Ascultă Radio România Constanța Live

Codrin RAITA

Calendarul zilei – 17 octombrie

Calendarul zilei – 17 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 17 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 17 octombrie 2021, 9:19

S-a întâmplat într-o zi de 17 octombrie

* Acum 334 de ani (1687) prin Tratatul de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau puse la dispoziţia trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere erau necesare fonduri importante (acest act a marcat, practic, începutul dominaţiei habsburgilor în Transilvania). Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690) (17/27)

* În urmă cu 171 de ani (1850) se înfiinţa Facultatea de Drept, în cadrul grupului de studii de la Colegiul Naţional Sf. Sava. În anul 1854 a fost consemnată prima promoţie de jurişti. La 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devenea instituţie independentă, primul său decan fiind Constantin Boşianu. La data de 4/16 iulie 1864, prin Decretul nr. 765, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aproba înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, prin reunirea celor trei facultăţi existente: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Litere şi Filozofie. Facultatea de Drept a avut la începuturile ei 9 catedre, 9 profesori şi 30 de studenţi. În primii ani universitari, disciplinele predate au fost: dreptul roman, dreptul civil român şi procedura dreptului civil, dreptul penal român şi procedura dreptului penal, dreptul comercial, dreptul constituţional, dreptul administrativ şi economia politică. Durata studiilor era de 4 ani

* Cu 119 ani în urmă (1902) era terminată construcţia primului automobil „Cadillac” – „Cadillac Runabout and Tonneau”. Era un automobil cu două locuri de 10 cai putere (7 kW) cu un motor de un singur cilindru, practic, identic cu Ford Model A din 1903. Noul Cadillac a fost prezentat la Salonul Auto de la New York în ianuarie anul următor şi a impresionat mulţimea suficient pentru a aduna peste 2.000 de comenzi ferme. Din primii săi ani, Cadillac s-a axat pe tehnologie de înaltă calitate şi pe finisaje de lux, clasând maşinile sale printre cele mai bune şi elegante din SUA. Utilizarea de piese interschimbabile a fost o inovaţie importantă a companiei în 1908. Cadillac a fost, de asemenea primul producător al unei maşini complet închise în 1906, iar în 1912 a fost primul care a încorporat în automobilele sale un sistem electric care să permită pornirea, aprinderea şi iluminatul

* Cu 103 ani în urmă (1918), în Parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voevod a dat citire „Declarației de la Oradea”, prin care națiunea română din Transilvania, Banat și Ungaria anunța că a hotărât să beneficieze de dreptul la autodeterminare. Urmarea acestei decizii extrem de importante a fost în data de 30 octombrie, când, la Hotelul „Jägerhorn” (Cornul vânătorilor), s-a constituit Consiliul Naţional Român, care, prin atribuţiile pe care le-a avut, a devenit unicul organism central recunoscut de către români pentru a-i reprezenta, în toamna anului 1918. Consiliul Naţional Român Central era un organ de conducere al românilor, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu). Din 21.X/3.XI.1918 Consiliul și-a mutat sediul la Arad, în casa lui Ștefan Cicio-Pop. Acest Consiliu a fost recunoscut de guvernele de la Viena și Budapesta și a devenit în săptămânile următoare organismul care a impulsionat energiile majorității românilor din Transilvania spre realizarea idealului Unirii (17/30)

* Acum 94 de ani (1927) apărea, la Bucureşti, ziarul „Dreptatea” (1927-1938; 1944-1947), oficios al Partidului Naţional-Ţărănesc; primul director, Virgil Madgearu (1927-1928); ultimul director, Nicolae Carandino (1944-1947); din 1990 a reapărut (cu întreruperi), ca organ al PNŢCD

* Acum 58 de ani (1963) Adunarea Generală a ONU adopta, în unanimitate, proiectul de rezoluţie privind interzicerea folosirii de arme nucleare în spaţiul cosmic, prezentat în numele a 17 ţări membre ale Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, printre care şi România

* Cu 48 de ani în urmă (1973), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC, a instituit un embargo petrolier împotriva unor state occidentale care s-a considerat că au sprijinit Israelul în războiul de Yom Kippur, împotriva unei coaliţii de naţiuni arabe. Criza petrolului din 1973, denumită şi Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC (avându-i ca membri la acea dată şi Egiptul, Siria şi Tunisia) a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. La începutul aceluiaşi an Egiptul şi Siria, cu sprijinul altor ţări arabe au lansat un atac surpriză împotriva Israelului, în cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanşând astfel Războiul de Iom Kipur. Deoarece Israelul a fost copleşit numeric de trupele arabe, SUA a decis ca printr-un pod aerian să trimită armament pentru completarea stocurilor israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament şi muniţie de la SUA, Israelul a reuşit să oprească ofensiva ţărilor arabe şi să stabilizeze situaţia. Ca răspuns, membrii OPEC s-au reunit la o şedinţă în Kuweit şi au decis să „pedepsească” SUA instituind embargo asupra livrărilor de petrol ţărilor care au susţinut Israelul

* În urmă cu 41 de ani (1980) Marea Adunare Naţională (Parlamentul) adopta Legea nr. 7 privind organizarea excursiilor cu turişti români în străinătate. Acestea se făceau, de regulă, în grupuri organizate de Ministerul Turismului, excursiile individuale fiind permise numai în ţările socialiste; în vigoare de la 22 octombrie 1980 până la 12 ianuarie 1998, fiind abrogat prin Legea 7/1998

* La această dată, acum 26 de ani (1995), Consiliul Naţional al Audiovizualului acorda SRTV licenţa de emisie pentru postul TVR Internaţional; primul director, jurnalista Felicia Meleşcanu (1941 – 2004)

* Acum 16 ani (2005) a fost adoptat proiectul de rezoluţie privind cooperarea ONU cu organizaţiile regionale în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în perioada când România a deţinut calitatea de membru nepermanent, ales, al Consiliului de Securitate (2004-2005). A fost prima rezoluţie românească adoptată în Consiliul de Securitate şi, totodată, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperării dintre ONU şi organizaţiile regionale

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, anul 787) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Ignaţiu din Antiohia, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial” în România, instituită în 2013 prin ordin al ministrului culturii, aminteşte de deschiderea spre semnare, la 17 octombrie 2003, a Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO de la Paris. Convenţia este instrumentul legal prin care statele-părţi îşi asumă obligaţia de a proteja patrimoniul cultural imaterial, sub toate formele sale: tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, precum şi tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale. Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005 România a acceptat această Convenţie, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, la 20 ianuarie 2006, ţara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit parte la Convenţie, aceasta a intrat în vigoare pe plan universal

 

– 1858: S-a născut Andrei Bârseanu, poet, folclorist şi traducător; a fost membru şi preşedinte al Societăţii studenţilor români ”România jună” din Viena; membru şi preşedinte (1911-1922) al ASTREI; membru titular al Academiei Române din 1908 şi vicepreşedinte al acestui for (8.VI.-19.VIII.1922) (m. 1922)

 

– 1892, 17/30: S-a născut Dragoş Protopopescu, poet, prozator, eseist, traducător şi profesor; interesul iniţial al criticii pentru el va scădea direct proporţional cu alunecarea ideologiei sale spre extrema dreaptă; a desfăşurat o susţinută activitate de traducător din limba engleză (mai ales din Shakespeare), colaborând, între anii 1929 şi 1946, cu Teatrul Naţional din Bucureşti (m. 1946)

 

– 1897: S-a născut (la St. Moritz, Elveţia) scriitoarea Ştefana Velisar-Teodoreanu; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (m. 1995)

 

– 1904: S-a născut tenorul Dinu (Constantin) Bădescu (m. 1980)

 

– 1904: A murit poetul Dumitru Theodor Neculuţă, condiderat primul poet proletar din literatura română; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1859)

 

– 1904: A murit Ştefan Petică, poet, prozator, dramaturg, sociolog, traducător şi publicist; G. Călinescu l-a numit „întâiul simbolist declarat şi veritabil” din România (n. 1877)

 

– 1905: S-a născut criticul şi istoricul literar Alexandru Dima; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1979)

 

– 1907: S-a născut (în Ucraina) soprana Dora Massini (m. 1996, la Bucureşti)

 

– 1908: S-a născut Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (m. 1990)

 

– 1913: S-a născut Octavian Fodor, medic şi profesor universitar clujean; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1976)

 

– 1921: S-a născut Liviu Popa, grafician, scenograf de teatru şi film (m. 1977) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut prozatorul Constantin Bărbuceanu (m. 1997)

 

– 1924: S-a născut Miriam Răducanu, dansatoare, coregrafă şi profesoară; a revoluţionat dansul modern în România; este creatoarea unei poetici a dansului şi a mişcării scenice în teatru; a condus prima şcoală publică de coregrafie din România în perioada 1949-1950

 

– 1929: S-a născut actorul de teatru şi film Aurel Cioranu; cunoscut pentru activitatea sa de la Teatrul Bulandra (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut Maria Vicol, scrimeră, antrenor de scrimă şi arbitru internaţional la floretă; campioană mondială la scrimă şi medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, este cea care a adus României prima medalie la o mare competiţie de scrimă (1956) (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut compozitorul Anton Zeman (m. 1996)

 

– 1940: S-a născut jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000 (m. 2016)

 

– 1960: A murit inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)

 

– 1973: A murit prozatorul Nicolae Dunăreanu (pseudonimul lui Nicolae Ionescu), unul dintre supravieţuitorii realismului gen 1900 în proza românească (n. 1881)

 

– 1983: A murit Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (n. 1939)

 

– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942)

 

– 2008: A murit Gheorghe Pavelescu, etnolog, folclorist și profesor; apropiat al lui Lucian Blaga, autor a peste 200 de studii despre artă tradiţională, folclor, magie populară şi etnomedicină (n. 1915)

 

– 2010: A murit Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (n. 1945)

 

– 2010: A murit fizicianul Tibor Toró, membru al Comitetului Naţional de Istorie şi Filosofia Ştiinţelor din cadrul Academiei Române şi membru corespondent al Academiei Ungare de Ştiinţe (n. 1931)

 

– 2015: A murit scriitorul, publicistul şi traducătorul Liviu Radu; considerat unul dintre cei mai importanţi autori de science-fiction şi fantasy din România perioadei de după 1990 (n. 1948)

 

– 2017: A murit agronomul Nicolae Bria, specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă (n. 1927)

 

– 2018: A murit botanistul Mandache Leocov, director al Grădinii Botanice din Iași între anii 1973-1990 (n. 1928)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Ceremonia de decernare a premiului Earthshot Environmental, acordat de Fundația Prince William

 

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Rugăciunea Angelus rostită de Papa Francisc

 

– Capul Verde: Alegeri prezidențiale

 

– Franța: Maratonul de la Paris

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei”; iniţiativa instituirii unei astfel de zile aparţine organizaţiei neguvernamentale „ATD-Quatre Monde” (Ajutor pentru toţi dezmoşteniţii sorţii – Lumea a patra) cu sediul în Franţa, fondată de preotul Joseph Wresinski; ziua are ca scop sensibilizarea factorilor decizionali în vederea eradicării sărăciei în toate ţările lumii, mai ales în cele în curs de dezvoltare, necesitate care a devenit o prioritate a dezvoltării; este marcată din anul 1993 (pe baza Rezoluţiei 47/196 din 22.XII.1992 a Adunării Generale a ONU)

 

– 1493: S-a născut Baccio Bandinelli, sculptor şi pictor italian (m. 1560)

 

– 1688: S-a născut Domenico Zipoli, compozitor toscan (m. 1726)

 

– 1744: A murit constructorul italian de viori Giuseppe Guarneri (del Gesú) (n. 1698)

 

– 1780: A murit pictorul italian Bernardo Bellotto-Canaletto (numit şi Canaletto „cel tânăr”) (n. 1720)

 

– 1809: A murit inginerul francez Pierre-Louis-Georges du Buat (n. 1734)

 

– 1813: S-a născut Georg Bűchner, dramaturg (drame romantice anticipând teatrul naturalist şi expresionist) şi publicist german (m. 1837)

 

– 1837: A murit pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (n. 1778)

 

– 1849: A murit compozitorul şi pianistul polonez Frédéric Chopin; considerat unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian (n. 1810)

 

– 1864: S-a născut scriitoarea britanică Elinor Glyn (născută Sutherland) (m. 1943)

 

– 1887: A murit fizicianul german Robert Kirchhoff; contribuţii în electricitate; a pus bazele analizei spectrale (1859), împreună cu conaţionalul său Robert Wilhelm Bunsen, şi a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (n. 1824)

 

– 1898: S-a născut Simon Vestdijk, poet, romancier și eseist olandez (m. 1971)

 

– 1898: S-a născut Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (m. 1998)

 

– 1903: S-a născut Nathanael West, scriitor și scenarist american (m. 1940)

 

– 1914: S-a născut scriitorul american Jerome „Jerry” Siegel, care, împreună cu Joe Shuster, a creat personajul Superman, primul dintre marii eroi ai benzilor desenate (m. 1996)

 

– 1914: A murit Theodor Lipps, filosof și psiholog german; cunoscut pentru teoria sa privind estetica; a creat cadrul pentru conceptul de empatie (n. 1851)

 

– 1915: S-a născut dramaturgul şi eseistul american Arthur Miller; între anii 1956 şi 1960 a fost căsătorit cu actriţa de film Marilyn Monroe, apoi cu renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath (m. 2005)

 

– 1918: S-a născut actriţa americană de film Rita Hayworth (m. 1987)

 

– 1920: S-a născut actorul american de film Montgomery Clift (m. 1966)

 

– 1920: S-a născut Miguel Delibes, nuvelist, eseist şi jurnalist spaniol (m. 2010)

 

– 1920: A murit John Reed, scriitor, ziarist şi om politic american (unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA) (n. 1887)

 

– 1923: S-a născut Barney Kessel, chitarist american de jazz (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut actrița americană Julie Adams (nume real Betty May Adams) (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut ziaristul şi scriitorul american Jimmy Breslin (m. 2017)

 

– 1928: A murit Sir Frank Dicksee (nume complet: Sir Francis Bernard Dicksee), pictor și ilustrator britanic (n. 1853)

 

– 1930: S-a născut medicul cardiolog american Robert Atkins, pionier în medicina complementară; bine cunoscut în întreaga lume pentru regimul alimentar de slăbit care-i poartă numele, lansat 1972 (m. 2003)

 

– 1933: S-a născut Jeanne-Paule Marie Deckers, cântăreaţă belgiană (m. 1985)

 

– 1934: A murit Santiago Ramón y Cajal, medic şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; considerat precursor al neurofiziologiei şi neurochirurgiei, dar mai ales al histologiei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1852)

 

– 1938: S-a născut Les (Leslie Allan) Murray, poet, critic literar și antolog australian (m. 2019)

 

– 1946: S-a născut Adam Michnik, istoric, politolog, eseist, jurnalist, fost disident polonez; redactor şef al celui mai mare ziar polonez – Gazeta Wyborcza – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul rus Viktor Tretiakov – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut actorul american de film și televiziune George Wendt

 

– 1958: A murit Paul Outerbridge, fotograf american, important pentru folosirea și experimentarea fotografiei color (n. 1896)

 

– 1972: S-a născut Eminem (Marshall Bruce Mathers III), cântăreţ american de muzică hip-hop, producător şi actor

 

– 1972: S-a născut (în Germania) Tarkan (Tevetoğlu), interpret de muzică pop turcească (la 15 ani s-a stabilit cu părinţii la Istanbul)

 

– 1973: A murit scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann, autoare de versuri, romane şi piese radiofonice (n. 1926)

 

– 1980: A murit violonista franceză Yvonne Astruc (n. 1889)

 

– 1983: A murit filosoful, sociologul, politologul, jurnalistul și profesorul francez Raymond Aron (n. 1905)

 

– 1993: A murit Criss Oliva, chitarist şi compozitor american (n. 1963)

 

– 1998: A murit actriţa britanică Joan Hickson (n. 1906)

 

– 2008: A murit Levi Stubbs, actor şi cântăreţ american (n. 1936)

 

– 2012: A murit regizorul japonez de film Koji Wakamatsu (n. 1936)

 

– 2017: A murit actriţa și cântăreața franceză Danielle Darrieux (nume complet: Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux); a fost una dintre cele mai mari staruri de cinema din Franța, numărându-se printre cele mai longevive actrițe din istoria filmului (80 de ani de carieră) (n. 1917)

 

– 2017: A murit Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock „Tragically Hip” (n. 1964)

 

– 2018: A murit fotojurnalistul turc Ara Güler, supranumit „Ochiul Istanbulului” (n. 1928)

 

– 2019: A murit balerina şi coregrafa cubaneză Alicia Alonso, o legendă a baletului internaţional; singura artistă latino-americană din istorie care a primit titulatura de „prima ballerina assoluta”; Alicia şi soțul ei Fernando Alonso sunt considerați părinţii Baletului Naţional Cubanez; a evoluat pe scenă până la vârsta de 75 de ani și a continuat să predea arta baletului până aproape de împlinirea vârstei de 100 de ani, deși de la 20 de ani era oarbă (n. 1920)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 16 octombrie

Calendarul zilei – 16 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 16 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 16 octombrie 2021, 7:20

S-a întâmplat într-o zi de 16 octombrie

* Între 16 şi 19 octombrie, cu 208 ani în urmă (1813), s-a desfăşurat Bătălia de la Leipzig (numită şi „Bătălia Naţiunilor”): armatele rusă, austriacă şi prusacă au învins forţele lui Napoleon I Bonaparte. A fost cea mai mare confruntare militară din toate războaiele napoleoniene şi cea mai mare din istoria lumii până la Primul Război Mondial. Cele trei zile de luptă s-au încheiat cu victoria decisivă a Coaliţiei, Napoleon văzându-se obligat să se retragă în Franţa

* Un puternic incendiu izbucnea la această dată, acum 187 de ani (1834), la Palatul Westminster din Londra, distrugând mare parte din clădirile complexului, printre care și cele ale Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor. Reconstrucția a durat aproape 40 de ani. Actualul ansamblu al Palatului Westminster este varianta reconstruită între anii 1837 şi 1860, în stil neogotic

* În 1918, acum 103 ani, prin Declaraţia de răspuns a Corpului Voluntarilor Transilvăneni şi Bucovineni la Manifestul împăratului Carol I de Habsburg (din 3/16.X.1918), în care era exprimată voinţa românilor, se proclama desprinderea provinciilor româneşti Transilvania, Banat, Maramureş şi Bucovina de Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România (16/29)

* Acum 87 de ani (1934) începea marșul celor 100.000 comuniști sub conducerea lui Mao Zedong prin China. Sub denumirea de „Marşul cel lung” a rămas în istorie operaţiunea de retragere din faţa trupelor naţionaliste Kuomintang a armatelor Roşii, conduse de Partidul Comunist Chinez. Călăuziţi de Mao Zedong şi Zhou Enlai, soldaţii armatelor Roşii au parcurs mai bine de 12.500 km, în 370 zile, străbătând unele dintre cele mai dificile porţiuni de pe teritoriul chinez. „Marşul cel Lung”, care a durat până pe 29 octombrie 1935, a consfinţit ascensiunea la putere a lui Mao, care a dovedit abilităţi de lider şi a salvat armata comunistă de la dezastru, chiar dacă la sfârşitul dificilului şi temerarului marş mai dispunea de doar o zecime dintre soldaţii cu care pornise la drum

* În urmă cu 76 de ani (1945), între 16 şi 21 octombrie, s-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările Conferinţei Naţionale a PCR, prima în condiţii de legalitate. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general al partidului, din a cărui conducere făceau parte atât grupul comunist venit de la Moscova (Ana Pauker, Vasile Luca ş.a.), cât şi cadre din ţară

* Se împlinesc 65 de ani (1956) de la înființarea Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău

* În urmă cu 57 de ani (1964) China detona prima bombă nucleară, la Centrul de Testare de la Lop Nur, în nord-vestul ţării în deşertul Sinkiang. Bomba, numită simplu „596”, era compusă din uraniu-235 şi a avut puterea de 22 KT

* Cu 54 de ani în urmă (1967) era inaugurat oficial sediul NATO de la Bruxelles (Belgia). În anul 2010 au fost demarate lucrările de construire a noului sediu al NATO, care se va afla vizavi de cel actual. La 25 mai 2017, Alianța Nord-Atlantică a inaugurat noul sediu din Bruxelles, aflat vizavi de fostul cartier general. Inaugurat la capătul a șapte ani de la demararea construcțiilor (2010), noul sediu al Alianței are o suprafață de 254.000 de mp și este spațiul de lucru pentru 1500 de oameni, membri ai delegațiilor țărilor membre NATO, 1700 de persoane din staff-ul militar și civil, 800 de angajați ai agențiilor NATO și aproximativ 500 vizitori/ zi, precizează NATO. Cu o valoare totală a costurilor de 1.12 miliarde de dolari, construcția acestui sediu a fost hotărâtă la summitul NATO de la Washington, din 1999, atunci când Ungaria, Polonia și Cehia duceau numărul membrilor Alianței la 19. În prezent, NATO numără 30 de membri, cea mai recentă aderare fiind cea a Republicii Macedonia de Nord, la 27 martie 2020

* În 1978, acum 43 de ani, cardinalul polonez Karol Wojtyla (n. 1920 – m. 2005) era ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea. A urcat în Scaunul Pontifical la 22.X.1978. Alegerea sa ca papă a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522 (când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea). Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani)

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când începea guvernarea Cabinetului condus de Theodor Stolojan, până la 19 noiembrie 1992

* Acum 28 de ani (1993), la cea de-a V-a Conferinţă la nivel înalt de la Port Louis (Insulele Mauritius), desfăşurată între 16 şi 18 octombrie, România devenea membru cu drepturi depline în Mişcarea francofonă. În perioada 25 – 29 septembrie 2006, s-a desfăşurat la Bucureşti cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei, primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai Afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est

* Cu 16 ani în urmă (2005) Papa Benedict al XVI-lea acorda, pentru prima oară în istoria papalităţii, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1. Materialul a fost difuzat în data de 16 octombrie, de aniversarea alegerii Papei Ioan Paul al II-lea care, în Polonia, a fost declarată „Ziua Papei”. Sfântul Părinte a acordat interviul în limba italiană la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Naţională a Alimentaţiei şi a Combaterii Risipei Alimentare”, stabilită prin Legea nr. 47/2016, în vigoare de la 4.IV.2016; propunerea a fost iniţiată de senatorul Marian Vasiliev

 

– 1836: A murit poetul satiric Nicolae Dimachi; lui i se atribuie comedia „Sfatul familiei”, prima comedie românească originală (n. 1777) – 185 de ani

 

– 1868: S-a născut geograful şi etnologul Simion Mehedinţi, creator al şcolii româneşti moderne de geografie; director, între anii 1907 şi 1920, al revistei „Convorbiri literare”, unde a publicat, pe lângă articole literare şi povestiri, numeroase studii şi recenzii pe teme variate (literatură română şi străină, estetică, filosofie, artă, istorie, etnografie, politică şi finanţe, probleme de cultură şi educaţie); membru titular al Academiei Române din 1915 (m. 1962). NOTĂ: Pe certificatul de naştere este trecută data de 18.X.1868, când a fost declarat

 

– 1885: S-a născut agronomul Gheorghe Ionescu-Siseşti; a studiat fertilitatea solurilor din România; în 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1967)

 

– 1885, 16/29: S-a născut Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolsky), dramaturg şi prozator (m. 1966)

 

– 1886: A murit medicul Gheorghe Polizu; primul profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Bucureşti (creatorul şcolii de anatomişti români); a fondat „Gazeta medicală” (1865) şi „România medicală” (1875); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1819) – 135 de ani

 

– 1897: S-a născut fizicianul Alexandru Proca; contribuţii în fizica particulelor elementare; stabilit la Paris în anul 1926; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (m. 1955)

 

– 1914: S-a născut Mircea David (supranumit Il Dio), fost internaţional de fotbal şi antrenor; nume legendar în fotbalul românesc (m. 1993)

 

– 1920: S-a născut Mattei Dogan, politolog şi sociolog francez de origine română, stabilit în Franţa din 1953; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2010)

 

– 1921: A murit Tudor Pamfile, folclorist (studii despre credinţe şi datini), etnolog, scriitor şi publicist (n. 1883) – 100 de ani. NOTĂ: În diverse surse decesul este menționat la: 17.X.1921 (istorietecuci.blogspot.com), la 21.X.1921 (Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001) sau la 31.X.1921 (http://www.cimitirtecuci.ro/tudor-pamfile.html)

 

– 1930: S-a născut dramaturgul Theodor Mănescu (m. 1990)

 

– 1933: S-a născut inginerul geolog Mircea Ioan Valentin Săndulescu; contribuţii în domeniile geotectonicii, geologiei structurale şi stratigrafiei;; a fost primul geolog român care a executat cercetări geotectonice în Platoul Tibet; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2015)

 

– 1935: A murit Constantin I. Nottara, actor, director de scenă şi profesor; a participat, în 1912, la turnarea primului film artistic românesc, „Independenţa României”, regizat de Grigore Brezeanu, unde a interpretat rolul lui Osman Paşa (n. 1859)

 

– 1938: S-a născut actriţa Veronica Lazăr, stabilită în Italia din anii ’60 şi cunoscută mai ales pentru rolurile din „Ultimul tangou la Paris”, de Bernardo Bertolucci şi „Inferno”, de Dario Argento (m. 2014, la Roma)

 

– 1938: S-a născut Gabi Luncă, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară și lăutărească (m. 2021)

 

– 1939: S-a născut prozatorul Nicolae Damian (m. 1998)

 

– 1939: S-a născut Péter Jecza, sculptor şi profesor (m. 2009)

 

– 1940: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul Valentin Timaru

 

– 1944: S-a născut actriţa Maria Rotaru

 

– 1944: A murit regizorul şi traducătorul Paul Gusty, unul dintre pionierii regiei româneşti de teatru; director de scenă aproape 60 de ani la Teatrul Naţional din Bucureşti (n. 1859)

 

– 1950: S-a născut poetul, prozatorul, traducătorul şi publicistul Gheorghe Ene, reprezentant al textualismului, curent literar românesc din anii ’80 (m. 2011)

 

– 1962: A murit Alexandru Claudian, sociolog al literaturii şi poet (n. 1898)

 

– 1965: S-a născut Mihai Cosma, muzicolog, critic muzical, realizator (scenarist, regizor şi producător) de filme documentare cu subiecte muzicale, jurnalist şi profesor universitar; fiul muzicologului Octavian Lazăr Cosma

 

– 1991: A murit anglistul Leon Leviţchi, traducător şi eseist (n. 1918) – 30 de ani

 

– 1995: A murit (la Paris, unde emigrase) Paul Sava, actor şi poet (n. 1922)

 

– 1996: A murit Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (n. 1933) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Ileana Berlogea, istoric literar, teatrolog şi profesor (n. 1931)

 

– 2019: A murit actorul, criticul de film și profesorul Alexandru Lazăr (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm, Suedia: Acțiune climatică globală la care participă Greta Thunberg, activiști și artiști

 

– Ouagadougou, Burkina Faso: Festivalul Pan-African de Film și Televiziune de la Ouagadougou (Fespaco) (16 – 23 oct.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Alimentaţiei”; Adunarea Generală a ONU a decis (prin Rezoluţia 35/70 din 5.XII.1980) ca data de 16 octombrie 1945, data înfiinţării Fondului Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), să fie o zi care să contribuie la sporirea solidarităţii în lupta împotriva foametei, malnutriţiei şi sărăciei; este marcată din 1981 – 40 de ani. NOTĂ: Din 2019, pe 7 iunie este marcată și „Ziua internaţională a siguranţei alimentare”, desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite la propunerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și a Comisiei Codex Alimentarius

 

– „Ziua Mondială a Coloanei Vertebrale”, marcată din 2012, este organizată de Federația Mondială de Chiropractică în numele Alianței Globale pentru Sănătatea Musculo-scheletică

 

– „Ziua Europeană a Resuscitării”, organizată pentru prima dată în 2013, de către Consiliul European de Resuscitare (CER), cu scopul de a educa populaţia tânără din Europa în ceea ce priveşte acordarea de prim ajutor. Prin această iniţiativă se doreşte creşterea numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator în locuri publice. Iniţiativa CER are loc după ce, la 14 iunie 2012, Parlamentul European a solicitat organizarea unei săptămâni de informare în întreaga Europă despre tehnicile de resuscitare

 

– 1553: A murit pictorul german Lucas Cranach (numit şi ”cel Bătrân”) (n. 1472)

 

– 1758: S-a născut lexicograful american Noah Webster; a iniţiat seria de dicţionare care-i poartă numele; în 1828 a apărut (după mai bine de 27 de ani de muncă) prima ediţie a „Dicţionarului american al limbii engleze”, cuprinzând 70.000 de cuvinte (m. 1843)

 

– 1793: A murit chirurgul scoţian John Hunter, unul dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai epocii sale, promotor al metodei experimentale în medicină (n. 1728)

 

– 1793: A murit (ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani de temniţă) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de reformă (n. 1755, la Viena)

 

– 1827: S-a născut pictorul elveţian Arnold Böcklin (m. 1901)

 

– 1854: S-a născut Oscar Wilde (Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde), dramaturg, poet şi prozator irlandez (m. 1900)

 

– 1861: S-a născut istoricul britanic John Bury; unul dintre marii istorici ai vremii sale, cu variate preocupări, de la istoria antică până la cea modernă; considerat fondatorul şcolii engleze de bizantinologie; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (m. 1927) – 160 de ani

 

– 1886: S-a născut David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (m. 1973) – 135 de ani

 

– 1888: S-a născut Eugene O’Neill, unul dintre cei mai de seamă dramaturgi americani; Premiul Nobel pentru literatură pe 1936 (m. 1953)

 

– 1925: S-a născut actriţa americană de origine britanică Angela Lansbury; în 2014, a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic

 

– 1927: S-a născut Günter Grass, poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician german; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1999 (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973 şi unul dintre personajele-cheie ale cazului Watergate (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1958: S-a născut Tim Robbins (nume complet: Timothy Francis Robbins), actor și regizor american

 

– 1959: A murit George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al doilea război mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace pe 1953 (n. 1880)

 

– 1961: S-a născut Marc Levy, scriitor și producător francez de film; unul dintre cei mai citiți autori francezi contemporani – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut Wajdi Mouawad, regizor, dramaturg, scriitor și actor canadian de expresie franceză, cu origini libaneze

 

– 1969: S-a născut trompetistul american Roy Hargrove; unul dintre liderii mişcării neo-bop, o formă de jazz foarte ritmat care a influenţat în special R&B-ul şi hip-hop-ul (m. 2018)

 

– 1982: A murit tenorul italian Mario Del Monaco (n. 1915)

 

– 1986: A murit violonistul belgian Arthur Grumiaux, elev al lui George Enescu (n. 1921) – 35 de ani

 

– 1997: A murit James Michener, scriitor şi scenarist american (n. 1907)

 

– 1998: A murit Jon (Jonathan Bruce) Postel, specialist american în domeniul computerelor, unul dintre pionierii creării şi administrării Internetului (n. 1943)

 

– 1999: A murit Jean Shepherd, scriitor american, actor, prezentator de emisiuni radiofonice şi de televiziune (n. 1921)

 

– 2007: A murit actriţa britanică de film Deborah Kerr; în anii ’50 ai secolului XX era cotată printre cele mai valoaroase actriţe de la Hollywood (n. 1921)

 

– 2012: A murit Glebus Sainciuc, pictor şi grafician din R. Moldova; cunoscut mai ales pentru colecţia sa de măşti din papier mâché (n. 1919)

 

– 2013: A murit actorul de film american Ed Lauter (Edward Matthew Lauter) (n. 1938)

 

– 2017: A murit actorul britanic Roy Dotrice (n. 1923)

 

– 2020: A murit James Redford, scriitor, producător, regizor şi activist american; a produs şi regizat documentare despre subiecte importante, precum mediul şi educaţia; fiul actorului şi regizorului Robert Redford (n. 1962) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 15 octombrie

Calendarul zilei – 15 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 15 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 15 octombrie 2021, 8:58

S-a întâmplat într-o zi de 15 octombrie

* Acum 439 de ani (1582) această dată devenea prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582 Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, anunţa că a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582. Doar câteva ţări au adoptat imediat noul calendar pe 15 octombrie 1582. Este vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia. În România, s-a trecut la calendarul gregorian (calendarul de stil nou) în anul 1919, când ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Modificarea a fost adoptată prin Decretul-lege din 5/18.III.1919

* În urmă cu 426 de ani (1595), între 15 şi 20 octombrie, a avut loc Bătălia de la Giurgiu. Mihai Viteazul a zdrobit ariergarda lui Sinan-Paşa şi a cucerit cetatea Giurgiu. Robii luaţi de turci au fost eliberaţi. În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa a fost destituit din postul de mare vizir. Cu două săptămâni în urmă, la 8 octombrie 1595, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele lui Sinan-Paşa) fusese recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase şi un corp toscan

* Cu 143 de ani în urmă (1878) Rusia recunoștea independenţa României (15/27)

* Cu 99 de ani în urmă (1922), la Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, a avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, ca rege al tuturor românilor, şi a Mariei, ca regină. Coroanei regale de oţel a regelui Carol I (realizată din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de independenţă de la 1877-1878) i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. La festivităţi au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, fapt ce semnifica o largă recunoaştere internaţională a noii realităţi statale. Succesor al regelui Carol I, Ferdinand I (n. 1865 – m. 1927), rege al României între anii 1914 şi 1927, a fost monarhul de numele căruia se leagă participarea României la prima conflagraţie mondială de partea Antantei şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 (15 – 17.X.)

* Acum 98 de ani (1923) era inaugurată oficial Facultatea de Farmacie, ca instituție separată, în cadrul Universității din București. Legea privind înfiinţarea ei a fost adoptată la 7.VI.1923; primul decan: profesorul Ştefan Minovici

* În urmă cu 97 de ani (1924) statuia „Libertatea luminând lumea” (Miss Liberty) a fost declarată monument al Statelor Unite ale Americii. Poporul francez a dăruit Statelor Unite, la 4.VII.1884, ca semn de prietenie între cele două naţiuni, această statuie, realizată de sculptorul francez Auguste Bartholdi; instalată pe Liberty Island, la gura de vărsare a fluviului Hudson în Oceanul Atlantic, statuia domină oraşul New York. Inaugurarea oficială a Statuii Libertăţii din New York, a avut loc la 28 octombrie 1886, în prezenţa preşedintelui Grover Cleveland (1884-1888; 1893-1897) şi a câtorva mii de americani. La 15 octombrie 1924, Statuia Libertăţii a fost desemnată monument naţional, iar din 1984 se află pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Statuia Libertăţii are o înălţime de 46 metri fără soclu şi de 93 de metri cu acesta, fiind una din zece cele mai înalte statui din întreaga lume. Interiorul statuii se poate vizita acesta fiind accesibil pe mai multe niveluri. Un muzeu este organizat în piedestalul deasupra căruia se află o platformă de observare. O altă platformă de observare există şi în coroana statuii. Statuia Libertăţii primeşte în fiecare an peste 4 milioane de vizitatori

* Acum 96 de ani (1925) apărea, sub auspiciile Asociaţiei Prietenii Radiofoniei, publicaţia bilunară „Radiofonia”. A avut în colectivul de redacţie profesori şi ingineri de prestigiu ca: prof. Dragomir Hurmuzescu, ing. E. Petraşcu, ing. Mihai Konteschveller, inventator şi autor de manuale de specialitate, ing. I. Constantinescu, autor de cursuri de telecomunicaţii pentru studenţi şi alţii. În anul 1928 revista este reeditată ca organ de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România

* Acum 57 de ani (1964) erau stabilite relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Republica Islamică Pakistan. După stabilirea relaţiilor diplomatice, în anul 1964, România şi Pakistanul au dezvoltat relaţii puternice în domeniile economic şi politic. În anii ’70, inginerii români au contribuit semnificativ la construirea rafinăriei din cel mai important centru economic pakistanez, şi fostă capitală a ţării, oraşul Karachi. De asemenea, până în anii ‘80, specialiştii români au construit fabrici de ciment pe teritoriul pakistanez, două dintre localităţi fiind Kohat şi Lasbella. În decembrie 1998, la Islamabad, a fost înfiinţat Forumul de prietenie Pakistan-România, care reuneşte oameni de afaceri aflaţi în raporturi comerciale şi de cooperare economică cu parteneri români, oameni de cultură, reprezentanţi ai societăţii civile, absolvenţi de studii superioare în România şi foşti diplomaţi pakistanezi acreditaţi la Bucureşti

* Cu 36 de ani în urmă (1985) avea loc adoptarea, la Strasbourg, a Cartei Europene a Autonomiei Locale. România a ratificat Carta prin Legea 199 din 17.XI.1997

* În urmă cu 24 de ani (1997) era lansată (de la Cape Canaveral/Florida), spre Titan (cel mai mare satelit al planetei Saturn), sonda spaţială americano-europeană „Cassini-Huygens”. Aceasta a ajuns pe orbita lui Saturn în iulie 2004 şi, timp de patru ani (până în 2008), a avut misiunea de a studia planeta Saturn, celebrele ei inele, dar mai ales cel mai mare satelit al acesteia, Titan

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Tereza din Avila, fecioară învăţătoare a Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Națională a Comerțului Electronic”, stabilită prin Legea 144/22.VII.2020, „reprezintă recunoaşterea digitalizării activităţilor economice şi în România, precum şi alinierea la conceptul „economie digitală”, asigurând un cadru legislativ pentru conştientizarea, informarea şi încurajarea unui motor al fenomenului digital, astfel cum a fost conceput şi dezvoltat comerţul electronic”. Iniţiatorii proiectului legislativ precizează de asemenea că, „în sensul prezentei legi, prin comerţ electronic se vor înţelege prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic”

 

– 1451: Uciderea domnului Moldovei Bogdan al II-lea, la Reuseni, de către Petru Aron, cu complicitatea unei părţi a boierimii moldovene; tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea, a dus numeroase lupte împotriva polonezilor (n. 1409) – 570 de ani

 

– 1800: S-a născut Mihai Zotta, medic şi naturalist; unul dintre primii medici români; împreună cu Iacob Cihac a întemeiat, în 1833, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi (m. 1864)

 

– 1874, 15/28: S-a născut medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare; membru titular al Academiei Române din 1939 şi preşedinte de onoare al acestui for (1948-1969); om politic, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române între anii 1948 – 1952; preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune între anii 1945 – 1947 (m. 1969)

 

– 1884: S-a născut inginerul Ion (Iancu) Constantinescu; contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România; a brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne (m. 1963)

 

– 1889: A murit Gheorghe Adrian (Andreescu) general, teoretician militar, revoluţionar paşoptist şi membru de onoare al Academiei Române din 1875 (n. 1820). NOTĂ: Unele surse (Rosetti, Dim. R. – Dicţionarul Contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populară”, Bucureşti, 1897) dau ca dată a morţii 14 decembrie 1889

 

– 1897: S-a născut inginerul Ioan A. Dimitriu; contribuţii originale în domenii ca automobilele, aviaţia, radioul şi televiziunea (m. 1975)

 

– 1908: S-a născut, la Corabia, actriţa Pola Illéry (Paula Iliescu), stabilită în Statele Unite ale Americii; considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute (m. 2012)

 

– 1918, 15/28: A murit Constantin Giurescu, istoric, istoriograf, editor de texte vechi și profesor; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (n. 1875)

 

– 1923: S-a născut actorul Sandu Sticlaru (m. 2006)

 

– 1928: S-a născut pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă (m. 2009)

 

– 1945: S-a născut Dorina Grăsoiu, istoric şi critic literar, jurnalist

 

– 1949: S-a născut poetul Ioan Voicu; catalogat de criticii literari drept „poetul baladist”, din opera căruia s-au inspirat numeroşi artişti de muzică folk, dar şi de muzică populară (m. 2020)

 

– 1967: A murit medicul Ştefan S. Nicolau; fondatorul şi directorul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti (1950-1967); creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1896)

 

– 1976: A murit poetul de descendenţă simbolistă Traian Tr. Lalescu; fiul matematicianului Traian Lalescu (n. 1920) – 45 de ani

 

– 1981: A murit Taşcu Gheorghiu, traducător, poet, publicist şi grafician (n. 1910) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 17/18.IX.1981

 

– 1982: A murit prozatorul Nicolae Jianu (nume real: Nicolae Popescu) (n. 1916)

 

– 1989: A murit Paul Georgescu, critic literar, romancier, eseist şi jurnalist; între anii 1945 şi 1948 a făcut cronică literară săptămânală la Radiodifuziunea Română (n. 1923)

 

– 1991: A murit Petre Solomon, poet, traducător şi eseist (n. 1923) – 30 de ani

 

– 1993: A murit actriţa Irina Răchiţeanu-Şirianu (n. 1920)

 

– 1998: A murit actriţa Leopoldina Bălănuţă (n. 1934)

 

– 2016: A murit meşterul ceramist Nicolae Diaconu, supranumit şi „părintele ceramicii figurative” (n. 1955) – 5 ani

 

– 2019: A murit Tamara Buciuceanu Botez, „Doamna comediei româneşti”, una dintre cele mai apreciate actriţe de teatru, film şi televiziune, aparţinând „Generaţiei de Aur”; timp de 65 de ani a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Giuleşti (azi Odeon), Comedie, Bulandra, Naţional sau Teatrul de Operetă, în numeroase filme, spectacole radiofonice şi de televiziune; „figură reprezentativă a Teatrului Naţional Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural” al Radio România (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Marrakech, Maroc: Reuniuni anuale ale consiliilor guvernamentale ale Grupului Băncii Mondiale și FMI, în cadrul reuniunilor de toamnă (15 – 17 oct.)

 

– Washington, D.C: Reuniunea miniștrilor de finanțe G20 și a guvernatorilor băncii centrale (15 – 16 oct.)

 

– Minsk, Belarus: Summitul Comunității Statelor Independente

 

– Thailanda: Urmează să aibă loc redeschiderea totală a țării pentru turiști

 

– Canberra, Australia: Sfârșitul izolării prelungite în capitală în contextul luptei împotriva Covid-19 (15 – 16 oct.)

 

– Rusia: Începe recensământul populației (15 oct. – 14 nov.)

 

– Italia: Intrarea în vigoare a permisului de sănătate pentru toate locurile de muncă

 

– Riga, Letonia: Conferința internațională privind securitatea (15 – 16 oct.)

 

– Genova, Italia: Începerea audierii preliminare privind posibila urmărire penală a 59 de persoane pentru căderea podului din Genova

 

– Milano, Italia: Primele zboruri ale companiei Italia Trasporto Aereo (ITA), din cadrul Alitalia

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor”; mişcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988, când preşedintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebeluşilor şi copiilor decedaţi. În 2002, la iniţiativa unui grup de părinţi, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebeluşilor şi copiilor”. An de an mişcarea s-a extins ajungând să acopere toate continentele. În România, cu prilejul acestei zile, s-au organizat evenimente pentru prima dată în anul 2010, la iniţiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizaţiei EMMA (Eternul Miracol Materna Alinare)

 

– „Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural” a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007. Ideea celebrării acestei zile s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing în septembrie 1995. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii, ele contribuind decisiv la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producţia de alimente şi a siguranţei acestora s-a decis ca „Ziua internaţională a femeilor din mediul rural” să fie aniversată cu o zi înainte de „Ziua mondială a alimentaţiei”

 

– „Ziua Internaţională a Nevăzătorilor” (denumită şi „Ziua bastonului alb”), instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în 1993 (de fapt, data de 15 octombrie a fost proclamată „Ziua bastonului alb” în anul 1964, de către preşedintele SUA Lyndon Johnson, ulterior fiind sărbătorită în întreaga lume). NOTĂ: La 13 noiembrie se marchează „Ziua internaţională a educaţiei copiilor nevăzători”

 

– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Oboselii la Volan”; în România acţiunea se desfăşoară din anul 1996 – 25 de ani. NOTĂ: În cea de-a treia duminică a lunii noiembrie este marcată „Ziua mondială de comemorare a victimelor traficului rutier”

 

– „Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini”, creată iniţial pentru copii şi elevi, este celebrată în prezent în peste 100 de ţări din întreaga lume, fiind axată pe creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a importanţei spălatului pe mâini. Ziua este promovată şi susţinută de Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor (The Global Public-Private Partnership for Handwashing — PPPHW), care este o coaliţie internaţională de părţi interesate (organizaţii naţionale şi internaţionale) ce lucrează în mod explicit pentru promovarea spălării mâinilor cu săpun pe o scară largă şi recunoaşterea igienei ca pilon al dezvoltării internaţionale şi a sănătăţii publice. Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2008, anul care a fost declarat de Naţiunile Unite — Anul Internaţional al Stării de Salubrizare. NOTĂ: Organizația Mondială a Sănătății marchează „Ziua mondială a igienei mânilor” la 5 mai

 

– 70 î.Hr: S-a născut Publius Vergilius Maro, cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis („Eneida”), considerată epopeea naţională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu (m. 19 î.Hr.)

 

– 1608: S-a născut Evangelista Torricelli, fizician şi matematician italian; a pus în evidenţă existenţa presiunii atmosferice (1643), construind primul barometru (”tubul T”) (m. 1647)

 

– 1775: S-a născut compozitorul finlandez Bernhard (Henrik) Crussel (m. 1838)

 

– 1817: A murit generalul Tadeusz Kósciuszko, erou al luptei pentru independenţă naţională în Statele Unite, Polonia, Lituania şi Belarus (n. 1746)

 

– 1829: S-a născut astronomul american Asaph Hall III, celebru pentru descoperirea celor două Luni ale lui Marte – Deimos şi Phobos – în anul 1877 (m. 1907)

 

– 1844: S-a născut Friedrich Nietzsche, scriitor şi filosof german; cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat (m. 1900)

 

– 1855, 15/27: S-a născut Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (m. 1935)

 

– 1858: A murit chimistul şi mineralogul suedez Carl Mosander; a descoperit metalele rare lantan şi terbiu (n. 1797)

 

– 1870: S-a născut Gaetano De Sanctis, istoric şi arheolog italian; a lăsat o sinteză a istoriei poporului român; membru de onoare străin al Academiei Române (1924) (m. 1957)

 

– 1881: S-a născut scriitorul britanic Sir P. G. Wodehouse (numele complet: Pelham Grenville Wodehouse) (m. 1975) – 140 de ani

 

– 1884: A murit publicistul francez Jean Honoré Ubicini; în 1848 a venit în Ţara Românească, unde abia se declanşase Revoluţia, căreia i s-a alăturat (a fost numit chiar secretar al Guvernului provizoriu); după înfrângerea Revoluţiei şi întoarcerea sa în Franţa a dus o permanentă activitate de sensibilizare a opiniei publice europene în favoarea idealurilor româneşti; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1818)

 

– 1905: S-a născut Sir Charles Percy Snow, scriitor şi fizician britanic; a fost o lungă perioadă consilier ştiinţific al guvernului britanic (m. 1980)

 

– 1908: S-a născut (în Canada) economistul american John Kenneth Galbraith; teoretician al fenomenului managementului; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură (m. 2006)

 

– 1917: S-a născut Arthur Meier Schlesinger Jr., istoric, scriitor şi profesor american; fost consilier special al preşedintelui John Kennedy (m. 2007)

 

– 1917: A murit (a fost executată) Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle), dansatoare olandeză, învinuită de Franţa de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial (n. 1876)

 

– 1919: S-a născut Sándor Asztalos (cel tânăr), scriitor, poet, muzicolog și critic muzical maghiar (m. 1970)

 

– 1920: S-a născut Mario Puzo, scriitor şi scenarist american de origine italiană; cunoscut mai ales pentru romanele sale despre Mafia, în special „Naşul” (1969), roman care l-a consacrat şi pe care l-a adaptat cinematografic împreună cu regizorul Francis Ford Coppola (m. 1999)

 

– 1920: S-a născut regizorul de film şi scenaristul francez de origine armeană Henri Verneuil (m. 2002)

 

– 1922: S-a născut scriitoarea portugheză Augustina Bessa-Luís (m. 2019)

 

– 1923: S-a născut Italo Calvino, ziarist și scriitor italian (m. 1985)

 

– 1923: S-a născut jurnalistul american Eugene Patterson, militant pentru drepturile civile în statele americane sudice, în anii ’60 ai secolului XX (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut Michel Foucault, istoric şi filosof francez; a cercetat modul în care ştiinţa şi raţiunea au fost folosite în diverse domenii ca instrumente ale puterii (m. 1984) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Milorad Pavič, poet, romancier, istoric literar şi traducător sârb (m. 2009)

 

– 1934: A murit Raymond Poincaré, jurist şi om politic francez; preşedinte al Franţei între anii 1913 şi 1920; a susţinut unirea teritoriilor româneşti cu România în anul 1918; membru de onoare străin al Academiei Române (1932) (n. 1860)

 

– 1945: S-a născut PF Neofit (numele de mirean: Simeon Nikolov Dimitrov), Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare (din 2013)

 

– 1948: S-a născut (în Argentina) interpretul de muzică uşoară, compozitorul și instrumentistul britanic Chris de Burgh (numele real: Christopher John Davison)

 

– 1949: S-a născut scriitorul francofon algerian Boualem Sansal, deținător al unui număr impresionant de premii literare

 

– 1955: S-a născut actriţa și producătoarea americană Tanya Roberts (pe numele adevărat Victoria Leigh Blum) (m. 2021)

 

– 1964: A murit compozitorul american Cole Porter (n. 1891)

 

– 1974: A murit medicul ungar István Rusznyák; în cadrul cercetărilor sale, o atenţie specială a acordat complexului de vitamine flavonice; a descoperit vitamina P, împreună cu A. Szent-Györgyi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (n. 1889)

 

– 2012: A murit Norodom Sihanouk, om politic cambodgian, fost rege al Cambodgiei, considerat drept părintele independenţei acestei ţări şi unificatorul diferitelor facţiuni separate de decenii de război civil. A deţinut atât de multe poziţii, începând cu anul 1941, încât Guinness Book of World Records l-a identificat ca politicianul care a deţinut cele mai multe funcţii politice din lume; a fost conducător efectiv al Cambodgiei din 1953 până în 1970 (n. 1922)

 

– 2016: A murit astronomul ucrainean Klim Ivanovici Ciuriumov, unul dintre descoperitorii cometei care a fost destinaţia de succes a misiunii spaţiale europene „Rosetta” (n. 1937) – 5 ani

 

– 2018: A murit Arto Paasilinna, scriitor și jurnalist finlandez; autorul celebrului roman „Anul iepurelui” (n. 1942)

 

– 2018: A murit Paul Allen, antreprenor, investitor și filantrop american; fondator în 1975, împreună cu Bill Gates, al companiei americane Microsoft (n. 1953)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 14 octombrie

Calendarul zilei – 14 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 14 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 14 octombrie 2021, 8:58

S-a întâmplat într-o zi de 14 octombrie

* Se împlinesc 955 de ani (1066) de când avea loc Bătălia de la Hastings (oraş în S-E Angliei). Armata normandă, condusă de Wilhelm Cuceritorul, a obţinut victoria asupra anglo-saxonilor lui Harold al II-lea, devenind rege al Angliei (sub numele de William I). Până la sfârșitul sângeroasei bătălii, care a durat întreaga zi, Harold a fost ucis și forțele sale au fost distruse. El a fost ultimul rege anglo-saxon al Angliei

* Acum 556 de ani (1465) Radu cel Frumos (nov. 1462 – nov. 1473) emitea un document în care Bucureştii erau menţionaţi pentru prima dată drept „cetate de scaun”. Oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 nov. 1659  – 1 sept. 1660), Târgovişte, distrus de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, încetând să mai fie reşedinţă domnească

* Cu 219 ani în urmă (1802) avea loc puternicul cutremur de pământ din Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter. Şi Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii (14/26)

* Se împlinesc 170 de ani (1851) de când era înfiinţată, la Londra, Agenţia de presă Reuters, numită astfel după numele fondatorului său, Paul Julius Reuter (1816-1899); Reuters este cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una dintre cele mai apreciate din lume

* Cu 103 ani în urmă (1918) se constituia, la inițiativa lui Sextil Pușcariu și a lui Iancu Flondor, Consiliul Naţional Român din Bucovina (sub conducerea lui Iancu Flondor), care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România (Bucovina a fost desprinsă din Moldova la 7.V.1775). La 15/28.XI.1918 Consiliul, întrunit la Cernăuţi, a hotărât unirea acestui teritoriu cu România (14/27)

* Acum 91 de ani (1930) scriitorul Victor Ion Popa (n. 1895 – m. 1946) iniţia, la Radiodifuziunea Română, rubrica bilunară „Noutăţi teatrale europene”

* În urmă cu 77 de ani (1944) avea loc Masacrul de la Moisei, când unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români. Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului Maramureș, la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus, a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940. La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravieţuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu. Prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. În aceeași noapte, militarii au incendiat satul şi au ars circa 300 de case. Deasupra gropii comune a fost înălțată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani cu un obelisc din piatră

* Într-o zi de 14 octombrie, acum 57 de ani (1964), Martin Luther King (n. 1929 – m. 1968) devenea cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Pastorul baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, a primit înalta distincție pentru lupta împotriva segregației rasiale

* În urmă cu 41 de ani (1980) Consiliul de Stat adopta Decretul nr. 313 privind asistenţa bolnavilor psihic periculoşi, utilizat şi împotriva unor adversari politici ai regimului comunist din România

* Cu 9 ani în urmă (2012), în cadrul proiectului „Red Bull Stratos” (iniţiat în 2007), paraşutistul austriac Felix Baumgartner (decolând de pe aeroportul bazei aeriene Walker din Roswell, statul New Mexico din SUA) a urcat cu un balon umplut cu heliu până în stratosferă, îmbarcat într-o nacelă etanşă, din care a sărit de la altitudinea de 39,045 km. În prima parte a coborârii în cădere liberă a depăşit viteza sunetului, atingând 1342,8 km/h, cea mai mare viteză cu care s-a deplasat până la acea dată un om care nu se afla într-un vehicul. Recordul său a fost stabilit într-o zi aniversară: cu 65 de ani în urmă, la 14 octombrie 1947, pilotul Chuck Yeager a fost primul om care a depăşit viteza sunetului, însă la bordul unui avion experimental, propulsat cu motoare-rachetă

* Acum 7 ani (2014) orașele Chişinău din R. Moldova şi Cernăuţi din Ucraina s-au înfrăţit, cu ocazia a 578 de ani de la fondarea oraşului Chişinău. Acordul de înfrăţire a fost semnat pe 14 octombrie 2014, la Chișinău, Republica Moldova de către Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău şi Oleksiy Kaspruk, Primar al municipiului Cernăuți

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iaşi (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: Moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi din 13 iunie 1641

 

– 1833: S-a născut Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; contribuţii majore la intensificarea studiilor geodezice din România în a doua jumătate a secolului XIX; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (m. 1921)

 

– 1853 (stil nou): S-a născut compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul și pedagogul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti „Crai nou” (m. 1883). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 2 octombrie 1853

 

– 1857: S-a născut Gheorghe Ionescu-Gion, istoric, profesor şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1904)

 

– 1872, 14/26: S-a născut Petre P. Negulescu, istoric al filosofiei şi al culturii, profesor şi om politic (ministru al instrucţiunii publice 1920-1921, 1926-1927; preşedinte al Camerei Deputaţilor); membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1951)

 

– 1885: S-a născut inginerul silvic şi profesorul Marin Dracea; promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2010 (m. 1958)

 

– 1890: S-a născut Titus Hotnog, prozator, profesor și traducător; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (m. 1957). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 27.X.1890

 

– 1891: S-a născut chimista Gabriela Chaborski, prima femeie conferențiar universitar din România; a studiat la Facultatea de Științe Fizico-Chimice din București, pe care a absolvit-o în 1916; lucrarea de doctorat susținută la Geneva, la 22 martie 1919, are la bază o nouă formă de levură (ciupercă unicelulară), pe care o descoperise făcând analiza unei banane intrată în fermentație; admisă la Catedra de Chimie Generală și Electrochimie din Universitatea bucureșteană, mai întâi asistent, în 1920, apoi conferențiar de chimie anorganică, în 1924, a elaborat metode originale de separare și dozare a unor elemente, precum și lucrări referitoare la studiul moleculei (m. 1936) – 130 de ani

 

– 1903: S-a născut pictorul Ion Musceleanu (m. 1997)

 

– 1907: S-a născut Petrache Lupu de la Maglavit, omul care „l-a văzut” pe Dumnezeu (m. 1994)

 

– 1908: S-a născut Lascăr Sebastian (pseudonimul lui Sebastian Salmen), traducător şi dramaturg; rămâne mai mult ca un publicist plin de vervă şi ca unul din bunii traducători ai unor opere fundamentale, clasice sau moderne, din autori latini, spanioli, italieni sau ruşi; fiul graficianului de origine poloneză Leonard Salmen (m. 1976)

 

– 1908: S-a născut poetul, publicistul şi traducătorul Mircea Pavelescu; în ultimii ani ai vieţii s-a manifestat ca autor de poezii umoristice şi versuri pentru copii (m. 1980)

 

– 1912: S-a născut actorul Nucu Păunescu (m. 1980)

 

– 1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1998)

 

– 1923: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător (din literatura rusă şi cea sovietică) (m. 1995)

 

– 1929: S-a născut Niculae Gheran, scriitor, editor, critic şi istoric literar; pe parcursul a patru decenii a realizat ediţia critică în 23 de volume a operei complete a romancierului Liviu Rebreanu

 

– 1929: S-a născut compozitorul Claudiu Negulescu (m. 1997)

 

– 1931: S-a născut sociologul și antropologul Mihail M. Cernea; studii de sociologie rurală şi industrială, de antropologie socială a dezvoltării. Realizările sale în domeniul dezvoltării, în elaborarea politicilor sociale şi promovarea sociologiei ca instrument de acţiune şi reformă socială au dus la recunoaşterea valorii şi statutului sociologiei româneşti în întreaga lume; membru titular al Academiei Române din 2012 – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară (m. 2006)

 

– 1936: S-a născut compozitorul, profesorul şi violonistul Grigore Nica (m. 2009) – 85 de ani

 

– 1947: S-a născut Radu Goldiș, chitarist și compozitor de muzică de jazz, actualmente stabilit în Statele Unite ale Americii

 

– 1947: S-a născut Adrian Tomescu, pianist şi profesor (m. 2009)

 

– 1948: S-a născut Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, traducător și profesor; fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma). NOTĂ: În memoria reputatului italienist a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul „Marian Papahagi”; distincţia este acordată, începând din 2008, din doi în doi ani în apropierea datei de 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (literatură, lingvistică, critică literară, istorie, politică, arte etc.)

 

– 1950: S-a născut politicianul Dan Iosif, membru al Partidul Social Democrat (m. 2007)

 

– 1951: S-a născut scenografa Lia Manţoc – 70 de ani

 

– 1955: S-a născut basistul Iulian Mugurel Vrabete, membru al formaţiei „Holograf”

 

– 1978: A murit Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară (membru al grupului „Trio Grigoriu”), regizor de teatru şi televiziune (n. 1929)

 

– 1983: A murit prozatorul, eseistul şi poetul Horia Stancu, de profesie medic; fiul scriitorului Zaharia Stancu (n. 1926)

 

– 1994: A murit Aurel Tita, traducător şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (n. 1915)

 

– 2013: A murit Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naştere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română; a fost de şase ori campioană naţională a României la şah, înainte de mutarea sa în Olanda în 1974; în Olanda a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979; tatăl său, Ştefan Nicolau, a fost unul din marii savanţi ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie (n. 1940)

 

– 2015: A murit jucătoarea de tenis şi antrenoarea Florenţa Mihai, prima din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în anul 1977 (n. 1955)

 

– 2018: A murit Achim Mihu, sociolog, antropolog, filosof și profesor; a contribuit substanţial la consolidarea învăţământului sociologic şi antropologic clujean (n. 1931)

 

– 2020: A murit Grigore Smeu, poet, prozator, filosof şi estetician; a dăruit culturii naţionale o lucrare fundamentală „Istoria esteticii româneşti” (vol. I-II, Editura Academiei Române, 2008-2009); unul din „părinţii” fondatori ai Simpozionului Naţional de Estetică (n. 1928) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Summitul Consiliului European (14 – 15 oct.)

 

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

 

– Roma: Procesul a patru egipteni pentru uciderea unui student italian la Cairo

 

– Londra: Publicarea cărții „Silverview”, roman postum de John Le Carré

 

– Italia: Festivalul internațional de Film de la Roma (14 – 24 oct.)

 

– Moscova: Prezentarea primului ghid Michelin

 

– Londra: Licitație la Sotheby’s a unei lucrări a artistului britanic Banksy, auto-distruse în 2018

 

– Vostochny, Rusia: Lansarea unei rachete care transportă sateliți OneWeb

 

– Salou, Spania: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), raliul Spaniei (14 – 17 oct.)

 

– Las Vegas: Cupa CJ, turneu de golf profesionist din Turul PGA (14 – 17 oct.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Standardizării”; marchează crearea, la 14.X.1946 ( – 75 de ani), a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare; se sărbătoreşte din anul 1969

 

– „Ziua Mondială a Vederii” (World Sight Day – WSD), marcată, din 1998, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, este inclusă în calendarul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind coordonată de Agenţia Internaţională de Prevenire a Orbirii (International Agency for the Prevention of Blindness – IAPB) şi subordonată iniţiativei globale „Vision 2020” (lansate în 1999); manifestarea vizează toţi partenerii implicaţi în prevenirea problemelor de vedere şi în redarea vederii. Tema ediţiei din acest an este: „Iubiţi-vă ochii”. NOTĂ: Legea nr. 48/2016 instituie marcarea acestei zile şi în România, Ministerul Sănătăţii fiind responsabil cu coordonarea activităţilor

 

– 1669: A murit Pietro Antonio Cesti, compozitor şi cântăreţ italian (n. 1623)

 

– 1857: A murit pictorul norvegian Johan Christian Dahl; considerat primul mare pictor romantic din Norvegia, „părintele peisagiştilor norvegieni”, fondatorul „vârstei de aur” în pictura norvegiană şi unul dintre cei mai importanţi artişti europeni ai tuturor timpurilor (n. 1788)

 

– 1864: S-a născut romancierul şi dramaturgul polonez Stefan Żeromski (m. 1925)

 

– 1879: S-a născut Miles Franklin, scriitoare și feministă australiană; a avut un impact durabil asupra vieții literare australiene prin fondarea unui premiu literar major cunoscut ca Miles Franklin Award (m. 1954)

 

– 1890: S-a născut Louis Delluc, regizor de film, scenarist şi critic de film, primul jurnalist francez specializat pe problemele cinematografiei; în memoria lui a fost instituit, în 1937, un premiu ce-i poartă numele (m. 1924)

 

– 1890: S-a născut Dwight David Eisenhower, general şi om politic republican american; comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) şi în Vestul Europei (1944-1945); comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1951-1952); preşedinte al SUA între anii 1953 şi 1961 (m. 1969)

 

– 1893: S-a născut actriţa americană Lillian Gish, stea a filmului mut (m. 1993)

 

– 1894: S-a născut E. E. (Edward Estlin) Cummings, poet, dramaturg, eseist şi pictor american (m. 1962)

 

– 1895: S-a născut scriitorul sloven Josip Vidmar; membru corespondent străin al Academiei Române (1965) (m. 1992)

 

– 1906: S-a născut Hannah Arendt, teoreticiană politică şi publicistă germană; a abordat în lucrările sale două mari teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul (m. 1975) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut inginerul american George Harold Brown; însemnate contribuţii la dezvoltarea antenelor pentru transmisii radio-tv. (m. 1987)

 

– 1914: S-a născut Raymond Davis Jr., fizician american; Premiului Nobel pentru Fizică pe 2002, împreună cu Masatoshi Koshiba şi Riccardo Giacconi, pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecția neutrinilor cosmici (m. 2006)

– 1915: A murit chimistul austriac Ernest Ludwig; lucrări în domeniul chimiei organice şi anorganice; a analizat compoziţia a peste o sută de ape minerale din Europa, între care şi pe cele de la Vatra Dornei; autorul unui manual de chimie medicală; membru de onoare străin al Academiei Române (1908) (n. 1842)

 

– 1927: S-a născut Sir Roger Moore, actor britanic de film (m. 2017)

 

– 1927: S-a născut scriitorul chilian Enrique Lafourcade (m. 2019)

 

– 1930: S-a născut Mobutu Sese Seko, preşedinte al Zairului (azi Republica Democrată Congo) din 1965 până în 1997; în 1972 și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga („Atotputernicul luptător care, datorită rezistenței și a inflexibilei dorințe de a câștiga, va merge din cucerire în cucerire, lăsând foc în urma sa”) (m. 1997)

 

– 1938: S-a născut Philippe G. Ciarlet, matematician și profesor francez, specialist în domeniul matematicilor aplicate şi computaţionale; preocupări în analiza numerică, metoda elementului finit, geometria diferenţială, modelarea matematică în elasticitatea tridimensională, teoria plăcilor şi a pânzelor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1996

 

– 1939: S-a născut creatorul de modă american Ralph Lauren (numele real Ralph Lifschitz), simbol al modei clasice; în 1968 a fondat compania „Polo Fashions”

 

– 1940: S-a născut Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică uşoară

 

– 1950: S-a născut Kate Grenville (nume complet: Catherine Elizabeth Grenville), una dintre cele mai cunoscute romanciere australiene și profesoară de scriere creativă

 

– 1959: A murit Errol Flynn, actor american de film, regizor, scenarist, producător (n. 1909)

 

– 1960: A murit fizicianul și profesorul rus Abram Fiodorovici Ioffe; considerat „părintele fizicii sovietice”; cercetări în domeniile electromagnetismului, cristalografiei și a radiației; a inițiat crearea institutelor fizico-tehnice, în special la Harkov și Dnipro, a creat școala științifică recunoscută în întreaga lume (n. 1880, în Ucraina)

 

– 1977: A murit actorul de film şi cântăreţul american Bing Crosby, personalitate a industriei spectacolului american timp de peste patru decenii (n. 1903)

 

– 1984: A murit Martin Ryle, fizician și radioastronom englez; a dezvoltat sisteme revoluționare pentru telescoape radio și le-a folosit pentru a localiza și fotografia cu precizie surse slabe de unde radio; împreună cu Antony Hewish a împărțit Premiul Nobel pentru fizică pe 1974, primul premiu Nobel acordat în recunoașterea cercetărilor astronomice (n. 1918)

 

– 1985: A murit pianistul şi profesorul rus Emil (Grigorievici) Ghilels (n. 1916)

 

– 1990: A murit Leonard Bernstein, dirijor, compozitor şi pianist american (n. 1918)

 

– 1997: A murit Harold Robbins, scriitor şi scenarist american; a avut peste 25 de apariţii editoriale best-seller, vândute în peste 750 milioane de exemplare şi traduse în 32 de limbi (n. 1916)

 

– 2010: A murit Benoît Mandelbrot, matematician franco-american născut într-o familie de evrei lituanieni; cunoscut ca părinte al geometriei fractale, a avut contribuţii în aplicaţii ale matematicii în fizică, medicină, geologie, astronomie şi finanţe (n. 1924)

 

– 2012: A murit actorul şi scriitorul britanic John Clive (n. 1933)

 

– 2016: A murit Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (n. 1928) – 5 ani

 

– 2017: A murit poetul şi traducătorul american Richard Wilbur (n. 1921)

 

– 2018: A murit actriţa sârbă Milena Dravić, vedetă a cinematografiei iugoslave din perioada comunistă (n. 1940)

 

– 2019: A murit Harold Bloom, scriitor, teoretician, critic și istoric literar, editor și profesor american; autor al unor bestseller-uri precum „The Western Canon” sau „The Book of J” dar şi celebru pentru eforturile sale de a face critica literară cât mai accesibilă publicului larg; fondator, împreună cu Paul de Man, J. Hillis Miller şi Geoffrey Hartman, al renumitei „Şcoli de la Yale” (n. 1930)

 

– 2019: A murit Sophia Kokosalaki, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din Grecia, stabilită la Londra (n. 1972)

 

– 2020: A murit actorul egiptean Mahmoud Yassine; unul dintre ultimii monștri sacri din epoca de aur a cinematografiei egiptene (n. 1941) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 13 octombrie

Calendarul zilei – 13 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 13 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 13 octombrie 2021, 7:33

S-a întâmplat într-o zi de 13 octombrie

* În 1479, acum 542 de ani, avea loc Bătălia de la Câmpul Pâinii (între Orăștie și Șibot), desfăşurată între armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory. Reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman

* Cu 229 de ani în urmă (1792), George Washington punea piatra de temelie a „Casei Albe” (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C, a fost ales de George Washington, dar acesta nu a locuit niciodată aici. Construcţia a început la 1.XI.1792 şi a fost finalizată la 1.XI.1800. Primul „locatar” al Casei Albe a fost preşedintele John Adams (clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie)

* Acum 161 de ani (1860) americanul James Wallace Black (n. 1825 – m. 1896) făcea prima fotografie aeriană, dintr-un balon cu aer cald suspendat la înălţimea de 1200 de picioare (365,76 m) deasupra oraşului american Boston

* Acum 137 de ani (1884), în cadrul Conferinţei Internaţionale de Astronomie de la Washington (la care au participat delegaţi din aproximativ 25 de state), s-a hotărât ca, începând de la această dată, Observatorul astronomic de la Greenwich (în estul Londrei) să fie sediul „meridianului zero”, adică punctul zero al timpului de referinţă pentru definirea fusurilor orare. Denumit Greenwich Mean Time (GMT), meridianul Greenwich desemnează punctul de start al fiecărui fus orar din lume, timpul universal

* Acum 104 ani (1917) avea loc ultima apariţie a Fecioarei Maria la Fatima. La 13 mai acelaşi an trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut. Apariţia s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie. Copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

* Acum 77 de ani (1944) trupele britanice şi greceşti au eliberat Atena de sub ocupaţia germană (în Al Doilea Război Mondial)

* Acum 68 de ani (1953) americanul Samuel Bagno, din New York, a patentat prima alarmă electronică, pentru a proteja locuinţele de spărgători

* Între 13 şi 15 octombrie, acum 54 de ani (1967), avea loc, la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei sculptorului Constantin Brâncuşi

* În urmă cu 52 de ani (1969) România şi Noua Zeelandă au stabilit relaţii diplomatice la nivel de consulat, ridicate, în 1981, la rang de ambasadă. În februarie 1989 ambasada ţării noastre la Wellington a fost închisă. România gestionează relaţiile cu Noua Zeelandă prin ambasada sa de la Canberra, iar Noua Zeelandă prin ambasada sa din Bruxelles

* Cu 19 ani în urmă (2002), cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul

 

Aniversări – Comemorări

 

– Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1843: S-a născut Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1897)

 

– 1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat, însă, printre pionierii istoriei literare româneşti; „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909)

 

– 1858, 13/25: S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez „The Times” (m. 1922)

 

– 1861: S-a născut prozatorul Iuliu Traian Mera, membru şi apoi preşedinte al societăţii „România jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, a fost inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (m. 1909, la Viena) – 160 de ani

 

– 1887: A murit Constantin Lecca, pictor, tipograf, editor, scriitor, traducător şi profesor; ctitorul primei tipografii (19.IX.1837) şi al primului periodic din Oltenia, „Mozaicul” (3.X.1838-25.IX.1839); s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase (în stil occidental) şi al picturii cu tematică istorică; participant la Revoluţia Română din 1848 (n. 1807)

 

– 1898: S-a născut George Mihail Zamfirescu (numele la naştere: Gheorghe Petre Mihai), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1939)

 

– 1900, 13/26: S-a născut geologul Virgil Ianovici; a studiat zăcămintele de mangan şi rocile carbonatate din România; membru corespondent (1963) şi membru titular (ianuarie 1990) al Academiei Române (m. 1990)

 

– 1901, 13/26: S-a născut istoricul şi profesorul Constantin C. Giurescu; fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1930); a fost deţinut politic între anii 1950 şi 1955; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977) – 120 de ani

 

– 1902: S-a născut medicul, filosoful şi scriitorul Ştefan Odobleja, fondatorul ciberneticii; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1978)

 

– 1904: S-a născut inginerul agronom (fitopatolog) Eugen Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1993)

 

– 1934: S-a născut actorul Papil Panduru

 

– 1935: A murit Niculae Cantonieru, prozator şi publicist (polemist de temut) (n. 1905)

 

– 1944: S-a născut Petre Vasile Fati, poet şi prozator (m. 1996)

 

– 1946: S-a născut Petrika Ionesco (Petrică Ionescu), regizor de teatru şi operă, scenograf, scriitor; stabilit, din anii ’70 ai secolului XX, la Paris – 75 de ani

 

– 1953: S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Gellu Dorian; inițiator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” și redactor-șef al revistei „Hyperion”

 

– 1954: S-a născut cantautorul Alexandru Andrieş; muzician de blues/jazz/folk, arhitect, scriitor, poet, traducător, pictor și grafician

 

– 1954: A murit Nicolae Petrescu, filosof şi sociolog; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1886)

 

– 1974: A murit (la Galaţi) pictorul Reuven Rubin (numele adevărat: Rivn Zelicovici); stabilit din 1922 în Israel; în anul 1948 a fost numit ambasador în România, fiind primul reprezentant diplomatic al noului stat la Bucureşti (n. 1893)

 

– 1982: A murit Tudor Ciortea, compozitor şi muzicolog (n. 1903)

 

– 1986: A murit (la Paris, unde se stabilise) sculptorul George Apostu (n. 1934) – 35 de ani

 

– 1991: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Rusu (n. 1908) – 30 de ani

 

– 1993: A murit inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de Radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1908)

 

– 2009: A murit Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (n. 1929)

 

– 2011: A murit antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965). Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972 (n. 1927) – 10 ani

 

– 2011: A murit Adina Caloenescu, pictor, grafician şi gravor (n. 1934) – 10 ani

 

– 2013: A murit Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (n. 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova)

 

– 2013: A murit V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (n. 1934)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Bruxelles: Comisia Europeană prezintă un proiect de măsuri pe termen scurt împotriva creșterii tarifelor la energie

 

-Malmö, Suedia: Forumul internațional împotriva antisemitismului, organizat de premierul suedez, Fredrik Reinfeldt

 

– München: Conferința anuală EconPol Europe va avea loc exclusiv online din cauza pandemiei de Covid-19, printre temele principale numărându-se „Starea rezilienței fiscale – Cât de pregătită este Europa pentru viitoarele crize?” și „Guvernanța și politica macroeconomică în Uniunea Monetară Europeană” (13 – 14 oct.)

 

– Principatul Monaco: Conferința de securitate cibernetică de la Monaco (13 – 15 oct.)

 

– Geneva: Reuniune oficială a grupului OMC responsabil de discutarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid (13 – 14 oct.)

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Conferință la Expo cu EAU și oficiali străini, inclusiv

guvernatorul Băncii Centrale a EAU, Khaled Mohamed Salem Balama Tameemi, ministrul finanțelor Hamdan Bin Rashid Al Maktoum (13 – 14 oct.)

 

– Paris: Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) publică Raportul lunar privind petrolul

 

– Madrid: Începe primul proces al fostului comisar de poliție José Manuel Villarejo

 

– New York: JPMorgan Chase prezintă rezultatele celui de-al treilea trimestru

 

– New York: Examinarea în instanță a unei plângeri împotriva prințului Andrew pentru agresiune sexuală

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Cancerului de Sân Metastatic”; în luna octombrie, dedicată luptei împotriva cancerului de sân, în această dată este marcată cea mai severă formă a acestui diagnostic: cancerul de sân metastatic (denumit de asemenea şi cancer de sân avansat sau în stadiul IV)

 

– „Ziua Internațională a Educaţiei în Penitenciare”, marchează, din 2014, importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative, organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate. La 13 octombrie 1989, Consiliul Europei a adoptat un set de recomandări care subliniază nevoile și responsabilitățile privind educația persoanelor încarcerate în Europa

 

– „Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice”, organizată pentru prima dată în 2018, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice

 

– „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” este marcată ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, în special prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor; ziua a fost stabilită de ONU la această dată prin Rezoluţia 64/200 din 21 decembrie 2009, ea fiind marcată, până în 2010, în a doua zi de miercuri din luna octombrie, prin rezoluţiile Adunării Generale a ONU 44/236 din 22 decembrie 1989 şi 56/195 din 21 ianuarie 2002. Tema propusă în acest an de United Nations Office for Disaster Risk Reduction se axează pe cooperarea internațională, care joacă un rol central în eforturile de redresare

 

– 54: A murit împăratul roman Claudius, după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero (n. 10 î.Hr.)

 

– 1715: A murit Nicolas Malebranche, teolog romano-catolic, preot orator și filosof raționalist francez; filosofia sa a căutat să sintetizeze cartezianismul (doctrina filosofului Descartes) cu gândul la Sfântul Augustin și la neoplatonism, pentru a demonstra rolul activ al lui Dumnezeu în fiecare aspect al lumii (n. 1638)

 

– 1789: S-a născut scriitorul mexican Manuel Eduardo de Gorostiza (m. 1851)

 

– 1825: S-a născut designerul britanic Charles Worth, stabilit la Paris în 1845; considerat „părintele” croitoriei de lux (haute couture) (m. 1895)

 

– 1869: A murit Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (n. 1804)

 

– 1905: S-a născut regizorul francez de film Yves Allégret (m. 1987). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1907

 

– 1905: A murit Sir Henry Irving (numele real: John Henry Brodribb), actor şi director de teatru britanic; primul om de teatru britanic înnobilat (1895) (n. 1838)

 

– 1909: S-a născut caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock), care a lucrat peste 50 de ani la ziarul The Washington Post (m. 2001)

 

– 1911: S-a născut violoncelistul şi profesor francez André Navarra (m. 1988) – 110 ani

 

– 1921: S-a născut actorul şi şansonetistul francez Yves Montand (m. 1991) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut saxofonistul american Lee Konitz, legendă a muzicii jazz şi ultimul supravieţuitor al grupului care a înregistrat în 1957 albumul „Birth of the Cool”, împreună cu trompetistul Miles Davis (m. 2020)

 

– 1934: S-a născut cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri (nume real: Ioanna Mouschouri)

 

– 1941: S-a născut Paul (Frederic) Simon, muzician, cantautor, chitarist, producător şi filantrop american; a devenit celebru cu trupa „Simon & Garfunkel” începând cu anul 1965 – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Gernot Langes-Swarovski, om de afaceri austriac, supranumit „regele cristalelor”; sub conducerea sa a fost deschis primul magazin Swarovski din New York, în anii ’80, precum şi Muzeul lui André Heller, Swarovski Kristallwelten din Wattens; a primit diferite premii onorifice în Austria și a fost preşedintele Clubului de fotbal FC Swarovski Tirol şi fondatorul Companiei Aeriene Tyrolean Airways (m. 2021)

 

– 1944: S-a născut sociologul, demograful și profesorul cubanezo-american Alejandro Portes; opera sa este dedicată analizelor pe tema migraţiilor internaţionale, proceselor de urbanizare şi dezvoltare a Americii Latine şi sociologiei economice

 

– 1962: S-a născut Kelly Preston, actriţă americană și model (m. 2020)

 

– 1974: A murit Ed Sullivan (nume complet: Edward Vincent Sullivan), prezentator tv. și jurnalist sportiv american (n. 1901)

 

– 1985: A murit actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (n. 1892)

 

– 1987: A murit fizicianul american Walter Houser Brattain; împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi John Bardeen, a făcut cercetări asupra conductorilor şi a inventat tranzistorii (1946); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1956 (n. 1902)

 

– 1989: A murit Cesare Zavattini, cineast, jurnalist şi critic de film italian; a fost unul dintre teoreticienii neorealismului (n. 1902)

 

– 2003: A murit Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1994, împreună cu fizicianul american Clifford Glenwood Shull, pentru dezvoltarea spectroscopiei cu neutroni (n. 1918)

 

– 2008: A murit actorul francez de film Guillaume Depardieu, fiul lui Gérard Depardieu; moartea a survenit în urma unei pneumonii severe, contractată, se pare, în România în timp ce filma pentru lungmetrajul ”Copilăria lui Icar” (n. 1971)

 

– 2012: A murit Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (n. 1938)

 

– 2016: A murit Dario Fo, scriitor, scenograf, dramaturg, regizor, actor, şi pictor italian; celebru pentru tăioasele sale satire politice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1997 (n. 1926) – 5 ani

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 12 octombrie

Calendarul zilei – 12 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 12 octombrie 2021, 05:01 / actualizat: 12 octombrie 2021, 7:13

– S-a întâmplat într-o zi de 12 octombrie

* Acum 572 de ani (1449), în bătălia de la Tămăşeni, pe Siret (la miazănoapte de Roman), Bogdan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun şi al doamnei Marena, îl înfrângea, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, pe Alexăndrel (domn al Moldovei în perioada februarie-octombrie 1449; fiul lui Iliaş şi nepotul lui Alexandru cel Bun) şi devenea domn al Moldovei

* Cu 529 de ani în urmă (1492) navigatorul genovez, Cristofor Columb, a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, aceasta fiind considerată data descoperirii Americii (Lumea Nouă). Aflat din 1492 în serviciul Spaniei, Cristofor Columb (n. ~1451 – m. 1506) a întreprins, până în 1504, patru călătorii, în cursul cărora a descoperit majoritatea insulelor din America Centrală şi a atins coastele Americii Centrale şi ale Americii de Sud

* În perioada 12-17 octombrie, acum 211 ani (1810), avea loc prima ediţie a Festivalului Oktoberfest („Sărbătoarea din Octombrie”) de la München, unul dintre cele mai faimoase festivaluri din lume. Această sărbătoare a luat fiinţă odată cu un eveniment important din istoria Bavariei: căsătoria dintre regele Ludwig I cu prinţesa Teresa de Saxe-Hildburghausen în data de 12 octombrie 1810. De atunci, în fiecare an s-a sărbătorit acest eveniment, transformându-se încet în marele festival al berii. Festivalul şi-a mutat data de începere la sfârşitul lunii septembrie, datorită condiţiilor meteo favorabile, iar în 204 ani a fost anulat doar de 24 de ori din cauza războaielor sau a unor epidemii

* Acum 158 de ani (1863) era format guvernul condus de Mihail Kogălniceanu (până la 26.I/7.II.1865), aceasta fiind perioada reformelor radicale din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (12/24)

* Cu 149 de ani în urmă (1872) Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar şi rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Instituţia şi-a deschis porţile cu patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale. Primul rector al universităţii clujene a fost Áron Berde, anterior director al Academiei de Drept de la Cluj

* În urmă cu 142 de ani (1879) era promulgată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. I. C. Brătianu, din poziţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, a dat citire, în Senat, la 17 ianuarie 1879, Mesajului domnesc şi declaraţiei prin care Guvernul arăta că „este de trebuinţă a se supune reviziunei art. 7 din Constituţiune”. La 22 mai 1879 au început lucrările de revizuire a Constituţiei, pentru ca la data de 24 iunie 1879, Comisia Senatului să depună raportul. Se statua că cel care intenţiona să se naturalizeze era obligat să adreseze domnitorului o cerere şi să declare că renunţă la protecţia străină. După depunerea acestei cereri solicitantul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii: să locuiască pentru o perioadă de 10 ani în ţară şi prin modul de comportament în societate să dovedească că este folositor acesteia. După iniţiativa Domnului, Adunările legiuitoare îi acordau decretul de naturalizare, care era sancţionat şi promulgat de către domn. Proiectul de revizie, propus de către Guvern Adunării Deputaţilor, a fost votat la 6 octombrie 1879 (cu 132 de voturi pentru, 9 contra şi 2 abţineri). Noul articol a fost publicat în Monitorul oficial din 13/25 octombrie 1879 (12/24)

* Acum 118 ani (1903) era inaugurată clădirea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, ridicată după planurile arhitectului Louis Blanc. Un merit deosebit în realizarea acestei construcţii, precum şi în obţinerea fondurilor necesare îi este atribuit profesorului Thoma Ionescu (1860-1926), fratele lui Take Ionescu, personalitate politică de primă mărime a vremii. În aceeaşi zi a fost inaugurată şi statuia lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii, realizată de sculptorul Carol Storck

* Cu 103 ani în urmă (1918) era adoptată Declaraţia de independenţă a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, de către Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania (în şedinţa din 12.X.1918 (stil vechi 29.IX.), de la Oradea), prin care românii transilvăneni îşi afirmă dreptul inalienabil la o viaţă naţională integrală; Comitetul este recunoscut ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei, în acest scop constituindu-se, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la inaugurarea faimoasei și impunătoarei statui a lui Iisus Hristos din Rio de Janeiro (Brazilia), denumită sugestiv Hristos Mântuitorul, una dintre cele mai cunoscute monumente ale lumii și una dintre cele mai recunoscute reprezentări ale Mântuitorului. În anul 1859, părintele Pedro Maria Boss, sosit de curând în Rio de Janeiro și uimit de frumusețea misterioasă a muntelui Corcovado, a sugerat pentru prima oară construirea unui monument religios. Propunerea a fost dată uitării până în anul 1921 când a fost repusă în discuție ideea de a se construi o statuie imensă ca punct de reper pe vârful Muntelui Corcovado care să fie vizibilă din orice punct din Rio. Noua idee a aparținut Arhidiecezei de Rio de Janeiro dorindu-se totodată a fi și un mod de a marca celebrarea Centenarului Independenței Braziliei planificată pentru anul următor. Arhidieceza a organizat un eveniment denumit Săptămâna Monumentului, pentru a atrage donații, care au venit în special de la catolicii brazilieni. Primele schițe au fost realizate de Carlos Oswald, care și l-a imaginat pe Hristos purtând o cruce și ținând un glob, stând pe un piedestal ce simboliza lumea dar, ulterior, schițele au fost modificate. Aşezată pe vârful muntelui Corcovado, statuia are o înălţime de 38 de metri, o deschidere la nivelul braţelor de 28 de metri, fiind situată deasupra mării, astfel încât poate fi observată din toate părţile oraşului. Statuia lui Iisus a fost proiectată de brazilianul Heitor da Silva Costa şi realizată de sculptorul francez Paul Landowski, în timp ce chipul lui Iisus a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida. Lucrările au durat nouă ani, din 1922 până în 1931. Monumentul a devenit un simbol pentru oraşul Rio de Janeiro şi, din anul 2007, face parte dintre cele şapte noi minuni ale lumii. Statuia lui Iisus reprezintă imaginea Braziliei şi unul dintre simbolurile culturale şi religioase recunoscute la nivel mondial, fiind vizitată anual de peste două milioane de oameni. În Brazilia şi Portugalia, în prezent, există mai multe copii ale statuii

* În urmă cu 81 de ani (1940) sosea la Bucureşti o misiune militară germană, ca răspuns la solicitarea regelui Carol al II-lea. Oficial, scopul era de a instrui Armata română potrivit noilor metode şi tehnici ale războiului. În fapt, trupele germane urmau să preia paza câmpurilor petrolifere din Valea Prahovei şi să exercite un control discret asupra regimului de la Bucureşti, în perspectiva confruntărilor cu URSS. Primele formaţiuni de comandament ale Misiunii, conduse de generalul de cavalerie Erik Hansen, generalul Wilhelm Speidel, comandantul forţelor de aviaţie şi generalul Arthur Hauffe, şeful de stat major, au sosit la Bucureşti la 12 octombrie 1940. La 11 noiembrie 1940 în România se găseau 22.430 militari germani, dintre care 890 ofiţeri şi 21.540 soldaţi

* Cu 57 de ani în urmă (1964) era lansată în spațiu nava Voskhod I, prima navă spațială capabilă să transporte trei persoane pe orbita Pământului. Echipajul era format din comandantul Vladimir Komarov, inginerul Konstantin Feoktistov şi doctorul Boris Yegorov

* În urmă cu 37 de ani (1984) o puternică bombă era detonată la ora 2:54 noaptea de IRA (Irish Republican Army), în Grand Hotel din Brighton, Anglia, având ca scop declarat uciderea primului ministru Margaret Thatcher (n. 1925 – m. 2013). „Doamna de Fier” a reuşit să scape nevătămată, dar cinci persoane au fost ucise, şi alte 31 rănite

* Acum 29 de ani (1992), cu ocazia manifestărilor din Spania prilejuite de sărbătorirea a 500 de ani de la descoperirea Americii de către navigatorul genovez Cristofor Columb (12.X.1492), a fost sigilată „Capsula Mileniului”, care conţine o colecţie numismatică spaniolă marcând acest eveniment, precum şi diverse texte ale lui Columb (capsula va rămâne închisă până la 12.X.2492)

* Cu 19 ani în urmă (2002) a avut loc atentatul terorist din insula Bali, unul dintre cele mai distructive atacuri teroriste din istoria Asiei, deflagraţiile ucigând 202 oameni. Mai multe bombe au explodat, aproape simultan, în fața unor cafenele și restaurante din stațiunile turistice, frecventate în special de cetățeni străini în paradisul turistic din insula indoneziană Bali

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii, Alfabetului şi Culturii Armene”, marcată din 2019, la inițiativa deputaţilor Varujan Vosganian (ALDE) şi Varujan Pambuccian (liderul grupului deputaţilor minorităţilor naţionale); ei argumentează opţiunea pentru ziua de 12 octombrie, prin faptul că în 2019 la această dată sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană „primii creatori de cultură armeană care au scris în limba armeană şi au utilizat alfabetul armean cu peste 1.500 de ani în urmă”

 

– „Ziua Oraşului Oradea”, sărbătorită din 1992, marchează două evenimente majore din istoria aşezării de pe Crişul Repede: 12 octombrie 1918 – semnarea Declaraţiei de Independenţă a Românilor din Transilvania, în casa dr. Aurel Lazăr și 12 octombrie 1944 – ziua eliberării Oradiei de sub ocupaţia horthystă, cu numai câteva zile înainte de eliberarea de către armatele române a ultimului oraş românesc, Carei

 

– 1777: Asasinarea, la Iaşi, de către trimisul Înaltei Porţi, Kapegibaşa, a lui Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei (1764-1767; 1774-1777) şi al Munteniei (1768-1769), suspectat de a întreţine relaţii prea strânse cu Rusia. Principala cauză a tragicului său sfârşit a fost energicul protest înaintat Înaltei Porţi cu ocazia cesiunii Bucovinei către Austria (1775) (n. 1724)

 

– 1825: A murit poetul Nicolae Văcărescu; fiul mai mic al lui Ienăchiţă Văcărescu; versurile sale manieriste aduc, pe alocuri, neaşteptate inflexiuni folclorice şi preromantice (n. 1785 sau 1786)

 

– 1860: S-a născut Constanţa Hodoş, prozatoare, autoare dramatică şi publicistă, afirmată în cadrul grupării de la „Sămănătorul”; soţia scriitorului Ion Gorun (m. 1934)

 

– 1863, 12/24: A murit Andrei Mureşanu, poet paşoptist şi ziarist transilvănean; entuziasmul Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15.V.1848 i-a inspirat versurile poeziei ”Un răsunet” (cunoscută sub titlul ”Deşteaptă-te române!”); devenită ulterior cântec, pe o melodie de Anton Pann, pe care i-a adaptat-o George Ucenescu, poezia s-a păstrat în memoria generaţiilor succesive, devenind Imnul Naţional al României, după Revoluţia din 1989; ca ziarist, Mureşanu a contribuit la explicarea şi popularizarea unor noţiuni de estetică, istoria artelor şi teorie literară (n. 1816). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morții la 11/23.X.1863

 

– 1887: S-a născut (la Lucavăţ/Vijniţa, azi în Ucraina) botanistul Mihail Guşuleac; cercetări în domeniul fitogeniei, a morfologiei şi anatomiei plantei, în sistemică şi genetică experimentală; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1960)

 

– 1894: S-a născut (la Sinaia) principesa Elisabeta de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea copil al regelui Ferdinand şi al reginei Maria; regină a Greciei (1922-1924), ca soţie a regelui George al II-lea (m. 1956, la Paris, unde era în exil)

 

– 1913: S-a născut părintele profesor Ene Branişte, liturgist de seamă al Bisericii Ortodoxe Române (m. 1984)

 

– 1933: S-a născut Vasile Iliuţ, muzicolog şi profesor (m. 2004)

 

– 1934: S-a născut Alexandru Zub, istoric, eseist, istoric literar și profesor; deţinut politic în perioada 1958-1964; director al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi (1990-2010), din 2010 fiind director onorific al acestui institut; membru titular al Academiei Române din 2004

 

– 1937: S-a născut pianistul Albert Guttman, stabilit în Elveţia (m. 2007)

 

– 1939: S-a născut profesorul doctor Niculae Stăncioiu, personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (m. 1995)

 

– 1942: S-a născut Nicolae Florescu, istoric şi critic literar, editor şi publicist; redactor la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1966 şi 1970 (m. 2013)

 

– 1947: S-a născut ÎPS Laurenţiu Streza (prenumele la naştere: Liviu), arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului (întronizat în noiembrie 2005)

 

– 1954: S-a născut sculptorița Delia Brândușescu

 

– 1956: S-a născut Mihai Gruia Sandu, actor, dramaturg, regizor și profesor; cunoscut pentru rolul Arlechino din emisiunile pentru copii din anii ’90 – 65 de ani

 

– 1968: S-a născut interpreta de muzică uşoară Daniela Györfi

 

– 1981: A murit Agatha Grigorescu Bacovia, poetă, prozatoare şi memorialistă; soţia poetului George Bacovia (n. 1895) – 40 de ani

 

– 1994: A murit regizorul de film Manole Marcus (n. 1928)

 

– 1996: A murit poetul Haralambie Ţugui (n. 1916) – 25 de ani

 

– 2003: A murit memorialistul Ion Ioanid; arestat în 1952, graţiat în 1964, primeşte în 1969 viza pentru Elveţia ca turist; obţine azil politic în RFG şi se stabileşte la München; angajat al postului de radio „Europa Liberă”; seria de volume „Închisoarea noastră cea de toate zilele” (apărută între anii 1991 şi 1996) relatează experienţele sale trăite în închisorile comuniste din România (n. 1926)

 

– 2007: A murit Paul Bortnovschi, arhitect, scenograf şi designer (n. 1922)

 

– 2014: A murit Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (n. 1952)

 

– 2020: A murit Ion Predescu, avocat, profesor, senator (1990-2004), fost judecător al Curţii Constituţionale a României (2004-2013) și fost ministru al Justiţiei în guvernul Văcăroiu (n. 1927) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Summitul UE – Ucraina

 

– Kranj, Slovenia: Reuniune informală a miniștrilor sănătății din cadrul UE (12 – 13 oct.)

 

– Nur-Sultan, Kazahstan: Cea de-a  șasea ședință a miniștrilor de externe ai Conferinței privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia

 

– Haga: Decizie a Curții Internaționale de Justiție cu privire la litigiul maritim dintre Kenya și Somalia

 

– Budapesta: Rezultatul alegerilor primare ale opoziției pentru nominalizarea adversarului lui Viktor Orban la alegerile din primăvara anului 2022

 

– Sorrento, Italia: Reuniunea miniștrilor de comerț din cadrul G20

 

– Dublin, Irlanda: Ministrul finanțelor prezintă bugetul pentru 2022

 

– Paris: Procesul ministrului Alain Griset pentru declararea incompletă a averii

 

– Doha, Qatar: Forumul mondial pentru securitate (12 – 14 oct.)

 

-La Paz, Bolivia: Manifestarea susținătorilor fostului președinte Evo Morales

 

– Londra: Lansarea mondială a cărții „The Christmas Pig”, un nou roman pentru copii de J.K. Rowling

 

– Rio de Janeiro: Manifestări de marcare a 90 de ani de la inaugurarea statuii lui Hristos Mântuitorul

 

– Denpasar, Bali, Indonezia: Sunt marcați 19 ani de la atacurile din insula Bali

 

– Ciudad de Mexico: Ziua Cursei, marcând sosirea lui Cristofor Columb în America în 1492

 

– Teheran, Iran: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa A Iran – Coreea de Sud

 

– Saitama, Japonia: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa B Japonia – Australia

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Artritei”, stabilită, în 1996, de către asociaţia „Arthritis and Rheumatism International” (fondată în 1988), urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a nevoilor persoanelor cu artrită / reumatism şi îmbunătăţirea calităţii vieţii celor suferinzi. „Este în mâinile tale, acționează!” este tema pentru acest an

 

– „Ziua Europeană a Părinţilor şi a Şcolilor”; marcată, din anul 2002, în a doua zi de marţi din octombrie; obiectivele acestei zile sunt: sublinierea nevoii de implicare a părinţilor în viaţa şcolii, promovarea unei participări active a acestora în educaţia copiilor şi iniţierea dialogului între comunitatea şcolară şi părinţi. NOTĂ: La 1 iunie este „Ziua mondială a părinţilor”, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2012, prin Rezoluţia 66/292, pentru exprimarea preţuirii deosebite faţă de părinţii de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieţii. Există şi anumite state care aniversează această sărbătoare la alte date calendaristice: SUA (în cea de-a patra duminică a lunii iulie), Republica Coreea (8 mai), Filipine (prima zi de luni din decembrie)

 

– Ziua naţională a Republicii Guineea Ecuatorială; aniversarea proclamării independenţei – 1968

 

– Ziua naţională a Regatului Spaniei. „Ziua Hispanităţii”; marcată în amintirea descoperirii Americii de către navigatorul genovez Cristofor Columb, la 12.X.1492; această zi este sărbătorită în toate ţările vorbitoare de limbă spaniolă, fiind celebrată nu doar spaniola, ci şi spiritul acestei limbi. NOTĂ: Şi în SUA este marcată o zi în amintirea aceluiaşi eveniment, „Columbus Day” (în a doua zi de luni din octombrie; în 2021 – la 11 octombrie)

 

– 1492: A murit pictorul italian Piero Della Francesca (n. ~1416/1417)

 

– 1855: S-a născut Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (m. 1922)

 

– 1860: S-a născut Elmer Ambrose Sperry, inventator şi om de afaceri american; împreună cu Herman Anschütz-Kämpfe, a inventat busola giroscopică (folosită în navigaţie şi aviaţie) (m. 1930)

 

– 1865: S-a născut Sir Arthur Harden, biochimist britanic; a descoperit cofermenţii; Premiul Nobel pentru chimie pe 1929, împreună cu suedezul Hans von Euler-Chelpin (m. 1940)

 

– 1872: S-a născut Sir Ralph Vaughan Williams, compozitor, dirijor şi profesor englez (m. 1958)

 

– 1890: S-a născut Luis de Freitas Branco, compozitor, muzicolog şi critic muzical portughez (m. 1955)

 

– 1896: S-a născut Eugenio Montale, poet, prozator şi editor italian; Premiul Nobel pentru literatură pe 1975 (m. 1981) – 125 de ani

 

– 1907: S-a născut Wolfgang Fortner, compozitor, dirijor şi pedagog german (m. 1987)

 

– 1908: S-a născut scriitorul şi editorul american Paul Engle (m. 1991)

 

– 1924: A murit scriitorul și jurnalistul francez Anatole France (nume reaal: Jacques Anatole François Thibault); Premiul Nobel pentru Literatură pe 1921 (n. 1844)

 

– 1926: S-a născut arhitectul argentinian César Pelli, celebru pentru emblematicele Turnuri gemene Petronas din Kuala Lumpur (452 m) şi One World Financial Center din New York; a realizat, de asemenea, extinderea Muzeului de Artă Modernă din New York, Turnul Iberdrola din Bilbao, Centrul Financiar Internaţional din Hong Kong, Gran Torre Costanera din Santiago de Chile, Pacific Design Center din Los Angeles, Aria Resort din Las Vegas, precum şi zeci de teatre şi centre culturale din întreaga lume (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1935: S-a născut tenorul italian Luciano Pavarotti, nume de referinţă al muzicii de operă (m. 2007)

 

– 1948: S-a născut Rick (Richard John) Parfitt, cântăreţ, compozitor şi chitarist britanic; alături de Francis Rossi au format timp de cinci decenii grupul „Status Quo”, unul dintre cele mai marcante din rock-ul britanic (m. 2016)

 

– 1951: S-a născut scriitorul australian Peter Goldsworthy – 70 de ani

 

– 1951: S-a născut Mihai Toderaşcu, compozitor şi interpret de muzică uşoară din Republica Moldova (m. 2012) – 70 de ani

 

– 1965: A murit biochimistul elvețian Paul Hermann Müller, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1948 (n. 1899)

 

– 1969: A murit Sonja Henje, renumită patinatoare şi actriţă americană de origine norvegiană; multiplă campioană olimpică (1928, 1932, 1936); campioană mondială la patinaj între anii 1927 şi 1936, de 10 ori consecutiv (n. 1912)

 

– 1991: A murit scriitorul rus Arkadi Strugaţki, autor de literatură SF; a scris mai ales împreună cu fratele său, Boris Strugaţki (n. 1925) – 30 de ani

 

– 2006: A murit cineastul italian Gillo Pontercorvo (n. 1919) – 15 ani

 

– 2011: A murit actorul german Heinz Bennent (n. 1921) – 10 ani

 

– 2011: A murit Dennis MacAlistair Ritchie, om de știință american, unul dintre pionierii tehnologiei informației; a creat limbajul de programare C; a dezvoltat, împreună cu Ken Thompson și alți programatori, prima versiune a sistemului de operare UNIX la AT&T Bell Labs și a scris primul Manual al programatorului de Unix (n. 1941) – 10 ani

 

– 2012: A murit Torkom Manoogian, Patriarhul Bisericii Armene din Ierusalim; ales al 96-lea patriarh armean al Ierusalimului, în 1990, el conducea comunităţile armene ortodoxe din Israel, Teritoriile palestiniene şi Iordania (n. 1919)

 

– 2013: A murit scriitorul american Oscar Hijuelos, primul autor de origine cubaneză recompensat cu premiul Pulitzer (n. 1951)

 

– 2015: A murit inginerul şi fizicianul american George (Edwin) Mueller, creditat drept „părintele navetei spațiale”; unul dintre cei mai importanţi manageri din istoria NASA, cel care a coordonat Agenţia spaţială americană în misiunile Apollo, care i-a dus pe primii astronauţi pe Lună; a avut un rol important în proiectarea şi construcţia primei staţii spaţiale americane (n. 1918)

 

– 2020: A murit actrița americană Conchata Ferrell, cunoscută mai ales pentru rolul menajerei Berta din sitcomul „Doi bărbați și jumătate” pentru care a primit în 2005 și 2007 o nominalizare la Premiul Emmy pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie (n. 1943) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 11 octombrie

Calendarul zilei – 11 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 11 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 11 octombrie 2021, 6:50

– S-a întâmplat într-o zi de 11 octombrie

* Acum 267 de ani (1754) erau întemeiate „Şcolile Blajului” (de către episcopul greco-catolic Inochentie Micu şi profesorul Petru Pavel Aron), primele şcoli în limba română – „Şcoala de obşte” (primară), „Şcoala de latinie” (gimnaziul) şi „Şcoala de preoţie” (nucleul viitoarei Facultăţi de Teologie). Din acel moment Blajul a devenit centrul învăţământului românesc din Transilvania

* Într-o zi de 11 octombrie, acum 122 ani (1899), începea al doilea Război al Burilor, între Imperiul Britanic şi burii neerlandofoni din cele două republici independente: Republica Sud-Africană (Republica Transvaal) şi Statul Liber Orange. Conflictul s-a sfârşit la 31 mai 1902, prin anexarea regiunii de către Imperiul Britanic şi formarea Uniunii Africii de Sud ca parte din Commonwealth. Este considerat ca fiind cel mai lung, sângeros şi umilitor război purtat de Imperiul Britanic la începutul secolului al XX-lea. Prima confruntare a avut loc între 16 decembrie 1880 şi 23 martie din 1881

* Cu 108 ani în urmă (1913) intra în vigoare primul Regulament care stabilea circulaţia autovehiculelor în România, dar şi cine şi în ce condiţii putea obţine carnetul. Primul permis a fost emis după ce „Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor” a fost publicat în Monitorul Oficial din 1913. Era o hârtie lipită pe o pânză subţire, colorată în roşu, galben şi albastru. Prefectura de Poliţie Bucureşti a venit cu ideea de a reglementa circulaţia din cauza creşterii numărului de maşini. Se întâmpla în 1907, când în Capitală erau 138 de autoturisme. Tot atunci au fost gândite şi primele probe ale examenului, iar cei admişi erau întregistraţi într-un registru. Exista o probă de viteză pe un traseu stabilit, care era întreruptă pe neaşteptate de examinator. În ceea ce priveşte permisul de conducere, acesta a fost modificat de mai multe ori până s-a ajuns la actual model european

* Acum 96 de ani (1925), la Iași, a fost inaugurat Palatul Administrativ şi de Justiţie, actualul Palat al Culturii, recunoscut ca efigie a orașului. Edificiul, ridicat pe ruinele fostei Curţii domneşti între 1906-1925, din dorința regelui Carol I, este creația cea mai însemnată a arhitectului Ion D. Berindey, fiind construit în stil neogotic. Din 1955 a fost destinat găzduirii unora din cele mai de seamă instituții culturale ale orașului Iași, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași

* Acum 83 de ani (1938), printr-un Decret regal (din timpul dictaturii carliste – Lege nr. 3.499 din 11 oct. 1938), erau înfiinţate breslele de lucrători, funcţionari şi meseriaşi, cu rolul de a înlocui sindicatele

* Cu 77 de ani în urmă (1944) armata română a eliberat oraşul Cluj de sub ocupaţia horthysto-fascistă (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Potrivit istoricilor, eliberarea Clujului s-a făcut printr-o largă acţiune de învăluire, pe dreapta pe direcţia satului Gheorgheni – Someşeni şi pe direcţia Apahida – Chinteni, iar pe stânga, pe direcţia Buru – Băişoara – Gilău şi Iara – Sălicea – Floreşti. Divizia 18, subordonată Corpului 104 Sovietic, a dus lupte grele pe aeroportul Someşeni şi la Sînnicoară, cucerind podul de peste Someş. Alte două divizii, D9 şi 21, au ocupat comunicaţia Apahida – Cluj şi au cucerit înălţimile de la nord de Cluj

* Se împlinesc 75 de ani (1946), de când, în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, se adopta proiectul de Tratat de pace cu România (38 de articole şi 6 anexe), după a doua conflagraţie mondială

* Acum 74 de ani (1947) era fondată Organizaţia Meteorologică Mondială/OMM, instituţie specializată a ONU din 22.XII.1951, cu sediul la Geneva. România este membru fondator

* Cu 51 de ani în urmă (1970), între 11 şi 25 octombrie, s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului Internaţional Bucureşti (TIB). Din anul 1993 este certificat la nivel internaţional de către Asociaţia Globală a Industriei de Târguri – UFI şi este inclus în rândul celor mai importante târguri tehnice la nivel mondial

* Acum 37 de ani (1984) Kathryn D. Sullivan (n. 1951) devenea prima femeie astronaut din SUA care făcea o călătorie în spaţiul cosmic

* În urmă cu 12 ani (2009) avea loc resfinţirea Bisericii Palatului Cotroceni, refăcută între 2003 şi 2004. Construirea ansamblului arhitectural Mănăstirea Cotroceni, ctitorie a lui Şerban Cantacuzino, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1678 şi 1688, a început la 26.V.1679. Construcţia a fost terminată în mai 1680, pictura iniţială aparţinând lui Pârvu Mutu. De-a lungul existenţei sale, biserica a suferit mai multe stricăciuni de pe urma cutremurelor, incendiilor, răscoalelor sau războaielor, dar de fiecare dată a fost refăcută. În anul 1984 aceasta a fost dărâmată din ordinul lui Nicolae Ceauşescu

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Şcolii Ardelene” este o sărbătoare publică, marcată începând din 2014 şi instituită prin Legea nr.93/2014 adoptată de Parlamentul României; este dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale şi politice promovate de intelectualitatea română din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XX-lea, mişcare cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană; de-a lungul istoriei, membrii acestei mişcări au adus un aport important modului de gândire occidental asupra originii noastre latine, precum şi ideologiilor filosofice, politice şi culturale din Europa vestică; a fost aleasă data de 11 octombrie, deoarece este data la care, în 1754, episcopul Petru Pavel Aron a emis decretul de înfiinţare, la Blaj, a primelor şcoli sistematice în limba română

 

– 1875, 11/23: S-a născut Şt.[efan] O.[ctavian] Iosif, poet, prozator şi traducător (a tradus din Petöfi, Heine, Verlaine, Goethe, Schiller, Shakespeare, Corneille, La Fontaine); membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (m. 1913)

 

– 1877, 11/23: A murit Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (n. 1827)

 

– 1911: S-a născut tenorul Ion Dacian; în 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, iar în anul 2000, prin hotărâre a Guvernului, numele a fost schimbat în Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti (m. 1981) – 110 ani

 

– 1929: S-a născut actriţa şi profesoara Olga Tudorache, numită „Marea doamnă a teatrului românesc”, pentru toată activitatea sa din teatru, film și perioada academică (m. 2017)

 

– 1932: S-a născut istoricul Hadrian Daicoviciu; studii şi cercetări privind istoria Daciei înainte şi după cucerirea romană; fiul istoricului şi arheologului Constantin Daicoviciu (m. 1984)

 

– 1938: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Dan Piţa

 

– 1945: A murit Scarlat Demetrescu, profesor de ştiinţe naturale, geografie, scriitor şi unul din cei mai mari spiritualişti români (n. 1872)

 

– 1950: S-a născut Nicolae Bârna, critic și istoric literar, eseist şi traducător

 

– 1956: S-a născut actriţa Catrinel Dumitrescu – 65 de ani

 

– 1973: S-a născut violonistul Dan Claudiu Vornicelu (m. 2010)

 

– 1982: A murit medicul veterinar Ilie T. Popovici; preocupat de găsirea unor soluţii profilactice, a creat sau a optimizat numeroase vaccinuri; întemeietor şi director (1949-1962) al Institutului de Patologie şi Igienă Animală din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1902, la Budăi/Orhei, azi în R. Moldova)

 

– 1986: A murit compozitoarea, cântăreaţa, violonista, violista şi profesoara Mansi (Clemansa) Barberis (după căsătorie Plăcinţeanu); a fost prima femeie compozitor de muzică de operă din România (n. 1899) – 35 de ani

 

– 2004: A murit Alexandru Ungureanu, scriitor (autor de proză S.F.) şi ziarist (n. 1957)

 

– 2011: A murit Ion Diaconescu, om politic naţional-ţărănist, luptător anticomunist; prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, a fost deţinut politic între 1947 şi 1964; prim-vicepreşedinte PNŢCD (1990 – 1995), preşedinte PNŢCD şi CDR (1996 – 2000); preşedinte al Camerei Deputaţilor (1996 – 2000) (n. 1917) – 10 ani

 

– 2011: A murit Benone Cârstocea, medic oftalmolog, fost preşedinte al Societăţii Române de Oftalmologie; pionier al terapiei laser în patologia oculară, al tehnicilor de investigaţie oftalmologică (angiofluorografie, electrofiziologie, ecografie oculară, tomografie în coerenţă optică) şi al chirurgiei vitreo-retiniene (n. 1948) – 10 ani

 

– 2016: A murit Dorin Iormeanu – Dimitriu, artist plastic, designer şi arhitect; stabilit în străinătate din 1973 (n. 1942) – 5 ani

 

– 2020: A murit dirijorul Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş (n. 1952) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Kunming, China: Summitul virtual al COP15, cea de-a cincisprezecea reuniune a Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (11 – 15 oct.)

 

– Stockholm, Suedia: Anunțarea Premiului Nobel pentru economie

 

– Tallinn, Estonia: Ceremonia de învestire în funcție a președintelui ales Alar Karis

 

– Washington: Întâlnirile anuale de toamnă ale FMI și Băncii Mondiale (11 – 17 oct.)

 

– Viena: Forumul European al Drepturilor Fundamentale (11 – 12 oct.)

 

– Geneva: Negocieri la Organizația Mondială a Comerțului asupra unui text destinat combaterii pescuitului excesiv (11 – 29 oct.)

 

– Santarém, Portugalia: Verdict în cazul procesului pentru furtul materialului de război implicându-l, printre altele, pe fostul ministru al apărării, José Alberto Azeredo Lopes

 

– Statele Unite: Ziua lui Cristofor Columb sau Ziua Cursei

 

– Ouagadougou, Burkina Faso: Procesul asasinării președintelui Thomas Sankara

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii”, marcată pentru prima dată în 2004, la iniţiativa participanţilor la Congresul de Oncologie desfăşurat la Istanbul (septembrie 2004)

 

– „Ziua Internaţională a Fetelor” (International Day of the Girl Child); adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la sfârşitul anului 2011, sărbătorită începând din 2012, promovează drepturile fetelor din întreaga lume

 

– Ziua naţională a statului FIJI; aniversarea proclamării independenţei – 1970 (se aniversează în a doua zi de luni din octombrie)

 

– Canada: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); este „o zi în care se adresează mulţumiri lui Dumnezeu Atotputernicul pentru generoasele roade cu care a binecuvântat Canada”; este celebrată mai mult ca o sărbătoare naţională decât ca una religioasă; marcată pentru prima oară în 15 aprilie 1872; în 1931 Parlamentul canadian a adoptat o lege prin care fixa data de 11 noiembrie ca „Zi a recunoştinţei”; începând cu 1957, este celebrată în a doua zi de luni din octombrie

 

– SUA: „Columbus Day” (marcată în a doua zi de luni din octombrie) celebrează momentul în care navigatorul genovez Cristofor Columb a atins pentru prima dată pământul american, la 12 octombrie 1492; ziua a fost marcată prima dată la 12 octombrie 1792, la împlinirea a 300 de ani de la acel eveniment

 

– 1675: S-a născut teologul şi filosoful englez Samuel Clarke; importantă influenţă asupra filosofiei engleze a secolului al XVIII-lea (m. 1729)

 

– 1705: A murit fizicianul francez Guillaume Amontons; cercetări în domeniile matematicii, fizicii, mecanicii spaţiale; în 1687 a inventat higrometrul (instrument pentru măsurarea umidităţii relative a atmosferei) (n. 1663)

 

– 1809: A murit exploratorul american Meriwether Lewis (n. 1774)

 

– 1844: S-a născut Henry John Heinz, fondator al unei companii de produse alimentare (m. 1919)

 

– 1884: S-a născut chimistul german Friedrich Bergius; a descoperit procesul de lichefiere a cărbunelui (1912); Premiul Nobel pentru chimie pe 1931, împreună cu conaţionalul său Carl Bosch (m. 1949)

 

– 1885: S-a născut François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist şi gazetar francez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1952 (m. 1970)

 

– 1888: S-a născut dirijorul italian Piero Coppola (m. 1971)

 

– 1889: A murit fizicianul englez James Prescott Joule, unul dintre fondatorii termodinamicii (n. 1818)

 

– 1896: A murit Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (n. 1824) – 125 de ani

 

– 1915: A murit Jean-Henri Fabre, biolog şi entomolog francez; cunoscut pentru cercetările minuţioase privind comportamentul şi obiceiurile insectelor (n. 1823)

 

– 1919: A murit scriitorul danez Karl Adolph Gjellerup; Premiul Nobel pentru pentru Literatură pe 1917, împreună cu compatriotul său Henrik Pontoppidan (n. 1857)

 

– 1920: S-a născut biochimistul francez Jean Montreuil; contribuţii importante în domeniul biologiei şi patologiei moleculare; membru de onoare străin al Academiei Române (1993) (m. 2010, la Arad, unde se afla pentru a conduce Şcoala de Vară organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din acest oraş)

 

– 1925: S-a născut scriitorul şi scenaristul american Elmore Leonard; poreclit „Dickens din Detroit“, a fost apreciat pentru realismul crud şi pentru dialogurile sale excelente (m. 2013)

 

– 1939: S-a născut Maria Esther Bueno, mare campioană braziliană de tenis (câştigătoare a 19 turnee de Mare Şlem, inclusiv şapte la simplu) și comentatoare sportivă (m. 2018)

 

– 1958: A murit pictorul francez Maurice de Vlaminck (n. 1876)

 

– 1958: A murit Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (n. 1891)

 

– 1963: A murit Jean Cocteau, scriitor, eseist, dramaturg, cineast şi pictor francez (n. 1889)

 

– 1966: S-a născut actorul american Luke Perry, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune „Beverly Hills, 90210” (m. 2019) – 55 de ani

 

– 1976: S-a născut Salman Amin „Sal” Khan, matematician și profesor american; a înființat (în 2008) Academia Khan, o organizaţie non-profit care oferă educaţie gratuită pe internet prin videoclipuri de matematică, ştiinţă sau istorie – 45 de ani

 

– 1977: A murit MacKinlay Kantor, romancier american, câştigător al Premiului Pulitzer pentru ficţiune, în 1956 (n. 1904)

 

– 1996: A murit matematicianul şi profesorul finlandez Lars Valerian Ahlfors (n. 1907) – 25 de ani

 

– 2009: A murit fizicianul şi endocrinologul american de origine italiană Angelo DiGeorge (n. 1921)

 

– 2012: A murit Helmut Haller, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti germani de după Al Doilea Război Mondial (n. 1939)

 

– 2018: A murit arhitectul de aeroporturi și designerul francez Paul Andreu (n. 1938)

 

– 2019: A murit cosmonautul sovietic Alexei Leonov; a fost primul „pieton spaţial”, la 18 martie 1965 rămânând în afara navei Voskhod-2 timp de 12 minute şi 9 secunde, echipat cu un costum special şi legat cu un cablu de 5,35 metri; a fost, în 1975, comandantul primei misiuni spaţiale comune a URSS şi SUA (n. 1934)

 

– 2019: A murit actorul american Robert Forster (nume complet: Robert Wallace Forster Jr.); a devenit cunoscut marelui public mai ales după ce regizorul Tarantino i-a oferit un rol memorabil în filmul „Jackie Brown” (1997) (n. 1941)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 10 octombrie

Calendarul zilei – 10 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 10 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 10 octombrie 2021, 8:28

S-a întâmplat într-o zi de 10 octombrie

* Acum 627 de ani (1394) a avut loc Bătălia de la Rovine. Oastea Ţării Româneşti, condusă de domnitorul Mircea cel Bătrân (1386-1418), a înfrânt oştile turceşti invadatoare, conduse de sultanul Baiazid I, obţinând o remarcabilă victorie. NOTĂ: În privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine) -, şi două locuri posibile: râul Argeş, respectiv, râul Jiu. Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas. Izvoarele vorbesc despre o „rovină” (loc mlăştinos), toponim nelocalizat. Istoricii care plasează evenimentul undeva aproape de râul Argeş se bazează pe menţionarea denumirii „Arkâş”, sau „Arkaş” în surse turceşti şi pe faptul că cel mai apropiat drum de la Dunăre spre capitala ţării trecea peste acest râu. O localizare probabilă ar fi Ţuţuleşti (judeţul Argeş), pe Valea Gligănelului, unde există o pădure numită Rovina, un toponim „puţul lui Baiazid” şi tradiţii populare despre o bătălie cu turcii dată cu câteva zile înainte de sărbătoarea Sf. Parascheva (14 octombrie). În privinţa deznodământului bătăliei, punctul de vedere tradiţional al istoriografiei româneşti, care susţinea că a fost o victorie categorică a românilor, pare contrazis de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor (înlocuirea lui Mircea cu Vlad, pe tronul ţării). Studiile mai recente (D.I. Mureşan, 2003) nu exclud o victorie turcească sau un deznodământ indecis

* Cu 164 de ani în urmă (1857) a început construcţia clădirii Universităţii din Bucureşti, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Inaugurat în data de 14 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul facultăţilor Universităţii Bucureşti, dar şi sediul altor instituţii de învăţământ: Senatul Universităţii, Academia Română, Biblioteca Centrală, Şcoala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichităţi şi de Istorie Naturală. În timp, odată cu creşterea numărului de studenţi, spaţiul a devenit insuficient pentru a putea adăposti toate instituţiile, motiv pentru care palatul revine la menirea iniţială, sediul facultăţilor universităţii. În 1960 în interiorul clădirii îşi aveau sediul 8 facultăţi şi peste 80 de laboratoare. În prezent clădirea găzduieşte câteva din facultăţile Universităţii Bucureşti: Facultatea de Geografie, Matematică, Litere, Limbi străine, Istorie şi laboratoarele specifice facultăţilor (10/22)

* Se împlinesc 145 de ani (1876) de când era înfiinţat Partidul Popular Săsesc din Transilvania, organizaţie politică a populaţiei săseşti din zonă, cu secţii în fiecare comună, având la bază programul adoptat, la Mediaş (4.VI.1872), de către Partidul „bătrânilor” (Altsachsen) şi cel al „tinerilor” (Jungsachsen), pentru susţinerea, între altele, a luptei pentru menţinerea autonomiei politice a zonei locuite de saşi (autonomie desfiinţată de Parlamentul maghiar în martie acelaşi an) (10/22)

* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când apărea la Bucureşti, până la 27.IV.1897, săptămânalul literar „Povestea vorbei”, publicaţie la care a debutat ca poet, în aprilie 1897, Ion Minulescu, sub pseudonimul I. M. Nirvan

* Acum 118 ani (1903) compania Bayer punea în vânzare aspirina. Noul medicament a fost obținut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a-l obține prin sinteză. Acesta a fost primul medicament de sinteză și începutul industriei farmaceutice

* Se împlinesc 105 ani (1916) de la prima bătălie de la Jiu (în timpul primei conflagraţii mondiale), în care trupele Armatei I române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă a armatei germano-austro-ungare, oprind, temporar, înaintarea acesteia spre Oltenia şi părţile vestice ale Munteniei. În lupte s-a remarcat, prin vitejia sa, Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” (10/23 – 16/29)

* Se împlinesc 95 de ani (1926) de la constituirea, la Bucureşti, a Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), ca urmare a fuziunii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918, în vechiul Regat), condus de Ion Mihalache, cu Partidul Naţional Român din Transilvania (înfiinţat în mai 1881), condus de Iuliu Maniu. În fruntea Delegaţiei Permanente, ca prim for de conducere a noului partid, a fost ales Iuliu Maniu, secondat de Ion Mihalache

* Acum 88 de ani (1933) un avion Boeing 247 al United Airlines era distrus în urma exploziei unei bombe, în apropierea orașului Chesterton, Indiana, SUA, toți cei șapte oameni prezenți la bord decedând. Este considerat primul sabotaj din istoria aviației comerciale. Nici până astăzi nu se cunoaşte cauza exactă a accidentului şi nimeni nu a fost vreodată acuzat de crimă, incidentul rămânând nerezolvat. Anchetatorii au fost convinşi că accidentul a fost rezultatul unei bombe, cel mai probabil cu nitroglicerină, aflate în compartimentul de bagaje lângă partea din spate a avionului

* O altă companie americană, Procter&Gamble, lansa pe piață, acum 88 de ani (1933), primul detergent de uz casnic, Dreft, care conținea surfactanți sintetici. Detergentul a fost introdus ca o alternativă la săpun şi era folosit atât pentru spălarea vaselor cât şi a rufelor

* Acum 64 de ani (1957) avea loc incendiul din Windscale, unul dintre cele mai grave accidente nucleare înainte de dezastrul de la Cernobîl şi cel mai grav accident nuclear din istoria Marii Britanii. S-a estimat că cel puţin 200 de persoane s-au îmbolnăvit de cancer din cauza materialului radioactiv eliberat

* În urmă cu 58 de ani (1963) intra în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă, semnat la 5 august 1963, la Moscova, de către SUA, U.R.S.S. şi Marea Britanie. România a semnat Tratatul la 8 august 1963

* Acum 57 de ani (1964), între 10 și 24 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a XVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară de la Tokyo (Japonia), organizate pentru prima dată într-o ţară asiatică, la care atletele Iolanda Balaş şi Mihaela Peneş au câştigat medaliile de aur la săritura în înălţime (1.90 m), respectiv, la aruncarea cu suliţa (60.54 m – un nou record mondial)

* Cu 54 de ani în urmă (1967) intra în vigoare Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat de U.R.S.S, S.U.A. şi Marea Britanie, la 27 ianuarie 1967 (ratificat de România la 31 ianuarie 1968)

* Acum 53 de ani (1968) apărea primul număr al revistei săptămânale de literatură şi artă „România literară” (prin transformarea săptămânalului „Gazeta literară”, apărut în 1958); primul redactor şef, Geo Dumitrescu

* Tot într-o zi de 10 octombrie, acum 16 ani (2005), avea loc (cu ocazia celei de-a doua comemorări a „Zilei Holocaustului din România”) inaugurarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 902/4.VIII.2005)

* Cu 13 ani în urmă (2008) Televiziunea Română a lansat postul TVR 3, un post generalist, care reflectă evenimente din comunităţi regionale şi locale

* Din data de 10 octombrie 2010 (11 ani), Antilele Olandeze au încetat să existe ca ţară, după ce insulele și-au schimbat statutul constituțional. Cele mai mici 3 insule – Bonaire, Sint Eustatius (Sf. Eustaţiu) și Saba – au devenit municipii în structura administrativă a Olandei, parte integrantă a teritoriului Olandei propriu-zise. Insulele mai mari – Sint Maarten (Sf. Martin) și Curaçao – s-au alăturat Olandei și Arubei ca țări constituente, formând Regatul Țărilor de Jos

* Acum 6 ani (2015) avea loc atentatul islamist de lângă gara din Ankara, în urma căruia 103 persoane şi-au pierdut viaţa

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti”, stabilită prin Legea nr. 168/2017, la iniţiativa vicepreşedintelui Comisiei pentru agricultură, deputatul PSD Alexandru Stănescu. Prin această lege se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru comercianţi; de asemenea, se doreşte îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale

 

– 1821: A murit Dionisie Fotino, istoric grec, originar din Patras, stabilit în Ţara Românească în 1804; secretar al domnitorului Ioan Gheorghe Caragea; profesor de muzică la Bucureşti, dascăl al lui Anton Pann; este autorul unei „Istorii a vechii Dachii, a Transilvaniei, a Valahiei şi a Moldovei…”, în 3 volume, scrise în limba greacă (n. 1777) – 200 de ani

 

– 1824: S-a născut Ioan Puşcariu, istoric şi scriitor; participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi, apoi, din Ţara Românească; unul dintre animatorii vieţii culturale a românilor transilvăneni; membru de onoare al Societăţii Academice Române şi membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1911)

 

– 1841, 10/22: S-a născut politicianul Ion I. Câmpineanu, primul guvernator al Băncii Naţionale (m. 1888) – 180 de ani

 

– 1846, 10/22: S-a născut Dimitrie Brândză, medic şi naturalist; întemeietorul Institutului Botanic (1891; bombardat în 1944) şi al Grădinii Botanice din Bucureşti (amenajarea acesteia începe în 1884 şi se încheie în 1891, când sunt inaugurate serele); membru titular al Academiei Române din 1879, vicepreşedinte al acestui for (1892-1895) (m. 1895) – 175 de ani

 

– 1866: S-a născut Nicolae Vermont, pictor şi grafician; membru fondator al societăţilor artistice „Ileana” şi „Tinerimea română” (m. 1932) – 155 de ani

 

– 1906: S-a născut medicul Ilie Ardelean; sub conducerea sa a fost publicat primul manual unic de igienă generală şi comunală din România; este considerat întemeietorul igienei experimentale din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1972) – 115 ani

 

– 1906: S-a născut entomologul Constantin Manolache; autor a peste 250 de lucrări şi articole în domeniul sistematicii entomologice, biologiei, ecologiei şi combaterii insectelor dăunătoare; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977) – 115 ani

 

– 1907: S-a născut poetul şi traducătorul Constantin Nisipeanu (m. 1999)

 

– 1914 (stil nou): A murit regele Carol I al României (născut ca Prinţul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen); a fost ales Domnitor al Principatelor Române Unite în aprilie 1866; la 10 mai, în acelaşi an, intră în Bucureşti şi depune jurământul de credinţă în faţa naţiunii; la 29 iunie, Parlamentul adoptă prima Constituţie a României, una dintre cele mai avansate ale vremii, redactată pe modelul celei belgiene, care îl confirmă pe Carol I ca Domn; cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I au reprezentat perioada de dezvoltare a Statului Român modern; profitând de stabilitatea câştigată prin obţinerea Independenţei la 1878, precum şi de redobândirea Dobrogei, România a continuat reformele agrare, şi-a dezvoltat infrastructura de drumuri şi căi ferate şi industria, devenind unul dintre principalii producători de materii prime ai Europei (n. 1839, în Germania)

 

– 1915: S-a născut harpista Liana Pasquali, stabilită în Italia (m. 2010)

 

– 1923: S-a născut Nicolae Crişan, prozator şi sculptor (m. 1999)

 

– 1928: S-a născut compozitorul şi profesorul Mircea Neagu (m. 2017)

 

– 1929: S-a născut fizicianul şi profesorul Mihai Gavrilă; a adus contribuţii fundamentale la studiul teoretic al interacţiei sistemelor atomice cu radiaţia electromagnetică; este considerat un continuator al şcolii româneşti de fizică cuantică fondată de Şerban Ţiţeica; stabilit în Olanda, din 1975; membru corespondent al Academiei Române din 1974

 

– 1931: A murit Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1853) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut actriţa Tatiana Iekel, prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic jr. (m. 2017)

 

– 1935: S-a născut Manole Auneanu, scriitor şi publicist (m. 1993)

 

– 1937: S-a născut clarinetistul, compozitorul şi dirijorul Aurelian Octav Popa

 

– 1942: S-a născut Radu Vasile, istoric, doctor în ştiinţe economice (autor a numeroase lucrări în domeniul economiei), prim-ministru al României în perioada aprilie 1998 – decembrie 1999 (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut prozatorul Radu Niţu

 

– 1943: A murit (la Orsk, Rusia) istoricul Sever I. Zotta; a înfiinţat (1921), împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie; a publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia ori la Arhivele Statului din Iaşi (unde a fost numit director în 1912); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1874, la Chisălău, azi în Ucraina)

 

– 1949: S-a născut Mariana Popa, una dintre cele mai longevive balerine din România; a făcut parte din colectivul teatrului Al. Davila din Piteşti timp de peste 40 de ani, activând atât în corpul baletului în spectacole, dar şi ca actriţă (m. 2021)

 

– 1967: S-a născut solista pop-rock Laura Stoica (numele complet: Adriana Laurenţia Stoica) (m. 2006, într-un accident de maşină)

 

– 1967: A murit Mihail Macrea, istoric şi arheolog; specialist în istoria antică şi arheologia clasică (n. 1908)

 

– 1977: A murit soprana Margareta Metaxa (n. 1895)

 

– 1977: A murit chimistul Dumitru Isăcescu; lucrări originale în domeniul chimiei organice, al chimiei biologice şi a macromoleculelor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1904)

 

– 1987: A murit Dana Dumitriu, critic literar şi prozatoare (n. 1943)

 

– 1993: A murit pedologul Constantin D. Chiriţă; promotorul concepţiei ecologice de cercetare a solurilor; s-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere, unde a organizat şi condus cercetări ştiinţifice în domeniul pedologiei forestiere; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1902)

 

– 1993: A murit inginerul Nicolae I. Manolescu; cercetări în domeniul transporturilor feroviare şi al sintezei numerice, structurale şi cinematice a mecanismelor; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1907)

 

– 1995: A murit Nicu Vladimir, cântăreţ de muzică folk şi grafician (n. 1950)

 

– 2005: A murit compozitorul de muzică uşoară Alexandru Mandy (numele la naştere: Armand Abram Penchas) (n. 1914)

 

– 2008: A murit Ilie Purcaru, publicist şi poet (n. 1933)

 

– 2010: A murit Mattei Dogan, politolog şi sociolog francez de origine română, stabilit în Franţa din 1953; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1920)

 

– 2013: A murit Ion Teoreanu, inginer chimist, profesor, cercetător şi fost ministru al educaţiei şi învăţământului (1982-1989); a efectuat numeroase studii şi cercetări în domeniul ingineriei chimice şi domenii ale ştiinţei materialelor oxidice (n. 1929)

 

– 2013: A murit baritonul Emil Pinghireac, profesor universitar, artist liric pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi în perioada 1980-1998 (n. 1933)

 

– 2020: A murit criticul și istoricul literar, publicistul, jurnalistul de radio şi de televiziune Liviu Grăsoiu; autor de scenarii radiofonice şi de film; redactor la Redacţiile Literară şi Actualităţi a Radioteleviziunii Române (1968-1986), redactor-şef al Redacţiei Literare la Radio România (1986-2006); realizator al emisiunilor radio „Revista literară radio” şi „Scriitori la microfon”; a dedicat o parte dintre eforturile sale critice şi editoriale operei lui Vasile Voiculescu (n. 1943) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Marș împotriva schimbărilor climatice, înainte de summit-ul UE și COP26

 

– Irak: Alegeri legislative anticipate

 

– Ungaria: Al doilea tur al alegerilor primare din cadrul opoziției pentru desemnarea adversarului lui Viktor Orban la alegerile din primăvara anului 2022 (10 – 16 oct.)

 

– Fiji: Manifestări de marcare a 51 de ani de independență

 

– Taipei, Taiwan: Manifestări de Ziua Națională, sub restricții de luptă împotriva Covid-19

 

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Lansarea unei consultări a credincioșilor Bisericii Catolice din întreaga lume

 

– Cetatea Vaticanului: Rugăciunea Angelus rostită de Papa Francisc

 

– Dar El Beidah, Algeria: Procesul pentru corupție al lui Saïd Bouteflika, fratele fostului președinte

 

– Tunis: Demonstrație împotriva președintelui Kais Saied

 

– La Paz, Bolivia: Manifestație de protest, urmată de o grevă solicitată de opoziție (10 – 11 oct.)

 

– Lima, Peru: Sărbătoarea Domnului Minunilor, fără procesiune din cauza restricțiilor împotriva Covid-19 (10 – 31 oct.)

 

– Milano: Finala UEFA Nations League la fotbal

 

– Istanbul: Campionatul Mondial de Formula 1 – GP Turcia, Marele Premiu

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială împotriva Pedepsei cu Moartea”; este marcată din anul 2002, la apelul Coaliţiei mondiale împotriva pedepsei cu moartea (World Coalition Against Death Penalty – WCADP a fost constituită în luna mai 2002, la sediul comunităţii catolice italiene Sant’Egidio); tema de anul acesta este „Femeile și pedeapsa cu moartea, o realitate invizibilă”. NOTĂ: La 30 noiembrie se marchează Ziua internaţională „Oraşe pentru Viaţă – Oraşe împotriva pedepsei cu moartea”, începând din 2002, la iniţiativa Coaliţiei Mondiale împotriva Pedepsei cu Moartea; a fost aleasă această dată, deoarece la 30.XI.1786 ducatul Toscanei (azi în Italia) a abolit, în premieră, pedeapsa cu moartea

 

– „Ziua Europeană împotriva Pedepsei cu Moartea”, declarată în septembrie 2007 de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, iar de Uniunea Europeană în luna decembrie 2007. Articolul 2 din Carta drepturilor fundamentale a UE prevede că nici o persoană nu poate fi condamnată la pedeapsa capitală sau executată

 

– „Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale”, instituită, în anul 1992, de Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală, în vederea atragerii atenţiei asupra amplorii deosebite a bolilor psihice. Tema de anul acesta este: „Sănătatea mintală într-o lume inegală”

 

– 19, d.Hr: A murit Germanicus (Decimus Claudius Nero Germanicus), general al Imperiului Roman (n. 15 î.Hr.)

 

– 1684: S-a născut pictorul francez Antoine Watteau (m. 1721)

 

– 1708: A murit David Gregory, matematician scoţian (n. 1659)

 

– 1731: S-a născut Henry Cavendish, fizician şi chimist englez; a descoperit hidrogenul, în 1766, a realizat sinteza apei, în 1784 și a creat celebrul experiment omonim (experimentul Cavendish), din anii 1797 – 1798, în care a măsurat forța de atracție dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanțe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracției universale și masa Pământului (m. 1810) – 290 de ani

 

– 1834: S-a născut dramaturgul şi prozatorul finlandez Aleksis Kivi (pseudonimul lui Alexis Stenvall); a pus bazele teatrului național finlandez; romanul „Cei șapte frați”, frescă realistă a mediului sătesc, este considerat una din capodoperele literaturilor nordice (m. 1872)

 

– 1837: A murit Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei”, al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (n. 1772)

 

– 1861: S-a născut Fridtjof Nansen, explorator polar, naturalist şi om politic norvegian; cunoscut pentru expediţiile sale spre Polul Nord (a condus expediţia pe schiuri care a traversat partea de sud a Groenlandei, în 1888; a organizat o expediţie în Arctica, între anii 1893 şi 1896, pe vasul „Fram”); după 1918 a lucrat în instituţiile Ligii Naţiunilor (s-a ocupat cu repatrierea prizonierilor şi cu problemele refugiaţilor); Premiul Nobel pentru pace pe 1922 (m. 1930) – 160 de ani

 

– 1863: S-a născut Helen Dunbar, actriţă americană (m. 1933)

 

– 1870, 10/22: S-a născut Ivan Bunin, poet şi prozator rus; Premiul Nobel pentru literatură pe 1933; primul scriitor rus care a primit Premiul Nobel pentru literatură (m. 1953)

 

– 1892: S-a născut Ivo Andrič, scriitor şi diplomat sârb; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1961 (m. 1975)

 

– 1901: S-a născut Alberto Giacometti, sculptor, pictor şi grafician elveţian (m. 1966) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut Vernon Duke, compozitor american de origine rusă (m. 1969). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii și stilul vechi – 27 septembrie 1903

 

– 1903: S-a născut Bei Shizhang, biofizician și educator chinez (m. 2009)

 

– 1906, 10/23: A murit Vladimir Stasov, critic muzical şi de artă, estetician, istoric de artă şi arheolog rus (n. 1824) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Johnny Green (nume complet: John Waldo Green) compozitor, dirijor și pianist american (m. 1989)

 

– 1908: S-a născut Mercè Rodoreda i Gurguí, scriitoare spaniolă de limbă catalană (m. 1983)

 

– 1913: S-a născut (la Tananarive, Madagascar) scriitorul francez Claude Simon; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1985 (m. 2005, la Paris)

 

– 1924: S-a născut James Clavell, scriitor, scenarist, regizor şi producător de film britanic; devenit celebru pentru romanele „Shogun” şi „Tai-Pan” și pentru scenariile unor filme ca „Marea Evadare” şi „Domnului profesor, cu dragoste” (m. 1994)

 

– 1928: S-a născut Sheila F. Walsh (născută Sheila Frances O’Nions), scriitoare britanică (m. 2009)

 

– 1930: S-a născut Harold Pinter, dramaturg, actor şi regizor de teatru britanic; Premiului Nobel pentru literatură pe 2005 (m. 2008)

 

– 1930: S-a născut chimistul francez Yves Chauvin; Premiul Nobel pentru chimie pe 2005, împreună cu americanii Robert Grubbs şi Richard Schrock, pentru elaborarea unei tehnici prin care industriile de resort pot produce medicamente şi materiale plastice având drept rezultat un număr mai redus de poluanţi (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut economistul Ion Sergiu Chircă din R. Moldova; studii privind tranziţia la economia de piaţă şi integrarea multilaterală a noului stat în Uniunea Europeană; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 2019)

 

– 1936: S-a născut chimistul şi profesorul german Gerhard Ertl; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2007, „pentru lucrările sale în domeniul chimiei suprafeţelor, care au avut aplicaţii industriale, de la fertilizatori la catalizatori auto” – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Gloria Coates, compozitoare americană

 

– 1938: S-a născut Daidō Moriyama, fotograf japonez

 

– 1938: S-a născut Lily Tuck, scriitoare americană

 

– 1941: S-a născut Ken Saro-Wiwa (nume complet: Kenule Beeson Saro-Wiwa), scriitor nigerian, producător de televiziune, activist de mediu; Saro-Wiwa și alți opt lideri ogoni au fost judecați de un tribunal militar secret și executați prin spânzurare, un sfârșit tragic al campaniei lor non-violente împotriva Companiei Royal Dutch Shell și a guvernului nigerian pentru nedreptățile economice și poluarea din Ogoniland care a apărut din exploatarea petrolului (m. 1995) – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (m. 2020) – 75 de ani

 

– 1963: A murit şansonetista franceză Édith Piaf (pe numele ei adevărat Edith Giovanna Gassion) (n. 1915)

 

– 1964: A murit pianistul şi profesorul rus Heinrich Neuhaus (n. 1888)

 

– 1971: S-a născut Evgheni Kissin, pianist rus stabilit în Marea Britanie, unul din cei mai remarcabili interpreți ai generației sale – 50 de ani

 

– 1973: A murit Ludwig Von Mises, economist şi filosof american (n. 1881, la Lemberg, pe atunci Austro-Ungaria, azi orașul Lviv din Ucraina)

 

– 1975: S-a născut Liliana Corobca, scriitoare și editoare din R. Moldova; a publicat volume ştiinţifice despre cenzura comunistă, exilul literar şi bucovinenii deportaţi în Siberia

 

– 1983: A murit Sir Ralph David Richardson, actor britanic (n. 1902)

 

– 1985: A murit George Orson Welles, regizor, scenarist şi actor de teatru şi film, producător american (n. 1915). NOTĂ: La 30.X.1938, cu celebra replică: „Marţienii au invadat Pământul”, spusă în cadrul unei emisiuni radiofonice având ca temă romanul „Războiul lumilor” de H. G. Wells, regizorul Orson Wells a reuşit să creeze panică în Statele Unite, aducând milioane de oameni în pragul disperării

 

– 1985: A murit actorul american de film Yul Brynner; a fost şi un redutabil fotograf, multe dintre lucrările sale au apărut în reviste prestigioase sau au fost folosite în reclame (n. 1920, la Vladivostok, Rusia, în familia unui inginer rus de origine elveţiano-mongolă). NOTĂ: Actorul însuşi spunea, însă, că este născut la 7 iulie 1915, pe insula Sahalin, din tată elveţian de origine mongolă şi mamă româncă de origine romă, numele la naştere fiind Taidje Khan. Fiul actorului, Rock Brynner, scria despre tatăl său, într-o carte din 1989, că s-ar fi născut la 11 iulie 1920

 

– 1993: A murit pianista franceză Catherine Collard (n. 1947)

 

– 2003: A murit pianistul american Eugene Istomin (n. 1925)

 

– 2004: A murit actorul, regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Christopher Reeve; în 1978 devine primul și cel mai renumit interpret al eroului „Superman”, în pelicula cu același nume realizată de Richard Donner (n. 1952)

 

– 2010: A murit cântăreaţa lirică australiană Dame Joan Sutherland, supranumită „La Stupenda”, deoarece vocea ei avea o amplitudine uluitoare, atingând cu uşurinţă cele mai înalte note (n. 1926)

 

– 2010: A murit cântăreţul american Solomon Burke, supranumit „regele muzicii rock & soul” (n. 1940)

 

– 2012: A murit (în urma unui accident rutier) actriţa şi prezentatoarea rusă Marina Golub (n. 1957)

 

– 2013: A murit actorul de film, regizorul şi scenaristul francez Daniel Duval (n. 1944)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 9 octombrie

Calendarul zilei – 9 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 9 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 9 octombrie 2021, 8:52

S-a întâmplat într-o zi de 9 octombrie

* Acum 131 de ani (1890) începeau lucrările la podul de la Cernavodă, un complex de poduri feroviare peste Dunăre, Balta Ialomiţei şi braţul Borcea între Cernavodă şi Feteşti, lucrare proiectată şi condusă de inginerul Anghel Saligny. A fost inaugurat la 14/26.IX.1895. În lungime totală de 4037 m, era, la vremea aceea, cel mai lung pod din Europa (9/21)

* Cu 89 de ani în urmă (1932), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisiune în direct a unei slujbe religioase (de la Biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti)

* În urmă cu 77 de ani (1944), în timpul unei vizite la Moscova, care a avut loc între 9 şi 17 octombrie, premierul englez Winston Churchill propunea – şi Stalin accepta – o înţelegere privind zonele de influenţă în Balcani, potrivit căreia România intra în sfera de influenţă sovietică (90%), în timp ce Grecia intra, în aceeaşi proporţie, în sfera de influenţă occidentală, iar în Iugoslavia interesele urmau să fie împărţite în mod egal. Pentru Bulgaria proporţia era de 75% pentru sovietici şi 25% pentru occidentali

* Acum 51 de ani (1970) a fost inaugurată Întreprinderea (sau Uzina) de Cinescoape, în zona industrială Pipera, din București, care avea aproximativ 800 de angajați și producea tuburi cinescop pentru televizoare; în prezent este închisă

* La Leipzig, acum 32 de ani (1989), avea loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți, care s-a sfârşit cu căderea zidului Berlinului. Zidul Berlinului, unul dintre cele mai pregnante simboluri ale Războiului Rece, a fost construit, iniţial, pe 13 august 1961, şi a fost demolat în săptămânile care au urmat zilei de 9 octombrie 1989

* În urmă cu 21 de ani (2000), cu ocazia marcării zilei de naștere a solistului şi compozitorului britanic, John Lennon, văduva acestuia, Yoko Ono, a inaugurat, la Tokyo, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formaţiei „The Beatles”

* Se împlinesc 15 ani (2006) de la ceremonia punerii pietrei de temelie a monumentului închinat memoriei victimelor Holocaustului din România. Memorialul Holocaustului din România, realizat de sculptorul Peter Jacobi, a fost inaugurat pe 8 octombrie 2009. Este construit pe o suprafaţă de teren de 2.894 de metri pătraţi aflată la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani din Bucureşti

* La această dată, acum 4 ani (2017) Simona Halep devenea cea mai bună jucătoare de tenis din lume și prima din România clasată pe locul 1 în Clasamentul WTA. În august 2018, aflându-se pentru a 40-a săptămână în fotoliul de lider al clasamentului WTA, l-a egalat pe Ilie Năstase, primul lider din istoria ierarhiei tenisului profesionist masculin, în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974. Simona Halep a câştigat, pe 9 iunie 2018, turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, primul din cariera sa. Tenismena, aflată pentru a patra oară într-o finală de Grand Slam, a învins-o în ultimul act al Openului Franţei pe americanca Sloane Stephens. La data de 13 iulie 2019, jucătoarea română de tenis a câştigat al doilea titlu de Grand Slam, pe cel de la Wimbledon, unde a învins-o pe americanca Serena Wiliams

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– „Ziua Holocaustului” în România; marcată anual (începând din 2004), pe baza unei Hotărâri de Guvern, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; 9 octombrie este data la care, în 1941, a început deportarea populaţiei evreieşti în Transnistria (- 80 de ani); cu prilejul acestei zile sunt programate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte activităţi cu tematică specifică

 

– „Ziua Resurselor Umane” ale Armatei Române; la 9 octombrie 1862, prin Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Ministerului de Război, a luat fiinţă „Întâia Direcţie Personal şi Operaţii Militare”

 

– 1883: S-a născut actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (m. 1956)

 

– 1908: S-a născut prozatorul şi publicistul Al.[exandru] Sahia (pseudonimul lui Alexandru Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1937). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 11.X.1908, iar Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003), la 14.X.1908

 

– 1909: S-a născut Horváth István, poet şi prozator de limbă maghiară din România, autor de literatură pentru copii (m. 1977)

 

– 1913: S-a născut compozitorul, pianistul şi pedagogul Radu Negreanu (m. 2003)

 

– 1922: S-a născut Emil Manu (numele adevărat, Emil Cismărescu), poet, prozator, istoric şi critic literar (m. 2005)

 

– 1927: S-a născut (în comuna Glăvani/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Valentin Deşliu, cunoscut mai ales ca traducător din literatura bulgară (m. 1993)

 

– 1931: A murit Matilda Cugler-Poni, poetă din cercul „Junimii” ieşene, colaboratoare la „Convorbiri literare” (n. 1851) – 90 de ani

 

– 1931: A murit mitropolitul primat Athanasie Mironescu; lucrări de istorie şi morală bisericească; membru de onoare al Academiei Române din 1909 (n. 1856) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut compozitorul Tiberiu Fatyol (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut (la Grozeşti/Lăpuşna, azi în R. Moldova) Marius Porumb, istoric şi critic de artă; a colaborat la organizarea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti; fondatorul primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”; membru titular al Academiei Române din 2009

 

– 1954: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Adrian Pintea (m. 2007)

 

– 1956: S-a născut prozatorul, eseistul şi publicistul Daniel Vighi – 65 de ani

 

– 1967: S-a născut intepretul de muzică uşoară Tavi Colen, fost membru al formaţiei „Talisman”, alături de Alin Oprea, din 1996 până în 2007; a înfiinţat „Tavi Colen Band” în 2008

 

– 1995: A murit juristul şi istoricul Valentin Georgescu; contribuţii în istoria dreptului roman şi românesc vechi şi modern şi a instituţiilor medievale; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1908)

 

– 2011: A murit Cătălin Neagu, fost toboşar al formaţiei „Timpuri Noi” (n. 1966) – 10 ani

 

– 2013: A murit chimistul Eugen Segal; fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice); membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1933)

 

– 2016: A murit Marin Petrache Pechea, cântăreţ de jazz şi saxofonist; fondatorul Grupului Cromatic (n. 1944) – 5 ani

 

– 2017: A murit Gheorghe Izbăşescu, poet, publicist și profesor (n. 1935)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: „JustSayYes – Anunțați oamenii că sunteți donator” – acesta este sloganul ediției din 2021 a Zilei europene pentru donarea și transplantul de organe, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la donarea de organe, țesuturi și celule și importanța pentru oameni de a-și face urări cunoscute celor dragi. Cu această ocazie, Direcția europeană pentru calitatea medicamentelor și îngrijirea sănătății (EDQM) a Consiliului Europei va organiza o campanie online (#JustSayYesEODD)

 

– Ierusalim: Cancelarul german Angela Merkel vizitează Israelul (9 – 11 oct.)

 

– New Delhi: Primul ministru danez Mette Frederiksen va vizita India (9 – 11 oct.)

 

– Lisabona, Portugalia: Are loc ediția 2021 a Radiodays Europe, în format hibrid (9 – 11 oct.)

 

– Grünheide, Germania: Ziua porților deschise „Giga-Fest” pe șantierul fabricii germane Tesla, cu participarea lui Elon Musk

 

– Sacramento, SUA: Licitație de obiecte care au aparținut gangsterului Al Capone, inclusiv „preferatul” său Colt .45

 

– Cairo: Procesul în apel împotriva lui Ahmed Bassem Zaki, fost student condamnat pentru hărțuire sexuală a minorilor și posesie de droguri

 

– Las Vegas, SUA: Meciul de box dintre Tyson Fury și Deontay Wilder III, denumit „Once and For All” – la T-Mobile Arena din Paradise, Nevada

 

– Chișinău: Fotbal – Cupa Mondială 2022, calificări: Grupa F Rep. Moldova – Danemarca

 

– Andorra La Vella: Fotbal – Cupa Mondială 2022, calificări: Grupa I Andorra – Anglia

 

– Most, Republica Cehă: Campionatul Mondial de motociclism anduranță (EWC), Cele 8 ore de la Most

 

– Italia: Turul ciclist al Lombardiei

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte (bianual din 2007) primăvara, în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar (în 2021 a fost şi pe 15 mai), și toamna. Iniţiatorul acţiunii, în 1973, a fost americanul Douge Berger care conducea Asociaţia Astronomică din Northern California şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA

 

– „Ziua Mondială Hospice şi a Îngrijirilor Paliative”; sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua sâmbătă din luna octombrie şi organizată de Alianţa Internaţională pentru Îngrijiri Paliative, reţea globală al cărei obiectiv este dezvoltarea îngrijirii paliative la nivel internaţional, această zi marchează la nivel mondial importanţa îngrijirilor paliative şi este celebrată în aproape 70 de ţări. Tema din acest an este: „Nu lăsați pe nimeni în urmă – echitate în accesul la îngrijiri paliative”

 

– „Ziua Mondială a Poştei”; la 9.X.1874 a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală; din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna (România este membru fondator). Ziua mondială a Poştei a fost declarată, oficial, ca zi de sărbătoare pentru poştaşi în anul 1969, în timpul Congresului UPU desfăşurat la Tokyo

 

– „Ziua Europeană a Donării şi Transplantului de Organe” (EODD), organizată anual de Consiliul Europei, împreună cu o ţară-gazdă, de obicei, în a doua sâmbătă a lunii octombrie; anul acesta se va desfășura în Polonia, din cauza pandemiei de coronavirus majoritatea evenimentelor având loc online

 

– „Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare” este sărbătorită la nivel mondial începând din anul 2006 (- 15 ani), fiind iniţiată de Secretariatul Convenţiei pentru conservarea speciilor migratoare şi animalelor sălbatice (CMS) şi de Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA). Evenimentele importante legate de sărbătorirea Zilei mondiale a păsărilor migratoare sunt organizate de două ori pe an, în a doua sâmbătă din lunile mai şi octombrie, respectiv la 8 mai şi la 9 octombrie anul acesta. Ziua mondială a păsărilor migratoare reprezintă o campanie anuală de sensibilizare care evidenţiază necesitatea conservării păsărilor migratoare şi a habitatelor acestora. Ea are o acţiune de informare globală şi este un instrument eficient pentru a ajuta la creşterea gradului de conştientizare a ameninţărilor cu care se confruntă păsările migratoare, importanţa lor ecologică şi necesitatea cooperării internaţionale pentru conservarea acestora

 

– În SUA este celebrată, anual, „Ziua Leif Erikson”, pentru a evoca debarcarea primilor europeni (vikingii) pe ţărmurile Lumii Noi, în anul 1004; ziua a fost proclamată în 1964, de preşedintele Lyndon Johnson, cu acordul unanim al Congresului SUA

 

– Ziua naţională a Ugandei; aniversarea proclamării independenţei – 1962

 

– 1688: A murit Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Luvrului (n. 1613)

 

– 1813, (9 sau 10.X.): S-a născut compozitorul italian Giuseppe Verdi (m. 1901)

 

– 1835: S-a născut Camille Saint-Saëns, compozitor, organist, dirijor şi pedagog francez (m. 1921)

 

– 1852: S-a născut chimistul şi profesorul german Emil Fischer; cercetări în domeniile chimiei organice şi biologice; a cunoscut realizările româneşti din domeniul chimiei, în urma colaborărilor sale cu Constantin I. Istrati şi Gheorghe Longinescu; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1902; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1919)

 

– 1854: S-a născut (în Serbia) Mihajlo Pupin, fizician, chimist, inventator (numeroase brevete în domeniul telegrafiei, telefoniei și radioului) și profesor american; a îmbunătățit în mod semnificativ tehnologia telefonică (m. 1935)

 

– 1873: S-a născut Carl Flesch, violonist şi pedagog ungar (m. 1944)

 

– 1879: S-a născut Max Theodor Felix von Laue, fizician și profesor german; autorul teoriei difracţiei razelor X în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1914 (m. 1960)

 

– 1892: S-a născut scriitorul sârb Ivo Andrić; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1961 (m. 1975)

 

– 1906: S-a născut Léopold Sedar Senghor, om politic şi scriitor senegalez; preşedinte al statului din 1960, după ce Senegalul s-a proclamat independent, funcţie pe care o va deţine până în 1980 (m. 2001) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Jacques Tati (numele real: Jacques Tatischeff), regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (m. 1982)

 

– 1920: S-a născut Yusef Lateef (numele real: William Emanuel Huddleston), instrumentist, compozitor, profesor şi scriitor american; legendă a jazzului din SUA şi unul dintre primii care a încorporat muzica orientală în jazzul tradiţional (m. 2013)

 

– 1932: S-a născut pianistul german Alfons Kontarsky (m. 2010)

 

– 1940: S-a născut John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al renumitei formaţii „The Beatles” (m. 1980, asasinat, la New York)

 

– 1943: A murit fizicianul olandez Pieter Zeeman; cercetări în fizica atomică şi magnetooptică; în 1886 a descoperit fenomenul de lărgire sau scindare a liniilor spectrale (efect fizic ce-i poartă numele), care confirma teoria electromagnetică a luminii; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1902 (n. 1865)

 

– 1947: S-a născut compozitorul britanic de muzică pop Rod Temperton (m. 2016)

 

– 1947: S-a născut France Gall (Isabelle Geneviève Marie Anne Gall), cântăreață franceză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1965 reprezentând Luxemburgul (m. 2018)

 

– 1950: A murit filosoful german Nicolai Hartmann; principal reprezentant al filosofiei idealiste, unul dintre cei mai sistematici și mai productivi filosofi din secolul al XX-lea, întemeietor al „ontologiei critice” – formă specifică în orientarea ontologică a cugetării contemporane (n. 1882)

 

– 1960: S-a născut saxofonistul, flautistul şi compozitorul american de jazz Kenny Garrett

 

– 1967: A murit romancierul, eseistul şi biograful francez André Maurois (nume real: Émile Salomon Wilhelm Herzog) (n. 1885)

 

– 1967: A murit chimistul britanic Cyril Norman Hinshelwood; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1956, împreună cu Nikolay Semenov (n. 1897)

 

– 1967: A murit (în Bolivia) Ernesto „Che” Guevara, revoluţionar latino-american de origine argentiniană, unul dintre conducătorii revoluţiei cubaneze (n. 1928)

 

– 1969: S-a născut Steven Rodney „Steve” McQueen, regizor, producător şi scenarist britanic; pentru filmul său „12 ani de sclavie” a câștigat un Premiu Oscar (în 2014, fiind primul lungmetraj regizat de un cineast de culoare care a fost recompensat cu acest trofeu), Premiu BAFTA și Globul de Aur

 

– 1978: A murit şansonetistul belgian Jacques Brel (n. 1929)

 

– 2001: A murit actorul, regizorul şi producătorul american de film Herbert Ross; de formaţie coregraf, a realizat cu precădere musicaluri, comedii sau filme despre lumea scenei şi a filmului (n. 1927) – 20 de ani

 

– 2009: A murit Jacques Chessex, scriitor elveţian de limbă franceză (n. 1934)

 

– 2015: A murit chimistul american Richard Fred Heck; Premiul Nobel pentru chimie pe 2010, împreună cu chimiștii japonezi Negishi Ei-ichi și Suzuki Akira, pentru studii efectuate în domeniul sintezei organice, ce ar putea permite crearea de substanţe chimice la fel de complexe precum cele care se găsesc în natură (n. 1931)

 

– 2016: A murit regizorul polonez Andrzej Wajda, unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai secolului XX; co-fondator al şcolii poloneze de film (n. 1926) – 5 ani

 

– 2017: A murit Jean Rochefort, unul dintre cei mai populari actori din cinematografia franceză (n. 1930)

 

– 2018: A murit Thomas A. Steitz, biolog și biochimist american; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2009, pentru „studii ale structurii și funcțiilor ribozomului”, împreună cu Venki Ramakrishnan și Ada E. Yonath (n. 1940)

 

– 2019: A murit Andres Gimeno, unul dintre cei mai mari tenismeni spanioli din istorie; a câştigat turneul de la Roland Garros în 1972, devenind cel mai în vârstă jucător care a cucerit trofeul de la Paris, la vârsta de 34 de ani şi 10 luni (n. 1937)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 8 octombrie

Calendarul zilei – 8 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 8 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 8 octombrie 2021, 7:33

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* 14:00 – Anca Dana Dragu, președintele Senatului are o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Populare Bangladesh, A.K. Abdul Momen – la cabinet

– Cultură

* Deschiderea stagiunii simfonice 2021-20211 a Filarmonicii „George Enescu” – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român, printr-un concert condus de cunoscutul dirijor Leo Hussain. Orchestra şi Corul Filarmonicii interpretează lucrarea Serenity pentru cor a cappella şi vioară solo de compozitorul norvegian Ola Gjeilo şi Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven. În piesa contemporană, solist va fi concertmaistrul Filarmonicii, violonistul Rafael Butaru, iar în capodopera vocal-simfonică, vor apărea Diana Ţugui (soprană), Aura Twarowska (mezzosoprană), Daniel Magdal (tenor) şi Ionuţ Pascu (bas). Corul Filarmonicii va fi pregătit de Iosif Ion Prunner. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical

* Prietenia, grija față de natură și poveștile copilăriei, celebrate în sălile de cinema și online, în secțiunea Minimest din cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. În perioada 8 – 17 octombrie, titlurile din secțiunea competițională Minimest se întorc pe marile ecrane din București, spre încântarea copiilor care se vor bucura, la această ediție, și de o amplă selecție de lungmetraje dedicate lor. Deschiderea are loc cu pelicula „Belle” – ora 18:30, la Cinema Elvira Popescu. Filmele din competiție vor putea fi vizionate atât la cinema, cât și online, pe platforma festivalului, de pe orice dispozitiv, de oriunde din România. Proiecțiile dedicate celor mai tineri fani ai animației vor fi însoțite de un program antrenant de ateliere creative. Abonamentele Animest.16, care asigură accesul nelimitat în cinema la toate proiecțiile Minimest (scurtmetraj și lungmetraj), sunt disponibile pe: https://eventbook.ro/festival/animest. Abonamentele online, în baza cărora vor putea fi urmărite toate scurtmetrajele din competiția Minimest, sunt disponibile pe: https://online.animest.ro/pricing/plans. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* În a doua seară a Zilelor Jazzului Maghiar la Bucureşti evoluează Tálas Áron Trió, una dintre cele mai erudite şi recunoscute formaţii din generaţie nouă – ora 20:00, la Universitatea Națională de Muzică București, sala Dinu Lipatti, Str. Știrbei Vodă nr. 33

* Trupa belgiană Hooverphonic susține un concert la Arenele Romane din București (open air)

* „Lecţii de persană”/„Persian Lessons”, regia Vadim Perelman, o poveste despre supravieţuire şi prietenie, intră în cinematografe de astăzi, 8 octombrie. „Lecţii de persană”/„Persian Lessons” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2020 şi a atras un număr impresionat de spectatori la TIFF 2021, unde a fost proiectat în premieră naţională, în prezenţa regizorului

* Bistriţa: Concertul ansamblului „Violoncellissimo”, în cadrul periplului naţional şi internaţional „Violoncellissimo” – ora 19:00, la Palatul Culturii. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

– Sport

* Hamburg, Germania: Naţionala României va susține un meci cu selecționata Germaniei în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022 – ora 21:45, pe „Volksparkstadion”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie

* Cu 587 de ani în urmă (1434), într-un privilegiu comercial datând din vremea lui Alexandru cel Bun, era menţionată cea mai veche atestare scrisă a Curții Domnești din Iași. Totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată. Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor. Curtea ocupă spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare

* În urmă cu 164 de ani (1857) Constantin A. Kretzulescu prezenta în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (constituită ca şi în Moldova, pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor), proiectul de rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu la 7/19.X.1857 (8/20)

* Acum 161 de ani (1860) împăratul Austriei, Franz Joseph, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care punea capăt sistemului absolutist şi deschidea o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867). Potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevenea principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic (8/20)

* Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi făcea, acum 143 de ani (1878), intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei (8/20)

* Cu 143 de ani în urmă, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat oficial în componenţa României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878). România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor (8/20)

* Acum 124 de ani (1897) era înfiinţată Şcoala Militară de Maiştri de Marină, prin Înaltul Decret nr. 3110, în care regele Carol I a aprobat „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de sub-mecanici şi sub-maeştri de marină”. În prezent, Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale

* Cu 84 de ani în urmă (1937) era înființată, printr-un Decret-lege, organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România, organizaţie sportivă şi paramilitară pentru tineret şi continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea între anii 1913 şi 1937. „Straja ţării” a fost desfiinţată în septembrie 1940

* Acum 82 de ani (1939) era inaugurat oficial postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Chişinău. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune. A emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova

* În urmă cu 76 de ani, între 8.X.1944 şi 19.I.1945, armata română participa la operaţiunile militare de pe teritoriul Ungariei (în a doua conflagraţie mondială)

* Acum 28 de ani (1992) a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (după deschiderea, cu o săptămână în urmă – 1 octombrie, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927) – 165 de ani

 

– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929) – 165 de ani

 

– 1860: S-a născut juristul Oscar Niculescu, specialist în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1939)

 

– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)

 

– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932)

 

– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, critic de artă, critic literar, publicist, poet, estetician şi diplomat (m. 1979)

 

– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990)

 

– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog, profesor, culegător şi exeget de folclor idiş (m. 1983)

 

– 1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (n. 1833)

 

– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864)

 

– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)

 

– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii ”George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997)

 

– 1927: S-a născut regizorul şi scenaristul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012)

 

– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)

 

– 1933: S-a născut sculptorul şi profesorul Vasile Gorduz (m. 2008)

 

– 1933: S-a născut Lidia Ionescu Stăniloae, scriitoare, traducătoare, fiziciană; fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae (m. 2017)

 

– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, dramaturg, critic literar, antologist, traducător (din poezia americană) şi grafician

 

– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)

 

– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă, editoare, traducătoare şi profesoară; fiica prozatorului Dinu Pillat

 

– 1954: S-a născut criticul literar și jurnalistul Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune

 

– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)

 

– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)

 

– 1984: A murit istoricul Hadrian Daicoviciu; studii şi cercetări privind istoria Daciei înainte şi după cucerirea romană; fiul istoricului şi arheologului Constantin Daicoviciu (n. 1932)

 

– 1998: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Anatol Vieru (n. 1926)

 

– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907)

 

– 2008: A murit George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912). NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”

 

– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936)

 

– 2019: A murit pianistul, profesorul și compozitorul Corneliu Gheorghiu; stabilit în capitala Belgiei din 1978 (n. 1924)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor europeni de interne, dedicată rutelor de migrație și situației din Afganistan

 

– Republica Cehă: Alegeri legislative (8 – 9 oct.)

 

– Manila, Filipine: Termen limită pentru înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale din data de 9 mai 2022

 

– Montpellier, Franța: Președintele francez, Emmanuel Macron prezidează summit-ul Africa-Franța la care sunt invitați mulți șefi de state africane

 

– Madrid, Spania: Ministrul Afacerilor Externe al Spaniei, José Manuel Albares participă la Forum Europa organizat de Economia Forum

 

– Paris: Audiere procedurală privind procesul de defăimare a Marocului împotriva Forbidden Stories și Amnesty International, care au dezvăluit cazul Pegasus

 

– Oslo, Norvegia: Decernarea Premiului Nobel pentru Pace

 

– Istanbul: Procesul omului de afaceri și filantropului Osman Kavala

 

– Grünheide, Germania: Ziua porţilor deschise „Giga-Fest” pe şantierul fabricii germane Tesla

 

– Spania: Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat că va plăti astăzi dividende interimare în numerar de 0,08 euro pentru rezultatele din 2021 şi va relua politica de dividende ‘predictibilă şi sustenabilă’, echivalentul a 35% – 40% din profitul său, care va fi distribuită în două tranşe anuale

 

– Tokyo: Lansarea la nivel mondial a noii console Nintendo Switch cu ecran OLED

 

– Cannes, Franța: Ediția a IV-a Canneseries – Cannes International Series Festival (8 – 13 oct.)

 

– SUA: Premiera ultimului lungmetraj „No Time To Die” în care actorul Daniel Craig interpretează rolul agentului 007, în America de Nord

 

– Asuncion, Paraguay: Fotbal – Cupa Mondială 2022, Calificări Zona America de Sud, prima zi: Paraguay – Peru

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Podiatriei”, marcată din 2018, de Federația Internațională a Podiatrilor (din care face parte și Asociația de Podiatrie din România, începând din noiembrie 2019), pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța podiatriei ca profesie asociată actului medical; podiatria este acea profesie a ştiinţelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării şi tratamentului deformărilor, patologiei şi leziunilor piciorului şi structurilor aferente – în relaţie cu întregul corp, precum şi cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor şi tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoştinţe ştiinţifice şi profesionale specializate

 

– „Ziua Mondială a Oului” – se celebrează în cea de-a doua zi de vineri din luna octombrie a fiecărui an. Sărbătoarea a fost instituită în 1996 ( – 25 de ani), la o conferinţă a Comisiei Internaţionale a Ouălor, desfăşurată la Viena. Această zi este marcată diferit în diverse ţări din lume. Din 1985, în oraşul Abbeville din statul Louisiana (SUA), această sărbătoare este marcată în primul weekeend al lunii noiembrie când se pregăteşte în mod tradiţional o omletă uriaşă dedicată prieteniei

 

– 1469 (8 sau 10.X.): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)

 

– 1585, 8/18: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672)

 

– 1754: A murit scriitorul şi judecătorul englez Henry Fielding; supranumit „părintele romanului englez”; cel mai cunoscut roman al său este „Istoria lui Tom Jones, un copil găsit” (n. 1707)

 

– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749)

 

– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)

 

– 1862: S-a născut pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (m. 1942)

 

– 1864, 8/20: S-a născut Branislav Nusić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri; fondator al retoricii moderne sârbe (m. 1938)

 

– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932)

 

– 1873: S-a născut astronomul danez Ejnar Hertzsprung; a realizat o clasificare a stelelor şi a stabilit relaţia spectru-luminozitate (m. 1967)

 

– 1876: S-a născut Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române (1943) (m. 1966) – 145 de ani

 

– 1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, medic şi fiziolog german; în 1926 a descoperit natura şi acţiunea enzimelor respiratorii; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1931; a descoperit că principala și cea mai importantă cauză a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care intră în celulă (m. 1970)

 

– 1890: S-a născut inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (m. 1979)

 

– 1897: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)

 

– 1910: S-a născut actorul american de film Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999)

 

– 1918: S-a născut chimistul danez Jens Christian Skou; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker (m. 2018)

 

– 1919: S-a născut saxofonistul Hal Singer, cunoscută figură a jazz-ului american; în cei 70 de ani de carieră, muzicianul a înregistrat aproape o sută de discuri, mai întâi peste Atlantic, apoi în Franţa, unde s-a mutat în 1965 (m. 2020)

 

– 1925: S-a născut Andrei Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997)

 

– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996)

 

– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)

 

– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004)

 

– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)

 

– 1951: S-a născut Maki Kaji, om de afaceri japonez și președintele companiei Nikoli (de fabricare a puzzle-urilor), supranumit „părintele Sudoku”, întrucât l-a popularizat și l-a botezat cu numele japonez sub care este cunoscut şi astăzi (m. 2021) – 70 de ani

 

– 1953: A murit contraaltista britanică Kathleen Ferrier; a cântat cu precădere muzică vocal-simfonică şi lieduri (n. 1912)

 

– 1958: S-a născut (în Belgia) Ursula Gertrud von der Leyen, medic, economist și politician creștin-democrat german, președinte al Comisiei Europene de la 1 decembrie 2019, în locul lui Jean-Claude Juncker; este prima femeie care deține acest post. Este singura femeie care s-a aflat în Executivul condus de cancelarul Angela Merkel încă din 2005, unde a deținut portofolile de la Apărare (2013-2019), Muncă și Afaceri Sociale (2009-2013) și Ministerul Afacerilor Familiei, Vârstnicilor, Femeilor și Tineretului (2005-2009)

 

– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american

 

– 1987: A murit Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al Republicii Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (n. 1899)

 

– 2001: A murit Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (n. 1932) – 20 de ani

 

– 2004, 8/9: A murit filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (n. 1930)

 

– 2010: A murit Albertina Walker, cântăreaţă de muzică gospel, compozitoare și actriță americană (n. 1929)

 

– 2012: A murit Aureliu Busuioc, poet, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist şi traducător din Republica Moldova (n. 1928)

 

– 2019: A murit Ion Moraru, scriitor și activist anticomunist din Republica Moldova, luptător pentru libertatea și demnitatea românilor din Basarabia, martor ocular al atrocităților celui de-Al doilea Război Mondial şi supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia (n. 1929)

 

– 2020: A murit cântăreţul, instrumentistul şi compozitorul iranian Mohammad-Reza Shajarian, un reper al muzicii tradiţionale şi clasice iraniene (n. 1940) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 7 octombrie

Calendarul zilei – 7 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 7 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 7 octombrie 2021, 8:08

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala: studiu individual
  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala: Documentare şi consultare
  • ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială

 

– Juridic

* Conferința cu tema „10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil. Învingerea scepticismului” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București se va transmite LIVE ONLINE în platforma video.juridice.ro., în zilele de 7-8 octombrie. Directorul conferinței: Prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, Founding Partner STOICA & Asociații. Moderatori: Prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, Prof. univ. dr. Marian Nicolae

 – Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA continuă acțiunile de protest demarate la începutul anului împotriva politicilor anti-lucrători și anti-cetățeni ale guvernului. Astfel, pe data de 7 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii Decente, va avea loc o acțiune în Piața Victoriei pentru susținerea revendicărilor pentru justiție socială și muncă decentă în România

– Social

* Sighişoara: În continuarea Conferinţei ProEtnica (6 oct.), în perioada 7 – 10 octombrie, va avea loc Academia Interculturală ProEtnica la care vor fi dezbătute în cadrul unor ateliere de lucru temele prezentate la conferinţă – ora 17:00, la Centrul de Informare Turistică. Evenimentul este organizat de către Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş. Printre partenerii media: RadioRomânia

– Sindicate, Patronate

* Manifestaţie organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), cu sprijin Cartel ALFA şi invitaţi de la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate SCMD/CNSC – Consiliul Naţional al Societăţii Civile – ora 10:30, Piaţa Victoriei

– Economic

* Eveniment online de lansare a studiului ABSL (Asociaţia Business Service Leaders), împreună cu PwC Romania, despre industria serviciilor de business la nivel macroeconomic, dar şi în context european – ora 10:30

* Cea de-a 18-a ediţie a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii – la Centrul Expoziţional Romexpo (7 – 17 oct.)

* EY România organizează o întâlnire cu echipa de fuziuni și achiziții pentru a analiza piața locală de M&A, principalele tendințe și perspectivele pentru 2022 – ora 9:00, la Sole Restaurant, Bd. Iancu de Hunedoara, Nr. 48, etaj 15

– Medicină, Sănătate

* Conferința Națională despre Sănătatea Mamei și Copilului „MATERNOPEDIA 2021” – ora 16:00, online. Evenimentul se adresează cadrelor medicale

– Cultură

* Deschiderea stagiunii simfonice 2021-20211 a Filarmonicii „George Enescu” – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român, printr-un concert condus de cunoscutul dirijor Leo Hussain. Orchestra şi Corul Filarmonicii interpretează lucrarea Serenity pentru cor a cappella şi vioară solo de compozitorul norvegian Ola Gjeilo şi Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven. În piesa contemporană, solist va fi concertmaistrul Filarmonicii, violonistul Rafael Butaru, iar în capodopera vocal-simfonică, vor apărea Diana Ţugui (soprană), Aura Twarowska (mezzosoprană), Daniel Magdal (tenor) şi Ionuţ Pascu (bas). Corul Filarmonicii va fi pregătit de Iosif Ion Prunner. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” împreună cu Ambasada Israelului în România organizează deschiderea expoziţiei temporare de fotografie „Israel – file din natură”, care va rămâne în circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 31 decembrie.

* Sezonul de toamnă al Creative Night Talks, seria de conferinţe online organizate de Revista Atelierul, continuă cu încă 4 ediţii live în luna octombrie, pe site-ul www.revista-atelierul.ro şi pe pagina de FB Revista Atelierul. Invitaţii acestei luni deschid discuţia despre comunicarea proiectelor culturale, mai ales în ultima perioadă, arta contemporană în România, demersurile pentru comunitatea de makers (designeri, artişti, ingineri, inventatori) şi forme noi de exprimare artistică. Programul zilei:

  • moderatoarea Mihaela Ion vorbeşte cu Oltea Zambori, specialist în comunicare culturală, pe care o practică de aproape 10 ani. A lucrat cu evenimente de amploare în România, conducând departamentele de comunicare, artist care sau CSR pentru PLAI Festival, JazzTM, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Custom Reşiţa, ARTmania, East European Music Conference, Romanian Music Export, BIAF, Electric Castle. În 2017 a pus bazele BMagency, prima agenţie din România care se ocupă exclusiv de comunicarea evenimentelor culturale şi producţie de eveniment, iar în 2018 a fost desemnată PR Professional of the Year în cadrul Galei Romanian PR Award. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio Timişoara

* Ediţia a 3-a a Zilelor Jazzului Maghiar la Bucureşti demarează cu concertul susţinut de Mits Jazz Band (Mits Márton – saxofon, Horváth János – clape, Kovács Gergő – chitară bas, Potesz Balázs – percuţie) – ora 19:00, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Str. Gina Patrichi nr. 8

* Brașov: Trupa belgiană Hooverphonic va susține un concert la Kruhnen Musik Halle din Brașov. Concertul va fi marcat mai ales de reîntoarcerea solistei Geike Arnaert, artista care a urcat pe scenă alături de Hooverphonic din 1997 până în 2008. Aceasta a revenit în trupă în noiembrie anul trecut, iar momentul a fost celebrat cu o relansare a cunoscutei piese „Mad About You”

* Bratislava: Are loc lansarea antologiei de poezie românească contemporană „Ultimii pionieri ai Estului (Poslední pionieri východu)” în prezența poeților Vasile Leac și Andrei Dósa, precum și a traducătoarei volumului, Eva Kenderessy – ora 14:30, la Institutul de Studii Romanice a Facultății de Arte din cadrul Universității Comenius. Evenimentul se desfăşoară cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Literar Internațional Novotvar

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 octombrie

* Cu 323 de ani în urmă (1698), 38 de protopopi ortodocşi au semnat un act denumit „Manifest de unire” şi redactat în limba română. Documentul avea şase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească” şi că doresc să beneficieze de privilegiile de care se împărtăşeau „mădulările şi popii acestei Biserici sfinte”. În plus, cei 38 de protopopi subliniau că se unesc doar dacă vor fi lăsaţi să păstreze obiceiurile Bisericii Răsăritului (cea Ortodoxă), iar după moartea Mitropolitului Atanasie Anghel succesorul său să fie ales de sobor, urmând a fi întărit de papă şi de împărat, dar hirotonit de „patriarhul de sub biruinţa Înălţiei Sale“ (probabil de către patriarhul sârb de la Carlovitz). Manifestul de unire sau Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 este unul dintre cele trei documente care legitimizează unirea cu Biserica Romei a clerului român şi a credincioşilor ortodocşi din Transilvania. Celelalte două documente sunt declaraţia din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil şi a altor participanţi la un sinod ţinut în Alba Iulia şi aşa-numitul Act al Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie şi de participanţii de la sinodul din 4 septembrie 1700, ţinut la Alba Iulia. Actul este format din trei file (şase pagini), primele două formate dintr-o coală unică îndoită în două iar a treia filă lipită ulterior

* Se împlinesc 310 ani (1711) de când Nicolae Mavrocordat era numit domn al Moldovei (26.IX./7.X.1711 – 25.XII.1715/5.I.1716), fapt ce a dus la începutul regimului fanariot în Moldova (până în 1821)

* Acum 164 de ani (1857) Mihail Kogălniceanu prezenta în Adunarea ad-hoc a Moldovei (constituită pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor) proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni. Dintre acestea „dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care împlinită va face fericirea generaţiilor viitoare este unirea Principatelor într-un singur stat” (7/19)

* Acum 138 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta. A fost construit la dorinţa regelui Carol I, între anii 1873 şi 1914, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a inaugurării inclusiv stilul vechi 25.IX/7X.

* Cu 96 de ani în urmă (1925) apărea Decretul Regal privind noua împărţire administrativă a României (judeţ, municipiu, plasă, comună urbană reşedinţă, comună urbană nereşedinţă, comună rurală şi sat), definitivându-se astfel procesele de organizare unitară legislativă şi statală a ţării

* Cu 72 de ani în urmă (1949), în zona de ocupaţie sovietică, era proclamată Republica Democrată Germană („Germania de Est”), cu capitala în Berlinul Răsăritean. Simultan cu declararea RDG, în aceeaşi zi de 7 octombrie 1949, Germania de Vest (aflată sub controlul trupelor americane, engleze şi franceze) s-a declarat şi ea stat independent, sub numele de Republica Federală Germania sau „Germania de Vest” (Occidentală), cu capitala la Bonn. Reunificarea celor două state a devenit oficială pe 3 octombrie 1990, prin utilizarea articolului 23 al Legii fundamentale a Germaniei Federale cu privire la cele cinci landuri răsăritene. De fapt, reunificarea a însemnat anexarea Germaniei Răsăritene la Germania de Vest, pentru că era cea mai directă și legală formă de unire

* Cu 44 de ani în urmă (1977) era înfiinţată Organizaţia Europeană de Brevete (European Patent Organisation — EPO), pe baza Convenţiei Brevetului European (European Patent Convention — EPC), semnată la München în 1973. Organizaţia are ca misiune eliberarea brevetelor europene, aceasta fiind îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie

* În urmă cu 39 de ani (1982), în perioada 7 – 8 octombrie, Plenara C.C. al P.C.R. a aprobat un proiect de lege privind participarea cu părţi sociale a salariaţilor din instituţiile de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică (părţile sociale au fost desfiinţate imediat după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, banii reţinuţi fiind restituiţi)

* Acum 36 de ani (1985) începea operaţiunea de mutare prin translaţie (care a durat până la 15.II.1986) a bisericii Mihai Vodă din Bucureşti. Acest monument istoric, ctitorie a voievodului Mihai Vodă, a fost mutat de pe temeliile sale (pe o distanţă de 289 metri) în vremea dictaturii comuniste, în contextul „sistematizării” care a dus la distrugerea unei treimi din suprafaţa construită a oraşului. Soluţia găsită de specialişti, translaţia, a însemnat, practic, salvarea de la demolare a bisericii

* Cu 36 de ani în urmă a fost deturnat pachebotul italian „Achille Lauro”, cu peste 400 de persoane la bord, aflat în croazieră pe Marea Mediterană, de către membri ai organizaţiei Frontul pentru Eliberarea Palestinei

* La Viena, acum 28 de ani (1993), avea loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. La data de 4.X.1993 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărât, la Strasbourg, admiterea României ca membru al acestui organism

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de la declanşarea Războiului antiterorist din Afganistan în urma atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington D.C.. Trupe ale SUA împreună cu aliaţii britanici au iniţiat o acţiune militară în Afghanistan, atacurile aeriene îndreptându-se spre forţele talibane şi taberele de antrenament ale teroriştilor Al-Qaeda. Este începutul acţiunii aliaţilor intitulate „Enduring Freedom” în Afghanistan, încheiată la 31.XII.2014 şi continuată de la 1.I.2015 cu operaţiunea „Freedom’s Sentinel”. În data de 14 aprilie 2021, președintele SUA, Joe Biden, a declarat că retragerea trupelor americane din Afganistan începe pe 1 mai, pentru a pune capăt celui mai lung război al Americii, respingând cererile pentru ca forțele SUA să rămână pentru a asigura o soluționare pașnică a conflictului intern care macină națiunea afgană. A fost stabilit un termen pentru retragerea tuturor celor 2.500 de soldați americani rămași în Afganistan până la 11 septembrie, exact la 20 de ani de la atacurile Al Qaeda asupra Statelor Unite care au declanșat războiul

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mari Mucenici Serghie şi Vah (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1875: S-a născut Mihai Carp, scriitor, publicist şi profesor (m. 1967)

 

– 1877: A murit (a căzut în luptă, la Griviţa) Dimitrie Lemnea, erou al Războiului de independenţă de la 1877 (n. 1850)

 

– 1886, 7/19: S-a născut istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (m. 1973) – 135 de ani

 

– 1910: S-a născut Eusebiu Camilar, poet, prozator şi traducător (a tradus din Eschil, Aristofan şi Ovidiu, din poezia clasică chineză, din ruşii Puşkin, Gogol, Tolstoi şi Gorki); a prelucrat poveştile arabe din ciclul „1001 de nopţi”; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1965)

 

– 1912: S-a născut (la Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova) arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (m. 2002)

 

– 1923: S-a născut Alexandru Jebeleanu, poet şi publicist (m. 1996)

 

– 1929: A murit omul politic şi magistratul Gheorghe Buzdugan; prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1921-1927); împreună cu principele Nicolae de Hohenzollern şi patriarhul Miron Cristea a făcut parte, între anii 1927 şi 1929, din regenţa României (instituită pe perioada minoratului regelui Mihai I); membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1867)

 

– 1935: S-a născut Livius Ciocârlie, critic şi teoretician literar, eseist, memorialist, publicist şi profesor universitar

 

– 1938: S-a născut pictoriţa Paula Ribariu; fondatoarea şi realizatoarea proiectului „Ziarul Neconvenţional”

 

– 1939: S-a născut, la Braşov, scriitorul german de origine română Michael Markel; emigrat în Germania în 1992. NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1937

 

– 1940: S-a născut la București, actorul, interpretul, poetul și compozitorul Sergiu Cioiu

 

– 1943: S-a născut Dan Băncilă, artist vizual cu specializările sticlă-metal

 

– 1946: A murit Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu” (1930); membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1887) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut actriţa Diana Lupescu

 

– 1968: S-a născut interpreta de muzică uşoară Luminiţa Anghel

 

– 1968: A murit Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); şi-a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899, la Mali Torac, în Serbia)

 

– 1979: S-a născut Simona Amânar, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României; a obţinut 7 medalii olimpice şi 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică şi a câştigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive; s-a remarcat în proba de sărituri; în prezent este antrenoare de gimnastică; este a doua sportivă româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci

 

– 1980: S-a născut Luiza Zan, solistă, compozitoare, textieră şi profesoară de muzică; supranumită „vocea jazz-ului românesc”

 

– 1985: A murit Florin Comişel, compozitor şi dirijor (n. 1922)

 

– 1988: A murit filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu (Lupasco); a cercetat modul în care filosofia şi ştiinţa îşi reconciliază reciproc ambiţiile având la bază principiul existenţei universale şi ireductibile a contradicţiei; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1900)

 

– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942)

 

– 1995: A murit poetul, publicistul și avocatul Bazil Gruia (n. 1909)

 

– 2003: A murit compozitorul şi pianistul Radu Negreanu (n. 1913)

 

– 2018: A murit Paul Cornea, istoric literar, critic şi teoretician literar, profesor universitar; studii privind preromantismul românesc şi romantismul (n. 1923)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE (7 – 8 oct.)

 

– Bruxelles: Forum organizat de UE privind refugiații afgani, împreună cu UNHCR, Statele Unite, Canada și Regatul Unit

 

– Bruxelles: Reuniunea anuală a proiectului european de cercetare a bateriilor, Battery2030

 

– Strasbourg: Semnarea unui acord de cooperare între Asociația Regiunilor Europene de Frontieră (AEBR), Misiunea Operațională Transfrontalieră (MOT) și Centrul de Studii Avansate în Afaceri Internaționale (CESCI) – la Palais de l’Europe. Evenimentul va avea loc sub auspiciile Congresului autorităților locale și regionale, cu participarea secretarului său general, Andreas Kiefer

 

– În cadrul proiectului regional Parteneriat UE – CoE pentru o bună guvernare II (PGGII), Consiliul Europei organizează o conferință internațională despre „Accesul femeilor la justiție: realizarea Convenția de la Istanbul și alte standarde europene privind egalitatea de gen” – online. În deschiderea evenimentului vorbesc: secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, și Helena Dalli, comisarul UE pentru egalitate (7 – 8 oct.)

 

– Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge participă la conferința la nivel înalt despre „Drepturile, oportunitățile și bunăstarea copiilor și tinerilor în era digitală” – întâlnire online

 

– Vatican: Angela Merkel, cancelarul Germaniei a dorit să-şi ia la revedere personal de la papa Francisc şi va avea o întrevedere cu acesta la Vatican, în cursul dimineţii, ceea ce va fi cea de-a şaptea întrevedere dintre cei doi. Merkel va participa şi la un dejun de lucru cu premierul Italiei, Mario Draghi

 

– Roma: Papa Francisc participă la  întâlnirea internaţională „Popoare înfrăţite, Terra viitorului. Religii şi culturi în dialog”, organizată de mişcarea catolică a Comunităţii Sant’Egidio, dedicată serviciilor sociale. Cancelarul german Merkel participă la evenimentul ce se defăşoară la Colosseumul din Roma, unde urmează să fie semnat un mesaj în favoarea păcii la care vor lua parte între alţii patriarhul bisericii apostolice armene, Karekin II; marele imam al moscheii Al-Azhar şi rector al Universităţii cu acelaşi nume din Cairo (principalul centru de gândire al islamului sunit), Ahmed Muhammad Ahmed El Tayeb; patriarhul ortodox al Constantinopolului, Bartolomeu I, şi preşedintele Conferinţei rabinilor europeni, Pinchas Goldschmidt

 

– Sankt-Petersburg, Rusia: Conferință privind gazul cu șeful Gazprom și oficiali internaționali

 

– Emiratele Arabe Unite: Summitul mondial al economiei verzi de la Dubai

 

– Stockholm: Anunțarea Premiului Nobel pentru literatură

 

– Montpellier, Franța: Summitul Africa-Franța (7 – 9 oct.)

 

– Los Angeles: Intrarea în vigoare a obligației de vaccinare împotriva Covid-19 pentru clienții de baruri și cluburi de noapte

 

– Cape Town, Africa de Sud: Lectură anuală pentru pace, de ziua lui Desmond Tutu

 

– Neuruppin, Germania: Începutul procesului unui centenar acuzat că a fost gardian al unui lagăr nazist

 

– Kabul, Afganistan: Manifestări de marcare a 20 de ani de la declanșarea bombardamentelor SUA în Afganistan pentru răsturnarea regimului taliban

 

– Moscova: Sunt marcați 15 ani de la asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya

 

– New York, SUA: Salonul benzii desenate Comic Con – la Javits Center (7 – 10 oct.)

 

– Seul, Coreea de Sud: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa A Coreea de Sud – Siria

 

– Arabia Saudită: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificările zonei Asia, runda a 3-a: Grupa B Arabia Saudită – Japonia

 

– Torino: Fotbal – UEFA Nations League, semifinală: Belgia – Franța

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Muncii Decente” este marcată, începând din anul 2008, la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor; în preajma acestei date sunt organizate manifestaţii/sesiuni de informări în vederea sensibilizării actorilor sociali, a instituţiilor administrative şi politice, a societăţii civile asupra dreptului fiecărui om la muncă şi la un venit corespunzător care să-i permită un trai decent

 

– „Ziua Internaţională de Conştientizare a Dislexiei” este marcată în joia din „Săptămâna de conştientizare a dislexiei”, pentru a atrage atenţia asupra problematicii acestei dificultăți specifice de învăţare care desemnează o afectare a modului în care creierul procesează limbajul scris și oral, în ciuda unui intelect normal. Luna octombrie a fost stabilită ca luna acțiunilor de conștientizare asupra dislexiei la nivel mondial de către Asociația Internațională pentru Dislexie, în 2002

 

– 1488: A murit Verrocchio (Andrea di Cione), sculptor şi pictor italian; unul dintre principalii maeştri ai Renaşterii timpurii (n. 1435)

 

– 1543, (între 7.X. şi 29.XI): A murit pictorul german Hans Holbein (numit şi „cel Tânăr”) (n. 1497 sau 1498)

 

– 1849: A murit Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (n. 1809)

 

– 1885: S-a născut fizicianul danez Niels Bohr; a imaginat modelul atomic, punct de plecare în teoria cuantică modernă (1913) şi a elaborat teoria fisiunii nucleare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1922, pentru teoria sa privind structura atomului (m. 1962)

 

– 1919: S-a născut istoricul francez Georges Duby; s-a ocupat mai ales de Evul mediu francez (m. 1996)

 

– 1928: S-a născut Lorna Gladys Wing, medic psihiatru britanic; pionieră în domeniul tulburărilor de dezvoltare a copilariei, cercetările sale contribuind la înțelegerea autismului (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu; în noiembrie 1985 a fost numit episcop al Bisericii Anglicane de la Johannesburg (primul prelat de culoare care a ocupat această demnitate), iar în aprilie 1986 a fost ales arhiepiscop al bisericii din Capetown; Premiul Nobel pentru pace pe 1984, ca recunoaştere a meritelor sale în lupta non-violentă de eliberare a majorităţii populaţiei opresate din Africa de Sud – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Thomas Michael Keneally (sau Tom Keneally), romancier, scenarist și eseist australian, cunoscut mai ales pentru cartea sa „Schindler’s Ark”, care a câștigat Booker Prize în 1982 și după care s-a făcut filmul „Lista lui Schindler”, de Steven Spielberg

 

– 1939: S-a născut chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru chimie pe 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (m. 2016)

 

– 1939: A murit Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (n. 1869)

 

– 1952: S-a născut Vladimir Putin, om politic rus, preşedintele Federaţiei Ruse (2000-2008; 2012-2018, reales în 2018 pentru un mandat de 6 ani), prim-ministru (1999-2000; 2008-2012); a fost, până în 2016, timp de cinci ani consecutiv „cel mai puternic om din lume”, potrivit clasamentului întocmit de revista „Forbes”

 

– 1955: S-a născut violoncelistul american de origine chineză Yo-Yo Ma

 

– 1959: A murit Mario Lanza, cântăreţ american de operă (tenor) de origine italiană (n. 1921)

 

– 1964: S-a născut Sam Brown, cântăreaţă şi compozitoare britanică

 

– 1967: S-a născut Toni (Michelle) Braxton, interpretă afro-americană de muzică R&B, pop şi soul, compozitoare şi actriţă

 

– 2001: A murit caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock), care a lucrat peste 50 de ani la ziarul The Washington Post (n. 1909) – 20 de ani

 

– 2006: A murit (a fost asasinată) ziarista rusă Anna Politovskaia, militantă pentru respectarea drepturilor omului, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (n. 1958) – 15 ani

 

– 2013: A murit Patrice Chéreau, actor de film, scenarist, regizor şi producător francez (n. 1944)

 

– 2014: A murit romancierul, eseistul şi dramaturgul german Siegfried Lenz (n. 1926)

 

– 2020: A murit fizicianul și chimistul mexican Mario Molina, unul dintre primii cercetători din lume în domeniul chimiei atmosferice; autoritate de talie mondială în domeniul schimbărilor climatice; Premiul Nobel pentru chimie pe 1995, pentru descoperirile sale ce au vizat distrugerea stratului de ozon din atmosfera Terrei de către clorofluorocarburi (CFC) (n. 1943) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 6 octombrie

Calendarul zilei – 6 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 6 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 6 octombrie 2021, 6:41

S-a întâmplat într-o zi de 6 octombrie

* Cu 613 ani în urmă (1408), în privilegiul comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lemberg-Liov, era menţionată prima atestare documentară a oraşului Bacău, ca oraș și punct de vamă (privilegiul le asigura acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre)

* Cu 584 de ani în urmă (1437), prin „Înţelegerea de la Apatiu”, intervenită între răsculaţi şi nobili, erau restrânse clauzele favorabile ţăranilor, obţinute în urma victoriei de la Bobâlna. O lună mai târziu răscoala a fost înfrântă

* Acum 426 de ani (1595), între 6/16 şi 8/18 octombrie, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele otomane conduse de Sinan-Paşa) era recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase un corp toscan. La 20 octombrie 1595 Mihai Viteazul a zdrobit ariergarda lui Sinan-Paşa şi a cucerit cetatea Giurgiu. Robii luaţi de turci au fost eliberaţi. În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa a fost destituit din postul de mare vizir

* Cu 157 de ani în urmă (1864) au început cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune (actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti), creat în iunie 1863 printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituţie să includă două şcoli principale de artă: „Institutul de muzică vocală” şi „Şcoala de muzică instrumentală” cu filiale atât în Bucureşti cât şi în Iaşi. La 17 iulie 1931 s-a transformat în instituţie de învăţământ superior, sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică

* În urmă cu 132 de ani (1889), în zona Montmartre din Paris, arondismentul 18, se deschidea clubul de divertisment „Moulin Rouge”, devenit, în cei 127 de ani de existenţă, cel mai faimos teatru varieté din lume

* Acum 103 ani (1918) era redactată Declaraţia de la Iaşi a „Comitetului naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, ca răspuns la manifestul lui Carol I de Habsburg (din 3/16.X.1918), în care se contesta monarhiei habsburgice dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Austro-Ungaria şi se cerea ca întreg teritoriul locuit de români să fie eliberat şi unit cu România (6/19)

* Acum 94 de ani (1927) avea loc, la New York, premiera primului film sonor de lungmetraj cu secvențe de dialog sincronizate din istoria cinematografiei, „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), în regia lui Alan Crossland, avându-l ca protagonist pe Al Jolson. Pelicula este bazată pe „Ziua Ispășirii”, piesă de Samson Raphaelson

* Cu 77 de ani în urmă (1944) trupele române şi sovietice treceau la o puternică ofensivă cu scopul eliberării nord-vestului Transilvaniei şi a teritoriului ungar până la Tisa („Operaţiunea Debreţin”) (în a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la sfinţirea Catedralei ortodoxe române din Timişoara, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, în prezenţa regelui Mihai I, a patriarhului Nicodim, a primului ministru, Petru Groza, şi a altor oficialităţi (lucrările au fost începute la 20.XII.1936, după planurile arhitectului Ion Trajnescu, întrerupte în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi reluate după încheierea lui)

* Acum 48 de ani (1973) începea cel de-al patrulea război arabo-israelian, cunoscut şi sub numele de „Războiul Kipurului” (nume preluat de la sărbătoarea mozaică Yom Kippur, care a coincis cu declanşarea ostilităţilor), ca urmare a atacului simultan al forţelor egiptene şi siriene asupra forţelor israeliene de pe Înălţimile Golan şi din Peninsula Sinai. Egiptul şi Israelul au acceptat încetarea focului la 23.X.1973, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 339

* Papa Ioan Paul al II-lea (n. 1920 – m. 2005) devenea, acum 42 de ani (1979), primul suveran pontif care vizita Casa Albă. Efectuată la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter, vizita la Washington a avut loc la numai 1 an după ce a fost ales papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei și suveran al Vaticanului în anul 1978

* Cu 26 de ani în urmă (1995) era anunțată descoperirea primei exoplanete. 51 Pegasi este o stea pitică galbenă asemănătoare Soarelui situată la 15,6 parseci (50,9 ani-lumină) de Pământ, în constelația Pegas. Aceasta a fost prima stea asemănătoare Soarelui, despre care se știe că are o planetă care se rotește în jurul ei. Descoperirea planetei 51 Pegasi b a fost anunțată pe 6 octombrie 1995 de către Michel Mayor și Didier Queloz. Descoperirea a fost făcută pe baza măsurării Efectului Doppler la Observatorul din Haute-Provence, folosind spectrograful ELODIE. Oamenii de ştiinţă elveţieni Michel Mayor şi Didier Queloz au explorat galaxia din care face parte şi Sistemul Solar, Calea Lactee, în căutarea unor lumi ascunse. În 1995 ei au realizat prima descoperire a unei planete din afara Sistemului Solar, aflată pe orbita stelei 51 Pegasi, o stea din aceeaşi categorie cu Soarele. Descoperirea lor a dat startul unei revoluţii în astronomie. De atunci au fost descoperite peste 4.000 de exoplanete în Calea Lactee şi, pornind de la studiul lor, au apărut noi teorii despre modul în care se nasc planetele. Michel Mayor şi Didier Queloz şi-au anunţat descoperirea senzaţională cu ocazia unei conferinţe astronomice desfăşurate la Florenţa, la 6 octombrie 1995. Era prima planetă descoperită pe orbita unei stele din aceeaşi categorie cu Soarele

* Acum 11 ani (2010) era lansat pe piață serviciul online de photo-sharing, video-sharing și rețelei sociale, Instagram, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a încărca poze și video-uri, de a le aplica filtre digitale, și de a le distribui pe o varietate de rețele sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr și Flickr. Instagram a fost creat de Kevin Systrom și Mike Krieger, serviciul câștigând rapid în popularitate și atingând, în aprilie 2012, cifra de 100 de milioane de utilizatori înregistrați. Instagram este distribuit prin App Store, Google Play și Windows Phone Store. Serviciul a fost achiziționat de Facebook în aprilie 2012 pentru aproximativ 1 miliard de dolari. În 2013, Instagram a crescut cu 23%, în timp ce Facebook, compania-mamă, cu doar 3%. Instagram este una dintre cele mai utilizate rețele sociale în comunicarea companiilor cu consumatorii. Conform datelor publicate, există 25 milioane de conturi de business pe Instagram, iar peste 80% dintre utilizatorii de Instagram din lume urmăresc un cont de business

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Apostol Toma (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1835: S-a născut pictorul Nicolae Popescu; compoziţii pe teme istorice şi religioase (m. 1877)

 

– 1892, 6/20: S-a născut (la Avdela, azi în Grecia) Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european; cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (m. 1977)

 

– 1895: S-a născut Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (m. 1974)

 

– 1902: S-a născut Petre Ţuţea, filosof creştin, publicist, eseist, memorialist, economist, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; unul dintre cei mai importanţi membri ai mişcării gândiriste; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (m. 1991)

 

– 1903, 6/19: A murit (la Monastîr, Macedonia – FYROM) pedagogul aromân Apostol Mărgărit; ca inspector al şcolilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înfiinţarea a peste o sută de şcoli primare şi secundare; a promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1836, Abdela, Grecia). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al nașterii 1832

 

– 1907: S-a născut Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (m. 1977)

 

– 1914: S-a născut poetul Horia Nițulescu (m. 1982)

 

– 1916: S-a născut sculptorul Iftimie Bârleanu (m. 1986) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; de numele său se leagă introducerea conceptului de protoromână; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1997)

 

– 1923: S-a născut Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, arhitect, pictor (m. 2005)

 

– 1925: A murit istoricul Ioan Ursu; a militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român; în 1918 a plecat în Franţa, într-o misiune universitară română; la Paris, a făcut parte din Comitetul Naţional al Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la înfiinţarea Legiunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (n. 1875)

 

– 1927: S-a născut Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardiovasculară; considerat fondatorul şcolii moderne româneşti de chirurgie cardiovasculară; la 5.IV.1973 a condus, la Clinica chirurgicală din Târgu Mureş, echipa de medici care a făcut prima operaţie pe cord deschis din România; autorul a numeroase invenţii: a realizat şi implantat prima inimă şi primul plămân artificial din România (1953), prima valvă biologică de porc mistreţ, tip „MIVA Pop de Popa”, a realizat şi implantat primele artere artificiale tip „Pop de Popa-Dodu” (1983), a realizat proteza valvulară cardiacă metalică „Pop de Popa-Stănescu” (1986) (m. 2021)

 

– 1929: S-a născut Mihai Corneliu Drăgănescu, inginer electronist, eseist şi filosof; creatorul şcolii româneşti de informatică; membru titular al Academiei Române din 1990, preşedinte al acestui for (1990-1994) (m. 2010)

 

– 1929: S-a născut pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2011)

 

– 1930: S-a născut Paul Ioachim, actor, dramaturg şi regizor de teatru (m. 2002)

 

– 1933: S-a născut actriţa Vasilica Tastaman, stabilită în Suedia din anul 1982 (m. 2003, la Bucureşti)

 

– 1935: S-a născut tenorul Vasile Moldoveanu; a cântat pe cele mai celebre scene din lume, fiind artistul român cu cele mai multe reprezentaţii din istoria modernă a teatrului Metropolitan din New York

 

– 1947: S-a născut pictorul şi graficianul Alexandru Szabo, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare (m. 2020)

 

– 1956: A murit Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905) – 65 de ani

 

– 1960: S-a născut pictorul Robert Vraciu

 

– 1973: S-a născut actorul de teatru şi film Silviu Biriş

 

– 1987: A murit (la Paris) Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a O.N.U, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (n. 1899)

 

– 2003: A murit Elisabeta Rizea, din satul Nucşoara/Argeş, devenită un simbol al rezistenţei anticomuniste; ca urmare a sprijinului pe care l-a oferit imediat după război grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, grup de rezistenţă anticomunistă armată din munţii Făgăraş, a fost condamnată de comunişti la moarte; ulterior pedeapsa i-a fost transformată în 14 ani de temniţă grea, ani petrecuţi în penitenciarele pentru femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea (n. 1912)

 

– 2009: A murit Mircea Angelescu, unul dintre cei mai importanţi conducători din istoria fotbalului românesc (preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între anii 1969-1975 şi 1986-1989; primul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal între anii 1992 şi 1996), de profesie inginer constructor, cadru didactic universitar; în 1990, pentru scurt timp, a fost ministru al sportului (n. 1938)

 

– 2017: A murit muzicologul şi criticul muzical Anca Florea (n. 1948)

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Mondială a Paraliziei Cerebrale” este marcată, din 2012, în prima zi de miercuri din octombrie, apoi, din 2019, pe 6 octombrie, pentru a fi alături de cele 17 milioane de persoane care suferă de această afecţiune în întreaga lume. Proiectul, inițiat de Cerebral Palsy Alliance (Australia) și United Cerebral Palsy (SUA), este susținut în prezent de peste 450 de organizații de servicii de paralizie cerebrală, universități, grupuri de părinți, instituții de cercetare, grupuri de studenți, școli și spitale pentru copii din 65 de țări

 

– 1880: A murit Benjamin Pierce, matematician şi astronom american; contribuţii în domenii ca teoria numerelor, filosofia matematicii şi mecanica cerească; contribuţii importante în descoperirea planetei Neptun (n. 1809)

 

– 1886: S-a născut pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (m. 1960) – 135 de ani

 

– 1887: S-a născut Le Corbusier (nume real: Charles Edouard Jeannerat-Gris), arhitect, urbanist, designer, pictor, litograf, sculptor şi teoretician de artă francez de origine elveţiană; pionier în studiile teoretice atât ale urbanismului modern cât şi designului modern la modul foarte general (m. 1965)

 

– 1903: S-a născut fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru fizică pe 1951 (m. 1995)

 

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Carole Lombard (numele real: Jane Alice Peters), soţia actorului Clark Gable; a debutat în filme mute (m. 1942, într-un accident de avion)

 

– 1912: A murit Auguste-Marie-François Beernaert, jurist şi om politic belgian; prim-ministru (1884-1894); participare importantă la Conferinţele (internaţionale) de pace de la Haga (din 1889 şi 1907, unde au fost adoptate 16 convenţii asupra legilor şi obiceiurilor războiului şi ale rezolvării pe cale paşnică a conflictelor dintre state); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1909, împreună cu diplomatul francez Paul Balluat D’Estournelles; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1829)

 

– 1914: S-a născut Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (m. 2002)

 

– 1923: S-a născut scriitorul turc Yaşar Kemal (numele adevărat: Kemal Sadık Gökçeli), unul din cei mai cunoscuţi romancieri ai Turciei (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut Paul Badura-Skoda, pianist şi muzicolog austriac (m. 2019)

 

– 1929: S-a născut actorul francez de film Bruno Cremer (m. 2010)

 

– 1929: S-a născut Krzysztof Birkenmajer, geolog polonez; considerat unul dintre cei mai remarcabili cercetători polari din lume; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut Riccardo Giacconi, fizician american de origine italiană; considerat părintele domeniului astronomiei cu raze X cosmice; Premiul Nobel pentru fizică pe 2002, alături de Raymond Davis, Jr. și de Masatoshi Koshiba, pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, contribuţii ce au condus la descoperirea surselor cosmice de raze X (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut sportivul italian Bruno Sammartino, legendă a wrestling-ului mondial (m. 2018)

 

– 1948: S-a născut omul politic nord-irlandez Gerry Adams, preşedinte (1983-2018) al partidului Sinn Féin (aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze – IRA); este unul dintre arhitecţii procesului de pace în Irlanda de Nord (a participat, în iulie 1997, la tratativele de pace privind această provincie, alături de premierul britanic, Tony Blair, de cel nord-irlandez, David Trimble, şi de o serie de reprezentanţi de frunte ai unioniştilor nord-irlandezi)

 

– 1981: A fost asasinat Mohammed Anwar El-Sadat, ofiţer şi om politic egiptean; preşedinte al Republicii Arabe Egipt (1970-1981); iniţiator al unor reforme democratice şi al liberalizării economiei; în octombrie 1973 a declanşat războiul cu Israelul, dar a cooperat, ulterior, pentru Tratatul de pace (26.III.1979), semnat, la Washington, cu statul evreu, ceea ce a dus la izolarea Egiptului în raport cu statele arabe; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1978, împreună cu premierul israelian Menahem Begin (n. 1918) – 40 de ani

 

– 1989: A murit actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (n. 1908)

 

– 1999: A murit cântăreaţa portugheză Amália Rodrigues (nume complet: Amália da Piedade Rebordão Rodrigues), considerată „regina” fadó-ului (n. 1920)

 

– 2000: A murit Richard Farnsworth, actor de film şi cascador american; a jucat în peste 300 de filme şi a fost cel mai bătrân actor nominalizat vreodată la „Oscar” (în anul 2000, pentru filmul „The Straitght Story”) (n. 1920)

 

– 2011: A murit actriţa australiană Diane Cilento (n. 1933) – 10 ani

 

– 2012: A murit Chadli Bendjedid, ofiţer şi om politic algerian, fost preşedinte al Algeriei între anii 1979 şi 1992, unul dintre arhitecţii instituţiilor democratice din această ţară (n. 1929)

 

– 2015: A murit Árpád Göncz, om politic ungar, primul preşedinte al Ungariei după prăbuşirea comunismului, în perioada 1990-2000; disident comunist, scriitor şi traducător (n. 1922)

 

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (n. 1942, în Georgia)

 

– 2018: A murit soprana spaniolă de origine catalană Montserrat Caballé (nume complet: Maria de Montserrat Viviana Concepcion Caballé i Folch); s-a numărat printre cele mai mari nume ale scenei lirice mondiale din ultima jumătate de secol, în muzica de operă, oratorii și lieduri; renumită pentru tehnica ei impecabilă „bel canto” (n. 1933)

 

– 2019: A murit muzicianul englez Ginger Baker, unul dintre cei mai inovativi creatori de rock, pionier în fuziunea jazz-ului și unul dintre cei mai buni bateriști; cofondator şi baterist al trupei de rock „Cream” în anii ’60 ai secolului trecut, alături de basistul Jack Bruce și de chitaristul Eric Clapton (n. 1939)

 

– 2020: A murit Eddie Van Halen (nume complet: Edward Lodewijk Van Halen), chitarist, cântăreţ, compozitor, textier şi producător muzical american de origine neerlandeză; considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din istoria rockului; conducătorul și cofondatorul, împreună cu fratele său, Alex Van Halen, al grupului hard rock „Van Halen” (n. 1955) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 5 octombrie

Calendarul zilei – 5 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 5 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 5 octombrie 2021, 8:04

S-a întâmplat într-o zi de 5 octombrie

 

* Acum 439 de ani Papa Grigore al XIII-lea (papă între anii 1572 şi 1585) anunţa introducerea unui nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582 (noul calendar a fost adoptat de România în anul 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie) (5/15)

* Cu 259 de ani în urmă avea loc premiera operei „Orfeu şi Euridice” de Christoph Willibald Gluck (n. 1714 – m. 1787). La data de 5 octombrie 1762 s-a jucat în premieră, la Burgtheater din Viena, „Orfeo ed Euridice”, operă în trei acte pe un libret de Ranieri de’ Calzabigi, în limba italiană, primul produs al colaborării dintre cei doi autori. La sfârșitul primei scene a actului al II-lea, „Dansul furiilor” rămâne o pagină memorabilă prin sugestia creată, vorbind de la sine despre imaginația scenică a compozitorului și despre tehnica sa instrumentală

* Cu 126 de ani în urmă (1895), lângă Londra, avea loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe şosea. Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km şi a fost câştigat de A. Calder

* În urmă cu 124 ani (1897) apărea (cu întreruperi, până în 1945), la Bucureşti, revista enciclopedică populară „Albina”, editată de „un număr de profesori şi institutori”; director-fondator, Spiru Haret (5/17)

* Acum 111 ani (1910), în urma abolirii monarhiei, Portugalia s-a proclamat republică   

* Acum 103 ani (1918) reprezentantul Partidului Naţional Român în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voievod, dădea citire, în plenul adunării, Declaraţiei Comitetului Executiv al PNR, prin care românii transilvăneni îşi afirmau dreptul inalienabil la o viaţă naţională integrală (5/18)

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de la crearea Federaţiei Internaţionale a PEN-Cluburilor (abreviere de la Poets, Playwrights, Editors, Essaysts and Novelists), asociaţie mondială a scriitorilor, editorilor şi traducătorilor, fondată, la Londra, de C. A. Dawson Scott; primul preşedinte – John Galsworthy (România este membră din 1924)

* În urmă cu 91 de ani, între 5 şi 12 octombrie 1930, s-a desfăşurat, la Atena, prima Conferinţă balcanică, cu participarea României, Iugoslaviei, Bulgariei, Albaniei, Greciei şi Turciei. Delegaţii au adoptat statutul de organizare şi au decis elaborarea unui pact regional

* Cu 79 de ani în urmă (1942), la Opera Română din Bucureşti, a avut loc premiera baletului „Demoazela Măriuţa”, de Mihail Jora (pe un scenariu semnat de Aprilian Medianu, după romanul „Din vremea lui Căpitan Costache”, de Alexandru Antemireanu)

* În 1949, acum 72 de ani, erau stabilite relaţiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Populară Chineză. Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu şi reprezentantul Chinei în capitala Franţei. La 18 octombrie 1939, s-au stabilit relaţii diplomatice între România şi Republica China. Acestea au fost întrerupte la 10 iulie 1941, ca urmare a recunoaşterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia ţară care a recunoscut R. P. Chineză. În 2004, cu prilejul vizitei de stat în România a preşedintelui R. P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare, iar la 25 noiembrie 2013, cu prilejul vizitei oficiale în România a premierului Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, s-a adoptat Declaraţia comună a Guvernului României şi Guvernului R. P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe

* Celebra replică „Numele meu e Bond. James Bond” se auzea pentru prima oară, acum 59 de ani (1962), într-o sală de cinema, la premiera primului film din seria „James Bond” – „James Bond Dr. No”. Premiera a avut loc în Anglia, din distribuţie făcând parte Sean Connery şi Ursula Andress, în regia lui Terence Young. James Bond, sau agentul 007, cum mai este cunoscut, este un personaj din romanele lui Ian Fleming (12 romane şi 2 colecţii de scurte povestiri) şi seria filmelor James Bond. Rolul său a fost jucat de-a lungul timpului de mai mulţi actori, cum ar fi Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan sau Daniel Craig. Agent Secret al Serviciilor Secrete Britanice, James Bond a fost personajul principal în nu mai puţin de 25 de pelicule, iar franciza care îi poartă numele este cea mai longevivă din istoria cinematografiei

* Acum 51 de ani (1970) era fondat Colegiul Divizionar A, prima formulă de organizare a cluburilor profesioniste de fotbal din România, organism ce a avut un rol mai mult formal până în 1990. Trecând succesiv prin mai multe schimbări s-a ajuns, la 22.I.1993, la denumirea actuală – Liga Profesionistă de Fotbal, structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic – Liga I

* Acum 43 de ani (1978) intra în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (deschisă spre semnare, la Geneva, la 18.V.1977)

* În urmă cu 21 de ani (2000) președintele Iugoslaviei, Slobodan Milošević (sau Miloșevici), era nevoit să renunțe la putere în urma unor demonstrații violente organizate în Belgrad. În data de 5 octombrie 2000, sute de mii de oameni din întreaga Serbie au luat cu asalt Belgradul reuşind, prin intermediul protestelor de stradă, să-l forţeze pe preşedintele Slobodan Milošević să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din septembrie. Apariţia câştigătorului scrutinului, Vojislav Koštunica, la postul naţional de televiziune în acea seară a marcat sfârşitul politic al autocraţiei Milošević. Câteva luni mai târziu, Milošević a fost arestat, fiind acuzat de crime de război, crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. Slobodan Milošević a fost predat în custodia Națiunilor Unite și a fost trimis în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă a murit după 5 ani de închisoare cu doar 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac de cord în condiții neelucidate. A fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 și ale războiului din Kosovo în 1999

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sf. Faustina Kowalska, călugăriță (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1830: A murit Dinicu Golescu (Constantin Radovici din Goleşti), ispravnic, hatman, mare logofăt în Muntenia şi memorialist; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; membru fondator al „Societăţii literare” (1827), alături de Ion Heliade Rădulescu; a contribuit la apariţia „Curierului românesc”, prima gazetă în limba română cu apariţie constantă şi îndelungată, publicată în Ţara Românească între anii 1829 – 1859, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (n. 1777)

 

– 1841: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă (m. 1877, căzut la asaltul redutei Griviţa) – 180 de ani

 

– 1847: S-a născut Anghel Demetriescu, teoretician şi critic literar, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1903)   

 

– 1850: S-a născut Grigore Cerchez, arhitect și profesor; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; cea mai cunoscută lucrare a sa este sediul Şcolii de Arhitectură (actualmente Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) din Capitală; dintre lucrările lui mai fac parte: Reşedinţa Regală de pe Bulevardul Kiseleff 13-15, Palatul Cantacuzino din Buşteni, Teatrul Comedia de pe Calea Victoriei (actualul Teatru Odeon) precum şi o aripă nouă a Palatului Cotroceni (m. 1927)

 

–  1851, 5/17: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877; a căzut în luptă, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 dorobanţi pe care-l comanda în timpul asediului pentru cucerirea redutei Griviţa) – 170 de ani

 

– 1857: S-a născut Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (m. 1944). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5.IX.1857 

 

– 1865: S-a născut juristul Ştefan Gh. Longinescu, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (m. 1931)

 

– 1881: S-a născut Barbu Lăzăreanu (Baruch Lazarovici), istoric literar, poet, bibliograf şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948, director al Bibliotecii Academiei (1948-1957) (m. 1957) – 140 de ani

 

– 1882: S-a născut Emanoil Hagi-Mosco, istoric, genealogist şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (m. 1976)   

 

– 1886: S-a născut Victor Anastasiu, medic şi psihofiziolog; contribuţii originale la dezvoltarea medicinii aeronautice: a înfiinţat, în 1920, Centrul de medicină aeronautică, unul dintre primele de acest gen din lume (m. 1972) – 135 de ani

 

– 1901: S-a născut inginerul și profesorul Lazăr Stoicescu, creatorul școlii românești de termotehnică (m. 1975) – 120 de ani

 

– 1902: S-a născut Albert Nagy, pictor de naţionalitate maghiară din România (m. 1970)   

 

– 1902: S-a născut Zaharia Stancu, poet, prozator, romancier şi ziarist, director al Teatrului Naţional Bucureşti din 1946 pentru o perioadă de mai bine de douăzeci de ani; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1974). NOTĂ: Unele surse, printre care și Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999), dau ca dată a naşterii 7 octombrie 1902

 

– 1913: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Ovidiu Varga; director al Direcţiei muzicale a Radiodifuziunii Române (1951-1968) (m. 1993)

 

– 1925: S-a născut fizicianul și profesorul Mircea Oncescu, pionier al radioprotecției în România, fondator al școlii române de radioprotecție; director al Institutului de Fizică Atomică, primul președine al Societății Române de Radioprotecţie și fondator al revistei „Curierul de Fizică” (m. 2005)

 

– 1929: S-a născut Ion Dodu Bălan, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, publicist și profesor universitar; s-a îngrijit, aproape o jumătate de veac, de editarea operei lui Octavian Goga (m. 2018)

 

– 1931: S-a născut Aurel Manolache, compozitor de muzică uşoară şi de teatru, dirijor; fondatorul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, al cărui director a fost timp de mai mulţi ani; a iniţiat Festivalul Mamaia Copiilor (al cărui director a fost în perioada 2001-2010), împreună cu compozitorul Dumitru Lupu, directorul artistic al evenimentului (m. 2010) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Monica Lazăr, critic literar; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (m. 1984)

 

– 1938: A murit Demostene Russo, istoric (specialist în bizantinologie) şi filolog (elenist, cu preocupări în domeniul literaturii române vechi); s-a consacrat îndeosebi studierii relaţiilor româno-greceşti şi a influenţei elene în România; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1869, în Grecia)

 

– 1939: S-a născut pictorul şi profesorul Mihai Bandac

 

– 1941: S-a născut Nicolae Constantinescu, etnolog, antropolog, folclorist și profesor – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Alexandru Călinescu, critic şi istoric literar, publicist și profesor

 

– 1947: S-a născut scenograful Radu Corciova   

 

– 1949: S-a născut cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (m. 2012)

 

– 1950: S-a născut Doina (Smaranda Elena) Uricariu, poetă, editor şi eseistă

 

– 1960: S-a născut actriţa Diana Gheorghian

 

– 1971: A murit Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (n. 1900) – 50 de ani

 

– 1974: A murit Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1905)

 

– 1978: A murit istoricul Mihai Berza, specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1907)

 

– 1979: A murit inginerul Grigore Ioachim; lucrări în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze (a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupţia artificială; a inventat o metodă de stingere şi captare a gazelor la sondele incendiate etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1906)

 

– 1985: A murit folcloristul Adrian Fochi; autor al unei monumentale lucrări de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene (n. 1920)

 

– 1986: A murit compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (n. 1902) – 35 de ani

 

– 1988: A murit dirijorul de cor, compozitorul și profesorul Dumitru D. Botez; a cântat o vreme în Orchestra Radio, la violă; în anul 1945 a fost numit dirijor al Corului Radio, pe care avea să-l conducă mulţi ani; a dirijat, de asemenea, şi Corul Filarmonicii „George Enescu; este autorul unor sute de lucrări corale care sunt incluse şi astăzi în repertoriile de specialitate din toată ţara (n. 1904)

 

– 1993: A murit Mircea Socolescu, geolog şi geofizician; s-a impus prin introducerea metodelor magnetice şi electromagnetice în prospectarea acumulărilor de substanţe utile; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1902)

 

– 1993: A murit părintele profesor Dumitru Stăniloaie, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume; contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1903)

 

– 2000: A murit Cătălin Hîldan, fost fotbalist care s-a afirmat la Dinamo Bucureşti; a jucat pe postul de mijlocaş, având numărul 11 pe tricou; de la debutul său în Divizia A, la 2 octombrie 1994, a jucat 138 de meciuri în prima divizie, marcând 6 goluri; în memoria sa, una din peluzele Stadionului Dinamo se numeşte „Peluza Cătălin Hîldan” (n. 1976)

 

– 2001: A murit actorul Boris Ciornei (n. 1923) – 20 de ani

 

– 2016: A murit basul şi profesorul Pompei Hărăşteanu, artist de talie şi vocaţie internaţională (n. 1935) – 5 ani

 

– 2017: A murit arhitectul şi profesorul Dan Sergiu Hanganu, stabilit în Canada (din 1970); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (n. 1939)

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

 

– 1712: S-a născut pictorul italian Francesco Guardi (m. 1793)   

 

– 1713: S-a născut Denis Diderot, enciclopedist, filosof şi scriitor francez; coeditor, împreună cu Jean le Rond D’Alambert, al ”Enciclopediei franceze” (m. 1784)   

 

– 1864: S-a născut Louis Jean Lumière, inventator şi producător de filme francez; împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895, „cinematograful Lumière – un aparat servind la obţinerea şi vizionarea probelor cronofotografice” (de fapt, primul aparat de filmat şi primul aparat de proiecţie) (m. 1948)

 

– 1864: A murit Madách Imre, poet şi publicist ungar; renumit pentru poemul său dramatic „Tragedia Omului” (n. 1823)

 

– 1874: A murit Francis Walker, entomolog englez; unul dintre cei mai prolifici autori din acest domeniu (n. 1809)

 

– 1879: S-a născut John Erskine, scriitor, istoric, muzician şi profesor american (m. 1951)

 

– 1880: A murit compozitorul francez de origine germană Jacques Offenbach, întemeietor al operetei clasice franceze (n. 1819)

 

– 1881: S-a născut scriitorul german Conrad Weiss (m. 1940) – 140 de ani

 

– 1882: S-a născut fizicianul american Robert Hutchings Goddard, precursor al astronauticii; contribuţii fundamentale la dezvoltarea teoriei generale a rachetelor (autor a peste 80 de brevete); în 1926 a proiectat şi construit o rachetă cu combustibil lichid, care s-a ridicat la o înălţime de 12 metri (m. 1945) 

 

– 1924: S-a născut scriitorul chilian José Donoso (m. 1996)

 

– 1933: S-a născut actriţa australiană Diane Cilento (m. 2011)   

 

– 1936: S-a născut Vaclav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (m. 2011) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut actriţa sârbă Milena Dravić, vedetă a cinematografiei iugoslave din perioada comunistă (m. 2018)

 

– 1940: A murit Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (n. 1899)

 

– 1942: S-a născut cântăreţul american Billy Scott (pe numele său real Peter Pendleton) (m. 2012) 

 

– 1947: S-a născut interpretul britanic de rock Brian Johnson (membru al formaţiei AC/DC)   

 

– 1953: A murit Friedrich Wolf, medic şi om de cultură german (n. 1888) 

 

– 1967: S-a născut Guy Pearce, actor şi muzician australian   

 

– 1974: A murit mezzosoprana italiană Ebe Stignani (n. 1903)

 

– 1975: S-a născut actriţa britanică de film Kate Winslet; este prima actriţă care a primit patru nominalizări la „Oscar” înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani

 

– 2002: A murit Brigitte Massin, muzicolog şi jurnalist francez (n. 1927) 

 

– 2004: A murit biofizicianul britanic Maurice Wilkins; primul om de ştiinţă interesat de efectele genetice ale ultrasunetelor; importante cercetări asupra acizilor nucleici, plecând de la modelul ADN propus de conaţionalul său Francis Crick şi de americanul James Watson, alături de care a obţinut Premiul Nobel pentru medicină pe 1962 (n. 1916, în Noua Zeelandă)

 

– 2011: A murit actorul american Charles Napier (n. 1936) – 10 ani

 

– 2011: A murit antreprenorul şi inventatorul american Steven Paul Jobs, considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor, cât şi din industria divertismentului; a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney, apoi cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în Consiliul Director (n. 1955) – 10 ani

 

– 2012: A murit regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul francez Claude Pinoteau (n. 1925)   

 

– 2013: A murit Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (n. 1922) 

 

– 2014: A murit Iuri (Petrovich) Liubimov, regizor şi actor rus; a dominat teatrul rus timp de jumătate de secol, stilul său novator influenţând o generaţie întreagă de artişti (n. 1917)

 

– 2014: A murit Geoffrey Lamont Holder, actor, coregraf, dansator, regizor şi cântăreţ american (n. 1930)

 

– 2015: A murit regizorul de teatru şi scriitorul suedez de romane poliţiste Henning Mankell (n. 1948)

 

– 2015: A murit cineasta belgiană Chantal Akerman, o personalitate a cinematografiei moderne şi avangardiste (n. 1950)

 

– 2016: A murit fizicianul german Walter Greiner, specialist în fizică nucleară; studii privind prezicerea/semnalarea unor noi moduri de dezintegrare radioactivă naturală a nucleelor grele; a jucat un rol de seamă în cooperarea ştiinţifică germano-română; membru de onoare străin al Academiei Române (1992) (n. 1935) – 5 ani

 

– 2017: A murit Anne Wiazemsky, actriţă, realizatoare de filme documentare şi romancieră franceză; nepoata scriitorului François Mauriac şi fosta soţie a regizorului Jean-Luc Godard (n. 1947)   

 

– 2019: A murit tenorul italian Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii; a înființat Fundația „Marcello Giordani” pentru a sprijini tinerii cântăreți (n. 1963)

 

– 2020: A murit actriţa britanică Margaret Nolan (n. 1943) – 1 an 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 4 octombrie

Calendarul zilei – 4 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 4 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 4 octombrie 2021, 8:18

S-a întâmplat într-o zi de 4 octombrie

* Acum 689 de ani (1332) o scrisoare emisă de Cancelaria papală de la Avignon atesta existenţa claselor sociale în Moldova de sud-vest, prin sintagma „puternicii acelor locuri”

* Cu 173 de ani în urmă (1848) apărea săptămânal (până în septembrie 1850), la Cernăuţi, cu text româno-german, publicaţia „Bucovina”, gazetă românească de politică, religie şi literatură, sub conducerea fraţilor Hurmuzachi (Gheorghe, Alexandru şi Eudoxiu). Este primul periodic al românilor bucovineni, tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale (4/16)

* Acum 168 de ani (1853) Imperiul Otoman declara război Rusiei, fapt ce a declanşat Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia, pe de o parte, şi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de altă parte. Operaţiunile militare au avut loc la Dunăre, în Transcaucazia, la Marea Baltică, pe coastele Kamceatkăi şi în Crimeea, unde s-au desfăşurat cele mai importante lupte (4/16)

* În urmă cu 92 de ani, într-o zi de 4 octombrie 1929, sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră”, de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty

* Cu 74 de ani în urmă, în perioada 4-9 octombrie 1947, la Congresul al XVIII-lea al Partidului Social-Democrat din România, participanţii au cedat presiunilor făcute de comunişti şi au acceptat să intre în tratative pentru efectuarea fuziunii cu Partidul Comunist Român, primul act prin care se pregătea transformarea partidului comunist în „partid unic”

* Acum 64 de ani (1957), la ora 22, 28 de minute şi 34 de secunde (ora Moscovei), URSS lansa primul satelit artificial al Pământului „Sputnik-1”, care a deschis era zborurilor cosmice. După 314,5 secunde satelitul s-a desprins de rachetă şi a început să emită semnale. Semnalele au fost interceptate pe poligon timp de 2 minute, apoi Sputnik a coborât după orizont. Zborul efectuat de Sputnik-1 a putut fi văzut de toată lumea. Semnalul emis de el putea fi interceptat de oricare radioamator în orice punct al globului pământesc. Cu toate că Sputnik nu a fost dotat cu echipament tehnic, analiza caracterului semnalului şi observările optice ale orbitei de zbor au permis obţinerea unor date ştiinţifice importante. Sputnik-1 a zburat timp de 92 de zile şi a efectuat 1440 de rotaţii în jurul pământului. În 1958, atunci când el s-a dezmembrat în straturile superioare ale atmosferei, pe orbită se afla al doilea satelit sovietic, Sputnik-2. În prezent pe orbitele extraterestre zboară mii de aparate spaţiale complicate ce aparţin diferitelor ţări, un întreg sistem la baza căruia s-a aflat micul satelit sovietic

* Cu 62 de ani în urmă, într-o zi de 4 octombrie 1959, a fost lansată staţia automată interplanetară sovietică „Luna-3″. La 7 octombrie aceasta a fotografiat partea invizibilă a Lunii. În timpul misiunii au fost realizate 30 de fotografii

* În urmă cu 61 de ani (1960) Statele Unite ale Americii au lansat în spaţiu „Courrier IB”, primul satelit folosit în telecomunicaţii

* Acum 58 de ani (1963) era înfiinţat Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA”. Etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963, pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului. Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii de tehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială. În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare

* Cu 28 de ani în urmă (1993) Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a hotărât, la Strasbourg, admiterea României ca membru cu drepturi depline al acestui organism. Ceremonia de aderare a avut loc la 7.X.1993, la Viena

* Cu 22 de ani în urmă (1999), România a ratificat Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare („Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty” — CTBT), principalul instrument internațional de luptă împotriva tuturor formelor de teste nucleare, negociat la Geneva, între 1994 și 1996 și adoptat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 septembrie 1996. Nu a intrat în vigoare din cauza nesemnării și neratificării acestuia de către o serie de state cu programe nucleare. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996. În prezent, 185 de state membre ale ONU au semnat CTBT, iar dintre acestea, doar 170 l-au şi ratificat. Începând cu anul 2013, România are un reprezentant în Grupul Persoanelor Eminente („Group of Eminent Persons”) creat în sprijinul intrării în vigoare a Tratatului. România a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Comisiei Pregătitoare a Organizaţiei Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO), prin consens, în cadrul celei de a 45-a sesiuni a Comisiei Pregătitoare a CTBTO de la Viena. Funcţia a fost exercitată pe parcursul anului 2016, care a marcat aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Tratatului şi înfiinţarea Comisiei

* Acum 3 ani (2018) Timişoara a lansat o premieră naţională, devenind primul oraş din România care foloseşte şi transportul în comun naval de persoane, pe un curs de apă interior, Canalul Bega, ca transport alternativ şi ecologic. Prima cursă de pasageri pe Bega a pornit în 1869, fiind întrerupt în 1967; Bega a fost primul canal navigabil din România

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Francisc din Assisi (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1859: S-a născut compozitorul George Cosmovici (m. 1927, la Paris)

 

– 1873, 4/17: S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica; considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925) (m. 1939)

 

– 1881: S-a născut George (Gogu) Constantinescu, om de ştiinţă, inginer, inventator şi inovator; a fost numit de revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister; a fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele; a proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive); membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1965) – 140 de ani

 

– 1904: A murit Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii”; prieten cu Mihai Eminescu (n. 1847)

 

– 1910: S-a născut Călin Popovici, astronom, astrofizician şi geodez; a stabilit o nouă metodă pentru determinarea coordonatelor geocentrice ale unui satelit şi ale staţiilor de observare (metoda cercului de simultaneitate); a coordonat editarea „Dicţionarului de astronomie şi astronautică”; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (m. 1977)

 

– 1915: A murit inginerul Mihail Râmniceanu (Romniceanu); colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a proiectat construirea a peste 1.000 km de cale ferată; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (n. 1854)

 

– 1917: S-a născut pictorul Constantin Dipşe (m. 2010)

 

– 1933: S-a născut Florea Firan, critic şi istoric literar, publicist, editor şi profesor universitar; directorul revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova

 

– 1933: S-a născut baritonul Emil Pinghireac, profesor universitar, artist liric pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi în perioada 1980-1998 (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg, romancier, eseist, traducător şi critic literar; stabilit la Paris, din 1971 (m. 2014)

 

– 1934: S-a născut Mircea Albulescu (numele adevărat: Iorgu Constantin V. Albulescu), actor, profesor universitar, publicist, poet şi prozator; actor al Teatrului de Comedie (1968-1974) şi al Teatrului Naţional (1974-1997), cu un vast registru repertorial – peste 80 de roluri – în sute de spectacole; a jucat în peste 70 de filme; a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile (m. 2016)

 

– 1936: S-a născut sculptoriţa Ioana Kassargian (m. 1985) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut Ioanid Romanescu (pseudonim al lui Valentin Tudose), poet şi traducător (m. 1996)

 

– 1940: A murit (persecutat de legionari, s-a sinucis) Petre Andrei, sociolog, filosof şi om politic ţărănist; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (n. 1891)

 

– 1941: S-a născut pictorul și profesorul Silviu Oravitzan Creţu; la baza concepţiei sale picturale stă viziunea crucii; fondator al galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Marian Nistor, cântăreț și compozitor de muzică ușoară; fondatorul și solistul trupei „Savoy”

 

– 1943: S-a născut Florian Pittiş („Moţu”), actor, regizor, cântăreţ (la începutul anilor ’70 ai secolului XX a făcut parte dintr-un renumit trio, alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru; în 1992 a fondat formaţia „Pasărea Colibri”, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici) şi realizator de emisiuni de radio (din decembrie 1998 a fost director al postului Radio România Tineret al SRR, transformat ulterior în Radio3net, post public de radio care emite doar pe Internet) (m. 2007)

 

– 1944: S-a născut Ion Vartic, eseist, teatrolog, critic şi istoric literar, profesor; director general al Teatrului Naţional din Cluj (2000-2010)

 

– 1944: A murit geologul Ion Popescu-Voiteşti, pionier al cercetărilor geologice româneşti; a întocmit o sinteză asupra geologiei (1921) şi a istoriei geologice (1935) a teritoriului României (n. 1876)

 

– 1957: S-a născut Valeria Sitaru, actriţă, regizoare, profesoară, scriitoare şi realizatoare de emisiuni tv

 

– 1978: S-a născut actorul Marius Manole

 

– 1981: A murit Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor român de origine cehă (n. 1898) – 40 de ani

 

– 1989: A murit interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu (n. 1927)

 

– 2006: A murit Violeta Zamfirescu, poetă şi prozatoare; redactor la Radioteleviziunea Română, între anii 1956-1959 şi 1968-1969 (n. 1920) – 15 ani

 

– 2011: A murit medicul Mircea Olteanu; specialist în oftalmologie, s-a afirmat în domeniul chirurgiei plastice, reparatorii şi estetice; se numără printre primii chirurgi din lume care a operat nou-născuţi sub anestezie generală; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1926) – 10 ani

 

– 2012: A murit Constantin Ţoiu, prozator, eseist, publicist şi traducător (n. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 3.X.2012

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– 4-10.X: „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic” este o sărbătoare internaţională a ştiinţei şi tehnologiei, şi a contribuţiilor acestora la îmbunătaţirea condiţiei umane; declarată la cea de-a 54-a sesiune a Adunării Generale a ONU prin Rezoluţia 54/68 din 6.XII.1999, pentru a sărbători contribuţiile aduse de ştiinţa şi tehnologia spaţială la îmbunătăţirea condiţiei umane; datele amintesc de lansarea, la 4.X.1957, de către URSS, a primului satelit artificial al Pământului (Sputnik 1), care a deschis calea explorării spaţiului cosmic, şi de intrarea în vigoare, la 10.X.1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic. Anul acesta tema este: „Femeile în spațiu”

 

– „Ziua Mondială a Arhitecturii”; se marchează pe baza unei hotărâri a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din iunie 1985 şi este consacrată calităţii în arhitectură şi urbanism; după cea de-a XX-a reuniune a Consiliului, de la Barcelona, s-a decis ca din 1997 să se celebreze în aceeaşi zi cu cea a habitatului, adică în prima zi de luni din octombrie, în loc de 1 iulie ca până atunci

 

– „Ziua Internaţională a Animalelor”, zi în care este readusă în prim plan situaţia speciilor aflate în pericol; instituită de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor, în 1931 (- 90 de ani), în memoria sfântului catolic Francisc din Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor, canonizat la 4.X.1228. NOTĂ: Sf. Francisc este prăznuit la această dată de Biserica Romano-Catolică

 

– „Ziua Mondială a Habitatului”; se sărbătoreşte în prima zi de luni din octombrie, în baza Rezoluţiei 40/202 din 7.XII.1985 a Adunării Generale a ONU, la recomandarea Comisiei pentru aşezări umane; se marchează din 1986 (- 35 de ani), când s-au împlinit zece ani de la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru aşezări umane, de la Vancouver, Canada, din 1976

 

– Ziua naţională a Regatului Lesotho (fost Basutoland); aniversarea proclamării independenţei/1966 – 55 de ani

 

– 1515: S-a născut pictorul şi graficianul renascentist german Lucas Cranach „cel Tânăr” (m. 1586)

 

– 1669: A murit pictorul şi gravorul olandez Rembrandt (Harmenszoon Van Rijn) (n. 1606)

 

– 1720: S-a născut Giovanni Battista (Giambattista) Piranesi, gravor şi arhitect veneţian (m. 1778)

 

– 1814: S-a născut pictorul şi gravorul francez Jean-François Millet (m. 1875)

 

– 1874: S-a născut Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat drept cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române (1936) (m. 1958)

 

– 1895: S-a născut actorul şi regizorul de film american Buster Keaton (m. 1966)

 

– 1904: A murit sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi; a realizat „statuia Libertăţii”, oferită în dar de statul francez Statelor Unite ale Americii, cu ocazia aniversării, în 1876, a 100 de ani de la declararea independenţei SUA (n. 1834)

 

– 1905: S-a născut compozitorul belgian René Defossez (m. 1988)

 

– 1923: S-a născut Charlton Heston (John Charlton Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (m. 2008). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

 

– 1928: S-a născut scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autorul unor volume de analiză politico-socială şi economică globală, cunoscute în întreaga lume; odată cu publicarea primei sale lucrări – „Şocul viitorului” a creat o nouă disciplină, futurologia (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut Richard Rorty, filosof şi profesor american (m. 2007) – 90 de ani

 

– 1936: A murit Wilhelm Meyer-Lübke, lingvist german de origine elveţiană; specialist în romanistică; în 1904 a pus bazele şi a condus Institutul de Filologie Română de pe lângă Universitatea din Viena; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (n. 1861) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut scriitoarea britanică Jackie Collins, celebră pentru romanele sale erotice inspirate din lumea de la Hollywood (m. 2015)

 

– 1941: S-a născut Robert Wilson, regizor, actor, scenograf, designer de lumini şi sunet, coregraf, arhitect, pictor și sculptor american; unul dintre cei mai importanți artiști ai teatrului de avangardă – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut actriţa americană de film Susan Sarandon – 75 de ani

 

– 1947: A murit fizicianul german Max Planck; a pus bazele mecanicii cuantice; contribuţii la teoria relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1918 (n. 1858)

 

– 1949: S-a născut actorul american Armand Assante (nume complet: Armand Anthony Assante Jr.)

 

– 1949: S-a născut scriitorul, regizorul, jurnalistul și omul politic chilian Luis Sepúlveda (m. 2020)

 

– 1949: A murit compozitorul austriac Edmund Eysler (n. 1874)

 

– 1956: S-a născut actorul, regizorul și scenaristul austriac Christoph Waltz – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut instrumentistul britanic Chris Lowe, membru al trupei de synthpop „Pet Shop Boys”

 

– 1961: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american de origine cubaneză Jon Secada (nume complet: Juan Francisco Secada Ramírez); stabilit în SUA în anul 1971 – 60 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1962

 

– 1962: S-a născut dirijorul francez Marc Minkowski

 

– 1970: A murit cântăreaţa, compozitoarea şi textiera americană Janis Joplin, legendă a muzicii rock americane, unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei „flower power”, alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison (n. 1943)

 

– 1999: A murit pictorul francez Bernard Buffet (n. 1928)

 

– 2002: A murit regizorul belgian de film André Delvaux (n. 1926)

 

– 2010: A murit comicul britanic Norman Wisdom; devenit celebru pentru comediile din perioada 1953-1966 (n. 1915)

 

– 2013: A murit legendarul general vietnamez Vo Nguyen Giap, liderul militar al celor două războaie din Vietnam din a doua jumătate a secolului trecut, cunoscut ca „Napoleon cel Roşu”, erou al independenţei vietnameze; armatele conduse de el i-au alungat pe francezi din Vietnam şi apoi i-au forţat pe americani să renunţe la eforturile de a nu permite instaurarea unui regim comunist (n. 1911)

 

– 2019: A murit actorul britanic Stephen Moore (nume complet: Stephen Vincent Moore); a avut o carieră prolifică pe scena londoneză, la National Theatre și Royal Shakespeare Company, în seriale radiofonice și de televiziune (n. 1937)

 

– 2020: A murit Kenzo Takada, designer vestimentar japonez, stabilit în Franța; a fondat „Kenzo”, o marcă globală de parfumuri, vestimentație și produse cosmetice (n. 1939) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 3 octombrie

Calendarul zilei – 3 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 3 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 3 octombrie 2021, 10:50

S-a întâmplat într-o zi de 3 octombrie

* Acum 282 de ani (1739) era semnat Tratatul de la Nissa (vechea Nyssa, din Cappadocia), de Imperiul Otoman, pe de-o parte şi Imperiul Rus, de cealaltă. Războiul ruso-turc (1735-1739) a fost provocat din dorinţa Rusiei de a câştiga Azov şi Crimeea ca un prim pas în încercarea ei de a domina Marea Neagră

* În urmă cu 232 de ani (1789) George Washington proclama prima sărbătoare Thanksgiving Day („Ziua Recunoştinţei”), sărbătoare anuală de o zi, în care se mulţumeşte pentru bogăţia recoltei din acel an. În 1863 președintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie drept Thanksgiving Day („Ziua Recunoștinței”). Se sărbătoreşte în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite şi Canada)

* Cu 183 de ani în urmă (1838) apărea (până la 25.IX.1839), la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca (3/15)

* Se împlinesc 105 ani (1916) de când sosea în România misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931). Ca şef al acestei misiuni, a contribuit la reorganizarea Armatei române în 1917 (3/16)

* Cu 103 ani în urmă, la 3/16 octombrie 1918, era publicat manifestul împăratului Carol I de Habsburg, suveran al Austro-Ungariei (1916-1918), intitulat „Către popoarele mele credincioase”, privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânând în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei (cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret) urma să intre în componenţa Ucrainei

* Acum 9 ani (2012) prof. dr. Dragoş Vinereanu, şeful secţiei de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, a realizat în premieră naţională două proceduri de implantare a unui dispozitiv numit „stand pentru bifurcaţii” (dispozitiv special care se montează în arterele inimii şi permite ca în acele artere care se bifurcă în două ramuri să se menţină atât vasul principal, cât şi cele două ramuri deschise)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Pneumologiei Româneşti”, sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2012, la iniţiativa Societăţii Române de Pneumologie, în contextul în care din ce în ce mai mulţi români sunt diagnosticaţi cu afecţiuni pulmonare

 

– „Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc”, sărbătorită, din 2019, în prima duminică a lunii octombrie, a fost inițiată la prima ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin (2017) de Cezar Ioan (Vinul.ro), Chef Nico Lontras (Rare Food Services) și Cosmin Dragomir (gastroart.ro)

 

– 1801: A murit poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (n. 1725) – 220 de ani

 

– 1829: S-a născut George Creţeanu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române din 1882 (m. 1887)

 

– 1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, profesor, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1923)

 

– 1863: S-a născut Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof şi jurist, membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1937)

 

– 1883: S-a născut Agricola Cardaş, biolog, agronom şi publicist; este creatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului universitar de zootehnie în Moldova, la Iaşi (m. 1955)

 

– 1893, 3/15: S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României (1930-1940), principe de Hohenzollern-Sigmaringen; Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia; membru de onoare al Academiei Române (1921); preşedinte de onoare şi protector (1930-1940) al Academiei Române (m. 1953, la Lisabona). NOTĂ: La 13.II.2003 Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească)

 

– 1923: S-a născut arhitectul Cezar Lăzărescu; autorul planurilor urbanistice ale oraşului Constanţa, ale staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, a numeroase proiecte pentru clădiri de importanţă naţională (Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, aerogara Otopeni ş.a.), al unor clădiri din străinătate (Ambasada română de la Beijing sau clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan) (m. 1986)

 

– 1923: S-a născut Francisc Baranyai, pictor român de etnie maghiară (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut matematicianul și profesorul Radu Miron; contribuţii în domeniul geometriei diferenţiale şi al aplicaţiilor ei în fizica teoretică, în topologia algebrică ş.a; o serie de rezultate şi noţiuni îi poartă numele: „reper M”, „spaţii M”; „conexiuni M”; membru titular al Academiei Române din 1993

 

– 1931: S-a născut fizicianul şi chimistul George Comşa, stabilit în Germania din 1972; specialist în construcţia de echipamente pentru vid înaintat (pompe ionice, valve); s-a concentrat şi asupra studiului suprafeţelor pure şi al proceselor de suprafaţă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Mircea Drăgan, regizor de film şi scenarist (m. 2017)

 

– 1933: S-a născut muzicologul şi compozitorul Dinu Ciocan

 

– 1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldizsár

 

– 1938: A murit Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919; a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina)

 

– 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (m. 2013) – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (m. 2017) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Vasile Suceveanu, matematician din Republica Moldova (m. 2012)

 

– 1944: S-a născut actrița Ildiko Jarcsek-Zamfirescu; a jucat cu precădere pe scena Teatrului German de Stat din Timișoara, fiind directoare a acestui teatru între 1983 și 2001 (m. 2019)

 

– 1954: S-a născut Ioan Groşan, prozator, dramaturg şi publicist

 

– 1957: S-a născut (în Republica Moldova) actorul Constantin Chiriac; director al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS)

 

– 1959: S-a născut Silvia Dumitrescu, interpretă de muzică pop

 

– 1963: A murit Augustin Maior, fizician, pedagog şi inventator; a pus bazele telefoniei multiple; contribuţii în fizica teoretică (teoria relativităţii, a gravitaţiei, termodinamică); fondatorul Şcolii de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj; a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919); membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1882)

 

– 1966: A murit compozitorul şi poetul Petre Andreescu (n. 1893) – 55 de ani

 

– 1987: A murit pictorul, sculptorul şi poetul Ion Mirea, stabilit la Paris în 1965 (n. 1912). NOTĂ: Unele surse (http://artindex.ro/2012/05/16/mirea-ion-2/) dau ca dată a morţii 30.X.1987

 

– 2000: A murit Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1900 (n. 1910)

 

– 2003: A murit scriitoarea Profira Sadoveanu; fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 1906)

 

– 2006: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923) – 15 ani

 

– 2008: A murit compozitorul şi muzicologul George Draga (n. 1935)

 

– 2008: A murit (la Mannheim, Germania) Aurel Stroe, compozitor, muzicolog, publicist şi profesor (n. 1932)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Europeană Anti-Depresie”, marcată la iniţiativa European Depression Association – EDA (Asociaţia Europeană de Combatere a Depresiei), alianţă de organizaţii, pacienţi, cercetători şi profesionişti din domeniul medical din 19 ţări europene. Tema din acest an este: „Depășirea depresiei în timpul pandemiei”

 

– Ziua naţională a Republicii Coreea – Ziua Fondării Naţiunii (potrivit legendei, în anul 2333 î.Hr., în această zi, „Ziua în care s-au deschis Cerurile”, a fost întemeiat primul stat coreean Joseon („Ţara dimineţilor liniştite”) de către DanGun (koreafilm.ro ; http://seoul.mae.ro/node/484). NOTĂ: În R. Coreea se mai celebrează o Zi naţională, la 15 august – Ziua eliberării de sub dominaţia niponă, în 1945

 

– Ziua Unităţii Germane; se aniversează reunificarea celor două state germane (RDG şi RFG), la 3.X.1990; sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germania. NOTĂ: După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică; data de 3.X.1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane, Berlinul redevenind capitala Germaniei

 

– 1713: S-a născut Antoine Dauvergne, compozitor şi violonist francez (m. 1797)

 

– 1803: S-a născut medicul american John Gorrie, pionier în cercetarea tehnicilor de refrigerare şi aer condiţionat (în 1851 a patentat invenţia privind producerea gheţii artificiale) (m. 1955)

 

– 1814, 3/15: S-a născut poetul rus Mihail Lermontov (m. 1841, într-un duel)

 

– 1828: S-a născut Woldemar Bargiel, compozitor german (m. 1897)

 

– 1848: S-a născut pictorul francez Henry Lerolle (m. 1929)

 

– 1853: A murit George Onslow, compozitor francez (n. 1784)

 

– 1858: S-a născut actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (m. 1924)

 

– 1863: S-a născut exploratorul rus Piotr Kozlov (m. 1935)

 

– 1867: S-a născut Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte şi litograf francez (m. 1947)

 

– 1867: A murit americanul Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut (brevetată în 1846) (n. 1819)

 

– 1888: S-a născut actorul american Wade Boteler (m. 1943)

 

– 1889: S-a născut Carl Von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german; Premiul Nobel pentru Pace pe 1935 (m. 1938)

 

– 1896: A murit William Morris, desenator, decorator, critic de artă, arhitect, scriitor şi traducător englez (n. 1834) – 125 de ani

 

– 1897, 3/15: S-a născut scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (m. 1937). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 octombrie 1897

 

– 1897: S-a născut poetul, romancierul şi eseistul francez Louis Aragon (pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux) (m. 1982)

 

– 1898: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul american Leo McCarey (m. 1969)

 

– 1900: S-a născut scriitorul american Thomas (Clayton) Wolfe (m. 1938)

 

– 1904: S-a născut chimistul american Charles John Pedersen; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1987, împreună cu Donald J. Cram şi Jean-Marie Lehn (m. 1989)

 

– 1908: S-a născut compozitorul american Johnny Burke (m. 1964)

 

– 1919: S-a născut actorul francez Jean Lefebvre (nume complet: Jean Marcel Lefebvre) (m. 2004)

 

– 1919: S-a născut James M. Buchanan, economist și profesor american; considerat fondatorul şcolii opţiunilor publice; Premiul Nobel pentru Economie pe 1986, pentru contribuțiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale și constituționale fondate pe studiul procesului de pregătire și luare a deciziilor politice și economice (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut compozitorul și dirijorul polonez-american Stanisław Skrowaczewski (m. 2017)

 

– 1925: S-a născut Gore Vidal, prozator, dramaturg, eseist şi scenarist american (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut Erik (Belton Evers) Bruhn dansator danez, coregraf, director artistic, actor și scriitor (m. 1986)

 

– 1929: A murit Gustav Stresemann, om politic german; fondator și lider al Partidului Popular German; Premiul Nobel pentru Pace pe 1926, ca recunoaștere a muncii de reconciliere dintre națiuni după Primul Război Mondial, realizată împreună cu omologul său francez, Aristide Briand (n. 1878)

 

– 1931: A murit Carl August Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez, considerat cel mai important compozitor al ţării (n. 1865) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut celebrul actor sovietic de origine armeană Armen Djigarhanean; cunoscut pentru filme ca „Teheran 83” şi „Locul întâlnirii nu poate fi schimbat”; a jucat în peste 250 de filme pentru marele şi micul ecran (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut cântăreaţa croată Tereza Kesovija

 

– 1938: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (m. 1960)

 

– 1941: S-a născut bas-baritonul italian Ruggero Raimondi – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow

 

– 1953: A murit Sir Arnold Bax, compozitor englez (n. 1883)

 

– 1958: S-a născut dansatoarea canadiană Louise Lecavalier

 

– 1967: A murit Sir Harold Malcolm Sargent, dirijor englez (n. 1895)

 

– 1969: S-a născut Gwen Stefani, cântăreață de muzică pop-rock, compozitoare, designer vestimentar și actriță americană

 

– 1993: A murit Katerina Gogou, actriţă şi poetă greacă (n. 1940)

 

– 1998: A murit Roddy McDowall (nume complet: Roderick Andrew Anthony Jude McDowall), actor, regizor de film și fotograf englez-american (n. 1928)

 

– 1999: A murit Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (n. 1921)

 

– 2002: A murit profesorul, istoricul şi scriitorul american Raymond T. McNally; specialist în cultura horror, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n. 1931)

 

– 2003: A murit William Steig, scriitor, scenarist, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de desene animate din America, creatorul, printre altele, al personajului Shrek (”New York Times Magazine” îl numea pe Steig ”regele desenelor animate”) (n. 1907)

 

– 2003: A murit actriţa americană Florence Stanley (n. 1924)

 

– 2004: A murit actriţa, cântăreața și dansatoarea americană Janet Leigh (n. 1927)

 

– 2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques” (n. 1914)

 

– 2017: A murit Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (n. 1929)

 

– 2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic” (n. 1922)

 

– 2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept; liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974; a jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură (n. 1941)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 2 octombrie

Calendarul zilei – 2 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 2 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 2 octombrie 2021, 17:58

S-a întâmplat într-o zi de 2 octombrie

* Acum 612 ani (1409) era atestată cea mai veche pisanie românească (data inscripţiei care însoţeşte tabloul votiv existent în biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Gheorghe” din Streisângiorgiu, judeţul Hunedoara). Au fost menţionaţi „jupân” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii

* Acum 144 de ani (1877), Radu Porumbaru (1854 – 1913, unul dintre precursorii alpiniştilor români) a urcat pe vârful Mont Blanc (în timp ce se afla la studii la Paris). A fost primul român care a reuşit această ascensiune

* Cu 143 de ani în urmă (1878) Austro-Ungaria recunoaştea independenţa României (2/14)

* Acum 37 de ani (1984) se reîntorceau pe Pământ, după 237 de zile petrecute la bordul staţiei spaţiale Salyut 7, cei trei cosmonauţi sovietici – Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov şi Oleg Jurjewitsch Atkow – încheind astfel cea mai lungă misiune în spaţiu de până atunci

* Cu 24 de ani în urmă (1997) era semnat, de către ţările membre ale Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam, de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe, un act juridic al Uniunii Europene al cărui scop a fost să reformeze instituţiile UE în pregătirea extinderii către noi state membre (intrat în vigoare la 1.V.1999). În martie 1996 s-a deschis la Torino (Italia) o Conferinţă interguvernamentală pentru revizuirea Tratatului privind Uniunea Europeană. Negocierile s-au încheiat la 2 octombrie 1997, când a fost semnat de cei 15 lideri ai statelor membre Tratatul de la Amsterdam. Tratatul astfel semnat l-a amendat pe cel de la Maastricht (1992), fără însă a-l înlocui. Cuprinde 13 protocoale, 51 de declaraţii adoptate de Conferinţa interguvernamentală şi 8 declaraţii ale statelor membre

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Îngeri Păzitori (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1841: S-a născut Mihail Străjan, estetician, traducător şi profesor; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei; unul din ctitorii Ateneului Român (m. 1918) – 180 de ani

 

– 1847: S-a născut memorialistul Francisc Hossu-Longin; „amintirile” sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; de profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor” (m. 1935)

 

– 1853, 2/14: S-a născut compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul și pedagogul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti „Crai nou” (m. 1883). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 14 octombrie 1853

 

– 1866: S-a născut istoricul şi filologul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945) – 155 de ani

 

– 1870: S-a născut Juarez Movilă, compozitor, critic muzical, folclorist şi editor de reviste de muzicologie (m. 1943)

 

– 1875: A murit Petrache Poenaru, inginer, matematician, inventator, pedagog și publicist; discipol al lui Gheorghe Lazăr; ca profesor la Sf. Sava şi director al Eforiei şcolilor naţionale (1832-1848) a avut merite deosebite în organizarea învăţământului naţional; în 1827 a brevetat, la Paris, invenţia tocului rezervor (cu titlul ”Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”); a contribuit la înfiinţarea Societăţii Filarmonice (1833); a iniţiat Societatea agronomică şi Şcoala de Agricultură de la Pantelimon; a fost unul dintre întemeietorii Grădinii Botanice şi ai Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti; membru al Societăţii Academice Române din 1870 (n. 1799)

 

– 1897: S-a născut actorul ieşean Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (m. 1971)

 

– 1910: A murit naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907 (n. 1841)

 

– 1911: S-a născut Miron Radu Paraschivescu, poet, eseist, memorialist, publicist şi traducător (m. 1971) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut Endre Senkálszky, actor de etnie maghiară de la Teatrul Maghiar din Cluj (m. 2014)

 

– 1920: S-a născut antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (m. 1995)

 

– 1921: S-a născut Dan Setlacec, chirurg, profesor, autor a numeroase tratate şi monografii medicale; iniţial, a activat cu precădere în domeniul chirurgiei cardiovasculare, fiind unul dintre primii specialişti români în domeniu (începând cu anul 1958 a realizat primele intervenţii pe cord cu hipotermie moderată); ulterior a abordat chirugia viscerală, oncologică şi endocrinologică (m. 2009) – 100 de ani

 

– 1933: S-a născut Dana Comnea, actriţă de teatru şi film (m. 2013)

 

– 1935: S-a născut (la Mana/judeţul Orhei, azi în R. Moldova) Paul Goma, prozator, memorialist şi militant anticomunist; s-a stabilit în Franța, din 1977, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc (m. 2020)

 

– 1938, 2/3: A murit Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919; a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina)

 

– 1939: S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru (m. 2004)

 

– 1940: S-a născut handbalistul Gheorghe Gruia (nume complet: Gheorghe Gruia Marinescu), spranumit „mâna de aur a handbalului românesc”; a fost declarat de 7 ori cel mai bun handbalist al lumii; în 1978 el a plecat în Mexic, contribuind semnificativ la dezvoltarea handbalului din această ţară (m. 2015)

 

– 1940: S-a născut scriitorul, editorul și jurnalistul Viorel Ştirbu (m. 2015)

 

– 1942: S-a născut Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog (m. 2003)

 

– 1944: A murit (asasinat de nazişti, în lagărul de la Auschwitz) Benjamin Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wexler), poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane); a tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi; participant la Rezistenţa franceză, a fost arestat de Gestapo (n. 1898)

 

– 1946: S-a născut jurnalista Mihaela Cristea, realizatoare de emisiuni culturale la Televiziunea Română timp de peste trei decenii (m. 2005) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut poetul Ion Stanciu (m. 2013)

 

– 1956: S-a născut Adrian Daminescu, solist de muzică uşoară, folk, rock şi compozitor – 65 de ani

 

– 1971: A murit Alexandru Colorian, poet simbolist şi publicist (n. 1896) – 50 de ani

 

– 1973: A murit compozitorul Mihail Bârcă (n. 1888)

 

– 1980: A murit actorul Nucu Păunescu (n. 1912)

 

– 2002: A murit Tiberiu Olah, compozitor, muzicolog şi profesor român de etnie maghiară (n. 1928)

 

 Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Internaţională a Non-Violenţei”, marcată începând din 2007, sub egida ONU, în ziua naşterii lui Mahatma Gandhi (n.2.X.1869 – m.30.I.1948), „părintele” Indiei independente

 

– 2-3.X: „Ziua Mondială a Mersului pe Jos” (TAFISA World Walking Day), stabilită într-un week-end la începutul lunii octombrie, promovează sănătatea prin mişcare; iniţiativa a fost luată de Asociaţia Internaţională a Sportului pentru Toţi (TAFISA), în 1991 (- 30 de ani), din dorinţa de a transforma mersul pe jos într-un fenomen de masă, pentru o viaţă activă, ferită de obezitate şi riscurile asociate acesteia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine acest eveniment în cadrul iniţiativei anuale globale intitulate „Mişcare pentru Sănătate”. Anul acesta ziua este organizată sub deviza „24 de ore în jurul globului”

 

– Ziua naţională a Republicii Guineea; aniversarea proclamării independenţei – 1958

 

– 1852: S-a născut Sir William Ramsay, chimist şi profesor englez; cercetări în chimia fizică; a descoperit şi a izolat din aer, între anii 1894 şi 1898, gazele nobile (heliul, argonul, neonul, kriptonul şi xenonul); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1904; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1913 (m. 1916)

 

– 1869: S-a născut Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma, „suflet mare”), om politic indian, conducător al luptei de eliberare naţională a Indiei; lider (1919-1947) al partidului Congresul Naţional Indian; promotor al doctrinei social-politice şi filosofico-religioase a nonviolenţei (m. 1948, asasinat)

 

– 1871: S-a născut Cordell Hull, om politic republican american; secretar de stat între anii 1933 şi 1944, colaborator apropiat al preşedintelui F. D. Roosevelt; Premiul Nobel pentru pace pe 1945, pentru rolul său în fondarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (m. 1955) – 150 de ani

 

– 1878: S-a născut Conrad Schlumberger, geofizician francez, creatorul primelor metode de prospecţiune electrică a subsolului; compania pe care a înființat-o, împreună cu fratele său Marcel, în 1926, Schlumberger Ltd., este încă una dintre cele mai importante companii de servicii petroliere din lume (m. 1936)

 

– 1879: S-a născut poetul american Stevens Wallace (m. 1955)

 

– 1885: S-a născut Sigismund Zaleschi, cântăreţ polonez, mulţi ani solist şi regizor al Operei Române din Bucureşti (m. 1945)

 

– 1890: S-a născut actorul american de comedie Groucho Marx (numele real: Julius Henry Marx); membru (alături de fraţii săi – Chico, Harpo şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”, reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1977)

 

– 1895: S-a născut actorul şi producătorul american de film Bud (William Alexander) Abbott; împreună cu Lou Costello au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat, cei doi având şi propriul lor spectacol la radio, „The Abbott and Costello Show” (1941-1949), şi, din 1952, la televiziune (m. 1974). NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1897

 

– 1904: S-a născut scriitorul englez Graham Greene (m. 1991)

 

– 1907: S-a născut Sir Alexander R. Todd, biochimist britanic; cercetările sale asupra acizilor nucleici au dus la descoperirea structurii ADN-ului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1957 (m. 1997)

 

– 1917: S-a născut, în Marea Britanie, medicul şi chimistul belgian Christian René de Duve; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974, alături de belgianul Albert Claude şi americanul (de origine română) George Emil Palade; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2013)

 

– 1920: A murit Max Bruch, compozitor şi dirijor german (n. 1838)

 

– 1927: A murit Svante August Arrhenius, fizician, chimist şi astronom suedez; a elaborat teoria disociaţiei electrolitice (1887); cercetări în domeniul astronomiei, astrofizicii şi biologiei (studii privind aplicaţiile chimiei fizice în seroterapie); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1903; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1859)

 

– 1933: S-a născut Sir John Bertrand Gurdon, biolog britanic, renumit pentru descoperirile sale remarcabile în domeniul transplantului nuclear şi al clonării; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2012, alături de Shinya Yamanaka, pentru pentru contribuția în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman

 

– 1944: S-a născut Ton Koopman, dirijor, organist, clavecinist și muzicolog olandez

 

– 1945: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Don McLean

 

– 1946: A murit Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (n. 1867) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut creatoarea americană de modă Donna Karan, considerată unul dintre designerii clasici din SUA

 

– 1951: S-a născut muzicianul britanic Sting (Gordon Matthew Sumner), compozitor, cântăreţ şi basist rock – 70 de ani

 

– 1962: S-a născut cântăreţul britanic James Hunter

 

– 1962: S-a născut actorul și muzicianul american Joe (Joseph) Lara, vedeta serialului „Tarzan: The Epic Adventures”, din 1996 (m. 2021)

 

– 1968: A murit Marcel Duchamp, pictor şi desenator francez; rol important în mişcarea dadaistă şi cea suprarealistă (n. 1887)

 

– 1969: A murit scriitoarea australiană Katharine Susannah Prichard (n. 1883)

 

– 1974: A murit Vasili Şukşin, regizor, actor, scenarist şi poet ucrainean (n. 1929)

 

– 1985: A murit actorul american de film Rock Hudson (n. 1925)

 

– 2017: A murit Tom (Thomas Earl) Petty, compozitor, producător de înregistrări, multi-instrumentalist şi cântăreţ american de muzică rock (n. 1950)

 

– 2018: A murit (asasinat) Jamal Khashoggi (nume complet: Jamal Ahmed Hamza Khashoggi), unul dintre cei mai proeminenți jurnaliști și comentatori politici ai generației sale din Arabia Saudită și lumea arabă în general; s-a remarcat prin editorialele scrise pentru „The Washington Post”, în care critica politica prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, și ale tatălui său, regele Salman (n. 1958)

 

– 2019: A murit cântăreaţa, compozitoarea și chitarista americană Kim Shattuck, solista formaţiei de punk rock „The Muffs” (n. 1963)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 1 octombrie

Calendarul zilei – 1 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 1 octombrie 2021, 05:00 / actualizat: 2 octombrie 2021, 17:55

S-a întâmplat într-o zi de 1 octombrie

* Cu 166 de ani în urmă (1855) apărea (cu întreruperi până în noiembrie 1860), la Iaşi, ziarul unionist „Steaua Dunării”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Publicaţia a fost tipărită şi la Paris, în versiune franceză, sub denumirea „L’Etoile du Danube” (4.XII.1856 – 1.V.1858) (1/13)

* Acum 163 de ani (1858) era înfiinţată la Bucureşti „Casa de Ajutorare şi Prevedere a Lucrătorilor Tipografi”, organizaţie de ajutor reciproc, constituită din muncitori şi patroni, primul preşedinte fiind C. A. Rosetti (1/13)

* În urmă cu 161 de ani (1860) s-a înfiinţat, la Iaşi, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune (pe baza decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza); primul director, muzicianul Francisc Serafim Caudella. La 6 octombrie 1864, Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune, ce se compunea din două şcoli, una la Iaşi şi alta la Bucureşti. În acelaşi an, a fost aprobat Regulamentul pentru Şcoalele naţionale de Arte Frumoase, cu secţiile: pictură, sculptură, gravură, arhitectură şi arta grădinilor, revizuit ulterior în 1869 şi 1883 (1/13)

* Acum 157 de ani (1864), în temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu denumirea de „Şcoală de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură”, a fost înfiinţat Învăţământul de Arhitectură. În aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărârea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură. Aprobată în august 1892 şi condusă de Ion Socolescu, Şcoala de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani. Această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897. Prin Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor şi organizarea activităţii din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952, Facultatea a devenit cunoscută sub denumirea de Institutul de Arhitectură. Prin Decretul nr. 147/1953 Institutului i s-a conferit numele lui Ion Mincu. Sub această titulatură instituţia a funcţionat până în anul 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, care este şi în prezent titulatura oficială

* Cu 152 de ani în urmă (1869) Oficiul Poştal din Austria emitea primele cărţi poştale din lume, ca urmare a propunerii dr. Emmanuel Hermann (primele cărţi poştale româneşti datează din 1894)

* Cu 149 de ani în urmă, la data de 1/13 octombrie 1872, s-a înfiinţat, la Bucureşti, în cadrul unei adunări convocate ad-hoc la Ateneu, „Asociaţia generală a lucrătorilor din România”, prima organizaţie profesională care cuprindea muncitori din toate ramurile de producţie. A editat (începând din 5/17.XI.1872 până în 1873) gazeta săptămânală „Lucrătorul român”

* Acum 139 de ani (1882) inginerul H. Ilade inaugura, la Bucureşti, prima „fabrică de curenţi electrici” din România. Clădirea în care a fost instalată pe Calea Victoriei. O lună mai târziu este pusă în funcţiune cea de-a doua uzină, la Gara de Nord. Uzina din centru deservea Palatul Regal şi Teatrul Naţional. Sistemul introdus de Ilade – utilizarea lămpilor cu arc, la tensiuni ridicate – nu a dat rezultate mulţumitoare. În 1885, inginerul american de origine română, Francisc Jelle, asistentul lui Thomas Edison, a venit în ţara noastră, unde a construit o uzină mult mai performantă

* În urmă cu 114 ani (1907) apărea (până în 1914), la Braşov, revista de cultură în limba germană „Die Karpathen”, iniţiată şi editată de scriitorul Adolf Meschendörfer

* Acum 98 de ani (1923) era inaugurat Spitalul Central de Boli Nervoase și Psihice, actualul Spital Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”. Profesorul Alexandru Obregia (care a fost și primul director al spitalului, din 1923 până în 1930) și primul-ministru Gheorghe Grigore Cantacuzino au propus o lege pentru înființarea unui ospiciu pentru alienați, lângă București, mai exact pe terenul deținut de Eforia Spitalelor Civile, între Filaret și Văcărești. În 1907 a început construcția unui spital de psihiatrie la standarde europene, după planurile concepute chiar de prof. Obregia, dar izbucnirea Primului Război Mondial a întârziat inaugurarea acestuia până în 1923. De-a lungul istoriei sale, spitalul a purtat și denumirile de: Institutul de Boli Mentale, Nervoase şi Endocrinologice, Spitalul unificat nr. 9, „Dr. Gh. Marinescu”, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie „Prof. Dr. Gheorghe Marinescu”

* În urmă cu 97 de ani (1924) era adoptat Calendarul gregorian de către Biserica Ortodoxă Română (BOR), ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie. Calendarul gregorian a fost introdus în uzul BOR de primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă

* Acum 89 de ani (1932) a fost transmisă pentru prima oară emisiunea radiofonică de umor „Ora Veselă”. Întro zi de duminică, la ora 14:00, s-a auzit „mica jucărie muzicală”: „Alo, alo, aici e Radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!…”. Mai apoi semnalul permanent a fost binecunoscutul: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor/Către inimile tuturor!”, iar emisiunea a purtat şi alte nume de-a lungul timpului: „Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon”, „Unda veselă”. Maestrul Ion Vova (1917-2011) a fost animatorul emisiunii vreme de 55 de ani

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când era pronunţată sentinţa în primul proces al principalilor criminali de război nazişti de către Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg, Germania (care a funcţionat în perioada 1946-1949)

* Cu 73 de ani în urmă (1948) avea loc, la Cluj, în prezenţa a 36 de preoţi uniţi (iniţial fuseseră programaţi 38 – replică în timp la numărul celor 38 de protopopi care au participat la Sinodul unionist din 7.X.1698, în frunte cu episcopul Atanasie Anghel), o adunare care a adoptat, în numele celor 430 de preoţi uniţi, „favorabili” trecerii la ortodoxie, „Proclamaţia de revenire” a Bisericii Române Unite în sânul Bisericii Ortodoxe Române. La data de 7 octombrie, Episcopatul Bisericii Române Unite a adresat o scrisoare-protest şi un memoriu autorităţilor comuniste. În data de 21 octombrie, la Alba-Iulia, delegaţiile din toate parohiile uniaţilor au făcut act de supunere faţă de Patriarhie. De fapt, Biserica Unită (greco-catolică) a fost desfiinţată din ordinul autorităţilor, numeroşi preoţi şi înalţi ierarhi greco-catolici (episcopii Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Vasile Aftenie) au fost arestaţi, în perioada 27-29 octombrie, mulţi dintre ei murind în temniţele comuniste. La 1.XII.1948, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul 358/1948, prin care se stabilea încetarea practicării cultului greco-catolic şi exproprierea bunurilor acestuia. Prin Decretul-lege din 31.XII.1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a abrogat Decretul 358/1948, situaţia juridică a lăcaşelor de cult greco-catolice urmând a fi reglementată ulterior

* Acum 63 de ani (1958) era creată Agenţia spaţială americană NASA (National Aeronautics and Space Administration – Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu). Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spaţial cu echipaj uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei între SUA şi URSS (Cursa spaţială) în timpul Războiului rece. Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supravieţui în spaţiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spaţiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. John Glenn a fost primul american pe orbită în jurul Pământului la 20 februarie 1962 într-un zbor de 5 ore cu Friendship 7. Una dintre cele mai recente realizări ale NASA, o zi istorică pentru savanţi, a fost amartizarea robotului spaţial Curiosity, la data de 6 august 2012, ora 8:32 (ora locală), după o călătorie de aproape opt luni şi 567 de milioane de kilometri. Acest sofisticat robot spaţial, practic un laborator mobil, a început căutarea eventualelor semne de viaţă pe Marte, pentru a perioadă de doi ani. Curiosity este primul laborator ştiinţific, cu propulsie nucleară, trimis către o altă planetă. La data de 28 septembrie 2015, NASA a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a descoperit cea mai clară dovadă din istorie privind existenţa apei în stare lichidă pe planeta Marte

* Consiliul de Stat emitea, la data de 1 octombrie 1966, acum 55 de ani, Decretul 770 (completat prin Legea 6/1973), iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii (avortul), măsură abuzivă ce a determinat numeroase decese şi înrăutăţirea sănătăţii femeilor ca urmare a unor intervenţii abortive în condiţii de clandestinitate. În plus, măsura nu a fost însoţită de asigurarea unor condiţii sanitare şi materiale propice creşterii şi instruirii copiilor. În 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Decretul 463 a „produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966, iar în 50 de ani, între 1958 şi 2008 au fost făcute 22.178.906 avorturi

* Se împlinesc 50 de ani (1971) de la inaugurarea „Disney World”, renumit parc de distracţii de lângă Orlando/Florida. În data de 17.VII.1955 a fost inaugurat „Disneyland”-ul, de lângă Los Angeles/California, primul parc de acest gen, creat de Walt Disney (1901-1966; producător, desenator şi regizor american de filme de animaţie), care a căutat, încă din anii ’30, o formulă care să-i permită să-şi prezinte tridimensional întreaga creaţie

* Acum 29 de ani (1992) se deschidea, la Bucureşti, Centrul Cultural Ungar (la 8 octombrie acelaşi an a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român), actualmente purtând denumirea de Centrul Cultural Maghiar București

* În urmă cu 23 de ani (1998) intra în vigoare statutul oficial al „Europol”, organism al poliţiilor europene, cu sediul la Haga, ce operează sub egida Uniunii Europene (statut devenit operaţional de la 1.VII.1999). Convenția de instituire a Europol, în temeiul articolului K3 din Tratatul de la Maastricht, a fost aprobată în 1995 și, după ratificarea de către statele membre, a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În conformitate cu Convenția de la fiecare stat membru a fost obligat să desemneze o unitate națională pentru a face legătura între propriile autorități competente și Europol

* Cu 17 ani în urmă (2004) era inaugurat Muzeul Național Filatelic, cu ocazia celui de al 23-lea Congres al Uniunii Poștale Universale, în prezența a 40 de miniștri, reprezentanți ai Administrațiilor Poștale de pe întregul mapamond, fiind amenajat în incinta Muzeului Național de Istorie a României. Muzeul Național Filatelic, conceput ca o instituție culturală a Poștei Române, are misiunea de a promova cunoașterea și înțelegerea lumii întregi, prin studierea timbrelor, a scrisorilor sau a altor mijloace de comunicare prin poștă

* Acum 16 ani (2005) pugilista Mihaela Cijevschi (categoria 54 kg) devenea prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia

* Se împlinesc 10 ani (2011) de la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil (Legea 287 din 17 iulie 2009) şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia. Noul Cod Civil a înlocuit vechiul cod intrat în vigoare la 1 decembrie 1865 și adoptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza

* Acum 4 ani (2017) a avut loc Referendumul de independență catalan, desfășurat la 1 octombrie 2017 în comunitatea autonomă spaniolă a Cataloniei, adoptat de Parlamentul Cataloniei ca Legea referendumului privind autodeterminarea Cataloniei și convocată de Generalitat de Catalunya. Acesta a fost declarat neconstituțional la 7 septembrie 2017 și suspendat de Curtea Constituțională a Spaniei după o cerere din partea guvernului spaniol, care a declarat că este o încălcare a Constituției spaniole. În plus, la începutul lunii septembrie, Înalta Curte de Justiție din Catalonia a emis ordine poliției pentru a încerca să îl prevină, inclusiv prin reținerea diferitelor persoane responsabile de pregătirea acestuia. Din cauza presupuselor nereguli în timpul procesului de vot, precum și a utilizării forței de către Corpul Național de Poliție și Garda Civilă, observatorii internaționali invitați de Generalitat au declarat că referendumul nu a îndeplinit standardele internaționale minime pentru alegeri, deși guvernul regiunii autonome Catalonia a anunţat că 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania

 

Aniversări – Comemorări

 

– Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Acoperământul Maicii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Tereza a Pruncului Isus, fecioară învăţătoare a Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Luptei împotriva Cancerului de Sân” stabilită prin Legea nr. 273/2015 şi iniţiată de Fundaţia Renaşterea, în parteneriat cu membrii Comisiei pentru sănătate a Senatului; decretarea acestei zile are menirea de a încuraja cetăţenii, agenţiile guvernamentale, companiile private, organizaţiile non-profit, precum şi toate celelalte grupuri interesate să se alăture activităţilor ce au drept scop creşterea gradului de conştientizare a ceea ce românii pot face pentru a preveni cancerul de sân. NOTĂ: Octombrie este desemnată de OMS ca fiind luna de conștientizare a cancerului de sân în țări din întreaga lume

 

– „Ziua Scafandrilor Militari”; la 1.X.1976 s-a înfiinţat (pe structura Grupului 279 Scafandri Mangalia, care fiinţa din 1967) Centrul de Scafandri din Constanţa al Marinei Militare Române, singura instituţie din România autorizată să breveteze scafandri profesionişti şi să autorizeze şi să inspecteze activităţile cu scafandri. Acest statut, întărit prin HG nr 350 din 21 iulie 1993, este urmarea anilor de muncă asiduă în Laboratorul Hiperbar, a miilor de ore de scufundări simulate şi reale, a recordurilor proprii de scufundare, a cercetării ştiinţifice aplicative sau lucrărilor de mare complexitate executate, atât în folosul Forţelor Navale, cât şi al economiei naţionale – 45 de ani

 

– „Ziua Sectorului 2″, marcată, începând din 2019, la inițiativa viceprimarului Dan Cristian Popescu. Preafericitul Părinte Patriah Daniel a acordat binecuvântarea ca Primăria Sectorului 2 al Municipiului București să primească ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, prăznuit în fiecare an la 1 octombrie

 

– 1864: S-a născut Gheorghe Ghibănescu, istoric, genealogist şi filolog; paleograf şi slavist, a fost unul dintre editorii asidui de documente medievale; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1936)

 

– 1878: S-a născut Vasile Demetrius (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), prozator, poet, autorul a numeroase traduceri din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Ibáñez, Stendhal ş.a; tatăl scriitoarei Lucia Demetrius (m. 1942)

 

– 1888: S-a născut Dumitru Mihăilescu-Toscani, compozitor şi tenor (m. 1962)

 

– 1890, 1/13: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical; fiul actorului Constantin I. Nottara (m. 1951)

 

– 1892: A murit Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (n. 1822, la Mamorniţa, azi în Ucraina)

 

– 1899: A murit Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (n. 1865)

 

– 1905: S-a născut Gheorghe Danga, compozitor, dirijor şi profesor (m. 1959)

 

– 1914, 1/14: A murit istoricul Ioan Mihaly (de Apşa); a desfăşurat o intensă activitate pentru afirmarea drepturilor românilor maramureşeni; preocupări şi în domeniile numismaticii, diplomaticii şi arheologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1901 (n. 1844, la Apşa, azi în Ucraina)

 

– 1915: S-a născut poetul Nicolae Coban (m. 1996)

 

– 1919: S-a născut medicul Nicolae Cajal, specialist în inframicrobiologie; contribuţii în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor şi profilaxia unor viroze (vaccinul antirujiolos); preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din iunie 1994 (până la sfârşitul vieţii); membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2004)

 

– 1921: S-a născut fostul antrenor de fotbal Angelo Niculescu; recunoscut oficial de FIFA, în anul 2011, ca fiind inventatorul stilului tiki-taka; făuritorul primei generaţii „de aur” a naţionalei, pe care a calificat-o pentru prima oară după 32 de ani la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970 (Mexic) şi în premieră în sferturile Campionatului European (m. 2015) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Eugen Dimitriu, publicist, scriitor, traducător, muzeograf și cercetător (m. 2020)

 

– 1926: S-a născut Alexandru Miran (pseudonimul lui Mircea Alexandru Pop), poet, traducător (din greacă) și medic pediatru (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut (în comuna Lozova-Vorniceni, azi în R. Moldova) Nestor Vornicescu (prenumele la naştere: Nicolae), teolog, istoric şi prozator; fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (înscăunat în aprilie 1978); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2000)

 

– 1929: S-a născut regizorul de film Gheorghe Vitanidis (m. 1994)

 

– 1932: S-a născut fizicianul, lingvistul și profesorul Ioan-Iovitz Popescu; specialist în optică și fizica plasmei; a pus bazele domeniului laserelor cu raze gamma; împreună cu dr. Denisa Popescu şi cu profesorul american Carl B. Collins, a fost propus la Premiul Nobel pentru fizică pe anul 1981, pentru cercetările de pionierat din domeniul spectroscopiei laser multifotonice, realizate în cadrul unei cooperări româno-americane; membru titular al Academiei Române din 1990. NOTĂ: Fizicianul s-a născut pe 29 septembrie 1932, dar a fost declarat două zile mai târziu, pe 1 octombrie

 

– 1935: A murit generalul Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877-1878) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918); de numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei” (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare” (1889); membru titular al Academiei Române din 1911 (n. 1852)

 

– 1939: A murit Ion Poenaru, medic veterinar și profesor; considerat ctitor al clinicii medicale veterinare moderne (n. 1868)

 

– 1940: S-a născut omul de afaceri şi jurnalistul Mihai Cârciog, unul dintre primii patroni media din România post-decembristă; a înfiinţat, la începutul anilor ’90, o serie de reviste (Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf-Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP), cotidianul Evenimentul zilei (1992), precum şi posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara (m. 2011)

 

– 1945: S-a născut Florin – Silviu Ursulescu (FSU), cronicar și promotor al muzicii rock și folk, critic muzical, realizator la Radio România (alături de Silvia Velicu a fost inițiatorul unor importante emisiuni, precum: „Studio Rock”, „Retro Rock”, „Filo Rock”); implicat în nenumărate activități cultural-muzicale; a fost fratele cunoscutului prezentator Octavian Ursulescu (m. 2019)

 

– 1946: S-a născut actriţa Coca Bloos – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu, supranumită „ambasadoarea folclorului românesc”; cunoscută în special ca realizatoare, timp de aproape trei decenii, a emisiunii tv. „Tezaur folcloric” (m. 2014)

 

– 1950: S-a născut fostul fotbalist Mihai Romilă; a jucat pe postul de mijlocaș în 18 meciuri pentru echipa națională de fotbal a României, inclusiv în calificările la Euro 1976 și Euro 1980 și în calificările la Campionatul Mondial din 1978 (m. 2020)

 

– 1955: S-a născut poetul Ion Stratan; s-a numărat printre fondatorii şi protagoniştii „Cenaclului de luni” (m. 2005)

 

– 1956: S-a născut Cristian Tudor Popescu, publicist, analist politic, scriitor şi filmolog; fost preşedinte al Clubului Român de Presă (martie 2003 – noiembrie 2006, februarie 2007 – februarie 2008), fost director al cotidianului „Gândul” (2005-2008) – 65 de ani

 

– 1968: A murit actorul şi profesorul Gheorghe Storin (n. 1883)

 

– 1982: A murit compozitorul Diamandi Gheciu (n. 1892)

 

– 1990: A murit Ioana Em[anuela] Petrescu, istoric, critic şi teoretician literar; fiica istoricului literar Dumitru Popovici şi soţia criticului literar Liviu Petrescu (n. 1941)

 

– 1993: A murit actorul Teofil Vâlcu (n. 1931)

 

– 1996, 1/2: A murit Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (n. 1929) – 25 de ani

 

– 2020: A murit Mihai Nasta, eseist, filolog, traducător și profesor; stabilit la Bruxelles, din 1984; fiul marelui ftiziolog Marius Nasta (n. 1933) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar”, desemnată de OMS și marcată în țări din întreaga lume în fiecare octombrie, ajută la sporirea atenției și sprijinului pentru conștientizarea, depistarea precoce și tratamentul, precum și îngrijirea paliativă a acestei boli. NOTĂ: „Ziua mondială de luptă împotriva cancerului” se marchează la 4 februarie

 

– „Ziua Internaţională a Muzicii”; sărbătorită pentru prima dată la 1.X.1975, la iniţiativa Consiliului internaţional al muzicii – UNESCO (prezidat atunci de renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin)

 

– „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”; hotărâtă prin Rezoluţia 45/106 a Adunării Generale a ONU din 1990 şi marcată în toate statele membre ale forului mondial ca o dovadă a preţuirii şi respectului pentru aceste persoane. NOTĂ: Din 2021 este celebrată și „Ziua mondială a bunicilor și a persoanelor în vârstă”, la inițiativa papei Francisc, în cea de-a patra duminică a lunii iulie, în preajma comemorării liturgice a Sfinților Ioachim și Ana, bunicii după trup ai lui Iisus (pe 25 iulie, anul acesta). Bătrânețea este un dar și bunicii sunt inelul de legătură dintre diversele generații pentru a transmite tinerilor experiența de viață și de credință

 

– „Ziua Mondială a Vegetarienilor”, celebrată din anul 1977, la iniţiativa Societăţii Vegetarienilor din America de Nord, fiind adoptată ca zi internaţională în 1978 de către Uniunea Internaţională a Vegetarienilor, cu scopul de „a promova bucuria, compasiunea şi posibilităţile susţinerii vieţii prin vegetarianism”

 

– „Ziua Internaţională a Cafelei”, celebrată pentru prima oară pe 1 octombrie 2015, a fost desemnată de Organizaţia Internaţională a Cafelei (ICO), cu scopul de a promova industria din sector şi producătorii săi, într-un context de colaborare constantă între ţările producătoare şi ţările consumatoare şi, de asemenea, ca această zi să devină un eveniment global în care să se implice întreaga industrie a cafelei. Austria şi Japonia sărbătoresc cafeaua pe 1 octombrie, Costa Rica – pe 12 septembrie, Brazilia – pe 24 mai, iar pe 29 septembrie este Ziua Cafelei în Statele Unite ale Americii, Canada, Malaysia, Ethiopia şi Marea Britanie

 

– „Ziua Mondială a Zâmbetului” este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de americanul Harvey Ball, creatorul imaginii „feţei zâmbitoare” în 1963. Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată în 2001, după decesul lui Harvey Ball, a devenit sponsorul oficial al „Zilei mondiale a zâmbetului”. În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai

 

– Proclamarea Republicii Populare Chineze – 1949. Ziua naţională

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Cipru; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– Ziua naţională a Republicii Federale Nigeria; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– Ziua naţională a Republicii Palau; aniversarea proclamării independenţei/1994

 

– Ziua naţională a Insulelor Tuvalu (fostele Insule Ellice); aniversarea proclamării independenţei – 1978

 

– 1207: S-a născut Henric al III-lea, rege la Angliei în perioada 1216 – 1272 (m. 1272)

 

– 1499: A murit Marsilio Ficino, filosof, teolog și lingvist italian; unul dintre cei mai influenți filosofi umaniști ai Renașterii italiene, întemeietorul faimoasei Academii platoniciene, primul traducător al operei lui Platon în limba latină (n. 1433)

 

– 1684: A murit poetul dramatic francez Pierre Corneille; fondatorul tragediei clasice franceze (n. 1606)

 

– 1716: A murit compozitorul italian Giovanni Battista Bassani (n. 1657) – 305 ani

 

– 1729: S-a născut Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (m. 1777)

 

– 1865: S-a născut Paul Dukas, compozitor, critic muzical şi pedagog francez (m. 1935)

 

– 1903: S-a născut pianistul și compozitorul american de origine rusă Vladimir Horowitz (m. 1989). NOTĂ: Pentru evitarea serviciului militar, tatăl său a declarat ca an al naşterii 1904

 

– 1920: S-a născut actorul de film american Walter Matthau (m. 2000)

 

– 1924: S-a născut Jimmy Carter, om politic democrat american; preşedinte al SUA (1977-1981); în ultimii ani s-a consacrat unor acţiuni de mediere în probleme conflictuale din diverse zone ale globului; Premiul Nobel pentru Pace în anul 2002

 

– 1928: S-a născut (în Lituania) actorul britanic de film Laurence Harvey (numele real: Lauruska Mischa Skikne) (m. 1973). NOTĂ: Site-ul imdb.com/name dă ca an al naşterii 1927

 

– 1929: A murit Emile Antoine Bourdelle, sculptor francez (n. 1861)

 

– 1930: S-a născut actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (m. 2006)

 

– 1935: S-a născut Julie Andrews, actriţă britanică de film şi teatru, cântăreaţă, dansatoare, regizoare de teatru şi scriitoare; câştigătoare a Premiului Oscar pentru rolul din filmul muzical „Mary Poppins”

 

– 1935: S-a născut Walter Joseph De Maria, artist, sculptor, ilustrator şi compozitor american (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi producătorul francez Jean-Jacques Annaud; la începutul carierei a realizat spoturi publicitare

 

– 1945: S-a născut Ram Nath Kovind, avocat și om politic indian, președinte al Indiei din 25 iulie 2017

 

– 1947: S-a născut biochimistul israelian Aaron Ciechanover; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 2004, împreună cu conaţionalul său Avram Hershko şi americanul Irwin Rose, pentru cercetările care au dus la descoperirea unuia dintre cele mai importante procese ciclice ce au loc la nivelul celulei, degraderea proteinelor

 

– 1949: S-a născut André Rieu (nume complet: André Leon Marie Nicolas Rieu), violonist, dirijor și compozitor olandez; în 1987 a înființat Orchestra Johann Strauss, care în timp a ajuns cea mai mare orchestră privată din lume; numit „Regele modern al valsului”, a revitalizat muzica de vals la nivel internaţional cu spectacolele sale pline extravaganţă şi de emoţie; turneele sale se situează în mod regulat în Top 10 Billboard Touring Charts cu cele mai de succes spectacole din întreaga lume

 

– 1950: S-a născut cosmonautul şi medicul rus Boris Moroukov, care a coordonat proiectul Mars-500, un experiment început în 2010, în cadrul căruia o echipă internaţională formată din şase oameni a petrecut 520 de zile în izolare pentru a simula o călătorie spre planeta Marte (m. 2015)

 

– 1950: S-a născut Vladimir Hotineanu, medic-chirurg, doctor habilitat în științe medicale, academician, profesor universitar și politician din R. Moldova (m. 2019)

 

– 1972: A murit Louis Seymour Bazett Leakey, arheolog, antropolog şi paleontolog britanic (n. 1903)

 

– 1986: A murit Erik (Belton Evers) Bruhn dansator danez, coregraf, director artistic, actor și scriitor (n. 1928) – 35 de ani

 

– 2009, 1/2: A murit Guido Jendritzko, sculptor, pictor, grafician şi fotograf german; reprezentant de seamă al culturii abstracte după cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1925)

 

– 2011: A murit sportivul suedez Sven Tumba (născut Sven Olof Gunnar Johansson); de trei ori campion mondial (1953, 1957, 1962), a fost desemnat în 1999 „cel mai bun jucător suedez de hochei pe gheaţă din toate timpurile” (n. 1931) – 10 ani

 

– 2012: A murit istoricul britanic Eric John Hobsbawm; şi-a câştigat notorietatea mondială în special datorită trilogiei consacrate „lungului secol al XIX-lea” (de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial); cunoscut şi pentru lucrarea „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, consacrată secolului al XX-lea (n. 1917)

 

– 2013: A murit actorul italian Giuliano Gemma, devenit celebru pentru rolurile sale din numeroase filme western italiene, denumite ”western spaghetti” (n. 1938)

 

– 2013: A murit Tom Clancy, romancier american; a lansat genul literar ”tehno-thriller”, evocând în romanele sale, foarte bine documentate din punct de vedere tehnologic, teme precum terorismul nuclear, terorismul bacteriologic, spionajul industrial şi spionajul de stat (n. 1947)

 

– 2018: A murit Charles Aznavour (numele real: Shahnour Varenagh Aznavourian), cântăreț, compozitor, actor, activist public şi diplomat francez de origine armeană; criticul muzical Stephen Holden l-a numit „Zeul muzicii pop franceze” (n. 1924)

 

– 2018: A murit Jerry Gonzalez, trompetist şi percuţionist american, unul dintre cei mai buni muzicieni din curentul latin jazz (n. 1949)

 

– 2019: A murit Miguel León-Portilla, antropolog, istoric, filolog, filosof și profesor mexican; una dintre cele mai renumite autorități din mediul academic mexican din domeniul culturii și literaturii aztece din epocile precolumbiene și coloniale (n. 1926)

 

– 2019: A murit cântăreţul și compozitorul ceh Karel Gott; supranumit „Vocea de aur din Praga” sau „Sinatra din Est”, a fost considerat cel mai popular cântăreţ de muzică pop din Republica Cehă (n. 1939)

 

– 2020: A murit Derek Mahon, poet, critic de teatru, editor, traducător, nume important al literaturii irlandeze (n. 1941) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 30 septembrie

Calendarul zilei – 30 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 30 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 30 septembrie 2021, 9:19

S-a întâmplat într-o zi de 30 septembrie

* Se împlinesc 525 de ani (1496) de când avea loc târnosirea bisericii cu hramul „Sf. Nicolae” din Botoşani, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, monument reprezentativ de arhitectură medievală românească

* Acum 237 de ani (1784) cărturarul Gheorghe Şincai (1754-1816) era confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania

* Se împlinesc 230 de ani (1791) de când, la „Burgtheater” din Viena, sub conducerea muzicală a compozitorului, avea loc premiera absolută a operei „Die Zauberflöte” („Flautul fermecat”), de Wolfgang Amadeus Mozart, operă în două acte, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder; Compozitorul a dirijat premiera la Viena într-o sală sărăcăcioasă, care, datorită „Flautului fermecat” şi fondurilor aduse de el, a devenit „Theater an der Wien”

* Se împlinesc 175 de ani (1846) de la prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de medicul dentist american William Thomas Green Morton (1819 – 1868), pe pacientul său Eben Frost, într-un cabinet din Boston

* Acum 158 de ani (1863), la Théatre-Lyrique din Paris, avea loc premiera operei în trei acte „Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”), de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon

* Cu 157 de ani în urmă (1864) apărea prima Lege de organizare a Camerelor de Comerţ în Principatele Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României. Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite s-au înființat 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care a început să funcționeze a fost cea din București, în anul 1868 (30.IX/12.X)

* În urmă cu 142 de ani (1879), la Bucureşti, avea loc premiera piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo (30.IX/12.X)

* În urmă cu 86 de ani (1935), la Boston, avea loc premiera operei „Porgy and Bess”, de George Gershwin, pe un libret scris de DuBose Heyward

* Acum 83 de ani (1938) a fost semnat Acordul de la München, înțelegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă (Sudetenland) care aparținea Cehoslovaciei. Regiunea Sudetă era situată în zona de graniță a Cehoslovaciei și era locuită în principal de etnici germani. Acordul a fost negociat la o conferință care a avut loc la München, Germania, de marile puteri ale Europei, fără ca reprezentanții Cehoslovaciei să participe. În prezent, acordul este apreciat ca fiind o încercare eșuată de conciliere cu Germania Nazistă. Acordul a fost semnat în primele ore ale dimineții de 30 septembrie 1938, dar a fost datat 29 septembrie, și a fost semnat de Germania Nazistă, Franța, Marea Britanie și Italia

* Până la această dată, acum 72 de ani (1949), a funcţionat podul aerian umanitar pentru oraşul Berlin (instituit la 26 iunie 1948), oraş pe care sovieticii îl supuseseră, după cel de-Al Doilea Război Mondial, unei blocade. Au fost efectuate 277.500 de zboruri şi s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare

* Cu 69 de ani în urmă (1952) a avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”. Metoda, aparţinând lui Fred Waller, a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Osaka, Montréal, Londra, Paris, Milano

* Acum 67 de ani, într-o zi de 30 septembrie 1954, primul submarin nuclear, USS Nautilus, intra în dotarea marinei americane. Construit sub coordonarea inginerului rus Hyman G. Rickover, Nautilus a făcut prima călătorie oficială în ianuarie 1955. A fost retras în 1980, în prezent fiind expus la Muzeul Forţelor Marine din Connecticut, S.U.A.

* Cu 64 de ani în urmă (1957) era emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Au fost efectuate 7.521.100 de avorturi în numai nouă ani, din 1958 până în 1966 (când a fost emis Decretul 770, iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii)

* Se împlinesc 60 de ani (1961) de când îşi începea activitatea Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OECD (creată la 14.XII.1960)

* Acum 49 de ani (1972) era inaugurat, în Suedia, Podul Öland, care leagă Kalmar, în Suedia continentală de Färjestaden pe insula Öland la est, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa, ce măsoară 6.072 metri

* În urmă cu 31 de ani (1990) era semnată, la New York, „Declaraţia mondială privind supravieţuirea, protejarea şi dezvoltarea copiilor”, în cadrul Conferinţei mondiale la nivel înalt consacrate condiţiei copilului (29-30.IX.1990)

* Acum 14 ani (2007) avea loc înscăunarea Preafericitului Părinte Daniel (numele de mirean: Dan-Ilie Ciobotea), al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12.IX.2007)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ieronim, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1810: S-a născut Simion Balint, protopop greco-catolic, figură importantă a revoluției române de la 1848 din Transilvania, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului (m. 1880)

 

– 1882: S-a născut geograful, etnograful şi pedagogul Constantin I. Brătescu; a susţinut concepţia geografiei regionale complexe, pe care a dezvoltat-o prin metode proprii; poate fi pe drept socotit geograful Dobrogei; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)

 

– 1882: A murit Mihail Pascaly, actor, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic şi publicist (n. 1830)

 

– 1916, 30.IX/13.X: A murit (a căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane) generalul David Praporgescu, erou al Primului Război Mondial (n. 1865) – 105 ani

 

– 1916, 30.IX/13.X: A murit (a căzut în luptele de lângă Predeal) poetul simbolist Mihail Săulescu (n. 1888) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu) Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu), regizor şi actor; supranumit „Domnul Radio”; din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (m. 2011)

 

– 1928: S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) Elie Wiesel, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului; deportat, în 1944, împreună cu familia, a supravieţuit ororilor din lagărele naziste de la Auschwitz şi Buchenwald; Premiul Nobel pentru pace pe 1986; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2002); cu ocazia vizitei sale în România (iulie 2002) a fost inaugurată, în oraşul natal, o casă memorială care îi poartă numele (m. 2016)

 

– 1933: S-a născut poetul şi publicistul Irimie Negoiţă (m. 2000)

 

– 1939: S-a născut publicistul şi scriitorul Titus Crişciu (numele real: Titus-Sergiu Crâsciu)

 

– 1939: S-a născut chirurgul şi omul de cultură Constantin Teodorescu; a înfiinţat Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” un adevarat sprijin pentru cultura bârlădeană, cu ajutorul căreia au fost publicate zeci de cărţi, reviste şi susţinute nenumărate manifestări culturale (m. 2011)

 

– 1941: S-a născut Corneliu Calistru, dirijor, compozitor şi profesor; director artistic al Operei Române din Iaşi (1991-2008) – 80 de ani

 

– 1952: S-a născut interpretul, textierul, compozitorul de muzică uşoară şi profesorul Ricky Dandel; din 1989 locuieşte în Germania

 

– 1956: S-a născut Marin Cazacu, violoncelist şi profesor – 65 de ani

 

– 1959: A murit Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru titular al Academiei Române din 1920, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948) (n. 1880)

 

– 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache

 

– 1975: S-a născut gimnastul și antrenorul Marius Urzică; campion olimpic (aur – la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney 2000, la cal cu mânere), mondial şi european

 

– 1983: S-a născut Andreea Răducan, gimnastă, jurnalistă și comentatoare sportivă; campioană mondială la bârnă şi cu echipa (1999), la bârnă, sol şi cu echipa (2001); campioană olimpică cu echipa (Sydney, 2000); multiplă campioană europeană

 

– 1990: A murit economistul Ion Rachmuth; lucrări în domeniul teoriei economice şi al mecanismului formării preţurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1911)

 

– 2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989) (n. 1927) – 15 ani

 

– 2007: A murit baritonul David Ohanesian; a făcut parte, alături Octav Enigărescu şi Nicolae Herlea, din triada de aur a celor mai mari baritoni ai ţării (n. 1927)

 

– 2015: A murit cântăreaţa de muzică populară Lucreția Ciobanu; supranumită „Doamna munților”, datorită abordării repertoriului păstoresc (n. 1924)

 

– 2017: A murit generalul-colonel Iulian N. Vlad, demnitar comunist, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne (MI) și șef al Departamentului Securității Statului (1987-1989); două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din MI. După căderea regimului comunist, a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani (n. 1931)

 

– 2020: A murit Eugen Sandu Cucerzan, scriitor, eseist, istoric al filosofiei, istoric literar și profesor (n. 1940) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– Ziua naţională a Republicii Botswana; aniversarea proclamării independenţei/1966 – 55 de ani

 

– 1207: S-a născut Djalal Al-Din Rumy, unul dintre marii mistici şi poeţi ai literaturii persane; în întreaga lui creaţie el a proslăvit iubirea divină (m. 1273)

 

– 1530: S-a născut Geronimo Mercuriali, filolog și fizician italian (m. 1606)

 

– 1628: A murit Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)

 

– 1700: S-a născut Stanisław Konarski, preot romano-catolic și scriitor polonez, a influențat reforma educațională din Polonia (m. 1773)

 

– 1715: S-a născut abatele Étienne Bonnot de Condillac, filosof iluminist francez (m. 1780)

 

– 1840: S-a născut Johan Svendsen, compozitor și dirijor norvegian (m. 1911)

 

– 1870: S-a născut fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin; studii asupra mişcării browniene, care au condus la determinarea, în 1908, a numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepţia atomică asupra structurii materiei; cercetări asupra emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1926; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (m. 1942)

 

– 1882: S-a născut fizicianul german Hans Geiger; împreună cu Ernest Rutheford, a elaborat o metodă de punere în evidenţă a particulelor alfa; a inventat (în 1913) un contor de particule (pentru radiaţiile beta şi gama), pe care l-a perfecţionat (în 1928) cu Walther Müller (contorul Geiger-Müller) (m. 1945)

 

– 1897: S-a născut Gaspar Cassado, violoncelist şi compozitor spaniol (m. 1966)

 

– 1904: S-a născut poetul galez Waldo Williams (m. 1971)

 

– 1905: S-a născut Michael Powell, regizor, scenarist și producător de film britanic (m. 1990)

 

– 1905: S-a născut Sir Nevil Francis Mott, fizician britanic; cercetări privind fizica materiei condensate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1977, împreună cu fizicienii americani Philip W. Anderson şi John van Vleck; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1996)

 

– 1906: S-a născut Václav Smetáček, dirijor, compozitor, muzicolog, oboist, realizator de emisiuni şi profesor ceh (m. 1986) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut David Oistrah, violonist şi pedagog rus (m. 1974)

 

– 1921: S-a născut actriţa britanică de film Deborah Kerr; în anii ’50 ai secolului XX era cotată printre cele mai valoaroase actriţe de la Hollywood (m. 2007) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote (m. 1984)

 

– 1925: S-a născut Paul Melchior, geodez, geofizician şi astronom belgian; activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat în două domenii principale: perturbaţia rotaţiei Pământului şi mareele terestre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2004)

 

– 1934: S-a născut Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac; a câștigat concursul muzical Eurovision 1966 cu piesa „Merci, Chérie” (m. 2014)

 

– 1939: S-a născut chimistul francez Jean-Marie Lehn; a desfăşurat o activitate ştiinţifică de pionierat în domeniul chimiei supramoleculare; de un mare interes sunt lucrările sale referitoare la electronica moleculară; Premiul Nobel pentru chimie în 1987, alături de Donald Cram și Charles Pedersen, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)

 

– 1943: A murit Franz Oppenheimer, sociolog şi economist german; cunoscut mai ales pentru pentru lucrările sale despre sociologia fundamentală a statului (n. 1864)

 

– 1946: S-a născut Dan O’Bannon, scenarist şi regizor american de filme science-fiction şi horror (m. 2009) – 75 de ani

 

– 1948: A murit medicul francez Gustave Roussy; o atenţie aparte a acordat studiului cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1874)

 

– 1951: S-a născut medicul și profesorul australian Barry Marshall; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2005, „pentru descoperirea bacteriei Helicobacter pylori și a rolului său în gastrită și boala ulcerului peptic” – 70 de ani

 

– 1955: A murit Mihail Cehov, actor, regizor și scriitor rus (n. 1891)

 

– 1955: A murit actorul american de teatru şi film James Dean (n. 1931)

 

– 1964: S-a născut Monica Bellucci, actriţă italiană

 

– 1981: A murit dirijorul englez Boyd Neel (n. 1905) – 40 de ani

 

– 1985: A murit Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (n. 1900)

 

– 1985: A murit actriţa franceză de film Simone Signoret (n. 1921)

 

– 1990: A murit scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru literatură pe 1973 (n. 1912, la Londra)

 

– 1994: A murit microbiologul francez Andre Michael Lwoff, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1965 (n. 1902)

 

– 2018: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul danez Kim Larsen (nume complet: Kim Melius Flyvholm Larsen), o legendă a muzicii rock daneze, considerat un erou naţional în ţara sa (n. 1945)

 

– 2018: A murit René Pétillon, unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti francezi în domeniul satirei politice și un popular autor de bandă desenată (cea mai cunoscută fiind „L’Enquęte corse”) (n. 1945)

 

– 2019: A murit soprana americană Jessye Norman, un star al operei internaționale; recompensată cu cinci premii Grammy (n. 1945)

 

– 2020: A murit desenatorul, ilustratorul și caricaturistul argentinian Joaquin Salvador Lavado, supranumit „Quino”; a devenit popular după crearea celebrului personaj de benzi desenate Mafalda (o fetiță de școală primară care își pune tot timpul întrebări despre problemele globale, politice, economice, demografice etc.) (n. 1932) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 29 septembrie

Calendarul zilei – 29 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 29 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 29 septembrie 2021, 8:53

S-a întâmplat într-o zi de 29 septembrie

  • * Cu 103 ani în urmă, la data de 29.IX/12.X.1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adopta în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa) şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş
  • * Acum 81 de ani (1940) noile autorităţi române (instalate la începutul lunii) hotărau retragerea ţării din „Înţelegerea Balcanică”, alianţă regională de securitate şi cooperare, încheiată la 9.II.1934, la Atena, între reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. Aceasta avea drept scop menţinerea statu-quo-ului statornicit în Balcani în urma Primului Război Mondial
  • * Se împlinesc 80 de ani (1941) de când a avut loc masacrul de la Babi Iar. Babi Iar sau Babin Iar era o râpă pe teritoriul orașului Kiev, capitala Ucrainei, aflată în trecut în afara orașului. Ea se întindea pe o lungime de 2,5km, având o adâncime între 10-50 m. În prezent, parcul memorial „Babin Iar” se află în nord-vestul Kievului, pe un teritoriu între raioanele Sâreț și Lukianovka, aproape de stația de metro Dorogojici. Aici s-a desfășurat în anul 1941 cel mai mare masacru comis într-un timp scurt sub auspiciile armatei Germaniei naziste, Wehrmacht. Unități numite Einsatzgruppen ale SD (Sichercheitdienst) au omorât, între 29 și 30 septembrie, peste 33.000 evrei
  • * Cu 67 de ani în urmă (1954) era ratificată Convenția de constituire a Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (cunoscută mai ales prin acronimul CERN, păstrat de la vechea denumire din limba franceză „Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire” – Consiliul European pentru Cercetare Nucleară), cel mai mare laborator de fizica particulelor din lume. Primul președinte al CERN a fost Sir Benjamin Lockspeiser. CERN are în prezent 23 de state membre și multe țări non-europene sunt implicate în diferite moduri în domeniul său de activitate
  • * În urmă cu 66 de ani (1955) avea loc premiera mondială a operei „Îngerul aprins” de Sergei Prokofiev, la Teatro La Fenice din Veneţia
  • * Acum 53 de ani, într-o zi de 29 septembrie 1968, la Opera din Berlin, avea loc premiera mondială a operei „Ulisse”, de Luigi Dallapiccola; conţine un Prolog şi două acte şi a fost ultima creaţie a lui Dallapiccola pe care a compus-o în 8 ani
  • * Cu 38 de ani în urmă (1983) oraşul american Chicago găzduia premiera mondială a operei „Symphonie No. 3”, de Witold Lutosławski, scrisă între anii 1973 şi 1983

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1812: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1874)   

 

– 1887: A murit Iacob Mureşianu, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”) şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1812)   

 

– 1888, 29.IX/11.X: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan; lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii române contemporane, al stilisticii, al toponimiei şi al antroponimiei; membru titular al Academiei Române din 1946 şi vicepreşedinte al forului (1957-1966), membru fondator, în 1925, al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică (Franţa), membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică, membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice, membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Ştiinţe (1966), al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968) şi membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) şi al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975) (m. 1986)

 

– 1899: S-a născut Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; a organizat şi a condus Arhiva de Folclor a Academiei Române (1930-1948); membru corespondent al Academiei Române din 1947 (m. 1966)

 

– 1910: S-a născut ieromonahul Arsenie Boca (prenumele la naştere: Zian-Vălean), renumit duhovnic, teolog și pictor bisericesc; în 1939 intră în viaţa monahală (până în 1948 la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, până în 1959); din 1945 intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în 1948, acuzat că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului (invocându-se pretinse legături ale acestuia cu mişcarea legionară, nesusţinute de nici o dovadă); în 1952 a fost dus un an la Canal; în 1959 i se stabileşte domiciliu forţat la Bucureştri; este pictor la biserica de la Drăgănescu (1968 – 1984); după 1984 se retrage la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia, unde şi moare; este înmormântat la Prislop, loc de pelerinaj şi rugăciune pentru credincioşi, în anii care au urmat (m. 1989)

 

– 1919: S-a născut inginerul Constantin Aramă; a desfăşurat o bogată activitate tehnică la „Locomotive” – Craiova, „Timpuri Noi” – Bucureşti, „Aro” – Câmpulung, „Dacia” – Piteşti; lucrări privind exploatarea motoarelor cu ardere internă; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2003)

 

– 1927: S-a născut Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică; a fost vicepreşedinta Federaţiei Române de Gimnastică; fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat o şcoală unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior duplicată la Deva; a contribuit direct la obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii (m. 2012)

 

– 1928: A murit Ion D. Berindei, arhitect şi urbanist (printre lucrările sale, de factură neoclasică şi neobarocă, Palatul Culturii din Iaşi, Muzeul George Enescu din Bucureşti ş.a.) (n. 1871)

 

– 1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990 – septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (m. 2000)

 

– 1929: S-a născut pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut Jean Pârvulescu, scriitor, ziarist şi filosof; emigrat în Franţa în 1950 (m. 2010)

 

– 1949: S-a născut Horia Stoicanu, compozitor, textier, solist vocal și instrumentist (chitară); reprezentant al generației care a pus bazele mișcării folk din România (alături de artiști precum Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dorin Liviu Zaharia, Vali Sterian sau Mircea Florian) (m. 2020)

 

– 1956: S-a născut Florin Anton, actor al Teatrului de Comedie (din 1982) (m. 2020) – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut folkistul și cantautorul Cătălin Condurache (m. 2021)

 

– 1963: S-a născut Radu Bălănescu, medic specialist în chirurgie și ortopedie pediatrică

 

– 1964: S-a născut dirijorul Camil Marinescu (m. 2020)

 

– 1966: A murit Marcel Breslaşu (nume real: Marcel Bresliska), poet, fabulist, compozitor şi traducător (n. 1903) – 55 de ani

 

– 1967: A murit medicul Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti; în 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1891)   

 

– 1992: A murit basul şi actorul Nicolae Secăreanu (n. 1901)

 

– 1997, 29/30: A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1914)  

 

– 2001: A murit Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător (n. 1915) – 20 de ani

 

– 2004: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul român de etnie maghiară Ştefan Ruha (Ruha István) (n. 1931)

 

– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920) – 15 ani

 

– 2015: A murit George Popovici, textier şi scenarist (n. 1934)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Inimii” (ZMI) a fost celebrată, sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii (FMI), începând cu anul 2000, în ultima duminică din septembrie; din 2009 această Zi este marcată la dată fixă, la 29 septembrie, şi este coordonată, pe plan internaţional, de Federaţia Mondială a Inimii (FMI), în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: La 4 mai se sărbătoreşte, în România, „Ziua naţională a inimii”

 

– „Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare” desemnată în 2019, la cea de-a 74-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (Rezoluţia A/RES/74/209), se dorește a fi un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele. O treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt pierdute sau irosite la nivel global, în timp ce peste 820 de milioane de oameni din lume continuă să sufere de foame în fiecare zi. În prezent, pierderea şi risipa de alimente este responsabilă de aproximativ 8 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră

 

– 1547: S-a născut poetul, dramaturgul şi romancierul, spaniol Miguel de Cervantes Saavedra; considerat simbolul literaturii spaniole; cunoscut în primul rând ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale (m. 1616)   

 

– 1571: S-a născut pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano; este considerat precursor al stilului baroc şi indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (m. 1610) – 450 de ani. NOTĂ: Site-ul https://www.caravaggio-foundation.org/ menționează ca dată a nașterii 28.IX.1571

 

– 1703: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Boucher (m. 1770)

 

– 1758: S-a născut amiralul britanic Horatio Nelson; victorii asupra flotelor spaniolă, daneză şi franceză; comandant al flotei din Mediterana (din 1803); a distrus definitiv flota franceză în bătălia de la Trafalgar, dar a fost ucis în luptă (m. 1805)

 

– 1765: S-a născut Karl Ludwig Harding, astronom german cunoscut drept descoperitor al asteroidului 3 Juno (m. 1834)

 

– 1810: S-a născut Elizabeth Gaskell, scriitoare britanică din perioada victoriană; autoarea primei biografii a scriitoarei Charlotte Brontë (m. 1865)

 

– 1864: S-a născut scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (m. 1936)

 

– 1881: S-a născut Ludwig Von Mises, economist şi filosof austriac – american (m. 1973) – 140 de ani

 

– 1901: S-a născut Enrico Fermi, fizician american de origine italiană; unul dintre pionierii fizicii atomice; în 1939 se stabileşte în SUA, fiind cooptat în Proiectul Manhattan, care a condus la construirea primei bombe nucleare; contribuţii şi în domeniul radioactivităţii şi în mecanica cuantică; în 1942 a condus lucrările de construcţie a primei pile nucleare (la Universitatea din Chicago) şi a realizat, împreună cu fizicianul ungar Leo Szilard, prime reacţie nucleară în lanţ controlată (2.XII.1942); Premiul Nobel pentru fizică pe 1938 (m. 1954) – 120 de ani

 

– 1902: A murit romancierul francez Émile Zola; teoreticianul şi principalul exponent al naturalismului francez şi european (n. 1840)   

 

– 1904: S-a născut scriitorul rus Nikolai Ostrovski (m. 1936)

 

– 1912: S-a născut regizorul şi scenaristul italian de film Michelangelo Antonioni (m. 2007)   

 

– 1913: S-a născut Stanley Kramer, regizor şi producător american de film (m. 2001)

 

– 1913, 29/30: A murit Rudolf Diesel, inginer german, inventator al motorului cu aprindere prin compresiune care-i poartă numele (brevetat în 1892) (n. 1858)

 

– 1920: S-a născut Peter D. Mitchell, biochimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987 (m. 1992)

 

– 1920: S-a născut dirijorul ceh Václav Neumann (m. 1995)

 

– 1922: S-a născut actrița americană Lizabeth Scott (m. 2015) 

 

– 1927: A murit medicul şi fiziologul olandez Willem Einthoven; a utilizat galvanometrul cu coardă pentru înregistrarea electrocardiogramei, punând astfel bazele studiului electrofiziologic al activităţii inimii; a folosit pentru prima oară (1906) electrocardiografia pentru diagnostic; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1924 (n. 1860)  

 

– 1930: S-a născut solistul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Billy Strange (m. 2012)

 

– 1930: S-a născut scriitorul britanic Colin Dexter (m. 2017)

 

– 1930: A murit pictorul și sculptorul rus Ilia Repin (n. 1844)

 

– 1931: S-a născut actriţa italiană de origine suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Robert Benton, regizor, scenarist şi producător american de film   

 

– 1935: S-a născut Jerry Lee Lewis, compozitor, interpret şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country

 

– 1935: S-a născut (la Shaghai) scriitoarea germană Ingrid Noll

 

– 1936: S-a născut pianistul chinez Li Ming-Qiang – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut Lech Walesa, om politic polonez; electrician pe şantierul naval de la Gdansk, lider sindical şi activist pentru drepturile omului; a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, „Solidaritatea”; ca lider al sindicatului (din septembrie 1980), s-a implicat în mişcarea grevistă şi de opoziţie faţă de regimul comunist; preşedinte al Poloniei (1990-1995); Premiul Nobel pentru Pace pe 1983

 

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după primul război mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1875)

 

– 1997: A murit pictorul şi sculptorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (n. 1923)   

 

– 1998: A murit geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1901)

 

– 2008: A murit Konstanin Pavlov, poet şi dramaturg bulgar, nume important al literaturii bulgare a secolului al XX-lea (n. 1933)  

 

– 2010: A murit fizicianul francez Georges Charpak; a inventat numeroase detectoare de particule (camerele proporţionale multiple, camerele de derivă); Premiul Nobel pentru fizică pe 1992 (n. 1924, în Ucraina, într-o familie de origine poloneză)

 

– 2010: A murit actorul american de film Tony Curtis (n. 1925)

 

– 2012: A murit editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (n. 1926) 

 

– 2018: A murit Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (n. 1935)

 

– 2020: A murit cântăreaţa australiană Helen Reddy, autoarea melodiei „I Am Woman”, devenită imnul feministelor (n. 1941) – 1 an

 

– 2020: A murit cantautorul de muzică country şi actorul american Mac Davis (n. 1942) – 1 an 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 28 septembrie

Calendarul zilei – 28 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 28 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 28 septembrie 2021, 7:58

S-a întâmplat într-o zi de 28 septembrie

  • Acum 501 ani (1520) începea domnia sultanului Soliman (Suleiman) I Magnificul (1494-1566), moment de apogeu al puterii otomane. A efectuat reforme menite să consolideze autoritatea centrală. În timpul său, Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare. A purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia Imperiului asupra Ţărilor Române
  • Cu 284 de ani în urmă (1737) episcopul greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș, Ioan Inocenţiu Micu (Klein), prezenta un nou memoriu Dietei de la Viena în numele „naţiunii române” din Transilvania. Datorită refuzului episcopului de a înlocui termenul de „naţiune” prin acela de „români” sau „plebea românească”, Dieta nu i-a permis citirea documentului
  • Acum 173 de ani (1848) generalul Gheorghe Magheru hotăra dizolvarea taberei de voluntari de pe „Câmpul lui Traian” de la Râureni (Vâlcea), fapt ce a dus la sfârşitul Revoluţiei în Ţara Românească. Astfel, autocraţiile rusă şi otomană au pus capăt, prin forţă, experimentului muntean de emancipare naţională şi socială, care era prea aproape de graniţele lor ca să fie tolerat (28.IX/10.X) În urmă cu 157 de ani (1864) era înfiinţată, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, cunoscută sub numele de Internaţionala I, prima organizaţie internaţională a proletariatului, creată şi condusă de Karl Marx şi Friedrich Engels. A activat până în 1876, când s-a autodizolvat   
  • În urmă cu 137 de ani, la data de 28 septembrie 1884, s-a inaugurat tronsonul de cale ferată Adjud-Târgu Ocna. Tronsonul de cale ferată Adjud – Tg. Ocna reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale inginerului constructor Anghel Saligny, având o lungime de peste 50 de km și făcând legătura între Moldova și Ardeal. Tronsonul face parte din calea ferată Adjud – Siculeni (Ciceu). În anul 1875, un antreprenor englez a primit concesiunea pentru a construi căile ferate Ploiești – Predeal și Adjud -Târgu Ocna. La acest proiect avea să fie cooptat și inginerul român Anghel Saligny, proiectul înscriindu-se într-un complex gândit pentru a fi folosit pentru așa-zisele „drumuri ale sării”, așa cum erau cunoscute la acea vreme traseele Câmpina – Telega, Buda – Slănic și Adjud – Tg. Ocna
  • Acum 107 ani (1914) urca pe tron regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), nepotul de frate şi succesorul regelui Carol I. În timpul domniei sale s-a desăvârşit unitatea statului român. La data de 27.IX/10.X.1914 a murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866. După cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României. Şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului (28.IX./10.X.)
  • Acum 13 ani (2008) Space Exploration Technologies Corporation, cunoscută ca SpaceX, companie privată din SUA dedicată realizării de vehicule pentru transportul în spațiul cosmic, a reușit să lanseze pe orbită stabilă primul său vehicul cosmic purtat de racheta purtătoare Falcon 1, un concept 100% original al companiei. Este o realizare tehnică remarcabilă, întrucât compania, înființată de co-fondatorul companiei PayPal, antreprenorul Elon Musk, este în întregime privată, spre deosebire de NASA, ESA sau alte organizații similare, care sunt agenții guvernamentale sau multi-guvernamentale 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvios Hariton Mărturisitorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– „Ziua Limbii Cehe”, prilejuieşte organizarea unor manifestări culturale în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii cehe şi în instituţiile de învăţământ în care se predă limba cehă ca limbă maternă

 

– 1847, 28.IX/10.X: S-a născut Gheorghe Dima, compozitor şi dirijor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1925)   

 

– 1861: S-a născut entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti); membru titular onorific al Academiei Române din 1930 (m. 1955) – 160 de ani

 

– 1876: A murit Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (n. 1812) – 145 de ani

 

– 1882: S-a născut Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; a scris şi numeroase eseuri de filosofia culturii şi estetică; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923) (m. 1927) 

 

– 1884, 28.IX/10.X: S-a născut entomologul de origine germană Wilhelm Karl Knechtel, fondatorul şcolii româneşti de entomologie agricolă; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1967)

 

– 1888: S-a născut compozitorul Emil Scarlat Skeletti (m. 1969)

 

– 1921: A murit Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (n. 1839) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut (la Hânceşti-Lăpuşna, azi în R. Moldova) prozatorul Chiril Tricolici (romane de factură poliţistă şi psihologică, precum şi romane pentru copii şi adolescenţi) (m. 2006)

 

– 1930: S-a născut Livia Rusz, ilustratoare de cărți pentru copii, de etnie maghiară (m. 2020)

 

– 1931: S-a născut Valeriu Râpeanu, eseist, critic şi istoric literar, editor, ziarist şi profesor – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Leonida Teodorescu, dramaturg, critic literar, romancier, poet şi traducător (din literatura rusă) (m. 1994)  

 

– 1939: S-a născut actorul Sorin Gheorghiu (m. 2008)

 

– 1951: A murit Petre P. Negulescu, istoric al filosofiei şi al culturii, profesor şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1936  (n. 1872) – 70 de ani

 

– 1966: A murit Ioan Christu Danielescu, compozitor, dirijor şi profesor (n. 1884) – 55 de ani

 

– 1987: A murit Aurel Gurghianu, poet, traducător şi publicist, asociat cu gruparea de la revista clujeană „Steaua” (n. 1924) 

 

– 2002: A murit pictorul Octavian Vişan (n. 1933)   

 

– 2004: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Comes (n. 1918)

 

– 2004: A murit Geo Dumitrescu, poet şi traducător; iniţiatorul şi conducătorul revistei „Albatros” (1941) şi al grupului omonim (1941-1943); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1920)

 

– 2006: A murit Virgil Ierunca (pseudonim al lui Virgil Untaru), eseist, critic literar, publicist şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio „Europa Liberă”; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti” (1990); soţul Monicăi Lovinescu (n. 1920) – 15 ani

 

– 2006, 28/29: A murit jurnalistul Dan Goanţă; după 1990 şi-a început cariera jurnalistică ca producător şi prezentator la Televiziunea Română; în 1992 a plecat la Londra, unde a lucrat, timp de şapte ani, ca producător, editor şi prezentator la Redacţia în limba română a BBC World Service; întors în ţară, a colaborat cu trustul de presă Media On (n. 1955) – 15 ani

 

– 2007: A murit Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (n. 1926)   

 

– 2012: A murit Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, eseist, prozator şi traducător (n. 1930) 

 

– 2014: A murit ÎPS Nicolae Corneanu, arhiepiscop al Timişoarei, mitropolit al Banatului (din 1962); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1923)

 

– 2018: A murit artistul, acrobatul şi comicul de circ Siminică (numele real Simion Avram); considerat cel mai celebru comic al artei Circului românesc (n. 1936)

 

– 2020: A murit geologul și profesorul Dan C. Jipa; membru corespondent al Academiei Române din 2014 (n. 1935) – 1 an

 

– 2020: A murit artistul plastic și profesorul de istorie Gigel Bîrliba (n. 1968) – 1 an

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Accesul Universal la Informaţie” a fost instituită printr-o decizie a celei de-a 38-a Conferinţe generale a UNESCO, la 17 noiembrie 2015; accesul la cunoaştere şi informaţie a fost întărit de către Conferinţa generală printr-o rezoluţie pe tema universalităţii internetului, fiind emisă de asemenea o recomandare pentru prezervarea şi accesul la patrimoniul documentar, inclusiv patrimoniul digital. Din 2016, în peste 20 de state au fost organizate pentru prima dată numeroase evenimente specifice, sub titulatura #AccessToInfoDay. NOTĂ: Până în 2015, la această dată era marcată, din 2002, „Ziua internaţională a dreptului de a şti”, la iniţiativa unei reţele de avocaţi specializaţi în libertatea de informare, membri ai asociaţiei internaţionale „Open Society Institute”

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei” (introdusă în calendarul OMS din 2007), marchează data la care a decedat (1895) savantul francez Louis Pasteur, pionier în domeniul microbiologiei. Rabia este o zoonoză determinată de transmiterea unui virus de la animal la om, în special prin muşcătură şi manifestată clinic ca encefalomielită acută, invariabil fatală la persoanele nevaccinate; aproximativ 55.000 de oameni decedează anual prin rabie (mai ales în Africa şi Asia); câinii reprezintă sursa de virus în 99% din decesele umane

 

– 1565: S-a născut poetul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (m. 1635)

 

– 1803: S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei romantice în literatura franceză (m. 1870)

 

– 1834: S-a născut dirijorul francez Charles Lamoureux (m. 1899)

 

– 1841: S-a născut Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (m. 1929) – 180 de ani

 

– 1852: S-a născut chimistul francez Henri Moissan; a descoperit fluorul (în 1886); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906 (m. 1907)   

 

– 1859: A murit geograful german Carl Ritter, unul dintre fondatorii geografiei moderne; a susţinut influenţa factorilor geografici în decursul istoriei, subliniind relaţiile acesteia cu factorul uman şi cu natura (n. 1779)

 

– 1870: S-a născut compozitorul francez Florent Schmitt (m. 1958)

 

– 1891: A murit scriitorul american Herman Melville (n. 1819) – 130 de ani

 

– 1895: A murit Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne; a elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imunologiei (n. 1822)

 

– 1899: A murit Giovanni Segantini, pictor simbolist italian (n. 1858)

 

– 1901: S-a născut Ed Sullivan (nume complet: Edward Vincent Sullivan), prezentator tv. și jurnalist sportiv american (m. 1974) – 120 de ani

 

– 1914: A murit Stevan Stojanović Mokranjac, compozitor, culegător de folclor, dirijor și profesor sârb; fondatorul muzicii corale în Serbia și unul dintre cei mai apreciați cronicari muzicali ai timpurilor sale (n. 1856)

 

– 1916: S-a născut actorul britanic de film Peter Finch (m. 1977) – 105 ani

 

– 1918: A murit Eduard von Keyserling, scriitor german, exponent al impresionismului (n. 1855)

 

– 1924: S-a născut actorul italian de film Marcello Mastroianni (m. 1996)

 

– 1930: S-a născut Immanuel Maurice Wallerstein politolog, istoriograf, sociolog și profesor american; unul dintre pionierii studiilor despre efectele mondializării; cunoscut pentru viziunea critică asupra capitalismului; cartea „The Modern World System”, publicată în 1974, cuprinde viziunea sa conform căreia sistemul lumii moderne este diferit de cel al imperiilor, prin controlul economic al unui centru dominant capitalist, exercitat asupra țărilor periferice (m. 2019)

 

– 1933: S-a născut actorul american Robert Hogan, cunoscut din peste 150 de producţii de film, teatru şi mai ales de televiziune, unde a jucat timp de şase decenii (m. 2021)

 

– 1934: S-a născut actriţa franceză de film Brigitte Bardot, fost sex-simbol al anilor ’60

 

– 1938: S-a născut cântăreţul american de muzică R&B şi soul Ben E. King (numele real: Benjamin Earl Nelson) (m. 2015)

 

– 1946: S-a născut Gérard Detourbet, specialist al industriei auto și matematician francez; a stat la baza modelului Dacia Logan, conceptul low-cost în cadrul grupului francez Renault (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1953: A murit astronomul american Edwin Powell Hubble; este considerat fondatorul astronomiei extragalactice; a dovedit, primul, că universul se extinde (n. 1889)

 

– 1960: S-a născut cântăreața pop-rock americană Jennifer Rush (nume la naștere: Heidi Stern)

 

– 1964: A murit actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (n. 1888)

 

– 1966: A murit André Breton, poet, prozator, editor şi critic francez; teoretician şi principal animator al mişcării suprarealiste (Manifestul suprarealismului/1924) (n. 1896) – 55 de ani

 

– 1968: S-a născut actriţa britanico-australiană Naomi Watts

 

– 1970: A murit John (Roderigo) Dos Passos, dramaturg, poet, jurnalist și traducător american de origine portugheză (n. 1896)

 

– 1978: A murit Papa Ioan Paul I (cardinalul italian Albino Luciani), care a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (26.VIII-28.IX.1978) (n. 1912)

 

– 1987: S-a născut Hilary Duff, actriţă si cântăreaţă americană 

 

– 1991: A murit compozitorul francez Eugène Bozza (n. 1905) – 30 de ani

 

– 1991: A murit Miles Davis, cântăreţ și compozitor de jazz, conducător de orchestră și trompetist american; a marcat timp de cinci decenii jazzul internaţional (n. 1926) – 30 de ani

 

– 1992: S-a născut actriţa americană Skye McCole Bartusiak (m. 2014) 

 

– 2003: A murit Elia Kazan (Elia Kazanjoglou), regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1909, la Istanbul, din părinţi greci)

 

– 2010: A murit Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (n. 1922)

 

– 2016: A murit Shimon Peres, om politic social-democrat israelian, preşedinte al Israelului (2007-2014); de mai multe ori ministru şi prim-ministru; Premiului Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu Yitzhak Rabin şi cu liderul palestinian Yasser Arafat, pentru Acordul de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993) (n. 1923, Polonia) – 5 ani

 

– 2019: A murit cântăreţul şi compozitorul mexican José José (nume real: José Rómulo Sosa Ortiz), figură emblematică a muzicii din America Latină (n. 1948)  

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 27 septembrie

Calendarul zilei – 27 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 27 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 27 septembrie 2021, 8:39

S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie

 

* Cu 147 de ani în urmă (1874) România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875 

* Se împlinesc 125 de ani (1896), de când, în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este „Clisura Dunării”

* Acum 112 ani (1909) avea loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, cel mai mare port maritim al României. Amenajări ale Portului Constanţa de la Marea Neagră începuseră încă din 1857. În acel an autorităţile turce au concesionat construirea Portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.”, iar Portul Constanţa a beneficiat, pentru prima dată, de amenajări şi dotări relativ moderne. La 16 octombrie 1896, a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a Portului Constanţa, lucrări care au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. În 1899, inginerul Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa. La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, în prezenţa regelui Carol I. La începutul secolului XX Portul Constanţa avea un dig de larg, de 1.377 m lungime, digul de Sud (1.497 m), cu farul roşu, danele de încărcare, mii de metri de cheiuri, silozuri, calea ferată ş.a. Suprafaţa platformei portuare era de 119 ha. În perioada 1941-1944 portul a primit destinaţie militară, fiind lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 a fost ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială au fost confiscate. Abia în anul 1961 s-a aprobat proiectul de extindere a portului. Tot atunci au început construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. La 17 noiembrie 2003, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a inaugurat cea mai importantă investiţie finalizată în ultimii ani, respectiv noul terminal de containere din Portul Constanţa Sud. În noiembrie 2005 s-a inaugurat şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro

* Acum 111 ani (1910), la invitaţia Ministerului de Război, aviatorul Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt, zburând  la o înălțime de 500 m, în 35 de miunte. Din acel moment România a devenit a doua ţară, după Franţa, care folosea avionul în scopuri militare. Inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu este creatorul primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882 – m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi) 

* În urmă cu 102 ani (1919) avea loc formarea unui guvern în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, principala sa misiune constând în organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria României întregite. Guvernul Arthur Văitoianu a fost consiliul de miniștri care a guvernat România în perioada 27 septembrie – 30 noiembrie 1919

* Tot cu 102 ani în urmă era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea corală „Cântarea României” – primul dirijor: Marcel Botez 

* Se împlinesc 95 de ani (1926), de când, la Paris, a avut loc primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor (27 sep. – 3 oct.)

* Acum 81 de ani, la data de 27 septembrie 1940, s-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia. A fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale  

* Cu 51 de ani în urmă (1970) era adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

* Acum 31 de ani (1990) România a ratificat, prin Legea nr. 18, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989, care a intrat în vigoare la 2.IX.1990

* În urmă cu 23 de ani (1998) a fost fondată compania Google, de către Larry Page şi Serghey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford. În scurt timp, Google a devenit cel mai folosit motor de căutare pe internet, iar în prezent numără miliarde de site-uri indexate. Numele Google reprezintă un joc de cuvinte, pornind de la cuvântul „googol”, un neologism inventat în anul 1938, care reprezintă cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: Cărturarul Antim Ivireanul, adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1690, ajunge stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708 – 1716); autor de scrieri didactico-morale, orator bisericesc, traducător a unor scrieri de cult, tipograf, caligraf, gravor, miniaturist şi sculptor; ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716). În septembrie 1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai). A fost canonizat ca sfânt de BOR în iunie 1992 (n.~1650/1660, în Iviria/Georgia de azi)

 

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1827, 27.IX/9.X: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877)

 

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

 

– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974)

 

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)

 

– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003)

 

– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985)

 

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013)

 

– 1936: S-a născut actorul Constantin Drăgănescu; activitate impresionantă în lumea filmului, apărând în peste 60 de filme și seriale (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut poetul și publicistul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2011

 

– 1947: S-a născut cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995); în anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (m. 2011)

 

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu (nume complet: Dumitru-Dorin Simion Prunariu), inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40″; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”; membru de onoare al Academiei Române din 2011

 

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist

 

– 1971: S-a născut Alexandru Szentmiklosi, arheolog, cercetător al Epocii Bronzului, fost șef al Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional al Banatului; a pus pe harta descoperirilor arheologice localitatea și cetatea Cornești, contemporană cu perioada Războiului Troian (m. 2019) – 50 de ani

 

– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu; era numită „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc” sau „Prinţesa cântecului popular românesc” (n. 1911)

 

– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929)

 

– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895)

 

– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012)

 

– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904)

 

– 1991: S-a născut Simona Halep, cea mai cunoscută prezență feminină în tenisul românesc; prima româncă din istorie care a câștigat Grand Slamul londonez; a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019; a realizat performanța de a se clasa timp de 7 ani în Top 10 al celor mai bune jucătoare de tenis – 30 de ani

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu; împreună cu poetul Florin Muscalu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1941) – 20 de ani

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar; a fost redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1943, la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova) – 20 de ani

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964) – 20 de ani

 

– 2016: A murit actorul Sebastian Papaiani (n. 1936) – 5 ani

 

– 2016: A murit sculptorul monumentalist Pavel Bucur (n. 1945) – 5 ani

 

– 2018: A murit Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor (n. 1943)

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Mondială a Turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970 a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

 

– 1389: S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (m. 1464)

 

– 1871: S-a născut scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru literatură în 1926 (m. 1936) – 150 de ani

 

– 1880: S-a născut violonistul francez Jacques Thibaud; împreună cu violoncelistul Pablo Casals şi pianistul Alfred Cortot au format un renumit trio, foarte bine apreciat atât de public, cât şi de critică (m. 1953, într-un accident de avion deasupra Alpilor, în timp ce se deplasa spre Japonia; vioara sa, un Stradivarius din 1720, a pierit odată cu el)

 

– 1882: A murit graficianul italian Amedeo (Domenico) Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (n. 1816, în Malta)   

 

– 1915: A murit Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (n. 1858)

 

– 1917: A murit Edgar Degas, pictor, grafician şi sculptor francez (n. 1834)   

 

– 1918: S-a născut Sir Martin Ryle, fizician şi radioastronom englez care a dezvoltat sisteme revoluţionare pentru telescoape radio şi le-a folosit pentru a localiza şi fotografia cu precizie surse slabe de unde radio. Ryle şi Antony Hewish au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1974, primul premiu Nobel acordat pentru merite în cercetarea astronomică (m. 1984)

 

– 1919: A murit soprana de origine italiană Adelina Patti; considerată una din cele mai mari cântăreaţe de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (n. 1843, la Madrid)

 

– 1921: S-a născut regizorul ungar de film Miklós Jancsó (m. 2014) – 100 de ani

 

– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck (n. 1854) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (m. 2010)   

 

– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012)

 

– 1925: S-a născut fiziologul britanic Sir Robert (Geoffrey) Edwards, considerat „părintele fertilizării in vitro”; împreună cu chirurgul Patrick Steptoe, Edwards a reşit în premieră concepţia prin intermediul fertilizării in vitro, ceea ce a dus la naşterea primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Brown, la 25 iulie 1978. Robert G. Edwards a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină pe 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială (m. 2013)

 

– 1932: S-a născut Yash Chopra, producător de film, regizor şi scenarist indian; supranumit „regele romantismului de la Bollywood” (m. 2012)   

 

– 1934: S-a născut actorul american Wilford Brimley; de-a lungul carierei, a colaborat cu regizori ca Ron Howard, Barry Levinson, Sydney Pollack şi John Carpenter și a jucat alături de actori precum Robert Redford, Jane Fonda, Michael Douglas, Paul Newman şi Tom Cruise (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut academicianul francez Jean-Loup Dabadie, scriitor, jurnalist, scenarist şi textier (m. 2020)

 

– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861)

 

– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor  

 

– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden

 

– 1961: A murit poeta și romanciera americană Hilda Doolittle (n. 1886) – 60 de ani

 

– 1972: S-a născut cântăreaţa americano-mexicană Lhasa (Lhasa de Sela), stabilită în ultimii ani ai vieţii în Canada (m. 2010)   

 

– 1984: S-a născut Avril Lavigne, cântăreaţă şi textieră canadiană

 

– 2003: A murit Donald O’Connor (nume complet: Donald David Dixon Ronald O’Connor), cântăreţ, dansator şi actor american de film (n. 1925)

 

– 2005: A murit Mary Lee Settle, scriitoare și profesoară americană; fondatoare a premiului PEN / Faulkner anual pentru ficțiune (în 1980), ca răspuns la ceea ce autoarea considera tendinţa de mercantilizare a premiilor din industria literară americană (n. 1918)

 

– 2012: A murit Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (n. 1917)  

 

– 2015: A murit regizorul britanic de film John Guillermin; a cunoscut succesul cu filme precum „Infernul din zgârie-nori” (1974) şi „King Kong” (1976) (n. 1925)

 

– 2015: A murit saxofonistul american Wilton Felder, renumit muzician de jazz (n. 1940)

 

– 2018: A murit chitaristul american Marty Balin (nume real: Martyn Jerel Buchwald), cofondator al grupului rock psihedelic „Jefferson Airplane”, celebru în anii 1960 ai secolului XX (n. 1942)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 26 septembrie

Calendarul zilei – 26 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 26 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 26 septembrie 2021, 9:11

S-a întâmplat într-o zi de 26 septembrie

* Acum 634 de ani (1387) Petru Muşat, domn al Moldovei (1375-1391), recunoaştea, la Lvov, suzeranitatea lui Vladislav al II-lea Jagello, mare cneaz al Lituaniei şi rege al Poloniei. Începea, astfel, rivalitatea ungaro-polonă pentru dominaţia asupra Moldovei

* Cu 186 de ani în urmă (1835) a avut loc, la Teatro San Carlo din Napoli, premiera operei „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti. Libretul (semnat de Salvatore Cammarano) este după romanul lui Walter Scott, „Mireasa lui Lammermoor”

* Acum 147 de ani (1874) a avut loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir („tragere la semn”), la care au participat membri ai Societăţii de tir din Ungaria (26.IX/8.X)

* Acum 114 ani (1907) Noua Zeelandă (colonie britanică din 1841) a obţinut statutul de dominion în cadrul imperiului britanic. La 11.XII.1931, prin Statutul de la Westminster, obţinea calitatea de membru cu drepturi depline în cadrul Commonwealth-ului

* În urmă cu 109 ani (1912) izbucnea Primul război balcanic (până la 17/30.V.1913) între Alianţa Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) şi Imperiul Otoman, încheiat prin victoria coaliţiei antiotomane. România s-a declarat neutră (26.IX/8.X)

* Cu 67 de ani în urmă (1954) a avut loc scufundarea feribotului comercial japonez „Toya Maru”, dezastru care a avut loc în portul Hakodate şi care s-a soldat cu 1.155 de morţi. Taifunul care a scufundat feribotul, în strâmtoarea Tsugaru, a fost botezat de autorităţile japoneze „Nr. 15”

* Acum 61 de ani, în data de 26 septembrie 1960, fostul preşedinte al Cubei, Fidel Castro (1926-2016), rostea cel mai lung discurs ţinut de un oficial în faţa Organizaţiei Naţiunilor Unite (a durat 4 ore şi 29 minute)

* Acum 58 de ani (1963) legaţia României din Viena a fost ridicată la rangul de ambasadă

* Se împlinesc 45 de ani (1976) de când autoturismul ARO 240, fabricat la Uzinele din Câmpulung, era distins cu Medalia de Aur la Târgul internaţional de la Zagreb

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când, în condiţiile desfăşurării celei de-a patra mineriade, guvernul condus de Petre Roman a demisionat

* Acum 23 de ani (1998) era semnat Acordul de constituire a Forţei Multinaţionale de Pace din Europa de Sud-Est, cu ocazia reuniunii de la Skopje a miniştrilor apărării din opt ţări sud-est europene (Turcia, Grecia, Italia, România, Bulgaria, Albania, Slovenia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), desfăşurate sub egida secretarului de stat american al apărării; au participat invitaţi din ţările membre ale NATO, reprezentanţi ai OSCE şi UE

* Se împlinesc 15 ani (2006) de la dezvelirea statuii generalului Charles de Gaulle, amplasată în piaţa cu acelaşi nume din Bucureşti

* Se împlinesc 5 ani (2016) de la semnarea Acordului final dintre guvernul columbian și gherilele FARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene). Negocierile de pace dintre guvern şi gherilele FARC au început la 16 octombrie 2012, la Oslo, şi din noiembrie 2012 au continuat la Havana. Venezuela, Chile, Cuba şi Norvegia s-au implicat activ în sprijinirea procesului de pace, salutat, de asemenea, de UE, SUA şi majoritatea ţărilor latino-americane. Potrivit Acordului general privind terminarea conflictului şi construirea unei păci stabile şi durabile, convenit de guvernul columbian şi de FARC, principalele subiecte de negociere au vizat: politica de dezvoltarea rurală; participarea foştilor combatanţi FARC la viaţa politică; traficul de droguri; drepturile victimelor; terminarea propriu-zisă a conflictului. Acordul final de pace a fost semnat la 26 septembrie 2016, dar el a înregistrat un vot negativ la referendumul din 2 octombrie 2016. Atât guvernul, cât şi liderii FARC şi-au exprimat voinţa pentru continuarea eforturilor în direcţia păcii. Negocierile au dus la semnarea unui nou Acord final, la 26 noiembrie 2016

 

Aniversări – Comemorări

 

– Mutarea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan; Sf. Voievod Neagoe Basarab (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Săvârşirea din viaţă a Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– „Ziua Satului Românesc”, stabilită în ultima duminică a lunii septembrie, prin Legea 44/2020, a fost iniţiată de deputatul PNL Florin Roman. Potrivit expunerii de motive, „Ziua satului românesc trebuie să fie o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu expoziţii, târguri tematice, conferinţe şi seminarii pe tema conservării, promovării şi dezvoltării străbunelor noastre aşezări rurale”

 

– 1881, 26.IX/8.X: S-a născut Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător; specialist în limbile clasice; s-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească; împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923); membru corespondent al Academiei Române din 1920 (m. 1926) – 140 de ani

 

– 1905: S-a născut geograful Tiberiu I. Morariu; studii de etnografie şi geografia populaţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1982)

 

– 1907: S-a născut Dan Botta, poet, eseist, dramaturg şi traducător (m. 1958)

 

– 1909: S-a născut Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (m. 1994)

 

– 1909: S-a născut Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător; arestat în 1952 (pentru activitate de presă îndreptată împotriva comunismului) şi condamnat la trei ani de muncă silnică, pe care-i ispăşeşte la Jilava şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (m. 2002)

 

– 1909: A murit Apcar Baltazar, pictor şi critic de artă român de origine armeană (n. 1880)

 

– 1914: S-a născut Ştefan Berceanu, medic şi dramaturg; specializat în hematologie şi imunopatologie, domenii în care a desfăşurat o activitate de pionierat, atât sub aspect fundamental, cât şi aplicativ; a avut şi preocupări literare, publicând mai multe eseuri, dar mai cu seamă piese de teatru; membru post-mortem al Academiei Române (ianuarie 1991) (m. 1990)

 

– 1920: S-a născut Nicolae Boboc, compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist şi profesor (m. 1999)

 

– 1928: S-a născut Nicolae Nedef (sau Nedeff), handbalist și antrenor; unul dintre cei mai titrați antrenori de handbal din lume (a câștigat șapte titluri de campion mondial la handbal dintre care trei cu echipa națională feminină, în 1956, 1960 și 1962, și patru cu echipa națională masculină, în 1961, 1964, 1970 și 1974, plus alte medalii la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice de vară) (m. 2017)

 

– 1947: S-a născut Ion M.[ihai] Dumitru, poet, prozator şi traducător („Antologia poeziei gruzine”, „Antologia poeziei chineze” ş. a.)

 

– 1950: S-a născut Dan Grecu, fost gimnast de performanţă, ulterior antrenor-coordonator al lotului naţional masculin de gimnastică, arbitru internaţional; vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică

 

– 1957: S-a născut Cleopatra Lorinţiu, poetă, prozatoare, scenaristă, autoare de literatură pentru copii, traducătoare, jurnalistă şi realizatoare de televiziune

 

– 1989: A murit muzicologul Ştefan Lakatoş (n. 1895)

 

– 1992: A murit Dan Duţescu, profesor şi traducător; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în limba şi literatura engleză din România (n. 1918)

 

– 1995: A murit pictorul Grigore Spirescu (n. 1922)

 

– 1998: A murit pictorul Ion Dumitriu (n. 1943)

 

– 2016: A murit muzicianul, comediantul, actorul şi scriitorul Ioan Gyuri Pascu; membru al grupului „Divertis” (1987-2007) (n. 1961) – 5 ani

 

 

Aniversări – Comemorări

 

 

– 1791: S-a născut Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (m. 1824) – 230 de ani

 

– 1843: S-a născut scriitorul australian Tom Collins (numele real: Joseph Furphy); considerat „părintele romanului australian” (m. 1912)

 

– 1877: S-a născut Alfred Cortot, pianist şi dirijor francez; împreună cu Jacques Thibaud şi Pablo Casals au fondat un trio de renume mondial (1905-1944) (m. 1962)

 

– 1886: S-a născut Sir Archibald Vivian Hill, fiziolog britanic; a cercetat mecanismul contracţiei musculare; Premiul Nobel pentru medicină pe 1922, împreună cu medicul german Otto Meyerhof; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 1977) – 135 de ani

 

– 1888: S-a născut T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii `20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1948 (m. 1965)

 

– 1889: S-a născut actorul rus de film Ivan Mosjukin, celebru june prim al cinematografului rus presovietic (m. 1939)

 

– 1889: S-a născut filosoful existenţialist german Martin Heidegger (m. 1976)

 

– 1891: S-a născut dirijorul francez Charles Münch (m. 1968) – 130 de ani

 

– 1892, 26.IX/8.X: S-a născut poeta rusă Marina Ţvetaeva (m. 1941)

 

– 1898: S-a născut George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american; a creat aşa-numitul jazz simfonic (m. 1937)

 

– 1919: S-a născut Aurora Matilde Camus, poetă spaniolă (m. 2012)

 

– 1930: S-a născut tenorul german Fritz Wunderlich (m. 1966)

 

– 1933: S-a născut actriţa americană Donna Douglas (născută Doris Smith) (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut scriitorul şi filosoful sârb Mihajlo Mihajlov, stabilit în SUA; la Belgrad a fost arestat de mai multe ori pentru convingerile sale politice (m. 2010)

 

– 1937: S-a născut producătorul american în cinematografie şi televiziune Jerry Weintraub (nume real: Jerome Charles Weintraub) (m. 2015)

 

– 1937: A murit Bessie Smith, cântăreaţă de blues (n. 1894)

 

– 1940: A murit (s-a sinucis) Walter Benjamin, scriitor, traducător, filosof şi critic literar german (n. 1892)

 

– 1945: S-a născut Bryan Ferry, vocalist, muzician şi compozitor britanic

 

– 1945: A murit (la New York) Béla Bartók, compozitor, pianist, muzicolog şi folclorist ungar; membru post-mortem din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1881)

 

– 1947: S-a născut cântăreaţa americană de muzică country Lynn Anderson (m. 2015)

 

– 1948: S-a născut Olivia Newton-John, cântăreaţă pop, compozitoare şi actriţă australiană de origine britanică

 

– 1956: S-a născut actrița americană Linda Hamilton – 65 de ani

 

– 1965: S-a născut Petro Oleksiiovici Poroşenko, om de afaceri ucrainean şi fost preşedinte al Ucrainei (7 iunie 2014 – 20 mai 2019); ministru al comerţului şi dezvoltării economice (2012), ministru al afacerilor externe al Ucrainei (2009-2010), membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Ucrainei (2007-2014); fondator al Partidului Regiunilor

 

– 1973: A murit actriţa italiană de film Anna Magnani (n. 1908)

 

– 1978: A murit fizicianul suedez Karl Siegbahn; cercetări şi descoperiri în spectroscopia radiaţiilor X; începând din 1937 cercetările sale s-au îndreptat spre fizica nucleară; Premiul Nobel pentru fizică pe 1924; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886). NOTĂ: Fiul său cel mai mic, Kai Siegbahn (n. 1918), a primit şi el, în 1981, Premiul Nobel pentru Fizică

 

– 1981: S-a născut Serena Jameka Williams, jucătoare profesionistă de tenis din SUA, fost lider mondial – 40 de ani

 

– 1990: A murit scriitorul italian Alberto Moravia (pe numele său adevărat Alberto Pincherle), unul din cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului al XX-lea (n. 1907)

 

– 1993: A murit scriitoarea americană de origine rusă Nina Berberova (n. 1901)

 

– 2003: A murit Robert Palmer, cântăreţ britanic (de soul, jazz, rock, pop şi blues) (n. 1949)

 

– 2005: A murit scriitoarea britanică Helen Cresswell (n. 1934)

 

– 2006: A murit jucătorul american de golf Byron Nelson (n. 1912) – 15 ani

 

– 2007: A murit violonista americană Dorothy Schwartz (n. 1913)

 

– 2008: A murit Paul Newman, actor şi regizor american de film (n. 1925)

 

– 2010: A murit actriţa americană de teatru şi film Gloria Stuart; cunoscută la Hollywood în anii ’30, redevenită celebră în 1997, când a jucat în filmul „Titanic”, în regia lui James Cameron (n. 1910)

 

– 2019: A murit Jacques Chirac, om politic francez, fost președinte al Franței (1995- 2007), prim-ministru (1974 – 1976 și 1986 – 1988), primar al Parisului (1977 – 1995) (n. 1932)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 25 septembrie

Calendarul zilei – 25 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 25 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 25 septembrie 2021, 7:05

S-a întâmplat într-o zi de 25 septembrie

* Se împlinesc 625 de ani (1396) de când s-a desfăşurat Bătălia de la Nicopole (azi oraş în nordul Bulgariei). Armatele coaliţiei antiotomane conduse de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, au fost înfrânte de oastea turcă condusă de sultanul Baiazid I (supranumit Trăsnetul). La această luptă a participat alături de cruciaţi şi un corp de oaste din Ţara Românească, condus de Mircea cel Bătrân

* În urmă cu 173 de ani (1848) apărea Decretul special privind trimiterea în exil a majorităţii conducătorilor Revoluţiei din Ţara Românească (25.IX/7.X)

* Se împlinesc 95 de ani (1926) de la semnarea, la Geneva, a Convenţiei internaţionale privind sclavia, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor și intrată în vigoare la data de 9.III.1927. România a ratificat-o la 1.IV.1931

* Cu 72 de ani în urmă (1949) era dat publicităţii un comunicat al Agenţiei sovietice de ştiri TASS în legătură cu experimentarea în URSS a bombei atomice

* Acum 67 de ani (1954) era emis un comunicat sovieto-român privind predarea de către URSS Guvernului României a cotei sovietice de participaţie în societăţile mixte (sovromurile), care-şi încheiau, astfel, oficial existenţa. Sovromurile au reprezentat o formă de spoliere economică a României între anii 1945 şi 1954

* În urmă cu 29 de ani (1992) a fost inaugurat oficial Canalul Rin-Main-Dunăre, la Freystadt (în apropiere de Nürnberg, Germania), după 70 de ani de studii, proiectare şi construcţie. Canalul este o parte componentă importantă a căii fluviale (de 3.500 km) care străbate Europa pe direcţia NV-SE şi care leagă oraşul Rotterdam, situat la Marea Nordului, de oraşul Constanţa, de la Marea Neagră, şi 15 ţări din centrul şi sud-estul Europei. Prin folosirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reducea practic la jumătate

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când s-a desfăşurat, la Bucureşti, în perioada 25 – 29 septembrie, cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. A fost primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Dăruirii”, marcată din 2019, la inițiativa senatorului Niculae Bădălău, în scopul organizării de programe și manifestări culturale, educative, artistice și de voluntariat, cu caracter social

 

– 1857: S-a născut juristul George Plopu, unul dintre cei mai buni specialişti români în drept urbarial şi composesoral; după 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiţiei din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1940)

 

– 1875: S-a născut Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România, medic obstretician și profesoară; medic militar în timpul Primului Război Mondial, cu merite deosebite în salvarea şi îngrijirea multor răniţi; soţia anatomistului şi antropologului Francisc I. Rainer, întemeietorul Institutului de Antropologie din România (m. 1950)

 

– 1880: S-a născut geologul Gheorghe Macovei; a elaborat studii fundamentale privind formarea zăcămintelor de petrol din România; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1969)

 

– 1881: S-a născut poetul Panait Cerna (m. 1913) – 140 de ani

 

– 1900: S-a născut (la Grenoble, Franţa) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (m. 1980, la Cluj-Napoca)

 

– 1913: S-a născut Maria Tănase, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară românească (m. 1963)

 

– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996)

 

– 1914: S-a născut Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist; fratele scriitorului Marius Mircu şi al matematicianului Solomon Marcus (m. 2007)

 

– 1920: S-a născut criticul și istoricul literar Dimitrie Vatamaniuc, reputat eminescolog, apărător şi promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina de Nord; membru de onoare al Academiei Române din 2001 (m. 2018)

 

– 1930: S-a născut Pop Simion, scriitor, jurnalist (reporter la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1955 şi 1958) şi diplomat (ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992) (m. 2008)

 

– 1936: S-a născut interpreta de muzică de muzică populară şi romanţe Ileana Sărăroiu (m. 1979) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Nicolae (Dinu) Mărgineanu, regizor, scenarist şi producător de film

 

– 1943: A murit Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (n. 1884)

 

– 1944: S-a născut Dorin Liviu Zaharia, muzician, compozitor, rocker & folksinger, poet, eseist şi filozof; autor al coloanei sonore a numeroase filme româneşti („Nunta de piatră”, „Duhul aurului”, „Tănase Scatiu” ş.a.) (m. 1987)

 

– 1948: S-a născut Ştefan Birtalan, legendă a handbalului românesc şi mondial, antrenor; desemnat de 3 ori cel mai bun jucător al lumii (1974, 1976, 1977)

 

– 1948: S-a născut Vasile Şirli, compozitor de muzică de teatru şi film şi producător de spectacole muzicale; stabilit (din 1986) la Paris; de la începutul anilor ’90 ai secolului XX este director muzical la Disneyland Paris

 

– 1951: S-a născut Cristiana Popescu Russu, artist vizual ceramist, curator şi manager; în 2011 a înfiinţat în Bucureşti, împreună cu un grup de ceramişti, Galeria Galateea, prima galerie de ceramică contemporană din România, galeria UAP, pe care o coordonează în prezent – 70 de ani

 

– 1983: A murit Ion Th. Ilea, poet şi prozator (n. 1908)

 

– 1987: S-a născut jucătoarea de tenis Monica Niculescu

 

– 2003: A murit pictoriţa Lidia Nancuischi (n. 1918)

 

– 2007: A murit cântăreaţa de muzică populară Elena Roizen (n. 1945)

 

– 2008: A murit Horaţiu Rădulescu, compozitor francez de origine română, considerat fondataor al aşa-numitei „muzici spectrale” (n. 1942)

 

– 2015: A murit Nicolae Purcărea, deținut politic în închisorile comuniste (peste 20 de ani), memorialist și unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri ai meşteşugului sculpturii în lemn, declarat „tezaur uman viu” (n. 1923)

 

– 2015: A murit Mircea Handoca, istoric literar, bibliograf, editor și profesor; cunoscut mai ales ca editor al operei lui Mircea Eliade (n. 1929)

 

– 2020: A murit soprana și profesoara Lucia Stănescu; stabilită în Italia, din 1977 (n. 1926) – 1 an

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– 1599: S-a născut sculptorul şi arhitectul italian Francesco Borromini; iniţial asistent al lui Bernini, Borromini a devenit unul dintre cei mai originali sculptori ai barocului (m. 1667)

 

– 1613: S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Muzeului Luvru din Paris (m. 1688)

 

– 1644: S-a născut astronomul danez Ole Rømer, cunoscut prin măsurarea cantitativă pentru prima dată a vitezei luminii (m. 1710)

 

– 1683: La această dată a fost botezat Jean-Philippe Rameau, compozitor şi teoretician francez (m. 1764)

 

– 1729: S-a născut Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (m. 1812)

 

– 1849: A murit Johann Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1804)

 

– 1866: S-a născut biologul american Thomas Hunt Morgan; după naturalistul austriac Gregor Johann Mendel, poate fi considerat ca fondator al geneticii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1933 (m. 1945) – 155 de ani

 

– 1881: S-a născut Lu Xun (nume real: Zhou Shuren), scriitor, critic şi teoretician literar, personalitate proeminentă a literaturii chineze a secolului al XX-lea (m. 1936) – 140 de ani

 

– 1897: S-a născut scriitorul american William Faulkner, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul al XX-lea; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949 (m. 1962)

 

– 1906: S-a născut compozitorul, pianistul şi profesorul rus Dmitri Şostakovici (m. 1975) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Eugen Suchoň, unul dintre cei mai importanţi compozitori slovaci ai secolului al XX-lea (m. 1993)

 

– 1920: S-a născut actorul, scenaristul şi regizorul rus de film Serghei Bondarciuk (m. 1994)

 

– 1927: S-a născut Sir Colin Davis, dirijor englez (m. 2013)

 

– 1932: S-a născut omul politic spaniol Adolfo Suárez (nume complet: Adolfo Suárez González, 1st duke of Suárez, grandee of Spain), primul premier al democraţiei spaniole (din 1975 până în 1981), după moartea dictatorului Franco. Cu sprijinul regelui Juan Carlos, Adolfo Suárez a reuşit să instaureze principiile democratice, fiind considerat, astăzi, unul dintre părinţii Spaniei moderne (m. 2014)

 

– 1933: A murit Paul Ehrenfest, fizician şi matematician austriac, devenit ulterior cetăţean olandez; a adus contribuţii majore în mecanica statistică şi mecanica cuantică, inclusiv teoria tranziţiilor de fază şi teorema Ehrenfest (n. 1880)

 

– 1942: S-a născut pianistul britanic de jazz John Taylor (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut actorul, producătorul și regizorul american de film Michael Douglas (pe numele său adevărat Michael Danielovitch)

 

– 1949: S-a născut regizorul spaniol Pedro Almodóvar

 

– 1952: S-a născut actorul, regizorul, producătorul, scenaristul american de film Christopher Reeve (a dat viaţă personajului Superman) (m. 2004)

 

– 1958: A murit Viktor Schauberger, silvicultor, naturalist, filosof, biotehnician și inventator austriac; a construit mai multe canale de flotaj pentru transportul lemnului și baraje în diverse țări europene; a dezvoltat tehnologii bazate pe implozie (implozia are la bază un vortex autoîntreținut care evoluează în mediu fluid); a conceput un motor cu implozie care a stat la baza conceperii aparatelor de zbor (discuri zburătoare) Repulsin și Propulsine, submarine biologice, sisteme de purificare a aerului și aparate de producere neconvențională a energiei electrice; supranumit „Magicianul apei”, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a realizat (n. 1885)

 

– 1961: S-a născut Heather Locklear, actriță și model american – 60 de ani

 

– 1964: S-a născut scriitorul spaniol Carlos Ruiz Zafón (m. 2020)

 

– 1968: S-a născut cântăreţul şi actorul american Will Smith

 

– 1969: S-a născut actriţa britanică de film Catherine Zeta-Jones; soţia actorului american de film Michael Douglas

 

– 1969: A murit fizicianul elveţian Paul Scherrer; a avut o influenţă decisivă în dezvoltarea cercetărilor legate de fisiune şi tehnologie nucleară; membru de onoare străin al Academiei Române (1947) (n. 1890)

 

– 1970: A murit scriitorul german Erich Maria Remarque; unul dintre cei mai populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea (n. 1898)

 

– 1987: A murit actriţa americană de film Mary Astor (n. 1906)

 

– 1991: A murit Nikolaus „Klaus” Barbie, lider nazist, șeful Gestapo-ului din Lyon (Franța); cunoscut sub numele de „măcelarul din Lyon” pentru că a torturat personal prizonierii Gestapo – în primul rând evrei și membri ai Rezistenței franceze – în timp ce se afla la Lyon, sub regimul colaborator Vichy (n. 1913) – 30 de ani

 

– 1994: A murit sociologul britanic Mark Alexander Abrams (n. 1906)

 

– 1997: A murit compozitorul francez Jean Françaix (n. 1912)

 

– 2003: A murit Franco Modigliani, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1985 (n. 1918)

 

– 2003: A murit Edward Wadie Said, activist politic, teoretician al literaturii, critic literar, profesor palestinian american; unul dintre cei mai vehemenți apărători ai drepturilor poporului palestinian și susținători ai creării unui stat Palestinian independent (n. 1935)

 

– 2009: A murit pianista spaniolă Alicia de Larrocha (n. 1923)

 

– 2011: A murit Wangari Maathai, militantă ecologistă din Kenya (a iniţiat acţiunea de a planta copaci în ţară – ca parte a luptei împotriva eroziunii solului, pentru lemne de foc, dar şi pentru a crea locuri de muncă pentru femei), politician, profesor universitar, avocat pentru drepturile omului, preşedinte al Mişcării Centura Verde (fondate în 1977), una dintre cele mai respectate femei de pe continent; a devenit, în 2004, prima femeie de origine africană distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace (n. 1940) – 10 ani

 

– 2012: A murit cântăreţul american Andy Williams (n. 1927)

 

– 2020: A murit S.P. Balasubrahmanyam (poreclit SBP sau Balu), cântăreţ, muzician, compozitor, regizor muzical, prezentator de televiziune, producător de film, artist de dublare și actor indian; a fost foarte popular în ţara sa şi foarte prolific, cu circa 40.000 de cântece la activ, în 16 dialecte indiene (n. 1946) – 1 an

 

– 2020: A murit regizorul, producătorul de film și scenaristul sârb Goran Paskaljević (n. 1947) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 24 septembrie

Calendarul zilei – 24 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 24 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 24 septembrie 2021, 9:06

S-a întâmplat într-o zi de 24 septembrie

* Se împlinesc 115 ani (1906), de când, la această dată, o stâncă misterioasă cunoscută sub numele de „Turnul Diavolului” („Devils Tower”), situată în nord-estul statului Wyoming, a fost decretată de preşedintele Theodore Roosevelt primul monument naţional din Statele Unite ale Americii. Înălţimea sa este de peste 385 metri (comparabilă cu înălţimea clădirii Empire State Building, care este de aproximativ 381 metri fără turlă). Se pare că stânca s-a format acum 65 de milioane de ani ca urmare a activității vulcanice

* Se împlinesc 80 de ani (1941) de când URSS a aderat la „Carta Atlanticului”. Dată publicităţii la 14.VIII.1941, Carta, semnată de preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, şi de primul ministru britanic, Winston Churchill (în urma unei întrevederi la bordul navei „Prince of  Wales”, în Golful Argentina din Newfoundland), stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului

* În urmă cu 64 de ani (1957), la Barcelona (Spania), era inaugurat cel mai mare stadion din Europa, Camp Nou. Cu o capacitate de 98.787 de locuri, stadionul este terenul propriu al echipei FC Barcelona

* Acum 51 de ani (1970) a fost adusă pe Pământ prima mostră de sol lunar de capsula de întoarcere a staţiei automate „Luna-16″, aparţinând URSS

* Se împlinesc 30 de ani (1991), între 24 şi 28 septembrie, minerii de la Vulcan, nemulţumiţi de cum se rezolvase un conflict de muncă, au intrat în grevă şi au solicitat prezenţa primului ministru în Valea Jiului, pentru a relua negocierile. Refuzaţi de premier, minerii, în frunte cu Miron Cozma, au decis deplasarea în Capitală. S-a produs, astfel, o nouă mineriadă (a patra), în timpul căreia a fost luat cu asalt sediul Guvernului (25-26 septembrie), cerându-se demisia Cabinetului Petre Roman (fapt anunţat pe 26 septembrie, la prânz, de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei). În după amiaza aceleiaşi zile, minerii pătrund în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, unde cer demisia preşedintelui Ion Iliescu şi satisfacerea tuturor revendicărilor. Au fost atacate Televiziunea (26 septembrie, seara) şi Palatul Cotroceni (27 septembrie), cu intenţia de a-l obliga pe Ion Iliescu să demisioneze. După consultări cu liderii partidelor politice, preşedintele Iliescu are o întrevedere cu Cozma (27 septembrie). A fost semnat un comunicat, minerii se declară satisfăcuţi şi începe evacuarea lor din Bucureşti (operaţiunea prelungindu-se şi a doua zi, 28 septembrie)

* Acum 29 de ani (1992) intra în vigoare Legea nr. 102/1992, privind noua stemă a României şi noul sigiliu al statului, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 236. Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic. Sigiliul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor statului. La data de 8 iunie 2016, proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la data de 12 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege. Legea nr. 146/2016 prevede că Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate, după cum prevede actul normativ, prin readucerea coroanei pe capul acvilei. Autorităţile publice au fost obligate, conform Legii nr. 146/2016, să înlocuiască stemele şi sigiliile cu noile modele până la finele anului 2018. Până atunci, cele două modele de stemă şi sigiliu au putut fi folosite în paralel

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Libertății de Mișcare” este sărbătorită din 2015 de companiile de transport de sub tutela Ministerului Transporturilor

 

– „Ziua Wörner – Ziua Parteneriatului pentru Pace”, marcată, din 1996 ( – 25 de ani), la propunerea „Asociaţiei Manfred Wörner” din România, în ziua de naştere a fostului secretar general al NATO (1934-1994). NOTĂ: Manfred Wörner, om politic german, secretar general al Alianţei Nord-Atlantice între anii 1988 şi 1994, a fost un avocat al extinderii NATO spre centrul şi estul continentului european (N.R.)

 

– 1916: S-a născut compozitorul de muzică uşoară, dirijorul şi pianistul Aurel Giroveanu (m. 2001) – 105 ani

 

– 1936: S-a născut matematicianul Ioan Cuculescu; membru corespondent al Academiei Române din 2001 – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut prozatorul Corneliu Omescu (m. 2001) – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut Emil Simon, dirijor, compozitor şi profesor (m. 2014) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Lucia Hossu-Longin, jurnalistă, regizoare și realizatoare de televiziune, scriitoare; redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1976 şi 1978, apoi redactor la Televiziunea Română; din 1991 a început, la TVR, realizarea „Memorialului Durerii”, serial documentar consacrat spaţiului concentraţionar românesc şi rezistenţei românilor în faţa comunismului, care a ajuns la peste 200 de episoade difuzate, pentru care a obţinut numeroase premii – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut pianstul, organistul şi clavecinistul Nicolae Licareţ; director artistic al Filarmonicii ”George Enescu” (din 1991) (m. 2016)

 

– 1948: S-a născut Adrian Bejan, inginer mecanic și profesor american originar din România; cunoscut pentru contribuţiile din domeniul termodinamicii şi ca autor al teoriei constructale privind proiectarea şi evoluţia în natură; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2011; distins în anul 2017 cu Medalia „Benjamin Franklin”, a prestigiosului Institut Franklin, fondat în 1824

 

– 1967: A murit Mihail Sevastos, memorialist, poet şi traducător (în special din literatura rusă) (n. 1892)

 

– 1977: A murit economistul, omul politic şi profesorul Victor Slăvescu; lucrări în domeniul economiei politice, istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1891)

 

– 1986: A murit pictorul Vlad Florescu (n. 1923) – 35 de ani

 

– 1989: A murit poetul Sergiu Filerot (pseudonimul lui Gheorghe Niculescu); membru al grupării „Albatros”, colaborator, alături de Geo Dumitrescu, Marin Preda, Şt. Popescu ş.a., la placheta colectivă „Sârmă ghimpată”, interzisă de cenzura antonesciană (1942); trimis în faţa Curţii Marţiale din Bucureşti sub acuzaţia de defetism, riscă pedeapsa cu moartea, comutată la zece ani de închisoare datorită intervenţiei unor intelectuali antifascişti (dr. Bagdasar, avocatul Avram Bunaciu); eliberat la 23.VIII.1944 (n. 1921)

 

– 1989: A murit Paul Georgescu, prozator, romancier, eseist, jurnalist şi critic literar (n. 1923)

 

– 1994: A murit Grigore Popa, poet, eseist şi filosof (n. 1910)

 

– 1998: A murit Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar (n. 1920)

 

– 2008: A murit prozatorul Eugen Teodoru (n. 1924). NOTĂ: Site-ul www.romlit.ro menţionează ca an al naşterii 1922

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– Ziua naţională a Republicii Guineea Bissau; aniversarea proclamării independenţei – 1973

 

– 1541: A murit elveţianul Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic (a introdus în tratament medicamente chimice, devenind precursorul iatrochimiei), „magician” şi filosof al naturii; una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii (n. 1493) – 480 de ani

 

– 1605: S-a născut Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (m. 1672)

 

– 1813: A murit compozitorul francez Modeste Grétry (n. 1741)

 

– 1896: S-a născut scriitorul american Francis Scott Fitzgerald; cunoscut datorită romanului-cult „Marele Gatsby” (m. 1940) – 125 de ani

 

– 1904: A murit Niels Ryberg Finsen, medic şi om de ştiinţă danez, originar din Insulele Feroe; pentru tratamentul unor boli ca lupus vulgaris a promovat utilizarea radiaţiei luminoase pentru care i s-a decernat, în 1903, Premiul Nobel pentru Medicină (n. 1860)

 

– 1910: S-a născut dramaturgul chinez Cao Yu (pseudonimul lui Wan Jiabao) (m. 1996)

 

– 1922: S-a născut baritonul italian Ettore Bastianini (m. 1967)

 

– 1930: S-a născut John Watts Young, astronaut, ofițer de marină și aviator naval, pilot de încercare și inginer aeronautic american; considerat pionier al programului spațial, a zburat în prima misiune Gemini, iar în 1969 a fost prima persoană care a orbitat singură în jurul Lunii în misiunea Apollo 10; a zburat de șase ori în spațiu pe parcursul a 42 de ani de serviciu în cadrul NASA (m. 2018)

 

– 1936: S-a născut Jim Henson (nume complet: James Maury Henson), păpușar, regizor de film, actor, producător de televiziune şi scenarist american; creatorul păpușilor Muppets; a realizat primul spectacol (1969) cu păpuşile Muppets şi serialul de televiziune „The Muppets Show” (1976-1981) (m. 1990) – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut Antonio Tabucchi, scriitor şi traducător italian; bun cunoscător al limbii portugheze, l-a tradus în italiană pe Fernando Pessoa (m. 2012, la Lisabona)

 

– 1945: A murit fizicianul german Hans Geiger; împreună cu Ernest Rutheford, a elaborat o metodă de punere în evidenţă a particulelor alfa; a inventat (în 1913) un contor de particule (pentru radiaţiile beta şi gama), pe care l-a perfecţionat (în 1928) cu Walther Müller (contorul Geiger-Müller) (n. 1882)

 

– 1948: S-a născut actorul american de film Phil Hartman (m. 1998)

 

– 1973: A murit Josué de Castro, medic, sociolog şi economist brazilian; autorul celebrei lucrări „Geografia foamei” (1946), una dintr-o lungă serie de lucrări abordând probleme grave atât pentru ţara sa, cât şi pentru alte zone ale globului – sărăcia şi malnutriţia; preşedinte al FAO (1952-1956); ambasador al Braziliei la Naţiunile Unite, la Geneva (1962-1964); după lovitura de stat militară din martie 1964 se va stabili la Paris, unde va înfiinţa (1965) Centrul Internaţional pentru Dezvoltare (CID), al cărui preşedinte va fi până la sfârşitul vieţii (n. 1908)

 

– 2004: A murit scriitoarea franceză Françoise Sagan; a făcut parte din curentul denumit „Nouvelle Vague” (n. 1935)

 

– 2005: A murit Tommy Bond, actor american (n. 1926)

 

– 2013: A murit medicul oncolog şi fizicianul francez Maurice Tubiana, promotor al radioterapiei, specialist în radiologie şi radiobiologie de talie mondială (n. 1920, în Algeria)

 

– 2016: A murit acordeonistul american Buckwheat Zydeco (numele real: Stanley Joseph Dural Jr); contribuţie la dezvoltarea genului muzical zydeco, specific comunităţilor afro-americane din sudul statului Louisiana (n. 1947) – 5 ani

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 23 septembrie

Calendarul zilei – 23 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 23 septembrie 2021, 8:40

S-a întâmplat într-o zi de 23 septembrie

 

* Acum 576 de ani (1445) a fost menţionată documentar pentru prima dată localitatea Galați, în uricul dat Mănăstirii Humorului de Ştefan Voevod, fiul lui Alexandru cel Bun

 

* Se împlinesc 635 de ani (1386) de când începea domnia lui Mircea cel Bătrân (până la 31 ianuarie 1418, data morții sale). Fiu al voievodului Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron, în timpul domniei sale, Ţara Românească a avut cea mai mare întindere şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei. Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa

 

* Cu 108 ani în urmă (1913) aviatorul francez Roland Garros (1888-1918) a realizat prima traversare a Mării Mediterane, de la Saint Raphael la Bizerta (Tunisia), într-un avion monoplan

 

* În urmă cu 112 ani (1909) era publicat în premieră romanul „Fantoma de la operă”, semnat de scriitorul francez Gaston Leroux

 

* Acum 98 de ani (1923) era adoptată Legea pentru organizarea învăţământului silvic, cu trei grade: inferior, mediu şi superior

 

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Parlamentul de la Erevan adopta, în urma referendumului din 21.IX.1991, proclamaţia oficială a independenţei de stat a Armeniei

 

* Cu 9 ani în urmă (2012), între 23 şi 29 septembrie, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – „RadiRo”, organizat de Radio România

 

Aniversări – Comemorări

 

– Conceperea Sf. Profet Ioan Botezătorul (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Pius din Pietrelcina (Padre Pio), preot (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1872: S-a născut prozatorul, ziaristul şi editorul Alexandru Cazaban (m. 1966). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 6.X.1872

 

– 1884: S-a născut Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist; s-a remarcat ca editor de izvoare slavo-române; autor a numeroase monografii istorice despre sate moldoveneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1953)

 

– 1898: S-a născut Alfred Margul Sperber, poet, publicist şi traducător de limbă germană din România (m. 1967)

 

– 1902: S-a născut Ion Gheorghe Maurer, jurist şi om politic comunist; fost preşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965; 1969-1974); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 2000)

 

– 1920: A murit inginerul agronom Constantin Robescu; în 1870 a înfiinţat, împreună cu Petre. S. Aurelian, „Revista ştiinţifică”, în care a publicat numeroase articole de silvicultură; unul dintre fondatorii (1883) „Şcolii Speciale de Silvicultură” din Bucureşti; între anii 1895 şi 1899 a fost primar al Bucureştiului; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1839)

 

– 1922: A murit Dimitrie Vulpian, folclorist şi flautist concertist (n. 1848)

 

– 1935: S-a născut (la Haifa din părinți români, venit în România în 1938) David Esrig, regizor de teatru, scenarist, profesor, realizator de emisiuni tv; stabilit în Germania în 1973, a devenit un nume important în teatrul european; a înfiinţat, în 1993, Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Burghausen, unde îşi desfăşoară şi în prezent activitatea

 

– 1941: S-a născut Sofia Vicoveanca (numele real: Sofia Micu) cântăreaţă de muzică populară, poetă şi actriţă – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut actorul George Mihăiţă, director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (din 2002)

 

– 1950: S-a născut actorul de teatru şi film Şerban Ionescu (m. 2012)

 

– 1951: S-a născut biologul şi profesorul universitar Octavian Popescu; specialist în biologie celulară și moleculară; membru titular al Academiei Române din 2010 – 70 de ani

 

– 1951: S-a născut pictorul Marcel Bejgu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – 70 de ani

 

– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)

 

– 1967: A murit inginerul electromecanic Ştefan Nădăşan; întemeietorul şcolii româneşti de încercarea materialelor; a contribuit la îmbunătăţirea fontelor şi a adus importante inovaţii în sudura metalelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1963-1966) (n. 1901)

 

– 2000: A murit scriitorul Costache Olăreanu (n. 1929)

 

– 2009: A murit ceteraşul Ioan Covaci, supranumit de publicul german „Paganini”; membru al grupului vocal-instrumental maramureşean „Iza” (n. 1939)

 

– 2013: A murit Geo Saizescu, regizor de film, scenarist, actor şi profesor universitar; considerat maestrul filmului de comedie românesc (n. 1932)

 

Aniversări – Comemorări-Externe

 

– Ziua naţională a Regatului Arabiei Saudite; aniversarea întemeierii regatului saudit – 1932

 

– 480 î.Hr: S-a născut Euripide, poet tragic grec; alături de Eschil şi Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeţilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice (m. 406 î.Hr.)

 

– 63 î.Hr: S-a născut Gaius Iulius Caesar Octavianus Augustus (nume la naştere: Gaius Octavius), primul împărat din istoria Romei antice (anii de domnie: 27 î.H.- 14 d.H). A fost unul din cele mai mari genii administrative din istorie; uriaşa muncă de reorganizare pe care a făcut-o în fiecare domeniu al vieţii romane şi pe tot cuprinsul imperiului a transformat decadenta republică într-un regim monarhic ce avea să dureze multe secole de atunci încolo şi a creat o pace romană durabilă, bazată pe comunicaţii eficiente şi un comerţ înfloritor (m. 14 d.Hr.)

 

– 1666: A murit arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (n. 1598) – 355 de ani

 

– 1835: A murit compozitorul italian Vincenzo Bellini (n. 1801)

 

– 1836: A murit mezzo-soprana spaniolă Maria Malibran (n. 1808) – 185 de ani

 

– 1856: S-a născut Karl Krumbacher, istoric şi filolog german; profesor de filologie greacă la Universitatea din Munchen, a fost titularul primei catedre de filologie bizantină din lume; în 1892 a pus bazele primei reviste de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (m. 1909) – 165 de ani

 

– 1861: S-a născut Robert Bosch, industriaş şi filantrop german; a înfiinţat în 1886, la Stuttgart, „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică”, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni Compania internaţională Bosch, un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii; cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate (m. 1942) – 160 de ani

 

– 1865: S-a născut pictoriţa franceză Suzanne Valadon; mama pictorului Maurice Utrillo (m. 1938)

 

– 1870: A murit scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei romantice în literatura franceză (n. 1803)

 

– 1871: S-a născut Frantisek Kupka, pictor şi grafician ceh, stabilit la Paris (m. 1957) – 150 de ani

 

– 1889: S-a născut Walter Lippmann, ziarist şi politolog american; a contribuit la definirea tendinţelor neoliberalismului în economie (m. 1974)

 

– 1889: A murit prozatorul englez Wilkie Collins, considerat precursor al romanului polițist (n. 1824)

 

– 1896: S-a născut (în Rusia) arhimandritul Sofronie Saharov (cunoscut şi ca Stareţul Sofronie de la Essex), duhovnic, iconograf, autor liturgic, scriitor și misionar; a fost ucenicul şi biograful Sf. Siluan Athonitul, precum şi cel ce a compilat şi îngrijit scrierile Sf. Siluan; a întemeiat Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia; Patriarhia Ecumenică l-a canonizat în 2019, prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă fiind la 11 iulie (m. 1993) – 125 de ani

 

– 1897: S-a născut Paul Delvaux, pictor suprarealist belgian (m. 1994)

 

– 1899: S-a născut Louise Nevelson, pictoriţă şi sculptoriţă americană de origine ucraineană (m. 1988)

 

– 1901: S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh; Premiul Nobel pentru literatură pe 1984 (m. 1986) – 120 de ani

 

– 1915: S-a născut Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994 împreună cu Bertram Brockhouse pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (m. 2001)

 

– 1916: S-a născut Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat Creştin); răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roşii” la 16.III.1978 (m. 1978, asasinat) – 105 ani

 

– 1918: A murit lingvistul francez Auguste Picot; între anii 1866-1869 a fost secretar al domnitorului Carol I; bun cunoscător al ţării noastre, a făcut cunoscut peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889, a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1844)

 

– 1920: S-a născut Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (m. 2014)

 

– 1924: S-a născut actorul Jean Piat, o adevărată legendă a teatrului francez (m. 2018)

 

– 1925: S-a născut inginerul electrician american George Laurer; a jucat un rol major, în cadrul echipei de cercetare de la la IBM, la elaborarea Codului Universal al Produselor (codul de bare), care a schimbat „faţa” comerţului mondial; primul obiect din lume care a fost scanat cu ajutorul codului de bare, pe 26 iunie 1974 în Ohio, a fost un pachet de gumă de mestecat cu aromă de fructe (m. 2019)

 

– 1926: S-a născut John Coltrane, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 1967) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 2004)

 

– 1933: S-a născut jurnalistul şi scriitorul belgian Yvon Toussaint (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut scriitorul suedez Per Olov Enquist; a semnat peste douăzeci de romane (traduse în peste 25 de limbi) şi piese de teatru şi a fost recompensat cu numeroase premii literare; unul dintre cei mai valoroşi scriitori suedezi din a doua jumătate a secolului al XX-lea (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut (la Viena) actriţa franco-germană de film Romy Schneider (nume la naştere: Rosemarie Magdalena Albach) (m. 1982)

 

– 1939: A murit psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (n. 1856)

 

– 1940: S-a născut cântăreţul, instrumentistul şi compozitorul Mohammad-Reza Shajarian, un reper al muzicii tradiţionale şi clasice iraniene (m. 2020)

 

– 1943: S-a născut interpretul spaniol Julio Iglesias, considerat ca fiind artistul latino cu cele mai multe discuri vândute din toate timpurile

 

– 1949: S-a născut cantautorul şi compozitorul american Bruce Springsteen

 

– 1956: S-a născut atacantul italian Paolo Rossi, unul dintre cei mai prolifici fotbalişti din istorie (m. 2020) – 65 de ani

 

– 1958: A murit tenorul american de origine britanică Alfred Piccaver (n. 1884)

 

– 1963: S-a născut (în Egipt, din părinți greci) Alex Proyas, regizor, producător, scenarist, director de imagine, actor și compozitor australian

 

– 1970: A murit actorul şi cântăreţul francez Bourvil (pseudonimul lui André Robert Raimbourg) (n. 1917)

 

– 1973: A murit Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto), poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1971 (n. 1904)

 

– 1987: A murit pianistul englez Louis Kentner (n. 1905)

 

– 1987: A murit regizorul american de film Bob Fosse; de profesie dansator şi coregraf, a realizat exclusiv filme muzicale (n. 1927)

 

– 2005: A murit Ada Zevin, artistă plastică basarabeană (n. 1918)

 

– 2006: A murit Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (n. 1939) – 15 ani

 

– 2011: A murit cercetătorul şi ginecologul australian Carl (Edwin Carlyle) Wood, „părintele” primei sarcini realizate prin fecundare in vitro, în 1973, şi al primului bebeluş creat în eprubetă dintr-un embrion congelat, în 1983 (n. 1929) – 10 ani

 

– 2013: A murit botanistul și limnologul american Ruth (Myrtle) Patrick (n. 1907)

 

– 2013: A murit poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (n. 1924)

 

– 2018: A murit Charles Kuen Kao, fizician și inginer electronist britanic de origine chineză; Premiul Nobel pentru fizică pe 2009, împreună cu cercetătorii americani Willard S. Boyle şi George E. Smith, pentru descoperirile în domeniul transmiterii luminii prin fibre optice, respectiv pentru inventarea senzorului CCD (charge coupled device) (n. 1933)

 

– 2018: A murit Gary Kurtz, producătorul american de film; a realizat primele două filme din seria „Star Wars” (n. 1940)

 

– 2020: A murit Juliette Greco, una dintre cele mai apreciate cântărețe franceze; a preluat statutul de „mare doamnă a cântecului francez de la Edith Piaf” (n. 1927) – 1 an

 

– 2020: A murit Sir Harold Evans, jurnalist, editor și scriitor britanic-american; legendă a jurnalismului de investigaţie; una dintre cele mai influente figuri media ale generației sale, cunoscut mai ales pentru că a condus redacţia publicaţiei britanice „The Sunday Times” (1967 – 1981) (n. 1928) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 22 septembrie

Calendarul zilei – 22 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 22 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 22 septembrie 2021, 7:15

S-a întâmplat într-o zi de 22 septembrie

* Se împlinesc 695 de ani (1326) de când a fost consemnată cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, dată la care Carol Robert i-a dăruit lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului

* Cu 522 de ani în urmă (1499) a luat sfârșit Războiul Suab (sau „Războiul elvețian”, început în luna ianuarie a aceluiași an), conflict militar între „Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg, sprijinită de „Liga Suabă”, prin semnarea tratatului de la Basel, tratat care dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne

* În urmă cu 229 de ani (1792) Convenţia Naţională vota (în prima sa reuniune) abolirea monarhiei în Franţa şi proclamarea primei Republici. În aceeaşi sesiune s-a mai adoptat şi decretul privind laicizarea stării civile, primul pas al despărţirii bisericii de stat

* Acum 153 de ani (1868) apărea Legea pentru construirea şi exploatarea unei reţele de căi ferate în România (22.IX/4.X)

* Acum 152 de ani (1869), la Teatrul Național din München, a avut loc premiera mondială a operei „Aurul Rinului”, prima din tetralogia „Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner. Premiera operei ca parte a întregii tetralogii a avut loc la 13 august 1876 la Festspielhaus în Bayreuth, Germania

* Cu 117 ani în urmă (1904) a avut loc primul raliu românesc, pe ruta Bucureşti-Giurgiu şi retur, organizat de Automobil Clubul Român, la care au participat şase echipaje, printre concurenţi aflându-se prinţul George Valentin Bibescu şi soţia sa, Marhta Bibescu, Leon Leonida, Alexandru Darvari ş.a. Mulți ani această cursă a fost considerată prima competiție automobilistică din România, dar documente de arhivă atestă faptul că ea a fost precedată de cel puțin o altă cursă organizată pe un circuit stradal în București, unde la acea dată circulau aproximativ 70 de automobile. La cursă s-au înscris nouă echipaje, dar au luat startul numai șase: George-Valentin Bibescu / Marta Bibescu – Mercedes, Alexandru Prager – Oldsmobile, Leon Leonida – Mercedes, C. Vidal – Gobron, N. Niculescu Iarca – Cudell, Alexandru Darvari – Fiat. Primii sosiți la Giurgiu au fost Bibescu și Leonida, care au parcurs traseul de 63 de km în 58 de minute, urmați de Vidal (113 minute), Niculescu Iarca (120’), Darvari și Prager (152’). După o pauză de trei ore s-a dat startul pe traseul de retur, doar patru echipaje terminând cursa. Câștigătorul cursei, George Valentin Bibescu, a realizat o medie orară de 66 km/h parcurgând traseul în 108 minute, urmat de Leon Leonida, cu media de 63 km/h (120 de minute)

* Acum 93 de ani (1928) România a ratificat Convenţia sanitară internaţională de la Paris, încheiată la 21.VI.1926

* Cu 63 de ani în urmă (1958) avea loc premiera românească a tragediei lirice „Oedipe” de George Enescu (pe libretul lui Edmond Fleg), la Opera Română din Bucureşti; dirijor – Constantin Silvestri. Premiera absolută a operei a avut loc la 13.III.1936, la Opera Mare din Paris

* În urmă cu 41 de ani (1980) începea războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic). Războiul a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. Războiul s-a încheiat cu acceptarea de ambele părți a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 598. A durat câteva săptămâni ca Iranul să părăsească tot teritoriul ocupat pentru a respecta granițele de dinainte de război, stabilite în 1975 prin Acordul de la Alger. Ultimul schimb de prizonieri de război a avut loc în anul 2003

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1768: A murit (în exil, la Roma) cărturarul iluminist Ioan Inocenţiu Micu (Klein); în calitate de episcop greco-catolic (1729-1751), a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică; nesfârşitele sale demersuri personale, petiţii, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, la Dietă şi la Curte, l-au făcut, în cele din urmă, indezirabil; chemat la Viena, în 1744, şi pus sub acuzare, a luat drumul Romei, de unde nu i s-a mai permis să se întoarcă în ţară; programul său politic a indicat şi sarcinile Şcolii Ardelene (n. 1692, după alte surse, în 1700). NOTĂ: La 2.VIII.1997 a fost adusă la Blaj (de la Roma) racla cu osemintele episcopului şi depusă în Catedrala Unită „Sf. Trei Ierarhi”; reînhumarea a avut loc la 19.X.1997, în aceeaşi biserică, ctitorie a sa

 

– 1831: S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog; autorul primei lucrări româneşti de geologie, „Calcariul de la Răpidea” (1862); membru titular al Academiei Române din 1866 (m. 1892) – 190 de ani

 

– 1866: S-a născut Iuliu Cezar Săvescu, poet simbolist, prozator şi traducător, precursor al poemului în proză (m. 1903) – 155 de ani. NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca dată a naşterii 28.IX.1866

 

– 1873, 22.IX/4.X: S-a născut matematicianul Dimitrie Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (m. 1954)

 

– 1888: S-a născut pictorul Dumitru Ghiaţă (m. 1972)

 

– 1895, 22.IX/4.X: S-a născut matematicianul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1966)

 

– 1904: S-a născut Nicolae Argintescu-Amza, critic de artă, eseist și traducător (din poeţii latini, din literaturile franceză, engleză şi germană) (m. 1973)

 

– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996)

 

– 1914: S-a născut prozatoarea Alice Botez (m. 1985)

 

– 1919: A murit medicul Alexandru A. Suţu (Sutzu, Soutzo), primul mare psihiatru român, părintele fondator al psihiatriei moderne din România; precursor în organizarea învăţământului psihiatric românesc (primul profesor universitar de psihiatrie, 1897), primul autor de lucrări ştiintifice de specialitate, primul organizator al asistenţei moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislaţiei psihiatrice moderne în România; membru corespondent al Academiei Române din 1888 (n. 1837)

 

– 1920: S-a născut George Zarnea, medic şi biolog; în comunitatea universitară este considerat ca întemeietorul învăţământului de microbiologie generală din facultăţile de biologie şi chimie pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi ca virologia, imunobiologia, bacteriologia medicală, ecologia microorganismelor, microbiologie industrială; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut actorul Benedict Dabija (m. 1962) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (m. 2013)

 

– 1934: A murit inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1928-1931) (n. 1868)

 

– 1935: A murit (la Cannes) Constantin Dumbravă, medic şi explorator polar; a participat, în perioada 1927-1928, la expediţia întreprinsă pe coasta estică a Groenlandei de vasul „Gertrude Reik”; între anii 1930 şi 1931 a traversat insula de la Vest la Est; a realizat şi un interesant documentar filmat al expediţiilor sale în Groenlanda (n. 1898)

 

– 1937: S-a născut matematicianul Nicolae Popescu; creatorul şcolii româneşti de algebră modernă şi teoria numerelor; membru corespondent al Academiei Române din 1997 (m. 2010)

 

– 1938: S-a născut Augustin Buzura, medic psihiatru (nu a profesat însă medicina), prozator şi eseist, autorul unor scenarii cinematografice; considerat unul dintre cei mai reprezentativi romancieri din literatura română postbelică; membru titular al Academiei Române din 1992; preşedinte fondator al revistei „Cultura”, fost preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (1990-2003) şi preşedinte al Institutului Cultural Român (2003-2004) (m. 2017)

 

– 1939: S-a născut economistul Bogdan Baltazar, unul dinte bancherii influenţi din România (preşedinte al Băncii Române pentru Dezvoltare între anii 1998 şi 2004); potrivit unui comunicat al MAE, a fost o personalitate publică marcantă, care a influenţat poziţionarea României în contextul economic mondial şi care a pus bazele şi a consolidat relaţia cu instituţii financiare mondiale (m. 2012)

 

– 1943: S-a născut compozitorul, profesorul şi dirijorul Dinu Giurgiu (m. 1999)

 

– 1943: S-a născut Ionel Valentin Vlad, inginer electronist şi fizician; a fost autorul, singur sau împreună cu alţii, al unor realizări remarcabile: punerea în funcţiune a primului laser cu mediu activ solid din România (1968), realizarea primelor holograme profesionale din ţară (1970), a sistemelor de prelucrare digitală a imaginilor date de instrumente optice (1982-1987); membru titular al Academiei Române din 2009, vicepreşedinte (2010-2014) și președinte (2014-2017) al acestui for (m. 2017)

 

– 1944: Cade pe front scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu); autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive (n. 1920)

 

– 1966: S-a născut Marina Constantinescu, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune și critic de teatru și film – 55 de ani

 

– 2003: A murit Modest Iftinchi, violonist şi profesor (n. 1930)

 

– 2017: A murit Gheorghe Dolgu, economist, diplomat și profesor; preocupările sale au vizat îndeosebi economia înarmării/dezarmării, economia serviciilor financiare, ciclul economic, tranziția la economia de piață, integrarea României în structurile europene; rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1971-1980); membru de onoare al Academiei Române din 2010 (n. 1929)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Informare cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică”; este marcată din 2011 ( – 10 ani) cu scopul creşterii gradului de conştientizare privind această formă rară de cancer al sângelui; data simbolizează modificarea genetică a cromozomilor 9 şi 22, cauza declanşării LMC

– Ziua independenţei Republicii Bulgaria; în anul 1908, cu sprijinul guvernului lui Alexandăr Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declară, printr-un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclamă ţar al bulgarilor (se sărbătoreşte începând din anul 1998)

 

– Ziua naţională a Republicii Mali; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– 1791: S-a născut Michael Faraday, fizician şi chimist englez; unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului (m. 1867) – 230 de ani

 

– 1885: S-a născut Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (m. 1957)

 

– 1910: S-a născut György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit în Canada din 1967 (m. 2006)

 

– 1914: A murit scriitorul francez Henri Alain-Fournier, autor al unui singur roman, „Le Grand Meaulnes”, roman poetic de factură simbolistă (n. 1886)

 

– 1918: S-a născut Henryk Szeryng, violonist mexican de origine poloneză (m. 1988)

 

– 1921: A murit Ivan Vazov, poet, dramaturg şi publicist bulgar (n. 1850) – 100 de ani

 

– 1931: S-a născut dirijorul italian Nello Santi; a fost o autoritate în lumea muzicală, în ceea ce priveşte interpretarea operei italiene, dirijând în special creaţii semnate de Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut alpinista japoneză Junko Tabei, prima femeie care a urcat pe Everest (1975) şi care mai târziu a cucerit alte şapte vârfuri importante; a înfiinţat primul club feminin de alpinism din Japonia (m. 2016)

 

– 1940: S-a născut Anna Karina, actriţă, cântăreață, regizoare şi scenaristă daneză cu cetăţenie franceză; cunoscută ca fiind „muza” regizorului francez Jean-Luc Godard, unul din pionierii curentului Noul val francez (m. 2019)

 

– 1941: S-a născut soprana bulgară Anna Tomowa-Sintow – 80 de ani

 

– 1951: S-a născut David Coverdale, interpret englez de muzică rock; a făcut parte din două trupe foarte cunoscute de hard – rock, Deep Purple şi Whitesnake – 70 de ani

 

– 1958: S-a născut tenorul italian Andrea Bocelli

 

– 1958: S-a născut Joan Jett, cântăreaţă rock, chitaristă, compozitoare, producătoare şi actriţă americană; foarte cunoscută mai ales pentru interpretarea melodiei „I Love Rock N’ Roll”, pe care o cânta alături de trupa ei „The Blackhearts”

 

– 1959: S-a născut Saul Perlmutter, astrofizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe 2011 (pentru descoperirea, împreună cu Adam G. Riess şi Brian P. Schmidt, a expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate)

 

– 1960: S-a născut Isaac „Bougie” Herzog avocat și politician israelian, președinte al Israelului (din iul. 2021); fost șef al Agenției Evreiești pentru Israel, fost lider al Partidului Laburist; membru al Knesset (2003 – 2018); a ocupat mai multe funcții ministeriale între 2005 și 2011

 

– 1976: S-a născut fotbalistul brazilian Ronaldo (Ronaldo Luis Nazário de Lima), „Il Fenomeno”, considerat unul dintre cei mai mari atacanți ai tuturor timpurilor (s-a retras din activitate în 2011) – 45 de ani. NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a nașterii 18.IX.1976

 

– 1987: A murit pianistul englez Louis Kentner (n. 1905)

 

– 1989: A murit Irving Berlin (nume real: Israel Baline), compozitor american de origine rusă (n. 1888)

 

– 1994: A murit Alexandru Bardieru, preot, prozator, folclorist şi publicist din Republica Moldova (n. 1913)

 

– 1996: A murit Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (n. 1914) – 25 de ani

 

– 2001: A murit Isaac Stern, violonist american de origine ucraineană (n. 1920) – 20 de ani

 

– 2006: A murit actorul american Edward Albert (n. 1951) – 15 ani

 

– 2007: A murit mimul francez Marcel Marceau, supranumit „Charlie Chaplin al pantomimei”; pe adevăratul nume Marcel Mangel, a fost un supravieţuitor al Holocaustului; a fondat, în 1958, o şcoală de mimi la Paris (n. 1923)

 

– 2010: A murit cântăreţul și actorul american Eddie Fisher (nume complet: Edwin Jack Fisher); unul dintre cei mai populari artiști din prima jumătate a anilor ’50 ai secolului trecut (n. 1928)

 

– 2012: A murit Marcel Hanoun, cineast (teoretician al cinematografiei experimentale), fotograf şi scriitor francez de origine tunisiană (n. 1929, la Tunis)

 

– 2013: A murit Álvaro Mutis Jaramillo, poet, romancier şi eseist columbian (n. 1923)

 

– 2013: A murit neurologul american de origine canadiană David H. Hubel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1981 (n. 1926)

 

– 2013: A murit Luciano Vincenzoni, scenarist italian (n. 1926)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 21 septembrie

Calendarul zilei – 21 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 21 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 21 septembrie 2021, 9:47

S-a întâmplat într-o zi de 21 septembrie

 

* Cu 164 de ani în urmă (1847) era inaugurată prima lucrare modernă de alimentare cu apă a Bucureştilor („stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă”), care avea pompele acţionate de o maşină cu aburi (21.IX/3.X)

 

* Acum 138 de ani (1883) era inaugurat primul serviciu telegrafic direct între Brazilia şi SUA

 

* Acum 49 de ani (1972) era înfiinţat, la Bucureşti, Centrul European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES), cu scopul de a promova cooperarea în domeniul învățământului superior între statele membre din regiunea Europei. În plus, directorul UNESCO – CEPES este un reprezentant al UNESCO în România. Din septembrie 2003, UNESCO – CEPES este membru consultativ al grupului „Procesul Bologna” a cărui responsabilitate este urmărirea implementării procesului Bologna

 

* Cu 38 de ani în urmă (1983) era pus în vânzare primul telefon mobil din lume. Cu o greutate de 790 de grame şi 25 de centimetri în lungime (fără a lua în calcul dimensiunea antenei din cauciuc), primul telefon mobil din lume a fost creat de compania Motorola, modelul purtând numele comercial Motorola DynaTAC 8000X. Autonomia telefonului era de doar 30 de minute, în regim de vorbire, sau de 8 ore în stand-by. Preţul de vânzare de 3.995 de dolari îl făcea accesibil doar oamenilor de afaceri, primul utilizator al acestui telefon, imediat după lansarea sa, fiind David D. Meilahn, preşedintele unei cunoscute companii de asigurări din Statele Unite, care ulterior a donat telefonul mobil Muzeului de Ştiinţă din Chicago

 

* În urmă cu 23 de ani (1998), în perioada 21-26 septembrie, cu ocazia celei de-a 53-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, de la New York, ministrul român al afacerilor externe, Andrei Pleşu, a semnat Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Naţiunile Unite privind contribuţia statului român la Sistemul aranjamentelor forţelor ONU, ţara noastră fiind al 17-lea stat membru al ONU care a aderat la acest sistem (înfiinţat în 1994)

 

* Se împlinesc 20 ani (2001), de când, la ora 10:17, o explozie puternică a avut loc în hala 221, un depozit temporar de nitrați de amoniu declasați la parcul industrial AZF din Toulouse (Franța). Detonația, care s-a simţit la o distanță apreciabilă, a avut o magnitudine de 3,4 pe scara Richter. Un nor imens de praf provenit de la explozie și un fum roșu au fost purtați de vânt spre nord-vest. Înainte de a se disipa, norul conținând amoniac și oxizi de azot a afectat martorii evenimentului, care s-au plâns de iritații ale ochilor și ale gâtului. Poluanții atmosferici eliberați după explozie au dus la formarea de acid azotic (HNO3), amoniac (NH3), dioxid de azot (NO2) și protoxid de azot (N2O) din nitratul de amoniu. Drept măsură de precauție, administrația locală (Prefectura) a cerut populației din Toulouse să nu-și părăsească locuințele, însă ferestrele fuseseră sparte. Accidentul a provocat 31 de victime (22 la faţa locului și 9 în afara locului exploziei), 30 de persoane au fost grav rănite și 300 spitalizate. În plus, 2500 de persoane au primit tratament în spital

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Matei, Apostol şi Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1391: A murit Petru al II-lea sau Petru Muşat, domn al Moldovei (1375-1391); în timpul domniei lui s-au bătut primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun (n. 1350) – 630 de ani

 

– 1864, 21.IX/3.X: S-a născut Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (m. 1947, Paris)

 

– 1900: S-a născut Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1976)

 

– 1919: S-a născut matematicianul Gheorghe D. Marinescu; studii în domeniul analizei funcţionale, al teoriei spaţiilor pseudotopologice (cunoscute sub numele de „spaţii M”), contribuţii în mecanică, în teoria ecuaţiilor cu diferenţe finite şi în analiza numerică; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1925: S-a născut Iosif Sârbu, trăgător de tir; a obţinut medalia de aur la proba de armă, calibru redus, la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952), devenind primul campion olimpic român; deşi grav accidentat la ochiul drept, va mai participa la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, obţinând locuri meritorii; după ce s-a retras din activitatea competiţională, a desfăşurat o susţinută activitate de instructor şi antrenor de tir (m. 1964)

 

– 1925: S-a născut medicul veterinar şi profesorul Horea Bârză (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut Dem Rădulescu, unul dintre marii actori de comedie de teatru, film şi televiziune, profesor universitar (m. 2000) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut dirijorul Ion Iancu (m. 2008) – 90 de ani

 

– 1934: A murit Gheorghe Bogdan-Duică, critic şi istoric literar; profesor universitar şi întâiul decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj; membru titular al Academiei Române din 1919 (n. 1865/1866)

 

– 1935: S-a născut Marius Popp, compozitor de muzică de jazz, pianist şi profesor; a avut o contribuţie desebită la dezvoltarea jazz-ului românesc, atât în calitate de muzician, cât şi ca pedagog (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut I.[oan] Constantinescu, critic şi teoretician literar (m. 2002)

 

– 1939: A murit (asasinat de către un comando legionar în plin centrul Capitalei) Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (n. 1893)

 

– 1940: S-a născut Ilie Gheorghe, actor de teatru și film, regizor; a jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova (m. 2018)

 

– 1945: A murit Ioan Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (n. 1879)

 

– 1950: S-a născut Păuniţa Ionescu, cântăreaţă de muzică rock, cu un stil de interpretare apropiat solistelor afro-americane; după 1990 s-a stabilit în străinătate

 

– 1952: S-a născut Vali (Valeriu) Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock (m. 2000)

 

– 1952: A murit Ilarion Cocişiu, compozitor, etnomuzicolog şi folclorist (n. 1910)

 

– 1955: S-a născut Ducu Bertzi, cantautor şi cântăreț de folk

 

– 1961: A murit poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (n. 1887) – 60 de ani

 

– 1970: A murit medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 

– 1992: A murit Ion Băieşu (numele la naştere: Ion Mihalache), umorist, prozator, dramaturg, scenarist şi publicist (n. 1933)

 

– 1995: A murit Matty Aslan (nume real: Matei Aslan), caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (n. 1924, la Ismail, azi în Ucraina)

 

– 2013: A murit pianistul, compozitorul şi muzicologul Roman Vlad, stabilit în Italia în 1938 (n. 1919, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 2015: A murit scriitorul, editorul și jurnalistul Viorel Ştirbu (n. 1940)

 

– 2015: A murit Ionel Talpazan, pictor american de origine română (n. 1955)

 

– 2019: A murit Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (n. 1936)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Republicii Malta; aniversarea proclamării independenţei faţă de Marea Britanie – 1964

 

– Ziua naţională a Armeniei; aniversarea adoptării, prin referendum, a Declaraţiei de independenţă/1991 – 30 de ani

 

– Ziua naţională a Republicii Belize (fostul Honduras britanic); aniversarea proclamării independenţei/ 1981 – 40 de ani

 

– 1698: S-a născut François Francoeur, violonist şi compozitor francez (m. 1787)

 

– 1832: A murit Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian de limbă engleză; considerat creator al romanului istoric (n. 1771)

 

– 1850: S-a născut Hans Sitt, violonist austriac (m. 1922)

 

– 1853: S-a născut Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, profesor universitar, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (m. 1926)

 

– 1860: A murit filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului” modern; ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii”, influenţând literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (n. 1788)

 

– 1866: S-a născut Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez; în 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1928 (m. 1936) – 155 de ani

 

– 1866: S-a născut scriitorul englez Herbert George Wells (m. 1946) – 155 de ani

 

– 1874: S-a născut compozitorul, orchestratorul şi profesorul englez Gustav Holst (m. 1934)

 

– 1895, 21.IX/3.X: S-a născut poetul rus Serghei Esenin (m. 1925)

 

– 1902: S-a născut poetul spaniol Luis Cernuda (m. 1963)

 

– 1905: S-a născut sociologul american Philip Mosley, unul dintre cei mai buni cunoscători, din timpul său, ai problemelor est-europene; a desfăşurat cercetări în Albania, Bulgaria, Iugoslavia şi România; în 1940 a fost primul american care a protestat (în revista „Foreign Affairs”) împotriva Dictatului de la Viena, considerându-l un act nedrept împotriva României; membru corespondent străin al Academiei Române (1947) (m. 1972)

 

– 1912: S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepuraşul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasărea Bip-Bip şi Willy Coyote; a realizat peste trei sute de filme şi a fost răsplătit cu patru Premii Oscar (m. 2002)

 

– 1916: S-a născut Françoise Giroud, scriitoare şi publicistă franceză, co-fondatoare a săptămânalului „L’Express” (m. 2003) – 105 ani

 

– 1931: S-a născut Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Leonard Cohen, poet, cantautor şi romancier canadian; o voce distinctă în peisajul muzicii pop a anilor ’70 ai secolului XX (m. 2016)

 

– 1934: S-a născut David J. Thouless, fizician britanic, specializat în studiul materiei condensate; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, alături de cercetatorii britanici Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, pentru studiile privind stările neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductori (m. 2019)

 

– 1935: S-a născut actorul american Henry Gibson (m. 2009)

 

– 1936: A murit lingvistul francez Antoine Meillet; contribuţii fundamentale la gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; a perfecţionat metoda comparativ-istorică; a condus, împreună cu conaţionalul său Marcel Cohen, elaborarea lucrării „Limbile lumii”; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1866) – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut producătorul şi regizorul american Jerry Bruckheimer

 

– 1944: S-a născut actrița şi romanciera americană Fannie Flagg (pe numele său adevărat Patricia Neal)

 

– 1947: S-a născut scriitorul american Stephen King; în romanele sale, majoritatea ecranizate, îmbină elemente de literatură horror, SF şi legendă

 

– 1947: S-a născut scriitoarea americană Marsha Norman, câştigătoare a Premiului Pulitzer în anul 1983

 

– 1950: S-a născut Bill (William James) Murray, actor şi comediant american

 

– 1954: A murit antreprenorul japonez Kokichi Mikimoto, primul care a dezvoltat o metodă de cultură a unor perle perfect sferice, perlele având în mod natural forme neregulate; a fondat în 1893 celebra companie de bijuterii Mikimoto (n. 1858)

 

– 1959: S-a născut cântăreaţa maliană Khaira Arby, supranumită „privighetoarea din Timbuktu” (m. 2018)

 

– 1962: S-a născut actorul american Rob Morrow

 

– 1971: S-a născut actorul american Luke (Cunningham) Wilson – 50 de ani

 

– 1971: A murit Bernardo Alberto Houssay, fiziolog argentinian; contribuţii în studiul glandelor endocrine; Premiul Nobel pentru medicină pe 1947, împreună cu americanii Carl şi Gerty Cori (n. 1887) – 50 de ani

 

– 1972: S-a născut Liam Gallagher, muzician şi compozitor englez; cunoscut în special ca liderul formaţiei rock Oasis

 

– 1974: A murit actorul american Walter Brennan, câştigător a trei Premii Oscar (n. 1894)

 

– 1974: A murit scriitoarea americană Jacqueline Susann, autoarea bestseller-ului „Valea Păpuşilor” (n. 1918)

 

– 1988: A murit Henry Koster (Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător american de film de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) – 1953 (n. 1905, la Berlin)

 

– 2002: A murit Robert L. Forward, fizician şi scriitor american de literatură S.F. (n. 1932)

 

– 2004: A murit actorul britanic Bob Mason (n. 1952)

 

– 2007: A murit actriţa americană Alice Ghostley (n. 1926)

 

– 2012: A murit scriitorul danez de literatură de război Sven Hassel (numele adevărat: Sven Pedersen); în cărţile sale a prezentat experienţele trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1917)

 

– 2018: A murit actorul belgian Serge Larivière (n. 1957)

 

– 2019: A murit Sid Haig (nume real: Sidney Eddie Mosesian), actor de filme horror și producător american (n. 1939)

 

– 2020: A murit cântărețul american Tommy DeVito (nume real: Gaetano DeVito), membru fondator, vocalist și chitarist principal al trupei rock „The Four Seasons” (n. 1928) – 1 an

 

– 2020: A murit actorul francez Michael Lonsdale (nume complet: Michael Edward Lonsdale-Crouch) (n. 1931) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 20 septembrie

Calendarul zilei – 20 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 20 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 20 septembrie 2021, 9:02

S-a întâmplat într-o zi de 20 septembrie

* Cu 674 de ani în urmă (1347), într-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei, apărea prima atestare documentară a orașului Baia Mare. Numele vechi al orașului este în latină Rivulus Dominarum, în germană Frauenbach, iar în maghiară Asszonypataka. Actul eliberat de Cancelaria regelui ungar Ludovic I de Anjou la această dată, cuprindea o serie de privilegii acordate centrelor miniere din zonă și locuitorilor lor de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș regal liber. În 1446 orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), orașul a fost fortificat

 

* Acum 319 ani (1702) era terminată construcţia Palatului Mogoşoaia, realizat de Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist (sau stil brâncovenesc), o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane. Data finalizării construcţiei este precizată în pisania prinsă deasupra uşii de intrare în pridvor, pe latura de răsărit, data începerii fiind necunoscută. În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică

 

* Cu 103 ani în urmă (1918) era constituit, la Paris, Consiliul Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul a fost recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român (20.IX/3.X)

 

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când apărea (până la 14.XII.1989; seria nouă: 6.I-30.III.1990), la Bucureşti, săptămânalul politic, social şi cultural „Contemporanul”. Deşi s-a dorit prin titlu şi program o continuatoare a tradiţiei lansate în 1881 de revista lui Constantin Dobrogeanu Gherea, noua publicaţie nu a fost, până în anii ’60, decât o copie mai puţin reuşită a celorlalte reviste, deoarece apărea ca tribună oficială a comunismului, promovând literatura şi arta „nouă” în spirit proletcultist. Revista a apărut ca săptămânal al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la Bucureşti, între 1946-1989. Până în anul 1972 a avut subtitlul „Săptămânal politic, social, cultural”. De-a lungul anilor, „Contemporanul” bucureştean i-a avut ca directori pe G. Călinescu (1962-1964), G. Ivaşcu (1964-1966), acesta deţinând şi funcţia de

redactor-şef între anii 1957-1964, şi 1966-1971

 

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care s-a desfăşurat între 20 septembrie şi 5 octombrie. Festivalul de Artă Cinematografică de la Cannes a fost inaugurat la 2.IX.1939, însă consacrarea sa internaţională datează de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Premiul „Palme d’Or” este distincţia supremă oferită în cadrul festivalului, fiind creată în anul 1955 la iniţiativa lui Robert Favre Le Bret (delegat general al festivalului), pentru a înlocui „Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film”

 

* Cu 47 de ani în urmă (1974) avea loc inaugurarea oficială a drumului naţional Transfăgărăşan, care leagă Muntenia de Transilvania. Cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la înălţimea de 2042 m

 

* Se împlinesc 10 ani (2011), de când, în scopul de a accelera absorbţia fondurilor europene, a fost înfiinţat Ministerul Fondurilor Europene, în prezent denumirea sa fiind Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Martiri din Coreea (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Bucureştiului”, zi în care municipalitatea organizează o serie de evenimente culturale şi de divertisment; de la 20.IX.1459 datează prima menţiune documentară a „cetăţii Bucureşti” ca reşedinţă domnească, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462; 1476), redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Ţării Româneşti

 

– 1859, 20.IX/3.X: S-a născut poetul Dumitru Theodor Neculuţă, condiderat primul poet proletar din literatura română; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1904)

 

– 1866: S-a născut George Coşbuc, poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător; membru titular al Academiei Române din 1916 (m. 1918) – 155 de ani

 

– 1883: A murit Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist; primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române; membru al societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (n. 1845)

 

– 1896: S-a născut Scarlat Callimachi, publicist, poet şi dramaturg (m. 1975) – 125 de ani

 

– 1909: A murit poetul Gheorghe din Moldova (pseudonimul lui Gheorghe Kernbach) (n. 1863)

 

– 1910: S-a născut Taşcu Gheorghiu, traducător, poet, publicist şi grafician (m. 1981)

 

– 1915: A murit omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii „Delclaraţiei” de la Blaj (n. 1833)

 

– 1919: S-a născut matematicianul Gheorghe Marinescu; studii în domeniul analizei funcţionale, al teoriei spaţiilor pseudotopologice (cunoscute sub numele de „spaţii M”), contribuţii în mecanică, în teoria ecuaţiilor cu diferenţe finite şi în analiza numerică; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1920: A murit Teodor Teodorescu, compozitor de muzică populară şi psaltică, dirijor şi profesor (n. 1876)

 

– 1932: S-a născut naturalistul, paleontologul şi profesorul Theodor Anton Neagu; a organizat (în 1962) prima colecţie de micropaleontologie din România; autorul primului Tratat de Micropaleontologie publicat în România; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2017)

 

– 1934: S-a născut actorul de comedie Marian Hudac (m. 1996)

 

– 1937: S-a născut Petre Got, poet şi publicist (m. 2017)

 

– 1942: S-a născut regizorul şi politicianul Radu Boroianu; preşedinte al Institutului Cultural Român (2015-2017); administrator al galeriei de artă „European Art Gallery” şi unul dintre fondatorii casei de licitaţii „Artmark”; preşedinte fondator al Asociaţiei Comercianţilor de Opere de Artă (2007-2013); ambasador în Elveţia (1997-2001), ministru delegat pentru informaţii publice (1996-1997); fost senator; vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator (2014-2015)

 

– 1945: S-a născut Mircea Săndulescu, prozator şi dramaturg, stabilit, din 1985, la New York

 

– 1946: S-a născut istoricul de artă, fotograful, curatorul şi colecţionarul de artă Mihai Oroveanu, fost director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Capitală, din 2001 (m. 2013) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete (m. 2017). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1957

 

– 1959: A murit actorul Vladimir Maximilian (n. 1882)

 

– 1972: S-a născut Victor-Viorel Ponta, jurist, om politic social-democrat; prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa, din 4 noiembrie 2015; preşedinte al PSD (din februarie 2010); copreşedinte, alături de Crin Antonescu (PNL), al Uniunii Social Liberale (feb. 2011 – feb. 2014); preşedinte al TSD (nov. 2003 – nov. 2006); ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Boc (dec. 2008 – sep. 2009); ministru delegat, în Cabinetul Năstase, pentru controlul implementării programelor de finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar (mar. – dec. 2004); deputat (din 2004); în prezent este co-fondator și președinte al Partidului PRO România

 

– 1974: A murit Anatol Albin, trompetist, dirijor de estradă, compozitor și profesor (n. 1903)

 

– 1974: A murit, la Engelberg, Elveţia, profesorul de teologie şi istoricul Gheorghe Moisescu; a publicat lucrări de istoria bisericii şi a culturii române (n. 1906)

 

– 1984: A murit inginerul Dumitru Dumitrescu; cercetări şi studii în domeniul hidraulicii; considerat fondatorul şcolii moderne de hidraulică din România; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 1986: A murit Iorgu Iordan, lingvist, filolog şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1888) – 35 de ani

 

– 2002: A murit (în SUA, unde se stabilise) tenorul Garbis Zobian (n. 1915)

 

– 2012: A murit inginerul electromecanic Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor, profesor universitar; după 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916)

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– 1460: A murit compozitorul franco-flamand Gilles Binchois (n. ~1400)

 

– 1842: S-a născut Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (m. 1923)

 

– 1863: A murit Jacob Grimm, lingvist, filolog şi folclorist german; fondator, împreună cu fratele său Wilhelm, al germanisticii, ca ştiinţă a limbii, şi mitologiei germane; cei doi au publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Basme pentru copii şi cămin”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (n. 1785)

 

– 1869: S-a născut Marcél Cachin, om politic francez, unul dintre fondatorii şi conducătorii Partidului Comunist Francez; director al ziarului „L’Humanité” între anii 1918 şi 1958 (m. 1958)

 

– 1878: S-a născut scriitorul american Upton Sinclair (m. 1968)

 

– 1879: S-a născut regizorul şi actorul suedez de film Victor Sjőstrőm, unul dintre marii maeştri ai filmului mut, considerat, alături de Mauritz Stiller, „părintele” cinematografului suedez (m. 1960)

 

– 1880: S-a născut Georgios Sotiriou, arheolog şi istoric grec; a publicat, în colaborare, lucrări privind inscripţiile creştine din Grecia şi a coordonat volumul referitor la monumentele paleocreştine din Atena; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (m. 1965)

 

– 1880: S-a născut Ildebrando Pizzetti, compozitor, dirijor şi critic muzical italian (m. 1968)

 

– 1885: S-a născut Jelly Roll Morton, pianist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american; considerat primul teoretician al jazz-ului (m. 1941)

 

– 1898: A murit scriitorul german Theodor Fontane, reprezentant al „realismului poetic” (n. 1819)

 

– 1902: S-a născut Cesare Zavattini, cineast, jurnalist şi critic de film italian; a fost unul dintre teoreticienii neorealismului (m. 1989)

 

– 1908: A murit Pablo de Sarasate, violonist şi compozitor spaniol (n. 1844)

 

– 1914: S-a născut actorul britanic de teatru, film şi televiziune Kenneth More (m. 1982)

 

– 1929: S-a născut actorul maghiar Tibor Bitskey (m. 2015)

 

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Vittorio Taviani; ; împreună cu fratele său Paolo, a semnat capodopere ale cinematografiei italiene, precum „Padre Padrone” (1977) sau „Cesare deve morire” (2012); amândoi sunt consideraţi „mari maeştri” ai cinematografiei italiene prin lunga şi prolifica lor carieră distinsă cu multe premii (m. 2018)

 

– 1932: A murit pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (n. 1868)

 

– 1934: S-a născut actriţa italiană de film Sophia Loren (numele adevărat: Sofia Villani Scicolone Ponti); considerată un „tezaur naţional“ în Italia

 

– 1946: A murit Raimu (Jules Auguste Muraire), actor francez de teatru şi cinema; s-a remarcat prin umorul său bonom (n. 1883) – 75 de ani

 

– 1957: A murit compozitorul finlandez Jean Sibelius (n. 1865)

 

– 1971: A murit Giorgos Seferis (pseudonimul lui Georgios Seferiades) poet şi diplomat grec; Premiul Nobel pentru literatură pe 1963 (n. 1900, la Izmir, acum în Turcia) – 50 de ani

 

– 1975: A murit Saint-John Perse, poet, eseist şi diplomat francez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1960 (n. 1887)

 

– 1986: A murit Nicolae Testemițanu, chirurg, profesor și om politic din R. Moldova; organizator al domeniului sănătății publice și al învățământului medical (n. 1927) – 35 de ani

 

– 1996: A murit Paul Erdős, matematician maghiar (cunoscut pentru munca sa în teoria numerelor și combinatorică); a fost cel mai prolific matematician al secolului al XX-lea, atât din punct de vedere al numărului de probleme pe care le-a rezolvat, cât și al problemelor pe care i-a convins pe alții să le abordeze (n. 1913) – 25 de ani

 

– 2005: A murit Simon Wiesenthal, arhitect şi scriitor austriac, celebru „vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1908, în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina)

 

– 2006: A murit compozitorul american John W. Peterson (n. 1921) – 15 ani

 

– 2006: A murit dirijorul elveţian Armin Jordan (n. 1932) – 15 ani

 

– 2014: A murit actriţa şi cântăreaţa americană Polly Bergen (numele la naştere: Nellie Paulina Burgin) (n. 1930)

 

– 2020: A murit regizorul american de imagine Michael Crawford Chapman; cunoscut pentru colaborările sale cu Martin Scorsese la filmele „Taxi Driver”, „Raging Bull” şi „The Last Waltz” (n. 1935) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 19 septembrie

Calendarul zilei – 19 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 19 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 19 septembrie 2021, 9:20

S-a întâmplat într-o zi de 19 septembrie

* Cu 344 de ani în urmă (1677) apărea, la Iaşi, „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei”, de Miron Costin, apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român. Este prima carte despre politica şi geografia ţărilor româneşti scrisă de un român şi destinată străinilor

* Acum 117 ani (1904) apărea, la Bucureşti, până în anul 1930, săptămânalul umoristic cu conţinut satiric „Furnica”, condus de George Ranetti şi N. D. Ţăranu. Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv la cea a regelui. Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de la semnarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Turcia

* Cu 24 de ani în urmă (1997) era inaugurat, în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, monumentul „Crucea Secolului”, realizat de sculptorul Paul Neagu. Monumentul constă dintr-un disc lenticular din bronz, de nouă tone, înalt de șase metri, în care sunt decupate o serie de perforații romboidale formând o cruce de lumină și a fost gândit ca monument comemorativ al revoltei anticomuniste de la sfârșitul anului 1989

* În urmă cu 18 ani (2003) Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA a inaugurat sistemul NavTex pentru România, având drept scop transmiterea şi imprimarea automată a avizelor de navigaţie, buletinelor meteo şi a informaţiilor către navele maritime

* Acum 2 ani (2019) Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care condamna Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939, subliniind astfel „importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei”. Prin rezoluția adoptată cu 535 de voturi pentru, 66 împotrivă și 52 de abțineri eurodeputații au făcut apel, la 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la o „cultură comună a memoriei”, ca formă de încurajare a rezilienței europenilor în fața amenințărilor moderne la adresa democrației

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene”, marchează prima victorie antiaeriană care a avut loc la 19.IX.1916: pe timpul executării manevrei de la Flămânda, de către Armata 3, s-a realizat doborârea primului avion inamic de către bateria de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene calibru 75 mm Deport (nu tunuri terestre adaptate). Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler – 105 ani. NOTĂ: Până în 2006 ziua a fost marcată la 15 august, dată la care, în 1916 a fost înfiinţată prima subunitate de artilerie antiaeriană, la Bucureşti

 

– 1825: S-a născut istoricul Ştefan Dimitrie Grecianu, medievist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească și heraldist; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (m. 1908)

 

– 1886: S-a născut Vasile Militaru, poet şi scriitor creştin, moralist şi naţionalist, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice; lucrarea cea mai importantă, după „Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată); complet interzis după 1944, arestat în 1958 de Securitate, a murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” (m. 1959, în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea) – 135 de ani. NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a naşterii 21.IX.1886

 

– 1886: S-a născut inginerul Nicolae Profiri, membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1967) – 135 de ani

 

– 1887, 19.IX/2.X: S-a născut fizicianul Eugen Bădărău; fondatorul primei şcoli româneşti de descărcări în gaze şi de fizica plasmei; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1975)

 

– 1903: S-a născut Marcel Breslaşu (pseudonimul lui Marcel Bresliska), poet şi traducător (din literatura universală) (m. 1966)

 

– 1909: A murit omul politic Nicolae Hurmuzaki, membru de onoare al Academiei Române din 1883 (n. 1826)

 

– 1911: S-a născut geograful pedolog Vasile Butnaru; specializat în studiul solurilor, mai ales cele din Moldova, din jurul Iaşiului, a fost profesor şi cercetător, între 1943-1968, la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” şi la Facultatea de Biologie-Geografie a Universităţii ieşene; de numele său sunt legate o seamă de cercetări consacrate solurilor din zona Belceşti-Şipote, ca şi solurilor de la Aroneanu de lângă Iaşi (m. 1968) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut cântăreţul de operă (bariton) Mihail Arnăutu (m. 1995)

 

– 1914: S-a născut pictorul Alexandru Ţipoia; în afară de pictură şi grafică de şevalet, a realizat lucrări de sculptură, de artă monumentală şi decorativă (mozaic, frescă, tapiserie), a restaurat pictura murală de la bisericile olteneşti de la Prisaca (1958), Perieţi (1959), ca şi frescele din chiliile Mănăstirii Cozia (1962); este ultimul „clasic-modern” care face legătura între generaţia reprezentată de Dumitru Ghiaţă, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu şi cea căreia îi aparţin Paul Gherasim, Ştefan Sevastre, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion Alin Gheorghiu, Florin Niculiu, Marin Gherasim, Horia Bernea sau Ion Sălişteanu (m. 1993, la Geneva)

 

– 1918: A murit medicul şi ziaristul A. Steuerman-Rodion; atras de beletristică şi politică, a condus ziarul „Răsăritul” şi a fost timp îndelungat redactor la „Opinia” din Iaşi; a publicat volume de versuri, proză, eseuri, amintiri (n. 1872)

 

– 1927: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (m. 2013)

 

– 1931: A murit inginerul şi matematicianul Ermil A. Pangrati; personalitate cu rol important în dezvoltarea învăţământului tehnic şi de arhitectură în România, a înfiinţat Şcoala de Arhitectură (1896), devenită ulterior Academia de Arhitectură din Capitală; a realizat, urmărind zi de zi construcţia Universităţii din Bucureşti (n. 1864) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut jurnalistul George Antofi; a lucrat la Radiodifuziunea Română 30 de ani, unde a iniţiat, din anul 1966, emisiunea „Pe un picior de plai” (în cuprinsul căreia s-a difuzat „Antologia de poezie populară”), introducând la radio dimensiunea cercetării etnografice aplicate prin înregistrări de teren, într-o viziune sistematică; a realizat de asemenea emisiunea de etnografie şi folclor „Mioriţa” (din 1967), veritabilă tribună a culturii populare

 

– 1937: S-a născut tenorul George Lambrache, stabilit în Germania

 

– 1940: S-a născut Natalia Gliga, interpretă de muzică populară și de romanțe; contribuție deosebită la punerea în valoare a moștenirii culturale tradiționale de pe Valea Superioară a Mureșului (m. 2018)

 

– 1945: S-a născut Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania din 1972; şefa grupului de Psihofizică de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main (m. 2008)

 

– 1957: S-a născut Carmen Maria Cârneci, compozitoare şi dirijoare stabilită în Germania

 

– 1961, 19/20: A murit Lucia Sturdza Bulandra, actriţă, profesoară şi directoare de teatru (n. 1873) – 60 de ani

 

– 1962: S-a născut pictorul Viorel Coţoiu (m. 2021)

 

– 1984: A murit actorul Toma Dimitriu (n. 1908)

 

– 1988: A murit pictorul Călin (Calinic) Alupi, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai post-impresionismului românesc (n. 1906)

 

– 1992: A murit Cella Serghi, scriitoare, publicistă şi traducătoare (n. 1907)

 

– 1996: A murit actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (n. 1925) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Victor Ernest Maşek, estetician, critic de teatru, publicist şi traducător; autor al mai multor volume de istoria artei; imediat după Revoluţia din 1989 a fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti, apoi director al Centrului Cultural Român din Viena (n. 1937)

 

– 2004: A murit medicul Ion Baciu; cercetări în fiziologia sistemului sangvin şi în fiziologia muncii; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1921)

 

– 2005: A murit Emil Manu (numele adevărat, Emil Cismărescu), poet, prozator, istoric şi critic literar (n. 1922)

 

– 2010: A murit actorul Horia Şerbănescu (n. 1924)

 

– 2011: A murit Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (n. 1931) – 10 ani

 

– 2018: A murit Geta Brătescu, artist vizual și scriitoare cu o carieră îndelungată şi prolifică, a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, grafică, gravură, ilustraţie de carte, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video şi performance; supranumită „marea doamnă a artei conceptuale din România”; a avut o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane, la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal (n. 1926)

 

Aniversări – Comemorări-Externe

 

– Ziua naţională a Federaţiei Sfântul Cristofor şi Nevis (grup de patru insule – Saint Kitts, Nevis, Anguilla, Sombrero – situat în Arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1983

 

– „Ziua Oraşului Moscova”, atestat documentar în anul 1147; se serbează anual, din 1987, în a treia duminică a lunii septembrie

 

– 1442: A murit Nguyễn Trãi poet, cărturar şi demnitar vietnamez, întemeietorul literaturii clasice vietnameze; din opera sa, descoperită parţial în secolul al XIX-lea, s-au păstrat 254 poezii; este autorul scrierii “Descriere a ţinuturilor împărăţiei” (1435), cea dintâi lucrare geografică despre Vietnam (n. 1380)

 

– 1730: S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei; lucrările sale de sculptură monumentală fac trecerea de la stilul rococo la neoclasicism (m. 1809)

 

– 1749: S-a născut Jean Baptiste Joseph Delambre, matematician şi astromon francez (m. 1822)

 

– 1802: S-a născut Kossuth Lajos, om politic şi publicist ungar; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ungaria; guvernator general al acesteia după declararea independenţei (14.IV-13.VIII.1849); după înfrângerea revoluţiei, a emigrat în Turcia, de aici în Marea Britanie, stabilindu-se apoi în Italia, la Torino, unde a şi murit (m. 1894)

 

– 1843: A murit Gaspard-Gustave Coriolis (sau Gaspard Gustave de Coriolis), matematician, fizician, inginer francez, celebru mai ales pentru descoperirea şi cercetarea a ceea ce mai târziu va fi denumit efectul Coriolis (efectul rotaţiei Pământului asupra atmosferei şi a tuturor obiectelor de pe suprafaţa Pământului) (n. 1792)

 

– 1908: S-a născut Mika Toimi Waltari, prolific dramaturg, scenarist și romancier finlandez (m. 1979)

 

– 1911: S-a născut Sir William Golding, scriitor britanic; Premiul Nobel pentru literatură pe 1983 (m. 1993) – 110 ani

 

– 1912: S-a născut dirijorul german Kurt Sanderling (m. 2011)

 

– 1922: S-a născut atletul ceh Emil Zátopek; cvadruplu campion olimpic în probele de fond ale ediţiilor din 1948 şi 1952 ale Jocurilor Olimpice de vară (m. 2000)

 

– 1926: S-a născut Carlo Fruttero, scriitor, jurnalist, traducător şi editor italian (m. 2012) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut Masatoshi Koshiba, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002, împreună cu Raymond Davis, Jr. pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecția neutrinilor cosmici (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut Louis James Lipton, scriitor, liricist, actor, profesor de comedie, prezentator american de televiziune; în 1994 a lansat emisiunea „Inside the Actors Studio”, pentru care, timp de aproape 25 de ani, a intervievat vedete (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut actorul american Adam West (nume real: William West Anderson); a interpretat personajul „Batman“ în serialul de televiziune omonim difuzat de televiziunea americană ABC în anii 60 ai secolului XX (m. 2017)

 

– 1931: S-a născut Marta Meszaros, regizoare de film, scenaristă şi producătoare maghiară – 90 de ani

 

– 1935: A murit inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (n. 1857)

 

– 1941: S-a născut actriţa italiană de teatru şi film Mariangela Melato (m. 2013) – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut actorul şi regizorul britanic de film Jeremy Irons

 

– 1949: A murit Nikos Skalkottas, renumit compozitor al muzicii greceşti contemporane (n. 1904)

 

– 1954: A murit Miles Franklin, scriitoare și feministă australiană (n. 1879)

 

– 1969: S-a născut Jóhann Jóhannsson, compozitor, scriitor şi producător islandez (m. 2018)

 

– 1972: A murit pianistul și interpretul de muzică de cameră francez Robert Casadesus (n. 1899)

 

– 1978: A murit filosoful şi istoricul francez Étienne Gilson (n. 1884)

 

– 1985: A murit Italo Calvino, ziarist și scriitor italian (n. 1923)

 

– 1996: A murit Nourredine Aba, scriitor şi dramaturg algerian (n. 1921) – 25 de ani

 

– 2000: A murit actriţa americană de film Ann Doran (n. 1911)

 

– 2005: A murit cântăreţul şi compozitorul Willie Hutch (Willie McKinley Hutchinson), care a contribuit la unele piese ale celor de la Jackson 5 (n. 1944)

 

– 2006: A murit actriţa americană Elizabeth Allen (n. 1929) – 15 ani

 

– 2011: A murit cântăreaţa americană Dolores Hope (n. 1909) – 10 ani

 

– 2015: A murit scriitoarea britanică Jackie Collins, celebră pentru romanele sale erotice inspirate din lumea de la Hollywood (n. 1937)

 

– 2018: A murit actorul fanco-egiptean Gamil Rateb (n. 1926)

 

– 2018: A murit Arthur Mitchell, primul dansator vedetă afro-american (1962), coregraf; angajat în mişcarea pentru drepturile civice, el a creat alături de Karel Shook, în 1969, compania „Dance Theatre of Harlem”, care, după 50 de ani, a devenit o instituţie (n. 1934)

 

– 2018: A murit Gyozo Kulcsar, unul dintre cei mai mari scrimei din istoria Ungariei; cvadruplu campion olimpic şi triplu campion mondial la spadă (n. 1940)

 

– 2020: A murit muzicianul englez Lee Kerslake, cunoscut ca baterist al trupei de rock „Uriah Heep” şi colaborator al lui Ozzy Osbourne (n. 1947) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 18 septembrie

Calendarul zilei – 18 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 18 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 18 septembrie 2021, 9:19

S-a întâmplat într-o zi de 18 septembrie

 

* Acum 282 de ani (1739) era semnat Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria și Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești (18/29)

 

* Cu 228 de ani în urmă (1793) primul preşedinte al SUA, George Washington (1789-1797), punea, la Washington (capitala SUA), piatra de temelie a Capitoliului. În această clădire, un adevărat simbol al Americii, îşi desfăşoară activitatea Congresul federal al Statelor Unite (Senatul şi Camera Reprezentanţilor)

 

* În urmă cu 212 ani (1809) era redeschisă „The Royal Opera House”, numită pe atunci „Theatre Royal” cu premiera piesei „Macbeth”, de William Shakespeare

 

* Acum 133 de ani (1888) era inaugurată statuia lui Miron Costin din Iaşi, monument din bronz închinat cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691), realizat de sculptorul de origine polonă Wladimir (Wladyslav) C. Hegel şi amplasat la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Gh. I. Brătianu, aproape de Teatrul Naţional „V. Alecsandri”. Statuia lui Miron Costin a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi elaborată în anul 2004 de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, fiindu-i atribuit codul IS-III-m-B-04302. Monumentul a fost inaugurat în prezenţa a 10.000 de participanţi, printre care şi membrii a două delegaţii de studenţi din Bucovina şi Polonia, sărbătorindu-se evenimentul sub sintagma „Naţiunea română este recunoscătoare”. Cu prilejul dezvelirii monumentului, compozitorul Gavril Muzicescu a compus un marş închinat lui Miron Costin, iar printre cei care au evocat personalitatea marelui cronicar în contextul culturii europene au fost Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia şi Vasile Pogor (18/30)

 

* Se împlinesc 110 ani (1911) de când Grigore Brezeanu (regizor şi scenarist, unul dintre pionierii cinematografului românesc) termina primul film artistic românesc, „Amor fatal”, avându-i în distribuţie pe Lucia Sturdza şi Tony Bulandra. Acesta reprezintă „cinematografierea uneia dintre cele mai celebre piese din repertoriul Teatrului Naţional”. Premiera a avut loc la cinematograful „Pathé” (Hotel de France) din Bucureşti. Deşi pelicula reprezintă transpunerea pe ecran a unei celebre piese de teatru din epocă, aceasta nu a putut fi identificată cu exactitate. Istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consideră că ar putea fi vorba despre „Un amor fatal”, scrisă de Marc Fournier. Nicolae Neamţu-Ottonel, unul dintre actorii filmului, îşi amintea totuşi că pelicula nu a reprezentat decât filmarea unui spectacol care a avut vânzare bună într-o grădină de vară. S-au păstrat prea puţine informaţii despre această producţie, aşa încât conţinutul ei este cunoscut doar vag, din presa vremii: este vorba despre o „dramă sentimentală”, o „dramă de mare spectacol”, a cărei acţiune „se petrece în diferite locuri şi localuri din capitală” (18.IX/1.X)

 

* Cu 107 ani în urmă (1914) era încheiată o Convenţie specială ruso-română (cunoscută şi sub numele de Acordul Sazonov-Diamandi), prin care, în schimbul „neutralităţii prietenoase” a României, Rusia recunoştea drepturile acesteia asupra teritoriilor locuite de români aflate în Austro-Ungaria; specialiştii consideră această convenţie ca primul pas serios al României spre alianţa cu Antanta (18.IX/1X.)

 

* Cu 102 ani în urmă (1919) a luat fiinţă Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării, odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică, prin Decizia nr. 3910 a Consiliului Dirigent, organ executiv al Marelui Sfat Național Român. Spectacolul inaugural a avut loc la 25.V.1920, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, în regia artistică a primului director al instituţiei, Constantin Pavel, interpretul rolului Radames

 

* În urmă cu 74 de ani (1947) era inaugurat Teatrul Municipal din Bucureşti (actualul Teatru „Lucia Sturdza Bulandra”), cu piesa „Insula” de Mihail Sebastian, în regia lui Mircea Şeptilici, care a realizat, de asemenea, decorurile şi costumele; interpreţi: Jules Cazaban, Beate Fredanov, Ion Lucian şi Nicolae Sireteanu. În anul 1991, la inițiativa regizorului Elie Malka, „Bulandra” devine membru al Uniunii Teatrelor din Europa

 

* Acum 67 de ani (1954) a luat naştere Compania TAROM – Transporturile Aeriene Române, prin reorganizarea Companiei Aeriene TARS. În 1966, TAROM efectua primul zbor peste Atlantic, iar în 1969 îşi adăuga o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor

* Cu 62 de ani în urmă (1959) era adoptat Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, amendate prin Protocolul nr. 11. Convenţia, care asigură principiul apărării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale la nivelul Consiliului Europei, a fost semnată la 4.XI.1950, la Roma, şi a intrat în vigoare la 3.IX.1953. În data de 14 noiembrie 1960, Curtea adopta prima hotărâre – Lawless c. Irlanda. La data de 1 noiembrie 1998, intra în vigoare Protocolul nr. 11 din Convenţie, care permite instituirea Noii Curţi, iar la 1 iunie 2010, intra în vigoare Protocolul nr. 14 din Convenţie, având ca scop garantarea eficacităţii Curţii pe termen lung. La 1 august 2018, intra în vigoare Protocolul nr. 16 din Convenţie, care permite Curţii să emită avize consultative. CEDO are sediul la Strasbourg şi i se poate adresa orice stat contractant sau orice persoană particulară care se consideră victimă a unei violări a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

 

* Acum 47 de ani (1974) era inaugurat, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, Monumentul Ostașului Român, creat de sculptorul Balogh Péter

 

* În urmă cu 31 de ani (1990) se înfiinţa Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române, de profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti. Corul „Symbol” a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară. Este demn de evidenţiat faptul că Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa cel puţin un concert al corului „Symbol”

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când inginera iraniano-americană, Anousheh Ansari, devenea prima turistă în spaţiu, odată cu lansarea capsulei Soyuz TMA-9 pentru o vizită de câteva zile la Staţia Spaţială Internaţională

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1831: A murit poetul Vasile Cârlova; deşi concentrată doar în câteva poezii, experienţa sa literară este atât de semnificativă, încât se constituie în veritabilul început al liricii române moderne (n. 1809) – 190 de ani

 

– 1903: A murit Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (n. 1836, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1909: A murit Grigore Tocilescu, istoric, arheolog (s-a ocupat de studiul civilizaţiilor preromane de pe teritoriul României) şi folclorist; membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for (1896-1898; 1907-1909) (n. 1850)

 

– 1923: S-a născut (la Paris) principesa Ana de Bourbon-Parma (prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte), fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei; cunoscută în cercurile monarhiste şi în familia regală a României sub titlul Regina Ana, a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României (din 10 iunie 1948, la Atena, după ce acesta a abdicat), cu care are împreună cinci fiice: principesele Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964) (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut scriitorul Stelian Filip (m. 2010)

 

– 1931: S-a născut Valeriu Sârbu, poet, dramaturg şi eseist; autor de scenarii radiofonice, unele preluate de radiodifuziuni din Roma, Munchen, Koln, Helsinki, Sarajevo, Belgrad, Bratislava; distins (în anii 1971, 1973 şi 1978) cu Premiul Radiodifuziunii Române (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1933: A murit geologul Theodor Văscăuţeanu; profesor la Universitatea din Iaşi, pe care a slujit-o peste un deceniu; a publicat o serie de studii şi cercetări din domeniul geologiei (n. 1896)

 

– 1935: S-a născut sculptorul și profesorul de origine aromână Dumitru Pasima

 

– 1946: S-a născut prozatorul şi dramaturgul Cicerone Sbanţu – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut Andrei Oişteanu, eseist, cercetător în domeniile etnologiei, antropologiei culturale, imagologiei şi istoriei religiilor; membru fondator şi cercetător la „Institutul de Istorie a Religiilor” din cadrul Academiei Române, preşedinte al „Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor”; frate cu scriitorul şi publicistul Valeriu Oişteanu (stabilit în SUA)

 

– 1959: A murit istoricul şi medievistul Barbu Câmpina; şi-a axat preocupările pe câteva din problemele importante ale istoriei medievale a României: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă; a acordat atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare (n. 1923)

 

– 1961: A murit (în închisoarea de la Aiud) părintele Ilarion Felea; profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări de mare valoare teologică, cea mai importantă fiind „Spre Tabor”, o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei (n. 1903) – 60 de ani

 

– 1962: A murit Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă român de etnie armeană; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1889)

 

– 1967: A murit Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), prozator, dramaturg, cronicar dramatic, traducător şi gazetar (n. 1898)

 

– 1990: A murit cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară; sora cântăreţei Mia Braia (n. 1917)

 

– 2003: A murit compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fost şeful Serviciului de creaţie muzicală din cadrul Radiodifuziunii Române (n. 1924)

 

– 2010: A murit muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (n. 1949)

 

– 2011: A murit pianista de origine română Lorry Wallfish, stabilită în SUA (n. 1922) – 10 ani

 

– 2011: A murit B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (n. 1927) – 10 ani

 

– 2012: A murit Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (n. 1930)

 

– 2012: A murit Romulus Vulpescu, poet, prozator, editor, publicist şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (n. 1933)

 

– 2019: A murit Alexandru (Ducu) Darie, regizor la Teatrul de Comedie şi Teatrul Bulandra din Bucureşti, director al Teatrului Bulandra (din 2002) şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (2006-2011) (n. 1959)

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– Ziua naţională a Republicii Chile; aniversarea proclamării independenţei – 1810

 

– 53 d.H.: S-a născut (pe teritoriul actualei Andaluzii/Spania) împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); a fost primul împărat roman de origine neitalică; în timpul domniei lui (98-117 d.H.) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale; în urma a două campanii militare (101-102 d.H. şi 105-106 d.H.) i-a învins pe daci şi a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, colonizând-o cu elemente romane şi romanizate; în amintirea acestei victorii a ridicat, la Adamclisi (109 d.H.), „Tropaeum Traiani”, şi la Roma (113 d.H.), „Columna lui Traian” (m. 117 d.H.)

 

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea; grație originalității și unicității operei sale, ocupă un loc excepțional în istoria picturii (n. 1525)

 

– 1709: S-a născut Samuel Johnson, filolog, scriitor şi critic literar englez; ultimul mare reprezentant al clasicismului englez; a elaborat lucrări de lexicografie („Dicţionarul limbii engleze”, 1755), primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate şi a scris studii despre Shakespeare şi o ediţie a operelor acestuia (m. 1784)

 

– 1783: A murit Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică, creator al calculului variaţiilor (n. 1707)

 

– 1819: S-a născut fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (m. 1868)

 

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (m. 1988)

 

– 1905: S-a născut Greta Garbo, actriţă de film suedeză, stabilită în SUA (m. 1990)

 

– 1921: S-a născut scriitoarea şi jurnalista portugheză Maria Judite de Carvalho (m. 1998) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Bud (Jonah J.) Greenspan, regizor şi producător american, specialist în domeniul filmelor documentare despre Jocurile Olimpice; cunoscut îndeosebi pentru realizarea celebrului documentar „The 100 Years of Olympic Glory” (m. 2010) – 95 de ani

 

– 1939: S-a născut actorul american de comedie Fred Willard, cu o carieră care se întinde de-a lungul a cinci decenii în cinema şi televiziune (m. 2020)

 

– 1939: A murit scriitorul polonez Stanisław Ignacy Witkiewicz; precursor al teatrului absurdului şi existenţialismului, a scris romane de anticipaţie, parodice şi groteşti, fiind şi autor de eseuri artistice; a fost de asemenea filosof, dramaturg şi fotograf (n. 1885)

 

– 1945: S-a născut John McAfee, programator de calculatoare și om de afaceri american; în 1987 a scris primul software comercial antivirus, fondând McAfee Associates pentru a-și vinde creația (m. 2021)

 

– 1961: S-a născut James J. Gandolfini Jr., actor american de origine italiană (m. 2013) – 60 de ani

 

– 1961: A murit, la Ndola, Zambia, Dag Hammarskjöld, fost diplomat suedez, care, între aprilie 1953 și până la moartea sa într-un accident de avion, a fost al doilea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite (n. 1905) – 60 de ani

 

– 1964: A murit Sean O’Casey, primul dramaturg irlandez care a scris despre clasa muncitoare din Dublin; a scris piese de teatru inspirate de lupta pentru independenţă sau de factură expresionistă (n. 1880)

 

– 1967: A murit Sir John Douglas Cockcroft, fizician englez; a realizat în laborator prima reacţie nucleară cu particule accelerate (1932) şi a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1951, împreună cu irlandezul Ernest Walton (n. 1897)

 

– 1970: A murit Jimi (James Marshall) Hendrix, chitarist, cântăreţ şi compozitor american, legendă a muzicii rock (n. 1942)

 

– 1971: S-a născut soprana rusă Anna Netrebko – 50 de ani

 

– 1975: S-a născut Balázs Havasi, pianist și compozitor ungar; a obținut recordul Guiness World în 2009 de cel mai rapid pianist (prin atingerea clapei de 13 ori într-o secundă); muzica lui reprezintă o neobosită reinvetare a poeticii muzical-baroce şi clasice

 

– 1980: A murit Katherine Anne Porter, scriitoare şi jurnalistă americană (n. 1890)

 

– 2009: A murit filosoful american Irving Kristol; fondator al curentului cultural şi politic neoconservator (n. 1920)

 

– 2011: A murit dirijorul german Kurt Sanderling (n. 1912) – 10 ani

 

– 2012: A murit Santiago Carrillo (Santiago José Carrillo Solares), om politic spaniol, liderul Partidului Comunist Spaniol între 1960 şi 1982, unul din artizanii tranziţiei spre democraţie (n. 1915)

 

– 2013: A murit Marcel Reich-Ranicki, unul din cei mai cunoscuţi critici literari din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial; a supravieţuit Ghetoului din Varşovia (n. 1920, într-o familie de evrei, în Polonia)

 

– 2013: A murit Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (n. 1930)

 

– 2018: A murit actorul Jean Piat, o adevărată legendă a teatrului francez (n. 1924)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 17 septembrie

Calendarul zilei – 17 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 17 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 17 septembrie 2021, 8:19

S-a întâmplat într-o zi de 17 septembrie

 

* Acum 234 de ani (1787) era adoptată Constituţia SUA, de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii, desfăşurată la Philadelphia (Pennsylvania), care proclama noul teritoriu republică federală şi introducea sistemul prezidenţial de guvernământ. Intrată în vigoare la 4.III.1789, Constituţia SUA este valabilă, cu unele amendamente (27 la număr), şi astăzi, fiind cea mai veche constituţie de tip federal din lume

 

* Se împlinesc 150 de ani (1871) de la inaugurarea tunelului Fréjus, tunel feroviar cu o lungime de 13,7 km în Alpii europeni, care transportă calea ferată Torino-Modane prin Mont Cenis până la o conexiune finală cu calea ferată Culoz-Modane. Tunelul feroviar Fréjus (numit uneori și Tunelul feroviar Mont-Cenis) leagă localitatea Modane (Franța) de Bardoneche (Italia). La 31 august 1857, regele Victor – Emmanuel al II-lea de Savoia, ordona începerea lucrărilor pentru săparea unui tunel feroviar, al cărui studiu preliminar a fost realizat de Henri Maus. Lucrările au fost conduse de inginerul Germain Sommeiller. Tunelul Fréjus și-a păstrat titlul de cel mai lung tunel feroviar din lume până la 1 iunie 1882, odată cu deschiderea tunelului feroviar Gotthard lung de 15 km, construit în Elveția (a nu se confunda cu Tunelul de bază Gotthard (GBT), tunel de cale ferată prin masivul elvețian Gotthard, construit între 1999 și 2016, dat în folosință la jumătatea lui 2016)

 

* Cu 102 ani în urmă (1919) era înfiinţat, la Cluj, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, purtând numele primului director – compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima)

 

* În urmă cu 86 de ani (1935) România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional

 

* Acum 82 de ani (1939), între 17 şi 18 septembrie, în urma ocupării Poloniei de către nazişti (la 1 septembrie), membrii Guvernului acestei ţări s-au refugiat în România   

 

* Acum 58 de ani (1963) avea loc premiera filmului „Codin”, ecranizare după nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în regia francezului Henri Colpi, prima coproducţie cinematografică româno-franceză, filmul a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes. Scenariul era semnat de Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi, iar din distribuţie făceau parte Mihai Fotino, Virgil Platon şi Françoise Brion

 

* Acum 48 de ani (1973) se înfiinţa Cenaclul „Flacăra”, sub conducerea poetului Adrian Păunescu (1943 – 2010). Cenaclul (interzis de autorităţile comuniste la 16.VI.1985) a fost o adevărată rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori. Între anii 1979 – 1985, manifestările aferente erau consemnate săptămânal în emisiunea „Radiocenaclul Flacăra – valori ale muzicii tinere”, la Radio România

 

* Cu 43 de ani în urmă (1978) avea loc semnarea Acordului de la Camp David, prin care, pentru prima oară, o ţară arabă recunoştea statul evreu. Acordul a fost semnat de preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat, şi de premierul Israelului, Menahem Begin, în prezenţa preşedintelui SUA, Jimmy Carter  

 

* Acum 19 ani (2002), pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, între Tokyo şi Phenian, au avut loc discuţii diplomatice în cadrul unui summit istoric la care au participat premierul Japoniei, Junichuio Koizumi şi liderul Coreei de Nord, Kim Djong II. În urma discuţiilor, Japonia a prezentat, oficial, scuze Coreei de Nord pentru neajunsurile din perioada ocupaţiei coloniale nipone (1910-1945), iar partea nord-coreeană a anunţat suspendarea pe termen nedefinit a lansării de rachete cu rază lungă de acţiune

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe – Ismail (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: Dionisie Erhan (nume la naștere: Dimitrie, n.2.XI.1868 – m.17.IX.1943), ieromonah, duhovnic, stareţ al Mănăstirii Suruceni, a lucrat cu osârdie la realizarea idealului de unitate al românilor, în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar şi după acesta; a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului (1918-1934), episcop al Cetății Albe – Ismail (1934-1940); sfintele sale moaşte au fost descoperite neputrezite în anul 2018, la împlinirea a 100 de ani de la hirotonirea sa în arhiereu; Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 25 octombrie 2018, l-a înscris în rândul sfinţilor ierarhi din calendarul ortodox

 

– 1823: A murit cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (n. 1779). NOTĂ: În ziua de naştere (5 iunie) a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc, este sărbătorită anual, din 2008, „Ziua Învăţătorului”

 

– 1844: S-a născut Constantin I. Brătianu, general, geodez şi cartograf; s-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864); membru corespondent al Academiei Române din 1899 (m. 1910)

 

– 1856: S-a născut Moses Gaster, filolog, istoric literar şi folclorist (autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu); după 1885 s-a stabilit în Anglia; Mare Rabin al evreilor sefarzi din Marea Britanie; militant pentru drepturile evreilor, sionist; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1939) – 165 de ani

 

– 1875: S-a născut Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor (în 1899 publică primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: ”În anul 4000 sau O călătorie la Venus”); fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”; în 1912, împreună cu chimistul C.I. Istrati, pune bazele Universităţii Populare din Bucureşti (m. 1918)

 

– 1876: S-a născut compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (m. 1923) – 145 de ani

 

– 1877: S-a născut Iosif Paschill, compozitor, pianist, organist, dirijor de cor şi pedagog român de naţionalitate germană, unul din fondatorii muzicii de orgă în România (m. 1966)   

 

– 1884: S-a născut basul George Folescu (m. 1939)

 

– 1888, 17/29: A murit Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (n. 1869). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 23 septembrie 1888 

 

– 1901: S-a născut Alexandru L. Cosmovici, compozitor şi muzicolog (m. 1995) – 120 de ani

 

– 1902: S-a născut Aurel Bordenache, pictor, sculptor și grafician (m. 1987) 

 

– 1922: S-a născut violoncelistul şi profesorul Radu Aldulescu, stabilit din 1971 în Italia, Elveţia şi Spania (m. 2006)   

 

– 1925: S-a născut jurnalista și prozatoarea pentru copii Gica Iuteş (pseudonimul Elenei-Georgeta Drăgoi) (m. 2018)

 

– 1937: S-a născut Ilarion Ionescu-Galaţi, violonist, dirijor și profesor; din 1970 a activat ca prim dirijor al orchestrei Filarmonicii din Braşov, fiind numit şi director artistic (între 1973 și 1997); fondatorul (1970) și directorul de onoare (din 2003) al Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră de la Braşov

 

– 1939: S-a născut Nicolae Ioana, poet şi prozator (m. 2000)

 

– 1940: S-a născut Radu Rey, medic veterinar și unul din cei mai buni specialiști români în domeniul montanologiei; de numele lui se leagă multe inițiative pentru promovarea muntelui, este autorul principal al „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane” și al primei „Legi a muntelui” din România; membru de onoare al Academiei Române din 2019

 

– 1946: A murit Ion Ionescu (Bizeţ), inginer constructor şi matematician; a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din ţara noastră; unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1870) – 75 de ani

 

– 1953: S-a născut actorul Valentin Teodosiu

 

– 1959: S-a născut Florentin Crihălmeanu, fost Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla (m. 2021)

 

– 1989: A murit Ion D. Sîrbu (numele la naştere: Sîrbu Desideriu), prozator, dramaturg, scenarist şi eseist; membru fondator al Cercului literar de la Sibiu (1945); arestat în septembrie 1957 pentru omisiune de denunţ şi condamnat la şapte ani de închisoare (n. 1919)

 

– 1996: A murit artista plastică Ileana Balotă (n. 1929) – 25 de ani

 

– 2000: A murit Dem Rădulescu, unul dintre marii actori de comedie de teatru, film şi televiziune, profesor universitar (n. 1931)

 

– 2006: A murit Aristide Buhoiu, reporter radio, realizator de emisiuni tv. şi publicist; din 1957 până în 1983 a lucrat, succesiv, la Radio Timişoara, Radio Cluj, Radio Bucureşti şi la Televiziunea Română; din 1985 până în 2002 a fost editor al publicaţiei săptămânale „Universul” din Statele Unite (unde se stabilise), considerată una dintre cele mai importante reviste ale românilor americani; după 1989 a stat mult şi în ţară (n. 1938) – 15 ani

 

– 2015: A murit tenorul Cornel Stavru (n. 1929)

 

– 2017: A murit Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei Minaur Baia Mare, dar şi al echipei naţionale masculine; a înființat primul club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare (n. 1934)

 

 

Aniversări – Comemorări- Externe

 

– „Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului” este marcată, potrivit unei decizii a Organizației Mondiale a Sănătății adoptată în cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a organizației, cu scopul de a fi dezvoltate politici și practici privind siguranța pacienților în toate Statele Membre OMS și pentru a acționa ca o forță majoră pentru îmbunătățirea siguranței pacienților în lume

 

– 1762: A murit Francesco Geminiani, violonist, compozitor şi teoretician italian (n. 1687) 

 

– 1795: A fost botezat compozitorul italian Saverio Mercadante (m. 1870)

 

– 1820: S-a născut Émile Augier, poet şi dramaturg francez (m. 1889)

 

– 1854: S-a născut David Buick, inventator american de origine scoţiană, unul dintre pionierii industriei automobilistice americane (în 1902 a fondat „Buick Motor Car Company”) (m. 1929)

 

– 1863: A murit Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (n. 1797)

 

– 1869: S-a născut Christian Lange, istoric, profesor, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo (1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul Nobel pentru pace pe 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (m. 1938)

 

– 1879: A murit Eugène Emmanuel Viollet-Le-Duc, arhitect, restaurator și teoretician francez; unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne; renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale (n. 1814)

 

– 1904: S-a născut (în Ecuador) Sir Frederick Ashton, renumit coregraf britanic (m. 1988)

 

– 1917, 17/30: S-a născut Iuri (Petrovich) Liubimov, regizor şi actor rus; a dominat teatrul rus timp de jumătate de secol, stilul său novator influenţând o generaţie întreagă de artişti (m. 2014)   

 

– 1930: S-a născut actorul american David Huddleston (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut scriitorul, regizorul, scenaristul, dramaturgul, textierul și actorul francez Jean-Claude Carriere (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut scriitorul Ken Kesey, autor al romanului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”; regizorul Milos Forman a ecranizat romanul, în 1975, câştigând cinci premii Oscar (m. 2001)

 

– 1939: S-a născut regizorul și actorul rus Vladimir Menshov, laureat al Premiilor Oscar (m. 2021)

 

– 1942: S-a născut Lupe (Guadelupe) Ontiveros, actriţă americană (de origine mexicană) de film şi televiziune (m. 2012) 

 

– 1965: A murit Alejandro Rodríguez Álvarez, cunoscut sub pseudonimul Alejandro Casona, dramaturg şi poet spaniol; caracteristica principală a operei sale o constituie transfigurararea lirică, amestecul de real şi fantastic, de umor şi poezie (n. 1903)

 

– 1966: A murit tenorul german Fritz Wunderlich (n. 1930) – 55 de ani

 

– 1978: S-a născut actorul canadian Nick Cordero, cunoscut mai ales pentru rolurile sale de pe Broadway (m. 2020)

 

– 1991: A murit violonistul francez Zino Francescatti (nume real: René-Charles Francescatti) (n. 1902) – 30 de ani

 

– 1994: A murit Sir Karl Popper, filosof britanic de origine austriacă, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ştiinţei din secolul XX (n. 1902)

 

– 1997: A murit editorul elveţian Louis Nagel, fondatorul celebrelor ghiduri şi enciclopedii de călătorie „Nagel” (n. 1908, la Iglo, în Ungaria)   

 

– 2011: A murit dirijorul german Kurt Sanderling (n. 1912) – 10 ani

 

– 2011: A murit cântăreaţa franceză Cora Vaucaire, mare interpretă a poeţilor Jacques Prévert sau Louis Aragon, supranumită „Doamna Albă din Saint-Germain-des-Prés” (n. 1918) – 10 ani

 

– 2012: A murit antreprenorul francez Edouard Leclerc, fondatorul reţelei de magazine Leclerc care a revoluţionat comerţul din Franţa; pionier al retailului în Franţa, a devenit cunoscut pentru politica de preţuri scăzute (n. 1926)

 

– 2013: A murit industriașul japonez Eiji Toyoda; a adus compania Toyota Motor Corporation la profitabilitate maximă și recunoaștere mondială (n. 1913)

 

– 2016: A murit preotul greco-catolic italian Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuţi exorcişti din lume (n. 1925) – 5 ani

 

– 2020: A murit romancierul american Winston Groom, autorul romanului „Forrest Gump” (n. 1943) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 16 septembrie

Calendarul zilei – 16 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 16 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 16 septembrie 2021, 8:32

S-a întâmplat într-o zi de 16 septembrie

 

* Acum 584 de ani (1437) nobilii maghiari, clerul catolic, fruntaşii secui şi saşi încheiau, la Căpâlna, o înţelegere – „Fraterna Unio” („Uniunea Frăţească”, cunoscută în istorie sub numele de „Unio Trium Nationum”, deși părțile semnatare au fost patru), potrivit căreia privilegiaţii din Transilvania se obligau să se ajute reciproc împotriva ţăranilor răsculaţi sau a turcilor; reînnoită de mai multe ori, înţelegerea a fiinţat până în 1848, ca un instrument de asuprire socială, naţională şi religioasă a populaţiei româneşti 

* În urmă cu 186 de ani (1835) leul a fost instituit ca monedă oficială a românilor, de către domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica. Leul, unitate teoretică de cont, era echivalentul a 60 de parale. Tranzacţiile, taxele şi impozitele se plăteau în moneda străină – löwenthaler – taleri olandezi care aveau gravat pe revers un leu ridicat în două labe şi cărora românii le spuneau „leu”. Cel mai „puternic” leu din istorie a fost în 1867. La acea vreme, cu un singur leu puteai cumpăra zece pâini, un litru de vin costa 0,40 lei, kilogramul de carne costa 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei 

* Cu 173 de ani în urmă (1848) a treia Adunare naţională de la Blaj adresa Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu (16/28)

* Acum 153 de ani (1868), la Sibiu, se deschidea primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. S-a adoptat „Statutul organic” (sancţionat de împăratul Franz Joseph I la 28.V.1869), care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria (16/28) 

* Se împlinesc 105 ani (1916), de când, între 16/29.IX şi 20.IX/3.X, a avut loc Bătălia de la Praid-Sovata, ultima acţiune ofensivă a Armatei române pe frontul din Transilvania în campania din anii 1916-1917  

* Acum 51 de ani (1970), între 16 – 27 septembrie, a avut loc un conflict purtat în Regatul Hașemit al Iordaniei, între Forțele Armate Iordaniene (JAF), sub conducerea regelui Hussein și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), sub conducerea lui Yasser Arafat. Organizația de Eliberare a Palestinei a declanșat o insurecție pentru a cuceri puterea în Iordania, insurecție eșuată, suprimată sângeros de regele Hussein, cu peste 3.000 de morți, în urma căreia OEP s-a repliat în Liban. Evenimentele au căpătat numele de Septembrie Negru, devenit și numele uneia dintre organizațiile teroriste din cadrul OEP. Anumite aspecte ale conflictului au continuat până în data de 17 iulie 1971. Teroriștii din Septembrie Negru au atacat și ucis 11 sportivi israelieni la Olimpiada de la München (1972)

* Se împlinesc 45 de ani (1976) de când îşi începea activitatea prima platformă românească de foraj marin, „Gloria”, la o distanţă de 72 Mm în largul Mării Negre şi la o adâncime maximă a apei de 90 m. Platforma a fost lansată la apă de la Şantierele Navale din Galaţi la 9 noiembrie 1975. Ulterior au fost construite şi alte platforme de foraj marin: „Orizont”, „Prometeu”, „Fortuna”, „Atlas”, „Jupiter” şi „Saturn”. Aflate în posesia companiei Petrom, şase dintre cele şapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârşitul anului 2005. În luna noiembrie a anului 2019, OMV Petrom a finalizat procesul de aducere la țărm a platformei autoridicătoare „Gloria”, din zona de producție a Mării Negre în care era amplasată. Platforma Gloria a fost transportată cu succes în Portul Agigea, din Constanța, fiind pentru prima dată când o platformă marină este retrasă din producție în România. Platforma „Gloria” a fost folosită în operațiuni de producție a țițeiului și gazelor din zăcământul Sinoe, în apele de mică adâncime ale Mării Negre. A fost marcat, astfel, sfârșitul unui istoric de 40 de ani ca platformă de foraj și producție în apele românești ale Mării Negre și prima operațiune de dezafectare de acest fel din România. Platforma Gloria și-a adus din plin contribuția la asigurarea necesarului de energie al României. OMV Petrom operează în continuare celelalte șase platforme marine de producție, care asigură peste 16% din producția Grupului

* Se împlinesc 25 de ani (1996) de când avea loc semnarea, la Timişoara, de către prim-miniștrii celor două țări, a Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Ungaria

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Corneliu, papă martir, şi Ciprian, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– Iom Kipur (sau Yom Kippur – Ziua ispăşirii), sărbătoare mozaică (a început, după asfinţitul soarelui, în ziua precedentă, 15 septembrie)

 

– 1852: S-a născut Friedrich Teutsch, episcop, istoric sas din Transilvania (preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural); membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1933) 

 

– 1867: S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, economist şi om politic liberal; preşedinte al PNL între anii 1927 şi 1930; unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”; ministru de finanţe în mai multe guverne şi prim-ministru între anii 1927 şi 1928; s-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928 (m. 1930). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 septembrie 1867

 

– 1886: S-a născut Ioan Alexandru Bran-Lemeny, poet şi gazetar (m. 1954) – 135 de ani

 

– 1902, 16/28: A murit Iosif Ivanovici, clarinetist, compozitor şi capelmaestru militar; creatorul celebrului vals „Valurile Dunării” (n. ~1844)   

 

– 1907: S-a născut arhitectul de orientare funcţionalistă Aurel Doicescu (m. 1972)   

 

– 1910: S-a născut Victor V. Martinescu, poet şi prozator; condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara, este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc) (m. 1994)

 

– 1916: S-a născut David Davidescu, inginer agrochimist; contribuţii remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului şi plantei; membru titular  al Academiei Române din 1990 (m. 2004) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut graficiana Hortensia (Puia) Masichievici-Mişu (m. 2010)   

 

– 1921: S-a născut dirijorul și compozitorul Liviu Cavassi (m. 1999) – 100 de ani

 

– 1943: S-a născut Roxana Sorescu, critic, istoric şi teoretician literar, traducătoare (m. 2019)

 

– 1945: S-a născut prozatorul, publicistul și profesorul universitar Gheorghe Schwartz, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1976

 

– 1957: S-a născut Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (m. 2008)   

 

– 1983: A murit actorul Fory Etterle (nume real: Cristofor Etterle) (n. 1908)

 

– 1983: A murit dramaturgul Horia Lovinescu; director al Teatrului „C.I. Nottara” (1960-1983); nepotul criticului literar Eugen Lovinescu (n. 1917)

 

– 1990: A murit poetul Aurel Dumitraşcu, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română; din 1994, la Piatra Neamţ, se organizează în luna noiembrie un Concurs naţional de poezie ce poartă numele poetului, concurs care a girat debutul mai multor poeţi tineri (n. 1955)

 

– 1993: A murit actriţa Silvia Popovici (n. 1933)

 

– 1997: A murit Alecu (Alexandru) Popovici, scriitor, ziarist şi profesor; autor a numeroase piese de teatru pentru copii (n. 1927)   

 

– 2000: A murit Ioan Alexandru (numele la naştere Ion Şandor), poet, publicist, eseist, traducător şi om politic creştin; fondatorul Asociaţiei Pro Vita Brâncoveanu în 1990, care apără drepturile copilului nenăscut; a tradus din poezia austriacului Rainer Maria Rilke, „Odele” grecului Pindar, precum şi „Cântarea Cântărilor”, din ebraică (1977) (n. 1941)

 

– 2000: A murit Valeriu Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock (n. 1952)

 

– 2008: A murit Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1925)

 

– 2008: A murit Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (n. 1943)

 

– 2019: A murit Florin – Silviu Ursulescu (FSU), cronicar și promotor al muzicii rock și folk, critic muzical, realizator la Radio România (alături de Silvia Velicu a fost inițiatorul unor importante emisiuni, precum: „Studio Rock”, „Retro Rock”, „Filo Rock”); implicat în nenumărate activități cultural-muzicale; fratele cunoscutului prezentator Octavian Ursulescu (n. 1945)

 

– 2020: A murit Alexandru Mereuţă, actor al Teatrului de Stat din Constanţa (n. 1927) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon”, marcată pe baza Rezoluţiei 49/114 din 19.XII.1994 a Adunării Generale a ONU, pentru a aminti de data semnării (16.IX.1987), la Montreal (Canada), a Protocolului privind substanţele care distrug stratul de ozon, document la care a aderat şi România

 

– 16-22.IX: „Săptămâna Europeană a Mobilității”, ediția a 20-a, campania emblematică a Comisiei Europene care promovează transportul urban nepoluant și sustenabil; tema de anul acesta este: „Sigur și sănătos, cu mobilitate durabilă”

 

 

– Ziua naţională a Statelor Unite Mexicane; aniversarea proclamării independenţei – 1810

 

– Papua Noua Guinee: Ziua naţională; aniversarea proclamării independenţei – 1975

 

– 1462: S-a născut filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (m. 1525)   

 

– 1736: A murit fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi cu mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (n. 1686) – 285 de ani

 

– 1853: S-a născut medicul german Albrecht Kossel (nume complet: Ludwig Karl Martin Leonhard Albrecht Kossel); Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1910, pentru cercetări în biologia celulară, în special cercetarea proteinelor şi acizilor nucleici (m. 1927)

 

– 1883: S-a născut scriitorul britanic Thomas Ernest Hulme (m. 1917)

 

– 1886: S-a născut Jean (Hans) Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (m. 1966, în Elveţia) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1887

 

– 1887: S-a născut Nadia Boulanger, compozitoare, dirijoare, organistă, pianistă şi profesoară franceză (m. 1979)    

 

– 1888: S-a născut Frans Eemil Sillanpää, unul dintre cei mai importanţi scriitori finlandezi ai secolului XX; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1939; primul scriitor finlandez care a obţinut acest premiu (m. 1964)

 

– 1893: S-a născut Sir Alexander Korda, regizor şi producător britanic de film de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (m. 1956)

 

– 1899: S-a născut dirijorul austriac Hans Swarowsky (m. 1975)

 

– 1914: S-a născut Allen Funt, jurnalist, producător de televiziune şi regizor american, creatorul „Camerei Ascunse” („Candid Camera”) (m. 1999)

 

– 1921: S-a născut cântărețul și compozitorul american Jon Hendricks (nume complet: John Carl Hendricks), unul dintre pionierii jazzului vocal (m. 2017) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut regizorul britanic Guy Hamilton (m. 2016)   

 

– 1924: S-a născut Lauren Bacall (numele la naştere: Betty Joan Perske), actriţă şi fotomodel american; veritabilă legendă a „Epocii de Aur” de la Hollywood (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului” (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut actorul de film, producătorul, regizorul şi scenaristul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Columbo (m. 2011)   

 

– 1932: A murit Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1902 (n. 1857)   

 

– 1943: S-a născut James Alan McPherson, eseist american şi autor de proză scurtă (m. 2016)

 

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul și producătorul spaniol de muzică Camilo Sesto (nume real: Camilo Blanes Cortés) (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut actorul, scenaristul de film și boxerul american Mickey Rourke (nume real: Philip Andre Rourke, Jr.)

 

– 1956: S-a născut magicianul american David Copperfield (născut David Seth Kotkin), câştigător al unui Premiu Emmy; a fost declarat, în anul 2006, de revista „Forbes” drept cel mai de succes magician din istorie – 65 de ani

 

– 1960: A murit lingvistul austriac Leo Spitzer; emigrat în Turcia şi apoi în SUA; specialist în romanistică; creator al stilisticii literare pe baze lingvistice; studii privind limba română; membru corespondent străin al Academiei Române (1947) (n. 1887)

 

– 1963: S-a născut Richard Marx, interpret de muzică pop, compozitor și producător american

 

– 1963: S-a născut actriţa americană Romy Walthall (m. 2021)

 

– 1977: A murit soprana americană de origine greacă Maria Callas (nume real: Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos); considerată drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica” (n. 1923)   

 

– 1980: A murit Jean Piaget, biolog, psiholog şi filosof elveţian; cercetări experimentale şi studii asupra dezvoltării ontogenetice a inteligenţei copiilor; creator al psihologiei şi epistemologiei genetice (n. 1896)

 

– 2002: A murit James Gregory, actor american de film (cunoscut pentru rolurile din serialele de televiziune „Bonanza” şi „Star Trek”) (n. 1911) 

 

– 2011: A murit Jean Leclant, istoric şi egiptolog francez; activitatea sa în acest domeniu s-a concretizat atât în săpături arheologice, cât şi în publicarea a numeroase lucrări; s-a aplecat şi asupra istoriei religiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1920) – 10 ani

 

– 2012: A murit actorul şi profesorul american John Ingle (n. 1928)   

 

– 2015: A murit Guy Béart (nume real: Guy Béhart-Hasson), cântăreţ şi poet francez (n. 1930)

 

– 2016: A murit Carlo Azeglio Ciampi, om politic, economist şi bancher italian; fost preşedinte (1999-2006) şi premier (1993-1994) al Italiei (n. 1920) – 5 ani

 

– 2016: A murit dramaturgul şi profesorul american Edward Albee (n. 1928) – 5 ani

 

– 2016: A murit scriitorul canadian William Patrick Kinsella (n. 1935) – 5 ani

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 15 septembrie

Calendarul zilei – 15 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 15 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 15 septembrie 2021, 8:18

S-a întâmplat într-o zi de 15 septembrie

* Cu 173 de ani în urmă (1848) trupele ruse (conduse de generalul Aleksandr Lüders) au trecut Milcovul în Ţara Românească. Printr-o Notă circulară a Ministerului de Externe al Rusiei (din 19/31.VII.1848) erau blamate tendinţele românilor de a se uni într-un stat daco-român independent. Dezavuarea s-a materializat prin intervenţia armată în Moldova (la 28 iunie/8 iulie, trupele ruse ocupaseră oraşul Iaşi) şi apoi în Ţara Românească (la 15/27 septembrie)

* Acum 161 de ani (1860) apărea (până în decembrie 1861), la Iaşi, revista săptămânală ştiinţifică şi literară „Ateneul român”. În perioada iunie 1866-iunie 1867 revista va apărea la Bucureşti, lunar, ca revistă culturală şi literară

* Acum 157 de ani (1864) era promulgată Legea pentru adoptarea Sistemului Metric de măsuri şi greutăţi în România de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, intrat în vigoare la 1/13.I.1866. România a fost a 16-a ţară din lume care a adoptat Sistemul Metric de unităţi de măsură creat în Franţa, în anul 1799 (15/27)

* În urmă cu 126 de ani (1895) apărea lunar, la Bucureşti, a „Gazetei matematice”, prima revistă de specialitate în limba română (seria I, între anii 1895 şi 1949; după acest an s-au succedat alte două serii), din iniţiativa unui Comitet de ingineri ai Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, condus de inginerul Ion M. Ionescu (15/27)

* Se împlinesc 105 ani (1916) de la prima participare în luptă a unui tanc, în timpul Bătăliei de pe Somme (Franţa), una dintre cele mai mari bătălii din timpul Primului Război Mondial, desfăşurate între 1 iulie şi 18 noiembrie 1916. Căpitanul Mortimore de la Royal Navy a condus o maşină de luptă Mark I. Ulterior, şi francezii au dezvoltat un tanc numit Schneider CA1 pe care l-au folosit pentru prima dată pe 16 aprilie 1917. Prima bătălie în care s-au folosit mai multe tancuri a fost cea de la Cambrai din 20 noiembrie 1917

* Acum 97 de ani (1924), între 15 – 18 septembrie, a avut loc Răscoala de la Tatarbunar, revoltă țărănească armată care s-a desfăşurat în împrejurimile localității Tatarbunar (uneori scris și Tatar-Bunar) din Bugeac (Basarabia de Sud), care făcea pe atunci parte din România. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar pro-sovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”. La data de 19 septembrie, după trei zile de lupte în care au murit sute de rebeli şi au fost arestaţi 489 (287 dintre aceştia fiind judecaţi) liderii rebelilor au fost ucişi în timpul luptelor cu trupele româneşti, iar revolta a fost înăbuşită. După alte patru zile, au fost stinse şi celelalte „focare” ale răscoalei

* Cu 92 de ani în urmă (1929) era inaugurat, la Sala Comedia, care îl găzduia, Teatrul „Maria Ventura”, cu piesa „Lupii de aramă” de Adrian Maniu – în distribuţie: Maria Ventura, Jules Cazaban şi George Vraca; regia: Victor Ion Popa; teatrul a fost desfiinţat în anul 1934. Astăzi, în edificiul Sălii Comedia îşi are sediul Teatrul Odeon

* „Radio Londra” a transmis, acum 82 de ani (1939), prima sa emisiune în limba română (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia română (anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău). Redacţia în limba română a BBC şi-a încetat activitatea începând cu 1.VIII.2008 (decizia s-a luat în urma unei reevaluări a structurii BBC WS, din perspectiva bugetului instituţiei)

* Cu 77 de ani în urmă (1944), între 15 septembrie şi 27 noiembrie, s-a desfăşurat Bătălia de la Peleliu, între Statele Unite ale Americii și Japonia pe teatrul Pacific al celui de-Al Doilea Război Mondial, terminată la sfârșitul lunii noiembrie cu victorie americană. A fost denumită „cea mai amară bătălie a războiului pentru pușcașii marini”

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la abolirea monarhiei în Bulgaria şi proclamarea republicii

* În urmă cu 72 de ani (1949) era ales primul cancelar al Republicii Federale Germania, Konrad Adenauer (1876-1976), reales de trei ori (în 1953, 1957 şi 1961). La 7 septembrie a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză, iar la 12 septembrie Adunarea Federală l-a ales pe primul preşedinte federal, Theodor Heuss, liderul Partidului Liber Democrat. La 7 octombrie 1949 va fi proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RDG şi RFG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

* Acum 62 de ani (1959), la Brașov (pe atunci „Orașul Stalin”), se încheia „Procesul Scriitorilor Germani”. Cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund, au fost condamnați pentru „infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație” la un total de 95 de ani de muncă silnică, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile

* Se împlinesc 50 de ani (1971) de la înființarea Greenpeace, organizație de mediu non-guvernamentală, cu sediul la Amsterdam, Olanda. În 1971, o mică echipă de activiști canadieni a urcat la bordul ambarcațiunii Phyllis Cormack (cunoscut și ca „Greenpeace”) și a navigat din Vancouver spre insula Amchitka pentru a bloca un test nuclear. Irving Stowe, co-fondator Greenpeace, descria planul aproape utopic ca pe „o călătorie pentru viață — și pentru pace”. Echipa, interceptată de Paza de Coastă a Statelor Unite, nu a ajuns niciodată pe insulă, însă curajul acestui început și susținerea de care a avut parte au creat o presiune atât de mare asupra guvernului american, încât testele nucleare au fost anulate. Insula Amchitka continuă să fie și azi o rezervație naturală protejată. Greenpeace a continuat să se dezvolte și a devenit, în timp, o organizație susținută de milioane de oameni, activă în numeroase campanii de mediu în peste 50 de țări din întreaga lume

* Se împlinesc 45 de ani (1976) de la intrarea în vigoare a „Convenţiei internaţionale privind înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul cosmic”, document adoptat de Adunarea Generală a ONU la 12 noiembrie 1974

* Acum 2 ani (2019) România a început să exercite Președinția Comunității Democrațiilor, structură interguvernamentală, de anvergură globală, înființată în anul 2000, la inițiativa SUA, care are ca obiective promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, accesul la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. Declarația de la Varșovia este documentul fondator al Comunității Democrațiilor. Decizia extinderii cu încă un an a mandatului Președinției române a Comunității Democrațiilor a fost luată în mod unanim de către statele membre ale Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor (CoD) la 17 mai 2021. Astfel, extinderea mandatului Președinției române a organizației, exercitat în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, se va face până în luna septembrie 2022. Prelungirea mandatului României survine în condiții excepționale și are loc în contextul necesității asigurării continuității și gestionării eficiente a activității CoD, inclusiv ca urmare a faptului că pandemia de COVID-19 a afectat calendarul și formatul unora dintre activitățile organizației

* Se împlinește 1 an (2020) de când Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain au semnat o serie de acorduri de normalizare a relaţiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe, în prezenţa preşedintelui american de la acea vreme, Donald Trump. Premierul israelian a semnat la Casa Albă acorduri bilaterale cu ministrul de Externe al EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al-Nahyan, şi cel al Bahrain, Abdel Latif al-Zayani. Cei trei responsabili şi preşedintele american Donald Trump au semnat, de asemenea, o declaraţie comună

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sfânta Fecioară Maria Îndurerată (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1521: A murit Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti (1512-1521); însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii; autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea; ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517) (n. ~1481/1482) – 500 de ani

 

– 1875: S-a născut H.[enric] Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog (m. 1951)

 

– 1892: S-a născut medicul Constantin C. Iliescu, unul dintre fondatorii cardiologiei ca specialitate independentă în România; fondator şi director al Centrului de asistenţă a cardiacilor (ASCAR) din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1978)

 

– 1897, 15/27: A murit Alexandru Roman, îndrumător cultural, publicist şi om politic; unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni; deputat în Parlamentul ungar; a editat, la Budapesta, ziarele româneşti „Concordia” (1861-1866) şi „Federaţiunea” (1868-1876); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1826)

 

– 1901: S-a născut (la Veira/Grecia) inginerul Elie Carafoli, fondator al şcolii aerodinamice româneşti; a realizat, printre altele, în 1928, profilele aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite „profilele Carafoli”; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1983) – 120 de ani

 

– 1908: S-a născut Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1980)

 

– 1911: S-a născut Emil Botta, actor şi poet (m. 1977) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut dirijorul, compozitorul şi profesorul Remus Tzincoca, stabilit în Canada (m. 2012)

 

– 1916: S-a născut Constantin Virgil Gheorghiu, diplomat interbelic, jurnalist, poet, romancier, memorialist şi preot ortodox; după 23 august 1944 pleacă în Occident; în 1946 începe studii de teologie la Heidelberg/RFG; în 1948 se stabileşte la Paris, unde va deveni, în 1963, preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris; autorul celebrei cărţi „Ora 25” (m. 1992) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Răzvan Givulescu, geolog şi paleobotanist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2007)

 

– 1921: S-a născut Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular al Academiei Române din 2000 (m. 2009) – 100 de ani

 

– 1922: A murit Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog; organizator al reţelei meteorologice din România (în 1878 a înfiinţat, la Brăila, prima staţie de profil din ţară); membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921) (n. 1851)

 

– 1931: S-a născut Sever Frenţiu, pictor, gravor, decorator, scenograf; fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române a Masoneriei (din 1996) (m. 1997) – 90 de ani

 

– 1940: S-a născut Vasile Gheţău, sociolog, profesor, reprezentant de seamă al școlii demografice românești

 

– 1941: S-a născut taragotistul Luca Novac, unul dintre cei mai mari instrumentiști de muzică populară din Banat (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut omul de televiziune Anca Fusariu, unul dintre profesioniştii valoroşi ai postului public de televiziune (m. 2013)

 

– 1947: S-a născut Adrian Ivaniţchi, solist vocal rock şi folk, instrumentist (chitarist) şi compozitor; a fost membru al mai multor formații rock românești celebre din anii ’60, precum Sideral și Sfinx

 

– 1948: S-a născut prozatorul, publicistul şi eseisul Ioan Lăcustă (m. 2008)

 

– 1949: S-a născut Adrian Dinu Rachieru, sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator și profesor

 

– 1961: S-a născut Carmen Bunaciu, multiplă campioană la înot, posesoare a primei medalii importante obţinută de înotul românesc, bronz la Campionatul Mondial din Guayaquil (Ecuador, 1982 – proba de 200 m spate) – 60 de ani

 

– 1967: S-a născut Lucian Mândruţă, jurnalist, prezentator de televiziune şi de radio

 

– 1971: S-a născut Alexandru Mihai Dedu, fost handbalist, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (din 10 februarie 2014, reales în 14 februarie 2018) – 50 de ani

 

– 1976: S-a născut violonistul Alexandru Tomescu – 45 de ani

 

– 1987: A murit Bucur Ţincu, eseist şi istoric literar (n. 1910)

 

– 1990: A murit inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a.) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1898)

 

– 1997: A murit Ion Biţan (Bitzan), pictor, scenograf, grafician, designer şi sculptor monumentalist (n. 1924)

 

– 1999: A murit istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria Evului Mediu românesc; ministru al cultelor (ianuarie – iunie 1990); ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1924)

 

– 2009: A murit Nicu Constantin, unul dintre apreciaţii actori români de comedie (n. 1938)

 

– 2011: A murit pictorul şi plasticianul Petru Petrescu (n. 1929) – 10 ani

 

– 2015: A murit Dan Nasta (Dan Constantin Nasta-Popescu), actor şi regizor de teatru şi film; unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă; o parte dintre obiectele aparţinând colecţiei sale decorează acum Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia (n. 1919)

 

– 2017: A murit Mircea Ionescu-Quintus, om politic liberal, jurist şi epigramist; preşedinte de onoare al PNL (din 2002), preşedinte al PNL (1993-2001); preşedinte al Senatului (feb. – nov. 2000); ministru al justiţiei (1991-1992); preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România; fost deţinut politic (în anii 1948 şi 1952-1954); veteran de război (înaintat în gradul de general-maior cu două stele, în retragere) (n. 1917, la Herson în Ucarina, unde familia sa era refugiată)

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Internațională de Luptă împotriva Limfomului” (sau de conştientizare a limfomului), marcată anual, la data de 15 septembrie, din anul 2004, are ca scop creşterea nivelului de informare cu privire la cancerul sistemului limfatic; în această zi sunt organizate acţiuni şi campanii de informare despre această formă de cancer, a cărei incidență este în creștere; inițiativa acestei zile îi aparține Lymphoma Coalition, rețeaua globală non-profit a grupurilor de pacienți care suferă de limfom, din 52 de țări

 

– „Ziua Europeană a Prostatei”, declarată de Asociaţia Europeană de Urologie; marcată din 2005 pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu frecvenţa bolilor urologice

 

– Ziua naţională a Republicii Costa Rica; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 200 de ani

 

– Ziua naţională a Republicii El-Salvador; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 200 de ani

 

– Ziua naţională a Republicii Guatemala; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 200 de ani

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Honduras; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 200 de ani

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Nicaragua; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 200 de ani

 

– 1254, 15 sau 16: S-a născut Marco Polo, călător şi scriitor veneţian; şi-a petrecut 24 de ani călătorind prin Asia, ajungând dincolo de Mongolia, până în China, însemnările sale despre Orientul Îndepărtat inspirând şi deschizând drumul marilor expediţii de descoperiri; Cunoscută sub mai multe titluri – „Diversitatea Lumii”, „Cartea Minunilor” sau „Milionul” – lucrarea venețianului este una dintre marile scrieri de călătorie din Evul Mediu și prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă și fabuloasă a Chinei și a Asiei (m. 1324)

 

– 1613: S-a născut François de la Rochefoucauld, filosof şi moralist francez (m. 1680)

 

– 1700: A murit arhitectul francez André Le Nôtre; creatorul stilului francez în peisagistică; a realizat planurile pentru parcurile de la Versailles, Tuileries şi Saint-Cloud (n. 1613)

 

– 1789: S-a născut scriitorul american James Fenimore Cooper (m. 1851)

 

– 1834: S-a născut Heinrich von Treitschke, istoric, publicist politic și deputat german (m. 1896)

 

– 1859: A murit Isambard Kingdom Brunel, om de știință englez, specializat în inginerie civilă şi navală; a revoluţionat transporturile publice şi ingineria modernă; a rămas celebru şi prin seria de vapoare proiectate, printre cele mai mari din acea epocă (n. 1806)

 

– 1864: A murit exploratorul britanic John Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (n. 1827)

 

– 1876: S-a născut dirijorul german Bruno Walter (m. 1962) – 145 de ani

 

– 1890: S-a născut compozitorul elveţian Frank Martin (m. 1974)

 

– 1890: S-a născut scriitoarea britanică Agatha Christie, renumită autoare de romane poliţiste (m. 1976)

 

– 1891, 15/27: A murit scriitorul rus Ivan Goncearov (n. 1812) – 130 de ani

 

– 1889: S-a născut scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (m. 1948)

 

– 1894: S-a născut regizorul francez de film Jean Renoir; fiul pictorului impresionist Pierre-Auguste Renoir (m. 1979)

 

– 1904: S-a născut regizorul rus de film Serghei Iutkevici, animator al mişcării de avangardă în cinematografia sovietică (m. 1985)

 

– 1914: S-a născut Adolfo Bioy Casares, prozator, traducător, editor şi jurnalist argentinian, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori latino-americani (m. 1999)

 

– 1922: S-a născut Bob Anderson (pe numele său întreg Robert James Gilbert Anderson), scrimer, coregraf, actor şi cascador britanic; cunoscut din seriile „Star Wars” şi „Lord of the Rings” (m. 2012)

 

– 1925: S-a născut omul de film italian Carlo Rambaldi, unul dintre pionierii efectelor speciale în cinematografie; acest adevărat „magician al efectelor speciale” a fost recompensat cu trei premii Oscar la categoria „efecte vizuale” pentru creaţiile sale din filmele „E.T. Extraterestrul”, „Alien” şi „King Kong” (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut Shōhei Imamura, regizor, scenarist, producător și actor japonez; singurul cineast din Japonia care a câștigat două premii Palme d’Or (m. 2006) – 95 de ani

 

– 1926: A murit Rudolf Eucken, filosof german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1908 (n. 1846) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Murray Gell-Mann, fizician și profesor american; cel care a propus pentru prima dată ipoteza existenţei quarcului; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1969, pentru descoperirea unui sistem de clasificare a particulelor subatomice (m. 2019)

 

– 1930: S-a născut (la Shanghai) scriitorul britanic J.[ames] G.[raham] Ballard (m. 2009)

 

– 1933: S-a născut dirijorul spaniol Rafael Frühbeck de Burgos (m. 2014)

 

– 1938: A murit Thomas (Clayton) Wolfe, prozator şi dramaturg american (n. 1900)

 

– 1945: S-a născut soprana americană Jessye Norman, un star al operei internaționale; recompensată cu cinci premii Grammy (m. 2019)

 

– 1945: A murit Anton von Webern, compozitor şi dirijor austriac (n. 1883)

 

– 1946: S-a născut Tommy Lee Jones, actor, regizor de film și scenarist american – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut regizorul american de film Oliver Stone – 75 de ani

 

– 1953: A murit arhitectul german Erich Mendelsohn; stabilit la Londra (1933), apoi în SUA (1941); a lucrat mult la Ierusalim; promotor al arhitecturii moderne de orientare expresionistă, apoi organică (Casa Columbus din Berlin, Universitatea ebraică şi Centrul medical „Hadassah” din Ierusalim) (n. 1887)

 

– 1978: A murit William (Willy) Messerschmitt, constructor de avioane şi industriaş german; în 1923 a deschis o uzină în care a creat avionul de transport Me-18 (1926), Me-109 de luptă (1935), perfecţionat ca Me-262 (1944) şi Me-163 Komet (1938); aparatele sale au adus superioritate aeriană Germaniei în prima fază a celui de-Al Doilea Război Mondial; după 1956 a realizat modele noi de avioane de instrucţie, de luptă şi cu decolare verticală (n. 1898)

 

– 2004: A murit Paul Melchior, geodez, geofizician şi astronom belgian; activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat în două domenii principale: perturbaţia rotaţiei Pământului şi mareele terestre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1925)

 

– 2004: A murit chitaristul american Johnny Ramone, nume de referinţă al muzicii punk (n. 1948)

 

– 2006: A murit Oriana Fallaci, ziaristă şi scriitoare italiană; renumită pentru corespondenţele sale de război (din Vietnam, Orientul Mijlociu sau America de Sud), ca şi pentru interviurile realizate cu o serie de personalităţi ale secolului al XX-lea (n. 1929) – 15 ani

 

– 2008: A murit pianistul britanic Richard Wright, membru fondator al trupei „Pink Floyd” (n. 1943)

 

– 2011: A murit actriţa americană de origine canadiană Frances Bay (n. 1919) – 10 ani

 

– 2012: A murit actorul şi regizorul de teatru şi film francez Pierre Mondy, cunoscut datorită seriei de filme cu „Compania a şaptea” (n. 1925)

 

– 2015: A murit actorul din Republica Moldova Mihai Volontir; în anul 2000 a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească (n. 1934, în Regatul României)

 

– 2016: A murit actorul brazilian de televiziune Domingos Montagner (n. 1962) – 5 ani

 

– 2017: A murit actorul și cântărețul american Harry Dean Stanton (n. 1926)

 

– 2019: A murit cântărețul, compozitorul și producătorul muzical american Ric Ocasek (nume complet: Richard Theodore Otcasek); solistul „The Cars”, trupă pionieră a mişcării new wave (n. 1944

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 14 septembrie

Calendarul zilei – 14 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 14 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 14 septembrie 2021, 8:59

S-a întâmplat într-o zi de 14 septembrie

 

* Se împlinesc 115 ani (1906) de când se înfiinţa „Federaţia Societăţilor de Gimnastică din România” (F.S.G.R.), în urma Congresului Societăţilor de Gimnastică care a avut loc la Bucureşti, între 11-12 septembrie 1906, considerată data de naştere a „Federaţiei Române de Gimnastică”. De fapt, Federația fusese constituită, în mod provizoriu, încă din 8 noiembrie 1905, la 14 septembrie 1906, cu prilejul Congresului, venind și oficializarea. La înfiinţare, F.S.G.R. reunea 18 societăţi de gimnastică, la care ulterior s-au mai adăugat şi altele. Iniţiatorul şi animatorul Federaţiei a fost profesorul D. Ionescu, care a reuşit să atragă în Comitetul de conducere o serie de personalităţi ale vremii, dintre care: generalul Petre Năsturel (preşedinte), ministrul învăţământului Spiru C. Haret (vice-preşedinte) şi lt. col. Th. Petrescu (vice-preşedinte)

 

* Se împlinesc 115 ani (1906) de când a fost înfiinţată Loteria Română, actul de naştere fiind Legea pentru constituirea unui fond al asistenţei sanitare a sătenilor, care a fost promulgată în 29 mai 1906 de regele Carol I. Această lege a fost modificată în anul 1931 prin Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Loteriei de Stat pe clase. În anul 1934 ia naştere Regia Loteriei de Stat, care organiza loteriile în colaborare cu instituţiile culturale. În 1950 au fost lansate emisiunile „Lozuri în plic”. Iniţial, jocurile erau organizate de biserici, iar banii nu mergeau la un singur câştigător, ci erau donaţi oamenilor în nevoie

 

* Cu 101 ani în urmă (1920) România a ratificat Tratatul de la Versailles (Franţa), între Puterile Aliate şi Germania, document ce punea capăt, din punct de vedere diplomatic, primei conflagraţii mondiale: 28.VII.1914-11.XI.1918. Tratatul a fost semnat la 28.VI.1919

 

* Acum 97 de ani (1924) a apărut primul număr al „Gazetei Sporturilor”. La momentul apariţiei, era prima publicaţie de sport care circula în spaţiul românesc şi a treia din Europa, după „La Gazzetta dello Sport” (Italia) şi „Nemzeti Sport” (Ungaria)

 

* Se împlinesc 95 de ani (1926), de când, la Reşiţa, se producea locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima de acest fel construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nicio locomotivă. Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998 locomotivele cu abur au fost casate în proporţie de 98%

 

* Acum 93 de ani (1928) era inaugurată şi sfinţită Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, monument istoric, construit între anii 1926-1928, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial

 

* Printr-un decret regal, emis acum 81 de ani (1940), România era proclamată „stat naţional-legionar”. Generalul Ion Antonescu a devenit „conducător al statului”, iar Horia Sima, căpitanul Legiunii, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost interzisă orice activitate politică în afară de cea a Mişcării legionare şi a grupului etnic german. La 14 februarie 1941 „statul naţional-legionar” a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu

 

* Acum 61 de ani (1960) era constituită, la Bagdad (Irak), Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Organizaţia a fost creată în cadrul Conferinţei de la Bagdad, desfăşurată în perioada 10-14 septembrie, având cinci state membre fondatoare: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită şi Venezuela. Celor cinci state fondatoare li s-au adăugat ulterior şi alte ţări: Qatar (1961; a părăsit OPEC în ian. 2019); Indonezia (1962; şi-a suspendat apartenenţa în 2019, a revenit în 2016 şi a suspendat-o din nou în 2016); Libia (1962); Emiratele Arabe Unite (1967); Algeria (1969); Nigeria (1971); Ecuador (1973; a părăsit definitiv OPEC la 1 ian. 2020); Angola (2007); Gabon (1975; s-a retras în 1995 şi a revenit în 2016); Guineea Ecuatorială (2017); Congo (2018). În primii ani de existenţă, OPEC a avut sediul la Geneva, iar în 1965 Organizaţia s-a mutat la Viena (Austria)

 

* Cu 27 de ani în urmă (1994) ministrul israelian de externe, Shimon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat, au semnat „Declarația de la Oslo”, document care prevedea ca „problemele politice” să fie discutate între cele două părți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care specifica instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania

 

Aniversări – Comemorări-Externe 

 

– Înălţarea Sfintei Cruci (Post) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Romano-Catolic 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1778: S-a născut Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (m. 1849)

 

– 1853: S-a născut Radu Rosetti, istoric, genealog, scriitor şi om politic (prefect al mai multor judeţe – Roman, Bacău, Brăila, deputat, director al departamentului „Lucrări speciale şi cercetări istorice”, în Ministerul de Externe) (m. 1926)

 

– 1856: S-a născut Sofia Nădejde, romancieră, autoare dramatică, traducătoare şi publicistă; a fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi; alături de soţul ei, a editat reviste culturale şi manuale şcolare, a susţinut campanii pentru recunoaşterea drepturilor femeilor, a tradus texte ştiinţifice şi literare, a scris proză (romanul „Patimi” este primul din literatura română scris de o femeie), poezie, teatru; soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă (m. 1946) – 165 de ani

 

– 1876: S-a născut Alexandru I. Lapedatu (frate geamăn cu economistul Ion I. Lapedatu), istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (m. 1950, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) – 145 de ani

 

– 1876: S-a născut Ion I. Lapedatu (frate geamăn cu istoricul Alexandru I. Lapedatu), economist şi om politic liberal; a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1.XII.1918 şi la alcătuirea Consiliului Dirigent ca secretar al Resortului Financiar; rol important în unificarea monetară şi reorganizarea sistemului bancar românesc; ministru de finanţe (1926-1927); guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945); membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1951, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) – 145 de ani

 

– 1882, 14/25: S-a născut Wilhelm Filderman, jurist, publicist, lider necontestat al populaţiei evreieşti din România după primul război mondial; preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1921-1941; 1944-1946); în anii celui de-Al Doilea Război Mondial a iniţiat demersuri energice pentru împiedicarea trimiterii evreilor în lagărele de exterminare naziste; în exil din 1948 (m. 1963, la Paris). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 noiembrie 1882

 

– 1887: S-a născut George Breazul, muzicolog, pedagog şi folclorist (m. 1961)

 

– 1887: A murit compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (n. 1836)

 

– 1900, 14/27: S-a născut medicul Ion Făgărăşanu; contribuţii teoretice şi practice în domeniul anatomiei şi chirurgiei vasculare şi abdominale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

 

– 1906: S-a născut poetul Emil Vora (m. 1979) – 115 ani

 

– 1924: S-a născut dirijorul şi profesorul Iosif Conta; dirijor şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale Radio între anii 1954 şi 1988 (m. 2006)

 

– 1924: S-a născut pianistul, profesorul și compozitorul Corneliu Gheorghiu; stabilit în capitala Belgiei din 1978 (m. 2019)

 

– 1928: S-a născut Puiu Manu (nume real: Vasile Baciu), grafician, unul dintre cei mai prolifici autori benzi desenate din Europa

 

– 1930: S-a născut Mihai Mihăiţă, inginer transporturi căi ferate și profesor; președintele Academiei de Științe Tehnice din România și președintele Asociației Generale a Inginerilor din România; membru în Comitetul executiv al Federației Mondiale a Organizațiilor Inginerești

 

– 1930: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Mihai Fotino (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil; a fondat (în 1962) primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română; realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film și scenaristului Nae Caranfil (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei Minaur Baia Mare, dar şi al echipei naţionale masculine; a înființat primul club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare (m. 2017)

 

– 1935: S-a născut basul și profesorul Pompei Hărăşteanu, artist de talie şi vocaţie internaţională (m. 2016)

 

– 1936: S-a născut actriţa Ileana Stana Ionescu; cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 60 de ani, actriţa a interpretat sute de roluri în teatru, film sau scenete de televiziune – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut artistul plastic Horia Bernea, fost director al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti (1990-2000) (m. 2000)

 

– 1940: S-a născut ierarhul Damaschin Coravul (prenumele la botez: Dimitrie), episcop al Sloboziei şi Călăraşilor între anii 2000 şi 2009; autor a numeroase cărţi şi studii pe teme teologice; profesor de teologie – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova în perioada 1992-2000 (m. 2009)

 

– 1945: S-a născut dirijorul și compozitorul Marian Didu (m. 2004)

 

– 1945: A murit Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (n. 1875)

 

– 1947: S-a născut interpreta de muzică uşoară Dida Drăgan

 

– 1948: A murit Constantin I. Angelescu, medic şi om politic liberal; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1869)

 

– 1951: S-a născut compozitoarea şi profesoara Doina Rotaru – 70 de ani

 

– 1975: S-a născut Corneliu Porumboiu, regizor de film, scenarist și producător

 

– 1993: A murit Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (n. 1908)

 

– 2002: A murit arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (n. 1912, Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova)

 

– 2006: A murit politologul Silviu Brucan (nume real: Saul Bruckner) (n. 1916) – 15 ani

 

– 2008: A murit actorul Ştefan Iordache (n. 1941)

 

– 2011: A murit Teodor Moraru, pictor şi profesor (n. 1938) – 10 ani

 

– 2012: A murit pictorul şi graficianul George Pătru (n. 1946)

 

– 2013: A murit jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele „Viaţa medicală” şi „Revista Radio”; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române; co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio; a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU (n. 1936)

 

– 2015: A murit Corneliu Vadim Tudor, scriitor şi publicist; om politic, fondator al Partidului România Mare (1991); senator din 1992 până în 2008; europarlamentar (2009-2014) (n. 1949)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1321: A murit poetul, filosoful şi omul politic italian Dante Alighieri; considerat părintele limbii italiene; autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale (n. 1265) – 700 de ani

 

– 1737: S-a născut compozitorul austriac Michael Haydn, fratele mai mic al lui Joseph Haydn (m. 1806)

 

– 1760: S-a născut Luigi Cherubini, compozitor francez de origine italiană (m. 1842)

 

– 1769: S-a născut Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (m. 1859)

 

– 1817: S-a născut scriitorul german Theodor Storm (m. 1888)

 

– 1849, 14/26: S-a născut fiziologul rus Ivan Pavlov; unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale; a descoperit „reflexul condiţionat”; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1904 (m. 1936)

 

– 1851: A murit scriitorul american James Fenimore Cooper (n. 1789) – 170 de ani

 

– 1862: S-a născut (la Cernăuţi) Eugen Ehrlich, romanist, jurist, sociolog al dreptului şi profesor german; fondator al sociologiei juridice (m. 1922)

 

– 1864: S-a născut Robert Cecil (Edgar Algernon Robert Cecil), avocat om politic și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1937 (m. 1958)

 

– 1891: A murit Johannes Bosboom, pictor şi acuarelist belgian (n. 1817) – 130 de ani

 

– 1910: S-a născut actorul britanic de film Jack Hawkins (m. 1973)

 

– 1910: S-a născut compozitorul elveţian Rolf Liebermann (m. 1999)

 

– 1916: A murit José Echegaray, dramaturg, om politic, matematician şi economist spaniol; fondator al Băncii Spaniei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1904, împreună cu francezul Frédéric Mistral; primul scriitor spaniol laureat al acestui premiu (n. 1832) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Mario Benedetti, eseist, jurnalist, nuvelist, romancier și poet uruguayan (m. 2009)

 

– 1920: S-a născut economistul american Lawrence R. Klein; cercetări şi lucrări în domeniul modelării economice (dezvoltarea macro-economică a modelelor regionale, naţionale, internaţionale); Premiul Nobel pentru economie pe 1980; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1999) (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „noului roman” (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut scriitorul, traducătorul şi scenaristul francez Maurice Ponce (m. 2016)

 

– 1927: A murit Isadora Duncan, dansatoare americană de origine irlandeză; una dintre creatoarele dansului modern (n. 1877)

 

– 1929: S-a născut actorul german Hans Clarin (m. 2005)

 

– 1934: S-a născut Kate Millett (nume complet: Katherine Murray Millett), scriitoare, sculptoriță şi militantă feministă americană; autoare a celebrului volum „Sexual Politics” (m. 2017)

 

– 1937: A murit Tomáš G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh (lider al Partidului Popular Ceh); primul preşedinte al Republicii Cehoslovace (1918-1935); membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1850)

 

– 1938: S-a născut Tiziano Terziani, scriitor şi jurnalist italian, specialist în problemele Asiei (m. 2004)

 

– 1947: S-a născut preotul catolic polonez Jerzy Popieluszko, unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi anticomunişti polonezi, susţinător al mişcării sindicale „Solidaritatea”, a devenit unul dintre simbolurile luptei anticomuniste din ţara sa (m. 1984, răpit, torturat şi apoi asasinat de membri ai poliţiei politice din Polonia). NOTĂ: După ce Vaticanul a aprobat beatificarea preotului Jerzy Popiełuszko, procesiunea de beatificare a avut loc la Varşovia, la 6 iunie 2010, el fiind sărbătorit în Calendarul Romano-Catolic la 19 octombrie

 

– 1949: S-a născut chitaristul american Ed King (nume complet: Edward Calhoun King), fost membru al trupei de rock „Lynyrd Skynyrd” şi unul din compozitorii celebrei piese „Sweet Home Alabama” (m. 2018)

 

– 1951: S-a născut Duncan Haldane, fizician și profesor britanic; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, împreună cu cercetătorii britanici David Thouless și Michael Kosterlitz, pentru studierea stărilor neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductor – 70 de ani

 

– 1960: S-a născut actorul american Anthony Addabbo (m. 2016)

 

– 1966: A murit actorul rus de film Nikolai Cerkasov (n. 1903) – 55 de ani

 

– 1970: A murit Rudolf Carnap, filosof şi logician american de origine austriacă (n. 1891)

 

– 1982: A murit actriţa americană de film Grace Kelly, devenită prinţesă de Monaco prin căsătoria sa, în anul 1956, cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco (n. 1929)

 

– 1982: A murit violonistul francez Christian Ferras (n. 1933)

 

– 1983: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Amy Winehouse (m. 2011)

 

– 2009: A murit actorul de film și dansatorul american Patrick Swayze (n. 1952)

 

– 2012: A murit Louis Simpson, poet, editor, traducător şi critic literar american de origine jamaicană (n. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 septembrie 2012

 

– 2020: A murit compozitorul american Al Kasha (n. 1937) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 13 septembrie

Calendarul zilei – 13 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 13 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 13 septembrie 2021, 8:21

S-a întâmplat într-o zi de 13 septembrie

* Acum 437 de ani (1584) în Spania erau finalizate lucrările mănăstirii El Escorial, cea mai mare construcție a Renașterii mondiale. A fost realizată din ordinul regelui Felipe al II-lea și proiectată de arhitectul-șef Juan Bautista de Toledo şi de discipolul său Juan de Herrera. Este situată la poalele muntelui Abantos și a fost construită ca să comemoreze victoria spaniolilor în bătălia de la San Quentin din 10 august 1557, asupra trupelor lui Henric al II-lea, regele Franței. Construcția mănăstirii a început în 1563. În interior cuprinde Palatul lui Filip al II-lea, Palatul Borbonilor, Bazilica, Conventul, Muzeul, Biblioteca regală, Colegiul, Seminarul, Spitalul muncitorilor și Botica

* Cu 297 de ani în urmă (1724) avea loc sfinţirea Mănăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, important ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc. Mănăstirea a fost demolată în decembrie 1986, în timpul regimului comunist (13/24)

* În urmă cu 111 ani (1910), fruntaşii politici români din Transilvania adresau guvernului ungar un Memoriu prin care revendicau: recunoaşterea funcţionării constituţionale a Partidului Naţional Român, legiferarea votului universal, egal, direct şi secret, folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, dreptul de întrunire şi de organizare pentru toţi cetăţenii, respectarea autonomiei bisericii române (13/26) 

* Se împlinesc 105 ani (1916), de când, între 13/26 şi 15/28 septembrie, în timpul Primului Război Mondial, a avut loc Bătălia de la Sibiu, prima mare bătălie de pe frontul de nord; ca urmare a puternicei ofensive germano-austro-ungare, trupele române s-au retras. La data de 4/17 august 1916 se semna, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială). La 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei, dată ce a marcat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919)

* Acum 96 de ani (1925) a apărut prima revistă românească de radioamatorism, „Radio Român”, avându-i ca redactori pe Ion Dragu şi Aurel Clococeanu. Sediul era situat în Str. Sarindar nr. 4. Începând cu nr. 10 (15 noiembrie 1925) redactor al acestei publicaţii a fost numit ing. Nicolae Lupaş. Revista apărea „pentru a oferi tuturor pe care îi interesează îndeaproape într-un chip sau altul, aplicarea utilă şi plăcută a celei mai mari descoperiri a veacului, o tribună liberă destinată dezbaterii şi clarificării cu obiectivitate şi cu cumpănire a chestiunilor pe care le ridică zilnic acţiunea de continuă perfecţionare şi răspândire a radiofoniei, pentru a informa cât mai complet, mai lămurit şi mai sigur asupra tot ce se leagă de T.F.F. (telegrafie fără fir) …”. În cele 47 de numere apărute (până în aprilie 1928), s-au publicat numeroase articole tehnice şi de propagandă pentru sprijinirea amatorilor de emisie

* Cu 92 de ani în urmă (1929) la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România avea loc prima transmisie în direct de la Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa „Rodia de aur”, de Adrian Maniu şi Al. O. Teodoreanu   

* În urmă cu 81 de ani (1940) trupele de ocupaţie horthyste au masacrat, în comuna Ip, din judeţul Sălaj, 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). Cu câteva zile în urmă, la 9 septembrie, aceleaşi trupe horthyste uciseseră, în comuna Treznea, tot din Sălaj, 263 de români (copii, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni) (13/14)

* Acum 62 de ani (1959) sonda sovietică Luna 2 ajungea pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară. Lansarea a avut loc în data de 12 septembrie 1959, iar coliziunea a avut loc în ziua următoare. Luna 2 a fost cea de-a doua sondă spaţială din programul sovietic Luna, trimisă către satelitul natural al Terrei. Ca şi design, aceasta avea o formă sferică şi era dotată cu câteva antene, un magnetometru, detectoare Cherenkov, un detector Geiger şi detectoare de micrometeoriţi. Luna 2 a transportat câteva fanioane pe care scria „URSS septembrie 1959”

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când România a stabilit relaţii diplomatice cu Estonia, Letonia şi Lituania:

• Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Estonia au fost stabilite în anul 1924 prin acreditarea ministrului României, Alexandru Florescu, la Varşovia şi la Tallinn şi întrerupte în 1940. Au fost restabilite la 13 septembrie 1991, când România a recunoscut noul stat suveran

• La 2 iunie 1922 s-a înfiinţat Legaţia Republicii Letonia în România, cu sediul la Varşovia. Din 1924, Letonia a înfiinţat un număr de consulate onorifice în România, alături de cel din capitală funcţionând ulterior şi oficiile consulare de la Galaţi şi Constanţa. Legaţia României în Letonia a fost înfiinţată în mai 1929. La 21 martie 1924, prin decret regal, Alexandru Florescu era numit, cu începere din 1 aprilie 1924, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României pe lângă guvernul leton. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial noul stat independent Republica Letonia, iar la 13 septembrie 1991 s-au restabilit relaţiile diplomatice dintre cele două ţări

• La 21 august 1924, a fost înfiinţată Legaţia Lituaniei în România, al cărei sediu era stabilit la Praga. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial redobândirea independenţei de stat a Republicii Lituania, iar la 13 septembrie 1991, au fost reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Lituania

* La Washington, era semnat acum 28 de ani (1993), Acordul asupra autonomiei zonei Gaza şi Ierihon. Acordul, intitulat „Declaraţie de principiu cu privire la aranjamentele interimare de autonomie”, a fost semnat de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yasser Arafat; garanţi ai Acordului: SUA şi Rusia  

* Se împlinesc 10 ani (2011), de când, tot la Washington, a fost semnat Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România (la Deveselu, jud. Olt), de către ministrul român de externe, Teodor Baconschi şi secretarul de stat american, Hillary Clinton, în contextul vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Washington, şi a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011. România a acceptat la 4 februarie 2010 propunerea preşedintelui SUA, Barack Obama, de a participa la etapa a doua a dezvoltării de către Washington a abordării adaptive a apărării antirachetă în Europa. Implicarea României în proiect presupune găzduirea la baza militară de la Deveselu, jud. Olt, de interceptori tereştri, adică rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile 3) tip Block 1B, care vor deveni operaţionali la orizontul lui 2015. Textul acordului a fost convenit la a VII-a rundă de negocieri de la Bucureşti, la data de 4 mai 2011, a fost parafat de şefii delegaţiilor de negociere la Washington, la 6 iunie 2011. Tot la 13 septembrie 2011, la Washington, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. La 18 decembrie 2015, în contextul Parteneriatului Strategic, România şi Statele Unite au anunţat că, principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA), au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă al NATO. În 12 mai 2016, la Deveselu, judeţul Olt, a avut loc ceremonia oficială dedicată operaţionalizării (punerii în funcţiune) a scutului american antirachetă, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg şi adjunctului secretarului american al apărării, Robert Work, premierului Dacian Cioloş și comandantului forţelor navale americane în Europa, Amiral Mark Ferguson

 

Aniversări – Comemorări

 

– Înainte-prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci; Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Cuvios Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sf. Ioan Gură de Aur, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1860: S-a născut medicul Thoma Ionescu, întemeietorul şcolii moderne româneşti de chirurgie şi de anatomie topografică; a fondat, în 1897, Societatea de Chirurgie şi „Revista de chirurgie”; membru de onoare al Academiei Române din 1925 (m. 1926)

 

– 1874: S-a născut Eugen Herovanu, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (m. 1956)

 

– 1881: S-a născut Matila Ghyka (Costiescu), ofiţer de marină, poet, romancier, matematician, istoric şi diplomat (m. 1965, la Londra) – 140 de ani

 

– 1901: S-a născut medicul Nicolae Nestorescu; în 1942 a înfiinţat primul centru de transfuzie şi sânge conservat din România; şi-a orientat activitatea spre producţia de seruri, vaccinuri şi alte preparate biologice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1969) – 120 de ani

 

– 1904: S-a născut Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (m. 1987)

 

– 1908, 13/26: S-a născut Edgar Papu, eseist, critic literar, istoric al artelor şi culturii, comparatist, profesor şi traducător; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1993)

 

– 1916: S-a născut Eugen Schileru, critic de artă, eseist, traducător şi profesor (m. 1968) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător; membru fondator (1956) al Asociaţiei de Studii Orientale din România; de profesie medic, a făcut cercetări în domeniul imunologiei; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” pentru lectura şi difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran, este închis între anii 1958 şi 1964, împreună cu un grup de remarcabili intelectuali (C. Noica, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Al. Zub ş.a.) (m. 1981)

 

– 1923: S-a născut Ioanichie Olteanu, poet, traducător, gazetar și editor (m. 1997)

 

– 1933: S-a născut Eginald (Norbert) Schlattner, pastor luteran şi scriitor de naţionalitate germană din România; închis în timpul regimului comunist; a început să scrie abia în anul 1990; debutul său editorial (în 1998) l-a constituit „Cocoşul decapitat”, roman ecranizat de regizorul Radu Gabrea şi Marjan Vajda

 

– 1934: S-a născut pictorul Spiru Vergulescu (supranumit „pictorul Bucureştilor”) (m. 2007)

 

– 1943: S-a născut Mircea Ciumara, fost ministru al finanţelor, industriei şi comerţului în guvernarea Convenţiei Democrate Române (CDR); a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000; a fost, de asemenea, între decembrie 1999 şi decembrie 2000, ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară şi ministru pentru relaţiile cu Parlamentul (m. 2012)

 

– 1948: S-a născut pictorul Emil Ciocoiu; stabilit în Germania din 1980 (m. 2020)

 

– 1949: S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul de filme și de spectacole Cornel Diaconu; cunoscut pentru filmul „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi!” (m. 2014)

 

– 1952: S-a născut Andrei Zanca (numele real: Andrei Carol Sofalvi), poet şi traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, stabilit la Heilbronn, Germania (unde semnează cu pseudonimul Carl Landau)

 

– 1953: S-a născut Copel Moscu, regizor de film documentar, profesor 

 

– 1970: A murit Sanda Movilă (pseudonim al Mariei Ionescu), poetă, prozatoare şi traducătoare; soţia scriitorului Felix Aderca (n. 1900) 

 

– 1976: A murit George Buznea, poet şi traducător, considerat tălmăcitorul major al operei lui Dante Alighieri în limba română (n. 1903) – 45 de ani

 

– 1979: A murit violoncelistul Ion Fotino (n. 1908)

 

– 1985: A murit Gheorghe Halmoş, pianist şi pedagog (n. 1915) 

 

– 2010: A murit compozitorul de muzică uşoară Anton Şuteu (n. 1947)  

 

– 2016: A murit actriţa Rodica Sanda Ţuţuianu; a jucat pe scena Teatrului Nottara 30 de ani, în numeroase piese de teatru radiofonic şi teatru TV, iar timp de peste 20 de ani a prezentat emisiunea matinală de duminică „Radio Magazinul Femeilor” (n. 1935) – 5 ani

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– 1583: Conform unor surse, la această dată s-a născut Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (m. 1643)

 

– 1592: A murit Michel de Montaigne, scriitor şi gânditor umanist francez (n. 1533)

 

– 1813: S-a născut József Eötvös, scriitor şi om politic ungar (m. 1871)

 

– 1819: S-a născut pianista și compozitoarea germană Clara Schumann (m. 1896)

 

– 1830: S-a născut Marie von Ebner-Eschenbach, scriitoare austriacă de origine cehă (m. 1916)

 

– 1838: S-a născut arheologul austriac Otto Friedrich August Benndorf, membru de onoare străin al Academiei Române; a acordat o atenţie specială monumentului de la Adamclisi şi a publicat, împreună cu istoricul român Gr. Tocilescu lucrarea „ Monumentul de la Adamclisi. Tropeum Traiani” (m. 1907)

 

– 1844: S-a născut lingvistul francez Auguste Picot; între anii 1866 şi 1869 a fost secretar al domnitorului Carol I; bun cunoscător al României, a popularizat peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889, a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (m. 1918)

 

– 1872: A murit filosoful german Ludwig Feuerbach (n. 1804) 

 

– 1874: S-a născut compozitorul austriac Arnold Schönberg, considerat unul dintre pionierii muzicii dodecafonice (m. 1951)

 

– 1876: S-a născut scriitorul american Sherwood Anderson (m. 1941) – 145 de ani

 

– 1886: S-a născut Sir Robert Robinson, chimist britanic; cercetări fundamentale în domeniul compuşilor organici naturali; Premiul Nobel pentru chimie pe 1947; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 1975) – 135 de ani

 

– 1887: S-a născut Lavoslav Ružička, chimist elvețian de origine croată, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1939 (m. 1976)

 

– 1894: S-a născut J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (m. 1984)

 

– 1894: A murit Emmanuel Chabrier, pianist şi compozitor francez (n. 1841)

 

– 1900: S-a născut poetul bulgar Asen Kaloianov (m. 1974)

 

– 1903: S-a născut Claudette Colbert, actriţă americană de film, de origine franceză (m. 1996)

 

– 1912: A murit scriitorul australian Tom Collins (numele real: Joseph Furphy); considerat „părintele romanului australian” (n. 1843)

 

– 1921: S-a născut (în Estonia, într-o familie de emigranți ruși) preotul Alexander Schmemann, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși din Occident; profesor la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris, apoi profesor și decan (din 1962) la Seminarul „Sfântul Vladimir” din New York; a participat activ la înfiinţarea Bisericii Ortodoxe din America (m. 1983) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Maurice Jarre, compozitor şi dirijor francez; a compus muzică de film; câştigătorul a trei premii Oscar; tatăl muzicianului Jean-Michel Jarre (m. 2009)

 

– 1929: S-a născut basul bulgar Nikolai Ghiaurov (m. 2004)

 

– 1932: S-a născut actorul american Eugene (sau Gene) Dynarski, cunoscut din serialele „Seinfeld” şi „Star Trek” (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut scriitorul, dramaturgul, scenaristul și eseistul polonez Janusz Glowacki; colaborator al regizorului Andrzej Wajda (m. 2017)

 

– 1944: S-a născut actriţa britanică de film Jacqueline Bisset

 

– 1949: A murit August Krogh (numele adevărat Schack August Steenberg), medic şi zoolog danez; a descoperit mecanismul reglării circulaţiei capilare şi a stabilit importanţa acesteia în metabolism; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1920 (n. 1874)

 

– 1960: A murit compozitorul ungar Leó Weiner (n. 1885)

 

– 1971: S-a născut Goran Ivanišević, fost jucător croat de tenis, câştigător a numeroase turnee de tenis din circuitul ATP şi de Mare Şlem, între care şi Wimbledon-ul în anul 2001 – 50 de ani

 

– 1971: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pianistul italian Ezio Bosso (m. 2020) – 50 de ani

 

– 1977: A murit dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (n. 1882)

 

– 1996: A murit Tupac Shakur, interpret american de muzică rapp; este cunoscut în Guinness Book of World Records ca fiind rapper-ul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 75 de milioane, 50 de milioane doar în America; mulţi îl consideră ca fiind cel mai mare rapper al tuturor timpurilor (n. 1971) – 25 de ani

 

– 2011: A murit artistul britanic Richard Hamilton, unul dintre fondatorii curentului pop-art (n. 1922) – 10 ani

 

– 2015: A murit politologul, istoricul şi profesorul franco-american Stanley Hoffmann; a influenţat profund cercetările în domeniul relaţiilor transatlantice (n. 1928)

 

– 2017: A murit actorul, cântărețul, producătorul și scenaristul american Frank Vincent; colaborator al regizorului Martin Scorsese (n. 1937)

 

– 2017: A murit Grant Hart, muzician american, solist, toboșar și compozitor al trupei de rock „Husker Du” (n. 1961) 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 12 septembrie

Calendarul zilei – 12 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 12 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 12 septembrie 2021, 11:14

S-a întâmplat într-o zi de 12 septembrie

 

* Acum 124 de ani (1897) a apărut primul număr al „Revistei Sanitare Militare”, buletin oficial al Societăţii ştiinţifice a ofiţerilor corpului sanitar militar român şi organ al Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale şi al Societăţii de medicină şi farmacie militară, cu apariţie lunară. În prezent se numeşte „Revista de Medicină Militară”

 

* Se împlinesc 105 ani (1916), de când, în timpul Primului Război Mondial, Bucureştiul a fost bombardat de aviaţia germană. La 4/17.VIII.1916 se semna, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială). În data de 14/27.VIII.1916 România declara război Austro-Ungariei, dată ce a marcat începutul războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) (12/25)

 

* Cu 102 ani în urmă (1919), la Cluj-Napoca, a fost înființată Universitatea Regele Ferdinand I. Vasile Pârvan, membru al Academiei Române din 1913, a inaugurat, în data 3 noiembrie 1919, cursurile universității, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități românești a fost Sextil Pușcariu. Prin Decretul regal nr. 4090 din 12 septembrie 1919 Universitatea Franz Joseph din Cluj a fost transformată, cu începere din ziua de 1 octombrie 1919, în universitate românească, cu patru facultăți: Drept, Medicină, Litere și Filozofie, Științe. Profesorii și studenții maghiari s-au refugiat pentru trei semestre la Budapesta, apoi la Szeged. În 1927, după moartea regelui Ferdinand, Universitatea din Cluj adoptă oficial numele regelui, și devine Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj. Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj a fost o universitate de stat, care a funcționat în perioada 1919–1948. Din 1948 a funcționat sub numele de Universitatea Victor Babeș până la unificarea cu Universitatea Bolyai din Cluj în 1959, care a condus la formarea Universității Babeș-Bolyai din Cluj

 

* Acum 102 ani (1919) apăreau decretele date de Consiliul Dirigent privind reforma agrară în Transilvania şi introducerea votului universal

 

* Tot în urmă cu 102 ani era înfiinţată Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş

 

* Acum 77 de ani (1944) era semnată, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României. Armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi)

 

* Acum 72 de ani (1949) Adunarea Federală a ales primul preşedinte al Republicii Federale Germania, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954). Cu câteva zile mai devreme, la 7 septembrie, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La 15 septembrie 1949 a fost ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer. La data de 7 octombrie 1949 a fost proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RFG şi RDG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

 

* Cu 51 de ani în urmă (1970) avea loc lansarea sondei sovietice „Luna 16”, prima navă spațială fără pilot care a transportat probele lunare de sol înapoi pe Pământ și primul laborator selenar complet automatizat. Proba de sol obținut a fost compus din 101 grame de minerale lunare care au fost plasate mecanic într-un container (o sferă de culoare închisă plasată în partea de sus a sondei), pentru a fi introdus într-o capsulă etanșă, unde va găsi protecție pentru întreaga durată a călătoriei de întoarcere

 

* Acum 31 de ani (1990) era semnat, la Moscova, Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania (în cadrul Conferinţei „2+4”: RFG şi RDG + SUA, Franţa, Marea Britanie şi URSS), tratat ce cuprindea aspectele privind reunificarea celor două Germanii. După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La data de 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică, iar la 3.X.1990 cele două state germane s-au reunificat, Berlinul redevenind capitala R. F. Germania. Procesul de reunificare a început la 9 noiembrie 1989, odată cu căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane

 

* În urmă cu 14 ani (2007), Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea (n. 1951), mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 30.IX.2007, este al şaselea patriarh al BOR)

 

* Cu 8 ani în urmă (2013), specialiştii NASA au anunțat că sonda americană Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar, deschizând astfel o nouă eră de explorare, fiind pentru prima dată când omenirea iese din Sistemul Solar propriu pentru a explora restul galaxiei. Potrivit astrofizicienilor americani sonda ar fi intrat în zona rece şi întunecată a spaţiului interstelar, în jurul datei de 25 august 2012. Voyager 1 şi Voyager 2 – care va părăsi şi ea Sistemul Solar în următorii ani – vor ajunge în vecinătatea altor stele şi la aproximativ doi ani-lumină (un an lumină are 9,461 miliarde de kilometri) de Soare, peste aproximativ 40.000 de ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Metrologiei”, stabilită în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001 – 20 de ani. NOTĂ: „Ziua internaţională a metrologiei” este marcată la 20 mai; la această dată, în 1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură

 

– 1856: S-a născut juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1933) – 165 de ani

 

– 1869: S-a născut chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1939)

 

– 1869: A murit Constantin (Costache) Stamati, poet şi traducător (a tradus mai ales din romantici: Lamartine, Hugo, Vigny, Jukovski, Puşkin), colaborator la „Albina Românească” şi „Dacia Literară”; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (n. 1786)

 

– 1882: S-a născut scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1963)

 

– 1883: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, alături de dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (m. 1962)

 

– 1887: S-a născut dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1964)

 

– 1895: S-a născut Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (m. 1986)

 

– 1910: S-a născut (la Bacău) Alexandru Şafran, cărturar, teolog, filosof, istoric şi literat evreu, român şi elveţian; în 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind, totodată, şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României; în 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva; şef-rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva (1948-1997); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut pictorul Ion Murariu (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (m. 1998) – 95 de ani

 

– 1943: S-a născut filologul Dan Sluşanschi, specialist în filologie clasică, indo-europenistică şi lingvistică comparată; a tradus din marii autori greci şi latini; editor al lui Dimitrie Cantemir (m. 2008)

 

– 1956: S-a născut graficianul și profesorul Dragoş Pătraşcu – 65 de ani

 

– 1960: S-a născut Cristian Moraru, eseist, critic şi teoretician literar, profesor universitar de literatură americană și teorie critică în SUA, unde este stabilit din 1992

 

– 1961: S-a născut compozitoarea, pianista, dirijoarea și muzicologa Ana-Maria Avram; reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica actuală; împreună au iniţiat şi realizat importante festivaluri internaţionale dedicate muzicii electronice şi muzicii spectrale, în România şi în Europa (m. 2017) – 60 de ani

 

– 1977: A murit eseistul, criticul şi istoricul literar Ovidiu Cotruş (n. 1926)

 

– 2002: A murit poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (n. 1957)

 

– 2017: A murit scrimerul și antrenorul emerit de floretă Tudor Andrei Petruș; a fost numit maestru al sportului în anul 1976; a participat la ambele probe de floretă la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montréal, clasându-se pe locul 45 la proba individual și pe locul 9 cu echipa; la Olimpiada din 1980 de la Moscova s-a clasat pe locul 35 la individual și pe locul 5 pe echipe; după ce s-a retras din activitatea sportivă de performanță, a devenit antrenor de scrimă la CSA Steaua, apoi la lotul olimpic de floretă feminină, inițial ca secund lui Ștefan Haukler în perioada 1986-1990, apoi ca antrenor principal; sub conducerea sa, echipa României a fost dublă campioană mondială, în 1994 și în 1995, iar Laura Badea a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta (n. 1949)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua ONU pentru Cooperarea Sud-Sud”, sărbătoreşte evoluţiile economice, sociale şi politice în multe ţări în curs de dezvoltare; Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 58/220, din 23 decembrie 2003, a proclamat data de 19 decembrie ca Ziua Naţiunilor Unite pentru Cooperarea Sud-Sud, pentru prima dată marcându-se în 2004. În decembrie 2011, Adunarea Generală a decis schimbarea datei pentru marcarea acestei zile de pe 19 decembrie pe 12 septembrie pentru a celebra şi adoptarea, în 1978, a Planului de acţiune pentru promovarea cooperării tehnice între ţările în curs de dezvoltare, adoptat la Buenos Aires, Argentina (prin Rezoluţia 33/134)

 

– 1764: A murit Jean-Philippe Rameau, compozitor şi teoretician francez (n. 1683)

 

– 1789: A murit Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (n. 1709)

 

– 1829: S-a născut pictorul german Anselm Feuerbach (m. 1880)

 

– 1888: S-a născut şansonetistul francez Maurice Chevalier (m. 1972)

 

– 1889: A murit istoricul francez Numa Denis Fustel de Coulanges (n. 1830)

 

– 1891: S-a născut Arthur Hays Sulzberger, cunoscut publicist american; a condus publicaţia „Times” între anii 1935 şi 1968 (m. 1968) – 130 de ani

 

– 1897: S-a născut fiziciana şi chimista franceză Irène Joliot-Curie; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie); membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1956)

 

– 1910: S-a născut medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 2000)

 

– 1919: A murit Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus; unul dintre cei mai de succes scriitori ruși între anii 1902 – 1914 (n. 1871)

 

– 1921: S-a născut scriitorul polonez Stanisław Lem, cunoscut autor de literatură science-fiction (m. 2006) – 100 de ani

 

– 1929: A murit poetul şi dramaturgul leton Jãnis Rainis (n. 1865)

 

– 1930: S-a născut Akira Suzuki, chimist japonez; laureat, alături de chimistul japonez Negishi Ei-ichi și de cel american Richard F. Heck, al premiului Nobel pentru chimie în 2010, pentru munca sa în utilizarea paladiului ca și catalizator în producerea de molecule organice

 

– 1931: S-a născut Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut actorul britanic Ian Holm (nume complet: Sir Ian Holm Cuthbert) (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1938: S-a născut mezzosoprana americană Tatiana Troyanos (m. 1993)

 

– 1940: S-a născut actriţa americană Linda Gray, cunoscută mai ales pentru rolul Sue Ellen Ewing din filmul serial „Dallas”

 

– 1944: S-a născut violonistul și dirijorul rus Vladimir Spivakov; fondatorul (1979) și dirijorul orchestrei de cameră „Virtuozii Moscovei”

 

– 1944: S-a născut cântăreţul afro-american Barry White, legendă a muzicii soul (m. 2003)

 

– 1948: S-a născut tenorul argentinian Luis Lima

 

– 1973: S-a născut Paul Walker, actor american (m. 2013)

 

– 1977: A murit poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; Premiul Pulitzer în anul 1974 (n. 1917)

 

– 1981: A murit Eugenio Montale, poet, prozator şi editor italian; Premiul Nobel pentru literatură pe 1975 (n.  1896) – 40 de ani

 

– 1992: A murit Anthony Perkins, actor american de teatru, film şi televiziune (n. 1932)

 

– 1995: A murit actorul englez Jeremy Brett (născut Peter Jeremy William Huggins), devenit celebru pentru interpretarea personajului Sherlock Holmes în patru seriale produse de postul britanic Granada TV (n. 1933)

 

– 2003: A murit Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock, compozitor şi chitarist (n. 1932)

 

– 2009: A murit Norman Ernest Borlaug, agronom american, specializat în patologie vegetală şi genetică; părintele „Revoluţiei Verzi” (un ansamblu de practici agricole moderne care a dus la o sporire spectaculoasă a producţiilor); Premiul Nobel pentru pace pe 1970, pentru efortul său de a rezolva problema foamei în lume. A fost criticat de unii pentru a fi promovat agricultura intensivă, cu cortegiul ei de efecte nocive, de asemenea, pentru faptul că utiliza încrucişările genetice și soiurile de plante modificate genetic; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1914)

 

– 2010: A murit Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi François Truffaut; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (n. 1930)

 

– 2013: A murit inginerul american Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal – denumit şi „sunet surround” – cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume; fondator al Dolby Laboratories (n. 1933)

 

– 2013: A murit actorul şi regizorul german Otto Sander (n. 1941)

 

– 2018: A murit cântăreţul francez de origine algeriană Rachid Taha; figură emblematică a rockului francez în anii 80 ai secolului XX (n. 1958)

 

– 2020: A murit Barbara Jefford, una dintre cele mai cunoscute actriţe britanice de teatru şi film; în cariera de 70 de ani a jucat pentru Royal Shakespeare Company, National Theatre şi The Old Vic (n. 1930) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 11 septembrie

Calendarul zilei – 11 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 11 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 12 septembrie 2021, 11:11

S-a întâmplat într-o zi de 11 septembrie

 

* Se împlinesc 170 de ani (1851) de când emigraţia română adera la „Comitetul central democratic european” de la Londra, fiind reprezentată, în acest organism, de Dumitru C. Brătianu, care a semnat şi actul de adeziune. După 1852, odată cu refluxul mişcărilor revoluţionare europene, prin numeroase memorii adresate Parisului şi Londrei, ca şi prin articolele publicate în presa franceză, engleză şi italiană, emigraţia reuşeşte să creeze un puternic curent de simpatie şi susţinere pentru cauza românilor

 

* În urmă cu 154 de ani (1867), într-o zi de 11/23 septembrie, „Societatea Academică” adopta, după îndelungi dezbateri, proiectul de ortografie susţinut de Timotei Cipariu, „bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic şi caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele şi consoanele ce reprezintă sunetele modificate, după necesităţi fonetice, faţă de cele de origine”

 

* Acum 143 de ani (1878) Agenţia diplomatică română de la Viena era ridicată la rangul de legaţie, devenind prima legaţie a României în străinătate, iar Ion Bălăceanu (n. 1828 – m. 1914) devine, astfel, primul ambasador român în străinătate (11/23)

 

* Cu 76 de ani în urmă (1945), între 11 septembrie și 2 octombrie, au avut loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovietic și american, care au decis reorganizarea guvernului român condus de dr. Petru Groza, prin includerea câte unui reprezentant al Partidului Național Țărănesc și al Partidului Național Liberal, după care „noul” cabinet urma să organizeze alegeri libere

 

* În urmă cu 32 de ani (1989), Ungaria îşi deschidea oficial graniţa de vest, cu Austria, permiţând zecilor de mii de refugiaţi est-germani să părăsească ţara cu destinaţia Germania Occidentală. Această decizie istorică a Ungariei a dat semnalul căderii Cortinei de Fier şi al reunificării Germaniei. În primele trei zile de la acest anunţ, peste 12.000 de refugiaţi est-germani au trecut frontiera ungară

 

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de la loc atentatele teroriste din New York şi Washington D.C., de o amploare fără precedent. Au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York şi o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăposteşte Departamentul Apărării şi Statul Major General al Forţelor Armate ale SUA). Atentatele s-au soldat cu moartea a circa 3000 de oameni şi rănirea gravă a altor 6000. Pentru a menţine viu spiritul compasiunii şi al ajutorului care a unit America imediat după atacurile teroriste, 11 septembrie este recunoscută acum la nivel federal drept „Ziua Naţională a Ajutorării şi Omagierii”, stabilind o tradiţie a angajamentului naţional pentru acte caritabile

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1858: S-a născut Nicolae D.[imitrie] Xenopol, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol (m. 1917, la Tokyo)

 

– 1877: Maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878, a căzut în luptă, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 dorobanţi pe care-l comanda în timpul asediului pentru cucerirea redutei Griviţa (n. 1851)

 

– 1914: A murit Mircea Demetriade, poet şi dramaturg; a tradus din lirica franceză; fiul actorului Costache Demetriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu (n. 1861)

 

– 1915: S-a născut scriitorul Silviu Georgescu; a lucrat la Radiodifuziunea Română, în Redacţia emisiunilor de divertisment, semnând numeroase scenarii difuzate în cuprinsul „Undei vesele” şi a altor emisiuni de profil; autor de scenarii radiofonice şi de proze umoristice (m. 1996)

 

– 1924: S-a născut Ion Rotaru, critic şi istoric literar, stilistician şi profesor (m. 2006)

 

– 1938: S-a născut Ilie Dan, filolog, editor, istoric literar, poet și profesor (m. 2014)

 

– 1943: A murit (la Mihailovski Stari, URSS) Salámon Ernö, scriitor maghiar din România (n. 1912)

 

– 1947: S-a născut Alexa Visarion, regizor, scenarist şi profesor

 

– 1950: A murit Timotei Popovici, preot, profesor, compozitor, dirijor şi folclorist (n. 1870)

 

– 1954: S-a născut poeta și jurnalista Vasilica Ghiță Ene, realizatoare de emisiuni la Radio România Antena Satelor

 

– 1956: A murit Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar, traducător, publicist, om politic şi protopop greco-catolic al Clujului (1902-1940); figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar (n. 1886) – 65 de ani

 

– 1960: A murit botanistul Mihail Guşuleac; cercetări în domeniul fitogeniei, a morfologiei şi anatomiei plantei, în sistemică şi genetică experimentală; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (n. 1887, la Lucavăţ/Vijniţa, azi în Ucraina)

 

– 1969: S-a născut Dana Bunescu, monteur de film și designer de sunet pentru cea mai mare parte din filmele românești de cinema, după anul 2000

 

– 1971: A murit istoricul Nicolae Bănescu, specialist în bizantinologie; membru titular al Academiei Române din 1936, vicepreşedinte al acestui for (1946-1948) (n. 1878) – 50 de ani

 

– 1981: A murit compozitorul Mihai Moldovan (n. 1937) – 40 de ani

 

– 1985: A murit Ion Frunzetti, poet, eseist, traducător, critic şi istoric de artă (n. 1918)

 

– 1987: A murit Ludovic Feldman, compozitor şi violonist (n. 1893)

 

– 1995: A murit graficianul Tiberiu Nicorescu (n. 1927)

 

– 1997: A murit generalul-maior Dinu Stelian, compozitor, dirijor şi profesor; a condus Ansamblul artistic ,,Doina” al Armatei de la înfiinţare (1946) până în 1980 (n. 1912)

 

– 2001: A murit textierul Angel Grigoriu (n. 1925) – 20 de ani

 

– 2007: A murit sociologul şi profesorul Ioan Mihăilescu; domenii de interes ştiinţific: studiul colectivităţilor rurale, paradigme ale analizelor transculturale, analiza violenţei structurale, politici sociale, management educaţional; fost rector al Universităţii din Bucureşti (1996-2005) şi preşedinte al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (n. 1949)

 

– 2011: A murit George Marinescu, fost prezentator al Telejurnalului TVR în perioada 1969 – 1990 (n. 1940) – 10 ani

 

– 2015: A murit actrița de teatru și film Oana Ioachim (n. 1967)

 

– 2017: A murit Dan Pătrașcu, ziarist sportiv (n. 1937)

 

– 2019: A murit Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar; stabilit la Paris din anii ‘80 ai secolului XX (n. 1929)

 

Aniversări – Comemorări-Externe

 

– 1733: A murit François Couperin (Le Grand), compozitor francez (n. 1668)

 

– 1786: S-a născut compozitorul german Rudolph Kuhlau (Friedrich Daniel Rudolph Kuhlau) (m. 1832) – 235 de ani

 

– 1798: S-a născut Franz Ernst Neumann, fizician, matematician şi mineralog german; contribuţii în fizica matematică (m. 1895)

 

– 1816: S-a născut opticianul german Carl Zeiss; a întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice din Jena, care-i poartă numele (m. 1888) – 205 ani

 

– 1823: A murit David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (n. 1772)

 

– 1865: S-a născut poetul şi dramaturgul leton Jãnis Rainis (m. 1929)

 

– 1870: A murit pictorul spaniol Eugenio Lucas Velázquez (n. 1817)

 

– 1885: S-a născut David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic (m. 1930)

 

– 1888: A murit Domingo Faustino Sarmiento, scriitor şi om politic argentinian (preşedinte al Argentinei între anii 1868 şi 1874) (n. 1811)

 

– 1903: S-a născut Theodor Adorno, filosof, sociolog al muzicii şi compozitor german (m. 1969)

 

– 1907: S-a născut pianistul rus Lev Oborin (m. 1974)

 

– 1917: S-a născut Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut Alain Jouffroy, poet suprarealist, romancier, eseist, editor şi critic de artă francez (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut teologul ortodox britanic Kallistos Ware (cunoscut şi sub numele de Timothy Ware), mitropolit de Diokleia, episcop al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol în Marea Britanie, profesor de teologie Ortodoxă la Universitatea din Oxford (1966-2001)

 

– 1934: S-a născut actorul britanic Ian Abercrombie (m. 2012)

 

– 1936: S-a născut Eugenia Todorașcu, actriţă şi profesoară din Republica Moldova (m. 2010) – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut chitaristul şi solistul american Jack Ely, interpretul celebrei melodii „Louie, Louie” (m. 2015)

 

– 1945: S-a născut Franz Beckenbauer, fost fotbalist german, antrenor şi manager; considerat unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai timpurilor moderne

 

– 1958: A murit Hans Grundig, pictor şi grafician german; militant antifascist (n. 1901)

 

– 1960: S-a născut Hiroshi Amano, fizician japonez; Premiul Nobel pentru fizică pe 2014, împreună cu Isamu Akasaki şi Shuji Nakamura, „pentru inventarea de LED-uri albastre eficiente, care au permis surse de lumină albă intense şi economice”

 

– 1965: S-a născut Moby (numele de scenă al lui Richard Melville Hall), compozitor și interpret de muzică electronică, DJ, producător și fotograf american; a primit porecla de „Moby” încă din copilărie, deoarece autorul romanului „Moby Dick”, Herman Melville, este unchiul muzicianului

 

– 1971: A murit Nikita Hruşciov, om politic sovietic; prim-secretar al CC al PCUS (1953-1964) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1964); a condus procesul de dezvăluire, parţială, a represiunii staliniste şi de înlăturare a urmărilor cultului personalităţii lui Stalin (1956); acuzat de promovarea unei politici voluntariste (criza Berlinului, în 1961, şi cea a Caraibilor, în 1962) a fost înlăturat de la putere (n. 1894) – 50 de ani

 

– 1973: A murit Salvador Allende, om politic chilian, lider al Partidului Socialist (1943-1973), preşedinte al R. Chile (1970-1973) şi şef al guvernului Unităţii Populare (1970-1973); asasinat (după alte variante se sinucide) în cursul unui puci militar (n. 1908)

 

– 1997: A murit Fernando Ayala, regizor, scenarist şi producător argentinian de film (n. 1920)

 

– 2003: A murit actorul american John Ritter (n. 1948)

 

– 2009: A murit Pierre Cossette, prolific producător de televiziune canadian (care a trăit mai mult la Los Angeles); iniţiator (1958) al premiilor Grammy, unele dintre cele mai prestigioase recompense muzicale din SUA (n. 1923)

 

– 2009: A murit Jim Carroll, scriitor şi muzician punk american (n. 1949)

 

– 2010: A murit actorul american de film Kevin McCarthy (n. 1914)

 

– 2011: A murit actorul australian Andy Whitfield (n. 1972, în Ţara Galilor) – 10 ani

 

– 2014: A murit Antoine Duhamel, compozitor, dirijor şi profesor francez; cunoscut pentru coloanele sonore ale unor filme celebre din Noul Val al cinematografiei franceze (n. 1925)

 

– 2017: A murit Sir Peter Hall, regizor britanic de teatru și operă, impresar de teatru; fondatorul Royal Shakespeare Company și fost director al National Theatre din Marea Britanie (n. 1930)

 

– 2018: A murit sportivul suedez Frank Andersson, campion mondial la lupte greco-romane (de trei ori) (n. 1956)

 

– 2020: A murit cântărețul jamaican Toots Hibbert, unul dintre artiştii influenţi care au contribuit esenţial la popularizarea curentului muzical reggae; solist al trupei „Toots and the Maytals” (n. 1942) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 10 septembrie

Calendarul zilei – 10 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 10 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 10 septembrie 2021, 9:16

S-a întâmplat într-o zi de 10 septembrie

 

* Într-o zi de 10 septembrie, acum 153 de ani (1868), pe un loc ales de domnitorul Carol I, a fost pusă prima piatră de temelie a Gării de Nord din București, cea mai mare stație feroviară din România. Aceasta a fost inaugurată pe 13 septembrie 1878, după 4 ani de construcție. Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulație feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri. Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România. În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, din cele 8 peroane, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri. În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare

 

* Acum 138 de ani (1883) apărea bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”. A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu (10/23)

 

* Cu 111 ani în urmă (1910), Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice

 

* Puterile Aliate au semnat acum 102 ani (1919), la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

 

* În urmă cu 91 de ani (1930) diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, era ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România

 

* Acum 61 de ani (1960), la Jocurile Olimpice de la Roma (25 aug.- 11 sep.), Iolanda Balaş câştiga medalia de aur cu o diferenţă de 14 centimetri faţă de atleta clasată pe cea de-a doua poziţie, în urma unei sărituri de 1,85 metri. După performanţa obţinută a primit „Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu „Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu „Ordinul Meritul Sportiv”. În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

 

* Într-o zi de 10 septembrie, în urmă cu 57 de ani (1964), a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

 

* Acum 47 de ani (1974) Republica Guineea-Bissau își declara independența față de Portugalia

 

* Acum 32 de ani (1989), în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev”, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

 

* Se împlinesc 25 de ani (1996) de când Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty – CTBT) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU şi deschis pentru semnare (la 24 septembrie 2006). Aceasta cuprinde 44 de state, printre care şi România. Până în acest moment, Tratatul (care are 185 de state semnatare) a fost ratificat de 170 de state, dintre care 36 incluse în Anexa 2 (printre care şi România). CTBT urmează să intre în vigoare la 180 de zile după ratificarea sa de către toate statele care posedă instalaţii nucleare semnificative, incluse în Anexa 2 la Tratat. Tratatul nu este încă în vigoare deoarece o serie de state aflate pe Anexa 2 fie nu au semnat documentul, fie nu l-au ratificat. La 19 noiembrie 1996, printr-o decizie a statelor semnatare a fost constituită o Comisie Pregătitoare (PrepCom) a CTBTO. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999 şi deţine pe teritoriul său o staţie secundară de monitorizare (staţia de monitorizare seismică Cheia – Muntele Roşu), inclusă în Sistemul Internaţional de Monitorizare

 

* Acum 22 de ani (1999) era inaugurat, la Bucureşti, primul mare centru comercial de tip mall (în cartierul Vitan), București Mall, de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii

 

* Cu 19 ani în urmă (2002) Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17 iulie 2002, de admitere în cadrul organizaţiei ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948)

 

* Tot în Elveţia, acum 13 ani (2008), era pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Gazistului” în România; marcată, din 1990, în cea de-a doua vineri din luna septembrie, de către cei ce lucrează în industria gazelor naturale

 

– 1635: A murit Georgius (George) Buitul, primul iezuit român sfințit preot în Roma, unde a studiat între 1619 și 1623, ca rezident al seminarului colegiului german, fiind şi primul român trimis la Roma pentru studiile superioare ecleziastice; este considerat autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine – o traducere a catehismului lui Petrus Canisius (n. 1591)

 

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul cel mic al al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir; unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet modern rus, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). NOTĂ: Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

 

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824)

 

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet, eseist şi gazetar; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972)

 

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994)

 

– 1932: A murit Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1890)

 

– 1935: S-a născut matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (m. 2018)

 

– 1944: S-a născut Eugen Evu, poet, publicist și prozator (m. 2017)

 

– 1951: S-a născut compozitorul și profesorul Adrian Pop – 70 de ani

 

– 1955: S-a născut compozitorul, interpretul de muzică uşoară și producătorul Mihai Pocorschi; fondator al trupelor „Holograf”, „Formula 5” și „VH2”

 

– 1959: S-a născut violonista și profesoara Mihaela Martin; stabilită în Germania din 1986

 

– 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă (m. 2011)

 

– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător, eseist şi profesor; renumit orientalist şi elenist; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1898)

 

– 1975: A murit Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (n. 1935, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (n. 1883)

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului”, iniţiată în 2003 de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Sinuciderii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a informa şi de a conştientiza populaţia cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal

 

– 1524, 10/11: S-a născut poetul francez Pierre de Ronsard (m. 1585)

 

– 1624: S-a născut medicul englez Thomas Sydenham, supranumit „Hippocrate al englezilor” (m. 1689)

 

– 1749: A murit Émilie de Breteuil (Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet), matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706)

 

– 1806: A murit filologul german Johann Cristoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob (Mithridates sau lingvistică generală) (n. 1732) – 215 ani

 

– 1839: S-a născut Charles Sanders Peirce, filosof și logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism și, alături de William James, părintele semioticii moderne (m. 1914)

 

– 1883: A murit scriitorul belgian Hendrik Conscience, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (n. 1812)

 

– 1890: S-a născut (la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar) Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (m. 1945)

 

– 1890: S-a născut designerul francez de origine italiană, Elsa Schiaparelli, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din anii ’20-’30 ai secolului XX, după Coco Chanel (m. 1973)

 

– 1892: S-a născut fizicianul american Arthur Holly Compton; contribuţii la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson (m. 1962)

 

– 1935: S-a născut poeta americană Mary Oliver (m. 2019)

 

– 1941: S-a născut Stephen Jay Gould, paleontolog şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (m. 2002) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut José Feliciano, cântăreţ, chitarist şi compozitor portorican

 

– 1960: S-a născut actorul britanic de film Colin Firth

 

– 1975: A murit dirijorul austriac Hans Swarowsky (n. 1899)

 

– 1975: A murit Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1937 (n. 1892)

 

– 1991: A murit Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului XX, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (n. 1932) – 30 de ani

 

– 1999: A murit tenorul spaniol Alfredo Kraus (n. 1927)

 

– 2011: A murit actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (n. 1923) – 10 ani

 

– 2015: A murit actorul italian de film Franco Interlenghi (n. 1931)

 

– 2017: A murit Len Wein, scriitor şi editor american de benzi desenate (n. 1948)

 

– 2020: A murit actriţa britanică de teatru și film Diana Rigg (n. 1938) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 9 septembrie

Calendarul zilei – 9 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 9 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 9 septembrie 2021, 8:38

S-a întâmplat într-o zi de 9 septembrie

* Cu 217 ani în urmă (1804) un incendiu violent a pustiit Bucureştiul. Focul a creat pagube mari, distrugând hanurile Sf. Gheorghe și Șerban Vodă și o parte din centrul orașului, precum și Curtea Domnească

* Se împlinesc 135 de ani (1886) de la adoptarea, la Berna, a primei Convenţii pentru protecţia operelor literare şi artistice (în România a intrat în vigoare la 5/17.XII.1887) (9/21)

* Se împlinesc 110 ani (1911) de când era efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa între Windsor şi Hendon. Cu toate că a durat mai puţin de o lună, acesta a fost primul serviciu poştal programat în mod regulat, stabilit ca parte a ceremoniilor de încoronare a Regelui George V. Totuşi, nu acesta a fost primul transport aerian de corespondenţă din lume, întrucât la începutul anului 1870, în războiul franco-prusac, era folosit în acest scop balonul cu aer

* Acum 109 ani (1912) a fost dezvelit bustul generalului Carol Davila, fondatorul şcolii de medicină din România (n. 1828, la Parma, în Italia – m. 1884, la Bucureşti), realizat de Constantin Brâncuşi (n. 1876 – m. 1957), singurul monument de for public al sculptorului amplasat în Bucureşti şi prima lucrare executată la comandă de marele sculptor

* Cu 81 de ani în urmă (1940), trupele de ocupaţie horthyste au masacrat, în comuna Treznea, din judeţul Sălaj, 263 de români (copii, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni). Seria atrocităţilor a continuat şi în noaptea de 13/14 septembrie în comuna Ip, tot din Sălaj, unde au fost ucişi 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). La data de 30 august 1940 se semnaseră, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Între 9 septembrie și 17 noiembrie 1989, acum 32 de ani, s-a desfășurat primul și cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury și de soția sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore și 15 minute, având ca punct de plecare și sosire orașul Delhi, India

* Cu 17 ani în urmă (2004) avea loc lansarea primei rachete ecologice, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta folosea drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Drepții Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1857: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939)

 

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj)

 

– 1885, 9/21: S-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

 

– 1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga (m. 1974)

 

– 1896: A murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (n. 1814) – 125 de ani

 

– 1899: S-a născut (la Braşov) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară din România (m. 1984, la Nisa/Franţa)

 

– 1912: S-a născut Horia Stamatu, poet, eseist şi ziarist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (m. 1989)

 

– 1921: S-a născut Mircea Deac (Mircea Deacă), critic de artă, expert în arta românească şi europeană, jurnalist, scriitor şi profesor (m. 2015) – 100 de ani

 

– 1942: A murit Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1854)

 

– 1943: S-a născut Dana Dumitriu, critic literar şi prozatoare (m. 1987)

 

– 1945: S-a născut Lucia Negoiţă, poetă și realizatoare de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (între anii 1967 şi 1981), apoi la Televiziunea Română

 

– 1946: S-a născut Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit la Paris (m. 2009) – 75 de ani

 

– 1951: S-a născut poetul, eseistul, editorul şi publicistul Gabriel Stănescu (m. 2010) – 70 de ani

 

– 1951: A murit (în închisoarea Văcărești) Anton Golopenția, sociolog, geopolitician și statistician, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică; membru post-mortem al Academiei Române (2017) (n. 1909) – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României – 65 de ani

 

– 1960: A murit poetul Grigore Bugarin (n. 1909)

 

– 1966: A murit matematicianul şi profesorul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1895) – 55 de ani

 

– 1970: S-a născut PS Lucian Mic, actualul Episcop de Caransebeș, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

 

– 1977: S-a născut fosta gimnastă Gina Gogean, multiplă campioană europeană şi mondială, antrenoare şi profesoară

 

– 1991: A murit Henri H. Stahl, sociolog, antropolog cultural, etnograf, memorialist şi jurist; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1901) – 30 de ani

 

– 1991: A murit medicul veterinar și profesorul Octavian Vlăduţiu (n. 1903) – 30 de ani

 

– 1992: A murit Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (n. 1897)

 

– 1997: A murit Alecu Popovici, dramaturg şi critic dramatic (n. 1927)

 

– 2017: A murit Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (1995-2014); membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică; membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică (n. 1946)

 

– 2020: A murit academicianul Constantin I. Toma, biolog, specialist în morfologie și anatomie vegetală, membru al Secției de științe biologice și secretar științific al Academiei Române – Filiala Iași și membru titular al Academiei Române din 2012 (n. 1935) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Mondială a Frumuseţii”; se marchează din 1995, la iniţiativa Comitetului Internaţional pentru Estetică şi Cosmetică (SIDESKO)

 

– „Ziua Internaţională pentru Protejarea Educaţiei împotriva Atacurilor”, stabilită în 2020 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, este marcată pentru a conştientiza situaţia dificilă a milioane de copii care trăiesc în ţările afectate de conflicte armate și a reafirma dreptul la învăţământ pentru toţi şi importanţa asigurării unui mediu sigur pentru educaţie. Rezoluţia de proclamare a acestei zile fost prezentată de statul Qatar şi susţinută de alte 62 de ţări

 

– Proclamarea Republicii Populare Democrate Coreene – 1948. Ziua naţională

 

– Ziua naţională a Republicii Tadjikistan; aniversarea proclamării independenţei/1991 – 30 de ani

 

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea (n. 1525)

 

– 1583: La această dată a fost botezat Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (m. 1643)

 

– 1585: S-a născut cardinalul Richelieu (Armand Jean du Plesis), prelat şi om politic francez; ca prim-ministru (1624-1642) în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea a fost conducătorul de fapt al Franţei (m. 1642)

 

– 1737: S-a născut Luigi Galvani, fizician şi medic italian; unul dintre fondatorii electricităţii ca ştiinţă (m. 1798)

 

– 1815: A murit pictorul american John Singleton Copley, considerat cel mai bun pictor al Americii coloniale (autor de portrete şi scene istorice) (n. 1738)

 

– 1828 (stil nou): S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, important romancier al literaturii universale (m. 1910)

 

– 1843: S-a născut arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (m. 1921)

 

– 1873: S-a născut regizorul german de teatru Max Reinhardt; animator şi conducător al mai multor teatre din Berlin şi Viena; unul dintre fondatorii Festivalului de la Salzburg (m. 1943, la New York)

 

– 1890: S-a născut antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (m. 1980)

 

– 1898: A murit Stéphane Mallarmé (numele real Étienne Mallarmé), poet şi critic francez (n. 1842)

 

– 1901: A murit Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (n. 1864) – 120 de ani

 

– 1908: S-a născut Cesare Pavese, poet, prozator, critic literar şi traducător italian (m. 1950)

 

– 1922: S-a născut Hans Georg Dehmelt, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1989, împreună cu Wolfgang Paul, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni (m. 2017)

 

– 1923: S-a născut Daniel Carleton Gajdusek, virusolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1976 (m. 2008)

 

– 1923: S-a născut actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (m. 2011). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

 

– 1939: S-a născut Reuven Rivlin, avocat, politician israelian din partidul conservator Likud, fost preşedinte al Israelului în perioada 2014 – 2021; a îndeplinit funcţia de preşedinte al Knessetului, parlamentul israelian, între anii 2003-2006 şi 2009-2013; a fost succedat în funcția de șef al statului de Itzhak Herzog

 

– 1941: S-a născut Dennis Macalistair Ritchie, om de știință american, unul dintre pionierii tehnologiei informației; a creat limbajul de programare C; a dezvoltat, împreună cu Ken Thompson și alți programatori, prima versiune a sistemului de operare UNIX la AT&T Bell Labs și a scris primul Manual al programatorului de Unix (m. 2011) – 80 de ani

 

– 1941: A murit biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru medicină pe 1935 (n. 1869) – 80 de ani

 

– 1960: S-a născut actorul şi producătorul britanic de film Hugh Grant

 

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după Primul Război Mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1875)

 

– 1960: A murit tenorul suedez Jussi Björling (n. 1911)

 

– 1976: A murit Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (n. 1893) – 45 de ani

 

– 1984: A murit Yilmaz Güney, regizor, scenarist, actor şi producător de film turc (n. 1937)

 

– 1985: A murit chimistul american Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1974 (n. 1910)

 

– 2003: A murit fizicianul american de origine ungară Edward Teller; lucrări de fizică nucleară, fizică moleculară şi mecanică cuantică; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (n. 1908)

 

– 2013: A murit Saul Landau, cineast şi jurnalist american; specializat în filme documentare, cunoscut pentru peliculele sale despre Cuba şi despre testele cu bombe atomice (n. 1936)

 

– 2019: A murit fotograful american de origine elvețiană Robert Frank; a devenit cunoscut datorită albumului său „Les Américains” („The Americans”), lansat în Franţa în 1958 şi în Statele Unite în 1959, o culegere de clişee alb-negru realizate în călătoriile sale prin Statele Unite, un adevărat manifest împotriva tradiţiei, care a influenţat profund generaţiile ulterioare (n. 1924)

 

– 2020: A murit Ronald (Nathan) Bell (cunoscut şi după numele său musulman Khalis Bayyan), compozitor, cântăreț, producător și saxofonist american; membru cofondator al trupei de jazz-funk şi de funk „Kool and the Gang” (n. 1951) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 8 septembrie

Calendarul zilei – 8 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 8 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 8 septembrie 2021, 9:18

S-a întâmplat într-o zi de 8 septembrie

* Acum 421 ani (1600) a avut loc Bătălia de la Mirăslău, în timpul căreia Mihai Viteazul a fost înfrânt de trupele imperiale conduse de generalul austriac George Basta (8/18)

* Acum 143 de ani (1878) apărea Legea privind stabilirea noilor ranguri diplomatice ale reprezentanţilor români în străinătate (8/20)

* Cu 141 de ani în urmă (1880) a fost fondată Marea Lojă Națională Română, de către căpitanul Constantin Moroiu (8/20)

* Se împlinesc 115 ani (1906), de când, între 8/21 şi 12/25 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, primul congres internaţional organizat şi găzduit de România – Congresul internaţional pentru protecţia proprietăţii literare şi artistice

* În urmă cu 77 de ani (1944) Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de armata română de sub ocupaţia fascisto-hortystă (începută în sept. 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena)

* Cu 62 de ani în urmă (1959) România a fost inclusă în componența Comitetului pentru examinarea problemelor dezarmării, instituit în baza unui acord între cele patru mari puteri (SUA, Marea Britanie, Franța, URSS). Comitetul, format din zece state: SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Canada, URSS, Bulgaria, Polonia, România și Cehoslovacia, şi-a început lucrările la Geneva, în martie 1960 

* În urmă cu 27 de ani (1994) s-a desfăşurat, la Berlin, ceremonia plecării trupelor aliate (americane, britanice şi franceze) prezente în Berlinul de Vest după anul 1945. Ceremonia a avut loc în prezenţa preşedintelui Franţei, François Mitterrand, a premierului britanic, John Major, a secretarului de stat american, Warren Christopher, şi a cancelarului german, Helmut Kohl. La data de 31.VIII.1994 a avut loc, tot la Berlin, ceremonia de retragere definitivă şi totală a trupelor ruseşti de pe teritoriul fostei Germanii Răsăritene, în prezenţa preşedintelui Rusiei, Boris Elţîn, şi a cancelarului german, Helmut Kohl

 

Aniversări – Comemorări

 

– Naşterea Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Naşterea Sfintei Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Petrolistului”; sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente „Petrom”; se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor

 

– 1825: S-a născut lingvistul Alexandru Cihac; de numele său se leagă punerea bazelor etimologiei româneşti, fiind autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române (1870-1879); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1887, la Mainz/Germania)

 

– 1856: S-a născut Ioan Bianu, filolog, bibliograf şi editor de texte româneşti vechi; creator al şcolii naţionale de biblioteconomie şi bibliografie; membru titulat al Academiei Române din 1902, preşedinte (1929-1932) şi vicepreşedinte (1932-1935) al acestui for (m. 1935) – 165 de ani. NOTĂ: În bibliografia de specialitate se avansează două date: 8 septembrie (Gabriel Ştrempel, „Ioan Bianu – un om al ordinei”, în Magazin istoric, serie noua, XXVIII, 1994, nr. 1 (322), p. 21. Data este dată de autor după o afirmaţie care i-ar aparţine chiar lui Bianu) şi 1 octombrie 1856 (conform site-ului http://stiri.rol.ro/stiri/2005/02/175261.htm, dedicat Expoziţiei omagiale Ioan Bianu de la Biblioteca Academiei Române, din 15 februarie 2005.). Dacă data exactă variază – în rarele situaţii când este menţionată – de la un autor la altul, în general fiind acceptat anul 1856. Este, însă, posibil ca Bianu să se fi născut în anul 1857, ipoteză formulată pe baza cercetării documentelor aflate la Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale

 

– 1884: S-a născut George Ulieru, medic chirurg, prozator, publicist şi traducător (m. 1943)

 

– 1889: S-a născut compozitorul şi criticul muzical Ion Borgovan (m. 1970)

 

– 1898: S-a născut soprana Mimi Nestoreasa (m. 1971)   

 

– 1905: S-a născut actriţa Victoria Mierlescu (m. 1992). NOTĂ: Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie

 

– 1907: A murit Iosif Vulcan, poet, prozator, publicist şi animator cultural ardelean; în revista „Familia” (fondată de el în 1865), şi-a făcut debutul, printre alţii, Mihai Eminescu; membru titular al Academiei Române din 1891 (n. 1841)

 

– 1909: S-a născut prozatorul şi poetul M.[ax] Blecher; descris, de multe ori, drept „un Kafka român” (m. 1938)

 

– 1924: S-a născut compozitorul și profesorul Gheorghe Carp (m. 1988)

 

– 1925: S-a născut sculptorul Gheorghe Coman; membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1951); alături de George Apostu, Brăduţ Covaliu, İon Sârbu, Lazăr Băciucu este iniţiator al Taberei de Sculptură de la Măgura, ale cărei lucrări le-a coordonat timp de 16 ediţii (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut prozatorul Ştefan Bănulescu (m. 1998) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut Gabriel Ştrempel, istoric al culturii, filolog, editor şi bibliograf; ca director adjunct (din 1975) şi apoi ca director general (1993-2006) al Bibliotecii Academiei Române a avut o contribuţie majoră la îmbogăţirea colecţiilor, la repertorizarea întregii producţii de carte şi la apariţia unor volume de mare însemnătate; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut medicul Ioan Moraru; cercetări şi studii în domeniul anatomiei patologice, al geneticii şi imunopatologiei; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1989)   

 

– 1930: S-a născut fizicianul Arteni Corciovei; fondatorul Şcolii de teoria corpului solid în România; lucrări teoretice de fizică nucleară şi de studiu al feromagnetismului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1992)

 

– 1930: S-a născut Tudor Popescu (prenumele la naştere: Teodor), dramaturg şi prozator (m. 1999)

 

– 1930: S-a născut Ion Arieşanu, scriitor, jurnalist, editor și critic de artă (m. 2019)

 

– 1932: S-a născut lingvistul Marius Sala; studii de lingvistică generală şi romanică, hispanică, istoria limbii române; directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreşedinte al acestui for (2006-2014) (m. 2018)  

 

– 1935: S-a născut Gheorghe Izbăşescu, poet, prozator, profesor, redactor și editor (m. 2017)

 

– 1937: S-a născut filosoful şi profesorul Gheorghe Vlăduţescu; lucrări de istoria filosofiei având ca teme centrale ontologia şi metafizica; membru al titular Academiei Române din 1999, vicepreşedinte al acestui for (2002-2006)

 

– 1938: S-a născut geologul şi profesorul Gheorghe Udubaşa; contribuţii la descifrarea relaţiilor structurale în zăcămintele de minereuri cu geneză complexă şi la clasificarea unui număr mare de minerale; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (m. 2019)

 

– 1946: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Şorobetea; traducător din poezia contemporană maghiară (Balla Zsofia, Kenez Ferenc) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut Sorin Roşca Stănescu, publicist şi analist politic; fondator al cotidianului „Ziua” (în 1994)

 

– 1951: S-a născut Markó Béla, politician român de naţionalitate maghiară, fost preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România/UDMR în perioada ianuarie 1993 – februarie 2011; viceprim-ministru în Cabinetul Boc (dec. 2009); fost ministru de stat în Cabinetul Tăriceanu pentru coordonarea activităţilor din domeniul culturii, învăţământului şi integrării europene (decembrie 2004 – iulie 2007); scriitor şi traducător – 70 de ani

 

– 1955: A murit fizicianul şi profesorul Ştefan Vencov; contribuţii la dezvoltarea cercetărilor de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1899)

 

– 1956: S-a născut Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari jucători români de fotbal; în anul 1991 a părăsit România pentru a antrena echipe de fotbal din Asia şi Africa, cu care a câştigat peste 20 de trofee, fiind supranumit „Prinţul deşertului” (m. 2018) – 65 de ani. NOTĂ: În unele surse apare data la care a fost declarată nașterea, 13.IX.1956

 

– 1969: S-a născut dansatorul, coregraful și profesorul Mihai Mihalcea; a înfiinţat, în 1992, „Marginalii”, primul grup independent de dans contemporan din România postdecembristă; director al Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti (2005-2013)

 

– 1972: A murit Alexandru Finţi, actor, regizor şi profesor (n. 1901) 

 

– 1982: S-a născut handbalistul Marian Cozma (m. 2009, ucis într-un club la Veszprém, în Ungaria)    

 

– 1997: A murit părintele Constantin Voicescu, unul din marii duhovnici ortodocşi al zilelor noastre; a stat 13 ani în temniţele comuniste; din 1976 şi până la sfârşitul vieţii a fost preot paroh la Biserica Sapienţei; unul din fondatorii aşezământului medical-creştin „Christiana” (n. 1924)   

 

– 2004: A murit solistul de muzică uşoară Dan Spătaru (n. 1939)

 

– 2009: A murit Radu Dobre Basarab, actor, profesor şi regizor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu; fondator al Societăţii literare „Radu Stanca” şi al „Clubului de jazz” din oraş (n. 1941)

 

– 2016: A murit pictorul şi graficianul Aureliu Răzvan Ionescu (n. 1956) – 5 ani

 

– 2020: A murit Constantin I. Toma, biolog, specialist în morfologie și anatomie vegetală, profesor universitar; fondatorul Școlii de Morfologie și Anatomie Vegetală a Facultății de Biologie din Iași; membru titular al Academiei Române din 2012 (n. 1935) – 1 an

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– Ziua naţională a Principatului Andorra; din 8.IX.1278 principatul a fost pus sub dubla suzeranitate a episcopilor spanioli de Urgel şi a conţilor francezi de Foix, înlocuiţi ulterior de suveranii şi preşedinţii Franţei

 

– Ziua independenţei în Republica Macedonia de Nord (fostă Macedonia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei/FYROM); marchează declararea independenţei faţă de fosta Iugoslavie, în 1991 – 30 de ani. NOTĂ: Ziua de 2 august este recunoscută ca sărbătoare oficială – Ziua Republicii: ziua când a fost înființată Republica în 1944 și totodată marchează aniversarea începutului răscoalei antiotomane din 1903

 

– 1157: S-a născut Richard I (supranumit Inimă de Leu), rege al Angliei între anii 1189 şi 1199; a avut înclinaţii mai mult spre aventură decât spre politică, deşi era apreciat ca un foarte bun strateg; a participat, alături de împăratul Frederic I Barbarosa şi de regele francez Filip al II-lea August, la cea de-a treia Cruciadă (1189-1192) (m. 1199)   

 

– 1474: S-a născut poetul italian Ludovico Ariosto (m. 1533)

 

– 1613: A murit compozitorul italian Carlo Gesualdo da Venosa (n. ~1561)    

 

– 1645: A murit Francisco Gómez de Quevedo Y Villegas, scriitor renascentist spaniol (n. 1580)

 

– 1830: S-a născut Frédéric Mistral, poet, romancier, dramaturg şi memorialist francez; şef al mişcării „Le Felibrige” (1854) de restaurare a limbii şi tradiţiilor provensale; Premiul Nobel pentru literatură pe 1904, împreună cu spaniolul José Echegaray (m. 1914)

 

– 1831: S-a născut scriitorul german Wilhelm Raabe (m. 1910) – 190 de ani

 

– 1841: S-a născut compozitorul şi dirijorul ceh Antonin Dvořak (m. 1904) – 180 de ani

 

– 1848: S-a născut chimistul german Viktor Meyer; a inventat o metodă de determinare a densităţii vaporilor (care-i poartă numele) şi a masei moleculare a compuşilor organici (m. 1897)   

 

– 1873: S-a născut Alfred Jarry, poet, romancier şi dramaturg francez; prin piesa sa „Ubu roi” (Ubu rege), jucată la 10.XII.1896, se situează printre precursorii „teatrului absurdului” (m. 1907)   

 

– 1894: A murit Hermann von Helmholtz, fizician şi fiziolog german; a formulat matematic principiul transformării şi conservării energiei (1847); contribuţii în hidrodinamică, acustică, teoria muzicii, electricitate şi în studiul fiziologiei auzului şi văzului (n. 1821)

 

– 1910: S-a născut Jean-Louis Barrault, actor francez de teatru şi cinema, mim, regizor şi director de teatru (m. 1994)

 

– 1916: S-a născut Fritz Habeck, prozator şi dramaturg austriac (m. 1997) – 105 ani

 

– 1918: S-a născut Sir Derek H. R. Barton, chimist britanic; a contribuit la dezvoltarea unui nou domeniu de studiu în chimia organică, „analiza conformaţională”; Premiul Nobel pentru chimie pe 1969, împreună cu norvegianul Odd Hassel (m. 1998)    

 

– 1925: S-a născut actorul britanic de film Peter Sellers (m. 1980)

 

– 1927: S-a născut compozitorul american de muzică country Harlan Howard (m. 2002). NOTĂ: Unele surse dau 1929 ca an al naşterii

 

– 1929: S-a născut dirijorul german Christoph von Dohnanyi 

 

– 1935: S-a născut creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (m. 2018)

 

– 1946: S-a născut Aziz Sancar, genetician american de origine turcă; Premiul Nobel pentru chimie pe 2015, „pentru studii ale mecanismului de reparare ADN” – 75 de ani

 

– 1949: A murit Richard Strauss, compozitor şi dirijor german (n. 1864)

 

– 1954: A murit André Louis Derain, pictor, grafician și sculptor francez; unul din reprezentanții principali – alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck și Raoul Dufy – ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 – 1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior (n. 1880)

 

– 1965: A murit Hermann Staudinger, chimist german, considerat întemeietorul chimiei macromoleculare, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1953; a descoperit și a explicat fenomenul polimerizării (n. 1881)

 

– 1970: A murit americanul Percy Spencer, inventatorul cuptorului cu microunde (1947) (n. 1894)

 

– 1978: A murit Pancio Vladigherov, pianist, compozitor şi pedagog bulgar (n. 1899)   

 

– 1979: S-a născut cântăreața americană Pink (pe numele adevărat Alecia Beth Moore), câștigătoare a două premii Grammy

 

– 1980: A murit chimistul american Willard Frank Libby, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960 (n. 1908)

 

– 1981: A murit fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1949 (n. 1907) – 40 de ani

 

– 1985: A murit John Franklin Enders, microbiolog şi virusolog american; cercetări privind etiologia rujeolei, parotiditei epidemice şi asupra virusului poliomielitei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1954, împreună cu conaţionalii săi Thomas Weller şi Frederick C. Robbins (n. 1897)

 

– 1989: S-a născut Tim Bergling, cunoscut sub numele de scenă Avicii, DJ, remixer și producător muzical suedez (m. 2018)

 

– 2003: A murit Leni Riefenstahl, dansatoare germană, regizoare de film şi fotografă; renumită personalitate a cinematografului nazist; filmele sale constituie adevărate documente asupra epocii, susceptibile de a contribui la înţelegerea fenomenului psihologic şi social pe care l-a reprezentat hitlerismul (supranumită şi „cineasta lui Hitler”) (n. 1902)   

 

– 2008: A murit Hector Zazou (pseudonimul lui Pierre Job), compozitor şi producător francez de origine algeriană; adept al metisajului muzical, a prelucrat piese din muzica lumii, făcând mixajul cu muzica electronică (n. 1948, în Algeria)   

 

– 2009: A murit fizicianul danez Aage Niels Bohr, câştigător al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1975 (n. 1922)

 

– 2012: A murit Bill Moggridge, designer britanic, autor și educator, cofondator companie de design IDEO și directorul Cooper-Hewitt, National Design Museum din New York; este realizatorul primului laptop din lume, Grid Compass (n. 1943) 

 

– 2014: A murit soprana italiană Magda Olivero (n. 1910)

 

– 2016: A murit tenorul sud-african Johan Botha (n. 1965) – 5 ani

 

– 2017: A murit Don (Donald Ray) Williams, cântăreţ și compozitor american de muzică country (n. 1939)   

 

– 2019: A murit cântăreţul, compozitorul și producătorul de muzică spaniol Camilo Sesto (nume real: Camilo Blanes Cortés) (n. 1946)

 

– 2020: A murit Sir Ronald Harwood, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi britanici postbelici; cunoscut ca scenarist al producției de Oscar „Pianistul”, regizat de Roman Polanski (n. 1934, în Africa de Sud) – 1 an

 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 7 septembrie

Calendarul zilei – 7 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 7 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 7 septembrie 2021, 9:57

S-a întâmplat într-o zi de 7 septembrie

* Acum 209 ani (1812) a avut loc Bătălia de la Borodino (localitate în Rusia, la 110 km vest de Moscova), între armatele ruse, conduse de Kutuzov, şi cele franceze, urmată de intrarea lui Napoleon I în Moscova, la 14 septembrie acelaşi an. Bătălia de la Borodino (încheiată nedecis) a reprezentat una dintre operaţiunile importante din cadrul campaniei lui Napoelon I Bonaparte împotriva Rusiei, începută în luna iunie acelaşi an

* În urmă cu 164 de ani (1857) începeau alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti, câştigate de unionişti (convocate prin hotărârea Congresului de pace de la Paris, 1856). La data de 7/19.VII.1857 au început alegerile pentru Adunarea ad-hoc în Moldova, falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească. La 24 iulie/5 august Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei decideau ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate din Moldova. Ca urmare a întrevederii dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria (din 25 iulie/6 august), s-a ajuns la o soluţie de compromis: Marea Britanie accepta anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumea cu o unire parţială, Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare, renunţând însă la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin. Aceste hotărâri marchează, pe plan diplomatic, un moment important în realizarea statului român (7/19)

* Acum 133 de ani (1888) americanca Edith Eleanor McLean, născută la această dată şi cântărind puţin peste un kilogram, a fost primul nou-născut introdus într-un incubator

* Cu 126 de ani în urmă (1895), sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României, Franz Joseph I, împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916), i-a graţiat pe memorandişti. Aceştia participaseră la Congresul extraordinar al Partidului Naţional Român din Transilvania (Sibiu, 20-21.I.1892) şi hotărâseră alcătuirea unui „Memorandum” adresat suveranului austro-ungar, cuprinzând revendicările românilor din întregul Imperiu (7/19)

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la alegerea pentru a doua oară a lui Nicolae Titulescu, ministrul de externe al României, ca preşedinte al Sesiunii ordinare (a XII-a) a Adunării Societăţii Naţiunilor, fiind singurul care a deţinut acest mandat consecutiv în analele organizaţiei

* Acum 81 de ani (1940) a fost încheiat tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul, adică judeţele Durustor şi Caliacra) a intrat în componenţa Bulgariei. Documentul a fost ratificat, de partea română, prin semnătura generalului Ion Antonescu, conducător al statului, la 10 septembrie 1940

* În urmă cu 71 de ani începea „Blitz”, campanie de atacuri aeriene declanșate de Reich-ul nazist împotriva Marii Britanii. Începând cu 7 septembrie 1940 până pe 11 mai 1941 aviația militară germană Luftwaffe a bombardat orașe din Marea Britanie, provocând moartea a 43000 de persoane, peste jumătate dintre ele în Londra. Campania a început cu bombardarea timp de 76 de nopți consecutiv a Capitalei britanice. Deși nu au fost cele mai ucigașe bombardamente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (în comparație cu cele îndreptate împotriva orașelor Hamburg, Dresda, Tokio, Hiroshima sau Nagasaki), aceasta a fost prima campanie aeriană de o asemenea amploare împotriva civililor. „Blitz-ul” era menit, în intenția lui Adolf Hitler, a fi un preludiu al invaziei terestre de către armata germană a Marii Britanii, rămasă singură în luptă împotriva naziștilor, după anihilarea Franței în vara lui 1940, în condițiile neutralității Statelor Unite și a pactului de neagresiune semnat de URSS cu Germania nazistă în anul precedent

* Acum 77 de ani (1944) şeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, și-a înaintat demisia în semn de protest față de modul în care era tratată armata română și față de intrarea acesteia sub ordinele înaltului Comandament Sovietic, la 6/7 septembrie 1944, ora 00:00. Cererea i-a fost respinsă, trebuind să accepte colaborarea cu Armata Roșie. La 12 septembrie 1944, a demisionat pentru a doua oară, exprimându-și refuzul de a accepta „ciuntirea și destrămarea oștirii”

* Cu 72 de ani în urmă (1949) era proclamată Republica Federală Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La 12 septembrie Adunarea Federală alegea primul preşedinte federal, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954). La 15 septembrie era ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer (1876-1976), reales de trei ori (în 1953, 1957 şi 1961). În data de 7 octombrie 1949 a fost proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RDG şi RFG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

* Acum 62 de ani (1959) era încheiat, la Geneva, un acord între SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa privind instituirea unui Comitet pentru examinarea problemelor dezarmării în componenţa următoarelor zece state: Marea Britanie, Canada, Franţa, Italia, SUA, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România şi URSS. Comitetul şi-a început activitatea la Geneva, la 15 martie 1960

* În urmă cu 57 de ani (1964) au avut loc, la Gura Văii şi, respectiv, la Šip, în prezenţa şefilor de stat ai României (Gheorghe Gheorghiu-Dej) şi Iugoslaviei (Iosip Broz Tito), festivităţile de inaugurare a lucrărilor Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I. Finalizarea lucrărilor a fost consemnată la 16 mai 1972

* Acum 44 de ani (1977) avea loc la Washington, semnarea, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos, a Tratatului privind Canalul Panama, în baza căruia jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze (Canalul a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama la 31.XII.1999). Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” SUA construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter

 

Aniversări – Comemorări

 

– Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 7-8.IX: Sărbătoarea mozaică Roş Haşana (Anul Nou iudaic – 5782); a început la asfinţitul soarelui luni 6 septembrie, şi se încheie miercuri 8 septembrie, la căderea nopţii

 

– 1850: S-a născut Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat Societatea Română de Ştiinţe (1890) şi Asociaţia Română pentru Înaintarea şi Răspândirea Ştiinţelor (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (m. 1918)

 

– 1867: A murit arhiepiscopul Alexandru Şterca-Şuluţiu, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1853/1855) (n. 1794)

 

– 1880: A murit, la Wiesbaden, în Germania, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, fost primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri – în 1870 (1 mai – 26 decembrie) și în 1876 (6 mai – 5 august) (n. 1820, la Bârlad)

 

– 1889: S-a născut Umberto Pessione, dirijor român de origine italiană (m. 1943)

 

– 1897: S-a născut Alexandru Rally, poet şi traducător (din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (m. 1986)

 

– 1897: A murit Nicolae Popovici, compozitor de muzică bisericească, profesor şi dirijor de cor (n. 1857)

 

– 1900, 7/20: S-a născut pedagogul Stanciu Stoian; contribuţii în domeniile didacticii, metodicii şi metodologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1984)

 

– 1902: S-a născut Şerban Cioculescu, critic şi istoric literar, caragialeolog, publicist şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1988)

 

– 1904: S-a născut inginerul Dumitru Dumitrescu; cercetări şi studii în domeniul hidraulicii; considerat fondatorul şcolii moderne de hidraulică din România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1984)

 

– 1910: S-a născut Bucur Ţincu, eseist şi istoric literar (m. 1987)

 

– 1911: S-a născut Alexandru Bistriţianu, istoric literar şi folclorist; a evidenţiat în studiile sale contribuţia unor importanţi scriitori români la valorificarea folclorului (m. 1976) – 110 ani

 

– 1915, 7/20: A murit Ioan (Micu) Moldovanu, teolog, istoric, folclorist, filolog şi pedagog; autoritate a Bisericii Greco-Catolice, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni; membru fondator al Partidului Naţional Român din Transilvania (1869); membru fondator al societăţii ASTRA (1861); membru titular al Academiei Române din 1894 (n. 1833)

 

– 1924: S-a născut (la Salonic, Grecia) pictorul Ion Pacea; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)

 

– 1929: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) lingvistul Emanuel Kant Vasiliu; specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2001)

 

– 1930: S-a născut Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (m. 2011)

 

– 1936: S-a născut Peter Freund (nume complet: Peter George Oliver Freud), fizician și profesor american originar din România; contribuții importante în fizica particulelor și în fizica matematică, mai ales în domeniul teoriei coardelor; unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei (m. 2018) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Magdalena Boiangiu, jurnalistă şi critic teatral; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română (m. 2009)

 

– 1941: S-a născut Ion Ghinoiu, geograf şi etnolog, specialist al culturii populare, profesor; coordonator al Atlasului Etnografic Român – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Paul Fister, pugilist, actor şi cascador, supranumit „Ultimul haiduc” (m. 2017)

 

– 1960: S-a născut Nae (Nicolae) Caranfil, regizor de film, scenarist şi actor; fiul criticului şi istoricului de film Tudor Caranfil

 

– 1965: S-a născut Angela Gheorghiu, considerată una dintre cele mai mari soprane ale vremurilor noastre; vocea ei este considerată de critica internațională drept o combinație între vocile a două celebre cântărețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi; după debutul său internaţional, din 1992, la Opera Regală din Londra, „Covent Garden”, cu „Boema” de Puccini, s-a stabilit în străinătate

 

– 1972: S-a născut scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu

 

– 1973: A murit Nicolae Argintescu-Amza, critic de artă, traducător şi eseist (n. 1904)

 

– 1993: A murit Eugen Barbu, prozator, dramaturg, eseist, traducător, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1924)

 

– 1999: A murit portretistul Silvan Ionescu, o personalitate a graficii româneşti; un adevărat cronicar în imagini al vieţii cultural-artistice româneşti şi internaţionale de-a lungul a şapte decenii; tatăl istoricului şi criticului de artă Adrian-Silvan Ionescu (n. 1909)

 

– 2001: A murit istoricul Pompiliu Teodor; specialist în istoria central-europeană a secolului al XVIII-lea, în istoria istoriografiei şi în istoria bisericii şi a vieţii religioase din secolul al XVIII-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1930) – 20 de ani

 

– 2002: A murit lingvistul Eugenio Coşeriu, stabilit în Germania din 1963; considerat unul dintre cei mai originali teoreticieni ai lingvisticii; părinte al lingvisticii integrale; specialist în lingvistica generală şi romanică; a formulat teorii noi referitoare la unele probleme fundamentale ale filologiei şi istoriei limbii; fondatorul primei şcoli lingvistice din America de Sud şi al Şcolii lingvistice de la Tübingen; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1921, la Mihăileni, azi în R. Moldova)

 

– 2008: A murit actorul Ilarion Ciobanu (n. 1931)

 

– 2008: A murit Vintilă Ivănceanu, poet, prozator, eseist, dramaturg și editor; este aşezat de critica literară în cadrul celui de-al treilea val al avangardismului românesc (care a fost posibil în perioada ”liberalizării” de după 1965), alături de Sebastian Reichmann, Valeriu Oişteanu sau Virgil Mazilescu; a emigrat în Austria, la începutul anilor ’70 ai secolului XX (n. 1940)

 

– 2013: A murit criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (n. 1947)

 

– 2016: A murit poetul, eseistul şi publicistul Ilorian Păunoiu (n. 1965) – 5 ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Conştientizării Duchenne” este marcată, din 2014, pentru a atrage atenţia asupra urgenţei găsirii unui tratament eficient şi a realizării unor servicii specializate pentru distrofia musculară Duchenne, boală genetică cauzată de o mutație, sau o modificare, la nivelul genei care codifică distrofina (proteină prezentă în fiecare fibră musculară din organism, care acționează ca un „absorbant de șoc” și permite mușchilor să se contracteze și să se relaxeze fără a suferi leziuni; fără distrofină, mușchii nu pot funcționa și nu se pot repara în mod adecvat); a fost aleasă data de 7 septembrie (7/9) cu referire la cei 79 de exoni ai genei Duchenne

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Federative a Braziliei; aniversarea proclamării independenţei faţă de Portugalia – 1822

 

– 1533: S-a născut Elisabeta I (din dinastia Tudor), regină a Angliei şi a Irlandei între anii 1558 şi 1603; reprezentantă a absolutismului; de numele său se leagă restabilirea Bisericii Anglicane; a sprijinit expansiunea colonială a Angliei, precum şi lupta împotriva Spaniei (în timpul domniei sale a fost nimicită Invincibila Armada – 1588); a încurajat literatura şi artele; perioada domniei sale a fost denumită şi „epoca elisabetană” (m. 1603)

 

– 1707: S-a născut Georges (Louis Leclerc) de Buffon, naturalist şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (m. 1788)

 

– 1726: S-a născut compozitorul şi şahistul francez François Philidor; considerat cel mai bun jucător de şah al secolului al XVIII-lea (m. 1795) – 295 de ani

 

– 1844: S-a născut arhitectul francez Emile Lecomte De Nouy; a condus lucrările de restaurare la mai multe biserici din România: biserica episcopală de la Curtea de Argeş (lui i se datorează şi construirea reşedinţei episcopale de aici), Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, biserica domnească de la Târgovişte ş.a; membru corespondent străin al Academiei Române din 1887 (m. 1914)

 

– 1866: S-a născut Tristan Bernard (nume real: Paul Bernard), romancier şi dramaturg francez (m. 1947) – 155 de ani

 

– 1870: S-a născut Alexandr Kuprin, scriitor, pilot, explorator și aventurier rus (m. 1938)

 

– 1881: S-a născut Henri Focillon, istoric de artă şi estetician francez; prieten apropiat al României, a vizitat de mai multe ori ţara noastră; de numele său se leagă fondarea Institutului Francez din Bucureşti; membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (m. 1943) – 140 de ani

 

– 1881: A murit Sidney Lanier, scriitor şi critic literar american (n. 1842) – 140 de ani

 

– 1907: A murit poetul francez Sully Prudhomme (nume real: René-François-Armand Prudhomme); primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, la 10 decembrie 1901 (n. 1839)

 

– 1908: S-a născut Michael Ellis Debakey, chirurg cardio-vascular și profesor american; a perfecționat bypass-ul cardiopulmonar și a fost primul care, în anul 1966, a implantat unui bolnav cardiac o inimă artificială (m. 2008)

 

– 1909: S-a născut (la Istanbul, din părinţi greci) Elia Kazan (Elia Kazanjoglou), regizor, scenarist şi producător de film și teatru, dramaturg și nuvelist american (m. 2003)

 

– 1911: S-a născut Todor Jivkov, om politic comunist şi fost preşedinte al Bulgariei între anii 1971 şi 1989 (m. 1998) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut astrofizicianul american James A. Van Allen; cercetări asupra atmosferei şi a câmpului magnetic terestru; în 1958 a descoperit cele două centuri de radiaţii ale Pământului, care-i poartă numele; pionier al cercetării spaţiale americane (m. 2006)

 

– 1917: S-a născut Sir John Warcup-Cornforth, chimist britanic de origine australiană; a obţinut prima sinteză totală a unui steroid (colesterolul); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1975, împreună cu elveţianul Vladimir Prelog (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut producătorul american de film Samuel Goldwyn Jr. (m. 2015) – 95 de ani

 

– 1949: S-a născut interpreta americană Gloria Gaynor (numele real: Gloria Fowels); considerată mult timp „regina muzicii disco” (înainte de a-i ceda „coroana” Donnei Summer)

 

– 1949: A murit José Clemente Orozco, pictor mexican, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai picturii murale mexicane (n. 1883)

 

– 1962: A murit romanciera daneză Karen Blixen (cunoscută şi sub pseudonimul Isak Dinesen) (n. 1885)

 

– 1994: A murit James Clavell, scriitor, scenarist şi regizor britanic

 

– 1997: A murit Mobutu Sese Seko, mareşal şi om politic, autoproclamat preşedinte al Republicii Zair (n. 1930)

 

– 2008: A murit baritonul englez Peter Glossop (n. 1928)

 

– 2019: A murit actorul american de film, televiziune și teatru John Wesley (nume complet: John Wesley Houston); celebru pentru rolul din serialul TV de succes „Fresh Prince of Bel Air” (n. 1947)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 6 septembrie

Calendarul zilei – 6 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 6 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 6 septembrie 2021, 9:16

S-a întâmplat într-o zi de 6 septembrie

 

* Acum 173 de ani (1848) a avut loc o mare demonstraţie populară la Bucureşti. Mulţimea a ars, pe Dealul Mitropoliei, Regulamentul Organic (impus din 1831 Ţărilor Române de ocupanţii ruşi) şi Arhondologia (Condica rangurilor boiereşti), demonstrându-şi ataşamentul faţă de ideile Revoluţiei (6/18)

 

* În urmă cu 106 ani (1915) armata britanică a testat cu succes primul prototip de tanc (poreclit „Micul Willie”). Cântărea 14 tone, avea o lungime de 3,6 metri şi admitea trei membri în echipaj. Avea o viteză de înaintare de 5 km/h pe teren neted şi de 3 km/h pe teren accidentat. Iniţial, tancul nu putea traversa tranşeele, dar această problemă a fost remediată mai târziu  

 

* Cu 82 de ani în urmă (1939) România s-a declarat neutră în urma declanşării, la 1.IX.1939, a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi şi-a dat acordul de principiu pentru trecerea pe teritoriul său a materialului de război destinat ajutării Poloniei 

 

* Acum 81 de ani (1940), sub presiunea generalului Ion Antonescu, a Mişcării legionare, a Germaniei şi a conducătorilor PNŢ şi PNL, regele Carol al II-lea transmitea prerogativele regale fiului său, Mihai. Începea astfel, cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947). Fostul suveran a omis deliberat termenul de abdicare, în speranţa unei reveniri la tron, dacă împrejurările aveau să o permită 

 

* În urmă cu 71 de ani (1950) Marea Adunare Naţională adopta Legea noii împărţiri administrativ-economice a României în regiuni şi raioane, precum şi Legea privind înfiinţarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat. Legea copia modelul sovietic, având drept scop depersonalizarea vechilor centre vitale administrative din teritoriu 

 

* Acum 24 ani (1997) avea loc ceremonia de deschidere şi sfinţire a „Memorialului Gherla”, în penitenciarul cu acelaşi nume. Închisoarea din acest oraş a fost una dintre cele mai dure din timpul regimului comunist 

 

* Se împlinesc 10 ani (2011) de la inaugurarea celui mai mare şi mai modern stadion din ţară, Arena Națională din Bucureşti, cu ocazia partidei dintre echipa naţională a României cu reprezentativa Franţei, din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012. Este primul stadion de elită UEFA din România. Aici s-a desfăşurat, în mai 2012, Finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România

 

Aniversări – Comemorări

 

– Amintirea minunii din Colose a Sf. Arhanghel Mihail (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Începe, la asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Roş Haşana (Anul Nou iudaic – 5782); se încheie miercuri 8 septembrie, la căderea nopţii

 

– 1817, 6/18: S-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, scriitor, publicist, traducător, editor, profesor, avocat; prim-ministru al României între anii 1863 şi 1865 (perioadă în care s-au pus, prin reformele înfăptuite, bazele României moderne); ministru de externe în 1876 şi între anii 1877 şi 1879; şi-a legat numele de unirea Principatelor Române (1859) şi de actul proclamării independenţei naţionale de la 1877; membru al Societăţii Academice Române din 1868, preşedinte al Academiei Române (1887-1890) (m. 1891, la Paris)

 

– 1819: S-a născut scriitorul Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc, primul critic muzical român; s-a manifestat și ca jurnalist, memorialist, folclorist, cronicar teatral, nuvelist, psalt și instrumentist (m. 1865)

 

– 1906: S-a născut compozitorul şi profesorul Nicolae Buicliu (m. 1974) – 115 ani

 

– 1910: S-a născut Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (m. 2002)

 

– 1926: A murit Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător; specialist în limbile clasice; s-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească; împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923); membru corespondent al Academiei Române din 1920 (n. 1881) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (m. 2004)  

 

– 1937: A murit poetul şi jurnalistul Alexandru Călinescu (n. 1907)  

 

– 1944: S-a născut Cornel Popescu, actor al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş (m. 2011)

 

– 1948: S-a născut Benone Cârstocea, medic oftalmolog, fost preşedinte al Societăţii Române de Oftalmologie; pionier al terapiei laser în patologia oculară, al tehnicilor de investigaţie oftalmologică (angiofluorografie, electrofiziologie, ecografie oculară, tomografie în coerenţă optică) şi al chirurgiei vitreo-retiniene (m. 2011)   

 

– 1948: S-a născut artistul plastic Marian Nacu, membru, din 1989, al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Artă Decorativă București (m. 2020)

 

– 1950: S-a născut Eugen Sârbu, violonist şi dirijor român, stabilit la Londra

 

– 1954: S-a născut Valentin Tănase, pictor, sculptor, autor de benzi desenate, ilustrator; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1981

 

– 1956: A murit (la Tel Aviv) A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator şi eseist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; în 1950, pentru activitatea sionistă, este condamnat la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde a murit câteva luni mai târziu (n. 1888) – 65 de ani

 

– 1957: S-a născut directorul de scenă şi profesorul Victor Ioan Frunză; a montat şi spectacole de operă şi de televiziune, atât în ţară, cât şi în străinătate  

 

– 1957: A murit medicul neurolog Ion T. Niculescu; cercetări în domeniul histologiei sistemului nervos; contribuţii la studiul substratului anatomic al bolii Parkinson; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

 

– 1959: S-a născut actorul Marius Bodochi

 

– 1966: S-a născut Emil Boc, jurist, om politic; prim-ministru al României (dec.2008 – feb.2012); preşedinte al Partidului Democrat, respectiv al Partidului Democrat Liberal (2005-2012); la alegerile locale din 2016 a obţinut un nou mandat de primar al Clujului, după cele obţinute în 2004, 2008 şi 2012; deputat PD (2000-2004) – 55 de ani

 

– 1971: S-a născut violonistul şi profesorul Remus Azoiţei, singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra; a înfiinţat la Londra, în 2007, Societatea Enescu – 50 de ani

 

– 1972: A murit George Baiculescu, bibliograf şi istoric literar; a continuat, în buna tradiţie a lui Ion Bianu, marile repertorii bibliografice, adevărate instrumente de documentare naţională, fiind concomitent editor şi istoric literar (n. 1900)

 

– 1984: A murit inginerul agronom Vasile Velican; intensă activitate didactică la Cluj; cercetarea ştiinţifică s-a îndreptat spre optimizarea metodelor de cultivare a unor plante şi de creare de noi soiuri (porumb, grâu şi orz de toamnă, cartofi); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 1996: A murit Ion Dumitrescu, compozitor şi pedagog (n. 1913) – 25 de ani

 

– 1996: A murit Gavril Scridon, critic şi istoric literar; autor al unei „Istorii a literaturii maghiare din România (1918-1989)”; profesor în învăţământul superior clujean (n. 1922) – 25 de ani

 

– 2006: A murit istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1927) – 15 ani

 

– 2017: A murit fotbalistul și antrenorul Nicolae Lupescu, legenda Rapidului; tatăl fotbalistului Ionuț Lupescu (n. 1940)    

 

Aniversări – Comemorări- Externe

 

– Ziua naţională a Regatului Swaziland; aniversarea proclamării independenţei – 1968

 

– În Statele Unite ale Americii se sărbătoreşte „Ziua Muncii”, la propunerea sindicatelor (Central Labour Union); se marchează în prima zi de luni din septembrie, începând din anul 1882

 

– 1683: A murit Jean-Baptiste Colbert, economist şi om politic francez; organizatorul statului de drept francez în timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea (a reorganizat finanţele, justiţia şi marina); protector al artelor şi ştiinţelor (n. 1619)    

 

– 1757: S-a născut marchizul de La Fayette (Marie Joseph Paul Yves Roch Gilbert Motier), om politic şi militar de carieră francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (m. 1834)   

 

– 1776: S-a născut John Dalton, fizician şi chimist englez; a descoperit legea proporţiilor multiple, care stă la baza teoriei atomice; a studiat defectul vederii de care suferea el însuşi, cunoscut de atunci sub numele de „daltonism” (m. 1844) – 245 de ani

 

– 1781: S-a născut Anton Diabelli, compozitor austriac de origine italiană (m. 1858) – 240 de ani

 

– 1828: S-a născut chimistul rus Alexandr M. Butlerov; fondatorul teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne; fondatorul şcolii ruseşti de chimie (m. 1886)   

 

– 1837: S-a născut fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard”); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1915)    

 

– 1857: A murit Johann (Salomo Christoph) Schweigger, chimist şi fizician german, inventatorul galvanometrului (1820) (n. 1779)   

 

– 1892: S-a născut Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1947 (m. 1965)   

 

– 1900: S-a născut (la Paris) Julien Green, romancier, dramaturg şi ziarist american de limbă franceză; prima persoană non-franceză membru al Academiei Franceze (m. 1998)

 

– 1906: S-a născut (la Paris, din părinţi argentinieni) biochimistul argentinian Luis Leloir; a stabilit mecanismul sintezei multor oligozaharide şi polizaharide; a studiat şi sinteza glicogenului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1970 (m. 1987) – 115 ani

 

– 1921: S-a născut scriitoarea spaniolă Carmen Laforet (m. 2004) – 100 de ani

 

– 1921: S-a născut inginerul american Norman Joseph Woodland, care a inventat (la 7.X.1952, împreună cu Bernard Silver) codul de bare care a revoluţionat distribuţia bunurilor de larg consum (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut Andrea (Calogero) Camilleri, prozator, poet, dramaturg, regizor teatral, scenarist, producător de radio și televiziune și profesor italian; cunoscut pentru seria de romane polițiste care îl are drept protagonist pe comisarul Salvo Montalbano (m. 2019)

 

– 1928: S-a născut dirijorul rus Evgheni Svetlanov (m. 2002)   

 

– 1932: S-a născut dirijorul şi percuţionistul japonez Hiroyuki Iwaki (m. 2006) 

 

– 1939: S-a născut geneticianul japonez Susumu Tonegawa; a descoperit fenomenul reorganizării genelor anticorpilor; Premiul Nobel pentru medicină pe 1987

 

– 1943: S-a născut biologul britanic Richard J. Roberts; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1993, împreună cu americanul Philip A. Sharp, pentru descoperirea „genelor cu structură discontinuă”   

 

– 1962: A murit compozitorul german Hanns Eisler; muzică de avangardă, muzică de film; colaborator al scriitorului Bertolt Brecht (n. 1898)   

 

– 1971: S-a născut cântăreața și compozitoarea irlandeză Dolores (Mary Eileen) O’Riordan, solista trupei „The Cranberries” (m. 2018) – 50 de ani

 

– 1998: A murit Akira Kurosawa, important regizor, producător şi scenarist japonez (n. 1910)   

 

– 2007: A murit Eva Crane, cercetătoare britanică şi autoare de cărți despre albine și creșterea acestora (n. 1912) 

 

– 2007: A murit tenorul italian Luciano Pavarotti, legendă a muzicii de operă (n. 1935)   

 

– 2010: A murit regizorul britanic Clive (Stanley) Donner (n. 1926)

 

– 2015: A murit actorul american Martin Milner (n. 1931)

 

– 2017: A murit Kate Millett (nume complet: Katherine Murray Millett), scriitoare, sculptoriță şi militantă feministă americană; autoare a celebrului volum ”Sexual Politics” (n. 1934)   

 

– 2018: A murit Burt (Burton Leon) Reynolds, actor, regizor şi producător american (n. 1936)

 

– 2020: A murit soprana Christiane Eda-Pierre, prima cântăreaţă franceză de culoare care a făcut o carieră internaţională de anvergură şi care a susţinut reprezentarea artiştilor de culoare în toate formele de artă (n. 1932, în Martinica) – 1 an

 

– 2020: A murit actorul american Kevin Dobson (n. 1943) – 1 an

 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 5 septembrie

Calendarul zilei – 5 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 5 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 5 septembrie 2021, 10:30

S-a întâmplat într-o zi de 5 septembrie

 

* Acum 116 ani (1905) a fost semnat, prin medierea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt, după negocieri purtate la Şantierul Naval Portsmouth din Kittery (Maine), Tratatul de la Portsmouth, care a pus capăt Războiului Ruso-Japonez din 1904-1905. Rusia a recunoscut supremaţia Japoniei în Coreea şi s-a întors la interesele sale economice din sudul Manciuriei (inclusiv peninsula Liaodong), şi în jumătatea sudică a insulei Sahalin

 

* Cu 101 ani în urmă (1920) era publicată în Monitorul Oficial nr. 122 Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc. Salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii. Adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară

 

* În urmă cu 81 de ani (1940) regele Carol al II-lea ceda generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri

 

* Tot acum 81 de ani guvernul Marii Britanii declara că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei horthyste

 

* Într-o zi de 5 septembrie, cu 81 de ani în urmă (1940), Vasile Ionescu era numit director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, funcţie pe care a deţinut-o până la 15 februarie 1945, cu întrerupere pe durata guvernării legionare. Personalitatea lui Vasile Ionescu (1898-1978), militar şi jurist de profesie, este legată nemijlocit de istoria Radioului românesc. Angajat ca avocat în 1931, a urcat treptat în ierarhia administrativă a instituţiei, având un rol important în anihilarea încercării legionarilor de a prelua cu forţa controlul Radioului după asasinarea premierului Armand Călinescu – septembrie 1939

 

* Acum 77 de ani (1944), între 5 şi 14 septembrie, Armata a IV-a română oprea ofensiva germano-ungară din centrul Transilvaniei. La 5 septembrie 1944, grupări mari de armate germano-ungare au trecut la ofensivă în Podişul Transilvaniei, pe direcţia Cluj-Turda-Sibiu şi Târgu Mureş, având ca obiectiv strategic luarea în stăpânire a crestelor Carpaţilor Meridionali. Luptele au durat până la 14 septembrie, când s-a încheiat bătălia decisivă din Podişul Transilvaniei, cu zdrobirea forţelor inamice şi eliberarea teritoriului românesc din intrândul de la Sf. Gheorghe – Odorhei

 

* Cu 73 de ani în urmă (1948) era înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova. S-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România. A fost prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983)

 

* Acum 49 de ani (1972) a avut loc un atentat terorist arab asupra delegaţiei sportive israeliene la Jocurile Olimpice de vară de la München (Germania), soldat cu moartea a 11 atleţi israelieni

 

* Acum 41 de ani (1980) a avut loc inaugurarea tunelului St. Gotthard din Elveția, cel mai lung tunel de autostradă din lume (16,91 km) la acea dată, titulatură pe care a deținut-o vreme de 20 ani, până când a fost dat în folosință tunelul Lærdal, din Norvegia, întinzându-se de la Goschenen la Airolo. Având o singură bandă pe sens, este adesea locul unor ambuteiaje de anvergură, fapt pentru care autoritățile elvețiene au decis să construiască un nou pasaj rutier prin munții Gotthard, însă proiectul nu va fi inaugurat mai devreme de anul 2027. Actualmente este al treilea cel mai mare tunel din lume destinat traficului auto, după cel din Norvegia (24,5 km) şi tunelul Zhongnanshan din China (18 km)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1842: S-a născut Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române 1916 (m. 1922)

 

– 1858: S-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1919)

 

– 1921: S-a născut Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar; s-a consacrat hermeneuticii ideilor literare, domeniu în care poate fi socotit un fondator nu numai pe plan naţional; deţinut politic în perioada 1949-1963 (m. 2005) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut compozitoarea şi profesoara Carmen Petra-Basacopol – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut pictorul Diodor Dure (m. 2003) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut actorul Cornel(iu) Gârbea, cu o intensă activitate la Teatrul Mic din Bucureşti; cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de regizorul Sergiu Nicolaescu (m. 2018)

 

– 1929: S-a născut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (m. 1981)

 

– 1930: S-a născut fostul pugilist Mircea Dobrescu, Maestru Emerit al Sportului şi vicecampion olimpic la Melbourne, în 1956 (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut Constantin Codrescu, actor de teatru, film şi teatru radiofonic, regizor, scenograf, profesor şi scriitor – 90 de ani

 

– 1943: S-a născut prof. univ. dr. Mihail Coculescu, personalitate marcantă a școlii românești de endocrinologie și clinician, membru corespondent al Academiei Române din 2014; recunoscut pe plan internațional ca unul dintre specialiștii cu performanțe deosebite în domeniul endocrinologiei, a fost membru al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie și al Asociației Americane de Endocrinologie clinică; fost prorector al UMF „Carol Davila Bucureşti (2000–2008), director al Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar (2005–2006) şi preşedinte al comisiei consultative de endocrinologie a Ministerului Sănătăţii (m. 2016)

 

– 1944: S-a născut profesorul și artistul Vasile Adamescu, care suferea de surdocecitate (surdo-mut şi orb), caz rar la nivel mondial; depăşind limitele dizabilităţilor sale, a terminat o facultate, a devenit profesor la şcoala de nevăzători din Cluj-Napoca (1977-2004), fiind şi autorul mai multor cărţi. În lume mai sunt cunoscute două cazuri excepţionale de persoane care au reuşit să-şi depăşească condiţia şi să realizeze lucruri imposibile: Hellen Keller din SUA și Olga Skorohodova din Rusia (m. 2018)

 

– 1953: A murit (la Paris, unde se stabilise) medicul Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog, imunolog; considerat unul dintre fondatorii virusologiei pe plan mondial; promotor al chimioterapiei; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1874)

 

– 1959: A murit Gheorghe Danga, compozitor, dirijor şi profesor (n. 1905)

 

– 1960: S-a născut actorul Claudiu Istodor

 

– 1973: A murit cântăreţul de operă (baritonul) Petre Ştefănescu-Goangă (n. 1902)

 

– 1986: A murit prozatorul Nicuţă Tănase (n. 1924) – 35 de ani

 

– 1994: A murit medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Eduard Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (n. 1912)

 

– 1997: A murit Radu Boureanu, poet, prozator, dramaturg, actor, eseist, publicist, traducător şi pictor (n. 1906)

 

– 2004, 5/6: A murit matematicianul şi profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (n. 1912)

 

– 2009: A murit Jöel Holmes (numele real: Jöel Covrigaru), cântăreţ, compozitor şi poet francez de origine română; stabilit cu părinţii în Franţa în 1934 (n. 1928)

 

– 2019: A murit criticul şi istoricul de artă Gheorghe Vida; fiul sculptorului Geza Vida (n. 1946)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Carităţii”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 67/105 din 2012, la iniţiativa Ungariei, este marcată din 2013 şi are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi filantropice. Ziua de 5 septembrie a fost aleasă pentru a aduce un omagiu Maicii Tereza de Calcutta (trecută la cele veşnice la 5 septembrie 1997, canonizată la 4 septembrie 2016), care şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979, „pentru activitatea întreprinsă în lupta pentru a depăşi starea de sărăcie şi suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii”

 

– „Ziua Europeană a Culturii Iudaice” este celebrată pe tot continentul în prima duminică a lunii septembrie, sub egida Asociaţiei Europene pentru Păstrarea şi Promovarea Culturii şi Patrimoniului Evreiesc. Tema de anul acesta este: „Dialogul”

 

– 1568: S-a născut Tommaso Campanella, teolog şi filosof italian (m. 1639)

 

– 1638: S-a născut regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m. 1715)

 

– 1704: S-a născut pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (m. 1788)

 

– 1733: S-a născut scriitorul german Cristoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (m. 1813)

 

– 1735: S-a născut compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach; cel de-al unsprezecelea şi cel mai mic fiu al lui Johann Sebastian Bach (m. 1782)

 

– 1745, 5/16: S-a născut Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (m. 1813)

 

– 1766, 5/6: S-a născut John Dalton, fizician şi chimist englez; a descoperit legea proporţiilor multiple, care stă la baza teoriei atomice; a studiat defectul de vedere de care suferea el însuşi, cunoscut de atunci sub numele de „daltonism” (m. 1844) – 255 de ani

 

– 1774: S-a născut Caspar David Friedrich, pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie (m. 1840)

 

– 1791: S-a născut Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1864) – 230 de ani

 

– 1857, 5/17: S-a născut inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (m. 1935)

 

– 1888: S-a născut Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (între 1952 şi 1962 – vicepreşedinte, iar între 1962 şi 1967 – preşedinte al Indiei); membru de onoare străin al Academiei Române din 1956 (m. 1975)

 

– 1892: S-a născut Szigeti Jozsef, violonist maghiar, stabilit iniţial în Franţa (1938) şi apoi în SUA (1951) (m. 1973)

 

– 1905: S-a născut (la Budapesta, în familia unui industriaş evreu) romancierul şi jurnalistul britanic Arthur Koestler (m. 1983, s-a sinucis)

 

– 1920: S-a născut Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2010)

 

– 1922: S-a născut Radu Flora, lingvist şi dialectolog de marcă, respectiv lexilocog şi lexicograf, profesor universitar, istoric şi critic literar, scriitor, dramaturg, folclorist, autor de antologii, de manuale, cercetător al relaţiilor sârbo-române şi traducător român din Serbia; fondator şi preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina (1962), unul dintre iniţiatorii formării Catedrei de limbă şi literatură română la Universitatea din Novi Sad (1980); a avut contribuții remarcabile pentru etnia română din Serbia atât în domeniul învăţământului, literaturii şi culturii, în general, cât şi în domeniul păstrării limbii române şi a cultivării limbii literare, respectiv în domeniul cercetărilor ştiinţifice (lingvistică, dialectologie, folcloristică) (m. 1989)

 

– 1925: S-a născut psihologul suedez David Magnusson; specialist în studiul personalităţii; contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2017)

 

– 1940: S-a născut actriţa americană de film Raquel Welch

 

– 1946: S-a născut (în Zanzibar) Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), cântăreţ, compozitor şi textier britanic; lider al formaţiei de muzică rock „Queen” (m. 1991) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut caricaturista americană Cathy Guisewite, cunoscută autoare de benzi desenate

 

– 1987: A murit Wolfgang Fortner, compozitor, dirijor şi pedagog german (n. 1907)

 

– 1997: A murit Sir Georg Solti, dirijor şi pianist englez de origine maghiară (n. 1912)

 

– 2011: A murit tenorul italian Salvatore Licitra (n. 1958) – 10 ani

 

– 2015: A murit Setsuko Hara (numele real: Masae Aida), actriţă japoneză de renume internaţional (n. 1920)

 

– 2020: A murit Jiří Menzel, regizor de film și teatru, actor și scenarist ceh; unul dintre reprezentanţii „Noului Val” din cinematografia cehoslovacă a anilor 1960 (n. 1938) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 4 septembrie

Calendarul zilei – 4 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 4 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 4 septembrie 2021, 8:59

S-a întâmplat într-o zi de 4 septembrie

 

* Acum 102 ani (1919) era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea „Opera, artiştii asociaţi”. La 22 septembrie acelaşi an a luat numele de Societatea lirică română „Opera” (nucleul Operei Române de mai târziu – decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocărăscu. Debutul a avut loc la 17.III.1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida” de Verdi   

* Acum 93 de ani (1928) România a aderat la Pactul Briand-Kellogg (semnat la 27.VIII.1928, la Paris), tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state 

 

* În urmă cu 81 de ani (1940) avea loc demisia guvernului condus de Ion Gigurtu. În timpul guvernării sale, în perioada iulie-septembrie 1940, România a fost constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940). Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern. Acesta a acceptat, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline 

 

* Se împlinesc 70 de ani (1951), de când, cu ocazia Congresului Internaţional de Astronautică, care a avut loc la Londra, a fost semnată Constituţia Federaţiei Internaţionale de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF), organizaţie internaţională nonguvernamentală şi non-profit, care sprijină cooperarea internaţională în toate activităţile legate de spaţiu. România este reprezentată în IAF din 1961, de Comisia de astronautică a Academiei Române, la conducerea căreia s-a aflat marele savant Elie Carafoli (1901-1983). Elie Carafoli a fost vicepreședinte (1965-1967), precum și președinte în exercițiu (1968-1970) al Federației Internaționale de Astronautică. În perioada 12-16 octombrie 2015, a avut loc, la Ierusalim, în Israel, cel de-al 66-lea Congres Internațional de Astronautică, organizat de Federația Internațională de Astronautică, alături de gazda locală, Agenția Spațială din Israel, la care Agenția Spațială Română (ROSA) a fost reprezentată de o delegație compusă din dr. Marius-Ioan Piso, președinte și director executiv al ROSA, Dumitru Dorin Prunariu, președintele de onoare ROSA, și cercetători. Federația Internațională de Astronautică este principalul organism mondial de susținere a spațiului, cu 407 de membri în 71 de țări, incluzând toate agențiile spațiale, companii, instituții de cercetare, universități, societăți, asociații, institute și muzee din întreaga lume

 

* Cu 66 de ani în urmă (1955) a avut loc primul meci în Cupa Campionilor Europeni (în prezent Liga Campionilor), între Sporting CP Lisabona (Portugalia) și JDS Partizan Belgrad (Iugoslavia), pe Estádio Nacional din Lisabona, în prezența a 30.000 de spectatori (scor 3 – 3). Finala Cupei Campionilor Europeni (13 iunie 1956) a fost primul meci din istoria competițiilor paneuropene de fotbal. S-a jucat între Real Madrid din Spania și Stade de Reims-Champagne din Franța. Meciul a fost disputat pe Parc des Princes în Paris în fața a 38.000 de oameni, și a fost câștigat de echipa spaniolă

 

* Acum 63 de ani (1958), între 4 şi 22 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului Internaţional de Muzică „George Enescu”, la trei ani de la moartea lui George Enescu ca semn al recunoaşterii geniului marelui compozitor. Au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto şi au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate. Anul acesta, între 28 august și 26 septembrie, are loc cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”

 

* Cu 53 de ani în urmă (1968) apărea Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968)  

 

* Într-o zi de 4 septembrie, acum 47 de ani (1974), între 4 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, al III-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene   

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj)

 

– 1881, 4/17: S-a născut poetul George Bacovia (pe numele său real George Vasiliu), membru post-mortem al Academiei Române din 2015; format la școala simbolismului literar francez, este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă (m. 1957) – 135 de ani

 

– 1886: S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971) – 135 de ani

 

– 1896, 4/17: S-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul graphic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (m. 1992) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1911: S-a născut Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; lui Gabriel Georgescu i-au apărut doar două volume din creaţia sa originală, „Poemul fără flăcări”, în două ediţii (una din 1934 apărută la Bucureşti şi alta la Editura pentru literatură, în 1969) şi „Versuri” (Ed. ”Decalog”, Satu Mare, 1996), care reia poemele din primul volum (m. 1973) – 110 ani

 

– 1912: S-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă, profesor, scriitor, eseist şi memorialist (m. 2006)   

 

– 1927: S-a născut artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 1975) 

 

– 1930: S-a născut graficiana Xenia Eraclide-Vreme (m. 2007)

 

– 1940: S-a născut ceramista şi graficiana Lucia Maftei Teodorescu

 

– 1942: S-a născut Gheorghe Mincă, profesor, poet, ziarist, traducător, eseist, epigramist (m. 2012) 

 

– 1942: S-a născut Corneliu Antim (pseudonimul literar al lui Corneliu Ţânţu), scriitor, grafician, sculptor, critic şi istoric de artă, jurnalist (m. 2016) 

 

– 1948: S-a născut IPS Serafim Joantă (născut Romul Joantă), mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, arhiepiscop ortodox al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului (din 1994)

 

– 1954: S-a născut poeta și jurnalista Cornelia Maria Savu (m. 2014)

 

– 1959: A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

 

– 1963: S-a născut artistul plastic Nicolas Ciuchindel, specializat în orologeria de lux; s-a afirmat în marea lume a designului parizian (m. 2013)   

 

– 1968: A murit (la Roma), regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (n. 1912)   

 

– 1978: A murit medicul, filosoful şi scriitorul Ştefan Odobleja, fondatorul ciberneticii; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1902)  

 

– 1989: A murit Radu Flora, lingvist şi dialectolog de marcă, respectiv lexilocog şi lexicograf, profesor universitar, istoric şi critic literar, scriitor, dramaturg, folclorist, autor de antologii, de manuale, cercetător al relaţiilor sârbo-române şi traducător român din Serbia; fondator şi preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina (1962), unul dintre iniţiatorii formării Catedrei de limbă şi literatură română la Universitatea din Novi Sad (1980); a făcut foarte mult pentru etnia română din Serbia atât în domeniul învăţământului, literaturii şi culturii, în general, cât şi în mod special în domeniul păstrării limbii române şi a cultivării limbii literare, respectiv în domeniul cercetărilor ştiinţifice (lingvistică, dialectologie, folcloristică) (n. 1922)

 

– 1992: A murit poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (n. 1927)   

 

– 1996: A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924) – 25 de ani

 

– 2002: A murit actorul Cornel Vulpe (n. 1930)   

 

– 2003: A murit Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobesco), violonistă şi profesoară originară din România şi stabilită în Belgia (n. 1920)     

 

– 2008: A murit Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909) 

 

– 2008: A murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910)   

 

– 2020: A murit artistul ceramist Eugen Petru Cioancă, unul dintre fondatorii Filialei Alba a UAPR și președinte al ei în perioada 1979-1990 (n. 1937) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1768: S-a născut scriitorul francez François René de Chateaubriand (m. 1848)   

 

– 1824: S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 1896)

 

– 1851: S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române (1877) (m. 1910) – 170 de ani

 

– 1892: S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 1974)   

 

– 1907: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul norvegian Edvard Grieg (n. 1843)   

 

– 1908: S-a născut Richard Wright, unul dintre primii scriitori afro-americani renumiţi (m. 1960)   

 

– 1908: S-a născut Edward Dmytryk, regizor şi producător american de film (m. 1999) 

 

– 1913: S-a născut biochimistul american Stanford Moore; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m. 1982)   

 

– 1930: S-a născut compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (m. 2011)

 

– 1934: S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit „Mr. Trololo” (m. 2012)

 

– 1952: S-a născut actorul indian Rishi Kapoor, faimos pentru interpretarea a numeroşi eroi romantici în filmele de la Bollywood (m. 2020)

 

– 1962: S-a născut Shinya Yamanaka, medic şi cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”

 

– 1963: A murit Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinţii Europei unite”; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n. 1886). NOTĂ: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman” (marcată, anual, la 9 mai) 

 

– 1965: A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace pe 1952 (n. 1875)

 

– 1980: S-a născut violonistul german David Garrett (nume la naștere: David Christian Bongartz); este înregistrat în Guinness-book ca unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume

 

– 1981: S-a născut cântăreața R&B și actrița americană Beyoncé (nume complet Beyoncé Giselle Knowles-Carter) – 40 de ani

 

– 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste („părintele” celebrului comisar Maigret) (n. 1903)

 

– 2003: A murit violonistul ungar Tibor Varga (n. 1921)   

 

– 2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (n. 1962) – 15 ani

 

– 2014: A murit Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (n. 1933)

 

– 2017: A murit psihologul suedez David Magnusson; specialist în studiul personalităţii; contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1925)

 

– 2020: A murit cântăreaţa şi actriţa belgiană Leonie Cooreman (Annie Cordy) (n. 1928) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 3 septembrie

Calendarul zilei – 3 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 3 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 3 septembrie 2021, 8:09

S-a întâmplat într-o zi de 3 septembrie

 

* Acum 552 de ani (1469), a avut loc sfințirea Bisericii Mănăstirii Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare (1457 – 1504); la 10 iulie 1466 a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde Dumnezeu a purtat săgeata din arcul voievodului care a tras de pe Dealul Crucii

 

* Acum 238 de ani (1783) Marea Britanie, Franţa, Spania şi SUA au semnat Tratatul de la Versailles, prin care Anglia a recunoscut oficial independenţa Statelor Unite ale Americii şi a cedat Franţei Tobago şi Senegalul  

 

* Cu 173 de ani în urmă (1848), între 3/15 şi 13/25 septembrie, a avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj. Cei aproximativ 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, astfel începând formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad

 

* Cu 73 de ani în urmă (1948) era inaugurat, la Bucureşti, stadionul „Republica” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri). Dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”, stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti

 

* Acum 68 de ani (1953) intra în vigoare Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, semnată, la Roma, la 4.XI.1950. Convenţia a fost semnată sau ratificată de peste 30 de state. La data de 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

 

* În urmă cu 42 de ani (1979) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară; director-fondator, prof. dr. Nicolae Simionescu (în prezent Institutul poartă numele fondatorului). În 1990, IBPC a fost afiliat la Academia Română și a devenit instituție membră a rețelei mondiale UNESCO pentru biologie moleculară și celulară (UNESCO-MCBN)

 

* Acum 29 de ani (1992) era adoptată Convenţia privind interzicerea armelor chimice, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, intrată în vigoare la 29.IV.1997. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sf. Grigore cel Mare, papă învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546); fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; autoritar faţă de marea boierime, Petru Rareş a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia (n. 1483) – 475 de ani

 

– 1876, 3/16: S-a născut Constantin K. Kiriţescu, istoric (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră); autor de manuale şi publicist (m. 1965) – 145 de ani

 

– 1887: A murit Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (n. 1805)   

 

– 1901: S-a născut Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 1973) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut scriitorul Pavel Dan; supranumit „prozatorul câmpiei transilvane” (m. 1937) 

 

– 1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei“, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (m. 1993)

 

– 1936: S-a născut (în Rusia) cântăreaţa de muzică uşoară Marina Voica – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut cântăreţa de muzică populară Maria Ciobanu (nume la naștere: Maria Diaconu); supranumită „ciocârlia cântecului popular românesc“

 

– 1938: S-a născut jurnalistul, scriitorul şi criticul literar Mircea Bunea (m. 2012)  

 

– 1943: S-a născut (în Kazahstan, la Karaganda) poetul, criticul de artă, eseistul, publicistul și artistul vizual Valeriu Oişteanu; între anii 1967 şi 1972 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; în 1973 s-a stabilit în SUA; frate cu eseistul Andrei Oişteanu

 

– 1950: A murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1872) 

 

– 1971: A murit naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (n. 1887) – 50 de ani

 

– 1991: A murit actriţa Elvira Godeanu (n. 1904) – 30 de ani

 

– 1998: A murit actorul Dinu Manolache (n. 1955)

 

– 2005: A murit matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (n. 1933)

 

– 2009: A murit compozitorul, profesorul şi violonistul Grigore Nica (n. 1936)

 

– 2017: A murit actriţa Alice Caracostea (n. 1967)

 

– 2020: A murit medicul și profesorul universitar Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a neurologiei, la nivel internațional; director medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (1993-2002) și şeful Secţiei Neurologie II; în cadrul Facultăţii de Medicină – UMF „Carol Davila” Bucureşti a fost prodecan (2000-2004), şeful Catedrei de Neurologie M028 (2008-2011), director al Departamentului 6 – Neuroştiinţe Clinice (2011-2020), preşedinte al Comisiei Senatului Universitar pentru învăţământul doctoral (2012-2016); preşedinte (2001-2013) şi preşedinte de onoare ad vitam (din 2013) al Societăţii de Neurologie din România; coordonator al programelor naţionale de sănătate ale CNAS şi Ministerului Sănătăţii (2000-2007 şi 2009-2014); membru corespondent al Academiei Române din    2016 (n. 1957) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări-Externe

 

– Sărbătoarea naţională a emiratului Qatar; aniversarea proclamării independenţei/1971 – 50 de ani

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii San Marino. Ziua întemeierii statului/anul 301 d.H. – 1720 ani

 

– 1568: S-a născut Adriano Banchieri, compozitor, organist şi teoretician italian (m. 1634) 

 

– 1658: A murit Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (n. 1599)

 

– 1695: S-a născut Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian (m. 1764)

 

– 1739, 3/4: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

 

– 1810: S-a născut pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane; personajele predilecte ale picturilor sale au fost indienii din vestul continentului american (m. 1871)

 

– 1814: S-a născut matematicianul britanic James Joseph Sylvester; în 1850 a introdus termenul de matrice; stabilit o perioadă în SUA, a fondat, în 1878, „American Journal of Mathematics”, prima revistă dedicată matematicii din Statele Unite (m. 1897)

 

– 1859: S-a născut Jean Jaurés, om politic şi istoric francez; unul dintre fondatorii Partidului Socialist Francez (1902) şi ai ziarului „L’Humanité” (1904); pacifist convins, s-a opus militarismului şi războiului (m. 1914, asasinat de un naţionalist)

 

– 1860: A murit anatomistul și embriologul german Martin Heinrich Rathke; este primul care a explicat structura embrionului (1839); unul dintre fondatorii embriologiei moderne (n. 1793)

 

– 1869: S-a născut Fritz (Friderik) Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1923 (m. 1930)

 

– 1875: S-a născut Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile, fondatorul cunoscutei firme care-i poartă numele (m. 1951)

 

– 1877: A murit Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (n. 1797)   

 

– 1900: S-a născut dirijorul olandez Eduard van Beinum (m. 1959)

 

– 1905: S-a născut Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess (m. 1991)

 

– 1910: S-a născut Kitty Carlisle, cântăreaţă, actriţă şi realizatoare americană de programe tv. (m. 2007)

 

– 1918: S-a născut actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul ”As the World Turns” (m. 2010)  

 

– 1926: S-a născut actrița greacă Irene Papas, considerată una dintre cele mai mari artiste din istoria filmului – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut Ion Druţă, prozator, poet, dramaturg, istoric literar şi publicist din R. Moldova; considerat „scriitorul moldovean cu cea mai mare popularitate”, „clasic în viaţă”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990

 

– 1930: S-a născut arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer, celebru pentru sala de concerte Festspielhaus Baden Baden, din sud-vestul Germaniei (m. 2019)

 

– 1932: S-a născut actriţa americană Eileen Brennan (m. 2013)   

 

– 1940: S-a născut jurnalistul şi scriitorul uruguayan Eduardo Galeano (m. 2015)

 

– 1942: S-a născut Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, eseist şi ziarist din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991    

 

– 1943: S-a născut regizorul cubanez Juan Carlos Tabio (m. 2021)

 

– 1948: A murit Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918); unul dintre creatorii Micii Înţelegeri (1920-1921); împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste; alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1884)  

 

– 1965: S-a născut actorul american de film Charlie Sheen (numele la naştere: Carlos Irwin Estévez)

 

– 1973: S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană

 

– 1991: A murit regizorul american de film Frank Capra (n. 1897, la Palermo/Italia) – 30 de ani

 

– 2007: A dispărut (când pilota avionul în deşertul Nevada) Steve Fossett, multimiliardar american, navigator, pilot de avioane de mici dimensiuni şi aeronaut; a stabilit de-a lungul vieţii sale peste 115 recorduri mondiale; a devenit, la 2.VII.2002, primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală. Balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălţimea unui bloc cu 10 etaje. Zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore şi 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri, efectuaţi uneori cu viteze de peste 250 km/oră (n. 1944) 

 

– 2009: A murit Hulda Regehr Clark, biolog, biofizician, fiziolog canadian; practicantă a medicinei alternative și complementare; cunoscută pentru cărțile despre vindecarea tuturor formelor de cancer (n. 1928)

 

– 2012: A murit liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un adevărat imperiu financiar (n. 1920, pe teritoriul actual al Coreei de Nord) 

 

– 2012: A murit actorul american Michael (Clarke) Duncan (n. 1957)   

 

– 2016: A murit regizorul american Leslie H. Martinson, primul realizator al filmului „Batman” (n. 1915) – 5 ani

 

– 2016: A murit matematicianul şi profesorul francez Jean-Christophe Yoccoz, specializat în teoria sistemelor dinamice (n. 1957) – 5 ani

 

– 2017: A murit John Ashbery, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi americani din secolul al XX-lea (n. 1927)

 

– 2019: A murit fotograful de modă și regizorul german de documentare Peter Lindbergh; „creatorul” supermodelelor din anii ’90 ai secolului trecut (n. 1944)

 

– 2020: A murit actorul turco-german Birol Ünel; a jucat în filme de televiziune și producții teatrale germane și turcești (n. 1961) – 1 an

 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 2 septembrie

Calendarul zilei – 2 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 2 septembrie 2021, 05:03 / actualizat: 2 septembrie 2021, 9:44

S-a întâmplat într-o zi de 2 septembrie

 

* Cu 579 de ani în urmă (1442) Iancu de Hunedoara obţinea, în bătălia de pe cursul superior al Ialomiţei, o strălucită victorie asupra turcilor, conduşi de Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei. Victoria de pe Ialomiţa a marcat începutul campaniei ofensive a lui Iancu de Hunedoara împotriva Imperiului Otoman

* Se împlinesc 355 de ani (1666) de la izbucnirea „marelui incendiu” al Londrei, care, timp de cinci zile, a distrus o mare parte a oraşului. Focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al oraşului. A distrus 13.200 de case, 87 de biserici de mir, Catedrala Sf. Pavel, şi mare parte din clădirile autorităţilor orăşeneşti. S-a estimat că a distrus casele a 70.000 din cei 80.000 de locuitori. Numărul morţilor în urma incendiului nu este cunoscut dar, prin tradiţie, este considerat a fi foarte mic, întrucât s-a înregistrat moartea a doar şase persoane. Recent, au apărut contestări ale acestei idei, pe temeiul că decesul celor săraci şi a oamenilor din clasa de mijloc nu s-au înregistrat nicăieri, şi pe acela că focul ar fi carbonizat total rămăşiţele multor victime, fără ca ele să poată fi identificate

* Cu 192 de ani în urmă (1829) prin Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol (azi Edirne), care încheia războiul ruso-turc din anii 1828-1829, Principatele Române (aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi protectoratul Rusiei) îşi recăpătau autonomia administrativă (2/14)

* Acum 103 ani (1918), în cadrul Congresului de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor, s-a votat o moţiune prin care s-a cerut dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite (2/15)

* În urmă cu 76 de ani (1945) s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial, declanşat la 1.IX.1939, prin atacul Germaniei asupra Poloniei. La data de 2.IX.1945 a fost semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei. Conflagraţia a antrenat 62 de state, pe teritoriul cărora locuia o pondere de 80% din populaţia globului. Acţiuni militare au avut loc pe teritoriul a 40 de state, fiind mobilizaţi 110 milioane de oameni. În război au murit între 50 şi 55 de milioane de persoane, dintre care 27 de milioane au fost ucise pe front

* Se împlinesc 45 de ani (1976) de la inaugurarea magazinului „Unirea” din Bucureşti, actualul „Unirea Shopping Center”

* În urmă cu 31 de ani (1990) a intrat în vigoare Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989. România a ratificat Convenţia la 27.IX.1990

* Într-o zi de 2 septembrie, acum 26 de ani (1995), s-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, închinat celor mai influenți cântăreți și producători de muzică rock 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1831: S-a născut folcloristul Simeon Mangiuca; studii privind obiceiurile populare româneşti şi colindele; lucrări de etnobotanică; membru de onoare al Academiei Române din 1890 (m. 1890) – 190 de ani

 

– 1860: S-a născut compozitorul de muzică corală şi dirijorul Ion Costescu (m. 1935)

 

– 1861: S-a născut Mircea Demetriade, poet şi dramaturg; a tradus din lirica franceză; fiul actorului Costache Demeriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu (m. 1914) – 160 de ani

 

– 1887, 2/14: S-a născut matematicianul Simion Stoilow; considerat întemeietor al şcolii româneşti de matematică modernă; unul dintre creatorii, pe plan mondial, ai teoriei topologice a funcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1945 (m. 1961)

 

– 1895: S-a născut D.[umitru] I.[on] Suchianu, jurist, sociolog, eseist, traducător, istoric, critic literar şi de film (m. 1985)

 

– 1900: A murit Aron Densuşianu, istoric şi critic literar (a fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române), poet şi folclorist; unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877; frate cu istoricul Nicolae Densuşianu şi tatăl criticului Ovid Densusianu (n. 1837)

 

– 1916: S-a născut Jakó Zsigmond (Sigismund) Páal, istoric de naţionalitate maghiară din România; specialist în istoria culturii şi societăţii medievale transilvănene, în ştiinţe auxiliare istoriei, cu deosebire în diplomatică şi paleografie latină medievală transilvăneană; membru de onoare al Academiei Române din 1996 (m. 2008) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut medicul ftiziolog Constantin Anastasatu; lucrări în domeniul chimioterapiei şi chimioprofilaxiei în tuberculoză; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1995)   

 

– 1920: S-a născut actriţa Irina Răchiţeanu-Şirianu (m. 1993)

 

– 1923: S-a născut pictorul Virgil Preda, personalitate de prim rang a artei plastice românești (m. 2011)   

 

– 1928: S-a născut Alexandru Duţu, istoric şi critic literar, comparatist şi traducător (m. 1999)   

 

– 1935: S-a născut poetul Damian Ureche (m. 1994)

 

– 1942: S-a născut dirijorul de cor și profesorul Diodor Nicoară; a fost la conducerea artistică a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara din 1969 până în 2006

 

– 1947: S-a născut publicistul, scriitorul şi cineastul Petru Maier-Bianu; în calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturale ACCUMM, create împreună cu soţia sa, pianista Verona Maier, a coordonat stagiunea muzicală „Iosif Sava” găzduită de Palatul Şuţu şi a iniţiat Premiul pentru muzică de scenă, decernat la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier (m. 2011) 

 

– 1952: S-a născut Gheorghe Iancu, jurist, profesor universitar, doctor în drept, Avocat al Poporului în perioada septembrie 2011 – iulie 2012 

 

– 1955: S-a născut jucătoarea de tenis şi antrenoarea Florenţa Mihai, prima din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în anul 1977 (m. 2015)

 

– 1959: S-a născut artistul plastic și profesorul Agoston Zsolt (m. 2021)

 

– 1964: S-a născut Ruxandra Donose, una dintre cele mai celebre mezzosoprane ale lumii

 

– 1966: A murit Teodor Murăşanu, poet, preot greco-catolic, pedagog, deţinut politic; unul dintre animatorii vieţii literare din Transilvania interbelică, a iniţiat şi a condus revista „Pagini literare” (Turda, 1934-1943), încurajând tinerii scriitori ardeleni ai epocii; tatăl academicianului Camil Mureşanu (n. 1891) – 55 de ani

 

– 1973: A murit medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1915)    

– 1996: A murit germanistul Jean Livescu; lucrări de istorie literară, didactice şi lexicografice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1906) – 25 de ani

 

– 1996: A murit Edmond Nicolau, inginer specialist în radiocomunicații, cibernetician, profesor universitar, istoric al științei și tehnicii, eseist; simbol al interdisciplinarităţii în România; unul dintre promotorii ciberneticii în România, cu toate ramurile ei: tehnică, economică și biocibernetică; a avut contribuții originale în teoria câmpului electromagnetic, antene și propagarea undelor radio, în lingvistica și modelarea matematică; unul din creatorii Facultăţii de Electronică a IPB și ai Facultăţii de Cibernetică Economică la ASE (n. 1922) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste (n. 1939) 

 

– 2004: A murit juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1913)

 

– 2005: A murit Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat şi om politic liberal; deţinut politic între anii 1959 şi 1964 (n. 1919)

 

– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923)

 

– 2015: A murit soprana, violonista şi profesoara Eleonora Enăchescu (n. 1952)

 

– 2016: A murit Nicolae Vieru, gimnast, profesor, antrenor, arbitru, fost preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică (1987-2005), fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (1976-2008) şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1991-1998) (n. 1932) – 5 ani

 

– 2017: A murit Virgil Duda (numele la naştere: Rubin Leibovici), romancier şi eseist; stabilit în Israel din 1988; frate cu criticul literar Lucian Raicu (1934-2006) (n. 1939)   

 

– 2017: A murit Gheorghe Istrate, poet şi publicist (n. 1940)   

 

– 2020: A murit omul de televiziune Emanuel Isopescu, jurnalist de investigații (n. 1945) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Republicii Socialiste Vietnam; aniversarea proclamării independenţei – 1945

 

– 1397: A murit Francesco Landini, poet, organist şi compozitor italian (n. ~1325)   

 

– 1652: A murit pictorul spaniol José de Ribera y Cucó (Jusepe de Ribera) (n. 1591) 

 

– 1675: S-a născut William Somervile, poet englez (m. 1742)

 

– 1764: A murit Nathaniel Bliss, astronom regal englez (n. 1700)

 

– 1805: S-a născut Esteban Echeverría, scriitor şi om politic argentinian (m. 1851)

 

– 1814: S-a născut istoricul şi arheologul german Ernst Curtius (m. 1896)

 

– 1834: A murit inginerul şi arhitectul scoţian Thomas Telford (n. 1757)

 

– 1840: S-a născut scriitorul italian Giovanni Verga (m. 1922)

 

– 1852: S-a născut Paul Bourget, romancier, poet şi autor dramatic francez (m. 1935) 

 

– 1853: S-a născut Wilhelm Ostwald, chimist, fizician şi filosof german; a descoperit legea diluţiei unui electrolit (1888); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1909 (m. 1932)   

 

– 1854: S-a născut Hans Henrik Jæger, scriitor şi filosof norvegian (m. 1910)

 

– 1865: A murit Sir William-Rowan Hamilton, matematician şi fizician irlandez; lucrări în domeniile algebrei, opticii şi mecanicii analitice (n. 1805)

 

– 1894: S-a născut scriitorul austriac Joseph Roth (m. 1939)

 

– 1895: S-a născut Monique Saint-Hélier (născută Berthe Briod), scriitoare şi pictoriţă elvețiană (m. 1955)

 

– 1908: S-a născut Nikolai A. Kozyrev, astronom şi astrofizician rus, cunoscut pentru descoperirile sale privind activităţile vulcanice de pe Lună (m. 1983)   

 

– 1910: A murit pictorul francez Henri Rousseau (supranumit „Le Douanier” – Vameşul); considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai picturii naive din secolul XX (n. 1844)

 

– 1922: S-a născut fizicianul american Arthur Ashkin, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2018, care a lucrat la Bell Laboratories și Lucent Technologies, având contribuții esențiale în optică (m. 2020)

 

– 1922: A murit scriitorul Henry Lawson, personalitate reprezentativă a culturii australiene (n. 1867)   

 

– 1923: S-a născut matematicianul francez René Frédéric Thom; lucrări de topologie; a elaborat „teorema catastrofei”, cu largi aplicaţii în fizică, biologie şi ştiinţe sociale (m. 2002)   

 

– 1928: S-a născut cineastul american Mel Stuart (numele la naştere – Stuart Solomon) (m. 2012)   

 

– 1928: S-a născut pianistul şi compozitorul american de jazz Horace Silver, pionier al curentului hard bop din anii 50 ai secolului XX (m. 2014)   

 

– 1937: A murit Pierre de Coubertin, filosof, istoric şi sociolog francez; fondatorul Jocurilor Olimpice moderne; preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional între anii 1896 şi 1925 (n. 1863) 

 

– 1938: S-a născut actorul italian Giuliano Gemma, devenit celebru pentru rolurile sale din numeroase filme western italiene, denumite ”western spaghetti” (m. 2013)   

 

– 1940: S-a născut Régis Debray, filosof, jurnalist şi academician francez

 

– 1944: S-a născut Gilles Marchal, compozitor și interpret francez (m. 2013)

 

– 1955: A murit Rudolf Kattnigg, compozitor, pianist și dirijor austriac (n. 1895)

 

– 1964: S-a născut, la Beirut, în Liban, actorul, regizorul şi producătorul canadian Keanu Reeves

 

– 1966: S-a născut Salma Hayek, actriţă, regizoare şi producătoare de film americană, de origine mexicană – 55 de ani

 

– 1969: A murit Hồ Chí Minh (Ho Şi Min), om politic vietnamez, preşedinte al R.D.Vietnam (1945-1969); unul dintre fondatorii Partidului Comunist din Indochina (1930) şi al Ligii pentru Independenţa Vietnamului (1941); a condus lupta de eliberare a ţării de sub stăpânirea colonială franceză (1946-1954) şi împotriva regimului de la Saigon, aliat al SUA (1959-1969) (n. 1890)

 

– 1973: A murit scriitorul, poetul, filologul şi profesorul britanic John Ronald Revel Tolkien, creatorul trilogiei „Stăpânul inelelor”; considerat „tatăl” literaturii fantastice, mai exact al subgenului „high fantasy” (n. 1892, în Republica Sud Africană)   

 

– 1981: A murit compozitorul polonez Tadeusz Baird (n. 1928) – 40 de ani

 

– 1995: A murit dirijorul ceh Václav Neumann (n. 1920)

 

– 2000: A murit Curt Siodmak, scriitor german de romane science-fiction, multe dintre acestea ecranizate, autorul fiind şi scenarist şi regizor (n. 1902)

 

– 2001: A murit Christian Barnard, medicul sud-african care a realizat primul transplant reuşit al unei inimi umane – la 3.XII.1967, la spitalul Grote Schuur din Cape Town/RSA (n. 1922) – 20 de ani

 

– 2004: A murit Joan Oró, om de știință catalan, ale cărui cercetări au fost deosebit de importante în stabilirea originii vieţii (n. 1923)

 

– 2012: A murit compozitorul portughez de muzică clasică Emmanuel Nunes, stabilit în Franţa din 1964 (n. 1941) 

 

– 2013: A murit economistul şi profesorul american de origine britanică Ronald (Harry) Coase; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1991 (n. 1910) 

 

– 2013: A murit scriitorul şi editorul american Frederik (George) Pohl; unul dintre întemeietorii genului SF (n. 1919)

 

– 2013: A murit actriţa franceză Valérie Benguigui (n. 1965). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1961

 

– 2017: A murit Murray Lerner, regizor și producător de documentare muzicale, scriitor și editor american (n. 1927) 

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 1 septembrie

Calendarul zilei – 1 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 1 septembrie 2021, 05:00 / actualizat: 1 septembrie 2021, 10:14

S-a întâmplat într-o zi de 1 septembrie

* Acum 421 de ani (1600) nobilimea transilvăneană a refuzat să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, a proclamat insurecţia şi l-a ales conducător pe Ştefan Csáki. Generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, s-a alăturat nobilimii

* Cu 264 de ani în urmă (1757) cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheia, la şcheii Braşovului, redactarea „Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, „Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774

* Acum 217 ani (1804) astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar pe care l-a denumit Juno. Este al treilea asteroid descoperit, unul dintre marii asteroizi din centura principală şi unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia. Se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi. Denumirea sa oficială este 3 Juno, fiind numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera)

* În urmă cu 151 de ani (1870), între 1 şi 2 septembrie, a avut loc Bătălia de la Sedan (localitate în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul Războiului franco-prusac (iulie 1870-mai 1871), în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii şi a Comunei din Paris

* Acum 128 de ani (1893) intra în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării (1/13)

* Cu 109 ani în urmă (1912), în sala „Eforie” din București, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta

* Acum 99 de ani (1922) era inaugurată, la Rio de Janeiro (Brazilia), prima expoziţie de produse româneşti în America de Sud

* În urmă cu 92 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară”, de Victor Ion Popa

* Acum 82 de ani (1939) era declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la fondarea Agenţiei Austriece de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu sediul la Viena)

* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când, la iniţiativa SUA era încheiat, la San Francisco, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)

* Acum 66 de ani (1955) a fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955)

* Cu 66 de ani în urmă (1955), la această dată, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri Nr. 2003/ din 16 septembrie 1955, a început să funcţioneze Teatrul de Stat Galaţi, astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Primul spectacol al teatrului a fost „Preludiul”, în 14 aprilie, în sala Orchestrei Simfonice de Stat (devenită mai târziu Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”). Primul spectacol în actuala sală a teatrului a fost piesa „D’ale carnavalului”, pe 30 decembrie 1956. Din anul 1973, Teatrul de Stat primeşte denumirea de Teatrul Dramatic Galaţi, iar din anul 2000, Teatrul Dramatic Galaţi devine Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

* Cu 62 de ani în urmă (1959) erau reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Japonia. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte. La data de 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade

* Acum 17 ani (2004) un comando terorist cu 32 de membri a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan din Republica Osetia de Nord. Ei cereau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri, schimburile de focuri între teroriştii pro-ceceni şi forţele speciale ruse s-au încheiat cu moartea teroriştilor (mai puţin unul), cu moartea a 344 de civili (din care 176 erau copii) şi rănirea altor 700 de persoane. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev

* Cu 11 ani în urmă (2010) se încheia Războiul din Irak (declanşat la 20.III.2003). La data de 20.III.2003 aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George Bush, la adresa lui Saddam Hussein. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora 4:50) declanşarea războiului

* Într-o zi de 1 septembrie, cu 8 ani în urmă (2013), au început mai multe proteste în București față de proiectul Roșia Montană. În zilele de 11 şi 13 septembrie, 33 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca „toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montană să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns”, oamenii renunţând la protest şi ieşind la suprafaţă în urma vizitei premierului Victor Ponta. La data de 15 septembrie, la București, în cea de-a 15-a zi consecutivă de proteste, 10.000 de manifestanţi au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. La 11 noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară pentru proiectul minier Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern, aceasta considerând, conform raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România

* Acum 4 ani (2017) era inaugurat oficial, la Hamburg, în Germania, cel mai mare și mai puternic laser cu raze X cu electroni liberi, „European XFEL”. Realizat prin colaborarea dintre 11 ţări, în principal Germania şi Rusia, dar şi Franţa şi Elveţia, cu o lungime de 3,4 km, acesta generează raze X extrem de intense (poate să producă până la 27.000 de flash-uri pe secundă) care pot fi folosite de cercetătorii din întreaga lume în domeniile medicină, biologie, chimie, energie și tehnologia informației

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sfântul cuv. Simeon Stilitul. Începutul Anului Nou Bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, „pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”. În preajma acestei zile are loc și Reuniunea Anuală Diplomației Române, eveniment organizat anual de Ministerul Afacerilor Externe și dedicat Corpului diplomatic și consular român

 

– „Ziua Informaticienilor Militari”; la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)

 

– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei

 

– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1907)

 

– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941)

 

– 1874, 1/13: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) astronomul Nicolae Donici; cercetări asupra eclipselor de Soare, efectuate în diverse ţări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia ş.a.), şi asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); a fost unul dintre pionierii Uniunii Astronomice Internaţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1922 (m. 1956)

 

– 1891: S-a născut Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (m. 1980) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut Alexandru Teodorescu, violonist şi profesor (m. 1988) – 125 de ani

 

– 1901: S-a născut Marin Iorda (numele real: Marin Iordache), prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972) – 120 de ani

 

– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

 

– 1923: S-a născut pictorul Vlad Florescu (m. 1986)

 

– 1926: S-a născut poeta și prozatoarea Marta Miclescu; considerată „diplomatul cultural al Brezei”, s-a dedicat misiunii de a revitaliza cultura în „Triunghiul cultural Gugești – Huși – Breaza”; a pus bazele Cenaclului Literar „Lira” de la Breaza şi a publicat revista „Breaza – sectorul 7 al Capitalei” (m. 2017) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse dmenționează ca an al nașterii 1920

 

– 1929: S-a născut biologul Viorica Simionescu, cadru didactic şi cercetător de prestigiu; timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi; a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie (m. 1990)

 

– 1929: S-a născut dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (m. 2000)

 

– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981)

 

– 1941: S-a născut soprana română de etnie maghiară Júlia Várady, stabilită în Germania – 80 de ani

 

– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (m. 2016)

 

– 1944: A murit Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1885)

 

– 1947: S-a născut poetul şi scriitorul Ion Mircea; unul din membrii fondatori ai publicaţiei „Echinox”

 

– 1948: A murit inginerul Dionisie Germani (Ghermani); contribuţii în hidraulică şi mecanica fluidelor, în special în domeniul legilor de similitudine; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1877)

 

– 1949: S-a născut actriţa Elena Albu (m. 2003)

 

– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, film care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013 (m. 2021)

 

– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)

 

– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)

 

– 1964: A murit dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)

 

– 1972: A murit prozatoarea, poeta şi jurnalista Anişoara Odeanu (numele la naştere: Doina Stella Graţiana Peteanu) (n. 1912)

 

– 1974: A murit Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; fiica poetei Elena Farago (n. 1913)

 

– 1977: A murit Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1905)

 

– 1980: S-a născut Alexandra Velniciuc, actriţă şi prezentatoare TV

 

– 1995: A murit (la München, Germania) Adrian Dohotaru, poet, dramaturg şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (n. 1939)

 

– 1996: A murit Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (n. 1945) – 25 de ani

 

– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)

 

– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)

 

– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică/Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)

 

– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923)

 

– 2011: A murit medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (n. 1930) – 10 ani

 

– 2011: A murit Mircea Corneliu Spătaru, sculptor, pictor, caricaturist, ceramist și profesor universitar; printre monumentele şi ansamblurile sculpturale de for public create se numără: Ansamblul monumental „Iuliu Maniu” din Piaţa Revoluţiei Bucureşti (1998), Statuia lui Ion Mihalache din Topoloveni (2000), Monumentul cenotaf Moise Nicoară de la Biserica Mavrogheni din Bucureşti (2005), Statuia lui Charles de Gaulle din Piaţa Charles de Gaulle, Bucureşti (2006), Monumentul Carol I din Craiova (2007), Monumentul Nicoale Bălcescu din Parcul Izvorul Rece, Bucureşti (2007) (n. 1937) – 10 ani

 

– 2017: A murit Zoe Petre, istoric, publicist, profesor și om politic; membru fondator al Alianţei Civice (1990), membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1993); decan al Facultății de Istorie a Universității din București (1990-1996); consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000), coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României, membru fondator al Solidarităţii Universitare şi preşedinte al acestui for (2001-2003), membru fondator şi vicepreşedinte al partidului „Acţiunea Populară” (2003), director al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR) (din 2001) (n. 1940)

 

– 2020: A murit medicul și profesorul Benedek Istvan, întemeietorul școlii de hematologie din Transilvania și cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, în anul 2001; fondatorul Centrului de Transplant Medular din Târgu Mureș, la care au fost realizate numeroase premiere naţionale în domeniul medical: primele transplante din ţară la bolnavi cu leucemie acută (2003), prima selecţie imunomagnetică de celule stem (2004), primul transplant alogen de celule stem la adult în leucemie granulocitară cronică din România (2005), primele transplanturi de celule stem la adulți în scleroză multiplă și în boală autoimună (2007), primul transplant alogen de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit (2013) și altele (n. 1948) – 1 an

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină (- 60 de ani); cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii

 

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”; celebrată în Biserica Catolică, a fost instituită de Papa Francisc printr-o Scrisoare din august 2015, adresată cardinalilor Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Papa Francisc a scris că această zi „va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea Sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”. Instituirea acestei Zile este şi în comuniune cu Biserica Ortodoxă care de mai mulţi ani a dedicat ziua de 1 septembrie rugăciunii pentru mediu

 

– Ziua naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei (1991) – 30 de ani

 

– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat în 1706)

 

– 1715: A murit regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (n. 1638)

 

– 1848: S-a născut Auguste Forel, psihiatru, neuropatolog şi entomolog elveţian; lucrări în domeniul morfologiei şi fiziopatologiei cerebrale; a abordat şi o serie de subiecte revoluţionare pentru timpul său, cum ar fi homosexualitatea; a luptat împotriva alcoolismului (m. 1931)

 

– 1854: S-a născut compozitorul german Engelbert Humperdinck (m. 1921)

 

– 1858: S-a născut chimistul austriac Carl Auer von Welsbach; a inventat sita incandescentă pentru lămpile cu gaz care-i poartă numele („becul lui Auer”) (m. 1929)

 

– 1875: S-a născut romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (m. 1950)

 

– 1877: S-a născut fizicianul englez Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1922 (m. 1945)

 

– 1878: S-a născut dirijorul italian Tullio Serafin (m. 1968)

 

– 1886: S-a născut Othmar Schoeck, compozitor, dirijor şi pianist german (m. 1957) – 135 de ani

 

– 1915: S-a născut arbitrul britanic de fotbal Ken Aston (Kenneth George Aston); a adus multe îmbunătăţiri în arbitrajul fotbalului, printre ele fiind cartonaşele galbene şi roşii (1970) (m. 2001)

 

– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film şi scenarist italian (m. 2000)

 

– 1925: S-a născut Roy Jay Glauber, fizician și profesor american; pionier al opticii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2005, împreună cu John Hall și Theodor Hänsch, pentru contribuții la teoria cuantică a coerenței optice (2005) (m. 2018)

 

– 1930: S-a născut Michel Serres, filosof, istoric al științelor și profesor francez (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut Arturo Pomar Salamanca, mare maestru spaniol de şah (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu; a ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena

 

– 1936: S-a născut chimistul ceh Antonin Holy; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut dirijorul și compozitorul american Leonard Slatkin

 

– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)

 

– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)

 

– 1957: S-a născut Gloria Estefan, cântăreaţă şi compozitoare americană de origine cubaneză; supranumită „Regina muzicii latino pop”

 

– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988

 

– 1970: A murit François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist şi gazetar francez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1952 (n. 1885)

 

– 1976: S-a născut Érik Morales (supranumit „El Terrible”), primul pugilist din Mexic care a câştigat patru titluri mondiale în patru categorii diferite – 45 de ani

 

– 1982: A murit Sir Clifford Curzon, pianist englez (n. 1907)

 

– 1984: A murit pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (n. 1903)

 

– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)

 

– 2006: A murit György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit din 1967 în Canada (n. 1910) – 15 ani

 

– 2012: A murit Hal David (numele la naştere: Harold Lane David), compozitor şi textier american (n. 1921)

 

– 2015: A murit actorul american Dean Carroll Jones (n. 1931)

 

– 2017: A murit Shelley Berman, comic de stand-up, poet și profesor american (n. 1925)

 

– 2020: A murit DJ-ul și producătorul american de origine columbiană, Erick Morillo, creatorul piesei „I Like to Move It”, unul dintre hiturile curentului Eurodance din anii ’90 (n. 1971) – 1 an

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 31 august

Calendarul zilei – 31 august

Publicat de Codrin RAITA, 31 august 2021, 05:00 / actualizat: 31 august 2021, 8:39

S-a întâmplat într-o zi de 31 august

 

* Acum 97 de ani (1924) România a ratificat Convenţia de la Lausanne privind regimul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele (semnată la 24.VII.1923) 

* În urmă cu 81 de ani (1940), între 31.VIII şi 3.IX, au avut loc în toată ţara manifestaţii de protest împotriva „Dictatului de la Viena” (semnat cu o zi în urmă) şi a acceptării acestuia de către autorităţile române. Documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), semnate la Viena, prevedeau că partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Se împlinesc 60 de ani (1961) de când apărea Decretul nr. 253 al Consiliului de Stat privind ratificarea de către România a Convenţiei asupra mării teritoriale şi zonei contigue şi a Convenţiei asupra mării libere, precum şi aderarea României la Convenţia asupra platoului continental (încheiată la Geneva, la 29.IV.1958)

* În urmă cu 27 de ani (1994), la Berlin, a avut loc ceremonia de retragere definitivă şi totală a trupelor ruseşti de pe teritoriul fostei Germanii Răsăritene, în prezenţa preşedintelui Rusiei, Boris Elţîn, şi a cancelarului german, Helmut Kohl. La data de 8.IX.1994 a avut loc, tot la Berlin, ceremonia plecării trupelor aliate (americane, britanice şi franceze) prezente în Berlinul de Vest după anul 1945. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Franţei, François Mitterrand, a premierului britanic, John Major, a secretarului de stat american, Warren Christopher, şi a cancelarului german, Helmut Kohl

* Cu 21 de ani în urmă (2000) era înfiinţat, prin Ordonanţa de Guvern 121/2000, aprobată prin Legea 396/2001, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și coordonarea Departamentului pentru Protecția Minorităților Naționale, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca. Obiectivele Institutului sunt studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România

* În urmă cu 11 ani (2010) era încheiată oficial misiunea trupelor americane de luptă din Irak. Până la sfârșitul anului 2011, între 35.000 și 50.000 de soldați americani au mai rămas în Irak, unde au antrenat forțele de securitate irakiene, au sprijinit proiectele de reconstrucție civilă și au lupta cu teroriștii.

* Acum 8 ani (2013), într-o ceremonie fără precedent în țara noastră, monseniorul și martirul Vladimir Ghika a devenit Fericit, fiind beatificat în prezența a peste 8.000 de persoane. El este celebrat în fiecare an la 16 mai, data la care s-a stins din viață. Fericitul Vladimir Ghika are un imn dedicat lui și o rugăciune specială 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1868: A murit Dimitrie Cozacovici (Cosacovici), istoric şi filolog; s-a remarcat îndeosebi prin studii de filologie comparată şi de istorie privind românii sud-dunăreni, numărându-se printre pionierii dialectologiei române; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1790)   

 

– 1870: S-a născut Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (m. 1896)

 

– 1880: S-a născut Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (m. 1971)

 

– 1904: S-a născut Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

 

– 1913, 31.VIII/13.IX: A murit inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882)  

 

– 1926: S-a născut scenograful Ion Ipser (m. 2006) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut prozatorul Radu Petrescu; considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (m. 1982)   

 

– 1927: S-a născut poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului al XX-lea, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (m. 1992)

 

– 1929: S-a născut tenorul Cornel Stavru (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut George Genoiu, dramaturg, critic de teatru și editor

 

– 1936: S-a născut sculptorul şi profesorul Paul Adrian Vasilescu (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut fagotistul, poetul şi profesorul Mihai Miltiade Nenoiu; fondator şi conducător al cvintetului de suflători „Concordia” (1979-2005); a cântat în Orchestra Naţională Radio timp de 47 de ani (1956 – 1 octombrie 2003) (m. 2019)

 

– 1961: S-a născut muzicianul, comediantul, actorul şi scriitorul Ioan Gyuri Pascu; membru al grupului „Divertis” (m. 2016) – 60 de ani

 

– 2004: A murit Vlad Sorianu (pseudonim al lui Vasile Sporici), prozator, traducător şi critic literar (n. 1931)

 

– 2006: A murit scenograful Ion Ipser, foarte mulţi ani scenograf al Operei Române din Bucureşti (n. 1926) – 15 ani

 

– 2011: A murit sculptorul, ceramistul, pictorul şi profesorul Mircea Spătaru (n. 1937) – 10 ani

 

– 2012: A murit poeta Constanţa Buzea (n. 1941)   

 

– 2013: A murit istoricul de artă, fotograful, curatorul şi colecţionarul de artă Mihai Oroveanu, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Capitală din 2001 (n. 1946)   

 

– 2014: A murit Ștefan Andrei, demnitar din perioada comunistă, fost ministru de externe al României în perioada martie 1978 – noiembrie 1985 (n. 1931)

 

– 2020: A murit Lucia Ana Marinescu-Țeposu, profesor, istoric, arheolog și muzeograf; una dintre cele mai importante figuri ale muzeisticii și arheologiei clasice greco-romane din România; fost director al Muzeul Național de Istorie a României (n. 1935) – 1 an

 

 

 

Aniversări – Comemorări Externe

 

– Ziua naţională a Republicii Kârgâzstan; aniversarea proclamării independenţei/1991 – 30 de ani

 

– Ziua naţională a Federaţiei Malaysia; aniversarea proclamării independenţei – 1957

 

– Ziua naţională a Republicii Trinidad-Tobago; aniversarea proclamării independenţei – 1962

 

– Republica Moldova: Sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin)

 

– 12 d.H: S-a născut împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (m. 41 d.H., asasinat)   

 

– 1795: A murit compozitorul şi şahistul francez François-André Danican Philidor; considerat cel mai bun jucător de şah al secolului al XVIII-lea (n. 1726)

 

– 1811: A murit Louis Antoine de Bougainville, navigator, explorator şi scriitor francez (n. 1729) – 210 ani

 

– 1834: S-a născut compozitorul italian Amilcare Ponchielli (m. 1886)

 

– 1867: A murit Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar, plastic şi muzical francez (n. 1821)   

 

– 1870: S-a născut medicul şi pedagogul italian Maria Montessori (nume complet: Maria Tecla Artemisia Montessori); a devenit, la 10 iulie 1896, prima femeie medic din Italia; a creat o metodă specială de educare a copiilor mici, „Metoda Montessori”, înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa (m. 1952, în Olanda)

 

– 1885: S-a născut DuBose Heyward, dramaturg, romancier şi poet american (m. 1940)

 

– 1893: S-a născut harpista franceză Lily Laskine (m. 1988)   

 

– 1900: A murit Sir John Bennet Lawes, chimist și agronom englez; fondatorul industriei de fertilizare articifială şi al staţiei experimentale de la Rothamsted, cea mai veche staţie de cercetare agricolă din lume (n. 1814)

 

– 1908: S-a născut William Saroyan, scriitor american de origine armeană (m. 1981)   

 

– 1925: S-a născut Maurice Pialat, regizor de film, actor şi scenarist francez (m. 2003)

 

– 1928: S-a născut actorul american de film James Coburn (m. 2002)   

 

– 1940: S-a născut saxofonistul american Wilton Felder, renumit muzician de jazz (m. 2015)

 

– 1941: S-a născut compozitorul portughez de muzică clasică Emmanuel Nunes, stabilit în Franţa din 1964 (m. 2012) – 80 de ani

 

– 1941: A murit poeta rusă Marina Ţvetaeva (n. 1892) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut cantautorul, instrumentistul și producătorul nord-irlandez Van Morrison (prenumele la naştere: George Ivan)

 

– 1945: S-a născut Itzhak Perlman, violonist, dirijor şi pedagog american de origine israeliană

 

– 1945: S-a născut Bob Welch (Robert Lawrence „Bob” Welch, Jr), fost chitarist şi cântăreţ în trupa americană de muzică rock Fleetwood Mac (m. 2012)

 

– 1949: S-a născut actorul şi producătorul american de film Richard Gere (nume complet: Richard Tiffany Gere)

 

– 1949: S-a născut Hugh David Politzer, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2004, împreună cu David Gross și Frank Wilczek, pentru descoperirea libertății asimptotice în teoria interacțiunii tari

 

– 1956: S-a născut Tsai Ing-wen, profesoară și politician taiwanez, prima femeie președinte a Taiwanului (din 2016) – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut cineastul indian Rituparno Ghosh, câştigător a 12 premii naţionale şi a altor câteva distincţii internaţionale (m. 2013) 

 

– 1963: A murit pictorul francez Georges Braque, întemeietorul cubismului, alături de Pablo Picasso (n. 1882) 

 

– 1967: A murit scriitorul şi ziaristul rus Ilya Ehrenburg (n. 1891)   

 

– 1971: S-a născut Vadim Repin, violonist rus (naturalizat belgian) – 50 de ani

 

– 1973: A murit regizorul american de film John Ford (n. 1895)   

 

– 1984: A murit pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (n. 1903)

 

– 1986: A murit sculptorul englez Henry Moore, unul din cei mai însemnați animatori ai sculpturii moderne (n. 1898) – 35 de ani

 

– 1997: A murit (într-un accident rutier la Paris) lady Diana, prinţesă de Wales, fosta soţie a prinţului moştenitor Charles al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (n. 1961)   

 

– 2002: A murit George Hornidge Porter, Baron Porter of Luddenham, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1967 (n. 1920)   

 

– 2013: A murit Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (n. 1939) 

 

– 2014: A murit desenatorul, pictorul, ilustratorul și regizorul indian Bapu (Satthiraju Lakshmi Narayana) (n. 1933)

 

– 2016: A murit fotoreporterul francez Marc Riboud (n. 1923) – 5 ani

 

– 2019: A murit Immanuel Maurice Wallerstein politolog, istoriograf, sociolog și profesor american; unul dintre pionierii studiilor despre efectele mondializării; cunoscut pentru viziunea critică asupra capitalismului; cartea „The Modern World System”, publicată în 1974, cuprinde viziunea sa conform căreia sistemul lumii moderne este diferit de cel al imperiilor, prin controlul economic al unui centru dominant capitalist, exercitat asupra țărilor periferice (n. 1930)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 30 august

Calendarul zilei – 30 august

Publicat de Codrin RAITA, 30 august 2021, 05:00 / actualizat: 30 august 2021, 9:23

S-a întâmplat într-o zi de 30 august

 

* Acum 756 de ani (1265) era emisă prima mențiune documentară a Hunedoarei, sub numele de Hungnod. Numele Hungnod, cel menţionat ca fiind al aşezării din Evul Mediu, apare pentru prima dată în registrul de dijme papale. În acea vreme, comitatul Hunedoara, cunoscut şi ca Varmeghia Hunedoarei (în maghiară Hunyad vármegye, în germană Komitat Hunyad, în latină Comitatus Hunyadiensis), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei. Documentele ungare plasează Hunedoara printre cele mai vechi oraşe din Transilvania. Istoria aşezării îşi are origini mult mai vechi, zona fiind locuită încă din perioada Neoliticului, cu aproape 4.000 de ani în urmă, potrivit mărturiilor arheologice

* În urmă cu 486 de ani (1535) s-a încheiat înălţarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10.VIII.1534), ctitorie a domnitorului Moldovei Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)   

* Acum 323 de ani (1698) apărea, la Iaşi, la Tipografia Domnească, prima scriere filosofică românească – „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul” de Dimitrie Cantemir, aceasta fiind şi prima antologie din literatura română, prin numeroasele texte române şi străine existente în lucrare 

* Cu 144 de ani în urmă (1877) avea loc a treia Bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii din Războiul de Independenţă. Trupele române au ocupat puternica redută Griviţa-1. Au căzut în luptă maiorul Gheorghe Şonţu (1851-1877), căpitanul Valter Mărăcineanu (1840-1877) şi aproape 800 de soldaţi (30.VIII/11.IX)

* Se împlinesc 140 de ani (1881) de când inginerul francez Clément Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo din Franţa

* Acum 101 ani (1920) era reînființată Episcopia Oradiei prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I. În data de 13 august 1920, în Senatul României şi în Camera Deputaţilor a fost votată „Legea pentru restatornicirea în Ardeal a vechei Episcopii din Oradea-Mare”, fiind apoi promulgată în ziua de 30 august 1920 prin înaltul Decret Regal emis de către Regele Ferdinand I Întregitorul. Legea avea un singur articol cu următorul conţinut: „Vechea episcopie ortodoxă română din Oradea-Mare, în ţinutul Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”

* În urmă cu 107 ani (1914) a avut loc primul spectacol al „Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra” (cu piesa „Soţul ideal” de Oscar Wilde; în distribuţie: Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Constantin Toneanu). Compania s-a numit ulterior „Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin” şi a funcţionat, cu o întrerupere de doi ani în timpul Primului Război Mondial, până în 1941, fiind unul dintre cele mai importante teatre ale Capitalei (30.VIII/12.IX)

* Cu 81 de ani în urmă (1940) erau semnate, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste 

* În urmă cu 73 de ani (1948) apărea Decretul privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”. Primul şef al Securităţii, cu funcţia de director general, a fost Pantelimon (Pantiuşa) Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie), agent al NKVD-ului 

* Acum 58 de ani (1963) a devenit operaţional „telefonul roşu” între Moscova şi Washington. Uniunea Sovietică şi Statele Unite au decis, la 20 iunie acelaşi an, stabilirea unei linii directe de comunicaţii între Kremlin şi Casa Albă, pentru a preveni riscurile declanşării accidentale a unui război nuclear (nevoia unei astfel de linii directe a apărut în urma „crizei rachetelor din Cuba”, din octombrie 1962, când cele două super-puteri ale „Războiului rece” au fost la un pas de a declanşa un război nuclear)   

* Cu 37 de ani în urmă (1984) avea loc primul zbor al navetei Discovery, cea mai veche dintre cele trei navete spaţiale americane. În anul 2011 a aterizat pentru ultima oară în Florida, după ce a încheiat cu succes cea de-a 39-a misiune în spaţiu, făcând ultima reverenţă înainte de a lua drumul spre muzeu. Discovery a petrecut 365 de zile pe orbită, de la intrarea sa în funcţiune, în 1984, a înconjurat în total Pământul de 5.830 de ori şi a parcurs 238 de milioane de km 

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Republica Azerbaidjan îşi proclama independenţa de stat. Actualul președinte, al patrulea, este Ilham Aliyev, aflat în funcție din 2003

* Cu 28 de ani în urmă (1993), după o serie de tratative secrete la Oslo, se încheia primul Acord de principiu israeliano-palestinian privind autonomia palestiniană, limitată, pentru început, la Gaza şi Ierihon. Acordul a fost semnat, la 13.IX.1993, la Washington, de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat. Garanţii acordului au fost SUA şi Rusia

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1848, 30.VIII/13.IX: S-a născut Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist; din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate; delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1921)   

 

– 1891: A murit Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1830) – 130 de ani

 

– 1897: S-a născut Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (m. 1948)   

 

– 1899: S-a născut arheologul Dinu Rosetti, preocupat de cercetarea vestigiilor din Bucureşti (m. 1979)   

 

– 1901: S-a născut pictorul Dimitrie Ştiubei, unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai mării; stabilit în RFG, din 1976 (m. 1986) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut istoricul literar Augustin Z. N. Pop; în paralel cu contribuţiile la lămurirea unor probleme ale culturii şi literaturii vechi, şi-a consacrat eforturile în direcţia elucidării problemelor biografiei eminesciene (m. 1988)

 

– 1913: S-a născut medicul neurolog Vlad Voiculescu; contribuţii la cunoaşterea rolului scoarţei cerebrale; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2001) 

 

– 1927: S-a născut chimistul şi profesorul Victor-Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2017)   

 

– 1929: A murit Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (n. 1854)  

 

– 1936: S-a născut prozatorul şi publicistul Dumitru Matală – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Adrian Neculau, psiholog, profesor universitar, iniţiator de şcoală în psihologia socială (m. 2012)   

 

– 1941: S-a născut basul şi profesorul George Emil Crăsnaru; stabilit în Germania – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (m. 1994) 

 

– 1949: S-a născut (la Brașov) Peter Maffay (nume la naștere: Peter Alexander Makkay), cunoscut compozitor, autor şi interpret de rock în limba germană din Germania, Austria şi Elveţia; a emigrat cu familia în Germania în anul 1963   

 

– 1950: A murit (în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (n. 1876)

 

– 1952: S-a născut economistul şi profesorul Daniel Dăianu; ministru al finanţelor (1997-1998); europarlamentar (2007-2009); membru titular al Academiei Române din 2001; din data de 16 iulie 2019, îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Fiscal, instituţie independentă, înfiinţată prin legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare 

 

– 1959: S-a născut Ralu Filip, jurist și jurnalist; preşedinte al Consiliul Naţional al Audiovizualului (2002-2007) (m. 2007)   

 

– 1964: A murit Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia, din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (n. 1891)   

 

– 1965: S-a născut A.G. Weinberger, compozitor şi solist vocal, promotor al blues-ului american în România, chitarist, producător şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune

 

– 1977: S-a născut Serafim Caiea, starețul Mănăstirii Negru Vodă (Câmpulung Muscel, jud. Argeș); ridicat de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, la rang de protosinghel (m. 2020)

 

– 1982: S-a născut sportiva Alina Alexandra Dumitru, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc (Beijing, 2008)    

 

– 1989: A murit Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru al Academiei Române din 1963 (n. 1919)   

 

– 1992: A murit (la Wernack, Germania) Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (n. 1907)   

 

– 1992: A murit regizorul de film documentar Gheorghe Horvat (n. 1934)   

 

– 2009: A murit Dan-Alexandru Voiculescu, compozitor, muzicolog, pianist şi profesor universitar (n. 1940)   

 

– 2012: A murit Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator tv. (n. 1935)   

 

– 2014: A murit scenograful şi creatorul de costume Ion Oroveanu (n. 1927)   

 

– 2015: S-a născut Dan Iordăchescu, bariton – cântăreţ şi actor de operă, profesor (n. 1930)

 

– 2016: A murit profesorul, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Gomoiu; fondator şi dirijor, timp de 46 de ani, al Corului de Cameră „Ars Nova” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti; contribuţie majoră la lansarea şi organizarea Festivalului Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac” (n. 1939) – 5 ani

 

– 2019: A murit compozitorul, dirijorul și muzicologul George Balint (n. 1961)

 

Aniversări – Comemorări

 

-„Ziua Internaţională a Persoanelor Dispărute” a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 21 decembrie 2010, prin Rezoluția 65/209, în care se exprimă profunda îngrijorare față de creșterea fenomenului disparițiilor forțate sau involuntare în diferite regiuni ale lumii și este salutată intrarea în vigoare a Convenției internaționale pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, adoptată la 20 decembrie 2006

 

– 1748: S-a născut pictorul francez Jacques-Louis David, şeful şcolii neoclasice din Franţa; pictor de curte al lui Napoleon I (m. 1825)   

 

– 1797: S-a născut scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul Frankenstein (1818); soţia poetului Percy Shelley (m. 1851)   

 

– 1811: S-a născut scriitorul francez Théophile Gautier (m. 1872) – 210 ani

 

– 1844: A murit astronomul englez Francis Baily (n. 1774)   

 

– 1852: S-a născut Jacobus Henricus van’t Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel în anul 1901, părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spațiale și repartizarea moleculelor și atomilor din diferitele elemente chimice (m. 1911) 

 

– 1883: S-a născut Theo van Doesburg, pictor şi teoretician de artă olandez (m. 1931) 

 

– 1884: S-a născut Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez; a construit prima ultracentrifugă (1922); contribuţii la studiul suspensiilor şi al soluţiilor coloidale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1926 (m. 1971)   

 

– 1907: S-a născut (la Buenos Aires, Argentina) pictoriţa suprarealistă italiană Leonor Fini; a realizat şi scenografie şi costume pentru spectacole de teatru (m. 1996, la Paris)   

 

– 1912: S-a născut australianca Nancy Wake, unul dintre cei mai apreciaţi agenţi secreţi ai Aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial; era supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de fiecare dată de militarii nazişti; a fost decorată de Franţa cu cea mai înaltă distincţie militară pentru rolul avut în Rezistenţa franceză; pentru meritele sale a mai fost decorată de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Australia (m. 2011) 

 

– 1919: S-a născut cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (m. 2012) 

 

– 1928: S-a născut lingvistul francez Alain Rey, unul dintre creatorii dicţionarelor Le Robert (m. 2020)

 

– 1928: A murit Franz von Stuck, pictor simbolist, sculptor, gravor şi arhitect german (n. 1863) 

 

– 1935: A murit scriitorul francez Henri Barbusse; militant comunist şi pacifist (n. 1873)

 

– 1945: S-a născut Libuše Moníková, scriitoare cehă, stabilită în Germania (m. 1998)

 

– 1946: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Peggy Lipton; cunoscută pentru rolurile din „The Mod Squad” şi „Twin Peaks” (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1958: S-a născut ziarista rusă Anna Politovskaia, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (m. 2006, asasinată)   

 

– 1972: S-a născut Cameron Diaz, actriţă americană  

 

– 1974: S-a născut Camilla Läckberg, scriitoare suedeză de romane poliţiste   

 

– 2003: A murit actorul american de film Charles Bronson (n. 1921) 

 

– 2006: A murit scriitorul egiptean Najib Mahfuz (Naguib Mahfouz); laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1988, primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu; acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi care l–au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14.10.1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i–a supravieţuit cu greu (n. 1911) – 15 ani

 

– 2006: A murit actorul american de film Glenn Ford (n. 1916) – 15 ani

 

– 2010: A murit Alain Corneau, regizor de cinema, producător, scenarist şi actor francez (n. 1943)

 

– 2011: A murit cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti (n. 1914) – 10 ani

 

– 2013: A murit poetul irlandez Seamus Heaney; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1995 (n. 1939)   

 

– 2015: A murit neurologul şi scriitorul britanic Oliver Sacks (n. 1933)

 

– 2015: A murit Wes Craven (nume real: Wesley Earl Craven), regizor de film, actor şi scenarist american, maestru al filmelor de groază (n. 1939)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 29 august

Calendarul zilei – 29 august

Publicat de Codrin RAITA, 29 august 2021, 05:00 / actualizat: 29 august 2021, 11:51

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” se va desfășura în perioada 28 august – 26 septembrie și va aduce la București cele mai importante orchestre și cei mai valoroși muzicieni ai momentului. Organizatorii dedică această ediție aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român. Peste 3500 de artiști străini și români vor participa la Festival, în condițiile în care evenimentul va avea o durată record de 4 săptămâni. Evenimentul se va desfășura cu stricta respectare a regulilor sanitare. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii: Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfășurate la Sala Palatului), Concerte și Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza), Muzica Secolului XXI (la Sala Radio) și Enescu și Contemporanii (concerte de dimineață, la Sala Auditorium). Pe lângă concertele în sală, Festivalul Enescu 2021 va oferi acces la concertele sale și în varianta online, pentru publicul din întreaga lume, în sistem pay-per-view, fiind pentru prima oară când Festivalul recurge la acest sistem. Eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: Primăria București, TVR și Radio România. Din programul zilei:

  • ora 10:30 – Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova – Cristian Florea, dirijor; Maria Florea, vioară – la Sala Auditorium, Muzeul Național de Artă, București – Secțiune: Enescu și contemporanii
  • ora 11:00 – Cvartetul Gaudeamus, Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă, Ștefan Neagoe – violoncel – la Sala „George Enescu“ a Universităţii Naţionale de Muzică București – Creații camerale de muzică românească
  • ora 16:30 – Orchestra Filarmonică din Zagreb: Dawid Runtz, dirijor, Valentin Șerban vioară – câștigător al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2020/2021 și Jae Min Han violoncel – câștigător al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2020/2021 – la Ateneul Român. Secțiune: Concerte și recitaluri
  • ora 19:30 – London Symphony Orchestra și Corul Academic Radio – Sir Simon Rattle, dirijor; Ciprian Țuțu dirijorul corului – la Sala Palatului. Secțiune: Mari orchestre ale lumii

* Centrul Național al Dansului București (CNDB) devine vara aceasta un spațiu de întâlnire, iar dansul devine liantul care își propune să aducă laolaltă oameni foarte diferiți. CNDB anunță reprezentații, premiere, spectacole internaționale de dans contemporan și ateliere. Din iulie până la final de septembrie, la CNDB au loc cele mai noi producții,  spectacole internaționale selectate în cadrul rețelei europene Aerowaves și un atelier susținut de Rebecca Juorno, din Franța, care semnează și coregrafia spectacolului „La Ménagère”, prezentat în 28 august. Din program:

  • Atelier Rebecca Journo (Franța)

* Jud. Brașov: Ediția a XII-a a Festivalului Musica Barcensis, începută în data de 17 iulie, oferă un nou „respiro”, prin cele 7 concerte care vor avea loc în zilele de duminică, în cetățile fortificate din Țara Bârsei (Ghimbav, Feldioara, Cristian, Prejmer, Hărman, Bod și Vulcan). Concertele festivalului aduc în lunile de vară o viață nouă în bisericile evanghelice fortificate din jurul Brașovului, care își deschid porțile și devin un loc în care muzica răsună între zidurile încărcate de istorie. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Din program:

  • Vulcan/ Pădurea Hill – Concert aniversar: Fanfara ”Țara Bârsei” – 30 de ani – ora 17:00

* Târgu-Mureș: Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti şi alte opt locuri speciale din ţară se vor transforma, în perioada 25 august – 26 septembrie, în săli de concerte pentru a găzdui cea de-a cincea ediţie a turneului naţional „Classic Unlimited”, susţinut de pianistul Bogdan Vaida. În timpul seriei de concerte Classic Unlimited, intitulată anul acesta „A contemporary view”, publicul va putea asculta atât piese consacrate ale muzicii clasice, cât şi trei piese contemporane, create special pentru turneu de compozitorii clujeni Ciprian Gabriel Pop, Şerban Marcu şi Cristian Bence-Muk. Programul zilei:

  • Concertul are loc la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie – Târgu Mureş

* Timișoara: În perioadele 27 – 29 august și 3 – 5 septembrie, Opera Națională Română Timișoara, Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Casa de cultură a Municipiului Timișoara organizează Festivalul de operă și operetă în aer liber, ediția a XVI-a – la Teatrul de vară din Parcul Rozelor Timișoara. Din programul zilei:

  • ora 20:30 – Cavalleria Rusticana, de Pietro Mascagni – Spectacol de operă interpretat în limba italiană

 

– S-a întâmplat într-o zi de 29 august

* Se împlinesc 495 de ani (1526) de când a avut loc Bătălia de la Mohacs (oraş în Ungaria), când armata ungară, condusă de Ludovic al II-lea, a fost învinsă de armata otomană, condusă de sultanul Soliman (Suleyman) Magnificul. În urma acestei bătălii, o parte din Ungaria a ajuns în stăpânirea otomanilor

* În urmă cu 179 de ani (1842) era semnat Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, prin care Anglia a obţinut insula Hong Kong. Colonia britanică Hong Kong a revenit oficial sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special, la 1.VII.1997, pe baza Declaraţiei chino-britanice semnate la 19.XII.1984

* Acum 128 de ani (1893) inventatorul american, Whitcomb L. Judson (1836-1909), prezenta, fără succes, prototipul fermoarului. Invenţia lui s-a impus abia în 1913, datorită inginerului suedezo-american Gideon Sundbach, care a remodelat fermoarul, făcându-l mai suplu şi mai funcţional

* Cu 72 de ani în urmă (1949), pe poligonul militar Semipalatinsk din Kazahstan, a fost detonată prima bombă nucleară sovietică, având o greutate de 22 kilotone

* Se împlinesc 55 de ani (1966) de la ultimul concert oficial al renumitei formaţii britanice „The Beatles”, la Candlestick Park, în San Francisco. Ulterior, cei patru Beatles şi-au concentrat forţele în studioul de înregistrări. Ultimul lor concert este considerat apariţia live pe acoperişul studiourilor „Apple” din Londra, în ianuarie 1969. Oficial, formaţia s-a destrămat în 1970

* Acum 54 de ani (1967), între 29.VIII şi 2.IX, s-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările celui de-al X-lea Congres internaţional al lingviştilor. Preşedintele Comitetului de organizare a fost acad. Iorgu Iordan

* Cu 48 de ani în urmă (1973) apărea Decretul nr. 502 privind înfiinţarea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, cu sediul în municipiul Constanţa, prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marină „Mircea cel Bătrân” (subordonată Ministerului Apărării Naţionale) cu Institutul de Marină (subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţământului)

* În urmă cu 16 ani (2005) uraganul Katrina a lovit sudul Statelor Unite, provocând importante daune materiale şi numeroase victime omeneşti de-a lungul coastelor Golfului Mexic. S-a dovedit a fi una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria SUA

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

–  Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (post) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

–  Martiriul Sf. Ioan Botezătorul (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– Tăierea capului Sf. Profet Ioan Botezătorul (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1829: S-a născut mitropolitul primat al României Iosif Gheorghian (din noiembrie 1886 până la moarte, cu o întrerupere în perioada martie 1893-decembrie 1896), una dintre figurile importante ale Bisericii Ortodoxe Române înainte de a fi fost ridicată la rang de Patriarhie; a tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (m. 1909)

 

– 1832: S-a născut Neculai Culianu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii ştiinţifice”, prima revistă românească ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1915)

 

– 1881: S-a născut prozatorul Nicolae Dunăreanu (pseudonimul lui Nicolae Ionescu) (m. 1973) – 140 de ani

 

– 1887: S-a născut soprana Alexandra Feraru; a participat la fondarea Operei din Bucureşti (m. 1968)

 

– 1932: S-a născut Nicolae Soare, fost comentator al Departamentului „Sport” de la Radio România Actualităţi; şi-a început cariera de jurnalist la Revista „Fotbal”, după o scurtă perioadă, mutându-se la Departamentul Sport al Radiodifuziunii Române; în scurt timp ajunge în funcţia de şef al Departamentului „Sport” fiind considerat „părintele” multor comentatori renumiţi ai emisiunii „Fotbal minut cu minut”, unul dintre programele cele mai ascultate ale postului public de radio; concomitent cu activitatea de jurnalist sportiv, a fost realizatorul emisiunii „Orele serii” (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut filozoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut artistul fotograf Ion Cucu (m. 2018)

 

– 1938: S-a născut Dumitru Abrudan, preot ortodox, cercetător specializat în Studiul Vechiului Testament și al Arheologiei biblice, profesor de teologie

 

– 1939: S-a născut pictorul şi graficianul Radu Bercea; fost deținut politic al epocii comuniste

 

– 1943: S-a născut Petre (oficial Petru) Magdin, compozitor, cântăreț, instrumentist, aranjor muzical, orchestrator, producător de muzică și realizator tv, de emisiuni muzicale si de divertisment; din 1974, mesager al rock-ului la TVR, prin intermediul emisiunii „Întâlnirea de la miezul nopţii”, în cadrul căreia a făcut cunoscute multe trupe de rock

 

– 1943: S-a născut graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României, considerat un senior al graficii româneşti (m. 2021)

 

– 1944: A murit inginerul Constantin C. Orghidan, pasionat colecţionar (monede, sigilii, obiecte arheologice ş.a, pe care le-a donat Academiei Române; printre acestea de menţionat „cameea Orghidan”, de dimensiuni impresionante); membru de onoare al Academiei Române din 1942 (n. 1874)

 

– 1945: S-a născut fostul deputat şi ambasador Mariana Stoica; între anii 1996 – 2000 a fost membru în Parlament, preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană, iar între 2000-2007 a fost ambasador al României la Tel Aviv (m. 2012)

 

– 1945: A murit actorul Constantin Tănase, personalitate importantă a teatrului de revistă interbelic; în 1919 a înfiinţat Teatrul „Cărăbuş”, unde a obţinut succese răsunătoare; autor de cuplete, comic de mare originalitate şi popularitate; unul dintre primii actori români de film („Visul lui Tănase”, 1932) (n. 1880)

 

– 1952: S-a născut Ilinca Dumitrescu, pianistă, muzicolog, pedagog şi realizator TV

 

– 1971: A murit juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1881) – 50 de ani

 

– 1972: S-a născut jurnalista Andreea-Ioana Esca-Eram; realizatoare-prezentatoare a „Ştirilor” de la postul de televiziune PRO TV

 

– 1975: A murit prozatorul Theodor Constantin (n. 1910)

 

– 2004: A murit Sică (Vasile) Rusescu, pictor şi scenograf (n. 1945)

 

– 2005: A murit Î.P.S. Antonie Plămădeală (prenumele la naştere: Leonida); unul dintre marii ecumenişti contemporani; autor a numeroase cărţi şi cursuri pe diferite teme teologice; arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului între anii 1982 şi 2005; închis, la începutul anilor ‘50 ai secolului XX, în temniţele comuniste; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1926, la Stolnici/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)

 

– 2005: A murit Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare (n. 1948)

 

– 2009: A murit Dan-Alexandru Voiculescu, compozitor, muzicolog, pianist şi profesor universitar (n. 1940)

 

– 2016: A murit George Şovu, romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba şi literatura română, jurnalist (n. 1931) – 5 ani

 

– 2016: A murit Mihai Voiculescu, medic specializat în nefrologie şi hepatologie, profesor; a fondat Şcoala de Nefrologie (1995) la Institutul Clinic Fundeni (n. 1945) – 5 ani

 

– 2019: A murit Vasile Parizescu (nume complet: Vasile Stelian Dumitru Spiridon Parisescu), pictor, desenator, colecționar de artă, inginer mecanic (manager pentru înzestrarea armatei cu blindate și autotractoare), general de brigadă și scriitor (a publicat numeroase cărți de ştiință şi tehnică şi de artă); a fost fondatorul şi președintele Societății Colecționarilor de Artă din România, președintele Asociației Artiștilor Plastici București (1975 – 1991), fondator (1990) și director al Revistei ProArte (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Kenya/ Nigeria/ Senegal: Secretarul de stat american Antony Blinken efectuează un turneu la Nairobi, Abuja și Dakar (29 aug. – 3 sep.)

 

– Berlin: Dezbatere televizată între cei trei candidați principali la cancelaria Germaniei

 

– Columbia: A patra aniversare a acordului de pace dintre gherilele FARC și guvernul columbian

 

– Spa-Francorchamps, Belgia: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Belgiei

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională împotriva Testelor Nucleare”; desemnată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 64/35 din 2 decembrie 2009, ca urmare a închiderii la acea dată, în 1991 ( – 30 de ani), la Semipalatinsk, Kazahstan, a unuia dintre cele mai mari poligoane pentru testarea de arme nucleare din lume. NOTĂ: Pe 26 septembrie este marcată „Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare”, stabilită de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 68/32 din 5.XII.2013 (Agerpres 26.IX.2018)

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Slovace. Ziua Insurecţiei Naţionale Slovace – 1944

 

– 1619: S-a născut Jean-Baptiste Colbert, economist şi om politic francez; organizatorul statului de drept francez în timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea (a reorganizat finanţele, justiţia şi marina); protector al artelor şi ştiinţelor (m. 1683)

 

– 1749: S-a născut Sir Gilbert Blane, medic scoțian (m. 1834)

 

– 1780: S-a născut Jean Auguste Dominique Ingres, pictor neoclasic francez (m. 1867)

 

– 1809: S-a născut Oliver Wendell Holmes Sr., medic și scriitor american (m. 1894)

 

– 1862: S-a născut Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză, reprezentant de seamă al teatrului simbolist; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1911 (m. 1949)

 

– 1868: A murit chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul (n. 1799)

 

– 1904: S-a născut Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956, împreună cu André F. Cournand şi Dickinson W. Richards (m. 1979). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 august 1904

 

– 1914: S-a născut chimistul american Bernard Vonnegut (m. 1997)

 

– 1915: S-a născut Ingrid Bergman, actriţă americană de film, de origine suedeză; laureată cu trei premii Oscar (m. 1982)

 

– 1919: S-a născut artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane (m. 2010)

 

– 1920: S-a născut Charles Parker (supranumit „Bird”), renumit cântăreţ american de jazz şi saxofonist (m. 1955)

 

– 1923: S-a născut Sir Richard Attenborough, actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Albertina Walker, cântăreaţă de muzică gospel, compozitoare și actriță americană (m. 2010)

 

– 1936: S-a născut dirijorul şi compozitorul francez Gilbert Amy – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Joel Schumacher, producător de filme, scenarist și regizor american; este cunoscut în special pentru filmele „Batman Forever” (1995) şi „Batman and Robin” (1997) (m. 2020)

 

– 1943: S-a născut Arthur B. McDonald, fizician și profesor canadian; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2015, împreună cu fizicianul japonez Takaaki Kajita, „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”

 

– 1948: S-a născut chimistul american Robert S. Langer, unul din cercetătorii eminenți în domeniul biotehnologiei, în special în domeniul sistemelor de distribuire a medicamentelor și al ingineriei tisulare; considerat fondatorul ingineriei tisulare în medicina regenerativă

 

– 1958: S-a născut cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop” (m. 2009)

 

– 1960: S-a născut fotograful grec Yannis Behrakis, angajat al agenţiei Reuters timp de trei decenii şi laureat al unor premii de prestigiu, în special pentru reportajele sale despre „Primăvara arabă” şi criza refugiaţilor (m. 2019)

 

– 1982: A murit Ingrid Bergman, actriţă americană de film, de origine suedeză; laureată cu trei Premii Oscar (n. 1915)

 

– 1984: A murit Muhammad Naguib, politician egiptean, primul președinte al Egiptului după proclamarea ca republică până în 14 noiembrie 1954 (n. 1901)

 

– 1987: A murit actorul american Lee Marvin, vedetă în filmele de acţiune ale anilor ’60 şi ’70 ai secolului XX (n. 1924)

 

– 2001: A murit Francisco Rabal, actor şi regizor spaniol, cunoscut mai mult sub numele de Paco Rabal (n. 1926) – 20 de ani

 

– 2007: A murit Pierre Messmer, orientalist, jurist, ofiţer de carieră şi om politic francez; s-a alăturat generalului Charles de Gaulle în iulie 1940, înrolându-se în Forţele franceze libere; a ocupat mai multe funcţii în administraţia colonială franceză din Africa; a fost ministru al armatei (1960-1969), în timpul preşedintelui Charles de Gaulle, şi prim-ministru (1972-1974), în timpul preşedintelui Georges Pompidou; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2000 (n. 1916)

 

– 2015: A murit Wayne Dyer, psiholog, profesor și scriitor american; considerat „părintele motivației” și totodată inițiatorul mișcării de „self-development” sau „self-empowerment” (autodezvoltare psihologică) din SUA (n. 1940)

 

– 2016: A murit actorul, scenaristul şi scriitorul american Gene Wilder (numele real: Jerome Silberman); interpretul personajului „Willy Wonka” şi figură centrală a mai multor comedii realizate de Mel Brooks (n. 1933) – 5 ani

 

– 2018: A murit balerinul şi coregraful american Paul Taylor; a fost, alături de Merce Cunningham, una dintre personalităţile dominante şi strălucitoare ale dansului modern american şi a reuşit să construiască veritabile punţi de legătură între dansul clasic şi dansul contemporan (n. 1930)

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie