Ascultă Radio România Constanța Live

Codrin RAITA

Calendarul zilei – 15 iunie

Calendarul zilei – 15 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 15 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 14:35

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie

* Acum 808 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de Ţară) semna Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăţilor), sub presiunea nobilimii răsculate care dorea limitarea arbitrariului regal. Prin această Cartă (The Great Charter) se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanţii săi direcţi, precum şi garantarea unui număr de drepturi pentru toţi cetăţenii. Document fundamental al Angliei medievale, în timp, Marea Cartă s-a afirmat ca un element de bază al parlamentarismului englez, dar şi ca sursă de inspiraţe pentru numeroase texte juridice (cum ar fi Petiţia Drepturilor din 1628, din Anglia, Constituţia Statelor Unite din 1789 sau Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948)

* În urmă cu 804 ani se năştea legenda drapelului danez numit Dannebrog („haina roşie” sau „haina daneză”). Este un drapel roşu cu o cruce albă, apărut cu certitudine în timpul Cruciadelor nordice. Legenda spune că acest drapel a apărut desenat pe cer la data de 15 iunie 1219, în timpul bătăliei de la Reval (azi Tallin, în Estonia), care s-a purtat între armatele regelui danez Valdemar al II-lea şi estonieni. Apariţia miraculoasă a stindardului Daneborg pe cer a insuflat curaj danezilor, care au câştigat bătălia. O altă legendă spune că în cursul luptei, tunica albă a regelui Valdemar a devenit roşie de la sângele duşmanilor

* În urmă cu 634 de ani (1389) a avut loc Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei) care s-a încheiat cu înfrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii și cu macedonenii. Vestul și sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului otoman (15/28)

* Cu 356 de ani în urmă (1667) a fost realizată prima transfuzie de sânge (de oaie), cu efect negativ, însă, asupra pacientului. Transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când locuitorii Bucureştiului (circa 30.000 de oameni), adunaţi pe Câmpia Filaret (numită de atunci prin decret „Câmpia Libertăţii”), depuneau jurământul asupra programului Revoluţiei şi aclamau Guvernul provizoriu constituit cu o zi înainte (15/27)

* Într-o zi de 15 iunie, tot acum 175 de ani (1848), a doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat hotăra înfiinţarea armatei române prin înarmarea imediată a poporului, numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acesteia, înlăturarea ierarhiei sârbeşti din Biserica română, introducerea limbii române în administraţie şi recunoaşterea naţionalităţii române (15/27)

* Cu 148 de ani în urmă (1875) era înfiinţată, în Palatul Academiei din Bucureşti, Societatea de Geografie, din iniţiativa şi sub înaltul patronaj al domnitorului Carol I. Printre membrii fondatori s-au numărat Ioan Cantacuzino, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Lahovari, Petre S. Aurelian, Alexandru Odobescu, V. A. Urechia ş. a. Societatea a editat, între anii 1898 şi 1901, „Marele dicţionar geografic al României” (15/27)

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când avea loc transmisia primei emisiuni „Ora românească pentru străinătate”, difuzată de Radiodifuziunea Română, adresată Angliei

* Cu 46 de ani în urmă (1977) era inaugurat, la Paris, atelierul lui Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. Spațiul cuprinde 148 de sculpturi și încearcă să redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin

* În urmă cu 38 de ani (1985) a avut loc, la Ploiești, pe Stadionul „Petrolul”, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de autoritățile comuniste. Înființat la 17 septembrie 1973 și condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu (1943 – 2010), cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecați ai comunismului. Vasile Șeicaru, Alexandru Andrieș, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doar câțiva dintre artiștii români care și-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra

* Acum 31 de ani (1992) erau stabilite relaţiile diplomatice între România şi Republica Kârgâzstan, la nivel de ambasadă. România a recunoscut independenţa de stat a R. Kârgâzstan la 20 decembrie 1991. Pe 25 mai 2006, a fost inaugurat Consulatul Onorific al României în Republica Kârgâzstan. În România, consul onorific al Republicii Kârgâze a fost acreditat în anul 2020

* Cu 29 de ani în urmă (1994) apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Ziua”, sub conducerea lui Sorin Roşca Stănescu. La data de 7 ianuarie 2010, ziarul „Ziua” și-a încetat apariția, însă un grup de foști jurnaliști ai cotidianului au înființat, în aceeaşi lună, publicația online „Ziua Veche”

* Tot acum 29 de ani, Israelul şi Vaticanul au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă şi nunţiatură, în urma unui acord istoric de recunoaştere reciprocă (semnat la 30.XII.1993, la Ierusalim)

* În urmă cu 21 de ani (2002) era lansat postul de televiziune MTV România, luând locul postului MCM România. Invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost interpretul de muzică latino Enrique Iglesias, iar primul viceoclip difuzat a fost „Love To See You Cry”

* Se împlinesc 15 ani (2008) de când intra în vigoare prima Constituţie a statului Kosovo, adoptată de Parlamentul de la Pristina la data de 9 aprilie

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Isihie (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 1839: S-a născut Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare (m. 1861)

 

– 1841: S-a născut botanistul şi medicul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907 (m. 1910)

 

– 1882: S-a născut Ion U. Soricu, poet, folclorist, autor de literatură pentru copii şi publicist (m. 1957). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 16.VI.1882

 

– 1889: A murit poetul naţional, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1850)

 

– 1893, 15/27: S-a născut Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul lui Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, dramaturg şi cronicar dramatic (m. 1964) – 130 de ani

 

– 1903: S-a născut pictorul şi poetul Victor Brauner, unul dintre fondatorii avangardei şi un reprezentant important al suprarealismului; stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (m. 1966, la Paris) – 120 de ani

 

– 1909: S-a născut Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; a făcut parte din grupul suprarealiştilor români, alături de Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1911: S-a născut pictorul şi graficianul Viorel Huși (pe numele său adevărat Viorel Herşcovici) (m. 1972)

 

– 1911: S-a născut actriţa Eliza Petrăchescu (m. 1977)

 

– 1914: S-a născut Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română; unul dintre cei mai iubiți artiști ai Americii, cunoscut la nivel mondial pentru caricaturile și schițele sale ce au ilustrat paginile revistei „The New Yorker” pentru aproape șase decenii (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut scriitoarea suedeză de origine română Hédi Fried, supravieţuitoare a Holocaustului; laureată a Premiului Olof Palme în 2017, pentru „eforturile neobosite de apărare a egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor, precum şi pentru munca de o viaţă de a face cunoscute atrocităţile produse de nazism şi rasism, violenţă şi prejudecăţi” (m. 2022)

 

– 1926: S-a născut Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (m. 2007)

 

– 1929: A murit matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, al cărei prim rector a fost (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1882)

 

– 1930: S-a născut regizorul de teatru Lucian Giurchescu, stabilit la Copenhaga din 1979; între montările din Danemarca şi din alte ţări vest-europene, revine şi lucrează şi în România (m. 2022)

 

– 1931: S-a născut pictorul Octavian Vişan (m. 2002)

 

– 1934: S-a născut criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (m. 2009)

 

– 1939: A murit Nicolae M. Condiescu, general (profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război); ministru al armatei în perioada 1930-1931; scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1938; a făcut parte, în anul 1932, din Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii, iar în perioada 1933 – 1937 este numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radioului (n. 1880)

 

– 1941: S-a născut Dan Culcer, critic literar, eseist, poet, traducător şi jurnalist; stabilit, din 1987, în Franţa

 

– 1942: S-a născut flautistul Ioan Caţianis; fost membru al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2021)

 

– 1954: S-a născut pictorul Mircea Stănescu

 

– 1956: S-a născut pictorul şi graficianul Marcel Aciocoiţei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București, conservator la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (m. 2020)

 

– 1959: S-a născut saxofonistul, compozitorul de jazz, producătorul și șeful de formație Nicolas Simion; unul dintre principalii reprezentanţi ai jazz-ului românesc

 

– 1959: S-a născut Alexandru (Ducu) Darie, regizor de teatru; fost director al Teatrului Bulandra (m. 2019)

 

– 1974: A murit Cristian Vasile cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică (n. 1908)

 

– 1981: A murit Ben.[edict] Corlaciu, poet şi prozator; membru al grupării din jurul revistei „Albatros”, alături de Geo Dumitrescu; în anii ’70 ai secolului XX s-a stabilit la Paris (n. 1924)

 

– 1998: A murit pianista şi profesoara Martha Joja (n. 1928) – 25 de ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: UE găzduiește a șaptea Conferință de la Bruxelles privind viitorul Siriei și al regiunii

 

– Bruxelles: Întâlnirea miniștrilor apărării din cadrul NATO (15 – 16 iun.)

 

– Luxemburg: Reuniunea Eurogrup

 

– Berna, Elveția: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa parlamentarilor elvețieni printr-un mesaj video

 

– Copenhaga: Vizită oficială în Danemarca a cuplului regal norvegian (15 – 16 iun.)

 

– Franța: Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune urmează să efectueze o vizită la Paris

 

– Nairobi: Ministrul de Finanțe și al Trezoriei din Kenya, Njuguna Ndung’u, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)

 

– Kampala: Ministrul de Finanțe al Ugandei, Matia Kasaija, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)

 

– Dar Es Salaam, Tanzania: Ministrul de Finanțe al Tanzaniei, Mwigulu Nchemba, prezintă parlamentului bugetul 2023/24 (iulie-iunie)

 

– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro

 

– Amsterdam: Tabloul lui Rembrandt „The Standard Bearer” este expus la Rijksmuseum

 

– Barcelona: Festivalul de Muzică Electronică Sónar (15 – 17 iun.)

 

– Los Angeles: Golf – PGA, Turneul US Open (15 – 18 iun.)

 

– Oslo: Atletism – Liga de Diamant, reuniunea de la Oslo

 

– Haga: Navigație – Startul celei de-a 7-a etape a The Ocean Race, o cursă în jurul lumii cu echipaj și cu escale

 

– Enschede, Țările de Jos: Fotbal – UEFA Nations League, Semifinală: Spania – Italia

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Combatere a Relelor Tratamente asupra Persoanelor Vârstnice”; a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţia 66/127 din 19 decembrie 2011; ziua a fost făcută cunoscută în România din 2012 de către Comitetul de Bioetică al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO

 

– „Ziua Internaţională a Energiei Eoliene” (Global Wind Day); prima dată a fost sărbătorită în 2007, în Europa, doi ani mai târziu fiind adoptată la nivel internaţional. De organizarea ei se ocupă EWEA (European Wind Energy Association) şi GWEC (Global Wind Energy Council). În asociere cu EWEA şi GWEC, asociaţiile naţionale de energie eoliană şi societăţile implicate în producţia de energie eoliană organizează diferite evenimente, cu scopul de a promova şi informa despre puterea şi potenţialul vântului

 

– 1594: S-a născut pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (m. 1665)

 

– 1772: A murit compozitorul francez Claude Daquin (n. 1694)

 

– 1843: S-a născut Edvard Grieg, compozitor, pianist şi dirijor norvegian; întemeietorul şcolii muzicale naţionale norvegiene (m. 1907) – 180 de ani

 

– 1879: S-a născut Henri Wallon, filosof, psiholog, neuropsihiatru, pedagog şi om politic francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (m. 1962)

 

– 1893: A murit Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (n. 1810) – 130 de ani

 

– 1916: S-a născut compozitorul francez de origine bască Francis Lopez (m. 1995)

 

– 1916: S-a născut Herbert A. Simon, economist, sociolog, psiholog şi profesor american; Premiul Nobel pentru economie în 1978 pentru investigarea novatoare a proceselor decizionale în cadrul organizaţiilor economice (m. 2001)

 

– 1920: S-a născut actorul italian de film Alberto Sordi (m. 2003)

 

– 1924: S-a născut Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul încheiat în 1979 (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut François Michelin, om de afaceri francez; director executiv (1955 – 1999) al „Michelin”, gigantul mondial al industriei anvelopelor (m. 2015)

 

– 1938: A murit, la Davos, în Elveţia, pictorul german Ernst Ludwig Kirchner, unul dintre liderii unui grup de artisţi expresionişti cunoscut sub numele de “Die Brücke” („Podul”) şi reprezentant de seamă al expresionismului (n. 1880) – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut Johnny Hallyday (nume la naştere: Jean-Philippe Léo Smet), cântăreţ, compozitor şi actor francez de film; considerat părintele rock and rollului francez (m. 2017) – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (m. 2015)

 

– 1953: S-a născut politicianul chinez Xi Jinping, preşedinte al Republicii Populare Chineze din 14 martie 2013 (reales în 2018); la 15 noiembrie 2012 a fost ales în tripla funcţie de secretar general al Partidului Comunist Chinez, vice-preşedinte al Republicii Populare Chineze şi preşedinte al Comisiei Militare Centrale; este primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao Zedong (1949); graţie eliminării din Constituţie a termenului limită de candidaturi la funcţia supremă a ţării, China i-a permis lui Xi Jinping să rămână președinte pe viață, acesta confirmându-şi statutul de cel mai puternic lider de la Mao Zedong încoace – 70 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 1.VI.1953

 

– 1954: S-a născut Terri Gibbs, cântăreaţă de muzică country şi pianistă americană

 

– 1962: A murit Alfred Cortot, pianist şi dirijor francez; împreună cu Jacques Thibaud şi Pablo Casals au fondat un trio de renume mondial (1905-1944) (n. 1877)

 

– 1963: S-a născut actriţa, producătoarea, regizoarea şi scenarista americană Helen Hunt; câștigătoare a patru Premii Emmy, un Oscar și patru Globuri de Aur – 60 de ani

 

– 1971: A murit biochimistul american Wendell M. Stanley; cercetări în domeniul structurii virusurilor; Premiul Nobel pentru chimie în 1946 (n. 1904)

 

– 1996: A murit Ella Fitzgerald, cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol; supranumită „Prima doamnă a muzicii”; recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy (n. 1917)

 

– 2006: A murit comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (n. 1922)

 

– 2013: A murit fizicianul american Kenneth G. Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1982, pentru teoria sa privind fenomenele critice asociate cu tranziţiile de stare (n. 1936) – 10 ani

 

– 2017: A murit Aleksei Batalov, actor, regizor de film, scenarist și profesor rus (n. 1928)

 

– 2017: A murit compozitorul și organistul francez Jacques Charpentier (n. 1933)

 

– 2018: A murit scriitorul german Dieter Wellershoff; în 1960 s-a numărat printre membrii fondatori ai „Şcolii de la Köln” a noului realism, deschizătoare de drumuri pentru literatura descriptivă (n. 1925) – 5 ani

 

– 2019: A murit Franco Zeffirelli (numele adevărat: Gianfranco Corsi Zeffirelli), regizor, producător de film, teatru şi operă, scenarist și actor italian; considerat unul dintre cele mai mari nume din istoria cinematografiei; cunoscut pentru filme ca: „Iisus din Nazareth”, „Romeo şi Julieta”, „Îmblânzirea Scorpiei”, „Otello”, „Hamlet”, „Callas Forever” (n. 1923)

 

– 2019: A murit arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer, celebru pentru sala de concerte Festspielhaus Baden Baden, din sud-vestul Germaniei (n. 1930)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 14 iunie

Calendarul zilei – 14 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 14 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 14 iunie 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie

* Acum 223 de ani (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor Napoleoniene. Bătălia de la Marengo (un sat în nordul Italiei, la 8 km est de Alessandria), a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon Bonaparte, care i-a obligat pe austrieci să cedeze Franţei nordul Italiei

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de la unirea guvernelor constituite la Islaz (9/21 iunie) şi Bucureşti (11/23 iunie) şi formarea Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti (format din mitropolitul Neofit, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan şi Nicolae Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ioan Odobescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu ş.a.). Guvernul revoluţionar a dat primele sale decrete: înfiinţarea steagului naţional – tricolorul albastru, galben şi roşu, cu deviza „Dreptate-Frăţie” înscrisă pe el, desfiinţarea rangurilor civile, înfiinţarea „gvardiei” naţionale şi desfiinţarea pedepsei cu moartea (14/26)

* În urmă cu 143 de ani (1880) erau stabilite relaţiile diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii, la nivel de agenţie diplomatică, ridicate la nivel de legaţie, în august 1880. În contextul celei de-a doua conflagraţii mondiale, la 12.XII.1941, relaţiile diplomatice româno-americane au fost întrerupte, fiind reluate la 7.II.1946. Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la nivel de ambasadă la 1.VI.1964

* Acum 83 de ani (1940) a fost adus la Auschwitz (cel mai mare lagăr de exterminare nazist) primul transport de prizonieri politici polonezi. Lagărul de la Auschwitz – numele german al localităţii poloneze Oswiecim, la vest de Cracovia – a fost înfiinţat la 27.IV.1940. Din 1942 a devenit centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume. Supravieţuitorii au fost eliberaţi de soldaţii sovietici la 27.I.1945

* Cu 38 de ani în urmă (1985) avea loc semnarea Tratatului de la Schengen (mică localitate luxemburgheză), privitor la suprimarea controalelor la frontierele europene. Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. La 19 iunie 1990 a fost elaborată și semnată Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, prin care au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și crearea unei singure frontiere externe, unde controalele de imigrare pentru spațiul Schengen se efectuează în conformitate cu normele comune ale statelor membre. Punerea în aplicare a Acordului Schengen, implicând inițial 7 țări UE, a intrat în vigoare la 26 martie 1995, eliminând controalele la frontierele interne. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată a fost posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier. Între timp, la lista țărilor semnatare s-au adăugat Italia în 1990, Spania și Portugalia în 1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda și Danemarca în 1996, Islanda și Norvegia devenind și ele părți la Convenție. Acordul și Convenția, împreună cu declarațiile și deciziile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, formează așa-zisul „acquis Schengen”. Pe parcursul redactării Tratatului de la Amsterdam (adoptat în 1997), s-a luat hotărârea de încorporare a acestui acquis în Uniunea Europeană, de vreme ce el se referea la unul dintre principalele obiective ale pieței interne, și anume libera circulație a persoanelor. Ultima extindere a spațiului Schengen a avut loc la 19 decembrie 2011, prin aderarea Principatului Liechtenstein. În prezent, 26 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen. Patru țări din afara UE – Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein sunt, de asemenea, membre ale spațiului Schengen. În același timp, Irlanda (țară membră a Uniunii Europene) și Regatul Unit (fost membru al UE până la data de 31 ianuarie 2020), au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor. La data de 1 iunie 2013 Croaţia a aderat la Uniunea Europeană şi a prezentat Declaraţia de pregătire în anul 2015, în vederea aderării la spaţiul Schengen. Bulgaria, Cipru și România sunt, de asemenea, țări Schengen, dar nu aplică încă pe deplin acquis-ul Schengen

* Acum 33 de ani (1990) era fondată Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la inițiativa unor studenți și doctoranzi de la diferite facultăți. ASCOR are un caracter național și desfășoară o gamă variată de activități spirituale, culturale și social-filantropice

* Se împlinesc 10 ani (2013) de la inaugurarea podului Calafat-Vidin, pod feroviar şi rutier pe Dunăre, care conectează oraşele Calafat (România) şi Vidin (Bulgaria). Podul este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă (puncte terminale) oraşul german Dresda de oraşele Istanbul (Turcia) şi Salonic (Grecia). Construit după o tehnologie ultramodernă, numită de specialişti „spate de cămilă”, cu o lungime de 1.791 de metri, podul este este cel mai lung dintre cele existente peste fluviu. Până în acel moment, pe porţiunea de 470 kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română era în funcţiune un singur pod, între Ruse şi Giurgiu (Podul Prieteniei, inaugurat la 20 iunie 1954)

* Acum 6 ani, pe 14 iunie 2017, un incendiu a izbucnit în blocul de apartamente Turnul Grenfell, cu 24 de etaje, din North Kensington, vestul Londrei, în urma căruia 72 de persoane au murit, inclusiv două care au murit ulterior la spital. Alte peste 70 de persoane au fost rănite. A fost cel mai mortal incendiu structural din Regatul Unit de la dezastrul platformei petroliere Piper Alpha din 1988 și cel mai grav incendiu rezidențial din Regatul Unit de la al Doilea Război Mondial. Incendiul a fost pornit de un frigider-congelator defect de la etajul patru. S-a răspândit rapid în exteriorul clădirii, aducând foc și fum la toate etajele rezidențiale. Focul a ars timp de aproximativ 60 de ore înainte de a fi stins definitiv. Ancheta Grenfell Tower a început pe 14 septembrie 2017 pentru a investiga cauzele incendiului și alte probleme conexe. Constatările din primul raport al anchetei au fost făcute publice în octombrie 2019 și au abordat evenimentele din noapte. Acesta a afirmat că exteriorul clădirii nu a respectat reglementările și a fost motivul central pentru care incendiul s-a extins și că pompierii au întârziat să sfătuiască locuitorii să evacueze. O a doua fază de investigare a cauzelor mai largi a început la a treia aniversare în 2020

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1875: S-a născut prozatorul Ion Dragoslav (sau I. Dragoslav), pseudonimul lui Ion V. Ivaciuc sau Sumanariu Ion Ivanciuc (m. 1928)

 

– 1878: S-a născut muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul Nicodim Ganea (m. 1949) – 145 de ani

 

– 1882: S-a născut Ion Petrovici, filosof, scriitor (eseist şi memorialist), profesor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în perioada februarie – decembrie 1941 (m. 1972)

 

– 1883: S-a născut G. Ciprian (pseudonimul lui Gheorghe Constantin-Constantinescu), dramaturg, prozator şi actor (m. 1968) – 140 de ani

 

– 1884: S-a născut Ioachim Botez, prozator, traducător şi publicist (m. 1956)

 

– 1899: S-a născut episcopul greco-catolic Vasile Aftenie; a fost numit protopop de Bucureşti şi ulterior canonic al Capitulului Arhiepiscopesc din Blaj. La 1 octombrie 1939 a fost numit Rector al Academiei Teologice din Blaj (m. 1950)

 

– 1901: S-a născut Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (m. 1983)

 

– 1920: S-a născut Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu (m. 2005)

 

– 1925: S-a născut filosoful francez de origine română Serge Moscovici, unul dintre principalii teoreticieni ai ecologiei politice şi ai psihologiei sociale (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut Alexandru Mereuţă, unul dintre cei mai longevivi actori ai Teatrului de Stat din Constanţa (m. 2020)

 

– 1932: A murit Nicolae Vermont, pictor şi grafician; membru fondator al societăţilor artistice „Ileana” şi „Tinerimea română” (n. 1866)

 

– 1936: S-a născut actorul Cornel Coman (m. 1981)

 

– 1936: S-a născut soprana și profesoara Aida Abagief; solistă, timp de 30 de ani, a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța; fondatoare a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (m. 2019)

 

– 1937: S-a născut artistul ceramist Eugen Petru Cioancă, unul dintre fondatorii Filialei Alba a UAPR și președinte al ei în perioada 1979-1990 (m. 2020)

 

– 1941: S-a născut matematicianul şi profesorul Viorel P. Barbu; activitatea sa ştiinţifică s-a orientat cu precădere spre domeniul ecuaţiilor diferenţiale; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002), preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române (2002-2012)

 

– 1941: S-a născut compozitorul şi pianistul Vasile V. Vasilache (Vasile Vasilache jr.), fiul actorului, compozitorului şi comicului Vasile Vasilache (m. 1991)

 

– 1944: S-a născut regizorul de film și scenaristul Şerban Creangă (m. 2012)

 

– 1949: S-a născut matematicianul și profesorul Dan-Virgil Voiculescu; considerat unul dintre cei mai buni matematicieni români ai ultimei jumătăţi de secol; contribuții în teoria probabilităților; stabilit în SUA; fiul renumitului medic neurolog Vlad Voiculescu

 

– 1958: A murit inginerul silvic şi profesorul Marin Dracea; este printre primii care, pornind de la concepţia după care pădurea este un fenomen geografic, introduce la noi în ţară studiul specificului forestier (n. 1885) – 65 de ani

 

– 1961: S-a născut poetul Radu Florescu; membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990

 

– 1968: A murit Constantin C. Georgescu, inginer silvic, zootehnolog şi fitopatolog; contribuţii însemnate în cercetarea unor păduri seculare din Dobrogea, Lunca Dunării şi Valea Cernei; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1898) – 55 de ani

 

– 1970: A murit Nifon Criveanu (numele de botez: Grigorie), cleric ortodox, care a îndeplinit demnitățile de arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului – Noul Severin (1929-1933), episcop de Huși (30 noiembrie 1933 – 30 noiembrie 1939) și mitropolit al Olteniei (30 noiembrie 1939 – 20 aprilie 1945) (n. 1889)

 

– 1979: A murit inginerul constructor Cristea Mateescu; lucrări privind proiectarea şi execuţia unor importante lucrări de construcţii hidraulice pe râurile Prahova, Ialomiţa, Siret ş.a; şef de proiect (proiectare/realizare) al complexului hidroenergetic de la Vidraru-Corbeni; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1894)

 

– 1987: A murit Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist; unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale (n. 1914)

 

– 2002: A murit prozatoarea Maria Luiza Cristescu (n. 1943)

 

– 2012: A murit violonistul, dirijorul şi compozitorul Dumitru Capoianu; a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă, de film şi de revistă; a câştigat prestigioase premii pentru compoziţiile sale, inclusiv Palme d’Or la Cannes pentru filmul „Omuleţul” de Gopo, pentru care a compus muzica (n. 1929)

 

– 2016: A murit Ilie Călian, jurnalist, cronicar literar şi critic de artă (n. 1942)

 

– 2018: A murit Natalia Gliga, interpretă de muzică populară și de romanțe; contribuție deosebită la punerea în valoare a moștenirii culturale tradiționale de pe Valea Superioară a Mureșului (n. 1940) – 5 ani

 

– 2020: A murit omul de știință Constantin Răuță, stabilit din 1973 în SUA; a lucrat timp de 24 de ani la centrul de cercetări al NASA Goddard Space Flight Center Greenbelt din Maryland și pentru Marina SUA, fiind implicat și în dezvoltarea sistemului de protecție antirachete balistice (sistemul SM-3, mai cunoscut ca scutul antirachetă) sau în proiectul telescopului spațial Hubble (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Parlamentul European își adoptă poziția cu privire la Regulamentul UE privind inteligența artificială, în sesiune plenară

 

– Sankt-Petersburg, Rusia: Forumul Economic de la Sankt-Petersburg (14 – 17 iun.)

 

– Beirut: Parlamentul libanez se va reuni pe 14 iunie pentru a încerca din nou să aleagă un preşedinte

 

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie (AIE) publică raportul lunar privind petrolul

 

– Paris: Expoziția Vivatech, eveniment de start-up și tehnologie (14 – 17 iun.)

 

– Regatul Unit: Greva tinerilor medici din Anglia (14 – 17 iun.)

 

– Washington: Conferință de presă susținută de președintele Fed, Jerome Powell, după reuniunea Comitetului de politică monetară

 

– Paris: Muzeul Luvru din Paris găzduieşte 16 opere de artă din Ucraina, printre care se numără icoane bizantine preţioase din Kiev, pentru a le proteja de război. Printre aceste lucrări, a căror evacuare a fost ‘pilotată’ de cel mai mare muzeu din lume, se numără cinci icoane bizantine de la Muzeul Naţional de Artă Bohdan şi Varvara Hanenko din Kiev. Ele vor fi expuse publicului în perioada 14 iunie – 6 noiembrie

 

– Hohenstein-Ernstthal, Germania: MotoGP – Marele Premiu al Germaniei (14 – 16 iun.)

 

– Rotterdam: Fotbal – UEFA Nations League, Semifinală: Țările de Jos – Croația

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”, marcată, din 2004, în ziua de naştere a medicului austriac Karl Landsteiner (14.VI.1868 – 155 de ani); stabilit în SUA, a descoperit, în 1900, grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin transfuzii; laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1930

 

– 1594: A murit compozitorul flamand Orlando di Lasso (n. 1532)

 

– 1736: S-a născut Charles Augustin Coulomb, fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii lui Coulomb – definiția forței electrostatice de atracție sau respingere (m. 1806)

 

– 1811: S-a născut Harriet Beecher Stowe, aboliţionistă şi scriitoare americană; romanul „Coliba unchiului Tom” (1852), cel mai vândut roman al secolului al XIX-lea, înfăţişează viaţa african-americanilor sub sclavie (m. 1896)

 

– 1837: A murit poetul italian Giacomo Leopardi; a scris şi eseuri şi memorii (n. 1798)

 

– 1864: S-a născut Alois Alzheimer, medic psihiatru şi neuropatolog german; a descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer (m. 1915)

 

– 1875: A murit astronomul german Heinrich Louis D’Arrest; în 1846 a descoperit planeta Neptun (n. 1822)

 

– 1907: S-a născut poetul francez René Char (m. 1988)

 

– 1910: S-a născut Rudolf Kempe, dirijor german (m. 1976)

 

– 1911: A murit Johan Svendsen, compozitor, violonist și dirijor norvegian (n. 1840)

 

– 1918: S-a născut scriitorul nigerian T. M. Aluko (pe numele său întreg Timothy Mofolorunso Aluko) (m. 2010) – 105 ani

 

– 1920: A murit Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere” în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919), considerat unul dintre fondatorii studiului modern al sociologiei și administrării publice (n. 1864)

 

– 1923: S-a născut (în Germania) scriitoarea și ilustratoarea britanică Judith Kerr; autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mog” (m. 2019) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut scriitorul rus Vladimir Solouhin (m. 1997)

 

– 1926: A murit pictoriţa americană Mary Cassatt (n. 1844)

 

– 1927: A murit scriitorul englez Jerome K. Jerome (n. 1859)

 

– 1928: S-a născut Ernesto „Che” Guevara, revoluţionar latino-american de origine argentiniană, unul dintre conducătorii revoluţiei cubaneze (m. 1967, în Bolivia) – 95 de ani

 

– 1939: S-a născut Peter Mayle, scriitor britanic; cunoscut mai ales pentru seria de cărți despre Provența (m. 2018)

 

– 1946: S-a născut omul de afaceri, magnatul imobiliar, vedeta de televiziune şi politicianul american Donald John Trump, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii (al 45-lea, 2017 – 2021)

 

– 1946: A murit inginerul scoţian John Logie Baird, considerat a fi „părintele” televizorului; în 1926 a realizat prima emisiune televizată cu un aparat de construcţie proprie, iar în 1929, prima transmisiune în culori (n. 1888)

 

– 1947: A murit Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (n. 1875)

 

– 1949: S-a născut scriitorul american Harry (Norman) Turtledove, autor de lucrări SF

 

– 1949: S-a născut cântăreţul congolez Papa Wemba (numele complet: Jules Shungu Wembadio Pene Kikumba), supranumit „regele muzicii rumba” (m. 2016)

 

– 1949: S-a născut Alan White, baterist englez de rock-and-roll cunoscut pentru activitatea de 34 de ani în trupa de rock progresiv Yes (m. 2022)

 

– 1954: S-a născut cântăreaţa italiană Gianna Nannini. NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1956

 

– 1957: S-a născut Maxi Jazz, solistul trupei electronice britanice Faithless; muzicianul şi DJ-ul, al cărui nume real era Maxwell Fraser, a fost un membru de bază al grupului, alături de Rollo şi Sister Bliss – împreună cu care a lansat o serie de piese de succes, printre care „Insomnia”, „God is a DJ” şi „We Come 1” (m. 2022)

 

– 1961: S-a născut Boy George (născut George Alan O’Dowd), vocalist şi compozitor britanic

 

– 1968: A murit Salvatore Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1959 (n. 1901) – 55 de ani

 

– 1969: S-a născut Stefanie Maria Graf (Steffi Graf), fostă jucătoare germană profesionistă de tenis; a câştigat de 22 de ori marile turnee internaţionale de tenis „Grand Slam” care cuprind „Australian Open”, „French Open”, „Wimbledon” şi „US Open”; în 1988 a câştigat toate cele 4 turnee Grand Slam cât şi Jocurile Olimpice, fiind până în prezent singura care a câştigat aşa-numitul „Golden Slam” (adică toate cele patru turnee „Grand Slam” şi „Jocurile Olimpice” în acelaşi an)

 

– 1976: A murit pianistul ungar naturalizat elveţian Anda Géza (n. 1921)

 

– 1986: A murit la Geneva, scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, faimos pentru povestirile sale fantastice în care a unit cu măiestrie idei filosofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului (n. 1899)

 

– 1990: A murit soprana germană Erna Berger (n. 1900)

 

– 1994: A murit compozitorul american Henry Mancini (n. 1924)

 

– 1995: A murit Rory Gallagher, compozitor de muzică rock şi chitarist irlandez (n. 1948)

 

– 2005: A murit dirijorul italian Carlo Maria Giulini (n. 1914)

 

– 2007: A murit Kurt Waldheim, om politic austriac, fost secretar general al ONU între anii 1972 – 1981 (n. 1918)

 

– 2008: A murit muzicianul suedez de jazz Esbjörn Svensson, un obişnuit al festivalurilor de gen din lumea întreagă (n. 1964) – 15 ani

 

– 2018: A murit actorul, regizorul și scenaristul rus Stanislav Govorukhin (n. 1936) – 5 ani

 

– 2020: A murit pianistul și compozitorul britanic de jazz Keith Tippett (n. 1947)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 13 iunie

Calendarul zilei – 13 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 13 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 13 iunie 2023, 14:11

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie

* Acum 567 de ani (1456) era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova, termenul de „sluger”, dregător care avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești şi a armatei şi era şeful măcelarilor. Iniţial, a făcut parte din sfatul domnesc, pentru ca mai apoi să decadă treptat ca importanţă

* Cu 382 de ani în urmă (1641) au fost aduse la Iași moaștele Sf. Paraschiva. După ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei” (Țara Moldovei), după cum se spune în „scrisoarea sinodicească”. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși

* Acum 222 de ani (1801) avea loc inaugurarea, la Viena, a „Theater an der Wien”

* În urmă cu 97 de ani (1926) se desfăşura primul congres al radiofoniştilor români, în cadrul căruia au fost prezentate rapoarte de prof. dr. Dragomir Hurmuzescu şi ing. Emil Petraşcu

* Cu 91 de ani în urmă (1932) Grigore Antipa punea bazele Institutului de Biooceanografie din Constanţa. Cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea şi cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervația a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervația mai există), institutul a fost transformat în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine

* Cu 58 de ani în urmă (1965), în finala Cupei Campionilor Europeni la volei masculin, desfășurată la Bruxelles, echipa Rapid București cucerea pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continent

* Acum 33 de ani (1990), între 13 şi 15 iunie, a avut loc o încercare de forţă între Guvern şi Opoziţie în legătură cu evacuarea Pieţei Universităţii din Bucureşti. Au fost atacate şi incendiate sediile Ministerului de Interne, Direcţiei de Poliţie şi Televiziunii Române. Sosiţi la Bucureşti în sprijinul Guvernului, minerii din Valea Jiului au curmat aceste acţiuni, dar au comis excese împotriva unor sedii de partide şi instituţii, precum şi împotriva unor persoane (prima mineriadă). Evenimentele aveau să intre în cronica social-politică românească sub denumirea de „Evenimentele din 13-15 iunie” şi au afectat grav percepţia României în lume. La data de 22.IV.1990, după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei. Acţiunea a căpătat denumirea de „Fenomenul Piaţa Universităţii”

* Acum 8 ani (2015) intra în vigoare Legea nr. 137/2015 pentru acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ). S-a marcat astfel punctul final al demersurilor României legate de ancorarea deplină în sistemul jurisdicţiei Curţii de la Haga, transmiţând un semnal clar că România îşi întemeiază relaţiile internaţionale pe respectarea dreptului internaţional. România a devenit al 72-lea stat al lumii care recunoaşte jurisdicţia CIJ

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Anton de Padova, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Informării Preventive” se marchează din anul 2011, în urma ralierii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la o iniţiativă derulată la nivel european; se sărbătoreşte, anual, la o dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marţi; în această zi pompierii militari din toată ţara organizează diferite acţiuni menite să-i convingă pe cetăţeni despre nevoia învăţării şi punerii în practică a unor măsuri elementare de prevenire a declanşării anumitor situaţii de urgenţă

 

– 1833: S-a născut Ioan (Micu) Moldovanu, teolog, istoric, folclorist, filolog şi pedagog; autoritate a Bisericii Greco-Catolice, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni; membru fondator al Partidului Naţional Român din Transilvania (1869); membru fondator al societăţii ASTRA (1861); membru titular al Academiei Române din 1894 (m. 1915) – 190 de ani

 

– 1883: S-a născut prozatorul, medicul şi profesorul Ioan I. Mironescu (numele la naştere: Eugen I. Mironescu); membru fondator şi colaborator al revistei „Viaţa românească” (m. 1939) – 140 de ani

 

– 1909: S-a născut Eugen Pora, zoolog ecofiziolog (cercetări de fiziologie animală comparată şi ecologică) şi oceanograf; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1981)

 

– 1909: A murit Gheorghe Lahovari, inginer şi scriitor (povestiri şi traduceri); ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), a introdus cărţile şi mandatele poştale; s-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875); a tipărit, în colaborare, „Marele dicţionar geografic al României”; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (n. 1838)

 

– 1924: S-a născut Justin Liuba, personalitate marcantă a exilului românesc, jurnalist şi politolog; stabilit peste Ocean din anul 1952, a desfăşurat o intensă activitate de denunţare a regimului comunist; fost director al postului Europa Liberă din New York (m. 2020, la New York)

 

– 1926: S-a născut Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică; a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers; după război a emigrat şi s-a stabilit în RFG; a înfiinţat lectorate de limbă română la Koln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964); fondator şi animator al Societăţii Culturale Deutsch-Rumanische Studienvereinigung „M. Eminescu” (1976) (m. 2008)

 

– 1926: S-a născut Anton Groman, jucător de rugby, antrenor, publicist şi comentator (considerat mult timp „vocea de aur” a rugbyului românesc), mulţi ani colaborator al Secţiei Sport a Radioului Naţional (m. 2011)

 

– 1942: S-a născut economistul şi profesorul universitar Gheorghe Zaman, specialist în probleme de eficienţă economică; autor de studii recunoscute ca repere ale cercetării de mare valoare în sfera științelor economice; preşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (din 2006), membru de onoare al Asociației Facultăților de Economie din România (din 2010); membru corespondent al Academiei Române din 2001 (m. 2021)

 

– 1954: S-a născut sculptorul Ion Mândrescu

 

– 1959: S-a născut Klaus Werner Iohannis, politician de etnie germană; preşedinte al României (din 21 dec. 2014, reales în nov. 2019); primar al municipiului Sibiu (2000-2014); preşedintele PNL (iun. – dec. 2014); prim-vicepreşedinte al PNL (feb. 2013 – mai 2014); preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (2002-2013)

 

– 1959: S-a născut Luminiţa Stoianovici, actriţă de teatru şi film, regizoare, traducătoare şi profesoară (m. 2008)

 

– 1962: A murit Emanoil Ciomac, muzicolog, critic muzical, scriitor și jurist (n. 1890)

 

– 1972: A murit Nicolae Tăutu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1919)

 

– 1977: A murit Lazăr Iliescu, poet şi traducător (n. 1887)

 

– 1980: A murit psihologul Nicolae Mărgineanu; a publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a ştiinţei, psihologie aplicată în marea industrie; tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu; a efectuat 16 ani de închisoare în perioada comunistă (1948 – 1964); membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1905)

 

– 1984: A murit (la Roma) chimistul Giorgio Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

 

– 1995: A murit cărturarul Aurel Răuţă, stabilit în Spania, la începutul anilor ’40 ai secolului XX; docent de filologie romanică (inclusiv limba română) la Universitatea din Salamanca, s-a numărat printre fondatorii Asociaţiei culturale hispano-române din acest oraş, ca şi printre cei ai Fundaţiei Culturale Române din Madrid; animator al vieţii culturale româneşti din exil; organizator al unor colocvii şi congrese ştiinţifice (n. 1912)

 

– 1997: A murit compozitorul Claudiu Negulescu (n. 1929)

 

– 2002: A murit Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător; este arestat în 1952 (pentru activitate de presă îndreptată împotriva comunismului) şi condamnat la trei ani de muncă silnică, pe care-i ispăşeşte la Jilava şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (n. 1909)

 

– 2002: A murit Gheorghe Bulgăr, filolog, autor de dicţionare şi istoric literar (n. 1920)

 

– 2013: A murit pictoriţa Elena Uţă Chelaru (n. 1930) – 10 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Viena: Vizita prim-ministrului sloven Robert Golob

 

– Amsterdam: Miniștrii apărării Forței Expediționare Comune (JEF) se întâlnesc pentru a discuta despre sprijinul pentru Ucraina și securitatea infrastructurii

 

– Oslo: Oslo Freedom Forum, întâlnire internațională anuală a activiștilor pentru drepturile omului (13 – 15 iun.)

 

– New York: Dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU privind clima, pacea și securitatea

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed (13 – 14 iun.)

 

– Marrakech, Maroc: Conferința Bloomberg New Economy Gateway Africa (13 – 14 iun.)

 

– Londra: Începutul primei audieri complete a investigației asupra Covid (13 – 14 iun.)

 

– Paris: Raportul lunar al OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

 

– Meknès, Maroc: Proces cu ușile închise al unui lider al mișcării islamiste Al Adl Wal Ihssane

 

– Geneva: ICAN – Campania internațională pentru abolirea armelor nucleare – publică raportul anual privind cheltuielile globale pentru arme nucleare

 

– Mannheim, Germania: Barometrul lunar al institutului ZEW care măsoară sentimentul investitorilor

 

– Jakarta, Indonezia: Badminton – Turneul mondial Indonezia Open (13 – 18 iun.)

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională de Conștientizare a Albinismului”, instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2014. Tulburare genetică, albinismul se caracterizează printr-o producție scăzută de melanină, pigment care determină culoarea pielii, părului și a ochilor

 

– 1831: S-a născut James Clerk Maxwell, fizician teroretician şi matematician britanic de origine scoţiană, contribuţii la teoria cinetico-moleculară a gazelor şi în electromagnetism (m. 1879)

 

– 1865: S-a născut William Butler Yeats, poet şi dramaturg irlandez; Premiul Nobel pentru literatură în 1923 (m. 1939)

 

– 1866: S-a născut Aby M. Warburg (Abraham Moritz Warburg), istoric de artă şi teoretician german al culturii, care a iniţiat analiza estetică a ştiinţelor umaniste (m. 1929)

 

– 1870: S-a născut Jules Jean-Baptiste Vincent Bordet, imunolog şi microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1919 (m. 1961)

 

– 1884: S-a născut Étienne Gilson, filosof francez (m. 1978)

 

– 1885: S-a născut Elisabeth Schumann, soprană americană de origine germană (m. 1952)

 

– 1888: S-a născut Fernando (António Nogueira) Pessoa, poet, prozator, critic literar, traducător, editor şi filosof portughez; considerat unul din cei mai importanţi poeţi portughezi (m. 1935) – 135 de ani

 

– 1897: S-a născut atletul finlandez Paavo Johannes Nurmi, specializat în alergare pe distanțe medii și mari; poreclit „finlandezul zburător”, a fost unul dintre cei mai mari campioni din istoria atletismului; a câştigat nu mai puţin de nouă medalii de aur şi trei de argint la Jocurile Olimpice, a stabilit 22 de recorduri mondiale şi 13 neoficiale (m. 1973)

 

– 1899: S-a născut Carlos Chavez, compozitor, muzicolog şi dirijor mexican (m. 1978)

 

– 1901: S-a născut Jean Prevost, scriitor, publicist şi critic literar francez (m. 1944)

 

– 1910: S-a născut Gonzalo Torrente Ballester, romancier, eseist, dramaturg şi critic literar spaniol (m. 1999)

 

– 1911: S-a născut fizicianul american Luis Walter Alvarez; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru fizică în 1968 (m. 1988)

 

– 1926: S-a născut Jérôme Lejeune, pediatru și genetician francez; considerat părintele geneticii moderne; în 1959 a descoperit anomalia cromozomică ce provoacă sindromul Down (m. 1994). NOTĂ: Papa Francisc a inițiat un prim pas spre canonizare, aprobând, la 21.I.2021, un decret ce recunoaşte „virtuţile eroice” ale „slujitorului lui Dumnezeu” Jérôme Lejeune, un cunoscut militant antiavort, care este numit astfel „venerabil”. Arhiepiscopul de Paris, mons. André Vingt-Trois a declarat că motivul pentru acest demers „nu este acela al descoperirilor sale, oricât ar fi de importante, ci exercitarea eroică a virtuților creștine: speranța, credința și iubirea, care constituie temeiul unei canonizări

 

– 1928: S-a născut matematicianul şi profesorul american John Forbes Nash Jr., specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferenţiale şi ecuaţiilor diferenţiale parţiale; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1994 (m. 2015) – 95 de ani

 

– 1929: A murit chimistul francez Charles Moureau; lucrări de chimie organică; cercetări asupra apelor minerale; prieten apropiat al poporului român, a încurajat mişcarea ştiinţifică din România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (n. 1863)

 

– 1935: S-a născut artistul plastic american (de origine bulgară) Christo (Vladimirov Javacheff), renumit pentru realizările sale constând, printre altele, în împachetarea în ţesătură a clădirii Reichstagului la Berlin sau a podului Pont-Neuf de la Paris (m. 2020)

 

– 1940: A murit George Fitzmaurice, regizor de film american de origine franceză (n. 1885)

 

– 1943: S-a născut actorul columbian Carlos Munoz Sanchez (m. 2016) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Ban Ki-moon, om politic sud-coreean; fost secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în perioada 2007-2016; i-a succedat diplomatului ghanez Kofi Annan (care a condus ONU de la 1.I.1997) şi a fost urmat în funcţie, de la 1.I.2017, de Antonio Manuel de Oliveira Guterres, fost premier al Portugaliei

 

– 1946: S-a născut Paul Modrich, biochimist şi genetician american; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 2015 (alături de Thomas Lindahl şi Aziz Sancar), cu motivarea „pentru studiile privind mecanismele de reparare a ADN-ului”

 

– 1948: A murit Dazai Osamu (pseudonim al lui Tsushima Shuji), scriitor japonez (n. 1909) – 75 de ani

 

– 1951: S-a născut saxofonistul francez Daniel Kientzy; considerat „inventatorul” saxofonului contemporan

 

– 1962: A murit Sir Eugene Goossens, dirijor şi compozitor american de origine engleză (n. 1893)

 

– 1965: A murit filosoful austriac de origine evreiască Martin Buber (n. 1878)

 

– 1979: A murit scriitorul rus Anatoli Kuzneţov (n. 1929)

 

– 1986: A murit clarinetistul american Benny Goodman, cunoscut interpret de jazz (n. 1909)

 

– 1987: A murit actriţa americană de film Geraldine Page (n. 1924)

 

– 1989: A murit Scott Ross, clavecinist şi organist american (n. 1951)

 

– 1998: A murit Eric Tabarly, navigator francez, cunoscut pentru călătoriile sale în jurul lumii (n. 1931) – 25 de ani

 

– 2005: A murit poetul portughez Eugenio de Andrade (numele real: José Fontinhas Rato) (n. 1923)

 

– 2006: A murit dirijorul şi percuţionistul japonez Hiroyuki Iwaki (n. 1932)

 

– 2012: A murit chimistul american William Standish Knowles, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2001, alături de Ryoji Noyori şi K. Barry Sharpless  (n. 1917)

 

– 2019: A murit actriţa mexicană Edith González; una din cele mai cunoscute vedete de telenovele (n. 1964)

 

– 2021: A murit Ned Beatty, prolific actor american (n. 1937)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 12 iunie

Calendarul zilei – 12 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 12 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 12 iunie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie

* Cu 146 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în sumă de 30 milioane lei, acoperite şi garantate cu domeniile statului, prin care România intra pentru prima dată în contact cu hârtia monedă. Datorită dispariţiei aurului şi a uşurinţei transportului, biletele ipotecare au fost primite cu încredere şi au intrat relativ uşor în tranzacţiile comerciale, chiar dacă populaţia nu avea deprinderea utilizării lor (12/24)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când apărea, la Bucureşti, de trei ori pe săptămână (până la 11/23 septembrie acelaşi an), ziarul politic şi literar „Pruncul român”, sub conducerea lui C. A. Rosetti şi a lui Enrich Winterhalder. Tribună a mişcării liberal-radicale, ziarul reflecta cu precădere în paginile sale mersul evenimentelor mai importante din timpul Revoluţiei (12/24)

* Acum 82 de ani (1941), în noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate din casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate în Siberia şi Kazahstan. Anexarea provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa la URSS, la data de 28 iunie 1940, a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan între anii 1940-1950 a zeci de mii de persoane

* În urmă cu 81 de ani (1942) avea loc primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti. Atacul s-a soldat cu un eşec. Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 şi 1944, de această dată distrugerile fiind destul de importante

* Se împlinesc 60 de ani, de când, la data de 12 iunie 1963, a fost parafat, la Bucureşti, Acordul româno-iugoslav privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I (în valoare de 140 milioane lire sterline). În noiembrie 1963, cu prilejul vizitei de stat în Iugoslavia a unei delegaţii române conduse de preşedintele Consiliului de Stat, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a avut loc semnarea Acordului privind realizarea şi exploatarea în comun a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I. Acordul a fost ratificat de România la 24 iunie 1964. La 7 septembrie 1964 au avut loc, la Gura Văii şi, respectiv, la Sip, în prezenţa şefilor de stat ai României şi Iugoslaviei, festivităţile de inaugurare a lucrărilor, iar la 16 mai 1972 a avut loc inaugurarea oficială a Sistemului energetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I

* Cu 59 de ani în urmă (1964) omul politic sud-african, Nelson Mandela (1918-2013) şi alţi şapte luptători împotriva apartheidului au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Eliberat la 11.II.1990, Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud (între anii 1994 şi 1999) şi primul preşedinte ales prin vot universal

* Acum 46 de ani (1977) Iustin Moisescu (1910 – 1986) a fost ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat ca patriarh la 19 iunie 1977, păstorind până la moarte (1986). În data de 18 iunie 1977, Iustin Moisescu a avut o întrevedere cu președintele țării Nicolae Ceaușescu, în cadrul căreia a fost recunoscut de acesta ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

* Acum 32 de ani (1991) aveau loc alegerile prezidențiale democratice din Rusia. Boris Elțîn (1931 – 2007) a câștigat 57% din voturile populare, fiind învestit în funcție pe 10 iulie. Elțîn a rămas președinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, când a demisionat, numindu-l pe Vladimir Putin președinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când, la Sinaia, a avut loc Congresul de constituire a CNSLR-Frăţia, prin fuziunea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (preşedinte – Victor Ciorbea) cu Confederaţia Sindicală Independentă Frăţia (preşedinte – Miron Mitrea), la care s-au afiliat şi alte federaţii (Univers, Petrol şi Radiocomunicaţii)

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când, la Singapore, a avut loc întâlnirea catalogată drept istorică dintre președintele american de la acea vreme, Donald Trump şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un. La finalul întâlnirii a fost semnată o Declaraţie Comună a celor doi preşedinţi: „Preşedintele Donald Trump şi preşedintele Kim Jong Un au purtat un schimb de opinii cuprinzător, aprofundat şi sincer cu privire la problemele legate de stabilirea de relaţii noi SUA-RPDC şi la construirea unui regim durabil şi robust de pace în Peninsula Coreeană. Preşedintele Trump s-a angajat să acorde garanţii de securitate RPDC, iar preşedintele Kim Jong Un şi-a reafirmat angajamentul ferm şi neabătut faţă de denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene. Convinşi că stabilirea de relaţii noi SUA-RPDC va contribui la pacea şi prosperitatea Peninsulei Coreene şi a lumii, şi recunoscând că construirea încrederii reciproce poate promova denuclearizarea Peninsulei Coreene, preşedintele Trump şi preşedintele Kim declară următoarele: 1. Statele Unite şi RPDC se angajează să stabilească relaţii noi SUA-RPDC în acord cu dorinţa popoarelor celor două ţări de pace şi prosperitate; 2. Statele Unite şi RPDC îşi vor uni eforturile pentru a construi un regim durabil şi stabil de pace în Peninsula Coreeană; 3. Reafirmând Declaraţia de la Panmunjom din 27 aprilie 2018, RPDC se angajează să acţioneze pentru denuclearizarea totală a Peninsulei Coreene; 4. Statele Unite şi RPDC se angajează să recupereze rămăşiţele militarilor americani (decedaţi în războiul din Coreea, n.red.), incluzând repatrierea imediată a celor identificate deja

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începutul Postului Sf. Ap. Petru şi Pavel (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 1916: S-a născut Alexandru Balaci, istoric şi critic literar, poet, traducător şi profesor; italienist de prestigiu (monografii dedicate scriitorilor italieni clasici, cercetări comparatiste); membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2002)

 

– 1921: S-a născut tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 (m. 2014)

 

– 1922: S-a născut Petru Vintilă, scriitor, ziarist şi pictor naiv (m. 2002)

 

– 1929‎: S-a născut Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar; a publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust; mediator cultural între spaţiul românesc şi cel francofon (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut Achim Mihu, sociolog, antropolog, filosof și profesor; a contribuit substanţial la consolidarea învăţământului sociologic şi antropologic clujean (m. 2018)

 

– 1938: S-a născut sculptorul Aurel Contraş – 85 de ani

 

– 1953: S-a născut actriţa de teatru şi film Aurora Leonte – 70 de ani

 

– 1954: A murit N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (n. 1887)

 

– 1956: A murit Ioachim Botez, prozator şi traducător (n. 1884)

 

– 1966: S-a născut solistul de muzică uşoară Adrian Enache

 

– 1967: S-a născut Dan Tudor, actor și regizor de teatru și film

 

– 1977: A murit F. Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător (n. 1898)

 

– 1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (n. 1903)

 

– 2011: A murit omul de afaceri şi jurnalistul Mihai Cârciog, unul dintre primii patroni media din România post-decembristă; a înfiinţat, la începutul anilor ’90, o serie de reviste (Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf-Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP), cotidianul Evenimentul zilei (1992), precum şi posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara (n. 1940)

 

– 2012: A murit sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei (n. 1922)

 

– 2013: A murit Şerbana Drăgoescu, artistă decoratoare, specializată în tapiserie (n. 1943) – 10 ani

 

– 2017: A murit atletul Gheorghe Guşet, multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii (n. 1968)

 

– 2022: A murit Valeriu Râpeanu, critic și istoric literar, eseist, editor și profesor universitar; cel mai mare exeget contemporan lui Nicolae Iorga, din a cărui operă a reeditat, după 1990, cele mai importante cărţi în ediţii critice; a fost redactor la „Gazeta literară” (1954-1959), la revista literară „Luceafărul” (1959-1962), redactor și redactor-șef la „Scînteia” (1962-1969), vicepreședinte al Radioteleviziunii Române (1970-1972) și director al Editurii Eminescu (1972-1990); în această calitate, a inițiat câteva colecții de prestigiu: „Biblioteca de filozofie a culturii românești”, „Thalia” și „Biblioteca Eminescu” (n. 1931) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (12 – 15 iun.)

 

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori al UE (12 – 13 iun.)

 

– Washington, D.C: Preşedintele american Joe Biden îl va primi la Casa Albă pe 12 iunie pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Scopul întâlnirii cu şeful NATO, al cărui mandat se încheie în octombrie, va fi de a pregăti următorul summit al alianţei occidentale de apărare, de la Vilnius, şi de a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei

 

– Beijing: Președintele Honduras, Xiomara Castro, va vizita China la invitația omologul său chinez Xi Jinping (12 – 13 iun.)

 

– Washington, D.C: Miniștrii de externe azer și armean se vor întâlni în Statele Unite

 

– Dublin: Ministrul irlandez de finanțe Michael McGrath va susține un discurs la Dialogul economic național (12 – 13 iun.)

 

– Jagel, Germania: Air Defender 2023 – cel mai mare exercițiu aerian din istoria NATO (12 – 24 iun.)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Yemenul

 

– Bruxelles: Audiere preliminară în procesul a doi ruandezi acuzați că au participat la genocidul din 1994

 

– Hamburg: Prima audiere a unei presupuse victime a unui vaccin Covid (BionTech) în Germania

 

– Guatemala: Guatemala și Statele Unite lansează un proiect pilot pentru a facilita căile de imigrare legală

 

– Copenhaga: Proces împotriva autorului atentatului dintr-un centru comercial din Copenhaga care a făcut 3 morți în iulie 2022 (12 iun. – 5 iul.)

 

– Djibouti: Grupul regional din Africa de Est, IGAD, organizează un summit

 

– Baza Aeriană Vandenberg, SUA: Chile pune pe orbită al doilea satelit, lansat de o rachetă de la compania SpaceX a lui Elon Musk

 

– Los Angeles: Prima expoziție comercială de jocuri video Ubisoft Forward Live

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă”; instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii, în 2002, pentru a atrage atenţia asupra necesităţii de a eradica exploatarea prin muncă a copiilor sub toate formele ei. NOTĂ: Anul 2021 a fost „Anul internaţional pentru eliminarea muncii copiilor”, stabilit de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite

 

– Ziua naţională a Republicii Filipine; aniversarea proclamării independenţei/1898 – 125 de ani

 

– Ziua naţională a Federaţiei Ruse; aniversarea adoptării Declaraţiei privind suveranitatea de stat – 1990

 

– 1890: S-a născut pictorul expresionist austriac Egon Schiele, unul dintre fondatorii grupului „Noua Artă” (Viena, 1909) (m. 1918)

 

– 1897: S-a născut oboistul englez Leon Goossens (m. 1988)

 

– 1911: S-a născut Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966) este reabilitat în 1989 (m. 1995)

 

– 1912: S-a născut Eva Crane, fizician britanic, autoare de cărți despre albine și creșterea albinelor (m. 2007)

 

– 1912: A murit Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru pace pe 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (n. 1822)

 

– 1915: S-a născut miliardarul şi omul de afaceri american David Rockefeller; în 1973 a pus bazele grupului Comisia Trilaterală, cu scopul declarat de a intensifica relaţiile Americii de Nord cu Japonia şi Europa Occidentală. Averea sa a fost estimată în martie 2017, de revista Forbes, la 3,3 miliarde de dolari; a donat aproape 2 miliarde din averea sa de-a lungul vieţii; a pus bazele mai multor instituţii internaţionale şi asociaţii filantropice (m. 2017)

 

– 1917: A murit pianista, compozitoarea şi dirijoarea venezuelană de reputaţie internaţională Maria Teresa Carreno, considerată una dintre cele mai de seamă interprete ale epocii sale (n. 1853)

 

– 1921: S-a născut regizorul spaniol de film Luis García Berlanga, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei spaniole a secolului XX (m. 2010)

 

– 1922: S-a născut astrofiziciana italiană Margherita Hack; profesor de astronomie la Universitatea din Trieste, în perioada 1964-1992, a fost prima femeie care a condus Observatorul astronomic din acelaşi oraş; era supranumită în Italia „Doamna Stelelor” (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut Mica Popovič, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori sârbi (m. 1996) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut George Bush, om politic republican american, al 41-lea preşedinte al SUA (ianuarie 1989 – ianuarie 1993); în timpul mandatului său, Statele Unite au obţinut o serie de succese pe plan internaţional, prin gestionarea crizelor ivite în urma prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa, a dezmembrării Uniunii Sovietice sau a războiului din Golf; tatăl celui de-al 43-lea preşedinte al SUA, George W. Bush (ianuarie 2001 – ianuarie 2009) (m. 2018)

 

– 1928: S-a născut cântăreţul american Vic Damone (numele real: Vic Farinola); unul dintre ultimii reprezentanţi ai „generaţiei de aur” a cântecului american (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut, într-o familie de evrei (în Germania), Anna Frank, refugiată cu familia în Olanda, în 1933; este autoarea unui celebru „Jurnal” despre ororile nazismului, publicat pentru prima dată în 1947 şi tradus în peste 60 de limbi (m. 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, Germania)

 

– 1929: S-a născut scriitoarea britanică Brigid Brophy (m. 1995)

 

– 1937: S-a născut matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari savanţi ai secolului al XX-lea; este unul dintre autorii teoremei de mecanică clasică KAM, pusă la punct în anii 1950, denumită astfel după iniţialele celor trei matematicieni care au enunţat-o: Kolmogorov, Arnold şi Moser (m. 2010)

 

– 1941: S-a născut Chick Corea, pianist şi compozitor american de jazz; pionier al claviaturii electrice şi electronice; a câștigat 23 de premii Grammy (m. 2021)

 

– 1948: S-a născut Len Wein, scriitor şi editor american de benzi desenate (m. 2017) – 80 de ani

 

– 1950: S-a născut actorul, cântăreţul, compozitorul și chitaristul american David Cassidy (m. 2017)

 

– 1955: S-a născut Joseph Theodoor Leerssen, comparatist şi istoric cultural olandez; întemeietor al unei şcoli de gândire la nivel mondial, Imagologia în cadrul Studiilor Europene, Leerssen a avut contribuţii inovatoare în domeniul identităţii culturale

 

– 1962: A murit John (Nicholson) Ireland, compozitor, pianist, dirijor şi profesor englez (n. 1879)

 

– 1966: A murit dirijorul german Hermann Scherchen (n. 1891)

 

– 1969: A murit Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar; personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul al XX-lea (n. 1888, la Baia Mare)

 

– 1995: A murit pianistul italian Arturo Benedetti Michelangeli (n. 1920)

 

– 1997: A murit Bulat Okudjava, poet, prozator şi cantautor rus de origine georgiană (n. 1924)

 

– 2002: A murit designerul american (de modă masculină) Bill Blass (n. 1922)

 

– 2003: A murit actorul american de film Gregory Peck (n. 1916) – 20 de ani

 

– 2006: A murit compozitorul austriac de origine ungară Györgyi Ligeti, câştigătorul Premiului Polar Music în 2004 (echivalentul muzical al Premiului Nobel); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (n. 1923, la Târnăveni, România)

 

– 2011: A murit producătoarea americană Laura Ellen Ziskin, recunoscută drept unul dintre cei mai importanţi producători de la Hollywood (n. 1950)

 

– 2012: A murit Elinor Ostrom, politolog american; în octombrie 2009, a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru economie, împreună cu Oliver E. Williamson, „pentru analiza sa în privinţa guvernării şi cooperării economice” (n. 1933)

 

– 2014: A murit cântăreţul american de jazz Jimmy Scott, cunoscut pentru vocea sa de soprană (n. 1925)

 

– 2021: A murit regizorul, scenaristul şi actorul american Dennis (Charles) Berry; trăia la Paris din anii ’70 ai secolului trecut (n. 1944)

 

– 2022: A murit Philip Baker Hall, actor american cu o carieră impresionantă, de peste şase decenii (n. 1931) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 11 iunie

Calendarul zilei – 11 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 11 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 12 iunie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie

* Acum 253 de ani (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său voiaj în Pacific (1768 – 1771), într-un loc în care nava lui, HMS Endeavour, a eşuat, Marea Barieră de Corali din largul coastei australiene, cel mai mare recif de corali din lume alcătuit din mai mult de 2800 de recife şi peste 400 de tipuri de corali. În 1981 a fost declarat Patrimoniu Mondial de UNESCO şi este uneori menţionat ca una dintre cele şapte minuni ale naturii

* Sunt marcați 175 de ani (1848) de la declanşarea Revoluţiei paşoptiste la Bucureşti. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format din: Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Kretzulescu, C. A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu (11/23)

* Acum 104 ani (1919), între 11 şi 13 iunie, delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (condusă de premierul I. I. C. Brătianu) i s-a comunicat hotărârea Consiliului Suprem Aliat privind frontierele dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Iugoslavia, prin care se recunoaştea de drept unirea cu România a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului

* În urmă cu 98 de ani (1925), în şedinţa Academiei Române, scriitoarele Elena Văcărescu şi Anna de Noailles au fost alese membre de onoare ale acestui for, devenind astfel primele două femei ajunse sub cupola Academiei Române

* Se împlinesc 90 de ani (1933) de la prima transmisie în direct, la Radiodifuziunea Română, a unui meci de fotbal (România-Iugoslavia, din Cupa Balcanică). Pe 11 iunie 1933, România câştiga, la Bucureşti, Cupa Balcanică, sub privirile entuziasmate a 25.000 de spectatori: 5-0 cu Iugoslavia (după 7-0 cu Bulgaria şi 1-0 cu Grecia). Finala s-a disputat pe terenul ONEF, primul gazon cu drenaj din România la acea vreme

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când era adoptată Legea nr. 119 cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări, lege prin care, practic, se lichida proprietatea privată în România. „Naţionalizarea” a fost, de fapt, o confiscare directă ordonată de puterea comunistă, fără nicio despăgubire

* Se împlinesc 75 de ani de când România recunoştea statul Israel (creat la 14.V.1948) şi stabilea relaţii diplomatice la nivel de legaţie cu acesta. Ţara noastră se numără printre primele state care au stabilit relaţii diplomatice cu Israelul. În 1969, reprezentarea diplomatică între cele două țări a fost ridicată la rang de ambasadă. La 1 octombrie 2019 a fost inaugurat Consulatul General al României la Haifa

* Cu 68 de ani în urmă (1955) a avut loc accidentul de pe circuitul de 24 de ore de la Le Mans (Franţa), în care 84 de persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 100 au fost rănite, fiind considerat cel mai grav accident din istoria curselor auto. Un Mercedes pilotat de francezul Pierre Levegh s-a lovit de Austinul britanicului Lance Macklin, s-a răsucit în aer și a explodat

* Sunt marcați 45 de ani (1978) de când jucătoarea de tenis de câmp, Virginia Ruzici, cucerea titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima româncă laureată atât la simplu, cât şi la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă, Mima Jaušovec. La 23 de ani, Virginia Ruzici o învingea în finala turneului parizian pe Mima Jaušovec cu 6-2, 6-2. „Niciodată nu o învinsesem până atunci, într-o partidă oficială, pe Mima Jaušovec. Acum doi ani, la Toronto, mi-a mai luat o finală. Cu câteva zile în urmă pierdusem din nou, în ultimul meci, la Hamburg. Dar ştiam că sunt capabilă să o înving, că îmi stă în putință. Îi cunosc perfect jocul, suntem partenere de dublu şi adversare la simplu de doi ani de zile. M-am pregătit special pentru această finală şi nu numai în ajunul ei”, povestea Virginia Ruzici în ziarul „Sportul” apărut în data de 14 iunie 1978. După doi ani revenea în ultimul act la Paris însă a fost învinsă de Chris Evert cu 6-0. 6-3. Virginia Ruzici este singura româncă prezentă în „Tenniseum” (Muzeul Tenisului de la Roland Garros, Paris), alături de Ilie Năstase şi Ion Ţiriac

* Cu 31 de ani în urmă (1992), între 11 şi 14 iunie, a avut loc prima ediţie a Târgului internaţional de carte Bucureşti (Bookarest), devenit Bookfest din 2006

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica întâi după Rusalii (Duminica Tuturor Sfinţilor); Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Barnaba, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1883: S-a născut Tudor Pamfile, folclorist (studii despre credinţe şi datini), etnolog, scriitor şi publicist (m. 1921) – 140 de ani

 

– 1926: S-a născut actorul, regizorul şi profesorul Victor Moldovan (m. 2007)

 

– 1930: S-a născut biochimistul Mihail Şerban; a realizat studii de biochimie comparată şi enzimologie; a realizat sinteze de noi compuşi macromoleculari cu aplicaţie în biochimia analitică şi preparativă; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2004)

 

– 1936: S-a născut clericul greco-catolic Ioan Șișeștean, episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului din 1994 până în 2011 (m. 2011)

 

– 1942: S-a născut soprana şi profesoara de origine română Marina Krilovici; stabilită în Grecia, la începutul anilor ’90

 

– 1942: S-a născut Gheorghe Sin, agronom și profesor universitar; studii privind: influența rotației culturilor asupra producției, a conservării fertilității solului și a combaterii buruienilor, bolilor și dăunătorilor; elaborarea de metode noi de lucrare a solului; perfecționarea tehnologiei de semănat; evoluția însușirilor solului sub influența agrotehnicii aplicate; perfecționarea sistemei de mașini; președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu – Șișești” (2009 – 2017); membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2021)

 

– 1943: S-a născut Grigore Arbore (pseudonimul lui Grigore Popescu), poet, eseist, critic şi istoric de artă, profesor; stabilit din anii ’70 în Italia – 80 de ani

 

– 1946: A murit Sofia Nădejde, romancieră, autoare dramatică, traducătoare şi publicistă; a fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi; alături de soţul ei, a editat reviste culturale şi manuale şcolare, a susţinut campanii pentru recunoaşterea drepturilor femeilor, a tradus texte ştiinţifice şi literare, a scris proză (romanul „Patimi” este primul din literatura română scris de o femeie), poezie, teatru; soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă (n. 1856)

 

– 1955: S-a născut caricaturistul Ştefan Popa – Popa’s, omologat de Guinness Book ca fiind cel mai rapid artist vizual din lume

 

– 1957: S-a născut Liviu Papadima, critic, istoric şi teoretician literar, eseist, prozator şi profesor; fiul istoricului literar Ovidiu Papadima

 

– 1966: S-a născut Marius Stănescu, actor de teatru și film; membru al trupei Teatrului Odeon din București

 

– 1992: A murit David Prodan, istoric, bibliotecar şi profesor; cercetări fundamentale privind Transilvania medievală; membru titular al Academiei Române din 1995 (n. 1902)

 

– 1995: A murit George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1919)

 

– 2013: A murit Şerbana Drăgoescu, artistă decoratoare, specializată în tapiserie (n. 1943) – 10 ani

 

– 2017: A murit Corneliu Stroe, percuţionist de jazz şi blues, profesor de istorie şi jurnalist (n. 1949)

 

– 2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Butaciu (n. 1940) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii și pescuitului din UE (11 – 13 iun.)

 

– Stockholm: Raportul Institutului SIPRI privind armele nucleare în lume

 

– Muntenegru: Alegeri legislative anticipate

 

– Scarperia e San Piero, Italia: MotoGP – Marele Premiu al Italiei, cursa finală

 

– Fotbal: Finala Ligii Campionilor CAF

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1294: A murit Roger Bacon, filosof şi naturalist englez, călugăr franciscan; unul dintre cei mai mari filozofi ai evului mediu timpuriu; a intuit atât valoarea matematicii, cât şi a experimentului pentru ştiinţele naturii; contribuția sa cea mai de seamă în dezvoltarea științei constă în promovarea metodei experimentale (n. 1214)

 

– 1572: S-a născut dramaturgul, actorul şi poetul englez Benjamin (Ben) Jonson, prieten cu Shakespeare (m. 1637)

 

– 1776: S-a născut pictorul englez John Constable (m. 1837)

 

– 1847: A murit (a dispărut în timpul căutării Pasajului de Nord-Vest) Sir John Franklin, navigator britanic care a explorat coastele arctice ale Canadei (1819-1822; 1825-1827); a scris memorii despre aceste călătorii, care i-au sporit celebritatea (n. 1786)

 

– 1864: S-a născut Richard Strauss, compozitor şi dirijor german (m. 1949)

 

– 1899: S-a născut Yasunari Kawabata, prozator, critic literar şi eseist japonez; Premiul Nobel pentru literatură în 1968 (m. 1972; s-a sinucis)

 

– 1910: S-a născut oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso” (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice („Lumea tăcerii”, „Aventurile navei Calypso”); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (m. 1997)

 

– 1922: S-a născut regizorul grec de film Michael Cacoyannis; a devenit cunoscut pe plan internaţional cu filmul „Zorba Grecul” (m. 2011)

 

– 1925: S-a născut Jean-Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (m. 2001)

 

– 1925: S-a născut scriitorul american William Styron, autorul romanului „Alegerea Sofiei” (m. 2006)

 

– 1933: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul american Gene Wilder (numele real: Jerome Silberman); interpretul personajului „Willy Wonka” şi figură centrală a mai multor comedii realizate de Mel Brooks (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1935: A murit Endre Aczél (numele la naştere Ármin Adler) scriitor, jurnalist și redactor maghiar (n. 1865)

 

– 1937: S-a născut John Robin Warren, patolog și cercetător australian; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în anul 2005, acordat în comun lui Barry J. Marshall, pentru descoperirea bacteriei Helicobacter pylori și rolul acesteia în producerea gastritei și a ulcerului peptic

 

– 1939: S-a născut Sir Jackie (John Young) Stewart, fost pilot de Formula 1 scoţian; triplu campion mondial (1969, 1971, 1973) şi vicecampion mondial (1968, 1972); de-a lungul carierei a câştigat 27 de Mari Premii; antreprenor

 

– 1945: S-a născut inginerul şi scriitorul francez Roland Moreno, inventatorul cardurilor cu microcipuri (1974); preşedintele şi directorul general al companiei „Innovatron”, pe care a înfiinţat-o în 1972 şi care a emis toate brevetele pentru produsele care au la bază cardul cu microcip (m. 2012)

 

– 1947: S-a născut chitaristul britanic Richard (Jeffrey Charles) Palmer – James

 

– 1955: S-a născut Marie Gruber, actriță germană de teatru și film (m. 2018)

 

– 1959: S-a născut Hugh Laurie, actor de film, scriitor şi cântăreţ britanic

 

– 1974: A murit Julius Evola, publicist şi filosof italian; autor pe cât de prolific pe atât de controversat (n. 1898)

 

– 1979: A murit actorul american de film John Wayne (pe numele său adevărat Marion Robert Morrison) (n. 1907)

 

– 1998: A murit poetul şi ziaristul angolez David Mestre (n. 1948) – 25 de ani

 

– 2005: A murit Juan José Saer, unul dintre cei mai importanţi scriitori argentinieni ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (n. 1937)

 

– 2005: A murit soprana bulgară Ghena Dimitrova (n. 1941)

 

– 2012: A murit actriţa americano-canadiană de film şi televiziune Ann Rutherford, cunoscută pentru rolul personajului Carreen O’Hara (sora eroinei principale, Scarlet O’Hara) din filmul „Pe aripile vântului” (1939) (n. 1917)

 

– 2012: A murit sportivul cubanez Teofilo Stevenson, triplu campion mondial şi olimpic la box (n. 1952)

 

– 2013: A murit economistul, istoricul, sociologul şi profesorul american Robert William Fogel; laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu conaţionalul său Douglass C. North, pentru a fi reînnoit investigaţia istoriei economice prin aplicarea metodelor cantitative pentru explicarea schimbului economic şi instituţional (n. 1926) – 10 ani

 

– 2014: A murit Ruby Dee (nume la naştere: Ruby Ann Wallace), actriţă americană de teatru şi film, poetă, scenaristă şi jurnalistă; luptătoare pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare în perioada de segregare rasială (n. 1922). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1924

 

– 2014: A murit dirijorul spaniol Rafael Frühbeck de Burgos (n. 1933)

 

– 2015: A murit actorul britanic Ron Moody (n. 1924)

 

– 2015: A murit saxofonistul şi compozitorul american Ornette Coleman; precursorul stilului free-jazz (n. 1930)

 

– 2018: A murit celebra interpretă la acordeon, pianistă și compozitoare franceză Yvette Horner, supranumită „regina balurilor populare” (n. 1922) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 10 iunie

Calendarul zilei – 10 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 10 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 12 iunie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie

* Acum 608 ani (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara Românească. Atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii. În documentele latine apare cu numele spatharius, supremus ensifer sau armiger

* În urmă cu 158 de ani (1865) avea loc premiera, la München, a operei „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner; dirijor, Hans von Büllow

* Cu 139 de ani în urmă (1884) apărea Legea privind crearea Domeniilor Coroanei, prin care 12 moşii aparţinând statului erau date în folosinţa Casei Regale Române. Cele 12 moşii însumau aproape 130.000 de hectare, cele mai mari fiind în judeţele Suceava (Mălini 27.405 ha), Borca (17.871 ha); Dolj: Sadova (19.353 ha), Segarcea (11.800). În judeţul Neamţ, domeniul Bicaz avea 13.224 hectare, şi era aproape exclusiv silvic: pădurea ocupa 11.000 de hectare din totalul de 13.000 cât măsura suprafaţa totală a domeniului. Domeniile Coroanei nu plăteau impozite statului, ci numai comunelor şi judeţelor. Domeniile Coroanei au luat naștere la inițiativa omului politic liberal Ion C. Brătianu. De la înființare, pentru o lungă perioadă de timp (1884-1913), funcția de Administrator al Domeniilor Coroanei a fost deținută de juristul și silvicultorul român Ioan Kalinderu. În 1918, la solicitarea Majestății Sale Regelui Ferdinand I al României, Parlamentul a legiferat trecerea unei părți din terenul aparținând Domeniilor Coroanei în exploatarea – și, mai târziu, în proprietatea – țăranilor români (v. Reforma agrară din 1921). În anul 1948, Domeniile Coroanei au fost naționalizate de comuniști (10/22)

* Acum 111 ani (1912), între 10/23 şi 17/30 iunie, a avut loc, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2”, a obţinut un mare succes, numărându-se printre câştigători

* Acum 103 ani (1920) avea loc înfiinţarea Şcolii Politehnice din Bucureşti, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala avea patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială. Prin Decretul nr. 2521 din 10 iunie 1920 s-a aprobat înfiinţarea şi organizarea şcolilor politehnice din România, concepute ca instituţii de învăţământ superior asemănate ca grad de cultură universităţilor, având ca scop formarea inginerilor şi depinzând de Ministerul Lucrărilor Publice. La articolul 2 se prevede că prima şcoală politehnică se înfiinţează prin transformarea actualei Şcoli Naţionale de Poduri şi Şosele care va deveni „Şcoala Politehnică din Bucureşti”. La 3 august 1948 Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române emite Decretul nr. 175 pentru reforma învăţământului. Printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale) au fost luate măsuri privind organizarea învăţământului de toate gradele. Politehnica din Bucureşti s-a transformat în Institutul Politehnic din Bucuresti cu următoarele facultăţi: Chimie Industrială, Electrotehnică, Mecanică, Facultatea de textile. Facultăţile de construcţii, silvicultură, agronomie, arhitectură, secţia de mine a Facultăţii de mine şi metalurgie, secţia de petrol a facultăţii de chimie industrială existente înainte de 1948 în componenţa Politehnicii din Bucureşti. În noiembrie 1992, în baza rezoluţiei Senatului, Institutul Politehnic din Bucureşti a devenit Universitatea Politehnica din Bucureşti. Astăzi, Universitatea Politehnica din Bucureşti are 15 facultăţi şi peste 30.000 de studenţi. NOTĂ: „Ziua Politehnicii” este aniversată anual în sâmbăta din săptămâna care include data de 10 iunie

* Cu 84 de ani în urmă (1939) era inaugurat Muzeul Ceferiştilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu. Locaţia iniţială a fost în parcul şi arenele Stadionului Giuleşti. În primăvara anului 1953 a fost amenajat – în actuala clădire din Calea Griviţei nr. 193 B – Muzeul Tehnic al Căilor Ferate, a cărui deschidere a avut loc cu ocazia sărbătoririi centenarului liniei Bucureşti Filaret–Giurgiu, în anul 1969

* În urmă cu 81 de ani (1942) satul Lidice din Cehoslovacia a fost complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi ca represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul” hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial)

* Acum 79 de ani (1944) mica localitate franceză Oradour-sur-Glane a fost distrusă de trupele naziste, iar populaţia (642 de locuitori), masacrată în totalitate, ca represalii la acţiunile grupurilor franceze de rezistenţă. Ruinele sale stau şi astăzi mărturie a acelui episod sângeros şi pentru a cinsti, totodată, memoria celor care au murit

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu statul Kuweit, primul ambasador român rezident fiind acreditat în septembrie 1974. La 16 mai 2006 a fost deschisă Ambasada Statului Kuweit la Bucureşti

* Într-o zi de 10 iunie, acum 24 ani (1999), a avut loc suspendarea bombardamentelor NATO declanşate, la 24 martie 1999, împotriva R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). Operaţiunea, numită „Forţa aliată”, a început după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo. Cu o zi în urmă, la 9 iunie, a fost semnat, de către reprezentanţii Iugoslaviei şi cei ai NATO, un acord militar referitor la retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, care echivala cu încetarea ostilităţilor, punându-se astfel capăt războiului

* Cu 11 ani în urmă (2012) aveau loc alegerile locale, în urma cărora USL (alianţă politică parlamentară şi preelectorală, constituită la 5 februarie 2011, între Alianţa de Centru Dreapta – compusă din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator – şi Partidul Social Democrat) şi-a adjudecat marea majoritate a funcţiilor de primar şi de preşedinţi de consilii judeţene. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, peste 60,72% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Cea mai strânsă luptă s-a dat la Cluj, între Emil Boc şi Marius Nicoară, terminându-se cu câştigarea unui nou mandat de primar de către primul dintre candidaţi

* Se împlinesc 5 ani (2018) de la resfințirea bisericii Mănăstirii Dealu, cea mai importantă necropolă voievodală munteană, după 517 ani de la construirea și sfințirea ei (la 4 decembrie 1501). Mănăstirea Dealu, ctitoria Voievodului Radu cel Mare (1495-1508), construită pe locul unei biserici ce datează din vremea Voievodului Mircea cel Bătrân, a fost numită de PF Patriarh Daniel, cel care a săvârșit resfințirea, „reper important al identităţii şi unităţii noastre naţionale”, „locul sacru care păstrează ca într-un chivot cinstitul cap al domnitorului Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima unire a provinciilor româneşti: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova în anul 1600”. Tot aici şi-a desfăşurat activitatea celebrul Ieromonah Macarie, cel ce a tipărit primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Paraşutiştilor Militari”; la 10.VI.1941, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, a luat fiinţă prima companie de paraşutişti, al cărei comandant era lt. Ştefan Soverth

 

– „Ziua Politehnicii”; marchează înfiinţarea Şcolii Politehnice din Bucureşti, la 10.VI.1920; aniversată în luna iunie, în sâmbăta din săptămâna care include data de 10

 

– „Ziua Silvicultorului”; instituită în 1991, prin Statutul personalului silvic, ca zi aniversară a întregului corp silvic din România; sărbătorită, în fiecare an, în cea de-a doua sâmbătă a lunii iunie

 

– 1853: S-a născut Ion Pop-Reteganul, învăţător, prozator, publicist şi folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei; folcloristul Ion Muşlea îl considera „cel mai mare folclorist din Ardeal”; ne-a lăsat numeroase culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (m. 1905) – 170 de ani

 

– 1860: S-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary), numită „privighetoarea Carpaţilor” (m. 1939)

 

– 1869, 10 sau 12: S-a născut Constantin I. Angelescu, medic şi om politic; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1948)

 

– 1874: S-a născut medicul Ştefan GH. Nicolau; fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1970)

 

– 1905: S-a născut inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

 

– 1908, 10/23: A murit Tudor Flondor, compozitor, dirijor, violonist, politician, jurist şi economist; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai operetei româneşti de la sfârşitul secolului XX (n. 1862, la Storojineţ, azi în R. Moldova) – 115 ani

 

– 1919: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) mezzosoprana Zenaida Pally (m. 1997, în Germania)

 

– 1929: S-a născut compozitorul şi profesorul Vasile Herman (m. 2010)

 

– 1929: S-a născut creatoarea populară Adela Petre, mesageră a artei populare româneşti, lucrările sale din păr de capră fiind prezente în muzee şi colecţii particulare din toată lumea; declarată „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO, în 2015 (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut compozitorul Dan Constantinescu (m. 1993)

 

– 1933: S-a născut Iordan Datcu, folclorist, istoric literar, etnolog, lexicograf, editor și publicist; a realizat „Dicţionarul folcloriştilor români” (în colaborare cu Sabina C. Stroescu) și „Dicționarul etnologilor români” – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Constantin Niţescu, pictor şi grafician

 

– 1935: S-a născut Octavian Simu, autor de dicţionare, eseist, poet şi prozator (de profesie medic); un recunoscut specialist în cultura şi civilizaţia Extremului Orient

 

– 1951: S-a născut Tudor Sajin, fizician, inginer mecanic, inventator și profesor; specializare în termofizică, termotehnică şi fizică moleculară

 

– 1952: S-a născut actorul de teatru și film Șerban Celea (m. 2020)

 

– 1952: S-a născut Onisim Colta, pictor, scenograf şi conferențiar universitar (m. 2022)

 

– 1960: S-a născut Mircea Anca, actor de teatru, film şi televiziune, regizor şi profesor (m. 2015)

 

– 1966: A murit Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

 

– 1970: S-a născut Loredana Groza, interpretă de muzică uşoară, compozitoare, textieră, actriţă și prezentatoare TV

 

– 1976: S-a născut Martin Gheorghe Tudor, fost portar al echipei de fotbal FCSB; a adunat 184 de meciuri în prima ligă și două titluri de campion, ambele cucerite cu Steaua București în 2001 și 2005 (m. 2020)

 

– 1979: A murit Vasile Băncilă, filosof şi eseist (n. 1897)

 

– 1979: A murit Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist (n. 1913)

 

– 1982: A murit actorul Geo Barton (n. 1912)

 

– 2008: A murit Dumitru Bughici, compozitor, muzicolog şi profesor; stabilit în Israel din 1985 (n. 1921) – 15 ani

 

– 2016: A murit Nicolae Păsărică, jucător de oină şi antrenor; în 1994 a primit distincţia de „cel mai bun practician de oină din toate timpurile”, titlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014 (n. 1955)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Istanbul: F inala Ligii Campionilor la fotbal dintre echipele Manchester City şi Inter Milano – pe Stadionul Olimpic Ataturk

 

– Le Mans, Franța: Auto – Campionatul Mondial de anduranță (WEC), Cele 24 de ore de la Le Mans (10 – 11 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială Art Nouveau”, stabilită în anul 2013 (- 10 ani), la iniţiativa Ungariei, în amintirea arhitectului maghiar Lechner Ödön (m.10.VI.1914) şi arhitectului catalan Antoni Gaudi (m.10.VI.1926), reprezentativi pentru curentul Art Nouveau

 

– „Ziua Portugaliei”. Sărbătoare naţională (data morţii poetului naţional Luiz Vaz de Camöes – 1580)

 

– 323 î.Hr, 10/11: A murit Alexandru Cel Mare (cunoscut şi ca Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei şi Alexandros III Philippou Makedonon), rege al Macedoniei (336 î.Hr. – 323 î.Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi şi lideri militari din istorie; în timpul domniei sale a făcut numeroase cuceriri, macedonenii ajungând să stăpânească Orientul Apropiat; la moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, care se întindea de la marginea Chinei până în Egipt şi Europa; de asemenea, Alexandru cel Mare a contribuit foarte mult la răspândirea culturii elene în întreaga lume (n. 356 î.Hr.). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 13.VI.323 î.Hr.

 

– 1580: A murit poetul naţional portughez Luiz Vaz de Camöes, cel care a avut un impact permanent nu doar asupra literaturii portugheze, ci şi asupra celei braziliene (n. 1524 sau 1525)

 

– 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (m. 1877)

 

– 1836: A murit André-Marie Ampère, fizician şi matematician francez; unul dintre principalii întemeietori ai ştiinţei electromagnetismului (n. 1775)

 

– 1844: S-a născut Carl Hagenbeck, zoolog german, pionier al dresajului animalelor pentru circuri şi iniţiator al parcurilor zoologice (în 1907 a pus bazele parcului zoologic din Hamburg) (m. 1913)

 

– 1858: A murit Robert Brown, botanist scoţian; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (n. 1773) – 165 de ani

 

– 1880: S-a născut André Derain, pictor, grafician și sculptor francez; unul din reprezentanții principali – alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck și Raoul Dufy – ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904- 1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior (m. 1954)

 

– 1899: A murit compozitorul francez Ernest Chausson (n. 1855)

 

– 1901: S-a născut Frederick Loewe, compozitor american de origine austriacă; autor de musicaluri celebre, precum „My Fair Lady” (m. 1988)

 

– 1911: S-a născut clavecinistul și muzicologul american Ralph Kirkpatrick (m. 1984)

 

– 1914: S-a născut Rosita Serrano, cântăreaţă chiliană, una dintre stelele spectacolelor de varietăţi şi a filmelor muzicale din Germania anilor ’30 ai secolului XX (m. 1997)

 

– 1915: S-a născut, într-o familie originară din România, psihanalistul francez Serge Lebovici, specialist de renume mondial în psihiatria copilului (m. 2000)

 

– 1915: S-a născut scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură în 1976 (m. 2005)

 

– 1918: S-a născut cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (m. 2015) – 105 ani

 

– 1918: A murit Arrigo Boito, compozitor şi poet italian (n. 1842) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut (în insula grecească Corfu) Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, căsătorit, din 1947, cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord (m. 2021)

 

– 1922: S-a născut actriţa americană de film şi cântăreaţa Judy Garland (m. 1969)

 

– 1923: S-a născut (în Cehia) britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (m. 1991) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut actriţa franceză Madeleine Lebeau (m. 2016) – 100 de ani

 

– 1923: A murit scriitorul şi ofiţerul de marină francez Pierre Loti (pseudonimul lui Louis-Marie-Julien Viaud) (n. 1850) – 100 de ani

 

– 1926: A murit Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului”, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe; principalele sale creaţii se găsesc la Barcelona (n. 1852)

 

– 1929: S-a născut naturalistul american Edward O. Wilson, supranumit un „Darwin al zilelor noastre”; alături de naturalistul britanic David Attenborough, Wilson este considerat unul dintre cei mai mari experţi din lume în domeniul ştiinţelor naturale şi al conservării (m. 2021)

 

– 1931: S-a născut João Gilberto, cântăreț, compozitor și chitarist brazilian; considerat părintele stilului bossa nova (un amestec de samba tradiţională şi jazz modern) (m. 2019)

 

– 1932: S-a născut producătorul croat de film Branko Lustig; recompensat cu Oscar pentru filmele „Lista lui Schindler” şi „Gladiatorul”; supravieţuitor al Holocaustului (m. 2019)

 

– 1934: A murit Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (n. 1862)

 

– 1949: A murit scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru literatură în 1928 (n. 1882)

 

– 1965: S-a născut Elizabeth Hurley, actriţă, fotomodel şi producătoare britanică de film

 

– 1967: A murit actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (n. 1900)

 

– 1982: A murit Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor german de film (n. 1945). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1946

 

– 2004: A murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american (n. 1930)

 

– 2008: A murit scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov (n. 1928) – 15 ani

 

– 2010: A murit harpista şi profesoara italiană Liana Pasquali (n. 1915)

 

– 2010: A murit Sigmar Polke, pictor şi fotograf german, unul dintre fondatorii curentului „realism capitalist” (n. 1941)

 

– 2012: A murit pictorul francez Georges Mathieu (numele adevărat: Georges Victor Mathieu d’Escaudoeuvres), un maestru al abstractizării lirice; a fost, în perioada 1960-1970, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti francezi din lume şi un simbol, în Franţa, al picturii „oficiale” (n. 1921)

 

– 2020: A murit actrița de film și cântăreața cubaneză Rosita Fornes (Rosalia Lourdes Elisa Palet Bonavia); „diva cubaneză” care a jucat în epoca de aur a cinematografiei în numeroase filme şi musicaluri (n. 1923)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 9 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 9 iunie 2023, 05:19 / actualizat: 9 iunie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman), ocazie cu care s-a citit „Proclamaţia de la Islaz” (programul Revoluţiei din Ţara Românească) şi s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu). Câteva zile mai târziu, la 11/23 iunie 1848, s-a declanşat Revoluţia paşoptistă la Bucureşti. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format (9/21)

* Cu 167 de ani în urmă (1856) scriitorul Vasile Alecsandri publica, în revista „Steaua Dunării”, poezia „Hora Unirii”. Realizată prin refacerea şi lărgirea valorii simbolice a vechii „Hore a Ardealului” (1848), poezia, pusă pe o melodie de circulaţie în epocă, a devenit în scurt timp imnul de luptă pentru Unirea Principatelor, imnul unităţii naţionale româneşti

* Acum 119 ani (1904) avea loc concertul inaugural al Orchestrei Simfonice din Londra, prima formaţie britanică de gen independentă, înfiinţată în acelaşi an. Primul dirijor principal al ansamblului a fost Hans Richter. A fost prima orchestră din Regatul Unit care avea să cânte în străinătate, la Paris în 1906 și prima care a cântat în Statele Unite, în 1912

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când România a semnat un Protocol de adeziune la Convenţia şi Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes naţional, semnate la Barcelona, la data de 20 aprilie 1920, cu rezerva ca principiile Convenţiei să nu contravină statutul internaţional al Dunării, elaborat pe baza art. 349 al Tratatului de la Versailles din 28 iunie 1919

* Cu 89 de ani în urmă (1934) erau reluate relaţiile diplomatice între Bucureşti şi Moscova, în urma tratativelor dintre ministrul de externe al României, Nicolae Titulescu, şi comisarul poporului al URSS, Maxim Litvinov, la Geneva (relaţiile diplomatice fuseseră întrerupte unilateral de către Rusia la 31.XII.1917/13.I.1918). Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost din nou întrerupte la 22 iunie 1941 (și reluate la 6 august 1945). Începutul secolului XXI a fost marcat de intensificarea dialogului politic dintre cele două ţări. La 4 iulie 2003 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi Preşedintele României, Ion Iliescu, au semnat un tratat de prietenie şi cooperare. Acest document a constituit baza pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale moderne ruso-române

* Într-o zi de 9 iunie, acum 89 de ani (1934), a avut loc „debutul” personajului de desene animate Donald Duck (Răţoiul Donald), în filmul „The Wise Little Hen” („Găinuşa înţeleaptă”)

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când apărea Decretul nr. 76 privind reorganizarea Academiei Române (devenită Academia Republicii Populare Române, din 1965 – Academia Republicii Socialiste România, iar din 1990 – Academia Română). Academia reorganizată a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice. Cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple). De asemenea, Academia a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare

* Cu 74 de ani în urmă (1949) era constituită Societatea de Ştiinţe Istorice din România, reunind istorici și filologi sub titulatura „Societatea de Științe Istorice și Filologice”, care a funcționat astfel până în 1968, când cele două secțiuni s-au despărțit. Principalele activități în cei peste 60 de ani de existență au fost și sunt reuniunile științifice, cursurile de vară (reformate în 1968) și publicarea revistei Studii și articole de istorie, cu apariție neîntreruptă din 1956. De-a lungul timpului SSIR a fost condusă de personalități ale științei istorice: academicienii Petru Constantinescu-Iași (1949-1977) și Ștefan Pascu (1977-1991) și profesorii universitari Nichita Adăniloaie (1991-1999), Ioan Scurtu (1999-2011) și Bogdan Murgescu (în prezent președinte de onoare). În data de 28 august 2020 a avut loc ședința Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România (SȘIR). Consiliul Național a fost convocat de Biroul Național Executiv al SȘIR, reunit în ședința din data de 4 iulie 2020. Conform art. 14 din Statutul SȘIR, din Consiliul Național fac parte membrii Biroului Național Executiv, membrii Comisiei de Cenzori, reprezentanți ai filialelor conform normelor de reprezentare stabilitate la Conferința Națională din 2019, membrii Secretariatului SȘIR. În cadrul Consiliului Național, organizat online din cauza condițiilor generate de pandemia de coronavirus, s-au desfășurat și alegerile pentru conducerea SȘIR încheiate cu următoarele rezultate: în funcția de președinte a fost ales prof. univ. dr. Carol Căpiță (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), și în fine, în funcția de vicepreședinte a fost aleasă prof. gr. I Ana Preda Tudor (CN „B. P. Hasdeu” Buzău)

* Cu 64 de ani în urmă (1959), la Groton (Massachusetts, comitatul Middlesex), a fost lansat primul submarin cu rachete balistice, cu motor nuclear, USS George Washington (SSBN 598). „George Washington” a fost inițial programat să devină USS Scorpion, dar în timpul construcției a fost „prelungit” prin introducerea unei secțiuni de rachete de 40 m și a devenit un submarin cu rachete balistice. „George Washington” a fost pus în funcțiune în decembrie 1959, însă la începutul anilor ’80, submarinului i-a fost îndepărtată secțiunea de rachete și a fost reclasificat ca o navă de atac, înainte de a fi dezafectat câțiva ani mai târziu

* Cu 33 de ani în urmă (1990) Senatul şi Adunarea Deputaţilor s-au întrunit în primele şedinţe de lucru, în urma alegerilor generale de la 20 mai 1990, primele alegeri libere şi democratice în România de după Al Doilea Război Mondial, în vederea constituirii comisiilor de validare a mandatelor obţinute. A fost reluată, astfel, după 42 de ani, activitatea legislativă democratică, bazată pe rezultatul unor alegeri libere. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării, prin vot direct, şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul, prin vot proporţional

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de la inaugurarea, la Bucureşti, a „Monumentului Km 0″, reconstituit şi restaurat pe vechiul său amplasament din faţa bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”. Monumentul Kilometrul 0 a fost conceput de arhitecții Horia Creangă și Ștefan Niculescu și materializat de sculptorul Constantin Baraschi în 1938

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Transportului Public Urban” (se marchează, începând cu anul 1996, în fiecare a doua vineri a lunii iunie)

 

– 1909: S-a născut Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (m. 2008)

 

– 1912: A murit (la Berlin, unde se stabilise) Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și ziarist; considerat de istoricul literar George Călinescu cel mai mare dramaturg român; întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1852)

 

– 1918: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Velehorschi (m. 1997) – 105 ani

 

– 1923: A murit prozatorul, traducătorul, autorul dramatic şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (n. 1881) – 100 de ani

 

– 1934: S-a născut istoricul şi criticul de artă Dorana-Maria Coşoveanu (m. 2020)

 

– 1938: A murit Ovid Aron Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar; întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti; creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică); membru titular al Academiei Române din 1918 (n. 1873) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut soprana şi profesoara Ileana Cotrubaş, stabilită în Franţa; s-a remarcat deopotrivă prin vocea deosebită și talentul actoricesc, ca și prin excepționala capacitate de însușire rapidă a textelor operelor în diversele limbi în care erau scrise

 

– 1939: S-a născut compozitorul Sorin Vulcu (m. 1995)

 

– 1939: S-a născut poeta, prozatoarea și publicista Mariana Filimon (oficial, Nicolescu Maria), membră a Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (m. 2021)

 

– 1944: A murit Ludovic Mrazec, geolog, mineralog şi petrograf; a întocmit primul curs de mineralogie şi petrografie din România; a fost fondator şi director (1906-1928) al Institutului Geologic al României; membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte (1913-1916) şi preşedinte al acestui for (1932-1935) (n. 1867)

 

– 1948: S-a născut scriitorul şi jurnalistul Mircea Pospai; a fost angajat redactor la Radio Oltenia – Craiova (1972-1985), şef secţie la ziarul craiovean „Înainte” (1985-1989), redactor şef al ziarului „Cuvântul libertăţii” din Craiova (decembrie 1989 – iunie 1990); din vara anului 1990 s-a reîntors la Radio Oltenia – Craiova și a lucrat ca redactor (1990-1994), şef de secţie (1994-1998) şi director (1998-2013) – 75 de ani

 

– 1958: A murit Julius Bielz, istoric de artă, etnograf, muzeograf, colecţionar şi publicist sas din Transilvania (n. 1884) – 65 de ani

 

– 1972: A murit medicul Grigore Benetato; contribuţii la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1905, la Chişinău, azi în R. Moldova)

 

– 1978: A murit (la Lausanne, Elveţia) principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1903, la Sinaia) – 45 de ani

 

– 1982: S-a născut cântărețul și actorul Connect-R (pe numele său real Ștefan Relu Mihalache)

 

– 1996: A murit publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea”/1963 (n. 1941)

 

– 1997: A murit George Manoliu, violonist şi pedagog (n. 1911)

 

– 2013: A murit actriţa Violeta Popescu; din anul absolvirii, 1964, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (n. 1941) – 10 ani

 

– 2015: A murit Corneliu Leu, prozator, dramaturg, scenarist, jurnalist şi realizator radio tv; a înfiinţat, printre altele, postul Radio Vacanţa, Editura Eminescu, Studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii al Televiziunii Române (n. 1932)

 

– 2020: A murit Gigi (Georgeta) Marga, legendă a muzicii românești din anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut; stabilită în America din 1986 (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Vineri, 9 iunie și sâmbătă, 10 iunie, Evenimentul tineretului european 2023 (EYE 2023) va cuprinde peste 300 de activități în persoană și hibride – dezbateri, discuții, oportunități de relaționare, spectacole artistice, activități sportive și ateliere interactive. Acestea au fost create în comun cu instituțiile UE, organizațiile internaționale, societatea civilă, organizațiile de tineret și participanți. Evenimentul este găzduit de Parlamentul European la Strasbourg, o parte din program având loc în aer liber în satul EYE. De asemenea, va fi posibil să participați la eveniment online. Din program:

  • Președintele PE, Roberta Metsola, va deschide evenimentul vineri, la ora locală 10:30 (11:30, ora României), în hemiciclul Parlamentului. Activitățile ulterioare din incinta PE și din satul EYE vor permite participanților să discute ideile lor cu factorii de decizie, experți și activiști
  • Vineri, 9 iunie, ora locală 15:00 (16:00, ora României), purtătorul de cuvânt al Parlamentului și directorul general pentru comunicare, Jaume Duch, și directorul pentru campanii și șeful Unității de monitorizare a opiniei publice, Philipp Schulmeister, vor organiza un briefing de presă în sala de conferințe de presă Daphne Caruana Galizia de la Strasbourg. Aceștia vor oferi informații cu privire la strategia Parlamentului pentru anul următor până la alegerile europene din iunie 2024, precum și explicații detaliate ale rezultatelor sondajului Eurobarometru recent publicat

 

– Italia: Reprezentații mass-media sunt invitați să se alăture Conferinței ESA Space2Connect de la Matera în perioada 7-9 iunie. Organizat împreună cu ASI (Agenția Spațială Italiană), acest eveniment oferă ocazia de a afla cele mai recente descoperiri științifice despre telecomunicații, conectivitate și modul în care tehnologiile emergente vor revoluționa sectorul spațial – toate acestea fiind benefice pentru societate și economie în general. Sesiunile plenare vor fi transmise și prin intermediul esawebtv.esa.int. Din program:

  • Ziua 3 – Vineri 9 iunie – Inovația Satcom – Deoarece este, de asemenea, important să se abordeze nevoile emergente de conectivitate determinate de noile obiceiuri ale utilizatorilor finali, cum ar fi jocurile, metaversul, cultura digitală, arta, turismul, a treia zi va fi dedicată prezentării și inspirației NewSpace cu noi aplicații și noi modele de afaceri

 

– Paris: Procesul în apel al lui Alexandre Benalla pentru violențele din 1 mai 2018, de la Paris, când a molestat un tânăr protestatar (9 – 16 iun.)

 

– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale Ruse cu decizia privind ratele

 

– New York: Festivalul de muzică Governors Ball (9 – 11 iun.)

 

– Shanghai: Festivalul Internațional de Film de la Shanghai 2023 (9 – 18 iun.)

 

– Paris: Atletism – Liga de Diamant, reuniunea de la Paris

 

– Scarperia e San Piero, Italia: MotoGP – Marele Premiu al Italiei (9 – 11 iun.)

 

– Londra: Săptămâna modei (9 – 12 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Acreditării”; lumea de astăzi este guvernată de standardele internaţionale ISO 9001 si ISO 14001, dar verificarea şi certificarea conformităţii cu aceste standarde trebuie realizată de o terţă parte, independentă. În fiecare ţară există organisme de acreditare, acestea au însă nevoie de o colaborare şi o recunoaştere internaţională. Pentru aceasta au luat fiinţă două organisme internaţionale care asigură colaborarea şi recunoaşterea reciprocă dintre diferitele organisme de acreditare şi a acreditărilor realizate de acestea, precum şi a activităţilor de evaluare a conformităţii realizate sub acreditare. Aceste două organisme sunt International Accreditation Forum (IAF) şi International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) care asigură funcţionarea unui sistem de recunoaştere reciprocă denumit generic MLA. Adunarea generală comună a celor două organizaţii a hotărât, la 30 octombrie 2007, ca în data de 9 iunie a fiecărui an sa fie sărbătorită această zi

 

– „Ziua Internaţională a Arhivelor”, marchează constituirea, în 1948 (- 75 de ani), a Consiliului Internaţional al Arhivelor, creat sub auspiciile UNESCO. România a devenit membră a acestei organizaţii cu prilejul congresului de la Florenţa din 1956. Această zi oferă posibilitatea de a reaminti publicului larg faptul că arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanităţii, participând, alături de muzee şi biblioteci, la conservarea memoriei colective. NOTĂ: În România „Ziua Arhivelor Naţionale” este sărbătorită la 31 octombrie; Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 31 octombrie 1862, decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului din Bucureşti (din 1996, Arhivele Naţionale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice

 

– Iordania: „Ziua Tronului” (marchează urcarea oficială pe tron a regelui Abdullah al II-lea, la 9.VI.1999)

 

– 68 d.H.: A murit (s-a sinucis) împăratul roman Nero (pe adevăratul nume, Lucius Domitius Claudius Nero); a domnit între anii 54 şi 68. d.H., fiind ultimul din dinastia iulio-claudică; a instituit o guvernare autoritară şi crudă, soldată cu asasinate celebre (mama sa – Agrippina, fratele său – Britannicus, soţia sa – Octavia şi Seneca, profesorul şi mentorul său); în anul 64 un uriaş incendiu a mistuit Roma; bănuit de declanşarea acestuia, Nero a dat vina pe primii creştini şi a început persecuţiile împotriva lor (n. 37 d.H.) – 1955 de ani

 

– 1361: A murit compozitorul şi poetul francez Philippe de Vitry (n. 1291)

 

– 1781: S-a născut inginerul englez George Stephenson, considerat întemeietorul transportului feroviar; începând din 1814 a construit mai multe tipuri de locomotive, iar în 1823 a condus lucrările primei căi ferate publice şi a întemeiat prima uzină de locomotive (la Newcastle) (m. 1848)

 

– 1810: S-a născut compozitorul german Otto Nicolai (m. 1849)

 

– 1843: S-a născut scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită cu acest premiu și a doua femeie din istorie care a primit un Premiu Nobel (prima fiind Marie Curie, care în 1903 a primit prestigioasa distincție pentru activitatea sa din domeniul fizicii) (m. 1914) – 180 de ani

 

– 1865: S-a născut Carl Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez (m. 1931)

 

– 1870: A murit scriitorul englez Charles Dickens, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii victoriene (n. 1812)

 

– 1877: S-a născut baritonul italian Titta Ruffo (m. 1953)

 

– 1891: S-a născut compozitorul american Cole Porter (m. 1964)

 

– 1891: A murit Ludvig Lorenz, fizician și matematician danez (n. 1829)

 

– 1904: A murit paleontologul britanic William J. Arkell, specialist în studiul fosilelor de dinozaur (n. 1858)

 

– 1915: S-a născut chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (m. 2009)

 

– 1917: S-a născut istoricul britanic Eric John Hobsbawm; şi-a câştigat notorietatea mondială în special datorită trilogiei consacrate „lungului secol al XIX-lea” (de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial); cunoscut şi pentru lucrarea „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, consacrată secolului al XX-lea (m. 2012)

 

– 1921: S-a născut ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (m. 2015)

 

– 1922: S-a născut Fernand Seguin, biochimist francez, profesor şi mediator al programelor dedicate ştiinţelor, la radio şi televiziune (m. 1988)

 

– 1922: S-a născut George Axelrod, regizor, producător, dramaturg şi scenarist american (m. 2003)

 

– 1938: S-a născut Charles Wuorinen, compozitorul a peste 270 producţii muzicale; în 1970 a devenit cel mai tânăr laureat al premiului Pulitzer cu „Time’s Encomium”, prima compoziţie electronică distinsă cu acest premiu (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut scriitorul american, Charles Webb, autorul romanului „Absolventul/ The Graduate”, care a inspirat filmul din 1967 cu același nume (m. 2020)

 

– 1941: S-a născut Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (m. 2012)

 

– 1943: S-a născut Violette Rey, considerată unul dintre cei mai de seamă geografi ai Franţei de azi; a acordat o atenţie deosebită României, studiile sale privitoare la ţara noastră începând încă de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului XX; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 – 80 de ani

 

– 1949: A murit (la Viena) soprana Maria Cebotari din R. Moldova; considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile (n. 1910)

 

– 1950: S-a născut Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (m. 2013)

 

– 1952: A murit Adolf Busch, violonist, dirijor şi compozitor german (n. 1891)

 

– 1959: A murit chimistul german Adolf Windaus; a descoperit şi a preparat sintetic vitamina D2; Premiul Nobel pentru Chimie în 1928 (n. 1876)

 

– 1963: S-a născut Johnny Depp, actor, scenarist, regizor, producător şi muzician american – 60 de ani

 

– 1963: A murit Jacques Villon (pseudonimul lui Gaston Duchamp), pictor cubist şi gravor francez; fratele pictorului Marcel Duchamp (n. 1875) – 60 de ani

 

– 1974: A murit Miguel Angel Asturias, scriitor şi diplomat guatemalez; Premiul Nobel pentru literatură în 1967; al doilea scriitor latino-american (după chiliana Gabriela Mistral) căruia i-a fost decernat acest premiu (n. 1899)

 

– 1981: S-a născut Natalie Portman (nume la naștere: Natalie Hershlag), actriţă, regizoare și scenaristă americană de origine israeliană; în 2011, a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal („Black Swan”)

 

– 1987: A murit pianista franceză Monique Haas (n. 1909)

 

– 1991: A murit pianistul chilian Claudio Arrau (n. 1903)

 

– 1994: A murit economistul olandez Jan Tinbergen; a rămas în istoria economiei în urma studiului său despre aplicarea modelelor macroeconomice, modele ce îmbină statisticile matematice cu datele economice, generând relaţiile directe dintre termenii economici precum venit, consum şi investiţii; primul laureat al Premiului Nobel pentru economie, în anul 1969, alături de norvegianul Ragnar Frisch (n. 1903)

 

– 1998: A murit Lois Mailou Jones, pictoriţă şi profesoară americană, considerată o pionieră printre pictorii afro-americani (n. 1905) – 25 de ani

 

– 2000: A murit Jean-Pierre Giraudoux, romancier, dramaturg, om politic și arhitect francez; cofondator al Premiul Médicis (n. 1919)

 

– 2007: A murit Ousmane Sembène, actor, regizor de film și scriitor senegalez (n. 1923)

 

– 2013: A murit Walter Jens, scriitor german, filolog, critic şi istoric literar, profesor; militant activ împotriva militarismului (n. 1923) – 10 ani

 

– 2013: A murit scriitorul scoţian de science-fiction Iain (Menzies) Banks (n. 1954) – 10 ani

 

– 2015: A murit James Last (nume real: Hans Last), muzician, instrumentist, compozitor şi dirijor german; liderul trupei „Big Band” (n. 1929)

 

– 2017: A murit actorul american Adam West (nume real: William West Anderson); a interpretat personajul „Batman” în serialul de televiziune omonim difuzat de televiziunea americană ABC în anii 60 ai secolului XX (n. 1928)

 

– 2018: A murit Maria Esther Bueno, mare campioană braziliană de tenis (câştigătoare a 19 turnee de Mare Şlem, inclusiv şapte la simplu) și comentatoare sportivă (n. 1939) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 8 iunie

Calendarul zilei – 8 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 8 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 9 iunie 2023, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie

* Se împlinesc 355 de ani (1668), de când, la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon (1664 – 1669), s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană. Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de la inaugurarea oficială, la Colegiul „Sf. Sava”, din Bucureşti, a primei biblioteci publice naţionale. Fondul de carte, care includea aproximativ 8.000 de volume, provenea din patrimoniul Bibliotecii Mitropoliei Bucureşti. Organizarea şi catalogarea publicaţiilor erau făcute pe grupe lingvistice, iar în cadrul fiecăreia, pe domenii. Primul catalog al bibliotecii a fost tipărit, în două volume, în anii 1846 şi 1847, prin îngrijirea profesorului bibliotecar Iosif Genilie. În data de 11 iunie 1848, odată cu izbucnirea revoluţiei în Bucureşti, activitatea bibliotecii a fost întreruptă până în 1849. În 1864, Regulamentul pentru bibliotecile publice stipula ca bibliotecile centrale să primească depozitele de cărţi, ziare, datorate de autori şi editori după Legea presei. Câteva luni mai târziu a fost promovată prima lege românească specifică pentru biblioteci, Regulamentul bibliotecilor publice, în 1850 fiind promulgată Legea pentru bibliotecile publice, prin care se asigura gratuitatea serviciului de lectură publică. În 1935, Primăria Municipiului Bucureşti a reînfiinţat Biblioteca Municipiului Bucureşti, instituţie care funcţionează şi în prezent. Între anii 1949-1957, Biblioteca Centrală Bucureşti şi, ulterior, între 1957 – 1968, Biblioteca Orăşenească Mihail Sadoveanu, a jucat rolul de coordonator metodologic pentru bibliotecile raionale din municipiul Bucureşti. În 1969, Biblioteca Municipală Mihail Sadoveanu, după reorganizarea administrativă a Bucureştilor, a centralizat principalele servicii, iar bibliotecile raionale au devenit filiale ale Bibliotecii Municipale. În 2002, potrivit Legii bibliotecilor, a fost înființată Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale Mihail Sadoveanu

* Acum 126 de ani (1897) cinematograful „Lumière” prezenta primele trei subiecte de actualităţi româneşti, filmate de operatorul Paul Menu, la data de 10 mai 1897, din iniţiativa ziarului „L’Indépendance Roumaine”, fixând astfel data de naştere a cinematografiei româneşti (8/20)

* Cu 101 ani în urmă (1922) avea loc primul meci internaţional al reprezentativei de fotbal a României (Iugoslavia-România: 2-1). Joi, 8 iunie 1922, la ora 17:00, s-a auzit primul fluier al arbitrului austriac Heinrich Retschury, pe arena SK Jugoslavia din Belgrad. După o jumătate de oră de echilibru între cele două reprezentative, gazdele deschid scorul, în minutul 35, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Jaroslav Sifer. Tricolorii au reușit să restabilească egalitatea cu patru minute înaintea pauzei, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Francisc Ronay. În repriza a doua, echipa României a dominat partida și a reușit să marcheze golul victoriei, în minutul 61, prin Aurel Guga, clujeanul care avea să rămână în istorie și prin faptul că a fost primul căpitan al reprezentativei tricolore

* Cu 93 de ani în urmă (1930) Parlamentul îl proclama pe prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). Tânărul rege Mihai I redevine prinţ moştenitor, primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Cu o zi înainte, la 7 iunie, Regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I (1927), pentru perioada minoratului lui Mihai I, şi-a dat demisia. S-a format un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu George G. Mironescu, având misiunea limitată de a îndeplini procedura constituţională legată de proclamarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege (Carol s-a reîntors în ţară în noaptea de 6/7 iunie, după îndepărtarea sa de la succesiunea tronului în 1926). La 4 septembrie 1940 a avut loc demisia guvernului prezidat de Ion Gigurtu, generalul Ion Antonescu fiind numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar a doua zi, la 5 septembrie, regele Carol al II-lea a cedat generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. La 6 septembrie 1940, izolat politic şi compromis în ochii opiniei publice din cauza cedărilor teritoriale, Carol al II-lea a transmis prerogativele regale fiului său, Mihai

* În urmă cu 33 de ani (1990) apărea primul număr al revistei „România Mare”, sub conducerea scriitorului Eugen Barbu (1924-1993) şi a poetului şi omului politic Corneliu Vadim Tudor (1949-2015)

* Acum 19 ani (2004), pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui, fenomen observat de peste trei sferturi din populaţia Terrei. Următorul fenomen similar va avea loc pe 11 decembrie 2117

* Se împlinesc 15 ani (2008) de când Înaltpreasfinţitul Teofan Savu (pe numele de mirean Dumitru Savu – n. 1959), mitropolit al Olteniei, a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (ales de Sfântul Sinod al BOR la 5.III.2008). Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, ÎPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenici Nicandru şi Marcian (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Trupul și Sângele Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1839: S-a născut generalul Mihail Christodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al „Junimii” din Iaşi (m. 1885)

 

– 1862, 8/20: A fost asasinat Barbu Catargiu, om politic conservator; şeful primului guvern al României moderne, alcătuit după proclamarea deplinei uniri administrative a Principatelor (ianuarie – iunie 1862); primul lider al Partidului Conservator (n. 1807)

 

– 1898: A murit Constantin Esarcu, naturalist, medic şi om politic (ministru de externe în perioada februarie-noiembrie 1891); s-a dedicat operelor culturale de interes naţional (a iniţiat subscripţia publică pentru construirea Ateneului român/1865 şi a fondat Societatea Filarmonică/1868); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (n. 1836) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut Gabriel Drăgan, prozator şi poet (m. 1981)

 

– 1919: S-a născut compozitorul, profesorul şi pianistul Florin Eftimescu (m. 1974)

 

– 1921: A murit prozatorul Nicolae D.[imitrie] Popescu (n. 1843)

 

– 1924: S-a născut, la Soroca (Basarabia), poetul Alexandru (Şura) Bogdanovici (m. 1950)

 

– 1924: S-a născut Anda Boldur (numele la naştere: Esmeralda Boldur-Lăţescu), traducătoare şi scenaristă (m. 1996)

 

– 1926: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul şi profesorul Anatol Vieru (m. 1998)

 

– 1930: S-a născut Maria Octavia Ţarălungă, artistă plastică și ilustratoare

 

– 1933: S-a născut Cristina Tacoi, actriţă şi scriitoare (m. 2010) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Ion Petrică, comparatist, traducător, istoric literar şi profesor; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit polonist (m. 2012)

 

– 1935: S-a născut Victor Frunză, prozator, eseist, editor; redactor la Radioteleviziunea Română între anii 1958 şi 1971; în urma unei scrisori deschise difuzate de agenţia Reuters (1978), în care critica politica PCR, suferă persecuţii şi este silit să se expatrieze, stabilindu-se, în 1980, în Danemarca; aici va publica, în 1984, prima ediţie a unei istorii a comunismului românesc (m. 2007)

 

– 1937: S-a născut Gelu Ionescu (prenumele la naştere, Gheorghe), critic şi istoric literar, eseist, jurnalist; în 1982 cere azil politic în Franţa; din 1983 se stabileşte la München (Germania), unde va lucra la Secţia română a postului de radio Europa Liberă (până în 1995)

 

– 1939: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Florica Ungur (m. 2011)

 

– 1946: S-a născut Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” (1995-2014); membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică; membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică (m. 2017)

 

– 1959: S-a născut actriţa de teatru și film Marina Procopie (m. 2018)

 

– 1965: A murit compozitorul şi profesorul Mihail Andreescu-Skeletty (n. 1882)

 

– 1967: A murit Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), poetă, prozatoare, publicistă şi traducătoare; cunoscută autoare de versuri pentru copii (n. 1894)

 

– 1971: S-a născut regizorul şi scenaristul Radu Muntean

 

– 1972: S-a născut Adrian Igrișan, solistul trupei Cargo

 

– 1974: S-a născut soprana Ana Camelia Ştefănescu

 

– 1976: A murit Octavian Fodor, medic şi profesor universitar; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1913)

 

– 1996: A murit inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa, a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1922)

 

– 2007: A murit actorul de teatru, film şi televiziune Adrian Pintea (n. 1954)

 

– 2016: A murit H.[enri] Zalis, istoric şi critic literar, prozator, memorialist şi traducător (n. 1932)

 

– 2018: A murit pictorul bisericesc, restauratorul și profesorul Tudor Emanuel Popescu (n. 1951) – 5 ani

 

– 2020: A murit actorul de teatru, film și televiziune și cântărețul Costin Mărculescu (n. 1969)

 

– 2021: A murit schimonahia Siluana Vlad, considerată o adevărată „punte filosofală” între biserica ortodoxă şi tineri; a lăsat o moștenire impresionantă prin numeroasele conferințe și prelegeri susținute; cordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași (n. 1944)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE Justiție și Afaceri Interne (8 – 9 iun.)

 

– Roma: Cancelarul german Olaf Scholz va vizita Italia

 

– Banjul, Gambia: Președintele Adama Barrow susține discursul său despre starea națiunii

 

– Nairobi: Ministrul de Finanțe din Kenya, Njuguna Ndung’u, prezintă bugetul 2023/24 în fața Parlamentului

 

– Edinburgh, Regatul Unit: Audierea pentru extrădarea lui Vincent Reynouard, negator francez al Holocaustului și un susținător al neonazismului, revendicată de instanțele franceze

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind PIB-ul din primul trimestru în Zona euro (a treia estimare)

 

– Seul: Ministrul de Finanțe din Coreea de Sud, Choo Kyung-ho, va participa la o sesiune de discuții unde va vorbi despre o serie de probleme economice

 

– Italia: Reprezentații mass-media sunt invitați să se alăture Conferinței ESA Space2Connect de la Matera în perioada 7-9 iunie. Organizat împreună cu ASI (Agenția Spațială Italiană), acest eveniment oferă ocazia de a afla cele mai recente descoperiri științifice despre telecomunicații, conectivitate și modul în care tehnologiile emergente vor revoluționa sectorul spațial – toate acestea fiind benefice pentru societate și economie în general. Sesiunile plenare vor fi transmise și prin intermediul esawebtv.esa.int. Din program:

  • Ziua 2 – Joi, 8 iunie – Factorii și valorile Satcom – În a doua zi a conferinței, vom explora factorii cheie care sunt necesari pentru a ne asigura că noile soluții spațiale sunt puse la dispoziție societății în timp util. Aceasta va include discuții despre sistemele emergente de comunicații prin satelit, rolul Satcom în transformarea digitală și importanța inovației tehnologice

 

– Tel Aviv: Marșul comunității LGBTQ – Pride Parade

 

– New York: Un diamant roz rar va fi scos la vânzare de Casa Sotheby’s

 

– Aarhus, Danemarca: Navigație – startul celei de-a șasea etape a The Ocean Race, o cursă în jurul lumii cu echipaj și escale

 

– Miami, SUA: Baschet – Campionatul NBA, Meciul final 3: Miami – Denver

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Oceanelor”; iniţiată la Summitul Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, la 8 iunie 1992, ziua a fost recunoscută oficial de ONU în 2008 (- 15 ani)

 

– 632: A murit profetul Mahomed (în arabă Mohammed, „Cel lăudat”), reformator religios arab; fondatorul islamismului (mahomedanismului); a predicat, din anul 610, la Mecca; strămutarea sa (Hegir) la Medina, în anul 622, marchează începutul erei musulmane (n. ~570, la Mecca)

 

– 1612: A murit compozitorul şi organistul german Hans Leo Hassler (n. 1564)

 

– 1671, 8/14: S-a născut compozitorul italian Tomaso Albinoni (m. 1751). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou 14.VI.1671

 

– 1768: A murit Johann Winckelmann, arheolog şi istoric de artă german; contribuţie esenţială la formarea esteticii neoclasice, propunând drept criteriu absolut al frumosului arta greacă; unul dintre întemeietorii istoriografiei de artă; colecţionar de artă (n. 1717) – 255 de ani

 

– 1809: A murit Thomas Paine, publicist iluminist şi om politic american de origine engleză; quaker emigrat în America de Nord, a participat la Războiului de independenţă a coloniilor engleze (1775-1783), devenind una dintre figurile centrale din timpul războiului (n. 1737)

 

– 1810: S-a născut Robert Schumann, compozitor, pianist şi critic muzical german (m. 1856)

 

– 1851: S-a născut Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician și inventator francez, cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic şi a primului model de telefon agreat de serviciul public francez de telecomunicații (m. 1940)

 

– 1867: S-a născut Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (m. 1959)

 

– 1876: A murit scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amandine-Aurore-Lucile Dupin) (n. 1804)

 

– 1903: S-a născut Vladimir Losski, teolog rus; exilat din Rusia în 1922, s-a stabilit la Paris doi ani mai târziu; a fost primul decan al Institutul teologic Sf. Dionisie din Paris, unde a predat teologie dogmatică; cunoscut mai ales pentru lucrarea „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”, prima sinteză patristică de teologie a dogmei (m. 1958) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut (în Belgia) Margueritte Yourcenar (nume la naştere: Marguerite Antoinette Jeanne Marie Ghislaine Cleenewerck de Crayencour), scriitoare, eseistă şi traducătoare franceză; prima femeie aleasă, în 1980, membru al Academiei Franceze (m. 1987) – 120 de ani

 

– 1910, 8/21: A murit istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române (1877) (n. 1851)

 

– 1916: S-a născut biofizicianul și neurofizicianul britanic Francis Crick; Premiul Nobel pentru medicină în 1962, împreună cu americanul James Watson şi neo-zeelandezul Maurice Wilkins, pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN (m. 2004)

 

– 1921: S-a născut fostul lider militar şi politic, al doilea preşedinte al Indoneziei, Suharto, care s-a aflat la conducerea ţării timp de 32 de ani (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut matematicianul ucrainean Gurii Marciuk; cercetări asupra analizei numerice şi modelării matematice; de numele său se leagă punerea bazelor teoriei modelării matematice a problemelor legate de optimizarea în protecţia mediului înconjurător; membru de onoare străin al Academiei Române (1991) (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut actorul și comedianul american Jerry Stiller (m. 2020)

 

– 1928: S-a născut Kate Wilhelm (nume la naștere: Katie Gertrude Meredith), scriitoare americană de science fiction, fantasy și cărți polițiste (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut actorul și cântărețul francez Maurice Barrier (m. 2020)

 

– 1933: S-a născut Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (m. 2014) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut fizicianul american Kenneth G. Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1982, pentru teoria sa privind fenomenele critice asociate cu tranziţiile de stare (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut astronautul american Bruce McCandless, primul om care a zburat în spaţiu fără a fi legat, purtând un jet pack (1984); a fost implicat în dezvoltarea jet pack-urilor (m. 2017)

 

– 1943: A murit matematicianul, inventatorul şi profesorul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1868) – 80 de ani

 

– 1951: S-a născut cântăreața şi compozitoarea britanică de origine galeză Bonnie Tyler (numele real Gaynor Hopkins Sullivan)

 

– 1955: S-a născut Sir Timothy John (Tim) Berners-Lee, programator englez, inventator al World Wide Web-ului (în 1989) și director-fondator al World Wide Web Consortium (W3C), organizaţia ce tutelează standardele Web-ului

 

– 1969: A murit Robert Taylor, actor american (n. 1911)

 

– 1970: A murit Abraham Maslow, psiholog umanist și filosof american; cunoscut mai ales pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane (n. 1908)

 

– 1992: A murit Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic și istoric de cinema maghiar (n. 1929)

 

– 2007: A murit Richard Rorty, filosof şi profesor american (n. 1931)

 

– 2013: A murit Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (n. 1930) – 10 ani

 

– 2016: A murit scriitorul, traducătorul şi scenaristul francez Maurice Ponce (n. 1927)

 

– 2017: A murit Ernesto „Tito” Puentes, muzician cubanez, şef de orchestră şi trompetist virtuoz (n. 1928)

 

– 2020: A murit cântăreaţa americană Bonnie Pointer, una dintre cele patru surori care au format grupul de pop şi rhythm and blues „The Pointer Sisters” (n. 1950)

 

– 2020: A murit Pierre Nkurunziza, preşedinte al Republicii Burundi pentru aproape 15 ani, din august 2005 până la moartea sa, devenind astfel cel mai „longeviv” conducător al acestui stat (n. 1964)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 7 iunie

Calendarul zilei – 7 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 7 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 7 iunie 2023, 14:08

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie

* Acum 529 de ani (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se stabileau zonele de influență colonială ale celor două puteri maritime ale vremii. Tratatul se baza pe o hotărâre a Papei Alexandru VI din anul 1493, mai exact prin bula numită „Inter caetera”, care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri V de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la vestul Castiliei. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la vest de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la est Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de Spania (care era formată din regatele Castilia şi Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de Portugalia la data de 5 septembrie 1494

* Cu 421 de ani în urmă (1602), între 7 iunie şi 5 octombrie, a fost construită Mănăstirea Secu (Neamţ) – ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august)

* În urmă cu 102 ani (1921) avea loc semnarea, la Belgrad, a Convenţiei de alianţă defensivă româno-iugoslavă, care forma, împreună cu Convenţiile similare româno-cehoslovacă (23.IV.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), baza Micii Înţelegeri, organizaţie de securitate regională defensivă – alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe – având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial. Mica Înţelegere, cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, şi-a încetat activitatea în 1938

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când era adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15.X.1923); primul decan: Ştefan Minovici. La data de 15 octombrie 1923 a fost inaugurată oficial Facultatea de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti

* În urmă cu 94 de ani (1929) erau ratificate documentele fondării statului Cetății Vaticanului. Statul Cetății Vaticanului a fost fondat în urma Acordurilor de la Palatul Lateran stipulate între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929. Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu național sub legea internațională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relațiile internaționale, negociază înțelegerile internaționale, respectiv trimite și primește reprezentanții diplomatici. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetății Vaticanului, cât și conducător al Sfântului Scaun

* Cu 76 de ani în urmă (1947) reforma agrară din 23.III.1945 a fost declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi

* Acum 76 de ani avea loc constituirea Asociaţiei Sportive „Armata” (ASA) Bucureşti. Din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 – Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 – Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când erau stabilite, la nivel de ambasadă nerezidentă, relaţiile diplomatice între România şi Malta

* În urmă cu 33 de ani (1990) apărea Anunțul Telefonic, primul ziar cu anunțuri preluate la telefon și unul dintre primele ziare democratice care au apărut neîntrerupt în acești 31 de ani. A fost primul ziar exclusiv de mică publicitate din România și una dintre primele investiții românești care a reușit să rămână activă, sub același patronaj, timp de mai multe deceni

* Cu 33 de ani în urmă (1990) avea loc semnarea Convenţiei de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” (CNS „Cartel ALFA”), reunind, la acea dată, șapte federaţii şi circa 1,3 milioane de membri. Obţinând personalitate juridică la 26 noiembrie 1990, CNS Cartel ALFA a contribuit la transformarea mişcării sindicale româneşti, luptând pentru formarea de militanţi sindicali experimentaţi care au putut să îşi exprime liber opiniile şi să reprezinte cu adevărat interesele lucrătorilor. Pe plan internaţional, CNS Cartel ALFA este afiliată la Confederaţia Sindicală Internaţională şi la Confederaţia Europeană a Sindicatelor. Confederaţia reuneşte peste 600.000 de lucrători în cele 41 de organizaţii membre, federaţii profesionale sau sindicate naţionale. De asemenea, CNS Cartel ALFA coordonează activitatea a 42 de uniuni sindicale teritoriale, interprofesionale. O dată la patru ani, organizaţiile membre se întâlnesc în cadrul Congresului. Congresul este forul care decide obiectivele confederaţiei pe termen lung, temele majore de interes şi modalităţile de acţiune. De asemenea, Congresul alege membrii Biroului executiv, pentru un mandat de patru ani

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1883: S-a născut George Ciprian, dramaturg, prozator şi actor, considerat un precursor al teatrului absurdului (m. 1968) – 140 de ani

 

– 1886: S-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”; membru titular al Academiei Române din 1970 (m. 1972)

 

– 1927: S-a născut sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut Paul Staïcu, compozitor, aranjor, pianist, interpret la corn, profesor și comedian; stabilit în Franţa din 1989

 

– 1938: S-a născut artistul plastic Horea Nicolae Cucerzan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala București (m. 2021) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Ion Murgeanu, poet, prozator şi jurnalist (m. 2016)

 

– 1948: S-a născut meșterul popular Ion Albu (poreclit și „Mască”) din Neamț, desemnat „Tezaur Uman Viu” în 2021; de mai bine de patruzeci de ani, realizează măşti populare necesare cetelor de mascaţi care colindă; membru fondator al Ansamblului de Obiceiuri Populare „Aşa-i datina la noi” şi membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România – 75 de ani

 

– 1957: A murit Titus Hotnog, prozator, profesor și traducător; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (n. 1890)

 

– 1961: S-a născut muzicologul Ruxandra Arzoiu, realizatoare de emisiuni la Radio România Muzical; a absolvit secția de Muzicologie din cadrul Universității Naționale de Muzică din București în 1984, sub îndrumarea profesorului Viorel Cosma, iar din 1990 a devenit membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România; personalitate cu o activitate marcantă în domeniul radiofonic și al muzicologiei, a fost unul dintre realizatorii importanți ai postului Radio România Muzical și o fină cercetătoare a muzicii românești contemporane (m. 2021)

 

– 1967: S-a născut marea maestră internaţională de şah Cristina Adela Foişor (m. 2017)

 

– 1976: A murit istoricul, arhivistul şi profesorul Aurelian Sacerdoţeanu; specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (n. 1904)

 

– 1992: A murit George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu), poet, publicist, muzicolog şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (n. 1911, la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 2000: A murit Radu Selejan, poet şi prozator; reporter (din 1978 a fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu) (n. 1935)

 

– 2011: A murit Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (n. 1943)

 

– 2012: A murit saxofonistul Dan Nedelcu (Dax) (n. 1979)

 

– 2013: A murit actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani (n. 1929) – 10 ani

 

– 2018: A murit părintele arhimandrit Mina Dobzeu; statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă, când a făcut închisoare 6 ani; la Jilava l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt (n. 1921) – 5 ani

 

– 2021: A murit artistul plastic Constantin Plăviţu (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Discurs al vicepreședintelui Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, la o conferință a Comisiei Europene și a BCE privind integrarea financiară

 

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă o propunere pentru un organism independent de etică pentru instituțiile UE

 

– Washington DC: Vizita premierului Marii Britanii, Rishi Sunak, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Joe Biden

 

– Bogotá, Columbia: Vizita ministrului german de externe Annalena Baerbock (7 – 8 iun.)

 

– Oslo: Conferința Nor-Shipping pe sectorul maritim, în prezența trimisului special american pentru climă, John Kerry

 

– Italia: Reprezentanții mass-media sunt invitați să se alăture Conferinței ESA Space2Connect de la Matera în perioada 7-9 iunie. Organizat împreună cu ASI (Agenția Spațială Italiană), acest eveniment oferă ocazia de a afla cele mai recente descoperiri științifice despre telecomunicații, conectivitate și modul în care tehnologiile emergente vor revoluționa sectorul spațial – toate acestea fiind benefice pentru societate și economie în general. Sesiunile plenare vor fi transmise și prin intermediul esawebtv.esa.int. Din program:

  • Ziua 1 – Miercuri, 7 iunie – Ambiția Satcom – Prima zi a conferinței se va concentra pe utilizarea spațiului în beneficiul cetățenilor, explorând modul în care Satcom poate ajuta instituțiile și sectorul comercial în furnizarea de servicii esențiale, cum ar fi asistența medicală și educația în zonele rurale

 

– Ottawa: Anunțul ratei cheie a Băncii Canadei

 

– Santiago de Chile: Consiliul Constituțional, ales pe 7 mai, este instalat, urmând să înceapă lucrările la elaborarea unei noi Magna Carta pentru Chile

 

– Maroc: Lansarea filmului „Le Bleu du Caftan” de Maryam Touzani

 

– Sydney: Festivalul de Film de la Sydney 2023 (7 – 18 iun.)

 

– Praga: Fotbal – Finala Europe Conference League: Fiorentina (Ita) – West Ham (Ang)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Siguranţei Alimentare”, marcată pentru prima oară în 2019, a fost desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite la propunerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și a Comisiei Codex Alimentarius

 

– 1845: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul maghiar Leopold (von) Auer (m. 1930)

 

– 1848: S-a născut pictorul francez Paul Gauguin (m. 1903) – 175 de ani

 

– 1859: A murit pictorul englez David Cox (n. 1793)

 

– 1862: S-a născut Philipp Lenard, fizician german; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru fizică în 1905 (m. 1947)

 

– 1877: S-a născut fizicianul și profesorul britanic Charles Glover Barkla; Premiul Nobel pentru fizică pe 1917 (m. 1944)

 

– 1879: S-a născut Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (m. 1933)

 

– 1882: S-a născut (în Basarabia) Gheorghe Botezatu (cunoscut și sub numele de Georges de Bothezat), inginer mecanic, matematician și om de afaceri american; contribuții de pionierat în domeniul elicopterelor; a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună (m. 1940)

 

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul american de origine maghiară George Szell (György Széll) (m. 1970)

 

– 1917: S-a născut Dean Martin (născut: Dino Paul Crocetti), cântăreţ şi actor american de origine italiană (m. 1995)

 

– 1920: S-a născut Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (m. 1997)

 

– 1928: S-a născut regizorul de film, producătorul și scenaristul american James (Francis) Ivory – 95 de ani

 

– 1934: S-a născut Philippe Entremont, dirijor şi pianist francez

 

– 1935: A murit Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (n. 1855)

 

– 1937: A murit actriţa americană de film Jean Harlow, una dintre supervedetele anilor ’30 ai secolului XX (n. 1911)

 

– 1940: S-a născut Sir Tom Jones (numele real: Thomas Jones Woodward), cântăreţ britanic de muzică uşoară. NOTĂ: Într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Buckingham, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a recunoscut meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 l-a numit prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlul de cavaler

 

– 1940: S-a născut Ronald Pickup, unul dintre cei mai importanți actori britanici de teatru, film și televiziune (m. 2021)

 

– 1942: S-a născut Muammar Abu Minyar Al-Gaddafi (cunoscut şi sub numele de Colonelul Gaddafi), conducătorul de facto al Libiei între 1969 şi 2011 (m. 2011)

 

– 1952: S-a născut actorul nord-irlandez Liam Neeson

 

– 1952: S-a născut scriitorul turc Orhan Pamuk; Premiul Nobel pentru literatură în 2006

 

– 1954: S-a născut pictorul şi poetul belgian Jan Theuninck

 

– 1954: A murit Alan M. Turing, matematician şi logician britanic; cercetări fundamentale în logica matematică; a elaborat, între anii 1936 şi 1938, conceptul teoretic al maşinii de calcul „universale” (maşina lui T), fiind considerat precursorul calculatorului electronic (n. 1912)

 

– 1956: S-a născut Sen Soshitsu al XVI-lea, marele maestru (iemoto) al școlii Urasenke de ceremonia ceaiului

 

– 1956: A murit Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (n. 1867)

 

– 1958: S-a născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (m. 2016) – 65 de ani

 

– 1962: S-a născut actorul și muzicianul american Lance Solomon Reddick (m. 2023)

 

– 1963: S-a născut tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna – 60 de ani

 

– 1966: A murit (în Elveţia) Hans Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (n. 1887)

 

– 1980: A murit scriitorul american Henry Miller (n. 1891)

 

– 2008: A murit Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, „Opiate ’67” şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake din 1992 protagonist a fost actorul american Al Pacino (n. 1916) – 15 ani

 

– 2011: A murit Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (n. 1923)

 

– 2012: A murit Bob Welch, chitarist şi cântăreţ în trupa americană de muzică rock Fleetwood Mac (n. 1956)

 

– 2015: A murit Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (n. 1922)

 

– 2018: A murit fotojurnalistul american David Douglas Duncan; faimos pentru fotografiile sale din războiul din Coreea şi pentru portretele realizate lui Pablo Picasso (n. 1916) – 5 ani

 

– 2020: A murit Manuel Felguerez, pictor abstract şi sculptor mexican (n. 1928)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 6 iunie

Calendarul zilei – 6 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 6 iunie 2023, 05:11 / actualizat: 6 iunie 2023, 15:24

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie

* Acum 179 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George Williams, Young Men’s Christian Association – YMCA, ca răspuns la condițiile sociale nesănătoase apărute în marile orașe la sfârșitul Revoluției Industriale (aproximativ 1750-1850). Asociaţia Tinerilor Creştini – YMCA România a fost înfiinţată în 1919, la Bucureşti, la iniţiativa reginei Maria. Desfiinţată de autorităţile comuniste în 1948, a fost reînfiinţată în 1991

* Cu 117 ani în urmă (1906) avea loc deschiderea (până la 23 noiembrie), în parcul din Dealul Filaret (actualul parc „Carol I”), a „Expoziţiei generale române”, cu scopul de a prezenta realizările economice, sociale, politice şi culturale ale României în cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I (6/19)

* Acum 98 de ani (1925) inginerul american, Walter Chrysler (1875 – 1940) fonda marca Chrysler, care ulterior a devenit grupul american ce reuneşte mai multe mărci de tradiţie americane. Compania Chrysler Corporation a fost fondată prin restructurarea fostei Maxwell Motor Company, fondată în 1904. Chrysler a fost cumpărat de Daimler-Benz în anul 1998, formând grupul DaimlerChrysler AG. În 2009, FIAT S.p.A. a anunţat alianţa globală cu Chrysler LLC. Ulterior Chrysler a trecut prin procesul de faliment, fiind restructurat sub forma Chrysler Group LLC, o nouă entitate. În prezent, grupul reuneşte mărcile Chrysler, Dodge, Ram (fosta divizie utilitară a lui Dodge), Jeep şi Global Electric Motorcars

* Acum 79 de ani (1944) era declanşată operaţiunea „Overlord”, debarcarea forţelor aliate în Normandia, pe ţărmul atlantic al Franţei, cea mai mare operaţiune militară din toate timpurile, care avea să schimbe cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. A rămas cunoscută în istorie ca „D Day” – „Ziua Z” sau „Ziua cea mai lungă” (6 iun. – 30 aug.)

* În urmă cu 69 de ani (1954) debutau programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 a fost închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989, Radio Craiova şi-a reluat activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara)

* Cu 62 de ani în urmă (1961) luptătorul român Valeriu Bularca (1931 – 2017) cucerea primul titlu de campion mondial de lupte greco-romane la Campionatul mondial de la Yokohama (Japonia). Pe lângă medalia de aur cucerită la Campionatul Mondial, Valeriu Bularca a câştigat, în 1964, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, şi medalia de argint, la categoria 70 de kilograme

* Acum 52 de ani (1971) avea loc lansarea navei sovietice „Soiuz-11″, prima navă cosmică de transport. A fost utilizată numai pentru echipa de lucru destinată să ia în primire staţia „Saliut”, echipă care a desfăşurat activităţi ştiinţifice şi utilitare la bordul staţiei. Soiuz 11 a fost singura misiune cu echipaj la bordul primei stații spațiale din lume, Saliut 1 (Soiuz 10 a avut o andocare ușoară dar nu a reușit să intre din cauza unor probleme de blocare). Echipajul, format din Gheorghi Dobrovolsky, Vladislav Volkov și Viktor Patsaiev, a sosit la stația spațială la 7 iunie 1971 și a plecat la data de 29 iunie. Misiunea s-a încheiat cu un dezastru, atunci când în capsula echipajului a scăzut presiunea în timpul pregătirilor pentru reintrarea în atmosferă, ucigând echipajul de trei persoane. Cei trei membri ai echipajului Soiuz 11 sunt singurii oameni despre care se știe că au murit în spațiu (până în 2019)

* Cu 41 de ani în urmă era declanșat Războiul din Liban din anul 1982, denumit oficial de către Israel „Operațiunea Pace pentru Galileea” și început la 6 iunie 1982, când armata israeliană a invadat Libanul de Sud. Guvernul Israelului a lansat operațiunea militară în urma tentativei de asasinat comisă de Organizația Abu Nidal împotriva ambasadorului Israelului în Regatul Unit, Shlomo Argov. După ce a atacat OEP, precum și forțele siriene, de stânga și musulmane libaneze, Israelul a ocupat sudul Libanului și a încercuit OEP și elemente din armata siriană. Înconjurate în vestul Beirutului și supuse bombardamentelor grele, forțele OEP și aliații lor au negociat retragerea din Liban cu ajutorul trimisului special Philip Habib și sub protecția forțelor internaționale de menținere a păcii (iun. – sep.)

* Acum 36 de ani (1987) era dat în folosinţă pasajul rutier subteran „Unirea” din Bucureşti, în lungime de 900 de metri, din care 600 acoperiţi

* În urmă cu 12 ani (2011), la Anvers, în Belgia, a fost inaugurat primul tunel de cale ferată din Europa alimentat cu energie solară. Tunelul are o lungime de 3,3 kilometri şi face parte din traseul feroviar de mare viteză care va lega Parisul de Amsterdam

* Cu 11 ani în urmă (2012) șefii de stat din patru state latino-americane – Chile, Columbia, Mexic şi Peru – au semnat acordul-cadru al „Alianţei Pacificului”, care vizează integrarea economică a acestor state riverane Oceanului Pacific. Obiectivul principal al acordului este constituirea în timp a unei zone de liberă circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1716, 6/7: A murit (ucis de turci) Constantin Cantacuzino, stolnic, diplomat, istoric şi geograf; reprezentant de seamă al umanismului în Ţările Române; adept al unei politici antiotomane; a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700); autor al unei „Istorii a Ţării Româneşti” (neterminată), în care susţine, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei (n. ~1650)

 

– 1835, 6/18: S-a născut Ştefan Fălcoianu, general (şef al Statului Major în Războiul de independenţă/1877-1878), matematician şi istoric; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905)

 

– 1883 (stil nou): A murit compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul și pedagogul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti, „Crai nou” (n. 1853) – 140 de ani. NOTA 1: Mai multe surse menționează decesul la 25.V/6VI.1883 (după calendarul neîndreptat). NOTA 2: Anul 2023 a fost declarat „Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu”, pentru celebrarea vieţii şi operei cărturarului Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu; vor fi organizate evenimente pentru celebrarea a 170 de ani de la naşterea compozitorului Ciprian Porumbescu şi comemorarea a 140 de ani de la moartea lui

 

– 1893: A murit, la Buenos Aires, inginerul şi exploratorul Iuliu (Julius) Popper; considerat drept cel mai mare explorator român al Americii de Sud; între anii 1886 şi 1893 a explorat Patagonia şi Ţara de Foc; zona cercetată era necartografiată, aşa că a dat nume româneşti unor locuri descoperite de el (râuri, munţi şi capuri) (n. 1857) – 130 de ani

 

– 1894, 6/18: S-a născut Sabin Drăgoi, compozitor, folclorist, muzicolog, dirijor și profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1968)

 

– 1899: S-a născut scriitorul român de origine germană Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter) (m. 1989)

 

– 1906: S-a născut chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1995)

 

– 1917: S-a născut Ion Raţiu, scriitor, gazetar, avocat, om politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului); a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990 (m. 2000)

 

– 1931: A murit folcloristul, muzicologul, compozitorul şi dirijorul Alexandru Voevidca (n. 1862)

 

– 1937: S-a născut chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice Hofigal; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (m. 2018)

 

– 1939: S-a născut istoricul şi profesorul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (m. 2013)

 

– 1940: S-a născut artistul plastic Şerban Gabrea; a realizat lucrări de pictură, grafică, gravură, sculptură şi tapiserie; coautor, împreună cu Florin Ciubotaru, al marii tapiserii “Teatrul lumii” de la Teatrul Naţional din Bucureşti; frate cu regizorul de film Radu Gabrea (m. 2023)

 

– 1941: S-a născut filosoful şi profesorul universitar Ilie Pârvu; contribuţii în filosofia ştiinţei şi în metafizică; membru titular al Academiei Române din 2021

 

– 1943: S-a născut Nicolae Bica, dirijor de cor și profesor – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut ÎPS Calinic Argatu (prenumele la naştere: Constantin), arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului (din noiembrie 1990)

 

– 1944: S-a născut Mariana Vartic, critic și istoric literar, prozator, dramaturg şi traducător

 

– 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (m. 2007)

 

– 1946: A murit Mircea Dem. Rădulescu, poet, traducător și dramaturg (n. 1889)

 

– 1957: S-a născut actriţa Victoria Cociaş

 

– 1963: S-a născut actorul şi profesorul Adrian Titieni – 60 de ani

 

– 1991: A murit Gheorghe Pituţ, poet şi prozator (n. 1940)

 

– 2006: A murit poetul român de naţionalitate sârbă Vlada Barzin (n. 1940)

 

– 2008: A murit muzicologul Jean (Ion) Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (n. 1924) – 15 ani

 

– 2013: A murit poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc (n. 1935) – 10 ani

 

– 2016: A murit Mihai Dragolea, prozator, eseist şi critic literar (n. 1955)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Comitetului politic şi de securitate al UE

 

– Bratislava: Summitul preşedinţilor a nouă ţări ai flancului de est al NATO

 

– Strasbourg: CEDO se pronunță asupra unei cereri din partea adversarului Aleksei Navalnîy, după otrăvirea acestuia Rusia refuzând să deschidă o anchetă

 

– Haga: Curtea Internaţională de Justiţie audiază pledoariile în cazul Ucraina-Rusia (6 – 14 iun.)

 

– New York: Alegerea de noi membri nepermanenți în cadrul Consiliului de Securitate al ONU

 

– Kuweit: Alegeri legislative (6 – 7 iun.)

 

– Hsinchu, Taiwan: Adunarea anuală a acționarilor Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC)

 

– Tanger, Maroc: Noua audiere în dosarul Bouthier în fața Camerei Penale de Primă Instanță de la Curtea de Apel din Tanger

 

– Santiago de Chile: Comitetul de experți, organism responsabil cu prezentarea unui proiect de constituție pentru Chile, își publică lucrările

 

– Caracas, Venezuela: Dezbatere publică între candidații opoziției înaintea alegerilor primare

 

– Tokyo: Fotbal – meci amical între Vissel Kobe (Japonia) și FC Barcelona (Spania)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Ruse”; este marcată la recomandarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, limba rusă fiind una din cele şase limbi oficiale ale ONU (alături de engleză, arabă, spaniolă, chineză şi franceză); a fost aleasă ziua de naştere a poetului Aleksandr Sergheevici Puşkin (1799-1837), considerat întemeietorul literaturii ruse moderne. Scopul zilelor lingvistice ale ONU este atât de a sărbători multilingvismul şi diversitatea culturală, cât şi de a aminti publicului istoria şi cultura ataşate fiecărei limbi din cele şase amintite

 

– Ziua naţională a Suediei; la 6.VI.1523 Gustav Vasa a fost ales rege al Suediei, eveniment care a pus bazele statului naţional suedez ( – 500 de ani); la 6.VI.1809 a fost adoptată prima Constituţie a ţării; din 6.VI.1916 este sărbătorită şi „Ziua drapelului” suedez

 

– 1519: S-a născut Andrea Cesalpino, botanist, medic şi filosof renascentist italian; unul dintre primii fiziologi care au studiat circulaţia sângelui; a propus prima clasificare a plantelor după structura seminţelor şi a fructelor (m. 1603)

 

– 1599: La această dată a fost botezat pictorul spaniol Diego (Rodriguez de Silva) Velázquez, unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din secolul al XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez (m. 1660)

 

– 1606: S-a născut Pierre Corneille, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine; supranumit „fondatorul tragediei fanceze” (m. 1684)

 

– 1812, 6/18: S-a născut scriitorul rus Ivan Goncearov (m. 1891)

 

– 1832: A murit Jeremy Bentham, jurist, filosof și reformator social englez; contribuții importante în dezvoltarea inițială a utilitarismului (n. 1748)

 

– 1843: A murit poetul german Friedrich Hölderlin, unul din principalii reprezentanți ai romantismului în literatura europeană (n. 1770) – 180 de ani

 

– 1850: S-a născut Karl Ferdinand Braun, fizician și inventator german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir (m. 1918, la New York)

 

– 1868: S-a născut Robert Falcon Scott, explorator polar britanic; a condus o primă expediţie în Antarctica între anii 1901 şi 1904 (când a descoperit „Ţara Regelui Eduard al VII-lea”); în 1910 a pornit într-o a doua expediţie spre Polul Sud, pe care-l atinge la 18.I.1912, fiind însă precedat de norvegianul Roald Amundsen (ajuns aici la 14.XII.1911); Scott şi cei patru însoţitori ai săi au murit pe drumul de întoarcere (la 29.III.1912) – 155 de ani

 

– 1875: S-a născut scriitorul german Thomas Mann; Premiul Nobel pentru literatură în 1929 pentru romanul „Casa Buddenbrook” (m. 1955)

 

– 1881: A murit Henri Vieuxtemps, violonist şi compozitor belgian (n. 1820)

 

– 1903: S-a născut, la Tbilisi (Georgia), Aram (Ilici) Haciaturian, compozitor şi dirijor armean (m. 1978, la Moscova) – 120 de ani

 

– 1918: S-a născut biochimistul american Edwin Gerhard Krebs; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 1992 (m. 2009) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut Lordul Peter (Alexander Rupert) Carrington, om politic conservator britanic (fost ministru al apărării, de externe ş.a); secretar general al NATO între anii 1984 şi 1988 (m. 2018)

 

– 1934: S-a născut Albert al II-lea (nume complet Albert Félix Humbert Théodore Christian Eugène Marie), fostul rege al Belgiei (din august 1993); a abdicat în iulie 2013, în favoarea fiului său mai mare, Philippe. Regele Albert al II-lea a semnat actul de abdicare în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziune, în Palatul Regal din Bruxelles, în prezenţa Guvernului şi a Corpurilor constituite

 

– 1936: S-a născut Levi Stubbs, actor şi cântăreţ american (m. 2008)

 

– 1943: S-a născut Richard Smalley, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1996, împreună cu Robert F. Curl Jr., Sir Harold Kroto (m. 2005) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut cineastul canadian Jean-Claude Lord, regizor și scenarist a numeroase filme şi seriale de televiziune care au marcat istoria celei de-a şaptea arte din Quebec (m. 2022) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut geneticianul american Phillip A. Sharp; Premiul Nobel pentru Medicină în 1993 pentru descoperirea genelor cu structură discontinuă

 

– 1944: S-a născut Edgar Wilmar Froese, artist german, pionier al muzicii electronice, cunoscut ca membru fondator al trupei de muzică electronică „Tangerine Dream” (m. 2015)

 

– 1946: A murit Gerhart Hauptmann, dramaturg şi romancier german; Premiul Nobel pentru literatură în anul 1912 (n. 1862)

 

– 1948: A murit Louis Lumière, inventator şi producător de filme francez; împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895, „cinematograful Lumière – un aparat servind la obţinerea şi vizionarea probelor cronofotografice” (de fapt, primul aparat de filmat şi primul aparat de proiecţie) (n. 1864) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut cineasta belgiană Chantal Akerman, o personalitate a cinematografiei moderne şi avangardiste (m. 2015)

 

– 1956: S-a născut Björn Borg, jucător suedez de tenis de câmp; câştigător a numeroase mari turnee internaţionale (Roland Garros – 1974, 1975, 1978-1981; Wimbledon – cinci titluri consecutive, între anii 1976 şi 1980; Turneul Campionilor – 1979 şi 1980; Cupa Davis, cu echipa Suediei, în 1975); s-a retras din viaţa sportivă în 1983; a fost căsătorit cu jucătoarea română de tenis de câmp Mariana Simionescu

 

– 1960: S-a născut Steve Vai (numele real: Steven Siro Vai), interpret de muzică rock, chitarist, compozitor, producător şi actor american

 

– 1961: A murit Carl Gustav Jung, medic, psiholog şi psihiatru elveţian; întemeietorul psihologiei analitice (n. 1875)

 

– 1962: A murit Yves Klein, pictor francez, considerat părintele picturii monocrome (n. 1928)

 

– 1996: A murit geneticianul american George Snell; a descoperit factorii ereditari care reglează posibilitatea efectuării homogrefelor; Premiul Nobel pentru medicină pe 1980, împreună cu conaţionalul său Baruj Benacerraf şi francezul Jean Dausset (n. 1903)

 

– 2006: A murit fotograful american Arnold Newman (n. 1918)

 

– 2009: A murit, în Spania, Jean Dausset, imunolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1980, alături de Baruj Benacerraf, Jean Dausset (n. 1916)

 

– 2012: A murit Pavel Proca, dramaturg, publicist şi critic de teatru din Republica Moldova (n. 1947)

 

– 2013: A murit Jerome Karle, chimist şi fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1985, împreună cu matematicianul american H.A. Hauptman; a studiat şi dezvoltat metodele de determinare prin difracţie a structurii cristaline (n. 1918) – 10 ani

 

– 2013: A murit Esther Jane Williams, înotătoare americană de performanţă şi actriţă de film (n. 1921) – 10 ani

 

– 2013: A murit scriitorul britanic Tom Sharpe, unul dintre autorii satirici cei mai apreciaţi din Marea Britanie (n. 1928) – 10 ani

 

– 2014: A murit Lorna Gladys Wing, medic psihiatru britanic; pionieră în domeniul tulburărilor de dezvoltare a copilariei, cercetările sale contribuind la înțelegerea autismului (n. 1928)

 

– 2015: A murit scriitorul, jurnalistul şi disidentul ceh Ludvik Vaculik, autorul manifestului celor „Două mii de cuvinte” din timpul Primăverii de la Praga din 1968 (n. 1926)

 

– 2015: A murit actorul, producătorul, scenaristul, scriitorul şi profesorul britanic Richard Johnson, membru fondator al celebrei Royal Shakespeare Company (n. 1927)

 

– 2015: A murit Pierre Brice, unul dintre cei mai populari actori francezi în Germania, graţie personajului Winnetou, pe care l-a interpretat într-o serie de filme western de mare succes, lansate în anii ’60 (n. 1929)

 

– 2016: A murit dramaturgul britanic Peter Shaffer (n. 1926)

 

– 2018: A murit regizoarea şi scenarista ucraineană Kira Muratova (n. 1934) – 5 ani

 

– 2021: A murit chimistul și profesorul japonez Ei-Ichi Negishi; Premiul Nobel pentru chimie în 2010, alături de compatriotul său Akira Suzuki şi de americanul Richard Heck, pentru cercetările lor privind tehnica ce folosește paladiul drept catalizator în sinteza organică, deschizând cale unor tratamente împotriva cancerului şi unor produse electronice şi plastice revoluţionare (n. 1935)

 

– 2021: A murit scriitorul, profesorul și traducătorul francez Michel Host (nume la naștere Yves Chavatte); specialist în literatura „Secolului de Aur” (secolele al XVI-lea şi al XVII-lea); laureat al Premiului Goncourt (n. 1942, în Belgia)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 5 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 5 iunie 2023, 05:09 / actualizat: 6 iunie 2023, 15:24

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie

* Acum 567 de ani (1456) a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a Moldovei, cu participarea domnului Petru Aron, a mitropolitului Teoctist şi a boierimii, decidea (din cauza lipsei totale a unui ajutor extern) plata unui tribut anual către Poartă. Este considerat primul tratat moldo-turc, în care erau stipulate şi privilegii pentru negustorii din întreaga Moldovă

* În urmă cu 158 de ani (1865) apărea, la Budapesta, revista „Familia” (din 27.IV.1880, până în 1906, la Oradea), fondată şi condusă de Iosif Vulcan. În această revistă a debutat Mihai Eminescu, la 25.II.1866, cu poezia „De-aş avea…” (5/17)

* Cu 158 de ani în urmă, România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris (din 17.V.1865) împotriva voinţei Porţii Otomane (care ar fi dorit ca aderarea să se producă concomitent cu a sa, considerând România parte integrantă a Imperiului). Prin acest act, statul român s-a afirmat ca subiect de drept internaţional, alături de statele suverane (5/17)

* Se împlinesc 140 de ani (1883) de când sosit la Iaşi pentru a participa la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu a citit, la „Junimea”, poemul „Doina”

* Cu 139 de ani în urmă (1884) Facultatea de Medicină din Paris acorda titlul de doctor în medicină Mariei Cuţarida-Crătunescu (1857 – 1919), prima femeie medic din România

* Acum 86 de ani (1937) avea loc inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Academiei Române, proiectul fiind întocmit de arhitectul Duiliu Marcu și aprobat de Academie în 1931. Construcția noului local, încredințată antreprizei Inginer A. Ioanovici, a început în anul 1935 și a fost finalizată în 1937. În ziua de 5 iunie 1937 Biblioteca Academiei a fost inaugurată în prezența Regelui Carol I, după ce acesta a participat, în Aulă, la primirea în Academia Română a lui Lucian Blaga. Lucian Blaga a rostit discursul de recepție la Academia Română intitulat „Elogiul Satului Românesc”

* Cu 81 de ani în urmă (1942) Statele Unite ale Americii declarau război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Pe 2 iunie 1942 președintele Franklin D. Roosevelt înainta Congresului declarația de război a SUA contra României. Pe 3 iunie ea a fost adoptată de Camera Reprezentanților cu un scor de 361 la zero, iar pe 4 iunie Senatul aproba și el documentul cu un scor de 73 la zero. Pe 5 iunie 1942 Roosevelt semna documentul final iar starea de război între România și SUA a intrat în vigoare

* În urmă cu 76 de ani (1947), într-un discurs rostit în Aula Universității americane Harvard, a fost făcută publică propunerea guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală, prezentată de George Marshall, secretar de stat. Propunerea, cunoscută sub denumirea de „Planul Marshall”, a fost acceptată de statele vest-europene la Conferinţa economică de la Paris din septembrie 1947. La data de 3.IV.1948 începea aplicarea „Planului Marshall”, în vigoare până în iulie 1951

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de când România şi Republica Islamică Afganistan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie. La 28 ianuarie 1969, relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă nerezidentă. Începând cu 1 august 2011, România a deschis o misiune diplomatică în Afganistan. În iunie 2012 Ministerul Aafacerilor Externe a înfiinţat poziţia de reprezentant special pentru Afganistan, care are drept mandat coordonarea instituţiilor din România care desfăşoară activităţi legate de Afganistan. În prezent, din cauza situației de securitate de pe plan local, activitatea misiunii a fost suspendată. Reprezentarea diplomatică a R. I. Afganistan la Bucureşti este realizată prin Ambasada de la Varşovia (Polonia)

* Cu 56 de ani în urmă (1967), între 5 şi 10 iunie, a avut loc al treilea conflict armat israeliano-arab, cunoscut sub numele de „Războiul de şase zile”. Forţele aeriene israeliene au lansat atacuri simultane asupra Egiptului, Iordaniei şi Siriei. Israelul a ocupat malul vestic al Iordanului (Cisiordania), Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Ierusalimul de Est

* Acum 53 de ani (1970) avea loc prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși, în Europa, la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România. Retrospectiva prezenta aproximativ 50 de opere ale sculptorului, atât din patrimoniul românesc, cât și împrumutate de la muzee din Statele Unite ale Americii și Franța, prezente anterior în cadrul unor expoziții mai ample la Muzeul Guggenheim New York, în 1969, la Philadelphia Museum of Art, în 1969, sau la Art Institute of Chicago, în 1970

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de când Ilie Năstase câştiga turneul internaţional de tenis de la Roland Garros (Franţa), la întrecerea de simplu neratând niciun set, performanţă egalată doar de Bjorn Borg şi Rafael Nadal. În ultimul act, Năstase l-a zdrobit practic pe Nikola Pilici, câştigând disputa cu scorul de 6-3, 6-3, 6-0. De asemenea, tenismenul român a jucat şi finala de la dublu a întrecerii franceze, el şi Jimmy Connors fiind însă învinşi în 5 seturi de cuplul John Newcombe – Tom Okker

* Acum 48 de ani (1975), după închiderea sa în anul 1967, Canalul Suez (construit între anii 1859 şi 1869) se redeschidea traficului internaţional, iar Egiptul prelua controlul asupra celor două maluri

* În urmă cu 42 de ani (1981), la această dată, o boală epidemică, numită ulterior SIDA („sindromul imunodeficienţei umane dobândite”), a fost descrisă pentru prima oară de medicul Michael Gottlieb de la UCLA Medical Center (SUA), specializat în imunologie. Doctorul american a descris în „Morbidity and Mortality Weekly Report”, jurnalul săptămânal al CDC („Centers for Disease Control and Prevention”), o înmulţire de cazuri rare de pneumonie produsă de ciuperca Pneumocystis carinii. Această infecţie micotică a fost depistată anterior exclusiv la pacienţii cu sistem imun alterat din motive diferite, însă Gottlieb le-a depistat la cinci bărbaţi homosexuali anterior sănătoşi. Acest raport medical este considerat începutul raportărilor SIDA. SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981. La 20 mai 1983, dr. Luc Montagnier de la Institutul Pasteur din Franţa a raportat izolarea unui virus care determină SIDA. Denumirea propusă de acesta a fost LAV („Lymphadenopathy-Associated Virus”). Această descoperire nu a fost luată foarte mult în seamă de către publicul larg sau specialişti, la acea vreme. Între anii 1986 şi 1990 este stabilită denumirea virusului: HIV („Human Immunodeficiency Virus”). În 1987 intră în uz AZT-ul (primul medicament pentru HIV). În 1988 se stabileşte Ziua Mondială de Luptă anti SIDA, la 1 Decembrie, iar în iulie 1989 „Centers for Disease Control” din SUA face public un raport în care se sugerează posibilitatea ca HIV să se transmită şi prin proceduri stomatologice. Sub egida ONU, în 1996 se înfiinţează o nouă organizaţie UNAIDS, având ca scop coordonarea în plan internaţional a luptei împotriva SIDA

* Se împlinesc 40 de ani (1983) de când atleta Anişoara Cuşmir realiza un nou record mondial la săritura în lungime, cu 7,43 m, la internaţionalele României, care s-au desfăşurat pe fostul stadion „23 August”

* În urmă cu 21 de ani (2002), la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu” din Bucureşti, s-a realizat primul autotransplant cardiac. Procedeul consta în explantarea cordului pacientului, repararea şi redimensionarea în afara corpului pacientului şi reimplantarea sa

* Acum 17 ani (2006) Serbia şi-a declarat independenţa de Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru, luând fiinţă actualul stat, denumit Republica Serbia

* Cu 12 ani în urmă (2011) Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Pop (n. 2.VII.1953) a fost întronizat ca Arhiepiscop de Alba Iulia. Ca urmare a vacantării scaunului chiriarhal de la Alba Iulia, membrii Sfântului Sinod, în ședința de lucru din 19 mai 2011, l-au ales pe Preasfințitul Părinte Irineu Bistrițeanul în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei. Astfel, în Duminica a VII-a după Paști (5 iunie 2011), un sobor de ierarhi, condus de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii, după care a urmat ceremonia de întronizare a noului Chiriarh al Eparhiei Alba Iuliei

* Sunt marcați 10 ani (2013) de la dezvăluirile lui Edward Snowden despre existența programelor americane de supraveghere a comunicațiilor (NSA) publicate în cotidianul britanic The Guardian. Dezvăluirile lui Edward Snowden, avertizor de integritate american, reprezintă niște documente clasificate pe care acesta le-a sustras de la NSA (Agenția Națională americană pentru Securitate), în perioada în care a fost angajat ca tehnician al instituției, documente pe care le-a publicat în unele din cele mai titrate ziare din lume. La data de 5 iunie 2013, în primul reportaj bazat pe documentele sustrase, The Guardian a dezvăluit o hotărâre judecătorească clasificată (de categorie „top secret”) care demonstra cum NSA a stocat înregistrări de convorbiri telefonice de la 120 milioane de abonați Verizon. La 21 iunie 2013, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a deschis acuzațiile împotriva lui Snowden, de încălcare a Legii privind spionajul din 1917 și furtul proprietății guvernamentale, în urma cărora Departamentul de Stat i-a revocat pașaportul. Ulterior, Snowden s-a refugiat la Moscova, unde autoritățile ruse i-au acordat dreptul de azil cu o viză inițială de ședere pentru un an, care a fost prelungită în mod repetat. În octombrie 2020, i s-a acordat rezidența permanentă în Rusia, iar în septembrie 2022, Snowden a primit cetățenia rusă

* Acum 7 ani (2016) aveau loc alegerile locale, în urma cărora Partidul Social Democrat a ieşit câştigător la nivel naţional. În favoarea PSD au votat 34,83% din alegătorii care s-au prezentat la vot. Următorul partid clasat, Partidul Naţional Liberal a obţinut 31,49%. Prezenţa la vot a fost de 48,17%. Surpriza acestor rezultate o reprezintă procentul înregistrat de candidații independenți la nivel național, aceștia reușind să treacă pe cel de-al patrulea loc, deasupra UDMR

* Cu 6 ani în urmă (2017) Muntenegru a devenit oficial cel de-al 29-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice (NATO). În prezent, NATO numără 31 de membri după ce, la data de 4 aprilie 2023, Finlanda a aderat la Alianță

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta Treime (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Preasfânta Treime (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Bonifaciu, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Învăţătorului”; sărbătorită la această dată din anul 2008 (- 15 ani), în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din România, pe baza Legii nr. 289/2007; a fost aleasă această dată pentru că este ziua de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc (n.5.VI.1779 – m.17.IX.1823); ziua era marcată anterior la 30 iunie. NOTĂ: La 5 octombrie este marcată și „Ziua mondială a profesorilor” sau „Ziua mondială a educaţiei”, proclamată de UNESCO în 1994, pentru a celebra semnarea, la 5.X.1966, a „Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor”; în România se marchează din 1996

 

– „Ziua împotriva Violenţei asupra Copilului în România”, instituită prin Legea 497 din 28.XII.2006

 

– „Ziua Limbii Turce”; stabilită prin Legea nr. 223/17.XI.2016, la iniţiativa deputatului minorităţilor naţionale Ibram Iusein; în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători

 

– „Ziua Geografiei în România”

 

– 1779: S-a născut cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (m. 1823)

 

– 1859: S-a născut Constantin I. Nottara, actor, director de scenă şi profesor; a participat, în 1912, la turnarea primului film artistic româneasc, „Independenţa României”, regizat de Grigore Brezeanu, unde a interpretat rolul lui Osman Paşa; una dintre personalitățile cele mai de seamă ale teatrului românesc, tatăl compozitorului Constantin C. Nottara (m. 1935)

 

– 1871, 5/17: S-a născut Nicolae Iorga, istoric, istoric literar și de artă, scriitor, politolog, publicist, profesor şi om politic (adversar al curentelor de extrema stângă şi extrema dreaptă); este autorul a peste 1.000 de volume, peste 12.000 de articole şi studii şi aproape 5.000 de recenzii, care acoperă aproape toate domeniile istoriei românilor şi ale istoriei universale; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1940, asasinat de legionari, la marginea comunei Strejnic, lângă Ploieşti). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 17.I.1871; Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată de naştere 17.VI.1871; alte surse dau 6/18.VI.1871 ca zi a naşterii (biblio1.central.ucv.ro). În copia după certificatul de naştere, document deţinut de Arhivele Statului din Botoşani, se menţionează că primul copil al soţilor Nicu şi Zulnia Iorga din Botoşani a venit pe lume în noaptea de 5 spre 6 iunie 1871, la ora 24:00

 

– 1887: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (m. 1926, la Paris)

 

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor, din 1929, de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma)

 

– 1903: S-a născut Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu), poet şi prozator, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă (m. 1974) – 120 de ani

 

– 1912: S-a născut cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 2002)

 

– 1927: S-a născut Alexandru Mirodan (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), dramaturg, critic literar şi ziarist; în 1961 a participat, împreună cu Radu Beligan, la înfiinţarea Teatrului de Comedie din Bucureşti; în anul 1977 a emigrat în Israel (m. 2010)

 

– 1928: S-a născut inginerul chimist Radu Tudose; cercetări privind intensificarea procedurii de absorbţie şi performanţele unor tipuri de utilaje chimice; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1933: S-a născut umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Olimpia Berca, critic istoric, critic literar și statistician (m. 2014) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Constantin Atanasie Bona, imunolog american de origine română (stabilit în SUA în 1977); a adus însemnate contribuţii în imunologie, în abordările şi soluţionările la nivel celular şi molecular, soldate cu descoperiri valoroase: vaccinurile sintetice, răspunsul imun, complexele mecanisme imunochimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992)

 

– 1935: A murit Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (n. 1888)

 

– 1938: S-a născut artistul Albin Stănescu, pictor și grafician, cu o activitate de peste șase decenii (1960-2023) (m. 2023) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut jurnalista arădeancă Balázs Katalin (m. 2015)

 

– 1945: A murit filologul Ilie Bărbulescu, specialist în slavistică; studii referitoare la slava veche, istoria literaturii bulgare vechi, istoria literaturii medio-bulgare şi istoria literaturii ruse; membru corespondent al Academiei Române din 1908 (n. 1873)

 

– 1945: A murit criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (n. 1886)

 

– 1946: S-a născut interpreta de muzică ușoară Luminița Dobrescu (n. Luminița Hortenzia Dobrescu); prima câștigătoare română a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, în 1969

 

– 1948: S-a născut Aureliu Goci, profesor, editor, eseist, critic şi istoric literar – 75 de ani

 

– 1953: S-a născut Gheorghe Mocuţa, poet, critic literar, traducător, redactor la revista de cultură ARCA și profesor (m. 2017) – 70 de ani

 

– 1963: S-a născut jurnalistul Liviu Mihaiu, membru fondator al săptămânalului „Academia Caţavencu”, realizator la Radio Guerrilla – 60 de ani

 

– 1971: A murit (la Lisabona, unde se stabilise) Victor Buescu, filolog clasicist, poet şi traducător; în martie 1943 este numit lector de limbă şi literatură română la Facultatea de Litere din Lisabona, inaugurând, de fapt, acest lectorat şi, odată cu el, studiile de românistică din Portugalia; predă în continuare după desfiinţarea postului, în 1946; la sfârşitul anului 1961 va fi numit asistent şi apoi profesor auxiliar de limbă şi literatură română la aceeaşi facultate (n. 1911)

 

– 1975: S-a născut scriitorul, regizorul și actorul Jean-Lorin Sterian

 

– 2012: A murit (în urma unei boli necruţătoare) Mihai Pătraşcu, cercetător în informatică teoretică (a revoluţionat domeniul de structuri de date); considerat unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii de informatică româneşti; a fost concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică şi printre primii 20 de pe glob (n. 1982)

 

– 2013: A murit medicul stomatolog Valerian C. Popescu, renumit specialist în chirurgia buco-maxilo-facială; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1912) – 10 ani

 

– 2017: A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică folk Octavian Bud (n. 1958)

 

– 2020: A murit Viorel Comănici, actor al Teatrului Nottara (din 1974) (n. 1941)

 

– 2020: A murit Marieta Pamfil, artist plastic şi bijutier; colaborator al Muzeului Național al Banatului și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Audierea președintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în fața Parlamentului European

 

– Washington: Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni luni, 5 iunie, cu premierul danez Mette Frederiksen. Cei doi lideri vor discuta despre cooperarea bilaterală ‘pentru a consolida securitatea transatlantică şi prosperitatea economică’, întrevederea concentrându-se, pe ‘sprijinul lor neclintit’ acordat Ucrainei

 

– Cape Town: Vizita preşedintelui portughez Marcelo Rebelo de Sousa (5 – 8 iun.)

 

– Brasilia: Vizita ministrului german de externe Annalena Baerbock (5 – 6 iun.)

 

– Luxemburg: Curtea de Justiție a UE se pronunță cu privire la o reformă judiciară poloneză acuzată de Bruxelles că subminează independența judecătorilor

 

– Lisabona: Vizita Primei Doamne a SUA, Jill Biden

 

– Oslo: Conferința internațională privind protecția copiilor în conflictele armate (5 – 6 iun.)

 

– Geneva: A 111-a sesiune a Conferinţei internaţionale a muncii (5 – 16 iun.)

 

– Nairobi: Adunarea Naţiunilor Unite pentru Habitat (5 – 9 iun.)

 

– Cupertino, SUA: Conferința dezvoltatorilor Apple

 

– New York: Începutul unui proces colectiv împotriva băncii Goldman Sachs, acuzată de peste 1.400 de angajați și foști angajați de discriminare și hărțuire de gen

 

– Makassar, Indonezia: Forțe navale din zeci de țări participă la exercițiile militare Komodo (5 – 10 iun.)

 

– Londra: Sunt marcați 10 ani de la dezvăluirile lui Edward Snowden despre existența programelor americane de supraveghere a comunicațiilor (NSA) publicate în cotidianul britanic The Guardian

 

– Rabat: A 22-a ediţie a Trofeului Hassan II de Tbourida al campionatului tradiţional al artelor ecvestre (5 – 11 iun.)

 

– Denver, SUA: Baschet – Campionatul NBA, Meciul final 2: Denver – Miami

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Mediului Înconjurător”; instituită printr-o Rezoluţie a Adunării Generale a ONU din 15.XII.1972, pentru a spori gradul de conştientizare a nevoii de păstrare şi ameliorare a mediului; marchează aniversarea zilei de deschidere a Conferinţei ONU pentru mediul înconjurător de la Stockholm (în 1972), care a condus la înfiinţarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE/UNEP)

 

– „Ziua Internațională pentru Lupta împotriva Pescuitului Ilegal, nedeclarat și nereglementat”, marcată, din 2018 (- 5 ani), la data la care a intrat oficial în vigoare, în anul 2016, ca tratat internaţional, Acordul privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, adoptat în 2009 de Conferinţa FAO; acest acord este primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic consacrat în mod special luptei împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Ziua a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 2017, în rezoluţia sa anuală privind pescuitul durabil; în aceeaşi rezoluţie, ONU a mai declarat anul 2022 ca fiind Anul internaţional al pescuitului artizanal şi al acvaculturii, ceea ce a determinat îndreptarea atenţiei asupra pescuitului la scară mică (în care este cuprinsă 90% din forţa de muncă în domeniul pescuitului din întreaga lume)

 

– „Ziua Constituţiei” în Danemarca (adoptată în 1849). Sărbătoare naţională

 

– 1625: A murit compozitorul și organistul englez Orlando Gibbons (n. 1583)

 

– 1722: A murit Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (n. 1660)

 

– 1816: A murit compozitorul italian Giovanni Paisiello (n. 1740)

 

– 1819: S-a născut John Conch Adams, matematician şi astronom englez; a descoperit, prin calcul, independent de francezul Le Verrier, planeta Neptun (1845) (m. 1892)

 

– 1826: A murit compozitorul german Carl Maria von Weber (n. 1786)

 

– 1883: S-a născut economistul britanic John Maynard Keynes; adept al rolului statului în asigurarea folosirii depline a forţei de muncă; fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (m. 1946) – 140 de ani

 

– 1898: S-a născut Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol; omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă (m. 1936) – 125 de ani

 

– 1898: S-a născut Salvatore Ferragamo, designer italian de încălțăminte; a lucrat cu multe staruri de la Hollywood în anii 1920, înainte de a reveni în Italia pentru a fonda compania omonimă de încălțăminte handmade; abordarea sa științifică și de creație a dat naștere multor inovații (20.000 de modele desenate și 350 de patente de invenție); compania sa a evoluat într-un imperiu de bunuri de lux în întreaga lume (m. 1960) – 125 de ani

 

– 1900: S-a născut fizicianul britanic de origine maghiară Dennis Gabor (în maghiară Gábor Dénes); a inventat, în 1947, holografia (fotografia tridimensională); Premiul Nobel pentru fizică în 1971 (m. 1979)

 

– 1900: A murit Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (n. 1871)

 

– 1920: S-a născut (la Dublin, Irlanda) Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a.) (m. 1974)

 

– 1921: A murit dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (n. 1862)

 

– 1923: S-a născut (la Budapesta) arhitectul, urbanistul, teoreticianul, scriitorul și artistul francez Yona Friedman; una dintre personalitățile cu o contribuție esențială la istoria arhitecturii contemporane; a inventat concepte precum „arhitectura mobilă”, „orașele spațiale” sau „orașele continent”, „utopiile fezabile” și „auto-planificarea” (m. 2020) – 100 de ani

 

– 1928: S-a născut actorul american de teatru, film și televiziune Robert Lansing (m. 1994) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Jacques Demy, regizor şi scenarist francez; reprezentant al „Noului val francez” de la începutul anilor ’60 ai secolului XX (m. 1990)

 

– 1935: S-a născut actorul georgian Kakhi Kavsadze (m. 2021)

 

– 1941: S-a născut pianista argentiniană Martha Argerich

 

– 1944: A murit Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (n. 1883)

 

– 1946: S-a născut actriţa italiană de film Stefania Sandrelli

 

– 1949: S-a născut Jerry Gonzalez, trompetist și percuționist american, unul dintre cei mai buni muzicieni din curentul latin jazz (m. 2018)

 

– 1956: S-a născut saxofonistul şi compozitorul american Kenneth Bruce Gorelick, mai cunoscut sub numele de scenă Kenny G

 

– 1969: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Brian McKnight

 

– 1979: S-a născut cântăreţul argentinian David Bisbal

 

– 2004: A murit Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (n. 1911)

 

– 2008: A murit Eugenio Montejo, unul dintre cei mai semnificativi poeți venezueleni (n. 1938)

 

– 2012: A murit Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (n. 1920)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 4 iunie

Calendarul zilei – 4 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 4 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 15:24

 S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie

* Se împlinesc 240 de ani (1783) de când francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu aer cald; cei doi fraţi s-au ridicat pentru prima oară în atmosferă într-un balon de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri

* Cu 147 de ani în urmă (1876) s-a înfiinţat, la Bucureşti, „Societatea naţională de Cruce Roşie a României”, cu scopul de a contribui la apărarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor şi la aplicarea principiilor rezultate din convenţiile internaţionale ale Crucii Roşii (4/16)

* Acum 101 ani (1922), între 4 şi 7 iunie, a avut loc, la Sibiu, Congresul general al sindicatelor din România, la care s-a realizat unificarea şi centralizarea mişcării sindicale, s-a ales Consiliul General al Uniunii Sindicatelor din România, cu sediul la Bucureşti, şi s-a adoptat statutul sindicatelor

* În urmă cu 81 de ani (1942) a avut loc bătălia de la Midway, cel mai important conflict naval din timpul războiului din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Între 4 și 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. Istoricul militar John Keegan (1934 – 2012) a caracterizat bătălia ca fiind „cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale”. Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbor, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când, la sediul ONU din New York, a avut loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU. Tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU. Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi

* Acum 34 de ani (1989) aveau loc tragicele evenimente din Piaţa Tiananmen. Armata a invadat piaţa şi a reprimat sângeros mişcarea de la Beijing. Tinerii adunaţi în Piaţă („Poarta Păcii Cereşti”) manifestaseră, începând cu 22 aprilie 1989, pentru reforme democratice şi pentru iniţierea unui dialog cu guvernul comunist

* Cu 12 ani în urmă (2011) vulcanul chilian Puyehue a intrat în erupţie, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, fenomen care a cauzat perturbări ale traficului aerian în America de Sud, Noua Zeelandă şi Australia, precum şi o explozie în urma căreia gazele au ajuns la o înălţime de 10 metri, mai multe cutremure fiind resimţite în zonă

 

Aniversări – Comemorări

 

– Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Duminica coborârii Sfântului Spirit (Rusaliile) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Preasfânta Treime (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Duminica Părinților și Copiilor” este serbată anual în Biserica Ortodoxă Română în prima duminică de după Ziua Copilului (1 iunie); a fost instituită prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al BOR, cu scopul de a promova importanța familiei în creșterea, formarea și bunăstarea copiilor (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– „Ziua Tratatului de la Trianon”, stabilită în 2020, marchează o dată istorică esenţială pentru devenirea statului român modern şi contemporan. Prin Tratatul de pace semnat, la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate câştigătoare ale Primului Război Mondial cu Ungaria, ca stat succesor al imperiului Austro Ungar, stat învins în război, au fost recunoscute internaţional actul de unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România și frontierele dintre Ungaria şi România (Tratatul a intrat în vigoare la 26.VII.1921, ora 00:00)

 

– „Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer” este marcată, din 2022 (- 1 an), în prima duminică a lunii iunie, prin manifestări ştiinţifice, educative şi cultural-artistice consacrate conştientizării şi informării cetăţenilor despre provocările şi soluţiile privind îmbunătăţirea calităţii şi creşterea duratei de viaţă a supravieţuitorilor de cancer; inițiativa marcării la nivel național a acestei zile aparține senatoarei Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare a acestei boli. NOTĂ: Din 2001, în luna decembrie erau manifestări sub deviza „Ziua supravieţuitorului de cancer”, la iniţiativa Ligii Române de Cancer și în organizarea Federației Asociaților Bolnavilor de Cancer

 

– „Ziua Părinților de Îngeri” (ZPI), celebrată în prima duminică din luna iunie, începând din 2008 (- 15 ani), în amintirea copiilor care au părăsit această lume și au intrat în viața veșnică și a părinților îndurerați; inițiatoare și organizatoare principală este Asoiația EMMA (Eternul Miracol Materna Alinare), care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil. Bianca Brad, actriţă și cântăreaţă, este fondatoarea EMMA

 

– 1890, 4/16: S-a născut Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof, pedagog şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 16.VI.1890

 

– 1893: S-a născut Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (m. 1939, asasinat de către un comando legionar) – 130 de ani

 

– 1904, 4/17: S-a născut Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (m. 1985)

 

– 1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist; unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale (m. 1987)

 

– 1918, 4/17: A murit actriţa şi profesoara Aristizza Romanescu; a reuşit, în 30 de ani de carieră, să interpreteze peste 400 de roluri din toate genurile dramatice (n. 1854) – 105 ani

 

– 1924: S-a născut bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (m. 1997)

 

– 1925: A murit Gheorghe Dima, compozitor, dirijor și pedagog; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1847)

 

– 1928: S-a născut Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (m. 1995) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978) (m. 2017)

 

– 1936: S-a născut ÎPS Timotei Seviciu (prenumele la naştere: Traian), arhiepiscopul Aradului (din 2.XII.1984)

 

– 1939: S-a născut actorul Alexandru Arşinel; director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (1998-2018) (m. 2022)

 

– 1941: S-a născut poetul Vasile Vlad

 

– 1941: S-a născut actorul de teatru și film Valentin Uritescu (m. 2022)

 

– 1947: S-a născut actriţa Rodica Mureşan

 

– 1953: S-a născut actorul George Ţoropoc (m. 2016) – 70 de ani

 

– 1961: A murit Alice Voinescu (nume la naștere Steriadi), eseistă, critic de teatru, profesoară şi traducătoare; prima femeie din România cu un doctorat în filosofie, obţinut la Sorbona (1913); prima femeie care a susţinut o rubrică de cronică dramatică în România, la Revista Fundaţiilor Regale (1938); a creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti; a rămas în memoria mai multor generații pentru frumoasele ei conferințe publice; arestată între anii 1951-1952, pentru participarea la conferinţele de rezistenţă intelectuală organizate de Petre Manoliu, a avut apoi domiciliu forţat în localitatea Costeşti (până în 1954) (n. 1885)

 

– 1967: A murit agronomul Gheorghe Ionescu-Șișeşti; a studiat fertilitatea solurilor din România; în 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

 

– 1977: A murit medicul Tiberiu Spârchez; cercetări în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1899)

 

– 2002, 4/5: A murit actriţa Ninetta Gusti (n. 1913)

 

– 2003: S-a născut alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (m. 2017) – 20 de ani

 

– 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1925)

 

– 2021: A murit fizicianul Eugeniu Ivanov, cercetător științific în Fizica Nucleară, domeniu în care a început să lucreze încă de la înființarea Institutului de Fizică Atomică din București-Măgurele; rezultate ştiinţifice originale în domeniul izomerilor nucleari; contribuţii însemnate în cercetări multidisciplinare; s-a implicat în studii și cercetări aplicative cu acceleratorul ciclotron în domeniul fizicii suprafeței și a interfeței (în premieră în țara noastră) – bazate pe spectrometria de electroni Auger, pulverizare ionică, retro-împrăștierea particulelor alfa; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Viena: Întâlnirea miniștrilor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și ai aliaților săi (OPEC+)

 

– Istanbul: Adunarea Generală a IATA – International Air Transport Association (4 – 6 iun.)

 

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (4 – 9 iun.)

 

– Casablanca, Maroc: Marșul național al Confederației Democrate a Muncii (CDT) împotriva agravării crizei sociale

 

– Guinea-Bissau: Alegeri legislative

 

– Beijing: Sunt marcați 34 de ani de la represiunea împotriva protestelor din Piața Tiananmen

 

– Montmeló, Spania: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Spaniei – finala

 

– Napoli: Fotbal – Campionatul Italiei: Napoli – Sampdoria Genova

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii”; se marchează din 1983 (- 40 de ani), ca urmare a unei hotărâri a sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din 19.VIII.1982, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban, din 1982

 

– „Ziua Coeziunii Naţionale” în Ungaria, stabilită de Parlamentul ungar în 2010, în amintirea semnării Tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920, care consacră încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar, consfinţind noile frontiere ale statului ungar în urma Primului Război Mondial

 

– Ziua naţională a Regatului Tonga; aniversarea proclamării independenţei – 1970

 

– 1798: A murit Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele” (n. 1725) – 225 de ani

 

– 1872: A murit compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (n. 1819)

 

– 1903: S-a născut dirijorul rus Evgheni Mravinski (m. 1988) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (m. 1989)

 

– 1910: S-a născut Sir Christopher Cockerell, inginer britanic, inventatorul navei pe pernă cu aer (hovercraft, în 1952) (m. 1999)

 

– 1912: S-a născut sculptorul și pictorul danez Robert Jacobsen (m. 1993)

 

– 1923: S-a născut scriitoarea australiană Elizabeth Jolley (m. 2007) – 100 de ani

 

– 1941: A murit Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei (1888-1918); considerat unul dintre principalii responsabili pentru izbucnirea Primului Război Mondial (n. 1859)

 

– 1948: S-a născut Înaltpreasfințitul părinte Leon Makkonen, Arhiepiscop de Helsinki și a toată Finlanda (conducătorul Bisericii Ortodoxe Finlandeze din 2001) – 75 de ani

 

– 1951: A murit Serge Koussevitzky, contrabasist şi dirijor american de origine rusă (n. 1874)

 

– 1958: A murit Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române (1936) (n. 1874) – 65 de ani

 

– 1966: S-a născut mezzosoprana italiană Cecilia Bartoli

 

– 1971: A murit Lukács György (născut György Bernát Löwinger), filosof marxist, estetician, scriitor şi critic literar ungar (n. 1885)

 

– 1975: S-a născut actriţa americană de film Angelina Jolie, fiica actorului Jon Voight

 

– 1976: S-a născut Aleksei Navalnîi, jurist, activist și politician rus; din 2009 a căpătat popularitate în Rusia și în mass-media rusă și cea internațională, criticând corupția și regimul lui Vladimir Putin; a organizat demonstrații de amploare promovând democrația și condamnând corupția politică din Rusia, „atacându-i” pe Putin și aliații săi; arestat în ianuarie 2021 la revenirea sa la Moscova din Germania, unde timp de cinci luni a primit îngrijiri medicale, după ce fusese otrăvit cu un agent neurotoxic Noviciok, pentru care el acuză Kremlinul, Navalnîi este vizat de mai multe proceduri judiciare pe care le consideră ca având caracter politic

 

– 2004: A murit actorul de film italian Nino Manfredi (n. 1921)

 

– 2011: A murit Lawrence Sidney Eagleburger, diplomat şi om de stat american; subsecretar şi secretar de stat (pentru o perioadă scurtă de timp – 42 de zile) al Departamentului de Stat al SUA sub preşedintele George H.W. Bush, pe finalul mandatului acestuia şi ambasador al SUA în Iugoslavia (1977 – 1980) (n. 1930)

 

– 2012: A murit baritonul rus Eduard Khil (n. 1934)

 

– 2012: A murit Ljubiša Rajić, filolog, scriitor și traducător sârb (n. 1947)

 

– 2017: A murit (la Marrakech, Maroc) Juan Goytisolo, jurnalist și scriitor spaniol (n. 1931)

 

– 2021: A murit Friederike Mayröcker, poetă, dramaturgă și romancieră austriacă (n. 1924)

 

– 2021: A murit chimistul și profesorul elveţian Richard Ernst, considerat inventatorul imagisticii prin rezonanţă magnetică nucleară (IRM); Premiul Nobel pentru chimie în 1991, „pentru contribuțiile sale la dezvoltarea spectroscopiei cu rezonanță magnetică nucleară de înaltă rezoluție” (n. 1933)

 

– 2022: A murit scriitorul ungar György Moldova (sau Moldova György), unul dintre cei mai citiți scriitori maghiari contemporani; a scris în special satire și reportaje (n. 1934) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 3 iunie

Calendarul zilei – 3 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 3 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie

* Cu 756 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies. Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi dau naşterea oraşului mai târziu. Prima menţiune documentară sigură datează din 1267, deşi este foarte probabil ca Mediaşul să fii existat deja de mai multă vreme. De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori

* Acum 101 ani (1922) apărea la Bucureşti, până în ianuarie 1932, săptămânal şi apoi lunar, revista avangardistă „Contimporanul”, editată de Ion Vinea

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când apărea, în Monitorul Oficial, Decretul privind trecerea în proprietatea statului român a bunurilor fostei Case Regale

* Acum 57 de ani (1966) era dată publicităţii Hotărârea Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR privind transformarea Şcolii Superioare de Partid în Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă CC al PCR. Instituţia, care pregătea cadrele birocraţiei de partid, a fost desfiinţată în 1990. De-a lungul timpului a acordat zeci de doctorate cu aceeaşi valoare ca doctoratele universităţilor şi ale institutelor de cercetare, dar fără acoperirea ştiinţifică corespunzătoare; ultimul rector, Dumitru Popescu

* Cu 53 de ani în urmă (1970) o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin din SUA, sub conducerea biochimistului american de origine indiană, Gobind Khorana (1922 – 2011, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1968), a reuşit să producă în laborator prima genă artificială

* Acum 31 de ani (1992), între 3 şi 14 iunie, a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – „Rio ’92”, în cadrul căreia au fost adoptate cinci documente de bază privind protecţia mediului: „Declaraţia de la Rio”, „Agenda 21″, „Convenţia asupra schimbărilor climatice”, „Convenţia asupra diversităţii biologice” şi „Documentul de principiu asupra protecţiei pădurilor”

* Cu 21 de ani în urmă (2002), între 3 şi 9 iunie, a avut loc, la Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), destinat în exclusivitate filmelor de lungmetraj

* Acum 17 ani (2006) Parlamentul Muntenegrului declara independenţa ţării, în urma Referendumului din 21 mai 2006, în cadrul căruia o majoritate de 55,5% dintre cetăţenii acestui teritoriu s-au exprimat în favoarea separării de Serbia

* În urmă cu 16 ani (2007) avea loc inaugurarea Fântânii Muzicale din centrul municipiului Craiova, prima de acest fel din România

* Acum 6 ani (2017) avea loc atentatul de pe London Bridge, în urma căruia opt persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 50 au fost rănite. Eroul acestui atac terorist a fost românul Florin Morariu, care a ajutat oamenii să se ascundă în brutăria sa, apoi i-a confruntat pe cei trei atacatori. În seara zilei de 3 iunie 2017, Khuram Butt (27 de ani), Rachid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani) au intrat cu camioneta în mulţimea de pietoni de pe London Bridge, în plin centrul capitalei britanice, atacându-i ulterior cu cuţitele pe trecători în cartierul Borough Market. Ei au fost în cele din urmă împuşcaţi de poliţie

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sâmbăta morţilor – Moşii de vară (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sfinţii Carol Lwanga şi însoţitorii, martiri; Întâlnirea Diecezană a Copiilor (a XX-a, în decanate) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Națională a Bicicletei” este marcată din 2021 și în România, pentru o mai bună conștientizare a beneficiilor oferite de mersul pe bicicletă. NOTĂ: „Ziua mondială a bicicletei”, stabilită, din 2018 prin rezoluția ONU, ca o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă

 

– 1904: S-a născut Athanase Joja, filosof şi logician; contribuţii în istoria logicii; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte (1959-1963) şi vicepreşedinte (1966-1972) al acestui for (m. 1972)

 

– 1906: S-a născut germanistul Jean Livescu; lucrări de istorie literară, didactice şi lexicografice; membru corespondent al Academiei Române din 1956 (m. 1996)

 

– 1916: S-a născut inginerul agronom Mircea D. Moţoc; specialist în pedologie şi eroziunea solului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2006)

 

– 1916: A murit Dimitrie C. Butculescu, arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist şi filantrop; unul dintre precursorii studiilor arheologice în România; deschizător de drumuri în cooperaţie; preşedinte-fondator al Societăţii Filatelice Române (1891); apreciat de regele Carol I ca „românul cel mai popular-apostolul patriotismului” (n. 1846)

 

– 1922: S-a născut Edmond Nicolau, inginer specialist în radiocomunicații, cibernetician, profesor universitar, istoric al științei și tehnicii, eseist; simbol al interdisciplinarităţii în România; unul dintre promotorii ciberneticii în România, cu toate ramurile ei: tehnică, economică și biocibernetică; a avut contribuții originale în teoria câmpului electromagnetic, antene și propagarea undelor radio, în lingvistica și modelarea matematică; unul din creatorii Facultăţii de Electronică a IPB și ai Facultăţii de Cibernetică Economică la ASE (m. 1996)

 

– 1922: A murit scriitorul Duiliu Zamfirescu; membru titular al Academiei Române din 1908 (n. 1858)

 

– 1934: S-a născut Andi Andrieș, dramaturg, editor și publicist (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut Erwin Acél, dirijor de origine română stabilit în Germania (m. 2006)

 

– 1937: S-a născut compozitorul, cercetătorul şi profesorul Lucian Meţianu; s-a remarcat prin preocupările din domeniul muzicii electronice; stabilit în Elveţia, din 1984, a înfiinţat un laborator de acustică şi muzică electronică în cadrul Conservatorului, unde a predat între anii 1990 şi 1998

 

– 1950: S-a născut artistul plastic Dan Constantinescu

 

– 1952: S-a născut Ioan Buduca, critic literar, eseist şi publicist

 

– 1954: S-a născut Alice Georgescu, critic de teatru

 

– 1958: A murit (la Buenos Aires, Argentina) compozitorul, muzicianul și dirijorul Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi), legenda cabareturilor berlineze; considerat unul dintre părinţii muzicii de café-concert; a fost unul dintre cei care au pus bazele muzicii de „café-concert-chantant” peste hotare (n. 1893, la Tulcea) – 65 de ani

 

– 1968: S-a născut producătoarea de film Ada Solomon, unul dintre cei mai activi cineaști din Noul Cinema Românesc, atât ca producător, cât și ca distribuitor de film și manager de cinema; a înfiinţat Asociaţia NexT şi a iniţiat Festivalul Internaţional de Film NexT – 55 de ani

 

– 1972: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Temişan

 

– 1977: A murit medicul Theodor Burghele, şef de şcoală chirurgicală; a înfiinţat Spitalul de urologie Panduri din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (1976-1977) (n. 1905)

 

– 1987: A murit lingvistul şi profesorul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1912)

 

– 2011: A murit tenorul Marcel Angelescu (n. 1928)

 

– 2018: A murit Alexandru Jula, interpret de muzică uşoară, textier şi actor (n. 1934) – 5 ani

 

– 2021: A murit graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naționale a României între anii 1997-2002 şi 2005-2006 (n. 1943)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Eindhoven: Fotbal – Finala Women’s Champions League

 

– Londra: Fotbal –  Finala Cupei Angliei (FA Cup): Manchester City – Manchester United

 

– Berlin: Fotbal – Finala Cupei Germaniei: RB Leipzig – Eintracht Frankfurt

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Bicicletei”, marcată din 2018 (- 5 ani), ca o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă; rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind stabilirea acestei zile a fost adoptată la 12 aprilie 2018, la inițiativa Alianţei Mondiale a Ciclismului şi Federaţiei Europene a Cicliştilor

 

– 1657: A murit medicul englez William Harvey; considerat fondatorul fiziologiei moderne (în 1628 a descris circulaţia sangvină) (n. 1578)

 

– 1726, 3/14: S-a născut James Hutton, geolog, chimist şi naturalist scoţian; considerat „părintele” geologiei moderne (m. 1797)

 

– 1822: A murit geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (n. 1743)

 

– 1832: S-a născut compozitorul francez Charles Lecocq (m. 1918)

 

– 1875: A murit compozitorul francez Georges Bizet (n. 1838)

 

– 1877: S-a născut pictorul francez Raoul Dufy (m. 1953)

 

– 1877: A murit Ludwig Ritter von Köchel, muzicolog, scriitor, compozitor, botanist şi editor austriac (n. 1800)

 

– 1879: S-a născut zoologul american Raymond Pearl, fondatorul biometriei (aplicarea statisticii în biologie şi în medicină) (m. 1940)

 

– 1899: A murit compozitorul austriac Johann Strauss-fiul (n. 1825)

 

– 1904: S-a născut medicul american Charles R. Drew; a făcut cercetări asupra plasmei sângelui în vederea realizării de transfuzii; în teza sa de doctorat, susţinută în 1940, a pus bazele organizării „băncii” de sânge (m. 1950)

 

– 1906: S-a născut Josephine Baker, cântăreaţă de music-hall şi dansatoare americană, stabilită în Franţa din 1947 (m. 1975)

 

– 1907: S-a născut Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (m. 1984)

 

– 1910: S-a născut actriţa americană de film Paulette Goddard (născută Pauline Marion Goddard Levy); parteneră de film şi de viaţă a actorului şi regizorului Charlie Chaplin (m. 1990)

 

– 1922: S-a născut cineastul francez Alain Resnais; a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, şi „Anul trecut, la Marienbad”, premiat cu „Leul de Aur” la Veneţia, în 1961 (m. 2014)

 

– 1924: S-a născut biologul suedez Torsten N. Wiesel; Premiul Nobel pentru Medicină în 1981, împreună cu americanii Hunter Hubel şi Roger Sperry, pentru cercetarea funcţiilor creierului

 

– 1924: A murit scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka; devenit faimos pe plan internațional abia după publicarea postumă a romanelor „Procesul” și „Castelul” (n. 1883)

 

– 1925: S-a născut Tony Curtis, actor american de film (m. 2010)

 

– 1925: A murit astronomul francez Camille Flammarion, fondator (1887) al Societăţii Astronomice Franceze; autor a numeroase lucrări de popularizare ştiinţifică (n. 1842)

 

– 1926: S-a născut poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a generaţiei „Beat” (m. 1997)

 

– 1929: S-a născut microbiologul şi geneticianul elveţian Werner Arber; studii în domeniile biofizicii şi biologiei moleculare; Premiul Nobel pentru medicină în 1978, împreună cu americanii Hamilton Smith şi Daniel Nathans, pentru contribuţii în domeniul geneticii moleculare

 

– 1930: S-a născut cineastul ceh Vaclav Vorlicek; a realizat numeroase comedii şi filme pentru copii, remarcându-se ca regizor al serialelor de televiziune pentru copii „Arabela” (1979-1981) şi „Arabela se întoarce” (1990) (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut Raúl Castro Ruz, politician cubanez, președinte al Cubei (2008 – 2018) și fratele revoluționarului cubanez Fidel Castro

 

– 1950: S-a născut actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea americană Suzi Quatro (Susan Kay)

 

– 1953: S-a născut Patrick Blanc, botanist şi arhitect peisagist francez; creatorul „grădinii verticale” (mur végétal) – o minunată formă de „artă vie” care a ajuns, în peste 30 de ani de muncă pasionată, să dea viaţă şi culoare betoanelor, muzeelor, hotelurilor şi clădirilor comerciale din diferite oraşe ale lumii – 70 de ani

 

– 1953: S-a născut Loalwa Braz (Vieira), cântăreaţă şi textieră braziliană (m. 2017) – 70 de ani

 

– 1963: A murit Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli); deşi nu a condus Biserica Romano-Catolică decât cinci ani, între 1958 şi 1963, el este considerat unul dintre cei mai importanţi papi din secolul al XX-lea; a fost beatificat (declarat fericit) la 3 septembrie 2000, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, iar trecerea sa în rândul sfinţilor a fost oficiată de Papa Francisc la 27 aprilie 2014; sărbătoarea sa liturgică este pe 11 octombrie, ziua de deschidere a Conciliului Vatican II (1962) (n. 1881) – 60 de ani

 

– 1964: S-a născut interpreta rock germană Doro (Dorothee) Pesch

 

– 1964: A murit Frans Eemil Sillanpää, scriitor finlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1939, „pentru înțelegerea profundă a țărănimii din patria sa și pentru arta desăvârșită cu care i-a descris modul de viață și relația cu natura” (n. 1888)

 

– 1966: S-a născut Camille Pascal, istoric, consilier de stat și scriitor francez; câștigătorul Grand Prix du roman de l’Académie française 2018

 

– 1967: A murit dirijorul francez de origine belgiană André Cluytens (n. 1905)

 

– 1977: A murit Sir Archibald Vivian Hill, fiziolog britanic; a cercetat mecanismul contracţiei musculare; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1922, împreună cu medicul german Otto Meyerhof; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886)

 

– 1977: A murit regizorul italian de film Roberto Rossellini (n. 1906)

 

– 1980: S-a născut Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, Emirul Qatarului (din 2013)

 

– 1986: S-a născut jucătorul spaniol de tenis Rafael („Rafa”) Nadal Parera; considerat unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie și cel mai mare jucător de tenis pe zgură din toate timpurile

 

– 1989: A murit ayatollahul Ruhollah Khomeini, liderul religios şiit şi om politic iranian; după 15 ani de exil la Paris s-a întors în Iran, la 1.II.1979 (după plecarea din ţară a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii); puterea a fost preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeini, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică (n. 1902)

 

– 1992: A murit actorul şi scenaristul britanic Robert Morley (n. 1908)

 

– 1995: A murit George R. „Bob” Caron, membru al echipajului de pe „Enola Gay” (avionul american care a lansat, la 6.VIII.1945, prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima); Caron a fost cel care a fotografiat explozia atomică de la Hiroshima (n. 1919). NOTĂ: În fiecare an, la 6 august, se marchează „Ziua Hiroshima” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armelor Nucleare; este o zi de rugăciune în memoria victimelor dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki (9.VIII.1945)

 

– 1995: A murit inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (n. 1919)

 

– 2001: A murit Anthony Quinn (numele adevărat: Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), actor american de origine mexicană (n. 1915)

 

– 2002: A murit scriitoarea americancă Caroline Knapp (n. 1959)

 

– 2009: A murit actorul de film american David Carradine (n. 1936)

 

– 2010: A murit actriţa americană de film Eddi Rue McClanahan (una dintre vedetele serialului TV „The Golden Girls”) (n. 1934)

 

– 2010: A murit matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari savanţi ai secolului al XX-lea; este unul dintre autorii teoremei de mecanică clasică KAM, pusă la punct în anii 1950, denumită astfel după iniţialele celor trei matematicieni care au enunţat-o: Kolmogorov, Arnold şi Moser (n. 1937)

 

– 2016: A murit boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (n. 1942)

 

– 2019: A murit romanciera portugheză Agustina Bessa-Luis; a publicat circa patruzeci de romane, dintre care cel mai cunoscut este „La Sybille” (n. 1922)

 

– 2020: A murit Valentina Tăzlăuanu, scriitoare, eseistă, jurnalistă și critic de teatru și cinema din Republica Moldova; fondatoare și redactor șef al revistei „Sud-Est Cultural” (n. 1950)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 2 iunie

Calendarul zilei – 2 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 2 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 2 iunie

* Acum 776 de ani (1247), prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) îi acorda lui Remabaldus, marele preceptor al Ordinului Cavalerilor Ioan de Ierusalim (Ioaniţi), Banatul de Severin. Cu acest prilej, documentul semnala, între Dunăre şi Carpaţi, existenţa unor formaţiuni politice româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnejii Ioan şi Farcaş

* Cu 141 de ani în urmă (1882) avea loc înfiinţarea Biroului Geologic al României, cu scopul întocmirii unei hărţi geologice a României (realizată în 1898, la scara 1:200.000), sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu. A funcţionat până în anul 1889, fiind urmat apoi de Serviciul de Mine şi Geologie, în perioada 1896 – 1906, iar din 1906, de Institutul Geologic al României. Institutul Geologic al României (IGR) a fost fondat prin Decretul semnat la 19 iunie de Regele Carol I al României, cu scopul de a îndeplini atribuțiile unui serviciu geologic național. De la înființare, din 1906, și până în 1928, directorul institutului a fost Ludovic Mrazek. Instituția continuă în mod firesc activitatea desfășurată de Biroul Geologic, prima instituție din România care a asigurat cercetarea geologică și care a funcționat între anii 1882 și 1889, având în plus o secție de agrogeologie pentru cercetarea solurilor țării (2/14)

* Acum 127 de ani (1896) inginerul şi fizicianul italian Guglielmo Marconi a obţinut Patentul britanic nr. 12039, pentru primul sistem de telegrafie din lume bazat pe unde hertziene

* În urmă cu 71 de ani (1952) consiliul de miniştri condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să guverneze România, până la data de 3 octombrie 1955

* Se împlinesc 70 de ani (1953) de când, la catedrala Westminster din Londra (unde au loc toate evenimentele oficiale ale familiei regale britanice), s-a desfăşurat ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (urcată pe tron la 6.II.1952). Ziua încoronării a fost marcată nu numai în Marea Britanie, ci în mai multe ţări ale lumii. Renumitul safari din Kenya a fost organizat pentru prima oară în acel an, pentru a sărbători încoronarea reginei Elisabeta a II-a. Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a născut la 21 aprilie 1926 și a decedat la data de 8 septembrie 2022

* În urmă cu 59 de ani (1964) era fondată Organizația pentru Eliberarea Palestinei, organizație-cadru politică și paramilitară a arabilor palestinieni, formată din mișcarea Fatah (cea mai influentă), Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei și alte facțiuni palestiniene. Întemeiată la Ierusalim, în partea de est a orașului, pe atunci parte a Regatului Iordaniei, ea și-a fixat drept obiective, la vremea respectivă, reprezentarea politică a arabilor palestinieni și lupta armată împotriva Israelului până la lichidarea acestuia

* Acum 44 de ani (1979), între 2 şi 10 iunie, a avut loc prima vizită a unui Papă într-o țară sub conducere comunistă, vizita Papei Ioan Paul al II-lea (ridicat în rândul sfinţilor la data de 27 aprilie 2014) în Polonia, țara sa natală. Pelerinajul Papei s-a transformat într-un eveniment religios, social, moral şi politic – un adevărat eveniment istoric. În timpul Sfintei Liturghii, celebrate în Piaţa Victoriei din Varşovia, Papa a rostit cuvintele de neuitat: „Fie ca Spiritul Tău să coboare şi să reînnoiască faţa Pământului, a acestui Pământ”

* În urmă cu 26 de ani (1997) avea loc semnarea, la Neptun (jud. Constanța), a Tratatului privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina (de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima)

* Tot acum 26 de ani la Institutul de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Fundeni, a fost implementat primul defibrilator cardiac din ţara noastră

* Cu 11 ani în urmă (2012) fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru acţiunile împotriva protestatarilor, în timpul violenţelor din anul 2011. Mubarak, care a condus ţara timp de 30 de ani, a fost găsit vinovat pentru moartea a aproximativ 850 de civili în timpul celor 18 zile de proteste, în urma cărora a fost înlăturat de la putere. Mubarak este singurul lider judecat pentru violenţele din timpul Primăverii Arabe, iar acest verdict a venit după şase luni de proces. Curtea egipteană de Casaţie a dispus, în martie 2017, achitarea fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak acuzat de uciderea a sute de protestatari în timpul revoltei din 2011. Prin decizia Instanţei Supreme, Hosni Mubarak a fost pus în libertate, însă la 25 februarie 2020 a încetat din viață

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023). NOTĂ: Papa Francisc a oficiat pe Câmpia Libertății din Blaj, la 2.VI.2019, slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici şi martiri ai Bisericii din România: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, „păstori după inima lui Hristos, mărturisitori eroici ai Evangheliei iertării şi păcii”, care, în anii comunismului, „au ales să moară, decât să se lepede de credinţa lor catolică”

 

– „Ziua Naţională pentru Adopţie”; stabilită de Parlamentul României prin Legea 21/2014, la iniţiativa Asociaţiei ADOR Copiii – Comunitatea familiilor adoptive în parteneriat cu Oficiul Român pentru Adopţii şi Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. NOTĂ: Manifestările prilejuite de această zi vor fi coorodnate de Oficiul Român pentru Adopţii

 

– 1816: S-a născut Constantin A. Rosetti, scriitor, publicist şi om politic liberal; a participat la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867) a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia (m. 1885)

 

– 1821: S-a născut omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (m. 1891)

 

– 1869, 2/15: S-a născut Constantin I. Angelescu, medic şi om politic; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1948)

 

– 1877: A murit Ion C. Massimu, lingvist, reprezentant al curentului latinist, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1825)

 

– 1882: S-a născut mareşalul Ion Antonescu, prim-ministru şi conducător al României între anii 1940 şi 1944; a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6.IX.1940), tronul revenind lui Mihai I; a condus ţara prin decrete-legi; în iunie 1941 Antonescu a decis intrarea României în al doilea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena şi a Pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate României; demis de la conducerea statului de regele Mihai I prin actul de la 23.VIII.1944 (condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucutreşti şi executat, prin împuşcare, la 1.VI.1946, în închisoarea Jilava)

 

– 1882, 2/14: S-a născut Ion Petrovici, filosof, scriitor (eseist şi memorialist) şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în perioada 8 mai – 5 decembrie 1941, membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941) (m. 1972)

 

– 1904: S-a născut Johnny Weissmüller, înotător de performanţă şi actor american de film (seria „Tarzan”) de origine română; a obţinut 5 medalii olimpice de aur (1924-1928); este primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii (m. 1984)

 

– 1909: S-a născut poetul Grigore Bugarin (m. 1960)

 

– 1910: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina) Dan Petraşincu (pseudonimul lui Angelo Morretta), prozator şi eseist; stabilit din 1951 la Roma (m. 1997)

 

– 1930: S-a născut Dan Iordăchescu, bariton – cântăreţ şi actor de operă, profesor (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut soprana şi regizoarea Constanţa Câmpeanu

 

– 1937: S-a născut Dan Munteanu, biolog, specializat în ornitologie; fondatorul Societăţii Ornitologice Române; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (m. 2017)

 

– 1939: S-a născut Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (m. 1983)

 

– 1947: S-a născut interpreta de muzică populară Sava Negrean-Brudaşcu

 

– 1949: A murit Radu R. Rosetti, general şi istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români; membru titular al Academiei Române din 1942 (n. 1877)

 

– 1952: S-a născut Pușa Roth, filologă, jurnalistă, prozatoare, traducătoare și dramaturg, cu un repertoriu bogat în scenarii realizate după clasici, dar și autoare de piese originale, difuzate în programele de teatru radiofonic, iar unele regizate pentru scenă; o voce inconfundabilă ce a răsunat ani de zile în cadrul „Matinalului” de la Radio România Actualități; realizatoare a emisiunilor radio: „Pulsul zilei”, „Cum vă place”, „Semnături celebre”, „Interferenţe culturale”, „În puterea nopţii”, „Ora românilor de pretutindeni”, „Noaptea românilor din lume”, „Dialoguri europene”, „Românii în lume”, „Clasicii dramaturgiei universale” etc; senior editor la publicația „Occidentul Românesc” (Spania) și la revista culturală „Leviathan” (online)

 

– 1964: A murit Dumitru Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist; iniţiator al cercetărilor morfologico-geografice în domeniul creaţiei folclorice şi anticipator al metodei structuraliste în studiile literare; membru titular al Academiei Române din 1938; arestat în 1950 şi deţinut în închisoarea de la Sighet până în 1955, fără a fi judecat (n. 1879)

 

– 1968: S-a născut regizorul de teatru Radu Afrim – 55 de ani

 

– 1975: A murit Scarlat Callimachi, publicist, poet şi dramaturg (n. 1896)

 

– 1989: A murit interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim; consacrat ca interpret la mandolină şi banjo (n. 1913)

 

– 1998: A murit medicul Mihai Ion Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie; considerat fondator al neuromuzicologiei; stabilit din 1971 în Canada; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1927) – 25 de ani

 

– 2017: A murit preotul şi profesorul de teologie Adrian Gabor (n. 1960)

 

– 2020: A murit Alexandru Virgil Avram, istoric de artă, muzeograf, cercetător ştiinţific și profesor universitar (n. 1943)

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Singapore: Prim-ministrul australian Anthony Albanese urmează să susțină discursul principal la deschiderea summitului de securitate Shangri-La Dialogue Asia privind apărarea și securitatea în Asia-Pacific (2 – 4 iun.)

 

– Cape Town, Africa de Sud: Miniștrii de externe BRICS, inclusiv ministrul rus Serghei Lavrov, se întâlnesc înaintea summitului din august (2 – 3 iun.)

 

– Franța: S&P Global Ratings își actualizează ratingul

 

– Paris: Festivalul We Love Green (2 – 4 iun.)

 

– Roma: Atletism – Diamond League, reuniunea de la Roma

 

– Montmeló, Spania: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Spaniei (2 – 4 iun.)

 

– Belgia:Urmează o hotărâre într-un caz de aranjare a meciurilor de tenis care a izbucnit în Belgia în 2018

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Italiei; aniversarea datei referendumului prin care s-a proclamat, în 1946, republica

 

– 1740: S-a născut scriitorul francez Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade (m. 1814)

 

– 1787: S-a născut chimistul suedez Nils Gabriel Sefström, descoperitorul elementului chimic „Vanadium” (m. 1845)

 

– 1835, 2/14: S-a născut Nikolai Rubinstein, pianist și compozitor rus de origine evreiască (m. 1881)

 

– 1840: S-a născut scriitorul şi poetul britanic Thomas Hardy; cunoscut îndeosebi pentru romanele „Tess d’Urberville” şi „Departe de lumea dezlănţuită” (m. 1928)

 

– 1850: A murit compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (n. 1774)

 

– 1854: S-a născut fiziologul german Max Rubner; studii privind necesarul energetic al organismului în concordanţă cu suprafaţa corpului uman, precum şi necesarul energetic la copii; a inventat calorimetrul pentru controlul respiraţiei (1889) (m. 1932)

 

– 1857: S-a născut scriitorul danez Karl Adolph Gjellerup; Premiul Nobel pentru pentru literatură în 1917, împreună cu compatriotul său Henrik Pontoppidan (m. 1919)

 

– 1857: S-a născut Sir Edward Elgar, compozitor şi dirijor englez (m. 1934)

 

– 1863: S-a născut Felix Weingartner, dirijor, compozitor şi pianist austriac (m. 1942) – 160 de ani

 

– 1882, 2/14: A murit Giuseppe Garibaldi, general şi om politic italian; unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa şi unificarea naţională a Italiei (n. 1807)

 

– 1886, 2/14: A murit dramaturgul rus Aleksandr N. Ostrovski, unul dintre fondatorii dramaturgiei ruse moderne (n. 1823)

 

– 1907: S-a născut scriitoarea americană Dorothy West, ultima personalitate a mişcării artistice de culoare a anilor ’20 ai secolului XX (aşa-numita „Renaştere a Harlemului”) (m. 1998)

 

– 1920: S-a născut (într-o familie de evrei, în Polonia) Marcel Reich-Ranicki, unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial; supravieţuitor al deportărilor naziste şi al ghetoului din Varşovia (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut geochimistul american Clair Cameron Patterson; a aflat vârsta Pământului (4,55 miliarde de ani), inventând o nouă metodă de măsurare cu ajutorul unui izotop de plumb; datorită eforturilor lui Patterson de a demonstra nocivitatea plumbului asupra organismului uman, a fost introdusă, în Statele Unite, Legea aerului curat (1970) şi, începând cu 1986, au fost excluse de la vânzare toate derivatele petroliere cu plumb (m. 1995)

 

– 1922: S-a născut Juan Antonio Bardem, regizor de film şi scenarist spaniol (m. 2002)

 

– 1923: S-a născut matematicianul, economistul şi profesorul american Lloyd Shapley; laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2012 (m. 2016) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut actorul american de film şi televiziune Al Ruscio (m. 2013)

 

– 1926: A murit microbiologul britanic Sir William Boog Leishman; a descoperit, împreună cu patologul britanic Sir Almorth Edward Wright, vaccinul contra febrei tifoide (n. 1865)

 

– 1930: S-a născut muzicianul american Vic Firth (Everett Joseph Firth), care a revoluţionat beţele de percuţie (m. 2015)

 

– 1932: S-a născut Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului XX, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (m. 1991)

 

– 1937: S-a născut actriţa americană Sally Kellerman, nominalizată la Premiile Oscar pentru rolul secundar în serialul MASH, pentru rolul lui Margaret „Hot Lips” Houlihan (m. 2022)

 

– 1941: S-a născut actorul egiptean Mahmoud Yassine; unul dintre ultimii monștri sacri din epoca de aur a cinematografiei egiptene (m. 2020)

 

– 1941: S-a născut Charlie Watts, baterist al formaţiei rock britanice The Rolling Stones (m. 2021)

 

– 1944: S-a născut Marvin Frederick Hamlisch, compozitor şi dirijor american (m. 2012)

 

– 1951: A murit John Erskine, scriitor, istoric, muzician şi profesor american (n. 1879)

 

– 1978: S-a născut scriitorul francez Nicolas Mathieu – 45 de ani

 

– 1987: A murit chitaristul spaniol Andres Segovia (n. 1893)

 

– 1988: A murit actorul şi regizorul de film indian Raj Kapoor (n. 1924) – 35 de ani

 

– 1990: A murit actorul de film britanic Rex Harrison (n. 1908)

 

– 1996: A murit soprana spaniolă Pilar Lorengar (n. 1928)

 

– 2004: A murit basul bulgar Nikolai Ghiaurov (n. 1929)

 

– 2008: A murit chitaristul american Bo Diddley, figură reprezentativă a muzicii americane a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea (n. 1928) – 15 ani

 

– 2010: A murit baritonul italian Giuseppe Taddei (n. 1916)

 

– 2012: A murit actriţa americană de televiziune Kathryn Joosten (n. 1939)

 

– 2013: A murit Ronald Herberman, biolog şi medic american; a descoperit celulele NK (celulele natural ucigaşe), care asigură apărarea imună a organismelor împotriva bolii neoplazice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1940) – 10 ani

 

– 2015: A murit biochimistul american Irwin Rose; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2004, pentru studiile sale legate de dezvoltarea unor tratamente împotriva cancerului cervical şi al fibrozei chistice (n. 1926)

 

– 2016: A murit Sir Thomas Walter Bannerman Kibble, fizician teoretician şi profesor britanic; a adus o contribuţie crucială la predicţia teoretică a bosonului Higgs (supranumit „particula lui Dumnezeu”) şi a proprietăţilor acestuia; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2015 (n. 1932, în India)

 

– 2017: A murit omul de afaceri american Jack (Jonathan) O’Neill, inventatorul costumelor impermeabile (de neopren); în prezent „O’Neill” face parte din mărcile de top în surfing şi snowboarding din lume (n. 1923)

 

– 2018: A murit Paul Delos Boyer, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1997 (n. 1918) – 5 ani

 

– 2018: A murit Emil Wolf, fizician american de origine cehă, membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2010 (n. 1922) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 1 iunie

Calendarul zilei – 1 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 1 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 1 iunie

* Acum 548 de ani (1475) apărea prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov dat de voievodul Basarab Laiotă cel Bătrân şi în care se aminteşte de jupân Neagoe de la Craiova. Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite resturi de locuire încă din epoca neolitică. Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. – 102 d. Hr. Pe o hartă din anul 225 d. Hr. apărea trecută Pelendava romană. În secolele VII şi VIII, localitatea era denumită Ponsiona, conform mai multor inscripţii descoperite

* Se împlinesc 235 de ani (1788) de când a avut loc inaugurarea Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, ca teatru în limba germană, cu prologul festiv „Thaliens Opferweihe”, susținut de directorul de teatru Christof L. Seipp, și cu piesa „Familia comică”, de Johann Karl Wetzel. La Sibiu a fost construită prima clădire cu destinația de teatru de pe actualul teritoriu al României; prima reprezentație de teatru în limba română a avut loc aici în anul 1868

* Cu 194 de ani în urmă (1829) a apărut la Iaşi, bisăptămânal, până la 24.XI/6.XII.1858, gazeta politică şi literară „Albina Românească” – prima gazetă în limba română din Moldova; director – Gheorghe Asachi (1/13)

* Se împlinesc 145 de ani (1878) de când începea Congresul internaţional de la Berlin (până la 1/13.VII.1878), o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus. Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la inițiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, întrucât puterile occidentale erau nemulțumite că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influență prea mare în Europa de Est. Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era, de fapt, un avanpost al intereselor rusești în zona Strâmtorilor, precum și dreptul rușilor de a interveni în toate treburile creștinilor din Imperiul Otoman. În ceea ce privește România, au fost păstrate prevederile tratatului de la San Stefano: recunoașterea independenței României, retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (județele Cahul, Ismail și Bolgrad) – care fuseseră înapoiate Principatului Moldovei prin Pacea de la Paris (1856), în urma Războiului Crimeii (1853-1856) – și retrocedarea Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor pentru România (1/13)

* Cu 141 de ani în urmă (1882) era inaugurat tunelul de cale ferată Saint-Gothard, primul dintre marile tuneluri feroviare care traversează Alpii

* Acum 122 de ani (1901) era înfiinţată, la Bucureşti, de către D. G. Kiriac, Societatea corală „Carmen” (pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor). Concertul inaugural a avut loc la 18/31.XII.1901 (1/14)

* Acum 117 ani (1906), la Constanţa, apărea, bilunar şi şapirografiată, prima publicaţie în limba armeană, „Maro”, editată de Murat Kevorkian Vanigoglu, fondatorul bisericii şi şcolii armeneşti din oraş. Pe frontispiciul publicaţiei se menţiona: „Primul ziar din România în limba armeană, etnografic şi istoric. Fondat la 1 iunie 1906, apare la fiecare 1 şi 16 ale lunii” (1/14)

* Se împlinesc 115 ani (1908) de când era înfiinţată Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia” (cu participarea societăţilor „Steaua Română”, „Aurora”, „Româno-Americană”, „Columbia” etc.). Societatea avea monopolul desfacerii în ţară a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului (1/14)

* Cu 103 ani în urmă (1920) România şi Vaticanul au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de legaţie. La această dată a luat fiinţă Legaţia României pe lângă Sfântul Scaun, titular al acesteia fiind Dimitrie C. Penescu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Primele tratative purtate de Statul român şi Vatican, în vederea încheierii unui Concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Vaticanului. La 12 iunie 1920, Dimitrie C. Penescu îşi prezintă scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lângă Sfântul Scaun. La 22 decembrie 1938, Legaţia României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de Legaţie. După preluarea puterii politice de către regimul comunist şi după proclamarea, la 30 decembrie 1947, a Republicii Populare în România, raporturile dintre România şi Sfântul Scaun se deteriorează treptat. Prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, Concordatul a fost denunţat de către autorităţile comuniste. La 1 decembrie 1948, guvernul de la Bucureşti a decretat „reunificarea cu Biserica Ortodoxă Română” a greco-catolicilor, iar la 7 iulie 1950 relațiile diplomatice se întrerup. Prin Decretul Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca urmare a abrogării Decretului Lege 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) a fost recunoscută oficial. România şi Sfântul Scaun au reluat relaţiile diplomatice la 15 mai 1990, primul ambasador al României după perioada comunistă prezentându-şi scrisorile de acreditare la 8 iunie 1993. Din ianuarie 1998, în România se revine la vechea tradiţie prin care Nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul corpului diplomatic acreditat în ţara noastră

* Acum 94 de ani (1929) era înfiinţat primul muzeu în aer liber din România – Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Parcul a fost recunoscut oficial prin Legea privitoare la organizarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi a Parcului Naţional din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 1932. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare

* În urmă cu 81 de ani (1942) a început deportarea în Transnistria a unei părți a romilor din România (nomazi, romi cu antecedente penale, romi fără ocupație precisă din care să poată trăi, împreună cu familiile lor – circa 25.000), la ordinul mareșalului Ion Antonescu, conducătorul de atunci al României. La 22 mai 1942 Preşedinţia Consiliului de Miniştri a transmis Ministerului Afacerilor Interne dispoziţiile mareşalului Antonescu referitoare la deportarea unor categorii de romi. La 25 mai a fost efectuat de Jandarmerie şi Poliţie, în întrega ţară, un recensământ prin care s-a urmărit stabilirea persoanelor care intrau în categoria romilor „problemă”

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când apărea Decretul privind ratificarea de către Guvernul român a actelor constitutive ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS, cu sediul la Geneva, semnate în 1946 (din 1948 OMS devine organizaţie specializată a ONU)

* În urmă cu 74 de ani (1949) era inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius. Teatrul de Stat din Reșița a apărut prin migrația unei trupe de actori de la Teatrul Național din București. La 20 aprilie 1949, este prima repetiție cu piesa „Confruntarea”, de frații Tur și L. Seinin (sub îndrumarea regizorală a lui Oni G. și Nicolae Dinescu). În paralel, se pregătește premiera spectacolului „Cumpăna”, de Lucia Demetrius (regia Sică Alexandrescu). Concomitent, se repetă și spectacolul cu „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale. Repetițiile cu aceste piese vor continua la Reșița, unde la 15 mai 1949, sosesc cu trenul personalul artistic, tehnicienii și materialele de scenografie. Astfel că, în seara zilei de 1 iunie 1949, ora 20:00, bate primul gong, prezentându-se cea dintâi premiera cu piesa „Cumpăna” de Lucia Demetrius. Momentul inaugural este consemnat de presa timpului, cu atmosfera și emoțiile firești unui important eveniment festiv. Inaugurarea s-a făcut la Casa Muncitorească

* Cu 73 de ani în urmă (1950) era inaugurat oficial Palatul Pionierilor, în incinta Palatului Cotroceni. Palatul Pionierilor a fost mutat, la 25 octombrie 1975, într-o clădire din Str. Sfinţii Apostoli, iar la 1 iunie 1986 s-a inaugurat oficial actualul Palat Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului

* Acum 66 de ani (1957) avea loc inaugurarea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), înfiinţat de criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru Panaitescu), primul director al Muzeului. Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale unor scriitori români precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, scluptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video. Clădirea în care îşi desfăşura activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost retrocedată în anul 2014, proprietarul somând instituţia în privinţa întreruperii activităţii începând cu data de 15 iunie a aceluiaşi an. Tezaurul MNLR a fost mutat în incinta Casei Presei din Bucureşti. Din luna martie 2017, Muzeul Literaturii Române a primit un nou sediu, în zona centrală, în spatele Bisericii Albe, într-o clădire ce a aparținut generalului Leon Mavrocordat, pe Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Tot cu 66 de ani în urmă (1957) Televiziunea Română (inaugurată la 31.XII.1956) transmitea prima emisiune pentru copii de la „Teatrul Ţăndărică”

* Acum 59 de ani (1964) reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokyo şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte, fiind reluate la 1 septembrie 1959

* Acum 52 de ani (1971) avea loc vizita de stat de 9 zile a lui Nicolae Ceaușescu în China, unde a purtat discuții cu președintele Mao Zedong, cu premierul Ciu En Lai și cu Hua Guofeng, al 2-lea președinte al Partidului Comunist Chinez (1 – 9 iun.)

* În urmă cu 51 de ani (1972) se deschidea, la Constanţa, primul delfinariu public, constituind o formă muzeistică în premieră pentru ţara noastră, dar şi pentru sud-estul Europei (la acea dată)

* Acum 43 de ani (1980) avea loc prima transmisiune, din Atlanta/Georgia, a postului de televiziune CNN (Cable News Network), primul canal de televiziune destinat în exclusivitate ştirilor din întreaga lume (care emite 24 de ore din 24)

* Se împlinesc 35 de ani (1988) de când intra în vigoare Tratatul dintre SUA şi URSS cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune – INF (încheiat la Washington, la 8.XII.1987, şi semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov)

* Acum 31 de ani (1992) Agenţia Naţională de Privatizare începea acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români (conform Hotărârii de Guvern 154/1992)

* În urmă cu 27 de ani (1996), la Conferinţa de la Viena, România devenea membră a Iniţiativei Central Europene/ICE. Iniţiativa Central Europeană – formă flexibilă de cooperare regională – reuneşte 18 state membre: 10 state membre UE – Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria – şi 8 state ne-membre UE –  Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, R. Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, R. Serbia, Ucraina. România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ICE. La 9 decembrie 2011, Iniţiativei i-a fost acordat statutul de observator la ONU, prin Rezoluţia 66/111. În 2009, România a deţinut Preşedinţia-în-Exerciţiu a ICE (PiE), pentru prima dată de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei. Mandatul României a coincis cu aniversarea a 20 ani de la înfiinţarea ICE. Președinția ICE se rotește anual la începutul anului calendaristic și se bazează pe ordinea alfabetică a numelor în limba engleză ale statelor membre, cu excepția cazului în care se decide altfel. Poate convoca ședințele șefilor de guvern, ale miniștrilor afacerilor externe, ale directorilor politici, CNC și alte ședințe de interes pentru organizație

* Acum 26 de ani (1997), la ora 6:50, din Gara de Nord, a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura, pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța. Odată cu introducerea acestui tren în circulație s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială. La exploatarea acestui tren, SNCFR participă cu 15% din acțiuni, Astra Vagoane Arad cu 10%, restul procentelor fiind asigurate de alte firme private

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când era înfiinţată, la Frankfurt (Germania), Banca Centrală Europeană (BCE), banca centrală a Uniunii Europene, cu funcţia de administrare a politicii monetare în ţările care folosesc euro ca monedă. La data de 1 iunie 1998, BCE a înlocuit Institutul Monetar European (IME), al cărui președinte, Willem Frederik Duisenberg, a devenit primul președinte al BCE, acest eveniment fiind considerat drept un indiciu al continuității. BCE a moștenit atât un corpus vast de preparative, cât și întreaga infrastructură a IME, inclusiv membri ai personalului pregătiți să își preia atribuțiile la BCE. Cu toate acestea, structura organizatorică a BCE a diferit de cea a IME în multe privințe și a trecut de atunci prin schimbări. Preparativele IME au contribuit la înființarea BCE, printre momentele de referință numărându-se introducerea euro ca monedă scripturală la 1 ianuarie 1999 și trecerea la numerarul în euro la 1 ianuarie 2002

* Cu 12 ani în urmă (2001) avea loc masacrul familiei regale din Nepal, în timpul căruia Birendra Bir Bikram Shah Dev (n. 28 decembrie 1945 – m. 1 iunie 2001), rege al Nepalului din 1972 până în 2001, alături de întreaga sa familie, au fost împușcați de propriul fiu, Dipendra, la o cină regală. Aproape toți membrii familiei regale au fost uciși în masacru, cu excepția lui Gyanendra Shah, fratele mai mic al lui Birendra. Dipendra a fost proclamat rege, dar a murit câteva zile mai târziu, din cauza rănilor auto-provocate prin împușcare suferite în masacru. În consecință, Gyanendra a fost numit rege

* Acum 7 ani (2016) avea loc inaugurarea „Gotthard Base Tunnel” (GBT), cel mai lung tunel de cale ferată din lume (57 km pe sub Alpi), care leagă Elveţia de Italia. Construirea lui a durat 17 ani şi a costat circa 11 miliarde de euro. Tunelul a fost deschis traficului la 11.XII.2016

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Iustin, filosof martir (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1636: S-a născut Nicolae Milescu (Spătarul), scriitor memorialist şi diplomat; autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român; tot el este primul român care a tradus „Vechiul Testament” (1667), lucrare care a stat la baza traducerii „Bibliei de la Bucureşti” (1688); din 1671 a trăit la Moscova (m. 1708, în Rusia)

 

– 1838: S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer şi scriitor (povestiri şi traduceri); ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), a introdus cărţile şi mandatele poştale; s-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875); a tipărit, în colaborare, „Marele dicţionar geografic al României”; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (m. 1909) – 185 de ani

 

– 1865: S-a născut (la Cerepcău/jud. Soroca, azi în R. Moldova) Constantin G. Stere (sau Constantin Sterea), jurist, scriitor, profesor, gazetar şi om politic ţărănist; ideolog al poporanismului; militant activ pentru Unirea Basarabiei cu România; membru post-mortem al Academiei Române din 2010 (m. 1936)

 

– 1873: S-a născut Elena Alistar, medic, pedagog și om politic; luptătoare neobosită pentru cauza românismului în Basarabia; a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis Unirea Basarabiei cu România (m. 1955) – 150 de ani

 

– 1875: S-a născut Constantin Lacea, filolog şi lingvist; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj; se numără printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, la care a redactat în întregime primele trei litere; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1950)

 

– 1893: S-a născut Teodor M. Popescu, teolog ortodox şi profesor de istorie bisericească (m. 1973) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 9.VI.1893

 

– 1900: S-a născut inginerul agronom Amilcar P. Vasiliu; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1994)

 

– 1919: A murit Ioan Bogdan, istoric şi filolog; unul dintre fondatorii slavisticii în România; editor de cronici şi documente; membru titular al Academiei Române din 1903, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919) (n. 1864)

 

– 1928: S-a născut muzicologul, profesorul şi compozitorul Petre Brâncuşi; director al Direcţiei Muzicale a Societăţii Române de Radio şi Televiziune (1968-1972) (m. 1995) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Vasile Tomescu (m. 2021)

 

– 1930: S-a născut Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (m. 1998)

 

– 1931: S-a născut matematicianul şi profesorul Petru T. Mocanu; studii în domeniul teoriei geometrice a funcţiilor de o variabilă complexă; autor de lucrări didactice și monografii; membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2016)

 

– 1932: S-a născut actorul Alexandru Lulescu (m. 2022)

 

– 1938: A murit Gustav Oswald Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului bistriţean cu cel luxemburghez şi, deci, a emigrării saşilor din restrânsa regiune Mosela (Luxemburg) în Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1869) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Bogdan Muşatescu, actor al Teatrului Naţional Bucureşti, fiul dramaturgului şi umoristului Tudor Muşatescu; a avut roluri în teatrul radiofonic şi în spectacole de televiziune (m. 2016)

 

– 1946: Mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului român în perioada 1940-1944, a fost executat (alături de colaboratorii săi apropiaţi Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu), în închisoarea Jilava, ca urmare a sentinţei de condamnare la moarte (din 17.V.1946); procesul s-a desfăşurat, la Bucureşti, între 6 şi 17 mai (n. 1882)

 

– 1948: S-a născut violoncelistul Alexandru Moroşanu, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România (m. 2013) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut chimistul Ioan Silaghi-Dumitrescu; în cercetările sale a abordat domenii cum sunt: chimia computaţională, modelarea moleculară, spectroscopia moleculară etc.; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2009)

 

– 1952: A murit Gavril Rotică (pseudonimul lui Gavril Rotariu), poet (considerat un fel de Octavian Goga al Bucovinei) şi gazetar de marcă (cunoscut, în special, datorită campaniilor sale pentru reîntregirea ţării); a făcut parte din delegaţia la Congresul Naţional al Bucovinei (întrunit la 15/28 noiembrie 1918, în sala sinodală de la Cernăuţi), la care s-a hotărât unirea Bucovinei cu Ţara (n. 1881)

 

– 1956: S-a născut scriitorul, criticul literar, publicistul şi profesorul Mircea Cărtărescu; în aprilie 2015 i-a fost acordată una dintre cele mai prestigioase distincţii literare europene, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur) pentru întreaga operă literară; după Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar de mare tradiţie, decernat din 1965

 

– 1959: S-a născut Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (m. 1995)

 

– 1971: S-a născut Monica Anghel, cântăreaţă de muzică uşoară, prezentatoare de radio și actriță

 

– 1975: A murit Eugen Filotti, publicist, traducător și diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor Unite între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea (n. 1896)

 

– 1977: A murit chimistul Coriolan Drăgulescu; lucrări în domeniul chimiei anorganice; cercetări în chimia analitică; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1907)

 

– 1982: A murit actorul Constantin Neamţu-Ottonel (n. 1885)

 

– 2004: A murit George Muntean, istoric şi critic literar, jurnalist, om politic; fost membru al Lojei masonice Bucovina; în anul 1996 a candidat la preşedinţia României din partea Partidului Pensionarilor (n. 1932)

 

– 2006: A murit Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (n. 1932)

 

– 2018: A murit solista și textiera Roxana Popescu (n. 1957) – 5 ani

 

– 2019: A murit pictorul și profesorul Vasile Celmare (n. 1931)

 

– 2020: A murit pictorul, desenatorul, iconarul și profesorul Mihai Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei românești și europene contemporane (n. 1936)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor europeni ai transporturilor

 

– Chișinău: Are loc a doua întâlnire a Comunităţii Politice Europene (EPC), care reunește lideri din 47 de țări europene, inclusiv membri UE, precum și Marea Britanie, Ucraina și țări din Balcani și Caucaz, pentru a discuta problemele cu care se confruntă continentul, inclusiv securitatea și energia

 

– New York: Alegerea noului președinte al Adunării Generale a ONU

 

– Geneva: Alegerea noului secretar general al Organizației Meteorologice Mondiale

 

– Cape Town: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va vizita Africa de Sud (1 – 2 iunie)

 

-Wismar, Germania: Ministrul german de externe Annalena Baerbock găzduiește Reuniunea miniștrilor de externe ai Consiliului Statelor Mării Baltice (1 – 2 iunie)

 

– Luxemburg: Eurostat publică date referitoare la șomajul în aprilie în Zona euro și prima estimare a inflației din mai

 

– Roma: Audiere în procesul scriitorului italian Roberto Saviano pentru presupusa defăimare a vicepremierului italian Matteo Salvini

 

– Bellinzone, Elveția: Verdictul procesului de apel al fostului rebel liberian Alieu Kosiah, condamnat de Elveția la 20 de ani de închisoare pentru crime de război

 

– Jakarta: Indonezia interzice, începând cu această dată, exporturile de bauxită

 

– Colombo, Sri Lanka: Interzicerea materialelor plastice de unică folosință intră în vigoare

 

– Mytilene, Grecia: Urmează să aibă loc deschiderea unei noi tabere pentru migranți pe insula Lesbos

 

– Amman, Iordania: Nunta prințului moștenitor Hussein cu Rajwa al-Saif

 

– Rabat, Maroc: Târgul internațional al cărții și editurilor (1 – 11 iun.)

 

– Olbia, Italia: Campionatul Mondial de raliuri (WRC) – Raliul Sardiniei (1 – 4 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor”. NOTĂ 1: Pentru prima dată Ziua Copilului a fost menţionată la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, care a avut loc la Geneva, în august 1925. Atunci 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Tot la Geneva a fost şi sărbătorită pentru prima oară, în octombrie 1953, când aproximativ 30 de state au ales să marcheze evenimentul pe 1 iunie (www.culturalazi.ro). NOTĂ 2: Ziua este sărbătorită, în prezent, în întreaga lume, dar în zile diferite: în ţările fost comuniste – la 1 iunie, în Taiwan – la 4 aprilie, în Turcia – la 23 aprilie, în Japonia – la 5 mai, în Germania – la 1 iunie şi 20 sepembrie, în Singapore – la 1 octombrie, în India – la 14 noiembrie etc.

 

– „Ziua Mondială a Părinţilor”, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2012, prin Rezoluţia 66/292, pentru exprimarea preţuirii deosebite faţă de părinţii de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieţii. Există şi anumite state care aniversează această sărbătoare la alte date calendaristice: SUA (în cea de-a patra duminică a lunii iulie), Republica Coreea (8 mai), Filipine (prima zi de luni din decembrie). NOTA 1: Există şi „Ziua europeană a părinţilor şi a şcolilor”, marcată, din anul 2002, în a doua zi de marţi din octombrie; obiectivele acestei zile sunt: sublinierea nevoii de implicare a părinţilor în viaţa şcolii, promovarea unei participări active a acestora în educaţia copiilor şi iniţierea dialogului între comunitatea şcolară şi părinţi. NOTA 2: În România „Duminica părinților și copiilor” este serbată anual în Biserica Ortodoxă Română în prima duminică de după Ziua Copilului (1 iunie); a fost instituită prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al BOR, cu scopul de a promova importanța familiei în creșterea, formarea și bunăstarea copiilor

 

– „Ziua Mondială a Laptelui” este sărbătorită la nivel mondial, din 2001, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO)

 

– Samoa de Vest: Ziua naţională; independenţa ţării a fost proclamată la 1 ianuarie 1962; din cauza condiţiilor climaterice, se sărbătoreşte la 1 iunie

 

– 1796: S-a născut fizicianul şi inginerul francez Nicolas (Léonard Sadi) Carnot, unul dintre fondatorii termodinamicii moderne (m. 1832)

 

– 1804: S-a născut compozitorul rus Mihail Glinka (m. 1857)

 

– 1841: A murit francezul Nicolas Appert, cel care a inventat metoda de păstrare a alimentelor în vid (n. 1749)

 

– 1866: S-a născut zoologul american Charles Benedict Davenport, pionier al folosirii tehnicilor statisticii în cercetarea biologică (m. 1944)

 

– 1878: S-a născut poetul, dramaturgul şi eseistul englez John Masefield (m. 1967) – 145 de ani

 

– 1822: A murit geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (n. 1743)

 

– 1907: S-a născut Sir Frank Whittle, inginer britanic; a perfecţionat turbina cu gaz; a pus la punct primul turboreactor, realizat în 1941 de Rolls Royce (m. 1996)

 

– 1908: S-a născut (la Iglo, Ungaria) editorul elveţian Louis Nagel, fondatorul celebrelor ghiduri şi enciclopedii de călătorie „Nagel” (m. 1997) – 115 ani

 

– 1919: S-a născut chirurgul american Joseph Murray; contribuţii marcante în chirurgia plastică; împreună cu medicii din echipa sa a reuşit primul transplant al unui organ uman, la 23.XII.1954 (a prelevat un rinichi de la un geamăn monozigot şi l-a transplantat fratelui acestuia, deschizând astfel un nou domeniu în medicină); Premiul Nobel pentru Medicină pe 1990, împreună cu E. Donnall Thomas (SUA), pentru descoperirile lor privind transplantul de organe şi de celule ca metodă de tratament clinic; întemeietor al Registrului Internaţional pentru Transplant de Rinichi (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut Marilyn Monroe (nume real: Norma Jeane Mortensen), actriţă, model, cântăreaţă şi divă pop americană; considerată sex-simbolul anilor ’50 ai secolului XX (m. 1962)

 

– 1926: S-a născut Andy Samuel Griffith, actor, producător de televiziune şi cântăreţ american (m. 2012)

 

– 1927: A murit istoricul britanic John Bury; unul dintre marii istorici ai vremii sale, cu variate preocupări, de la istoria antică până la cea modernă; considerat fondatorul şcolii engleze de bizantinologie; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (n. 1861)

 

– 1934: S-a născut Pat (Charles Eugene) Boone, interpret pop american (de succes în anii ’50-’60 ai secolului XX), actor şi scriitor

 

– 1937: S-a născut actorul american Morgan Freeman

 

– 1937: S-a născut actorul şi imitatorul francez Henri Tisot (m. 2011)

 

– 1937: S-a născut scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a succesului editorial „Pasărea spin”; scrisă în 1977, cartea s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și a fost transpusă în serialul de televiziune cu același nume care i-a avut ca protagonişti pe Richard Chamberlain și Rachel Ward (m. 2015)

 

– 1941: A murit Hans Berger, medic neuropsihiatru german, inventatorul electroencefalografului (1902) (n. 1873)

 

– 1941: A murit Sir Hugh Walpole, scriitor englez (n. 1884)

 

– 1944: S-a născut matematicianul francez Haim Brézis; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)

 

– 1944: S-a născut actorul britanic de film şi televiziune Robert Powell; cunoscut pentru rolul său din „Iisus din Nazareth”, dramă regizată de Franco Zeffirelli (1977)

 

– 1945: S-a născut mezzosoprana americană Frederica Von Stade

 

– 1946: A murit tenorul austriac Leo Slezak (n. 1873)

 

– 1953: S-a născut compozitorul, chitaristul şi cântăreţul american Ronnie Dunn; împreună cu Kix Brooks a format unul dintre cele mai renumite duete din istoria muzicii country – 70 de ani

 

– 1954: A murit scriitorul danez Martin Andersen-Nexø (n. 1869)

 

– 1959: A murit scriitorul britanic Sax Rohmer (pseudonimul lui Arthur Ward), prolificul autor al seriei „Dr. Fu Manchu” (n. 1883)

 

– 1968: S-a născut Jason Donovan, cântăreţ şi actor australian – 55 de ani

 

– 1968: A murit Helen Adams Keller, scriitoare nord-americană, nevăzătoare şi surdo-mută; prima persoană cu astfel de dizabilitate care a reuşit să fie admisă şi să promoveze o instituţie de educaţie superioară (Universitatea Redcliffe); s-a remarcat prin munca sa neobosită ca activist şi „vorbitor” în public (n. 1880) – 55 de ani

 

– 1974: S-a născut Alanis (Nadine) Morissette, cantautoare, producătoare de înregistrări și actriţă canadiană

 

– 1983: A murit scriitoarea germană Anna Seghers; în timpul nazismului a fost în exil în Franţa şi Mexic, apoi s-a stabilit în RDG (n. 1900) – 40 de ani

 

– 2008: A murit Yves Saint Laurent (nume complet: Yves Henri Donat Dave Mathieu-Saint-Laurent), cunoscut creator de modă francez, considerat unul dintre cei mai mari designeri ai secolului XX cunoscut creator de modă francez (n. 1936, la Oran/Algeria) – 15 ani

 

– 2010: A murit Andrei Voznesensky, poet şi eseist rus; reprezentant al literaturii din perioada „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov şi considerat „fiul spiritual” al lui Boris Pasternak (n. 1933)

 

– 2017: A murit jucătorul de golf Roberto de Vincenzo, una dintre legendele sportului argentinian (n. 1923)

 

– 2019: A murit Michel Serres, filosof, istoric al științelor și profesor francez (n. 1930)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 31 mai

Calendarul zilei – 31 mai

Publicat de Codrin RAITA, 31 mai 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 31 mai

* Acum 164 de ani (1859) a bătut pentru prima oară faimosul ceas „Big Ben” din Turnul Sf. Ştefan, situat în partea cea mai de sus a Camerei Parlamentului din Westminster, Londra. Imensul ceas este găzduit de un turn de 97 de metri înălțime, construit în stil gotic după planurile arhitectului Augustus Pugin, a cărui ridicare a durat 13 ani. Din cauza modificărilor survenite la nivelul solului de-a lungul timpului, turnul este astăzi înclinat cu 22 cm spre nord-vest. Numele de „Big Ben” – „Marele Ben” – nu se referă la turnul ceasului propriu-zis, ci la clopotul de 13 tone din interiorul turnului, numit astfel în onoarea primului comisionar ce a lucrat la construcție – Benjamin Hall. Orologiul a fost ridicat ca parte din noul complex al Parlamentului, după incendiul care a distrus vechea clădire în 1834. Mecanismul care stă la baza funcționării ceasului a fost pus la punct în 1854, dar construcția turnului a fost terminată patru ani mai târziu

* În urmă cu 121 de ani (1902) era semnat Tratatul de Pace de la Vereeniging, care a pus capăt celui de-al Doilea Război al Burilor dintre Republica Africa de Sud şi Republica Orange (sau Statul Liber Orange, în prezent provincia Free State din Africa de Sud), pe de-o parte, şi Imperiul Britanic, pe de altă parte

* Se împlinesc 110 ani (1913) de când marea Moschee din Constanţa, cunoscută şi ca Moscheea Carol I, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Moschea, proiectată de arhitectul Victor Ştefănescu, ajutat la construcţia cupolei şi a minaretului de inginerul şi inventatorul Gogu Constantinescu, a fost prima construcţie din beton armat din România; îmbinarea stilului egipteano-bizantin cu inserţii arhitecturale româneşti a făcut din acest edificiu un unicat arhitectonic

* Acum 107 ani (1916) avea loc Bătălia Iutlandei, luptă navală purtată de Marea Flotă a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave şi personal de la Marina Regală Australiană şi Marina Regală Canadiană) împotriva Marinei Imperiale Germane, în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai – 1 iunie 1916, în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală şi singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oţel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) şi Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez

* Cu 104 ani în urmă (1919) au fost stabilite relaţiile diplomatice la nivel de legaţie între România şi Polonia. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la nivel de reprezentanţă provizorie, la 9 februarie 1919. La 31 mai 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945

* În urmă cu 62 de ani (1961) Uniunea Africii de Sud a devenit Republica Africa de Sud. Existenţa Uniunii Africii de Sud a început pe 31 mai 1910, după ce coloniile separate din regiune (Colonia Capului, Colonia Natal, Transvaal) şi Republica Orange au devenit colonii ale noului stat. La început statul a fost fondat ca un dominion, a fost apoi transformat în regat al Commonwealth-ului, iar pe 31 mai 1961 a fost transformat în republică, cunoscută de atunci până în prezent ca Republica Africa de Sud

* Acum 53 de ani (1970) a avut loc una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Peru, când, la Lima, un seism cu magnitudinea de 7.9 grade a făcut aproape 70.000 de victime. Din cauza unor alunecări de teren și a desprinderii unor cantități enorme de zăpadă și gheață, fenomenul a fost catalogat ca cea mai mortală avalanșă din lume

* Cu 4 ani în urmă (2019) a avut loc vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România, fiind desfăşurată, în perioada 31 mai – 2 iunie, sub genericul „Să mergem împreună!” și la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la București. Sanctitatea Sa a vizitat Bucureştiul, Iaşiul, Blajul şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. Papa Francisc a oficiat pe Câmpia Libertății din Blaj, la 2 iunie, slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici şi martiri ai Bisericii Române Unite (care au acceptat să fie supuși la o dură detenţie și la tot felul de cruzimi din partea regimului comunist decât să îşi renege apartenența la biserica lor cea iubită): Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, care sunt numiţi Fericiţi, fiind sărbătoriți la 2 iunie în fiecare an

 

Aniversări – Comemorări

 

– Vizita Sf. Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Geniştilor”; la 31.V.1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu; un an mai târziu, în Ţara Românească se constituia cel de-al doilea batalion, care „dimpreună cu cel din Moldova au constituit întâiul regiment de geniu” românesc

 

– „Ziua Rezervistului Militar” a fost instituită prin HG nr. 467 din 12.V.2010; prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment

 

– 1883: S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti), memorialist, publicist şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român; a înfiinţat „România nouă”, primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1972) – 140 de ani

 

– 1913: S-a născut Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (m. 1969, la Londra) – 110 ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 18/31.V.1913

 

– 1915: S-a născut medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)

 

– 1922: S-a născut sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale; campion mondial la judo veterani, la 86 de ani (2008); avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu (m. 2011)

 

– 1929: S-a născut compozitorul, criticul muzical, editorul, pedagogul şi folcloristul Aladár Zoltán (m. 1978)

 

– 1931: S-a născut (la Braşov) Kaspar Teutsch, pictor, gravor, designer de tapiţerie şi textile, ilustrator de carte; trăieşte la München, Germania

 

– 1933: S-a născut Eugen Todoran, actor, regizor de teatru și televiziune, scriitor și om de cultură (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1938: S-a născut Adriana Iliescu, profesor universitar, istoric şi critic literar, prozatoare şi poetă – 85 de ani. NOTĂ: A fost, până la 29.XII.2006, cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil (o fetiţă) la vârsta de 66 de ani şi 320 zile

 

– 1938: A murit prozatorul şi poetul M.[ax] Blecher (n. 1909) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut chimista și profesoara Mihaela Maria Hillebrand; membru corespondent al Academiei Române (2014)

 

– 1943: S-a născut Ioana Vlasiu, critic şi istoric de artă; fiica sculptorului Ion Vlasiu – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut prozatoarea şi publicista Adriana Bittel

 

– 1949: S-a născut (la Conakry, Guineea) Keita Ibrahima, pictor, grafician, gravor, desenator, teoretician şi muzeograf expert, doctor în muzeologie (m. 2021)

 

– 1954: S-a născut Nicu Alifantis, cantautor şi poet

 

– 1954: A murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu; fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti; în 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze „Societatea Română de Radiodifuziune” („Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România”), care la 1.XI.1928 difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu; este momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1865)

 

– 1962: S-a născut Răsvan Popescu, prozator, jurnalist şi scenarist; fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007-2012)

 

– 1969: A murit geologul Gheorghe Macovei; a elaborat studii fundamentale privitoare la formarea zăcămintelor de petrol din România; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1880)

 

– 1984: A murit Filaret Barbu, compozitor, dirijor de cor şi profesor; s-a remarcat prin compoziţiile sale diverse, de la operete, opere comice sau populare şi balet până la compoziţii pentru coruri mixte şi bărbăteşti, poeme simfonice, muzică de teatru şi film (n. 1903)

 

– 1990: A murit Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (n. 1929)

 

– 2017: A murit graficianul Nicolae Săftoiu; în perioada 1991-2000 a realizat grafica bancnotelor puse în circulaţie de Banca Naţională a României (n. 1935)

 

– 2019: A murit pictorul şi profesorul Nicolae Ungar (n. 1953)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (31 mai – 1 iun.)

 

– Oslo: Norvegia va găzdui întâlnirea miniștrilor de externe ai NATO (31 mai – 1 iun.)

  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține un discurs și apoi o conferință de presă comună cu ministrul norvegian de externe Anniken Huitfeldt

 

– Riga, Letonia: Parlamentul leton alege noul președinte al țării

 

– Bratislava, Slovacia: Președintele francez Emmanuel Macron susține un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în ajunul celui de-al 2-lea summit al Comunității Politice Europene

 

– New York: Încheierea embargoului ONU asupra armelor împotriva Sudanului de Sud

 

– Rostov-pe-Don, Rusia: Cinci străini judecați în lipsă pentru că au luptat pentru Kiev

 

– Haga: Doi foști șefi ai spionajului sârb sunt judecați în apel în fața tribunalului Națiunilor Unite

 

– New Delhi: Date despre PIB-ul din primul trimestru

 

– Paris: Date privind PIB-ul din primul trimestru (rezultate detaliate) – Insee

 

– Milano, Italia: Date privind PIB-ul din primul trimestru (a doua estimare)

 

– Ottawa, Canada: Date privind PIB-ul din primul trimestru

 

– Marrakech, Maroc: Prima ediție a GITEX Africa Morocco (31 mai – 2 iun.)

 

– Budapesta: Fotbal: Finala Europa League

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Provocării” („World Challenge Day” – pentru manifestări sportive și culturale) este marcată în mai multe orașe din lume simultan, în ultima zi de miercuri a lunii mai. Ideea unei Zile a provocării s-a născut în anul 1983, în oraşul Saskatoon din Canada, şi s-a răspândit cu succes în întreaga lume, dobândind recunoaştere internaţională şi devenind un important eveniment anual mondial în domeniul „sportului pentru toţi”. Localităţile angrenate în această competiţie trebuie să mobilizeze cât mai mulţi oameni să facă sport. România a participat pentru prima dată la acest eveniment în anul 1993, când Bucureştiul a concurat cu Budapesta iar Sibiul cu oraşul Puket din Thailanda

 

– „Ziua Mondială fără Tutun”; este marcată, din anul 1988 (- 35 de ani), la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: O zi internaţională fără fumat se mai marchează în a treia zi de joi a lunii noiembrie

 

– 1535: S-a născut Alessandro Allori, pictor italian (m. 1607)

 

– 1594: A murit Tintoretto (Jacopo Robusti, zis ~), pictor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene (n. ~1518)

 

– 1656: S-a născut Marin Marais, violost şi compozitor francez (m. 1728)

 

– 1773: S-a născut scriitorul german Ludwig Tieck (m. 1853) – 250 de ani

 

– 1809: A murit compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; supranumit „părintele simfoniei” (n. 1732)

 

– 1819: S-a născut Walt Whitman, poet, eseist, jurnalist şi umanist american (m. 1892)

 

– 1832: A murit (în urma unui duel) Évariste Galois, matematician francez; a pus bazele algebrei (n. 1811)

 

– 1841: A murit George Green, matematician și fizician englez; cunoscut pentru contribuțiile pe care le-a adus în domeniul teoriei electromagnetismului (n. 1793)

 

– 1887: S-a născut Saint-John Perse, poet, eseist şi diplomat francez; Premiul Nobel pentru literatură în anul 1960 (m. 1975)

 

– 1910: A murit Elizabeth Blakwell, prima femeie medic din Statele Unite; activistă pentru drepturile femeii; susţinătoare a mişcării aboliţioniste (n. 1821, în Anglia)

 

– 1912: S-a născut contratenorul englez Alfred Deller (m. 1979)

 

– 1916: S-a născut istoricul și profesorul britanico-american Bernard Lewis, specialist în cercetarea islamului (m. 2018)

 

– 1917: S-a născut Jean Rouch, cineast și antropolog francez; creatorul etnoficțiunii și unul dintre teoreticienii și fondatorii antropologiei vizuale; considerat unul dintre fondatorii cinema vérité din Franța; cunoscut în special pentru practica cinematografiei directe și pentru filmele sale etnografice despre popoarele africane, cum ar fi dogonii și obiceiurile lor (m. 2004)

 

– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Alida Valli (m. 2006)

 

– 1923: S-a născut Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (m. 2005) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut sculptorul şi pictorul american Ellsworth Kelly (m. 2015) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut arhitectul german Frei Otto, cunoscut publicului larg pentru acoperişurile sale fascinante care dau senzaţia de „plutire”; câştigător al Premiului Pritzker pe 2015, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii (m. 2015)

 

– 1930: S-a născut Clint Eastwood, actor, regizor, scenarist şi producător de film, muzician și politician american

 

– 1930: S-a născut actriţa americană Elaine Stewart (m. 2011)

 

– 1931: S-a născut John Robert Schrieffer, fizician și profesor american; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1972, împreună cu John Bardeen și Leon Neil Cooper, pentru dezvoltarea teoriei BCS, prima teorie microscopică de succes a superconductivității (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut dansatorul şi coregraful argentinian Juan Carlos Copes, legendă a tangoului (m. 2021)

 

– 1941: S-a născut economistul american William (Dawbney) Nordhaus; Premiul Nobel pentru științe economice în 2018, împreună cu economistul american Paul Romer, „pentru integrarea schimbării climatice în analiza macroeconomică pe termen lung”

 

– 1943: S-a născut Wayne Carson Thompson, muzician, compozitor şi producător american, cântăreţ de muzică country (m. 2015) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor de film german (m. 1982). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1946

 

– 1948: S-a născut scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015„pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”; a fost numită „păstrătoare a memoriei“, ea reprezentând, prin tot ce a scris și spus apăsat prin multitudinea vocilor care străbat cărțile sale, o întreagă istorie și destinul unui întreg popor – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut actorul american Tom Berenger

 

– 1953: A murit Vladimir Tatlin, pictor, sculptor şi scenograf rus (n. 1885) – 70 de ani

 

– 1957: A murit Leopold Staff, poet şi traducător polonez de origine ucraineană (n. 1878)

 

– 1961: S-a născut Lea Thompson (pe numele real Lea Kathleen Thompson), actriță, regizoare și producătoare de televiziune americană

 

– 1962: S-a născut Børge Ousland, explorator polar, fotograf şi scriitor norvegian; la 18.I.1997 ajunge la baza neo-zeelandeză Scott, reuşind să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km, în două luni şi patru zile)

 

– 1962, 31V./1VI: A murit, prin spânzurare, într-o închisoare din Israel, Otto Adolf Eichmann, nazist care a organizat și condus Soluția finală – exterminarea a 6 milioane de evrei între anii 1940-1945; în procesele de la Nürnberg a fost condamnat la moarte în contumacie ca mare criminal de război (n. 1906)

 

– 1965: S-a născut actriţa de film americană Brooke Shields

 

– 1976: S-a născut actorul irlandez Colin Farrell

 

– 1976: A murit biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru medicină în 1965 (n. 1910)

 

– 1986: A murit fizicianul american James Rainwater; contribuţii în spectroscopia nucleară şi la teoria nucleului atomic; Premiul Nobel pentru fizică în 1975, împreună cu fizicienii danezi Benjamin Mottelson şi Aage Bohr pentru rolul său în determinarea formelor asimetrice ale unor nuclei atomici (n. 1917)

 

– 2006: A murit Raymond Davis Jr., fizician american; câştigător al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002 (n. 1914)

 

– 2009: A murit britanica Millvina Dean (Elizabeth Gladys Dean), ultima supravieţuitoare a naufragiului transatlanticului „Titanic” (scufundat pe 15.IV.1912); pe atunci în vârstă de doar nouă săptămâni, a fost salvată într-o barcă pneumatică împreună cu mama şi fratele său (n. 1912)

 

– 2010: A murit sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois (n. 1911)

 

– 2019: A murit muzicianul și compozitorul american Roger Kynard „Roky” Erickson, solistul trupei „13th Floor Elevators”; unul dintre pionierii rockului psihedelic (n. 1947)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 30 mai

Calendarul zilei – 30 mai

Publicat de Codrin RAITA, 30 mai 2023, 05:00 / actualizat: 6 iunie 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 30 mai

* Se împlinesc 425 de ani (1598), de când, prin semnarea Tratatului dintre împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei și recunoaștea caracterul ereditar al domniei sale (30.V/9.VI)

* Cu 209 ani în urmă (1814) era semnat primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței a fost exilat pe insula Elba. Tratatul de la Paris a pus capăt războiului dintre Franţa şi coaliţia formată din Marea Britanie, Rusia, Austria, Suedia şi Prusia. De asemenea, tratatul l-a silit pe Napoleon I să abdice. Graniţele Franţei au fost readuse la forma pe care o aveau în 1792, însă nu s-au luat prea multe măsuri punitive împotriva Franţei, cu excepţia faptului că Insulele Seychelles au trebuit să fie cedate Marii Britanii

* Acum 196 de ani (1827) iluministul român, Petrache Poenaru, obţinea în Franţa brevetul de invenţie (nr. 3208) pentru „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi. Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală precum și posibilitatea înlocuirii unor piese

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de la premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi, la „Opera Română” din Bucureşti. Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor

* În urmă cu 48 de ani (1975) era fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii (funcționează de facto din 31 mai 1975). În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe. Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi

* Cu 7 ani în urmă (2016) avea loc inaugurarea Monumentului „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute. Din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce. Inţiativa construirii monumentului a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, fiind creat de sculptorul Mihai Buculei

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este sărbătorită din 2011; DGA a fost înfiinţată prin Legea nr. 161 din 30 mai 2005, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul MAI

 

– „Ziua Gardianului Public” în România (se sărbătoreşte, anual, pe baza Hotărârii de Guvern 518/27.IX.1993)

 

– „Ziua Limbii şi a Teatrului Idiş”, instituită în 2017, la iniţiativa reprezentantului minorităţii ebraice în Parlament, deputatul Silviu Vexler; marcarea acesteia va contribui la „păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională”

 

– 1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877, la Griviţa)

 

– 1854: S-a născut Constantin Gogu, matematician şi astronom; lucrări privind mişcarea Lunii; studii asupra variaţiei gravitaţiei cu latitudinea; s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Române de Ştiinţe, al cărei prim preşedinte a fost, în 1897; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1897)

 

– 1901: S-a născut Maria Holban, istoric (studii de valoare legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV); membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 1991)

 

– 1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa face trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo) (n. 1887)

 

– 1923: S-a născut generalul Marin Dragnea, veteran de război; a luptat sub drapelul României din prima şi până în ultima zi ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi a slujit Armata României timmp de aproape 50 de ani (m. 2020) – 100 de ani

 

– 1929: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu (m. 2018)

 

– 1929: S-a născut traducătoarea, publicista, profesoara şi disidenta anticomunistă Doina Cornea; membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice, a Fundaţiei Culturale Memoria și a Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (m. 2018)

 

– 1943: A murit Juarez Movilă, compozitor şi critic muzical (n. 1870) – 80 de ani

 

– 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923 (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia)

 

– 1964: A murit matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (n. 1882)

 

– 1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (n. 1897)

 

– 1968: A murit Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1900) – 55 de ani

 

– 1980: A murit Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1908)

 

– 1995: A murit Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (n. 1897, la Saint-Moritz, Franţa)

 

– 1997: A murit Ioan Kunst-Ghermănescu, antrenor de handbal și professor; unul din ctitorii handbalului românesc (n. 1925)

 

– 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova)

 

– 2013: A murit Radu Paladi, compozitor, dirijor, pianist şi profesor (n. 1927, Storojineţ, astăzi în Ucraina) – 10 ani

 

– 2017: A murit Paul Fister, pugilist, actor şi cascador, supranumit „Ultimul haiduc” (n. 1944)

 

– 2020: A murit istoricul şi criticul de artă Dorana-Maria Coşoveanu (n. 1934)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor agriculturii din cadrul UE

 

– Bruxelles: Începutul rechizitoriului Parchetului federal în procesul atacurilor jihadiste din 2016 de la Bruxelles (programat pentru cinci zile de audiere)

 

– Strasbourg: CEDO se pronunță într-un caz privind fostul președinte al Croației, Stjepan Mesić

 

– Luleå, Suedia: Consiliul comercial UE-SUA (30 – 31 mai)

 

– Atena: Greva mecanicilor de tren

 

– Frankfurt: BCE publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Siria

 

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea misiunii ONU în Irak

 

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea sancțiunilor împotriva Sudanului de Sud

 

– Billy-Berclau, Franța: ACC (Stellantis) inaugurează fabrica de baterii Douvrin

 

– Miami, Florida: Săptămâna internațională a modei de la Miami Beach (30 mai – 4 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Sclerozei Multiple”; în fiecare an, pe 30 mai, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Sclerozei Multiple. Acest demers a fost instituit în anul 2009 de Federaţia Internaţională a Sclerozei Multiple (MSIF), formată din 47 de organizaţii din întreaga lume şi desfăşurând relaţii de colaborare cu numeroase alte structuri similare. Federaţia, cu sediul în capitala Marii Britanii, desfăşoară programe şi activităţi menite să sprijine prin schimbări pozitive viaţa celor peste 2,8 milioane de persoane la nivel mondial care se confruntă cu acest tip de afecţiune. Oferă, de asemenea, numeroase resurse gratuite pentru a-i ajuta pe toţi cei care au de înfruntat zi de zi provocările generate de această afecţiune

 

– Ziua naţională a Republicii Croaţia (Ziua statalităţii); data întrunirii primului Parlament democratic – 1990

 

– 1431: A fost arsă pe rug Ioana d’Arc (supranumită „fecioara din Orleans”), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orleans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412)

 

– 1593: A murit scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus versul alb în drama engleză (n. 1564) – 430 de ani

 

– 1640: A murit pictorul flamand Pieter Paul Rubens (n. 1577)

 

– 1672, 30.V/9.VI: S-a născut Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, a armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (m. 1725)

 

– 1744: A murit Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (n. 1688)

 

– 1770: A murit pictorul şi desenatorul francez François Boucher (n. 1703)

 

– 1778: A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist francez, creator al aşa numitului „voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat „noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză (n. 1694) – 245 de ani

 

– 1811, 30.V./11.VI: S-a născut Vissarion G. Belinski, critic literar şi gânditor rus; a exercitat o influenţă considerabilă asupra gândirii ruse din secolul al XIX-lea (m. 1848)

 

– 1814: S-a născut Eugène Charles Catalan, matematician franco-belgian, specialist în teoria numerelor (m. 1894)

 

– 1875: S-a născut Giovanni Gentile, filosof şi pedagog italian (m. 1944)

 

– 1883: S-a născut Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (m. 1944) – 140 de ani

 

– 1896: S-a născut Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1977)

 

– 1908: S-a născut actorul american Mel Blanc (pe numele său adevărat Melvin Jerome Blank), vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (m. 1989) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut fizicianul suedez Hannes Olof Gösta Alfvén, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1970, împreună cu Louis Néel, pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii (m. 1995) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut Benny (Benjamin David) Goodman, clarinetist, dirijor şi compozitor de jazz american (m. 1986)

 

– 1912: S-a născut Julius Axelrod, farmacolog, biochimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1970, împreună cu Sir Bernard Katz, Ulf von Euler; împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului (m. 2004)

 

– 1912: A murit Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său, Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi Wright au efectuat primul lor zbor în anul 1903, cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (n. 1867)

 

– 1928: S-a născut Gustav Leonhardt, clavecinist, organist şi dirijor olandez (m. 2012) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut Agnès Varda, regizoare belgiană de film; cunoscută ca „Bunica noului val francez” și una dintre pionierele cinematografiei feministe (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1938: S-a născut Billie Dean Letts, scriitoare şi profesoară americană (m. 2014) – 85 de ani

 

– 1952: S-a născut dirijorul, compozitorul şi pianistul ungar Kocsis Zoltán (m. 2016)

 

– 1956: S-a născut David Maria Sassoli, politician social-democrat și jurnalist italian; preşedinte al Parlamentului European (2019-2022) (m. 2022)

 

– 1958: S-a născut cântăreaţa de muzică pop şi pianista suedeză Marie Fredriksson (împreună cu Per Gessle a format duetul „Roxette”) (m. 2019) – 65 de ani

 

– 1960: A murit Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; capodopera sa, „Doctor Jivago” (1957), nu a fost admisă spre publicare în URSS decât după moartea sa; publicarea romanului „Doctor Jivago” în străinătate în 1957 şi decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1958 a generat ascuţite critici în presa sovietică, „soldate” cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor şi constrângerea de a renunţa de „bună voie” la Premiul Nobel (n. 1890)

 

– 1971: A murit Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (n. 1886)

 

– 2006: A murit Shōhei Imamura, regizor, scenarist, producător și actor japonez; singurul cineast din Japonia care a câștigat două premii Palme d’Or (n. 1926)

 

– 2009: A murit chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, la Kiev/Ucraina)

 

– 2012: A murit Andrew Huxley, biofizician şi fiziolog britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1963, împreună cu Sir John Eccles şi Alan L. Hodgkin (n. 1917)

 

– 2018: A murit actriţa Madiha Youssry (nume real: Hanouma Habib Khalil), o legendă a cinematografiei egiptene (n. 1921) – 5 ani

 

– 2019: A murit cantautorul, chitaristul și actorul american Leon Redbone; cunoscut pentru relansarea stilurilor muzicale de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1949, în Cipru)

 

– 2020: A murit soprana franceză de coloratură Mady Mesplé (n. 1931)

 

– 2022: A murit (la vârsta de 108 ani) scriitorul italian de origine slovenă Boris Pahor, supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste pe care le-a descris în cărţile sale; a fost un luptător pentru drepturile naționale ale slovenilor care trăiesc în străinătate și un susținător al importanței unei națiuni; a impresionat lumea literară cu romanul său autobiografic „Necropolis”, una dintre capodoperele secolului al XX-lea, în care a relatat ororile războiului şi ale lagărelor de concentare (n. 1913) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 29 mai

Calendarul zilei – 29 mai

Publicat de Codrin RAITA, 29 mai 2023, 05:00 / actualizat: 29 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 29 mai

* Acum 694 de ani (1329) apărea prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document aflat în cancelaria regelui Carol Robert). Memoria comunitară consemnează ca primă „carte de identitate” a orașului, documentul din 29 mai 1329, prin care regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al orașelor Baia Mare și Baia Sprie, pădurea aflată între cele două așezări pentru ca acest teritoriu să fie populat. Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conținutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479. Prima diplomă privilegială a orașului, pe care o putem studia și astăzi, datează din 20 septembrie 1347 și a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru și notarului Ulrich, jurați din Baia Mare și Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al orașului a ars într-un incendiu. Prin acest nou privilegiu s-au stabilit hotarele orașului și s-au acordat locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-și alege judele, jurații și parohul, dreptul de a judeca în interiorul orașului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca și cele mici”, asigurarea libertăților individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei dușmanilor”

* Se împlinesc 570 de ani (1453) de când a fost cucerit de turcii otomani, sub comanda sultanului Mohamed al II-lea Fatih (cunoscut şi ca Mahomed al II lea Cuceritorul), Constantinopolul (oraş fondat de Constantin cel Mare pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, devenit, în anul 395 d. H., capitala Imperiului Roman de Răsărit). Acest eveniment (cunoscut în istorie şi sub numele de „Căderea Constantinopolului”) a însemnat nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanţă capitală pentru cucerirea estului mediteranean şi a Balcanilor de către otomani

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când Dieta de la Cluj, în care se aflau, din 300 reprezentanţi, numai 3 români și 24 de saşi, a votat fără a ține cont de cererea Adunării de la Blaj (15 mai 1848) a reprezentanţilor românimii ardelene, pentru anexarea Principatului Transilvania la Ungaria, ignorând realitatea etnică existentă şi faptul că românii reprezentau 2/3 din populaţie, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848. În următoarea perioadă, conducătorii maghiarimii au declanşat în Transilvania teroarea împotriva intelectualilor români şi a ţăranilor care se opuseseră anexării Transilvaniei la Ungaria, iar în a doua jumătate a lunii septembrie 1848 s-a întrunit la Blaj ce-a de-a treia Adunare Naţională la care au participat peste 60.000 de români. Deschiderea lucrărilor Dietei de la Cluj a avut loc la data de 29 mai, iar proclamarea unirii Transilvaniei cu Ungaria, la 30 mai

* Cu 134 de ani în urmă (1889) era adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur, intrată în vigoare la 17/29.III.1890 (29.V./10.VI)

* Se împlinesc 130 de ani (1893) de când apărea Legea clerului mirean, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor, numirea şi pregătirea clerului mirean, controlul administrativ şi disciplinar în biserică (29.V/10.VI)

* Acum 111 ani (1912) Congresul de la Alba Iulia al reprezentanţilor populaţiei româneşti din întreaga Transilvanie, prezidat de Gh. Pop de Băseşti, a adoptat o rezoluţie de protest împotriva proiectului de înfiinţare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog, care ar fi făcut din biserică un instrument de deznaţionalizare. Congresul a hotărât, totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare şi legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române (29.V/11.VI)

* Cu 109 ani în urmă (1914) nava de linie RMS Empress of Ireland, apaţinând companiei canadiene Pacific Steamship, s-a scufundat după ce s-a ciocnit de vasul norvegian SS Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu, coliziune în urma căreia 1.012 de oameni din 1.477 şi-au pierdut viaţa (840 de pasageri şi 172 de membri ai echipajului). Având în vedere numărul victimelor, acesta este considerat unul dintre cele mai mari accidente maritime canadiene

* Acum 99 de ani (1924) era inaugurat, la Bucureşti, Institutul Francez de Înalte Studii, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. A funcţionat până în 1948, fiind închis între anii 1948 şi 1970 şi reluându-şi activitatea, sub diverse denumiri. Înființarea unui centrul cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România; interesul a fost dezvoltat de prietenia lui cu profesorul român George Oprescu. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența regelui Carol al II-lea. Institutul a fost instalat într-un imobil (proprietate a Uniunii Franceze) din piața Lahovary. Institutul de atunci era fondat pe același model ca și școlile franceze de la Atena și de la Roma. Începând din 1934 institutul a funcționat într-o clădire de pe Bulevardul Dacia nr. 77, construită în perioada 1909-1910 de arhitectul român de origine germană Oscar Maugsch și cumpărată de statul francez de la familia Olănescu. La data de 1 ianuarie 2012, rețeaua culturală franceză din România s-a unificat în mod oficial sub numele de Institutul Francez

* Se împlinesc 70 de ani (1953) de când Sir Edmund Hilary (1919-2008), diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez, însoţit de şerpaşul nepalez Tenzing Norgay (1914-1986), a ajuns pe vârful Everest (8.848 m.) din lanţul muntos Himalaya, supranumit şi azi „Acoperişul lumii”. Au fost primii oameni din lume care au reuşit această performanţă (ştirea a devenit publică pe 2.VI.1953, ziua încoronării, la Londra, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)

* Acum 54 de ani (1969), prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127, lua ființă, la Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, unitate reprezentativă de cultură în cadrul Forțelor Navale Române, unic în țară, și deschis oficial la 3 august 1969. Hotărârea a fost publicată în Buletinul Oficial al R.S.R., Anul V, nr. 63, p. I, din 2 iunie 1969

* Acum 38 de ani (1985) a avut loc tragedia de pe Stadionul Heysel din Bruxelles, Belgia, la meciul din finala Cupei Campionilor Europeni dintre echipa italiană Juventus și cea engleză, Liverpool, când un perete al stadionului s-a prăbuşit peste fani. Cu o oră înainte de începutul meciului, un grup de suporteri ai lui Liverpool au sărit gardul de protecție ce-i despărțea de fanii lui Juventus. Drept urmare fanii lui Juventus panicați au început să fugă de pe terasa stadionului, provocând astfel prăbușirea peretelui susținător, fapt care a dus la moartea a 39 de persoane, alte câteva sute fiind rănite. În pofida incidentului, meciul nu a fost anulat, ci s-a jucat până la capăt, pentru a se evita altercații în continuare. Ca rezultat al tragediei cluburile engleze de fotbal au primit de la UEFA interdicție nelimitată în competițiile europene (ridicată în 1990–1991), Liverpool fiind exclusă pentru un an suplimentar, iar 14 suporteri ai FC Liverpool au fost găsiți vinovați în omucidere involuntară, fiecare din ei fiind condamnat la trei ani de închisoare. Dezastrul a fost descris ca „cea mai neagră oră din istoria competițiilor UEFA”

* Cu 33 de ani în urmă (1990) era constituită Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), organizație internațională, care activează în baza Acordului de constituire întocmit la 29 mai 1990 la Paris, intrat în vigoare la 28 martie 1991. Obiectivul BERD este de a susține dezvoltarea economică a țărilor din centrul și estul Europei, sudul și estul Mării Mediterane și Asia Centrală, precum și extinderea principiilor economiei de piață, promovarea inițiativei private și antreprenoriale și aplicarea principiilor democrației pluraliste. România a ratificat Acordul de Înfiinţare a BERD în anul 1990, ca unul dintre membrii fondatori ai acestei instituţii. Consiliul Guvernatorilor BERD este alcătuit din reprezentanţi ai tuturor statelor membre. Ministrul finanţelor publice este guvernator pentru România, iar guvernatorul Băncii Naţionale a României este guvernator supleant. Începând din anul 2011, România face parte din constituenţa condusă de Turcia, din care mai fac parte Azerbaidjan, Republica Kârgâză și, din data de 15 iunie 2018, Republica Moldova. Cea mai recentă Strategie de ţară pentru România a fost aprobată în 23 aprilie 2020 şi propune ca direcții de acțiune pentru perioada 2020-2025: promovarea investițiilor în infrastructura durabilă și dezvoltarea regională; sprijinirea productivității prin expansiunea sectorului corporativ și perfecționarea competențelor și extinderea intermedierii financiare și dezvoltarea piețelor de capital. Până la 31 ianuarie 2021, BERD a acordat României un sprijin financiar în sumă cumulată de aproximativ 8,87 miliarde euro, în cadrul a 462 proiecte, din care 65% s-au îndreptat către sectorul privat

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când era adoptată, la Haga, „Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale”. Parlamentul României a ratificat Convenția prin Legea 84/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 298 din 21 octombrie 1994

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Fecioară Maria, Maica Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1895: S-a născut medicul Maximilian Popper; a participat la organizarea luptei anti-tuberculoză din România şi la pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie (m. 1960)

 

– 1899: S-a născut prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (m. 1984)

 

– 1901: S-a născut Ionel Fernic, compozitor, textier (a compus melodii de succes, reprezentative pentru începuturile muzicii uşoare româneşti, şi romanţe), pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români (m. 1938, într-un accident aviatic)

 

– 1910: S-a născut chimistul Ion Zugrăvescu; lucrări în domeniul chimiei organice; cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989)

 

– 1925: S-a născut, la Cluj, Erwin M. Friedländer, fizician american de origine română; activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra metodelor de măsură în tehnica nucleară, precum şi a radiaţiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2003) (m. 2004)

 

– 1929: S-a născut istoricul Şerban Rădulescu-Zoner; deţinut politic între anii 1959 şi 1962; deputat în două legislaturi (1992-2000); fost preşedinte al Alianţei Civice (martie 2001 – noiembrie 2006) (m. 2012)

 

– 1933: S-a născut Stan Velea, specialist în limba polonă şi comparatist, s-a dedicat, aproape în exclusivitate, studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri (m. 2007) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Alexandru Nichici, inginer, profesor universitar, rector al Universității Politehnica Timișoara în perioada 1992–1996 (m. 2020)

 

– 1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1881)

 

– 1945: A murit (într-un accident rutier) Mihail Sebastian (pseudonimul lui Iosef M. Hechter), dramaturg, prozator, eseist, critic literar și publicist (n. 1907)

 

– 1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti); membru titular onorific al Academiei Române din 1930 (n. 1861)

 

– 1962: A murit actorul Benedict Dabija (n. 1926)

 

– 1980: S-a născut actriţa Irina Cojar

 

– 1989: A murit regizorul de film Adrian Petringenaru; a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune (n. 1933)

 

– 1991: A murit pictorul Brăduţ Covaliu (n. 1924)

 

– 1992: A murit regizorul de film documentar Ion Bostan (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1995: A murit dirijorul şi compozitorul Mircea Basarab (n. 1921)

 

– 2017: A murit Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă şi de film, regizor şi profesor (n. 1957)

 

– 2022: A murit Virgil Dridea (cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea), fost fotbalist, antrenor și manager de fotbal; legendă a fotbalului prahovean (n. 1940) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Barcelona: Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și vicepreședintele Comisiei Europene Josep Borrell va vorbi la deschiderea celei de-a 38-a reuniuni a Cercle d’Economia 2023

 

-Ottawa: Mary Simon, guvernatorul general al Canadei, îi primește pe Guðni Th. Jóhannesson, președintele Islandei, și soția sa Eliza Reid, care vor efectua o vizită de stat în Canada (29 mai -1 iun.)

 

– Hong Kong: Începutul procesului în cazul asaltului asupra Consiliului Legislativ (LegCo) din Hong Kong în 2019

 

-Tokyo, Japonia: Vizita noului director al Human Rights Watch, Tirana Hassan

 

– Paris: ONU – A doua sesiune de negocieri pentru adoptarea unui tratat internațional împotriva poluării cu plastic (29 mai – 2 iun.)

 

– Stockholm: Raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (Sipri) privind operațiunile de menținere a păcii din întreaga lume

 

– Ørland, Norvegia: Organizarea celui mai mare exercițiu aerian al NATO din acest an, Arctic Challenge Exercise, cu peste 150 de avioane (29 mai – 9 iun.)

 

– Conakry, Guineea: Proces împotriva fostului ministru al Apărării Mohamed Diané pentru delapidare de fonduri publice, îmbogățire ilicită și spălare de bani

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive” (WDHD) organizată pentru prima dată în 2005, de Organizaţia Mondială de Gastroenterologie (WGO); în această zi, în 1958 (- 65 de ani), în cadrul primului Congres Mondial de Gastroenterologie, a fost adoptată constituţia WGO

 

– „Ziua Internaţională a Trupelor ONU de Menţinere a Păcii” (cunoscută şi sub denumirea de Ziua internaţională a „Căştilor Albastre”); marcată, anual, la iniţiativa Adunării Generale a ONU (prin Rezoluţia 57/129 din 11.XII.2002), ca un omagiu adus celor care au activat sau activează în cadrul acestor trupe; la această dată, în 1948, prima misiune ONU de menţinere a păcii numită „United Nations Truce Supervision Organization (UNTSO)” şi-a început activitatea în Palestina

 

– „Ziua Comemorării” (Memorial Day) în SUA; se sărbătoreşte în fiecare an în ultima zi de luni din mai, în amintirea militarilor morţi în războaiele purtate de SUA

 

– 1500: A murit (pe mare, lângă Capul Bunei Speranţe) Bartolomeu Diaz, navigator şi explorator portughez; în căutarea drumului maritim spre India (1487-1488), a înconjurat Africa pe la sud şi a descoperit Capul Bunei Speranţe (1487) (n. ~1450)

 

– 1829: A murit Sir Humphrey Davy, chimist britanic, unul dintre fondatorii electrochimiei (n. 1778)

 

– 1860: S-a născut Isaac Albéniz, compozitor şi pianist spaniol (m. 1909)

 

– 1880: S-a născut filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului” (două volume, 1918-1922) (m. 1936)

 

– 1894: S-a născut regizorul american de film de origine austriacă Josef von Sternberg; este cel care a lansat-o pe Marlene Dietrich (m. 1969)

 

– 1897: S-a născut, în Cehia, Erich Wolfgang Korngold, compozitor austriac de muzică clasică și de film (m. 1957)

 

– 1903: S-a născut Bob Hope, actor american de origine britanică; a format, împreună cu Bing Crosby şi Dorothy Lamour, un trio celebru al anilor ’40-’50 ai secolului XX (m. 2003) – 120 de ani

 

– 1910: A murit Mili Balakirev, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1837)

 

– 1915: S-a născut dirijorul german Karl Münchinger (m. 1990)

 

– 1917: S-a născut John Fitzgerald Kennedy, om politic democrat american; al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963) (m. 1963, asasinat la Dallas)

 

– 1920: S-a născut, la Budapesta, economistul american John Charles Harsanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1994, împreună cu John F. Nash Jr. şi Reinhard Selten (m. 2000)

 

– 1922: S-a născut (la Brăila) Iannis Xenakis, compozitor, matematician şi arhitect de origine greacă, stabilit în Franţa (m. 2001)

 

– 1935: A murit compozitorul și violonistul ceh Josef Suk (n. 1874)

 

– 1941: S-a născut jurnalistul american Bob Simon, un cunoscut corespondent de război al postului CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy (m. 2015)

 

– 1942: A murit actorul american de film John Barrymore (n. 1882)

 

– 1944: S-a născut actorul austriac de film Helmut Berger (m. 2023)

 

– 1956: A murit scriitorul danez Johannes Jens Jorgensen (n. 1866)

 

– 1957: S-a născut matematicianul şi profesorul francez Jean-Christophe Yoccoz, specializat în teoria sistemelor dinamice (m. 2016)

 

– 1958: A murit poetul şi eseistul spaniol Juan Ramón Jiménez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1956 (n. 1881) – 65 de ani

 

– 1979: A murit actriţa americană de origine canadiană Mary Pickford, co-fondatoare a United Artists (n. 1892)

 

– 1982: A murit actriţa franco-germană de film Romy Schneider (nume la naştere: Rosemarie Magdalena Albach) (n. 1938, la Viena)

 

– 2006: A murit renumitul fotograf american Slim (George Allen) Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (n. 1916)

 

– 2010: A murit Dennis Hopper, actor şi regizor american de film (n. 1936)

 

– 2011: A murit Mádl Ferenc, fost preşedinte al Ungariei în perioada 4 august 2000 – 5 august 2005; jurist de profesie, membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe din 1987 (n. 1931)

 

– 2012: A murit chitaristul, compozitorul şi interpretul Arthel Lane, supranumit „Doc” Watson, o legendă a muzicii folk americane, recompensat cu opt premii Grammy (n. 1923)

 

– 2021: A murit cântăreţul american B. J. Thomas; a câştigat cinci premii Grammy (n. 1942)

 

– 2021: A murit Joe Lara, actor, artist marțial și muzician american; cunoscut mai ales pentru interpretarea personajului lui Tarzan în filmul de televiziune CBS „Tarzan in Manhattan” din 1989 şi a serialului „Tarzan: The Epic Adventures”, 1996 -1997 (n. 1962)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 28 mai

Calendarul zilei – 28 mai

Publicat de Codrin RAITA, 28 mai 2023, 05:00 / actualizat: 29 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 28 mai

* Se împlinesc 125 de ani (1898) de când apărea Legea pentru organizarea Marinei Militare, modificată în anul 1906 cu amendamentele cerute de evoluția de pe scena politică și militară a Europei. Noua Lege înlocuia denumirea de Flotilă de război, dată până atunci acestei arme, cu Marina Militară, mai aproape de misiunea și menirea ei. În această nouă organizare intrau cele două Mari Unități: Divizia de Mare cu reședința la Constanța și Divizia de Dunăre cu baza la Galați, ambele puse sub comanda unui contraamiral cu funcția de comandant al Marinei Militare, având în primă fază reședința la București, iar din 1901 la Galați. Divizia de Mare avea în componență Depozitul echipajelor Marinei cu Școala de cadre și submecanici, Școala de aplicație a sublocotenenților, Școala de torpile (apărarea mobilă), Apărarea porturilor maritime, împreună cu trupele de apărare, precum și toate navele care erau dislocate pentru misiuni specifice pe mare. Divizia de Dunăre cuprindea în organigramă Arsenalul Marinei, Depozitul de muniții și torpile de la Țiglina, Depozitul Marinei, Apărarea porturilor fluviale, Școala de torpile (apărarea fixă) cu trupele de apărare din porturile dunărene, precum și toate navele de Dunăre. În anul 1899 Marile Unități subordonate Comandamentului Marinei Militare s-au reorganizat în Comandamentul Diviziei de Mare cu sediul la Constanța și Comandamentul Diviziei de Dunăre cu sediul la Galați, cu toate structurile subordonate în conformitate cu organizarea stabilită prin Legea din 1898

* Acum 94 de ani (1929) avea loc lansarea, în SUA, la New York, a filmului muzical „On with the Show” (regia: Alan Crosland), prima peliculă color sonorizată

* Se împlinesc 75 de ani (1948), de când, prin Decizia Consiliului de Miniştri, a fost retrasă cetăţenia română fostului suveran, regele Mihai I, şi a membrilor familiei regale. La 21.II.1997, regelui Mihai I i s-a redat cetăţenia română. Pe data de 22 mai 1948, în ședința Consiliului de Miniștri, s-a decis retragerea naționalității române Regelui Mihai și Reginei Elena. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 122 (partea 1 B), din 28 mai 1948 (facsimil). În anul 1997, premierul de atunci al României, Victor Ciorbea, a abrogat această decizie printr-o Hotărâre de Guvern (29/1997)

* În urmă cu 62 de ani (1961) a luat fiinţă organizaţia „Amnesty International”, preocupările acesteia fiind axate strict pe problemele persoanelor deţinute în penitenciare. La 28.V.1961, pe o pagină întreagă din ziarul britanic „The Observer”, avocatul Peter Benenson lansa o campanie, de un an, intitulată „Apel pentru Amnistie 1961″, către oamenii din întreaga lume, pentru a începe lupta vizând eliberarea prizonierilor de conştiinţă. Organizaţia acţionează (independent de orice guvern, grupare politică, ideologie, interese economice sau credinţe religioase) pe baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a altor documente internaţionale de profil

* Acum 52 de ani (1971) avea loc lansarea staţiei interplanetare sovietice „Marte-3”. A devenit satelit artificial al acestei planete la 2.XII.1971 şi a depus pe suprafaţa ei primul agregat automat care a comunicat date ştiinţifice din mediul marţian

* În urmă cu 48 de ani (1975) a fost creată, odată cu semnarea Tratatului de la Lagos, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) formată din Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Coasta de Fildeş, Republica Gambia, Ghana, Guineea, Guineea – Bissau, Liberia, Mali, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone şi Togo

* Cu 46 de ani în urmă (1977) erau inaugurate Muzeul „Tropaeum Traiani” şi replica Monumentului triumfal ridicat de împăratul Traian la Adamclisi (restaurat de un grup de specialişti români). Monumentul Triumfal, înalt de 42 m, a fost inaugurat în anul 109 d.Hr. pe un platou de la Adamclisi, în memoria victoriei obținute aici de legiunile romane ale împăratului Traian în timpul primului război dacic (101-102 d.Hr.). Acesta este cel mai însemnat monument ridicat de romani în regiunea Dunării de Jos, conform volumului „Istoria României în date”

* Acum 33 de ani (1990) primea personalitate juridică Federaţia Etnică a Romilor (FER), constituită la 5 mai 1990 și condusă, la acea vreme, de un secretariat colectiv format din: Nicolae Gheorghe, Gheorghe Ivan, Vasile Ionescu, Vasile Burtea. Sediul provizoriu al FER era în București, Str. Stanislav Cihovschi nr. 10. La Confederație aderă Societatea Romilor din Bucureşti, Uniunea Democrată a Romilor din Iași și Alba Iulia, Uniunea Romilor din Bistrița, Uniunea Liberă Democratică a Romilor din Satu Mare, Partidul Romilor, Lăutarilor şi Rudarilor din zonele Constanța şi Olt, Uniunea Creştină a Romilor Liberi din Baia Mare, Uniunea Sindicatelor Libere ale Romilor din Sf. Gheorghe, Sindicatul particularilor romi din București și Asociația social-culturală a romilor din Timișoara. În 24 mai 1990 membrii fondatori ai FER vor cere recunoașterea FER ca persoană juridică (obținută în 28 mai), dar, în 4 iunie, a fost atacată prin recurs. În 8 august 1990, recursul este respins, FER fiind reconfirmată ca persoană juridică. La începutul anilor 90, FER joaca un rol important în organizarea romilor, fiind cea mai eficientă organizație – umbrelă romă. De asemenea, FER a derulat mai multe programe în comunitățile de romi (dezvoltare locală, sănătate, activități aducătoare de venituri etc), inițial în localitățile unde fuseseră înregistrate conflicte interetnice (Mihail Kogălniceanu – Constanța, Vălenii Lăpușului – Baia Mare, Hădăreni, jud. Mureș). În 1992 a primit premiul Comisiei pentru drepturile omului a Guvernului Franței, înmânat de premierul Franței, Édith Cresson, lui Nicolae Gheorghe

* În urmă cu 31 de ani (1992) România şi Republica Paraguay au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă

* Cu 24 de ani în urmă (1999), la Milano (Italia), după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină” a fost expusă din nou publicului. Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute. Se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie. Artistul a realizat pictura pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano. Opera, realizată în tempera şi ulei, reflectă reacţiile diferite ale apostolilor lui Iisus, la auzul cuvintelor „Unul dintre voi mă va trăda!”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, anul 325 d.H.) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Românilor de Pretutindeni”, este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, potrivit Legii 101/2015, ca o formă de recunoaştere a importanţei pe care statul român o acordă comunităţilor de români care trăiesc în afara graniţelor ţării. Până în anul 2014, ziua a fost celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, conform Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Duminica românilor migranţi” în prima duminică după 15 august (anul acesta 20 august)

 

– „Ziua Întreprinzătorilor din România” (se organizează în ultima duminică a lunii mai)

 

– 1830: S-a născut Carl Filtsch, „copilul minune” al muzicii secolului XIX; elevul preferat al lui Frédéric Chopin (m. 1845)

 

– 1864: A murit Simion Bărnuțiu, om politic, istoric, filosof și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania (n. 1808)

 

– 1896: A murit George Baronzi, poet, prozator şi dramaturg (n. 1828)

 

– 1912: S-a născut prozatoarea, poeta şi jurnalista Anişoara Odeanu (pe numele său adevărat Doinei Stella Graţiana Peteanu) (m. 1972)

 

– 1913: S-a născut George Macovescu, scriitor, ziarist şi diplomat; ministru al afacerilor externe (1972-1978) (m. 2002) – 110 ani

 

– 1921: S-a născut ÎPS Iustinian Chira (prenumele la naştere: Ioan), arhiepiscop onorific al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului (din 2009); 17 ani a slujit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, apoi 20 ani ca episcop al Maramureşului şi Sătmarului (până în 2009); timp de aproape 30 de ani a fost stareţ al Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia (m. 2016)

 

– 1942: S-a născut Păun Ion Otiman, inginer agronom, economist doctor în economie agrară, profesor universitar, om politic; membru al Academiei Române, secretar general al Academiei (2006-2014)

 

– 1946: S-a născut artista vizuală Wanda Mihuleac; stabilită, din 1989, la Paris

 

– 1952: S-a născut dirijorul Radu Ciorei

 

– 1956: S-a născut George Volceanov, anglist şi traducător

 

– 1963: A murit preotul, scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu; s-a numărat printre fondatorii Societăţii Scriitorilor Români (1908); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1882) – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut atletul Gheorghe Guşet, multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii (m. 2017) – 55 de ani

 

– 1970: A murit episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cardinal in pectore, doctor în filosofie şi în teologie; a făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu România; a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român; membru de onoare al Academiei Române din 1945; la 28.X.1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele; transferat apoi la Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei; în 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii (n. 1885). NOTĂ: A fost beatificat de către Papa Francisc la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj, împreună cu alți șase episcopi greco-catolici martiri, ziua de pomenire ca „Fericiți” a tuturor fiind 2 iunie

 

– 1970: A murit compozitorul Ion Borgovan (n. 1889)

 

– 1974: S-a născut Tudor Chirilă, actor, cântăreţ, compozitor și producător; fondator şi solist al trupei Vama Veche, fondând ulterior formația Vama; ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lung-metraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români; în 2012, a publicat prima sa carte, “Exerciții de echilibru”, care a reunit o selecție a celor mai bune texte de pe blogul personal

 

– 1974: A murit geologul Alexandru Codarcea; lucrări referitoare la geologia, petrografia şi tectonica Carpaţilor Meridionali; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

 

– 1985: A murit fizicianul Şerban Florentin Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, şi-a axat cercetările îndeosebi asupra termodinamicii, mecanicii cuantice, fizicii atomice şi particulelor elementare; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi vicepreşedinte cu delegaţie de preşedinte (iunie 1975 – martie 1976) al acestui for; fiul matematicianului Şerban Ţiţeica (n. 1908)

 

– 1988: A murit medicul Arthur Kreindler, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii de neurologie din România; şi-a legat numele de efectuarea primelor encefalografii din ţară; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1900) – 35 de ani

 

– 2000: A murit ingierul electroenergetician Vlad Ionescu; contribuţii originale în teoria sistemelor, reprezentativă fiind „teoria signaturii” („Time varying discrete linear systems”-1994 etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1996 (n. 1938)

 

– 2004: A murit Ion Bănulescu, pictor şi gravor (n. 1935)

 

– 2010: A murit Mihai Drăgănescu, inginer electronist, creatorul şcolii româneşti de informatică; membru titular al Academiei Române din  1990, preşedinte al acestui for (1990-1994) (n. 1929)

 

– 2011: A murit poetul, ziaristul şi cantautorul Ion Zubaşcu (n. 1948)

 

– 2017: A murit Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist (n. 1934)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Peshawar, Pakistan: Alegeri în provincia Khyber Pakhtunkhwa

 

– Spania: Alegeri regionale și municipale

 

– Paris: Tenis – turneul de Grand Slam de la Roland-Garros (28 mai – 11 iun.)

 

– Monte Carlo: Campionatul Mondial de Formula 1 – Monaco Grand Prix

 

– Rabat: Atletism – Liga de Diamant, întâlnirea de la Rabat

 

– Londra: Rugby Union – meci Barbarians – World XV – stadionul Twickenham

 

– Torino: Fotbal – Campionatul Italiei: Juventus Torino – AC Milan

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge”, marcată în fiecare an la această dată, simbolul ei fiind semnul „&” colorat în roșu, care arată solidaritatea cu persoanele afectate de cancere de sânge. În 2014 la inițiativa organizației DKMS, s-a stabilit la data de 28 mai celebrarea la nivel internațional a acestei zile. Ziua este dedicată atât pacienților, cât și prietenilor și familiilor acestora, dar în primul rând tuturor persoanelor care pot salava viața unui pacient cu cancer de sânge prin înscrierea ca potențial donator de celule stem hematopoietice

 

– „Ziua Internaţională de Acţiune pentru Sănătatea Femeilor”; decizia de a lansa o campanie pe acest subiect, cu accent pe tema mortalităţii materne, a fost luată la 28 mai 1987, în cadrul celei de-a V-a Reuniuni internaţionale pentru sănătatea femeilor, desfăşurată în Costa Rica; de atunci, organizaţiile de femei din întreaga lume desfăşoară, în fiecare an, în ziua de 28 mai, diverse activităţi pentru a scoate în evidenţă probleme majore legate de acest subiect

 

– Republica Armenia: aniversarea proclamării independenţei/1918 – 105 ani. Sărbătoare naţională

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Azerbaidjan; aniversarea proclamării republicii/1918 – 105 ani

 

– Ziua naţională a Republicii Federale Democratice a Etiopiei; aniversarea victoriei asupra dictaturii (înfrângerea lui Hailé Mariam Mengistu) – 1991

 

– Ziua Republicii Federale Democratice Nepal; comemorează data la care a avut loc prima reuniune a Adunării Constituante a Nepalului, la 28 mai 2008 (- 15 ani), care a pus capăt domniei de 240 de ani a regilor Shah și a declarat Nepalul republică

 

– 1779: S-a născut Thomas Moore, scriitor, compozitor şi om politic irlandez; a scris biografia poetului englez George Byron (cu care era prieten apropiat) şi i-a editat opera (m. 1852)

 

– 1787: A murit (Johann Georg) Leopold Mozart, violonist, organist, compozitor şi profesor austriac; tatăl celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart (n. 1719)

 

– 1805: A murit Luigi Boccherini, violoncelist şi compozitor italian (n. 1743)

 

– 1836: A murit compozitorul ceh Antoine (Antonin) Reicha (Rejcha) (n. 1770)

 

– 1843: A murit lexicograful american Noah Webster; a iniţiat seria de dicţionare care-i poartă numele; în 1828 a apărut (după mai bine de 27 de ani de muncă) prima ediţie a „Dicţionarului american al limbii engleze”, cuprinzând 70.000 de cuvinte (n. 1758) – 180 de ani

 

– 1849: A murit romanciera engleză Anne Brontë (n. 1820)

 

– 1853: S-a născut pictorul suedez Carl Larsson (m. 1919) – 170 de ani

 

– 1883: S-a născut Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (m. 1944) – 140 de ani

 

– 1886: A murit John Russell Bartlett, istoric, lingvist și bibliograf american, care și-a adus cea mai mare contribuție la lingvistică cu lucrarea sa de pionierat „Dicționarul americanismelor: un glosar al cuvintelor și frazelor” (n. 1805)

 

– 1908: S-a născut scriitorul englez Ian Fleming, autor de romane de spionaj al căror personaj principal este agentul secret 007, James Bond; primul film din seria inspirată de celebrul personaj („Dr. No”), cu Sean Connery în rolul principal, a fost lansat în 1963 (m. 1964) – 115 ani

 

– 1910: A murit scriitorul, publicistul şi editorul ungar Mikszáth Kálmán (n. 1847)

 

– 1912: S-a născut (la Londra) scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru literatură în 1973 (m. 1990)

 

– 1912: A murit chimistul francez Paul Emile Lecoq de Boisbaudran, cunoscut mai ales pentru descoperirile sale importante în domeniul de elemente chimice, cum ar fi galiul, samariul și disprosiul (n. 1838)

 

– 1915: S-a născut violonistul austriac Wolfgang Schneiderhan (m. 2002)

 

– 1916: A murit muzicologul francez Albert Lavignac (n. 1846)

 

– 1916: A murit Ivan Franko, poet scriitor, publicist și om politic ucrainean, considerat a fi, alături de Taras Şevcenko, cel mai important clasic al literaturii ucrainene (n. 1856, Regatul Galiţiei şi Lodomeriei, divizat astăzi între Polonia şi Ucraina)

 

– 1923: S-a născut (la Târnăveni, România) compozitorul ungar-austriac György Ligeti, câştigătorul Premiului Polar Music în 2004 (echivalentul muzical al Premiului Nobel); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 2006) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (m. 2012)

 

– 1929: S-a născut cercetătorul şi ginecologul australian Carl (Edwin Carlyle) Wood, „părintele” primei sarcini realizate prin fecundare in vitro, în 1973, şi al primului bebeluş creat în eprubetă dintr-un embrion congelat, în 1983 (m. 2011)

 

– 1933: S-a născut actriţa americană de film Zelda Rubinstein (m. 2010) – 90 de ani

 

– 1938: S-a născut Leonardo Favio (numele real – Fuad Jorge Jury), regizor de film, interpret şi compozitor argentinian (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut scriitoarea irlandeză Maeve Binchy (m. 2012)

 

– 1944: S-a născut cantautoarea (muzică R&B/soul) afro-americană Gladys Knight; s-a implicat activ în diverse proiecte umanitare (lupta împotriva unor maladii precum cancerul sau SIDA, programe de ajutorare a femeilor şi copiilor abuzaţi în familie sau a persoanelor fără adăpost)

 

– 1945: S-a născut John Fogerty, compozitor-cântăreț american, chitarist și producător; cunoscut pentru activitatea sa alături de trupa Creedence Clearwater Revival

 

– 1959: S-a născut Steve Strange, solist galez al trupei pop „Visage” şi interpret al cunoscutei piese „Fade To Grey”, considerat unul dintre pionierii curentului „new wave” (m. 2015)

 

– 1968: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa australiană Kylie Minogue – 55 de ani

 

– 1971: A murit Jean Vilar, actor şi regizor de teatru francez, organizatorul Festivalului de teatru de la Avignon, începând cu 1947 (n. 1912)

 

– 2003: A murit Ilya Prigogine, chimist, fizician şi filosof belgian de origine rusă; s-a dedicat îndeosebi studierii termodinamicii proceselor de neechilibru; în ultimii 25 de ani ai vieţii s-a consacrat editării unor lucrări cu conţinut situat la limita dintre ştiinţele matematice şi cele filosofice; Premiul Nobel pentru Fizică în 1977 (primul belgian distins cu acest premiu); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1917, la Moscova) – 20 de ani

 

– 2011: A murit pictorul şi sculptorul israelian Uri Lifshitz, considerat unul dintre artiştii cei mai importanţi ai şcolii abstracţilor lirici „Orizonturi noi”, alături de Ygal Tumarkin şi Rafie Lavie (n. 1936)

 

– 2014: A murit Maya Angelou (numele real: Marguerite Ann Johnson), poetă americană, prozatoare, autoare de piese, actriţă; o figură de prim rang în lupta pentru dobândirea de drepturi civile ale afro-americanilor şi o prietenă apropiată a activistului Martin Luther King (n. 1928)

 

– 2017: A murit actorul de comedie şi scenaristul francez Jean-Marc Thibault; a format, împreună cu Roger Pierre, unul din cele mai populare cupluri comice ale teatrului francez (n. 1923)

 

– 2017: A murit Eric Broadley, antreprenor și inginer britanic, unul dintre cei mai mari designeri și producători de mașini de curse din lume; fondatorul companiei „Lola Cars International” (n. 1928)

 

– 2018: A murit chimistul danez Jens Christian Skou; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker (n. 1918) – 5 ani

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 27 mai

Calendarul zilei – 27 mai

Publicat de Codrin RAITA, 27 mai 2023, 05:00 / actualizat: 29 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 27 mai

* Acum 423 de ani (1600), în hrisovul emis la Iaşi, Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”, atestând astfel prima unire politică a celor trei ţări române. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. La 6/16.V.1600 Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă şi ocupă Moldova. NOTĂ: Unirea a durat doar câteva luni, până la 18/28.IX.1600, când Mihai Viteazul a fost învins în Bătălia de la Mirăslău, de trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania)

* Cu 156 de ani în urmă (1867) împăratul Austriei (1848-1916), Franz Joseph I, care se încoronase şi rege al Ungariei (1867-1916), a abrogat Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aproa Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria (27.V/8.VI)

* Acum 127 de ani (1896), la sediul ziarului „L’Indépendance Roumaine” din Bucureşti, a avut loc prima „reprezentaţie high-life”, cum o numea presa, a cinematografului Lumière în România, la cinci luni după reprezentaţia pariziană. Clădirea se afla pe Str. Clemenţei nr. 1 (azi C. A. Rosetti), cf. Anuarului Bucurescilor 1883, 1885

* În urmă cu 86 de ani (1937) a fost finalizat și inaugurat Podul Golden Gate din San Francisco, California, fiind la acea vreme cel mai lung și cel mai înalt pod suspendat din lume (record deținut până în 1964). Lungimea totală a podului era de 2.737 de metri, partea suspendată măsurând 2332 m, înălțimea turnurilor atingând aproape 250 m. Podul Golden Gate, realizat de inginerul șef Joseph Baermann Strauss, este un adevărat simbol al orașului, dar și al întregii țări. În 1994, The Golden Gate Bridge a fost numit una dintre minunile ingineriei civile din SUA de către Societatea americană a Inginerilor Civili, alături de Barajul Hoover, Sistemul de autostrăzi Interstate, Centrul Spațial Kennedy, Canalul Panama și Conducta Trans-Alaska

* Cu 84 de ani în urmă (1939) a fost adoptată o nouă Lege pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar şi normal în România, care avea printre obiectivele principale creșterea adaptabilității la condițiile locale a activităților didactice desfășurate în cadrul claselor supraprimare

* Acum 83 de ani (1940), sub presiunea evenimentelor militare din Vest, era semnat Acordul economic româno-german (numit „Petrol în schimbul armelor”), care adâncea dependenţa economiei României față de Germania hitleristă. Pactul conţinea obligaţia ca ţara noastră să livreze petrol şi produse petroliere la preţul din 1938 şi să achiziţioneze armament la preţul zilei. În condiţiile existente, România nu avea alternativă

* Acum 29 de ani (1994) revenea în Uniunea Sovietică, după un exil de 20 de ani, scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn (n. 1918 – m. 2008; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1970), simbol al disidenţei faţă de regimul totalitar sovietic (la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat)

* Acum 26 de ani (1997) era încheiat la Paris „Actul Fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea reciproce”, care a oferit o nouă bază politică pentru dezvoltarea relațiilor NATO-Rusia. Relația NATO-Rusia a început formal în 1991, odată cu sesiunea inaugurală a Consiliului Cooperării Nord-Atlantice (ulterior denumit Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic). Actul Fondator prevede respectarea de către NATO și Rusia a unui set de principii fundamentale ale dreptului internațional, precum respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor statelor, nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța, rezolvarea tuturor diferendelor prin mijloace pașnice

* Cu 16 ani în urmă (2007) filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al regizorului Cristian Mungiu, a câştigat, în premieră pentru cinematografia românească, Premiul „Palme d’Or”, cea mai importantă distincţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Iuliu Veteranul; Sf. Mărturisitor Ioan Rusul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Prin Legea 138/21.VII.2020, Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei a fost declarat „martir şi erou al naţiunii române, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”. Ceremoniile anuale vor avea loc la această dată şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific

 

– 1821, 27.V/7.VI: Prin trădarea căpitanilor săi, aflaţi în slujba eteriştilor, Tudor Vladimirescu, organizatorul şi conducătorul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia, este ucis lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti; înfruntările armate dintre pandurii lui Tudor şi otomani vor înceta spre sfârşitul lunii iulie (n. ~1780)

 

– 1854: S-a născut Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de legi, regulamente, planuri de învăţământ, programe, studii în vederea îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1942)

 

– 1862: S-a născut folcloristul, muzicologul, compozitorul şi dirijorul Alexandru Voevidca (m. 1931)

 

– 1903: S-a născut inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1995) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii (m. 1926)

 

– 1905: S-a născut juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

 

– 1908: S-a născut pictorul şi graficianul Eugen Gâscă (m. 1989) – 115 ani

 

– 1928: S-a născut Constantin-Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat; fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998); fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România); senator în două legislaturi (1992-2000); autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Tudor Ţopa, prozator, eseist şi traducător; membru, alături de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, al „Grupului literar de la Târgovişte” (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut pictorul Petre Achiţenie (m. 2006)

 

– 1932: S-a născut Constantin Ionescu-Vovu, pianist, profesor şi editor

 

– 1941: S-a născut jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune (m. 2004)

 

– 1943: S-a născut scriitoarea Viorica S. Constantinescu, comparatist, teoretician literar, eseist, traducător și profesor universitar doctor (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Liana Alexandra, compozitoare, pianistă, doctor în muzicologie şi profesoară (m. 2011)

 

– 1956: S-a născut Şerban Marinescu, regizor de film şi scenarist

 

– 1958: A murit matematicianul Anton Davidoglu; contribuţii la studiul analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale; a fost primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, înfiinţate în 1913 (în prezent, Academia de Studii Economice) (n. 1876) – 65 de ani

 

– 1972: A murit istoricul, filologul şi profesorul Vasile Grecu; s-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

 

– 1973: A murit istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj), a desfăşurat o vastă activitate de teren, conducând şantierele arheologice de la Sarmizegetusa, Veţel (Micia), Miograd (Porolissum) şi la cetăţile din Munţii Orăştiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1898) – 50 de ani

 

– 1974: S-a născut actriţa Medeea Marinescu

 

– 1978: A murit geograful Vintilă M. Mihăilescu; a pus bazele geografiei oraşelor în România pe principiul integrării în teritoriu; a introdus noţiunile de zonă preorăşenească şi topoclimă sau spaţiu microclimatic; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1890) – 45 de ani

 

– 1981: S-a născut Alina Cojocaru, una dintre cele mai apreciate balerine ale lumii; din 2013 este dansatoare principală la English National Ballet

 

– 2001: A murit Corneliu Buzinschi, prozator, editor şi gazetar (n. 1937)

 

– 2012: A murit Ion Petrică, comparatist, traducător, istoric literar şi profesor; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit polonist (n. 1934)

 

– 2012: A murit Marin Toma, economist şi profesor; a avut un rol deosebit în evoluţia profesiunii contabile; membru fondator şi preşedinte (aproape două decenii) al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (n. 1943)

 

– 2015: A murit prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia (n. 1950)

 

– 2019: A murit părintele Nicolae Achimescu, prestigios profesor și specialist în domeniul filosofiei și istoriei religiilor (n. 1955)

 

– 2020: A murit Mihai Vintilă, important pictor naiv al Banatului, publicist; a fondat Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă – Arplana”, o adevărată pepinieră de pictură naivă a Banatului montan (n. 1932)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Oslo: Verdict împotriva unui presupus dezertor din grupul Wagner

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Medicinei de Urgență”, lansată de Societatea Europeană de Medicină de Urgență (EUSEM) în 2018, este marcată cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a conștientiza importanța existenței unor sisteme medicale de urgență bine dezvoltate; EUSEM a fost lansată la 27 mai 1994, la Londra

 

– 1525: A murit (executat) reformatorul protestant Thomas Müntzer, conducătorul războiului ţărănesc german din 1524-1525 (n. ~1490)

 

– 1564: A murit Jean Calvin, reformator religios francez, fondatorul calvinismului (sistem teologic protestant); conducător al republicii teocratice Geneva (1541); Calvin este, alături de germanul Martin Luther, unul dintre iniţiatorii reformei protestante, în opoziţie cu anumite dogme şi rituri ale Bisericii Catolice (n. 1509)

 

– 1730: A murit compozitorul italian Leonardo Vinci (n. 1690)

 

– 1766 (stil nou): A murit Ivan Polzunov, inginer şi inventator rus; a realizat primul motor cu aburi din Rusia și primul motor cu doi cilindri din lume (n. 1728). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii și stilul vechi – 16 mai 1766

 

– 1797: A fost executat François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (n. 1760)

 

– 1799: S-a născut Jacques Halévy, compozitor şi pedagog francez (m. 1862)

 

– 1840: A murit Nicolò Paganini, compozitor şi violonist italian, inovator al tehnicii violonistice (n. 1782)

 

– 1867: S-a născut scriitorul englez Arnold Bennett (m. 1931)

 

– 1871: S-a născut Georges Rouault, pictor şi gravor francez; considerat un contemporan al cubismului, expresionismului şi fovismului, dar care nu şi-a revendicat însă niciodată apartenenţa la aceste mişcări (m. 1958)

 

– 1884: S-a născut Max Brod, scriitor, compozitor, traducător şi jurnalist ceh de limbă germană (m. 1968, la Tel Aviv)

 

– 1888: S-a născut compozitorul francez Louis Durey (m. 1979) – 135 de ani

 

– 1894: S-a născut Louis-Ferdinand Céline, scriitor francez (m. 1961)

 

– 1894: S-a născut scriitorul american Dashiell Hammett, renumit autor de cărţi poliţiste (multe dintre ele ecranizate) (m. 1961)

 

– 1897: S-a născut Sir John Douglas Cockcroft, fizician englez; a realizat în laborator prima reacţie nucleară cu particule accelerate (1932) şi a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton); Premiul Nobel pentru fizică pe 1951, împreună cu irlandezul Ernest T.S. Walton (m. 1967)

 

– 1910: A murit bacteriologul german Robert Koch; se numără printre întemeietorii bacteriologiei moderne; una dintre cele mai importante descoperiri a fost bacilul tuberculozei, care-i poartă numele (1882); studii asupra unor boli tropicale, precum boala somnului; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1905 (n. 1843)

 

– 1911: S-a născut chimistul american Joseph O. Hirschfelder, figură reprezentativă a chimiei teoretice mondiale; unul dintre „părinţii” bombei atomice (m. 1990)

 

– 1913: S-a născut pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (m. 1999) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut scriitorul american Herman Wouk, câştigător al Premiului Pulitzer (m. 2019)

 

– 1918: S-a născut Yasuhiro Nakasone, fost prim-ministru nipon (1982-1987), considerat unul dintre liderii politici cei mai influenţi din Japonia de după război, cunoscut în special pentru că a întărit alianţa de securitate cu Statele Unite, dar şi pentru prietenia cu fostul preşedinte american Ronald Reagan (m. 2019) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (m. 2015)

 

– 1923: S-a născut (în Germania) Henry Kissinger, diplomat şi om politic american; în calitate de consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat al SUA (1973-1977), a avut o influenţă majoră în politica externă americană între anii 1969 şi 1977, sub preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford (a reprezentat SUA la tratativele de rezolvare pe cale politică a conflictelor militare din Vietnam şi Orientul Apropiat; rol important în stabilirea relaţiilor diplomatice ale SUA cu China); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1973 – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath; a obţinut recunoaşterea internaţională ca pionieră a fotografiei de presă; a fost soţia dramaturgului american Arthur Miller (m. 2002) – 100 de ani

 

– 1931: S-a născut actorul francez Bernard Fresson (m. 2002)

 

– 1931: S-a născut actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut scriitorul american Harlan Ellison (m. 2018)

 

– 1939: S-a născut Don (Donald Ray) Williams, cântăreţ și compozitor american de muzică country (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut Cilla Black, cântăreaţă britanică şi prezentatoare TV (m. 2015) – 80 de ani

 

– 1958: S-a născut Manfred Spitzer, psihiatru, profesor și scriitor, unul dintre cei mai faimoși specialiști în neuroștiințe din Germania; director al Spitalului Universitar de Psihiatrie din Ulm, profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm, unde conduce, din 1997, Clinica psihiatrică universitară și, din 2004, Centrul pentru neuroștiințe și învățare; este gazda emisiunii TV săptămânale „Minte și creier”; a publicat numeroase cărți, dintre care „Învățarea”, „Atenție, ecran!” și „Demența digitală” au devenit bestselleruri – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut Donna Strickland, fiziciană și profesoară canadiană; pionieră în domeniul fizicii laserilor; Premiul Nobel pentru Fizică în 2018, alături de americanul Arthur Ashkin şi francezul Gérard Mourou, fiind cea de-a treia femeie din istorie laureată cu acest premiu, după Marie Curie şi Maria Goeppert-Mayer

 

– 1964: A murit Jawaharlal Nehru, om politic şi scriitor indian; lider al partidului Congresul Naţional Indian din 1923; prim-ministru şi ministru al afacerilor externe al Indiei între anii 1947 şi 1964 (n. 1889)

 

– 1965: A murit Evgheni Pavlovski, savant rus (n. 1884)

 

– 1987: A murit John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1946, împreună cu James B. Sumner şi Wendell M. Stanley (n. 1891)

 

– 1988: A murit Ernst (August Friedrich) Ruska, inginer și fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1986, alături de Gerd Binnig şi Heinrich Rohrer, pentru lucrările lor fundamentale în optica electronică şi pentru construirea primului microscop electronic (n. 1906) – 35 de ani

 

– 2003: A murit compozitorul italian Luciano Berio (n. 1925) – 20 de ani

 

– 2006: A murit (la München) Dieter Acker, compozitor şi profesor german originar din România (n. 1940, la Sibiu)

 

– 2007: A murit jurnalistul și scriitorul englez Edward Behr (n. 1926, în Franța)

 

– 2011: A murit poetul şi muzicianul american Gil Scott-Heron, considerat drept un precursor al dezvoltării curentului rap (n. 1949)

 

– 2011: A murit actorul american Jeff Conaway, cunoscut pentru rolurile sale din producţiile „Taxi” şi „Grease” (n. 1950)

 

– 2017: A murit Gregg (Gregory LeNoir) Allman, cântăreţ, compozitor şi clăpar american, pionier al rockului sudist; cofondator al trupei „The Allman Brothers Band” (n. 1947)

 

– 2019: A murit Robert Bernstein, editor american, activist pentru drepturile omului și apărător al disidenţei politice şi libertăţii de expresie; fondatorul organizaţiei „Human Rights Watch” (n. 1923)

 

– 2021: A murit actorul american Robert Hogan, cunoscut din peste 150 de producţii de film, teatru şi mai ales de televiziune, unde a jucat timp de şase decenii în seriale precum „M*A*S*H” şi „The Wire” (n. 1933)

 

– 2021: A murit Carla Fracci, cea mai cunoscută balerină din Italia și una dintre cele mai faimoase din lume; prim-balerină la Scala din Milano din 1958, desemnată de New York Times, în 1981, „prim-balerină absolută”; a condus companiile de balet ale Teatrului San Carlo din Napoli, Arena di Verona şi Teatrului de Operă din Roma (n. 1936)

 

– 2022: A murit cardinalul italian Angelo Sodano, numărul doi la Vatican în timpul pontificatelor Papei Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea (n. 1927) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 26 mai

Calendarul zilei – 26 mai

Publicat de Codrin RAITA, 26 mai 2023, 05:00 / actualizat: 26 mai 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 26 mai

* Se împlinesc 535 de ani (1488) de când începea construirea bisericii „Sf. Gheorghe” de la Voroneţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504). Legenda spune că Ştefan cel Mare, în timpul unei crize într-un război cu turcii, a venit la Arhimandritul Daniel, la schitul său din Voroneţ şi a cerut sfatul acestuia. Câştigând bătălia împotriva turcilor, domnul Moldovei şi-a păstrat promisiunea făcută călugărului şi a construit o nouă biserică închinată Sfântului Gheorghe, ocrotitorul victoriei în bătălie

* Acum 344 de ani (1679) a început construirea ansamblului arhitectural Mănăstirea Cotroceni (Bucureşti), ctitorie a lui Şerban Cantacuzino, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1678 şi 1688. Construcţia a fost terminată în mai 1680, pictura iniţială aparţinând lui Pârvu Mutu. De-a lungul existenţei sale, biserica a suferit mai multe deteriorări de pe urma cutremurelor, incendiilor, răscoalelor sau războaielor, dar de fiecare dată a fost refăcută. În anul 1984 aceasta a fost dărâmată din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Biserica, refăcută între 2003 şi 2004, a fost resfinţită la 11 octombrie 2009

* În urmă cu 218 ani (1805) Napoleon I Bonaparte al Franţei a fost încoronat Rege al Italiei în Catedrala din Milano, cu Coroana de Fier a Lombardiei. Regatul Italiei a fost înfiinţat pe 17 martie 1805, atunci când Republica Italiană, al cărei preşedinte era Napoleon, a devenit Regatul Italiei, cu Napoleon ca rege al Italiei şi Eugène de Beauharnais vicerege

* Cu 158 de ani în urmă (1865) în America de Nord a luat sfârşit Războiul Civil, odată cu capitularea ultimei armate a Confederaţiei

* Acum 146 de ani (1877) apărea, la Bucureşti, ziarul „Socialistul” – editat de „Cercul socialist” şi creat de Nicolae Codreanu -, prima gazetă socialistă din România. După apariţia a trei numere, în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în „Cuvântul”, suprimat, de asemenea, după scurt timp, de guvern

* Acum 127 de ani (1896) apărea pentru prima oară la bursă indicele Dow Jones, cel mai vechi indice al activităţii bursiere din SUA şi cel mai cunoscut indice bursier care reflectă evoluţia medie a cursului acţiunilor tranzacţionate la Bursa din New York (creat de economistul american Charles Dow, împreună cu Edward Jones)

* Acum 103 ani (1920) Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, alături de André Gide, Paul Valéry, Fernand Léger şi alţii, fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”

* Cu 102 ani în urmă era publicată în Monitorul Oficial Nr. 41 din 26 mai 1921 Legea sindicatelor profesionale. S-a dat pentru prima dată un cadru juridic mişcării sindicale, recunoscând existenţa sindicatelor, dar instituind importante limitări în activitatea lor

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când avea loc prima ediție a 24 Heures du Mans – Cele 24 de ore de la Le Mans, ce s-a desfășurat pe 26 și 27 mai. În acea zi, pe circuitul Sarthe, compus din drumuri publice și secțiuni dedicate curselor de mașini, 18 companii mari au intrat într-o competiție care avea să devină legendară. Pe ploaie, 33 de echipaje cu mașini ale epocii au pornit într-o cursă în condiții descurajatoare: 24 de ore pe drumuri înguste, noroioase și alunecoase. Ideea a fost a unui jurnalist, Charles Ernest Faroux, iar Automobile Club de l’Ouest a pus-o în practică. La final, cuplul de piloți André Lagache – René Léonard, cu un model Chenard & Walcker, a câștigat competiția. În 1923, pentru prima ediție, organizatorii au ales un circuit care lega suburbiile din estul Le Mans de Pontlieue, cu o lungime totală de 17,3 kilometri. De-a lungul anilor, au fost făcute multe modificări. Una dintre cele mai notabile este includerea unei părți din circuitul Bugatti, în 1966. Acest circuit permanent este utilizat în timpul competiției pentru boxele sale. Alte modificări au avut loc în 1972 și 1990, din motive de siguranță. În 2007, organizatorii inaugurau al 14-lea circuit de la crearea competiției. Pentru pasionaţii de automobilism, oraşul francez Le Mans este echivalent cu cea mai cunoscută cursă de anduranţă din lume, 24 Heures du Mans. Evenimentul a fost înființat în 1923 și are loc în mod tradițional în luna iunie. Principiul cursei este acela că mașinile trebuie să ruleze 24 de ore continuu, fără avarii mecanice. Piloții trebuie să gestioneze piesele, accesoriile și consumabilele autoturismelor, în principal combustibilul, anvelopele și materialele de frânare. În prezent, regula este ca trei șoferi să împartă o mașină, fiecare dintre ei conducând timp de două ore, înainte de a se opri în boxe special amenajate pentru a face schimbul. La sfârșitul celor 24 de ore, mașina care a parcurs cele mai multe ture ale pistei câștigă cursa. 24 Heures du Mans nu este numai un eveniment sportiv de înalt nivel: în fiecare an, toți marii constructori de automobile sunt acolo. Bentley, Excelsior, Alfa Romeo, Bugatti, Ferrari, Porsche concurează unul cu celălalt. Cursa este un adevărat laborator pentru inginerii constructori de mașini. Încă de la începuturi, echipele concurente au inovat, iar mai multe tehnici au fost testate la Le Mans: sistemul de frânare cu disc, janta, optimizarea aerodinamică, pneul cu carcasă radială etc. De asemenea, au fost folosite diferite tipuri de motoare, pentru a eficientiza viteza și consumul. În septembrie 2012, s-a născut proiectul Mission H24, care are ca obiectiv includerea în cursă, până în 2024, a unei mașini care funcționează pe bază de hidrogen

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când a fost dezvelită Marea Frescă a Ateneului Român, un proiect al artistului Constantin Petrescu, ce are o lungime de 75 de metri şi o lăţime de trei metri, ilustrând 25 de episoade importante din istoria românilor; a fost începută la 11 septembrie 1933 şi finalizată la 22 aprilie 1937

* În urmă cu 83 de ani (1940), între 26 mai şi 4 iunie, s-a desfăşurat „Bătălia de la Dunkerque”, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest important port francez la Marea Nordului a fost locul unor violente lupte între trupele anglo-franceze şi cele ale Germaniei naziste, în cursul cărora Aliaţii au suferit mari pierderi materiale, dar au reuşit evacuarea a 340 mii de oameni în Marea Britanie

* Acum 71 de ani (1952), între 26 şi 27 mai, adepţii liniei comunist-naţionale din PMR, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, reuşesc să înlăture (în cadrul unei plenare a CC al PMR) gruparea Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, promotoare a subordonării totale faţă de PCUS şi URSS

* În urmă cu 57 de ani avea loc proclamarea independenţei Republicii Cooperatiste Guyana. Devenită teritoriu britanic în 1815, Guyana şi-a dobândit independenţa la 26 mai 1966, iar la 23 februarie 1970 s-a proclamat Republică Cooperatistă. În 1992 au avut loc primele alegeri (considerate libere şi democratice) de după câştigarea independenţei

* Acum 51 de ani (1972) era semnat, la Moscova, Acordul provizoriu dintre URSS şi SUA cu privire la unele măsuri în domeniul limitării armamentului strategic ofensiv (SALT I – Strategic Arms Limitation Talks), cu prilejul vizitei oficiale a preşedintelui SUA, Richard Nixon, în Uniunea Sovietică

* Acum 39 de ani (1984) avea loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie iniţiată în 1973). Necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a). Încercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa) au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice. La data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama). Are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud. Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km

* În urmă cu 37 de ani (1986) drapelul albastru cu douăsprezece stele, adoptat în 1955 de Consiliul Europei, a devenit oficial drapelul Comunităţii Europene. Pe 29 mai, drapelul european adoptat de instituţiile comunitare a fost arborat pentru prima dată în faţa clădirii Berlaymont, în acordurile muzicale ale imnului european. Deși steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost folosit inițial de Consiliul Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg. Steagul a fost adoptat inițial de Consiliul Europei la 8 decembrie 1955, proiectul câștigător aparținându-i lui Arsène Heitz. De la început, Consiliul Europei a dorit ca acest steag să fie folosit de alte organizații regionale care doreau integrarea europeană. Comunitatea Europeană l-a adoptat la 26 mai 1986. Uniunea Europeană, care a fost înființată prin Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a înlocui Comunitatea Europeană și a-i prelua atribuțiile, a adoptat de asemenea acest steag. De atunci, utilizarea lui a stat sub controlul atât al Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene. Steagul apare pe aversul tuturor bancnotelor euro, iar stelele pe monedele euro, precum şi pe permisele de conducere şi plăcuţele de înmatriculare eliberate în ţările membre ale UE. Numărul de stele de pe steag este fix (12), şi nu are legătură cu numărul de state membre ale Uniunii. În 1953, Consiliul Europei avea 15 membri, aşa că s-a propus ca steagul să aibă câte o stea pentru fiecare membru, însă numărul avea să rămână, din acel moment acelaşi, indiferent de numărul de ţări care ar fi intrat ulterior în UE

* Acum 23 ani (2000) s-a înfiinţat „Europa FM”, primul post privat de radio din România cu acoperire naţională în FM

* În urmă cu 4 ani (2019) au avut loc alegerile europarlamentare, când au fost aleși viitorii reprezentanți din partea României în Parlamentul European pentru următorii 5 ani. PNL a obţinut 10 mandate de europarlamentar, PSD – 9, Alianţa 2020 USR-PLUS – 8, PRO România, PMP şi UDMR – câte 2 europarlamentari. Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European (scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 și mai 2014). Odată cu alegerile europarlamentare, a avut loc şi referendumul naţional consultativ pe justiție, convocat de preşedintele Klaus Iohannis: din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Filip Neri, preot (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Şavuot (Shavuot), sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente, 25 mai, după asfinţitul soarelui) („Sărbătoarea săptămânilor” reprezintă momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai)

 

– 1875, 26.V./7.VI: S-a născut Stan Golestan, compozitor şi critic muzical român, stabilit, încă din tinereţe, la Paris (m. 1956)

 

– 1896: S-a născut pictorul Aurel Băeșu (m. 1928)

 

– 1911: S-a născut istoricul literar G.[heorghe] C.[onstantin] Nicolescu (m. 1967)

 

– 1916: S-a născut Vintilă Corbul (numele complet Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu), romancier, scenarist şi autor dramatic, stabilit la Paris, la începutul anilor ’80 ai secolului al XX-lea (m. 2008)

 

– 1917: S-a născut compozitorul şi dirijorul Aurel Popa (m. 1981)

 

– 1917: S-a născut (la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului) Mariana Şora, critic literar, eseistă, prozatoare şi traducătoare; între anii 1939 şi 1948 trăieşte în Franţa, apoi se întoarce în România; din 1977 se stabileşte la München (m. 2011)

 

– 1926: A murit (la Paris) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (n. 1887, la Chişinău, azi în R. Moldova)

 

– 1928: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina) violoncelistul şi profesorul Vladimir Orlov, stabilit în Canada (1977) (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut istoriograful şi muzicologul Ion V.[asile] Florian (m. 2002)

 

– 1933: S-a născut chimistul Petre T. Frangopol, strălucit reprezentant al şcolii româneşti de biofizică; preocupări în domeniile: chimie organică, chimie fizică organică, radiochimie, chimie biofizică, biofizică, fizică medicală, arheometrie, oceanografie, politici ale științei și management în acest domeniu, scientometrie, istoria chimiei în România; contribuție semnificativă la proiectarea și punerea în funcțiune (1978) a Centrului de Producție Radiochimică a Institutului de Fizică Atomică Bucureşti, în cadrul căruia a lucrat din 1957 până în 1994; membru de onoare al Academiei Române din 2012 (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1941: S-a născut regizorul de film, scenaristul, operatorul şi profesorul Iosif Demian; din 1985 lucrează în Australia

 

– 1941: S-a născut Oana Manolescu, scriitoare, publicistă, chimistă și profesoară; co-fondatoare și președintă a Asociației Liga Albanezilor din România (1999-2017); deputată a minorității naționale albaneze în perioada 1996-2016 (m. 2019)

 

– 1943: S-a născut Liviu Grăsoiu, critic şi istoric literar, jurnalist; autor de scenarii radiofonice şi de film; între anii 1968 şi 1985 a fost redactor de actualităţi tv. şi realizator de emisiuni culturale la Televiziunea Română, iar din 1985, realizator de emisiuni literare la Radiodifuziune („Scriitori la microfon”, „Revista literară radio”); după 1990 a fost redactor-şef şi redactor-şef adjunct al Redacţiei Emisiunilor Culturale a SRR (m. 2020) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Dorel Cernomazu, inginer electromecanic, inventator și profesor; autor a peste 200 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenționale și energeticii solare, invenții brevetate sau încă aflate în curs de brevetare; a creat şcoala de inventică în domeniul electric la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (m. 2015)

 

– 1971: S-a născut violonista Irina Mureşan

 

– 1992: A murit Constantin Bobescu, compozitor, violonist, muzicolog, publicist şi profesor; a fost vreme de aproape 40 de ani dirijorul orchestrelor Radioteleviziunii Române (n. 1899)

 

– 1994: A murit poetul şi traducătorul Tiberiu Utan (n. 1930)

 

– 1995: A murit actorul și cântărețul Ştefan Bănică (senior) (n. 1933)

 

– 1996: A murit Ovidiu Papadima, istoric şi critic literar, eseist şi folclorist (n. 1909)

 

– 1997: A murit poetul Cezar Baltag (n. 1939)

 

– 2002: A murit (s-a sinucis a doua zi după moartea soţului său, poetul Ştefan Augustin Doinaş) balerina Irinel Liciu (Lia Silvia Popa), prim-solistă a Operei Române din Bucureşti între anii 1950 şi 1970 (n. 1928)

 

– 2005: A murit actorul Gheorghe Şimonca (n. 1935)

 

– 2005: A murit Liviu Tudan (nume la naştere: Dumitru Tunsoiu), basist şi compozitor de muzică rock, cunoscut ca membru al formaţiei „Roşu şi Negru” (n. 1947)

 

– 2010: A murit actorul Jean Constantin (pe numele său real Constantin Cornel Jean); considerat „maestrul comediei” (n. 1927). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1928

 

– 2018: A murit filosoful, politologul și profesorul francez de origine română Pierre Hassner, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în relaţii internaţionale şi analist al situaţiilor de conflict, război şi totalitarism (n. 1933) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Paris: TotalEnergies – Adunarea Generală

 

– Anvers, Belgia: Hotărâre judecătorească privind 18 studenți judecați pentru că nu l-ar fi salvat pe unul dintre ei, un tânăr de 20 de ani, un bărbat de rasă mixtă, care a murit în urma unei vătămări

 

– Los Angeles: Lansarea filmului „Mica sirenă” de Walt Disney

 

– Le Mans, Franța: Manifestări de marcare a 100 de ani de la prima cursă a celor 24 de ore de la Le Mans

 

– Monte Carlo: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu de la Monaco (26 – 28 mai)

 

– Washington: LIV Golf – Turneul de la Washington (26 – 28 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua naţională a Republicii Georgia (Gruzia); aniversarea proclamării independenţei/1918 – 105 ani

 

– „Ziua Europeană a Vecinilor”; sărbătorită în ultima zi de vineri a lunii mai, ziua se doreşte a fi un moment de manifestare a solidarităţii, înţelegerii şi întrajutorării. Iniţiativa aparţine unui emigrant român, Atanase Perifan, stabilit în Franţa, care, obişnuit cu atmosfera satului românesc unde se aplica proverbialul slogan „vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”, a strâns laolaltă mai mulţi refugiaţi, dar şi francezi animaţi de dorinţe sociabile, creând astfel, în 1990, asociaţia „Parisul prietenilor” cu care şi-a propus să deschidă inima cetăţenilor către aproapele lor şi să creeze posibilitatea întăririi legăturilor sociale între locuitorii aceluiaşi cartier sau aceluiaşi imobil. Nouă ani mai târziu, activitatea asociaţiei avea să fie cunoscută la nivel înalt în Franţa, iar în 2003 (- 20 de ani) mişcarea a depăşit graniţele Franţei, fiind adoptată şi de alte ţări europene

 

– 1535: A murit poetul şi traducătorul italian Francesco Berni (n. 1497 sau 1498). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morții 1536

 

– 1602: S-a născut Philippe de Champaigne, pictor francez (m. 1674)

 

– 1623: S-a născut Sir William Petty, economist şi statistician englez; întemeietor al economiei politice clasice burgheze, unul dintre întemeietorii statisticii ca ştiinţă (m. 1687) – 400 de ani

 

– 1667: S-a născut Abraham de Moivre, matematician francez, cunoscut pentru formula lui Moivre, care stabilește o legătură între numerele complexe și trigonometrie, pentru studiile sale privind distribuția normală și în domeniul teoriei probabilităţilor (m. 1754)

 

– 1762: A murit filosoful german Alexander Gottlieb Baumgarten (n. 1714)

 

– 1799, 26.V/6.VI: S-a născut poetul rus Aleksandr Puşkin (m. 1837, ucis într-un duel). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 6 iunie 1799

 

– 1822: S-a născut scriitorul francez Edmond de Goncourt; din iniţiativa lui şi a fratelui său Jules (şi cu averea lor) a fost creată „Academia Goncourt” (1896), care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m. 1896)

 

– 1848, 26.V/7.VI: A murit Vissarion Belinski, critic literar şi gânditor rus; a exercitat o influenţă considerabilă asupra gândirii ruse din secolul al XIX-lea (n. 1811) – 175 de ani

 

– 1877: S-a născut Isadora Duncan, dansatoare americană de origine irlandeză; una dintre creatoarele dansului modern (m. 1927)

 

– 1883: S-a născut cântăreaţa şi dansatoarea americană Mamie Smith (m. 1946) – 140 de ani

 

– 1885: S-a născut regizorul şi dramaturgul francez Gaston Baty (m. 1952)

 

– 1886: S-a născut compozitorul şi actorul american Al Jolson (m. 1950)

 

– 1893: S-a născut Sir Eugene Goossens, dirijor şi compozitor american de origine engleză (m. 1962) – 130 de ani

 

– 1900: S-a născut poetul ceh Vitězslav Nezval (m. 1958)

 

– 1904: S-a născut pianistul francez de origine poloneză Vlado Perlemuter (m. 2002)

 

– 1907: S-a născut actorul american de film John Wayne (născut Marion Morrison) (m. 1979)

 

– 1908: S-a născut actorul şi scenaristul britanic Robert Morley (m. 1992) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut fotbalistul şi antrenorul scoţian de fotbal Matt Busby (m. 1994)

 

– 1915: A murit poetul englez Julian Grenfell (n. 1888)

 

– 1920: S-a născut Peggy Lee, pe numele real Norma Egstrom, cântăreaţă americană (m. 2002)

 

– 1923: S-a născut actorul britanic Roy Dotrice (m. 2017) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Miles Davis, cântăreţ și compozitor de jazz, conducător de orchestră și trompetist american; a marcat timp de cinci decenii jazzul internaţional (m. 1991)

 

– 1938: S-a născut soprana canadiană de origine greacă Teresa Stratas – 85 de ani

 

– 1951: S-a născut astronauta şi fiziciana americană Sally Ride, prima femeie americană care a ajuns în spaţiu (în 1983) (m. 2012)

 

– 1958: S-a născut actriţa americană Margaret Colin – 65 de ani

 

– 1962: S-a născut regizorul polonez Krzysztof Warlikowski; considerat unul dintre cei mai reprezentativi regizori europeni ai generaţiei sale

 

– 1962: S-a născut cântăreţul britanic Black (pe numele său adevărat Colin Vearncombe) (m. 2016)

 

– 1963: S-a născut Simon Armitage, al 21-lea Poet Laureat al Marii Britanii, profesor de poezie la Universitatea din Leeds – 60 de ani. NOTĂ: Primul titlu oficial de Poet Laureat al Marii Britanii i-a fost acordat lui John Dryden de către Regele Charles al II-lea al Angliei, în 1668

 

– 1964: S-a născut Lenny (Leonard Albert) Kravitz, interpret de rock, compozitor şi producător american

 

– 1968: S-a născut Frederik (Frederik André Henrik Christian af Glücksborg), prinţul moştenitor al coroanei daneze – 55 de ani

 

– 1975: S-a născut Lauryn Hill, interpretă de muzică R&B (considerată un „Bob Marley feminin”), actriță și producătoare americană

 

– 1976: A murit Martin Heidegger, unul din cei mai importanți filosofi germani din secolul al XX-lea; unul din principalii precursori ai postmodernismului filosofic; ontolog, fenomenolog şi reprezentant al şcolii hermeneutice (n. 1889)

 

– 1986: A murit actorul suedez de film Gunnar Björnstrand (n. 1909)

 

– 1995: A murit Friz (Isadore) Freleng, regizor, scenarist şi producător american de filme de animaţie („Pantera roz”, „Bugs Bunny” etc.) (n. 1905). NOTĂ: Site-ul www.deadoraliveinfo.com dă ca an al naşterii 1906

 

– 1999: A murit dirijorul elveţian Paul Sacher (n. 1906)

 

– 2006: A murit, în urma unui naufragiu, Edouard Michelin, preşedintele grupului producător şi furnizor de pneuri Michelin (n. 1963)

 

– 2008: A murit compozitorul american Earle Harry Hagen (n. 1919) – 15 ani

 

– 2008: A murit Sydney Pollack, regizor, actor şi producător american de film, câștigător al premiului Oscar în anul 1985 cu filmul „Departe de Africa” (n. 1934) – 15 ani

 

– 2013: A murit Jack Vance (nume real: John Holbrook Vance), scriitor american de literatură fantastică şi ştiinţifico-fantastică (n. 1916) – 10 ani

 

– 2013: A murit pictorul austriac Otto Muehl (n. 1925) – 10 ani

 

– 2015: A murit regizorul şi scenaristul spaniol Vicente Aranda (n. 1926)

 

– 2016: A murit actriţa americană Angela Paton (n. 1930)

 

– 2016: A murit Arturo Pomar Salamanca, mare maestru spaniol de şah (n. 1931)

 

– 2017: A murit politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski; fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter; autor a numeroase lucrări în domeniile relaţiilor internaţionale, al securităţii şi politologiei (n. 1928)

 

– 2017: A murit creatoarea italiană de modă Laura Biagiotti, supranumită „Regina caşmirului” (n. 1943)

 

– 2018: A murit Pierre Bellemare, scriitor francez, figură emblematică a radioului şi televiziunii franceze, narator şi părinte al teleshopping-ului în Franţa (n. 1929) – 5 ani

 

– 2020: A murit actorul american Richard Thomas Herd Jr. (n. 1932)

 

– 2022: A murit bateristul englez Alan White, cunoscut pentru activitatea de 34 de ani în trupa de rock progresiv „Yes” (n. 1949) – 1 an

 

– 2022: A murit actorul american de teatru, film şi televiziune Raymond Allen „Ray” Liotta (n. 1954) – 1 an

 

– 2022: A murit Andrew John Leonard Fletcher, cunoscut ca „Fletch”, muzician britanic, co-fondator și keyboard-ist al trupei de synthpop „Depeche Mode” (n. 1961) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 25 mai

Calendarul zilei – 25 mai

Publicat de Codrin RAITA, 25 mai 2023, 08:00 / actualizat: 26 mai 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 25 mai

* Acum 502 ani (1521), prin Edictul Dietei imperiale de la Worms (promulgat de împăratul Carol al V-lea), învăţătura reformatorului religios Martin Luther, protestantismul german, era condamnată ca eretică. La data de 31.X.1517 Martin Luther (1483-1546) a bătut pe uşile Domului din Wittenberg documentul cu cele 95 de teze împotriva catolicismului, moment ce a marcat începutul Reformei promovate de teologul german. Dieta de la Worms, desfășurată între 28 ianuarie și 25 mai 1521, la Grădina Heylshof, sub conducerea împăratului Carol al V-lea, a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămasă în istorie pentru Edictul de la Worms, referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. Martin Luther a fost convocat la dietă pentru a renunța sau reafirma opiniile sale ca răspuns la o bulă papală a Papei Leon X. Ca răspuns la întrebări, el a apărat aceste puncte de vedere și a refuzat să le retragă. La sfârșitul dietei, împăratul a emis Edictul viermilor (Wormser Edikt), un decret care îl condamna pe Luther ca „un eretic notoriu” și interzicea cetățenilor Imperiului să-și propage ideile

* Cu 167 de ani în urmă (1856) a luat fiinţă la Socola, lângă Iaşi, societatea „Unirea”, care avea ca scop organizarea luptei pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească (25.V/6.VI)

* În urmă cu 161 de ani (1862) Mihail Kogălniceanu a ţinut celebrul său discurs despre „Îmbunătăţirea soartei ţeranilor”, în care se pronunţa pentru împroprietărire şi abolirea clăcii (25.V/12.VI)

* Cu 154 de ani în urmă (1869) avea loc inaugurarea Operei de Stat din Viena (Wiener Staatsoper, unul dintre cele mai însemnate teatre lirice din lume). Amplasată în centrul capitalei austriece, Opera de Stat din Viena are o istorie de peste 150 ani, având o reputaţie deosebită în domeniul muzical mondial. Deşi mare parte din clădire a fost distrusă în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în bombardamentul din martie 1945, anumite segmente au supravieţuit, în special secţiunea frontală (foaierul, frescele semnate de Moritz von Schwind şi scările principale)

* Acum 104 ani (1919) a avut loc, la Bucureşti, prima audiţie a Simfoniei a III-a de George Enescu, sub bagheta compozitorului

* Acum 103 ani (1920), la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, avea loc spectacolul inaugural cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică a primului director al instituţiei – Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului „Radames”

* Cu 46 de ani în urmă (1977) avea loc premiera filmului american „Războiul Stelelor”, în regia lui George Lucas, prima parte a unei epopei cinematografice care a marcat istoria celei de-a 7-a arte. A avut unul dintre cele mai răsunătoare succese financiare din istoria cinematografiei universale

* În urmă cu 36 de ani (1987), între 25 şi 27 mai, a avut loc vizita oficială în România a lui Mihail Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS. Autorităţile comuniste au luat măsuri speciale ca în presa română să nu apară niciun fel de informaţii privind politica de „glasnost” şi „perestroika” iniţiată de noua conducere din URSS. Nicolae Ceauşescu a afirmat că în România reforme asemănătoare fuseseră făcute încă de la sfârşitul anilor ’60

* Acum 31 de ani (1992) era publicat în Monitorul Oficial nr. 104/25 mai 1992 textul Legii audiovizualului nr. 48 din 21 mai 1992, prin care era înfiinţat Consiliul Naţional al Audiovizualului, organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului

* Cu 11 ani în urmă (2012) a avut loc Masacrul de la Hula, un atac în mijlocul Revoltei Siriene, în două sate controlate de opoziție din regiunea Hula din Siria. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), 108 persoane au fost ucise, din care 34 femei şi 49 copii. Guvernul Siriei a afirmat ulterior că grupurile teroriste Al-Qaeda au fost responsabile pentru asasinate, în timp ce rezidenții Hula şi grupurile de opoziţie, au susţinut că Armata Siriană şi miliţiile militare siriene angajate de guvern, cunoscute sub numele de Shabiha, au fost autorii

* Acum 9 ani (2014), între 25 şi 26 mai, a avut loc vizita Papei Francisc la Bethleem şi Ierusalim, o nouă etapă pe drumul unităţii creştine. Cu prilejul acestei vizite, considerate istorice, Papa Francisc şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului au semnat o declaraţie comună la împlinirea a 50 de ani de la întâlnirea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras. La 4-6 ianuarie 1964 a avut loc întrevederea dintre Patriarhul Athenagoras I (1886-1972) şi Papa Paul al VI-lea (1897-1978), care a deschis calea unei colaborări pe linia refacerii unităţii creştine. În acest sens, la 7 decembrie 1965, prin declaraţii citite în Catedrala „Sfântul Petru“ din Roma şi Biserica „Sfântul Gheorghe” din Fanar (Istanbul) s-au ridicat anatemele din 16 şi 24 iulie 1054 (când s-a produs Marea schismă dintre cele două biserici creştine: Biserica de Răsărit, de la Constantinopol, şi Biserica de Apus, de la Roma)

* În urmă cu 6 ani (2017) avea loc inaugurarea noului sediu al NATO de la Bruxelles. Construcţia, începută în 2010, are o suprafaţă de 254.000 de mp, valoarea totală a costurilor fiind 1,12 miliarde de dolari

* Se împlinesc 5 ani (2018), de când, au început să fie aplicabile în mod direct, în toate statele Uniunii Europene, prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, adoptat de Parlamentul European şi Consiliu în data de 27 aprilie 2016. Efectul punerii în aplicare a Regulamentului constă în uniformizarea principiilor de protecție a datelor personale în toate statele membre ale Uniunii Europene și înlocuirea regimului juridic național existent, emis în temeiul Directivei 95/46/CE. Scopul principal al Regulamentului este acela de a adapta şi actualiza principiile și regulile generale de prelucrare a datelor cu caracter personal, în acord cu evoluţiile tehnologice contemporane

* Acum 3 ani (2020), în Minneapolis, Minnesota (SUA), a avut loc moartea violentă a lui George Perry Floyd Jr., un bărbat afro-american, ucis de Derek Chauvin, un ofițer de poliție alb din Minneapolis, care și-a ținut genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de 8 minute și 46 de secunde, din care 2 minute și 53 de secunde au fost după ce Floyd a devenit inconștient, conform plângerii penale depuse împotriva lui Chauvin. Floyd a fost încătușat și culcat pe asfalt în tot acest timp. Incidentul a avut loc în timpul arestării lui Floyd în Powderhorn, un cartier de la sud de centrul orașului Minneapolis, și a fost înregistrat pe telefoanele mobile ale celor care au participat. Arestarea a fost făcută după ce Floyd ar fi încercat să folosească o bancnotă de 20 de dolari într-un magazin, pe care un angajat a identificat-o ca fiind falsificată. Poliția a declarat că Floyd „a opus rezistență” după ce i-a fost ordonat să părăsească vehiculul său. Camerele de supraveghere de la un restaurant din apropiere au părut să contrazică afirmațiile poliției, Floyd căzând de două ori în timp ce a fost escortat de ofițeri. Înregistrarea video a unui martor, în care se vede că Floyd repeta „Vă rog”, „Nu pot respira” și „Nu mă omorâți”, a fost larg difuzată pe platformele de socializare și difuzată de mass-media. Toți cei patru ofițeri au fost concediați a doua zi. Pe 29 mai, Chauvin a fost arestat și acuzat de omor de gradul al treilea și omor de gradul doi pentru moartea lui Floyd. După moartea lui Floyd, au început manifestațiile și protestele din zona Minneapolis – Saint Paul, desfășurate sub sloganul „Black Lives Matter” („Viețile Negrilor Contează”). Inițial pașnice, pe 26 mai, acestea au devenit violente, odată cu distrugerea unei secții de poliție, incendierea a două magazine și jefuirea și avarierea altora, iar poliția a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimea furioasă. Manifestații asemănătoare au avut loc în întreaga lume

 

Aniversări – Comemorări

 

– Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: În memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos şi să fie sărbătoare naţională a poporului român, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 şi prin Broşura Ministerului de Război din 11.V.1923 intitulată „Programul ceremoniei înhumării ostaşului necunoscut”. Ca urmare a conjuncturilor politice, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, sărbătorindu-se cu prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului până la Revoluţia din decembrie 1989, când s-a revenit la marcarea ei de ziua Înălţării Domnului

 

– Înălţarea la cer a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. (Ispasul). Pomenirea Eroilor Neamului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Şavuot (Shavuot) („Sărbătoarea săptămânilor” reprezintă momentul cînd Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai) (25-26.V.)

 

– „Ziua Limbii Slovace”; propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, Merka Adrian Miroslav

 

– 1883, 25.V/6.VI: A murit compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul și pedagogul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti, „Crai nou” (n. 1853) – 140 de ani. NOTĂ: Anul 2023 a fost declarat „Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu”, pentru celebrarea vieţii şi operei cărturarului Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu; vor fi organizate evenimente pentru celebrarea a 170 de ani de la naşterea compozitorului Ciprian Porumbescu şi comemorarea a 140 de ani de la moarte

 

– 1893: S-a născut Ludovic Feldman, violonist şi compozitor (m. 1987) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut filologul Constantin I. Balmuş; traducător din limbile latină şi greacă; autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene şi latine; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1957) – 125 de ani

 

– 1899: S-a născut fizicianul Alexandru Sanielevici; cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare; ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

 

– 1908: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) biologul Ludovic Rudescu; studii asupra Deltei Dunării; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1992) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut economistul Costin Kiriţescu; specialist în probleme monetare şi financiare; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut Dorina Rădulescu (numele la naştere: Dorina Rudich), prozatoare, poetă şi jurnalistă (m. 1982)

 

– 1917: A murit compozitorul, profesorul şi publicistul Iacob Mureşianu, maestru al muzicii corale; fondator al primei reviste cu specific muzical din Ardeal – „Musa Română” (1888-1907); unul dintre întemeietorii şi creatorii artei muzicale româneşti, cel care a realizat opere şi balade inspirate din folclor şi istorie (n. 1857)

 

– 1927: A murit Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (n. 1856)

 

– 1930: S-a născut regizorul de teatru și profesorul Radu Penciulescu; considerat unul dintre creatorii de școală în regia de teatru românească; fondator al Teatrului Mic (1964); stabilit în Suedia din anii ’70 (m. 2019)

 

– 1930: A murit Enrico Mezzetti, pianist, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană (n. 1870)

 

– 1933: S-a născut Eugen Simion, critic şi istoric literar, eseist, editor şi profesor universitar; fondator (1983) şi director al revistei „Caiete critice”; ca preşedinte al Academiei Române, a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea „Dicţionarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), „Dicţionarul General al Literaturii Române”, „Dicţionarul Etimologic al Limbii Române”, „Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic” (DOOM), „Gramatica Limbii Române”, „Micul Dicţionar Academic”, editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu, colecţia „Opere fundamentale”, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1998-2006) (m. 2022) – 90 de ani

 

– 1935: A murit episcopul de Arad, Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe); apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1889)

 

– 1938: S-a născut soprana şi profesoara Maria Slătinaru-Nistor – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut pictoriţa Irina Lișca (m. 2020)

 

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică ușoară, dirijorul și profesorul Dumitru Lupu; iniţiatorul Festivalului „Mamaia copiilor” (m. 2017)

 

– 1958: S-a născut violonista Lenuţa Ciulei-Atanasiu, stabilită în SUA – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut prozatorul și publicistul Tudor Vlad

 

– 1963: S-a născut Ludovic Orban, om politic și inginer; al 68-lea prim-ministru al României (nov. 2019 – dec 2020); președinte al Camerei Deputaților (dec. 2020 – oct. 2021); vicepreședinte al Camerei Deputaților (2009-2011; 2015-2016); ministru al transporturilor în Guvernul Tăriceanu (2007-2008); președinte al partidului Forța Dreptei (din dec. 2021); președinte al Partidului Național Liberal (2017-2021) – 60 de ani

 

– 1984, 25/26: A murit prozatoarea Henriette Yvonne Stahl; sora sociologului şi etnologului Henri H. Stahl (n. 1900, la St. Avald/Franţa)

 

– 1993: A murit (în Germania) politicianul Horia Sima, unul dintre liderii Mişcării Legionare din România (n. 1906) – 30 de ani

 

– 1998: A murit scriitorul Ştefan Bănulescu (n. 1926) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1922)

 

– 2008: A murit prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonim al lui Laurenţiu Bobleanţă) (n. 1931) – 15 ani

 

– 2011: A murit pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (n. 1929)

 

– 2020: A murit artista plastică Monica Flămând (sau Flămându), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Întâlnirea miniștrilor comerțului din UE

 

– Detroit, Statele Unite: Reuniunea miniștrilor responsabili pentru comerț din cadrul APEC (25 – 26 mai)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind pacea și securitatea în Africa

 

-Berlin: Cancelarul german Olaf Scholz îl primește pe președintele cipriot Nikos Christodoulides

 

– Beijing: Conferința de presă lunară a Ministerului chinez al Apărării

 

– Osaka, Japonia: Verdict al procesului în apel privind limitele de vârstă pentru candidații la alegeri

 

– Paris: Decizie în apel pentru fostul deținut de la Guantanamo Saber Lahmar, condamnat la 10 ani de închisoare în primă instanță pentru propagandă jihadistă în Franța

 

– Minneapolis, Statele Unite: Sunt marcați 3 ani de la moartea lui George Floyd, un american de culoare ucis de un polițist alb

 

– Montréal: Royal Bank (RBC) – rezultate din al doilea trimestru

 

– Addis Abeba, Etiopia: Sunt marcați 60 de ani de la crearea Organizației Unității Africane, strămoșul Uniunii Africane (AU)

 

– Pretoria, Africa de Sud: Decizia de politică monetară a băncii centrale

 

– Bled, Slovenia: Campionatele Europene de Canotaj (25 – 28 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi”; la 25 mai 1979, Etan Patz, în vârstă de şase ani, a dispărut de la domiciliul său din New York şi nu a mai fost găsit; începând din următorul an, cunoscuţii lui Etan au organizat în acea zi diverse manifestări; din 1983 (- 40 de ani), la 25 mai, a început să fie marcată în SUA „Ziua naţională a copiilor dispăruţi”; din 1986, la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale, a început să fie marcată o astfel de zi la nivel internaţional, pe fondul înmulţirii alarmante a cazurilor de dispariţii în rândul copiilor

 

– „Ziua Mondială a Tiroidei” marcată cu scopul conştientizării problemelor cauzate de bolile glandei tiroide; ziua a fost stabilită în 2008, în timpul congresului Asociaţiei Europene a Tiroidei (ETA – fondată la Roma, la 25 mai 1965)

 

– 25 – 31.V: „Săptămâna Solidarităţii cu Popoarele aflate sub Administrare străină”, proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia 54/91 din 6.XII.1999

 

– „Ziua Eliberării Africii”; la 25.V.1963 (- 60 de ani) a fost creată Organizaţia Unităţii Africane (OUA), când a fost adoptată „Carta Africii”, în cadrul Consiliului şefilor de stat şi de guvern desfăşurat la Addis Abeba (Etiopia); OUA a fost creată cu scopul de a impulsiona lupta pentru totala eliberare a continentului de sistemul colonial şi pentru dezvoltarea statelor africane. Aceasta a intrat în vigoare în octombrie 1986, iar la 2 ani după aceasta a fost adoptat și Protocolul drepturilor omului și ale popoarelor pentru crearea unei Curți Africane a Drepturilor Omului și ale Popoarelor în Burkina Faso. Organizația pentru Unitate Africană (OUA), a fost schimbată în iulie 2000 cu Uniunea Africana (UA), în cadrul summit-ului OUA organizat în Togo. Statutul, Uniunii Africane a intrat în vigoare în 2001 după ce statele membre OUA l-au semnat și consacrat

 

– Ziua naţională a Republicii Argentina; aniversarea începutului revoluţiei pentru independenţa naţională din 1810, care a culminat, la 9 iulie 1816, cu proclamarea independenţei „Provinciilor Unite de la Rio de la Plata” care, prin Constituţia din 1826, au primit denumirea de Republica Federativă Argentina

 

– Ziua naţională a Regatului Haşemit al Iordaniei; aniversarea proclamării independenţei – 1946

 

– 1681: A murit dramaturgul spaniol Pedro Calderón de la Barca (n. 1600)

 

– 1693: A murit scriitoarea franceză Marie-Madeleine Pioche de La Vergne, contesă de La Fayette (Madame de La Fayette), cunoscută în special pentru „La Princesse de Clèves”, primul roman istoric din această ţară şi unul dintre primele romane din literatura universală (n. 1634) – 330 de ani

 

– 1789: A murit botanistul suedez Anders Dahl; după el este denumită floarea de dalie (n. 1751)

 

– 1801: S-a născut Robert Cock, unul dintre primii exploratori europeni ai regiunii Adelaide din Australia de Sud, după instituirea unei colonii noi în decembrie 1836 (m. 1871)

 

– 1803: S-a născut Ralph Waldo Emerson, eseist, poet şi publicist american; cel mai de seamă reprezentant al transcendentalismului (curent filosofic iniţiat de acesta în anul 1836, caracterizat prin religiozitate panteistă şi spirit umanitar) (m. 1882) – 220 de ani

 

– 1805: A murit filosoful englez William Paley (n. 1743)

 

– 1818: S-a născut Jacob Christoph Burckhardt, scriitor şi istoric elveţian, unul dintre cei mai importanţi istorici elveţieni ai culturii, specializat în istoria culturii europene (m. 1897) – 205 ani

 

– 1841: S-a născut Eugène Samuel Grasset, artist plastic elveţian; a trăit majoritatea vieţii sale artistice la Paris, creația sa fiind ancorată temporal în perioada cunoscută ca Belle Epoque (m. 1917). NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca an al naşterii 1845

 

– 1848: S-a născut filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a înfiinţat un seminar pentru cercetarea limbii şi literaturii române; a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună cu Andrei Bârseanu a editat, în 1885, colecţia de „Doine şi strigături din Ardeal”, la care a alcătuit şi un amplu glosar în limba franceză; membru corespondent străin din 1879 şi membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1923) – 175 de ani

 

– 1860: S-a născut psihologul american James McKeen Cattell, primul profesor de psihologie din America; importantă activitate în studierea comportamentului uman (m. 1944)

 

– 1865: S-a născut fizicianul olandez Pieter Zeeman; studii privind efectul câmpurilor magnetice într-o sursă de lumină (cunoscut ca „efectul Zeeman”); Premiul Nobel pentru fizică în 1902 (m. 1943)

 

– 1865: S-a născut John (Raleigh) Mott, evanghelic american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1946 pentru activitatea sa de înfiinţare şi de consolidare a organizaţiilor internaţionale creştine-protestante studenţeşti care au activat pentru promovarea păcii (m. 1955)

 

– 1884: S-a născut Jean-Richard Bloch, eseist, romancier şi autor dramatic francez (m. 1947)

 

– 1892: S-a născut (în Croaţia) Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedinte al RSF Iugoslavia între anii 1945 şi 1980 (m. 1980)

 

– 1921: S-a născut Hal David (numele la naştere: Harold Lane David), compozitor şi textier american (m. 2012)

 

– 1921: S-a născut cântăreaţa americană Kitty Kallen (m. 2016)

 

– 1921: S-a născut fizicianul și profesorul american de origine germană Jack Steinberger; împreună cu colegii săi Leon Lederman şi Melvin Schwartz, a făcut cercetări asupra particulelor subatomice, a forţei nucleare şi a radioactivităţii; cei trei au primit Premiul Nobel pentru fizică în 1988 pentru descoperirea legăturii dintre neutroni (m. 2020)

 

– 1922: S-a născut cântăreaţa americană Kitty Kallen (m. 2016)

 

– 1925: S-a născut regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul francez Claude Pinoteau (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut scriitorul american Robert Ludlum (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut soprana americană de origine română Beverly Sills (m. 2007)

 

– 1932: S-a născut K. C. Jones, jucător și antrenor american de baschet, legenda echipei Boston Celtics (m. 2020)

 

– 1933: S-a născut actriţa britanică Sarah Marshall (m. 2014) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actorul englez David Burke

 

– 1934: A murit compozitorul englez Gustav Holst (n. 1874)

 

– 1937: S-a născut tenorul italian Franco Bonisolli (m. 2003)

 

– 1938: S-a născut Margaret Forster, romaniceră britanică, biograf, memorialist, critic şi istoric literar (m. 2016) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut actorul englez Sir Ian McKellen Murray

 

– 1939: S-a născut actriţa americană Dixie Carter, nominalizată la Premiile Emmy, în 2007, pentru rolul din serialul TV „Neveste disperate” (m. 2010)

 

– 1939: A murit Sir Frank Watson Dyson, astronom englez (n. 1868)

 

– 1942: S-a născut actorul și regizorul rus Aleksandr Kalyagin

 

– 1947: S-a născut Flavio Bucci, actor italian de teatru și film (m. 2020)

 

– 1948: S-a născut interpretul german Klaus Meine (membru al formaţiei „Scorpions”) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut PF Gheorghe al III-lea, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru (întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului din 8.I.2023), Mitropolit de Paphos (din 2006)

 

– 1959: S-a născut romanciera și jurnalista israeliană Ronit Matalon (m. 2017)

 

– 1960: S-a născut trompetistul american de jazz Wallace Roney (m. 2020)

 

– 1970: A murit Sándor Asztalos (cel tânăr), scriitor, poet, muzicolog și critic muzical maghiar (n. 1919)

 

– 2005: A murit Ruth Laredo, pianist american (n. 1937)

 

– 2014: A murit generalul Wojciech Jaruzelski, ultimul lider comunist al Poloniei; a condus ţara în perioada 1981-1989 (n. 1923)

 

– 2015: A murit fotografa americană Mary Ellen Mark, cunoscută pentru fotojurnalism, portrete, fotografie documentară şi de publicitate (n. 1940)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 24 mai

Calendarul zilei – 24 mai

Publicat de Codrin RAITA, 24 mai 2023, 05:00 / actualizat: 24 mai 2023, 14:25

S-a întâmplat într-o zi de 24 mai

* Cu 686 de ani în urmă (1337) începea „Războiul de 100 de ani” (încheiat în anul 1453), conflict armat între Anglia şi Franţa pentru teritoriile franceze stăpânite de dinastia engleză şi pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obţinut importante victorii (Crécy/1346, Poitiers/1356). Spre sfârşit, însă, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acţiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc. Anglia a început să piardă treptat posesiunile de pe teritoriul Franţei, cu excepţia portului Calais (pe care l-a stăpânit până în 1558)

* Acum 179 de ani (1844) inventatorul american, Samuel Morse, a transmis prima telegramă în codul Morse de la Washington DC, către asistentul său Alfred Vail, în Baltimore, Maryland pentru a inaugura prima linie telegrafică. Conținutul mesajului a fost: „Ce a făcut Dumnezeu?” (un citat biblic, numerele 23:23)

* În urmă cu 148 de ani (1875) a luat fiinţă, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente. Fondat de Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti, PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864 (după instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi. Prin Decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti se consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal, hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului

* Se împlinesc 140 de ani (1883) de când era inaugurat „Brooklyn Bridge”, celebrul pod suspendat peste East River, care face legătura între insula Manhattan (New York City) şi Brooklyn. Lucrările de construcţie (conduse, iniţial, de John A. Roebling şi, apoi, de fiul acestuia, Washington A. Roebling) au durat 14 ani. Podul era numit, în epocă, „a opta minune a lumii”, fapt datorat atât lungimii sale record, cât şi procedurii de construcţie, novatoare în acea vreme

* Se împlinesc 120 de ani (1903) de când era inaugurat Castelul Pelişor, reşedinţă princiară şi regală. A fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. În actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”

* În urmă cu 117 ani (1906) apărea (până la 18.II/3.III.1907), la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia”, sub direcţia avocatului Emanoil N. Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice şi introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând, în acelaşi timp, o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr a publicat poezia „Deşteaptă-te Române!”. Printre colaboratori s-au numărat: Pan(telimon) Halippa, Ion Inculeţ, Alexei Mateevici ş.a. (24.V/6.VI)

* Se împlinesc 115 ani (1908) de la inaugurarea noului sediu al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti (ale cărui origini merg spre anul 1864), în prezenţa Regelui Carol I însoţit de Regina Maria şi a unor importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci. La 3 noiembrie 1834 a fost fondat „Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” din Bucureşti, în prezent Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

* În urmă cu 94 de ani (1929) aveau loc primele cursuri de limbă germană la Radiodifuziunea Română, ţinute de Gh. Maurer, membru al orchestrei. Predate prin sistemul linguaphon, lecţiile au fost ulterior tipărite în broşuri

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când Justinian Marina (1901-1977), mitropolitul Moldovei şi Sucevei, era ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 6 iunie acelaşi an, păstorind până la moartea sa, în martie 1977). Noul patriarh a condus Biserica în cea mai agresivă perioadă a ateismului comunist

* Cu 67 de ani în urmă (1956) a avut loc prima ediție a concursului muzical Eurovision, la Lugano, Elveția, la Teatro Kursaal, unde au participat reprezentanți din Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Câștigătoarea primei competiții a fost cântăreața elvețiană Lys Assia. În 1955, la inițiativa lui Marcel Bezençon, director al televiziunii elvețiene, Uniunea Europeană de Difuziune (EBU) a avut ideea unui concurs internațional unde țările, reprezentate de televiziunile publice, să participe în cadrul unui spectacol televizat care să fie transmis simultan în toate țările participante. Transmiterea concursului în fiecare an, fără întrerupere, din 1956, i-a conferit acestuia statutul de cel mai longeviv program de televiziune din lume

* Cu 33 de ani în urmă (1990) s-a înfiinţat primul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală „Masca”, singurul cu acest profil din România. Teatrul „Masca” reprezintă o experienţă unică în peisajul teatral românesc: a fost cel care a iniţiat primele spectacole de stradă din ţară şi a oferit spectacole de teatru în spitale şi în case de copii

* Acum 29 de ani (1994), între 24 şi 27 mai, s-a desfăşurat, la Sinaia, conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, la care au participat circa 600 de personalităţi din 26 de ţări. Preşedinte al Comitetului de organizare a fost George Emil Palade (1912-2008), medic şi biolog american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974

* Cu 19 ani în urmă (2004), la ora 5:50, în comuna Mihăileşti, judeţul Buzău, pe drumul european E85, a avut loc un grav accident rutier în urma căruia un camion, care transporta 20 de tone de azotat de amoniu, s-a răsturnat, provocând o explozie în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane (dintre care şapte pompieri, trei localnici şi doi jurnalişti ai postului TV Antena 1)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creştinilor (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Limbii Bulgare”, aleasă pentru faptul că în această zi sunt sărbătoriţi la bulgari Sfinţii Chiril şi Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităţilor naţionale — Uniunea Bulgară din Banat. NOTĂ: În Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Ierarh Metodie şi Sfântul Cuvios Chiril sunt prăznuiţi la 11 mai, fiind numiţi „Apostolii slavilor”, pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă

 

– 1895: S-a născut Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (m. 1984)

 

– 1908: S-a născut actorul Fory Etterle (nume real: Cristofor Etterle) (m. 1983) – 115 ani

 

– 1913: S-a născut Anghel Rugină, economist american de origine română; specialist în probleme financiare, a lucrat în cadrul FMI; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (m. 2008) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut Jules Perahim, pictor şi grafician; stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (m. 2008)

 

– 1914: A murit Pompiliu Eliade, critic şi istoric literar; s-a aplecat îndeosebi asupra relaţiilor culturale franco-române; a popularizat literatura franceză printr-o serie de studii; membru corespondent al Academiei Române din 1912 (n. 1869)

 

– 1915: S-a născut tenorul Garbis Zobian (m. 2002, în SUA, unde se stabilise)

 

– 1920: S-a născut sculptorul francez de origine română Ion Vlad; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 1992, la Paris)

 

– 1923: S-a născut Ion Caraion (numele real: Stelian Diaconescu), poet, eseist şi traducător (din poezia franceză, canadiană, americană) (m. 1986, la Lausanne/Elveţia, unde se stabilise din 1981) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Victor Felea, poet, eseist şi critic literar (m. 1993) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut inginerul Radu Voinea; specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990) (m. 2010) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Antoaneta Ralian, una dintre cele mai prolifice traducătoare din literatura engleză și americană, publicistă (m. 2015)

 

– 1928: A murit Constantin Hârjeu, general, inginer; lucrări de istorie şi teorie militară; ministru de război (1912-1913); membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1856) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut istoricul, editorul și profesorul Ştefan Ştefănescu; a fost preocupat de domenii precum: istoria medie a României, demografie istorică, istoria instituţiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Ţării Româneşti, istoria relaţiilor internaţionale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2018)

 

– 1930: S-a născut (la Beirut, Liban) Dirayr Mardichian, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010) (m. 2010)

 

– 1932: S-a născut Vasile Cândea, medic chirurg și cardiolog, profesor universitar și general de armată; fondator și președinte de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei (1990-1995), director general al Institutului de Cardiologie „Prof.Dr. C.C. Iliescu” din Fundeni (1995-2002); a înfiinţat prima Societate de chirurgie cardiovasculară din România; a implantat, în 2001, primul dispozitiv de asistare mecanică cardio-circulatorie cu inimă artificială (de tip Novacor) din Europa Centrală și de Est; este autorul unor brevete de invenții cum ar fi „Banca de organe prin crioprezervare pentru transplant” și medicamentul Ruxabion (în terapia bolilor vasculare periferice, în special a celor venoase) (m. 2020)

 

– 1937: S-a născut interpretul de muzică populară Benone Sinulescu (m. 2021)

 

– 1939: S-a născut Simion Ghimpu, poet, prozator, pedagog din Republica Moldova (m. 2010)

 

– 1940: S-a născut Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, Petre Bokor a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (m. 2014)

 

– 1942: S-a născut Monica Săvulescu Voudouri, sociolog şi scriitor; trăieşte, din 1985, în Olanda, stabilindu-se în ultimii ani la Atena

 

– 1942: S-a născut sculptorul, pictorul, graficianul şi ceramistul Dumitru Rădulescu (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut dirijorul Voicu Enăchescu, unul dintre reperele mişcării corale din România; fondatorul (1972) şi dirijorul Corului de Cameră „Preludiu” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”; preşedinte al Asociaţiei Naţionale Corale din România (din 1998) (m. 2022) – 80 de ani. NOTĂ: Din 26 februarie 2023 ansamblul coral și-a schimbat denumirea în Corul de Cameră „Preludiu-Voicu Enăchescu”

 

– 1944: A murit Nicolae Petraşcu, critic literar, prozator şi publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (n. 1859)

 

– 1947: S-a născut Adrian Popescu, poet, prozator şi eseist

 

– 1953: S-a născut Andrei Grigor (pseudonim al lui Nicolae Ioana), critic literar şi prozator (m. 2014) – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut poetul, prozatorul şi publicistul Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Râpă)

 

– 1962: S-a născut scriitorul Dan-Bogdan Hanu

 

– 1964: S-a născut (în Siria) Raed Arafat, medic de origine palestiniană, specializat în anestezie-terapie intensivă, instructor în probleme de medicină de urgenţă; în septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Târgu-Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă; secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne

 

– 1966: A murit prozatorul, ziaristul şi editorul Alexandru Cazaban (n. 1872)

 

– 1967: S-a născut actorul de teatru și film Ovidiu Cuncea

 

– 1969: S-a născut pianista Nicoleta Luca-Meiţoiu

 

– 1985: A murit părintele Mihail Bulacu, unul dintre cei mai de seamă cateheţi şi pedagogi din România; din anul 1929 a fost preot la Biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, ridicată cu osteneala sa, unde a slujit ca paroh din anul 1952 până la moartea sa (n. 1898)

 

– 1987: A murit (la Montevideo/Uruguay, unde s-a stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial) Eugen Relgis (pseudonimul anagramă al lui Eisig Siegler), eseist, poet, romacier, sociolog, publicist şi traducător; remarcabilă personalitate a mişcării umanitariste şi pacifiste internaţionale (n. 1895, la Iași)

 

– 2011: A murit Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (n. 1932)

 

– 2016: A murit dirijorul şi profesorul Paul Popescu; între anii 1979 şi 1997 a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; anterior a fost dirijor al Orchestrei Operei Române (1966-1979), al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (1959-1966) şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1954-1959) (n. 1929)

 

– 2018: A murit cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu (n. 1929) – 5 ani

 

– 2018: A murit Ion Cucu, cel mai reprezentativ artist fotograf al lumii literare românești (n. 1937) – 5 ani

 

– 2018: A murit omul de radio George Balica, una dintre vocile emblematice ale postului de Radio România Timișoara (n. 1947) – 5 ani

 

– 2021: A murit Val Panaitescu (pseudonimul lui Valeriu Stoleriu), critic şi istoric literar, eseist, traducător, comparatist şi profesor (n. 1924)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Sydney: Președintele SUA Joe Biden va vizita Sydney pentru prima întâlnire a liderilor QUAD pe teritoriul australian. Biden se va alătura premierului australian Anthony Albanese, prim-ministrului Indiei Narendra Modi și prim-ministrului japonez Fumio Kishida pentru o întâlnire a liderilor țărilor Alianței QUAD (Quadrilateral Security Dialogue): Australia, India, Japonia, Statele Unite

 

– Geneva: Conferință de presă susținută de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk

 

– Stockholm: Sfârșitul procesului chirurgului italian Paolo Macchiarini

 

– Washington: Întâlnire a laureaților Nobel și a experților împotriva dezinformării și pentru încrederea în știință (24 – 26 mai)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Orientul Mijlociu

 

– Brest, Franța: Zilele Maritime Europene (24 – 25 mai)

 

– Asmara, Eritreea: Manifestări de marcare a 30 de ani de la independența Eritreei

 

– Roma: Fotbal – Cupa Italiei, Finala: Inter Milano – Fiorentina

 

Aniversări – Comemorări

 

– 24 – 25.V: „Zilele Maritime Europene”, marcată la iniţiativa Uniunii Europene din 2008 ( – 15 ani), la o dată variabilă în luna mai, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor Europei, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere; de asemenea, această zi promovează identitatea maritimă europeană şi pune accentul pe modul în care mările pot ajuta Europa să facă faţă provocărilor globalizării; anul acesta vor avea loc o serie de evenimente în Brest, Franța

 

– „Ziua Europeană a Parcurilor naţionale”, prin care se doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale; ziua a fost stabilită în 1998 ( – 25 de ani), prin decizia Adunării Generale a Federaţiei Parcurilor Naturale şi Naţionale din Europa (Europarc), şi marchează apariţia primelor parcuri naţionale din Europa la 24.V.1909, prin decizia autorităţilor din Suedia de a transforma nouă parcuri în parcuri naţionale. NOTĂ: România este membru al Europarc prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii Europarc sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat

 

– Bulgaria: „Ziua scrierii slavone, a învăţământului şi culturii bulgare”. Sărbătoare naţională

 

– Ziua Independenţei Statului Eritreea/1993 – 30 de ani

 

– 1494: S-a născut pictorul italian (florentin) Jacopo da Pontormo (numele adevărat: Jacopo Carrucci), considerat un reprezentant timpuriu al manierismului (m. 1557)

 

– 1543: A murit Nicolaus Copernic (numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik), astronom polonez; a elaborat şi a fundamentat ştiinţific concepţia heliocentrică, care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu; adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea (n. 1473) – 480 de ani

 

– 1686: S-a născut Daniel Gabriel Fahrenheit, fizician olandez de origine poloneză; unul din fondatorii termometriei; a introdus scara termometrică cunoscută sub numele „scara Fahrenheit“; a fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric și a fabricat primele termometre de dimensiuni reduse care puteau măsura temperatura umană și temperatura atmosferică până la 96 de grade; a inventat o formă îmbunătățită de hidrometru (m. 1736)

 

– 1743: S-a născut Jean Paul Marat, publicist şi om politic francez; ca preşedinte al Clubului iacobinilor a avut un rol important în răscoala din 31.V-2.VI.1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenţia Naţională şi cu instaurarea dictaturii iacobine (m. 1793, asasinat) – 280 de ani

 

– 1794: S-a născut William Whewell, istoric şi filosof englez (m. 1866)

 

– 1819: S-a născut regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi împărăteasă a Indiei (1876-1901); în timpul domniei sale, Marea Britanie a atins, datorită politicii expansioniste, apogeul puterii maritime şi coloniale; perioada de avânt economic şi cultural din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este cunoscută sub numele de „epoca victoriană”; îi succede Eduard al VII-lea (m. 1901)

 

– 1835: S-a născut filologul elveţian Adolf Tobler; specialist în lingvistică romanică; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1875) (m. 1910)

 

– 1886: S-a născut muzicologul francez Henry Prunières (m. 1942)

 

– 1899: S-a născut Henri Michaux, poet francez de origine belgiană (m. 1984)

 

– 1900: S-a născut Eduardo De Filippo, actor, scriitor, scenarist şi regizor de film italian (m. 1984)

 

– 1914: S-a născut actriţa germană de film Lilli Palmer (m. 1986)

 

– 1919: A murit Amado Nervo, poet, jurnalist și pedagog mexican, considerat ca fiind unul dintre cei mai mari poeţi mexicani ai secolului al XIX-lea. (n. 1870)

 

– 1928: S-a născut William Trevor, romancier irlandez şi autor de proză scurtă (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut actorul francez de film și TV (de origine britanică) Michael Lonsdale; a obţinut în 2011 premiul César pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar pentru interpretarea Fratelui Luc, un călugăr liber asasinat la Tibhirine (Algeria), în „Des hommes et des dieux”, de Xavier Beauvois (Marele Premiu la Cannes în 2010) (m. 2020)

 

– 1932: S-a născut dramaturgul britanic Arnold Wesker (m. 2016)

 

– 1932: S-a născut compozitorul şi profesorul ceh Vadim Petrov; s-a dedicat în special artei slavone populare a cântecului (m. 2020)

 

– 1940: S-a născut Joseph Brodsky, poet, dramaturg şi eseist american de origine rusă; exilat de autorităţile sovietice în iunie 1972, va primi cetăţenia americană în 1980; Premiul Nobel pentru literatură în 1987 (m. 1996)

 

– 1941: S-a născut cântăreţul, compozitorul, poetul şi artistul plastic american Bob Dylan (născut Robert Allen Zimmerman); unul dintre cei mai influenți compozitori americani din secolul al XX-lea; Premiul Nobel pentru literatură în 2016, „pentru crearea de noi forme de exprimare poetică în marea tradiție a muzicii americane”; primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel

 

– 1943, 24/25: A murit medicul francez Émile Sergent; fiziolog şi clinician de renume, este considerat reformatorul întregii patologii a aparatului respirator; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (n. 1867) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Priscilla Presley, actriţă americană

 

– 1945: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american de jazz şi soul Terry Callier (m. 2012)

 

– 1946: S-a născut (în Rusia) Irena Szewinska, cea mai mare atletă din istoria Poloniei, supranumită „regina sprintului”; a câştigat şapte medalii olimpice şi a doborât mai multe recorduri mondiale (m. 2018)

 

– 1951: S-a născut (în Algeria) actorul şi scenaristul francez Jean-Pierre Bacri (m. 2021)

 

– 1959: A murit John Foster Dulles, om politic şi diplomat american; imediat după al doilea război mondial a fost principala autoritate în materie de politică externă a Partidului Republican (adversar consecvent al expansiunii comuniste; a iniţiat sistemul de alianţe americane în Asia – Tratatul Asiei de Sud-Est, 1954) (n. 1888)

 

– 1960: S-a născut actriţa britanică Kristin Scott Thomas

 

– 1972: S-a născut Maia Sandu, economistă și politiciană pro-europeană din Republica Moldova, președintă a Republicii Moldova (din dec. 2020); fost prim-ministru al R. Moldova (iun. – nov. 2019)

 

– 1974: A murit Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (n. 1899)

 

– 1986: A murit actorul suedez de film Gunnar Björnstrand (n. 1909)

 

– 1992: A murit Jean Roche, medic şi biochimist francez; cercetări originale în domeniul hormonilor tiroidieni şi în biochimia proteinelor; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1901)

 

– 2012: A murit producătorul american de televiziune Lee Rich; cunoscut pentru câteva seriale de succes („Dallas”, „The Waltons”, „The Blue Knight”, „Eight Is Enough”, „Flamingo Road”) şi pentru filmul de televiziune „Sybil” (1976) (n. 1918)

 

– 2013: A murit Piotr Todorovski, regizor de film, scenarist şi compozitor rus (n. 1925) – 10 ani

 

– 2017: A murit actorul american Jared Martin (n. 1941)

 

– 2019: A murit Murray Gell-Mann, fizician și profesor american; cel care a propus pentru prima dată ipoteza existenţei quarcului; Premiul Nobel pentru Fizică în 1969, pentru descoperirea unui sistem de clasificare a particulelor subatomice (n. 1929)

 

– 2020: A murit legendarul baterist american de jazz Jimmy Cobb (nume complet: Wilbur James Cobb), care a cântat alături de celebrul jazzman Miles Davis, precum și de alte nume mari din jazz (n. 1929)

 

– 2020: A murit Jean-Loup Dabadie, scriitor, jurnalist, scenarist şi textier francez (n. 1938)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 23 mai

Calendarul zilei – 23 mai

Publicat de Codrin RAITA, 23 mai 2023, 05:00 / actualizat: 23 mai 2023, 14:05

S-a întâmplat într-o zi de 23 mai

* Acum 252 de ani (1771) avea loc a doua Bătălie de la Lanckorona, una dintre cele mai mari ciocniri ale forțelor poloneze și rusești din timpul Confederației Baroului. A avut loc pe 23 mai 1771 în apropiere de Lanckorona, când formația poloneză de 1.300 de oameni cu 18 tunuri, comandată de trimisul francez locotenent-colonel Charles François Dumouriez a fost brusc atacată de 4.000 de ruși comandați de generalul Alexander Suvorov. Forțele poloneze au fost complet distruse și forțate să se retragă

* Acum 159 de ani (1864), la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat, printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului) (23-26.V./4-7.VI). NOTĂ: La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au funcţionat şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituţie. După elaborarea şi adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituţie a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană

* Cu 102 ani în urmă (1921), în zilele de 23 și 24 mai, au avut loc primele concerte ale lui George Enescu la Timișoara. Concertele lui George Enescu susținute în localități bănățene au o semnificație deosebită în cronologia concertistică a marelui violonist. Primele concerte le-a dat aici încă din timpul când această regiune aparținea Austro-Ungariei. Fără nicio excepție, ziarele germane și maghiare au scris numai la superlativ despre acest „mare violonist român”. Pentru populația română din Banat, aceste concerte însemnau foarte mult, mai ales cele susținute în anii 1912 și 1914 la Lugoj

* Acum 94 de ani (1929) s-a lansat prima animaţie Mickey Mouse cu sunet – „Copilul carnavalului”. Este cea de-a noua producție din seria Mickey Mouse şi prima în care şoricelul vorbeşte. Mickey Mouse este un personaj creat de către regizorul și desenatorul american Walt Disney. Debutând în anul 1928 cu filmul de animație Plane Crazy, acest șoricel îmbrăcat în pantaloni roșii a devenit unul dintre simbolurile cinematografiei și culturii americane. Este, de asemenea, protagonistul primului desen animat cu sunet sincronizat cu animația „Steamboat Willie”, care a avut premiera pe 18 noiembrie 1928

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când, în virtutea Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova, la 4 februarie 1998, s-a semnat, pe Insula Şerpilor, un Proces-verbal de către Nikolai P. Şutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din Bucureşti, şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar al R. P. Române, prin care insula (în suprafaţă de 17 ha), situată în Marea Neagră, a fost cedată Uniunii Sovietice. Procesul-verbal nu a fost ratificat însă niciodată de parlamentele României şi URSS. După destrămarea URSS, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Republicii Ucraina

* Cu 54 de ani în urmă (1969), filmul documentar „Cântecele Renaşterii” (regizor: Mirel Ilieşiu – n.1923 – m.1985), realizat cu concursul corului „Madrigal”, obţinea Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or”, la Festivalul de la Cannes

* În urmă cu 18 ani (2005) cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 reveneau în ţară, după 55 de zile de captivitate. Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, au sosit la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1871: S-a născut Garabet Ibrăileanu, critic şi istoric literar, eseist, romancier şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1936)

 

– 1883: S-a născut inginerul energetician Dimitrie Leonida; a proiectat şi a condus lucrările de construire a centralei electrice Grozăveşti din Bucureşti; a elaborat (în 1908) primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960); a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof. ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928) (m. 1965) – 140 de ani

 

– 1891, 23.V/5.VI: S-a născut economistul, omul politic şi profesorul Victor Slăvescu; lucrări în domeniul economiei politice, a istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1977)

 

– 1897: S-a născut inginerul şi inventatorul Mihail (sau Mihai) Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica” – 1937, una dintre primele în domeniu); a publicat în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei; una dintre acestea, „Radiofonia”, cu apariţie bilunară, apărută la 15 octombrie 1925  îl avea colaborator pe Mihai Konteschweller, alături de prof. doctor D. Hurmuzescu; experienţa acumulată a fost prezentată în două cărţi: „Actualităţi radiofonice”, publicată la Bucureşti în 1931 şi „Radio pentru toţi” (2 volume), publicată la Bucureşti în 1930 şi 1931 şi premiată de Academia Română; alături de fratele său, Titus, Mihai Konteschweller este autor al mai multor invenţii din domeniul radioului şi al automobilului; a mai scris încă două cărţi „Televiziunea şi alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea”, publicată în  1938 şi „Radioelectricitatea”, publicată în 1944, care cuprinde informaţii necesare, la vremea aceea, unui tehnician, unui inginer care lucra în radiocomunicaţii, într-un studio de Radio, dar cuprinde şi o descriere a posturilor de radiodifuziune  din România: „Radio Bucureşti de 12 kW, Băneasa-Otopeni, 1929; Radio România de 150 kW, Bod-Braşov, 1935; Postul pe unde scurte de 4 kW , Bucureşti 1941; Radio Moldova de 5kW pe 259 m, Iaşi, 1941 (m. 1947)

 

– 1902: S-a născut Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic şi istoric literar, poet, eseist, analist politic, publicist şi traducător; a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski; a fost un exeget shakespearean şi proustian; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1970)

 

– 1916: A fost înregistrată nașterea părintelui protosinghel Petroniu Tănase, unul din marii duhovnici români, stareţ al Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos (m. 2011)

 

– 1931: S-a născut întâistătătorul Bisericii Române Greco-Catolice, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş; la 18.II.2012 a fost numit cardinal în Colegiul cardinalilor de Papa Benedict al XVI-lea, fiind cel de al treilea cardinal român din istorie; membru de onoare al Academiei Române (2012)

 

– 1933: S-a născut chimistul Eugen Segal; fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice); membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut compozitoarea şi profesoara Irina Odăgescu-Ţuţuianu

 

– 1941: S-a născut sculptorul şi profesorul Horia Flămând (sau Flămându)

 

– 1942: S-a născut Gabriel Liiceanu, filosof, eseist, memorialist, editor, traducător şi profesor; preşedinte al Editurii „Humanitas” (din 1990)

 

– 1946: S-a născut pictorul, desenatorul și profesorul Sorin Ilfoveanu

 

– 1951: S-a născut Vintilă Mihăilescu, antropolog, autobiograf, psihosociolog, profesor universitar, publicist și scriitor de non-ficțiune; în 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România, al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000; a desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române, domeniile sale de specializare fiind: etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor; a fost director al Muzeului Țăranului Român între 2005 și 2010 (m. 2020)

 

– 1953: S-a născut mezzosoprana Gabriela Drăguşin (m. 2015) – 70 de ani

 

– 2003: A murit Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist (n. 1943) – 20 de ani

 

– 2006: A murit Iordan Chimet, eseist, prozator, poet, scenarist şi traducător (n. 1924)

 

– 2017: A murit Viorel Morariu, rugbyst, antrenor şi preşedinte al Federaţiei Române de Rugby (n. 1931)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (Apărare)

 

– Moscova: Președintele Republicii Srpska Milorad Dodik va vizita Moscova

 

– Geneva: Elveția va găzdui o dezbatere ministerială asupra temelor pe care le va ridica în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU

 

-Sydney, Australia: Vizita prim-ministrului indian Narendra Modi

 

– Bordeaux, Franța: Conferința europeană privind tranziția energetică (23 – 25 mai)

 

– Berlin: Congresul Confederației Europene a Sindicatelor (CES) (23 – 26 mai)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind protecția civililor în conflict

 

– Londra: Anunțarea câștigătorului Premiului International Booker 2023

 

– Londra: Shell – Adunarea Generală

 

– Paris: Curtea de Casație pronunță decizia privind anularea procedurii judiciare din Franța împotriva oponentului kazah Moukhtar Abliazov

 

– Oslo: Ceremonia de ceremonie a Premiului Abel pentru matematică

 

– Paris: Société Générale – Adunarea generală

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Naţională a Aromânilor de Pretutindeni”, sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Ligii Aromânilor din Macedonia/FYROM (pe 10/23.V.1905 a fost tipărită „Iradeaua” sultanului Abdul Hamid al II-lea prin care li se recunoşteau aromânilor drepturi specifice în plan administrativ, şcolar şi religios). NOTĂ: La 10 mai este sărbătorită și „Ziua Românităţii Balcanice”, stabilită în România, prin Legea 156/ 7.VI.2021, pentru a aduce în centrul atenției publice necesitatea de solidaritate națională și cultural-identitară cu minoritățile megleno-română și aromână înrudite care locuiesc în țările balcanice

 

– „Ziua Mondială a Broaştelor ţestoase”, iniţiată în anul 2000 de American Tortoise Rescue

 

– 1627: A murit Luis de Góngora y Argote, poet şi dramaturg aparţinând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de „culteranism” (sau chiar „gongorism”, după numele poetului) (n. 1561)

 

– 1691: A murit Adrien Auzout, astronom francez; a descoperit unele proprietăţi ale cicloidei şi a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești (n. 1622)

 

– 1707: S-a născut Carl von Linné (cunoscut şi sub numele de Carolus Linnaeus), botanist, zoolog şi medic suedez; a elaborat clasificări ale plantelor şi animalelor, punând ordine în cunoştinţele botanice şi zoologice acumulate până la el (m. 1778)

 

– 1734: S-a născut medicul german Franz Anton Mesmer; fondatorul teoriei pseudoştiinţifice a magnetismului animal, numit ulterior „mesmerism”; inovator al terapiei prin hipnoză (m. 1815)

 

– 1741: S-a născut compozitorul italian Andrea Luchesi (m. 1801)

 

– 1795: S-a născut Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (m. 1860)

 

– 1810: S-a născut Margaret Fuller, scriitoare şi jurnalistă americană; cunoscută militantă pentru drepturile femeilor („Woman in the Nineteenth Century” – 1845) (m. 1850)

 

– 1834: S-a născut pictorul danez Carl Heinrich Bloch (m. 1890)

 

– 1848: S-a născut Otto Lilienthal, pionier german al aeronauticii moderne (m. 1896) – 175 de ani

 

– 1855: A murit Charles Robert Malden, explorator britanic, descoperitorul unei insule în Pacific, care îi poartă numele (n. 1797)

 

– 1891: S-a născut Pär Fabian Lagerkvist, scriitor suedez; Premiul Nobel pentru literatură în 1951 (m. 1974)

 

– 1895: A murit Franz Ernst Neumann, fizician, matematician şi mineralog german; contribuţii în fizica matematică (n. 1798)

 

– 1906: A murit dramaturgul norvegian Henrik Ibsen; unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Alexander Lange Kielland, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie); considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială (n. 1828)

 

– 1908: S-a născut fizicianul american John Bardeen; contribuţii în fizica solidului şi a temperaturilor joase; a obţinut de două ori Premiul Nobel pentru fizică: în 1956, împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi Walter Brattain, pentru cercetări asupra conductorilor şi inventarea (în 1946) a tranzistorului, şi în 1972, împreună cu conaţionalii săi Leon Cooper şi Robert Schrieffer, pentru elaborarea teoriei cuantice a superconductibilităţii (m. 1991) – 115 ani

 

– 1908: A murit François (Edouard Joachim) Coppée, poet, prozator şi dramaturg francez (n. 1842) – 115 ani

 

– 1910: S-a născut Artie Shaw, clarinetist, compozitor şi şef de orchestră american (m. 2004)

 

– 1912: S-a născut compozitorul, pianistul şi orchestratorul francez Jean (René Désiré) Françaix (m. 1997)

 

– 1917: S-a născut Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a „efectului fluturelui” (m. 2008)

 

– 1923: S-a născut pianista spaniolă Alicia de Larrocha (m. 2009) – 100 de ani

 

– 1928: S-a născut Rosemary Clooney, cântăreaţă americană de muzică pop şi actriţă (m. 2002) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut scriitorul francez Michel Deguy (m. 2022)

 

– 1933: S-a născut actriţa de film şi scriitoarea britanică Joan Collins – 90 de ani

 

– 1934: Au murit, împuşcaţi de poliţişti, în apropiere de Bienville Parish (Louisiana), gangsterii americani, Bonnie (Elizabeth) Parker (n. 1910) şi Clyde (Chestnut) Barrow (n. 1909); faimosul cuplu de proscrişi era renumit pentru jefuirea de bănci; au fost consideraţi inamici publici între anii 1931 şi 1934, în timpul Marii crize economice

 

– 1937: A murit John D. Rockefeller, industriaș și filantrop american; cofondatorul Standard Oil Company (1870), companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA (n. 1839)

 

– 1942: S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Zalman King (m. 2012)

 

– 1951: S-a născut Anatoli Karpov, mare maestru internațional rus de șah și fost campion mondial, politician, jurnalist și scriitor rus

 

– 1991: A murit Wilhelm Kempff, pianist şi compozitor german (n. 1895)

 

– 2002: A murit Pierre de Boisdeffre, romancier, critic şi istoric literar francez (n. 1926)

 

– 2013: A murit Georges Moustaki (numele real: Giuseppe Mustacchi), compozitor şi interpret francez de origine greacă (n. 1934, la Alexandria, Egipt) – 10 ani

 

– 2015: A murit matematicianul şi profesorul american John Forbes Nash Jr., specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferenţiale şi ecuaţiilor diferenţiale parţiale; Premiul Nobel pentru economie în 1994 (n. 1928)

 

– 2017: A murit actorul britanic Sir Roger Moore (n. 1927)

 

– 2021: A murit Eric Carle, autor, designer și ilustrator american de cărți pentru copii; autorul bestseller-ului internaţional pentru copii „Omida mâncăcioasă” (n. 1929)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 22 mai

Calendarul zilei – 22 mai

Publicat de Codrin RAITA, 22 mai 2023, 05:00 / actualizat: 22 mai 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 22 mai

* Cu 167 de ani în urmă (1856) era fondată, de către renumitul colecţionar de artă rus, Pavel Tretiakov (1832-1898), Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele

* Acum 144 de ani (1879) Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române

* În urmă cu 91 de ani (1932) în România a fost introdusă pentru prima dată ora de vară (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

* În urmă cu 63 de ani (1960) avea loc cutremurul din Valdivia sau Marele cutremur chilean, cel mai puternic seism înregistrat vreodată. Acesta a avut o magnitudine de moment de 9.5 grade pe scara Richter și s-a înregistrat la ora locală 15:11, având o durată de aproximativ 10 minute. Epicentrul seismului a fost lângă Lumaco, la aproximativ 570 de kilometri de capitala chileană. Tsunamiul generat a afectat regiuni precum Chile, Hawaii, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Australia și Insulele Aleutine. Bilanţul exact al victimelor este necunoscut, însă estimările sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de morţi. De asemenea, pagubele materiale s-au ridicat la aproximativ 800 de milioane de dolari (6,3 miliarde de dolari, ajustat la valoarea actuală a dolarului şi la inflaţie)

* Acum 58 de ani (1965) a „debutat”, la Televiziunea Română, emisiunea „TeleEnciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta după-amiază. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru TeleEnciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.

* În urmă cu 51 de ani (1972) în Ceylon, era adoptată o nouă Constituţie şi era proclamată republica, sub noua denumire de Sri Lanka

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când Lisabona a găzduit, între 22.V şi 30.IX, ultima expoziţie mondială a secolului al XX-lea – EXPO ’98, cu tema „Oceanele: o moştenire pentru viitor”, ales parțial pentru a comemora 500 de ani a descoperirilor portugheze. Tema pavilionului României a reprezentat-o un colţ din Delta Dunării

* Acum 11 ani (2012) a fost deschis pentru public Tokyo Skytree, cel mai înalt turn din lume (634 m) şi a doua cea mai înaltă structură din lume, după Burj Khalifa (829,8 m)

* Cu 11 ani în urmă (2012) capsula fără echipaj uman Dragon a atins orbita terestră la zece minute după lansarea sa, în Florida, de către o rachetă Falcon 9, pentru primul zbor privat spre Stația Spațială Internațională (ISS). La zece minute de la decolare, Dragon s-a separat, așa cum era prevăzut, de al doilea etaj al Falcon 9 pentru a atinge orbita terestră, declanșând apauze la centrul de control al SpaceX din Centrul Spațial Kennedy. Elon Musk, 40 de ani, fondatorul și patronul miliardar al SpaceX, a scris pe Twitter: „Falcon a zburat perfect, Dragon este pe orbită și antenele solare funcționeza perfect, simt o enormă ușurare”. Este prima capsulă a unei societăți private care ajunge pe ISS, în condițiile în care, până în prezent, doar patru națiuni sau grupuri de națiuni au realizat acest lucru (Statele Unite, Rusia, Japonia și Europa)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Rita din Cascia, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost din 1871 (m. 1884)

 

– 1841, 22.V/3.VI: S-a născut Eduard Caudella, violonist, pedagog, compozitor, dirijor şi critic de muzică (m. 1924)

 

– 1865: S-a născut Constantin Jiquidi, desenator şi caricaturist; tatăl graficianului Aurel Jiquidi (m. 1899)

 

– 1896: S-a născut medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca un institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1976)

 

– 1908: S-a născut I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar şi folclorist; studii de slavistică şi de literatură română veche (m. 1996) – 115 ani

 

– 1913: S-a născut juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2004) – 110 ani

 

– 1919: S-a născut istoricul Gheorghe Matei, specialist în istoria modernă şi contemporană a României (m. 1976)

 

– 1924: S-a născut părintele Nicolae Bordaşiu, paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti între anii 2003 şi 2010; fost deţinut politic (1955-1964); în colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut Otto Tellman, jucător şi antrenor de handbal; a cucerit în 1961 primul titlu mondial din istoria naţionalei de handbal (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut economistul Emilian Dobrescu; lucrări consacrate problemelor dezvoltării economice: doctrine, metode de analiză şi predicţie; membru titular al Academiei Române din 1990 – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor şi poet (m. 1987) – 90 de ani

 

– 1933: A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (n. 1886) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actorul Constantin Rauţchi (m. 1984)

 

– 1935: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Nicolae Corjos, regizor de film şi scenarist; autorul celebrelor filme „Liceenii” şi „Declaraţie de dragoste” (m. 2022)

 

– 1939: S-a născut Răzvan Theodorescu, istoric al culturii, critic şi istoric de artă; preşedinte al Radioteleviziunii Române (februarie 1990 – iulie 1992); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislaturi; membru titular al Academiei Române din 2000, vicepreședinte al acestui for din apr. 2018 (m. 2023)

 

– 1942: S-a născut Vasile Andru (nume la naştere: Vasile Andrucovici), prozator, teoretician, eseist şi îndrumător spiritual (m. 2016)

 

– 1944, 22 (sau 24): A murit Nicolae Petraşcu, critic literar, prozator şi publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (n. 1859)

 

– 1946: S-a născut Andrei Marga, filosof, politolog, om politic, profesor; ministru al educaţiei (1997-2000), ministru de externe (mai-august 2012), rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1993-2004; 2008-2012)

 

– 1956: A murit Ion Călugăru, prozator, dramaturg şi gazetar (n. 1902)

 

– 1957: A murit poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881)

 

– 1964: S-a născut Marius Oprea, istoric, poet și eseist

 

– 1978: A murit Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897) – 45 de ani

 

– 1985: A murit Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (n. 1940)

 

– 2001: A murit graficianul şi gravorul Ştefan Iacobescu (n. 1937)

 

– 2002: A murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1912)

 

– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925)

 

– 2007, 22/23: A murit ziaristul Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în perioada decembrie 2002 – mai 2007 (n. 1959)

 

– 2008: A murit Gavril Matei (cunoscut sub pseudonimul de Gavril Matei Albastru), poet, prozator, traducător, editor, romancier şi jurist (n. 1943) – 15 ani

 

– 2018: A murit prof. univ. dr. Cabiria Andreian Cazacu, prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare, având rezultate importante în domeniul analizei matematice; academicianul Solomon Marcus o numea „doamna matematicii româneşti”; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (n. 1928) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de externe ai UE

 

– Bruxelles: Decizia UE privind fuziunea Microsoft Activision Blizzard

 

– Bruxelles: O nouă demonstrație a sindicatelor belgiene de retail, pe fond de conflict în supermarketurile Delhaize

 

– Seoul: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează Coreea de Sud pentru a organiza un summit cu președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol

 

– Port Moresby: Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu 18 lideri ai ţărilor din zona Pacificului de Sud în timpul vizitei pe care o va efectua pe 22 mai în Papua Noua Guinee. Biden va avea întrevederi cu liderii Forumului Insulelor Pacificului, un bloc regional constituit din statele insulare din zona Oceanului Pacific. Premierii din Australia şi Noua Zeelandă vor fi de asemenea prezenţi

  • Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden și prim-ministrul indian Narendra Modi vor participa la Forumul de cooperare India-Insulele Pacificului din Port Moresby

 

– Berlin: Cancelarul Olaf Scholz îl primește pe prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind Sudanul

 

– Salé, Maroc: Reluarea procesului jurnalistului Hanane Bakour

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie (pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994), reprezenta ziua intrării în vigoare (29 decembrie 1993) a Convenţiei internaţionale a biodiversităţii, semnată la reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92; tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să fie marcată la data la care a fost adoptată Convenţia: 22 mai 1992. NOTĂ: România a semnat Convenţia privind diversitatea biologică la 5 iunie 1992 şi a ratificat-o la 13 iulie 1994

 

– Ziua naţională a Republicii Yemen; aniversarea unirii celor două state yemenite – 1990

 

– 337: A murit Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (n. 272). NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)

 

– 1808: S-a născut poetul francez Gérard de Nerval (pe numele său adevărat Gérard Labrunie) (m. 1855) – 215 ani

 

– 1813: S-a născut Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german; unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (m. 1883) – 210 ani

 

– 1844: S-a născut pictoriţa americană Mary Cassatt, influenţată de pictura impresionistă (m. 1926)

 

– 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” unui personaj celebru, detectivul Sherlock Holmes (m. 1930)

 

– 1868: A murit Julius Plücker, matematician şi fizician german, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în domeniul geometriei analitice; a fost unul din pionierii cercetării în domeniul radiaţiei catodice (care ulterior a condus la descoperirea electronului) (n. 1801) – 155 de ani

 

– 1873: A murit poetul şi nuvelistul italian Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (n. 1785) – 150 de ani

 

– 1885: A murit poetul, dramaturgul și romancierul francez Victor Hugo, unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi romantici (n. 1802)

 

– 1891: S-a născut Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (m. 1958)

 

– 1907: S-a născut Sir Laurence Olivier, actor englez de teatru şi film, regizor şi producător; reprezentant de seamă al şcolii britanice de teatru, în primul rând al celei shakespeariene (m. 1989)

 

– 1910: A murit Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (n. 1864)

 

– 1912: S-a născut Herbert C. Brown, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979, alături de Georg Wittig (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut Charles Aznavour (nume real: Shahnour Varenagh Aznavourian), cântăreţ, compozitor, actor și diplomat francez de origine armeană; numit „zeul muzicii pop franceze” de criticul muzical Stephen Holden (m. 2018)

 

– 1925: A murit Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1871) (n. 1834)

 

– 1927: S-a născut Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah (numele la naștere György Oláh), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1994 (m. 2017)

 

– 1927: S-a născut actorul american Michael Constantine (m. 2021)

 

– 1930: S-a născut britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (m. 2011)

 

– 1937: S-a născut fotbalistul sovietic Viktor Vladimirovici Ponedelnik, considerat unul dintre cei mai buni atacanți din istoria fotbalului sovietic (m. 2020)

 

– 1940: S-a născut actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (m. 2011)

 

– 1943: S-a născut activista nord-irlandeză Betty Williams (nume complet: Elizabeth Williams); Premiul Nobel pentru pace în anul 1976 (împreună cu Mairead Corrigan), pentru munca sa de cofondator al Comunității Oamenilor Păcii, o organizație dedicată promovării unei rezolvări pașnice a problemelor din Irlanda de Nord (m. 2020) – 80 de ani

 

– 1948: A murit scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (n. 1889) – 75 de ani

 

– 1970: S-a născut manechinul britanic (de origine jamaicană) Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă

 

– 1987: S-a născut tenismenul sârb Novak Đjoković; a fost numărul 1 mondial pentru un record de 361 de săptămâni în total, a terminat anul ATP ca numărul 1 de șapte ori; a câștigat 20 de titluri de Grand Slam la simplu masculin

 

– 2010: A murit Martin Gardner, scriitor american în domeniul matematicii și științei; specializat în matematică recreativă (n. 1914)

 

– 2013: A murit compozitorul francez Henri Dutilleux (n. 1916) – 10 ani

 

– 2018: A murit scriitorul american Philip Roth; laureat al Premiului Pulitzer (1997) și câștigător a numeroase premii literare (n. 1933) – 5 ani

 

– 2019: A murit scriitoarea și ilustratoarea britanică Judith Kerr; autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mog” (n. 1923 , în Germania)

 

– 2020: A murit Mory Kanté, cântăreţ din Guineea, care a ajutat la popularizarea muzicii africane; cunoscut ca interpret de kora (harpă vest-africană) (n. 1950)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 21 mai

Calendarul zilei – 21 mai

Publicat de Codrin RAITA, 21 mai 2023, 05:00 / actualizat: 22 mai 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 21 mai

* Se împlinesc 665 de ani (1358), de când, în Franţa a început marea răscoală ţărănească antifeudală, cunoscută sub numele de „La Jacquerie”, care a durat până pe 10 iunie, același an. Răscoala (condusă de Guillaume Charles şi care s-a desfăşurat în nordul şi nord-vestul ţării) a fost înfrântă de armata regelui Carol al II-lea de Navarra şi a fost urmată de o represiune sângeroasă

* Se împlinesc 170 de ani (1853) de la inaugurarea primului acvariu public din lume, în incinta Regent’s Park din Londra. A fost deschis la grădina zoologică din Londra şi era denumit „Fish House” („Casa Peştilor”). Prima utilizare a cuvântului acvariu aparţine lui Philip Henry Gosse care a optat pentru acest termen în schimbul lui „vivarium acvatic”. În 1858, Edward Edwards a patentat acvariul cu toate laturile din sticlă şi cu un rezervor dedesubtul acestuia pentru crearea unui curent uşor de circulare a apei în bazin

* Acum 131 de ani (1892), la „Teatro dal Verme” din Milano, a avut loc premiera operei în 2 acte „Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo, titlul original „Pagliacci”; autorul libretului este chiar compozitorul

* Cu 119 ani în urmă (1904) era fondată, la Paris, Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie – FIFA (peste două zile, la 23 mai, a fost ales primul preşedinte al FIFA, în persoana francezului Robert Guérin). Actualul preşedinte este elveţianul de origine italiană, Gianni Infantino, ales la 26 februarie 2016, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Congresului FIFA, care i-a urmat în funcţie lui Joseph Blatter, acesta prezentându-şi demisia pe 2 iunie 2015, în urma unui scandal de corupţie

* În urmă cu 113 ani (1910) a luat fiinţă „Muzeul Simu”, care conţinea opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini adunate de colecţionarul de artă Anastase Simu (1854-1935). În 1927 acesta a dăruit casa şi întreaga colecţie statului. Odată cu demolarea clădirii în 1960, colecţia de artă a fost dispersată în mai multe muzee (21.V/3.VI)

* Cu 69 de ani în urmă (1954) apărea Decretul nr. 183 privind ratificarea de către România a Convenţiilor internaţionale pentru protecţia victimelor de război (încheiate la Geneva la 12.VIII.1949). Textul, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 21 mai 1954, a intrat în vigoare în aceeași zi

* Acum 62 de ani (1961) avea loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referinţă pentru dezvoltarea teatrului românesc

* În urmă cu 41 de ani (1982) Guvernul Constantin Dăscălescu (1) a fost consiliul de miniştri care a guvernat România începând cu această dată până pe 28 martie 1985

* Acum 41 de ani (1982) trupele britanice au atacat Insulele Malvine (Falkland), fiind lansată acţiunea de recucerire a arhipelagului de către Marea Britanie. Pe 21 mai a avut loc o debarcare amfibie a trupelor britanice în Port San Carlos, pe insula principală a arhipelagului. La 2 aprilie trupele argentiniene debarcaseră în Insule, declanşând „Războiul Malvinelor”, fapt ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Războiul s-a încheiat la 15 iunie, acelaşi an, cu victoria Marii Britanii

* Cu 31 de ani în urmă (1992) Parlamentul a adoptat Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în 25 mai, în Monitorul Oficial nr. 104. Legea a suferit mai multe completări şi modificări ulterioare. Legea a fost adoptată de Senat în ședința din 9 aprilie 1992 și de Camera Deputaților în ședința din 19 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 77 alin. (2) din Constituția României

* Acum 19 ani (2004) a avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, la acea vreme. A fost semnat un protocol prin care se afirma susţinerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului

* Într-o zi de 21 mai, acum 18 ani (2005), melodia „Let me try”, interpretată de Luminiţa Anghel şi trupa „Sistem”, a câştigat locul al treilea la Concursul Eurovision de la Kiev (Ucraina), după Grecia şi Malta, melodie românească cel mai bine plasată, până în acel moment, în clasamentul concursului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1826: S-a născut (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi , Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (m. 1887)

 

– 1836: A murit poetul Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794)

 

– 1855: S-a născut (în Ucraina) Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1920)

 

– 1880: S-a născut Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1967)

 

– 1881: S-a născut pictorul şi graficianul Iosif Iser; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1958)

 

– 1886: S-a născut Mihail David, geograf şi geolog; profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a organizat Secţia de Geografie a Universităţii, al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (m. 1954)

 

– 1887: S-a născut Florica Musicescu, pianistă şi profesoară; considerată una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti (m. 1969)

 

– 1887: S-a născut naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (m. 1971)

 

– 1892: A murit Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog; autorul primei lucrări româneşti cu subiect din geologia României, „Calcarul de la Răpidea” (1862); membru titular al Academiei Române din 1886 (n. 1831)

 

– 1897: S-a născut Smaranda Brăescu, pilot şi paraşutist; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Clevlend, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (m. 1948)

 

– 1897: A murit Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist; elev al lui Chopin (n. 1821). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1819

 

– 1899: S-a născut Constantin Bobescu, compozitor, violonist, muzicolog, publicist şi profesor; a fost vreme de aproape 40 de ani dirijorul orchestrelor Radioteleviziunii Române (m. 1992)

 

– 1906: S-a născut scriitoarea Profira Sadoveanu (m. 2003)

 

– 1914: S-a născut Dumitru Florea-Rarişte poet, publicist şi traducător (m. 1989)

 

– 1915: S-a născut Mircea Petrescu-Dîmboviţa, arheolog, istoric şi profesor; a participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Muntenia şi Moldova, ultimele valorificate în amplul volum „Aşezări din Moldova de la Paleolitic până în secolul XVIII” (în colaborare), prima publicaţie de acest gen din România; membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (m. 2009) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut istoricul Lucia Dalia Aramă (m. 2003)

 

– 1926: S-a născut compozitorul, dirijorul şi folcloristul Constantin Arvinte (m. 2021)

 

– 1927: S-a născut dirijorul Constantin Petrovici (m. 2007)

 

– 1927: S-a născut medicul Iulian Mincu, profesor doctor, om politic, fost ministru al sănătăţii între anii 1992 şi 1996; a fondat, în 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. C. Paulescu” (m. 2015)

 

– 1932: S-a născut H.[enri] Zalis, istoric şi critic literar, prozator şi traducător (m. 2016)

 

– 1932: S-a născut Ileana Vulpescu, una dintre cel mai cunoscute scriitoare din România; a scris proză şi teatru, a fost lexicograf, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească; romanul care a consacrat-o a fost „Arta conversaţiei” (1980); soția poetului, traducătorului şi publicistului Romulus Vulpescu (m. 2021)

 

– 1933: S-a născut poetul şi filologul Horia Zilieru (pseudonimul lui Gheorghe Iancu) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Constantin „Titi” Udrea, jucător de rugby şi arbitru internaţional (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut (la Cetatea Albă, azi în Ucraina) Constantin Eretescu, prozator, eseist, semiotician, etnograf, etnolog, antropolog, jurnalist şi profesor; stabilit, din 1980, în SUA, este una dintre marile personalităţi ale exilului românesc din America

 

– 1947: S-a născut omul de radio George Balica, una dintre vocile emblematice ale postului de Radio România Timișoara (m. 2018)

 

– 1949: S-a născut artistul plastic Constantin Plăviţu (m. 2021)

 

– 1953: S-a născut poetul, eseistul, publicistul şi editorul Călin Vlasie – 70 de ani

 

– 1964: A murit Tudor Vianu, estetician, filosof al culturii, istoric literar şi stilistician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897/1898)

 

– 1973: A murit (la Ottawa, Canada) matematicianul Grigore C. Moisil; lucrări în domeniile analizei funcţionale, algebrei, geometriei diferenţiale, logicii matematice (pe care a aplicat-o şi la tehnica automatizărilor); activitate de pionierat în domeniul lingvisticii matematice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906) – 50 de ani. NOTĂ: Din anul 2022, cu ocazia ziua nașterii matematicianului, pe 10 ianuarie, este marcată „Ziua matematicii, informaticii și științelor naturii”

 

– 1981: A murit Ioan Cuşa, poet şi editor stabilit în Franţa (n. 1925)

 

– 1991: A murit (împuşcat de un necunoscut, în incinta Universităţii din Chicago) Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, prozator şi eseist; în 1972 a reuşit să plece la cursurile de vară de la Perugia/Italia, unde a solicitat azil politic; s-a stabilit apoi în Olanda şi, ulterior, în SUA (la începutul anilor ’80 ai secolului XX); elev preferat al lui Mircea Eliade şi urmaş al acestuia la Catedra de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago (n. 1950)

 

– 1994: A murit actorul Ştefan Tapalagă (n. 1933)

 

– 1995: A murit general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1923)

 

– 1997: A murit bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (n. 1924)

 

– 2012, 21/22: A murit Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar; a publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust; mediator cultural între spaţiul românesc şi cel francofon (n. 1929)

 

– 2014: A murit compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu (n. 1926)

 

– 2015: A murit inginerul constructor Panaite C. Mazilu, specialist în rezistenţa materialelor, teoria elasticităţii şi statica construcţiilor; de numele său se leagă câteva construcţii importante din Capitală: Casa Scânteii (Casa Presei Libere de astăzi), Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, hotelul Athenee Palace etc.; membru de onoare al Academiei Române (1993) (n. 1915)

 

– 2017: A murit sculptorul Petre Grăjdeanu (n. 1937)

 

– 2018: A murit Mircea Maliţa, scriitor, eseist, matematician, diplomat și profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1927) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Geneva: OMS organizează a 76-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății (21 – 30 mai)

 

– Grecia: Alegeri legislative

 

– Timorul de Est: Alegeri legislative

 

– Chișinău: Manifestație pro-europeană la apelul președintelui Maia Sandu

 

– Stockholm: Raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (Sipri) privind operațiunile de menținere a păcii din întreaga lume

 

– Dakar, Senegal: Misiunea economică belgiană în Senegal condusă de prințesa Astrid (sora regelui) și șeful diplomației Hadja Lahbib (21 – 25 mai)

 

– Imola, Italia: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu Emilia-Romagna, cursa finală

 

– Newport, SUA: Navigație – Urmează să aibă loc startul celei de-a 5-a etape a The Ocean Race, cursă în jurul lumii cu echipaj cu escale

 

– Manchester: Fotbal – Premier League: Manchester City – Chelsea

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale” (a 57-a), având ca temă în acest an „A vorbi cu inima, în adevăr și caritate (Ef 4,15)”, se marchează anual, din 1967, în duminica anterioară Rusaliilor, la iniţiativa Conciliului Vaticanului; prin această zi se încurajează utilizarea mijloacelor de comunicare socială pentru sublinierea cât mai eficientă a mesajului Evangheliei

 

– „Ziua Mondială pentru Diversitate Culturală, pentru Dialog şi Dezvoltare”, declarată de Adunarea Generală a ONU la 20.XII.2002 (Rezoluţia 57/249), marchează nevoia de a întări potenţialul cultural ca metodă de a atinge prosperitatea, dezvoltarea şi pacea globală şi recunoaşte legătura strânsă dintre protejarea diversităţii culturale şi cadrul larg de dialog între civilizaţii

 

– „Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse” este un program lansat, în 1983 ( – 40 de ani), de Consiliul Mondial al Sănătăţii din Washington pentru a comemora victimele SIDA; în a treia duminică a lunii mai a fiecărui an, mii de comunităţi din întreaga lume se reunesc pentru a aprinde lumânări în memoria celor care au murit de SIDA

 

– „Ziua Mondială a Migraţiei Peştilor”; marcată din 2014, la iniţiativa World Fish Migration Foundation, ziua urmăreşte promovarea, la nivel global, a unei mai mari conştientizări a importanţei peştilor migratori de apă dulce şi din râurile cu curgere liberă

 

– „Ziua Internațională a Ceaiului” a fost stabilită la această dată prin Rezoluția 74/241 a Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 21 decembrie 2019, cu scopul de a informa publicul cu privire la importanţa ceaiului pentru dezvoltarea rurală şi a mijloacelor de viaţă durabile, în ţările cultivatoare. Anterior aceasta a fost sărbătorită pe 15 decembrie, din 2005, în țări producătoare de ceai precum India, Sri Lanka, Nepal, Vietnam, Indonezia, Bangladesh, Kenya, Malawi, Malaezia, Uganda și Tanzania

 

– 1265, 21.V (sau ~ până la 20.VI): S-a născut poetul italian Dante Alighieri (m. 1321). NOTĂ: Site-ul http://answers.encyclopedia.com/question/dante-alighieri-born-162810.html dă ca dată a naşterii 27 mai 1265, http://reformationanglicanism.ro/2014/05/15-may-1265-ad-dante-alighieri-born.html menţionează 15 mai 1265, iar http://www.divinecomedy.org/notes/chronology.htm şi http://www.lifeinitaly.com/heroes-villains/dante-alighieri.asp data de 29 mai 1265

 

– 1471: S-a născut Albrecht Dürer, pictor şi gravor german (m. 1528)

 

– 1639: A murit Tommaso Campanella, teolog şi filosof italian (n. 1568)

 

– 1688: S-a născut Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (m. 1744) – 335 de ani

 

– 1792: S-a născut Gaspard-Gustave Coriolis (Gaspard Gustave de Coriolis), matematician, fizician, inginer francez, celebru mai ales pentru descoperirea şi cercetarea a ceea ce mai târziu va fi denumit „efectul Coriolis”; de numele lui se leagă introducerea noţiunii de lucru mecanic (m. 1843)

 

– 1844: S-a născut pictorul post-impresionist francez Henri Rousseau (m. 1910)

 

– 1849: S-a născut Édouard-Henri Avril, cunoscut şi ca Paul Avril, artist comercial, desenator, ilustrator şi pictor francez (m. 1928)

 

– 1855: S-a născut poetul belgian de limbă franceză Émile Verhaeren (m. 1916)

 

– 1858: A murit Charles-Louis Havas, bancher, traducător şi jurnalist francez; creatorul Agenţiei Havas (Paris,1835), prima agenţie de presă din lume (n. 1783) – 165 de ani

 

– 1860: S-a născut medicul şi fiziologul olandez Willem Einthoven; contribuţii în domeniul electrofiziologiei; promotor al electrocardiografiei (1906); Premiul Nobel pentru Medicină în 1924 (m. 1927)

 

– 1873: S-a născut Hans Berger, medic neuropsihiatru german, inventatorul electroencefalografului (1902) (m. 1941) – 150 de ani

 

– 1878: S-a născut Glenn Curtiss, pilot şi constructor american de avioane, pionier al aviaţiei mondiale; a realizat primul hidroavion (încercat în zbor în 1911) (m. 1930) – 145 de ani

 

– 1894: A murit fizicianul german August Kundt (n. 1839)

 

– 1895: A murit Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (n. 1819)

 

– 1902: S-a născut (în Ungaria) Marcel Lajos Breuer, renumit arhitect modernist și designer german-american, considerat ca unul dintre cei mai proeminenți susținători ai stilului internațional; ca inițiator și părinte al modernismului a excelat în construcții modulare și forme simple. Printre lucrările sale notabile se numără: Casa Gropius, Hagerty House, misiuni ale St. John’s Abbey and University din Collegeville, Minnesota, Sediul Mondial al UNESCO, Departamentul HUD – sediul central din Washington, D.C. și Biblioteca publică centrală din Atlanta (m. 1981)

 

– 1904: S-a născut Robert Montgomery, actor de film, regizor şi producător american (m. 1981)

 

– 1911: S-a născut editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau; a fondat revista „Quinzaine littéraire”, în 1966 (m. 2013)

 

– 1916: S-a născut scriitorul american Harold Robbins (m. 1997)

 

– 1921: S-a născut fizicianul rus Andrei Saharov; contribuţii în domeniul fizicii particulelor elementare şi al armelor termonucleare; conducător al grupului care a fabricat bomba cu hidrogen sovietică; s-a opus experienţelor nucleare, raliindu-se, în 1966, disidenţei intelectuale; unul dintre fondatorii (1970) Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului; a fost unul dintre cei mai curajoși critici ai regimului și un simbol al luptei împotriva negării drepturilor fundamentale; exilat în localitatea Gorki, în perioada 1980-1986; Premiul Nobel pentru Pace în 1975 (m. 1989)

 

– 1923: S-a născut Dorothy Hewett, romancieră, poetă, libretistă, dramaturg şi feministă de origine australiană (m. 2002) – 100 de ani

 

– 1928: A murit Hideyo Noguchi, cunoscut şi sub numele de Seisaku Noguchi, medic bacteriolog japonez, care a descoperit agentul etiologic al sifilisului în 1911 (n. 1876) – 95 de ani

 

– 1929: A murit arheologul italian Rodolfo Amadeo Lanciani; importante descoperiri la Roma, Tivoli şi Ostia; lui i se datorează harta detaliată a Romei; membru de onoare străin al Academiei Române (1920) (n. 1847)

 

– 1933: S-a născut trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1940: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul britanic Tony Sheridan (numele la naştere: Anthony Esmond Sheridan McGinnity), cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa „The Beatles”, în anii de început ai acesteia (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut Hilton Valentine, fondator și chitarist al trupei britanice The Animals; a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 și în Hollywood’s Walk of Fame în 2001, împreună cu ceilalți membri ai grupului (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut actorul american Richard Hatch (m. 2017)

 

– 1947: S-a născut Ilber Ortayli, istoric și profesor turc; recunoscut pentru numeroasele studii și volume publicate despre istoria Imperiului Otoman; fost director al Muzeului Topkapi din Istanbul

 

– 1948: S-a născut interpretul şi compozitorul britanic de rock şi pop Leo Sayer (numele real: Gerard Sayer) – 75 de ani

 

– 1949: A murit Klaus Mann, scriitor american de origine germană, fiul scriitorului Thomas Mann (n. 1906)

 

– 1964: A murit James Franck, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1925, pentru descoperirea legilor care guvernează impactul dintre un electron şi un atom (n. 1882)

 

– 1991: A murit (asasinat) Rajiv Gandhi, om politic indian, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (n. 1944)

 

– 2000: A murit scriitoarea britanică Barbara Cartland; în cei 75 de ani de carieră a scris 723 de romane; în cursul celor 18 ani de apogeu ai carierei, „doamna în roz” (cum era numită din cauza slăbiciunii pentru toaletele roz) a semnat în medie 23 de romane pe an, motiv pentru care figurează în „Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume (n. 1901)

 

– 2000: A murit Sir Arthur John Gielgud, actor, regizor și producător britanic; personalitate de primă mărime a teatrului englez, remarcabil interpret al repertoriului shakespearian (n. 1904)

 

– 2002: A murit Niki de Saint Phalle, pictoriţă şi sculptoriţă franceză (n. 1930)

 

– 2013: A murit Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (n. 1950) – 10 ani

 

– 2020: A murit Vincenzo Cappelletti, filosof, istoric al științei și profesor italian; a pus bazele Şcolii Internaţionale de Istoria Ştiinţei la Centro Ettore Majorana di Erice; director al Institutului Italian de Enciclopedie, coordonator al enciclopediei italiene „Treccani”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1930)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 20 mai

Calendarul zilei – 20 mai

Publicat de Codrin RAITA, 20 mai 2023, 05:00 / actualizat: 22 mai 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 20 mai

* Acum 1698 de ani (325) s-a deschis oficial, la Niceea, Sinodul I Ecumenic, care a durat până la data de 25 august a aceluiaşi an. Atât la deschiderea întrunirii, cât şi la închidere a asistat însuşi împăratul Constantin, lucrările ţinându-se în sala de recepţie a palatului imperial din Niceea, sub conducerea episcopilor Eustaţiu al Antiohiei (324-330) şi Alexandru al Alexandriei (313-328). Acest prim Sinod prezintă o deosebită importanţă, deoarece a fost prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică (318 Părinţi, conform Tradiţiei), în cadrul căreia s-au dezbătut probleme doctrinare fundamentale şi s-au luat decizii majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii (a fost respinsă şi condamnată învăţătura lui Arie, s-a stabilit o primă formă a „Crezului” şi o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor, s-a instituit şi o regulă pentru toate Sinoadele Ecumenice ce urmau a fi organizate ulterior)

* Se împlinesc 635 de ani (1388) de când orașul Râmnicu Vâlcea, aflat la poalele Dealului Capela, a fost atestat documentar prin hrisovul domnitorului Mircea cel Bătrân, care confirma Mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. În preajma acestei date Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează „Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea”

* Se împlinesc 525 de ani (1498) de când expediţia lui Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez, a atins ţărmul Indiei. La 8.VII.1497 Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa, de la Belem/Lisabona, până în India, înconjurând Africa, şi deschizând, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia

* În urmă cu 158 de ani (1865) era inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian. În acelaşi an a fost organizată la Iaşi o expoziţie similară (20.V/1.VI)

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când apărea, la Bucureşti, până la 2.VI.1929, „revista teatrală, plastică, muzicală şi literară” „Clipa”, sub conducerea regizorului și scenaristului Horia Igiroşanu (n. 1896 – m. 1960)

* Cu 96 de ani în urmă (1927), între 20 şi 21 mai, a avut loc prima traversare aeriană fără escală a Oceanului Atlantic (New York-Paris), realizată de pilotul american Charles A. Lindbergh (1902-1974), la bordul monoplanului său „The Spirit of Saint Louis”. În dimineața zilei de vineri, 20 mai 1927, Charles Lindbergh a decolat de pe aerodromul Roosevelt din Mineola, New York, într-o încercare reușită de a zbura fără escală de la New York pe continentul european. În următoarele 33 de ore și 30 de minute, Lindbergh și aeronava Spirit of St. Louis au întâmpinat multe provocări înainte de aterizarea pe aeroportul Le Bourget de lângă Paris, Franța, la ora 22:22 sâmbăta, 21 mai 1927, completând prima traversare a Atlanticului

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun/Cehoslovacia, în septembrie 1926, şi amputate ulterior), obţinea locul I la concursul internaţional de la Băneasa

* În urmă cu 91 de ani (1932), în zilele de 20 – 21 mai, Amelia Earhart (n. 1897) devenea prima femeie care traversa în zbor, fără escală, oceanul Atlantic. În aceeași zi ca și Lindberg, pe 20 mai, pilotul american pleca din Newfoundland, Canada. 15 ore mai târziu, ateriza în Londonberry, Irlanda de Nord. Pe 2 iulie 1937, ea și avionul ei dispăreau în oceanul Pacific

* Cu 74 de ani în urmă (1949) apărea Decretul 216 în care erau prevăzute măsurile privind organizarea radioficării şi radiodifuziunii în Republica Populară Română. Societatea Română de Radiodifuziune şi-a schimbat denumirea în Comitetul de Radioficare şi Radiodifuziune. La 11.V.1949 s-a dat în folosinţă prima staţie de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti

* Acum 74 de ani (1949) Marea Adunare Națională emitea Decretul nr. 218 privind organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (DGPT) de pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 23 mai 1949. Sub această denumire au funcţionat, până în 1975, cenzura presei şi a tipăriturilor (nimic nu putea fi imprimat fără viză, pe fiecare pagină, din partea DGPT)

* Tot cu 74 de ani în urmă, prin Decretul nr. 217 (publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 23 mai 1949), se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador” (societate constituită la 16.VI.1921); primul director al „Agerpres” – Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. La 15/27.III.1889 a fost înfiinţată, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp, prima agenţie de presă „românească, naţională şi autonomă” sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Subordonată Ministerului Afacerilor Străine, Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, datorită primului război mondial. La 16.VI.1921 a fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio – Rador”, agenţie telegrafică de presă, în cadrul căreia statul român deţinea, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor. Prin Legea din 24.III.1926 devenea „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”

* Se împlinesc 65 de ani (1958), de când, la Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre Tratatului de la Varşovia, desfășurată între 20 şi 24 mai, s-a aprobat (în ultima zi a consfătuirii) hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nicio ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO. Trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an

* Acum 33 de ani (1990) au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după Al II-lea Război Mondial. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional). Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693, alegerile fiind câștigate de Ion Iliescu și FSN

* În urmă cu 21 de ani (2002) Secretarul General al ONU, Kofi Annan (1938 – 2018), a declarat oficial Republica Democratică a Timorului de Est ca stat independent, iar Xanana Gusmão a exercitat funcția de președinte al acesteia până în mai 2007. În februarie 2015, și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, dorind să lase locul generației de lideri mai tineri, și a ocupat funcția de ministru al planificării și investițiilor strategice. În 2018, Gusmão a finalizat negocierile cu Australia privind delimitarea frontierelor maritime, în calitate de reprezentant al Timorului de Est. Coaliția de partide politice pe care a condus-o a câștigat alegerile din mai 2018. După alegeri, a devenit consilier al noului prim-ministru

* Într-o zi de 20 mai, acum 18 ani (2005), regizorul Cristi Puiu a obţinut Marele premiu al Festivalului de film de la Cannes la secţiunea „Un certain regard”, consacrată tinerilor regizori, pentru lung-metrajul „Moartea domnului Lăzărescu”

* Cu 11 ani în urmă (2012) regiunea italiană Emilia Romagna a fost lovită de un cutremur de 5,9 grade pe scara Richter, care a provocat pagube materiale în valoare de milioane de euro, zeci de victime şi în urma căruia peste 15.000 de persoane şi-au pierdut locuinţele. Un al doilea seism, o replică, cu magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter, a fost înregistrat cu câteva minute mai târziu, la ora locală 16:57, cu epicentrul în Valea del Taro, lângă Parma. Cutremurul a fost simţit şi la Roma, Bologna, Genova şi Milano

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Financiarului Militar”, marcată din anul 2006. Înaltul Decret Regal nr.6625/20.05.1891 a consfinţit înfiinţarea în cadrul Ministerului de Război a Direcţiei a-7-a a contabilităţii controlului şi pensiilor. Acest act constituie momentul de referinţă în istoria oştirii române, în dezvoltarea şi afirmarea structurii financiar-contabile

 

– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V-20.VI.1897) (m. 1973, la Paris)

 

– 1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

 

– 1899: S-a născut matematicianul şi profesorul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor (m. 1962)

 

– 1907: S-a născut actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (m. 1967)

 

– 1913, 20.V/2.VI: S-a născut Ion Dumitrescu, compozitor de muzică cultă şi profesor (m. 1996) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (m. 1995)

 

– 1918: S-a născut (la Chişinău) George Meniuc, poet, prozator, eseist, publicist şi traducător (m. 1987) – 105 ani

 

– 1929: A murit Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (n. 1847)

 

– 1930: S-a născut Geo Şerban, istoric şi critic literar, editor

 

– 1938: S-a născut Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător şi profesor (m. 2017) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor „Sideral”, „Mondial” şi „Romanticii”

 

– 1946: S-a născut George Lusztig, unul dintre cei mai importanţi matematicieni ai secolului XX, profesor american, originar din România

 

– 1960: S-a născut Valeriu V. Cotea, horticultor, oenolog și profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2019

 

– 1961: S-a născut Viorel Gavrilă, compozitor şi dirijor

 

– 1961: S-a născut soprana Bianca Ionescu

 

– 1969: A murit Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică (a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele) (n. 1892)

 

– 1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (n. 1895)

 

– 1974: A murit silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 

– 1978: S-a născut Dan Sociu, poet, prozator şi jurnalist – 45 de ani

 

– 1982: S-a născut Andrei Muraru, istoric, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii; fost consilier prezidențial și fost președinte executiv al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

 

– 1988: A murit medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, pe care a aplicat-o curent, sub numele de „Gerovital”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897) – 35 de ani

 

– 2013: A murit istoricul şi profesorul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (n. 1939) – 10 ani

 

– 2016: A murit teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu (n. 1951)

 

– 2017: A murit Harry Coradini (nume naştere: Harald Kölbl), muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei „Progresiv TM” (n. 1944)

 

– 2020: A murit ÎPS Pimen Zainea (prenumele la botez: Vasile), arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor (din 1991) (n. 1929)

 

– 2020: A murit Alice Mănoiu, critic de film şi jurnalistă (n. 1931)

 

– 2021: A murit Ion Dichiseanu, actor de film, teatru, radio, televiziune, voce și scriitor (n. 1933)

 

– 2021: A murit Constantin Popa, actor-societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, poet, dramaturg și profesor doctor al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (n. 1936)

 

– 2022: A murit medicul psihiatru și profesorul universitar Aurel Romilă, considerat un „adevărat patriarh” al psihiatriei româneşti; prin modul său original de abordare a revoluţionat psihopatologia şi psihopatia din România; a inițiat și a clădit, în 1994, Pavilionul de Resocializare (astăzi Pavilionul 9) de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia”, unde a activat din 1962 până în 2004; a fost șeful Catedrei de Psihiatrie de la UMF „Carol Davila“ din București (1994–2004) şi conducător de Doctorat; autor a peste 200 de lucrări științifice, cunoscut mai ales pentru tratatele: „Psihiatria” (2004) (considerat de specialiștii în domeniu „cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în țară”), „Psihopatologie și psihologie clinică” (2018) și „Expresia psihopatologică în pictură” (2019); președintele-fondator al Asociației Psihiatrilor Liberi din România (din 1990) (n. 1934) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Veneția, Italia: Cea de-a 18-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția va avea loc în perioada 20 mai – 26 noiembrie, în mai multe spații din orașul italian

 

– Argentina: Fotbal – Cupa Mondială U-20 (20 mai – 11 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Albinelor” se sărbătoreşte în scopul evidenţierii importanţei albinelor și a altor polenizatoare pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, a rolului crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei precum şi a necesității conservării albinelor în contextul schimbărilor climatice; data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne. Ziua a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia

 

– „Ziua Internaţională a Metrologiei”; la 20.V.1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22.III.1883). NOTĂ: În România „Ziua metrologiei” este marcată în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001

 

– „Ziua Europeană împotriva Obezității” (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității. Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe aIte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact. ZEIO a avut loc pentru prima dată în 2010, iar de atunci se desfășoară în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai. NOTĂ: La 4 martie este marcată și „Ziua mondială a obezității”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 2020 (anterior fiind pe 11 octombrie)

 

– Ziua naţională a Republicii Camerun; aniversarea adoptării Constituţiei – 1972

 

– 1506: A murit navigatorul genovez Cristofor Columb; din 1492 în serviciul Spaniei, a întreprins (până în 1504) patru călătorii, în cursul cărora a descoperit majoritatea insulelor din America Centrală şi a atins coastele Americii Centrale şi ale Americii de Sud; ziua de 12.X.1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii (Lumea Nouă) (n. ~1451). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 21.V.1506

 

– 1759: S-a născut arhitectul american de origine britanică William Thornton; printre realizările sale se numără proiectul Capitoliului din Washington D. C., sediul Congresului federal, unul dintre simbolurile SUA (m. 1828)

 

– 1799: S-a născut Honoré de Balzac, romancier, critic literar, eseist şi jurnalist francez; considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic (m. 1850)

 

– 1806: S-a născut John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician, publicist şi economist englez; unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului (m. 1873)

 

– 1822: S-a născut Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru Pace în 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (m. 1912)

 

– 1830: S-a născut Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi; a scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume” (m. 1907)

 

– 1834: A murit marchizul de La Fayette (Marie Joseph Motier), general şi om politic francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (1775-1783); în timpul Revoluţiei franceze a organizat şi a condus Garda Naţională (iulie 1789); autor al unor „Memorii” (n. 1757)

 

– 1841: A murit José María Blanco White, cunoscut și ca José María Blanco y Crespo, scriitor și gânditor spaniol; considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți autori ai timpului său (n. 1775)

 

– 1851: S-a născut Emile Berliner, inginer şi inventator american de origine germană, inventatorul gramofonului (m. 1929)

 

– 1860: S-a născut chimistul german Eduard Büchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru chimie în 1907 (m. 1917, la Focşani, în timpul Primului Război Mondial)

 

– 1864: A murit poetul romantic englez John Clare (n. 1793)

 

– 1876, 20.V/1.VI: A murit Hristo Botev, poet şi patriot bulgar (n. 1847/1848)

 

– 1882: S-a născut scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru Literatură în 1928 (m. 1949)

 

– 1896: A murit Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană (n. 1819)

 

– 1908: S-a născut actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai secolului XX (m. 1997) – 115 ani

 

– 1913: S-a născut inginerul american William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (m. 2001) – 110 ani

 

– 1918: S-a născut Edward B. Lewis, genetician american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1995, alături de Christiane Nüsslein-Volhard, Eric F. Wieschaus (m. 2004) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut pianista americană Hephzibach Menuhin (m. 1981)

 

– 1920: A murit Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar, fiul compozitorului Kornél Ábrányi (n. 1850)

 

– 1921: S-a născut scriitorul german Wolfgang Borchert (m. 1947)

 

– 1925: S-a născut inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (m. 2001)

 

– 1935: S-a născut Jacques Salomé, psihosociolog, formator, profesor, scriitor şi poet francez; a creat metoda ESPERE (Energie Specială Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială), care oferă oamenilor un mod de a relaţiona viabil, facil şi eficient

 

– 1940: A murit Verner Von Heidenstam, poet şi prozator suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1916 (n. 1859)

 

– 1943: S-a născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al Bano (numele real: Albano Carrisi) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Joe Cocker (nume complet: John Robert Cocker), cântăreţ şi muzician britanic de rock şi blues (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere), cântăreață, actriță, compozitoare, producătoare de filme, designer de modă și autoare americană de origine armeană; supranumită „Zeița muzicii pop”

 

– 1946: A murit Jacob Christian Hansen Ellehammer, ceasornicar și inventator danez (n. 1871)

 

– 1947: A murit fizicianul german Philipp Lenard; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru fizică în 1905 (n. 1862)

 

– 1955: S-a născut compozitorul polonez Zbigniew Preisner, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film

 

– 1957: A murit Gilbert Murray, filolog şi umanist englez de origine australiană (n. 1866)

 

– 1989: A murit John Hicks, economist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1972, alături de Kenneth J. Arrow (n. 1904)

 

– 2000: A murit flautistul francez Jean-Pierre Rampal (n. 1922)

 

– 2002, 20/21: A murit Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluţionist, istoric al ştiinţei şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (n. 1941)

 

– 2005: A murit filosoful şi profesorul francez Paul Ricoeur; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (n. 1913)

 

– 2009: A murit scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 1919)

 

– 2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; bine cunoscut pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (n. 1944)

 

– 2011: A murit jurnalistul italian Roberto Morricone, fondatorul şi primul director al canalului de ştiri al televiziunii italiene publice RAI (n. 1941)

 

– 2012: A murit inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (n. 1915)

 

– 2012: A murit Robin Gibb, solist vocal, compozitor şi instrumentist britanic; unul din cei trei fraţi care au fondat formaţia „Bee Gees” (n. 1949)

 

– 2013: A murit Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (n. 1939) – 10 ani

 

– 2016: A murit Kang Sok Ju, diplomat şi politician nord coreean, arhitectul diplomaţiei nucleare nord-coreene (n. 1939)

 

– 2019: A murit Niki Lauda (nume complet: Andreas Nikolaus Lauda), pilot de Formula 1 (triplu campion mondial) și om de afaceri austriac; a fondat compania aeriană „Lauda Air” (n. 1949)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 19 mai

Calendarul zilei – 19 mai

Publicat de Codrin RAITA, 19 mai 2023, 05:00 / actualizat: 22 mai 2023, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 19 mai

* Cu 286 de ani în urmă (1737) episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu (1692-1768), cel care a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică, şi-a stabilit reşedinţa („a descălecat”) la Blaj, unde a ridicat clădiri şcolare, o mănăstire şi o catedrală

* Acum 221 de ani (1802) „Legiunea de onoare” (Légion d’Honneur) a fost fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți, cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză. Romană prin nume (inspirată de „Legio honoratorum conscripta” din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) și prin organizare (16 cohorte pentru Franța), „Legiunea de Onoare” se detașează de tradiția ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, nu numai nobililor, funcționarilor, bogaților și celor cu influență. În data de 14 iulie 1804, a avut loc la Capela Invalizilor prima atribuire a „Legiunii de Onoare”, de către Napoleon Bonaparte, ofițerilor merituoși, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase

* În urmă cu 44 de ani (1979) era publicat în B.Of. nr. 49/19 mai 1979 Decretul nr. 190/18 mai privind stabilirea (reintroducerea) orei oficiale de vară pe teritoriul României, decalată cu o oră în avans față de ora Europei răsăritene. În anul 1979, ora oficială de vară s-a aplicat de la 27 mai, ora 00:00, care devenea ora 01:00, până la 30 septembrie ora 01:00, care redevenea ora 00:00. În prezent, intervalul de aplicare a orei oficiale de vară este stabilit de la ora 03:00 a ultimei zile de duminică din luna martie, care devine ora 04:00, până la ora 04:00, care devine ora 03:00, din ultima duminică din octombrie

* Acum 26 de ani (1997) Curtea Supremă de Justiţie a reabilitat 21 de intelectuali, printre care Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu, acuzaţi pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” şi „crimă de trădare de patrie”. Cei 21 au fost condamnaţi (în perioada 24.II-1.III.1960) la pedepse cuprinse între 7 ani de închisoare corecţională şi 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea totală a averii. „Inculpaţii” erau acuzaţi că au citit şi au discutat cărţi şi manuscrise de filosofie ale unor români „de dincolo” sau pentru relaţiile unora dintre ei cu Ambasadele americană, britanică, franceză ş.a.

* Acum 18 ani (2005) Partidul Social Democrat (PSD) devenea membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), după ce în ianuarie 2002, Partidul Social Democrat a dobândit statutul de membru asociat al Partidului Socialiştilor Europeni. PSD face parte din Internaţionala Socialistă (din 28 octombrie 2003) – organizaţie mondială a partidelor social-democrate şi laburiste, reunind 161 de partide şi organizaţii politice de pe toate continentele -, din Partidul Socialist European (de la data de 19 mai 2005) – care reuneşte partidele socialiste, social-democrate şi laburiste din Uniunea Europeană -, dar şi din Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni (S&D). Partidul Social Democrat (PSD), sub denumirea actuală, s-a constituit la data de 16 iunie 2001 prin fuziunea Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR) cu Partidul Social Democrat Român (PSDR). PSD este continuatorul PDSR, acesta din urmă fiind la rândul său urmaşul FDSN

* Cu 16 ani în urmă (2007) a avut loc primul referendum naţional privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. 78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot (circa 4 milioane) au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru. La 19.IV.2007, la iniţiativa PSD, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru demitere şi 108 voturi împotrivă), aceasta fiind o premieră pe scena politică românească. În iulie 2012, Parlamentul României l-a suspendat pentru a doua oară. El a rămas în funcţie după referendumul din data de 29 iulie 2012, întrucât nu s-a întrunit rata de participare necesară validării votului – 50% + 1 (46,23% din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, 87,52% au votat pentru demitere şi 11,15% au votat împotrivă), dar a rămas suspendat până pe data de 27 august 2012, atunci când Monitorul Oficial a publicat decizia Curţii Constituţionale cu privire la disputa dintre partidele politice pe tema numărului cetăţenilor cu drept de vot de pe listele electorale din România

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când actrița americană Meghan Markle s-a căsătorit cu Prințul Harry, Duce de Sussex – fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea și al Dianei, Prințesă de Wales, nepot al regretatei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic. Ceremonia a avut loc în Capela St. George din Windsor. În 2020, cuplul și-a anunțat intenția de a se retrage din rolurile superioare din familia Regală, pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar și de a-și împărți timpul între Regatul Unit și America de Nord

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Pictorilor”, marcată în ziua naşterii pictorului Ion Ţuculescu (1910-1962), pictor reprezentativ pentru spiritul românesc. NOTĂ: La 18 octombrie este marcată Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România, cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Apostol şi Evanghelist Luca

 

– 1841: S-a născut mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (m. 1918)

 

– 1859: S-a născut publicistul Iuliu Moisil; importante contribuţii în modernizarea învăţământului românesc; din 1910, odată cu înfiinţarea Muzeului Pedagogic din Bucureşti, a fost numit director al acestuia, calitate în care a desfăşurat o bogată activitate de organizare şi colecţionare de materiale didactice; membru de onoare al Academiei Române din 1943 (m. 1947)

 

– 1887: S-a născut sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983)

 

– 1893: S-a născut H.[aimovici] Bonciu (pseudonimul lui Beniamin Haimovici), poet şi prozator (m. 1950) – 130 de ani

 

– 1893: S-a născut George D. Florescu, istoric, genealogist (cercetări fundamentale privind boierimea munteană) şi arheolog (m. 1976) – 130 de ani

 

– 1901: S-a născut pictorul şi profesorul Nicolae Popa (m. 1962)

 

– 1910: S-a născut pictorul şi biologul Ion Ţuculescu (m. 1962)

 

– 1914: S-a născut Eugen Drăguţescu, desenator şi grafician; stabilit la Roma în 1959 (m. 1993)

 

– 1919: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (m. 1994)

 

– 1927: S-a născut Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor şi ceramist; stabilit în SUA din 1979

 

– 1930: S-a născut actorul Cornel Vulpe (m. 2002)

 

– 1938: S-a născut artistul decorator Dionisie Popa (m. 2000) – 85 de ani

 

– 1939: A murit poetul George Petcu; iniţiază (1938), împreună cu prietenii apropiaţi (şi colegi de studii) Ştefan Baciu şi Laurenţiu Fulga, o „Grupare a scriitorilor tineri”, la care îşi dau adeziunea Maria Banuş, Magda Isanos, Ion Frunzetti, Radu Stanca ş.a; iniţiativa eşuează; la începutul lui 1939 reia proiectul, sub forma unei reviste literare, „Contrapunct”, având la bază aceeaşi idee de solidarizare a tinerei generaţii, proiect întrerupt de moartea prematură a poetului (n. 1917)

 

– 1940: A murit prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost şi redactor la Agenţia de ştiri RADOR (n. 1907)

 

– 1941: S-a născut Alexandru Bogdan, medic veterinar, inginer zootehnist şi economist; cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2021)

 

– 1943: S-a născut Ion Condiescu, sculptor francez de origine română – 80 de ani

 

– 1962: S-a născut Florin Busuioc, actor și prezentator al rubricii „Vremea” din cadrul Știrilor Pro TV

 

– 1975, 19/20: A murit prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (n. 1894)

 

– 1995: A murit Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (n. 1931)

 

– 2006: A murit inginerul geofizician Marius Petre Visarion; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929)

 

– 2022: A murit mezzo-soprana și profesoara Mariana Cioromilă; stabilită în Brazilia din 2000 (n. 1952) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Hiroshima, Japonia: Summit-ul șefilor de stat și de guvern din cadrul G7 (19 – 21 mai)

 

– Riad, Arabia Saudită: Summit-ul anual al Ligii Arabe

 

– Rennes, Franța: Pronunțarea deciziei în cazul Navalnîi/Yves Rocher

 

– Windsor, Regatul Unit: Sunt aniversați 5 ani de la căsătoria prințului Harry cu fosta actriță americană Meghan Markle

 

– Dakar, Senegal: Procesul în apel al persoanelor condamnate în iunie 2022 pentru masacrul a 14 persoane în Casamance

 

– Imola, Italia: Auto – Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu Emilia-Romagna (19 – 21 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Medicului de Familie”; stabilită în 2010 de organismul profesional internaţional al medicilor de familie – WONCA (The World Organization of Naţional Colleges, Academies and Academic Associations of General Practitioners/Family Physicians), cu ocazia Conferinţei internaţionale de la Cancun. În România ziua a fost marcată pentru prima oară în 2013

 

– „Food Revolution Day” (Ziua Revoluţiei Mâncării); sărbătorită la nivel internaţional, în a treia vineri din luna mai, mişcarea a fost iniţiată de bucătarul britanic Jamie Oliver, protagonist a numeroase show-uri TV culinare, precum şi autor al unor cărţi care-şi propun să inspire şi să educe oamenii în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos (renunţarea la mâncarea de tip fast food şi întoarcerea la obiceiul sănătos de a găti)

 

– Iom Ieruşalaim (Ziua Ierusalimului); reprezintă data (28 Iyar) la care oraşul Ierusalim a fost eliberat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967 (dintre statul Israel şi vecinii săi arabi, Egipt, Siria şi Iordania)

 

– 1593: S-a născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678) – 430 de ani

 

– 1762: S-a născut filosoful german Johann Gottlieb Fichte; rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane (m. 1814)

 

– 1858: S-a născut Roland Bonaparte, geograf şi scriitor francez; prieten apropiat al poporului român, a vizitat în mai multe rânduri România, având strânse legături cu Societatea Geografică Română (al cărui membru de onoare a devenit); membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (m. 1924) – 165 de ani

 

– 1861: S-a născut Nellie Melba, soprană australiană de origine scoţiană (m. 1931)

 

– 1881: S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern (m. 1938)

 

– 1890: S-a născut Ho Şi Min (Hồ Chí Minh), om politic vietnamez; preşedinte al R. D. Vietnam (1945-1969); fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) (m. 1969)

 

– 1892, 19/31: S-a născut scriitorul rus Konstantin Paustovski (m. 1968)

 

– 1895: A murit José Marti (nume complet: José Julián Martí Pérez), scriitor şi om politic cubanez; fondator al Partidului Revoluţionar Cubanez (1892); unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei anti-spaniole (n. 1853)

 

– 1897: S-a născut Enrico Mainardi, violoncelist, dirijor şi compozitor italian (m. 1976)

 

– 1898: S-a născut Julius Evola, publicist și filosof politic italian, autor pe cât de prolific și strălucit pe atât de controversat (m. 1974) – 125 de ani

 

– 1899, 19/31: S-a născut scriitorul rus Leonid Leonov (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 31 mai 1899

 

– 1912: A murit scriitorul polonez Boleslaw Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (n. 1847)

 

– 1914: S-a născut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (m. 2002)

 

– 1918: A murit pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853) – 105 ani

 

– 1932: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara mexicană Elena Poniatowska; a scris şi relatat, în cei 60 de ani de jurnalism, despre clasele sociale marginalizate, despre săraci şi discriminarea femeilor, despre revendicările sociale din Mexic şi America Latină; Premiul Cervantes în 2013

 

– 1938: S-a născut Herbie Flowers (Brian Keith Flowers), muzician britanic specializat în chitară bas, contrabas şi tubă devenit cunoscut pentru activitatea cu David Bowie şi Elton John iar mai târziu cu Lou Reed – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (m. 2012)

 

– 1944: S-a născut actorul Peter Mayhew, care a jucat rolul războinicului gigant Wookiee Chewbacca în seria de filme „Star Wars”, din 1977 până în 2015 (m. 2019)

 

– 1945: S-a născut Pete Townshend, chitarist, multi-instrumentist şi compozitor britanic; membru fondator al formaţiei rock „The Who”

 

– 1946: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Michele Placido

 

– 1949: S-a născut Joseph Michael „Dusty” Hill, fost basist al formației americane de muzică rock, ZZ Top, cu care a cântat timp de peste 50 de ani (m. 2021)

 

– 1954: A murit compozitorul american Charles Ives (n. 1874)

 

– 1955: S-a născut James Arthur Gosling, specialist canadian în calculatoare, programator; cunoscut ca părintele limbajului de programare Java

 

– 1958: A murit Ronald Charles Colman, unul dintre cei mai apreciaţi şi populari actori de la Hollywood în perioada 1930 – 1940 (n. 1891, în Anglia) – 65 de ani

 

– 1964: S-a născut Gitanas Nausėda, economist, bancher și politician lituanian; președinte al Lituaniei (din 2019)

 

– 1977: S-a născut Natalia Oreiro, actriţă de film şi cântăreaţă uruguayană

 

– 1994: A murit Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american; soţia fostului preşedinte al SUA John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (n. 1929)

 

– 2011: A murit fostul premier irlandez Garret FitzGerald, care a condus două guverne în perioada 1981-1987, marcată de o severă criză economică; a jucat un rol important în instaurarea păcii în Irlanda de Nord, iar în 1985 a negociat un tratat cu Marea Britanie care oferea Irlandei, în premieră, un rol în afacerile de pe teritoriul britanic (n. 1926)

 

– 2017: A murit fotojurnalistul american Stanley Greene; unul dintre cei mai respectaţi fotografi de război din lume, care a acoperit din punct de vedere mediatic conflictele armate din Cecenia, Afganistan, Darfur, Irak şi Rwanda; de cinci ori laureat al World Press Photo (n. 1949)

 

– 2018: A murit istoricul și profesorul britanico-american Bernard Lewis, specialist în cercetarea islamului (n. 1916) – 5 ani

 

– 2021: A murit actriţa și profesoara americană Romy Walthall (n. 1963)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 18 mai

Calendarul zilei – 18 mai

Publicat de Codrin RAITA, 18 mai 2023, 05:00 / actualizat: 18 mai 2023, 13:56

S-a întâmplat într-o zi de 18 mai

* Se împlinesc 635 de ani (1388) de la sfinţirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418. Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole

* Acum 219 ani (1804) avea loc proclamarea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815). A fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie. De numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice. Politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, susţinea examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare” (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. În acelaşi an Oberth proiecta, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte

* Acum 49 de ani (1974), în deșertul Rajahstan (provincie la graniţa cu Pakistanul) din provincia Pokhran, India detona cu succes prima sa armă nucleară, devenind a şasea ţară care posedă arma nucleară. Înainte de asta, India se numărase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzaseră obligaţiile Tratatului de neproliferare şi deciseseră să păstreze deschisă opţiunea atomica militară (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudită şi Egiptul). Primul test nuclear indian s-a desfăşurat în subteran, în concordanţă cu Tratatul de interzicere a experienţelor nucleare, la care guvernul indian era parte

* Cu 46 de ani în urmă (1977), la Geneva, era deschisă spre semnare, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978)

* Cu 22 de ani în urmă (2001) reveneau la Palatul Elisabeta Regele Mihai I al României (1921 – 2017) şi Regina Ana (1923 – 2016), reşedinţă pusă la dispoziţia Familiei Regale pentru timpul şederii la Bucureşti, de către Guvernul român. Palatul Elisabeta a fost construit în 1936, pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea. De când palatul a fost dat în folosinţa Regelui Mihai, ca fost şef de stat în 2001, acesta găzduieşte evenimentele publice şi private ale Familiei Regale. Aici au loc ceremoniile de decorare, audienţele, petrecerile de grădină, recepţii diplomatice şi dineurile de stat prezidate de membrii Familiei Regale. Regele Mihai I al României a decis, în martie 2016, să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României

 

Aniversări – Comemorări

 

– Înălţarea Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1822: S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (m. 1892). NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 22.V.1822

 

– 1886, 18/30: S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

 

– 1887: A murit (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi, Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (n. 1826). NOTĂ: Alte surse (Tribuna României 30.III.1987 sau www.answers.com) menționează decesul la 30.III.1887

 

– 1888: S-a născut poetul şi eseistul Eugeniu Speranţia (m. 1972) – 135 de ani

 

– 1907: S-a născut Nicu Stănescu, violonist, dirijor şi interpret de muzică populară (m. 1971)

 

– 1911: A murit prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (n. 1875)

 

– 1916: S-a născut Constantin Bugeanu, dirijor, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1998)

 

– 1928: S-a născut Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989-17.I.1993) (m. 2007) – 95 de ani

 

– 1936: S-a născut Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (m. 2019)

 

– 1937: S-a născut Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2009)

 

– 1947: S-a născut regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (m. 2000)

 

– 1948: S-a născut Dana Tomiţă, actriţă a Teatrului din Bârlad (m. 2016) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut actorul Sorin Medeleni; şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti (m. 2015)

 

– 1957: S-a născut Michael Creţu, compozitor, aranjor şi producător; stabilit în 1975 în Germania, apoi în Spania

 

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bickerich (n. 1895)

 

– 1983: A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901) – 40 de ani

 

– 1993: A murit traducătorul Aurel Covaci; cunoscător a 13 limbi, a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (n. 1932) – 30 de ani

 

– 1995: A murit Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (n. 1928)

 

– 2007: A murit jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (n. 1946)

 

– 2011: A murit prozatorul, publicistul şi eseistul Mircea Horia Simionescu (n. 1928)

 

– 2014: A murit Radu Florescu, istoric şi profesor american de origine română; autor a numeroase articole şi cărţi despre România (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite); Radu Florescu se numără printre primele persoane care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea; consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA între anii 1996 şi 2004 (n. 1925)

 

– 2022: A murit Henry Mavrodin, pictor şi profesor universitar; decan al Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universitatății Naționale de Arte București (1996-2001) (n. 1937) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Condamnarea managerului unui site folosit pentru escrocherii al cărui prejudiciu depășește în lume suma de 115 milioane de euro

 

– Ierusalim: Ziua Ierusalimului care marchează capturarea părții de est a Orașului Sfânt în 1967

 

– Rochester, SUA: Golf – Campionatul PGA (18 – 21 mai)

 

– Alkmaar, Țările de Jos: Fotbal – UEFA Europa Conference League, returul semifinalelor: AZ Alkmaar (Țărilor de Jos) – West Ham (Ang)

 

– Basel, Elveția: Fotbal – UEFA Europa Conference League, returul semifinalelor: Basel (Elv) – Fiorentina (Ita)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Femeilor din Domeniul Maritim”, stabilită de Organizația Maritimă Internațională (IMO) în noiembrie 2021, celebrează femeile din industria maritimă și are scopul de a promova recrutarea, menținerea și promovarea femeilor în sectorul maritim, consolidarea angajamentului IMO față de Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 5 al Națiunilor Unite (egalitatea de gen) și sprijinirea activității de abordare a dezechilibrului actual de gen în domeniul maritim. NOTĂ: Pe 25 iunie este „Ziua internaţională a navigatorului”, sărbătorită, din 2010, cu scopul de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu

 

– „Ziua Internaţională a Muzeelor”, stabilită în anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor/ICOM, cu sediul la Paris; tema din acest an este „Muzee, durabilitate și bunăstare”

 

– 1048: S-a născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131) – 975 de ani

 

– 1525: A murit filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (n. 1462)

 

– 1711: S-a născut Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (m. 1787)

 

– 1781: A murit Tupac Amaru (José Gabriel Condorcanqui), cunoscut ca ultimul „inca”; a condus puternica răscoală a amerindienilor (1780-1781) împotriva dominaţiei spaniole; prins, prin trădare, a fost ucis; descendent al lui „inca” Felipe Tupac Amaru, conducătorul răscoalei incaşilor împotriva coloniştilor spanioli din anul 1571 (n. ~1740)

 

– 1799: A murit Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician și politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (n. 1732)

 

– 1850: S-a născut fizicianul britanic Oliver Heaviside; contribuţii în teoria electricităţii; a descoperit, în 1910, ionosfera (numită „stratul lui H.”), care reflectă undele electromagnetice (m. 1925)

 

– 1872: S-a născut Bertrand Russell, filosof, logician, matematician, scriitor, critic social şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în 1950 (m. 1970)

 

– 1883: S-a născut Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus”-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale (m. 1969) – 140 de ani

 

– 1889: S-a născut Gunnar Gunnarsson, scriitor islandez; a scris mai mult în daneză, scrierile sale fiind de factură moralistă sau autobiografică, inspirate din vechile saga islandeze sau din realitate (m. 1975)

 

– 1891: S-a născut filosoful american de origine germană Rudolf Carnap (m. 1970)

 

– 1892: S-a născut basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (m. 1957)

 

– 1897: S-a născut (în Sicilia, Italia) regizorul american de film Frank Capra (m. 1991)

 

– 1901: S-a născut biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru Chimie în 1955 (m. 1978)

 

– 1907: S-a născut Sir Clifford Curzon, pianist englez (m. 1982)

 

– 1909: A murit scriitorul englez George Meredith (n. 1828)

 

– 1909: A murit Isaac Albeniz, compozitor şi pianist spaniol (n. 1860)

 

– 1910: A murit Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (n. 1821, la Paris)

 

– 1911: A murit Gustav Mahler, compozitor şi dirijor austriac (n. 1860)

 

– 1912: S-a născut Richard Brooks, regizor şi scenarist american (m. 1992)

 

– 1913: S-a născut cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (m. 2001) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut basul bulgar Boris Christoff (m. 1993)

 

– 1914: S-a născut cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti şi ţigăneşti (m. 2011)

 

– 1918: S-a născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011 (când a primit titlul de „Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (în 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române (2001) (m. 2005)

 

– 1922: A murit medicul militar şi parazitologul francez Charles-Louis-Alphonse Laveran; cercetări asupra bolilor tropicale; Premiul Nobel pentru medicină în 1907, pentru cercetările efectuate asupra rolului protozoarelor ca agenţi patogeni; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (n. 1845)

 

– 1924: S-a născut pianistul francez Samson François (m. 1970)

 

– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (m. 2011)

 

– 1939: S-a născut fizicianul german Peter Grünberg; activitatea sa de cercetare a dat startul domeniului spintronicii; Premiul Nobel pentru fizică în 2007, împreună cu francezul Albert Fert, pentru descoperirea efectului de magnetorezistență gigant, care a dus, printre altele, la dezvoltarea hard disk-urilor cu mare capacitate de stocare (m. 2018)

 

– 1941: A murit Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române (1931) (n. 1863)

 

– 1944: S-a născut Justus Frantz, muzician, dirijor, pianist și profesor polonez; una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii artistice contemporane, fiind totodată şi un neobosit promotor al tinerelor generaţii de muzicieni

 

– 1947: S-a născut Hugh Keays-Byrne, actor și regizor de film britanic-australian (m. 2020)

 

– 1962: S-a născut cântăreaţa germană Sandra Ann Lauer (supranumită regina muzicii pop a anilor ’80)

 

– 1981: A murit William Saroyan, scriitor american de origine armeană (n. 1908)

 

– 1995: A murit Aleksander Godunov, balerin şi actor rus; stabilit, din 1979, în SUA (n. 1949)

 

– 2012: A murit bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (n. 1925)

 

– 2013: A murit Aleksey Balabanov, regizor de film, scenarist, actor şi producător rus (n. 1959) – 10 ani

 

– 2014: A murit Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (n. 1930)

 

– 2017: A murit cineastul sud-coreean Kim Ji-Seok, membru fondator şi director adjunct al festivalului internaţional de film de la Busan (BIFF), cel mai mare din Asia (n. 1960)

 

– 2021: A murit Charles Grodin, actor, comedian, autor și prezentator de emisiuni de televiziune, scenarist și producător american; cunoscut pentru rolurile din „Midnight Run”, „The Heartbreak Kid” şi „Beethoven” (n. 1935)

 

– 2021: A murit Franco Battiato, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi şi compozitori italieni; cunoscut pe plan internaţional pentru stilul său poetic, filosofic şi existenţial (n. 1945)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 17 mai

Calendarul zilei – 17 mai

Publicat de Codrin RAITA, 17 mai 2023, 05:00 / actualizat: 17 mai 2023, 13:59

S-a întâmplat într-o zi de 17 mai

* Cu 628 de ani în urmă (1395) a avut loc Bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Româneşti şi prima mare confruntare armată între români şi otomani, desfăşurată în contextul expansiunii otomane în Balcani. În privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine), şi două locaţii posibile: râul Argeş, respectiv, râul Jiu. Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas. În privinţa deznodământului bătăliei, punctul de vedere tradiţional al istoriografiei româneşti, care susţinea că a fost o victorie categorică a românilor, pare contrazis de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor (înlocuirea lui Mircea cu Vlad, pe tronul ţării). Studiile mai recente (D.I. Mureşan, 2003) nu exclud o victorie turcească sau un deznodământ indecis

* Acum 381 de ani (1642) era fondat oraşul canadian Montréal. Un grup de călugări, maici şi colonişti francezi au fondat, pe locul Pointe-à-Callière, satul Ville-Marie, la ordinul lui Paul Chomedey de Maisonneuve. Pe acel loc se află în prezent Muzeul de arheologie şi istorie a Montréalului

* În urmă cu 231 de ani (1792) era înființată Bursa de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale. La acea dată, 24 din cei mai puternici comercianţi ai New York-ului s-au întâlnit în secret pentru a discuta modalităţile prin care ar putea să pună în ordine piaţa titlurilor tranzacţionate. Legenda spune că reuniunile lor aveau loc sub un platan. Două luni mai târziu, comercianţii au semnat un document (Button Wood Agreement) prin care cei 24 erau de acord să nu tranzacţioneze titluri de valoare decât între ei, să fixeze preţuri pentru titluri şi să nu participe în alte licitaţii de titluri. Ei au fondat astfel ceea ce a devenit ulterior Bursa de Valori New York (New York Stock Exchange). Prima bursă de valori din America a fost fondată, însă, în 1790 în Philadelphia. La New York, grupul a închiriat o cameră pe Wall Street, la numărul 40, şi în fiecare dimineaţă preşedintele bursei, Anthony Stockhol, citea acţiunile care urmau să fie tranzacţionate. Bursa era o organizaţie exclusivistă, membrii care doreau să adere fiind votaţi de membrii deja existenţi

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de la inaugurarea Mormântului Ostaşului Necunoscut în Parcul Carol din Bucureşti, mutat în 1959 la Mausoleul Eroilor din 1916-1918 de la Mărăşeşti, pentru a face loc monumentului dedicat liderilor PCR. La data inaugurării, 17 mai 1923, a fost prezentă familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public. A fost readus la locul iniţial la 26.X.1991, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar din 1923

* Acum 77 de ani (1946) avea loc constituirea Blocului Partidelor Democratice (BPD), alianţă electorală alcătuită din PCR, PSD, PNL – Gh. Tătărescu, PNŢ – Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, fiecare partid păstrându-şi ideologia şi programul propriu. Platforma-program, dată publicităţii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituţionale, respectarea libertăţii individuale, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, libertatea cuvântului şi a scrisului, a întrunirilor şi a dreptului de asociere, libertatea religioasă ş.a.

* Cu 66 de ani în urmă (1957) filmul de desene animate „Scurtă istorie”, realizat de Ion Popescu-Gopo, a obţinut Marele premiu „Palme d’Or” pentru scurt-metraj la Festivalul de la Cannes (Franţa), desfășurat în perioada 2 – 17 mai

* Acum 28 de ani (1995) alpinistul Constantin Lăcătuşu devenea primul român care a atins vârful Everest (el a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Aniversarea beatificării episcopului martir Anton Durcovici (2014) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti”; la 17.V.1936 a fost deschis pentru public Muzeul, concomitent cu întregul parc Herăstrău (rod al unor ample lucrări peisagistice şi de hidroamelioraţii desfăşurate între anii 1932 şi 1937, care au dus la apariţia unei salbe de lacuri şi a multor spaţii recreative); Muzeul Satului, înfiinţat din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Ion Popa, Henri H. Stahl, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, este unul dintre cele mai mari muzee etnografice în aer liber din lume

 

– 1855: S-a născut preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat drept unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi pentru realizarea statului naţional unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1934; membru de drept în Senatul României (din 1921) (m. 1936)

 

– 1886, 17/27: S-a născut Emil Isac, poet (deschizător de drum în lirica transilvăneană la începutul secolului al XX-lea), prozator şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1954). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 27.V.1886

 

– 1886: A murit Josef Haltrich, renumit folclorist sas din Transilvania, pedagog, filolog şi preot; cunoscut culegător de poveşti şi poezii populare săseşti (n. 1822)

 

– 1888: S-a născut clericul romano-catolic de origine austriacă Anton Durcovici, primul episcop martir din Dieceza de Iaşi, beatificat de Vatican (m. 1951, în temniţa din Sighetul Marmaţiei) – 135 de ani

 

– 1901: S-a născut criticul literar Pompiliu Constantinescu; din 1945 a susţinut cronica literară la Radio Bucureşti (m. 1946)

 

– 1901: S-a născut sculptorul şi profesorul Romulus Ladea (m. 1970)

 

– 1906, 17/30: A murit botanistul Florian Porcius; s-a numărat printre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a mers la Viena pentru a susţine drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (n. 1816)

 

– 1908: S-a născut Sigismund Toduţă, compozitor, muzicolog şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991) – 115 ani

 

– 1912: S-a născut eroul căpitan aviator Alexandru Şerbănescu; as al aviaţiei de vânătoare române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; numele său este purtat în prezent de Flotila 95 Aeriană (m. 1944)

 

– 1920: S-a născut Geo (Gheorghe) V. Dumitrescu, poet şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2004)

 

– 1933: S-a născut operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (m. 2004) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut criticul și istoricul de film, jurnalistul şi profesorul Călin Căliman; numit de regizorul Laurențiu Damian „patriarhul criticii filmului românesc”; a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române (m. 2018)

 

– 1941: S-a născut graficianul Pompiliu Dumitrescu; a realizat grafică de carte, afişe de film, ilustraţii pentru revistele de copii şi umoristice (m. 1998)

 

– 1941: S-a născut sculptorul Şerban Creţoiu (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut pictorița Ileana Dana Marinescu, artist vizual cu specializarea artă monumentală, artist decorator

 

– 1945: S-a născut Nicolae Mecu, critic şi istoric literar, editor, cercetător științific

 

– 1945: S-a născut Anton Dogaru, compozitor, critic muzical şi profesor (m. 1988)

 

– 1949: S-a născut regizorul de teatru şi film Gelu Colceag, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București

 

– 1952: A murit Paul Bujor, biolog, profesor şi scriitor; studii de anatomie comparată, hidrobiologie şi biologie experimentală; creator, alături de Grigore Antipa, al şcolii româneşti de hidrobiologie; fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România; codirector al revistei „Viaţa Românească”; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1862)

 

– 1954: S-a născut Vasile Macovei, fagotist, prim solist al Orchestrei Operei Naționale din București și profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București

 

– 1968: A murit Oscar Lemnaru (numele la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (n. 1907) – 55 de ani

 

– 1969: S-a născut violonistul și profesorul Florin Croitoru

 

– 2000: A murit Ernõ Gáll, sociolog şi publicist maghiar din România; cercetări privind rolul intelectualităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1917)

 

– 2000: A murit Nestor Vornicescu (prenumele la naştere: Nicolae), teolog, istoric şi prozator; fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (înscăunat în aprilie 1978); autor al unor volume de istorie bisericească, teologie, istoria culturii şi filosofiei; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1927, în comuna Lozova-Vorniceni, azi în R. Moldova)

 

– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925)

 

– 2008: A murit părintele arhimandrit Ioan Iovan, mare duhovnic, teolog și mărturisitor al lui Hristos; fiu spiritual al părintelui Arsenie Boca și duhovnic la Mănăstirea Vladimirești, Plumbuita și Recea; a făcut 13 ani de închisoare în pușcăriile comuniste (n. 1922) – 15 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Madrid: A treia ediție a Expoziției Internaționale de Apărare și Securitate din Spania (FEINDEF) (17 – 19 mai)

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind inflația din aprilie în Zona euro, a doua estimare

 

– Taipei, Taiwan: Vizita fostului prim-ministru britanic, Liz Truss, pentru a-și arăta „solidaritatea” cu Taiwan

 

– Moscova: Evaluarea preliminară a PIB-ului din trimestrul I – Rosstat

 

– Cannes, Franța: Deschiderea Quinzaine des Cinéastes (17 – 26 mai) și acordarea premiului Carrosse d’Or (Golden Coach) regizorului din Mali, Souleymane Cissé

 

– Cannes: A 62-a ediție a Săptămânii Criticii (17 – 25 mai)

 

– Frankfurt: Commerzbank – rezultate din primul trimestru

 

– Koblenz, Germania: Deschiderea procesului unui grup conspirativ și de extremă dreapta care plănuia să-l răpească pe ministrul Sănătății

 

– Manchester, Regatul Unit: Fotbal – Liga Campionilor, returul semifinalelor: Manchester City (Ang) – Real Madrid (Spa)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii”, marcată din 2005 şi promovată anual de Liga Mondială a Hipertensiunii în parteneriat cu Societatea Internaţională de Hipertensiune şi cu alte organizaţii

 

– „Ziua Internaţională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei” promovează toleranţa faţă de persoanele cu o altă orientare sexuală decât cea heterosexuală. Data a fost aleasă după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos, pe 17 mai 1990, homosexualitatea de pe lista oficială a bolilor, acceptându-se, astfel, că aceasta nu este o afecţiune

 

– „Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor și Societăţii informaţionale” are drept scop ridicarea nivelului de conştientizare cu privire la oportunităţile pe care le oferă utilizarea internetului şi a tehnologiilor info-comunicaţionale tuturor societăţilor şi ţărilor lumii. Ziua este marcată, sub această formă, din 2007, ca urmare a hotărârii Adunării Generale a ONU şi Conferinţei Plenipotenţiare a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) din 27 martie 2006. Începând cu anul 1969, UIT marca în fiecare an, la data de 17 mai, „Ziua mondială a telecomunicaţiilor”, în amintirea semnării, în 1865, a primei Convenţii Internaţionale a Telegrafului şi creării, la 17.V.1865, a Asociaţiei Internaţionale a Telecomunicaţiilor (instituţie specializată a ONU din 15.XI.1947)

 

– „Ziua Internaţională a Telefonului Copilului” este marcată de membrii reţelei globale de servicii „Child Helpline International Foundation”, fondată în 2003 (- 20 de ani), o reţea globală care reuneşte serviciile „telefonul copilului” din toată lumea

 

– Ziua naţională a Norvegiei – Ziua Constituţiei (adoptată în 1814)

 

– 1510: A murit pictorul italian Sandro Botticelli, unul din cei mai importanţi reprezentanți ai Renașterii italiene (n. 1445)

 

– 1729: A murit filosoful englez Samuel Clarke, considerat, alături de John Locke şi George Berkeley, una din figurile majore ale filosofiei britanice (n. 1675)

 

– 1749: S-a născut medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (m. 1823)

 

– 1838: A murit Charles Maurice de Talleyrand, diplomat şi om politic francez; reprezentând Franţa la Congresul de la Viena (1814-1815), a reuşit să frâneze tendinţele de expansiune teritorială ale Prusiei şi Rusiei pe baza afirmării „principiului legitimităţii” (n. 1754) – 185 de ani

 

– 1845: S-a născut poetul Jacint Verdaguer, unul dintre cei mai de seamă scriitori catalani ai secolului al XIX-lea (m. 1902)

 

– 1866: S-a născut compozitorul şi pianistul francez Erik Satie (m. 1925)

 

– 1873: S-a născut scriitorul francez Henri Barbusse; militant comunist şi pacifist (m. 1935) – 150 de ani

 

– 1873: S-a născut scriitoarea şi jurnalista britanică Dorothy Miller Richardson (m. 1957) – 150 de ani

 

– 1876, 17/29: A murit Friedrich (Christian) Diez, lingvist şi filolog german; creatorul lingvisticii romanice ca disciplină ştiinţifică; autor al primei gramatici şi al primului dicţionar etimologic al limbilor romanice; a aplicat metoda comparativă-istorică în studiul limbilor romanice; a subliniat, în repetate rânduri, latinitatea limbii române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1872) (n. 1794)

 

– 1904: S-a născut Jean Gabin (nume la naștere: Jean-Alexis Moncorgé), unul dintre cei mai mari actori francezi de film (m. 1976)

 

– 1912: S-a născut (la Cluj) violonistul şi dirijorul francez de origine maghiară Végh Sándor (m. 1997)

 

– 1918: S-a născut soprana suedeză Birgit Nilsson (m. 2005) – 105 ani

 

– 1924: S-a născut baritonul francez Gabriel Bacquier (m. 2020)

 

– 1929: A murit soprana germană Lilli Lehmann (n. 1848)

 

– 1935: S-a născut dramaturgul britanic Dennis Potter (m. 1994)

 

– 1935: S-a născut Ryke Geerd Hamer, medic german care a inițiat „Noua Medicină Germanică” (m. 2017)

 

– 1935: A murit Paul Dukas, compozitor şi critic muzical francez (n. 1865)

 

– 1936: S-a născut Dennis Hopper, actor şi regizor american de film (m. 2010)

 

– 1955: S-a născut actorul şi regizorul american Bill Paxton (nume complet: William Archibald Paxton) (m. 2017)

 

– 1956: S-a născut Bob Saget (Robert Lane Saget), actor și comedian american (m. 2022)

 

– 1961: S-a născut cântăreața, compozitoarea și instrumentista irlandeză Enya (Eithne Patricia Ní Bhraonáin), artista cu cele mai mari vânzări discografice din Irlanda

 

– 1970: S-a născut actrița, poeta și militanta siriană Fadwa Suleiman; cunoscută pentru conducerea manifestațiilor împotriva regimului Bashar Al-Assad (m. 2017)

 

– 1987: A murit economistul suedez Gunnar Myrdal; studii în domeniul teoriei economice şi al relaţiilor economice internaţionale, asupra crizelor economice şi a echilibrului monetar; Premiul Nobel pentru economie în 1974, împreună cu austriacul Friedrich von Hayek (n. 1898)

 

– 2009: A murit Mario Benedetti, jurnalist, romancier şi poet uruguayan (n. 1920)

 

– 2010: A murit Yvonne Loriod, compozitoare şi pianistă franceză (n. 1924)

 

– 2012: A murit Donna Summer (nume real: LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (n. 1948)

 

– 2014: A murit biologul american Gerald (Maurice) Edelman; pionier în domeniul imunologiei, embriologiei, biologiei moleculare și neuroștiinței; cercetări asupra anticorpilor; Premiul Nobel pentru medicină în 1972, împreună cu biochimistul britanic Rodney Robert Porter, pentru descoperirea structurii anticorpului (a moleculei de imunoglobulină) (n. 1929)

 

– 2017: A murit cântăreţul american Chris Cornell (nume real: Christopher John Boyle), solistul trupelor „Soundgarden”, „Audioslave” şi „Temple of the Dog”; unul dintre pionierii curentului grunge (subgen al rockului alternativ) (n. 1964)

 

– 2020: A murit muzicianul american Lucky Peterson (nume real Judge Kenneth Peterson), chitarist de blues, pianist și organist (n. 1964)

 

– 2022: A murit compozitorul grec Vangelis (nume real Evangelos Odysseas Papathanassiou), unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai muzicii electronice şi new-age, cu o activitate muzicală de peste 50 de ani, în care a realizat peste 52 de albume (n. 1943)⁠ – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 16 mai

Calendarul zilei – 16 mai

Publicat de Codrin RAITA, 16 mai 2023, 05:00 / actualizat: 16 mai 2023, 13:51

S-a întâmplat într-o zi de 16 mai

* Acum 819 ani (1204) era menţionată populaţia ortodoxă în Dieceza de Oradea. Papa Inocenţiu al III-lea i-a cerut episcopului de Oradea să supună această populaţie (probabil români) direct Scaunului Apostolic

* Cu 211 ani în urmă (1812) avea loc semnarea „Păcii de la Bucureşti” (care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812), în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru (asupra căruia administraţia rusă a extins numele de Basarabia, dat anterior numai părţii de sud a acestui teritoriu) a fost anexat de Rusia (16/28)

* Acum 142 de ani (1881) compania germană Siemens & Halske punea în funcțiune, la Berlin, primul tramvai electric din lume. Primul tramvai electric din lume, una dintre inovațiile majore ale lui Werner von Siemens, a fost inaugurat pe 12 mai 1881 în suburbia din Gross-Lichterfelde din Berlin, intrând în serviciu propriu-zis 4 zile mai târziu, pe 16 mai. Linia lungă de 2,5 kilometri lega gara Lichterfelde de Academia militară. Încă din prima zi de serviciu regulat, tramvaiul a avut un mare succes, transportând 12.000 de pasageri doar în primele trei luni

* În urmă cu 131 de ani (1892) conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, soseau la Viena pentru a prezenta împăratului Austro-Ungariei Franz Josef „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinţi), dr. Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu şi alţii, prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare. Împăratul a refuzat să primească delegaţia şi a trimis „Memorandumul”, necitit, Parlamentului de la Budapesta, de unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. Avându-se în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă (16/28)

* Cu 107 ani în urmă (1916) guvernele Marii Britanii şi Franţei, cu acordul Rusiei, au încheiat, în mod secret, Acordul Sykes – Picot, care stabilea modul de împărţire a sferelor de influenţă din Orientul Mijlociu, în zonele controlate de britanici şi francezi

* În urmă cu 94 de ani (1929), la Hotelul Hollywood Roosevelt, a avut loc prima ceremonie de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar. La această primă ediţie, gazdele spectacolului au fost actorul Douglas Fairbanks Sr. şi regizorul William C. de Mille. Cel mai bun film a fost „Wings”, regizat de William A. Wellman, cel mai bun regizor Lewis Milestone, iar cei mai buni actori în roluri principale au fost desemnaţi Emil Jannings şi Janet Gaynor

* Se împlinesc 70 de ani (1953) de când apărea, la Paris, publicaţia săptămânală „L’Express”, fondată de publicistul Jean-Jacques Servan-Schreiber, împreună cu jurnalista Françoise Giroud

* Acum 67 de ani (1956) România şi Islanda au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie (ridicate la rang de ambasadă la 31.XII.1963)

* Cu 51 de ani în urmă (1972) avea loc inaugurarea oficială şi darea în folosinţă a Sistemului hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă. Lucrările sistemului au început în septembrie 1964

* Acum 48 de ani (1975) alpinista japoneză Junko Tabei (1939-2016) a devenit prima femeie din lume care a escaladat Vârful Everest

* Atacurile de la Casablanca (Maroc) au fost o serie de cinci atentate teroriste sinucigașe care au avut loc pe 16 mai 2003, exact acum 20 de ani, fiind comise de teroriști din Sidi Moumen, membri ai mișcării Salafi, și implicând grupări franco-marocane și franco-turce din Yvelines. Atentatele s-au soldat cu 33 de victime și o sută de răniți

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Fericitul Vladimir Ghika, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: Vladimir Ghika (n.25.XII.1873, la Constantinopol, azi Istanbul – m.16.V.1954, Jilava), prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic martir; nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei (1849-1856), care s-a numărat printre cei care au pregătit Unirea Principatelor. Vladimir Ghika a fost primul ambasador al României moderne la Vatican. Din averea sa a deschis, la Bucureşti, primul dispensar gratuit, „Bethleem Mariae”, şi a pus bazele primului spital şi sanatoriu gratuit – „Sf. Vincenţiu de Paul” (azi, Spitalul Parhon), unde a funcţionat şi prima ambulanţă din ţară. Monseniorul Vladimir Ghika a fost primul preot român biritual: latin şi bizantin; a lucrat toată viaţa în favoarea unităţii Bisericii. A fost beatificat de către Biserica Romano Catolică la 31 august 2013; membru post-mortem al Academiei Române (2013)

 

– 1864, 16/28: A murit Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), estetician (a predat la Iaşi primul curs universitar de estetică) şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român) (n. 1808)

 

– 1865: S-a născut medicul Ştefan Stâncă, considerat pionier al medicinii preventive; lui îi aparţin primele încercări din România privind tratarea sistematică a problemelor de sănătate publică; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1897)

 

– 1885: S-a născut pictorul Petru Remus Troteanu (m. 1957)

 

– 1886: S-a născut cântăreaţa de operă (soprană) Florica Cristoforeanu; voce singulară în peisajul liricii româneşti, stăpânind toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto), până la mezzosoprană şi contralto; deşi a fost activă numai 18 ani în operă, a interpretat peste 40 de roluri în cele mai cunoscute opere ale repertoriului internaţional; împreună cu rolurile din operete, totalul performanţelor lirice ajunge la 80 de piese; a realizat creaţii remarcabile în „Manon” de Jules Massenet, „Carmen” de Georges Bizet, „Salomeea” de Richard Strauss şi „Fra Gerardo” de Ildebrando Pizzetti, interpretările sale rămânând în conştiinţa publicului (m. 1960)

 

– 1888: S-a născut Aurelia Cionca, pianistă şi profesoară (m. 1962) – 135 de ani

 

– 1892: A murit Melchisedec Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864); unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei; a contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR); „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor”; membru al Societăţii Academice Române; vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885) (n. 1823)

 

– 1898: S-a născut inginerul chimist Theodor D. Ionescu; cercetări privind apele naturale, potabile şi industriale, schimbările de ioni, cu aplicaţii în industria alimentară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1990) – 125 de ani

 

– 1900: S-a născut pictorul și desenatorul Aurel Ciupe (m. 1988)

 

– 1920: S-a născut Mira Simian-Baciu, poetă, prozatoare şi eseistă; căsătorită în 1945 cu poetul Ştefan Baciu (m. 1978, în Statele Unite)

 

– 1922: S-a născut criticul şi istoricul literar Gavril Scridon (m. 1996)

 

– 1925: S-a născut Şerban Orescu, economist şi publicist; între anii 1978 şi 1995 a realizat programul „Actualitatea românească” de la postul Radio Europa Liberă; ulterior a fost colaborator extern al postului (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii (m. 2015)

 

– 1926: S-a născut regizorul Bob Călinescu, pionier al filmului românesc de animaţie; inovator al tehnicii de animaţie tridimensionale (m. 1990)

 

– 1930: S-a născut Titus Popovici, prozator, dramaturg, scenarist, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1994)

 

– 1930: S-a născut inginerul silvic şi profesorul Victor Giurgiu; importante contribuţii la dezvoltarea ştiinţei silvice româneşti; de numele său se leagă introducerea în învăţământul superior de profil a biostatisticii forestiere (din 1954) şi a economiei protecţiei mediului natural (din 1990); a creat o şcoală românească de auxologie forestieră, a iniţiat primele cercetări româneşti de dendrocronologie, a elaborat prima zonare economico-socială a pădurilor din România; contribuții la fundamentarea silviculturii ecologice; membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2021)

 

– 1938: S-a născut Florin Costinescu, poet, scriitor, ziarist, editor și profesor (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Constantin Cubleşan, prozator (unul dintre inovatorii SF-ului românesc din anii ’70 ai secolului XX), poet, dramaturg, critic şi istoric literar, profesor; între anii 1959 şi 1962 a fost redactor la Studioul de Radio Cluj

 

– 1944: A murit poetul şi publicistul Aurel Marin (n. 1909)

 

– 1948: S-a născut Dan Gabriel Cacuci, fizician, inginer şi profesor american de origine română; studii şi cercetări privind matematica şi fizica aplicată în domeniul energiei nucleare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1996 – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut Marian Odangiu, critic literar, poet, eseist, ziarist şi dramaturg

 

– 1958: S-a născut Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center” din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu” pentru traduceri (m. 1977) – 65 de ani

 

– 1971: A murit George Silviu (pseudonimul lui Silvius Goliger), poet, dramaturg, traducător şi ziarist (între anii 1927 şi 1931 este ataşat de presă pe lângă delegaţia română la Liga Naţiunilor); în anii 1953 şi 1954 face închisoare politică; în 1961 emigrează în Franţa, unde s-a stabilit cu familia (n. 1901)

 

– 1980: A murit scriitorul Marin Preda; membru corespondent (1974) şi membru titular post-mortem (1990) al Academiei Române (n. 1922)

 

– 1982: A murit istoricul literar şi profesorul Iosif Pervain; specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (n. 1915)

 

– 1997: A murit actorul Puiu Călinescu (n. 1920)

 

– 2000: A murit regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (n. 1947)

 

– 2002: A murit preotul, scriitorul şi ziaristul basarabean Vasile Ţepordei; a editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia”, a fost lider al basarabenilor refugiaţi în România; a fost arestat în septembrie 1948 şi a executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar; eliberat în 1956, a fost reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966) (n. 1908)

 

– 2010: A murit jurnalistul sportiv Nicolae Soare; după o scurtă perioadă la revista „Fotbal”, a lucrat la Departamentul Sport al Radiodifuziunii Române; reputatul comentator a îndeplinit şi funcţia de director al Departamentului, fiind şi unul dintre pilonii de bază ai emisiunii radiofonice „Fotbal minut cu minut” (n. 1932)

 

– 2018: A murit regizorul de teatru, operă și film, scenaristul, producătorul și actorul Lucian Pintilie; figură emblematică a teatrului şi cinematografiei româneşti, s-a remarcat printr-o viziune critică asupra lumii; în 1968 este interzis pentru prima dată de regimul comunist datorită filmului „Reconstituirea”, peliculă desemnată, în 2008, de Asociaţia Criticilor Români de Film ca cel mai bun film românesc din toate timpurile; şi-a petrecut anii 1974-1990 în exil, în Franţa, unde a realizat spectacole de mare succes; a revenit în anii ‘90, revitalizând cinematografia românească (n. 1933) – 5 ani

 

– 2020: A murit regizoarea de teatru și profesoara Anca Ovanez Doroşenco; stabilită în Franța din 1990 (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare UE (Ecofin)

 

– Reykjavik, Islanda: Al patrulea summit al șefilor de stat și de guvern din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei – în Sala de Concerte și Centrul de Conferințe Harpa. La sfârșitul summit-ului, Islanda va preda Letoniei Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (16 – 17 mai)

 

– Detroit, SUA: Reuniunea miniștrilor transporturilor din  APEC cu secretarul transporturilor din Statele Unite, Pete Buttigieg (16 – 17 mai)

 

-Beijing: La invitația președintelui chinez Xi Jinping, președintele Kassym-Jomart Tokayev din Kazahstan, președintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon și președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirziyoyev vor efectua o vizită de stat în China (16 – 20 mai)

 

-Moscova: Ministrul de externe al Belarus, Serghei Aleinik, va vizita Federația Rusă (16 –

17 mai)

 

-Johannesburg: Președintele sud-african, Cyril Ramaphosa, îl va primi pe premierul singaporez, Lee Hsien Loong, pentru a consolida relațiile bilaterale dintre cele două țări.

 

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

 

– Viena: Summit-ul mondial austriac, conferința privind clima organizată de Fundația Arnold Schwarzenegger

 

– Londra: Amnesty International își publică raportul anual privind starea pedepsei cu moartea la nivel mondial

 

– Paris: BNP Paribas – Adunarea generală

 

– Dresda, Germania: Verdict așteptat în procesul suspecților de furt de bijuterii de la muzeul din Dresda

 

– Luxemburg: Eurostat publică date privind PIB-ul din primul trimestru în Zona euro (a doua estimare)

 

– New York: ONU organizează Ziua Vesak, sărbătoare care comemorează nașterea lui Buddha

 

– Tunis: Vizita lui Margaret Satterthwaite, Raportorul Special al Națiunilor Unite pentru independența judecătorilor și avocaților (16 – 26 mai)

 

– Columbia: Începutul discuțiilor de pace între dizidenții FARC și guvernul columbian

 

– Cannes, Franța: A 76-a ediție a Festivalului de la Cannes (16 – 27 mai)

 

– New York: Casa Sotheby’s scoate la licitație cea mai veche și mai completă Biblie ebraică, „Codex Sassoon” (14:00)

 

– Casablanca, Maroc: Sunt marcați 20 de ani de la atacurile sinucigașe împotriva restaurantelor și hotelurilor frecventate de străini, în special evrei

 

– Milano: Fotbal – Liga Campionilor, returul semifinalelor: Inter Milano (Ita) – AC Milan (Ita)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Convieţuirea Paşnică” a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 72/130 din 8 decembrie 2017, pentru a promova pacea, toleranţa, incluziunea, înţelegerea şi solidaritatea

 

– „Ziua Internaţională a Luminii”, stabilită în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 7 noiembrie 2017, reprezintă o iniţiativă globală ce aduce anual în prim plan aprecierea continuă pentru lumină şi rolul pe care îl joacă în ştiinţă, cultură şi artă, educaţie şi dezvoltarea durabilă, precum şi în domenii ca medicina, comunicaţiile şi energia. Ziua de 16 mai a fost aleasă pentru a marca prima operaţiune de succes a laserului realizat de fizicianul şi inginerul Theodore Maiman, în 1960

 

– 1703: A murit scriitorul francez Charles Perrault, renumit pentru poveştile sale pentru copii (n. 1628) – 320 de ani

 

– 1763: S-a născut farmacistul şi chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin; în 1797 a decoperit cromul, iar în 1798, beriliul (m. 1829) – 260 de ani

 

– 1821: S-a născut Pafnuti Lvovici Cebîşev, matematician rus, cu contribuţii în domeniul probabilităţilor, statisticii şi teoriei numerelor; cel mai strălucit reprezentant al Şcolii matematice din Petersburg, este considerat, după Nicolai Ivanovici Lobacevski, ca fiind cel mai mare matematician rus (m. 1894). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii inclusiv stilul vechi, 4 mai 1821

 

– 1823: S-a născut lingvistul şi filosoful german Heymann Steinthal (m. 1899) – 200 de ani

 

– 1830: A murit Joseph Fourier (nume complet: Jean Baptist Joseph Fourier), matematician, fizician și egiptolog francez; este primul care a prevăzut (în 1824) fenomenul numit mai târziu efect de seră (n. 1768)

 

– 1831: S-a născut David Edward Hughes, fizician, inventator şi muzician american de origine britanică (m. 1900)

 

– 1845: S-a născut zoologul şi biologul rus Ilia I. Mecinikov, unul dintre fondatorii microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; a avut contribuţii deosebite în domeniile patologiei comparate, a gerontologiei şi medicinei anti-îmbătrânire; Premiul Nobel pentru Medicină în 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; descendent al cărturarului și diplomatului Nicolae Milescu (Spătarul); membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (m. 1916)

 

– 1887: S-a născut poetul rus Igor Severianin (pe numele său adevărat Igor Vasilievici Lotariov) (m. 1941)

 

– 1891: S-a născut tenorul austriac Richard Tauber; considerat unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de operă ai secolului al XX-lea (m. 1948)

 

– 1898: S-a născut regizorul japonez de film Kenji Mizoguchi, prezentat de critici drept un adevărat poet al ecranului (m. 1956) – 125 de ani

 

– 1902: S-a născut tenorul şi actorul polonez Jan Kiepura (m. 1966)

 

– 1905: S-a născut actorul de film american Henry Fonda (m. 1982)

 

– 1915: S-a născut scenaristul şi regizorul italian Mario Monicelli, considerat un maestru al comediei italiene (m. 2010, s-a sinucis)

 

– 1916: S-a născut (la Kiev, Ucraina) chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2009)

 

– 1917: S-a născut Juan Rulfo, romancier, scriitor de povestiri și fotograf din Mexic, unul dintre cei mai apreciați autori latino-americani (m. 1986)

 

– 1917: S-a născut (la Helsinki) actorul american George Gaynes (m. 2016)

 

– 1921: S-a născut actriţa și cântăreața americană Mildred Joanne Smith; a jucat într-un singur film, „No Way Out”, alături de Sidney Poitier (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut Paul Angerer dirijor, compozitor, violist, șef de orchestră, prezentator de radio și profesor austriac (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut muzicianul austriac Friedrich Gulda, pianist, clavecinist de muzică cultă și compozitor de jazz (m. 2000)

 

– 1942: S-a născut pianistul francez Jean-Claude Pennetier

 

– 1947: A murit Sir Frederick Hopkins, fiziolog şi biochimist englez; contribuţii originale în studiul vitaminelor; Premiul Nobel pentru Medicină în 1929, împreună cu olandezul Christiaan Eijkman (n. 1861)

 

– 1950: S-a născut fizicianul german (Johannes) Georg Bednorz; a descoperit fenomenul superconductibilităţii la materialele ceramice; Premiul Nobel pentru Fizică în 1987, împreună cu fizicianul elveţian K. Alex Müller

 

– 1951: S-a născut designerul vestimentar francez Christian Lacroix

 

– 1953: S-a născut actorul american de origine irlandeză Pierce Brosnan – 70 de ani

 

– 1953: A murit Jean Reinhardt, zis Django, chitarist francez de jazz, compozitor și șef de formație; considerat unul din cei mai mari chitariști de jazz ai tuturor timpurilor; Cvintetul înființat împreună cu violonistul Stéphane Grappelli, „Quintette du Hot Club de France”, este considerat unul din cele mai inovative din întreaga istorie a muzicii de jazz (n. 1910, în Belgia) – 70 de ani

 

– 1954: A murit dirijorul austriac Clemens Krauss (n. 1893)

 

– 1955: S-a născut actriţa americană de film Debra Winger

 

– 1966: S-a născut cântăreața, compozitoarea și actrița americană Janet Jackson; se află în topul celor mai bine plătiți artiști ai tuturor timpurilor, având în palmares peste 160 de milioane de albume vândute la nivel internațional; sora cea mică a lui Michael Jackson

 

– 1970: S-a născut Gabriela Sabatini, jucătoare de tenis de câmp argentiniană (a câştigat 27 de turnee la simplu şi 12 la dublu); după încheierea carierei sportive, în 1996, s-a afirmat în lumea modei

 

– 1972: S-a născut Andrzej Sebastian Duda politician polonez, președinte al Republicii Polone (din 2015)

 

– 1973: S-a născut actriţa americană Tori Spelling – 50 de ani

 

– 1974: S-a născut cântăreaţa italiană Laura Pausini (Laura Alice Rossella Pausini); în 1993, a participat la Festivalul de la Sanremo – categoria Debutanti, cu piesa „La Solitudine” care i-a va adus premiul I

 

– 1984: A murit scriitorul american Irvin Shaw (n. 1913)

 

– 1990: A murit Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ, multi-instrumentist, actor de comedie şi entertainer american (n. 1925)

 

– 1990: A murit Jim Henson (nume complet: James Maury Henson), păpușar, regizor de film, actor, producător de televiziune şi scenarist american; creatorul păpușilor Muppets; a realizat primul spectacol (1969) cu păpuşile Muppets şi serialul de televiziune „The Muppets Show” (1976-1981) (n. 1936)

 

– 1997: A murit regizorul de film şi scenaristul italian Giuseppe de Santis (n. 1917)

 

– 2010: A murit Ronnie James Dio (Ronaldo Giovanni Padovan), vocalist şi compozitor de heavy metal american care a cântat cu Elf, Rainbow, Black Sabbath şi cu propria sa trupă, Dio (n. 1942)

 

– 2012: A murit Maria Bieşu, soprană din Republica Moldova (n. 1935)

 

– 2012: A murit compozitorul şi chitaristul afro-american Chuck Brown, creatorul stilului „Go-Go”, un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii ‘80 ai secolului XX (n. 1936)

 

– 2013: A murit fizicianul elvețian Heinrich Rohrer, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1986, împreună cu Gerd Binnig pentru proiectarea microscopului electronic cu scanare și tunelare; cei doi au împărțit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Ernst Ruska, cel care a construit primul microscop electronic (n. 1933) – 10 ani

 

– 2019: A murit Ieoh Ming Pei, arhitect modernist american de origine chineză, unul dintre cei mai mari ai secolului XX; printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Piramida de la Muzeul Luvru din Paris, Centrul Național pentru cercetare atmosferică din Colorado, Luce Memorial Chapel din Taiwan, Clădirea Verde din Massachusetts, Clădirea Estică a Galeriei Naționale de Artă din Washington, Universitatea și Muzeul de Artă din Bloomington, Indiana, Muzeul de Artă Islamică din Doha, Muzeul de Artă Modernă de la Atena, Rock and Roll Hall of Fame din Cleveland și Banca Chinei din Hong Kong (n. 1917)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 15 mai

Calendarul zilei – 15 mai

Publicat de Codrin RAITA, 15 mai 2023, 05:00 / actualizat: 16 mai 2023, 13:51

S-a întâmplat într-o zi de 15 mai

* Cu 146 de ani în urmă (1877) apărea, la Bucureşti, până la 16.VI.1889, cotidianul politic şi literar „România liberă”, sub conducerea lui Dimitrie August Laurian. În 1943, apare ilegal (28 ianuarie 1943 – august 1944), apoi legal din 24 august 1944 până la 21 decembrie 1989, România liberă cotidian al Consiliului Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste, în 1945 avându-l ca redactor responsabil pe Grigore Preoteasa. De la nr. 222/1945 până în decembrie 1950, apare cu subtitlul: Cel mai mare ziar de informație și reportaj; din 1950 până în 1968, este organul de presă al Sfaturilor Populare; din 1969 până în 1980, Cotidianul Consiliului National al Frontului Unității Socialiste, avându-l pe Octavian Paler ca redactor-șef (nemenționat). În continuarea acestui ziar (din 1943 – 1989), din 23 decembrie 1989 apare, zilnic, ziarul independent de opinie, informație și reportaj, cu același titlu, purtând pe frontispiciul său înscris: „Somnul rațiunii naște monștrii”. În 4 ianuarie 1990, apare pe frontispiciul ziarului: Serie nouă, iar din 1993, apare pentru prima dată mențiunea: Fondat în 1877

* Acum 132 de ani (1891) era publicată scrisoarea „Rerum Novarum” a Papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială. Leon al XIII-lea a analizat realitatea socială din punct de vedere evanghelic, încercând să găsească în ea soluţii adecvate, pornind de la aceeaşi perspectivă. S-a bazat astfel pe Sfintele Scripturi şi pe tradiţia Bisericii pentru a propune soluţii la lucrurile noi care apăreau. În felul acesta, el a introdus o metodologie care a devenit repede caracteristică a învăţăturii sociale a Bisericii: „Rerum Novarum a tratat problema muncitorilor cu o metodă care va deveni o paradigmă permanentă pentru dezvoltările următoare ale doctrinei sociale”

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când era lansată nava cosmică americană „Mercury 9”, la bordul căreia se afla astronautul Gordon Cooper, primul american care a rămas pe orbită mai mult de 24 de ore. A fost prima evaluare americană a efectelor zborului în spaţiul cosmic asupra organismului uman

* Cu 33 de ani în urmă (1990) a avut loc reluarea, după 40 de ani de întrerupere, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. La data de 10.V.1927 a fost semnat Concordatul cu Vaticanul, prin care se reorganiza cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929). După preluarea puterii politice de către regimul comunist şi după proclamarea, la 30 decembrie 1947, a Republicii Populare în România, raporturile dintre România şi Sfântul Scaun s-au deteriorat treptat. Prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, Concordatul a fost denunţat de către autorităţile comuniste. La 1 decembrie 1948, guvernul de la Bucureşti a decretat „reunificarea cu Biserica Ortodoxă Română” a greco-catolicilor, iar la 7 iulie 1950 relațiile diplomatice au fost întrerupte. România şi Sfântul Scaun au reluat relaţiile diplomatice la 15 mai 1990, primul ambasador al României după perioada comunistă prezentându-şi scrisorile de acreditare la 8 iunie 1993. Din ianuarie 1998, în România se revine la vechea tradiţie prin care Nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul corpului diplomatic acreditat în ţara noastră

* Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a obţinut acum 12 ani (2011), primul titlu de campioană a României din istoria sa şi a reuşit să aducă şi primul titlu Moldovei, după un meci cu principala contracandidată la titlu, FC Timişoara, pe care a învins-o fără drept de apel pe arena din Tiglina III, devenind campioana României. Evenimentul a fost sărbătorit ad-hoc de mii de gălăţeni, care au ieşit în stradă imediat după meci pentru o „noapte albă” de neuitat, petrecerea repetându-se la decernarea trofeului câteva zile mai târziu

* Cu doar 3 ani în urmă (2020), începând cu această dată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a hotărât instituirea stării de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, aceasta a fost prelungită prin hotărâri, astfel că România s-a aflat, până la data de 9 martie 2022, în stare de alertă, cu unele restricţii impuse de autorităţi

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Iacob Putneanul, mitopolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Mitropolitul Iacob (1719-1778) şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, trecerea lui în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veşnice

 

– „Ziua Chimiştilor Militari” (Ziua trupelor de apărare NBC – nucleară, biologică şi chimică); prin Decizia ministerială 297/15.V.1923 ( – 100 de ani) s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului de Război, Comitetul consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la războiul chimic; denumirea acestei structuri a suferit, de-a lungul timpului, modificări: Secţia a IV-a a Gazelor de Luptă (din septembrie 1923), Serviciul Apărării contra Gazelor (1925), Direcţia Serviciului Chimic Militar (1931), Comandamentul Trupelor Chimice (1951) etc.

 

– „Ziua Familiei Române”; marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului/IRDO, la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”. NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua naţională a familiei” în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai, când este „Ziua familiei române”; în 2023, la 14 mai

 

– „Ziua Medicului Veterinar”, instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară (1994), ziua de 15 mai având mai multe semnificaţii pentru medicina veterinară românească: la 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei, care a funcţionat în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; la 15.V.1871 va fi înfiinţată Societatea de Medicină Veterinară, desfiinţată în 1949 şi reînfiinţată la 15.V.1971; la 15 mai 1991 au fost înfiinţate Direcţiile Sanitare Veterinare Judeţene, prin aceasta serviciile veterinare desprinzându-se de sub tutela Direcţiilor Agricole

 

– „Ziua Națională a pictorului Nicolae Grigorescu”, stabilită prin Legea nr.289/ 9.XII.2021, este o ocazie (asemenea „Zilei culturii naționale”, fixată de ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu, și a „Zilei naționale Constantin Brâncuși”) prin care comunitatea creatorilor de azi poate celebra mari creații și creatori cu valoare națională din trecut. Nicolae Grigorescu este considerat fondatorul picturii române moderne şi un simbol naţional pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualităţii româneşti

 

– „Ziua Poliţiştilor Militari”; prin Ordinul ministrului apărării naţionale din 15.V.1990 s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de poliţie militară din cadrul Armatei române

 

– 1838: S-a născut pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mânăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899 (m. 1907) – 185 de ani

 

– 1844: S-a născut Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (m. 1939)

 

– 1847: S-a născut Ioniţă Scipione Bădescu, poet şi publicist; prieten cu Mihai Eminescu; membru al Societăţii literare „Junimea” (m. 1904)

 

– 1873: A murit (la Heidelberg, Germania) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin înfăptuirea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); fiind exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române din 2018 (n. 1820) – 150 de ani

 

– 1881: S-a născut prozatorul, autorul dramatic, traducătorul şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (m. 1923)

 

– 1881: S-a născut pictorul Marius Bunescu (m. 1971)

 

– 1884: S-a născut Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (m. 1943)

 

– 1884: A murit, la Paris, Ioan Alecsandri, prozator și traducător (n. 1826)

 

– 1900: S-a născut medicul Arthur Kreindler, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii de neurologie din România; şi-a legat numele de efectuarea primelor encefalografii din ţară; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1988)

 

– 1912: S-a născut Salámon Ernö, scriitor maghiar din România (m. 1943, la Mihailovska Stari/URSS)

 

– 1925: S-a născut Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (m. 1977)

 

– 1926: S-a născut Aurel Martin, istoric şi critic literar, traducător; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (m. 1993)

 

– 1931: S-a născut Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (m. 2016)

 

– 1933: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (m. 2011) – 90 de ani

 

– 1938: S-a născut Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (m. 2016) – 85 de ani

 

– 1938: A murit medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie; a folosit, printre primii, metoda encefalografică în studiul fiziopatologiei sistemului nervos; pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice); membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte al acestui for (1916-1918; 1925-1928) (n. 1863) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Maria Uca Marinescu, exploratoare, sportivă de performanță și pedagog; prima femeie care a ajuns la cei patru poli ai pământului (și cei magnetici); prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului; prima româncă explorator ce a ajuns în Antarctica; a vizitat peste 100 de țări de pe toate meridianele Pământului, din Carpați în Caucaz, din Balcani în Alpi, din Himalaia în Kilimanjaro, din Groenlanda și Canada în Patagonia și în Țara de Foc, acolo unde – dintre români – numai inginerul explorator Iuliu Popper și biologul Emil Racoviță, au mai fost până atunci; a ajuns și la Polul Frigului (- 71,2 grade Celsius, Yakutsya-Oymyakon, Rusia, 2015)

 

– 1941: S-a născut actorul Vistrian Roman (m. 1994)

 

– 1941: S-a născut Viorel Comănici, actor de teatru și film (m. 2020)

 

– 1942: S-a născut pictorul și profesorul universitar Ştefan Ioan Câlţia

 

– 1946: S-a născut pictorul și profesorul Eugeniu Barău (m. 2020)

 

– 1956: S-a născut Gino Iorgulescu, fost fotbalist, antrenor, preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal; în data de 24 mai 2022, Gino Iorgulescu a fost reales, cu unanimitate de voturi, președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

 

– 1993: A murit Aurel Martin, istoric şi critic literar, traducător; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (n. 1926) – 30 de ani

 

– 1994: A murit Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (n. 1929)

 

– 2004: A murit compozitorul francez de origine română Marius Constant (n. 1925)

 

– 2018: A murit comentatorul sportiv, jurnalistul și politicianul Cristian Ţopescu, una dintre marile figuri ale jurnalismului din România; a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă, realizând mii de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene; realizator de emisiuni tv., comentator (1964-2002), redactor-şef al Redacţiei Sport (1992-1997) şi director general adjunct la Televiziunea Română (1997-1999); director la ziarul Pro Sport (2003-2007), senior editor la Adevărul Sportiv (2006-2008); senator PNL (2008-2012) (n. 1937) – 5 ani

 

– 2021: A murit poetul Aurel Buricea (n. 1943)

 

– 2021: A murit poetul, eseistul și profesorul Gheorghe Simon, una dintre marile personalități ale județului Neamț; supranumit „Poetul Agapiei”, a scris poezie pregnant ortodoxă (n. 1950)

 

– 2022: A murit Șerban Constantin Valeca, fizician și politician; a fost profesor universitar, doctor în științe industriale, având o experiență de peste 40 de ani în industria nucleară; guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena și președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Nucleare ICN Pitești; ministru delegat pentru activitatea de cercetare (dec. 2000 – iun. 2003), deputat (1996-2000) și senator (2008-2012) (n. 1956) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

 

– Copenhaga: Summit-ul pentru Democrație de la Copenhaga, organizat de ONG-ul lui Anders Fogh Rasmussen, Fundația Alianța Democrațiilor (15 – 16 mai)

  • Președintele ceh Petr Pavel găzduiește o conferință de presă la Global Democracy Summit de la Copenhaga

 

-Berlin: Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, îl primește pe omologul său italian, Guido Crosetto

 

-Colombo, Sri Lanka: Conferința de presă a misiunii FMI în Sri Lanka, înainte de revizuirea planului de salvare

 

– Versailles, Franța: Cea de-a 6-a ediție a Summit-ului „Alege Franța”

 

– Geneva: Alegerea directorului Organizației Internaționale pentru Migrație (15 – 16 mai)

 

– Maroc: Manevre militare internaționale African Lion 23 (15 mai – 18 iul.)

 

– Tanger, Maroc: Nouă audiere în dosarul Bouthier în fața camerei penale de primă instanță de la Curtea de Apel din Tanger

 

– Conakry, Guineea: Fostul șef al guvernului Kassory Fofana este judecat pentru delapidare

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Familiilor” este o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile; se marchează din anul 1994, „Anul internaţional al familiei”, pe baza Rezoluţiei 47/237 din 20.IX.1993 a Adunării Generale a ONU. Tema de anul acesta este: „Familiile și noile tehnologii”. NOTĂ: A se vedea la 15.V. şi articolul „Ziua familiei române”

 

– „Ziua Latinităţii”; marchează semnarea, la Madrid, la 15.V.1954, a Convenţiei Constitutive a Uniunii Latine, organizaţie interguvernamentală care reuneşte 36 de state, printre care şi România, care au limbi oficiale sau naţionale neolatine; ziua a fost proclamată la al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000

 

– „Ziua Internațională a Conștietizare a Mucopolizaharidozei” (MPZ) are loc anual la această dată pentru a sensibiliza publicul larg și medicii deopotrivă despre această boală rară. Ziua marchează importanța diagnosticării și a tratamentului precoce pentru a menține sub control afecțiunea. Mucopolizaharidoza este o boală genetică rară care afectează 1 din 25.000 de persoane. Persoanele care suferă de această afecțiune au un deficit sau nu au deloc enzima care descompune zahărul, numită mucopolizaharidă sau glicozaminoglican. Prin urmare, zahărul se acumulează în corpul lor și provoacă leziuni celulare care se manifestă prin probleme ale ficatului, oaselor și articulațiilor, inimii, ochilor, precum și ale sistemului respirator și nervos

 

– 1567: S-a născut compozitorul şi violonistul italian Claudio Monteverdi; considerat primul reprezentat important al operei moderne (m. 1643)

 

– 1845: S-a născut biologul rus Ilia I. Mecinikov, unul dintre fondatorii microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1916)

 

– 1859: S-a născut Pierre Curie, fizician şi chimist francez; contribuţii în domeniile magnetismului şi radioactivităţii; împreună cu soţia sa, Maria Sklodowska Curie, a descoperit şi izolat elementele radiu şi poloniu (1898); Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu soţia sa şi cu Antoine Henri Becquerel (m. 1906, în urma unui accident rutier)

 

– 1862: S-a născut Arthur Schnitzler, scriitor şi dramaturg austriac, cel mai important reprezentant al Modernităţii vieneze; operele sale au fost adesea controversate, atât datorită francheţei în descrierea sexualităţii, cât şi pentru poziţiile sale ferme împotriva antisemitismului, în scrieri precum piesa de teatru „Professor Bernhardi” (Profesorul Bernhardi) şi „Der Weg ins Freie” (Drum deschis) (m. 1931)

 

– 1880: S-a născut sculptorul ceh Jan Štursa (m. 1925)

 

– 1886: A murit poeta americană Emily Dickinson (n. 1830)

 

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Katherine Anne Porter (m. 1980)

 

– 1891: S-a născut (la Kiev/Ucraina) Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg rus (m. 1940)

 

– 1898: S-a născut actriţa franceză Arletty (Léonie Bathiat), vedetă a cinematografului interbelic; actriţă preferată a regizorului de film Marcel Carné (m. 1992) – 125 de ani

 

– 1898: A murit violonistul şi compozitorul maghiar Ede Reményi (Eduard Reményi) (n. 1828) – 125 de ani

 

– 1901: S-a născut Xavier Herbert, scriitor australian (m. 1984)

 

– 1909: S-a născut actorul britanic de film James Mason (m. 1984)

 

– 1911: S-a născut Max Frisch, dramaturg, romancier şi arhitect elveţian, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană (m. 1991)

 

– 1915: S-a născut economistul american Paul Anthony Samuelson, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1970 (m. 2009)

 

– 1926: S-a născut dramaturgul britanic Peter Shaffer (m. 2016)

 

– 1937: S-a născut Trini Lopez (nume la naștere: Trinidad López III), cântăreț, chitarist şi actor american de origine mexicană; artistul îmbina genul rockabilly cu ritmurile latino (m. 2020)

 

– 1937: S-a născut Madeleine K. Albright (pe numele real Marie Jana Korbelová), diplomat american de origine cehă, prima femeie care a deținut funcția de secretar de stat al SUA, în perioada 1997 – 2001; reprezentant permanent al Statelor Unite la ONU între anii 1993 – 1997 (m. 2022)

 

– 1938: S-a născut actriţa franceză Mireille Darc (nume la naştere: Mireille Aigroz), simbol al cinematografiei franceze din anii ’70 ai secolului XX (m. 2017) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Lainie Kazan, actriţă de film şi cântăreaţă americană

 

– 1940: S-a născut Isai Cârmu, pictor, grafician şi portretist din Rep. Moldova (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut sociologul şi profesorul german Ulrich Beck, autorul teoriei „societăţii riscului” (m. 2015)

 

– 1951: S-a născut Frank Anthony Wilczek, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2004, împreună cu David Gross și David Politzer, pentru descoperirea libertății asimptotice în teoria interacțiunii tari

 

– 1953: S-a născut Mike Oldfield (Michael Gordon Oldfield), compozitor şi muzician poli-instrumentist britanic – 70 de ani

 

– 1967: A murit pictorul american Edward Hopper (n. 1882)

 

– 1987: S-a născut tenismenul britanic Sir Andy (Andrew) Murray, fost lider ATP, de două ori campion olimpic, campion al Cupei Davis și câștigător al mai multor turnee de Grand Slam

 

– 1989: A murit Johnny Green (nume complet: John Waldo Green) compozitor, dirijor și pianist american (n. 1908)

 

– 1995: A murit Eric Porter, actor englez (n. 1928)

 

– 2012: A murit scriitorul şi diplomatul mexican Carlos Fuentes (n. 1928, în Panama)

 

– 2013: A murit tenorul franco-australian Albert Lance (numele real: Lancelot Albert Ingram) (n. 1925) – 10 ani

 

– 2016: A murit astrofizicianul francez André Brahic; a descoperit inelele planetei Neptun; cunoscut pentru pasiunea sa de a populariza ştiinţele (n. 1942)

 

– 2020: A murit actorul american Fred Willard (nume complet: Frederick Charles Willard Jr.), unul dintre cei mai prolifici comedianți de la Hollywood, cunoscut pentru abilităţile sale de improvizaţie (n. 1939)

 

– 2020: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul italian Ezio Bosso (n. 1971)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 14 mai

Calendarul zilei – 14 mai

Publicat de Codrin RAITA, 14 mai 2023, 05:00 / actualizat: 16 mai 2023, 13:51

S-a întâmplat într-o zi de 14 mai

* Acum 227 de ani (1796) medicul britanic Edward Jenner a efectuat prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul vaccinului”

* În urmă cu 184 de ani (1839) s-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen. Gazeta „Albina Românească” din 14 mai 1839, scria, cu această ocazie, următoarele rânduri: „Astăzi 14 mai, va începe în grădina domnească de la Socola expoziţia plantelor şi a florilor exotice”. Organizarea expoziţiilor agrare, industriale în Principatele române a fost impulsionată şi de expoziţiile internaţionale de la Londra din anul 1851 şi de la Paris din anul 1855 (14/26)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când, la această dată, reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port. S-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press”, cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi

* Acum 153 de ani (1870) s-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College. A fost primul meci, înregistrat oficial, care a folosit atât regulile complete de rugby, cât și mingea ovală

* Cu 123 de ani în urmă (1900), între 14 mai şi 28 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. A fost pentru prima dată când au participat și femei. A fost una dintre cele mai lungi Olimpiade din istorie, la care, însă, nu au existat festivități de deschidere și de închidere

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de la semnarea „actului de naştere” a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare

* Tot 75 de ani sunt marcați de când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic)

* În urmă cu 68 de ani (1955) avea loc semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat. Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria –  şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est  din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când, între 14 şi 18 mai, a avut loc vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după cel de-Al Doilea Război Mondial a unui şef de stat vest-european în România. În ziua de 14 mai 1968 peste două mii de oameni au salutat sosirea preşedintelui francez pe drumul de la aeroportul Băneasa până în centrul Bucureştiului. În plus, Ambasada Franţei din România estimează că un număr de aproximativ un milion de oameni l-au aclamat pe şeful statului francez în timpul deplasărilor în provincie. Cel mai important discurs rostit în timpul vizitei a fost cel din dimineaţa zilei de 15 mai. În faţa Marii Adunări Naţionale generalul Charles de Gaulle a vorbit despre prietenia istorică dintre poporul francez şi cel român. Singura întrevedere tête-à-tête între liderul francez şi Nicolae Ceauşescu a avut loc în după-amiaza zilei de 14 mai şi a decurs sub auspicii pozitive. Un alt obiectiv vizat pentru perioada vizitei în România a fost zona Craiovei, acolo unde statul francez a investit în obiectivele industriale. Cuvântarea rostită în ziua de 16 mai în Piaţa Unirii din Craiova a fost aclamată cu acelaşi entuziasm. Franţa anului 1968 a fost dominată de proteste şi demonstraţii studenţeşti, în perioada pe care preşedintele francez a petrecut-o în România izbucnind mişcări studenţeşti în Cartierul Latin, urmate de protestele sindicatelor și o grevă generală care au paralizat Franţa timp de 15 zile. În acest context, generalul Charles de Gaulle şi-a încheiat şederea în România cu trei zile mai devreme decât fusese inițial prevăzut, pe data de 18 mai

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de la lansarea primei staţii spaţiale americane „Skylab”, construită de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA. A revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km

* Cu 42 de ani în urmă (1981), între 14 şi 22 mai, cosmonautul Dumitru Prunariu (n. 1952) devenea primul român care efectua un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40″. Zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”

* Cu 34 de ani în urmă (1989) exploratorul britanic, Robert Charles Swan (n. 1956), a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud. Este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”

* Sunt marcați 5 ani (2018) de la mutarea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Ierusalim (Israel). Ambasada Statelor Unite ale Americii la Ierusalim este misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii în statul Israel, situată în cartierul Talpiot din Ierusalim. La mijlocul lunii octombrie 2018, secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a anunțat că ambasada din Ierusalim va fuziona cu Consulatul General al SUA la Ierusalim într-o singură misiune. Ambasada s-a deschis în spațiul din Ierusalim pe 14 mai 2018, la cea de-a 70-a aniversare gregoriană de la crearea statului modern Israel, fiind mutată de la locul său anterior din Tel Aviv de către Administrația Trump. Mutarea a survenit la 23 de ani de la adoptarea Actului Ambasadei Ierusalimului din 23 octombrie 1995, care a stabilit ca termen limită de 31 mai 1999 pentru mutare, administrațiile Clinton, Bush și Obama amânând mișcarea. Decizia de a muta ambasada SUA în această zonă echivalează cu recunoașterea de către SUA a suveranității israeliene asupra pământului pe care l-au capturat în Războiul de șase zile din 1967

* Acum 3 ani (2020), la această dată, ora 24:00, a expirat Starea de Urgenţă instituită la nivel naţional prin Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, începând cu data de 16 martie 2020, şi prelungită la 15 aprilie, pentru încă 30 de zile, prin Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui Klaus Iohannis, în contextul pandemiei de coronavirus. Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală. Ulterior, România s-a aflat în stare de alertă timp de 2 ani, până la data de 9 martie 2022, când și aceasta a fost ridicată

 

Aniversări – Comemorări

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua naţională a familiei” (în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai, când este „Ziua familiei române”) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: „Ziua familiei române” este marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului/IRDO, la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”

 

– Sf. Matia, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Adolescenţilor în România” (marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, pe baza Legii 197/17.XI.1997). NOTĂ: La 2 mai se marchează „Ziua naţională a tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004

 

– „Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele Comuniste”, instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; în noaptea de 14/15 mai 1948 ( – 75 de ani) a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (regimului comunist), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice; arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit asemenea primilor creştini. NOTĂ: Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie

 

– „Ziua Dreptului Internaţional Umanitar”, marcată din 2014, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar; 14 mai 1954 reprezintă data la care România a ratificat Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, care reglementează, în principal, Dreptul internaţional umanitar, completate de cele două Protocoale adiţionale semnate în 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate. Instituirea acestei zile reprezintă o confirmare a ataşamentului României faţă de valorile dreptului internaţional umanitar

 

– „Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România”, sărbătorită în a doua duminică din mai; cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional

 

– „Ziua Tatălui”, marcată în România în a doua duminică a lunii mai, începând cu 2010, pe baza Legii 319/2009. NOTĂ: În prima duminică a lunii mai se sărbătoreşte „Ziua mamei” (în 2023, la 7 mai); cele două zile sunt marcate ca sărbători începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009, ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari

 

– 1742: A murit Radu Tempea II, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)

 

– 1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876)

 

– 1848: S-a născut (la Budapesta) Bonifaciu Florescu, critic și istoric literar, publicist, editor, poet, traducător și profesor; fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu (m. 1899) – 175 de ani

 

– 1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (m. 1933)

 

– 1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939)

 

– 1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970)

 

– 1914: S-a născut folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (m. 1997)

 

– 1923: A murit Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România; după moartea sa, întreaga avere a rămas Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925); membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1844) – 100 de ani

 

– 1927: A murit Grigore Cerchez, arhitect și profesor; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; cea mai cunoscută lucrare a sa este sediul Şcolii de Arhitectură (actualmente Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) din Capitală; dintre lucrările lui mai fac parte: Reşedinţa Regală de pe Bulevardul Kiseleff nr. 13-15, Palatul Cantacuzino din Buşteni, Teatrul Comedia de pe Calea Victoriei (actualul Teatru Odeon) precum şi o aripă nouă a Palatului Cotroceni (n. 1850)

 

– 1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)

 

– 1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM” – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (m. 2016)

 

– 1945: A murit istoricul şi filologul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1866)

 

– 1956: S-a născut poeta Domniţa Petri

 

– 1957: A murit Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

 

– 1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916)

 

– 1988: A murit agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu Petre S. Aurelian (n. 1833 – m. 1909), a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1911) – 35 de ani

 

– 1992: A murit actriţa Victoria Mierlescu (n. 1905). NOTĂ: Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie

 

– 2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944)

 

– 2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930)

 

– 2016: A murit filologul, lingvistul, istoricul literar şi editorul Neculai Alexandru Ursu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (n. 1926)

 

– 2017: A murit Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, unde a jucat peste 70 de roluri; prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (n. 1932)

 

– 2018: A murit chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice HOFIGAL; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (n. 1937) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Aachen, Germania: Ceremonia de acordare a Premiului Internațional Carol cel Mare președintelui ucrainean Volodimir Zelenski

 

– Turcia: Alegeri prezidențiale și parlamentare

 

– Germania: Alegeri în statul german Bremen

 

– Thailanda: Alegeri generale

 

– Ierusalim: Sunt marcați 5 ani de la inaugurarea Ambasadei Americane la Ierusalim, care ratifică recunoașterea de către Statele Unite a orașului drept capitală a Israelului

 

– Quito: Ecuador inaugurează autoritățile locale alese pentru perioada 2023-2027

 

– Le Mans, Franța: MotoGP – Marele Premiu al Franței – cursa finală

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Mamei” este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, în mai multe ţări ale lumii, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. Ziua a fost iniţiată în 1908 de Anna Jarvis în amintirea mamei sale Ann Reeves Jarvis, din statul american Virginia de Vest, care, în anii premergători Războiului Civil (1861-1865), a pus bazele unor centre („Mothers’ Day Work Clubs”) în care femeile erau iniţiate în tainele creşterii copiilor; în anul 1914 „Ziua mamei” a devenit sărbătoare oficială americană şi în scurt timp s-a bucurat de o mare popularitate. NOTĂ: „Ziua Mamei” a fost legiferată şi în România, sărbătorindu-se în prima duminică a lunii mai, începând din 2010. Tot în prima duminică a lunii mai este sărbătorită și în Ungaria, Lituania, Portugalia și Spania

 

– 14/15: Ziua naţională a Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811

 

– 1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553)

 

– 1686, 14/24: S-a născut fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (m. 1736)

 

– 1727: La această dată a fost botezat Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)

 

– 1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858)

 

– 1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)

 

– 1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954)

 

– 1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (m. 1973)

 

– 1912: A murit dramaturgul suedez August Strindberg (n. 1849)

 

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul Eugène Ionesco (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul german Aloys Kontarsky (m. 2017)

 

– 1943: S-a născut muzicianul şi compozitorul scoţian Jack Bruce (nume real: John Simon Asher Bruce); solist şi basist al trupei rock britanice „Cream” (m. 2014) – 80 de ani

 

– 1943: A murit Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film George Lucas (nume complet: George Walton Lucas, Jr.), creatorul seriilor de filme „Star Wars”

 

– 1947: S-a născut Anne Wiazemsky, actriţă, realizatoare de filme documentare şi romancieră franceză; nepoata scriitorului François Mauriac şi fosta soţie a regizorului Jean-Luc Godard (m. 2017)

 

– 1950: S-a născut actorul american Mark Blum (m. 2020)

 

– 1952: S-a născut Robert Lee Zemeckis, regizor, producător de film şi scenarist american; distins cu Premiul Oscar, în anul 1995, pentru filmul „Forrest Gump”

 

– 1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)

 

– 1984: S-a născut Mark Zuckerberg, programator american și antreprenor în domeniul internetului; co-fondator (la 4.II.2004) și manager general al rețelei de socializare Facebook

 

– 1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth (n. 1918)

 

– 1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916)

 

– 1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890) – 25 de ani

 

– 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor american de film (n. 1915) – 25 de ani

 

– 2015: A murit B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului” (n. 1925)

 

– 2018: A murit Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „Noul jurnalism” (n. 1930) – 5 ani

 

– 2018: A murit creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (n. 1935) – 5 ani

 

– 2019: A murit Tim Conway (nume complet: Thomas Daniel Conway), actor, comediant, scriitor și regizor american; cunoscut pentru scheciurile din emisiunea de divertisment „The Carol Burnett Show” (n. 1933)

 

– 2021: A murit Raimund Hoghe, coregraf, dansator, realizator de film, jurnalist și scriitor german (n. 1949)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 13 mai

Calendarul zilei – 13 mai

Publicat de Codrin RAITA, 13 mai 2023, 05:00 / actualizat: 16 mai 2023, 13:51

S-a întâmplat într-o zi de 13 mai

* Cu 416 ani în urmă (1607) au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi pe malul râului James River, la nord-est de Norfolk (azi, statul american Virginia)

* Acum 86 de ani (1937) România şi fosta Iugoslavie au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie

* Acum 77 de ani (1946), între 13 şi 20 mai, Yehudi Menuhin (1916 – 1999), violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu)

* Cu 42 de ani în urmă (1981), la Roma, în Piaţa Sfântul Petru, a avut loc un atentat asupra Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), comis de teroristul turc Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe Suveranul Pontif, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop

* Acum 19 ani (2004) Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabilea obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia a fost elaborată Strategia militară a României

* În urmă cu 18 ani (2005) avea loc reprimarea violentă a demonstraţiilor antiguvernamentale din Uzbekistan, eveniment cunoscut ca „Masacrul de la Andijan”. Incidentele violente din oraşul Andijan s-au soldat cu sute de morţi şi zeci de persoane arestate

* Cu 9 ani în urmă (2014), peste 200 de mineri au murit și alte câteva sute au rămas blocați în subteran după o explozie care a avut loc într-o mină de cărbuni situată în Soma, provincia Manisa, din vestul Turciei, accidentul fiind provocat de un transformator electric care a generat surparea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Fecioară Maria de la Fatima (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: La 13.V.1917 trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

 

– 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător; unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene; autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai); în „Cartea de rogacioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin; nepot al episcopului Inochentie Micu, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745)

 

– 1887: S-a născut Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul internaţional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federaţia Aeronautică Internaţională); consemnată, în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care îşi realizeză reportajele din avion; a deschis drumul aviaţiei sanitare (m. 1929)

 

– 1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain) (m. 1916, pe front)

 

– 1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1935)

 

– 1904: S-a născut actriţa de teatru și film Elvira Godeanu (m. 1991)

 

– 1909: S-a născut actriţa franceză de origine română Jany Holt (născută Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt) (m. 2005)

 

– 1919: S-a născut inginerul George S. Bărănescu, stabilit (din 1979) în SUA; activitate de cercetare în domeniul motoarelor cu ardere internă; autor al unor invenţii (brevetate în SUA şi în alte state industrializate) care includ concepte de motoare cu ardere internă având capacitatea de conservare a energiei, toleranţă la combustibili şi emisii poluante reduse; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2001)

 

– 1924: S-a născut Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (m. 2005)

 

– 1931: S-a născut Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor; membru titular al Academiei Române din 2004 (m. 2008)

 

– 1936: S-a născut medicul şi omul politic Francisc Bárányi; fost ministru al sănătăţii, deputat UDMR în trei legislaturi; membru fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Banat; fondatorul Serviciului de Ajutor Maltez în România (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (m. 2006) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (m. 1996)

 

– 1941: S-a născut Constantin Simirad, fost primar al Iaşiului, în perioada 1992-2003 și fost președinte al Consiliului Județean Iași, ambasador al României în Cuba, timp de trei ani, până în 2006 (m. 2021)

 

– 1942: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Constantin Vaeni

 

– 1942: S-a născut actorul şi regizorul Bujor Macrin (m. 2013)

 

– 1945: S-a născut Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (m. 1996)

 

– 1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă, cântăreață și ilustrator muzical la Televiziunea Română

 

– 1947: S-a născut Gigi Căciuleanu, dansator, coregraf şi profesor; considerat creatorul teatrului coregrafic; în 1973 s-a stabilit în Franţa, însă după ’90, a revenit şi pe scenele din România, realizând numeroase spectacole de anvergură; în 2005, înfiinţează la Bucureşti Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul şi sub egida Fundaţiei Art Production; semnează texte poetice (în franceză, română şi adesea în spaniolă, sau engleză, italiană, rusă), fiind autorul volumelor de poezii şi desene Paroles – Cailloux şi Nom de nom d’un p’tit bon nom, publicate la Paris

 

– 1949: S-a născut actriţa Julieta Szönyi-Ghica

 

– 1950: S-a născut (la Londra) artistul plastic Vladimir Cioroiu; membru al Filialei de Arte Decorative din Bucureşti; în anul 1988 a iniţiat şi organizat primul Salon Naţional de Artă în Sticlă, ‘Formă şi Lumină’ la Galeria ‘Orizont’ din Bucureşti (m. 2023)

 

– 1952: S-a născut Constantin Zălinescu, matematician și profesor; activitatea acestuia de cercetare s-a concentrat pe teoria optimizării, scalară şi vectorială, analiza convexă şi cvasi-convexă, teoria convergenţelor de mulţimi şi operatori monotoni; membru corespondent al Academiei Române din 2017

 

– 1955: S-a născut actorul Dinu Manolache (m. 1998)

 

– 1959: A murit Emil Haţieganu, jurist şi om politic; membru marcant al PNŢ; membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei; de mai multe ori ministru; arestat şi deţinut la Budapesta şi Györ (1944-1945); deţinut politic (1948-1951); membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1878)

 

– 1964: A murit geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1895)

 

– 1968: S-a născut Oana Sârbu, interpretă de muzică uşoară şi actriţă – 55 de ani

 

– 1969: A murit Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok (n. 1883)

 

– 1974: A murit Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu), poet şi prozator, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă (n. 1903)

 

– 1997: A murit Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caradja; prinţesa a ajutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (n. 1920)

 

– 1999: A murit Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic (n. 1927)

 

– 2008: A murit actorul Colea Răutu (nume real: Nikolai Rutkovski) (n. 1912) – 15 ani

 

– 2008: A murit Costică Toma, fost portar al echipei de fotbal CCA, actuala Steaua Bucureşti, şi al reprezentativei României (n. 1928) – 15 ani

 

– 2009: A murit Adrian Tomescu, pianist şi profesor (n. 1947)

 

– 2010: A murit Alexandru Sever (pseudonimul lui Solomon Silberman), prozator, dramaturg şi eseist, stabilit în Israel (n. 1921)

 

– 2010: A murit medicul şi profesorul Ioan Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1924)

 

– 2011: A murit Ovidiu Dumitru, textier, scenarist şi realizator în TVR; a fost unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române, fiind realizator al mai multor emisiuni, printre care şi „Televiziunea, dragostea mea”, despre care a spus că este „o adevărată declaraţie de dragoste” faţă de unica televiziune a vieţii lui: Televiziunea Română (n. 1933)

 

– 2012: A murit pictorul, sculptorul şi arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1922)

 

– 2014: A murit Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (n. 1951)

 

– 2019: A murit traducătoarea Micaela Ghiţescu; între anii 1952 şi 1955 a fost închisă de autorităţile comuniste sub acuzaţia de relaţii cu străinătatea; a tradus mai ales din literaturile portugheză şi braziliană, dar şi din literatura engleză, franceză, germană, spaniolă și canadiană; din 2003 a fost redactor-şef şi apoi director al revistei „Memoria (revista gândirii arestate)”, care se ocupă cu păstrarea memoriei victimelor comunismului românesc (n. 1931)

 

– 2020: A murit Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film, autor de cărţi de specialitate şi profesor; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică (n. 1932)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Ministrul suedez de externe Tobias Billstrom și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell găzduiesc împreună „Forumul ministerial al UE Indo-Pacific”, în cadrul președinției suedeze a UE

 

– Nagasaki, Japonia: Reuniunea miniștrilor sănătății din cadrul G7 (13 – 14 mai)

 

– Mauritania: Alegeri legislative, regionale și municipale

 

– R.D. Congo: Alegeri prezidențiale, naționale și legislative

 

– Lisabona: Întâlnirea liderilor partidelor de extremă dreapta, inclusiv Jair Bolsonaro și Matteo Salvini, organizată de partidul portughez Chega (13 – 14 mai)

 

– Nairobi, Kenya: Kip Keino Classic –  întâlnire de atletism care are loc pe stadionul Kasarani din Nairobi, și poartă numele olimpicului Kipchoge Keino

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Comerţului Echitabil” este marcată la iniţiativa „The World Fair Trade Organization”, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai

 

– „Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare”; iniţiată în 2006 de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite – UNEP, în parteneriat cu BirdLife International şi Wetlands International, această zi se sărbătoreşte în a doua sâmbătă din luna mai, manifestările continuând şi în ziua de duminică. Fenomenul migraţiei păsărilor prezintă o importanţă deosebită, acestea acţionând ca indicatori ai ecosistemului, biodiversităţii şi schimbărilor climatice. Tema de anul acesta este: „Păsările leagă lumea noastră”

 

– 1717: S-a născut împărăteasa Maria-Tereza a Austriei (m. 1780)

 

– 1835: A murit arhitectul britanic John Nash, considerat cel mai mare urbanist al timpului său (printre realizările lui se numără Regent’s Park din Londra) (n. 1752)

 

– 1840: S-a născut Alphonse Daudet, romancier, nuvelist şi dramaturg francez (m. 1897)

 

– 1842: S-a născut Sir Arthur Sullivan, compozitor şi dirijor englez (m. 1900)

 

– 1857: S-a născut Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1902 (m. 1932)

 

– 1882: S-a născut pictorul francez Georges Braque, întemeietorul cubismului, alături de Pablo Picasso (m. 1963)

 

– 1885: A murit Friedrich Gustav Jakob Henle, patolog german, unul dintre cei mai importanţi anatomişti din lume, cu deosebite contribuţii în dezvoltarea histologiei (n. 1809)

 

– 1907: S-a născut scriitoarea britanică Daphne du Maurier (m. 1989)

 

– 1914: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) scriitorul, memorialistul, scenaristul, actorul, artistul vizual, criticul de artă, colecţionarul şi jurnalistul austriac Gregor von Rezzori (numele real: Gregor Arnulph Hilarius d’Arrezzo) (m. 1998)

 

– 1916: A murit Shalom Aleichem (nume real: Şolom Nahumovici Rabinovici), scriitor şi publicist rus de limbă idiş; emigrat în SUA, spre sfârşitul vieţii (n. 1859)

 

– 1927: S-a născut actorul, regizorul şi producătorul american de film Herbert Ross; de formaţie coregraf, a realizat cu precădere musicaluri, comedii sau filme despre lumea scenei şi a filmului (m. 2001)

 

– 1928: S-a născut regizorul şi scenaristul francez Edouard Molinaro, realizatorul comediei clasice „Colivia cu nebune/ La cage aux folles” (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1930: A murit Fridtjof Nansen, explorator polar, naturalist şi om politic norvegian; cunoscut pentru expediţiile sale spre Polul Nord (a condus expediţia pe schiuri care a traversat partea de sud a Groenlandei, în 1888; a organizat o expediţie în Arctica, între anii 1893 şi 1896, pe vasul „Fram”); după 1918 a lucrat în instituţiile Ligii Naţiunilor (s-a ocupat cu repatrierea prizonierilor şi cu problemele refugiaţilor); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1922 (n. 1861)

 

– 1937: S-a născut inventatorul britanic Trevor Baylis (nume complet: Trevor Graham Baylis); a creat aparatul de radio cu manivelă și lanterna ce se încarcă prin intermediul unei manivele (m. 2018)

 

– 1938: S-a născut Eberhard Schoener, pianist şi compozitor, dirijor și aranjor german – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (m. 2015) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Harvey Keitel, actor american; mama sa, o evreică pe nume Miriam, s-a născut lângă Brăila emigrând mai apoi în Statele Unite

 

– 1941: S-a născut Ritchie Valens (Richard Valenzuela), cântăreţ, chitarist şi compozitor american (m. 1959)

 

– 1943: S-a născut Mary Wells, cântăreaţă şi compozitoare americană (m. 1992) – 80 de ani

 

– 1950: S-a născut cântăreţul, compozitorul, multi-instrumentistul şi producătorul american Stevie Wonder (numele la naştere: Stevland Hardaway Judkins)

 

– 1950: S-a născut Danny Kirwan, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (m. 2018)

 

– 1954: S-a născut (în Australia) cântărețul și compozitorul irlandez Johnny Logan (numele real: Sean Patrick Michael Sherrard); a câştigat de două ori concursul Eurovision pentru Irlanda

 

– 1956: A murit scriitorul rus Aleksandr Fadeev (n. 1901)

 

– 1959: S-a născut scriitoarea israeliană Zeruya Shalev

 

– 1961: S-a născut Dennis Rodman, baschetbalist american profesionist; a fost liderul NBA (Liga de baschet din Statele Unite ale Americii și Canada) pentru șapte ani consecutiv, un record neegalat până în prezent

 

– 1961: A murit actorul american de film Gary Cooper (pe numele său adevărat Frank James Cooper), laureat al Premiului Oscar (1942 și 1953) (n. 1901)

 

– 1975: A murit cantautorul american Bob Wills (James Robert Wills), considerat creatorul curentului muzical „western swing” (n. 1905)

 

– 1986: S-a născut Robert Pattinson, actor şi muzician britanic

 

– 2006: A murit Jaroslav Jan Pelikan, istoric şi teolog ortodox, profesor american; unul dintre cei mai importanţi istorici ai creştinismului. A scris aproape 40 de cărţi, dintre acestea, lucrarea de referinţă în cinci volume „The Christian Tradition: A History of the Development of Doctrine [Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării tradiţiei] (1971-1989)” este recunoscută ca fiind prima istorie de acest gen (n. 1923)

 

– 2018: A murit actriţa canadiano-americană Margot Kidder; a devenit celebră după ce a jucat alături de Christoper Reeve în filmele „Superman” în anii 80 și 90 ai secolului XX (n. 1948) – 5 ani

 

– 2019: A murit Doris Day, actriță și cântăreață americană (n. 1922)

 

– 2020: A murit Gabriel Bacquier, celebru bariton francez (n. 1924)

 

– 2022: A murit Ben Roy Mottelson, fizician și profesor universitar danez de origine americană; Premiul Nobel pentru fizică în 1975, împreună cu Aage Niels Bohr și James Rainwater, pentru contribuțiile lui Mottelson și Aage Niels Bohr la demonstrarea teoriilor lui Rainwater privind structura nucleilor atomici (n. 1926) – 1 an

 

– 2022: A murit mezzosoprana spaniolă Teresa Berganza, una dintre cele mai mari voci feminine din lume; a fost specializată în repertoriile lui Rossini şi Mozart, precum şi în interpretarea personajului Carmen din opera lui Bizet; a fost prima femeie primită în Academia Regală de Arte din Spania şi, de asemenea, doctor onorific al Universităţii Complutense din Madrid (n. 1933) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 12 mai

Calendarul zilei – 12 mai

Publicat de Codrin RAITA, 12 mai 2023, 05:00 / actualizat: 12 mai 2023, 15:55

S-a întâmplat într-o zi de 12 mai

* Se împlinesc 1910 ani (113 d.H.) de când, la Roma, în forumul nou construit, a fost inaugurată Columna lui Traian. O ilustrare plastică a „Comentariilor lui Traian”, atribuită lui Apollodor din Damasc, Columna constituie un original act de naştere a poporului român

* Cu 442 de ani în urmă (1581) era emisă Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu) de către Ştefan Báthory, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania), precursoarea Universităţii Babeş-Bolyai de astăzi. Primul rector al academiei a fost Jakub Wujek. Limba de predare a Academiei a fost latina și au existat în structură două facultăți: Filosofie (3 ani), urmată de Teologie (4 ani). În perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai” și avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul sintetiza dezideratele româneşti prin sintagma: „Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc” (12/24)

* Acum 129 de ani (1894), în ziarul francez „La Justice”, a apărut articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

* Acum 102 ani (1921) avea loc debutul lui Mircea Eliade, cu articolul „Dușmanul viermelui de mătase” în „Ziarul științelor populare și al călătoriilor”, nr. 21, sub numele Eliade Gh. Mircea

* Cu 101 ani în urmă (1922) avea loc premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

* Cu 94 de ani în urmă (1929) a fost înfiinţat Radio–Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii: Dragomir Hurmuzescu, Gheron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţară

* În urmă cu 81 de ani (1942) a avut loc prima gazare în masă, datată cu exactitate, în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, 1.500 de evrei polonezi fiind ucişi

* Acum 78 de ani (1945) armata română îşi încheia (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria) participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945)

* Sunt marcați 15 ani (2008) de la cutremurul din provincia Sichuan (China), cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, seism care a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu

* Se împlinesc 10 ani (2013) de când Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată Înalta decoraţie Nihil Sine Deo (din latină – „Nimic fără Dumnezeu”), în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale. Decoraţia regală Nihil Sine Deo instituită în 2009 prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi limitată la un număr de 200 membri, se acordă pentru performanţele de nivel înalt care îmbogăţesc prezentul românesc din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar

* În urmă cu 7 ani (2016) capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) a fost certificată printr-o ceremonie desfăşurată la baza militară Deveselu, în prezenţa premierului de la acea vreme, Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unor înalţi oficiali români şi străini. Scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume

* Acum 4 ani (2019) a început mandatul României în Consiliul Executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care a durat doi ani. În calitate de organizaţie de implementare a Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, OIAC reuneşte 193 de state membre. Consiliul Executiv al OIAC, format din 41 de state membre, supervizează activităţile Secretariatului Tehnic al Organizaţiei şi este responsabil de promovarea implementării eficiente şi a respectării Convenţiei. Convenţia, intrată în vigoare la 29 aprilie 1997, este primul tratat internaţional din domeniul dezarmării care prevede eliminarea completă a unei întregi categorii de arme de distrugere în masă. România a semnat această convenție în prima zi de la deschiderea ei spre semnare, la 13 ianuarie 1993, şi a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), instrumentele de ratificare fiind depuse la Secretarul general ONU, la 15 februarie 1995. Convenţia a fost implementată în România prin Legea nr. 56/1997, completată şi modificată în 2004. Este pentru a cincea oară când România a fost aleasă în forul executiv al Organizaţiei, anterior deţinând această poziţie în perioada 2010-2012

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Ioan Valahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 1812, 12/24: S-a născut George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.VI.1812

 

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 8 mai 1870, iar altele, 30 aprilie

 

– 1897: S-a născut Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (m. 1977)

 

– 1909: S-a născut Anton Golopenția, sociolog, geopolitician și statistician, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică; membru post-mortem al Academiei Române din 2017 (m. 1951, în închisoarea Văcărești)

 

– 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2009)

 

– 1925: S-a născut soprana Emilia Petrescu; fostă membră a Corului Radiodifuziunii Române (m. 2003)

 

– 1928: S-a născut Florica Holban, prima femeie operator de imagine din România și regizor de film documentar (m. 1996) – 95 de ani

 

– 1933: A murit prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (n. 1874) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut Jolt Kerestely, compozitor, instrumentist și dirijor de muzică uşoară

 

– 1934: S-a născut criticul literar Lucian Raicu (numele la naştere: Leibovici); în 1986 se exilează în Franţa (m. 2006)

 

– 1936: S-a născut poeta Stela Rădulescu Viniţchi; stabilită, din 1983, în SUA

 

– 1938: S-a născut taragotistul și interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş (m. 2018) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu (m. 1986)

 

– 1947: S-a născut Gabriela Omăt, editoare și istoric literar (m. 2019)

 

– 1949: S-a născut Anghel Mora (pseudonimul lui Mihai Diaconescu), regizor de film şi scenarist (m. 2000)

 

– 1958: S-a născut Valeriu Mladin, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali români contemporani, ce abordează instalația, video-instalația, mixt-media, sculptura și performance-ul; multe dintre lucrările sale se concentrează asupra relaţiei dintre pictură, fotografie şi expresia figurii umane – 65 de ani

 

– 1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884)

 

– 1966: S-a născut pictorul Petru Birău (m. 2021)

 

– 1978: S-a născut pictorul şi graficianul Dragoş Burlacu – 45 de ani

 

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913) – 30 de ani

 

– 1995: A murit artistul Petre Bodeuţ, interpret şi creator de excepţie în domeniul artei coregrafice; stabilit în Canada (n. 1917)

 

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920)

 

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română; unul dintre cei mai iubiți artiști ai Americii, cunoscut la nivel mondial pentru caricaturile și schițele sale ce au ilustrat paginile revistei „The New Yorker” pentru aproape șase decenii (n. 1914)

 

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930) – 15 ani

 

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1921)

 

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

 

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953)

 

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933) – 10 ani

 

– 2017: A murit compozitorul şi profesorul Mircea Neagu, personalitate marcantă a muzicii corale din România (n. 1928)

 

– 2021: A murit Ileana Vulpescu, una dintre cel mai cunoscute scriitoare din România; a scris proză şi teatru, a fost lexicograf, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească; romanul care a consacrat-o a fost „Arta conversaţiei” (1980); soția poetului, traducătorului şi publicistului Romulus Vulpescu (n. 1932)

 

– 2021: A murit artistul plastic Doru-Victor Rotaru, membru al Filialei Arte Decorative București a Uniunii Artiștilor Plastici din România (n. 1943)

 

– 2022: A murit Leonida Constantin Brezeanu, compozitor, etno-muzicolog şi dirijor (n. 1938) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE, în cadrul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene

 

– Washington: Președintele SUA, Joe Biden îl va primi pe premierul spaniol Pedro Sánchez

 

– Kórnik, Polonia: Miniștrii afacerilor europene ai Poloniei, Franței și Germaniei și viceprim-ministrul Ucrainei, Olha Stefanishyna, urmează să se întâlnească la Kornik, în vestul Poloniei

 

– Toyama, Japonia: Reuniunea miniștrilor educației din cadrul G7 (12 – 15 mai)

 

– Sendai, Japonia: Reuniunea miniștrilor științei și tehnologiei din cadrul G7 (12 – 15 mai)

 

– Mumbai, India: Tata Motors – rezultate financiare pentru trimestrul 4 2022/2023

 

– Tokyo: Toshiba – rezultate anuale 2022/23

 

– Taipei, Taiwan: Foxconn – rezultate din primul trimestru

 

– Paris: Société Générale – rezultate din primul trimestru (înainte de tranzacționare)

 

– München: Allianz – rezultate din primul trimestru

 

– Fátima, Portugalia: Pelerinajul anual la altarul catolic de la Fatima (12 – 13 mai)

 

– Montréal, Canada: Lansarea noului album al lui Celine Dion, intitulat „Love Again”

 

– Tokyo: Lansarea jocului video „Zelda: Breath of the Wild 2”

 

– Chiba, Japonia: X Games – campionat de sporturi extreme (12 – 14 mai)

 

– Tampere, Finlanda: Hochei pe gheață – Campionatul Mondial masculin (12 – 28 mai)

 

– Le Mans, Franța: MotoGP – Marele Premiu al Franței (12 – 14 mai)

 

– Tulsa, SUA: LIV Golf: Turneul de la Tulsa (12 – 14 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 12 – 16.V: „Săptămâna Globală a Siguranței Rutiere” („Global Road Safety Week”), inițiată la nivel global de ONU, în 2007, este o campanie globală bienală de siguranță rutieră găzduită de OMS, care își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la siguranța rutieră și prevenirea accidentelor (aproximativ 1,3 milioane de oameni mor pe drumurile lumii în fiecare an, iar între 20 și 50 de milioane de oameni sunt răniți în fiecare an)

 

– „Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali”, sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (n.12.V.1820 – m.13.VIII.1910), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale. NOTĂ: Pe 5 mai este marcată și „Ziua internaţională a moaşelor”

 

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

 

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

 

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

 

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

 

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com menţionează ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 1 mai 1700

 

– 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m. 1824)

 

– 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

 

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

 

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873) – 200 de ani

 

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888)

 

– 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes; unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m. 1871)

 

– 1820: S-a născut (în Italia) asistenta medicală britanică Florence Nightingale, cea care a pus bazele principiilor asistenței medicale moderne și ale salubrității spitalicești; s-a remarcat ca infirmieră deosebită în timpul Războiului din Crimeea, dând dovadă de o extraordinară capacitate de organizare, ocupându-se apoi de spitalele de garnizoană din Anglia; a fondat și a condus prima școală de infirmiere (1860), ale cărei cursuri și examene practice se desfășurau în Spitalul St. Thomas din Marea Britanie; a creat un sistem de sănătate în India; a fost prima femeie admisă în Societatea Statistică Regală, pentru activitatea sa de pionierat în infografie statistică (m. 1910). NOTĂ: Anul 2020 a fost „Anul Internațional al Asistentului Medical și al Moașei”, stabilit în cadrul celei de-a 72-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, din 24.V.2019, pentru a marca cei 200 de ani de la nașterea ei

 

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

 

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912)

 

– 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m. 1924)

 

– 1845: A murit János Batsányi, poet maghiar (n. 1763)

 

– 1845: A murit August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

 

– 1859: A murit Serghei Aksakov, prozator rus, exponent al şcolii naturale (n. 1791)

 

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

 

– 1871, 12/13: A murit compozitorul francez François Auber (n. 1782)

 

– 1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

 

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

 

– 1884: A murit compozitorul ceh Bedřich Smetana (n. 1824)

 

– 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţă americană de film; laureată a patru premii Oscar (m. 2003)

 

– 1909: S-a născut soprana americană Margaret Harshaw (m. 1997)

 

– 1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1964 (m. 1994)

 

– 1910: S-a născut mezzosoprana italiană Giulietta Simionato (m. 2010)

 

– 1914: S-a născut Bertus Aafjes, poet olandez; a publicat şi sub pseudonimul Jan Oranje (m. 1993)

 

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

 

– 1921: S-a născut sculptorul german Joseph Beuys (m. 1986)

 

– 1924: S-a născut Alexander Sergeyevich Esenin-Volpin poet, filosof şi matematician rus; disident, unul dintre liderii mişcării pentru drepturile omului în URSS; fiul poetului Serghei Esenin (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (m. 2018)

 

– 1925: S-a născut Frank Pierson, regizor de film, scenarist şi producător american, recompensat cu Premiul Oscar pentru scenariul filmului „După-amiază de câine” (1975) (m. 2012)

 

– 1925: A murit Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

 

– 1928: S-a născut Burt Freeman Bacharach, compozitor, producător de discuri și pianist american; considerat unul dintre compozitorii cei mai importanţi ai secolului al XX-lea, a fost recompensat cu cele mai importante distincţii ale industriei muzicale americane: şase premii Grammy, două Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy şi trei premii Oscar (m. 2023) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (m. 2013)

 

– 1931: A murit Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (n. 1858)

 

– 1933: S-a născut Andrei Voznesensky, poet şi eseist rus; reprezentant al literaturii din perioada „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov şi considerat „fiul spiritual” al lui Boris Pasternak (m. 2010) – 90 de ani

 

– 1935: A murit Jozef Klemens Pilsudski, om politic și comandant militar polonez, considerat întemeietorul statului polonez independent; șef de stat între 1918–1922 și conducător de facto al celei de-a Doua Republici Poloneze; a avut un rol decisiv asupra configurației Poloniei după Primul Război Mondial. În anul 1920, câștigând Bătălia pentru Varșovia, cunoscută în Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, și-a apărat propria țară, dar a apărat și Europa în fața bolșevicilor timp de câteva decenii (n. 1867, în Lituania)

 

– 1944: A murit Max Brand (pe numele său adevărat Frederick Schiller Faust), scriitor american (n. 1893)

 

– 1948: S-a născut chitaristul, autorul şi producătorul ceh Ivan Kral, a cărui carieră include colaborări cu Patti Smith, Iggy Pop şi David Bowie (m. 2020) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut Raimund Hoghe, coregraf, dansator, cineast şi autor german (m. 2021)

 

– 1950: S-a născut Gabriel Byrne, actor, regizor de film, scenarist, producător de film și scriitor irlandez

 

– 1957: A murit Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (n. 1885)

 

– 1967: A murit poetul, dramaturgul şi eseistul englez John Masefield (n. 1878)

 

– 1970: A murit poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură în 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n. 1891)

 

– 1975: S-a născut neo-zeelandezul Jonah Lomu, unul din cei mai mari jucători de rugby din istorie; considerat „primul superstar din rugby-ul modern” (m. 2015)

 

– 1985: A murit Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al „raw art” (arta brută) (n. 1901)

 

– 1992: A murit actorul american Robert Reed (n. 1932)

 

– 1994: A murit psihologul american Erik H. Erikson (numele real: Erik Homberger), renumit specialist în psihologia copilului (n. 1902, în Germania; tatăl biologic, de origine daneză, l-a părăsit înainte de a se naşte)

 

– 1994: A murit chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (n. 1910)

 

– 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (n. 1925)

 

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925) – 15 ani

 

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

 

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)

 

– 2014: A murit H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (n. 1940)

 

– 2020: A murit actorul, regizorul, scenaristul și producătorul Michel Piccoli, simbol al cinematografiei franceze (n. 1925)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 11 mai

Calendarul zilei – 11 mai

Publicat de Codrin RAITA, 11 mai 2023, 05:00 / actualizat: 12 mai 2023, 15:55

S-a întâmplat într-o zi de 11 mai

* Cu 1693 de ani în urmă (330) avea loc inaugurarea solemnă a oraşului Constantinopol (astăzi Istanbul). A fost fondat de împăratul Constantin cel Mare pe locul vechii colonii greceşti Byzantion (Bizanț, ce data din secolul al VII-lea î. Hr.). Împăratul a stabilit aici noua capitală a Imperiului Roman. Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma (Noua Romă), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”)

* Cu 239 de ani în urmă (1784) limba germană era declarată limbă oficială în administraţia de stat a Transilvaniei, în locul limbii latine

* În urmă cu 146 de ani (1877), în urma proclamării independenţei de stat a României (9/21.V.1877), Guvernul anula plata tributului către Turcia (914.000 lei) şi punea suma la dispoziţia Ministerului de Război (11/23)

* Acum 137 de ani (1886) avea loc inaugurarea, în faţa Universităţii din Bucureşti, a statuii cărturarului iluminist Gheorghe Lazăr. Statuia, care îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr în picioare, în vestimentație românească de inspirație orientală, specifică epocii în care a trăit, cu o pelerină pe umeri și ținând o carte deschisă în mâini, a fost executată de sculptorul Ion Georgescu din marmură

* În urmă cu 112 ani (1911) o echipă de sportivi români a participat la concursul internaţional de gimnastică de la Torino (până la 14/27.V), cucerind medalii de argint, aceasta fiind prima participare pe plan internaţional a unei echipe româneşti (11/24)

* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”. Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr.4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor. Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul „Carol I”

* Acum 92 de ani (1931) avea loc semnarea, la Bucureşti, a Convenţiei militare a Micii Înţelegeri (cunoscută şi sub numele de Mica Antantă), cu participarea şefilor de Stat Major, pentru a contracara creşterea activităţii revizioniste a Germaniei, Italiei şi Ungariei. Mica Înţelegere a fost o organizaţie de securitate regională defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe între Cehoslovacia-Iugoslavia (14.VIII.1920), România-Cehoslovacia (23.IV.1921) şi România-Iugoslavia (7.VI.1921). Avea ca obiectiv menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial (şi-a încetat activitatea în 1938)

* Acum 84 de ani (1939) a fost semnat un acord economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizaţii comerciale engleze în România, înfiinţarea de zone libere în porturile româneşti etc.

* Acum 74 de ani (1949) a apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, a apărut un decret privind organizarea radioficării în Republica Populară Română)

* Tot cu 74 de ani în urmă (1949) Israelul a fost primit în Organizaţia Naţiunilor Unite. La 14.V.1948 a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat, marcarea acestui eveniment variind în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic

* În urmă cu 73 de ani (1950) a avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, în regia lui Nicolas Bataille

* Acum 67 de ani (1956) România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa. Creată la 11.IV.1919, OIM este o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor. Din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva. Între anii 1946 şi 1956 România nu a mai participat, însă, la lucrările OIM

* Cu 33 de ani în urmă (1990) Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale de la 20 mai (acelaşi an). CPUN a fost constituit la 9.II.1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai. CPUN era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

* În urmă cu 32 de ani (1991) a fost semnat, la Bucureşti, Acordul între guvernele României şi Ungariei privind stabilirea regimului de „Cer Deschis” între cele două ţări. A fost primul tratat de acest gen din Europa. Textul, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 17 decembrie 1991, a intrat în vigoare de la 17 decembrie 1991 până la 31 decembrie 2001, fiind abrogat prin Ordin 2483/2016

* Acum 28 de ani (1995) comunitatea internaţională a hotărât, la New York, prelungirea, pe termen nelimitat și fără condiții, a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNT). Tratatul, deschis spre semnare la 1.VII.1968, a intrat în vigoare la 5.III.1970. Tratatul a fost propus de Irlanda, iar Finlanda a fost prima țară care l-a semnat

* Cu 12 ani în urmă (2011) era adoptată de către Consiliul Europei Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care are ca scop prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor. Convenția de la Istanbul sau Convenția Internațională pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii și a Violenței Domestice stabilește că tolerarea și nepedepsirea unor acte de violență împotriva femeilor precum violul, violența domestică, hărțuirea sexuală, căsătoriile forțate sau sterilizarea forțată constituie încălcări ale drepturilor omului și forme de discriminare pe criteriul de gen. Femeile au dreptul de a trăi în siguranță atât în spațiul public cât și în cel privat, pe stradă sau la serviciu, cât și acasă. Tratatul a intrat în vigoare pe 1 august 2014. România a semnat Convenția de la Istanbul în iunie 2014, și a ratificat-o în data de 23 martie 2016, Convenția intrând în vigoare în septembrie 2016. În martie 2019, 46 state au semnat-o și 34 de state (Albania, Andora, Austria, Belgia, Bosnia-Herțegovina, Cipru, Croația, Danemarca, Finlanda, Elveția, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Islanda, Luxemburg, Macedonia, Malta, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia) au ratificat-o. Este primul tratat internațional care conține o definiție a genului, ceea ce înseamnă că acum se recunoaște faptul că femeile și bărbații nu sunt doar diferențiați din punct de vedere biologic, dar că există o categorie a genului, definită social, care le conferă femeilor și bărbaților roluri și comportamente specifice

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1845: A murit Carl Filtsch, „copilul minune” al muzicii secolului al XIX-lea; elevul preferat al lui Frédéric Chopin (n. 1830, la Sebeș)

 

– 1849: A murit (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar) pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (n. 1796)

 

– 1899, 11/23: S-a născut arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (m. 1960). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) menționează ca dată a naşterii doar stilul nou, 23.V.1899

 

– 1903: S-a născut prozatorul şi publicistul Virgil Birou, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Banat între anii 1941 şi 1944; animator al vieţii culturale bănăţene (a organizat, de exemplu, în 1941, prima expoziţie a cărţii, artelor plastice şi grafice din Banat) (m. 1968) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut biologul Vasile Jitariu; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii; de numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1989)

 

– 1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) actriţa şi profesoara Beate Fredanov (m. 1997) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din țară și din lume; prima româncă intrată în Cartea Recordurilor (m. 2005)

 

– 1921: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Elise Popovici (m. 2011)

 

– 1924: S-a născut Aurel Gurghianu, poet şi publicist (m. 1987)

 

– 1925: S-a născut Ioan Kunst-Ghermănescu, antrenor de handbal și professor; unul din ctitorii handbalului românesc (m. 1997)

 

– 1926: S-a născut agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de oenologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2016)

 

– 1926: S-a născut inginerul şi profesorul Horia Colan; specialist în domeniul metalurgiei, s-a ocupat mai ales de ştiinţa materialelor, metalografie, difuzia în metale, tratamente termice, metalurgia pulberilor, istoria ştiinţei şi tehnicii; inventator în domeniul metalurgiei pulberilor; membru titular al Academiei Române din 2010 (m. 2017)

 

– 1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut prozatorul Laurenţiu Cerneţ (numele de naştere: Laurenţiu Mircea Bobleanţă) (m. 2008)

 

– 1933: S-a născut Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1934: A murit Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), lingvist şi folclorist, stabilit în Franţa în anul 1901; lucrări despre limba şi folclorul român; elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice (n. 1859)

 

– 1935: S-a născut actriţa Rodica Sanda Ţuţuianu; a jucat pe scena Teatrului Nottara 30 de ani, în numeroase piese de teatru radiofonic şi teatru TV; timp de peste 20 de ani a prezentat emisiunea matinală de duminică „Radio Magazinul Femeilor” (m. 2016)

 

– 1940: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) graficianul și pictorul Victor Vladimir Ciobanu

 

– 1940: S-a născut Gheorghe Istrate, poet şi publicist (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut Crişu Dascălu, lingvist, poet, critic literar, publicist şi profesor

 

– 1946: S-a născut oboistul şi dirijorul Radu Chişu (m. 1989)

 

– 1954: S-a născut sculptorul Aurel-Silviu Cucu

 

– 1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar; cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”), studii de literatură comparată (n. 1901) – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut Cornel Mihalache, jurnalist și regizor de film documentar – 60 de ani

 

– 1980: A murit Vida Géza, sculptor maghiar din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1913)

 

– 1989: A murit sculptorul Naum Corcescu (n. 1922)

 

– 1990: A murit dramaturgul Theodor Mănescu (n. 1930)

 

– 1995: A murit George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1919)

 

– 2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare)

 

– 2010: A murit inginerul Radu Voinea; specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990) (n. 1923)

 

– 2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010) (n. 1930, la Beirut, Liban)

 

– 2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov; fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara. Colaborează la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont” (n. 1951)

 

– 2012: A murit matematicianul şi profesorul Dan Brânzei; contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă (n. 1942)

 

– 2014: A murit actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat (n. 1933)

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor de externe ai UE – Gymnich (11 – 12 mai)

 

– Niigata, Japonia: Reuniunea miniștrilor de finanțe din cadrul G7 și a guvernatorilor băncilor centrale (11 – 13 mai)

 

– Indonezia: Liderii Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), formată din 10 membri, se întâlnesc în primul summit al anului

 

-Londra: Președintele Zambiei Hakainde Hichilema, Secretarul General AfCFTA Wamkele Mene și alți lideri de afaceri vorbesc la conferința Africa Debate

 

– Tokyo: Nissan – rezultate anuale 2022/23

 

– Paris: Raportul lunar al OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)

 

– Paris: Renault – Adunarea Generală a Acţionarilor

 

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei și publicarea raportului de politică monetară

 

– Lisabona, Portugalia: Raoni Metuktire, cunoscut și ca șef Raoni sau Ropni, lider și ecologist indigen brazilian, și alți reprezentanți ai poporului indigen din Amazon fac prima oprire în Portugalia într-un turneu în șase țări europene (11 – 13 mai)

 

– Madrid: Telefonica – rezultate trimestriale

 

– SUA: Covid-19 – sfârșitul stării de urgență sanitară

 

– Kuala Lumpur: Este așteptat verdictul privind convertirea la islam a trei copii hinduși fără acordul unuia dintre părinți

 

– Jenin, Teritoriile palestiniene: Prima comemorare a morții jurnalistei palestiniano-americane Shireen Abu Akleh, ucisă într-un raid al armatei israeliene

 

– Rabat: Procesul în apel al istoricului Maâti Monjib condamnat pentru „subminarea securității statului”

 

– Matosinhos, Portugalia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) – Raliul Portugaliei (11 – 14 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1686: A murit Otto Von Guericke, fizician, filosof şi om politic german; inventatorul pompei de vacum şi a teoriei vidului (n. 1602)

 

– 1720: S-a născut Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, nobil şi aventurier german; şi-a „câştigat” renumele de mare mincinos pentru păcălelile şi poveştile sale exagerate, fapt pentru care relatările sale au fost transpuse în colecția de povestiri “Aventurile baronului Münchausen”, scrisă de Rudolph Erich Raspe; la sfârșitul anului 1786, scriitorul german, Gottfried August Bürger, a publicat o traducere liberă și adăugită a cărții, pentru ca în 1988 să apară şi filmul cu acelaşi nume (m. 1797)

 

– 1824: S-a născut Jean-Léon Gérôme, pictor și sculptor francez (m. 1904)

 

– 1835: S-a născut Kārlis Baumanis, compozitor leton din Imperiul Rus; este autorul imnului naţional al Letoniei (m. 1905)

 

– 1849: A murit (Jeanne-Françoise) Julie (Adelaide) Récamier, scriitoare franceză, faimoasă pentru salonul său literar-politic (n. 1777)

 

– 1849: A murit compozitorul german Otto Nicolai (n. 1810)

 

– 1854: S-a născut inventatorul american de origine germană Ottmar Mergenthaler; în 1884 a inventat linotipul, revoluţionând lumea tiparului şi a publicaţiilor (m. 1899)

 

– 1855: S-a născut compozitorul rus Anatoli Liadov (m. 1914). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi, 29 aprilie 1855

 

– 1859: S-a născut astronomul american Frank Schlesinger (m. 1943)

 

– 1875: S-a născut Harriet Quimby, jurnalistă, actriţă şi scenaristă americană; prima femeie din Statele Unite care a primit un brevet de pilot şi prima femeie care a zburat singură deasupra Canalului Mânecii (m. 1912)

 

– 1884: S-a născut (în România) soprana americană Alma Gluck (nume la naștere: Reba Fiersohn); una din cele mai faimoase artiste lirice ale lumii și prima cântăreață de operă care a reușit să vândă 1 milion de înregistrări (m. 1938)

 

– 1888: S-a născut Irving Berlin (nume real: Israel Baline), compozitor american de origine belaruso-evreiească, considerat unul dintre cei mai mari creatori de cântece din istoria SUA (m. 1989) – 135 de ani

 

– 1889: A murit John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei; brandul britanic de ciocolată Cadbury, înfiinţat de antreprenorul căruia îi poartă numele, este astăzi al doilea cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, cu venituri anuale de miliarde de dolari (n. 1801)

 

– 1895, 11/12: S-a născut filosoful indian Jiddu Krishnamurti (m. 1986)

 

– 1899: S-a născut Paulino Masip, scenarist, dramaturg şi romancier spaniol (m. 1963)

 

– 1904: S-a născut Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (m. 1989)

 

– 1905, 11/24: S-a născut scriitorul rus Mihail A. Şolohov; Premiul Nobel pentru Literatură în 1965 (m. 1984)

 

– 1909: S-a născut Herbert Murrill, compozitor şi organist englez (m. 1952)

 

– 1914: S-a născut Haroun Tazieff, geolog francez de origine poloneză; studii şi cercetări privind mecanismele erupţiilor şi gazele vulcanice; unul dintre fondatorii Institutului Internaţional de Cercetări Vulcanologice (1948) (m. 1998)

 

– 1916: S-a născut scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în 1989 (m. 2002)

 

– 1916: A murit Max Reger, compozitor, organist şi pianist german (n. 1873)

 

– 1918: S-a născut Richard Phillips Feynman, fizician și profesor american; principala sa contribuţie în fizică a fost elaborarea metodei integralelor de drum, care i-a permis să formuleze o teorie deopotrivă riguroasă şi intuitivă a electrodinamicii cuantice şi pentru care a primit în 1965 Premiul Nobel pentru Fizică (împreună cu Julian Schwinger şi Sin-Itiro Tomonaga); a ajutat la dezvoltarea bombei atomice; cărțile sale de fizică sunt unele din cele mai populare scrise vreodată (m. 1988) – 105 ani

 

– 1920: A murit William Dean Howells, scriitor şi critic literar american (n. 1837)

 

– 1924: S-a născut Eugene Dynkin, matematician american de origine rusă (m. 2014)

 

– 1924: S-a născut Antony Hewish, astrofizician britanic; contribuţii în radioastronomie, la studiul pulsarilor (pe care i-a descoperit în 1967) şi al quasarilor; Premiul Nobel pentru Fizică în 1974, împreună cu Sir Martin Ryle (tot britanic), pentru cercetările lor de radioastronautică (m. 2021)

 

– 1925: S-a născut Rubem Fonseca, romancier, scenarist şi critic brazilian de film (m. 2020)

 

– 1927: A murit Juan Gris (pe numele său adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez), pictor şi grafician spaniol stabilit la Paris, unul dintre promotorii cubismului (n. 1887)

 

– 1928: S-a născut Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (m. 1997) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut scriitorul şi ziaristul spaniol Francisco Umbral (m. 2007)

 

– 1934: A murit fizicianul rus Orest Khvolson (n. 1852)

 

– 1937: S-a născut juristul şi profesorul german Dieter Grimm, personalitate marcantă a teoriei constituţional-politice, a istoriei dreptului şi a dreptului constituţional german şi comparat

 

– 1938: S-a născut scriitorul şi arhitectul spaniol Joan Margarit (i Consarnau); cea mai mare parte a operei sale este scrisă în limba catalană; câștigător al Premiului Miguel de Cervantes în 2019 (m. 2021) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut poetul şi jurnalistul palestinian Samih Al-Qasim, figură emblematică a „poeziei rezistenţei” (m. 2014)

 

– 1947: S-a născut Marc-Antoine Costa de Beauregard, preot ortodox, doctor în teologie și profesor francez; protopop al protopopiatului Franței, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

 

– 1963: S-a născut actriţa britanică Natasha Richardson; fiica actriţei Vanessa Redgrave şi soţia actorului Liam Neeson (m. 2009, în urma unui accident de schi suferit în Canada) – 60 de ani

 

– 1976: A murit Alvar Aalto (nume complet Hugo Henrik Alvar Aalto), unul dintre cei mai mari arhitecți finlandezi, urbanist și designer de mobilă; considerat, alături de Le Corbusier, Walter Gropius și Mies van der Rohe, ca unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai modernismului (n. 1898)

 

– 1981: A murit Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (n. 1945)

 

– 1982: S-a născut Jonathan Stevens Jackson, actor, cântăreț, compozitor și scriitor american

 

– 2001: A murit Douglas Noël Adams, scriitor și dramaturg englez (n. 1952)

 

– 2002: A murit Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la „Studiourile Disney”, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 Dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (n. 1915)

 

– 2019: A murit actriţa şi cântăreaţa americană Peggy Lipton; cunoscută pentru rolurile din „The Mod Squad” şi „Twin Peaks” (n. 1946)

 

– 2020: A murit actorul și comedianul american Jerry Stiller (n. 1927)

 

– 2021: A murit Haralambie Corbu, critic și istoric literar, doctor habilitat în filologie, profesor universitar din Republica Moldova; vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei (1989-1995) (n. 1930)

 

– 2022: A murit (împușcată în timpul unui raid al Forțelor de Apărare din Israel) Shireen Abu Akleh, jurnalistă palestiniano-americană care a lucrat ca reporter pentru canalul în limba arabă Al Jazeera timp de 25 de ani, unul dintre cele mai proeminente nume din Orientul Mijlociu pentru reportajele sale în Teritoriile palestiniene ocupate de Israel; de-a lungul carierei, a relatat despre numeroase evenimente majore care i-au afectat pe palestinieni, analizând în același timp și politica israeliană; datorită reportajelor ei televizate a devenit cunoscută și, ca jurnalist de top în lumea arabă, a fost o sursă de inspirație pentru mulți palestinieni și arabi, în special un model pentru femeile arabe ce intenționau să urmeze o carieră în jurnalism (n. 1971) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 10 mai

Calendarul zilei – 10 mai

Publicat de Codrin RAITA, 10 mai 2023, 05:00 / actualizat: 10 mai 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 10 mai

* Acum 199 de ani (1824) a avut loc deschiderea pentru public a muzeului de artă National Gallery din Londra

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de când sub presiunea Porţii Otomane, Adunarea Obştească a Ţării Româneşti a votat introducerea în Regulamentul Organic a „articolului adiţional” care prevedea obligativitatea aprobării puterii suzerane (Poarta) şi puterii protectoare (Rusia) pentru orice modificare constituţională. Acest fapt a semnificat o restrângere a autonomiei Ţării Româneşti şi o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia (10/22)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când, în Ţara Românească, s-a constituit Comitetul revoluţionar, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Dumitru şi I. C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ştefan şi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu (10/22)

* Se împlinesc 165 de ani (1858) de când, la Paris, începea Conferinţa celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) privind organizarea Principatelor Române. Prin Convenţia semnată în ultima zi a Conferinţei (7/19.VIII.1858) se stabilea că, împreună, cele două ţări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprie. Convenţia de la Paris a devenit legea fundamentală a Principatelor (rămânând în vigoare până în 1864) (10/22)

* Cu 164 de ani în urmă (1859) începeau, la Focşani, lucrările Comisiei centrale pentru elaborarea legilor comune celor două Principate Unite (10/22)

* Cu 159 de ani în urmă (1864), între 10/22 şi 14/26 mai, a avut loc un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituţii (numită prudent „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, care, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispoziţiile Convenţiei, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative) şi a unei noi legi electorale, care introducea noi instituţii: Senatul (Parlamentul devenind bicameral) şi Consiliul de Stat (care elabora legi pe baza iniţiativei Domnitorului). Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” şi 70.220 abţineri. Statutul a fost publicat în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie 1864. A fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866

* În urmă cu 157 de ani (1866) Prinţul Carol (1839-1914), din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era proclamat de către Adunarea Constituantă (aleasă la 9/21.IV.1866) domnitor al României sub numele de Carol I. El a fost ales prin plebiscitul din 2/14-8/20.IV.1866, organizat după detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (11/23.II.1866). Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I s-a pronunţat, în domeniul politicii externe, pentru menţinerea şi consolidarea statutului internaţional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice şi militare ale ţării. La 10.V.1881 Carol I a fost încoronat, devenind primul rege al României (10/22)

* Acum 152 de ani (1871) avea loc semnarea Tratatului de pace franco-german de la Frankfurt pe Main în urma războiului franco-prusac (iulie 1870 – februarie 1871). Franţa a pierdut Alsacia şi Lorena de Est

* În urmă cu 146 de ani (1877) era instituită prima decoraţie românească, „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român. A fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român (10/22)

* Cu 142 de ani în urmă (1881) au avut loc festivităţile prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I (prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen/1839-1914) ca primul rege al României (la 14.III.1881, Parlamentul votase transformarea României în Regat). Preşedintele Parlamentului i-a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta (soţia sa) coroanele realizate din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de independenţă (1877-1878). NOTĂ: A se vedea şi articolul de la 10.V.1866 privind proclamarea prinţului Carol ca domnitor al României (10/22)

* Acum 117 ani (1906) apărea la Bucureşti (până în 1940, cu întreruperi), ziarul „Neamul românesc”, condus de Nicolae Iorga, ziar politic de orientare naţională şi de atitudine democratică. A militat pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român, în ultimii ani de apariţie având o pronunţată atitudine antifascistă (10/23)

* În urmă cu 116 ani (1907) avea loc premiera, la Opera Comică din Paris, a operei „Ariana şi Barbă Albastră” (Ariane et Barbe-Bleu) de Paul Dukas; libretul – Maurice Maeterlink

* Acum 96 de ani (1927) avea loc semnarea Concordatului cu Vaticanul, prin care s-a reorganizat cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929). Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat. După a doua conflagraţie mondială, în condiţiile instaurării în ţara noastră a regimului comunist, prin Decretul 151/17.VII.1948, partea română a denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun, odată cu represiunea împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România

* În urmă cu 94 de ani (1929) la Radioul naţional se difuza primul festival de muzică românească (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

* Acum 87 de ani (1936) avea loc deschiderea oficială a Muzeului Satului din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Pentru public acesta s-a deschis cu o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936, concomitent cu cea a întregului parc Herăstrău. Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Muzeul a luat fiinţă cu sprijinul material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”. În etapa sa de început, între 1936-1940, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” dispunea de 4,5 hectare de teren, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate şi dispuse după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Acest plan, care în bună măsură este valabil şi astăzi, tinde să reproducă harta României, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale ţării. Pe 17 mai se serbează anual „Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti”

* Cu 84 de ani în urmă (1939) avea loc inaugurarea, în Piaţa Palatului din Bucureşti, în faţa Fundaţiilor Regale, a statuii regelui Carol I (sculptor, croatul Ivan Meštrović). Statuia a fost tăiată şi topită în 1948, din ordinul autorităţilor comuniste, care au urmărit sistematic eliminarea, prin toate mijloacele, a monarhiei din conştiinţa publică. La 6 decembrie 2010 a fost inaugurată o nouă statuie a regelui Carol I, realizată de sculptorul Florin Codre, fiind amplasată în aceeaşi Piaţă (numită în prezent a Revoluţiei), între Palatul Regal, ce găzduieşte Muzeul Naţional de Artă al României, şi Biblioteca Centrală Universitară

* Acum 82 de ani (1941) avea loc celebrul zbor în Scoţia al lui Rudolf Hess (1894-1987), adjunct al lui Hitler, în încercarea de a demara negocierile dintre Germania şi Marea Britanie (condamnat de Tribunalul de la Nurenberg, în 1946, la închisoare pe viaţă, Hess a murit în închisoarea Spandau/RFG, la 17.VIII.1987)

* În urmă cu 76 de ani (1947) preşedintele SUA, Harry Truman, i-a conferit şefului statului român, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), cea mai înaltă distincţie americană de război, Legiunea Meritului în grad de Mare Comandor, ca o recunoaştere a contribuţiei României la mutarea frontului cu 500 km spre Vest şi, implicit, la scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni

* Acum 29 de ani (1994), în Republica Africa de Sud, a avut loc învestirea oficială a primului preşedinte de culoare din istoria ţării, Nelson Mandela (1918 – 2013). Una dintre personalităţile marcante ale secolului al XX-lea, Nelson Mandela a petrecut 27 de ani în închisorile regimului de apartheid. A fost liderul Congresului Naţional African şi primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din 27 aprilie 1994 (până în 1999). S-a retras din viaţa politică în 2004

* În urmă cu 12 ani (2011) Regele Mihai (1921-2017) a anunţat transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter naţional şi independent. Prin ruperea tuturor legăturilor dinastice cu Casa Hohenzollern şi renunţarea la titlurile conferite de capii familiei princiare de Hohenzollern, regele Mihai anulează şi orice drept sau pretenţie a acestei case dătătoare de dinastii la nivel european asupra Casei Regale a României

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Independenței Naționale a României”; sărbătoare naţională ce marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881) (Legea nr.189/ 8.VII.2021). NOTĂ: Ziua Regelui (10 mai) a fost Ziua naţională a României între 1867 şi 1947. Legat de ziua Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, istoricul Djuvara a afirmat: „Parlamentul a votat la 9 mai 1877 rezoluţia prin care a proclamat deplina independenţă a ţării, dar abia a doua zi, pe 10 mai, parlamentarii merg cu toţii la Palatul Regal, iar domnitorul Carol răspunde proclamaţiei de independenţă”

 

– „Ziua Românităţii Balcanice”, stabilită prin Legea 156/ 7.VI.2021, urmărește aducerea în centrul atenției publice a necesității de solidaritate națională și cultural-identitară cu minoritățile megleno-română și aromână înrudite care locuiesc în țările balcanice. Între 1906 și 1948, data de 10 mai a fost sărbătorită în țara noastră ca „Ziua Românilor din Balcani”. NOTĂ: Și la 23 mai este sărbătorită, din 1990, „Ziua naţională a aromânilor de pretutindeni”, la iniţiativa Ligii Aromânilor din Macedonia/FYROM. Ambele sărbători fac referire la data de 10/23.V.1905, când a fost tipărit Decretul imperial („Iradeaua”) sultanului Abdul Hamid al II-lea, prin care li se recunoşteau aromânilor drepturi specifice în plan administrativ, şcolar şi religios

 

– 1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck (m. 1926)

 

– 1866: S-a născut botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948) (m. 1949)

 

– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V – 20.VI.1897) (m. 1973, la Paris)

 

– 1894: S-a născut actriţa franceză de origine română Elvire Popesco (Elvira Popescu, în română), stabilită la Paris din 1923; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (mai 1993) (m. 1993). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă naşterea la 10.V.1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără

 

– 1913: S-a născut pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (m. 1965) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut graficiana Marcela Cordescu (soră geamănă cu pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu) (m. 1984) – 110 ani

 

– 1929: S-a născut Sándor Kányádi, poet și traducător maghiar din Ardeal; membru fondator al bibliotecii virtuale gratuite a Academiei Literare Digitale Ungare (m. 2018)

 

– 1929: S-a născut poetul Ion Horea; a tradus din scriitorii maghiari din România (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut pictorul și profesorul Vasile Celmare (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut Damian Crâşmaru, actor al Teatrului Naţional din București (m. 2019). NOTĂ: Data oficială la care este înregistrată naşterea este 2.VI.1931; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu

 

– 1932: S-a născut arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut pentru acuarelele care prezintă imagini inedite ale Bucureştiului; a proiectat Magazinul Universal Unirea, între 1973-1974; a proiectat și coordonat ridicarea blocurilor socialiste din Calea Văcărești, Bd. Metalurgiei, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Giurgiului și Bd. Brâncoveanu; după 1989 a publicat volumul „Arhitect în Epoca de Aur”, mărturie-document pentru istoria Bucureștiului în dictatură (m. 2022)

 

– 1937: S-a născut actorul Constantin Diplan; după 1989 a emigrat în Statele Unite

 

– 1946: S-a născut Rică Răducanu (pe numele său adevărat Răducanu Necula), fost fotbalist (portar), care a jucat în echipa națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a III-a

 

– 1950: A murit episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, martir pentru credință, ucis în bătaie în temnițele regimului comunist pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă Română; a fost primul martir din cei șapte episcopi greco-catolici (Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu) beatificați de Papa Francisc în anul 2019 și sărbătoriți ca Fericiți în Biserica Greco Catolică în 2 iunie (n. 1899)

 

– 1962: A murit Dumitru Mihăilescu-Toscani, compozitor şi tenor (n. 1888)

 

– 1963: S-a născut actriţa Cecilia Bârbora – 60 de ani

 

– 1971: A murit compozitorul, dirijorul, criticul muzical, profesorul și pianistul Mihail Jora; creatorul liedului şi al muzicii de balet româneşti; a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români; rector al Academiei Regale de Muzică din București şi primul director muzical al Radiodifuziunii Române; membru titular  al Academiei Române din 1955 (n. 1891)

 

– 1981: A murit arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia Internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1902)

 

– 1994: A murit Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (n. 1924)

 

– 2006: S-a născut Eva Garet, copilul-minune al pianisticii românești; câștigătoare a numeroase premii, la numai 10 ani devine cea mai tânără câștigătoare a trofeului „Lira de Aur”, prestigioasa competiție a tinerilor muzicieni sub 18 ani; în 2018 devine primul pianist român laureat la „Ettlingen International Piano Competition” din Germania, una dintre cele mai prestigioase competiții pianistice pentru juniori din lume

 

– 2016: A murit pictorul şi profesorul Ion Grigore; pictor al satului tradiţional românesc; a pictat numeroase biserici precum şi instituţii laice, cum ar fi Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti (n. 1940)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Moscova: Urmează să aibă loc o întâlnire a miniștrilor de externe turci, sirieni și ruși

 

– Varșovia: Curtea Constituțională din Polonia examinează dacă principiul imunității statului este constituțional în cazul crimelor de război

 

– Mountain View, SUA: Google I/O 2023, conferință anuală pentru dezvoltatori

 

– Tunisia: Grevă generală în transportul rutier, aerian și maritim (10 – 11 mai)

 

– Tokyo: Toyota și Panasonic – rezultate anuale 2022/23

 

– Londra: Compass – rezultate semestriale

 

– Paris: Procesul fostului jandarm ruandez Philippe Hategekimana suspectat că a participat la masacrele civililor tutsi (10 mai – 30 iun.)

 

– Amsterdam: Muzeul Van Gogh prezintă în avanpremieră o expoziție despre ultimele luni de viață ale artistului la Auvers-sur-oise

 

– Viena: Vernisajul unei expoziții a artistului japonez Yoshitomo Nara (10 mai – 1 nov.)

 

– Stockholm: Începutul turneului mondial al lui Beyoncé – The Renaissance World Tour, al nouălea turneu de concerte al cântăreței și compozitoarei americane (10 mai – 27 sep.). Concertul de deschidere a turneului este programat să aibă loc pe 10 mai la Friends Arena din Stockholm

 

– Roma: Tenis – turneul ATP Roma Masters 1000 (10 – 21 mai)

 

– Milano: Fotbal – Liga Campionilor, prima manșă a semifinalelor: AC Milan (Ita) – Inter Milano (Ita)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Arborelui de Argan” a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia A/RES/75/262, adoptată prin consens la 5 martie 2021. Arborele de argan, ca patrimoniu cultural imaterial al umanităţii şi sursă ancestrală pentru dezvoltarea durabilă, este un arbore specific Regatului Marocului. Proclamarea Zilei reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse de Maroc pentru protejarea acestui arbore și evidenţiază rolul-cheie al sectorului producţiei arborelui de argan în realizarea obiectivelor Agendei 2030 şi contribuţia sa în dezvoltare prin implicaţiile sale economice, sociale şi de mediu. Alegerea zilei de 10 mai este inspirată de ciclul de maturare a fructelor arborelui de argan

 

– „Ziua Internaţională a Luptei împotriva maladiei Lupus” a fost proclamată în 2004, la Eaton, în Anglia, de către un Comitet director internaţional, reprezentând 13 ţări, şi are ca scop conştientizarea la nivel mondial a bolii şi acordarea de sprijin celor bolnavi şi familiilor acestora

 

– „Ziua Păsărilor şi a Arborilor” a fost iniţiată de iubitorii de natură implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului; marcarea acestei zile este făcută cu scopuri educative, în vederea conștientizării legăturilor strânse dintre păsări și arbori, implicit ocrotirea păsărilor și conservarea habitatelor

 

– 1696: A murit Jean de La Bruyère, scriitor moralist francez, unul dintre cei mai valoroşi moralişti ai literaturii universale (n. 1645)

 

– 1697: S-a născut Jean-Marie Leclair, compozitor şi violonist francez (m. 1764)

 

– 1746: S-a născut matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (m. 1818)

 

– 1755: S-a născut Robert Gray, navigator și explorator american (m. 1806)

 

– 1760: S-a născut Claude Joseph Rouget de L’Isle, ofiţer, compozitor şi scriitor francez; a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei (m. 1836)

 

– 1774: A murit Ludovic al XV-lea, rege al Franţei şi Navarei din 1715 până în 1774, denumit „Cel Mult Iubit” (n. 1710)

 

– 1829: A murit Thomas Young, fizician şi egiptolog britanic; cercetări în domeniul opticii (dezvoltarea teoriei ondulatorii a luminii şi cercetarea fenomenelor de interferenţă a undelor luminoase); este fondatorul opticii fiziologice (a explicat mecanismul acomodării ochiului, a descoperit cauzele astigmatismului, a intuit procesul perceperii culorilor); este unul dintre pionierii descifrării hieroglifelor egiptene (n. 1773)

 

– 1830: S-a născut François-Marie Raoult, chimist francez, cunoscut pentru legea referitoare la presiunea de vapori a soluțiilor (m. 1901)

 

– 1843: S-a născut scriitorul spaniol Benito Pérez Galdós; capodopera sa este seria de 46 romane istorice grupate sub titlul „Episodios nacionales” („Episoade naţionale”) (m. 1920) – 180 de ani

 

– 1849: A murit pictorul şi gravorul japonez Katsushika Hokusai (n. 1760)

 

– 1859: S-a născut Aurel Boleslav Stodola, inginer, fizician şi inventator slovac, cunoscut ca întemeietor de şcoală în domeniul turbinelor cu abur (m. 1942)

 

– 1878: S-a născut Gustav Stresemann, om politic german; fondator și lider al Partidului Popular German; Premiul Nobel pentru Pace în 1926, ca recunoaștere a muncii de reconciliere dintre națiuni după Primul Război Mondial, realizată împreună cu omologul său francez, Aristide Briand (m. 1929) – 145 de ani

 

– 1890: S-a născut Alfred Jodl, general german, unul dintre principalii comandanți militari din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1946)

 

– 1899: S-a născut Fred Astaire, actor, dansator, coregraf şi cântăreţ american (m. 1987)

 

– 1902: S-a născut producătorul de film american David O. Selznick; a intrat în istorie câştigând „Oscarul” de două ori consecutiv, la categoria „Cel mai bun film”: în 1939, cu celebrul film „Pe aripile vântului”, şi în 1940, cu „Rebecca” (m. 1965)

 

– 1902: S-a născut (în Ucraina) regizorul american de film Anatole Litvak (m. 1974)

 

– 1904: A murit Sir Henry Morton-Stanley, ziarist şi explorator britanic; expediţii în Africa (1871; 1874-1877); din 1879 s-a ocupat de organizarea viitoarei colonii belgiene Congo (n. 1841)

 

– 1915: A murit istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (n. 1856)

 

– 1918: S-a născut Thomas Berry Brazelton, pediatru și profesor american; pionier în materie de cercetări neonatale; a revoluţionat concepţia despre nou-născuţi şi a scris numeroase lucrări despre dezvoltarea copilului (m. 2018) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut regizorul şi scenaristul italian Ettore Scola (m. 2016)

 

– 1937: S-a născut (în Ucraina) atleta sovietică Tamara Press; triplă campioană olimpică, deținătoare a 12 recorduri mondiale (m. 2021)

 

– 1938: S-a născut Manolo Santana (nume real: Manuel Santana Martínez), legendă a tenisului, primul spaniol care a câştigat turneul de la Wimbledon, în 1966 (m. 2021) – 85 de ani

 

– 1960: S-a născut Bono (numele real: Paul David Hewson), interpret irlandez de muzică rock, liderul formaţiei U2

 

– 1977: A murit actriţa americană de film Joan Crawford (n. 1904)

 

– 2000: A murit actorul britanic Craig Stevens, interpret a peste 100 de roluri în filme de televiziune (n. 1918)

 

– 2011: A murit Burt Reinhardt, fost preşedinte al CNN; pionier al televiziunii, care a susţinut lansarea conceptului de 24 de ore din 24, în materie de ştiri televizate. Burt Reinhardt a îndeplinit funcţia de preşedinte al CNN în perioada 1983-1990, după care a fost vicepreşedinte al organizaţiei până când s-a retras de tot din activitate, în 2000 (n. 1920)

 

– 2012: A murit Carroll Shelby, pilot american și constructor de automobile de curse (n. 1923)

 

– 2012: A murit fotograful şi jurnalistul german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru agenţia americană de presă Associated Press (n. 1933)

 

– 2017: A murit Robert Miles (nume la naştere: Robert Concina), compozitor, producător, muzician şi DJ italian de muzică electronică şi rock alternativ (n. 1969, în Elveţia)

 

– 2018: A murit (eutanasiat) David Goodall, botanist, ecologist și profesor australian (n. 1914, în Anglia) – 5 ani

 

– 2020: A murit cantautoarea, compozitoarea şi producătoarea afro-americană Betty Wright (nume la naștere: Bessie Regina Norris) (n. 1953)

 

– 2022: A murit Leonid Kravciuk, politician ucrainean și primul președinte al Ucrainei (sep. 1991 – iul. 1994), „figură istorică ce a jucat un rol important în devenirea Ucrainei independentă în mod pașnic” (n. 1934, în Polonia) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 9 mai

Calendarul zilei – 9 mai

Publicat de Codrin RAITA, 9 mai 2023, 05:00 / actualizat: 10 mai 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 9 mai

* Acum 146 de ani (1877), în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, a fost proclamată Independenţa de Stat a României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, declara în faţa Adunării: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare (…), suntem o naţiune liberă şi independentă”. Acest moment, consolidat prin grele jertfe pe câmpurile de luptă din Bulgaria, a reprezentat prima etapă spre unirea românilor în hotarele unui singur stat (1918) (9/21)

* Cu 118 ani în urmă (1905) sultanul Abdul Hamid al II-lea, intrat în cel de-al 29-lea an de domnie, semna o iradea sau „firman”, cum era denumit în presa vremii, prin care valahii (românii/ vlahii) din Imperiul Otoman erau recunoscuţi ca „naţionalitate” şi beneficiau de învăţământ şi biserică în limba maternă. Iradeaua obținută de România avea, între altele, și menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii, omorurilor și asasinatelor (peste 400) împotriva românilor macedoneni dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți greci organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de ierarhia Patriarhiei de Constantinopol (9/22)

* Acum 112 ani (1911) erau stabilite relaţiile diplomatice dintre România şi Confederaţia Elveţiană la nivel de legaţie, ridicate la rang de ambasadă la 24 decembrie 1962. Primul ministru plenipotenţiar al României în Elveţia a fost Nicolae Cantacuzino (care şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Confederaţiei, Camille Decoppet, la 16 iunie 1911)

* În urmă cu 88 de ani (1935), între 9 mai şi 9 iunie, se deschidea, printr-o ceremonie solemnă în Parcul Carol, prima ediţie a Festivalului „Luna Bucureştilor”, desfăşurat sub îndrumarea primarului Capitalei, Alexandru Donescu. Punctul de atracţie a fost expoziţia urbanistică din Parcul Carol, apreciată de contemporani ca o adevărată „istorie vie a oraşului”. Pentru amenajarea zonei din Parcul Carol, arhitectul Octav Doicescu a proiectat o fântână arteziană în faţa intrării principale, Fântâna Zodiacului. Festivalul a continuat cu regularitate până în 1940, când, din motive politice, a fost întrerupt şi nu a mai fost reluat după război. Festivalul căpătase o adevărată amploare, ce a dus la dezvoltarea zonei peisagistice din Parcul Herăstrău sau la construirea de bulevarde noi (Cotroceni sau Moşilor)

* Acum 78 de ani (1945), la ora 0:16, în cartierul general sovietic din Berlin, a fost semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, luând astfel sfârşit cel de-Al Doilea Război Mondial (început la 1.IX.1939). Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite a reprezentat semnarea, de către reprezentanţii URSS, Marii Britanii, SUA şi Franţei, a actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial. Ziua Victoriei este sărbătorită la 9 mai de cele mai multe ţări din estul Europei, printre care şi România, dar şi de statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce în Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită în ziua de 8 mai (pe 8 mai 1945, la ora 15:00, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, din cauza diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în data de 9 mai, această dată fiind proclamată oficial Ziua Victoriei)

* În urmă cu 76 de ani Ansamblul Artistic al Armatei, sub denumirea de „Ansamblul de cântece şi dansuri al Armatei”, a susţinut, la 9 mai 1947, primul spectacol, pe scena Ateneului Român, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Victoriei Europene în Al Doilea Război Mondial

* Acum 44 de ani (1979), la cea de-a XII-a ediţie a Campionatului European de Gimnastică de la Copenhaga (Danemarca), Nadia Comăneci a câştigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut – performanţă unică în istoria competiţiei la acea dată

* Cu 22 de ani în urmă (2001), la Accra, în Ghana, s-a produs cea mai mare tragedie de la un eveniment sportiv din Africa. S-a întâmplat la derby-ul dintre cele mai de succes echipe ghaneze, Hearts of Oak din Accra și Asante Kotoko, meci considerat unul de mare risc, astfel că forțele de ordine au fost prezente în număr foarte mare. Kotoko a condus cu 1-0 până aproape de final, când gazdele au marcat două goluri și au întors rezultatul. Fanii oaspeți dezamăgiți au început să arunce cu scaunele de plastic și cu sticle în teren, iar forțele de ordine au replicat lansând gaze lacrimogene în public. În învălmășeala produsă de spectatorii panicați, nu mai puțin de 127 de oameni au murit sufocați, dar mai ales striviți, iar multe dintre scările de acces au fost acoperite de sânge. Ancheta oficială a concluzionat că reacția exagerată a poliției, prea puțin instruiți pentru astfel de situații, și folosirea fără discernământ a gazelor lacrimogene și a gloanțelor de cauciuc au fost cauzele dezastrului. În plus, stadionul Accra Sports nu îndeplinea, la momentul respectiv, nici pe departe standardele de siguranță care acum sunt obligatorii. Șase ofițeri au fost judecați pentru omor din culpă, însă magistrații au considerat că nu sunt destule dovezi pentru o condamnare

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când, la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, a avut loc o premieră mondială medicală: un bărbat a fost operat concomitent în partea stângă și în partea dreaptă a corpului, folosindu-se o singură cale de acces. Cei doi medici care au condus operațiile sunt profesorul Mihai Lucan și profesorul Ralph Senner, şeful Clinicii de Chirurgie Robotică din München

* Cu 11 ani în urmă (2012), pe Arena Naţională din Bucureşti, a avut loc Finala Europa League, disputată între echipele spaniole Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Cu ocazia meciului, zeci de mii de suporteri spanioli au invadat Capitala, Prinţul Felipe de Asturias, moştenitorul tronului Spaniei, susţinător al echipei Atletico Madrid, asistând la eveniment. Scorul final a fost 3 – 0 pentru madrileni

* Acum 4 ani (2019), în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (1 ianuarie – 30 iunie 2019), a avut loc, la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană. De Ziua Europei, cei 27 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la summit au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document cu 10 puncte pe care statele membre UE şi le-au asumat pentru strategia pe următorii 5 ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua Independenței României – 1877, a Victoriei antinaziste – 1945 și a Europei – 1950 (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Lag B’Omer – sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente)

 

– „Ziua Comunicațiilor”, a 27-a ediție, cel mai reprezentativ și longeviv eveniment al industriei telecom românești

 

– „Ziua Transportatorilor din România” este promovată de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România ca zi de sărbătoare și celebrare a profesiei de transportator, în ziua de prăznuire a Sf. Mucenic Hristofor („purtător de Hristos”). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 18.VIII.2014, ca Sfântul Mucenic Hristofor să fie declarat ocrotitorul (patronul spiritual) al transportatorilor rutieri români

 

– „Ziua Naţională a Oinei” – În data de 11 aprilie 2023 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis legea prin care oina este declarată sportul naţional al României, Legea nr. 87/2023 pentru modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 310 din 12 aprilie 2023 și intrând în vigoare la data de 15 aprilie 2023. Se instituie astfel ziua de 9 mai Ziua Naţională a Oinei, care va fi marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei

 

– 1877: A murit compozitoarea, pianista şi cântăreaţa română de origine austriacă Elena Asachi (Teyber), soţia cărturarului Gheorghe Asachi (n. 1789, la Viena)

 

– 1883: A murit preotul şi istoricul Gavriil Pop; lucrări de istorie antică sau privind Transilvania şi Banatul; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1818) – 140 de ani

 

– 1885: S-a născut Alexandru T. Stamatiad, poet, prozator, publicist şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956)

 

– 1895: S-a născut Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1937  (m. 1961)

 

– 1918: A murit George Coşbuc, poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător; membru titular al Academiei Române din 1916 (n. 1866) – 105 ani

 

– 1927: S-a născut compozitorul şi profesorul Nicolae Beloiu (m. 2003)

 

– 1928: A murit Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (n. 1847) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut lingvistul și profesorul Andrei Avram; autorul unor studii fundamentale de fonetică și fonologie descriptivă și istorică, dialectologie și etimologie; membru corespondent al Academiei Române din 2010 (m. 2018)

 

– 1937: S-a născut chimistul şi profesorul Ionel Haiduc; şi-a orientat activitatea ştiinţifică în domenii de mare actualitate, la graniţa dintre chimia anorganică şi cea organică (chimia ciclurilor anorganice, a compuşilor organometalici, chimia supramoleculară ş.a); membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (apr. 2006 – apr. 2014); vicepreşedinte al Academiei Române (1998-2000) şi preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (1995-2006)

 

– 1937: S-a născut Ion Iovan (pseudonimul lui Ion Ivan), poet şi prozator

 

– 1939: S-a născut Ion Ţiriac, fost jucător profesionist de tenis, antrenor, promotor al sportului, manager, consultant, organizator de turnee de tenis, influent om de afaceri; între anii 1998 şi 2004 a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român. Este primul român miliardar în euro şi tot primul care a figurat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume

 

– 1945: S-a născut Marius Ţeicu, compozitor de muzică uşoară, solist vocal, instrumentist orchestrator, dirijor și profesor

 

– 1946, 9/10: A murit criticul literar Pompiliu Constantinescu; din 1945 a susţinut cronica literară la Radio Bucureşti (n. 1901)

 

– 1948: S-a născut Ilie Bădescu, sociolog, geopolitician, cercetător și profesor universitar; directorul Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române; membru corespondent al Academiei Române din 2018 – 75 de ani

 

– 1953: A murit Theodor Fuchs, compozitor, pianist, critic muzical şi pedagog român de origine cehă (n. 1873) – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut, la Sibiu, Septimiu Roman, jurnalist al Radio România (din 1990); corespondent Radio România Actualităţi la Guvern, Parlament, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării, profesor de limba şi literatura română şi limba franceză, crainic şi redactor la Camera Ştirilor, realizator de emisiuni, expert de limba română la China Radio Internaţional; a fost, de asemenea, corespondent special al RRA în teatrele de operaţiuni din Irak şi Iordania; în 2005 îşi lansează cartea „Prin jertfă pentru Europa – Campania din Vest”, iar în 2006 primeşte, din partea Oficiului pentru Cultul Eroilor „Diploma de Excelenţă” pentru recunoaşterea meritelor în promovarea cultului eroilor (m. 2013)

 

– 1958: S-a născut actorul de teatru și film Cristian Şofron, fost director al Teatrului Odeon – 65 de ani

 

– 1966: A murit Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor (n. 1910)

 

– 1970: A murit muzicologul şi preotul I.[oan] D. Petrescu (n. 1884)

 

– 1998: A murit regizorul de film Lucian Bratu (n. 1924) – 25 de ani

 

– 2007: A murit Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist român de origine evreiască (n. 1914)

 

– 2007: A murit jurnalista Vanda Condurache; a făcut parte din echipa TVR Iaşi, ca redactor de rubrică, încă de la înfiinţarea studioului, în 1991, fiind realizatoarea sau moderatoarea a numeroase emisiuni („Ceasul deşteptător”, „Bună dimineaţa”, „Repere moldave”, „Week-end magazin”), iar din 2003, redactor-şef la Programe (n. 1955)

 

– 2009: A murit dirijorul, compozitorul şi violonistul israelian de origine română Mendi Rodan (n. 1929)

 

– 2011: A murit poetul, prozatorul, traducătorul şi publicistul Gheorghe Ene, reprezentant al textualismului, curent literar românesc din anii ’80 ai sec. XX (n. 1950)

 

– 2013: A murit regizorul de teatru şi profesorul Cătălin Naum, fondatorul Teatrului studenţesc „Podul” (n. 1939) – 10 ani

 

– 2016: A murit artistul plastic și profesorul Ion Grigore; pictor al satului tradiţional românesc; a pictat numeroase biserici precum şi instituţii laice, cum ar fi Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti (n. 1940)

 

– 2017: A murit interpreta de muzică populară Florica Duma (n. 1946)

 

– 2020: A murit colonelul (r) Traian Tandin, unul dintre cei mai renumiți criminaliști români, scriitor de romane polițiste (n. 1945)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Manifestări de marcare a Zilei Europei

 

– Labuan Bajo, Indonezia: Al 42-lea Summit ASEAN și reuniunea miniștrilor de externe din ASEAN (9 – 11 mai)

 

– Indonezia: Summitul șefilor de stat și de guvern din ASEAN (9 – 11 mai)

 

– Moscova: Paradă militară care comemorează Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

 

– Viena: Conferință de presă în prezența artistului japonez Yoshitomo Nara

 

– Cape Canaveral, SUA: Lansarea unei misiuni private pe ISS cu doi astronauți saudiți

 

– Rabat: Curtea de Casație examinează cazul avocatului Mohamed Ziane condamnat la trei ani de închisoare

 

– Tokyo: Nintendo – rezultate anuale 2022/23

 

– Madrid: Amadeus – rezultate trimestriale

 

– Rio de Janeiro, Brazilia: Petrobras – rezultate din primul trimestru

 

– Kampala, Uganda: A 10-a Conferință privind petrolul din Africa de Est (9 – 11 mai)

 

– New Delhi: Audierea Curții Supreme privind incriminarea violului conjugal

 

– Málaga, Spania: Inaugurarea expoziției „Sculptorul Picasso. Materia și corpul”, în cadrul comemorării a 50 de ani de la moartea sa (1973-2023) – la Muzeul Picasso din Malaga (9 mai – 10 sep.)

 

– Londra: Editorul tabloidului The Mirror, atacat de personalități printre care și prințul Harry, este judecat pentru piraterie telefonică (9 mai – 16 iun.)

 

– Madrid: Fotbal – Liga Campionilor, prima manșă a semifinalelor: Real Madrid (Spa) – Manchester City (Ang)

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman”; instituită în 1985 de ţările Comunităţii Economice Europene; marchează declaraţia lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, de la 9 mai 1950, privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO; el propunea plasarea producției de cărbune și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene

 

– 1707: A murit compozitorul şi organistul danez de origine germană Dietrich Buxtehude (n. ~1637)

 

– 1740: S-a născut compozitorul italian Giovanni Paisiello (m. 1816)

 

– 1805: A murit poetul şi dramaturgul german Friedrich von Schiller (n. 1759)

 

– 1850: A murit Joseph Louis Gay-Lussac, fizician şi chimist francez; a formulat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte (1802) şi legea volumelor constante pentru reacţiile ce decurg în fază gazoasă (care-i poartă numele); a descoperit acizii iodhidric şi cloric (n. 1778)

 

– 1860: S-a născut James Matthew Barrie, romancier şi dramaturg scoţian; creatorul celebrului personaj Peter Pan (m. 1937)

 

– 1883: S-a născut filosoful spaniol José Ortega Y Gasset (m. 1955) – 140 de ani

 

– 1884: S-a născut actorul danez de film Valdemar Psilander, vedetă a filmului mut (m. 1917)

 

– 1909: S-a născut Hilde Levi, fiziciană germano-daneză, istoric al ştiinţelor; pionieră a utilizării izotopilor radioactivi în biologie şi în medicină, în special a tehnicilor datării cu radiocarbon şi autoradiografiei (m. 2003)

 

– 1914: S-a născut dirijorul italian Carlo Maria Giulini (m. 2005)

 

– 1914: A murit Paul Louis Toussaint Héroult, metalurgist francez; în 1886 a inventat (simultan cu C. Hall din Statele Unite și independent de el) o metodă industrială modernă pentru producerea aluminiului prin electroliza topiturilor de criolit-alumină; a inventat cuptorul cu arc electric, utilizat pe scară largă în fabricarea oțelului (n. 1863)

 

– 1918: S-a născut Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 Minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (m. 2012) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut scriitorul britanic Richard (George) Adams, cunoscut autor de cărţi pentru copii (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut Bulat Okudjava, poet, prozator şi cantautor rus (m. 1997)

 

– 1931: A murit Albert (Abraham) Michelson, astronom şi fizician american de origine germană; cercetări asupra vitezei luminii, care au stat la baza teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru fizică în 1907 (n. 1852)

 

– 1932: S-a născut actriţa britanică de teatru, film şi televiziune Geraldine McEwan (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut Alan Bennett, dramaturg, scenarist şi autor britanic

 

– 1936: S-a născut actriţa britanică de film Glenda Jackson, dublă laureată a Premiului Oscar; din 1980 s-a remarcat şi în viaţa politică

 

– 1936: S-a născut Albert Finney, actor britanic de teatru şi film; figură proeminentă a şcolii engleze de actorie (m. 2019)

 

– 1936: A murit Conrad Schlumberger, geofizician francez, creatorul primelor metode de prospecţiune electrică a subsolului; compania pe care a înființat-o, împreună cu fratele său Marcel, în 1926, Schlumberger Ltd., este încă una dintre cele mai importante companii de servicii petroliere din lume (n. 1878)

 

– 1944: S-a născut dramaturgul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (m. 2021)

 

– 1949: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi pianistul american Billy Joel

 

– 1955: S-a născut mezzosoprana germană Anne-Sofie von Otter

 

– 1956: S-a născut sportivul suedez Frank Andersson, campion mondial la lupte greco-romane (de trei ori) (m. 2018)

 

– 1957: A murit basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (n. 1892)

 

– 1962: S-a născut solistul britanic Dave Gahan, membru al trupei „Depeche Mode”

 

– 1978: A fost asasinat Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat-Creştin), răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roşii” la 16.III.1978 (n. 1916) – 45 de ani

 

– 1979: A murit Cyrus S.[tephan] Eaton, industriaş american, unul dintre fondatorii Mişcării Internaţionale PUGWASH (Mişcarea a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1995) (n. 1883)

 

– 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928)

 

– 1998: A murit Alice Faye, actriţă de film şi cântăreaţă americană (n. 1915) – 25 de ani

 

– 2010: A murit Lena Horne, cântăreaţă de jazz şi actriţă americană, unul dintre primele staruri de culoare care a reuşit să spargă barierele rasiale de la Hollywood şi de pe Broadway (n. 1917)

 

– 2013: A murit renumitul creator de modă italian Ottavio Missoni; în tinereţe a fost şi un apreciat atlet, în 1948 reprezentând Italia la Olimpiada de la Londra (n. 1921, în Croaţia) – 10 ani

 

– 2018: A murit pictorul, sculptorul și regizorul danez de film Per Kirkeby; supranumit de mass-media „regele picturii daneze” (n. 1938) – 5 ani

 

– 2019: A murit scenaristul american Alvin Sargent (nume real: Alvin Supowitz); celebru pentru filmele din seria „Omul Păianjen” (n. 1927)

 

– 2020: A murit Little Richard (nume real: Richard Wayne Penniman), cântăreț și compozitor american, unul dintre pionierii rock and roll-ului (n. 1932)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 8 mai

Calendarul zilei – 8 mai

Publicat de Codrin RAITA, 8 mai 2023, 05:00 / actualizat: 8 mai 2023, 14:14

S-a întâmplat într-o zi de 8 mai

* Cu 171 de ani în urmă (1852), la Iaşi, a avut loc premiera comediei „Chiriţa în provincie”, de Vasile Alecsandri (8/20)

* Acum 138 de ani (1885) trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, dădea primul spectacol în limba română, cu opera „Linda de Chamonix”, de Gaetano Donizetti (8/20)

* Cu 137 de ani în urmă (1886) avea loc lansarea pe piaţă a băuturii răcoritoare „Coca-Cola”, inventată de farmacistul american John Pemberton (din Atlanta, Georgia). La această dată, Dr. John Pemberton a vândut, cu 5 cenți, primul pahar de Coca-Cola, la Jacobs’ Pharmacy. Servind doar nouă băuturi pe zi în primul său an, Coca-Cola a devenit în timp, un brand de succes

* În urmă cu 102 ani (1921), în perioada 8 – 12 mai, se desfășura la București Congresul Partidului Socialist. Delegații au votat transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist (9 mai 1921 – 22 decembrie 1989), numit inițial Partidul Socialist-Comunist din România, și afilierea la Internațonala a III-a comunistă, fără condiții și rezerve

* Acum 78 de ani (1945) avea loc semnarea, la Moscova, a Acordului comercial româno-sovietic, pe 5 ani, în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS. Sovromurile au funcţionat până în 1956, când au fost dizolvate

* Cu 51 de ani în urmă (1972) era inaugurat, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, Muzeul de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României) – primul director, Florian Georgescu

* În urmă cu 33 de ani (1990) Sovietul Suprem al Estoniei a adoptat legea privind simbolurile de stat şi a schimbat denumirea ţării din Republica Sovietică Socialistă Estonia în Republica Estonă

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia

* Se împlinesc 15 ani (2008) de când torţa olimpică a ajuns pentru prima dată în istorie pe Vârful Everest, fiind adusă de o echipă de alpinişti chinezi, cu trei luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing. A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Beijing, China în perioada 8 august – 24 august 2008

* Sunt marcați 5 ani (2018) de când fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a anunțat că retrage SUA din acordul nuclear iranian, semnând, de asemenea, un memorandum prezidențial care a restabilit sancțiunile nucleare din SUA asupra regimului iranian. În aprilie 2021, actuala administraţie Biden a confirmat reluarea negocierilor cu Iranul, în format multilateral, în scopul relansării Acordului nuclear

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Fericitul Ieremia Valahul, călugăr (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi”, marcată din 2015, pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor. La această dată, în 2002, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 202 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

 

– 1877: S-a născut Adolf Meschendorfer, scriitor de limbă germană din România (m. 1963)

 

– 1879: S-a născut Ioan Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1945)

 

– 1908: S-a născut Cristian Vasile cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică (m. 1974) – 115 ani

 

– 1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu (m. 1985) – 105 ani

 

– 1924: S-a născut scriitorul și publicistul Petru Dumitriu; stabilit din anul 1960 în Germania, reîntors în România în 1996; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune (m. 1978)

 

– 1933: S-a născut Mircea Stelian Petrescu, inginer, specialist în tehnologia calculatoarelor și profesor universitar; inițiator al învățământului superior românesc în domeniul Calculatoare; în anii 90 ai secolului trecut, a elaborat primul program național de introducere a calculatoarelor în România și a fost preşedintele Comisiei Naţionale de Informatică a României; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1933: A murit Spiridon Popescu, scriitor, publicist şi pedagog (n. 1864) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut Ferenc László, muzicolog, flautist şi profesor român de etnie maghiară (m. 2010)

 

– 1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Republica Franceză (m. 2011)

 

– 1937: S-a născut Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, eseist, traducător de limbă spaniolă, jurnalist şi diplomat (m. 2018)

 

– 1940: S-a născut Constantin Ionescu-Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română (m. 2023)

 

– 1948: S-a născut Vasile Dan, poet, eseist, critic literar și publicist; redactor-șef fondator al revistei „Arca” (din 1990) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut scriitorul şi profesorul Gheorghe Crăciun (m. 2007)

 

– 1956: S-a născut fostul fotbalist internaţional Victor Piţurcă; a antrenat de două ori echipa naţională de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

 

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bikerich (n. 1895)

 

– 1968: A murit G. Ciprian (pseudonimul lui Gheorghe Constantin-Constantinescu), dramaturg, prozator şi actor (n. 1883) – 55 de ani

 

– 1970: S-a născut Anca Ţurcaşiu, solistă vocală şi actriţă

 

– 1977: A murit Ion Cârja, prozator şi deţinut politic român (n. 1922)

 

– 1979: A murit compozitoarea, pianista şi profesoara Rodica Lucia Suţu; maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1937-1955) (n. 1913)

 

– 2007: A murit actorul Victor Moldovan (n. 1926)

 

– 2011: A murit George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (n. 1924)

 

– 2020: A murit arheologul, clasicistul și profesorul Alexandru Barnea (n. 1944)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (8 – 11 mai)

 

– Moscova: Președintele Kârgâzstanului, Sadîr Japarov, va efectua o vizită oficială în Rusia la invitația președintelui Vladimir Putin

 

– Regatul Unit: Sărbătoare publică pentru încoronarea regelui Charles al III-lea

 

– Berlin: Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, susține discursul principal la o conferință pentru consilierii fiscali germani

 

– Berlin: Banca Centrală Europeană – discurs al economistului șef Philip Lane despre redresarea economiei post-criză

 

– Roma: Reluarea negocierilor dintre Sudanul de Sud și grupurile rebele care nu au semnat acordul de pace din 2018

 

– Paris: Evenimente de marcare a 120 de ani de la moartea pictorului Paul Gauguin

 

– Roma: Tenis – Turneul WTA 1000 de la Roma (8 – 21 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 8 – 9.V: „Zilele Comemorării şi Reconcilierii în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, declarate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16), la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei; a luat sfârşit cel de-al doilea război mondial (început la 1.IX.1939)

 

– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Cancerului ovarian”; iniţiativa marcării acestei zile a avut loc în 2009, când reprezentanţi ai organizaţiilor pacienţilor din întreaga lume şi profesionişti din domeniul medical s-au reunit într-o conferinţă internaţională axată pe un schimb de experienţe din lupta lor împotriva acestui tip de cancer; a devenit zi internaţională în anul 2013 – 10 ani

 

– „Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”; marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828 – 30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru Pace în 1901. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după Bătălia de la Solferino, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, care a făcut 40.000 de victime, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi. În 1863 s-a întrunit pentru prima oară Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor care, în 1876, a devenit Comitetul Internaţional al Crucii Roşii

 

– „Ziua Internaţională a Talasemiei”, iniţiată de Federaţia Internaţională a Talasemiei; din 2007 este marcată şi în România de Asociaţia Persoanelor cu Talasemie Majoră

 

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Lag B’Omer (Lag BaOmer) (9.V.)

 

– 1521: S-a născut Petrus Canisius, scriitor și teolog iezuit olandez, pedagog, considerat primul iezuit german, venerat ca sfânt de Biserica Catolică (m. 1597)

 

– 1745: La această dată a fost botezat Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (m. 1801)

 

– 1753: S-a născut preotul Miguel Hidalgo, erou naţional mexican; unul dintre conducătorii Războiului de independenţă împotriva dominaţiei spaniole; înfrânt la Calderón, lângă Guadalajara, a fost prins şi executat (m. 1811) – 270 de ani

 

– 1794: A murit chimistul francez Antoine Laurent de Lavoisier, unul dintre creatorii chimiei moderne (n. 1743)

 

– 1828: S-a născut omul de afaceri elveţian Henry Dunant, fondator (1863) al Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii); organizator al primului serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă – în bătăliile de la Magenta şi Solferino (1859); în 1901 a fost primul laureat al Premiul Nobel pentru pace, împreună cu francezul Frédéric Passy (m. 1910) – 195 de ani. NOTĂ: La 8 mai se marchează, anual, „Ziua mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”

 

– 1873: A murit John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuţii importante la dezvoltarea utilitarismului (n. 1806) – 150 de ani

 

– 1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert (n. 1821)

 

– 1884: S-a născut omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al SUA între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall” (m. 1972)

 

– 1899: S-a născut Friedrich August von Hayek, economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1974; de numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine spontană a pieței (m. 1992, în Germania)

 

– 1903: S-a născut Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), unul dintre reprezentații de seamă ai comediei franceze (m. 1971) – 120 de ani

 

– 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin (n. 1848) – 120 de ani

 

– 1906: S-a născut regizorul italian de film Roberto Rossellini; unul dintre cei mai importanți regizori ai filmului neorealist italian (m. 1977)

 

– 1914, 8/21: S-a născut, în Lituania, Romain Gary (pe numele său adevărat Roman Kacew), scriitor, regizor, cineast şi diplomat francez (m. 1980, la Paris). NOTĂ: A mai semnat sub pseudonimul Émile Ajar

 

– 1917: S-a născut filologul şi criticul literar italian Aurelio Roncaglia; studii de sinteză asupra limbilor romanice (inclusiv limba română); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut Sir David Attenborough, redactor științific și cercetător naturalist britanic; s-a remarcat în calitate de realizator al unui număr impresionant de documentare de televiziune despre natură și viața animalelor sălbatice; „părintele documentarului BBC” este considerat pe scară largă în Marea Britanie o comoară națională

 

– 1927: S-a născut Murray Lerner, regizor și producător de documentare muzicale, scriitor și editor american (m. 2017)

 

– 1936: A murit filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului” (două volume, 1918-1922) (n. 1880)

 

– 1937: S-a născut Thomas Ruggles Pynchon Jr., scriitor postmodern american

 

– 1938: S-a născut desenatorul francez Jean Henri Gaston Giraud (cunoscut sub pseudonimul Moebius), considerat părinte al benzilor desenate în Europa (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut cântăreţul şi actorul american Ricky Nelson (numele real: Eric Hilliard Nelson) (m. 1985)

 

– 1945: S-a născut Keith Jarrett, pianist și compozitor american de jazz

 

– 1947: S-a născut biologul american Robert Horvitz; contribuţii în genetica moleculară; Premiul Nobel pentru Medicină în 2002, împreună cu britanicii Sydney Brenner şi John Sulston, pentru descoperirea reglării genetice a dezvoltării organelor și moartea celulară programată

 

– 1947: S-a născut soprana britanică Felicity Lott

 

– 1960: A murit John Henry Constantine (J.H.C.) Whitehead, matematician britanic (n. 1904, în India)

 

– 1975: S-a născut Enrique Iglesias (nume complet: Enrique Miguel Iglesias Preysler), cântăreț, compozitor, producător muzical, manechin și actor spaniol; considerat „regele premiilor Billboard ale muzicii latino-americane”; fiul cântăreţului Julio Iglesias

 

– 1985: A murit Theodore Sturgeon (pe numele său real Edward Hamilton Waldo), scriitor american de science fiction (n. 1918)

 

– 1988: A murit scriitorul american Robert A. Heinlein, autor de romane ştiinţifico-fantastice; considerat, alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke, unul dintre „Cei trei mari” ai literaturii SF (n. 1907) – 35 de ani

 

– 1990: A murit compozitorul italian Luigi Nono, unul dintre cei mai proeminenţi creatori ai secolului al XX-lea (n. 1924)

 

– 1991: A murit Rudolf Serkin, pianist austriac naturalizat american (n. 1903)

 

– 1994: A murit actorul american George Peppard (n. 1928)

 

– 1996: A murit Luis Miguel Dominguín (pe numele real Luis Miguel González Lucas), celebru toreador spaniol, prieten al scriitorului american Ernest Hemingway (n. 1926)

 

– 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928)

 

– 1999: A murit actortul britanic de film Dirk Bogarde (n. 1921)

 

– 1999: A murit actorul american Ed Gilbert (n. 1931)

 

– 2012: A murit Maurice Sendak, cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru graţie romanului grafic „Where the Wild Things Are” (n. 1928)

 

– 2013: A murit Bryan Forbes, regizor, actor şi scenarist britanic (n. 1926) – 10 ani

 

– 2015: A murit Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor şi producător suedez; basist al trupei ABBA (n. 1946)

 

– 2021: A murit chimistul și pictorul american Spencer Silver; specializat în adezivi, inventatorul notiţelor adezive Post-it, alături de Art Fry (n. 1941)

 

– 2022: A murit Fred Ward, actor şi producător american de film (n. 1942) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 7 mai

Calendarul zilei – 7 mai

Publicat de Codrin RAITA, 7 mai 2023, 05:00 / actualizat: 8 mai 2023, 14:14

S-a întâmplat într-o zi de 7 mai

* Acum 1672 de ani (351), la Ierusalim, s-a arătat semnul Sfintei Cruci pe cer. Sfântul Ierarh Chiril, Patriarhul Ierusalimului, a descris evenimentul într-o epistolă adresată împăratului Constanţiu: „În timpul stăpânirii lui Constanţiu (337-361), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi al Faustei, o cruce a apărut pe cer, la Ierusalim, luminând timp de şapte zile”. În fiecare an, la 7 mai, Biserica Ortodoxă pomeneşte Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim

* Acum 248 de ani (1775), în urma unei convenţii turco-austriece, Poarta Otomană a cedat Bucovina Imperiului Habsburgic, în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei. Aflată sub administraţie militară până în 1786, Bucovina a fost alipită Galiţiei (1790), iar în 1918 s-a unit cu România

* În urmă cu 199 de ani (1824) „Simfonia a IX-a în Re Minor”, de Ludwig van Beethoven, cunoscută şi sub numele de „Corala”, a avut premiera la Viena, aceasta fiind ultima compoziţie finalizată a compozitorului

* Cu 98 de ani în urmă (1925) apărea Legea pentru reorganizarea Camerelor de Comerț și Industrie, promulgată de Regele Fedinand, prin Decretul 1450 și publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 12 mai 1925, care a reformat Sistemul Cameral din România, sporind numărul Camerelor de Comerț și competențelor acestora. Aplicarea prevederilor ei s-a făcut abia după publicarea „Regulamentului de aplicare a legii” în Monitorul Oficial nr. 118 din 2 iunie 1925, ce stabilea la 30 numărul Camerelor de Comerț și Industrie din România, desemnând circumscripția pentru fiecare în parte. Această lege a Camerelor de Comerț (Legea din 1925, a treia) prevedea înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 din 25 februarie, al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub control strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. Ulterior, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România, începând cu anul 1971. După Revoluția din 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, momentul renașterii Sistemului Camerelor de Comerț. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri, ca principali piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț tradiționale, a fost creat și sistemul Registrului Comerțului în cadrul Camerelor de Comerț și Industrie din țară. Actualmente, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată de Legea nr. 39/2011

* În urmă cu 77 de ani (1946), între 7 şi 17 mai, s-a desfăşurat, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882-1946), conducător al României în perioada 1940-1944, ca şi procesul altor foşti demnitari români. Ion Antonescu şi trei dintre colaboratorii săi apropiaţi (Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu) au fost condamnaţi la moarte pentru crime de război la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava

* Acum 72 de ani (1951) a avut loc primul spectacol pe scena Teatrului de Marionete Arad. Istoria marionetelor arădene se leagă de numele maestrului Cristian Frangopol, fondatorul şi primul director al Teatrului de Marionete Arad. Gongul inaugural a răsunat pentru piesa „Galoşul fermecat”. Nume intrate deja în istoria marionetelor au dat viaţă personajelor acestui spectacol: Elena Gherdan, Olimpia Didilescu, Puica Marin, Florica Mihăilescu, Maria Frangopol, Elena Atanasiu, Elena Caroviţă, Astra Lumcovschi şi Elena Birta, îndrumate de Sanda Diamandescu şi Cristian Frangopol, care au semnat direcţia de scenă, alături de scenografii A. Brătăşanu şi A. Wilke

* Cu 37 de ani în urmă (1986) cea de-a 31-a ediţie a „Cupei Campionilor Europeni” la fotbal a fost câştigată de echipa Steaua Bucureşti, care a învins, în finala de la Sevilla, formaţia F.C. Barcelona, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri, cu scorul de 2-0. Finala Cupei Campionilor Europeni s-a disputat la Sevilia, pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán. Aceasta a fost câștigată de Steaua București, după ce Helmuth Duckadam a reușit să apere patru lovituri de departajare, mai târziu el fiind numit „Eroul de la Sevilia”. Acest trofeu este singura Cupă a Campionilor câștigată de Steaua și singura câștigată de o echipă românească

* Acum 36 de ani (1987) era anunţată oficial extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Mării Negre

* În urmă cu 33 de ani (1990) apărea Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Odată cu promulgarea Legii nr. 51/26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”

* Cu 24 de ani în urmă (1999), între 7 şi 9 mai, a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist (1915 – 2007), şi a Preşedinţiei, prima vizită a unui Papă într-o ţară în care creştinii erau în majoritate ortodocşi

* Acum 11 ani (2012) guvernul Victor Ponta 1 a fost validat de Parlament şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu, Guvern susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator). Acest Cabinet a fost succesorul Guvernului Mihai Răzvan Ungureau, care a pierdut încrederea Parlamentului în urma aprobării moţiunii de cenzură depuse de USL. Guvernul Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 3 din 5 martie 2014 şi de Guvernul Victor Ponta 4 din 17 decembrie 2014 până pe 4 noiembrie 2015

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mamei”, marcată în România în prima duminică a lunii mai, începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009 (lege adoptată ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari); în aceeaşi lege se prevede ca în a doua duminică a lunii mai să fie marcată „Ziua tatălui”. NOTĂ: „Ziua mamei” este sărbătorită tot în prima duminică a lunii și în Ungaria, Lituania, Portugalia și Spania. În mai multe ţări ale lumii „Ziua internaţională a mamei” este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii

 

– 1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană (m. 1975)

 

– 1905: S-a născut compozitorul Elly Roman (m. 1996)

 

– 1920: A murit Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1855, în Ucraina; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879)

 

– 1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan (nume real: Matei Aslan), caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (m. 1995)

 

– 1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut Ştefan Iureş, poet, prozator şi eseist (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut actriţa Silvia Popovici (m. 1993) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, poreclit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza

 

– 1937: A murit George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1886)

 

– 1938: A murit Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932) (n. 1881) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut ceramista Ioana Stepanov

 

– 1947: S-a născut poetul şi jurnalistul George Stanca (m. 2019)

 

– 1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet

 

– 1964: A murit Septimiu Bucur, gazetar şi critic literar (n. 1915)

 

– 1966: S-a născut actriţa de teatru Carmen Ungureanu

 

– 1977: S-a născut muzicianul Răzvan Suma, violoncelist și profesor; solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, este cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor sale naţionale, prezentate începând cu anul 2012: „Vă place BACH?”, „Vă place Brahms?”, „Vă place Tango?”, „Vă place Cello? și altele; la acestea se adaugă turneele „Seară Spaniolă” şi „Seară Britanică” şi turneele grupului „ArgEnTango”: „Piazzolla – O poveste autentică” şi „Tango La Cetate”

 

– 1985: A murit dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (n. 1922)

 

– 1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică, istoria Bisericii), prozator şi istoric literar (n. 1913)

 

– 1995: A murit compozitorul Sorin Vulcu (n. 1939)

 

– 2007: A murit Octavian Paler, poet, prozator, eseist şi publicist; din 1949 angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); redactor-şef la cotidianul „România liberă” din 1970; demis în august 1983, din motive politice (n. 1926)

 

– 2017: A murit Dan Mănucă, critic şi istoric literar, eminescolog, traducător şi profesor (n. 1938)

 

– 2018: A murit Marin Ioniţă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1929) – 5 ani

 

– 2019: A murit scriitorul, regizorul, actorul, traducătorul și jurnalistul Carol Feldman; stabilit în Israel din 1965 (n. 1937)

 

– 2021: A murit sculptorul și profesorul gorjean Paul Popescu; a fost implicat în dezvoltarea vieții culturale și a învățământului de artă din Târgu Jiu; președinte al Asociației Gorj a Artiștilor Profesioniști din România; în calitate de director al Centrului Brâncuși, a inițiat înființarea Simpozionului de Sculptură „Brâncușiana”, fiind și curator al primelor ediții (n. 1961)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Windsor, Regatul Unit: Concert cu ocazia încoronării regelui Charles al III-lea la Castelul Windsor

 

– Santiago de Chile: Alegerea membrilor Consiliului Constituțional, organ responsabil cu elaborarea unei propuneri pentru o nouă constituție în Chile

 

– Moscova: Urmează să expire acordul privind exportul cerealelor ucrainene

 

– Doha, Qatar: Campionatele Mondiale de Judo (7 – 14 mai)

 

– Miami Gardens, SUA: Campionatul Mondial de Formula 1 – Miami Grand Prix

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Râsului”, celebrată în prima duminică a lunii mai; sărbătorită prima dată în India, în 1998 ( – 25 de ani), în ultimul deceniu al secolului XX, a fost adoptată apoi în întreaga lume. Iniţiativa îi aparţine indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării „Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs

 

– 399 î.Hr: A murit Socrate, filosof din Grecia antică, numit de oracolul de la Delfi „cel mai înţelept dintre muritori”; gândirea socratică gravitează în jurul cunoaşterii de sine; Socrate spunea „persoana ta este sufletul tău”, punând pe prim plan sufletul iar nu corpul; cu Socrate se începe în istoria filozofiei perioada antropologică, el făcând din om problema centrală a filozofiei (n. cca. 470 î.Hr.)

 

– 1667: A murit organistul şi compozitorul german Jochann Froberger (n. 1616)

 

– 1748: S-a născut Olympe de Gouges (născută Marie Gouze), dramaturg francez, activistă politică ale cărei scrieri feministe şi aboliţioniste au avut o deosebită influenţă în epocă; a rămas în istorie ca fiind prima femeie care a vorbit despre drepturile femeii, în „Declaraţia drepturilor femeii şi cetăţencei” (1791) (m. 1793) – 275 de ani

 

– 1793: A murit Pietro Nardini, violonist, compozitor şi pedagog italian (n. 1722) – 230 de ani

 

– 1800: A murit compozitorul italian Niccolò (Nicola) Piccini (n. 1728)

 

– 1825: A murit Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 1750)

 

– 1833: S-a născut Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1897) – 190 de ani

 

– 1840: S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 25 aprilie 1840

 

– 1855: S-a născut inginerul german Oskar von Miller, fondator al Muzeului Tehnic din München (1903), unul dintre cele mai vechi muzee de acest gen din lume, un adevărat reper şi un model în domeniu (m. 1934)

 

– 1861: S-a născut scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”; Premiul Nobel pentru literatură în anul 1913 (m. 1941)

 

– 1867: S-a născut scriitorul polonez Wladyslaw Stanislaw Reymont; Premiul Nobel pentru literatură în 1924 (m. 1925)

 

– 1879: A murit scriitorul belgian Charles de Coster (n. 1827)

 

– 1892: S-a născut (în Croaţia) Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedinte al RSF Iugoslavia între anii 1945 şi 1980 (m. 1980)

 

– 1901: S-a născut actorul american de film Gary Cooper (m. 1961)

 

– 1909: S-a născut fizicianul american Edwin Herbert Land; cercetări fundamentale şi invenţii în domeniul polarizării luminii; a inventat aparatul fotografic polaroid, iniţial în alb şi negru (1947), apoi color (1963) (m. 1991)

 

– 1927: S-a născut (în Germania, într-o familie de evrei polonezi) scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala; singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Intoarcere la Howards End”/1992 şi „Cameră cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul „Booker” (pentru romanul „Heat and Dust”/1975); stabilită în 1939 în Marea Britanie, în 1951 – în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (m. 2013)

 

– 1928: S-a născut actorul american John Ingle (m. 2012) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Gene Wolfe, scriitor american de science fiction și fantasy (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut José Antonio Abreu, pianist, clavecinist, compozitor, pedagog, dirijor și economist venezuelan; fondatorul mişcării muzicale „El Sistema”, un program de educaţie dedicat tinerilor defavorizaţi care a devenit celebru pe plan mondial (m. 2018)

 

– 1939: S-a născut Sidney Altman, biolog american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1989 (m. 2022)

 

– 1942: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul austriac Felix Weingartner (n. 1863)

 

– 1943: S-a născut scriitorul australian Peter Carey – 80 de ani

 

– 1943: A murit actorul american Wade Boteler (n. 1888) – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut Peter Russell, matematician, fizician, informatician și unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului; fascinat de misterele conștiinței, a studiat psihologia experimentală, meditația și filosofiile orientale; a scris multe cărți pe tema Conștiinței și a Universului, din perspectiva omului de știință care L-a descoperit pe Dumnezeu

 

– 1947: S-a născut dirijorul francez Emmanuel Krivine

 

– 1956: A murit Josef Hoffmann, arhitect, decorator, designer și profesor austriac; adept al funcţionalismului; din 1920 arhitect al oraşului Viena (n. 1870)

 

– 2000: A murit Douglas Fairbanks jr., scriitor, actor şi producător de filme american (n. 1909)

 

– 2005: A murit scriitorul şi criticul literar american Tristan Egolf (n. 1971)

 

– 2011: A murit Willard Sterling Boyle, fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin şi al senzorului CCD; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD (n. 1924)

 

– 2011: A murit chitaristul, compozitorul şi vocalistul american John Walker; pe numele real John Joseph Maus, este fondatorul grupului „The Walker Brothers”, care a avut un mare succes în anii ’60-’70; printre hit-urile sale se numără „Make It Easy On Yourself” şi „The Sun Ain’t Gonna Shine (Any More)” (n. 1943)

 

– 2018: A murit regizorul, scenaristul și producătorul italian Ermanno Olmi (n. 1931) – 5 ani

 

– 2022: A murit Iuri Lvovici Averbah, mare maestru și autor de șah rus; a fost președinte al Federației Sovietice de Șah din 1973 până în 1978 și primul mare maestru centenar al FIDE; în ciuda faptului că în ultima parte a vieții vederea și auzul i s-au înrăutățit, el a continuat să dedice timp activităților legate de șah (n. 1922) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 6 mai

Calendarul zilei – 6 mai

Publicat de Codrin RAITA, 6 mai 2023, 05:00 / actualizat: 8 mai 2023, 14:14

S-a întâmplat într-o zi de 6 mai

* Cu 423 de ani în urmă (1600) Mihai Viteazul l-a alungat de pe tron pe Ieremia Movilă şi a ocupat Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei Țări Române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai Viteazul îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. Aceasta a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600 (6/16)

* Acum 384 de ani (1639) era încheiată construirea bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), monument de o rară frumuseţe, cu faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită

* Se împlinesc 365 de ani (1658) de când avea loc târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab, actuala Catedrală Patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, au oficiat slujba de sfinţire cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care a devenit în 1668, Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală Patriarhală. Monument de arhitectură dintre cele mai reușite ale secolului al XVII-lea, Catedrala și-a păstrat până astăzi caracteristicile și aspectul inițial, cu toate modificările suferite de-a lungul timpului

* Acum 232 de ani (1791), printr-un decret emis la această dată, Palatul Luvru (Louvre) din Paris a fost transformat în muzeu

* Acum 183 de ani (1840) a fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black”. Pe el figura un portret al reginei Victoria. Penny Black a fost pus în vânzare pentru public la 1 mai 1840, dar nu a fost valabil pentru utilizare până la data de 6 mai. În ciuda acestui fapt, câteva exemplare Penny Black au fost utilizate înainte de această dată (6 mai), astfel de timbre fiind extrem de rare

* Se împlinesc 135 de ani (1888) de când medicul Victor Babeş a efectuat primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti, înfiinţat în 1887, al treilea din lume la acea dată (6/18)

* Acum 134 de ani (1889) Turnul Eiffel a fost deschis oficial pentru publicul vizitator. Inaugurat la 31 martie 1889, ca arc de intrare la Expoziția Universală (Exposition Universelle), organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revoluția Franceză, Turnul Eiffel și-a atras la început critici din partea unor artiști și intelectuali francezi din pricina designului. Construcția este cea mai înaltă structură din Paris, măsurând 324 m, fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice din lume. Ridicarea turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză și definind un moment al erei industriale. Proiectul Turnului Eiffel, aparținând antreprenorului Gustave Eiffel, inginerilor Maurice Koechlin și Emile Nouguier și arhitectului Stephen Sauvestre, a fost câștigător dintr-o listă de 107 proiecte. Din 1980, monumentul a fost renovat, restaurat și readaptat pentru publicul tot mai numeros. Turnul Eiffel a primit în anul 2010 vizitatorul cu numărul 250.000.000. Are trei nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Din 24 iunie 1964, Turnul Eiffel a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO

* Acum 132 de ani (1891) Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devenea prima femeie farmacist din România

* Tot cu 132 de ani în urmă (1891) a fost organizată prima expoziție filatelică din România, având caracter privat. A avut loc în casa lui Dimitrie C. Butculescu, președintele Societății Române de Timbrologie, constituită în luna aprilie a aceluiași an, la București

* Cu 124 de ani în urmă (1899) a început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată la iniţiativa Rusiei. A fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii. Au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia. Din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve (6/18)

* Acum 39 de ani (1984) a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner). Cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic de la acea vreme, Juan Antonio Samaranch. Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989. În 1999 a fost declarată, la Viena, „Sportiva secolului XX”. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO

* Acum 33 de ani (1990) avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – „Podul de flori” de peste Prut. „Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

* Cu 29 de ani în urmă (1994) era inaugurat oficial tunelul de sub Canalul Mânecii (Eurotunelul), care a creat o legătură terestră între Europa şi Marea Britanie. Eurotunelul (considerat de experţi ca „lucrarea secolului XX”) are o lungime de 50,3 km şi este situat la o adâncime cuprinsă între 25 şi 45 de metri

* Într-o zi de 6 mai, acum 20 de ani (2003), a fost inaugurată, la Moscova, staţia de metrou aflată la cea mai mare adâncime, Park Pobedi (Piaţa Victoriei), care este construită la 90 de metri sub pământ

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– „Ziua Maistrului Militar de Marină”; la 6 mai 1909 Regele Carol I emitea Înaltul Decret nr.1620 prin care consfințea constituirea corpului militar sub denumirea de „Maeștri de marină șefi de specialitate”

 

– 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (m. 1903)

 

– 1871: S-a născut compozitorul şi folcloristul Grigore Teodosiu (m. 1941)

 

– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, estetician, eseist, memorialist, poet, publicist şi profesor; este printre primii autori români care alcătuieşte o lucrare de filosofie şi sociologie a dreptului; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată nașterii exclusiv stilul nou 18 mai 1888

 

– 1894: S-a născut Filip Lazăr, compozitor şi pianist (m. 1936, la Paris)

 

– 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

 

– 1908: S-a născut istoricul Mihai Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru al Academiei Române din 1948 (m. 1958) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator (m. 1997) – 115 ani

 

– 1912: S-a născut medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Eduard (scris și Edouard) Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (m. 1994)

 

– 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006)

 

– 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut artistul ceramist George Tiutin (m. 2013)

 

– 1938: S-a născut Mihail Mihailide, medic, ziarist și scriitor; director general și fondator al săptămânalului „Viața Medicală” și al Editurii „Viața Medicală Românească” – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut poetul, prozatorul şi gazetarul Paul Tutungiu

 

– 1943: S-a născut criticul literar Laurenţiu Ulici; director al revistei „Luceafărul” (1990-2000); vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2000) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Octavian Iordăchescu, scenarist de televiziune, co-director al festivalului Cerbul de Aur şi fondator al Radio Vacanţa și unul dintre cei mai apreciați directori ai Televiziunii Române; între 1967 și 1984 a fondat și a condus ca redactor-șef postul Radio Vacanța, ce difuza o serie de emisiuni cu profil turistic, timp de 5 luni, în 5 limbi, pe tot litoralul românesc; în 1973 a fondat Programul III, Radio pentru Tineret; a fost scenarist al primului film de divertisment realizat după 1989, „Castelele lui Dracula”, film care a fost selecționat și apreciat în mod deosebit la Festivalul Internațional de la Montreux; a fost co-director al Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov, între anii 1992 și 1994, producător la „Duminica în familie”, „Dănutz SRL”, dar și co-producătorul emisiunilor „Ne vedem la TVR”, „Hai-Hui”, „37 de grade Celsius”, „Femei de 10, Bărbați de 10″; a publicat volumul de proză scurtă „Aici, Radio – Vacanța, în 1977 și volumul de amintiri „Ion Vova cel cumplit”, în 2007 (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874)

 

– 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895)

 

– 1962: A murit Virginia Maria Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat; nepoata pictorului Ion Andreescu (n. 1894)

 

– 1968: S-a născut artistul plastic și profesorul de istorie Gigel Bîrliba (m. 2020) – 55 de ani

 

– 1978: A murit Ştefan Peterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906) – 45 de ani

 

– 1982: A murit baritonul Alexandru Alger; membru fondator al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1898)

 

– 1991: A murit regizorul de film Virgil Calotescu (n. 1928)

 

– 1994: A murit Moses Rosen, şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România” (1956); a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)

 

– 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925)

 

– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924)

 

– 2014: A murit Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Târgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (n. 1942)

 

– 2018: A murit Ion Dodu Bălan, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, publicist și profesor universitar; s-a îngrijit, aproape o jumătate de veac, de editarea operei lui Octavian Goga (n. 1929) – 5 ani

 

– 2018: A murit Ioan Munteanu, medic specialist în obstetrică-ginecologie și profesor; deschizător de drumuri în medicina românească în domeniile fertilizării in vitro și chirurgiei laparoscopice; la Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie „Bega” din Timişoara, pe care a condus-o din 1987 până în 2008, au fost reușite pentru prima oară în România: fertilizarea in vitro (1995) și embriotransferul uman, realizări urmate de nașterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro în România, pe 6 februarie 1996; a urmat primul embriotransfer la mamă purtătoare, primele sarcini multiple prin fertilizare in vitro (1997) și nașterea primului copil prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani (2001); membru de onoare al Academiei Române din 2004 (n. 1938) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Festivitățile pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, care a urcat pe tron în data de 8 septembrie, după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, încep cu evenimentul religios de la Westminster Abbey, urmând ca a doua zi să aibă loc un eveniment muzical al cărui protagonist va fi Sir Paul McCartney, capul de afiș al concertului oficial în onoarea noului rege, Charles al III-lea. Și regina consoartă Camilla va fi încoronată odată cu regele (6 – 7 mai)

 

– Bogotá, Columbia: Marș la apelul opozanților președintelui Gustavo Petro

 

– Cairo: Procesul activistului Mohamed Adel, care a fost arestat preventiv de aproape cinci ani

 

– Italia: Ciclism – Turul Italiei (6 – 28 mai)

 

– Sevilla: Fotbal – Cupa Regelui, finala: Real Madrid – Osasuna (6 – 7 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 6 – 7.V: „Zilele Europene ale Operei” sunt sărbătorite în sfârșitul de săptămână apropiat zilei de 9 mai (Ziua Uniunii Europene), pentru a spori aprecierea operei în societatea actuală. Prima ediție a „Zilelor europene ale operei” a avut loc în februarie 2007, la aceeași dată la care Opera Europa și Opéra National de Paris au găzduit primul Forum European al Operei, în colaborare RESEO și teatre de operă din Europa, pentru a marca împlinirea a patru secole de operă

 

– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez (iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul) (n. 1585) – 385 de ani

 

– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747) – 355 de ani

 

– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794) – 265 de ani

 

– 1831: S-a născut (în Lituania) Samuel Isaac Joseph Schereschewsky (cunoscut sub numele de Joseph Schereschewsky), episcop anglican din Shanghai, China (1877 – 1884), misionar și renumit traducător (timp de 25 de ani a stat paralizat într-un scaun cu rotile, nu putea vorbi fără eforturi supraomenești și nu putea mișca decât două degete, dar i-a fost însă de ajuns pentru a duce la bun sfârșit o misiune incredibilă: traducerea Bibliei în limba chineză); a fondat Universitatea Sf. Ioan din Shanghai; în tradiţia episcopaliană și cea anglicană este aniversat la 15 octombrie ca unul dintre cei mai mari teologi ai Orientului (m. 1906)

 

– 1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m. 1939)

 

– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)

 

– 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817)

 

– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural) – 155 de ani. NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale; pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie

 

– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943) – 155 de ani

 

– 1871: S-a născut Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (m. 1914)

 

– 1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru Chimie în 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1935)

 

– 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke” (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis)

 

– 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (m. 1926)

 

– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973) – 125 de ani

 

– 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957)

 

– 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)

 

– 1915: S-a născut (George) Orson Welles, regizor, scenarist şi actor de teatru şi film, producător american (m. 1985)

 

– 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz” (n. 1856)

 

– 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988)

 

– 1924: A murit Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)

 

– 1929: S-a născut Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; împreună cu Peter Mansfield, a obținut, în 2003, Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (m. 2007)

 

– 1932: S-a născut actorul rus Aleksandr Beliavski; în 1988 a fost desemnat artist meritoriu al Rusiei, iar în 2003, a fost numit Artist al Poporului din Rusia (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut soprana bulgară Ghena Dimitrova (m. 2005)

 

– 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell

 

– 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză, reprezentant de seamă al teatrului simbolist; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1911 (n. 1862)

 

– 1950: A murit Daniel Ciugureanu, medic-chirurg și politician basarabean; unul dintre cei mai importanți luptători pentru reunirea Basarabiei cu România, a rămas în istorie drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei”; deputat în Sfatul Țării de la Chișinău (1917‑1918), prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești (1918), ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator, vicepreședintele Camerei Deputaților (1922-1923), vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare (1936-1937) (n. 1885). NOTĂ: Arestat la 5/6.V.1950, a murit – potrivit lui C.C. Giurescu – la 6.V.1950, la Turda, în timpul transportării foştilor demnitari spre penitenciarul Sighet; din evidențele securității ar fi murit la 19.V.1950, în închisoarea Sighet

 

– 1952: A murit (în Olanda) medicul şi pedagogul italian Maria Montessori (nume complet: Maria Tecla Artemisia Montessori); a devenit, la 10 iulie 1896, prima femeie medic din Italia; a creat o metodă specială de educare a copiilor mici, „Metoda Montessori”, înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa (n. 1870)

 

– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997 – iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu – 70 de ani

 

– 1960: A murit Paul Abraham (sau Pál Ábrahám), compozitor ungar de operetă (n. 1892)

 

– 1961: S-a născut George Clooney, actor, producător, regizor de film şi scenarist american

 

– 1963: S-a născut balerina italiană Alessandra Ferri – 60 de ani

 

– 1992: A murit Marlène Dietrich (nume la naştere: Marie Magdalene Dietrich), actriţă de film şi cântăreaţă americană de origine germană (n. 1901)

 

– 2004: A murit Barney Kessel, chitarist american de jazz (n. 1923)

 

– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919) – 10 ani

 

– 2015: A murit (în Jamaica) Errol Brown, cântăreț și compozitor britanic, solistul grupului „Hot Chocolate” (n. 1943)

 

– 2022: A murit Patricia Anne McKillip, scriitoare americană de fantezie și științifico-fantastic (n. 1948) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 5 mai

Calendarul zilei – 5 mai

Publicat de Codrin RAITA, 5 mai 2023, 05:00 / actualizat: 8 mai 2023, 14:14

S-a întâmplat într-o zi de 5 mai

* Cu 161 de ani în urmă (1862) avea loc constituirea, la Bucureşti, a „Societăţii Române de arme și dare la semn”, prima asociaţie de tir sportiv din România; primul preşedinte, V. A. Urechia. Aceasta este și prima grupare sportivă ce apare la noi și tirul cel dintâi sport practicat într-un cadru organizat și oficial. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. Pe data de 1 aprilie 1900, printr-un alt Decret Regal, Societatea de Dare la Semn este recunoscuta ca persoană juridică. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv în anul 1999 (F.R.T.S.) (5/17)

* Acum 132 de ani (1891) avea loc inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall” din New York

* În urmă cu 111 ani (1912) era înfiinţată societatea Liga Naţională Aeriană, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”, director tehnic – prinţul George Valentin Bibescu. La 1 august a intrat în funcţiune aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj

* Acum 104 ani (1919) a fost creată Liga Societăţilor de Cruce Roşie (cu sediul la Geneva), ca organ de legătură permanentă între societăţile naţionale de Cruce Roşie (în octombrie 1983 Liga a fost redenumită Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, ca din noiembrie 1991 să devină Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie). În anul 1859 omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910) a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă (în urma bătăliei de la Solferino, din 24.VI.1859), pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

* Se împlinesc 85 de ani (1938) de când, sub bagheta dirijorului George Georgescu, a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi”, lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu (1909 – 1963), maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963. Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

* Cu 79 de ani în urmă (1944) ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, propunea ambasadorului URSS, la Londra, F. Gusev, un acord prin care, temporar, problemele româneşti să fie preponderent de competenţa URSS, iar cele greceşti să fie preponderent de competenţa Marii Britanii. Propunerea britanică a „inaugurat” discuţii între Marea Britanie, URSS şi SUA, în urma cărora s-a ajuns la un acord pe trei luni, în condiţiile propuse de guvernul britanic (la 15 iulie)

* Acum 74 de ani (1949) lua ființă Consiliul Europei (CoE), prima organizaţie inter-guvernamentală europeană postbelică, organism european de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și a valorilor democratice, cu sediul la Strasbourg, care în prezent numără 46 de state membre. Este independent de Uniunea Europeană, fiind diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Consiliul Europei este format din „Adunarea Parlamentară” (APCE), alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și „Comitetul Miniștrilor” (CM), constituit din miniștrii de externe ai statelor membre, care reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a aderat la Consiliul Europei la data de 7 octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993). Decizia de invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, a constituit o etapă necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006

* În urmă cu 68 de ani (1955) avea loc debutul programelor emise de Studioul Teritorial Timişoara al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Timişoara îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş)

* Tot acum 68 de ani intra în vigoare Convenţia Culturală Europeană emisă de Consiliul Europei. Semnat la 19.XII.1954, documentul reprezintă un cadru de relaţii comune între popoarele Europei, recunoaşterea reciprocă a tuturor aspectelor culturale naţionale la nivel european, promovarea contribuţiilor naţionale la tezaurul cultural european şi sprijinirea tuturor iniţiativelor de studiere a limbilor, a istoriei şi civilizaţiei statelor continentului. România a ratificat Convenţia în 1991

* Cu 66 de ani în urmă (1957) Televiziunea Română a transmis pentru prima dată, în direct, un meci de rugby integral. Atunci, pe Stadionul Republicii, în fața a 20.000 de spectatori, selecționata Bucureștiului a evoluat contra echipei naționale de tineret a Angliei, prezentată sub numele de selecționata Londrei. Oaspeții ne-au învins cu scorul de 11-3 (3-3)

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când la Radiodifuziune a început să emită Programul 3 de radio pe unde ultrascurte (72,08 MHz – 4,16 metri, apoi şi pe 4,12 metri), un post experimental cu un program dedicat, la acel moment, „persoanelor cu un nivel intelectual deosebit, dar şi melomanilor”. Emisia era realizată, iniţial, între orele 21:00-23:00, iar duminica de la 19:00 la 23:00, pentru ca de la 1 mai 1967 să transmită între orele 16:00 şi 24:00, iar duminica de la ora 15:00. Programul 3 pentru tineret a „debutat” la 12 martie 1973, pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49. După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret, iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Tătare” (oficializată prin Legea nr. 256/2010, iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet) marchaeză data de 5 mai 1985, când au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România

 

– 1836: S-a născut compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (m. 1887)

 

– 1898: S-a născut Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (m. 1964) – 125 de ani

 

– 1909: S-a născut Idel Ianchelevici (la Leova, azi în R. Moldova), sculptor şi desenator franco-belgian de origine română (stabilit, în 1931, în Belgia şi apoi în Franţa, în 1950); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 1994)

 

– 1919: S-a născut George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1995)

 

– 1919: S-a născut Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2011)

 

– 1924: S-a născut actorul Jean Lorin Florescu (m. 1992)

 

– 1929: S-a născut soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut compozitorul, muzicologul, publicistul şi profesorul Aurel Stroe (m. 2008)

 

– 1933: A murit medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (n. 1870) – 90 de ani

 

– 1948: A murit Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; specialist în istoria limbii şi literaturii române; lucrări de lingvistică generală şi romanistică, de lexicologie şi dialectologie; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru al Academiei Române din 1914 (n. 1877) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut compozitoarea şi profesoara Maia Ciobanu; personalitate marcantă pentru muzica electro-acustică autohtonă

 

– 1954: S-a născut Marian Enache, jurist și fost politician; președinte al Curții Constituționale (din iunie 2022)

 

– 1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (m. 2004)

 

– 1963: S-a născut Lilian Zamfiroiu, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (2013-2015); doctor în istorie, şi-a început cariera în diplomaţie în 2001 (a fost adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Paris/2008-2013, consilier diplomatic şi, succesiv, ministru-consilier şi ministru plenipotenţiar în cadrul Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO în perioada 2006–2013); a lucrat şi în mass-media: în perioada 1985-1989 a fost redactor la postul estival Radio-Vacanţa din Costineşti, iar din 1985 până în 2001, colaborator şi, ulterior, realizator de emisiuni la Radio România (RRA); în paralel, a lucrat şi în presa scrisă; ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg între anii 2016-2021 – 60 de ani

 

– 1965: S-a născut creatoarea de modă Irina Schrötter; realizează şi costume pentru teatru, film şi operă

 

– 1977: A murit Aurel Perşu, inginer mecanic, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume, cu roţile integrate în caroserie (brevetat în Germania în 1924) (n. 1890)

 

– 1999: A murit poetul şi traducătorul Constantin Nisipeanu (n. 1907)

 

– 2006: A murit Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist, filosof şi profesor universitar; considerată unul dintre cei mai mari eminescologi din cultura română; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la Mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (n. 1920)

 

– 2009: A murit pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă (n. 1928)

 

– 2010: A murit prof. dr. Mircea Nicolae Angelescu (renumit specialist în boli infecţioase: studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale; membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale), scriitor (membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) (n. 1923)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

-Atena: Hotărâre judecătorească privind posibila interzicere a participării la alegeri a unui partid care provine din neo-naziștii din Zorii de Aur

 

– Birmingham, Regatul Unit: HSBC – Adunarea generală

 

– Herzogenaurach, Germania: Adidas – rezultate din primul trimestru

 

– Stockholm: Spotify – rezultate din primul trimestru

 

– Londra: Fostul vicepreședinte al Senatului Nigeriei, Ike Ekweremadu, și soția sa, urmează să fie condamnați pentru recoltare de organe

 

– New York: Deschiderea retrospectivei „Karl Lagerfeld, A Line of Beauty”, la Metropolitan Museum of Art (5 mai – 16 iul.)

 

– Los Angeles: Lansarea filmului Disney „Gardienii galaxiei 3”

 

– Doha, Qatar: Atletism – Liga de Diamant – reuniunea de la Doha

 

– Miami Gardens, SUA: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu de la Miami (5 – 7 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Hipertensiunii Pulmonare” are ca scop conştientizarea autorităţilor şi creşterea informării populaţiei cu privire la această afecţiune severă şi destul de puţin cunoscută; ziua a fost stabilită la iniţiativa Asociaţiei Naţionale de Hipertensiune Pulmonară din Spania, în 2012

 

– „Ziua Mondială a Limbii Portugheze” a fost proclamată în 2019 de UNESCO, împreună cu Comunitatea Statelor de Limbă Portugheză, pentru celebrarea limbii portugheze şi a culturilor lusofone. Limba portugheză este o limbă de comunicare internaţională de importanţă majoră, una dintre cele mai răspândite din lume, cu peste 265 de milioane de vorbitori aflați pe toate continentele, şi cea mai răspândită limbă din emisfera sudică

 

– „Ziua Internaţională a Moaşelor”, este o ocazie pentru a conştientiza întreaga lume de aportul important pe care îl aduc moaşele în sprijinul sănătăţii. Propunerea a venit de la Confederaţia Internaţională a Moaşelor, la Conferinţa Moaşelor din Olanda, în 1987; patru ani mai târziu, 50 de ţări din lume au materializat propunerea şi, cu acceptul şi recunoaşterea OMS, au ales data de 5 mai. NOTĂ: Pe 12 mai este marcată, din 1974, „Ziua internaţională a asistenţilor medicali”

 

– „Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”, declarată, începând din anul 2014, de Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă (European Network of Independent Living – ENIL), din care fac parte organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe ţări europene, pentru a sărbători importanţa drepturilor, valorilor şi principiilor unei vieţi independente în rândul persoanelor cu dizabilităţi

 

– „Ziua Mondială pentru Igiena Mâinilor”, lansată în 2009, cu prilejul Campaniei globale „Salvează vieți: Spală mâinile!”, își propune să mențină promovarea, vizibilitatea și sustenabilitatea la nivel mondial a igienei mâinilor în îngrijirea sănătății

 

– „Vesak”, „Sărbătoarea Iluminării”, „Ziua lunii pline din mai” este un moment sacru pentru milioanele de budiști din întreaga lume. În ziua de Vesak, în urmă cu aprox. două milenii și jumătate, s-a născut Buddha, în ziua de Vesak Buddha a atins iluminarea și tot în această zi a murit. Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 54/115 din 1999, a stabilit pe plan internațional ziua de Vesak ca zi de recunoaștere a contribuției budismului, una dintre cele mai vechi religii din lume, la spiritul umanității

 

– 1813: S-a născut Sören Aabye Kierkegaard, teolog, filosof şi scriitor danez; gândirea sa a influenţat teologii protestanţi şi filosofii existenţialişti ai secolului al XX-lea (m. 1855) – 210 ani

 

– 1815: S-a născut dramaturgul francez Éugene Labiche (m. 1888)

 

– 1818: S-a născut Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul Partidului Comunist”; organizator şi lider al Internaţionalei I; pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat, împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; concepţiile sale filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea secolului XX (m. 1883) – 205 ani

 

– 1819: S-a născut compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (m. 1872)

 

– 1821: A murit (pe insula Sf. Elena) Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie; de numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice; politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa; după prima abdicare (1814), revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice; va fi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde va şi muri (n. 1769)

 

– 1829: S-a născut Shusaku Honino, legendar jucător japonez de Go (m. 1862)

 

– 1837: A murit compozitorul italian Antonio Zingarelli (n. 1752)

 

– 1846: S-a născut scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1905 (m. 1916)

 

– 1892: A murit chimistul german August Wilhelm von Hofmann, fondatorul Societăţii germane de chimie (n. 1818). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 2 sau 6 mai 1892

 

– 1904: A murit Jókai Mór (de Ásva), scriitor şi publicist ungar (n. 1825)

 

– 1910: S-a născut Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (m. 1997)

 

– 1914: S-a născut actorul american de film Tyrone Power (m. 1958)

 

– 1915: S-a născut Alice Faye, actriţă de film şi cântăreaţă americană (m. 1998)

 

– 1917: S-a născut Pío Leiva, legendă a muzicii cubaneze, fost membru al grupului „Buena Vista Social Club” (m. 2006)

 

– 1921: S-a născut fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus (1958), împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului; Premiul Nobel pentru fizică în 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (m. 1999)

 

– 1922: S-a născut Monica Lewis, actriţă şi cântăreaţă americană (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut Charles Rosen, pianist şi publicist muzical american (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut cineastul, romancierul şi documentaristul francez Pierre Schoendoerffer; membru fondator al academiei care decernează Premiile César (m. 2012) – 95 de ani

 

– 1942: S-a născut interpreta americană Tammy Wynette, supranumită „Prima doamnă a muzicii country” (m. 1998)

 

– 1962: S-a născut James Redford, scriitor, producător, regizor şi activist american; a produs şi regizat documentare despre subiecte importante, precum mediul şi educaţia; fiul actorului şi regizorului Robert Redford (m. 2020)

 

– 1976: S-a născut actorul american Sage Stallone, fiul lui Sylvester Stallone (m. 2012)

 

– 1996: A murit poetul chinez Ai Qing (cunoscut sub pseudonimul Jiang Haicheng) (n. 1910)

 

– 2007: A murit fizicianul american Theodore Harold Maiman, inventatorul primului laser funcţional (n. 1927)

 

– 2010: A murit cântăreaţa italiană de operă Giulietta Simionato (n. 1910)

 

– 2010: A murit pianistul german Alfons Kontarsky (n. 1932)

 

– 2011: A murit, în Australia, britanicul Claude Choules, ultimul veteran care a luptat în ambele războaie mondiale şi ultimul marinar care a activat în prima conflagraţie mondială (n. 1901)

 

– 2011: A murit dramaturgul american Arthur Laurents (Arthur Levine), autorul scenariilor pe baza cărora au fost regizate musicalurile „West Side Story” şi „Gypsy” (n. 1918)

 

– 2015: A murit Isai Cârmu, pictor, grafician şi portretist din Rep. Moldova (n. 1940)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 4 mai

Calendarul zilei – 4 mai

Publicat de Codrin RAITA, 4 mai 2023, 05:00 / actualizat: 4 mai 2023, 14:54

S-a întâmplat într-o zi de 4 mai

* Acum 377 de ani (1646) apărea, la Iaşi, în tiparnița de la Mănăstirea Trei Ierarhi, în timpul domniei lui Vasile Lupu, primul cod de legi tipărit în limba română (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa), „Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”. A fost urmat, în 1652, de codul muntenesc „Îndreptarea legii”, tipărit la Târgovişte. Traducătorii celor două cărţi au fost Eustratie logofătul şi Daniil Andrei Panonianul (Ardeleanul)

* Cu 104 ani în urmă (1919), în China, s-a declanşat „Mişcarea 4 Mai”, prima mişcare patriotică studenţească importantă din istoria Chinei. Studenţii au demonstrat în Piaţa Tiananmen din Beijing, China protestând împotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei

* În urmă cu 96 de ani (1927) se înfiinţa Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România, prin Decretul nr. 1205, promulgat de regele Ferdinand (organizator şi primul director, Gheorghe Ionescu-Șișeşti). Din 1962, a figurat cu denumirea de Institutul de Cercetări Agricole, iar din 1969, se numeşte Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”

* Cu 92 de ani în urmă (1931) era constituit, la Bucureşti, Partidul Evreiesc din România, având drept scop promovarea intereselor populaţiei evreieşti şi conservarea fiinţei ei naţionale, pronunţându-se, totodată, pentru rămânerea în ţară a populaţiei evreieşti şi participarea ei activă la viaţa politică (preşedinte – Theodor Fischer; preşedinte de onoare – Adolf Stern). Noua formaţiune politică a avut primul congres la 7-8 noiembrie 1933, fiind enunţate principiile fundamentale ale organizaţiei: solidaritatea cu naţiunea română, apărarea drepturilor civile şi politice prevăzute de Constituţie şi asigurarea deplinei egalităţi civice pentru cetăţenii de origine evreiască. Pe 29 ianuarie 1936, Partidul Evreiesc şi Uniunea Evreilor din România au semnat un acord de creare a Consiliului Central al Evreilor din România. Noua formaţiune l-a avut ca preşedinte pe Wilhelm Filderman. În acelaşi an (1936) s-a creat şi Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România

* Acum 74 de ani (1949) era semnat acordul americano-sovietic (Acordul Jessup-Malik), care a pus capăt blocadei Berlinului. Convenţia a fost semnată de Philip Jessup (SUA) şi Jakow Alexandrowitsch Malik (Rusia), de unde şi numele

* Cu 64 de ani în urmă (1959) a avut loc, la Los Angeles (SUA), prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy, fiind găzduită de Hotelurile Beverly Hilton din Los Angeles şi New York, în aceeaşi zi. Câştigători au fost Perry Como, Ella Fitzgerald şi Kingston Trio. Premiile Grammy (în engleză Grammy Awards – prescurtare de la numele original Gramophone Awards) sunt acordate anual de Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări (în engleză National Academy of Recording Arts and Sciences) a Statelor Unite ale Americii pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale. Ceremonia este considerată a fi echivalentul industriei americane de înregistrări la Premiile Oscar pentru industria filmului

* Cu 58 de ani în urmă (1965) apărea Decretul de constituire al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” din Bucureşti. Inaugurarea Teatrului a avut loc la 24.XII.1964 cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian (1924 – 2012). Tot în acest an (1965) a luat fiinţă ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, din care face parte şi Teatrul Ion Creangă, România fiind una dintre ţările fondatoare

* Acum 44 de ani (1979) Margaret Thatcher (1925 – 2013), om politic conservator britanic, a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până în noiembrie 1990

* În urmă cu 21 de ani (2002) NASA a lansat satelitul de cercetare Aqua (EOS PM-1) pentru a explora rolul apei în ecosistemul complex al planetei noastre. „Aqua” este primul dintr-un grup de sateliți denumiți „Constelația După-amiezii” și face parte din „Earth Observing System” al NASA

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de la dezvelirea, la Târgu-Mureș, a primului monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului. Monumentul este opera sculptorului Izsak Marton şi a fost realizat în 1947, în memoria victimelor exterminării naziste din Transilvania de Nord, dintre care aproape 6000 proveneau din Târgu-Mureş şi poartă inscripţia bilingvă – engleză şi ebraică – „Remember Holocaust!”

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Naţională a Inimii”; se sărbătoreşte din 1997, anual, la iniţiativa Academiei de Ştiinţe Medicale (Calendar Agerpres, mai 2009; ww.dspdolj.ro). NOTĂ: „Ziua mondială a inimii” este sărbătorită la 29 septembrie

 

– 1837: S-a născut Theodor Rosetti, jurist, publicist şi om politic; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru (1888-1889); guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895); s-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea”; membru de onoare al Academiei Române din 1891 (m. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5/17.V.1837

 

– 1840, 4/16: S-a născut chirurgul şi profesorul Constantin Dimitrescu-Severeanu; întemeietor de învăţământ chirurgical, iniţiatorul chirurgiei viscerale, a contribuit, din plin, la dezvoltarea chirurgiei româneşti (m. 1930). NOTĂ: Unele surse menționează nașterea la 7.V.1840

 

– 1856: S-a născut Theodor Speranţia, scriitor şi folclorist; s-a numărat printre întemeietorii şi primii colaboratori ai revistei „Contemporanul” (1881-1888); datorită strădaniilor sale, în 1901, s-au pus, în Bucureşti, bazele primului muzeu etnografic; membru corespondent al Academiei Române din 1891 (m. 1929)

 

– 1875: S-a născut Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog, diplomat şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (m. 1945)

 

– 1888: S-a născut baritonul şi profesorul Aurel Costescu-Duca; unul dintre fondatorii Operei Române (m. 1955) – 135 de ani

 

– 1891, 4/16: A murit omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (n. 1821)

 

– 1903: A murit chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1853) – 120 de ani

 

– 1921: S-a născut dirijorul şi compozitorul Mircea Basarab (m. 1995)

 

– 1922: S-a născut prozatorul, traducătorul şi umoristul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (m. 1999)

 

– 1925: S-a născut Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

 

– 1926: S-a născut Geta Brătescu, artist vizual și scriitoare cu o carieră îndelungată şi prolifică; a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, grafică, gravură, ilustraţie de carte, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video şi performance; supranumită „marea doamnă a artei conceptuale din România”; a avut o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane, la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal (m. 2018)

 

– 1928: S-a născut (la Lencăuţi/Hotin, azi în Ucraina) Leon Baconsky, istoric, critic literar şi traducător; frate cu eseistul şi poetul A.[natol] E.[milian] Baconsky (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1940: S-a născut Anton Cosma, critic şi istoric literar (m. 1991)

 

– 1940: S-a născut Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2004)

 

– 1943: S-a născut Daniela Caraman-Fotea, muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, editor şi producător muzical; între anii 1965 și 1980 a fost redactor, redactor principal și șef de secție la Radioteleviziunea Română;  angajată prin repartiție guvernamentală la Radiodifuziune (la data de 1 septembrie 1965) în cadrul Direcției Muzicale, Redacția de Operă-operetă și numită șef de secție la Redacția de muzică ușoară, în 1971; în perioada 1980-1989 a fost redactor-șef și director artistic al Casei de discuri Electrecord (m. 2020) – 80 de ani

 

– 1950: S-a născut Anghel Iordănescu, fost jucător de fotbal, antrenor și politician; fost selecționer al echipei naționale de fotbal a României

 

– 1955: S-a născut Mircea Tiberian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz

 

– 1955: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (m. 1989)

 

– 1955: A murit (la Paris) George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române; după instaurarea dictaturii comuniste în ţară se stabileşte definitiv la Paris (n. 1881)

 

– 1958: S-a născut Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (m. 2019) – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut sculptorul şi profesorul universitar Darie Dup; Doctor în Arte Vizuale, personalitate de prim rang a artei românești

 

– 1964: S-a născut, în Republica Moldova, Vitalie Ciobanu, scriitor, eseist, critic literar şi publicist român

 

– 1974: A murit Nicolae Oancea, compozitor şi dirijor de muzică corală (n. 1893)

 

– 1976: S-a născut compozitorul şi interpretul Laurenţiu Duţă, component al trupei 3 Sud-Est, care s-a reunit oficial pe 28 februarie 2014

 

– 1977: S-a născut fizicianul Flaviu Valeriu Romulus Turcu; primul cercetător din România care obţine „Oscarul inventicii“ (cum sunt numite Premiile R&D din SUA care răsplătesc tehnologiile create să îmbunătăţească viaţa oamenilor), pentru un dispozitiv care, în combinaţie cu alte dispozitive, va putea ajuta la reducerea poluării prin reducerea gazelor cu efect de seră; director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca

 

– 1977: A murit Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană (n. 1907)

 

– 1980: A murit Vasile Răşcanu, medic şi fiziolog; cercetările sale au contribuit la creşterea prestigiului şcolii ieşene de fiziologie; bogată activitate de organizare sanitară; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

 

– 1981: A murit I.[osif] Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (n. 1896)

 

– 2018: A murit traducătoarea, publicista, profesoara şi disidenta anticomunistă Doina Cornea; membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice, a Fundaţiei Culturale Memoria și a Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (n. 1929) – 5 ani

 

– 2021: A murit Radu Ciobotea, jurnalist, critic literar, romancier, eseist, profesor şi diplomat (n. 1960)

 

– 2022: A murit chimistul și pedologul Nicolae Florea; considerat o personalitate marcantă în pedologie, reprezentantul necontestat al pedologiei românești din ultimele cinci decenii, care a dezvoltat școala românească de cercetare genetico-naturalistică sistemică şi aplicativă-utilitară a resurselor de sol ale țării și a fondat școala românească de pedogeografie; membru de onoare al Academiei Române din 2015 (n. 1921) – 1 an

 

– 2022: A murit prof. dr. Toma Rădulescu, istoric și cunoscut muzeograf al Muzeului Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, unde a lucrat zeci de ani; considerat omul-enciclopedie al Craiovei; numismatica a fost marea sa pasiune, publicând numeroase lucrări despre tezaure şi descoperiri monetare din Oltenia; autor sau coautor a numeroase monografii (n. 1948) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (Dezvoltare)

 

– Bruxelles: Reuniunea informală a miniștrilor europeni ai sănătății (4 – 5 mai)

 

– Goa, India: Miniștrii de externe ai Organizației de Cooperare din Shanghai, care cuprinde China, Rusia, India și alte țări din Asia Centrală, se întâlnesc la Goa (4 – 5 mai) ●Participă ministrul pakistanez de externe Bilawal Bhutto Zardari

 

-Turku, Finlanda: Are loc prima ediție a Zilei Drepturilor Omului a Consiliului Europei care va reuni experți de top pentru a discuta despre impactul Consiliului Europei asupra drepturilor omului în Finlanda. Accentul tematic al evenimentului din acest an va fi reziliența și participarea civilă la nivel municipal, cu accent pe promovarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept. Evenimentul este deschis pentru mass-media și va avea loc la sediul Arken al Universității Åbo Akademi și la centrul comercial Hansa. Participarea la evenimentul public organizat de și pentru tineri este gratuită și nu este necesară înregistrarea. Cu toate acestea, trebuie să vă înregistrați în avans la seminarul de experți. Seminarul de cercetare, care se desfășoară exclusiv în limba engleză, poate fi participat atât la fața locului, cât și online, la înregistrarea prealabilă.

 

 

– Frankfurt: Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, susţine o conferinţă de presă în urma şedinţei de politică monetară a Consiliului guvernatorilor, privind politica monetară în zona euro

 

– Budapesta: Reuniunea CPAC – Conservative Political Action Conference a conservatorilor americani și a aliaților lor (4 – 5 mai)

 

– Regatul Unit: Alegeri locale

 

– Renningen, Germania: Bosch – conferință anuală de presă

 

– Paris: ArcelorMittal – rezultate din primul trimestru (înainte de tranzacționare)

 

– Germania: BMW – rezultate financiare pe primul trimestru

 

– Londra: BAE Systems – rezultate din primul trimestru

 

– Copenhaga: Maersk – raport financiar pe primul trimestru

 

– Londra: Shell – rezultate din primul trimestru

 

– San Francisco: Apple – rezultate din al doilea trimestru

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Pompierilor”, a fost instituită pe 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia, pe 2 decembrie 1998. Data de 4 mai a fost aleasă pentru a corespunde cu celebrarea (în Biserica romano-catolică) Sfântului Florian, ocrotitorul pompierilor. NOTĂ: În România „Ziua pompierilor” este marcată la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea bătăliei din Dealul Spirii, din 13.IX.1848, unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor

 

– 1655: S-a născut inventatorul italian Bartolomeo Cristofori, considerat creatorul pianului; în 1698 a realizat un prim “cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocănele), apoi, spre 1710, primul său pianoforte, din care și azi se mai păstrează un exemplar datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York (m. 1731)

 

– 1770: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Gérard, care, prin lirismul său, anunţa romantismul (m. 1837)

 

– 1825: S-a născut Sir Thomas Henry Huxley, biolog britanic; adept convins al lui Darwin, a fost primul zoolog care a afirmat consecinţa aplicării darwinismului asupra antropogenezei (descendenţa omului din maimuţă) (m. 1895)

 

– 1827: S-a născut exploratorul britanic John (Hanning) Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (m. 1864). NOTĂ: Enciclopedia Britannica menționează ca dată a nașterii 3.V.1827

 

– 1874: S-a născut inginerul american Frank Conrad, specialist în radiofonie; un experiment al său din 1919, o transmisie radio, a ajutat compania Westinghouse din Pittsburgh să fondeze postul de radio KDKA, primul post de radio din istorie (m. 1941)

 

– 1907: S-a născut scriitorul francez Maxence Van Der Meersch; a primit, în anul 1936, Premiul Goncourt (m. 1951)

 

– 1924: S-a născut pianista rusă Tatiana Nikolaeva (m. 1993)

 

– 1928: S-a născut Maynard Ferguson, renumit trompetist de jazz originar din Canada, stabilit în SUA (m. 2006) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut Mohamed Hosni Mubarak, general şi om politic egiptean; al patrulea preşedinte al Republicii Arabe Egipt; ca vicepreşedinte al Egiptului şi-a asumat preşedinţia ţării după asasinarea lui Anwar Sadat, la 14 octombrie 1981; la 11 februarie 2011, la 18 zile de la declanşarea revoluţiei egiptene (în ianuarie 2011), Mubarak a fost înlăturat de la conducere, puterea fiind preluată de armată; a fost judecat pentru fapte de corupţie şi abuz de putere şi închis din 2014 până în 2017 (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut (la Bruxelles, Belgia) actriţa americană de film Audrey Hepburn (m. 1993)

 

– 1931: S-a născut dirijorul rus Ghenadi Rojdestvenski, muzician cu o carieră impresionantă întinsă pe aproape șapte decenii, care a fost apropiat de viața muzicală din România; a vizitat pentru prima dată țara noastră în 1953, la vârsta de 22 de ani, cu prilejul unui concurs, a revenit în anul 1961 pentru a concerta în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția a II-a și de atunci a devenit un promotor înfocat al creației muzicale românești (m. 2018)

 

– 1934: S-a născut actriţa rusă de film Tatiana Samoilova (prezenţă meteorică în anii ’50-’60 ai secolului XX) (m. 2014)

 

– 1937: S-a născut harpista britanică de origine spaniolă Marisa Robles

 

– 1938: A murit japonezul Jigoro Kano, părintele judo (sport asemănător cu jiu-jitsu, din care au fost eliminate procedeele periculoase, şi care se bazează pe principiul nonrezistenţei, utilizându-se supleţea, elasticitatea împotriva forţei); a întemeiat (în 1882) prima artă marţială (kodokan judo) recunoscută internaţional şi devenită sport olimpic; primul japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional (n. 1860) – 85 de ani

 

– 1938: A murit Carl Von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1935 (n. 1889) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Amos Oz (ume real: Amos Klausner), prozator, eseist şi jurnalist israelian, unul dintre cei mai importanţi scriitori din ţara sa (m. 2018)

 

– 1942: S-a născut dirijorul şi pianistul mexican Enrique Bátiz Campbell

 

– 1956: S-a născut interpreta americană de muzică soul Sharon Jones, care a devenit celebră alături de formaţia Dap-Kings (m. 2016)

 

– 1958: S-a născut graficianul american Keith Haring, figură de referinţă a artei grafice moderniste americane şi internaţionale (m. 1990) – 65 de ani

 

– 1972: A murit chimistul american Edward Calvin Kendall, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1950, alături de Tadeus Reichstein şi Philip S. Hench (n. 1886)

 

– 1980: A murit Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedintele R.S.F. Iugoslavia în perioada 1945-1980 (n. 1892, în Croaţia)

 

– 2009: A murit actorul, regizorul, producătorul de televiziune şi autorul american Dom DeLuise (n. 1933)

 

– 2012: A murit muzicianul american Adam Yauch, membru fondator al grupului de hip-hop Beastie Boys, celebru pentru hituri precum „Fight for Your Right (To Party)” (n. 1964)

 

– 2013: A murit medicul şi chimistul belgian Christian René de Duve, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1974, alături de belgianul Albert Claude şi americanul (de origine română) George Emil Palade; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1917) – 10 ani

 

– 2021: A murit fostul model şi cântăreţ britanic Nick Kamen, cunoscut pentru piesa „I Promised Myself” (n. 1962)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 3 mai

Calendarul zilei – 3 mai

Publicat de Codrin RAITA, 3 mai 2023, 05:00 / actualizat: 3 mai 2023, 14:32

S-a întâmplat într-o zi de 3 mai

* Acum 463 de ani (1560), la Braşov, diaconul Coresi şi Tudor diacul începeau tipărirea (până la 30.I.1561), a „Tetraevanghelului românesc” tradus din limba slavonă. Cartea braşoveană a fost tipărită începând cu 3 mai 1560 şi terminând cu 30 ianuarie 1561, în format in-folio, însumând 249 file în 32 caiete, format 30 x 18,5 centimetri, 24 rânduri pe pagină, hârtie braşoveană fără filigran, tras în două tiraje, tipul de litere I, după clasificarea făcută de Ferenc Hervay „L’imprimerie cyrillique de Transylvanie au XVI-e siècle”, în „Magyar Konyvszemle”, LXXXI, 1965, nr. 3), în limbă română. Doar indicaţiile tipiconale şi scara textului sunt reproduse în limbă slavonă. În afara iniţialelor, se află un frontispiciu cu arabescuri de mari dimensiuni (142 x 78 milimetri)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, intitulat „Petiţiunea Naţională”. Adunarea Naţională de la Blaj a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în Transilvania. La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. În primele ore ale dimineţii de 3 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox, vicepreședinți fiind aleși Simion Bărnuțiu, preot greco-catolic și George Bariț, istoric, fiu de preot greco-catolic. Secretar al adunării a fost canonicul greco-catolic Timotei Cipariu (3/15 – 5/17)

* Cu 172 de ani în urmă (1851) Nicolae Bălcescu ţinea, la Paris, conferinţa intitulată „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”. Titlul original era „Discursul cetăţeanului Bălcescu”, apărut în publicaţia „Junimea română”, la rubrica „Dare de seamă asupra banchetului studenţilor români din 3/15 mai 1851” (3/15)

* În urmă cu 156 de ani (1867) avea loc înfiinţarea, la Bucureşti, din iniţiativa lui Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi Florian Aaron, a societăţii „Transilvania”, care urmărea „strângerea legăturilor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României”. Înfiinţarea ei, mai întâi sub numele de „Constantia” (Statornicia), a fost propusă la serbarea din 3/15 mai 1867 de studentul I.C. Tacitu, viitor profesor la liceul din Braşov. Propunerea înflăcăratului student a fost primită cu o vie însufleţire de către toţi cei prezenţi, ea având să fie îmbrăţişată în zilele următoare şi de marii cărturari şi luptători transilvăneni stabiliţi la Bucureşti: Al. Papiu-Ilarian, Aaron Florian, A. Treboniu Laurian şi alţii. Aceştia au decis ca numele societăţii – drept răspuns la desfiinţarea autonomiei provinciei lor – să fie schimbat în „Transilvania”. Totodată, ea devenea o societate de ajutorare cu burse a elevilor şi studenţilor din această străveche provincie românească. Iniţiativei i s-au asociat şi V.A. Urechia, B.P. Haşdeu, Petre Grădişteanu şi alte personalităţi. La 23 iunie s-a ţinut o consfătuire la care s-a ales un comitet în frunte cu Al. Papiu-Ilarian, având ca vicepreşedinţi pe V.A. Urechia şi Petre Cornăţescu (profesori la Universitatea din Bucureşti), iar ca membri pe B.P. Hasdeu, Aaron Florian, Petre Grădişteanu, M. Săndulescu. Din comitet făceau parte şi studenţii iniţiatori I.C. Tacitu, I. Corvinu, C. Fortunatu, Dionisie Precup, I. Procopiu şi alţii, precum şi ca secretar Dimitrie Laurian, fiul lui A.T. Laurian. Statutele s-au votat la 30 iunie în sala de festivităţi a Liceului „Matei Basarab” (3/15)

* În urmă cu 132 de ani (1891) avea loc înfiinţarea „Fundaţiei Universitare Carol I”, „de sprijin material a studenţimei merituoase, dar lipsită de mijloace”, creată de regele Carol, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la urcarea sa pe tronul României. La 27 iunie 1891 ea a fost decretată ca instituţie de stat sub dependinţa Ministerului învăţământului public, cu numele de „Fundaţiunea Universitară Carol I” (3/15)

* Acum 102 ani (1921) avea loc divizarea Irlandei, când insula a fost împărțită în două jurisdicții distincte, Irlanda de Nord și Irlanda de Sud. Divizarea a avut loc în baza Legii Guvernării Irlandei din 1920. În prezent, prima dintre acestea este cunoscută tot sub numele de Irlanda de Nord, cu capitala la Belfast, și face parte din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în vreme ce cea din urmă, cu capitala la Dublin, este acum un stat suveran numit Irlanda (oficial Republica Irlanda). Legea din 1920 avea ca scop crearea a două teritorii autonome în Irlanda, ambele rămânând în Regatul Unit. Ea conține și stipulări privind cooperarea dintre cele două teritorii și pentru o viitoare reunificare a Irlandei. Cu toate acestea, în 1922, în urma Războiului de Independență și a Tratatului Anglo-Irlandez⁠, partea sudică a devenit Statul Liber Irlandez, în timp ce Irlanda de Nord și-a exercitat opțiunea de a rămâne în cadrul Regatului Unit. În urma Brexit-ului, oficializat la 31 ianuarie 2020, Irlanda de Nord s-a confruntat cu o situație mai specială, care a reprezentat, de altfel, un punct delicat în negocierile Brexit dintre Marea Britanie şi UE: frontiera dintre Irlanda (membru UE) şi Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit) este singura pe uscat dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Soluţia convenită în ultimul moment între UE şi Regatul Unit îi permite Irlandei de Nord să rămână pe teritoriul vamal al Regatului Unit şi, în acelaşi timp, să beneficieze de piaţa unică europeană. Astfel, Irlanda de Nord va rămâne aliniată la un set limitat de norme UE, în special cele referitoare la mărfuri, iar codul vamal al Uniunii se va aplica tuturor mărfurilor care intră în Irlanda de Nord, evitându-se, astfel, orice verificări și controale vamale pe insula Irlanda

* Cu 99 de ani în urmă (1924), echipa de rugby a României aducea ţării prima medalie olimpică, medalia de bronz, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris (3 – 5 mai)

* Acum 93 de ani (1930) era inaugurată, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Ora şcolarilor”

* În urmă cu 48 de ani (1975), la vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devenea campioană absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă, la Campionatul european (feminin) de gimnastică de la Skien, în Norvegia

* Cu 26 de ani în urmă (1997) avea loc, la Kiev, parafarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina. Documentul, precum și un Acord conex, au fost semnate ulterior, la Neptun, la data de 2 iunie 1997, de către președinții celor două state, Emil Constantinescu şi Leonid Kucima. La 14 iulie 1997 a apărut Legea nr. 129, de ratificare, tratatul intrând în vigoare la 22 octombrie 1997

* 26 de ani sunt marcați (1997) și de la inaugurarea Muzeului Băncii Naţionale a României, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului. La 22.IV/4.V.1867 a fost promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint. Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868

* Cu 17 ani în urmă (2006), la Muzeul AutoWorld din Bruxelles a avut loc prima ediție a Premiilor Inventatorul European, acordate, anual, de Oficiul European de Brevete (EPO), pentru invenții care au contribuit la progresul tehnologic și la creșterea economică a țărilor membre ale organizației. Supranumit „Nobelul inventatorilor”, premiul este oferit pentru următoarele cinci categorii: Industrie, Întreprinderi mici și mijlocii, Cercetare, Țară ne-europeană și Opera de o viață

* Sunt marcați 5 ani (2018) de când grupul separatist basc ETA, responsabil pentru sute de atentate în Spania, soldate cu peste 850 de decese, și-a anunțat dizolvarea prin intermediul unui comunicat dat publicității de presa spaniolă. În comunicat se afirma că ETA și-a „desființat complet toate structurile”. „Foștii membri ETA vor continua lupta pentru o Țară a Bascilor reunită, independentă, socialistă, non-patriarhală și de limbă bască în alte arii, fiecare cum crede, cu responsabilitate și onestitate”, se arăta în comunicat. Gruparea separatistă, formată în anul 1959, este considerat responsabil pentru sute de atentate comise în deceniile ce au urmat, soldate cu peste 850 de decese

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: La 1 mai 2011 a avut loc, la Mănăstirea Lainici, proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Sf. Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale

 

– Sfinţii Filip şi Iacob, Apostoli (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1873, 3/15 (stil vechi): A murit (la Heidelberg, Germania) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două Ţări Române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin realizarea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a finalizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române (din 2018) (n. 1820) – 150 de ani

 

– 1876: S-a născut N.[icolae] Apostolescu, critic şi istoric literar, comparatist (este iniţiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească) (m. 1918)

 

– 1895, 3/15: S-a născut geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1964)

 

– 1896, 3/15: A murit Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (n. 1870)

 

– 1903: S-a născut Paul B.[arbu] Marian, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, germană, italiană, cehă, bulgară) şi autor de literatură pentru copii (m. 1998) – 120 de ani

 

– 1904: S-a născut pictorul Octavian Angheluţă (m. 1978)

 

– 1904: S-a născut inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (m. 1984)

 

– 1907: S-a născut (la Viniţa, Ucraina) traducătoarea Eugenia Cioculescu (numele la naştere: Evghenia Şafirov); absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti (1925), a cântat la Opera Română din Capitală; a tradus din Jean Cocteau şi, alături de soţul ei, Radu Cioculescu, „În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust (m. 1988)

 

– 1920: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Paşcanu (m. 1989)

 

– 1921: S-a născut Simion Alterescu, teatrolog, stabilit în Israel din 1987 (m. 1995)

 

– 1933: S-a născut actorul George Constantin (m. 1994) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut pictorul, iconarul, desenatorul și profesorul Mihai Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei româneşti şi europene contemporane (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut Eusebiu Ştefănescu, actor de teatru şi film, regizor, scriitor şi profesor (m. 2015)

 

– 1946: S-a născut dramaturgul și traducătorul Mihai Neagu Basarab, de profesie medic; a tradus din teatrul lui Tristan Bernard; în 1990 se stabileşte în Germania, unde practică medicina homeopată şi medicina psihosomatică

 

– 1956: S-a născut Mihai Junea, reporter, crainic, realizator la Radio Timişoara, un reper în domeniul presei sportive din ţară (m. 2018)

 

– 1971: A murit Sidonia Drăguşanu, scriitoare şi publicistă (n. 1908)

 

– 1987: A murit Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (n. 1904)

 

– 1992: A murit Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (n. 1927)

 

– 1995: A murit muzicologul Alfred Hoffman (n. 1929)

 

– 1998: A murit Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (n. 1930) – 25 de ani

 

– 2003: A murit pictorul Constantin Piliuţă (n. 1929) – 20 de ani

 

– 2007: A murit inginerul Nicolae Patraulea; autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916)

 

– 2021: A murit Florica Cruceru, critic şi istoric de artă, expert în arta românească modernă; a fost primul director al Muzeului de Artă din Constanța (1961-1984) (n. 1926)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor Ocupării Forței de Muncă și Afacerilor Sociale din UE (3 – 4 mai)

 

– Astana: Președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, va efectua o vizită oficială în Kazahstan (3 – 4 mai)

 

-Berlin: Ministrul german de finanțe, Christian Lindner, și președintele Institutului Kiel pentru economia mondială, Moritz Schularick, vorbesc despre noile modele de afaceri pentru economia germană

 

– Berlin: Vizita fostului președinte american Barack Obama

 

-Taipei, Taiwan: Are loc Forumul industriei de apărare Taiwan-SUA

 

-San Sebastian, Spania: Cea de-a 5-a aniversare de la anunțul dizolvării organizației separatiste basce ETA

 

-Paris: ONG-ul Reporteri fără frontiere (RSF) își publică clasamentul anual al libertății presei în lume

 

-Nootdorp, Țările de Jos: Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) își prezintă noile laboratoare

 

– Washington: Conferință de presă susținută de președintele FED, Jerome Powell, după reuniunea comitetului de politică monetară

 

– Luxemburg: Eurostat publică date referitoare la șomajul în martie în Zona euro

 

– Paris: BNP Paribas – rezultate din primul trimestru (înainte de tranzacționarea la Bursă)

 

– Frankfurt: Lufthansa – rezultate din primul trimestru

 

– Stockholm: Securitas – rezultate din primul trimestru

 

– Toulouse, Franța: Airbus – rezultate din primul trimestru (după tranzacționare)

 

– Santa Fe, SUA: Examinare preliminară în cazul împușcăturii fatale de pe platoul filmului „Rust” cu Alec Baldwin (3 – 17 mai)

 

– San Sebastian, Spania: Sunt marcați 5 ani de la anunțarea dizolvării organizației separatiste basce ETA

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”; a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993 (- 30 de ani), la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

 

– Ziua naţională a Poloniei; adoptarea primei Constituţii a ţării, de către Seimul polonez, în 1791, a doua Constituţie democratică din lume, după cea a SUA, şi prima din Europa

 

– 1469: S-a născut Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian (m. 1527)

 

– 1845: A murit poetul şi umoristul englez Thomas Hood (n. 1799)

 

– 1856: A murit compozitorul francez Adolphe Adam (n. 1803)

 

– 1860: S-a născut Vito Volterra, matematician și fizician italian; cunoscut pentru contribuțiile sale din biologie matematică și ecuații integrale, în special ecuația Lotka-Volterra, care descrie dinamica sistemelor biologice în care doar 2 specii interacționează (m. 1940)

 

– 1886: S-a născut Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (m. 1971)

 

– 1891, 3/15: S-a născut Mihail A. Bulgakov, dramaturg, prozator şi jurnalist ucrainean (m. 1940). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii stilul nou – 15 mai 1891

 

– 1892: S-a născut Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1937 (m. 1975)

 

– 1898: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974) (m. 1978) – 125 de ani

 

– 1902: S-a născut Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1966, pentru descoperirea unor metode optice de studiu al rezonanţei hertziene în atomi (m. 1984)

 

– 1903: S-a născut actorul de film şi cântăreţul american Bing Crosby, personalitate a industriei spectacolului american timp de peste patru decenii (m. 1977) – 120 de ani

 

– 1906: S-a născut actriţa americană de film Mary Astor (m. 1987)

 

– 1914: S-a născut Georges-Emmanuel Clancier, poet, romancier și jurnalist francez; director de programe la RTF şi apoi la ORTF (m. 2018)

 

– 1917: S-a născut omul politic macedonean Kiro Gligorov; a devenit preşedinte în ianuarie 1991, când Macedonia era încă membră a federaţiei iugoslave; după proclamarea independenţei (septembrie 1991), a fost primul preşedinte ales democratic al FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), aflându-se timp de două mandate la conducerea republicii (m. 2012)

 

– 1919: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (m. 2014)

 

– 1921: S-a născut pugilistul american Sugar Ray Robinson (numele la naștere Walker Smith Jr.), considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor; a câștigat titlul mondial la semimijlocie în 1946 și l-a apărat de patru ori; a câștigat titlul mondial la categoria mijlocie de 5 ori, devenind primul boxer din lume care reușeste această performanță (m. 1989)

 

– 1930: S-a născut poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut Hirokazu Kanazawa, maestru japonez de arte marțiale în stilul de karate Shotokan, de renume mondial; a fost instructorul șef și președintele Federației Internaționale de Shotokan Karate-Do, o organizație pe care a înființat-o după ce a părăsit Asociația Japoneză de Karate; în anul 2002 a primit gradul de 10 Dan, devenind astfel Karate-ka cu cel mai mare grad în Karate Tradițional (m. 2019)

 

– 1933: S-a născut James Brown, cântăreț, compozitor, producător muzical și dansator american, considerat cel mai popular interpret afro-american al anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 2006) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut fizicianul american Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu Sheldon Lee Glashow şi Abdus Salam, pentru contribuţiile aduse în domeniul teoriei unificate a interacţiunilor slabă şi electromagnetică între particule elementare (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut (la Alexandria, Egipt) Georges Moustaki (numele real: Giuseppe Mustacchi), compozitor şi interpret francez de origine greacă (m. 2013)

 

– 1938: S-a născut coregraful, dansatorul, pantomimul și regizorul britanic Lindsay Kemp (m. 2018) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut Jeffrey C. Hall, genetician, cronobiolog și profesor american; Premiului Nobel pentru Medicină în 2017, împreună cu Michael Rosbabash și Michael W. Young, pentru descoperirea mecanismelor moleculare care controlează ritmul circadian

 

– 1956: S-a născut actriţa rusă de film Natalia Andreicenko; vedetă a filmului sovietic din anii ’70-’80

 

– 1965: S-a născut Moran Mor Ignatius Aphrem II, Patriarh al Antiohiei și Întregului Orient, Conducător Suprem al Bisericii Ortodoxe Universale Siriene (din 2014)

 

– 1987: A murit cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (Yolande Gigliotti) (n. 1933, la Cairo, din părinţi italieni)

 

– 1997: A murit chitaristul spaniol Narciso Yepes (n. 1927)

 

– 2002: A murit dirijorul rus Evgeni Svetlanov (n. 1928)

 

– 2011: A murit actorul american John „Jackie” Cooper jr. (n. 1922)

 

– 2014: A murit economistul şi profesorul american Gary Becker; laureat al premiului Nobel pentru economie pe 1992, pentru lucrările sale privind aplicarea principiilor economiei la o gamă largă de comportamente umane (Gary Becker a folosit analiza economică pentru a studia subiecte precum crima, discriminarea, dependenţa, populaţia şi familia) (n. 1930)

 

– 2016: A murit pictorul şi sculptorul suedez Carl Fredrik Reuterswärd; autorul lucrării din bronz „Non-Violenţa”, înfăţişând un revolver supradimensionat înnodat, expusă în faţa sediului Naţiunilor Unite din New York (n. 1934)

 

– 2020: A murit muzicianul britanic Dave Greenfield, claviaturistul trupei de rock „The Stranglers” (n. 1949)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 2 mai

Calendarul zilei – 2 mai

Publicat de Codrin RAITA, 2 mai 2023, 05:00 / actualizat: 2 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 2 mai

* În urmă cu 388 de ani (1635), la Paris, se deschidea „Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

* Acum 164 de ani (1859) Austria recunoştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi relua legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

* Cu 159 de ani în urmă (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

* Acum 127 de ani (1896) se deschidea, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Piteşti şi Nicolae Vermont). Ștefan Luchian a fost principalul inițiator al „Expoziției artiștilor independenți”, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial. În 1896, Luchian, împreună cu Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și mulți alții s-au constituit într-un comitet de organizare care a pregătit deschiderea unei expoziții simultan cu cea de inaugurare a Salonului Oficial, într-o clădire învecinată (2/14)

* Prima cale ferată subterană electrificată din Europa a fost inaugurată oficial, la Budapesta, pe 2 mai 1896 (127 de ani), în prezenţa lui Francisc Iosif I împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei şi Boemiei, rege al Croaţiei. La doar un metru sub bulevardul Andrássy din Budapesta, se afla Linia Millennium, care împreună cu bulevardul, devenit unul dintre cele mai elegante din capitală, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, din 2002. Este prima linie de metrou din Europa continentală şi al doilea din lume după London Underground. Trenurile circulau pe două şine în tunelul subteran cu lăţimea de şase metri. Din cauza dimensiunilor tunelului subteran, vagoanele erau relativ mici, astfel încât linia era cunoscută şi sub numele de „micul metrou”. Fiecare vagon avea 28 de scaune iar în picioare spaţiul era disponibil pentru 14 persoane. Spre deosebire de tramvaiele obişnuite, cabina şoferului era complet separată de habitaclu

* La această dată, acum 90 de ani (1933), un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, „Iverness Courier”, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş. Surse istorice pomeneau încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac

* Cu 66 de ani în urmă (1957) avea loc, la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, premiera poemului coregrafic „Călin” (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim

* Acum 34 de ani (1989) Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care a marcat începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG. Ungaria a deschis o primă breşă în Cortina de Fier, demontând la 2 mai 1989 o alarmă electrică şi un sistem de gard dublu la frontiera cu Austria. Un alt pas a fost făcut pe 27 iunie: miniştrii de externe din Ungaria şi Austria, Gyula Horn şi Alois Mock, au tăiat simbolic sârma ghimpată de la Sopron. Un an mai târziu, pe 10 septembrie, Ungaria le-a permis est-germanilor să treacă liber în Austria, denunţând unilateral un acord din 1969 cu RDG

* În urmă cu 26 de ani (1997) România a ratificat Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1977. La data de 21 februarie 2007 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Aducerea moaştelor Sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Atanasie, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Naţională a Tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. NOTĂ: În cea de a doua duminică a lunii mai se marchează „Ziua adolescenţilor” în România (pe baza Legii 197/17.XI.1997); în 2023, la 14 mai

 

– 1881: S-a născut Grigorie Leu, episcop ortodox, care a ocupat mai întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936-1940), apoi pe cel al Hușilor (1940-1949); luptător anticomunist (m. 1949)

 

– 1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive; împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1944) – 135 de ani

 

– 1893: A murit George Bariţiu (numele la naştere: Gheorghe Bariţ), istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică, întemeietorul presei româneşti din Transilvania (n. 1812) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut (la Atena) Principesa Elena de Grecia şi Danemarca, soţia regelui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I (m. 1982)

 

– 1904: S-a născut chimistul și profesorul Lascăr Buruiană; cercetări în domeniul biochimiei medicale veterinare (m. 2003)

 

– 1907: S-a născut pictorul Gheorghe (Bob) Bulgaru (m. 1938)

 

– 1928: A murit George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), umorist, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (n. 1875) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

 

– 1930: S-a născut Ana-Dorica „Dorli” Blaga, om de cultură, fiica filosofului, poetului și dramaturgului Lucian Blaga, care a contribuit la editarea operei complete a tatălui său (m. 2021)

 

– 1933: S-a născut pictorul Nicolae G. Iorga – 90 de ani

 

– 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1844)

 

– 1940: S-a născut Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbescu), poet, prozator şi eseist (m. 1985)

 

– 1940: S-a născut handbalistul şi profesorul Mircea Costache; dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (m. 2016)

 

– 1942: S-a născut profesorul Tudor Cătineanu, primul președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994 (m. 2022)

 

– 1944: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Viorel Munteanu

 

– 1946: S-a născut Octavian Andronic (pseudonim Ando), jurnalist, realizator de talk-show-uri şi emisiuni tv., caricaturist şi grafician; pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul „Libertatea”, al cărui redactor-şef şi director a fost până în 1997; fondator și director al Agenţiei independente de presă „Amos News” (m. 2020)

 

– 1949: S-a născut Teodor Caciora, compozitor, dirijor, interpret și profesor

 

– 1954: S-a născut pictorul Virgiliu Parghel

 

– 1979: A murit Letiţia Papu, prozatoare, poetă şi traducătoare (n. 1912)

 

– 1991: A murit prozatorul Virgiliu Monda (pseudonimul lui Zeilic Moscovici), de profesie medic (n. 1898)

 

– 2003: A murit poetul şi publicistul George Ţărnea (n. 1945) – 20 de ani

 

– 2010: A murit Friedrich Ritter Bömches Von Boor, pictor, grafician și fotograf; stabilit în Germania în 1978 (n. 1916, la Brașov)

 

– 2019: A murit actriţa de teatru și film Ilinca Tomoroveanu; director adjunct artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (din 2005); preşedintă de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” (din 1999); a fost nepoata poetului Octavian Goga (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Incheon, Coreea de Sud: Miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din Coreea de Sud, China și Japonia au o întâlnire trilaterală la Incheon, pe marginea reuniunii anuale a Băncii dezvoltării asiatice (ADB).

 

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană (BCE) publică sondajul trimestrial privind distribuția creditului în zona euro

 

– Frankfurt: BCE publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

 

– San José, Costa Rica: Președintele republicii Costa Rica, Rodrigo Chaves, rostește discursul său anual către națiune

 

-Benslimane, Maroc: Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Tbourida (2 – 5 mai)

 

-Malindi, Kenya: Liderul sectei Makenzie Nthenge va fi prezentat în instanță pentru moartea presupusilor membri

 

– Luxemburg: Eurostat prezintă date referitoare la inflația din aprilie în Zona euro – prima estimare

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al FED (2 – 3 mai)

 

– Meknès, Maroc: Salonul Agricol Internațional din Maroc (SIAM) (2 – 7 mai)

 

– Guatemala: Începe procesul jurnalistului Jose Ruben Zamora, acuzat de spălare de bani

 

– Londra: BP – rezultate din primul trimestru

 

– Londra: HSBC – rezultate din primul trimestru

 

– Abbottabad, Pakistan: Zi ce marchează al 12-lea an de când șeful Al Qaeda, Osama bin Laden, a fost ucis într-un raid al forțelor speciale americane, punând capăt unei vânătoare de aproape zece ani la nivel mondial pentru mintea atacurilor din 11 septembrie

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Arsenal – Chelsea

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Astmului”; marcată anual în prima zi de marţi a lunii mai, sub patronajul Naţiunilor Unite şi al organizaţiei Global Initiative for Asthma (GINA)

 

– „Ziua Internaţională a Podiatrului”, marcată la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor, pentru recunoaşterea aportului îngrijirii medicale asigurate de podiatri pentru persoanele cu probleme de sănătate la nivelul piciorului

 

– „Ziua Mondială a Tonului” desemnată de ONU prin Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală la 7 decembrie 2016; ziua este marcată pentru a evidenţia importanţa stocurilor de peşte, având în vedere că multe ţări depind foarte mult de resursele de ton pentru siguranţa alimentară şi nutriţie, dezvoltarea economică, ocuparea forţei de muncă, mijloacele de trai sau recreere

 

– 1519: A murit Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii (n. 1452)

 

– 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

 

– 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

 

– 1772: S-a născut poetul romantic german Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg); unul dintre cei mai mari scriitori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena (m. 1801)

 

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

 

– 1843: S-a născut Karl Ziehrer, compozitor austriac (m. 1922) – 180 de ani

 

– 1857: A murit Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanţii marcanţi ai romantismului în Franţa (n. 1810)

 

– 1859: S-a născut scriitorul englez Jerome K. Jerome (m. 1927)

 

– 1864: A murit Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1791)

 

– 1886: S-a născut Gottfried Benn, doctor, poet şi eseist german (m. 1956)

 

– 1903: S-a născut Benjamin Spock (numit şi Dr. Spock), renumit medic pediatru american şi scriitor (m. 1998) – 120 de ani

 

– 1921: S-a născut Satyajit Ray, regizor indian; recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari autori de filme ai secolului al XX-lea (m. 1992)

 

– 1922: S-a născut cântăreţul şi actorul francez de origine italiană Serge Reggiani (m. 2004)

 

– 1922: S-a născut jurnalistul american A.[braham] M.[ichael] Rosenthal; a fost vreme de 17 ani conducătorul cotidianului „New York Times” (m. 2006)

 

– 1922: A murit Eugen Ehrlich, romanist, jurist, sociolog al dreptului şi profesor german; fondator al sociologiei juridice (n. 1862, la Cernăuţi)

 

– 1924: S-a născut actorul şi cântăreţul american de origine austriacă Theodore Bikel (m. 2015)

 

– 1930: S-a născut Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut jurnalistul francez Herve Bourges, personalitate marcantă a audiovizualului francez (director general al posturilor de televiziune TF1, France 2 şi France 3 şi al postului radiofonic RFI, director al Consiliului Superior al Audiovizualului din 1995 până în 2001); apărător fervent al francofoniei și militant anti-colonialist (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874)

 

– 1935: S-a născut actorul american Lance Legault (m. 2012)

 

– 1936: S-a născut (în India) Engelbert Humperdinck (nume real Arnold George Dorsey), cântăreț de pop tradițional, compozitor de muzică de film și actor britanic; supranumit „Regele Romanțelor”

 

– 1942: S-a născut actorul, regizorul şi profesorul polonez Wojciech Pszoniak, unul dintre uriaşii cinematografiei poloneze postbelice (m. 2020)

 

– 1946: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa Lesley Sue Gore, cunoscută mai ales datorită hitului „It’s My Party”, lansat în 1963 (m. 2015)

 

– 1947: S-a născut Philippe Herreweghe, dirijor belgian și director de cor; cunoscut în principal ca dirijor al muzicii lui Johann Sebastian Bach; considerat ca un părinte fondator al practicii autentice baroc, al interpretării muzicii cu instrumente originale și unul dintre cei mai prolifici artiști ai casei de discuri Harmonia Mundi

 

– 1951: A murit, în Austria, scriitorul francez Alphonse de Châteaubriant (n. 1877)

 

– 1953: S-a născut dirijorul rus Valeri Abisalovici Gherghiev – 70 de ani

 

– 1972: A murit J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani; este până în prezent cel mai longeviv director al agenţiei americane, servind sub opt preşedinţi, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon; după el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI (n. 1895)

 

– 1975: S-a născut David Beckham, fotbalist profesionist englez, în prezent retras din activitate

 

– 1979: A murit Giulio Natta, chimist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1963, alături de Karl Ziegler (n. 1903)

 

– 1997: A murit Sir John Carew Eccles, neurofiziolog şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier‑minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (n. 1903)

 

– 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938)

 

– 2005: A murit Bob Hunter, jurnalist, autor şi om politic canadian, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

 

– 2010: A murit actiţa britanică de film Lynn Redgrave (n. 1943)

 

– 2011: A murit actorul rus Aleksandr Lazarev (n. 1938)

 

– 2011: Osama Ben Laden, liderul Al-Qaeda, cea mai mare organizaţie teroristă din lume recunoscută la nivel mondial, a fost ucis de forţele speciale americane în Pakistan; timp de zece ani a fost cel mai căutat terorist, după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (n. 1957)

 

– 2014: A murit actorul american de televiziune Efrem Zimbalist Jr. (n. 1918)

 

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925)

 

– 2015: A murit Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine), scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată continuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930)

 

– 2015: A murit scriitorul şi scenaristul american Michael Blake (n. 1945)

 

– 2021: A murit actriţa americană Olympia Dukakis (n. 1931)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 1 Mai

Calendarul zilei – 1 Mai

Publicat de Codrin RAITA, 1 mai 2023, 05:00 / actualizat: 2 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 1 mai

* Acum 664 de ani (1359) era recunoscută Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, de către Patriarhia din Constantinopol. O anumită ierarhie bisericească a existat încă dinaintea întemeierii statelor medievale româneşti, dar o ierarhie recunoscută de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364). Dincolo de planul religios, evenimentul marchează independenţa faţă de statele catolice vecine

* Cu 316 ani în urmă (1707) avea loc unirea Angliei cu Scoţia. La această dată mai mulţi parlamentari englezi influenţi i-au convins pe omologii lor scoţieni să voteze actul de unire a celor două Parlamente. Tot atunci a fost adoptată titulatura de Regatul Unit al Marii Britanii (din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)

* Cu 237 de ani în urmă (1786), la „Burgtheater” din Viena, a avut loc premiera operei comice „Nunta lui Figaro” (4 acte), de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu acelaşi titlu a lui Pierre Caron de Beaumarchais

* În urmă cu 192 de ani (1831) erau înfiinţate, la Bucureşti, Arhivele Statului din Ţara Românească, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director – Iordache Rasti (1831-1837)

* Acum 161 de ani (1862), la Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”. Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, în 1865, care a devenit, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990

* În urmă cu 158 de ani (1865) intra în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14.XII.1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone. A fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936 (1/13.V)

* Se împlinesc 150 de ani (1873) de când, între 1 mai şi 31 octombrie (după unele surse, 1 sau 2 noiembrie), România a participat la Expoziţia universală de la Viena (Austro-Ungaria). Din juriul internaţional de premiere au făcut parte agronomul şi economistul P. S. Aurelian şi dr. Carol Davila. 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome

* Acum 138 de ani (1885), în şedinţa Sfântului Sinod al BOR a fost adusă la cunoştinţă recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Constantinopolului, iar câteva zile mai târziu (la 6 mai) a avut loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului” sinodal de autocefalie a BOR. Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat, la 20 aprilie 1885, scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul” sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan (1/13.V)

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când, la această dată, a reglementată activitatea contrainformaţiilor militare. Deşi activitatea de contrainformaţii a reprezentat o preocupare constantă a conducerii Armatei încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aceasta a fost reglementată oficial după Primul Război Mondial, prin Ordinul de zi nr. 36 din 1 mai 1918 al Marelui Cartier General

* În urmă cu 102 ani (1921) apărea, la Cluj, revista „Gândirea”, revistă de cultură tradiţionalistă, în jurul căreia s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele, sub conducerea unui comitet format din Cezar Petrescu, Lucian Blaga ş.a. Ulterior, de la 22 decembrie 1922 până în iunie-iulie 1944, revista a apărut la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic

* Acum 96 de ani (1927) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a primei centrale automate de telefon, cu o capacitate totală de 10.000 de numere, din care 3.000 instalate imediat

* Acum 92 de ani (1931) era inaugurată, la New York, Empire State Building, cea mai înaltă clădire din lume la acea vreme. Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Clădirea a fost catalogată drept cea mai înaltă clădire din lume pentru mai bine de 40 de ani, între anii 1931 și 1972. A fost terminată în 1931 și a rezistat pe primul loc în top până ce a fost construit World Trade Center. În urma atacurilor teroriste cu bombe și distrugerea World Trade Center în 2001, Empire State Building a devenit din nou cea mai înaltă clădire din New York City. Empire State Building a fost numită de către Societatea Americană a Inginerilor civili ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne și este în prezent al doilea cel mai înalt zgârie-nori din New York (după One World Trade Center) și este pe locul 15 în topul internațional

* Cu 91 de ani în urmă (1932) intra în vigoare Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. A fost înlocuită de Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate, adoptată la 25.VI.1957, ratificată de România prin Decretul 213/1957

* Acum 64 de ani (1959) se deschidea primul sezon de vizitare al Colțului zoologic Băneasa, care a devenit, în 1962, Grădina Zoologică București. Aceasta a luat ființă în 1955 sub forma unor „colțuri zoologice”, mici efective de animale răspândite în parcurile Cișmigiu, Carol I, Herăstrău și în Pădurea Băneasa. Între anii 1955-1959 efectivele de animale s-au concentrat progresiv la Colțul zoologic Băneasa

* Acum 44 de ani (1979) Groenlanda a devenit provincie autonomă a Regatului Danemarcei

* Cu 32 de ani în urmă (1991) intra în vigoare Acordul de comerţ şi cooperare comercială şi economică dintre România şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), ulterior Uniunea Europeană (UE)

* Cu 24 de ani în urmă (1999) postul Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului și a emis de la 1 mai 1999, pe frecvenţa 91 MHz, 24 de ore din 24, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi. De la 1 mai 2004 este recepţionat pe internet la adresa www.radiorenasterea.ro, iar de la 1 mai 2005 emite şi la Bistriţa pe frecvenţa 102 MHz. Din anul 2019 programele postului nostru de radio pot fi ascultate și în zona Huedinului și în împrejurimi, până în județul Sălaj, pe frecvența 99.1 MHz

* Tot acum 24 de ani (1999) a intrat în vigoare „Carta OCEMN”, documentul fundamental al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat în iunie 1998, la Yalta. OCEMN a fost constituită în 1992, în condițiile existente în acea perioadă în zona Mării Negre. Astfel, la 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece şefi de stat şi guverne (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) au semnat „Declarația Summit-ului privind Cooperarea Economică a Mării Negre” şi „Declarația Bosforului”

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de la intrarea în vigoare a noului Cod Poştal Numeric, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale. Astfel, codificarea devine detaliată până la nivel de stradă

* La această dată, în urmă cu 19 ani (2004), zece noi state, opt din fostul bloc comunist (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta), au devenit oficial membre ale Uniunii Europene (UE), numărul statelor membre ale UE ridicându-se astfel la 25. Această extindere a UE spre Est marca sfârşitul simbolic al divizării continentului în urma celui de-Al Doilea Război Mondial

* Acum 12 ani (2011) avea loc proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai)

* Tot acum 12 ani, Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, la 18.V.1920, Polonia – m. 2005, Vatican) a fost beatificat, purtând acum titlul de „Fericit”. Ceremonia de la Vatican a fost prezidată de fostul Papă Benedict al XVI-lea, în faţa unei mulţimi de peste un milion de credincioşi. El este celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă, în anul 1978. Pe 27 aprilie 2014, a avut loc, în Piaţa Sf. Petru din Vatican, ceremonia de sanctificare a Papei Ioan Paul al II-lea (precum şi cea a Papei Ioan al XXIII-lea)

* Acum 4 ani (2019) în Japonia a început perioada „Reiwa” (Rei are sensuri legate de ordine, comandă şi dorinţă şi Wa se traduce prin pace şi armonie), în ziua în care prințul Naruhito, fiul și moștenitorul împăratului Akihito, a accedat la tron ca al 126-lea împărat al Japoniei. Împăratul Akihito a abdicat oficial la 30 aprilie 2019, marcând sfârșitul perioadei „Heisei” (a 247-a, care a durat 30 de ani)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Iosif Muncitorul (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– 1859: S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog, întemeietor al şcolii filologice ieşene; membru titular al Academiei Române din 1900 (m. 1933)

 

– 1866: S-a născut prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (m. 1931)

 

– 1885: S-a născut Nicolae I. Ottescu, prozator şi dramaturg; frate cu compozitorul Ioan Nona Ottescu (m. 1950)

 

– 1886: S-a născut Zenobie Pâclişanu, teolog greco-catolic şi istoric; lucrări privind istoria Bisericii în Transilvania; directorul Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru al Comisiei politico-juridice la Conferinţa de Pace de la Paris (1920-1922); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1958, la Aiud)

 

– 1892: S-a născut Grigore T. Popa, medic, anatomist, scriitor, publicist şi profesor; a rămas în istoria endocrinologiei mondiale prin descrierea sistemul port hipotalamo-hipofizar (făcută în 1930, împreună cu cercetătoarea australiană Una Lucy Fielding); fondator al revistei „Însemnări ieşene” (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1948). NOTĂ: Ca un omagiu adus memoriei unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai învăţământului medical din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi îi poartă numele

 

– 1895: S-a născut prozatorul Ury Benador (numele la naştere: Simon Moise Schmidt-Grinberg) (m. 1971)

 

– 1896: S-a născut Mihail Ralea, filosof, sociolog, psiholog, eseist şi om politic (ministru al muncii/1938-1940 şi al artelor/1945-1946; ambasador al României în SUA/1946-1948); în critica literară a impus cozeria şi eseul literar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1964)

 

– 1904: S-a născut Paul Sterian, poet, prozator, eseist, economist şi sociolog; soţul pictoriţei Margareta Sterian (m. 1984)

 

– 1921: S-a născut Vladimir Colin (numele real: Jean Colin), scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, fantastică şi mitologică, eseist, traducător şi publicist (m. 1991)

 

– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator şi caricaturist; autor de filme de animaţie, care a reuşit să dobândească o faimă mondială (m. 1989) – 100 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 30.IV.1923

 

– 1927: S-a născut poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu; s-a numărat printre cei care au promovat opera eminesciană în plan universal; autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România adunate sub titlul „Timpul ce ni s-a dat”; a fost soția compozitorului Pascal Bentoiu și mama sopranei Ioana Bentoiu (m. 2015)

 

– 1928: S-a născut Ion Ianoşi (numele la naştere: Ioan-Maximilian Steinberger), scriitor, critic literar, eseist, estetician, filosof şi traducător, specialist în literatura şi filosofia rusă, profesor; studii interdisciplinare, situate la intersecţia filosofiei cu literatura; membru de onoare al Academiei Române din 2001 (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut dirijorul şi profesorul Paul Popescu; între anii 1979 şi 1997 a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; anterior a fost dirijor al Orchestrei Operei Române (1966-1979), al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (1959-1966) şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1954-1959) (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut lingvistul Theodor Hristea; lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi etimologiei; a participat de-a lungul timpului, la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare apărute sub egida Academiei Române (m. 2009)

 

– 1932: S-a născut compozitorul, profesorul şi pianistul Cristea Zalu (m. 2008)

 

– 1933: S-a născut Miron Scorobete, poet, prozator și publicist; redactor şi director adjunct al Studioului de Radioteleviziune Cluj (1970-1983) (m. 2023) – 90 de ani

 

– 1934: A murit Paul Zarifopol, eseist şi critic literar şi publicist (n. 1874)

 

– 1938: S-a născut actriţa de teatru şi film Camelia Zorlescu (m. 2022) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut Mircea Salomir, fost arbitru de fotbal şi observator federal (m. 2010)

 

– 1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop (rock) „Roşu şi Negru”; emigrat în Israel din 1970

 

– 1949: S-a născut muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă; în anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (m. 2010)

 

– 1949: S-a născut Gheorghe Mencinicopschi, biolog, biochimist și cercetător, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, personalitate activă în domeniul alimentației din România (m. 2022)

 

– 1949: A murit pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1872)

 

– 1955: S-a născut dirijorul, compozitorul și profesorul Gheorghe Costin

 

– 1955: S-a născut meşterul ceramist Nicolae Diaconu, supranumit şi „părintele ceramicii figurative” (m. 2016)

 

– 1962: S-a născut actriţa de teatru şi film Maia Morgenstern

 

– 1977: S-a născut Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, diplomat și profesor de teologie

 

– 1997: A murit soprana Steliana Calos (n. 1944)

 

– 2006: A murit Ion Gavrilă Ogoranu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti ai Rezistenţei din munţi (n. 1923)

 

– 2008: A murit artista plastică Eva Cerbu (pe numele său adevărat Eva Siegler) (n. 1924) – 15 ani

 

– 2021: A murit Constantin Arvinte, compozitor, dirijor și folclorist (n. 1926)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Washington DC: Președintele SUA, Joe Biden se întâlnește cu președintele filipinez, Ferdinand Marcos Jr., pentru discuții la Casa Albă.

 

– Geneva: Conferința părților la Convențiile de la Basel, Rotterdam și Stockholm, care reglementează utilizarea substanțelor chimice și a deșeurilor toxice (1 – 12 mai)

 

-Taipei, Taiwan: Președintele din Taiwan, Tsai Ing-wen, participă la o ceremonie a grupului pro-independență FAPA

 

– Washington: Publicarea raportului de către vicepreședintele FED, Michael Barr, cu privire la falimentul SVB

 

– Detroit: Urmează să aibă loc reuniunea miniștrilor comerțului din cadrul APEC – Cooperarea Economică Asia-Pacific

 

– Ierusalim: Termen impus guvernului pentru a prezenta un plan de demolare a satului palestinian Khan al-Ahmar

 

– Rio de Janeiro: Web Summit, loc de întâlnire global pentru economia digitală și noile tehnologii (1 – 4 mai)

 

– Bogotá, Columbia: Marș pentru Ziua Muncii la apelul președintelui columbian Gustavo Petro

 

– Cetatea Vaticanului: Sunt marcați 12 ani de la ceremonia de beatificare a regretatului Papă Ioan Paul al II-lea

 

– New York: Gala anuală a Muzeului Metropolitan de Artă din New York

 

– Londra: Fotbal – Women’s Champions League, returul semifinalelor: Arsenal (Ang) – Wolfsburg (Ger)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Muncii”, decretată în anul 1889, la Congresul Internaţionalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago (pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au ieşit în stradă pentru a cere reducerea orelor de muncă la opt, fără a le fi tăiat salariul; trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago, peste 65 de mii de grevişti au purtat adevărate lupte cu poliţiştii). Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România, sărbătoarea muncii a fost „adusă” de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în era comunistă

 

– Ziua naţională a Republicii Insulelor Marshall. Aniversarea proclamării Constituţiei (1979)

 

– 1672: S-a născut Joseph Addison, poet, eseist şi dramaturg englez (m. 1719)

 

– 1824: S-a născut chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (m. 1904)

 

– 1825: S-a născut Johann Jakob Balmer, matematician elvețian (m. 1898)

 

– 1829: S-a născut José de Alencar, jurnalist, avocat, om politic, romancier şi dramaturg brazilian (m. 1877)

 

– 1852: S-a născut Santiago Ramón Y Cajal, biolog şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; fondatorul neuroştiinţelor moderne; Premiul Nobel pentru medicină în 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi (m. 1934)

 

– 1873: A murit David Livingstone, explorator şi misionar scoţian; a întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud; a efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african – din Angola în Mozambic; a descoperit, printre altele, cascada Victoria; a avut o contribuţie decisivă la abolirea sclaviei în Africa de Est (n. 1813) – 150 de ani

 

– 1881: S-a născut Pierre Teilhard de Chardin, preot iezuit, teolog, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și profesor francez; lucrările sale combină gândirea creștină cu știința modernă și filosofia tradițională (m. 1955)

 

– 1899: S-a născut Jon Leifs, compozitor, pianist şi dirijor islandez (m. 1968)

 

– 1903: A murit Luigi Arditti, compozitor, dirijor şi violonist italian (n. 1822) – 120 de ani

 

– 1904: A murit Wilhelm His, anatomist şi antropolog german de origine elveţiană; lucrări privind embrionul uman şi morfologia sistemului nervos (n. 1831)

 

– 1904: A murit compozitorul şi dirijorul ceh Antonin Dvořak (n. 1841)

 

– 1905: S-a născut (la Berlin) Henry Koster (numele la naştere: Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător de film american de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) – 1953 (m. 1988)

 

– 1910: A murit Louis Welden Hawkins, pictor francez de naționalitate engleză (n. 1849, la Stuttgart, în Germania)

 

– 1916: S-a născut (în Quebec, Canada) actorul american de film Glenn Ford (m. 2006)

 

– 1917: S-a născut actriţa și câtăreața franceză Danielle Darrieux (nume complet: Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux); a fost una dintre cele mai mari staruri de cinema din Franța, numărându-se printre cele mai longevive actrițe din istoria filmului (80 de ani de carieră) (m. 2017)

 

– 1923: S-a născut romancierul american Joseph Heller (m. 1999) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut regizorul ceh de film Karel Kachyňa (m. 2004)

 

– 1925: S-a născut Scott Carpenter, astronaut și acvanaut american; este cel de-a doilea american care a efectuat un zbor orbital (1962) și al patrulea american care a ajuns în spațiul cosmic (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut preotul greco-catolic italian Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuţi exorcişti din lume (m. 2016)

 

– 1927: S-a născut dirijorul şi compozitorul israelian Gary Bertini (m. 2005)

 

– 1928: S-a născut Sonny James, solist şi compozitor american de country (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Sir Ralf Dahrendorf, sociolog, economist şi politician german; a reprezentat Germania în Comisia Uniunii Europene; în 1974 s-a stabilit în Marea Britanie, iar în 1993 i s-a acordat un loc în Camera superioară a Parlamentului britanic (m. 2009)

 

– 1929: S-a născut actorul polonez Stanislaw Mikulski (m. 2014)

 

– 1939: S-a născut cântăreața, chitarista, pianista și compozitoarea americană Judy (Judith Marjorie) Collins, una dintre interpretele reprezentative ale pop-ului anilor ’60

 

– 1942: S-a născut sculptorița franceză Clara Halter (m. 2017)

 

– 1945: S-a născut Rita (Faye) Coolidge, interpretă americană, câştigătoare a mai multor Premii Grammy

 

– 1946: S-a născut regizorul chinez de film John Woo, renumit pentru filmele sale de acţiune, precum „Faţă în faţă” şi „Misiune: Imposibilă 2”

 

– 1947: S-a născut (în Mexic) Jacob David Bekenstein, fizician și profesor american-israelian; contribuții teoretice la fondarea termodinamicii găurilor negre și legăturilor dintre informație și gravitație (m. 2015)

 

– 1957: S-a născut Michael Capuzzo, jurnalist și scriitor american

 

– 1978: A murit Aram Haciaturian, compozitor, dirijor şi profesor armean (n. 1903) – 45 de ani

 

– 1982: A murit violistul american de origine scoţiană William Primrose (n. 1903)

 

– 1989: A murit Antonio Janigro, violoncelist, dirijor şi profesor italian (n. 1918)

 

– 1994: A murit pilotul brazilian Ayrton Senna, în timpul unei curse de Formula 1 (a Marelui Premiu de la San Marino – circuitul de la Imola) (n. 1960)

 

– 2000: A murit Steve Reeves, actor şi culturist profesionist american (n. 1926)

 

– 2010: A murit actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul „As the World Turns” (n. 1918)

 

– 2017: A murit muzicianul şi chitaristul american de rock Bruce Hampton (n. 1947)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 30 aprilie

Calendarul zilei – 30 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 30 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 2 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 30 aprilie

* Acum 234 de ani (1789) pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

* Cu 166 de ani în urmă (1857) era introdus, la Bucureşti, iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel

* În urmă cu 163 de ani (1860) începea guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova (până la 17/29.I.1861) (30.IV/12.V)

* Acum 142 de ani (1881) Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotăra unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă. Conferinţa l-a însărcinat pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică (30.IV/12.V)

* Cu 127 de ani în urmă (1896) apărea Legea învăţământului primar şi normal-primar („Legea Poni”) şi se înfiinţa „Casa şcoalelor”, instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) (30.IV/12.V)

* Acum 121 de ani (1902) a avut loc, la Opera Comică din Paris, premiera operei „Pelléas et Mélisande” (dramă lirică în 5 acte şi 19 tablouri), de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când avea loc a IX-a Conferinţă panamericană de la Bogotá (Columbia), la care s-a hotărât crearea Organizaţiei Statelor Americane – OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889), organizaţie guvernamentală, cu 35 de state membre şi 24 de țări cu statut de observatori permanenţi, având ca obiective securitatea continentală şi soluţionarea paşnică a conflictelor dintre statele membre

* Acum 32 de ani (1991) ieșea din fabrică ultimul autoturism marca Trabant, produs în Republica Democrată Germană, în perioada 1957 – 1991. Fabrica „VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau” s-a închis pe data de 30 aprilie 1991, în Zwickau fiind produse în total 3.051.385 de automobile Trabant. La data de 1 ianuarie 2001 mai erau în Germania înscrise în circulație 33.726 de astfel de automobile. În perioada de fabricație autoturismele erau exportate în fostele țări socialiste, cele mai multe trabanturi fiind exportate în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria. În prezent el a devenit un obiect de colecție pentru amatorii de automobile istorice

* În urmă cu 31 de ani (1992), prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27 – 29.III.1992), era înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale, care în iulie 1993 a devenit Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR

* Acum 17 ani (2006) a avut loc, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan

* Cu 16 ani în urmă (2007) începea aplicarea „Taxei verzi” (taxa de colectare sau reciclare), în valoare de 7 lei, pentru orice produs electrocasnic. Taxa se aplică produselor IT, televizoarelor, în general electronicelor, fiind ataşată preţului. Taxa verde, care este de fapt un timbru verde, are drept scop asigurarea de fonduri necesare colectării, recuperării şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi a materialelor componente, precum şi gestionării componentelor toxice şi periculoase pentru om şi mediu. Totodată, de la această dată, comercianţii de astfel de produse au început să colecteze de la cumpărători aparatele vechi, în vederea reciclării lor

* Se împlinesc 10 ani (2013) de când regina Beatrix a Olandei (n. 1938) a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinţ de Orania a urcat pe tronul Ţărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Duminica Femeilor creștine”, stabilită în Duminica a 3-a după Paşti sau a Mironosiţelor (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Duminica Bunului Păstor (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Cooperării Civili-Militari”; la această dată a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente; CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate

 

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere al infanteriei române prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti”)

 

– 1858: S-a născut medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933) – 165 de ani

 

– 1906: S-a născut Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (m. 1979)

 

– 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1858) – 115 ani

 

– 1926: S-a născut actorul Septimiu Sever; a emigrat în Canada în 1971 (m. 2017)

 

– 1933: A murit Anna de Noailles, scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române (prima femeie admisă în Academia Română, în 1925) (n. 1876) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut Laza Cnejevici, interpret de muzică populară, cantautor, instrumentist, profesor şi căutător de talente; s-a făcut remarcat prin promovarea muzicii populare sârbeşti şi a celei bănăţene (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 1993)

 

– 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor” (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie

 

– 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (n. 1897) – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut Radu Călin Cristea, scriitor, eseist, jurnalist şi membru al CNA; după 1990 a fost colaborator şi comentator la numeroase posturi de radio şi TV, printre care și Radio România Actualităţi și Radio România Cultural; între anii 2008-2009, a fost director general al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (m. 2020)

 

– 1966: A murit Nicolae Gh. Lupu, medic internist, anatomopatolog și profesor; contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc; creator al şcolii româneşti de hematologie; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1884)

 

– 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940, ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927-1931; membru corespondent al Academiei Române din 1918 (n. 1883, la Cubolta, azi R. Moldova)

 

– 2003: A murit Alexandru Pintescu (nume la naştere: Alexandru Gorşcovaz), poet, eseist, critic literar, traducător şi avocat (n. 1947) – 20 de ani

 

– 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n. 1947) – 15 ani

 

– 2017: A murit artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (n. 1942)

 

– 2018: A murit cântăreţul și compozitorul de muzică folk Vasile Mardare (n. 1970) – 5 ani

 

– 2021: A murit Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardiovasculară; considerat fondatorul şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară din România; a realizat prima inimă artificială şi primul plămân artificial din România (1953-1954), atunci printre primele patru din lume; a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România, la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureş; a înfiinţat Centrul Naţional de Boli Cardiovasculare Bucureşti Fundeni, Fundaţia pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare (n. 1927)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Ierusalim: Sesiunea de primăvară a Parlamentului israelian (30 apr. – 30 iul.)

 

– Uzbekistan: Referendum constituțional

 

– Paraguay: Alegeri prezidențiale și legislative

 

– Bhutan: Alegeri legislative

 

– Rabat: Fotbal – Cupa CA – AS FAR – USM Alger (returul sferturilor de finală)

 

– Baku: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Azerbaidjanului, cursa finală

 

– Jerez de la Frontera, Spania: MotoGP – Marele Premiu al Spaniei, cursa finală

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii”, cea de-a 60-a ediţie, marcată anual de Biserica romano catolică în cea de a patra duminică a Paştelui, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Bunului Păstor” sau „Duminica Vocaţiei”. În diversitatea şi în specificul fiecărei vocaţii, personale şi ecleziale (la preoţie şi la viaţa consacrată), este vorba de a asculta, a discerne şi a trăi chemarea Domnului. Este ziua în care Biserica meditează şi se roagă pentru darul vocaţiei, pe care îl primeşte fiecare creştin

 

– „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii aprilie, începând din 1985); la 28.IV.1957 a fost constituită (la Aix-les-Bains, Franţa) Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite, cu sediul la Paris

 

– „Ziua Internaţională a Jazzului”, proclamată în noiembrie 2011, în timpul Conferinţei Generale UNESCO şi stabilită la solicitarea artistului american de jazz Herbie Hancock, ambasador al bunăvoinţei pe lângă această organizaţie. Ziua este destinată conştientizării comunităţii internaţionale asupra virtuţilor jazz-ului ca un mijloc de educaţie, precum şi ca o forţă de pace, unitate, dialog şi cooperare între oameni

 

– Suedia: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a regelui Carl al XVI-lea Gustaf (30.IV.1946)

 

– În Vietnam se marchează „Ziua Victoriei”; la 30.IV.1975 a luat sfârşit războiul izbucnit în urmă cu 30 de ani, soldat cu peste 2,5 milioane de morţi şi distrugeri incalculabile; va urma reunificarea ţării – Vietnamul de Sud cu R.D. Vietnam, iar la 2.VII.1976 va fi proclamată Republica Socialistă Vietnam

 

– 1770: S-a născut David Thompson, explorator şi geograf canadian de origine britanică (m. 1857)

 

– 1777: S-a născut Johann Gauss (nume complet: Johann Carl Friedrich Gauss), renumit matematician, fizician şi astronom german; a rămas în istoria științei pentru lucrările sale fundamentale despre teoria numerelor, geometria diferențială, analiza matematică și studiul planetelor (m. 1855)

 

– 1792: A murit John Montague conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718)

 

– 1796: S-a născut Adolphe Crémieux, avocat și om politic francez (m. 1880)

 

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

 

– 1870: S-a născut compozitorul austriac de origine maghiară Franz Léhar (m. 1948)

 

– 1883: S-a născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh; cunoscut, în special, pentru romanul său „Peripeţiile bravului soldat Švejk” (m. 1923) – 140 de ani

 

– 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (n. 1832) – 140 de ani

 

– 1899, 30.IV./1.V: A murit Ludwig Büchner, filosof german, adept al materialismului radical (n. 1824)

 

– 1901: S-a născut, în Belarus, economistul american de origine evreiască, Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1971, pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice (m. 1985)

 

– 1902: S-a născut Theodore W. Schultz, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979, împreună cu Sir Arthur Lewis (m. 1998)

 

– 1926: S-a născut actriţa și comediana americană Cloris Leachman (m. 2021)

 

– 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004)

 

– 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator american de televiziune (m. 2012) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut cineastul slovac Juraj Jakubisko, considerat cel mai bun regizor al secolului al XX-lea în ţara sa şi supranumit „Fellini din est”; reprezentant al noului val (m. 2023) – 85 de ani

 

– 1941: A murit regizorul american de film, operatorul, scenaristul şi producătorul Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1870, în Scoţia)

 

– 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1889)

 

– 1947: S-a născut muzicianul şi chitaristul american de rock Bruce Hampton (m. 2017)

 

– 1948: S-a născut Jocelyne Saab, regizoare, producătoare, scenaristă, artistă și reporteră libaneză; pionieră a cinematografiei din Orientul Mijlociu, s-a concentrat asupra celor defavorizați – de la populații strămutate la luptători exilați, orașe în război și o lume a patra fără voce; a realizat documentare despre Beirutul distrus de război; fondatoare a Festivalului Internațional de Film al Rezistenței Culturale din Liban (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut António Guterres (António Manuel de Oliveira Guterres), om politic şi inginer portughez; a preluat, de la 1 ianuarie 2017, funcţia de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru un mandat de cinci ani; Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (2005-2015); preşedinte al Internaţionalei Socialiste (1999 – 2005); preşedinte al Consiliului European (ian. – iul. 2000); prim-ministru al Republicii Portugheze (1995–2002); secretar general al Partidului Socialist Portughez (1992 – 2002)

 

– 1949: A murit Lajos Ágner, scriitor, istoric literar şi orientalist maghiar (n. 1878)

 

– 1954: S-a născut Jane Campion, regizoare, scenaristă, actriţă şi producătoare neo-zeelandeză de film

 

– 1970: A murit actriţa şi cântăreaţa americană de origine suedeză Inger Stevens (n. 1934)

 

– 1983: A murit George Balanchine (pe numele adevărat: Gheorghi Balancivadze), balerin şi coregraf american de origine georgiană; s-a numărat printre fondatorii Şcolii americane de balet (1934); animator al New York City Ballet (n. 1904) – 40 de ani

 

– 1983: A murit muzicianul american Muddy Waters (n. 1915) – 40 de ani

 

– 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

 

– 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924)

 

– 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911)

 

– 2011: A murit dr. Ronald D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund” (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957)

 

– 2015: A murit cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (n. 1918)

 

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică R&B şi soul Ben E. King (numele real: Benjamin Earl Nelson) (n. 1938)

 

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru Chimie în 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939)

 

– 2018: A murit cântăreaţa franceză Rose Laurens (nume real: Rose Podwojny) (n. 1953) – 5 ani

 

– 2019: A murit Peter Mayhew, actor englez-american; a jucat rolul extraterestrului Chewbacca în serialul „Star Wars” (n. 1944)

 

– 2020: A murit Rishi Kapoor, unul dintre cei mai populari actori indieni, producător și regizor; fiul lui Raj Kapoor (n. 1952)

 

– 2022: A murit cântăreaţa americană de muzică country Naomi Judd; alături de fiica sa Wynonna a format duetul „The Judds”, cu care a cunoscut celebritatea și a câştigat numeroase premii, inclusiv cinci trofee Grammy; a fost lider al unor organizații de caritate, a înființat Fondul de Cercetare Naomi Judd pentru a susține cercetările în găsirea unui tratament pentru hepatita C (n. 1946) – 1 an

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 29 aprilie

Calendarul zilei – 29 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 29 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 2 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 29 aprilie

* Se împlinesc 155 de ani (1868) de când era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea Filarmonică Română (astăzi Filarmonica „George Enescu”, denumită astfel din 1955), prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906). Primul concert a avut loc la 15/27.XII.1868 (29.IV/11.V)

* Acum 146 de ani (1877) Adunarea Deputaţilor adopta o moţiune prin care era declarată starea de război a României cu Imperiul Otoman. O zi mai târziu (30.IV/12.V), aceeaşi moţiune era adoptată şi de Senat (29.IV/11.V)

* În urmă cu 188 de ani (1835), în timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, a fost descoperit un obiect conic, așa-numita „Pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care au ieșit la lumină în timp: conul de aur din Avanton (1844), vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch (1935), lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin)

* Acum 78 de ani (1945), la Caserte (Italia), a fost semnată capitularea trupelor germane din această ţară (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Cu 73 de ani în urmă (1950) România şi Mongolia au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Misiunea diplomatică română la Ulan Bator a fost închisă temporar în 1995, iar cea mongolă la Bucureşti în 1997

* Se împlinesc 65 de ani (1958) de când, la Geneva, avea loc încheierea Convenţiei asupra platoului continental. România a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961

* Tot 65 de ani se împlinesc de când era creată Comisia Economică ONU pentru Africa (UNECA), de către Consiliul Economic și Social (ECOSOC) al Națiunilor Unite (ONU), fiind una dintre cele cinci comisii regionale ale ONU. Începând cu anul 1963, UNECA este reprezentată pe continentul african cu câte un birou în fiecare din cele 5 subregiuni: Africa de Nord, Africa de Vest, Africa Centrală, Africa de Est şi Africa de Sud. Mandatul UNECA este de a promova dezvoltarea economică și socială a celor 54 de state membre, de a încuraja integrarea intra-regională și de a promova cooperarea internaţională în scopul dezvoltării Africii

* Cu 28 de ani în urmă (1995) România a devenit primul stat care a ratificat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată de către Consiliul Europei, la Strasbourg, la 1.II.1995 (a intrat în vigoare la 1.II.1998). Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral cu forţă juridică destinat minorităţilor naţionale

* Acum 26 de ani (1997) intra în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice. Adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995

* În urmă cu 12 ani (2011) avea loc căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge (nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit), cu Kate Middleton, la catedrala Westminster din Londra. Nunta secolului sau chiar a mileniului – așa cum a fost considerată de britanici – a fost urmărită la televizor de 2 de miliarde de oameni din întreaga lume

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ecaterina din Siena, fecioară învăţătoare a Bisericii, patroană a Europei (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Naţională a Veteranilor de Război”; prin Hotărârea de Guvern nr.1222/10.10.2007 această zi este marcată anual, începând din 2008 ( – 15 ani), în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României; s-a hotărât această dată deoarece titlul de „veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprile 1902, printr-un decret al regelui Carol I

 

– 1830, 29.IV/11.V: S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1891)

 

– 1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau); reţinut de istoria literaturii mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1838) – 145 de ani

 

– 1885, 29.IV/11.V: A murit Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin; a organizat prima instituţie de credit român din Transilvania, Banca „Albina” (1871), pe care a condus-o până în 1884; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1833)

 

– 1918: A murit Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de ai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (n. 1858) – 105 ani

 

– 1925: S-a născut inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007)

 

– 1927: S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (m. 2007)

 

– 1936: S-a născut poetul, prozatorul şi publicistul Gheorghe Tomozei (m. 1997)

 

– 1939: A murit (s-a sinucis) pictorul Petre Iorgulescu-Yor (n. 1890)

 

– 1940: S-a născut inginerul mecanic și profesorul Ştefan Staicu, personalitate de referinţă a aerodinamicii şi mecanicii roboţilor, cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea şcolii româneşti iniţiate de acad. Elie Carafoli; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 2019)

 

– 1941: S-a născut regizorul de film Mircea Veroiu (m. 1997)

 

– 1947: A murit Gheorghe Ciuhandu, preot, teolog, profesor, editor și publicist; contribuţii la istoriografia românească, la dezvoltarea vieţii bisericeşti şi la îmbogăţirea Bibliotecii Sfântului Sinod; a militat cu toată fiinţa pentru unificarea naţională a românilor; deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; membru de onoare al Academiei Române (n. 1875)

 

– 1951: S-a născut teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu (m. 2016)

 

– 1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884)

 

– 1956: S-a născut actorul Florin Călinescu, fost director al Teatrului Mic din Bucureşti, realizator de emisiuni tv., om de afaceri

 

– 1960: A murit dramaturgul I. Al. Valjan (pseudonimul lui Ion Alexandru Vasilescu), de profesie avocat; el este autorul piesei într-un act „Ce ştie satul”, prima montare propriu-zisă de „Teatru radiofonic” difuzată la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, la 18 februarie 1929 (în interpretarea actorilor Maria Filotti, Romald Bulfinski şi Victoria Mierlescu) (n. 1881)

 

– 1975: A murit Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, gazetar, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (n. 1905)

 

– 1976: A murit Emanuil Hagi-Mosco, istoric, genealogist şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (n. 1882)

 

– 1982: A murit regizorul de film Doru Năstase (n. 1933)

 

– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet (n. 1912)

 

– 2004: A murit violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (n. 1955)

 

– 2005: A murit inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1941)

 

– 2007: A murit Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România; în 1967 a obţinut de la Căpitănia portului Constanţa brevetul de „Căpitan de Remorcher maritim”; a condus remorcherele „Filimon Sârbu” şi „Octombrie Roşu” şi a secondat comandanţii de pe navele „Trotuş”, „Jiul”, „Polar I” sau „Dorna”; până la retragere a fost comandantul navei „Ceahlăul”, specializată în pescuitul oceanic (n. 1926)

 

– 2010: A murit (la Paris) Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă evreu născut în România; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (n. 1929)

 

– 2014: A murit Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de origine română; partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare (n. 1921)

 

– 2015: A murit Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei”, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (n. 1919)

 

– 2015: A murit arhimandritul Roman Braga, unul din marii duhovnici ai neamului românesc; a stat 11 ani în temniţele comuniste, fiind supravieţuitor al experimentului Piteşti; misionar al Ortodoxiei în America în ultimii 40 de ani (n. 1922, în Basarabia)

 

– 2020: A murit Romulus Cristea, jurnalist, scriitor și revoluționar; și-a petrecut cea mai mare parte din carieră ca redactor la ziarul România liberă; participant la Revoluția Română din 1989, este cunoscut pentru cărțile publicate despre acest eveniment, precum și despre manifestațiile din Piața Universității și mineriade (n. 1967)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Stockholm: Miniștrii de finanțe din UE și șefii băncilor centrale se întâlnesc la Stockholm în timpul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene

 

– Takasaki, Japonia: Reuniunea miniștrilor pentru domeniul digital și tehnologie din cadrul G7 (29 – 30 apr.)

 

– Zagora, Maroc: Festivalul Internațional al Nomazilor (29 apr. – 1 mai)

 

– Spa-Francorchamps, Belgia: Auto – Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), Cele 6 Ore de la Spa

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Comemorare a tuturor Victimelor Războiului chimic” a fost instituită de Conferinţa Statelor Părţi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) la cea de-a zecea sesiune (din 11 noiembrie 2005) şi marchează ziua când, în 1997, a intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice

 

– „Ziua Internaţională a Dansului”; marchează naşterea coregrafului şi dansatorului francez Jean Georges Noverre (1727-1810), creator al baletului modern; se celebrează din anul 1982, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)

 

– „Ziua Internaţională a Dorinţei” („World Wish Day”); în 29 aprilie 1980, unui copil de 7 ani bolnav de leucemie îi era împlinită simbolic dorinţa de a deveni poliţist. Povestea lui Chris Greicius a inspirat o adevărată mişcare la nivel global, care este celebrată an de an. Organizaţia internaţională „Make-A-Wish”, implicată în acţiuni caritabile în sprijinul copiilor greu încercaţi din diverse colţuri ale lumii, şi-a lansat filiala din România la 29 apr. 2015

 

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte anual, în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Iniţiatorul acţiunii, în 1973 (- 50 de ani), a fost americanul Douge Berger care conducea Asociaţia Astronomică din Northern California şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două Zile ale astronomiei, una primăvara, alta toamna (în 2023 este şi pe 22 septembrie)

 

– „Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii”, sărbătorită din 2009, îşi propune să contribuie la promovarea înţelegerii între tineri şi persoanele în vârstă prin asigurarea unei oportunităţi pentru cele două grupuri de a se reuni în vederea schimbului de experienţe şi competenţe

 

– 1630: A murit Agrippa d’Aubigné, poet şi cronicar francez (n. 1552)

 

– 1727: S-a născut coregraful şi dansatorul francez Jean-Georges Noverre, considerat creator al baletului modern (m. 1810) – 295 de ani. NOTĂ: În ziua de naştere a celebrului coregraf, 29 aprilie, se marchează, din 1982, „Ziua internaţională a dansului”, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului, din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)

 

– 1842: S-a născut Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (m. 1899)

 

– 1854: S-a născut Henri Poincaré, matematician, astronom şi filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1912)

 

– 1863: S-a născut poetul grec Konstantinos Petrou Kavafis, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul al XX-lea şi unul dintre ce mai mari exponenţi ai renaşterii limbii greceşti moderne (m. 1933) – 160 de ani

 

– 1863: S-a născut publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (m. 1951) – 160 de ani

 

– 1875: S-a născut Rafael Sabatini, scriitor britanic de origine italiană (m. 1950)

 

– 1879: S-a născut Sir Thomas Beecham, dirijor englez (m. 1961)

 

– 1885: S-a născut Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (m. 1948)

 

– 1893: S-a născut Harold C. Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1934 (m. 1981) – 130 de ani

 

– 1895: S-a născut Sir Malcolm Sargent, dirijor și compozitor englez (m. 1967)

 

– 1899: S-a născut Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (m. 1974)

 

– 1907: S-a născut Tino (Constantino) Rossi, cântăreț și actor francez de film; tenor al cabaretului francez și unul dintre marii idoli romantici ai timpului său (m. 1983)

 

– 1907: S-a născut Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film, de origine austriacă (m. 1997)

 

– 1917: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Celeste Holm (m. 2012)

 

– 1919: S-a născut Gérard Oury (pe numele său real Max-Gérard Houry Tannenbaum), regizor şi actor francez de film (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut muzicianul de jazz şi compozitorul belgian-american Toots Thielemans (nume real: Jean-Baptiste Frédéric Isidor, Baron Thielemans); considerat regele mondial al muzicuţei (m. 2016)

 

– 1923: S-a născut Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (m. 2010) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Paul Baran, inginer american de origine poloneză, unul dintre pionerii Internetului; a iniţiat, în 1967, proiectul Arpanet (packet-switched networks), proiect considerat un precursor al Internetului (m. 2011)

 

– 1930: S-a născut Jean Rochefort, unul dintre cei mai populari actori din cinematografia franceză (m. 2017)

 

– 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ şi chitarist american de muzică country, actor de film şi producător – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (m. 2018)

 

– 1936: S-a născut dirijorul şi muzicianul indian Zubin Mehta; director muzical pe viaţă al Filarmonicii din Israel (din 1981), dirijor onorific al Orchestrei Filarmonice din Viena, Orchestrei Filarmonice din München, Los Angeles Philharmonic, Staatskapelle Berlin şi al Orchestrei de Stat din Bavaria

 

– 1938: S-a născut Bernie Madoff, fost director la bursa NASDAQ din New York, autor al celei mai mari escrocherii financiare din istorie, în valoare de mai multe zeci de miliarde de dolari (m. 2021, în penitenciarul din Carolina de Nord, unde ispăşea o pedeapsă de 150 de ani de închisoare) – 85 de ani

 

– 1951: A murit filosoful austriac-britanic Ludwig Wittgenstein (nume complet: Ludwig Josef Johann Wittgenstein), unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai secolului XX; autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului (n. 1889)

 

– 1954: S-a născut Jerry (Jerome) Seinfeld, actor de comedie, scenograf şi producător american de film

 

– 1955: S-a născut Leslie Jordan, actor, comediant, scriitor și cântăreț american, care s-a remarcat prin rolurile sale din serialele ”Will & Grace” şi „American Horror Story” (m. 2022)

 

– 1957: S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic de teatru şi film; singurul actor premiat cu 3 Oscaruri pentru rol principal

 

– 1958: S-a născut actriţa americană de film Michelle Pfeiffer – 65 de ani

 

– 1970: S-a născut Uma Thurman, actriţă americană de film și fotomodel

 

– 1970: S-a născut André Agassi, fost jucător american de tenis, câştigător a 8 titluri de Grand Slam şi a medaliei olimpice de aur; a câştigat 17 turnee ATP Masters Series

 

– 1980: A murit Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film și producător american de origine britanică, considerat maestrul suspansului (n. 1899)

 

– 2006: A murit economistul american John Kenneth Galbraith; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură; teoretician al fenomenului managementului (n. 1908, în Canada)

 

– 2008: A murit chimistul elveţian Albert Hofmann, cel care a descoperit accidental drogul halucinogen LSD (n. 1906) – 15 ani

 

– 2011: A murit pianistul rus Vladimir Krainev (n. 1944)

 

– 2012: A murit inginerul şi scriitorul francez Roland Moreno, inventatorul cardurilor cu microcipuri (1974); preşedintele şi directorul general al companiei „Innovatron”, pe care a înfiinţat-o în 1972 şi care a emis toate brevetele pentru produsele care au la bază cardul cu microcip (n. 1945)

 

– 2014: A murit Bob Hoskins (numele real: Robert William Hoskins), actor, regizor, producător și scenarist britanic (n. 1942)

 

– 2015: A murit François Michelin, directorul grupului cu același nume din ultimii 47 de ani; a fost cel care a transformat Michelin în gigantul mondial al industriei anvelopelor de astăzi şi care a revoluţionat procesul de producţie (n. 1926)

 

– 2020: A murit actorul indian Irrfan Khan; s-a numărat printre primii actori de la Bollywood cu o prezenţă consecventă în cinematografia occidentală (n. 1967)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 28 aprilie

Calendarul zilei – 28 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 28 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 28 aprilie 2023, 15:10

S-a întâmplat într-o zi de 28 aprilie

* Acum 521 ani (1502) era încheiată traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo-germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Lucrarea se referă la domnia lui Ştefan cel Mare şi cuprinde intervalul 1457-1502

* Cu 164 de ani în urmă (1859) domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul nr. 117 pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numea ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (28.IV/10.V)

* În urmă cu 136 de ani (1887) apărea Legea pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, pendinte de Ministerul de Interne, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş, fiind cel mai vechi institut științific medical din România. Institutul a intrat ulterior în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice, iar denumirea instituției devine Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”. În prezent, poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (28.IV/10.V)

* Se împlinesc 115 ani (1908) de când a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). Alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Uniunea Scriitorilor din România a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici (28.IV/11.V)

* Acum 71 de ani (1952) intra în vigoare Tratatul de la San Francisco, semnat la 8 septembrie 1951, între Japonia şi o parte a Puterilor Aliate, care a pus capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial şi a alocat despăgubiri civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate, care suferiseră din cauza crimelor de război comise de japonezi. Japonia şi-a recâştigat independenţa, pierdută la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost ocupată militar de Puterile Aliate conduse de Statele Unite

* Cu 66 de ani în urmă (1957) avea loc constituirea, la Aix-les-Bains (Franţa), a Federaţiei Mondiale a Oraşelor Înfrăţite (FMOI), cu sediul la Paris. Legat de acest eveniment, începând din 1985, se sărbătoreşte, în ultima duminică a lunii aprilie, „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (24 aprilie 2022)

* Cu 27 de ani în urmă (1996) avea loc Masacrul din Port Arthur (Tasmania, Australia), în care 35 de persoane au fost ucise și alte 23 rănite. Criminalul, Martin Bryant, a fost condamnat pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată. În urma incidentului au fost aduse schimbări fundamentale unor legi pentru controlul armelor de foc în Australia, cazul fiind considerat printre cele mai sângeroase masacre din istoria continentului (28 – 29)

* Acum 26 de ani (1997) avea loc semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău

* Acum 22 de ani (2001) milionarul american Dennis Tito (n. 1940) devenea primul om care a plecat în spațiu ca turist, însoţind doi cosmonauţi ruşi, în misiunea Soyuz TM-32, şi rămânând împreună cu aceştia pe orbită, timp de 7 zile, 22 de ore şi 4 minute

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– 1764: S-a născut Paul Iorgovici, autor de lucrări lingvistice şi istorice, adept al ideilor Şcolii Ardelene (m. 1808, la Vârşeţ, în Serbia de azi)

 

– 1861: S-a născut Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (m. 1946)

 

– 1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1936)

 

– 1882, 28/29: S-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964)

 

– 1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române (m. 1967)

 

– 1893: A murit omul politic Emilian Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845) – 130 de ani

 

– 1923: S-a născut general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1995) – 100 de ani

 

– 1928: S-a născut Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (m. 2010) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Radu Iftimovici cercetător virusolog, istoric al medicinei, profesor universitar, eseist, biograf și dramaturg; opera sa capitală, pentru care a primit premiul Academiei Române, este „Istoria Medicinei și a Farmaciei”; a avut o activitate deosebită în popularizarea științei; membru al Academiei de Ştiinţe Medicale (m. 2020)

 

– 1939: S-a născut compozitoarea şi pianista Aurora Ienei (m. 1997)

 

– 1940: S-a născut pianista şi profesoara Elena Cosma (m. 2001)

 

– 1943: S-a născut pictorul și desenatorul Augustin Costinescu (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (m. 2014)

 

– 1948: S-a născut Iolanda Malamen, poetă, prozatoare, traducătoare, publicistă, cronicar de artă şi pictoriţă (m. 2022) – 75 de ani

 

– 1948: A fost arestat (sub acuzaţia falsă de complot) juristul Lucreţiu Pătrăşcanu (n. 1900), reprezentant al comunismului naţional, unul dintre liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944 și ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; executat la 16/17.IV.1954, în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an; împreună cu el au mai fost arestaţi soţia sa, Elena Pătrăşcanu, pictoriţa Lena Constante, soţul acesteia, folcloristul Harry Brauner, şi scriitorul Bellu Zilber – 75 de ani

 

– 1953: S-a născut Sorin Burtea, jurnalist și realizator de emisiuni în cadrul TVR; timp de peste 40 de ani a realizat şi coordonat emisiuni precum „Reflector“, „Economia încotro?“, „Studioul economic“, „Ziua de mâine“; pe TVR Internaţional a realizat şi moderat emisiunea „Investiţi în România“ (m. 2020) – 70 de ani

 

– 1957: S-a născut actorul Teodor Corban (m. 2023)

 

– 1965: A murit pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (n. 1913)

 

– 1972: A murit regizorul de film documentar Gabriel Barta (n. 1923)

 

– 1987: A murit sculptoriţa Iulia Oniţă (n. 1923)

 

– 1995: A murit actorul Nicolae Dinică (n. 1934)

 

– 1996: A murit poetul timişorean Alexandru Jebeleanu (n. 1923)

 

– 2006: A murit Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (n. 1934)

 

– 2008: A murit prozatorul Laurenţiu Cerneţ (numele de naştere: Laurenţiu Mircea Bobleanţă) (n. 1931) – 15 ani

 

– 2009: A murit interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean” (n. 1947)

 

– 2010: A murit Cornelia Bodea, istoric şi profesor; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

 

– 2011: A murit Margareta Giurgea, fizician cu cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915)

 

– 2013: A murit „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (n. 1951) – 10 ani

 

– 2018, 28/29: A murit Ilie Gheorghe, actor de teatru și film, regizor; a jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova (n. 1940) – 5 ani

 

– 2021: A murit artista plastică Doina Artemiza Boceanu (n. 1940)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Eurogrup

 

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor economice și financiare din UE (28 – 29 apr.)

 

– Budapesta: Papa Francisc va vizita Ungaria (28 – 30 apr.)

 

-New Delhi: Prim-ministrul Nepalului Pushpa Kamal Dahal, alias Prachanda, va vizita India (28 – 30 apr.)

 

-Port Arthur, Tasmania: Marcarea a 25 de ani de la masacrul din Port Arthur din Tasmania

 

– Nairobi, Kenya: Forumul Fundației Mo Ibrahim pentru guvernare și leadership în Africa (28 – 30 apr.)

 

– Luxemburg: Eurostat publică date referitoare la PIB-ul din primul trimestru în Zona euro (prima estimare)

 

– Regatul Unit: Funcționarii publici și lucrătorii din sectorul public fac grevă pentru salarii

 

– New York: Chevron – rezultate din primul trimestru

 

– Tokyo: Sony – rezultate anuale 2022/23

 

– Germania: Mercedes – rezultate din primul trimestru

 

– Paris: PIB-ul din primul trimestru (prima estimare) – Insee

 

– Paris: EDF – rezultate din primul trimestru (înainte de bursă)

 

– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale Ruse cu decizie privind ratele

 

– Lisabona: Football Leaks – justiția își pronunță hotărârea în procesul denunțătorului Rui Pinto

 

– Barcelona: Concert susținut de Bruce Springsteen, primul din cadrul turneului său european

 

– Port Arthur: Sunt marcați 25 de ani de la masacrul din Port Arthur, Tasmania

 

– Singapore: LIV Golf: Turneul din Singapore (28 – 30 apr.)

 

– Baku: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Azerbaidjanului (28 – 30 apr.)

 

– Jerez de la Frontera: MotoGP – Marele Premiu al Spaniei (28 – 30 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Sănătate şi Securitate la Locul de Muncă”; această zi îşi are originile în Canada, unde mişcarea sindicală a determinat guvernul să proclame, în 1989, ziua de de 28 aprilie „zi de doliu naţional”; din anul 1996 devine „zi internaţională” în cadrul Naţiunilor Unite, iar în 2005 această zi a fost oficial adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Sindicaliştii din întreaga lume reamintesc importanţa aplicării proiectelor de strategie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă

 

– „Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Accidentelor de muncă şi ale Bolilor profesionale”; la 28 aprilie 1996, delegaţii sindicatului „Global Union”, au comemorat, la sediul Natiunilor Unite, pentru prima dată, victimele accidentelor de muncă, promovând în acest fel asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos. Organizaţia Internaţională a Muncii sa implicat în această campanie în 2003, recunoscând astăzi atât ziua de comemorare, cât şi organizarea de campanii tematice anuale pentru prevenirea rănirilor şi a deceselor la locul de muncă

 

– 1710: A murit Mihály Ács (fiul) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic evanghelic maghiar (n. 1672)

 

– 1758: S-a născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (m. 1831) – 265 de ani

 

– 1853: A murit Ludwig Tieck, poet, prozator şi dramaturg romantic german (n. 1773) – 170 de ani

 

– 1868: S-a născut Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian; studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1954) – 155 de ani

 

– 1874: S-a născut (în Boemia de nord, azi în Cehia) Klaus Kraus, scriitor satiric, eseist, aforist, poet şi jurnalist austriac (m. 1936)

 

– 1889, 28.IV/10.V: A murit scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (n. 1826)

 

– 1906: S-a născut Kurt Gödel, logician, matematician și filosof austriac-american; considerat „matematicianul filosofiei” și „gigant al logicii secolului XX”; numele său este legat de descoperirea celebrei teoreme de incompletitudine (m. 1978). NOTĂ: Din 2020, la 14 ianuarie este marcată „Ziua internațională a logicii”, stabilită de UNESCO în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, în onoarea a doi mari logicieni ai secolului XX: Kurt Gödel și Alfred Tarski (n. 1901 – m. 1983)

 

– 1906: S-a născut dirijorul elveţian Paul Sacher (m. 1999)

 

– 1923: S-a născut poeta, autoarea de critică literară şi eseista cubaneză Fina Garcia Marruz, una dintre cele mai mari voci ale poeziei latino-americane; a făcut parte, alături de soţul ei, Cintio Vitier, şi de alte personalităţi culturale, precum Eliseo Diego şi Gaston Baquero, din colectivul legendarei reviste „Origenes” (1944-1956), condusă în perioada sa de maximă influenţă de scriitorul Jose Lezama Lima (m. 2022) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” (m. 2016)

 

– 1928: S-a născut pictorul francez Yves Klein, considerat părintele picturii monocrome (m. 1962) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut fotograful italian Frank Horvat, călător avid, observator al modei şi străzii, autor al unor impresionante portrete de femei; a locuit și lucrat la Paris, Londra și New York; în anii ’60 ai secolului trecut a fost cel mai căutat fotograf de modele și a fost nelipsit de pe scena marilor prezentări de modă din Roma și Paris (m. 2020) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut fotograful german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru Associated Press (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1937: S-a născut Saddam Hussein, fost preşedinte irakian, care a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003; condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi (m. 2006, executat prin spânzurare)

 

– 1941: S-a născut Karl Barry Sharpless, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2001, alături de William S. Knowles şi Ryoji Noyori

 

– 1944: S-a născut Günter Verheugen, om politic german, fost comisar european pentru extindere între 1999 – 2004, şi comisar european pentru industrie şi antreprenoriat din 2004 până în 2010; după retragerea din activitate a fost numit profesor onorific al Universităţii Europene Viadrina din Frankfurt

 

– 1945: A murit, executat de membrii mişcării de rezistenţă italiene în timp ce încerca să părăsească ţara, dictatorul Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 (n. 1883)

 

– 1948: S-a născut scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy (m. 2015) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut actorul american Bruno Kirby (m. 2006)

 

– 1974: S-a născut actriţa spaniolă Penélope Cruz

 

– 1975: S-a născut cântăreața Barby Kelly, fostă membră a trupei irlandezo – americane Kelly Family (m. 2021)

 

– 1981: S-a născut actriţa americană de film Jessica Alba

 

– 1992: A murit pictorul englez Francis Bacon, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea (n. 1909)

 

– 1999: A murit fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus, împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului (1958); Premiul Nobel pentru fizică în 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (n. 1921)

 

– 2000: A murit basul finlandez Kim Borg (n. 1919)

 

– 2010: A murit scenaristul italian Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene (n. 1919)

 

– 2012: A murit Aurora Matilde Camus, poetă spaniolă (n. 1919)

 

– 2019: A murit rabinul Menachem Mendel Taub, supravieţuitor al lagărului nazist de la Auschwitz; şi-a dedicat viaţa mărturiilor despre Holocaust, subiect căruia i-a consacrat o enciclopedie în mai multe volume (n. 1923, în Transilvania)

 

– 2019: A murit fostul senator republican Richard Lugar, personalitate marcantă a politicii externe americane şi a dezarmării nucleare, vreme de 30 de ani (n. 1932)

 

– 2019: A murit Karol Modzelewski, istoric, scriitor și politician polonez de origine rusă; specialist în istoria medievală poloneză; figură marcantă a dizidenţei anticomuniste înainte de 1989 (n. 1937)

 

– 2020: A murit Robert Herbin, fotbalist și unul dintre cei mai importanți antrenori francezi; supranumit „Sfinxul” (n. 1939)

 

– 2020: A murit Michael Robinson, fotbalist englez, devenit în Spania, unde s-a stabilit după retragerea din activitate, unul dintre cei mai importanţi comentatori de fotbal din lume (n. 1958)

 

– 2021: A murit astronautul american Michael Collins, care a participat la misiunea Apollo 11, prima misiune spaţială care a transportat un echipaj de astronauţi pe Lună; a coordonat construirea Muzeului Naţional al Aerului şi Spaţiului din Washington, al cărui preşedinte a fost între anii 1971 şi 1978; a scris mai multe cărţi despre misiunile spaţiale (n. 1930, în Italia)

 

– 2021: A murit actorul spaniol de comedie Juan Joya Borja, supranumit „El Risitas” şi devenit celebru datorită râsului său strident (n. 1956)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie

Calendarul zilei – 27 aprilie

Calendarul zilei – 27 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 27 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 28 aprilie 2023, 15:10

S-a întâmplat într-o zi de 27 aprilie

* Cu 158 de ani în urmă (1865) nava cu aburi SS Sultana, purtând 2.300 de pasageri a explodat și s-a scufundat în apropiere de oraşul american Memphis, omorând aproximativ 1.700 de oameni. Este considerat unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istoria SUA

* Acum 156 de ani (1867) avea loc premiera, la Teatrul Liric din Paris, a operei „Romeo şi Julieta” de Charles Gounod. Libretul, semnat de J. Barbier şi M. Carré, a fost inspirat de tragedia omonimă a lui William Shakespeare

* Se împlinesc 140 de ani (1883) de când Papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică „Praecipuum munus”, ridica Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie cu reşedinţa la Bucureşti şi-l numea ca prim titular pe Episcopul Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor, care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei. Arhiepiscopului Paoli i se datorează deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan şi construirea Catedralei Sfântul losif din Bucureşti. El a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, în anul 1881. La 8 decembrie 1984, Mons. Ioan Robu a fost consacrat Episcop la Roma, în Capela Paulină din Vatican, de E.S. Card. Agostino Casaroli, iar în 14 martie 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Instalarea solemnă în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti a avut loc în ziua de 29 aprilie 1990, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegat al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. După ce a împlinit vârsta de 75 de ani, Papa Francisc a acceptat, pe 21 noiembrie 2019, renunțarea sa la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Ioan Robu rămânând la conducerea Arhidiecezei ca administrator apostolic, până pe 11 ianuarie 2020, data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de către noul Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă

* Acum 83 de ani (1940) era înfiinţat, la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oświęcim, la vest de Cracovia), cel mai mare lagăr nazist de exterminare. Primul transport de prizonieri politici polonezi a fost adus la 14.VI.1940. Din 1942 a devenit centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume. Supravieţuitorii au fost eliberaţi de soldaţii sovietici la 27.I.1945

* Cu 76 de ani în urmă (1947) avea loc primul spectacol pe scena Operei Române din Timişoara – „Aida” de G. Verdi, regizat de Aca de Barbu

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de la inaugurarea oficială a activităţii Consulatului onorific al României la Anvers (Belgia), prima instituţie de acest fel deschisă de România într-o ţară europeană după cel de-Al Doilea Război Mondial

* Cu 18 ani în urmă (2005) cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, a efectuat primul său zbor care a durat 3 ore și 45 de minute, de pe aeroportul din Toulouse, Franța. Primul zbor comercial A380 a avut loc pe 25 octombrie 2007, Singapore Airlines fiind clientul de lansare. Emirates este cel mai mare client de A380 pe plan mondial, în timp ce Air France a fost primul operator european. Airbus a primit, până în martie 2013, 262 de comenzi pentru A380 și a livrat 101 unități. În prezent (2020), avioanele A380 rămase în serviciul operațional înregistrează între 80 și 110 zboruri săptămânale, majoritatea dintre ele fiind operate de A380 Emirates. Potrivit site-ului airlinerwatch.com, în anul 2019 oficialii Airbus au luat decizia de a stopa producția de avioane A380

* În urmă cu 11 ani (2012) cabinetul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis, ca urmare a adoptării, de către Parlament, a moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi PNL, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”. Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, a fost desemnat, de preşedintele Traian Băsescu, candidat la funcţia de prim-ministru, fiind numit la data de 7 mai 2012

* Acum 9 ani (2014) foştii Suverani Pontifi Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) şi Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) au fost declaraţi sfinţi de Papa Francisc, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrată în Piaţa Sf. Petru din Vatican. Aceasta a fost prima canonizare a unor papi din anul 1954. La ceremonie a participat şi Papa emerit Benedict al XVI-lea

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când preşedintele sud-coreean, Moon Jae In şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un au convenit, în cadrul unui summit istoric, ca ţările lor să conlucreze pentru a obţine o denuclearizare „completă” a Peninsulei Coreene. Cele două Corei au stabilit să atragă sprijin şi cooperare din partea comunităţii internaţionale în favoarea denuclearizării Peninsulei Coreene. Moon Jae In şi Kim Jong Un au participat la un summit istoric, după o strângere de mână cu un puternic caracter simbolic la Linia de demarcaţie militară care divizează Peninsula Coreeană. După ce a trecut linia de demarcație, Kim Jong Un, a devenit primul lider nord-coreean care a călcat pe teritoriul sud-coreean de la Războiul din Coreea (1950-1953). Ulterior, cei doi şefi de stat s-au deplasat pe jos la Casa Păcii, în partea de sud a satului Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Problemelor Speciale”, marcată din 2018 (- 5 ani), prin Ordinul nr. 35 din 5 aprilie 2018 pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne

 

– 1867: S-a născut Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Paris (1887) şi prima femeie din lume Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” (1890); a militat intens pentru dreptul femeilor la educaţie, la drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor, renunţând să pledeze în meseria pentru care a studiat (m. 1935)

 

– 1868: S-a născut Ioan Athanasiu, fiziolog şi medic veterinar, unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne româneşti; prestigioasele sale realizări ştiinţifice (cuprinse în peste 131 de lucrări publicate) l-au impus în elita comunităţii academice mondiale a epocii sale; membru corespondent al Academiei Române din 1911 (m. 1926) – 155 de ani

 

– 1872: A murit Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, traducător, lingvist, publicist şi om politic; animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste; unul dintre iniţiatorii (1827) Societăţii Literare şi ai Societăţii Filarmonice (1833); întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul românesc” (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară, „Muzeu naţional” (1836), „Curier de ambe sexe” (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare; ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti a avut o atitudine moderată; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 şi primul preşedinte al acesteia (1867-1870) (n. 1802)

 

– 1882: S-a născut mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); fondator şi redactor al „Revistei Teologice”, editată la Sibiu, între anii 1907-1916; a depus eforturi pentru înfiinţarea unui seminar pentru preoţi (1926), pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române din 1920 (m. 1955)

 

– 1886: S-a născut Radu I. Vlădescu, profesor universitar, medic şi biochimist, membru titular al Academiei Române din 1955 şi al academiilor de medicină şi medicină veterinară din Paris (m. 1963)

 

– 1897, 27.IV/10.V: S-a născut George Baron Löwendal, pictor, grafician, pedagog şi om de teatru român de origine danezo-norvegiană; supranumit „pictorul Bucovinei” şi „pictorul ţăranului român”; unul din pionierii artei scenografice din România; a avut un rol decisiv în înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (inaugurat ca secţie a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928); de asemenea şi-a înscris numele şi printre fondatorii Muzeului Satului (1928), Uniunii Prietenilor Artei (1931), primei Şcoli de arte plastice pentru copii din România (1938), a primei Academii libere de Arte Plastice din România (1938), Uniunii Artiştilor Plastici (1945), precum şi ai Fondului Plastic din România (1945) (m. 1964)

 

– 1906: S-a născut juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

 

– 1908: S-a născut actorul Toma Dimitriu (m. 1984) – 115 ani

 

– 1918: A murit Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (n. 1837) – 105 ani

 

– 1936: S-a născut filosoful şi profesorul universitar Gheorghe Al. Cazan (m. 2009)

 

– 1950: A murit H.[aimovici] Bonciu (pseudonimul lui Beniamin Haimovici), poet şi prozator de avangardă al perioadei interbelice (n. 1893)

 

– 1965: S-a născut Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (m. 2014)

 

– 1968: S-a născut Cristian Mungiu, regizor de film, scenarist şi producător – 55 de ani. NOTĂ: Distins, în anul 2007, cu Marele Premiu al Festivalului de la Cannes („Palme d’Or”) pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”; tot la Festivalul de la Cannes a obţinut, în anul 2012, premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul „După dealuri”, iar în 2016 premiul pentru regie pentru filmul „Bacalaureat”

 

– 1977: A murit Camil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (n. 1902)

 

– 1979: A murit matematicianul Gheorghe Vrănceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

 

– 1999: A murit pictorul şi profesorul Dan Bimbea (n. 1941)

 

– 2000: A murit (la Berlin) Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (n. 1921). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 28 aprilie 2000, iar altele, 30 aprilie 2000

 

– 2010: A murit Cristina Tacoi, actriţă şi scriitoare (n. 1933)

 

– 2014: A murit George Astaloş, poet, dramaturg, romancier, eseist, traducător şi critic literar; stabilit la Paris, din 1971 (n. 1933)

 

– 2021: A murit Marin Dumitrescu, multiplu campion în motorsport, considerat unul dintre cei mai buni piloți pe care i-a dat România; a construit automobile de curse, a format echipe de raliu şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David (n. 1919)

 

– 2021: A murit tenorul Corneliu Murgu; director general al Operei Naţionale Române din Timişoara (2000 – 2019) (n. 1948)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Santo Domingo: Ministrul afacerilor externe al Indiei Subrahmanyam Jaishankar va efectua o vizită oficială în Republica Dominicană (27 – 29 apr.)

 

– Beijing: Conferința de presă lunară a Ministerului chinez al Apărării

 

– Londra: Greve ale profesorilor din Anglia

 

– Lyon: Deliberare privind extrădarea lui Edgardo Greco, presupus membru al mafiei din Calabria arestat după 16 ani de fugă

 

– New York: Conferința despre provocările planetei organizată de ONG-ul Global Citizen (27 – 28 apr.)

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația politică și umanitară din Siria

 

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Kosovo

 

– Ierusalim: Miting de extremă-dreapta pentru sprijinirea reformei sistemului judiciar

 

– San Francisco: Intel – rezultate din primul trimestru

 

– Zurich: Credit Suisse – rezultate din primul trimestru

 

– Frankfurt: Deutsche Bank – rezultate din primul trimestru

 

– Tokyo: Hitachi – rezultate anuale 2022/23

 

– Paris: TotalEnergies – rezultate din primul trimestru (înainte de bursă)

 

– Madrid: Repsol – rezultate trimestriale

 

– New York: Hasbro – rezultate din primul trimestru

 

– Tanger, Maroc: Nouă audiere în dosarul Bouthier în fața Camerei penale de primă instanță de la Curtea de Apel din Tanger

 

– Amsterdam: Concert Metallica, în cadrul turneului lor mondial

 

– Barcelona: Fotbal – Women’s Champions League, returul semifinalelor: FC Barcelona (Spa) – Chelsea (Ang)

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Tottenham – Manchester United

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Fetelor ce Activează în Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor”, sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie; instituită, prin Rezoluția 70/2012, de Uniunea Internaţională pentru Comunicaţii (ITU), agenţia specializată a ONU pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Scopul rezoluţiei (revizuită în 2014) este acela de a integra dimensiunea de gen în ITU, de a promova egalitatea de gen şi emanciparea femeilor prin tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

 

– Ziua naţională a Regatului Ţărilor de Jos – Ziua Regelui (Koningsdag); semnifică ziua de naştere a actualului rege Willem-Alexander (n.27.IV.1967); este rege din 30.IV.2013, în urma abdicării mamei sale, regina Beatrix, care a luat titlul de principesă. NOTĂ: Până în 2013 Ziua naţională era sărbătorită la 30 aprilie, ziua de naştere a reginei-mame Iuliana (30.IV.1909) şi ziua numirii oficiale a fiicei sale Beatrix (suverană a Olandei între 1980-2013); regina Iuliana (1909-2004) a fost suverană a Olandei între anii 1948 şi 1980, când a abdicat în favoarea fiicei sale

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Africa de Sud: „Ziua Libertăţii” (Freedom Day); la 27.IV.1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud

 

– Ziua drapelului naţional al Republicii Moldova, instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010; tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului Legislativ

 

– Ziua naţională a Republicii Sierra Leone; aniversarea proclamării independenţei – 1961

 

– Ziua naţională a Republicii Togo; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– 1521: A murit Fernando (Fernao) de Magellan, navigator şi explorator portughez; în căutarea unui drum prin Vest spre Insulele Moluce (de unde portughezii aduceau mirodenii), a întreprins prima călătorie în jurul Pământului (1519-1521), în timpul căreia a fost ucis (în Filipine); a descoperit (1520) strâmtoarea ce-i poartă numele (n. ~1480)

 

– 1656: A murit Jan van Goyen, pictor peisagist olandez (n. 1596)

 

– 1759: S-a născut Mary Wollstonecraft, scriitoare britanică, filosof şi feministă (m. 1797)

 

– 1791: S-a născut pictorul şi inventatorul american Samuel Morse; a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840) şi alfabetul ce-i poartă numele, folosit şi în prezent (m. 1872)

 

– 1812: S-a născut compozitorul german de operă Friedrich von Flotow (m. 1883)

 

– 1820: S-a născut Herbert Spencer, filosof, sociolog, psiholog şi gânditor britanic (m. 1903)

 

– 1853: S-a născut Jules Lemaître, critic literar şi dramaturg francez (m. 1914) – 170 de ani

 

– 1882: A murit Ralph Waldo Emerson, eseist, poet şi publicist american; cel mai de seamă reprezentant al transcendentalismului (curent filosofic iniţiat de acesta în anul 1836, caracterizat prin religiozitate panteistă şi spirit umanitar) (n. 1803)

 

– 1889: S-a născut violonista franceză Yvonne Astruc (m. 1980)

 

– 1915: A murit Alexandr Skriabin, compozitor şi pianist rus (n. 1872)

 

– 1922: S-a născut Jack Klugman (numele real: Jacob Joachim Klugman), actor american de teatru, film şi televiziune (m. 2012)

 

– 1922: S-a născut scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut (în Ucraina) violonistul rus Igor Oistrah (m. 2021)

 

– 1932: S-a născut actriţa franceză de film Anouk Aimée (pseudonimul artistic al lui Françoise Sorya Dreyfus)

 

– 1932: A murit scriitorul american Harold Hart Crane (n. 1899)

 

– 1935: S-a născut Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor grec de film (m. 2012, într-un accident de maşină)

 

– 1938: A murit Edmund Husserl, filosof austriac, considerat părintele fenomenologiei (n. 1859) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut bioeticianul și profesorul american Hugo Tristram (Herman) Engelhardt Jr., unul dintre fondatorii din domeniile bioeticii și filosofiei medicinei (m. 2018)

 

– 1942: S-a născut cosmonautul rus Valeri Poliakov; a trăit şi a lucrat pe staţia orbitală rusă Mir între ianuarie 1994 şi martie 1995 – scoasă din uz în 2001 – timp de 437 de zile, 17 ore şi 58 de minute, ceea ce reprezintă un record absolut pentru durata unei singure misiuni în spaţiu; Poliakov a participat la două expediţii spaţiale cu o durată totală de 678 de zile, 16 ore şi 33 de minute (m. 2022)

 

– 1942: A murit pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (n. 1862)

 

– 1952: A murit matematicianul italian Guido Castelnuovo (n. 1865)

 

– 1959: S-a născut Sheena Easton (născută Sheena Shirley Orr), cântăreaţă americană de origine scoţiană

 

– 1962: S-a născut Edvard Moser, neurofiziolog şi profesor norvegian; Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie în 2014, împreună cu soţia sa, May-Britt Moser, şi cu americanul John O’Keefe, pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”

 

– 1992: A murit Olivier Messiaen (nume complet: Olivier-Eugene-Prosper-Charles Messiaen), compozitor, organist şi pedagog francez (n. 1908)

 

– 2002: A murit Ruth Handler, om de afaceri american; ea a inventat, în anul 1959, celebra păpuşă Barbie (n. 1916)

 

– 2002: A murit scriitorul american George Alec Effinger; autor de literatură ştiinţifico-fantastică (n. 1947)

 

– 2007: A murit Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (n. 1927)

 

– 2014: A murit Vujadin Boškov, fost fotbalist și antrenor de fotbal sârb (n. 1931)

 

– 2020: A murit poeta, editoarea și profesoara irlandeză Eavan Boland; deschizătoare de drumuri pentru poetele din Irlanda; opera sa abordează identitatea națională irlandeză și rolul femeilor în istoria Irlandei (n. 1944)

 

– 2021: A murit Kakhi Kavsadze, actor georgian de film, televiziune și scenă (n. 1935)

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei marți, 16 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 16 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 16 iunie * Acum 211 ani (1815) a avut loc Bătălia de la Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul...

Calendarul zilei – 16 iunie
Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei luni, 15 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 15 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 15 iunie * Acum 811 ani (1215), la această dată, regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de...

Calendarul zilei – 15 iunie
Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei duminică, 14 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 14 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 14 iunie * Cu 226 de ani în urmă (1800) avea loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor...

Calendarul zilei – 14 iunie
Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 13 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 13 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 13 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când era menţionat, pentru prima dată în documentele din Moldova,...

Calendarul zilei – 13 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie