Ascultă Radio România Constanța Live

Codrin RAITA

Calendarul zilei – 7 martie

Calendarul zilei – 7 martie

Publicat de Codrin RAITA, 7 martie 2023, 05:15 / actualizat: 7 martie 2023, 14:15

S-a întâmplat într-o zi de 7 martie

* Acum 628 de ani (1395) era încheiat, în condiţii de deplină egalitate, Tratatul antiotoman de la Braşov dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Tratatul a reprezentat prima alianţă militară românească antiotomană. Cu acest prilej, domnul Ţării Româneşti a fost recunoscut cu titlurile de duce de Făgăraş, şi ban de Severin

* Cu 582 de ani în urmă (1441) Iancu de Hunedoara (1407-1456) devenea voievod al Transilvaniei, în paralel cu funcţiile de comite al Timişoarei şi ban al Severinului. În această triplă calitate, dar şi ca guvernator (regent) al Ungariei (din 1446), a dus o îndelungată luptă împotriva expansiunii otomane, obţinând victorii de prestigiu

* În urmă cu 147 de ani (1876) Oficiul de Patente al SUA, de la New York, breveta invenţia telefonului. La 14 februarie 1876, americanii Alexander Graham Bell (1847-1922) şi Elisha Gray (1835-1901) au depus la acest Oficiu cererea de brevet pentru invenţia telefonului, primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00. Pe această diferenţă de două ore s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori. Prima convorbire telefonică a avut loc la 10.III.1876, când inventatorul Alexander Graham Bell îi cerea asistentului său, care se afla în altă cameră: „Domnule Watson, veniţi aici! Am nevoie de dumneavoastră”

* Acum 14 ani (2009) NASA a lansat, de la baza Cape Canaveral (Florida), sonda (misiunea) spaţială Kepler (numită după astronomul german Johannes Kepler), cu scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului care orbitează alte stele, cu ajutorul unui telescop şi al unui fotometru speciale. Până în anul 2014 sonda descoperise 961 de planete extrasolare, confirmate în peste 75 de sisteme stelare și 3.601 de planete neconfirmate. Cele mai multe planete găsite în timpul altor misiuni au fost planete gigantice, de dimensiunea planetei Jupiter sau mai mari, însă sonda Kepler a fost programată să găsească planete de dimensiunea Terrei. După nouă ani petrecuți în spațiu, în care a colectat date ce au dezvăluit că cerul nostru nocturn este plin de miliarde de planete ascunse – mai multe planete chiar decât stele – telescopul spațial Kepler de la NASA a fost retras. Kepler a lăsat o moștenire de peste 2.600 de descoperiri planetare din afara sistemului nostru solar, dintre care multe ar putea fi locuri promițătoare pentru viață

* Acum 4 ani (2019) primul laser de mare putere din România și cel mai puternic laser din Europa a reușit o premieră mondială: atingerea a 2×10.88 PW, reprezentând a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină, adică cea mai mare putere atinsă de omenire. Laserul se află la Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), inaugurat la 21.X.2014, la sediul Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei din Măgurele

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Efrem, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 7 – 8.III: Sărbătoarea mozaică Purim; a început în seara zilei precedente, după asfinţitul soarelui

 

– 1845: A murit Constantin Faca, poet şi dramaturg, un fervent susţinător al teatrului românesc (n. ~1800)

 

– 1847, 7/19: S-a născut Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor, dirijor şi profesor (m. 1928)

 

– 1864: S-a născut Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; autor al primei tipologii a poveştilor româneşti în sistemul preconizat de folcloristul finlandez Antti Aarne (metoda istorico-geografică); lucrări etnografice şi folclorice privind cultura populară a saşilor, folclorul românesc şi maghiar; cercetări referitoare la începuturile saşilor din această provincie (bazate pe documente istorice şi elemente de lingvistică); a publicat un dicţionar al graiurilor săseşti din Transilvania; deputat în primul parlament al României reîntregite (m. 1928)

 

– 1893: S-a născut Nicolae Oancea, compozitor şi dirijor de muzică corală (m. 1974) – 130 de ani

 

– 1905, 7/20: S-a născut traducătoarea Frida Papadache; remarcată pentru versiunile româneşti ale unor scriitori americani clasici şi moderni (Twain, Dreiser, Steinbeck) şi, mai ales, pentru primele traduceri româneşti din Joyce (m. 1989)

 

– 1939: A murit chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1869)

 

– 1940: S-a născut arhidiaconul Jean Lupu, dirijor de cor, compozitor şi profesor; iniţiatorul, dirijorul (până în 2015) și directorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române; Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat la data de 22 ianuarie 2020 Părintelui Arhidiacon Jean Lupu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici, ediţie nouă

 

– 1940: S-a născut Dan Jitianu, arhitect şi scenograf (m. 1994)

 

– 1941: S-a născut publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea” (1963) (m. 1996)

 

– 1944: S-a născut fizicianul și profesorul Dorel Bucurescu; cercetări în domeniul fizicii nucleare; membru corespondent al Academiei Române din 2016

 

– 1953: S-a născut Ștefan Papadima, matematician și profesor; contribuție majoră la dezvoltarea cercetării științifice în domeniile topologiei și geometriei; fiul criticul literar și eseistului Ovidiu Papadima (m. 2018) – 70 de ani

 

– 1965: S-a născut Dan Teodorescu, compozitor, textier şi cântăreţ de muzică uşoară; membru fondator al formaţiei „Taxi”

 

– 1977: A murit Virgil Gheorghiu, pianist, compozitor, critic muzical, poet, prozator şi traducător (n. 1903)

 

– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Nicolae Brânzeu (n. 1907) – 40 de ani

 

– 1997: A murit compozitorul şi profesorul Alexandru Velehorshi (n. 1918)

 

– 2000: A murit matematicianul Nicolae-Victor Teodorescu; este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale; lucrări de fizică matematică; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1908)

 

– 2002: A murit Alexandru Balaci, istoric şi critic literar, poet, traducător şi profesor; italienist de prestigiu (monografii dedicate scriitorilor italieni clasici, cercetări comparatiste); membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1916)

 

– 2004: A murit medicul Nicolae Cajal, specialist în inframicrobiologie; contribuţii în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor şi profilaxia unor viroze (vaccinul antirujiolos); preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din iunie 1994 (până la sfârşitul vieţii); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1919)

 

– 2004: A murit Eugeniu Gh. Proca, medic chirurg urolog; timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale; a organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1927)

 

– 2006: A murit Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (n. 1920)

 

– 2009: A murit sociologul Andrei Roth; s-a preocupat de sociologia ştiinţei şi culturii, societatea în tranziţie, condiţia minorităţilor, naţionalism şi democraţie (n. 1927)

 

– 2010: A murit medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (n. 1930)

 

– 2014: A murit compozitorul, teologul, dirijorul, bizantinologul şi profesorul Dragoş Alexandrescu; a fost redactor-şef la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române (n. 1924)

 

– 2020: A murit Nicolae Dan Cristescu, matematician și profesor; din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii şi vâscoplasticităţii, neabordat până atunci în România, care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii; alte domenii de cercetare abordate au fost: mecanica rocilor, a materialelor compozite, a corpurilor solide deformabile, teoria proceselor de prelucrare a metalelor, mecanica materialelor granulare, propagări de unde;  membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1929, la Chelmenţi, azi în Ucraina)

 

– 2022: A murit Luminiţa Vartolomei, important muzicolog şi critic muzical, cu o bogată activitate în mass-media; a fost redactor la Radiodifuziunea Română (1968-1973), consultant artistic la Filarmonica „George Enescu” (1973-1975), redactor principal la revista „Contemporanul” (1975-1990); a fondat şi a condus revistele „Actualitatea Muzicală” (1990-2001) şi „Spectacolul muzicii” (1995-1997); a fost coordonatorul Biroului Secţiei de muzicologie şi critică muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (2002-2019); a organizat primele festivaluri naţionale consacrate muzicii vocale (Sfântu Gheorghe, 1981), operei de cameră (Roman, 1982) şi coregrafiei (Focşani, 1983) (n. 1945) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor apărării din UE (7 – 8 mar.)

 

– Stockholm: Vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg

 

– Stockholm: Se așteaptă ca Parlamentul suedez să adopte o nouă lege care incriminează participarea la organizații teroriste

 

– Geneva, Elveția: Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, va susține un discurs în fața Consiliului pentru Drepturile Omului pentru a face o actualizare cu privire la situația drepturilor omului în lume

 

– Geneva: Lansarea celui mai recent raport al Comisiei Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în Sudanul de Sud

 

– Palikir: Alegerea membrilor Congresului Statelor Federate din Micronezia

 

– Paris: Zi de greve şi demonstraţii pentru pensii

 

– Berlin: Târgul de turism (ITB) (7 – 9 mar.)

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Summit-ul mondial al poliției (7 – 9 mar.)

 

– Mansoura, Egipt: Trei jurnaliști din presă independentă, judecați pentru „infracțiune” împotriva deputaților

 

– Santiago de Chile: Întâlnirea CAF, banca de dezvoltare din America Latină

 

– Zurich, Elveția: Lindt & Sprüngli – rezultate anuale

 

– Lisabona: Fotbal – Liga Campionilor, returul optimilor de finală: Benfica (Portugalia) – Club Brugge (Belgia)

 

– Londra: Fotbal – Liga Campionilor, returul optimilor de finală: Chelsea (Anglia) – Dortmund (Germania)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1274: A murit Thomas d’Aquino, teolog şi filosof italian; cel mai de seamă reprezentant al scolasticii catolice; canonizat de Biserica Romano-Catolică la 18.VII.1323 (n. ~1224/1225)

 

– 1765: S-a născut fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niépce, inventatorul fotografiei; este primul care a reuşit să realizeze imagini permanente, printr-un proces numit de el heliografie (a imprimat imagini pe suporturi metalice, folosind emulsii); prima fotografie păstrată datează din 1827; în anul 1829 s-a asociat cu Daguerre, realizând primele dagherotipii (Niépce a rămas, însă, mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său, căruia i s-a atribuit în totalitate această descoperire) (m. 1833)

 

– 1785: S-a născut poetul şi nuvelistul italian Alessandro Manzoni (m. 1873)

 

– 1799: S-a născut František Čelakovský, poet, filolog şi folclorist ceh, luptător pentru renaşterea naţională (m. 1852)

 

– 1809: A murit Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei; în compania medicului american John Jeffries a realizat prima traversare cu balonul a Canalului Mânecii, la 7.I.1785 (n. 1753)

 

– 1850: S-a născut Thomas G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh; primul preşedinte al Republicii Cehoslovace, proclamat la 14.XI.1918; reales în 1927 şi 1934; în 1935 s-a retras în favoarea lui Edvard Beneš; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1937)

 

– 1857: S-a născut Julius Wagner von Jauregg, neurolog şi psihiatru austriac; pentru descoperirea metodei de terapie a paraliziei progresive prin inocularea malariei i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1927 (m. 1940)

 

– 1872: S-a născut pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (m. 1944)

 

– 1875: S-a născut compozitorul francez Maurice Ravel; celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major „Boléro” (1928), una din ultimele piese compuse (m. 1937)

 

– 1891: A murit Franz Miklosich, lingvist şi filolog sloven; unul dintre întemeietorii şcolii comparativ-istorice a gramaticii şi a lexicului slav; contribuţii privind raporturile dintre limba română şi limbile slave („Elemente slave în limba română”) şi dialectele limbii române în general („Cercetări româneşti: Monumente de limbă istro- şi macedo-române”); membru de onoare străin al Academiei Române (1880) (n. 1813)

 

– 1908: S-a născut actriţa italiană de film Anna Magnani (m. 1973) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut Léo Malet, scriitor francez (m. 1996)

 

– 1911: A murit scriitorul italian Antonio Fogazzaro (n. 1842)

 

– 1918: S-a născut romancierul şi poetul francez Camille Bourniquel, directorul revistei „Esprit” vreme de aproape 20 de ani (m. 2013) – 105 ani

 

– 1924: S-a născut Kōbō Abe, scriitor, fotograf şi inventator japonez (m. 1993)

 

– 1926: S-a născut Luciano Vincenzoni, scenarist italian (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut soprana franceză de coloratură Mady Mesplé (m. 2020)

 

– 1931: A murit Akseli Gallen-Kallela (pe numele său real Axel Waldemar Gallén), pictor și grafician finlandez; celebru pentru ilustrațiile la epopeea națională Kalevala, considerate foarte importante pentru definirea identității naționale finlandeze (n. 1865)

 

– 1931: A murit pictorul olandez Theo van Doesburg (pseudonimul lui Christian Emil Marie Küpper) (n. 1883)

 

– 1932: A murit Aristide Briand, om politic şi diplomat francez; prim-ministru şi ministru de externe în repetate rânduri; unul dintre iniţiatorii Conferinţei de la Locarno (1925), ai Pactului Kellog-Briand (1928) şi ai proiectului creării blocului Pan-Europa, sub hegemonia Franţei; Premiul Nobel pentru pace în 1926, împreună cu germanul Gustav Stresemann (n. 1862)

 

– 1938: S-a născut David Baltimore, biolog şi profesor american; contribuţii esenţiale la imunologie, virusologie, biotehnologie; cercetări în domeniul cancerului; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie în 1975, împreună cu Renato Dulbecco şi Howard Martin Temin, pentru descoperirea unei enzime cu rol esenţial în reproducerea retrovirusurilor precum HIV – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Albert Fert, fizician şi profesor francez; Premiul Nobel pentru fizică în 2007, împreună cu fizicianul german Peter Grünberg, pentru descoperirea simultană, în 1988, a efectului mecanic de magnetorezistenţă gigantică, care „a revoluţionat tehnicile ce permit citirea informaţiei stocate pe un hard disk” – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut muzicianul american Hamilton Bohannon, unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada disco (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut geneticianul și profesorul american Michael Rosbash; Premiul Nobel pentru medicină în 2017, împreună cu cercetătorii Jeffrey C. Hall și Michael W. Young, pentru cercetări privind mecanismul și genetica ceasului biologic

 

– 1946: S-a născut Daniel Goleman, scriitor, jurnalist de știință și psiholog american; cunoscut pentru cărțile despre inteligența emoțională, care au marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane; este unul dintre cei mai influenți gânditori de business

 

– 1946: S-a născut actorul american de film și televiziune John Heard Jr. (m. 2017)

 

– 1963: S-a născut inginerul coreean Kim Ung-Yong, menţionat în Guinness World Records ca având „cel mai mare IQ” (210, când avea doar doi ani); a început să vorbească la vârsta de 6 luni și să înțeleagă algebra la vârsta de 8 luni; când a împlinit 2 ani vorbea fluent în 4 limbi: japoneză, coreeană, germană și engleză; a început şcoala la 4 ani şi a absolvit la vârsta de 15 ani; a lucrat ca cercetător la NASA timp de 4 ani – 60 de ani

 

– 1979: A murit pianista braziliană Guiomar Novaes (n. 1896)

 

– 1982: A murit regizorul german Konrad Wolf (n. 1925)

 

– 1983: A murit Igor Markevici, dirijor şi compozitor elveţian de origine rusă (n. 1912) – 40 de ani

 

– 1984: A murit Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (n. 1907)

 

– 1995: A murit Paul-Emile Victor, explorator şi etnolog francez; a participat la peste 60 de expediţii în Arctica şi Antarctica (n. 1907)

 

– 1998: A murit mezzosoprana austriacă Léonie (Leopoldine) Rysanek (n. 1926) – 25 de ani

 

– 1999: A murit Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1928)

 

– 2010: A murit scriitorul şi filosoful sârb Mihajlo Mihajlov, stabilit în SUA; la Belgrad a fost arestat de mai multe ori pentru convingerile sale politice (n. 1934)

 

– 2013: A murit Damiano Damiani, regizor, scenarist, actor şi scriitor italian (n. 1922) – 10 ani

 

– 2013: A murit britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (n. 1930) – 10 ani

 

– 2021: A murit pianistul şi profesorul rus Dmitri Bashkirov (n. 1931)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 6 martie

Calendarul zilei – 6 martie

Publicat de Codrin RAITA, 6 martie 2023, 05:13 / actualizat: 6 martie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 6 martie

* Se împlinesc 170 de ani (1853) de când avea loc premiera operei „La Traviata” de Giuseppe Verdi, la „Teatro la Fenice” din Veneţia (libretul – Francesco Maria Piave). Opera în trei acte şi patru scene este bazată pe romanul „Dama cu camelii”, de Alexander Dumas – fiul, publicat în 1848. Giuseppe Verdi a văzut versiunea scenică la teatrul Vaudeville, în timpul şederii sale la Paris în 1851-1852, şi a cerut colaboratorului său Francesco Maria Piave să scrie un scenariu. Piave a schimbat drastic povestea. În timp ce Dumas-fiul înfățișa în romanul său problemele sociale actuale, Verdi şi Piave au ales o abordare psihologică, şi s-au concentrat pe povestea de dragoste dintre trei personaje. Premiera a fost un eşec, însuşi Verdi notând după spectacol: „Premiera din seara trecută a fost un eșec. E vina mea sau a soliștilor? Timpul va decide.” Verdi a revizuit opera, şi a avut mare succes în data de 6 mai 1854, la Teatrul San Benedetto din Veneţia

* Acum 126 de ani (1897) apărea Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, erau libere doar duminica dimineaţa şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile la care trebuia să se lucreze continuu (6/18)

* Cu 116 ani în urmă (1907) avea loc apogeul răscoalei ţărăneşti în Moldova (izbucnită la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani). Sunt cuprinse județele Iași și Suceava, apot Neamțul. Încercările țăranilor de a ocupa cazărmi și a lua muniție și armament sunt sortite eșecului. Detașamente militare sunt atacate și acțiunea se soldează cu victime din ambele tabere.  Din Moldova, răscoala se propagă în Muntenia și Oltenia, între 9 – 13 martie (6/19 – 9/22)

* Acum 104 ani (1919) Ungariei i s-a înmânat hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind retragerea trupelor din Transilvania pe o nouă linie de demarcaţie (Satu Mare-Oradea-Arad) până la încheierea păcii, prin care urmau să se hotărască noile graniţe politice (6/19)

* Cu 93 de ani în urmă (1930) a avut loc, la cinematograful Capitol din Bucureşti, premiera filmului documentar „Viaţa unui oraş”, reintitulat ulterior „Viaţa începe mâine”, realizat de regizorul Jean Mihail. Filmul a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului

* Acum 82 de ani (1941) avea loc premiera operei „Alexandru Lăpuşneanu”, de Alexandru Zirra, la „Opera Română” din Bucureşti. Libretul, după nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi, aparţine tot compozitorului

* În urmă cu 78 de ani (1945) era instaurat regimul pro-comunist prin constituirea guvernului dr. Petru Groza. Sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim-ministru, care a format un nou guvern, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti

* Acum 31 de ani (1992) avea loc instituţionalizarea Consiliului Statelor Mării Baltice, prin „Documentul final” al reuniunii miniştrilor de externe din zece state riverane Mării Baltice, desfăşurate la Copenhaga, în perioada 4 – 6 martie 1992

* Tot într-o zi de 6 martie, acum 30 de ani (1993), a fost semnată, la Istanbul, „Convenţia privind cooperarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei şi informaţiei în zona Mării Negre” (cunoscută şi sub denumirea „Convenţia de cooperare culturală a Mării Negre”). Documentul prevedea o colaborare mai largă, în domeniile enunţate, între statele care fac parte din zona de Cooperare Economică a Mării Negre

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Purim (7 – 8.III.)

 

– 1866: S-a născut Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (m. 1928)

 

– 1892: A murit pictorul Mişu Popp; a pictat numeroase biserici din Braşov şi Bucureşti; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania (n. 1827)

 

– 1904: S-a născut (în Bucovina) tenorul de origine română Josef Schmit (m. 1942, în Elveţia, într-un lagăr de refugiaţi austrieci)

 

– 1920: S-a născut Ion Apostol Popescu, poet, folclorist şi critic literar; cele mai importante sunt studiile sale de folclor, orientate în trei direcţii: artă populară, folclor literar şi influenţa literaturii şi artei populare asupa creatorilor culţi (m. 1984)

 

– 1920: S-a născut actorul şi epigramistul Ernest Maftei (m. 2006)

 

– 1924: S-a născut Ben.[edict] Corlaciu, poet şi prozator; membru al grupării din jurul revistei „Albatros”, alături de Geo Dumitrescu; în anii ’70 ai secolului XX s-a stabilit la Paris (m. 1981)

 

– 1933: S-a născut actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat (m. 2014) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Dan Puican, regizor de teatru şi de emisiuni de divertisment; a lucrat, din anul 1963, la Teatrul Naţional Radiofonic (timp de jumătate de secol, a pus în undă peste 1000 de piese de teatru şi scenarii radifonice); a fost distins cu premiul UNITER pentru cele mai bune spectacole radiofonice la Galele din anii 1994, 1998 şi 1999 (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut poetul Dim.[imitrie] Rachici (m. 1999)

 

– 1939: A murit Miron Cristea (prenumele la botez: Elie), primul patriarh al României, ridicat la această demnitate la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie acelaşi an; mitropolit primat al României (1919-1925); membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930); prim-ministru (1938-1939) în timpul dictaturii regale, a regelui Carol al II-lea; teolog, filolog și publicist; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1868)

 

– 1945: S-a născut jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc; din februarie 1990, devine realizator al emisiunii “Matinal”, la Radio România Actualităţi, emisiune care în timp îi aduce un succes de public nemaiîntâlnit; devine apoi redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret), iar în anul 1992 publică primul său volum – „Anatomia unei străzi”, un volum memorialistic despre oraşul său natal – Bacău; în 1992, devine director general adjunct al Radiodifuziunii Române, iar între octombrie 1994 şi septembrie 1995 este director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune; la data de 5 noiembrie 2008, fostul preşedinte Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la primul semnal radiofonic în România; în data de 15 noiembrie 2013 şi-a lansat, la sala Radio, un nou volum de proză „G de la Gugiumeni”, subintitulat „Falsă monografie” şi publicat de Radio România împreună cu un CD ce conţine – în selecția și lectura autorului – o versiune audio a cărţii (m. 2015)

 

– 1948: S-a născut interpretul de muzică populară Gheorghe Turda – 75 de ani

 

– 1957: A murit filosoful, psihologul, pedagogul, omul politic şi dramaturgul Constantin Rădulescu-Motru; unul dintre puţinii creatori de sistem filosofic din România; a fundamentat sistemul personalismului energetic; în 1910 a întemeiat Societatea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for (1938-1941) (n. 1868)

 

– 1958: S-a născut George Natsis, compozitor, dirijor şi pianist; membru al Big Band-ului Radio – 65 de ani

 

– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Bogdan „Bodo” Marin, membru al formaţiei „ProConsul” – 55 de ani

 

– 1986: A murit Alexandru Rally, poet şi traducător (a realizat numeroase traduceri din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (n. 1897)

 

– 1989: A murit Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic; a publicat și sub pseudonimul Victor Lucrețiu (n. 1912)

 

– 1991: A murit medicul Ionel S. Pavel; fondator şi director (1948-1967) al Centrului de Asistenţă a Diabeticilor din Bucureşti; unul dintre iniţiatorii studiilor sistematice de hepatologie şi diabetologie clinică în România; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1897)

 

– 2018: A murit Peter Freund (nume complet: Peter George Oliver Freud), fizician și profesor american originar din România; contribuții importante în fizica particulelor și în fizica matematică, mai ales în domeniul teoriei coardelor; unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei (n. 1936) – 5 ani

 

– 2020: A murit artistul restaurator Claudiu Longin Moldoveanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Artă Plastica Religioasă și Restaurare (n. 1951)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Washington DC: Președintele Finlandei Sauli Niinisto face o vizită în Statele Unite, întâlnirile oficialului concentrându-se pe apartenența Finlandei la NATO, parteneriatul transatlantic și securitatea europeană (6 – 10 mar.)

 

– Budapesta: NATO – Parlamentul Ungariei votează aderarea Finlandei și Suediei (6 – 9 mar.)

 

– Atena: Vizita reprezentanților Comisiei pentru libertăți civile a Parlamentului European cu privire la ancheta privind interceptările telefonice (6 – 8 mar.)

 

– Dublin: Banca Centrală Europeană – Philip Lane, economist șef, susține un discurs despre politica monetară

 

– Berlin: Asociația germană a utilităților locale VKU găzduiește o conferință la Berlin cu participarea cancelarului Olaf Scholz, a ministrului Economiei Robert Habeck și a ministrului Finanțelor Christian Lindner, printre alții (6 – 7 mar.)

 

– Strasbourg: Ceremonia de anunțare a câștigătorilor ghidului Michelin Franța 2023

 

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (6 – 10 mar.)

 

– Ottawa: Studii economice OCDE – Canada 2023

 

– Mosul, Irak: Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Audrey Azoulay, vizitează nordul Irakului

 

– Londra: Al treilea summit internațional privind editarea genomului uman (6 – 8 mar.)

 

– New York: Reuniunea Comisiei ONU privind Statutul Femeii (6 – 17 mar.)

 

– Idleb, Siria: Începutul programului de vaccinare împotriva holerei

 

– Rabat, Maroc: A doua audiere pentru eliberarea avocatului Mohamed Ziane în fața Curții de Apel Rabat

 

– Bergen, Norvegia: Prezentarea pentru presă a celui mai lung tunel din lume pentru pietoni și bicicliști

 

– Paris: Inaugurarea statuii de ceară a lui Antoine Griezmann la muzeul Grévin în prezența sa

 

– Los Angeles: Actorul și regizorul italian Giancarlo Giannini își dezvăluie steaua pe Hollywood Walk of Fame

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Tenisului”, sărbătorită în prima zi de luni din martie, a fost instituită la 4 martie 2013 (- 10 ani), de „StarGames”, în jurul a două turnee de succes: BNP Paribas Showdown în Madison Square Garden din New York şi Asia World-Arena din Hong Kong; tot în 2013, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a sărbătorit centenarul ca organism internaţional al tenisului, federaţia fiind fondată la 1 martie 1913

 

– Ziua naţională a Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); aniversarea proclamării independenţei – 1957

 

– În Irak această zi este „Zi naţională de toleranţă şi coexistenţă, decretată sărbătoare publică, în 2021, de premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, după întrevederea care a avut loc la 6 martie 2021 între Papa Francisc şi marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, cea mai înaltă autoritate a ramuri șiite a islamului. Papa Francisc este primul suveran pontif din istorie care efectuează o vizită în Irak. Ziua de sărbătoare amintește și de întâlnirea interreligioasă care a avut loc tot atunci la Ur, oraş antic unde, potrivit tradiţiei, s-a născut patriarhul Avraam; aici, suveranul pontif s-a întâlnit cu reprezentanţi ai islamului, creştinismului şi ai comunităţii yazidi

 

– 1475: S-a născut Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect şi poet italian; Michelangelo este unul dintre artiştii care întruchipează idealul de universalitate al Renaşterii (m. 1564)

 

– 1619: S-a născut scriitorul francez Cyrano de Bergerac (pe numele său complet Hector Savinien de Cyrano de Bergerac) (m. 1655)

 

– 1787: S-a născut fizicianul german Joseph von Fraunhofer; activitatea sa se leagă de producerea lentilelor optice (m. 1826)

 

– 1806: S-a născut poeta engleză Elizabeth Browning (m. 1861)

 

– 1866: A murit William Whewell, matematician şi filosof englez (n. 1794)

 

– 1870: S-a născut Oscar (Nathan) Straus, compozitor austriac, celebru pentru operetele sale, cea mai cunoscută fiind „Un vis de vals”, compusă în 1907 (m. 1954)

 

– 1872: S-a născut scriitorul norvegian Johan Bojer (m. 1959)

 

– 1874, 6/18: S-a născut (la Kiev) Nikolai A. Berdiaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului creştinism”, variantă a existenţialismului religios; din 1922 a trăit la Paris (m. 1948)

 

– 1905: S-a născut cantautorul american Bob Wills (James Robert Wills), considerat creatorul curentului muzical „western swing” (m. 1975)

 

– 1906: S-a născut actorul american de film Lou Costello; împreună cu Bud Abbott (1890-1974) au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat pe amândoi (m. 1959)

 

– 1914: S-a născut dirijorul rus Kiril Kondraşin (m. 1981)

 

– 1917: S-a născut filosoful american Donald Davidson (m. 2003)

 

– 1917: A murit actorul danez de film Valdemar Psilander, vedetă a filmului mut (n. 1884)

 

– 1926: S-a născut regizorul şi scenaristul polonez Andrzej Wajda, unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai secolului XX; co-fondator al şcolii poloneze de film (m. 2016)

 

– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul columbian Gabriel Garcia Márquez, considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă; cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate” (1967); Premiul Nobel pentru literatură pe 1982; potrivit Academiei Nobel a fost un titan al „realismului magic” (numit de mulţi critici şi realismul fantastic sud-american), care a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent” (m. 2014, la Ciudad de Mexico, unde trăia de mai bine de 30 de ani)

 

– 1929: S-a născut scriitorul rus Fazil Iskander, cunoscut pentru descrierile pline de umor ale vieţii de zi cu zi în Caucazul său natal şi viziunea satirică asupra societăţii sovietice (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut dirijorul, compozitorul şi violonistul american de origine franceză Lorin Maazel (m. 2014)

 

– 1937: S-a născut cosmonauta rusă Valentina Tereşkova, prima femeie care a efectuat un zbor în spaţiu; pe 16 iunie 1963 a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului, la bordul navei „Vostok 6”

 

– 1937: S-a născut (la Bassra, Irak) compozitorul şi dirijorul francez Paul Méfano (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut soprana neo-zeelandeză (de origine maoră) Kiri Te Kanawa

 

– 1946: S-a născut David Gilmour, chitaristul şi vocalistul formaţiei britanice „Pink Floyd”

 

– 1952: S-a născut Robert O. Young, nutriţionist, microbiolog şi naturopat; pionier în nutriţia alcalină

 

– 1953: S-a născut scriitorul norvegian Jan Kjærstad – 70 de ani

 

– 1967: A murit Kodály Zoltán, compozitor, etnomuzicolog şi pedagog ungar (n. 1882)

 

– 1973: A murit scriitoarea americană Pearl Buck; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1938 (n. 1892) – 50 de ani

 

– 1994: A murit actriţa greacă de film Melina Mercouri, devenită proeminent om politic socialist (n. 1920). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1923, iar Enciclopedia britanică, 1925

 

– 1994: A murit regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (n. 1924)

 

– 2005: A murit fizicianul american de origine germană Hans Albrecht Bethe, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1967 (n. 1906)

 

– 2007: A murit Jean Baudrillard, sociolog, filosof, critic literar şi eseist francez (n. 1929)

 

– 2013: A murit chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor ’60 – ’70 „Ten Years After” (n. 1944) – 10 ani

 

– 2015: A murit Walter Biemel, filosof și profesor german originar din România; important editor-comentator al lui Edmund Husserl şi al lui Martin Heidegger (n. 1918)

 

– 2018: A murit biologul britanic John E. Sulston, unul dintre pionierii cercetării genomului uman; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2002, împreună cu britanicul Sydney Brenner și americanul H. Robert Horvitz, pentru descoperirile lor privind modalitatea în care genele reglează creșterea organelor și programează moartea celulelor (n. 1942) – 5 ani

 

– 2021: A murit inginerul olandez Lou Ottens, cunoscut ca find inventatorul casetei audio (1963); împreună cu echipa de la Philips, a dezvoltat primul casetofon portabil și a contribuit şi la dezvoltarea compact-discurilor (CD) (n. 1926)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 5 martie

Calendarul zilei – 5 martie

Publicat de Codrin RAITA, 5 martie 2023, 05:00 / actualizat: 6 martie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 5 martie

* Cu 592 de ani în urmă (1431) erau menţionaţi pentru prima dată husiţii din Moldova. Ioan de Ryza, episcop catolic de Baia, a semnalat episcopului de Cracovia prezenţa în Bacău a unui nucleu husit (majoritatea refugiaţi din Ungaria şi Polonia), faţă de care domnul Alexandru cel Bun s-a arătat tolerant. Moldova era singurul loc din Europa unde husiţii erau recunoscuţi ca o comunitate legală

* Se împlinesc 155 de ani (1868), de când, la Teatro alla Scala din Milano, a avut loc premiera operei „Mefistofele”, pe muzica şi libretul compozitorului Arrigo Boito (pentru libret, sursa de inspiraţie a fost Faust de Johann Wolfgang von Goethe). Versiunea definitivă, destul de mult modificată, a fost prezentată publicului abia în anul 1881

* Acum 143 de ani (1880) au fost stabilite relaţiile diplomatice între România şi Republica Elenă, la nivel de legaţie, fiind ridicate la rang de ambasadă la 1 ianuarie 1939. Constantin Esarcu prezenta la această dată scrisorile de acreditare în calitate de ministru rezident. Întrerupte în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost restabilite la 25 august 1956, la nivel de ambasadă

* Cu 134 de ani în urmă (1889) avea loc primul concert simfonic susţinut în sala Ateneului Român. Orchestra Filarmonicii din Bucureşti, dirijată de George Enescu, a interpretat „Poema română”, creaţie a marelui compozitor

* Acum 121 de ani (1902) era adoptată Legea pentru organizarea meseriilor – „Legea Missir”, intrată în vigoare la 13/26.IX.1902 (5/18)

* Sunt marcați 105 ani (1918) de când avea loc demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand l-a însărcinat pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, în speranţa că şeful conservatorilor, graţie încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiţii mai uşoare (5/18)

* În urmă cu 104 ani (1919), în data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 (stil vechi) devenea oficial ziua de 14 aprilie (stil nou). Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian

* Acum 101 ani (1922) avea loc premiera de gală (în Germania) a filmului „Nosferatu – Simfonia groazei” (titlu original: în germană „Nosferatu – Eine Symphonie des Grauens”), film mut german în cinci acte, produs în anul 1922 sub regia lui Friedrich Wilhelm Murnau. Filmul este o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de irlandezul Bram Stoker (1847-1912), fiind, de asemenea, unul dintre cele mai cunoscute filme expresioniste germane

* Într-o zi de 5 martie, acum 95 de ani (1928), avea loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (SDRR), constituit la 17 ianuarie 1928, în cadrul Adunării generale de constituire a SDRR, la care a fost aprobat şi Statutul de funcţionare. Reglementarea privind constituirea SDRR a apărut pe 22 decembrie 1927, în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, la articolul 2

* În urmă cu 83 de ani (1940) NKVD (Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice) a emis Ordinul de execuție în urma căruia a avut loc Masacrul de la Katyń, o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Între 15.000 și 25.000 de ofițeri militari și polițiști polonezi, luați prizonieri de Armata Roșie, în urma invadării Poloniei, în septembrie 1939, au fost împușcați la ordinul lui Stalin și înmormântați în gropi comune, în primăvara anului 1940. Masacrul de la Katyn este o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, care a condus la împărțirea Poloniei între Germania și URSS

* Acum 77 de ani (1946) Winston Churchill, premierul britanic din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atrăgea atenţia pentru prima dată, într-un discurs susţinut la Universitatea Westminster College din Fulton/SUA, asupra divizării continentului european prin „Cortina de Fier” (începutul „Războiului Rece”)

* Se împlinesc 55 de ani (1968), de când, în perioada 5 – 10 martie, a avut loc, la Braşov, prima ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”. Organizarea a fost asigurată de echipa Televiziunii Române, condusă de Tudor Vornicu, prezentator fiind actorul Iurie Darie. Din 1971 (după a patra ediţie) „Cerbul de Aur” şi-a încetat existenţa, dar după 21 de ani de tăcere, Festivalul s-a reluat în iunie 1992, tot la Braşov, şi s-a desfăşurat până în 2009 (cu o întrerupere între anii 1998 şi 2000). În anul 2018, între 29 august şi 2 septembrie, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima ediţie şi a 100 de ani de la Marea Unire (1 dec. 1918), Televiziunea Română a organizat ediţia cu numărul 18 a festivalului, într-un format cu totul special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, Gala Festivalului şi o Gală Centenară. Din 2020 nu s-a mai desfăşurat

* Acum 53 de ani (1970) intra în vigoare Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT). Deschis spre semnare la 1.VII.1968, era valabil pentru o perioadă de 25 de ani. La 11.V.1995 comunitatea internaţională a hotărât prelungirea Tratatului pe termen nelimitat. NPT numără, în prezent, 190 de state-părţi. Coreea de Nord a anunţat, unilateral, în 2003, că se retrage din Tratat, iar Israel, India şi Pakistan nu sunt părţi la NPT. România a semnat Tratatul în prima zi a deschiderii spre semnare şi l-a ratificat la 30 ianuarie 1970, depunând instrumentele de ratificare în capitalele celor trei state depozitare (Marea Britanie, SUA, URSS) la 4 februarie 1970. Tratatul recunoaște cele 5 state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU ca state posesoare de arme nucleare: Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, Marea Britanie, Franţa şi China. Cu ocazia Conferinței de evaluare și extindere a NPT din 1995, statele-părți au extins Tratatul pe durată nedeterminată și au formalizat practica de a convoca, la fiecare 5 ani, o Conferință de evaluare a implementării sale (RevCon), facilitată de trei sesiuni ale unui Comitet pregătitor (PrepCom)

* La data de 5 martie 1990, acum 33 de ani, statuia din bronz a lui Vladimir I. Lenin, înaltă de 7 metri, de pe soclul din fața Casei Scânteii (după Revoluție, Casa Presei Libere) a fost demontată cu ajutorul macaragiului Gigi Gavrilescu, victimă a represiunilor de după revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Operațiunile de coborâre de pe soclu au început la 3 martie, iar la 5 martie, la 30 de ani de la inaugurarea sa, soclul a rămas gol. Timp de 20 de ani, statuia a stat în curtea Palatului de la Mogoșoaia, în prezent aflându-se într-un depozit al Primăriei Capitalei. Dezvelită în aprilie 1960, aceasta era opera sculptorului Boris Caragea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica întâi din post (a Ortodoxiei) (rânduită de Sfinţii Părinţi la Sinodul de la Constantinopol din martie 843 şi celebrată pentru prima oară pe 11.III.843 (- 1180 de ani), pentru a aminti biruinţa dreptei credinţe împotriva ereziilor şi rătăcirilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– „Ziua Florii de Colț”, delicata floare albă cu petale de catifea, prezentă pe crestele muntoase, este serbată la această dată deoarece numele „edelweiss” („alb nobil”), atât de cunoscut în limbile germană și engleză, a fost atestat pentru prima dată în scris în ziua de 5 martie 1784. Provenind din Himalaya și din Siberia, floarea de colț (pe numele științific „Leontopodium alpinum”) înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, Asia Centrală și de Est. În România, cunoscută și cu numele de „Floarea Reginei”, este declarată monument al naturii din 1933 și ocrotită prin lege. Minunata plantă a stâncilor este simbolul purității, fidelității și iubirii

 

– 1887: S-a născut inginerul Corneliu Micloşi; cercetări în domeniul tehnologiei materialelor, mai ales privind sudarea oţelului; a elaborat o teorie nouă a căii ferate fără joante; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1963)

 

– 1897, 5/18: S-a născut Barbu Solacolu; poet, dramaturg, memorialist şi traducător (m. 1976). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 18.III.1897 (stilul nou)

 

– 1902, 5/18: S-a născut Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu), poet, eseist, filolog şi filosof al ştiinţelor; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului XX; cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică (m. 1959, la Paris)

 

– 1909: S-a născut Alexandru Gregorian, poet, eseist şi jurnalist (m. 1987)

 

– 1910: S-a născut Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986); teolog, profesor, traducător; în vremea regimului comunist, a dăruit culturii teologice lucrări fundamentale, o nouă ediție a Noului Testament (1979) și a Bibliei sinodale (1982), cărți de cult diortosite, traduceri patristice valoroase și noi manuale pentru învățământul teologic; a reușit să salveze de la distrugere mai multe lăcașuri de cult, prin aplicarea metodei de translare a monumentelor istorice brevetată de ing. constructor Eugeniu Iordăchescu (m. 1986)

 

– 1920: S-a născut Radu Stanca, poet, dramaturg şi regizor; mentor şi membru marcant al Cercului literar de la Sibiu (m. 1962)

 

– 1925: A murit Gheorghe Munteanu-Murgoci, geolog, geograf şi pedolog; şi-a înscris numele printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti, alături de Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan; membru corespondent al Academiei Române din 1923 (n. 1872)

 

– 1931: S-a născut Alfred Grieb, pictor și grafician (m. 2005)

 

– 1936: S-a născut Constantin Paiu, filolog, ziarist și critic de teatru

 

– 1938: S-a născut Petrache Vârtej, medic de obstetrică-ginecologie și profesor; autor al primei monografii de „Ginecologie Endocrinologică” din literatura medicală românească (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1939: A murit Moses Gaster, filolog, istoric literar şi folclorist (autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu); după 1885 s-a stabilit în Anglia; Mare Rabin al evreilor sefarzi din Marea Britanie; militant pentru drepturile evreilor, sionist; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1856)

 

– 1955: A murit Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare şi autoare dramatică (n. 1876)

 

– 1960: A murit Asztalos István, prozator, dramaturg şi reporter de limbă maghiară din România (n. 1909)

 

– 1970: A murit profesorul doctor docent Cornel Cărpinişan, creatorul şcolii româneşti de chirurgie toracică (n. 1904)

 

– 1999: A murit Tia Peltz, pictoriţă şi graficiană; fiica scriitorului Isac Peltz (n. 1923)

 

– 2004: A murit Irina Coroiu, critic de teatru şi film (n. 1950)

 

– 2005: A murit Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu (n. 1920)

 

– 2005: A murit dirijorul şi violonistul Sergiu Comissiona; stabilit în Israel (din 1959), apoi în SUA (din 1976) (n. 1928)

 

– 2017: A murit naturalistul, paleontologul şi profesorul Theodor Anton Neagu; a organizat (în 1962) prima colecţie de micropaleontologie din România; autorul primului Tratat de Micropaleontologie publicat în România; membru titular al Academiei Române din 2001 (n. 1932)

 

– 2019: A murit Doru Popovici, compozitor, muzicolog, critic muzical, scriitor, ziarist şi profesor; realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română, din 1968 („Piese instrumentale” şi „Corespondenţe spirituale” se numără printre cele mai longevive cicluri de emisiuni ale instituţiei); ctitor în muzicologia românească al fenomenului literar inedit de interviu epistolar, memorialist şi scriitor de monografii (Nicolae Kirculescu, Mircea Popa, Nicolae Brânzeu, Ruxandra Donose, Miltiade Nenoiu), a promovat asiduu generaţia sa (n. 1932)

 

– 2019: A murit graficianul şi profesorul Ioachim Nica (n. 1937)

 

– 2019: A murit Ion Milovan, jucător și antrenor de handbal; una dintre cele mai mari personalități ale sportului de performanță și handbalului din județul Mehedinți (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Estonia: Alegeri parlamentare

 

– Beijing: Urmează să aibă loc sesiunea plenară anuală a Congresului Național al Poporului (Parlamentul chinez) (5 – 11 mar.)

 

– Los Angeles: Ceremonia de decernare a premiilor Sindicatului scenariştilor americani (Writers Guild of America – WGA)

 

– Moscova: Sunt comemorați 70 de ani de la moartea lui Iosif Stalin

 

– Caracas, Venezuela: Sunt comemorați 10 ani de la moartea lui Hugo Chavez, președintele Venezuelei din 1999 până la moartea sa, în 2013

 

– Sälen, Suedia: Ediția 2023 a Vasaloppet, cea mai mare cursă de schi fond din lume

 

– Franța: Ciclism: Paris – Nisa (5 – 12 mar.)

 

– Sydney: Marșul Mândriei

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Datelor Deschise” („International Open Data Day”) – reprezintă o ocazie de a demonstra beneficiile datelor deschise și de a încuraja reutilizarea acestora în administrație, societate civilă și jurnalism

 

– „Ziua Mondială a Eficienţei Energetice”; pe 5 martie 1998 (- 25 de ani), în Austria, a vut loc prima reuniune a experţilor din lume pentru a discuta despre criza energetică şi soluţiile sale posibile; marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra practicilor care vizează o utilizare durabilă şi raţională a energiei, precum şi asupra angajamentului guvernelor, companiilor şi instituţiilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră

 

– „Ziua Internațională a Radiodifuziunii pentru Copii” este o zi în care companiile radio și tv din lume oferă timp de emisie copiilor şi emisiunilor pentru copii; a fost lansată de UNICEF în 1991, pentru a încuraja radiodifuzorii din întreaga lume să realizeze conștientizarea problemelor copiilor; sărbătorită inițial în prima sau a doua duminică din decembrie, a fost mutată din 2009 în prima duminică din martie

 

– 1534: A murit pictorul italian Antonio da Correggio (pe numele său real Antonio Allegri) (n. 1489)

 

– 1574: S-a născut William Oughtred, matematician englez; lui i se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenţie ce a avut la bază logaritmii descoperiţi de John Napier şi scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. De asemenea, Oughtred a introdus semnul „×” pentru operaţia de înmulţire şi prescurtările „sin”, „cos” pentru funcţiile trigonometrice sinus şi cosinus (m. 1660)

 

– 1637: S-a născut pictorul şi inginerul olandez Jan van der Heyden (m. 1712)

 

– 1696: S-a născut Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (m. 1770)

 

– 1815: A murit medicul german Franz Anton Mesmer; fondatorul teoriei pseudoştiinţifice a magnetismului animal, numit ulterior „mesmerism”; inovator al terapiei prin hipnoză (n. 1734)

 

– 1827: A murit fizicianul italian Alessandro Volta; a inventat (1800), printre altele, pila electrică ce-i poartă numele – prima sursă de curent continuu; a studiat electricitatea atmosferică (n. 1745)

 

– 1827: A murit Pierre Simon Laplace, matematician, astronom şi fizician francez; lucrări fundamentale în domeniul ecuaţiilor diferenţiale, al ecuaţiilor cu derivate parţiale, al funcţiilor speciale; autorul (1796) unei cunoscute teorii cosmogonice (teoria „Kant-Laplace”) şi al unui „Tratat de mecanică cerească” (n. 1749)

 

– 1856, 5/17: S-a născut pictorul rus Mihail Vrubel (m. 1910)

 

– 1870: S-a născut scriitorul american Franck Norris (m. 1902)

 

– 1887: S-a născut Heitor Villa-Lobos, compozitor, dirijor şi folclorist brazilian (m. 1959)

 

– 1893: A murit Hippolyte Taine, istoric, critic şi istoric literar, critic de artă, filosof şi estetician francez (n. 1828) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut Ciu En-Lai (Zhou Enlai), om politic comunist chinez; personalitate de seamă a Chinei, a acţionat, de-a lungul celor cinci decenii de activitate, pentru transformarea acesteia într-o ţară modernă; în anii ‘70 a fost iniţiatorul restabilirii relaţiilor R. P. Chineze cu ţările occidentale (m. 1976) – 125 de ani

 

– 1905: S-a născut Günther Lüders, actor de film şi regizor german (m. 1975)

 

– 1907, 5/18: A murit chimistul şi omul politic francez Marcelin (Pierre Eugène) Berthelot; contribuţii în special în domeniul termochimiei ; împreună cu Vieille, a studiat pentru prima dată amestecurile explozive; lui i se datorează şi inventarea bombei calorimetrice; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (n. 1827)

 

– 1908: S-a născut Rex Harrison, actor englez de teatru şi film (m. 1990) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut (în Rusia) Ossip K. Flechtheim, istoric, sociolog şi futurolog german; el a creat şi popularizat conceptul de „futurologie” (m. 1998)

 

– 1918: S-a născut James Tobin, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1955 (m. 2002) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, scriitor, ziarist, teoretician şi critic de film italian (m. 1975)

 

– 1931: S-a născut actorul francez de film Jean-Paul Roussillon (în februarie 2009 a obţinut premiul „César” pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul „Un conte de Noël”) (m. 2009)

 

– 1934: S-a născut Daniel Kahneman, psiholog și profesor israelian; contribuţiile sale sunt considerate deschizătoare de drum în domeniul psihologiei judecăţii şi luării de decizii, al euristicii, comportamentului economic şi psihologiei hedonice; Premiul Nobel pentru economie pe 2002, ”pentru a fi integrat avansurile investigației psihologice în știința economică în special în ceea ce se referă la judecata umană și la adoptarea de decizii în condiții de incertitudine”

 

– 1936: S-a născut Dean Stockwell, actor american de film și de televiziune (m. 2021)

 

– 1942: S-a născut Mike (Michael) Diamond Resnick, scriitor american de literatură științifico-fantastică (m. 2020)

 

– 1947: A murit Alfredo Casella, pianist, dirijor şi compozitor italian (n. 1883)

 

– 1953: A murit dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin (Iosif V. Dugaşvili), secretar general al PCUS (1922-1953) şi conducător al statului sovietic în perioada 1941-1953; după moartea lui Lenin (1924) a început să-şi consolideze puterea, pe plan intern, prin eliminarea adversarilor politici (Troţki, Zinoviev, Buharin) printr-un lung şir de procese trucate; de asemenea, pentru a elimina orice formă de rezistenţă şi opoziţie, cu ajutorul poliţiei politice secrete, a recurs la o epurare de proporţii: de la mijlocul anilor ‘30 şi până în 1953 au murit între 8 şi 10 milioane de oameni, executaţi sau deportaţi în lagărele de muncă forţată din Siberia; pe plan extern, profitând (în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial) de prezenţa armatelor sovietice pe teritoriul mai multor state din estul Europei, Stalin a impus regimuri comuniste în aceste ţări, provocând un nou tip de conflict cu marile puteri, „războiul rece”; politica sa a fost puternic criticată de succesorul său, Nikita Hruşciov (n. 1879, în Georgia) – 70 de ani

 

– 1953: A murit Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus (n. 1891) – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut Teena Marie, cântăreaţă şi compozitoare americană de muzică R&B (m. 2010)

 

– 1957: S-a născut cântărețul şi compozitorul britanic Mark E. Smith; membru al trupei post-punk britanice „The Fall” (m. 2018)

 

– 1958: S-a născut cântăreţul britanic Andy Gibb, membru al formaţiei „Bee Gees” (m. 1988) – 65 de ani

 

– 1966: A murit poeta rusă Anna Ahmatova (pseudonimul Annei Andreevna Gorenko) (n. 1889)

 

– 1973: A murit Paul Kletzki, dirijor şi compozitor elveţian de origine poloneză (n. 1900) – 50 de ani

 

– 1984: A murit baritonul italian Tito Gobbi (n. 1913)

 

– 1984: A murit organistul francez Pierre Cochereau (n. 1924)

 

– 2012, 5/6: A murit compozitorul, scriitorul şi pictorul american Robert B. Sherman; a compus, împreună cu fratele său, Richard; multe dintre melodiile semnate de ei au fost incluse pe coloanele sonore ale unor filme clasice produse de studiourile Walt Disney, precum „Mary Poppins” şi „Cartea Junglei” (n. 1925)

 

– 2013: A murit Hugo Chávez, om politic venezuelean, fost preşedinte al Venezuelei (1999-2013) (n. 1954) – 10 ani

 

– 2016: A murit Nikolaus Harnoncourt (Johann Nikolaus Graf von La Fontaine und Harnoncourt-Unverzagt), dirijor, muzicolog, gambist, violoncelist şi profesor austriac; cercetător de muzică veche; în 1953 a pus bazele primei formații baroce profesioniste din istoria muzicii, „Concentus Musicus Wien” (n. 1929)

 

– 2016: A murit Ray (Raymond Samuel) Tomlinson, informatician american; a proiectat programul de trimitere a mesajelor electronice, în timp ce lucra la Arpanet (versiunea iniţială a reţelei de internet), trimiţând primul e-mail din istorie în 1971 (n. 1941)

 

– 2018: A murit Hayden White, istoric, filosof și profesor american; contribuții fundamentale în domeniul istoriografiei (n. 1928) – 5 ani

 

– 2018: A murit inventatorul britanic Trevor Baylis (nume complet: Trevor Graham Baylis); a creat aparatul de radio cu manivelă și lanterna ce se încarcă prin intermediul unei manivele (n. 1937) – 5 ani

 

– 2020: A murit André Chéret, artist francez de benzi desenate; creator, alături de Roger Lécureux, al personajului Rahan (1969) (n. 1937)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 4 martie

Calendarul zilei – 4 martie

Publicat de Codrin RAITA, 4 martie 2023, 05:00 / actualizat: 6 martie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 4 martie

* Acum 234 de ani (1789) intra în vigoare Constituția Statelor Unite ale Americii (adoptată la 17.IX.1787 de către Convenţia Constituţională a SUA, care a avut loc în Philadelphia). Este cea mai veche constituție scrisă din lume, cea mai veche constituție a unei confederații de state (republici) și cea mai veche constituție care s-a aplicat până în prezent, fără întrerupere sau modificări (doar cu amendamente adăugate). Acesta este cel mai concis document de guvernare al unui stat (în varianta originală are patru pagini de text scris de mână, conținând șapte articole) şi cel care a contribuit cel mai mult la redactarea constituției americane a fost James Madison (1751-1836), președinte al țării în perioada 1809-1817

* Cu 116 ani în urmă (1907) peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrundeau în Botoşani, unde au avut loc ciocniri sângeroase cu armata, fiind ucişi primii ţărani răsculaţi (răscoala a izbucnit la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani) (4/17)

* În urmă cu 102 ani (1921) Warren G. Harding (n. 1865) a fost învestit ca cel de-al 29-lea președinte al Statelor Unite al Americii. Președinția lui Warren G. Harding (republican) s-a încheiat la data morții sale, din 2 august 1923, și a durat 881 de zile. Harding a fost instalat ca președinte al SUA pe 4 martie 1921, pe Porticul de Est al Capitoliului Statelor Unite, judecătorul-șef Edward D. White conducând oficiile de depunere a jurământului în funcție. Aceasta a fost prima dată când un președinte american s-a deplasat la și de la locul inaugurării sale într-un automobil

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când Partidul Naţionalist-Democrat Creştin, organizaţie naţionalist-extremistă de dreapta condusă de A. C. Cuza, se transforma în Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Formaţiune politică de extremă dreapta (cu un program naţionalist, creştin şi xenofob), LANC a inaugurat în istoria politică românească practica organizaţiilor paramilitare, prin crearea grupului de „lănceri”. În cadrul LANC, s-a conturat o grupare condusă de Corneliu Zelea Codreanu, care, ulterior, se va desprinde şi va forma Legiunea Arhanghelului Mihail

* Se împlinesc 75 de ani (1948), de când, într-un comunicat de presă, la Londra, regele Mihai I declara că abdicarea i-a fost impusă prin ameninţare şi şantaj de „un guvern instalat şi menţinut la putere de către o ţară străină”, guvern care nu respectă libertăţile politice ale poporului român, care „a falsificat alegerile şi a nimicit pe şefii politici democraţi care se bucurau de încrederea ţării”

* Cu 46 de ani în urmă s-a produs puternicul cutremur de pământ care a lovit România, în data de 4 martie 1977, la ora 21:23. Seismul, cu epicentrul în zona Vrancea (la o adâncime de 97 km), s-a soldat cu 11.300 de persoane accidentate şi 1570 decedate şi însemnate pagube materiale, acesta fiind unul dintre cele mai puternice cutremure de pământ înregistrate în secolul al XX-lea în Europa. Magnitudinea de 7,2 pe scara Richter şi durata de aproape 50 de secunde au făcut ca seismul să fie resimţit pe întreg teritoriul ţării

* Acum 31 de ani (1992) avea loc dizolvarea Frontului Islamic al Salvării (FIS), partid islamist de opoziţie care milita pentru crearea în Algeria a primului stat islamic din Maghreb. Fondat în data de 18 februarie 1989, a fost dizolvat la 4 martie 1992, de către tribunalul administrativ din Alger. Fondatori: Abbassi Madani (1931 – 2019) și Ali Benhadj (n. 1956)

* Cu 18 ani în urmă (2005), între 4 şi 7 martie, a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, ocazie cu care a participat la festivităţile organizate de Patriarhia Română cu prilejul aniversării a 120 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei (1885) şi 80 de ani de la ridicarea la treapta de Patriarhie (1925)

* În urmă cu 11 ani (2012) cel puţin 300 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute au fost rănite într-o serie de explozii la un depozit de muniţii din Brazzaville, capitala Republicii Congo. Cinci explozii foarte puternice au zguduit oraşul între orele locale 8:00 şi 10:45, la originea accidentului aflându-se un incendiu izbucnit în două depozite de muniţie de la cazarma Mpila, din estul oraşului

* Acum 11 ani (2012) cel puţin 15 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite în urma unei coliziuni frontale între două trenuri care se aflau pe aceeaşi cale ferată la Szczekociny, în sudul Poloniei, la ora locală 21:15 (22:15, ora României), aceasta fiind cea mai gravă catastrofă feroviară din această ţară de după 1990

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1859: S-a născut regizorul şi traducătorul Paul Gusty, unul dintre pionierii regiei româneşti de teatru; director de scenă aproape 60 de ani la Teatrul Naţional din Bucureşti (m. 1944)

 

– 1882, 4/16: S-a născut omul politic, juristul, profesorul şi marele diplomat Nicolae Titulescu; ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931); vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania; îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1941, la Cannes, Franţa). NOTĂ: Ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu a avut loc la 14 martie 1992, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, împlinindu-se astfel, după 51 de ani, dorinţa testamentară a marelui diplomat

 

– 1897, 4/16: A murit (la Paris) Alexandru Lahovari; jurist şi om politic; orator de mare talent; alături de Petre P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai conservatorilor; ministru în mai multe rânduri (n. 1841). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în 1840

 

– 1904: S-a născut (în Bucovina) tenorul de origine română Josef Schmidt (m. 1942, în Elveţia, într-un lagăr de refugiaţi austrieci)

 

– 1919: S-a născut Mihai Stănescu, poet, traducător şi prozator; colaborator statornic al emisiunilor culturale de la Radiodifuziunea Română (m. 2005)

 

– 1927: S-a născut teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut actriţa Mihaela Juvara; a activat în special la Teatrul Bulandra din Capitală (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut Victor Vişinescu, scriitor, jurnalist, profesor; conferențiar, decan, coordonator de lucrări de licenţă şi teze de masterat la Facultatea de Filologie şi Jurnalism de la Universitatea „Hyperion” din București (1993-2016) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut sculptorul Petre Grăjdeanu (m. 2017)

 

– 1942: S-a născut artista plastică şi profesoara Adriana Oancea Şuteu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii artistice timişorene (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut Vasile Igna, poet, prozator, eseist, editor, traducător și diplomat; membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj

 

– 1952: S-a născut prozatorul, traducătorul şi diplomatul Gabriel Gafiţa, fost ambasador al României în Republica Peru (acreditat şi în Statul Plurinaţional al Boliviei și Republica Ecuador), în perioada august 2016 – septembrie 2020

 

– 1959: S-a născut Eugenia Vodă, critic de film şi realizatoare a emisiunii de televiziune „Profesioniştii”, difuzată de postul TVR 1

 

– 1971: A murit Constantin Cândea, profesor universitar doctor inginer în chimie, rectorul Universităţii „Politehnica” Timişoara (n. 1887)

 

– 1974: A murit Mihail Andricu compozitor și profesor; unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică din România; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

 

– 1977: A murit actriţa Eliza Petrăchescu (n. 1911)

 

– 1977: A murit fizicianul Florin Ciorăscu; a realizat cercetări în domeniile radioelectronicii, fizicii atomice şi nucleare; între anii 1967 şi 1977 a condus, în calitate de redactor-şef, revista „Ştiinţă şi tehnică”; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1914)

 

– 1977: A murit fizicianul Paul C. Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1915)

 

– 1977: A murit Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii şi traducătoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (n. 1921)

 

– 1977: A murit Nicolae Ştefănescu, prozator, dramaturg şi scenarist (n. 1921)

 

– 1977: A murit criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române; soţul poetei Veronica Porumbacu (n. 1923)

 

– 1977: A murit Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar (n. 1923)

 

– 1977: A murit compozitorul Ion Vintilă (n. 1924)

 

– 1977: A murit A.[natol] E.[milian] Baconsky, poet, eseist şi traducător (n. 1925)

 

– 1977: A murit Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (n. 1925)

 

– 1977: A murit actorul Toma Caragiu (n. 1925)

 

– 1977: A murit Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (n. 1933)

 

– 1977: A murit cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (n. 1940)

 

– 1977: A murit regizorul Alexandru Bocăneţ; realizator de filme şi emisiuni de televiziune (n. 1944)

 

– 1977: A murit poeta Daniela Caurea (n. 1951)

 

– 1977: A murit pianistul şi compozitorul Tudor Dumitrescu (n. 1957)

 

– 1977: A murit Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center” din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu” pentru traduceri (n. 1958)

 

– 1978: A murit Aurel Lambrino, prozator şi publicist (n. 1911) – 45 de ani

 

– 1991: A murit scriitorul Ion Lăncrănjan (n. 1928)

 

– 1994: A murit sculptorul Peter Balogh (n. 1920)

 

– 1999: A murit prozatorul, traducătorul şi umoristul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (n. 1922)

 

– 2000: A murit actriţa Cella Dima (n. 1916)

 

– 2000: A murit tenorul Ion Stoian (n. 1927)

 

– 2002: A murit compozitorul Bogdan Moroianu (n. 1915)

 

– 2004: A murit Vasile Iliuţ, muzician şi profesor (n. 1933)

 

– 2005: A murit Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu (n. 1920)

 

– 2007: A murit compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu, fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (n. 1952)

 

– 2015: A murit Ursula Şchiopu, poetă, traducătoare (a tradus din poezia canadiană de limbă franceză şi din lirica eschimosă) şi psiholog (profesor universitar şi autoare a numeroase lucrări de specialitate, membră fondatoare a „Revistei de psihologie” – 1955); este prima femeie care primeşte titlul de profesor universitar şi primul conducător de doctorate din domeniul ştiinţelor psiho-pedagogice în România (n. 1918)

 

– 2015: A murit actorul de teatru şi film, regizorul şi scriitorul George Motoi (n. 1936)

 

– 2021: A murit artista plastică Tamaş Klara; din 1992 stabilită în SUA, apoi în Ungaria din 2011 (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Tunis, Tunisia: Rezultatele finale ale alegerilor legislative și anunțarea componenței Adunării Deputaților

 

– Santa Monica, SUA: Cea de-a 38-a ceremonie a Premiilor Independent Spirit

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Exploatării sexuale” atrage atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă acest flagel, considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului, a fiinţei umane. Ziua a fost marcată pentru pentru prima dată la 4 martie 2009, când, la iniţiativa asociaţiei non-guvenamentale GIPF – „Groupe International de Paroles de Femmes” şi sub patronajul preşedintei Célhia de Lavarene, fondatoare a STOP – „Stop Trafficking Of People”, a fost organizată, la Paris, o conferinţă internaţională intitulată „Prima ediţie a Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării sexuale”

 

– „Ziua Mondială a Ingineriei pentru Dezvoltare Durabilă”, declarată de către UNESCO, în noiembrie 2019, la demersurile Federaţiei Mondiale a Organizaţiilor Naţionale Inginereşti (WFEO), și marcată pentru prima dată în 2020. NOTĂ: La 14 septembrie este marcată „Ziua inginerului român”, instituită în anul 2000 prin Hotărârea de Guvern 525/2000, la propunerea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR. La 14 septembrie 1895, a fost inaugurat podul „Regele Carol I” – redenumit ulterior „Podul Anghel Saligny” – proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny

 

– „Ziua Mondială a Obezității” marcată anual, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cu scopul de a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă obezitatea şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei prevenirii acestei boli şi a tratării sale. Ziua a fost sărbătorită anterior pe 11 octombrie, data actuală fiind stabilită din 2020. NOTĂ: Din 2010 este marcată și „Ziua europeană împotriva obezităţii” în a treia sâmbătă din luna mai (anul acesta 20 mai)

 

– 1193: A murit Saladin I (Salah Ad-Din Yusuf), comandant de oşti şi diplomat arab de origine kurdă, sultan al Egiptului şi Siriei (1171-1193); în 1187 armatele sale i-au învins pe cruciaţi şi au ocupat Ierusalimul; după a treia cruciadă (1189-1192), a încheiat o pace de compromis păstrând Siria, Palestina interioară şi Ierusalimul; personalitatea lui Saladin a impresionat atât Orientul cât şi Occidentul, prin încercarea sa de a reabilita lumea musulmană, căreia i-a insuflat o nouă forţă spirituală şi materială; şi-a tratat prizonierii cu onoare, astfel încât lumea creştină l-a considerat un model al valorilor cavalereşti, o figură care i-a fascinat pe mulţi scriitori (n. 1137 sau 1138) – 830 de ani

 

– 1678: S-a născut Antonio Vivaldi, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog italian; considerat cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian (m. 1741) – 345 de ani

 

– 1822: S-a născut matematicianul francez Jules Antoine Lissajous (m. 1880)

 

– 1832: A murit orientalistul francez Jean François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scriere hieroglifică (n. 1790)

 

– 1851: S-a născut prozatorul grec Alexandros Papadiamantis, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii greceşti din secolul al XIX-lea (m. 1911)

 

– 1859, 4/16: S-a născut fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (m. 1905/1906)

 

– 1876: S-a născut Léon-Paul Fargue, poet şi eseist francez (m. 1947)

 

– 1898: S-a născut Georges Dumézil, filolog francez, etnolog şi istoric al civilizaţiilor (m. 1986) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut George Gamow, fizician şi astrofizician american de origine rusă (m. 1968)

 

– 1916: S-a născut Giorgio Bassani, scriitor şi editor italian (m. 2000)

 

– 1916: A murit (pe front, în timpul Primului Război Mondial) Franz Marc, pictor şi grafician german, unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării expresioniste germane (n. 1880)

 

– 1918: S-a născut fosta jucătoare americană de tenis de câmp Margaret Osborne DuPont; fost număr unu mondial, a câştigat în perioada 1940 – 1950, nu mai puţin de 37 de titluri de Grand Slam la simplu, dublu feminin şi dublu mixt, fiind pe locul 4 în topul câştigatorilor din toate timpurile (m. 2012) – 105 ani

 

– 1923: S-a născut astronomul şi prezentatorul de televiziune britanic Patrick Moore, autor a peste 60 de cărţi de astronomie, mai ales despre Lună (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut chimistul britanic Sir Alan R. Battersby; specialist în chimie organică (m. 2018)

 

– 1928: S-a născut scriitorul britanic Alan Sillitoe (m. 2010) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut dirijorul și violonistul olandez Bernard Haitink (m. 2021)

 

– 1932: S-a născut Ryszard Kapuściński, jurnalist, scriitor și profesor polonez; maestru al reportajului; a întruchipat ideea clasică a reporterului care își riscă propria viață pentru a obține informații de primă mână; a căutat și a raportat despre modul în care evenimentele istorice ale lumii au afectat chiar inima societăților în care s-au întâmplat; de-a lungul vieții sale, a asistat la 27 de revoluții, a fost în prima linie a 12 războaie, a supraviețuit patru condamnări la moarte, malarie și tuberculoză (m. 2007)

 

– 1932: S-a născut Miriam Zenzile Makeba (cunoscută drept „Mama Africa”), cântăreață sud-africană și activistă pentru drepturile civile (m. 2008)

 

– 1940: S-a născut fizicianul american Carl Baxter Collins; s-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice; lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2019)

 

– 1943: S-a născut cântăreţul, compozitorul, poetul şi actorul italian Lucio Dalla; cea mai cunoscută melodie a sa, „Caruso”, s-a vândut în peste nouă milioane de cópii în întreaga lume (m. 2012) – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut cântăreţul britanic Shakin’ Stevens (numele real: Michael Barratt) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut britanicul Chris Squire, basist şi membru fondator al trupei de rock progresiv „Yes” (m. 2015) – 75 de ani

 

– 1951: S-a născut Chris Rea, solist, chitarist şi pianist englez

 

– 1952: S-a născut Umberto Tozzi, interpret italian de muzică uşoară

 

– 1952: A murit Sir Charles Scott Sherrington, medic englez; studii asupra fiziologiei sistemului nervos, coordonării nervoase, reflexelor motorii; Premiul Nobel pentru medicină în 1932, împreună cu conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor (n. 1857)

 

– 1953: S-a născut cântăreaţa franceză Rose Laurens (nume real: Rose Podwojny) (m. 2018) – 70 de ani

 

– 1998: A murit Ossip Flechtheim, istoric, sociolog şi futurolog german; el a creat şi popularizat conceptul de „futurologie” (n. 1909, în Rusia) – 25 de ani

 

– 2016: A murit romancierul american Pat (Donald Patrick) Conroy; cunoscut mai ales pentru cartea „Prinţul Mareelor” (n. 1945)

 

– 2017: A murit medicul şi cercetătorul american Thomas Starzl; unul din cei mai mari chirurgi ai secolului XX, savantul cu cele mai multe citări în domeniul medicinei, numit de multe ori „părinte transplantului modern”; a efectuat primul transplant de ficat la om în 1963, primul transplant de ficat la om cu supravieţuire în 1967, a realizat progrese în transplantul de rinichi, a adus contribuţii majore în imunosupresia de transplant, a fundamentat etica şi legislaţia de transplant (n. 1926)

 

– 2019: A murit actorul american Luke Perry, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune „Beverly Hills, 90210” (n. 1966)

 

– 2020: A murit Javier Pérez De Cuéllar, diplomat, politician, avocat și profesor peruvian; secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1982 – 1991); a jucat un rol determinant în încheierea războiului dintre Iran-Irak, în anii ’80 ai secolului trecut, în eliberarea ostaticilor americani din Liban precum şi în finalizarea acordurilor de pace din Cambodgia şi El Salvador (n. 1920)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 3 martie

Calendarul zilei – 3 martie

Publicat de Codrin RAITA, 3 martie 2023, 05:00 / actualizat: 6 martie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 3 martie

* Acum 352 de ani (1671) avea loc inaugurarea „Academiei de Muzică şi Dans din Paris” (Academia de Operă). Înfiinţată de poetul Pierre Perrin, prin voia regelui Ludovic al XIV-lea, noul teatru şi-a deschis porţile, cu opera pastorală în cinci acte „Pomone”, de Robert Cambert, pe un libret de Pierre Perrin, considerată a fi „prima creaţie franceză de operă”

* Acum 148 de ani (1875), la „Opéra Comique” din Paris, a avut loc premiera operei „Carmen” de Georges Bizet; libretul de Henri Meilhac şi Ludovic Halevy, după nuvela omonimă a lui Prosper Merimée

* Cu 112 ani în urmă (1911) ziaristul, eseistul şi teoreticianul italian de film, Ricciotto Canudo (1879-1923) publica „Manifesto della settima arte” (Manifestul celei de-a şapte arte), eseu care defineşte locul cinematografului în cadrul unui sistem general al artelor, ca „a şaptea artă”

* Acum 107 ani (1916) avea loc premiera, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a piesei „Patima roşie”, de Mihail Sorbul, tragicomedie în trei acte, cu Ion Brezeanu (Sbilt) şi Elvira Popescu (Tofana) în rolurile principale

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de la apariția primului număr al revistei americane „Time Magazine” (fondată de Henry Luce şi Briton Hadden), unul dintre primele hebdomadare de informaţii din lume

* Cu 93 de ani în urmă (1930) avea loc inaugurarea, la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, a emisiunii „Universitatea populară”, devenită ulterior „Universitatea Radio”, emisiune ce transmitea serii de conferinţe din toate domeniile de activitate, susţinute de personalităţi ale intelectualităţii româneşti din perioada interbelică. Prima prelegere, „Menirea Radiofoniei Româneşti“, a fost susţinută de Dimitrie Gusti, preşedintele Consiliului de Adminstraţie. La microfonul radioului au apărut, de-a lungul timpului, personalităţi de prim rang aparţinând elitelor, cu o contribuţie inestimabilă la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc, din toate domeniile posibile de activitate, de toate vârstele şi de toate orientările politice existente: Tudor Arghezi, Grigore Antipa, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Petru Cormănescu, Gala Galaction, Constantin C. Giurescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Ovidiu Papadima, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Sextil Puşcariu, Constantin Rădulescu-Motru, Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţii. Datorită „Universităţii Radio” a luat fiinţă Arhiva scrisă a Radiodifuziunii, care a ajuns, în zilele noastre, a treia cea mai importantă colecţie din România, după Arhivele Statului şi Arhivele Academiei Române. De asemenea, emisiunea a contribuit nemijlocit la apariţia unui mare număr de lucrări literare, de volume de memorialistică şi publicistică

* Acum 74 de ani (1949), între 3 şi 5 martie, în cadrul unei plenare a CC al PCR, s-a hotărât trecerea la cooperativizarea agriculturii. Deşi documentul din martie 1949 vorbea despre respectarea liberului consimţământ, adeziunile ţăranilor s-au făcut, de cele mai multe ori, prin forţă sau presiune psihică, mulţi ţărani plătind cu închisoarea faptul că s-au opus cooperativizării

* Se împlinește 1 an (2022) de când premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat, la această dată, cererea de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană

* Se împlinește 1 an (2022) de când preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, la această dată, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La 23 iunie 2022 Republica Moldova a obținut statutul de candidată la UE

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Rutenilor din România” a fost adoptată de Uniunea Culturală a Rutenilor din România, după cel de-al IX-lea Congres Mondial al Rutenilor, desfășurat la Sighet, județul Maramureș, în anul 2007

 

– 1863: A murit Iancu Văcărescu, continuatorul „dinastiei” literare a Văcăreştilor; s-a afirmat cu traduceri, mai ales pentru reprezentările teatrale din acea vreme, iar ca poet a rămas în istoria poeziei româneşti ca autor al primelor încercări de poezie militantă; a sprijinit începuturile şcolii (1818) şi teatrului (1819) în limba română din Muntenia; tot el a inaugurat (în aprilie 1818) prima tipografie bucureşteană (n. 1792) – 160 de ani

 

– 1871, 3/15: S-a născut Constantin Argetoianu, diplomat, jurist, medic şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28 septembrie – 23 noiembrie 1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (m. 1952, în închisoarea de la Sighet). NOTĂ: Unele surse (www.iiccr.ro) dau ca an al morţii 1955

 

– 1875: S-a născut medicul oftalmolog Elena Densuşianu-Puşcariu, prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România (la Facultatea de Medicină din Iaşi), prima femeie şef de clinică (tot la Iaşi, în 1920), prima femeie profesor la o clinică de oftalmologie din lume; fiica filologului Aron Densuşianu şi soră cu Ovid Densusianu (lingvist, folclorist, istoric literar), Elena Densuşianu-Puşcariu a fost şi scriitoare, artist plastic şi traducătoare (m. 1966)

 

– 1886: A murit Anastasie Fătu, medic şi botanist; a creat prima secţie de pediatrie în Moldova; pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856); membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române (1872-1876) (n. 1816)

 

– 1888: S-a născut Iosif Trifa, preot ortodox care a pus bazele mişcării spirituale „Oastea Domnului” (1923) (m. 1938) – 135 de ani

 

– 1892, 3/15: A murit Ioan Popescu, pedagog şi teolog; autor de lucrări de pedagogie şi manuale; ca membru al Partidului Naţional Român, a militat pentru drepturile românilor din Transilvania; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1832)

 

– 1898: S-a născut actorul Ion Talianu (m. 1956) – 125 de ani

 

– 1902: S-a născut baritonul Petre Ştefănescu-Goangă (m. 1973)

 

– 1902: A murit Samson Bodnărescu, poet şi dramaturg (n. 1840)

 

– 1903: S-a născut compozitorul Ion Filionescu (m. 1961) – 120 de ani

 

– 1904: S-a născut Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, eseist, economist, profesor, publicist şi traducător; s-a situat spre „dreapta tradiţională”; în sociologie a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, îmbogăţită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc; a colaborat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română; în octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani de temniţă grea (m. 1952, în închisoarea de la Aiud)

 

– 1904: S-a născut arheologul Ion Berciu; contribuţii privind aşezările şi castrele romane de la Drobeta şi Apulum (m. 1986)

 

– 1914: S-a născut pictorul Aurel Cojan, stabilit la Paris din 1969 (m. 2005)

 

– 1922: S-a născut Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (m. 2004, la Paris, unde se stabilise)

 

– 1925: S-a născut Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (m. 1997)

 

– 1929: S-a născut părintele arhimandrit Teofil Părăian (prenumele la botez: Ioan) de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), unul dintre marii duhovnici contemporani (m. 2009)

 

– 1930: S-a născut Ion Iliescu, inginer şi om politic; începând din 1967 a deţinut importante funcţii de partid şi de stat, până în 1979, când a fost îndepărtat din prim-planul activităţii politice ca urmare a manifestării publice a opoziţiei faţă de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu; participant la Revoluţia din decembrie 1989, a fost ales preşedinte al CFSN (1989-1990) şi al CPUN (februarie-mai 1990); preşedinte al României între anii 1990-1996 şi 2000-2004; fondator şi preşedinte al FSN (februarie-iunie 1990) şi al PDSR (1997-2000); preşedinte de onoare al PSD (2006 – 2020)

 

– 1939: A murit medicul Dimitrie Gerota; contribuţii în studiul anatomiei şi fiziologiei vaselor limfatice („tehnica Gerota” de evidenţiere a acestora); în 1908 a creat un Institut de Chirurgie, inaugurat în 1909, şi care i-a purtat numele; dr. Gerota a realizat primele radiografii în România, fiind considerat primul radiolog român; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1867)

 

– 1943: S-a născut Tudor Ştefan, unul dintre primii mari campioni ai canotajului românesc; maestru emerit al sportului; a câştigat, în 1970, prima medalie de aur pentru România la un campionat mondial, la 2+1 rame, alături de Petre Ceapura şi Ladislau Lovrenschi (cârmaci); în aceeaşi formulă au câştigat şi bronzul olimpic în 1972, la Munchen (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1946: A murit George Fotino, compozitor, violonist, dirijor și profesor (n. 1858)

 

– 1952: S-a născut Dana Schőbel Roman, artistă plastică (grafică, gravură, desen, ilustraţie) (m. 2003)

 

– 1953: S-a născut fostul handbalist şi antrenor emerit Bogdan Iulian Macovei; expert sportiv și autor de cărți despre handbal și lector la Federația Europeană de Handbal (m. 2021) – 70 de ani

 

– 1967: A murit pictoriţa și graficiana Maria Ciurdea Steurer (n. 1878)

 

– 1976: A murit actriţa, regizoarea şi profesoara Marioara Voiculescu (n. 1889)

 

– 1989: S-a născut jucătoarea de tenis Ioana Raluca Olaru; a câştigat până în prezent 11 turnee ITF la simplu, iar la dublu patru turnee WTA şi 15 ITF; la juniori a câştigat turneul de Grand Slam US Open în proba de dublu, în anul 2006; în septembrie 2020, perechea româno-germană Raluca Olaru/Anna-Lena Friedsam s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de tenis de la Roma (fiind învinse de perechea Su Wei Hsieh/Barbora Strycova.), românca reuşind astfel cea mai importantă performanţă din cariera de dublu, fiind prima sa participare la o finală în cadrul unui turneu Premier 5

 

– 1992: A murit poetul şi traducătorul Emil Giurgiuca (n. 1906)

 

– 1992: A murit economistul şi statisticianul Mircea Dragoş Biji, membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1913)

 

– 2013: A murit actorul Dumitru Rucăreanu; a jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti mai bine de 50 de ani (n. 1932) – 10 ani

 

– 2018: A murit Victor Mihai Botez, filosof, jurnalist și eseist (n. 1933) – 5 ani

 

– 2020: A murit pictorul și restauratorul Mircea – Răsvan Ciacâru (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Miniștrii de externe ai UE se întâlnesc la Stockholm în cadrul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene

 

– Washington: Președintele american, Joe Biden urmează să se întâlnească cu cancelarul german, Olaf Scholz, la Casa Albă

 

– Amsterdam: Începe procesul împotriva fotbalistului Spartak Moscova, Quincy Promes, pentru tentativă de omucidere

 

– Frankfurt: Lufthansa – rezultate anuale

 

– Milano: Publicarea datelor privind PIB-ul din trimestrul 4 (a doua estimare)

 

– Washington: Masă rotundă despre Antropocen în timpul reuniunii anuale a AAAS – American Association for the Advancement of Science

 

– New York: Albumele trupei de hip-hop De La Soul vor fi disponibile pe platformele de streaming

 

– Sakhir, Bahrain: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Bahrainului (3 – 5 mar.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Florei şi Faunei sălbatice”, stabilită la 20 decembrie 2013, în cadrul celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. În rezoluţia sa, Adunarea Generală a reafirmat valoarea naturii sălbatice şi contribuţia sa la nivel ecologic, genetic, social, economic, ştiinţific, educaţional, cultural, recreativ sau estetic, al dezvoltării durabile şi bunăstării oamenilor. La 3 martie 1973 (- 50 de ani) a fost adoptată Convenţia privind comerţul cu specii de floră şi faună sălbatică aflate în pericol — CITES, fiind un tratat multilateral ce are ca scop protecţia plantelor şi animalelor aflate în pericol şi asigurarea că activităţile de comercializare a acestora nu pune în pericol supravieţuirea speciilor. România a aderat la CITES în 1994

 

– „Ziua Mondială privind Protecţia Sănătăţii Urechii şi Auzului” sau „Ziua Mondială a Auzului”, stabilită cu prilejul primei Conferinţe internaţionale privind prevenirea deprecierii auzului şi restabilirea acestuia, care a avut loc în 2007 la Beijing, în China. Data de 3 martie — a treia zi din cea de-a treia lună a anului — a fost aleasă datorită formei numerelor 3.3, reprezentative pentru cele două urechi. Tema de anul acesta este: „Îngrijirea urechii și a auzului pentru toți!”. NOTĂ: „Săptămâna internațională a persoanelor cu deficiențe de auz” (IWDP) este marcată în ultima săptămână întreagă a lunii septembrie. În cadrul săptămânii, pe 23 septembrie este marcată și „Ziua internațională a limbajului semnelor”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 19.XII.2017, la inițiativa Federației Mondiale a Surzilor (WFD). Săptămâna se încheie cu „Ziua internațională persoanelor cu deficiențe de auz” (ultima duminică din septembrie)

 

– „Ziua Mondială de Rugăciune”; este o zi în care creştinii de diferite confesiuni se întâlnesc în localităţile lor pentru a se ruga pentru o ţară anume şi pentru pace în lume; iniţiată de mişcarea ecumenică a femeilor, este celebrată în prima zi de vineri a lunii martie, în peste 170 de ţări din lume; programul este pregătit de femei, dar invitaţia la rugăciune se adresează tuturor (în România se marchează din 1993 – 30 de ani)

 

– „Ziua Mondială a Scriitorilor”; evenimentul este organizat, din 1985, la nivel mondial de filialele PEN-Cluburilor afiliate la Organizaţia Internaţională a Scriitorilor, din care fac parte romancieri, poeţi, dramaturgi, eseişti şi editori; iniţiat în 1921, de un grup de scriitori englezi şi francezi, International PEN a fost prima şi a rămas singura organizaţie internaţională a scriitorilor; a fost creat pentru a promova prietenia şi cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutundeni, indiferent de opiniile lor, politice sau de altă natură, pentru a lupta în favoarea libertăţii de expresie şi pentru a-i apăra pe cei care au de suferit în regimurile politice opresive

 

– Ziua eliberării Bulgariei de sub jugul otoman/1878 – 145 de ani. Ziua naţională

 

– 1703: A murit astronomul şi fizicianul britanic Robert Hooke; a efectuat cercetări în astronomie, optică şi mecanică; autor al legii elasticităţii („legea lui Hooke”); a stabilit structura celulară a ţesuturilor şi a introdus (1665), în lucrarea sa „Micrographia”, noţiunea de celulă (n. 1635) – 320 de ani

 

– 1706: A murit compozitorul german Johann Pachelbel (n. 1653)

 

– 1768: A murit compozitorul italian Nicola Porpora (n. 1686) – 255 de ani

 

– 1824: A murit Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (n. 1755)

 

– 1847: S-a născut Alexander Graham Bell, inventator american de origine scoţiană; cercetările sale privind fiziologia auzului l-au condus la inventarea telefonului (1876) (m. 1922)

 

– 1855: A murit Robert Mills, considerat primul arhitect american profesionist născut în America; autor a numeroase construcţii oficiale (de exemplu, Monumentul Washington/1836) (n. 1781)

 

– 1895: S-a născut Ragnar Frisch, economist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1969 (m. 1973)

 

– 1918: S-a născut fotograful american Arnold Newman (m. 2006) – 105 ani

 

– 1918: S-a născut Arthur Kornberg, biochimist american; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1959, pentru descoperirile referitoare la structura ADN (m. 2007) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut compozitorul polonez Kazimierz Serocki (m. 1981)

 

– 1926: S-a născut scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului al XX-lea (m. 1995)

 

– 1932: A murit pianistul şi compozitorul german Eugen d’Albert (n. 1864)

 

– 1935: S-a născut filosoful şi profesorul bulgar Jelio Jelev, primul preşedinte necomunist al Bulgariei (1990-1996); a fost opozantul cel mai emblematic al regimului dictatorului Todor Jivkov (m. 2015)

 

– 1943: S-a născut Thierry de Montbrial, specialist francez în economie, politologie şi relaţii internaţionale; director general al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (pe care l-a fondat în 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1999 – 80 de ani

 

– 1943: A murit Henri Focillon, istoric de artă şi estetician francez; prieten apropiat al României, a vizitat de mai multe ori ţara noastră; de numele său se leagă fondarea Institutului Francez din Bucureşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (n. 1881) – 80 de ani

 

– 1953: S-a născut Zico (nume real: Arthur Antunes Coimbra), unul dintre cei mai mari fotbalişti brazilieni ai tuturor timpurilor, considerat al doilea Pele; antrenor – 70 de ani

 

– 1962: S-a născut Jackie Joyner-Kersee, atletă afro-americană, deţinătoarea mai multor recorduri şi medalii sportive; filantrop activ în educația copiilor, egalitatea rasială și drepturile femeilor

 

– 1982: S-a năcut actriţa americană Jessica Biel

 

– 1983: A murit Arthur Koestler, scriitor, jurnalist şi filosof britanic de origine ungară (n. 1905) – 40 de ani

 

– 1987: A murit actorul american Danny Kaye; vedetă populară în filmele de divertisment ale anilor ’40-’50 ai secolului XX, care i-au pus în valoare calităţile de cântăreţ, dansator şi mim; după 1950 s-a dedicat spectacolelor de binefacere organizate de UNICEF (n. 1913)

 

– 1988: A murit Henryk Szeryng, violonist mexican de origine poloneză (n. 1918) – 35 de ani

 

– 1993: A murit Carlos Montoya, chitarist spaniol, interpret celebru al muzicii flamenco (n. 1903) – 30 de ani

 

– 1996: A murit Marguerite Duras (numele la naştere Marguerite Donnadieu), scriitoare şi scenaristă franceză (n. 1914)

 

– 1999: A murit Gerhard Herzberg, fizician și chimist canadian de origine germană; cercetări fundamentale în domeniul structurii și spectroscopiei atomice și moleculare; Premiul Nobel pentru chimie în 1971 (n. 1904)

 

– 2002: A murit compozitorul american de muzică country Harlan Howard (n. 1927). NOTĂ: Unele surse dau 1929 ca an al naşterii

 

– 2008: A murit cântăreţul italian de operă Giuseppe Di Stefano (n. 1921) – 15 ani

 

– 2012: A murit ilustratorul american Ralph McQuarrie, cel care l-a ajutat pe regizorul George Lucas să aducă pe marile ecrane franciza „Războiul Stelelor/ Stars Wars”, realizând designul personajelor, inclusiv pe celebrul Darth Vader; a primit un premiu Oscar în 1985 (n. 1929)

 

– 2013: A murit Bobby (Robert Edward) Rogers, cântăreţ şi compozitor american (n. 1940) – 10 ani

 

– 2018: A murit actorul american David Ogden Stiers (n. 1942) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 2 martie

Calendarul zilei – 2 martie

Publicat de Codrin RAITA, 2 martie 2023, 05:00 / actualizat: 2 martie 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 2 martie

* Acum 307 ani (1716) apărea „Descriptio Moldaviae”, operă a domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (n. 1673 – m. 1723). La 11 iunie 1714, fostul domnitor devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai bine de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamţ în 1825. Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi este însoţită de prima hartă a Moldovei

* Cu 153 de ani în urmă (1870) apărea, la Bucureşti, revista „Columna lui Traian”, condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu, revistă politică, economică, literară cu apariţie bisăptămânală până în 1883 (cu întreruperi)

* În urmă cu 116 ani (1907) a avut loc, la Viena, premiera operetei „Farmecul unui vals” de Oscar Straus

* Cu 104 ani în urmă (1919) a avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste. S-a creat astfel, Internaţionala a III-a Comunistă (organizaţie care grupează partidele comuniste, cu sediul la Moscova, din iniţiativa lui V.I. Lenin; condusă din 1926 de Stalin, care a desfiinţat-o în 1943)

* În urmă cu 74 de ani (1949) era adoptată legea de expropriere a moşiilor de 50 de hectare şi a fermelor model. Au fost naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de când au debutat (la ora 17:00) programele emise de Studioul Teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Târgu Mureş şi-a reluat activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara)

* Tot într-o zi de 2 martie şi tot acum 65 de ani (1958) Sir Vivian Ernest Fuchs (1908-1999), geolog şi explorator britanic, a terminat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, cu autoşenilele, trecând prin Polul Sud (începută la 24.X.1957)

* Avionul Concorde era testat pentru prima oară acum 54 de ani (1969). Prototipul francez 001, pilotat de Andre Turcat, a decolat de pe aeroportul Toulouse şi a efectuat un zbor scurt de 28 de minute. După mai multe teste în lunile următoare, aeronava, înregistrată ulterior F-WTSS de Aerospaţiale, a depăşit bariera sunetului pe 1 octombrie 1969. Primul prototip Concorde a fost retras la muzeul Aeroportului „Le Bourget” din Paris în octombrie 1973 după 397 de zboruri însumând 812 ore de zbor, dintre care 255 la viteze supersonice

* Cu 51 de ani în urmă (1972) era înfiinţată Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, în structura Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), în cadrul căreia funcţionau şase secţii, după genurile literare. Începând cu anul 2013, conform noului statut al U.S.R., cele șase secții au devenit Filiale independente, clasificate tot după genurile literare: Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie Literară, Filiala București – Dramaturgie, Filiala București – Literatură pentru Copii și Tineret, Filiala București – Poezie, Filiala București – Proză și Filiala București – Traduceri Literare. În prezent, U.S.R. cuprinde 2600 de membri care activează în 19 Filiale organizate în România şi în Filiala Chişinău din Republica Moldova

* Acum 33 de ani (1990) era înfiinţat Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, ca instituţie de sine stătătoare, la iniţiativa conducerii Forţelor Aeriene. Ideea înfiinţării unui muzeu cu specific aviatic în România a fost exprimată de Nicolae Iorga, dar demersuri concrete, desfăşurate de Liga Naţională Aeronautică, au apărut după Primul Război Mondial. Asociaţia a reuşit să adune material suficient pentru un muzeu, material în principal capturat de armata română din timpul ostilităţilor militare. După evenimentele din decembrie 1989 ideea înfiinţării unui muzeu aviatic a fost readusă în discuţie. În cele din urmă, la 2 martie 1990, muzeul a fost înfiinţat prin HG. nr. 197. La început muzeul a fucţionat în câteva corturi de campanie şi era amplasat pe aerodromul militar de la Otopeni, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior muzeul primeşte din partea Comandamentului Aviaţiei Militare un sediu aflat în apropierea Aeroportului Internaţional Băneasa. Începând din 2 martie 2000 muzeul a fost mutat într-un spaţiu situat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Otopeni. Muzeul a fost inaugurat la 18 martie 2006 în actualul spaţiu de pe Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2

* În urmă cu 31 de ani (1992) Republica Moldova a devenit membru al ONU, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223. Imediat după aderarea Republicii Moldova la ONU, mai multe din aceste agenţii, fonduri şi programe şi-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii în ţară în vederea susţinerii activităţilor de promovare a democraţiei, bunei guvernări, prosperităţii, drepturilor omului şi consolidarea unui stat de drept modern şi european. La ora actuală, activitatea ONU în Moldova se desfăşoară în conformitate cu Acordul de Parteneriat ONU – Republica Moldova şi planul de acţiuni pentru perioada 2013-2017, care a fost semnat la Chişinău în decembrie 2012, de Şeful Guvernului Republicii Moldova, Rezidentul Coordonator ONU şi reprezentanţii organizaţiilor ONU în Republica Moldova

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1769: A murit Bod Péter, cărturar umanist și istoric de etnie secuiască, figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (n. 1712)

 

– 1895: S-a născut Eugen Relgis (pseudonimul anagramă al lui Eisig Siegler), eseist, poet, romacier, sociolog, publicist şi traducător; remarcabilă personalitate a mişcării umanitariste şi pacifiste internaţionale (m. 1987, la Montevideo/Uruguay, unde s-a stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial)

 

– 1899: S-a născut Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (m. 1948)

 

– 1900: S-a născut Nicolae Lungu, profesor, dirijor, compozitor; fondator şi dirijor al Societăţii corale „România” (1934-1949), dirijor al Coralei Patriarhiei Române (1947-1985), care în onoarea lui îi poartă numele (m. 1993)

 

– 1901: S-a născut inginerul Tudor Tănăsescu; lui i se datorează închegarea unui învăţământ politehnic pentru radiotelecomunicaţii, dezvoltarea radiodifuziunii, începuturile industriei române de electronică ş.a.; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1961)

 

– 1901: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990)

 

– 1905: S-a născut Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Ștefan Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (m. 1975)

 

– 1905: S-a născut Mircea Mancaş, estetician şi critic literar; cadru didactic la Institutele de Artă din Iaşi şi, apoi, din Cluj, a fost preocupat de problemele istorice şi teoretice ale teatrului românesc (m. 1995)

 

– 1925: S-a născut dirijorul Edgar Cosma (m. 2006)

 

– 1929: S-a născut pictorul, restauratorul şi profesorul Constantin Blendea (m. 2012)

 

– 1932: S-a născut Petre Ghelmez, poet, scriitor, publicist, editor; o mare parte din creaţia sa literară a dedicat-o copiilor (m. 2001)

 

– 1940: S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvistă, eseistă, folcloristă, memorialistă, traducătoare, publicistă şi profesoară; a contribuit la afirmarea cercetării semiotice a folclorului românesc; în 1980 a emigrat în SUA

 

– 1942: S-a născut interpretul de muzică populară şi profesorul Gavriil Prunoiu, un nume de referinţă în istoria culturii tradiţionale românești; a avut o contribuţie esenţială la înfiinţarea mai multor secţii de muzică vocală tradiţională românească la mai multe licee de muzică din ţară și a sprijinit crearea clasei de nai la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (m. 2021)

 

– 1945: S-a născut Corneliu „Bibi” Ionescu, membru fondator şi basist al trupei rock Sfinx (m. 2022)

 

– 1957: S-a născut poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (m. 2002)

 

– 1964: A murit inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen; importante lucrări în domeniul electrotehnicii, hidromecanicii şi al construcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932; 1942-1944) (n. 1870)

 

– 1966: S-a născut actriţa de teatru, film şi divertisment Emilia Popescu

 

– 1968: A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford (n. 1895) – 55 de ani

 

– 1977: A murit astronomul, seismologul şi profesorul Ioan Curea, considerat pionierul seismologiei moderne din România (n. 1901)

 

– 1981: A murit Maria Andriescu, solistă vocală şi compozitoare (n. 1878)

 

– 1985: A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907)

 

– 1989: Braşoveanul Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul comunist; a fost dus la Spitalul Județean din Brașov, unde a murit după câteva ore; prin Legea nr. 93 din 3 iunie 1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat erou-martir; în prezent, o stradă din Brașov poartă numele lui Liviu Cornel Babeș; în data de 2 martie 2007, în memoria martirului a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă pe soclu, în curtea Bisericii din Poiana Brașov (n. 1942)

 

– 1993: A murit inginerul agronom (fitopatolog) Eugen Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904) – 30 de ani

 

– 2008: A murit Jules Perahim, pictor şi grafician român, stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (n. 1914) – 15 ani

 

– 2013: A murit graficianul şi caricaturistul Albert Poch (n. 1930) – 10 ani

 

– 2013: A murit omul de radio, ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu; din 1966 a fost reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii; dintre cele mai cunoscute emisiuni de radio au fost „Logicon” (concurs de teste, probleme şi jocuri logice) şi „Exploratorii lumii de mâine”, singurul şi cel mai longeviv program SF din estul Europei (n. 1942, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 10 ani

 

– 2017: A murit József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (n. 1935)

 

– 2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Tudor (n. 1947) – 5 ani

 

– 2019: A murit Gheorghe Udubașa, geolog cu o bogată carieră internațională, profesor; este recunoscut ca unul dintre marii mineralogi şi metalogenişti ai României; membru titular al Academiei Române din 2017 (n. 1938)

 

– 2021: A murit Ibrahima Keita, gravor, pictor, desenator, teoretician, muzeograf expert şi profesor originar din Guineea; s-a remarcat printr-o activitate deosebită în cadrul muzeului de Artă din Tulcea, unde a profesat o viață (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Miniștrii apărării și de externe ai UE se întâlnesc la Stockholm în cadrul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene (2 – 3 mar.)

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind șomajul în ianuarie și inflația din februarie (prima estimare) în zona euro

 

– Washington: Reuniunea anuală 2023 a AAAS – American Association for the Advancement of Science are loc la Washington, D.C. și online, în perioada 2 – 5 martie. Cele mai multe întâlniri din cadrul reuniunii se vor desfășura la Centrul de Convenții Washington și la Hotelul Renaissance

 

– New Delhi, India: Vizita prim-ministrului italian, Giorgia Meloni (2 – 4 mar.)

 

– Rabat: Procesul în apel al istoricului Maâti Monjib condamnat pentru „subminarea securității statului”

 

– Panama: Conferința Mondială „Oceanul nostru” (2 – 3 mar.)

 

– Rio de Janeiro, Brazilia: Publicarea datelor privind PIB-ul din trimestrul 4

 

– Istanbul: Campionatele Europene de atletism în sală (2 – 5 mar.)

 

– Singapore: Golf – Turneul LPGA, Campionatul Mondial HSBC (2 – 5 mar.)

 

– Rio Grande, Puerto Rico: Golf – PGA, Puerto Rico Open (2 – 5 mar.)

 

– Orlando, SUA: Golf – PGA, Arnold Palmer Invitational (2 – 5 mar.)

 

– Madrid: Fotbal – Cupa Regelui, prima manșă a semifinalelor: Real Madrid – FC Barcelona

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1729: A murit Francesco Bianchini, filosof şi om de ştiinţă italian (n. 1662)

 

– 1797: S-a născut Étienne Mulsant, entomolog şi ornitolog francez (m. 1880)

 

– 1817: S-a născut Arany Jấnos, poet, prozator, jurnalist, traducător şi profesor ungar (m. 1882)

 

– 1820: S-a născut scriitorul olandez Multatuli (pseudonimul lui Edward Douwes Dekker), cunoscut prin romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar” (m. 1887). NOTĂ: „Multa tuli” este un termen latin care înseamnă „am îndurat multe”

 

– 1824: S-a născut compozitorul ceh Bedřich Smetana (m. 1884)

 

– 1895: A murit pictoriţa franceză Berthe Morisot (n. 1841)

 

– 1900: S-a născut Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (m. 1950)

 

– 1915: A murit fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard”); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1837)

 

– 1930: S-a născut Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „noul jurnalism” (m. 2018)

 

– 1930: A murit David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic (n. 1885)

 

– 1931: S-a născut Mihail Gorbaciov, om politic sovietic; secretar general al PCUS (1985-1991); preşedinte al Sovietului Suprem al URSS (1988-1991); preşedinte al URSS (1990-1991); în plan intern, a iniţiat o politică de radicală reformare a societăţii sovietice (glasnost şi perestroika), iar pe plan extern a contribuit la încheierea „Războiului rece” şi a netezit drumul spre reunificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est; Premiul Nobel pentru pace în 1990 (m. 2022)

 

– 1937: S-a născut Abdelaziz Bouteflika, fost preşedinte al Republicii Algeriene Democratice şi Populare (din aprilie 1999 până în 2019), fiind cel mai longeviv președinte din istoria țării (m. 2021)

 

– 1939: A murit egiptologul englez Howard Carter; a făcut săpături în Egipt, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului, în amonte de Luxor, unde au fost săpate în stâncă mormintele principalilor faraoni din dinastiile 11-19); la 26.XI.1922 a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon (1333-1325 î.H) (n. 1873)

 

– 1940: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul spaniol Ricardo Palacios (m. 2015)

 

– 1940: A murit Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (n. 1883)

 

– 1942: S-a născut scriitorul american John Irving (pe numele său adevărat John Wallace Blunt, Jr.)

 

– 1945: A murit Emily Carr, pictoriţă şi scriitoare canadiană; a reflectat în multe dintre lucrările sale viaţa şi ritualurile indienilor americani (n. 1871)

 

– 1946: S-a născut medicul şi profesorul austriac Felix Unger, unul dintre cei mai importanţi specialişti de inimă din lume; a efectuat prima operaţie de transplant de inimă artificială din Europa, în anul 1986; în anul 1990 a înfiinţat, împreună cu Cardinalul König şi prof. Lobkowicz, Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte, care astăzi numără peste 2000 de oameni de ştiinţă şi artă, printre care numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel

 

– 1948: S-a născut Rory Gallagher, chitarist, compozitor şi cântăreţ, pionier al rock-ului irlandez (m. 1995) – 75 de ani

 

– 1962: S-a născut Jon Bon Jovi (pe numele adevărat John Francis Bongiovi), compozitor, cântăreţ rock şi actor de film american

 

– 1968: S-a născut Daniel (Wroughton) Craig, actor britanic cunoscut mai ales din rolul principal jucat în filmul James Bond – 55 de ani

 

– 1972: A murit soprana germană de coloratură Erna Sack (n. 1898)

 

– 1991: A murit Serge Gainsbourg, poet, cantautor, actor şi regizor francez (n. 1928)

 

– 1998: A murit Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina (1948-1955) (n. 1914) – 25 de ani

 

– 2007: A murit scriitorul francez de origine rusă Henri Troyat (n. 1911)

 

– 2018: A murit dirijorul și regizorul muzical spaniol Jesus Lopez Cobos (n. 1940) – 5 ani

 

– 2019: A murit fotograful grec Yannis Behrakis, angajat al agenţiei Reuters timp de trei decenii şi laureat al unor premii de prestigiu, în special pentru reportajele sale despre „Primăvara arabă” şi criza refugiaţilor (n. 1960)

 

– 2020: A murit Louis James Lipton, scriitor, poet liric, textier, actor, profesor de comedie, prezentator american de televiziune; în 1994 a lansat emisiunea „Inside the Actors Studio”, pentru care, timp de aproape 25 de ani, a intervievat vedete (n. 1926)

 

– 2021: A murit cântărețul, compozitorul și percuționistul jamaican Bunny Wailer (nume real Neville O’Riley Livingston), o legendă a muzicii reggae; membru fondator al grupului de reggae „The Wailers”, alături de Bob Marley și Peter Tosh; a câștigat trei premii Grammy (n. 1947)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 1 martie

Calendarul zilei – 1 martie

Publicat de Codrin RAITA, 1 martie 2023, 05:01 / actualizat: 1 martie 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 1 martie

* Acum 461 de ani (1562) avea loc masacrul calviniştilor de la Vassy (sau Wassy), care a marcat începutul războaielor religioase din Franţa

* Unul dintre cele mai faimoase oraşe din lume, Rio de Janeiro (Brazilia), „împlineşte” 458 de ani (1565) de la fondare. Golful în care este situat, Guanabara, a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos, care l-a numit „Rio” pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf. Orașul, numit iniţial Sfântul Sebastian Rio de Janeiro, a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei. Celebru pentru arhitectura sa, dar în special pentru statuia lui Christos Mântuitorul (Cristo Redentor), al cărei chip a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida (1892 – 1942), pentru carnavalul anual care împânzeşte oraşul de turişti din toate colţurile lumii, Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, rămânând totuşi unul dintre cele mai importante oraşe din ţară (al doilea ca mărime după São Paulo). Între 1808 şi 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, oraşul a devenit capitala Portugaliei şi a imperiului portughez. În anul 2016, Rio a fost gazda Jocurilor Olimpice, care s-au desfăşurat în perioada 5 – 21 august

* Acum 277 de ani (1746) Constantin Mavrocordat, clerul înalt şi boierii hotărau, în urma unui „sfat de obşte”, ca „rumânii” fugiţi, care se reîntorc în ţară, să devină oameni liberi. Domnul Ţării Româneşti (1744-1746) emitea pe 1 martie 1746 celebrul zapis prin care „rumânii să se întoarcă la pământul patriei lor să se aşeze unde li va fi voia şi de rumânie să fie slobozi şi iertaţi”. Era un mod indirect de a-i elibera pe iobagi de clacă. O astfel de măsură nu putea fi urmată decât de desfiinţarea şerbiei, care a avut loc la data de 5 august a aceluiaşi an

* Cu 156 de ani în urmă (1867) apărea, bilunar (în primii cinci ani) şi apoi lunar, la Iaşi (până în 1885), apoi la Bucureşti (până în 1944, cu o întrerupere între anii 1916-1919), revista „Convorbiri literare”, publicaţie a Societăţii „Junimea”, una dintre cele mai importante apariţii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, condusă iniţial de Iacob Negruzzi (până în 1895), iar apoi de un comitet de redacţie din care au făcut parte personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Noua serie a revistei „Convorbiri literare” apare din ianuarie 1996 la Iaşi, lunar, având ca editor Uniunea Scriitorilor din România (1/13)

* Acum 151 de ani (1872) era înfiinţat primul parc naţional din lume, „Yellowstone”, situat pe platoul cu acelaşi nume din nord-vestul Statelor Unite ale Americii. Parcul, care se întinde pe o suprafaţă de 8.987 km², cuprinzând lacuri, canioane, râuri şi lanţuri muntoase, este elementul central al ecosistemului Yellowstone, cel mai mare ecosistem rămas aproape intact în zona temperată de nord a Pământului

* Cu 131 de ani în urmă (1892) apărea (lunar, la Fălticeni, cu intermitenţe, până în 1931) revista de literatură şi tradiţii populare „Şezătoarea”, prima revistă românească de folclor, condusă de Arthur Gorovei (1/13)

* Acum 116 ani (1907) şi-a început activitatea serviciul medical de urgenţă „Salvarea”, la inițiativa dr. Mina Minovici (1858 – 1933). Dr. Mina Minovici este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892

* Cu 101 ani în urmă (1922) a fost fondată Marea Lojă Feminină de Adopție Independentă de către Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, PR col. Ioan T. Ulic 33˚, care a acordat autonomie totală Lojilor Feminine de Adopţie; astfel, Marea Lojă Feminină a României a devenit o organizaţie destinată exclusiv femeilor, fiind consemnată în istoria Masoneriei ca prima Mare Lojă Feminină autonomă din lume

* Acum 79 de ani (1944) avea loc premiera piesei „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian (la Teatrul „Alhambra” din Bucureşti)

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când intra în vigoare noua Lege de organizare judecătorească (adoptată de Adunarea Deputaţilor la 28.XI.1947), prin care era înfiinţată, în România, instituţia asesorilor populari. Aparatul judiciar intra, astfel, sub controlul complet al Partidului Comunist şi al Securităţii

* Acum 74 de ani (1949) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Teorie Literară şi Folclor (din 12 martie 1965, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române); primul director – George Călinescu. La 28 decembrie 1948, în Regulamentul general al Academiei R.P.R., publicat în „Monitorul Oficial“, la poziţia 14, figura: „Institutul de Istorie Literară şi Folclor“. Lista institutelor Academiei se votase în şedinţa din 25 octombrie 1948. Pe data de 3 martie 1949, prezidiul Academiei l-a confirmat pe G. Călinescu în funcţia de director al Institutului, numind şi doi colaboratori ştiinţifici: Ovidiu Papadima şi Valeriu Ciobanu. (În noiembrie 1949, Ministerul Învăţământului l-a detaşat pe G. Călinescu la Institutul de Istorie Literară şi Folclor. Profesorul a devenit director cu drepturi depline abia la 1 februarie 1952.). În data de 7 aprilie 1949, a avut loc prima şedinţă a Institutului de Istorie Literară şi Folclor, în incinta Facultăţii de Filologie, et. II, aripa din dreapta, consemnată în procesul-verbal nr. 1. Din 1973, Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1920 – 2006) a condus institutul vreme de 20 de ani (până în 1993). Din 1993 până în 2004 director va fi acad. Dan Grigorescu, apoi, vreme de doi ani, Gheorghe Vlăduțescu, iar din 2006 – acad. Eugen Simion, care a imprimat instituției o nouă dinamică, pe măsura celei inaugurate de ilustrul fondator

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când era efectuat, experimental, primul transplant de ficat, de medicul american Thomas Starzl, la Universitatea din Colorado (SUA). Valabilitatea acestei tehnici a fost demonstrată peste patru ani, în 1967, când dr. Starzl a realizat, cu succes, primul transplant de ficat

* Acum 51 de ani (1972) intra în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile, la prima Adunare Generală a Statelor Membre, fiind înregistrată în anul 1975 la Secretariatul ONU din New York

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când se constituia, la Bucureşti, Curtea de Conturi a României, organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în România, reînfiinţată după 45 de ani de întrerupere a activităţii. Prăbușirea regimului comunist din România, în urma Revoluției din Decembrie 1989, a dus la desființarea Curții Superioare de Control Financiar, prin Decretul nr. 94/ 07 februarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale. Astfel, atribuțiile acesteia au fost preluate, conform art. 1 din prezentul decret, de Corpul de control economico-financiar al primului-ministru al Guvernului României, iar mai apoi de Direcția Generală de Control Financiar de Stat din Ministerul de Finanțe. În anul 1992, Direcția Generală de Control Financiar de Stat din Ministerul de Finanțe își încetează activitatea, pentru ca în locul ei Parlamentul României să adopte Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României. Astfel, Curtea de Conturi a României și-a reluat activitatea la 1 martie 1993, funcționând în clădirea Palatului Parlamentului până la data de 1 iulie același an. Curtea de Conturi a fost înfiinţată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de „Înalta Curte de Compturi”, pentru toată România. Legea a fost promulgată de Alexandru Ioan Cuza, „Cu mila lui Dumnedeu şi voinţia naţională Domnu Principatelor-Unite-Române”

* Acum 26 de ani (1997) a fost constituită Forţa de Reacţie Rapidă a Armatei Române, care s-a înscris în procesul de modernizare a forţelor armate ale României în concordanţă cu exigenţele integrării în structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice. Structura îngloba la vremea aceea mari unităţi şi unităţi mecanizate de tancuri, paraşutişti, transmisiuni şi logistică. FRR era proiectată să intervină oportun şi eficient în caz de criză, conflict sau în alte situaţii speciale. În esenţă, avea misiunea de a opera pe teritoriul naţional, iar la nevoie şi în afara acestuia, în cadrul forţelor multinaţionale de menţinere a păcii

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când „Titanic” a devenit primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume. În regia lui James Cameron şi avându-i ca protagoniști pe Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, „Titanic” a reuşit să câștige, în 1998, în cadrul celei de-a 70-a Gale a Premiilor Oscar, 11 distincții cele 14 nominalizări. Şi-a păstrat acest titlu timp de doisprezece ani când a fost detronat de următorul film al lui Cameron, „Avatar”, care a trecut de încasări de peste 2 miliarde de dolari, la nivel mondial. În luna februarie 2023, Filmul Titanic revine în cinematografe după 25 de ani de la lansare, într-o versiune actualizată și „remasterizată”, ce va fi proiectată în format 3D 4K HDR

* În urmă cu 24 de ani (1999) intra în vigoare Tratatul de interzicere a minelor antipersonal, semnat la 5.XII.1997, la Ottawa/Canada

* Acum 22 ani (2001) era înfiinţat Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi informare publică (DRPIP) din cadrul Guvernului României. Ca răspuns la creşterea nevoii de comunicare şi transparenţă publică a instituţiei militare şi din dorinţa de aliniere rapidă la standardele unei armate moderne, capabilă să răspundă provocărilor noului mediu de securitate internaţional, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a decis, la sfârşitul lunii octombrie 1991, introducerea activităţii de relaţii publice în armată şi înfiinţarea Secţiei de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA), aflată în subordinea directă a ministrului apărării. La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, SIRPA s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia informare şi relaţii publice. În perioada 1993-1997, direcţia a funcţionat în subordinea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Politica de Apărare şi Relaţii Internaţionale, iar în perioada 1997-2000 în subordinea directă a ministrului apărării. Începând din 1 martie 2001, Direcţia Relaţii Publice s-a subordonat secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Armonizare Legislativă şi Relaţii Publice. Din 31 iulie 2006, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, Armonizare Legislativă şi Relaţii Publice şi-a schimbat denumirea în Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică

* Cu 17 ani în urmă (2006) „Antena Satelor” devenea post de radio cu acoperire naţională. Programul „Antena Satelor” al Radiodifuziunii Române a fost lansat la 25.XII.1991, fiind recepţionat la început în marile câmpii din sudul ţării şi în Dobrogea. În prezent post cu o emisie de 7 zile pe săptămână, 24 de ore zilnic, unic în lume prin specificul său de reflectare a civilizaţiei şi valorilor lumii rurale, Radio Antena Satelor oferă, în grila de programe, ştiri şi relatări în direct, interviuri, anchete, sfaturi ale specialiştilor din toate domeniile, monografii radiofonice şi reportaje despre cultură, tradiţii şi meşteşuguri de acum şi de altădată

* În urmă cu 11 ani (2012) RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori de televiziune de pe piaţa românească, lansa canalul tv de ştiri Digi 24

* Acum 4 ani (2019) Radio România Braşov FM, cel mai nou post de radio al Societăţii Române de Radiodifuziune, a început să emită de la această dată, la Braşov, pe frecvenţa 93,3 FM

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Luna pentru Viață” se desfășoară, atât la nivel internațional cât și național, pe întregul parcurs al lunii martie, prima lună a primăverii și luna marcată de sărbătoarea Bunei Vestiri, și reunește sub genericul ei o serie de evenimente care urmăresc conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște și crește copiii. „Marșul pentru viață”, punctul culminant al „Lunii pentru viață”, se desfășoară în sâmbăta cea mai apropiată de 25 martie – Buna Vestire (anul acesta pe 25 martie). În România, „Marșul pentru viață” a fost organizat prima dată în 2008, la Timișoara, iar în 2011 a avut loc prima ediție națională. Din 2015, evenimentul se desfășoară cu temă și dată comună atât în România cât și în Republica Moldova

 

– „Ziua Mărţişorului” (mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit bicolor, roşu şi alb, şnur care simbolizează funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului; mărţişorul se oferă la 1 martie persoanelor de sex feminin, ca semn al sosirii primăverii). NOTĂ: La 6 dec. 2017, la Jeju, în Republica Coreea, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a dosarului multinaţional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul)” – coordonat de România şi elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia şi Republica Bulgaria

 

– „Ziua Automobiliştilor Militari”; la 1 martie 1917, prin decret al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, prima unitate cu profil auto din Armata română

 

– 1788: S-a născut (la Herţa, azi în Ucraina) Gheorghe Asachi, cărturar umanist, scriitor şi arhitect, întemeietor al învăţământului liceal (1813) şi superior (1835) în limba română, al teatrului românesc (1816) şi al presei (1829) în Moldova (m. 1869) – 235 de ani

 

– 1812: S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră; autor al primului tratat românesc de anatomie) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898) (m. 1900)

 

– 1837: S-a născut scriitorul Ion Creangă; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1889). NOTĂ: Data de 1.III.1837 menţionată chiar de scriitor în „Fragment de biografie” şi acceptată de mulţi istorici literari, este contestată de alţi cercetători, care susţin că Ion Creangă s-a născut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic, şi anume o condică (metrică) de nou născuţi din Humuleşti, descoperită şi publicată de arhivistul ieşean Gheorghe Ungureanu

 

– 1854: S-a născut Constantin Ţurcanu, cunoscut ca Peneş Curcanul, erou al Războiului de Independenţă, participant la cel de-al Doilea Război Balcanic, la Primul Război Mondial şi la campania din Ungaria (1919) (m. 1932)

 

– 1898: S-a născut istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj), a desfăşurat o vastă activitate de teren, conducând şantierele arheologice de la Sarmizegetusa, Veţel (Micia), Miograd (Porolissum) şi la cetăţile din Munţii Orăştiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1973) – 125 de ani

 

– 1908: A murit Vasile Păun, poet, teoretician şi critic literar (n. 1850) – 115 ani

 

– 1920: S-a născut pictorul Gheorghe Şaru (m. 2003)

 

– 1924: S-a născut Elena Cernei, prima mezzosoprană de origine română intrată în istoria liricii universale; prima artistă din lume care a alcătuit libretul, a regizat și a interpretat o operă originală în premieră absolută: „Doamna Chiajna” de N. Buicliu (1973) (m. 2000)

 

– 1925: S-a născut matematicianul Solomon Marcus; unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi ai poeziei matematice; domeniile sale de cercetare sunt extrem de vaste: analiză matematică, calculatoare, lingvistică, informatică, poetică, semiotică, antropologie, istoria şi filozofia ştiinţei, educaţie; membru titular al Academiei Române din 2001; frate cu scriitorii Marcel Marcian şi Marius Mircu (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut Alecu Ivan Ghilia (pseudonimul lui Alexandru Ivan), prozator, poet, publicist şi pictor

 

– 1931: S-a născut regizoarea de film, scenarista şi profesoara Elisabeta Bostan, una dintre emblemele filmului românesc pentru copii; fost decan al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică

 

– 1942: S-a născut sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut Magdalena Popescu Bedrosian, editoare, traducătoare, critic şi istoric literar – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut pictorul Ion Dumitriu (m. 1998) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut jurnalistul sportiv Ovidiu Ioaniţoaia, directorul cotidianului „Gazeta Sporturilor”

 

– 1956: S-a născut lingvistul şi ziaristul Şerban Iliescu, cel care, timp de peste 20 de ani, a realizat la Radio România Actualităţi rubrica „Ghid radiofonic de exprimare corectă” (m. 2016)

 

– 1958: S-a născut Traian Ungureanu, jurnalist şi om politic; fost europarlamentar – 65 de ani

 

– 1960: A murit cântăreaţa de operă Florica Cristoforeanu (n. 1886). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1887

 

– 1987: S-a născut actriţa Mădălina Anea

 

– 2011: A murit Nicolae Botnariuc, zoolog şi biolog; autor a peste 150 de lucrări; a condus colectivul de elaborare a lucrării „Fauna României”, ca şi prima expediţie românească transafricană (1970-1971); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1915, la Râşcani/Bălţi, azi în R. Moldova)

 

– 2011: A murit Ion Monea, unul dintre cei mai mari pugilişti din România; a cucerit două medalii olimpice, bronz, la Roma – 1960, şi argint, la Mexico City – 1968; a fost medaliat cu argint la Campionatele Europene de la Bucureşti din 1969, cu bronz la Roma în 1967 şi din nou cu argint la Moscova în 1963; a fost de 11 ori campion naţional şi medaliat cu aur la numeroase turnee internaţionale (n. 1940)

 

– 2012: A murit Gavril Ardelean, astist violonist şi concert-maestru al Filarmonicii de Stat Oradea (n. 1957)

 

– 2021: A murit Paul Rezeanu, istoric și critic de artă, cercetător științific și profesor universitar; expert în arta modernă românească; director al Muzeului de Artă Craiova între anii 1970 – 2004 (n. 1937)

 

– 2021: A murit artistul plastic Horea Nicolae Cucerzan; fondatorul Taberei Intrernaționale de Artă „Inocențiu Micu Klein” (n. 1938)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Miniștrii apărării din UE se întâlnesc, într-o reuniune informală, la Stockholm, în cadrul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene (1 – 2 mar.)

 

– Zagreb: Începând cu această dată, Croația va deține președinția Alianței Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului (IHRA), până la 28 februarie 2024. IHRA, fostă ITF (Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research), este o organizaţie inter-guvernamentală, creată în 1998, la iniţiativa premierului suedez Göran Persson, având ca obiectiv principal încurajarea activităţilor legate de promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului în statele membre, dar şi în alte ţări interesate, precum şi de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora. Suedia a deținut președinția IHRA de la 1 martie 2022 până la această dată. România este membră a Alianţei din 16 decembrie 2004

 

– New Delhi: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov va participa la reuniunea miniștrilor de externe G2O de la New Delhi (1 – 2 mar.)

 

-Praga: Președintele austriac Alexander Van der Bellen va vizita Republica Cehă (1 – 2 mar.)

 

– Londra: Prințul Norvegiei Haakon și Prințesa Mette-Marit vor vizita Regatul Unit (1 – 2 mar.)

 

– Pakistan: Începutul primului recensământ digital al populației și al locuințelor din Pakistan (1 mar. – 1 apr.)

 

– Haga, Țările de Jos: Urmează să fie deschis procesul pentru crime de război al fostului președinte kosovar Hashim Thaci

 

– Londra: Aston Martin – rezultate anuale

 

– Los Angeles: Audierea cererii de remitere a pedepsei lui Sirhan Sirhan, condamnat pe viață pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy (1925 – 1968), fost procuror general al Statelor Unite ale Americii

 

– Montreal, Canada: Royal Bank (RBC) – rezultate din primul trimestru

 

– Buenos Aires: Vicepreședintele Cristina Kirchner, recent condamnată pentru fraudă, este așteptată la o întâlnire a unui forum progresist din America Latină

 

– Dapaong, Togo: Expirarea stării de urgență în regiunea Savannah

 

– Londra: Licitație de artă contemporană la Sotheby’s (1 – 2 mar.)

 

– Arrowtown, Noua Zeelandă: Golf – Turneul asiatic Open New Zealand (1 – 5 mar.)

 

– Pamplona, Spania: Fotbal – Cupa Regelui, prima manșă a semifinalelor: Osasuna – Athletic Bilbao

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Cititului cu Voce tare”, care se sărbătoreşte în prima miercuri din luna martie, doreşte să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra importanţei cititului, să le transmită celor mici că au dreptul să citească, să scrie şi să-şi spună poveştile. „World Read Aloud Day” este sărbătorită în peste 80 de ţări. În România a început să fie marcată din 2015

 

– „Ziua Mondială a Imunității” este celebrată în întreaga lume, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, începând cu anul 2002. Scopul stabilirii acestei zile este de a informa publicul cu privire la funcționarea și întărirea sistemului imunitar, dar și despre importanța deosebită a unui mod sănătos de viață. Această zi – 1 martie, a fost stabilită nu întâmplător, astfel încât la începutul primăverii problemele asociate cu slăbirea funcțiilor sistemului imunitar sunt deosebit de pronunțate și în acest moment al anului este important să ne amintim cum poate fi susținut organismul

 

– „Ziua Mondială a Protecţiei Civile” a fost instituită printr-o decizie a Adunării Generale a Organizaţiei Internaţionale de Apărare Civilă (International Civil Defence Organization – ICDO) în 1990, pentru a marca intrarea în vigoare, la 1 martie 1972, a Constituţiei ICDO

 

– „Ziua Internaţională « Zero discriminare »” este marcată în fiecare an, începând din 2014, la iniţiativa directorului executiv al UNAIDS (Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA), Michel Sidibé. Această campanie se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova şi sărbători diversitatea, toleranţa, incluziunea şi de a acţiona împreună pentru a pune capăt discriminării. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele

 

– „Ziua Bikini” – Zi naţională de luptă pentru pace în Japonia; se marchează anual ca zi de protest faţă de armele atomice şi cu hidrogen (la 1 martie 1954, în zona atolului Bikini, din Pacificul de Sud, SUA au efectuat o experienţă cu bomba cu hidrogen)

 

– 1445: S-a născut pictorul italian Sandro Botticelli (m. 1510)

 

– 1643: A murit Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (n. 1583) – 380 de ani

 

– 1810: S-a născut compozitorul şi pianistul polonez Frederic Chopin; considerat unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian (m. 1849)

 

– 1875: A murit poetul francez Tristan Corbière (n. 1845)

 

– 1880: S-a născut Giles Lytton Strachey, biograf şi critic literar britanic (a deschis o nouă eră scrierilor biografice) (m. 1932)

 

– 1886: S-a născut Oskar Kokoschka, pictor, grafician, poet şi dramaturg austriac (m. 1980)

 

– 1888, 1/13: S-a născut sociologul şi pedagogul rus Anton Makarenko; unul dintre fondatorii metodei de educaţie bazată pe exigenţele colectivităţii; primul care a condus colonii de muncă pentru reeducarea delincvenţilor minori (a fondat prima colonie de muncă, sub denumirea de „Colonia Gorki”, unde a instaurat o disciplină militară, punând un accent deosebit pe opinia colectivului, strivind, astfel, personalitatea celor „educaţi” ; scopul lui era crearea „omului nou”, a unui „bun cetăţean sovietic”, gândirea sa bazându-se pe ideologia marxist-leninistă) (m. 1939) – 135 de ani

 

– 1894, 1/13: A murit Paul-Theodore Bataillard, istoric, publicist şi scriitor francez; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a facilitat publicarea de către emigranţii români a memoriilor justificative privitoare la lupta lor; a publicat o serie de articole menite să sensibilizeze opinia publică europeană în favoarea revoluţiei române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1816)

 

– 1894: A murit Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet şi traducător maghiar (n. 1824)

 

– 1896: S-a născut Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (m. 1960)

 

– 1897: S-a născut Sava Ţolov Ganovski, filosof, pedagog şi om politic bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române (1957) (m. 1993)

 

– 1904: S-a născut trompetistul şi dirijorul american Glenn Miller (m. 1944)

 

– 1910: S-a născut actorul britanic de film David Niven (nume complet: James David Graham Niven) (m. 1983)

 

– 1911: A murit Jacobus Henricus van’t Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1901, părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spaţiale şi repartizarea moleculelor şi atomilor din diferitele elemente chimice (n. 1852)

 

– 1912, 1/14: A murit fizicianul rus Piotr Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (n. 1866)

 

– 1917: S-a născut poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; laureat al Premiului Pulitzer în anul 1974 (m. 1977)

 

– 1921: S-a născut poetul şi traducătorul american Richard Wilbur (m. 2017)

 

– 1922: S-a născut Yitzhak Rabin, general şi om politic israelian laburist, prim-ministru (1974-1977; 1992-1995); datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat şi în detensionarea relaţiilor cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat, şeful OEP (m. 1995, asasinat de către un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace)

 

– 1927: S-a născut Harry (Harold George) Belafonte, cântăreţ, compozitor, actor de film şi activist social american

 

– 1927: S-a născut actriţa franceză Claude Gensac; cunoscută din filmele cu Louis de Funès (m. 2016)

 

– 1928: S-a născut Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre „părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1934: S-a născut Jacques Chessex, scriitor elveţian de limbă franceză (m. 2009)

 

– 1935: S-a născut actorul american Robert Conrad (pe numele real Konrad Robert Falkowski) (m. 2020)

 

– 1937: S-a născut Eugen Doga, compozitor din Republica Moldova; a compus coloana sonoră pentru circa 200 de filme, printre care „Șatra” și „Dramă la vânătoare”; renumitul său vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară” (1978) a fost inclus în lista celor patru mari capodopere ale secolului XX; membru titular al Academiei de Științe a Moldovei

 

– 1938: A murit Gabriele D’Annunzio, poet şi prozator italian (n. 1863) – 85 de ani

 

– 1947: S-a născut actorul canadian Alan Thicke (m. 2016)

 

– 1951: S-a născut Scott Ross, clavecinist şi organist american (m. 1989)

 

– 1955: S-a născut medicul ginecolog și activistul congolez pentru drepturile omului Denis Mukwege; Premiul Nobel pentru Pace în 2018, împreună cu Nadia Murad, activistă yazidi pentru drepturile omului, „pentru eforturile lor de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război în conflictele armate”

 

– 1958: A murit pictorul italian Giacomo Balla, fondator al curentului futurist, alături de Umberto Boccioni, Carlo Carrà şi Gino Severini (în anul 1910 au semnat „Manifestul futurist”) (n. 1871) – 65 de ani

 

– 1973: A murit fizicianul rus Lev Arţimovici; a avut contribuţii în domeniul opticii electronice şi al reacţiilor termonucleare controlate (a inventat tokamak-ul – dispozitiv folosit la studiul reacţiilor termonucleare controlate, în vederea menţinerii plasmei într-un spaţiu limitat, izolat termic, la temperaturi de milioane de grade, cu ajutorul unor câmpuri magnetice de tip special) (n. 1909) – 50 de ani

 

– 1975: A murit Günther Lüders, actor de film şi regizor german (n. 1905)

 

– 1976: A murit Jean Martinon, compozitor şi dirijor francez (n. 1910)

 

– 1981: A murit soprana spaniolă Consuelo Rubio (n. 1927)

 

– 1994: S-a născut Justin Bieber, cântăreţ şi compozitor american de origine canadiană; la vârsta de 16 ani, era cel mai tânăr artist solo din istorie care are un album pe locul 1 în Billboard 200, după albumul lui Stevie Wonder din 1963

 

– 1996: A murit lingvistul, lexicograful și profesorul suedez de origine franceză Alf Lombard, reputat specialist în limbile romanice, în special al limbii şi literaturii române; membru corespondent străin (1947) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1902)

 

– 2012: A murit cântăreţul, compozitorul, poetul şi actorul italian Lucio Dalla; cea mai cunoscută melodie a sa, „Caruso”, s-a vândut în peste nouă milioane de copii în întreaga lume (n. 1943)

 

– 2014: A murit cineastul francez Alain Resnais; a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, şi „Anul trecut, la Marienbad”, premiat cu „Leul de Aur” la Veneţia, în 1961 (n. 1922)

 

– 2016: A murit actorul şi atletul american Lee Reherman (n. 1966)

 

– 2019: A murit fizicianul rus Jores Ivanovici Alferov; Premiul Nobel pentru fizică pe 2000, alături de americanii Herbert Kroemer şi Jack Kilby, pentru cercetări în domeniul semiconductorilor şi tehnologiilor laser; a descoperit heterostructurile prin care impulsurile electrice au putut fi accelerate; opera sa de pionierat a dus la aplicaţii practice, utilizate azi la sateliţi, telefoane mobile şi scanere de coduri de bare (n. 1930)

 

– 2020: A murit poetul, preotul, revoluționarul și politicianul nicaraguan Ernesto Cardenal Martínez; considerat unul dintre cei mai importanți poeți central și sud-americani din ultimul secol; a reprezentat una dintre conștiințele civice și politice cele mai active din Nicaragua și America Latină de după Al Doilea Război Mondial și una dintre principalele voci ale Teologiei Eliberării, o mişcare socială izvorâtă din Biserica Catolică, nuanţată de marxism şi dezvoltată în America Latină în anii 1970 (n. 1925)

 

– 2021: A murit artista japoneză Toko Shinoda, maestră a fuziunii dintre caligrafia tradiţională japoneză şi expresionismul abstract (n. 1913)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 28 februarie

Calendarul zilei – 28 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 28 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 1 martie 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 28 februarie

* Acum 164 de ani (1859) apărea la Bucureşti, până la 15/27 august acelaşi an, săptămânalul de satiră „Ţânţarul” (editat de C. A. Rosetti şi N. T. Orăşanu), considerat prima gazetă satirică şi umoristică românească (28.II/12.III)

* Cu 109 ani în urmă (1914) personajul Charlot, interpretat de Charlie Chaplin, devenea pentru prima dată personaj de film odată cu apariţia peliculei „Between showers”, tradusă cu titlul „Charlot şi umbrela”

* În urmă cu 101 ani (1922) avea loc proclamarea independenţei de stat a Egiptului (ca monarhie constituţională). Independenţa a rămas una formală din cauza prezenţei militare britanice pe teritoriul ţării până la lovitura de stat din 23.VII.1952, „a ofiţerilor liberi”. La data de 18.VI.1953, Egiptul s-a proclamat republică

* Acum 88 de ani (1935) inginerul chimist american, Wallace Carothers, a descoperit nailonul. Descoperirea a fost anunţată, însă, abia în anul 1938, când au început să fie fabricate şi primele obiecte din material plastic

* Cu 76 de ani în urmă (1947) a avut loc Masacrul de la Taipei, o reprimare violentă a demonstraţiilor din Taiwan, ceea ce a dus la moartea a aproximativ 30.000 de civili. „Incidentul 228” sau „Masacrul 228” este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria postbelică a Taiwanului. Incidentul ce a determinat izbucnirea revoltelor din 28 februarie 1947 s-a petrecut în Districtul Teipeiting, cu o zi înainte, atunci când agenţii Biroului de Monopol asupra Tutunului au confiscat ţigările de contrabandă deţinute de o văduvă, ameninţându-o şi lovind-o cu pistolul, moment în care mai mulţi taiwanezi i-au înconjurat pe agenţii guvernamentali, unul dintre cei din urmă descărcându-şi arma în mulţime şi declanşând astfel lanţul de evenimente ce a condus la reprimarea violentă a demonstraţiilor de mai mare amploare reluate în ziua următoare. Civilii au obţinut controlul asupra oraşului Taipei şi l-au menţinut vreme de câteva săptămâni, iar protestele din afara capitalei taiwaneze au fost şi mai violente, ducând la lupte armate între brigăzile înarmate de civili şi forţele guvernamentale, în timpul cărora au fost ucişi aproximativ 200 de soldaţi naţionalişti (din trupele guvernamentale). Pe 8 martie 1947, forţe armate aparţinând Republicii China au pătruns pe insulă, instituind o sângeroasă represiune ce a dus la uciderea a 10 până la 30 de mii de taiwanezi (statisticile diferă), urmate de arestarea şi executarea multora dintre capii revoltei. În urma evenimentelor din 1947, Guvernatorul General al Taiwanului, Chen Yi, a fost demis, reîntorcându-se în China unde a ocupat pentru puţină vreme poziţia de guvernator al provinciei chineze Zhejiang până ce, trădat de unul din subordonaţii săi, a fost acuzat de instigare la rebeliune împotriva Komintang-ului şi colaborare cu comuniştii chinezi – războiul civil nu se terminase încă -, fiind ulterior executat

* Se împlinesc 70 de ani de când James D. Watson și Francis Crick, doi biofizicieni renumiți din Statele Unite, respectiv din Marea Britanie, au reușit să determine, pe data de 28 februarie 1953, structura chimică a ADN-ului. Totuși, anunțul formal al acestei descoperiri excepționale pentru lumea științei a fost prezentat câteva săptămâni mai târziu, pe 25 aprilie, în urma publicării acestor studii genetice în revista lunară Nature. ADN-ul, prescurtarea acidului dezoxiribonucleic, și acidul ribonucleic (ARN-ul) sunt cei doi acizi nucleici care, alături de proteine, joacă rolul primordial în ereditarea speciilor, ele constituind cele trei macromolecule majore, esențiale pentru toate formele vii cunoscute pe planeta noastră

* Acum 32 de ani (1991) era încheiată operaţiunea „Furtună în deşert”, declanşată (la 17.I.1991) împotriva Irakului (care invadase Kuweitul, la 2.VII.1990), de coaliţia internaţională la care au participat SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Kuweitul. Cu acest prilej au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Acest prim „război din Golf”, cum va fi numit ulterior, s-a încheiat cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

* Se împlinesc 10 ani (2013), de când, pentru prima dată după 700 de ani, avea loc încetarea pontificatului de 8 ani al Papei Benedict al XVI-lea, în urma abdicării sale din funcţia de Suveran Pontif. Fostul Papă a preluat titlul oficial de „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit”. A fost succedat în funcţie de Papa Francisc, al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice, ales de conclavul cardinalilor, la 13 martie 2013

* Se împlinește 1 an (2022) de când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a depus cererea de aderare a Ucrainei la UE. La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Ucrainei statutul de țară candidată la UE

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– „Ziua Protecţiei Civile”; la 28.II.1933 regele Carol al II-lea a aprobat, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, înfiinţarea unei arme noi, „apărarea pasivă” (- 90 de ani); Decretul era primul act normativ care stabilea constituirea primelor structuri de apărare civilă în România

 

– 1754: S-a născut Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător şi poet; reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene; l-a ajutat pe Samuel Micu la elaborarea lucrării „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, prima gramatică tipărită a limbii române; a militat pentru înlocuirea în scrierile laice a literelor chirilice cu cele latine, precum şi pentru învăţământul în limba română (m. 1816)

 

– 1785: Horea – Vasile Ursu Nicola (n. 1731) şi Cloşca – Ion Oargă (n. 1747), conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, au fost executaţi prin tragere pe roată, la Alba Iulia (Crişan – pe numele adevărat Marcu Giurgiu (n. 1733) – s-a spânzurat în închisoare, la 13 februarie)

 

– 1863: S-a născut medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie; autorul primului tratat ştiinţific de neurologie din lume; a folosit, printre primii, metoda encefalografică în studiul fiziopatologiei sistemului nervos; pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice); membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte al acestui for (1916-1918; 1925-1928) (m. 1938) – 160 de ani

 

– 1909: S-a născut Melania Livadă (numele la naştere: Hayek), critic şi istoric literar; temele criticii sale privesc aria literaturii interbelice (Lucian Blaga, Pompiliu Constantinescu, George Călinescu) (m. 1988)

 

– 1913: S-a născut sculptorul de etnie maghiară Gheza Vida (sau Vida Géza); membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1980) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut etnomuzicologul Emilia Comişel; a cules peste nouă mii de cântece folclorice şi a publicat articole şi cărţi de specialitate, cu scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în ţară şi în străinătate; a colaborat cu publicaţii importante de peste hotare şi a fost membră a Societăţii Internaţionale de Folclor (m. 2010) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut Vladimir Trebici, demograf şi sociolog; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1999)

 

– 1922: S-a născut Eugen Crăciun, pictor, grafician, decorator (m. 2001)

 

– 1922: S-a născut Radu Câmpeanu, jurist şi om politic liberal; arestat pentru convingerile sale politice în perioada 1947-1956; ulterior emigrează în Franţa; revine în România la începutul lunii ianuarie 1990; preşedinte-fondator al Partidului Naţional Liberal după reînfiinţarea partidului (1990-1993); a candidat la Preşedinţia României la alegerile din mai 1990 şi noiembrie 1996 (m. 2016)

 

– 1926: S-a născut pictorul Virgil Almăşanu (m. 2009)

 

– 1926: S-a născut pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy; a rămas în memoria multor generaţii de melomani, mai cu seamă ca ambasadorul muzicii compozitorului evreu-american Gerorge Gershwin (1898-1937), în România (m. 2010)

 

– 1935: A murit colecţionarul de artă Anastase Simu; a adunat opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini; în 1927 a dăruit casa şi întreaga colecţie statului, Muzeul „Simu” fiind unul dintre cele mai de seamă din Bucureşti şi din ţară; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1854)

 

– 1940: S-a născut medicul chirurg şi profesorul Radu Deac, considerat unul dintre cei mai importanţi chirurgi cardiaci ai ultimelor două decenii, un strălucit creator de şcoală de chirurgie cardiacă. Are la activ peste 10000 de operaţii pe cord deschis, peste 5000 de operaţii pe cord închis şi vase şi peste 40 de transplanturi de cord, efectuate atât în România cât şi în străinătate; vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale

 

– 1942: S-a născut Aurel Niculescu, violoncelist, dirijor și profesor

 

– 1943: S-a născut geograful și profesorul universitar Dan Bălteanu; studii şi cercetări de geomorfologie, geografia mediului, hazarde naturale şi tehnologice; membru titular al Academiei Române din 2009 – 80 de ani

 

– 1950: A murit istoricul literar Ştefan Ciobanu; a depus o intensă activitate politică şi culturală pentru unirea Basarabiei cu România; tatăl lui Valeriu Ciobanu, istoric literar şi folclorist; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte al acestui for (1944-1948) (n. 1883, la Tighina, azi în R. Moldova)

 

– 1954: S-a născut actorul de teatru şi film Doru Ana (m. 2022)

 

– 1958: S-a născut compozitorul şi profesorul Mihnea Brumariu – 65 de ani

 

– 1968: S-a născut mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naţionale Române Iaşi (m. 2020) – 55 de ani

 

– 1978: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Norbert Petri, cel care a înfiinţat Teatrul Muzical din Braşov, în 1954 (n. 1912) – 45 de ani

 

– 1980: S-a născut pugilistul Lucian Bute, supranumit „Mister KO”; din 2007, când a devenit campion mondial, este menţionat ca cel mai bun boxer român în clasamentul Federaţiei Române de Box (de atunci şi-a apărat titlul de şapte ori); de asemenea, este considerat cel mai bun pugilist al categoriei supermijlocie de către BoxRec (cel mai important site de box din lume) şi de RingMagazine („The Bible of boxing”)

 

– 2003: A murit Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog (n. 1942) – 20 de ani

 

– 2007: A murit pianistul Albert Guttman, stabilit în Elveţia (n. 1937, la Galaţi)

 

– 2008: A murit Joseph M. Juran, inginer american de origine română (stabilit în SUA din 1912); specialist în probleme de management, supranumit „arhitect al calităţii”; fondator şi preşedinte de onoare al Institutului „Juran”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1904) – 15 ani

 

– 2018: A murit Liviu Leonte, critic și istoric literar, profesor; și-a consacrat cea mai mare parte a activității de istoric literar studierii și editării operei lui Constantin Negruzzi (n. 1929) – 5 ani

 

– 2022: A murit pictorul Viorel Mărginean; din 1961 a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici, unde a îndeplinit, timp de 15 ani, funcţia de secretar şi respectiv vicepreşedinte; director al Muzeului Naţional de Artă al României (1994-1995); ministru al Culturii (1995-1996); membru de onoare al Academiei Române (n. 1933) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Nicosia, Cipru: Ceremonia de inaugurare a noului președinte, Nikos Christodoulides

 

-Geneva: Ministrul palestinian de externe, Riyad Al-Maliki susține o conferință cu presa

 

– Geelong, Australia: Salonul aerospațial și de apărare Avalon (28 feb. – 5 mar.)

 

– New Delhi: Publicarea datelor privind PIB-ul pentru al 4-lea trimestru din 2022

 

– Leverkusen, Germania: Bayer – rezultate anuale 2022

 

– Paris: Publicarea datelor privind PIB-ul din trimestrul 4 (rezultate detaliate) – Insee

 

– Ottawa, Canada: Publicarea datelor privind PIB-ul din trimestrul 4

 

– Londra: Summit-ul Săptămânii Internaționale a Energiei de la Londra (28 feb. – 2 mar.)

 

-Londra: Seria de licitații de artă contemporană de la Christie’s (28 feb.- 5 mar.)

 

– Mansourah, Egipt: Procesul cercetătorului Patrick Zaki pentru „informații false”

 

– Maroc: Termen pentru încetarea stării de urgență sanitară

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Bolilor Rare”, marcată în ultima zi a lunii februarie, a fost lansată de EURORDIS (o alianţă internaţională a organizaţiilor neguvernamentale de pacienţi cu boli rare) şi Consiliul Alianţelor Naţionale, în 2008, pentru creşterea gradului de conştientizare a impactului pe care bolile rare îl au asupra vieţii pacienţilor şi a celor care îi îngrijesc

 

– Finlanda: „Ziua Kalevalei” este o sărbătoare naţională şi marchează apariţia, în anul 1835, a primului volum al epopeei naţionale „Kalevala” (străbătând Karelia, medicul şi folcloristul Elias Lönnrot a cules poemele tradiţionale transmise pe cale orală de mai multe secole, realizând apoi epopeea conform propriei sale viziuni poetice); „Kalevala” a devenit repede un simbol al identităţii finlandeze timpurii, ţara făcând parte, la acea dată, din Imperiul Rus, după ce anterior făcuse parte din Suedia

 

– 1533: S-a născut Michel de Montaigne, scriitor şi gânditor umanist francez (m. 1592) – 490 de ani

 

– 1743: S-a născut geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (m. 1822) – 280 de ani

 

– 1820: S-a născut Sir John Tenniel, ilustrator şi caricaturist britanic; a făcut primele ilustraţii pentru „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” (1865) şi „Dincolo de oglindă” semnate de Lewis Carroll (1872) (m. 1914)

 

– 1857: S-a născut medicul francez Raphael Blanchard; de numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne; a avut strânse legături cu specialiştii români; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (m. 1919)

 

– 1863, 28.II/12.III: S-a născut Vladimir I. Vernadski, mineralog şi geochimist rus; unul dintre fondatorii geochimiei moderne (m. 1945) – 160 de ani

 

– 1869: A murit Alphonse de Lamartine, scriitor (unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze) şi om politic francez (ministru de externe al Guvernului provizoriu/1848); a sprijinit revoluţionarii din Principatele Române (n. 1790)

 

– 1890, 28.II/12.III: S-a născut (la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori), renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky; după o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice (m. 1950, la Londra)

 

– 1896: S-a născut pianista braziliană Guiomar Novaes (m. 1979)

 

– 1901: S-a născut chimistul american Linus Pauling; autorul concepţiei rezonanţei structurilor de valenţă; intensă activitate de mobilizare a opiniei publice împotriva experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru chimie pe 1954 şi Premiul Nobel pentru pace în 1962; membru de onoare al Academiei Române (1965) (m. 1994)

 

– 1909: S-a născut Sir Stephen Spender, poet şi critic literar britanic (m. 1995)

 

– 1916: S-a născut violonistul danez Svend Asmussen, reprezentant marcant al jazz-ului (m. 2017)

 

– 1916: A murit Henry James, scriitor şi critic literar american naturalizat britanic (n. 1873)

 

– 1920: S-a născut compozitorul francez Hubert Giraud, autorul celebrului hit „Mamy Blue” (m. 2016)

 

– 1921: S-a născut producătorul american de film Saul Zaentz, câştigător a trei premii Oscar (m. 2014)

 

– 1923: S-a născut actorul american Charles Edward Durning (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1929: S-a născut arhitectul american Frank Gehry, unul dintre cei importanţi arhitecţi contemporani, cunoscut în special pentru perspectiva sa aproape sculpturală a designului clădirilor sale; a promovat deconstructivismul ca unul din curentele majore în arhitectura de la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, fiind un important exponent al acestuia; cea mai importantă lucrare a sa este Muzeul Fundaţiei Guggenheim din Bilbao, Spania

 

– 1930: S-a născut Leon Neil Cooper, fizician american, laureat, în 1972, al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu John Bardeen şi John Robert Schrieffer, pentru rolul său în dezvoltarea teoriei BCS a superconductivităţii

 

– 1936: A murit Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez; în 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic; Premiul Nobel pentru medicină în 1928 (n. 1866)

 

– 1939: S-a născut Daniel Chee Tsui, fizician american de origine chineză, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Robert B. Laughlin şi Horst L. Störmer

 

– 1944: S-a născut desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson; considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (m. 2013)

 

– 1948: S-a născut fizicianul american Steven Chu; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1997, împreună cu fizicianul francez Claude Cohen-Tannoudji şi cu fizicianul american William Phillips, pentru dezvoltarea metodelor de răcire şi captare a atomilor cu ajutorul laserilor – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut Geoff Nicholls, clăpar al trupei Black Sabbath, timp de 25 de ani (m. 2017) – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut actorul şi comediantul american Gilbert Gottfried (m. 2022)

 

– 1957: S-a născut John Turturro, actor, regizor şi scenarist american de film de origine italiană

 

– 1986: A fost asasinat Olof Palme, om politic social-democrat suedez; prim-ministru (1969-1976; 1982-1986); pe plan intern a aplicat măsuri sociale profunde, pe plan extern a dus o politică bazată pe acţiuni pacifiste (n. 1927)

 

– 2004: A murit scriitoarea spaniolă Carmen Laforet (n. 1921)

 

– 2006: A murit Owen Chamberlain, fizician american, care, împreună cu Emilio Segrè, a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1959, pentru descoperirea antiprotonului, o antiparticulă sub-atomică (n. 1920)

 

– 2007: A murit Arthur Meier Schlesinger Jr., istoric, scriitor şi profesor american; fost consilier special al preşedintelui John Kennedy (n. 1917)

 

– 2010: A murit regizorul italian de film Nini (Antonio) Grassia; în anul 2008 a fost distins cu „Leul de Aur” pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia; Grassia intenţiona să facă un film-mărturie al vieţii reale şi crude din oraşul italian Napoli, pornind de la cazul unui român de etnie rromă împuşcat într-un atentat la o intrare în metroul din oraş, fiind confundat, pare-se, cu unul dintre şefii mafioţi din zonă (n. 1944)

 

– 2011: A murit actriţa americană Jane Russell (n. 1921)

 

– 2011: A murit actriţa franceză de film şi teatru Annie Girardot (n. 1931)

 

– 2013: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul italian Armando Trovajoli, numit şi „vocea Romei”; a scris muzica pentru aproape 300 de filme (n. 1917) – 10 ani

 

– 2013: A murit fizicianul şi neurobiologul american Donald Arthur Glaser, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1960 pentru inventarea camerei cu bule (n. 1926) – 10 ani

 

– 2015: A murit scriitorul Yaşar Kemal (numele adevărat: Kemal Sadık Gökçeli), unul din cei mai cunoscuţi romancieri ai Turciei (n. 1923)

 

– 2016: A murit actorul american de film și televiziune George Kennedy (n. 1925)

 

– 2019: A murit compozitorul, dirijorul, aranjorul şi pianistul american de origine germană André Previn; a fost recompensat cu 4 premii Oscar și 11 premii Grammy de-a lungul carierei sale (n. 1929)

 

– 2020: A murit Freeman John Dyson, fizician teoretician, matematician, statistician și profesor american de origine britanică; a adus contribuții fundamentale în teoria cuantică a câmpurilor, fizica materiei condensate, astrofizică, fizică și tehnologie nucleară, fizică matematică (n. 1923)

 

NOTĂ:

 

– 1940: S-a născut (pe 29.II., în insula Imbros, din Turcia) Sanctitatea Sa Bartolomeu I (numele laic: Dimitrios Archontonis), patriarh ecumenic de Constantinopol (al 270-lea), din 2.XI.1991 (după moartea patriarhului Dimitrios I). Bartolomeu I (liderul spiritual al tuturor ortodocşilor din lume) exercită tripla funcţie inerentă rangului său: este arhiepiscop de Constantinopol, este primul dintre cei circa 80 de episcopi ai Patriarhiei Ecumenice răspândiţi în întreaga lume şi este „primul între egali” (în latină, primus inter pares) în cadrul episcopatului ortodox; cu acest titlu el exercită prerogativele de prezidare, coordonare şi iniţiativă în toate problemele panortodoxe; membru de onoare străin al Academiei Române (2004)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 27 februarie

Calendarul zilei – 27 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 27 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 februarie 2023, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 27 februarie

* Cu 209 ani în urmă (1814), la Viena, avea loc prima audiţie a Simfoniei a VIII-a în Fa Major, Op. 93, de Ludwig van Beethoven

* Acum 174 de ani (1849) armata revoluţionară maghiară, condusă de generalul Iosif Bem, ocupa Sibiul. Comitetul Naţional Român s-a refugiat în Muntenia (Valahia) (27.II/11.III)

* În urmă cu 157 de ani (1866) apărea, la Bucureşti, revista „Sarsailă” (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orăşanu, continuatoare a revistei satirice „Nichipercea”, suspendată de autorităţi, în repetate rânduri, din cauza atacurilor dure îndreptate împotriva instituţiilor statului

* Acum 141 de ani (1882), la Gimnaziul român din Braşov, avea loc premiera operetei „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, pe un libret de Vasile Alecsandri

* Cu 123 de ani în urmă (1900), la Memorial Hall din Londra, avea loc conferinţa de fondare a Partidului Laburist din Marea Britanie, unul dintre cele trei partide importante din Regatul Unit. Partidul se autodefineşte ca partid social-democrat, dar politica sa este de multe ori considerată a fi centristă sau chiar de centru-dreapta. Este membru al Internaţionalei Socialiste. Din aprilie 2020, liderul formaţiunii este Keir Starmer

* Sunt marcați 90 de ani (1933), de când, în timpul nopţii de 27/28 februarie, clădirea Reichstag-ului (Parlamentul) din Berlin a fost cuprinsă de un incendiu care a distrus-o în totalitate. A doua zi Adolf Hitler, numit cancelar la 30 ianuarie, profitând de situaţia creată, a revocat, printr-un decret special, toate garanţiile privind libertatea indivizilor, libertatea cuvântului şi dreptul de adunare. Din aceste motive, incendierea clădirii Reichstag-ului a fost asociată cu distrugerea sistemului democratic în Germania şi a marcat începutul instaurării dictaturii lui Hitler şi a partidului său

* Se împlinesc 85 de ani, de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea, era promulgată Noua Constituție a României. Astfel se abroga Constituţia din 1923 prin care se încheia regimul parlamentar şi se introducea dictatura regală a lui Carol al II–lea. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938, Constituția intrând în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938). Elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice, Constituţia din 1938 se întemeia pe critica regimului de partide şi pe doctrina corporatismului. Constituţia din 1938 a fost suspendată prin Decretul-Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940

* În urmă cu 72 de ani (1951), în SUA, intra în vigoare al 22-lea Amendament al Constituției Statelor Unite care limita termenul prezidențial la un maxim de două mandate. De asemenea, actul stabilea condiții suplimentare de eligibilitate pentru președinți, care, după preluarea funcției prin succesiune, îndeplineau termenii neexpirați ai predecesorilor lor. Conform celui de-al 22-lea amendament, nicio persoană nu poate fi aleasă președinte de mai multe ori și nicio persoană care a funcționat deja sau a acționat ca președinte pentru mai mult de doi ani dintr-un mandat neexpirat nu poate fi aleasă președinte de mai multe ori. Rezoluția comună care propunea cel de-al 22-lea amendament a fost adoptată de Congres și trimisă statelor spre ratificare la 24 martie 1947. Al 22-lea amendament a fost ratificat de către cele 36 solicitate din cele 48 de state de atunci, la 27 februarie 1951

* Se împlinesc 15 ani (2008) de când a fost înfiinţat Consiliul Cooperării Regionale (RCC), ca succesor al Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est. RCC este o ramură operaţională a Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei (SEECP) şi funcţionează ca punct focal pentru cooperarea regională. De asemenea, acesta acţionează ca forum pentru implicarea continuă a comunităţii internaţionale în regiune, se concentrează asupra cooperării regionale în Sud-Estul Europei (SEE) prin intermediul unui cadru regional deţinut şi condus de acesta, care de asemenea sprijină integrarea europeană şi euro-atlantică. Rolul cheie al RCC este de a genera şi coordona proiecte de dezvoltare şi de a crea un climat politic care să permită dezvoltarea generală socială şi economică în SEE, spre folosul locuitorilor acestei regiuni. SEECP deţine rolul politic, iar RCC unul preponderent operaţional

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începutul Postului Sfintelor Paști (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1711: S-a născut (la Constantinopol) Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și al Moldovei; a domnit de patru ori în Moldova și de șase ori în Valahia; remarcabil om de cultură (m. 1769)

 

– 1811: S-a născut Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător (m. 1837)

 

– 1903: S-a născut Ion Irimescu, cel mai important sculptor român al ultimei jumătăți de secol, profesor; în 1975, „sculptorul de suflete”, cum a fost supranumit, a făcut oraşului Fălticeni o impresionantă donaţie (lucrări de sculptură, desene, schiţe, studii, o bibliotecă cu albume de artă românească şi universală), îmbogăţită mereu cu noi piese – găzduită în casa ce fusese cândva a boierului Alecu Botez Forăscu – constituindu-se Muzeul Ion Irimescu, care reprezintă cea mai bogată colecţie de autor din România; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2005) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut V.[ilhelm] Beneş, critic de artă şi prozator; fiul unui ceramist ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o reputaţie consolidată, nu s-a manifestat decât sporadic în literatură (m. 1960)

 

– 1911: S-a născut Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1981)

 

– 1920: A murit Alexandru D.[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893 (n. 1847)

 

– 1922: S-a născut pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (m. 2012)

 

– 1923: A murit Nifon Niculescu (numele de botez: Nicolae), episcopul Dunării de Jos (1909-1921); a finalizat lucrările la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, pe care a sfințit-o în 6 august 1917; a scris o „Carte de muzică bisericească pe psaltichie şi pe note liniare pentru trei voci“, una dintre lucrările semnificative în domeniul muzicii bisericeşti de la noi, la început de secol XX; a editat şi „Vieţile sfinţilor“, în 12 volume, şi alte cărţi pentru evlavia populară: „Mântuirea păcătoşilor“, „Catehismul ortodox“; împreună cu filantropul Iorgu Dumitrescu, a tipărit numeroase cărți de spiritualitate ortodoxă difuzate gratuit în sute de mii de exemplare în țară, pe front, în Basarabia și la diaspora română din SUA (n. 1858) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut compozitorul şi dirijorul Marin Constantin; a pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă); specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzica tradiţională românească (m. 2011)

 

– 1926: A murit soprana Elena Teodorini; artista a rămas în istorie prin debutul său, în anul 1880, la „Teatro alla Scala” din Milano, cu rolul Marguerite din „Faust” de Charles Gounod; a fost prima cântăreaţă din România care a păşit pe acea scenă celebră, la numai 23 de ani; considerată de critici una dintre ultimele mezzo-soprane acute specializate în repertoriul de soprană, ale cărei formule expresive prevesteau deja primadona veristă (n. 1857)

 

– 1938: S-a născut Constantin Albani, pictor şi scenograf (m. 2014) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Radu Simion, conducător de orchestră şi virtuoz al naiului (m. 2015)

 

– 1943: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul francez de origine română Costin Miereanu; pionier al muzicii experimentale de avangardă – 80 de ani

 

– 1948: A murit Nicodim Munteanu (prenumele la naştere: Nicolae), al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948); între anii 1912 şi 1923 a fost episcop de Huşi; după unirea Basarabiei cu România, în iunie 1918, a primit şi funcţia de locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, cu sarcina de a reorganiza Biserica Ortodoxă din această provincie; în 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, cu sediul la Iaşi; aici va tipări „Biblia ilustrată” (1936) şi va traduce 24 de cărţi din „Vechiul Testament”, pentru ediţia sinodală a „Bibliei” din 1936; de asemenea, a tradus Psaltirea (trei ediții), Evangheliile (1924) și Noul Testament integral (cinci ediții) și peste o sută de lucrări teologice și de spiritualitate din limba rusă; în urma morţii patriarhului Miron Cristea, în iunie 1939 a fost ales patriarh; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (n. 1864) – 75 de ani. NOTĂ: Anul 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română”

 

– 1955: A murit Alexandru Marcu, istoric literar, profesor şi traducător (numeroase traduceri din Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1894)

 

– 1956, 27/28: A murit actorul Nicolae Bălţăţeanu (n. 1893)

 

– 1959: A murit botanistul Iuliu Prodan; importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1875)

 

– 1959: A murit inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886)

 

– 1970: A murit basul Mircea Buciu (n. 1907)

 

– 1975: A murit Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant (n. 1890)

 

– 1984: A murit tenorul Nicu Apostolescu (n. 1896)

 

– 1990: A murit Alexandru Rosetti, lingvist, filolog, editor şi pedagog; specialist în istoria limbii române, fonetică, dialectologie şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1895)

 

– 1991: A murit matematicianul Dimitrie Ioan Mangeron; cercetări în domeniul ecuaţiilor, lucrări privind fundamentele mecanicii, rolul matematicii în gândirea ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1906, Chişinău)

 

– 1996: A murit Silviu Georgescu, autor de scenarii radiofonice şi de proze umoristice; a lucrat la Radiodifuziunea Română, în Redacţia emisiunilor de divertisment, semnând numeroase scenarii difuzate în cuprinsul „Undei vesele” şi a altor emisiuni de profil (n. 1915)

 

– 2014: A murit Alexandru Viorel Vrânceanu agronom specialist în genetică – ameliorarea plantelor; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (n. 1927)

 

– 2016: A murit Elisabeta Lăsconi (nume real: Elisabeta Roşca), eseist, critic literar şi profesor (n. 1957)

 

– 2019: A murit arhitectul Emanoil Mihăilescu; a realizat proiecte de hale industriale și construcții auxiliare tehnico-administrative; fost deținut politic, arestat în lotul „Rugul Aprins” (n. 1935)

 

– 2022: A murit regizorul, scenaristul și profesorul universitar Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme „Liceenii” şi „Declaraţie de dragoste”; în 1966 a înfiinţat studioul de cinematografie al Conservatorului, activând ca profesor de artă cinematografică până în 1972; timp de peste un deceniu, începând din 1981, a fost regizor de film documentar la Studioul „Alexandru Sahia”, perioadă în care a realizat peste 50 de filme documentare; membru al CNA (1995-2001) (n. 1935, la Hotin, Bucovina) – 1 an

 

– 2022: A murit criticul de teatru și film, editoarea și publicista Florica Ichim; a avut o îndelungată activitate publicistică, semnând cronică de film în „Contemporanul”, „România literară” și „România Liberă” (1970-1990), precum și cronică de teatru în „România Liberă” și „Teatrul azi”; după 1997 a fost redactor-şef al revistei „Teatrul azi”; a fost preşedintele Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, pe care a înființat-o în 1996, sub egida căreia au apărut zeci de cărţi de teatru şi teatrologie (n. 1938) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Bruxelles: Președintele sârb Aleksandar Vucic și prim-ministrul Kosovo, Albin Kurti

participă la discuții, găzduite de UE, cu privire la normalizarea legăturilor, considerate ca fiind esențiale pentru aderarea ambilor la blocul comunitar

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniştrilor telecomunicaţiilor, transporturilor şi energiei din UE (27 – 28 feb.)

 

– Varșovia: Publicarea unui studiu economic al OCDE privind Polonia

 

– Geneva: A 52-a sesiune ordinară a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (27 feb. – 4 apr.)

  • Ministrul francez de externe, Catherine Colonna susține o conferință de presă

 

– Baku, Azerbaijan: Vizită în Azerbaidjan a șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov (27 – 28 feb.)

 

-Lopburi, Thailanda: Are loc exercițiul militar „Cobra Gold” efectuat de Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud (27 feb.- 10 mar.)

 

– New York: Consiliul de Securitate al ONU votează asupra reînnoirii sancțiunilor împotriva Yemenului

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Libia

 

– Tokyo: Conferința „City Tech Tokyo” despre startup-uri și orașul sustenabil (27 – 28 feb.)

 

– Barcelona: Mobile World Congress, cel mai important eveniment al sectorului telefoniei mobile (27 feb. – 2 mar.)

 

– Lisabona: World Ocean Summit – Conferință privind economia mării (27 feb. – 1 mar.)

 

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică date privind evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

 

– Londra: Începe procesul lui Aine Davis, presupusă membră a „Beatles”, grupare a Statului Islamic

 

– Basel, Elveția: Parada felinarelor, „Morgestraich”, pentru startul carnavalului de la Basel

 

– Havana, Cuba: A 23-a ediție a Festivalului Trabucului (27 feb. – 3 mar.)

 

– Paris: Prezentări de modă pentru femei (27 feb. – 7 mar.)

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Tenis – Turneul ATP de la Dubai (27 feb. – 4 mar.)

 

– Acapulco, Mexic: Tenis – Turneul ATP de la Acapulco (27 feb. – 4 mar.)

 

– Austin, SUA: Tenis – Turneul WTA de la Austin (27 feb. – 5 mar.)

 

– Monterrey, Mexic: Tenis – Turneul WTA de la Monterrey (27 feb. – 5 mar.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a ONG-urilor”, creată la inițiativa tânărul filantrop de origine letonă Marcis Liors Skadmanis, a fost adoptată oficial de către Consiliul Statelor Mării Baltice prin Rezoluţia finală la cel de-al X-lea Forum al ONG-urilor, din 23-25 aprilie 2012, care a avut loc la Universitatea Humboldt din Berlin, Germania. Marcată pentru prima dată în 2014, sub egida ONU, ziua îşi propune să inspire oamenii să se implice mai activ în cadrul organizaţiilor neguvernamentale şi să încurajeze o conlucrare mai mare între ONG-uri şi sectorul public, cât şi cel privat

 

– „Ziua Internaţională a Ursului polar” este marcată de Polar Bears International⁠, din 2011, pentru a atrage atenția societăţii asupra necesității protejării urșior polari, care au ajuns pe lista mamiferelor protejate de lege din cauza încălzirii globale, a vânătorilor și a poluării ce otrăvește tot mai mult Pământul; se dorește, de asemenea, popularizarea Acordului Internațional privind conservarea urşilor polari și a habitatului acestora

 

– Ziua naţională a Republicii Dominicane; aniversarea proclamării independenţei – 1844

 

– 272: S-a născut Sfântul Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (m. 337). NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)

 

– 1807: S-a născut poetul american Henry Wadsworth Longfellow (m. 1882)

 

– 1814: S-a născut Arthur Schott, filolog şi folclorist german; împreună cu fratele său Albert (1809-1847), a cules din Banat texte de folclor românesc şi a publicat, în 1845, o culegere de basme, poveşti şi snoave româneşti, intitulată „Poveşti valahe” (m. 1875)

 

– 1856: S-a născut baritonul italian Mattia Battistini (m. 1928)

 

– 1861: S-a născut Rudolf Steiner, filosof, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice (m. 1925). NOTĂ: Unele surse dau ziua de 27 februarie 1861 ca dată a botezului

 

– 1887: A murit Alexandr Borodin, compozitor şi chimist rus (n. 1833)

 

– 1888: S-a născut Lotte Lehmann, cântăreaţă germană de operă şi de lied, stabilită în SUA din 1945 (m. 1976) – 135 de ani

 

– 1897: S-a născut Marian Anderson, cântăreaţă americană de operă (contra-altistă); prima cântăreaţă afro-americană care a apărut la „Metropolitan Opera” (m. 1993)

 

– 1901: S-a născut sculptorul italian Marino Marini (m. 1980)

 

– 1902: S-a născut scriitorul american John Steinbeck; Premiul Nobel pentru literatură în 1962 (m. 1968)

 

– 1912: S-a născut scriitorul britanic Lawrence Durrell; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a lucrat ca ataşat de presă la ambasadele britanice de la Cairo şi Alexandria (m. 1990)

 

– 1913: S-a născut scriitorul american Irwin Shaw (m. 1984) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut filosoful şi profesorul francez Paul Ricoeur; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (m. 2005) – 110 ani

 

– 1926: S-a născut neurologul american de origine canadiană David H. Hubel, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1981 (m. 2013)

 

– 1930: S-a născut Joanne Woodward, actriţă de film şi regizoare americană; numele ei este legat de performanţa de a fi primit, la 9.II.1960, prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles (Hollywood Walk of Fame); a fost căsătorită, timp de 50 de ani, cu actorul Paul Newman

 

– 1932: S-a născut actriţa americană de film de origine engleză Elizabeth Taylor, considerată ultimul superstar din „epoca de aur” a Hollywood-ului (m. 2011)

 

– 1935: S-a născut soprana italiană Mirella Freni (m. 2020)

 

– 1936: A murit fiziologul rus Ivan Pavlov; unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale; a descoperit „reflexul condiţionat”; Premiul Nobel pentru medicină pe 1904 (n. 1849)

 

– 1939: S-a născut designerul japonez Kenzo Takada, stabilit în Franța (m. 2020)

 

– 1943: S-a născut Morten Lauridsen, compozitor și profesor american; a repus muzica corală pe harta preferințelor publicului larg din toată lumea; în 2006 a fost numit „Maestru Coral American” de către National Endowment for the Arts – 80 de ani

 

– 1943: A murit poetul grec Kostís Palamás (n. 1859) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut actorul polonez de film Daniel Olbrychski

 

– 1989: A murit zoologul austriac Konrad Lorenz, specialist în psihologie animală şi ornitolog; laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1973 (n. 1903)

 

– 1993: A murit actriţa americană Lillian Gish, stea a filmului mut (n. 1893) – 30 de ani

 

– 2002: A murit comicul şi scriitorul american Spike Milligan (n. 1918)

 

– 2008: A murit autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (n. 1925) – 15 ani

 

– 2008: A murit Ivan Rebroff (pe numele său adevărat Hans Rolf Rippert), celebru cântăreţ german de operă, muzică folk şi cântece populare ruseşti, de origine rusă, posesor al unei voci ce acoperea patru octave şi jumătate, de la registrul bas şi până la notele cele mai înalte, specifice sopranelor (n. 1931) – 15 ani

 

– 2013: A murit Stéphane (Frédéric) Hessel, diplomat, militant politic şi scriitor francez; erou al Rezistenţei franceze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deportat apoi în lagărul de concentrare Buchenwald; secretar al comisiei care a elaborat la ONU Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10.XII.1948); autorul cărţii „Indignaţi-vă!”, un adevărat manifest politic; publicată la 20.X.2010, chiar în ziua în care autorul a împlinit 93 de ani, cartea a devenit rapid best-seller, cunoscând un succes răsunător atât în Franţa, cât şi peste hotare (n. 1917) – 10 ani

 

– 2013: A murit pianistul american Van Cliburn (numele real: Harvey Lavan Cliburn) (n. 1934) – 10 ani

 

– 2015: A murit Leonard Simon Nimoy, actor, regizor, producător şi scenarist american; rolul cel mai cunoscut a fost ofiţerul Spock din serialul „Star Trek” (n. 1931)

 

– 2015: A murit politicianul rus Boris Nemţov, liderul opoziţiei ruse, un critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin (n. 1959)

 

– 2020: A murit Alki Zei, romancieră greacă și scriitoare de literatură pentru copii (n. 1923)

 

– 2020: A murit actorul american Eugene „Gene” Dynarski, cunoscut din serialele „Seinfeld” şi „Star Trek” (n. 1932)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 26 februarie

Calendarul zilei – 26 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 februarie 2023, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 26 februarie

* Cu 318 ani în urmă (1705) apărea prima menţiune documentară a denumirii Predeal, în scrisoarea lui Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă, conţinând următorul pasaj: „Să pohteşti dumneata pe comandantul den Braşov ca să dea câţiva neamţi ajutor, să vie postavul până la hotarul Tatar, adeca pân la Predeal ca să n’aibă postavul vreo zătniceală”. Pasul Predeal a fost folosit pentru prima dată la trecerea de oşti în Ardeal în anul 1611, când, disperaţi de prigoana lui Gabriel Bathory – principele Ardealului – saşii braşoveni l-au chemat în ajutor pe domnitorul muntean Radu Şerban. Predealul a însemnat, vreme de secole, hotarul dintre două provincii româneşti: Transilvania şi Ţara Românească

* Acum 157 de ani (1866) avea loc deschiderea lucrărilor Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene (până în 23.V/4.VI.1866), convocată pentru a discuta problema Principatelor Unite, a căror unire nu a fost recunoscută decât pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (26.II/10.III)

* În urmă cu 132 de ani (1891) era înfiinţată Societatea (Asociaţia) Arhitecţilor Români (în prezent Uniunea Arhitecţilor din România), al cărei prim preşedinte a fost, în perioada 1891-1894, Alexandru Orăscu

* Acum 96 de ani (1927) lua fiinţă, la Bucureşti, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică. Actualul Institut de Sănătate Publică București a fost înființat prin „Legea pentru Înființarea Institutului de igienă și sănătate publică”, promulgată de regele Ferdinand I la 26 februarie 1927. Crearea Institutului de igienă și sănătate publică este rodul efortului profesorului Dimitrie Mezincescu care, împreună cu doctorul Gheorghe Banu, secretar general în Ministerul Sănătății Publice și Ocrotirii Sociale, au înaintat proiectul de lege pentru înființarea la București a unui institutul de igienă și sănătate publică, cu un aport decisiv atât la constituirea rețelei igienico-sanitare a României, cât și la formarea unor specialiști tehnici și administrativi în problemele sanitare, organizarea de combatere a maladiilor sociale și maladiilor epidemice, în problemele apelor, ale chimiei alimentare, ale statisticii și ale accidentelor de muncă, etc. Institutul de igienă și sănătate publică din București fost inaugurat la 19 februarie 1928. Institutul a încorporat Laboratorul de igienă al Facultății de Medicină, Laboratorul controlului sanitar al alimentelor și băuturilor al Ministerului Sănătății și Școala de infirmiere și agenți sanitari. Institutul de Sănătate Publică București efectuează activități de asistență de sănătate publică și îndeplinește rolul de for tehnic și metodologic al Ministerului Sănătății Publice pentru activitatea de specialitate în domeniul fundamentării, elaborării și implementării strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile și netransmisibile și a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel național și regional

* Acum 79 de ani (1944), în zilele de 26 şi 27 februarie, a avut loc o întrevedere Hitler – Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II (de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich). Înaltul Comandament german începuse elaborarea planului „Margarethe II” la 26.I.1944

* Se împlinesc 35 de ani (1988) de când a fost dată publicităţii o declaraţie a Guvernului SUA prin care se anunţa hotărârea de a retrage României clauza naţiunii celei mai favorizate, cu data de 3.VII.1988. Hotărârea era determinată de înrăutăţirea, în fiecare an, a vieţii locuitorilor, de nerespectarea tot mai accentuată a obligaţiilor asumate prin Actul de la Helsinki (1975) privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Peste numai două zile, la 28 februarie, Guvernul de la Bucureşti anunţa printr-o declaraţie că România renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA

* În data de 26 februarie 1993, cu 30 de ani în urmă, la Istanbul, reprezentanţii parlamentelor din nouă ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au adoptat „Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre” (APCEMN). În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării ca al zecelea membru cu drepturi depline. Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997. După semnarea declaraţiei privind instituirea APCEMN, au mai devenit membri ai Adunării Serbia şi Muntenegru (2004). În anul 2006, după ce Muntenegru şi-a declarat independenţa, Republica Serbia a devenit succesorul legal al fostului stat, atât la OCEMN cât şi la APCEMN. Bazele Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) au fost puse la 25 iunie 1992. La această dată, şefii de stat sau de guvern din 11 state – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina (statele fondatoare, care sunt ţări riverane sau din bazinul Mării Negre) – au semnat, la Istanbul, „Declaraţia Summit-ului Cooperării Economice a Mării Negre” şi „Declaraţia de la Istanbul”, care definesc principiile de bază şi obiectivele OCEMN, instituţionalizând în mod oficial un nou proces de cooperare regională. Din 2004, din OCEMN face parte şi Serbia. Statut de observator au o serie de adunări parlamentare internaţionale, europene şi regionale, între care Uniunea Interparlamentară, Adunarea Parlamentară a NATO, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Iniţiativa Central Europeană-Dimensiunea Parlamentară, Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est şi Parlamentul European

* Tot într-o zi de 26 februarie, şi tot cu 30 de ani în urmă, a avut loc primul atentat (cu bombă) la baza unuia dintre cele două turnuri gemene din Manhattan, parte integrantă a complexului comercial World Trade Center din New York, simbolul puterii financiare a SUA. Atentatul s-a soldat cu şase morţi şi peste 1.000 de răniţi. Opt ani mai târziu, la 11 septembrie 2001, două avioane Boeing deturnate de terorişti afiliaţi reţelei Al-Qaida au lovit turnurile gemene, transformând World Trade Center într-o ruină

* Acum 22 de ani (2001) miniştrii de externe ai ţărilor membre UE au semnat Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, Tratatele de Instituire a Comunităţilor Europene şi Anumite Acte Conexe. Documentul, semnat în prezenţa preşedintelui Parlamentului European, Nicole Fontaine (1999-2002), avea ca obiectiv modificarea structurii instituţionale a Uniunii Europene pentru a face faţă provocărilor viitoarelor extinderi. Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1.II.2003

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) a fost confirmat în România primul caz de infecţie cu coronavirusul COVID-19, la un pacient din Gorj, un bărbat care a intrat în legătură cu un cetăţean italian din Rimini, infectat cu SARS-CoV-2, venit în zonă în perioada 18 – 22 februarie. A doua zi, ministrul interimar al Sănătăţii de la acea vreme, Victor Costache, declara că starea bărbatului infectat este una bună, fără a prezenta simptome. Tot la 27 februarie, cetăţeanul din Gorj a fost adus la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti. Din acest moment, România s-a confruntat cu pandemia mondială de coronavirus, autorităţile începând să impună restricţii şi să ia măsuri de izolare sau carantinare. Totul a culminat cu decretarea, pe 16 martie, pentru 30 de zile, a stării de urgenţă, de către preşedintele Klaus Iohannis. Pe 14 aprilie, starea de urgenţă a fost prelungită pentru încă 30 de zile. Ulterior, din 14 mai, a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, aceasta a fost prelungită prin hotărâri de Guvern, astfel că şi astăzi, România se află în stare de alertă, cu restricţii impuse de autorităţi şi localităţi carantinate. Primul deces în ţara noastră a fost înregistrat pe 22 martie, la un bărbat de 67 de ani, care avea comorbidităţi. În data de 11 noiembrie, s-a atins un record – peste 200 de decese într-o singură zi. În luna decembrie s-a înregistrat un trend descrescător al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, însă numărul celor aflaţi în stare critică la ATI s-a menţinut ridicat

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica lăsatului sec de brânză pentru Postul Sfintelor Paşti) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1838: S-a născut (la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina) Bogdan Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (m. 1907) – 185 de ani

 

– 1865: S-a născut Paulina Cruceanu, prima femeie farmacist din România (m. 1921)

 

– 1880: S-a născut (într-o familie de armeni) pictorul Apcar Baltazar (Balthazar) (m. 1909)

 

– 1895: S-a născut muzicologul Ştefan Lakatoş (m. 1989)

 

– 1900: S-a născut Jean Negulesco (nume la naștere: Ioan Negulescu), regizor american de film, de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1993)

 

– 1902: S-a născut compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (m. 1985)

 

– 1903: S-a născut Jean Moscopol (numele real: Ioan Moscu), cântăreţ de muzică uşoară, compozitor şi epigramist; se numără în galeria marilor trubaduri pe care i-a avut România interbelică (m. 1980) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut Constantin D. Papastate (numele la naştere: Papastatopoulos), istoric literar, poet şi profesor (m. 1992)

 

– 1919: S-a născut Constant Tonegaru, poet din al doilea val al avangardei româneşti; deținut în închisorile comuniste (m. 1952)

 

– 1925: S-a născut matematicianul şi profesorul Nicolae Dinculeanu, stabilit în SUA; în activitatea sa ştiinţifică s-a aplecat asupra teoriei măsurii, proceselor stocastice, analizei funcţionale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2003)

 

– 1926: S-a născut istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2006)

 

– 1927: A murit violonistul-lăutar Cristache Ciolac, unul dintre primii creatori ai folclorului orăşenesc (n. 1870)

 

– 1930: S-a născut medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut sculptorul şi profesorul Napoleon Tiron

 

– 1940: S-a născut actorul și profesorul Alexandru Repan

 

– 1940: A murit Nicolae Tonitza, pictor, grafician, critic de artă și profesor (n. 1886)

 

– 1943: S-a născut Marin Toma, economist şi profesor; a avut un rol deosebit în evoluţia profesiunii contabile; membru fondator şi preşedinte (aproape două decenii) al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (m. 2012) – 80 de ani

 

– 1955: S-a născut compozitorul de muzică uşoară și instrumentistul Virgil Popescu

 

– 1959: S-a născut ceramistul Leontin Ţibacov

 

– 1962: S-a născut pictorul Liviu Nedelcu

 

– 1963: S-a născut interpreta de muzică uşoară Elena Cârstea, stabilită în SUA – 60 de ani

 

– 1999: A murit Cristian Popişteanu, istoric (contribuţii la istoria diplomaţiei şi a relaţiilor internaţionale) şi publicist (comentator de politică externă la Radio România Actualităţi; unul dintre fondatorii revistei „Lumea”, în 1963; redactor-şef al revistei „Magazin istoric” între anii 1969 şi 1999) (n. 1932)

 

– 2010: A murit artistul decorator Filaret Oloier (n. 1935)

 

– 2011: A murit juristul Victor Anagnoste; preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România (1990 – 1999), preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, senator ales pe listele FSN (1990 – 1992); soţul actriţei Gina Patrichi (n. 1928)

 

– 2013: A murit Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei), cântăreaţă de muzică indiană (n. 1939) – 10 ani

 

– 2015: A murit Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1936)

 

– 2020: A murit George Anca, scriitor, traducător, indianist în literatura sanscrită și imnurile vedice, eseist privind literatura antropologică și orientală, poet și profesor universitar (n. 1944)

 

– 2020: A murit poetul Ioan Voicu; catalogat de criticii literari drept „poetul baladist”, din opera căruia s-au inspirat numeroşi artişti de muzică folk, dar şi de muzică populară (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Cape Canaveral, SUA: Lansarea planificată a rachetei Falcon 9 și a navei spațiale Dragon Endeavour

 

– Cape Town, Africa de Sud: Navigație – Urmează să aibă loc plecarea etapei a treia a The Ocean Race, cursă în jurul lumii cu echipaj și escale

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Tottenham – Chelsea

 

– Saint-Denis: Rugby – Turneul celor Şase Naţiuni: Franţa – Scoţia

 

– Londra: Finala Cupei Ligii Angliei la fotbal

 

– Marsilia, Franța: Fotbal – Liga 1: Marsilia – Paris SG

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1561: A murit scriitorul spaniol Jorge de Montemayor (sau de Montemor) (n. cca 1520)

 

– 1564: La această dată a fost botezat scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus versul alb în drama engleză (m. 1593)

 

– 1723: A murit scriitorul englez Thomas d’Urfey (n. 1653) – 300 de ani

 

– 1770: S-a născut compozitorul ceh Antoine (Antonin) Reicha (Rejcha) (m. 1836)

 

– 1770: A murit Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (n. 1692)

 

– 1802: S-a născut poetul, dramaturgul şi romancierul francez Victor Hugo (m. 1885)

 

– 1808: S-a născut Honoré Daumier, pictor, gravor (în special litograf) şi sculptor francez; maestru al caricaturii politice (m. 1879) – 215 ani

 

– 1821: A murit Joseph de Maistre, scriitor, filosof şi diplomat francez; unul dintre teoreticienii importanţi ai filosofiei catolice (n. 1753)

 

– 1829: S-a născut întreprinzătorul american de origine germană Levi Strauss, creatorul blue-jeans-ilor (patentul l-a obţinut în mai 1873) (m. 1902)

 

– 1840: S-a născut diplomatul, scriitorul şi traducătorul american Eugen Schuyler; în 1880 a fost numit însărcinat cu afaceri al SUA în capitala României; bun cunoscător al realităţilor româneşti şi al istoriei poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române (1885) (m. 1890)

 

– 1842: S-a născut astronomul francez Camille Flammarion, fondator (1887) al Societăţii Astronomice Franceze; autor a numeroase lucrări de popularizare ştiinţifică (m. 1925)

 

– 1861, 26.II/10.III: A murit scriitorul ucrainean Taras Şevcenko (n. 1814)

 

– 1879: S-a născut Frank Bridge, compozitor, violonist şi dirijor englez (m. 1941)

 

– 1889: S-a născut scriitoarea maghiară Mariska Ady (m. 1977)

 

– 1900: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) compozitorul, dirijorul şi profesorul Vadim Şumski (m. 1956)

 

– 1921: A murit economistul austriac Carl Menger; importante contribuţii în domeniul teoriei valorii sau a utilităţii marginale; fondator al Şcolii de Studii Economice din Viena (n. 1840)

 

– 1928: S-a născut Ariel Sharon, general şi om politic israelian; fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (m. 2014, după opt ani în care a fost în comă) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut Fats Domino (Antoine Dominique Domino Jr.), muzician american, unul dintre pionerii muzicii rock and roll (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (m. 2005)

 

– 1931: A murit Otto Wallach, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1910 (n. 1847)

 

– 1932: S-a născut Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock (m. 2003)

 

– 1934: S-a născut regizorul algerian de film Mohammed Lakhdar-Hamina; de numele lui se leagă naşterea cinematografului algerian

 

– 1934: S-a născut artistul mexican José Luis Cuevas, una dintre figurile marcante ale „Generației Rupturii”, apărută în replică la mișcarea muralistă mexicană (m. 2017)

 

– 1936: S-a născut Adem Demaçi, scriitor şi politician kosovar; a petrecut 28 de ani în închisoare pentru că s-a opus discriminării albanezilor în timpul Iugoslaviei comuniste conduse de Josip Broz Tito; supranumit „Mandela din Kosovo” (m. 2018)

 

– 1940: S-a născut Azzedine Alaďa, unul dintre cei mai reprezentativi designeri haute-couture franco-tunisieni (m. 2017)

 

– 1946: S-a născut chimistul şi profesorul american de origine egipteană Ahmed Zewail; Premiul Nobel pentru chimie în 1999, pentru cercetări în domeniul reacţiilor ultrarapide; pionier al femtochimiei (studiul reacţiilor chimice în timpul unei femtosecunde) (m. 2016)

 

– 1950: A murit Sir Harry Lauder, cântăreţ, actor şi compozitor scoţian (n. 1870)

 

– 1953: S-a născut Michael Bolton (nume real: Michael Bolotin), cântăreţ, compozitor, actor şi producător american; cunoscut prin baladele soft-rock – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut Recep Tayyip Erdoğan, om politic turc, președinte al Turciei (din 2014), fost prim-ministru al Turciei (2003-2014)

 

– 1956: S-a născut Michel Houellebecq (nume real Michel Thomas), unul dintre cei mai importanți scriitori francezi contemporani, supranumit „copilul teribil al literaturii franceze”; poet, romancier, eseist și regizor

 

– 1961: A murit Mohammad Al-Khamis Ben Youssef Ben Mohammed Al-Alaoui, cunoscut sub numele de Mohammed al V-lea, sultan al Marocului din 1927 până în 1953; a fost recunoscut din nou ca sultan la întoarcerea din exil, în 1955, și ca rege din 1957 până în 1961 (n. 1909)

 

– 1966: A murit pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (n. 1883)

 

– 1969: A murit Karl Jaspers, filosof existenţialist şi psihiatru german; a avut o influenţă majoră asupra teologiei, psihiatriei şi filosofiei moderne (n. 1883)

 

– 1971: A murit Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor de film francez (n. 1903)

 

– 1974: A murit Tivadar Ács, scriitor, jurnalist şi istoric maghiar (n. 1901)

 

– 1982: A murit regizorul şi actorul japonez Tienosuke Kinugasa (n. 1896)

 

– 1999: A murit Jean Coulomb, geofizician şi meteorolog francez; importante cercetări privind climatologia sahariană; s-a interesat şi de problemele geofizice ale României, mai ales în domeniile geomagnetismului şi seismologiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1991 (n. 1904)

 

– 2005: A murit creatorul primului computer MacIntosh, inginerul american Jef Raskin; pionier în domeniu, a folosit o interfaţă grafică şi mouse-ul pentru a face mai simplă utilizarea computerelor (n. 1943)

 

– 2013: A murit Stéphane (Frédéric) Hessel, diplomat, militant politic şi scriitor francez; erou al Rezistenţei franceze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deportat apoi în lagărul de concentrare Buchenwald; secretar al comisiei care a elaborat la ONU Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10.XII.1948); autorul cărţii „Indignaţi-vă!”, un adevărat manifest politic, care a devenit rapid best-seller, cunoscând un succes răsunător în Franţa şi peste hotare (n. 1917, la Berlin) – 10 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 25 februarie

Calendarul zilei – 25 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 25 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 februarie 2023, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 25 februarie

* Acum 206 ani (1817) avea loc inaugurarea oficială a „Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România. Organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal (n. 1721 – m. 1803) şi laureat al European Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european. De-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare „August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul a fost dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori

* Acum 157 de ani (1866) avea loc debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aş avea…”

* Se împlinesc 140 de ani (1883), de când, la Sibiu, a avut loc o adunare de protest, din iniţiativa lui George Bariţiu, împotriva celei de-a doua legi şcolare (Legea Trefort) promulgate de Parlamentul maghiar, prin care se accentua maghiarizarea învăţământului secundar. Adunări asemănătoare au mai avut loc la Blaj, Deva şi în alte localităţi din Transilvania (25.II/9.III)

* În urmă cu 98 de ani (1925) Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei era ridicat la rangul de Scaun Patriarhal. Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devenea, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunarea primului patriarh al BOR a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an)

* Acum 77 de ani (1946) Consiliul Superior al Oştirii hotăra reducerea efectivelor şi trecerea în rezervă a unei însemnate părţi a ofiţerilor, prin care se urmărea îndepărtarea din Armata română a tuturor celor consideraţi ostili comunismului

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de la lovitura de stat comunistă de la Praga, eveniment cunoscut în istoriografia comunistă ca „Februarie Victorios”, prin care Partidul Comunist Cehoslovac, cu susținere sovietică, a preluat controlul deplin asupra guvernului Cehoslovaciei, după două săptămâni de presiuni intense din partea sovieticilor, inaugurând astfel peste patru decenii de dictatură sub conducerea sa

* Acum 67 de ani (1956), în cadrul lucrărilor celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (14-25 februarie), liderul sovietic Nikita Hruşciov condamna cultul personalităţii lui Stalin, prin celebrul „Raport asupra cultului personalităţii”

* În urmă cu 33 de ani (1990) începea să emită, la Bucureşti, primul radio privat din România, Radio Contact (transformat în Radio Kiss FM, în noiembrie 2003)

* Acum 29 de ani (1994) a avut loc „Masacrul de la Hebron“. În timp ce aproximativ 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul şi a ucis 29 de musulmani

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Pontonierilor”; la această dată în 1866, s-a înfiinţat în Bucureşti prima companie de pontonieri, prin decretul nr. 259 al Locotenenţei Domneşti a Principatelor Unite Române; înfiinţarea acesteia a marcat începutul procesului de constituire, în cadrul armei geniu, a subunităţilor specializate

 

– 1819: S-a născut, în Anglia, la Guernesey, publicista Maria Rosetti, considerată prima femeie ziarist din România; a luat parte la Revoluția din Țara Românească, în 1848, fiind totodată o luptătoare pentru drepturile românilor și o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor; a editat publicaţia „Mama şi copilul”, revistă literară săptămânală, care a funcţionat din iulie 1865 până în aprilie 1866, profilată pe articole şi traduceri în sprijinul educaţiei copilului (m. 1893)

 

– 1834: S-a născut dramaturgul şi poetul Alexandru Depărăţeanu (m. 1865)

 

– 1849: S-a născut Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (m. 1923)

 

– 1881: A murit August Treboniu Laurian, filolog (în ciuda concepţiei sale latiniste exagerate, a lăsat câteva lucrări importante în lexicografia românească), istoric (a întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească – „Magazin istoric pentru Dacia”, 1857), publicist şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), preşedinte al acestui for (1870-1872, 1873-1876) (n. 1810)

 

– 1881: A murit Cezar Bolliac, poet, teoretician literar, memorialist, ziarist, traducător, militant şi gânditor politic, promotor al studiilor arheologice, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1813)

 

– 1896: S-a născut actorul Constantin Ramadan (m. 1958)

 

– 1896: S-a născut I.[osif] Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (m. 1981)

 

– 1897: S-a născut N.[icolae] I.[oan] Popa, comparatist şi istoric literar, eseist şi profesor; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (m. 1982)

 

– 1899: S-a născut compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu (m. 1962)

 

– 1900: S-a născut actorul de teatru şi film Costache Antoniu (m. 1979)

 

– 1900: S-a născut balerina Floria Capsali, întemeietoarea şcolii româneşti de balet (m. 1982)

 

– 1925: S-a născut Noel Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (m. 1981)

 

– 1937: S-a născut scriitorul Corneliu Buzinschi (m. 2001)

 

– 1939: S-a născut Richard Waldemar Oschanitzky, compozitor, aranjor, dirijor, orchestrator și pianist; a fost printre primii muzicieni de jazz din România; considerat unul dintre cei mai valoroși compozitori români de muzică de film; fiul compozitorului și dirijorului Richard Carol Oschanitzky, fratele dirijorului și compozitorului Petru Oschanitzky (m. 1979)

 

– 1939: S-a născut Virgil Duda (numele la naştere: Rubin Leibovici), romancier şi eseist; stabilit în Israel din 1988; frate cu criticul literar Lucian Raicu (m. 2017)

 

– 1949: S-a născut Ionel Cândea, istoric și profesor universitar doctor; membru corespondent al Academiei Române din 2016

 

– 1952: A murit (în închisoarea de la Sighet) Ioan Rășcanu, unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial, comandant de brigadă în lupta de la Mărăşeşti, ministru de Război (1918‑1921), ministru de stat (1927, 1931‑1932), deputat şi senator, primar de Bucureşti (1942‑1944), primar de Vaslui (1938-1942); în 1950 a fost arestat în lotul foștilor demnitari (n. 1874, în Republica Moldova). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al nașterii 1878

 

– 1953: S-a născut Marian Drăghici (pseudonim literar: Marian Luca), poet, publicist şi editor – 70 de ani

 

– 1960: S-a născut artistul plastic Gheorghe Dican; creatorul celei mai mari cupole vitraliu din lume sub formă de acoperiş, aflată la Biblioteca Județană „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea

 

– 1987: A murit Mihai Constantinescu, violonist, poet şi profesor (n. 1926)

 

– 1993: A murit René-Radu Policrat, om politic liberal; ales la 20 mai 1990 deputat de Iaşi pe lista PNL, a fost primul preşedinte al noii Camere legislative (Camera Deputaţilor), ca decan de vârstă (n. 1910) – 30 de ani

 

– 1995: A murit muzicologul, compozitorul şi profesorul Petre V. Brâncuşi; director al Direcţiei Muzicale a Societăţii Române de Radio şi Televiziune (1968-1972) (n. 1928)

 

– 1998: A murit Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (n. 1916) – 25 de ani

 

– 2000: A murit inginerul chimist Mihail Florescu (nume real: Iancu Iacobi); a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1912)

 

– 2004: A murit dirijorul și compozitorul Marian Didu (n. 1945)

 

– 2010: A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy; a rămas în memoria multor generaţii de melomani, mai cu seamă ca ambasadorul muzicii compozitorului evreu-american Gerorge Gershwin (1898-1937), în România (n. 1926)

 

– 2013: A murit jurnalistul de radio şi televiziune, scriitorul şi criticul de artă Liviu Tudor Samuilă (n. 1941) – 10 ani

 

– 2014: A murit Emil Simon, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1936)

 

– 2016: A murit pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec; soţia sculptorului Ovidiu Maitec (n. 1928)

 

– 2017: A murit Dan Munteanu, biolog, specializat în ornitologie; fondatorul Societăţii Ornitologice Române; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (n. 1937)

 

– 2020: A murit Livia Rusz, ilustratoare de cărți pentru copii, de origine maghiară (n. 1930)

 

– 2021: A murit Marian Traian Gomoiu, biolog, oceanolog și profesor; cercetări privind evoluţia ecosistemelor în Marea Neagră şi Delta Dunării; se numără printre cei care au pus bazele ecologiei marine moderne în România, aducând aporturi esențiale la cunoașterea dinamicii biocenozelor marine bentale și însemnate contribuții științifice la cunoașterea fenomenului eutrofizării Mării Negre și al alterării ecosistemelor marine în urma pătrunderii de specii invazive; a inițiat organizarea celei mai importante și mai complexe arii naturale protejate din România, o zonă unică la nivel european, fiind primul guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării (1990-1993); membru titular al Academiei Române din 2015 (n. 1936, la Bazargic, azi în Bulgaria)

 

– 2022: A murit tenorul și profesorul Ion Lazăr, fost solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în perioada 1967–1985 (n. 1934) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Nigeria: Alegeri prezidențiale și legislative

 

– Paris: Salonul Internațional al Agriculturii (25 feb. – 5 mar.)

 

– Los Angeles: Cea de-a 50-a gală Annie Awards, distincţii care recompensează cele mai bune producţii de animaţie lansate anul trecut, va avea loc la Royce Hall din campusul Universităţii California din Los Angeles (UCLA)

 

– Ouagadougou, Burkina Faso: Festivalul Panafrican de Film și Televiziune Ouagadougou (Fespaco) (25 feb. – 4 mar.)

 

– Birmingham, Regatul Unit: Atletism – finala turneului mondial indoor

 

– Roma: Rugby – Turneul celor Sase Națiuni: Italia – Irlanda

 

– Cardiff: Rugby – Turneul celor Sase Națiuni: Țara Galilor – Anglia

 

– Sydney: Paradă de Mardi Gras cu ocazia Sydney Worldpride Pride Month 2023

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Implantului Cohlear”, marcată pentru prima oară în 2005; implantul cohlear este un dispozitiv electronic medical, parţial implantabil, care lucrează în locul părţii afectate a urechii interne (cohlee) pentru a oferi semnale sonore către creier; la 25 februarie 1957, chirurgul francez Charles Eyries şi biofizicianul algerian André Djourno au fost primii care au stimulat electric nervul auditiv prin plasarea unui electrod în afara cohlearului; în 1978, prof. australian Graeme M. Clark, inventatorul urechii bionice multicanal, a efectuat primul implant cohlear. NOTĂ: Pe 3 martie este „Ziua mondială privind protecţia sănătăţii urechii şi auzului”

 

– Ziua naţională a statului Kuweit; aniversarea proclamării independenţei – 1961

 

– 1682: A murit compozitorul italian Alessandro Stradella (n. 1639)

 

– 1707: S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (m. 1793)

 

– 1778: S-a născut José de San Martin, general şi om politic argentinian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa coloniilor spaniole din America Latină (m. 1850) – 245 de ani

 

– 1814, 25.II/9.III: S-a născut poetul şi pictorul ucrainean Taras Şevcenko (m. 1861)

 

– 1841: S-a născut pictorul francez Pierre-Auguste Renoir; unul din cei mai celebri pictori francezi, creator, împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley şi Paul Cézanne, al curentului impresionist; denumit „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţei sale (m. 1919)

 

– 1842: S-a născut scriitorul german Karl May (m. 1912)

 

– 1852: A murit Thomas Moore, scriitor, compozitor şi om politic irlandez; a scris biografia poetului englez George Byron (cu care era prieten apropiat) şi i-a editat opera (n. 1779)

 

– 1856: S-a născut istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (m. 1915)

 

– 1866: S-a născut Benedetto Croce, filosof, istoric, estetician, critic literar şi om politic italian; membru de onoare străin al Academiei Române (1921) (m. 1952)

 

– 1873: S-a născut tenorul italian Enrico Caruso; unul dintre cei mai faimoși interpreţi lirici din istoria operei (m. 1921) – 150 de ani

 

– 1884: S-a născut tenorul englez Alfred Piccaver (m. 1958)

 

– 1888: S-a născut John Foster Dulles, om politic şi diplomat american; imediat după Al Doilea Război Mondial a fost principala autoritate în materie de politică externă a Partidului Republican (adversar consecvent al expansiunii comuniste; a iniţiat sistemul de alianţe americane în Asia – Tratatul Asiei de Sud-Est, 1954) (m. 1959) – 135 de ani

 

– 1899: A murit Paul Julius Reuter (numele la naştere: Israel Beer Josaphat), jurnalist englez de origine germană; în anul 1851 a fondat, la Londra, una dintre primele agenţii de ştiri din lume, care-i poartă numele (agenţia de presă Reuters) (n. 1816)

 

– 1906: A murit Anton Arenski, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1861)

 

– 1917: S-a născut Anthony Burgess, romancier, dramaturg, critic literar, poet, traducător și compozitor britanic; cunoscut pentru romanului său distopic „Portocala mecanică”, ecranizat de Stanley Kubrick (n. 1993)

 

– 1920: S-a născut (pe teritoriul actual al Coreei de Nord) liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un adevărat imperiu financiar (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut actorul american Dickie Jones (numele real: Richard Percy Jones) (m. 2014)

 

– 1939: S-a născut scriitorul australian Gerald Murnane

 

– 1940: S-a născut dirijorul și regizorul muzical spaniol Jesus Lopez Cobos (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (m. 2001) – 80 de ani

 

– 1950: S-a născut Neil Jordan, scenarist, regizor de film, producător și romancier irlandez

 

– 1954: A murit arhitectul francez Auguste Perret; împreună cu fratele său, Gustave, a fost iniţiatorul tehnicii betonului armat (n. 1874)

 

– 1959: S-a născut Aleksei Balabanov, regizor de film, scenarist, actor și producător rus (m. 2013)

 

– 1970: A murit (s-a sinucis) Mark Rothko, pictor american de origine letonă, calificat deseori ca un pictor abstract expresionist (n. 1903)

 

– 1971: A murit chimistul suedez Theodor Svedberg, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1926 (n. 1884)

 

– 1979: A murit inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (n. 1890)

 

– 1983: A murit dramaturgul şi scenaristul american Tennessee Williams (numele real: Thomas Lanier Williams) (n. 1911) – 40 de ani

 

– 1997: A murit Andrei Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi anticomunişti (n. 1925)

 

– 2003: A murit actorul, regizor şi scenaristul italian de film Alberto Sordi (n. 1920) – 20 de ani

 

– 2005: A murit juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International” (28.V.1961), cu sediul la Londra; principalele preocupări ale organizaţiei sunt legate de „prizonierii uitaţi”, deţinuţii politici, lagărele de muncă, delictul de opinie ş.a. (n. 1921)

 

– 2012: A murit trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (n. 1933)

 

– 2014: A murit chitaristul şi compozitorul spaniol Paco de Lucía (numele real: Francisco Gustavo Sánchez Gomes), legendă a muzicii flamenco (n. 1947)

 

– 2017: A murit actorul şi regizorul american Bill Paxton (nume complet: William Archibald Paxton) (n. 1955)

 

– 2019: A murit Mark David Hollis, muzician și compozitor britanic; solistul trupei britanice „Talk Talk”, celebră în anii ’80 ai secolului trecut (n. 1955)

 

– 2020: A murit Hosni (Sayyd) Mubarak, ofițer militar și om politic egiptean, preşedinte al Egiptului între 1981 și 2011 (n. 1928)

 

– 2021: A murit creatorul american de modă Fred Segal (n. 1933)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 24 februarie

Calendarul zilei – 24 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 24 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 24 februarie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 24 februarie

* Se împlinesc 485 de ani (1538), de când, prin Tratatul de Pace de la Oradea, Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei între anii 1510 – 1526 şi rege al Ungariei între 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină lui Ferdinand I de Habsburg sau urmaşilor săi

* Acum 441 de ani (1582), la această dată, Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care avea să îi poarte numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (de stil vechi). A fost aplicat la început doar în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia; ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian – 15 octombrie 1582. În România noul calendar a fost adoptat prin Decretul-lege din 5.III.1919, potrivit căruia ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie

* Cu 416 ani în urmă (1607) „L’Orfeo”, operă compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio, era interpretată pentru prima oară pe scenă, în palatul ducal Accademia degli Invaghiti din Mantova (acum în Italia)

* Acum 312 ani (1711) avea loc premiera, la Londra, a operei „Rinaldo”, de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză. Ajuns în Marea Britanie, Händel a fost solicitat să compună opera „Rinaldo”, operă scrisă în numai 14 zile, cu care a obţinut un mare succes, datorită ariilor în stilul bogat împodobit al napolitanilor, precum şi arii simple, specifice operei bufe. Prin ritmul ei grav, sarabanda imprimă o notă tragică în cunoscuta arie „Lascia ch’io piango” („Lăsaţi-mă să plâng”) din opera „Rinaldo”

* În urmă cu 167 de ani (1856) începeau cursurile anului I al Facultăţii de Drept din Iaşi, deşi acestea fuseseră iniţial programate să înceapă în data de 6 octombrie 1855 (dată înscrisă pe sigla facultăţii). A fost prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza” (24.II/7.III)

* Acum 153 de ani (1870) era inaugurată oficial Monetăria Statului, unde s-au bătut primii bani de aur (20 lei) şi de argint (1 leu) cu efigia domnitorului Carol I. Monetăria a funcţionat până în 1890 şi a fost reînfiinţată în 1935. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 a corectat și completat sistemul monetar existent în scopul armonizării sale la necesitățile de schimb ale pieței. Decretul regal nr. 392 din aceeași zi a hotărât înființarea Monetăriei Naționale. Pe 20 decembrie 1935, se inaugurează într-un nou loc din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, Monetăria Națională ca administrație publică comercială cu personalitate juridică proprie și gestiune autonomă (24.II./8.III)

* Cu 81 de ani în urmă (1942) a fost inaugurat postul american de radio „Vocea Americii” (VOA). Sloganul postului, adoptat în anul înfiinţării, era „Vom spune adevărul!”. VOA a realizat emisiuni în numeroase limbi şi a numărat peste 1.500 de posturi de radio şi televiziune afiliate pe întreg mapamondul. Serviciul român al VOA a funcţionat din noiembrie 1942 până în 2001, anul desfiinţării acestuia

* Acum 79 de ani (1944) era dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc. Din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a Sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale. După 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume)

* În urmă cu 36 de ani (1987), în urma rezultatului meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, echipa românească de fotbal „Steaua” (câştigătoarea „Cupei Campionilor Europeni” în 1986), a cucerit „Supercupa Europei”, singurul gol al meciului fiind marcat de Gheorghe Hagi

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât „Ursul de Aur”, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”

* Se marchează 1 an (2022) de când Rusia a invadat Ucraina, marcând o escaladare abruptă a războiului ruso-ucrainean, început în 2014. Criza din Ucraina a debutat în martie 2021, când Rusia a concentrat trupe în apropierea graniţelor Ucrainei, şi a escaladat la sfârşitul anului 2021 şi începutul lui 2022, când NATO nu a fost de acord cu cererea Kremlinului de a da garanţii privind neaderarea viitoare a Ucrainei la NATO şi că va renunţa la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina. Criza s-a accentuat odată cu recunoaşterea de către Rusia, la 22 februarie 2022, a republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din Ucraina. Aproximativ 8 milioane de ucraineni au fost strămutați în interiorul țării lor până la sfârșitul lunii mai 2022, iar peste 8 milioane au fugit din țară până la 31 ianuarie 2023. Invazia a început în dimineața zilei de 24 februarie 2022, la ora 5.00 (ora Kievului), când președintele rus Vladimir Putin a anunțat o „operațiune militară specială” care urmărește „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei

 

Aniversări – Comemorări

 

– Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau sau făceau „Dragobetele” (zeu al tinereţii în Panteonul roman, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii); sărbătoarea este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”; luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol; este momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea; sărbătoarea este celebrată şi în prezent, mai ales în judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt, în alte zone ale României fiind marcată la alte date

 

– 1751: S-a născut Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului”) (m. 1833)

 

– 1839: S-a născut Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1921)

 

– 1870, 24.II/8.III: S-a născut Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (m. 1941)

 

– 1884: S-a născut Nicolae Gh. Lupu, medic internist şi anatomopatolog (contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc) şi om politic (lider al Partidului Ţărănesc-Democrat între anii 1946 şi 1948); membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

 

– 1888: S-a născut compozitorul Victor Gheorghiu; a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de cameră (m. 1951) – 135 de ani

 

– 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960)

 

– 1908: S-a născut Harry Brauner, etnomuzicolog, folclorist, compozitor şi profesor (m. 1988) – 115 ani

 

– 1912: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Norbert Petri (m. 1978)

 

– 1926: S-a născut Ovidiu Cotruş, eseist şi critic literar (m. 1977)

 

– 1929: S-a născut actriţa de teatru şi film Marga Barbu (m. 2009)

 

– 1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă; filolog, specialist în filologie clasică, profesor universitar, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este „Istoria literaturii latine” (m. 2008)

 

– 1937: S-a născut Maya Simionescu, biolog și profesoară; alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România; de asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea, la Bucureşti, a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1998-2008), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române

 

– 1938: S-a născut filosoful și profesorul Alexandru Surdu; a elaborat primul sistem filosofic complet al neoinstituţionalismului contemporan; a elaborat peste 250 de lucrări, studii şi articole în domeniul logicii şi istoriei logicii; a întocmit ediţii critice ale operelor lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Ştefan Odobleja; director (din 1997) al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române; membru titular al Academiei Române din 1938, vicepreşedinte al acestui for (2014-2018) (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor, aranjor, pianist şi dirijor, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz din România (m. 1979)

 

– 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă, decoratoare şi profesoară (n. 1883)

 

– 1940: S-a născut (la Răduleni, azi în R. Moldova) Virgil Bulat, poet, eseist şi traducător; deţinut politic între anii 1956 şi 1964 pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale” (m. 2010)

 

– 1943: S-a născut Horia Bădescu, poet, prozator, eseist şi traducător; director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj (1990-1994) – 80 de ani

 

– 1949: S-a născut Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător

 

– 1949: S-a născut Luminiţa Constantinescu, critic muzical şi realizator de emisiuni de televiziune şi radio (m. 2021)

 

– 1968: S-a născut sculptorul Marius Bacriu, fost președinte al Filialei Lugoj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (m. 2020) – 55 de ani

 

– 1968: A murit Al.[exandru] Duiliu Zamfirescu; prozator şi traducător (traduceri din Jorge Amado şi Francisco Javira); după anul 1919, bogată carieră diplomatică; fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu (n. 1892, la Roma) – 55 de ani

 

– 1974: S-a născut Mircea Badea, realizator de emisiuni tv. şi radiofonice

 

– 1997: A murit violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii „George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (n. 1923)

 

– 2014: A murit baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (n. 1927)

 

– 2014: A murit fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua; a fost multiplu campion al României  la hochei pe gheaţă, participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck (Austria), în 1976, cea mai bună clasare a echipei de hochei – locul 7 (n. 1954)

 

– 2020: A murit pictorul Grigorian Rusu; stabilit la New York, din 1998 (n. 1952)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Bruxelles: Comisia Europeană organizează prima sesiune a Panelului cetățenilor UE privind lumile virtuale, în perioada 24-26 februarie. Aceasta este a doua dintr-o nouă generație de paneluri cetățenești europene și va avea ca rezultat un set de propuneri pentru a sprijini Lucrările Comisiei privind o recomandare adresată Consiliului Miniștrilor UE privind metaversul, în care lucrează pentru a aborda problemele legate de confidențialitate și siguranță și pentru a reduce decalajul digital. Rezultatul deliberării grupului va servi, de asemenea, drept ghid pentru a ajuta statele membre în activitatea lor în acest domeniu.

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU la nivel ministerial pentru a marca invazia Ucrainei de către Rusia

  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vizita metropola americană pentru a vorbi la reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU

 

– Kuala Lumpur: Prim-ministrul și ministrul de finanțe al Malaysiei, Anwar Ibrahim, prezintă bugetul națiunii pentru 2023

 

– Tallinn: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și președintele Comisiei Uniunii Europene (CE) Ursula von der Leyen vizitează Estonia

 

– Ucraina: Este marcat un an de la invazia rusă în Ucraina, numită „Operațiune militară specială”

 

– Lyon, Franța: Activistul italian Vincenzo Vecchi este rejudecat în fața Curții de Apel

 

– Zürich: Holcim – rezultate anuale

 

– Madrid: Rezultate anuale Amadeus

 

– Londra: IAG – rezultate anuale

 

– Valence, Franța: Deliberare pentru opt activiști Greenpeace acuzați că au obstrucționat traficul feroviar după o acțiune din 2021 lângă Tricastin

 

– Djibouti: Alegeri legislative

 

– Paris: Cea de-a 48-a gală de decernare a Premiilor Cesar va fi prezidată de actorul Tahar Rahim şi prezentată de nouă personalităţi din industria cinematografică franceză

 

– Playa del Carmen, Mexic: Terenul de golf El Camaleón va găzdui primul eveniment LIV Golf în America Latină – LIV Golf Mayakoba în perioada 24-26 februarie, ca parte a unui nou parteneriat

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Estoniei; aniversarea proclamării independenţei/1918 – 105 ani

 

– 1304: S-a născut Ibn Battuta (Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta), explorator arab; peregrinările sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el unul dintre cei mai mari călători care au existat vreodată (m. 1368 sau 1369). NOTĂ: Unele surse, printre care şi https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/docs/Ibn_Battuta.html, menţionează ca dată a naşterii 25 februarie 1304

 

– 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, filosof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii (m. 1494) – 560 de ani

 

– 1597: S-a născut scriitorul francez Vincent Voiture (m. 1648)

 

– 1619: S-a născut Charles Le Brun, pictor şi decorator francez; reprezentant al clasicismului; a realizat decoraţii interioare la palatele Versailles, Fontainebleau şi Luvru; unul dintre întemeietorii Academiei de Pictură şi Sculptură (1648) (m. 1690)

 

– 1663: S-a născut inventatorul englez Thomas Newcomen; a construit, în 1705, pe baza lucrărilor lui Denis Papin şi Thomas Savery, una dintre primele maşini cu aburi cu piston, perfecţionată de James Watt în 1769 (m. 1729) – 360 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea/botezul la 28.II.1663, iar altele doar botezul la 28.II.1664

 

– 1684: S-a născut sculptorul ceh Matthias Braun (m. 1738)

 

– 1704: A murit compozitorul francez Marc-Antoine Charpentier (n. 1643)

 

– 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Poveşti”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859)

 

– 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, primul pictor norvegian care a ajuns la nivel european în pictura artistică, şi totodată unul dintre întemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică la începutul secolului al XVIII-lea (m. 1857) – 235 de ani

 

– 1810: A murit Henry Cavendish, fizician şi chimist britanic; a descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784 (n. 1731)

 

– 1815: A murit inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (n. 1765)

 

– 1842: S-a născut Arrigo Boito (Enrico Giuseppe Giovanni Boito), compozitor şi poet italian; cunoscut mai ales ca libretist şi compozitor al operei „Mefistofele” (m. 1918)

 

– 1846: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (m. 1922)

 

– 1866, 24.II/8.III: S-a născut fizicianul rus Piotr Nicolaevici Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (m. 1912). NOTĂ: Majoritatea surselor menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 8 martie 1866

 

– 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy”) , dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939)

 

– 1909: S-a născut scriitorul american de origine germană August (William) Derleth (m. 1971)

 

– 1921: A murit Gustav Killian, medic german ORL-ist care a pus bazele bronhoscopiei (n. 1860)

 

– 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american; este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi, ulterior, cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de Albert Einstein (n. 1838) – 100 de ani

 

– 1927: S-a născut actriţa franceză Emmanuelle Riva (nume real: Paulette Germaine Riva) (m. 2017)

 

– 1929: A murit André Messager, compozitor şi dirijor francez (n. 1853)

 

– 1932: S-a născut Michel Legrand, compozitor (muzică de film), aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (m. 2019)

 

– 1934: S-a născut soprana italiană Renata Scotto

 

– 1938: S-a născut Sebastian Brock, teolog şi profesor britanic, unul din cei mai mari cercetători în domeniul limbii siriene din lume – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut actorul american James Farentino (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut cântăreţul şi compozitorul cubanez Pablo Milanés; unul dintre reprezentanţii Nueva Trova, un gen muzical bazat pe texte poetice apărute în urma revoluţiei cubaneze din 1959 (m. 2022) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut fizicianul american David Jeffrey Wineland, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea şi manevrarea sistemelor cuantice individuale”

 

– 1955: S-a născut Alain Prost, fost pilot francez de Formula 1, cvadruplu campion mondial

 

– 1955: S-a născut antreprenorul şi inventatorul american Steven Paul Jobs, considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor, cât şi din industria divertismentului; a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney, apoi cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în Consiliul Director (m. 2011)

 

– 1967: S-a născut (în SUA) Brian P. Schmidt, astrofizician şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fizică în 2011, împreună cu Adam G. Riess şi Saul Perlmutter, pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate

 

– 1993: A murit fostul fotbalist englez Bobby Moore; fundaş central, a jucat 544 de meciuri pentru West Ham United între 1958-1974 şi a fost căpitanul Angliei la Cupa Mondială din 1966 (n. 1941) – 30 de ani

 

– 2014: A murit Harold Ramis, actor, regizor şi scriitor american, specializat în comedie (n. 1944)

 

– 2018: A murit Sridevi Kapoor, una dintre cele mai mari actriţe ale cinematografiei indiene (n. 1963) – 5 ani

 

– 2019: A murit Donald Keene, scriitor, traducător și profesor universitar american; un erudit în domeniul literaturii japoneze, primul străin care a primit cea mai înaltă distincţie culturală din Japonia (n. 1922)

 

– 2020: A murit Katherine Johnson (născută Coleman), matematiciană afro-americană; între 1958 și 1986, s-a făcut remarcată în cadrul NASA ca un iscusit și remarcabil inginer tehnolog aerospațial, cunoscută ca fiind „computerul uman” de la NASA care a făcut calculele matematice pentru misiunea Apollo 11 și pentru alte misiuni (n. 1918)

 

– 2021: A murit actorul britanic Ronald Pickup (n. 1940)

 

– 2022: A murit Sally Kellerman, actriță, activistă, scriitoare, producătoare și cântăreață americană (n. 1937) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 23 februarie

Calendarul zilei – 23 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 23 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 24 februarie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 23 februarie

* Acum 568 de ani (1455) ieşea de sub tipar prima carte din Europa produsă în masă, „Biblia lui Gutenberg”. Cu toate că acesta a reprezentat un moment marcant în evoluţia tehnologică a lumii, Johann Gutenberg (1400-1468) nu a obţinut profituri substanţiale din invenţia sa. Ca o curiozitate, doar 49 de copii din cele aproximativ 180, mai există în prezent răspândite prin biblioteci, colecţiile muzeelor sau în arhivele marilor universităţi ale lumii, unele fiind complete, altele constând doar într-un singur volum, sau chiar câteva pagini

* În urmă cu 167 de ani (1856), în numele conaţionalilor săi, Nicolae Golescu adresa plenipotenţiarilor Marii Britanii, Franţei şi ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într-un stat independent, sub garanţia marilor puteri europene

* Acum 154 de ani (1869) la Miercurea-Sibiului, a avut loc, o conferinţă naţională a fruntaşilor politici ai românilor transilvăneni, la care s-a creat Partidul Naţional Român din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu (23.II/7.III – 24.II/8.III)

* Se împlinesc 130 de ani, de când, la data de 23 februarie 1893, era patentat la Berlin (Germania) un motor cu ardere internă, cu aprindere prin compresie, inventat de inginerul Rudolf Christian Karl Diesel, personalitate deja cunoscută la acea dată în cercurile tehnice europene. Diesel l-a creat prin îmbunătățirea motorului Otto, unul de mari dimensiuni, cu un singur cilindru, în patru timpi, dezvoltat în anii 1870. Rudolph Diesel a ajuns la concluzia că procesul de aprindere electrică din motoare putea fi realizat dacă aerul era încălzit la cel puțin temperatura sa de autoaprindere. Puțin timp după aceea, a fost aprobat patentul său german cu numărul 67.207, intitulat „Arbeitsverfahren und Ausführung für Verbrennungskraftmaschinen“, adică „Metode și tehnici de lucru pentru motoarele cu combustie internă”. De atunci, motorul Diesel, unul cu motorină, a devenit o parte extrem de importantă a vieții de zi cu și a transportului. Primul motor comercial utilizând patentul Diesel a fost instalat de Adolphus Busch în berăria sa din St. Louis, Missouri, SUA. Una dintre cele mai notabile utilizări ale motoarelor Diesel a fost cea de propulsare a submarinelor în Primul Război Mondial. Apoi, în cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost folosite pentru aproape tot echipamentul militar, atât de pe mare, cât și de pe pământ. După război, motoarele cu motorină au început să fie întrebuințate pentru utilaje grele de construcții, tractoare, automobile, camioane și autobuze. Totodată, sunt folosite și în prezent pentru vapoare și locomotive, și sunt instalate în locuri precum spitale și aeroporturi pentru generatoare de energie electrică în cazuri extreme, de pene de curent

* Se împlinesc 120 de ani (1903) de când avea loc prima audiţie, la „Ateneul Român”, a 3 lucrări de George Enescu: „Suita I”, „Rapsodia I” şi „Rapsodia a II-a”, sub bagheta compozitorului

* Acum 107 ani (1916), din iniţiativa profesorului Orest Tafrali, lua fiinţă Muzeul de Antichităţi din Iaşi, iniţial ca „laborator” al Catedrei de Arheologie şi Istorie Veche a Universităţii ieşene. Patrimoniul Muzeului de Antichităţi se află, actualmente, în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei

* Acum 94 de ani (1929) începea prima ediţie a concursului Miss România. Pe 3 martie 1929, Magda Demetrescu, o orfană în vârstă de 17 ani, câştiga concursul, unul foarte strict de altfel, bazat pe o mulţime de criterii. Participantele trebuia să aibă între 16 şi 25 de ani, să nu fie măritate şi să aibă o moralitate desăvârşită. Concursul era cât se poate de serios, iar participarea era privită drept o datorie patriotică. Şi juriul era unul impresionant, format din ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Al. Tzigara Samurcaş, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, Liviu Rebreanu, sculptorul Karl Storck, directorul Muzeului Kalinderu, Ioan Steriade şi Nicolae Batzaria, ministru şi prozator. Organizată de publicaţia „Realitatea Ilustrată”, competiţia a stârnit interesul a sute de românce, câştigătoarea participând la Miss Univers, în oraşul american Galveston, în iunie 1929, unde s-a clasat pe locul 6

* Cu 24 de ani în urmă (1999) se încheia Conferinţa de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Acesta s-a încheiat prin acceptarea, în linii mari, a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Hidrografului Militar”; prin Decizia Ministerială a ministrului de război nr. 126 din 23 februarie 1926, s-a înfiinţat un serviciu special de hidrografie, geofizică şi astronomie pe lângă Divizia de Mare, cu scopul de a desfăşura acţiuni complexe, pentru asigurarea navigaţiei în Marea Neagră (în prezent se numește Direcția Hidrografică Maritimă)

 

– 1858: S-a născut compozitorul, violonistul, dirijorul și profesorul George Fotino (m. 1946) – 165 de ani

 

– 1888: S-a născut Mihail Săulescu, poet simbolist şi dramaturg (m. 1916; a căzut în luptele de lângă Predeal) – 135 de ani

 

– 1892: S-a născut Tudor Măinescu (prenumele la naştere: Constantin), poet, prozator şi traducător (m. 1977)

 

– 1899: S-a născut medicul Tiberiu Spârchez; cercetări originale în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

 

– 1901: A murit Ioan S. Neniţescu, poet şi dramaturg; membru corespondent al Academiei Române din 1869 (n. 1854)

 

– 1912: S-a născut baritonul Alexandru Enăceanu (m. 1972)

 

– 1912: S-a născut Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, scriitor; membru de onoare al Academiei Române (1993) (m. 1999)

 

– 1923: S-a născut Eta Boeriu (numele la naştere: Margareta Caranica), cunoscută traducătoare din literatura italiană (Dante, Petrarca, Castiglione, Michelangelo, Leopardi, Moravia, Pavese; a realizat şi o antologie a poeziei italiene) şi poetă (m. 1984) – 100 de ani

 

– 1932: S-a născut Constantin Rădulescu, speolog şi paleontolog; unul dintre primii cercetători români moderni ai micromamiferelor miocene până în Cuaternar; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

 

– 1936: S-a născut Nicolae Coman, compozitor, profesor, poet, traducător şi muzicolog (m. 2016)

 

– 1945: S-a născut dirijorul, compozitorul, muzicologul și profesorul Răsvan Cernat

 

– 1947: S-a născut cântăreața de muzică populară Maria Tudor (m. 2018)

 

– 1962: A murit Silviu Dragomir, istoric (contribuţii la istoria medie şi modernă a românilor) şi om politic (secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1.XII.1918; ministru în mai multe rânduri, între anii 1937 şi 1940); membru titular al Academiei Române din 1928 (n. 1888)

 

– 1969: A murit (la Londra) Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (n. 1913)

 

– 1971: S-a născut Dan Negru, realizator şi prezentator de emisiuni de televiziune

 

– 1971: A murit pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (n. 1900)

 

– 1990: A murit graficianul Florin Pucă (n. 1932)

 

– 1999: A murit George Grigoriu, compozitor, solist şi dirijor de muzică uşoară; una dintre forţele creatoare ale muzicii de divertisment, afirmându-se şi în film, musical, operetă şi coral (n. 1927)

 

– 2021: A murit Sergiu Natra (nume la naștere Sergiu Nadler), compozitor de muzică cultă și profesor israelian, originar din România; cunoscut în special pentru compozițiile sale pentru harpă (n. 1924)

 

– 2022: A murit Ion Adrian Zare, fost fotbalist retras din activitate, care a jucat pe post de fundaș la echipe ca Bihor Oradea, Dinamo București și BFC Siófok (n. 1959) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bengaluru, India: Miniștrii de finanțe din țările G20 și guvernatorii băncilor centrale ale acestora se vor întâlni la Bengaluru, în sudul Indiei (23 – 25 feb.)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind cooperarea dintre ONU și UE

 

– Viena: Sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a OSCE pentru Securitate (23 – 24 feb.)

 

– Madrid: Ministrul spaniol al energiei, Teresa Ribera, va vorbi la forumul economic de la Madrid

 

– Nadi, Fiji: Summit-ul informal al liderilor insulelor din Pacific

 

– Luxemburg: Zona euro – inflația din ianuarie (a doua estimare), prezentată de Eurostat

 

– Munchen: Munich Re – rezultate anuale

 

– Madrid: Telefonica – rezultate anuale

 

– Londra: BAE Systems – rezultate anuale

 

– Ankara: Decizia băncii centrale privind ratele dobânzilor

 

– Los Angeles: Anunțarea sentinței pentru viol și agresiune sexuală a regizorului de film Harvey Weinstein

 

– New Delhi: Golf – Turneul european India Open (23 – 26 feb.)

 

– Sakhir, Bahrain: Formula 1 – Teste de pre-sezon (23 – 25 feb.)

 

– Planica, Slovenia: Schi nordic/fond – Campionatele Mondiale de la Planica (23 feb. – 5 mar.)

 

– Palm Beach Gardens, SUA: Golf – PGA, The Honda Classic (23 – 26 feb.)

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Japoniei. Ziua de naștere a împăratului Naruhito (1960)

 

– Ziua naţională a Republicii Cooperatiste Guyana; aniversarea proclamării republicii – 1970

 

– Ziua naţională a Sultanatului Brunei; proclamarea oficială a independenţei (1984)

 

– În Rusia se marchează, la această dată, „Ziua Bărbaţilor”, care readuce în actualitate fosta sărbătoare militară sovietică „Ziua apărătorilor patriei” (denumită astfel din anul 1992, fosta „Zi a armatei şi flotei maritime militare sovietice”; la 23.II.1918 a luat fiinţă Armata Roşie – 105 ani)

 

– 1685: S-a născut compozitorul german Georg Friedrich Händel; alături de contemporanul său, Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanţi reprezentanţi în muzică ai stilului baroc din perioada târzie (m. 1759)

 

– 1792: A murit Sir Joshua Reynolds, pictor englez; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (n. 1723)

 

– 1821: A murit poetul englez John Keats; unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (n. 1795)

 

– 1840: S-a născut economistul austriac Carl Menger; importante contribuţii în domeniul teoriei valorii sau a utilităţii marginale; fondator al Şcolii de Studii Economice din Viena (m. 1921)

 

– 1855: A murit Johann Gauss (nume complet: Johann Carl Friedrich Gauss), renumit matematician, fizician şi astronom german; a rămas în istoria științei pentru lucrările sale fundamentale despre teoria numerelor, geometria diferențială, analiza matematică și studiul planetelor (n. 1777)

 

– 1884: S-a născut Casimir Funk, chimist american de origine poloneză; în 1912 a identificat vitamina B1, pe care a denumit-o „amina vieţii” („vitamina”, de unde şi denumirea dată de atunci acestor substanţe organice indispensabile proceselor vitale) (m. 1967)

 

– 1889: S-a născut regizorul american Victor Fleming; este cunoscut mal ales pentru regizarea filmelor „Vrăjitorul din Oz” și „Pe aripile vântului”, pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (m. 1949)

 

– 1897: A murit Woldemar Bargiel, compozitor german (n. 1828)

 

– 1917: A murit matematicianul francez Jean-Gaston Darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale („teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (n. 1842)

 

– 1924: S-a născut scriitorul şi regizorul francez de film Claude Sautet (m. 2000)

 

– 1927: S-a născut soprana franceză Régine Crespin (m. 2007)

 

– 1928: S-a născut actorul britanic Bernard Kay, una dintre figurile importante ale cinematografiei anilor ’60-’70 (m. 2014) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic şi istoric de cinema maghiar (m. 1992)

 

– 1929: S-a născut Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Alexei al II-lea (m. 2008)

 

– 1931: A murit Nellie Melba (Helen Mitchell), soprană australiană de origine scoţiană (n. 1861)

 

– 1934: A murit Sir Edward Elgar, compozitor şi dirijor englez (n. 1857)

 

– 1936: S-a născut actorul argentinian Federico Luppi (m. 2017)

 

– 1938: S-a născut Jiří Menzel, regizor de film și teatru, actor și scenarist ceh, câștigător al unui premiu Oscar (1967) (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; bine cunoscut pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (m. 2009)

 

– 1944: S-a născut Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american, o legendă a blues-ului din Texas (m. 2014)

 

– 1945: A murit Aleksei Nikolaevici Tolstoi, prozator şi dramaturg rus (n. 1882/1883)

 

– 1950: S-a născut Haralambie Moraru, prozator şi publicist din R. Moldova (m. 2016)

 

– 1955: A murit Paul Claudel, poet, dramaturg şi diplomat francez (n. 1868)

 

– 1960: S-a născut prinţul moştenitor al Japoniei, Naruhito, cel mai mare fiu al „împăratului emerit” Akihito; la 30 aprilie 2019, împăratul Akihito a renunţat la funcţiile sale, aceasta fiind prima abdicare imperială, în Japonia, după mai bine de 200 de ani; a doua zi după abdicare, la 1 mai 2019, Naruhito, actual prinţ moştenitor, a preluat toate atribuţiile tatălui său

 

– 1965: A murit Stan Laurel (numele real: Arthur Stanley Jefferson), actor de film american de origine britanică, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (n. 1890)

 

– 1966: S-a născut Didier Queloz, astronom și profesor elvețian; Premiul Nobel pentru fizică în 2019, împreună cu fizicianul și cosmologul american James Peebles și cu astrofizicianul elvețian Michel Mayor, „pentru contribuții la înțelegerea evoluției Universului și a locului Pământului în Cosmos” (prin descoperirea unei exoplanete pe orbita unei stele din categoria Soarelui)

 

– 2000: A murit Ofra Haza, cântăreaţă de muzică pop şi actriţă israeliană (n. 1957)

 

– 2002: A murit inginerul american Gordon Matthews; a inventat voice-mail-ul (n. 1936)

 

– 2019: A murit Krzysztof Birkenmajer, geolog polonez; considerat unul dintre cei mai remarcabili cercetători polari din lume; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (n. 1929)

 

– 2020: A murit jurnalistul francez Herve Bourges, personalitate marcantă a audiovizualului francez (director general al posturilor de televiziune TF1, France 2 şi France 3 şi al postului radiofonic RFI, director al Consiliului Superior al Audiovizualului din 1995 până în 2001); apărător fervent al francofoniei și militant anti-colonialist (n. 1933)

 

– 2021: A murit Vojislav „Vojkan” Borisavljević, compozitor și dirijor sârb (n. 1947)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 22 februarie

Calendarul zilei – 22 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 22 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 22 februarie 2023, 14:08

S-a întâmplat într-o zi de 22 februarie

* Acum 754 de ani (1269) apărea prima menţiune documentară a Cetăţii Deva. Cetatea a fost consemnată documentar în două acte de cancelarie din același an, 1269. Primul se referă la banul Mikud, care a primit din partea regelui Ștefan al V-lea al Ungariei o moșie în comitatul Dăbâca pentru serviciile aduse coroanei în luptele împotriva cumanilor sub castro Deva vocato. Al doilea document se referă la comitele Chyl din Câlnic, căruia regele i-a făcut „danii” pentru faptul că a luptat alături de el sub cetatea Devei și a Codlei. La sfârșitul secolului al XIII-lea, cetatea a devenit reşedinţă voievodală. Cetatea, care servea ca fortăreaţă militară, a fost transformată de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar (1453) şi întărită succesiv între secolele XVI-XVIII, ajungând printre cele mai puternice din Transilvania

* Cu 123 de ani în urmă (1900) avea loc prima audiţie, la Paris, a „Sonatei a II-a pentru pian şi vioară”, de George Enescu

* Acum 118 ani (1905) era constituit, la Bucureşti, primul sindicat muncitoresc din România, Sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I. C. Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 şi 20 martie de înfiinţarea Sindicatului strungarilor şi, respectiv, al lucrătorilor din fabricile de încălţăminte (22.II/7.III)

* Cu 31 de ani în urmă (1992) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a Centrului Euro-Atlantic, în prezenţa secretarului general al Organizaţiei Nord-Atlantice, Manfred Wörner (n. 1934 – m. 1994). Centrul a fost înfiinţat în septembrie 1991 pe baza Hotărârii de Guvern nr. 555. La 31 mai 2021, a avut loc ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, care a inaugurat sediul Centrului, în prezența prim-ministrului României, Florin Cîțu, a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a vicepreședintelui Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prognoză, comisarul Maroš Šefčovič. Centrul are sediul în București, la adresa Bd. Vasile Lascăr, nr. 52

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când Consiliul de Securitate al ONU adopta, în unanimitate, Rezoluţia 808 privind constituirea unui tribunal internaţional pentru judecarea persoanelor considerate vinovate de grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional în fosta Iugoslavie, comise începând din anul 1991. Acest Tribunal Penal Internaţional a fost instalat la Haga/Țările de Jos, la 17.XI.1993

* Cu 26 de ani în urmă (1997) Mihai Leu câştiga primul titlul de campion mondial la box profesionist din România, cucerind centura mondială versiunea WBO la categoria semimijlocie, după ce l-a învins, în 12 reprize, pe panamezul Santiago Samaniego. Și-a apărat titlul pe 20 septembrie 1997, în fața irlandezului Michael Carruth, dar a fost nevoit să se retragă neînfrânt din lumea boxului (28 de meciuri, 28 de victorii la profesioniști), din cauza unei accidentări la braț. A intrat în lumea raliului, devenind campion național în anul 2003

* Într-o zi de 22 februarie, în 1997, acum 26 de ani, la Roslin, în Scoția, oamenii de știință anunțau că au reușit să cloneze un mamifer, o oaie pe care au botezat-o Dolly. Cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly, născută, de fapt, cu câteva luni în urmă, pe 5 iulie 1996, a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Numită mai întâi cu codul „6LL3”, prima oaie clonată a fost botezată apoi cu prenumele cântăreței și actriței Dolly Parton, la sugestia crescătorilor de ovine care au sprijinit acest proiect. Această realizare a fost capitală pentru evoluția acestor experimente, pentru că nu s-au mai folosit nuclee de embrioni, ci celule de la un organism adult. După nașterea lui Dolly, cercetarea în domeniul clonării a evoluat mult. În 1998, s-a anunțat nașterea a două vaci și obținerea a 20 de pui de șoareci. Dolly a trăit până la vârstă de șase ani, până la 14 februarie 2003, când a fost eutanasiată pentru că suferea de artrită și de cancer pulmonary. Dolly a fost împăiată și este în prezent expusă la Muzeul Regal Edinburgh

* Acum 12 ani (2011) avea loc puternicul cutremur produs în Noua Zeelandă, în apropiere de Christchurch. Seismul a avut o magnitudine de 6,3 grade pe scara Richter și s-a soldat cu numeroși morți și răniți, dar și cu importante pagube materiale

* Acum 9 ani (2014), în Ucraina, a avut loc răsturnarea regimului prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici, acesta părăsind Ucraina şi refugiindu-se în Rusia. Schimbarea de regim, care s-a produs după aproape trei luni de manifestaţii antiguvernamentale, soldate cu aproape 100 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, a avut loc ca urmare a deciziei guvernului din noiembrie 2013 de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere la UE, ceea ce a declanşat ample proteste în Piaţa Independenţei (Maidan) din Kiev

* Cu 6 ani în urmă (2017) Parlamentul României a devenit membru cu drepturi depline al Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM), la cea de a 11-a sesiune plenară a APM, care s-a desfăşurat în perioada 22 – 24 februarie 2017, la Porto/Portugalia. Legislativul român participă ca membru asociat la această organizație din anul 2008

 

Aniversări – Comemorări

 

– Miercurea Cenuşii (post şi abstinenţă). Catedra Sf. Apostol Petru (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1712: S-a născut Bod Péter, cărturar umanist secui, figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (m. 1769)

 

– 1814: S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu; a impus în literatura română, ca specii literare, satira („Satira. Duhului meu”), fabula („Boul şi viţelul”) şi epistola („Epistolă către Voltaire”) (m. 1885). NOTA 1: Criticul literar George Călinescu menţionează ca dată a naşterii 22.II.1810. NOTA 2: Site-ul http://biblior.net/istoria-literaturii-romane/b-1835-1845.html?page=3, menţionează ca an al naşterii 1812

 

– 1881: S-a născut Petre Grimm, istoric literar şi traducător; fondatorul catedrei de engleză a Universităţii din Cluj; cercetări privind relaţiile culturale româno-engleze (m. 1944)

 

– 1898: S-a născut Ion Vicol, dirijor şi pedagog (m. 1996) – 125 de ani

 

– 1901: S-a născut Iustinian Marina (prenumele la botez: Ioan), al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (m. 1977)

 

– 1902: S-a născut chimistul Constantin M. Macarovici; lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1984)

 

– 1903: S-a născut Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet, umorist şi publicist (m. 1970) – 120 de ani

 

– 1904: S-a născut Nagy István, prozator şi dramaturg de naţionalitate maghiară; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)

 

– 1910: S-a născut actorul român de etnie maghiară Győrgyi Kovacs (m. 1977)

 

– 1915: S-a născut Eugen Popescu, economist, scriitor, memorialist şi publicist; stabilit în SUA din anul 1979, a înfiinţat, la San Diego (California), Institutul Român de Cercetări Istorice (m. 1998)

 

– 1923: S-a născut actorul Zephi Alşec, unul dintre fondatorii Teatrului Municipal din Ploieşti (m. 1992) – 100 de ani

 

– 1927: S-a născut Alexandru Viorel Vrânceanu, agronom specialist în genetică – ameliorarea plantelor; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (m. 2014). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 27.II.1927

 

– 1927: S-a născut fostul înalt demnitar din perioada comunistă, Emil Bobu; în timpul regimului Ceauşescu a fost, printre altele, ministru de interne, viceprim-ministru, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi membru în Comitetul Politic Executiv al PCR; după evenimentele din 1989 a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru complicitate la genocid, în aprilie 1990, încadrarea juridică a faptelor fiind schimbată în complicitate la omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă de omor deosebit de grav, Bobu primind o condamnare de 10 ani de închisoare din care a efectuat 7 (m. 2014)

 

– 1928: S-a născut balerina Irinel Liciu (Lia Silvia Popa), prim-solistă a Operei Române din Bucureşti între anii 1950 şi 1970 (m. 2002, s-a sinucis a doua zi după moartea soţului său, poetul Ştefan Augustin Doinaş) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut dirijorul de cor Aurel Grigoraş; a fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române (m. 2000)

 

– 1933: S-a născut inventatorul, profesorul şi inginerul Virgilius Justin Capră; a realizat peste 130 de invenţii, dintre care 72 sunt prototipuri de automobile cu un consum redus de combustibil, 7 aparate de zbor şi 15 motoare neconvenţionale. „Rucsacul zburător”, cea mai importantă dintre invenţiile sale, realizat în 1956, a fost brevetat câţiva ani mai târziu, de către americani, fiind folosit de cosmonauţii de la NASA în călătoriile spaţiale; a conceput şi cea mai mică maşină din lume (Soleta), care are un consum redus de benzină (0,5l/100km), motorul rotativ cu jet periferic, cutia neagră care reduce parţial gravitaţia corpurilor, fotoliul zburător, aerodina cu decolare şi aterizare verticală, elicopterul portativ, automobilul electric Oblio, motoreta electrică Oroles, triciclul Troty – soluţia autorului la problemele de trafic urban, precum şi alte vechicule nepoluante (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1938: S-a născut Paul Neagu, sculptor, pictor, grafician, profesor, eseist şi poet; figură emblematică a neoavangardei anilor ’60-’70 ai secolului XX; stabilit în Marea Britanie în 1969, a revenit după 1989 mereu în România (m. 2004) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut Cornel Ciupercescu, actor de teatru și film (m. 2022)

 

– 1952: S-a născut Voicu Popescu, muzician, artist liric, dirijor și regizor muzical; dirijorul Corului de copii al Radiodifuziunii Române (din 2004); fost dirijor al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (2011-2014); fondatorul Grupului Coral SOUND al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti și al Fundaţiei Culturale Sound; de numele lui se leagă existenţa unor proiecte anuale menite să contribuie la educarea copiilor și tinerilor prin arta cântului: Simpozionul Național de Muzică Corală de la Sinaia, Festivalul Corurilor de Copii și Tineret de la Bușteni, Master Class de dirijat coral la Sinaia și București, editarea de partituri ale compozitorilor români contemporani, sau editarea Jurnalului coral „a capella”

 

– 1961: S-a născut violonista Cristina Anghelescu; din anul 1990, solistă a Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române

 

– 1969: A murit Nicolae Daşcovici, jurist (specialist în drept internaţional public), istoric şi publicist; în 1930 a reprezentat România la Conferinţa pentru codificarea dreptului internaţional de la Haga şi la Conferinţa pentru unificarea dreptului fluvial de la Geneva; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1888)

 

– 1973: A murit profesorul de teologie Ioan Gh. Savin; a desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti); prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă românească; a fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (n. 1885) – 50 de ani

 

– 1977: A murit Marcel Anghelescu, actor de teatru şi film, protagonist de succes al comediilor lui Caragiale (n. 1909)

 

– 1991: A murit Alexandru Raicu, poet, prozator, traducător şi jurnalist (n. 1914)

 

– 1994: A murit arhitectul Ştefan Balş-Lupu; la comanda Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice; a scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1902)

 

– 2001: A murit medicul neurolog și profesorul Vlad Voiculescu, personalitate de marcă a ştiinţelor medicale româneşti; director al Institutului de Neurologie al Academiei Române; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1913)

 

– 2002: A murit (la New York) Vlaicu Ionescu, autoritate recunoscută pe plan mondial în materie de traducere, decriptare şi interpretare a catrenelor lui Nostradamus (n. 1922)

 

– 2011: A murit părintele protosinghel Petroniu Tănase, unul din marii duhovnici români, stareţ al Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos (n. 1914)

 

– 2011: A murit eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie); după mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică, numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (n. 1931)

 

– 2015: A murit (s-a sinucis) tenorul Octavian Dumitru, solist al Operei Naţionale Iaşi (n. 1981)

 

– 2018: A murit, la Londra, arhitectul Șerban Cantacuzino; fondator și președinte al Fundaţiei ”Pro Patrimonio”, dedicată salvării, conservării și restaurării moștenirii arhitecturale și culturale; fiul arhitectului George Matei Cantacuzino; a fost ales membru al Institutului Regal al Arhitecților Britanici și a fost secretarul Comisiei Regale de Arte Frumoase mai bine de un deceniu (n. 1928) – 5 ani

 

– 2018: A murit scriitorul, jurnalistul şi juristul Vasile Gaftone (n. 1936) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Cape Town: Ministrul de Finanțe al Africii de Sud, Enoch Godongwana, prezintă bugetul pentru 2023 în Parlament

 

– Hong Kong, China: Secretarul de finanțe din Hong Kong, Paul Chan, prezintă bugetul 2023-2024

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Somalia

 

-Moscova: Președintele rus Vladimir Putin va participa la un miting, organizat de Ministerul rus al Presei și al Informațiilor. 200.000 de persoane sunt așteptate pe stadionul Lujniki din Moscova la mitingul respectiv.

 

-Jakarta: Ministrul chinez de externe, Qin Gang vizitează Indonezia, în prima călătorie oficială în sud-estul Asiei.

 

– Londra: Rezultate anuale HSBC

 

– Madrid: Iberdrola  rezultate anuale

 

– Londra: Lloyds Banking Group – rezultate anuale

 

– Munchen: Barometrul IFO al moralului antreprenorilor

 

– Planica, Slovenia: Sărituri cu schiurile – Campionatele Mondiale de la Planica (22 feb. – 4 mar.)

 

– Milano: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: Inter Milano (Italia) – Porto (Portugalia)

 

– Leipzig: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: RB Leipzig (Germania) – Manchester City (Anglia)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Cercetaşilor”, marcată, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, la data naşterii (22 februarie 1857) ofiţerului britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi; în dimineaţa zilei de 1.VIII.1907, pe insula Brownsea din sudul Angliei, lordul Baden-Powell a suflat din corn pentru a da deşteptarea membrilor primei tabere de cercetaşi (în jur de 20 de tineri)

 

– „Ziua Mondială a Gândirii” (#WorldThinkingDay) este sărbătorită în fiecare an de către cercetaşe şi fete ghid din întreaga lume, care se gândesc una la alta, sărbătoresc și mulțumesc pentru că fac parte din mișcarea globală. Prima „Zi mondială a gândirii” a fost decisă în 1926, cu ocazia celei de a patra Conferinţe Internaţionale a Fetelor Ghide şi Fetelor Cercetaşe, care a fost organizată în SUA, unde delegaţii au hotărât că o zi ar trebui să fie rezervată pentru ca fetele ghizi şi cercetaşe să se gândească la „surorile” lor cercetaşe din întreaga lume. Data a fost aleasă în onoarea zilei de naştere atât a Lordului Baden-Powell (22.II.1857- 8.I.1941), fost general britanic, fondator al Mişcării Cercetaşilor, cât şi a soţiei lui, Olave Baden-Powell (22.II.1889- 25.VI.1977), cofondatoare a mişcării. Tema de anul acesta este „Lumea noastră, viitorul nostru pașnic – Mediul, pacea și securitatea”

 

– „Ziua Europeană dedicată Victimelor Criminalităţii” (European Day for Victims of Crime). Noile norme privind drepturile minime ale victimelor în cadrul Uniunii Europene (Directiva 2012/29/UE ) au fost adoptate la 25 octombrie 2012; directiva garantează drepturi minime pentru victime oriunde s-ar afla în UE, inclusiv un nivel adecvat de asistenţă, de informare şi de protecţie

 

– 1512: A murit navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507); după numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemuler, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi (n. 1454)

 

– 1636: A murit Santorio Santorio (numit şi Santorio Santorii sau Sanctorius din Padova) medic italian, celebru datorită faptului că a realizat primele studii în domeniul metabolismului (n. 1561)

 

– 1674: A murit Jean Chapelain, critic literar şi scriitor francez, unul dintre principalii teoreticieni ai clasicismului (n. 1595)

 

– 1732: S-a născut George Washington, general şi om politic american; comandant suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783); preşedintele Convenţiei constituţionale de la 1787; primul preşedinte al SUA (1789-1797) (m. 1799)

 

– 1788: S-a născut filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului” modern; ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii”, influenţând literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (m. 1860) – 235 de ani

 

– 1797: A murit Baronul de Münchhausen (Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen), poet liric german, autor al unor poveşti cunoscute sub numele de „Aventurile Baronului Munchhausen” (n. 1720)

 

– 1817: S-a născut Niels W. Gade, compozitor, dirijor, violonist, organist şi profesor danez (m. 1890)

 

– 1819: S-a născut James Russel Lowell, poet, eseist, critic literar, editor şi diplomat american (m. 1891)

 

– 1824: S-a născut astronomul francez Pierre Janssen (Pierre Jules César Janssen) (m. 1907)

 

– 1849: S-a născut matematicianul rus Nikolai Yakovlevici Sonin (m. 1915)

 

– 1857: S-a născut fizicianul german Heinrich Hertz; a demonstrat experimental (în 1887) existenţa undelor electromagnetice (hertziene), prevăzută de britanicul James Maxwell, punând, astfel, bazele tehnicii frecvenţelor înalte şi de telegrafie fără fir (m. 1894)

 

– 1864: S-a născut Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (m. 1910)

 

– 1875: A murit pictorul francez Jean-Baptiste Camille Corot (n. 1796)

 

– 1886: S-a născut scriitorul german Hugo Ball, unul dintre fondatorii curentului dadaist din Zürich, reprezentat de Cabaretul Voltaire (m. 1927, în Elveţia)

 

– 1890: A murit pictorul danez Carl Heinrich Bloch (n. 1834)

 

– 1900: S-a născut regizorul spaniol de film Luis Buñuel, considerat de mulţi exegeţi „un Goya al celei de-a şaptea arte” (m. 1983)

 

– 1903: A murit compozitorul austriac Hugo Wolf (n. 1860) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut Luis Sandrini, actor de film şi producător argentinian (m. 1980)

 

– 1908: S-a născut Sir John Mills, actor britanic de film (m. 2005) – 115 ani

 

– 1914: S-a născut pictorul german Karl Otto Götz (m. 2017)

 

– 1928: S-a născut Sir Bruce Forsyth, prezentator tv., actor, comediant, cântăreț, dansator și scenarist britanic; considerat o adevărată legendă a televiziunii britanice; după o prezență de 75 de ani pe micile ecrane britanice, a primit, în 2012, din partea reprezentanților Guinness World Records titlul de „prezentatorul de sex masculin cu cea mai îndelungată carieră în televiziune” (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (m. 1994)

 

– 1925: S-a născut Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (m. 2000)

 

– 1926: S-a născut Miguel León-Portilla, antropolog, istoric, filolog, filosof și profesor mexican; una dintre cele mai renumite autorități din mediul academic mexican din domeniul culturii și literaturii aztece din epocile precolumbiene și coloniale (m. 2019)

 

– 1938: S-a născut Pierre Vallières, scriitor şi jurnalist canadian de limbă franceză, figură reprezentativă a mişcării pentru independenţa Quebec-ului (m. 1998) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut actriţa germană Karin Dor (m. 2017) – 85 de ani

 

– 1942, 22/23: A murit Stefan Zweig, poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist şi biograf austriac (n. 1881)

 

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme; cunoscut pentru filmele „Tăcerea Mieilor” (1991) şi „Philadelphia” (1993) (m. 2017)

 

– 1948: S-a născut cântăreaţă franceză de origine portugheză Linda de Suza (nume real Teolinda Joaquinna de Sousa Lança) (m. 2022) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut Andreas Nikolaus „Niki” Lauda, om de afaceri austriac şi fost pilot de Formula 1, campion mondial în anii 1975, 1977 şi 1984 (m. 2019)

 

– 1950: S-a născut Miou-Miou (numele real: Sylvette Herry), actriţă franceză de film

 

– 1959: S-a născut actorul american de film Kyle MacLachlan

 

– 1962: S-a născut Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (m. 2006, în urma unui accident subacvatic)

 

– 1972: S-a născut tenorul și regizorul mexican de operă Rolando Villazon; stabilit în Franța

 

– 1975: S-a născut Drew Barrymore, actriţă şi producătoare americană

 

– 1980: A murit Oskar Kokoschka, pictor, grafician şi scriitor austriac, exponent al expresionismului; a fost cel mai faimos reprezentant al Grupului de Artă „Der Sturm” din Berlin (n. 1886)

 

– 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez; considerat una dintre cele mai importante figuri ale muzicii clasice din secolul al XX-lea (n. 1889) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 24.II.1983

 

– 1987: A murit Andy Warhol, artist (unul dintre iniţiatorii, în anii ’60 ai secolului XX, ai mişcării „pop-art”) şi realizator american de filme (unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai cinematografului underground) (n. 1928)

 

– 2002: A murit Chuck Jones, grafician, creator de desene animate, scenarist, producător şi regizor american; cele mai remarcabile sunt filmele realizate pentru seria Looney Tunes şi Merrie Melodies ale departamentului Warner Bros. Cartoons al studioului omonim (n. 1912)

 

– 2011: A murit actorul britanic de televiziune Nicholas Courtney (n. 1929, la Cairo)

 

– 2012: A murit compozitorul şi chitaristul american Billy Strange (n. 1930)

 

– 2013: A murit dirijorul şi pianistul german Wolfgang Sawallisch (n. 1923) – 10 ani

 

– 2016: A murit cineastul britanic Douglas Slocombe (n. 1913)

 

– 2016: A murit Sonny James, solist şi compozitor american de country (n. 1928)

 

– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul grec Nikos Koundouros (n. 1926)

 

– 2017: A murit actorul rus Aleksei Petrenko (n. 1938)

 

– 2018: A murit actriţa, cântăreaţa şi dansatoarea americană Nanette Fabray (n. 1920) – 5 ani

 

– 2018: A murit Richard Edward Taylor, fizician american de origine canadiană; Premiul Nobel pentru fizică în 1990, împreună cu Henry Way Kendall și Jerome Friedman, pentru cercetări esențiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor (n. 1929) – 5 ani

 

– 2021: A murit Lawrence Monsanto Ferlinghetti, important poet, librar şi editor american, reprezentant de marcă al „Beat Generation”, una dintre cele mai inovatoare mişcări literare şi culturale din secolul al XX-lea; fondator al librăriei „City Lights” din San Francisco și al editurii cu același nume (n. 1919)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 21 februarie

Calendarul zilei – 21 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 21 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 21 februarie 2023, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 21 februarie

* Se împlinesc 410 ani (1613) de când Mihail Romanov, fiul patriarhului Moscovei, a fost ales ţar al Rusiei (1613-1645) şi a întemeiat dinastia Romanov, care a domnit în Rusia până la Revoluţia din februarie 1917, când ultimul ţar, Nicolae (1894-1917), a fost detronat şi executat de bolşevici împreună cu familia (21.II/3.III)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când apărea „Manifestul Partidului Comunist”, program al mişcării comuniste, elaborat de Karl Marx şi Friedrich Engels, fiind publicat la Londra de un grup de socialiști revoluționari născuți în Germania, cunoscut sub numele de Liga Comuniștilor

* Acum 116 ani (1907) a intrat în vigoare Legea pentru organizarea Marinei comerciale (21.II/6.III)

* În urmă cu 107 ani (1916), la Verdun, în Franţa, a început cea mai distrugătoare bătălie din timpul Primului Război Mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime, care s-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, Bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important

* Cu 76 de ani în urmă (1947) omul de ştiinţă american, Edwin H. Land (1909 – 1991), și-a prezentat la Optical Society of America, din New York, invenția sa, Polaroid Land Camera, primul aparat de fotografiat la minut

* Se împlinesc 75 de ani (1948), de când, în perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat şi de constituire a partidului unic (Partidul Muncitoresc Român) desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România. Secretar general al CC al PMR a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej

* Acum 62 de ani (1961) avea loc fondarea Agenţiei de Presă Novosti (APN), agenţia principală de informaţii şi de presă a instituţiilor sovietice. APN a rezultat din transformarea Sovinfoburo (Biroul Sovietic de Informaţii), creat în iunie 1941. Printr-un decret al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov, din 27.VII.1990, APN a fost transformată în Novosti Information Agency/Agenţia de Informaţii Novosti (IAN). În septembrie 1991, aceasta, împreună cu RIA (Russian Information Agency/Agenţia Rusă de Informaţii) au format RIA Novosti (Russian Information Agency Novosti/ Agenţia Rusă de Informaţii Novosti). La data de 9 decembrie 2013, printr-un decret al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost înfiinţată agenţia „Rossia Segodnia” („Rusia astăzi”), prin reorganizarea vechii agenţii RIA Novosti şi a postului de radio „Vocea Rusiei”

* Acum 49 de ani (1974) a fost adoptată o nouă constituţie a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo şi Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales preşedinte al Iugoslaviei pe viaţă. Această prevedere a fost eliminată în 1990, când statele succesoare ale Iugoslaviei şi-au adoptat propriile constituţii: Constituţia Croaţiei, Constituţia Serbiei şi Constituţia Sloveniei

* Cu 26 de ani în urmă (1997) era adoptată Legea nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1805: S-a născut Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (m. 1887)

 

– 1841: S-a născut Nicolae Quintescu, critic literar, filolog şi traducător; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912) (m. 1913)

 

– 1864: S-a născut Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1915)

 

– 1865: S-a născut Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (m. 1899)

 

– 1876: S-a născut Teodor Teodorescu, compozitor de muzică populară şi psaltică, dirijor şi profesor (m. 1920)

 

– 1881: S-a născut juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1971)

 

– 1887: S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (m. 1961)

 

– 1904: A murit Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848)

 

– 1914: S-a născut juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)

 

– 1930: A murit Aristide Demetriade, regizor şi actor de teatru şi film; a fost unul dintre pionierii filmului românesc, regizând primele peliculele româneşti, alături de Grigore Brezeanu (n. 1872)

 

– 1937: S-a născut pictorul Ilie Boca

 

– 1945: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002 (m. 2014)

 

– 1961: S-a născut alpinistul şi geologul Constantin Lăcătuşu, sportiv de performanţă; preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a atins, la 17.V.1995, vârful Everest (a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”); în 8 ani şi 166 zile a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente

 

– 1969: A murit Vasile Lăzărescu, primul mitropolit al Banatului (1947-1961); mărturisitor în vremuri de prigoană (n. 1894)

 

– 1991: A murit psihologul Vasile Pavelcu; contribuţii în domenii precum: problema personalităţii şi afectivităţii, statutul ştiinţific al psihologiei, învăţarea şcolară ş.a.; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1900, la Costuleni/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)

 

– 1995: A murit Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (n. 1959)

 

– 1999: A murit dirijorul Liviu Cavassi (n. 1921)

 

– 2011: A murit Constantin Antip general de brigadă, jurnalist și istoric al presei române (n. 1925)

 

– 2015: A murit istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1927)

 

– 2016: A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu; expert în muzica lui George Enescu (n. 1927)

 

– 2017: A murit artistul plastic Nicolae Hilohi (n. 1930)

 

– 2018: A murit Boris Crăciun, prozator, reporter, dramaturg, editor, autor de literatură şcolară; realizator de emisiuni şi şef de secţie la Radio Iaşi, unde a lucrat timp de trei decenii; a fondat, la 1 ianuarie 1993, Editura „Porţile Orientului” Iași (n. 1939) – 5 ani

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor UE ai energiei și transporturilor (21 – 22 feb.)

 

-Atena: Vizita secretarului de stat al SUA, Antony Blinken

 

– Bruxelles: Zona euro – indicele PMI compus din februarie (S&P Global)

 

-Moscova:Președintele Rusiei Vladimir Putin se va adresa țării de la tribuna Adunării federale (ce reunește cele două camere ale parlamentului) cu trei zile înaintea primei ”aniversări” marcând începerea invaziei în Ucraina, susținând un discurs cu privire la starea națiunii. Evenimentul va fi organizat în mod excepțional în imensa sală a Palatului Congreselor de lângă Piața Roșie, unde se vor afla între invitați și militari ruși participanți la operațiunile din Ucraina.

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind misiunea ONU în Republica Centrafricană

 

– Haga: Deschiderea procesului lui Pjeter Shala, suspectat de crime de război din Kosovo (21 – 22 feb.)

 

– Atena: Publicarea sosirilor de turiști străini în Grecia în 2022

 

– Paris: Engie – rezultate anuale

 

– Vesoul, Franța: Procesul în apel al lui Nicolas Zepeda, condamnat pentru uciderea fostei sale iubite japoneze Narumi Kurosaki (21 feb. – 10 mar.)

 

– Londra: Intercontinental Hotels – rezultate anuale

 

– Mannheim, Germania: Barometrul lunar al institutului ZEW care măsoară sentimentul investitorilor

 

– New York: Walmart – rezultatele trimestrului al IV-lea și pe întregul an 2022/2023

 

– Washington: Audierea Curții Supreme privind contestarea imunității Google de răspundere pentru conținutul publicat de utilizatori

 

– Washington: Secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, vorbește despre sancțiunile împotriva Rusiei

 

– Kampala, Uganda: Nouă audiere în cazul unui cuplu american acuzat de tortură și trafic de copii

 

– Milano: Săptămâna modei pentru femei toamnă-iarnă 2024 (21 – 27 feb.)

 

– Frankfurt: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: Eintracht Frankfurt (Germania) – Napoli (Italia)

 

– Liverpool: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: Liverpool (Anglia) – Real Madrid (Spania)

 

– New Orleans: Mardi Gras

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Ghidului de Turism” sărbătorită, din 1990, la inițiativa WFTGA (Federația Mondială a Asociațiilor de Ghizi de Turism), cu vizite ghidate gratuite oferite de către ghizii autorizați, în mai multe locuri din întreaga lume

 

– „Ziua Internaţională a Limbilor Materne”, marcată, sub egida UNESCO, începând din anul 2000, pentru a proteja şi revigora bogata diversitate culturală prin promovarea limbilor străine ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare; la origine a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de poliţie, deoarece au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh

 

– 1677: A murit Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (n. 1632)

 

– 1791: S-a născut Karl Czerny, compozitor, pedagog şi pianist austriac (m. 1857)

 

– 1801: S-a născut John Henry Newman, teolog britanic convertit de la anglicanism la catolicism, cardinal al Bisericii Catolice şi poet; a fost canonizat la 13.X.2019 în cadrul unei ceremonii oficiate de Papa Francisc; este pomenit la 9 octombrie în Biserica Romano Catolică, la 11 august în Biserica Anglicană și la 21 februarie în Biserica Episcopală din Statele Unite (m. 1890)

 

– 1836: S-a născut compozitorul francez Léo Delibes (m. 1891)

 

– 1844: S-a născut organistul şi compozitorul francez Charles-Marie Widor (m. 1937)

 

– 1852, 21.II/4.III: A murit prozatorul şi dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol (n. 1809)

 

– 1866: S-a născut medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cercetări în domeniul microbiologiei; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (serodiagnosticul sifilisului) (m. 1925)

 

– 1885: S-a născut Sacha Guitry, actor şi regizor de teatru şi de film francez de origine rusă (m. 1957)

 

– 1893: S-a născut chitaristul spaniol Andrés Segovia (m. 1987) – 130 de ani

 

– 1895: S-a născut Sacha Guitry, actor şi regizor de teatru şi de film francez de origine rusă (m. 1957)

 

– 1903: S-a născut scriitorul francez Raymond Queneau; este cunoscut mai ales ca fiind autor al romanului „Zazie dans le métro” şi drept cofondator al Oulipo, un grup de autori care îi include pe Italo Calvino, Georges Perec şi Harry Mathews (m. 1976) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză (m. 1977) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut Wystan Hugh Auden, poet şi dramaturg englez, considerat printre cei mai importanţi şi influenţi scriitori ai secolului al XX-lea (m. 1973)

 

– 1912: A murit Émile Lemoine, inginer şi matematician francez (n. 1840)

 

– 1921: S-a născut filosoful american John Rawls (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut Robert Mugabe, fost preşedinte al Republicii Zimbabwe din 1987 până în anul 2017; fost prim-ministru al statului între anii 1980 – 1987 (m. 2019)

 

– 1926: A murit Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (n. 1853)

 

– 1929: S-a născut actorul, scenaristul şi producătorul mexican Roberto Gómez Bolaños; unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cunoscut drept „Chespirito” (un joc de cuvinte care înseamnă „Micul Shakespeare”) (m. 2014)

 

– 1933: S-a născut cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (m. 2003) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut cineastul american Bob Rafelson, regizorul unor filme precum „Five Easy Pieces” (1970), „The Postman Always Rings Twice” (1981) şi „Mountains of the Moon” (1990), co-creator al grupului pop „The Monkees” şi al serialului TV omonim; considerat unul dintre fondatorii mișcării New Hollywood din anii 1970 (m. 2022) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actriţa de film americană Eddi Rue McClanahan (una dintre vedetele serialului TV „The Golden Girls”) (m. 2010)

 

– 1937: S-a născut regele Harald al V-lea al Norvegiei (încoronat la 21.I.1991)

 

– 1938: A murit astronomul american George Ellery Hale; unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne; a inventat (1891) spectroheliograful şi a construit (1897) primul telescop-turn din lume; a descoperit existenţa câmpului magnetic al Soarelui (1908) şi a emis o teorie cu privire la originea petelor solare (n. 1868) – 85 de ani

 

– 1941: A murit Sir Frederick Grant Banting, fiziolog şi farmacolog canadian; contribuţii la descoperirea şi introducerea terapeutică a insulinei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1923, împreună cu scoţianul John Macleod (n. 1891). NOTĂ: De fapt, descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (8.XI.1869-19.VI.1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru medicină în 1923

 

– 1943: S-a născut scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut actorul britanic de teatru şi film Alan Rickman (m. 2016)

 

– 1961: S-a născut Abhijit Banerjee, economist și profesor american de origine indiană; Premiul Nobel pentru economie în 2019, împreună cu economiștii Esther Duflo și Michael Kremer, „pentru abordarea lor experimentală în reducerea sărăciei globale”

 

– 1972: A murit Georgi Adamovici, poet şi critic literar rus (n. 1892)

 

– 1984: A murit scriitorul rus Mihail Şolohov; Premiul Nobel pentru literatură în 1965 (n. 1905)

 

– 2013: A murit Magic Slim (numele real: Morris Holt), chitarist şi cântăreţ american de blues (n. 1937) – 10 ani

 

– 2013: A murit cineastul rus Aleksei Gherman, considerat de către critici „gurul cinematografului rus (din perioada sovietică), o legendă vie, cel mai important cineast rus după Tarkovski sau chiar mai important decât acesta şi mai interesant” (n. 1938) – 10 ani

 

– 2015: A murit muzicianul american de jazz Clark Terry, un maestru al trompetei recompensat cu Grammy; unul dintre muzicienii cu cele mai multe discuri înregistrate din istoria muzicii jazz (n. 1920)

 

– 2015: A murit actorul şi regizorul italian Luca Ronconi, considerat unul din inovatorii teatrului contemporan atât italian cât şi european (n. 1933)

 

– 2017: A murit economistul, matematicianul și profesorul american Kenneth Joseph Arrow, considerat unul dintre fondatorii economiei neoclasice postbelice; pionier în dezvoltarea economiei asigurărilor, economiei informației și economiei de comunicare; cunoscut pentru contribuțiile sale la economia bunăstării, economia organizațională, microeconomia, la teoria echilibrului economic general, la teoria alegerii sociale, la teoria creşterii economice endogene, la teoria democrației politice; Premiului Nobel pentru economie pe 1972, împreună cu britanicul John Hicks (n. 1921)

 

– 2017: A murit compozitorul și dirijorul polonez american Stanisław Skrowaczewski (n. 1923)

 

– 2018: A murit Billy Graham (nume complet: William Franklin Graham Jr.), influent predicator evanghelist american, de orientare neoprotestantă, supranumit „Pastorul Americii”; pionier al „tele-evanghelismului” (n. 1918) – 5 ani

 

– 2019: A murit regizorul și coregraful american Stanley Donen; a semnat regia unor musicaluri legendare, precum „Singin’in the Rain” (1952), „Seven Brides for Seven Brothers” (1954), „Funny Face” (1957) (n. 1924)

 

– 2019: A murit cântărețul, compozitorul, instrumentistul și actorul american Peter Tork (nume complet: Peter Halsten Thorkelson); basistul trupei pop americane „The Monkees” din anii ’60 şi ’70 ai secolului trecut (n. 1942)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 20 februarie

Calendarul zilei – 20 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 20 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 20 februarie 2023, 14:11

S-a întâmplat într-o zi de 20 februarie

* Se împlinesc 290 de ani (1733), de când, prin osteneala dascălului Petcu Şoanul, de la Braşov, apărea un „Calendar românesc pe 100 de ani”, tradus din limba slavonă, prin intermediar rusesc

* Cu 207 ani în urmă (1816), la Roma, avea loc premiera operei „Bărbierul din Sevilla”, de Gioacchino Rossini (pe libretul lui C. Sterbini, după piesa omonimă a scriitorului francez Charles de Beaumarchais)

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de când avea loc prima reprezentaţie de operă în limba română, cu „Norma” de Vincenzo Bellini, susţinută de elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi

* Acum 174 de ani (1849), Franz Joseph I de Habsburg, împăratul Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916), promulga o Constituţie (numită „Constituţia din 4 martie”), prin care se recunoştea autonomia limitată a Transilvaniei (20.II/4.III)

* Cu 143 de ani în urmă (1880) au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Franța, la nivel de legație, după recunoașterea de către Franța a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), Mihail Kogălniceanu, fost prim-ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris. La 29 noiembrie 1938, legația României la Paris a fost ridicată la rang de ambasadă

* Acum 143 de ani (1880), după recunoașterea de către Germania a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Germania, prin ridicarea agenţiei diplomatice de la Berlin (înființată în 1872) la rang de legaţie. Legaţia germană din Bucureşti a fost deschisă la 1 martie 1880. Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la rang de ambasadă la 31 ianuarie 1967

* Tot în urmă cu 143 de ani, la 20 februarie 1880, după recunoașterea de către Marea Britanie a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Marea Britanie, la nivel de legaţie. La 15 februarie 1941 ele au fost întrerupte, restabilite apoi la 15 februarie 1946 la nivel de reprezentanţă, ele au fost ridicate la nivel de legaţie la 15 februarie 1947, iar de la 1 decembrie 1963 au fost ridicate la nivel de ambasadă

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când era semnată la Buftea, de către Constantin Argetoianu, prelungirea armistițiului de la Focșani (decembrie 1917) în condiții înrobitoare pentru România, așa numitele „preliminarii de la Buftea”, care au fost aproape identice cu viitorul Tratat. Într-o atmosferă sumbră, generalul Averescu și-a prezentat demisia și Alexandru Marghiloman (un filogerman) a fost numit prim-ministru pe 5 martie. „Rezerva regală”, așa cum fusese numit Marghiloman, și-a alcătuit un guvern, având ingrata sarcină de a continua tratativele. La 24 aprilie 1918, ca urmare a prăbușirii frontului estic din cauza bolșevicilor ruși, a fost semnat Tratatul de la București (un dictat, în fapt), prin care România făcea importante concesii Puterilor Centrale, dar i se recunoștea unirea cu Basarabia, proclamată la Chișinău, la 27 martie. Se ceda Austro-Ungariei o mare parte din lanțul carpatic (5600 de kilometri pătrați și 72.500 de locuitori), cu importante bogății ale solului și subsolului și de mare însemnătate strategică. Bulgaria primea Cadrilaterul și o fâșie din sudul județului Constanța, iar restul Dobrogei trecea sub suveranitate exercitată în comun de români, germani, austro-ungari și bulgari, lăsându-se României o cale de acces spre portul Constanța. România trebuia să plătească o mare sumă de bani inamicilor și pierdea dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a distrugerii teritoriului său (20.II/5.III)

* În urmă cu 97 de ani (1926) apărea, la Bucureşti, săptămânalul (publicat ulterior o dată pe lună), „Viaţa literară” (până în aprilie 1938, cu întreruperi), avându-l ca director pe George Murnu

* Cu 91 de ani în urmă (1932) apărea (până la 6.I.1934), la Bucureşti, „România literară. Gazetă săptămânală de critică şi informaţie literară, artistică şi culturală”, sub direcţia lui Liviu Rebreanu

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de la debutul Mariei Tănase (1913 – 1963), la postul Radio Bucureşti, cea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când era decretată o nouă Constituţie (promulgată la 27 februarie în acelaşi an), care legifera instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi sfârşitul regimului parlamentar în România. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Prin Înaltul Decret Regal nr. 900 din 20 februarie 1938, publicat în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 42 din 20 februarie 1938, Regele Carol al II-lea decreta noua Constituţie a României, hotărând supunerea ei Naţiunii Române spre „buna ştiinţa şi învoire”

* Acum 61 de ani (1962) avea loc lansarea, în cadrul programului Mercury–Atlas 6 al NASA, a capsulei cosmice „Friendship VII”, care îl avea la bord pe astronautul John Glenn, primul american care a efectuat un zbor pe orbita Terrei

* Tot 61 de ani sunt marcați de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Regatul Maroc, la nivel de ambasadă. România şi-a deschis ambasada la Rabat la 20 august 1962 şi a numit un ambasador rezident în 1969. Marocul şi-a deschis ambasada la Bucureşti la 30 iunie 1971 şi a numit un ambasador rezident în mai 1973

* Acum 32 de ani (1991) era inaugurat oficial, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (din decembrie 1994, OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). În prezent, sub îndrumarea Secretarului General al OSCE, secretariatul oferă sprijin operațional organizației. Cu sediul la Viena, include și Centrul de Documentare OSCE din Praga

* Cu 17 ani în urmă (2006) avea loc inaugurarea, cu ocazia celei de-a 13-a misiuni antarctice româneşti – Low Racoviţă, a primei staţii românești din Antarctica. Misiunea a avut un echipaj de 3 persoane si a avut drept obiectiv cercetarea comportamentului organismului uman în condiţii de frig, precum şi cercetarea faunei arctice. Misiunea a început la data de 31 decembrie 2005 şi s-a încheiat în 20 martie 2006

* Acum 12 ani (2011), în mai multe orașe din Maroc, a avut loc „Mișcarea din 20 februarie”, când mii de protestari, preponderent muncitori și studenți, inspirându-se din mișcările similare ale Primăverii Arabe, din Egipt si Tunisia, au protestat, la Rabat, Casablanca, Tanger și Marrakech, pentru a cere o nouă Constituţie, care să limiteze puterea regelui şi dreptate socială. Protestele au continut și în 2012, însă, spre deosebire de Tunisia și Egipt, care au reușit să înlăture regimurile dictatoriale de care erau conduse, în Maroc lucrurile nu au stat la fel, regele Mohammed oferind reforma constituțională care a limitat considerabil puterile sale absolute

* Se împlinesc 10 ani (2013) de când specialiştii NASA (National Aeronautics and Space Administration) au anunţat o nouă descoperire făcută de oamenii de ştiinţă implicaţi în misiunea Kepler: cea mai mică planetă observată vreodată. Respectivul corp ceresc orbitează o stea asemănătoare cu Soarele, doar că ceva mai rece şi mai mică. Planeta se află în constelaţia Lyra, la aproximativ 210 ani lumină de Pământ şi se află în vecinătatea a alte două planete. Numită Kepler-37b, planeta a fost descoperită în sistemul Kepler-37 şi este puţin mai mare decât Luna, măsurând o treime din dimensiunile Terrei

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Dezrobirii Romilor”; stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. La 20 februarie 1856 a fost promulgată de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” – legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România; la acea dată au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, procesul dezrobirii fiind început în anul 1837 de Mihail Kogălniceanu. NOTĂ: Pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” iar pe 16 iunie „Ziua Limbii Romani” instituită, în 2019, pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând minorității etnice

 

– 1882: A murit „Moş” Ion Roată, deputat pontaş (clăcaş) în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857); exponent al ţărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor (n. 1806)

 

– 1901: S-a născut Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist şi traducător; fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu (m. 1961, în închisoarea de la Dej)

 

– 1911: A murit Grigoriu Ştefănescu, geolog şi paleontolog; sub îndrumarea sa a apărut, în 1898, prima hartă geologică a României, la scara 1:200.000; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (n. 1836)

 

– 1923: S-a născut Nicolae Munteanu, cronicar, ziarist şi reporter sportiv timp de peste 70 de ani; a lucrat la Radio Europa Liberă din 1967 până în 1995 (m. 2016) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Eugen Barbu, prozator, dramaturg, eseist, traducător, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1993)

 

– 1924: S-a născut Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (m. 1994)

 

– 1927: S-a născut Mircea (Augustin) Maliţa, scriitor, eseist, matematician, diplomat și profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2018)

 

– 1927: A murit Constantin Mille, ziarist, scriitor, avocat şi militant socialist; considerat părintele ziaristicii române moderne; proprietar şi director al ziarului „Adevărul” (1895-1916; 1919-1920); director-fondator al ziarelor „Dimineaţa” (1904-1916; 1919-1920) şi „Lupta” (1921-1927); împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891); a participat la organizarea mişcării socialiste româneşti, pe care a reprezentat-o la două congrese ale Internaţionalei a II-a (Bruxelles, 1891; Zűrich, 1893) (n. 1861/1862)

 

– 1928: S-a născut Emilian Popescu, teolog și istoric; cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 februarie 1978); membru de onoare al Academiei Române din 2006 (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Leonida Gherasim, medic, specialist în cardiologie și profesor; contribuții esențiale în patologia arterelor coronariene, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, metodele de explorare neinvazive, terapia modernă a bolilor cardiovasculare și în dezvoltarea învăţământului medical superior; a fost director al Clinicii de Medicină Internă cu profil de Cardiologie de la Spitalul Municipal din Bucureşti, în prezent Spitalul Universitar de Urgenţă; membru de onoare al Academiei Române din 2001

 

– 1930: S-a născut filosoful şi profesorul Alexandru Boboc; studii de istoria filosofiei moderne şi contemporane, filosofia valorilor şi a culturii, semiotica şi filosofia limbajului; membru titular al Academiei Române din 2012 (m. 2020)

 

– 1932: S-a născut avocata Paula Iacob (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut regizorul de film David Reu; deşi a regizat şi câteva filme de lung metraj, a realizat îndeosebi filme ştiinţifice, tehnice şi documentare (peste o sută)

 

– 1937: S-a născut Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 ai secolului XX (m. 1994)

 

– 1938: S-a născut sculptorul şi muzeograful Nicolae Adam (m. 2008) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut violonistul şi profesorul Daniel Podlovschi (m. 2022)

 

– 1944: S-a născut Harry Coradini (nume naştere: Harald Kölbl), muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei „Progresiv TM” (m. 2017)

 

– 1949: S-a născut Lucia Olaru-Nenati, scriitoare şi publicistă

 

– 1954: S-a născut interpretul de muzică populară Grigore Leşe

 

– 1964: S-a născut Marius Leonte, artist vizual, sculptor și desenator; a activat ca artist independent în domeniul artelor vizuale și al scupturii și a jucat un rol important în lumea artistică ca organizator al mai multor simpozioane de artă contemporană; a adus la Timișoara proiectul Instalart, promovând astfel în orașul de pe Bega singurul eveniment major de design (m. 2021)

 

– 1966: S-a născut George Ciamba, diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe; din noiembrie 2018 până în noiembrie 2019 a fost ministru pentru Afaceri Europene în Guvernul României; fost ambasador al României la Atena (m. 2021)

 

– 1969: S-a născut sculptorul Giani Iosif Amarandei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (m. 2020)

 

– 1969: A murit medicul Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (n. 1883)

 

– 1971: S-a născut cântăreţul şi prezentatorul TV Virgil Ianţu

 

– 1975: A murit criticul literar Nicolae Baltag, fratele poetului Cezar Baltag (n. 1940)

 

– 1983: A murit compozitorul şi dirijorul Ion Totan (n. 1912) – 40 de ani

 

– 1987: A murit inginerul constructor Constantin Avram; considerat creatorul şcolii româneşti de cercetare în domeniul betonului; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1911)

 

– 1996: A murit compozitorul Gheorghe Dumitrescu (n. 1914)

 

– 2002, 20/21: A murit Ion Ţugui, poet, romancier, eseist, muzician, ufolog, parapsiholog şi publicist (n. 1933)

 

– 2009: A murit Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit în Franţa din 1983 (n. 1946)

 

– 2012: A murit pictorul şi profesorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (n. 1935)

 

– 2012: A murit antrenorul de natație Alexander Schmaltzer, unul dintre pionierii natației moderne din România; comentator TV pentru înot, polo și sărituri; în 1982 s-a stabilit în Germania (n. 1937)

 

– 2019: A murit Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de externe ai UE

 

– Rabat, Maroc: Vizita comisarului european pentru politica de vecinătate și extindere Olivér Várhelyi

 

– New York: Nouă sesiune de negocieri la ONU privind un tratat de protejare a mării libere (20 feb. – 3 mar.)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Orientul Mijlociu

 

-Polonia:Preşedintele american, Joe Biden va vizita Polonia pentru a marca un an de la debutul invaziei Rusiei în Ucraina, revenind în regiune în momentul în care războiul intră într-o nouă fază volatilă, fără o cale clară spre pace. (20-22 feb.). El se va întâlni cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, pentru a discuta despre cooperarea bilaterală, precum şi despre eforturile colective de sprijinire a Ucrainei şi de consolidare a descurajării NATO. De asemenea, se va întâlni cu liderii celor Nouă de la Bucureşti (B9), un grup al aliaţilor noştri din Flancul Estic al NATO, pentru a reafirma sprijinul neabătut al Statelor Unite pentru securitatea Alianţei. În plus, preşedintele Biden va rosti o alocuţiune înainte de aniversarea unui an de la invazia brutală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina, abordând modul în care Statele Unite s-au mobilizat la nivel mondial pentru a sprijini poporul ucrainean în timp ce acesta îşi apără libertatea şi democraţia.

 

-Madrid: Conferința internațională spaniolă pentru energie regenerabilă (SPIREC) inaugurată de ministrul spaniol al energiei, Teresa Ribera, la care participă comisarul european pentru energie, Kadri Simson, directorul general Irena Francesco La Camera și Administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Achim Steiner, printre alții. (20 -23 feb.)

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Târgul alimentar Gulfood 2023 (20 – 24 feb.)

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Salonul de apărare IDEX – la Centrul Național de Expoziții Abu Dhabi ADNEC (20 – 24 feb.)

 

– Baikonour, Kazahstan: Lansarea unei nave spațiale Soyuz spre Stația Spațială Internațională (ISS), pentru a readuce pe pământ doi cosmonauți ruși și un astronaut american

 

– Qatar: Tenis – turneul ATP de la Doha (20 – 25 feb.)

 

– Franța: Tenis – turneul ATP de la Marsilia (20 – 26 feb.)

 

– Brazilia: Tenis – turneul ATP de la Rio de Janeiro (20 – 26 feb.)

 

– Mexic: Tenis – turneul WTA de la Mérida (20 – 26 feb.)

 

– Al Wakrah, Qatar: Fotbal – optimile din Liga Campionilor AFC, Al Hilal Saudi FC – Shabab Al Ahli Dubai

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Justiţiei Sociale”, marcată din 2009, la iniţiativa Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007. Termenul de justiţie socială, inventat de către Luigi Taparelli în anul 1840, desemnează modul în care este aplicată justiţia într-o societate în relaţie cu clasele sociale existente în ea. Pentru adepţii justiţiei sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceştia

 

– În SUA este sărbătorită (anual, în a treia zi de luni din februarie) „Ziua Preşedintelui” (President’s Day); iniţial a fost marcată la 22 februarie, în onoarea lui George Washington (n.22.II.1732), primul preşedinte al SUA; din 1971 această zi este un omagiu adus tuturor preşedinţilor americani

 

– 1761: S-a născut Ludwig Abeille, pianist și compozitor german (m. 1838)

 

– 1802: S-a născut Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (m. 1870)

 

– 1844: S-a născut fizicianul şi matematicianul austriac Ludwig Eduard Boltzmann; faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor (m. 1906)

 

– 1858: S-a născut medicul american Howard Kelly; în paralel cu activitatea clinică şi cea de conducător al unor aşezăminte spitaliceşti, a desfăşurat şi o intensă muncă de cercetare, fiind considerat drept pionier în tratamentul cu radiu al cancerului; membru corespondent străin al Academiei Române din 1921 (m. 1943) – 165 de ani

 

– 1871: A murit pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane (n. 1810)

 

– 1882: S-a născut filosoful şi profesorul german Nicolai Hartmann; principal reprezentant al filosofiei idealiste germane şi întemeietor al „ontologiei critice”; adept al fenomenologiei lui Husserl (m. 1950)

 

– 1888: S-a născut Georges Bernanos, romancier, eseist şi dramaturg francez (m. 1948) – 135 de ani

 

– 1901: S-a născut (în Estonia) Louis Isadore Kahn, unul dintre cei mai importanți arhitecți americani din secolul al XX-lea, cunoscut pentru combinarea modernismului cu greutatea și demnitatea monumentelor antice (m. 1974)

 

– 1907: A murit chimistul francez Ferdinand Frederick Henri Moissan; a descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886, pentru această descoperire fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906 (n. 1852)

 

– 1915: A murit Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1907) (n. 1825)

 

– 1920: A murit Robert Peary, explorator şi navigator american; după mai multe încercări nereuşite, având ca însoţitori un negru şi patru eschimoşi atinge Polul Nord la 6 aprilie 1909; cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook anunţase că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor (n. 1856)

 

– 1925: S-a născut Robert Altman, regizor de film, scenarist şi producător american (m. 2006)

 

– 1926: S-a născut Richard Matheson, scriitor şi scenarist american (mai ales în genurile fantasy, horror şi science-fiction); considerat „părintele” creaturilor zombi; este primul scriitor care a publicat romane pe teme apocaliptice în America de după război (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut balerina și dansatoarea britanică Gillian Lynne, coregrafa unor musicaluri celebre, printre care „Cats” sau „The Phantom Of The Opera” (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut Ibrahim Ferrer, cântăreţ cubanez; fost membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (m. 2005)

 

– 1927: S-a născut creatorul francez de modă Hubert de Givenchy⁠; unul dintre simbolurile modei haute-couture ale secolului XX (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut Sir Sidney Poitier, regizor, scenarist, producător, actor, scriitor şi diplomat afro-american; primul actor de culoare câştigător al premiului Oscar (m. 2022)

 

– 1929: S-a născut compozitorul japonez Toshirô Mayuzumi (m. 1997)

 

– 1937: S-a născut Nancy Wilson, cântăreaţă americană de blues, jazz, R&B, pop și soul; se autointitula „o stilistă a cântecului” (m. 2018)

 

– 1940: S-a născut Christoph Eschenbach, pianist şi dirijor german de origine poloneză

 

– 1942: S-a născut Claude Miller, regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (m. 2012)

 

– 1945: S-a născut George Fitzgerald Smoot, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu John C. Mather, pentru descoperirea formei de corp negru şi anizotropiei radiaţiei cosmice de fundal

 

– 1947: S-a născut actorul american de film Peter Strauss

 

– 1950: S-a născut scriitorul și jurnalistul francez Jean-Paul Dubois; câștigător al Premiului Goncourt în 2019

 

– 1953: S-a născut dirijorul italian Riccardo Chailly – 70 de ani

 

– 1961: A murit Percy Grainger, compozitor, aranjor și pianist american de origine australiană (n. 1882)

 

– 1964: S-a născut actorul american Willie Garson (pe numele real William Garson Paszamant) (m. 2021)

 

– 1965: A murit zoologul francez René Jeannel; apropiat al lui Emil Racoviţă şi influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie; în 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume; tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române (1928) (n. 1879)

 

– 1966: S-a născut Cindy Crawford, fotomodel şi actriţă americană

 

– 1967: S-a născut Kurt Cobain, solist, chitarist şi compozitor american, membru al formaţiei rock „Nirvana” (m. 1994)

 

– 1969: S-a născut fotbalistul sârb Siniša Mihajlović (m. 2022)

 

– 1969: A murit dirijorul elveţian Ernest Ansermet (n. 1883)

 

– 1972: A murit Maria Goeppert-Mayer, fizician american de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (n. 1906)

 

– 1988: S-a născut Rihanna (nume complet: Robyn Rihanna Fenty), cântăreață, muziciană, textieră, dansatoare, actriță, femeie de afaceri, model, designer vestimentar, creatoare de modă și erou național din Barbados (din 30 noiembrie 2021) – 35 de ani

 

– 1993: A murit industriaşul italian Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei de automobile care-i poartă numele (n. 1916) – 30 de ani

 

– 1995: A murit Robert Bolt, scenarist şi dramaturg britanic (n. 1924)

 

– 1996: A murit compozitorul japonez Tōru Takemitsu (n. 1930)

 

– 2005: A murit Hunter S. Thomson, scriitor şi ziarist american, considerat, pentru stilul său, unul dintre pionierii „noului jurnalism” (gonzo journalism) (n. 1937)

 

– 2019: A murit regizorul de film, scenaristul și producătorul elveţian Claude Goretta (n. 1929)

 

– 2019: A murit Boris Vieru, jurnalist şi om politic din R. Moldova; a militat pentru promovarea cauzei românești în Basarabia (n. 1957)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 19 februarie

Calendarul zilei – 19 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 19 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 20 februarie 2023, 14:11

S-a întâmplat într-o zi de 19 februarie

* Acum 157 de ani (1866) apărea lucrarea geneticianului austriac Gregor Mendel (1822-1884) „Cercetări asupra plantelor hibride”, în care erau formulate legile fundamentale ale eredităţii (legile lui Mendel)

* Se împlinesc 145 de ani (1878), de când, prin semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, s-a încheiat războiul ruso-româno-turc (1877-1878). România, Serbia şi Muntenegru nu au fost admise la negocierea şi semnarea Tratatului (motivul invocat fiind acela că independenţa proclamată de acestea nu fusese recunoscută de Marile Puteri şi că ţările respective nu puteau constitui subiectul unui act internaţional). Prin acest act, Poarta recunoştea independenţa României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei. Totodată, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor erau cedate de Imperiul Otoman Rusiei, care-şi rezerva dreptul de a le schimba „cu partea Basarabiei detaşată la 1856”. La 1/13 iunie-1/13 iulie 1878, a fost convocat Congresul internaţional de la Berlin, cu scopul revizuirii Tratatului de la San Stefano, cu participarea reprezentanţilor celor şapte Mari Puteri. Încă o dată, România nu a fost admisă, din acelaşi motiv ca şi la San Stefano, însă Congresul i-a recunoscut independenţa şi drepturile ei asupra Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, cu condiţia acceptării încorporării sudului Basarabiei la Rusia (19.II/3.III)

* Se împlinesc 145 de ani, de când, la data de 19 februarie 1878, Thomas Edison (1847 – 1931) înregistra, cu patentul numărul 200521, o invenţie revoluţionară pentru vremea aceea, fonograful, primul aparat folosit pentru înregistrarea şi reproducerea mecanică a sunetelor. Aparatul avea două diafragme cu ac, unul pentru înregistrare şi celălalt pentru redare. Lui Edison i-a venit această idee în timp ce lucra la o modalitate de a înregistra comunicarea telefonică, în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey. Printre alte invenţii ale lui Thomas Edison se numără: becul cu incandescenţă (1879), prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş (New York, 1882), kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 45 de imagini pe secundă (1894), prototipul de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful (1912)

* Cu 96 de ani în urmă (1927) un număr important de adepţi ai fostului Partid Ţărănesc s-au desprins din Partidul Naţional-Ţărănesc înfiinţând Partidul Ţărănesc, sub conducerea dr. Nicolae Lupu, care a participat la guvernările liberale din anii 1927-1928. După o perioadă de căutări a revenit în sânul PNŢ, la data de 11.III.1934

* Se împlinesc 90 de ani (1933) de când echipajul român de bob de două persoane (Alexandru Papană – Dumitru Hubert) a cucerit medalia de aur la Campionatul de bob de la Schreiberhau, în Germania (astăzi Szklarska Poręba, în Polonia)

* Cu 59 de ani în urmă (1964) România a fost desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti de cooperare între state

* În urmă cu 37 de ani (1986) Uniunea Sovietică a plasat pe orbită primul element al staţiei orbitale „Mir”. Aceasta a fost „locuită”, de-a lungul timpului, de astronauţi de diferite naţionalităţi şi a funcţionat ca un adevărat laborator spaţial. Misiunea sa s-a încheiat după 15 ani de orbitare în jurul Pământului, la 23.III.2001, când s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud

* În urmă cu 33 de ani (1990) a fost înfiinţată Uniunea Teatrală din România (UNITER). Preşedinte, de la fondare, a fost actorul Ion Caramitru (1942 – 2021). Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a acordat personalitate juridică Uniunii prin sentinţa nr. 1010 din 29 martie 1990

* Acum 31 de ani (1992) intra în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea dintre Nordul şi Sudul Peninsulei Coreea (semnat la 13.XII.1991, la Seul, de către premierii R.P.D. Coreene şi R. Coreea). A fost semnată, totodată, şi o Declaraţie privind crearea unei zone denuclearizate în Peninsula Coreea

* Cu 16 ani în urmă (2007) începea să emită, prin satelit, postul Radio România Muzical

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională; la această dată, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii. Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile

 

– 1854: S-a născut Emil Sigerus, etnograf, muzeograf şi publicist sas din Transilvania (m. 1947)

 

– 1864: S-a născut Arthur Gorovei, folclorist, etnograf şi scriitor; fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Şezătoarea” (1892-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1940 (m. 1951)

 

– 1876, 19.II/2.III: S-a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă a artei secolului XX; în 1904 se stabileşte la Paris; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (m. 1957, la Paris)

 

– 1887: S-a născut fizicianul Traian Gheorghiu; lucrări de fotoelectricitate, spectroscopie şi studii asupra semiconductorilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1968)

 

– 1894: S-a născut Sabin Manuilă, medic, demograf, statistician, editor şi publicist stabilit în SUA (1948); înainte de a emigra, a deţinut o serie de funcţii de conducere, printre care cea de director al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu de demografie; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (m. 1964, la New York)

 

– 1908: S-a născut Ana Cartianu, traducătoare şi eseistă; bună cunoscătoare a culturii şi literaturii britanice, a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; este autoarea unui „Dicţionar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda) (m. 2001) – 115 ani

 

– 1911: S-a născut inginerul Constantin Avram, membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

 

– 1918: S-a născut Walter Biemel, filosof și profesor german originar din România; important editor-comentator al lui Edmund Husserl şi al lui Martin Heidegger (m. 2015) – 105 ani

 

– 1927: S-a născut Anghel Emilian Ursu, compozitor, dirijor, ofiţer şi profesor

 

– 1928: S-a născut prof. univ. dr. Cabiria Andreian Cazacu, prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare, având rezultate importante în domeniul analizei matematice; academicianul Solomon Marcus o numea „doamna matematicii româneşti”; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1936: S-a născut Marin Sorescu, poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist și pictor; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1996). NOTĂ: Deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului a spus că aceasta ar fi, de fapt, 29.II.1936

 

– 1939: S-a născut Irina Loghin, una dintre cele mai renumite interprete de muzică populară

 

– 1940: S-a născut Mircea Radu Iacoban, prozator, dramaturg, scenarist şi publicist; redactor, între anii 1961 şi 1966, la Studioul de Radio Iaşi, apoi la Radio Bucureşti; fost director al Editurii „Junimea”; fost director atât al Teatrului Național (TNI) „Vasile Alecsandri”, cât și al Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași

 

– 1940: S-a născut interpreta de muzică populară Maria Butaciu (m. 2018)

 

– 1950: S-a născut Liviu Ioan Stoiciu, poet, prozator, autor dramatic, eseist şi publicist

 

– 1951: S-a născut actriţa Maria Ploae

 

– 1951: A murit H.[enric] Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog (n. 1875)

 

– 1956: S-a născut Augustin Lucici, pictor și muzeograf (m. 2020)

 

– 1966: S-a născut ÎPS Iosif Pop (prenumele la naştere: Ilie), Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale (din 1998) şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale (din 2001); Arhiepiscopia Europei Occidentale și Meridionale a fost ridicată la rangul de mitropolie în data de 5 iulie 2001, iar întronizarea ierarhului în noua slujire a avut loc pe 21 octombrie; în anul 2002 a fost numit, de către Sfântul Sinod, director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles), în prezent fiind vicepreședinte

 

– 1968: A murit chimistul Eugen I. Angelescu; fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1896) – 55 de ani

 

– 1969: A murit Joseph Prunner, contrabasist şi pedagog român de origine austriacă (n. 1886)

 

– 1974: S-a născut Daniel Cristea-Enache, eseist, critic şi istoric literar

 

– 1982: S-a născut înotătoarea Camelia Alina Potec, multiplă medaliată la campionate mondiale şi europene şi campioana olimpică de la Atena 2004; în decursul celor 20 de ani de activitate sportivă a cucerit peste 200 titluri naţionale şi a realizat multiple recorduri; vicepreședinte al Comitetului executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român; preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (din 2013)

 

– 1996: A murit I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar şi folclorist (n. 1908)

 

– 2012: A murit compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (n. 1935)

 

– 2018: A murit compozitorul, pianistul, dirijorul și regizorul muzical de radio, televiziune, teatru şi film Paul Urmuzescu; a fost redactor, maestru de sunet şi ilustrator muzical la Radiodifuziunea Română (1947-1965), redactor muzical (1965-1969), redactor-şef de secţie şi realizator la Televiziunea Română (1969-1979); a semnat sute de partituri în cele mai diverse genuri, de la muzică de teatru şi de film, la creaţii camerale, simfonice, vocal-simfonice, operă, muzicaluri, muzică electronică şi şlagăre (n. 1928) – 5 ani

 

– 2018: A murit Angela Marinescu, realizatoare de emisiuni folclorice la Radio România (n. 1952) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Ceremonia de decernare a premiilor BAFTA

 

– Rio de Janeiro: Parada școlilor de samba de pe Sambadrom (19 – 20 feb.)

 

– Camerun: Sunt marcați 10 ani de la răpirea a șapte francezi din aceeași familie, trei adulți și patru copii în extremul nord al Camerunului, care au fost eliberați după două luni de detenție în Nigeria

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Tenis – Turneul WTA 1000 de la Dubai (19 – 25 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1473: S-a născut Nicolaus Copernic (numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik), astronom polonez; a elaborat şi a fundamentat ştiinţific concepţia heliocentrică (care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu), adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea (m. 1543) – 550 de ani

 

– 1519: S-a născut Froben Christoph von Zimmern, autor german (m. 1566)

 

– 1526: S-a născut Carolus Clusius (Charles de L’Ecluse), botanist flamand, creatorul primelor grădini botanice din Europa şi fondatorul horticulturii (m. 1609)

 

– 1605: A murit compozitorul italian Orazio Vecchi (n. 1550)

 

– 1660: S-a născut Friedrich Hoffmann, fizician şi chimist german (m. 1742)

 

– 1743: S-a născut Luigi Boccherini, violoncelist şi compozitor italian (m. 1805) – 280 de ani

 

– 1754: S-a născut Vincenzo Monti, poet, dramaturg şi traducător italian (m. 1828)

 

– 1799: S-a născut Ferdinand Reich, chimist german care, în 1863, împreună cu Hieronymous Theodor Richter, a descoperit elementul chimic indiu (m. 1882)

 

– 1804: S-a născut, în Cehia, medicul, patologul şi filosoful austriac Carl von Rokitansky (m. 1878)

 

– 1811: S-a născut Jules Sandeau, romancier şi autor dramatic francez (m. 1883)

 

– 1812: S-a născut Zygmunt Krasiński, poet romantic şi dramaturg polonez; alături de Mickiewicz şi Slowacki, unul dintre „cei trei barzi” ai literaturii poloneze, cum îi numeau contemporanii (m. 1859)

 

– 1837: A murit Georg Bűchner, dramaturg (drame romantice anticipând teatrul naturalist şi expresionist) şi publicist german (n. 1813)

 

– 1841: S-a născut Felipe Pedrell, compozitor, folclorist şi muzicolog spaniol (m. 1922)

 

– 1843: S-a născut (la Madrid) soprana de origine italiană Adelina Patti; considerată una din cele mai mari cântăreaţe de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (m. 1919) – 180 de ani

 

– 1859: S-a născut Svante August Arrhenius, fizician, chimist şi astronom suedez; a elaborat teoria disociaţiei electrolitice (1887); cercetări în domeniul astronomiei, astrofizicii şi biologiei (studii privind aplicaţiile chimiei fizice în seroterapie); Premiul Nobel pentru chimie în 1903; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1927)

 

– 1878: A murit pictorul peisagist şi gravorul francez Charles-François Daubigny; considerat un important precursor al impresionismului (n. 1817) – 145 de ani

 

– 1887: A murit scriitorul olandez Multatuli (pseudonimul lui Edward Douwes Dekker), cunoscut prin romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar” (n. 1820)

 

– 1897: A murit Karl Weierstrass, matematician german, unul dintre fondatorii teoriei funcţiilor analitice de variabilă complexă (n. 1815)

 

– 1901: S-a născut Hans Grundig, pictor şi grafician german; militant antifascist (m. 1958)

 

– 1911: S-a născut (în India) actriţa de film Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (m. 1979)

 

– 1916: A murit Ernst Mach, fizician şi filosof austriac; după el a fost numit „numărul Mach” (raportul dintre viteza unui obiect care se deplasează în aer, sau printr-un fluid oarecare, şi viteza sunetului, conform valorii acesteia din mediul respectiv) (n. 1838)

 

– 1924: S-a născut actorul american Lee Marvin, vedetă în filmele de acţiune ale anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 1987)

 

– 1927: A murit Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (n. 1847)

 

– 1929: S-a născut Jacques Deray, regizor de film şi scenarist francez (m. 2003)

 

– 1930: S-a născut regizorul american de film John Frankenheimer (m. 2002)

 

– 1935: S-a născut creatorul de modă francez Jean-Louis Scherrer (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut astronomul ucrainean Klim Ivanovici Ciuriumov, unul dintre descoperitorii cometei care a fost destinaţia de succes a misiunii spaţiale europene „Rosetta” (m. 2016)

 

– 1937: A murit scriitorul argentinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (n. 1878)

 

– 1939: S-a născut scriitorul peruan Alfredo Bryce Echenique

 

– 1940: S-a născut Bobby (Robert Edward) Rogers, cântăreţ şi compozitor american (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut Carlos Roqué Alsina, pianist, compozitor și profesor francez de origine argentiniană

 

– 1943: S-a născut Tim Hunt, biochimist britanic; Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină în 2001, împreună cu cercetătorul american Leland H. Hartwell și geneticianul englez Sir Paul M. Nurse, pentru descoperirea reglatorilor cheie ai ciclului celular – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut artista indiană Nalini Malani; la începutul carierei a activat doar în domeniile pictură și desen, însă, începând cu anii ’90, a explorat și alte forme de artă, precum video art, film și animație proiectată

 

– 1951: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Alan Merrill (m. 2020)

 

– 1951: A murit scriitorul francez André Gide; Premiul Nobel pentru literatură în 1947 (n. 1869)

 

– 1952: A murit scriitorul norvegian Knut Hamsun; Premiul Nobel pentru literatură în 1920 (n. 1859)

 

– 1955: S-a născut actorul american Jeff Daniels

 

– 1955: S-a născut prozatoarea, eseista şi poeta americană Siri Hustvedt

 

– 1957: S-a născut Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (m. 1998)

 

– 1963: S-a născut cântăreţul britanic Seal (pe numele său adevărat Seal Henry Olusegun Olumide Adeola Samuel) – 60 de ani

 

– 1963: S-a născut regizorul sloven de teatru Tomaz Pandur (m. 2016) – 60 de ani

 

– 1964: S-a născut scriitorul şi dramaturgul rus Dmitri Lipskerov

 

– 1965: A murit medicul francez Jules Guiart; specialist în parazitologie şi istoria medicinei; în 1920, odată cu reorganizarea Universităţii din Cluj, a fost solicitat în vederea organizării unui muzeu de istoria medicinei şi farmaciei (inaugurat în acelaşi an) al Facultăţii de Medicină din Cluj, despre care a lăsat şi o interesantă lucrare („Histoire de la Faculté de Médecine et de Pharmacie de Cluj”, 1933); membru corespondent străin al Academiei Române (1924) (n. 1870)

 

– 1967: S-a născut Benicio del Toro, actor american originar din Puerto Rico

 

– 1973: A murit Szigeti József, violonist maghiar, stabilit iniţial în Franţa (1938) şi apoi în SUA (1951) (n. 1892) – 50 de ani

 

– 1975: A murit compozitorul şi pianistul italian Luigi Dallapiccola (n. 1904)

 

– 1988: A murit René Char, poet, eseist şi filosof francez (n. 1907) – 35 de ani

 

– 1990: A murit Michael Powell, regizor, scenarist şi producător britanic de film (n. 1905)

 

– 1997: A murit Deng Xiaoping, om politic comunist chinez; secretar general (1956-1967) şi vicepreşedinte (din 1977) al C. C. al Partidului Comunist Chinez; vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1954, 1975-1976, 1977-1980); a contribuit la iniţierea unui amplu program reformator al societăţii chineze (n. 1904)

 

– 1998: S-a născut cântăreaţa americană de muzică rap Lexii Alijai (pe numele său real Alexis Alijai Lynch) (m. 2020) – 25 de ani

 

– 2000: A murit Friedensreich Hundertwasser (pe numele său adevărat Friedrich Stowasser), pictor, grafician şi arhitect austriac (n. 1928)

 

– 2001: A murit regizorul american de film Stanley Kramer (n. 1913)

 

– 2001: A murit cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (n. 1913)

 

– 2008: A murit balerina rusă Natalia Bessmertnova (n. 1941) – 15 ani

 

– 2013: A murit Robert Coleman Richardson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1996, împreună cu David Lee şi Douglas Osheroff, pentru descoperirea superfluidităţii izotopului heliu-3 (n. 1937) – 10 ani

 

– 2016: A murit scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” (n. 1926)

 

– 2016: A murit Umberto Eco, scriitor italian, editor, filosof, semiotician (analiză a limbajului literaturii ca mijloc de comunicare, prin aplicarea metodei structurale şi a teoriei informaţiei) şi profesor; autorul celebrului roman „Numele trandafirului” (n. 1932)

 

– 2019: A murit creatorul de modă şi fotograful german Karl Lagerfeld, unul dintre cele mai excentrice și controversate personaje din lumea modei, supranumit „Kaiser” al modei; a fost director de creaţie al caselor de modă „Chanel” şi „Fendi” (n. 1933)

 

– 2020: A murit jurnalistul şi autorul francez Jean Daniel Bensaid, fondator şi editor executiv al săptămânalului „Le Nouvel Observateur” (n. 1920)

 

– 2021: A murit sculptorul american de origine italiană Arturo Di Modica; creatorul faimoasei sculpturi „Charging Bull” din Bowling Green, un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street (n. 1941)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 18 februarie

Calendarul zilei – 18 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 18 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 20 februarie 2023, 14:11

S-a întâmplat într-o zi de 18 februarie

* La data de 18 februarie 1790, în urmă cu 233 de ani, a apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză „Courrier de Moldavie”, primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790), considerat a fi primul ziar din spaţiul românesc. „Courrier de Moldavie” a fost o publicaţie periodică bilingvă (tipărită în limbile franceză şi română), şi nu un ziar în accepţiunea modernă, cu caracter de informare militară, editată de soldaţii ruşi ai armatei lui Potemkin, stabiliţi în acea vreme la Iași, în timpul războiului ruso-turc dintre anii 1787-1792

* Cu 169 de ani în urmă (1854) începea construirea liniilor de telegraf electric Bucureşti-Giurgiu, Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Lugoj-Orşova, făcându-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când era încheiată, la Brest-Litovsk, pacea dintre Rusia Sovietică, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de altă parte (denunţată de guvernul sovietic la 12 noiembrie acelaşi an). În aceste condiţii, România a trebuit să facă faţă singură presiunii forţelor armate ale Puterilor Centrale pe frontul oriental, fără nici o legătură cu Aliaţii (18.II/3.III)

* Se împlinesc 105 ani (1918) de la inaugurarea, la Chişinău, a Universităţii Populare Moldoveneşti, sub preşedinţia lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferinţe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ţinerea de prelegeri, consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia, Herson, Podolia, Taurida, Crimeea; şi-a încetat activitatea după 28 iunie 1940 (18.II./3.III)

* Acum 94 de ani (1929), după mai multe emisiuni de lecturi şi recitări la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, a fost transmisă prima montare propriu-zisă de „Teatru radiofonic”, cu piesa într-un act „Ce ştie satul” de V. Al. Jean (în interpretarea actorilor Maria Filotti, Romald Bulfinski şi Victoria Mierlescu)

* Tot acum 94 de ani (1929), la Hollywood (California, SUA), erau anunţaţi câştigătorii primelor trofee ale Academiei Americane de Film. Premiile Academiei Americane de film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar, sunt premiile decernate în prezent de această Academie din Los Angeles, California. Premiul, o statuetă care reprezintă un om cu o spadă în mână, a primit numele Oscar pentru că, se spune, actriţa Margaret Herrick a exclamat la vederea statuetei: „seamănă cu unchiul meu, Oscar”. Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei (desfăşurată la 16 mai 1929, la Hotelul Hollywood Roosevelt) a decurs fără surprize, numele premiaţilor cunoscându-se deja de la 18 februarie. La prima ceremonie de decernare a Premiilor Oscar, în 1929, gazdele spectacolului au fost actorul Douglas Fairbanks şi regizorul William C. de Mille. Cel mai bun film a fost „Wings”, regizat de William A. Wellman, cel mai bun regizor Lewis Milestone, iar cei mai buni actori în roluri principale au fost desemnaţi Emil Jannings şi Janet Gaynor

* În urmă cu 93 de ani (1930) a fost descoperită cea de-a noua planetă a sistemului solar, Pluto (numită adesea Pluton, în special în lucrări mai vechi), de către astronomul american Clyde Tombaugh, de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona. Planeta Pluto este cea mai îndepărtată dintre planetele sistemului nostru solar şi poate fi văzută numai cu instrumente foarte puternice. Din 2006 Uniunea Astronomică Internaţională i-a acordat statutul de planetă pitică şi tot atunci s-a descoperit că Pluto pare mai degrabă un asteroid. În luna octombrie 2015, specialiştii NASA (National Aeronautics and Space Administration) au anunţat că primele imagini color ale învelişului de ceaţă din atmosfera planetei pitice Pluto, surprinse de misiunea New Horizons, dezvăluie că acesta are culoarea albastră. În acelaşi anunţ făcut de NASA, s-a precizat că sonda spaţială New Horizons a detectat numeroase regiuni mici şi expuse de apă îngheţată pe Pluto. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul informaţiilor colectate de un aparat de cartografiere aflat pe această misiune, denumit „Ralph”. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său, Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri. La 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale în care a fost schimbată definiția termenului de planetă, Pluto a primit statutul de planetă pitică, deoarece nu a curățat spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. Pluto a făcut notă discordantă faţă de celelalte planete din sistem, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează faţă de toate planetele aflate pe orbite în jurul Soarelui şi care au dus, în cele din urmă, în 2006, la revizuirea definiţiei planetei şi la excluderea sa din această categorie

* Se împlinesc 80 de ani (1943) de când ministrul nazist Joseph Goebbels, unul dintre principalii colaboratori ai lui Adolf Hitler, anunţa (într-un discurs ţinut la Palatul Sporturilor din Berlin) „războiul total” ca reacţie la înfrângerea armatei germane la Stalingrad (din 2 februarie acelaşi an)

* Şi tot într-o zi de 18 februarie, acum 33 de ani (1990), o manifestaţie neautorizată, pornită din Piaţa Unirii, degenera, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, în acţiuni violente ale unei părţi a demonstranţilor, care au atacat sediul Executivului, pătrunzând în clădire, devastând încăperi şi molestând persoanele aflate înăuntru, militari şi civili. În urma acestui atac, în seara aceleiaşi zile au venit în Capitală circa 5.000 de mineri din Valea Jiului, care au ocupat Piaţa Victoriei pentru a apăra Guvernul

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sâmbăta morţilor – Moşii de iarnă (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 1882, 18.II/3.III: S-a născut omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creându-se Partidul Naţional Ţărănesc; preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri; în noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în procesul intentat de regimul comunist conducătorilor PNŢ (m. 1963, în penitenciarul din Râmnicu Sărat)

 

– 1883: S-a născut pictorul Nicolae Dărăscu (m. 1959) – 140 de ani

 

– 1884: S-a născut Nicolae Drăganu, filolog, lingvist, lexicograf şi istoric literar, preşedinte al Secţiei literare a ASTREI; s-a numărat printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, contribuind la stabilirea etimologiei cuvintelor regionale şi arhaice; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1939)

 

– 1886: A murit Constantin D. Aricescu, istoric, scriitor şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1823)

 

– 1889: A murit Ioan Popazu, protopop al Braşovului şi primul episcop al Caransebeşului, cărturar paşoptist, participant activ în cadrul revoluţiei de la 1848, ctitor al primului gimnaziu braşovean, întemeietor al primei episcopii ortodoxe la Caransebeş (n. 1808)

 

– 1907: S-a născut Traian Herseni, personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei şi etnologiei româneşti; reprezentant al primei generaţii a Şcolii Sociologice de la Bucureşti (m. 1980)

 

– 1911: S-a născut sculptorul Constantin Antonovici; ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Mestrovici şi fusese prigonit de Garda de Fier; s-a stabilit în SUA (m. 2002, la New York)

 

– 1916: A murit regina Elisabeta (Elisabeta de Neuwied, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva), prima regină a României, soţia regelui Carol I; membră de onoare a Academiei Române din 1881 (n. 1843, la Neuwied/Germania). NOTĂ: Alte surse menționează decesul la 18.II/2.III.1916

 

– 1922: S-a născut interpreta de muzică uşoară Dorina Drăghici (m. 1994)

 

– 1924: S-a născut Şerban C. Andronescu, cercetător, eseist, scriitor, publicist; în anul 1969 ia calea exilului, primind imediat statutul de refugiat politic în Franţa (m. 2004)

 

– 1934: S-a născut Adina Caloenescu, pictor, grafician şi gravor (m. 2011)

 

– 1939: S-a născut pictorul, gravorul şi profesorul universitar Ion Stendl

 

– 1943: S-a născut ceramistul şi artistul decorator Ion Berendea – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Cristian Breazu, sculptor francez de origine română (stabilit în Franţa din 1987) – 80 de ani

 

– 1951: S-a născut regizorul de teatru Vlad Stănescu (Tata Vlad), şeful regizoratului tehnic de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti; a coordonat, timp de cinci decenii, echipele tehnice ale Teatrului Național din București, dar și echipe diverse pe tot parcursul celor câteva ediții ale Festivalului Național de Teatru din organizarea căruia a făcut parte, ca director tehnic (m. 2020)

 

– 1952: A murit (în temniţa de la Tg. Ocna) Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”; este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist, luptând pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc (n. 1921, la Sângerei, judeţul Bălţi, azi în R. Moldova)

 

– 1955: S-a născut actorul Constantin Cotimanis

 

– 1958: S-a născut pianistul şi profesorul Christian Beldi, stabilit în Germania – 65 de ani

 

– 1959: A murit Alfred Alessandrescu, compozitor, dirijor, pianist, critic muzical şi profesor; i-a urmat lui Mihail Jora, în 1933, la directoratul programelor muzicale ale Radiodifuziunii Române, îndeplinind această funcţie până în 1938, cu o scurtă revenire între anii 1945 şi 1947; dirijor al Orchestrei Radio (1933 – 1959) (n. 1893)

 

– 1962: S-a născut Dinu Olăraşu, cantautor de muzică folk şi poet

 

– 1964: A murit George Baron Löwendal, pictor, grafician, pedagog şi om de teatru român de origine danezo-norvegiană; supranumit „pictorul Bucovinei” şi „pictorul ţăranului român”; unul din pionierii artei scenografice din România; a avut un rol decisiv în înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (inaugurat ca secţie a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928); de asemenea şi-a înscris numele şi printre fondatorii Muzeului Satului (1928), Uniunii Prietenilor Artei (1931), primei Şcoli de arte plastice pentru copii din România (1938), a primei Academii libere de Arte Plastice din România (1938), Uniunii Artiştilor Plastici (1945), precum şi ai Fondului Plastic din România (1945) (n. 1897)

 

– 1966: A murit Egizio Massini, dirijor român de origine italiană, unul din membrii fondatori ai Operei Române (n. 1894)

 

– 1974: A murit poetul Cicerone Theodorescu; a desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura sovietică, dar şi din autori precum William Blake, Jerôme Carcopino, Lino Curci (n. 1908)

 

– 1976: S-a născut Avram Iancu, cel mai rezistent înotător român în ape deschise (a înotat încontinuu 36 de ore și 26 min.); este primul român care s-a încumetat să lupte cu apele „îngheţate” ale Canalului Mânecii, finalizând traversarea înot a Canalului Mânecii fără costum de neopren (62 de km parcurși în 17 h și 54 min.); a parcurs întregul curs al Dunării de la izvoare la vărsare, 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile; a străbătut înot Marea Neagră de la Sulina la Istanbul în 60 de zile, parcurgând 680 km

 

– 1996: A murit medicul chirurg Ioan (Jak Rene) Juvara, recunoscut drept creator al unei prestigioase şcoli de chirurgie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1913)

 

– 2006: A murit dirijorul şi compozitorul Edgar Cosma (n. 1925)

 

– 2008: A murit Gheorghe Comănescu, mare maestru al Marii Loji Naţionale din România între anii 1998-2003; a contribuit la reconstrucţia mişcării masonice din România şi la reintegrarea ei în Lanţul Universal al Masoneriilor Regulare (n. 1928) – 15 ani

 

– 2014: A murit actriţa Ruxandra Sireteanu (n. 1943)

 

– 2020: A murit C. D. Zeletin (pseudonimul lui Constantin Dimoftache), biofizician, profesor universitar, medic (contribuţii în domeniul medicinei nucleare, criobiofizicii, citospectrofotometriei, modelării cibernetice a unor procese biologice), poet, eseist, istoriograf, memorialist şi traducător (bogată activitate de traducere din poezia renascentistă italiană şi din poezia franceză modernă); fondator și președinte de onoare al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (n. 1935)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Budapesta: Discurs despre starea națiunii al premierului Viktor Orban

 

– Addis Abeba, Etiopia: Summit-ul Uniunii Africane (18 – 19 feb.)

 

– Bathurst, Australia: Atletism – Campionatele Mondiale de cros

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Consiliului Internaţional al Sportului Militar” (CISM Day Run) este marcată din 2006; CISM a luat fiinţă la această dată în anul 1948 ( – 75 de ani), la iniţiativa Franţei, când cinci state europene – Franţa, Belgia, Luxemburg, Danemarca şi Olanda – au căzut de acord să organizeze competiţii sportive de amploare între armatele acestor state, având ca obiectiv principal promovarea păcii mondiale prin intermediul sportului pentru toţi

 

– Proclamarea independenţei Republicii Gambia – 1965. Ziua naţională

 

– 901: A murit Thabit ibn Qurra, matematician, fizician, astronom și traducător arab din epoca de aur a islamului (n. 826)

 

– 1455: A murit Fra Angelico (numele real: Guido di Pietro), călugăr şi pictor, unul dintre maeştrii Şcolii florentine (n. ~1395-1400)

 

– 1516: S-a născut Maria I Tudor, regină a Angliei şi Irlandei (1553-1558); a restabilit catolicismul ca religie oficială (1555); cruzimea de care a dat dovadă în persecuţiile împotriva protestanţilor i-a atras denumirea de „Maria cea sângeroasă” (m. 1558)

 

– 1546: A murit Martin Luther, teolog german reformator, întemeietorul Bisericii luterano-protestante; la 31.X.1517 el şi-a început acţiunea reformatoare cu 95 de teze care atacau direct papalitatea; traduse din latină în germană, acestea au fost afişate pe uşa bisericii din Wittenberg şi răspândite, ulterior, în întreaga ţară; prin tezele sale a negat valoarea tradiţiei sacre a autorităţii papale, punând mai presus autoritatea Sfintei Scripturi; refuzând să-şi revizuiască teoriile religioase, în anul 1521 a fost excomunicat (n. 1483)

 

– 1564: A murit Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect şi poet italian; Michelangelo este unul dintre artiştii care întruchipează idealul de universalitate al Renaşterii (n. 1475)

 

– 1745: S-a născut fizicianul italian Alessandro Volta, inventatorul pilei electrice, prima sursă de curent continuu (1800) (m. 1827)

 

– 1817: S-a născut Johannes Bosboom, pictor şi acuarelist belgian (m. 1891)

 

– 1825: S-a născut Jókai Mór, scriitor şi publicist ungar (m. 1904)

 

– 1838: S-a născut fizicianul şi filosoful austriac Ernst Mach (m. 1916) – 185 de ani

 

– 1849: S-a născut scriitorul Alexander Lange Kielland, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Bjornstjerne Martinius Bjornson şi Jonas Lie) (m. 1906)

 

– 1851: A murit Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (n. 1804)

 

– 1859, 18.II./2.III: S-a născut Shalom Aleichem (nume real: Şolom Nahumovici Rabinovici), scriitor şi publicist rus de limbă idiş; emigrat în SUA, spre sfârşitul vieţii (m. 1916)

 

– 1883: S-a născut Nikos Kazantzakis, romancier, dramaturg şi poet grec (m. 1957) – 140 de ani

 

– 1896: S-a născut André Breton, poet, prozator, editor şi critic francez; teoretician şi principal animator al mişcării suprarealiste (Manifestul suprarealismului/1924) (m. 1966)

 

– 1922: S-a născut Helen Gurley Brown, scriitoare şi publicistă americană; a condus, în calitate de editor-şef, timp de peste 30 de ani, ediţiile internaţionale ale revistei pentru femei „Cosmopolitan” (ei i se atribuie inventarea noţiunii de femeie modernă, femeia care poate avea atât o carieră de succes, cât şi o viaţă personală lipsită de inhibiţii) (m. 2012)

 

– 1924: S-a născut Lêdo Ivo, poet, jurnalist, romancier şi eseist brazilian (m. 2012)

 

– 1925: S-a născut actorul american de film și televiziune George Kennedy (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut juristul și profesorul francez Gérard Conac; a avut numeroase colaborări cu juriştii români încă din anii ’70 ai secolului XX, intensificate după 1991; membru fondator al Centrului de Drept Constituţional al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1991); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut Toni Morrison (nume la naștere: Chloe Ardelia Wofford), scriitoare, profesoară universitară și editoare afro-americană; prima autoare de culoare distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură, în 1993; cunoscută pentru faptul că a dat vizibilitate negrilor în literatura americană (m. 2019)

 

– 1932: S-a născut Miloš Forman (nume real: Jan Tomas Forman), regizor de film , scenarist, actor şi profesor american de origine cehă; unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai Noului Val Cehoslovac; cunoscut mai ales pentru filmele „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și „Amadeus” (m. 2018)

 

– 1933: S-a născut Yoko Ono Lennon, artistă și muziciană americană de origine japoneză; este cunoscută pentru lucrările sale de avangardă dar mai ales pentru mariajul ei cu John Lennon – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda y Cuervo), cunoscut pentru creaţiile sale vestimentare în nuanţe metalice, unele dintre cele mai bine vândute parfumuri din lume şi colecţii inspirate din epoca spaţială a anilor 1960 (m. 2023)

 

– 1949: A murit (în Argentina, unde se stabilise) Niceto Alcalá Zamora, om politic liberal spaniol; prim-ministru (aprilie-octombrie 1931) şi primul preşedinte al Republicii Spaniole (1931-1936) (n. 1877)

 

– 1950: S-a născut actriţa americană Cybill Shepherd

 

– 1950: S-a născut John Hughes, regizor, scenarist și producător american de film (m. 2009)

 

– 1954: S-a născut John Travolta, actor de film, dansator şi cântăreţ american

 

– 1956: A murit Gustave Charpentier, compozitor francez (n. 1860)

 

– 1964: A murit Fredrik Ljungström, inginer, constructor şi industriaş suedez (n. 1875)

 

– 1965: S-a născut Andre Young (cunoscut sub numele de Dr. Dre), interpret și compozitor de muzică rap şi producător muzical american

 

– 1967: A murit fizicianul american Robert Julius Oppenheimer; lucrări originale privind mecanica cuantică, fizica nucleului atomic, fizica razelor cosmice, stelele neutronice; director (din 1942) al Centrului de cercetări nucleare de la Los Alamos, a condus (1943-1945) lucrările pentru construirea primei bombe atomice; s-a pronunţat împotriva folosirii bombei cu hidrogen (n. 1904)

 

– 1977: S-a născut László Nemes, regizor de film și scenarist maghiar

 

– 1986: A murit Václav Smetáček, dirijor, compozitor, muzicolog, oboist, realizator de emisiuni şi profesor ceh (n. 1906)

 

– 1987: A murit Dmitri Kabalevski, compozitor, muzicolog, pianist şi dirijor rus (n. 1904)

 

– 1997: A murit dirijorul francez Antonio de Almeida (n. 1928)

 

– 2002: A murit regizorul georgian de film Lev Kulidjanov (Kulidzhanov) (n. 1924)

 

– 2008: A murit Alain Robbe-Grillet, romancier, eseist şi scenarist francez (n. 1922) – 15 ani

 

– 2013: A murit Kevin Ayers, cântăreţ, compozitor şi muzician englez (n. 1944) – 10 ani

 

– 2013: A murit Damon Harris, cântăreţ american, cel mai cunoscut ca membru al trupei The Temptations din 1971 până în 1975; câştigător a trei premii Grammy (n. 1950) – 10 ani

 

– 2017: A murit regizorul şi scenaristul italian Pasquale Squitieri, cunoscut pentru filmele sale istorico-politice; a fost căsătorit timp de 30 de ani cu actriţa Claudia Cardinale (n. 1938)

 

– 2018: A murit Didier Lockwood, violonist francez de jazz (n. 1956) – 5 ani

 

– 2019: A murit geochimistul și profesorul american Wallace Broecker; a popularizat, în 1975, expresia „încălzire globală” (n. 1931)

 

– 2020: A murit danezul Jens Nygaard Knudsen, „părintele” figurinelor Lego (n. 1942)

 

– 2020: A murit Flavio Bucci, actor italian de teatru și film (n. 1947)

 

– 2021: A murit actorul rus Andrei Miagkov, legendă a cinematografiei sovietice (n. 1938)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 17 februarie

Calendarul zilei – 17 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 17 februarie 2023, 14:13

S-a întâmplat într-o zi de 17 februarie

* Se împlinesc 455 de ani (1568), de când, prin încheierea Tratatului de pace turco-austriac din orașul otoman Adrianopol (azi Edirne), erau prevăzute delimitarea graniţelor celor două imperii (otoman şi habsburgic), precum şi obligaţia austriecilor de a plăti un tribut turcilor. Tratatul, încheiat de către reprezentanți ai Sfântului Împărat Roman Maximilian al II-lea, conducător al Monarhiei Habsburgice și sultanul Selim II, a pus capăt războiul austro-turc (1566-1568) și a însemnat o perioadă de 25 de ani de pace relativă între imperii. Maximilian a fost de acord să plătească un „cadou” anual de 30.000 de ducați și a acordat în esență autoritatea otomanilor în Transilvania, Moldova și Țara Românească

* Acum 164 de ani (1859) avea loc premiera operei „Bal mascat” de Giuseppe Verdi, la Teatrul „Apollo” din Roma; libretul – după E. Scribe

* Se împlinesc 160 de ani (1863) de la prima întrunire a „Comitetului Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor”, care, în 1876, a devenit „Comitetul Internaţional al Crucii Roşii”. Mişcarea Internaţională de Crucea Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, Henry Dunant (1828-1910), în anul 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino

* Acum 157 de ani (1866), pe baza decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza (din 1865), începea să funcţioneze Banca României, creată prin transformarea filialei din Bucureşti a Băncii Imperiului Otoman (dominată de capitalul englez). Operaţiunile bancare au continuat sub numele de Bank of Roumania Ltd. Primul preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost Ion Ghica (17.II/1.III)

* Se împlinesc 125 de ani (1898) de când a avut loc prima audiţie, la „Nouveau Theâtre” din Paris, a „Sonatei I pentru vioară şi pian” de George Enescu, cu autorul, la vioară şi Alfred Cortot, la pian

* Cu 119 ani în urmă (1904), la Teatrul Scala din Milano, a avut loc premiera mondială a operei „Madame Butterfly” de Giacomo Puccini. Libretul, scris de Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica, era inspirat dintr-un roman al scriitorului american John Luther Long

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de când apărea Decretul nr. 89 prin care erau instituite măsuri privind asigurarea ordinii de stat. Acesta prevedea internarea în colonii de muncă obligatorie, pe o perioadă între 2 şi 4 ani, a persoanelor care prin manifestările lor puneau în pericol sau încercau să pună în pericol ordinea de stat. Chiar în condiţiile achitării de către instanţele de judecată a unor astfel de persoane, Ministerul de Interne putea aplica o pedeapsă privativă de libertate de până la doi ani

* Acum 64 de ani (1959), între 17 şi 19 februarie, la conferinţa de la Londra (după cea de la Zürich, 6 – 11.I.1959), reprezentanţii Marii Britanii, Greciei şi Turciei au semnat acordurile privind crearea Republicii Cipru, cu participarea la conducerea acesteia a comunităţilor greacă şi turcă

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când Academia Română hotăra revenirea la scrierea cu „â” în interiorul cuvântului şi a formei „sunt” în loc de „sînt” (revenindu-se, astfel, la unele reguli ortografice în vigoare înainte de 1948)

* Tot într-o zi de 17 februarie, acum 15 ani (2008), regiunea autonomă Kosovo, situată în sudul Serbiei (aflată sub administraţia ONU), şi-a proclamat în mod unilateral independenţa. Suveranitatea sa a fost recunoscută de o serie de state, România numărându-se printre ţările care nu au recunoscut independenţa Kosovo

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1826, 17/29: S-a născut Nicolae Popea, episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta Transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor din această regiune; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna”; membru titular al Academiei Române din 1899 (m. 1908)

 

– 1876: S-a născut lingvistul Iosif Popovici; specialist în slavistică, în fonetică şi dialectologie, folclorist (m. 1928)

 

– 1881, 17.II/2.III: S-a născut actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (m. 1959)

 

– 1901, 17.II/2.III: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Tranislvaniei”; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990)

 

– 1917: S-a născut cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară (m. 1990)

 

– 1921: S-a născut Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1985)

 

– 1923: A murit Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (n. 1839) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut textierul Angel Grigoriu (m. 2001)

 

– 1925: S-a născut Eleodor Focșeneanu, jurist, avocat, om de litere și traducător; cercetător cu preocupări în domeniul dreptului constituțional (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic (m. 1999)

 

– 1929: S-a născut regizorul de film de animaţie Olimp Vărăşteanu (m. 2007)

 

– 1929: S-a născut (la Chelmenţi, azi în Ucraina) matematicianul și profesorul Nicolae Dan Cristescu; din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii, neabordat până atunci în România, şi care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2020)

 

– 1930: S-a născut soprana Vali Niculescu, considerată una dintre vocile de aur ale operetei române

 

– 1932: S-a născut Doru Popovici, compozitor, muzicolog, critic muzical, scriitor, ziarist şi profesor; realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română, din 1968 („Piese instrumentale” şi „Corespondenţe spirituale” se numără printre cele mai longevive cicluri de emisiuni ale instituţiei); ctitor în muzicologia românească al fenomenului literar inedit de interviu epistolar, memorialist şi scriitor de monografii (Nicolae Kirculescu, Mircea Popa, Nicolae Brânzeu, Ruxandra Donose, Miltiade Nenoiu), a promovat asiduu generaţia sa (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut regizorul de film de televiziune Constantin Dicu

 

– 1940: S-a născut jurnalistul de radio Constantin Oprişiu; fost realizator la Radiojurnalul Radio România Actualităţi (m. 2018)

 

– 1941: S-a născut poetul și traducătorul Mihai Ursachi (m. 2004)

 

– 1947: A murit (la Paris) Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (n. 1866). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1864

 

– 1950: S-a născut poetul Octavian Doclin (m. 2020)

 

– 1951: S-a născut Octavian (Ioan Atanase) Bellu, antrenor de gimnastică, care a coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioadele 1981-2005 şi 2010-2015; a intrat în „Cartea Recordurilor” ca „cel mai de succes antrenor din lume”, cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de 279 de medalii (din care 106 de aur), la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice; a condus echipa României, împreună cu antrenoarea Mariana Bitang, la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi câştigarea a numeroase titluri individuale; în perioada 2005-2006 a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială; între anii 2006 şi 2009 a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

 

– 1951: S-a născut Ion Lilă, prozator, poet, dramaturg

 

– 1952: S-a născut Stelian Tănase, scriitor, eseist, politolog, istoric, scenarist, regizor, publicist şi realizator de televiziune

 

– 1954: A murit medicul Mihai Manicatide, fondatorul şcolii româneşti moderne de pediatrie; întemeietorul pediatriei ştiinţifice ca metodă de abordare a patologiei infantile; autorul primelor tratate de pediatrie şi terapeutică infantilă; a fondat Societatea Română de Pediatrie (1929) (n. 1867)

 

– 1961: A murit lingvistul şi profesorul Sever Pop, membru post-mortem al Academiei Române (2012) (n. 1901)

 

– 1971: A murit Miron Radu Paraschivescu, poet, eseist, memorialist, publicist şi traducător (n. 1911)

 

– 1972: A murit Ion Petrovici, filosof, scriitor, profesor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în perioada februarie – decembrie 1941; membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941); din inițiativa lui a fost amenajată în 1943 Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București (n. 1882)

 

– 1975: A murit Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician (n. 1886)

 

– 1986: A murit pictorul Dimitrie Ştiubei, unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai mării; stabilit în RFG, din 1976 (n. 1901)

 

– 1986: A murit (la Frankfurt am Main; s-a sinucis) Rolf Bossert, poet german originar din România (n. 1952)

 

– 1996: A murit psihologul Alexandru Roşca; lucrări de psihologie generală, aplicată şi pedagogică; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1906)

 

– 2012: A murit Ion Nicolescu, poet şi prozator (n. 1943)

 

– 2016: A murit balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag (n. 1932)

 

– 2017: A murit Lidia Ionescu Stăniloae, scriitoare, traducătoare, fiziciană; fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae (n. 1933)

 

– 2020: A murit sculptorul Dan Drăghici, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Buzău (n. 1957)

 

– 2020: A murit sculptorul Giani Iosif Amarandei (n. 1969)

 

– 2022: A murit Laura Gellner, bibliotecară, aproape 40 de ani, la Biblioteca Academiei din Bucureşi şi Biblioteca Universităţii din Stuttgart; după ieșirea la pensie a fost unul dintre cei mai apreciaţi colaboratori ai Dexonline, timp de 17 ani („a adăugat 300.000 de definiţii“, însemnând 30% din întreaga activitate de pe platformă) (n. 1939) – 1 an

 

– 2022: A murit arhitectul și acuarelistul Gheorghe Leahu, cunoscut pentru acuarelele care prezintă imagini inedite ale Bucureştiului; a proiectat Magazinul Universal Unirea, între 1973-1974; a proiectat și coordonat ridicarea blocurilor socialiste din Calea Văcărești, Bd. Metalurgiei, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Giurgiului și Bd. Brâncoveanu; după 1989 a publicat volumul „Arhitect în Epoca de Aur”, mărturie-document pentru istoria Bucureștiului în dictatură (n. 1932) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– München: Conferința de securitate de la München (17 – 19 feb.)

 

– Stuttgart: Mercedes-Benz (fostă Daimler) – rezultate anuale

 

– München: Allianz – rezultate anuale

 

– Paris: Air France-KLM – rezultate anuale 2022

 

– Londra: Natwest – rezultate anuale

 

– Durban, Africa de Sud: Exerciții navale comune ale Africii de Sud, Rusiei și Chinei în largul Oceanului Indian (17 – 27 feb.)

 

– Bulgaria: Zilele Porţilor Deschise la cramele din Melnik, marcând sărbătoarea patronului viticultorilor, Sfântul Trifon Zarezan, în organizarea Asociaţiei Viticultorilor Independenţi din Bulgaria (17-19 feb.)

 

– Moscova: Nouă audiere în procesul privind dizolvarea Agenției Evreiești de la Moscova

 

– Los Angeles:  Deschiderea Super Nintendo World în parcul tematic Universal Studios Hollywood

 

– Rio de Janeiro: Ediția 2023 a Carnavalului de la Rio (17 – 25 feb.)

 

– São Paulo, Brazilia: Paradele școlii de samba din São Paulo (17 – 19 feb.)

 

– Pristina: Manifestări de marcare a 15 ani de la declararea independenței Kosovo față de Serbia

 

– Sydney: Worldpride 2023, festivaluri, competiții sportive și marșuri LGBTQ pride (17 feb. – 5 mar.)

 

– Londra: Săptămâna modei (17 – 21 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Bunătăţii Spontane” („Random Acts of Kindness Day”) este una din iniţiativele organizaţiilor internaţionale de caritate, pentru încurajarea actelor de bunătate

 

– 1591: A fost botezat pictorul spaniol José de Ribera (m. 1652)

 

– 1600: Giordano Bruno, filosof renascentist italian, a fost ars pe rug din ordinul Inchiziţiei; a susţinut teoria heliocentrică a lui Copernic şi a dezvoltat ideea existenţei unui Univers infinit (n. 1548)

 

– 1653: S-a născut Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1713) – 370 de ani

 

– 1673: A murit Molière (Jean-Baptiste Poquelin), dramaturg clasic francez; unul dintre maeștrii satirei comice (n. 1622) – 350 de ani

 

– 1752: S-a născut scriitorul german Friedrich Maximilian Klinger (m. 1831)

 

– 1781: S-a născut medicul francez René Laënnec, inventatorul stetoscopului (m. 1826)

 

– 1788: A murit pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (n. 1704) – 235 de ani

 

– 1803: S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fata cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (m. 1875) – 220 de ani

 

– 1820: S-a născut Henri Vieuxtemps, compozitor şi violonist belgian (m. 1881)

 

– 1827: A murit pedagogul elveţian Johann Heinrich Pestalozzi; experienţele sale, de renume mondial, au fost popularizate în Transilvania de elevul său Ştefan L. Roth şi au influenţat învăţământul din Ţările Române (n. 1746)

 

– 1856: A murit poetul şi prozatorul german Heinrich Heine (Christian Johann Heinrich Heine), figură reprezentativă a romantismului târziu (n. 1797)

 

– 1877: S-a născut André Maginot, om politic francez, ministru de război (1922-1924; 1929-1932); la 11.XII.1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii cunoscută sub numele de „Linia Maginot” (m. 1932)

 

– 1888: S-a născut Otto Stern, fizician și profesor german american; Premiul Nobel pentru fizică în 1943, pentru contribuţia sa la dezvoltarea metodei razelor moleculare şi pentru descoperirea momentului magnetic al protonului (m. 1969) – 135 de ani

 

– 1890: S-a născut Sir Ronald Fisher, genetician şi statistician britanic; pionier în aplicarea metodelor statistice în domeniul cercetării ştiinţifice (m. 1962)

 

– 1916: S-a născut actorul italian de film Raf Vallone (m. 2002)

 

– 1917: S-a născut Abdel Rahman Badawi, scriitor şi filosof egiptean (m. 2002)

 

– 1930: S-a născut scriitoarea britanică Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine); autoare de romane poliţiste, multe dintre ele ecranizate; considerată o continuatoare a operei Agathei Christie (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut actriţa cehă Jiřina Jirásková (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut Alan Bates, actor britanic de film (m. 2003)

 

– 1934: S-a născut violoncelistul olandez Anner Bylsma (m. 2019)

 

– 1935: S-a născut „Chabelo” (Xavier López Rodríguez) actor, comediant și prezentator mexican de origine americană; a lucrat în televiziune peste 60 de ani; deține recordul pentru cea mai îndelungată carieră de prezentator (44 de ani) al unei emisiuni pentru copii („En Familia con Chabelo”)

 

– 1940: S-a născut John Lewis, unul din cei mai importanţi activişti americani pentru drepturi civile, congresman democrat; unul dintre liderii mişcării pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare din anii ’60 şi unul dintre cei care au participat la marşul din Washington în cursul căruia Martin Luther King Jr. a susţinut celebrul discurs „Am un vis” (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut Wolfgang Mieder, specialist în paremiologie (cercetător al proverbelor) și profesor german

 

– 1944: S-a născut Robert Dessaix, romancier, eseist şi jurnalist australian

 

– 1945: S-a născut Bernard Rapp, regizor de film, scenarist, actor şi jurnalist francez (m. 2006)

 

– 1945: S-a născut actriţa americană Zina Bethune (m. 2012)

 

– 1946: S-a născut Shahrnush Parsipur, romancieră de origine iraniană

 

– 1948: S-a născut cântăreţul şi compozitorul mexican José José (nume real: José Rómulo Sosa Ortiz), figură emblematică a muzicii din America Latină (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut actriţa americană de film Rene Russo

 

– 1955: S-a născut scriitorul chinez Mo Yan (pseudonimul sub care scrie Guan Muoye); Premiul Nobel pentru Literatură în 2012

 

– 1962: A murit dirijorul, pianistul şi compozitorul german Bruno Walter (n. 1876)

 

– 1963: S-a născut Michael Jordan, fost jucător american de baschet; în prezent, om de afaceri; timp de 13 sezoane a fost jucătorul emblemă al echipei „Chicago Bulls” (1984-1993, 1995-1998); supranumit, printre altele, „GOAT – Greatest of All Time” („Cel mai bun din toate timpurile”) – 60 de ani

 

– 1970: A murit scriitorul israelian Samuel Joseph Agnon (pseudonimul lui Shmuel Yosef Halevi Czaczkes); Premiul Nobel pentru literatură pe 1966 (împreună cu scriitoarea germană Nelly Sachs) (n. 1888)

 

– 1980: A murit pictorul britanic Graham Sutherland (n. 1903)

 

– 1991: S-a născut Ed (Edward Christopher) Sheeran, cântăreț, compozitor și producător muzical englez

 

– 1996: A murit scriitorul francez Hervé Bazin, preşedintele Academiei Goncourt în perioada 1973-1996 (n. 1911)

 

– 1998: A murit scriitorul şi eseistul Ernst Jünger, considerat una dintre cele mai complexe şi contradictorii figuri ale literaturii germane a secolului al XX-lea (n. 1895) – 25 de ani

 

– 2010: A murit Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (n. 1922)

 

– 2013: A murit actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (n. 1934) – 10 ani

 

– 2016: A murit regizorul, actorul şi scriitorul polonez Andrzej Zulawski (n. 1940)

 

– 2020: A murit Sonja (Alice Selma Toni) Ziemann, actriță germană de film și televiziune (n. 1926)

 

– 2021: A murit artistul jamaican U-Roy (numele real Ewart Beckfort), considerat un pionier al muzicii reggae; de numele său este legat stylul vocal „toasting” (n. 1942)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 16 februarie

Calendarul zilei – 16 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 16 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 16 februarie 2023, 14:16

S-a întâmplat într-o zi de 16 februarie

* Acum 324 de ani (1699) prima diplomă leopoldină recunoştea clerului greco-catolic din Transilvania aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii catolici

* Societatea Studenţilor în Medicină, compusă iniţial din cei zece membri fondatori (Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeşeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia şi Vasile Vasiliu Bejan), plus alţi nouă membri înscrişi ulterior, a ţinut prima şedinţă publică, acum 148 de ani, la 16 februarie 1875, sub preşedinţia provizorie a lui Alexandru Boicescu. În această şedinţă s-a votat statutul compus din 27 de articole, se alege comitetul Societăţii, iar onoarea de preşedinte i-a fost conferită lui Nicolae Manolescu. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti cunoscută şi sub abrevierile SSM sau SSMB, a fost înfiinţată la 1/13 ianuarie 1875 din necesitatea şi dorinţa studenţilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta ştiinţific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării ştiinţifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat şi cea a Facultăţii de Medicină nu posedau cărţile şi revistele medicale necesare viitorilor medici. Promotorul acestei idei a fost Nicolae Manolescu, atunci student, ulterior ilustru profesor de oftalmologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti

* Acum 97 de ani (1926) era înfiinţată la Iaşi, din iniţiativa regelui, Fundaţia culturală „Regele Ferdinand I”. Constituită din două structuri – Fundaţiunea Universitară „Regele Ferdinand I” şi Institutul cu internat pentru educaţia fiicelor de ofiţeri – aceasta a fiinţat până în 1946, când Senatul Universităţii din Iaşi a preluat atribuţiile acesteia

* Cu 93 de ani în urmă (1930) Asociaţia cluburilor de fotbal din România (fondată în anul 1909, cu sediul în Bucureşti) a luat denumirea de Federaţia Română de Fotbal Asociaţie şi s-a afiliat la FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), primul preşedinte al acesteia fiind avocatul Aurel Leucuţia. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mişcării fotbalistice din România

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când Marea Adunare Naţională a adoptat Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României, care prevedea desfiinţarea regiunilor şi raioanelor (constituite după modelul sovietic) şi revenirea la vechea împărţire a ţării în judeţe (ca forme tradiţionale şi viabile ale teritoriului)

* Acum 36 de ani (1987) începea manifestaţia studenţilor ieşeni împotriva condiţiilor vitrege din cămine şi îndeosebi împotriva limitărilor draconice la consumul de energie. Aceasta s-a soldat cu o serie de arestări şi exmatriculări din Universitate a participanţilor şi a celor cu dosare necorespunzătoare (16 – 17 feb.)

* În urmă cu 18 ani (2005) a intrat în vigoare „Protocolul de la Kyoto” privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a gazelor cu efect de seră, semnat la 11.XII.1997, la Conferinţa de la Kyoto/Japonia (este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice); prelungit, la Convenţia Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Doha, din decembrie 2012, încă 8 ani

* Se împlinesc 10 ani (2013), de când, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat „Ursul de Aur”. Cu o zi înainte, pelicula a primit şi premiul Federaţiei Internaţionale a Criticii (FIPRESCI), la acelaşi festival

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1886, 16/28: S-a născut inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

 

– 1902: S-a născut pomicultorul Teodor Bordeianu; a elaborat primele lucrări de pomologie în ţara noastră; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1969)

 

– 1903: A murit Daniil I. Barcianu-Popovici, biolog, botanist şi profesor de teologie; primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală) (n. 1847) – 120 de ani

 

– 1906: S-a născut matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii româneşti de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1975)

 

– 1910: S-a născut Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, autoare dramatică şi traducătoare; fiica scriitorului Vasile Demetrius (m. 1992)

 

– 1936: S-a născut prozatoarea Stela Brie, autoare de literatură pentru copii (m. 2016)

 

– 1939: S-a născut Constantin Stoiciu, prozator, scenarist, regizor, jurnalist şi editor; în 1982 a emigrat în Canada, stabilindu-se la Montréal, unde a înființat Editura Humanitas; după 1990 a revenit deseori în România

 

– 1939: S-a născut Ilie Constantin, poet, prozator, eseist şi traducător; a trăit o perioadă la Paris (m. 2020)

 

– 1951: S-a născut Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (m. 2014)

 

– 1956: A murit chimistul Constantin Gheorghiu; contribuţii la dezvoltarea şcolii de chimie organică din Iaşi; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)

 

– 1995: A murit Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător (n. 1923, la Chişinău, azi în R. Moldova)

 

– 1996: A murit Nicolae Carandino, scriitor, gazetar (cronicar dramatic, director al ziarului „Dreptatea” în perioada 1944-1947 şi director de onoare la reapariţia acestuia, în 1990) şi om politic (membru de onoare al PNŢCD) (n. 1905)

 

– 2000: A murit dirijorul Henry Selbing (n. 1912)

 

– 2006: A murit soprana Lya Hubic (n. 1911)

 

– 2007: A murit Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (n. 1927)

 

– 2012: A murit Cornel Mihai Ionescu, eseist, traducător, comparatist şi profesor (n. 1941)

 

– 2013: A murit Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului între anii 1996 – 2004; de numele său este legat şi FCM Bacău, club pe care l-a condus din 1992 până în 2007 (n. 1958) – 10 ani

 

– 2015: A murit Radu Simion, şef de orchestră şi virtuoz al naiului (n. 1940)

 

– 2016: A murit Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (n. 1938)

 

– 2019, 16/17: A murit actriţa Maria Teslaru (n. 1955)

 

– 2020: A murit economistul, diplomatul și profesorul universitar Tudorel Postolache; a avut contribuții majore în modernizarea științelor economice; creator de școală națională de cercetare cu străpungere internațională; director general și fondator al Institutului Naţional de Cercetări Economice (1990); preşedinte al Comisiei pentru elaborarea strategiei privind înfăptuirea economiei de piaţă în România (1990); a fost preşedinte al Comisiei de elaborare a „Strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană” (1995), ale cărei lucrări s-au finalizat cu „Declaraţia de la Snagov”, prin care s-a consemnat primul consens politic național, referitor la opțiunea României de a deveni stat membru al Uniunii Europene; membru titular al Academiei Române din 1990; președinte (2000-2006) și președinte de onoare (2006-2020) al Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie a Academiei Române (n. 1932)

 

– 2021: A murit Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (n. 1968)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Berlin: Deschiderea celui de-al 73-lea Festival Internațional de Film de la Berlin cu conferința de presă a juriului prezidată de actrița Kristen Stewart – ora locală 9:30

 

-Viena: Actrița și activista americană Jane Fonda este așteptată la Balul Operei – ora locală 21:00

 

– Lisabona: Prezentarea raportului final al comisiei independente privind agresiunile sexuale asupra minorilor în Biserica Catolică Portugheză

 

– Toulouse, Franța: Airbus – rezultate anuale

 

– Frankfurt: Commerzbank – rezultate anuale

 

– Vevey, Elveția: Nestlé – rezultate anuale

 

– Paris: Renault – rezultate anuale

 

– Madrid: Repsol – rezultate din trimestrul 4

 

– Redwood City, Statele Unite: Audierea în instanță a lui Zhao Chunli, suspectat de crimă prin împușcare într-o fermă din California

 

– Chon Buri, Thailanda: Golf – Circuitul european Thailand Classic (16 – 19 feb.)

 

– Pacific Palisades, SUA: Golf – PGA, The Genesis Invitational – la The Riviera Country Club; gazda turneului: Tiger Woods (16 – 19 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– RPD Coreeană: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a preşedintelui Kim Jong Il (n. 16.II.1942 – m. 17.XII.2011)

 

– Ziua naţională a Republicii Lituania; aniversarea restaurării statului lituanian/1918 – 105 ani

 

– 1684: S-a născut Bohuslav Černohorský, compozitor şi organist ceh (m. 1742)

 

– 1774: S-a născut violonistul şi compozitorul francez Joseph Rode (m. 1830)

 

– 1829: A murit compozitorul francez François-Joseph Gossec; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (n. 1734)

 

– 1834: S-a născut Ernst Heinrich Philipp August Haeckel, biolog şi filosof german, rămas în istoria ştiinţei pentru faimoasa „Lege a lui Haeckel” (legea fundamentală a biogenezei) (m. 1919)

 

– 1848: S-a născut Octave Mirbeau, jurnalist, critic de artă, romancier şi dramaturg francez (m. 1917) – 175 de ani

 

– 1884: S-a născut regizorul american de film Robert Flaherty, pionier al filmului documentar (m. 1951)

 

– 1893, 16/28: S-a născut Vsevolod Pudovkin, regizor, actor şi teoretician rus de film (m. 1953) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut Alexander Brailowsky, pianist francez de origine ucraineană; primul pianist din istorie care a cântat integral muzica pentru pian a lui Frédéric Chopin într-o suită de recitaluri pe care le-a susţinut la Paris, în anul 1924 (m. 1976, la New York)

 

– 1907: A murit Giosuè Carducci, scriitor şi critic literar italian; Premiul Nobel pentru literatură în 1906 (n. 1835)

 

– 1917: A murit Octave Mirbeau, jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier şi autor dramatic francez; una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei „Belle Époque” (n. 1848)

 

– 1919: S-a născut patriarhul armean apostolic al Ierusalimului, Torkom Manoogian, unul dintre cei cinci custozi ai locurilor sfinte (m. 2012)

 

– 1921: S-a născut Noureddine Aba, scriitor şi dramaturg algerian (m. 1996)

 

– 1925: S-a născut chitaristul portughez Carlos Paredes (m. 2004)

 

– 1931: S-a născut actorul japonez Ken Takakura (numele real: Goichi Oda), supranumit „Clint Eastwood al Japoniei”, pentru rolurile sale de tip dur sau de mafiot (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut (în Bucovina) Aharon Appelfeld, scriitor israelian de origine română; supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (m. 2018)

 

– 1935: S-a născut Sonny Bono, cântăreţ, actor de film, scenarist şi producător american (m. 1998)

 

– 1936: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi politicianul argentinian Fernando Solanas; bogată experienţă în filmul documentar (m. 2020)

 

– 1942: S-a născut Kim Jong-il, om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D. Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011; după moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene (m. 2011)

 

– 1944: S-a născut dirijorul belgian Sigiswald Kuijken, interpret la vioară şi viola da gamba, un cunoscut promotor al muzicii vechi

 

– 1945: S-a născut actorul britanic Jeremy Bulloch, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele „Summer Holiday”, „Star Wars” şi „James Bond” (m. 2020)

 

– 1946: S-a născut actorul britanic de film Pete Postlethwaite (m. 2011)

 

– 1947: S-a născut sculptorul austriac Franz West (m. 2012)

 

– 1948: S-a născut Eckhart Tolle, învățător spiritual și scriitor canadian de origine germană; cunoscut pentru cărți precum: „Puterea lui Acum. Ghid practic”, „Un pământ nou – Trezirea conștiinței umane”, „Liniștea vorbește” – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut, la Paris, Maria Elena Bjornson, considerată printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii din teatrul mondial; a fost pe jumătate româncă, mama ei fiind Mia Prodan (m. 2002, la Londra)

 

– 1952: S-a născut cântărețul, compozitorul, producătorul de înregistrări și instrumentistul american James Ingram, o figură importantă a R&B-ului din anii ’80 ai secolului trecut (m. 2019)

 

– 1954: S-a născut scriitorul scoţian de science-fiction Iain (Menzies) Banks (m. 2013)

 

– 1959: S-a născut John McEnroe, jucător american de tenis de câmp și antrenor; câştigător al turneelor de la Wimbledon din anii 1981, 1983 şi 1984 şi al campionatelor internaţionale ale SUA din anii 1979, 1980, 1981 şi 1984

 

– 1990: A murit graficianul american Keith Haring, figură de referinţă a artei grafice moderniste americane şi internaţionale (n. 1958)

 

– 2000: A murit medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1910)

 

– 2000: A murit actriţa de film franțuzoaică de origine rusă Lila Kedrova (n. 1918)

 

– 2005: A murit dirijorul italian Marcello Viotti (n. 1954)

 

– 2011: A murit actorul american Len Lesser (n. 1922)

 

– 2013: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul britanic Tony Sheridan (născut: Anthony Esmond Sheridan McGinnity), cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa „The Beatles”, în anii de început ai acesteia (n. 1940) – 10 ani

 

– 2016: A murit Boutros Boutros-Ghali, jurist, profesor, om politic şi diplomat egiptean; cel de-al şaselea secretar general al ONU (1992-1996) (n. 1922)

 

– 2021: A murit poetul, arhitectul și profesorul catalan Joan Margarit; laureat cu Premiul Miguel de Cervantes în 2019; ca arhitect, el a participat la lucrările de construcţie pentru Sagrada Familia a lui Gaudi (n. 1938)

 

– 2022: A murit Michel Deguy, renumit poet, eseist, traducător și profesor francez; fondator și redactor-șef al revistei „Po&sie”, una dintre cele mai selecte și mai longevive reviste de poezie din Franța; a fost un prieten al României și al scriitorilor români (n. 1930) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 15 februarie

Calendarul zilei – 15 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 15 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 16 februarie 2023, 14:16

S-a întâmplat într-o zi de 15 februarie

* Se împlinesc 180 de ani (1843) de când Consistoriul din Blaj cerea episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei

* Cu 159 de ani în urmă (1864) apărea, la Bucureşti, la iniţiativa unui grup de tineri ofiţeri, primul număr al revistei „România Militară”, ca publicaţie independentă, având inscripţionată pe copertă deviza: Ştiinţă, artă şi istorie militară. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3663, din 1 ianuarie 1898, „România Militară” devine revista oficială a Marelui Stat Major. Până în anul 1989, a apărut sub diferite titulaturi – „Revista militară generală”, „Cultura militară”, „Probleme de artă militară”. Din anul 1990 poartă actuala denumire – „Gândirea militară românească” – şi are o periodicitate de şase apariţii pe an. Publicaţie de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României, revista „Gândirea militară românească” se adresează atât corpului ofiţeresc, cât şi mediilor instituţionale guvernamentale şi neguvernamentale preocupate de problematica militară naţională şi internaţională

* În urmă cu 147 de ani (1876), la Bucureşti, apărea lunar (până la 15 mai, acelaşi an), „Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (partea literară) şi a dr. Dimitrie Brândză (partea ştiinţifică)

* Acum 141 de ani (1882) România şi Regatul Ţărilor de Jos stabileau relaţii diplomatice la nivel de legaţie. La 21 decembrie 1841, a fost înfiinţată prima reprezentanţă diplomatică a Regatului Ţărilor de Jos, prin Viceconsulatul comercial de la Galaţi. La 25 august 1856, Olanda a stabilit la Bucureşti o misiune cu atribuţii şi competenţe mai largi: o Agenţie şi un Consulat General. Au urmat, în 1857, Agenţii Consulare Onorifice la Bârlad, Botoşani, Focşani, Giurgiu, Roman. La 12/24 ianuarie 1880, Regatul Ţărilor de Jos a recunoscut independenţa României. Consulatul General din Bucureşti a fost ridicat la nivel de Agenţie Diplomatică, iar la 15/27 februarie 1882, la rang de Legaţie, şeful misiunii avansând la gradul de ministru rezident. Între 1880-1898, România a fost reprezentată în Olanda de Legaţia sa la Bruxelles. În 1898 a fost înfiinţată „a unsprezecea misiune diplomatică a României, cu reşedinţa la Haga”. În 1900, acesteia îi erau subordonate Consulatul General din Rotterdam şi Consulatele de la Amsterdam, Dordrecht şi Haga-Scheveningen. La 25 august 1966, raporturile dintre cele două ţări au fost ridicate la rang de Ambasadă

* Se împlinesc 90 de ani (1933), de când, în zilele de 15 şi 16 februarie, au avut loc grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie” din Bucureşti. Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele. După eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti şi au pus capăt acţiunii (soldate cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor). În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie

* Acum 77 de ani (1946) a început să funcționeze primul calculator electronic de uz general ENIAC (prescurtare de la Electronic Numerical Integrator And Computer), conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite

* Cu 54 de ani în urmă (1969) avea loc inaugurarea liniei ferate electrificate Bucureşti-Braşov, prima de acest fel din România, în sistemul cel mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic şi energetic: curent alternativ monofazat de frecvenţă industrială 50 Hz, la tensiunea de 25 kW

* În urmă cu 43 de ani (1980), la Brăila, a fost lansată la apă prima navă de pescuit oceanic construită în România – „Parângul”

* Acum 34 de ani (1989) înceta Războiul Afgano-Sovietic. La 27.XII.1979, 750 de soldaţi ai trupelor de elită sovietice au invadat Afganistanul şi l-au ucis pe preşedintele Hafizullah Amin. În războiul care a urmat, forţele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamişti Mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, printre care şi SUA, Arabia Saudită, Pakistan şi alte state musulmane, în contextul politic internaţional al Războiului Rece. Din cauza costului ridicat şi a inutilităţii politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez. Până la mijlocul anilor ’80, peste cinci milioane de bărbaţi, femei şi copii – o treime din populaţia Afganistanului – a emigrat în Pakistan, Iran şi în alte ţări, într-unul din cele mai mari exoduri din lume de după Al Doilea Război Mondial. Bombardamentele ruseşti asupra satelor afgane au curmat aproape un milion de vieţi

* Cu 32 de ani în urmă (1991) avea loc înființarea „Grupului de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. În cetatea medievală Visegrád din Ungaria, Václav Havel – preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – preşedintele Poloniei şi József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct președintelui Ion Iliescu. Aceasta a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al Regatului Ungar

* În urmă cu 23 de ani (2000) a început, la Bruxelles, prima etapă a negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană (UE). Din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învăţământ, cultură şi audiovizual. România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007

* Acum 16 ani (2007) avea loc inaugurarea postului de radio „Antena Sibiului”, ce face parte din reţeaua de studiouri regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune

* Acum 12 ani (2011) au început protestele împotriva regimului libian, în orașul Benghazi, extinzându-se ulterior în toată țara. Manifestanții au preluat controlul asupra unui număr important de orașe, în special în estul Libiei. Războiul Civil Libian din 2011 a fost un conflict între revoluționarii libieni și Marea Jamahiriye Arabă Socialistă Populară Libiană. A început ca o serie de proteste și confruntări care au avut loc în statul nord-african împotriva lui Muammar al-Gaddafi, conducătorul Libiei de 42 de ani. Protestele au început pe 15 februarie 2011 și au devenit o revoltă la scară mare până la sfârșitul lunii februarie, luptele evoluând aproape către un război civil, mai ales după ce Consiliul Național de Tranziție a preluat conducerea în teritoriile controlate de revoluționari. Cele mai multe națiuni au condamnat cu fermitate utilizarea forței împotriva civililor, Statele Unite impunându-i sancțiuni lui Gaddafi. Pe 20 octombrie 2011, Gaddafi a fost capturat de către revoluționari în timp ce încerca să fugă din orașul Sirt, murind în circumstanțe neelucidate

* Sunt marcați 10 ani (2013) de când meteoritul de la Celeabinsk a explodat deasupra Pământului în regiunea din estul munților Urali, Rusia. Căderea meteoritului, cu un diametru de circa 15 metri și o greutate aproximativă de 7.000–10.000 de tone, s-a produs la ora locală 9:23, în ziua de vineri 15 februarie 2013, daunele principale în urma căderii producându-se în acest oraș și în cinci localități vecine: Emanjelinsk, Kopeisk, Korkino, Iujnouralsk și Etkul. Aproximativ 1.200 de persoane, printre care peste 80 de copii, au fost rănite de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de șoc în urma căderii. Pe parcursul căderii, după intrarea în atmosferă cu o viteză de 18–20 km/s meteoritul a început să se dezintegreze, din cauza supraîncălzirii și topirii, și să se rupă în bucăți incandescente, fragmentele de rocă prăbușindu-se cu o viteză aproximativă de 35.000 km/oră (de zece ori mai repede decât un glonț de pușcă)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţirea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: La 15 februarie 1885 a fost celebrată sfânta Liturghie Pontificală de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884)

 

– „Ziua Naţională a Lecturii”, instituită prin Legea nr. 21 și promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 14 ianuarie 2022. Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii sunt organizate activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor. Muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pot acorda asistenţă de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, în vederea încurajării lecturii şi monitorizează aceste activităţi. Iniţiatorii proiectului au ales data de 15 februarie pentru Ziua naţională a lecturii întrucât aceasta este ziua de naştere a două mari personalităţi ale României cu contribuții speciale în domeniul culturii și al învățământului românesc – Titu Maiorescu (n.15.II.1840 – m.18.VI.1917) şi Spiru Haret (n.15.II.1851 – m.17.XII.1912)

 

– 1794: S-a născut arhiepiscopul Alexandru Şuluţiu-Sterca, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1855) (m. 1867)

 

– 1823: S-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864); unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei; a contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR); „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor”; membru al Societăţii Academice Române din 1870; vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885) (m. 1892) – 200 de ani

 

– 1834, 15/27: S-a născut V.[asile] A.[lexandrescu] Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal; deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri; de numele său se leagă iniţierea şi întemeierea a numeroase societăţi şi instituţii (în 1865, de exemplu, s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti); membru fondator al Societăţii Academice Române (1867); vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori (m. 1901)

 

– 1838: S-a născut Eusebiu Popovici, preot şi profesor; specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii şi în drept bisericesc; a tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber; membru de onoare al Academiei Române din 1908 (m. 1922) – 185 de ani

 

– 1840, 15/27: S-a născut Titu Maiorescu, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof şi jurist; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist), iar ulterior al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914); de mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene „Junimea”; întemeietor al criticii literare româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866); vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887) (m. 1917)

 

– 1841: S-a născut istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice, înscriindu-şi numele între primii numismaţi din sud-estul Europei; a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru titular al Academiei Române din 1909 (m. 1933)

 

– 1850, 15/27: S-a născut pictorul și profesorul Ion Andreescu; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1882)

 

– 1851: S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog (a întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii), pedagog şi om politic liberal; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în mai multe rânduri, a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc de toate gradele; membru titular al Academiei Române din 1892, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1912)

 

– 1857: S-a născut Emanuil Grigorovitza, prozator şi filolog; a publicat studii filologice privind sintaxa şi etimologia limbii germane sau prezenţa elementului românesc în graiurile săseşti din Ardeal, ca şi un important dicţionar german-român; impresionante sunt şi datele adunate sub titlul „Românii din monumentele literare germane medievale” (1901) (m. 1915)

 

– 1896: S-a născut medicul Ştefan S. Nicolau; fondatorul şi directorul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti (1950-1967); creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie; membru titular al Academiei Române din 1984 (m. 1967)

 

– 1904: S-a născut inginerul geolog Ion Huber-Panu; a studiat influenţa temperaturii asupra flotaţiei mineralelor, efectuând primele cercetări pe plan mondial în domeniul cineticii acesteia (a fost primul care a definit viteza de flotaţie); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

 

– 1910: S-a născut prozatorul Paul Daniel (pseudonimul lui Paul Daniel Ionescu) (m. 1983)

 

– 1921: S-a născut scriitorul V.[ictor] Em.[il] Galan (m. 1995)

 

– 1923: S-a născut Petre Solomon, poet, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, rusă şi maghiară) şi eseist (m. 1991) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA (m. 2019)

 

– 1927: S-a născut istoricul, omul politic și profesorul Dinu C. Giurescu; descinde dintr-o celebră familie de istorici, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu; în afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreședinte al Academiei Române (2014) (m. 2018)

 

– 1930: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Romulus Zaharia, prozator, reporter, om de film; stabilit în SUA (1988-2003) (m. 2006)

 

– 1931: S-a născut Petre Stoica, poet, traducător, publicist, colecţionar de presă şi bibliofil; întemeietorul Muzeului Presei „Sever Bocu”, muzeu unic în România, inaugurat în 2007, în Jimbolia (m. 2009)

 

– 1931: A murit Dimitrie Comşa, economist, agronom (a militat pentru modernizarea agriculturii); om politic (fruntaş al Partidului Naţional Român, unul dintre semnatarii Memorandumului/1892); membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1846)

 

– 1933: S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog şi profesor; preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2006-2010); membru titular al Academiei Române din 2016 – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Iosif Sava (nume la naştere: Iosif Segal), muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni de radio și televiziune, scriitor, clavecinist și pianist; în 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română, realizând, din 1972, programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“ și, în paralel, emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“; în 1980 a început activitatea la TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV“ (m. 1998) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Avy Abramovici, violonist şi profesor israelian originar din România. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 15.XII.1935

 

– 1936: S-a născut interpreta de muzică populară Tita Bărbulescu (m. 2021)

 

– 1941: S-a născut Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar, profesoară

 

– 1944: S-a născut regizorul Alexandru Bocăneţ, realizator de filme şi emisiuni de televiziune (m. 1977)

 

– 1944: S-a născut poeta Florica Mitroi (m. 2002)

 

– 1945: S-a născut prozatorul şi publicistul Cornel Cotuţiu

 

– 1947: S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare; fiica juristei Iolanda Eminescu; în 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia; a lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş; în 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa; se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică

 

– 1947: S-a născut Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film; a contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”; a fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara (m. 2013)

 

– 1950: S-a născut Alexandru Dan Condeescu, critic, istoric şi stilist literar, editor; fost director al Muzeului Literaturii Române, timp de 17 ani (m. 2007)

 

– 1955: S-a născut dirijorul Florin Totan; autorul proiectului cultural de succes „Bucuriile muzicii”; numit de public „André Rieu de România”

 

– 1956: S-a născut Aurelian Titu Dumitrescu, poet, eseist şi ziarist; lucrarea care l-a consacrat este „Antimetafizica – Nichita Stănescu însoţit de Aurelian-Titu Dumitrescu”

 

– 1956: A murit compozitorul Iuliu Mureşianu (n. 1900)

 

– 1963: A murit Radu I. Vlădescu, medic veterinar şi biochimist; profesor, din 1922, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, a organizat primul laborator de chimie biologică din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886) – 60 de ani

 

– 1965: A murit Emil Monţia, compozitor, culegător de folclor şi avocat (n. 1882)

 

– 1968: S-a născut actorul George Ivaşcu, fost director al Teatrului „Metropolis” şi fost ministru al Culturii în Cabinetul Viorica Dăncilă în perioada ian. – nov. 2018 – 55 de ani

 

– 1990: A murit matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (n. 1927)

 

– 1992: A murit Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (n. 1896)

 

– 1992: A murit muzicologul Constantin Stihi-Boos (n. 1936)

 

– 2002: A murit muzicologul, bizantinologul şi editorul Titus Moisescu (n. 1922)

 

– 2010: A murit economistul Constantin Bărbulescu; după 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul român pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă; amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1927)

 

– 2012: A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa americană de origine română Pola Illéry (Paula Iliescu), considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute; ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (n. 1897 – m. 1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star; a devenit cetăţean american în 1946 (n. 1908, în localitatea Corabia)

 

– 2013: A murit graficianul, pictorul şi profesorul universitar Traian Brădean (n. 1927) – 10 ani

 

– 2016: A murit scriitorul, publicistul, psihologul, esteticianul şi profesorul Dan Mihăilescu (n. 1929)

 

– 2016, 15/16: A murit handbalistul şi profesorul Mircea Costache; dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (n. 1940)

 

– 2017: A murit poeta şi prozatoarea Marta Miclescu; considerată „diplomatul cultural al Brezei”, s-a dedicat misiunii de a revitaliza cultura în „Triunghiul cultural Gugești – Huși – Breaza”; a pus bazele Cenaclului Literar „Lira” de la Breaza şi a publicat revista „Breaza – sectorul 7 al Capitalei” (n. 1926)

 

– 2021: A murit taragotistul Luca Novac, unul dintre cei mai mari instrumentiști de muzică populară din Banat (n. 1941)

 

– 2021: A murit Tudor Ştefan, unul dintre primii mari campioni ai canotajului românesc; maestru emerit al sportului; a câştigat, în 1970, prima medalie de aur pentru România la un campionat mondial, la 2+1 rame, alături de Petre Ceapura şi Ladislau Lovrenschi (cârmaci); în aceeaşi formulă au câştigat şi bronzul olimpic în 1972, la Munchen (n. 1943)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Strasbourg, Franța: Sesiunea Parlamentului European cu privire la un an de invazie rusă în Ucraina cu președinții Consiliului și ai Comisiei UE

 

– Bruxelles: Curtea Constituțională belgiană examinează un tratat de transfer de prizonieri belgiano-iranieni vizat de un recurs al oponenților iranieni

 

– Washington: Serviciile bugetare ale Congresului (CBO) lansează previziunile economice și fiscale și raportul privind plafonul datoriei/datoriilor

  • Conferință de presă susținută de directorul serviciilor bugetare ale Congresului (CBO), Phillip Swagel

 

– Addis Abeba, Etiopia: Reuniunile ministeriale ale Uniunii Africane (15 – 16 feb.)

 

– Addis Abeba, Etiopia: Rezultatele referendumului pentru crearea celei de-a 12-a regiuni în sudul Etiopiei

 

– Luxemburg: Inițiativa UE „Alianța mondială împotriva schimbărilor climatice” – Raport publicat de Curtea de Conturi Europeană

 

-Bangkok: Ministrul de finanțe thailandez Arkhom Termpittayapaisith și guvernatorul adjunct al Băncii Centrale, Mathee Supapongse vorbesc la un seminar de afaceri susținut de Economic Reporters Association

 

– Buffalo, SUA: Sentință pentru Payton Gendron, care a pledat vinovat pentru masacrul rasist din Buffalo pe 14 mai 2022 în statul New York

 

– Londra: Barclays – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Celeabinsk, Rusia: Sunt marcați 10 ani de la dezintegrarea unui meteorit în regiunea Ural, rănirea a aproape 1.200 de oameni

 

– Madrid: Săptămâna Modei Mercedes-Benz de la Madrid (15 – 19 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer”; este marcată din 2003, la iniţiativa Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (în prezent se numeşte Childhood Cancer International), în amintirea zilei de 15 februarie 2002, când părinţi din întreaga lume s-au unit pentru prima oară pentru a ajuta ca toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cel mai bun tratament şi îngrijire

 

– Afganistan: Ziua Naţională a Salvării” (data încheierii retragerii trupelor sovietice din ţară – 15.II.1989, după aproape zece ani de la intervenţia URSS, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul)

 

– În Asia de Est este celebrată „Ziua Parinirvana”, cunoscută și sub numele de Ziua Nirvana, sărbătoare budistă care marchează comemorarea morții lui Buddha; budiștii pot sărbători această zi mergând la temple sau mănăstiri budiste, dar și prin meditație. Când Gautama Siddhartha (Gautama Buddha) a murit, budiștii au crezut că a ajuns într-o stare de Parinirvana, ceea ce înseamnă Nirvana fără sfârșit (Nirvana este o stare de înțelegere completă, când nu se mai poate experimenta suferința)

 

– Ziua națională a Serbiei. Ziua Statalității

 

– 1564, 15 (sau 18): S-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (m. 1642)

 

– 1621: A murit Michael Praetorius, muzicolog şi compozitor german (n. 1571)

 

– 1759: S-a născut Friedrich August Wolf, savant, filolog, istoric şi critic literar german; este cunoscut îndeosebi pentru faptul că a fost primul care a examinat critic epopeile lui Homer, punând în discuţie unicitatea autorului epopeilor antice Iliada şi Odiseea (m. 1824)

 

– 1781: A murit scriitorul şi criticul de artă german Gotthold Ephraim Lessing (n. 1729)

 

– 1817: S-a născut pictorul peisagist şi gravorul francez Charles-François Daubigny; considerat un important precursor al impresionismului (m. 1878)

 

– 1847: S-a născut Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (m. 1927)

 

– 1849: A murit Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)

 

– 1857: A murit compozitorul rus Mihail Glinka (n. 1804)

 

– 1861: S-a născut Charles Édouard Guillaume, fizician elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1920, pentru descoperirea unor anomalii în aliajele de nichel-oțel (m. 1938)

 

– 1874: S-a născut Sir Ernest Shackleton, explorator britanic (m. 1922)

 

– 1882: S-a născut actorul american de film John Barrymore (m. 1942)

 

– 1899: S-a născut compozitorul francez Georges Auric (m. 1983)

 

– 1912: S-a născut Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător şi publicist din R. Moldova (m. 1992)

 

– 1914: S-a născut actorul american de film Kevin McCarthy (m. 2010)

 

– 1916: S-a născut actorul american Jack Hanlon (m. 2012)

 

– 1919: S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi viitorolog american (m. 1983)

 

– 1924: S-a născut regizorul american Robert Drew, considerat părintele cinéma vérité-ului american; a devenit celebru în anii ’60, în special datorită tehnicii sale inovative de a filma, folosind o cameră şi un microfon pentru a înregistra concomitent imagine şi sunet, fără a avea un scenariu stabilit iniţial, dovedind o mare flexibilitate şi naturaleţe în modalitatea de captare a reacţiilor (m. 2014)

 

– 1930: S-a născut Haralambie Corbu, om de știință, academician, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, critic și istoric literar din Rep. Moldova; membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (m. 2021)

 

– 1931: S-a născut actriţa britanică de film Claire Bloom

 

– 1933: A murit Pat (Patrick Joseph) O’Sullivan, desenator şi producător american de filme de animaţie, autorul motanului Felix (n. 1887) – 90 de ani

 

– 1941: A murit (ucis de hitlerişti) ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (n. 1902)

 

– 1944: S-a născut fizicianul ceh Sigurd Hofmann, descoperitorul mai multor elemente chimice (m. 2022)

 

– 1945: S-a născut regizorul de film şi de televiziune și scenaristul argentinian Mario Sábato

 

– 1951: S-a născut Jane Seymour, actriţă americană de origine britanică

 

– 1959: A murit Sir Owen W. Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru fizică în 1928 (n. 1879)

 

– 1962: S-a născut Milo Đukanović, om politic muntenegrean, președinte al Muntenegrului (din 2018; 1998-2002); fost prim-ministru în mai multe rânduri

 

– 1965: A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (n. 1919)

 

– 1973: S-a născut Oliver Jens Schmitt, istoric elvețian specializat în istoria Europei de Est, profesor universitar – 50 de ani

 

– 1978: S-a născut Yiruma (nume real: Lee Ru-ma), pianist şi compozitor sud-coreean – 45 de ani

 

– 1988: A murit Richard Phillips Feynman, fizician și profesor american; principala sa contribuţie în fizică a fost elaborarea metodei integralelor de drum, care i-a permis să formuleze o teorie deopotrivă riguroasă şi intuitivă a electrodinamicii cuantice şi pentru care a primit în 1965 Premiul Nobel (împreună cu Julian Schwinger şi Sin-Itiro Tomonaga); a ajutat la dezvoltarea bombei atomice; cărțile sale de fizică sunt unele din cele mai populare scrise vreodată (n. 1918) – 35 de ani

 

– 1998: A murit Martha Gellhorn, scriitoare şi ziaristă americană, una din primele femei corespondent de război; a treia soţie a scriitorului Ernest Hemingway (n. 1908) – 25 de ani

 

– 1999: A murit Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1990 împreună cu Jerome Friedman şi Richard Taylor, pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi, cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor (n. 1926)

 

– 2004: A murit actriţa americană Jan Miner (n. 1917)

 

– 2011: A murit scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (n. 1927)

 

– 2015: A murit Arnaud de Borchgrave, analist şi jurnalist american; fost redactor-şef al publicaţiei „The Washington Times” (n. 1926, în Belgia)

 

– 2019, 15/16: A murit actorul elveţian de teatru, film și televiziune Bruno Ganz; cunoscut pentru rolul lui Adolf Hitler din filmul „Downfall” (2004) (n. 1941)

 

– 2021: A murit muzicianul, compozitorul şi producătorul dominican Johnny Pacheco (nume la naștere: Juan Azarias Pacheco), considerat unul dintre părinţii muzicii salsa; cofondator al casei de discuri „Fania Records”, în 1964 (n. 1935)

 

– 2022: A murit legendarul şahist sârb Borislav Ivkov; a câştigat zece medalii olimpice (şase de argint şi patru de bronz), cinci medalii la campionate mondiale şi europene, fiind şi triplu campion al Iugoslaviei (n. 1933) – 1 an

 

– 2022: A murit regizorul, scriitorul şi analistul politic brazilian Arnaldo Jabor, cunoscut pentru filmul „Eu sei que vou te amar” (n. 1940) – 1 an

 

– 2022: A murit compozitorul indian Bappi Lahiri, considerat „regele disco-ului” indian și star la Bollywood (n. 1952) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 14 februarie

Calendarul zilei – 14 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 14 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 14 februarie 2023, 14:18

S-a întâmplat într-o zi de 14 februarie

* Acum 178 de ani (1845) s-a înfiinţat, la Bucureşti, „Asociaţia literară a României”, având strânse legături cu societatea revoluţionară „Frăţia”, al cărei paravan era de fapt. Condusă de un comitet format din Iancu Văcărescu, Ion Voinescu II, Nicolae Bălcescu ş. a., Asociaţia se pronunţa pentru încurajarea literaturii naţionale şi unitatea politică a românilor din cele trei provincii (14/26)

* Cu 172 de ani în urmă (1851) era înfiinţată, la Paris, Junimea Română, societate politică şi culturală a „tinerilor” (studenţii români din capitala Franţei), „aşezată” sub îndrumarea „bătrânilor” (aripa radicală a paşoptiştilor: Nicolae Bălcescu, apoi, după plecarea acestuia din Paris, C. A. Rosetti)

* Acum 147 de ani (1876) americanii Alexander Graham Bell (1847-1922) şi Elisha Gray (1835-1901) au depus, la Oficiul de Patente al SUA din New York, (primul, la ora locală 12:00, iar al doilea, la ora 14:00), cererea de brevet pentru invenţia telefonului (brevetată la 7.III.1876). Pe această diferenţă de timp s-au bazat şi cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori

* În data de 14 februarie 1888, acum 135 de ani, la ora 20:30, se inaugura prima serie de conferinţe de la Ateneul Român (prima conferinţă a fost susţinută de scriitorul Alexandru Odobescu). Clădirea a fost construită între anii 1886 şi 1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe bază de subscripţie publică, desfăşurată sub sloganul „Daţi un leu pentru Ateneu” (14/26)

* În urmă cu 94 de ani (1929) era promulgată noua lege a Camerelor de Comerţ şi Industrie, al cărei regulament de aplicare a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 aprilie 1929. Camerele de Comerţ şi Industrie din România erau „instituţiuni publice create în vederea apărării şi susţinerii intereselor comerţului şi industriei, precum şi a reprezentării lor în Stat. Ele sunt în acelaşi timp organe consultative şi administrative chemate a contribui la progresul economic, în armonie cu interesele generale ale ţării”

* Se împlinesc 75 de ani (1948), de când, între 14 şi 16 februarie, avea loc, la Bucureşti, Conferinţa pe ţară a femeilor, la care s-a hotărât constituirea organizaţiei unice de femei din România, Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR); preşedinte de onoare, Ana Pauker; preşedinte executiv, Constanţa Crăciun

* Cu 56 de ani în urmă (1967), în zilele de 14 şi 15 februarie, a fost semnat Tratatul de la Tlatelolco/Mexic privind interzicerea armelor nucleare în America Latină (intrat în vigoare la 25.IV.1969)

* În urmă cu 33 de ani (1990) primea personalitate juridică (printr-o decizie civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti) Uniunea Ucrainenilor din România (constituită la 29.XII.1989); preşedinte al Prezidiului Executiv al UUR, Miroslav Petrețchi

* Acum 31 de ani (1992) România stabilea relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Republica Belarus. La 20 decembrie 1991, România a recunoscut independenţa Republicii Belarus, iar în 1992 România a deschis ambasada de la Minsk, conducerea acesteia fiind asigurată la nivel de ambasador. În 1993 Republica Belarus a deschis la Bucureşti un consulat general, pe care l-a ridicat la nivel de ambasadă în 1995, condusă în prezent la nivel de ambasador. România susține prezența Republicii Belarus în grupul  statelor din vecinătatea estică a UE, beneficiare ale politicii Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, lansat la Summit-ul de la Praga, la 7 mai 2009, apreciind că acesta reprezintă un mijloc prin care relația UE-Belarus și implicit relația bilaterală româno-belarusă va trece la un alt nivel (la 8 ianuarie 2020, au fost semnate Acordurile privind facilitarea vizelor și readmisia UE-R. Belarus)

* Cu 18 ani în urmă (2005) a fost activat domeniul www.youtube.com, un website destinat utilizatorilor pentru încărcarea și vizualizarea videoclipurilor, creat de trei foști angajați la PayPal: Chad Hurley, Steve Chen și Jawed Karim. Primul videoclip pe Youtube a fost încărcat pe 23 aprilie 2005, intitulat „Me at the zoo” și îl prezintă pe Jawed Karim la Grădina Zoologică din San Diego. YouTube este o platformă americană de partajare video online cu sediul în San Bruno, California. Serviciul a fost cumpărat de Google în noiembrie 2006 pentru 1,65 miliarde USD și funcționează acum ca una dintre filialele companiei. YouTube este al doilea site cel mai vizitat din lume după Căutarea Google, conform clasamentului Alexa pe internet. La scurt timp după deschiderea site-ului în mod limitat („beta”) în mai 2005, acesta atrăgea aproximativ 30.000 de vizitatori pe zi. Până la lansarea oficială a YouTube, pe 15 decembrie 2005, a servit peste două milioane de vizionări video în fiecare zi. Până în ianuarie 2006, acest număr a crescut la peste 25 de milioane de vizualizări

* Se împlinesc 10 ani (2013) de când mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu hernii de disc, discopatii lombare şi sindrom post-laminectomie după multiple operaţii pe coloană au fost trataţi prin epiduroscopie (endoscopie a canalului spinal, realizată prin ablaţie cu laser, eficientă pentru patologia de tip sindrom discogen, hernii de disc, sindromul post-laminectomie), pentru prima dată în zona est-europeană, în cadrul Clinicii de Angiografie şi Terapie Endovasculară Hemodinamic din Bucureşti. Echipa de specialişti care a efectuat această intervenţie a fost condusă de dr. Ovidiu Nicolae Palea, prof. dr. Peter Selgado şi prof. dr. Hector Selgado (Spania). Realizate în premieră pentru Europa de Est, epiduroscopiile au fost asistate de medici din Slovacia, Croaţia, Spania şi România

* Acum 8 ani (2015) aveau loc atentatele teroriste de la Copenhaga (Danemarca), primul fiind comis într-o cafenea din centrul cultural Krudttonden, iar al doilea în principala sinagogă a capitalei daneze. Atentatul terorist de la Krudttonden s-a soldat cu un mort şi doi răniţi, iar cel de la sinagoga situată pe Strada Krystalgade, s-a soldat cu moartea unui evreu şi rănirea a doi ofiţeri de poliţie. Potrivit poliţiei daneze, în cursul aceleiaşi seri, într-un schimb de focuri în cartierul Norrebro, autorul celor două atentate teroriste de la Copenhaga a fost ucis

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Ciril, călugăr, şi Metodiu, episcop, patroni ai Europei (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1821: A murit Petru Maior, istoric şi filolog; reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene; militant de seamă pentru drepturile culturale şi politice ale românilor din Transilvania (n. 1760 sau 1761)

 

– 1869: S-a născut (la Iaşi) actorul francez de origine română Eduard De Max (numele real: Eduard Alexandru Max); a lucrat exclusiv în cinematografia franceză; considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său (m. 1924, la Paris)

 

– 1891: S-a născut prozatorul Gheorghe Banea (m. 1967)

 

– 1892: S-a născut Constantin Titus Stoika, poet, prozator şi traducător (din literatura franceză şi din clasicii latini Horaţiu şi Lucreţiu) (m. 1916, pe frontul din Carpaţi)

 

– 1898: S-a născut Sorana Ţopa (prenumele la naştere: Ana), actriţă la Naţionalele din Iaşi (1918-1926) şi Bucureşti (1927-1947); a fost prima interpretă a domnişoarei Nastasia, eroina lui George Mihail Zamfirescu din piesa omonimă; a avut şi preocupări literare (a scris versuri, eseuri, piese de teatru), fiind o prezenţă familiară în cercul literar „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu (m. 1986) – 125 de ani

 

– 1901, 14/27: S-a născut Miltiade Filipescu, geolog şi paleontolog; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1993)

 

– 1902: S-a născut Ion Călugăru (pseudonimul lui Ştrul Leiba Croitoru), prozator, dramaturg şi gazetar (m. 1956)

 

– 1906: S-a născut actorul Ion Manta (m. 1996)

 

– 1907: S-a născut Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană (m. 1977)

 

– 1925: S-a născut Ion Focşa, actor (mulţi ani la Teatrul din Piteşti), regizor şi memorialist (m. 2012)

 

– 1927: A murit tenorul Traian Grozăvescu (n. 1895). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 15.II.1927, iar altele 19.II.1927

 

– 1928: S-a născut poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul şi editorul Radu Cârneci (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut pictoriţa Elena Uţă Chelaru (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut Gheorghe Achiţei, eseist, estetician şi teoretician

 

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Octavian Cotescu (m. 1985)

 

– 1931: S-a născut Valeriu Bularca, primul român campion mondial la lupte greco-romane (1961, la Yokohama) (m. 2017)

 

– 1931: A murit Heinrich Schuster, scriitor de naţionalitate germană din România (opera principală, romanul ţărănesc „Martin Alzner”) (n. 1857)

 

– 1932: S-a născut Anca Balaci, prozatoare şi traducătoare (din scriitori foarte diferiţi ca factură şi valoare); soţia criticului şi istoricului literar Alexandru Balaci (m. 2008)

 

– 1934: S-a născut (la Ismail, în Basarabia) George Popovici, inginer, textier şi scenarist; a colaborat, printre alţii, cu compozitorii Enrico Fanciotti, Jolt Kerestely şi Virgil Popescu şi cu soliştii Constantin Drăghici, Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu şi Doina Badea (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut (în satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, azi în R. Moldova) poetul Grigore Vieru, considerat „Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”; membru de onoare din străinătate (1990) şi membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2009, în urma unui grav accident rutier)

 

– 1936: S-a născut poeta şi traducătoarea Doina (Cornelia) Sălăjan

 

– 1937: S-a născut Dumitru Ţepeneag, prozator, eseist şi traducător, stabilit, la începutul anilor ’70, la Paris; membru marcant al grupului oniric şi teoretician al onirismului românesc

 

– 1937: S-a născut Mihai Gramatopol, eseist şi traducător (lui i se datorează versiunea românească a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982) (m. 1998)

 

– 1937: S-a născut Paraschiv Oprea, compozitor şi pianist; timp de două decenii a condus Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române (m. 2004)

 

– 1944: S-a născut actorul Constantin Ghenescu (m. 2013)

 

– 1945: S-a născut Mihai Cantuniari, poet şi traducător (din autori de limbă spaniolă: César Vallejo, O. Lara, M. Varga Llosa ş. a.)

 

– 1946: S-a născut cântăreţul de muzică uşoară Gil Dobrică (m. 2007)

 

– 1946: S-a născut criticul de film Viorica Bucur, realizatoare de emisiuni de televiziune şi profesor de istorie a filmului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti; cunoscută mai ales pentru emisiunea „Gala desenului animat”, difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Naţională (m. 2011)

 

– 1947: A murit I. Botez (prenumele la naştere: Ioan Iancu), istoric literar şi comparatist (pionier al cercetării româneşti în domeniul literaturii şi civilizaţiei engleze); frate cu Corneliu Botez (amândoi, colaboratori ai lingvistului Alexandru Philippide la „Dicţionarul limbii române”); membru fondator, împreună cu Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu, al revistei „Viaţa românească” (1906); om politic liberal (deputat şi senator) (n. 1872)

 

– 1957: S-a născut solista și textiera Roxana Popescu (m. 2018)

 

– 1963: S-a născut Alice Barb, actriţă şi regizoare de teatru; director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti” – 60 de ani

 

– 1963: S-a născut Teodor Baconschi, teolog, antropolog religios, scriitor, diplomat şi om politic; fost ministru de externe, în perioada 23 decembrie 2009 – 23 ianuarie 2012, în Guvernul Emil Boc – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut artistul plastic Daniela Țurcanu Căruţiu, profesor universitar, doctor al Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“ (m. 2021) – 55 de ani

 

– 1970: A murit Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români de comedie (n. 1904). Notă: 1234 cineaşti români, ghid bio-filmografic dă ca an al naşterii 1905

 

– 1971: S-a născut Gheorghe Dumitru Mureșan, cunoscut mai ales ca Ghiță Mureșan sau „Big Ghiță”, fost jucător român de baschet în NBA (National Basketball Association, ligă de baschet care își desfășoară activitatea în Statele Unite ale Americii și Canada); cu o înălțime de 2,31 m, deține titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA; a cochetat și cu actoria, fiind personajul principal în filmul „Gigantul Meu” din 1998, în care a jucat alături de actorul american Billy Crystal

 

– 1976: A murit sculptorul şi scriitorul Oscar Han (n. 1891)

 

– 1981: A murit istoricul Vasile Maciu; specialist în istoria modernă a României; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 2015: A murit tenorul Octavian Naghiu (n. 1933)

 

– 2018: A murit Zoltán Kallós, folclorist de etnie maghiară; și-a dedicat viața conservării culturii diverselor grupuri din Bazinul Carpatic (n. 1926) – 5 ani

 

– 2020: A murit Decebal Traian Remeş, fost ministru de finanțe în perioada 23 septembrie 1998 – 28 decembrie 2000 și fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada 5 aprilie – 11 octombrie 2007 (n. 1949)

 

– 2021: A murit Ion Mihai Pacepa, general în Securitate și jurnalist; fost prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a României comuniste şi consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică; în 1978 a dezertat, a cerut azil politic în SUA şi a colaborat cu serviciile secrete din SUA în diferite operaţiuni legate de blocul estic, jucând un rol excepțional „în demascarea naturii criminale a regimului şi a Securităţii”, contribuind la degradarea dramatică a imaginii lui Ceauşescu; a devenit cunoscut mai ales datorită cărţii „Orizonturi Roşii: Cronicile unui spion comunist”, publicată în 1987 (n. 1928)

 

– 2021: A murit Rodica Ruță-Fulger, artist plastic (n. 1954)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare UE (Ecofin)

 

– Bruxelles: Donatorii internaționali pentru Ucraina se întâlnesc pentru a discuta despre furnizarea de arme către Kiev

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO (14 – 15 feb.)

 

– Phnom Penh: Președintele german Frank-Walter Steinmeier vizitează Cambodgia (14 – 15 feb.)

 

-Georgetown: Guyana găzduiește Conferința Internațională a Energiei și Expo 2023 axate pe dezvoltare

 

– Paris: Raportul lunar al OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)

 

– Hanovra, Germania: TUI – rezultate din primul trimestru

 

– Paris: Carrefour – rezultate anuale (17:00)

 

– New York: Coca-Cola – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Tokyo: Producția industrială din decembrie (a doua estimare)

 

– Maranello, Italia: Lansarea noului monopost Ferrari pentru sezonul 2023

 

-Jodino, Belarus: Audiere în cadrul unui proces împotriva adversarului bielorus încarcerat Serghei Tihanovski

 

– New York: Săptămâna modei feminine 2023 (14 – 17 feb.)

 

– Fotbal: Liga Campionilor, optimile de finală (14 – 22 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Sf. Valentin” – Ziua darurilor şi a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală şi SUA; această zi este marcată şi în România, deşi la români există „Dragobetele”, o sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume, care se celebrează la diferite date, în funcţie de zonele ţării, între 24 februarie şi 25 martie

 

– 1404: S-a născut Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură (m. 1472)

 

– 1549, 14/15: A murit pictorul renascentist italian Il Sodoma (nume real: Giovanni Antonio Brazzi) (n. 1415)

 

– 1602: S-a născut Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (m. 1676)

 

– 1779: A murit navigatorul şi exploratorul britanic James Cook; a întreprins trei expediţii succesive (între 1768 şi 1779) în jurul Pământului, în timpul cărora a cercetat Noua Zeelandă şi a descoperit ţărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, arhipelagul Sandwich de Sud etc. (n. 1728)

 

– 1811: S-a născut Domingo Faustino Sarmiento, scriitor şi om politic argentinian (m. 1888)

 

– 1813: S-a născut Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (m. 1869) – 210 ani

 

– 1869: S-a născut Charles Wilson, fizician scoţian; a inventat (în 1912) camera cu ceaţă care-i poartă numele, important procedeu experimental de cercetare în fizica nucleră; Premiul Nobel pentru fizică pe 1927, împreună cu americanul Arthur H. Compton (m. 1959)

 

– 1885: S-a născut Max Horkheimer, filosof şi sociolog german; cunoscut mai ales ca fondatorul „Şcolii de teorie critică” de la Frankfurt (m. 1973)

 

– 1890: S-a născut Nina Hamnett, pictoriţă şi scriitoare britanică (m. 1986)

 

– 1916: S-a născut Masaki Kobayashi, regizor, scenarist şi producător japonez de film (m. 1996)

 

– 1932: S-a născut actriţa suedeză de film Harriet Andersson, una dintre principalele interprete ale filmelor lui Ingmar Bergman

 

– 1935: S-a născut actriţa olandeză Christel Adelaar (m. 2013)

 

– 1939: S-a născut Eugene (Francis) Fama (cunoscut şi ca Gene Fama), economist american; laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2013, împreună cu conaţionalii săi, Lars Peters Hanson şi Robert Shiller, pentru cercetări care au îmbunătăţit prognoza privind preţurile activelor pe termen lung şi au ajutat la apariţia indicelui pentru fonduri pe pieţele bursiere

 

– 1943: A murit matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (n. 1862) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut jurnalistul american Carl Bernstein, care a investigat, împreună cu colegul său Bob Woodward de la „Washington Post”, implicarea preşedintelui Richard Nixon în pătrunderea ilegală (1972) în sediul de campanie electorală al democraţilor, din hotelul Watergate; în urma scandalului (cunoscut sub numele de „afacerea Watergate”), preşedintele Nixon a fost constrâns să demisionaze (1974)

 

– 1944: S-a născut Sir Alan Parker, regizor de film, producător, scenarist şi actor britanic (m. 2020)

 

– 1945: S-a născut Hans-Adam al II-lea, suveranul Principatului Liechtenstein (încoronat la 15.VIII.1990); Hans-Adam al II-lea conduce efectiv statul Liechtenstein din 1989, când Franz Joseph II i-a cedat puterea; i-a succedat în funcţie principelui Franz Joseph II la 13 noiembrie 1989; la 15 august 2004, principele Hans-Adam II a cedat fiului său, prințul moștenitor Alois, prerogativele executive ale drepturilor sale constituționale, însă șef al statului rămâne în continuare Alteța Sa principele Hans-Adam al II-lea

 

– 1945: S-a născut Ladislao Mazurkiewicz, fost portar al echipei naţionale a Uruguayului, desemnat cel mai bun portar al Cupei Mondiale din 1970, din Mexic (m. 2013)

 

– 1946: S-a născut Gregory Hines, actor de film, dansator și cântăreț afro-american (m. 2003)

 

– 1949: S-a născut fotojurnalistul american Stanley Greene; unul dintre cei mai respectaţi fotografi de război din lume, care a acoperit din punct de vedere mediatic conflictele armate din Cecenia, Afganistan, Darfur, Irak şi Rwanda; de cinci ori laureat al World Press Photo (m. 2017)

 

– 1951: S-a născut Thierry Wolton, jurnalist, scriitor, istoric și profesor; preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident

 

– 1975: A murit scriitorul britanic Sir P. G. Wodehouse (numele complet: Pelham Grenville Wodehouse) (n. 1881)

 

– 1975: A murit Sir Julian (Sorell) Huxley, biolog (a influenţat dezvoltarea embriologiei moderne) şi filosof englez; primul director al UNESCO (1946-1948) (n. 1887)

 

– 1987: A murit Dmitri Kabalevski, compozitor, muzicolog, pianist şi dirijor rus (n. 1904)

 

– 2002: A murit dirijorul german Günter Wand (n. 1912)

 

– 2005: A fost asasinat premierul libanez Rafic Al-Hariri (n. 1944)

 

– 2010: A murit scriitorul britanic Dick Francis, autor de romane poliţiste (n. 1920)

 

– 2011: A murit pianistul şi compozitorul american de origine britanică George Shearing, o legendă a jazz-ului (n. 1919)

 

– 2011: A murit compozitorul american John (Leonard) Strauss, distins cu Premiile Emmy şi Grammy (n. 1920)

 

– 2012: A murit cântăreaţa şi compozitoarea americană Dory Previn, nominalizată de trei ori la Oscar în calitate de coautoare a unor piese din filme din anii ’60 (n. 1925)

 

– 2015: A murit actorul francez Louis Jourdan (numele real: Louis Robert Gendre) (n. 1921)

 

– 2015: A murit omul de afaceri italian Michele Ferrero, cel mai bogat producător de produse de ciocolată din lume, patronul companiei Ferrero, celebră în toată lumea prin produsele: Nutella, ciocolata Kinder, pralinele Ferrero Rocher, ouăle Kinder şi bomboanele Tic Tac (n. 1925)

 

– 2021: A murit Mourid Barghouti, unul dintre cei mai importanţi poeţi palestinieni; recunoscut pe plan internaţional pentru volumul de memorii „I saw Ramallah”, una dintre cele mai bune relatări despre strămutarea palestiniană (n. 1944)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 13 februarie

Calendarul zilei – 13 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 13 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 13 februarie 2023, 14:19

S-a întâmplat într-o zi de 13 februarie

* Acum 174 de ani (1849) delegaţia Adunării române de la Sibiu, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, înfăţişa împăratului Franz Joseph I al Austriei (1848 – 1916) „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”, care cerea, între altele, legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar de sine stătător în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentare proporţională în parlamentul imperial (13/25)

* Se împlinesc 170 de ani (1853) de când medicul chirurg francez Charles Gabriel Pravaz (n. 1791 – m. 1853) a inventat seringa modernă practică. Măsurând 3 cm în lungime şi 5 mm în diametru, seringa era în întregime de argint, realizată de Etablissements Charrière, şi era operată de un şurub (mai degrabă decât pistonul familiar azi), pentru a controla cantitatea de substanţă injectată. Deşi Charles Pravaz este considerat inventatorul seringii moderne, conceptul seringii datează de la Galen (Claudius Galenus din Pergam). Chiar şi aşa, a fost nevoie de secole pentru ca instrumentul medical să adopte forma actuală

* Cu 128 de ani în urmă (1895) a fost brevetat, la Paris, primul aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi, fraţii Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière (prima proiecţie publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895)

* Acum 94 de ani (1929) compozitorul Constantin Brăiloiu (1893 – 1958) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica muzicală”

* În data de 13 februarie 1945, acum 78 de ani, trupele sovietice au eliberat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Ungariei, oraşul Budapesta, de sub ocupaţia fascistă. În aceeaşi zi, aviaţia aliaţilor URSS – Marea Britanie şi SUA -, fără a se pune de acord cu partea sovietică, a bombardat oraşul german Dresda, lăsând în urmă 200.000 de victime

* Tot acum 78 de ani, în perioada 13-14 februarie 1945, au avut loc violente bombardamente ale Aliaţilor asupra oraşului german Dresda, care au făcut peste 200.000 de victime (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* În urmă cu 63 de ani (1960) Franţa testa, în Sahara, prima sa bombă atomică. Franţa a efectuat un total de 17 teste nucleare în Sahara algeriană între 13 februarie 1960 şi 16 februarie 1966, în siturile Reggane şi In Ekker. Primele patru teste au fost aeriene, încărcătura explozivă fiind fixată în vârful unui catarg metalic sau la sol. Realizată în plin război de independenţă algerian (1954-1962), această primă serie, cu numele de cod „Gerboise”, a avut loc la aproximativ cincizeci de kilometri de micul oraş algerian Reggane, care se afla pe atunci pe teritoriul francez. Tirul din 13 februarie 1960, denumit „Gerboise bleue”, a lansat prima bombă atomică franceză cu plutoniu, cu o putere de 60-70 de kilotone (de aproape 4 ori mai mare decât cea de la Hiroshima), ceea ce a făcut din Franţa a patra putere nucleară din lume

* Acum 43 de ani (1980) o echipă de medici condusă de prof. dr. docent Eugen Proca (n. 1927 – m. 2004) a efectuat primul transplant reușit al unui organ la om, cu rinichi de la un donator în viață, premieră de maximă importanță pentru medicina românească, şi un eveniment de rezonanță la nivel european

* În urmă cu 32 de ani (1991) începeau dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii postcomuniste a statului (adoptată la 21.XI.1991). La 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care Constituţia a fost adoptată (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003)

* Se împlinesc 20 ani (2003), de când, la iniţiativa Guvernului României, au fost repatriate de la Lisabona (Portugalia) osemintele regelui Carol al II-lea. A doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească). Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. Rege între anii 1930 şi 1940, Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia, unde a murit în anul 1953 (la Lisabona)

* Cu 11 ani în urmă (2012) avea loc lansarea primului nanosatelit artificial românesc („Goliat”), dezvoltat de o echipă de cercetare condusă de Agenţia Spaţială Română (ROSA). Satelitul a fost plasat pe orbită în cadrul zborului inaugural al rachetei „Vega” a Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA), de la o bază din Guyana Franceză. Programată pentru şase luni, misiunea nanosatelitului a fost aceea de a stoca imagini de înaltă rezoluţie şi de a măsura doza de radiaţii şi fluxul de micrometeoriţi, datele urmând a fi transferate pe staţiile de la sol pentru analiză. În data de 2 ianuarie 2015, satelitul Goliat a reintrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintregat, resturile satelitului arzând în atmosferă. Goliat a orbitat planeta noastră timp de 1.054 de zile, cu o viteză balistică de până la 7,5 kilometri pe secundă. Satelitul românesc a înconjurat Terra de peste 15.000 de ori

* Cu 3 ani în urmă (2020) a fost confirmat primul caz de coronavirus la un român – o persoană de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze. Cetăţeanul român a fost transferat pentru izolare şi tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situaţii, ulterior fiind confirmat şi un al doilea caz. Pe vas se aflau 17 cetăţeni români (15 membri ai echipajului şi 2 pasageri). În următoarele zile, mai mulţi români aflaţi pe vas au fost repatriaţi cu o aeronavă specială a Ministerului Apărării Naţionale şi au fost carantinaţi pentru 14 zile. Pe 26 februarie, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Victor Costache, anunţa că primul caz din România confirmat de infectare cu coronavirus este la un bărbat dintr-o localitate din judeţul Gorj, care a intrat în legătură cu un cetăţean italian din Rimini, infectat cu SARS-CoV-2, venit în zonă în perioada 18 – 22 februarie. Începând cu data de 10 martie, trendul ascendent s-a accelerat, ajungându-se în luna noiembrie la peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi cu noul coronavirus. Primul deces în ţara noastră asociat noului coronavirus a fost înregistrat pe 22 martie, la un bărbat de 67 de ani, care avea comorbidităţi

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1785: A murit în închisoare Crişan (Gheorghe Crișan), unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania (s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci) (n. 1733); ceilalţi doi conducători, Horea (pe numele său adevărat Vasile Nicola – n. 1730?) şi Cloşca (Ion Oargă – n. 1747), au fost executaţi, la 28.II.1785, prin tragere pe roată

 

– 1837: S-a născut Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (m. 1918)

 

– 1877: A murit Costache Caragiali, actor, regizor şi dramaturg; primul director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1852) (n. 1815)

 

– 1880: S-a născut Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii sociologice din Bucureşti; a conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului Satului” din Bucureşti. A făcut parte din primul Consiliu de Administraţie al Radiodifuziunii (1928) prezidat de prof. Dragomir Hurmuzescu, în anii următori (1929 – 1932) fiind preşedinte al Consiliului şi al Comitetului de Direcţie; în această calitate, s-a implicat direct în realizarea „Universităţii Radio” pe care a susţinut-o cu autoritatea sa intelectuală şi administrativă, aceasta urmând să devină o veritabilă tribună a marilor idei ale vremii; membru al titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1943-1944) şi preşedinte (1944-1946) al acestui for (m. 1955)

 

– 1888: S-a născut Nicolae Daşcovici, jurist (ca specialist în drept internaţional public a fost delegat al României în diferite organisme internaţionale), istoric şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1969) – 135 de ani

 

– 1893, 13/14: A murit Maria Rosetti (nume la naştere: Mary Grant) ziaristă şi publicistă română de origine scoţiană; prima ziaristă din România; soţia revoluţionarului, omului politic şi publicistului C.A. Rosetti a devenit simbolul Revoluţiei de la 1848, figura ei fiind aleasă de pictorul Rosenthal pentru tabloul „România Revoluţionară”; a înfiinţat un săptămânal numit „Mama şi copilul” (n. 1819) – 130 de ani

 

– 1903: S-a născut George Manu, fizician, profesor, figură marcantă a rezistenţei naţionale anticomuniste; în 1940 publică primul tratat de fizică nucleară din ţara noastră; cartea sa „În spatele Cortinei de Fier” (1947), tipărită pentru prima oară abia în anul 2011, după ce a zăcut în arhiva securităţii mai bine de 70 de ani, rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre brutalitatea cu care sovieticii au impus regimul comunist în România; închis în 1948, spirit enciclopedic, a împărtăşit permanent colegilor de închisoare din cunoştinţele sale, fiind numit „rectorul Universităţii Aiud” (m. 1961, la Aiud) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut poetul şi jurnalistul Alexandru Călinescu (m. 1937)

 

– 1918: S-a născut regizoarea Elena Negreanu, personalitate marcantă a Societăţii Române de Radiodifuziune; în anul 1945, este angajată crainic la Radiodifuziunea Română până în anul 1947, când devine actriţă la Teatrul Naţional; în paralel intră în activitatea pedagogică, devenind conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică; din anul 1956 optează pentru activitatea de regizor artistic în Redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române, unde montează numeroase spectacole din dramaturgia clasică şi contemporană, naţională şi universală (m. 2016) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut actorul de comedie Horia Căciulescu (m. 1989)

 

– 1922: S-a născut pictorul Alexandru Cumpăta (m. 2000)

 

– 1930: S-a născut sculptorul Victor Gaga; s-a remarcat îndeosebi în plastica monumentală (m. 2003)

 

– 1932: S-a născut traducătorul Aurel Covaci; cunoscător a 13 limbi, a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (m. 1993)

 

– 1933: S-a născut actriţa Gilda Marinescu (m. 1995) – 90 de ani

 

– 1935: A murit Ioan Bianu, filolog, bibliograf şi editor de texte româneşti vechi; creator al şcolii naţionale de biblioteconomie şi bibliografie; membru titular al Academiei Române din 1902, preşedinte (1929-1932) şi vicepreşedinte (1932-1935) al acestui for (n. 1856)

 

– 1937: S-a născut antrenorul de natație Alexander Schmaltzer, unul dintre pionierii natației moderne din România; comentator TV pentru înot, polo și sărituri; în 1982 s-a stabilit în Germania (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea; a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată; membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2013)

 

– 1949: S-a născut Speranța Rădulescu, etnomuzicolog, antropolog și cercetătoare, specialistă în muzicile de tradiție orală (folclor muzical) și muzica de metisaj; a fost membră a mai multor societăți interne și internaționale de profil, precum SFE (Société Française d’Ethnomusicologie), ICTM (International Council for Traditional Music) sau UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România) (m. 2022)

 

– 1950: S-a născut Mihai Cernea, compozitor, cântăreţ, baterist de muzică rock; membru al formaţiei „Sfinx Experience”

 

– 1955: S-a născut Alexandru Dabija, regizor de teatru și actor de scenă și film; a fost director general al Teatrului Odeon între 1991-1994 și 1996-2002

 

– 1955: S-a născut Mihai Dragolea, prozator, eseist şi critic literar (m. 2016)

 

– 1968: S-a născut boxerul Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist (Hamburg, 1997, la categoria semimijlocie, versiunea WBO); în urma unei accidentări a renunţat la box şi a început să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion naţional în 2003 – 55 de ani

 

– 1985: A murit poetul Grigore Hagiu (n. 1933)

 

– 1997: A murit compozitorul Corneliu Cezar (n. 1937)

 

– 1999: A murit Vladimir Trebici, demograf şi sociolog; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

 

– 1999: A murit actorul de teatru şi film Radu Zaharescu (n. 1941)

 

– 2006: A murit actorul Ion Pavlescu (n. 1929)

 

– 2018: A murit scenografa Doris Jurgea (numele real: Theodora Aurelia Jurgea Negrilești) (n. 1921) – 5 ani

 

– 2018: A murit Florin Nicolae Diacu, matematician și profesor; contribuții în astronomie și mecanică cerească; interes deosebit și în fizica matematică, în sistemele dinamice, în popularizarea științei și în istoria și filozofia matematicii; stabilit în Canada din 1988 (n. 1959) – 5 ani

 

– 2018: A murit compozitorul, etnomuzicologul şi profesorul Nicolae Teodoreanu (n. 1962) – 5 ani

 

– 2020: A murit generalul Marin Dragnea, veteran de război care a luptat sub drapelul României din prima şi până în ultima zi a celui de-Al Doilea Război Mondial şi a slujit Armata României aproape 50 de ani (n. 1923)

 

– 2021: A murit Calistrat Costin (nume la naştere: Costinel Costin), poet, scriitor, traducător, redactor și bibliograf; preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău (2006-2018); director al Teatrului de Animaţie din Bacău (1979-1985 şi 1997-2005) şi al Teatrului „Bacovia” din Bacău (1989-1996 şi 2001-2005) (n. 1942)

 

– 2022: A murit Ion M. Dumitru, poet, romancier, eseist, editor şi traducător („Antologia poeziei gruzine”, „Antologia poeziei chineze” ş. a.); fondatorul Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” (n. 1947) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (13 – 16 feb.)

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

 

– Geneva, Elveția: Reuniune organizațională la cea de-a 52-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului

 

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Conferința la nivel înalt World Government Summit (13 – 15 feb.)

 

– Ankara, Turcia: Opoziţia turcă alege un candidat care să candideze împotriva lui Recep Erdogan, președintele actual al Turciei

 

– Lisabona, Portugalia: Prezentarea raportului final al comisiei independente privind agresiunile sexuale asupra minorilor în Biserica Catolică Portugheză

 

– Isiolo, Kenya: Exerciții militare conduse de SUA denumite „Acord justificat”, care implică peste 20 de țări (13 – 24 feb.)

 

-Washington DC: Ministrul irakian de externe, Fuad Hussein vorbește la un think tank la un eveniment – Wilson Center

 

-Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține o conferință de presă înainte cu două zile de întâlnirea miniștrilor apărării  din cadrul Alianței

 

-Dubai, Emiratele Arabe Unite: Dubai găzduiește Summitul Guvernului Mondial, cu accent pe economie, reziliență, dezvoltare, asistență medicală și orașe durabile. (13 – 15 feb.)

 

-Chișinău: Leyla Kayacik, Reprezentantul Special al Secretarului General pentru Migrație și Refugiați (SRSG) va participa la lansarea proiectului „Consolidarea protecției drepturilor omului a refugiaților și migranților în Republica Moldova” și va vizita un centru de cazare pentru refugiați din Chișinău. Ea se va întâlni, de asemenea, cu oficialii țării și reprezentanții organizațiilor internaționale. Vizita este o continuare a raportului privind misiunea ei de constatare a faptelor în Republica Moldova din iunie anul trecut.

 

-Berlin: O delegație de 10 membri ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, condusă de Vladimir Prebilič, va observa alegerile parțiale repetate pe 12 februarie. Șase echipe ale Congresului vor fi desfășurate în ziua alegerilor pentru a respecta procedurile electorale la secțiile de votare. Desfăşurarea va fi precedată de reuniuni pregătitoare pe 11 februarie. Concluziile preliminare vor fi prezentate în cadrul unei conferințe de presă luni, 13 februarie, între orele 11:00 și 12:00 (Hotel Abba Berlin, Salamanca Room, Lietzenburger Straße 89, Berlin)

 

– Tokyo: Sunt publicate date privind PIB-ul din trimestrul 4 (prima estimare)

 

– Los Angeles: Dejun al nominalizaților la Oscar

 

– Doha, Qatar: Tenis – turneul WTA de la Doha (13 – 18 feb.)

 

– Rotterdam, Țările de Jos: Tenis – turneul ATP de la Rotterdam (13 – 19 feb.)

 

– Buenos Aires, Argentina: Tenis – turneul ATP de la Buenos Aires (13 – 19 feb.)

 

– Delray Beach, Statele Unite ale Americii: Tenis – turneul ATP de la Delray Beach (13 – 19 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Radioului” marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946; UNESCO a luat decizia de marcare a acestei zile pentru a proclama cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja factorii de decizie în accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg mapamondul. Iniţiativa instituirii acestei zile a venit de la Academia Spaniolă de Radio, a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO și ratificată de Adunarea Generală a ONU la 14 ianuarie 2013. Cea de-a XII-a ediție a Zilei Mondiale a Radioului are ca temă „Radio și pace”, prin care UNESCO dorește să evidențieze radioul independent ca pilon pentru prevenirea conflictelor și consolidarea păcii. NOTĂ: În România se serbează „Ziua naţională a radioului” la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, se inaugura postul naţional de radio din România; la orele 17:00 era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România

 

– 1571: A murit Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (n. 1500)

 

– 1592: A murit Jacopo Bassano, pictor italian (n. ~1517)

 

– 1728: S-a născut chirurgul scoţian John Hunter, unul dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai epocii sale, promotor al metodei experimentale în medicină (m. 1793) – 295 de ani

 

– 1741: A murit compozitorul austriac Joseph J. Fux (n. 1660)

 

– 1766, 13/14: S-a născut Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (m. 1834)

 

– 1769: S-a născut Ivan Andreevici Krîlov, fabulist rus (m. 1844)

 

– 1787: A murit Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (n. 1711)

 

– 1873: S-a născut bas-baritonul rus Feodor I. Şaliapin, stabilit în Franţa în 1922 (m. 1938) – 150 de ani

 

– 1883: A murit Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (n. 1813) – 140 de ani

 

– 1885: S-a născut George Fitzmaurice, regizor de film, american de origine franceză (m. 1940)

 

– 1893: A murit poetul, romancierul, jurnalistul, omul politic şi pedagogul Ignacio Manuel Altamirano, figură reprezentativă a culturii mexicane (n. 1834) – 130 de ani

 

– 1903: S-a născut Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste („părintele” celebrului comisar Maigret) (m. 1989) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut fizicianul american William Shockley; Premiul Nobel pentru fizică pe 1956, împreună cu conaţionalii săi Walter Bratain şi John Bardeen, pentru fundamentarea teoriei şi tehnicii tranzistorilor (m. 1989)

 

– 1914: A murit grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii; în octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor; celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (n. 1853)

 

– 1923: S-a născut Charlie „Chuck” Yeager, legendă a aviaţiei americane; pilot în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie după ce a reuşit să depăşească bariera sunetului, la 14 octombrie 1947, la bordul unui avion Bell X-1 (m. 2020) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut jurnalistul, politicianul şi scriitorul francez Jean-Jacques Servan-Schreiber; cunoscut editorialist pe probleme de politică internaţională la cotidianul „Le Monde”; în 1953 a fondat, împreună cu Françoise Giroud, publicaţia săptămânală „L’Express” (m. 2006)

 

– 1929: S-a născut actriţa americană Elizabeth Lee Fierro, cea care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws” (m. 2020)

 

– 1930: S-a născut Ernst Fuchs, pictor, grafician, sculptor şi arhitect austriac; membru fondator al Şcolii de Realism Fantastic de la Viena (1948) (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut actriţa americană de film Kim Novak (nume real: Marilyn Pauline Novak) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut creatorul de modă francez de origine italiană Emanuel Ungaro (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actorul american George Segal (m. 2021)

 

– 1938: S-a născut Karl Christian Felmy (părintele diacon Vasili), născut în tradiția luterană și convertit la ortodoxie, considerat unul dintre cei mai mari teologi ortodocși contemporani, profesor universitar – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Sigmar Polke, pictor şi fotograf german, unul dintre fondatorii curentului „realism capitalist” (m. 2010)

 

– 1942: S-a născut cântărețul, compozitorul, instrumentistul și actorul american Peter Tork (nume complet: Peter Halsten Thorkelson); basistul trupei pop americane „The Monkees” din anii 60 şi 70 ai secolului trecut (m. 2019)

 

– 1944: S-a născut Jerry Springer, cunoscut actor şi producător de show-uri de televiziune american de origine britanică

 

– 1949: S-a născut cantautoarea britanică Judy Dyble, unul dintre pionierii scenei engleze de folk în anii ’60, cunoscută în special ca fondator al formației Fairport Convention şi solistă a trupei cult, Trader Home (m. 2020)

 

– 1950: S-a născut Peter Gabriel, compozitor, producător, muzician, vocalist flautist britanic; fost solist al trupei „Genesis”

 

– 1958: A murit Georges Rouault, pictor, gravor şi decorator francez (n. 1871) – 65 de ani

 

– 1966: A murit Marguerite Long, pianistă şi pedagogă franceză (n. 1874)

 

– 1968: A murit Ildebrando Pizzetti, compozitor, dirijor şi critic muzical italian (n. 1880) – 55 de ani

 

– 1974: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic Robbie Williams

 

– 1976: A murit soprana americană de origine franceză Lily Pons (n. 1898)

 

– 1980: A murit actorul american de film David Janssen (n. 1931)

 

– 1988: A murit oboistul englez Léon Jean Goossens, considerat, la începutul secolului al XX-lea, primul interpret la oboi din lume (n. 1897) – 35 de ani

 

– 1996: A murit actorul american de film Martin Balsam (n. 1919)

 

– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935)

 

– 2007: A murit scriitoarea australiană Elizabeth Jolley (n. 1923)

 

– 2008: A murit Henri Salvador, cântăreţ şi chitarist de jazz, o adevărată legendă a muzicii franceze (n. 1917, în Guyana Franceză) – 15 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 12 februarie

Calendarul zilei – 12 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 12 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 13 februarie 2023, 14:19

S-a întâmplat într-o zi de 12 februarie

* Acum 482 de ani (1541) avea loc întemeierea oraşului Santiago (astăzi, capitala Republicii Chile), de către conchistadorul spaniol Pedro de Valdivia, denumit pe atunci Santiago de Nueva Extremadura. Ceremonia de înfiinţare a fost ţinută pe Dealul Huelén (redenumit apoi Cerro Santa Lucia). Valdivia a ales locaţia oraşului datorită climatului moderat şi a uşurinţei cu care putea fi apărat

* Se împlinesc 205 ani (1818) de când Chile îşi dobândea independenţa faţă de Spania, primul şef al statului devenind Bernardo O’Higgins (descoperită de Magellan în 1520, ţara a fost cucerită de conchistadorii spanioli începând din secolul al XVI-lea)

* Cu 131 de ani în urmă (1892), pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenţie – aparatul de cronofotografie al francezului Léon Bouly (aparat de optică şi fotografie reversibilă pentru analizarea şi sintetizarea mişcărilor) – era denumită cinematograf. Cum Bouly nu îşi permitea să plătească taxele asociate numelui de „cinematograf”, denumirea a fost cumpărată, în 1894, de fraţii Lumière

* Acum 121 de ani (1902), pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, avea loc premiera dramei „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Paul Gusty, cu Aristide Demetriade în rolul titular (12/25)

* Acum 99 de ani (1924), la „Carnegie Hall” din New York, avea loc prima audiţie a lucrării concertante, pentru jazz simfonic şi pian, „Rapsodia albastră” de George Gershwin, în cadrul unui concert festiv pentru aniversarea zilei de naştere a preşedintelui Abraham Lincoln; dirijor, Paul Whiteman. Partea solistică a fost susţinută chiar de autor

* Tot într-o zi de 12 februarie, acum 84 de ani (1939), Radiodifuziunea Română transmitea prima emisiune pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York. În program: „Poema română”, de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, iar orchestra lui Grigoraş Dinicu interpretează o horă caracteristică şi arii populare româneşti, cu concursul Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu. Aceasta este considerată ziua de naştere a producţiilor radiofonice româneşti cu destinaţie transoceanică

* În urmă cu 82 de ani era administrată prima doză de penicilină. Pe 12 februarie 1941, Albert Alexander a fost, în mod oficial, primul pacient uman care a primit o doză de penicilină, dar, din păcate, corpul său slăbit nu a reuşit să facă faţă infecţiei pe care o avea şi a murit. Primul caz în care penicilina a fost folosită cu succes a fost, în 1942, cel al Annei Miller, care suferise un avort şi dezvoltase ulterior o infecţie. Penicilina a fost una dintre cele mai mari descoperiri din toate timpurile. Descoperită în anul 1928 de bacteriologul scoţian, Alexander Fleming, penicilina a reușit să schimbe definitiv cursul medicinii moderne. Inițial, extractul din fungi s-a numit Penicillium notatum. Au mai trecut încă zece ani până când savanții britanici, Howerd Florey și Ernst Boris Chain, cercetători la Oxford, au folosit penicilina pentru tratarea infecțiilor. Aceștia au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming și la mostra lui de mucegai, care se păstrase în stare bună. Abia în anul 1940 penicilina avea să devină substanța pe care o cunoaștem astăzi

* Cu 73 de ani în urmă (1950), la Londra, era fondată Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (UERT) (European Broadcasting Corporation – EBU), care reprezintă cea mai mare asociație a organizațiilor publice de difuziune din lume, facilitând schimburile de conținut audiovizual. Cuprinde 69 de membri, reprezentând 115 organizații din 56 de țări. Totodată, instituția este producătorul concursului muzical „Eurovision”. Atât Societatea Română de Radiodifuziune, cât și Societatea Română de Televiziune, fac parte din EBU din anul 1993

* Acum 33 de ani a fost recunoscută ca persoană juridică prin sentinţa civilă nr. 181 din 12 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România. CRLR s-a constituit la 14 ianuarie 1990 sub actuala denumire, în temeiul Legii nr. 21/1924. Comunitatea funcţionează conform O.G.26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ca persoană juridică cu Statut, Program şi patrimoniu propriu. Preşedintele Consiliului Director al CRLR este, din 2016, Silviu Feodor, iar sediul central al Comunităţii este în municipiul Bucureşti

* Cu 21 de ani în urmă (2002) începea procesul de la Haga intentat fostului preşedinte al Iugoslaviei, Slobodan Milošević (1941 – 2006). Fostul dictator de la Belgrad a fost acuzat de crime de război şi crime contra umanităţii în Croaţia şi Kosovo şi de genocid în Bosnia şi Herţegovina. Milošević este primul şef de stat judecat de către un tribunal internaţional – Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI). Slobodan Milošević a decedat la Haga, la 11 martie 2006. În momentul morții, era judecat sub acuzația de crime de război comise în anii ’90 în Bosnia și Herțegovina, Croația și Kosovo. Pe 11 martie 2006 a fost găsit mort în celula în care era deținut

* În urmă cu 7 ani (2016) a avut loc întrevederea istorică între Papa Francisc, aflat în drum spre Mexic, şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, sosit cu o zi înainte în Cuba, prima între un şef al Bisericii Romano-Catolice şi patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume (130 de milioane din totalul celor 250 de milioane de creştini ortodocşi), de la Schisma dintre Roma şi Constantinopol din 1054

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1845: S-a născut omul politic Emanoil Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (m. 1893)

 

– 1862, 12/24: S-a născut Alexandru Davila, dramaturg, prozator şi regizor; fiul medicului Carol Davila (m. 1929)

 

– 1884: A murit Christian Tell, general, om politic; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti); a luat parte la mişcarea unionistă (deputat în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească); în timpul regelui Carol I a fost primar al Capitalei (1870-1871) şi ministru în mai multe rânduri (între anii 1871 şi 1876, cu întreruperi) (n. 1807). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1808

 

– 1892, 12/23: S-a născut chimistul Ion Tănăsescu; contribuţii importante la chimia heterociclurilor; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

 

– 1892: S-a născut istoricul Grigore Florescu, specialist în arheologia şi epigrafia epocii romane în Dacia (m. 1960)

 

– 1894: S-a născut Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), poetă, prozatoare, publicistă şi traducătoare; cunoscută autoare de versuri pentru copii (m. 1967)

 

– 1898: A murit Barabás Miklós, pictor maghiar din România (n. 1810) – 125 de ani

 

– 1899: S-a născut I.[ţig] Peltz, prozator, memorialist şi traducător; tatăl pictoriţei Tia Peltz (m. 1980)

 

– 1899: S-a născut soprana Ana Rozsa Vasiliu (m. 1987)

 

– 1901, 12/25: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu; pionier al cinematografului românesc (încă din epoca filmului mut) (m. 1994). NOTĂ: Mai multe surse dau ca an al naşterii 1904

 

– 1905: S-a născut medicul Theodor Burghele, şef de şcoală chirurgicală; a înfiinţat Spitalul de urologie Panduri din Bucureşti (actualul Spital Clinic de Urologie – „Prof. Dr. Theodor Burghele”); membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (1976-1977) (m. 1977)

 

– 1912: S-a născut cărturarul Aurel Răuţă, stabilit în Spania, la începutul anilor ’40 ai secolului XX; docent de filologie romanică (inclusiv limba română) la Universitatea din Salamanca, s-a numărat printre fondatorii Asociaţiei culturale hispano-române din acest oraş, ca şi printre cei ai Fundaţiei Culturale Române din Madrid; animator al vieţii culturale româneşti din exil; organizator al unor colocvii şi congrese ştiinţifice (m. 1995)

 

– 1913: S-a născut interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim; consacrat ca interpret la mandolină şi banjo (m. 1989) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut compozitorul Bogdan Moroianu (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei „Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava” (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (m. 1998, la Berlin)

 

– 1926: A murit Radu Rosetti, istoric şi prozator (povestiri, memorialistică) (n. 1853)

 

– 1930: S-a născut Teodor Vârgolici, editor, critic şi istoric literar (m. 2019)

 

– 1935: A murit Francisc Hossu-Longin, jurist, om politic, publicist, memorialist; „amintirile” sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; de profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor” (n. 1847)

 

– 1936: S-a născut actorul și profesorul Sergiu Tudose; societar de onoare al Teatrului Naţional „Vasile Alcsandri” din Iași (m. 2018)

 

– 1938: A murit Iosif Trifa, preot ortodox care a pus bazele mişcării spirituale „Oastea Domnului” (1923) (n. 1888) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Boris Crăciun, prozator, reporter, dramaturg, editor, autor de literatură şcolară; realizator de emisiuni şi şef de secţie la Radio Iaşi, unde a lucrat timp de trei decenii; a fondat, la 1 ianuarie 1993, Editura „Porţile Orientului” Iași (m. 2018)

 

– 1945: S-a născut Iancu Băcioiu, fost jucător internaţional de rugby, triplu campion naţional cu echipa Farul Constanţa; a activat timp de 10 ani pe postul de pilier în echipa naţională de rugby a României (m. 2014)

 

– 1952: S-a născut pictorul Miron Duca; a absolvit Institutul de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1975, ulterior stabilindu-se la Bistrița, fiind muzeograf la Muzeul Județean din Bistrița vreme de zeci de ani; din 1981 a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură (m. 2018)

 

– 1957: S-a născut medicul și profesorul universitar Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a neurologiei, la nivel internațional; director medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (1993-2002) și şeful Secţiei Neurologie II; în cadrul Facultăţii de Medicină – UMF „Carol Davila” Bucureşti a fost prodecan (2000-2004), şeful Catedrei de Neurologie M028 (2008-2011), director al Departamentului 6 – Neuroştiinţe Clinice (2011-2020), preşedinte al Comisiei Senatului Universitar pentru învăţământul doctoral (2012-2016); preşedinte (2001-2013) şi preşedinte de onoare ad vitam (din 2013) al Societăţii de Neurologie din România; coordonator al programelor naţionale de sănătate ale CNAS şi Ministerului Sănătăţii (2000-2007 şi 2009-2014); membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 2020)

 

– 1959: S-a născut actorul, regizorul de teatru şi eseistul Dan Puric

 

– 1968: A murit compozitorul Grigore Ghidionescu (n. 1901) – 55 de ani

 

– 1993: A murit istoricul Radu Popa, arheolog medievalist, muzeograf şi profesor; cercetări complexe asupra epocii de formare a statelor feudale româneşti (n. 1933) – 30 de ani

 

– 2010: A murit pictorul Călin Pojar (n. 1939)

 

– 2011: A murit (în California) pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (n. 1914)

 

– 2013: A murit părintele Serafim (Ştefan) Man, unul dintre stareţii de seamă ai Mănăstirii Rohia (între anii 1973-1984), cunoscut mai ales în calitatea sa de duhovnic al părintelui Nicolae Steinhardt (n. 1935)  – 10 ani

 

– 2018: A murit Paula Ionescu, actriţă a Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov (n. 1945) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Berlin: Alegeri municipale în urma anulării scrutinului precedent pentru nereguli

 

– Glendale, SUA: Fotbal american – finala Super Bowl, cu concertul Rihannei la pauză

 

– China: Atletism – Maratonul de la Hong Kong

 

– Emiratele Arabe Unite: Atletism – Maratonul de la Dubai

 

– Londra: Rugby – Turneul celor Șase Națiuni: Anglia – Italia

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mâinii Roșii” (Zi internațională împotriva recrutării copiilor în războaie și conflicte armate), marcată din 2002, pentru a atrage atenția asupra problemei și a încuraja pașii pentru a pune capăt utilizării copiilor în scopuri militare

 

– 1538: A murit Albrecht Altdorfer, pictor, gravor şi arhitect german (n. ~1480) – 485 de ani

 

– 1690: A murit Charles Le Brun, pictor şi decorator francez; reprezentant al clasicismului; a realizat decoraţii interioare la palatele Versailles, Fontainebleau şi Luvru; unul dintre întemeietorii Academiei de Pictură şi Sculptură (1648) (n. 1619)

 

– 1728: S-a născut Étienne-Louis Boullée, arhitect francez, neoclasicist; a exercitat o puternică influenţă ca profesor şi teoretician (m. 1799) – 295 de ani

 

– 1763: A murit scriitorul francez Pierre de Marivaux; unul dintre cei mai importanţi autori francezi de comedii din secolul al XVIII-lea, reprezentant al iluminismului timpuriu (n. 1688) – 260 de ani

 

– 1799: A murit naturalistul italian Lazzaro Spallanzani, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale; cercetările sale în domeniul dezvoltării vieţii microscopice în medii de cultură lichide au deschis drumul pentru cercetările lui Louis Pasteur (n. 1729)

 

– 1804: A murit Immanuel Kant, filosof clasic german; unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania, şi unul dintre cei mai importanţi filosofi din istoria culturii apusene (n. 1724)

 

– 1809: S-a născut Abraham Lincoln, preşedinte al SUA între anii 1861 şi 1865; a fost unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856) şi un ferm luptător pentru desfiinţarea sclaviei; a fost primul preşedinte american ucis în timpul mandatului; el a fost împuşcat în seara zilei de 14 aprilie, în Vinerea Mare, când se afla în loja teatrului Ford din Washington, DC; a intrat în comă şi a murit nouă ore mai târziu; (m. 1865, asasinat de un sudist fanatic)

 

– 1809: S-a născut biologul englez Charles Darwin; autorul teoriei despre evoluţia speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală (teoria evoluţionistă) (m. 1882)

 

– 1828: S-a născut scriitorul englez George Meredith (m. 1909) – 195 de ani

 

– 1856, 12/24: A murit Nikolai I. Lobacevski, matematician rus, inventator al geometriei neeuclidiene (n. 1792)

 

– 1870: S-a născut actriţa britanică de music-hall Marie Lloyd (numele real: Matilda Alice Victoria Wood) (m. 1922)

 

– 1874: S-a născut arhitectul francez Auguste Perret; împreună cu fratele său, Gustave, a fost iniţiatorul tehnicii betonului armat (m. 1954)

 

– 1877: S-a născut Louis Renault, industriaș francez, fondatorul companiei cu același nume (1899), pilot de curse și pionier al automobilismului (m. 1944)

 

– 1881: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931)

 

– 1884: S-a născut Max Beckmann, pictor şi grafician german (m. 1950)

 

– 1891: S-a născut compozitorul francez Maurice Yvain (m. 1965)

 

– 1892, 12/24: S-a născut scriitorul rus Konstantin Fedin (m. 1977)

 

– 1894: A murit Hans von Bülow, dirijor, pianist, pedagog, compozitor şi critic muzical german (n. 1830)

 

– 1896: A murit compozitorul francez Ambroise Thomas (n. 1811)

 

– 1908: S-a născut caricaturistul francez Jean Effel (pe numele adevărat François Lejeune), cunoscut autor de benzi desenate (m. 1982) – 115 ani

 

– 1910: S-a născut Enrique Anderson Imbert, scriitor, critic şi istoric literar argentinian; alături de Jorge Luis Borges şi Julio Cortázar, a fost unul dintre reprezentanţii literaturii fantastico-magice argentiniene (m. 2000)

 

– 1914: S-a născut André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques” (m. 2008)

 

– 1915: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul francez Emile Waldteufel (n. 1837)

 

– 1920: S-a născut actorul de film indian Pran Krishan Sikand, cunoscut ca Pran (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut arhitectul american Guy Frederick Tozzoli; a condus echipa de construcţie a Turnurilor gemene (World Trade Center) (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut Franco Zeffirelli (numele real: Gianfranco Corsi Zeffirelli), regizor, scenarist şi producător italian de film, televiziune şi operă; a regizat, în 1977, drama „Iisus din Nazareth”, cea mai apreciată dintre adaptările biblice; a montat şi spectacole de operă la „Scala”, „Covent Garden” şi „Metropolitan” (m. 2019) – 100 de ani

 

– 1924: A murit (la Bucureşti) Alfred Bernath-Lendway, fizician şi chimist austriac; în 1863 s-a stabilit în România, fiind adus de dr. Carol Davila pentru a înfiinţa un laborator de chimie destinat învăţământului medico-farmaceutic, laborator în care urmau să se facă şi analize chimico-legale şi chimico-judiciare; a depus eforturi şi pentru punerea în valoare a bogăţiilor naturale din România, cu deosebire a apelor minerale; profesor de chimie analitică, din 1864, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1908 (n. 1836)

 

– 1933: S-a născut Costa-Gavras (numele real: Konstantinos Gavras), regizor, scenarist, producător de film şi actor francez de origine greacă – 90 de ani

 

– 1933: A murit compozitorul francez Henri Duparc (n. 1848) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (m. 2013)

 

– 1941: A murit arhitectul şi designerul britanic Charles Voysey (n. 1857)

 

– 1946: S-a născut Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor şi producător suedez; basist al trupei ABBA (m. 2015)

 

– 1950: S-a născut actorul de film canadian Michael Ironside

 

– 1954: A murit regizorul Dziga Vertov, un clasic al filmului documentar sovietic (n. 1896, la Bialystok, Polonia)

 

– 1958: A murit Marcél Cachin, om politic francez, unul dintre fondatorii şi conducătorii Partidului Comunist Francez; director al ziarului „L’Humanité” între anii 1918 şi 1958 (n. 1869) – 65 de ani

 

– 1959: A murit George Antheil, compozitor şi pianist american (n. 1900)

 

– 1966: A murit scriitorul italian Elio Vittorini (n. 1908)

 

– 1969: A murit Ferenc Agárdi, scriitor, publicist şi istoric al culturii maghiar de origine evreiască, membru fondator al Partidului Comunist Maghiar (n. 1898)

 

– 1971: S-a născut scriitorul spaniol Pascual Candel Palazón

 

– 1979: A murit regizorul francez de film Jean Renoir (n. 1894)

 

– 1984: A murit scriitorul argentinian Julio Cortázar (n. 1914)

 

– 1988: A murit oboistul englez Leon Goossens (n. 1897) – 35 de ani

 

– 1989: A murit scriitorul austriac Thomas Bernhard (n. 1931, în Olanda)

 

– 1996: A murit scriitorul japonez Ryōtarō Shiba; până în 2005 romanele sale se vânduseră în aproximativ 180 milioane de exemplare, multe dintre ele fiind ecranizate (n. 1923)

 

– 2011: A murit actriţa americană Betty Garrett (n. 1919)

 

– 2012: A murit Zina Bethune, actriţ, dansatoare și coregrafă americană (n. 1945)

 

– 2015: A murit Steve Strange (nume real: Steven John Harrington), solistul trupei pop „Visage”; considerat unul dintre pionierii curentului „New wave” (n. 1959)

 

– 2017: A murit Al (Alwin Lopez) Jarreau, cântăreţ american de jazz, câştigător a şapte premii Grammy în trei categorii diferite de muzică (pop, jazz şi R&B); a adus cele mai sofisticate tehnici ale jazz-ului în lumea muzicii soul pop (n. 1940)

 

– 2018: A murit Andrei Timuș, specialist în domeniul socio-economiei, profesor; întemeietor al Școlii de Cercetări Sociologice în Republica Moldova; membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (n. 1921) – 5 ani

 

– 2022: A murit Ivan Reitman, regizor și producător canadian de origine cehoslovacă; cunoscut în special pentru comediile sale, printre care „Stripes”, „Ghostbusters”, „Legal Eagles”, „Twins”, „Ghostbusters II”, „Kindergarten Cop” și „Junior” (n. 1946) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 11 februarie

Calendarul zilei – 11 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 11 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 13 februarie 2023, 14:19

S-a întâmplat într-o zi de 11 februarie

* Cu 176 de ani în urmă (1847) Adunarea Obştească din Ţara Românească vota, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, legea prin care erau eliberaţi din robie toţi „ţiganii” Mitropoliei. Fără nicio despăgubire, romii episcopiilor, mănăstirilor şi metocurilor bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public erau eliberați. Numărul acestor mănăstiri era considerabil, ridicându-se la 103 stabilimente ce deţineau 11.445 de familii de robi romi. Cele mai multe familii – 301, în număr de 2.088 robi, se aflau în proprietatea mănăstirii Cozia. Dintre judeţe, Prahova avea 8.870 de robi rromi, fiind primul din Ţara Românească. Totalul sclavilor Bisericii din Ţara Românească era de 47.245302, ce trăiau în 11.446 de familii, o familie având în medie 4,12 persoane (11/23)

* Acum 162 de ani (1861), în zilele de 11 şi 12 februarie, s-a desfăşurat Conferinţa de la Alba Iulia, cu participarea reprezentanţilor tuturor „naţiunilor” şi a confesiunilor din ţară, la care delegaţii maghiari au cerut introducerea prevederilor Legii electorale a Ungariei de la 1848 (hotărârea Dietei din 1848), cu scopul lichidării autonomiei Transilvaniei şi încorporarea acesteia la Ungaria. Delegaţii români s-au opus, însă, adoptării vreunei hotărâri prin care Transilvania să se reîntoarcă la starea din 1848

* Acum 143 de ani (1880) Grecia recunoaştea oficial independenţa de stat a României (11/23)

* Clubul Sportul Studenţesc Bucureşti marchează 107 ani de existenţă. Actul de naştere al Societăţii Sportive Universitare Sportul Studenţesc Bucureşti a fost semnat, conform monumentalei lucrări Palestrica, semnată de Constantin Kiriţescu, la data de 11 februarie 1916. Primul preşedinte al clubului studenţesc a fost nominalizat profesorul universitar doctor în matematici Traian Lalescu, iar primul secretar Octav Luchide, care atunci avea vârsta de 15 ani

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când plenipotenţiarii Puterilor Centrale au impus primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni economice (11/24)

* Cu 94 de ani în urmă (1929) a luat fiinţă Statul Vatican, pe baza Acordurilor de la Laterano (revizuite la 18.II.1984). Au fost semnate (de Benito Mussolini şi cardinalul Pietro Gasparri) trei documente: un tratat prin care statul italian recunoştea Sfântului Scaun proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană asupra unui cartier din nord-vestul Romei (unde s-a ridicat Stato della Città del Vaticano), un concordat ce regla raporturile statului italian cu Biserica Catolică şi o convenţie financiară

* Acum 91 de ani (1932) avea loc inaugurarea noului studio de concerte al Radiodifuziunii Române (construit de arhitectul George Matei Cantacuzino şi inginerul Liviu Ciuley)

* În urmă cu 48 de ani (1975) baroneasa Margaret Thatcher (1925 – 2013) îl învingea pe Edward Heath în cadrul alegerilor interne pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie, marcându-se astfel un moment istoric – o femeie era aleasă, pentru prima dată, preşedinte al unui partid. La data de 3 mai 1979, conservatorii au câştigat alegerile generale, iar după o zi Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, devenea prima femeie premier a Marii Britanii, prima din istoria Europei şi a patra, în această funcţie din istoria lumii

* Acum 44 de ani (1979), la această dată, care a devenit și Ziua Națională a țării, a fost răsturnată monarhia Pahlavi, luând fiinţă Republica Islamică Iran, aprobată o lună mai târziu, printr-un referendum universal. Ayatollahul Khomeiny s-a impus ca lider incontestabil, guvernarea mullahului continuând până la sfârşitul secolului. Primele demonstraţii majore împotriva regimului lui Mohammad Rezā Shāh Pahlavī au început în ianuarie 1978. În acest context, la jumătatea lunii ianuarie 1979, Shāh a părăsit Iranul, iar puterea a fost preluată două săptămâni mai târziu de Ayatollahul Khomeiny. Regimul regal s-a prăbuşit la scurt timp, pe 11 februarie, iar după un referendum naţional Iranul a votat să devină Republică Islamică la 1 aprilie 1979. Mai târziu, a fost aprobată o constituţie teocratică prin care Khomeiny a devenit Liderul Suprem al ţării în decembrie 1979

* În urmă cu 12 ani (2011) cel de-al patrulea preşedinte egiptean, Hosni Mubarak (n. 1920 – m. 2020), aflat la putere din 14 octombrie 1981, şi-a anunţat demisia, ca urmare a revoltei populare începute la 25 ianuarie. Hosni Mubarak a fost condamnat pe 2 iunie 2012 la închisoare pe viaţă, ca şi ministrul său de interne, Habib el-Adli, pentru moartea unui mare număr de manifestanţi în timpul revoltei din 2011, însă în ianuarie 2013 o Curte de Apel a anulat decizia de condamnare la închisoare pe viaţă şi a hotărât rejudecarea procesului

* Se împlinesc 10 ani (2013) de când Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger – n. 1927 – m. 2022) şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu data de 28 februarie. A fost cel de-al 265-lea Papă din istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea. Noul său titlu este acela de „Papă emerit”, succesorul său fiind Papa Francisc (Jorge Mario Bergolio), ales la data de 13 martie 2013

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) experți din întreaga lume, reuniți la Geneva sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru a discuta despre vaccinuri și terapii împotriva bolii pulmonare cauzate de noul coronavirus, au denumit noua boală COVID-19. Denumirea vine de la termenii Corona, Virus și Disease (termenul englez pentru boală), iar numărul 19 se referă la anul în care au fost identificate primele cazuri, deci 2019. Această denumire a fost anunţată în deschiderea congresului experților pe tema noului coronavirus. Pe 31 decembrie 2019, autorităţile chineze anunţau 27 de cazuri de pneumonie virală cu origini necunoscute la Wuhan, în centrul Chinei. În ziua următoare, autorităţile locale au închis piaţa de animale vii din Wuhan, considerând că aceasta avea o anumită legătură cu apariţia noului virus. Pe 7 ianuarie 2020, oficialii chinezi anunţau că noul virus a fost izolat şi a fost denumit inițial 2019-nCov. Pe 11 ianuarie, China a confirmat primul deces provocat de noul coronavirus în Wuhan. În câteva zile, cazuri de infectare au apărut în Asia, în Franţa şi Statele Unite. La sfârşitul lunii ianuarie, ţările lumii au început să îşi repatrieze cetăţenii aflaţi în China. Frontierele au început să se închidă şi peste 50 de milioane de locuitori din provincia Hubei, în care se află oraşul Wuhan, au fost plasaţi în carantină. Primul caz de infecţie cu coronavirusul COVID-19 din România a fost confirmat în seara zilei de 26 februarie la un pacient din Gorj, care a intrat în contact cu un cetăţean italian din Rimini, venit în zonă în perioada 18-22 februarie. Începând cu data de 10 martie, trendul ascendent s-a accelerat, ajungându-se în luna noiembrie la peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi cu noul coronavirus. Primul deces din ţara noastră asociat noului coronavirus fost înregistrat pe 22 martie, la un bărbat de 67 de ani, care avea comorbidităţi. În data de 11 noiembrie, s-a atins un record – peste 200 de decese într-o singură zi. În luna decembrie s-a înregistrat un trend descrescător al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, însă numărul celor aflaţi în stare critică la ATI (Terapie Intensivă) s-a menţinut ridicat

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: Fecioara Maria i s-a arătat unei fetiţe de 14 ani, Bernadette Soubirous, la 11 februarie 1858, în apropiere de stânca Massabielle, la Lourdes, o mică localitate franceză aflată la poalele Munţilor Pirinei. Apariţia Fecioarei a fost interpretată de credincioşi ca un mesaj de purificare a locului, legendele locale afirmând că blocul de piatră din peşteră ar fi fost la origine un altar păgân, pe care se aduceau jertfe omeneşti – 165 de ani

 

– 1841: S-a născut Ioan Caragiani, folclorist şi traducător; s-a ocupat de folclorul, limba şi istoria aromânilor; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1921)

 

– 1880: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla (m. 1959)

 

– 1882: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (m. 1932)

 

– 1886: A murit vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (n. 1812)

 

– 1888: S-a născut medicul neurolog Nicolae Ionescu-Şişeşti, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai profesorului Gheorghe Marinescu şi continuator al acestuia în activitatea didactică şi ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1954) – 135 de ani

 

– 1899: S-a născut Vasile Ijac, compozitor, dirijor, critic muzical şi profesor; considerat „părintele simfonismului bănăţean” (m. 1976)

 

– 1903: S-a născut medicul veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 120 de ani

 

– 1911: S-a născut Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (m. 2005)

 

– 1921: S-a născut Ion I. Inculeţ, inginer şi profesor canadian de origine română; stabilit în Canada din 1946; preocupările ştiinţifice şi profesionale s-au axat pe domeniul electricităţii statice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2011)

 

– 1922: S-a născut Tudor Jarda, compozitor, dirijor, etnomuzicolog şi pedagog (m. 2007)

 

– 1922: S-a născut Margareta Bărbuţă, critic de teatru (m. 2009)

 

– 1924: A murit (s-a sinucis) prozatoarea Cora Irineu (numele la naştere: Elena D. Friedman); comentariul său despre „Marcel Proust şi romanul subconştientului” (1922) se înscrie printre primele ecouri româneşti ale novatoarei opere proustiene (n. 1888)

 

– 1926: S-a născut actriţa Elena Sereda (m. 2010)

 

– 1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2006)

 

– 1927: S-a născut matematicianul Dimitrie D. Stancu, unul dintre pionierii învăţământului informatic clujean; contribuţii de seamă în domeniile analizei numerice şi teoriei aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (m. 1994)

 

– 1929: S-a născut Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (m. 2009)

 

– 1932: S-a născut fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus către o nouă direcţie – teoria microscopică a dezintegrării alfa; membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2019)

 

– 1933: A murit Friedrich Teutsch, episcop şi istoric sas din Transilvania; preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1852) – 90 de ani

 

– 1941: S-a născut Cornel Mihai Ionescu, eseist, traducător, comparatist şi profesor (m. 2012)

 

– 1961: S-a născut compozitorul, dirijorul și muzicologul George Balint (m. 2019)

 

– 1963: A murit Niculae M. Popescu, preot, profesor şi istoric; contribuţii referitoare la istoria Bisericii Ortodoxe şi a culturii medievale româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1939-1943) (n. 1881) – 60 de ani

 

– 1981: A murit Gabriel Drăgan, prozator şi poet (n. 1904)

 

– 1987: A murit Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

 

– 1991: A murit actorul Vasile Niţulescu (n. 1925)

 

– 1993: A murit Ludovic Paceag, compozitor şi folclorist (n. 1922) – 30 de ani

 

– 2013: A murit filosoful Mihail-Radu Solcan (n. 1953) – 10 ani

 

– 2015: A murit artista plastică şi profesoara Adriana Oancea Şuteu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii artistice timişorene (n. 1942)

 

– 2017: A murit pictorul Constantin Daradici (n. 1948)

 

– 2019: A murit criticul și istoricul de artă, editorul și traducătorul Vasile Florea (n. 1931)

 

– 2020: A murit poetul Octavian Doclin (pe numele său adevărat Octavian Chisăliţă), membru al Uniunii Scriitorilor din România; autor a peste 28 de volume, colaborator la mai multe reviste literare prestigioase din ţară și laureat al mai multor premii pentru poezie (n. 1950, la Doclin, jud. Caraş-Severin)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Cetatea Vaticanului: Sunt marcați 10 ani de când Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat retragerea din funcție

 

– Sevilla, Spania: Ceremonia de decernare a Premiilor Goya, cele mai importante premii din cinematografia spaniolă

 

– Teheran, Iran: Sunt marcați 44 de ani de la Revoluția Islamică

 

– Dublin: Rugby – Turneul celor Sase Națiuni: Irlanda – Franța

 

– Edinburgh, Regatul Unit: Rugby – Turneul celor Sase Națiuni: Scoția – Țara Galilor

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Bolnavului” (a XXXI-a), proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, şi celebrată în fiecare an la 11 februarie, dată care coincide cu prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (1858); în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor boli și celor care au grijă de ei, îndemnându-i să găsească mereu în credință, hrănită de Cuvânt și de Sacramente, forța de a-L iubi pe Dumnezeu și pe frați și în experiența bolii

 

– „Ziua Internaţională a Fetelor şi Femeilor cu Activităţi în Domeniul Ştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU, la 22 decembrie 2015, care a venit astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile. Ideea instituirii acestei zile a fost generată în cadrul primului Forum mondial la nivel înalt privind Dezvoltarea şi Sănătatea Femeilor, organizat de Trustul Internaţional Academia Regală de Ştiinţe (Royal Academy of Science International Trust – RASIT), care a avut loc la 11 februarie 2015, la sediul central al ONU de la New York

 

– „Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112″; numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 – 2005. Începând cu anul 2008 (- 15 ani), 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene. NOTĂ: România este unul din statele membre în care numărul de urgență este disponibil și prin sms (113), nu doar ca apel, începând cu anul 2015, permițându-se astfel accesul și pentru anumite categorii de persoane cu dizabilități de auz sau vorbire

 

– Ziua naţională a Republicii Islamice Iran. Victoria Revoluţiei Islamice – 1979

 

– SUA: „Ziua Inventatorilor Americani”; instituită (în timpul administraţiei Carter) în memoria marelui inventator Thomas Alva Edison (n. 11.II.1847 – m. 18.X.1931); Edison a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York)

 

– 1650: A murit René Descartes, filosof și matematician francez; considerat întemeietorul filosofiei moderne; inițiatorul școlii de gândire numită raționalism, care a afirmat că există cunoștințe importante care ar putea fi obținute fără simțuri, ci numai prin intermediul rațiunii; a avut contribuții semnificative în matematică și fizică (n. 1596)

 

– 1800: S-a născut chimistul britanic William Talbot, unul dintre pionierii fotografiei (m. 1877)

 

– 1806: A murit compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (n. 1754)

 

– 1829: A murit scriitorul rus Aleksandr S. Griboiedov (n. 1795)

 

– 1847: S-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York) (m. 1931). NOTĂ: La 11 februarie este marcată, în SUA, „Ziua inventatorilor americani” (instituită, în timpul Administraţiei Carter, în memoria marelui inventator)

 

– 1868: A murit fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (n. 1819) – 155 de ani

 

– 1879: A murit Honoré Daumier, pictor, gravor (în special litograf) şi sculptor francez; maestru al caricaturii politice (n. 1808)

 

– 1881: S-a născut Carlo Carrà, unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea (m. 1966)

 

– 1900: S-a născut filosoful german Hans-Georg Gadamer; considerat cel mai important hermeneut al secolului XX; preocupat de reabilitarea „filosofiei practice” (m. 2002)

 

– 1904: S-a născut Lucile Randon, cunoscută ca Sora André, cea mai longegivă persoană din Franța și din Europa; a fost guvernantă și învățătoare, iar la 41 de ani a îmbrățișat viața monahală (m. 2023)

 

– 1908: S-a născut Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (m. 1999) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Joseph Léo Mankiewicz (m. 1993)

 

– 1917: S-a născut regizorul de film şi scenaristul italian Giuseppe de Santis (m. 1997)

 

– 1917: S-a născut scriitorul şi scenaristul american Sidney Sheldon (m. 2007)

 

– 1921: S-a născut (în Croaţia) renumitul creator de modă italian Ottavio Missoni; în tinereţe a fost şi un apreciat atlet, în 1948 reprezentând Italia la Olimpiada de la Londra (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut actrița, cântăreața și balerina cubaneză Rosita Fornes, care a jucat în epoca de aur a cinematografiei în numeroase filme şi musicaluri (m. 2020) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Leslie Nielsen, actor canadian de film (m. 2010)

 

– 1926: S-a născut Paul Bocuse, bucătar francez, expert în gastronomie și autor de cărți de bucate; cunoscut ca „Tatăl artei culinare din Franța”; în 1987 a lansat prima ediţie a unei competiţii culinare menite să descopere şi să promoveze tinerele talente din gastronomie; în prezent, „Bocuse D’or” este echivalentul Jocurilor Olimpice în materie de gastronomie şi cea mai riguroasă competiţie gastronomică din lume (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut tenorul și profesorul francez Michel Sénéchal (m. 2018)

 

– 1935: S-a născut Alberto Lysy, violonist şi dirijor de origine argentiniană (m. 2009)

 

– 1936: S-a născut actorul de film, regizorul și producătorul american Burt Reynolds (nume complet: Burton Leon Reynolds, jr.) (m. 2018)

 

– 1937: S-a născut scriitoarea franceză Maryse Condé, originară din Guadelupa

 

– 1937: S-a născut sculptorul italian Mauro Staccioli (m. 2018)

 

– 1939: A murit Franz Schmidt, compozitor, dirijor şi pianist austriac (n. 1874)

 

– 1948: A murit Serghei M. Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (n. 1898, la Riga, Letonia) – 75 de ani

 

– 1956: S-a născut Didier Lockwood, violonist francez de jazz (m. 2018)

 

– 1962: S-a născut Sheryl Crow, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană de muzică blues şi rock

 

– 1962: A murit Károly Acsády, scriitor, poet şi jurnalist maghiar (n. 1907)

 

– 1963: A murit Sylvia Plath, poetă şi eseistă americană (n. 1932) – 60 de ani

 

– 1969: S-a născut actriţa, regizoarea și producătoarea de film americană de origine greacă Jennifer Aniston (pe numele său adevărat Jennifer Joanna Anastassakis)

 

– 1973: A murit Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963 (n. 1907) – 50 de ani

 

– 1981: S-a născut cântăreaţa americană Kelly Rowland, membră a fostei trupe de R&B, Destiny’s Child

 

– 1993: A murit biochimistul american Robert W. Holley; lucrări privind codul genetic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1968, împreună cu conaţionalii săi Har Gobinda Khorana şi Marshall W. Nirenberg (n. 1922) – 30 de ani

 

– 2000: A murit aviatoarea franceză Jacqueline Auriol; în anii ’50 ai secolului XX, în epoca de pionierat a avioanelor cu reacţie, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi de încercare; căsătorită cu Paul Auriol, fiul preşedintelui francez Vincent Auriol (1947-1954) (n. 1917)

 

– 2000: A murit Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (n. 1928)

 

– 2003: A murit producătorul francez de film Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (n. 1941) – 20 de ani

 

– 2010: A murit mezzosoprana de origine rusă Irina Arhipova (n. 1925)

 

– 2012: A murit Whitney Houston, cântăreaţă, manechin, actriţă şi producătoare americancă; Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (n. 1963)

 

– 2013: A murit soprana rusă Irina Maslennikova (n. 1918) – 10 ani

 

– 2013: A murit muzicianul britanic Rick Huxley (n. 1940) – 10 ani

 

– 2015: A murit actorul francez Roger Hanin (n. 1925, în Alger)

 

– 2015: A murit actorul, regizorul şi scenaristul spaniol Ricardo Palacios (n. 1940)

 

– 2015: A murit jurnalistul american Bob Simon, un cunoscut corespondent de război al postului CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy (n. 1941)

 

– 2018: A murit cântăreţul american Vic Damone (numele real: Vic Farinola); unul dintre ultimii reprezentanţi ai „generaţiei de aur” a cântecului american (n. 1928) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 10 februarie

Calendarul zilei – 10 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 10 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 10 februarie 2023, 13:59

S-a întâmplat într-o zi de 10 februarie

* Se împlinesc 635 de ani (1388) de când avea loc prima menţionare a oraşului-cetate Suceava drept capitală a statului feudal Moldova, în actul dat de Petru I Muşatinul în Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse regele Poloniei

* Acum 157 de ani (1866) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), a fost silit să abdice, ca urmare a complotului organizat de conservatori şi liberalii radicali, fiind exilat. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin, precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857. Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor.” Așadar, puterea a fost preluată de o locotenență domnească alcătuită din: Lascăr Catargiu (reprezentantul Moldovei și al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul armatei). Două zile mai târziu, Cuza a părăsit Bucureștiul spre Brașov. Alexandru Ioan Cuza a murit la Heidelberg (Germania), la data de 15 mai 1873

* Cu 156 de ani în urmă (1867) avea loc premiera piesei „Răzvan-Vodă” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, la Teatrul cel Mare din Bucureşti (apărută în volum, tot în 1867, piesa va primi titlul definitiv „Răzvan şi Vidra” în 1869), cu Mihail Pascaly în rolul lui Răzvan şi cu Matilda Pascaly în rolul Vidrei (10/22)

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când era înlăturat guvernul O. Goga – A. C. Cuza. Printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea (1930-1940) a dizolvat Parlamentul şi a desfiinţat partidele politice, instaurând dictatura personală (1938-1940) şi numindu-l în fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea

* Acum 82 de ani (1941) Marea Britanie a rupt relaţiile diplomatice cu România, extinzând şi asupra țării noastre măsurile de blocadă (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Cinci zile mai târziu, la 15 februarie, personalul legației britanice a părăsit România. La data de 15 februarie 1947, reprezentanțele politice au fost transformate în legații, iar la 1 decembrie 1963, legațiile au fost ridicate la nivel de ambasadă

* În urmă cu 81 de ani (1942) avea loc decernarea, de către Compania RCA Victor, a primului Disc de Aur, americanului Glenn Miller, pentru vânzările single-ului „Chattanooga Choo Choo” (1,2 milioane de copii). Evenimentul a deschis o pagină nouă în toate genurile de muzică din lume, orice muzician visând să câştige cel puţin un astfel de premiu, care este aproape o garanţie a succesului. De argint, de aur, de platină sau de diamant, premiile din industria muzicală sunt oferite în funcţie de numărul de piese sau albume vândute. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a acordării primului Disc de Aur 11 februarie 1941, dar ar fi imposibil, întrucât melodia „Chattanooga Choo Choo” a ieşit pe piaţă la 7 mai 1941, iar astfel de premii se acordă, de regulă, pentru realizările din anul precedent

* Acum 76 de ani (1947) delegaţia României, formată din Gheorghe Tătărăscu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec şi Dumitru Dămăceanu, semna, la Paris, Tratatul de pace cu Puterile Aliate şi Asociate, care încheia şi în plan diplomatic Al Doilea Război Mondial. României i s-au recunoscut drepturile legitime asupra nordului Transilvaniei şi i s-a impus plata unor despăgubiri în contul reparaţiilor de război

* Cu 66 de ani în urmă (1957) apărea săptămânal, la Cluj, revista de cultură, informare şi atitudine „Tribuna”; primul redactor-şef Ioanichie Olteanu

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de la premiera, la Bucureşti, a filmului „Viaţa nu iartă”, în regia lui Manole Marcus; în distribuţie: Mircea Balaban, Emil Botta şi Angela Chiuaru

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când era înfiinţată Societatea de Ştiinţe Istorice din România, pe baza Secţiei de istorie a Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice (constituită la 9.VI.1949); primul preşedinte: Petre Constantinescu-Iaşi. De la această dată fiinţează de sine stătător şi Societatea de Ştiinţe Filologice. În data de 28 august 2020 a avut loc ședința Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România (SȘIR). În cadrul Consiliului Național, organizat online din cauza condițiilor generate de pandemia de coronavirus, s-au desfășurat și alegerile pentru conducerea SȘIR încheiate astfel: în funcția de președinte a fost ales prof. univ. dr. Carol Căpiță (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), iar în funcția de vicepreședinte a fost aleasă prof. gr. I Ana Preda Tudor (CN „B. P. Hasdeu” Buzău)

* În urmă cu 27 de ani (1996) computerul IBM pe nume „Deep Blue”, l-a bătut la şah, într-o primă rundă, pe campionul mondial rus, Garry Kasparov (n. 1963), aceasta fiind considerată prima victorie a unei maşini asupra omului într-o competiţie sportivă clasică. Partida, care a durat 6 runde, a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania şi s-a încheiat totuşi cu victoria de 4 la 2 a lui Kasparov, acesta revenind surprinzător în ultimele două reprize. O a doua partidă, revanşa, a avut loc pe 11 mai 1997, la New York, meciul încheindu-se cu victoria lui Deep Blue cu scorul de 3–2

* Acum 14 ani (2009) a avut loc prima ciocnire majoră neintenționată dintre doi sateliți artificiali care orbitau în jurul Pământului. Coliziunea s-a produs pe 10 februarie 2009 la 789 km deasupra Peninsulei Taimîr, în Siberia. Viteza sateliților în timpul coliziunii a fost estimată la 11,7 km/s. Ciocnirea a implicat sateliții Iridium 33 și Kosmos-2251, deținuți de Iridium Satellite LLC și de Forțele Aeriene Ruse, aceștia fiind distruși în totalitate. În timp ce satelitul Iridium a fost operațional până la momentul impactului, satelitul rus era scos din uz de mai mulți ani. Kosmos-2251 a fost lansat în 1993, iar funcționarea sa a încetat doi ani mai târziu. Administrația Națională Aeronautică și Spațială – NASA a raportat că în urma evenimentului a rezultat o mare cantitate de deșeuri

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Sf. Scolastica, fecioară (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1810: S-a născut Barabás Miklós, pictor maghiar din România (m. 1898)

 

– 1815: S-a născut Constantin Bosianu, jurist şi om politic; intensă activitate politică în vederea unirii Principatelor Române (secretar al adunărilor Ad-hoc) şi pentru desăvârşirea statului unitar român în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru de onoare al Academiei Române din 1879; primul decan al Facultății de Drept din București (m. 1882)

 

– 1836: S-a născut compozitorul şi dirijorul Eduard Wachmann; fondator, dirijor şi director al Societăţii filarmonice române din Bucureşti (1868-1906), prima orchestră simfonică românească având caracter permanent (m. 1908)

 

– 1836: S-a născut Grigoriu Ştefănescu, geolog şi paleontolog; sub îndrumarea sa a apărut, în 1898, prima hartă geologică a României, la scara 1:200.000; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876; împreună cu Grigore Cobălcescu, este întemeietorul şcolii române de ştiinţele pamântului (geologie, mineralogie, paleontologie); a fost primul profesor în acest domeniu al Universităţii din Bucureşti şi este descoperitorul unor rămăşiţe fosile de o importanţă deosebită (m. 1911)

 

– 1850: S-a născut Nicolae Manolescu-Strunga, medic oftalmolog și profesor, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (m. 1910)

 

– 1857: S-a născut Maria Cuţarida-Crătunescu, prima femeie medic din România (1884); militantă feministă, a înfiinţat (1897) Societatea Maternă, iar doi ani mai târziu (1899) a organizat prima creşă de fabrică (m. 1919)

 

– 1867: S-a născut omul politic şi juristul Gheorghe Buzdugan; prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1921-1927); împreună cu principele Nicolae de Hohenzollern şi patriarhul Miron Cristea, a făcut parte, între anii 1927 şi 1929, din Regenţa României (instituită pe perioada minoratului regelui Mihai I); membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1929)

 

– 1873, 10/23: S-a născut Haralamb G. Lecca, poet, dramaturg şi traducător (m. 1920) – 150 de ani

 

– 1881: S-a născut Niculae M. Popescu, preot, profesor şi istoric; contribuţii referitoare la istoria Bisericii Ortodoxe şi a culturii medievale româneşti; membru titular  al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1939-1943) (m. 1963)

 

– 1885: S-a născut juristul Traian Pop; a participat, după Unirea din 1918, la reorganizarea justiţiei în Transilvania; a desfăşurat o intensă activitate politică, reprezentând PNŢ în Cameră şi Senat; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1960)

 

– 1885: S-a născut Alice Voinescu (nume la naștere Steriadi), eseistă, critic de teatru, profesoară şi traducătoare; prima femeie din România cu un doctorat în filosofie, obţinut la Sorbona (1913); prima femeie care a susţinut o rubrică de cronică dramatică în România, la Revista Fundaţiilor Regale (1938); a creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti; a rămas în memoria mai multor generații pentru frumoasele ei conferințe publice; arestată între anii 1951-1952, pentru participarea la conferinţele de rezistenţă intelectuală organizate de Petre Manoliu, a avut apoi domiciliu forţat în localitatea Costeşti (până în 1954) (m. 1961)

 

– 1902: S-a născut romancierul, nuvelistul şi eseistul Anton Holban (m. 1937)

 

– 1904: S-a născut Emil Bodnăraş, om politic comunist; a participat, din partea PCR, la pregătirea şi înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al forţelor armate (1947-1956), vicepreşedinte (1954-1965) şi prim-vicepreşedinte (1965-1967) al Consiliului de Miniştri (m. 1976)

 

– 1910: A murit Eugeniu Carada, economist politic și scriitor; ctitorul Băncii Naționale a României, pe care a condus-o din umbră timp de 30 de ani; a fost omul din spatele lui Ion C. Brătianu și omul care a fundamentat, în 1867, programul Partidului Național Liberal, trasând liniile directoare ale politcii economice liberale pentru a scoate țara din criză (n. 1836)

 

– 1916: S-a născut George Dan, poet şi traducător (m. 1972)

 

– 1916: S-a născut poetul Haralambie Ţugui (m. 1996)

 

– 1919: S-a născut părintele Iustin (sau Justin) Pârvu, fost stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, întemeiată de el în anul 1991, prima mânăstire din România dedicată matirilor din temniţele comuniste; călugăr din 1936, a fost unul din marii duhovnici români, urmaş al părintelui Cleopa; după război, datorită convingerilor sale anticomuniste a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea; eliberat în 1964 (prin decretul de amnistiere a deţinuţilor politici din România), a slujit la Mănăstirea Secu până în 1975, când a fost arestat din nou şi i s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa; Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt prigoanei; părintele Iustin a fost un adevărat „patriarh al monahismului jertfelnic românesc”, care şi-a închinat întreaga viaţă neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti, după cum sublinia presa rusă ortodoxă la 40 de zile la trecerea părintelui la cele veşnice (m. 2013). NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1918, însă potrivit site-ului Mănăstirii Petru Vodă: „Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919”

 

– 1930: S-a născut părintele arhimandrit Ioanichie Bălan (prenumele la botez: Ioan) de la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), mare duhovnic şi cărturar (autorul unor lucrări privind monahismul românesc sau cu conţinut moralizator) (m. 2007)

 

– 1933: S-a născut actorul Victor Rebengiuc; contribuţie importantă la dezvoltarea teatrului şi cinematografiei româneşti – 90 de ani

 

– 1934: A murit Vasile Goldiş, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania; rol însemnat în lupta pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român; la Adunarea Naţională de la Alba Iulia (din 1 decembrie 1918) a citit proiectul de rezoluţie privind unirea Transilvaniei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1862)

 

– 1937: S-a născut scriitorul, regizorul, actorul, traducătorul și jurnalistul Carol Feldman; stabilit în Israel din 1965 (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut caricaturistul Adrian Andronic; a publicat cinci albume de caricatură şi peste 80 de cărţi pentru copii; tatăl jurnalistului Dan Adronic (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut Mihai Duţescu, poet, romancier şi jurnalist (m. 2018)

 

– 1942: S-a născut Mihai Dăncuş, muzeograf, etnograf, etnolog, cercetător, autor și profesor; director al Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, vreme de aproape 35 de ani; membru fondator și președinte al Asociației Naționale a Muzeelor în Aer Liber din România (m. 2020)

 

– 1942: A murit Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”; director al Şcolii armene din Bucureşti (din 1920) (n. 1869)

 

– 1952: S-a născut Corneliu Ionel Ciubotaru, diplomat, traducător și translator de limbile bulgară, rusă și ucraineană, realizator la Radio România Internațional (1995-2004) și la Agenţia de presă Rador (2014-2017) (m. 2018)

 

– 1955: A murit actriţa Sonia Cluceru (n. 1892)

 

– 1956: S-a născut poeta Mariana Marin (m. 2003)

 

– 1968: S-a născut Ştefan Constantinescu, artist plastic şi regizor – 55 de ani

 

– 1997: A murit Constantin Drâmbă, astronom (contribuţii în mecanica cerească; cercetări asupra mişcării Pământului) şi matematician; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1907)

 

– 2004: A murit jurnalistul de reportaj Nae Bădulescu; a lucrat la posturile de radio „Europa Liberă” şi BBC (n. 1962)

 

– 2011: A murit regizorul şi directorul de teatru franco-român Michel Fagadau (Mihai Făgădău), caracterizat prin cosmopolitismul său; a fost, din 1994, directorul teatrului „Comédie des Champs-Elysées” din Paris, iar între 1960 şi 1990, director artistic al Théâtre de la Gaîté-Montparnasse, situat de asemenea în capitala franceză (n. 1930)

 

– 2018: A murit lingvistul și profesorul Andrei Avram; autorul unor studii fundamentale de fonetică și fonologie descriptivă și istorică, dialectologie și etimologie; membru corespondent al Academiei Române din 2010 (n. 1930) – 5 ani

 

– 2021: A murit Dan Dascălu, electronist și profesor universitar; fondator și director (1993-2011) al Institutului Național de Microtehnologie din București (IMT), primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei; în momentul încetării mandatului de director general (iunie 2011), IMT era cel mai performant institut național de cercetare-dezvoltare din România în programele europene și finalizase cu succes studiul prospectiv privind nanotehnologiile în România. Dan Dascălu a coordonat elaborarea unui plan pentru dezvoltarea în România a Societății Informaționale; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1942)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

–  Bruxelles: Autoritatea de concurenţă a UE decide până pe 10 februarie dacă va permite operatorilor de telecomunicaţii Deutsche Telekom, Orange, Telefonica şi Vodafone să înfiinţeze o societate mixtă în domeniul publicităţii, pentru a concura cu firmele americane de tehnologie (Big Tech)

 

– Washington D.C: Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva se va întâlni cu omologul său american, Joe Biden

 

– Paris: L’Oréal – reuniune anuală de informații financiare

 

– Stockholm: Saab – rezultate din trimestrul 4

 

– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale Ruse cu decizii privind ratele

 

– Amsterdam: Vernisajul celei mai mari expoziții dedicate pictorului Johannes Vermeer, la Rijksmuseum (10 feb. – 4 iun.)

 

– Paris: O lucrare a designerului lui Tintin, Hergé, este scoasă la licitație

 

– New York: Săptămâna Modei de la New York (10 – 15 feb.)

 

– Orașul 6 Octombrie, Egipt: Fotbal – CAF anunță țara gazdă a Cupei Africii pe Națiuni 2025

 

– Sepang, Malaysia: Motociclism – teste MotoGP (10 – 12 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Leguminoaselor”, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 2019, este o nouă oportunitate de a spori gradul de conștientizare a publicului cu privire la beneficiile nutriționale ale consumului de leguminoase

 

– Italia comemorează „Ziua Amintirii” („Giorno del ricordo”); sărbătoarea, istituită prin lege în martie 2004, comemorează victimele genocidului italian comis cu premeditare de partizanii comunişti a lui Tito, în perioada 8.IX.1943 – 10.II.1947, când armatele iugoslave au ocupat regiunile orientale ale Istriei, Dalmaţiei şi oraşul Fiume, zone aparţinute odată Republicii Veneţiene şi din acest considerent impregnate de cultura italiană şi dens locuite de italieni

 

– 1419: A murit arhitectul german Ulrich von Ensingen (sau Ensinger), unul din cei mai importanţi arhitecţi ai stilului gotic (n. ~1350)

 

– 1755: A murit Charles Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, baron de la Brède şi de Montesquieu), scriitor şi filosof iluminist francez (n. 1689)

 

– 1796: S-a născut Sir Henry Thomas de la Beche, geolog şi paleontolog britanic (m. 1855)

 

– 1835: S-a născut zoologul german Victor Hensen; este primul care a folosit denumirea de plancton (m. 1924)

 

– 1878: A murit Claude Bernard, medic şi fiziolog francez; considerat părintele fiziologiei şi fondatorul medicinei experimentale, este cunoscut pentru cercetările sale privind mecanismele digestiei, în special pentru descoperirea funcţiei glicogenice a ficatului, a acţiunii sucului pancreatic şi a mecanismului vasomotor (n. 1813) – 125 de ani

 

– 1879: A murit Honoré Daumier, pictor, gravor şi sculptor francez (n. 1808)

 

– 1897: S-a născut John Franklin Enders, microbiolog şi virusolog american; cercetări privind etiologia rujeolei, parotiditei epidemice şi asupra virusului poliomielitei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1954, împreună cu conaţionalii săi Thomas Weller şi Frederick C. Robbins (m. 1985)

 

– 1898: S-a născut Bertolt Brecht, poet, dramaturg, teoretician şi regizor de teatru german (m. 1956) – 110 ani

 

– 1902: S-a născut fizicianul american Walter Houser Brattain; împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi John Bardeen, a făcut cercetări asupra conductorilor şi a inventat tranzistorii (1946); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1956 (m. 1987)

 

– 1910: S-a născut soprana Maria Cebotari din R. Moldova (m. 1949, la Viena)

 

– 1913: S-a născut cineastul britanic Douglas Slocombe (m. 2016) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut actorul rus Vladimir Zeldin; a deţinut titlul de „cel mai bătrân actor din lume în activitate” (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut Árpád Göncz, scriitor şi om politic ungar; preşedinte al Ungariei între anii 1990 şi 2000; luptător activ în rezistenţa antifascistă în perioada celui de-al doilea război mondial; în timpul Revoluţiei ungare din 1956 a fost colaborator apropiat al lui István Bilbó, ministru de stat în guvernul Nagy; împreună cu acesta a fost condamnat, în august 1958, la închisoare pe viaţă; după amnistiere, în 1963, a desfăşurat activitatea de traducător din limba engleză, traducâd în limba maghiară inclusiv opere ale unor scriitori celebri, precum Ernest Hemingway şi William Faulkner (m. 2015)

 

– 1923: A murit fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (n. 1845) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut actorul şi regizorul francez de teatru şi film Pierre Mondy; cunoscut datorită seriei de filme cu „Compania a şaptea” (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut soprana americană Leontyne Price

 

– 1932: A murit Edgar Wallace, regizor, scenarist, romancier şi jurnalist; unul dintre maeştrii romanului poliţist englez (n. 1875)

 

– 1937: S-a născut Roberta Flack, interpretă şi compozitoare americană de jazz, soul, R&B şi folk

 

– 1939: A murit Papa Pius XI (numele la naştere: Achille Ratti), al 105-lea papă al Romei şi lider spiritual suprem al Bisericii Catolice; în timpul pontificatului său (1922-1939), a fost semnat Acordul de la Laterano, la 11 februarie 1929, prin care se stabilea suveranitatea papală asupra Vaticanului şi neutralitatea statului clerical (n. 1857, Italia)

 

– 1941: S-a născut Michael Apted, regizor britanic, în special de televiziune, cunoscut pentru seria documentară „Up” şi pentru filmul din seria James Bond „The World Is Not Enough” (1999) (m. 2021)

 

– 1950: S-a născut înotătorul american Mark Spitz, primul sportiv care a obţinut cele mai multe medalii de aur – şapte – la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice (München, 1972); Spitz a deţinut acest record până în anul 2008, când a fost depăşit de conaţionalul său, Michael Phelps (care a obţinut opt medalii de aur la nataţie, la Jocurile Olimpice de la Beijing)

 

– 1962: A murit poetul polonez Władysław Broniewski (n. 1897)

 

– 1975: A murit poetul şi prozatorul grec Nikos Kavvadias; cunoscut ca „poetul mărilor şi al iubirii neîmplinite” (n. 1910)

 

– 2005: A murit dramaturgul şi eseistul american Arthur Miller (n. 1915)

 

– 2008: A murit scenaristul american Ron Leavitt, creator, printre altele, al serialului de televiziune „Familia Bundy” (n. 1947) – 15 ani

 

– 2012: A murit (într-un accident de maşină) Jeffrey Zaslow, editorialist la Wall Street Journal şi cunoscut scriitor din SUA (n. 1958)

 

– 2013: A murit inginerul american de origine greacă Petro Vlahos, considerat un pionier al efectelor speciale care au revoluţionat industria filmului de la Hollywood (n. 1916) – 10 ani

 

– 2013: A murit sportivul chinez Zhuang Zedong, triplu campion mondial la tenis de masă şi reprezentant al „diplomaţiei ping-pong”, care a dus la o apropiere între Beijing şi Washington în anii ’70 ai secolului XX (n. 1940) – 10 ani

 

– 2013: A murit filosoful spaniol Eugenio Trías Sagnier (n. 1942) – 10 ani

 

– 2014: A murit Shirley Temple, actriţă şi diplomat american; a fost unul dintre cei mai populari copii-vedetă de la Hollywood, obţinând primul ei rol la vârsta de trei ani; a câştigat un Oscar onorific în 1934, la vârsta de şase ani, până în prezent rămânând cea mai tânără persoană recompensată cu acest premiu (n. 1928)

 

– 2018: A murit chimistul britanic Sir Alan R. Battersby, specialist în chimie organică (n. 1925) – 5 ani

 

– 2021: A murit fotbalistul spaniol Enrique Perez Diaz („Pachin”), fundaş al echipei „Real Madrid” (n. 1938)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 9 februarie

Calendarul zilei – 9 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 9 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 10 februarie 2023, 13:59

S-a întâmplat într-o zi de 9 februarie

* Acum 222 de ani (1801) era încheiată Pacea de la Lunéville între Franţa şi Austria, sub domnia lui Francisc I – primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806). Pacea era valabilă şi pentru Sfântul Imperiu Roman şi însemna încetarea conflictelor militare între Austria şi Franţa. Aceasta a fost urmarea pactului semnat la 25 decembrie 1800 în farmacia Löwe (farmacia Leul) din Steyr (Austria). Această pace a încheiat Războaiele de coaliţie pornite contra Franţei şi a confirmat Pacea de la Campo Formio, încheiată în 1797. Franţa a anexat regiunea de pe malul stâng al Rinului (din Germania), regiune preluată oficial la 9 martie 1801 de Napoléon Bonaparte. Prin această pace Franţa a determinat recunoaşterea teritoriilor nou-ocupate ca „République sœur” („Noua republică franceză” sau „Republica soră”), „Republica Batavia” (Provinciile Unite, Ţările de Jos austriece), „République helvétique” (Elveţia) şi „Repubblica Ligure” (Liguria)

* La această dată, în urmă cu 123 ani (1900), a avut loc prima ediţie a competiţiei de tenis de câmp „Cupa Davis”. Studentul american Dwight Filley Davis i-a provocat pe jucătorii britanici de tenis (consideraţi drept cea mai mare forţă a tenisului mondial) să traverseze Atlanticul şi să concureze împotriva echipei sale de la Universitatea Harvard, punând în joc trofeul Competiţiei Internaţionale de Tenis pe Iarbă. Meciul va avea loc câteva luni mai târziu, la 8 august, când trofeul de argint masiv, cunoscut în prezent sub denumirea de Cupa Davis, va fi oferit, pentru prima oară, ca premiu, victoria revenind americanilor (3-0)

* Cu 104 ani în urmă (1919) România şi Polonia au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de reprezentanţă provizorie. La 31 mai 1919, relaţiile au fost ridicate la nivel de legaţie. La aceeaşi dată, în 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945

* Acum 94 de ani (1929) era încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia, Estonia şi Lituania, un acord (Protocolul de la Moscova) prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunţare la război ca instrument de politică naţională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele

* Cu 89 de ani în urmă (1934) avea loc, la Atena, semnarea, de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, a Pactului Înţelegerii Balcanice, care stipula, printre altele, ca statele semnatare „să îşi garanteze reciproc securitatea frontierelor balcanice” şi „să îşi ia obligaţia de a nu întreprinde nicio acţiune politică faţă de alt stat balcanic, nesemnatar al Pactului, fără avizul reciproc prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nicio obligaţie faţă de oricare stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi”

* Acum 63 de ani (1960) Joanne Woodward (n. 1930), actriţă şi regizoare americană, primea prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles (Hollywood Walk of Fame), inaugurând ceea ce astăzi a devenit o tradiţie

* În urmă cu 56 de ani (1967) avea loc premiera filmului „Dacii”; scenariul – Titus Popovici; regia – Sergiu Nicolaescu; în distribuţie: Amza Pellea, Emil Bota, György Kovács

* Tot într-o zi de 9 februarie, acum 54 de ani (1969), avea loc un prim zbor de încercare, pentru aeronava Boeing 747, cel mai încăpător avion de pasageri timp de 35 de ani, record doborât de Airbus A380 în 2005. Mărimea sa impresionantă a adus cu sine şi două nume de alint: „Jumbo Jet” sau „Regina cerurilor”. Boeing 747 a fost primul widebody din istoria aviaţiei (oferea două culoare în cabină). Avionul cu două etaje este considerat cea mai populară aeronavă de capacitate foarte mare, din punct de vedere al numărului de aparate de zbor produse. Boeing 747 poate transporta până la 524 de pasageri, cu o viteză de peste 1000 de kilometri pe oră

* Acum 33 de ani (1990) a fost recunoscută ca persoană juridică, prin Sentința Civilă nr.168 din 09.02.1990, Dosarul 177/ P.J. /1990, a Judecătoriei Sectorului 1 București, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (constituită la 29.XII.1989). Preşedinte al Biroului Executiv al U.D.T.T.M.R. este Gelil Eserghep, iar sediul se află în Constanţa. Sigla Uniunii este o geamie stilizată, având ca fundament simbolul tătăresc „tarak tamga”, o semilună şi o stea cu cinci colţuri

* Cu 33 de ani în urmă (1990) era constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale). CPUN a avut atribuţiile unui organ legislativ al puterii de stat (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) şi a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990. CPUN era compus din 241 de membri (105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România), preşedinte fiind Ion Iliescu

* Şi tot într-o zi de 9 februarie, acum 31 de ani (1992), s-a desfăşurat turul I al primelor alegeri pentru administraţia publică locală din România postcomunistă (al doilea tur a avut loc la 23 februarie în localităţile unde prima consultare nu a fost concludentă). Primele alegeri generale libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial au avut loc la 20.V.1990. Atunci electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional pe liste)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Elene”, instituită și în România, din 2019, în scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând acestei minorităţi etnice; proiectul a fost inițiat de deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România. Ziua este marcată și la nivel mondial, la data comemorării poetului naţional grec Dionysios Solomos (8 aprilie 1798 – 9 februarie 1857)

 

– 1768: S-a născut Radu Tempea, preot, pedagog, lingvist, vicar al Episcopiei ortodoxe din Sibiu, director (1796-1808) al şcolilor ortodoxe româneşti din Transilvania; în 1797 a tipărit, la Sibiu, o „Gramatică românească”, una dintre primele lucrări de acest gen, în care încerca să pună bazele unei terminologii gramaticale moderne şi unitare (m. 1824) – 255 de ani

 

– 1775: S-a născut Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în geometrie; tatăl matematicianului Bolyai János (m. 1856)

 

– 1802, 9/21: S-a născut Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria; moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870 (m. 1870, la Budapesta)

 

– 1850: S-a născut Vasile Păun, poet, dar mai ales teoretician şi critic literar de formaţie clasicistă; interesul său mergea de la literatura greco-latină, la literatura, estetica şi arta europeană a perioadei (m. 1908)

 

– 1908: S-a născut poetul Cicerone Theodorescu; a desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura sovietică, dar şi din autori precum William Blake, Jerôme Carcopino, Lino Curci (m. 1974) – 115 ani

 

– 1910: S-a născut locotenentul-comandor Dan Valentin Vizanty, pilot militar care a luptat în al Doilea Război Mondial, impunându-se ca unul dintre așii aviației de vânătoare române (m. 1992)

 

– 1917: S-a născut (la Voznesensk, Ucraina) Oleg Danovski, balerin şi coregraf român; unul dintre fondatorii artei dansului în România (m. 1996)

 

– 1924: S-a născut poetul și traducătorul Teodor Balş (numele real: Emilian Bălăşescu) (m. 1983)

 

– 1940: S-a născut George G. Potra, istoric, cercetător şi ziarist; a fost coordonatorul „Colecţiei de documente politico-diplomatice Nicolae Titulescu”, sub egida Fundaţiei Europene Titulescu; a publicat circa 50 de volume, singur sau în colaborare: ediţii de documente, monografii pe probleme de politică externă sau de istoria culturii, traduceri ale unor lucrări de antropologie, lucrări de istorie politico-diplomatică, ale unor volume dedicate războiului rece, serviciilor secrete, traduceri din literatura engleză, americană, franceză şi rusă (m. 2015)

 

– 1941: S-a născut sociologul şi profesorul Cătălin Basarab Zamfir; contribuţii privind teoria și metodologia sociologică, politicile sociale, problemele sociale, calitatea vieţii; membru titular al Academiei Române din 2019

 

– 1949: A murit Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (n. 1909)

 

– 1952: S-a născut chitaristul Florin Ochescu

 

– 1953: S-a născut Valeriu Butulescu, dramaturg, poet, prozator, traducător, jurnalist și autor de aforisme – 70 de ani

 

– 1957: S-a născut Gavril Ardelean, artist violonist și fost concert-maestru al Filarmonicii de Stat Oradea (m. 2012, în timpul unui concert)

 

– 1975: A murit criticul muzical J.[ean] V.[ictor] Pandelescu (n. 1902)

 

– 1977: A murit Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (n. 1897)

 

– 1990: S-a născut pianista Alina Bercu

 

– 1991: A murit poetul, eseistul şi prozatorul Florin Mugur (n. 1934)

 

– 1994: A murit (s-a sinucis) Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet şi prozator; fondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940); în 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (n. 1913)

 

– 2003, 9/10: A murit Dumitru Solomon, dramaturg, scenarist, prozator, publicist şi profesor (n. 1932) – 20 de ani

 

– 2008: A murit jurnalista Mădălina Sava, realizator de emisiuni la Radio România Actualităţi, Antena Bucureştilor şi Radio România Tineret (n. 1967) – 15 ani

 

– 2010: A murit jurnalistul, scriitorul şi omul de radio Sebastian Sârcă, una dintre cele mai cunoscute voci de la microfonul radioului public; de numele lui Sebastian Sârcă au fost legate, încă din anul 1969, emisiuni de mare succes precum „Caruselul iubirii”, difuzată la Radio România Actualităţi, „Manuscris radiofonic” şi „Tezaur”, difuzate la Radio România Cultural, „Telefonul de noapte” şi „Vorbeşte-mi despre tine”, difuzate pe postul de radio România Tineret; membru al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al Fundaţiei Radio România, Sebastian Sârcă este autorul mai multor volume (n. 1946)

 

– 2016: A murit Alexandru Vulpe, istoric, arheolog şi profesor; specialist în Epoca Bronzului şi cea a Fierului; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1931)

 

– 2017: A murit Radu Gabrea (nume complet: Radu Bartholomeu Gabrea), regizor de film, scenarist, producător, critic de film şi profesor; între 1974 şi 1997 a locuit în Germania (n. 1937)

 

– 2018: A murit sculptorul, pictorul, graficianul şi ceramistul Dumitru Rădulescu (n. 1942) – 5 ani

 

– 2021: A murit actriţa Valeria Gagealov, având o carieră de 36 de ani pe scena Naţionalului din Bucureşti, numeroase roluri la teatrul de televiziune și la Studioul de Teatru la Microfon al Radioului, unde a fost una din cele mai apreciate voci (n. 1931)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea specială a Consiliului European (9 – 10 feb.)

  • Liderii UE se vor întâlni pe tema migrației, competitivității față de SUA și China

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor UE pentru dezvoltare (9 – 10 feb.)

 

– Berlin: Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, va ține un discurs în cadrul unui dialog energetic organizat de asociația BEE pentru energie regenerabilă

 

-Berlin:  Președintele german, Frank-Walter Steinmeier își salută omologul sloven,

Nataša Pirc Musar cu onoruri militare

 

– Beijing: Vizita prim-ministrului cambodgian Hun Sen (9 – 11 feb.)

 

– Karachi: Pakistanul găzduiește pușcași marini din 22 de țări pentru exerciții comune în cadrul Operațiunii „Aman” (9 – 15 feb.)

 

– Tokyo: Toyota – rezultatele trimestrului 3 2022/2023

 

– Nantes, Franța: Un britanic de 66 de ani suspectat de agresiune sexuală asupra unui însoțitor de bord în timpul unui zbor Leeds – Alicante va compărea în fața justiției

 

– Paris: L’Oréal – rezultate anuale (după tranzacționare)

 

– Geneva: Reuniunea comitetului de urgență al OMS privind mpox (Monkeypox)

 

– Zürich, Elveția: Credit Suisse – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Paris: ArcelorMittal – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Stockholm: Volvo Cars – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Londra: Unilever – rezultate anuale

 

– Stockholm: Anunțul Băncii Suediei cu privire la nivelul ratei sale cheie

 

– Londra: AstraZeneca – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Cape Town, Africa de Sud: Discurs adresat națiunii de către președintele Ramaphosa

 

– Singapore: Golf – Turneu european, Singapore Classic (9 – 12 feb.)

 

– Scottsdale, SUA: Golf – PGA, WM Phoenix Open (9 – 12 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Limbii Elene”, marcată, din 2017, la data comemorării poetului naţional grec Dionysios Solomos (8 aprilie 1798 – 9 februarie 1857)

 

– „Ziua Mondială a Stomatologului”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Societatea Internaţională a Stomatologilor în 1984, este celebrată în ziua comemorării Sfintei Apollonia, care este patroana celor suferinzi de durere de dinți și a stomatologilor

 

– 1817: S-a născut pictorul spaniol Eugenio Lucas Velázquez (m. 1870)

 

– 1857: A murit poetul național grec Dionysios Solomos (n. 1798)

 

– 1874: A murit Jules Michelet, istoric şi publicist francez; a susţinut şi popularizat în presa franceză Revoluţia de la 1848 din Ţările Române şi unirea Principatelor (n. 1798)

 

– 1881 (stil nou): A murit Feodor (sau Fiodor) Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filosofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea (n. 1821). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morții 23.I/9.II

 

– 1885: S-a născut muzicianul şi compozitorul austriac Alban Berg (m. 1935)

 

– 1902: S-a născut ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (m. 1941, ucis de hitlerişti)

 

– 1910: S-a născut biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru medicină în 1965 (m. 1976)

 

– 1922: S-a născut Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (m. 2010)

 

– 1931, 9/10: S-a născut scriitorul austriac Thomas Bernhard (m. 1989)

 

– 1933: S-a născut Amitha Bose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (m. 1992) – 90 de ani

 

– 1940: S-a născut John Maxwell Coetzee, romancier, eseist, critic literar, lingvist, traducător și profesor sud-african; Premiul Nobel pentru literatură pe 2003

 

– 1943: S-a născut economistul american Joseph (Eugene) Stiglitz; Premiului Nobel pentru Economie în anul 2001, împreună cu George Akerlof și Michael Spence, pentru munca lor pe piețe cu asimetrie informațională – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut actorul american Joe Pesci – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut scriitoarea americană Alice Walker; a devenit cunoscută pe plan intenaţional pentru romanul ei „Culoarea purpurie” publicat în anul 1983. Romanul a fost premiat cu American Book Award şi Premiul Pulitzer şi ecranizat de regizorul american Steven Spielberg în anul 1986; alături de scriitorii Toni Morrison, Alex Haley, Maya Angelou şi August Wilson, Alice Walker face parte dintre cei mai renumiţi scriitori afro-americani

 

– 1945: S-a născut Mia Farrow (nume complet: Maria de Lourdes Villiers Farrow), actriță americană, militantă activă a unor inițiative umanitare internaționale

 

– 1945: S-a născut Yoshinori Ohsumi, biolog japonez; Premiul Nobel pentru Medicină în 2016, pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie

 

– 1947: S-a născut muzicianul american Major Harris; una dintre cele mai de succes piese ale sale a fost „Love won’t let me wait” (m. 2012)

 

– 1977: A murit Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (n. 1894)

 

– 1979: A murit Dennis Gabor, fizician şi inventator maghiar; celebru pentru inventarea holografiei, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1971 (n. 1900)

 

– 1981: A murit Bill Haley, solist vocal, compozitor, autorul primei piese rock and roll ajunse în secţiunea pop în Billboard Crazy Man Crazy (n. 1925)

 

– 1988: A murit Kurt Herbert Adler, dirijor american de origine austriacă (n. 1905) – 35 de ani

 

– 1994: A murit oncologul american Howard Martin Temin; studii privind interacţiunea dintre virusul tumoral şi materialul genetic al celulei; Premiul Nobel pentru Medicină în 1975, împreună cu conaţionalii săi Renato Dulbecco şi David Baltimore (n. 1934)

 

– 1995: A murit politicianul american William Fulbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (n. 1905)

 

– 2001: A murit Herbert A. Simon, economist, sociolog, psiholog şi profesor american; Premiul Nobel pentru Economie în 1978, pentru investigarea novatoare a proceselor decizionale în cadrul organizaţiilor economice (n. 1916)

 

– 2018: A murit John Gavin, actor de film, diplomat și om de afaceri american (n. 1931) – 5 ani

 

– 2018: A murit Johann Johannsson, compozitor, scriitor şi producător islandez (n. 1969) – 5 ani

 

– 2019: A murit Tomi Ungerer, scriitor, ilustrator, desenator, sculptor, designer arhitectural și om de publicitate francez; faimos pentru satira socială incisivă și aforismele sale spirituale (n. 1931)

 

– 2020: A murit Mirella Freni, una dintre cele mai mari soprane italiene (n. 1935)

 

– 2021: A murit Chick Corea, compozitor american și unul dintre cei mai influenţi pianişti ai secolului al XX-lea; pionier al claviaturii electrice şi electronice și legendă a jazz-ului, pe care l-a adus spre o formă mai liberă, jazz fusion (care amestecă influenţe multiple, inclusiv rock, funk şi rhythm and blues); a primit 23 de premii Grammy (n. 1941)

 

– 2022: A murit Betty Davis, model, cântăreaţă şi compozitoare americană, una dintre vocile de pionierat şi cele mai influente ale muzicii funk, care combină ritmuri soul, jazz şi R&B; a fost căsătorită cu legendarul muzician de jazz Miles Davis (n. 1945) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 8 februarie

Calendarul zilei – 8 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 8 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 8 februarie 2023, 14:08

S-a întâmplat într-o zi de 8 februarie

* În urmă cu 167 de ani (1856) domnitorul Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856) decreta, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu, desfiinţarea robiei „ţiganilor” în Ţara Românească („Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești”). Această lege elibera din sclavie și ultima categorie de robi, aceia care aparțineau boierilor particulari. Astfel, a fost desfiinţată robia romilor particulari, dându-se drept compensare 10 galbeni pentru fiecare rom, din Casa fondului de despăgubire. Erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii. Aşadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova şi în 1856 în Ţara Românească, a constituit, practic, cea din urmă etapă a dezrobirii celor de etnie romă, fiind prima mare reformă socială, când cetăţenii aceleaşi ţări aveau aceleaşi drepturi, fără nicio discriminare (8/20)

* Cu 164 de ani în urmă (1859) avea loc primirea entuziastă a domnitorului Principatului Moldovei şi al Principatului Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, la Bucureşti, unde a rostit Proclamaţia către ţară. Domnitorul a intrat în Bucureşti prin zona Băneasa, fiind întâmpinat cu pâine şi sare şi aclamat de 100.000 de oameni. În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, prin care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!” (8/20)

* În urmă cu 154 de ani (1869) apărea Legea privind învăţământul primar în Austro-Ungaria, în baza căreia acesta era scos de sub controlul bisericii şi etatizat. Legea a avut grave repercusiuni asupra învăţământului românesc din Transilvania, predarea în limba română restrângându-se numai la unele sate şi făcându-se după manuale şi metode ineficiente

* Cu 143 de ani în urmă (1880) Franţa, Germania şi Marea Britanie recunoşteau independenţa de stat a României, iar trimişii diplomatici de la Bucureşti au fost ridicaţi la rang de miniştri plenipotenţiari (8/20)

* Acum 119 ani (1904), flota japoneză ataca pe neaşteptate fortăreaţa rusă Port-Arthur din Manciuria, pricinuind serioase pierderi flotei ruseşti aflate în rada portului, ofensiva fiind începutul Războiului ruso-japonez (1904-1905) (8-9 feb.)

* Acum 116 ani (1907), în satul Flămânzi (judeţul Botoşani), avea loc un incident care a marcat începutul Marii Răscoale a ţăranilor, desfăşurate sub lozinca „Vrem pământ!”. Prin amploare (în aproape două luni a cuprins majoritatea judeţelor Moldovei şi Munteniei), precum şi prin revendicările ţăranilor, răscoala a avut profunde consecinţe în viaţa economică, socială şi politică a ţării (8/21)

* Acum 107 ani (1916) apărea Dadaismul. Intelectuali, dezertori, refugiaţi politici, toţi revoltaţi împotriva absurdităţii Primului Război Mondial, s-au reunit în jurul scriitorului român, Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, Elveţia (stat neutru). Aceştia au dat naştere curentului avangardist dadaist. Vrând să răspundă „absurdului prin absurd”, ei şi-au manifestat revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice. Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susţin că provine din afirmaţia „Da”, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării. O altă variantă susține că numele mişcării lor a fost ales la întâmplare, dintr-un dicţionar „Larousse”. Dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea, organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării

* Cu 104 ani în urmă (1919) avea loc primul zbor comercial între Paris și Londra. Pilotul avionului Farman „Goliath”, un bombardier WW1 transformat în avion civil, a fost Lucien Bossoutrot. Avionul a decolat la ora locală 11:50, de pe aeroportul Toussus-le-Noble (Paris), şi a aterizat la Croydon, lângă Londra, într-un zbor care a durat 2 ore şi 30 minute

* Acum 94 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română, era difuzată prima „Cronică dramatică”, realizată de scriitorul Ion Marin Sadoveanu

* În urmă cu 33 de ani (1990) a fost înregistrată, la Bucureşti, prima organizaţie a bulgarilor din România, „Asociaţia culturală a bulgarilor din România”. Ulterior au fost înfiinţate şi alte organizaţii în diverse judeţe ale ţării, iar la 24.V.1992, la prima Conferinţă pe ţară a bulgarilor, s-a hotărât, în unanimitate, constituirea „Comunităţii Bratstvo a Bulgarilor din România”, ca organ coordonator

* Acum 33 de ani (1990) era reînfiinţată Uniunea Armenilor din România (UAR), cu statut oficial din aprilie 1990. Uniunea a fost fondată la 25.I.1919, dar şi-a încetat activitatea după 1945; preşedinte al Comitetului Director – Varujan Vosganian. La 8 februarie 1990, a fost înfiinţată Uniunea Armenilor din România, prin Decizia Judecătorească 156/1990, la Judecătoria sector 1 Bucureşti, ca organizaţie obştească ce are ca scop apărarea şi promovarea intereselor comunităţii armene din România. Imediat după reînfiinţare, au fost deschise sucursale în mai multe oraşe din ţară: Piteşti, Constanţa, Tulcea, Botoşani, Suceava, Iaşi, Roman, Bacău, Galaţi, Focşani, Cluj-Napoca, Gherla, Baia Mare. Uniunea Armenilor din România a fost înfiinţată, iniţial, în 1919, pentru a ajuta armenii ce îşi căutau un refugiu în România, după Genocidul din 1915. Primul preşedinte a fost Grigore Trancu-Iaşi, urmat de Armenag Manissalian, care şi-a dedicat o mare parte a activităţii sale ajutorării celor peste 10.000 de armeni refugiaţi, pentru ca aceştia să obţină cetăţenia română. Organizaţia s-a dizolvat după instaurarea comunismului. După anul 1990, comunitatea armeană a reînfiinţat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moştenirea culturală şi spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri. Uniunea Armenilor din România a fost reprezentată permanent, după 1989, în forul legislativ al ţării. Începând cu anul 2019, la data de 12 octombrie, este sărbătorită Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene. Ziua a fost instituită de Parlamentul României prin adoptarea Legii nr. 181/2019, iar iniţiativa legislativă pentru instituirea acestei zile a aparţinut deputaţilor Varujan Vosganian şi Varujan Pambuccian (vicepreşedinte și deputat UAR), care au argumentat opţiunea pentru data de 12 octombrie prin faptul că, în 2019, la această dată sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană „primii creatori de cultură armeană care au scris în limba armeană şi au utilizat alfabetul armean cu peste 1.500 de ani în urmă”

* Cu 17 ani în urmă (2006) egiptologul american, Otto J. Schaden (1937 – 2015), dădea publicităţii ştirea că echipa lui a descoperit un nou mormânt de faraon în Valea Regilor – mormântul KV63, la 45 de paşi depărtare de mormântul lui Tutankhamon. În această cameră intactă au fost descoperite 7 sarcofage printre care unul ale cărui dimensiuni amintesc de un copil, 28 de vase mari umplute cu lucruri artizanale şi ţesături. Pe sarcofage au putut fi descoperite nume şi titluri

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1894, 8/9: A murit Iorgu Caragiale, actor şi dramaturg; unchiul scriitorului I. L. Caragiale şi frate al actorului Costache Caragiali (n. ~1824). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1826

 

– 1899: S-a născut fizicianul Theodor V. Ionescu; studii şi cercetări asupra ionosferei, gazelor ionizate, descărcărilor electrice în gaze, vitezei sunetului în lichide; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1988)

 

– 1916: S-a născut Corneliu Mănescu, om politic comunist; ministru de externe al României în perioada 1961-1972; preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968); în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase” (m. 2000). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 6.II.1916

 

– 1925: S-a născut actriţa de teatru și film Eugenia Bosânceanu (m. 2018)

 

– 1926: S-a născut scenografa Mioara Buescu; a realizat decoruri, costume şi păpuşi pentru numeroase spectacole la teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti (m. 2006)

 

– 1927: S-a născut Cornel Popescu, dirijor, instrumentist şi orchestrator; regizor muzical la Radiodifuziunea Română (1962-1967), șef de rubrică în secția de creație repertoriu a Radio-ului (1967-1969), apoi dirijor al Orchestrei de Muzică Ușoară a Radiodifuziunii Române (1972-1989); stabilit în Canada

 

– 1932: S-a născut actorul Emanoil Petruţ (m. 1983)

 

– 1943: S-a născut Sabin Pautza (sau Păuța), compozitor, dirijor, profesor universitar, doctor în muzică; numele lui figurează în „Who’s Who in Music” (1988-2003) și în volumul „2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American; după Franz Schubert este compozitorul care a scris cele mai multe lieduri – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut jurnalistul Mircea Rucăreanu, fost redactor acreditat la Guvernul României din partea Radio România Actualităţi şi fost coordonator al Secţiei Partide Politice din cadrul Redacţiei Informaţii de la Radio România Actualități; din iulie 1972, Mircea Rucăreanu a fost corespondent al Radioteleviziunii Române pentru judeţul Ilfov (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut Mihai Ilie, fost director general adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune; prin întreaga sa carieră profesională, dedicată în exclusivitate mass-media audiovizuale din România, a avut o contribuţie importantă la modernizarea radioului public (m. 2021)

 

– 1946: S-a născut actriţa Cristina Stamate; a jucat îndeosebi pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, fiind supranumită „sufletul teatrului de estradă din Bucureşti” (m. 2017)

 

– 1954: S-a născut Puiu Nistoreanu, economist, profesor universitar şi cercetător

 

– 1967: S-a născut Florin Niculescu, violonist de jazz stabilit în Franţa; apreciat pentru strălucita sa interpretare şi reinventarea curentului jazz manouche, creat în anii ’30 de Django Reinhardt şi Stephane Grappelli

 

– 1979: A murit Alexandru Philippide, poet şi eseist; intensă activitate de traducător din literatura universală; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1900)

 

– 1983: A murit Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (n. 1922) – 40 de ani

 

– 1985: A murit pictorul Ioan Sima (n. 1898)

 

– 1987: A murit George Meniuc, poet, prozator, eseist, publicist şi traducător din RSS Moldovenească (n. 1918, la Chişinău)

 

– 2000: A murit Ion Gheorghe Maurer, jurist şi om politic comunist; fost preşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965; 1969-1974); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902)

 

– 2006: A murit (la Hânceşti-Lăpuşna, azi în R. Moldova) prozatorul Chiril Tricolici; autor de romane de factură poliţistă şi psihologică, precum şi romane pentru copii şi adolescenţi (n. 1924)

 

– 2009: A murit (asasinat, la Veszprém/Ungaria) handbalistul Marian Cozma, campion al României şi Ungariei la handbal masculin (n. 1982)

 

– 2016: A murit George Genoiu, dramaturg şi critic de teatru (n. 1933)

 

– 2020: A murit Radu Iftimovici, cercetător virusolog, istoric al medicinei, profesor universitar, eseist, biograf și dramaturg; opera sa capitală, pentru care a primit premiul Academiei Române, este „Istoria Medicinei și a Farmaciei”; a avut o activitate deosebită în popularizarea științei; membru al Academiei de Ştiinţe Medicale (n. 1931)

 

– 2022: A murit Ion Minoiu, pictor şi ceramist; autorul unor importante lucrări de artă monumentală (n. 1931) – 1 an

 

– 2022: A murit actriţa Anca Verești; a jucat pe scena Teatrului Bulandra București, din 1956 până în 1989; fostă soție a actorului Victor Rebengiuc (n. 1933) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Tokyo: Președintele Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr. efectuează o vizită de lucru de patru zile în Japonia. (8 – 11 feb.)

 

– Mumbai: Decizia Băncii Centrale indiene cu privire la ratele dobânzilor sale

 

– Moscova: Cifrele inflației în ianuarie (Rosstat)

 

– Paris: Amundi – rezultate anuale (înainte de tranzacționare)

 

– Paris: Société Générale – rezultate anuale

 

– Stockholm: Vattenfall – rezultate din trimestrul 4

 

– Viena: Apariția actorului Florian Teichtmeister, acuzat de pornografie infantilă

 

– Bahamas: Urmează să aibă loc audierea de extrădare pentru magnatul criptomonedei Sam Bankman-Fried, căutat de Statele Unite

 

– San Francisco: Disney – rezultate din primul trimestru (an fiscal schimbat)

 

– Granges, Elveția: Campionatele Europene de ciclism pe piste (8 – 12 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane”, stabilită de papa Francisc, în 2015, la iniţiativa Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi, a Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace şi a Uniunii Internaţionale Feminine şi Masculine a Superiorilor Generali. Alegerea zilei de 8 februarie este legată de comemorarea liturgică a sfintei Iosefina Bakhita, sclavă sudaneză care, după ce a fost eliberată, a devenit călugăriţă canossiană, activă în Italia timp de 45 de ani; canonizată în 2000 de biserica romano-catolică, ea a devenit patroana victimelor traficului de persoane. NOTĂ: „Ziua mondială împotriva traficului de persoane” se marchează la 30 iulie (proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 68/192, la 18 decembrie 2013). La 18 octombrie este „Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane”, adoptată în anul 2007 de Comisia Europeană

 

– 1591: S-a născut pictorul italian Guercino (Giovanni Francesco Barbieri) (m. 1666)

 

– 1709: A murit compozitorul, violistul, violonistul şi profesorul italian Giuseppe Torelli (n. 1658)

 

– 1828: S-a născut scriitorul francez Jules Verne; este, prin suita lui de „călătorii extraordinare”, creatorul romanului de anticipaţie (m. 1905) – 195 de ani

 

– 1878: S-a născut Martin Buber, filosof evreu, austriac, apoi israelian, cunoscut pentru filosofia dialogului, o formă de existențialism religios; gânditor sionist al Renașterii ebraice, autor care a făcut lumea să redescopere hasidismul, gânditor al dialogului dintre evrei și creștini, filosof al întâlnirii și al alterității („I and Thou”, 1923), traducător al Bibliei în germană, apărător al drepturilor arabilor în Israel (m. 1965) – 145 de ani

 

– 1902: S-a născut Lyle Talbot, actor american de origine franceză (m. 1996)

 

– 1907: A murit chimistul olandez Hendrik Willem Bakhuis Roozeboom (n. 1854)

 

– 1921: S-a născut actriţa americană de film Lana Turner (m. 1995)

 

– 1925: S-a născut Jack Lemmon, actor american de teatru şi film (m. 2001)

 

– 1926: S-a născut Allan Rich (pe numele său real Benjamin Norman Schultz), actor, autor, profesor și activist american (m. 2020)

 

– 1926: S-a născut Guillermo Morón, istoric şi scriitor venezuelean; contribuţii la istoriografia latino-americană; coordonatorul monumentalei „Istorii generale a Americii”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2021)

 

– 1928: S-a născut Viaceslav Tihonov, actor rus de teatru şi film (m. 2009) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut actorul francez de teatru și film Claude Rich (m. 2017)

 

– 1931: S-a născut actorul de film american James Dean; a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul „Rebel fără cauză” („Rebel Without a Cause”), devenind un idol (m. 1955)

 

– 1932: S-a născut John Williams, compozitor de muzică de film, dirijor şi pianist american

 

– 1935: A murit Max Liebermann, pictor şi grafician, reprezentant de seamă al impresionismului german (n. 1847)

 

– 1938: A murit István Auer, scriitor, poet şi traducător maghiar (n. 1877) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Nick Nolte (numele real: Nicholas King Nolte), actor și producător american

 

– 1944: S-a născut designerul Kansai Yamamoto, considerat un pionier al modei în Japonia, unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai domeniului în anii ’70 – ’80 ai secolului XX (m. 2020)

 

– 1955: S-a născut John Grisham, romancier, avocat și om politic american; multe dintre cărţile sale, adevărate best-seller-uri, au fost ecranizate

 

– 1957: A murit fizicianul german Walther Bothe; a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară; Premiul Nobel pentru fizică în 1954, împreună cu britanicul Max Born (n. 1891)

 

– 1957: A murit John von Neumann (născut János Neumann), matematician american de origine maghiară (n. 1903)

 

– 1975: A murit Sir Robert Robinson, chimist britanic; cercetări fundamentale în domeniul compuşilor organici naturali; Premiul Nobel pentru chimie în 1947; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886)

 

– 1998: A murit scriitorul islandez Halldór Laxness; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1955 (n. 1902) – 25 de ani

 

– 1999: A murit scriitoarea britanică Iris Murdoch (n. 1919, la Dublin)

 

– 2007: A murit actriţa americană Anna Nicole Smith (n. 1967)

 

– 2016: A murit balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (nume real: Nelly Armande Guillerm), fostă directoare a Baletului Operei din Paris şi a altor companii de talie mondială (n. 1933)

 

– 2016: A murit Margaret Forster, romaniceră britanică, biograf, memorialist, critic şi istoric literar (n. 1938)

 

– 2017: A murit Sir Peter Mansfield, fizican și profesor englez; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2003, împărțit cu chimistul american Paul Lauterbur, pentru descoperirile referitoare la imagistica prin rezonanță magnetică (n. 1933)

 

– 2018: A murit Marie Gruber, actriță germană de teatru și film (n. 1955) – 5 ani

 

– 2019: A murit actorul britanic Albert Finney (n. 1936)

 

– 2020: A murit actorul, cântărețul și cascadorul american Robert Conrad (nume real: Konrad Robert Falkowski) (n. 1935)

 

– 2021: A murit ilustratorul francez Léo Kouper, care a semnat afişele unor filme ale lui Charlie Chaplin (n. 1926)

 

– 2021: A murit scriitorul, regizorul, dramaturgul, scenaristul, textierul şi actorul francez Jean-Claude Carriere; a colaborat în special cu regizorii Luis Bunuel, Jacques Deray şi Milos Forman; a fost textier pentru Juliette Greco, Brigitte Bardot și Jeanne Moreau (n. 1931)

 

– 2022: A murit biologul și profesorul francez Luc Montagnier; Premiul Nobel pentru medicină în 2008, împreună cu Françoise Barré-Sinoussi şi Jean-Claude Chermann, pentru descoperirea virusului HIV, care provoacă SIDA (descoperire făcută în 1983); a fost directorul Fundaţiei Mondiale pentru Cercetarea şi Prevenirea SIDA, director emerit al Centrului Național de Cercetări Științifice și al Unității de Oncologie Virală a Institutului Pasteur din Paris; a lucrat cu cele mai mari institute științifice din lume; a făcut descoperiri semnificative cu privire la natura virusurilor şi a contribuit la înţelegerea modului în care virusurile pot altera informaţia genetică a organismelor gazdă (n. 1932) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 7 februarie

Calendarul zilei – 7 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 7 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 7 februarie 2023, 14:16

S-a întâmplat într-o zi de 7 februarie

* În urmă cu 282 de ani (1741) apărea „Marele Hrisov” („Constituţia”) al lui Constantin Mavrocordat, care prevedea adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească. Textul a fost publicat în „Mercure de France” (iulie 1742) (7/18)

* Acum 192 de ani (1831), în urma revoluţiei antiolandeze din 1830, având drept scop desprinderea provinciilor catolice din sud, a fost promulgată Constituţia Belgiei, considerată cea mai democratică din Europa acelor vremuri. A fost modificată de mai multe ori: 7 septembrie 1893, 15 noiembrie 1920, 7 februarie 1921, 24 august 1921, 15 octombrie 1921, 1971, 1985, 1992, februarie 1994. Au urmat alte revizuiri în anii 1996, 1997 (de trei ori); 1998 (de patru ori); 1999 (de două ori); 2000, 2001, 2002 (de două ori), 2004, 2005 (de trei ori), 2007 (de trei ori), 2008, 2012 (de cinci ori) și 2014 (în 6 ianuarie 2014, publicată în Belgian Official Gazette din 31 ianuarie 2014)

* Acum 148 de ani (1875), la Paris, avea loc prima audiţie a „Simfoniei spaniole pentru vioară şi orchestră în re minor”, op. 21, de Édouard Lalo. Compozitorul francez de origine spaniolă a dedicat această lucrare violonistului spaniol Pablo de Sarasate, cel care a şi interpretat-o în primă audiţie

* Cu 128 de ani în urmă (1895) comitetul de conducere al Asociaţiei ASTRA hotăra elaborarea şi publicarea „Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei. Lucrarea, apărută în trei volume între anii 1898 şi 1904, a îndeplinit multă vreme o dublă funcţie, culturală şi politică

* Acum 94 de ani (1929) începeau cursurile de limbă germană la Radiodifuziunea Română, predate prin sistemul linguaphon

* Tot cu 94 de ani în urmă, România a ratificat Tratatul pentru renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale (Pactul Briand-Kellogg). Pactul Briand-Kellogg (tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state) a fost semnat la Paris, la 27 august 1928, de oficiali din SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Belgia, Polonia şi Cehoslovacia. România a aderat la Tratat la 4 septembrie 1928

* În urmă cu 88 de ani (1935) avea loc premiera filmului comic muzical „Bing Bang”, scris, regizat şi interpretat de N.[icolae] Stroe şi V.[asile] Vasilache, primul film sonor realizat la Bucureşti (cu aparatură construită de inginerul Iulian Gartenberg-Argani)

* Acum 72 de ani (1951) avea loc premiera, la Bucureşti, a operetei „N-a fost nuntă mai frumoasă”, de Nicolae Kirculescu (pe libretul semnat de H. Negrin şi H. Nicolaide). Din distribuţie făceau parte Ion Dacian, Bimbo Mărculescu, Costache Antoniu, H. Nicolaide, Nae Roman, Silviu Gurău, George Groner, Silly Popescu, Maria Wauvrina, Puica Alexandrescu, Virginica Romanovski, Elena Zamora. Direcţia de scenă a fost semnată de George Teodorescu, conducerea muzicală i-a fost încredinţată reputatului dirijor Eggizio Massini, iar coregrafia maestrei Elena Penescu-Liciu

* Se împlinesc 70 de ani (1953) de când era autodizolvat Frontul Plugarilor, organizaţie politică a ţărănimii din România, creată în ianuarie 1933, la Deva, şi condusă pe toată durata existenţei ei de dr. Petru Groza (în 1943 a intrat în Frontul Patriotic Antihitlerist). În perioada postbelică şi-a desfăşurat activitatea sub tutela Partidului Comunist

* Cu 31 de ani în urmă (1992) avea loc semnarea, la Maastricht (Țările de Jos), de către Consiliul European, a Tratatului privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Tratatul marchează trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei „uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

* Acum 18 ani (2005), la Iaşi, apărea pe piaţa media primul cotidian creştin din România şi primul cotidian ortodox din lume – „Lumina”. Publicaţia şi-a propus, încă de la început, să obişnuiască oamenii cu un alt gen de presă, să readucă liniştea şi echilibrul în viaţa de zi cu zi a cititorilor, să reaşeze valorile acolo unde le este locul, să promoveze şi aspectele pozitive ale lumii în care trăim. Cotidianul a avut la început un caracter local şi regional. Începând cu 26 noiembrie 2007, a început să fie difuzat şi în Bucureşti, într-un format îmbunătăţit şi sub titulatura de „Ziarul Lumina“, iar din 2008 face parte din categoria cotidienelor naţionale. „Ziarul Lumina” face parte din Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române, împreună cu: „Trinitas TV”, „Radio Trinitas”, Biroul de Presă și Agenția de știri „Basilica”

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1777: S-a născut Dinicu Golescu (Constantin Radovici din Goleşti), ispravnic, hatman, mare logofăt în Muntenia şi memorialist; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; membru fondator al „Societăţii literare” (1827), alături de Ion Heliade Rădulescu; a contribuit la apariţia „Curierului românesc”, prima gazetă în limba română cu apariţie constantă şi îndelungată, publicată în Ţara Românească între anii 1829 – 1859, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (m. 1830)

 

– 1862: S-a născut poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (m. 1935)

 

– 1875: S-a născut clericul Nectarie Cotlarciuc (prenumele la botez: Nicolae); arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (din noiembrie 1924 până la sfârşitul vieţii); autor al unor lucrări de drept bisericesc, filosofie, omiletică; delegat al Bisericii Ortodoxe Române la câteva congrese ale mişcării ecumenice (Stockholm – 1925; Laussane – 1927) (m. 1935)

 

– 1885: S-a născut medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningita cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1995 (m. 1963)

 

– 1897: S-a născut Elena Zamora (nume real: Elena Stănescu), una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de operetă ale secolului trecut (m. 1974)

 

– 1907: S-a născut basul Mircea Buciu (m. 1970)

 

– 1907: S-a născut Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1985)

 

– 1915: S-a născut Teoctist Arăpaşu (numele la botez: Teodor), al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 9 noiembrie 1986, întronizat câteva zile mai târziu, la 16 noiembrie); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2007)

 

– 1917: S-a născut creatorul popular Nicolae M. Nica; în 1979 a înfiinţat Muzeul Sătesc din Chilia (comuna Făgeţelu); acest muzeu, ce poartă în prezent numele fondatorului, a contribuit la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt (m. 2014)

 

– 1924: S-a născut Lucreția (sau Lucrezia) Pacea, artist plastic; lucrările sale de tapiserie au fost expuse în expoziții personale, dar și la numeroase saloane de artă la care a participat atât în țară, cât și în străinătate (Moscova, Praga, Berlin, Leipzig, Gotteborg, Havana, Paris, Hamburg, Stockholm, Erfurt, Egipt, Statele Unite ale Americii); de-a lungul anilor, ca o recunoaștere a talentului și a artei sale, a fost recompensată cu premii naționale și internaționale (m. 2021)

 

– 1925: S-a născut compozitorul şi dirijorul francez de origine română Marius Constant (m. 2004)

 

– 1926: S-a născut pictorul Vasile Crişan; a lucrat ilustraţie de carte, panouri decorative, pictură murală (m. 2000)

 

– 1927: S-a născut Val Munteanu, ilustrator de carte, grafician (m. 1996)

 

– 1931: A murit Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist (n. 1863)

 

– 1932: S-a născut Ion Acsan, poet şi traducător (a tălmăcit, uneori integral şi pentru prima oară în limba română, din Homer, Hesiod, Seneca, Terenţiu, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca şi din literaturile europene moderne) (m. 2013)

 

– 1932: S-a născut Dan Hăulică, eseist literar şi critic de artă; unul dintre cei mai activi mesageri ai culturii româneşti peste hotare; redactor-şef pentru o lungă perioadă de timp al revistei de literatură universală „Secolul XX”; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2014)

 

– 1934: S-a născut poetul Florin Mugur; a scris şi proză, eseistică şi publicistică literară (m. 1991)

 

– 1944: S-a născut inginerul Emanuel Diaconescu; a creat şi dezvoltat (la Iaşi şi la Suceava) o puternică şcoală de cercetare în domeniul lubrificaţiei şi al tracţiunii elastohidrodinamice; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 2011)

 

– 1946: S-a născut inginerul energetician și profesorul universitar Adrian Alexandru Badea; președintele Academiei Oamenilor de Știință din România (din 2016)

 

– 1956: S-a născut scriitorul şi publicistul Nicolae Iliescu

 

– 1962: S-a născut teologul, preotul, profesorul, eseistul, filosoful și poetul Ioan Chirilă; domenii de competență: vechiul testament, arheologie biblică, limbă ebraică, literatură intertestamentară, istorie modernă universală, bioetică

 

– 1967: S-a născut Nicolae Ionel Ciucă, general în rezervă și politician, prim-ministrul României (din 25 noiembrie 2021); ministru al Apărării Naționale în cadrul guvernelor conduse de Ludovic Orban și Florin Cîțu; senator (din 2020); președinte al PNL (din apr. 2022); şef al Statului Major General (2015-2019)

 

– 1973: A murit compozitorul Lucian Teodosiu (n. 1897) – 50 de ani

 

– 1978: A murit Dimitrie Cuclin, compozitor, muzicolog, violonist, scriitor, traducător şi profesor (n. 1885) – 45 de ani

 

– 1982: S-a născut Delia Matache, cunoscută sub numele de scenă Delia, cântăreață, vedetă de televiziune și jurat în cadrul unor competiții muzicale; în perioada 1999-2003 a făcut parte din formația N&D (împreună cu Nicolae Marin alias NiCK), alături de care a scos 4 albume, cunoscând astfel succesul la nivel național

 

– 1982: A murit Mihail Drumeş (pseudonimul lui Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (n. 1901, la Ohrid, Macedonia)

 

– 1983: A murit compozitoarea şi pianista Florica Racovitză-Flondor (n. 1897) – 40 de ani

 

– 1984: A murit chimistul Constantin Macarovici; lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1902)

 

– 1987: A murit Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor şi poet (n. 1933)

 

– 1994: A murit Adrian Dimitriu, avocat, om politic social-democrat; membru al Partidului Social Democrat Român (PSDR) din 1927, a activat alături de Constantin Titel Petrescu; preşedinte de onoare al PSDR după 1990 (n. 1905)

 

– 1999: A murit Andrei Giurgea, unul dintre cei mai mari radioamatori din lume (cunoscut sub indicativul YO3AC) (n. 1941)

 

– 2012: A murit solistul instrumentist Dorel Codoban, renumit făuritor de viori cu goarnă din Bihor, inventatorul viorii cu două goarne (n. 1945)

 

– 2017: A murit actorul şi poetul Dinu Ianculescu; crainic la Radio Bucureşti între anii 1945 şi 1948; a colaborat cu Televiziunea Română la emisiunea „Teleenciclopedia”, fiind considerat „vocea de sâmbătă seara”; stabilit, din 1985, în Germania (n. 1925)

 

– 2017: A murit Valeriu Bularca, primul român campion mondial la lupte greco-romane (1961, la Yokohama) (n. 1931)

 

– 2022: A murit violonistul şi profesorul universitar Daniel Podlovschi (n. 1939) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Bruxelles: Prezentarea de către Agenția Europeană pentru Chimie a unei propuneri de eliminare a FHAS, „poluanți eterni” – ora locală 10:00

 

– Anvers, Belgia: Vizita comisarului european Ylva Johansson în portul Anvers, un centru major pentru traficul de droguri în UE

 

– Washington: Președintele Joe Biden susține discursul privind starea națiunii

 

– Madrid: Senatul spaniol votează un proiect de lege care protejează accesul la avort și creează concediu menstrual (7 – 9 feb.)

 

-Canberra: Chris Hipkins, noul prim-ministru din Noua Zeelandă, va efectua prima sa vizită internațională în Australia și se va întâlni cu premierul Australiei, Anthony Albanese.

 

– Washington, SUA: Discursul preşedintelui Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, privind economia americană

 

– Paris: Concursul pentru cel mai bun somelier din lume 2023 (7 – 12 feb.)

 

– Paris: BNP Paribas – rezultate anuale

 

– Londra: BP – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

-Los Angeles, SUA: Paul Rudd, Michelle Pfeiffer și Michael Douglas participă la premiera mondială a filmului Marvel „Ant-Man and the Wasp: Quantumania”

 

-Statele Unite: Are loc lansarea în SUA a noului roman de Salman Rushdie, intitulat „Victory City”

 

-Italia: În perioada 7-11 februarie, are loc cea de-a 73-a ediţie a Festivalului  de Muzică de la Sanremo 2023. Timp de cinci seri, teatrul Ariston va deveni scena celui mai popular concurs de canto din Italia. Un spectacol alcătuit din muzică, dar şi din invitaţi faimoşi, scenete şi monologuri.

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Siguranţei pe Internet” (Safer Internet Day) are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet; evenimentul, care se desfăşoară anual, din 2004, în luna februarie, sub egida reţelei europene „INSAFE” – European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene, a ajuns la ediţia a XX-a. Tema acestei ediţii este: „Vrei să vorbim despre asta? Crearea unui spațiu pentru conversații despre viața online”

 

– Ziua naţională a statului Grenada; aniversarea proclamării independenţei – 1974

 

– 1478: S-a născut Sir Thomas Morus (More), gânditor umanist şi om politic englez; unul dintre întemeietorii socialismului utopic (lucrarea „Utopia”, 1516); deoarece, fiind catolic, a refuzat să depună jurământ de credinţă regelui ca „şef suprem” al Bisericii Anglicane, a fost arestat, judecat şi decapitat din ordinul lui Henric al VIII-lea (m. 1535) – 545 de ani

 

– 1652: A murit compozitorul italian Gregorio Allegri (n. 1582)

 

– 1736: A murit Stephen Gray, chimist și astronom englez, cunoscut cunoscut mai ales pentru cercetările sale în domeniul electricității (n. 1666)

 

– 1741: S-a născut pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli) (m. 1825)

 

– 1801: A murit Daniel Chodowiecki, pictor și gravor german de origine poloneză (n. 1726)

 

– 1812: S-a născut scriitorul englez Charles Dickens, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii victoriene (m. 1870)

 

– 1870: S-a născut Alfred Adler, medic şi psiholog austriac; fondatorul Şcolii de Psihologie Individuală, a doua şcoală vieneză de psihoterapie (după cea de psihanaliză a lui Sigmund Freud) (m. 1937)

 

– 1885: S-a născut scriitorul american Sinclair Lewis; primul american care a luat Premiul Nobel pentru literatură în anul 1930 (m. 1951)

 

– 1887: S-a născut Pat (Patrick Joseph) O’sullivan, desenator şi producător american de filme de animaţie, autorul motanului Felix (m. 1933)

 

– 1887: S-a născut lingvistul austriac Leo Spitzer; emigrat în Turcia şi apoi în Statele Unite; specialist în romanistică; creator al stilisticii literare pe baze lingvistice; studii privind limba română; membru corespondent străin al Academiei Române (1947) (m. 1960)

 

– 1889: S-a născut Harry Nyquist, inginer electrotehnist şi fizician american de origine suedeză (m. 1976)

 

– 1894: A murit Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, interpret şi constructor belgian de instrumente de suflat (inventatorul saxofonului, în 1846) (n. 1814)

 

– 1906: S-a născut inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (m. 1984)

 

– 1919: A murit medicul francez Raphael Blanchard; de numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne; a avut strânse legături cu specialiştii români; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (n. 1857)

 

– 1927: S-a născut Juliette Gréco, una dintre cele mai apreciate cântărețe franceze; a preluat statutul de „mare doamnă a cântecului francez” de la Edith Piaf (m. 2020)

 

– 1932: S-a născut Alfred Merrill Worden, astronaut și inginer american; a fost pilotul modulului de comandă pentru misiunea lunară Apollo 15, cea de-a patra misiune cu echipaj uman pe Lună, ce a fost lansată la 26 iulie 1971; a fost primul astronaut care a realizat o misiune extravehiculară în spaţiul cosmic în afara orbitei terestre, la întoarcerea din misiunea de survolare a Lunii din 1971; faptul că a rămas singur pe orbita Lunii, timp de trei zile, i-a adus recordul Guiness de „cel mai izolat om de orice altă persoană” – cei mai apropiaţi oameni de Al Worden fiind cei doi colegi de misiune aflaţi pe suprafaţa Lunii la distanţa de 3.600 de kilometri (m. 2020)

 

– 1942: S-a născut (în Georgia) Hamilton Bohannon, percuționist, lider de trupă, compozitor și producător american de înregistrări, unul din cei mai importanți muzicieni din perioada disco (m. 2020)

 

– 1946: S-a născut actorul britanic de film Pete Postlethwaite (m. 2011)

 

– 1946: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns, cunoscut mai ales pentru hitul din 1975, „Chevy Van” (m. 2013)

 

– 1953: S-a născut Boris Bechet, actor de teatru și film şi regizor din Rep. Moldova (m. 2021) – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut Dieter Bohlen, compozitor, interpret, producător şi scriitor german; membru al formaţiei „Modern Talking”

 

– 1958: A murit Vladimir Losski, teolog rus; exilat din Rusia în 1922, s-a stabilit la Paris doi ani mai târziu; a fost primul decan al Institutul teologic Sf. Dionisie din Paris, unde a predat teologie dogmatică; cunoscut mai ales pentru lucrarea „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”, prima sinteză patristică de teologie a dogmei (n. 1903) – 65 de ani

 

– 1960: A murit fizicianul rus Igor V. Kurceatov; în 1934 a descoperit fenomenul fisiunii; sub conducerea sa au fost construite primul ciclotron (1939) şi primul reactor nuclear din Europa (1946), s-a desfăşurat primul experiment atomic sovietic (1949), a fost construită bomba atomică cu hidrogen (1953), precum şi prima centrală electronucleară din lume (1954) (n. 1903)

 

– 1966: S-a născut arhitectul japonez Ryue Nishizawa; a fondat firma de arhitectură SANAA, în 1995, împreună cu arhitecta Kazuyo Sejima

 

– 1978: S-a născut actorul american Ashton Kutcher – 45 de ani

 

– 1979: S-a născut Tawakkul Karman, om politic yemenit şi activistă pentru drepturile omului; laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2011, împreună cu Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) şi Leymah Gbowee (Liberia)

 

– 1979: A murit Josef Mengele, medic german, supranumit „Îngerul Morţii” ca urmare a experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (n. 1911)

 

– 1980: A murit inginerul italian Secondo Campini, unul dintre pionierii motorului cu reacţie (n. 1904)

 

– 1985: A murit Matt Monro, cântăreţ şi actor britanic (n. 1930)

 

– 1994: A murit compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pianistul polonez Witold Lutoslawski (n. 1913)

 

– 1997: A murit violoncelistul rus Daniil Şafran (n. 1923)

 

– 2016: A murit scriitoarea şi scenarista franceză Juliette Benzoni, supranumită „regina romanului istoric francez” (n. 1920)

 

– 2017: A murit violonistul danez Svend Asmussen, reprezentant marcant al jazz-ului (n. 1916)

 

– 2017: A murit actorul american Richard Hatch (n. 1945)

 

– 2019: A murit Jacques Ferran, ziarist francez; cofondator al Cupei Campionilor Europeni, în 1955, şi al trofeului „Balonul de Aur” (n. 1920)

 

– 2020: A murit actorul, comediantul, scriitorul și producătorul american Orson Bean (nume la naştere Dallas Frederick Burrows) (n. 1928)

 

– 2021: A murit directorul de imagine italian Giuseppe Rotunno, colaborator al regizorilor Federico Fellini, Luchino Visconti şi Sydney Pollack (n. 1923)

 

– 2022: A murit Douglas Trumbull, regizor și producător american de film, creator de efecte speciale pentru unele dintre cele mai îndrăzneţe din punct de vedere vizual filme SF ale tuturor timpurilor, printre care „2001: A Space Odyssey”, „Close Encounters of the Third Kind” şi „Blade Runner”; a inventat şi a patentat zeci de instrumente şi tehnici cinematografice, a contribuit la introducerea IMAX pe piaţa de divertisment (n. 1942) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 6 februarie

Calendarul zilei – 6 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 6 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 6 februarie 2023, 9:46

S-a întâmplat într-o zi de 6 februarie

* Acum 327 de ani (1696) apărea, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagov, prima tipăritură, cartea „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”, publicată, cu text grecesc şi românesc, de Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul şi dedicată lui Constantin Brâncoveanu

* În urmă cu 166 de ani (1857) apărea, la Bucureşti (de două ori pe săptămână, până la 6/18.VIII.1857), jurnalul politic şi literar „Concordia”, oficios al mişcării unioniste, sub redacţia lui C. A. Kretzulescu (6/18)

* Se împlinesc 125 de ani (1898), de când, la Paris, a avut loc prima audiţie a „Poemei Române”, de George Enescu, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne. „Poema Română” a fost dedicată, de Enescu, reginei Elisabeta a României

* Acum 104 ani (1919) Adunarea Naţională, rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919, şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”

* Cu 99 de ani în urmă (1924) era adoptată Legea persoanelor juridice, elaborată de Gheorghe Gh. Mârzescu, în calitate de ministru al justiţiei, prin care s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale

* În urmă cu 78 de ani (1945) apărea Legea nr. 86 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare, potrivit căreia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului

* Acum 71 de ani (1952) avea loc instalarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1926 – 2022). La această dată, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă, fiind urmat la tron de fiica sa, Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă şi la televizor în întreaga lume. A devenit, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901). La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit şi primul monarh britanic care a sărbătorit Jubileul de Safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Marii Britanii

* Acum 33 de ani (1990) a avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numără: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale a acordat avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România a dobândit şi personalitate juridică

* Tot acum 33 de ani, era înregistrat oficial ca formaţiune politică Frontul Salvării Naţionale (FSN), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 27/6.II.1990 (la 7 februarie a fost dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice)

* În urmă cu 27 de ani (1996) se năștea Daniel, primul copil conceput prin fertilizare in vitro în România, procedură realizată de dr. Ioan Munteanu (1938 – 2018), la Centrul de Fertilizare in Vitro din Timişoara, primul din România (inaugurat oficial la 20 mai 1995 și realizat de Crucea Roşie Rhein Neckard Heidelberg)

* Într-o zi de 6 februarie, acum 24 de ani (1999), începea Conferinţa de la Rambouillet (Franţa), convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Evenimentul s-a încheiat prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul a exclus desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu au renunţat la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)

* În urmă cu 11 ani (2012) premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia, declarând, în cadrul unei şedinţe de Guvern, convocate de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet

* Acum 4 ani (2019) statele membre NATO au semnat, la Bruxelles, un protocol de aderare cu Republica Macedonia (Republica Macedonia de Nord, din 12.II.2019). Astfel, țara balcanică a devenit, în martie 2020, al 30-lea membru al alianței militare

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Paul Miki şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 5 februarie)

 

– „Ziua Roşiei Montane”; Roşia Montană (numele latin: Alburnus Maior), cea mai veche localitate minieră din România, apare pentru prima dată menţionată în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional

 

– 1863: S-a născut tenorul Ion Băjenaru (m. 1921) – 160 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 11.II.1863

 

– 1867: S-a născut biologul şi profesorul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951)

 

– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă de etnie armeană; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1962)

 

– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (m. 1968)

 

– 1893, 6/20: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut Anastase Dragomir, inginer și inventator din domeniul aviației, care a avut o contribuţie esenţială la securitatea aviaţiei mondiale; este cunoscut pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, care a fost brevetată la Paris, în 1930 (la care a lucrat împreună cu inventatorul Tănase Dobrescu) (m. 1966)

 

– 1897: S-a născut medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)

 

– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993) – 115 ani

 

– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române (1993) (m. 2012)

 

– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător; a scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară (m. 1997)

 

– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988)

 

– 1930: S-a născut părintele arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur, muzicolog, compozitor de muzică bizantină şi profesor; a iniţiat şi coordonat, din anul 1989, Formaţia de Muzică Bizantină „Psalmodia” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti; a întemeiat secţia de muzică psaltică la UNMB (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut Sorin Holban, prozator, poet, dramaturg şi publicist (m. 2004) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (m. 2012)

 

– 1946: S-a născut artistul plastic Aurel Dan; pictor desăvârșit al satului maramureșean (m. 2019)

 

– 1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada

 

– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României – 70 de ani

 

– 1955: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, jurist, medic, diplomat şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n. 1871). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 6.II.1952

 

– 1960: A murit medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (n. 1882)

 

– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan – 55 de ani

 

– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913)

 

– 1984: A murit inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (n. 1904)

 

– 1984: A murit compozitorul de origine maghiară Trózner József (n. 1904)

 

– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927)

 

– 1986: A murit arheologul Ion Berciu; contribuţii privind aşezările şi castrele romane de la Drobeta şi Apulum (n. 1904)

 

– 1992: A murit Caius Iacob, matematician, fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice) şi profesor; om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1912)

 

– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918) – 30 de ani

 

– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921) – 30 de ani

 

– 1993: A murit compozitorul şi profesorul univesitar Dan Constantinescu; a scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), dar şi câteva cicluri de lieduri şi coruri (n. 1931) – 30 de ani

 

– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; specialist în biologia şi patologia celulară a sistemului cardiovascular şi în biopatologia glandelor endocrine; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a fondat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care-i poartă numele, punând bazele unei şcoli române în acest domeniu; membru titular al Academiei Române (1991), vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (n. 1926)

 

– 1998: A murit actorul Constantin Bărbulescu (n. 1917) – 25 de ani

 

– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926) – 15 ani

 

– 2014: A murit Elvira Micoş, pictor şi gravor (n. 1914)

 

– 2015: A murit Mircea Deac, critic și istoric de artă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1921)

 

– 2018: A murit Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și publicist; autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni” (n. 1927) – 5 ani

 

– 2019: A murit Ion Brad, poet, prozator, dramaturg, memorialist, editor, publicist, traducător şi diplomat (n. 1929)

 

– 2021: A murit pictorul și profesorul universitar doctor Zamfir Dumitrescu; considerat unul dintre reperele științei Perspectivei; fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007) și al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (2004); decanul Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti (2000-2004); deputat (2004-2008); a înființat Școala de Arte și Meserii „Dimitrie Paciurea” (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale UE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor concurenței din UE (6 – 8 feb.)

 

– San José, Costa Rica: Întâlnire între secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, și președintele republicii Costa Rica, Rodrigo Chaves (6 – 7 feb.)

 

– Londra: Sinodul General al Bisericii Angliei (6 – 9 feb.)

 

– Geneva: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare publică un raport privind extremismul în Africa sub-sahariană

 

– Addis Abeba, Etiopia: Referendum pentru crearea celei de-a 12-a regiuni în sudul Etiopiei

 

– Paris: Procesul unui incendiu mortal în 2019 la Paris, care a făcut zece morți (6 – 24 feb.)

 

– Londra: Audiere de sentință pentru ofițerul de poliție David Carrick, acuzat de viol în serie (6 – 7 feb.)

 

– Regatul Unit: Asistentele fac grevă pentru salarii mai mari (6 – 7 feb.)

 

– Varșovia: Audiere în procesul activistei Justyna Wydrzynska, acuzată că acordă asistență pentru avort

 

– Nador, Maroc: Drama de la Nador-Melilla – proces în apel al unui grup de migranți condamnați la 2 ani și jumătate de închisoare în primă instanță

 

– Franța: Tenis – turneul ATP de la Montpellier (6 – 12 feb.)

 

– Córdoba, Argentina: Tenis – turneul ATP de la Córdoba (6 – 12 feb.)

 

– Dallas, SUA: Tenis – turneul ATP de la Dallas (6 – 12 feb.)

 

– Courchevel, Franța: Campionatele Mondiale de schi alpin – Courchevel Meribel (6 – 19 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 6 – 8.II: „Zilele Mondiale fără Telefon mobil”; marcată prima dată la 6 februarie 2001, la iniţiativa scriitorului francez Philip Marso, autorul primului roman scris sub formă de SMS, campania a fost extinsă, din anul 2004, pe perioada a trei zile – 6,7 şi 8 februarie; scopul manifestărilor este de a atrage atenţia utilizatorilor asupra impactului pe care îl are tehnologia în viaţa cotidiană şi asupra dependenţei de telefoanele mobile şi smartphone-uri

 

– „Ziua Internaţională de Toleranţă Zero faţă de Mutilarea Genitală a Femeilor” a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia A/RES/67/146, adoptată la 20 decembrie 2012, cu scopul de a amplifica și direcționa eforturile de eliminare a acestei practici, recunoscută la nivel internațional ca o încălcare a drepturilor omului, o violare a drepturilor la sănătate, siguranţă şi integritate fizică, a dreptului la libertate în faţa torturii şi a tratamentelor crude, inumane sau degradante şi a dreptului la viaţă atunci când procedura duce la moarte. Concentrată iniţial în 30 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, mutilarea genitală a femeilor este o problemă universală fiind practicată şi în câteva ţări din Asia şi America Latină

 

– Sărbătoarea naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii britanici, în 1840, care s-a aflat la baza constituirii statului insular

 

– 1695: S-a născut matematicianul elveţian Nicolaus II Bernoulli (m. 1726)

 

– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707) – 230 de ani

 

– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, fizician şi filosof englez; a descoperit oxigenul (la 1.VIII.1774), fenomenul de respiraţie la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena; studii în domeniul opticii şi al electricităţii; liber cugetător, deist, partizan al Revoluţiei franceze, a emigrat, în 1794, în SUA (n. 1733)

 

– 1873, 6/18: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837) – 150 de ani

 

– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972) – 125 de ani

 

– 1899: S-a născut Ramón Novarro, actor mexican (m. 1968)

 

– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991) – 120 de ani

 

– 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (m. 2004)

 

– 1913: S-a născut Mary Leakey, arheolog şi paleoantropolog britanic (m. 1996) – 110 ani

 

– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Félix Rubén García Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867)

 

– 1917: S-a născut Zsa Zsa Gabor (nume real: Sari Gabor), actriţă americană de origine maghiară (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut Pierre Brice, unul dintre cei mai populari actori francezi în Germania, graţie personajului Winnetou, pe care l-a interpretat într-o serie de filme western de mare succes, lansate în anii ’60 ai secolului XX (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut Rip Torn (nume real: Elmore Rual Torn, Jr.), actor american de film și teatru; star al serialului „The Larry Sanders Show” (m. 2019)

 

– 1932: S-a născut regizorul şi criticul de film, scenaristul şi actorul francez François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984)

 

– 1939: S-a născut actorul american Mike Farrell

 

– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (m. 1981)

 

– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues), compozitoarea și actrița americană Natalie Cole; fiica celebrului muzician Nat King Cole (m. 2015)

 

– 1954: S-a născut jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie; director editorial al publicaţiei „Le Monde” din 2011 (m. 2012)

 

– 1961: S-a născut Florence Aubenas, jurnalistă franceză, reporter la cotidianul Libération, care a fost ținută ostatică în Irak din 5 ianuarie până în 11 iunie 2005

 

– 1962: S-a născut Axl Rose, interpret şi compozitor american de muzică rock, component al trupei Guns N’Roses

 

– 1964: S-a născut Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock „Tragically Hip” (m. 2017)

 

– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893)

 

– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909)

 

– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului XX (n. 1926)

 

– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935)

 

– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Max (Ferdinand) Perutz, chimist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (n. 1914)

 

– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (n. 1930)

 

– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921)

 

– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo)

 

– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca  legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952)

 

– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tapies; cunoscut datorită pânzelor şi compoziţiilor sale uimitoare, realizate uneori din materiale recuperabile (n. 1923)

 

– 2015: A murit Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (n. 1936)

 

– 2019: A murit scriitoarea britanică Rosamunde Pilcher (pseudonim Jane Fraser); considerată „regina nuvelelor romantice” (n. 1924)

 

– 2020: A murit dirijorul italian Nello Santi; a fost o autoritate în lumea muzicală, în ceea ce priveşte interpretarea operei italiene, dirijând în special creaţii semnate de Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini (n. 1931)

 

– 2021: A murit politicianul american George Shultz, unul dintre cei mai mari strategi ai tuturor timpurilor; fost secretar de stat al preşedintelui american republican Ronald Reagan şi arhitect important al diplomaţiei americane de la sfârşitul Războiului Rece (n. 1920)

 

– 2022: A murit actorul Frank Pesce (n. 1946) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 5 februarie

Calendarul zilei – 5 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 5 februarie 2023, 05:06 / actualizat: 6 februarie 2023, 9:46

S-a întâmplat într-o zi de 5 februarie

* Se împlinesc 310 ani (1713), de când, în ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti s-a hotărât să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (cunoscută astăzi ca Mănăstirea Antim), punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt locaş, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul şi Marele Mir

* Cu 171 de ani în urmă (1852) era deschis publicului Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia), unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume

* Acum 162 de ani (1861) avea loc înfiinţarea, la Sighet, a Asociaţiei Naţionale pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, cu o contribuţie însemnată în emanciparea culturală şi naţională a românilor, în păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală. La 3 septembrie 1860, s-a constituit o comisie de iniţiativă care a hotărât întocmirea statutelor viitoarei asociaţii, căreia-i revenea misiunea înfiinţării Preparandiei Române. La 5 februarie 1861 era ales comitetul de conducere alcătuit din comitele suprem Iosif Man – preşedinte, Mihail Pavel – vicepreşedinte, Petru Mihalyi – secretar, având printre membrii personalităţi de marcă ale vieţii politice şi spirituale maramureşene, dintre care în timp s-a evidenţiat şi dr. Ioan Mihalyi de Apşa

* În urmă cu 156 de ani (1867) era încheiat Pactul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania a rămas încorporată Ungariei, anulându-i-se autonomia. Proclamarea dualismului austro-ungar are urmări negative pentru românii transilvăneni, prin politica de discriminare şi deznaţionalizare promovată de autorităţile ungare. Pactul dualist austro-ungar, în urma căruia a luat naştere Austro-Ungaria, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască, a fost un stat condus de monarhii Habsburgi între 1867 și 1918. Dualismului austro-ungar, recunoscut în Austria prin constituție începând cu 21 decembrie 1867, a rămas în vigoare până în 31 octombrie 1918 (când Ungaria a ieșit din uniune) (5/17)

* Acum 147 de ani (1876) apărea prima revistă românească de medicină din Transilvania „Higiena şi Şcoala” (până în 1882), editată de medicul şi scriitorul Pavel Vasici-Ungureanu (1806-1881)

* Cu 136 de ani în urmă (1887) avea loc premiera operei „Othello”, de Giuseppe Verdi, la Teatrul „Scala” din Milano

* Acum 118 ani (1905), la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera piesei „Manasse”, de Ronetti Roman, dramă în patru acte având ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică, cu Constantin Nottara în rolul principal. În decursul a doar două luni până la încheierea stagiunii au fost date 26 de reprezentaţii

* Cu 107 ani în urmă (1916) avea loc inaugurarea Cabaret Voltaire şi naşterea mişcării Dada, la Zürich (Elveţia). A fost fondat de scriitorul german Hugo Ball (1886 – 1927), împreună cu Emmy Hennings (1885 – 1948), pictorul, arhitectul şi eseistul româno-israelian, Marcel Janco (Iancu) (1895 – 1984), scriitorul german Richard Huelsenbeck (1892 – 1974), poetul român Tristan Tzara (1896 – 1963) şi soţii Sophie Taeuber-Arp (1889 – 1943) şi Hans (Jean) Arp (1886 – 1966), ca un spaţiu pentru scopuri artistice şi politice

* Acum 104 ani (1919) Partidul Muncitor (format la Iaşi, în noiembrie 1918, de un grup de intelectuali în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I. Parhon) fuziona cu Partidul Ţărănesc (Ion Mihalache), polarizând aripa de stânga (întărită în perioada 1920-1922, prin ralierea lui Nicolae Lupu şi Constantin Stere)

* Tot cu 104 ani în urmă Charlie Chaplin (1889 – 1977), Mary Pickford (1892 – 1979), Douglas Fairbanks (1883 – 1939) şi D.W. Griffith (1875 – 1948) înfiinţau compania United Artists (UA), unul dintre cele mai mari studiouri cinematografice americane ale secolului trecut. În prezent este filială a casei de producţie Metro-Goldwyn-Mayer (MGM). Pe 17 mai 2021, compania de vânzare cu amănuntul online și tehnologie Amazon a intrat în negocieri pentru achiziționarea MGM. Pe 26 mai 2021, a fost anunțat oficial că studioul va fi achiziționat de Amazon, sub rezerva aprobării de reglementare, și va continua să funcționeze ca etichetă sub noua companie-mamă. Fuziunea a fost finalizată pe 17 martie 2022. Prim vice președintele Amazon Studios și Prime Video Mike Hopkins a subliniat că Amazon va continua să colaboreze cu UAR (United Artists Releasing), care va rămâne în funcțiune după fuziune. În timp ce originalul UA a încetat să mai existe ca etichetă la începutul anului 2020, United Artists este încă activ, fiind folosit de UAR

* România stabilea, acum 98 de ani (1925), relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, cu Chile. Întrerupte în anul 1943 de partea chiliană, relaţiile diplomatice au fost reluate, la nivel de ambasadă, în 1965. Relaţii bilaterale dintre România şi Republica Chile datează din 1911, când s-a deschis primul Consulat Onorific al Chile la Bucureşti, dar relaţiile diplomatice s-au stabilit la 5 februarie 1925, odată cu deschiderea Ambasadei Chile la Bucureşti. La 1 iunie 1921, s-a înfiinţat Consulatul Onorific al României la Santiago de Chile, iar în 1935 este deschisă Ambasada României în R. Chile (Legaţia permananentă a României la Santiago de Chile), la propunerea lui Nicolae Titulescu. Trebuie menţionat faptul că România a fost singura ţară din Europa de Est, alături de fosta Iugoslavie, care nu a întrerupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Chile după Lovitura de Stat din 1973

* În urmă cu 77 de ani (1946) Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii recunoşteau guvernul condus de dr. Petru Groza şi reluau legăturile diplomatice cu România

* În urmă cu 73 de ani (1950) era inaugurat Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj, ocazie cu care a avut loc premiera la secţia română a unor fragmente din piesa rusească „Banul şi Părăluţa”, de Nina Ghernet, iar la secţia maghiară scenetele „Morcovul”, după povestirea lui L.N. Tolstoi şi „Cozonacul”. Fondatorii instituţiei au fost membrii trupei de păpuşari ai Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, înfiinţate în 1948. Teatrul „Puck” organizează cel mai important eveniment din lumea teatrelor de păpuşi şi marionete din estul Europei, „Festivalul Internaţional Puck”, singurul de asemenea amploare din România, care atrage la fiecare ediţie trupe de marcă din ţară şi străinătate

* Acum 52 de ani (1971) a avut loc aselenizarea navetei spaţiale americane Apollo 14. Apollo 14 a fost a opta misiune din programul Apollo și a treia care a dus oameni pe Lună. Ea a durat nouă zile, începând cu lansarea de la 31 ianuarie 1971, și continuând cu aselenizarea de la 5 februarie. Modul Lunar a aselenizat în formațiunea Fra Mauro; aceasta era destinația nereușitei misiuni Apollo 13. În timpul celor două activități extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare și s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice. Comandantul Alan Shepard a lovit două mingi de golf de pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ

* Cu 44 de ani în urmă (1979) avea loc premiera, la Bucureşti, a filmului „Nea Mărin miliardar”, cu Amza Pellea (1931-1983) în rolul principal, regia fiind semnată de Sergiu Nicolaescu (1930-2013)

* Acum 33 de ani (1990) era reînfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Național al Ţăranului Român, continuatorul Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială, înfiinţat în baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de regele Carol I. Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor de atunci, l-a numit pe etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaş director al muzeului. Numele instituţiei a fost schimbat în Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, iar mai târziu, a devenit Muzeul de Artă Naţională „Carol I”. În 1978, s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară. La 5 februarie 1990, Andrei Pleşu, ministrul Culturii, reînfiinţa Muzeul Naţional al Ţăranului Român, numindu-l director pe pictorul Horia Bernea. Din 1990 şi până la moartea sa, în 2000, Horia Bernea a fost director al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, contribuind la redefinirea muzeografiei etnografice în România. Patrimoniul Muzeului Naţional al Ţăranului Român este format din aproape 90.000 de piese – un veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional – structurate în mai multe colecţii: ceramică (18.000 de piese), port popular (20.000 de piese din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea), ţesături pentru interior confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic (aproape 10.000 de piese), ţesături din lână (peste 7.000 de piese), lemn, mobilier şi feronerie (aproape 8.000 de piese), obiecte religioase (aproape 4.000 de piese – icoane pe sticlă şi pe lemn, izvoade pentru icoane, xilogravuri, veşminte preoţeşti, vase şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţe şi cruci), obiceiuri, etc.

* Într-o zi de 5 februarie, acum 19 ani (2004), România a devenit membră de facto a Alianţei Nord-Atlantice (NATO), toate cele 19 state membre ale Alianţei ratificând protocolul de aderare. La data de 26 februarie 2004, a fost adoptată de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, legea de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord. România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga din 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie

* Cu 12 ani în urmă (2011) intra în vigoare noul Tratat ruso-american de dezarmare nucleară New Start, semnat la 8 aprilie 2010, de președintele SUA, Barack Obama și de cel al Federației Ruse, Dmitri Medvedev. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat, la 29 ianuarie 2021, prelungirea cu cinci ani a tratatului, care urma să expire la 5 februarie 2021. Aceasta intră în vigoare după ce ambele părţi vor face schimb de note diplomatice privind încheierea procedurilor lor interne. Tratatul major de dezarmare New Start reprezintă pilonul principal de menținere a echilibrului armelor nucleare dintre cele două țări

* Acum 6 ani (2017) a fost atins apogeul protestelor desfăşurate în toată România și în diaspora, mai ales după ce ministrul de Justiție, Florin Iordache, a anunțat prin intermediul mass-media, în jurul orei 24:00 din noaptea de 31 ianuarie, publicarea de către guvern în Monitorul Oficial a ordonanțelor privind grațierea unor fapte de corupție și modificarea Codului penal prin dezincriminarea abuzului în serviciu. Peste 600.000 de manifestanți au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13. Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de Tineriada sau protestele #rezist, hashtag devenit simbolul mișcărilor de protest. Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut principalul responsabil pentru introducerea ordonanței, a demisionat pe 8 februarie 2017. Guvernul condus de Sorin Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură de propriul partid

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Agata, fecioară martiră (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Tu Bişvat (6 feb.)

 

– 1851, 5/17: S-a născut Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog; organizator al reţelei meteorologice din România (în 1878 a înfiinţat, la Brăila, prima staţie de profil din ţară); membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921) (m. 1922)

 

– 1859: A murit (la numai câteva zile după Unire) Alecu (Alexandru) Russo, prozator şi memorialist; se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului; important militant unionist (n. 1819). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 4/5 februarie 1859

 

– 1896: S-a născut filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (m. 1971)

 

– 1905: S-a născut J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (m. 1986, la Milano, Italia)

 

– 1908: S-a născut preotul, scriitorul şi ziaristul basarabean Vasile Ţepordei; a editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia”, a fost lider al basarabenilor refugiaţi în România; a fost arestat în septembrie 1948 şi a executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar; eliberat în 1956, a fost reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966) (m. 2002) – 115 ani

 

– 1920: S-a născut Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar (m. 1998)

 

– 1922: S-a născut Teodor Boşca, traducător şi dramaturg; a tradus din sonetele Renaşterii italiene şi spaniole, precum şi „Sonetele” lui Shakespeare (m. 1987)

 

– 1926: S-a născut actorul Matei Gheorghiu (m. 2003)

 

– 1926: S-a născut Constantin Vasilică, agronom, personalitate marcantă a învățământului superior agronomic din România; viaţa şi activitatea lui profesională timp de șase decenii s-a confundat cu istoria Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (m. 2018)

 

– 1928: S-a născut (la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) Hristu Cândroveanu, critic literar, eseist, poet, publicist şi traducător aromân (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1933: A murit medicul Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de hidrologie medicală şi climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (n. 1873) – 90 de ani

 

– 1939: A murit matematicianul Gheorghe Ţiţeica; considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925) (n. 1873)

 

– 1942: S-a născut baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian)

 

– 1947: S-a născut Alexandru Pintescu (numele la naştere: Alexandru Gorşcovaz), poet, eseist, traducător şi avocat (m. 2003)

 

– 1947: A murit Scarlat Struţeanu, estetician, critic şi istoric literar (n. 1891)

 

– 1952: S-a născut Monica Spiridon (numele la naştere: Monica-Michaela Dumitrescu), eseistă, critic și teoretician literar

 

– 1953: A murit (în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor), omul politic ţărănist Iuliu Maniu; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române din 1919; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (n. 1873) – 70 de ani

 

– 1953: A murit chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1878) – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut inginerul Dan Tufiş; cercetări privind inteligenţa artificială, limbajul natural şi artificial computerizat; membru titular al Academiei Române din 2011

 

– 1957: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Mircea Romcescu, soţul cântăreţei Olimpia Panciu; după 23 de ani petrecuţi în Danemarca, s-au întors în România în 2012

 

– 1962: S-a născut actorul Mihai Bisericanu

 

– 1963: A murit (în penitenciarul din Râmnicu Sărat) omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creându-se Partidul Naţional Ţărănesc; preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri; în noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în procesul intentat de regimul comunist conducătorilor PNŢ (n. 1882) – 60 de ani

 

– 1963: A murit inginerul Ion (Iancu) Constantinescu; contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România; a brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne (n. 1884) – 60 de ani

 

– 1964: A murit Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (n. 1898)

 

– 1965: S-a născut Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români din toate timpurile, în prezent antrenor şi om de afaceri

 

– 1978: A murit pictorul, graficianul, muralistul şi profesorul Catul Bogdan (n. 1897) – 45 de ani

 

– 1986: A murit (la Milano, Italia) J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „Prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (n. 1905)

 

– 1986: A murit scriitorul Grigore Băjenaru (n. 1907)

 

– 1986: A murit Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu („Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt) (n. 1919)

 

– 1988: A murit entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900) – 35 de ani

 

– 1998: A murit graficianul Pompiliu Dumitrescu (grafică de carte, afişe de film, ilustraţii pentru revistele de copii şi umoristice) (n. 1941) – 25 de ani

 

– 1994: A murit Marin Bucur, critic, istoric literar, eseist şi prozator (n. 1929)

 

– 2002: A murit (la New York) sculptorul Constantin Antonovici; ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Ivan Meštrovič şi fusese prigonit de Garda de Fier; ulterior s-a stabilit în SUA (n. 1911)

 

– 2009: A murit Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (n. 1935)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Nicosia, Cipru: Alegeri prezidențiale

 

– Monaco: Alegeri naționale, pentru reînnoirea Consiliului Național (Parlament)

 

– Ecuador: Alegeri „secționale”

 

– Quito, Ecuador: Un referendum este programat să aibă loc în Ecuador pe 5 februarie, consultarea fiind convocată la 29 noiembrie 2022 de către președintele Guillermo Lasso. Alegătorilor li se va cere să aprobe sau să respingă un total de opt întrebări referitoare la modificările aduse Constituției Ecuadorului

 

– Los Angeles: Ceremonia de decernare a celei de-a 65-a ediții a Premiilor Grammy. Evenimentul va avea loc la Crypto.com Arena, o sală de spectacole cunoscută în trecut sub numele de Staples Center, şi va fi difuzat în direct de postul de televiziune CBS, precum şi în streaming de platforma Paramount+

 

– Roma: Rugby – Turneul Celor Șase Națiuni

  • Italia – Franța

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Tottenham – Manchester City

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1534: S-a născut Giovanni Bardi, muzician şi scriitor florentin (m. 1612)

 

– 1840: S-a născut Sir Hiram Stevens Maxim, american de origine britanică, inventatorul primei arme de foc automate portabile, care-i poartă numele (1883) (m. 1916)

 

– 1840: S-a născut John Boyd Dunlop, medic veterinar scoţian, care a inventat, din dorinţa de a perfecţiona tricicleta fiului său, prima anvelopă pneumatică (1888); doi ani mai târziu, în 1890, transformă invenţia într-o adevărată afacere şi înfiinţează, la Dublin, prima fabrică de anvelope (m. 1921)

 

– 1866: S-a născut Sir Arthur Keith, anatomist şi antropolog britanic; specialist în studiul fosilelor umane şi în reconstituirea omului preistoric (m. 1955)

 

– 1878: S-a născut André Citroën, industriaş şi inginer francez, cunoscut constructor de automobile; în 1919 a fondat societatea care-i poartă numele (m. 1935) – 145 de ani

 

– 1881: A murit Thomas Carlyle, eseist, istoric şi filosof britanic (n. 1795)

 

– 1906: S-a născut actorul american de film John Carradine (m. 1988)

 

– 1911: S-a născut tenorul suedez Jussi Björling (m. 1960)

 

– 1914: S-a născut scriitorul american de literatură SF William Burroughs (m. 1997)

 

– 1914: S-a născut biofizicianul britanic Alan Lloyd Hodgkin, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1963, alături de Sir John Eccles, Andrew F. Huxley (m. 1998)

 

– 1915: S-a născut fizicianul american Robert Hofstadter; laureat în 1961 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Rudolf Mössbauer, „pentru studiile de pionierat în domeniul împrăștierii electronilor în nucleii atomici și pentru descoperirile privind structura nucleonilor” (m. 1990)

 

– 1919: S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006)

 

– 1921: S-a născut Sir John Michael Pritchard, dirijor englez (m. 1989)

 

– 1926: S-a născut editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (m. 2012)

 

– 1926: A murit André Gédalge, compozitor şi pedagog francez; printre elevii săi s-a numărat şi George Enescu (n. 1856)

 

– 1932: S-a născut Cesare Maldini, fotbalist şi antrenor italian (m. 2016)

 

– 1937: A murit Lou Andreas-Salomé, romanciera, eseista şi psihanalista germană de origine rusă (n. 1861)

 

– 1940: S-a născut H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut Charlotte Rampling, actriță engleză de film

 

– 1947: A murit scriitorul german Hans Fallada (n. 1893)

 

– 1962: A murit compozitorul francez Jacques Ibert (n. 1890)

 

– 1967: S-a născut Alexandre Najjar, romancier, critic literar, jurnalist, om de afaceri și avocat libanez

 

– 1967: A murit Violeta Parra (nume complet: Violeta del Carmen Parra Sandoval), compozitoare, cantautoare, folcloristă, etnomuzicolog, artist vizual și activist social chilian; figură reprezentativă a muzicii folk din America Latină (n. 1917)

 

– 1969: S-a născut cântărețul, compozitorul, dansatorul, actorul și rapperul american Bobby Brown (nume real: Robert Barisford Brown), pionier al noului swing jack, o fuziune de hip-hop și R&B

 

– 1985: S-a născut fotbalistul portugez Cristiano Ronaldo (dos Santos Aveiro), câştigător, de mai multe ori, al Balonului de Aur, distincție anuală acordată în domeniul fotbalului de France Football, premiul fiind înmânat jucătorului considerat a fi cel mai bun pe parcursul anului calendaristic anterior

 

– 1993: A murit Joseph Leó Mankiewicz, scenarist, regizor şi producător american de film (n. 1909) – 30 de ani

 

– 1999: A murit Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1973 (n. 1906)

 

– 2004: A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; apropiat colaborator şi asociat al lui Walt Disney, Hench a fost unul dintre artiştii care au avut o contribuţie însemnată la realizarea unor filme de desene animate devenite clasice, dar şi la crearea parcurilor de distracţii care poartă numele celebrelor studiouri cinematografice (n. 1908)

 

– 2011: A murit actriţa americană Peggy Rea, vedeta din serialul „The Dukes of Hazzard” (n. 1921)

 

– 2015: A murit fizicianul american Val Logsdon Fitch; Premiul Nobel pentru fizică în 1980 (n. 1923)

 

– 2016: A murit Ray Colcord, compozitor american de muzică de film (n. 1949)

 

– 2019: A murit cineastul ceh Vaclav Vorlicek; a realizat numeroase comedii şi filme pentru copii, remarcându-se ca regizor al serialelor de televiziune pentru copii „Arabela” (1979-1981) şi „Arabela se întoarce” (1990) (n. 1930)

 

– 2020: A murit actorul, regizorul şi producătorul american Kirk Douglas (nume real: Issur Danielovitch Demsky); tatăl actorului Michael Douglas (n. 1916)

 

– 2021: A murit actorul canadian Christopher Plummer (nume complet: Arthur Christopher Orme Plummer), cunoscut pentru rolul căpitanului Von Trapp din „Sunetul muzicii”; a avut o carieră de 75 de ani (n. 1929)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 4 februarie

Calendarul zilei – 4 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 4 februarie 2023, 05:03 / actualizat: 6 februarie 2023, 9:46

S-a întâmplat într-o zi de 4 februarie

* Acum 234 de ani (1789) era ales primul preşedinte al S.U.A., George Washington, general şi om de stat american, militant şi factor activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord. Alegătorii din 10 state au fost convocaţi la vot. Carolina de Nord, Rhode Island și New York s-au abținut de la acest proces. Din cei 72 de candidaţi, alegătorii au votat doar pentru doi dintre ei. Aproape jumătate dintre cei care şi-au exprimat dreptul de vot au optat pentru John Adams, care a fost ales, în mod corespunzător, vicepreşedinte. George Washington a depus jurământul ca prim-președinte conform Constituției Statelor Unite ale Americii în 30 aprilie 1789, la Federal Hall în New York

* Cu 189 de ani în urmă (1834) era înfiinţat Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi, din iniţiativa unui grup restrâns de membri ai Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihăil Zotta, Constantin Sturza şi Costachi Negri. Este primul muzeu de acest gen înfiinţat în Principatele Române şi, ca instituţie culturală, avea drept scop să prezinte publicului din Iaşi „bogăţiile pământene şi subpământene ale Moldovei, precum şi curiozităţi din alte părţi ale lumii”

* Acum 114 ani (1909), pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu actorul Constantin Nottara în rolul lui Ştefan cel Mare (4/17)

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când avea loc inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, a altor personalităţi militare şi ecleziastice. Clădirea, amplasată în centrul Capitalei, la intersecţia a două artere principale – Calea Victoriei (odinioară Podul Mogoşoaiei) şi Bulevardul Regina Elisabeta, aminteşte de Opera Naţională din Paris (Palatul Garnier). Edificiul, proiectat în 1899 de arhitectul Dimitrie Maimarolu, a fost construit din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din garnizoana Bucureşti

* În urmă cu 98 de ani (1925) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”. La 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939)

* Cu 96 de ani în urmă (1927) în SUA, era lansat filmul „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului. Prezentat cu ajutorul unui disc cu diametrul de 400 mm care conţine câteva dialoguri şi muzică, muzicalul l-a avut pe Al Jolson în rolul principal, amplificarea sunetului în sală fiind făcută cu ajutorul unei instalaţii de sunet cu tuburi electronice (un amplificator) cu difuzoare

* Acum 89 de ani (1934) echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim – V. Dumitrescu) cucerea medalia de aur la Campionatul Mondial de Bob de la Engelberg (Elveţia). Pentru rezultatele obţinute, sportivilor li s-a decernat „Premiul naţional pentru sport”

* În urmă cu 78 de ani (1945), în perioada 4 – 11 februarie, a avut loc Conferinţa de la Ialta (Crimeea) a conducătorilor celor trei mari puteri din coaliţia antihitleristă: SUA, Marea Britanie şi URSS. Cele trei state, reprezentate de preşedintele Franklin Roosevelt, premierul Winston Churchill şi liderul URSS Iosif Stalin, au trasat, pe fondul previzibilei victorii asupra statelor Axei, principalele linii de acţiune în perioada postbelică. S-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiționată a Germaniei naziste. După război, Germania urma să fie împărțită în patru zone de ocupație. Urma să aibă loc și o divizare a Berlinului în patru sectoare

* Cu 76 de ani în urmă (1947) ministrul de externe al Marii Britanii, Ernest Bevin (1881 – 1951), semna, la Londra, Tratatele de pace cu România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda şi Italia (după a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când era semnat primul Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Uniunea Sovietică, pe o perioadă de 20 de ani. România a fost prima ţară „democrat-populară” care a semnat un astfel de tratat cu URSS (la 7 iulie 1970 a fost semnat un nou Tratat)

* În urmă cu 56 de ani (1967) a început construcţia primei autostrăzi din România, ce lega Bucureştiul de Piteşti. Aceasta a fost dată în folosinţă în anul 1973, cu noi segmente adăugate în 2007, 2010 şi 2011

* Se împlinesc 20 de ani de când, între 4 februarie 2003 și 3 iunie 2006, Serbia și Muntenegru au format o uniune statală care a existat în sud-estul Europei, pe o parte a teritoriului fostei Republici Federative Iugoslavia. Capitala uniunii statale a fost Belgradul, fiind totodată capitala Serbiei, care avea (neoficial) o poziție hegemonică. Pe 21 mai 2006 populația Muntenegrului a decis cu 55,4% din voturi separarea de Serbia, uniunea încetând practic să mai existe pe 3 iunie, când Muntenegru și-a proclamat oficial independența

* Mark Zuckerberg, student şi programator american şi antreprenor în domeniul internetului, fonda, acum 19 ani (2004), reţeaua de socializare „TheFacebook”, pentru a oferi posibilitatea utilizatorilor de a contacta persoane apropiate, dar şi persoane încă necunoscute. Creat iniţial la Harvard, SUA, Facebook era la origine o reţea socială cu circuit închis pentru studenţii acestei universităţi. Ulterior ea s-a deschis şi altor universităţi americane. La început verificarea apartenenţei la universitate se făcea prin adresa de poştă electronică (e-mail) a studentului, dar începând din septembrie 2006 reţeaua este deschisă tuturor utilizatorilor de internet. Imediat reţeaua Facebook a devenit foarte populară dar şi controversată, fiind interzisă în câteva ţări din Orientul Mijlociu. Apreciat a fi unul dintre cele mai importante site-uri de socializare din lume, în funcţie de numărul de vizite, Facebook face parte din fenomenul recent denumit Web 2.0 („web-ul social”). Utilizatorii pot intra în această reţea din orice loc unde există acces la Internet pe baza unei parole, stabilite iniţial odată cu completarea formularului de înscriere conţinând o serie de întrebări personale. În ianuarie 2019, în România, Facebook avea aproape 10 milioane de utilizatori, mai exact 9,8, iar la nivel mondial, 2,23 miliarde (care intră măcar o dată pe lună în aplicaţie şi vizitează pagina prin intermediul site-ului web, dintre aceştia mai mult de 65% accesând zilnic reţeaua). În octombrie 2021, Facebook a anunțat un important „corporate rebranding” devenind „Meta”. Mișcarea a fost gândită să dea investitorilor și publicului larg un semnal că gigantul tech intră într-o nouă etapă a existenței sale și că își schimbă radical și business-ul. De reținut este însă faptul că aplicațiile Facebook, Instagram, Messenger și WhatsApp își vor păstra numele, Meta fiind grupul care le cuprinde pe toate. „Meta” înseamnă în greacă „dincolo de”, „după”, iar cei de la Facebook au motivat alegerea acestei denumiri prin faptul că grupul ce valorează 900 miliarde dolari vrea să investească miliarde în metavers, ipoteticul univers virtual pe care-l vom putea accesa cu ochelari sau căști VR. Mark Zuckerberg a motivat decizia de a redenumi grupul „Meta” prin faptul că s-a schimbat viziunea Facebook și în câțiva ani ar vrea ca această companie să fie văzută nu ca rețea socială, ci ca o „companie de metavers”

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Luptei împotriva Cancerului”, stabilită, prin Legea nr. 274/2015, în ziua când este marcată şi pe plan internaţional (potrivit Cartei de la Paris, adoptată la summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000). În expunerea de motive a legii, se arăta că în România numărul persoanelor bolnave de cancer depăşea 100.000, ţara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer uterin. NOTĂ: Tot prin lege, la data de 1 octombrie este marcată „Ziua naţională de luptă împotriva cancerului de sân”

 

– 1809: S-a născut poetul Vasile Cârlova; deşi concentrată doar în câteva poezii, experienţa sa literară este atât de semnificativă, încât se constituie în veritabilul început al liricii române moderne (m. 1831)

 

– 1849: A murit Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (n. 1777)

 

– 1872: S-a născut pictorul Octav Băncilă (m. 1944). NOTĂ: Monografia „Octav Băncilă” de Anton Coman menționează ca dată a naşterii 7.I.1872

 

– 1873: S-a născut Theodor Fuchs, compozitor, pianist, critic muzical şi pedagog român de origine cehă (m. 1953) – 150 de ani

 

– 1884: S-a născut medicul veterinar Mihail Fălcoianu; a reorganizat şi modernizat învăţământul clinic veterinar de obstetrică, ginecologie şi medicină operatorie în România (m. 1951)

 

– 1890: S-a născut pictorul şi graficianul Horaţiu Dumitriu (m. 1926)

 

– 1897: S-a născut Constantin Vişoianu, om politic ţărănist, diplomat (colaboratorul lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, reprezentantul României la Tribunalul Internaţional de la Haga, ministru de externe în guvernele Sănătescu şi Rădescu); stabilit în SUA a primit statutul de „rezident special” (m. 1994)

 

– 1906: S-a născut scenografa Natalia Bragalia (m. 1972)

 

– 1906: S-a născut Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1985)

 

– 1906: S-a născut Nicholas Georgescu-Roegen, economist, matematician, statistician şi pedagog american de origine română; considerat „economistul mileniului III”, este părintele teoriei bioeconomice, teorie care prezintă un mod revoluţionar de a vedea economia; este primul şi, practic, singurul economist de la Malthus încoace care a pus în mod serios problema economiei speciei umane într-un context ecologic global, adică la scară planetară; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (m. 1994)

 

– 1907: S-a născut Ladmiss N. Andreescu (prenumele la naştere: Nicolae), poet şi prozator (m. 2000)

 

– 1910, 4/17: S-a născut Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor (m. 1966)

 

– 1921: S-a născut scenografa Doris Jurgea (numele real: Theodora Aurelia Jurgea Negrilești) (m. 2018)

 

– 1925: S-a născut Vasile Stănescu, economist, jurist și profesor; activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat în peste 25 de volume şi în peste 300 de studii şi articole în domenii precum managementul întreprinderilor, drept şi legislaţie economică, informatică, finanţe şi contabilitate; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2019)

 

– 1929: S-a născut pictorul Constantin Piliuţă (m. 2003)

 

– 1932: S-a născut lingvista Mioara Avram; specialistă în gramatică, ortografie şi lexicologie; redactor-responsabil la „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (m. 2004)

 

– 1937: S-a născut regizorul de teatru Emil Mandric (m. 1997)

 

– 1941: S-a născut actorul Şerban Cantacuzino; stabilit după 1990 în Franţa (m. 2011)

 

– 1941: S-a născut actriţa Violeta Popescu; din anul absolvirii, 1964, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (m. 2013)

 

– 1941: A murit matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1854)

 

– 1943: S-a născut antrenorul de baschet Constantin Moldovan; a fost antrenor la echipele clubului CSŞ Steaua Bucureşti; după ce a ieşit la pensie, a contribuit substanţial la înfiinţarea echipei de juniori a Colegiului Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti, reuşind, în 2010, să acceadă la Turneul Final de juniori după 8 ani de absenţă consecutivă a echipelor din Capitală (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Aureliu Manea, regizor de teatru, actor şi scriitor (m. 2014)

 

– 1945: A murit profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în Vechiul Testament; decan al Facultăţii de Teologie şi rector al Universităţii din Cernăuţi (1918-1920) (n. 1859)

 

– 1947: S-a născut informaticianul şi profesorul Radu Popescu-Zeletin, specializat în domeniul sistemelor de comunicații; stabilit în Germania din 1974, a participat la realizarea reţelei germane naţionale de calculatoare (DFN) şi la elaborarea modelului ISO-OSI; a realizat numeroase proiecte comunitare (sisteme de fişiere virtuale, reţele locale şi baze de date distribuite); a întemeiat mai multe firme care sunt active în domeniul telecomunicațiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997)

 

– 1954: S-a născut Denisa Comănescu, editoare, poetă şi traducătoare; din august 2007 deține funcția de director general al editurii Humanitas Fiction

 

– 1954: S-a născut ceramistul Vasile Lihor-Laza

 

– 1954: S-a născut artista decoratoare Adriana Popescu; a fost unul din cei mai importanţi artişti români ai sticlei (m. 2007)

 

– 1959: S-a născut actorul Radu Amzulescu

 

– 1962: A murit pictorul şi graficianul Aurel Jiquidi (n. 1896)

 

– 1968: A murit Vasile Jianu, flautist, dirijor, compozitor şi profesor; fondator al şcolii moderne de flaut (n. 1904) – 55 de ani

 

– 1975: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Trandafir

 

– 1986: A murit Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20 ai secolului XX, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (n. 1895)

 

– 1988: A murit Al.[exandru] Căprariu, poet, eseist şi publicist (n. 1929) – 35 de ani

 

– 1993: A murit Marietta Rareş, actriţă de teatru şi film (n. 1896) – 30 de ani

 

– 1994: A murit interpreta de muzică uşoară Dorina Drăghici (n. 1922)

 

– 2011: A murit disidentul anticomunist Vasile Paraschiv (n. 1928)

 

– 2016: A murit Dana Tomiţă, actriţă a Teatrului din Bârlad (n. 1948)

 

– 2019: A murit poetul şi jurnalistul George Stanca (n. 1947)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Elefsina, Grecia: Ceremonia de deschidere a programului Capitală Europeană a Culturii 2023

 

– Colombo, Sri Lanka: Marcarea a 75 de ani de la independență

 

– Serbia: Sunt marcați 20 de ani de la crearea statului Serbia și Muntenegru, care a fost dizolvat în 2006

 

– Veneția, Italia: Ediția 2023 a Carnavalului de la Veneția (4 – 21 feb.)

 

– Chamonix, Franța: Schi alpin – Cupa Mondială masculină, etapa Chamonix

 

– Regatul Unit: Rugby – Turneul Celor 6 Națiuni 2023 (4 feb. – 18 mar.)

  • Cardiff: Țara Galilor – Irlanda
  • Londra: Anglia – Scoția

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului”, este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptată la summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului. Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC) este responsabilă pentru coordonarea manifestărilor din această zi, fiind sprijinită de diverşi parteneri şi organizaţii, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Agenţia Internaţională pentru pentru Cercetarea Cancerului

 

– „Ziua Internațională a Fraternității Umane” (a III-a) a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 21 decembrie 2020, prin Rezoluţia 75/200, în scopul promovării dialogului interreligios şi intercultural; Rezoluţia ONU marchează aniversarea semnării Documentului despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună de către Papa Francisc împreună cu Marele Imam de Al-Azhar, Şeicul Ahmad Al-Tayyeb (4 februarie 2019), în timpul călătoriei apostolice a Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite (3-5 februarie 2019). Rezoluţia „recunoaşte contribuţia valoroasă a oamenilor din toate religiile sau credinţele pentru umanitate şi contribuţia pe care dialogul între toate grupurile religioase o poate aduce la o mai bună conştientizare şi înţelegere a valorilor comune împărtăşite de toată omenirea”. Ziua este marcată în contextul „Săptămânii armoniei interconfesionale”, un eveniment anual organizat din 2011 la nivel mondial, sub auspiciile ONU, în prima săptămână din luna februarie

 

– Ziua naţională a Republicii Socialiste Democratice Sri Lanka (fostă Ceylon); proclamarea independenţei/1948 – 75 de ani

 

– 1688: S-a născut scriitorul francez Pierre de Marivaux; unul dintre cei mai importanţi autori francezi de comedii din secolul al XVIII-lea, reprezentant al iluminismului timpuriu (m. 1763) – 335 de ani

 

– 1693: S-a născut George Lillo, autor dramatic englez (m. 1739) – 330 de ani

 

– 1746: S-a născut generalul Tadeusz Kósciuszko, erou al luptei pentru independenţă naţională în Statele Unite, Polonia, Lituania şi Belarus (m. 1817)

 

– 1799: S-a născut Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator şi om politic liberal portughez; iniţiatorul romantismului în Portugalia (m. 1854)

 

– 1799: A murit Étienne-Louis Boullée, arhitect francez, neoclasicist; a exercitat o puternică influenţă ca profesor şi teoretician (n. 1728)

 

– 1859: S-a născut muzicologul francez Jules Combarieu (m. 1916)

 

– 1881: S-a născut Fernand Léger, pictor şi decorator francez, unul dintre promotorii cubismului (m. 1955)

 

– 1900: S-a născut poetul şi scenaristul francez Jacques Prévert (m. 1977)

 

– 1902: S-a născut pilot american Charles A. Lindbergh, care a realizat primul zbor fără escală New York – Paris (20-21.V.1927, în 33 ore şi 30 min.) (m. 1974)

 

– 1904: S-a născut MacKinlay Kantor, romancier şi ziarist american (m. 1977)

 

– 1906: S-a născut astronomul american Clyde Tombaugh; a descoperit, la 18.II.1930, planeta Pluto (uneori scris și Pluton, cea mai depărtată dintre planetele sistemului nostru solar, care poate fi văzută numai cu instrumente foarte puternice) (m. 1997)

 

– 1915: S-a născut comicul britanic Norman Wisdom; devenit celebru pentru comediile din perioada 1953-1966 (m. 2010)

 

– 1921: A murit scriitorul german Carl Hauptmann (n. 1858)

 

– 1923: S-a născut actorul american de origine canadiană Conrad Bain (m. 2013) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut scriitorul american Russell (Conwell) Hoban, autor a numeroase romane pentru copii (m. 2011)

 

– 1928: A murit fizicianul olandez Antoon Hendrik Lorentz; a pus bazele teoriei electronice a materiei (1909); a elaborat teoria electrodinamicii mediilor în mişcare, relaţiile noi de transformare a coordonatelor pe care le-a găsit având un rol esenţial în elaborarea teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru fizică în 1902, împreună cu conaţionalul său Pieter Zeeman; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1853) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Isabel Martínez de Perón, om politic argentinian, prima femeie președinte al Argentinei, în perioada 1 iulie 1974 – 24 martie 1976

 

– 1940: S-a născut George A. Romero, regizor american de film, scenarist, producător, compozitor, scriitor şi actor; a devenit cunoscut datorită filmelor sale cu morţi vii (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut Ken (Kenneth Lane) Thompson, informatician american, cunoscut pentru inventarea limbajului de programare B (precedesor al limbajului C) şi pentru munca depusă în proiectele sistemelor de operare Unix şi Plan9 – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut Alice Cooper (pe numele adevărat Vincent Damon Furnier), cântăreţ american de muzică rock, compozitor şi textier  – 75 de ani

 

– 1974: A murit Satyendra Nath Bose, matematician şi fizician indian; este cunoscut pentru lucrările sale din domeniul mecanicii cuantice în anii 1920, prin care a pus bazele statisticii Bose-Einstein şi pentru Condensatul Bose-Einstein (n. 1894)

 

– 1975: S-a născut cântăreaţa australiană de muzică pop Natalie Imbruglia

 

– 1995: A murit scriitoarea americană Patricia Highsmith, autoare de romane poliţiste şi ecranizări (n. 1921)

 

– 2001: A murit Iannis Xenakis, compozitor, matematician şi arhitect francez de origine greacă (n. 1922, la Brăila/România)

 

– 2008: A murit Stefan Meller, om politic și diplomat polonez, istoric, profesor de științe umaniste și ministru de externe al Poloniei între anii 2005–2006 (n. 1942) – 15 ani

 

– 2012: Au murit cineastul american Michael deGruy (n. 1951) şi scenaristul şi producătorul TV australian Andrew Wight (n. 1959), după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în Australia

 

– 2015: A murit Celina González, cântăreaţă şi compozitoare cubaneză (n. 1929)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 3 februarie

Calendarul zilei – 3 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 3 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 6 februarie 2023, 9:45

S-a întâmplat într-o zi de 3 februarie

* Acum 143 de ani (1880) se constituia oficial Partidul Conservator, prin fuziunea mai multor grupări conservatoare: conservatori-moderaţi, conservatori-democraţi, conservatori-progresişti, junimişti. Ca formaţiune politică de sine stătătoare, Partidul Conservator a existat încă din perioada Unirii Principatelor şi a participat la toate evenimentele care au avut loc în perioada modernă din istoria României. Încetarea activităţii partidului coincide cu moartea lui Alexandru Marghiloman, în mai 1925, când s-a hotărât fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Poporului (3/15)

* Acum 133 de ani (1890), pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, avea loc premiera dramei „Năpasta” de I. L. Caragiale; în distribuţie: Aristizza Romanescu (Anca), Grigore Manolescu (cârciumarul Dragomir), Constantin Nottara (Ion)

* Se împlinesc 115 ani (1908) de la constituirea Partidului Conservator-Democrat, în frunte cu Take Ionescu, formaţiune desprinsă din Partidul Conservator, cu un program politic de centru, ce se pronunţa pentru intensificarea ritmului de modernizare a României. A activat până în 21 noiembrie 1922 (3/16)

* În urmă cu 97 de ani (1926) avea loc, la Berna (Elveția), semnarea Tratatului de conciliaţiune, de aranjament judiciar şi de arbitraj obligatoriu româno-elveţian, intrat în vigoare la data de 27.VIII.1926

* Cu 94 de ani în urmă (1929) a avut loc premiera filmului „Iancu Jianu”, de Horia Igiroşanu, primul film românesc de aventuri pe fundal istoric şi primul film din trilogia cu haiduci a lui Horia Igiroşanu (au urmat „Haiducii” şi „Ciocoii”), cu acţiunea plasată la începutul secolului al XIX-lea în mediu rural – inspirat din literatura „populară” de gen

* Acum 73 de ani (1950) au fost stabilite relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Socialistă Vietnam

* În urmă cu 61 de ani (1962) Statele Unite ale Americii au instituit blocada economică asupra Cubei. Preşedintele american John F. Kennedy a proclamat un embargo pentru aproape toate schimburile comerciale dintre SUA şi Cuba (la originea crizei cubaneze era declanşarea revoluţiei în urma căreia Fidel Castro preluase puterea, în ianuarie 1959; Cuba va reuşi să depăşească această blocadă comercială datorită susţinerii economice directe din partea URSS). În luna iulie a anului 2015 preşedintele american, Barack Obama, şi liderul cubanez, Raul Castro au anunţat oficial restabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări

* Acum 29 de ani (1994) avea loc lansarea navetei spaţiale „Discovery” (STS-60), pentru o misiune de opt zile. La bord s-a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alţi 5 astronauţi americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre staţia americană „Apollo” şi cea sovietică „Soiuz”

* Tot cu 29 de ani în urmă, preşedintele SUA, Bill Clinton, anunţa ridicarea embargoului vechi de 19 ani impus pe plan comercial Vietnamului. Unul din argumentele aduse în favoarea acestei decizii a fost sprijinul acordat de autorităţile asiatice pentru găsirea celor 2.238 de americani dispăruţi în timpul războiului din Vietnam

* În urmă cu 17 ani (2006) feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roşie, la 60 de kilometri de staţiunea Hurghada, în drumul de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 de pasageri şi 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supravieţuit

* Acum 14 ani (2009) statul român a obţinut o hotărâre de răsunet la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga în procesul de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră. Hotărârea CIJ a recunoscut jurisdicția suverană și drepturile suverane ale României — în principal de exploatare a resurselor — pentru o suprafață de 9.700 km pătrați de platou continental și zonă economică exclusivă, adică 79,34% din zona de 12.200 km pătrați aflată în dispută cu Ucraina (circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz și 12 milioane de tone de petrol din estimările făcute). Cel care a condus echipa de negociere a fost ministrul de externe, Bogdan Aurescu

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Blaziu, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1870: A murit (la Budapesta) Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria; moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870 (n. 1802)

 

– 1912: S-a născut Constantin Arseni, medic chirurg, profesor universitar la Bucureşti; lucrări în domeniul neurochirurgiei; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 1994)

 

– 1914: S-a născut compozitorul, violonistul şi profesorul Florin Dimitriu (m. 2000)

 

– 1921: S-a născut poetul Sergiu Filerot; membru al grupării „Albatros”, colaborator, alături de Geo Dumitrescu, Marin Preda, Şt. Popescu ş.a., la placheta colectivă „Sârmă ghimpată”, interzisă de cenzura antonesciană (1942); trimis în faţa Curţii Marţiale din Bucureşti sub acuzaţia de defetism, riscă pedeapsa cu moartea, comutată la zece ani de închisoare datorită intervenţiei unor intelectuali antifascişti (dr. Bagdasar, avocatul Avram Bunaciu); eliberat la 23.VIII.1944 (m. 1989)

 

– 1925: S-a născut actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (m. 1996)

 

– 1926: S-a născut Tudor George, poet şi traducător (m. 1992)

 

– 1927: S-a născut graficianul Tiberiu Nicorescu (m. 1995)

 

– 1931: S-a născut pictorul şi profesorul Gheorghe Vadana (m. 2019)

 

– 1936: S-a născut prozatorul şi inginerul automatist Constantin Virgil Negoiţă; profesor de informatică şi calculatoare, este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniul teoriei sistemelor vagi (fuzzy systems); stabilit din 1982 în Statele Unite

 

– 1936: A murit preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi realizarea statului naţional unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1934; membru de drept în Senatul României (din 1921) (n. 1855)

 

– 1941: S-a născut filosoful şi profesorul Vasile Tonoiu; susţinută activitate ştiinţifică, cu precădere în domeniile filosofiei ştiinţei, ontologiei şi hermeneuticii; membru titular al Academiei Române din 2003

 

– 1941: S-a născut actorul Ştefan Iordache (m. 2008)

 

– 1944: S-a născut actorul Dan Tufaru (m. 2002)

 

– 1944: S-a născut Petre Anghel, sociolog, teolog, poet, prozator, istoric literar, profesor şi jurnalist; specialist în ştiinţele comunicării (m. 2015)

 

– 1946: S-a născut inginerul electronist şi profesorul universitar Adrian Rusu; a adus contribuţii fundamentale la teoria structurilor electronice semiconductoare, a inventat dispozitive electronice şi circuite integrate, realizate în calitate de demonstratori, dintre care unele au fost introduse în circuitul industrial; contribuţii la orientarea învăţământului de microelectronică din România; membru corespondent al Academiei Române din 1994 (m. 2012)

 

– 1952: A murit Constant Tonegaru, poet din al doilea val al avangardei româneşti; deținut în închisorile comuniste (n. 1919). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 10.II.1952

 

– 1953: S-a născut sculptorul Mircea Enache; a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru fondator al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”) (m. 2020) – 70 de ani

 

– 1954: A murit prozatorul Ionel Teodoreanu (nume complet: Ioan-Hipolit Teodoreanu), creatorul celebrului roman pentru adolescenţi „La Medeleni”; fratele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel) şi soţul prozatoarei Ştefana Velisar-Teodoreanu (n. 1897)

 

– 1968: A murit fizicianul Traian Gheorghiu; lucrări de fotoelectricitate, spectroscopie şi studii asupra semiconductorilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1887) – 55 de ani

 

– 1972: A murit Neagu Rădulescu, caricaturist, prozator şi autor de literatură pentru copii (n. 1912)

 

– 1976: S-a născut fotbalistul Cătălin Hîldan; a câştigat cu echipa Dinamo un titlu de campion (1999-2000) şi o cupă a României (2000); a fost căpitanul echipei dinamoviste; în memoria sa, una din peluzele Stadionului Dinamo a primit denumirea de „Peluza Cătălin Hîldan”, iar tricoul cu numărul 11 a fost retras pentru totdeauna (m. 2000)

 

– 2000: A murit poeta Florenţa Albu (n. 1934)

 

– 2002: A murit, la Zürich, scriitoarea elveţiană de limbă germană, originară din România, Aglaja Veteranyi (n. 1962)

 

– 2005: A murit Ioan Flora, poet de limbă română din Banatul sârbesc şi traducător; a colaborat mai bine de două decenii la cele mai importante reviste literare din România şi din Serbia (n. 1950)

 

– 2009: A murit pictorul Virgil Almăşanu (n. 1926)

 

– 2013: A murit prozatorul şi traducătorul Eugen Zehan (n. 1938) – 10 ani

 

– 2015: A murit sculptorul monumentalist Mihai Istudor (n. 1944)

 

– 2021: A murit pictorul Viorel Coţoiu (n. 1962)

 

– 2022: A murit juristul și omul politic Ioan Onisei, expert în management cultural, audiovizual, cinematografie și drepturi de autor; director general adjunct al Teatrului Național din București (2014-2021) și director general interimar al TNB (din 2021), vicepreședinte al CNA (2009-2010), deputat (2000-2004) (n. 1954) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Kiev: Summitul UE – Ucraina, la care vor participa preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski

 

– Helsinki: Ministrul german al economiei, Robert Habeck, efectuează o vizită în Finlanda, unde se va întâlni cu omologul său, pentru a discuta probleme economice, energetice și de politică comercială, precum și cu comunitatea de afaceri

 

– Lisabona: Antonio Costa Silva, ministrul portughez al economiei, va susține o conferință cu asociația de presă externă a țării AIEP

 

– Juba: Papa Francisc va vizita Sudanul de Sud (3 – 5 feb.)

 

– Canberra, Australia: Jucătorul australian de tenis Nick Kyrgios va compărea în instanță pentru agresiune

 

– Nairobi, Kenya: Condamnare împotriva ofițerului de poliție vinovat de uciderea avocatului pentru drepturile omului Willie Kimani

 

– Tenis – play-off-ul Cupei Davis 2023 (3 – 5 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1468: A murit Johann Gutenberg, metalurgist şi inventator german; lui i se atribuie inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, crearea aliajului folosit pentru acest tip de matriţe şi realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri; originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, mai mulţi autori considerând presele sale iniţiale drept adaptări ale preselor mai vechi deja existente; combinând aceste elemente într-un sistem de producţie, invenţia sa a permis tipărirea rapidă a materialelor scrise şi o explozie a informaţiei în Europa renascentistă (n. ~1398) – 555 de ani

 

– 1809: S-a născut compozitorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy (m. 1847)

 

– 1825: S-a născut Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1907) (m. 1915)

 

– 1842: S-a născut Sidney Lanier, scriitor şi critic literar american (m. 1881)

 

– 1859: S-a născut Hugo Junkers; inventator şi industriaş german; pionier în domeniul construcţiei monoplanelor şi a aparatelor de zbor cu structură în întregime metalică; a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (m. 1935)

 

– 1861: S-a născut Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (m. 1940)

 

– 1887: S-a născut poetul austriac George Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu (m. 1914)

 

– 1890: S-a născut fizicianul elveţian Paul Scherrer; a avut o influenţă decisivă în dezvoltarea cercetărilor legate de fisiune şi tehnologia nucleară; membru de onoare străin al Academiei Române (1947) (m. 1969)

 

– 1894: S-a născut Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator şi pictor american (m. 1978)

 

– 1898: S-a născut Alvar Aalto (nume complet Hugo Henrik Alvar Aalto), unul dintre cei mai mari arhitecți finlandezi, urbanist și designer de mobilă; considerat, alături de Le Corbusier, Walter Gropius și Mies van der Rohe, ca unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai modernismului (m. 1976) – 125 de ani

 

– 1901: S-a născut scriitorul spaniol Ramon J. Sender (m. 1982)

 

– 1904: S-a născut compozitorul şi pianistul italian Luigi Dallapiccola (m. 1975)

 

– 1907: S-a născut James Michener, scriitor şi scenarist american (m. 1997)

 

– 1909: S-a născut André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (m. 1989)

 

– 1914: S-a născut actriţa americană Mary Carlisle (nume real: Gwendolyn Witter) (m. 2018)

 

– 1919: A murit astronomul american Edward Charles Pickering; unul dintre pionierii astrofizicii; cercetări fotometrice şi spectroscopice asupra stelelor; a construit aparate şi instrumente de măsură (n. 1846)

 

– 1920: S-a născut medicul american Henry Judah Heimlich; a inventat, în 1974, tehnica salvatoare care utilizează presiunea aplicată pe abdomen pentru a elibera căile respiratorii blocate ale unei persoane (m. 2016)

 

– 1924: A murit Thomas Woodrow Wilson, om politic democrat american, preşedinte al SUA între anii 1913 şi 1921; rol important la elaborarea Tratatului de la Versailles (după prima conflagraţie mondială) şi la crearea Ligii Naţiunilor (1920); Premiul Nobel pentru Pace în 1919 (n. 1856)

 

– 1925: S-a născut Shelley Berman, comic de stand-up, poet și profesor american (m. 2017)

 

– 1925: A murit Oliver Heaviside, inginer, matematician şi fizician britanic; a adaptat numerele complexe pentru calculul circuitelor electrice; a inventat metode matematice pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale; a reformulat ecuaţiile lui Maxwell şi, independent de Gibbs, a descoperit calculul vectorial (n. 1850)

 

– 1927: S-a născut soprana americană Claire Watson (m. 1986)

 

– 1930: S-a născut pictoriţa britanică Gillian Ayres (m. 2018)

 

– 1935: A murit Hugo Junkers; inventator şi industriaş german; pionier în domeniul construcţiei monoplanelor şi al aparatelor de zbor cu structură în întregime metalică; a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (n. 1859)

 

– 1939: S-a născut regizorul şi scenaristul american Michael Cimino; a marcat cinematografia prin pelicula „The Deer Hunter”, o epopee care evocă războiul din Vietnam (m. 2016)

 

– 1943: S-a născut Dennis Edwards, cântăreț american de muzică soul și R&B; cunoscut îndeosebi ca unul dintre soliștii vocali ai trupei ”The Temptations” (m. 2018) – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut regizorul de teatru şi scriitorul suedez de romane poliţiste Henning Mankell (m. 2015) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut actriţa americană de film Morgan Fairchild (născută Patsy Ann McClenny)

 

– 1956: A murit matematicianul francez Émile Borel; contribuţii în domeniul analizei matematice, în topologie şi în teoria probabilităţilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (n. 1871)

 

– 1985: A murit Frank Oppenheimer, fizician american (n. 1912)

 

– 1989: A murit regizorul şi actorul american de film John Cassavetes; important reprezentant al cinematografului independent de la sfârşitul anilor ’50 ai secolului XX (n. 1929)

 

– 1997: A murit scriitorul ceh Bohumil Hrabal (n. 1914)

 

– 2005: A murit biologul american Ernst Mayr, considerat drept „un Darwin al secolului XX”; este cel care, în anii ’40, a realizat sinteza între evoluţionism şi genetică (n. 1904)

 

– 2011: A murit actriţa franceză Maria Schneider (Marie Christine Gélin), fiica cineastului Daniel Gélin şi a unei bibliotecare de origine română, Marie-Christine Schneider; la numai 19 ani a jucat alături de Marlon Brando în filmul „Ultimul tango la Paris” (1972), regizat de Bernardo Bertolucci (n. 1952)

 

– 2012: A murit Ben (Biagio Anthony) Gazzara, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1930)

 

– 2012: A murit regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Zalman King (n. 1942)

 

– 2016: A murit bateristul şi compozitorul american Maurice White, fondatorul trupei de funk R&B „Earth, Wind & Fire” (n. 1941)

 

– 2016: A murit Joe (Joseph Francis) Alaskey III, actor american de comedie, care a asigurat vocea unor personaje animate legendare, precum Bugs Bunny, Daffy Duck, Tweety şi Sylvester the Cat (n. 1952)

 

– 2018: A murit Leon „Ndugu” Chancler, baterist de jazz funk, percuționist, producător muzical și compozitor american (n. 1952) – 5 ani

 

– 2019: A murit actrița americană Julie Adams (nume real Betty May Adams) (n. 1926)

 

– 2020: A murit George Steiner, scriitor, lingvist, eseist, critic literar, filosof și profesor franco-anglo-american; specialist în literatură comparată și teoria traducerii (n. 1929)

 

– 2021: A murit Jim Weatherly, cântăreț și compozitor american, care a scris în principal muzică pop și country; compozitorul piesei de succes „Midnight Train to Georgia” lansată în anii ’70 (n. 1943)

 

– 2022: A murit Antonio Miró, creator de modă, specialist în design şi om de afaceri spaniol; a realizat articole vestimentare şi pentru piese de teatru, filme şi producţii de televiziune şi s-a lansat totodată în sectorul creaţiei de bijuterii şi de parfumuri, explorând în acelaşi timp designul de interior şi domeniul mobilierului de lux (n. 1947) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 2 februarie

Calendarul zilei – 2 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 2 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 2 februarie 2023, 14:56

S-a întâmplat într-o zi de 2 februarie

* Cu 628 de ani în urmă (1395) apărea prima menţiune documentară a Cetăţii Neamţului. Primul eveniment deosebit de care se leagă Cetatea Neamţ s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ştefan I Muşat (cca. 1394-1399), când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmărind politica de expansiune teritorială la răsărit de Carpaţi, întreprinde o expediţie militară asupra Moldovei. Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, unde Ştefan I „i-a făcut supunere”. În preajma Cetăţii Neamţului, pe care cu siguranţă regele Ungariei a asediat-o, s-a emis un act de cancelarie, „ante castrum Nempch”, care constituie prima menţiune documentară a cetăţii

* În urmă cu 192 de ani (1831) era înfiinţată Eforia spitalelor civile din Bucureşti (2/14)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de la încheierea războiului mexicano-american, prin semnarea Tratatului de Pace de la Guadalupe Hidalgo. În urma acordului, SUA au obţinut de la Mexic părţi din Arizona, California, Colorado, Nevada, New Mexico, Utah şi Wyoming. Conflictul a început în mai 1846 de la o dispută teritorială care implica Texasul. Mexicul a renunţat la toate pretenţiile asupra Texasului şi a recunoscut fluviul Rio Grande ca graniţă a celor două state

* Se împlinesc 170 de ani (1853) de la inaugurarea primei linii telefonice din ţara noastră, care făcea legătura între Iaşi şi Bucovina şi, mai departe, cu Viena. Un an mai târziu, s-a realizat legătura Iaşi-Predeal şi, apoi, Iaşi-Bucureşti

* Acum 134 de ani (1889), în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, erau instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public din România

* În urmă cu 118 ani (1905) apărea la Bucureşti, până în februarie 1925, „Viaţa nouă” („Vieaţa nouă”), sub direcţia lui Ovid Densusianu, revistă ce devine principalul organ de presă al mişcării simboliste

* Se împlinesc 110 ani (1913), de când, la New York, a fost inaugurat Grand Central Terminal, cea mai mare gară feroviară din lume (record consemnat în 2012, de Guinness World Records). În prezent acoperă 19 hectare, având 44 de peroane cu 67 de linii de cale ferată, dispuse pe două niveluri, fiind cel mai tranzitat terminal feroviar

* Cu 104 ani în urmă (1919) apărea săptămânal, la Iaşi (până la 21 decembrie 1919), revista „Însemnări literare”, sub redacţia lui Mihail Sadoveanu şi a lui George Topârceanu. Colaboratori permanenţi au fost, pe lângă cei doi redactori, G. Ibrăileanu, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Al. A. Philippide şi Octav Botez

* În urmă cu 102 ani (1921), la Blaj, a fost fondată Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, prima Congregaţie feminină din Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, înfiinţată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu, cel dintâi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică după constituirea României Mari, fiind întâistătător al Provinciei mitropolitane de Alba Iulia și Făgăraș între anii 1920 – 1935

* Tot într-o zi de 2 februarie, acum 95 de ani (1928) apărea, la Bucureşti, până în 1945, cotidian şi apoi săptămânal, cu întreruperi – în mai multe serii, revista „Bilete de papagal”, sub conducerea lui Tudor Arghezi, care impune în paginile acesteia un gen literar nou: „biletul” sau „tableta”

* Se împlinesc 80 de ani (1943), de când, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc victoria Armatei Sovietice în celebra Bătălie de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943), moment de cotitură în desfăşurarea războiului. Considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii, conflictul a inclus campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din periferiile acestuia. Numărul total al pierderilor a fost estimat la aproximativ 3 milioane. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste

* Acum 76 de ani (1947) era publicat, la Bucureşti, textul oficial al Tratatului de pace dintre Naţiunile Unite şi România (după a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de la înfiinţarea postului comercial de televiziune „Acasă TV”, canal dedicat în special publicului feminin, care se recepţionează în toate reţelele digitale de cablu şi DTH din România. La 28 august 2017, postul Acasă TV a fost redenumit PRO 2, într-un proces de uniformizare a branding-ului posturilor din portofoliul MediaPro. Din 15 aprilie 2012, a început să emită și Acasă Gold (astăzi PRO Gold), un canal complementar pentru Acasă TV (azi PRO 2) menit să redifuzeze unele din cele mai de succes telenovele sud-americane, românești cât și europene

 

Aniversări – Comemorări

 

– Întâmpinarea Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Întâmpinarea Domnului în Templu (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– „Ziua Ursului”; sărbătoare populară (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul; cade întotdeauna de sărbătoarea religioasă Întâmpinarea Domnului. Conform tradiţiei, ursul îşi priveşte umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, joacă, merge la râu şi bea o gură de apă, văzându-și de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii. De cele mai multe ori, agricultorii ştiu cum va fi vremea după comportamentul ursului şi pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an. NOTĂ: În zone din Statele Unite ale Americii şi Canada este marcată la aceeaşi dată „Ziua Marmotei”, ambele zile având în comun elementul de predicţie a vremii pentru următoarea perioadă

 

– 1868: S-a născut filosoful, psihologul, pedagogul, omul politic şi dramaturgul Constantin Rădulescu-Motru; unul dintre puţinii creatori de sistem filosofic din România; a fundamentat sistemul personalismului energetic; în 1910 a întemeiat Societatea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for (1938-1941) (m. 1957) – 155 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 2/15.II.1868

 

– 1876: S-a născut compozitorul Guilelm Şorban (m. 1923)

 

– 1879: S-a născut prozatorul I.[ancu] C.[onstantin] Vissarion (m. 1951)

 

– 1889: S-a născut biologul și botanistul Traian Săvulescu, întemeietorul şcolii naţionale de fitopatologie; iniţiatorul şi conducătorul colectivului care a întocmit monumentala lucrare „Flora R. S. România”; membru titular al Academiei Române din 1936, preşedinte al acestui for (1948-1959) (m. 1963)

 

– 1896: A murit Neculai Beldiceanu, poet din cercul „Junimii”, arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu (n. 1844)

 

– 1901: S-a născut geologul Ion N. Băncilă; contribuţii la studiul stratigrafiei şi tectonicii României; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2001)

 

– 1914: S-a născut Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist şi profesor; jurist de profesie, a practicat avocatura (m. 1996)

 

– 1933: S-a născut regizorul de film Doru Năstase (m. 1982) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Ion Bănulescu, pictor şi gravor (m. 2004)

 

– 1938: S-a născut Mihai Nadin, scriitor, filosof şi profesor; a iniţiat în România noua ştiinţă a esteticii informaţionale; s-a stabilit în SUA la sfârşitul celui de-al şaptelea deceniu al secolului trecut, desfăşurând o impresionantă activitate de cercetare în domeniile electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), computational design, societăţii post-industriale şi sistemelor de anticipare; considerat de către academicianul Solomon Marcus drept „pionier al domeniului cunoscut sub numele computational design (…) privind sistemele anticipative” – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Adrian Anghelescu, critic şi istoric literar

 

– 1947: S-a născut actorul Vladimir Găitan (m. 2020)

 

– 1948: A murit Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă de renume mondial; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Cleveland, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (n. 1897) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut Mircea Petean, poet, prozator, eseist şi publicist; membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca

 

– 1954: A murit compozitorul şi dirijorul Theodor Rogalski (n. 1901)

 

– 1957: S-a născut Elisabeta Lăsconi (nume real: Elisabeta Roşca), eseist, critic literar şi profesor (m. 2016)

 

– 1958: S-a născut George Grigore, scriitor, traducător, filolog, orientalist (arabist) şi profesor – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut părintele Gheorghe Colțea, protoiereul Protopopiatului Bran-Zărneşti, Arhiepiscopia Sibiului (din 2006); fost paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos timp de 31 de ani; s-a remarcat printr-o bogată activitate misionară şi administrativă, susţinând numeroase proiecte duhovniceşti, culturale şi social-educative ale Arhiepiscopiei Sibiului (m. 2022) – 60 de ani

 

– 1964: A murit Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul lui Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, dramaturg şi cronicar dramatic (n. 1893)

 

– 1980: S-a născut Mihai (Miţă) Georgescu, solistul și unul dintre fondatorii formaţiei de pop-rock „Bere Gratis”

 

– 2005: A murit Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, pictor, arhitect (n. 1923)

 

– 2009: A murit Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1916)

 

– 2009: A murit actorul Marius Pepino (n. 1925)

 

– 2016: A murit jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000 (n. 1940)

 

– 2022: A murit artistul plastic, profesorul universitar doctor și publicistul Cezar Atodiresei; decan al Facultăţii de Arte Plastice a Universității Naţionale de Arte din Bucureşti (2012-2020) (n. 1954) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Ministrul german al economiei, Robert Habeck, se va afla la Stockholm, unde va purta discuții bilaterale cu omologul său privind politica economică, energetică și comercială, precum și cu comunitatea de afaceri

 

– Frankfurt: Conferința de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro

 

– Yogyakarta, Indonezia: Forumul de turism ASEAN (2 – 5 feb.)

 

– Volgograd, Rusia: Manifestări de marcare a 80 de ani de la Bătălia de la Stalingrad

 

-Kiev, Ucraina: Întâlnire a cincisprezece comisari europeni cu membri ai guvernului ucrainean  (2 – 3 feb.)

 

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei, raport de politică monetară

 

– Madrid: Banco Santander – rezultate anuale pentru 2022

 

– Frankfurt: Deutsche Bank – rezultate anuale

 

– Londra: BT – rezultatele trimestrului 3 din anul fiscal 2022/2023 (decalate)

 

– Londra: Shell – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– San Francisco: Apple – rezultatele primului trimestru 2023 (decalate)

 

– New York: Merck – rezultatele trimestrului 4 și din 2022

 

– New York: Ford – rezultatele trimestrului 4 și din 2022

 

– New York: Starbucks – rezultate întârziate din primul trimestru

 

– Pebble Beach, SUA: Golf – Are loc turneul AT&T Pebble Beach Pro-Am, din cadrul PGA (2 – 5 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Alegerilor” este sărbătorită la nivel global în prima zi de joi a lunii februarie, în jurul acestei date fiind semnate, de-a lungul timpului, majoritatea acordurilor internaţionale din domeniul electoral; ziua a fost instituită în cadrul Conferinţei Oficialilor Electorali din întreaga lume, desfăşurată în Ungaria, în perioada 14-17 septembrie 2005, la care a fost transmis un mesaj puternic cu privire la necesitatea de a consolida procesul de dezvoltare democratică la nivel global, pilonul principal al democraţiei fiind acela de a avea alegeri libere şi corecte

 

– „Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate”, (a XXVII-a) instituită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997, în sărbătoarea „Prezentării lui Isus la Templu”. Persoanele consacrate sunt acelea care se dedică total trăirii sfaturilor evanghelice, pentru a putea iradia în lume iubirea lui Cristos prin mărturia personală

 

– „Ziua Mondială a Tineretului Ortodox”; stabilită în iunie 1992, la a XIV-a Adunare Generală a Organizaţiei Mondiale a Tineretului Ortodox/ Syndesmos; ziua coincide în fiecare an cu praznicul Întâmpinării Domnului, ambele sărbători amintindu-ne rolul generaţiei de mâine, în istoria Bisericii Ortodoxe şi a Omenirii; pe treptele Templului din Ierusalim are loc simbolica „întâlnire între generaţii”, în urma căreia Dreptul Simeon, cunoscut și sub numele de Simeon cel Bătrân, vede „Mântuirea”, viitorul poporului său, şi porneşte pe ultimul său drum, împăcat că proorocirea s-a împlinit

 

– „Ziua Mondială a Zonelor Umede”; marchează semnarea, la 2.II.1971, la Ramsar/Iran, a „Convenţiei asupra protecţiei zonelor umede de importanţă internaţională” (principalul ei obiectiv fiind protejarea păsărilor acvatice şi a habitatului lor); Convenţia a fost ratificată şi de România prin Legea 5/1991

 

– 1491: A murit pictorul german Martin Schongauer (n. între anii 1445-1450)

 

– 1529: A murit Baldassare Castiglione, scriitor italian (n. 1478)

 

– 1594: A murit Giovanni Pierluigi da Palestrina, compozitor italian (n. ~1525/1526)

 

– 1704: A murit Guillaume François Antoine, marchiz de l’Hôpital, matematician francez; numele său este legat de ceea ce în analiza matematică avea să fie ulterior denumită „regula lui l’Hôpital” (n. 1661)

 

– 1754, 2/13: S-a născut Charles Maurice de Talleyrand, diplomat şi om politic francez; reprezentând Franţa la Congresul de la Viena (1814-1815), a reuşit să frâneze tendinţele de expansiune teritorială ale Prusiei şi Rusiei, pe baza afirmării „principiului legitimităţii” (m. 1838)

 

– 1769, 2/13: S-a născut fabulistul rus Ivan Krîlov (m. 1844)

 

– 1861: S-a născut colecţionarul american de artă Solomon Guggenheim; în anul 1937 a înfiinţat Fundaţia ce-i poartă numele; aceasta a realizat o reţea de muzee de artă; primul a fost Muzeul Solomon Guggenheim (Muzeul de Artă Modernă) din New York, construit între anii 1956 şi 1959, după proiectul renumitului arhitect Frank Lloyd Wright; celelalte muzee se află la Veneţia, Bilbao, Berlin şi Las Vegas (m. 1949)

 

– 1871: A murit József Eötvös, scriitor şi om politic ungar (n. 1813)

 

– 1875: S-a născut Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac, naturalizat american în 1943 (m. 1962)

 

– 1882: S-a născut James Joyce (James Augustine Aloysius Joyce), scriitor irlandez de limbă engleză; considerat ca fiind un reprezentant de seamă al modernismului anglo-saxon (m. 1941)

 

– 1901: S-a născut violonistul american Jascha Heifetz, considerat unul dintre cei mai mari din toate timpurile (m. 1987)

 

– 1905: S-a născut Ayn Rand (pseudonimul Alisei Rosenbaum), scriitoare americană de origine rusă (autoare controversată pentru opiniile sale despre individualism şi egoism) (m. 1982)

 

– 1912: S-a născut compozitorul american Burton Lane (m. 1997)

 

– 1919: S-a născut cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, considerată una dintre cele mai mari interprete, din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, a operei lui W. A. Mozart (m. 2012)

 

– 1922: S-a născut actrița bulgară Stoyanka Mutafova; supranumită „Regina comediei bulgăreşti” (m. 2019)

 

– 1923: S-a născut şahistul iugoslav şi sârb Svetozar Gligorić; unul dintre cei mai buni jucători de şah din lume din perioada anilor 1950 – 1960 (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Liz Smith, cunoscută autoare de cronici mondene din presa americană, care a contribuit la creşterea interesului manifestat de industria mass-media faţă de ştirile despre celebrităţi (m. 2017) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Valéry Giscard D’Estaing, una dintre cele mai importante personalităţi politice ale Europei; a fost al treilea preşedinte al celei de-a cincea Republici Franceze, în perioada 1974-1981 (m. 2020)

 

– 1929: S-a născut Vêra Chytilová, regizoare de film, scenaristă și actriță cehă (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut tenorul austriac Waldemar Kmentt (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut Dariush Shayegan, filosof, teoretician cultural și profesor iranian; director fondator al Centrului Iranian pentru Studii ale Civilizațiilor (m. 2018)

 

– 1937: S-a născut soprana americană Martina Arroyo

 

– 1940: S-a născut David Jason, unul dintre cei mai populari actori de televiziune din Marea Britanie, comediant, scenarist și producător de televiziune

 

– 1942: S-a născut creatorul de modă indian Satya Paul, al cărui brand, cu numele său, a modernizat sari-ul tradiţional, graţie unor imprimeuri contemporane (m. 2021)

 

– 1947: S-a născut actriţa americană de film Farrah Fawcett (m. 2009)

 

– 1955: S-a născut Leszek Engelking, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor universitar şi traducător polonez (m. 2022)

 

– 1968: A murit dirijorul italian Tullio Serafin (n. 1878) – 55 de ani

 

– 1969: A murit actorul britanic de film Boris Karloff (numele real: William Henry Pratt), vedetă a filmelor americane de groază din anii ’30-’40 ai secolului XX, cel care l-a întruchipat pe monstrul din romanul „Frankenstein” de Mary Shelley (n. 1887)

 

– 1970: A murit Bertrand Russell, filosof, matematician, logician, scriitor, critic social şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în 1950 (n. 1872)

 

– 1974: A murit compozitorul, organistul și profesorul belgian Jean Absil (n. 1893)

 

– 1974: A murit Imre Lakatos, filosof şi matematician maghiar (n. 1922)

 

– 1977: S-a născut cântăreaţa columbiană de muzică pop Shakira (Isabel Mebarak Ripoll), una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică latino

 

– 1995: A murit André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic (n. 1915)

 

– 1996: A murit Gene Kelly, actor, cântăreţ, regizor, coregraf şi dansator american; după Fred Astaire, este considerat regele musicalului american în a doua perioadă de aur a genului (n. 1912)

 

– 1998: A murit Haroun Tazieff, geolog francez de origine poloneză; studii şi cercetări privind mecanismele erupţiilor şi gazele vulcanice; unul dintre fondatorii (1948) Institutului Internaţional de Cercetări Vulcanologice (n. 1914) – 25 de ani

 

– 2013: A murit arhitectul american Guy Frederick Tozzoli; a condus echipa de construcţie a Turnurilor gemene (World Trade Center) (n. 1922) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul american John Kerr (n. 1931) – 10 ani

 

– 2014: A murit actorul american Philip Seymour Hoffman (n. 1967)

 

– 2015: A murit actorul maghiar Tibor Bitskey (n. 1929)

 

– 2018: A murit Jon Huntsman Sr., om de afaceri și filantrop american (a donat foarte mulți bani pentru studierea cancerului); fondator al companiei de produse chimice „Huntsman Corporation” (n. 1937) – 5 ani

 

– 2020: A murit muzicianul ceh Ivan Kral, chitarist, autor şi producător (n. 1948)

 

– 2022: A murit actriţa şi regizoarea italiană Monica Vitti (numele complet: Maria Luisa Ceciarelli), considerată una dintre reginele cinematografiei italiene (n. 1931) – 1 an

 

– 2022: A murit actrița mexicană Monica Villasenor (n. 1966) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 1 februarie

Calendarul zilei – 1 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 1 februarie 2023, 05:00 / actualizat: 2 februarie 2023, 14:55

S-a întâmplat într-o zi de 1 februarie

* Se împlinesc 200 de ani (1823) de când vornicul Mihail Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, folosea într-un „Memoriu”, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri (1/13)

* Cu 176 de ani în urmă (1847) avea loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu „Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir (1/13)

* În urmă cu 162 de ani (1861) începeau să funcţioneze, la Bucureşti, mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care vor forma Arsenalul Armatei. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei (1/13)

* În urmă cu 143 de ani (1880) Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1/13)

* Acum 139 de ani (1884) era publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary. Acesta oferea toate definiţiile imaginabile în contexte diferite pentru limba engleză şi cuprindea mai mult de 100.000 de intrări. În prezent este editat de Oxford University Press şi conţine aproximativ 600.000 de cuvinte, fiind astfel cel mai lung dicţionar oficial, fapt notat în Cartea Recordurilor. Este un dicţionar de referinţă al limbii engleze

* Acum 127 de ani (1896), la „Teatrul Regio” din Torino (Italia), avea loc premiera mondială a operei în patru acte „La Bohème” („Boema”), de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Libretul este semnat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” al scriitorului francez Henri Murger. Opera avea să se impună, totuşi, mai târziu după o reprezentaţie la teatrul din Palermo şi apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia

* În urmă cu 119 ani (1904) apărea, la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, ziarul „Adevărul de dimineaţă”. La 15/28 noiembrie 1904 apare cu titulatura distinctă „Dimineaţa”, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii (1/14). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a apariţiei 2/15 februarie 1904

* Acum 109 ani (1914) intra în funcţiune prima instalaţie centralizată feroviară din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti

* Cu 104 ani în urmă (1919) era desemnată prima Miss America. Pe numele ei Edith Hyde Robbins, aceasta se autointitulase „model al artiştilor”. Evenimentul a avut loc la Hotel des Artistee în Manhattan, iar premiul a constat într-un măr de aur

* În urmă cu 103 ani (1920) era înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca. Fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu. În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei. Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane

* Acum 77 de ani (1946) norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devenea primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) (până în 1953). În prezent, forul internațional este condus de António Manuel de Oliveira Guterres, om politic și diplomat portughez. Începând cu 1 ianuarie 2017 este Secretar General al Organizației Națiunilor Unite, fiind a noua persoană care ocupă această funcție

* Tot 77 de ani se marchează şi de la proclamarea Ungariei ca republică, avându-i ca preşedinte pe Tildy Zoltán (1889 – 1961) şi ca şef al guvernului pe Nagy Ferenc (1903 – 1979)

* Acum 49 de ani (1974) Ilie Năstase (n. 1946) era declarat, la New York, drept cel mai bun jucător de tenis al anului 1973, fiind distins cu „Racheta de aur”. Legat de acest moment tenismenul român declara: „Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii. Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu. A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”

* Acum 44 de ani (1979) sosea, la Teheran, ayatollahul Khomeini (1902 – 1989), liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris (după plecarea din Iran a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii). Puterea a fost preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeini, care, la 1 aprilie 1979, a proclamat Iranul republică islamică

* Cu 33 de ani în urmă (1990) reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN s-a constituit efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990). FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice

* Tot acum 33 de ani (1990) era înființată editura „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea. Director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu. Editura Humanitas a devenit în decurs de douăzeci de ani Grupul Humanitas, un holding cultural care reuneşte firme independente juridic, însă având evidente legături între ele – Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Societatea de difuzare Librăriile Humanitas. Împreună, Humanitas și Humanitas Fiction au publicat peste 6000 de titluri

* În urmă cu 32 de ani (1991) România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei. La 7.X.1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline

* Acum 32 de ani (1991) preşedintele Republicii Africa de Sud, Frederik de Klerk (1936 – 2021), anunţa abrogarea tuturor legilor legate de regimul de discriminare rasială. În aprilie 1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud, iar Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al ţării

* Cu 31 de ani în urmă (1992) România stabilea relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General, care funcţiona în capitala ucraineană din 1971

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când era înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”. La Radioul public istoria orală a apărut în formă instituṭionalizată la începutul lui 1993 şi a fost prima formă de acest fel din ṭară. A fost ideea jurnalistului doctor în istorie Eugen Preda, pe atunci vicepreşedinte al Radioteleviziunii Române. Urmarea a fost că la 21 ianuarie 1993, în şedinṭa Consiliului de Administraṭie s-a hotărât înfiinṭarea Secṭiei de istorie orală care urma să funcṭioneze de la 1 februarie. La 19 martie s-a aprobat Regulamentul de funcṭionare a Centrului de istorie orală din cadrul Departamentului Ştiinṭă, Învăṭământ, Educaṭie. Centrul avea un consiliu ştiinṭific care îi coordona activitatea, format din istorici de prestigiu: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Zoe Petre, dr. Nicolae Fotino, Cristian Popişteanu – directorul revistei Magazin istoric -, prof. univ. Ion Stoica. În prezent, Centrul de Istorie Orală face parte din Agenția de Presă RADOR

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când România a semnat Acordul European, ce instituia o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte

* Cu 28 de ani în urmă (1995) intra în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (semnat la 1.II.1993). Pe data de 23 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. De la 1.I.2007 România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. În perioada ianuarie – iunie 2019, România a deținut, pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

* Tot acum 28 de ani România semna, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei. Adoptată la 10.XI.1994, Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când intra în vigoare Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995). România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe. Actul a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa)

* Sunt marcați 20 de ani de la dezastrul navetei spațiale Columbia, care a avut loc la 1 februarie 2003, când naveta s-a dezintegrat deasupra Texasului în timpul reintrării în atmosfera Pământului, toți cei șapte membri ai echipajului pierzându-și viața. Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de terminarea celei de-a 28-a misiuni a navetei, STS-107. Pierderea navetei Columbia a fost rezultatul avariilor suferite în timpul lansării, când o parte din izolație, de mărimea unei serviete mici, s-a desprins din rezervorul principal exterior al navetei sub acțiunea forțelor aerodinamice. Resturile au lovit muchia frontală a aripii stângi, avariind sistemul de protecție termică (TPS), care o protejează de căldura generată de frecarea cu atmosfera la reintrarea în aceasta. Columbia a fost prima navetă spaţială a flotei NASA şi se afla la a 28-a misiune. Acesta a fost cel de-al doilea mare dezastru din istoria misiunilor spaţiale americane, după cel al navetei Challenger, de la explozia căreia s-au marcat 37 de ani, cu doar cinci zile în urmă

* Cu 6 ani în urmă (2017) intra în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate), prin care „independenţa justiţiei a fost încălcată grav”. Ordonanţa a scandalizat România, generând ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) a intrat în vigoare Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, ca instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş. Prin acest muzeu este făcută cunoscută importanţa familiei Brătianu în dezvoltarea României

* Se împlinește 1 an (2022), de când, între 1 februarie și 31 iulie, s-a desfășurat Recensământul Populației 2021 (RPL2021), al 13-lea recensământ din istorie, al patrulea după Revoluţia din 1989 și primul recensământ din România organizat integral în format digital. La acest recensământ s-a înregistrat 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021. Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. Însă primul recensământ modern din România este considerat cel desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; după această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensamânt s-a desfășurat în decembrie 1899; al 3-lea, la 19 decembrie 1912; al 4-lea, la 29 decembrie 1930; al 5-lea, la 6 aprilie 1941; al 6-lea, la 25 ianuarie 1948; al 7-lea, la 21 februarie 1956; al 8-lea, la 15 martie 1966; al 9-lea, la 5 ianuarie 1977; al 10-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 11-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 12-lea între 20 şi 31 octombrie 2011

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Intendenţei Militare”; prin Înaltul Ordin nr. 29, emis la 1.II.1861, s-a consfinţit înfiinţarea intendenţei militare; pe baza acestuia s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al Armatei (asimilat cu gradul de general de brigadă) şi subordonat Ministerului de Război

 

– 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (m. 1916) – 185 de ani

 

– 1848: S-a născut Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (m. 1904) – 175 de ani

 

– 1868: S-a născut pictorul Ştefan Luchian; supranumit „poetul plastic al florilor”; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1916) – 155 de ani

 

– 1876: S-a născut Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale (m. 1942)

 

– 1894: S-a născut pictorul postimpresionist Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1965)

 

– 1897: A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (n. 1815)

 

– 1907: S-a născut prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost, printre altele, redactor la Agenţia de presă RADOR, din cadrul Societății Române de Radiodifuziune (m. 1940)

 

– 1907: S-a născut Oscar Lemnaru (nume la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (m. 1968)

 

– 1907: S-a născut silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

 

– 1912: S-a născut pictorul, sculptorul şi poetul Ion Mirea, stabilit la Paris în 1965 (m. 1987). NOTĂ: Alte surse menționează nașterea la 2.II.1912

 

– 1912: S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic (m. 1989)

 

– 1913: S-a născut violoncelistul Serafim Antropov – Manu (m. 1988) – 110 ani

 

– 1922: S-a născut I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (m. 1992)

 

– 1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003 (m. 2022)

 

– 1928: S-a născut Octavian Sava (nume real: Octavian Segall), scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice; redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati; stabilit în Italia din 1971; lucrări de lingvistică generală aplicată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

 

– 1933: S-a născut Victor Mihai Botez, doctor în filosofie, jurnalist și eseist (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Nicolae Breban (nume complet: Nicolae Alexandru Breban), romancier, eseist, dramaturg, publicist, poet şi traducător; membru titular al Academiei Române din 2009

 

– 1935: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc (m. 2013)

 

– 1935: S-a născut juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; fondatorul Facultății de Drept din Craiova; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (m. 2018)

 

– 1938: S-a născut sculptorul Constantin Popovici (m. 1995) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut pictorul Niculiţă Secrieru (m. 2002) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut Lucian Boia, unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, preocupat, îndeosebi, de istoria ideilor şi a imaginarului; a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei

 

– 1944: S-a născut Petru Popescu, poet, prozator, scenarist şi regizor de film; stabilit în SUA (din 1975)

 

– 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen (m. 2007)

 

– 1949: A murit N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, publicist, dramaturg şi traducător (n. 1880)

 

– 1954: S-a născut prozatorul şi jurnalistul Tudor Dumitru Savu (m. 2000)

 

– 1955: S-a născut violoncelista Anca Vartolomei

 

– 1970: S-a născut interpreta de muzică pop Nico (Nicoleta Matei)

 

– 1970: A murit botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

 

– 1982: A murit prozatorul Radu Petrescu; considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (n. 1927)

 

– 1996: A murit părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar în Biserica Ortodoxă Română (n. 1914)

 

– 1999: A murit poetul şi prozatorul Dimitrie Rachici (n. 1934)

 

– 2016: A murit sculptorul Sergiu Dumitrescu (n. 1954)

 

– 2017: A murit Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare (n. 1924)

 

– 2020: A murit fotbalistul Ilie Bărbulescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986 (n. 1957)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Manifestări de marcare a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului european de la Nisa

 

– Bruxelles: Parlamentul European decide ridicarea imunității eurodeputaților Marc Tarabella și Andrea Cozzolino (1 – 2 feb.)

 

– Bruxelles: Prezentarea de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a propunerilor sale de a sprijini industria UE în fața creșterii prețurilor la energie și a subvențiilor din SUA și China

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind inflația din ianuarie în zona euro (prima estimare) și șomajul în decembrie în zona euro

 

– Rabat, Maroc: Summit bilateral Maroc-Spania (1 – 2 feb.)

 

– Myanmar: Sfârșitul perioadei de stare de urgență

 

– New Delhi: Guvernul indian condus de premierul Narendra Modi își va prezenta bugetul federal 2023/24, înainte de următoarele alegeri generale.

 

– Hong Kong: Intrarea în vigoare a legislației care plasează CBD în aceeași categorie de narcotice cu heroina

 

– Mytilene, Grecia: Urmează să fie deschisă o nouă tabără pentru migranți pe insula Lesbos

 

– Washington: Conferință de presă susținută de președintele Fed, Jerome Powell, după reuniunea comitetului de politică monetară

 

– Londra: GSK – rezultate financiare din al 4-lea trimestru și rezultate 2022

 

– Istanbul: Reluarea procesului reprezentantului RSF în Turcia, Erol Onderoglu

 

– San Francisco: Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) prezintă rezultatele din trimestrul 4

 

– New York: Suspectul Trevor Bickford apare în instanță, fiind acuzat de un „atac inspirat de jihad” în ajunul Anului Nou

 

– Paris: Delphine Arnault preia funcția de CEO al Christian Dior Couture, iar Pietro Beccari pe cea de la Louis Vuitton

 

– Maroc: Fotbal – Cupa Mondială a Cluburilor (1 – 11 feb.)

 

– Manama, Bahrain: Fotbal – Al 33-lea Congres AFC – Asian Football Confederation, una din cele șase asociații care aparțin organizației FIFA (1 – 2 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1 – 7.II: „Săptămâna Mondială a Armoniei Interconfesionale”, eveniment anual organizat, din 2012, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), în prima săptămână din luna februarie, are drept scop principal „recunoaşterea necesităţii imperioase de instaurare a unui dialog între religiile majoritare, în vederea unei înţelegeri mutuale, a armoniei şi cooperării între fiinţele umane”. Propunerea pentru marcarea acestei săptămâni a aparţinut regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, fiind adoptată de Adunarea Generală a ONU la 23 noiembrie 2010

 

– „Ziua Internaţională a Cititului Împreună” sau „Ziua Internaţională a Cititului cu Voce tare” este un eveniment global inițiat de Asociaţia LitWorld și marcat în peste 100 de țări, în prima miercuri din luna februarie; prin această zi se doreşte să fie atrasă atenţia comunităţii internaţionale asupra importanţei cititului și a alfabetizării ca drept fundamental al omului. În România evenimentul a început să fie marcat din 2015, Asociaţia „Citim Împreună România” organizând acțiuni în acest sens

 

– 1690: S-a născut compozitorul italian Francesco Maria Veracini (m. 1768)

 

– 1851: A murit scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul „Frankenstein” (1818) (n. 1797)

 

– 1860: S-a născut filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892) (m. 1930)

 

– 1901: S-a născut actorul american de film Clark Gable (m. 1960)

 

– 1907: S-a născut Camargo Guarnieri, compozitor brazilian (m. 1993)

 

– 1909: S-a născut (în Canada) George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (m. 2013)

 

– 1913: S-a născut (la Chişinău, Rep. Moldova) violoncelistul, compozitorul şi profesorul Serafim Antropov – Manu (m. 1988) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut actorul indian de film A. K. Hangal (numele real Avtar Kishan Hangal), supranumit „bunicul Bollywoodului” (m. 2012)

 

– 1915: S-a născut actriţa și pictorița americană Alicia Rhett; cunoscută pentru rolul Indiei Wilkes din filmul „Pe aripile vântului” (m. 2014)

 

– 1921, 1/13: S-a născut Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (m. 2004)

 

– 1928: S-a născut actorul american de film și televiziune Stuart Maxwell Whitman (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Boris Elţîn, om politic rus, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.VI.1991 – 31.XII.1999) şi primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct (m. 2007)

 

– 1935: S-a născut Dieter Kühn, dramaturg şi eseist german (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut muzicianul american Don Everly, unul dintre cei doi membri ai formaţiei rock’n’roll The Everly Brothers (m. 2021)

 

– 1940: A murit Gheorghe Botezatu (cunoscut mai ales sub numele de Georges de Bothezat), inginer mecanic, matematician și om de afaceri american; contribuții de pionierat în domeniul elicopterelor; a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună (n. 1882, în Basarabia)

 

– 1942: S-a născut actorul, scenaristul, regizorul şi istoricul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic „Monty Python” (m. 2020)

 

– 1944: A murit pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (n. 1872)

 

– 1945: A murit Johan Huizinga, eseist, istoric de artă şi profesor olandez (n. 1872)

 

– 1946: S-a născut actriţa britanică Elisabeth Sladen (m. 2011)

 

– 1952: S-a născut Roger Tsien, biochimist şi profesor american; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2008, împreună cu Osamu Shimomura (Japonia) şi Martin Chalfie (SUA), pentru cercetările lor asupra proteinelor fluorescente a căror aplicaţie permit detectarea tumorilor canceroase (m. 2016)

 

– 1958: A murit fizicianul american Clinton Joseph Davisson; împreună cu Lester H. Germer, a descoperit, în 1927, fenomenul de difracţie a electronilor în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937, împreună cu englezul George Paget Thomson (n. 1881) – 65 de ani

 

– 1965: S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (m. 1993)

 

– 1966: A murit actorul american de film Buster Keaton (n. 1895)

 

– 1976: A murit fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru fizică în 1932; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1901)

 

– 1986: A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru pace în 1982 (n. 1902)

 

– 2007: A murit Gian-Carlo Menotti, compozitor american de origine italiană (n. 1911)

 

– 2012: A murit Wisława Szymborska-Włodek, poetă, eseistă, ilustratoare de carte şi traducătoare poloneză; Premiul Nobel pentru literatură în 1996 (n. 1923)

 

– 2013: A murit muzicianul american Cecil Womack (n. 1947) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul britanic Robin Sachs (n. 1951) – 10 ani

 

– 2014: A murit Maximilian Schell, actor, producător, regizor și scenarist austriac (n. 1930)

 

– 2015: A murit pianistul francez de origine italiană Aldo Ciccolini (n. 1925)

 

– 2018: A murit Dennis Edwards, cântăreț american de muzică soul și R&B; cunoscut îndeosebi ca unul dintre soliștii vocali ai trupei „The Temptations” (n. 1943) – 5 ani

 

– 2020: A murit Leons Briedis poet, eseist, critic literar, publicist și traducător leton (n. 1949)

 

– 2021: A murit Dustin Diamond, actor, regizor, comediant și muzician american (n. 1977)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 31 ianuarie

Calendarul zilei – 31 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 31 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 31 ianuarie 2023, 14:19

S-a întâmplat într-o zi de 31 ianuarie

* Acum 179 de ani (1844) Adunarea Obştească a Moldovei vota, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi

* Se împlinesc 160 de ani, de la publicarea romanului „Cinci săptămâni în balon” (în franceză „Cinq semaines en ballon”), operă scrisă de Jules Verne. Lucrarea a fost publicată în format in-18 pe 31 ianuarie 1863, iar ediție mare in-8 (octavo) a fost pusă în vânzare pe 5 decembrie 1865. Acesta este unul dintre primele romane ale lui Jules Verne, amestecând cu îndemânare intriga fecundă cu aventurile, întorsăturile de situație și descrierile tehnice, geografice și istorice. Cartea oferă o prezentare bună a explorărilor continentului african, incomplet cunoscut de către europeni la acea dată, dar străbătut de exploratorii care voiau să îi descopere secretele. Succesul cărții este rapid, aducându-i lui Jules Verne liniștea financiară și un contract cu editura lui Jules Hetzel, care avea să publice multe dintre operele sale în următorii ani

* Cu 122 de ani în urmă (1901) avea loc premiera absolută a operei „Trei surori”, scrisă de dramaturgul rus Anton Cehov, la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski)

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de când avea loc prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”. Satelitul a fost lansat de o rachetă purtătoare tip Juno1, cu patru trepte. Rampa de lansare se afla în apropiere de Cape Canaveral, din statul Florida de pe coasta Atlanticului. „Explorer 1” a fost primul satelit american care a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen. „Explorer 1” este primul satelit artificial lansat de SUA, fiind al treilea pe glob după sateliţii sovietici Sputnik 1 şi 2. „Explorer 1” a fost primul satelit integrat într-un program de explorare, fiind dotat cu sonde de explorare spaţială, care au furnizat date cu privire la ionosfera din regiunea polară (31.I/ 1.II.)

* În urmă cu 59 de ani (1964) guvernele român şi suedez hotărau ridicarea legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade. Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite la rang de legaţie la 1 noiembrie 1916, data înfiinţării Legaţiei României la Stockholm şi ridicate la rang de ambasadă la 31 ianuarie 1964

* Acum 56 de ani (1967) România şi Republica Federală Germania stabileau relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu R. F. Germania. În anul 1872 a fost înfiinţată prima Agenţie Diplomatică a României la Berlin, condusă de Theodor Rosetti. Relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României. Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la 31 ianuarie 1967, la rang de ambasadă

* Tot într-o zi de 31 ianuarie, acum 55 de ani (1968), România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (semnat la 27.I.1967, la Washington, Moscova şi Londra)

* Cu 13 ani în urmă (2010) filmul „Avatar”, în regia lui James Cameron, devenea primul film din istoria cinematografiei care a trecut de încasări de 2,5 miliarde de dolari, devenind astfel producţia cu cele mai mari încasări pe plan mondial din toate timpurile. Filmul din saga „Star Wars – The Force Awakens” (r. J. J. Abrams), apărut în 2015, a reuşit totuşi să-l detroneze, înregistrând, în al treilea weekend de la lansare, în America de Nord, încasări record de 88,3 milioane de dolari, în timp ce „Avatarul” a totalizat 68,5 milioane în a treia săptămână de difuzare în 2009

* În urmă cu doar 3 ani (2020) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar. 23 iunie 2016 a fost ziua în care britanicii au decis prin referendum că doresc ruperea de blocul comunitar

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ioan Bosco, preot (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1418, singurul domn român care nu a fost vasal nimănui; în timpul domniei sale, ţara a cunoscut o puternică dezvoltare economică, o consolidare militară şi o afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat, a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova; a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa; a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia (ctitoria sa) (n. 1355) – 605 ani

 

– 1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1941)

 

– 1895: S-a născut soprana Margareta Metaxa (m. 1977)

 

– 1926: S-a născut Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg, traducător şi actor; soţul regizoarei Sorana Coroamă (m. 1976)

 

– 1929: S-a născut prozatorul şi eseistul Constantin Mateescu (m. 2021)

 

– 1933: S-a născut filosoful, politologul și profesorul francez de origine română Pierre Hassner, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în relaţii internaţionale şi analist al situaţiilor de conflict, război şi totalitarism (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (m. 2010)

 

– 1937: S-a născut actorul de teatru şi film Marin Moraru (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut actriţa şi profesoara Lucia Mureşan; cunoscută de la emisiunea „Teleencicopedia” pentru timbrul său vocal deosebit (m. 2010) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut antrenoarea emerită de atletism Viorica Enescu (m. 2015)

 

– 1953: S-a născut Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor, instrumentist (baterist) şi orchestrator; a făcut parte din trupele „Roşu şi Negru” şi „Phoenix”, iar apoi şi-a creat propriile formaţii şi proiecte muzicale, abordând genuri muzicale diverse – de la rock la jazz, de la etno la balcano, de la pop la rock simfonic – 70 de ani

 

– 1955: S-a născut Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, antrenoare, manager și comentator sportiv; câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa

 

– 1976: S-a născut pianista Ana Mirabela Dina, stabilită în Germania; cadru universitar al „Hochschule für Musik und Tanz” din Köln (2007 – 2017); în octombrie 2017 a fost numită profesor de pian la Hochschule für Musik Würzburg, Bavaria

 

– 1980: A murit poetul Valeriu Bucuroiu (n. 1934)

 

– 1985: A murit Mihai Zavergiu, medic (a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive) şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin) (n. 1894)

 

– 1987: A murit prozatorul Nicolae Velea (n. 1936)

 

– 1990: A murit regizorul de film și scenaristul Alexandru Tatos (n. 1937)

 

– 1993: A murit omul politic liberal şi scriitorul Ionel V. Săndulescu (n. 1919) – 30 de ani

 

– 2003: A murit scriitorul Nicolae Fulga (n. 1935) – 20 de ani

 

– 2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1913)

 

– 2008: A murit teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu (n. 1927) – 15 ani

 

– 2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale; peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (n. 1936) – 15 ani

 

– 2009: A murit inginerul Virgiliu N. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991 şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998 (n. 1931)

 

– 2009: A murit soprana Mariana Stoica (n. 1933)

 

– 2011: A murit ÎPS Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006); teolog, dramaturg, poet şi traducător; membru de onoare al Academiei Române (din noiembrie 2010) (n. 1921)

 

– 2013: A murit filozoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (n. 1935) – 10 ani

 

– 2013: A murit omul de televiziune Anca Fusariu, unul dintre profesioniştii valoroşi ai postului public de televiziune (n. 1942) – 10 ani

 

– 2014: A murit soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (n. 1929)

 

– 2022: A murit jurnalistul Teofil Octavian Cepraga (cunoscut sub numele de Teo Cepraga), realizator și producător de emisiuni la TVR (n. 1946) – 1 an

 

– 2022: A murit soprana Smaranda Drăghici-Pâslaru, una dintre cele mai talentate şi mai valoroase voci ale scenei constănţene (n. 1986) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Kinshasa: Papa Francisc face prima vizită papală în Republica Democratică Congo în ultimii 37 de ani (31 ian. – 3 feb.). Papa urmează să se întâlnească cu victime din estul ţării, la 1 februarie şi cu lideri ai organizaţiilor caritabile catolice

 

– New Delhi: India publică estimarea finală revizuită a creșterii PIB-ului pentru 2021-2022

 

-Singapore: FMI publică actualizarea World Economic Outlook

 

– Volgograd, Rusia: Sunt marcați 80 de ani de la capitularea la Stalingrad a armatei a 6-a germane a lui von Paulus

 

– Londra: Începutul procesului senatorului nigerian Ike Ekweremadu pentru trafic de organe (31 ian. – 2 mai)

 

– Zürich, Elveția: UBS – rezultate din al 4-lea trimestru și rezultate anuale

 

– Paris: Date privind PIB-ul din trimestrul 4 (prima estimare) – Insee

 

– Milano: Date privind PIB-ul în trimestrul 4 (prima estimare)

 

– New York: Sunt aniversați 100 de ani de la nașterea scriitorului american Norman Mailer

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed (31 ian. – 1 feb.)

 

– Victoria, Canada: Începutul scutirii legale de dezincriminare a deținerii în cantități mici de droguri grele

 

– New York: General Motors – rezultatele trimestrului 4 și rezultate anuale din 2022

 

– New York: Caterpillar – rezultatele trimestrului 4 și rezultate din 2022

 

– New York: McDonald’s – rezultatele trimestrului 4 și cele din 2022

 

– New York: ExxonMobil – rezultatele trimestrului 4 și cele din 2022

 

– New York: Pfizer – rezultatele trimestrului 4 și din 2022

 

– New York: Spotify – rezultatele trimestrului 4 (înainte de tranzacționare)

 

– Statele Unite: Boeing: ceremonie care marchează livrarea ultimului 747 produs de producător

 

– Maroc: Termen pentru încetarea stării de urgență sanitară

 

– Eldoret, Kenya: Înfățișarea în instanță a suspecților în asasinarea activistului LGBTQ Edwin Chiloba

 

– Lerwick, Regatul Unit: Festivalul Up Helly Aa Viking; timp de 24 de ore, în ultima marți a lunii ianuarie, Lerwick este locația celui mai mare festival anual al focului din Shetland

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Republicii Nauru; proclamarea independenţei/1968 – 55 de ani

 

– 1797: S-a născut compozitorul austriac Franz Schubert (m. 1828)

 

– 1868: S-a născut chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (m. 1928) – 155 de ani

 

– 1881, 31.I/12.II: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931)

 

– 1902: S-a născut Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (m. 1986)

 

– 1921: S-a născut Mario Lanza, tenor american de origine italiană (m. 1959)

 

– 1921: S-a născut Carol (Elaine) Channing, actriță, cântăreață și dansatoare americană (m. 2019)

 

– 1923: S-a născut prozatorul american Norman Mailer (m. 2007) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (m. 1994)

 

– 1924: S-a născut Alfred Taubman, om de afaceri american, inventator al complexului comercial de tip mall în anii 1950, în SUA (m. 2015)

 

– 1925: S-a născut Guido Jendritzko, sculptor, pictor, grafician şi fotograf german; reprezentant de seamă al culturii abstracte după cel de-Al Doilea Război Mondial (m. 2009)

 

– 1929: S-a născut Rudolf Ludwig Mössbauer, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru descoperirea fenomenului denumit, în onoarea sa, efectul Mossbauer (sau rezonanţa nucleară gama) (m. 2011)

 

– 1933: A murit scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (n. 1867) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut fostul pilot italian de Formula 1 Ernesto „Tino” Brambilla; a evoluat în Campionatele Mondiale din 1963 și 1969 (m. 2020)

 

– 1935: S-a născut romancierul japonez Kenzaburō Ōe; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1994

 

– 1938: S-a născut fosta regină a Țărilor de Jos, Beatrix; pe 30 aprilie 2013, a abdicat în favoarea fiului său cel mare, prinţul moştenitor Willem-Alexander – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Ajip Rosidi, prozator și poet indonezian (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1944: A murit scriitorul francez Jean Giraudoux (n. 1882)

 

– 1974: A murit Samuel Goldwyn (pseudonismul lui Schmuel Gelbfisz), producător american de film; pionier al industriei filmului; fondator al firmei ce-i poartă numele (1918) şi coproprietar la ”Metro Goldwyn Mayer” (1924) (n. 1879, la Varşovia)

 

– 1981: S-a născut Justin Timberlake, cântăreţ american de muzică pop, compozitor, producător, dansator şi actor

 

– 1982: S-a născut Elena (sau Helena) Paparizou, cântăreaţă greacă (născută în Suedia), câştigătoare a concursului Eurovision în anul 2005, cu melodia „My Number One”

 

– 2014: A murit regizorul ungar de film Miklós Jancsó (n. 1921)

 

– 2015: A murit omul politic german Richard Karl Freiherr Von Weizsäcker, fost preşedinte al Germaniei în perioada 1984-1994 (n. 1920)

 

– 2015: A murit actrița americană Lizabeth Scott (pe numele ei adevărat Emma Matzo) (n. 1922)

 

– 2016: A murit prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan, care a lucrat la BBC şi a prezentat mulţi ani concursul Eurovision (n. 1938)

 

– 2017: A murit John Kenneth Wetton, cântăreț, basist și chitarist englez (n. 1949)

 

– 2020: A murit scriitoarea americană Mary Higgins Clark, „regina suspansului” şi una dintre cele mai vândute autoare din întreaga lume (n. 1927)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 30 ianuarie

Calendarul zilei – 30 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 30 ianuarie 2023, 08:00 / actualizat: 30 ianuarie 2023, 15:24

S-a întâmplat într-o zi de 30 ianuarie

* Cu 462 de ani în urmă (1561) a apărut, la Braşov, prima carte tipărită în limba română de diaconul Coresi – „Tetraevanghelul”, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii. „Tetraevangheliarul” a fost scris în slavonă, cu 156 de ani înainte, de cuviosul Nicodim de la Tismana, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului. Primele texte tipărite în limba română au ieşit din tipografia lui Filip Moldoveanu, la Sibiu. Aici s-a tipărit (după Catehismul luteran din 1544) Tetraevanghelul slavo-român (1551-1559)

* Acum 183 de ani (1840) apărea la Iaşi (până în luna iunie a aceluiaşi an), revista „Dacia literară”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. În „Introducţia program”, datată „30 ghenarie 1840”, Kogălniceanu condamna imitaţiile sterile şi mania traducerilor, arătând că esenţială este promovarea directivei naţionale şi populare în literatură. Revista, care îşi propunea „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, a marcat un moment important în cristalizarea ideologiei paşoptiste, în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale

* Cu 103 ani în urmă (1920) România şi Cehoslovacia au stabilit relaţii diplomatice. La 4 februarie 1920, Bohumil Čermák a devenit primul diplomat acreditat ca ministru cehoslovac la Bucureşti, iar la 15 septembrie, Constantin Hiott a devenit primul diplomat român cu titlul de ministru la Praga. După dezmembrarea Cehoslovaciei şi instituirea protectoratului german asupra actualului teritoriu al R. Cehe, în 1939, relaţiile diplomatice au încetat, fiind reluate la 7 iunie 1945. La 18 decembrie 1992, România a fost printre primele state care au recunoscut Republica Cehă ca stat suveran şi independent, în urma divizării Cehoslovaciei, cu efect începând din 1 ianuarie 1993

* Se împlinesc 90 de ani (1933) de când au avut loc grevele muncitorilor petrolişti de pe Valea Prahovei (30.I – 1.II)

* La data de 30 ianuarie 1933, acum 90 de ani, Adolf Hitler (1889 – 1945) a fost numit în funcţia de cancelar al Germaniei. La scurt timp, naziştii au preluat toate funcţiile de conducere, atât în Parlamentul german, cât şi în economie. Astfel s-a deschis calea spre o dictatură totalitară. După moartea preşedintelui Paul von Hindenburg (1847 – 1934), Adolf Hitler a devenit atât cancelar cât şi conducător absolut al Germaniei („Führer”)

* În urmă cu 32 de ani (1991), „Grupul celor 24” hotăra, la Bruxelles, includerea României între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul programului PHARE, iniţiat în 1989, care are în vedere ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste

* Cu 31 de ani în urmă (1992), la Praga, avea loc reuniunea Consiliului de Miniştri ai CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa – din 1994 se numeşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE), în cadrul căreia au fost adoptate „Documentul de la Praga privind dezvoltarea pe viitor a instituţiilor şi structurilor CSCE” şi „Declaraţia Consiliului CSCE cu privire la neproliferarea şi transferul de arme”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– „Ziua Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti”, sărbătorită anual, la 30 ianuarie, data naşterii lui Ion Luca Caragiale (1852-1912); ziua este marcată din anul 2002, la inţiativa Senatului UNATC

 

– 1808: S-a născut traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a; opera lui – cărţi didactice şi traduceri literare, precedate de interesante prefeţe – trădează în autorul ei un remarcabil pedagog (m. 1857) – 215 ani

 

– 1852: S-a născut Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și ziarist; considerat de istoricul literar George Călinescu cel mai mare dramaturg român; întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1912, la Berlin/Germania)

 

– 1857: A murit traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a.; prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu trădează în autorul ei un remarcabil pedagog) (n. 1808)

 

– 1867: S-a născut generalul Scarlat Panaitescu; lucrări privind cartografia şi fortificaţiile, precum şi rolul României în Primul Război Mondial; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1938)

 

– 1875: S-a născut economistul Gheorghe Iorgu Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950 (m. 1951, în închisoarea de la Sighet)

 

– 1885: S-a născut episcopul greco-catolic Iuliu Hossu; a făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România; a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român; membru de onoare al Academiei Române din 1945; la 28.X.1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele; transferat apoi la Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighetul Marmaţiei; în 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii (m. 1970)

 

– 1892: S-a născut Grigore Gafencu, avocat, diplomat, publicist şi om politic naţional-ţărănist; ca ministru de externe (1938-1940), a încercat să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine; stabilit în Elveţia, în 1941, a susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist; condamnat în contumacie în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947 (m. 1957)

 

– 1897: A murit Constantin Gogu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii Societăţii Române de Ştiinţe, al cărei prim preşedinte a fost în 1897; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1854)

 

– 1915: S-a născut Vera Proca-Ciortea, coregrafă şi profesoară; specialistă în dansul de teatru; a creat un stil de mişcare inedit, o formă de dans cult, pe care l-a numit dans ritmic românesc; a ţinut cursuri, conferinţe şi prelegeri despre folclorul coregrafic românesc la instituţii şi universităţi din străinătate (m. 2002)

 

– 1923: S-a născut Tia Peltz, pictoriţă şi graficiană; fiica scriitorului Isac Peltz (m. 1999) – 100 de ani

 

– 1926: A murit (la Port Said, Egipt) prozatoarea Bucura Dumbravă (pseudonimul lui Fany Seculici); stabilită cu familia în România la vârsta de cinci ani, se va ataşa de cultura şi tradiţiile noii ţări; pasionată excursionistă (prima femeie care ajunge la Vârful Omu din Bucegi), organizează, împreună cu Simion Mehedinţi, turismul în Carpaţi (n. 1868, la Bratislava/Slovacia)

 

– 1931: S-a născut George Şovu, romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba şi literatura română, jurnalist (m. 2016)

 

– 1932: S-a născut Dinu (Constantin Grigore) Săraru, romancier, dramaturg, scenarist, om de teatru, eseist, jurnalist (carieră jurnalistică timpurie la Radiodifuziunea Română – între anii 1950 şi 1960 a lucrat ca reporter la Redacţia Culturală; bogată activitate de cronicar teatral); fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani” (1998), al revistei „Renașterea civilizației rurale românești” și al Institutului Național de Cercetare a Civilizației Rurale

 

– 1936: S-a născut Ştefan Stoenescu, filolog, critic literar, eseist, traducător şi profesor; în 1987 părăseşte România şi se stabileşte în SUA, unde îşi continuă activitatea în mediile universitare

 

– 1940: S-a născut actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (m. 2013)

 

– 1941: A murit preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel; este considerat cel mai de seamă folclorist din Oltenia; în timpul vieţii a publicat doar o parte neînsemnată din materialul cules, restul apărând postum (n. 1869)

 

– 1942: S-a născut Calistrat Costin (nume la naştere: Costinel Costin), poet, scriitor, traducător, redactor și bibliograf; preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău (2006-2018); director al Teatrului de Animaţie din Bacău (1979-1985 şi 1997-2005) şi al Teatrului „Bacovia” din Bacău (1989-1996 şi 2001-2005) (m. 2021)

 

– 1949: S-a născut actorul și profesorul Ştefan Velniciuc

 

– 1952: S-a născut Silvia Marcovici, violonistă și profesoară de origine evreiască; în 1976 a emigrat în Israel, în prezent ea locuind în Franţa și Austria

 

– 1956: S-a născut artistul plastic Victor Bratu; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pictură București (m. 2020)

 

– 1957: A murit Grigore Gafencu, avocat, diplomat, publicist şi om politic naţional-ţărănist; ca ministru de externe (1938-1940), a încercat să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine; stabilit în Elveţia, în 1941, a susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist; condamnat în contumacie în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947 (n. 1892)

 

– 1972: A murit Ion Luca, dramaturg (autor de piese cu subiect istoric) şi traducător (n. 1894)

 

– 1978: A murit pianistul Mândru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (n. 1925) – 45 de ani

 

– 1982: S-a născut medicul Sergiu Paşca, cercetător și profesor asociat în psihiatrie și științe comportamentale la Stanford Center for Sleep Sciences and Medicine „Bonnie Uytengsu”; plecat din România în 2009, deţine propriul laborator („Pașca Lab”) la una dintre cele mai mari şi mai importante universităţi din SUA și conduce, din 2014, propriul său grup de cercetare în domeniul bolilor neuropsihiatrice, în calitate de membru al corpului profesoral al Universităţii Stanford în California, cu scopul de a descifra mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului

 

– 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova)

 

– 2007: A murit prozatorul, eseistul, teoreticianul literar şi profesorul Gheorghe Crăciun (n. 1950)

 

– 2008: A murit Vintilă Corbul, romancier, scenarist şi autor dramatic, stabilit la Paris, la începutul anilor ’80 ai secolului XX (n. 1916) – 15 ani

 

– 2014, 30/31: A murit realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu, supranumită „ambasadoarea folclorului românesc”; cunoscută în special ca realizatoare, timp de aproape trei decenii, a emisiunii tv. „Tezaur folcloric” (n. 1947)

 

– 2015: A murit Aureliu Leca, inginer expert în energie şi profesor; autor şi coautor a 33 de cărţi, monografii şi manuale universitare în domeniul energetic; fost preşedinte şi director general RENEL, senator (2000-2004) (n. 1940)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE

 

– Geneva: Consiliul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății se întrunește la Geneva pentru a stabili agenda globală de sănătate pentru acest an

 

-Tokyo: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va vizita Japonia și se va întâlni cu prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida (30 ian.- 1 feb.)

 

– Berlin: Sunt marcați 90 de ani de la numirea lui Adolf Hitler în fruntea Cancelariei Germaniei

 

– Dublin: Ryanair – rezultate financiare din al treilea trimestru 2022/2023

 

– Tromsoe, Norvegia: Conferința anuală a frontierelor arctice dedicată problemelor legate de regiune (30 ian. – 2 feb.)

 

– Pietermaritzburg, Africa de Sud: Audiere în procesul de corupție al fostului președinte Jacob Zuma

 

– Nairobi, Kenya: Audiere pentru ofițerii de poliție acuzați că au ucis un copil în timpul represiunii postelectorale din 2017

 

– Hua Hin, Thailanda: Tenis – Turneul WTA de la Hua Hin (30 ian. – 5 feb.)

 

– Lyon, Franța: Tenis – Turneul WTA de la Lyon (30 ian. – 5 feb.)

 

– Principatul Monaco: Festivalul Internațional de Circ de la Monte-Carlo

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională pentru Nonviolenţă în Școli”, a apărut în 1964, ca o iniţiativă de pionierat, mondială, neguvernamentală, neoficială, independentă şi voluntară a educaţiei pentru nonviolenţă şi pace, care se desfăşoară acum în şcoli și centre de educaţie din întreaga lume. Data a fost aleasă ca fiind ziua morţii lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „nonviolenţa este arma celor puternici”

 

– În India este marcată „Ziua Martirilor” – în amintirea lui Mahatma Gandhi (n.2.X.1869 – m.30.I.1948), lider politic şi spiritual, conducător al luptei de eliberare naţională a Indiei; Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma, „suflet mare”) este considerat părintele Indiei moderne; promotor al doctrinei social-politice şi filosofico-religioase a nonviolenţei

 

– 1652: A murit Georges de La Tour, desenator şi pictor francez; uitat mai bine de două secole, a fost redescoperit în anul 1915 (n. 1593)

 

– 1697: S-a născut Johann Joachim Quantz, flautist şi compozitor german (m. 1773)

 

– 1720: S-a născut pictorul italian Bernardo Belloto-Canaletto (numit şi Canaletto „cel tânăr”) (m. 1780)

 

– 1806, 30.I/11.II: A murit compozitorul spaniol de operă și balet Vicente Martin y Soler (n. 1754)

 

– 1829, 30.I/11.II: A murit Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (n. 1795)

 

– 1861: S-a născut Wilhelm Meyer-Lübke, lingvist german de origine elveţiană; specialist în romanistică; în 1904 a pus bazele şi a condus Institutul de Filologie Română de pe lângă Universitatea din Viena; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (m. 1936)

 

– 1882: S-a născut Franklin Delano Roosevelt, om politic democrat american; preşedinte al SUA între anii 1933 şi 1945; a iniţiat un plan de reforme (New Deal) pentru redresarea economiei americane după marea criză economică din 1929-1933; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a afirmat ca partizan al unei strânse alianţe antifasciste; a hotărât fabricarea bombei atomice şi, printr-o diplomaţie activă, a pregătit sfârşitul războiului (m. 1945)

 

– 1899: S-a născut Max Theiler, medic şi virusolog sud-african; specialist în boli tropicale, a descoperit, în 1937, împreună cu colegul său Hugh Smith, vaccinul împotriva febrei galbene; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1951 (m. 1972)

 

– 1900: S-a născut compozitorul rus Isaak Dunaevski (m. 1955)

 

– 1925: S-a născut Douglas Engelbart, inginer american care a revoluţionat era informatică: a inventat mouse-ul calculatorului (împreună cu Bill English), a fost lider al echipei care a inventat hipertextul şi calculatoarele în reţea, a fost un precursor al interfeţei grafice şi un promotor al dezvoltării şi utilizării reţelelor de calculatoare (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut Olof Palme, om politic social-democrat suedez; prim-ministru (1969-1976; 1982-1986); pe plan intern a aplicat măsuri sociale profunde, pe plan extern a dus o politică bazată pe acţiuni pacifiste (m. 1986, asasinat)

 

– 1928: S-a născut Harold Prince (cunoscut ca Hal Prince), regizor de teatru şi producător american; supranumit „prinţul Broadway-ului”; pentru activitatea sa teatrală, care se întinde de-a lungul a şapte decenii, a fost recompensat cu 21 de premii Tony (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1928: A murit medicul danez Johannes Fibiger, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1926 (n. 1867) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut scriitorul ceh Alexandr Kliment, fost disident semnatar al Cartei 77, manifest al drepturilor omului în Cehoslovacia comunistă (m. 2017)

 

– 1929: S-a născut Isamu Akasaki, om de știință japonez; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2014, împărţit cu fizicianul nipon Hiroshi Amano şi cu fizicianul american de origine niponă Shuji Nakamura, pentru „inventarea diodelor cu emisie de lumină albastră (LED-uri) care au permis dezvoltarea unor surse de lumină albă, puternice şi economice” (m. 2021)

 

– 1930: S-a născut actorul american de film Gene Hackman

 

– 1937: S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vanessa Redgrave

 

– 1942: S-a născut chitaristul american Marty Balin (nume real: Martyn Jerel Buchwald), cofondator al grupului rock psihedelic „Jefferson Airplane”, celebru în anii 1960 ai secolului XX (m. 2018)

 

– 1948: A murit (asasinat) Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma, „suflet mare”), om politic indian, conducător al luptei de eliberare naţională a Indiei; lider (1919-1947) al partidului Congresul Naţional Indian; promotor al doctrinei social-politice şi filosofico-religioase a nonviolenţei (n. 1869) – 75 de ani. NOTĂ: La această dată este marcată în India, anual, „Ziua martirilor”

 

– 1951: S-a născut Phill Collins (nume real: Philip David Charles Collins), cântăreţ, compozitor, toboşar şi actor britanic

 

– 1962: S-a născut Abdullah al II-lea (Abdullah Ibn al-Hussein al-Hashimi), regele Iordaniei (proclamat la 7.II.1999)

 

– 1963: A murit compozitorul francez Francis Poulenc (n. 1899) – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut Felipe Al VI-Lea de Bourbon şi Grecia (nume complet: Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos), actualul rege al Spaniei; el a succedat la tron la 19 iunie 2014, după abdicarea tatălui său, regele Juan Carlos I – 55 de ani

 

– 1975: A murit compozitorul german Boris Blacher (n. 1903)

 

– 1991: A murit John Bardeen, fizician şi inginer american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică de două ori: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley şi Walter Brattain, şi în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivităţii convenţionale împreună cu Leon Neil Cooper şi John Robert Schrieffer, numită teoria BCS (n. 1908)

 

– 1994: A murit scriitorul francez Pierre Boulle; în 1963 a scris romanul ştiinţifico-fantastic „Planeta maimuţelor”, care i-a adus celebritate, mai ales după ecranizare (n. 1912)

 

– 1995: A murit naturalistul britanic Gerald Durrell; reputat cercetător în domeniul ştiinţelor naturale şi militant pentru protecţia mediului înconjurător şi a speciilor pe cale de dispariţie; autor a numeroase cărţi şi gazda unor emisiuni despre natură realizate de BBC; frate cu scriitorul Durrell Lawrence (n. 1925, în India)

 

– 2002: A murit renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath; a obţinut recunoaşterea internaţională ca pionieră a fotografiei de presă; soţie a dramaturgului american Arthur Miller (n. 1923)

 

– 2007: A murit scriitorul şi scenaristul american Sidney Sheldon (n. 1917)

 

– 2011: A murit John Barry (născut John Barry Prendergast), compozitor britanic de muzică de film şi dirijor; autorul coloanelor sonore a 11 dintre filmele seriei „James Bond”; câştigător a cinci premii Oscar (n. 1933)

 

– 2015: A murit chimistul, nuvelistul şi dramaturgul austriac Carl Djerassi, unul dintre creatorii pilulei contraceptive (lansată în 1960); a contribuit, de asemenea, la obţinerea prin sinteză a cortizonului (n. 1923)

 

– 2015: A murit actriţa britanică de teatru, film şi televiziune Geraldine McEwan (n. 1932)

 

– 2015: A murit filosoful şi profesorul bulgar Jelio Jelev, primul preşedinte necomunist al Bulgariei (1990-1996); a fost opozantul cel mai emblematic al regimului dictatorului Todor Jivkov (n. 1935)

 

– 2016: A murit actorul britanic Frank Finlay (n. 1926)

 

– 2021: A murit scriitorul, editorul și jurnalistul francez Michel Le Bris; autorul unor cărţi de călătorii de succes; fondator al Festivalului de literatură „Étonnants voyageurs” de la Saint-Malo (n. 1944)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 29 ianuarie

Calendarul zilei – 29 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 29 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 30 ianuarie 2023, 15:24

S-a întâmplat într-o zi de 29 ianuarie

* Cu 167 de ani în urmă (1856) Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei

* Acum 137 de ani (1886) avea loc patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă

* În urmă cu 127 de ani (1896) medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale, Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii

* Acum 76 de ani (1947) ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)

* Acum 42 de ani (1981) avea loc darea în exploatare a celui mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)

* Cu 11 ani în urmă (2012) tenismenul român, Horia Tecău, şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de învestitură al Parlamentului, fiind cel de-al 128-lea guvern al României, care a condus țara de la 29 ianuarie 2018 până la 10 octombrie 2019, când a fost demis prin moțiune de cenzură, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern la 4 noiembrie 2019. Vasilica-Viorica Dăncilă a devenit astfel prima femeie prim-ministru din istoria României

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1854, 29.I/9.II: S-a născut Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922)

 

– 1857: S-a născut Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921)

 

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949)

 

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944) – 150 de ani

 

– 1874, 29.I/10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina)

 

– 1884: S-a născut lingvistul George Giuglea; s-a ocupat de istoria limbii române şi de raporturile ei cu alte limbi romanice; studii de lexicologie şi de toponimie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1967)

 

– 1893: S-a născut Marţian Negrea, compozitor, muzicolog, dirijor şi pedagog (m. 1973) – 130 de ani

 

– 1895: S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

 

– 1896: S-a născut poetul şi eseistul Mihai Moşandrei (m. 1994)

 

– 1900: S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m. 1956)

 

– 1909: S-a născut arhimandritul Vasile Vasilachi, teolog, duhovnic și scriitor; fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada; a fost deținut 5 ani în temnițele comuniste (m. 2003)

 

– 1913: S-a născut violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (m. 1980) – 110 ani

 

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007)

 

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989)

 

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice; a înfiinţat Muzeul Lugojului (n. 1850)

 

– 1939: S-a născut Mircea Popa, critic şi istoric literar, scriitor şi profesor

 

– 1940: S-a născut Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş din 1962 (m. 2016)

 

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999)

 

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002)

 

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru – 75 de ani

 

– 1953: S-a născut Mihai Lungeanu, regizor de teatru, scenograf, scenarist, publicist, profesor universitar, critic de teatru, realizator de emisiuni radiofonice, formator, inițiator de proiecte şi programe culturale și artistice, naţionale şi internaţionale; din 1994 este regizor artistic al Radiodifuziunii Române, având în palmeres numeroase spectacole în cadrul Teatrului Național Radiofonic și patru premii UNITER – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut Matei Vişniec, poet, dramaturg, romancier și jurnalist; în perioada studiilor universitare s-a numărat printre membrii fondatori ai „Cenaclului de Luni”; în octombrie 1987 solicită şi obţine azil politic în Franţa; din august 1988 până în octombrie 1989 lucrează ca redactor la Secţia română a BBC, la Londra; revine în Franţa, unde lucrează la Radio France Internationale, Secţia română

 

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea

 

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octav Teodorescu, muzician rock, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile) şi producător muzical; pionier al muzicii electronice şi utilizării computerelor şi sintetizatoarelor în muzică în România – 60 de ani

 

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu

 

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară

 

– 1973: S-a născut jurnalistul de televiziune Cătălin Radu Tănase, corespondent special al Ştirilor PRO TV – 50 de ani

 

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011)

 

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903)

 

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934)

 

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926) – 20 de ani

 

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938)

 

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918)

 

– 2017: A murit dirijorul şi compozitorul Stelian Olariu; a condus 55 de ani Corul Operei Naţionale Bucureşti (n. 1928)

 

– 2020: A murit Laura Loredana Zecheru, violonistă a Orchestrei Naţionale Radio; a fost membră Solaris Quartet (alături de Sabin Penea, Ana Maria Marian şi Andrei Nițescu) şi membră a Silvestri Orchestra (n. 1986)

 

– 2022: A murit pictorul şi graficianul Gedeon Petru Zoltán, lector al Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca (n. 1922) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Napoli: Fotbal – Campionatul Italiei, meciul dintre Napoli – AS Roma

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Leprei” (a LXX-a), marcată în fiecare an, din 1954, în ultima duminică din luna ianuarie, la iniţiativa filantropului şi scriitorului francez Raoul Follereau. Deşi, în prezent, există tratament pentru această boală gravă, este nevoie în continuare de marcarea unei zile, pentru a lupta împotriva prejudiciilor cauzate de discriminare, dar şi pentru a oferi informaţii în sensul accederii mult mai rapide a celor afectaţi la diagnoză şi tratament, împiedicându-se în acest sens ajungerea la dizabilităţi

 

– 1688: S-a născut Emanuel Swedenborg, om de știință, om politic, filosof și teosof suedez, inginer de mine, militar, astronom, medic, zoolog, anatomist, economist și deputat; supranumit de Balzac „Buddha al Nordului”, Emanuel Swedenborg a fost una dintre cele mai misterioase și complexe personalități ale Scandinaviei (m. 1772) – 335 de ani

 

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871)

 

– 1837, 29.I/10.II: A murit poetul Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799)

 

– 1838: S-a născut Edward Williams Morley, chimist și fizician american, cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson și ulterior cu Dayton Miller în realizarea experienței Michelson-Morley, experiență care a infirmat teoria eterului universal și a condus la elaborarea teoriei relativității de către Albert Einstein (m. 1923) – 185 de ani

 

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934)

 

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în 1915 (m. 1944)

 

– 1867: S-a născut Vicente Blasco Ibáñez, scriitor, jurnalist şi politician spaniol (m. 1928)

 

– 1890, 29.I./10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură în 1958 (m. 1960)

 

– 1892: S-a născut Ernst Lubitsch, regizor de film, actor, scenarist şi producător german (m. 1947)

 

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839)

 

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

 

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

 

– 1918: S-a născut actorul american John Forsythe, cunoscut mai ales după rolul său din serialul „Dinastia” (m. 2010) – 105 ani

 

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990)

 

– 1924: S-a născut Dorothy Malone, actriță americană de film (m. 2018)

 

– 1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996)

 

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982)

 

– 1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

 

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004) – 90 de ani

 

– 1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1918 (n. 1868)

 

– 1939: S-a născut interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (m. 2000)

 

– 1945: S-a născut Tom Selleck, actor și producător american de film

 

– 1948: S-a născut actriţa americană Kathryn Kates (m. 2022) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut vedeta tv. afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri

 

– 1962: S-a născut Olga Nawoja Tokarczuk, scriitoare, eseistă, scenaristă, poetă și psihologă poloneză; Premiul Nobel pentru literatură în anul 2018

 

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875)

 

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886) – 55 de ani

 

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

 

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams (n. 1919)

 

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918)

 

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930) – 10 ani

 

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933)

 

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului „Pasărea spin” (n. 1937)

 

– 2016: A murit Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre ”părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (n. 1928)

 

– 2019: A murit cântărețul, compozitorul, producătorul de înregistrări și instrumentistul american James Ingram, o figură importantă a R&B-ului din anii ’80 ai secolului trecut (n. 1952)

 

– 2020: A murit Frank Press, geofizician și seismolog american; a avut o influență puternică asupra interfeței americane știință-politică la sfârșitul secolului al XX-lea; membru de onoare al Academiei Române (n. 1924)

 

– 2021: A murit muzicianul britanic Hilton Valentine, fondator și chitarist al trupei britanice „The Animals” (n. 1943)

 

– 2022: A murit Sveatoslav Moscalenco, fizician din Rep. Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (n. 1928) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 28 ianuarie

Calendarul zilei – 28 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 28 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 30 ianuarie 2023, 14:10

S-a întâmplat într-o zi de 28 ianuarie

* Cu 158 de ani în urmă (1865) era înfiinţată, la Bucureşti, din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr. Nicolae Kretzulescu şi a lui V.[asile] A.[lexandrescu] Urechia, societatea culturală „Ateneul Român”, cu filiale în numeroase oraşe din ţară. Societatea a desfăşurat o susţinută activitate culturală (conferinţe, expoziţii, concerte), continuată de universităţile populare (28.I/9.II)

* Acum 152 de ani (1871) Parisul capitula în faţa armatelor prusace, în timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871, după patru luni de rezistenţă înverşunată. Prusia devenea principala forţă militară a Europei, în vreme ce Franţa pierdea Alsacia şi Lorena. În momentul declanşării Războiului franco-prusac, Franţa era măcinată de disensiunile interne dintre republicani şi monarhişti, având o situaţie economică precară. Armata franceză se afla sub comanda directă a împăratului Napoleon al III-lea, a mareşalilor François Achille Bazaine, Patrice MacMahon şi a multor alţi generali

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când România a acceptat începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale, întrucât nu exista nicio altă soluţie viabilă (28.I./10.II)

* În urmă cu 37 de ani (1986) avea loc catastrofa navetei spaţiale americane „Challenger”, considerat, în epocă, drept cel mai grav accident din istoria spaţială a SUA. La 75 de secunde de la decolarea de la Cape Canaveral, naveta a explodat, accidentul soldându-se cu moartea celor şapte astronauţi aflaţi la bord

* Cu 33 de ani în urmă (1990), în zilele de 28 şi 29 ianuarie, a avut loc un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, organizat de PNŢCD, PNL, PSDR şi diferite asociaţii (însoţit de busculade între adversarii şi adepţii FSN), în cadrul căruia s-a cerut ca FSN şi Guvernul provizoriu condus de Petre Roman să se retragă, locul lor urmând a fi luat de un Guvern alcătuit din reprezentanţi ai partidelor politice active. S-a contestat dreptul FSN de a participa la alegerile generale din 20 mai. A doua zi (la 29 ianuarie) a avut loc (tot în Bucureşti) o demonstraţie favorabilă FSN, însoţită de blocarea, de către manifestanţi, inclusiv mineri din Valea Jiului, a sediului PNŢCD. Premierul Petre Roman a intervenit pentru potolirea demonstranţilor

* Tot într-o zi de 28 ianuarie şi tot acum 33 de ani era înregistrată oficial (la Tribunalul Sectorului 1 din Bucureşti) Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR. Constituită la 25.XII.1989, primul preşedinte al formaţiunii a fost Domokos Géza. În prezent formaţiunea este condusă de Kelemen Hunor, fiind membră a Partidului Popular European (PPE), a Uniunii Federale a Comunităţilor Etnice Europene (FUEN), respectiv a Organizaţiei Naţiunilor şi Popoarelor Nereprezentate (UNPO)

* Cu 24 ani în urmă (1999) se înfiinţa, la Bucureşti, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă (Academia Română de Aviaţie), prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Personalului din Aviaţia Civilă

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Toma de Aquino, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1834: S-a născut generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de operaţii în timpul Războiului pentru independenţă de la 1877/1878 (m. 1893)

 

– 1874: S-a născut George G. Moronescu, jurist şi om politic, membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1949)

 

– 1880: S-a născut pictorul şi profesorul Camil Ressu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1962)

 

– 1882: S-a născut Eugen-Dimitrie Petit, jurist, magistrat, publicist, autor de lucrări de drept, consilier la Înalta Curte de Casație din București (m. 1959)

 

– 1885: S-a născut baritonul Jean Athanasiu; a contribuit la întemeirea Operei Române din Bucureşti (m. 1938)

 

– 1887: S-a născut Romulus Vuia, etnolog, etnograf, antropolog, folclorist şi profesor; unul din făuritorii entografiei moderne naţionale; a întemeiat, în 1923, la Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cel dintâi muzeu etnografic din România, și în 1929 Parcul Etnografic Național din Cluj, care îi poartă astăzi numele; a întemeiat Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române (m. 1963)

 

– 1889: S-a născut Martha Bibescu, scriitoare de limbă franceză de origine română; memoriile, însemnările de călătorie şi eseurile sale reprezintă o frescă a societăţii europene pe durata a şase decenii (m. 1973)

 

– 1898: S-a născut Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească), om politic liberal şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1942; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (m. 1953, în închisoarea de la Sighet) – 125 de ani

 

– 1898: A murit Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor, violonist şi pedagog; întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (1864); autorul muzicii pentru „Hora Unirii”, imnul Unirii Principatelor (n. 1823) – 125 de ani

 

– 1903: S-a născut Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (m. 1976) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 28.VI.1903

 

– 1908: S-a născut inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1993) – 115 ani

 

– 1912: S-a născut inginerul chimist Mihail Florescu (nume real: Iancu Iacobi); a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 2000)

 

– 1931: S-a născut compozitoarea, scenarista și regizoarea Felicia Donceanu; a scris articole şi cronici muzicale, a realizat emisiuni radiofonice, ilustraţii de cărţi pentru copii (m. 2022)

 

– 1937: S-a născut pictorul, graficianul și profesorul Corneliu Brudaşcu

 

– 1942: S-a născut Petru Mihai Gorcea, critic şi istoric literar, eminescolog şi profesor (m. 2005)

 

– 1943: S-a născut Dumitru Moroşanu, producător şi realizator de emisiuni muzicale şi de divertisment – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut actriţa Florina Cercel; a jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (m. 2019) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Sică (Vasile) Rusescu, pictor şi scenograf (m. 2004)

 

– 1947: A murit publicistul Iuliu Moisil; importante contribuţii în modernizarea învăţământului românesc; din 1910, odată cu înfiinţarea Muzeului Pedagogic din Bucureşti, a fost numit director al acestuia, calitate în care a desfăşurat o bogată activitate de organizare şi colecţionare de materiale didactice; membru de onoare al Academiei Române din 1943 (n. 1859)

 

– 1950: A murit Constantin Lacea, filolog şi lingvist; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj; se numără printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, la care a redactat în întregime primele trei litere; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1875)

 

– 1952: S-a născut Angela Marinescu, realizatoare de emisiuni folclorice la Radio România (m. 2018)

 

– 1952: A murit (în lagărul de la Ghencea) N.[icolae] Batzaria, scriitor şi ziarist aromân, creator de literatură pentru copii, cunoscut şi sub pseudonimul „Moş Nae” (n. 1874)

 

– 1958: S-a născut interpreta de muzică uşoară Natalia Guberna – 65 de ani

 

– 1959: A murit (la Paris) Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu); poet, eseist, filolog şi filosof al ştiinţelor; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului XX; cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică (n. 1902)

 

– 1960: S-a născut Adriana Grand, scenograf de teatru, operă, film și televiziune, grafician și designer publicitar

 

– 1974: S-a născut Liviu Apetroaie, poet, publicist şi muzeograf literar

 

– 1977: A murit medicul veterinar Virgil Gligor, membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1918)

 

– 1992: A murit sculptorul francez de origine română Ion Vlad; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1920)

 

– 2017: A murit Ion Ungureanu, regizor, actor de teatru şi film, om politic, luptător pentru identitate naţională în Republica Moldova (n. 1935)

 

– 2022: A murit Vladimir (Doru) Şetran, artist vizual (pictură, grafică, sculptură, artă monumentală, design, tapiserie, vitralii); unul dintre primii şi cei mai influenţi profesori ai design-ului românesc (n. 1935) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Roma: Depunerea candidaturilor pentru postul de secretar al Partidului Democrat Italian

 

– Göteborg: Regizorul suedez Ruben Ostlund, de două ori premiat la Cannes cu trofeul Palme d’Or, va desfăşura un experiment pentru a face publicul actual – considerat „pasiv” – să devină mai reactiv în cinematografe, transformându-se într-un fel de maestru de ceremonii. În faţa unui public suedez, care nu este deloc expansiv, noul maestru al cinematografiei scandinave va juca acest rol insolit la sfârşitul lunii ianuarie cu ocazia Festivalului de Film de la Göteborg (27 ian. – 5 feb.), organizat în sud-vestul Suediei. Regizorul suedez „va dirija” publicul cu ocazia unei proiecţii speciale a celui mai recent film al său, ‘Triangle of Sadness’, care i-a adus al doilea trofeu Palme d’Or după cel obţinut cu ‘The Square’ în 2017. În timpul unei proiecţii speciale pe 28 ianuarie, Ruben Ostlund se va juca cu relaţia dintre ecran şi spectatori, făcându-i pe aceştia din urmă să reacţioneze cu filmul

 

– Garmisch-Partenkirchen, Germania: Schi alpin – Cupa Mondială masculină, etapa Garmisch-Partenkirchen (28 – 29 ian.)

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Mobilizare împotriva Războiului Nuclear”; în 1985 a fost adoptată Declaraţia de la Delhi (India), care cheamă la încetarea goanei înarmării, stoparea şi lichidarea armamentului nuclear. NOTĂ: Pe 29 august este marcată „Ziua internaţională împotriva testelor nucleare”, desemnată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 64/35 din 2 decembrie 2009, ca urmare a închiderii la acea dată, în 1991, la Semipalatinsk, Kazahstan, a unuia dintre cele mai mari poligoane pentru testarea de arme nucleare din lume, iar pe 26 septembrie este marcată „Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare”, stabilită de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 68/32 din 5.XII.2013

 

– „Ziua Europeană a Protecţiei Datelor” a fost stabilită în 2006 de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei; la această dată, în 1981, a fost semnată Convenţia 108 a Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, primul instrument legal adoptat în domeniul protecţiei datelor. Cu prilejul acestei zile populaţia are posibilitatea de a înţelege ce date cu caracter personal sunt culese şi prelucrate şi de ce, precum şi care sunt drepturile persoanelor cu privire la această prelucrare

 

– 814: A murit Carol cel Mare, rege al francilor (768-814); la 25 decembrie 800, el a fost încoronat, la Roma, ca împărat de către Papa Leon al III-lea, într-o încercare de refacere a Imperiului Roman (n. 742)

 

– 1547: A murit Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547); a continuat politica de întărire a absolutismului promovată de predecesorii săi; s-a aflat în conflict cu Papalitatea şi s-a separat de Biserica Catolică, provocând schisma în urma căreia s-a născut Biserica Anglicană, al cărei şef a devenit, în anul 1535 (n. 1491)

 

– 1606: A murit compozitorul francez Guillaume Costeley (n. ~1530)

 

– 1611: S-a născut astronomul polonez Johannes Hevelius; fondator al topografiei selenare (a întocmit primul atlas al suprafeţei Lunii, publicat în anul 1647) (m. 1687)

 

– 1622: S-a născut Adrien Auzout, astronom și fizician francez; a descoperit unele proprietăți ale cicloidei și a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești (m. 1691)

 

– 1687: A murit astronomul polonez Johannes Hevelius; fondator al topografiei selenare (a întocmit primul atlas al suprafeţei Lunii) (n. 1611)

 

– 1725, 28.I./8.II: A murit Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, al armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, în 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (n. 1672)

 

– 1754: A murit Ludvig Holberg, dramaturg, istoric şi filozof danez de origine norvegiană; adept al iluminismului şi umanismului, a influenţat considerabil literaturile norvegiană şi daneză (n. 1684)

 

– 1841: S-a născut Sir Henry Morton Stanley, ziarist şi explorator britanic; expediţii în Africa (1871; 1874-1877); din 1879 s-a ocupat de organizarea viitoarei colonii belgiene Congo (m. 1904)

 

– 1853: S-a născut José Marti, scriitor şi om politic cubanez; unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei antispaniole (m. 1895) – 170 de ani

 

– 1868: A murit Adalbert Stifter, scriitor, poet, pictor şi pedagog austriac (n. 1805) – 155 de ani

 

– 1873: S-a născut Gabrielle-Sidonie Colette, memorialistă, eseistă şi romancieră franceză (m. 1954) – 150 de ani

 

– 1881, 28.I/9.II: A murit scriitorul rus Feodor Dostoievski; considerat precursor al existenţialismului (n. 1821). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii exclusiv stilul nou – 9.II.1881

 

– 1884: S-a născut fizicianul şi exploratorul elveţian Auguste Piccard, inventatorul stratostatului (1932) şi al batiscafului (m. 1962)

 

– 1887: S-a născut Arthur Rubinstein, pianist american de origine poloneză (m. 1982)

 

– 1903: A murit compozitorul francez de operetă Robert Planquette (n. 1848) – 120 de ani

 

– 1912: S-a născut pictorul american Jackson Pollock, unul dintre exponenţii de frunte ai expresionismului abstract (m. 1956)

 

– 1922: S-a născut biochimistul american Robert W. Holley; lucrări privind codul genetic; Premiul Nobel pentru medicină în 1968, împreună cu conaţionalii săi Har Gobinda Khorana şi Marshall W. Nirenberg (m. 1993)

 

– 1925: S-a născut actorul, dansatorul și cântărețul american Don McKay (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut regizorul japonez de film Hiroshi Teshigahara (m. 2001)

 

– 1928: A murit Vicente Blasco Ibáñez, scriitor, jurnalist şi politician spaniol (n. 1867) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut clarinetistul britanic Acker Bilk (numele întreg: Bernard Stanley Bilk), lider al trupei de jazz Paramount (m. 2014)

 

– 1930: S-a născut cântăreţul clasic de muzică indiană Pandit Jasraj (m. 2020)

 

– 1931: A murit generalul francez Henri Mathias Berthelot; ca şef al misiunii militare franceze în România, a contribuit la reorganizarea Armatei române în primăvara anului 1917; membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (n. 1861)

 

– 1935: S-a născut David Lodge, romancier, teoretician, critic literar, profesor, dramaturg şi scenarist britanic; se numără printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice

 

– 1936: S-a născut Alan Alda, actor de film, scenarist şi regizor american

 

– 1936: S-a născut poetul, romancierul și eseistul albanez Ismail Kadaré, stabilit, din 1990, în Franţa

 

– 1937: S-a născut istoricul de film şi omul de televiziune ceh Karel Čáslavský (m. 2013)

 

– 1938: S-a născut Tomas Lindahl, biochimist britanic de origine suedeză, specializat în cercetări asupra cancerului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 2015 (împreună cu Paul Modrich şi Aziz Sancar), „pentru studii ale mecanismului de reparare ADN” – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut halterofilul ucrainean Leonid Ivanovich Zhabotinsky, care a stabilit 19 recorduri mondiale şi a câştigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice (1964, 1968) (m. 2016) – 85 de ani

 

– 1939: A murit William Butler Yeats, dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri al literaturii secolului al XX-lea, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923 (n. 1865)

 

– 1940: S-a născut Miguel Barnet, scriitor şi etnolog cubanez

 

– 1944: S-a născut Rosalía Mera Goyenechea, femeie de afaceri din Spania; a înfiinţat, împreună cu fostul său soţ Amancio Ortega, grupul „Inditex”, devenit „un imperiu” în domeniul textilelor cu mărci precum „Zara”, dar şi „Massimo Dutti” sau „Pull and Bear”; a fost cea mai bogată femeie din Spania (m. 2013)

 

– 1944: S-a născut compozitorul britanic Sir John Tavener; majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină (m. 2013)

 

– 1944: S-a născut actorul britanic Andrew Jack (pe numele său adevărat Andrew Hutchinson), cunoscut mai ales din seria „Star Wars” (m. 2020)

 

– 1947: A murit Reynaldo Hahn, compozitor şi dirijor francez de origine venezueleană; în ultimii ani ai vieţii a fost directorul Operei Mari din Paris (n. 1875). NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1874

 

– 1972: A murit Dino Buzzati (Traverso) jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul „Deșertul Tătarilor” (n. 1906)

 

– 1979: A murit Hans Scherfig, scriitor şi pictor danez (n. 1905)

 

– 1994: A murit scriitorul australian Frank Hardy (n. 1917)

 

– 1996: A murit Joseph Brodsky, poet, dramaturg şi eseist american de origine rusă; exilat de autorităţile sovietice în iunie 1972, va primi cetăţenia americană în 1980; Premiul Nobel pentru literatură pe 1987 (n. 1940)

 

– 2002: A murit Astrid Lindgren, scriitoare suedeză de literatură pentru copii (n. 1907)

 

– 2008: A murit Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Greciei (n. 1939) – 15 ani

 

– 2013: A murit scriitorul, jurnalistul şi traducătorul finlandez Benedict Zilliacus (n. 1921) – 10 ani

 

– 2013: A murit pictorul ceh Oldrich Kulhanek (n. 1940) – 10 ani

 

– 2014: A murit Tom (Thomas Mitchell) Sherak, producător american de film, fost preşedinte (2009-2012) al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe ale Filmului (care organizează ceremonia anuală a Premiilor Oscar); totodată, el s-a aflat la conducerea Studiourilor 20th Century Fox timp de 17 ani (n. 1945)

 

– 2015: A murit chimistul francez Yves Chauvin; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2005, împreună cu americanii Robert Grubbs şi Richard Schrock, pentru elaborarea unei tehnici prin care industriile de resort pot produce medicamente şi materiale plastice având drept rezultat un număr mai redus de poluanţi (n. 1930)

 

– 2017: A murit Lennart Nilsson, fotograf, fotoreporter de război, documentarist şi portretist suedez; pionierul fotografiei medicale, primul care a documentat „universul interior” al fiinţei umane, până la nivelul celulei; a devenit celebru pentru fotografiile sale cu fetuşi umani (n. 1922)

 

– 2017: A murit inginerul american de sunet Richard Portman; a realizat sunetul a peste 200 de filme şi a mixat sunetul seriei „Star Wars” a lui George Lucas (n. 1934)

 

– 2021: A murit actriţa afro-americană Cicely Tyson (n. 1924)

 

– 2021: A murit, în Germania, Paul J. Crutzen, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1995 (n. 1933)

 

– 2021: A murit actorul de teatru și film și profesorul rus Vasili Lanovoi (n. 1934)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 27 ianuarie

Calendarul zilei – 27 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 27 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 ianuarie 2023, 15:26

S-a întâmplat într-o zi de 27 ianuarie

* Se împlinesc 1925 de ani (98 d.H.), de când, în urma morţii împăratului Cocceius Nerva, pe tronul Imperiului Roman a urcat fiul adoptiv al acestuia, Traian (Marcus Ulpius; 53-117 d.H.). În timpul domniei lui Traian, Imperiul a căpătat cea mai mare extindere teritorială, în anul 106 intrând în componenţa sa şi Dacia. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a acestui eveniment 28 ianuarie

* Se împlinesc 120 de ani (1903) de când era înfiinţată, la Bucureşti, Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), organizaţie a marelui capital industrial, având ca obiective principale dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii. În 1948 Uniunea a fost dizolvată de autorităţile comuniste, reluându-şi activitatea, în 1993, sub numele de UGIR-1903

* Acum 82 de ani (1941), după rebeliunea legionară din 21 – 23.I.1941, s-a format un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, compus exclusiv din militari şi tehnicieni

* Cu 56 de ani în urmă (1967) avea loc semnarea (la Washington, Moscova şi Londra) a Tratatului privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (ratificat de România la 31.I.1968)

* Tot cu 56 de ani în urmă avea loc accidentul navetei spaţiale americane „Apollo-1” (în timpul simulării lansării acesteia de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida), în urma căruia au murit astronauţii Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee. „Apollo-1” făcea parte din programul spaţial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (programul s-a desfăşurat între anii 1969 şi 1972)

* Se împlinesc 50 de ani de când era semnat Acordul de Pace de la Paris, care a dus la încheierea Războiului din Vietnam. Discuţiile de pace de la Paris s-au încheiat cu semnarea unui acord, în data de 27 ianuarie 1973, de cele 4 părţi (Vietnamul de Nord, NLF – National Liberation Front – organizaţie politică vietnameză, Vietnamul de Sud şi SUA). Armistiţiul a intrat în vigoare în cursul următoarei dimineţi, când toate forţele americane au fost nevoite să se retragă din ţară, toate bazele lor au fost dislocate şi toţi prizonierii au fost redaţi de toate părţile, forţele internaţionale de pace urmând să controleze procesele de pace. Vietnamul de Sud a avut dreptul la autodeterminare, forţele nord-vietnameze putând să rămână în Sud, fără posibilitatea de a fi reînnoite. La sfârşitul anului 1973, militarii americani au început să părăsească treptat Sudul Vietnamului

* Acum 41 de ani (1982) a fost difuzată prima emisiune de SF radiofonic din Europa – „Radiobiblioteca SF”, pe programul III al Radiodifuziunii Române, avându-l ca redactor-realizator pe Dan Ursuleanu (1943-2013). Emisiunea şi-a schimbat pe parcurs numele în „Exploratorii lumii de mâine”, dar a rămas cea mai longevivă emisiune de radio dedicată SF-ului. Programul III a devenit Radio România Tineret, actualmente – Radio 3 Net Florian Pittiş

* Cu 31 de ani în urmă (1992) avea loc semnarea noului Tratat de prietenie, colaborare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Bulgaria

 

Aniversări – Comemorări

 

– Aducerea moaştelor Sfântului Ier. Ioan Gură de Aur (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Bretanion, episcop de Tomis (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Ziua „Sveti Sava” („Sfântul Sava”), sărbătoare a minorităţii sârbe din România, instituită prin Legea nr.94/2019. Sfântul Sava (1175-1235) a desfăşurat o bogată activitate misionară în ţara sa natală, înfiinţând şcoli, mănăstiri, spitale, încercând să apropie poporul sârb de religie. Una dintre cele mai importante realizări ale sale o constituie obţinerea autocefaliei pentru biserica sârbească, devenind, în 1219, primul arhiepiscop la Bisericii ortodoxe autocefale a Serbiei. Patriarhul Irineu al Serbiei a afirmat că Sveti Sava este „personalitatea centrală a istoriei, culturii, dar mai ales a spiritualităţii şi a bisericii sârbeşti (…) A pus în mişcare roata istoriei şi a culturii sârbeşti, care se învârte şi în prezent”. Cneazul Serbiei Milos Obrenovic (1815-1839) l-a declarat „Sfânt ocrotitor al şcolilor şi al elevilor”

 

– 1836: S-a născut Grigore Silaşi, preot greco-catolic, filolog, folclorist şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (m. 1897)

 

– 1860: A murit Bolyai János, matematician de origine maghiară din România; unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Nikolai Lobacevski şi Bernhard Riemann (n. 1802)

 

– 1861: S-a născut mareşalul Constantin Prezan; a participat la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul de reîntregire naţională (1916-1919); a elaborat planul campaniei anului 1917, materializat în marile bătălii din iulie-august de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1943)

 

– 1886: S-a născut medicul Dumitru Negulescu, unul dintre cei mai mari specialişti în otorinolaringologie (ORL) (m. 1969)

 

– 1896, 27.I./10.II: S-a născut Dimitrie Ionescu-Berechet, „arhitectul Patriarhiei Române”; în răstimpul celor peste trei decenii cât a activat ca arhitect-șef al Patriarhiei Române (1930-1963), a proiectat peste 100 de biserici noi și numeroase alte edificii devenite adevărate monumente cu valoare de reper în istoria artei românești contemporane; printre acestea se numără: Mausoleul de pe Muntele Mateiaş, Biserica Parcul Domeniilor-Caşin din București, Căminul şi paraclisul românesc de la Ierusalim, Capela românească de la Iordan, Catedrala din Hunedoara și Catedrala Sfântul Gheorghe din judeţul Covasna, biserica Mănăstirii Maglavit, biserica Sfinții Împărați din Constanța (m. 1969)

 

– 1902: S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu; lucrări fundamentale în domeniul chimiei fizice; membru titular al Academiei Române din 1952, preşedinte al acestui for (1963-1966) (m. 1991)

 

– 1903, 27.I./9.II: S-a născut pianista Silvia Şerbescu (m. 1965) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române din 1997 (m. 1998)

 

– 1909: S-a născut Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus şi prefaţat din poezia maghiară) (m. 1994)

 

– 1919: S-a născut Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu (”Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt) (m. 1986)

 

– 1925: S-a născut geologul Liviu Ionesi; activitatea de cercetare este concretizată în peste 165 de lucrări şi 30 de rapoarte geologice; importante preocupări şi pentru istoria ştiinţelor geologice din România, prin relevarea contribuţiei unor mari personalităţi din domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2006)

 

– 1928: A murit Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; încercări de elucidare a începuturilor saşilor din această provincie, bazându-se pe documente istorice şi elemente de lingvistică; a iniţiat alcătuirea unui dicţionar al graiului săsesc; deputat în primul parlament al României reîntregite (n. 1864) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 28.I.1928

 

– 1933: S-a născut Marin Petrişor, lingvist și profesor; contribuții deosebite în cercetarea graiurilor insulare și a graiurilor românești de tranziție (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut pictorul şi profesorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (m. 2012)

 

– 1936: S-a născut Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori ai României

 

– 1936: S-a născut sculptorul Nicăpetre (Petrică Bălănică), stabilit, după 1981, în Canada; după 1989 a revenit adesea în România (m. 2008)

 

– 1937: S-a născut soprana Margareta Fănăţeanu-Dragnea (m. 1993)

 

– 1939: S-a născut arhitectul și profesorul Dan Sergiu Hanganu, stabilit în Canada (din 1970); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (m. 2017)

 

– 1942: S-a născut (la Vertujeni-Soroca, azi în R. Moldova) Alexandru Mironov, jurnalist, scriitor, politician, matematician şi sportiv; unul dintre cei mai activi promotori ai genului Science Fiction în România; colaborator la Radio-Televiziunea Română (realizator de emisiuni de ştiinţă şi SF); senior editor al revistei „Știință și tehnică”; fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR; ministru al tineretului şi sportului între anii 1993 şi 1996; fost secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO

 

– 1945: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Ulpiu Vlad

 

– 1947: S-a născut muzicianul Ion Ivan-Roncea, supranumit „Lipatti al harpei”

 

– 1947: S-a născut prozatorul Vasile Sălăjan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj

 

– 1949: S-a născut inventatorul Ioan Davidoni; are peste 900 de invenţii, inovaţii şi soluţii tehnice, 10 din ele fiind medaliate cu aur şi argint la Geneva, Bruxelles şi Bucureşti (câteva dintre acestea sunt: platformă ecologică pentru recuperarea ţiţeiului de pe suprafaţa apei, schimbător de căldură cu funcţionare autonomă, ventuză magneto-vibratoare, pantofi magnetici antistres, ecran de protecţie pentru telefoane, calculator, tv, mănuşă magnetică modernizată, rotor eolian cu ax vertical, îngrăşământ magnetic cristalin)

 

– 1967: A murit Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga) folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării (n. 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți)

 

– 1968: S-a născut Bianca Brad, actriţă, cântăreaţă, fostă Miss România; fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil – 55 de ani

 

– 1972: S-a născut Berti Barbera, interpret vocal şi instrumentist, compozitor, actor, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune

 

– 1973: A murit istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (n. 1886) – 50 de ani

 

– 1974: S-a născut Andrei Pavel, jucător şi antrenor de tenis; în palmaresul său se află trei titluri ATP câştigate la simplu: Tokyo 1998, Sankt Poelten 2000 şi Montréal 2001 şi şase la dublu: Bucureşti 1998, Kitzbuhel 2005, Auckland 2006, Munchen 2006, Gstaad 2006, Barcelona 2007; şi-a încheiat cariera la simplu în anul 2009, la turneul BCR OPEN România, fiind învins în ultimul meci de Pablo Cuevas cu scorul de 6-3, 7-6, cea mai bună poziţie în clasamentul ATP fiind în anul 2004 când a ocupat locul 13

 

– 1975: S-a născut interpreta Narcisa Suciu, stabilită în Finlanda

 

– 1978: S-a născut realizatorul TV Cătălin Măruţă – 45 de ani

 

– 1983: A murit scenograful Radu Călinescu (n. 1938) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27.I.1984

 

– 1985: A murit Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (n. 1904)

 

– 1992: A murit pedologul Grigore Obrejanu; studii privind valorificarea unor terenuri slab productive, sărături, nisipuri, soluri aluviale etc.; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1911)

 

– 2000: A murit Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist; colaborator constant al Radiodifuziunii Române din 1931, va deveni director adjunct la compartimentul Radiojurnal (până la 23 august 1944); judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, a fost condamnat, în 1945, la muncă silnică pe viaţă, dar nu a făcut detenţie, ci a stat ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios, din care avea să iasă abia în anul 1967; în ciuda vârstei înaintate, după 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală (n. 1903)

 

– 2000: A murit dirijorul de cor Aurel Grigoraş; a fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române din 1965 (n. 1932)

 

– 2011: A murit deputata Liana Dumitrescu; aleasă deputat în 2004, ca reprezentantă a Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, deţinând, totodată, încă din 2003, funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Macedonenilor din România; în 2008, Liana Dumitrescu a fost realeasă deputat, activând în cadrul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi a Comisiei pentru regulament; în mai 2009, a fost aleasă preşedinte al Subcomisiei pentru spaţiu din cadrul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentând Parlamentul României în Grupul pentru spaţiu al Parlamentului European (n. 1973)

 

– 2014: A murit Mihai Horea, unul dintre cei mai proeminenți pictori abstracți români (n. 1926)

 

– 2014: A murit Mircea Constantinescu, prozator, critic literar şi jurnalist (n. 1945)

 

– 2016: A murit Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (n. 1943)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Brasilia: Președintele Braziliei, Lula da Silva, se va întâlni cu guvernatorii celor 26 de state

 

– Paris: Sunt marcați 50 de ani de la semnarea acordului de încetare a focului în Vietnam

 

– Berlin: Deputații europeni aduc un omagiu victimelor LGBT ale naziștilor

 

– Praga: Potențial tur al doilea al alegerilor prezidențiale (27 – 28 ian.)

 

– Stockholm: H&M – rezultate din trimestrul 4 și rezultate anuale

 

– Stockholm: Autoliv – rezultate din trimestrul 4

 

– Suedia: Festivalul de Film de la Göteborg (27 ian. – 5 feb.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Comemorare a celor 6 milioane de Evrei şi alte Victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz). NOTĂ: În această zi, în Germania se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”

 

– 1756: S-a născut compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (m. 1791)

 

– 1775: S-a născut filosoful german Friedrich von Schelling (m. 1854)

 

– 1814: S-a născut Eugène Viollet-le-Duc, arhitect francez renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale; este unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne, lucrarea sa „Entretiens sur l’architecture” (1863) influenţând direct pe mulţi dintre arhitecţii curentului „Art Nouveau” (m. 1879)

 

– 1814: A murit filosoful german Johann Gottlieb Fichte; a avut un rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane (n. 1762)

 

– 1823: S-a născut Edouard Laló (nume complet: Édouard-Victoire-Antoine Lalo), compozitor francez (m. 1892) – 200 de ani

 

– 1829: S-a născut astronomul britanic Isaac Roberts; a contribuit considerabil la dezvoltarea ştiinţei astro-fotografiei (m. 1904)

 

– 1832: S-a născut Lewis Carroll (numele real: Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician, logician, cleric şi fotograf englez; autorul celebrelor „Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor” (m. 1898)

 

– 1834, 27.I /8.II: S-a născut chimistul rus Dmitri Mendeleev; a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (m. 1907). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii doar stilul nou – 8 februarie 1834

 

– 1859: S-a născut Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei (1888-1918); considerat unul dintre principalii responsabili pentru izbucnirea Primului Război Mondial (m. 1941)

 

– 1901: A murit Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai de seamă compozitori italieni de operă din secolul al XIX-lea (n. 1813)

 

– 1903: S-a născut Sir John Carew Eccles neurofiziolog australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier‑minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (m. 1997) – 120 de ani

 

– 1919: A murit poetul maghiar Ady Endre (n. 1877)

 

– 1921: S-a născut pictorul francez Georges Mathieu (numele adevărat: Georges Victor Mathieu d’Escaudoeuvres), un maestru al abstractizării lirice; a fost, în perioada 1960-1970, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti francezi din lume şi un simbol, în Franţa, al picturii „oficiale” (m. 2012)

 

– 1922: A murit scriitorul italian Giovanni Verga (n. 1840)

 

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846)

 

– 1924: S-a născut fostul lider cipriot-turc Rauf Denktaş; fost preşedinte al Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Turcia, Rauf Denktaş s-a retras din viaţa politică în 2005 (m. 2012)

 

– 1924: S-a născut poetul şi ziaristul american Harvey Shapiro (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut actriţa suedeză de film Ingrid Thulin, una dintre actriţele favorite ale renumitului regizor Ingmar Bergman (m. 2004)

 

– 1927: S-a născut Heinrich Pfeiffer, filosof, istoric şi pedagog german; cercetări de analiză comparativă a instrucţiei şi a carierei ştiinţifice; ca director executiv (din 1964) al Fundaţiei „Humboldt”, a contribuit mult la impulsionarea activităţii acestei instituţii unice în Europa şi în lume; ştiinţa şi cultura românească îi datorează mult Fundaţiei „Humboldt”, numeroşi profesori şi cercetători (peste 270, din 1929 şi până în 1991) beneficiind de burse de studii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut William „Bill” English, unul dintre pionierii interfeţei moderne a computerelor, fiind cel care, alături de Douglas Englebart, a reuşit să dezvolte primul mouse pentru calculator la Institutul de Cercetare de la Stanford (m. 2020)

 

– 1930: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Bobby Bland (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut Federico Mayor Zaragoza, biochimist, om politic, diplomat şi poet spaniol; importante contribuţii în domeniul biochimiei moleculare; director al UNESCO între anii 1987 şi 1999; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992

 

– 1937: S-a născut pianistul şi compozitorul englez John Ogdon (m. 1989)

 

– 1942: S-a născut Tasuku Honjo, imunolog japonez; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2018, împreună cu James P. Allison, „pentru descoperirea terapiei cancerului prin inhibarea reglării imune negative”. Tasuku Honjo a descoperit receptorul inhibitor PD-1 de pe suprafața limfocitelor T și anticorpii monoclonali care blochează acest receptor și astfel permite limfocitelor T să atace celulele canceroase

 

– 1948: S-a născut pianistul francez Jean-Philippe Collard – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut Mihail Nikolaevici Barîșnikov, dansator, coregraf, regizor de dans și actor rus-american de origine letonă; considerat unul dintre cei mai buni dansatori de balet din toate timpurile – 75 de ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 28.I.1948

 

– 1949: A murit compozitorul rus Boris Asafiev (n. 1884)

 

– 1956: A murit dirijorul austriac Erich Kleiber (n. 1890)

 

– 1957: A murit mineralogul ceh František Slavick; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (n. 1876)

 

– 1964: S-a născut actriţa americană de film Bridget Fonda (nepoata actorului Henry Fonda)

 

– 1972: A murit cântăreaţa afro-americană de muzică gospel Máhalia Jackson (n. 1911)

 

– 1974: S-a născut Ole Einar Bjørndalen, biatlonist profesionist norvegian; până în apr. 2018, când s-a retras, era cel mai titrat sportiv din istoria jocurilor olimpice de iarnă (a câștigat 13 medalii olimpice, a obținut de șase ori marele Glob de Cristal și 20 de titluri de campion mondial)

 

– 1980: S-a născut Marat Safin, jucător rus de tenis; a câştigat 15 titluri la simplu, printre care unul la U.S. Open şi altul la Australian Open şi 2 titluri la dublu; de asemenea, a câştigat de două ori Cupa Davis în 2002 şi 2006 cu echipa Rusiei; s-a retras din activitate pe 11 noiembrie 2009, după o înfrângere suferită în fața lui Juan Martín Del Potro, în turul 2 la turneul de la Paris-Bercy

 

– 1983: A murit actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza) (n. 1914) – 40 de ani

 

– 1986: A murit actriţa germană de film Lilli Palmer (n. 1914)

 

– 1987: A murit regizorul canadian de film de animaţie Norman McLaren; în anii ’40 ai secolului XX a revoluţionat animaţia mondială, prin introducerea unor tehnici noi (n. 1914)

 

– 2000: A murit pianistul austriac Friedrich Gulda (n. 1930)

 

– 2009: A murit John (Hoyer) Updike, prozator, poet şi eseist american (n. 1932)

 

– 2010: A murit scriitorul american J.[erome] D.[avid] Salinger; deşi a scris un singur roman („De veghe în lanul de secară” – 1951) şi 35 de nuvele, Salinger este cunoscut astăzi drept cel mai citit autor american din perioada de după cel de-al doilea război mondial, iar în istoria literaturii americane perioada 1948-1959 este cunoscută ca „era Salinger” (n. 1919)

 

– 2010: A murit Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1920)

 

– 2013: A murit actriţa americană Sally Starr (n. 1923) – 10 ani

 

– 2013: A murit jurnalistul şi istoricul american Stanley Karnow (n. 1925) – 10 ani

 

– 2014: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (n. 1919)

 

– 2015: A murit fizicianul şi profesorul american Charles Townes, unul dintre pionierii în domeniul astronomiei în spectrul infraroşu; Premiului Nobel pentru Fizică pe 1964, împreună cu fizicienii sovietici Nikolai Basov şi Alexandr Prohorov, pentru inventarea laserului, o descoperire care a revoluţionat ştiinţele, medicina, telecomunicaţiile şi industria de divertisment (n. 1915)

 

– 2016: A murit Artur Fischer, inventator german; a înregistrat peste 1.100 de brevete de invenţie, printre care: primul bliţ sincronizat pentru o cameră foto, diblul din plastic pentru prinderea holţşuruburilor în perete, kiturile de modelism Fischertechnik, duzele de ventilaţie etc; în 1948 şi-a înfiinţat propria companie, Fischer Group, care are acum 42 de subsidiare internaţionale (n. 1919)

 

– 2017: A murit Magda Ádám, istoric, filolog și scriitoare maghiară (n. 1925)

 

– 2017: A murit actriţa franceză Emmanuelle Riva (nume real: Paulette Germaine Riva) (n. 1927)

 

– 2018: A murit Ingvar Kamprad, om de afaceri suedez; a fondat, la 17 ani, compania IKEA, ca o casă de comenzi prin poștă, ea ajungând astăzi cel mai mare retailer de mobilă din lume (n. 1926) – 5 ani

 

– 2020: A murit Edvardas Gudavičius, unul dintre cei mai cunoscuți istorici lituanieni specializat în istoria timpurie a Marelui Ducat al Lituaniei (n. 1929)

 

– 2021: A murit actriţa americană Cloris Leachman (n. 1926)

 

– 2022: A murit poetul şi dramaturgul francez René de Obaldia (n. 1918, la Hong Kong) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 ianuarie 2023, 15:26

S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* Cu 412 ani în urmă (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască drept domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 324 de ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena. Tratatul de la Karlowitz a fost semnat în localitatea cu același nume din Voivodina, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), în care otomanii au fost învinși. După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și, pe de altă parte, Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699. Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (care fusese transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs, 29 august 1526 conduse de către Suleiman Magnificul) și Slavonia. Simultan au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a stabilit monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală

* În urmă cu 154 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* În urmă cu 79 de ani (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea operațiunii Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26 – 27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 71 de ani (1952) Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române adopta Hotărârea nr. 147/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti vechi (la un raport de 1 leu nou=20 lei) şi la reducerile de preţuri, text publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952 și aflat în vigoare până la 23 noiembrie 1997, fiind abrogat prin Hotărâre 735/1997

* Cu 47 de ani în urmă (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Se împlinesc 35 de ani (1988) de când era reînfiinţată Biblioteca Română de la Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou-înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Acum 29 de ani (1994) ministrul român al afacerilor externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 22 de ani (2001) a avut loc cutremurul din statul Gujarat, aflat în nord-vestul Indiei, cunoscut și sub numele de cutremurul Bhuj, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, în urma căruia aproximativ 25.000 de persoane (inclusiv din sud-estul Pakistanului) și-au pierdut viața, 167.000 au fost rănite și aproape 340.000 de clădiri au fost distruse

* Cu 11 ani în urmă (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

 

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963)

 

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820). NOTĂ: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinţilor pentru sfinţenia vieţii lui, pentru blândeţea şi înţelepciunea sa, dar mai ales pentru faptele lui de milostenie – cu numele „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Mitropolitul Moldovei”, având ca zi de pomenire la 26 ianuarie

 

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

 

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

 

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

 

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon (m. 2012)

 

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

 

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

 

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

 

– 1943: S-a născut istoricul Constantin Rezachevici, specializat în istorie medievală; a lucrat, timp de 41 de ani, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

 

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

 

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018)

 

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

 

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

 

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

 

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

 

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

 

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

 

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare de mare talent a teatrului la microfon, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

 

– 2020: A murit Ionel Iacob-Bencei, epigramist, umorist, pamfletar, poet, prozator, publicist, realizator de emisiuni radio în grai bănățean (co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara); unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru fondator (1990) și președinte al Asociației Umoriștilor din Banat, membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) (n. 1940)

 

– 2021: A murit Georgeta Luchian Tudor, actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova; soţia rapsodului Tudor Gheorghe (n. 1934)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Angoulême, Franța: Festivalul internațional de benzi desenate (26 – 29 ian.)

 

– Washington DC: Date privind PIB-ul din trimestrul IV (prima estimare)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983 (- 40 de ani), sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

 

– Ziua naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788 – 235 de ani

 

– Sărbătoare naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

 

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771)

 

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

 

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857)

 

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749) – 200 de ani

 

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

 

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

 

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

 

– 1878: A murit Théophile Schuler, pictor și ilustrator francez în stil romantic (n. 1821) – 145 de ani

 

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997) – 115 ani

 

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

 

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000) – 95 de ani

 

– 1941: S-a născut sculptorul american de origine italiană Arturo Di Modica, creatorul faimoasei sculpturi „Charging Bull”, un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street (m. 2021)

 

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987)

 

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (m. 2016)

 

– 1948: S-a născut Gonzague Saint Bris, istoric, romancier, eseist și publicist francez; figură marcantă a romantismului modern (m. 2017) – 75 de ani

 

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti) – 50 de ani

 

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

 

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912) – 30 de ani

 

– 1998: A murit Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (n. 1898) – 25 de ani

 

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

 

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

 

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

 

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

 

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920) – 10 ani

 

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

 

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

 

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925)

 

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962)

 

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

 

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930)

 

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932)

 

– 2020: A murit scriitorul francez Hubert Mingarelli (n. 1956)

 

– 2020: A murit (în urma unui accident aviatic) Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie; a deținut locul 3 în topul marcatorilor din toate timpurile (n. 1978)

 

– 2021: A murit dramaturgul și poetul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (n. 1944)

 

– 2022: A murit Philippe Contamine, istoric medievist francez, specializat în istorie militară și istoria nobilimii de la finele Evului Mediu (n. 1932) – 1 an

 

– 2022: A murit Morgan Stevens, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood (n. 1951) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 25 ianuarie

Calendarul zilei – 25 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 25 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 25 ianuarie 2023, 14:00

S-a întâmplat într-o zi de 25 ianuarie

* Se împlinesc 165 de ani (1858) de când „Marşul nupţial” de Felix Mendelssohn Bartholdy a devenit marşul popular al nunţilor, după ce a fost cântat la nunta regală a prinţesei Victoria a Marii Britanii cu prinţul Frederick William al Prusiei. Compozitorul german compusese acest marş în 1842, ca parte a muzicii de scenă pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare

* Acum 164 de ani (1859) Alexandru Ioan Cuza adresa Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri (25.I/6.II)

* Cu 159 de ani în urmă (1864) era dat în folosinţă Spitalul Colentina din Bucureşti (construcţia a început în anul 1858, din iniţiativa Epitropiei Spitalului Pantelimon) (25.I/6.II)

* În urmă cu 114 ani (1909) avea loc, la Opera de Stat din Dresda, premiera operei într-un act „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo von Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle)

* Acum 104 ani (1919) Conferinţa de Pace de la Paris (18.I.1919 – 21.I.1920) accepta, la propunerea preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, ca prim punct al ordinii de zi, crearea Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), care s-a produs în şedinţa plenară din aceeaşi zi. Statutul Ligii Naţiunilor, semnat de 31 de state fondatoare, printre care şi România, a fost adoptat în şedinţa plenară din 28.IV.1919, data oficială a înfiinţării Ligii fiind 10.I.1920. Ultima întrunire a Societății Națiunilor a avut loc în 12 aprilie 1946, la Geneva, cu participarea unor delegații din 34 de țări. La această ședință s-a discutat despre lichidarea Societății: bunurile valorau aproximativ 22.000.000 de dolari în 1946, inclusiv Palatul Păcii și arhivele Societății au fost dat Organizației Națiunilor Unite, fondurile de rezervă au fost înapoiate națiunilor care le-au furnizat, și datoriile Societății au fost rezolvate

* Acum 99 de ani (1924) orașul Chamonix (Franța) a găzduit ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de iarnă, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă”, ea fiind recunoscută doi ani mai târziu ca prima Olimpiadă de iarnă (25.I.– 5.II)

* În urmă cu 74 de ani (1949) era creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS. Au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978. CAER şi-a încetat oficial activitatea prin documentele semnate de statele membre la 28.VI.1991, la a 46-a sesiune, desfăşurată la Budapesta

* Tot acum 74 de ani (1949), la Los Angeles, erau acordate primele Premii Emmy, pentru producţiile de televiziune, echivalentele Premiilor Oscar din cinematografie

* Cu 33 de ani în urmă (1990) era înfiinţată, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA)

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când apărea primul număr al cotidianului „Cronica română”; director-fondator, Horia Alexandrescu

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când era semnat, la Bucureşti, Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia

* Acum 12 ani (2011) începea revolta egipteană care a culminat cu răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak (1928 – 2020), la data de 11 februarie. Primele alegeri de după demisia lui Mubarak, care au fost organizate prin două tururi de scrutin pe 23 şi 24 mai şi pe 16 şi 17 iunie, au fost câştigate de islamişti. Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, a fost judecat, fiind acuzat că a ordonat uciderea demonstranţilor, în timpul revoltelor

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Convertirea Sf. Apostol Paul (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (m. 1877)

 

– 1828: S-a născut Ion Bălăceanu, om politic (participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor), memorialist (a lăsat pagini inedite, de o certă valoare istorică) (m. 1914) – 195 de ani

 

– 1844: S-a născut (la Apşa, azi în Ucraina) istoricul Ioan Mihaly (de Apşa); a desfăşurat o intensă activitate pentru afirmarea drepturilor românilor maramureşeni; preocupări şi în domeniile numismaticii, diplomaticii şi arheologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1901 (m. 1914)

 

– 1888: S-a născut A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; pentru activitatea sionistă, este condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (m. 1956, la Tel Aviv) – 135 de ani

 

– 1897: S-a născut pictorul, graficianul, muralistul şi profesorul Catul Bogdan (m. 1978)

 

– 1898: S-a născut Grigore Eliescu, entomolog, silvicultor, naturalist şi profesor; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1975) – 125 de ani

 

– 1911: S-a născut G. G. Ursu, istoric literar, poet şi memorialist (m. 1980)

 

– 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova) Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic; fost înalt demnitar comunist până în 1969; în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”; membru al Consiliului FSN; preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte al acestui for (1992-1994) (m. 1997)

 

– 1911: S-a născut medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofie a medicinei şi de etică medicală; scriitor şi pictor; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2002)

 

– 1931: S-a născut eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie); după mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică, numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (m. 2011)

 

– 1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist (m. 2017)

 

– 1935: S-a născut fiziciana Rodica Mănăilă; contribuţii în domeniul semiconductorilor; coautoare a unor brevete de invenţii; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2002)

 

– 1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu; datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, este considerat cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1873)

 

– 1936: S-a născut Gabriel Dimisianu, critic literar, eseist, istoric literar şi publicist

 

– 1938: S-a născut Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; după 1990, membru al corpului diplomatic: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma (m. 2018) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut artistul plastic Victor Foca

 

– 1944: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (m. 2009)

 

– 1946: S-a născut scriitorul Radu Ulmeanu

 

– 1953: S-a născut Nicolae Botgros, dirijor din Republica Moldova; în 2014, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria B – „Muzică”, în calitatea sa de director artistic și prim dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, iar în data de 29 martie 2021, a fost decorat, alături de alte personalități, cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, de către președintele României Klaus Iohannis – 70 de ani

 

– 1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan GH. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; unul dintre membrii Sfatului Ţării; datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească)

 

– 1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017

 

– 1962: S-a născut interpreta de muzică uşoară Marina Florea

 

– 1964: S-a născut scriitorul, poetul și ziaristul Ciprian Chirvasiu (m. 2018)

 

– 1974: S-a născut înotătoarea Carla Negrea-Troner; a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1992 și la cele din 1996 şi a câştigat, de-a lungul carierei, peste 400 de medalii naţionale şi internaţionale; din 1997 este antrenor

 

– 1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921)

 

– 1992: A murit fizicianul Aretin Corciovei; fondatorul Şcolii de teoria corpului solid în România; lucrări teoretice de fizică nucleară şi de studiu al feromagnetismului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930)

 

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

 

– 2012: A murit actorul Emil Hossu (n. 1941)

 

– 2013: A murit Aristide Ionescu, luptător anticomunist, deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” (n. 1921) – 10 ani

 

– 2017: A murit Nicolae Lupan, scriitor, realizator emisiuni radio, jurnalist, luptător anti-comunist şi anti-sovietic; fondator şi animator al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la Bruxelles şi Paris (1975-2008), primul preşedinte al acestei asociaţii înfiinţată la Bucureşti în ianuarie 1990 (n. 1921, Cepeleuţi, judeţul Hotin, Regatul României)

 

– 2018: A murit Neagu Djuvara, memorialist, jurist, diplomat, filolog, filosof al istoriei, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (n. 1916, într-o familie de origine aromână) – 5 ani

 

– 2018: A murit Horia Davidescu, regizor, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984) (n. 1921) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniunea miniștrilor de interne din cadrul UE (25 – 27 ian.)

 

-Buenos Aires: Președintele Braziliei, Lula da Silva se întâlnește cu omologul său uruguayan, Luis Lacalle Pou

  • Președintele Braziliei Lula da Silva încheie o vizită oficială de trei zile în Argentina

 

– Moscova: Deschiderea procesului privind dizolvarea Grupului Helsinki din Moscova

 

-Orașul Vatican (Sfântul Scaun): Audiența Generală a Papei Francisc

 

– Nyon, Elveția: Comitetul executiv al UEFA va decide țara sau țările care vor găzdui campionatul mondial de fotbal feminin Euro-2025

 

– Tunisia: Organizaţia sindicală UGTT organizează o grevă de două zile, pentru salariaţii din sectorul de transporturi aerian, terestru şi naval (25 – 26 ian.)

 

– Capul Verde: Navigație – Plecarea în etapa a 2-a a The Ocean Race, cursă în jurul lumii cu echipaj și escale

 

– San Diego, SUA: Golf – PGA, Farmers Insurance Open (25 – 28 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1586: A murit pictorul şi graficianul german Lucas Cranach „cel Tânăr” (n. 1515)

 

– 1627: S-a născut Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (m. 1691)

 

– 1736: S-a născut Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor (m. 1813)

 

– 1759: S-a născut poetul scoţian Robert Burns (m. 1796)

 

– 1837: S-a născut Tomioka Tessai, pictor și caligraf din Japonia imperială; este considerat ultimul artist important din tradiția Bunjinga și unul dintre primii artiști majori ai stilului Nihonga (m. 1924)

 

– 1874: S-a născut William Somerset Maugham, romancier, nuvelist şi dramaturg englez (m. 1965)

 

– 1882: S-a născut Virginia Woolf (nume la naştere: Adeline Virginia Stephen), scriitoare, critic literar şi editor britanic; una dintre cele mai mari romanciere ale secolului al XX-lea; reprezentantă de seamă a curentului modernist (m. 1941)

 

– 1886: S-a născut Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (m. 1954)

 

– 1911: S-a născut regizorul de film german Kurt Maetzig, cofondator al companiei de producţie cinematografică din Germania de Est (m. 2012)

 

– 1913: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pianistul polonez Witold Lutoslawski (m. 1994) – 110 ani

 

– 1917: S-a născut (la Moscova) Ilya Prigogine, chimist, fizician şi filosof belgian de origine rusă; s-a consacrat îndeosebi studierii termodinamicii proceselor de neechilibru; în ultimii 25 de ani ai vieţii s-a consacrat editării unor lucrări cu conţinut situat la limita dintre ştiinţele matematice şi cele filosofice; Premiul Nobel pentru fizică pe 1977 (primul belgian distins cu acest premiu); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2003)

 

– 1921: S-a născut fizicianul american Samuel T. Cohen, inventatorul bombei cu neutroni (m. 2010)

 

– 1926: S-a născut Youssef Chahine, regizor de film, producător, actor şi scenarist egiptean; considerat una dintre figurile cele mai importante ale cinematografiei arabe (m. 2008)

 

– 1928: S-a născut Eduard Şevardnadze, politician şi diplomat georgian; preşedinte al Georgiei (oct. 1995 – nov. 2003), ministru al afacerilor externe al URSS (1985-1990), calitate în care a jucat un rol esenţial în încheierea războiului rece; este unul dintre părinţii spirituali ai doctrinei lui Gorbaciov, „perestroika”, fenomenul care, în final, a dus la căderea comunismului în Europa de Est; anterior, în perioada 1972 – 1985 a fost prim-secretar al Partidului Comunist Georgian (m. 2014) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut actorul american Dean Carroll Jones (m. 2015)

 

– 1938: S-a născut Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi muzician rus; considerat cel mai celebru bard rus al secolului XX (m. 1980) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut (în Mozambic) Eusebio da Silva Ferreira, legenda fotbalului portughez; a fost numărat între primii zece în lista cu cei mai buni 50 de jucători din secolul al XX-lea, realizată de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (m. 2014)

 

– 1943: S-a născut Tobe Hooper, regizor de film, scenarist şi producător american; a contribuit la dezvoltarea cinematografului american schimbând radical industria filmului horror (m. 2017) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut spaniolul Angel Nieto, multiplu campion mondial la motociclism (are un palmares de 13 titluri mondiale la clase diferite) (m. 2017)

 

– 1947: A murit mafiotul american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone (care a inspirat numeroase filme artistice) (n. 1899)

 

– 1949: S-a născut Sir Paul M. Nurse, genetician și biolog britanic; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2001, pentru descoperirea, împreună cu omul de știință american Leland H. Hartwell și cu biochimistul britanic Tim Hunt, a reglatorilor cheie ai ciclului celular

 

– 1954: S-a născut scriitorul israelian David Grossman; cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat

 

– 1958: S-a născut scriitorul şi regizorul italian Alessandro Baricco – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut tenorul italian Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii; a înființat Fundația „Marcello Giordani” pentru a sprijini tinerii cântăreți (m. 2019) – 60 de ani

 

– 1967: A murit baritonul italian Ettore Bastianini (n. 1922)

 

– 1978: S-a născut politicianul Volodîmîr (sau Volodimir) Oleksandrovici Zelenski, președintele Ucrainei (din mai 2019), fost comediant, scenarist, producător de filme; fondator, director artistic și lider al Studiîa Kvartal-95, companie de producție de emisiuni de televiziune și concerte – 45 de ani

 

– 1978: S-a născut Preafericitul Părinte Rastislav (numele de mirean: Ondrej Gont), Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia (din 2014) – 45 de ani

 

– 1990: A murit Ava Gardner, actriţă de film americană (n. 1922)

 

– 2013: A murit producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (n. 1949, în Africa de Sud) – 10 ani

 

– 2015: A murit cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (n. 1946)

 

– 2016: A murit soprana franceză Denise Duval (n. 1921)

 

– 2017: A murit actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore; a fost o deschizătoare de drumuri cu producţia de televiziune „Mary Tyler Moore” din anii 1970-1977, show-ul fiind primul în care personajul principal a fost o „femeie de carieră” şi unul dintre primele care a avut ca scenarişti mai multe femei (n. 1936)

 

– 2017: A murit actorul britanic John Hurt (nume complet: Sir John Vincent Hurt) (n. 1940)

 

– 2018: A murit Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (n. 1924) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 24 ianuarie

Calendarul zilei – 24 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 24 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 25 ianuarie 2023, 14:00

 S-a întâmplat într-o zi de 24 ianuarie

* Se împlinesc 565 de ani (1458) de când Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, era ales rege al Ungariei, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei

* Acum 161 de ani (1862) se deschidea, la Bucureşti, primul Parlament al Principatelor Unite. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) proclama în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti era desemnat capitala ţării (24.I/5.II)

* Cu 159 de ani în urmă (1864) apărea Legea privind înfiinţarea Curţii de Conturi, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici. La cinci ani de la Unirea Principatelor Române, din anul 1859, „voind a da o garanţie mai mult Țării despre dorinţa Noastră, ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipulația bugetului”, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea pentru înființarea Curții de Compturi. Actul normativ a fost publicat, în aceeași zi, de 24 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 18 și poartă semnătura  Ministrului Secretar de Stat / Președinte al Consiliului de Miniștri, Mihail Kogălniceanu. Ca și astăzi, misiunea instituției privea exercitarea funcției de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și unităților sale administrativ-teritoriale (24.I/5.II)

* În urmă cu 141 de ani (1882) avea loc  înființarea, la București, a societății „Iridența Română”, care, din 1883, s-a numit „Carpați”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni

* Acum 132 de ani (1891) îşi începea activitatea în mod oficial Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (Liga Culturală), înfiinţată la 17/29.XII.1890, la Bucureşti. Liga a desfăşurat o bogată activitate culturală şi politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele versante ale Carpaţilor pentru unitatea sa politică, reuşind ca până în 1914 să-şi creeze numeroase secţii în majoritatea oraşelor din ţară şi în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles ş.a. (24.I/5.II)

* Se împlinesc 130 de ani (1893) de când apărea (bisăptămânal, până la 12/24.V.1902, cu întreruperi), la Bucureşti, revista umoristică şi literară „Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa (prim-redactor) (24.I/5.II)

* Se împlinesc 110 ani (1913) de când apărea (lunar, până în iulie 1917), la Vălenii de Munte, iar din 1915, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga

* Se împlinesc 105 ani (1918), de când, la Chişinău, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, a votat, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, etapă importantă în calea unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă. Consiliul Directorilor s-a dizolvat, puterea executivă fiind încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu (24.I./6.II)

* În urmă cu 77 de ani (1946) Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prima sa Rezoluţie, privind crearea Comisiei pentru energie atomică, care avea drept scop prezentarea unor propuneri referitoare la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă

* Acum 74 de ani (1949) Filiala Iași a Academiei Române şi-a început efectiv activitatea. Înfiinţarea a avut loc prin Decretul nr. 198 din 13 august 1948. Legea învăţământului din 1948 şi crearea noii Academii, a R.P.R., în acelaşi an, au determinat scoaterea din sistemul universităţilor a institutelor de cercetare ştiinţifică, înfiinţate în perioada interbelică în cadrul celor patru universităţi existente în România (Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi) şi organizarea lor ca institute independente, ele primind exclusiv sarcini de cercetare științifică. Dacă în Bucureşti, unde funcţiona sediul Academiei Române, institutele respective au devenit de sine stătătoare, având personalitate juridică până astăzi, în centrele universitare din Iaşi şi Cluj s-au înfiinţat Filiale ale Academiei Române, cărora le-au fost subordonate institutele de cercetare ştiinţifică, aflate până atunci în componenţa universităţilor din centrele respective

* Cu 39 de ani în urmă (1984) antreprenorul şi inventatorul american, Steve Jobs (1955-2011) şi inginerul american de origine poloneză, Steve Wozniak au cucerit piaţa prin lansarea unui model revoluţionar Macintosh, primul computer comercial din lume. Carcasa acestuia conţinea un monitor de 9 inch (23 cm) şi venea împreună cu o tastatură şi un mouse. „Debutul” Machintosh a fost anunţat de faimoasa reclamă de 1,5 milioane $, regizată de Ridley Scott. Această reclamă este considerată un eveniment crucial pentru succesul Apple

* Acum 37 de ani (1986) avea loc inaugurarea oficială a primei părţi a celei de-a doua magistrale a metroului bucureştean (IMGB-Piaţa Unirii)

* Cu 33 de ani în urmă (1990) apărea Decretul-lege 40/24.I.1990 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind adoptarea noului imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române” („Un răsunet”), pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann. Conform Constituţiei României, imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, începând din 1998, la 29 iulie se sărbătoreşte, anual, „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!” (la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te române”)

* Acum 13 ani (2010) râșnoveanca în vârstă de 15 ani, Crina Coco Popescu, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884 m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007, la vărsta de 18 ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Francisc de Sales, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: La 26 ianuarie 1923 (- 100 de ani), Papa Pius al XI-lea l-a proclamat pe Francisc de Sales (n.21.VIII.1567 – m.28.XII.1622) patronul jurnaliştilor şi al scriitorilor, „al tuturor catolicilor care, prin publicaţii sau ziare ori alte scrieri ilustrează, promovează sau apără învăţătura creştină”

 

– „Ziua Unirii Principatelor Române” – sărbătoare naţională; Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau „Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România

 

– „Ziua Academiei de Poliţie”, stabilită de Senatul Academiei de Poliţie la 24 ianuarie 1996; a fost aleasă această dată deoarece Academia poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are şi meritul de a fi înfiinţat primele formaţiuni de poliţie modernă şi primele formaţiuni de pompieri

 

– 1847: S-a născut actorul Ioan Anestin (m. 1919)

 

– 1849: S-a născut Gheorghe Cârţan („Badea” Cârţan), ţăran autodidact din Ţara Făgăraşului, care a luptat întrega sa viaţă pentru independenţa românilor din Transilvania şi pentru unirea lor cu Vechiul Regat; a răspândit cărţi româneşti în satele transilvănene; a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român (m. 1911)

 

– 1874: S-a născut filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1952)

 

– 1889: S-a născut (la Boboştiţa, Albania) Victor Eftimiu, dramaturg, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1972)

 

– 1901: S-a născut (într-o familie de macedoromâni, în Bitolia-Monastir din Macedonia) medicul Florica Bagdasar, fondatoare a specialităţilor de Sănătate Mintală şi a Neuropshiatriei Copilului şi Adolescentului în România; prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătăţii (1946-1948) şi singura femeie care a reprezentat România dupǎ Al Doilea Rǎzboi Mondial în delegaţia la Conferinţa de pace din 1946 de la Paris (m. 1978)

 

– 1904: S-a născut violoncelistul şi profesorul George Cocea (m. 1989)

 

– 1905: S-a născut actorul Grigore Vasiliu Birlic (la naştere a fost înregistrat ca Grigore Vasiliu; porecla de Birlic a căpătat-o după succesul considerabil obţinut cu rolul principal dintr-o piesă veselă ce purta acest titlu) (m. 1970). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1904

 

– 1905: A murit Nicolae Ionescu, publicist (redactor la ziarul „Étoile du Danube”, care apărea la Bruxelles, şi la „Tribuna României”) şi om politic liberal (deputat şi senator; ministru al afacerilor străine între anii 1876 şi 1877); s-a distins şi ca un remarcabil orator; membru fondator al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al acestui for între anii 1889 şi 1892 (n. 1820)

 

– 1907: S-a născut Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (m. 1992, în Germania)

 

– 1909: A murit mitropolitul ortodox Iosif Gheorghian; a tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (n. 1829)

 

– 1909: A murit Petre S. Aurelian, economist, agronom şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1896-1897); autor al teoriei complexului economiei naţionale; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte de mai multe ori şi preşedinte al acestui for (1901-1904) (n. 1833)

 

– 1916: S-a născut pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (m. 2008)

 

– 1921: S-a născut Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (m. 2007)

 

– 1928: A murit Mihail Pherekyde, avocat, diplomat şi om politic liberal; preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului; unul dintre fondatorii şi apoi liderii PNL; a deținut mai multe portofolii ministeriale între 1876-1926, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui I.C. Brătianu (n. 1842) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 24.I.1926

 

– 1932: S-a născut actorul Silviu Stănculescu (m. 1998)

 

– 1932: S-a născut actriţa Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România; vreme de 67 de ani a slujit Teatrul Evreiesc de Stat (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (m. 2017)

 

??? – 1937: S-a născut Sofia Şincan, om de radio și televiziune; creatoarea Programului 3 al Radiodifuziunii Române, pe care l-a condus timp de aproape 20 de ani

 

– 1942: S-a născut jurnalistul şi profesorul Ferenc Vasas; coautor al primului manual de jurnalism din România (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut interpretul de muzică uşoară şi actorul Cristian Popescu; a dat voce multor personaje, datorită talentului deosebit de a reproduce voci

 

– 1945: S-a născut Silviu Angelescu, critic literar, romancier, folclorist, profesor universitar de etnologie şi folclor

 

– 1946: S-a născut Daniela Gruşevschi, artist decorator

 

– 1949: S-a născut ÎPS Andrei Andreicuţ (prenumele la naştere: Ioan), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului; membru de onoare al Academiei Române din 2021

 

– 1950: S-a născut interpreta de muzică uşoară Stela Enache

 

– 1953: S-a născut matematicianul și profesorul universitar Dan-Grigore Timotin; membru corespondent al Academiei Române din 2022 – 70 de ani

 

– 1968: S-a născut ÎPS Varsanufie (numele de mirean: Valentin Gogescu), arhiepiscopul Râmnicului (din 8.VI.2014); fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (2001-2014) – 55 de ani

 

– 1976: A murit Emil Bodnăraş, om politic comunist; a participat, din partea PCR, la pregătirea şi înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al forţelor armate (1947-1956), vicepreşedinte (1954-1965) şi prim-vicepreşedinte (1965-1967) al Consiliului de Miniştri (n. 1904)

 

– 1990: A murit Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist de origine armeană; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (n. 1908)

 

– 2006: A murit istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

 

– 2010: A murit regizorul de teatru şi film Horea Popescu (n. 1925)

 

– 2013: A murit umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (n. 1933) – 10 ani

 

– 2018: A murit matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (n. 1935) – 5 ani

 

– 2021: A murit violonista Angela Gavrilă-Dieterle; în 1978 părăsește țara și, până în 1983 (când s-a retras din activitatea artistică), este prima femeie, din lume, concert maestru al unei orchestre („Maggio Musicale Fiorentino”, condusă de Riccardo Mutti) (n. 1947)

 

– 2021: A murit pictorul Florin Stoenescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (n. 1953)

 

– 2022: A murit artista plastică și profesoara universitară Teodora Stendl; opera sa artistică cuprinde lucrări de pictură, tapiserie, desen, colaj, grafică, adeseori răsplătite cu importante premii naționale și internaționale; soția pictorului Ion Stendl (n. 1938) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

– Bruxelles: Zona euro – indicele flash PMI din ianuarie (S&P Global)

 

-Berlin: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier o primește pe președinta Slovaciei, Zuzana Caputova

 

– Náchod, Republica Cehă: Întâlnirea președintelui polonez, Andrzej Duda cu omologul său ceh, Miloš Zeman

 

-Bruxelles: Cea  de-a 13-a Conferință Spațială Europeană (24 – 25 ian.)

 

– Los Angeles: Anunțarea selecției nominalizărilor la premiile Oscar

 

– Schladming, Austria: Schi alpin – Cupa Mondială masculină, etapa Schladming

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Educaţiei” este marcată din 2019, potrivit Rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 2018, în cadrul Reuniunii globale a educaţiei care s-a desfăşurat la Bruxelles, Belgia, în zilele de 3-5 decembrie 2018. Adoptarea Rezoluţiei 73/25 „a demonstrat voinţa politică neclintită de a sprijini acţiunile eficiente pentru educaţie incluzivă, echitabilă şi de calitate pentru toţi, fără de care ţările nu ar reuşi să atingă obiectivul egalităţii de gen şi să rupă ciclul sărăciei care lasă în urmă milioane de copii, tineri şi adulţi neşcolarizaţi”. NOTĂ: „Ziua internaţională a educaţiei”, proclamată de UNESCO, a fost marcată, începând cu anul 1994, odată cu „Ziua profesorului”, la 5 octombrie, pentru a celebra semnarea, la 5.X.1966, a „Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor”. În ţara noastră se sărbătoreşte și „Ziua învăţătorului” la 5 iunie, începând cu anul 2013

 

– „Ziua Mondială a Culturii Africane și a Afrodescendenților”; desfășurată în fiecare an la 24 ianuarie, această zi celebrează numeroasele culturi vibrante ale continentului african și ale diasporei africane din întreaga lume și le promovează ca o pârghie eficientă pentru dezvoltare durabilă, dialog și pace. Ca o sursă bogată a moștenirii comune a lumii, promovarea culturii africane și a afrodescendenților este esențială pentru dezvoltarea continentului și pentru umanitate în ansamblu. UNESCO a adoptat data de 24 ianuarie drept Ziua Mondială a Culturii Africane și a Afrodescendenților la cea de-a 40-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO din 2019. Această dată coincide cu adoptarea Cartei pentru Renașterea Culturală Africană în 2006 de către șefii de stat și de guvern din Uniunea Africană. Sărbătorirea acestei zile urmărește, de asemenea, să promoveze ratificarea și punerea într-o aplicare cât mai largă a acestei Carte de către statele africane, întărind astfel rolul culturii în promovarea păcii pe continent

 

– 41 d.H: A fost asasinat împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (n. 12 î.H.)

 

– 1679: S-a născut filosoful german Christian Wolff (m. 1754)

 

– 1705: S-a născut cântăreţul italian de operă (sopranist) Farinelli (numele real: Carlo Broschi) (m. 1782)

 

– 1732: S-a născut Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician, politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (m. 1799)

 

– 1776: S-a născut E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (m. 1822)

 

– 1791: A murit sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (n. 1716)

 

– 1848: S-a născut Vasili Ivanovici Surikov, pictor rus cunoscut pentru picturile sale istorice prezentând episoade din secolul al XVII-lea și din perioada medievală a Rusiei (m. 1916) – 175 de ani

 

– 1851: A murit compozitorul italian Gaspare Luigi Spontini (n. 1774)

 

– 1852: A murit Ján Kollár, poet, arheolog, om politic şi om de ştiinţă slovac (n. 1793)

 

– 1883: A murit compozitorul german de operă Friedrich von Flotow (n. 1812) – 140 de ani

 

– 1888: S-a născut Hedwig (Vicki) Baum, prozatoare austriacă, stabilită în SUA din 1931 (m. 1960) – 135 de ani

 

– 1901: S-a născut Jean Roche, medic şi biochimist francez; cercetări originale în domeniul hormonilor tiroidieni şi în biochimia proteinelor; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 1992)

 

– 1902: S-a născut Jean Fayard, scriitor și jurnalist francez care a câștigat Premiul Goncourt în 1931 (m. 1978)

 

– 1917: S-a născut Ernest Borgnine (nume la naştere: Ermes Effron Borgnino), actor american de film şi televiziune (m. 2012)

 

– 1920: A murit Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian (n. 1884)

 

– 1926: S-a născut Georges Lautner, regizor, scenarist, actor, producător francez (m. 2013)

 

– 1928: S-a născut actorul francez de film Michel Serrault (m. 2007) – 95 de ani

 

– 1933: S-a născut Claude Préfontaine, comediant canadian (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut compozitorul american Bill Dees (cel care a compus piesa, devenită celebră, „Oh, Pretty Woman”) (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut Neil (Leslie) Diamond, cântăreț, compozitor, muzician și actor american; cu 38 de melodii în Top 10 al celebrului Billboard (topul oficial al industriei muzicale din SUA), Diamond a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial, făcându-l unul dintre cel mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor

 

– 1945: S-a născut pictorul suprarealist elveţian Rudolf Hasler (m. 1999, la Barcelona, unde locuia din 1969)

 

– 1950: S-a născut (în Alger) actorul francez de film Daniel Auteuil

 

– 1953: S-a născut violistul, violonistul şi dirijorul rus Yuri Abramovici Başmet – 70 de ani

 

– 1960: A murit pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (n. 1886)

 

– 1961: S-a născut Nastassja Kinski, actriţă de film și fost model de origine germană

 

– 1962: A murit pictorul, sculptorul, scriitorul și pedagogul francez André Lhote (n. 1885)

 

– 1965: A murit Sir Winston Churchill, om politic britanic; ministru în repetate rânduri din 1906; şeful guvernului de coaliţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1940-1945) şi al guvernului conservator între anii 1951 şi 1955; scriitor; Premiul Nobel pentru literatură pe 1953 (n. 1874)

 

– 1983: A murit regizorul american de film George Cukor (n. 1899) – 40 de ani

 

– 2003: A murit industriaşul italian Giovanni Agnelli, fost preşedinte al grupului „Fiat”, considerat un adevărat „monarh” al industriei de automobile italieneşti (n. 1921) – 20 de ani

 

– 2011: A murit Bernd Eichinger, producător de filme, scenarist şi regizor german (n. 1949)

 

– 2012: A murit Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor grec de film (n. 1935)

 

– 2012: A murit actorul american James Farentino (n. 1938)

 

– 2013: A murit scriitorul american Richard G. Stern (n. 1928) – 10 ani

 

– 2015: A murit prezentatorul american de televiziune Joe Franklin, considerat inventatorul formatului TV de tip talk-show; a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness pentru talk-show-ul cu cea mai mare perioadă de difuzare (43 de ani) (n. 1926)

 

– 2016: A murit matematicianul american Marvin Minsky, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale (n. 1927)

 

– 2018: A murit cântărețul şi compozitorul britanic Mark E. Smith; membru al trupei post-punk britanice „The Fall” (n. 1957) – 5 ani

 

– 2021: A murit actorul american de televiziune Bruce Kirby (numele real Giovanni Bruno Quidaciolu) (n. 1925)

 

– 2021: A murit Arik Brauer, cântăreţ, compozitor, pictor, grafician, dansator, scenograf și profesor austriac; reprezentant al Şcolii Vieneze de Realism Fantastic (n. 1929)

 

– 2021: A murit actriţa, regizoarea, scenarista şi producătoarea suedeză Gunnel Lindblom (n. 1931)

 

– 2022: A murit, în SUA, Olavo Luiz Pimentel de Carvalho, cunoscut sub numele de Olavo de Carvalho, jurnalist și eseist brazilian, care a activat în domeniile istoriei filozofiei, religiei comparate și istoriei revoluțiilor (n. 1947) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 23 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 23 ianuarie 2023, 14:17

S-a întâmplat într-o zi de 23 ianuarie

* Acum 558 de ani (1465), între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

* Cu 511 ani în urmă (1512), în Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti

* În urmă cu 202 ani (1821) începea revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie/4 februarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al Ţării Româneşti) care cuprindea o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești. Deşi înfrântă, mişcarea a inaugurat revoluţiile româneşti moderne şi a determinat înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene

* Se împlinesc 195 de ani (1828) de când începea istoria Liceului Naţional din Iaşi (actualul Colegiu Naţional Iaşi), cel mai vechi liceu din Moldova. Cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţa, la această dată, „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna

* Se împlinesc 145 de ani (1878) de la semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului (23.I/4.II)

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când era adresat României ultimatumul din partea Puterilor Centrale, prin care era somată ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intenţiile în vederea încheierii păcii (23.I./5.II)

* Acum 74 de ani (1949) apărea Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

* Cu 68 de ani în urmă (1955) avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

* Tot acum 68 de ani avea loc prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu”, de Gh. Dumitrescu

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de când preşedintele american, Richard Nixon, anunţa încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam. Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie

* Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotăra, în urmă cu 33 de ani (1990), participarea FSN la alegeri şi stabilirea datei acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea a demisionat din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana. La 6.II.1990, FSN a fost înregistrat la Tribunal ca partid politic, avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu

* Acum 32 de ani (1991) avea loc semnarea Acordului standard de bază de cooperare între Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) cei peste 50 de milioane de locuitori din provincia Hubei (China), în care se află oraşul Wuhan, au fost plasaţi în carantină pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Țările lumii au început să îşi repatrieze cetăţenii aflaţi în China, iar frontierele au început să se închidă

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)

 

– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)

 

– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)

 

– 1901: A murit Matei Vlădescu, om politic și general, erou al Războiului de Independență al României și ministru al apărării naționale (n. 1835)

 

– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului; la 20 august 1970, stabilește un record național la saltul cu parașuta, executând un salt din aeronavă de la înălțimea de 10.000 m cu o cădere liberă de 7.000 m (m. 1983)

 

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011) – 95 de ani

 

– 1938: S-a născut Grigore Gonța, actor, regizor, director de teatru și profesor universitar – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut poeta, eseista şi publicista Ileana Mălăncioiu; membru corespondent al Academiei Române din 2013

 

– 1945: S-a născut Gelu Negrea, critic și istoric literar, romancier, regizor de teatru și jurnalist

 

– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004) – 65 de ani

 

– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; în 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie

 

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

 

– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)

 

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

 

– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926)

 

– 2015: A murit Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (n. 1926)

 

– 2016: A murit prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (n. 1931)

 

– 2016: A murit Elisabeta Polihroniade, mare maestră internaţională a şahului, campioană naţională a României de şapte ori, primul arbitru internaţional al României; a susţinut numeroase activităţi de promovare şi popularizare a şahului (n. 1935)

 

– 2018: A murit Aspazia Oţel Petrescu, memorialistă și mărturisitoare creștină din temnițele comuniste, în care a pătimit 14 ani (n. 1923) – 5 ani

 

– 2020: A murit artistul plastic Victor Bratu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pictură București (n. 1956)

 

– 2021: A murit Oana Ştefănescu, actriţă a Teatrului Odeon (n. 1960)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE

  • Miniștrii de externe ai UE vor avea un schimb informal de opinii cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Shtayyeh

 

– Strasbourg, Franța: Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (23 – 27 ian.)

 

– Pretoria: Ministrul de externe al Africii de Sud, Naledi Pandor va avea întrevederi cu

omologul rus, Serghei Lavrov, pentru discuțiile bilaterale

 

– Geneva, Elveția:Discurs susținut de ministrul columbian de finanțe, José Antonio Ocampo

 

-Madrid: Ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, susține un discurs la Forum Europa pentru a prezenta președintele Autorității Bancare Europene José Manuel Campa

 

-Buenos Aires: Președintele Braziliei, Lula da Silva, se întâlnește cu omologul său argentinian, Alberto Ángel Fernandez, în timpul primei sale călătorii oficiale în străinătate de când a devenit șef al statului pentru a treia oară

 

– Buenos Aires: Argentina găzduiește Summit-ul șefilor de stat și de guvern al Comunității Statelor Latino-Americane și Caraibe (CELAC) (23 – 24 ian.)

  • Alberto Ángel Fernández, președintele Argentinei susține un discurs la ceremonia de deschidere

 

– Bulgaria: Cancelarul austriac, Karl Nehammer, urmează să viziteze Bulgaria

 

– Cape Town, Africa de Sud: Înalta Curte ia în considerare recursul opoziției împotriva deciziei Parlamentului de a nu-l investiga pe președintele Cyril Ramaphosa

 

– Paris: Prezentări de modă Haute Couture (23 – 26 ian.)

 

-Berlin: Conferință de presă de prezentare a festivalului de film de la Berlin care se va desfășura în perioada 16 – 26 feb.

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Scrisului de Mână” (Handwriting Day) a fost instituită cu scopul de a aminti despre frumusețea și unicitatea scrisului de mână și despre necesitatea folosirii semnăturii de mână. Inițiatoarea acestei zile este Asociația producătorilor de instrumente de scris (Writing Instrument Manufacturers Association, WIMA), care a declarat ziua de 23 ianuarie drept sărbătoarea „scrisului de mână”. Coincide cu ziua de naștere a lui John Hancock (1737 – 1793), unul din cei mai proeminenți oameni de stat americani, care și-a pus primul semnătura pe Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii

 

– 1598: S-a născut arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (m. 1666) – 425 de ani

 

– 1737: S-a născut John Hancock, comerciant, om de stat și unul dintre cei mai proeminenți patrioți ai Revoluției americane; a servit ca de om de stat în funcțiile de primul președinte al celui de-al doilea Congres Continental, respectiv ca întâiul guvernator al statului Massachusetts (m. 1793)

 

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832)

 

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat (m. 1842) – 240 de ani

 

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (m. 1883)

 

– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905)

 

– 1862: S-a născut matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (m. 1943)

 

– 1872: S-a născut fizicianul francez Paul Langevin; autor al teoriei magnetismului; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (m. 1946)

 

– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832) – 140 de ani

 

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815) – 135 de ani

 

– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (m. 1948) – 125 de ani

 

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)

 

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860) – 115 ani

 

– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991)

 

– 1916: S-a născut fotojurnalistul american David Douglas Duncan; faimos pentru fotografiile sale din războiul din Coreea şi pentru portretele realizate lui Pablo Picasso (m. 2018)

 

– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999) – 105 ani

 

– 1918: A murit Eugenio Lucas Villaamil, pictor spaniol (n. 1858) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut sculptorul italian Silvio Gazzaniga, cel care a realizat trofeul Cupei Mondiale la fotbal (m. 2016)

 

– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855)

 

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă de film şi regizoare franceză; legendă a cinematografiei franceze și simbol al libertății femeilor (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut chimistul canadian de origine maghiară John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

 

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; a contribuit la aducerea literaturii caraibiene în atenţia lumii; Premiul Nobel pentru literatură pe 1992 (m. 2017)

 

– 1931: S-a născut actriţa și pictorița italiană Lucía Bosé; stabilită în Spania (m. 2020)

 

– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1885

 

– 1944: A murit pictorul norvegian Edvard Munch (n. 1863)

 

– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte şi litograf francez (n. 1867)

 

– 1948: S-a născut Anita Pointer, una dintre membrele The Pointer Sisters, formaţie premiată cu mai multe trofee Grammy, cunoscută pentru hituri pop, country şi R&B din anii ’70 şi ’80 precum „I’m So Excited”, „Jump (For My Love)” şi „Fire” (m. 2022) – 75 de ani

 

– 1956: S-a născut Ralph Carney, saxofonist (a cântat şi la alte multe instrumente), cântăreț și compozitor american (m. 2017)

 

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)

 

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)

 

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)

 

– 1986: A murit pianista şi profesoara franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)

 

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)

 

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

 

– 2002: A murit Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai importanţi sociologi francezi; opera sa, tradusă în zeci de limbi în toată lumea, a exercitat o influenţă considerabilă asupra ştiinţelor sociale contemporane (n. 1930)

 

– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)

 

– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925)

 

– 2007: A murit Ryszard Kapuściński, jurnalist, scriitor și profesor polonez; maestru al reportajului; a întruchipat ideea clasică a reporterului care își riscă propria viață pentru a obține informații de primă mână; a căutat și a raportat despre modul în care evenimentele istorice ale lumii au afectat chiar inima societăților în care s-au întâmplat; de-a lungul vieții sale, a asistat la 27 de revoluții, a fost în prima linie a 12 războaie, a supraviețuit patru condamnări la moarte, malarie și tuberculoză (n. 1932)

 

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925) – 10 ani

 

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944) – 10 ani

 

– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963) – 10 ani

 

– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926)

 

– 2015: A murit Abdallah Bin Abdulaziz, Rege al Arabiei Saudite între anii 2005-2015 (n. 1924)

 

– 2018: A murit Nicanor Parra, poet, fizician, matematician și profesor chilian; definitoriu pentru întreaga creaţie a lui este volumul „Poeme şi antipoeme” (1954), care marchează trecerea de la poem la antipoem; a câștigat în 2011 prestigiosul Premiu Cervantes, considerat premiul Nobel al literaturii hispanice (n. 1914) – 5 ani

 

– 2018: A murit muzicianul sud-african Hugh Masekela, o legendă a jazzului mondial şi reprezentant de seamă al luptei anti-apartheid (n. 1939) – 5 ani

 

– 2021: A murit actorul american Hal Holbrook; celebru pentru portretizarea scriitorului Mark Twain (n. 1925)

 

– 2021: A murit Larry King (nume real Lawrence Harvey Zeiger), celebru jurnalist de televiziune și radio, producător și editorialist american; recunoscut în SUA ca unul dintre cei mai mari intervievatori; realizatorul primului program naţional de radio cu invitaţi în direct, „The Larry King Live Show”, preluat, în 1985, de postul de televiziune Cable News Network (CNN), devenind astfel primul program din lume cu telefoane şi invitaţi în direct, program care a durat până în 2010; cofondator al companiei de producţie „Ora TV”; a înfiinţat „Larry King Cardiac Foundation” (n. 1933)

 

– 2022: A murit designerul francez Manfred Thierry Mugler, care a dominat lumea modei în anii ’80 (n. 1948) – 1 an

 

– 2022: A murit Renato Cecchetto, actor italian (n. 1951) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 22 ianuarie

Calendarul zilei – 22 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 22 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 23 ianuarie 2023, 14:17

S-a întâmplat într-o zi de 22 ianuarie

* Acum 197 de ani (1826) fortăreaţa Callao din Peru, ultimul centru de rezistenţă al colonialiştilor spanioli din America de Sud, a capitulat în faţa mişcărilor de eliberare naţională izbucnite pe acest continent

* Cu 164 de ani în urmă (1859), la Hanovra (Germania), avea loc prima audiţie a Concertului nr. 1 pentru pian şi orchestră, op. 15 de Johannes Brahms, autorul interpretând la pian

* În urmă cu 161 de ani (1862) avea loc formarea primului guvern unitar al Principatelor Române, în frunte cu conservatorul Barbu Catargiu (22.I/3.II – 8/20.VI.1862)

* În urmă cu 118 ani (1905), în Rusia izbucnea prima revoluţie cu caracter democratic (revoluţia burghezo-democratică din 1905-1907), îndreptată împotriva autocratismului ţarului Nicolae al II-lea, reprimată de autorităţi

* Acum 71 de ani (1952) era înfiinţat Institutul de Gerontologie şi Geriatrie, primul de acest fel din lume, conducerea fiind încredinţată de la început marii doamne a geriatriei şi gerontologiei româneşti şi internaţionale, prof. dr. Ana Aslan. A devenit Institut Naţional în 1974, iar în anul 1992 i s-a atribuit numele de „Ana Aslan”

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când preşedintele Franţei, Charles de Gaulle şi cancelarul Germaniei, Konrad Adenauer, au semnat Tratatul franco-german de prietenie – Tratatul de la Élysée – care punea bazele reconcilierii dintre cei doi foşti inamici din al Doilea Război Mondial. Acordul obliga ambele guverne să se consulte cu privire la toate aspectele importante ale politicii externe, politicii de securitate, activităţilor care au ca public predilect tinerii şi politica culturală. De asemenea, au fost stabilite la nivel guvernamental întâlniri la intervale regulate. De la acea dată, şefii statelor francez şi german au păstrat o relaţie puternică, de multe ori considerată ca fiind motorul Uniunii Europene

* Cu 24 de ani în urmă (1999) a fost semnată, la București, Convenția dintre guvernul român și cel bulgar privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ și a titlurilor știintifice din cele două state

* Tot acum 24 de ani (1999) marşul celor 10.000 de mineri din Valea Jiului spre Capitală era oprit în urma „Acordului de la Cozia”, semnat între Guvernul României şi reprezentanţi ai minerilor. Minerii au plecat spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă. Ei au reuşit să străpungă barajele şi dispozitivele forţelor de ordine, instalate la Lainici, Târgu Jiu şi Costeşti, neputând fi opriţi din drumul lor

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1828, 22.I./3.II: S-a născut Elena Ghika (pseudonim literar: Dora d’Istria), scriitoare, feministă, prima femeie din România care escaladat Munţii Alpi (vârful Monch, la 11 iun. 1855); nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti după un secol de domnii fanariote; ultimii 20 de ani din viaţă şi i-a petrecut în Italia (m. 1888) – 195 de ani

 

– 1869: S-a născut (la Peristeri/Grecia) Demostene Russo, istoric (specialist în bizantinologie) şi filolog (elenist, cu preocupări în domeniul literaturii române vechi); s-a consacrat îndeosebi studierii relaţiilor româno-greceşti şi a influenţei elene în România; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1938)

 

– 1879: S-a născut Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor excelente manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (m. 1940)

 

– 1885: S-a născut Gheorghe Demetrescu, matematician, astronom şi seismolog; în 1935 a creat, la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie; din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

 

– 1888: S-a născut prozatoarea Cora Irineu (Elene D. Friedman); comentariul său despre „Marcel Proust şi romanul subconştientului” (1922) se înscrie printre primele ecouri româneşti ale novatoarei opere proustiene (m. 1924; s-a sinucis) – 135 de ani

 

– 1904: A murit I.[on] C.[onstantin] Fundescu, folclorist, gazetar şi poet (n. 1836)

 

– 1905: A murit Ştefan Fălcoianu, general (şef al Statului Major în Războiul de independenţă de la 1877-1878), matematician şi istoric; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române între anii 1886-1888, 1891-1892 şi 1898-1899 (n. 1835)

 

– 1907: S-a născut scriitoarea Valeria Sadoveanu, soția lui Mihail Sadoveanu (m. 1985)

 

– 1907, 22.I/3.II: A murit Vincenţiu Babeş, jurist, publicist, om politic, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni; fondator (în 1869) al Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria (unificat în 1881 cu PNR din Transilvania) şi parlamentar la Budapesta timp de treizeci de ani; tatăl lui Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (n. 1821)

 

– 1921: S-a născut Alexandru Sever (pseudonimul lui Solomon Silberman), prozator, dramaturg şi eseist, stabilit în Israel (m. 2010)

 

– 1921: S-a născut Camelia Dăscălescu, compozitoare de muzică uşoară, de muzică de teatru, film şi spectacole de revistă; producător muzical şi pedagog (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut Paul Sava, actor şi poet (m. 1995, la Paris, unde emigrase)

 

– 1922: A murit Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (n. 1854)

 

– 1936: S-a născut poetul şi prozatorul Mihai Negulescu

 

– 1936: S-a născut actorul de teatru şi film, regizorul şi scriitorul George Motoi (m. 2015)

 

– 1957: A murit medicul dermatolog și profesorul universitar Coriolan Tătaru; este considerat fondatorul școlii clujene de dermatologie; s-a numărat printre primii medici din lume care a preconizat tratamentul intensiv și precoce în sifilis; primul dermatolog din România care s-a ocupat de problema dermatozelor profesionale și a bolilor alergice cutanate (n. 1889)

 

– 1958: S-a născut actorul Bogdan Stanoevici, fost ministru pentru românii de pretutindeni în Guvernul Ponta, în perioada martie – decembrie 2014 și fost manager al Circului Metropolitan din Bucureşti în perioada 2017-2020 (m. 2021) – 65 de ani

 

– 1966: S-a născut Caius Dobrescu, poet, eseist şi romancier

 

– 2001: A murit editorul francez de origine aromână Constantin Tacou, stabilit la Paris din 1948; a fost director al prestigioaselor „Cahiers de l’Herne”; editor constant al lui Emil Cioran şi Mircea Eliade; în 1995 a primit un premiu pentru activitate editorială excepţională din partea Fundaţiei Culturale Române (n. 1921, în Grecia)

 

– 2004: A murit Erwin M. Friedländer, fizician american de origine română; emigrat în SUA din 1975 (n. 1925)

 

– 2008: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Ştefan Niculescu; preocupat de studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene); director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (1991); membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1927) – 15 ani

 

– 2012: A murit Tudor Mărăscu, regizor de teatru şi film, profesor (n. 1940)

 

– 2013: A murit şahista Margareta Teodorescu, mare maestră internaţională, dublă vicecampioană olimpică şi multiplă campioană naţională de şah (n. 1932) – 10 ani

 

– 2016: A murit Constantin Gheorghe „Titi” Mihail, antrenor de atletism; considerat unul dintre principalii promotori ai probelor de sprint, garduri şi sărituri la secţiunea masculină; a avut un rol semnificativ în restructurarea Federaţiei Române de Atletism după căderea regimului comunist (n. 1945)

 

– 2019: A murit Leon Baconsky, traducător, critic şi istoric literar; frate cu poetul A.[natol] E.[milian] Baconski (n. 1928, la Lencăuţi/Hotin, azi în Ucraina)

 

– 2020: A murit mineralogul Constantin Gruescu; a întemeiat, în 1945, Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului, în localitatea Ocna de Fier, primul muzeu particular de mineralogie estetică din România (n. 1924)

 

– 2021: A murit prof. dr. Gheorghe D. Mateescu, chimist; cercetări în domeniile: chimie analitică, chimie fizică, bioenergetică, rezonanță magnetică a metabolismului mitocondrial; a acordat o atenție specială promovării rezonanței magnetice atât în țara sa natală cât și SUA (unde a emigrat în 1967), fondând în 1965 primul Laborator de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) din România și organizând aici, timp de 19 ani, Școala Internațională de Vară în domeniul NMR/MRI și MRS (1995-2014) pentru specializarea în rezonanță magnetică a radiologilor și oamenilor de știință din diferite domenii conexe; aceasta a condus la crearea Societății de Rezonanță Magnetică în România (SRMMR) și a ISMRM, Romanian Chapter, sub egida ISMRM (International Society for Magnetic Resonance in Medicine); în SUA a fost Profesor Emeritus al Case Western Reserve University, unde a predat Cursuri de RMN, a condus lucrări de masterat și doctorat și a fost fondator și director al MAIF, Centrul de Instrumentație Analitică Majoră (1970-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (n. 1928, la Pitești)

 

– 2022: A murit Corneliu „Bibi” Ionescu, membru fondator şi basistul trupei de rock „Sfinx” (din 1962 până în 1994, când trupa s-a desfiinţat); constructor de instrumente şi dispozitive muzicale; membru fondator al companiei de producţie Stage Expert, reputată în mediul profesioniştilor din industria spectacolelor şi mass-media vizuală (n. 1945) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Paris: Manifestări de marcare a 60 de ani de la semnarea Tratatului franco-german de la Elysée, de către președintele francez, Charles de Gaulle și cancelarul german, Konrad Adenauer

  • Versailles, Franța: Reuniunea Adunării Naționale a Franței și a Bundestagului german, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la Tratatul de la Elysée

 

– Paris: Reuniunea Consiliului de Miniștri franco-german

 

– Johnson City, Tennessee, SUA: Sunt comemorați 50 de ani de la moartea lui Lyndon Johnson, cel de-al treizeci și șaptelea vicepreședinte și cel de-al treizeci și șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii, preluând președinția după asasinarea președintelui John F. Kennedy

 

– Chassieu, Franța: Finala competiției internaționale de gastronomie Bocuse d’Or (22 – 23 ian.)

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Arsenal – Manchester United

 

– Edinburgh, Regatul Unit: Rugby – Cupa Campionilor, prima etapă: Grupa A Edinburgh (SCO) – Saracens (ANG)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începe Anul nou chinezesc, aflat sub influenţa iepurelui de apă, care durează până la 9 februarie 2024

 

– „Ziua Culturii Maghiare” este sărbătorită începând cu anul 1989 în multe locuri ale lumii; a fost aleasă această zi pentru că atunci, în 1823 ( – 200 de ani), a finalizat poetul maghiar Kölcsey Ferenc manuscrisul poeziei intitulate „Himnusz”, care a devenit, din 1844, textul Imnului Ungariei (www.szeben.ro). NOTĂ: Ziua de 13 noiembrie a devenit oficial, din 2015, „Ziua limbii maghiare” în România

 

– 1561: S-a născut Francis Bacon, om politic şi filosof englez (m. 1626)

 

– 1592: S-a născut Pierre Gassendi, fizician, matematician, astronom, filozof și călugăr iezuit francez (m. 1655)

 

– 1729: S-a născut Gotthold Ephraim Lessing, scriitor, critic de artă şi filosof iluminist german (m. 1781)

 

– 1744, 22/23: A murit Giambatista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668)

 

– 1775: S-a născut André-Marie Ampère, fizician şi matematician francez; unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului (m. 1836)

 

– 1788: S-a născut poetul englez George Gordon Byron (m. 1824) – 235 de ani

 

– 1849: S-a născut August Strindberg, romancier şi dramaturg suedez (m. 1912)

 

– 1875, 22/23: S-a născut unul dintre pionierii cinematografiei americane, regizorul David Wark Griffith; creator al unui limbaj modern şi al montajului în film, a fost considerat de exegeţi un „cineast unic prin anvergura şi consecinţele descoperirilor sale” (m. 1948)

 

– 1879: S-a născut Francis Picabia, pictorul, desenatorul şi poetul francez de origine spaniolă; promotor al dadaismului şi al artei abstracte; ilustrator de carte (m. 1953)

 

– 1882: S-a născut Louis Pergaud, scriitor francez, poet de război și soldat care a câștigat Premiul Goncourt în 1910; cea mai importantă lucrare a sa a fost romanul „La Guerre des boutons” (m. 1915)

 

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815) – 135 de ani

 

– 1889: S-a născut medicul ungar István Ruszenyák; în cadrul cercetărilor sale, o atenţie specială a acordat complexului de vitamine flavonice; a descoperit vitamina P, împreună cu A. Szent-Györgyi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 1974)

 

– 1892: S-a născut industriaşul francez Marcel Dassault; constructor de avioane; fondator al societăţii „Marcel Dassault-Bréguet-Aviation”, în cadrul căreia s-au proiectat şi realizat avioanele Mirage IIIC, V, 50, F-1 ş.a. (m. 1986)

 

– 1897: S-a născut soprana americană Rosa Ponselle (m. 1981)

 

– 1901: A murit regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi împărăteasă a Indiei (1876-1901); în timpul domniei sale, Marea Britanie a atins, datorită politicii expansioniste, apogeul puterii maritime şi coloniale; perioada de avânt economic şi cultural din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este cunoscută sub numele de „epoca victoriană”, îi succede Eduard al VII-lea (n. 1819)

 

– 1909: S-a născut Sithu U Thant, om politic birmanez, secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite între anii 1962 şi 1971 (m. 1974)

 

– 1911: S-a născut Bruno Kreisky, om politic austriac, fost cancelar federal; membru al Partidului Socialist, a condus, fără întrerupere, guvernul austriac între anii 1970 şi 1983; a avut un rol important în cadrul Internaţionalei Socialiste, al cărei vicepreşedinte a fost din 1970 până în 1989 (m. 1990)

 

– 1916: S-a născut compozitorul francez Henri Dutilleux (m. 2013)

 

– 1919: A murit pictorul suedez Carl Larsson (n. 1853)

 

– 1920: S-a născut filosoful american Irving Kristol; fondator al curentului cultural şi politic neoconservator (m. 2009)

 

– 1921: S-a născut compozitorul francez de jazz André Hodéir (m. 2011)

 

– 1922: A murit Frederik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru pace pe 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (n. 1837)

 

– 1922: A murit Benedict al XV-lea (numele la naştere: Giacomo della Chiesa), papă între anii 1914 – 1922; numit „Profetul Păcii” de către Papa Benedict al XVI-lea (a dus o activitate diplomatică intensă în timpul Primului Război Mondial) (n. 1854)

 

– 1924: S-a născut (în Ungaria) producătorul american de televiziune Robert Halmi Sr. (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut Sam Cooke, cântăreț, compozitor, producător și antreprenor american, una dintre cele mai importante figuri din istoria muzicii afro-americane, alături de Ray Charles, și unul dintre cei mai influenți vocaliști de culoare de după cel de-Al Doilea Război Mondial (m. 1964)

 

– 1936: S-a născut Alan Heeger, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2000, alături de Alan G. MacDiarmid şi Hideki Shirakawa

 

– 1937: S-a născut compozitorul american Al Kasha (m. 2020)

 

– 1940: S-a născut actorul britanic John Hurt (nume complet: Sir John Vincent Hurt) (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut jurnalistul, scriitorul și editorul german Wilhelm Genazino (m. 2018) – 80 de ani

 

– 1953: S-a născut Myung-Whun Chung, pianist şi dirijor american de origine coreeană – 70 de ani

 

– 1960: S-a născut Michael Hutchence, liderul formaţiei australiene INXS (m. 1997)

 

– 1963: S-a născut regizorul de film, actorul și scriitorul indian Neeraj Vora (m. 2017) – 60 de ani

 

– 1973: A murit Lyndon B.[aines] Johnson, om politic democrat american; vicepreşedinte (1961-1963) şi preşedinte al SUA între anii 1963 (după asasinarea preşedintelui John Kennedy) şi 1969 (n. 1908) – 50 de ani

 

– 1994: A murit Jean-Louis Barrault, actor francez de teatru şi cinema, mim, regizor şi director de teatru (n. 1910)

 

– 1994: A murit americanul Irving B. Kahn, un pionier al televiziunii prin cablu, inventatorul teleprompterului (n. 1917)

 

– 1994: A murit Telly Savalas, actor de film şi cântăreţ american de origine greacă (n. 1922)

 

– 2005: A murit Consuelito Velasquez, pianistă şi compozitoare mexicană (autoarea melodiei de succes mondial „Besame mucho”) (n. 1916)

 

– 2007: A murit Abatele Pierre (pe numele adevărat: Henry Grouès), cunoscut preot francez, cel care a fondat (în 1949) prima comunitate Emmaüs din lume (la Neuilly-Plaisance, Franţa), un grup activ acum în 42 de ţări, care-i ajută pe cei săraci şi pe refugiaţi (n. 1912)

 

– 2008: A murit actorul american de film Heath Ledger; una dintre cele mai mediatizate vedete ale industriei filmului în anul 2008: Premiul Oscar post-mortem pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul „The Dark Knight” (n. 1979) – 15 ani

 

– 2017: A murit Masaya Nakamura, om de afaceri japonez, pionier al jocurilor pe calculator şi al parcurilor de distracţie; cunoscut ca „părintele Pac-Man”, celebrul joc al anilor 1980; fondator al companiei japoneze de jocuri video „Namco” (n. 1925)

 

– 2018: A murit Ursula K. Le Guin (nume la naștere: Ursula Kroeber), scriitoare americană, considerată una dintre cele mai bune autoare de science fiction și fantasy modern (n. 1929) – 5 ani

 

– 2020: A murit Sonny Grosso, legendarul detectiv al Departamentului de Poliţie din New York (NYPD), ale cărui misiuni, alături de colegul său Eddie Egan, au constituit sursa de inspiraţie pentru filmul cult din 1971 „The French Connection”; a devenit producător la Hollywood după spectaculoasa transpunere pe ecrane a dezarticulării unei reţele de traficanţi de heroină (n. 1930, în Germania)

 

– 2021: A murit Juan Salvador Guzmán Tapia, avocat, judecător, profesor de drept, apărător al drepturilor omului şi scriitor chilian; cunoscut pentru procesul intentat dictatorului chilian Augusto Pinochet, privind încălcarea drepturilor omului în timpul dictaturii sale între 1973 și 1990 (n. 1939)

 

– 2022: A murit actriţa americană Kathryn Kates (n. 1948) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 21 ianuarie

Calendarul zilei – 21 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 21 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 23 ianuarie 2023, 14:17

S-a întâmplat într-o zi de 21 ianuarie

* Se împlinesc 375 de ani (1648) de când apărea, la Bălgrad (Alba Iulia), prima traducere integrală a „Noului Testament” tipărit în româneşte, având titlul „Noul Testament sau Împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru”, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan

* În urmă cu 117 ani (1906) avea loc prima audiţie, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, a Simfoniei I op. 13 de George Enescu; dirijor, Edouard Colonne

* Cu 104 ani în urmă (1919) membrii mişcării Sinn Fein („Noi înşine”) au boicotat Parlamentul britanic şi au constituit un Parlament irlandez la Dublin (nerecunoscut de englezi), care proclama, la această dată, independenţa Irlandei. Eamon de Valera era ales prim-ministru al Irlandei (1919-1922)

* Acum 103 ani (1920) se încheiau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (începute la 18.I.1919), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a.). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa a avut o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional procesul de unire a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România

* În urmă cu 82 de ani (1941), între 21 şi 23 ianuarie, mişcarea legionară a organizat o rebeliune armată, prin care urmărea înlăturarea generalului Ion Antonescu şi preluarea întregii puteri în stat, ocazie cu care au avut loc masacre, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii de către armată, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă (Horia Sima şi un grup de apropiaţi ai săi au fost salvaţi de hitlerişti şi duşi în Germania). Circa 8000 de legionari au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse, iar conducerea statului s-a concentrat numai în mâinile lui Ion Antonescu

* Cu 69 de ani în urmă (1954) a fost lansat la apă primul submarin atomic american, „USS Nautilus”, numit astfel după celebrul submarin din romanul lui Jules Verne „20.000 de leghe sub mări”. Construcţia submarinului a început în iunie 1952, la Groton, statul Connecticut. A fost retras din serviciu la 3 martie 1980 şi este expus la Muzeul Submarinelor din Groton. A fost primul submarin operațional din lume care a funcționat cu energie nucleară și primul submarin care a finalizat un tranzit scufundat al Polului Nord la 3 august 1958

* În urmă cu 58 de ani (1965) Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite şi a intrat în vigoare la 4 ianuarie 1969. România a aderat la Convenţie la 15 septembrie 1970

* Acum 51 de ani (1972) se deschidea, la Bucureşti, Reprezentanţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

* În urmă cu 46 de ani (1977) avea loc restabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Spania, la nivel de ambasadă. Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie / 5 iulie 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco. La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil. În data de 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari, iar la 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări

* Acum 33 de ani (1990) studioul teritorial Radio Constanţa al Radiodifuziunii Române a fost cel dintâi post de radio care a început să emită după Revoluţia din 1989. Lansat sub devizele „Inima care bate pentru toată Dobrogea!” şi „Căldura glasului unui prieten”, postul emite pe frecvenţele de 909 KHz Constanţa şi 1530 KHz Tulcea, precum şi pe 100,1 MHz şi 90,8 MHz, în banda de unde ultrascurte, pentru ascultătorii din judeţele Constanţa şi Tulcea, însă este recepţionat şi în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi. Din septembrie 2002, Radio Constanţa, alături de Radio Bucureşti, au început să emită program propriu 24 de ore din 24. În perioada mai – septembrie, pe frecvenţele de 100,1 FM şi 90,8 FM, Radio Constanţa transmite programul estival Radio Vacanţa, având ca arie de acoperire întreg litoralul românesc

* Cu 32 de ani în urmă (1991) avea loc deschiderea Oficiului Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) la Bucureşti

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Agneza, fecioară martiră (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1725: S-a născut poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (m. 1801)

 

– 1805: S-a născut Florian Aaron, istoric şi publicist; precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, a făcut în istoriografia română trecerea de la iluminism la romantism; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania (m. 1887)

 

– 1821: S-a născut Vincenţiu Babeş, jurist, publicist, om politic, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni; fondator (în 1869) al Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria (unificat în 1881 cu PNR din Transilvania) şi parlamentar la Budapesta timp de treizeci de ani; tatăl lui Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1907)

 

– 1852: S-a născut Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1919) (m. 1922)

 

– 1871, 21.I/2.II: S-a născut Constantin Isopescu-Grecul, jurist şi profesor universitar, personalitate politică ce s-a implicat activ în acţiunile de realizare a statului naţional unitar român (1918) (m. 1938, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1885: S-a născut geograful, etnograful şi profesorul George Vâlsan; a pus bazele geomorfologiei moderne în România; s-a ocupat şi de geografia umană şi de toponimie; la Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română; membru titular al Academiei Române din 1920 (m. 1935)

 

– 1900: S-a născut istoricul Victor Papacostea, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice; fondator şi director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice (1938-1947) şi al revistei „Balcanica” (1938-1945) (m. 1962)

 

– 1900: S-a născut compozitorul Vasile Popovici (m. 1973)

 

– 1900: S-a născut Tiberiu Vornic, prozator, dramaturg şi publicist de notorietate în perioada interbelică (m. 1975)

 

– 1917: S-a născut Silvian Iosifescu, critic literar, pedagog și traducător, profesor de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din București (m. 2006)

 

– 1912: S-a născut arhim. Gherasim Iscu (nume de botez Grigore), stareț al Mănăstirilor Arnota și Tismana, unul dintre martirii născuți de temnițele comuniste și apologet al iubirii creștine (m. 1951)

 

– 1918: A murit mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (n. 1841) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut basul Viorel Ban (m. 2003)

 

– 1926: S-a născut graficiana Clarette Wachtel (m. 2011)

 

– 1927: S-a născut Petru Creţia, poet, eminescolog, filosof, eseist, editor, traducător şi profesor (m. 1997)

 

– 1936: A murit Roman Ciorogariu, episcop de Oradea (din 1920), primul episcop ortodox din acest oraş; s-a implicat în lupta pentru realizarea statului naţional unitar român şi a depus eforturi pentru întemeierea unor instituţii şi publicaţii religioase în vestul ţării (Institutul Teologic din Arad, Academia teologică din Oradea, revista „Biserica şi şcoala” ş.a.); membru de onoare al Academiei Române din 1921 (n. 1852)

 

– 1941: A murit compozitorul Simeon Nicolescu, fondator şi dirijor al Societăţii „Muzica” din Bucureşti (n. 1888)

 

– 1943: S-a născut părintele Jean Boboc, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; în lucrările sale a avut o abordare profundă a problemelor antropologice și bioetice actuale (m. 2019) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut medicul şi profesorul Dan Tulbure; fost director general al Institutului Clinic Fundeni între 2000 şi 2005 şi apoi director al Centrului de Anestezie şi Terapie Intensivă din acelaşi institut; a pus bazele anesteziei şi terapiei intensive moderne în România (m. 2015)

 

– 1966: A murit Mihail Lungianu, prozator, traducător şi publicist; autorul unor volume de poveşti şi legende cu o puternică tentă moralizatoare (n. 1876)

 

– 1973: S-a născut actriţa Dorina Chiriac – 50 de ani

 

– 1976: A murit Romeo Alexandrescu, compozitor, muzicolog şi critic muzical (n. 1902)

 

– 1991: A murit Principesa Ileana a României, fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României; în 1931, în urma mariajului cu arhiducele Anton de Austria, a primit titlurile de arhiducesă a Austriei și principesă de Habsburg-Toscana; alegând calea monahismului, și-a luat numele monastic „Maica Alexandra” și a fondat Mănăstirea ortodoxă „Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania), a cărei stareță a fost până la moarte; după căderea comunismului, a vizitat România o singură dată, în septembrie 1990 (n. 1909)

 

– 2004: A murit arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu; studii privind colonizarea greacă din sudul Italiei şi Sicilia; studii privind utilizarea aerofotoarheologiei; fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1913)

 

– 2007: A murit, într-un accident de maşină, atleta Maria Cioncan, medaliată cu bronz la proba de 1500 m la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 (n. 1977)

 

– 2013: A murit Jancy Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară; primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; considerat „cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover; stabilit după 1969 în SUA (n. 1926, Cluj) – 10 ani

 

– 2017: A murit marea maestră internaţională de şah Cristina Adela Foişor (n. 1967)

 

– 2020: A murit Alexandru Nichici, inginer electromecanic și profesor universitar; principalul său domeniu de cercetare a fost prelucrarea materialelor cu tehnologii neconvenționale, în particular prin eroziune electrică și cu laser; rector al Universității Politehnica Timișoara în perioada 1992–1996; membru fondator al Uniunii Democratice a Sârbilor din România (1989) și unul dintre primii săi conducători, formație politică precursoare Uniunii Sârbilor din România (1992) (n. 1935)

 

– 2020: A murit filologul, scriitorul și profesorul universitar Gheorghe C. Moldoveanu, un reper pentru învăţământul filologic sucevean (n. 1937)

 

– 2020: A murit Grigore Constantinescu, distins muzicolog, critic muzical și profesor, o personalitate a vieții muzicale românești; a fost redactor la Editura Muzicală şi la revista „Muzica”, realizator de emisiuni radiofonice (colaborator al postului Radio România Muzical) şi de televiziune; a fost preşedintele Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”, director general al Corului Național de Cameră „Madrigal” (n. 1938)

 

– 2021: A murit artista plastică Lucrezia Pacea (n. 1924, în Albania)

 

– 2022: A murit Felicia Donceanu, compozitoare, scenaristă, regizoare, poetă, publicistă şi pictoriţă (n. 1931) – 1 an

 

– 2022: A murit Speranța Rădulescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale etnomuzicologiei actuale, antropolog și profesoară; distinsă cercetătoare, specialistă în muzicile de tradiție orală (folclor muzical) și muzicile de metisaj; a coordonat seria de discuri Ethnophonie, pe care a fondat-o alături de Horia Bernea, Costin Moisil și Florin Iordan (25 de CD-uri, dintre care 11 au fost distinse cu premii în Franța și Germania) (n. 1949) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Slovacia: Are loc un referendum privind reforma electorală, drept răspuns la o solicitare a partidelor de opoziţie. Electoratul slovac, care constă din circa 4,4 milioane de votanţi, se va pronunța pro sau contra unui amendament constituţional care ar permite pe viitor organizarea de alegeri anticipate. În prezent, constituţia slovacă stipulează că un nou parlament este ales odată la fiecare patru ani

 

– Friuli-Venezia Giulia, Italia: Festivalul Olimpic de Iarnă al Tineretului European 2023 (21 – 28 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor” (World Hug Day); sărbătoarea a apărut în SUA, fiind creată de pastorul Kevin Zaborney din Michigan în anul 1986, dar s-a răspândit repede în toată lumea. Scopul ei este de a ne face să ne îmbrăţişăm familia şi prietenii mai des, ştiind că îmbrăţisarea este un medicament universal. A fost aleasă luna ianuarie deoarece studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului

 

– 1793: A murit Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei între anii 1774 şi 1792; a încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluţia franceză (1789-1794), condamnat la moarte şi ghilotinat (n. 1754) – 230 de ani

 

– 1814: A murit scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului (n. 1737)

 

– 1846: S-a născut Albert Lavignac, muzicolog francez (m. 1916)

 

– 1848: S-a născut compozitorul francez Henri Duparc (m. 1933) – 175 de ani

 

– 1851: A murit compozitorul german Albert Lortzing (n. 1801)

 

– 1872: A murit Franz Grillparzer, poet şi dramaturg austriac (n. 1791)

 

– 1892: A murit John Conch Adams, matematician şi astronom englez, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (n. 1819)

 

– 1894: A murit compozitorul belgian Guillaume Lekeu (n. 1870)

 

– 1901: A murit inventatorul american Elisha Gray; a inventat releul telegrafic cu autoadaptare (1867), telegraful armonic (1874), teleautograful (1888) ş.a.; a revendicat invenţia aparatului telefonic (la 14.II.1876 Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus cerere de brevet la Oficiul de patente al SUA, de la New York; primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00; pe această diferenţă s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori) (n. 1835)

 

– 1905: S-a născut creatorul francez de modă Christian Dior; a exercitat o influenţă deosebită în lumea modei anilor ’40 şi ’50 ai secolului XX (m. 1957)

 

– 1906, 21.I/7.II: S-a născut inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (m. 1984)

 

– 1907: A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1877) (n. 1829)

 

– 1918: S-a născut Antonio Janigro, violoncelist, dirijor şi profesor italian (m. 1989) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut Telly Savalas, actor de film şi cântăreţ american de origine greacă (m. 1994)

 

– 1924: S-a născut comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (m. 1992)

 

– 1924: A murit Vladimir Ilici Lenin (numele real: Ulianov), om politic rus, teoretician şi conducător al mişcării comuniste ruse şi internaţionale; întemeietor al partidului comunist al bolşevicilor (1903) şi al statului sovietic (preşedinte al guvernului sovietic – Consiliul Comisarilor Poporului, între anii 1917 şi 1924), de numele său fiind legate primele decrete ale puterii sovietice; Lenin a recurs la aplicarea, pe scară largă, a violenţei şi cruntei represiuni împotriva forţelor politice de opoziţie, a clerului şi intelectualilor (arestări, execuţii); a iniţiat crearea Internaţionalei a III-a, Comuniste (1919) (n. 1870)

 

– 1926: S-a născut regizorul britanic Clive (Stanley) Donner (m. 2010)

 

– 1926: A murit Camillo Golgi, histolog şi patolog italian; contribuţii în domeniul microscopiei sistemului nervos şi al metodelor de colorare a ţesuturilor; a descris granulaţiile din citoplasmă şi corpusculii tactili speciali care-i poartă numele; Premiul Nobel pentru medicină pe 1906, împreună cu medicul spaniol Santiago Ramón y Cajal (n. 1843)

 

– 1932: A murit Giles Lytton Strachey, biograf şi critic literar britanic (n. 1880)

 

– 1936: S-a născut Koji Hashimoto, regizor japonez de film (m. 2005)

 

– 1940: A murit istoricul croat Ferdo (Ferdinand) Sisič; specialist în istoria slavilor meridionali; colaborator la publicaţii româneşti de specialitate, a contribuit la întărirea legăturilor dintre cele două şcoli istorice; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (n. 1869)

 

– 1941: S-a născut tenorul şi dirijorul spaniol Plácido Domingo

 

– 1941: S-a născut solistul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (m. 2013)

 

– 1942: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Edwin Starr, autor al hit-ului anilor ’70 ai secolului XX „War” (Război) (m. 2003)

 

– 1942: S-a născut cantautorul de muzică country şi actorul american Mac Davis (m. 2020)

 

– 1948: A murit Ermanno Wolf Ferrari, compozitor şi profesor italian de origine germană (n. 1876) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut (în Trinidad Tobago) cantautorul britanic Billy Ocean (numele real: Leslie Sebastian Charles)

 

– 1950: A murit scriitorul englez George Orwell (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 1903)

 

– 1953: S-a născut Paul Allen, antreprenor, investitor și filantrop american; fondator în 1975, împreună cu Bill Gates, al companiei americane Microsoft (m. 2018) – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut actriţa americană Geena Davis

 

– 1959: A murit Cecil B. De Mille, regizor şi producător american de film; unul dintre întemeietorii Hollywood-ului; a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea companiei Paramount Pictures (n. 1881)

 

– 1962: S-a născut actriţa franceză de film Marie Trintignant (m. 2003)

 

– 1974: A murit matematicianul francez Arnaud Denjoy; s-a remarcat îndeosebi în domeniul analizei matematice (teoria numerelor de variabilă reală), de numele său legându-se introducerea „integralei Denjoy”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din anul 1957 (n. 1884)

 

– 1999: A murit Jacques Chailley, muzicolog, compozitor şi dirijor francez (n. 1910)

 

– 1999: A murit Charles Brown, cântăreţ american de blues şi pianist (n. 1922)

 

– 2004: A murit Yordan Radichkov, scriitor și dramaturg bulgar; considerat de unii critici „cea mai semnificativă voce a literaturii bulgare în ultima treime a secolului XX” (n. 1929)

 

– 2015: A murit tenorul austriac Waldemar Kmentt (n. 1929)

 

– 2019: A murit acordeonistul francez Marcel Azzola; a acompaniat figuri emblematice ale cântecului francez, precum: Edith Piaf, Yves Montand, Tino Rossi, Barbara, Jacques Brel, Georges Brassens, Juliette Greco și alții (n. 1927)

 

– 2020: A murit actorul, scenaristul, regizorul şi istoricul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic „Monty Python” (n. 1942)

 

– 2021: A murit cascadorul francez Rémy Julienne (n. 1930)

 

– 2021: A murit actriţa și regizoarea franceză Nathalie Delon (n. 1941)

 

– 2022: A murit Louie Anderson, actor american de comedie (recompensat cu trei premii Emmy), scriitor, interpret de stand-up şi prezentator TV (n. 1953) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 20 ianuarie

Calendarul zilei – 20 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 20 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 20 ianuarie 2023, 14:13

S-a întâmplat într-o zi de 20 ianuarie

* Acum 758 de ani (1265) era convocată, la Palatul Westminster din Londra, o adunare a „stărilor” la care, alături de baroni, participă, pentru prima oară, câte doi cavaleri din fiecare comitat şi doi reprezentanţi ai oraşelor mai importante. Aceasta avea să fie întrunirea primului Parlament din lume, organizat în Anglia de Simon Montfort (1208-1265), conte de Leicester

* Se împlinesc 655 de ani (1368) de când Vladislav I (Vlaicu Vodă), domnitor al Ţării Româneşti, confirma braşovenilor privilegiile lor comerciale la sud de Carpaţi. Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român scris în limba latină. El atesta intensificarea comerţului pe „drumul Brăilei”, cale comercială ce lega Braşovul cu cetatea de pe Dunăre, dar atestă, implicit, şi existenţa Brăilei. În același hrisov domnesc era menționată și Slatina ca punct vamal

* În urmă cu 328 de ani (1695) Constantin Brâncoveanu (domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714) primea ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii de la Viena titlul de „principe al Imperiului” (20/30)

* Se împlinesc 155 de ani (1868) de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului secret de alianţă româno-sârb, cu caracter defensiv (20.I/1.II)

* Tot într-o zi de 20 ianuarie, acum 143 de ani (1880) apărea, la Bucureşti, revista „Literatorul” (până în 1919, cu perioade de întrerupere şi schimbări de titlu), sub conducerea poetului Alexandru Macedonski. În ianuarie 1991, apare seria nouă a revistei „Literatorul”, fondată de scriitorul Marin Sorescu

* Cu 81 de ani în urmă (1942), la conferinţa de la Wannsee (suburbie a Berlinului), hitleriştii au adoptat planul privind exterminarea evreilor din Europa

* Acum 76 de ani (1947) secretarul Departamentului de Stat al SUA, James F. Byrnes, semna, la Washington, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria şi Bulgaria (după cea de-a doua conflagraţie mondială)

* În urmă cu 66 de ani (1957), la Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Moara cu noroc”, în regia lui Victor Iliu, după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici; în distribuţie: Geo Barton, Constantin Codrescu, Ioana Bulcă

* Acum 62 de ani (1961) avea loc ceremonia de învestitură în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, a lui John Fitzgerald Kennedy (JFK), acesta depunând jurământul în fața Capitoliului. La alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 1960, J.F. Kennedy (1917 – 1963) a fost ales al 35-lea președinte al SUA, cu cea mai mică diferență din istorie – circa 112.000 de voturi, devenind cel mai tânăr preşedinte american până la acel moment, iar soția sa, Jacqueline devenea, la rândul ei, cea mai tânără Primă Doamnă a Statelor Unite, la vârsta de 31 de ani. La data învestirii oficiale în funcție, Kennedy a rostit discursul inaugural al mandatului său prezidenţial, care deși a durat doar 15 minute, a rămas ca unul dintre cele mai dinamice discursuri din istorie, prin celebrele sale cuvinte: „Flacăra a trecut la o nouă generație de americani. Vom plăti orice preț pentru a asigura succesul libertății. Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”. Deși a ocupat funcția de președinte timp de mai puțin de trei ani, mandatul său scurt a coincis cu apogeul războiului rece, iar mandatul său a fost marcat de unele dintre cele mai mari crize și provocări ale secolului al XX-lea

* Cu 42 de ani în urmă (1981) avea loc eliberarea a 52 de ostatici americani, diplomați și angajați ai ambasadei SUA, reținuți la Ambasada de la Teheran (Iran). În urma unor negocieri îndelungate, mediate de Algeria, cei 52 de ostatici americani au fost eliberați și aduși la baza din Wiesbaden, Germania de Vest. Pe 4 noiembrie 1979, adepți ai ayatollahului Ruhollah Khomeini, majoritatea studenți, au luat cu asalt Ambasada SUA la Teheran și au sechestrat zeci de cetățeni americani. Astfel a început criza americano-iraniană, care a provocat ruptura relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, continuând și astăzi să influențeze politica din regiune. Pe fondul revoluției islamice din Iran, studenții islamiști au fost susținuți de mulțimea supărată, partizanii revoluției islamice preluând fără dificultate controlul asupra ambasadei americane. Studenții au declarat că acțiunea lor este un gest de protest față de hotărârea autorităților americane de a-i permite accesul în Statele Unite fostului lider al țării, Șah Mohammad Reza Pahlavi, din considerente umanitare – pentru tratarea cancerului. Regimul Khomeini a propus SUA un schimb de ostatici, cerând extrădarea fostului şah. În consecință, Pahlavi s-a refugiat în Egipt, unde a murit de cancer. Criza ostaticilor americani a durat însă 444 de zile, cei 52 de diplomați și angajați ai ambasadei SUA fiind eliberați abia în 1981

* Cu 33 de ani în urmă (1990) apărea, la Bucureşti, primul număr al Revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social. Revista a primit acest nume în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter; primul redactor-şef, scriitorul Stelian Tănase

* Acum 27 de ani (1996) au avut loc primele alegeri generale libere, organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome – Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Yasser Arafat (1929-2004) a fost ales preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene (a depus jurământul, în această calitate, la 12.II.1996)

* Cu 24 de ani în urmă (1999) câteva mii de mineri din Valea Jiului (plecaţi spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă) străpung dispozitivul forţelor de ordine (poliţişti, jandarmi şi gardieni publici) în dreptul localităţii Costeşti (la 8 km de oraşul Horezu), neputând fi opriţi din drumul lor spre Capitală

* Acum 12 ani (2011) România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul semnat la această dată permite ţării noastre să participe la unele programe europene de cercetare tehnologică foarte importante, dar şi să trimită candidaţi pentru selecţia periodică de astronauți a ESA. Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 262 din 7 decembrie 2011

* Acum 9 ani (2014) avea loc accidentul aviatic din Munţii Apuseni, când un avion utilitar, care efectua o cursă umanitară deplasându-se spre Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant, s-a prăbuşit, din cauza vremii nefavorabile, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba; accidentul s-a soldat cu doi morţi – pilotul Adrian Iovan (n. 1958) şi studenta la Institutul Medico-Militar Aurelia Ion (n. 1990) – alţi patru pasageri şi copilotul fiind răniţi

* Cu doar 2 ani în urmă (2021) democratul Joe (Joseph R.) Biden a fost învestit ca cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind la 79 de ani (n. 1942), cea mai în vârstă persoană care ocupă această funcție. Biden a depus jurământul în faţa judecătorului John Roberts, şeful Curţii Supreme, pe o Biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică. Democratul Joe Biden, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie 2020, cele mai multe pe care un candidat le-a obţinut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, față de 232 primite de republicanul și contracandidatul său Donald Trump. După două campanii fără succes pentru Casa Albă, în 1988 şi 2008, el a devenit vicepreşedinte în administraţia Barack Obama, şi a deţinut această funcţie între 2009 şi 2017. În februarie 2020, el şi-a anunţat intrarea în cursa pentru a deveni candidat democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie. La ceremonia de la Capitol Hill (Washington D.C.), organizată cu măsuri speciale de protecţie şi securitate, au participat, din partea fostei administraţii, vicepreşedintele Mike Pence. La eveniment au fost prezenţi foştii preşedinţi americani Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton. În cadrul aceleiași ceremonii, Kamala Harris a devenit prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Eftimie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1800: S-a născut scriitorul Costache Bălăcescu; a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români (m. 1880)

 

– 1818: A murit Dimitrie Ţichindeal, preot, cărturar, fabulist şi traducător; a luptat, alături de C. Diaconovici-Loga şi M. Nicoară, pentru consolidarea şcolilor româneşti din Banat; în 1812 a întemeiat prima şcoală pedagogică românească, numită Preparandia din Arad (n. 1775) – 205 ani

 

– 1872: S-a născut Ştefan Popescu, pictor şi desenator, unul dintre întemeietorii societăţii „Tinerimea artistică”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1948)

 

– 1877: S-a născut Ştefan Petică, poet, prozator, dramaturg, sociolog, traducător şi publicist; G. Călinescu l-a numit „întîiul simbolist declarat şi veritabil” din România (m. 1904). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 22.I.1877

 

– 1908: A murit Dumitriu (Dimitrie) Ollănescu-Ascanio, poet, prozator şi dramaturg; a tradus din Victor Hugo şi Horaţiu; lungă carieră diplomatică (ministru plenipotenţiar la Istanbul, Viena şi Atena); membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte al acestui for (1898-1900; 1903-1906) (n. 1849) – 115 ani

 

– 1918: S-a născut Ion Frunzetti, poet, eseist, traducător, critic şi istoric de artă (m. 1985) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut compozitorul Teodor Bratu, autor de opere şi muzică de cor (m. 2015)

 

– 1928: S-a născut geologul şi profesorul universitar Dan P. Rădulescu; cercetări asupra mineralelor din rocile vulcanice; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut interpretul de muzică populară Achim Nica (m. 2012)

 

– 1935: S-a născut compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu (m. 2003)

 

– 1943: A murit (la Silistra, Bulgaria) Pericle Papahagi, filolog, lingvist, istoric literar şi folclorist aromân; s-a aplecat asupra prezentării istorice, geografice, etnografice şi folclorice a macedo-românilor; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1872, la Avdella, Grecia) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) sculptorul și profesorul Dan Covătaru

 

– 1949: S-a născut Constantin Pricop, critic și istoric literar, profesor universitar, poet și romancier

 

– 1952: S-a născut prozatorul Petru Cimpoeșu

 

– 1954: S-a născut Vladimir (Vlad) Conta, pianist şi dirijor

 

– 1973: A murit Alexandru Constantin (Codin) Mironescu, filosof, eseist, poet, romancier, critic de teatru, memorialist, publicist, chimist şi profesor; figură proeminentă a grupării spirituale a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost închis în temniţele comuniste cinci ani şi cinci luni (n. 1903) – 50 de ani

 

– 1984: A murit Johnny Weissmüller, înotător de performanţă şi actor american de film (seria „Tarzan”) de origine română; a obţinut 5 medalii olimpice de aur (1924-1928); este primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii (n. 1904)

 

– 2000: A murit Nicolae Ioana, poet şi prozator (n. 1939)

 

– 2004: A murit Gil Ioniţă, compozitor şi interpret de folk (n. 1952)

 

– 2009: A murit antrenorul de handbal Eugen Trofin; ca antrenor al echipei naţionale masculine de seniori a României a câştigat două titluri mondiale, în 1964 şi 1970; două medalii olimpice: una de argint, la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi una de bronz, la Jocurile Olimpice de vară din 1972; şi o medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar din Suedia (1963); a antrenat şi echipa naţională de tineret a României şi Universitatea Bucureşti (n. 1931)

 

– 2010: A murit Vasile Cojocaru, actor, profesor și poet (n. 1950)

 

– 2012: A murit pictorul, restauratorul şi profesorul Constantin Blendea (n. 1929)

 

– 2016: A murit actriţa Ioana Citta Baciu (n. 1936)

 

– 2020: A murit colonelul Marius-Cristian Cîrlan, paraşutist şi alpinist militar, jurnalist (corespondent la săptămânalul „Observatorul militar”, la emisiunile „Ora Armatei” – Radio România Actualităţi şi „Pro Patria” – TVR 1; autorul proiectului „Steaua TV”, prima televiziune online a unui club sportiv din România); şi-a dedicat viaţa şi cariera militară promovării educaţiei fizice şi sportului în Armata României şi a sportului de mare performanţă din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, al cărui comandant a fost din 2019 (n. 1972)

 

– 2021: A murit Luminiţa Constantinescu, critic muzical şi realizator de emisiuni de televiziune şi radio, în special a celor dedicate operei; redactor la Radiodifuziunea Română (1972 – 1979), redactor, realizator (1979 –1990), redactor şef adjunct şi producător (1990 – 1999) la Televiziunea Română; a organizat concerte cu public, a realizat filme artistice tv., cicluri radiofonice („Biografii muzicale”, „Zig-Zag muzical”, „Al treilea gong”, „Seară de operă”, „Amfiteatrul artei lirice”, „Vernisaje lirice”), cicluri de emisiuni tv. („Vă place opera?”, „Quo vadis opera?”, „Opera – încotro şi cum?”), portrete TV; a identificat tinere voci de operă, pe care le-a lansat şi le-a promovat (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Davos, Elveția: Președintele Forumului Economic Mondial, Børge Brende prezintă

concluziile pe măsură ce întâlnirea de patru zile se apropie de sfârșit

 

– Toulouse, Franța: Airbus dezvăluie sonda Juice a ESA

 

– Stockholm, Suedia: Ericsson prezintă rezultatele financiare din trimestrul 4

 

– Sankt-Petersburg, Rusia: Audiere în procesul unui artist arestat pentru că a denunțat ofensiva din Ucraina

 

– Conakry, Guineea: Sunt comemorați 50 de ani de la asasinarea lui Amílcar Cabral, fondatorul Partidului African pentru Independența Guineei-Bissau și a Capului Verde (PAIGC)

 

– Kitzbühel, Austria: Schi alpin – Cupa Mondială masculină, etapa Kitzbühel (20 – 22 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1775: S-a născut André-Marie Ampère, matematician şi fizician francez; unul dintre întemeietorii electromagnetismului (m. 1836). NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 22.I.1775

 

– 1798: A murit Christian Cannabich, compozitor, violonist şi dirijor german (n. 1731) – 225 de ani

 

– 1813: A murit scriitorul german Cristoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (n. 1733) – 210 ani

 

– 1823: S-a născut Madách Imre, poet şi publicist ungar; renumit pentru poemul său dramatic „Tragedia Omului” (m. 1864) – 200 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii 21.I.1823

 

– 1850: A murit Adam Gottlob Oehlenschläger, poet şi dramaturg, lider al mişcării romantice, considerat cel mai mare poet naţional danez (n. 1779)

 

– 1855: S-a născut Ernest Chausson, compozitor francez (m. 1899)

 

– 1870: S-a născut compozitorul belgian Guillaume Lekeu (m. 1894)

 

– 1873: S-a născut Johannes Vilhelm Jensen, prozator, poet şi eseist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1944; a fost unul dintre creatorii literaturii daneze moderne (m. 1950) – 150 de ani

 

– 1875: A murit pictorul şi gravorul francez Jean-François Millet (n. 1814)

 

– 1891: S-a născut Misha Elman, violonist american de origine rusă (m. 1967)

 

– 1894: S-a născut compozitorul american Walter Piston (m. 1976)

 

– 1896: S-a născut George Burns, actor comic, scenarist şi producător american de film; numeroase apariţii în emisiuni radiofonice şi de televiziune (m. 1996)

 

– 1900: A murit John Ruskin, scriitor, critic de artă şi sociolog englez (n. 1819)

 

– 1906: S-a născut (la Smyrna, actualmente Izmir, Turcia) Marco Aristotel Onassis, armator grec, unul dintre cei mai bogaţi oameni din secolul al XX-lea, supranumit şi „Grecul de Aur” (m. 1975)

 

– 1907, 20.I/2.II: A murit chimistul rus Dmitri Mendeleev; a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (n. 1834)

 

– 1920: S-a născut regizorul italian de film Federico Fellini, unul dintre maeştrii cinematografiei mondiale (m. 1993)

 

– 1922: S-a născut Graham William Stark actor, comediant, regizor şi fotograf englez (m. 2013)

 

– 1924: S-a născut Yvonne Loriod, compozitoare şi pianistă franceză (m. 2010)

 

– 1925: S-a născut Ernesto Cardenal, poet şi preot catolic, considerat al doilea poet important din Nicaragua, după Rubén Darío (m. 2020)

 

– 1926: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Patricia Neal; în 1964 a obţinut un premiu „Oscar” pentru rolul din filmul „Hud”, de Martin Ritt, în care a jucat alături de Paul Newman (m. 2010)

 

– 1928: S-a născut dirijorul francez de origine portugheză Antonio de Almeida (m. 1997) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut compozitorul francez Jean-Jacques Perrey, unul dintre pionierii muzicii electronice din anii ’50 ai secolului XX (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut astronautul și inginerul american Edwin Eugene Aldrin Jr., cunoscut, mai ales, sub numele de Buzz Aldrin; a făcut parte din primul echipaj uman care a aselenizat, la 20.VII.1969, fiind al doilea om care a păşit pe Lună, după Neil Armstrong; după retragerea din forţele aeriene, face echipă cu scriitorul de romane ştiinţifico-fantastice John Barnes, alături de care a scris câteva romane

 

– 1938: A murit Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (n. 1857) – 85 de ani

 

– 1946: S-a născut David Lynch, producător, regizor, compozitor şi scenarist american de film

 

– 1951: S-a născut dirijorul şi compozitorul ungar Ivan Fischer

 

– 1957: A murit atletul american James Connolly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (de la Atena) (n. 1865)

 

– 1958, 20/21: A murit dirijorul şi pianistul spaniol Ataúlfo Argenta (n. 1913) – 65 de ani

 

– 1972: A murit pianistul francez Jean Casadesus (n. 1927)

 

– 1973: A murit (asasinat) Amílcar Lopes da Costa Cabral, inginer agricol din Guineea-Bissau, intelectual și poet, revoluționar, intelectual și diplomat; a fost unul dintre cei mai importanți lideri anticoloniali ai Africii; Cabral a condus mișcarea naționalistă din Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde și războiul de independență care a urmat în Guineea-Bissau; a fost asasinat la data de 20 ianuarie 1973, cu aproximativ opt luni înainte de declarația unilaterală de independență a Guineei-Bissau; a fost profund influențat de marxism, devenind o inspirație pentru socialiștii revoluționari și pentru mișcările de independență națională din întreaga lume (n. 1924) – 50 de ani

 

– 1993: A murit actriţa americană de film Audrey Hepburn (n. 1929, la Bruxelles/Belgia) – 30 de ani

 

– 2012: A murit Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (n. 1938)

 

– 2013: A murit poeta japoneză Toyo Shibata (n. 1911) – 10 ani

 

– 2014: A murit dirijorul şi muzicianul italian Claudio Abbado; fost director muzical la Scala din Milano, la Opera de Stat din Viena şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Berlin (n. 1933)

 

– 2014: A murit producătorul american de film James Jacks (n. 1948)

 

– 2015: A murit Edgar Wilmar Froese, artist german, pionier al muzicii electronice, cunoscut ca membru fondator al trupei de muzică electronică „Tangerine Dream” (n. 1944)

 

– 2016: A murit scriitoarea şi jurnalista franceză Edmonde Charles-Roux (n. 1920)

 

– 2018: A murit Paul Bocuse, bucătar francez, expert în gastronomie și autor de cărți de bucate; cunoscut ca „Tatăl artei culinare din Franța”; în 1987 a lansat prima ediţie a unei competiţii culinare menite să descopere şi să promoveze tinerele talente din gastronomie; în prezent, „Bocuse D’or” este echivalentul Jocurilor Olimpice în materie de gastronomie şi cea mai riguroasă competiţie gastronomică din lume (n. 1926) – 5 ani

 

– 2018: A murit pictorul şi sculptorul american Jack Whitten (n. 1939) – 5 ani

 

– 2019: A murit producătorul maghiaro-american de film Andrew (Andy) G. Vajna; după aproape 40 de filme produse în SUA (precum „Rambo”, „Die Hard”, „Terminator”, „Basic Instinct”, „Total Recall”, „Angel Heart” etc.), se întoarce definitiv în Ungaria, în anii 2000, unde a reuşit să facă din Budapesta, graţie facilităţilor fiscale, o capitală a cinematografiei unde au fost turnate numeroase producţii internaţionale (n. 1944)

 

– 2021: A murit Mihai Gheorghe Cibotaru, prozator și publicist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (1994-1997) (n. 1934, satul Vărvăreuca, județul Soroca, Regatul României, astăzi în raionul Florești, Republica Moldova)

 

– 2021: A murit actriţa și cântăreața croată Mira Furlan; cunoscută în special datorită rolurilor interpretate în serialele „Lost” şi „Babylon” (n. 1955)

 

– 2022: A murit actorul, regizorul și scriitorul german Hardy Krüger (n. 1928) – 1 an

 

– 2022: A murit cântăreaţa şi compozitoarea braziliană de samba Elza Soares; numită „cântăreaţa braziliană a mileniului”, în 1999, de BBC (n. 1930) – 1 an

 

– 2022: A murit cântărețul de rock și actorul american Meat Loaf (nume real Marvin Lee Aday), renumit pentru albumele din seria „Bat Out of Hell” (n. 1947) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 19 ianuarie

Calendarul zilei – 19 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 19 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 19 ianuarie 2023, 15:08

 S-a întâmplat într-o zi de 19 ianuarie

* Acum 202 ani (1821) avea loc constituirea Comitetului de Oblăduire, menit să asigure conducerea Ţării Româneşti până la stabilirea succesorului fostului domnitor, Alexandru Suţu, decedat cu o zi înainte. Comitetul l-a desemnat pe Tudor Vladimirescu „să ridice norodul la arme” pentru răsturnarea regimului fanariot, înlăturarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. Dar programul lui Vladimirescu nu se limita la cucerirea independenţei, ci dorea eliminarea corupţiei și a fiscalității excesive, abolirea privilegiilor boiereşti, dreptate și egalitatea tuturor în faţa legii. Astfel, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul şi s-a îndreptat spre zona Olteniei în vederea pregătirii revoluției, urmând ca pe 23 ianuarie să adreseze către norodul românesc „Proclamația de la Padeș”, unul dintre documentele programatice ale Revoluției de la 1821, revoluție care a marcat începutul procesului de renaştere naţională a României moderne

* Cu 189 de ani în urmă (1834), se deschidea, la Bucureşti, Şcoala de muzică vocală, de declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice, cu scopul de a pregăti actori calificaţi; director şi profesor de literatură şi mitologie – Ion Heliade Rădulescu; profesor de mimică şi declamaţie – Costache Aristia; profesor de muzică vocală şi instrumentală – Ioan Andrei Wachmann. Şcoala a constituit nucleul viitorului Conservator (19/31)

* Acum 174 de ani (1849), în timpul apărării regiunii Munţilor Apuseni de către armatele ţărăneşti conduse de Avram Iancu, moţii au obţinut o importantă victorie la Mărişel împotriva unei oşti a nemeşilor maghiari (19/31)

* Se împlinesc 170 de ani (1853), de când, la Teatro Apollo din Roma, a avut loc premiera operei lui Giuseppe Verdi, „Trubadurul” („Il Trovatore”)

* Cu 134 de ani în urmă (1889) statul român devenea proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau 1.377 km

* Acum 101 ani (1922) avea loc formarea unui Guvern liberal (după demisia din 17 ianuarie a Guvernului condus de conservator-democratul Take Ionescu), în frunte cu Ion (Ionel) I. C. Brătianu, care a condus cu autoritate până în noiembrie 1927 (cu o întrerupere între martie 1926 – iunie 1927). Guvernul a promovat, în spiritul doctrinei „prin noi înşine”, o politică de consolidare a poziţiilor capitalului autohton bancaro-industrial faţă de capitalul internaţional, fără a respinge însă colaborarea cu acesta (un rol important avându-l legislaţia economică adoptată între anii 1922 şi 1926). De asemenea, a iniţiat adoptarea Constituţiei şi a unui întreg pachet de legi fundamentale care să asigure României întregite o coerenţă durabilă în plan economic, social şi politic, dar şi menţinerea supremaţiei liberale la putere

* Acum 77 de ani (1946), la Tokyo, în baza Declaraţiei din 1945, Comandamentul suprem al forţelor aliate din Extremul Orient a aprobat „Carta Tribunalului Militar Internaţional pentru Extremul Orient”, pentru a-i pedepsi cu promptitudine pe marii criminali de război din această parte a lumii, în fapt pe militariştii japonezi care au declanşat şi purtat războiul de agresiune împotriva ţărilor învingătoare. Procesul a fost marcat de 818 şedinţe de judecată desfăşurate în public şi altele 131 petrecute în camera de deliberări, pe parcursul cărora tribunalul a examinat 4.336 probe scrise şi 1.198 de depoziţii ale martorilor (dintre care 419 fiind ascultate nemijlocit de Tribunal). Tribunalul Militar de la Tokyo şi-a încheiat lucrările la 12 noiembrie 1948, examinând, în special, acţiunile Japoniei întreprinse pe parcursul perioadei 1928-1945, perioadă în care politica externă şi internă a Japoniei era îndreptată spre pregătirea şi declanşarea războaielor de agresiune

* Cu 63 de ani în urmă (1960) avea loc constituirea, la Bucureşti, a Comitetului român pentru colaborare şi înţelegere reciprocă între popoarele din Balcani

* În urmă cu 51 de ani (1972) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a Bibliotecii Americane. Prin acordul din 3 august 1969, semnat cu ocazia vizitei președintelui Richard Nixon la București, se puneau bazele unei legături culturale cu Statele Unite ale Americii: Biblioteca Americană de la București, care a fost deschisă însă abia în 1972. La începutul anilor ’80, biblioteca înregistra peste 10.000 de titluri de cărți, toate în limba engleză, cu câte trei sau patru exemplare pentru fiecare titlu. Titulatura acesteia s-a schimbat prima dată în 1992, devenind Centrul Cultural American. În 1995, a devenit Centrul de Referințe American (CRA). În data de 20 iunie 2013, a avut loc, la Biblioteca Naţională a României, inaugurarea Centrului de informare şi resurse privind Statele Unite ale Americii, denumit American Corner Bucureşti

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când Parlamentul israelian (Knesset) a abrogat, în seara zilei de marți 19 ianuarie, interzicerea contactelor dintre israelieni și membrii palestinieni ai OLP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei). Această reformă a deschis calea pentru o participare oficială a centralului palestinian în procesul de pace dintre Israel și inamicii săi arabi. Knesset-ul a ridicat definitiv această interdicție, cu treizeci și nouă de voturi pentru și douăzeci împotrivă, în conformitate cu promisiunea cuprinsă în programul electoral laburist și criticat cu ardoare timp de câteva săptămâni de opoziția de dreapta. Knesset-ul a abrogat astfel, legea din 1986 care interzicea orice contact între cetățenii israelieni și membrii OLP. Deși a recunoscut Israelul în 1988 și a dat undă verde discuțiilor de pace, centralul palestinian a continuat, potrivit premierului de la acea vreme, Yitzhak Rabin (n. 1922 – m. 1995), „să joace un rol negativ” în culise

* Acum 17 ani (2006) NASA a lansat prima sondă spaţială către Pluto, „New Horizons”, în cadrul Programului New Frontiers. Oamenii de ştiinţă de la NASA au anunţat în iulie 2015 descoperirea unui al doilea lanţ muntos cu dimensiuni impresionante pe suprafaţa îngheţată a lui Pluto, cu ajutorul datelor transmise de sonda spaţială New Horizons, dar şi cel mai mic satelit natural al acestei planete pitice. Finalizarea misiunii New Horizons este aşteptată peste 15-17 de ani de la data lansării (aprox. 2021-2023). Nava a atins în imediata apropiere a Pământului cea mai mare viteză înregistrată vreodată de navele spaţiale. Pe 26 mai 2022, a doua propunere extinsă a misiunii NASA New Horizons a fost aprobată pentru implementare. În misiunea extinsă de doi ani, New Horizons va efectua observații multidisciplinare contribuind la știința importantă pentru diviziile NASA de Științe Planetare, Heliofizică și Astrofizică. New Horizons va face observații la distanță ale lui Uranus și Neptun, observându-le din geometrii unice care nu sunt posibile de pe Pământ, permițând astronomilor să le compare cu exoplanetele îndepărtate

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1629: A murit cărturarul Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei (din 1608 până la sfârşitul vieţii, cu o întrerupere între 1617 şi 1619, sub Radu Mihnea, când s-a opus închinării mănăstirilor Sfântului Munte); creator al unei şcoli de caligrafie şi pictură la mănăstirea Dragomirna, ctitoria sa (n. ~1550). NOTĂ: Alte surse, http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/AnastasieCrimca.html, dau ca an al naşterii aproximativ 1560

 

– 1806: A fost botezat (la Bezin/Orhei, azi în R. Moldova) Alexandru (Alecu) Donici, traducător şi fabulist; considerat de contemporani drept unul dintre cei mai de seamă literaţi ai epocii (m. 1865)

 

– 1885: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Ionel Brătianu (m. 1921)

 

– 1889: A murit Ludovic Wiest, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român de origine austriacă (n. 1819)

 

– 1890: S-a născut fizicianul, profesorul și inventatorul Ştefan Procopiu; contribuţii în domeniile electromagneticii şi termodinamicii; a descoperit efectul Procopiu de depolarizare a luminii; a ajuns pe căi proprii la noţiunea de magneton înaintea fizicianului danez Niels Bohr şi independent de acesta (1912); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1972)

 

– 1893: S-a născut traducătoarea Laura Dragomirescu, specializată în traduceri din limba germană; soţia criticului literar Mihail Dragomirescu (m. 1981) – 130 de ani

 

– 1905: A murit Iacob Felix, medic ceh (originar din Boemia), naturalizat român în 1869; fondator al şcolii româneşti de igienă şi sănătate publică; membru titular al Academiei Române din 1879, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886) (n. 1832)

 

– 1917: S-a născut Georg Scherg, pedagog, prozator, poet, dramaturg și traducător de limbă germană (m. 2003, în Germania)

 

– 1919: S-a născut pictoriţa Bălaşa Ionescu (m. 1997)

 

– 1920: S-a născut profesorul doctor Ion Gherman, specialist în parazitologia clinică; fost preşedinte al Societăţii Culturale „Ţinutul Herţa”, a desfăşurat o bogată activitate editorială, mai ales în direcţia stabilirii adevărului istoric privind soarta românilor din Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut cântăreața Romica Puceanu, considerată „regina muzicii lăutărești” (m. 1996)

 

– 1930: S-a născut (la Vârşeţ, Serbia) regizorul de film documentar Slavomir Popovici (m. 1983, la Bucureşti)

 

– 1930: S-a născut Ludovic Bács, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) şi profesor; între 1958 şi 1991 a fost dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio Radio Bucureşti, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 a fondat formaţia de muzică veche Musica Rediviva din Bucureşti (m. 2015)

 

– 1932: S-a născut Constantin Drăghici, interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut (la Chişinău) părintele arhidiacon Alexandru Racu, dirijor de cor, compozitor, instrumentist şi profesor; a pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut graficiana Cristina Crinteanu; specializată în xilogravură, colaje, grafică de carte şi publicitară

 

– 1942: S-a născut actriţa Daniela Anencov; cunoscută ca „mama lui Așchiuță”, păpușa simpatică din anii ʼ60 ai secolului trecut; a fost crainică la TVR între anii 1960 și 2000; a jucat întreaga viaţă în spectacole pentru copii, pe scenele teatrelor şi în emisiuni de televiziune; în 1990 s-a numărat printre fondatorii Teatrului Excelsior

 

– 1943: S-a născut Ion Nicolescu, poet şi prozator (m. 2012) – 80 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 10.I.1943; nepoata Nicoleta Nicolescu dă ca dată a naşterii 19.I.1943

 

– 1946: S-a născut soprana şi profesoara Georgeta Stoleriu

 

– 1951: A murit Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical; fiul actorului Constantin I. Nottara (n. 1890)

 

– 1957: A murit Barbu Lăzăreanu, istoric literarar, bibliograf şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

 

– 1964: A murit poetul, prozatorul şi traducătorul Constantin Argeşanu (n. 1894)

 

– 1968: S-a născut Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (m. 2021) – 55 de ani

 

– 1971: A murit inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a României; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

 

– 1981: A murit Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (n. 1929)

 

– 1985: A murit Ovid-Aron Densuşianu, prozator şi traducător; fiul lui Ovid Densusianu (n. 1904)

 

– 1986: A murit sculptorul Iftimie Bârleanu (n. 1916)

 

– 1989: A murit Mihai Bruchenthal, compozitor, folclorist, dirijor şi profesor (n. 1908)

 

– 1996: A murit compozitorul Elly Roman (n. 1905)

 

– 2010: A murit inginerul Sergiu I. Chiriacescu; contribuţii în domeniile: dinamica maşinilor (în special a maşinilor-unelte), analiza sistemelor dinamice, comportarea materialelor şi a elementelor de maşini la sarcini statice şi dinamice; membru corespondent al Academiei Române din 1999; rector al Universității „Transilvania” din Brașov între anii 1990 şi 2004; senator PSD în legislatura 1996-2000 (n. 1940)

 

– 2011: A murit fotbalistul Mihai Ionescu; declarat cel mai bun portar de fotbal din România în sezonul 1965-1966; a apărat poarta Petrolului vreme de 13 ani (1960-1973) cucerind cu echipa fanion a Ploieştiului trofeul „Cupa României” în anul 1963 şi campionatul naţional în 1966, strângând un număr de peste 750 de meciuri oficiale şi amicale, dintre care 256 în primul eşalon, 9 meciuri în cupele europene şi de 13 ori în tricoul echipei naţionale. Fapt fără precedent, în întrega sa activitate nu a suferit nicio sancţiune (niciodată nu a fost avertizat sau eliminat), fiind întotdeauna un exemplu de conduită sportivă (n. 1936)

 

– 2014: A murit pictorul Aurel Nedel (n. 1930)

 

– 2015: A murit inventatorul, profesorul şi inginerul Virgilius Justin Capră; a realizat peste 130 de invenţii, dintre care 72 sunt prototipuri de automobile cu un consum redus de combustibil, 7 aparate de zbor şi 15 motoare neconvenţionale; „Rucsacul zburător”, cea mai importantă dintre invenţiile sale, realizat în 1956, a fost brevetat câţiva ani mai târziu, de către americani, fiind folosit de cosmonauţii de la NASA în călătoriile spaţiale; a conceput şi cea mai mică maşină din lume (Soleta), care are un consum redus de benzină (0,5l/100km), motorul rotativ cu jet periferic, cutia neagră care reduce parţial gravitaţia corpurilor, fotoliul zburător, aerodina cu decolare şi aterizare verticală, elicopterul portativ, automobilul electric Oblio, motoreta electrică Oroles, triciclul Troty – soluţia autorului la problemele de trafic urban, precum şi alte vechicule nepoluante (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniune a Comitetului Militar al NATO (18 – 19 ian.)

  • În a doua zi a întâlnirii (19 ianuarie) va fi examinată situaţia pe teren în Kosovo – în urma recentelor tensiuni între sârbii kosovari şi autorităţile de la Pristina – în cadrul unei reuniuni cu KFOR, misiunea condusă de NATO pentru asigurarea stabilităţii în Kosovo

 

– Spania: Summit bilateral franco-spaniol

 

-Davos, Elveția: Președintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, se adresează în cadrul Forumului Economic Mondial

 

– Stockholm: Verdict în procesul a doi suedezi, inclusiv a unui fost agent de informații, pentru spionaj în favoarea Rusiei

 

– Ankara: Decizia băncii centrale privind ratele dobânzilor

 

– Hanoi: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) publică un studiu economic despre Vietnam

 

-Franța:  Zi de grevă și manifestații împotriva reformei pensiilor

 

– Tunis: Anunțarea noii componențe a Parlamentului tunisian după alegerile legislative din decembrie

 

– Ierusalim: Sunt marcați 30 de ani de la abrogarea de către Knesset (Parlamentul israelian) a legii care interzice contactul cu OLP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei)

 

-Putrajaya, Malaezia: Audierea Curții Supreme privind cererea de revizuire a pedepsei fostului prim-ministru, Najib Razak, la 12 ani de închisoare pentru un scandal de corupție

 

– Park City, SUA: Festivalul de Film Sundance (19 – 29 ian.)

 

– Paris: Meciul de baschet NBA dintre Chicago și Detroit

 

– La Quinta, SUA: Golf – PGA, American Express (19 – 22 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1576: A murit Hans Sachs, maestru cântăreţ, compozitor şi poet german (n. 1494)

 

– 1736: S-a născut James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (m. 1819)

 

– 1737: S-a născut scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului (m. 1814)

 

– 1747: S-a născut astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit (în 1772) o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (m. 1826)

 

– 1798: S-a născut Auguste Comte (Isidore Marie Auguste François Xavier Comte), sociolog şi filosof francez, fondatorul teoriei pozitivismului (m. 1857) – 225 de ani

 

– 1809: S-a născut Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (m. 1849)

 

– 1813: S-a născut Henry Bessemer, inginer, inventator şi industriaş englez, pionier al producţiei de masă a oţelurilor (m. 1898) – 210 ani

 

– 1839: S-a născut Paul Cézanne, pictor francez (m. 1906)

 

– 1842: S-a născut chimistul austriac Ernst Ludwig; lucrări în domeniul chimiei organice şi anorganice; a analizat compoziţia a peste o sută de ape minerale, între care şi pe cele de la Vatra Dornei; autorul unui manual de chimie medicală; membru de onoare străin al Academiei Române (1908) (m. 1915)

 

– 1851: S-a născut Jacobus Cornelius Kapteyn, astronom olandez, cunoscut pentru studiul intensiv al Căii Lactee și ca descoperitor al primelor dovezi privitoare la rotația galactică (m. 1922)

 

– 1863: S-a născut Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1931 (m. 1941) – 160 de ani

 

– 1903: S-a născut compozitorul german Boris Blacher (m. 1975) – 120 de ani. NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com/EBchecked/topic/67429/Boris-Blacher menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 6 ianuarie 1903

 

– 1920: S-a născut diplomatul şi omul politic peruan Javier Pérez de Cuéllar, secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite între anii 1982 şi 1991 (m. 2020)

 

– 1921: S-a născut scriitoarea americană Patricia Highsmith, autoare de romane poliţiste şi ecranizări (m. 1995)

 

– 1922: S-a născut Jerzy Kawalerowicz, regizor, scenarist şi actor polonez de film (m. 2007)

 

– 1923: S-a născut poetul portughez Eugenio de Andrade (numele real: José Fontinhas Rato) (m. 2005) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (m. 2006)

 

– 1932: S-a născut Richard Lester, regizor de film, actor, producător şi scenarist american

 

– 1935: S-a născut fizicianul german Herbert Walther; a publicat, singur sau în colaborare, peste 300 de lucrări ştiinţifice, numărându-se printre cei mai mari specialişti în spectroscopia atomică şi electronica cuantică; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (m. 2006)

 

– 1938: A murit Branislav Nusić, scriitor sârb, cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri; fondator al retoricii moderne sârbe (n. 1864) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut cântăreţul american Phil Everly; a făcut parte din trupa de rock’n’roll „Everly Brothers” (m. 2014)

 

– 1943: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi textiera americană Janis Joplin, legendă a muzicii rock americane, unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei „flower power”, alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison (m. 1970) – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut Dolly Parton, cântăreaţă de muzică country, compozitoare şi actriţă americană de film

 

– 1946: S-a născut scriitorul britanic Julian Patrick Barnes; laureat al Premiului Booker în anul 2011 pentru romanul „The Sense of an Ending”

 

– 1949: S-a născut cantautorul britanic Robert Palmer (m. 2003)

 

– 1955: S-a născut Sir Simon Rattle, dirijor englez

 

– 1988: A murit dirijorul rus Evgheni Mravinski (n. 1903) – 35 de ani

 

– 1998: A murit scriitoarea portugheză Maria Judite de Carvalho (n. 1921) – 25 de ani

 

– 1998: A murit chitaristul american Carl Perkins, pionier al muzicii rockabilly (un mix de rhythm and blues şi muzică country) (n. 1932) – 25 de ani

 

– 2000: A murit actriţa americană de film Hedy Lamarr, considerată, în anii ’30 ai secolului XX, una dintre cele mai frumoase femei din lume (n. 1913)

 

– 2003: A murit Françoise Giroud, scriitoare şi publicistă franceză, co-fondatoare a săptămânalului „L’Express” (n. 1916) – 20 de ani

 

– 2006: A murit Wilson Pickett, cântăreţ afro-american de muzică soul (n. 1941)

 

– 2013: A murit actorul american Danny Windsor (n. 1925) – 10 ani

 

– 2013: A murit compozitorul american John Braheny (n. 1938) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul american Paul Ainsley (n. 1945) – 10 ani

 

– 2016: A murit regizorul şi scenaristul italian Ettore Scola (n. 1931)

 

– 2017: A murit Loalwa Braz Viera, cântăreaţă şi textieră braziliană (n. 1953)

 

– 2018: A murit Dorothy Malone, actriță americană de film (n. 1924) – 5 ani

 

– 2022: A murit actorul francez Gaspard Ulliel (n. 1984) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 18 ianuarie

Calendarul zilei – 18 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 18 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 19 ianuarie 2023, 15:08

S-a întâmplat într-o zi de 18 ianuarie

* Acum 488 de ani (1535) conchistadorul spaniol, Francisco Pizzaro (1475-1541), semna actul de întemeiere a oraşului Lima, actuala capitală a statului Peru (din 1542), căruia i-a dat, la acea vreme, numele de „Ciudad de los reyes” – „Oraşul Regilor”

* Cu 202 ani în urmă (1821) se încheia regimul fanariot în Ţara Românească (la această dată a murit Alexandru Suţu, ultimul domn fanariot din Muntenia). Regimul fanariot a fost instaurat la 5 ianuarie 1716, prin numirea ca domn a lui Nicolae Mavrocordat

* În urmă cu 179 de ani (1844), la Iaşi, s-a jucat, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, piesă în 3 acte, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată piatra de temelie a dramaturgiei româneşti

* Acum 176 de ani, la data de 18 ianuarie 1847, pianistul ungar, Franz Liszt a concertat la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri. Marele muzician a făcut un turneu în orașe românești în perioada 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1847, susținând 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. „Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: «Am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist»

* Acum 163 de ani (1860) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat al doilea gimnaziu în limba română din București și i-a dat numele „Gheorghe Lazăr”, în amintirea celui care „a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”

* Cu 152 de ani în urmă (1871) era fondat Imperiul German, când Wilhelm I al Prusiei a devenit primul împărat. Termenul de „Imperiu German” se referă la Germania începând cu fondarea ei ca stat național unificat, la 18 ianuarie 1871, și până la abdicarea ultimului kaizer, Wilhelm al II-lea, la 9 noiembrie 1918. „Imperiul German” a fost numele oficial al statului atât în perioada de domnie a kaizerilor (1871 – 1918), cât și în timpul republicii de la Weimar și a Germaniei naziste

* Se împlinesc 145 de ani (1878), de când, Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, îşi lua doctoratul în „matematici” la Sorbona, cu teza de mecanică cerească „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”, devenind astfel primul român doctor în matematici la celebra universitate (18/30)

* Acum 144 de ani (1879), la Teatrul Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale (18/20)

* În urmă cu 112 ani (1911) americanul Eugene B. Elly, pilotând un avion „Curtiss”, reuşea prima aterizare pe puntea unei nave (cuirasatul „USS Pennsylvania”)

* Cu 104 ani în urmă (1919) începeau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (până la 21.I.1920), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa a avut o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România

* Acum 76 de ani (1947), în zilele de 18 şi 19 ianuarie, ziarul „Dreptatea” publica apelul Partidului Naţional Ţărănesc „Către naţiune”, în care se lua atitudine împotriva măsurilor antidemocratice iniţiate şi promovate de Guvernul Groza (epurarea în rândul funcţionarilor de stat, militarilor, judecătorilor, suprimarea presei, partidelor democratice, încălcarea legilor ţării, a drepturilor individuale şi colective ale poporului român, nerespectarea angajamentelor internaţionale asumate ş.a.)

* Cu 26 de ani în urmă (1997) exploratorul polar, fotograful şi scriitorul norvegian, Boerge Ousland, reuşea să traverseze pe jos, de unul singur, fără niciun ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neo-zeelandeză Scott (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km în două luni şi patru zile)

* În urmă cu 24 de ani (1999) peste 10.000 de mineri din Valea Jiului au pornit spre Bucureşti (trecând peste barajele ridicate de trupele speciale ale Ministerului de Interne), pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă

* Acum 21 de ani (2002) avea loc sfârșitul războiului civil din Sierra Leone (1991–2002), început pe 23 martie 1991, când Frontul Revoluționar Unit (RUF), cu susținere din partea forțelor speciale ale Frontului Național Patriotic din Liberia (NPFL) al lui Charles Taylor, a intervenit în Sierra Leone în încercarea de a răsturna guvernul lui Joseph Momoh. Războiul civil a durat aproape 11 ani, s-a încheiat cu victoria Comunității Națiunilor și a lăsat în urmă peste 50.000 de morți

* Tot în urmă cu 21 de ani (2002) primarii oraşelor Calafat (România), Vidin (Bulgaria) şi Zaicear (Serbia) au semnat, la Vidin, documentele de înfiinţare a Asociaţiei de colaborare transfrontalieră „Dunărea 21”, prima euroregiune înfiinţată în Balcani. Aceasta cuprinde aşezări urbane şi rurale din zonele riverane Dunării, din România (oraşul Calafat, comunele Poiana Mare, Desa, Cetate şi Ciupercenii Noi), Bulgaria (oraşul Vidin şi localităţile Rujniti, Macriş, Belogradcic, Lom, Kula, Dimovo şi Novo Selo) şi Serbia şi Muntenegru (oraşul Zaicear şi localităţile Sokobania, Kladovo, Bolivat, Kniajevat, Bor, Negotin şi Madanpec). Activitatea asociaţiei se desfăşoară în cadrul unor grupuri de lucru constituite pe domenii privind dezvoltarea strategică a Euroregiunii: cultură şi educaţie; dezvoltare economică; sport, turism şi acţiuni ale tineretului; ecologie; agricultură; sănătate şi protecţie socială

* Se împlinește 1 an (2022) de când Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola. Metsola a fost aleasă preşedinte al Parlamentului European cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate. Roberta Metsola a devenit, astfel, cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. La 12 noiembrie 2020, a fost aleasă prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, iar din 11 ianuarie 2022, a preluat preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului preşedintelui PE, social-democratul David Sassoli

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 18 – 25.I: „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor” este o manifestare religioasă organizată pe plan internaţional din anul 1992, la iniţiativa Consiliului Mondial al Bisericilor; se desfăşoară, anual, în această perioadă (în emisfera nordică) sau la Rusalii (în emisfera sudică); la baza acestei manifestări religioase stă convingerea că rugăciunea în comun este absolut necesară pentru a face vizibilă unitatea Bisericii lui Hristos; această săptămână este una dintre cele mai vechi expresii ale „ecumenismului spiritual”

 

– 1821: A murit Alexandru Suțu, ultimul domn fanariot al Țării Românești (n. 1758)

 

– 1848: S-a născut prozatorul, jurnalistul şi dascălul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (m. 1925) – 175 de ani

 

– 1856: S-a născut Ion Georgescu, sculptor şi desenator; elev al lui Karl Storck (m. 1898)

 

– 1858: S-a născut juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; fondatorul criminologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1917) – 165 de ani

 

– 1873: A murit Dionisie (Dimitrie) Romano, episcop, cărturar, traducător, profesor şi revoluţionar paşoptist; a iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (n. 1806) – 150 de ani

 

– 1875: S-a născut juristul, diplomatul și profesorul Demetru Negulescu; judecător la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (predecesoarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga) pe toată durata de funcţionare a acestei instanţe; preşedinte al Institutului Român de Drept Internaţional şi co-director al Revistei române de Drept Internaţional (m. 1950)

 

– 1886: S-a născut Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (m. 1933)

 

– 1897: S-a născut lingvistul Dimitrie Găzdaru, discipolul și asistentul lui Alexandru Philippide la Universitatea din Iași, fiind deopotrivă profesorul unor viitori savanți de renume, ca Gheorghe Ivănescu și Eugeniu Coșeriu; plecat devreme din România, după o perioadă de activitate didactică în Italia s-a stabilit în America de Sud, unde a rămas toată viața; a fondat prima catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului al XX-lea (m. 1991)

 

– 1898: S-a născut F.(ilip) Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător (m. 1977) – 125 de ani

 

– 1911: S-a născut (la Bitolia, Macedonia) Nicu Caranica (fiul compozitorului Ion Caranica şi fratele traducătoarei Eta Boeriu), poet, eseist şi dramaturg; ataşat de presă pe lângă Legaţia României la Roma (1940), ia decizia de a rămâne în Italia când este rechemat, în 1941; din 1950 se stabileşte la Paris (m. 2002, Fairfield, Connecticut, SUA)

 

– 1915: S-a născut fizicianul Paul Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)

 

– 1916: S-a născut politologul Silviu Brucan (m. 2006)

 

– 1919: S-a născut Elena Piru, istoric literar; experimentată cercetătoare a arhivelor şi colecţiilor de manuscrise, a contribuit substanţial la alcătuirea fondului arhivistic al Institutului de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti (m. 1974)

 

– 1926: S-a născut H.[aralambie] Grămescu, poet şi traducător; a tradus din Margarita Aligher, Arany Janos, Balzac, Ibsen, Maria Teresa Leon; a transpus în limba română poveştile din „1001 de nopţi” (m. 2003)

 

– 1926: A murit compozitorul şi cântăreţul de lieduri George Cavadia (n. 1858, în Macedonia)

 

– 1933: S-a născut tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu (m. 2014) – 90 de ani

 

– 1941: S-a născut Sabina Ispas (nume complet Cornelia Sabina Ispas), folclorist și etnograf; director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”; membru titular a Academiei Române din 2009

 

– 1943: S-a născut poetul, redactorul şi ziaristul Dan Rotaru – 80 de ani

 

– 1952: S-a născut mezzosoprana şi profesoara Mariana Cioromila; stabilită în Brazilia din 2000 (m. 2022)

 

– 1957: S-a născut Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă şi de film, regizor şi profesor (m. 2017)

 

– 1961: S-a născut actrița Carmen Tănase

 

– 1961: A murit pictorul-violonist Tarasov Stavru (n. 1883)

 

– 1964: S-a născut soprana Elena Moşuc; la finalul lunii martie 2019, Elena Moșuc a reușit extraordinara perfomanță de a câștiga „Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie

 

– 1978: S-a născut Răzvan Metea, dirijor, compozitor și profesor; întemeietor al orchestrei simfonice „Bigg Dimm a’Band” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (m. 2021) – 45 de ani

 

– 1979: A murit Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (n. 1905)

 

– 1999: A murit (la Roma) Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (n. 1948). NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul ce-i poartă numele; distincţia este acordată anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă, care are ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.)

 

– 2011: A murit cantautorul Cristian Paţurcă, autorul „cântecelor golanilor” intonate de mii de oameni în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990 (n. 1964)

 

– 2013: A murit actorul şi regizorul Victor Radovici, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior (n. 1936) – 10 ani

 

– 2015: A murit Christine Valmy (născută Cristina Xantopol), estetician, consultant şi antreprenor în industria cosmeticelor; supranumită „Regina cosmeticelor”; în 1971, Congresul SUA o elogiază în Congressional Record pentru crearea unei noi industrii şi a unei noi profesii (skin care specialist în SUA); de la înfiinţarea în 1965, în SUA, a firmei Christine Valmy Inc şi până în prezent, funcţionează în SUA peste 3000 de saloane de frumuseţe sub marca Christine Valmy şi peste peste 100 de şcoli Christine Valmy în lume (n. 1926)

 

– 2016: A murit monseniorul Petru Gherman, prelat papal şi canonic onorariu, unul dintre îndrumătorii spirituali ai exilului românesc (n. 1921)

 

– 2017: A murit actorul de teatru şi film Ion Besoiu (n. 1931)

 

– 2020: A murit Dan Andrei Vladimir Aldea, cântăreț, multi-instrumentist, aranjor și compozitor; considerat unul dintre cei mai creativi chitariști români; lider al formației de rock progresiv „Sfinx” în anii 70 ai secoului trecut; s-a stabilit din 1981 în străinătate, mai întâi în Belgia, apoi în Germania, unde a activat ca muzician în studiou de înregistrări; a abordat multiple genuri muzicale: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz și country (n. 1950)

 

– 2021: A murit sculptorul Octavian Maxim (n. 1934)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Comitetul Militar al NATO va avea o reuniune în zilele de 18 şi 19 ianuarie, la Bruxelles, pentru a analiza evoluţia războiului pornit în februarie anul trecut de Rusia împotriva Ucrainei şi a lua în discuţie alte „chestiuni de importanţă strategică”. Alcătuit din şefii de Stat Major ai armatelor celor 30 de ţări membre ale NATO şi condus de olandezul Rob Bauer, Comitetul Militar al Alianţei va discuta sprijinul pe care aceasta îl oferă Ucrainei şi provocări precum operaţiunile de apărare împotriva ameninţărilor hibride sau transformarea digitală. La reuniunea din 18-19 ianuarie va participa de asemenea secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, urmând să ia parte ca invitaţi şi şefii de Stat Major din Finlanda şi Suedia, ţări viitoare membre ale Alianţei

 

– Berna: Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, călătorește în Elveția pentru a participa la Forum Economic Mondial din Davos (18 – 19 ian.)

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind inflația din decembrie în zona euro, a doua estimare

 

– Macao, China: Verdict în procesul lui Alvin Chau, supranumit „Regele Junketului”, acuzat de spălare de bani și conducerea unei organizații criminale

 

– Tokyo: Date privind producția industrială din noiembrie (a doua estimare) și comerțul exterior pentru decembrie și anul 2022

 

– San Francisco, SUA: Închiderea definitivă a platformei de jocuri video online Stadia, de la Google

 

– Washington DC: Vânzările cu amănuntul în decembrie și producția industrială în decembrie (Fed)

 

– Kampala, Uganda: Audiere în cazul unui cuplu american urmărit penal pentru „trafic” de copii și „tortură” asupra fiului lor adoptiv

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Omului de Zăpadă”, marcată pentru prima dată în 2011; data nu este aleasă întâmplător, întrucât cifra „1” arată ca un baston sau o mătură, iar cifra „8” reprezintă chiar forma omului de zapadă. Luna ianuarie a fost aleasă întrucât, în majoritatea țărilor, șansele să ningă sunt cele mai mari în această lună

 

– 1689: S-a născut Montesquieu (Charles-Louis de Secondat), scriitor şi filosof iluminist francez (m. 1755)

 

– 1829: S-a născut Ludwig Lorenz, fizician şi matematician danez (m. 1891)

 

– 1835: S-a născut César (Antonovici) Cui, compozitor şi critic muzical rus (m. 1918)

 

– 1841: S-a născut Emmanuel Chabrier, pianist şi compozitor francez (m. 1894)

 

– 1867: S-a născut Rubén Darío, poet, jurnalist şi diplomat nicaraguan; considerat părintele modernismului hispano-american (m. 1916)

 

– 1892: S-a născut comicul american Oliver Hardy – „Bran” din celebrul cuplu „Stan şi Bran” (m. 1957)

 

– 1893: S-a născut poetul spaniol Jorge Guillến (m. 1984) – 130 de ani

 

– 1904: S-a născut actorul american de film de origine britanică Cary Grant (m. 1986)

 

– 1907: S-a născut Ferencsik János, dirijor şi pedagog ungar (m. 1984)

 

– 1913: S-a născut actorul american Danny Kaye; vedetă populară în filmele de divertisment ale anilor ’40-’50, care i-au pus în valoare calităţile de cântăreţ, dansator şi mim; după 1950 s-a dedicat spectacolelor de binefacere organizate de UNICEF (m. 1987) – 110 ani

 

– 1921: S-a născut Yoichiro Nambu, fizician american de origine japoneză, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2008, pentru descoperirea mecanismului ruperii spontane a simetriei în fizica subatomică; a primit jumătate din premiu, cealaltă fiind acordată japonezilor Makoto Kobayashi și Toshihide Maskawa (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut inginerul american Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal – denumit şi „sunet surround” – cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume; fondator al Dolby Laboratories (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1934: A murit Otakar Ševčik, violonist şi pedagog ceh (n. 1852)

 

– 1936: A murit scriitorul englez Rudyard Kipling; Premiul Nobel pentru literatură în 1907 (n. 1865)

 

– 1937: S-a născut John Hume, om politic naționalist nord-irlandez, considerat drept una dintre cele mai importante figuri din istoria politică recentă a Irlandei și unul dintre arhitecții procesului de pace din Irlanda de Nord (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut Alexander Van Der Bellen politician şi economist austriac, preşedinte al Austriei din ianuarie 2017 (reales în octombrie 2022)

 

– 1944: A murit filosoful francez León Brunschvicg; a examinat progresul conştiinţei în lumina istoriei ştiinţei şi filosofiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1935 (n. 1869)

 

– 1955: S-a născut Kevin Costner, actor de film, regizor şi producător american

 

– 1979: S-a născut eurodeputata și avocata malteză Roberta Metsola, preşedinte al Parlamentului European (din 2022)

 

– 1987: A murit Renato Guttuso, pictor expresionist şi grafician italian (n. 1911)

 

– 1996: A murit (la Paris) pictoriţa suprarealistă italiană Leonor Fini (n. 1907, la Buenos Aires)

 

– 1998: A murit scriitoarea şi jurnalista portugheză Maria Judite de Carvalho (n. 1921) – 25 de ani

 

– 1999: A murit (la Barcelona, unde locuia din 1969) pictorul suprarealist elveţian Rudolf Hasler (n. 1945)

 

– 2009: A murit (în urma unui grav accident rutier) Grigore Vieru, poet din R. Moldova (considerat „Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”); membru de onoare din străinătate (1990) şi membru corespondent al Academiei Române (1993) (n. 1935, în satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, azi în R. Moldova)

 

– 2013: A murit scriitorul francez Jacques Sadoul (n. 1934) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul american Jeff Cahill (n. 1968) – 10 ani

 

– 2014: A murit actriţa britanică Sarah Marshall (n. 1933)

 

– 2015: A murit Tony (Anthony) Verna, regizorul american de televiziune care a inventat, în 1963, „reluările instantanee” din timpul transmisiunilor sportive (n. 1933)

 

– 2016: A murit romancierul, eseistul și jurnalistul francez Michel Tournier; a fost unul dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt (n. 1924)

 

– 2016: A murit Glenn Lewis Frey, cântăreţ, compozitor, chitarist, producător şi actor american; unul dintre fondatorii grupului rock „Eagles” (n. 1948)

 

– 2017: A murit Peter Henry Abrahams Deras, romancier, jurnalist și comentator politic sud-african (n. 1919)

 

– 2018: A murit regizorul britanic de teatru John Barton; a fondat „Royal Shakespeare Company” alături de Peter Hall, în 1960 (n. 1928) – 5 ani

 

– 2018: A murit, în Franța (unde era stabilit din anii ’80), scriitorul britanic Peter Mayle (n. 1939) – 5 ani

 

– 2021: A murit regizorul și scenaristul cubanez Juan Carlos Tabio (n. 1943)

 

– 2021: A murit actorul şi scenaristul francez Jean-Pierre Bacri (n. 1951, în Algeria)

 

– 2022: A murit fotbalistul spaniol Francisco Gento López, legenda clubului Real Madrid, alături de care a cucerit de şase ori Cupa Campionilor Europeni, între 1953 şi 1971 (n. 1933) – 1 an

 

– 2022: A murit Dick Halligan (nume real Richard Bernard Halligan), muzician și compozitor american; membru al formaţiei „Blood, Sweat and Tears”, devenit compozitor de muzică de film (n. 1943) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 19 ianuarie 2023, 15:08

S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 274 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 202 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 189 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 94 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 94 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 78 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 77 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Acum 57 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* În urmă cu 32 de ani (1991) avea loc declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

* Cu doar 2 ani în urmă (2021) avea loc arestarea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai importanți opozanți ai autorităților ruse și ai președintelui Vladimir Putin, pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia, fiind împiedicat să își vadă avocații. Aproximativ 70 de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători ai lui Alexei Navalnîi, care îl așteptau să se întoarcă, au fost, de asemenea, arestate. La 18 ianuarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, în așteptarea procesului, în cadrul unei proceduri de audiere fără precedent și organizate în grabă, care a avut loc la o secție de poliție, în absența avocatului său. În februarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, din care se scad lunile de arest la domiciliu. Alexei Navalnîi, politician rus de prim rang, avocat și activist anticorupție, a dezvăluit numeroase cazuri de corupție în care sunt implicate firme și politicieni ruși, a condus mai multe proteste publice în toată Rusia și a devenit unul dintre puținii lideri de succes ai opoziției ruse

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

 

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

 

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

 

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

 

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

 

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

 

– 1919: A murit, la Paris, Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850)

 

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară

 

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

 

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

 

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

 

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

 

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894) – 65 de ani

 

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892)

 

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

 

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

 

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

 

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

 

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926) – 20 de ani

 

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956) – 10 ani

 

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

 

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

 

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)

 

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)

 

– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei (n. 1944)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare al UE

 

-Strasbourg: Alegerea succesoarei europarlamentarei de origine greacă, Eva Kaili, acuzată de corupție

 

– Washington DC: Conferința primarilor din Statele Unite organizează cea de-a 91-a întâlnire de iarnă la Washington (17 – 20 ian.)

 

– Paris: Prezentarea Raportului lunar al OPEC

 

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz și ministrul de externe german, Annalena Baerbock vizitează Oficiul Federal pentru Afaceri Externe din Brandenburg an der Havel

 

-Davos, Elveția: Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin și prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez se adresează în cadrul Forumului Economic Mondial

  • Primul director general adjunct, Fondul Monetar International, Gita Gopinath și ministrul german de finanțe, Christian Lindner participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Oprirea crizei costului vieții”
  • Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin, Prim-ministrul slovac Eduard Heger și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Războiul în Europa: An2″

 

– Zürich, Elveția: Lindt & Sprüngli prezintă vânzările din anul 2022

 

– Mannheim, Germania: Publicarea Barometrului lunar al institutului ZEW care măsoară sentimentul investitorilor

 

– Paris: Prezentări de modă masculină (17 – 22 ian.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (n. 17.I.1926 – m. 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

 

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405) – 555 de ani

 

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

 

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

 

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)

 

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

 

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

 

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

 

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

 

– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921)

 

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

 

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

 

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942) – 150 de ani

 

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

 

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

 

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

 

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (m. 1991)

 

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021)

 

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

 

– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

 

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză

 

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

 

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez

 

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

 

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

 

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

 

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

 

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură în 1989 (n. 1916)

 

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926) – 20 de ani

 

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

 

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

 

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943) – 15 ani

 

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

 

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

 

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

 

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

 

– 2013: A murit pianistul american de jazz Claude Black (n. 1930) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960) – 10 ani

 

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964) – 10 ani

 

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

 

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

 

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)

 

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)

 

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie