Ascultă Radio România Constanța Live

Codrin RAITA

Calendarul zilei – 22 mai

Calendarul zilei – 22 mai

Publicat de Codrin RAITA, 22 mai 2021, 05:00 / actualizat: 22 mai 2021, 8:35

EVENIMENTE INTERNE

-Învățământ, Cercetare

* Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Eveniment cultural la Casa Artelor Dinu Lipatti

 

-Medicină, Sănătate

* Hunedoara:Turiştii care vor ajunge în acest week-end la Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar şi localnicii, se vor putea vaccina împotriva COVID-19 în cadrul unui centru de vaccinare ce va fi amenajat în curtea exterioară a obiectivului istoric, și va funcţiona în zilele de 22 şi 23 mai, urmând ca persoanele care doresc să se vaccineze să poată alege între doze Johnson&Johnson – tip de vaccin care se administrează o singură dată, fără să mai fie nevoie de un rapel, şi Pfizer – tip de vaccin pentru care e nevoie şi de rapel. Vaccinarea nu se va face în baza unor programări stricte, însă, pentru o mai bună organizare a activităţii, este indicat să fie contactat, în prealabil, personalul centrului, la numerele de telefon 0770.472.363 sau 0771.074.262 (în cazul în care linia este ocupată, puteți lăsa un mesaj prin aplicaţia WhatsApp la unul dintre cele două numere şi veţi fi contactat ulterior

 

– Cultură

* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recital Dmitry Sitkovetsky & Iain Burnside, la Ateneul Român

* Începând cu ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti transmite online spectacolul coupe de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug. Bilete disponibile pe https://tickets.operanb.ro/. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Țările de Jos: Are loc finala concursului Eurovision 2021, desfășurat la Rotterdam sub sloganul „Open Up”

 

-Sport

* Primul eveniment-pilot din sport la care se va permite, în anumite condiții, accesul spectatorilor ar putea fi finala Cupei României, din 22 mai

 

– S-a întâmplat într-o zi de 22 mai

* Se împlinesc 165 de ani (1856) de când era fondată, de către renumitul colecţionar de artă rus, Pavel Tretiakov (1832-1898), Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele

* Acum 142 de ani (1879) Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române

* Cu 89 de ani în urmă (1932), în România a fost introdusă pentru prima dată ora de vară (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

* În urmă cu 61 de ani (1960) avea loc cutremurul din Valdivia sau Marele cutremur chilean, cel mai puternic seism înregistrat vreodată. Acesta a avut o magnitudine de moment de 9.5 grade pe scara Richter și s-a înregistrat la ora locală 15:11, având o durată de aproximativ 10 minute. Epicentrul seismului a fost lângă Lumaco, la aproximativ 570 de kilometri de capitala chileană. Tsunamiul generat a afectat regiuni precum Chile, Hawaii, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Australia și Insulele Aleutine. Bilanţul exact al victimelor este necunoscut, însă estimările sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de morţi. De asemenea, pagubele materiale s-au ridicat la aproximativ 800 de milioane de dolari (6,3 miliarde de dolari, ajustat la valoarea actuală a dolarului şi la inflaţie)

* Acum 56 de ani (1965) a „debutat”, la Televiziunea Română, emisiunea „TeleEnciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta după-amiază. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru TeleEnciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.

* În urmă cu 49 de ani (1972), în Ceylon, era adoptată o nouă Constituţie şi era proclamată republica, sub noua denumire de Sri Lanka

* Cu 23 de ani în urmă (1998) Lisabona a găzduit, între 22.V şi 30.IX, ultima expoziţie mondială a secolului al XX-lea – EXPO ’98, cu tema „Oceanele: o moştenire pentru viitor”, ales parțial pentru a comemora 500 de ani a descoperirilor portugheze. Tema pavilionului României a reprezentat-o un colţ din Delta Dunării

* Acum 9 ani (2012) a fost deschis pentru public Tokyo Skytree, cel mai înalt turn din lume (634 m) şi a doua cea mai înaltă structură din lume, după Burj Khalifa (829,8 m)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Rita din Cascia, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost din 1871 (m. 1884)

 

– 1841, 22.V/3.VI: S-a născut Eduard Caudella, violonist, pedagog, compozitor, dirijor şi critic de muzică (m. 1924) – 180 de ani

 

– 1865: S-a născut Constantin Jiquidi, desenator şi caricaturist; tatăl graficianului Aurel Jiquidi (m. 1899)

 

– 1896: S-a născut medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca un institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1976) – 125 de ani

 

– 1908: S-a născut I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar şi folclorist; studii de slavistică şi de literatură română veche (m. 1996)

 

– 1913: S-a născut juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2004)

 

– 1919: S-a născut istoricul Gheorghe Matei, specialist în istoria modernă şi contemporană a României (m. 1976)

 

– 1924: S-a născut părintele Nicolae Bordaşiu, paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti între anii 2003 şi 2010; fost deţinut politic (1955-1964); în colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume (m. 2018)

 

– 1927: S-a născut Otto Tellman, jucător şi antrenor de handbal; a cucerit în 1961 primul titlu mondial din istoria naţionalei de handbal (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut economistul Emilian Dobrescu; lucrări consacrate problemelor dezvoltării economice: doctrine, metode de analiză şi predicţie; membru titular al Academiei Române din 1990

 

– 1933: S-a născut Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor şi poet (m. 1987)

 

– 1933: A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (n. 1886)

 

– 1934: S-a născut actorul Constantin Rauţchi (m. 1984)

 

– 1935: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Nicolae Corjos, regizor de film şi scenarist

 

– 1939: S-a născut Răzvan Theodorescu, istoric al culturii, critic şi istoric de artă; preşedinte al Radioteleviziunii Române (februarie 1990 – iulie 1992); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislaturi; membru titular al Academiei Române din 2000, vicepreședinte al acestui for din aprilie 2018

 

– 1942: S-a născut Vasile Andru (nume la naştere: Vasile Andrucovici), prozator, teoretician, eseist şi îndrumător spiritual (m. 2016)

 

– 1944, 22 (sau 24): A murit Nicolae Petraşcu, critic literar, prozator şi publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (n. 1859)

 

– 1946: S-a născut Andrei Marga, filosof, politolog, om politic, profesor; ministru al educaţiei (1997-2000), ministru de externe (mai-august 2012), rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1993-2004; 2008-2012) – 75 de ani

 

– 1956: A murit Ion Călugăru, prozator, dramaturg şi gazetar (n. 1902) – 65 de ani

 

– 1957: A murit poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881)

 

– 1964: S-a născut Marius Oprea, istoric, poet și eseist

 

– 1978: A murit Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)

 

– 1985: A murit Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (n. 1940)

 

– 2001: A murit graficianul şi gravorul Ştefan Iacobescu (n. 1937) – 20 de ani

 

– 2002: A murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)

 

– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925)

 

– 2007, 22/23: A murit ziaristul Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în perioada decembrie 2002 – mai 2007 (n. 1959)

 

– 2008: A murit Gavril Matei (cunoscut sub pseudonimul de Gavril Matei Albastru), poet, prozator, traducător, editor, romancier şi jurist (n. 1943)

 

– 2018: A murit prof. univ. dr. Cabiria Andreian Cazacu, prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare, având rezultate importante în domeniul analizei matematice; academicianul Solomon Marcus o numea „doamna matematicii româneşti”; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (n. 1928)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Teritoriile palestiniene: Alegeri legislative

 

– Veneția, Italia: Cea de-a 17-a ediție a Bienalei de Arhitectură (22 mai – 21 nov.)

 

– Paris: Deschiderea pentru public a Muzeului de Artă Contemporană „Bourse de Commerce – Colecția Pinault”

 

– Pilton, Regatul Unit: Concert „Live At Worthy Farm” difuzat online, organizat de Festivalul Glastonbury

 

– SUA: Baschet – Începutul play-off-ului campionatului NBA (22 mai – 22 iul.)

 

– Londra: Finala Cupa Europei la Rugby, între La Rochelle (Franța) – Toulouse (Franța)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie (pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994), reprezenta ziua intrării în vigoare (29 decembrie 1993) a Convenţiei internaţionale a biodiversităţii, semnată la reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92; tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să fie marcată la data la care a fost adoptată Convenţia: 22 mai 1992. NOTĂ: România a semnat Convenţia privind diversitatea biologică la 5 iunie 1992 şi a ratificat-o la 13 iulie 1994

 

– Ziua naţională a Republicii Yemen; aniversarea unirii celor două state yemenite – 1990

 

– 337: A murit Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (n. 272). NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)

 

– 1808: S-a născut poetul francez Gérard de Nerval (pe numele său adevărat Gérard Labrunie) (m. 1855)

 

– 1813: S-a născut Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german; unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (m. 1883)

 

– 1844: S-a născut pictoriţa americană Mary Cassatt, influenţată de pictura impresionistă (m. 1926)

 

– 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” unui personaj celebru, detectivul Sherlock Holmes (m. 1930)

 

– 1868: A murit Julius Plücker, matematician şi fizician german, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în domeniul geometriei analitice; a fost unul din pionierii cercetării în domeniul radiaţiei catodice (care ulterior a condus la descoperirea electronului) (n. 1801)

 

– 1873: A murit poetul şi nuvelistul italian Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (n. 1785)

 

– 1885: A murit poetul, dramaturgul și romancierul francez Victor Hugo, unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi romantici (n. 1802)

 

– 1891: S-a născut Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (m. 1958) – 130 de ani

 

– 1907: S-a născut Sir Laurence Olivier, actor englez de teatru şi film, regizor şi producător; reprezentant de seamă al şcolii britanice de teatru, în primul rând al celei shakespeariene (m. 1989)

 

– 1910: A murit Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (n. 1864)

 

– 1912: S-a născut Herbert C. Brown, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979, alături de Georg Wittig (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut Charles Aznavour (nume real: Shahnour Varenagh Aznavourian), cântăreţ, compozitor, actor și diplomat francez de origine armeană; numit „zeul muzicii pop franceze” de criticul muzical Stephen Holden (m. 2018)

 

– 1925: A murit Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1871) (n. 1834)

 

– 1927: S-a născut Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah (numele la naștere György Oláh), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1994 (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (m. 2011)

 

– 1940: S-a născut actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (m. 2011)

 

– 1948: A murit scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (n. 1889)

 

– 1970: S-a născut manechinul britanic (de origine jamaicană) Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă

 

– 2010: A murit Martin Gardner, scriitor american în domeniul matematicii și științei; specializat în matematică recreativă (n. 1914)

 

– 2013: A murit compozitorul francez Henri Dutilleux (n. 1916)

 

– 2018: A murit scriitorul american Philip Roth; laureat al premiului Pulitzer (1997) și câștigător a numeroase premii literare (n. 1933)

 

– 2019: A murit scriitoarea și ilustratoarea britanică Judith Kerr; autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mog” (n. 1923 , în Germania)

 

– 2020: A murit Mory Kanté, cântăreţ din Guineea, care a ajutat la popularizarea muzicii africane; cunoscut ca interpret de kora (harpă vest-africană) (n. 1950) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 21 mai

Calendarul zilei – 21 mai

Publicat de Codrin RAITA, 21 mai 2021, 05:00 / actualizat: 22 mai 2021, 8:35

EVENIMENTE INTERNE

-Juridic

*Societatea de Științe Juridice și Administrative împreună cu Facultatea de Drept a Academiei de Studii Economice din București organizează Conferința internațională cu tema “Provocări contemporane în dreptul administrativ din perspectivă interdisciplinară (ed. 4)” – online, pe platforma Zoom. Conferinţa este o platformă de dezbateri care examinează dezvoltările recente şi perspectivele de evoluţie ale dreptului administrativ și ale administrației publice la nivel național, european și internațional. Site-ul Conferinței: http://www.alpaconference.ro

– Cultură

* Walk & Shoot – festivalul de fotografie revine între 21-30 mai cu cea de-a doua ediție la București (parțial la unteatru, parțial on-line). Timp de zece zile vor avea loc ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre fotografie și provocările din domeniu, o expoziție despre diversitate pe scena artelor performative, precum și un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului W-S. Detalii despre evenimente: https://www.facebook.com/walknshoot/events/

* Institutul Cervantes, în colaborare cu Festivalul din Malaga – „Cine en espanol”, difuzează, pe canalul său de Vimeo, în perioada 7-28 mai, ciclul de filme „Zonazine documental en espanol”, cuprinzând patru documentare coproduse de artişti din Europa şi America Latină, o mostră a caracterului internaţional (prin tematică, geografie şi sfere de interes) de care dă dovadă acest gen cinematografic. Aceste filme oferă perspectiva celuilalt, îndepărtată, dar nu străină, un aspect cultivat în ultima vreme de documentarul hispanoamerican. Toate filmele vor fi disponible, cu subtitrare în limba engleză, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 din ziua programată. Programul zilei:

  • Filmul ”Baracoa” de Pablo Briones, Sean Clark şi Jace Freeman (Columbia-Elveţia, 2019)

* Teatrul „Stela Popescu” revine în faţa publicului său cu spectacolul „Femeia, eterna poveste”, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, avându-i în distribuţie pe actorii Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu, soliști vocali Crina Matei şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă – pian, Raul Kusak aranjament muzical – ora 19:00 (21 şi 28 mai)

* Are loc premiera – online – a filmului „LUCA”, de Horațiu Mălăele. Filmul va rula și în cinematografele rămase deschise. După terminarea difuzării filmului, va urma o sesiune de Q&A, cu participarea lui Horațiu Mălăele și a actorilor principali. Sesiunea va fi moderată de Irina Margareta Nistor.

* Timișoara: Teatrul Național Timișoara s-a redeschis publicului după mai mult de jumătate de an în care întâlnirea cu spectatorii a avut loc exclusiv în spațiul virtual, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Are loc spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese de Radu Iacoban”, spectacol prezentat publicului pentru prima dată în formula live – la Sala 2

 

– S-a întâmplat într-o zi de 21 mai

* Acum 663 de ani (1358), în Franţa a început marea răscoală ţărănească antifeudală, cunoscută sub numele de „La Jacquerie”, care a durat până pe 10 iunie, același an. Răscoala (condusă de Guillaume Charles şi care s-a desfăşurat în nordul şi nord-vestul ţării) a fost înfrântă de armata regelui Carol al II-lea de Navarra şi a fost urmată de o represiune sângeroasă

* Cu 168 de ani în urmă (1853) era inaugurat primul acvariu public din lume, în incinta Regent’s Park din Londra. A fost deschis la grădina zoologică din Londra şi era denumit „Fish House” („Casa Peştilor”). Prima utilizare a cuvântului acvariu aparţine lui Philip Henry Gosse care a optat pentru acest termen în schimbul lui „vivarium acvatic”. În 1858, Edward Edwards a patentat acvariul cu toate laturile din sticlă şi cu un rezervor dedesubtul acestuia pentru crearea unui curent uşor de circulare a apei în bazin

* Acum 129 de ani (1892), la „Teatro dal Verme” din Milano, a avut loc premiera operei în 2 acte „Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo, titlul original „Pagliacci”; autorul libretului este chiar compozitorul

* Cu 117 ani în urmă (1904) era fondată, la Paris, Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie – FIFA (peste două zile, la 23 mai, a fost ales primul preşedinte al FIFA, în persoana francezului Robert Guérin). Actualul preşedinte este elveţianul de origine italiană, Gianni Infantino, ales la 26 februarie 2016, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Congresului FIFA, care i-a urmat în funcţie lui Joseph Blatter, acesta prezentându-şi demisia pe 2 iunie 2015, în urma unui scandal de corupţie

* În urmă cu 111 ani (1910) a luat fiinţă „Muzeul Simu”, care conţinea opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini adunate de colecţionarul de artă Anastase Simu (1854-1935). În 1927 acesta a dăruit casa şi întreaga colecţie statului. Odată cu demolarea clădirii în 1960, colecţia de artă a fost dispersată în mai multe muzee (21.V/3.VI)

* Cu 67 de ani în urmă (1954) apărea Decretul nr. 183 privind ratificarea de către România a Convenţiilor internaţionale pentru protecţia victimelor de război (încheiate la Geneva la 12.VIII.1949). Textul, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 21 mai 1954, a intrat în vigoare în aceeași zi

* Se împlinesc 60 de ani (1961) de la premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referinţă pentru dezvoltarea teatrului românesc

* În urmă cu 39 de ani (1982) trupele britanice au atacat Insulele Malvine (Falkland), fiind lansată acţiunea de recucerire a arhipelagului de către Marea Britanie. Pe 21 mai a avut loc o debarcare amfibie a trupelor britanice în Port San Carlos, pe insula principală a arhipelagului. La 2 aprilie trupele argentiniene debarcaseră în Insule, declanşând „Războiul Malvinelor”, fapt ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Războiul s-a încheiat la 15 iunie, acelaşi an, cu victoria Marii Britanii

* Acum 29 de ani (1992) Parlamentul a adoptat Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în 25 mai, în Monitorul Oficial nr. 104. Legea a suferit mai multe completări şi modificări ulterioare. Legea a fost adoptată de Senat în ședința din 9 aprilie 1992 și de Camera Deputaților în ședința din 19 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 77 alin. (2) din Constituția României

* Acum 17 ani (2004) a avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, la acea vreme. A fost semnat un protocol prin care se afirma susţinerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului

* Într-o zi de 21 mai, acum 16 ani (2005), melodia „Let me try”, interpretată de Luminiţa Anghel şi trupa „Sistem”, a câştigat locul al treilea la Concursul Eurovision de la Kiev (Ucraina), după Grecia şi Malta, melodie românească cel mai bine plasată, până în acel moment, în clasamentul concursului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

–  Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

–  Sf. Elena, mama împăratului Constantin (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1826: S-a născut (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi , Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (m. 1887) – 195 de ani

 

– 1836: A murit poetul Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794) – 185 de ani

 

– 1855: S-a născut (în Ucraina) Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1920)

 

– 1880: S-a născut Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1967)

 

– 1881: S-a născut pictorul şi graficianul Iosif Iser; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1958) – 140 de ani

 

– 1886: S-a născut Mihail David, geograf şi geolog; profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a organizat Secţia de Geografie a Universităţii, al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (m. 1954) – 135 de ani

 

– 1887: S-a născut Florica Musicescu, pianistă şi profesoară; considerată una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti (m. 1969)

 

– 1887: S-a născut naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1971)

 

– 1892: A murit Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog; autorul primei lucrări româneşti cu subiect din geologia României, „Calcarul de la Răpidea” (1862); membru titular al Academiei Române din 1886 (n. 1831)

 

– 1897: S-a născut Smaranda Brăescu, pilot şi paraşutist; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Clevlend, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (m. 1948)

 

– 1897: A murit Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist; elev al lui Chopin (n. 1821). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1819

 

– 1899: S-a născut Constantin Bobescu, compozitor, violonist, muzicolog, publicist şi profesor; a fost vreme de aproape 40 de ani dirijorul orchestrelor Radioteleviziunii Române (m. 1992)

 

– 1906: S-a născut scriitoarea Profira Sadoveanu (m. 2003) – 115 ani

 

– 1914: S-a născut Dumitru Florea-Rarişte poet, publicist şi traducător (m. 1989)

 

– 1915: S-a născut Mircea Petrescu-Dîmboviţa, arheolog, istoric şi profesor; a participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Muntenia şi Moldova, ultimele valorificate în amplul volum „Aşezări din Moldova de la Paleolitic până în secolul XVIII” (în colaborare), prima publicaţie de acest gen din România; membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2013)

 

– 1923: S-a născut Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (m. 2009)

 

– 1925: S-a născut istoricul Lucia Dalia Aramă (m. 2003)

 

– 1926: S-a născut compozitorul, dirijorul şi folcloristul Constantin Arvinte (m. 2021) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut dirijorul Constantin Petrovici (m. 2007)

 

– 1927: S-a născut medicul Iulian Mincu, profesor doctor, om politic, fost ministru al sănătăţii între anii 1992 şi 1996; a fondat, în 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. C. Paulescu” (m. 2015)

 

– 1932: S-a născut Ileana Vulpescu, filologă, lexicografă, prozatoare şi traducătoare; cel mai cunoscut roman al său, „Arta conversației”, a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989  (m.2021)

 

– 1932: S-a născut Henri Zalis, istoric şi critic literar, prozator şi traducător (m. 2016)

 

– 1933: S-a născut poetul şi filologul Horia Zilieru (pseudonimul lui Gheorghe Iancu)

 

– 1937: S-a născut (la Cetatea Albă, azi în Ucraina) Constantin Eretescu, prozator, eseist, semiotician, etnograf, jurnalist şi professor; stabilit, din 1980, în SUA

 

– 1953: S-a născut poetul, eseistul, publicistul şi editorul Călin Vlasie

 

– 1964: A murit Tudor Vianu, estetician, filosof al culturii, istoric literar şi stilistician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897/1898)

 

– 1973: A murit (la Ottawa, Canada) matematicianul Grigore C. Moisil; lucrări în domeniile analizei funcţionale, algebrei, geometriei diferenţiale, logicii matematice (pe care a aplicat-o şi la tehnica automatizărilor); activitate de pionierat în domeniul lingvisticii matematice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)

 

– 1981: A murit Ioan Cuşa, poet şi editor stabilit în Franţa (n. 1925) – 40 de ani

 

– 1991: A murit (împuşcat de un necunoscut, în incinta Universităţii din Chicago) Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, prozator şi eseist; în 1972 a reuşit să plece la cursurile de vară de la Perugia/Italia, unde a solicitat azil politic; s-a stabilit apoi în Olanda şi, ulterior, în SUA (la începutul anilor ’80 ai secolului XX); elev preferat al lui Mircea Eliade şi urmaş al acestuia la Catedra de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago (n. 1950) – 30 de ani

 

– 1994: A murit actorul Ştefan Tapalagă (n. 1933)

 

– 1995: A murit general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1923)

 

– 1997: A murit bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (n. 1924)

 

– 2012, 21/22: A murit Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar; a publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust; mediator cultural între spaţiul românesc şi cel francofon (n. 1929)

 

– 2014: A murit compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu (n. 1926)

 

– 2015: A murit inginerul constructor Panaite C. Mazilu, specialist în rezistenţa materialelor, teoria elasticităţii şi statica construcţiilor; de numele său se leagă câteva construcţii importante din Capitală: Casa Scânteii (Casa Presei Libere de astăzi), Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, hotelul Athenee Palace etc.; membru de onoare al Academiei Române (1993) (n. 1915)

 

– 2017: A murit sculptorul Petre Grăjdeanu (n. 1937)

 

– 2018: A murit Mircea Maliţa, scriitor, eseist, matematician, diplomat și profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1927)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Portugalia: Reuniune informală a miniștrilor UE pentru afaceri economice și financiare (21 – 22 mai)

 

– Washington: Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, va efectua o vizită la Casa Albă, pentru discuții cu președintele SUA, Joe Biden

 

– Roma: Italia găzduiește summitul G20 privind criza mondială a sănătății

 

– Grecia: Redeschiderea cinematografelor în aer liber

 

-Polonia: Redeschiderea cinematografelor, teatrelor, grupurilor filarmonice, instituțiilor culturale

 

-Italia: Începând cu această dată, centrele comerciale vor rămâne deschise şi la sfârşit de săptămână

 

– Apia, Samoa: Alegeri generale

 

– Moscova: Termenul limită pentru plecarea diplomaților americani expulzați

 

– Paris: Carrefour – adunarea generală a acționarilor

 

– Florența, Italia: Conferința avocaților și magistraților pentru a discuta despre reexaminarea procesului lui Dante

 

– Istanbul: Reluarea procesului omului de afaceri Osman Kavala pentru implicare în puciul eșuat din 2016

 

– Durban, Africa de Sud: Procesul unui fost șef de poliție într-un caz de corupție în timpul Cupei Mondiale din 2010

 

– Riga, Letonia: Campionate Mondiale de hochei pe gheață (21 mai – 6 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială pentru Diversitate Culturală, pentru Dialog şi Dezvoltare”, declarată de Adunarea Generală a ONU la 20.XII.2002 (Rezoluţia 57/249), marchează nevoia de a întări potenţialul cultural ca metodă de a atinge prosperitatea, dezvoltarea şi pacea globală şi recunoaşte legătura strânsă dintre protejarea diversităţii culturale şi cadrul larg de dialog între civilizaţii

 

– „Ziua Internațională a Ceaiului” a fost stabilită la această dată prin Rezoluția 74/241 a Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 21 decembrie 2019, cu scopul de a informa publicul cu privire la importanţa ceaiului pentru dezvoltarea rurală şi a mijloacelor de viaţă durabile, în ţările cultivatoare. Anterior aceasta a fost sărbătorită pe 15 decembrie, din 2005, în țări producătoare de ceai precum India, Sri Lanka, Nepal, Vietnam, Indonezia, Bangladesh, Kenya, Malawi, Malaezia, Uganda și Tanzania

 

– „Ziua Mondială a Migraţiei Peştilor”; marcată din 2014, la iniţiativa World Fish Migration Foundation, ziua urmăreşte promovarea, la nivel global, a unei mai mari conştientizări a importanţei peştilor migratori de apă dulce şi din râurile cu curgere liberă

 

– „Food Revolution Day” (Ziua revoluţiei mâncării); sărbătorită la nivel internaţional, în a treia vineri din luna mai, mişcarea a fost iniţiată de bucătarul britanic Jamie Oliver, protagonist a numeroase show-uri TV culinare, precum şi autor al unor cărţi care-şi propun să inspire şi să educe oamenii în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos (renunţarea la mâncarea de tip fast food şi întoarcerea la obiceiul sănătos de a găti)

 

– 1265, 21.V (sau ~ până la 20.VI): S-a născut poetul italian Dante Alighieri (m. 1321). NOTĂ: Site-ul http://answers.encyclopedia.com/question/dante-alighieri-born-162810.html dă ca dată a naşterii 27 mai 1265, http://reformationanglicanism.ro/2014/05/15-may-1265-ad-dante-alighieri-born.html menţionează 15 mai 1265, iar http://www.divinecomedy.org/notes/chronology.htm şi http://www.lifeinitaly.com/heroes-villains/dante-alighieri.asp data de 29 mai 1265

 

– 1471: S-a născut Albrecht Dürer, pictor şi gravor german (m. 1528) – 550 de ani

 

– 1639: A murit Tommaso Campanella, teolog şi filosof italian (n. 1568)

 

– 1688: S-a născut Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (m. 1744)

 

– 1792: S-a născut Gaspard-Gustave Coriolis (Gaspard Gustave de Coriolis), matematician, fizician, inginer francez, celebru mai ales pentru descoperirea şi cercetarea a ceea ce mai târziu va fi denumit „efectul Coriolis”; de numele lui se leagă introducerea noţiunii de lucru mecanic (m. 1843)

 

– 1844: S-a născut pictorul post-impresionist francez Henri Rousseau (m. 1910)

 

– 1849: S-a născut Édouard-Henri Avril, cunoscut şi ca Paul Avril, artist comercial, desenator, ilustrator şi pictor francez (m. 1928)

 

– 1855: S-a născut poetul belgian de limbă franceză Émile Verhaeren (m. 1916)

 

– 1858: A murit Charles-Louis Havas, bancher, traducător şi jurnalist francez; creatorul Agenţiei Havas (Paris,1835), prima agenţie de presă din lume (n. 1783)

 

– 1860: S-a născut medicul şi fiziologul olandez Willem Einthoven; contribuţii în domeniul electrofiziologiei; promotor al electrocardiografiei (1906); Premiul Nobel pentru medicină pe 1924 (m. 1927)

 

– 1873: S-a născut Hans Berger, medic neuropsihiatru german, inventatorul electroencefalografului (1902) (m. 1941)

 

– 1878: S-a născut Glenn Curtiss, pilot şi constructor american de avioane, pionier al aviaţiei mondiale; a realizat primul hidroavion (încercat în zbor în 1911) (m. 1930)

 

– 1894: A murit fizicianul german August Kundt (n. 1839)

 

– 1895: A murit Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (n. 1819)

 

– 1904: S-a născut Robert Montgomery, actor de film, regizor şi producător american (m. 1981)

 

– 1911: S-a născut editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau; a fondat revista „Quinzaine littéraire”, în 1966 (m. 2013) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut scriitorul american Harold Robbins (m. 1997) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut fizicianul rus Andrei Saharov; contribuţii în domeniul fizicii particulelor elementare şi al armelor termonucleare; conducător al grupului care a fabricat bomba cu hidrogen sovietică; s-a opus experienţelor nucleare, raliindu-se, în 1966, disidenţei intelectuale; unul dintre fondatorii (1970) Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului; a fost unul dintre cei mai curajoși critici ai regimului și un simbol al luptei împotriva negării drepturilor fundamentale; exilat în localitatea Gorki, în perioada 1980-1986; Premiul Nobel pentru pace pe 1975 (m. 1989) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Dorothy Hewett, romancieră, poetă, libretistă, dramaturg şi feministă de origine australiană (m. 2002)

 

– 1928: A murit Hideyo Noguchi, cunoscut şi sub numele de Seisaku Noguchi, medic bacteriolog japonez, care a descoperit agentul etiologic al sifilisului în 1911 (n. 1876)

 

– 1929: A murit arheologul italian Rodolfo Amadeo Lanciani; importante descoperiri la Roma, Tivoli şi Ostia; lui i se datorează harta detaliată a Romei; membru de onoare străin al Academiei Române (1920) (n. 1847)

 

– 1933: S-a născut trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (m. 2012)

 

– 1940: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul britanic Tony Sheridan (numele la naştere: Anthony Esmond Sheridan McGinnity), cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa „The Beatles”, în anii de început ai acesteia (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut Hilton Valentine, fondator și chitarist al trupei britanice The Animals; a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 și în Hollywood’s Walk of Fame în 2001, împreună cu ceilalți membri ai grupului (m. 2021)

 

– 1945: S-a născut actorul american Richard Hatch (m. 2017)

 

– 1948: S-a născut interpretul şi compozitorul britanic de rock şi pop Leo Sayer (numele real: Gerard Sayer)

 

– 1949: A murit Klaus Mann, scriitor american de origine germană, fiul scriitorului Thomas Mann (n. 1906)

 

– 1964: A murit James Franck, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1925, pentru descoperirea legilor care guvernează impactul dintre un electron şi un atom (n. 1882)

 

– 1991: A murit (asasinat) Rajiv Gandhi, om politic indian, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (n. 1944) – 30 de ani

 

– 2000: A murit scriitoarea britanică Barbara Cartland; în cei 75 de ani de carieră a scris 723 de romane; în cursul celor 18 ani de apogeu ai carierei, „doamna în roz” (cum era numită din cauza slăbiciunii pentru toaletele roz) a semnat în medie 23 de romane pe an, motiv pentru care figurează în „Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume (n. 1901)

 

– 2000: A murit Sir Arthur John Gielgud, actor, regizor și producător britanic; personalitate de primă mărime a teatrului englez, remarcabil interpret al repertoriului shakespearian (n. 1904)

 

– 2002: A murit Niki de Saint Phalle, pictoriţă şi sculptoriţă franceză (n. 1930)

 

– 2013: A murit Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (n. 1950)

 

– 2020: A murit Vincenzo Cappelletti, filosof, istoric al științei și profesor italian; a pus bazele Şcolii Internaţionale de Istoria Ştiinţei la Centro Ettore Majorana di Erice; director al Institutului Italian de Enciclopedie, coordonator al enciclopediei italiene „Treccani”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1930) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 20 mai

Calendarul zilei – 20 mai

Publicat de Codrin RAITA, 20 mai 2021, 05:00 / actualizat: 22 mai 2021, 8:34

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

-Camera Deputaților

*ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

-Uniunea Europeană

*Strasbourg, Franța: Decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la o plângere pentru încălcarea libertăților, împotriva guvernului român, pentru izolarea împotriva Covid-19

-Academie

* Fundația EUROLINK-Casa Europei prin Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”, proiect fondat în parteneriat cu Academia Română (2012), alături de USH Pro Business – Secretariatul Executiv al Consiliului Consultativ SUERD organizează dezbaterea cu tema “reziliența și societatea civilă”, cu participarea autorităților și a Punctului de Contact SUERD – între orele 10:30 – 13:30. Printre teme se află: “Interdependența dintre redresare și reziliență Uniunea Europeană, prin instituțiile sale cheie – Parlament și Comisie – a conturat un proces etapizat care să refacă în ritm accelerat consecințele economice în urma pandemiei”

– Învățământ, Cercetare

* Are loc proba la Limba maternă din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, desfășurate în perioada 18 – 20 mai

* Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea din Sofia – „Sf. Kliment Odhirski” – Departamentul de Radio şi Televiziune și Universitatea din Niš (Serbia) – Facultatatea de Filosofie, Departamentul de Comunicare şi Jurnalism, organizează Conferinţa Regională (online) „30 de ani de învăţământ jurnalistic şi de comunicare în fostele ţări comuniste din estul Europei – De la cucerirea libertăţii de exprimare, la comunicarea digitală”. Conferinţa se va organiza în sistem Webex, limbile de comunicare fiind româna şi engleza (20 – 21 mai)

– Cultură

* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recital Roland Pöntinen, la Ateneul Român

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea  prezintă   “Medalion Beethoven” – concert simfonic sub bagheta dirijorului  Romeo Rîmbu – ora 19:00, la Sala de concerte „Enescu-Bartókˮ. În program:L. v. Beethoven: Uvertura – Coriolan, op. 62, Simfonia a III-a „Eroicaˮ în Mi bemol major, op. 55

* Timișoara: Facultatea de Muzică şi Teatru (FMT) a Universităţii de Vest Timişoara (UVT) organizează, în perioada 8 aprilie – 1 iulie, proiectul „Musicoolt”, care urmăreşte popularizarea muzicii contemporane. Proiectul este organizat de lectorul Gabriel Almaşi, recent câştigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, şi conferenţiarul Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori şi cadre didactice ale FMT-UVT. Întâlnirile Musicoolt vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19:00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului. Partenerii proiectului sunt Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice. Din program:

  • „Curiosul caz al minimalismului muzical: ce auzim şi ce ascultăm” – DanDe Popescu, Bucureşti

* Țările de Jos: Are loc cea de-a doua semnifinală a Eurovision Song Contest 2021, care se desfășoară la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”. La ediţia cu numărul 65 a concursului participă – alături de România – alte 40 de ţări. Atât semifinalele, cât şi finala internaţională (22 mai) a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR

 

– S-a întâmplat într-o zi de 20 mai

* Acum 1696 de ani (325) s-a deschis oficial, la Niceea, Sinodul I Ecumenic, care a durat până la data de 25 august a aceluiaşi an. Atât la deschiderea întrunirii, cât şi la închidere a asistat însuşi împăratul Constantin, lucrările ţinându-se în sala de recepţie a palatului imperial din Niceea, sub conducerea episcopilor Eustaţiu al Antiohiei (324-330) şi Alexandru al Alexandriei (313-328). Acest prim Sinod prezintă o deosebită importanţă, deoarece a fost prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică (318 Părinţi, conform Tradiţiei), în cadrul căreia s-au dezbătut probleme doctrinare fundamentale şi s-au luat decizii majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii (a fost respinsă şi condamnată învăţătura lui Arie, s-a stabilit o primă formă a „Crezului” şi o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor, s-a instituit şi o regulă pentru toate Sinoadele Ecumenice ce urmau a fi organizate ulterior)

* Acum 523 de ani (1498) expediţia lui Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez, a atins ţărmul Indiei. La 8.VII.1497 Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa, de la Belem/Lisabona, până în India, înconjurând Africa, şi deschizând, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia

* În urmă cu 156 de ani (1865) era inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian. În acelaşi an a fost organizată la Iaşi o expoziţie similară (20.V/1.VI)

* Cu 98 de ani în urmă (1923) apărea, la Bucureşti, până la 2.VI.1929, „revista teatrală, plastică, muzicală şi literară” „Clipa”, sub conducerea regizorului și scenaristului Horia Igiroşanu (n. 1896 – m. 1960)

* Cu 94 de ani în urmă (1927), între 20 şi 21 mai, a avut loc prima traversare aeriană fără escală a Oceanului Atlantic (New York-Paris), realizată de pilotul american Charles A. Lindbergh (1902-1974), la bordul monoplanului său „The Spirit of Saint Louis”. În dimineața zilei de vineri, 20 mai 1927, Charles Lindbergh a decolat de pe aerodromul Roosevelt din Mineola, New York, într-o încercare reușită de a zbura fără escală de la New York pe continentul european. În următoarele 33 de ore și 30 de minute, Lindbergh și aeronava Spirit of St. Louis au întâmpinat multe provocări înainte de aterizarea pe aeroportul Le Bourget de lângă Paris, Franța, la ora 22:22 sâmbăta, 21 mai 1927, completând prima traversare a Atlanticului

* Acum 93 de ani (1928) căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun/Cehoslovacia, în septembrie 1926, şi amputate ulterior), obţinea locul I la concursul internaţional de la Băneasa

* Cu 72 de ani în urmă (1949) apărea Decretul 216 în care erau prevăzute măsurile privind organizarea radioficării şi radiodifuziunii în Republica Populară Română. Societatea Română de Radiodifuziune şi-a schimbat denumirea în Comitetul de Radioficare şi Radiodifuziune. La 11.V.1949 s-a dat în folosinţă prima staţie de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti

* Acum 72 de ani (1949) Marea Adunare Națională emitea Decretul nr. 218 privind organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (DGPT) de pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 23 mai 1949. Sub această denumire au funcţionat, până în 1975, cenzura presei şi a tipăriturilor (nimic nu putea fi imprimat fără viză, pe fiecare pagină, din partea DGPT)

* Tot acum 72 de ani, prin Decretul nr. 217 (publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 23 mai 1949), se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador” (societate constituită la 16.VI.1921); primul director al „Agerpres” – Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. La 15/27.III.1889 a fost înfiinţată, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp, prima agenţie de presă „românească, naţională şi autonomă” sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Subordonată Ministerului Afacerilor Străine, Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, datorită primului război mondial. La 16.VI.1921 a fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio – Rador”, agenţie telegrafică de presă, în cadrul căreia statul român deţinea, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor. Prin Legea din 24.III.1926 devenea „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”

* Cu 63 de ani în urmă (1958), la Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre Tratatului de la Varşovia, desfășurată între 20 şi 24 mai, s-a aprobat (în ultima zi a consfătuirii), hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nicio ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO. Trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an

* Acum 31 de ani (1990) au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional). Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693, alegerile fiind câștigate de Ion Iliescu și FSN

* Într-o zi de 20 mai, acum 16 ani (2005), regizorul Cristi Puiu a obţinut Marele premiu al Festivalului de film de la Cannes la secţiunea „Un certain regard”, consacrată tinerilor regizori, pentru lung-metrajul „Moartea domnului Lăzărescu”

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Financiarului Militar”, marcată din anul 2006 (- 15 ani). Înaltul Decret Regal nr.6625/20.05.1891 a consfinţit înfiinţarea în cadrul Ministerului de Război a Direcţiei a 7-a a contabilităţii controlului şi pensiilor. Acest act constituie momentul de referinţă în istoria oştirii române, în dezvoltarea şi afirmarea structurii financiar-contabile

 

– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V-20.VI.1897) (m. 1973, la Paris) – 145 de ani

 

– 1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

 

– 1899: S-a născut matematicianul şi profesorul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor (m. 1962)

 

– 1907: S-a născut actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (m. 1967)

 

– 1913, 20.V/2.VI: S-a născut Ion Dumitrescu, compozitor de muzică cultă şi profesor (m. 1996)

 

– 1914: S-a născut Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (m. 1995)

 

– 1918: S-a născut (la Chişinău) George Meniuc, poet, prozator, eseist, publicist şi traducător (m. 1987)

 

– 1929: A murit Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (n. 1847)

 

– 1930: S-a născut Geo Şerban, istoric şi critic literar, editor

 

– 1938: S-a născut Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător şi profesor (m. 2017)

 

– 1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor „Sideral”, „Mondial” şi „Romanticii”

 

– 1946: S-a născut George Lusztig, unul dintre cei mai importanţi matematicieni ai secolului XX, profesor american, originar din România – 75 de ani

 

– 1960: S-a născut Valeriu V. Cotea, horticultor, oenolog și profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2019

 

– 1961: S-a născut Viorel Gavrilă, compozitor şi dirijor – 60 de ani

 

– 1961: S-a născut soprana Bianca Ionescu – 60 de ani

 

– 1969: A murit Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică (a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele) (n. 1892)

 

– 1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (n. 1895)

 

– 1974: A murit silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 

– 1978: S-a născut Dan Sociu, poet, prozator şi jurnalist

 

– 1988: A murit medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, pe care a aplicat-o curent, sub numele de „Gerovital”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)

 

– 2013: A murit istoricul şi profesorul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (n. 1939)

 

– 2016: A murit teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu (n. 1951) – 5 ani

 

– 2017: A murit Harry Coradini (nume naştere: Harald Kölbl), muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei „Progresiv TM” (n. 1944)

 

– 2020: A murit ÎPS Pimen Zainea (prenumele la botez: Vasile), arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor (din 1991) (n. 1929) – 1 an

 

– 2020: A murit Alice Mănoiu, critic de film şi jurnalistă (n. 1931) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului UE pentru afaceri externe (Comerț)

 

– Bruxelles: Dezbatere privind menținerea fluxului de date cu caracter personal între UE și Regatul Unit după Brexit

 

– Viena: Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva și președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, vor susține discursuri în cadrul conferinței despre „Gen, bani și finanțe” (20 – 21 mai)

 

– Belgrad: În Serbia începe producția de vaccin rusesc Sputnik V

 

– Paris: Procesul fostului președinte Nicolas Sarkozy și al altor 13 inculpați în dosarul Bygmalion pentru finanțarea ilegală a alegerilor prezidențiale din 2012 (20 mai – 22 iun.)

 

– Stuttgart, Germania: Daimler prezintă un raport de progres privind reorganizarea grupului și IPO a ramurii de vehicule grele

 

– Londra: Easyjet – rezultate la jumătatea anului

 

-Paris: Hotărârea Curții de Apel din Paris cu privire la responsabilitatea certificatorului TÜV în cazul implanturilor PIP

 

– Berlin: Briefing de presă al Biroului Federal de Statistică privind comerțul exterior german în primul trimestru al anului 2021

 

-Bruxelles: Licitație de opere de artă digitale în NFT, o premieră în Europa

 

– Paris: Publicarea „Nos Vérités – My American Dream”, ediția franceză a memoriilor vicepreședintelui american, Kamala Harris

 

– Paris: Hotărârea Curții de Apel din Paris privind responsabilitate certificatorului TÜV în cazul implanturilor PIP

 

– Beirut: Sirienii din străinătate votează pentru alegerile prezidențiale

 

– Wenchang, China: Lansarea preconizată a navei-cargo Tianzhou-2 către stația spațială chineză

 

– Porto, Portugalia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul Portugaliei (20 – 23 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 20-21.V: „Ziua Maritimă Europeană”, marcată la iniţiativa Uniunii Europene din 2008, la o dată variabilă în luna mai, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor Europei, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere; de asemenea, această zi promovează identitatea maritimă europeană şi pune accentul pe modul în care mările pot ajuta Europa să facă faţă provocărilor globalizării; anul acesta vor avea loc o serie de evenimente în Den Helder, Olanda și on-line

 

– „Ziua Internaţională a Metrologiei”; la 20.V.1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (tratat la care România a aderat la 10/22.III.1883). NOTĂ: În România „Ziua metrologiei” este marcată în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001

 

– „Ziua Mondială a Albinelor” se sărbătoreşte în scopul evidenţierii importanţei albinelor și a altor polenizatoare pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, a rolului crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei precum şi a necesității conservării albinelor în contextul schimbărilor climatice; data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne. Ziua a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia

 

– Ziua naţională a Republicii Camerun; aniversarea adoptării Constituţiei – 1972

 

– 1506: A murit navigatorul genovez Cristofor Columb; din 1492 în serviciul Spaniei, a întreprins (până în 1504) patru călătorii, în cursul cărora a descoperit majoritatea insulelor din America Centrală şi a atins coastele Americii Centrale şi ale Americii de Sud; ziua de 12.X.1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii (Lumea Nouă) (n. ~1451) – 515 ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 21.V.1506

 

– 1759: S-a născut arhitectul american de origine britanică William Thornton; printre realizările sale se numără proiectul Capitoliului din Washington D. C., sediul Congresului federal, unul dintre simbolurile SUA (m. 1828)

 

– 1799: S-a născut Honoré de Balzac, romancier, critic literar, eseist şi jurnalist francez; considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic (m. 1850)

 

– 1806: S-a născut John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician, publicist şi economist englez; unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului (m. 1873) – 215 ani

 

– 1822: S-a născut Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (m. 1912)

 

– 1830: S-a născut Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi; a scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume” (m. 1907)

 

– 1834: A murit marchizul de La Fayette (Marie Joseph Motier), general şi om politic francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (1775-1783); în timpul Revoluţiei franceze a organizat şi a condus Garda Naţională (iulie 1789); autor al unor „Memorii” (n. 1757)

 

– 1841: A murit José María Blanco White, cunoscut și ca José María Blanco y Crespo, scriitor și gânditor spaniol; considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți autori ai timpului său (n. 1775) – 180 de ani

 

– 1851: S-a născut Emile Berliner, inginer şi inventator american de origine germană, inventatorul gramofonului (m. 1929) – 170 de ani

 

– 1860: S-a născut chimistul german Eduard Büchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1907 (m. 1917, la Focşani, în timpul Primului Război Mondial)

 

– 1864: A murit poetul romantic englez John Clare (n. 1793)

 

– 1876, 20.V/1.VI: A murit Hristo Botev, poet şi patriot bulgar (n. 1847/1848) – 145 de ani

 

– 1882: S-a născut scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1928 (m. 1949)

 

– 1896: A murit Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană (n. 1819) – 125 de ani

 

– 1908: S-a născut actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai secolului XX (m. 1997)

 

– 1913: S-a născut inginerul american William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (m. 2001)

 

– 1918: S-a născut Edward B. Lewis, genetician american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1995, alături de Christiane Nüsslein-Volhard, Eric F. Wieschaus (m. 2004)

 

– 1920: S-a născut pianista americană Hephzibach Menuhin (m. 1981)

 

– 1920: A murit Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar, fiul compozitorului Kornél Ábrányi (n. 1850)

 

– 1921: S-a născut scriitorul german Wolfgang Borchert (m. 1947) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (m. 2001)

 

– 1935: S-a născut Jacques Salomé, psihosociolog, formator, profesor, scriitor şi poet francez; a creat metoda ESPERE (Energie Specială Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială), care oferă oamenilor un mod de a relaţiona viabil, facil şi eficient

 

– 1940: A murit Verner Von Heidenstam, poet şi prozator suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1916 (n. 1859)

 

– 1943: S-a născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al Bano (numele real: Albano Carrisi)

 

– 1944: S-a născut Joe Cocker (nume complet: John Robert Cocker), cântăreţ şi muzician britanic de rock şi blues (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere), cântăreață, actriță, compozitoare, producătoare de filme, designer de modă și autoare americană de origine armeană; supranumită „Zeița muzicii pop” – 75 de ani

 

– 1946: A murit Jacob Christian Hansen Ellehammer, ceasornicar și inventator danez (n. 1871) – 75 de ani

 

– 1947: A murit fizicianul german Philipp Lenard; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905 (n. 1862)

 

– 1955: S-a născut compozitorul polonez Zbigniew Preisner, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film

 

– 1957: A murit Gilbert Murray, filolog şi umanist englez de origine australiană (n. 1866)

 

– 1989: A murit John Hicks, economist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1972, alături de Kenneth J. Arrow (n. 1904)

 

– 2000: A murit flautistul francez Jean-Pierre Rampal (n. 1922)

 

– 2002, 20/21: A murit Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluţionist, istoric al ştiinţei şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (n. 1941)

 

– 2005: A murit filosoful şi profesorul francez Paul Ricoeur; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (n. 1913)

 

– 2009: A murit scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 1919)

 

– 2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; bine cunoscut pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (n. 1944)

 

– 2011: A murit jurnalistul italian Roberto Morricone, fondatorul şi primul director al canalului de ştiri al televiziunii italiene publice RAI (n. 1941) – 10 ani

 

– 2012: A murit inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (n. 1915)

 

– 2012: A murit Robin Gibb, solist vocal, compozitor şi instrumentist britanic; unul din cei trei fraţi care au fondat formaţia „Bee Gees” (n. 1949)

 

– 2013: A murit Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (n. 1939)

 

– 2016: A murit Kang Sok Ju, diplomat şi politician nord coreean, arhitectul diplomaţiei nucleare nord-coreene (n. 1939) – 5 ani

 

– 2019: A murit Niki Lauda (nume complet: Andreas Nikolaus Lauda), pilot de Formula 1 (triplu campion mondial) și om de afaceri austriac; a fondat compania aeriană „Lauda Air” (n. 1949)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 19 mai

Calendarul zilei – 19 mai

Publicat de Codrin RAITA, 19 mai 2021, 05:00 / actualizat: 19 mai 2021, 11:43

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:30 – Întrebări, Interpelări (se susțin la sediul Senatului)

*ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online) – Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

-Camera deputaților

*ora 830 – Ședinţa în plen (prezență fizică și online)

*ora 12:00 –  Vot final

* la încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

-Juridic

*Conferința internațională „Un an de pandemie în lumea juridică europeană / One year of pandemic in the European legal world” are loc online, de la ora 13:00 (ora României).  Partener media: JURIDICE.ro. Moderator: Av. Paul Filip Ciucur, Maier | Ciucur & Asociații. Speakers / Lectori:

  • Av. prof. univ. dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept din Timișoara, UVT: „Facilitățile acordate debitorilor din contractele de credit bancar afectați de instituirea stărilor excepționale”;
  • Av. Oscar-Heinrich Berning, Frankfurt am Main: „(i) Legal issues connected with home office (general employment law and safety at work); (ii) Short-time work and dismissal of employees”;
  • Av. conf. dr. Lucian Bojin, Facultatea de Drept UVT, Partener Valentin & Asociații: „Pandemia și forța majoră în executarea contractelor”;
  • Av. dr. Thierry Edmond, Strasbourg: „Prelungirea termenelor în materia supraîndatorării persoanelor fizice”;
  • Jud. Jiri Hradek, PhD. LLM, Univerzita Karlova / Charles University Praga, Lawyer at Zeppellin CZ Sro: „State Liabilty for Vaccination in the context of COVID-19”;
  • Jud. drd. Flavius Moțu, președinte al Tribunalului Specializat Cluj: „Contractele de închiriere a spațiilor comerciale în perioada pandemiei”.
  • Jud. dr. Csaba Nasz, Înalta Curte de Casație și Justiție: „Efectele pandemiei Covid-19 asupra activității instanțelor de judecată. Privire specială asupra Curții de Apel Timișoara”;
  • Av. conf. univ. dr. Radu Rizoiu, prodecan Facultatea de Drept, UB: „(Cât de mult) Poate interveni instanța în contracte(le bancare)?”;
  • Jud. Iuliana Taloș, Curtea de Apel Timișoara: „Impreviziunea în contextul pandemiei”;
  • Av. Stan Tîrnoveanu, Partener Senior în cadrul Societăţii de Avocaţi Zamfirescu, Racoti, Vasile & Partners: „Adaptarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență în perioada pandemiei”.

 

– Social

* Organizația Salvați Copiii, alături de NEPI Rockcastle, principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară, organizează, în perioada aprilie-septembrie, o serie de 5 webinarii și 5 workshop-uri gratuite în cele mai importante centre comerciale din portofoliul companiei: Promenada Mall, City Park Mall Constanța, Promenada Mall Sibiu, Shopping City Târgu Mureș și Ploiești Shopping City. În cadrul dezbaterilor online reunite sub conceptul „Părinte responsabil în era digitală” sunt abordate cinci dintre cele mai importante teme legate de siguranța copiilor pe internet, pe care părinții simt că nu le stăpânesc, având nevoie de informare și ghidaj: cyberbullying-ul, știrile false, rețelele sociale, relaționarea cu copiii și riscurile ascunse ale internetului (de tipul groomingului sau conținutului dăunător). Întâlnirile, care vor fi moderate de Gabriela Alexandrescu, pot fi urmărite live pe pagina de Facebook a Organizației Salvați Copiii. Din program:

  • ora 11:00 – Alături de Ioana Chicet Macoveiciuc (Autor de carte și de blog) și Oana Moșoiu (Lector universitar, dr. în Științele Educației), vom aborda tema legată de relaționarea cu copiii în era digitală

 

– Economic

* Cluj-Napoca: Cluj IT Cluster organizează, în perioada 19 – 21 mai, cea de-a noua ediție a conferinței Cluj Innovation Days, care își propune să analizeze noi modele de sustenabilitate în business și tehnologie, aducând împreună specialiști din industrii diverse și punând bazele unor cooperări importante între parteneri din țară și străinătate. Cea de-a noua ediție a conferinței Cluj Innovation Days este organizată în cadrul programului Future Skills, implementat de Cluj IT Cluster în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj și Școala Informală de IT. Anul acesta conferința va avea loc în mediul online. Accesul la activitățile conferinței este gratuit, iar cei interesați să participe se pot înscrie urmând instrucțiunile disponibile de pe website-ul conferinței. Pentru mai multe detalii: https://clujinnovationdays.com/

 

– Învățământ, Cercetare

* Are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, desfășurate în perioada 18 – 20 mai

* Timişoara: Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Eveniment în Aula Universităţii de Vest – Timişoara

 

-Mass-Media, Publicitate

* Iași: A patra ediție a nonconformistului muzeu Made in RO dedicat publicității și brandurilor românești, de care s-au bucurat deja peste 35.000 de vizitatori, va avea un format special anul acesta, fiind organizată ca o caravană expozițională în trei orașe din țara, respectiv la ansamblul Palas, în Iași (19-27 mai), la Iulius Town, Timisoara (1-13 iunie), și la Iulius Mall, în Cluj-Napoca (1-14 octombrie), între orele 10:00-21:00. Intrarea este gratuită. Detali: pe website-ul oficial al muzeului – https://muzeulpublicitatii.ro/, precum și pe pagina de Facebook și Instagram

 

– Cultură

* Institutul Cultural Maghiar din București organizează un concert de orgă susținut de Erich Türk – ora 18:00, la Biserica reformată Calvineum, Str. Luterană nr. 13b. Biserica din Bucureşti are o orgă nouă achiziţionată cu sprijinul financiar primit din partea Secretariatului pentru Politica Națională din Ungaria prin Fondul Bethlen Gábor. Noul instrument contribuie în mod esenţial la promovarea valorilor muzicale şi de istorie a culturii maghiare către comunitatea maghiară bucureşteană, respectiv publicul românesc din capitală. Concertul de inaugurare a orgii este susţinut de organistul Erich Türk

* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:

  • ora 19:00 – Finală Secțiunea Vioară, la Ateneul Român

*Expoziția-eveniment “Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani”,  va fi deschisă astăzi la Palatul Suțu. Pornind de la diversitatea colecțiilor Muzeului Municipiului București și ale Direcţiei de Cultură Olteniţa (Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița) în ceea ce privește patrimoniul preistoric, expoziția este una monografică asupra uneia dintre cele mai importante culturi neolitice din România, care reunește cele mai frumoase obiecte gumelnițene din colecțiile celor două muzee mai sus menționate, între care se remarcă Zeița de la Vidra. Curator, Dr. Dan Pîrvulescu

* Giurgiu: Teatrul „Tudor Vianu” îşi redeschide porţile, după o lungă perioadă de restricţii impuse de pandemie. Astăzi, de la ora 18:30, pe scena mare, iubitorii de teatru vor putea urmări spectacolul de comedie „Croitorul de dame”, în regia lui Remus Găină, după un text de Georges Feydeau, cu Gabi Caraconcea, Marian Damian, Sorin Bratu, Antonela Damian, Luminiţa Peia, Adela Popescu, Cătălina Sfetcu şi Remus Găină. Spectacolul face parte din Primăvara Culturală Giurgiuveană, manifestare culturală anuală organizată sub egida Primăriei şi a Consiliului Local Giurgiu

* Târgu Mureş: Teatrul Naţional din Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”,  prezintă, în premieră,  spectacolul “Dostoievski-Trip” de Vladimir Sorokin,  în regia artistică și scenografia lui Horaţiu Mihaiu – ora 18:00, la Sala Mică, iar următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 20 mai, de la ora 18:00. Biletele pot fi achiziţionate de pe www.teatrunational.biletmaster.ro

 

– S-a întâmplat într-o zi de 19 mai

* Cu 284 de ani în urmă (1737) episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu (1692-1768), cel care a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică, şi-a stabilit reşedinţa („a descălecat”) la Blaj, unde a ridicat clădiri şcolare, o mănăstire şi o catedrală

* Acum 219 ani (1802) „Legiunea de onoare” (Légion d’Honneur) a fost fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți, cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză. Romană prin nume (inspirată de „Legio honoratorum conscripta” din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) și prin organizare (16 cohorte pentru Franța), „Legiunea de Onoare” se detașează de tradiția ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, nu numai nobililor, funcționarilor, bogaților și celor cu influență. În data de 14 iulie 1804, a avut loc la Capela Invalizilor prima atribuire a „Legiunii de Onoare”, de către Napoleon Bonaparte, ofițerilor merituoși, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase

* În urmă cu 42 de ani (1979) era publicat Decretul nr. 190 privind stabilirea (reintroducerea) orei oficiale de vară pe teritoriul României, decalată cu o oră în avans față de ora Europei răsăritene. În anul 1979, ora oficială de vară s-a aplicat de la 27 mai, ora 00:00, care devenea ora 01:00, până la 30 septembrie ora 01:00, care redevenea ora 00:00. ¬¬În prezent, intervalul de aplicare a orei oficiale de vară este stabilit de la ora 03:00 a ultimei zile de duminică din luna martie, care devine ora 04:00, până la ora 04:00, care devine ora 03:00, din ultima duminică din octombrie

* Cu 24 de ani în urmă (1997) Curtea Supremă de Justiţie a reabilitat 21 de intelectuali, printre care Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu, acuzaţi pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” şi „crimă de trădare de patrie”. Cei 21 au fost condamnaţi (în perioada 24.II-1.III.1960) la pedepse cuprinse între 7 ani de închisoare corecţională şi 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea totală a averii. „Inculpaţii” erau acuzaţi că au citit şi au discutat cărţi şi manuscrise de filosofie ale unor români „de dincolo” sau pentru relaţiile unora dintre ei cu Ambasadele americană, britanică, franceză ş.a.

* Acum 16 ani (2005) Partidul Social Democrat (PSD) devenea membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), după ce în ianuarie 2002, Partidul Social Democrat a dobândit statutul de membru asociat al Partidului Socialiştilor Europeni. PSD face parte din Internaţionala Socialistă (din 28 octombrie 2003) – organizaţie mondială a partidelor social-democrate şi laburiste, reunind 161 de partide şi organizaţii politice de pe toate continentele -, din Partidul Socialist European (de la data de 19 mai 2005) – care reuneşte partidele socialiste, social-democrate şi laburiste din Uniunea Europeană -, dar şi din Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni (S&D). Partidul Social Democrat (PSD), sub denumirea actuală, s-a constituit la data de 16 iunie 2001 prin fuziunea Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR) cu Partidul Social Democrat Român (PSDR). PSD este continuatorul PDSR, acesta din urmă fiind la rândul său urmaşul FDSN

* În urmă cu 14 ani (2007), a avut loc primul referendum naţional privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. 78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot (circa 4 milioane) au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru. La 19.IV.2007, la iniţiativa PSD, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru demitere şi 108 voturi împotrivă), aceasta fiind o premieră pe scena politică românească. În iulie 2012, Parlamentul României l-a suspendat pentru a doua oară. El a rămas în funcţie după referendumul din data de 29 iulie 2012, întrucât nu s-a întrunit rata de participare necesară validării votului – 50% + 1 (46,23% din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, 87,52% au votat pentru demitere şi 11,15% au votat împotrivă), dar a rămas suspendat până pe data de 27 august 2012, atunci când Monitorul Oficial a publicat decizia Curţii Constituţionale cu privire la disputa dintre partidele politice pe tema numărului cetăţenilor cu drept de vot de pe listele electorale din România

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Pictorilor”, marcată în ziua naşterii pictorului Ion Ţuculescu (1910-1962), pictor reprezentativ pentru spiritul românesc. NOTĂ: La 18 octombrie este marcată Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România, cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Apostol şi Evanghelist Luca

 

– 1841: S-a născut mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (m. 1918) – 180 de ani

 

– 1859: S-a născut publicistul Iuliu Moisil; importante contribuţii în modernizarea învăţământului românesc; din 1910, odată cu înfiinţarea Muzeului Pedagogic din Bucureşti, a fost numit director al acestuia, calitate în care a desfăşurat o bogată activitate de organizare şi colecţionare de materiale didactice; membru de onoare al Academiei Române din 1943 (m. 1947)

 

– 1887: S-a născut sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983)

 

– 1893: S-a născut H.[aimovici] Bonciu (pseudonimul lui Beniamin Haimovici), poet şi prozator (m. 1950)

 

– 1893: S-a născut George D. Florescu, istoric, genealogist (cercetări fundamentale privind boierimea munteană) şi arheolog (m. 1976)

 

– 1901: S-a născut pictorul şi profesorul Nicolae Popa (m. 1962) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut pictorul şi biologul Ion Ţuculescu (m. 1962)

 

– 1914: S-a născut Eugen Drăguţescu, desenator şi grafician; stabilit la Roma în 1959 (m. 1993)

 

– 1919: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (m. 1994)

 

– 1927: S-a născut Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor şi ceramist; stabilit în SUA din 1979

 

– 1930: S-a născut actorul Cornel Vulpe (m. 2002)

 

– 1938: S-a născut artistul decorator Dionisie Popa (m. 2000)

 

– 1939: A murit poetul George Petcu; iniţiază (1938), împreună cu prietenii apropiaţi (şi colegi de studii) Ştefan Baciu şi Laurenţiu Fulga, o „Grupare a scriitorilor tineri”, la care îşi dau adeziunea Maria Banuş, Magda Isanos, Ion Frunzetti, Radu Stanca ş.a; iniţiativa eşuează; la începutul lui 1939 reia proiectul, sub forma unei reviste literare, „Contrapunct”, având la bază aceeaşi idee de solidarizare a tinerei generaţii, proiect întrerupt de moartea prematură a poetului (n. 1917)

 

– 1940: A murit prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost şi redactor la Agenţia de ştiri RADOR (n. 1907)

 

– 1941: S-a născut Alexandru Bogdan Vițălaru, medic veterinar, inginer zootehnist şi economist; cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Ion Condiescu, sculptor francez de origine română

 

– 1962: S-a născut actorul şi prezentatorul tv. Florin Busuioc

 

– 1975, 19/20: A murit prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (n. 1894)

 

– 1995: A murit Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (n. 1931)

 

– 2006: A murit inginerul geofizician Marius Petre Visarion; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929) – 15 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Dușanbe: Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev va face o vizită oficială în Tadjikistan, la invitația președintelui Emomali Rahmon (19 – 20 mai)

 

– Reykjavik, Islanda: Reuniune ministerială a Consiliului Arctic, cu participarea ministrului rus de externe, Serghei Lavrov și a secretarului american, Anthony Blinken (19 – 20 mai)

 

– ONU: Ministrul chinez de externe, Wang Yi, va prezida ședința Consiliului de Securitate al ONU  care va analiza cauzele conflictelor și recuperării post-pandemice în Africa

 

– Londra: Premierul britanic, Boris Johnson, răspunde la întrebările săptămânale ale prim-ministrului din Parlament

 

– Bruxelles: Dezbatere cu privire la acuzația de conflict de interese de către Bruxelles a prim-ministrului ceh Andrej Babis

 

-Frankfurt, Germania: Banca Centrală Europeană: publicarea raportului semestral privind stabilitatea financiară

 

-Luxemburg: Decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind trei cazuri de ajutor de stat acordat companiilor aeriene în timpul pandemiei

 

-Copenhaga, Danemarca: Manifestare în sprijinul sirienilor amenințați cu expulzarea

 

– Franța: Redeschiderea instituțiilor culturale, a magazinelor nealimentare, a teraselor restaurantelor şi cafenelelor, cu maximum şase persoane la aceeaşi masă, precum şi muzeele, teatrele, cinematografele şi terenurile de sport în aer liber, cu limită de acces însă pentru public, în funcţie de capacitate. Tot de astăzi, interdicţia de a circula pe timpul nopţii va urca la ora 21:00 faţă de 19:00 cât este în prezent.

 

– Viena: Deschiderea programată a restaurantelor, hotelurilor și a instituțiilor culturale, închise din noiembrie din cauza Covid

 

– New York: Eliminarea numeroaselor restricții legate de pandemie

 

– Brasilia: Audierea fostului ministru al Sănătății, Eduardo Pazuello, de Comisia parlamentară care investighează pandemia

 

– Mogadiscio, Somalia: Întâlnire între guvern și liderii statelor semi-autonome cu privire la organizarea alegerilor

 

-Oviedo, Spania: Anunțarea câștigătorilor Premiului Prințesa Asturiei pentru Științe Umane

 

– Roma: Finala Cupa Italiei la fotbal între Atalanta Bergamo – Juventus Torino

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Medicului de Familie”; stabilită în 2010 de organismul profesional internaţional al medicilor de familie – WONCA (The World Organization of Naţional Colleges, Academies and Academic Associations of General Practitioners/Family Physicians), cu ocazia Conferinţei internaţionale de la Cancun. În România ziua a fost marcată pentru prima oară în 2013

 

– 1593: S-a născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678)

 

– 1762: S-a născut filosoful german Johann Gottlieb Fichte; rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane, cunoscut ca părinte al idealismului german (m. 1814)

 

– 1858: S-a născut Roland Bonaparte, geograf şi scriitor francez; prieten apropiat al poporului român, a vizitat în mai multe rânduri România, având strânse legături cu Societatea Geografică Română (al cărui membru de onoare a devenit); membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (m. 1924)

 

– 1861: S-a născut Nellie Melba, soprană australiană de origine scoţiană (m. 1931) – 160 de ani

 

– 1881: S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern (m. 1938) – 140 de ani

 

– 1890: S-a născut Ho Şi Min (Hồ Chí Minh), om politic vietnamez; preşedinte al R. D. Vietnam (1945-1969); fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) (m. 1969)

 

– 1892, 19/31: S-a născut scriitorul rus Konstantin Paustovski (m. 1968)

 

– 1895: A murit José Marti (nume complet: José Julián Martí Pérez), scriitor şi om politic cubanez; fondator al Partidului Revoluţionar Cubanez (1892); unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei anti-spaniole (n. 1853)

 

– 1897: S-a născut Enrico Mainardi, violoncelist, dirijor şi compozitor italian (m. 1976)

 

– 1898: S-a născut Julius Evola, publicist și filosof politic italian, autor pe cât de prolific și strălucit pe atât de controversat (m. 1974)

 

– 1899, 19/31: S-a născut scriitorul rus Leonid Leonov (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 31 mai 1899

 

– 1912: A murit scriitorul polonez Boleslaw Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki), una dintre cele mai importante figuri ale literaturii poloneze din secolul al XIX-lea (n. 1847)

 

– 1914: S-a născut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (m. 2002)

 

– 1918: A murit pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853)

 

– 1932: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara mexicană Elena Poniatowska; a scris şi relatat, în cei 60 de ani de jurnalism, despre clasele sociale marginalizate, despre săraci şi discriminarea femeilor, despre revendicările sociale din Mexic şi America Latină; Premiul Cervantes pe 2013

 

– 1938: S-a născut Herbie Flowers (Brian Keith Flowers), muzician britanic specializat în chitară bas, contrabas şi tubă devenit cunoscut pentru activitatea cu David Bowie şi Elton John iar mai târziu cu Lou Reed

 

– 1941: S-a născut scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (m. 2012) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut actorul Peter Mayhew, care a jucat rolul războinicului gigant Wookiee Chewbacca în seria de filme „Star Wars”, din 1977 până în 2015 (m. 2019)

 

– 1945: S-a născut Pete Townshend, chitarist, multi-instrumentist şi compozitor britanic; membru fondator al formaţiei rock „The Who”

 

– 1946: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Michele Placido – 75 de ani

 

– 1954: A murit compozitorul american Charles Ives (n. 1874)

 

– 1955: S-a născut James Arthur Gosling, specialist canadian în calculatoare, programator; cunoscut ca părintele limbajului de programare Java

 

– 1964: S-a născut Gitanas Nausėda, economist, bancher și politician lituanian; președinte al Lituaniei (din 2019)

 

– 1977: S-a născut Natalia Oreiro, actriţă de film şi cântăreaţă uruguayană

 

– 1994: A murit Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american; soţia fostului preşedinte al SUA John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (n. 1929)

 

– 2011: A murit fostul premier irlandez Garret FitzGerald, care a condus două guverne în perioada 1981-1987, marcată de o severă criză economică; a jucat un rol important în instaurarea păcii în Irlanda de Nord, iar în 1985 a negociat un tratat cu Marea Britanie care oferea Irlandei, în premieră, un rol în afacerile de pe teritoriul britanic (n. 1926) – 10 ani

 

– 2017: A murit fotojurnalistul american Stanley Greene; unul dintre cei mai respectaţi fotografi de război din lume, care a acoperit din punct de vedere mediatic conflictele armate din Cecenia, Afganistan, Darfur, Irak şi Rwanda; de cinci ori laureat al World Press Photo (n. 1949)

 

– 2018: A murit istoricul și profesorul britanico-american Bernard Lewis, specialist în cercetarea islamului (n. 1916)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 18 mai

Calendarul zilei – 18 mai

Publicat de Codrin RAITA, 18 mai 2021, 05:00 / actualizat: 19 mai 2021, 11:43

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
  • ora14:00 – Comisia pentru mediu

 

-Camera Deputaților

*ora 10.00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

*ora 12:00 – şedinţa în plen (prezență fizică și online) – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea

*ora 14:30 –  Vot final

*ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala: cam 2 și online

 

-Ministere

* Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului.  Programul zilei:

  • Conferinţă cu reprezentanţi ai corpului diplomatic la sediul MAE, Sala Gafencu, şi recepţie pe bază de invitaţii la Clubul Diplomatic, oferită de MAE cu ocazia evenimentului

* Ministerul Culturii organizează o întâlnire privind dezbaterea publică a Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată. Dezbaterea publică va avea loc, începând cu orele 11:00, și se va desfășura în cadrul unei ședințe online pe Google Meet. Persoanele care sunt interesate să participe în cadrul acestei dezbateri publice, sunt invitate să se înscrie la această întâlnire prin intermediul unui formular, care poate fi accesat pe: https://forms.gle/bDigyvFVYMz3crjC9. Informații suplimentare, privind proiectul de act normativ care urmează a fi supus dezbaterii publice, pot fi regăsite pe site-ul ministerului, www.cultura.ro, la următoarele adrese:          http://www.cultura.ro/anunt-dezbatere-publica-2, http://www.cultura.ro/proiect-de-lege-12

 

-Juridic

* Dezbaterea cu tema „Suspendarea executării silite în lumina RIL nr. 2/2021” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Jud. Andrei-Radu Dincă, Tribunalul Teleorman, Exec. Ofelia Dobra, Dobra & Căliman, Jud. dr. Ioan Ilieș Neamț, Tribunalul Maramureș, Exec. Dragoș-Theodor Ivanovici, Vicepreședinte UNEJ, Av. lect. univ. dr. Nicolae-Horia Țiț, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Director INPPA-Iași. Moderatori:Jud. drd. Roxana Dan, Președinte Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, Jud. Ioana-Anamaria Filote-Iovu, Judecătoria Rădăuți

 

– Economic

* Iași/ Londra: Blue Air lansează primul serviciu ultra low-cost direct, între Iaşi şi Londra Heathrow Terminalul 2, introducând trei zboruri pe săptămână

* Cea de-a V-a ediție Bucharest Tech Week, festivalul care transformă de cinci ani Bucureștiul în capitala tehnologiei, se va desfășura anul acesta în perioada 18-23 mai, online, live, pe platforma MyConnector. Adaptarea la mediul online nu a schimbat structura din anii anteriori: Business Summits (Innovation, HR Masters, FinTech, Future Retail, Java și Software Architecture), conferințe online orientate spre teme de actualitate, susținute de experți internaționali și locali și expoziția de tehnologie și inovații ce se adresează publicului larg, Tech Expo. Ediția online a Bucharest Tech Week permite socializarea și networking-ul între toți participanții, organizatorii punând la dispoziția tuturor participanților o serie de instrumente, precum un Chat public, Chat-uri personalizate pentru fiecare stand din expoziție sau camere online private, prin intermediul cărora publicul poate interacționa în mod direct cu reprezentanții companiilor, cu speakerii, se pot face schimb de cărți de vizită, se pot descărca prezentări, imagini și multe altele. Participarea la Business Summits se face pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/bussinesssummits. Din program:

  • Unul dintre cei mai cunoscuți speakeri internaționali din domeniul Inovației, de două ori câștigător al titlului Bestseller Author oferit de publicația New York Times, laureat al prestigiosului premiu prezidențial United States Presidential Champion of Change, Josh Linkner, va participa astăzi la cea de-a V-a ediție a Festivalului tehnologiei, Bucharest Tech Week, în cadrul Innovation Summit

 

– Învățământ, Cercetare

* Are loc proba la Limba română din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, desfășurate în perioada 18 – 20 mai

* Bucharest International School of Management – BISM, cunoscut anterior ca Maastricht School of Management Romania, organizează evenimentul online „Întrebări și răspunsuri – Studiază în București un program de licență britanic”, ce va avea ca teme de discuție particularitățile sistemului de învățământ britanic, curricula, profesorii și programul celor 3 ani de studii, partenerii din program – BISM și Abertay University, experiența studenților sau informații organizatorice – ora 19:30, pe Zoom. Detalii: https://www.facebook.com/events/307440194092108 sau https://bism.ro/event/intrebari-si-raspunsuri-studiaza-in-bucuresti-un-program-de-licenta-britanic/. Amfitrioni vor fi Denisa Nuber, Academic Director, si Radu Atanasiu, Associate Dean of Academic Affairs. La eveniment vor participa atât elevii de liceu, cât și părinții lor

 

– Cultură

* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recital Victoria Vassilenko, la Ateneul Român

* Țările de Jos: Piesa „Amnesia”, interpretată de Roxen, va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2021, desfășurat sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai – la Ahoy Rotterdam. La ediţia cu numărul 65 a concursului, alături de România, participă alte 40 de ţări. Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR. Reprezentanta României la concursul Eurovision va fi cel de-al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a evenimentului. Alături de interpreta din România, în prima semifinală Eurovision 2021, care va avea loc astăzi, vor mai concura soliști din Lituania, Slovenia, Rusia, Suedia, Australia, Macedonia de Nord, Irlanda, Cipru, Norvegia, Croaţia, Belgia, Israel, Azerbaidjan, Ucraina şi Malta. În finala care va avea loc pe 22 mai se vor califica zece concurenţi

 

– S-a întâmplat într-o zi de 18 mai

* Cu 633 de ani în urmă (1388) era sfinţită biserica mare a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418. Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole

* Acum 217 ani (1804) avea loc proclamarea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815). A fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie. De numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice. Politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit

* În urmă cu 98 de ani (1923) Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, susţinea examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare” (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. În acelaşi an Oberth proiecta, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte

* Acum 47 de ani (1974), în deșertul Rajahstan (provincie la graniţa cu Pakistanul) din provincia Pokhran, India detona cu succes prima sa armă nucleară, devenind a şasea ţară care posedă arma nucleară. Înainte de asta, India se numărase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzaseră obligaţiile Tratatului de neproliferare şi deciseseră să păstreze deschisă opţiunea atomica militară (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudită şi Egiptul). Primul test nuclear indian s-a desfăşurat în subteran, în concordanţă cu Tratatul de interzicere a experienţelor nucleare, la care guvernul indian era parte

* Acum 44 de ani (1977), la Geneva, era deschisă spre semnare, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978)

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când reveneau la Palatul Elisabeta Regele Mihai I al României (1921 – 2017) şi Regina Ana (1923 – 2016), reşedinţă pusă la dispoziţia Familiei Regale pentru timpul şederii la Bucureşti, de către Guvernul român. Palatul Elisabeta a fost construit în 1936, pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea. De când palatul a fost dat în folosinţa Regelui Mihai, ca fost şef de stat în 2001, acesta găzduieşte evenimentele publice şi private ale Familiei Regale. Aici au loc ceremoniile de decorare, audienţele, petrecerile de grădină, recepţii diplomatice şi dineurile de stat prezidate de membrii Familiei Regale. Regele Mihai I al României a decis, în martie 2016, să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1822: S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (m. 1892). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 22.V.1822

 

– 1886, 18/30: S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945) – 135 de ani

 

– 1887: A murit (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi, Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (n. 1826). NOTĂ: Alte surse (Tribuna României 30.III.1987 sau www.answers.com) dau ca dată a morţii 30.III.1887

 

– 1888: S-a născut poetul şi eseistul Eugeniu Speranţia (m. 1972)

 

– 1907: S-a născut Nicu Stănescu, violonist, dirijor şi interpret de muzică populară (m. 1971)

 

– 1911: A murit prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (n. 1875) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut Constantin Bugeanu, dirijor, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1998) – 105 ani

 

– 1928: S-a născut Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989-17.I.1993) (m. 2007)

 

– 1936: S-a născut Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2009)

 

– 1947: S-a născut regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (m. 2000)

 

– 1948: S-a născut Dana Tomiţă, actriţă a Teatrului din Bârlad (m. 2016)

 

– 1952: S-a născut actorul Sorin Medeleni; şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti (m. 2015)

 

– 1957: S-a născut Michael Creţu, compozitor, aranjor şi producător român, stabilit din 1975 în Germania

 

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bickerich (n. 1895)

 

– 1983: A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901)

 

– 1993: A murit traducătorul Aurel Covaci; cunoscător a 13 limbi, a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (n. 1932)

 

– 1995: A murit Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (n. 1928)

 

– 2007: A murit jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (n. 1946)

 

– 2011: A murit prozatorul, publicistul şi eseistul Mircea Horia Simionescu (n. 1928) – 10 ani

 

– 2014: A murit Radu Florescu, istoric şi profesor american de origine română; autor a numeroase articole şi cărţi despre România (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite); Radu Florescu se numără printre primele persoane care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea; consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA între anii 1996 şi 2004 (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE

 

-Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susține o conferință de presă privind abordarea globală a cercetării și inovării

 

-Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisar pentru Comerț, Valdis Dombrovskis, susține un discurs cu privire la impozitarea afacerilor pentru secolul 21

 

-Coimbra, Portugalia: Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu politica de coeziune din cadrul UE

 

– Bruxelles: Dezbatere privind politica externă a UE: Turcia, politica de migrație

 

-Dearborn, SUA: Președintele  american, Joe Biden, vizitează o fabrică Ford care are producție de mașini electrice

 

– Moscova, Rusia: Discurs al ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe despre relațiile cu Africa

 

-Moscova: Prima lectură în Parlamentul rus, referitoare la un proiect de lege care exclude susținătorii lui Aleksei Navalnîi de la alegeri

 

– Bruxelles: Curtea de Apel de la Bruxelles examinează cadrul legal al restricțiilor anti-Covid impuse de statul belgian

 

– Lucerna, Elveția: Reuniune anuală a Forumului Economic Mondial (18 – 21 mai)

 

– Paris: Summit-ul privind finanțarea economiilor africane

 

– Bombay, India: Tata Motors – rezultate trimestriale

 

– Hong Kong, China: Baidu – rezultatele primului trimestru 2021

 

– Frankfurt, Germania: Începerea procesului unui ofițer al armatei germane, Franco Albrecht, suspectat că a planificat un atac, dându-se drept refugiat sirian

 

– Londra: Royal Dutch Shell – adunare generală

 

– Londra: Vodafone – rezultate anuale

 

– Principatul Monaco: Deliberarea Camerei Consiliului sesizată de judecătorii care investighează cazurile în care Dmitri Rybolovlev este acuzat sau citat

 

– Paris: Société Générale – adunarea generală a acționarilor

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Muzeelor”, stabilită în anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), având ca obiectiv promovarea și aducerea la cunoștința publicului a rolului acestor instituții de cultură în dezvoltarea societății; tema din acest an este „Viitorul muzeelor: recuperare și recreare”

 

– 1048: S-a născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131)

 

– 1525: A murit filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (n. 1462)

 

– 1711: S-a născut Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (m. 1787) – 310 ani

 

– 1781: A murit Tupac Amaru (José Gabriel Condorcanqui), cunoscut ca ultimul „inca”; a condus puternica răscoală a amerindienilor (1780-1781) împotriva dominaţiei spaniole; prins, prin trădare, a fost ucis; descendent al lui „inca” Felipe Tupac Amaru, conducătorul răscoalei incaşilor împotriva coloniştilor spanioli din anul 1571 (n. ~1740) – 240 de ani

 

– 1799: A murit Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician și politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (n. 1732)

 

– 1850: S-a născut fizicianul britanic Oliver Heaviside; contribuţii în teoria electricităţii; a descoperit, în 1910, ionosfera (numită „stratul lui H.”), care reflectă undele electromagnetice (m. 1925)

 

– 1872: S-a născut Bertrand Russell, filosof, logician, matematician, scriitor, critic social şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1950 (m. 1970)

 

– 1883: S-a născut Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus”-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale (m. 1969)

 

– 1889: S-a născut Gunnar Gunnarsson, scriitor islandez; a scris mai mult în daneză, scrierile sale fiind de factură moralistă sau autobiografică, inspirate din vechile saga islandeze sau din realitate (m. 1975)

 

– 1891: S-a născut filosoful american de origine germană Rudolf Carnap (m. 1970) – 130 de ani

 

– 1892: S-a născut basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (m. 1957)

 

– 1897: S-a născut (în Sicilia, Italia) regizorul american de film Frank Capra (m. 1991)

 

– 1901: S-a născut biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru chimie pe 1955 (m. 1978) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut Sir Clifford Curzon, pianist englez (m. 1982)

 

– 1909: A murit scriitorul englez George Meredith (n. 1828)

 

– 1909: A murit Isaac Albeniz, compozitor şi pianist spaniol (n. 1860)

 

– 1910: A murit Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (n. 1821, la Paris)

 

– 1911: A murit Gustav Mahler, compozitor şi dirijor austriac (n. 1860) – 110 ani

 

– 1912: S-a născut Richard Brooks, regizor şi scenarist american (m. 1992)

 

– 1913: S-a născut cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (m. 2001)

 

– 1914: S-a născut cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti şi ţigăneşti (m. 2011)

 

– 1914: S-a născut basul bulgar Boris Christoff (m. 1993)

 

– 1918: S-a născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003)

 

– 1920: S-a născut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011(când a primit titlul de „Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (22 octombrie 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române (2001) (m. 2005)

 

– 1922: A murit medicul militar şi parazitologul francez Charles-Louis-Alphonse Laveran; cercetări asupra bolilor tropicale; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1907, pentru cercetările efectuate asupra rolului protozoarelor ca agenţi patogeni; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (n. 1845)

 

– 1924: S-a născut pianistul francez Samson François (m. 1970)

 

– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (m. 2011)

 

– 1939: S-a născut fizicianul german Peter Grünberg; activitatea sa de cercetare a dat startul domeniului spintronicii; Premiul Nobel pentru fizică pe 2007, împreună cu francezul Albert Fert, pentru descoperirea efectului de magnetorezistență gigant, care a dus, printre altele, la dezvoltarea hard disk-urilor cu mare capacitate de stocare (m. 2018)

 

– 1941: A murit Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române (1931) (n. 1863) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Justus Frantz, muzician, dirijor, pianist și profesor polonez; una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii artistice contemporane, fiind totodată şi un neobosit promotor al tinerelor generaţii de muzicieni

 

– 1962: S-a născut cântăreaţa germană Sandra (Ann Lauer), supranumită regina muzicii pop a anilor ’80

 

– 1981: A murit William Saroyan, scriitor american de origine armeană (n. 1908) – 40 de ani

 

– 1995: A murit Aleksander Godunov, balerin şi actor rus; stabilit, din 1979, în SUA (n. 1949)

 

– 2012: A murit bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (n. 1925)

 

– 2013: A murit Aleksey Balabanov, regizor de film, scenarist, actor şi producător rus (n. 1959)

 

– 2014: A murit Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (n. 1930)

 

– 2017: A murit cineastul sud-coreean Kim Ji-Seok, membru fondator şi director adjunct al festivalului internaţional de film de la Busan (BIFF), cel mai mare din Asia (n. 1960)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 17 mai

Calendarul zilei – 17 mai

Publicat de Codrin RAITA, 17 mai 2021, 05:00 / actualizat: 17 mai 2021, 9:10

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 13:30 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online) – Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

* ora 17:00 – Vot final

-Camera Deputaților

*ora 13:30     – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

*ora 14:00 –  Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

*ora 16:00 – până la finalizare – Şedinţa în plen (prezență fizică și online) – Ora Guvernului: Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, cu tema „Prezentarea Raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătății privind raportarea deceselor de Covid-19 și clarificarea diferențelor dintre sistemele de raportare”. Invitat: Ioana Mihăilă, ministrul sănătății

– Economic

* Conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aceasta este data la care se încheie campania de primire a cererii unice de plată în anul 2021, pentru fermieri

-Învățământ, Cercetare

*  Braşov: Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului.  Programul zilei:

  • ora 11:00 – Eveniment în Aula Universităţii Transilvania din Braşov

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 mai

* Cu 626 de ani în urmă (1395) a avut loc Bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Româneşti şi prima mare confruntare armată între români şi otomani, desfăşurată în contextul expansiunii otomane în Balcani. În privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine), şi două locaţii posibile: râul Argeş, respectiv, râul Jiu. Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas. În privinţa deznodământului bătăliei, punctul de vedere tradiţional al istoriografiei româneşti, care susţinea că a fost o victorie categorică a românilor, pare contrazis de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor (înlocuirea lui Mircea cu Vlad, pe tronul ţării). Studiile mai recente (D.I. Mureşan, 2003) nu exclud o victorie turcească sau un deznodământ indecis

* Cu 379 de ani în urmă (1642) avea loc fondarea oraşului canadian Montréal. Un grup de călugări, maici şi colonişti francezi au fondat, pe locul Pointe-à-Callière, satul Ville-Marie, la ordinul lui Paul Chomedey de Maisonneuve. Pe acel loc se află în prezent Muzeul de arheologie şi istorie a Montréalului

* Acum 229 de ani (1792) se înființa Bursa de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale. La acea dată, 24 din cei mai puternici comercianţi ai New York-ului s-au întâlnit în secret pentru a discuta modalităţile prin care ar putea să pună în ordine piaţa titlurilor tranzacţionate. Legenda spune că reuniunile lor aveau loc sub un platan. Două luni mai târziu, comercianţii au semnat un document (Button Wood Agreement) prin care cei 24 erau de acord să nu tranzacţioneze titluri de valoare decât între ei, să fixeze preţuri pentru titluri şi să nu participe în alte licitaţii de titluri. Ei au fondat astfel ceea ce a devenit ulterior Bursa de Valori New York (New York Stock Exchange). Prima bursă de valori din America a fost fondată, însă, în 1790 în Philadelphia. La New York, grupul a închiriat o cameră pe Wall Street, la numărul 40, şi în fiecare dimineaţă preşedintele bursei, Anthony Stockhol, citea acţiunile care urmau să fie tranzacţionate. Bursa era o organizaţie exclusivistă, membrii care doreau să adere fiind votaţi de membrii deja existenţi

* În urmă cu 98 de ani (1923) era inaugurat Mormântul Ostaşului Necunoscut în Parcul Carol din Bucureşti, mutat în 1959 la Mausoleul Eroilor din 1916-1918 de la Mărăşeşti, pentru a face loc monumentului dedicat liderilor PCR. La data inaugurării, 17 mai 1923, a fost prezentă familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public. A fost readus la locul iniţial la 26.X.1991, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar din 1923

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la constituirea Blocului Partidelor Democratice (BPD), alianţă electorală alcătuită din PCR, PSD, PNL – Gh. Tătărescu, PNŢ – Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, fiecare partid păstrându-şi ideologia şi programul propriu. Platforma-program, dată publicităţii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituţionale, respectarea libertăţii individuale, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, libertatea cuvântului şi a scrisului, a întrunirilor şi a dreptului de asociere, libertatea religioasă ş.a.

* Cu 64 de ani în urmă (1957) filmul de desene animate „Scurtă istorie”, realizat de Ion Popescu-Gopo, a obţinut Marele premiu „Palme d’Or” pentru scurt-metraj la Festivalul de la Cannes (Franţa), desfășurat în perioada 2 – 17 mai

* Acum 26 de ani (1995) alpinistul Constantin Lăcătuşu devenea primul român care a atins vârful Everest (el a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 17-18: Şavuot (Shavuot), sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente, 16 mai) („Sărbătoarea săptămânilor” reprezintă momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai)

 

– „Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti” din Bucureşti; la 17.V.1936 a fost deschis pentru public Muzeul, concomitent cu întregul parc Herăstrău (rod al unor ample lucrări peisagistice şi de hidroamelioraţii desfăşurate între anii 1932 şi 1937, care au dus la apariţia unei salbe de lacuri şi a multor spaţii recreative); Muzeul Satului, înfiinţat din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Ion Popa, Henri H. Stahl, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, este unul dintre cele mai mari muzee etnografice în aer liber din lume – 85 de ani

 

– 1855: S-a născut preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat drept unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi pentru realizarea statului naţional unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1934; membru de drept în Senatul României (din 1921) (m. 1936)

 

– 1886, 17/27: S-a născut Emil Isac, poet (deschizător de drum în lirica transilvăneană la începutul secolului al XX-lea), prozator şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1954) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 27.V.1886

 

– 1886: A murit Josef Haltrich, renumit folclorist sas din Transilvania, pedagog, filolog şi preot; cunoscut culegător de poveşti şi poezii populare săseşti (n. 1822) – 135 de ani

 

– 1888: S-a născut clericul romano-catolic de origine austriacă Anton Durcovici, primul episcop martir din Dieceza de Iaşi, beatificat de Vatican (m. 1951, în temniţa din Sighetul Marmaţiei)

 

– 1901: S-a născut criticul literar Pompiliu Constantinescu; din 1945 a susţinut cronica literară la Radio Bucureşti (m. 1946) – 120 de ani

 

– 1901: S-a născut sculptorul şi profesorul Romulus Ladea (m. 1970) – 120 de ani

 

– 1906, 17/30: A murit botanistul Florian Porcius; s-a numărat printre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a mers la Viena pentru a susţine drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (n. 1816) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Sigismund Toduţă, compozitor, muzicolog şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991)

 

– 1920: S-a născut Geo (Gheorghe) V. Dumitrescu, poet şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2004)

 

– 1933: S-a născut operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (m. 2004)

 

– 1935: S-a născut criticul și istoricul de film, jurnalistul şi profesorul Călin Căliman; numit de regizorul Laurențiu Damian „patriarhul criticii filmului românesc”; a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române (m. 2018)

 

– 1941: S-a născut graficianul Pompiliu Dumitrescu; a realizat grafică de carte, afişe de film, ilustraţii pentru revistele de copii şi umoristice (m. 1998) – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut sculptorul Şerban Creţoiu (m. 2015) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Ileana Dana Marinescu, pictor, monumentalist, artist decorator, artist metalist

 

– 1945: S-a născut Nicolae Mecu, critic şi istoric literar, editor

 

– 1945: S-a născut Anton Dogaru, compozitor, critic muzical şi profesor (m. 1988)

 

– 1949: S-a născut regizorul de teatru şi film Gelu Colceag, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București

 

– 1952: A murit Paul Bujor, biolog, profesor şi scriitor; studii de anatomie comparată, hidrobiologie şi biologie experimentală; creator, alături de Grigore Antipa, al şcolii româneşti de hidrobiologie; fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România; codirector al revistei „Viaţa Românească”; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1862)

 

– 1968: A murit Oscar Lemnaru (numele la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (n. 1907)

 

– 1969: S-a născut violonistul și profesorul Florin Croitoru

 

– 2000: A murit Ernõ Gáll, sociolog şi publicist maghiar din România; cercetări privind rolul intelectualităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1917)

 

– 2000: A murit Nestor Vornicescu (prenumele la naştere: Nicolae), teolog, istoric şi prozator; fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (înscăunat în aprilie 1978); autor al unor volume de istorie bisericească, teologie, istoria culturii şi filosofiei; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1927, în comuna Lozova-Vorniceni, azi în R. Moldova)

 

– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor de finanţe din zona Euro (Eurogrup)

 

– Bruxelles: Reuniunea informală a Consiliului UE pentru afaceri generale

 

-Coimbra, Portugalia: Reuniune informală a miniștrilor afacerilor europene din cadrul UE

 

-Kranj, Slovenia: Reuniunea anuală a șefilor de stat din țările din Balcanii de Vest, cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Procesului Diplomatic Brdo-Brijuni

 

– Ljubljana, Slovenia: Vot în Parlament cu privire la moțiunea de demitere a guvernului prim-ministrului conservator, Janez Jansa

 

-Dublin: Prim-ministrul irlandez, Leo Varadkar, susține un discurs la seminarul de analiză  reflecție al UE

 

– Wellington, Noua Zeelandă: Miniştrii comerţului din ţările Asia-Pacific se întâlnesc înainte de Summitul APEC (17 – 30 mai)

 

-Regatul Unit: Frontiera engleză se redeschide pentru călătorii din Australia, Israel, Portugalia, Singapore și alte țări

 

-Italia: Începând cu această dată, izolarea de noapte, care începe oficial de la orele 22:00, se va reduce cu o oră sau chiar două

 

– Regatul Unit: Posibilă reîntoarcere (limitată) a spectatorilor pe stadioane și reluarea călătoriilor în străinătate, precum și deschiderea restaurantelor în interior, a muzeelor și teatrelor

 

– Dublin, Irlanda: Ryanair – rezultate anuale

 

– Moscova: Începerea audierilor în procesul pentru „extremism” care vizează organizațiile opozantului rus, Aleksei Navalnîi

 

– Washington: Decernarea online a Premiilor Kennedy Center, recompense din domeniul artelor (17 – 22 mai)

 

– Riad, Arabia Saudită: Reluarea călătoriilor în străinătate pentru cetățenii „imuni” la Covid-19

 

– Bamako, Mali: Greva la apelul sindicatului UNTM (17 – 21 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 17-23.V: „Săptămâna Mondială a Siguranței Rutiere”, inițiată la nivel global de ONU, în 2007, va evidenția anul acesta importanța vitezei în reducerea accidentelor rutiere fatale. Ziua este o oportunitate de a lansa planul global pentru noul deceniu proclamat de acțiune pentru siguranța rutieră 2021-2030

 

– „Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale” are drept scop ridicarea nivelului de conştientizare cu privire la oportunităţile pe care le oferă utilizarea internetului şi a tehnologiilor info-comunicaţionale tuturor societăţilor şi ţărilor lumii. Ziua este marcată, sub această formă, din 2007, ca urmare a hotărârii Adunării Generale a ONU şi Conferinţei Plenipotenţiare a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) din 27 martie 2006. Începând cu anul 1969, UIT marca în fiecare an, la data de 17 mai, „Ziua mondială a telecomunicaţiilor”, în amintirea semnării, în 1865, a primei Convenţii Internaţionale a Telegrafului şi creării, la 17.V.1865, a Asociaţiei Internaţionale a Telecomunicaţiilor (instituţie specializată a ONU din 15.XI.1947)

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale”, marcată din 2005 şi promovată anual de Liga Mondială a Hipertensiunii în parteneriat cu Societatea Internaţională de Hipertensiune şi cu alte organizaţii

 

– „Ziua Internaţională împotriva Homofobiei şi Transfobiei” promovează toleranţa faţă de persoanele cu o altă orientare sexuală decât cea heterosexuală. Data a fost aleasă după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos, pe 17 mai 1990, homosexualitatea de pe lista oficială a bolilor, acceptându-se, astfel, că aceasta nu este o afecţiune

 

– „Ziua Internaţională a Telefonului Copilului” este marcată de membri reţelei globale de servicii „Child Helpline International Foundation”, fondată în 2003, o reţea globală care reuneşte serviciile „telefonul copilului” din toată lumea

 

– Ziua naţională a Norvegiei – Ziua Constituţiei (adoptată în 1814)

 

– 1510: A murit pictorul italian Sandro Botticelli, unul din cei mai importanţi reprezentanți ai Renașterii italiene (n. 1445)

 

– 1729: A murit filosoful englez Samuel Clarke, considerat, alături de John Locke şi George Berkeley, una din figurile majore ale filosofiei britanice (n. 1675)

 

– 1749: S-a născut medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (m. 1823)

 

– 1838: A murit Charles Maurice de Talleyrand, diplomat şi om politic francez; reprezentând Franţa la Congresul de la Viena (1814-1815), a reuşit să frâneze tendinţele de expansiune teritorială ale Prusiei şi Rusiei pe baza afirmării „principiului legitimităţii” (n. 1754)

 

– 1845: S-a născut poetul Jacint Verdaguer, unul dintre cei mai de seamă scriitori catalani ai secolului al XIX-lea (m. 1902)

 

– 1866: S-a născut compozitorul şi pianistul francez Erik Satie (m. 1925) – 155 de ani

 

– 1873: S-a născut scriitorul francez Henri Barbusse; militant comunist şi pacifist (m. 1935)

 

– 1873: S-a născut scriitoarea şi jurnalista britanică Dorothy Miller Richardson (m. 1957)

 

– 1876, 17/29: A murit Friedrich (Christian) Diez, lingvist şi filolog german; creatorul lingvisticii romanice ca disciplină ştiinţifică; autor al primei gramatici şi al primului dicţionar etimologic al limbilor romanice; a aplicat metoda comparativă-istorică în studiul limbilor romanice; a subliniat, în repetate rânduri, latinitatea limbii române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1872) (n. 1794) – 145 de ani

 

– 1904: S-a născut Jean Gabin (nume la naștere: Jean-Alexis Moncorgé), unul dintre cei mai mari actori francezi de film (m. 1976)

 

– 1912: S-a născut (la Cluj) violonistul şi dirijorul francez de origine maghiară Végh Sándor (m. 1997)

 

– 1918: S-a născut soprana suedeză Birgit Nilsson (m. 2005)

 

– 1924: S-a născut baritonul francez Gabriel Bacquier (m. 2020)

 

– 1929: A murit soprana germană Lilli Lehmann (n. 1848)

 

– 1935: S-a născut dramaturgul britanic Dennis Potter (m. 1994)

 

– 1935: S-a născut Ryke Geerd Hamer, medic german care a inițiat „Noua Medicină Germanică” (m. 2017)

 

– 1935: A murit Paul Dukas, compozitor şi critic muzical francez (n. 1865)

 

– 1936: S-a născut Dennis Hopper, actor şi regizor american de film (m. 2010) – 85 de ani

 

– 1955: S-a născut actorul şi regizorul american Bill Paxton (nume complet: William Archibald Paxton) (m. 2017)

 

– 1961: S-a născut cântăreața, compozitoarea și instrumentista irlandeză Enya (Eithne Patricia Ní Bhraonáin), artista cu cele mai mari vânzări discografice din Irlanda – 60 de ani

 

– 1970: S-a născut actrița, poeta și militanta siriană Fadwa Suleiman; cunoscută pentru conducerea manifestațiilor împotriva regimului Bashar Al-Assad (m. 2017)

 

– 1987: A murit economistul suedez Gunnar Myrdal; studii în domeniul teoriei economice şi al relaţiilor economice internaţionale, asupra crizelor economice şi a echilibrului monetar; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1974, împreună cu austriacul Friedrich von Hayek (n. 1898)

 

– 2009: A murit Mario Benedetti, jurnalist, romancier şi poet uruguayan (n. 1920)

 

– 2010: A murit Yvonne Loriod, compozitoare şi pianistă franceză (n. 1924)

 

– 2012: A murit Donna Summer (nume real: LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (n. 1948)

 

– 2014: A murit biologul american Gerald (Maurice) Edelman; pionier în domeniul imunologiei, embriologiei, biologiei moleculare și neuroștiinței; cercetări asupra anticorpilor; Premiul Nobel pentru medicină pe 1972, împreună cu biochimistul britanic Rodney Robert Porter, pentru descoperirea structurii anticorpului (a moleculei de imunoglobulină) (n. 1929)

 

– 2017: A murit cântăreţul american Chris Cornell (nume real: Christopher John Boyle), solistul trupelor „Soundgarden”, „Audioslave” şi „Temple of the Dog”; unul dintre pionierii curentului grunge (subgen al rockului alternativ) (n. 1964)

 

– 2020: A murit muzicianul american Lucky Peterson (nume real Judge Kenneth Peterson), chitarist de blues, pianist și organist (n. 1964) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 16 mai

Calendarul zilei – 16 mai

Publicat de Codrin RAITA, 16 mai 2021, 05:00 / actualizat: 16 mai 2021, 11:18

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, va fi lansat la Bucureşti proiectul ANGELUS Tv, o nouă platformă audiovizuală sub forma iniţială de televiziune online. Proiectul este o iniţiativă care se adresează persoanelor de toate confesiunile, religiile şi non-afiliate religios, vizând atât publicul catolic de ambele rituri (romano-catolic şi greco-catolic) din ţară şi din diaspora, cât şi publicul general interesat de teme culturale, spirituale, sociale şi de actualitate. Proiectul va debuta iniţial în varianta online pe platforma www.angelustv.ro şi va prezenta conţinut audiovizual oferit de contributori precum: CatedralaOnline (Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti), Ora Catolică (SIGNIS România), ERCIS Media şi ERCIS FM (Dieceza Romano-Catolică de Iaşi), Sanctus Ladislaus Media (Dieceza Romano-Catolică de Oradea), Serviciul Media al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Mănăstirea Sfânta Familie sau platformele Cristofori.ro şi şcoala@iezuiţi

– Cultură

* Timișoara: Teatrul Național Timișoara se redeschide publicului după mai mult de jumătate de an în care întâlnirea cu spectatorii a avut loc exclusiv în spațiul virtual, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său. Din program:

  • ora 19:00 – La Sala Mare, are loc spectacolul „Mătușa Julia și Condeierul” după Mario Vargas Llosa, regia artistică Sabin Popescu – Mărăşeşti nr. 2

 

– S-a întâmplat într-o zi de 16 mai

* Acum 817 ani (1204) era menţionată populaţia ortodoxă în Dieceza de Oradea. Papa Inocenţiu al III-lea i-a cerut episcopului de Oradea să supună această populaţie (probabil români) direct Scaunului Apostolic

* Acum 209 ani (1812) avea loc semnarea „Păcii de la Bucureşti” (care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812), în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru (asupra căruia administraţia rusă a extins numele de Basarabia, dat anterior numai părţii de sud a acestui teritoriu) a fost anexat de Rusia (16/28)

* Se împlinesc 140 de ani (1881) de când compania germană Siemens & Halske punea în funcțiune, la Berlin, primul tramvai electric din lume. Primul tramvai electric din lume, una dintre inovațiile majore ale lui Werner von Siemens, a fost inaugurat pe 12 mai 1881 în suburbia din Gross-Lichterfelde din Berlin, intrând în serviciu propriu-zis 4 zile mai târziu, pe 16 mai. Linia lungă de 2,5 kilometri lega gara Lichterfelde de Academia militară. Încă din prima zi de serviciu regulat, tramvaiul a avut un mare succes, transportând 12.000 de pasageri doar în primele trei luni

* Cu 129 de ani în urmă (1892) conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, soseau la Viena pentru a prezenta împăratului Austro-Ungariei Franz Josef „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinţi), dr. Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu şi alţii, prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare. Împăratul a refuzat să primească delegaţia şi a trimis „Memorandumul”, necitit, Parlamentului de la Budapesta, de unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. Avându-se în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă (16/28)

* Se împlinesc 105 ani (1916) de când guvernele Marii Britanii şi Franţei, cu acordul Rusiei, au încheiat, în mod secret, Acordul Sykes – Picot, care stabilea modul de împărţire a sferelor de influenţă din Orientul Mijlociu, în zonele controlate de britanici şi francezi

* În urmă cu 92 de ani (1929), la Hotelul Hollywood Roosevelt, a avut loc prima ceremonie de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar. La această primă ediţie, gazdele spectacolului au fost actorul Douglas Fairbanks Sr. şi regizorul William C. de Mille. Cel mai bun film a fost „Wings”, regizat de William A. Wellman, cel mai bun regizor Lewis Milestone, iar cei mai buni actori în roluri principale au fost desemnaţi Emil Jannings şi Janet Gaynor

* Cu 68 de ani în urmă (1953) apărea, la Paris, publicaţia săptămânală „L’Express”, fondată de publicistul Jean-Jacques Servan-Schreiber, împreună cu jurnalista Françoise Giroud

* Se împlinesc 65 de ani (1956) de când România şi Islanda au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie (ridicate la rang de ambasadă la 31.XII.1963)

* Cu 49 de ani în urmă (1972) avea loc inaugurarea oficială şi darea în folosinţă a Sistemului hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă. Lucrările sistemului au început în septembrie 1964

* Acum 46 de ani (1975) alpinista japoneză Junko Tabei (1939-2016) a devenit prima femeie din lume care a escaladat Vârful Everest

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Shăstria Putnei (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua Naţională a Familiei” (în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai, când este „Ziua familiei române”) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: „Ziua familiei române” este marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului/IRDO, la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Duminica Femeilor creștine”, stabilită în Duminica a 3-a după Paşti sau a Mironosiţelor (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Fericitul Vladimir Ghika, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2021). NOTĂ: Vladimir Ghika (n.25.XII.1873, la Constantinopol, azi Istanbul – m.16.V.1954, Jilava), prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic martir; nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei (1849-1856), care s-a numărat printre cei care au pregătit Unirea Principatelor. Vladimir Ghika a fost primul ambasador al României moderne la Vatican. Din averea sa a deschis, la Bucureşti, primul dispensar gratuit, „Bethleem Mariae”, şi a pus bazele primului spital şi sanatoriu gratuit – „Sf. Vincenţiu de Paul” (azi, Spitalul Parhon), unde a funcţionat şi prima ambulanţă din ţară. Monseniorul Vladimir Ghika a fost primul preot român biritual: latin şi bizantin; a lucrat toată viaţa în favoarea unităţii Bisericii. A fost beatificat de către Biserica Romano Catolică la 31 august 2013; membru post-mortem al Academiei Române (2013)

 

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Şavuot (Shavuot) („Sărbătoarea săptămânilor” reprezintă momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai) (17-18 mai)

 

– 1864, 16/28: A murit Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), estetician (a predat la Iaşi primul curs universitar de estetică) şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român) (n. 1808)

 

– 1865: S-a născut medicul Ştefan Stâncă, considerat pionier al medicinii preventive; lui îi aparţin primele încercări din România privind tratarea sistematică a problemelor de sănătate publică; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1897)

 

– 1885: S-a născut pictorul Petru Remus Troteanu (m. 1957)

 

– 1886: S-a născut cântăreaţa de operă (soprană) Florica Cristoforeanu; voce singulară în peisajul liricii româneşti, stăpânind toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto), până la mezzosoprană şi contralto; deşi a fost activă numai 18 ani în operă, a interpretat peste 40 de roluri în cele mai cunoscute opere ale repertoriului internaţional; împreună cu rolurile din operete, totalul performanţelor lirice ajunge la 80 de piese; a realizat creaţii remarcabile în „Manon” de Jules Massenet, „Carmen” de Georges Bizet, „Salomeea” de Richard Strauss şi „Fra Gerardo” de Ildebrando Pizzetti, interpretările sale rămânând în conştiinţa publicului (m. 1960) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1887

 

– 1888: S-a născut Aurelia Cionca, pianistă şi profesoară (m. 1962)

 

– 1892: A murit Melchisedec Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864); unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei; a contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR); „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor“; membru titular al Societăţii Academice Române din 1870; vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885) (n. 1823)

 

– 1898: S-a născut inginerul chimist Theodor D. Ionescu; cercetări privind apele naturale, potabile şi industriale, schimbările de ioni, cu aplicaţii în industria alimentară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1990)

 

– 1900: S-a născut pictorul și desenatorul Aurel Ciupe (m. 1988)

 

– 1920: S-a născut Mira Simian-Baciu, poetă, prozatoare şi eseistă; căsătorită în 1945 cu poetul Ştefan Baciu (m. 1978, în Statele Unite)

 

– 1922: S-a născut criticul şi istoricul literar Gavril Scridon (m. 1996)

 

– 1925: S-a născut Şerban Orescu, economist şi publicist; între anii 1978 şi 1995 a realizat programul „Actualitatea românească” de la postul Radio Europa Liberă; ulterior a fost colaborator extern al postului (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii (m. 2015)

 

– 1926: S-a născut regizorul Bob Călinescu, pionier al filmului românesc de animaţie; inovator al tehnicii de animaţie tridimensionale (m. 1990) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut inginerul silvic şi profesorul Victor Giurgiu; importante contribuţii la dezvoltarea ştiinţei silvice româneşti; de numele său se leagă introducerea în învăţământul superior de profil a biostatisticii forestiere (din 1954) şi a economiei protecţiei mediului natural (din 1990); a creat o şcoală românească de auxologie forestieră, a iniţiat primele cercetări româneşti de dendrocronologie, a elaborat prima zonare economico-socială a pădurilor din România; contribuții la fundamentarea silviculturii ecologice; membru titular al Academiei Române din 2009

 

– 1930: S-a născut Titus Popovici, prozator, dramaturg, scenarist, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1994)

 

– 1938: S-a născut Florin Costinescu, poet, scriitor, ziarist, editor și profesor (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut Constantin Cubleşan, prozator (unul dintre inovatorii SF-ului românesc din anii ’70 ai secolului XX), poet, dramaturg, critic şi istoric literar, profesor; între anii 1959 şi 1962 a fost redactor la Studioul de Radio Cluj

 

– 1944: A murit poetul şi publicistul Aurel Marin (n. 1909)

 

– 1948: S-a născut Dan Gabriel Cacuci, fizician, inginer şi profesor american de origine română; studii şi cercetări privind matematica şi fizica aplicată în domeniul energiei nucleare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1996

 

– 1954: S-a născut Marian Odangiu, critic literar, poet, eseist, ziarist şi dramaturg

 

– 1958: S-a născut Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center” din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu” pentru traduceri (m. 1977)

 

– 1971: A murit George Silviu (pseudonimul lui Silvius Goliger), poet, dramaturg, traducător şi ziarist (între anii 1927 şi 1931 este ataşat de presă pe lângă delegaţia română la Liga Naţiunilor); în anii 1953 şi 1954 face închisoare politică; în 1961 emigrează în Franţa, unde s-a stabilit cu familia (n. 1901) – 50 de ani

 

– 1980: A murit scriitorul Marin Preda; membru corespondent (1974) şi membru titular post-mortem (1990) al Academiei Române (n. 1922)

 

– 1982: A murit istoricul literar şi profesorul Iosif Pervain; specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (n. 1915)

 

– 1997: A murit actorul Puiu Călinescu (n. 1920)

 

– 2000: A murit regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (n. 1947)

 

– 2002: A murit preotul, scriitorul şi ziaristul basarabean Vasile Ţepordei; a editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia”, a fost lider al basarabenilor refugiaţi în România. A fost arestat în septembrie 1948 şi a executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar; eliberat în 1956, a fost reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966) (n. 1908)

 

– 2010: A murit jurnalistul sportiv Nicolae Soare; după o scurtă perioadă la revista „Fotbal”, a lucrat la Departamentul Sport al Radiodifuziunii Române; reputatul comentator a îndeplinit şi funcţia de director al Departamentului, fiind şi unul dintre pilonii de bază ai emisiunii radiofonice „Fotbal minut cu minut” (n. 1932)

 

– 2018: A murit regizorul de teatru, operă și film, scenaristul, producătorul și actorul Lucian Pintilie; figură emblematică a teatrului şi cinematografiei româneşti, s-a remarcat printr-o viziune critică asupra lumii; în 1968 este interzis pentru prima dată de regimul comunist datorită filmului „Reconstituirea”, peliculă desemnată, în 2008, de Asociaţia Criticilor Români de Film ca cel mai bun film românesc din toate timpurile; şi-a petrecut anii 1974-1990 în exil, în Franţa, unde a realizat spectacole de mare succes; a revenit în anii ‘90, revitalizând cinematografia românească (n. 1933)

 

– 2020: A murit regizoarea de teatru și profesoara Anca Ovanez Doroşenco; stabilită în Franța din 1990 (n. 1946) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Göteborg, Suedia: Finala Ligii Campionilor la fotbal feminin

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale”, a 55-a, se marchează anual, din 1967, în duminica anterioară Rusaliilor, la iniţiativa Conciliului Vatican II; prin această zi se încurajează utilizarea mijloacelor de comunicare socială pentru sublinierea cât mai eficientă a mesajului Evangheliei. Tema în acest an este „Vino şi vezi!” (Ioan 1,46), despre care Papa Francisc afirmă că această invitație a apostolului Filip către Natanael, „care a făcut parte din primele întâlniri emoționante ale lui Isus cu ucenicii, este, de asemenea, metoda pentru orice comunicare umană autentică”

 

– „Ziua Internaţională pentru Convieţuirea Paşnică” a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 72/130 din 8 decembrie 2017, pentru a promova pacea, toleranţa, incluziunea, înţelegerea şi solidaritatea

 

– „Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse” este un program lansat, în 1983, de Consiliul Mondial al Sănătăţii din Washington pentru a comemora victimele SIDA; în a treia duminică a lunii mai a fiecărui an, mii de comunităţi din întreaga lume se reunesc pentru a aprinde lumânări în memoria celor care au murit de SIDA

 

– „Ziua Internaţională a Luminii”, stabilită în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 7 noiembrie 2017, reprezintă o iniţiativă globală ce aduce anual în prim plan aprecierea continuă pentru lumină şi rolul pe care îl joacă în ştiinţă, cultură şi artă, educaţie şi dezvoltarea durabilă, precum şi în domenii ca medicina, comunicaţiile şi energia. Ziua de 16 mai a fost aleasă pentru a marca prima operaţiune de succes a laserului realizat de fizicianul şi inginerul Theodore Maiman, în 1960

 

– 1703: A murit scriitorul francez Charles Perrault, renumit pentru poveştile sale pentru copii (n. 1628)

 

– 1763: S-a născut farmacistul şi chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin; în 1797 a decoperit cromul, iar în 1798, beriliul (m. 1829)

 

– 1821: S-a născut Pafnuti Lvovici Cebîşev, matematician rus, cu contribuţii în domeniul probabilităţilor, statisticii şi teoriei numerelor; cel mai strălucit reprezentant al Şcolii matematice din Petersburg, este considerat, după Nicolai Ivanovici Lobacevski, ca fiind cel mai mare matematician rus (m. 1894) – 200 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii inclusiv stilul vechi, 4 mai 1821

 

– 1823: S-a născut lingvistul şi filosoful german Heymann Steinthal (m. 1899)

 

– 1830: A murit Joseph Fourier (nume complet: Jean Baptist Joseph Fourier), matematician, fizician și egiptolog francez; este primul care a prevăzut (în 1824) fenomenul numit mai târziu efect de seră (n. 1768)

 

– 1831: S-a născut David Edward Hughes, fizician, inventator şi muzician american de origine britanică (m. 1900) – 190 de ani

 

– 1845: S-a născut zoologul şi biologul rus Ilia I. Mecinikov, unul dintre fondatorii microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; a avut contribuţii deosebite în domeniile patologiei comparate, a gerontologiei şi medicinei anti-îmbătrânire; Premiul Nobel pentru medicină pe 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; descendent al cărturarului și diplomatului Nicolae Milescu (Spătarul); membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (m. 1916)

 

– 1887: S-a născut poetul rus Igor Severianin (pe numele său adevărat Igor Vasilievici Lotariov) (m. 1941)

 

– 1891: S-a născut tenorul austriac Richard Tauber; considerat unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de operă ai secolului al XX-lea (m. 1948) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut regizorul japonez de film Kenji Mizoguchi, prezentat de critici drept un adevărat poet al ecranului (m. 1956)

 

– 1902: S-a născut tenorul şi actorul polonez Jan Kiepura (m. 1966)

 

– 1905: S-a născut actorul de film american Henry Fonda (m. 1982)

 

– 1915: S-a născut scenaristul şi regizorul italian Mario Monicelli, considerat un maestru al comediei italiene (m. 2010, s-a sinucis)

 

– 1916: S-a născut (la Kiev, Ucraina) chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2009) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut (la Helsinki) actorul american George Gaynes (m. 2016)

 

– 1921: S-a născut actriţa și cântăreața americană Mildred Joanne Smith; a jucat într-un singur film, „No Way Out”, alături de Sidney Poitier (m. 2015) – 100 de ani

 

– 1927: S-a născut dirijorul şi compozitorul austriac Paul Angerer (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut muzicianul austriac Friedrich Gulda, pianist, clavecinist de muzică cultă și compozitor de jazz (m. 2000)

 

– 1942: S-a născut pianistul francez Jean-Claude Pennetier

 

– 1947: A murit Sir Frederick Hopkins, fiziolog şi biochimist englez; contribuţii originale în studiul vitaminelor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1929, împreună cu olandezul Christiaan Eijkman (n. 1861)

 

– 1950: S-a născut fizicianul german (Johannes) Georg Bednorz; a descoperit fenomenul superconductibilităţii la materialele ceramice; Premiul Nobel pentru fizică pe 1987, împreună cu fizicianul elveţian K. Alex Müller

 

– 1951: S-a născut designerul vestimentar francez Christian Lacroix – 70 de ani

 

– 1953: S-a născut actorul american de origine irlandeză Pierce Brosnan

 

– 1954: A murit dirijorul austriac Clemens Krauss (n. 1893)

 

– 1955: S-a născut actriţa americană de film Debra Winger

 

– 1966: S-a născut cântăreața, compozitoarea și actrița americană Janet Jackson; se află în topul celor mai bine plătiți artiști ai tuturor timpurilor, având în palmares peste 160 de milioane de albume vândute la nivel internațional; sora cea mică a lui Michael Jackson – 55 de ani

 

– 1970: S-a născut Gabriela Sabatini, jucătoare de tenis de câmp argentiniană (a câştigat 27 de turnee la simplu şi 12 la dublu); după încheierea carierei sportive, în 1996, s-a afirmat în lumea modei

 

– 1973: S-a născut actriţa americană Tori Spelling

 

– 1974: S-a născut cântăreaţa italiană Laura Pausini (Laura Alice Rossella Pausini); în 1993, a participat la Festivalul de la Sanremo – categoria Debutanti, cu piesa „La Solitudine” care i-a va adus premiul I

 

– 1984: A murit scriitorul american Irvin Shaw (n. 1913)

 

– 1990: A murit Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ, multi-instrumentist, actor de comedie şi entertainer american (n. 1925)

 

– 1990: A murit Jim Henson (nume complet: James Maury Henson), păpușar, regizor de film, actor, producător de televiziune şi scenarist american; creatorul păpușilor Muppets; a realizat primul spectacol (1969) cu păpuşile Muppets şi serialul de televiziune „The Muppets Show” (1976-1981) (n. 1936)

 

– 1997: A murit regizorul de film şi scenaristul italian Giuseppe de Santis (n. 1917)

 

– 2010: A murit Ronnie James Dio (Ronaldo Giovanni Padovan), vocalist şi compozitor de heavy metal american care a cântat cu Elf, Rainbow, Black Sabbath şi cu propria sa trupă, Dio (n. 1942)

 

– 2012: A murit Maria Bieşu, soprană din Republica Moldova (n. 1935)

 

– 2012: A murit compozitorul şi chitaristul afro-american Chuck Brown, creatorul stilului „Go-Go”, un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii ‘80 ai secolului XX (n. 1936)

 

– 2013: A murit fizicianul elvețian Heinrich Rohrer, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1986, împreună cu Gerd Binnig pentru proiectarea microscopului electronic cu scanare și tunelare; cei doi au împărțit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Ernst Ruska, cel care a construit primul microscop electronic (n. 1933)

 

– 2019: A murit Ieoh Ming Pei, arhitect modernist american de origine chineză, unul dintre cei mai mari ai secolului XX; printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Piramida de la Muzeul Luvru din Paris, Centrul Național pentru cercetare atmosferică din Colorado, Luce Memorial Chapel din Taiwan, Clădirea Verde din Massachusetts, Clădirea Estică a Galeriei Naționale de Artă din Washington, Universitatea și Muzeul de Artă din Bloomington, Indiana, Muzeul de Artă Islamică din Doha, Muzeul de Artă Modernă de la Atena, Rock and Roll Hall of Fame din Cleveland și Banca Chinei din Hong Kong (n. 1917)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 15 mai

Calendarul zilei – 15 mai

Publicat de Codrin RAITA, 15 mai 2021, 05:00 / actualizat: 16 mai 2021, 11:18

EVENIMENTE INTERNE

– Învățământ, Cercetare

* Iași: Admiterea în clasa a V-a la liceele şi colegiile din municipiul Iaşi va avea loc în două etape şi va ţine cont de contextul epidemiologic la nivel local. Calendarul testărilor prevede două date, sub rezerva evoluţiei contextului pandemic în municipiu:

  • 15 mai – Colegiul Naţional Iaşi, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi
  • 29 mai – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Iaşi

 

– Arhitectură

* Asociaţia De-a Arhitectura, în parteneriat cu UrbanEye Film Festival, prezintă, între orele 18:00 şi 24:00, proiecţia online a filmului documentar „Blocul” (2016), regie şi imagine: Maria Şalaru, editare şi regie montaj: Ileana Szasz, urmată de o discuţie pe tema filmului prezentat, cu ocazia premierii participanţilor la provocarea #DeaArhitecturaAcasa „Case de film”, desfășurată în cerc restrâns

 

– Cultură

* Rețeaua Națională a Muzeelor (RNMR) lansează un nou proiect muzeal participativ în România – Muzeul „Identități Fragile” (Muzeul Pandemiei) – https://www.identitatifragile.com/, precum și Campania publică de colectare a obiectelor – memorie, care ne-au însoțit pe fiecare dintre noi în pandemie, începând cu luna martie a anului 2020. Oricine poate trimite un obiect care „încorporează” un sentiment ce l-a marcat în pandemie, o stare, un eveniment sau orice lucru cu care asociază experiența trăită în această perioadă. Primul muzeu participativ dedicat pandemiei își așteaptă, așadar, contributorii pentru a ilustra tranzițiile emoționale (re)simțite individual, dar experimentate colectiv de fiecare dintre noi. „Identități Fragile” este un muzeu deschis care își propune să dea voce fiecărei emoții personale generată de Covid-19, prin intermediul obiectelor. Toate obiectele donate vor deveni parte din colecția Muzeului Identităților Fragile. Obiectele selectate vor fi expuse la Rezidența BRD Scena9 din București, în perioada 15 mai – 15 iunie. Parteneri: Administrația Fondului Cultural Național, Rezidența BRD Scena9 – Str. Ion Luca Caragiale nr. 32. Mai multe detalii găsiți pe: pagina web – https://www.identitatifragile.com/, paginile de FB și de Instagram: https://www.instagram.com/identitati_fragile/,  https://www.facebook.com/Identitati-Fragile-101329972029402. Varianta online a expoziției „Identități fragile” este disponibilă pe www.identitatifragile.com unde vor fi expuse toate contribuțiile primite și acceptate în colecție

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 mai

* Cu 144 de ani în urmă (1877) apărea, la Bucureşti, până la 16.VI.1889, cotidianul politic şi literar „România liberă”, sub conducerea lui Dimitrie August Laurian. În 1943, apare ilegal (28 ianuarie 1943 – august 1944), apoi legal din 24 august 1944 până la 21 decembrie 1989, România liberă cotidian al Consiliului Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste, în 1945 avându-l ca redactor responsabil pe Grigore Preoteasa. De la nr. 222/1945 până în decembrie 1950, apare cu subtitlul: Cel mai mare ziar de informație și reportaj; din 1950 până în 1968, este organul de presă al Sfaturilor Populare; din 1969 până în 1980, Cotidianul Consiliului National al Frontului Unității Socialiste, avându-l pe Octavian Paler ca redactor-șef (nemenționat). În continuarea acestui ziar (din 1943 – 1989), din 23 decembrie 1989 apare, zilnic, ziarul independent de opinie, informație și reportaj, cu același titlu, purtând pe frontispiciul său înscris: „Somnul rațiunii naște monștrii”. În 4 ianuarie 1990, apare pe frontispiciul ziarului: Serie nouă, iar din 1993, apare pentru prima dată mențiunea: Fondat în 1877

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de când era publicată scrisoarea „Rerum Novarum” a Papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială. Leon al XIII-lea a analizat realitatea socială din punct de vedere evanghelic, încercând să găsească în ea soluţii adecvate, pornind de la aceeaşi perspectivă. S-a bazat astfel pe Sfintele Scripturi şi pe tradiţia Bisericii pentru a propune soluţii la lucrurile noi care apăreau. În felul acesta, el a introdus o metodologie care a devenit repede caracteristică a învăţăturii sociale a Bisericii: „Rerum Novarum a tratat problema muncitorilor cu o metodă care va deveni o paradigmă permanentă pentru dezvoltările următoare ale doctrinei sociale”

* Acum 58 de ani (1963) era lansată nava cosmică americană „Mercury 9”, la bordul căreia se afla astronautul Gordon Cooper, primul american care a rămas pe orbită mai mult de 24 de ore. A fost prima evaluare americană a efectelor zborului în spaţiul cosmic asupra organismului uman

* Cu 31 de ani în urmă (1990) a avut loc reluarea, după 40 de ani de întrerupere, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. La data de 10.V.1927 a fost semnat Concordatul cu Vaticanul, prin care se reorganiza cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929). După preluarea puterii politice de către regimul comunist şi după proclamarea, la 30 decembrie 1947, a Republicii Populare în România, raporturile dintre România şi Sfântul Scaun s-au deteriorat treptat. Prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, Concordatul a fost denunţat de către autorităţile comuniste. La 1 decembrie 1948, guvernul de la Bucureşti a decretat „reunificarea cu Biserica Ortodoxă Română” a greco-catolicilor, iar la 7 iulie 1950 relațiile diplomatice au fost întrerupte. România şi Sfântul Scaun au reluat relaţiile diplomatice la 15 mai 1990, primul ambasador al României după perioada comunistă prezentându-şi scrisorile de acreditare la 8 iunie 1993. Din ianuarie 1998, în România se revine la vechea tradiţie prin care Nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul corpului diplomatic acreditat în ţara noastră

* Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a obţinut acum 10 ani (2011), primul titlu de campioană a României din istoria sa şi a reuşit să aducă şi primul titlu Moldovei, după un meci cu principala contracandidată la titlu, FC Timişoara, pe care a învins-o fără drept de apel pe arena din Tiglina III, devenind campioana României. Evenimentul a fost sărbătorit ad-hoc de mii de gălăţeni, care au ieşit în stradă imediat după meci pentru o „noapte albă” de neuitat, petrecerea repetându-se la decernarea trofeului câteva zile mai târziu

* Se împlinește 1 an (2020) de când, începând cu această dată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a hotărât instituirea stării de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, aceasta a fost prelungită prin hotărâri, astfel că şi în prezent România se află în continuare în stare de alertă, cu unele restricţii impuse de autorităţi

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Iacob Putneanul, mitopolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: Mitropolitul Iacob (1719-1778) şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, trecerea lui în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veşnice

 

– „Ziua Chimiştilor Militari” (Ziua trupelor de apărare NBC – nucleară, biologică şi chimică); prin Decizia ministerială 297/15.V.1923 s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului de Război, Comitetul consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la războiul chimic; denumirea acestei structuri a suferit, de-a lungul timpului, modificări: Secţia a IV-a a Gazelor de Luptă (din septembrie 1923), Serviciul Apărării contra Gazelor (1925), Direcţia Serviciului Chimic Militar (1931), Comandamentul Trupelor Chimice (1951) etc.

 

– „Ziua Familiei Române”; marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”. NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua naţională a familiei” în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai; în 2021, la 16 mai

 

– „Ziua Medicului Veterinar”, instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară (1994), ziua de 15 mai având mai multe semnificaţii pentru medicina veterinară românească: la 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei, care a funcţionat în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; la 15.V.1871 (- 150 de ani) a fost înfiinţată Societatea de Medicină Veterinară, desfiinţată în 1949 şi reînfiinţată la 15.V.1971 (- 50 de ani); la 15 mai 1991 (- 30 de ani) au fost înfiinţate Direcţiile Sanitare Veterinare Judeţene, prin aceasta serviciile veterinare desprinzându-se de sub tutela Direcţiilor Agricole

 

– „Ziua Poliţiştilor Militari”; prin Ordinul ministrului apărării naţionale din 15.V.1990 s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de poliţie militară din cadrul Armatei române

 

– 1838: S-a născut pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mânăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899 (m. 1907)

 

– 1844: S-a născut Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (m. 1939)

 

– 1847: S-a născut Ioniţă Scipione Bădescu, poet şi publicist; prieten cu Mihai Eminescu; membru al Societăţii literare „Junimea” (m. 1904)

 

– 1873: A murit (la Heidelberg, Germania) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin înfăptuirea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); fiind exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române din 2018 (n. 1820)

 

– 1881: S-a născut prozatorul, autorul dramatic, traducătorul şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (m. 1923) – 140 de ani

 

– 1881: S-a născut pictorul Marius Bunescu (m. 1971) – 140 de ani

 

– 1884: S-a născut Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (m. 1943)

 

– 1884: A murit, la Paris, Ioan Alecsandri, prozator și traducător (n. 1826)

 

– 1900: S-a născut medicul Arthur Kreindler, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii de neurologie din România; şi-a legat numele de efectuarea primelor encefalografii din ţară; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1988)

 

– 1912: S-a născut scriitorul maghiar din România Salámon Ernö (m. 1943, la Mihailovska Stari/URSS)

 

– 1925: S-a născut Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (m. 1977)

 

– 1926: S-a născut Aurel Martin, istoric şi critic literar, traducător; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (m. 1993) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (m. 2011)

 

– 1938: S-a născut Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (m. 2016)

 

– 1938: A murit medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie; a folosit, printre primii, metoda encefalografică în studiul fiziopatologiei sistemului nervos; pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice); membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte al acestui for (1916-1918; 1925-1928) (n. 1863)

 

– 1940: S-a născut Maria Uca Marinescu, exploratoare, sportivă de performanță și pedagog; prima femeie care a ajuns la cei patru poli ai pământului (și cei magnetici); prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului; prima româncă explorator ce a ajuns în Antarctica. A vizitat peste 100 de țări de pe toate meridianele Pământului, din Carpați în Caucaz, din Balcani în Alpi, din Himalaia în Kilimanjaro, din Groenlanda și Canada în Patagonia și în Țara de Foc, acolo unde – dintre români – numai inginerul explorator Iuliu Popper și biologul Emil Racoviță, au mai fost până atunci; a ajuns și la Polul Frigului (- 71,2 grade Celsius, Yakutsya-Oymyakon, Rusia, 2015)

 

– 1941: S-a născut actorul Vistrian Roman (m. 1994) – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Viorel Comănici, actor de teatru și film (m. 2020) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut pictorul Ştefan Ioan Câlţia

 

– 1946: S-a născut pictorul și profeorul Eugeniu Barău (m. 2020) – 75 de ani

 

– 1956: S-a născut Gino Iorgulescu, fost fotbalist, antrenor, preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (reales în octombrie 2017, pentru un mandat de 5 ani) – 65 de ani

 

– 1993: A murit Aurel Martin, istoric şi critic literar, traducător; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (n. 1926)

 

– 1994: A murit Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (n. 1929)

 

– 2004: A murit compozitorul francez de origine română Marius Constant (n. 1925)

 

– 2018: A murit comentatorul sportiv, jurnalistul și politicianul Cristian Ţopescu, una dintre marile figuri ale jurnalismului din România; a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă, realizând mii de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene (n. 1937)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Shusha: Posibilă vizită a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Nagorno Karabakh

 

– Moscova: Termenul dat de Rusia companiei Twitter de eliminare a conținutului „ilegal”, sub sancțiunea blocării

 

– Londra: Termenul limită pentru răspunsul Marii Britanii la plângerea UE privind încălcarea acordurilor post-Brexit în Irlanda de Nord

 

– Chile: Alegeri municipale și legislative (15 – 16 mai)

 

– Intrarea în vigoare a noilor condiții de utilizare a aplicației Whatsapp

 

– Londra: Finala Cupei Angliei la fotbal, între echipele Leicester – Chelsea

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă”, a luat naştere datorită schimbărilor climatice considerate una dintre cele mai mari provocări care ne afectează la nivel global

 

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte anual, în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Iniţiatorul acţiunii, în 1973, a fost americanul Douge Berger care conducea Asociaţia Astronomică din Northern California şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două „Zile ale astronomiei”, una primăvara, alta toamna (în 2021 este şi pe 9 octombrie)

 

– „Ziua Internaţională a Familiilor”, este o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile; se marchează din anul 1994, „Anul internaţional al familiei”, pe baza Rezoluţiei 47/237 din 20.IX.1993 a Adunării Generale a ONU. NOTĂ: A se vedea la 15.V. şi articolul „Ziua familiei române”

 

– „Ziua Latinităţii”; marchează semnarea, la Madrid, la 15.V.1954, a Convenţiei Constitutive a Uniunii Latine, organizaţie interguvernamentală care reuneşte 36 de state, printre care şi România, care au limbi oficiale sau naţionale neolatine; ziua a fost proclamată la al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000

 

– 1567: S-a născut compozitorul şi violonistul italian Claudio Monteverdi; considerat primul reprezentat important al operei moderne (m. 1643)

 

– 1845: S-a născut biologul rus Ilia I. Mecinikov, unul dintre fondatorii microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1916)

 

– 1859: S-a născut Pierre Curie, fizician şi chimist francez; contribuţii în domeniile magnetismului şi radioactivităţii; împreună cu soţia sa, Maria Sklodowska Curie, a descoperit şi izolat elementele radiu şi poloniu (1898); Premiul Nobel pentru Fizică pe 1903, împreună cu soţia sa şi cu Antoine Henri Becquerel (m. 1906, în urma unui accident rutier)

 

– 1862: S-a născut Arthur Schnitzler, scriitor şi dramaturg austriac, cel mai important reprezentant al Modernităţii vieneze; operele sale au fost adesea controversate, atât datorită francheţei în descrierea sexualităţii, cât şi pentru poziţiile sale ferme împotriva antisemitismului, în scrieri precum piesa de teatru „Professor Bernhardi” (Profesorul Bernhardi) şi „Der Weg ins Freie” (Drum deschis) (m. 1931)

 

– 1880: S-a născut sculptorul ceh Jan Štursa (m. 1925)

 

– 1886: A murit poeta americană Emily Dickinson (n. 1830) – 135 de ani

 

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Katherine Anne Porter (m. 1980)

 

– 1891: S-a născut (la Kiev/Ucraina) Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg rus (m. 1940) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut actriţa franceză Arletty (Léonie Bathiat), vedetă a cinematografului interbelic; actriţă preferată a regizorului de film Marcel Carné (m. 1992)

 

– 1898: A murit violonistul şi compozitorul maghiar Ede Reményi (Eduard Reményi) (n. 1828)

 

– 1901: S-a născut Xavier Herbert, scriitor australian (m. 1984) – 120 de ani

 

– 1909: S-a născut actorul britanic de film James Mason (m. 1984)

 

– 1911: S-a născut Max Frisch, dramaturg, romancier şi arhitect elveţian, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană (m. 1991) – 110 ani

 

– 1915: S-a născut economistul american Paul Anthony Samuelson, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1970 (m. 2009)

 

– 1926: S-a născut dramaturgul britanic Peter Shaffer (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1937: S-a născut Trini Lopez, cântăreț, chitarist și actor american (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut actriţa franceză Mireille Darc (nume la naştere: Mireille Aigroz), simbol al cinematografiei franceze din anii ’70 ai secolului XX (m. 2017)

 

– 1940: S-a născut Lainie Kazan, actriţă de film şi cântăreaţă americană

 

– 1940: S-a născut Isai Cârmu, pictor, grafician şi portretist din R. Moldova (m. 2015)

 

– 1944: S-a născut sociologul şi profesorul german Ulrich Beck, autorul teoriei „societăţii riscului” (m. 2015)

 

– 1951: S-a născut Frank Anthony Wilczek, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2004, împreună cu David Gross și David Politzer, pentru descoperirea libertății asimptotice în teoria interacțiunii tari – 70 de ani

 

– 1953: S-a născut Mike Oldfield (Michael Gordon Oldfield), compozitor şi muzician poli-instrumentist britanic

 

– 1967: A murit pictorul american Edward Hopper (n. 1882)

 

– 1989: A murit Johnny Green (nume complet: John Waldo Green) compozitor, dirijor și pianist american (n. 1908)

 

– 1995: A murit Eric Porter, actor englez (n. 1928)

 

– 2012: A murit scriitorul şi diplomatul mexican Carlos Fuentes (n. 1928, în Panama)

 

– 2013: A murit tenorul franco-australian Albert Lance (numele real: Lancelot Albert Ingram) (n. 1925)

 

– 2016: A murit astrofizicianul francez André Brahic; a descoperit inelele planetei Neptun; cunoscut pentru pasiunea sa de a populariza ştiinţele (n. 1942) – 5 ani

 

– 2020: A murit actorul american Fred Willard (nume complet: Frederick Charles Willard Jr.), unul dintre cei mai prolifici comedianți de la Hollywood, cunoscut pentru abilităţile sale de improvizaţie (n. 1939) – 1 an

 

– 2020: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul italian Ezio Bosso (n. 1971) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 14 mai

Calendarul zilei – 14 mai

Publicat de Codrin RAITA, 14 mai 2021, 05:00 / actualizat: 14 mai 2021, 10:51

EVENIMENTE INTERNE

– Medicină, Sănătate

* În perioada 14 – 16 mai, la nivel naţional, în mod deosebit în Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi, universităţile de medicină vor organiza campanii de vaccinare, prin care se dorește facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane pentru imunizare, fără să existe nevoia unei programări directe. Din program:

  • Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizează, în perioada 14-17 mai, Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!Timp de trei zile, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca cu vârsta de peste 16 ani, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, fără programare, în cadrul centrului de vaccinare care va fi amenajat la Sala Polivalentă BT Arena.
  • Târgu Mureş: Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” organizează o acţiune de vaccinare în masă împotriva virusului SARS-CoV-2, denumită „Maratonul vaccinării – UMFST vaccinează!”. Acţiunea se adresează întregii populaţii care încă nu este vaccinată, cu vârsta peste 16 ani, se va realiza cu vaccinul Pfizer BioNTech, iar de acest maraton vor beneficia toţi doritorii, indiferent de domiciliu, fără a fi nevoie de programare. Personalul medical din judeţ şi studenţii universităţii vor asigura timp de 3 zile fluxurile de vaccinare continuă, la sediul UMFST. Acţiunea este realizată în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Mureş, unităţile sanitare din judeţ şi asociaţiile studenţeşti din cadrul UMFST şi cu sprijinul Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2

 

– Cultură

* Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine în 2021, într-o formulă adaptată. Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi poate cel mai mare concert rock împotriva rasismului sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul seriei de proiecţii Cinepolitica Nights. Trei documentare în premieră naţională şi trei lungmetraje de ficţiune, printre care şi două producţii româneşti, sunt difuzate online, în perioada 5 – 14 mai (de miercuri până vineri). Toate filmele din cadrul Cinepolitica Nights vor putea fi vizionate exclusiv online, pe întreg teritoriul României, prin intermediul Elvire chez vous, în platforma Eventbook. Fiecare film este disponibil o singură seară, de la ora 18:00 şi până la miezul nopţii, în platforma Eventbook. Detalii de acces: https://eventbook.ro/elvirepopesco. Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi DACIN SARA. Din program:

  • Cinepolitica Nights se încheie cu proiecţia lungmetrajului de ficţiune autohton Berliner (r: Marian Crişan, 2020), câştigător al premiului Keen Eye, la Festivalul de Film de la Moscova. Trailer: https://youtu.be/d0RT8QxpbDk

* Teatrul Naţional din Bucureşti se redeschide pe 14 mai, cu spectacole în patru săli în acelaşi timp, la capacitatea de 30%. TNB participă și la proiectul pilot din 15 mai, cu toate locurile ocupate pentru persoanele vaccinate.Din program:

  • 15 mai – Spectacolul „Dineu cu proşti”

* Timișoara: Teatrul Național Timișoara se redeschide publicului după mai mult de jumătate de an în care întâlnirea cu spectatorii a avut loc exclusiv în spațiul virtual, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Are loc spectacolul „Freak show”, un one-man show semnat de Florin Piersic jr. – la Sala 2, Parcul Civic

 

– S-a întâmplat într-o zi de 14 mai

* Se împlinesc 225 de ani (1796) de când medicul britanic Edward Jenner a efectuat prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul vaccinului”

* Acum 182 de ani (1839) s-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen (14/26). Gazeta „Albina Românească” din 14 mai 1839, scria, cu această ocazie, următoarele rânduri: „Astăzi 14 mai, va începe în grădina domnească de la Socola expoziţia plantelor şi a florilor exotice”. Organizarea expoziţiilor agrare, industriale în Principatele române a fost impulsionată şi de expoziţiile internaţionale de la Londra din anul 1851 şi de la Paris din anul 1855

* Cu 173 de ani în urmă (1848), la această dată, reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port. S-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press”, cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi

* Acum 151 de ani (1870) s-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College. A fost primul meci, înregistrat oficial, care a folosit atât regulile complete de rugby, cât și mingea ovală

* Cu 121 de ani în urmă (1900), între 14 mai şi 28 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. A fost pentru prima dată când au participat și femei. A fost una din cele mai lungi Olimpiade din istorie, la care, însă, nu au existat festivități de deschidere și de închidere

* În urmă cu 73 de ani (1948) era semnat actul de naştere al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare

* Tot acum 73 de ani a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic)

* În urmă cu 66 de ani (1955) avea loc semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat. Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria –  şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est  din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991

* Cu 53 de ani în urmă (1968), între 14 şi 18 mai, a avut loc vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după cel de-Al Doilea Război Mondial a unui şef de stat vest-european în România. În ziua de 14 mai 1968 peste două mii de oameni au salutat sosirea preşedintelui francez pe drumul de la aeroportul Băneasa până în centrul Bucureştiului. În plus, Ambasada Franţei din România estimează că un număr de aproximativ un milion de oameni l-au aclamat pe şeful statului francez în timpul deplasărilor în provincie. Cel mai important discurs rostit în timpul vizitei a fost cel din dimineaţa zilei de 15 mai. În faţa Marii Adunări Naţionale generalul Charles de Gaulle a vorbit despre prietenia istorică dintre poporul francez şi cel român. Singura întrevedere tête-à-tête între liderul francez şi Nicolae Ceauşescu a avut loc în după-amiaza zilei de 14 mai şi a decurs sub auspicii pozitive. Un alt obiectiv vizat pentru perioada vizitei în România a fost zona Craiovei, acolo unde statul francez a investit în obiectivele industriale. Cuvântarea rostită în ziua de 16 mai în Piaţa Unirii din Craiova a fost aclamată cu acelaşi entuziasm. Franţa anului 1968 a fost dominată de proteste şi demonstraţii studenţeşti, în perioada pe care preşedintele francez a petrecut-o în România izbucnind mişcări studenţeşti în Cartierul Latin, urmate de protestele sindicatelor și o grevă generală care au paralizat Franţa timp de 15 zile. În acest context, generalul Charles de Gaulle şi-a încheiat şederea în România cu trei zile mai devreme decât fusese inițial prevăzut, pe data de 18 mai

* Acum 48 de ani (1973) era lansată prima staţie spaţială americană „Skylab”, construită de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA. A revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km

* Se împlinesc 40 de ani (1981), de când, între 14 şi 22 mai, cosmonautul Dumitru Prunariu (n. 1952) devenea primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40”. Zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”

* Cu 32 de ani în urmă (1989) exploratorul britanic, Robert Charles Swan (n. 1956), a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud. Este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”

* Se împlinește 1 an (2020), de când, la această dată, ora 24:00, a expirat Starea de Urgenţă instituită la nivel naţional prin Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, începând cu data de 16 martie 2020, şi prelungită la 15 aprilie, pentru încă 30 de zile, prin Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui Klaus Iohannis, în contextul pandemiei de coronavirus

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Matia, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele Comuniste”, instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; în noaptea de 14/15 mai 1948 a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (regimului comunist), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice; arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit asemenea primilor creştini. NOTĂ: Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie

 

– „Ziua Dreptului Internaţional Umanitar”, marcată din 2014, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar; 14 mai 1954 reprezintă data la care România a ratificat Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, care reglementează, în principal, Dreptul internaţional umanitar, completate de cele două Protocoale adiţionale semnate în 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate. Instituirea acestei zile reprezintă o confirmare a ataşamentului României faţă de valorile dreptului internaţional umanitar

 

– 1742: A murit Radu Tempea II, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)

 

– 1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876)

 

– 1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (m. 1933)

 

– 1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939) – 150 de ani

 

– 1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970) – 120 de ani

 

– 1914: S-a născut folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (m. 1997)

 

– 1920: S-a născut Ursula Bedners, poetă, prozatoare și traducătoare română de etnie germană (m. 2005)

 

– 1923: A murit Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România; după moartea sa, întreaga avere a rămas Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925); membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1844)

 

– 1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)

 

– 1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM”

 

– 1934: S-a născut Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (m. 2016)

 

– 1945: A murit istoricul şi filologul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1866)

 

– 1956: S-a născut poeta Domniţa Petri – 65 de ani

 

– 1957: A murit Camil Petrescu, dramaturg, prozator, estetician, filosof, gazetar şi poet; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

 

– 1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916)

 

– 1988: A murit agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu Petre S. Aurelian (n. 1833 – m. 1909), a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1911)

 

– 1992: A murit actriţa Victoria Mierlescu (n. 1905). NOTĂ: Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie

 

– 2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944)

 

– 2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930) – 10 ani

 

– 2016: A murit filologul, lingvistul, istoricul literar şi editorul Neculai Alexandru Ursu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (n. 1926) – 5 ani

 

– 2017: A murit Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, unde a jucat peste 70 de roluri; prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (n. 1932)

 

– 2018: A murit chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice HOFIGAL; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (n. 1937)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Wellington, Noua Zeelandă: Conferință a prim-ministrului Jacinda Ardern despre apelul Christchurch împotriva extremismului online

 

– Grecia: Posibilă redeschidere a țării pentru turiști

 

– Tokyo, Japonia: Toshiba și Honda anunță rezultatele financiare anuale 2020/2021

 

– Tokyo: Baschet – probă-test pentru Jocurile Olimpice (14 – 16 mai)

 

– Le Mans, Franța: Campionatul Mondial de Motociclism, Marele Premiu al Franței (14 – 16 mai)

 

– Freetown, Sierra Leone: Alegerea liderilor Federației de Fotbal Sierra Leone (SLFA) (14 – 15 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 14/15: Ziua naţională a Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811 – 210 ani

 

– 1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553)

 

– 1686, 14/24: S-a născut fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (m. 1736) – 335 de ani

 

– 1727: S-a născut Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)

 

– 1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858) – 250 de ani

 

– 1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)

 

– 1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954)

 

– 1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (m. 1973)

 

– 1912: A murit dramaturgul suedez August Strindberg (n. 1849)

 

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul Eugène Ionesco (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul german Aloys Kontarsky (m. 2017) – 90 de ani

 

– 1943: S-a născut muzicianul şi compozitorul scoţian Jack Bruce (nume real: John Simon Asher Bruce); solist şi basist al trupei rock britanice „Cream” (m. 2014)

 

– 1943: A murit Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854)

 

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film George Lucas (nume complet: George Walton Lucas, Jr.), creatorul seriilor de filme „Star Wars”

 

– 1950: S-a născut actorul american Mark Blum (m. 2020)

 

– 1952: S-a născut Robert L. Zemeckis, regizor, producător de film şi scenarist american; distins cu Premiul Oscar, în anul 1995, pentru filmul ”Forrest Gump”

 

– 1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)

 

– 1984: S-a născut Mark Zuckerberg, programator american și antreprenor în domeniul internetului; fondator (la 4.II.2004) și manager general al rețelei de socializare Facebook

 

– 1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth (n. 1918)

 

– 1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916)

 

– 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor american de film (n. 1915)

 

– 1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890)

 

– 2015: A murit B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului” (n. 1925)

 

– 2018: A murit creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (n. 1935)

 

– 2018: A murit Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „Noul jurnalism” (n. 1930)

 

– 2019: A murit Tim Conway (nume complet: Thomas Daniel Conway), actor, comediant, scriitor și regizor american; cunoscut pentru scheciurile din emisiunea de divertisment „The Carol Burnett Show” (n. 1933)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 13 mai

Calendarul zilei – 13 mai

Publicat de Codrin RAITA, 13 mai 2021, 05:00 / actualizat: 13 mai 2021, 9:44

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Aachen, Germania: Ceremonia de decernare a Premiului internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen pe anul 2020, Preşedintelui României, Klaus Iohannis

-Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

-Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

-Juridic

* Conferința Internațională de Dreptul Afacerilor „Experiențe, evoluții și perspective în Dreptul afacerilor în epoca post-pandemie”  are loc în perioada 13-15 mai, online – free access. Partener media: JURIDICE.ro. Conferința va conține paneluri dedicate domeniilor circumscrise dreptului afacerilor: societăților comerciale, contractelor și garanțiilor comerciale, litigiilor în afaceri, insolvenței (internă și transfrontalieră), dreptului penal al afacerilor, regimului investițiilor străine, dreptului muncii, achizițiilor publice, problematicilor registrului comerțului, dreptului european. Conferința va fi preluată/transmisă live pe pagina principală a JURIDICE.ro și pe website-urile și pe rețelele sociale ale tuturor organizatorilor și partenerilor evenimentului. Din program:

  • ora 9:00 –Deschiderea Conferinței – Mesajul organizatorilor: Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, Președinte al Institutului Român de Drept Comercial, Niculina Șomlea, Co-ordinator to Eastern European Countries’ Committee (EECC) INSOL EUROPE, prof. univ. dr. Costel Negricea, Rector al Universității Româno-Americane, lect. univ. dr. Sergiu Golub – Prodecan al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Mihai Hotca – Rector al Universității Nicolae Titulescu, prof. univ. dr. Smaranda Angheni – Vice-Președinte al Universității Titu Maiorescu

 

– Cultură

* Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine în 2021, într-o formulă adaptată. Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi poate cel mai mare concert rock împotriva rasismului sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul seriei de proiecţii Cinepolitica Nights. Trei documentare în premieră naţională şi trei lungmetraje de ficţiune, printre care şi două producţii româneşti, sunt difuzate online, în perioada 5 – 14 mai (de miercuri până vineri). Toate filmele din cadrul Cinepolitica Nights vor putea fi vizionate exclusiv online, pe întreg teritoriul României, prin intermediul Elvire chez vous, în platforma Eventbook. Fiecare film este disponibil o singură seară, de la ora 18:00 şi până la miezul nopţii, în platforma Eventbook. Detalii de acces: https://eventbook.ro/elvirepopesco. Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi DACIN SARA. Din program:

  • Va fi difuzat un nou documentar în premieră naţională, laureat al festivalurilor de film de la Berlin, Cracovia, cât şi la IndieLisboa şi British Independent Film Awards: „White Riot” / „Revolta albă” (r: Rubika Shah, 2019). Documentarul descrie povestea netrunchiată a unei ere uitate, în care muzica a schimbat lumea prin refuzul de a se pleca în faţa unui status-quo profund nedrept. Trailer: https://youtu.be/Fj9WXw_W1dc

 

– S-a întâmplat într-o zi de 13 mai

* Acum 414 ani (1607) au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi pe malul râului James River, la nord-est de Norfolk (azi, statul american Virginia)

* Cu 84 de ani în urmă (1937) România şi fosta Iugoslavie au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie

* Se împlinesc 75 de ani (1946), de când, între 13 şi 20 mai, Yehudi Menuhin (1916 – 1999), violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu)

* Se împlinesc 40 de ani (1981), de când, la Roma, în Piaţa Sfântul Petru, a avut loc un atentat asupra Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), comis de teroristul turc Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe Suveranul Pontif, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop

* Acum 17 ani (2004) Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabilea obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia a fost elaborată Strategia militară a României

* În urmă cu 16 ani (2005) avea loc reprimarea violentă a demonstraţiilor antiguvernamentale din Uzbekistan, eveniment cunoscut ca „Masacrul de la Andijan”. Incidentele violente din oraşul Andijan s-au soldat cu sute de morţi şi zeci de persoane arestate   * Cu 7 ani în urmă (2014), peste 200 de mineri au murit și alte câteva sute au rămas blocați în subteran după o explozie care a avut loc într-o mină de cărbuni situată în Soma, provincia Manisa, din vestul Turciei, accidentul fiind provocat de un transformator electric care a generat surparea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Înălţarea Domnului; Sf. Fecioară Maria de la Fatima (Calendarul Romano-Catolic 2021). NOTĂ: La 13.V.1917 trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

 

– Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 12 aprilie); timp de trei zile, în perioada 13 – 15 mai, se sărbătoreşte Ramadan Bayramul. NOTĂ: În America de Nord se sărbătoreşte începând cu o zi mai târziu

 

– 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător; unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene; autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai); în „Cartea de rogacioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin; nepot al episcopului Inochentie Micu, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745) – 215 ani

 

– 1887: S-a născut Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul internaţional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federaţia Aeronautică Internaţională); consemnată, în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care îşi realizeză reportajele din avion; a deschis drumul aviaţiei sanitare (m. 1929)

 

– 1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain) (m. 1916, pe front)

 

– 1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1935)

 

– 1904: S-a născut actriţa de teatru și film Elvira Godeanu (m. 1991)

 

– 1909: S-a născut actriţa franceză de origine română Jany Holt (născută Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt) (m. 2005)

 

– 1919: S-a născut inginerul George S. Bărănescu, stabilit (din 1979) în SUA; activitate de cercetare în domeniul motoarelor cu ardere internă; autor al unor invenţii (brevetate în SUA şi în alte state industrializate) care includ concepte de motoare cu ardere internă având capacitatea de conservare a energiei, toleranţă la combustibili şi emisii poluante reduse; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2001)

 

– 1924: S-a născut Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (m. 2005)

 

– 1931: S-a născut Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor; membru titular al Academiei Române din 2004 (m. 2008) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut medicul şi omul politic Francisc Bárányi; fost ministru al sănătăţii, deputat UDMR în trei legislaturi; membru fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Banat; fondatorul Serviciului de Ajutor Maltez în România (m. 2016) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (m. 2006)

 

– 1940: S-a născut Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (m. 1996)

 

– 1941: S-a născut Constantin Simirad, fost primar al Iaşiului, în perioada 1992-2003 și fost președinte al Consiliului Județean Iași, ambasador al României în Cuba, timp de trei ani, până în 2006 (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Constantin Vaeni

 

– 1942: S-a născut actorul şi regizorul Bujor Macrin (m. 2013)

 

– 1945: S-a născut Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (m. 1996)

 

– 1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă şi ilustrator muzical, redactor tv. – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut Gigi Căciuleanu, dansator, coregraf şi profesor; considerat creatorul teatrului coregrafic; în 1973 s-a stabilit în Franţa

 

– 1949: S-a născut actriţa Julieta Szönyi-Ghica

 

– 1955: S-a născut actorul Dinu Manolache (m. 1998)

 

– 1959: A murit Emil Haţieganu, jurist şi om politic; membru marcant al PNŢ; membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei; de mai multe ori ministru; arestat şi deţinut la Budapesta şi Györ (1944-1945); deţinut politic (1948-1951); membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1878)

 

– 1964: A murit geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1895)

 

– 1968: S-a născut Oana Sârbu, interpretă de muzică uşoară şi actriţă

 

– 1969: A murit Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok (n. 1883)

 

– 1974: A murit Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu), poet şi prozator, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă (n. 1903)

 

– 1997: A murit Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caradja; prinţesa a ajutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (n. 1920)

 

– 1999: A murit Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic (n. 1927)

 

– 2008: A murit actorul Colea Răutu (nume real: Nikolai Rutkovski) (n. 1912)

 

– 2008: A murit Costică Toma, fost portar al echipei de fotbal CCA, actuala Steaua Bucureşti, şi al reprezentativei României (n. 1928)

 

– 2009: A murit Adrian Tomescu, pianist şi profesor (n. 1947)

 

– 2010: A murit Alexandru Sever (pseudonimul lui Solomon Silberman), prozator, dramaturg şi eseist, stabilit în Israel (n. 1921)

 

– 2010: A murit medicul şi profesorul Ioan Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1924)

 

– 2011: A murit Ovidiu Dumitru, textier, scenarist şi realizator în TVR; a fost unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române, fiind realizator al mai multor emisiuni, printre care şi „Televiziunea, dragostea mea”, despre care a spus că este „o adevărată declaraţie de dragoste” faţă de unica televiziune a vieţii lui: Televiziunea Română (n. 1933) – 10 ani

 

– 2012: A murit pictorul, sculptorul şi arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1922)

 

– 2014: A murit Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (n. 1951)

 

– 2019: A murit traducătoarea Micaela Ghiţescu; între anii 1952 şi 1955 a fost închisă de autorităţile comuniste sub acuzaţia de relaţii cu străinătatea; a tradus mai ales din literaturile portugheză şi braziliană, dar şi din literatura engleză, franceză, germană, spaniolă și canadiană; din 2003 a fost redactor-şef şi apoi director al revistei „Memoria (revista gândirii arestate)”, care se ocupă cu păstrarea memoriei victimelor comunismului românesc (n. 1931)

 

– 2020: A murit Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film, autor de cărţi de specialitate şi profesor; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică (n. 1932) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Istanbul, Turcia: Urmează să aibă loc conferința de pace privind Afganistanul, în prezența reprezentanților guvernului și a talibanilor

 

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Sunt marcați 40 de ani de la atacul asupra Papei Ioan Paul al II-lea în Piața Sf. Petru

 

– Varșovia, Polonia: Curtea Constituțională se pronunță cu privire la valabilitatea dreptului UE în Polonia

 

-Johannesburg, Africa de Sud: Convocare ca martor al președintelui Matamela Cyril Ramaphosa în fața unei comisii anticorupție care investighează perioada Jacob Zuma, în calitate de șef al guvernului (13 – 14 mai)

 

-Mexico City, Mexic: Marcarea a 700 de ani de la crearea Mexicului

 

– Londra: Rezultate preliminare Burberry 2020/2021

 

– Los Angeles, SUA: Disney – rezultate pe al doilea trimestru

 

– Tokyo, Japonia: Nikon și Suzuki – rezultate anuale 2020/2021

 

– Tokyo: Skateboard – probă-test pentru Jocurile Olimpice (13 – 14 mai)

 

– Tokyo: Prima ediție a „Seriei virtuale olimpice” organizată de Comitetul Internațional Olimpic (13 mai – 23 iun.)

 

– Berlin: Finala Cupei Germaniei la fotbal

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1717: S-a născut împărăteasa Maria-Tereza a Austriei (m. 1780)

 

– 1835: A murit arhitectul britanic John Nash, considerat cel mai mare urbanist al timpului său (printre realizările lui se numără Regent’s Park din Londra) (n. 1752)

 

– 1840: S-a născut Alphonse Daudet, romancier, nuvelist şi dramaturg francez (m. 1897)

 

– 1842: S-a născut Sir Arthur Sullivan, compozitor şi dirijor englez (m. 1900)

 

– 1857: S-a născut Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1902 (m. 1932)

 

– 1882: S-a născut pictorul francez Georges Braque, întemeietorul cubismului, alături de Pablo Picasso (m. 1963)

 

– 1885: A murit Friedrich Gustav Jakob Henle, patolog german, unul dintre cei mai importanţi anatomişti din lume, cu deosebite contribuţii în dezvoltarea histologiei (n. 1809)

 

– 1907: S-a născut Daphne Du Maurier, scriitoare britanică (m. 1989)

 

– 1914: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) scriitorul, memorialistul, scenaristul, actorul, artistul vizual, criticul de artă, colecţionarul şi jurnalistul austriac Gregor von Rezzori (numele real: Gregor Arnulph Hilarius d’Arrezzo) (m. 1998)

 

– 1916: A murit Shalom Aleichem (nume real: Şolom Nahumovici Rabinovici), scriitor şi publicist rus de limbă idiş; emigrat în SUA, spre sfârşitul vieţii (n. 1859) – 105 ani

 

– 1927: S-a născut actorul, regizorul şi producătorul american de film Herbert Ross; de formaţie coregraf, a realizat cu precădere musicaluri, comedii sau filme despre lumea scenei şi a filmului (m. 2001)

 

– 1928: S-a născut regizorul şi scenaristul francez Edouard Molinaro, realizatorul comediei clasice „Colivia cu nebune/ La cage aux folles” (m. 2013)

 

– 1930: A murit Fridtjof Nansen, explorator polar, naturalist şi om politic norvegian; cunoscut pentru expediţiile sale spre Polul Nord (a condus expediţia pe schiuri care a traversat partea de sud a Groenlandei, în 1888; a organizat o expediţie în Arctica, între anii 1893 şi 1896, pe vasul „Fram”); după 1918 a lucrat în instituţiile Ligii Naţiunilor (s-a ocupat cu repatrierea prizonierilor şi cu problemele refugiaţilor); Premiul Nobel pentru Pace pe 1922 (n. 1861)

 

– 1938: S-a născut Eberhard Schoener, pianist şi compozitor, dirijor și aranjor german

 

– 1938: S-a născut scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (m. 2015)

 

– 1939: S-a născut Harvey Keitel, actor american; mama sa, o evreică pe nume Miriam, s-a născut lângă Brăila emigrând mai apoi în Statele Unite

 

– 1941: S-a născut Joe Brown (Joseph Roger Brown), vocalist şi chitarist britanic – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Ritchie Valens (Richard Valenzuela), cântăreţ, chitarist şi compozitor american (m. 1959) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Mary Wells, cântăreaţă şi compozitoare americană (m. 1992)

 

– 1950: S-a născut cântăreţul, compozitorul, multi-instrumentistul şi producătorul american Stevie Wonder (numele la naştere: Stevland Hardaway Judkins)

 

– 1950: S-a născut Danny Kirwan, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (m. 2018)

 

– 1954: S-a născut (în Australia) cântărețul și compozitorul irlandez Johnny Logan (numele real: Sean Patrick Michael Sherrard); a câştigat de două ori concursul Eurovision pentru Irlanda

 

– 1956: A murit scriitorul rus Aleksandr Fadeev (n. 1901) – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut scriitoarea israeliană Zeruya Shalev

 

– 1961: S-a născut Dennis Rodman, baschetbalist american profesionist; a fost liderul NBA (Liga de baschet din Statele Unite ale Americii și Canada) pentru șapte ani consecutiv, un record neegalat până în prezent – 60 de ani

 

– 1961: A murit actorul american de film Gary Cooper (pe numele său adevărat Frank James Cooper), laureat al Premiului Oscar (1942 și 1953) (n. 1901) – 60 de ani

 

– 1975: A murit cantautorul american Bob Wills (James Robert Wills), considerat creatorul curentului muzical „western swing” (n. 1905)

 

– 1986: S-a născut Robert Pattinson, actor şi muzician britanic – 35 de ani

 

– 2006: A murit Jaroslav Jan Pelikan, istoric şi teolog ortodox, profesor american; unul dintre cei mai importanţi istorici ai creştinismului. A scris aproape 40 de cărţi, dintre acestea, lucrarea de referinţă în cinci volume „The Christian Tradition: A History of the Development of Doctrine [Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării tradiţiei] (1971-1989)” este recunoscută ca fiind prima istorie de acest gen (n. 1923) – 15 ani

 

– 2018: A murit actriţa canadiano-americană Margot Kidder; a devenit celebră după ce a jucat alături de Christoper Reeve în filmele „Superman” în anii 80 și 90 ai secolului XX (n. 1948)

 

– 2019: A murit Doris Day, actriță și cântăreață americană (n. 1922)

 

– 2020: A murit Gabriel Bacquier, celebru bariton francez (n. 1924) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 12 mai

Calendarul zilei – 12 mai

Publicat de Codrin RAITA, 12 mai 2021, 05:00 / actualizat: 12 mai 2021, 9:55

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:30 – Întrebări, Interpelări (se susțin la sediul Senatului)

* ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

 

-Camera Deputaților

* ora 8:30 – Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

* ora 12:00 -Vot final

* la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

* ora 15:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 13:30 – Comisia pentru tineret și sport – sala: Corp B4, etaj 3, cam. 3150
  • ora 13:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1 – prezență fizică și online

 

– Social

* Organizația Salvați Copiii, alături de NEPI Rockcastle, principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară, organizează, în perioada aprilie-septembrie, o serie de 5 webinarii și 5 workshop-uri gratuite în cele mai importante centre comerciale din portofoliul companiei: Promenada Mall, City Park Mall Constanța, Promenada Mall Sibiu, Shopping City Târgu Mureș și Ploiești Shopping City. În cadrul dezbaterilor online reunite sub conceptul „Părinte responsabil în era digitală” vor fi abordate cinci dintre cele mai importante teme legate de siguranța copiilor pe internet, pe care părinții simt că nu le stăpânesc, având nevoie de informare și ghidaj: cyberbullying-ul, știrile false, rețelele sociale, relaționarea cu copiii și riscurile ascunse ale internetului (de tipul groomingului sau conținutului dăunător). Întâlnirile, care vor fi moderate de Gabriela Alexandrescu, pot fi urmărite live pe pagina de Facebook a Organizației Salvați Copiii. Din program:

  • ora 15:00 – Mimi (Creator de conținut) și Răzvan Deaconescu (Conferențiar la Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB) vor discuta despre cyberbullying, pe care îl vor defini, pentru a învăța cum să-l recunoaștem și pentru a-l putea preveni și gestiona corect. Prin participarea la aceste conferințe, părinții vor avea oportunitatea de a-și face o imagine clară asupra metodelor prin care pot să transforme tehnologia într-un aspect firesc al vieții lor de familie. Participarea este gratuită, iar mai multe detalii pot fi regăsite la: https://bit.ly/3dA2SiX

 

– Economic

* Earnings Report este primul eveniment din România dedicat rezultatelor financiare pe Piețele externe. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, se va desfășura online și se adresează investitorilor individuali din România și celor interesați să investească pe Piețele externe. Pentru prima ediție Earnings Report de anul acesta organizatorii au pregătit o întâlnire cu 3 profesioniști: Claudiu Cazacu, Analist financiar și Consulting Strategist XTB Romania, Adrian Codirilașu, Vicepreședinte CFA România, și Sergiu Mandis, profesionist în domeniul investițiilor cu o experiență de peste 20 de ani în brokeraj, analiză și asset management și investitor cu 17 ani de experiență pe Piețele externe. Earnings Report este un eveniment organizat cu sprijinul XTB Romania

 

– Cultură

* Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine în 2021, într-o formulă adaptată. Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi poate cel mai mare concert rock împotriva rasismului sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul seriei de proiecţii Cinepolitica Nights. Trei documentare în premieră naţională şi trei lungmetraje de ficţiune, printre care şi două producţii româneşti, sunt difuzate online, în perioada 5 – 14 mai (de miercuri până vineri). Toate filmele din cadrul Cinepolitica Nights vor putea fi vizionate exclusiv online, pe întreg teritoriul României, prin intermediul Elvire chez vous, în platforma Eventbook. Fiecare film este disponibil o singură seară, de la ora 18:00 şi până la miezul nopţii, în platforma Eventbook. Detalii de acces: https://eventbook.ro/elvirepopesco. Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi DACIN SARA. Din program:

  • Seria Cinepolitica Nights continuă cu proiecţia, în premieră naţională, a documentarului „Photographer of War” / „Fotograf de război” (r: Boris B. Bertram, 2019), nominalizat la Danish Film Awards 2020 la categoria „Cel mai bun documentar”. Trailer: https://youtu.be/nGGvbqjbgUk

 

– S-a întâmplat într-o zi de 12 mai

* Acum 1908 ani (113 d.H.), la Roma, în forumul nou construit, a fost inaugurată Columna lui Traian. O ilustrare plastică a „Comentariilor lui Traian”, atribuită lui Apollodor din Damasc, Columna constituie un original act de naştere a poporului român

* Se împlinesc 440 de ani (1581) de când era emisă Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu) de către Ştefan Báthory, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania), precursoarea Universităţii Babeş-Bolyai de astăzi. Primul rector al academiei a fost Jakub Wujek. Limba de predare a Academiei a fost latina și au existat în structură două facultăți: Filosofie (3 ani), urmată de Teologie (4 ani). În perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai” și avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu

* În urmă cu 173 de ani (1848) revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul sintetiza dezideratele româneşti prin sintagma: „Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc” (12/24)

* Acum 127 de ani (1894), în ziarul francez „La Justice”, a apărut articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de la debutul lui Mircea Eliade, cu articolul „Dușmanul viermelui de mătase” în „Ziarul științelor populare și al călătoriilor”, nr. 21, sub numele Eliade Gh. Mircea

* Acum 99 de ani (1922) avea loc premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

* În urmă cu 79 de ani (1942) a avut loc prima gazare în masă, datată cu exactitate, în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, 1.500 de evrei polonezi fiind ucişi

* Acum 76 de ani (1945) armata română îşi încheia (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria) participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945)   * Cu 13 ani în urmă (2008) avea loc cutremurul din provincia Sichuan (China), cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, seism care a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu

* Acum 8 ani (2013) Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată Înalta decoraţie Nihil Sine Deo (din latină – „Nimic fără Dumnezeu”), în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale. Decoraţia regală Nihil Sine Deo instituită în 2009 prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi limitată la un număr de 200 membri, se acordă pentru performanţele de nivel înalt care îmbogăţesc prezentul românesc din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar

* Se împlinesc 5 ani (2016) de când capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a fost certificată printr-o ceremonie desfăşurată la baza militară Deveselu, în prezenţa premierului de la acea vreme, Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unor înalţi oficiali români şi străini. Scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume

* Acum 2 ani (2019) a început mandatul României în Consiliul Executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care durează doi ani. În calitate de organizaţie de implementare a Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, OIAC reuneşte 193 de state membre. Consiliul Executiv al OIAC, format din 41 de state membre, supervizează activităţile Secretariatului Tehnic al Organizaţiei şi este responsabil de promovarea implementării eficiente şi a respectării Convenţiei. Convenţia, intrată în vigoare la 29 aprilie 1997, este primul tratat internaţional din domeniul dezarmării care prevede eliminarea completă a unei întregi categorii de arme de distrugere în masă. România a semnat această convenție în prima zi de la deschiderea ei spre semnare, la 13 ianuarie 1993, şi a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), instrumentele de ratificare fiind depuse la Secretarul general ONU, la 15 februarie 1995. Convenţia a fost implementată în România prin Legea nr. 56/1997, completată şi modificată în 2004. Este pentru a cincea oară când România a fost aleasă în forul executiv al Organizaţiei, anterior deţinând această poziţie în perioada 2010-2012

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Ioan Valahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Începe (la asfinţitul soarelui) Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 12 aprilie); timp de trei zile, în perioada 13 – 15 mai, se sărbătoreşte Ramadan Bayramul

 

– 1812, 12/24: S-a născut George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.VI.1812

 

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 8 mai 1870

 

– 1897: S-a născut Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (m. 1977)

 

– 1909: S-a născut Anton Golopenția, sociolog, geopolitician și statistician, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică; membru post-mortem al Academiei Române din 2017 (m. 1951, în închisoarea Văcărești)

 

– 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2009) – 105 ani

 

– 1925: S-a născut soprana Emilia Petrescu; fostă membră a Corului Radiodifuziunii Române (m. 2003)

 

– 1933: A murit prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (n. 1874)

 

– 1934: S-a născut Jolt Kerestely, compozitor, instrumentist şi dirijor de muzică uşoară

 

– 1934: S-a născut criticul literar Lucian Raicu (numele la naştere: Leibovici); în 1986 se exilează în Franţa (m. 2006)

 

– 1936: S-a născut poeta Stela Rădulescu Viniţchi; stabilită, din 1983, în SUA – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut taragotistul Dumitru Fărcaş (m. 2018)

 

– 1942: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu (m. 1986)

 

– 1949: S-a născut Anghel Mora (pseudonimul lui Mihai Diaconescu), regizor de film şi scenarist (m. 2000)

 

– 1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884)

 

– 1978: S-a născut pictorul şi graficianul Dragoş Burlacu

 

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913)

 

– 1995: A murit artistul Petre Bodeuţ, interpret şi creator de excepţie în domeniul artei coregrafice; stabilit în Canada (n. 1917)

 

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920)

 

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română; unul dintre cei mai iubiți artiști ai Americii, cunoscut la nivel mondial pentru caricaturile și schițele sale ce au ilustrat paginile revistei „The New Yorker” pentru aproape șase decenii (n. 1914)

 

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930)

 

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1921)

 

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

 

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953) – 10 ani

 

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Bruxelles: Previziuni economice ale Comisiei Europene

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susține o conferință de presă pe tema noului pachet legislativ împotriva spălării banilor

 

– Dublin: Comisarul UE pentru servicii financiare, Mairead McGuiness, vorbește la o conferință despre economia verde

 

– Helsinki, Finlanda: Parlamentul votează asupra Planului de Redresare al UE

 

– Kampala, Uganda: Ceremonia de învestire a președintelui Yoweri Museveni

 

– Tokyo, Japonia: SoftBank Group și Toyota prezintă rezultatele anuale 2020/2021

 

– München, Germania: BMW – adunarea generală anuală a acționarilor

 

– München: Allianz – rezultate financiare în primul trimestru din 2021

 

– Frankfurt, Germania: Commerzbank – rezultate financiare pentru primul trimestru din 2021

 

– Londra: Compass – rezultate semestriale

 

– Berlin: Deutsche Telekom – rezultatele primului trimestru din 2021

 

– Hanovra, Germania: TUI – rezultatele celui de-al doilea trimestru 2021

 

– Leverkusen, Germania: Bayer – rezultate pe primul trimestru 2021

 

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

 

– Panaji, India: Verdict la proces pentru viol al fondatorului revistei Tehelka

 

– San Francisco, SUA: Un judecător american examinează acordul dintre grupul Bayer și reclamanți cu privire la erbicidul glifosat Roundup

 

-Fátima, Portugalia: Pelerinaj anual la Altarul Catolic din Fatima (12 – 13 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali”, sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (n.12.V.1820 – m.13.VIII.1910), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale

 

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

 

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

 

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

 

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

 

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com menţionează ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 1 mai 1700

 

– 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m. 1824)

 

– 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

 

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

 

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873)

 

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888)

 

– 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes; unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m. 1871)

 

– 1820: S-a născut (în Italia) asistenta medicală britanică Florence Nightingale, cea care a pus bazele principiilor asistenței medicale moderne și ale salubrității spitalicești; s-a remarcat ca infirmieră deosebită în timpul Războiului din Crimeea, dând dovadă de o extraordinară capacitate de organizare, ocupându-se apoi de spitalele de garnizoană din Anglia; a fondat și a condus prima școală de infirmiere (1860), ale cărei cursuri și examene practice se desfășurau în Spitalul St. Thomas din Marea Britanie; a creat un sistem de sănătate în India; a fost prima femeie admisă în Societatea Statistică Regală, pentru activitatea sa de pionierat în infografie statistică (m. 1910). NOTĂ: Anul 2020 a fost „Anul Internațional al Asistentului Medical și al Moașei”, stabilit în cadrul celei de-a 72-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, din 24.V.2019, pentru a marca cei 200 de ani de la nașterea ei

 

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

 

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912)

 

– 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m. 1924)

 

– 1845: A murit János Batsányi, poet maghiar (n. 1763)

 

– 1845: A murit August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

 

– 1859: A murit Serghei Aksakov, prozator rus, exponent al şcolii naturale (n. 1791)

 

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

 

– 1871, 12/13: A murit compozitorul francez François Auber (n. 1782) – 150 de ani

 

– 1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

 

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

 

– 1884: A murit compozitorul ceh Bedřich Smetana (n. 1824)

 

– 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţă americană de film; laureată a patru premii Oscar (m. 2003)

 

– 1909: S-a născut soprana americană Margaret Harshaw (m. 1997)

 

– 1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1964 (m. 1994)

 

– 1910: S-a născut mezzosoprana italiană Giulietta Simionato (m. 2010)

 

– 1914: S-a născut Bertus Aafjes, poet olandez; a publicat şi sub pseudonimul Jan Oranje (m. 1993)

 

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

 

– 1921: S-a născut sculptorul german Joseph Beuys (m. 1986) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Alexander Sergeyevich Esenin-Volpin poet, filosof şi matematician rus; disident, unul dintre liderii mişcării pentru drepturile omului în URSS; fiul poetului Serghei Esenin (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (m. 2018)

 

– 1925: S-a născut Frank Pierson, regizor de film, scenarist şi producător american, recompensat cu Premiul Oscar pentru scenariul filmului „După-amiază de câine” (1975) (m. 2012)

 

– 1925: A murit Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

 

– 1930: S-a născut Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (m. 2013)

 

– 1931: A murit Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (n. 1858) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Andrei Voznesensky, poet şi eseist rus; reprezentant al literaturii din perioada „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov şi considerat „fiul spiritual” al lui Boris Pasternak (m. 2010)

 

– 1935: A murit Jozef Klemens Pilsudski, om politic și comandant militar polonez, considerat întemeietorul statului polonez independent; șef de stat între 1918–1922 și conducător de facto al celei de-a Doua Republici Poloneze; a avut un rol decisiv asupra configurației Poloniei după Primul Război Mondial. În anul 1920, câștigând Bătălia pentru Varșovia, cunoscută în Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, și-a apărat propria țară, dar a apărat și Europa în fața bolșevicilor timp de câteva decenii (n. 1867, în Lituania)

 

– 1944: A murit Max Brand (pe numele său adevărat Frederick Schiller Faust), scriitor american (n. 1893)

 

– 1948: S-a născut chitaristul, autorul şi producătorul ceh Ivan Kral, a cărui carieră include colaborări cu Patti Smith, Iggy Pop şi David Bowie (m. 2020)

 

– 1950: S-a născut Gabriel Byrne, actor, regizor de film, scenarist, producător de film și scriitor irlandez

 

– 1957: A murit Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (n. 1885)

 

– 1967: A murit poetul englez John Masefield (n. 1878)

 

– 1970: A murit poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru literatură pe 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n. 1891)

 

– 1975: S-a născut neo-zeelandezul Jonah Lomu, unul din cei mai mari jucători de rugby din istorie; considerat „primul superstar din rugby-ul modern” (m. 2015)

 

– 1985: A murit Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al „raw art” (arta brută) (n. 1901)

 

– 1992: A murit actorul american Robert Reed (n. 1932)

 

– 1994: A murit psihologul american Erik H. Erikson (numele real: Erik Homberger), renumit specialist în psihologia copilului (n. 1902, în Germania; tatăl biologic, de origine daneză, l-a părăsit înainte de a se naşte)

 

– 1994: A murit chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (n. 1910)

 

– 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (n. 1925) – 20 de ani

 

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925)

 

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

 

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)

 

– 2014: A murit H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (n. 1940)

 

– 2020: A murit actorul, regizorul, scenaristul și producătorul Michel Piccoli, simbol al cinematografiei franceze (n. 1925) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 11 mai

Calendarul zilei – 11 mai

Publicat de Codrin RAITA, 11 mai 2021, 05:00 / actualizat: 11 mai 2021, 9:26

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru românii de pretutindeni – la sediul Senatului și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate – la sediul Senatului (cam. 5043) și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 3, sala 3073 – la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – etaj 5, la sediul Senatului și online (sala 5058)

 

-Camera Deputaților

*ora 10:00 –  Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

* ora 12:00 – Ședinţa în plen (prezență fizică și online)

*ora 14:30     – Vot final

*ora 15:00 (sau la încheierea votului final)         – Ședinţa secretă a Camerei Deputaţilor consacrată soluționării contestației depuse de deputatul Dan Tanasă împotriva sancțiunii aplicate de Biroul permanent

*ora 15:30 –  Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala: Corp B4, etaj 3, cam.3150
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1 – prezenta fizică și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150 și online

 

-Juridic

* Dezbaterea cu tema „Semnătura electronică în domeniul juridic are loc Free Live Online @ homepage juridice.ro, juridice.ro/live, https://www.facebook.com/JURIDICE.ro și youtube.com/c/videojuridice – între orele 14:00-18:00. Invitați: Dr. Costin Burdun, Expert digitalizare, ANSSI, Av. Diana Anda Buzoianu, Deputat, Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Jud. dr. Cosmin-Răzvan Mihăilă, Președinte Curtea de Apel Galați, Jud. Laura Radu, Președinte Tribunalul București, Av. conf. univ. dr. Răzvan Viorescu, Jud. Virgiliu Flavius Bradin, Vicepreședinte Tribunalul Arad, Natalia Butnaru, Legal manager CertSIGN, Sabin Chiricescu, Consilier al Ministrului Justiției, Jud. dr. Rodica Aida Popa, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia penală, Av. Dan-Rareș Răducanu, Senior Partner Stoica & Asociații, Av. conf. univ. dr. Mircea Ursuța, Secretar de stat la Ministerul Justiției. Moderator: Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner Săvescu & Asociații

 

– S-a întâmplat într-o zi de 11 mai

* Cu 1691 de ani în urmă (330) avea loc inaugurarea solemnă a oraşului Constantinopol (astăzi Istanbul). Ridicat de împăratul Constantin pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit (în 1453 a căzut sub stăpânire turcească)

* Cu 237 de ani în urmă (1784) limba germană era declarată limbă oficială în administraţia de stat a Transilvaniei, în locul limbii latine

* Acum 144 de ani (1877), în urma proclamării independenţei de stat a României (9/21.V.1877), Guvernul anula plata tributului către Turcia (914.000 lei) şi punea suma la dispoziţia Ministerului de Război (11/23)

* Se împlinesc 135 de ani (1886) de la inaugurarea, în faţa Universităţii din Bucureşti, a statuii cărturarului iluminist Gheorghe Lazăr. Statuia, care îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr în picioare, în vestimentație românească de inspirație orientală, specifică epocii în care a trăit, cu o pelerină pe umeri și ținând o carte deschisă în mâini, a fost executată de sculptorul Ion Georgescu din marmură

* Se împlinesc 110 ani (1911) de când o echipă de sportivi români a participat la concursul internaţional de gimnastică de la Torino (până la 14/27.V), cucerind medalii de argint, aceasta fiind prima participare pe plan internaţional a unei echipe româneşti (11/24) * În urmă cu 98 de ani (1923) Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”. Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr.4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor. Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul „Carol I”

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la semnarea, la Bucureşti, a Convenţiei militare a Micii Înţelegeri (cunoscută şi sub numele de Mica Antantă), cu participarea şefilor de Stat Major, pentru a contracara creşterea activităţii revizioniste a Germaniei, Italiei şi Ungariei. Mica Înţelegere a fost o organizaţie de securitate regională defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe între Cehoslovacia-Iugoslavia (14.VIII.1920), România-Cehoslovacia (23.IV.1921) şi România-Iugoslavia (7.VI.1921). Avea ca obiectiv menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial (şi-a încetat activitatea în 1938)

* Acum 82 de ani (1939) a fost semnat un acord economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizaţii comerciale engleze în România, înfiinţarea de zone libere în porturile româneşti etc.

* Acum 72 de ani (1949) a apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, a apărut un decret privind organizarea radioficării în Republica Populară Română)

* Cu 72 de ani în urmă (1949) Israelul a fost primit în Organizaţia Naţiunilor Unite. La 14.V.1948 a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat, marcarea acestui eveniment variind în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic

* În urmă cu 71 de ani (1950) a avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, în regia lui Nicolas Bataille

* Se împlinesc 65 de ani (1956) de când România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa. Creată la 11.IV.1919, OIM este o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor. Din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva. Între anii 1946 şi 1956 România nu a mai participat, însă, la lucrările OIM

* Cu 31 de ani în urmă (1990) Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale de la 20 mai (acelaşi an). CPUN a fost constituit la 9.II.1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai. CPUN era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când a fost semnat, la Bucureşti, Acordul între guvernele României şi Ungariei privind stabilirea regimului de „Cer Deschis” între cele două ţări. A fost primul tratat de acest gen din Europa. Textul, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 17 decembrie 1991, a intrat în vigoare de la 17 decembrie 1991 până la 31 decembrie 2001, fiind abrogat prin Ordin 2483/2016

* Acum 26 de ani (1995) comunitatea internaţională a hotărât, la New York, prelungirea, pe termen nelimitat și fără condiții, a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNT). Tratatul, deschis spre semnare la 1.VII.1968, a intrat în vigoare la 5.III.1970. Tratatul a fost propus de Irlanda, iar Finlanda a fost prima țară care l-a semnat

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1845: A murit Carl Filtsch, „copilul minune” al muzicii secolului al XIX-lea; elevul preferat al lui Frédéric Chopin (n. 1830, la Sebeș)

 

– 1849: A murit (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar) pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (n. 1796)

 

– 1899, 11/23: S-a născut arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (m. 1960). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă ca dată a naşterii doar stilul nou, 23.V.1899

 

– 1903: S-a născut prozatorul şi publicistul Virgil Birou, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Banat între anii 1941 şi 1944; animator al vieţii culturale bănăţene (a organizat, de exemplu, în 1941, prima expoziţie a cărţii, artelor plastice şi grafice din Banat) (m. 1968)

 

– 1905: S-a născut biologul Vasile Jitariu; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii; de numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1989)

 

– 1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) actriţa şi profesoara Beate Fredanov (m. 1997)

 

– 1914: S-a născut Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din țară și din lume; prima româncă intrată în Cartea Recordurilor (m. 2005)

 

– 1921: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Elise Popovici (m. 2011) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Aurel Gurghianu, poet şi publicist (m. 1987)

 

– 1925: S-a născut Ioan Kunst-Ghermănescu, antrenor de handbal și professor; unul din ctitorii handbalului românesc (m. 1997)

 

– 1926: S-a născut agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de oenologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut inginerul şi profesorul Horia Colan; specialist în domeniul metalurgiei, s-a ocupat mai ales de ştiinţa materialelor, metalografie, difuzia în metale, tratamente termice, metalurgia pulberilor, istoria ştiinţei şi tehnicii; inventator în domeniul metalurgiei pulberilor; membru titular al Academiei Române din 2010 (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut prozatorul Laurenţiu Cerneţ (numele de naştere: Laurenţiu Mircea Bobleanţă) (m. 2008) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA (m. 2009)

 

– 1934: A murit Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), lingvist şi folclorist, stabilit în Franţa în anul 1901; lucrări despre limba şi folclorul român; elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice (n. 1859)

 

– 1935: S-a născut actriţa Rodica Sanda Ţuţuianu; a jucat pe scena Teatrului Nottara 30 de ani, în numeroase piese de teatru radiofonic şi teatru TV; timp de peste 20 de ani a prezentat emisiunea matinală de duminică „Radio Magazinul Femeilor” (m. 2016)

 

– 1940: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) graficianul și pictorul Victor Vladimir Ciobanu

 

– 1940: S-a născut Gheorghe Istrate, poet şi publicist (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut Crişu Dascălu, lingvist, poet, critic literar, publicist şi profesor – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut oboistul şi dirijorul Radu Chişu (m. 1989) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut sculptorul Aurel-Silviu Cucu

 

– 1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar; cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”), studii de literatură comparată (n. 1901)

 

– 1980: A murit Vida Géza, sculptor maghiar din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1913)

 

– 1989: A murit sculptorul Naum Corcescu (n. 1922)

 

– 1990: A murit dramaturgul Theodor Mănescu (n. 1930)

 

– 1995: A murit George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1919)

 

– 2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare)

 

– 2010: A murit inginerul Radu Voinea; specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990) (n. 1923)

 

– 2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010) (n. 1930, la Beirut, Liban)

 

– 2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov; fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara. Colaborează la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont” (n. 1951) – 10 ani

 

– 2012: A murit matematicianul şi profesorul Dan Brânzei; contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă (n. 1942)

 

– 2014: A murit actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat (n. 1933)

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

– Bruxelles: Reuniune de guvern, sub conducerea premierului belgian, Alexander De Croo, pentru evaluarea situației din domeniul sănătății și discutarea unor posibile măsuri de relaxare pentru activitățile culturale

 

– Londra: Discurs al reginei Elisabeta a II-a în fața Parlamentului, subliniind prioritățile guvernului lui Boris Johnson

 

– Madrid: Este așteptată încheierea tuturor restricțiilor la sosirile din Brazilia și Africa de Sud

 

– Paris: OPEC – Raport lunar privind petrolul

 

– Tokyo, Japonia: Mitsubishi Motors – rezultate anuale 2020/2021

 

– Yokohama, Japonia: Nissan – rezultatele anuale 2020/2021

 

– Essen, Germania: Thyssenkrupp – rezultatele trimestrului II 2020/2021

 

– Paris: Euronext – adunarea generală și conferința analiștilor

 

– Créteil, Franța: Instanța judecătorească va pronunța o decizie în procesul pentru „dispreț” și „rebeliune” al jurnalistului Taha Bouhafs

 

– Londra: Ceremonia de decernare a premiilor Brit

 

– Kingston, Jamaica: Manifestări de comemorare a 40 de ani de la moartea lui Bob Marley

 

– Teheran, Iran: Depunerea oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din 18 iunie (11 – 15 mai)

 

– Africa de Sud: Procesul membrilor ANC, în cazul înmormântării lui Mandela

 

– Freetown, Sierra Leone: Judecătorii finlandezi organizează audieri cu privire la crimele de război comise pe pământ liberian

 

-Mbour, Senegal: Procesul a doi presupuși contrabandiști pentru moartea pe mare a copilului Doudou Faye, în timpul unei încercări de a trece în Spania

 

– Geneva: Vânzarea celui mai mare safir din Kashmir (India) care a fost vreodată licitat

 

– Paris: Licitație cu vânzare a colecției de artă și mobilier din casa designerului japonez, Kenzo Takada (1939 – 2020)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1686: A murit Otto Von Guericke, fizician, filosof şi om politic german; inventatorul pompei de vacum şi a teoriei vidului (n. 1602) – 335 de ani

 

– 1720: S-a născut Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, nobil şi aventurier german; şi-a „câştigat” renumele de mare mincinos pentru păcălelile şi poveştile sale exagerate, fapt pentru care relatările sale au fost transpuse în colecția de povestiri “Aventurile baronului Münchausen”, scrisă de Rudolph Erich Raspe; la sfârșitul anului 1786, scriitorul german, Gottfried August Bürger, a publicat o traducere liberă și adăugită a cărții, pentru ca în 1988 să apară şi filmul cu acelaşi nume (m. 1797)

 

– 1824: S-a născut Jean-Léon Gérôme, pictor și sculptor francez (m. 1904)

 

– 1835: S-a născut Kārlis Baumanis, compozitor leton din Imperiul Rus; este autorul imnului naţional al Letoniei (m. 1905)

 

– 1849: A murit (Jeanne-Françoise) Julie (Adelaide) Récamier, scriitoare franceză, faimoasă pentru salonul său literar-politic (n. 1777)

 

– 1849: A murit compozitorul german Otto Nicolai (n. 1810)

 

– 1854: S-a născut inventatorul american de origine germană Ottmar Mergenthaler; în 1884 a inventat linotipul, revoluţionând lumea tiparului şi a publicaţiilor (m. 1899)

 

– 1855: S-a născut compozitorul rus Anatoli Liadov (m. 1914). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi, 29 aprilie 1855

 

– 1859: S-a născut astronomul american Frank Schlesinger (m. 1943)

 

– 1875: S-a născut Harriet Quimby, jurnalistă, actriţă şi scenaristă americană; prima femeie din Statele Unite care a primit un brevet de pilot şi prima femeie care a zburat singură deasupra Canalului Mânecii (m. 1912)

 

– 1884: S-a născut (în România) soprana americană Alma Gluck (nume la naștere: Reba Fiersohn); una din cele mai faimoase artiste lirice ale lumii și prima cântăreață de operă care a reușit să vândă 1 milion de înregistrări (m. 1938)

 

– 1889: A murit John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei; brandul britanic de ciocolată Cadbury, înfiinţat de antreprenorul căruia îi poartă numele, este astăzi al doilea cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, cu venituri anuale de miliarde de dolari (n. 1801)

 

– 1895, 11/12: S-a născut filosoful indian Jiddu Krishnamurti (m. 1986)

 

– 1899: S-a născut Paulino Masip, scenarist, dramaturg şi romancier spaniol (m. 1963)

 

– 1904: S-a născut Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (m. 1989)

 

– 1905, 11/24: S-a născut scriitorul rus Mihail A. Şolohov; Premiul Nobel pentru literatură pe 1965 (m. 1984)

 

– 1909: S-a născut Herbert Murrill, compozitor şi organist englez (m. 1952)

 

– 1914: S-a născut Haroun Tazieff, geolog francez de origine poloneză; studii şi cercetări privind mecanismele erupţiilor şi gazele vulcanice; unul dintre fondatorii Institutului Internaţional de Cercetări Vulcanologice (1948) (m. 1998)

 

– 1916: S-a născut scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură pe 1989 (m. 2002) – 105 ani

 

– 1916: A murit Max Reger, compozitor, organist şi pianist german (n. 1873) – 105 ani

 

– 1920: A murit William Dean Howells, scriitor şi critic literar american (n. 1837)

 

– 1924: S-a născut Antony Hewish, astrofizician britanic; contribuţii în radioastronomie, la studiul pulsarilor (pe care i-a descoperit în 1967) şi al quasarilor; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1974, împreună cu Sir Martin Ryle (tot britanic), pentru cercetările lor de radioastronautică

 

– 1924: S-a născut Eugene Dynkin, matematician american de origine rusă (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut Rubem Fonseca, romancier, scenarist şi critic brazilian de film (m. 2020)

 

– 1927: A murit Juan Gris (pe numele său adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez), pictor şi grafician spaniol stabilit la Paris, unul dintre promotorii cubismului (n. 1887)

 

– 1928: S-a născut Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (m. 1997)

 

– 1932: S-a născut scriitorul şi ziaristul spaniol Francisco Umbral (m. 2007)

 

– 1934: A murit fizicianul rus Orest Khvolson (n. 1852)

 

– 1937: S-a născut juristul şi profesorul german Dieter Grimm, personalitate marcantă a teoriei constituţional-politice, a istoriei dreptului şi a dreptului constituţional german şi comparat

 

– 1938: S-a născut scriitorul şi arhitectul spaniol Joan Margarit; cea mai mare parte a operei sale este scrisă în limba catalană (m. 2021)

 

– 1939: S-a născut poetul şi jurnalistul palestinian Samih Al-Qasim, figură emblematică a „poeziei rezistenţei” (m. 2014)

 

– 1963: S-a născut actriţa britanică Natasha Richardson (m. 2009, în urma unui accident de schi suferit în Canada)

 

– 1976: A murit Alvar Aalto (nume complet Hugo Henrik Alvar Aalto), unul dintre cei mai mari arhitecți finlandezi, urbanist și designer de mobilă; considerat, alături de Le Corbusier, Walter Gropius și Mies van der Rohe, ca unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai modernismului (n. 1898) – 45 de ani

 

– 1981: A murit Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (n. 1945) – 40 de ani

 

– 2001: A murit Douglas Noël Adams, scriitor și dramaturg englez (n. 1952) – 20 de ani

 

– 2002: A murit Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la „Studiourile Disney”, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (n. 1915)

 

– 2019: A murit actriţa şi cântăreaţa americană Peggy Lipton; cunoscută pentru rolurile din „The Mod Squad” şi „Twin Peaks” (n. 1946)

 

– 2020: A murit actorul și comedianul american Jerry Stiller (n. 1927) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 10 mai

Calendarul zilei – 10 mai

Publicat de Codrin RAITA, 10 mai 2021, 05:00 / actualizat: 10 mai 2021, 8:47

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 13:30 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

* ora 17:00 – Vot final

-Camera Deputaților

*ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

*ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

*ora 16:00 –  şedinţa în plen (prezență fizică și online)

*ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi

* ora 17:00    – Vot final asupra pct. 1 din ordinea de zi (PL-x 185/2021).

* ora 17:00   – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice

-Administrație

* Reșița: Terenurile multifuncţionale din municipiu îşi vor redeschide porţile din 10 mai, însă accesul nu va fi liber. Primăria Reşiţa anunţă că, pentru a se evita situaţiile din trecut, când s-a constatat utilizarea improprie şi deteriorarea repetată a suprafeţelor de joacă, folosirea terenurilor se va putea face doar prin închiriere, pe bază de logare cu datele personale ale utilizatorilor. Persoanele ce doresc să închirieze terenurile pot accesa site-ul primăriei pentru a-şi crea un cont de utilizator pe platforma www.agrement.primariaresita.ro. Terenurile vor fi la dispoziţia celor interesaţi zilnic, între orele 09:00 şi 22:00. Între orele 09:00 şi 18:00, tariful va fi de 20 de lei pe oră, iar de la 18:00 la 20:00, 30 de lei pe oră. Suprafeţele de joc disponibile sunt următoarele:

  • În Parcul Siderugistului:

– un teren baschet cu suprafaţă de joc modulară;

– un teren pentru fotbal, fotbal american, rugby, tenis cu piciorul sau volei cu suprafaţă de joc din gazon sintetic;

  • În Parcul Tricolorului:

– un teren de baschet cu suprafaţă modulară;

  • Strada Retezat

– teren de baschet cu suprafaţă modulară.

 

-Juridic

*Dezbaterea cu tema  “(Mai) greu de prescris: creanțele fiscale” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Consultant fiscal Tanți Anghel, Av. Timeea Ciudin, Partner Voinescu Lawyers, Jud. Cristian Daniel Oana, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Av. Ștefan Vlad, Managing Partner Vlad Cenușe & Asociații. Moderator:Av. prof. univ. dr. Radu Bufan, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara

 

– Medicină, Sănătate

* În perioada 10-14 mai, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali deschide porțile campusului pentru elevii din anii terminali de liceu și oferă acces la o serie de evenimente gratuite, menite să celebreze rolul crucial al asistenților medicali în procesul de îngrijire al pacienților, celebrând Ziua Internațională a Asistentului Medical (12 mai). Astfel, elevii din clasele a XI-a și a XII-a, dar și absolvenții de liceu și persoanele interesate de reconversie profesională se pot înscrie la evenimentele organizate de Academie în campusul localizat în incinta PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, urmând linkul www.nursing-academy.eu/asistentmedical. Academia Europeană pentru Asistenți Medicali este primul program de studii universitare pentru asistenți medicali din România dezvoltat de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA în colaborare cu Coventry University, care le oferă absolvenților diplome internaționale, acreditate în Marea Britanie. Oferta educațională este unică în țară și se bazează pe 75% experiență medicală practică, conform standardelor NHS (National Health Services, UK), studenții având parte de pregătire într-un centru de simulare dedicat, dotat cu manechine de înaltă fidelitate şi echipamente medicale ce permit învățarea experiențială.

* Craiova: În perioada 10 – 17 mai, se va desfășura o campanie de vaccinare, prin implicarea Universităţii de Medicină şi Farmacie. Va fi o săptămână altfel, în care în toate centrele de vaccinare din municipiul Craiova se va asigura vaccinarea pe o perioadă de 24 de ore din 24, fără programare

 

– Cultură

* Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 85 de ani, pe 10 mai 1936, fiind inaugurat oficial „Muzeului Satului Românesc”, în prezența Regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a oficialităților Bucureștiului precum și a elitei culturale din acea vreme din care făcea parte profesorul Dimitrie Gusti însuși. Cu acest prilej, în perioada 10 – 17 mai, va avea loc o serie de evenimente menite să marcheze împlinirea acestei vârste pentru unul dintre cele mai vizitate muzee din țară. Și pentru că anul acesta se împlinesc și 100 de ani de la nașterea MS Regele Mihai I al României, iar muzeul a fost înființat cu sprijinul Fundației Culturale „Principele Carol” și din 29 septembrie 2020 i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, activitățile dedicate celor 85 de ani de neîntreruptă activitate, se vor desfășura sub titlul generic „Muzeul și Regalitatea”. Din programul manifestării:

  • Vor fi deschise pentru public expozițiile Muzeul Satului și Regalitatea și Satul regal, ce vor cuprinde documente, fotografii, obiecte și costume din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului și Arhivelor Naționale ale României
  • În cadrul celor șapte zile dedicate Muzeului, va fi organizată masa rotundă, „Muzeul Satului. Evocări”, la care vor lua parte academicieni, istorici, oameni de cultură. Temele în dezbatere vor aborda istoria începuturilor Muzeului Satului, relația muzeului cu Casa Regală, rolul Fundației Culturale „Principele Carol” în realizarea muzeului
  • În ziua de 10 Mai, vor fi acordate două titluri onorifice de „Ambasador al Muzeului Satului” personalităților care au promovat și susținut valorile tradiționale și identitare romanești, acad. Georgeta Stoica și acad. Sabina Ispas
  • În 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a donat Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, casa bunicului său din satul Spermezeu, județul Bistrița Năsăud. Anul acesta, în cadrul Zilelor Muzeului și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, casa va fi deschisă pentru public fiind inclusă în circuitul de vizitare al „Satului Nou – zona sud”
  • În cele șapte zile, vor putea fi întâlnite în muzeu ansambluri populare care vin din satele de proveniență a caselor transferate în 1936, cântăreți și artiști cunoscuți, meșteri populari etc., și vor putea fi admirate 10 mașini de epocă, de la 1936, expuse în curtea Muzeului de Țiriac Collection și Retromobil Club România
  • De asemenea, împreuna cu Romfilatelia, va fi lansat Întreg poștal aniversar „Muzeul Satului -85 de ani (1936-2021 )”

* Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti organizează a XVII-a ediţie a concursului de interpretare Festivalul Muzicii Maghiare, o formă de popularizare a literaturii muzicale clasice maghiare dedicat tinerilor muzicieni din România, care se angajează să interpreteze şi piese semnate de compozitori maghiari. Festivalul se desfăşoară în perioada 10-13 mai, în primele trei seri măsurându-şi talentul tineri artişti (peste 18 ani) prin interpretarea unui program de 20-25 de minute, cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară în proporţie de minimum o treime din timp, alături de compoziţii din literatura muzicală românească şi/sau universală. Ediţia din acest an este dedicată personalităţii lui Liszt Ferenc, cu ocazia împlinirii a 210 ani de la naştere, şi în acelaşi timp, Anului Cziffra Gyorgy inclus în aniversările internaţionale ale UNESCO, evocând personalitatea acestui pianist virtuoz. Spectacolele-concurs vor avea loc la Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti (Str. Gina Patrichi nr. 8) sau în situaţia unei interdicţii de carantină, online, pe pagina de Facebook a institutului, în zilele de luni, marţi şi miercuri, 10-12 mai, începând cu ora 18:00, iar festivitatea de premiere şi concertul de gală vor avea loc joi, 13 mai

*Sibiu/Deva: Filarmonica Sibiu organizează Summit-ul Muzical European (6 ș- 10 mai), la Sibiu și Deva, o manifestare care reunește muzical valorile culturale europene. Muzicieni celebri au prefațat spațiul comunitar cu ajutorul compozițiilor inspirate din afara țărilor natale. Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. În parteneriat cu Primăria Municipiului Deva. Detalii pe:www.facebook.com/FilarmonicaSibiu,  www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu, www.instagram.com/filarmonicasibiu, https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa, www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu.Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recital Cameral ”Familii muzicale sibiene” (Elena Borz – vioară, Vasile Șulț – vioară, Ioana Șulț – violă, Greluș Claudia – violoncel, Ovidiu Borz – fagot, Florin Greluș – clarinet) – la Sala Thalia Sibiu

 

 

 

 

– S-a întâmplat într-o zi de 10 mai

* Acum 197 de ani (1824) a avut loc deschiderea pentru public a muzeului de artă National Gallery din Londra

* Cu 183 de ani în urmă (1838) sub presiunea Porţii Otomane, Adunarea Obştească a Ţării Româneşti a votat introducerea în Regulamentul Organic a „articolului adiţional” care prevedea obligativitatea aprobării puterii suzerane (Poarta) şi puterii protectoare (Rusia) pentru orice modificare constituţională. Acest fapt a semnificat o restrângere a autonomiei Ţării Româneşti şi o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia (10/22)

* Acum 173 de ani (1848), în Ţara Românească, s-a constituit Comitetul revoluţionar, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Dumitru şi I. C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ştefan şi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu (10/22)

* Acum 163 de ani (1858), la Paris, începea Conferinţa celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) privind organizarea Principatelor Române. Prin Convenţia semnată în ultima zi a Conferinţei (7/19.VIII.1858) se stabilea că, împreună, cele două ţări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprie. Convenţia de la Paris a devenit legea fundamentală a Principatelor (rămânând în vigoare până în 1864) (10/22)

* Cu 162 de ani în urmă (1859) începeau, la Focşani, lucrările Comisiei centrale pentru elaborarea legilor comune celor două Principate Unite (10/22)

* Cu 157 de ani în urmă (1864), între 10/22 şi 14/26 mai, a avut loc un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituţii (numită prudent „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, care, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispoziţiile Convenţiei, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative) şi a unei noi legi electorale, care introducea noi instituţii: Senatul (Parlamentul devenind bicameral) şi Consiliul de Stat (care elabora legi pe baza iniţiativei Domnitorului)

* Se împlinesc 155 de ani (1866) de când Prinţul Carol (1839-1914), din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era proclamat de către Adunarea Constituantă (aleasă la 9/21.IV.1866) domnitor al României sub numele de Carol I. El a fost ales prin plebiscitul din 2/14-8/20.IV.1866, organizat după detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (11/23.II.1866). Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I s-a pronunţat, în domeniul politicii externe, pentru menţinerea şi consolidarea statutului internaţional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice şi militare ale ţării. La 10.V.1881 Carol I a fost încoronat, devenind primul rege al României (10/22)

* Se împlinesc 150 de ani (1871) de la semnarea Tratatului de pace franco-german de la Frankfurt pe Main în urma războiului franco-prusac (iulie 1870 – februarie 1871). Franţa a pierdut Alsacia şi Lorena de Est

* În urmă cu 144 de ani (1877) se instituia prima decoraţie românească, „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român. A fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român (10/22)

* Se împlinesc 140 de ani (1881) de când au avut loc festivităţile prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I (prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen/1839-1914) ca primul rege al României (la 14.III.1881, Parlamentul votase transformarea României în Regat). Preşedintele Parlamentului i-a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta (soţia sa) coroanele realizate din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de independenţă (1877-1878). NOTĂ: A se vedea şi articolul de la 10.V.1866 privind proclamarea prinţului Carol ca domnitor al României (10/22)

* Se împlinesc 115 ani (1906) de când apărea la Bucureşti (până în 1940, cu întreruperi), ziarul „Neamul românesc”, condus de Nicolae Iorga, ziar politic de orientare naţională şi de atitudine democratică. A militat pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român, în ultimii ani de apariţie având o pronunţată atitudine antifascistă (10/23)

* Cu 114 ani în urmă (1907) avea loc premiera, la Opera Comică din Paris, a operei „Ariana şi Barbă Albastră” (Ariane et Barbe-Bleu) de Paul Dukas; libretul – Maurice Maeterlink

* Acum 94 de ani (1927) se semna Concordatul cu Vaticanul, prin care s-a reorganizat cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929). Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat. După a doua conflagraţie mondială, în condiţiile instaurării în ţara noastră a regimului comunist, prin Decretul 151/17.VII.1948, partea română a denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun, odată cu represiunea împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România

* În urmă cu 92 de ani (1929) la Radioul naţional se difuza primul festival de muzică românească (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

* Se împlinesc 85 de ani (1936) de la deschiderea oficială a Muzeului Satului din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Pentru public acesta s-a deschis cu o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936, concomitent cu cea a întregului parc Herăstrău. Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Muzeul a luat fiinţă cu sprijinul material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”. În etapa sa de început, între 1936-1940, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” dispunea de 4,5 hectare de teren, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate şi dispuse după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Acest plan, care în bună măsură este valabil şi astăzi, tinde să reproducă harta României, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale ţării. Pe 17 mai se serbează anual „Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti”

* Cu 82 de ani în urmă (1939) avea loc inaugurarea, în Piaţa Palatului din Bucureşti, în faţa Fundaţiilor Regale, a statuii regelui Carol I (sculptor, croatul Ivan Meštrović). Statuia a fost tăiată şi topită în 1948, din ordinul autorităţilor comuniste, care au urmărit sistematic eliminarea, prin toate mijloacele, a monarhiei din conştiinţa publică. La 6 decembrie 2010 a fost inaugurată o nouă statuie a regelui Carol I, realizată de sculptorul Florin Codre, fiind amplasată în aceeaşi Piaţă (numită în prezent a Revoluţiei), între Palatul Regal, ce găzduieşte Muzeul Naţional de Artă al României, şi Biblioteca Centrală Universitară

* Se împlinesc 80 de ani (1941) de când avea loc celebrul zbor în Scoţia al lui Rudolf Hess (1894-1987), adjunct al lui Hitler, în încercarea de a demara negocierile dintre Germania şi Marea Britanie (condamnat de Tribunalul de la Nurenberg, în 1946, la închisoare pe viaţă, Hess a murit în închisoarea Spandau/RFG, la 17.VIII.1987)

* Acum 74 de ani (1947) preşedintele SUA, Harry Truman, i-a conferit şefului statului român, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), cea mai înaltă distincţie de război americană, Legiunea Meritului în grad de Mare Comandor, ca o recunoaştere a contribuţiei României la mutarea frontului cu 500 km spre Vest şi, implicit, la scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni

* Acum 27 de ani (1994), în Republica Africa de Sud, a avut loc învestirea oficială a primului preşedinte de culoare din istoria ţării, Nelson Mandela (1918 – 2013). Una dintre personalităţile marcante ale secolului al XX-lea, Nelson Mandela a petrecut 27 de ani în închisorile regimului de apartheid. A fost liderul Congresului Naţional African şi primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din 27 aprilie 1994 (până în 1999). S-a retras din viaţa politică în 2004

* Se împlinesc 10 ani (2011) de când Regele Mihai (1921-2017) a anunţat transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter naţional şi independent. Prin ruperea tuturor legăturilor dinastice cu Casa Hohenzollern şi renunţarea la titlurile conferite de capii familiei princiare de Hohenzollern, regele Mihai anulează şi orice drept sau pretenţie a acestei case dătătoare de dinastii la nivel european asupra Casei Regale a României

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sărbătoare naţională ce marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881); senatorul Puiu Haşotti, iniţiatorul proiectului motivează stabilirea acestei zile ca sărbătoare naţională „pentru ca românii de azi şi din viitorime să nu uite niciodată marile servicii făcute naţiunii de monarhia constituţională”. NOTĂ: Ziua Regelui (10 mai) a fost ziua naţională a României între 1867 şi 1947. Legat de ziua Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, istoricul Neagu Djuvara afirmă: „Parlamentul a votat la 9 mai 1877 rezoluţia prin care a proclamat deplina independenţă a ţării, dar abia a doua zi, pe 10 mai, parlamentarii merg cu toţii la Palatul Regal, iar domnitorul Carol răspunde proclamaţiei de independenţă”

 

– 1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck (m. 1926)

 

– 1866: S-a născut botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948) (m. 1949) – 155 de ani

 

– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V – 20.VI.1897) (m. 1973, la Paris) – 145 de ani

 

– 1894: S-a născut actriţa franceză de origine română Elvire Popesco (Elvira Popescu, în română), stabilită la Paris din 1923; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (mai 1993) (m. 1993). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă naşterea la 10.V.1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără

 

– 1913: S-a născut pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (m. 1965)

 

– 1913: S-a născut graficiana Marcela Cordescu (soră geamănă cu pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu) (m. 1984)

 

– 1929: S-a născut Sándor Kányádi, poet și traducător maghiar din Ardeal; membru fondator al bibliotecii virtuale gratuite a Academiei Literare Digitale Ungare (m. 2018)

 

– 1929: S-a născut poetul Ion Horea; a tradus din scriitorii maghiari din România (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut pictorul și profesorul Vasile Celmare (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut Damian Crâşmaru, actor al Teatrului Naţional din București; soţul actriței Carmen Stănescu (m. 2019) – 90 de ani. NOTĂ: Data oficială la care este înregistrată naşterea este 2.VI.1931; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu

 

– 1937: S-a născut actorul Constantin Diplan; după 1989 a emigrat în Statele Unite

 

– 1946: S-a născut Rică Răducanu (pe numele său adevărat Răducanu Necula), fost fotbalist (portar), care a jucat în echipa națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a III-a – 75 de ani

 

– 1950: A murit episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, martir pentru credință, ucis în bătaie în temnițele regimului comunist pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă Română; a fost primul martir din cei șapte episcopi greco-catolici (Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu) beatificați de Papa Francisc în anul 2019 și sărbătoriți ca Fericiți în Biserica Greco Catolică în 2 iunie (n. 1899)

 

– 1962: A murit Dumitru Mihăilescu-Toscani, compozitor şi tenor (n. 1888)

 

– 1963: S-a născut actriţa Cecilia Bârbora; soţia scenaristului și regizorului Mircea Daneliuc

 

– 1971: A murit compozitorul, dirijorul, criticul muzical, profesorul și pianistul Mihail Jora; creatorul liedului şi al muzicii de balet româneşti; a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români; rector al Academiei Regale de Muzică din București şi primul director muzical al Radiodifuziunii Române; membru titular  al Academiei Române din 1955 (n. 1891) – 50 de ani

 

– 1981: A murit arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia Internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1902) – 40 de ani

 

– 1994: A murit Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (n. 1924)

 

– 2006: S-a născut Eva Garet, copilul-minune al pianisticii românești; câștigătoare a numeroase premii, la numai 10 ani devine cea mai tânără câștigătoare a trofeului „Lira de Aur”, prestigioasa competiție a tinerilor muzicieni sub 18 ani; în 2018 devine primul pianist român laureat la „Ettlingen International Piano Competition” din Germania, una dintre cele mai prestigioase competiții pianistice pentru juniori din lume – 15 ani

 

– 2016: A murit pictorul şi profesorul Ion Grigore; pictor al satului tradiţional românesc; a pictat numeroase biserici precum şi instituţii laice, cum ar fi Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti (n. 1940) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de externe ai UE

 

– Atena: Prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni și comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, vor rosti discursuri la un forum economic de șase zile desfășurat la Atena (10 – 15 mai)

 

– Atena: Vizita premierului spaniol Pedro Sanchez (10 – 15 mai)

 

-Baku: Vizita ministrului rus de externe, Sergei Lavrov, în Azerbaidjan (10 – 11 mai)

 

– Paris: Summit-ul privind finanțarea economiilor africane (10 – 11 mai)

 

– Teheran, Iran: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe Saïd Khatibzadeh

 

– Moscova, Rusia: Vizita Agenției Europene pentru Medicamente pentru a inspecta locurile de producție a vaccinului Sputnik V împotriva Covid-19 (10 mai – 1 iunie)

 

– Geneva, Elveția: Posibilă prezentare a concluziilor experților însărcinați de OMS să evalueze acțiunea globală împotriva pandemiei Covid-19

 

– Cipru: Deschiderea granițelor pentru turiștii vaccinați împotriva Covid-19 din 65 de țări

 

-Maroc: Termen pentru expirarea stării de urgență medicală (10 – 11 mai)

 

– Franța: Zi națională de comemorare a sclaviei și traficului de sclavi, și abolirii lor

 

– Oslo, Norvegia: Depunerea unui raport de expertiză privind vaccinurile anti-Covid de la AstraZeneca și Johnson & Johnson, înainte de o decizie cu privire la soarta lor

 

– Milano, Italia: Redeschiderea pentru public a Teatro alla Scala din Milano

 

– Lisabona, Portugalia: Verdict în procesul a trei polițiști judecați pentru moartea ucraineanului Ihor Homeniuk într-un centru de detenție pentru imigranți

 

– Madrid: Plecarea primului TGV Ouigo low-cost al SNCF pe ruta Madrid-Barcelona

 

– Tokyo, Japonia: Panasonic – rezultate anuale 2020/21

 

– Hong Kong, China: Începe ancheta asupra morții activistului Leung Ling-Kit

 

– Cannes, Franța: Licitație online cu vânzare de mobilier de la hotelul Carlton (10 – 26 mai)

 

– Budapesta, Ungaria: Campionatele Europene de Natație (10 – 23 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Luptei împotriva Maladiei Lupus” a fost proclamată în 2004, la Eaton, în Anglia, de către un Comitet director internaţional, reprezentând 13 ţări, şi are ca scop conştientizarea la nivel mondial a bolii şi acordarea de sprijin celor bolnavi şi familiilor acestora

 

– „Ziua Păsărilor şi a Arborilor” a fost iniţiată de iubitorii de natură implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului; marcarea acestei zile este făcută cu scopuri educative, în vederea conștientizării legăturilor strânse dintre păsări și arbori, implicit ocrotirea păsărilor și conservarea habitatelor

 

– Iom Ieruşalaim (Ziua Ierusalimului); reprezintă data (28 Iyar) la care oraşul Ierusalim a fost eliberat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967 (dintre statul Israel şi vecinii săi arabi, Egipt, Siria şi Iordania)

 

– 1696: A murit Jean de La Bruyère, scriitor moralist francez, unul dintre cei mai valoroşi moralişti ai literaturii universale (n. 1645) – 325 de ani

 

– 1697: S-a născut Jean-Marie Leclair, compozitor şi violonist francez (m. 1764)

 

– 1746: S-a născut matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (m. 1818) – 275 de ani

 

– 1755: S-a născut Robert Gray, navigator și explorator american (m. 1806)

 

– 1760: S-a născut Claude Joseph Rouget de L’Isle, ofiţer, compozitor şi scriitor francez; a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei (m. 1836)

 

– 1774: A murit Ludovic al XV-lea, rege al Franţei şi Navarei din 1715 până în 1774, denumit „Cel Mult Iubit” (n. 1710)

 

– 1829: A murit Thomas Young, fizician şi egiptolog britanic; cercetări în domeniul opticii (dezvoltarea teoriei ondulatorii a luminii şi cercetarea fenomenelor de interferenţă a undelor luminoase); este fondatorul opticii fiziologice (a explicat mecanismul acomodării ochiului, a descoperit cauzele astigmatismului, a intuit procesul perceperii culorilor); este unul dintre pionierii descifrării hieroglifelor egiptene (n. 1773)

 

– 1830: S-a născut François-Marie Raoult, chimist francez, cunoscut pentru legea referitoare la presiunea de vapori a soluțiilor (m. 1901)

 

– 1843: S-a născut scriitorul spaniol Benito Pérez Galdós; capodopera sa este seria de 46 romane istorice grupate sub titlul „Episodios nacionales” („Episoade naţionale”) (m. 1920)

 

– 1849: A murit pictorul şi gravorul japonez Katsushika Hokusai (n. 1760)

 

– 1859: S-a născut Aurel Boleslav Stodola, inginer, fizician şi inventator slovac, cunoscut ca întemeietor de şcoală în domeniul turbinelor cu abur (m. 1942)

 

– 1890: S-a născut Alfred Jodl, general german, unul dintre principalii comandanți militari din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1946)

 

– 1899: S-a născut Fred Astaire, actor, dansator, coregraf şi cântăreţ american (m. 1987)

 

– 1902: S-a născut (în Ucraina) regizorul american de film Anatole Litvak (m. 1974)

 

– 1902: S-a născut producătorul de film american David O. Selznick; a intrat în istorie câştigând „Oscarul” de două ori consecutiv, la categoria „Cel mai bun film”: în 1939, cu celebrul film „Pe aripile vântului”, şi în 1940, cu „Rebecca” (m. 1965)

 

– 1904: A murit Sir Henry Morton-Stanley, ziarist şi explorator britanic; expediţii în Africa (1871; 1874-1877); din 1879 s-a ocupat de organizarea viitoarei colonii belgiene Congo (n. 1841)

 

– 1915: A murit istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (n. 1856)

 

– 1918: S-a născut Thomas Berry Brazelton, pediatru și profesor american; pionier în materie de cercetări neonatale; a revoluţionat concepţia despre nou-născuţi şi a scris numeroase lucrări despre dezvoltarea copilului (m. 2018)

 

– 1920: S-a născut chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut regizorul şi scenaristul italian Ettore Scola (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1960: S-a născut Bono (numele real: Paul David Hewson), interpret irlandez de muzică rock, liderul formaţiei U2

 

– 1977: A murit actriţa americană de film Joan Crawford (n. 1904)

 

– 2000: A murit actorul britanic Craig Stevens, interpret a peste 100 de roluri în filme de televiziune (n. 1918)

 

– 2011: A murit Burt Reinhardt, fost preşedinte al CNN; pionier al televiziunii, care a susţinut lansarea conceptului de 24 de ore din 24, în materie de ştiri televizate. Burt Reinhardt a îndeplinit funcţia de preşedinte al CNN în perioada 1983-1990, după care a fost vicepreşedinte al organizaţiei până când s-a retras de tot din activitate, în 2000 (n. 1920) – 10 ani

 

– 2012: A murit Carroll Shelby, pilot american și constructor de automobile de curse (n. 1923)

 

– 2012: A murit fotograful şi jurnalistul german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru agenţia americană de presă Associated Press (n. 1933)

 

– 2017: A murit Robert Miles (nume la naştere: Robert Concina), compozitor, producător, muzician şi DJ italian de muzică electronică şi rock alternativ (n. 1969, în Elveţia)

 

– 2018: A murit (eutanasiat) David Goodall, botanist, ecologist și profesor australian (n. 1914, în Anglia)

 

– 2020: A murit cantautoarea, compozitoarea şi producătoarea afro-americană Betty Wright (nume la naștere: Bessie Regina Norris) (n. 1953) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 9 mai

Calendarul zilei – 9 mai

Publicat de Codrin RAITA, 9 mai 2021, 05:00 / actualizat: 9 mai 2021, 11:55

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 9 mai

* Acum 144 de ani (1877), în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, a fost proclamată Independenţa de Stat a României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, declara în faţa Adunării: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare (…), suntem o naţiune liberă şi independentă”. Acest moment, consolidat prin grele jertfe pe câmpurile de luptă din Bulgaria, a reprezentat prima etapă spre unirea românilor în hotarele unui singur stat (1918) (9/21)

* Cu 116 ani în urmă (1905) sultanul Abdul Hamid al II-lea, intrat în cel de-al 29-lea an de domnie, semna o iradea sau „firman”, cum era denumit în presa vremii, prin care valahii (românii/ vlahii) din Imperiul Otoman erau recunoscuţi ca „naţionalitate” şi beneficiau de învăţământ şi biserică în limba maternă. Iradeaua obținută de România avea, între altele, și menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii, omorurilor și asasinatelor (peste 400) împotriva românilor macedoneni dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți greci organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de ierarhia Patriarhiei de Constantinopol (9/22)

* Se împlinesc 110 ani (1911) de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Confederaţia Elveţiană la nivel de legaţie, ridicate la rang de ambasadă la 24 decembrie 1962. Primul ministru plenipotenţiar al României în Elveţia a fost Nicolae Cantacuzino (care şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Confederaţiei, Camille Decoppet, la 16 iunie 1911)

* În urmă cu 86 de ani (1935), între 9 mai şi 9 iunie, se deschidea, printr-o ceremonie solemnă în Parcul Carol, prima ediţie a Festivalului „Luna Bucureştilor”, desfăşurat sub îndrumarea primarului Capitalei, Alexandru Donescu. Punctul de atracţie a fost expoziţia urbanistică din Parcul Carol, apreciată de contemporani ca o adevărată „istorie vie a oraşului”. Pentru amenajarea zonei din Parcul Carol, arhitectul Octav Doicescu a proiectat o fântână arteziană în faţa intrării principale, Fântâna Zodiacului. Festivalul a continuat cu regularitate până în 1940, când, din motive politice, a fost întrerupt şi nu a mai fost reluat după război. Festivalul căpătase o adevărată amploare, ce a dus la dezvoltarea zonei peisagistice din Parcul Herăstrău sau la construirea de bulevarde noi (Cotroceni sau Moşilor)

* Acum 76 de ani (1945), la ora 0:16, în cartierul general sovietic din Berlin, a fost semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, luând astfel sfârşit cel de-Al Doilea Război Mondial (început la 1.IX.1939). Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite a reprezentat semnarea, de către reprezentanţii URSS, Marii Britanii, SUA şi Franţei, a actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial. Ziua Victoriei este sărbătorită la 9 mai de cele mai multe ţări din estul Europei, printre care şi România, dar şi de statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce în Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită în ziua de 8 mai (pe 8 mai 1945, la ora 15:00, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, din cauza diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în data de 9 mai, această dată fiind proclamată oficial Ziua Victoriei)

* Cu 74 de ani în urmă Ansamblul Artistic al Armatei, sub denumirea de „Ansamblul de cântece şi dansuri al Armatei”, a susţinut, la 9 mai 1947, primul spectacol, pe scena Ateneului Român, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Victoriei Europene în Al Doilea Război Mondial

* Acum 42 de ani (1979), la cea de-a XII-a ediţie a Campionatului European de Gimnastică de la Copenhaga (Danemarca), Nadia Comăneci a câştigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut – performanţă unică în istoria competiţiei la acea dată

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când, la Accra, în Ghana, s-a produs cea mai mare tragedie de la un eveniment sportiv din Africa. S-a întâmplat la derby-ul dintre cele mai de succes echipe ghaneze, Hearts of Oak din Accra și Asante Kotoko, meci considerat unul de mare risc, astfel că forțele de ordine au fost prezente în număr foarte mare. Kotoko a condus cu 1-0 până aproape de final, când gazdele au marcat două goluri și au întors rezultatul. Fanii oaspeți dezamăgiți au început să arunce cu scaunele de plastic și cu sticle în teren, iar forțele de ordine au replicat lansând gaze lacrimogene în public. În învălmășeala produsă de spectatorii panicați, nu mai puțin de 127 de oameni au murit sufocați, dar mai ales striviți, iar multe dintre scările de acces au fost acoperite de sânge. Ancheta oficială a concluzionat că reacția exagerată a poliției, prea puțin instruiți pentru astfel de situații, și folosirea fără discernământ a gazelor lacrimogene și a gloanțelor de cauciuc au fost cauzele dezastrului. În plus, stadionul Accra Sports nu îndeplinea, la momentul respectiv, nici pe departe standardele de siguranță care acum sunt obligatorii. Șase ofițeri au fost judecați pentru omor din culpă, însă magistrații au considerat că nu sunt destule dovezi pentru o condamnare

* Acum 18 ani (2003), la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, a avut loc o premieră mondială medicală: un bărbat a fost operat concomitent în partea stângă și în partea dreaptă a corpului, folosindu-se o singură cale de acces. Cei doi medici care au condus operațiile sunt profesorul Mihai Lucan și profesorul Ralph Senner, şeful Clinicii de Chirurgie Robotică din München

* Cu 9 ani în urmă (2012), pe Arena Naţională din Bucureşti, a avut loc Finala Europa League, disputată între echipele spaniole Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Cu ocazia meciului, zeci de mii de suporteri spanioli au invadat Capitala, Prinţul Felipe de Asturias, moştenitorul tronului Spaniei, susţinător al echipei Atletico Madrid, asistând la eveniment. Scorul final a fost 3 – 0 pentru madrileni

* Acum 2 ani (2019), în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (1 ianuarie – 30 iunie 2019), a avut loc, la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană. De Ziua Europei, cei 27 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la summit au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document cu 10 puncte pe care statele membre UE şi le-au asumat pentru strategia pe următorii 5 ani

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Proroc Isaia; Sfântul Mucenic Hristofor; Aducerea la Bari a moaștelor Sf. Ier. Nicolae (Duminica a doua după Paști, a Sf. Apostol Toma) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– „Ziua Adolescenţilor” în România (marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, pe baza Legii 197/17.XI.1997). NOTĂ: La 2 mai se marchează „Ziua naţională a tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004

 

– „Ziua Naţională Portului Tradiţional din România”, sărbătorită în a doua duminică din mai; cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional

 

– „Ziua Tatălui”, marcată în România în a doua duminică a lunii mai, începând cu 2010, pe baza Legii 319/2009. NOTĂ: În prima duminică a lunii mai se sărbătoreşte „Ziua Mamei” (în 2021, la 2 mai); cele două zile sunt marcate ca sărbători începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009, ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari

 

– „Ziua Transportatorilor din România” este promovată de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România ca zi de sărbătoare și celebrare a profesiei de transportator, în ziua de prăznuire a Sf. Mucenic Hristofor („purtător de Hristos”). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 18.VIII.2014, ca Sfântul Mucenic Hristofor să fie declarat ocrotitorul (patronul spiritual) al transportatorilor rutieri români

 

– 1877: A murit compozitoarea, pianista şi cântăreaţa română de origine austriacă Elena Asachi (Teyber), soţia cărturarului Gheorghe Asachi (n. 1789, la Viena)

 

– 1883: A murit preotul şi istoricul Gavriil Pop; lucrări de istorie antică sau privind Transilvania şi Banatul; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1818)

 

– 1885: S-a născut Alexandru T. Stamatiad, poet, prozator, publicist şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956)

 

– 1895: S-a născut Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1937  (m. 1961)

 

– 1918: A murit poetul George Coşbuc; membru titular al Academiei Române din 1916 (n. 1866)

 

– 1927: S-a născut compozitorul Nicolae Beloiu (m. 2003)

 

– 1928: A murit Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (n. 1847)

 

– 1930: S-a născut lingvistul și profesorul Andrei Avram; autorul unor studii fundamentale de fonetică și fonologie descriptivă și istorică, dialectologie și etimologie; membru corespondent al Academiei Române din 2010 (m. 2018)

 

– 1937: S-a născut chimistul şi profesorul Ionel Haiduc; şi-a orientat activitatea ştiinţifică în domenii de mare actualitate, la graniţa dintre chimia anorganică şi cea organică (chimia ciclurilor anorganice, a compuşilor organometalici, chimia supramoleculară ş.a); membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (apr. 2006 – apr. 2014); vicepreşedinte al Academiei Române (1998-2000) şi preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (1995-2006)

 

– 1937: S-a născut Ion Iovan (pseudonimul lui Ion Ivan), poet şi prozator

 

– 1939: S-a născut Ion Ţiriac, fost jucător profesionist de tenis, antrenor, promotor al sportului, manager, consultant, organizator de turnee de tenis, influent om de afaceri; între anii 1998 şi 2004 a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român; este primul român miliardar în euro şi tot primul care a figurat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume

 

– 1945: S-a născut Marius Ţeicu, compozitor de muzică uşoară, solist vocal, instrumentist orchestrator, dirijor și profesor

 

– 1946, 9/10: A murit criticul literar Pompiliu Constantinescu; din 1945 a susţinut cronica literară la Radio Bucureşti (n. 1901) – 70 de ani

 

– 1953: A murit Theodor Fuchs, compozitor, pianist, critic muzical şi pedagog român de origine cehă (n. 1873)

 

– 1956: S-a născut, la Sibiu, Septimiu Roman, jurnalist al Radio România (din 1990); corespondent Radio România Actualităţi la Guvern, Parlament, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării, profesor de limba şi literatura română şi limba franceză, crainic şi redactor la Camera Ştirilor, realizator de emisiuni, expert de limba română la China Radio Internaţional; a fost, de asemenea, corespondent special al RRA în teatrele de operaţiuni din Irak şi Iordania; în 2005 îşi lansează cartea „Prin jertfă pentru Europa – Campania din Vest”, iar în 2006 primeşte, din partea Oficiului pentru Cultul Eroilor „Diploma de Excelenţă” pentru recunoaşterea meritelor în promovarea cultului eroilor (m. 2013) – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut actorul de teatru și film Cristian Şofron, fost director al Teatrului Odeon

 

– 1966: A murit Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor (n. 1910) – 55 de ani

 

– 1970: A murit muzicologul şi preotul I.[oan] D. Petrescu (n. 1884)

 

– 1998: A murit regizorul de film Lucian Bratu (n. 1924)

 

– 2007: A murit Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist român de origine evreiască (n. 1914)

 

– 2007: A murit actorul, regizorul şi profesorul Victor Moldovan (n. 1926)

 

– 2007: A murit jurnalista Vanda Condurache; a făcut parte din echipa TVR Iaşi, ca redactor de rubrică, încă de la înfiinţarea studioului, în 1991, fiind realizatoarea sau moderatoarea a numeroase emisiuni („Ceasul deşteptător”, „Bună dimineaţa”, „Repere moldave”, „Week-end magazin”), iar din 2003, redactor-şef la Programe (n. 1955)

 

– 2009: A murit dirijorul, compozitorul şi violonistul israelian de origine română Mendi Rodan (n. 1929)

 

– 2011: A murit poetul, prozatorul, traducătorul şi publicistul Gheorghe Ene, reprezentant al textualismului, curent literar românesc din anii ’80 ai sec. XX (n. 1950) – 10 ani

 

– 2013: A murit regizorul de teatru şi profesorul Cătălin Naum, fondatorul Teatrului studenţesc „Podul” (n. 1939)

 

– 2016: A murit artistul plastic și profesorul Ion Grigore; pictor al satului tradiţional românesc; a pictat numeroase biserici precum şi instituţii laice, cum ar fi Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti (n. 1940) – 5 ani

 

– 2017: A murit interpreta de muzică populară Florica Duma (n. 1946)

 

– 2020: A murit colonelul (r) Traian Tandin, unul dintre cei mai renumiți criminaliști români, scriitor de romane polițiste (n. 1945) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Ceremonii de marcare a Zilei Europei

 

– Moscova: Parada anuală a victoriei asupra Germaniei naziste

 

– Dar El Beidah, Algeria: Procesul a 46 de membri ai unui grup armat islamist, dintre care 20 sunt în libertate, și a lui Abu Dahdah (Rezkane Ahcène)

 

– Accra, Ghana: Sunt marcați 20 de ani de la tragedia de pe stadionul Accra Sports, la sfârșitul unui meci de fotbal în care au murit 127 de suporteri

 

– Tokyo, Japonia: Atletism – eveniment-test pentru Jocurile Olimpice

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman”; instituită în 1985 de ţările Comunităţii Economice Europene; marchează declaraţia lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, de la 9 mai 1950, privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO; el propunea plasarea producției de cărbune și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene

 

– „Ziua Internaţională a Mamei” este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, în mai multe ţări ale lumii, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. Ziua a fost iniţiată în 1908 de Anna Jarvis în amintirea mamei sale Ann Reeves Jarvis, din statul american Virginia de Vest, care, în anii premergători Războiului Civil (1861-1865), a pus bazele unor centre („Mothers’ Day Work Clubs”) în care femeile erau iniţiate în tainele creşterii copiilor; în anul 1914 „Ziua mamei” a devenit sărbătoare oficială americană şi în scurt timp s-a bucurat de o mare popularitate. NOTĂ: „Ziua Mamei” a fost legiferată şi în România, sărbătorindu-se în prima duminică a lunii mai, începând din 2010

 

– 1707: A murit compozitorul şi organistul danez-german Dietrich Buxtehude (n. 1637 sau 1639)

 

– 1740: S-a născut compozitorul italian Giovanni Paisiello (m. 1816)

 

– 1805: A murit poetul şi dramaturgul german Friedrich von Schiller (n. 1759)

 

– 1850: A murit Joseph Louis Gay-Lussac, fizician şi chimist francez; a formulat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte (1802) şi legea volumelor constante pentru reacţiile ce decurg în fază gazoasă (care-i poartă numele); a descoperit acizii iodhidric şi cloric (n. 1778)

 

– 1860: S-a născut James Matthew Barrie, romancier şi dramaturg scoţian; creatorul celebrului personaj Peter Pan (m. 1937)

 

– 1883: S-a născut filosoful spaniol José Ortega Y Gasset (m. 1955)

 

– 1884: S-a născut actorul danez de film Valdemar Psilander, vedetă a filmului mut (m. 1917)

 

– 1909: S-a născut Hilde Levi, fiziciană germano-daneză, istoric al ştiinţelor; pionieră a utilizării izotopilor radioactivi în biologie şi în medicină, în special a tehnicilor datării cu radiocarbon şi autoradiografiei (m. 2003)

 

– 1914: S-a născut dirijorul italian Carlo Maria Giulini (m. 2005)

 

– 1914: A murit Paul Louis Toussaint Héroult, metalurgist francez; în 1886 a inventat (simultan cu C. Hall din Statele Unite și independent de el) o metodă industrială modernă pentru producerea aluminiului prin electroliza topiturilor de criolit-alumină; a inventat cuptorul cu arc electric, utilizat pe scară largă în fabricarea oțelului (n. 1863)

 

– 1918: S-a născut Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 Minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (m. 2012)

 

– 1920: S-a născut scriitorul britanic Richard (George) Adams, cunoscut autor de cărţi pentru copii (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut Bulat Okudjava, poet, prozator şi cantautor rus (m. 1997)

 

– 1931: A murit Albert (Abraham) Michelson, astronom şi fizician american de origine germană; cercetări asupra vitezei luminii, care au stat la baza teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1907 (n. 1852) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut actriţa britanică de teatru, film şi televiziune Geraldine McEwan (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut Alan Bennett, dramaturg, scenarist şi autor britanic

 

– 1936: S-a născut actriţa britanică de film Glenda Jackson, dublă laureată a Premiului Oscar; din 1980 s-a remarcat şi în viaţa politică – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut Albert Finney, actor britanic de teatru şi film; figură proeminentă a şcolii engleze de actorie (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1936: A murit Conrad Schlumberger, geofizician francez, creatorul primelor metode de prospecţiune electrică a subsolului; compania pe care a înființat-o, împreună cu fratele său Marcel, în 1926, Schlumberger Ltd., este încă una dintre cele mai importante companii de servicii petroliere din lume (n. 1878) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut dramaturgul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (m. 2021)

 

– 1949: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi pianistul american Billy Joel

 

– 1955: S-a născut mezzosoprana germană Anne-Sofie von Otter

 

– 1956: S-a născut sportivul suedez Frank Andersson, campion mondial la lupte greco-romane (de trei ori) (m. 2018) – 65 de ani

 

– 1957: A murit basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (n. 1892)

 

– 1959: S-a născut János Áder, avocat şi politician maghiar, preşedinte al Ungariei (ales în 2012, reales în mai 2017)

 

– 1962: S-a născut solistul britanic Dave Gahan, membru al trupei „Depeche Mode”

 

– 1978: A fost asasinat Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat-Creştin), răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roşii” la 16.III.1978 (n. 1916)

 

– 1979: A murit Cyrus S.[tephan] Eaton, industriaş american, unul dintre fondatorii Mişcării Internaţionale PUGWASH (Mişcarea a primit Premiul Nobel pentru Pace pe 1995) (n. 1883)

 

– 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928)

 

– 1998: A murit Alice Faye, actriţă de film şi cântăreaţă americană (n. 1915)

 

– 2010: A murit Lena Horne, cântăreaţă de jazz şi actriţă americană, unul dintre primele staruri de culoare care a reuşit să spargă barierele rasiale de la Hollywood şi de pe Broadway (n. 1917)

 

– 2013: A murit renumitul creator de modă italian Ottavio Missoni; în tinereţe a fost şi un apreciat atlet, în 1948 reprezentând Italia la Olimpiada de la Londra (n. 1921, în Croaţia)

 

– 2018: A murit pictorul, sculptorul și regizorul danez de film Per Kirkeby; supranumit de mass-media „regele picturii daneze” (n. 1938)

 

– 2019: A murit scenaristul american Alvin Sargent (nume real: Alvin Supowitz); celebru pentru filmele din seria „Omul Păianjen” (n. 1927)

 

– 2020: A murit Little Richard (nume real: Richard Wayne Penniman), cântăreț și compozitor american, unul dintre pionierii rock and roll-ului (n. 1932) – 1 an  * * * * * *

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 8 mai

Calendarul zilei – 8 mai

Publicat de Codrin RAITA, 8 mai 2021, 05:00 / actualizat: 8 mai 2021, 10:34

EVENIMENTE INTERNE

– Învățământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează și în acest an cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii online, pentru tinerii care doresc să studieze la Facultatea de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie. Examenul de simulare a admiterii pentru anul universitar 2021-2022 va avea loc astăzi, pe aceeași platformă online pe care se vor desfășura cursurile de pregătire

-Cultură

* Galeria Anca Poterașu împreună cu Asociația de Română de Artă Contemporană (ARAC) organizează expoziţia ”altundeva, altceva decât mine însămi” semnată de artistă Aurora Király. Vernisajul expoziției va avea loc astăzi,  între orele 12:00 – 18:00, pe Strada Popa Soare nr.26. Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA .

– S-a întâmplat într-o zi de 8 mai

* Cu 169 de ani în urmă (1852), la Iaşi, a avut loc premiera comediei „Chiriţa în provincie”, de Vasile Alecsandri (8/20)

* Acum 136 de ani (1885) trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, dădea primul spectacol în limba română, cu opera „Linda de Chamonix”, de Gaetano Donizetti (8/20)

* Se împlinesc 135 de ani (1886) de la lansarea pe piaţă a băuturii răcoritoare „Coca-Cola”, inventată de farmacistul american John Pemberton (din Atlanta, Georgia). La această dată, Dr. John Pemberton a vândut, cu 5 cenți, primul pahar de Coca-Cola, la Jacobs’ Pharmacy. Servind doar nouă băuturi pe zi în primul său an, Coca-Cola a devenit în timp, un brand de succes

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de când, în perioada 8 – 12 mai, se desfășura la București Congresul Partidului Socialist. Delegații au votat transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist (9 mai 1921 – 22 decembrie 1989), numit inițial Partidul Socialist-Comunist din România, și afilierea la Internațonala a III-a comunistă, fără condiții și rezerve

* Acum 76 de ani (1945) avea loc semnarea, la Moscova, a Acordului comercial româno-sovietic, pe 5 ani, în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS. Sovromurile au funcţionat până în 1956, când au fost dizolvate

* Cu 49 de ani în urmă (1972) era inaugurat, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, Muzeul de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României) – primul director, Florian Georgescu

* În urmă cu 31 de ani (1990) Sovietul Suprem al Estoniei a adoptat legea privind simbolurile de stat şi a schimbat denumirea ţării din Republica Sovietică Socialistă Estonia în Republica Estonă

* Acum 18 ani (2003) congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia

* Cu 13 ani în urmă (2008) torţa olimpică a ajuns pentru prima dată în istorie pe Vârful Everest, fiind adusă de o echipă de alpinişti chinezi, cu trei luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing. A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Beijing, China în perioada 8 august – 24 august 2008

* Acum 3 ani (2018) fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a anunțat că retrage SUA din acordul nuclear iranian, semnând, de asemenea, un memorandum prezidențial care a restabilit sancțiunile nucleare din SUA asupra regimului iranian. În aprilie 2021, actuala administraţie Biden a confirmat reluarea negocierilor cu Iranul, în format multilateral, în scopul relansării Acordului nuclear

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Fericitul Ieremia Valahul, călugăr (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 8/9: Noaptea Revelării Coranului sau Noaptea Puterii (Kadir Gecesi); este noaptea de 26/27 din luna Ramazan

 

– „Ziua Adolescenţilor” în România (marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, pe baza Legii 197/17.XI.1997). NOTĂ: La 2 mai se marchează „Ziua naţională a tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004

 

– „Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi”, marcată din 2015, pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor. La această dată, în 2002, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 202 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

 

– 1877: S-a născut Adolf Meschendorfer, scriitor de limbă germană din România (m. 1963)

 

– 1879: S-a născut Ioan Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1945)

 

– 1908: S-a născut Cristian Vasile cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică (m. 1974)

 

– 1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu (m. 1985)

 

– 1924: S-a născut scriitorul și publicistul Petru Dumitriu; stabilit din anul 1960 în Germania, reîntors în România în 1996; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune (m. 1978)

 

– 1933: A murit Spiridon Popescu, scriitor, publicist şi pedagog (n. 1864)

 

– 1937: S-a născut Ferenc László, muzicolog, flautist şi profesor român de etnie maghiară (m. 2010)

 

– 1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Republica Franceză (m. 2011)

 

– 1937: S-a născut Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, traducător de limbă spaniolă, eseist şi diplomat (m. 2018)

 

– 1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

 

– 1948: S-a născut poetul Vasile Dan

 

– 1950: S-a născut scriitorul şi profesorul Gheorghe Crăciun (m. 2007)

 

– 1956: S-a născut fostul fotbalist internaţional Victor Piţurcă; a antrenat de două ori echipa naţională de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European – 65 de ani

 

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bikerich (n. 1895)

 

– 1968: A murit G. Ciprian (pseudonimul lui Gheorghe Constantin-Constantinescu), dramaturg, prozator şi actor (n. 1883)

 

– 1970: S-a născut Anca Ţurcaşiu, solistă vocală şi actriţă

 

– 1977: A murit Ion Cârja, prozator şi deţinut politic român (n. 1922)

 

– 1979: A murit compozitoarea, pianista şi profesoara Rodica Lucia Suţu; maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1937-1955) (n. 1913)

 

– 2007: A murit actorul Victor Moldovan (n. 1926)

 

– 2011: A murit George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (n. 1924) – 10 ani

 

– 2020: A murit arheologul, clasicistul și profesorul Alexandru Barnea (n. 1944) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Porto, Portugalia: Reuniune informală a șefilor de stat din UE

 

– Porto, Portugalia: Summitul UE – India, cu participarea primului ministru indian, Narendra Modi

 

-Geneva, Elveția: Acordarea „Premiului pentru curaj” opozantului rus, Aleksei Navalnîi, prin intermediul fiicei sale

 

– Belgia: Deschiderea teraselor de cafenele și restaurante

 

– Alger, Algeria: Ziua Națională a Comemorării, care comemorează victimele masacrelor din 8 mai 1945

 

– Kherrata, Algeria: Reuniune de consultare a mișcării Hirak

 

– Italia: Turul Italiei la ciclism – Giro d’Italia (8 – 30 mai)

 

– Monaco, Principatul Monaco: Campionatul Mondial de Formula E, Monaco ePrix

 

– Arlington, Texas, Statele Unite: Meci de box, între francezul Souleymane Cissokho și englezul Kieron Conway – pe AT&T Stadium

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Cancerului Ovarian”; iniţiativa marcării acestei zile a avut loc în 2009, când reprezentanţi ai organizaţiilor pacienţilor din întreaga lume şi profesionişti din domeniul medical s-au reunit într-o conferinţă internaţională axată pe un schimb de experienţe din lupta lor împotriva acestui tip de cancer; a devenit zi internaţională în anul 2013

 

– 8-9.V: „Zilele Comemorării şi Reconcilierii în Memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, declarate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16), la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei; a luat sfârşit cel de-al doilea război mondial (început la 1.IX.1939)

 

– „Ziua Internaţională a Comerţului Echitabil” este marcată la iniţiativa „The World Fair Trade Organization”, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai

 

– „Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”; marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828-30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru pace pe 1901. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după Bătălia de la Solferino, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, care a făcut 40.000 de victime, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi. În 1863 s-a întrunit pentru prima oară Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor care, în 1876, a devenit Comitetul Internaţional al Crucii Roşii

 

– „Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare”; iniţiată în 2006 ( – 15 ani) de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite – UNEP, în parteneriat cu BirdLife International şi Wetlands International, această zi se sărbătoreşte în a doua sâmbătă din luna mai, manifestările continuând şi în ziua de duminică; din 2018 s-a stabilit și o a doua zi de sărbătorire în a doua sâmbătă din octombrie (pentru țări din emisfera sudică). Fenomenul migraţiei păsărilor prezintă o importanţă deosebită, acestea acţionând ca indicatori ai ecosistemului, biodiversităţii şi schimbărilor climatice. Tema de anul acesta este „Cântă, zboară, înalță – Ca o pasăre!”

 

– „Ziua Internaţională a Talasemiei”, iniţiată de Federaţia Internaţională a Talasemiei; din 2007 este marcată şi în România de Asociaţia Persoanelor cu Talasemie Majoră

 

– 1521: S-a născut Petrus Canisius, scriitor și teolog iezuit olandez, pedagog, considerat primul iezuit german, venerat ca sfânt de Biserica Catolică (m. 1597) – 500 de ani

 

– 1745: La această dată a fost botezat Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (m. 1801)

 

– 1753: S-a născut preotul Miguel Hidalgo, erou naţional mexican; unul dintre conducătorii Războiului de independenţă împotriva dominaţiei spaniole; înfrânt la Calderón, lângă Guadalajara, a fost prins şi executat (m. 1811)

 

– 1794: A murit chimistul francez Antoine Laurent de Lavoisier, unul dintre creatorii chimiei moderne (n. 1743)

 

– 1873: A murit John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuţii importante la dezvoltarea utilitarismului (n. 1806)

 

– 1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert (n. 1821)

 

– 1884: S-a născut omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al SUA între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall” (m. 1972)

 

– 1899: S-a născut Friedrich August von Hayek, economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1974; de numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine spontană a pieței (m. 1992, în Germania)

 

– 1903: S-a născut Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor francez de film (m. 1971)

 

– 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin (n. 1848)

 

– 1906: S-a născut regizorul italian de film Roberto Rossellini; unul dintre cei mai importanți regizori ai filmului neorealist italian (m. 1977) – 115 ani

 

– 1914, 8/21: S-a născut, în Lituania, Romain Gary (pe numele său adevărat Roman Kacew), scriitor, regizor, cineast şi diplomat francez (m. 1980, la Paris). NOTĂ: A mai semnat sub pseudonimul Émile Ajar

 

– 1917: S-a născut filologul şi criticul literar italian Aurelio Roncaglia; studii de sinteză asupra limbilor romanice (inclusiv limba română); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut Sir David Attenborough, redactor științific și cercetător naturalist britanic; s-a remarcat în calitate de realizator al unui număr impresionant de documentare de televiziune despre natură și viața animalelor sălbatice; „părintele documentarului BBC” este considerat pe scară largă în Marea Britanie o comoară națională – 95 de ani

 

– 1936: A murit filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului” (două volume, 1918-1922) (n. 1880) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut Thomas Pynchon jr., romancier american

 

– 1938: S-a născut desenatorul francez Jean Henri Gaston Giraud (cunoscut sub pseudonimul Moebius), considerat părinte al benzilor desenate în Europa (m. 2012)

 

– 1940: S-a născut cântăreţul şi actorul american Ricky Nelson (numele real: Eric Hilliard Nelson) (m. 1985)

 

– 1945: S-a născut Keith Jarrett, pianist și compozitor american de jazz

 

– 1947: S-a născut biologul american H. Robert Horvitz; contribuţii în genetica moleculară; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2002, împreună cu britanicii Sydney Brenner şi John Sulston

 

– 1947: S-a născut soprana britanică Felicity Lott

 

– 1960: A murit John Henry Constantine (J.H.C.) Whitehead, matematician britanic (n. 1904, în India)

 

– 1975: S-a născut Enrique Iglesias (nume complet: Enrique Miguel Iglesias Preysler), cântăreț, compozitor, producător muzical, manechin și actor spaniol; considerat „regele premiilor Billboard ale muzicii latino-americane”; fiul cântăreţului Julio Iglesias

 

– 1985: A murit Theodore Sturgeon (pe numele său real Edward Hamilton Waldo), scriitor american de science fiction (n. 1918)

 

– 1988: A murit scriitorul american Robert A. Heinlein, autor de romane ştiinţifico-fantastice (n. 1907)

 

– 1990: A murit compozitorul italian Luigi Nono, unul dintre cei mai proeminenţi creatori ai secolului al XX-lea (n. 1924)

 

– 1991: A murit Rudolf Serkin, pianist austriac naturalizat american (n. 1903) – 30 de ani

 

– 1994: A murit actorul american George Peppard (n. 1928)

 

– 1996: A murit Luis Miguel Dominguín (pe numele real Luis Miguel González Lucas), celebru toreador spaniol, prieten al scriitorului american Ernest Hemingway (n. 1926) – 25 de ani

 

– 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928)

 

– 1999: A murit actortul britanic de film Dirk Bogarde (n. 1921)

 

– 1999: A murit actorul american Ed Gilbert (n. 1931)

 

– 2012: A murit Maurice Sendak, cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru graţie romanului grafic „Where the Wild Things Are” (n. 1928)

 

– 2013: A murit Bryan Forbes, regizor, actor şi scenarist britanic (n. 1926)

 

– 2015: A murit Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor şi producător suedez; basist al trupei ABBA (n. 1946)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 7 mai

Calendarul zilei – 7 mai

Publicat de Codrin RAITA, 7 mai 2021, 05:00 / actualizat: 7 mai 2021, 9:14

EVENIMENTE INTERNE

-Ministere

* Ministerului Culturii organizează un maraton de vaccinare anti-COVID, în zilele de 7, 8 şi 9 mai, în parcarea Bibliotecii Naţionale a României și la Sala Palatului. Persoanele care vor dori să se vaccineze trebuie să prezinte doar cartea de identitate

– Cultură

* Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, ajunge, de astăzi, pe ecranele din România. Filmul, premiat cu Ursul de Aur, va fi distribuit de microMULTILATERAL. Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache și Ilinca Hărnuț. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este o producție microFILM în coproducție cu Paul Thiltges Distributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films și susținută de Televiziunea Română. Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/babardealacubucluc

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 mai

* Se împlinesc 1670 de ani (351), de când, la Ierusalim, s-a arătat semnul Sfintei Cruci pe cer. Sfântul Ierarh Chiril, Patriarhul Ierusalimului, a descris evenimentul într-o epistolă adresată împăratului Constanţiu: „În timpul stăpânirii lui Constanţiu (337-361), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi al Faustei, o cruce a apărut pe cer, la Ierusalim, luminând timp de şapte zile”. În fiecare an, la 7 mai, Biserica Ortodoxă pomeneşte Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim

* Acum 246 de ani (1775), în urma unei convenţii turco-austriece, Poarta Otomană a cedat Bucovina Imperiului Habsburgic, în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei. Aflată sub administraţie militară până în 1786, Bucovina a fost alipită Galiţiei (1790), iar în 1918 s-a unit cu România

* În urmă cu 197 de ani (1824) „Simfonia a IX-a în Re Minor”, de Ludwig van Beethoven, cunoscută şi sub numele de „Corala”, a avut premiera la Viena, aceasta fiind ultima compoziţie finalizată a compozitorului

* Cu 96 de ani în urmă (1925) apărea Legea pentru reorganizarea Camerelor de Comerț și Industrie, promulgată de Regele Fedinand, prin Decretul 1450 și publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 12 mai 1925, care a reformat Sistemul Cameral din România, sporind numărul Camerelor de Comerț și competențelor acestora. Aplicarea prevederilor ei s-a făcut abia după publicarea „Regulamentului de aplicare a legii” în Monitorul Oficial nr. 118 din 2 iunie 1925, ce stabilea la 30 numărul Camerelor de Comerț și Industrie din România, desemnând circumscripția pentru fiecare în parte. Această lege a Camerelor de Comerț (Legea din 1925, a treia) prevedea înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 din 25 februarie, al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub control strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. Ulterior, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România, începând cu anul 1971. După Revoluția din 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, momentul renașterii Sistemului Camerelor de Comerț. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri, ca principali piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț tradiționale, a fost creat și sistemul Registrului Comerțului în cadrul Camerelor de Comerț și Industrie din țară. Actualmente, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată de Legea nr. 39/2011

* Se împlinesc 75 de ani (1946), de când, între 7 şi 17 mai, s-a desfăşurat, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882-1946), conducător al României în perioada 1940-1944, ca şi procesul altor foşti demnitari români. Ion Antonescu şi trei dintre colaboratorii săi apropiaţi (Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu) au fost condamnaţi la moarte pentru crime de război la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava

* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când a avut loc primul spectacol pe scena Teatrului de Marionete Arad. Istoria marionetelor arădene se leagă de numele maestrului Cristian Frangopol, fondatorul şi primul director al Teatrului de Marionete Arad. Gongul inaugural a răsunat pentru piesa „Galoşul fermecat”. Nume intrate deja în istoria marionetelor au dat viaţă personajelor acestui spectacol: Elena Gherdan, Olimpia Didilescu, Puica Marin, Florica Mihăilescu, Maria Frangopol, Elena Atanasiu, Elena Caroviţă, Astra Lumcovschi şi Elena Birta, îndrumate de Sanda Diamandescu şi Cristian Frangopol, care au semnat direcţia de scenă, alături de scenografii A. Brătăşanu şi A. Wilke

* Se împlinesc 35 de ani (1986) de când cea de-a 31-a ediţie a „Cupei Campionilor Europeni” la fotbal a fost câştigată de echipa Steaua Bucureşti, care a învins, în finala de la Sevilla, formaţia F.C. Barcelona, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri, cu scorul de 2-0. Finala Cupei Campionilor Europeni s-a disputat la Sevilia, pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán. Aceasta a fost câștigată de Steaua București, după ce Helmuth Duckadam a reușit să apere patru lovituri de departajare, mai târziu el fiind numit „Eroul de la Sevilia”. Acest trofeu este singura Cupă a Campionilor câștigată de Steaua și singura câștigată de o echipă românească

* Acum 34 de ani (1987) era anunţată oficial extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Mării Negre

* În urmă cu 31 de ani (1990) apărea Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Odată cu promulgarea Legii nr. 51/26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”

* Cu 22 de ani în urmă (1999), între 7 şi 9 mai, a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist (1915 – 2007), şi a Preşedinţiei, prima vizită a unui Papă într-o ţară în care creştinii erau în majoritate ortodocşi

* Acum 9 ani (2012) guvernul Victor Ponta 1 a fost validat de Parlament şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu, Guvern susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator). Acest Cabinet a fost succesorul Guvernului Mihai Răzvan Ungureau, care a pierdut încrederea Parlamentului în urma aprobării moţiunii de cenzură depuse de USL. Guvernul Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012

* Cu 4 ani în urmă (2017) Emmanuel Macron a fost ales preşedinte al Franţei, candidatul de centru învingând-o detaşat, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pe reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen. Emmanuel Macron s-a născut pe data de 21 decembrie 1977, fiind cel mai tânăr lider din istoria Franţei. Președinția lui Emmanuel Macron, ales pentru un mandat de cinci ani, a început oficial pe 14 mai 2017, în cadrul ceremoniei de predare a puterii de către predecesorul său François Hollande

 

Aniversări – Comemorări

 

– Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană (m. 1975) – 135 de ani

 

– 1905: S-a născut compozitorul Elly Roman (m. 1996)

 

– 1920: A murit Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1855, în Ucraina; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879)

 

– 1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan (nume real: Matei Aslan), caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (m. 1995)

 

– 1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut Ştefan Iureş, poet, prozator şi eseist (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut actriţa Silvia Popovici (m. 1993)

 

– 1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, poreclit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza – 85 de ani

 

– 1937: A murit George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1886)

 

– 1938: A murit Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932) (n. 1881)

 

– 1942: S-a născut ceramista Ioana Stepanov

 

– 1947: S-a născut poetul şi publicistul George Stanca (m. 2019)

 

– 1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet

 

– 1961: S-a născut compozitoarea şi profesoara Mihaela Stănculescu-Vosganian – 60 de ani

 

– 1964: A murit Septimiu Bucur, gazetar şi critic literar (n. 1915)

 

– 1966: S-a născut actriţa de teatru Carmen Ungureanu – 55 de ani

 

– 1985: A murit dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (n. 1922)

 

– 1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică, istoria Bisericii), prozator şi istoric literar (n. 1913)

 

– 1995: A murit compozitorul Sorin Vulcu (n. 1939)

 

– 2007: A murit Octavian Paler, poet, prozator, eseist şi publicist; din 1949 angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); redactor-şef la cotidianul „România liberă” din 1970; demis în august 1983, din motive politice (n. 1926)

 

– 2017: A murit Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător şi profesor (n. 1938)

 

– 2018: A murit Marin Ioniţă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1929)

 

– 2019: A murit scriitorul, regizorul, actorul, traducătorul și jurnalistul Carol Feldman; stabilit în Israel din 1965 (n. 1937)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Porto, Portugalia: Summit social, în cadrul deținerii președinției UE de către Portugalia (7 – 8 mai)

 

 

-Istanbul, Turcia: Inaugurarea primei moschei din Piața Taksim

 

-Londra, Marea Britanie:Sunt marcați 20 de ani de la arestarea lui Ronald Biggs, unul dintre autorii Marelui Jaf armat de 2.600.000 de lire sterline (mai ales în bancnote uzate) din istoria Marii Britanii, din trenul poștal Glasgow-Londra, la 8 august 1963

 

– Taipei, Taiwan: Decizie a Curții Constituționale privind permisele de vânătoare ale aborigenilor

 

– München, Germania: BMW – rezultate pe primul trimestru 2021

 

– New York: Sentință în cazul avocatului Michael Avenatti, condamnat pentru extorcare

 

– Montmeló, Spania: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Spaniei (7 – 9 mai)

 

– Montmeló, Spania: Auto – cursa F3 cu Juan Manuel Correa, în deschiderea Grand Prix-ului de Formula 1 (7 – 9 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 399 î.Hr: A murit Socrate, filosof din Grecia antică, numit de oracolul de la Delfi „cel mai înţelept dintre muritori”; gândirea socratică gravitează în jurul cunoaşterii de sine; Socrate spunea „persoana ta este sufletul tău”, punând pe prim plan sufletul iar nu corpul; cu Socrate se începe în istoria filozofiei perioada antropologică, el făcând din om problema centrală a filozofiei (n. cca. 470 î.Hr.) – 2420 ani

 

– 1667: A murit organistul şi compozitorul german Jochann Froberger (n. 1616)

 

– 1748: S-a născut Olympe de Gouges (născută Marie Gouze), dramaturg francez, activistă politică ale cărei scrieri feministe şi aboliţioniste au avut o deosebită influenţă în epocă; a rămas în istorie ca fiind prima femeie care a vorbit despre drepturile femeii, în „Declaraţia drepturilor femeii şi cetăţencei” (1791) (m. 1793)

 

– 1793: A murit Pietro Nardini, violonist, compozitor şi pedagog italian (n. 1722)

 

– 1800: A murit compozitorul italian Niccolò (Nicola) Piccini (n. 1728)

 

– 1825: A murit Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 1750)

 

– 1833: S-a născut Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1897)

 

– 1840: S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 25 aprilie 1840

 

– 1855: S-a născut inginerul german Oskar von Miller, fondator al Muzeului Tehnic din München (1903), unul dintre cele mai vechi muzee de acest gen din lume, un adevărat reper şi un model în domeniu (m. 1934)

 

– 1861: S-a născut scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”; Premiul Nobel pentru literatură pe 1913 (m. 1941) – 160 de ani

 

– 1867: S-a născut scriitorul polonez Wladyslaw Stanislaw Reymont; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1924 (m. 1925)

 

– 1879: A murit scriitorul belgian Charles de Coster (n. 1827)

 

– 1892: S-a născut (în Croaţia) Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedinte al RSF Iugoslavia între anii 1945 şi 1980 (m. 1980)

 

– 1901: S-a născut actorul american de film Gary Cooper (m. 1961) – 120 de ani

 

– 1909: S-a născut fizicianul american Edwin Herbert Land; cercetări fundamentale şi invenţii în domeniul polarizării luminii; a inventat aparatul fotografic polaroid, iniţial în alb şi negru (1947), apoi color (1963) (m. 1991)

 

– 1927: S-a născut scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, născută în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie, apoi în India, în 1951 (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii; singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Întoarcere la Howards End”/1992 şi „Cameră cu privelişte”/1986), cât şi premiul „Booker” (pentru romanul „Heat and Dust”/1975) (m. 2013)

 

– 1928: S-a născut actorul american John Ingle (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut Gene Wolfe, scriitor american de science fiction și fantasy (m. 2019) – 90 ani

 

– 1939: S-a născut Sidney Altman, biolog american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1989

 

– 1939: S-a născut José Antonio Abreu, pianist, clavecinist, compozitor, pedagog, dirijor și economist venezuelan; fondatorul mişcării muzicale „El Sistema”, un program de educaţie dedicat tinerilor defavorizaţi care a devenit celebru pe plan mondial (m. 2018)

 

– 1942: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul austriac Felix Weingartner (n. 1863)

 

– 1943: S-a născut scriitorul australian Peter Carey

 

– 1946: S-a născut Peter Russell, matematician, fizician, informatician și unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului; fascinat de misterele conștiinței, a studiat psihologia experimentală, meditația și filosofiile orientale; a scris multe cărți pe tema Conștiinței și a Universului, din perspectiva omului de știință care L-a descoperit pe Dumnezeu – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut dirijorul francez Emmanuel Krivine

 

– 1956: A murit Josef Hoffmann, arhitect, decorator, designer și profesor austriac; adept al funcţionalismului; din 1920 arhitect al oraşului Viena (n. 1870) – 65 de ani

 

– 2000: A murit Douglas Fairbanks jr., scriitor, actor şi producător de filme american (n. 1909)

 

– 2005: A murit scriitorul şi criticul literar american Tristan Egolf (n. 1971)

 

– 2011: A murit Willard Sterling Boyle, fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin şi al senzorului CCD; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD (n. 1924) – 10 ani

 

– 2011: A murit chitaristul, compozitorul şi vocalistul american John Walker; pe numele real John Joseph Maus, este fondatorul grupului „The Walker Brothers”, care a avut un mare succes în anii ’60-’70; printre hit-urile sale se numără „Make It Easy On Yourself” şi „The Sun Ain’t Gonna Shine (Any More)” (n. 1943) – 10 ani

 

– 2018: A murit regizorul şi scenaristul italian Ermanno Olmi (n. 1931)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 6 mai

Calendarul zilei – 6 mai

Publicat de Codrin RAITA, 6 mai 2021, 05:00 / actualizat: 6 mai 2021, 9:05

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

  • ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii

 

-Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

 

– Cultură

* Institutul Cultural Maghiar București (Str.Gina Patrichi nr.8) organizează expoziţia în aer liber “Metropolitanul budapestan 125”. Expoziţia a fost realizată de Institutul Cultural Maghiar Bucureşti şi Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Ungaria, curator fiind Zsigmond Gábor. Cu 125 de ani în urma (2 mai 1896) s-a inaugurat metropolitanul la Budapesta, după ce Franz Josef, sosit la Budapesta la inaugurarea expoziţiei ocazionate de sărbătorile milenare ale Ungariei, a semnat cartea de oaspeţi. Această „ciudăţenie” a transportului în comun din capitala Ungariei era considerat un fenomen epocal în inima Europei, fiind primul mijloc de transport de acest gen pe continent. Calea ferată cu o lungime de 3,7 km s-a construit într-un timp record (21 de luni), timp în care s-au testat noi soluţii tehnice, utilizate ulterior în mai multe oraşe europene în executarea tunelurilor

* Timișoara: Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) prezintă un proiect de popularizare a muzicii contemporane – MUSICOOLT, organizat de doi dintre exponenţii ei, lect. univ. Gabriel Almaşi, recent câştigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, şi conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori şi cadre didactice ale FMT-UVT (8 apr. – 1 iul.). Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19:00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului (facebook.com/MUSICOOLT). Parteneri: Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice. Din program:

  • Cum prepari un pian: reţete pentru o ureche gurmandă – Diana Rotaru (Bucureşti)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 6 mai

* Cu 421 de ani în urmă (1600) Mihai Viteazul l-a alungat de pe tron pe Ieremia Movilă şi a ocupat Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei Țări Române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai Viteazul îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. Aceasta a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600 (6/16)

* Acum 382 de ani (1639) era încheiată construirea bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), monument de o rară frumuseţe, cu faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită

* În urmă cu 363 de ani (1658) avea loc târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab, actuala Catedrală Patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, au oficiat slujba de sfinţire cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care a devenit în 1668, Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală Patriarhală. Monument de arhitectură dintre cele mai reușite ale secolului al XVII-lea, Catedrala și-a păstrat până astăzi caracteristicile și aspectul inițial, cu toate modificările suferite de-a lungul timpului

* Se împlinesc 230 de ani (1791), de când, printr-un decret emis la această dată, Palatul Luvru (Louvre) din Paris a fost transformat în muzeu

* Acum 181 de ani (1840) a fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black”. Pe el figura un portret al reginei Victoria. Penny Black a fost pus în vânzare pentru public la 1 mai 1840, dar nu a fost valabil pentru utilizare până la data de 6 mai. În ciuda acestui fapt, câteva exemplare Penny Black au fost utilizate înainte de această dată (6 mai), astfel de timbre fiind extrem de rare

* Cu 133 de ani în urmă (1888) medicul Victor Babeş a efectuat primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti, înfiinţat în 1887, al treilea din lume la acea dată (6/18)

* Acum 132 de ani (1889) Turnul Eiffel a fost deschis oficial pentru publicul vizitator. Inaugurat la 31 martie 1889, ca arc de intrare la Expoziția Universală (Exposition Universelle), organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revoluția Franceză, Turnul Eiffel și-a atras la început critici din partea unor artiști și intelectuali francezi din pricina designului. Construcția este cea mai înaltă structură din Paris, măsurând 324 m, fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice din lume. Ridicarea turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză și definind un moment al erei industriale. Proiectul Turnului Eiffel, aparținând antreprenorului Gustave Eiffel, inginerilor Maurice Koechlin și Emile Nouguier și arhitectului Stephen Sauvestre, a fost câștigător dintr-o listă de 107 proiecte. Din 1980, monumentul a fost renovat, restaurat și readaptat pentru publicul tot mai numeros. Turnul Eiffel a primit în anul 2010 vizitatorul cu numărul 250.000.000. Are trei nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Din 24 iunie 1964, Turnul Eiffel a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de când Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devenea prima femeie farmacist din România

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de când a fost organizată prima expoziție filatelică din România, având caracter privat. A avut loc în casa lui Dimitrie C. Butculescu, președintele Societății Române de Timbrologie, constituită în luna aprilie a aceluiași an, la București

* Cu 122 de ani în urmă (1899) a început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată la iniţiativa Rusiei. A fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii. Au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia. Din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve (6/18)

* Acum 37 de ani (1984) a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner). Cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic de la acea vreme, Juan Antonio Samaranch. Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989. În 1999 a fost declarată, la Viena, „Sportiva secolului XX”. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO  * Acum 31 de ani (1990) avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – „Podul de flori” de peste Prut. „Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

* Cu 27 de ani în urmă (1994) era inaugurat oficial tunelul de sub Canalul Mânecii (Eurotunelul), care a creat o legătură terestră între Europa şi Marea Britanie. Eurotunelul (considerat de experţi ca „lucrarea secolului XX”) are o lungime de 50,3 km şi este situat la o adâncime cuprinsă între 25 şi 45 de metri

* Într-o zi de 6 mai, acum 18 ani (2003), a fost inaugurată, la Moscova, staţia de metrou aflată la cea mai mare adâncime, Park Pobedi (Piaţa Victoriei), care este construită la 90 de metri sub pământ

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Maistrului Militar de Marină”; la 6 mai 1909 Regele Carol I emitea Înaltul Decret nr.1620 prin care consfințea constituirea corpului militar sub denumirea de „Maeștri de marină șefi de specialitate”

 

– 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (m. 1903) – 185 de ani

 

– 1871: S-a născut compozitorul şi folcloristul Grigore Teodosiu (m. 1941) – 150 de ani

 

– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, estetician, eseist, memorialist, poet, publicist şi profesor; este printre primii autori români care alcătuieşte o lucrare de filosofie şi sociologie a dreptului; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972). NOTĂ: Unele surse dau ca dată nașterii exclusiv stilul nou 18 mai 1888

 

– 1894: S-a născut Filip Lazăr, compozitor şi pianist (m. 1936, la Paris)

 

– 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

 

– 1908: S-a născut istoricul Mihai Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

 

– 1908: S-a născut Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator (m. 1997)

 

– 1912: S-a născut medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Edouard Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (m. 1994)

 

– 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006)

 

– 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut artistul ceramist George Tiutin (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut poetul, prozatorul şi gazetarul Paul Tutungiu – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut criticul literar Laurenţiu Ulici; director al revistei „Luceafărul” (1990-2000); vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2000)

 

– 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874) – 75 de ani

 

– 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895) – 60 de ani

 

– 1962: A murit Virginia Maria Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat (n. 1894)

 

– 1978: A murit Ştefan Peterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906)

 

– 1982: A murit baritonul Alexandru Alger; membru fondator al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1898)

 

– 1991: A murit regizorul de film Virgil Calotescu (n. 1928) – 30 de ani

 

– 1994: A murit Moses Rosen, şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România” (1956); a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)

 

– 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925)

 

– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924)

 

– 2014: A murit Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Târgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (n. 1942)

 

– 2018: A murit Ion Dodu Bălan, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, publicist și profesor universitar; s-a îngrijit, aproape o jumătate de veac, de editarea operei lui Octavian Goga (n. 1929)

 

– 2018: A murit Ioan Munteanu, medic specialist în obstetrică-ginecologie și profesor; deschizător de drumuri în medicina românească în domeniile fertilizării in vitro și chirurgiei laparoscopice; la Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie „Bega” din Timişoara, pe care a condus-o din 1987 până în 2008, au fost reușite pentru prima oară în România: fertilizarea in vitro (1995) și embriotransferul uman, realizări urmate de nașterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro în România, pe 6 februarie 1996; a urmat primul embriotransfer la mamă purtătoare, primele sarcini multiple prin fertilizare in vitro (1997) și nașterea primului copil prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani (2001); membru de onoare al Academiei Române din 2004 (n. 1938)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al UE (Apărare) – privind problemele de actualitate și schimbul de opinii despre  Busola Strategică – o strategie pentru securitatea și apărarea Europei

 

– Scoția, Regatul Unit: Alegeri legislative

 

– Țara Galilor: Alegeri legislative

 

– Tokyo, Japonia: Nintendo – rezultate anuale 2020/21

 

– Danemarca: Deschiderea cafenelelor, restaurantelor, muzeelor, teatrelor și cinematografelor

– Atena, Grecia: Greva împotriva noii legi a muncii

 

– Paris: Société Générale – rezultate din primul trimestru 2021 (înainte de bursă)

 

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei, Raport de politică monetară

 

– Londra, Marea Britanie: Alegeri municipale

 

– München, Germania: Munich Re – rezultatele financiare din primul trimestru 2021

 

– Wolfsburg, Germania: Volkswagen – rezultate din primul trimestru 2021

 

– Ankara, Turcia: Decizia Băncii Centrale cu privire la ratele dobânzii

 

– Istanbul, Turcia: Reluarea procesului reprezentantului Reporteri fără frontiere în Turcia

 

-Roma: Fotbal: Europa League, semifinala manșei a doua: AS Rome (ITA) – Manchester United (ENG)

 

-Londra: Fotbal: Europa League, semifinala manșei a doua: Arsenal (ENG) – Villarreal (ESP)

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez (iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul) (n. 1585)

 

– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747)

 

– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794)

 

– 1831: S-a născut (în Lituania) Samuel Isaac Joseph Schereschewsky (cunoscut sub numele de Joseph Schereschewsky), episcop anglican din Shanghai, China (1877 – 1884), misionar și renumit traducător (timp de 25 de ani a stat paralizat într-un scaun cu rotile, nu putea vorbi fără eforturi supraomenești și nu putea mișca decât două degete, dar i-a fost însă de ajuns pentru a duce la bun sfârșit o misiune incredibilă: traducerea Bibliei în limba chineză); a fondat Universitatea Sf. Ioan din Shanghai; în tradiţia episcopaliană și cea anglicană este aniversat la 15 octombrie ca unul dintre cei mai mari teologi ai Orientului (m. 1906) – 190 de ani

 

– 1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m. 1939) – 165 de ani

 

– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)

 

– 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817)

 

– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural). NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale; pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie

 

– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)

 

– 1871: S-a născut Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (m. 1914) – 150 de ani

 

– 1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1935) – 150 de ani

 

– 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke” (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis)

 

– 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (m. 1926)

 

– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973)

 

– 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957)

 

– 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)

 

– 1915: S-a născut (George) Orson Welles, regizor, scenarist şi actor de teatru şi film, producător american (m. 1985)

 

– 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz” (n. 1856)

 

– 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988) – 100 de ani

 

– 1924: A murit Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)

 

– 1929: S-a născut Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; împreună cu Peter Mansfield, a obținut, în 2003, Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (m. 2007)

 

– 1932: S-a născut actorul rus Aleksandr Beliavski (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut soprana bulgară Ghena Dimitrova (m. 2005) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell

 

– 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză, reprezentant de seamă al teatrului simbolist; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1911 (n. 1862)

 

– 1950: A murit Daniel Ciugureanu, medic-chirurg și politician basarabean; unul dintre cei mai importanți luptători pentru reunirea Basarabiei cu România, a rămas în istorie drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei”; deputat în Sfatul Țării de la Chișinău (1917‑1918), prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești (1918), ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator, vicepreședintele Camerei Deputaților (1922-1923), vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare (1936-1937) (n. 1885). NOTĂ: Arestat la 5/6.V.1950, a murit – potrivit lui C.C. Giurescu – la 6.V.1950, la Turda, în timpul transportării foştilor demnitari spre penitenciarul Sighet; din evidențele securității ar fi murit la 19.V.1950, în închisoarea Sighet

 

– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997- iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu

 

– 1960: A murit Paul Abraham (sau Pál Ábrahám), compozitor ungar de operetă (n. 1892)

 

– 1961: S-a născut George Clooney, actor, producător, regizor de film şi scenarist american – 60 de ani

 

– 1963: S-a născut balerina italiană Alessandra Ferri

 

– 1992: A murit Marlène Dietrich (nume la naştere: Marie Magdalene Dietrich), actriţă de film şi cântăreaţă americană de origine germană (n. 1901)

 

– 2004: A murit Barney Kessel, chitarist american de jazz (n. 1923)

 

– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919)

 

– 2015: A murit (în Jamaica) Errol Brown, cântăreț și compozitor britanic, solistul grupului „Hot Chocolate” (n. 1943)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 5 mai

Calendarul zilei – 5 mai

Publicat de Codrin RAITA, 5 mai 2021, 06:00 / actualizat: 5 mai 2021, 9:47

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:30 – Întrebări, interpelări (se susțin la sediul Senatului)

*ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 9:30 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – Prezența online și la sediul Senatului, etaj VI, sala 6054
  • ora13:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – online
  • ora 14:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, online și la sediul Senatului (sala 4044)
  • ora 14:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, online și la camera 4044
  • ora 14:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, cam. 7037/3
  • ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etajul 3, cam.3047

 

-Camera Deputaților

* Ședinţa în plen – prezență fizică și online

*ora 8:30 –    Declaraţii politice

*ora 10:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea

*ora 12:00- Vot final

* la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online

* ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: Comisiei
  • Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 13:00 – – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – sala 3046
  • ora 13:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1 – sedinta online – prezenta online
  • ora 13:30 – Comisia pentru tineret și sport – sala: Corp A2, etaj 1M, cam. 7

 

-Juridic

* Dezbaterea cu tema “Protecția victimelor violenței în familie” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe Homepage Juridice sau în pagina dezbaterii,  de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. Diana Negru, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii, Av. Alexandru Sitaru, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii. Moderator:Av. Carmen Zăbrăuțanu, Founding Partner Zăbrăuțanu Popescu & Asociații

 

 

 

 

-Cultură

* Institutul Cultural Maghiar București expune pentru al treilea an consecutiv în sălile sale de expoziţie cele mai reuşite creaţii prezentate la Concursul de fotografie de presă Brassaï anunţat de Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România – ora 10:00, în Str.Gina Patrichi nr.8 (6 – 18 mai). La a cincea ediţie a Concursului de fotografie de presă Brassaï au putut participa fotoreporteri şi jurnalişti maghiari din România şi din străinătate, cu fotografii realizate în anul 2019, respectiv fotografi din Ungaria şi din străinătate care au imortalizat imagini din viaţa maghiarilor din lumea largă. Câştigătorul Marelui Premiu Brassaï şi al Categoriei Portret este fotograful Kerekes István (Ungaria), născut la Târgu Mureş

  • Vernisajul are loc astăzi, de la ora 19:00, cu respectarea normelor de sănătate publică, precum şi online, pe pagina de facebook a institutului. Expoziția va fi vernisată de către Forró László, președintele teritorial al Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România

 

– S-a întâmplat într-o zi de 5 mai

* Cu 159 de ani în urmă (1862) avea loc constituirea, la Bucureşti, a „Societăţii Române de arme și dare la semn”, prima asociaţie de tir sportiv din România; primul preşedinte, V. A. Urechia. Aceasta este și prima grupare sportivă ce apare la noi și tirul cel dintâi sport practicat într-un cadru organizat și oficial. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. Pe data de 1 aprilie 1900, printr-un alt Decret Regal, Societatea de Dare la Semn este recunoscuta ca persoană juridică. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv în anul 1999 (F.R.T.S.) (5/17)

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de la inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall” din New York

* În urmă cu 109 ani (1912) era înfiinţată societatea Liga Naţională Aeriană, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”, director tehnic – prinţul George Valentin Bibescu. La 1 august a intrat în funcţiune aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj

* Acum 102 ani (1919) a fost creată Liga Societăţilor de Cruce Roşie (cu sediul la Geneva), ca organ de legătură permanentă între societăţile naţionale de Cruce Roşie (în octombrie 1983 Liga a fost redenumită Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, ca din noiembrie 1991 să devină Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie). În anul 1859 omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910) a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă (în urma bătăliei de la Solferino, din 24.VI.1859), pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

* Acum 83 de ani (1938), sub bagheta dirijorului George Georgescu, a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi”, lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu, maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963. Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

* Cu 77 de ani în urmă (1944) ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, propunea ambasadorului URSS, la Londra, F. Gusev, un acord prin care, temporar, problemele româneşti să fie preponderent de competenţa URSS, iar cele greceşti să fie preponderent de competenţa Marii Britanii. Propunerea britanică a „inaugurat” discuţii între Marea Britanie, URSS şi SUA, în urma cărora s-a ajuns la un acord pe trei luni, în condiţiile propuse de guvernul britanic (la 15 iulie)

* Acum 72 de ani (1949) lua ființă Consiliul Europei (CoE), prima organizaţie inter-guvernamentală europeană postbelică, organism european de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și a valorilor democratice, cu sediul la Strasbourg, care în prezent numără 47 de state membre. Este independent de Uniunea Europeană, fiind diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Consiliul Europei este format din „Adunarea Parlamentară” (APCE), alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și „Comitetul Miniștrilor” (CM), constituit din miniștrii de externe ai statelor membre, care reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a aderat la Consiliul Europei la data de 7 octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993). Decizia de invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, a constituit o etapă necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006

* În urmă cu 66 de ani (1955) avea loc debutul programelor emise de Studioul Teritorial Timişoara al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Timişoara îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş)

* Tot acum 66 de ani intra în vigoare Convenţia Culturală Europeană emisă de Consiliul Europei. Semnat la 19.XII.1954, documentul reprezintă un cadru de relaţii comune între popoarele Europei, recunoaşterea reciprocă a tuturor aspectelor culturale naţionale la nivel european, promovarea contribuţiilor naţionale la tezaurul cultural european şi sprijinirea tuturor iniţiativelor de studiere a limbilor, a istoriei şi civilizaţiei statelor continentului. România a ratificat Convenţia în 1991

* Cu 64 de ani în urmă (1957), Televiziunea Română a transmis pentru prima dată, în direct, un meci de rugby integral. Atunci, pe Stadionul Republicii, în fața a 20.000 de spectatori, selecționata Bucureștiului a evoluat contra echipei naționale de tineret a Angliei, prezentată sub numele de selecționata Londrei. Oaspeții ne-au învins cu scorul de 11-3 (3-3)

* În urmă cu 58 de ani (1963) la Radiodifuziune a început să emită Programul 3 de radio pe unde ultrascurte (72,08 MHz – 4,16 metri, apoi şi pe 4,12 metri), un post experimental cu un program dedicat, la acel moment, „persoanelor cu un nivel intelectual deosebit, dar şi melomanilor”. Emisia era realizată, iniţial, între orele 21:00-23:00, iar duminica de la 19:00 la 23:00, pentru ca de la 1 mai 1967 să transmită între orele 16:00 şi 24:00, iar duminica de la ora 15:00. Programul 3 pentru tineret a „debutat” la 12 martie 1973, pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49. După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret, iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Tătare” (oficializată prin Legea nr. 256/2010, iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet) marchează data de 5 mai 1985, când au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România

 

– 1836: S-a născut compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (m. 1887) – 185 de ani

 

– 1898: S-a născut Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (m. 1964)

 

– 1909: S-a născut Idel Ianchelevici (la Leova, azi în R. Moldova), sculptor şi desenator franco-belgian de origine română (stabilit, în 1931, în Belgia şi apoi în Franţa, în 1950); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 1994)

 

– 1919: S-a născut Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2011)

 

– 1919: S-a născut George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1995)

 

– 1924: S-a născut actorul Jean Lorin Florescu (m. 1992)

 

– 1929: S-a născut soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut compozitorul, muzicologul, publicistul şi profesorul Aurel Stroe (m. 2008)

 

– 1933: A murit medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (n. 1870)

 

– 1948: A murit Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; specialist în istoria limbii şi literaturii române; lucrări de lingvistică generală şi romanistică, de lexicologie şi dialectologie; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru al Academiei Române din 1914 (n. 1877)

 

– 1952: S-a născut compozitoarea şi profesoara Maia Ciobanu; personalitate marcantă a muzicii electro-acustice autohtone

 

– 1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (m. 2004)

 

– 1963: S-a născut Lilian Zamfiroiu, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (2013-2015); doctor în istorie, şi-a început cariera în diplomaţie în 2001 (a fost adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Paris/2008-2013, consilier diplomatic şi, succesiv, ministru-consilier şi ministru plenipotenţiar în cadrul Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO în perioada 2006–2013); a lucrat şi în mass-media: în perioada 1985-1989 a fost redactor la postul estival Radio-Vacanţa din Costineşti, iar din 1985 până în 2001, colaborator şi, ulterior, realizator de emisiuni la Radio România (RRA); în paralel, a lucrat şi în presa scrisă; ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg din 2016

 

– 1965: S-a născut creatoarea de modă Irina Schrötter; realizează şi costume pentru teatru, film şi operă

 

– 1977: A murit Aurel Perşu, inginer mecanic, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume, cu roţile integrate în caroserie (brevetat în Germania în 1924) (n. 1890)

 

– 1999: A murit poetul şi traducătorul Constantin Nisipeanu (n. 1907)

 

– 2006: A murit Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist, filosof şi profesor universitar; considerată unul dintre cei mai mari eminescologi din cultura română; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la Mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (n. 1920) – 15 ani

 

– 2009: A murit pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă (n. 1928)

 

– 2010: A murit prof. dr. Mircea Nicolae Angelescu (renumit specialist în boli infecţioase: studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale; membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale), scriitor (membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) (n. 1923)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Jakarta, Indonezia: Publicarea datelor privind PIB-ul pe trimestrul I

 

– Waterloo, Belgia: În cadrul bicentenarului morții lui Napoleon I, Memorialul Bătăliei de la Waterloo 1815 organizează o expoziție majoră în perioada 5 mai – 18 octombrie, intitulată „Napoleon: de la Waterloo la Sfânta Elena, nașterea legendei”. Tema propusă de Memorial se referă la perioada 1815-1821

 

– Roma: Verdict în procesul a doi studenți americani pentru uciderea unui ofițer de poliție (5 – 6 mai)

 

– Paris: Apel împotriva lui Rifaat Al-Assad, unchiul președintelui sirian, în cazul „câștigurilor ilegal obținute” (5 – 14 mai)

 

– Monaco, Principatul Monaco: Expoziția EVER dedicată vehiculelor ecologice și energiilor regenerabile (5 – 7 mai)

 

– Londra: AG Unilever – votul acționarilor asupra planului de tranziție energetică

 

– Copenhaga, Danemarca: Novo Nordisk – rezultatele primului trimestru

 

– Copenhaga: Maersk – rezultatele primului trimestru

 

– New York: General Motors – rezultatele primului trimestru

 

– San Francisco, SUA: Uber – rezultatele primului trimestru

 

-Londra: Liga Campionilor la fotbal, semifinala manșei a doua: Chelsea (ENG) – Real Madrid (ESP)

 

– Kazan, Federația Rusă: Judo Grand Slam 2021 (5 – 7 mai)

 

– Sapporo, Japonia: Atletism – maraton de repetiții pe circuitul olimpic Tokyo 2020

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Hipertensiunii Pulmonare” are ca scop conştientizarea autorităţilor şi creşterea informării populaţiei cu privire la această afecţiune severă şi destul de puţin cunoscută; ziua a fost stabilită la iniţiativa Asociaţiei Naţionale de Hipertensiune Pulmonară din Spania, în 2012

 

– „Ziua Internaţională a Moaşelor”, este o ocazie pentru a conştientiza întreaga lume de aportul important pe care îl aduc moaşele în sprijinul sănătăţii. Propunerea a venit de la Confederaţia Internaţională a Moaşelor, la Conferinţa Moaşelor din Olanda, în 1987; patru ani mai târziu, 50 de ţări din lume au materializat propunerea şi, cu acceptul şi recunoaşterea OMS, au ales data de 5 mai

 

– „Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”, declarată, începând din anul 2014, de Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă (European Network of Independent Living – ENIL), din care fac parte organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe ţări europene, pentru a sărbători importanţa drepturilor, valorilor şi principiilor unei vieţi independente în rândul persoanelor cu dizabilităţi

 

– 1813: S-a născut Sören Aabye Kierkegaard, teolog, filosof şi scriitor danez; gândirea sa a influenţat teologii protestanţi şi filosofii existenţialişti ai secolului al XX-lea (m. 1855)

 

– 1815: S-a născut dramaturgul francez Éugene Labiche (m. 1888)

 

– 1818: S-a născut Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul Partidului Comunist”; organizator şi lider al Internaţionalei I; pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat, împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; concepţiile sale filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea secolului XX (m. 1883)

 

– 1819: S-a născut compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (m. 1872)

 

– 1821: A murit (pe insula Sf. Elena) Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie; de numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice; politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa; după prima abdicare (1814), revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice; va fi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde va şi muri (n. 1769) – 200 de ani

 

– 1829: S-a născut Shusaku Honino, legendar jucător japonez de Go (m. 1862)

 

– 1837: A murit compozitorul italian Antonio Zingarelli (n. 1752)

 

– 1846: S-a născut scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz; Premiul Nobel pentru literatură pe 1905 (m. 1916) – 175 de ani

 

– 1892: A murit chimistul german August Wilhelm von Hofmann, fondatorul Societăţii germane de chimie (n. 1818). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 2 sau 6 mai 1892

 

– 1904: A murit Jókai Mór (de Ásva), scriitor şi publicist ungar (n. 1825)

 

– 1910: S-a născut Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (m. 1997)

 

– 1914: S-a născut actorul american de film Tyrone Power (m. 1958)

 

– 1915: S-a născut Alice Faye, actriţă de film şi cântăreaţă americană (m. 1998)

 

– 1917: S-a născut Pío Leiva, legendă a muzicii cubaneze, fost membru al grupului „Buena Vista Social Club” (m. 2006)

 

– 1921: S-a născut fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus (1958), împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului; Premiul Nobel pentru fizică pe 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (m. 1999) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut Monica Lewis, actriţă şi cântăreaţă americană (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut Charles Rosen, pianist şi publicist muzical american (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut cineastul, romancierul şi documentaristul francez Pierre Schoendoerffer; membru fondator al academiei care decernează Premiile César (m. 2012)

 

– 1942: S-a născut interpreta americană Tammy Wynette, supranumită „prima doamnă a muzicii country” (m. 1998)

 

– 1962: S-a născut James Redford, realizator de documentare și activist american; fiul actorului şi regizorului Robert Redford (m. 2020)

 

– 1976: S-a născut actorul american Sage Stallone, fiul lui Sylvester Stallone (m. 2012) – 45 de ani

 

– 1996: A murit poetul chinez Ai Qing (cunoscut sub pseudonimul Jiang Haicheng) (n. 1910) – 25 de ani

 

– 2007: A murit fizicianul american Theodore Harold Maiman, inventatorul primului laser funcţional (n. 1927)

 

– 2010: A murit pianistul german Alfons Kontarsky (n. 1932)

 

– 2010: A murit cântăreaţa italiană de operă Giulietta Simionato (n. 1910)

 

– 2011: A murit dramaturgul american Arthur Laurents (Arthur Levine), autorul scenariilor pe baza cărora au fost regizate musicalurile „West Side Story” şi „Gypsy” (n. 1918) – 10 ani

 

– 2011: A murit, în Australia, britanicul Claude Choules, ultimul veteran care a luptat în ambele războaie mondiale şi ultimul marinar care a activat în prima conflagraţie mondială (n. 1901) – 10 ani

 

– 2015: A murit Isai Cârmu, pictor, grafician şi portretist din R. Moldova (n. 1940)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 4 mai

Calendarul zilei – 4 mai

Publicat de Codrin RAITA, 4 mai 2021, 05:00 / actualizat: 4 mai 2021, 10:07

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 13:30 – Ședinţa biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

* ora 17:00 – Vot final

*Lucrări în Comisiile permanente

 

-Camera Deputaților

*ora 14:00 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

  • Comisia pentru industrii şi servicii
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: studiu individual
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115, cu prezenţă fizică şi online

 

-Ministere

* Ministerul Apărării organizează un maraton al vaccinării, începând de astăzi, 4 mai – un proiect-pilot de o săptămână – în cele 11 spitale militare din toată țara. Imunizarea cu doze Pfizer și Moderna se poate face la orice oră, fără programare

 

– Cultură

* În cadrul turneului internațional online JAZZT Vivaldi, organizat de asociația Musica Ricercata, seria concertelor din cadrul turneului internațional online JAZZT Vivaldi susținute de soprana Rodica Vică (România-Austria), alături de ImpRoWien Ensemble (Austria-România): Cristian Spătaru pian și orchestrator, Cristian Ruscior – vioară 1, Gratiela Aranyosi – vioară 2, Hannah Berghofer – violă și Florian Cristian Dragomir – contrabas, se va desfășura, în perioada 20 aprilie – 4 mai, atât pe pagina de Facebook a Asociației Musica Ricercata: https://www.facebook.com/EnsembleMusicaRicercata, a sopranei Rodica Vică: https://www.facebook.com/rodica.vica, cât și pe paginile de Facebook ale partenerilor implicați în organizarea acestui proiect muzical inedit. Printre partenerii media ai turneului: Radio România Cultural, Radio România Internațional Din program:

  • Concertul de astăzi va avea loc la ora 18:00 (ora Austriei)/ ora 19:00 (ora României), pe Facebook Musica Ricercata: https://www.facebook.com/EnsembleMusicaRicercata, Facebook ICR Viena: https://www.facebook.com/RKIWien.ICRViena, Facebook Forumul Cultural Austriac: https://www.facebook.com/fca.bucuresti, Facebook Societatea Austro-Română din Viena: https://www.facebook.com/austrom/, Facebook Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura, și Facebook Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990

 

– S-a întâmplat într-o zi de 4 mai

* Se împlinesc 375 de ani (1646) de când apărea, la Iaşi, în tiparnița de la Mănăstirea Trei Ierarhi, în timpul domniei lui Vasile Lupu, primul cod de legi tipărit în limba română (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa), „Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”. A fost urmat, în 1652, de codul muntenesc „Îndreptarea legii”, tipărit la Târgovişte. Traducătorii celor două cărţi au fost Eustratie logofătul şi Daniil Andrei Panonianul (Ardeleanul)

* Cu 102 ani în urmă (1919), în China, s-a declanşat „Mişcarea 4 Mai”, prima mişcare patriotică studenţească importantă din istoria Chinei. Studenţii au demonstrat în Piaţa Tiananmen din Beijing, China protestând împotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei

* În urmă cu 94 de ani (1927) se înfiinţa Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România, prin Decretul nr. 1205, promulgat de regele Ferdinand (organizator şi primul director, Gheorghe Ionescu-Șișeşti). Din 1962, a figurat cu denumirea de Institutul de Cercetări Agricole, iar din 1969, se numeşte Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la constituirea, la Bucureşti, a Partidului Evreiesc din România, având drept scop promovarea intereselor populaţiei evreieşti şi conservarea fiinţei ei naţionale, pronunţându-se, totodată, pentru rămânerea în ţară a populaţiei evreieşti şi participarea ei activă la viaţa politică (preşedinte – Theodor Fischer; preşedinte de onoare – Adolf Stern). Noua formaţiune politică a avut primul congres la 7-8 noiembrie 1933, fiind enunţate principiile fundamentale ale organizaţiei: solidaritatea cu naţiunea română, apărarea drepturilor civile şi politice prevăzute de Constituţie şi asigurarea deplinei egalităţi civice pentru cetăţenii de origine evreiască. Pe 29 ianuarie 1936, Partidul Evreiesc şi Uniunea Evreilor din România au semnat un acord de creare a Consiliului Central al Evreilor din România. Noua formaţiune l-a avut ca preşedinte pe Wilhelm Filderman. În acelaşi an (1936) s-a creat şi Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România

* Acum 72 de ani (1949) era semnat acordul americano-sovietic (Acordul Jessup-Malik), care a pus capăt blocadei Berlinului. Convenţia a fost semnată de Philip Jessup (SUA) şi Jakow Alexandrowitsch Malik (Rusia), de unde şi numele

* Cu 62 de ani în urmă (1959) a avut loc, la Los Angeles (SUA), prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy, fiind găzduită de Hotelurile Beverly Hilton din Los Angeles şi New York, în aceeaşi zi. Câştigători au fost Perry Como, Ella Fitzgerald şi Kingston Trio. Premiile Grammy (în engleză Grammy Awards – prescurtare de la numele original Gramophone Awards) sunt acordate anual de Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări (în engleză National Academy of Recording Arts and Sciences) a Statelor Unite ale Americii pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale. Ceremonia este considerată a fi echivalentul industriei americane de înregistrări la Premiile Oscar pentru industria filmului

* Cu 56 de ani în urmă (1965) apărea Decretul de constituire al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” din Bucureşti. Inaugurarea Teatrului a avut loc la 24.XII.1964 cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian (1924 – 2012). Tot în acest an (1965) a luat fiinţă ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, din care face parte şi Teatrul Ion Creangă, România fiind una dintre ţările fondatoare

* Acum 42 de ani (1979) Margaret Thatcher (1925 – 2013), om politic conservator britanic, a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până în noiembrie 1990

* Cu 19 ani în urmă (2002) NASA a lansat satelitul de cercetare Aqua (EOS PM-1) pentru a explora rolul apei în ecosistemul complex al planetei noastre. „Aqua” este primul dintr-un grup de sateliți denumiți „Constelația După-amiezii” și face parte din „Earth Observing System” al NASA

* Acum 18 ani (2003) avea loc dezvelirea, la Târgu-Mureș, a primului monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului. Monumentul este opera sculptorului Izsak Marton şi a fost realizat în 1947, în memoria victimelor exterminării naziste din Transilvania de Nord, dintre care aproape 6000 proveneau din Târgu-Mureş şi poartă inscripţia bilingvă – engleză şi ebraică – „Remember Holocaust!”

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfintele Paşti; Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– A treia zi de Paşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– „Ziua Naţională a Inimii”; se sărbătoreşte din 1997, anual, la iniţiativa Academiei de Ştiinţe Medicale. NOTĂ: „Ziua mondială a inimii” este sărbătorită la 29 septembrie

 

– 1837: S-a născut Theodor Rosetti, jurist, publicist şi om politic; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru (1888-1889); guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895); s-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea”; membru de onoare al Academiei Române din 1891 (m. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5/17.V.1837

 

– 1840, 4/16: S-a născut chirurgul şi profesorul Constantin Dimitrescu-Severeanu; întemeietor de învăţământ chirurgical, iniţiatorul chirurgiei viscerale, a contribuit, din plin, la dezvoltarea chirurgiei româneşti (m. 1930). NOTĂ: Unele surse (http://galeriaportretelor.ro/item/constantin-dimitrescu-severeanu/) menționează nașterea la 7.V.1840

 

– 1856: S-a născut Theodor Speranţia, scriitor şi folclorist; s-a numărat printre întemeietorii şi primii colaboratori ai revistei „Contemporanul” (1881-1888); datorită strădaniilor sale, în 1901, s-au pus, în Bucureşti, bazele primului muzeu etnografic; membru corespondent al Academiei Române din 1891 (m. 1929) – 165 de ani

 

– 1875: S-a născut Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog, diplomat şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (m. 1945)

 

– 1888: S-a născut baritonul şi profesorul Aurel Costescu-Duca; unul dintre fondatorii Operei Române (m. 1955)

 

– 1891, 4/16: A murit omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (n. 1821) – 130 de ani

 

– 1903: A murit chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1853)

 

– 1921: S-a născut dirijorul şi compozitorul Mircea Basarab (m. 1995) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut prozatorul, traducătorul şi umoristul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (m. 1999)

 

– 1925: S-a născut Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

 

– 1926: S-a născut Geta Brătescu, artist vizual și scriitoare cu o carieră îndelungată şi prolifică; a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, grafică, gravură, ilustraţie de carte, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video şi performance; supranumită „marea doamnă a artei conceptuale din România”; a avut o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane, la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut (la Lencăuţi/Hotin, azi în Ucraina) Leon Baconsky, istoric, critic literar şi traducător; frate cu eseistul şi poetul A.[natol] E.[milian] Baconsky (m. 2019)

 

– 1940: S-a născut Anton Cosma, critic şi istoric literar (m. 1991)

 

– 1940: S-a născut Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2004)

 

– 1943: S-a născut Daniela Caraman-Fotea, muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, editor şi producător muzical; între anii 1965 și 1980 a fost redactor, redactor principal și șef de secție la Radioteleviziunea Română;  angajată prin repartiție guvernamentală la Radiodifuziune (la data de 1 septembrie 1965) în cadrul Direcției Muzicale, Redacția de Operă-operetă și numită șef de secție la Redacția de muzică ușoară, în 1971; în perioada 1980-1989 a fost redactor-șef și director artistic al Casei de discuri Electrecord (m. 2020)

 

– 1950: S-a născut Anghel Iordănescu, fost jucător de fotbal, antrenor și politician; fost selecționer al echipei naționale de fotbal a României

 

– 1955: S-a născut Mircea Tiberian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz

 

– 1955: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (m. 1989)

 

– 1955: A murit (la Paris) George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române; după instaurarea dictaturii comuniste în ţară se stabileşte definitiv la Paris (n. 1881)

 

– 1959: S-a născut sculptorul şi profesorul universitar Darie Dup; Doctor în Arte Vizuale, personalitate de prim rang a artei românești

 

– 1964: S-a născut, în Republica Moldova, Vitalie Ciobanu, scriitor, eseist, critic literar şi publicist român

 

– 1974: A murit Nicolae Oancea, compozitor şi dirijor de muzică corală (n. 1893)

 

– 1976: S-a născut compozitorul şi interpretul Laurenţiu Duţă, component al trupei 3 Sud-Est, care s-a reunit oficial pe 28 februarie 2014 – 45 de ani

 

– 1977: A murit Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană (n. 1907)

 

– 1980: A murit Vasile Răşcanu, medic şi fiziolog; cercetările sale au contribuit la creşterea prestigiului şcolii ieşene de fiziologie; bogată activitate de organizare sanitară; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

 

– 1981: A murit I.[osif] Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (n. 1896) – 40 de ani

 

– 2018: A murit traducătoarea, publicista, profesoara şi disidenta anticomunistă Doina Cornea; membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice, a Fundaţiei Culturale Memoria și a Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Singapore: Prim-ministrul malaysian, Muhyiddin Yassin, se va întâlni cu omologul său singaporez, Lee Hsien Loong

 

-Rusia: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va purta negocieri cu ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki, la Moscova

 

– Longwood, Regatul Unit: Sunt comemorați 200 de ani de la moartea lui Napoleon I în Sfânta Elena (4 – 6 mai)

 

– Atena: Tradiționala grevă din mai la apelul sindicatelor

 

– Madrid, Spania: Alegeri anticipate pentru parlamentul din regiune

 

– Brasilia, Brazilia: Audierea fostului ministru al Sănătății, Luiz Henrique Mandetta, de către Comisia parlamentară care investighează pandemia Covid-19

 

– Oslo, Norvegia: Se așteaptă verdictul pentru „repatriații” din Siria în procesul pentru participarea la Statul Islamic

 

– Zürich, Elveția: LafargeHolcim – adunarea generală online a acționarilor, cu un vot pentru simplificarea numelui în Holcim

 

– Frankfurt, Germania: Lufthansa – adunarea generală anuală a acționarilor

 

– New York: Rezultate Pfizer pe primul trimestru

 

– Riad, Arabia Saudită: Saudi Aramco – rezultatele din primul trimestru

 

– Manchester, Regatul Unit: Liga Campionilor la fotbal, semifinala manșei a doua: Manchester City (ENG) – Paris SG (FRA)

 

– Tokyo, Japonia: Gimnastică artistică: eveniment-test înainte de Jocurile Olimpice

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Astmului”; marcată anual, în prima zi de marţi a lunii mai, sub patronajul Naţiunilor Unite şi al organizaţiei Global Initiative for Asthma (GINA)

 

– „Ziua Internațională a Pompierilor”, a fost instituită pe 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia, pe 2 decembrie 1998. Data de 4 mai a fost aleasă pentru a corespunde cu celebrarea (în Biserica romano-catolică) Sfântului Florian, ocrotitorul pompierilor. NOTĂ: În România „Ziua pompierilor” este marcată la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea bătăliei din Dealul Spirii, din 13.IX.1848, unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor

 

– 1655: S-a născut inventatorul italian Bartolomeo Cristofori, considerat creatorul pianului; în 1698 a realizat un prim “cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocănele), apoi, spre 1710, primul său pianoforte, din care și azi se mai păstrează un exemplar datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York (m. 1731)

 

– 1770: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Gérard, care, prin lirismul său, anunţa romantismul (m. 1837)

 

– 1825: S-a născut Sir Thomas Henry Huxley, biolog britanic; adept convins al lui Darwin, a fost primul zoolog care a afirmat consecinţa aplicării darwinismului asupra antropogenezei (descendenţa omului din maimuţă) (m. 1895)

 

– 1827: S-a născut exploratorul britanic John (Hanning) Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (m. 1864)

 

– 1874: S-a născut inginerul american Frank Conrad, specialist în radiofonie; un experiment al său din 1919, o transmisie radio, a ajutat compania Westinghouse din Pittsburgh să fondeze postul de radio KDKA, primul post de radio din istorie (m. 1941)

 

– 1907: S-a născut scriitorul francez Maxence Van Der Meersch; a primit, în anul 1936, Premiul Goncourt (m. 1951)

 

– 1924: S-a născut pianista rusă Tatiana Nikolaeva (m. 1993)

 

– 1928: S-a născut Maynard Ferguson, renumit trompetist de jazz originar din Canada, stabilit în SUA (m. 2006)

 

– 1928: S-a născut Mohamed Hosni Mubarak, general şi om politic egiptean; al patrulea preşedinte al Republicii Arabe Egipt; ca vicepreşedinte al Egiptului şi-a asumat preşedinţia ţării după asasinarea lui Anwar Sadat, la 14 octombrie 1981; la 11 februarie 2011, la 18 zile de la declanşarea revoluţiei egiptene (în ianuarie 2011), Mubarak a fost înlăturat de la conducere, puterea fiind preluată de armată; a fost judecat pentru fapte de corupţie şi abuz de putere şi închis din 2014 până în 2017 (m. 2020)

 

– 1929: S-a născut (la Bruxelles, Belgia) actriţa americană de film Audrey Hepburn (m. 1993)

 

– 1931: S-a născut dirijorul rus Ghenadi Rojdestvenski, muzician cu o carieră impresionantă întinsă pe aproape șapte decenii, care a fost apropiat de viața muzicală din România; a vizitat pentru prima dată țara noastră în 1953, la vârsta de 22 de ani, cu prilejul unui concurs, a revenit în anul 1961 pentru a concerta în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția a II-a și de atunci a devenit un promotor înfocat al creației muzicale românești (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actriţa rusă de film Tatiana Samoilova (prezenţă meteorică în anii ’50-’60 ai secolului XX) (m. 2014)

 

– 1937: S-a născut harpista britanică de origine spaniolă Marisa Robles

 

– 1938: A murit japonezul Jigoro Kano, părintele judo (sport asemănător cu jiu-jitsu, din care au fost eliminate procedeele periculoase, şi care se bazează pe principiul nonrezistenţei, utilizându-se supleţea, elasticitatea împotriva forţei); a întemeiat (în 1882) prima artă marţială (kodokan judo) recunoscută internaţional şi devenită sport olimpic; primul japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional (n. 1860)

 

– 1939: S-a născut Amos Oz (ume real: Amos Klausner), prozator, eseist şi jurnalist israelian, unul dintre cei mai importanţi scriitori din ţara sa (m. 2018)

 

– 1942: S-a născut dirijorul şi pianistul mexican Enrique Bátiz (Campbell)

 

– 1956: S-a născut interpreta americană de muzică soul Sharon Jones, care a devenit celebră alături de formaţia Dap-Kings (m. 2016) – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut graficianul american Keith Haring, figură de referinţă a artei grafice moderniste americane şi internaţionale (m. 1990)

 

– 1972: A murit chimistul american Edward Calvin Kendall, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1950, alături de Tadeus Reichstein şi Philip S. Hench (n. 1886)

 

– 1980: A murit Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedintele R.S.F. Iugoslavia în perioada 1945-1980 (n. 1892, în Croaţia)

 

– 2009: A murit actorul, regizorul, producătorul de televiziune şi autorul american Dom DeLuise (n. 1933)

 

– 2012: A murit muzicianul american Adam Yauch, membru fondator al grupului de hip-hop Beastie Boys, celebru pentru hituri precum „Fight for Your Right (To Party)” (n. 1964)

 

– 2013: A murit medicul şi chimistul belgian Christian René De Duve, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pe 1974, alături de belgianul Albert Claude şi americanul (de origine română) George Emil Palade; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1917)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 3 mai

Calendarul zilei – 3 mai

Publicat de Codrin RAITA, 3 mai 2021, 05:00 / actualizat: 3 mai 2021, 15:24

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 3 mai

* Acum 461 de ani (1560), la Braşov, diaconul Coresi şi Tudor diacul începeau tipărirea (până la 30.I.1561), a „Tetraevanghelului românesc” tradus din limba slavonă

* Acum 173 de ani (1848) avea loc Marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, intitulat „Petiţiunea Naţională”. Adunarea Naţională de la Blaj a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în Transilvania. La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. În primele ore ale dimineţii de 3 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox, vicepreședinți fiind aleși Simion Bărnuțiu, preot greco-catolic și George Bariț, istoric, fiu de preot greco-catolic. Secretar al adunării a fost canonicul greco-catolic Timotei Cipariu (3/15 – 5/17)

* Se împlinesc 170 de ani (1851) de când Nicolae Bălcescu ţinea, la Paris, conferinţa intitulată „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”. Titlul original era „Discursul cetăţeanului Bălcescu”, apărut în publicaţia „Junimea română”, la rubrica „Dare de seamă asupra banchetului studenţilor români din 3/15 mai 1851” (3/15)

* Acum 154 de ani (1867) avea loc înfiinţarea, la Bucureşti, din iniţiativa lui Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi Florian Aaron, a societăţii „Transilvania”, care urmărea „strângerea legăturilor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României”. Înfiinţarea ei, mai întâi sub numele de „Constantia” (Statornicia), a fost propusă la serbarea din 3/15 mai 1867 de studentul I.C. Tacitu, viitor profesor la liceul din Braşov. Propunerea înflăcăratului student a fost primită cu o vie însufleţire de către toţi cei prezenţi, ea având să fie îmbrăţişată în zilele următoare şi de marii cărturari şi luptători transilvăneni stabiliţi la Bucureşti: Al. Papiu-Ilarian, Aaron Florian, A. Treboniu Laurian şi alţii. Aceştia au decis ca numele societăţii – drept răspuns la desfiinţarea autonomiei provinciei lor – să fie schimbat în „Transilvania”. Totodată, ea devenea o societate de ajutorare cu burse a elevilor şi studenţilor din această străveche provincie românească. Iniţiativei i s-au asociat şi V.A. Urechia, B.P. Haşdeu, Petre Grădişteanu şi alte personalităţi. La 23 iunie s-a ţinut o consfătuire la care s-a ales un comitet în frunte cu Al. Papiu-Ilarian, având ca vicepreşedinţi pe V.A. Urechia şi Petre Cornăţescu (profesori la Universitatea din Bucureşti), iar ca membri pe B.P. Haşdeu, Aaron Florian, Petre Grădişteanu, M. Săndulescu. Din comitet făceau parte şi studenţii iniţiatori I.C. Tacitu, I. Corvinu, C. Fortunatu, Dionisie Precup, I. Procopiu şi alţii, precum şi ca secretar Dimitrie Laurian, fiul lui A.T. Laurian. Statutele s-au votat la 30 iunie în sala de festivităţi a Liceului „Matei Basarab” (3/15)

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de la înfiinţarea „Fundaţiei Universitare Carol I”, „de sprijin material a studenţimei merituoase, dar lipsită de mijloace”, creată de regele Carol, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la urcarea sa pe tronul României. La 27 iunie 1891 ea a fost decretată ca instituţie de stat sub dependinţa Ministerului învăţământului public, cu numele de „Fundaţiunea Universitară Carol I” (3/15)

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de la divizarea Irlandei, când insula a fost împărțită în două jurisdicții distincte, Irlanda de Nord și Irlanda de Sud. Divizarea a avut loc în baza Legii Guvernării Irlandei din 1920. În prezent, prima dintre acestea este cunoscută tot sub numele de Irlanda de Nord, cu capitala la Belfast, și face parte din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în vreme ce cea din urmă, cu capitala la Dublin, este acum un stat suveran numit Irlanda (oficial Republica Irlanda). Legea din 1920 avea ca scop crearea a două teritorii autonome în Irlanda, ambele rămânând în Regatul Unit. Ea conține și stipulări privind cooperarea dintre cele două teritorii și pentru o viitoare reunificare a Irlandei. Cu toate acestea, în 1922, în urma Războiului de Independență și a Tratatului Anglo-Irlandez⁠, partea sudică a devenit Statul Liber Irlandez, în timp ce Irlanda de Nord și-a exercitat opțiunea de a rămâne în cadrul Regatului Unit. În urma Brexit-ului, oficializat la 31 ianuarie 2020, Irlanda de Nord s-a confruntat cu o situație mai specială, care a reprezentat, de altfel, un punct delicat în negocierile Brexit dintre Marea Britanie şi UE: frontiera dintre Irlanda (membru UE) şi Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit) este singura pe uscat dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Soluţia convenită în ultimul moment între UE şi Regatul Unit îi permite Irlandei de Nord să rămână pe teritoriul vamal al Regatului Unit şi, în acelaşi timp, să beneficieze de piaţa unică europeană. Astfel, Irlanda de Nord va rămâne aliniată la un set limitat de norme UE, în special cele referitoare la mărfuri, iar codul vamal al Uniunii se va aplica tuturor mărfurilor care intră în Irlanda de Nord, evitându-se, astfel, orice verificări și controale vamale pe insula Irlanda

* Cu 97 de ani în urmă (1924), echipa de rugby a României aducea ţării prima medalie olimpică, medalia de bronz, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris (3 – 5 mai)

* Acum 91 de ani (1930) era inaugurată, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Ora şcolarilor”

* În urmă cu 46 de ani (1975), la vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devenea campioană absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă, la Campionatul european (feminin) de gimnastică de la Skien, în Norvegia

* Cu 24 de ani în urmă (1997), avea loc la Kiev, parafarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina. Documentul, precum și un Acord conex, au fost semnate ulterior, la Neptun, la data de 2 iunie 1997, de către președinții celor două state, Emil Constantinescu şi Leonid Kucima. La 14 iulie 1997 a apărut Legea nr. 129, de ratificare, tratatul intrând în vigoare la 22 octombrie 1997

* Tot acum 24 de ani (1997) avea loc inaugurarea Muzeului Băncii Naţionale a României, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului. La 22.IV/4.V.1867 a fost promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint. Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când, la Muzeul AutoWorld din Bruxelles a avut loc prima ediție a Premiilor Inventatorul European, acordate, anual, de Oficiul European de Brevete (EPO), pentru invenții care au contribuit la progresul tehnologic și la creșterea economică a țărilor membre ale organizației. Supranumit „Nobelul inventatorilor”, premiul este oferit pentru următoarele cinci categorii: Industrie, Întreprinderi mici și mijlocii, Cercetare, Țară ne-europeană și Opera de o viață

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfintele Paşti; Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– A II-a zi de Paşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sfinţii Filip şi Iacob, Apostoli (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1873, 3/15: A murit (la Heidelberg, Germania) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două Ţări Române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin realizarea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a finalizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române (din 2018) (n. 1820)

 

– 1876: S-a născut N.[icolae] Apostolescu, critic şi istoric literar, comparatist (este iniţiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească) (m. 1918) – 145 de ani

 

– 1895, 3/15: S-a născut geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1964)

 

– 1896, 3/15: A murit Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (n. 1870) – 125 de ani

 

– 1903: S-a născut Paul B.[arbu] Marian, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, germană, italiană, cehă, bulgară) şi autor de literatură pentru copii (m. 1998)

 

– 1904: S-a născut pictorul Octavian Angheluţă (m. 1978)

 

– 1904: S-a născut inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (m. 1984)

 

– 1907: S-a născut (la Viniţa, Ucraina) traducătoarea Eugenia Cioculescu (numele la naştere: Evghenia Şafirov); absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti (1925), a cântat la Opera Română din Capitală; a tradus din Jean Cocteau şi, alături de soţul ei, Radu Cioculescu, „În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust (m. 1988)

 

– 1920: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Paşcanu (m. 1989)

 

– 1921: S-a născut Simion Alterescu, teatrolog, stabilit în Israel din 1987 (m. 1995) – 100 de ani

 

– 1933: S-a născut actorul George Constantin (m. 1994)

 

– 1936: S-a născut pictorul, iconarul, desenatorul și profesorul Mihai Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei româneşti şi europene contemporane (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut Eusebiu Ştefănescu, actor de teatru şi film, regizor, scriitor şi profesor (m. 2015)

 

– 1946: S-a născut dramaturgul Mihai Neagu Basarab, de profesie medic; a tradus din teatrul lui Tristan Bernard – 75 de ani

 

– 1956: S-a născut Mihai Junea, reporter, crainic, realizator la Radio Timişoara, un reper în domeniul presei sportive din ţară (m. 2018) – 65 de ani

 

– 1971: A murit Sidonia Drăguşanu, scriitoare şi publicistă (n. 1908) – 50 de ani

 

– 1987: A murit Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (n. 1904)

 

– 1992: A murit Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (n. 1927)

 

– 1995: A murit muzicologul Alfred Hoffman (n. 1929)

 

– 1998: A murit Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (n. 1930)

 

– 2003: A murit pictorul Constantin Piliuţă (n. 1929)

 

– 2007: A murit inginerul Nicolae Patraulea; autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916)

 

 

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

 

– Londra: Reuniunea miniștrilor de externe din cadrul G7, pentru prima dată față în față, după doi ani (3 – 5 mai)

 

– Roma: Reuniunea miniștrilor culturii și turismului din cadrul G20 (3 – 4 mai)

 

– Varșovia: Președintele ucrainean, Vladimir Zelenskiy, președintele Letoniei, Egils Levits, președintele din Estonia, Kersti Kaljulaid și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, participă la ceremonii marcând Ziua Constituției în Polonia

 

– Belfast, Irlanda de Nord: Sunt marcați 100 de ani de la separarea Irlandei și crearea Irlandei de Nord

 

– Vancouver, Canada: Audieri finale ale procedurilor de extrădare ale președintelui executiv Huawei, Meng Wanzhou (3 – 14 mai)

 

– San Francisco, SUA: Este programată deschiderea a procesului Epic Games vs Apple (3 – 4 mai)

 

– Cairo, Egipt: Vizita unei delegații turce pentru a discuta despre „normalizarea” relațiilor dintre cele două țări

 

– Cetatea Vaticanului, Sfântul Scaun: Deschiderea Muzeelor Vaticanului

 

-Grecia: Deschiderea teraselor barurilor și restaurantelor

 

-Franța: Ridicarea restricției de deplasare de 10 km

 

-Republica Cehă: Deschiderea magazinelor și a piețelor

 

– Los Angeles, SUA: Concert de caritate pentru vaccinarea împotriva Covid-19 în lume, prezidat de Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”; a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991 (- 30 de ani), a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

 

– Ziua naţională a Poloniei; adoptarea primei Constituţii a ţării, de către Seimul polonez, în 1791 ( – 230 de ani), a doua Constituţie democratică din lume, după cea a SUA, şi prima din Europa

 

– 1469: S-a născut Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian (m. 1527)

 

– 1845: A murit poetul şi umoristul englez Thomas Hood (n. 1799)

 

– 1856: A murit compozitorul francez Adolphe Adam (n. 1803) – 165 de ani

 

– 1860: S-a născut Vito Volterra, matematician și fizician italian; cunoscut pentru contribuțiile sale din biologie matematică și ecuații integrale, în special ecuația Lotka-Volterra, care descrie dinamica sistemelor biologice în care doar 2 specii interacționează (m. 1940)

 

– 1886: S-a născut Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (m. 1971) – 135 de ani

 

– 1891, 3/15: S-a născut Mihail A. Bulgakov, dramaturg, prozator şi jurnalist ucrainean (m. 1940) – 130 de ani. NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii stilul nou – 15 mai 1891

 

– 1892: S-a născut Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937 (m. 1975)

 

– 1898: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974) (m. 1978)

 

– 1902: S-a născut Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1966, pentru descoperirea unor metode optice de studiu al rezonanţei hertziene în atomi (m. 1984)

 

– 1903: S-a născut actorul de film şi cântăreţul american Bing Crosby, personalitate a industriei spectacolului american timp de peste patru decenii (m. 1977)

 

– 1906: S-a născut actriţa americană de film Mary Astor (m. 1987) – 115 ani

 

– 1914: S-a născut Georges-Emmanuel Clancier, poet, romancier și jurnalist francez; director de programe la RTF şi apoi la ORTF (m. 2018)

 

– 1917: S-a născut omul politic macedonean Kiro Gligorov; a devenit preşedinte în ianuarie 1991, când Macedonia era încă membră a federaţiei iugoslave; după proclamarea independenţei (septembrie 1991), a fost primul preşedinte ales democratic al FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), aflându-se timp de două mandate la conducerea republicii (m. 2012)

 

– 1919: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (m. 2014)

 

– 1921: S-a născut pugilistul american Sugar Ray Robinson (numele la naștere Walker Smith Jr.), considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor; a câștigat titlul mondial la semimijlocie în 1946 și l-a apărat de patru ori; a câștigat titlul mondial la categoria mijlocie de 5 ori, devenind primul boxer din lume care reușeste această performanță (m. 1989) – 100 de ani

 

– 1930: S-a născut poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut Hirokazu Kanazawa, maestru japonez de arte marțiale în stilul de karate Shotokan, de renume mondial; a fost instructorul șef și președintele Federației Internaționale de Shotokan Karate-Do, o organizație pe care a înființat-o după ce a părăsit Asociația Japoneză de Karate; în anul 2002 a primit gradul de 10 Dan, devenind astfel Karate-ka cu cel mai mare grad în Karate Tradițional (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut fizicianul american Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu Sheldon Lee Glashow şi Abdus Salam, pentru contribuţiile aduse în domeniul teoriei unificate a interacţiunilor slabă şi electromagnetică între particule elementare

 

– 1933: S-a născut cântăreţul american de soul James Brown, cel mai popular interpret afro-american al anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 2006)

 

– 1934: S-a născut (la Alexandria, Egipt) Georges Moustaki (numele real: Giuseppe Mustacchi), compozitor şi interpret francez de origine greacă (m. 2013)

 

– 1945: S-a născut Jeffrey C. Hall, genetician, cronobiolog și profesor american; Premiului Nobel pentru medicină pe 2017, împreună cu Michael Rosbabash și Michael W. Young, pentru descoperirea mecanismelor moleculare care controlează ritmul circadian

 

– 1946: S-a născut Dennis Deletant, filolog, istoric şi profesor britanic; specialist în istoria regimurilor totalitare şi în istoria contemporană a României – 75 de ani

 

– 1956: S-a născut actriţa rusă de film Natalia Andreicenko; vedetă a filmului sovietic din anii ’70-’80 – 65 de ani

 

– 1965: S-a născut Moran Mor Ignatius Aphrem II, Patriarh al Antiohiei și Întregului Orient, Conducător Suprem al Bisericii Ortodoxe Universale Siriene (din 2014)

 

– 1987: A murit cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (Yolande Gigliotti) (n. 1933, la Cairo, din părinţi italieni)

 

– 1997: A murit chitaristul spaniol Narciso Yepes (n. 1927)

 

– 2002: A murit dirijorul rus Evgeni Svetlanov (n. 1928)

 

– 2011: A murit actorul american John „Jackie” Cooper jr. (n. 1922) – 10 ani

 

– 2014: A murit economistul şi profesorul american Gary Becker; laureat al premiului Nobel pentru economie pe 1992, pentru lucrările sale privind aplicarea principiilor economiei la o gamă largă de comportamente umane (Gary Becker a folosit analiza economică pentru a studia subiecte precum crima, discriminarea, dependenţa, populaţia şi familia) (n. 1930)

 

– 2016: A murit pictorul şi sculptorul suedez Carl Fredrik Reuterswärd; autorul lucrării din bronz „Non-Violenţa”, înfăţişând un revolver supradimensionat înnodat, expusă în faţa sediului Naţiunilor Unite din New York (n. 1934) – 5 ani

 

– 2020: A murit muzicianul britanic Dave Greenfield, claviaturistul trupei de rock „The Stranglers” (n. 1949) – 1 an

Sorin Cîmpeanu: Şedinţă PNL, luni, la ora 17:00; Adrian Veştea este un om apreciat în interiorul partidului
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 17:55

Sorin Cîmpeanu: Şedinţă PNL, luni, la ora 17:00; Adrian Veştea este un om apreciat în interiorul partidului

Senatorul PNL Sorin Cîmpeanu a informat că luni, la ora 17:00, va fi discutată în partid nominalizarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de...

Sorin Cîmpeanu: Şedinţă PNL, luni, la ora 17:00; Adrian Veştea este un om apreciat în interiorul partidului
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane lei, la nivel național, în perioada 8 – 12 iunie
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 17:52

ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane lei, la nivel național, în perioada 8 – 12 iunie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, la nivel...

ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane lei, la nivel național, în perioada 8 – 12 iunie
CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari

Teatrul de Stat Constanța a dat startul recrutărilor pentru echipa de voluntari a ediției din acest an a Stagiunii Estivale a Artelor...

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Calendarul zilei – 2 mai

Calendarul zilei – 2 mai

Publicat de Codrin RAITA, 2 mai 2021, 05:00 / actualizat: 3 mai 2021, 15:24

EVENIMENTE INTERNE

– Social

* Constanța: Oraşul Constanța va fi „Capitală a Tineretului din România” în perioada 2 mai 2021 – 1 mai 2022 (amânat din 2020). „Capitala Tineretului din România”, care funcţionează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” („European Youth Capital”), este un program naţional destinat tinerilor, ce pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele româneşti, în general, şi pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane, în mod special. În cadrul programului, autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret şi cu mediul privat, şi îi pun pe tineri în centrul procesului de dezvoltare urbană. Primul oraş din România care a purtat acest titlu a fost Timişoara (2 mai 2016 – 1 mai 2017), apoi Bacău, Baia Mare și Iași (2 mai 2019 – 1 mai 2020, prelungit până la 31 oct. 2020)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 2 mai

* În urmă cu 386 de ani (1635), la Paris, se deschidea „Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

* Acum 162 de ani (1859) Austria recunoştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi relua legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

* Cu 157 de ani în urmă (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când se deschidea, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Piteşti şi Nicolae Vermont) (2/14)

* La această dată, acum 88 de ani (1933), un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, „Iverness Courier”, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş. Surse istorice pomeneau încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac

* Cu 64 de ani în urmă (1957) avea loc, la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, premiera poemului coregrafic „Călin” (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim

* Acum 32 de ani (1989) Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care a marcat începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG. Ungaria a deschis o primă breşă în Cortina de Fier, demontând la 2 mai 1989 o alarmă electrică şi un sistem de gard dublu la frontiera cu Austria. Un alt pas a fost făcut pe 27 iunie: miniştrii de externe din Ungaria şi Austria, Gyula Horn şi Alois Mock, au tăiat simbolic sârma ghimpată de la Sopron. Un an mai târziu, pe 10 septembrie, Ungaria le-a permis est-germanilor să treacă liber în Austria, denunţând unilateral un acord din 1969 cu RDG

* Cu 24 de ani în urmă (1997) România a ratificat Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1977. La data de 21 februarie 2007 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Învierea Domnului (Sfintele Paşti) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Duminica Învierii Domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos (Sf. Paști); Aducerea la Constantinopol a moaștelor Sf. Atanasie cel Mare (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Atanasie, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Mamei”, marcată în România în prima duminică a lunii mai, începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009 (lege adoptată ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari); în aceeaşi lege se prevede ca în a doua duminică a lunii mai să fie marcată „Ziua tatălui”. NOTĂ: „Ziua mamei” este sărbătorită tot în prima duminică a lunii și în Ungaria, Lituania, Portugalia și Spania. În mai multe ţări ale lumii „Ziua internaţională a mamei” este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii

 

– „Ziua Naţională a Tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. NOTĂ: În cea de a doua duminică a lunii mai se marchează „Ziua adolescenţilor” în România (pe baza Legii 197/17.XI.1997); în 2021, la 9 mai

 

– 1881: S-a născut Grigorie Leu, episcop ortodox, care a ocupat mai întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936-1940), apoi pe cel al Hușilor (1940-1949); luptător anticomunist (m. 1949) – 140 de ani

 

– 1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive; împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1944)

 

– 1893: A murit George Bariţiu (numele la naştere: Gheorghe Bariţ), istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică, întemeietorul presei româneşti din Transilvania (n. 1812)

 

– 1896: S-a născut (la Atena) Principesa Elena de Grecia şi Danemarca, soţia regelui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I (m. 1982) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut chimistul și profesorul Lascăr Buruiană; cercetări în domeniul biochimiei medicale veterinare (m. 2003)

 

– 1907: S-a născut pictorul Gheorghe (Bob) Bulgaru (m. 1938)

 

– 1928: A murit George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), umorist, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (n. 1875)

 

– 1929: S-a născut Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

 

– 1933: S-a născut pictorul Nicolae G. Iorga

 

– 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1844)

 

– 1940: S-a născut Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbescu), poet, prozator şi eseist (m. 1985)

 

– 1940: S-a născut handbalistul şi profesorul Mircea Costache; dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (m. 2016)

 

– 1944: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Viorel Munteanu

 

– 1946: S-a născut Octavian Andronic (pseudonim Ando), jurnalist, realizator de talk-show-uri şi emisiuni tv., caricaturist şi grafician; pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul „Libertatea”, al cărui redactor-şef şi director a fost până în 1997; fondator și director al Agenţiei independente de presă „Amos News” (m. 2020) – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut Teodor Caciora, compozitor, dirijor, interpret și profesor

 

– 1954: S-a născut pictorul Virgiliu Parghel

 

– 1979: A murit Letiţia Papu, prozatoare, poetă şi traducătoare (n. 1912)

 

– 1991: A murit prozatorul Virgiliu Monda (pseudonimul lui Zeilic Moscovici), de profesie medic (n. 1898) – 30 de ani

 

– 2003: A murit poetul şi publicistul George Ţărnea (n. 1945)

 

– 2010: A murit Friedrich Ritter Bömches Von Boor, pictor, grafician și fotograf; stabilit în Germania în 1978 (n. 1916, la Brașov)

 

– 2019: A murit actriţa de teatru și film Ilinca Tomoroveanu; director adjunct artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (din 2005); preşedintă de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” (din 1999); a fost nepoata poetului Octavian Goga (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Abbottabad, Pakistan: Sunt comemorați 10 ani de la moartea lui Osama Bin Laden, liderul organizației teroriste Al-Qaeda

 

– Chambéry, Franța: Termen în procesul lui Nordahl Lelandais pentru uciderea caporalului Arthur Noyer, în 2017 (2 – 14 mai)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Podiatrului”, marcată la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor, pentru recunoaşterea aportului îngrijirii medicale asigurate de podiatri pentru persoanele cu probleme de sănătate la nivelul piciorului

 

– „Ziua Mondială a Râsului”, celebrată în prima duminică a lunii mai; sărbătorită prima dată în India, în 1998, în ultimul deceniu al secolului XX, a fost adoptată apoi în întreaga lume. Iniţiativa îi aparţine indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării „Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs

 

– „Ziua Mondială a Tonului” desemnată de ONU prin Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală la 7 decembrie 2016; ziua este marcată pentru a evidenţia importanţa stocurilor de peşte, având în vedere că multe ţări depind foarte mult de resursele de ton pentru siguranţa alimentară şi nutriţie, dezvoltarea economică, ocuparea forţei de muncă, mijloacele de trai sau recreere

 

– 1519: A murit Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii (n. 1452)

 

– 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

 

– 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

 

– 1772: S-a născut poetul romantic german Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg); unul dintre cei mai mari scriitori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena (m. 1801)

 

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

 

– 1843: S-a născut Karl Ziehrer, compozitor austriac (m. 1922)

 

– 1857: A murit Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanţii marcanţi ai romantismului în Franţa (n. 1810)

 

– 1859: S-a născut scriitorul englez Jerome K. Jerome (m. 1927)

 

– 1864: A murit Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1791)

 

– 1886: S-a născut Gottfried Benn, doctor, poet şi eseist german (m. 1956) – 135 de ani

 

– 1903: S-a născut Benjamin Spock (numit şi Dr. Spock), renumit medic pediatru american şi scriitor (m. 1998)

 

– 1921: S-a născut Satyajit Ray, regizor indian; recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari autori de filme ai secolului al XX-lea (m. 1992) – 100 de ani

– 1922: S-a născut cântăreţul şi actorul francez de origine italiană Serge Reggiani (m. 2004)

 

– 1922: S-a născut jurnalistul american A.[braham] M.[ichael] Rosenthal; a fost vreme de 17 ani conducătorul cotidianului „New York Times” (m. 2006)

 

– 1924: S-a născut actorul şi cântăreţul american de origine austriacă Theodore Bikel (m. 2015)

 

– 1930: S-a născut Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (m. 2013)

 

– 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874)

 

– 1935: S-a născut actorul american Lance Legault (m. 2012)

 

– 1936: S-a născut (în India) Engelbert Humperdinck (nume real Arnold George Dorsey), cântăreț de pop tradițional, compozitor de muzică de film și actor britanic; supranumit „Regele Romanțelor” – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut Wojciech Pszoniak, actor de teatru și film, regizor teatral și profesor de actorie polonez (m. 2020)

 

– 1946: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa Lesley Sue Gore, cunoscută mai ales datorită hitului „It’s My Party”, lansat în 1963 (m. 2015) – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut dirijorul belgian Philippe Herreweghe

 

– 1951: A murit, în Austria, scriitorul francez Alphonse de Châteaubriant (n. 1877) – 70 de ani

 

– 1953: S-a născut dirijorul rus Valeri Abisalovici Gherghiev; este director general și director artistic al Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg

 

– 1972: A murit J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani; este până în prezent cel mai longeviv director al agenţiei americane, servind sub opt preşedinţi, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon; după el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI (n. 1895)

 

– 1975: S-a născut David Beckham, fotbalist profesionist englez, în prezent retras din activitate

 

– 1979: A murit Giulio Natta, chimist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1963, alături de Karl Ziegler (n. 1903)

 

– 1997: A murit Sir John Carew Eccles neurofiziolog şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier-minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (n. 1903)

 

– 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938)

 

– 2005: A murit Bob Hunter, jurnalist, autor şi om politic canadian, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

 

– 2010: A murit actiţa britanică de film Lynn Redgrave (n. 1943)

 

– 2011: A murit actorul rus Aleksandr Lazarev (n. 1938) – 10 ani

 

– 2011: Osama Ben Laden, liderul Al-Qaeda, cea mai mare organizaţie teroristă din lume recunoscută la nivel mondial, a fost ucis de forţele speciale americane în Pakistan; timp de zece ani a fost cel mai căutat terorist, după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (n. 1957) – 10 ani

 

– 2014: A murit actorul american de televiziune Efrem Zimbalist Jr. (n. 1918)

 

– 2015: A murit scriitorul şi scenaristul american Michael Blake (n. 1945)

 

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925)

 

– 2015: A murit Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine), scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată continuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 1 mai

Calendarul zilei – 1 mai

Publicat de Codrin RAITA, 1 mai 2021, 05:00 / actualizat: 1 mai 2021, 8:04

EVENIMENTE INTERNE

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 mai

* Acum 662 de ani (1359) era recunoscută Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, de către Patriarhia din Constantinopol. O anumită ierarhie bisericească a existat încă dinaintea întemeierii statelor medievale româneşti, dar o ierarhie recunoscută de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364). Dincolo de planul religios, evenimentul marchează independenţa faţă de statele catolice vecine

* Cu 314 ani în urmă (1707) avea loc unirea Angliei cu Scoţia. La această dată mai mulţi parlamentari englezi influenţi i-au convins pe omologii lor scoţieni să voteze actul de unire a celor două Parlamente. Tot atunci a fost adoptată titulatura de Regatul Unit al Marii Britanii (din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)

* Se împlinesc 235 de ani (1786) de când, la „Burgtheater” din Viena, a avut loc premiera operei comice „Nunta lui Figaro” (4 acte), de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu acelaşi titlu a lui Pierre Caron de Beaumarchais

* Se împlinesc 190 de ani (1831) de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Arhivelor Statului din Ţara Românească, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director – Iordache Rasti (1831-1837)

* Acum 159 de ani (1862), la Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”. Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, în 1865, care a devenit, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990

* În urmă cu 156 de ani (1865) intra în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14.XII.1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone. A fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936 (1/13.V)

* Cu 148 de ani în urmă (1873), între 1 mai şi 31 octombrie (după unele surse, 1 sau 2 noiembrie), România a participat la Expoziţia universală de la Viena (Austro-Ungaria). Din juriul internaţional de premiere au făcut parte agronomul şi economistul P. S. Aurelian şi dr. Carol Davila. 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome

* Acum 136 de ani (1885), în şedinţa Sfântului Sinod al BOR a fost adusă la cunoştinţă recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Constantinopolului, iar câteva zile mai târziu (la 6 mai) a avut loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului” sinodal de autocefalie a BOR. Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat, la 20 aprilie 1885, scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul” sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan (1/13.V)

* Acum 103 ani (1918) avea loc reglementarea activităţii contrainformaţiilor militare. Deşi activitatea de contrainformaţii a reprezentat o preocupare constantă a conducerii Armatei încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aceasta a fost reglementată oficial după Primul Război Mondial, prin Ordinul de zi nr. 36 din 1 mai 1918 al Marelui Cartier General

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de când apărea, la Cluj, revista „Gândirea”, revistă de cultură tradiţionalistă, în jurul căreia s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele, sub conducerea unui comitet format din Cezar Petrescu, Lucian Blaga ş.a. Ulterior, de la 22 decembrie 1922 până în iunie-iulie 1944, revista a apărut la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic

* Acum 94 de ani (1927) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a primei centrale automate de telefon, cu o capacitate totală de 10.000 de numere, din care 3.000 instalate imediat

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la inaugurarea, la New York, a Empire State Building, cea mai înaltă clădire din lume la acea vreme. Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Clădirea a fost catalogată drept cea mai înaltă clădire din lume pentru mai bine de 40 de ani, între anii 1931 și 1972. A fost terminată în 1931 și a rezistat pe primul loc în top până ce a fost construit World Trade Center. În urma atacurilor teroriste cu bombe și distrugerea World Trade Center în 2001, Empire State Building a devenit din nou cea mai înaltă clădire din New York City. Empire State Building a fost numită de către Societatea Americană a Inginerilor civili ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne și este în prezent al doilea cel mai înalt zgârie-nori din New York (după One World Trade Center) și este pe locul 15 în topul internațional

* Acum 89 de ani (1932) intra în vigoare Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. A fost înlocuită de Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate, adoptată la 25.VI.1957, ratificată de România prin Decretul 213/1957

* Acum 62 de ani (1959) se deschidea primul sezon de vizitare al Colțului zoologic Băneasa, care a devenit, în 1962, Grădina Zoologică București. Aceasta a luat ființă în 1955 sub forma unor „colțuri zoologice”, mici efective de animale răspândite în parcurile Cișmigiu, Carol I, Herăstrău și în Pădurea Băneasa. Între anii 1955-1959 efectivele de animale s-au concentrat progresiv la Colțul zoologic Băneasa

* Acum 42 de ani (1979) Groenlanda a devenit provincie autonomă a Regatului Danemarcei

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când intra în vigoare Acordul de comerţ şi cooperare comercială şi economică dintre România şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), ulterior Uniunea Europeană (UE)

* Cu 22 de ani în urmă (1999) postul Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului și a emis de la 1 mai 1999, pe frecvenţa 91 MHz, 24 de ore din 24, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi. De la 1 mai 2004 este recepţionat pe internet la adresa www.radiorenasterea.ro, iar de la 1 mai 2005 emite şi la Bistriţa pe frecvenţa 102 MHz. Din anul 2019 programele postului nostru de radio pot fi ascultate și în zona Huedinului și în împrejurimi, până în județul Sălaj, pe frecvența 99.1 MHz

* Tot acum 22 de ani (1999) a intrat în vigoare „Carta OCEMN”, documentul fundamental al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat în iunie 1998, la Yalta. OCEMN a fost constituită în 1992, în condițiile existente în acea perioadă în zona Mării Negre. Astfel, la 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece şefi de stat şi guverne (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) au semnat „Declarația Summit-ului privind Cooperarea Economică a Mării Negre” şi „Declarația Bosforului”

* Acum 18 ani (2003) intra în vigoare noul Cod Poştal Numeric, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale. Astfel, codificarea devine detaliată până la nivel de stradă

* La această dată, în urmă cu 17 ani (2004), zece noi state, opt din fostul bloc comunist (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta), au devenit oficial membre ale Uniunii Europene (UE), numărul statelor membre ale UE ridicându-se atunci la 25. Această extindere a UE spre Est marca sfârşitul simbolic al divizării continentului în urma celui de-Al Doilea Război Mondial

* Se împlinesc 10 ani (2011) de la proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai)

* Tot 10 ani se împlinesc de când Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, la 18.V.1920, Polonia – m. 2005, Vatican) a fost beatificat, purtând acum titlul de „Fericit”. Ceremonia de la Vatican a fost prezidată de fostul Papă Benedict al XVI-lea, în faţa unei mulţimi de peste un milion de credincioşi. El este celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă, în anul 1978. Pe 27 aprilie 2014, a avut loc, în Piaţa Sf. Petru din Vatican, ceremonia de sanctificare a Papei Ioan Paul al II-lea (precum şi cea a Papei Ioan al XXIII-lea)

* Acum 2 ani (2019) în Japonia a început perioada „Reiwa” (Rei are sensuri legate de ordine, comandă şi dorinţă şi Wa se traduce prin pace şi armonie), în ziua în care prințul Naruhito, fiul și moștenitorul împăratului Akihito, a accedat la tron ca al 126-lea împărat al Japoniei. Împăratul Akihito a abdicat oficial la 30 aprilie 2019, marcând sfârșitul perioadei „Heisei” (a 247-a, care a durat 30 de ani)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Sâmbătă (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sfânta şi Marea Sâmbătă (Isus în mormânt) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Iosif Muncitorul (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1859: S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog, întemeietor al şcolii filologice ieşene; membru titular al Academiei Române din 1900 (m. 1933)

 

– 1866: S-a născut prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (m. 1931) – 155 de ani

 

– 1885: S-a născut Nicolae I. Otte scu, prozator şi dramaturg; frate cu compozitorul Ioan Nona Ottescu (m. 1950)

 

– 1886: S-a născut Zenobie Pâclişanu, teolog greco-catolic şi istoric; lucrări privind istoria Bisericii în Transilvania; directorul Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru al Comisiei politico-juridice la Conferinţa de Pace de la Paris (1920-1922); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1958, la Aiud) – 135 de ani

 

– 1892: S-a născut Grigore T. Popa, medic, anatomist, scriitor, publicist şi profesor; a rămas în istoria endocrinologiei mondiale prin descrierea sistemul port hipotalamo-hipofizar (făcută în 1930, împreună cu cercetătoarea australiană Una Lucy Fielding); fondator al revistei „Însemnări ieşene” (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1948). NOTĂ: Ca un omagiu adus memoriei unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai învăţământului medical din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi îi poartă numele

 

– 1895: S-a născut prozatorul Ury Benador (numele la naştere: Simon Moise Schmidt-Grinberg) (m. 1971)

 

– 1896: S-a născut Mihail Ralea, filosof, sociolog, psiholog, eseist şi om politic (ministru al muncii/1938-1940 şi al artelor/1945-1946; ambasador al României în SUA/1946-1948); în critica literară a impus cozeria şi eseul literar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1964) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut Paul Sterian, poet, prozator, eseist, economist şi sociolog; soţul pictoriţei Margareta Sterian (m. 1984)

 

– 1921: S-a născut Vladimir Colin (numele real: Jean Colin), scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, fantastică şi mitologică, eseist, traducător şi publicist (m. 1991) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator şi caricaturist; autor de filme de animaţie, care a reuşit să dobândească o faimă mondială (m. 1989). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 30.IV.1923

 

– 1927: S-a născut poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu (m. 2015)

 

– 1928: S-a născut Ion Ianoşi (numele la naştere: Ioan-Maximilian Steinberger), scriitor, critic literar, eseist, estetician, filosof şi traducător, specialist în literatura şi filosofia rusă, profesor; studii interdisciplinare, situate la intersecţia filosofiei cu literatura; membru de onoare al Academiei Române din 2001 (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut dirijorul şi profesorul Paul Popescu; între anii 1979 şi 1997 a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; anterior a fost dirijor al Orchestrei Operei Române (1966-1979), al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (1959-1966) şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1954-1959) (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut lingvistul Theodor Hristea; lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi etimologiei; a participat de-a lungul timpului, la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare apărute sub egida Academiei Române (m. 2009)

 

– 1932: S-a născut Cristea Zalu, pianist şi profesor (m. 2008)

 

– 1933: S-a născut Miron Scorobete, poet, prozator și publicist; redactor şi director adjunct al Studioului de Radioteleviziune Cluj (1970-1983)

 

– 1934: A murit Paul Zarifopol, eseist şi critic literar şi publicist (n. 1874)

 

– 1945: S-a născut Mircea Salomir, fost arbitru de fotbal şi observator federal (m. 2010)

 

– 1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop (rock) „Roşu şi Negru”; emigrat în Israel din 1970 – 75 de ani

 

– 1949: S-a născut muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (m. 2010)

 

– 1949: A murit pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1872)

 

– 1955: S-a născut dirijorul, compozitorul și profesorul Gheorghe Costin

 

– 1955: S-a născut meşterul ceramist Nicolae Diaconu, supranumit şi „părintele ceramicii figurative” (m. 2016)

 

– 1962: S-a născut actriţa de teatru şi film Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat

 

– 1997: A murit soprana Steliana Calos (n. 1944)

 

– 2006: A murit Ion Gavrilă Ogoranu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti ai Rezistenţei din munţi (n. 1923) – 15 ani

 

– 2008: A murit artista plastică Eva Cerbu (pe numele său adevărat Eva Siegler) (n. 1924)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Afganistan: Termen pentru retragerea trupelor americane

 

– Afganistan: Sfârșitul operațiunilor militare ale Noii Zeelande în Afganistan

 

– Nicosia, Cipru: Intrarea în vigoare a permisului de ședere pentru turiștii britanici vaccinați împotriva Covid-19

 

– Berlin: Facebook își lansează platforma de informații în Germania

 

– Israel: Urmează să înceapă vaccinarea adolescenților cu vaccinul împotriva Covid-19 de la Pfizer / BioNTech

 

– Burkina Faso: Urmează să aibă loc alegeri municipale

 

– Milano, Italia: Reluarea croazierelor Costa Cruises

 

– Tokyo, Japonia: Înot artistic/sincron – turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice (1 – 4 mai)

 

– Rugby: Cupa Europei, semifinala

 

– Spa-Francorchamps, Belgia: Campionatul Mondial Auto de Anduranță (WEC), Cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps

 

– Verona, Italia: Volei – finala Ligii Campionilor masculin și feminin

 

– Spațiu: Sosire preconizată pe Marte a robotului fără pilot, lansat de prima sondă chineză Tianwen-1

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Muncii”, decretată în anul 1889, la Congresul Internaţionalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago (pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au ieşit în stradă pentru a cere reducerea orelor de muncă la opt, fără a le fi tăiat salariul; trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago, peste 65 de mii de grevişti au purtat adevărate lupte cu poliţiştii). Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România, sărbătoarea muncii a fost „adusă” de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în era comunistă

 

– Ziua naţională a Republicii Insulelor Marshall. Aniversarea proclamării Constituţiei /1979

 

– 1672: S-a născut Joseph Addison, poet, eseist şi dramaturg englez (m. 1719)

 

– 1824: S-a născut chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (m. 1904)

 

– 1825: S-a născut Johann Jakob Balmer, matematician elvețian (m. 1898)

 

– 1829: S-a născut José de Alencar, jurnalist, avocat, om politic, romancier şi dramaturg brazilian (m. 1877)

 

– 1852: S-a născut Santiago Ramón Y Cajal, biolog şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; fondatorul neuroştiinţelor moderne; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi (m. 1934)

 

– 1873: A murit David Livingstone, explorator şi misionar scoţian; a întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud; a efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african – din Angola în Mozambic; a descoperit, printre altele, cascada Victoria; a avut o contribuţie decisivă la abolirea sclaviei în Africa de Est (n. 1813)

 

– 1881: S-a născut Pierre Teilhard de Chardin, preot iezuit, teolog, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și profesor francez; lucrările sale combină gândirea creștină cu știința modernă și filosofia tradițională (m. 1955) – 140 de ani

 

– 1899: S-a născut Jon Leifs, compozitor, pianist şi dirijor islandez (m. 1968)

 

– 1903: A murit Luigi Arditti, compozitor, dirijor şi violonist italian (n. 1822)

 

– 1904: A murit Wilhelm His, anatomist şi antropolog german de origine elveţiană; lucrări privind embrionul uman şi morfologia sistemului nervos (n. 1831)

 

– 1904: A murit compozitorul şi dirijorul ceh Antonin Dvořak (n. 1841)

 

– 1905: S-a născut (la Berlin) Henry Koster (numele la naştere: Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător de film american de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) – 1953 (m. 1988)

 

– 1910: A murit Louis Welden Hawkins, pictor francez de naționalitate engleză (n. 1849, la Stuttgart, în Germania)

 

– 1916: S-a născut (în Quebec, Canada) actorul american de film Glenn Ford (m. 2006) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut actriţa franceză de film Danielle Darrieux (Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux) (m. 2017)

 

– 1923: S-a născut romancierul american Joseph Heller (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut regizorul ceh de film Karel Kachyňa (m. 2004)

 

– 1925: S-a născut Scott Carpenter, astronaut și acvanaut american; este cel de-a doilea american care a efectuat un zbor orbital (1962) și al patrulea american care a ajuns în spațiul cosmic (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut preotul greco-catolic italian Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuţi exorcişti din lume (m. 2016)

 

– 1927: S-a născut dirijorul şi compozitorul israelian Gary Bertini (m. 2005)

 

– 1928: S-a născut Sonny James, solist şi compozitor american de country (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut Sir Ralf Dahrendorf, sociolog, economist şi politician german; a reprezentat Germania în Comisia Uniunii Europene; în 1974 s-a stabilit în Marea Britanie, iar în 1993 i s-a acordat un loc în Camera superioară a Parlamentului britanic (m. 2009)

 

– 1929: S-a născut actorul polonez Stanislaw Mikulski (m. 2014)

 

– 1939: S-a născut cântăreața, chitarista, pianista și compozitoarea americană Judy (Judith Marjorie) Collins, una dintre interpretele reprezentative ale pop-ului anilor ’60

 

– 1945: S-a născut Rita (Faye) Coolidge, interpretă americană, câştigătoare a mai multor Premii Grammy

 

– 1946: S-a născut regizorul chinez de film John Woo, renumit pentru filmele sale de acţiune, precum „Faţă în faţă” şi „Misiune: Imposibilă 2” – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut Ricky Tognazzi, actor, regizor, scenarist şi producător italian, fiul actorului Ugo Tognazzi

 

– 1978: A murit Aram Haciaturian, compozitor, dirijor şi profesor armean (n. 1903)

 

– 1982: A murit violistul american de origine scoţiană William Primrose (n. 1904)

 

– 1989: A murit Antonio Janigro, violoncelist, dirijor şi profesor italian (n. 1918)

 

– 1994: A murit pilotul brazilian Ayrton Senna, în timpul unei curse de Formula 1 (a Marelui Premiu de la San Marino – circuitul de la Imola) (n. 1960)

 

– 2000: A murit Steve Reeves, actor şi culturist profesionist american (n. 1926)

 

– 2010: A murit actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul „As the World Turns” (n. 1918)

 

– 2017: A murit muzicianul şi chitaristul american de rock Bruce Hampton (n. 1947)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 30 aprilie

Calendarul zilei – 30 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 30 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 30 aprilie 2021, 10:45

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* În cadrul programului Weekend la MNAC Online – Seri de Lectură pentru cei Mici, de la ora 19:00, Astrid-Isabela Bogdan citește un fragment din „Regele Lear”, preluat de la William Shakespeare de Melania Mazzucco. Înscrierea la atelier se face la adresa educatie@mnac.ro, menționând numele, precum și vârsta participantului/participanților. Înainte de începerea atelierului va fi primit link-ul de Zoom unde se va desfășura acesta

* În luna aprilie, Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creaţiile a patru cineaşti spanioli excepţionali, selecţionaţi din rândul participanţilor la Alcine, festivalul de film din Alcala de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediţie. Seria de filme din cadrul evenimentului “Faţă în faţă: scurtmetraj/lungmetraj’/ ‘Del corto al largo (y viceversa)” va putea fi văzută online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, pe parcursul lunii aprilie, de la ora 21:00 și reuneşte filmele realizate de regizorii Juanjo Gimenez: Rodilla (2009) şi Nos hacemos falta (2001), Alex Montoya: Lucas (2012) şi Asamblea (2019), Belen Macias: Mala espina (2001) şi Marsella (2013) şi de producătoarea Maria del Puy Alvarado, cu filme regizate de Alvaro Gimenez Sarmiento: Pulse (2013) şi Antonio Munoz Molina, el oficio del escritor (2014). Din program:

  • „Antonio Munoz Molina, el oficio del escritor”, în regia lui Alvaro Gimenez Sarmiento

 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 aprilie

* Acum 232 de ani (1789) pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

* Acum 164 de ani (1857) se introducea, la Bucureşti, iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel

* În urmă cu 161 de ani (1860) începea guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova (până la 17/29.I.1861) (30.IV/12.V)

* Se împlinesc 140 de ani (1881) de când Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotăra unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă. Conferinţa l-a însărcinat pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică (30.IV/12.V)

* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când apărea Legea învăţământului primar şi normal-primar („Legea Poni”) şi se înfiinţa „Casa şcoalelor”, instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) (30.IV/12.V)

* Acum 119 ani (1902) a avut loc, la Opera Comică din Paris, premiera operei „Pelléas et Mélisande” (dramă lirică în 5 acte şi 19 tablouri), de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck

* Cu 73 de ani în urmă (1948) avea loc a IX-a Conferinţă panamericană de la Bogotá (Columbia), la care s-a hotărât crearea Organizaţiei Statelor Americane – OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889), organizaţie guvernamentală, cu 35 de state membre şi 24 de țări cu statut de observatori permanenţi, având ca obiective securitatea continentală şi soluţionarea paşnică a conflictelor dintre statele membre

* Se împlinesc 30 de ani (1991), de la ieșirea din fabrică a ultimului autoturism marca Trabant, produs în Republica Democrată Germană în perioada 1957 – 1991. Fabrica „VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau” s-a închis pe data de 30 aprilie 1991, în Zwickau fiind produse în total 3.051.385 de automobile Trabant. La data de 1 ianuarie 2001 mai erau în Germania înscrise în circulație 33.726 de astfel de automobile. În perioada de fabricație autoturismele erau exportate în fostele țări socialiste, cele mai multe trabanturi fiind exportate în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria. În prezent el a devenit un obiect de colecție pentru amatorii de automobile istorice

* Acum 29 de ani (1992), prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27 – 29.III.1992), era înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale, care în iulie 1993 a devenit Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când a avut loc, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan

* Cu 14 ani în urmă (2007) începea aplicarea „Taxei verzi” (taxa de colectare sau reciclare), în valoare de 7 lei, pentru orice produs electrocasnic. Taxa se aplică produselor IT, televizoarelor, în general electronicelor, fiind ataşată preţului. Taxa verde, care este de fapt un timbru verde, are drept scop asigurarea de fonduri necesare colectării, recuperării şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi a materialelor componente, precum şi gestionării componentelor toxice şi periculoase pentru om şi mediu. Totodată, de la această dată, comercianţii de astfel de produse au început să colecteze de la cumpărători aparatele vechi, în vederea reciclării lor

* Acum 8 ani (2013) regina Beatrix a Olandei (n. 1938) a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinţ de Orania a urcat pe tronul Ţărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sfânta și Marea Vineri (Patimile și moartea Domnului). Prohodul Domnului. Post și ajun. Colecta „Pro Terra Sancta” (pentru opere și organizații din Țara Sfântă) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Lag B’Omer (Lag BaOmer) – sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente)

 

– „Ziua Cooperării Civili-Militari”; la această dată a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente; CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate

 

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere al infanteriei române prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti”)

 

– 1858: S-a născut medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933)

 

– 1906: S-a născut Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (m. 1979) – 115 ani

 

– 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1858)

 

– 1926: S-a născut actorul Septimiu Sever; a emigrat în Canada în 1971 (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1933: A murit Anna de Noailles, scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române (prima femeie admisă în Academia Română, în 1925) (n. 1876)

 

– 1936: S-a născut Laza Cnejevici, interpret de muzică populară, cantautor, instrumentist, profesor şi căutător de talente; s-a făcut remarcat prin promovarea muzicii populare sârbeşti şi a celei bănăţene (m. 2015) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 1993)

 

– 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor” (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie

 

– 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (n. 1897)

 

– 1955: S-a născut Radu Călin Cristea, scriitor, eseist, jurnalist şi membru al CNA; după 1990 a fost colaborator şi comentator la numeroase posturi de radio şi TV, printre care și Radio România Actualităţi și Radio România Cultural; între anii 2008-2009, a fost director general al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (m. 2020)

 

– 1966: A murit Nicolae Gh. Lupu, medic internist, anatomopatolog și profesor; contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc; creator al şcolii româneşti de hematologie; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1884) – 55 de ani

 

– 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940, ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927-1931; membru corespondent al Academiei Române din 1918 (n. 1883, la Cubolta, azi R. Moldova)

 

– 2003: A murit Alexandru Pintescu (nume la naştere: Alexandru Gorşcovaz), poet, eseist, critic literar, traducător şi avocat (n. 1947)

 

– 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n. 1947)

 

– 2017: A murit artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (n. 1942)

 

– 2018: A murit cântăreţul și compozitorul de muzică folk Vasile Mardare (n. 1970)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Termenul limită pentru ca statele membre să își prezinte oficial propunerea pentru planul de redresare a Comisiei Europene

 

– Kiev, Ucraina: Posibil sfârșit al măsurilor restrictive luate pe fondul epidemiei de coronavirus

 

– Bruxelles: Termen pentru adoptarea de către stat a unei legi care reglementează restricțiile luate împotriva epidemiei Covid-19

 

– Luxemburg: Eurostat prezintă date cu privire la șomajul în martie în Zona Euro

 

– Djibouti: Alegeri prezidențiale

 

– Londra: Barclays – rezultatele primului trimestru

 

– Zwickau, Germania: Sunt marcați 30 de ani de la ieșirea din fabrică a ultimului Trabant, mașina „națională” a Republicii Democrate Germane (RDG)

 

– Washington: Sunt marcate 100 de zile de când Joe Biden a devenit președinte al SUA

 

– Anaheim, SUA: Deschiderea parcurilor californiene Disneyland

 

-Edinburgh, Regatul Unit: Deschiderea monumentelor istorice

 

– Italia: Posibil sfârșit al prelungirii restricțiilor împotriva Covid-19

– Jerez de la Frontera, Spania: Motociclism – Campionatul Mondial, Marele Premiu al Spaniei (30 apr. – 2 mai)

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Jazzului”, proclamată în noiembrie 2011, în timpul Conferinţei Generale UNESCO şi stabilită la solicitarea artistului american de jazz Herbie Hancock, ambasador al bunăvoinţei pe lângă această organizaţie. Ziua este destinată conştientizării comunităţii internaţionale asupra virtuţilor jazz-ului ca un mijloc de educaţie, precum şi ca o forţă de pace, unitate, dialog şi cooperare între oameni

 

– Suedia: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a regelui Carl al XVI-lea Gustaf (30.IV.1946 – 75 de ani)

 

– În Vietnam este marcată „Ziua Victoriei”; la 30.IV.1975 a luat sfârşit războiul izbucnit cu 30 de ani înainte, soldat cu peste 2,5 milioane de morţi şi distrugeri incalculabile; va urma reunificarea ţării – Vietnamul de Sud cu R.D. Vietnam, iar la 2.VII.1976 va fi proclamată Republica Socialistă Vietnam

 

– 1770: S-a născut David Thompson, explorator şi geograf canadian de origine britanică (m. 1857)

 

– 1792: A murit John Montague conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718)

 

– 1796: S-a născut Adolphe Crémieux, avocat și om politic francez (m. 1880) – 225 de ani

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

 

– 1870: S-a născut compozitorul austriac de origine maghiară Franz Léhar (m. 1948)

 

– 1883: S-a născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh; cunoscut, în special, pentru romanul său „Peripeţiile bravului soldat Švejk” (m. 1923)

 

– 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (n. 1832)

 

– 1899, 30.IV./1.V.: A murit Ludwig Büchner, filosof german, adept al materialismului radical (n. 1824)

 

– 1901: S-a născut, în Belarus, economistul american de origine evreiască, Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1971, pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice (m. 1985) – 120 de ani

 

– 1902: S-a născut Theodore W. Schultz, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979, împreună cu Sir Arthur Lewis (m. 1998)

 

– 1926: S-a născut actriţa și comediana americană Cloris Leachman (m. 2021) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004)

 

– 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator american de televiziune (m. 2012)

 

– 1941: A murit regizorul american de film, operatorul, scenaristul şi producătorul Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1870, în Scoţia) – 80 de ani

 

– 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1889)

 

– 1949: S-a născut António Guterres (António Manuel de Oliveira Guterres), om politic şi inginer portughez; a preluat, de la 1 ianuarie 2017, funcţia de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru un mandat de cinci ani; Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (2005-2015); preşedinte al Internaţionalei Socialiste (1999 – 2005); preşedinte al Consiliului European (ian. – iul. 2000); prim-ministru al Republicii Portugheze (1995–2002); secretar general al Partidului Socialist Portughez (1992 – 2002)

 

– 1949: A murit Lajos Ágner, scriitor, istoric literar şi orientalist maghiar (n. 1878)

 

– 1954: S-a născut regizoarea, scenarista, actriţa şi producătoarea neo-zeelandeză de film Jane Campion

 

– 1970: A murit actriţa şi cântăreaţa americană de origine suedeză Inger Stevens (n. 1934)

 

– 1983: A murit George Balanchine (pe numele adevărat: Gheorghi Balancivadze), balerin şi coregraf american de origine georgiană; s-a numărat printre fondatorii Şcolii americane de balet (1934); animator al New York City Ballet (n. 1904)

 

– 1983: A murit muzicianul american Muddy Waters (n. 1915)

 

– 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

 

– 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924) – 15 ani

 

– 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911) – 10 ani

 

– 2011: A murit dr. Ronald D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund” (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957) – 10 ani

 

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică R&B şi soul Ben E. King (numele real: Benjamin Earl Nelson) (n. 1938)

 

– 2015: A murit cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (n. 1918)

 

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru chimie pe 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939) – 5 ani

 

– 2018: A murit cântăreaţa franceză Rose Laurens (nume real: Rose Podwojny) (n. 1953)

 

– 2019: A murit Peter Mayhew, actor englez-american; a jucat rolul extraterestrului Chewbacca în serialul „Star Wars” (n. 1944)

 

– 2020: A murit Rishi Kapoor, unul dintre cei mai populari actori indieni, producător și regizor; fiul lui Raj Kapoor (n. 1952) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 29 aprilie

Calendarul zilei – 29 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 29 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 29 aprilie 2021, 9:52

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

-Camera Deputaților

*ora 8:00 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

– Economic

* Convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor EVERGENT Investments SA (29 – 30 apr.)

– Cultură

* Opera Naţională Bucureşti în parteneriat cu DS Projects Lab transmite online documentarul „Moşteniri Coregrafice: Începuturi” dedicat explorării evoluţiei artei coregrafice româneşti la începuturile ei, în anii 1900, în perioada celor două războaie mondiale, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dansului (29 apr.) – ora 19:00, pe pagina de Facebook a Operei Naţionale Bucureşti, în link-ul https://www.facebook.com/operanb.ro. Documentarul a câştigat în 2020 premiul special pentru cel mai bun Film Istoric de Dans în cadrul Divulge Dancer’s Film Festival (DF2), Hollywood, California.

https://www.youtube.com/watch?v=6SwVqIMwm3Q&feature=emb_title – (trailer Moşteniri Coregrafice: Începuturi)

Documentar este realizat cu sprijinul: Cinema Muzeul Ţăranului Român, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, Cărtureşti Verona.Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Printre artenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

*Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu prezintă spectacolul ”Amurg, 304 zile de lămâie”  un poem coregrafic despre perioada cuprinsă între 16 martie 2020, momentul instituirii stării de urgență pe teritoriul României și data începerii repetițiilor pentru spectacol – ora 19:00, livestream la Centrul Cultural , stream.entertix.ro. Coregrafia: Sandra Mavhima. Asistent coregrafie: Antonin Faraut. Dansatori: Adonis Corveas, Antonin Faraut, Camille Texier, Ellie Hennequin, Gabriela Checo, Gabriella Delgado, Joao Gomes. Johan Mancebo, Marco Palamone, Natalie Barbis, Remi Nakano, Tereza Dragomir.Bilete:

https://www.myticket.ro/bilete/7502/amurg-304-zile-de-lamaie-29-aprilie-2021-live-stream-de-la-centrul-cultural-sibiu.html

* Roma: Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Teatrul Național București „Ion Luca Caragiale”, prezintă publicului italian proiectul Conferințele Teatrului Național București. Conferințele selectate pentru această primă serie vor fi disponibile, în limba română și subtitrate în limba italiană, pe pagina de Facebook Accademia di Romania in Roma și pe canalul YouTube al Teatrului Național București. Din program:

  • Gigi Căciuleanu – L’Om Gigi: Linii_Trasee_Semne_Sensuri / L’Om Gigi: Linee_Percorsi_Segni_Sensi

 

– S-a întâmplat într-o zi de 29 aprilie

* Cu 153 de ani în urmă (1868) era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea Filarmonică Română (astăzi Filarmonica „George Enescu”, denumită astfel din 1955), prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906). Primul concert a avut loc la 15/27.XII.1868 (29.IV/11.V)

* Acum 144 de ani (1877) Adunarea Deputaţilor adopta o moţiune prin care era declarată starea de război a României cu Imperiul Otoman. O zi mai târziu (30.IV/12.V), aceeaşi moţiune era adoptată şi de Senat (29.IV/11.V)

* În urmă cu 186 de ani (1835), în timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, a fost descoperit un obiect conic, așa-numita „pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care au ieșit la lumină în timp: conul de aur din Avanton (1844), vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch (1935), lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin)

* Acum 76 de ani (1945), la Caserte (Italia), a fost semnată capitularea trupelor germane din această ţară (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Cu 71 de ani în urmă (1950) România şi Mongolia au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Misiunea diplomatică română la Ulan Bator a fost închisă temporar în 1995, iar cea mongolă la Bucureşti în 1997

* Acum 63 de ani (1958), la Geneva, avea loc încheierea Convenţiei asupra platoului continental. România a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961

* Tot acum 63 de ani era creată Comisia Economică ONU pentru Africa (UNECA), de către Consiliul Economic și Social (ECOSOC) al Națiunilor Unite (ONU), fiind una dintre cele cinci comisii regionale ale ONU. Începând cu anul 1963, UNECA este reprezentată pe continentul african cu câte un birou în fiecare din cele 5 subregiuni: Africa de Nord, Africa de Vest, Africa Centrală, Africa de Est şi Africa de Sud. Mandatul UNECA este de a promova dezvoltarea economică și socială a celor 54 de state membre, de a încuraja integrarea intra-regională și de a promova cooperarea internaţională în scopul dezvoltării Africii

* Cu 26 de ani în urmă (1995) România a devenit primul stat care a ratificat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată de către Consiliul Europei, la Strasbourg, la 1.II.1995 (a intrat în vigoare la 1.II.1998). Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral cu forţă juridică destinat minorităţilor naţionale

* Acum 24 de ani (1997) intra în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice. Adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995

* Se împlinesc 10 ani (2011) de la căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge (nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit), cu Kate Middleton, la catedrala Westminster din Londra. Nunta secolului sau chiar a mileniului – așa cum a fost considerată de britanici – a fost urmărită la televizor de 2 de miliarde de oameni din întreaga lume

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sfânta și Marea Joi (Cina cea de taină, Spălarea picioarelor). Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului. (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Ecaterina din Siena, fecioară învăţătoare a Bisericii, patroană a Europei (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Lag B’Omer (Lag BaOmer) (30.IV.)

 

– „Ziua Naţională a Veteranilor de Război”; prin Hotărârea de Guvern nr.1222/10.10.2007 această zi este marcată anual, începând din 2008, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României; s-a hotărât această dată deoarece titlul de „veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprile 1902, printr-un decret al regelui Carol I

 

– 1830, 29.IV/11.V: S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1891)

 

– 1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau); reţinut de istoria literaturii mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1838)

 

– 1885, 29.IV/11.V: A murit Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin; a organizat prima instituţie de credit român din Transilvania, Banca „Albina” (1871), pe care a condus-o până în 1884; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1833)

 

– 1918: A murit Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de ai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (n. 1858)

 

– 1925: S-a născut inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007)

 

– 1927: S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (m. 2007)

 

– 1931: S-a născut prozatorul, publicistul şi scenaristul Ilie Tănăsache – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut poetul, prozatorul şi publicistul Gheorghe Tomozei (m. 1997) – 85 de ani

 

– 1939: A murit (s-a sinucis) pictorul Petre Iorgulescu-Yor (n. 1890)

 

– 1940: S-a născut inginerul mecanic și profesorul Ştefan Staicu, personalitate de referinţă a aerodinamicii şi mecanicii roboţilor, cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea şcolii româneşti iniţiate de acad. Elie Carafoli; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 2019)

 

– 1941: S-a născut regizorul de film Mircea Veroiu (m. 1997) – 80 de ani

 

– 1951: S-a născut teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu (m. 2016) – 70 de ani

 

– 1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884)

 

– 1956: S-a născut actorul Florin Călinescu, fost director al Teatrului Mic din Bucureşti, realizator de emisiuni tv., om de afaceri – 65 de ani

 

– 1960: A murit dramaturgul I. Al. Valjan (pseudonimul lui Ion Alexandru Vasilescu), de profesie avocat; el este autorul piesei într-un act „Ce ştie satul”, prima montare propriu-zisă de „Teatru radiofonic” difuzată la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, la 18 februarie 1929 (în interpretarea actorilor Maria Filotti, Romald Bulfinski şi Victoria Mierlescu) (n. 1881)

 

– 1975: A murit Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, gazetar, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (n. 1905)

 

– 1976: A murit Emanuil Hagi-Mosco, istoric, genealogist şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (n. 1882) – 45 de ani

 

– 1982: A murit regizorul de film Doru Năstase (n. 1933)

 

– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet (n. 1912)

 

– 2004: A murit violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (n. 1955)

 

– 2005: A murit inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1941)

 

– 2007: A murit Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România; în 1967 a obţinut de la Căpitănia portului Constanţa brevetul de „Căpitan de Remorcher maritim”. A condus remorcherele „Filimon Sârbu” şi „Octombrie Roşu” şi a secondat comandanţii de pe navele „Trotuş”, „Jiul”, „Polar I” sau „Dorna”; până la retragere a fost comandantul navei „Ceahlăul”, specializată în pescuitul oceanic (n. 1926)

 

– 2010: A murit (la Paris) Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă evreu născut în România; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (n. 1929)

 

– 2014: A murit Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de origine română; partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare (n. 1921)

 

– 2015: A murit arhimandritul Roman Braga, unul din marii duhovnici ai neamului românesc; a stat 11 ani în temniţele comuniste, fiind supravieţuitor al experimentului Piteşti; misionar al Ortodoxiei în America în ultimii 40 de ani (n. 1922, în Basarabia)

 

– 2015: A murit Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei”, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (n. 1919)

 

– 2020: A murit Romulus Cristea, jurnalist, scriitor și revoluționar; și-a petrecut cea mai mare parte din carieră ca redactor la ziarul România liberă; participant la Revoluția Română din 1989, este cunoscut pentru cărțile publicate despre acest eveniment, precum și despre manifestațiile din Piața Universității și mineriade (n. 1967) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Beijing: Conferință de presă lunară a Ministerului Apărării din China

 

– Helsinki, Finlanda: Nokia – rezultatele primului trimestru

 

– Roma: Audiere preliminară în procesul cetățenilor egipteni acuzați de uciderea studentului Giulio Regeni

 

– Paris: Danone – adunarea generală a acționarilor

 

– Paris: Airbus – rezultatele primului trimestru 2021

 

– Frankfurt: Lufthansa – rezultatele primului trimestru 2021

 

– Londra: Natwest – rezultatele primului trimestru

 

– Viena: OMV publică rezultatele pe primul trimestru din 2021

 

– Lausanne, Elveția: Logitech – rezultatele pe al patrulea trimestru 2020 și rezultatele anuale

 

– Zgorzelec, Polonia: Festival în onoarea compozitorului Olivier Messiaen (n. 10 dec. 1908 – m. 27 apr. 1992), pe locul lagărului nazist unde a fost ținut prizonier

 

– Londra: Sunt marcați 10 ani de la nunta prințului William cu Kate Middleton

 

– Dakar, Senegal: Verdictul tribunalului special împotriva unui tânăr francez acuzat că dorește să adere la Jihad

 

-Manchester, Regatul Unit: Fotbal: Semifinalele Europa League, în dublă manșă: Manchester United (ENG) – AS Roma (ITA)

 

-Villarreal, Spania) – Fotbal: Semifinalele Europa League, în dublă manșă: Villarreal (ESP) – Arsenal (ENG)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Dansului”; marchează naşterea coregrafului şi dansatorului francez Jean Georges Noverre (1727-1810), creator al baletului modern; se celebrează din anul 1982, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)

 

– „Ziua Internaţională de Comemorare a tuturor Victimelor Războiului Chimic” a fost instituită de Conferinţa Statelor Părţi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) la cea de-a zecea sesiune (din 11 noiembrie 2005) şi marchează ziua când, în 1997, a intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice

 

– „Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii”, sărbătorită din 2009, îşi propune să contribuie la promovarea înţelegerii între tineri şi persoanele în vârstă prin asigurarea unei oportunităţi pentru cele două grupuri de a se reuni în vederea schimbului de experienţe şi competenţe

 

– „Ziua Internaţională a Dorinţei” („World Wish Day”); în 29 aprilie 1980, unui copil de 7 ani bolnav de leucemie îi era împlinită simbolic dorinţa de a deveni poliţist. Povestea lui Chris Greicius a inspirat o adevărată mişcare la nivel global, care este celebrată an de an. Organizaţia internaţională „Make-A-Wish”, implicată în acţiuni caritabile în sprijinul copiilor greu încercaţi din diverse colţuri ale lumii, şi-a lansat filiala din România la 29 aprilie 2015

 

– 1630: A murit Agrippa d’Aubigné, poet şi cronicar francez (n. 1552)

 

– 1727: S-a născut coregraful şi dansatorul francez Jean-Georges Noverre, considerat creator al baletului modern (m. 1810)

 

– 1842: S-a născut Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (m. 1899)

 

– 1854: S-a născut Henri Poincaré, matematician, astronom şi filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1912)

 

– 1863: S-a născut publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (m. 1951)

 

– 1863: S-a născut poetul grec Konstantinos Petrou Kavafis, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul al XX-lea şi unul dintre ce mai mari exponenţi ai renaşterii limbii greceşti moderne (m. 1933)

 

– 1875: S-a născut Rafael Sabatini, scriitor britanic de origine italiană (m. 1950)

 

– 1879: S-a născut Sir Thomas Beecham, dirijor englez (m. 1961)

 

– 1885: S-a născut Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (m. 1948)

 

– 1893: S-a născut Harold C. Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1934 (m. 1981)

 

– 1895: S-a născut Sir Malcolm Sargent, dirijor și compozitor englez (m. 1967)

 

– 1899: S-a născut Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (m. 1974)

 

– 1907: S-a născut Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film, de origine austriacă (m. 1997)

 

– 1917: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Celeste Holm (m. 2012)

 

– 1919: S-a născut Gérard Oury (pe numele său real Max-Gérard Houry Tannenbaum), regizor şi actor francez de film (m. 2006)

 

– 1923: S-a născut Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (m. 2010)

 

– 1926: S-a născut Paul Baran, inginer american de origine poloneză, unul dintre pionerii Internetului; a iniţiat, în 1967, proiectul Arpanet (packet-switched networks), proiect considerat un precursor al Internetului (m. 2011) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut Jean Rochefort, unul dintre cei mai populari actori din cinematografia franceză (m. 2017)

 

– 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ şi chitarist american de muzică country, actor de film şi producător

 

– 1933: S-a născut poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (m. 2015)

 

– 1935: S-a născut Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (m. 2018)

 

– 1936: S-a născut dirijorul şi muzicianul indian Zubin Mehta; director muzical pe viaţă al Filarmonicii din Israel (din 1981), dirijor onorific al Orchestrei Filarmonice din Viena, Orchestrei Filarmonice din München, Los Angeles Philharmonic, Staatskapelle Berlin şi al Orchestrei de Stat din Bavaria – 85 de ani

 

– 1951: A murit filosoful austriac-britanic Ludwig Wittgenstein (nume complet: Ludwig Josef Johann Wittgenstein), unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai secolului XX; autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului (n. 1889) – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut Jerry (Jerome) Seinfeld, actor de comedie, scenograf şi producător american de film

 

– 1957: S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic de teatru şi film; singurul actor premiat cu 3 Oscaruri pentru rol principal

 

– 1958: S-a născut actriţa americană de film Michelle Pfeiffer

 

– 1970: S-a născut André Agassi, fost jucător american de tenis, câştigător a 8 titluri de Grand Slam şi a medaliei olimpice de aur; a câştigat 17 turnee ATP Masters Series

 

– 1970: S-a născut Uma Thurman, actriţă americană de film și fotomodel

 

– 1980: A murit Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film și producător american de origine britanică, considerat maestrul suspansului (n. 1899)

 

– 2006: A murit economistul american John Kenneth Galbraith; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură; teoretician al fenomenului managementului (n. 1908, în Canada) – 15 ani

 

– 2008: A murit chimistul elveţian Albert Hofmann, cel care a descoperit accidental drogul halucinogen LSD (n. 1906)

 

– 2011: A murit pianistul rus Vladimir Krainev (n. 1944) – 10 ani

 

– 2012: A murit inginerul şi scriitorul francez Roland Moreno, inventatorul cardurilor cu microcipuri (1974); preşedintele şi directorul general al companiei „Innovatron”, pe care a înfiinţat-o în 1972 şi care a emis toate brevetele pentru produsele care au la bază cardul cu microcip (n. 1945)

 

– 2014: A murit Bob Hoskins (numele real: Robert William Hoskins), actor, regizor, producător și scenarist britanic (n. 1942)

 

– 2015: A murit François Michelin, directorul grupului cu același nume din ultimii 47 de ani; a fost cel care a transformat Michelin în gigantul mondial al industriei anvelopelor de astăzi şi care a revoluţionat procesul de producţie (n. 1926)

 

– 2020: A murit actorul indian Irrfan Khan; s-a numărat printre primii actori de la Bollywood cu o prezenţă consecventă în cinematografia occidentală (n. 1967) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 28 aprilie

Calendarul zilei – 28 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 28 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 28 aprilie 2021, 9:08

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

* Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

-Camera Deputaților

*ora 8:00 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

-Juridic

* Dezbaterea cu tema “Spălarea banilor în poziție de Regină” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote  sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați: Jud. dr. Cristian Bălan, Judecătoria Sectorului 4, Av. Mădălin Enache, Senior Partner Enache Pirtea & Associates, Av. Doru Cosmin Ursu, Managing Associate Zamfirescu Racoți Vasile & Partners. Moderator:Proc. Elena Hach, Direcția Națională Anticorupție

– S-a întâmplat într-o zi de 28 aprilie

* Cu 519 ani în urmă (1502) avea loc încheierea traducerii în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo-germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Lucrarea se referă la domnia lui Ştefan cel Mare şi cuprinde intervalul 1457-1502

* Cu 162 de ani în urmă (1859) domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul nr. 117 pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numea ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (28.IV/10.V)

* Acum 134 de ani (1887) apărea Legea pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, pendinte de Ministerul de Interne, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş, fiind cel mai vechi institut științific medical din România. Institutul a intrat ulterior în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice, iar denumirea instituției devine Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”. În prezent, poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (28.IV/10.V)

* Cu 113 ani în urmă (1908) a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). Alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Uniunea Scriitorilor din România a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici (28.IV/11.V)

* Acum 69 de ani (1952) intra în vigoare Tratatul de la San Francisco, semnat la 8 septembrie 1951, între Japonia şi o parte a Puterilor Aliate, care a pus capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial şi a alocat despăgubiri civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate, care suferiseră din cauza crimelor de război comise de japonezi. Japonia şi-a recâştigat independenţa, pierdută la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost ocupată militar de Puterile Aliate conduse de Statele Unite

* Cu 64 de ani în urmă (1957) avea loc constituirea, la Aix-les-Bains (Franţa), a Federaţiei Mondiale a Oraşelor Înfrăţite (FMOI), cu sediul la Paris. Legat de acest eveniment, începând din 1985, se sărbătoreşte, în ultima duminică a lunii aprilie, „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (25 aprilie 2021)

* Se împlinesc 25 de ani (1996) de la Masacrul din Port Arthur (Tasmania, Australia), în care 35 de persoane au fost ucise și alte 23 rănite. Criminalul, Martin Bryant, a fost condamnat pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată. În urma incidentului au fost aduse schimbări fundamentale unor legi pentru controlul armelor de foc în Australia, cazul fiind considerat printre cele mai sângeroase masacre din istoria continentului (28 – 29)

* Acum 24 de ani (1997) avea loc semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când milionarul american Dennis Tito (n. 1940) devenea primul om care a plecat în spațiu ca turist, însoţind doi cosmonauţi ruşi, în misiunea Soyuz TM-32, şi rămânând împreună cu aceştia pe orbită, timp de 7 zile, 22 de ore şi 4 minute

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Miercuri; Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1764: S-a născut Paul Iorgovici, autor de lucrări lingvistice şi istorice, adept al ideilor Şcolii Ardelene (m. 1808, la Vârşeţ, în Serbia de azi)

 

– 1861: S-a născut Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (m. 1946) – 160 de ani

 

– 1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1936)

 

– 1882: S-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 29 aprilie 1882

 

– 1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române (m. 1967)

 

– 1893: A murit omul politic Emilian Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845)

 

– 1923: S-a născut general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1995)

 

– 1928: S-a născut Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (m. 2010)

 

– 1931: S-a născut Radu Iftimovici cercetător virusolog, istoric al medicinei, profesor universitar, eseist, biograf și dramaturg; opera sa capitală, pentru care a primit premiul Academiei Române, este „Istoria Medicinei și a Farmaciei”; a avut o activitate deosebită în popularizarea științei; membru al Academiei de Ştiinţe Medicale (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut compozitoarea şi pianista Aurora Ienei (m. 1997)

 

– 1940: S-a născut pianista şi profesoara Elena Cosma (m. 2001)

 

– 1943: S-a născut pictorul și desenatorul Augustin Costinescu (m. 2021)

 

– 1947: S-a născut actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (m. 2014)

 

– 1948: A fost arestat (sub acuzaţia falsă de complot) juristul Lucreţiu Pătrăşcanu (n. 1900), reprezentant al comunismului naţional, unul dintre liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944 și ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; executat la 16/17.IV.1954, în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an; împreună cu el au mai fost arestaţi soţia sa, Elena Pătrăşcanu, pictoriţa Lena Constante, soţul acesteia, folcloristul Harry Brauner, şi scriitorul Bellu Zilber

 

– 1948: S-a născut Iolanda Malamen, poetă, prozatoare, traducătoare, publicistă, cronicar de artă şi pictoriţă

 

– 1953: S-a născut Sorin Burtea, jurnalist și realizator de emisiuni în cadrul TVR (m. 2020)

 

– 1965: A murit pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (n. 1913)

 

– 1972: A murit regizorul de film documentar Gabriel Barta (n. 1923)

 

– 1987: A murit sculptoriţa Iulia Oniţă (n. 1923)

 

– 1995: A murit actorul Nicolae Dinică (n. 1934)

 

– 1996: A murit poetul timişorean Alexandru Jebeleanu (n. 1923) – 25 de ani

 

– 2006: A murit Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (n. 1934) – 15 ani

 

– 2008: A murit prozatorul Laurenţiu Cerneţ (numele de naştere: Laurenţiu Mircea Bobleanţă) (n. 1931)

 

– 2009: A murit interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean” (n. 1947)

 

– 2010: A murit Cornelia Bodea, istoric şi profesor; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

 

– 2011: A murit Margareta Giurgea, fizician cu cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915) – 10 ani

 

– 2013: A murit „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (n. 1951)

 

– 2018, 28/29: A murit Ilie Gheorghe, actor de teatru și film, regizor; a jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova (n. 1940)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Vot al Parlamentului European privind reglementarea conținutului online care promovează terorismul

 

– Teheran, Iran: Discurs al președintelui iranian, Hassan Rohani, în cadrul Consiliului de Miniștri

 

-Conakry, Guineea: Este așteptat verdictul în procesul jurnalistului Abdoul Malick Diallo, care l-a criticat pe președintele țării, Alpha Condé

 

-Țările de Jos: Ridicarea stării de  alertă și redeschiderea teraselor

 

– Viena: A 16-a reuniune ministerială a țărilor OPEC și non-OPEC prin videoconferință

 

– Washington: Conferință de presă a președintelui Fed, Jerome Powell

 

– Tokyo, Japonia: Hitachi și Sony prezintă rezultatele anuale 2020/21

 

– Paris: Sanofi publică rezultatele primului trimestru 2021 (înainte de bursă)

 

– Frankfurt: Deutsche Bank – rezultate financiare în primul trimestru din 2021

 

– Stockholm, Suedia: Spotify – rezultatele primului trimestru

 

– San Francisco: Apple și Facebook prezintă rezultatele financiare din cel de-al doilea, respectiv primul trimestru din 2021

– Bogota, Columbia: Nou apel pentru demonstrații în Columbia

 

– Baikonur, Kazahstan: Sunt marcați 20 de ani de la zborul primului „turist spațial” la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS)

 

– Port Arthur, Tasmania: Sunt marcați 25 de ani de la masacrul de la Port Arthur din Tasmania

 

-Paris: Prezentare virtuală a colecției Saint Laurent pentru femei toamnă-iarnă 2021

 

-Paris: Fotbal: Liga Campionilor, prima etapă în semi-finală: Paris SG (FRA) – Manchester City (ENG)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Sănătate şi Securitate la Locul de Muncă”; această zi îşi are originile în Canada, unde mişcarea sindicală a determinat guvernul să proclame, în 1989, ziua de de 28 aprilie „Zi de doliu naţional”; din anul 1996 devine „zi internaţională” în cadrul Naţiunilor Unite, iar în 2005 această zi a fost oficial adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Sindicaliştii din întreaga lume reamintesc importanţa aplicării proiectelor de strategie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă

 

– „Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Muncă şi ale Bolilor Profesionale”; la 28 aprilie 1996 ( – 25 de ani), delegaţii sindicatului „Global Union” au comemorat, la sediul Națiunilor Unite, pentru prima dată, victimele accidentelor de muncă, promovând în acest fel asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos. Organizaţia Internaţională a Muncii s-a implicat în această campanie în 2003, recunoscând astăzi atât ziua de comemorare, cât şi organizarea de campanii tematice anuale pentru prevenirea rănirilor şi a deceselor la locul de muncă

 

– 1710: A murit Mihály Ács (fiul) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic evanghelic maghiar (n. 1672)

 

– 1758: S-a născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (m. 1831)

 

– 1853: A murit Ludwig Tieck, poet, prozator şi dramaturg romantic german (n. 1773)

 

– 1868: S-a născut Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian; studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1954)

 

– 1874: S-a născut (în Boemia de nord, azi în Cehia) Klaus Kraus, scriitor satiric, eseist, aforist, poet şi jurnalist austriac (m. 1936)

 

– 1889, 28.IV/10.V: A murit scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (n. 1826)

 

– 1906: S-a născut Kurt Gödel, logician, matematician și filosof austriac-american; considerat „matematicianul filosofiei” și „gigant al logicii secolului XX”; numele său este legat de descoperirea celebrei teoreme de incompletitudine (m. 1978) – 115 ani. NOTĂ: Din 2020, la 14 ianuarie este marcată „Ziua internațională a logicii”, stabilită de UNESCO în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, în onoarea a doi mari logicieni ai secolului XX: Kurt Gödel și Alfred Tarski (n. 1901 – m. 1983)

 

– 1906: S-a născut dirijorul elveţian Paul Sacher (m. 1999) – 115 ani

 

– 1926: S-a născut scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut pictorul francez Yves Klein, considerat părintele picturii monocrome (m. 1962)

 

– 1929: S-a născut Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut fotograful german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru Associated Press (m. 2012)

 

– 1937: S-a născut Saddam Hussein, fost preşedinte irakian, care a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003; condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi (m. 2006, executat prin spânzurare)

 

– 1941: S-a născut Karl Barry Sharpless, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2001, alături de William S. Knowles şi Ryoji Noyori – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Günter Verheugen, om politic german, fost comisar european pentru extindere între 1999 – 2004, şi comisar european pentru industrie şi antreprenoriat din 2004 până în 2010; după retragerea din activitate a fost numit profesor onorific al Universităţii Europene Viadrina din Frankfurt

 

– 1945: A murit, executat de membrii mişcării de rezistenţă italiene în timp ce încerca să părăsească ţara, dictatorul Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 (n. 1883)

 

– 1948: S-a născut scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy (m. 2015)

 

– 1949: S-a născut actorul american Bruno Kirby (m. 2006)

 

– 1974: S-a născut actriţa spaniolă Penélope Cruz

 

– 1981: S-a născut actriţa americană de film Jessica Alba – 40 de ani

 

– 1992: A murit pictorul englez Francis Bacon, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea (n. 1909)

 

– 1999: A murit fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus, împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului (1958); Premiul Nobel pentru fizică pe 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (n. 1921)

 

– 2000: A murit basul finlandez Kim Borg (n. 1919)

 

– 2010: A murit scenaristul italian Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene (n. 1919)

 

– 2012: A murit Aurora Matilde Camus, poetă spaniolă (n. 1919)

 

– 2019: A murit rabinul Menachem Mendel Taub, supravieţuitor al lagărului nazist de la Auschwitz; şi-a dedicat viaţa mărturiilor despre Holocaust, subiect căruia i-a consacrat o enciclopedie în mai multe volume (n. 1923, în Transilvania)

 

– 2019: A murit fostul senator republican Richard Lugar, personalitate marcantă a politicii externe americane şi a dezarmării nucleare, vreme de 30 de ani (n. 1932)

 

– 2019: A murit Karol Modzelewski, istoric, scriitor și politician polonez de origine rusă; specialist în istoria medievală poloneză; figură marcantă a dizidenţei anticomuniste înainte de 1989 (n. 1937)

 

– 2020: A murit Robert Herbin, fotbalist și unul dintre cei mai importanți antrenori francezi; supranumit „Sfinxul” (n. 1939) – 1 an

 

– 2020: A murit Michael Robinson, fotbalist englez, devenit în Spania, unde s-a stabilit după retragerea din activitate, unul dintre cei mai importanţi comentatori de fotbal din lume (n. 1958) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 27 aprilie

Calendarul zilei – 27 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 27 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 28 aprilie 2021, 9:08

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Sala 9, Corp B3 – la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – la sediul Senatului și online

 

-Camera Deputaților

* ora 10:00 – Ședinţa în plen – prezență fizică și online

* ora 12:00    – Vot final

* ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

  • Comisia pentru învăţământ
  • ora 15:30 – Comisia pentru știință și tehnologie – Cam .3150, etaj 3, Corp B4

 

-Juridic

* Dezbaterea “Îmbunătăţirea soluţiilor de restructurare pentru companii” privind transpunerea Directivei Europene 2019/1023 în legislația națională” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 18:30.

Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. prof. univ. dr. Radu Bufan, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, Av. Andreea Deli-Diaconescu, Deli & Asociații, Lect. univ. dr. Sergiu Golub, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Av. Simona Miloș, Președinte Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență, Jud. drd. Flavius Moțu, Tribunalul Specializat Cluj, Av. prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, Facultatea de Drept, Universitatea București, Managing Partner Piperea & Asociații, Jud. dr. Mihaela Sărăcuț, Curtea de Apel Cluj, Jud. dr. Nicoleta Țăndăreanu. Moderator:Av. dr. Andrei Săvescu, Coordonator JURIDICE.ro

* Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Potrivit portalului instanţelor, Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, iar instanţa a stabilit termen pentru soluţionare, data de astăzi, 27 aprilie

– Social

* În perioada 2-27 aprilie, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Help Autism, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Kaufland România și Radio România Muzical, prezintă publicului o serie de întâlniri virtuale ce se desfășoară sub genericul „Dialogurile sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu…” – ediție specială dedicată proiectului „Suflet în culori” în beneficiul copiilor cu autism. Jurnalista Alice Năstase Buciuta, ambasador Help Autism 2019, se întâlnește atât pe calea undelor, cât și în studioul Canalului 33 România – partener al evenimentului, cu o parte dintre muzicienii români și străini care au susținut – prin arta și talentul lor – cauza copiilor cu minți aparte de-a lungul celor șase ediții ale proiectului „Suflet în culori. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism”. Toate aceste întâlniri virtuale prilejuiesc publicului privitor nu doar bucuria reîntâlnirii cu unii dintre cei mai talentați muzicieni, ci și posibilitatea de a susține copiii și adolescenții cu autism prin donații pe platforma Galantom, fondurile obținute fiind direcționate către programele de terapie prin care Help Autism sprijină anual 600 de copii și adolescenți să-și atingă potențialul. Donațiile pot fi făcute, în cadrul campaniei dedicate Lunii Conștientizării Autismului – Un Dar Necesar pe: https://helpautism.galantom.ro/p/Dialogurile-Sufletului. Întâlnirile se desfășoară atât pe pagina de Facebook a Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube al asociației, cât și pe pagina de Facebook a: asociației Help Autism: https://www.facebook.com/helpautism.ro/, Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/ și a revistei Marea Dragoste: https://www.facebook.com/MareaDragoste, iar întâlnirile din data de 6 aprilie, respectiv 27 aprilie, pe pagina de Youtube a postului Canal 33 România: https://www.youtube.com/channel/UChXVCKn5sa-e-bNXjX47lJw. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 18:00 – Invitați: soprana Laura Tătulescu (România), mezzosoprana Roxana Constantinescu (Franța), violoncelistul Marin Cazacu (România) și pianista Luminița Berariu (România) – studioul Canal 33 România

 

– Economic

* De la ora 18:00, timp de 2 ore, în cadrul unui eveniment LIVE, transmis online, tinerii vor avea ocazia să învețe din experiențele antreprenorilor de succes din România și să își prezinte ideile de business pentru a primi sprijin de la aceștia. „Tinerii în Arenă” este proiectul care ajută antreprenorii la început de drum să ajungă la investitori cu multă experiență în a recunoaște și ghida idei de afaceri inovatoare cu mare potențial, pentru a le transforma în realitate. Informații suplimentare pot fi obținute de pe pagina evenimentului: https://fb.me/e/14LODVbGM

 

– Cultură

* În luna aprilie, Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creaţiile a patru cineaşti spanioli excepţionali, selecţionaţi din rândul participanţilor la Alcine, festivalul de film din Alcala de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediţie. Seria de filme din cadrul evenimentului „Faţă în faţă: scurtmetraj/lungmetraj’/ ‘Del corto al largo (y viceversa)” va putea fi văzută online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, pe parcursul lunii aprilie, de la ora 21:00 și reuneşte filmele realizate de regizorii Juanjo Gimenez: Rodilla (2009) şi Nos hacemos falta (2001), Alex Montoya: Lucas (2012) şi Asamblea (2019), Belen Macias: Mala espina (2001) şi Marsella (2013) şi de producătoarea Maria del Puy Alvarado, cu filme regizate de Alvaro Gimenez Sarmiento: Pulse (2013) şi Antonio Munoz Molina, el oficio del escritor (2014). Din program:

  • „Pulse”, în regia lui Alvaro Gimenez Sarmiento

* Prima variantă a Constituţiei americane, cea din perioada Confederaţiei celor 13 state americane şi urmând Declaraţiei de Independenţă din 1776, este scoasă la licitaţie, astăzi, în cadrul Licitaţiei de Artă Sacră, pe platforma Artmark Live, la un preţ de pornire de 1.500 de euro.

  • Licitaţia de Artă Sacră, inclusiv selecţia de Carte Veche, numără aproximativ 200 de icoane rare şi cărţi vechi. Piesele de colecţie pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă de luni până joi, în intervalul orar 10:00-20:00, iar de vineri până duminică, de la 10:00 la 18:00. Expoziţia este deschisă publicului larg în regim gratuit până pe 27 aprilie.

* În seria de concerte Tineri muzicieni lansaţi de Asociaţia Culturală Ecaterina Stan, astăzi, este invitată în concert clasa de fagot a conf. univ. dr. Gödri Orbán, din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti de la ora 19:00, online, pe paginile de Facebook și Youtube ale Institutului Cultural Maghiar. La pian: Gabriela Streche şi Sofia de la Hoz Bello. Prezintă criticul muzical Ecaterina Stan

* Italia/România: Seria concertelor din cadrul turneului internațional online JAZZT Vivaldi susținute de renumita soprană Rodica VICĂ (România-Austria), alături de ImpRoWien Ensemble (Austria-România): Cristian Spătaru pian și orchestrator, Cristian Ruscior – vioară 1, Gratiela Aranyosi – vioară 2, Hannah BERGHOFER – violă și Florian Cristian Dragomir – contrabas, se va desfășura, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2021, atât pe pagina de Facebook a Asociației Musica Ricercata: https://www.facebook.com/EnsembleMusicaRicercata, a sopranei Rodica Vică: https://www.facebook.com/rodica.vica, cât și pe paginile de Facebook ale partenerilor implicați în organizarea acestui proiect muzical inedit.Din program:

  • Concertul de astăzi are loc de la ora 18:00 (ora Austriei), respectiv ora 19:00 (ora României) pe paginile:

Facebook Musica Ricercata: https://www.facebook.com/EnsembleMusicaRicercata

Facebook UCIMR: https://www.facebook.com/UCIMR

Facebook Centrul Național de Artă Tinerimea Română: https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana

 

– S-a întâmplat într-o zi de 27 aprilie

* Cu 156 de ani în urmă (1865) nava cu aburi SS Sultana, purtând 2.300 de pasageri a explodat și s-a scufundat în apropiere de oraşul american Memphis, omorând aproximativ 1.700 de oameni. Este considerat unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istoria SUA

* Acum 154 de ani (1867) avea loc premiera, la Teatrul Liric din Paris, a operei „Romeo şi Julieta” de Charles Gounod. Libretul, semnat de J. Barbier şi M. Carré, a fost inspirat de tragedia omonimă a lui William Shakespeare

* Cu 138 de ani în urmă (1883) Papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică „Praecipuum munus”, ridica Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie cu reşedinţa la Bucureşti şi-l numea ca prim titular pe Episcopul Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor, care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei. Arhiepiscopului Paoli i se datorează deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan şi construirea Catedralei Sfântul losif din Bucureşti. El a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, în anul 1881. La 8 decembrie 1984, Mons. Ioan Robu a fost consacrat Episcop la Roma, în Capela Paulină din Vatican, de E.S. Card. Agostino Casaroli, iar în 14 martie 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Instalarea solemnă în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti a avut loc în ziua de 29 aprilie 1990, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegat al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. După ce a împlinit vârsta de 75 de ani, Papa Francisc a acceptat, pe 21 noiembrie 2019, renunțarea sa la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Ioan Robu rămânând la conducerea Arhidiecezei ca administrator apostolic, până pe 11 ianuarie 2020, data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de către noul Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă

* Acum 81 de ani (1940) era înfiinţat, la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oświęcim, la vest de Cracovia), cel mai mare lagăr nazist de exterminare. Primul transport de prizonieri politici polonezi a fost adus la 14.VI.1940. Din 1942 a devenit centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume. Supravieţuitorii au fost eliberaţi de soldaţii sovietici la 27.I.1945

* Acum 74 de ani (1947) avea loc primul spectacol pe scena Operei Române din Timişoara – „Aida” de G. Verdi, regizat de Aca de Barbu

* În urmă cu 28 de ani (1993) avea loc inaugurarea oficială a activităţii Consulatului onorific al României la Anvers (Belgia), prima instituţie de acest fel deschisă de România într-o ţară europeană după cel de-Al Doilea Război Mondial

* Cu 16 ani în urmă (2005) cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, a efectuat primul său zbor care a durat 3 ore și 45 de minute, de pe aeroportul din Toulouse, Franța. Primul zbor comercial A380 a avut loc pe 25 octombrie 2007, Singapore Airlines fiind clientul de lansare. Emirates este cel mai mare client de A380 pe plan mondial, în timp ce Air France a fost primul operator european. Airbus a primit, până în martie 2013, 262 de comenzi pentru A380 și a livrat 101 unități. În prezent (2020), avioanele A380 rămase în serviciul operațional înregistrează între 80 și 110 zboruri săptămânale, majoritatea dintre ele fiind operate de A380 Emirates. Potrivit site-ului airlinerwatch.com, în anul 2019 oficialii Airbus au luat decizia de a stopa producția de avioane A380

* Cu 9 ani în urmă (2012) cabinetul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis, ca urmare a adoptării, de către Parlament, a moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi PNL, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”. Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, a fost desemnat, de preşedintele Traian Băsescu, candidat la funcţia de prim-ministru, fiind numit prim-ministru la 7 mai 2012

* Acum 7 ani (2014) foştii Suverani Pontifi Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) şi Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) au fost declaraţi sfinţi de Papa Francisc, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrată în Piaţa Sf. Petru din Vatican. Aceasta a fost prima canonizare a unor papi din anul 1954. La ceremonie a participat şi Papa emerit Benedict al XVI-lea

* Acum 3 ani (2018) preşedintele sud-coreean, Moon Jae In şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un au convenit, în cadrul unui summit istoric, ca ţările lor să conlucreze pentru a obţine o denuclearizare „completă” a Peninsulei Coreene. Cele două Corei au stabilit să atragă sprijin şi cooperare din partea comunităţii internaţionale în favoarea denuclearizării Peninsulei Coreene. Moon Jae In şi Kim Jong Un au participat la un summit istoric, după o strângere de mână cu un puternic caracter simbolic la Linia de demarcaţie militară care divizează Peninsula Coreeană. După ce a trecut linia de demarcație, Kim Jong Un, a devenit primul lider nord-coreean care a călcat pe teritoriul sud-coreean de la Războiul din Coreea (1950-1953). Ulterior, cei doi şefi de stat s-au deplasat pe jos la Casa Păcii, în partea de sud a satului Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Marţi (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– „Ziua Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Problemelor Speciale”, marcată din 2018, prin Ordinul nr. 35 din 5 aprilie 2018 pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne

 

– 1867: S-a născut Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Paris (1887) şi prima femeie din lume Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” (1890); a militat intens pentru dreptul femeilor la educaţie, la drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor, renunţând să pledeze în meseria pentru care a studiat (m. 1935)

 

– 1868: S-a născut Ioan Athanasiu, fiziolog şi medic veterinar, unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1911 (m. 1926)

 

– 1872: A murit Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, traducător, lingvist, publicist şi om politic; animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste; unul dintre iniţiatorii (1827) Societăţii Literare şi ai Societăţii Filarmonice (1833); întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul românesc” (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară, „Muzeu naţional” (1836), „Curier de ambe sexe” (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare; ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti a avut o atitudine moderată; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 şi primul preşedinte al acesteia (1867-1870) (n. 1802)

 

– 1882: S-a născut mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); fondator şi redactor al „Revistei Teologice”, editată la Sibiu, între anii 1907-1916; a depus eforturi pentru înfiinţarea unui seminar pentru preoţi (1926), pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române din 1920 (m. 1955)

 

– 1886: S-a născut Radu I. Vlădescu, profesor universitar, medic şi biochimist, membru titular al Academiei Române din 1955 şi al academiilor de medicină şi medicină veterinară din Paris (m. 1963) – 135 de ani

 

– 1897, 27.IV/10.V: S-a născut George Baron Löwendal, pictor, grafician, pedagog şi om de teatru român de origine danezo-norvegiană; supranumit „pictorul Bucovinei” şi „pictorul ţăranului român”; unul din pionierii artei scenografice din România; a avut un rol decisiv în înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (inaugurat ca secţie a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928); de asemenea şi-a înscris numele şi printre fondatorii Muzeului Satului (1928), Uniunii Prietenilor Artei (1931), primei Şcoli de arte plastice pentru copii din România (1938), a primei Academii libere de Arte Plastice din România (1938), Uniunii Artiştilor Plastici (1945), precum şi ai Fondului Plastic din România (1945) (m. 1964)

 

– 1906: S-a născut juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut actorul Toma Dimitriu (m. 1984)

 

– 1918: A murit Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (n. 1837)

 

– 1936: S-a născut filosoful şi profesorul universitar Gheorghe Al. Cazan (m. 2009) – 85 de ani

 

– 1950: A murit H.[aimovici] Bonciu (pseudonimul lui Beniamin Haimovici), poet şi prozator de avangardă al perioadei interbelice (n. 1893)

 

– 1965: S-a născut Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (m. 2014)

 

– 1968: S-a născut Cristian Mungiu, regizor de film, scenarist şi producător. NOTĂ: Distins, în anul 2007, cu Marele Premiu al Festivalului de la Cannes („Palme d’Or”) pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”; tot la Festivalul de la Cannes a obţinut, în anul 2012, premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul „După dealuri”, iar în 2016 premiul pentru regie pentru filmul „Bacalaureat”

 

– 1977: A murit Camil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (n. 1902)

 

– 1979: A murit matematicianul Gheorghe Vrănceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

 

– 1999: A murit pictorul şi profesorul Dan Bimbea (n. 1941)

 

– 2000: A murit (la Berlin) Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (n. 1921). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 28 aprilie 2000, iar altele, 30 aprilie 2000

 

– 2010: A murit Cristina Tacoi, actriţă şi scriitoare (n. 1933)

 

– 2014: A murit George Astaloş, poet, dramaturg, romancier, eseist, traducător şi critic literar; stabilit la Paris, din 1971 (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarul european pentru buget, Johannes Hahn susțin o conferință de presă cu privire la strategia de finanțare UE a generației viitoare

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, vorbește presei despre o mai bună reglementare în UE

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susține o conferință de presă cu privire la „Actualizarea noii strategii industriale pentru Europa”

 

– Geneva: Națiunile Unite a convocat întâlnirea Greciei, Marii Britanii, Turciei și a celor două părți rivale împărțite etnic din Cipru, pentru a stabili dacă există un interes comun pentru reluarea discuțiilor de pace, reuniune la care participă secretarul general al ONU, Antonio Guterres (27 – 29 apr.)

 

– SUA: Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei se va afla într-o vizită virtuală în San Francisco (27 – 28 apr.)

 

-Teheran, Iran: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al guvernului

 

– Brasilia, Brazilia: Prima sesiune a comisiei parlamentare de anchetă privind gestionarea pandemiei Covid-19

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed – Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (27 – 28 apr.)

 

– Casablanca, Maroc: Procesul jurnalistului Omar Radi pentru „spionaj” și „agresiune sexuală” (27 – 29 apr.)

 

– Madrid, Spania: Fotbal: Liga Campionilor, semi-finală: Real Madrid (ESP) – Chelsea (ENG)

 

– Elveția: Ciclism – Turul Romandiei (27 apr. – 2 mai)

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Naţională a Regatului Ţărilor de Jos – Ziua Regelui (Koningsdag); semnifică ziua de naştere a actualului rege Willem-Alexander (n. 27.IV.1967); este rege din 30.IV.2013, în urma abdicării mamei sale, regina Beatrix, care a luat titlul de principesă. NOTĂ: Până în acest an Ziua naţională era sărbătorită la 30 aprilie, ziua de naştere a reginei-mame Iuliana (30.IV.1909) şi ziua numirii oficiale a fiicei sale Beatrix (suverană a Olandei între 1980-2013); regina Iuliana (1909-2004) a fost suverană a Olandei între anii 1948 şi 1980, când a abdicat în favoarea fiicei sale

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Africa de Sud: „Ziua Libertăţii” (Freedom Day); la 27.IV.1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud

 

– Ziua Drapelului Naţional al Republicii Moldova, instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010; tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului Legislativ

 

– Ziua naţională a Republicii Sierra Leone; aniversarea proclamării independenţei/1961 – 60 de ani

 

– Ziua naţională a Republicii Togo; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– 1521: A murit Fernando (Fernao) de Magellan, navigator şi explorator portughez; în căutarea unui drum prin Vest spre Insulele Moluce (de unde portughezii aduceau mirodenii), a întreprins prima călătorie în jurul Pământului (1519-1521), în timpul căreia a fost ucis (în Filipine); a descoperit (1520) strâmtoarea ce-i poartă numele (n. ~1480) – 500 de ani

 

– 1656: A murit Jan van Goyen, pictor peisagist olandez (n. 1596) – 365 de ani

 

– 1759: S-a născut Mary Wollstonecraft, scriitoare britanică, filosof şi feministă (m. 1797)

 

– 1791: S-a născut pictorul şi inventatorul american Samuel Morse; a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840) şi alfabetul ce-i poartă numele, folosit şi în prezent (m. 1872) – 230 de ani

 

– 1812, 27.IV/3.V: S-a născut compozitorul german de operă Friedrich von Flotow (m. 1883)

 

– 1820: S-a născut Herbert Spencer, filosof, sociolog, psiholog şi gânditor britanic (m. 1903)

 

– 1853: S-a născut Jules Lemaître, critic literar şi dramaturg francez (m. 1914)

 

– 1882: A murit Ralph Waldo Emerson, eseist, poet şi publicist american; cel mai de seamă reprezentant al transcendentalismului (curent filosofic iniţiat de acesta în anul 1836, caracterizat prin religiozitate panteistă şi spirit umanitar) (n. 1803)

 

– 1889: S-a născut violonista franceză Yvonne Astruc (m. 1980)

 

– 1915: A murit Alexandr Skriabin, compozitor şi pianist rus (n. 1872)

 

– 1922: S-a născut Jack Klugman (numele real: Jacob Joachim Klugman), actor american de teatru, film şi televiziune (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut (în Ucraina) violonistul rus Igor Oistrah – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut actriţa franceză de film Anouk Aimée (pseudonimul artistic al lui Françoise Sorya Dreyfus)

 

– 1932: A murit scriitorul american Harold Hart Crane (n. 1899)

 

– 1935: S-a născut Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor grec de film (m. 2012, într-un accident de maşină)

 

– 1938: A murit Edmund Husserl, filosof austriac, considerat părintele fenomenologiei (n. 1859)

 

– 1941: S-a născut bioeticianul și profesorul american Hugo Tristram (Herman) Engelhardt Jr., unul dintre fondatorii din domeniile bioeticii și filosofiei medicinei (m. 2018) – 80 de ani

 

– 1942: A murit pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (n. 1862)

 

– 1952: A murit matematicianul italian Guido Castelnuovo (n. 1865)

 

– 1959: S-a născut Sheena Easton (născută Sheena Shirley Orr), cântăreaţă americană de origine scoţiană

 

– 1962: S-a născut Edvard Moser, neurofiziolog şi profesor norvegian; Premiului Nobel pentru Medicină şi Fiziologie pe 2014, împreună cu soţia sa, May-Britt Moser, şi cu americanul John O’Keefe, pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”

 

– 1992: A murit Olivier Messiaen (nume complet: Olivier-Eugene-Prosper-Charles Messiaen), compozitor, organist şi pedagog francez (n. 1908)

 

– 2002: A murit Ruth Handler, om de afaceri american; a inventat, în anul 1959, celebra păpuşă Barbie (n. 1916)

 

– 2002: A murit scriitorul american George Alec Effinger (n. 1947)

 

– 2007: A murit Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (n. 1927)

 

– 2014: A murit Vujadin Boškov, fost fotbalist și antrenor de fotbal sârb (n. 1931)

 

– 2020: A murit poeta, editoarea și profesoara irlandeză Eavan Boland; deschizătoare de drumuri pentru poetele din Irlanda; opera sa abordează identitatea națională irlandeză și rolul femeilor în istoria Irlandei (n. 1944) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 26 aprilie

Calendarul zilei – 26 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 26 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 26 aprilie 2021, 9:31

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 13:30 – şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

*ora 17:00 – Vot final

-Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online

*ora 14:00 –  Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

*ora 16:00 –  Ședinţa în plen – prezență fizică și online

*Şedinţele comisiilor parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala de sedințe a Comisiei sau online

 

-Administrație

* Dezbaterea publică “Deschidem curțile școlilor în Sectorul 2” – privind Regulamentul-cadru pentru accesul și modul de utilizare a curților și terenurilor de sport – unităţi de învăţământ aflate în folosinţa unităților de învățământ preuniversitar de stat și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 are loc în ședință desfășurată online, pe platforma de videoconferință- WEBEX, de la ora 17:00. Toți cei dornici să participe la eveniment sunt rugați să trimită un email la: infopublice@ ps2.ro. Detalii: https://cl.ps2.ro/index.php/consiliul-local/proiecte-supuse-dezbaterii-publice/139-sedinta-publica-dezbatere-proiect-privind-regulamentul-cadru-acces-si-mod-de-utilizare-a-curtilor-si-terenurilor-de-sport-unitati-de-invatamant

– Mediu

* Un număr de 36 de persoane şi-au depus candidatura pentru funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 1 aprilie, urmând să se desfăşoare mai multe etape de selecţie, astfel că, astăzi, va fi prezentată lista scurtă de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS. Din cei 36 de candidaţi, 15 vor merge mai departe în faza de interviuri

-Mass-Media

* La 35 de ani de la accidentul produs pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, TVR marchează Ziua Internaţională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl prin difuzarea în premieră a documentarului “Totul nu va fi bine” (2020), un proiect finanţat de TVR și premiat cu FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2020. Documentarul semnat de Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, producători Ada şi Alexandru Solomon, va fi difuzat astăzi, pe canalele TVR 2 (ora 22:10) şi TVR Moldova (ora 0:00). La 26 aprilie 1986 exploda reactorul 4 de la Cernobîl, iar în scurt timp norul care purta particule radioactive, de sute de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cuprinde Europa, cauzând ceea ce Organizaţia Naţiunilor Unite avea să numească mai târziu „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanităţii”. În prima zi a lunii mai norul ajunge deasupra României. Rămâne aici nouă zile, timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie marcaţi pentru toată viaţa

-Cultură

* În perioada 26 aprilie – 9 mai, artista LUNA va realiza un live performance painting la Celula de Artă, denumit “Stuck in the loop”, bazat pe conceptul blocajului artistic – individ sau individualitate blocate într-o buclă atemporală, reluând aceleași obiceiuri, gânduri și mecanisme la nesfârșit. LUNA este studentă la secția de Design Grafic în cadrul Universității Naționale de Arte din București și absolventă a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza

* În Săptămâna Mare, Teatrul “Stela Popescu” propune publicului său online o experienţă inedită şi anume difuzarea într-un serial cu 6 episoade a unor fragmene din piesa Hoţul de mărgăritare de Valeriu Anania. Toate episoadele vor fi difuzate la ora 15:00, după cum urmează : luni, 26 aprilie – „E bine la noi acasă”, marți, 27 aprilie – „Planul”, miercuri, 28 aprilie – „Acum sunt liber”, joi, 29 aprilie – „Hoția”, vineri, 30 aprilie – „Căința”, sâmbătă, 1 mai – „Speranța”. Hoţul de mărgăritare în regia Amaliei Ciolan, scenografia Mihaelei Popescu şi coregrafia Ioanei Macarie este un spectacol din 2018 al Teatrului „Stela Popescu”

*Jud.Prahova: Sub egida Consiliului Judeţean Prahova, Muzeul Conacul Bellu din Urlaţi, Str. Orzoaia de Sus, nr. 12, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 24-26 aprilie 2021, omagierea ilustrului om de cultură, baronul Alexandru Bellu (1850-1921), de la a cărei trecere în eternitate se împlinesc 100 de ani.Programul zilei:

  • ora 12:00 – Cimitirul Bellu, Bucureşti: Comemorare: depuneri de flori, slujbă religioasă, alocuţiuni

 

– S-a întâmplat într-o zi de 26 aprilie

* Acum 229 de ani (1792) Rouget de Lisle lansa, la Strasbourg, cântecul „Chant de guerre de l’armée du Rhin”, cunoscut şi devenit celebru sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei

* Cu 173 de ani în urmă (1848) s-a desfăşurat, la Sibiu, conferinţa conducătorilor români din Transilvania, în cadrul căreia a fost aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în esenţă, problema recunoaşterii politice a naţiunii române şi protestul împotriva preconizatei „uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria (26.IV/8.V)

* Acum 101 ani (1920) a luat ființă, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume, creat la inițiativa savantului Emil Racoviță (1868-1947), biolog, explorator polar și fondator al Biospeologiei, consfințit printr-o lege promulgată de regele Ferdinand I la data de 26 aprilie 1920 și publicată în M.O. nr. 86 din 20 iulie 1920. Pentru început, institutul a funcționat ca parte componentă a Facultății de Științe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat și sediul Societății Științifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internațional de coordonare a activității tuturor zoologilor interesați de studiul faunei subterane. Alături de Emil Racoviță, în institutul din Cluj și-au desfășurat activitatea doi eminenți biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog și biogeograf de seama și elvețianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist în fauna acvatică subterană. În 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea profesorului Constantin Motas (1891-1980), în noua sa structură el având sediul central la București și o secție la Cluj, iar patru ani mai tarziu, a trecut sub egida Academiei Române, sub conducerea profesorului Traian Orghidan și a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie „Emil Racoviță”

* Acum 84 de ani (1937) aviaţia germană a bombardat în mod violent şi a distrus, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), oraşul Guernica, eveniment imortalizat în tabloul cu acelaşi nume pictat de Pablo Picasso. Această acţiune era inclusă în planurile lui Hitler de a-l ajuta pe generalul Francisco Franco să continue războiul civil

* Se împlinesc 35 de ani (1986) de când s-a produs catastrofa de la Centrala Nucleară din Cernobîl (Ucraina), aflată la 200 km de Kiev, printr-o explozie a centralei, urmată de o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia fiind puternic afectate, aproximativ 336.000 de persoane au fost evacuate

* Se împlinesc 20 de ani (2001), de când, în zilele de 26 şi 27 aprilie, s-a desfăşurat la Bucureşti, pentru prima dată într-o ţară est-europeană, cea de-a 20-a reuniune a Asociaţiei Televiziunilor Publice Internaţionale din Europa – Grupul de la Bruges

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta şi Marea Luni; Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă) (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1904: S-a născut geologul Ştefan Ghika-Budeşti; fondatorul şcolii româneşti de geologie inginerescă şi hidrogeologie; studii geologice şi petrografice privind Carpaţii Meridionali; studii de geologie tehnică pentru barajele de la Bicaz, Vidraru şi Lotru; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

 

– 1906: A murit Nicolae Predescu, prozator şi eseist (n. 1834) – 115 ani

 

– 1922: S-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002)

 

– 1930: S-a născut Oliviu Gherman, fizician, politician, profesor universitar și diplomat, fost președinte al partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996, senator în patru legislaturi și fost preşedinte al Senatului (1992 – 1996) (m. 2020)

 

– 1935: S-a născut compozitorul şi muzicologul George Draga (m. 2008)

 

– 1936: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Virgil Andriescu – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut Aurel Gheorghe Ardeleanu, dramaturg, prozator și sculptor (m. 2021) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut Ieronim Tătaru, critic, istoric literar şi profesor universitar (m. 2013)

 

– 1949: A murit botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-12.VIII.1948) (n. 1866)

 

– 1956: S-a născut actriţa Adriana Trandafir – 65 de ani

 

– 1963: A murit V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1884)

 

– 1967: A murit Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933)

 

– 2002: A murit Brânduşa Prelipceanu, jurnalistă şi traducătoare (n. 1949)

 

– 2004: A murit, la Köln, Titus Mocanu, estetician de renume mondial (n. 1923)

 

– 2007: A murit Florea Dumitrache, poreclit „Mopsul”, fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer (n.  1948)

 

– 2014: A murit Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, Petre Bokor a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (n. 1940)

 

– 2017: A murit părintele arhidiacon Alexandru Racu, dirijor de cor, compozitor, instrumentist şi profesor; a pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova (n. 1937, la Chişinău)

 

– 2020: A murit pictorul și profeorul Eugeniu Barău (n. 1946) – 1 an

 

– 2020: A murit jurnalista şi poeta Clara Mărgineanu; redactor la Societatea Română de Televiziune (1995-2013) (n. 1972) – 1 an

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Sesiunea plenară a Parlamentului European (26 – 29 apr.)

 

– Bruxelles: Reuniune informală a miniștrilor UE pentru agricultură și pescuit (26 – 27 apr.)

 

– Siria: Alegeri prezidenţiale  – un scrutin denunţat în avans de către Statele Unite şi de opoziţia siriană drept un „simulacru” menit să menţină regimul la putere. Candidaţii la preşedinţia siriană este necesar să fi trăit pe teritoriul sirian în ultimii zece ani, o prevedere care descalifică numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei, care trăiesc în exil de la izbucnirea războiului civil, în 2011, soldat cu sute de mii de morţi şi milioane de deplasaţi

 

– New Delhi: Vizita primului ministru Boris Johnson, în India, prima deplasare în străinătate a oficialului britanic de când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană

 

 

– Roma, Italia: Prim-ministrul italian, Mario Draghi Draghi, își prezintă Planul de redresare și reziliență în Parlament (26 – 27 apr.)

 

-Moscova, Rusia: Justiția rusă examinează cererea de a califica Mișcarea anti-Putin a opozantului politic Alexei Navalny drept una extremistă

 

-Italia: Deschiderea treptată a școlilor, barurilor și restaurantelor, teatrelor și sălilor de concerte

 

– Helsinki, Finlanda: Sfârșitul stării de urgență medicală

– Tallinn, Estonia: Urmează să înceapă eliberarea certificatelor digitale de vaccinare pentru combaterea Covid-19

 

– Stockholm, Suedia: Summit virtual privind schimbările climatice organizat de Fundația Nobel (26 – 28 apr.)

 

– Ankara: Începe procesul a 108 persoane, inclusiv lideri ai partidului pro-kurd, pentru demonstrațiile din 2014

 

– Madrid: Se așteaptă sfârșitul restricțiilor pentru călătorii din Brazilia și Africa de Sud

 

– Washington: Intrarea în vigoare a sancțiunilor comerciale americane împotriva companiilor din Belarus

 

– Vancouver, Canada: Audieri în procedurile de extrădare ale președintelui executiv Huawei, Meng Wanzhou (26 – 30 apr.)

 

– Johannesburg, Africa de Sud: Termen-limită pentru secretarul general al Congresului Național African de a părăsi această funcție

 

– Haga, Țările de Jos: Audiere la Curtea Internațională de Justiție privind tensiunile dintre RD Congo și Uganda

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Reamintire a Dezastrului de la Cernobîl”, adoptată prin Rezoluția din 8 decembrie 2016 a Adunării Generale a ONU; la 26 aprilie 1986 ( – 35 de ani), două explozii au zguduit reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, fiind răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare

 

– „Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale”, marcată din anul 2001, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva; în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra proprietăţii intelectuale

 

– Rusia: „Ziua Victimelor Catastrofelor şi Accidentelor Nucleare” (decretată de Prezidiul Parlamentului rus la 22.IV.1993); marchează accidentul nuclear, din 26.IV.1986 ( – 35 de ani), de la centrala atomică de la Cernobîl (Ucraina de astăzi, atunci în URSS)

 

– Crearea Republicii Unite Tanzania – 1964. Ziua naţională

 

– 121: S-a născut Marcus Aurelius (n. Marcus Annius Verus), împărat roman (161-180) (m. 180) – 1900 de ani

 

– 1711, 26 IV/7.V: S-a născut David Hume, filosof, istoric şi economist britanic, adept al empirismului şi scepticismului, unul dintre reprezentanţii de seamă ai iluminismului scoţian (m. 1776) – 310 ani

 

– 1798: S-a născut Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (m. 1863)

 

– 1879: S-a născut Sir Owen Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1928 (m. 1959)

 

– 1889: S-a născut Ludwig Josef Johann Wittgenstein, filosof britanic de origine austriacă; în cursul vieţii a publicat o singură carte – „Tractatus Logico-Philosophicus” (1921) (m. 1951)

 

– 1898: S-a născut poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (m. 1984)

 

– 1900: S-a născut Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (m. 1985)

 

– 1907: A murit Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1855)

 

– 1910: A murit Björnstjerne Björnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru literatură pe 1903 (n. 1832)

 

– 1910: S-a născut producătorul japonez de film Tomoyuki Tanaka, creatorul serialului „Godzilla” (m. 1997)

 

– 1912: S-a născut scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science-fiction (m. 2000)

 

– 1925: S-a născut (la Cernăuţi) istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz; s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut omul de afaceri italian Michele Ferrero, cel mai bogat producător de produse de ciocolată din lume, patronul companiei Ferrero, celebră în toată lumea prin produsele: Nutella, ciocolata Kinder, pralinele Ferrero Rocher, ouăle Kinder şi bomboanele Tic Tac (m. 2015)

 

– 1926: S-a născut Eleonora Romanescu, artistă plastică din R. Moldova (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1926: A murit Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1854) – 95 de ani

 

– 1931: A murit George Herbert Mead, filozof, sociolog și psiholog american (n. 1863) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Michael Smith, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1993, împreună cu Kary B. Mullis (m. 2000)

 

– 1933: S-a născut Arno Allan Penzias, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 pentru studiile efectuate asupra radiaţiei cosmice de fond, împreună cu Pyotr Kapitsa şi Robert Woodrow Wilson

 

– 1940: A murit Carl Bosch, chimist şi inginer german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931 (n. 1874)

 

– 1951: A murit fizicianul şi matematicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic al lui Bohr (n. 1868) – 70 de ani

 

– 1955: S-a născut Tadeusz Słobodzianek, dramaturg, regizor, critic teatral și pedagog polonez

 

– 1968: A murit John Heartfield (născut Helmut Hezfeld), pictor, grafician şi fotograf german; a criticat regimul prin artă, realizând o remarcabilă serie de fotomontaje (n. 1891)

 

– 1969: A murit maestrul japonez de arte marţiale Morihei Veshiba, cel care (în anii ’40 ai secolului XX) a pus bazele tehnicii şi filosofiei Aikido, artă marţială în care forţa spirituală este fundamentală (n. 1883)

 

– 2005: A murit Maria Schell, actriţă austriacă de film (n. 1926)

 

– 2013: A murit solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (n. 1931)

 

– 2015: A murit actriţa americană de film, teatru şi televiziune Jayne Meadows Allen; nominalizată de trei ori la premiile Emmy (n. 1919)

 

– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme; cunoscut pentru filmele „Tăcerea Mieilor” (1991) şi „Philadelphia” (1993) (n. 1944)

 

– 2020: A murit romancierul francez Georges-Jean Arnaud (a folosit mai multe pseudonime: Saint-Gilles, Gil Darcy, Frederic Mado, Gino Arnoldi, Ugo Solenza), scriitor popular şi prolific (a publicat 416 cărţi), care a abordat aproape toate genurile literare (n. 1928) – 1 an

 

– 2020: A murit Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (n. 1936) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 25 aprilie

Calendarul zilei – 25 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 25 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 26 aprilie 2021, 9:31

EVENIMENTE INTERNE

-Cultură

* Începând cu ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti va difuza spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, operă în concert. Biletele se pot achiziţiona de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 28 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 25 aprilie, ora 19:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 25 aprilie

* Acum 302 ani (1719) era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză

* În urmă cu 229 de ani (1792) Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30

* Acum 162 de ani (1859) începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869)

* Cu 136 de ani în urmă (1885) Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al BOR, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. După proclamarea autocefaliei BOR de către autorităţie de stat româneşti, la 3 decembrie 1864, a urmat un proces dificil şi îndelungat, la nivelul corespondenţei şi al tratativelor diplomatice politico-bisericeşti, până la recunoaşterea ei canonică din partea Patriarhiei Ecumenice, în 1885

* Acum 127 de ani (1894) începea la Cluj (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional. 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)

* Se împlinesc 120 de ani (1901) de când apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar. În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare

* Cu 106 ani în urmă (1915) a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat, cât şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă

* Acum 76 de ani (1945) începea Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU. Conferinţa a adoptat Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24.X.1945

* Acum 74 de ani (1947) demersurile de întemeiere a unei instituţii universitare în inima Olteniei au fost încununate prin Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei, promulgată de Majestatea Sa, Regele Mihai I, la 21 aprilie 1947 şi publicată în Monitorul Oficial al Regatului României la data 25 aprilie 1947

* Cu 52 de ani în urmă (1969) a intrat în vigoare Tratatul de la Tlatelolco (Mexic) privind interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe, semnat la 14.II.1967,prin care națiunile latino-americane și caraibiene care au aderat au declarat zona liberă de arme nucleare

* Acum 39 de ani (1982) se încheia retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie. Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „Războiului de şase zile”

* În urmă cu 29 de ani (1992), în perioada 25 – 27 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, Regele Mihai I efectua prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş). Suveranul a fost întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români. În Capitală a avut loc o manifestaţie populară la care au participat câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe

* Acum 16 ani (2005) a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria. Pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005). Numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27 (după retragerea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie 2020)

* În urmă cu 6 ani (2015) avea loc cutremurul din Nepal cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane. Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii

 

Aniversări – Comemorări

 

– Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile); Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim; Sf. Apostol și Evanghelist Marcu (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Marcu, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Justiţiei Militare” (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei române, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand); se celebrează din 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale

 

– 1687: A murit Ion Căianu (Caioni), călugăr franciscan, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, organist, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, cronicar, pedagog, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului; a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui „Codex Caioni” (n. 1629)

 

– 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901) – 180 de ani

 

– 1875: S-a născut Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, teolog, ctitor de școală românească și promotor al turismului bihorean; unul dintre cei şapte episcopi-martiri ai Bisericii greco-catolice care au fost beatificaţi la data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, de către Papa Francisc (m. 1952, în lagărul de exterminare din Sighet)

 

– 1909: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Marin (m. 1944)

 

– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a lucrat în echipa prof. dr. Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie; alături de soţul său, Ionel Ionescu, şi de Constantin Arseni, au format prima echipă neurologică din România, numită mai târziu „echipa de aur”, care a contribuit la dezvoltarea neurochirurgiei din România (m. 2008). NOTĂ: La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, a fost atestat faptul că Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost prima femeie neurochirurg din lume

 

– 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola Ştirbei (m. 2009)

 

– 1925: S-a născut actorul de teatru şi film Vasile Niţulescu (m. 1991)

 

– 1925: A murit compozitorul şi dirijorul George Stephănescu, autorul primei simfonii româneşti (n. 1843)

 

– 1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu

 

– 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (m. 1998)

 

– 1933: A murit medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n. 1858)

 

– 1940: S-a născut Gheorghe Macarie, filolog, critic şi istoric de artă, profesor (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m. 2003)

 

– 1953: S-a născut Liviu Antonesei, poet, eseist, publicist, cercetător în ştiinţele educaţiei şi profesor

 

– 1954: S-a născut Mioara Caragea, traducătoare de limbă portugheză, publicistă şi profesoară (m. 2017)

 

– 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1881)

 

– 1969: S-a născut flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu

 

– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet avangardist (n. 1912)

 

– 2020: A murit prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat; autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii; stabilit la Paris, din 1963; a fost redactor politic la Departamentul român al postului de radio „Europa liberă” din München (1986-1995); strănepotul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei între anii 1834-1849 (n. 1934) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Germania: Statul german Turingia (Thueringen) organizează alegeri de stat

 

– Albania: Alegeri legislative

 

– Los Angeles, SUA: Cea de-a 93-a gală de decernare a Premiilor Oscar

 

– Annaba, Algeria: Apel împotriva jurnalistului Mustapha Bendjama, urmărit penal pentru „publicări ce ar putea dăuna interesului național”

 

– Djerba, Tunisia: Pelerinajul evreiesc de la Ghriba (25 apr. – 2 mai)

 

– Londra: Finala Cupei Ligii Engleze de fotbal între Tottenham și Manchester City

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii”, cea de-a 58-a ediţie, marcată anual de Biserica romano catolică în cea de a patra duminică a Paştelui, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Bunului Păstor” sau „Duminica Vocaţiei”. În diversitatea şi în specificul fiecărei vocaţii, personale şi ecleziale (la preoţie şi la viaţa consacrată), este vorba de a asculta, a discerne şi a trăi chemarea Domnului. Este ziua în care Biserica meditează şi se roagă pentru darul vocaţiei, pe care îl primeşte fiecare creştin

 

– „Ziua Mondială de Combatere a Malariei”, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, pentru a sublinia necesitatea continuării investiţiilor şi angajamentelor în susţinerea prevenirii şi controlului malariei

 

– „Ziua Internațională a ADN-ului” (Acidul Dezoxiribonucleic), sărbătoare care comemorează descoperirea structurii dublu elicoidale a moleculei de ADN, în anul 1953, de către James D. Watson și Frances H.C. Crick, de la Universitatea Cambridge. Tot în anul 1953, James Watson, Francis Crick, Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin şi colegii acestora au publicat în prestigioasa revistă „Nature” mai multe articole care explicau structura ADN-ului. Mai mult decât atât, în această zi, în 2003, a fost anunțată finalizarea cercetărilor din cadrul Proiectului Genomul Uman

 

– „Ziua Internaţională a Delegaţilor ONU” a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 73/286 din 2 aprilie 2019, pentru recunoaşterea rolului crucial al delegaţilor în îndeplinirea principalelor obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite; a fost sărbătorită prima dată în 2020

 

– „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii aprilie, începând din 1985); la 28.IV.1957 a fost constituită (la Aix-les-Bains, Franţa) Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite, cu sediul la Paris; câteva oraşe româneşti înfrăţite cu oraşe din alte ţări: Sinaia cu Aosta (Italia), Galaţi cu Coventry (Marea Britanie), Craiova cu Nanterre (Franţa), Constanţa cu Turku (Finlanda) şi cu Boulogne-sur-Mer (Franţa), Cluj cu Dijon (Franţa) ş.a.

 

– În Portugalia se sărbătoreşte „Ziua Libertăţii”; în 1974 a avut loc „Revoluţia garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar (în 1933) şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei

 

– 1214: S-a născut regele Ludovic al IX-lea al Franţei, cunoscut ca Sfântul Ludovic; rege al Franţei din 1226 până la moartea sa; este singurul rege al Franţei care a fost canonizat; a fost cel care a înfiinţat Parlamentul de la Paris (m. 1270)

 

– 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură (n. 1404)

 

– 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso (n. 1544)

 

– 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658)

 

– 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565)

 

– 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n. 1701)

 

– 1840: A murit Siméon Denis Poisson, matematician şi fizician francez (n. 1781)

 

– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925)

 

– 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în 1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu (brevetat în 1896), iar în 1901 prima radiocomunicaţie transatlantică; lucrări de pionierat în radiolocaţie şi radionavigaţie; Premiul Nobel pentru fizică pe 1909, împreună cu germanul Ferdinand Braun (m. 1937)

 

– 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1945 (m. 1958)

 

– 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cântăreaţă americană de jazz, supranumită „Regina muzicii soul” (m. 1996)

 

– 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996)

 

– 1921: S-a născut Karel Appel, pictor, sculptor şi poet olandez (m. 2006) – 100 de ani

 

– 1925: S-a născut jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut Albert Uderzo, desenator și scenarist de benzi desenate francez, cunoscut pentru crearea benzii desenate Asterix, alături de René Goscinny (m. 2020)

 

– 1928: S-a născut Cy Twombly (numele la naştere: Edwin Parker Twombly Jr.), desenator, pictor, sculptor şi fotograf american; unul dintre pictorii abstracţi importanţi ai secolului al XX-lea; cunoscut publicului de artă pentru lucrările sale de mari dimensiuni, realizate într-un stil caligrafic-grafitti (m. 2011)

 

– 1930: S-a născut Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut Phillip James Edwin Peebles, fizician, astronom, cosmolog și profesor american de origine canadiană; considerat cel mai mare specialist în cosmologie teoretică în ultimele decenii, având contribuții majore în domenii precum materie întunecată și microunde cosmice; Premiul Nobel pentru fizică pe 2019, împreună cu Michel Mayor şi Didier Queloz, pentru „contribuţii în înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului Pământului în cosmos”

 

– 1940: S-a născut Al Pacino (nume complet: Alfredo James Pacino), actor american de film

 

– 1941: S-a născut Markus Lüpertz, pictor, sculptor şi scriitor german – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist, critic de film, producător și actor francez (m. 2021) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii „ABBA”

 

– 1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016)

 

– 1969: S-a născut Renée Zellweger, actriță americană

 

– 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896) – 45 de ani

 

– 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor ’40-’50 ai secolului XX (n. 1906) – 45 de ani

 

– 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (n. 1911)

 

– 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917) – 10 ani

 

– 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957) – 10 ani

 

– 2016: A murit scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (n. 1922) – 5 ani

 

– 2018: A murit Michael (Joseph) Anderson, regizor de film, scenarist și producător britanic; cunoscut în primul rând pentru filmul „Around the World in 80 Days” (n. 1920)

 

– 2020: A murit Per Olov Enquist, unul dintre cei mai celebri scriitori şi dramaturgi suedezi din a doua jumătate a secolului XX (n. 1934) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 24 aprilie

Calendarul zilei – 24 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 24 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 24 aprilie 2021, 9:12

EVENIMENTE INTERNE

-Cultură

*Cu prilejul Zilei Internațională a Cărților pentru Copii (2 apr.), Muzeul Național de Artă Contemporană organizează online “Seri de lectură pentru cei mici”. Pot participa copii începând cu vârsta de 2 ani și adulți, în limita a 25 locuri disponibile. Atelierele sunt incluzive, toți copiii cu dizabiltăți sunt bineveniți, indiferent de abilitățile lor artistice. Înscrierea la atelier se face la adresa educatie@mnac.ro, menționând atelierul, numele, precum și vârsta participantului/participanților. Înainte de începerea atelierelor veți primi din partea echipei noastre link-ul de Zoom unde acestea se vor desfășura.Participarea este gratuită. Programul de astăzi:

  • între orele 11:00 – 13:00 – De la albastru la roz. Pablo Picasso, cu Irina Cangeopol, seria ART – Arta Contemporană de la Plancton la Zbor Intergalactic

*Începând cu ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti prezintă online „Gala Extraordinară de Balet”. Biletele se pot achiziţiona de pe https://tickets.operanb.ro/ până marţi, 27 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de sâmbătă, 24 aprilie, ora 19:00. În cadrul „Galei Extraordinare de Balet” publicul va urmări momente coregrafice de mare succes, din spectacole renumite ale repertoriului clasic universal cum ar fi: „Lacul lebedelor”, „Don Quijote”, „Corsarul”, „Giselle”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Spărgătorul de nuci”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 24 aprilie

* Acum 587 de ani (1434) a avut loc prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului

* Cu 507 ani în urmă (1514) Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania, a fost numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rákos, lângă Buda

* În urmă cu 447 de ani (1574) avea loc Bătălia de la Jilişte, o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan Vodă „cel Cumplit” şi Petru Şchiopul, susţinut de fratele său, domnul Valahiei, Alexandru al II-lea Mircea. Mazilirea lui Ioan Vodă cauzată de refuzul de a plăti tributul otomanilor şi de uneltirile domnului muntean pentru a-l instala pe fratele său, Petru Șchiopul, pe tronul Moldovei a fost anunţată de Poartă încă în februarie 1574, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul a primit învestitura din partea sultanului. Răzvrătindu-se împotriva turcilor, Ioan Vodă a reuşit să strângă o armată de 20.000 de pedestraşi, 10.000 de călăreţi şi solicită ajutor de la cazaci

* Se împlinesc 220 de ani (1801) de la prima audiţie, la Palatul Schwarzenberg din Viena, a oratoriului „Anotimpurile” („Die Jahreszeiten”) de Joseph Haydn

* Acum 123 de ani (1898) guvernul spaniol declara război Statelor Unite, declanşând războiul hispano-american, conflict care a pus capăt dominației coloniale a Spaniei în Lumea Nouă. Congresul american dezbătuse deja și aprobase folosirea forțelor armate, astfel că în ziua următoare Statele Unite răspund, la rândul lor, cu o declarație de război. Comandorul George Dewey s-a aflat la comanda escadrei navale care a învins flota spaniolă în Filipine, iar generalul William Shafter a condus trupele de soldaţi şi de voluntari, distrugând flota spaniolă din Caraibe, lângă Santiago de Cuba (17 iulie 1898). Prin Tratatul de la Paris (10 decembrie 1898), Spania a renunțat la pretențiile asupra Cubei şi a cedat Statelor Unite Guamul, Puerto Rico şi Filipine, iar Cuba era declarată, formal, independentă. Astfel, Statele Unite s-au afirmat ca o nouă putere pe scena mondială

* Acum 103 ani (1918) era încheiat Tratatul de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Prin acest tratat, cunoscut și ca „Pacea de la Buftea-București” România se recunoștea învinsă și pierdea Cadrilaterul, Dobrogea și o parte din teritoriile din Munții Carpați. În schimb, Puterile Centrale acceptau Unirea Basarabiei cu România. Pacea de la București nu a intrat însă niciodată în vigoare pentru că Regele Ferdinand I a refuzat să o promulge, iar în toamna anului 1918, Armata Regală Română a reintrat în război de partea Antantei. Puterile Centrale au dat un ultimatum României, în urma căruia guvernul român, aflat în refugiu la Iași, a decis să ceară armistițiu. Au urmat negocierile preliminare pentru o pace separată. Pentru că au refuzat condițiile dure impuse de Puterile Centrale, într-un timp scurt au demisionat doi prim-miniștri români, Ion I.C. Brătianu și Alexandru Averescu. În aceste condiții, Regele Ferdinand I l-a desemnat prim-ministru pe liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman. Acesta se bucura de prețuire în Germania și Austro-Ungaria, de aceea oamenii politici români sperau că va obține condiții mai bune. Alexandru Marghiloman a obținut recunoașterea Unirii Basarabiei cu Regatul României, decisă la 27 martie 1918, apoi a continuat negocierile pentru încheierea păcii. Tratatul de Pace a fost semnat la 24.IV/7.V 1918 la București. Puterile Centrale impuneau României să retrocedeze Cadrilaterul Bulgariei, precum și să cedeze o parte din Dobrogea de Nord. Cealaltă parte a Dobrogei rămânea sub suveranitatea nominală a României, însă controlul efectiv era exercitat de Germania și Bulgaria. România mai păstra doar portul Constanța, care urma să fie legat de restul Regatului printr-un drum comercial. Austro-Ungaria primea controlul asupra trecătorilor din Carpați. Germania primea șantierele navale românești, precum și controlul asupra industriei petroliere românești. Parlamentul a ratificat pacea încheiată de Guvernul Marghiloman, dar Regele Ferdinand I a refuzat să promulge tratatul de pace, care nu a intrat, astfel, în vigoare, niciodată. Mai mult, Regele s-a mutat la Bicaz, pentru a evita să se întâlnească în Iași cu reprezentanții Puterilor Centrale. În toamna anului 1918, Regele Ferdinand I a decis reintrarea României în război de partea Antantei. Victoria finală a aliaților României și sacrificiile românilor au dus, în cele din urmă, la realizarea Marii Uniri (24.IV/7.V)

* În urmă cu 71 de ani (1950) era creat Regatul Hașemit al Iordaniei. Acordul de armistițiu arabo-israelian din 1949 menționează afilierea Cisiordaniei, cucerită de iordanieni și redenumită „Malul de Vest” (al Iordanului, în engleză West Bank), la Iordania, care se unificase politic și geografic cu populația palestiniană din zonă prin „Acordul de la Ierihon” ( „A II-a Conferință Arabo-Palestiniană”) din 1 decembrie 1948, și care l-a proclamat pe Abdulah I al Iordaniei Rege al Palestinei. Guvernul Transiordanian a ratificat această unificare cu palestinienii la 7 decembrie 1948, iar la 13 decembrie Parlamentul transiordanian a votat pentru transformarea „Transiordaniei” în „Regatul Hașemit al Iordaniei”, iar regele Abdullah a devenit „Rege al Iordaniei”. Unificarea a fost definitivată de Adunarea Națională Iordaniană formată din 20 de reprezentanți ai malului de Est al Iordanului și 20 de reprezentanți ai malului de Vest, la 24 aprilie 1950. Actul de unificare conținea și o clauză protectivă care venea să asigure drepturile arabe asupra întregului teritoriu arab (clauza includea și teritoriul Israelului). Numai Regatul Unit a recunoscut oficial această unire, iar mai multe state, inclusiv SUA, (cu excepția Ierusalimului), au menținut consulate „atașate Iordaniei” în Ierusalimul de Est, fapt ce poate fi considerat ca un fel de recunoaștere de facto

* Acum 51 de ani (1970) China a lansat cu succes, de la baza spaţială Jiuquan din nord-vestul Chinei, primul satelit artificial Dongfanghong-1 (Răsăritul roşu). Până la sfârşitul anului 2004, cu rachetele Changzheng au fost lansaţi cu succes peste 60 de sateliţi şi 5 nave spaţiale chinezeşti Shenzhou. În peste 90% din cele 86 de lansări s-au înregistrat succese

* În urmă cu 31 de ani (1990) primul telescop spaţial construit de oameni, Hubble (denumit astfel după astronomul american Edwin Hubble), a fost lansat de naveta spaţială Discovery, şi plasat pe orbită la o distanță de 570 de kilometri deasupra Terrei. Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a bulversat percepţia asupra Universului dezvăluind într-un sfert de secol un milion de imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, planete, asteroizi şi comete

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mucenici Pasicrat şi Valentin; Sâmbăta lui Lazăr. Pomenirea morţilor (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Sâmbăta Sf. și dreptului Lazăr; Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta Taumaturga. Pomenirea morților Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1740: A murit compozitorul şi organistul Daniel Croner (n. 1656)

 

– 1868: S-a născut inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu inginerul Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1928 -1931) (m. 1934)

 

– 1874: S-a născut Irineu Mihălcescu (nume la naştere: Ioan), mitropolit al Moldovei (1939-1947); apologet, dogmatist, istoric al religiilor şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române (din 2015) (m. 1948)

 

– 1886: S-a născut Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (exclus în 1948) (m. 1958) – 135 de ani

 

– 1888: S-a născut Gheorghe K. Constantinescu, medic veterinar şi zootehnician; creatorul şcolii româneşti de zootehnie; a organizat Institutul Naţional Zootehnic (1926) (m. 1950)

 

– 1911: S-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1991) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut Teodor Carţiş, dirijor şi compozitor (m. 1999)

 

– 1919: S-a născut Mihu Dragomir (numele real: Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (m. 1964)

 

– 1925: S-a născut istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (m. 2007, la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954)

 

– 1926: A murit Vladimir Cavaler de Repta, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (1902-1924); militant pentru unirea Bucovinei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1841/1842, la Ceremuş, azi în Ucraina) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut (la Chișinău, R. Moldova) Vladimir Jurăscu, cel mai longeviv actor al Teatrului Naţional din Timişoara; în anul 2015, Senatul UNITER i-a conferit Premiul pentru întreaga activitate (m. 2020)

 

– 1932: S-a născut graficianul Florin Pucă (m. 1990)

 

– 1935: S-a născut poeta, traducătoarea şi prozatoarea de origine maghiară Éva Lendvay (pseudonimul lui Szemlér Éva) (m. 2016)

 

– 1935: S-a născut Elisabeta Polihroniade, mare maestră internaţională a şahului, campioană naţională a României de şapte ori, primul arbitru internaţional al României; a susţinut numeroase activităţi de promovare şi popularizare a şahului (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut medicul neurolog şi profesorul Constantin Popa; a înfiinţat primul Laborator de hemodinamică şi metabolism cerebral din România (1974) și primul Institut de Studiere a Bolilor Cerebrovasculare (Neurovasculare) – IBCV din centrul şi Sud-Estul European (1995), denumit în prezent „Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare”; a introdus pentru prima dată în România examenul Doppler cerebral şi metodologia de explorare prin SPECT; membru titular al Academiei Române din 2003

 

– 1943: S-a născut Florin Medeleţ, istoric, arheolog şi muzeograf (m. 2005)

 

– 1945: S-a născut Gheorghe Turcu, sculptor român, stabilit la Melbourne, în Australia, din 1982

 

– 1953: A murit (în închisoarea de la Sighet) Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească) şi om politic liberal; membru titular al Academiei Române din 1942; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (n. 1898). NOTĂ: Unele surse http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/personalitati_in_vizor/Gh%20Bratianu.pdf și https://www.memorialsighet.ro/ menţionează ca dată a morţii 27 aprilie 1953

 

– 1956: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Vadim Şumski (n. 1900, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut Florin Nicolae Diacu, matematician și profesor; contribuții în astronomie și mecanică cerească; interes deosebit și în fizica matematică, în sistemele dinamice, în popularizarea științei și în istoria și filozofia matematicii; stabilit în Canada din 1988 (m. 2018)

 

– 1959: S-a născut Garbis Dedeian, saxofonist şi compozitor de muzică de jazz, de teatru şi film (m. 2020)

 

– 1960: S-a născut Marian Truţă, scriitor de science fiction şi fantasy

 

– 1976: A murit Aurel Decei, istoric, orientalist, diplomat şi jurnalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (n. 1905) – 45 de ani

 

– 1977: A murit Nagy István, scriitor maghiar din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

 

– 1995: A murit actriţa Gilda Marinescu (n. 1933)

 

– 2001: A murit Ana Cartianu, traducătoare, eseistă şi profesoară; bună cunoscătoare a culturii şi literaturii britanice, a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; cofondatoare a Catedrei de limbă şi literatură engleză a Universităţii Bucureşti (1936); este autoarea unui „Dicţionar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda) (n. 1908) – 20 de ani

 

– 2008: A murit poetul, dramaturgul şi traducătorul Cezar Ivănescu (n. 1941)

 

– 2018: A murit istoricul, omul politic și profesorul Dinu C. Giurescu; descinde dintr-o celebră familie de istorici, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu; în afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreședinte al Academiei Române (2014) (n. 1927)

 

– 2018: A murit, criticul și istoricul de film, jurnalistul şi profesorul Călin Căliman; numit de regizorul Laurențiu Damian „patriarhul criticii filmului românesc”; a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române (n. 1935)

 

– 2019: A murit Marius Guran, inginer specialist în calculatoare, profesor; unul din pionierii informaticii românești; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (n. 1936)

 

– 2020: A murit regizorul de film, scenaristul și profesorul Mircea Mureşan, unul dintre cineaștii de marcă ai filmului românesc; a rămas în memoria cinefililor datorită seralului „Toate pânzele sus” (n. 1928) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Rusia: Vizita ministrul mexican de externe, Marcelo Ebrard, în cadrul căreia are o întrevedere bilaterală cu ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, care a vizitat capitala Mexicului, Ciudad de México, în luna februarie 2020

 

– Valencia, Spania: Campionatul Mondial Auto de Formula E, Valencia ePrix (24 – 25 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 24-30.IV: „Săptămâna Mondială a Imunizării”, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se desfăşoară în ultima săptămână a lunii aprilie şi are drept scop sensibilizarea publică cu privire la importanţa vaccinării complete pe tot parcursul vieţii şi pe rolul imunizării în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în 2030

 

– „Ziua Mondială a Multilateralismului și Diplomației pentru Pace”, marcată pentru prima oară în 2019, este o reafirmare a Cartei ONU și a principiilor sale de soluționare a litigiilor între țări prin mijloace pașnice; conservarea valorilor multilateralismului și a cooperării internaționale, care stau la baza Cartei ONU și a Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030, este fundamentală pentru promovarea și susținerea celor trei piloni ai ONU – pacea și securitatea, dezvoltarea și drepturile omului

 

– „Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator”; a fost stabilită în 1979 de Societatea Naţională Anti-Vivisecţie din Marea Britanie (NAVS), 24 aprilie reprezentând data naşterii fostului preşedinte al NAVS, Lord Dowding, înfocat apărător al drepturilor animalelor şi militant împotriva vivisecţiei

 

– Armenia: Comemorarea victimelor Genocidului din anul 1915. Pe 24 aprilie 1915, Guvernul „Junilor Turci” a strâns şi executat câteva sute de intelectuali şi lideri religioşi armeni, acesta fiind începutul unei campanii de anihilare a populaţiei armeneşti din Imperiul Otoman, care a durat până la încheierea Primului Război Mondial; au fost deportaţi 1,5 milioane de armeni (aproape jumătate din populaţia armeană la acea perioadă), iar dintre aceştia aproape 1 milion au murit. NOTĂ: La 23 aprilie 2015, la comemorarea centenară a genocidului, Karekin al II-lea Nersessian, Patriarhul Suprem al Bisericii Apostolice Armene şi Catolicosul Tuturor Armenilor, a canonizat martirii care au murit în timpul Genocidului, fiind canonizarea celui mai mare număr de oameni efectuată vreodată, în întreg creștinismul încă de la originile sale. În jur de 30 de ţări, printre care Franţa (2001), Germania (2015) și SUA (2019), au recunoscut termenul de genocid pentru ceea ce s-a întâmplat atunci

 

– 1345: A murit Richard de Bury, episcop de Durham; lord cancelar al Angliei; bibliofil celebru, autorul primei cărţi despre bibliofilie, „Philobiblion” (n. 1287)

 

– 1494: S-a născut pictorul italian (florentin) Jacopo Da Pontormo (numele adevărat: Jacopo Carrucci), considerat un reprezentant timpuriu al manierismului (m. 1557)

 

– 1706: S-a născut Giovanni Battista Martini (numit, în mod obişnuit, Padre Martini), teoretician şi istoriograf muzical, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1784) – 315 ani

 

– 1731: A murit scriitorul şi jurnalistul englez Daniel Defoe; considerat, împreună cu Samuel Richardson, fondatorul romanului englez; celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (n. 1660) – 290 de ani

 

– 1743: S-a născut Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de ţesut mecanic, brevetat în 1785 (m. 1823)

 

– 1824: S-a născut Zsigmond Ács, scriitor şi traducător (m. 1898)

 

– 1845: S-a născut Carl Spitteler, poet, nuvelist, romancier şi dramaturg elveţian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1919 (m. 1924)

 

– 1846: S-a născut Marcus Clarke, romancier şi poet australian de origine britanică (m. 1881) – 175 de ani

 

– 1853: S-a născut grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii; în octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor; celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (m. 1914)

 

– 1856: S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 – august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich; condamnat la moarte (1945), pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul Primului Război Mondial (m. 1951) – 165 de ani

 

– 1868, 24.IV/6.V: S-a născut matematicianul, inventatorul şi profesorul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)

 

– 1904: S-a născut Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză, figură dominantă a expresionismului abstract (m. 1997)

 

– 1924: S-a născut scriitorul britanic Clive King, autorul mai multor cărţi populare pentru copii, printre care şi cartea clasică „Stig of the Dump” (m. 2018)

 

– 1928: S-a născut saxofonistul american Johnny Griffin, supranumit „Micul Gigant”, care a cântat alături de artişti precum Lionel Hampton, Art Blakey şi Thelonious Monk (m. 2008)

 

– 1934: S-a născut Shirley MacLaine, actriţă americană de film, teatru și televiziune, cântăreaţă, dansatoare și scriitoare; sora mai mare a actorului Warren Beatty

 

– 1940: S-a născut Sue Grafton, scriitoare americană de thriller; prolifică autoare a romanelor incluse în „Alphabet Series” (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut Richard Holbrooke, om politic democrat american, diplomat, figură importantă a politicii externe americane (printre altele, arhitectul planului de pace din Bosnia, 1995), editor, profesor (m. 2010) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut Barbra (Joan) Streisand, actriţă, cântăreaţă, producător şi regizor de film din SUA, câştigătoare a Premiului Oscar; a activat şi ca regizor, compozitor şi activist politic; a câştigat două premii Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” şi „Cel mai bun cântec original”, precum şi multiple premii Emmy, Grammy şi Globuri de Aur

 

– 1947: S-a născut Roger D. Kornberg, chimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2006

 

– 1960: A murit Max Theodor Felix von Laue, fizician și profesor german; autorul teoriei difracţiei razelor X în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1914 (n. 1879)

 

– 1964: A murit bacteriologul şi patologul german Gerhard Domagk; Premiul Nobel pentru medicină pe 1939 pentru descoperirea primului medicament eficient împotriva infecţiilor bacteriologice (prontosilul); doctorul Domagk a fost obligat să refuze premiul, la presiunile guvernului nazist (n. 1895)

 

– 1980: A murit (la Paris) Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (n. 1904)

 

– 1993: A murit Sava Ţolov Ganovski, filosof, pedagog şi om politic bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1897)

 

– 2004: A murit Estée Lauder (numele adevărat – Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (n. 1906). NOTĂ: Data naşterii este confirmată de familie, însă după alte surse (www.womanshistory.about/com), anul naşterii ar fi 1908

 

– 2005: A murit Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul, încheiat în 1979 (n. 1924)

 

– 2011: A murit Nawang Gombu, primul om care a escaladat Everestul de două ori; a făcut parte din grupul cunoscut sub numele de „Tigrii Zăpezii”, un grup de şerpaşi pionieri în escaladele pe vârfurile din Munţii Himalayei (n. 1935) – 10 ani

 

– 2011: A murit actriţa, scenarista şi regizoarea franceză Marie-France Pisier (n. 1944, în Vietnam) – 10 ani

 

– 2012: A murit cineastul american Amos Vogel, personalitate a cinema-ului independent (n. 1921)

 

– 2015: A murit compozitorul american Sid Tepper, autorul a numeroase hituri pentru staruri precum Frank Sinatra, Elvis Presley, Louis Armstrong, Dean Martin sau Peggy Lee (n. 1918)

 

– 2016: A murit cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (n. 1934) – 5 ani

 

– 2019: A murit actorul francez Jean-Pierre Marielle (n. 1932)

 

– 2020: A murit Hamilton Bohannon, percuționist, lider de trupă, compozitor și producător american de înregistrări, unul din cei mai importanți muzicieni din perioada disco (n. 1942, în Georgia) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 23 aprilie

Calendarul zilei – 23 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 23 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 24 aprilie 2021, 9:12

EVENIMENTE INTERNE

– Social

* În perioada 2 – 27 aprilie, de la ora 18:00, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, Asociaţia Help Autism, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Kaufland România şi Radio România Muzical, prezintă publicului o serie de întâlniri virtuale desfăşurate sub genericul „Dialogurile sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu…” – ediţie specială dedicată proiectului Suflet În Culori în beneficiul copiilor cu autism. Jurnalista Alice Năstase Buciuta, ambasador Help Autism 2019, se întâlnește atât pe calea undelor, cât şi în studioul Canalului 33 România – partener al evenimentului, cu o parte dintre muzicienii români şi străini care au susţinut – prin arta şi talentul lor – cauza copiilor cu minţi aparte de-a lungul celor şase ediţii ale proiectului Suflet În Culori, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. Toate aceste întâlniri virtuale vor prilejui publicului privitor nu doar bucuria reîntâlnirii cu unii dintre cei mai talentaţi muzicieni, ci şi posibilitatea de a susţine copiii şi adolescenţii cu autism prin donaţii pe platforma Galantom, fondurile obţinute fiind direcţionate către programele de terapie prin care Help Autism sprijină anual 600 de copii şi adolescenţi să-şi atingă potenţialul. Donaţiile pot fi făcute, în cadrul campaniei dedicate Lunii Conştientizării Autismului – Un Dar Necesar pe: https://helpautism.galantom.ro/p/Dialogurile-Sufletului. Întâlnirile se vor desfăşura atât pe pagina de Facebook a Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ şi pe canalul YouTube al asociaţiei, cât şi pe pagina de Facebook a asociaţiei Help Autism: https://www.facebook.com/helpautism.ro/, Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/ şi a revistei Marea Dragoste: https://www.facebook.com/MareaDragoste. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 18:00 – Invitați: dirijorul Gabriel Bebeşelea (Austria), soprana Rodica Vică‚ (Austria), mezzosoprana Andreeea Iftimescu (România) şi baritonul Vlad Crosman (Franţa)

 

– Economic

* În perioada 23 – 25 aprilie, are loc E-Bebe live, târg virtual dedicat familiilor și părinților din România, la care sunt așteptați peste 10.000 de participanți. Evenimentul se desfășoară în cadrul unei platforme digitale validată la nivel internațional în 36 de țări, cu 9251 expozanți și peste 5 milioane de utilizatori, fiind o inițiativă propusă de Doctor MIT (platformă de sănătate din România) și susținută de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

-Cultură

* Cu prilejul Zilei Internațională a Cărților pentru Copii (2 apr.), Muzeul Național de Artă Contemporană organizează online “Seri de lectură pentru cei mici”. Pot participa copii începând cu vârsta de 2 ani și adulți, în limita a 25 locuri disponibile. Atelierele sunt incluzive, toți copiii cu dizabiltăți sunt bineveniți, indiferent de abilitățile lor artistice. Înscrierea la atelier se face la adresa educatie@mnac.ro, menționând atelierul, numele, precum și vârsta participantului/participanților. Înainte de începerea atelierelor veți primi din partea echipei link-ul de Zoom unde acestea se vor desfășura.Participarea este gratuită. Programul de astăzi:

  • între orele 19:00 – 20:00 – Seri de lectură pentru cei mici. Astrid-Isabela Bogdan o invită pe Mădălina Borteș, cercetătoare și utilizatoare frecventă a bibliotecii MNAC, să citească un fragment din „Kashtanka”, de Anton Chekhov

 

– S-a întâmplat într-o zi de 23 aprilie

* Cu 621 de ani în urmă (1400) Alexandru cel Bun a urcat, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti), pe tronul Moldovei. Domnia acestuia este una dintre cele mai lungi din istoria ţării (până în ianuarie 1432). Pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea Moldovei (organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea Mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol). Pe plan extern a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei (1420)

* Acum 141 de ani (1880) era înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Primul conducător al Direcţiei Princiare CFR, înfiinţată prin Decretul 1248/1880 a fost colonelul Ştefan Fălcoianu. Principele României Carol I şi I. C. Brătianu, ca ministru secretar de stat la lucrări publice, au semnat decretul nr. 1848 publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880, prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România

* Acum 134 de ani (1887) avea loc sfinţirea Catedralei mitropolitane de la Iaşi, adevărat eveniment naţional, la care a luat parte şi regele Carol I. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iosif Naniescu și de alți 11 ierarhi, în prezența regelui și a membrilor Guvernului. Ideea construirii la Iaşi a unei biserici monumentale a aparţinut mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc de înălţare a bisericii datează din 8.VIII.1826. Primele lucrări, după planul arhitecţilor Freywald şi Bucher, s-au desfăşurat între anii 1833 şi 1839. Din cauza unor probleme tehnice, acestea vor fi sistate până în anul 1880, când vor fi reluate din iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu, după planul arhitectului Alexandru Orăscu. Pictura interioară a bisericii a fost realizată de Gheorghe Tattarescu

* Cu 111 ani în urmă (1910) a avut loc, la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga şi Alexandru C. Cuza. A fost adoptat un program de esenţă conservator-junimistă, care se adresa mai ales tineretului intelectual provenit din mediul rural şi unei părţi a populaţiei cu venituri mici şi mijlocii de la oraşe (23.IV/6.V – 24.IV/7.V)

* Se împlinesc 100 de ani (1921) de la semnarea, la Bucureşti, a Convenţiei de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), a format baza Micii Înţelegeri, organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial. Cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, aceasta şi-a încetat activitatea în 1938

* În urmă cu 59 de ani (1962), în perioada 23 – 25 aprilie, printr-o plenară specială a Partidului Muncitoresc Român şi o sesiune specială a Marii Adunări Naţionale (27-30 aprilie), se marca încheierea cooperativizării agriculturii în România, proces început în martie 1949, care trebuia, teoretic, să se realizeze prin asocierea pe baza liberului consimţământ al ţăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri şi violenţe. Zeci de mii de ţărani au fost supuşi unor presiuni, dar şi represiuni judiciare, fiind judecaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă pentru a se fi opus colectivizării forţate

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Sf. Gheorghe, martir (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Forţelor Terestre”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora – Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

 

– „Ziua Feroviarilor”, instituită iniţial, prin H.G. 815/1994, ca „Zi a ceferiştilor” şi marcată la 16 februarie, a fost modificată cu actuala denumire şi dată de marcare (de Sf. Mare Mucenic Gheorghe) prin H.G. 300/15.IV.1999. Principele României Carol I şi I. C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice, au semnat, la 23 aprilie 1880, Decretul nr. 1848, publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880, prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”

 

– „Ziua Bibliotecarului din România”, marcată pe baza Hotărârii de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005; coincide cu „Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor” instituită de UNESCO în anul 1995

 

– „Ziua Naţională a Consultantului Fiscal din România”, marcată din 2011, la inițiativa Camerei Consultanţilor Fiscali

 

– „Ziua Cărţii”, stabilită şi în România prin Legea nr. 81/2014; iniţiativa are ca premisă decizia Congresului General UNESCO, din anul 1995, pentru declararea zilei de 23 aprilie ca „Ziua mondială a cărţii”, „pentru a aduce un tribut de respect tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să descopere plăcerea lecturii”

 

– „Ziua Universităţii Titu Maiorescu”; Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti a dobândit personalitate juridică la 20 septembrie 1990, ca instituţie de învăţământ superior particular, non-profit, şi a devenit persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a Sistemului Naţional de Învăţământ, prin Legea nr. 239 din 23 aprilie 2002

 

– 1740: A murit compozitorul şi organistul Daniel Croner (n. 1656)

 

– 1859: S-a născut Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), lingvist şi folclorist român, stabilit în Franţa în anul 1901; lucrări despre limba şi folclorul român; elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice (m. 1934)

 

– 1862: S-a născut Alexandru Şonţu, poet şi publicist (m. 1941)

 

– 1872: S-a născut (la Abdela, Grecia) Nuşi Tulliu, poet şi prozator aromân; director al ziarului „Ecoul Macedoniei” din Bucureşti (m. 1941)

 

– 1874: S-a născut Alfonso Castaldi, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană (m. 1942)

 

– 1875: S-a născut Gheorghe Ciuhandu, preot, teolog, profesor, editor și publicist; contribuţii la istoriografia românească, la dezvoltarea vieţii bisericeşti şi la îmbogăţirea Bibliotecii Sfântului Sinod; a militat cu toată fiinţa pentru unificarea naţională a românilor; deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1947)

 

– 1880, 23.IV/5.V: A murit (la Foen,Timiş) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic; a militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator (1866) şi apoi membru de onoare (1870) al Societăţii Academice Române (n. 1812, la Budapesta)

 

– 1894: S-a născut Gib I. Mihăescu, prozator, romancier şi dramaturg (m. 1935)

 

– 1901: S-a născut Grigore Sălceanu, poet, dramaturg şi publicist (m. 1980) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut George Buznea, poet şi traducător, considerat tălmăcitorul major al operei danteşti în limba română (m. 1976)

 

– 1904, 23.IV/6.V: S-a născut chimistul Giorgio Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1984)

 

– 1920: S-a născut Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut Pavel Chihaia, dramaturg, romancier, eseist şi istoric de artă; stabilit, din 1978, în Germania, la München (m. 2019)

 

– 1935: S-a născut chimistul Zeno Virgil Gheorghe Simon; cercetări în domeniul chimiei cuantice; a aplicat metoda orbitalelor moleculare la probleme chimice; membru corespondent al Academiei Române din 1997 (m. 2015)

 

– 1939: S-a născut Călin Ghibu, director de imagine (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut sculptorul şi scriitorul Bata Marianov

 

– 1950: S-a născut Geo Costiniu, actor şi scenarist (m. 2013)

 

– 1958: S-a născut Radu Mihăileanu, regizor de film şi scenarist francez de origine română

 

– 1975: A murit medicul Iuliu Niţulescu; cercetări originale asupra glicemiei, vitaminei C, a rolului sistemului nervos în metabolismul glucidic; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

 

– 1983: A murit pianistul Alexandru Demetriad (n. 1903)

 

– 2008: A murit Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani (n. 1930)

 

– 2011: A murit artista Ioana Nemeş, unul dintre cei mai importanţi artişti români de pe scena artei contemporane (n. 1979) – 10 ani

 

– 2014: A murit Romeo Vanica, compozitor şi instrumentist; membru fondator al formaţiei „Mondial”; între anii 1994 şi 2009 a fost redactor la postul Radio România Actualităţi (n. 1945)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniune informală a miniștrilor mediului din cadrul UE

 

– Sankt Petersburg, Rusia: Expoziția internațională a forțelor navale (23 – 27 apr.)

 

– Berlin: Audierea cancelarului german Angela Merkel, în fața comisiei parlamentare de anchetă privind scandalul Wirecard

 

– Paris: Adunarea generală a acționarilor Renault

 

– Stuttgart, Germania: Daimler – rezultatele primului trimestru 2021

 

– Darmstadt, Germania: Merck KgaA – Adunare generală online

 

– Georgia: UNESCO a desemnat oraşul Tbilisi drept „Capitala Mondială a Cărţii în 2021”. Acest demers are în vedere recunoaşterea de către UNESCO a eforturilor depuse de oraşe pentru promovarea cărţilor şi a cititului, iar oraşul câştigător va avea titlul amintit pentru un an, începând cu „Ziua Mondială a Cărţii şi Drepturilor de Autor” (23 aprilie). Tbilisi este al 21-lea oraş „Capitală mondială a cărţii”, el fiind precedat de Kuala Lumpur (2020), Sharjah (2019), Atena (2018), Conakry (2017), Wrocław (2016), Incheon (2015), Port Harcourt (2014), Bangkok (2013), Erevan (2012), Buenos Aires (2011), Ljubljana (2010), Beirut (2009), Amsterdam (2008), Bogota (2007), Turin (2006), Montreal (2005), Anvers (2004), New Delhi (2003), Alexandria (2002), Madrid (2001) (https://en.unesco.org/world-book-capital-city)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor”; instituită de UNESCO pe baza unei Rezoluţii din 1995. Ideea sărbătoririi zilei de 23 aprilie ca Zi mondială a cărţii este legată de o tradiţie catalană: la această dată, de ziua Sfântului Jordi (Sf. Gheorghe în limba catalană), patronul spiritual al provinciei spaniole Catalonia, bărbaţilor cu adevărat preţuiţi li se dăruiau cărţi şi un trandafir roşu. Ziua de 23 aprilie este strâns legată, însă, şi de nume celebre ale literaturii mondiale, cum ar fi: William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Inca Garcilaso de la Vegas, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly, Josep Pla, Rupert Brooke, Halldór Laxness, Vladimir Nabokov sau Maurice Druon

 

– „Ziua Limbii Engleze”; marcată în urma unei iniţiative, din 2010, a Departamentului de Informare Publică a ONU, care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia din cele şase limbi oficiale ale organizaţiei; scopul zilelor lingvistice este de a sublinia multilingvismul şi diversitatea culturală, precum şi promovarea utilizării în mod egal a tuturor celor şase limbi oficiale în întreaga organizaţie. Ziua coincide cu celebrarea „Zilei mondiale a cărţilor şi a drepturilor de autor” și a fost aleasă şi pentru a aduce un omagiu scriitorului William Shakespeare, poet, dramaturg şi actor, adesea numit poetul naţional al Marii Britanii şi considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză din toate timpurile

 

– „Ziua Limbii Spaniole”; marcată în urma unei iniţiative, din 2010, a Departamentului de Informare Publică a ONU, care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia din cele şase limbi oficiale ale organizaţiei; scopul zilelor lingvistice este de a sublinia multilingvismul şi diversitatea culturală, precum şi promovarea utilizării în mod egal a tuturor celor şase limbi oficiale în întreaga organizaţie. Ziua aduce un omagiu scriitorului considerat simbolul literaturii spaniole, Miguel de Cervantes Saavedra, care ar fi murit în această zi, în 1616

 

– 1564: La această dată este celebrată în mod tradiţional ziua de naştere a dramaturgului şi poetului englez William Shakespeare (m. 1616). NOTĂ: Registrul de la biserica din Stratford-on-Avon marchează doar data botezului său – 26.IV.1564

 

– 1616: A murit William Shakespeare, dramaturg şi poet englez; la această dată este celebrată în mod tradiţional şi ziua sa de naştere, care nu este cunoscută cu precizie (Registrul de la biserica din Stratford-on-Avon marchează doar data botezului său – 26.IV.1564) – 405 ani

 

– 1616: A murit poetul, dramaturgul şi romancierul, spaniol Miguel De Cervantes Saavedra; considerat simbolul literaturii spaniole; cunoscut în primul rând ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale (n. 1547) – 405 ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a morții 22 aprilie 1616, data de 23 aprilie fiind considerată, de fapt, ziua înmormântării sale

 

– 1616: A murit Inca Garcilaso de la Vega (născut Gómez Suárez de Figueroa), cronicar şi scriitor un scriitor peruan de origine spaniolă, recunoscut ca fiind primul autor născut în „Americi” a cărui operă a pătruns în partea de vest (n. 1539) – 405 ani

 

– 1748: S-a născut Félix Vicq-d’Azyr, medic şi anatomist francez, considerat fondatorul anatomiei comparate; a descoperit teoria omologiei în biologie; a făcut, de asemenea descoperiri importante în neuroanatomie (m. 1794)

 

– 1775: S-a născut pictorul englez Joseph William Turner, precursor al impresionismului (m. 1851)

 

– 1850: A murit poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (n. 1770)

 

– 1853: S-a născut grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii; în octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor; celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (m. 1914)

 

– 1858: S-a născut fizicianul german Max Planck; a pus bazele mecanicii cuantice; contribuţii la teoria relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1918 (m. 1947)

 

– 1867: S-a născut Johannes Andreas Grib Fibiger, om de ştiinţă (patolog) danez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1926 (m. 1928)

 

– 1882: S-a născut dirijorul şi compozitorul englez Albert Coates (m. 1953)

 

– 1889: A murit scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (n. 1808)

 

– 1891 (stilul nou): S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus, considerat un clasic al secolului al XX-lea și unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor; a arătat încă de mic aptitudini pentru muzică, scriind „Galop indian” la vârsta de numai 5 ani; la 9 ani compune prima operă „Uriaşul” (m. 1953) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 11 aprilie 1891 (m. 1953)

 

– 1894: S-a născut regizorul american de film Frank Borzage (m. 1962)

 

– 1899: S-a născut scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov (m. 1977)

 

– 1902: S-a născut scriitorul islandez Halldór Laxness; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1955 (m. 1998)

 

– 1915: A murit poetul englez Rupert Brooke (n. 1887)

 

– 1918: S-a născut Maurice Druon, romancier, eseist şi istoric francez de origine rusă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1996 (m. 2009)

 

– 1928: S-a născut Shirley Temple, actriţă şi diplomat american; a fost unul dintre cei mai populari copii-vedetă de la Hollywood, obţinând primul ei rol la vârsta de trei ani; a câştigat un Oscar onorific în 1934, la vârsta de şase ani, până în prezent rămânând cea mai tânără persoană recompensată cu acest premiu (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut George Steiner, critic literar, eseist, filosof, scriitor şi profesor american de origine franceză (m. 2020)

 

– 1935: S-a născut actorul italian Franco Citti (m. 2016)

 

– 1936: S-a născut solistul american Roy Orbison (m. 1988) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Ray (Raymond Samuel) Tomlinson, informatician american; a proiectat programul de trimitere a mesajelor electronice, în timp ce lucra la Arpanet (versiunea iniţială a reţelei de internet), trimiţând primul e-mail din istorie în 1971; cunoscut pentru desemnarea simbolului „@” pentru a indica faptul că un mesaj trebuie trimis către un computer diferit al unei reţele (m. 2016) – 80 de ani

 

– 1951: A murit Charles G.[ates] Dawes, jurist, bancher şi om politic american; preşedinte al Conferinţei de la Londra (1924) asupra reparaţiilor de război datorate de Germania după prima conflagraţie mondială; Premiul Nobel pentru pace pe 1925, împreună cu Sir Austen Chamberlain, ministru de externe al Marii Britanii între anii 1924 şi 1929 (n. 1865) – 70 de ani

 

– 1954: S-a născut Michael Moore, regizor de film, scenarist, producător, actor, analist politic și scriitor american

 

– 1959: A murit psihologul american Edwin Ray Guthrie, specialist în teoria învăţării (n. 1886)

 

– 1960: A murit Max von Laue, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1914 (n. 1879)

 

– 1960: A murit Toyhiko Kagawa, scriitor, om politic japonez și activist pacifist creştin (n. 1888)

 

– 1965: A murit ufologul american de origine poloneză George Adamski, un autodidact bizar, care a declanşat, de fapt, fenomenul „contacţilor”; el afirma că a văzut încă din 9.X.1946, prin telescopul său personal, un OZN în formă de trabuc; în anii următori a făcut mai multe fotografii spectaculoase, în care se poate urmări modul în care „nave de cercetare” discoidale, luminoase, părăsesc pe rând o „navă mamă” lunguiaţă, mult mai mare; deşi fotografiile au fost ridiculizate, specialiştii, înarmaţi cu aparatura cea mai sofisticată, nu au putut dovedi că au fost trucate; Adamski a scris ulterior o serie de cărţi de succes în care vorbea despre întâlnirile sale cu extratereştrii (n. 1891)

 

– 1966: A murit profesorul japonez George Ohsawa, (numele real: Yukikazu Sakurazawa), fondatorul dietei şi filosofiei macrobiotice (n. 1893) – 55 de ani

 

– 1979: A murit Maurice Clavel, eseist, scenarist, filosof şi jurnalist francez (n. 1920). NOTĂ: Site-ul www.imdb.com/name menţionează ca an al naşterii 1921

 

– 1981: A murit jurnalistul şi scriitorul spaniol Josep Pla i Casadevall, figură importantă a literaturii catalane (n. 1897) – 40 de ani

 

– 1985: A murit regizorul rus de film Serghei Iutkevici, animator al mişcării de avangardă în cinematografia sovietică (n. 1904)

 

– 1986: A murit regizorul american de film Otto-Ludwig Preminger (n. 1905, Viena) – 35 de ani

 

– 1990: A murit actriţa americană de film Paulette Goddard; parteneră de film şi de viaţă a actorului şi regizorului Charlie Chaplin (n. 1910)

 

– 1992: A murit Satyajit Ray, regizor de film, scenarist şi compozitor indian (n. 1921)

 

– 1996: A murit (la Londra) scriitoarea Pamela Lyndon Travers, autoarea personajului „Mary Poppins” (n. 1899, în Australia, din părinţi irlandezi) – 25 de ani

 

– 1998: A murit scriitorul, memorialistul, scenaristul, actorul, artistul vizual, criticul de artă, colecţionarul şi jurnalistul austriac Gregor von Rezzori (numele real: Gregor Arnulph Hilarius d’Arrezzo) (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1999: A murit Melba Liston, cântăreaţă şi compozitoare americană de jazz (n. 1926)

 

– 2005: A murit Sir John Mills, actor britanic de film (n. 1908)

 

– 2007: A murit Boris (Nikolaievici) Elţîn, primul preşedinte al Rusiei ales liber (1991) (n. 1931)

 

– 2011: A murit omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (n. 1930) – 10 ani

 

– 2016: A murit cântăreţul congolez Papa Wemba (numele complet: Jules Shungu Wembadio Pene Kikumba), supranumit „regele muzicii rumba” (n. 1949) – 5 ani

 

– 2019: A murit Marele Duce Jean al Luxemburgului, care a condus ţara între anii 1964 şi 2000; în cei 36 de ani de domnie, Luxemburg, un stat de numai o jumătate de milion de locuitori, s-a transformat dintr-o ţară industrială într-un centru financiar internaţional (n. 1921)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 22 aprilie

Calendarul zilei – 22 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 22 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 22 aprilie 2021, 7:12

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

-Camera Deputaților

*ora 8:30 –    Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

– Social

* Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a decis prelungirea termenului-limită de depunere a proiectelor în cadrul apelului de proiecte „Drepturile omului – implementare la nivel național” până la această dată. Cei implicați în pregătirea unor proiecte care urmează a fi depuse în cadrul apelului pot consulta noua formă a documentației de apel, actualizată în urma publicării Corrigendumului nr. 1. Lansat în 8 ianuarie 2021, apelul Drepturile omului – implementare la nivel național este finanţat prin intermediul Granturilor SEE 2014-2021 și vizează îmbunătățirea implementării deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) și a recomandărilor de țară emise de alte organisme ale Consiliului Europei

– Cultură

* În perioada 8 – 22 aprilie, în trei săli de concert din România se va petrece un turneu inedit, susţinut de Institutul polonez din Bucureşti care va avea în centru prezentarea lucrării lui Witold Lutoslawski – Preludii dansante pentru clarinet şi orchestră, în interpretarea tânărului clarinetist în vârstă de 16 ani, Petru Pane. Programul o va avea ca solistă pe pianista Oxana Corjos, care va prezenta alternativ Fantezia pentru pian și orchestră în la minor de R. Schumann şi Burlesca în re minor pentru pian şi orchestră de R. Strauss. Din program:

  • Târgu-Mureș: Concertul are loc la Palatul culturii din Târgu Mureş, cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureş, dirijor Gheorghe Costin – ora 19:00

* Timișoara: Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează proiectul de popularizare a muzicii contemporane – MUSICOOLT, realizat de doi dintre exponenţii ei, lect. univ. Gabriel Almaşi, recent câştigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, şi conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori şi cadre didactice ale FMT-UVT. Şapte compozitori din patru orașe – Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi – îşi propun să demonstreze că muzica contemporană este vie, colorată şi capabilă să genereze emoţii puternice. Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19:00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului. Din program:

  • Mierla staccato – Gabriel Mălăncioiu (Timişoara)

*Italia: Autoare a 12 romane și a peste 50 de povestiri, Doina Ruști este unul dintre cei mai traduși și apreciați scriitorii români. Cel mai recent succes peste hotare al prozatoarei este reeditarea volumului „Omulețul roșu”, tradus și apărut inițial în Italia în anul 2012, la Nikita Editore, din Florența, cu sprijinul Institutului Cultural Român, care derulează programe specifice (TPS, din cadrul Centrului Cărții). Cartea a fost preluată la începutul acestui an, la o distanță de aproape un deceniu, de Sandro Teti Editore, din Roma, în traducerea profesorului Roberto Merlo. Lansarea în librăriile din Italia va avea loc astăzi și va fi transmisă online. Evenimentul este remarcabil deoarece rareori se întâmplă ca literatura română să fie reeditată. Trailer de carte:  https://www.youtube.com/watch?v=wXejio2X5D4

 

– S-a întâmplat într-o zi de 22 aprilie

* Acum 492 de ani (1529) Spania şi Portugalia încheiau Tratatul la Zaragoza, acord de pace prin care cele două state îşi împărţeau coloniile din emisfera estică. A fost semnat de împăratul Carol al V-lea al Spaniei și regele Ioan al III-lea al Portugaliei, în orașul aragonez Zaragoza care a definit zonele de influență spaniole și portugheze în Asia, rezolvând astfel problema Insulelor Moluce, revendicate de ambele mari puteri maritime prin Tratatul de Tordesillas din 1494. Conflictul între cele doua puteri a început în 1520 când expediții ale ambelor puteri au ajuns în Oceanul Pacific, iar în această zonă nu a fost definită până atunci nicio linie clară de demarcație

* Se împlinesc 155 de ani (1866) de când a avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, dirijat de Eduard Wachman; în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn (22.IV/4.V)

* Acum 154 de ani (1867) era promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint. Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868. La data de 3.V.1997, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului, a fost inaugurat Muzeul Băncii Naţionale a României  (22.IV/4.V)

* Cu 106 ani în urmă (1915) a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul Primului Război Mondial. În 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, au fost utilizate pentru prima oară gazele toxice iperita, luându-şi numele de la acest oraş. La data de 13.I.1993, la Paris s-a semnat „Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29.IV.1997

* Acum 94 de ani (1927) apărea primul volum de versuri al lui Tudor Arghezi, „Cuvinte potrivite”

* Cu 93 de ani în urmă (1928) apărea Legea pentru regimul general al cultelor în România, care garanta libertate şi protecţie pentru toate cultele

* În urmă cu 53 de ani (1968), între 22 şi 25 aprilie, a avut loc plenara Comitetului Central al PCR care a dezbătut raportul comisiei însărcinate cu cercetarea represiunilor anterioare din partid şi din stat. A fost condamnat rolul jucat în aceste represiuni de Gh. Gheorghiu-Dej şi de Alexandru Drăghici, fostul ministru de interne, şi s-a hotărât reabilitarea unor victime. Privită din perspectiva istoriei, plenara a însemnat, în lupta pentru putere, o victorie categorică a lui Nicolae Ceauşescu asupra întregii conduceri anterioare a partidului (sau, cum se spune azi, asupra „baronilor” lui Dej). Plenara nu a luat însă în discuţie procesele, cu peste o sută de mii de deţinuţi politici, din perioada 1947-1964. Singura excepţie a fost „procesul de la Canal” (1952), condamnaţii fiind reabilitaţi. Ulterior s-a constatat că întregul „proces de la Canal” fusese supervizat de Gheorghe Gheorghiu-Dej

* Tot acum 53 de ani avea loc semnarea Acordului internațional cu privire la salvarea astronauţilor, reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 28 ianuarie 1971

* Acum 44 de ani (1977) avea loc inaugurarea oficială a complexului comercial „Bucur Obor” din Bucureşti, unul dintre cele mai mari magazine universale din ţară, cu o suprafaţă de peste 4.200 metri pătraţi. La data de 15 aprilie 2011, complexul a fost redeschis în urma unor renovări, în prezent având 4.500 de mp

* Acum 31 de ani (1990), după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii din Bucureşti (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat zona centrală a Capitalei. Revendicările demonstranţilor se regăsesc într-o Declaraţie (publicată pe 26 aprilie), în care, între altele, figurează punctul 8 al Proclamaţiei de le Timişoara. Această acţiune social-politică a căpătat denumirea de „fenomenul Piaţa Universităţii”

* Acum 28 de ani (1993) era adoptată Hotărârea de Guvern nr. 156 din 22/04/93 privind instituirea Zonei libere Sulina şi înfiinţarea Administraţiei Zonei Libere Sulina, cu statut de regie autonomă, organizată pe principiile autogestiunii economice şi financiare, în urma reorganizării fostei întreprinderi de comerţ exterior Administraţia Portului Liber Sulina (avându-se la bază prevederile Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere în România)

* Tot acum 28 de ani era inaugurat oficial, la Washington, Muzeul Memorial al Holocaustului, monument dedicat de americani memoriei celor 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi altor victime ale fanatismului nazist. Memorialul a fost deschis publicului la data de 26 aprilie a aceluiaşi an

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1780: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Lemeni; a sprijinit dezvoltarea învăţământului în Transilvania; în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a prezidat, alături de Andrei Şaguna, Adunarea Naţională de la Blaj (din 3/15-5/17.V.1848), în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române, intitulat „Petiţiunea Naţională” (m. 1861)

 

– 1850: S-a născut Veronica Micle, poetă şi prozatoare (o mare dragoste o va lega până la moarte de poetul Mihai Eminescu) (m. 1889)

 

– 1885: S-a născut Maria Teohari, prima femeie astronom din România (m. 1975)

 

– 1891: S-a născut compozitorul şi violonistul George Enacovici (m. 1965) – 130 de ani

 

– 1897: A murit Ion Ghica, prozator, economist (primul profesor român de economie politică; a predat cursuri la Academia Mihăileană din Iaşi în perioada 1841-1843 şi a publicat „Convorbiri economice”/1865-1875), om politic (participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, militant pentru Unirea Principatelor; de mai multe ori ministru şi prim-ministru); preşedinte al Societăţii Academice Române şi al Academiei Române în mai multe rânduri (n. 1816)

 

– 1899: A murit medicul George Assaky; a fost unul dintre primii chirurgi români care au introdus principii moderne de asepsie şi antisepsie; unul dintre precursorii neurochirurgiei moderne; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1855)

 

– 1914: S-a născut filosoful Constantin I. Gulian (numele real: Constantin Henri Ionescu-Gulian); studii de etică, teoria culturii, antropologie filosofică, istoria filosofiei universale şi româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955; metamorfozat de regimul comunist într-un instrument docil, el a fost cel care „i-a demolat”, printre alţii, pe Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu (m. 2011)

 

– 1921: S-a născut monseniorul Petru Gherman, prelat papal şi canonic onorariu al Bisericii Române Unite; unul dintre îndrumătorii spirituali ai exilului românesc (m. 2016) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut etnomuzicologul şi profesorul Mariana Kahane (m. 2008)

 

– 1922: S-a născut romancierul, publicistul şi profesorul Ionel Bandrabur (m. 2016)

 

– 1924: S-a născut Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (m. 2012)

 

– 1927: S-a născut compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu; expert în muzica lui George Enescu (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut solista de muzică ușoară Gigi Marga (m. 2020, la New York)

 

– 1938: S-a născut ingierul electroenergetician Vlad Ştefăniţă Ionescu; contribuţii originale în teoria sistemelor, reprezentativă fiind „teoria signaturii” („Time varying discrete linear systems”/1994 etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1996 (m. 2000)

 

– 1944: S-a născut medicul şi profesorul Ion Bruckner, şeful Clinicii de Medicină Internă de la Spitalul Colţea şi preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă

 

– 1944: S-a născut pictorul naiv și sculptorul Gheorghe Ciobanu

 

– 1944: S-a născut Jeanine Stavarache, actriţă de teatru şi film

 

– 1952: S-a născut Ion Cristofor (numele la naştere: Ioan Cristofor Filipaş), poet, critic literar, traducător şi publicist

 

– 1953: S-a născut medicul şi profesorul Irinel Popescu; specialist în chirurgie hepatică şi transplant, a întemeiat o veritabilă şcoală românească de transplant hepatic; a realizat în premieră naţională transplantul hepatic cu ficat întreg şi ficat împărţit; preşedinte al Asociaţiei Europene de Chirurgie, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, director al Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni; fost senator de Dolj în legislatura 2004-2008 (ales pe listele Partidului Conservator); membru corespondent al Academiei Române din 2013

 

– 1960: A murit V.[ilhelm] Beneş, critic de artă şi prozator; fiul unui ceramist ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o reputaţie consolidată, nu s-a manifestat decât sporadic în literatură (n. 1907)

 

– 1964: S-a născut Liliana Zaharia, profesor universitar doctor; activitate ştiinţifică pe plan naţional şi internaţional, îndeosebi în mediul academic din Franţa în domeniul hidrologiei; autoare a peste 70 de articole şi membru fondator şi director al Centrului de cercetare „Gestiunea peisajului şi a resurselor de apă” al Universităţii din Bucureşti

 

– 1965: A murit Petre Antonescu, arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice; a proiectat, printre altele, unul dintre pavilioanele României la Expoziţia Internaţională de la Paris, Palatul Kretzulescu din Bucureşti (astăzi sediul CEPES – Centrul European pentru Învăţământ Superior al UNESCO), fosta clădire a Primăriei Municipiului Bucureşti, Arcul de Triumf; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1873)

 

– 1965: A murit pianista Silvia Şerbescu (n. 1903)

 

– 1968: A murit prozatorul şi publicistul Virgil Birou; fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Banat între anii 1941 şi 1944; animator al vieţii culturale bănăţene (n. 1903)

 

– 1971: S-a născut Maria Kozak, filolog, scriitoare și profesoară; a fost distinsă cu Premiul Naţional „Mihai Eminescu” (pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană publicată în anul 2020: „Discursul liric eminescian. Spre o poetică a fiinţei”, apărut la Editura Junimea), decernat la Suceava, de Societatea Scriitorilor Bucovineni (SBB) – 50 de ani

 

– 1978: A murit Nicolae Gheorghe Caranfil, inginer şi om politic (ministru al aerului şi marinei între anii 1936 şi 1937); organizatorul reţelei moderne de electricitate şi gaze şi a salbei de lacuri din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1893)

 

– 1986: A murit (la Chicago, SUA) Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1990; Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor (n. 1907) – 35 de ani

 

– 1989: A murit compozitorul Paul Jelescu (n. 1901)

 

– 1996, 22/23: A murit Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (n. 1940) – 25 de ani

 

– 2002: A murit Vera Proca-Ciortea, coregraf şi profesoară; specialistă în dansul de teatru; a creat un stil de mişcare inedit, o formă de dans cult, pe care l-a numit dans ritmic românesc; a ţinut cursuri, conferinţe şi prelegeri despre folclorul coregrafic românesc la instituţii şi universităţi din străinătate (n. 1915)

 

– 2003: A murit Viorel Sălăgean, economist, publicist şi om politic (n. 1942)

 

– 2015: A murit Eleodor Focșeneanu, jurist, avocat, om de litere și traducător; cercetător cu preocupări în domeniul dreptului constituțional (n. 1925)

 

– 2017: A murit alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (n. 2003)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Parlamentului European David Sassoli și prim-ministrul portughez, Antonio Costa, precum și comisarul european pentru coeziune și reforme Elisa Ferreira și comisarul european pentru inovare și cercetare, Maryia Gabriel, vorbesc la o conferină în cadrul Comisiei Europene despre noul Bauhaus european

 

– Évora, Portugalia:  Reuniunea miniștrilor UE responsabili pentru energie

 

– Frankfurt, Germania: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro

 

– Washington: Summitul internațional privind clima, organizat de Statele Unite, în regim de videoconferință, cu participarea a 40 de lideri mondiali (22 – 23 apr.)

 

– Paris: Kering – Adunarea Generală a Acționarilor

 

– Oslo, Norvegia: Norwegian Air Shuttle: rezultatele primului trimestru

 

– Paris: Bouygues – Adunare generală

 

-Stuttgart, Germania: Compania Bosch: conferință de presă anuală

 

-Frankfurt, Germania: Conferința de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro

 

-Tunis, Tunisia: Greva fără precedent a jurnaliștilor din agenția TAP împotriva numirii directorului executiv

 

– Algeria: Termen pentru depunerea candidaturilor în vederea alegerilor legislative anticipate din 12 iunie

 

– Hong Kong, China: Verdict în procesul jurnalistului Bao Choy pentru acces neautorizat la baze de date, ca parte a anchetei sale

 

– Anvers, Belgia: Deschiderea procesului a șapte persoane și patru companii în cazul contaminării ouălor cu fipronil în 2017

 

– Hong Kong: Licitație cu vânzare a trei Sigilii imperiale chineze

 

– Cape Canaveral, SUA: Capsula Space X’s Crew-2 Dragon decolează spre Stația Spațială Internațională, cu Thomas Pesquet și alți trei astronauți la bord

 

– Johannesburg, Africa de Sud: Convocare în calitate de martor a președintelui Cyril Ramaphosa, în fața unei comisii anticorupție care investighează perioada în care Jacob Zuma a fost președinte (22 – 23 apr.)

 

-Los Angeles: Film Independent Spirit Awards – eveniment de premiere pentru comunitatea independentă de film și televiziune

 

– Zagreb, Croația: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), raliul Croației (22 – 25 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Fetelor ce Activează în Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor”, sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie; instituită, prin Rezoluția 70/2012, de Uniunea Internaţională pentru Comunicaţii (ITU), agenţia specializată a ONU pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Scopul rezoluţiei (revizuită în 2014) este acela de a integra dimensiunea de gen în ITU, de a promova egalitatea de gen şi emanciparea femeilor prin tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

 

– „Ziua Planetei Pământ” (prima oară a fost sărbătorită în SUA, în anul 1970, la ideea senatorului american Gaylord Nelson, când peste 20 de milioane de americani s-au adunat sub steagul Mamei Natura); se marchează ca o acţiune internaţională din anul 1990, datorită eforturilor depuse de activistul Denis Hayes, cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător. Ca o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre, tot în această zi este şi „Ziua internaţională a Mamei-Pământ”, marcată de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care ne susţine şi ne hrăneşte

 

– 1658: S-a născut compozitorul, violistul, violonistul şi profesorul italian Giuseppe Torelli (m. 1709)

 

– 1707: S-a născut scriitorul şi judecătorul englez Henry Fielding; supranumit „părintele romanului englez”; cel mai cunoscut roman al său este „Istoria lui Tom Jones, un copil găsit” (m. 1754)

 

– 1724: S-a născut filosoful Immanuel Kant, întemeietorul filosofiei clasice germane (m. 1804)

 

– 1766: S-a născut Anne Louise Germaine de Staël-Holstein, cunoscută mai ales ca Madame de Staël, scriitoare elveţiană de limbă franceză (m. 1817) – 255 de ani

 

– 1870: S-a născut Vladimir Ilici Lenin (numele real: Ulianov), om politic rus, teoretician şi conducător al mişcării comuniste ruse şi internaţionale; întemeietor al partidului comunist al bolşevicilor (1903) şi al statului sovietic (preşedinte al guvernului sovietic – Consiliul Comisarilor Poporului, între anii 1917 şi 1924), de numele său fiind legate primele decrete ale puterii sovietice; Lenin a recurs la aplicarea, pe scară largă, a violenţei şi cruntei represiuni împotriva forţelor politice de opoziţie, a clerului şi intelectualilor (arestări, execuţii); a iniţiat crearea Internaţionalei a III-a, Comuniste (m. 1924)

 

– 1873: S-a născut Ellen Glasgow, scriitoare americană; laureată a Premiului Pulitzer pentru romanul „In This Our Life” (1941) (m. 1945)

 

– 1892: A murit Édouard Laló (nume complet: Édouard-Victoire-Antoine Lalo), compozitor francez (n. 1823)

 

– 1899: S-a născut scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov (m. 1977)

 

– 1904: S-a născut fizicianul american Robert Julius Oppenheimer; lucrări originale privind mecanica cuantică, fizica nucleului atomic, fizica razelor cosmice, stelele neutronice; director (din 1942) al Centrului de cercetări nucleare de la Los Alamos, a condus (1943-1945) lucrările pentru construirea primei bombe atomice; s-a pronunţat împotriva folosirii bombei cu hidrogen (m. 1967)

 

– 1909: S-a născut Rita Levi-Montalcini, neurolog italian; laureată a Premiului Nobel pentru medicină pe 1986 (împreună cu biochimistul american Stanley Cohen), pentru descoperirea revoluţionară a „factorilor de creştere a celulelor nervoase”, ce a permis să se înţeleagă mai bine dezvoltarea sistemului nervos şi a dus la progrese deosebite în studiului unor boli precum maladia Alzheimer, complicaţii neurologice legate de diabet şi anumite fenomene canceroase (m. 2012)

 

– 1912: S-a născut contraaltista britanică Kathleen Ferrier; a cântat cu precădere muzică vocal-simfonică şi lieduri (m. 1953)

 

– 1916: S-a născut Sir Yehudi Menuhin, violonist, dirijor şi pedagog american (naturalizat britanic în 1985), elev al lui Alan Bush şi George Enescu; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1994) (m. 1999) – 105 ani

 

– 1916: S-a născut Yvette Lundy, figură a Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste; deportată în lagărul de la Ravensbrück, din ale cărui orori a povestit apoi (m. 2019) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut chimistul american Donald J. Cram; Premiul Nobel pentru chimie pe 1987, împreună cu conaţionalul său Charles Pedersen şi cu francezul Jean-Marie Lehn, pentru lucrări de pionierat în domeniul chimiei supramoleculare (m. 2001)

 

– 1923: S-a născut producătorul american de filme de televiziune Aaron Spelling (m. 2006)

 

– 1925: S-a născut Alexandru Gromov, prozator din R. Moldova, cunoscut ca autor de scrieri ştiinţifico-fantastice şi publicistice pentru copii şi tineret (m. 2011)

 

– 1926: S-a născut actriţa americană Charlotte Rae (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1930: A murit Jeppe Aakjær, scriitor şi poet danez (n. 1866)

 

– 1935: S-a născut mezzosoprana italiană Fiorenza Cossotto

 

– 1936: S-a născut Glen Campbell, cântăreț de muzică country și rock, chitarist, compozitor și prezentator de televiziune american (m. 2017) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut actorul, regizorul şi producătorul american de film Jack Nicholson

 

– 1939: S-a născut Jason Miller, actor şi dramaturg american (m. 2001)

 

– 1944: S-a născut Steve Fossett, multimiliardar american, navigator, pilot de avioane de mici dimensiuni şi aeronaut; a stabilit de-a lungul vieţii sale peste 115 recorduri mondiale; a devenit, la 2.VII.2002, primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală. Balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălţimea unui bloc cu 10 etaje. Zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore şi 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri, efectuaţi uneori cu viteze de peste 250 km/oră (a dispărut la 3.IX.2007, când pilota avionul în deşertul Nevada)

 

– 1947: S-a născut regizorul sârb Goran Paskaljević (m. 2020)

 

– 1957: S-a născut Donald Franciszek Tusk, om politic şi istoric polonez; președinte al Partidului Popular European (din 2019); fost preşedinte al Consiliului European (2014 – 2019); a fost prim-ministru al Poloniei (2007-2014); co-fondator şi preşedinte al partidului de centru-dreapta Platforma Civică (2003-2014)

 

– 1984: A murit Ansel Adams, fotograf american, unul dintre cei mai apreciaţi ai tuturor timpurilor; a dezvoltat şi elaborat un sistem complex numit Zone System pentru controlul vizualizării şi al expunerii cu scopul de a ajuta fotograful să previzualizeze şi să obţină o fotografie care să redea exact starea şi atmosfera dorită (n. 1902)

 

– 1989: A murit Emilio Gino Segrè, chimist american de origine italiană; cercetări în spectroscopia atomică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1959, împreună cu americanul Owen Chamberlain, pentru descoperirea, în 1955, a antiprotonilor (n. 1905)

 

– 1994: A murit Richard Nixon, om politic republican american; vicepreşedinte (1953-1961) şi preşedinte al SUA (1969-1974); a promovat o politică de destindere şi normalizare a relaţiilor cu statele comuniste (vizite în România, URSS, China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I şi încheierea războiului din Vietnam, în 1973); implicat în „afacerea Watergate” (1972), a fost obligat să demisioneze (n. 1913)

 

– 2006: A murit actriţa italiană de film Alida Valli (n. 1921) – 15 ani

 

– 2013: A murit solistul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (n. 1941)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 21 aprilie

Calendarul zilei – 21 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 21 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 21 aprilie 2021, 9:22

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

* Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

-Camera Deputaților

*ora 8:30 – Ședinţa în plen  – prezență fizică și online

*ora 12:00 –  Vot final

* la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online

* ora 15:00 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

-Organizații

* Organizația Salvați Copiii, alături de NEPI Rockcastle, principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară, va organiza în perioada aprilie-septembrie, o serie de 5 webinarii și 5 workshop-uri gratuite în cele mai importante centre comerciale din portofoliul companiei: Promenada Mall, City Park Mall Constanța, Promenada Mall Sibiu, Shopping City Târgu Mureș și Ploiești Shopping City.Prin participarea la aceste conferințe, părinții vor avea oportunitatea de a-și face o imagine clară asupra metodelor prin care pot să transforme tehnologia într-un aspect firesc al vieții lor de familie. Participarea este gratuită, iar mai multe detalii pot fi regăsite la: https://bit.ly/3dA2SiX. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Alături de Iulia Ionescu (Jurnalist și Consultant social media) și Cristian Manafu (Social media trainer și consultant) vom aborda fenomenul Fear of Missing Out & rețelele sociale și impactul asupra copiilor si tinerilor

 

– S-a întâmplat într-o zi de 21 aprilie

* Acum 332 de ani (1689) un puternic incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa, din anii 1689-1691, că este ciudat faptul că, în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689

* Acum 126 de ani (1895) era promulgată Legea minelor (prima lege minieră din România), care prevedea, pentru prima dată, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, şi proclama dreptul de proprietate al statului asupra zăcămintelor minerale şi metalifere (21.IV/3.V)

* Cu 61 de ani în urmă (1960) avea loc inaugurarea cu mare fast a oraşului Brasília (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitală federală a Braziliei de la această dată (în locul oraşului Rio de Janeiro). A fost fondat între anii 1956 – 1960, în partea vest-centrală a țării, ca parte a planului național de modernizare al președintelui Juscelino Kubitschek (1902-1976)

* În urmă cu 56 de ani (1965) România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), organizaţie interguvernamentală, creată la Chicago, la data de 4.XII.1944. A început să funcţioneze la 14.IV.1947, în prezent sediul aflându-se la Montréal, Canada

* Acum 29 de ani (1992) avea loc semnarea, la Bucureşti, a Tratatului bilateral dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 24 septembrie 1992; în vigoare de la 24 septembrie 1992

* Cu 27 de ani în urmă (1994), între 21 şi 24 aprilie, Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului” Au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale, ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi în jur de 375 de oameni de afaceri români şi străini. Cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului

* În urmă cu 26 de ani (1995) exploratorul Teodor Gh. Negoiţă devenea primul român care atingea Polul Nord (pe schiuri), în cadrul unei expediţii ruse de cercetare

* Acum 12 ani (2009) era anunţată descoperirea planetei extrasolare Gliese 581 e, aflată la 20 de ani lumină de planeta noastră. Având o masă de numai 1,9 ori mai mare decât cea a Pământului, ea se rotește în jurul stelei Gliese 581 din constelația Balanța, fiind a patra planetă din cele șase descoperite în acest sistem. Gliese 581e este totuşi prea aproape de steaua sa, fapt care o face prea fierbinte pentru a permite existenţa unor forme de viaţă. Planeta a fost descoperită la Observatorul din Geneva de o echipă condusă de Michel Mayor cu ajutorul instrumentului HARPS

* Cu 9 ani în urmă (2012) inventatorul român, Corneliu Birtok-Băneasă, a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%. Invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 nov. 2012). Inginerul Corneliu Birtok Băneasă, doctorand al Universităţii Politehnica din Timişoara în specializarea ingineria materialelor, a obţinut până acum 28 de medalii de aur la diverse saloane internaţionale de inventică din ţară şi din lume. La Salonul internaţional de invenţii de la Geneva din 13-17 aprile 2016, Corneliu Birtok Băneasă a primit medalia de aur pentru dispozitivul „deflector termic”, care se foloseşte la echiparea autovehiculelor pe timp de vară cu scopul de a reduce pierderile de putere ale motorului din cauza temperaturilor ridicate de afară

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Națională a Luptei împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri” a fost instituită prin Legea 100 din 8 mai 2019, la propunerea Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV). Traficul ilicit de mărfuri creează o competiție inegală între jucătorii corecți, plătitori de taxe și salarii, și rețelele de criminalitate organizată care prosperă în detrimentul statului român, acesta pierzând anual peste 2 miliarde de euro ca efect al contrafacerii și contrabandei

 

– 1882: A murit filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor; filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste (n. 1845). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 22 aprilie 1882

 

– 1922: S-a născut pianista de origine română Lory Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts (m. 2011)

 

– 1932: S-a născut Nicolae Vieru, gimnast, profesor, antrenor, arbitru, fost preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică (1987-2005), fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (1976-2008) şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1991-1998) (m. 2016)

 

– 1936: S-a născut prozatoarea Oana Orlea (pseudonimul Mariei-Ioana Cantacuzino); la numai 16 ani, în 1952, este arestată, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului, şi face închisoare până în 1954; în 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a publicat cărţi care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în lagărul comunist (m. 2014) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu (m. 2005)

 

– 1943: S-a născut scenograful Nicolae Edulescu

 

– 1944: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Stoian (m. 1992)

 

– 1956: S-a născut Gheorghe Sarău, lingvist, cercetător al limbii romani şi activist pentru propăşirea etniei rome în România, autor de manuale şi dicţionare în limba romani – 65 de ani

 

– 1956: A murit (la Paris, unde se stabilise încă din tinereţe) compozitorul şi criticul muzical Stan Golestan (n. 1875) – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (m. 2009)

 

– 1965: A murit Dimitrie Ciotori, jurist, om politic, diplomat; bun cunoscător al limbii engleze, a ajutat la scrierea unor lucrări despre România pentru a face cunoscute peste hotare realităţile româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

 

– 1971: A murit filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (n. 1896) – 50 de ani

 

– 1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor. A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de Preşedinţia României în 2004

 

– 1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895)

 

– 2003: A murit dirijorul de cor Vasile Pântea (n. 1921)

 

– 2008: A murit sculptorul canadian de origine română Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); după 1989 a revenit adesea în România (n. 1936)

 

– 2016: A murit agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de oenologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926) – 5 ani

 

– 2017: A murit sportivul Cornel Vena, primul campion naţional la pentatlon modern (1953); din 1956 s-a stabilit în Australia (n. 1932)

 

– 2019: A murit fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus către o nouă direcţie – teoria microscopică a dezintegrării alfa; membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) (n. 1932)

 

– 2020: A murit cântărețul de muzică populară Nelu Bălăşoiu (n. 1948) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

-Bruxelles: Comisia Europeană prezintă un proiect de reglementare a inteligenței artificiale

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susține o conferință de presă pe tema unei comunicări privind o taxonomie de atenuare și adaptare la schimbările climatice

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susține o conferință de presă despre revizuirea Directivei de raportare nefinanciară

 

– Bruxelles: Șefa digitală a Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susține o conferință de presă pe tema inteligenței artificiale și a unui „Un e-ID european de încredere și siguranță”

 

– Londra: Manifestări de sărbătorire a 95 de ani ai Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

 

-Moscova, Rusia: Discurs despre starea națiunii al președintelui rus, Vladimir Putin, în fața Parlamentului

 

– Londra: Premierul britanic, Boris Johnson, răspunde la întrebările săptămânale din Parlament

 

-Varșovia, Polonia: Decizie a Camerei Disciplinare a Curții Supreme privind legea sistemului judiciar, denunțată de UE

 

-Copenhaga, Danemarca: Deschiderea teraselor, centrelor comerciale și a bibliotecilor

 

-Washington: Reuniunea Comisiei pentru afaceri externe a Senatului privind reglementarea relațiilor cu China

 

– Shanghai, China: Salonul Auto de la Shanghai, în cadrul căruia „New Mobility China”, o nouă platformă specială, se va concentra în totalitate pe tehnologiile viitoare (21 – 28 apr.)

 

– Andorra la Vella, Andorra: Summitul Ibero-American

 

– Port-Au-Prince, Haiti: Sunt comemorați 50 de ani de la moartea dictatorului haitian François Duvalier, cunoscut sub numele de „Papa Doc”

 

– Bogotá, Columbia: Audierea foștilor lideri FARC și paramilitari, în fața Comisiei Adevărului

 

– Basel, Elveția: Campionatele Europene de gimnastică artistică (21 – 25 apr.)

 

– Belgia: Ciclism – cursa Flèche Wallonne

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Creativității și Inovației”; adoptată de Adunarea Generală a ONU la 27 aprilie 2017, prin Rezoluţia 71/284, este marcată la şase zile de la data naşterii celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452), şi cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ. În acest fel, ONU doreşte să sublinieze faptul că un viitor sustenabil pentru planetă poate fi obţinut în special printr-o abordare ştiinţifică, economică şi culturală care este în permanenţă creativă şi inovatoare

 

– 1509: A murit Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 1457)

 

– 1699: A murit Jean Racine, poet dramatic francez (n. 1639)

 

– 1671: S-a născut John Law, economist scoțian care a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franța, considerat creatorul noului schimb economic (m. 1729) – 350 de ani

 

– 1672: A murit Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (n. 1605)

 

– 1729, 21.IV/2.V: S-a născut Ecaterina a II-a (numită şi cea Mare), soţia lui Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă a Rusiei; a întărit autocraţia şi procesul de aservire a ţărănimii, înăbuşind răscoala lui Pugaciov (1775); a purtat războaie cu Imperiul Otoman şi cu Suedia, anexând teritorii importante (m. 1796)

 

– 1774: S-a născut Jean-Baptiste Biot, fizician, astronom şi matematician francez; a studiat meteoriţii, polarizarea luminii şi a efectuat primele zboruri cu baloane; după el sunt denumite numărul Biot şi legea Biot-Savart (m. 1862)

 

– 1816: S-a născut scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1855) – 205 ani

 

– 1828: S-a născut Hippolyte Taine, istoric, critic şi istoric literar, critic de artă, filosof şi estetician francez (m. 1893)

 

– 1837: S-a născut Frederik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru pace pe 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (m. 1922)

 

– 1849: S-a născut zoologul german Oskar Hertwig; studii privind transmiterea nucleară a caracterelor ereditare (m. 1922)

 

– 1864: S-a născut Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere” în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919) (m. 1920)

 

– 1870: S-a născut (în Scoţia) Edwin S. Porter, regizor american de film, operator, scenarist şi producător; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (m. 1941)

 

– 1882: S-a născut Percy Williams Bridgman, fizician american; laureat, în 1946, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuţiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (m. 1961)

 

– 1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1937 (m. 1971)

 

– 1910: A murit scriitorul american Mark Twain (nume adevărat: Samuel Langhorne Clemens); considerat „părintele literaturii americane” (n. 1835)

 

– 1912: S-a născut fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (m. 2012)

 

– 1914: S-a născut cineastul britanic Gilbert Taylor, directorul de imagine al primei părţi din franciza „Războiul Stelelor/Star Wars” (The Omen şi Dr. Strangelove) (m. 2013). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 12.IV.1914

 

– 1915: S-a născut Anthony Quinn (numele adevărat: Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), actor american de origine mexicană (m. 2001)

 

– 1920: S-a născut Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (m. 1973)

 

– 1924: A murit actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (n. 1858)

 

– 1926: S-a născut regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (oficial se sărbătoreşte în a doua sau a treia sâmbătă din luna iunie); Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra; este monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut actriţa italiană de film Silvana Mangano (m. 1989)

 

– 1930: A murit poetul britanic Robert Seymour Bridges (n. 1844)

 

– 1938: S-a născut actorul american Reni Santoni (m. 2020)

 

– 1946: A murit economistul englez John Maynard Keynes, fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (n. 1883) – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut Iggy Pop (născut James Jewel Osterberg), vocalist, compozitor şi baterist american

 

– 1951: S-a născut Jean-Pierre Dardenne, regizor, scenarist și producător belgian – 70 de ani

 

– 1965: A murit Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru fizică pe 1947 (n. 1892)

 

– 1971: A murit François Duvalier, supranumit „Papa Doc”, fost președinte al Haiti din 1957 până în 1964, și apoi dictator din 1964 până la moartea sa; regimul său a fost marcat de corupție și de folosirea milițiilor sale private: tontons macoutes (n. 1907) – 50 de ani

 

– 1991: A murit Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (n. 1909) – 30 de ani

 

– 2003: A murit cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (n. 1933)

 

– 2010: A murit Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional – membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (n. 1920)

 

– 2012: A murit Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973, unul dintre personajele principale ale scandalului Watergate (n. 1931)

 

– 2015: A murit Elisabeth Axmann, traducătoare și scriitoare de limba germană, originară din România (n. 1926)

 

– 2016: A murit Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (n. 1958) – 5 ani

 

– 2018: A murit regizorul brazilian de film Nelson Pereira dos Santos; considerat „inima” mişcării „Cinema Novo” (adeptă a unui cinematograf popular, cu rădăcini în cultura etnică şi fără influenţe americane) (n. 1928)

 

– 2019: A murit Ken Kercheval (nume întreg: Kenneth Marine Kercheval), actor și regizor american; cunoscut pentru rolul lui Cliff Barnes din serialul „Dallas” (n. 1935)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 20 aprilie

Calendarul zilei – 20 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 20 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 21 aprilie 2021, 9:22

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

  • ora 11:30 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – la sediul Senatului (etaj 3, sala 3073) și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – la Sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediu Senatului

 

-Camera Deputaților

*ora 10:00 –  Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

* ora 12:00 – Ședinţa în plen – prezență fizică și online

* ora 14:30    -Vot final

* ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare – prezență fizică și online

-Ministere

* Business Review organizează cea de-a 18-a ediție a Conferinței fiscale, juridice și de lobby – Focus on Whistleblowing Regulation, evenimentul său emblematic care oferă o perspectivă completă cu privire la ultimele modificări fiscale și legislative care au un impact asupra sectorului privat. Este așteptat să participe Alexandru Nazare, ministrul finanțelor. Vorbitori:Theodor Artenie, consultant fiscal; Andrei Săvescu, Fondator, JURIDICE.ro,  Stelian Ion, ministrul justiției (discurs principal), Sebastian Burduja, deputat în Parlamentul României

– Social

* În perioada 2 – 27 aprilie, de la ora 18:00, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, Asociaţia Help Autism, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Kaufland România şi Radio România Muzical, prezintă publicului o serie de întâlniri virtuale desfăşurate sub genericul „Dialogurile sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu…” – ediţie specială dedicată proiectului Suflet În Culori în beneficiul copiilor cu autism. Jurnalista Alice Năstase Buciuta, ambasador Help Autism 2019, se întâlnește atât pe calea undelor, cât şi în studioul Canalului 33 România – partener al evenimentului, cu o parte dintre muzicienii români şi străini care au susţinut – prin arta şi talentul lor – cauza copiilor cu minţi aparte de-a lungul celor şase ediţii ale proiectului Suflet În Culori, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. Toate aceste întâlniri virtuale vor prilejui publicului privitor nu doar bucuria reîntâlnirii cu unii dintre cei mai talentaţi muzicieni, ci şi posibilitatea de a susţine copiii şi adolescenţii cu autism prin donaţii pe platforma Galantom, fondurile obţinute fiind direcţionate către programele de terapie prin care Help Autism sprijină anual 600 de copii şi adolescenţi să-şi atingă potenţialul. Donaţiile pot fi făcute, în cadrul campaniei dedicate Lunii Conştientizării Autismului – Un Dar Necesar pe: https://helpautism.galantom.ro/p/Dialogurile-Sufletului. Întâlnirile se vor desfăşura atât pe pagina de Facebook a Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ şi pe canalul YouTube al asociaţiei, cât şi pe pagina de Facebook a asociaţiei Help Autism: https://www.facebook.com/helpautism.ro/, Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/ şi a revistei Marea Dragoste: https://www.facebook.com/MareaDragoste. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 18:00 – Invitați – violonista Clara Cernat (Franţa) şi pianistul francez Thierry Huillet (Franţa)

 

-Economic

*Tel Aviv, Israel: Misiunea Economică din cadrul Ambasadei Israel la București invită România la cea de-a șasea ediție a Expoziției Internaționale MEDinISRAEL 2021 cu tema ”Shaping the Future of Healthcare & Digital Health Technologies” eveniment în format virtual, care se desfășoară în zilele de 20 și 21 aprilie. La eveniment participă 85 de companii producătoare de echipamente medicale de ultimă generație și au loc dezbateri pe teme de interes, inclusiv soluții implementate în spitale din Israel destinate tratării pacienților Covid-19.

– Învățământ, Cercetare

* Timișoara: Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, va organiza în perioada 20 – 22 aprilie, concursul național de cunoștințe „FEAA ECONOMICA RIPENSIS”, ediția I, care se va desfășura online. Concursul se adresează tuturor elevilor de liceu din clasa a XI-a sau clasa  a XII-a, indiferent de profil/specializare, și este organizat pe următoarele secțiuni: Economie – clasa a XI-a, Matematică – clasele IX – XII, Educație antreprenorială – clasa a X-a, Marketing – clasa a XI-a, Contabilitate – clasa a XI-a, Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor – clasa a X-a, Finanțe – clasa a XII-a, Turism – clasa a XI-a și Economie și afaceri internaționale      – clasa a XII-a. În cadrul fiecărei secțiuni se va derula online (pe platforma e-learning UVT) proba de evaluare a cunoștințelor elevilor din clasa a XI-a sau clasa  a XII-a și va consta în soluționarea individuală a unui test de întrebări formulate în sistem grilă (teoretice și aplicative). Pe site-ul concursului este afișată tematica și modele de întrebări pentru fiecare secțiune. Link site concurs: https://feaa.uvt.ro/ro/extracurriculare/concurs-elevi-feaa-economica-ripensis. Link formular de înregistrare: https://forms.gle/tfpVQUgxVeFodMtx7

– Cultură

* Lucrarea „Fallen angel”, de Adrian Ghenie, este cea mai bine cotată la licitaţia de artă postmodernă şi contemporană organizată online de Artmark, fiind pusă în vânzare la preţul estimativ de 30.000-50.000 de euro. Artistul mai este prezent în licitaţie cu lucrarea „Charles Baudelaire” din seria „Nevermore” – un digital print, estimat la 1.000-1.800 de euro. În licitaţie se regăsesc şi câteva fotografii inedite realizate de Philadelphia Museum of Art unor lucrări semnate de Constantin Brâncuşi. Aceste fotografii înfăţişează sculpturile „Portretul lui George”, la 1.500-2.500 de euro, „Head”, la 1.000-2.000 de euro, „Endless column, la 1.500-2.500 de euro. Lucrarea realizată în plumb „Le canard” de Constantin Brâncuşi este pusă în vânzare la preţul estimativ de 3.000-5.000 de euro

* Patru cineaşti spanioli – regizorii Alex Montoya, Belen Macias, Juanjo Gimenez şi producătoarea Maria del Puy Alvarado – fiecare cu un scurtmetraj şi un lungmetraj, în luna aprilie, se vor afla gratuit, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes. Producția selecţionată de la prestigiosul festival de film “Alcine” din Alcala de Henares este următoarea:

  • Filmul “Rodilla” în regia lui Juanjo Gimenez

 

– S-a întâmplat într-o zi de 20 aprilie

* Acum 222 de ani (1799), la Weimar, avea loc premiera poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein”, de Friedrich Schiller

* Se împlinesc 180 de ani (1841) de când primul roman poliţist din lume „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849), a văzut lumina tiparului. Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, „istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie)

* Cu 108 ani în urmă (1913) Parlamentul României a votat prima lege privind înfiinţarea şi organizarea aeronauticii militare ca armă de sine stătătoare (sancţionată de regele Carol I la 30 aprilie) (20.IV/3.V)

* Acum 88 de ani (1933) la Radiodifuziunea Română, avea loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României”, sub bagheta dirijorului Mihai Botez

* În urmă cu 62 de ani (1959) a fost adoptată, la Strasbourg, Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (ratificată de România prin Legea 236/1998)

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Banca Națională a României a lansat prima emisiune post-revoluționară de bancnote. Era vorba de bancnota de 500 de lei, dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi. Ulterior, în acelaşi an, au apărut bancnotele de 1.000 de lei (cu Mihai Eminescu pe ea) şi 5.000 de lei (cu Avram Iancu)

* Acum 29 de ani (1992) avea loc inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo ’92 Sevilla”, desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor”, la care au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România. Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb

* În urmă cu 11 ani (2010) avea loc catastrofa petrolieră din Golful Mexic, considerată cea mai mare din întreaga istorie a Statelor Unite, cauzatoare a unui enorm dezastru ecologic: pe platforma de foraj Deepwater Horizon a companiei British Petroleum s-au produs explozii dezastruoase (după ce o parte din țițeiul erupt datorită forajului fundului maritim nu a mai putut fi captat), ce au dus la distrugerea, arderea și apoi scufundarea platformei petroliere, moartea a 11 lucrători, rănirea gravă a altor 17, erupția masivă a țițeiului prin gaura forată în apele Golfului Mexic din vecinătatea coastei nord-americane; „mareea neagră” ce a acoperit Golful și-a extins brațele distrugătoare spre restul apelor lumii, afectând pe termen lung animalele, viața omului, chiar și industria

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– 1853: S-a născut Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1931)

 

– 1892: S-a născut compozitorul Diamandi Gheciu (m. 1982)

 

– 1893, 20.IV/2.V: A murit George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Societăţii Academice Române, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (n. 1812). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă ca dată a morţii stilul nou – 2 mai 1893

 

– 1900: S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

 

– 1903: S-a născut traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene, a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (m. 1980)

 

– 1908: S-a născut Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), istoric al literaturii antice şi traducător; în studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români; a urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis (m. 1988)

 

– 1922: S-a născut compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (m. 2015)

 

– 1934: A murit Constanţa Hodoş, prozatoare, autoare dramatică şi publicistă, afirmată în cadrul grupării de la „Sămănătorul”; soţia scriitorului Ion Gorun (n. 1860)

 

– 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (m. 2008)

 

– 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874)

 

– 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio”, care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891)

 

– 1970: A murit, la Paris, Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu originar din România; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (n. 1920, la Cernăuți)

 

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator de origine evreiască; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945)

 

– 1997: A murit folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (n. 1914)

 

– 2002: A murit solistul de muzică populară Drăgan Muntean (n. 1955)

 

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923)

 

– 2009: A murit Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (n. 1937). NOTĂ: Site-ul www.acad.ro/commem menționează decesul la 21.IV.2009

 

– 2020: A murit muzicologul și criticul muzical Daniela Caraman Fotea; a fost redactor în Radioteleviziunea Română, semnând, între anii 1965 și 1980, peste 3000 de emisiuni despre muzică clasică, dar și despre muzică de operă, operetă, ușoară, pop, folk, rock și jazz; a fost, de asemenea, redactor șef și director artistic al Casei de discuri „Electrecord” și membru fondator al Colegiului Criticilor Muzicali „Mihail Jora” (n. 1943) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

-Jakarta, Indonezia: Summitul țărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) asupra Birmaniei

 

-Haga, Țările de Jos: Hotărâre a Guvernului cu privire la o posibilă ridicare a stării de alertă și deschiderea teraselor începând cu 28 aprilie

 

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică un sondaj trimestrial privind distribuția creditelor în zona euro

 

– Haga: Audierea argumentelor în favoarea unei remedieri între RD Congo și Uganda în fața Curții Internaționale de Justiție (20 – 30 apr.)

 

-Paris: Conferință de presă a Organizaţiei Reporteri fără frontiere cu eseistul Francis Fukuyama și Svetlana Tsikhanouskaya – activistă din Belarus și candidată la alegerile prezidențiale din această țară din 2020

 

– San Francisco, SUA: Eveniment online al Companiei Apple pentru prezentarea de noi produse

 

-San Francisco, SUA: Netflix: rezultatele primului trimestru

 

-New York: Compania Johnson & Johnson: rezultatele primului trimestru

 

– Paris: Compania Danone prezintă rezultatele financiare din primul trimestru 2021 (înainte de bursă)

 

– Paris: L’Oréal – Adunarea generală a acționarilor, în special pentru aprobarea noului CEO

 

– Montreux, Elveția: Congresul anual de fotbal al UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Chineze” se marchează pentru a sublinia contribuţia limbii și literaturii chineze în cultura lumii, pentru promovarea multilingvismului, a diversității culturale şi utilizării egale a celor şase limbi oficiale ale ONU. Celebrarea zilei a fost stabilită de UNESCO în 2011, în perioada Guyu/Guyu („Ploile cerealelor”), a şasea dintre cele 24 de perioade solare create din timpuri străvechi pentru ghidarea activităţilor agricole, care corespunde datei de 20 aprilie în calendarul gregorian. Această zi aduce şi un omagiu personajului mitologic chinez Cangjie (Tsang-chieh), care a inventat caracterele chinezeşti în urmă cu circa 5000 de ani; se spune că ar fi fost istoricul oficial al Împăratului Galben

 

– „Ziua Internaţională a Presei Libere”; aceasta este marcată începând din anul 1991 (- 30 de ani), la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe 3 mai este „Ziua mondială a libertăţii presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

 

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia)

 

– 1809: S-a născut fizicianul scoţian James David Forbes; cercetări în domeniile seismologiei şi glaciologiei (m. 1868)

 

– 1840: S-a născut Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului (m. 1916)

 

– 1851: S-a născut Eduardo Acevedo Díaz, prozator, politician și jurnalist uruguayan (m. 1921) – 170 de ani

 

– 1859: A murit geologul elveţian Ignatz Venetz; este primul care a susţinut că gheţarii acoperă suprafeţe importante ale Pământului (n. 1788)

 

– 1869: A murit compozitorul german Karl Löwe (n. 1796)

 

– 1879: S-a născut istoricul britanic Harold William Temperley, unul dintre cei mai de seamă istorici ai vremii; a fost atras şi de istoria Ţărilor Române, despre care a publicat numeroase studii şi documente; membru corespondent străin al Academiei Române din 1933 (m. 1939)

 

– 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 8 aprilie 1881

 

– 1889: S-a născut Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1945)

 

– 1893: S-a născut Harold Lloyd, actor, producător, regizor şi scenarist american; una dintre cele mai populare vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton (m. 1971)

 

– 1893: S-a născut Joan Miró, pictor, grafician, sculptor şi ceramist spaniol (m. 1983)

 

– 1908: S-a născut Lionel Hampton, interpret american de jazz, percuţionist, vibrafonist şi compozitor; figură marcantă a epocii big band–urilor de jazz (m. 2002)

 

– 1919: A murit geologul american George Ferdinand Becker; contribuţii importante la studierea structurii Pământului (n. 1847)

 

– 1927: S-a născut Karl Alex Müller, fizician elveţian, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1987, împreună cu J. Georg Bednorz, pentru reușitele lor în descoperirea proprietăților de supraconductibilitate în materialele ceramice

 

– 1928: S-a născut Gerald S. Hawkins, astronom american de origine britanică; contribuţii importante în domeniul arheoastronomiei (m. 2003)

 

– 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O’Neal – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut dirijorul englez Sir John Eliot Gardiner

 

– 1949: S-a născut actriţa americană de film Jessica Lange

 

– 1949: S-a născut (în Anglia) actriţa americană de film de origine britanică, Veronica A. Cartwright

 

– 1951: S-a născut Luther Vandross, cântăreţ, producător şi compozitor american (m. 2005) – 70 de ani

 

– 1960: S-a născut politicianul cubanez Miguel Díaz-Canel Bermúdez, preşedinte al Cubei (din 2018)

 

– 1982: A murit Archibald MacLeish, poet şi prozator american (n. 1892)

 

– 1992: A murit comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (n. 1924)

 

– 1995: A murit Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911)

 

– 1997: A murit Otto Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (n. 1910)

 

– 2001: A murit, în timpul unui concert susţinut la Deutsche Oper de Berlin, în urma unui atac de cord, dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (n. 1946) – 20 de ani

 

– 2002: A murit cântăreţul american Alan Dale (n. 1925)

 

– 2011: A murit Hubert Schlafly Jr., inginer american creditat cu inventarea teleprompterului, echipament de care se folosesc prezentatorii de ştiri, actorii şi chiar politicienii (n. 1919) – 10 ani

 

– 2012: A murit chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (n. 1920)

 

– 2016: A murit regizorul britanic Guy Hamilton (n. 1922) – 5 ani

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 19 aprilie

Calendarul zilei – 19 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 19 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 19 aprilie 2021, 9:18

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 13:30 – şedinţa biroului permanent  și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  – la sediul Senatului și online

* ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, Sala 5001 – prezență fizică în sala comisiei

 

-Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Ședinţa în plen – prezență fizică și online

-Uniunea Europeană

* Cu ocazia Zilei Europei (9 mai), înaintea Conferinței privind viitorul Europei, are loc lansarea platformei cetățenilor începând cu această dată, datorită acestei noi platforme digitale multilingve, cetățenii din întreaga Europă având posibilitatea de a-și exprima opiniile cu privire la orice subiect pe care îl consideră important pentru viitorul UE

-Juridic

* Dezbaterea cu tema „Competența secțiilor civile în judecarea litigiilor privind executarea contractelor de achiziție publică – o alegere inspirată sau o struțocămilă?” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30.Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Jud. dr. Bogdan Cristea, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, Av. Viorel Dinu, Partner Bondoc & Asociații, Av. dr. Eugenia Marin, Av. Monica Strîmbei, Partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners. Moderator:Av. Dan Cristea, Partner Țuca Zbârcea & Asociații

– S-a întâmplat într-o zi de 19 aprilie

* Acum 172 de ani (1849) a avut loc semnarea Convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, care consfinţea pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. Convenţia prevedea, între altele, ţinerea sub ocupaţie a Principatelor pentru „a reprima orice mişcare de insurecţionare”. Au fost numiţi domni Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova (19.IV/1.V)

* Acum 159 de ani (1862) avea loc crearea, la Cernăuţi, din iniţiativa filologului Ioan G. Sbierea, a „Reuniunii române de lectură” (preşedinte – Mihai Zotta, vicepreşedinte – Alecu Hurmuzachi), transformată, la 11/23.I.1865, în „Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina”, avându-l ca preşedinte pe Gheorghe Hurmuzachi. Societatea şi-a desfăşurat activitatea până în preajma anului 1940

* În urmă cu 112 ani (1909) apărea Legea privind arendarea moşiilor statului către asociaţiile ţărăneşti (19.IV/2.V)

* Acum 102 ani (1919) apărea la Bucureşti (aprilie 1919 – mai 1920; martie 1926 – martie 1927) revista literară „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu

* Cu 101 ani în urmă, între 19 și 26 aprilie 1920, a avut loc Conferința de la San Remo (Italia), o întrunire internațională convocată după încheierea Primului Război Mondial de către Consiliul Suprem Aliat. La conferință au participat cele mai importante patru state aliate, reprezentate de premierii britanic, David Lloyd George, francez, Alexandre Millerand, italian, Francesco Nitti și japonez, K. Matsui. În timpul negocierilor au fost alocate mandatele de clasă „A” pentru administrarea teritoriilor care ieșiseră de sub controlul Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu

* Cu 89 de ani în urmă (1932) apărea Legea pentru asanarea datoriilor agricole (Legea de conversiune a datoriilor agricole), prin care se reduceau datoriile proprietarilor agricoli din România

* Acum 78 de ani (1943), între 19 aprilie şi 16 mai, a avut loc revolta populaţiei evreieşti din ghetoul Varşoviei împotriva trupelor germane (rezultatul reprimării revoltei: 60.000 de morţi şi ghetoul complet distrus). Data de 19.IV.1943 corespundea cu 27 Nisan în calendarul ebraic, dată aleasă pentru a comemora „Ziua Holocaustului” (Yom Ha-Shoah). Ziua se marchează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

* Cu 59 de ani în urmă (1962) se constituia, la Bucureşti, Uniunea Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România. În 1949 se organiza Societatea Științelor Medicale (SSM), în care a funcționat o Secție de Medicină Internă. În 1962, SSM s-a transformat în Uniunea Societăților de Științe Medicale din România (USSM) și s-a înființat în cadrul ei Societatea de Medicină Internă prezidată de Acad. Prof. Dr. St. Milcu, în perioada 1962 -1973. În perioada 1990 – 2000 s-a încercat în repetate rânduri reorganizarea Societății, care s-a finalizat în 2001 ca Societatea Română de Medicină Internă (SRMI)

* Se împlinesc 50 de ani (1971) de când Rusia (URSS la acea dată) a lansat cu racheta Proton K, de pe cosmodromul Baikonur, prima stație spațială din istorie pe orbita joasă a Pământului, Salyut 1 (română: „Salut”). A fost, de asemenea, prima stație spațială orbitală care putea susține un echipaj de 3 membri. Numele programului, care a inclus lansări ale mai multor stații Salyut în perioada 1971 – 1986, a fost ales pentru a onora primul zbor în spațiu al cosmonautului Iuri Gagarin, cu un deceniu mai devreme. Primul echipaj de pe stația spațială Salyut 1, format din cosmonauții Nikolai Rukavishnikov, Vladimir Shatalov și Alexei Yelisyev, a ajuns la destinație la trei zile după ce stația a fost lansată, însă, aceștia nu au putut pătrunde în ea din cauza trapei. Cel de-al doilea echipaj, format din Georgi Dobrovolsky, Vladislav Volkov și Viktor Patsayev, a intrat în stație fără probleme și a petrecut acolo timp de 24 de zile. Aceștia au fost primii oameni care au stat o perioadă mai lungă de timp în spațiu. Însă, pe 30 iunie 1971, echipa de la sol care fusese trimisă să-i întâmpine pe cei trei eroi au deschis trapa și au fost martorii unei scene teribile: cei trei muriseră după ce o valvă se deschisese din greșeală cât timp aceștia se aflau în spațiu și tot aerul ieșise din navă. Fără costume spațiale care să le ofere aer, cosmonauții au murit înainte de a atinge solul. Acum, toți astronauții poartă costume spațiale în timpul lansării și aterizării. Stația spațială Salyut 1 avea o greutate de 18.900 de kg, o lungime de aproximativ 20 m, un diametru de 4,15 m și un volum presurizat de 99 metri cubi. A fost plasată pe o orbită circumterestră cu apogeul de 222 km și perigeul de 200 km, perioada orbitală de 88 minute și 30 secunde, a efectuat 2.929 de rotații în jurul Terrei și a rămas pe orbită 175 de zile. La data de 10 octombrie 1971 stația spațială Salyut 1 a fost deorbitată și coborâtă (prăbușită) controlată în Oceanul Pacific. După 175 de zile pe orbită, prima stație spațială din istoria umanității și-a încheiat misiune

* Acum 26 de ani (1995), în zilele de 19 şi 20 aprilie, a avut loc, la Bucureşti, reuniunea de constituire a Comitetului Parlamentar Mixt Uniunea Europeană-România

* Acum 19 ani (2002) avea loc lansarea canalului TVR Cultural al Televiziunii publice, care difuza exclusiv emisiuni cu tematică culturală. Canalul a fost închis pe 15 septembrie 2012

* Cu 17 ani în urmă (2004) pe piaţa audiovizualului din România a fost lansat postul de televiziune „Pro Cinema”, primul post românesc dedicat în exclusivitate filmelor

* Acum 14 ani (2007), la iniţiativa Partidului Social Democrat, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui României, Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru şi 108 voturi împotrivă), o premieră pe scena politică românească. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu (PSD), a devenit, pentru o lună, preşedinte interimar al României. La data de 19.V.2007 a avut loc referendumul naţional privind demiterea preşedintelui Băsescu (78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot, circa 4 milioane, au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru). La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat din nou în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, în vederea organizării unui referendum care să decidă sau nu demiterea din funcţie. După suspendare, până la referendumul care a avut loc la 29 iulie, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituţiei, preşedinte interimar al României. Din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot, care se ridica la 18.292.464, la urne s-au prezentat 46,24% din români. La data de 21 august 2012, Curtea Constituţională a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3, pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. Pe 27 august 2012 această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1848: S-a născut scriitorul şi profesorul Calistrat Hogaş (m. 1917)

 

– 1854: S-a născut inginerul Anghel Saligny; premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat (1888) şi a condus construcţia podului peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895), pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume. S-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între anii 1895-1897 şi 1910-1911; membru titular al Academiei Române din 1897, vicepreşedinte (1901-1904) şi preşedinte (1907-1910) al acestui for (m. 1925)

 

– 1890: S-a născut geograful Vintilă M. Mihăilescu; a pus bazele geografiei oraşelor în România pe principiul integrării în teritoriu; a introdus noţiunile de zonă preorăşenească şi topoclimă sau spaţiu microclimatic; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1978)

 

– 1895: A murit Raicu Ionescu-Rion, critic literar şi publicist (n. 1872)

 

– 1908: S-a născut Ana Cartianu, traducătoare, eseistă şi profesoară; bună cunoscătoare a culturii şi literaturii britanice, a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; cofondatoare a Catedrei de limbă şi literatură engleză a Universităţii Bucureşti (1936); este autoarea unui „Dicţionar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda) (m. 2001)

 

– 1913: S-a născut inginerul Nicolae Tipei; specialist în electromecanică şi aeronautică; în 1971 s-a stabilit în SUA; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1999)

 

– 1921: S-a născut Adrian Rogoz (pseudonimul lui Adrian Sommer), prozator, poet şi traducător; s-a făcut cunoscut mai ales ca autor de science-fiction (m. 1996, la Bad Nauheim/Germania, unde se stabilise din 1989) – 100 de ani

 

– 1929: S-a născut Ileana Vrancea (pseudonimul Hedei Katz), istoric şi critic literar; stabilită în Israel, din 1987

 

– 1936: A murit Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1874) – 85 de ani

 

– 1941: S-a născut Andrei Giurgea, unul dintre cei mai cunoscuţi radioamatori din lume (indicativul YO3AC) (m. 1999) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut poetul Ioan Gliga, membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

– 1947: S-a născut Nicu Covaci, compozitor, cântăreţ, chitarist, pictor şi grafician; fondator şi lider al formaţiei „Phoenix”

 

– 1949: S-a născut Maria-Ana Tupan, istoric, critic şi teoretician literar, profesor; soţia prozatorului Marius Tupan

 

– 1954: S-a născut Radu G. Ţeposu, critic literar, eseist, cronicar literar şi ziarist; figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (m. 1999)

 

– 1955: S-a născut Ştefan Ghidoveanu, scriitor, traducător, editor, antologator, blogger, redactor şi publicist-comentator la Radio România; a fost un înfocat promotor al literaturii SF (m. 2014)

 

– 1965: S-a născut ÎPS Ciprian (numele de mirean: Cezar Spiridon), arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei (din martie 2013); episcop vicar patriarhal cu numele de Câmpineanul între 2002 şi 2013

 

– 1969: S-a născut Marius Dragomir, compozitor, textier și interpret de muzică uşoară, inițiatorul curentului muzical „Kashay”, stil etno-pop care îi aduce Discul de Aur în 1996, pentru albumul „Party in Transilvania”, vândut în peste 1.800.000 de exemplare

 

– 1980: A murit (la Cluj-Napoca) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (n. 1900, la Grenoble/Franţa)

 

– 1989: A murit pictorul gorjean Iosif Keber, specializat în pictura bisericească şi restaurarea lăcaşurilor de cult; era urmaşul unei familii din Flandra care s-a stabilit în România în anul 1735 (n. 1897)

 

– 2005: A murit chimista Maria Brezeanu; fondatoare a şcolii româneşti de chimie a combinaţiilor complexe polinucleare; membru titular al Academiei Române din 1933 (n. 1924)

 

– 2011: A murit Octavian Penda, gravor, pictor, sculptor, medalist, ceramist; a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (n. 1956) – 10 ani

 

– 2017: A murit generalul de brigadă (ret.) Oliver Lustig, scriitor şi jurnalist militar, supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz; autor al mai multor cărţi despre Holocaust şi despre cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1926)

 

– 2018: A murit cascadorul Adrian Pavlovschi, unul dintre creatorii școlii de cascadori din România (n. 1956)

 

– 2020, 19/20: A murit jurnalistul radio şi politologul Justin Liuba, cunoscută personalitate a exilului românesc; stabilit la New-York, din 1952, a desfăşurat o intensă activitate de denunţare a regimului comunist; a fost director al postului Radio Europa Liberă și preşedinte al Fundaţiei „Iuliu Maniu” din New York (n. 1924) – 1 an

 

– 2020: A murit istoricul militar, arheologul și muzeograful Floricel Marinescu; principalul arhitect al sistemului național de decorații, aflat în vigoare în România (n. 1933) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE

 

– Bruxelles: Începe livrarea în Europa a vaccinului american Johnson & Johnson împotriva Covid-19

 

-Strasbourg: Nominalizarea câștigătorului Premiului pentru drepturile omului “Vaclav Havel” 2020

 

-Berlin: Comitetul executiv al Verzilor anunță numele candidatului său la alegerile parlamentare

 

– Bratislava, Slovacia: Deschiderea magazinelor, hotelurilor și lăcașurilor de cult

 

-Varsovia, Polonia: Sunt marcați 78 de ani de la începutul revoltei anti-naziste în ghetoul din Varșovia

 

-Lisabona, Portugalia: O nouă etapă a planului de măsuri de relaxare din perioada pandemiei Covid-19: deschiderea restaurantelor, spațiilor culturale, liceelor și universităților

 

– Geneva, Elveția: Organizația Mondială a Sănătății lansează inițiativa globală de mobilizare a tinerilor în prezența activistei pentru mediu, Greta Thunberg

 

– Paris: Publicarea unui studiu OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, pe tema economiei Spaniei

 

– Ottawa: Ministrul canadian de finanțe, Chrystia Freeland, va prezenta primul buget federal în doi ani, care vor oferi sprijinul necesar celor care se luptă în timpul pandemiei

 

– Baikonur, Kazahstan: Sunt marcați 50 de ani de la lansarea primei stații spațiale orbitale Salyut 1 de către URSS

 

– Strasbourg: Nominalizarea câștigătorului Premiului pentru drepturile omului „Vaclav Havel” 2020

 

– Viena: Adunarea generală online a Uniunii Europene a Științelor Geologice (EGU) (19 – 30 apr.)

 

– New York: Anunțarea câștigătorilor Premiului Pulitzer 2021

 

– Windhoek, Namibia: Procesul unui bărbat aparținând minorităților sexuale, care solicită naționalitate gemenilor săi născuți de o mamă surogat

 

– Lausanne, Elveția: Fotbal – Comitetul executiv al UEFA va lua o decizie privind viitorul format al Ligii Campionilor

 

– Barcelona, Spania: Turneul ATP de tenis Barcelona Open Banc Sabadell (19 – 25 apr.)

 

– Belgrad: Turneul ATP de tenis Open Serbia (19 – 25 apr.)

 

– Stuttgart, Germania: Turneul WTA Grand Prix de tenis Porsche (19 – 25 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Patrioţilor” (Patriot’s Day), se marchează din 1897 (doar în unele state ale Americii – Maine şi Massachusetts), în a treia zi de luni din aprilie, când se comemorează începutul Războiului de Independenţă (mai exact, bătăliile din 1775 de la Lexington şi Concord, două oraşe apropiate de Boston). În această zi instituţiile publice, cu excepţia serviciilor federale, îşi închid porţile, la fel şi unele magazine; au loc, de asemenea, diverse festivităţi, cum este şi celebrul maraton de la Boston. După cum relatează revista L’Express, este însă şi o zi în care se manifestă opoziţia faţă de guvernul federal

 

– 1588: A murit pictorul italian Paolo Veronese (numele adevărat: Paolo Caliari) (n. 1528)

 

– 1768: A murit pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (n. 1697)

 

– 1824: A murit poetul romantic englez George Gordon Byron (n. 1788)

 

– 1863: S-a născut chimistul francez Charles Moureau; lucrări de chimie organică; cercetări asupra apelor minerale; prieten apropiat al poporului român, a încurajat mişcarea ştiinţifică din România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1929)

 

– 1882: A murit biologul englez Charles Darwin; autorul teoriei despre evoluţia speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală (teoria evoluţionistă) (n. 1809)

 

– 1889: A murit astronomul și chimistul britanic Warren de la Rue, pionier al fotografiei astronomice (n. 1815)

 

– 1906: A murit Pierre Curie, fizician şi chimist francez, cercetător în domeniul radioactivităţii; Premiul Nobel pentru fizică pe 1903, împreună cu soţia sa, Marie Curie, şi cu Antoine Henri Becquerel (n. 1859) – 115 ani

 

– 1914: A murit Charles Sanders Peirce, filosof şi logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism şi, alături de William James, părintele semioticii moderne (n. 1839)

 

– 1917: S-a născut scriitorul danez de literatură de război Sven Hassel (numele adevărat: Sven Pedersen); în cărţile sale a prezentat experienţele trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (m. 2012)

 

– 1932: S-a născut Fernando Botero, pictor şi sculptor columbian, reprezentant de seamă al culturii latino-americane moderne

 

– 1935: S-a născut Dudley Moore, actor de film britanic, compozitor şi cântăreţ (m. 2002)

 

– 1947: S-a născut pianistul american Murray Perahia

 

– 1947: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Yan-Pascal Tortelier

 

– 1967: A murit Konrad Adenauer, om politic german creştin-democrat, primul cancelar al R.F. Germania (septembrie 1949 – octombrie 1963); rol important în reconstrucţia ţării după cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1876)

 

– 1989: A murit scriitoarea britanică Daphne du Maurier (n. 1907)

 

– 1998: A murit Octavio Paz, poet, eseist şi diplomat mexican; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1990 (n. 1914)

 

– 2004: A murit Norris McWhirter, editor britanic, unul dintre co-fondatorii (alături de fratele său geamăn, Ross, ucis de IRA – Armata Republicană Irlandeză, în 1975) celebrei cărţi „Guinness Book of Records”, lansate în 1954 (n. 1925)

 

– 2009: A murit scriitorul britanic de literatură științifico-fantastică J.[ames] G.[raham] Ballard (n. 1930, la Shanghai)

 

– 2011: A murit actriţa britanică Elisabeth Sladen (n. 1946) – 10 ani

 

– 2013: A murit actorul american de film Allan Arbus (n. 1918)

 

– 2013: A murit biologul şi profesorul francez François Jacob; cercetările sale din domeniul geneticii bacteriene şi al circuitelor de regularizare i-au adus numeroase distincţii ştiinţifice, inclusiv Premiul Nobel pentru medicină pe 1965, împărţit cu conaţionalii săi André Lwoff şi Jacques Monod (n. 1920)

 

– 2013: A murit jurnalistul american Al Neuharth (nume real: Allen Harold Neuharth), fondatorul publicaţiei „USA Today”, apărute în 1982 (n. 1924)

 

– 2015: A murit cântăreţul francez de origine egipteană Richard Anthony (născut: Ricardo Anthony Btesh) (n. 1938)

 

– 2016: A murit Patricio Aylwin Azocar, avocat şi om politic chilian; fost preşedinte al Republicii Chile (1990-1994), artizanul tranziţiei democratice după dictatura militară a lui Augusto Pinochet (n. 1918) – 5 ani

 

– 2016: A murit Walter Kohn; fizician şi chimist teoretician american, originar din Austria, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe 1998 (n. 1923) – 5 ani

 

– 2018: A murit sportivul italian Bruno Sammartino, legendă a wrestlingului mondial (n. 1935)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 18 aprilie

Calendarul zilei – 18 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 18 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 18 aprilie 2021, 13:17

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 18 aprilie

* Cu 173 de ani în urmă (1848) avea loc prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii („Adunarea din Duminica Tomii”), la care s-a hotărât convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian şi Ion Buteanu) (18/30)

* Acum 117 ani (1904) a apărut primul număr al ziarului „L’Humanité”, organ central al Partidului Comunist Francez

* În urmă cu 112 ani (1909) era înfiinţată „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători. Primarul Bucureştiului, Vintilă I. Brătianu, a alcătuit raportul nr. 9 149/1909 prin care cerea formarea unei societăţi comunale pentru construirea şi exploatarea de tramvaie în Bucureşti, pe termen de 40 ani, în care Comuna (Primăria) să intre cu cel puţin 1/4 şi cel mult 1/2 din capital. Consiliul Primăriei l-a aprobat prin Decizia nr. 50/4 martie 1909, iar „Legea pentru înfiinţarea unei societăţi comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti” a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 19 martie 1909, de Senat la 23 martie 1909 şi a fost promulgată cu Decretul Regal Nr. 1 308/14 aprilie 1909 („Monitorul Oficial”, nr. 15/18 aprilie 1909) (18.IV/1.V)

* Cu 103 ani în urmă (1918) era deschisă, la Iaşi, prima expoziţie a grupării „Arta română”, înfiinţată la 9.III.1917. Au fost expuse lucrări ale artiştilor fondatori, printre care pictorii Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu şi Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ş.a.

* Se împlinesc 90 de ani (1931), de când, după demisia guvernului naţional-ţărănesc, condus de Gh. Gh. Mironescu (la 4 aprilie), s-a format un guvern de „tehnicieni”, prezidat de istoricul Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la Finanţe şi Interne). Fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu s-a bucurat nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când a fost adoptată, în mod oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite. Creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial

* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când, la Paris, șase țări europene – Italia, Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – au semnat Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Tratatul de la Paris, cum mai este denumit, a avut o durată limitată la 50 de ani. În consecință, CECO a încetat să existe la 23 iulie 2002, iar responsabilitățile și bunurile sale au fost preluate de Comisia Europeană. Tratatul instituia o Înaltă Autoritate, o Adunare, un Consiliu de Miniștri și o Curte de Justiție, CECO având personalitate juridică. Înalta Autoritate, precursoarea actualei Comisii Europene, era organismul executiv colegial independent care avea sarcina de a atinge obiectivele stabilite în tratat și de a acționa în interesul general al CECO. Aceasta cuprindea nouă membri (dintre care cel mult doi puteau fi de aceeași naționalitate), numiți pentru șase ani. A fost un organism supranațional cu putere de decizie. Înalta Autoritate lua decizii, formula recomandări și adresa avize. Aceasta era asistată de Comitetul Consultativ (precursorul actualului Comitet Economic și Social European), compus din reprezentanți ai producătorilor, ai lucrătorilor, ai consumatorilor și ai distribuitorilor. Adunarea, precursoarea Parlamentului European, era compusă din 78 de membri, care reprezentau propriile parlamente naționale. Erau câte 18 membri pentru Germania, Franța și Italia, 10 pentru Belgia și Țările de Jos și patru pentru Luxemburg. Consiliul, precursorul actualului Consiliu al Uniunii Europene, era format din șase reprezentanți ai guvernelor naționale. Președinția Consiliului era deținută prin rotație de către fiecare țară membră a CECO pentru o perioadă de trei luni. Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, era formată din șapte judecători numiți pentru șase ani printr-un acord comun între guvernele țărilor CECO. Aceasta asigura interpretarea și aplicarea corectă a tratatului

* Acum 66 de ani (1955), între 18 şi 24 aprilie, a avut loc Conferinţa de la Bandung (Indonezia), prima conferinţă afro-asiatică ce a pus, practic, bazele mişcării de nealiniere. La conferinţă s-a relevat interesul ţărilor în curs de dezvoltare de a acţiona într-un cadru internaţional organizat, care să asigure armonizarea intereselor lor

* Se împlinesc 30 de ani (1991), de când, în zilele de 18 și 19 aprilie, a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, François Mitterrand, prima vizită a unui şef de stat occidental după decembrie 1989

* Acum 3 ani (2018) a fost realizat un transplant pulmonar la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București. Organul a fost recoltat de la un pacient aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 46 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență București, în data de 18 aprilie 2018. Echipa medicală l-a avut ca operator pe dr. Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie și echipa de asistente specializate pe bloc operator din același spital

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1806: S-a născut Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1881) – 215 ani

 

– 1846: S-a născut Nicolae Densuşianu, istoric şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1880 (m. 1911) – 175 de ani

 

– 1880: A murit Costache Aristia, actor (creator al primei şcoli de artă dramatică – 1833, având printre discipoli pe Costache Caragiali şi Eufrosina Popescu) şi traducător; membru al „Frăţiei” şi participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1800)

 

– 1882: S-a născut medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (m. 1960)

 

– 1914: S-a născut inginerul Gheorghe Silaş; a organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2001)

 

– 1924: S-a născut compozitorul Ion Vintilă (m. 1977)

 

– 1925: S-a născut Emanuel Valeriu, fost redactor şi director general al Televiziunii Române (1990-1992); și-a început cariera de jurnalist în 1940, la ziarul „Universul Sport” (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut scriitorul Dumitru Popescu; lider comunist (membru al CC al PCR între anii 1965 şi 1989, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă); arhitectul principal al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu; era poreclit „Dumnezeu”; originea poreclei este incertă, dar ea sugera întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice

 

– 1929: S-a născut Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA (Casa Centrală a Armatei) şi antrenor; portar de legendă, care a marcat cel mai mult istoria fotbalului românesc, conform UEFA; a fost poreclit „Ţop” din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială” (m. 2018)

 

– 1934: S-a născut regizorul și scenaristul de film documentar Erich Nussbaum, specializat în filme despre artă (m. 2011)

 

– 1943: S-a născut Florin Codre, sculptor de artă monumentală, cascador şi regizor (autor al primului film românesc de ficţiune de după 1989, a cărui finanţare s-a realizat din iniţiativă privată, „Şobolanii roşii” – 1990)

 

– 1944: S-a născut pictorița Doina Herivan Moisescu (m. 2020)

 

– 1945: S-a născut Maya Badian, compozitoare, muzicolog și profesoară canadiană de origine română

 

– 1945: S-a născut Marius Tupan, prozator, eseist şi dramaturg (m. 2007)

 

– 1946: S-a născut dirijorul şi pianistul Cristian Mandeal; dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) – 75 de ani

 

– 1952: S-a născut Eugen Cristea, actor de teatru şi film; în decursul carierei a fost prezentator şi realizator de emisiuni TV, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică

 

– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Drăgan Muntean (m. 2002)

 

– 1971: A murit Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (n. 1885) – 50 de ani

 

– 1974: A murit compozitorul și profesorul Nicolae Buicliu (n. 1906)

 

– 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor, grafician şi decorator (n. 1922) – 20 de ani

 

– 2005: A murit Cornelia Pillat, istoric de artă, istoric literar, memorialist şi editor (n. 1921)

 

– 2010: A murit Emilia Comişel, etnomuzicolog şi profesor (n. 1913)

 

– 2012: A murit ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru CNA (2001-2008) (n. 1925)

 

– 2014: A murit (în Franța) scriitoarea, poeta, eseista și scenarista Mioara Cremene (n. 1923)

 

– 2019: A murit Irina Mihaela Bădescu, filolog, profesor universitar, traducător și cercetător în domeniul istoriei literaturii franceze a secolului al XVIII-lea, al civilizației franceze a Vechiului Regim, teoriei literare franceze, al francofoniei literare, al literaturii canadiene (n. 1938)

 

– 2020: A murit filosoful, profesorul, traducătorul și scriitorul Alexandru Boboc, unul din cei mai importanți specialiști români în filosofia modernă și contemporană; lucrările sale tratează o arie tematică largă: istoria filosofiei universale (în perspectivă comparată), filosofia valorilor şi a culturii, filosofia istoriei, semantica, filosofia limbajului, istoria şi filosofia ştiinţei; membru titular al Academiei Române din 2012 (n. 1930) – 1 an

 

– 2020: A murit Doru Farcaş, violonist de muzică populară, mare rapsod al plaiurilor botoșănene (n. 1948) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Finlanda: Alegeri municipale

 

– Paris: Sunt marcați 70 de ani de la semnarea tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

 

– Berlin: Ceremonie națională de omagiu în memoria victimelor Covid-19 în Germania

 

– Capul Verde: Alegeri legislative

 

– Imola, Italia: Campionatul Mondial de Formula 1 – GP Emilia-Romagna, Marele Premiu

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor”; stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO; sărbătorită pentru prima dată în 1984, ziua oferă posibilitatea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa

 

– „Ziua Mondială a Radioamatorismului”; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris, s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor – IARU

 

– Ziua naţională a Republicii Zimbabwe; aniversarea proclamării independenţei – 1980

 

– 1605: La această dată a fost botezat Giacomo Carissimi, cântăreţ, organist, pedagog şi compozitor italian, considerat drept iniţiator al „cantatei” în muzica bisericească (m. 1674)

 

– 1772, 18/19: S-a născut David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (m. 1823)

 

– 1819: S-a născut Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (m. 1895)

 

– 1873: A murit Justus von Liebig, chimist german; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (n. 1803)

 

– 1882: S-a născut dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (m. 1977)

 

– 1898: A murit Gustave Moreau, pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură (n. 1826)

 

– 1907: S-a născut matematicianul şi profesorul finlandez Lars Valerian Ahlfors (m. 1996)

 

– 1909: A murit Jacques Antoine Béchamp, medic şi chimist francez; şi-a petrecut copilăria în Ţara Românească, învăţând la Colegiul „Sf. Sava”; studii în domeniile biologiei, chimiei biologice şi toxicologiei; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (n. 1816)

 

– 1927: S-a născut politologul american Samuel P. Huntington, autorul celebrei lucrări „Ciocnirea civilizaţiilor” (1993) (m. 2008)

 

– 1927: S-a născut Tadeusz Mazowiecki, scriitor, ziarist, filantrop şi om politic de orientare creştin-democrată din Polonia, fost lider al mişcării „Solidaritatea” şi primul premier necomunist din Europa Centrală şi de Est după cel de-al Doilea Război Mondial (m. 2013)

 

– 1930: S-a născut organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (m. 2019)

 

– 1936: A murit compozitorul italian Ottorino Respighi; este în special cunoscut pentru Trilogia Romană şi cele trei suite de Dansuri Antice (n. 1879) – 85 de ani

 

– 1940: A murit Lajos Ady, scriitor, istoric literar şi pedagog maghiar; fratele mai mic al poetului Endre Ady (n. 1881)

 

– 1945: A murit Sir John Ambrose Fleming, fizician şi inginer englez, cunoscut pentru inventarea în 1904 a primului tub electronic, dioda, denumită pe atunci kenotron (n. 1849)

 

– 1948: S-a născut soprana americană Catherine Malfitano

 

– 1955: A murit fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1921 (n. 1879, la Ulm/Germania)

 

– 1974: A murit Marcel Pagnol, dramaturg, regizor, scenarist şi producător francez (n. 1895)

 

– 2002: A murit Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (n. 1914)

 

– 2003: A murit Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Republica Moldova (n. 1936)

 

– 2012: A murit Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand” şi „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve”; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur”, „American Music Awards” şi „Academy of Country Music Awards” (n. 1929)

 

– 2013: A murit desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (n. 1944)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 17 aprilie

Calendarul zilei – 17 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 17 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 17 aprilie 2021, 9:45

EVENIMENTE INTERNE

– Cercetare

* Cea de-a 42-a Convenție națională de science-fiction ROMCON, online, pe aplicația ZOOM, cu tema „Reflectări și problematici ale inteligenței artificiale în S.F.”, eveniment organizat de Asociaţia Română a Cluburilor şi Autorilor de Science-Fiction (ARCASF) – ora 16:30 (17 – 18 apr.). Invitat de onoare: Voicu Bugariu (Brașov). Invitați speciali: Ana-Maria Negrilă (București),  Győrfi-Deak Gyorgy (Jibou), Mugur Cornilă (Buzău)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 aprilie

* Cu 199 de ani în urmă (1822) delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) soseau la Istanbul pentru a prezenta Porţii Otomane revendicările Ţărilor Române: restabilirea domniilor pământene, consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de mari boieri, excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice, dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice ş.a. Poarta a admis numai restabilirea domniilor pământene (lucru ce se va realiza la 1/13.VII.1822, punându-se astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească) şi excluderea grecilor din funcţiile publice (17/29)

* Cu 141 de ani în urmă (1880) apărea, în „Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României (cu un capital de 30 de milioane lei), sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari), cu privilegiul exclusiv de a emite monedă. BNR a început să funcţioneze la 1/13 iulie 1880, primul guvernator fiind Ion I. Câmpineanu. A însemnat actul de naştere al Băncii Naţionale a României (17/29)

* În urmă cu 133 de ani (1888) era ridicat clopotul de la Patriarhie, cel mai mare din ţară la acea dată. Clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei din Bucureşti, care face parte din ansamblul monumentelor de la Centrul Patriarhal, adăposteşte astăzi, alături de alte clopote, şi clopotul mare, care a fost turnat din metalul altor două clopote din secolul al XVII-lea şi din bronzul câtorva tunuri turceşti

* Se împlinesc 120 de ani (1901) de când statul român a cedat Bibliotecii Academiei Române colecţiile Bibliotecii Centrale din Bucureşti (17/30)

* Cu 103 ani în urmă (1918) era înfiinţat, la Paris, „Comitetul naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina”, sub preşedinţia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino. Comitetul a militat pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi unirea acesteia cu România (17/30)

* Acum 97 de ani (1924) lua fiinţă Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), una dintre cele mai cunoscute case de filme americane. Fondată la Hollywood, s-a remarcat prin promovarea „star-sistemului”. Fondatori: Louis B. Mayer, Marcus Loew

* În urmă cu 86 de ani (1935) era înființată Academia de Științe Medicale din România, prin Legea nr. 91/1935, promulgată prin Decretul Regal nr. 1076 din 17 aprilie 1935. Primul președinte al acestui for a fost prof.dr. Constantin I. Angelescu, membru de onoare al Academiei Române

* Cu 74 de ani în urmă se înfiinţa, la Craiova, Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Oltenia”. La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I a promulgat Legea nr. 131, prin care a luat ființă Orchestra Filarmonicii Oltenia. În ziua de 18 aprilie, a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Filarmonice Oltenia recent înființate. Astfel, sub bagheta dirijorului Mircea Bârsan, violonista Gaby Grubea a interpretat Concertul în Mi minor pentru vioară, op. 64 de Mendelssohn-Bartholdy. De asemenea, în programul concertului din acea seară s-au regăsit Simfonia a III-a in Mi bemol major, op. 55, Eroica de Beethoven și Uvertura la opera Ruslan și Ludmila de Glinka. Conducerea Filarmonicii Oltenia i-a fost încredințată lui Gh. Petrescu, la data respectivă principalul animator al vieții muzicale craiovene

* Tot acum 74 de ani (1947), la Timişoara, era înfiinţată Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Banatul”. După cel de-Al Doilea Război Mondial, la 17 aprilie 1947, lua ființă Filarmonica de Stat „Banatul” din Timișoara, prin asimilarea orchestrei simfonice a Societății filarmonice „Banatul” (ultima denumire a „Amicilor muzicii”) devenind astfel o instituție de concert profesionistă, care și-a afiliat în anul 1951 și un cor academic (mai întâi sub formă de voluntariat, iar din 1955, salarizat)

* Se împlinesc 60 de ani (1961) de la Invazia din Golful Porcilor (cunoscută și sub numele La Batalla de Girón sau Playa Girón din Cuba), o tentativă eșuată a guvernului american de a răsturna regimul comunist cubanez. Conflictul fusese planificat de președintele american, Dwight Eisenhower și a avut loc în perioada 17 – 19 aprilie 1961 sub mandatul lui John Fitzgerald Kennedy. Invazia a fost inițiată prin operațiunea Puma, o succesiune de raiduri aeriene îndreptate împotriva forțelor lui Fidel Castro, având drept scop asigurarea superiorității aeriane a exilaților cubanezi care desfășurau atacul, în colaborare directă cu membri ai CIA. Lipsa unei implicări substanțiale din partea americanilor a condus la eșecul operațiunii. Conflictul s-a soldat cu un număr mare de victime. Din partea americanilor, patru piloți de aviație și-au pierdut viața. Din rândul exilaților, 68 au fost uciși, dar cel mai mare număr de victime a fost din partea apărătorilor cubanezi

* În urmă cu 57 de ani (1964) Geraldine Mock (1925-2014) a devenit prima femeie din lume care a zburat singură în jurul lumii. Ea a efectuat 29 de zile, 11 ore şi 59 de minute de zbor, aterizând pe Aeroportul Port Columbus din Ohio

* Acum 39 de ani (1982) avea loc ceremonia proclamării suveranităţii constituţionale depline a Canadei. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord a semnat, în calitate de şef al statului canadian, intrarea în vigoare a noii Constituţii a Canadei, care înlocuia vechea lege supremă a acestei ţări – Actul Americii de Nord Britanice (datând din 1867)

* În urmă cu 31 de ani (1990) începea să emită, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, postul de radio Antena Bucureştilor, denumit ulterior Radio Bucureşti şi în prezent Bucureşti FM (98,3 MHz), post al Societăţii Române de Radiodifuziune şi parte a reţelei Radio România Regional, primul şi singurul radio (la acea dată) dedicat vieţii de fiecare zi a Capitalei

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când delegaţiei Parlamentului României i s-a acordat statutul de „delegaţie asociată” la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14.XI.1998 şi-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO)

* Se împlinesc 25 de ani (1996) de la inaugurarea oficială a Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, prin punerea în funcțiune a primului reactor, fiind prima centrală de acest fel din Europa de Est. România a intrat astfel în clubul țărilor producătoare de energie nucleară. Unitatea 1 utilizează tehnologie de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), de concepție canadiană. Reactorul, care utilizează apa grea drept moderator și agent de răcire, iar drept combustibil — uraniul natural, a atins prima criticitate (inițierea reacției de fisiune în lanț) la 16 aprilie 1996. Festivitatea de inaugurare din 17 aprilie 1996 a avut loc în prezența președintelui Ion Iliescu, a premierului Nicolae Văcăroiu, a premierului canadian Jean Chretien, a președintelui Consiliului Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Johan Van Ebbenhorst-Tengbergen, și a altor oficialități române și străine, care au fost invitate să viziteze clădirea reactorului și camera principală de comandă și control

* Acum 23 ani (1998) începea să emită, la Iaşi, primul post de radio al Bisericii Ortodoxe Române, Radio Trinitas. Având studioul la Mănăstirea Golia din Iaşi, Radio Trinitas a făcut parte din cadrul Institutului Cultural-Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, până la data de 27 octombrie 2007. De la acea dată Radio Trinitas este parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio Trinitas Bucureşti, din Palatul Patriarhiei. În prezent Radio Trinitas are patru studiouri, la Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Sibiu. Membrii CNA au aprobat, la 6.II.2014, solicitarea Patriarhiei Române de a acorda o licenţă naţională Radio Trinitas, prin reunirea celor 51 de staţii locale pe care le deţinea

* Cu 23 de ani în urmă (1998) începea guvernarea Consiliului de miniştri condus de Radu Vasile (PNŢCD), care a durat până pe 22 decembrie 1999

* Cu 17 ani în urmă (2004), în Parcul Industrial din Ploieşti, era pornită prima centrală eoliană din România

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1735: S-a născut istoricul și poetul sas Johann Seivert, autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania; preocupări cu rezultate importante în domeniul cercetării inscripțiilor și al numismaticii (m. 1785)

 

– 1878: S-a născut chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1953)

 

– 1895, 17/30: S-a născut Ion Vinea (pseudonimul lui Ioan Eugen Iovanache), poet, prozator, traducător (traduceri remarcabile din Shakespeare şi Edgar Allan Poe) şi publicist (între anii 1938 şi 1944 a fost preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti) (m. 1964)

 

– 1896: A murit Traian Demetrescu, poet, prozator şi publicist (n. 1866) – 125 de ani

 

– 1897: S-a născut juristul Traian Ionaşcu; contribuţii în domeniul dreptului civil; a desfăşurat o bogată activitate didactică în ţară şi peste hotare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1981)

 

– 1902: S-a născut Ecaterina Fotino-Negru, pianistă şi profesoară (m. 1991)

 

– 1909: S-a născut actorul George Mărutză (m. 1968)

 

– 1916: S-a născut poeta prozatoarea şi publicista Magda Isanos (m. 1944) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut actorul Constantin (Pace) Bărbulescu (m. 1998)

 

– 1920: S-a născut coregraful Stere Popescu; în anii ′40 a fost prim solist al Operei din București; a publicat studii despre teoria dansului (m. 1968, la Londra)

 

– 1929: S-a născut dirijorul și profesorul israelian de origine română Mendi Rodan (m. 2009). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 15 aprilie 1929

 

– 1935: S-a născut George Bălăiţă, romancier, eseist, publicist, traducător şi editor (m. 2017)

 

– 1939: S-a născut pictorul Dumitru Icodin

 

– 1940: S-a născut Ionel Oprișan, folclorist, editor, critic şi istoric literar

 

– 1940: S-a născut generalul-locotenent Ştefan Guşe; la 22.XII.1989, după moartea ministrului apărării naţionale, generalul Vasile Milea, şi fuga familiei Ceaşescu, în calităţile pe care le avea (prim-adjunct al ministrului apărării naţionale şi şef al Marelui Stat Major) a devenit şeful Armatei române şi a coordonat activitatea acesteia din sediul fostului CC al PCR în zilele de 22 şi 23 decembrie; în contextul schimbărilor din ţară, la câteva zile (28.XII.1989) a fost eliberat din funcţii (m. 1994)

 

– 1944: A murit Pamfil Polonic, arheolog amator, topograf şi cartograf; colaborator al lui Gr. G. Tocilescu, care i-a încredinţat conducerea săpăturilor de la Adamclisi (n. 1858)

 

– 1945: A murit Ion Pillat, poet, eseist şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1891)

 

– 1945: A murit (la Bucureşti) Mircea Streinul, poet, prozator şi traducător; membru fondator al grupării cernăuţene „Iconar” (1931), care-şi propunea să afirme în literatura bucovineană noi forme; vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, înfiinţate în 1938 (n. 1910, la Cuciurul-Mare/Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1953: S-a născut Paul Balahur, poet şi publicist

 

– 1955: S-a născut Angela Ciochină, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi profesoară de canto (m. 2015)

 

– 1960: S-a născut actorul Adrian Păduraru

 

– 1964: A murit actorul George Vraca (n. 1896)

 

– 1966: A murit istoricul literar Petre V. Haneş (n. 1879) – 55 de ani

 

– 1971: A murit Nicu Stănescu, violonist, dirijor şi interpret de muzică populară (n. 1907) – 50 de ani

 

– 1985, 17/18: A murit D.[umitru] I.[on] Suchianu, sociolog, eseist, traducător, jurist, istoric, critic literar şi de film (n. 1895)

 

– 1990: A murit inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW.; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1905)

 

– 1994: A murit Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (n. 1923)

 

– 1997: A murit pictorul Ion Musceleanu (n. 1903)

 

– 1999: A murit pictorul şi profesorul Dan Bimbea (n. 1941)

 

– 2006: A murit juristul Mihail-Constantin Eremia, profesor universitar la Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti (n. 1956) – 15 ani

 

– 2007: A murit cântăreţul de muzică uşoară Gil Dobrică (n. 1946)

 

– 2008: A murit Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică; a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers; după război a emigrat şi s-a stabilit în RFG; a înfiinţat lectorate de limbă română la Köln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964); fondator şi animator al Societăţii Culturale Deutsch-Rumänische Studienvereinigung „M. Eminescu” (1976) (n. 1926)

 

– 2013: A murit fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea; a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată; membru titular al Academiei Române din 2011 (n. 1941)

 

– 2014: A murit matematicianul Dimitrie D. Stancu, unul dintre pionierii învăţământului informatic clujean; contribuţii de seamă în domeniile analizei numerice şi teoriei aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1927)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Jezkazgan, Kazahstan: Întoarcerea astronautului NASA, Kathleen Rubins și a cosmonauților Serghei Rizhikov și Serghei Kud-Sverchkov din misiunea lor pe Stația Spațială Internațională

 

– Sevilla, Spania: Fotbal – Copa del Rey, finală: Barcelona – Athletic Bilbao

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Hemofiliei”; Federaţia Internaţională de Hemofilie a stabilit în 1989 această dată în onoarea fondatorului Federaţiei, Frank Schnabel, născut în această zi

 

– „Ziua Mondială a Circului”; marcată din 2010, în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, de Federaţia Mondială a Circului, sub înaltul patronaj al preşedintelui onorific al acesteia, prinţesa Stephanie de Monaco

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Arabe Siriene; aniversarea proclamării independenţei/1946 – 75 de ani

 

– 485: A murit filosoful neoplatonist grec, Proclus, unul dintre ultimii mari gânditori clasici; majoritatea operelor sale reprezintă comentarii asupra dialogurilor lui Platon (n. 412)

 

– 1774: S-a născut compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (m. 1850)

 

– 1790: A murit Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (n. 1706)

 

– 1882: S-a născut pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel (m. 1951)

 

– 1885: S-a născut romanciera daneză Karen Blixen (cunoscută şi sub pseudonimul Isak Dinesen) (m. 1962)

 

– 1891: S-a născut ufologul american de origine poloneză George Adamski, un autodidact bizar, care a declanşat, de fapt, fenomenul „contacţilor”; el afirma că a văzut încă din 9.X.1946, prin telescopul său personal, un OZN în formă de trabuc; în anii următori a făcut mai multe fotografii spectaculoase, în care se poate urmări modul în care „nave de cercetare” discoidale, luminoase, părăsesc pe rând o „navă mamă” lunguiaţă, mult mai mare; deşi fotografiile au fost ridiculizate, specialiştii, înarmaţi cu aparatura cea mai sofisticată, nu au putut dovedi că au fost trucate; Adamski a scris ulterior o serie de cărţi de succes în care vorbea despre întâlnirile sale cu extratereştrii (m. 1965) – 130 de ani

 

– 1900: S-a născut compozitorul elveţian Willy Burkhardt (m. 1955)

 

– 1903: S-a născut violoncelistul american de origine rusă Gregor Piatigorsky (m. 1976). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 4 aprilie 1903

 

– 1911: S-a născut scriitorul francez Hervé Bazin (m. 1996) – 110 ani

 

– 1914: S-a născut soprana franceză Janine Micheau (m. 1976)

 

– 1919: S-a născut Chavela Vargas, cântăreaţă mexicană născută în Costa Rica (m. 2012)

 

– 1920: S-a născut scriitoarea şi jurnalista franceză Edmonde Charles-Roux (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut Paul Smith, pianist american de jazz, aranjor şi compozitor (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut soprana italiană Graziella Sciutti (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut James Last (nume real: Hans Last), muzician, instrumentist, compozitor şi dirijor german; liderul trupei „Big Band” (m. 2015)

 

– 1934: S-a născut producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (m. 2011)

 

– 1942: A murit fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin; studii asupra mişcării browniene, care au condus la determinarea, în 1908, a numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepţia atomică asupra structurii materiei; cercetări asupra emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a.; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1926; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (n. 1870)

 

– 1952: S-a născut Joe (Joseph Francis) Alaskey III, actor american de comedie, care a asigurat vocea unor personaje animate legendare, precum Bugs Bunny, Daffy Duck, Tweety şi Sylvester the Cat (m. 2016)

 

– 1955: S-a născut cântărețul, compozitorul și chitaristul englez Pete Shelley; solistul şi textierul trupei „Buzzcocks”, un nume marcant al scenei punk britanice (m. 2018)

 

– 1956: S-a născut Nils Anders Tegnell, medic suedez, specializat în boli infecțioase – 65 de ani

 

– 1975: A murit Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (între 1952 şi 1962 – vicepreşedinte, iar între 1962 şi 1967 – preşedinte al Indiei); membru de onoare străin al Academiei Române (1956) (n. 1888)

 

– 1986: A murit Marcel Dassault, cunoscut constructor francez de avioane; fondator al societăţii „Marcel Dassault-Breguet-Aviation”, în cadrul căreia s-au proiectat şi realizat avioanele Mirage III, c, V, F-1 ş.a. (n. 1892) – 35 de ani

 

– 1994: A murit neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru medicină pe 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (n. 1913)

 

– 1996: A murit François-Regis Bastide, romancier şi biograf literar francez; producător la Radioteleviziunea Franceză (n. 1926) – 25 de ani

 

– 2007: A murit Kitty Carlisle, cântăreaţă, actriţă şi realizatoare americană de programe tv. (n. 1910)

 

– 2008: A murit Aimé Césaire, poet, eseist, dramaturg şi om politic francez (n. 1913, în Martinica)

 

– 2011: A murit actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (n. 1940) – 10 ani

 

– 2014: A murit (la Ciudad de Mexico, unde trăia de mai bine de 30 de ani) scriitorul şi jurnalistul columbian Gabriel Garcia Márquez, considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă; cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate” (1967); Premiul Nobel pentru literatură pe 1982; potrivit Academiei Nobel a fost un titan al „realismului magic” (numit de mulţi critici şi realismul fantastic sud-american), care a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent” (n. 1927)

 

– 2015: A murit Alfred Taubman, om de afaceri american, inventator al complexului comercial de tip mall în anii 1950, în SUA (n. 1924)

 

– 2016: A murit actriţa americană de comedie Doris Roberts (n. 1925) – 5 ani

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 16 aprilie

Calendarul zilei – 16 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 16 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 17 aprilie 2021, 9:45

EVENIMENTE INTERNE

-Social

*Jurnalista Alice Năstase Buciuta, ambasador Help Autism 2019, se va întâlni atât pe calea undelor, cât și în studioul Canalului 33 România – partener al evenimentului, cu o parte dintre muzicienii români și străini care au susținut – prin arta și talentul lor – cauza copiilor cu minți aparte de-a lungul celor șase ediții ale proiectului “Suflet în Culori”. Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Help Autism și Kaufland România.În parteneriat cu: Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Radio România Muzical. Canal 33 România și revista Tango-Marea Dragoste . Printre  partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 18:00 – cu Soprana Leontina Văduva (Franța). Întâlnirea se va desfășura atât pe pagina de Facebook a Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube al asociației, cât și pe pagina de Facebook a: asociației Help Autism: https://www.facebook.com/helpautism.ro/, Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/ și a revistei Marea Dragoste: https://www.facebook.com/MareaDragoste

 

– Cultură

* În luna aprilie, Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creaţiile a patru cineaşti spanioli excepţionali, selecţionaţi din rândul participanţilor la Alcine, festivalul de film din Alcala de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediţie. Sunt patru perspective extrem de diferite, ce reflectă diversitatea, vitalitatea, prezentul solid şi viitorul promiţător al cinematografiei spaniole. Seria de filme din cadrul evenimentului „Faţă în faţă: scurtmetraj/lungmetraj”/ „Del corto al largo (y viceversa)” va putea fi văzută online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, pe parcursul lunii aprilie, de la ora 21:00.Programul zilei:

  • Filmul “Marsella”, regia Belen Macias

* Suceava: „Cântăreaţa Cheală”, considerată una dintre cele mai importante piese ce aparţin dramaturgului Eugene Ionesco, creaţie ce marchează începuturile teatrului absurd, a fost montată la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, în regia lui Alex Bogdan, având premiera în zilele de 16 şi 17 aprilie

* Londra: Programul seriei de evenimente dedicate scriitorului român Liviu Rebreanu, lansată online de ICR Londra, pe pagina Facebook a reprezentanței pe 7 aprilie.

  • ora 19:00 – Difuzarea spectacolului „Pădurea spânzuraților” (Teatrul Național București), în regia lui Radu Afrim. Cu subtitrare în limba engleză, valabil 48 ore, exclusiv în Marea Britanie – pe pagina de Facebook, canalul de YouTube și website ICR Londra

 

-Sport

* Cluj-Napoca: Simona Halep, Patricia Ţig, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu căpitan nejucător, alcătuiesc echipa României pentru întâlnirea România – Italia, din play-off-ul Billie Jean King Cup, care se va disputa fără spectatori, în zilele de vineri, 16 aprilie, de la ora 15:30, şi sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 14:00 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

 

– S-a întâmplat într-o zi de 16 aprilie

* Acum 157 de ani (1864), în numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, era publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire. În art. 54-55 din această lege se prevedea înfiinţarea a „patru Curţi de Apelu aşezate în Bucuresci, Iaşi, Craiova şi Focşani”. Competenţa teritorială a instanţei din Bucureşti cuprindea „judeţele Ilfovu, Vlaşca, Ialomiţa, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Oltu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău” (16/28)

* Cu 152 de ani în urmă (1869) apărea, la București, până la data de 14 februarie 1870, a revistei „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, publicaţie care continua ideile „Daciei literare”

* Acum 14 ani (2007) a avut loc masacrul de la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) cel mai sângeros incident petrecut într-o instituţie de învăţământ din istoria Statelor Unite, cu 33 de persoane decedate. Printre victime s-a aflat şi profesorul israelian de origine română, Liviu Librescu, împuşcat în timp ce îşi ţinea cursul în clădirea Norris Hall de la Universitatea mai sus menţionată

* În urmă cu 9 ani (2012) specialiştii Centrului de Excelenţă de Transplant Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă

* Tot într-o zi de 16 aprilie, acum 7 ani (2014), a avut loc naufragiul feribotului Sewol, în timp ce efectua o cursă între portul Incheon și insula Jeju, cunoscută atracție turistică, în urma căruia au murit 300 de persoane, 240 dintre acestea fiind elevi ai liceului Danwon din Ansan (lângă Seul), iar 10 profesori care îi însoțeau. În noiembrie 2014, Kim Han-sik, directorul general al companiei Chonghaejin Marine, căreia îi aparținea feribotul Sewol, a fost găsit vinovat pentru omor involuntar şi condamnat la 10 ani de închisoare

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1852: S-a născut pictorul George Demetrescu Mirea (m. 1934)

 

– 1872: S-a născut Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (m. 1922)

 

– 1879, 16/29: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), romancier, nuvelist, eseist, memorialist, gazetar, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961)

 

– 1880: A murit Simion Balint, protopop greco-catolic, figură importantă a revoluției române de la 1848 din Transilvania, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului (n. 1810)

 

– 1887: S-a născut Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor, folclorist, profesor şi ziarist; din 1919, ca inspector şcolar la Satu Mare a contribuit la organizarea învăţământului românesc din judeţ, la editarea de manuale şi la construirea de noi şcoli (peste 130) (m. 1965)

 

– 1896: S-a născut Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), scriitor francez de origine română; unul dintre fondatorii mişcării dadaiste (în februarie 1916 lansează, la Zürich, la cabaretul „Voltaire”, mişcarea „Dada”, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a.); în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial face parte din mişcarea de Rezistenţă antifascistă franceză (m. 1963, la Paris) – 125 de ani

 

– 1902: A murit medicul Nicolae Kalinderu; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina internă românească; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; cunoscut colecţionar de artă; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1835)

 

– 1903: S-a născut Filaret Barbu, compozitor, dirijor de cor şi profesor; s-a remarcat prin compoziţiile sale diverse, de la operete, opere comice sau populare şi balet până la compoziţii pentru coruri mixte şi bărbăteşti, poeme simfonice, muzică de teatru şi film (m. 1984)

 

– 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (n. 1838) – 105 ani

 

– 1919: A murit (la Cluj) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (n. 1862, la Kecskemét/Ungaria)

 

– 1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n. 1849)

 

– 1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu; a regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul Radu Zvorişteanu; concertmaistru al Orchestrei Naţionale Radio timp de 24 de ani (m. 2010) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (m. 1992)

 

– 1927: S-a născut scenograful şi creatorul de costume Ion Oroveanu (m. 2014)

 

– 1928: S-a născut istoricul și politicianul Radu Ciuceanu; deţinut politic între anii 1948 şi 1963; contribuțiile sale majore sunt legate de cercetarea totalitarismului în România în timpul regimului comunist, în special aspectele referitoare la regimul concentraționar din România acelui timp; director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993); membru de onoare al Academiei Române din 2019

 

– 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza) (m. 1996)

 

– 1935: S-a născut compozitorul, muzicologul, pianistul şi profesorul Nicolae Brânduş

 

– 1935: A murit Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (n. 1884)

 

– 1936: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) Gheorghe Grigurcu, poet, critic şi istoric literar, eseist şi jurnalist – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut actorul Constantin Băltăreţu (m. 1985)

 

– 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

 

– 1947: S-a născut Sorin Postolache, publicist şi caricaturist (m. 2002)

 

– 1949: S-a născut pictorul Anghel Neagu

 

– 1950: A murit Paul Richter, compozitor, dirijor, pianist şi organist (n. 1875)

 

– 1951: S-a născut Ioan Mihai Cochinescu, prozator, scenarist și regizor de film – 70 de ani

 

– 1951: A murit Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (n. 1882) – 70 de ani

 

– 1954, 16/17: A murit (executat în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an) Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist, sociolog şi om politic comunist; participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; arestat în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, împreună cu pictoriţa Lena Constante, soţia sa, Elena Pătrăşcanu, filosoful Bellu Zilber, folcloristul Harry Brauner ş.a. (n. 1900)

 

– 1961: S-a născut Aurel Tămaș, cântăreț de muzică populară și ușoară – 60 de ani

 

– 1975, 16/17: A murit Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist, publicist şi autor de literatură pentru copii; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (n. 1929)

 

– 1984: A murit prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (n. 1899)

 

– 2007, 16/17: A murit fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1928)

 

– 2017: A murit George Bălăiţă, romancier, eseist, publicist, traducător şi editor (n. 1935)

 

– 2017: A murit poetul Viorel Lică (n. 1952)

 

– 2017: A murit generalul de brigadă Adrian Soci, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, remarcat atât în misiunile executate în ţară, cât şi în misiunile internaţionale din Afganistan, în 2005 şi în 2008 (n. 1965)

 

– 2018: A murit Florea Dumitrescu, economist, diplomat şi politician; a fost ministru de finanţe în perioada regimului comunist (1969-1978), ambasador al României în China (1978-1983), ambasador extraordinar în Birmania (1979-1987), guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România (1984-1989), președinte al Asociației de Prietenie România-China (1995-2018); a fost primul ministru de finanțe dintr-o țară socialistă membră CAER care a semnat acorduri cu Fondul Monetar Internațional (1972) și Banca Mondială, determinându-l pe Robert McNamara, șeful Băncii Mondiale, să schimbe politica de creditare (n. 1927)

 

– 2018: A murit scriitorul, jurnalistul și profesorul Dan Mucenic (n. 1951)

 

– 2018: A murit cântăreaţa de muzică populară Ionela Prodan (n. 1947)

 

– 2019: A murit Gregorian Ioan-Eustaţiu, pictor scenograf la Teatrul de Păpuşi din Craiova peste 30 de ani; s-a afirmat ca artist pe toate continentele prin creaţiile sale deosebite în spaţiul teatrului de păpuşi şi marionete, al picturii, graficii şi tapiseriei (n. 1930)

 

– 2020: A murit Anton Achiței, interpret și compozitor de muzică populară (n. 1946) – 1 an

 

– 2020: A murit interpretul de muzică populară Vasile Iova (n. 1954) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Eurogrupului

 

– Lisabona: Reuniune informală a miniștrilor UE ai afacerilor economice și financiare (16 – 17 apr.)

 

-Washington: Prim-ministrul japonez Yoshihide Suga îl va întâlni pe președintele SUA Joe Biden

 

– Moscova: Termen dat de Rusia platformei Twitter pentru eliminarea conținutului „ilegal”, sub sancțiunea blocării

 

– Paris: Relansarea trenului de noapte Paris-Nice

 

– Oman: Intrarea în vigoare a TVA-ului de 5% pentru bunuri și servicii

 

– Cetatea Vaticanul: Celebrarea a 94 de ani ai Papei Benedict

 

– Havana, Cuba: Al 8-lea Congres al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cuba (PCC, unic) (16 – 19 apr.)

 

– New York: Complexul Film at Lincoln Center din New York a anunţat că îşi va redeschide cinematografele începând cu această dată, după ce au fost închise mai mult de un an în contextul pandemiei de coronavirus

 

– Imola, Italia: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu Emilia-Romagna (16 – 18 apr.)

 

– Portimao, Portugalia: Campionatul Mondial de motociclism, Marele Premiu al Portugaliei (16 – 18 apr.)

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Vocii”, declarată oficial în 2013, are ca scop conştientizarea publicului asupra importanţei vocii umane în activitatea socio-profesională şi atragerea atenţiei asupra problemelor vocale. Iniţiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de „Ziua naţională a vocii”, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea incidenţei cancerului de laringe

 

– Ziua naţională a Danemarcei – Ziua de naştere a reginei Margrethe a II-a (16.IV.1940)

 

– 1495: S-a născut umanistul german Petrus Apianus, cunoscut pentru contribuțiile sale în domenii ca matematică, astronomie, cartografie (m. 1557)

 

– 1755: S-a născut pictorița franceză Élisabeth Vigée-Lebrun, recunoscută ca una dintre cele mai renumite femei pictor din secolul al XVIII-lea (m. 1842)

 

– 1786: S-a născut Sir John Franklin, navigator britanic care a explorat coastele arctice ale Canadei (1819-1822; 1825-1827); a scris memorii despre aceste călătorii, care i-au sporit celebritatea (m. 1847, a dispărut în timpul căutării Pasajului de Nord-Vest) – 235 de ani

 

– 1788: A murit Georges (Louis Leclerc) De Buffon, naturalist, biolog, matematician şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707)

 

– 1813, 16/28: A murit Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (n. 1745)

 

– 1825: A murit pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli) (n. 1741)

 

– 1828: A murit Francisco de Goya (Francisco José de Goya y Lucientes), pictor, desenator şi gravor spaniol (n. 1746)

 

– 1830: A murit scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (n. 1791)

 

– 1844: S-a născut scriitorul și jurnalistul francez Anatole France (nume reaal: Jacques Anatole François Thibault); Premiul Nobel pentru literatură pe 1921 (m. 1924)

 

– 1846: A murit Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (n. 1763) – 175 de ani

 

– 1850: A murit Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (n. 1761, la Strasbourg/Franţa)

 

– 1859: A murit Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric şi scriitor francez (n. 1805)

 

– 1867: S-a născut Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi au efectuat primul lor zbor (1903) cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (m. 1912)

 

– 1871: S-a născut John Millington Synge, dramaturg irlandez (m. 1909) – 150 de ani

 

– 1885: S-a născut compozitorul maghiar Leó Weiner (m. 1960)

 

– 1889: S-a născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător american de film de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut (m. 1977, în Elveţia)

 

– 1918: S-a născut comicul şi scriitorul american Spike Milligan (m. 2002)

 

– 1919: S-a născut dansatorul şi coregraful american Merce Cunningham, figură emblematică a coregrafiei secolului XX (m. 2009)

 

– 1921: S-a născut Sir Peter Ustinov (născut Peter Alexander Freiherr von Ustinov), actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2004) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut compozitorul american Henry Mancini (m. 1994)

 

– 1926: S-a născut Pierre (Jacques Louis) Fabre, farmacist francez, fondator (în 1962) al Laboratoarelor Pierre Fabre, companie care a devenit un gigant în sectorul farmaceutic şi cosmetic francez (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut părintele arhimandrit Placide Deseille, personalitate marcantă a ortodoxiei franceze, teolog, duhovnic, profesor, fondator de mănăstiri, scriitor şi traducător (m. 2018) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut (la Marktl am Inn, Germania) cardinalul Joseph Ratzinger, cunoscut ca Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013), în prezent papă emerit; a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013; cardinalul Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005 (Papa Benedict al XVI-lea, al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058)

 

– 1939: S-a născut Évelyne Prouvost, una dintre cele mai importante femei din istoria presei franceze, fondatoarea grupului Marie Claire, care publică 12 reviste şi este prezent în 30 de ţări (m. 2017)

 

– 1940: S-a născut Margrethe a II-a (Alexandrine Þórhildur Ingrid Margrethe), regina Danemarcei (din 1972)

 

– 1942: S-a născut baritonul italian Leo Nucci

 

– 1947: S-a născut cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (m. 2011)

 

– 1952: S-a născut Michel Blanc, actor şi regizor francez de film

 

– 1955: S-a născut Marele Duce Henri de Luxemburg (şef al statului din 7.X.2000)

 

– 1958: A murit Rosalind Elsie Franklin, biofizician şi cristalograf britanic, care a adus contribuţii importante la înţelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului, ARN-ului, virusurilor, cărbunelui şi grafitului (n. 1920)

 

– 1972: A murit scriitorul japonez Yasunari Kawabata; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1968 (n. 1899)

 

– 1996: A murit Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (n. 1928) – 25 de ani

 

– 2002: A murit actorul american Robert Urich (n. 1946)

 

– 2008: A murit Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a „efectului fluturelui” (n. 1917)

 

– 2013: A murit George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (n. 1909, în Canada)

 

– 2020: A murit Gene Deitch (nume complet: Eugene Merril Deitch), ilustrator, animator, artist de benzi desenate și regizor american-ceh; creator al celebrei animații „Tom și Jerry” (n. 1924) – 1 an

 

– 2020: A murit Luis Sepulveda, scriitor, regizor de film, scenarist, jurnalist și om politic chilian (n. 1949) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 15 aprilie

Calendarul zilei – 15 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 15 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 17 aprilie 2021, 9:45

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

-Camera Deputaților

* ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

– Economic

* Are loc evenimentul Ziua Comunicaţiilor 2021, ediție aniversară – a 25-a, live de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel – ora 9:15

– Cultură

* Seria de concerte camerale propuse de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” (CNATR) în această primăvară sub genericul Tineri muzicieni de performanţă readuce în atenția publicului peste 20 de muzicieni români ale căror performanțe artistice sunt deja recunoscute la nivel internațional. Trei dintre concertele desfăşurate la Palatul Tinerimea Română, cele din 1, 8 şi 15 aprilie, sunt transmise în direct de Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 19:00 – Protagoniștii de astăzi sunt Ștefan Cazacu – violoncel, Andrei Licareț – pian, Gabriel Gîțan – pian

* Rock Metal Nation Fest are loc în zilele de 15 și 16 aprilie în Club Quantic, organizator fiind Asociația Cultura Piatră/Metal. Bilete – www.Ambilet.ro

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 aprilie

* Acum 374 de ani (1647) boierul cărturar Udrişte Năsturel (cumnatul domnului muntean Matei Basarab) termina de tradus din latină în slavonă şi tipărea (la Mănăstirea Dealu din Târgovişte) cartea lui Thomas Kempis „De imitatione Christi” (Imitaţiunea lui Cristos/Urmarea lui Hristos). În predoslovia (prefaţa) cărţii, dedicată mitropolitului Varlaam al Moldovei, Udrişte Năsturel afirma latinitatea limbii române

* Acum 283 de ani (1738), la King’s Theatre din Londra, avea loc premiera operei în trei acte „Xerxes”, de Georg Friedrich Händel

* În urmă cu 266 de ani (1755) poetul, jurnalistul și lexicograful britanic, Samuel Johnson, a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”, primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate

* Acum 151 de ani (1870) Mihai Eminescu începea colaborarea la revista „Junimii”, „Convorbiri literare”, cu poemul „Venere şi Madonă”

* Acum 103 ani (1918), la această dată a devenit muzeu memorial casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă” (sau „Bojdeuca din Ţicău”). De menţionat că „Bojdeuca lui Creangă” este prima casă memorială din România

* Cu 72 de ani în urmă (1949), pe scena Teatrului Naţional din Capitală, avea loc premiera dramei „Bălcescu”, de Camil Petrescu

* Într-o zi de 15 aprilie, acum 72 de ani, a fost înfiinţată, la Braşov, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Gheorghe Dima”

* În urmă cu 57 de ani (1964), între 15 şi 22 aprilie, a avut loc plenara lărgită a CC al PCR care a adoptat Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Declaraţia condamna pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţionalismului proletar şi socialist, în realitate o codificare a intereselor de stat ale URSS. Declaraţia a marcat începutul oficial al politicii independente a României în cadrul „lagărului” socialist

* Acum 32 de ani (1989) începeau protestele studenţilor chinezi în Piaţa Tiananmen din Beijing (peste câteva săptămâni, la 4 iunie, autorităţile chineze vor reprima revolta studenţilor)

* Tot acum 32 de ani a avut loc tragedia de pe Stadionul Hillsborough (Sheffield, Anglia), când la un meci din semifinalele FA Cup dintre FC Liverpool şi FC Nottingham Forest, 96 de oameni au fost ucişi şi alte 766 de persoane rănite. Ancheta oficială din 1990 asupra dezastrului, numită Raportul Taylor, concludea că „principalul motiv al producerii tragediei este deficienţa în controlul poliţiei”. Constatările raportului au dus la eliminarea teraselor de stat în picioare pe toate stadioanele majore din Marea Britanie. Incidentul a rămas până astăzi cea mai mare tragedie din fotbalul european şi una din cele mai mari din fotbalul mondial

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de la inaugurarea oficială, la Londra, a activităţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), creată în scopul sprijinirii unor proiecte economice şi de democratizare a ţărilor est-europene

* Acum 28 de ani (1993) a început să emită, la Bucureşti, Radio „Pro FM”

* Cu 21 de ani în urmă (2000) echipa profesorului Irinel Popescu a realizat prima operaţie reuşită de transplant hepatic din spaţiul românesc (de la donator decedat). Odată cu salvarea de la moarte a lui Gheorghe Penea, prof. Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, trecând de la etapa de pionierat, la stadiul de procedeu de rutină

* Acum 8 ani (2013) a avut loc atentatul de la maratonul din Boston, când două bombe au fost detonate în apropierea liniei de sosire a maratonului, din statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii. Cele două explozii s-au produs aproape simultan la o distanţă 15 – 20 metri una de cealaltă, 3 persoane decedând, iar alte 183 fiind rănite. O a treia explozie a avut loc la Biblioteca „J.F. Kennedy” din Boston, după aproximativ două ore

* Acum 2 ani (2019) Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului, simbol cultural, religios și arhitectonic al Franței, a fost cuprinsă de flăcări, într-un incendiu puternic care a distrus unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franţei. În prezent, catedrala se află în reconstrucție

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1812: S-a născut vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (m. 1886)

 

– 1879, 15/28: S-a născut lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1953)

 

– 1905: S-a născut Aurel Decei, istoric, orientalist, diplomat şi jurnalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (m. 1976)

 

– 1905, 15/28: S-a născut agronomul şi agrotehnicianul Irimie Staicu; a studiat metodele de fertilizare a podzolurilor şi sărăturilor; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 28 aprilie 1905

 

– 1913: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Rodica Lucia Suţu; maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1937-1955) (m. 1979)

 

– 1921: A murit Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (n. 1833) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Stephen (Alexander) Fischer-Galați, istoric și profesor american originar din România; autor şi editor al unor lucrări de primă importanţă în domeniul istoriei est-europene; între 1951 şi 1953 a lucrat la Departamentul de Stat al SUA, iar în vremea administraţiei Nixon a devenit consultant pentru problemele est-europene al Casei Albe (m. 2014)

 

– 1924: A murit Eduard Caudella, violonist, pedagog, compozitor, dirijor şi critic de muzică (n. 1841)

 

– 1934: S-a născut Ion Vianu, medic psihiatru și scriitor; stabilit în Elveția din 1977; după 1989 s-a implicat activ în reformarea sistemului psihiatric din România, revenind frecvent în ţară; fiul criticului literar Tudor Vianu

 

– 1935: S-a născut Gheorghe Firca, compozitor, muzicolog şi publicist (m. 2016)

 

– 1939: S-a născut inginerul agronom Nicolae Săulescu; contribuţii la fundamentarea teoretică şi la crearea experimentală a unor soiuri de grâu; membru titular al Academiei Române din 2009

 

– 1942: S-a născut avocatul și omul politic Lucian Bolcaş; a fost vicepreședinte al PRM, deputat al Parlamentului României în legislaturile 2000-2004, 2004-2008; în data de 30 septembrie 2010, s-a înscris în PSD (m. 2020)

 

– 1944: S-a născut medicul şi profesorul Laurenţiu Mircea Popescu; studii privind leziunile miocardice produse de ischemia cardiacă; a descoperit telocitele, un tip de celule umane cu rol regenerativ, capabile să vindece inima pacienţilor care au suferit un infarct miocardic; autorul unui atlas de histologie; director general al Institutului Naţional „Victor Babeş„ din Bucureşti (1993-2015); rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (1992-2004); membru titular al Academiei Române din 2001, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române (2006-2014) şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (2006-2011) (m. 2015)

 

– 1946: S-a născut pictorul şi profesorul Zamfir Dumitrescu; preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007), deputat (2004-2008) (m. 2021) – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut Sorin Postolache, publicist şi caricaturist (m. 2002)

 

– 1950: S-a născut Mircea Ciobanu, pictor, sculptor, scriitor, grafician, arhitect, sticlar şi jurnalist (m. 1991)

 

– 1967: S-a născut ÎPS Nicolae Condrea, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi (din 2016, arhiepiscop din 2002)

 

– 1967: A murit teologul, pedagogul şi publicistul Nicolae Colan; în 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitroplit al Ardealului; ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (1938-1939); bogată activitate publicistică; membru de onoare al Academiei Române din 1942 (n. 1893)

 

– 1969: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Bogdan Cristinoiu; fiul compozitorului Ion Cristinoiu

 

– 1978: A murit Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor, aranjor muzical şi instrumentist (baterist); se numără printre pionierii jazz-ului românesc (n. 1913, la Chişinău, azi în R. Moldova)

 

– 1988: A murit Modest Morariu, poet, eseist, prozator, traducător (a tradus din Albert Camus, Stendhal, André Malraux, Marcel Brion ş.a.) şi critic plastic (n. 1929, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1994: A murit geologul şi profesorul Sabba S. Ştefănescu; a desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat şi la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; considerat, împreună cu Liviu Constantinescu, drept fondator al şcolii române de geofizică; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

 

– 2002: A murit Radu Săplăcan, critic literar şi poet (poezie: „Livada Roëntgen”, „Uşor, deasupra lumii”, „Factorul şarpe”); a lucrat la Radio Cluj din anul 1975 (n. 1954)

 

– 2008: A murit Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor de literatură comparată; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1931)

 

– 2008: A murit inginerul Dan Mateescu; studii teoretice şi experimentale în domeniul construcţiei metalice (cupola Pavilionului Expoziţei Naţionale din Bucureşti, structura metalică a centralelor de la Porţile de Fier I şi II etc.); membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911)

 

– 2014: A murit Nina Cassian (nume real: Renée Annie Cassian), poetă, prozatoare şi traducătoare, autoare de lieduri şi muzică de cameră, stabilită în SUA din 1985 (n. 1924)

 

– 2015: A murit pictoriţa iconară Maria Deac Poenariu, inclusă, în 2010, de Ministerul Culturii în programul „Tezaure umane vii – păstrători şi transmiţători ai culturii” iniţiat de UNESCO; a fost ultima reprezentantă a neamului pictorilor Poenaru din satul Laz, iconari care au dezvoltat un stil estetic aparte şi o adevărată şcoală de pictură pe Valea Sebeşului, începând cu anul 1770 (n. 1923)

 

– 2016: A murit Alexandru Neculae Boriga, statistician, inginer şi profesor; contribuţii deosebite la statistica atletică (n. 1944) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE (Coeziune)

 

– Amsterdam, Țările de Jos: Anunțarea câștigătorilor concursului de fotojurnalism World Press Photo 2021

 

– Briefing de presă online organizat de EIT cu tema “Crearea de noi oportunități pentru sectoarele și industriile culturale și creative (CCSI)” –  ora 10:00,  CET Zoom. Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) urmează să lanseze un ecosistem nou pentru sectoarele și industriile culturale și creative (CCSI), în care se va dezvălui viziunea EIT din spatele viitoarei cereri de propuneri pentru stimularea inovației în sectoarele și industriile culturale și creative, precum și în ce fel  organizațiile din mediul de afaceri, învățământul superior și cercetarea pot fi implicate pentru îmbunătățirea tuturor cetățenilor europeni.Sesiunea va cuprinde reprezentanți ai EIT, precum și inovatori și reprezentanți ai CCSI din Europa

 

– Londra: Sunt marcați 30 de ani de la inaugurarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)

 

– Frankfurt, Germania: Fraport publică cifrele de trafic pe aeroportul din Frankfurt, în luna martie

 

– Ankara: Decizia Băncii Centrale privind rata dobânzii

 

– Washington: Termen limită pentru aprobarea de către Comisia internațională pentru comerț (ITC) a taxelor americane pentru exportatorii de plăci de aluminiu din 18 țări

 

-Los Angeles: Spectatorii revin la meciurile de baschet și hochei pe gheață din California

 

-Washington: Publicarea prognozelor FMI pentru Africa

 

-Copenhaga, Danemarca: AstraZeneca: decizie așteptată de la autoritatea de sănătate publică cu privire la reluarea sau nu a vaccinării

 

-Portugalia: Sfârșitul suspendării zborurilor cu Brazilia și Regatul Unit

 

-Lisabona, Portugalia: Urmează ridicarea controalelor la frontiera cu Spania

 

– Fotbal – Europa League, manșa secundă a sferturilor de finală

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Artei” este marcată ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Ziua, sărbătorită pentru prima dată în 2012, a fost instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Artei, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale de la Guadalajara, Mexic; data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 apr. 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor

 

– „Ziua Mondială a Diagnosticării Diabetului”; prin marcarea acestei zile se atrage atenţia asupra creşterii tot mai accentuate a îmbolnăvirilor de diabet. NOTĂ: La 14 noiembrie se marchează „Ziua mondială de luptă împotriva diabetului”

 

– RPD Coreeană: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a preşedintelui Kim Il-sung (n. 15.IV.1912 – m. 8.VII.1994); cunoscută şi ca „Ziua Soarelui”

 

– Ziua Independenţei Israelului (Yom HaAţmaut); marchează proclamarea statului independent Israel, la 14.V.1948, când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 29.XI.1947; aceasta stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab; data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic, fiind a 5-a zi a lunii Iyar, a 6-a lună a anului religios. NOTĂ: În anul 2020 a fost marcată la 29 aprilie

 

– 1446: A murit Filippo Brunelleschi, arhitect şi sculptor italian din perioada Renaşterii timpurii (n. 1377) – 575 de ani

 

– 1452: S-a născut Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universa”” al Renaşterii (m. 1519)

 

– 1684: S-a născut Ecaterina I a Rusiei, împărăteasă din 1725 până la moartea sa (m. 1727)

 

– 1707: S-a născut Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică; creator al calculului variaţiilor (m. 1783)

 

– 1765: A murit savantul, poetul și filologul rus Mihail Lomonosov, considerat primul mare om de ştiinţă din Rusia (n. 1711)

 

– 1772: S-a născut Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, geolog şi anatomist francez; precursor al evoluţionismului (m. 1844)

 

– 1809: S-a născut Hermann Günther Grassmann, matematician (a creat algebra spaţiului cu „n” dimensiuni) şi fizician german (contribuţii în acustică, optică şi electromagnetism) (m. 1877)

 

– 1843: S-a născut Henry James, scriitor şi critic literar american naturalizat britanic (m. 1916)

 

– 1858: S-a născut sociologul şi filosoful francez Émile Durkheim; supranumit arhitect principal al ştiinţei sociale moderne şi tată al sociologiei; a întemeiat, în 1896, revista „L’Année sociologique”, în jurul căreia s-a constituit şcoala franceză de sociologie (m. 1917)

 

– 1865: A murit (asasinat) Abraham Lincoln, preşedinte al SUA între anii 1861 şi 1865; a fost unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856) şi un ferm luptător pentru desfiinţarea sclaviei; a fost primul preşedinte american ucis în timpul mandatului; el a fost împuşcat de un sudist fanatic în seara zilei de 14 aprilie, în Vinerea Mare, când se afla în loja teatrului Ford din Washington, DC; a intrat în comă şi a murit nouă ore mai târziu (n. 1809)

 

– 1874: S-a născut Johannes Stark, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1919 (m. 1957)

 

– 1878: S-a născut scriitorul elveţian de limbă germană Robert Walser; recunoscut post-mortem ca unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai prozei elveţiene (m. 1956)

 

– 1908: A murit Jacques Antoine Béchamp, medic şi chimist francez; şi-a petrecut copilăria în Ţara Românească, învăţând la Colegiul „Sf. Sava”; studii în domeniile biologiei, chimiei biologice şi toxicologiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1816)

 

– 1910: S-a născut, în Polonia, Miguel Najdorf, mare maestru argentinian la șah, faimos pentru a sa variantă “Najdorf” (m. 1997, la Málaga, în Spania)

 

– 1912: S-a născut Kim Ir Sen (Kim Il Sung), om politic comunist nord-coreean; preşedinte (1949-1966) şi secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al R.P.D. Coreene (1972-1994); creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice (m. 1994)

 

– 1920: S-a născut Richard von Weizsäcker, om politic german afiliat partidului Uniunea Creștin-Democrată, primar al Berlinului  din 1981 până în 1984 şi președinte al RFG în perioada 1984 – 1994; în timpul mandatului său a avut loc căderea Zidului Berlinului (1989) şi reunificarea Germaniei din 1990; la alegerile din mai 1984, el nu a avut un contracandidat, fapt unic in istoria postbelică a Germaniei (m. 2015)

 

– 1924: S-a născut Sir Neville Marriner, dirijor, violonist și profesor englez; a fondat, în 1959, orchestra de cameră „Academy of St Martin in the Fields”, împreună cu care a realizat peste 500 de înregistrări (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut profesorul, istoricul şi scriitorul american Raymond T. McNally; specialist în cultura horror, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (m. 2002) – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut Tomas Tranströmer, poet, psiholog şi traducător suedez; Premiul Nobel pentru literatură pe 2011 (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut Raymond Poulidor, unul dintre cei mai iubiți cicliști din istoria Franței (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Preafericitul Părinte Sava, mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii (din 1998)

 

– 1938: S-a născut (la Tunis) Claudia Cardinale, actriţă italiană de film

 

– 1938: A murit César Vallejo (nume complet: César Abraham Vallejo Mendoza), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist peruan; considerat un novator al poeziei secolului XX (n. 1892)

 

– 1945: S-a născut Liam O’Flynn, muzician irlandez, interpret la „uilleann pipes” (cimpoi irlandez); a reînviat cântecul tradițional irlandez (m. 2018)

 

– 1955: S-a născut chitaristul american de jazz Jeff Golub (m. 2015)

 

– 1959: S-a născut Emma Thompson, actriţă britanică de film și scenaristă

 

– 1960: S-a născut Filip (Duce de Brabant) (Philippe Léopold Louis Marie, Duce de Brabant), rege al Belgiei, membru al Casei de Saxa-Coburg şi Gotha; a urcat pe tron la 21 iulie 2013, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea

 

– 1961: S-a născut Carol Greider, biolog american de origine australiană, laureată a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2009, împreună cu Jack Sztostak și Elizabeth Blackburn, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și a enzimei telomerază – 60 de ani

 

– 1966: S-a născut actrița și cântăreaţa britanică Samantha Fox – 55 de ani

 

– 1980: A murit Jean-Paul Sartre, filosof existenţialist, scriitor şi critic literar francez; i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru literatură pe 1964, pe care a refuzat să-l ridice (n. 1905)

 

– 1986: A murit Jean Genet, romancier şi dramaturg francez (n. 1910) – 35 de ani

 

– 1990: A murit Greta Garbo, actriţă suedeză de film, stabilită în SUA (n. 1905)

 

– 1998: A murit (aparent din cauze naturale) Pol Pot (pe numele adevărat: Saloth Sar), dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei comuniste Khmerii roşii; regimul instalat de el prin forţă a adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării), mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au exilat; în 1979 regimul său de teroare a fost înlăturat de trupele vietnameze (n. 1925)

 

– 2000: A murit Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (n. 1925)

 

– 2012: A murit sportivul australian Murray Rose, unul dintre cele mai importante nume ale nataţiei mondiale; a câştigat 4 medalii olimpice la înot (la Melbourne, în 1956 – la 400 metri, 1.500 metri şi 4×200 metri liber – şi patru ani mai târziu, la Roma – la la 400 metri liber); este primul om care a înotat 1500 m sub 18 minute la vârsta de numai 17 ani, iar de-a lungul carierei a stabilit 15 recorduri mondiale (n. 1939, în Scoţia)

 

– 2013: A murit actorul american Richard LeParmentier, cunoscut pentru rolul amiralului Motti din „Star Wars: Episode IV: A New Hope” (n. 1946)

 

– 2014: A murit inginerul american John C. Houbolt, supranumit „eroul necunoscut” al misiunii Apollo 11; contribuţiile sale la programul spaţial american au fost vitale pentru aselenizarea cu succes a primei nave cu echipaj uman pe Lună, la 29 iulie 1969 (n. 1919)

 

– 2018: A murit actorul american R. Lee Ermey; a luptat în războiul din Vietnam; a devenit celebru cu rolul sergentului Hartman din filmul „Full Metal Jacket” (1987), regizat de Stanley Kubrick (n. 1944)

 

– 2018: A murit regizorul italian de film Vittorio Taviani; împreună cu fratele său Paolo, a semnat capodopere ale cinematografiei italiene, precum „Padre Padrone” (1977) sau „Cesare deve morire” (2012); amândoi sunt consideraţi „mari maeştri” ai cinematografiei italiene prin lunga şi prolifica lor carieră distinsă cu multe premii (n. 1929)

 

– 2020: A murit Rubem Fonseca, scriitor, critic de film şi scenarist brazilian (n. 1925) – 1 an

 

– 2020: A murit compozitorul și saxofonistul american Lee Konitz, legendă a muzicii jazz, cunoscut în special pentru capacitatea sa de a improviza; a avut o carieră muzicală care s-a întins pe mai bine de 70 de ani, perioadă în care a scos peste o sută de albume proprii (n. 1927) – 1 an

 

– 2020: A murit actorul american Brian Dennehy (n. 1938) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 14 aprilie

Calendarul zilei – 14 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 14 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 14 aprilie 2021, 9:41

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

-Camera Deputaților

*ora 8:30 – Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

*ora 12:00     – Vot final

* la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

* ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

 

-Juridic

* Dezbaterea cu tema “Când debitorul devine reclamant (contestația la executare)” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora: 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. Gabriela Dănilă, Banca Comercială Română, Exec. Ofelia Dobra, Dobra & Căliman, Jud. Roxana Stanciu, Tribunalul București. Moderator:Av. lect. univ. dr. Nicolae-Horia Țiț, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Director INPPA-Iași

 

-Organizații

* Organizația Salvați Copiii, alături de NEPI Rockcastle, principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară, va organiza în perioada aprilie-septembrie, o serie de 5 webinarii și 5 workshop-uri gratuite în cele mai importante centre comerciale din portofoliul companiei: Promenada Mall, City Park Mall Constanța, Promenada Mall Sibiu, Shopping City Târgu Mureș și Ploiești Shopping City.Prin participarea la aceste conferințe, părinții vor avea oportunitatea de a-și face o imagine clară asupra metodelor prin care pot să transforme tehnologia într-un aspect firesc al vieții lor de familie. Participarea este gratuită, iar mai multe detalii pot fi regăsite la: https://bit.ly/3dA2SiX. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Împreună cu Florin Grozea (Antreprenor, Fondator MOCAPP – Platforma de Influencer Marketing) și Sorin Costreie (Profesor de filosofie, prorector UB și consilier al premierului pe probleme de educație și cercetare), se va discuta despre caracteristicile știrilor false, efectele pe care acestea le pot avea, precum și modalitățile prin care ne putem proteja copiii de acest fenomen

 

-Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA va fi din nou în Piața Victoriei, cerând demisia Guvernului Cîțu – ora 11:00

 

-Medicină, Sănătate

* Sibiu: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, aflat sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, a lansat concursul pentru ocuparea funcţiei de director medical. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină, să fie confirmaţi cel puţin medic specialist şi să aibă minim 5 ani vechime în specialitatea respective.Dosarul de înscriere se depune până la data de 1 aprilie 2021 inclusiv, ora 14:00, la sediul spitalului, strada Aleea Filosofilor, nr.3-5. Relaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0269/210979, interior 115.Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 14 aprilie, ora 15:00.

Informaţii despre calendarul concursului, bibliografia, temele proiectului de specialitate, precum şi cum trebuie să fie structurat proiectul se găsesc:

– pe site-ul Spitalului de Pneumoftiziolgie Sibiu, la rubrica Concursuri şi examene: http://spital-tbc.ro/wp-content/uploads/2021/03/Concurs-Director-Medical-2021.pdf

– pe site-ul Consiliului Judeţean Sibiu, la rubrica Locuri de muncă, secţiunea 1. Oportunităţi de angajare la servicii subordonate: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/03/Concurs-Director-Medical-spital-pneumo-martie-2021.pdf

Anunţul privind organizarea concursului a fost publicat Monitorul Oficial al României, partea a III – a, pe portalul http://posturi.gov.ro/ , într-un cotidian local, la sediul unităţii, precum şi pe pagina de internet a spitalului şi cea a CJ Sibiu, la rubricile indicate mai sus.

 

-Cultură

* Londra: Programul seriei de evenimente dedicate scriitorului român Liviu Rebreanu, lansată online de ICR Londra, pe pagina Facebook a reprezentanței pe 7 aprilie.

  • ora 19:00 – Prezentarea Casei memoriale „Liviu și Fanny Rebreanu” (Muzeul Național al Literaturii Române), în limba engleză – pe pagina de Facebook, canalul de YouTube și website ICR Londra

 

– S-a întâmplat într-o zi de 14 aprilie

* Se împlinesc 1055 de ani (966) de când avea loc „Botezul Poloniei” (sau Creştinarea Poloniei), eveniment care a dus la introducerea creştinismului în Polonia. A început cu botezul personal al ducelui Poloniei Mieszko I, primul conducător al statului polonez, şi al curţii sale. Ceremonia s-a desfăşurat în Sâmbăta Mare de 14 aprilie 966, locul exact al ceremoniei fiind subiect de dispută între istorici, oraşele Poznań şi Gniezno fiind cele mai vehiculate variante. Termenul de „creştinare a Poloniei” se referă atât la introducerea, cât şi la răspândirea creştinismului în Polonia

* Acum 816 ani (1205), în ziua de 14/15 aprilie, a avut loc Bătălia de la Adrianopol, între bulgari și cavaleri ai Crucii ai lui Balduin I de Constantinopol. Trupele cavalerilor cruciați au fost anihilate de bulgari, valahi, cumani și greci. Balduin a fost capturat de bulgari şi la scurt timp executat

* Cu 564 de ani în urmă (1457) începea domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova. În timpul domniei lui (care a durat 47 de ani, până în ziua morţii sale – 2.VII.1504), a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare a ţării. Din acea epocă datează primele cronici, ca şi mănăstirile pictate în „stilul moldovenesc”. Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ştefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie

* Cu 193 de ani în urmă (1828) a început războiul ruso-turc (purtat pentru supremaţie în sud-estul Europei). În cadrul operaţiunilor purtate pe teritoriul Ţării Româneşti şi de-a lungul Dunării au participat şi unităţi de panduri români, războiul încheindu-se la 2/14.IX.1829 (14/26)

* Acum 142 de ani (1879) România şi Serbia au stabilit relaţii diplomatice, prin deschiderea de legaţii. La 1 ianuarie 1939, legaţiile au fost ridicate la rang de ambasadă. Relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte la 13 mai 1941, fiind restabilite la 24 ianuarie 1945, la nivel de reprezentanţă diplomatică şi apoi ridicate la nivel de ambasadă, la 1 martie 1956 (14/26)

* Cu 137 de ani în urmă (1884) apărea, până la 16/29.IV.1903, la Sibiu, ziarul politic şi cultural „Tribuna”, condus, între anii 1884 şi 1886, de Ioan Slavici. Ziarul a avut un rol important în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania (14/26)

* În urmă cu 111 ani (1910) era promulgată Legea asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale). Prima lege care instituia repausul duminical apărea la 6 martie 1897. Potrivit legii, erau libere doar dimineţile de duminică şi alte 14 sărbători pe an. Legea a fost propusă de prim-ministrul României de atunci, Vasile Lascăr, şi susţinută de scriitorul Barbu Ştefănescu-Delavrancea pe vremea când a condus Primăria Capitalei, în 1899, vreme în care a promovat şi aplicat această lege, arătând „că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu“. În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. Cu toate acestea, brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă. Abia prin Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui articol prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii beneficiază de duminică liberă

* Cu 109 ani în urmă (1912), în noaptea de 14/15 aprilie, a avut loc catastrofa transatlanticului „Titanic”. Aparţinând liniei britanice „White Star”, acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit de un aisberg, la sud de Terra Nova. Dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii

* Acum 94 de ani (1927) apărea Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Camerelor de Muncă şi a Consiliului Superior al Muncii, care a contribuit la o oarecare reglementare a regimului muncii în fabrici

* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la proclamarea celei de-a doua republici spaniole. A Doua Republică Spaniolă (Segunda República Española) a fost sistemul de guvernare a Spaniei între 14 aprilie 1931, când Regele Alfonso al XIII-lea a fugit din țară în urma unei perioade de tulburări sociale ce au urmat căderii guvernului dictatorial al generalului Primo de Rivera și a luat sfârșit odată cu depunerea armelor de către ultimele trupe republicane la sfârșitul Războiului Civil Spaniol, ceea ce a dus la instaurarea regimului lui Francisco Franco (1939). După proclamarea republicii, a fost instalat un guvern provizoriu care a durat până în decembrie 1931, când a fost aprobată Constituția din 1931 și s-a format o Republică Constituțională

* Acum 89 de ani (1932) era adoptată Legea pentru organizarea bibliotecilor şi muzeelor publice din România, care prevedea înfiinţarea acestora în fiecare municipiu, comună urbană şi rurală

* Cu 88 de ani în urmă (1933) apărea Legea privind crearea Fundaţiilor Culturale Regale ale României, cuprinzând toate fundaţiile existente

* În urmă cu 86 de ani (1935) a avut loc „Duminica Neagră”, în timpul perioadei de puternice furtuni de nisip, care s-au abătut asupra preriilor din SUA și Canada în anii ′30, numită astfel din cauza norilor de praf întunecați care au acoperit lumina soarelui, fiind considerată cea mai puternică furtună de praf din istorie

* Acum 59 de ani (1962) avea loc stabilirea relaţiilor diplomatice, la nivel de ambasadă, între România şi Algeria. Ambasada României la Alger a fost deschisă în 1963, iar primul ambasador român rezident în această ţară a fost acreditat la 5 mai 1963. Algeria a deschis ambasada sa la Bucureşti şi a acreditat un ambasador rezident în anul 1982

* Reprezentanţi ai URSS, SUA, Pakistan şi Afganistan au semnat, acum 33 de ani (1988), un acord (mediat de ONU) privind încetarea focului şi retragerea etapizată a trupelor sovietice din Afganistan, instalate aici în decembrie 1979. Ultimii soldaţi sovietici au părăsit ţara la 15.II.1989

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– 1874, 14/27: S-a născut (la Chisălău, azi în Ucraina) istoricul Sever I. Zotta; a înfiinţat (1921), împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie; a publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia ori la Arhivele Statului din Iaşi (unde a fost numit director în 1912); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1943, la Orsk/Rusia)

 

– 1885: S-a născut medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

 

– 1895, 14/27: S-a născut aviatorul Ionel Nicolae Romanescu, cel supranumit de Nicolae Iorga „Copilul viteaz al României”; în vara lui 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (m. 1918, în timpul Primului Război Mondial)

 

– 1917: S-a născut Viorel Doboş, compozitor şi dirijor (m. 1985)

 

– 1922: S-a născut (la Leova/Cahul, azi în R. Moldova) inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

 

– 1924: S-a născut George Munteanu (la Braviţa/Orhei, azi în R. Moldova), critic şi istoric literar (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist, publicist şi autor de literatură pentru copii; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (m. 1975)

 

– 1932: S-a născut balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag (m. 2016)

 

– 1943: S-a născut Florin Faifer, critic şi istoric literar, teatrolog și lexicograf (m. 2020)

 

– 1949: A murit geologul Ion Atanasiu, unul dintre primii seismologi români; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1892)

 

– 1950: S-a născut poeta şi traducătoarea Daniela Crăsnaru

 

– 1962: A murit medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, împreună cu dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (n. 1883)

 

– 1964: S-a născut Marius Vasileanu, filosof, scriitor, editor, jurnalist, producător și realizator de emisiuni de radio și televiziune; cercetător în antropologia religiilor

 

– 1976: S-a născut canotoarea Georgeta Damian-Andrunache, una dintre cele mai titrate sportive ale României – 45 de ani

 

– 1981: A murit medicul neurolog Oscar Sager, unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii româneşti de neurologie (cercetări de pionierat în electroencefalografie); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1894) – 40 de ani

 

– 1997, 14/15: A murit Petru Creţia, filolog, elenist, poet, filosof, eseist, eminescolog, editor, profesor şi traducător (n. 1927)

 

– 2002: A murit fiziciana Rodica Mănăilă; contribuţii în domeniul semiconductorilor; coautoare a unor brevete de invenţii; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1935)

 

– 2004: A murit A.[urel] I.[on] Zăinescu, poet, eseist şi ziarist (n. 1939)

 

– 2017: A murit Mircea George Cornea, director de imagine, scenarist şi regizor (n. 1931)

 

– 2019: A murit Silviu Băiaş, pictor, grafician și ilustrator de carte (n. 1931)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, susțin o conferință de presă cu privire la strategia UE de finanțare a generației următoare

 

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, susține o conferință de presă cu privire la „Agenda UE pentru combaterea criminalității organizate (2021-2025)” și despre o nouă „Strategie a UE pentru eradicarea traficului de persoane”

 

– Ankara: Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, se va întâlni cu omologul său grec, Nikos Dendias, în Turcia

 

– Londra: Termen limită pentru răspunsul Regatului Unit la plângerea UE privind încălcarea acordurilor post-Brexit asupra Irlandei de Nord

 

– Brasilia, Brazilia: Curtea Supremă examinează casarea sentintei privind condamnarea lui Luiz Inácio Lula da Silva, cunoscut ca Lula, politician brazilian, fost președinte al Braziliei între 1 ianuarie 2003 și 1 ianuarie 2011

 

-Washington: Publicarea prognozelor FMI pentru Europa

 

-Washington: Comitetul de informații al Senatului organizează o audiere cu privire la principalele amenințări împotriva Statelor Unite

 

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie Atomică – AIEA publică raportul lunar privind petrolul

 

– Haga, Țările de Jos: Adunarea generală a acționarilor Airbus

 

– Madrid: Sunt marcați 90 de ani de la proclamarea celei de-a doua republici spaniole

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Bolii Chagas” a fost stabilită în 2020 (- 1 an) de Organizația Mondială a Sănătății, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a populaţiei cu privire la impactul semnificativ al acestei maladii la nivel global. Cunoscută și sub numele de tripanosomiază americană, boala Chagas este o parazitoză tropicală cauzată de trypanosoma cruzi. Din cauza progresiei lente și a prezentării clinice frecvent asimptomatice este considerată o „afecţiune silenţioasă”, dar și „redusă la tăcere”

 

– Comemorarea eroilor în Israel (Israel’s Memorial Day – Yom HaZikaron) (a început în seara zilei precedente)

 

– 1345: A murit Richard de Bury, episcop de Durham; lord cancelar al Angliei; bibliofil celebru, autorul primei cărţi despre bibliofilie, „Philobiblion” (n. 1287)

 

– 1629: S-a născut Christiaan Huygens, fizician, matematician şi astronom olandez; a elaborat teoria clasică a forţelor centrifuge şi a oscilaţiilor pendulului (1673) şi a construit primul ceas cu pendul (1657); a emis principiul care explică propagarea undelor (principiul H) şi teoria ondulatorie a luminii; autor al primului tratat complet asupra calculului probabilităţilor (m. 1695)

 

– 1759: A murit compozitorul german Georg Friedrich Händel (a trăit cea mai mare parte a vieţii în Anglia); împreună cu Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai stilului baroc din perioada târzie (n. 1685)

 

– 1843: A murit compozitorul austriac Joseph Lanner (n. 1801)

 

– 1873: S-a născut filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române din 1942 (m. 1945)

 

– 1875: S-a născut lingvistul austriac Eugen Herzog, reputat romanist; a fost un constant colaborator al revistei „Dacoromania” din Cluj; împreună cu Sextil Puşcariu a publicat „Lehrbuch der Rumänischen Sprache” (două volume, 1919-1920); membru corespondent străin al Academiei Române (1914) (m. 1928)

 

– 1889: S-a născut Arnold Toynbee, istoric şi sociolog britanic (m. 1975)

 

– 1904: S-a născut Sir Arthur John Gielgud, actor, regizor și producător britanic; personalitate de primă mărime a teatrului englez, remarcabil interpret al repertoriului shakespearian (m. 2000)

 

– 1913: A murit Carl Hagenbeck, zoolog german, pionier al dresajului animalelor pentru circuri şi iniţiator al parcurilor zoologice (în 1907 a pus bazele parcului zoologic din Hamburg) (n. 1844)

 

– 1917: A murit Lejzer Ludwik Zamenof (supranumit „Doktoro Esperanto”), medic şi lingvist polonez; creatorul limbii esperanto, limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspândite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională (n. 1859)

 

– 1923: S-a născut jucătorul de golf Roberto De Vincenzo, una dintre legendele sportului argentinian (m. 2017)

 

– 1924: S-a născut actorul şi producătorul american Joseph Ruskin (m. 2013)

 

– 1924: A murit Roland Napoléon Bonaparte, geograf, etnograf, botanist, fotograf şi scriitor francez; prieten apropiat al poporului român, a vizitat în mai multe rânduri România, având strânse legături cu Societatea Geografică Română (al cărui membru de onoare a devenit); membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (n. 1858)

 

– 1925: S-a născut actorul american de film Rod Steiger (m. 2002)

 

– 1925: A murit pictorul american John Singer Sargent (n. 1856)

 

– 1929: S-a născut producătorul britanic de film şi televiziune şi scriitorul Gerry Anderson (numele real: Gerald Alexander Abrahams), creatorul faimoasei producţii „Thunderbirds” (m. 2012)

 

– 1930: A murit poetul rus Vladimir V. Maiakovski (n. 1893)

 

– 1933: S-a născut scriitorul rus Boris (Natanovici) Strugaţki, coautor, alături de fratele său Arkadi, al unor romane ştiinţifico-fantastice care au fost cenzurate în epoca sovietică; cel mai celebru roman al lor este „Picnic la marginea drumului”, după care regizorul Andrei Tarkovsky a realizat filmul „Călăuza” (m. 2012)

 

– 1935: S-a născut scriitorul elveţian Erich von Däniken, cunoscut mai ales pentru cărţile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existenţa extratereştilor şi despre influenţa pe care aceştia au avut-o de-a lungul existenţei rasei umane

 

– 1935: A murit matematiciana germană Amalie Emmy Noether, cunoscută pentru contribuțiile sale în domeniul algebrei și fizicii teoretice (n. 1882)

 

– 1938: S-a născut Bruce Alberts, medic şi biochimist american; contribuţii deosebite în biochimie şi biologie moleculară; s-a implicat activ în politica ştiinţei şi în îmbunătăţirea educaţiei tinerilor în ştiinţe şi educarea publicului; a fost preşedinte al Academiei Naţionale de Ştiinte din SUA (1993-2005); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2006

 

– 1941: S-a născut (în India) actrița britanică Julie Christie, celebră pentru o mare varietate de roluri în filmele britanice și americane ale anilor ’60-’70 ai secolului trecut – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1940

 

– 1950: S-a născut Péter Esterházy, scriitor şi publicist maghiar (m. 2016)

 

– 1951: S-a născut Sir Gregory Paul Winter, biochimist britanic; Premiul Nobel pentru chimie pe 2018, împreună cu biochimiștii americani Frances H. Arnold și George P. Smith, pentru progresele științifice legate de dezvoltarea anticorpilor terapeutici – 70 de ani

 

– 1957: S-a născut Mikhail Pletnev, pianist, dirijor şi compozitor rus

 

– 1964: A murit biologul american Rachel Carson, autoare a numeroase studii şi lucrări; „Silent Spring”, carte publicată în 1962, a declanşat o adevărată mişcare pentru protecţia mediului în SUA (n. 1907)

 

– 1975: A murit actorul american de film Frederic March (n. 1897)

 

– 1986: A murit Simone de Beauvoir, eseistă, romancieră şi autoare dramatică franceză (n. 1908) – 35 de ani

 

– 2008: A murit americanul Ollie Johnston, ultimul membru al grupului de nouă artizani care a conceput lungmetrajele animate ale epocii de aur ale companiei Disney, precum „Pinocchio”, „Peter Pan” şi „Bambi” (n. 1912)

 

– 2009: A murit Maurice Druon, romancier, eseist şi istoric francez de origine rusă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1996 (n. 1918)

 

– 2013: A murit dirijorul britanic Sir Colin Davies; dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Londra (1995-2006) şi preşedinte al ei din 2007 (n. 1927)

 

– 2015: A murit cântăreţul afro-american de R&B şi soul Percy (Tyrone) Sledge (n. 1940)

 

– 2019: A murit actriţa suedeză Bibi Andersson (nume complet: Berit Elisabet Andersson), una dintre artistele favorite ale regizorului Ingmar Bergman (n. 1935)

 

– 2019: A murit Gene Wolfe, scriitor american de science fiction și fantasy (n. 1931)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 13 aprilie

Calendarul zilei – 13 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 13 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 13 aprilie 2021, 8:04

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

 

-Camera Deputaților

*ora 10:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

*ora 12:00 –  Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

*ora 14:30 –  Vot final

*ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 15:30 – Comisia pentru știință și tehnologie – Cam. 3150, Etaj 3, Corp B4

 

-Medicină, Sănătate

* Începând cu 13 aprilie, Primăria Sectorului 4 deschide încă 6 cabinete de vaccinare împotriva COVID-19, astfel încât centrul de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor va deveni cel mai mare centru de administrare a vaccinului Pfizer BionTech din Sectorul 4.

*Începând cu această dată se vor deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer

*Galați: Patru noi centre de vaccinare cu cinci cabinete/fluxuri pentru serul Pfizer/BioNTech vor fi disponibile din 13 aprilie în judeţul Galaţi. Centrele de vaccinare cu câte un flux vor fi în localităţile Tuluceşti, Cudalbi şi Cosmeşti, iar un centru cu două fluxuri, la cantina de pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Galaţi.Cele patru noi centre de vaccinare se adaugă celor 17 deja existente.Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Galaţi, din 4 ianuarie şi până în prezent, au fost administrate 62.748 de doze de vaccin. În total, 22.621 de persoane au fost vaccinate şi cu a doua doză iar alte 17.506 au primit doar prima doză de vaccin.

*Iași: Începând cu data de 13 aprilie în judeţul Iaşi se vor deschide încă nouă fluxuri de vaccinare împotriva COVID-19, şase dintre acestea urmând să funcţioneze în centre existente, trei fiind centre de vaccinare noi.Astfel, în judeţul Iaşi se intensifică eforturile din campania pentru vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 prin trei tipuri de măsuri, una dintre acestea fiind suplimentarea numărului de fluxuri de vaccinare începând cu 13 aprilie. A doua măsură vizează vizează creşterea capacităţii de vaccinare de la 60 la 96 de vaccinuri pe zi în fiecare flux de vaccinare. A treia măsură implică cooptarea medicilor de familie în campania de vaccinare şi efectuarea vaccinurilor în cabinetele medicale ale acestora

 

-Cultură

* În luna aprilie, Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creaţiile a patru cineaşti spanioli excepţionali, selecţionaţi din rândul participanţilor la Alcine, festivalul de film din Alcala de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediţie. Sunt patru perspective extrem de diferite, ce reflectă diversitatea, vitalitatea, prezentul solid şi viitorul promiţător al cinematografiei spaniole. Seria de filme din cadrul evenimentului „Faţă în faţă: scurtmetraj/lungmetraj”/ „Del corto al largo (y viceversa)” va putea fi văzută online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, pe parcursul lunii aprilie, de la ora 21:00.Programul zilei:

  • Filmul „Mala espina”, regia Belen Macias

*Londra: Programul seriei de evenimente dedicate scriitorului român Liviu Rebreanu, lansată online de ICR Londra, pe pagina Facebook a reprezentanței pe 7 aprilie.

  • ora 19:00 – Prelegere susținută de Cristian Mușa, etnocoreolog (Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu), despre simbolismul dansului Ciuleandra – pe pagina de Facebook, canalul de YouTube și website ICR Londra

 

– S-a întâmplat într-o zi de 13 aprilie

* Cu 423 de ani în urmă (1598) regele francez Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610) a promulgat „Edictul de la Nantes” (oraş din vestul Franţei), prin care se garantau protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor şi care a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa. La data de 18 octombrie 1685, Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei între anii 1643 şi 1715, revoca „Edictul de la Nantes” (din 13 aprilie 1598). Ca urmare, în Franţa s-a interzis exercitarea cultului protestant

* Cu 279 de ani în urmă (1742), în Catedrala din Dublin, a avut loc premiera oratoriului „Messiah”, a compozitorului german Georg Friedrich Händel. 24 de zile i-au trebuit lui Händel să compună această capodoperă a creaţiei sale, considerat cel mai cunoscut oratoriu şi poate cel mai frumos din toate timpurile. A fost creat în 1741, între 22 august şi 4 septembrie, confirmând încă odată uşurinţa şi spontaneitatea pe care compozitorul o avea chiar şi în compunerea celor mai fastuoase partituri. Succesul a fost impresionant şi lucrarea a fost imediat catalogată ca fiind esenţa geniului händelian, păstrându-şi până în zilele noastre locul în galeria marilor capodopere

* Acum 159 de ani (1862) intra în vigoare, în România, Legea asupra presei, cea dintâi lege a jurnaliştilor din România, adoptată de Guvernul Barbu Catargiu. Promulgată de Alexandru Ioan Cuza, aceasta fixa dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului (13/25)

* Tot într-o zi de 13 aprilie, acum 136 de ani (1885), avea loc promulgarea Legii „Depozitului legal”, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi, precum şi Bibliotecii Academiei Române (13/25)

* Cu 99 de ani în urmă (1922) era promulgat tratatul prin care se recunoştea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră – Basarabia, semnat la Paris, la 28 octombrie 1920, de reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, pe de o parte şi ai României, pe de altă parte. Textul tratatului a fost votat de Parlamentul român la 3 aprilie 1922 (Senatul) şi la 7 aprilie 1922 (Adunarea Deputaţilor)

* Acum 82 de ani (1939) Marea Britanie şi Franţa dădeau garanţii unilaterale României şi Greciei, angajându-se să le acorde asistenţă în cazul unei acţiuni care le-ar pune în primejdie independenţa, iar cele două ţări (România şi Grecia) ar decide să opună rezistenţă. Garanţiile constituiau mai mult un gest diplomatic destinat să descurajeze Germania în politica ei de expansiune, dar fără efecte reale

* Acum 78 de ani (1943) germanii au anunţat descoperirea, în pădurea Katyń (sat situat la 20 de kilometri vest de oraşul Smolensk, din Rusia), a unor gropi comune unde se aflau rămăşiţele umane a câtorva mii de ofiţeri polonezi, executaţi în masă de forţele poliţiei secrete sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Execuţii au mai avut loc şi la Mednoe şi Kalinin (regiunea Tver din nord-vestul Rusiei). La Katyn erau împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk, la Tver se lichidau prizonierii din lagărul Ostaşkov, în timp ce prizonierii din lagărul Starobelsk erau ucişi în închisoarea NKVD din Harkov (Ucraina) şi îngropaţi la Piatykhaty

* În urmă cu 76 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Viena de sub ocupaţia fascistă (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Acum 73 de ani (1948) Marea Adunare Naţională a adoptat în unanimitate Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social (copiată după Constituţia stalinistă din 1936). A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza

* Cu 57 de ani în urmă (1964) actorul american de film, Sidney Poitier (n. 1927), a fost primul actor de culoare distins cu Premiul Oscar pentru rolul din „Lilies of the Field”

* În urmă cu 51 de ani (1970) avea loc inaugurarea aerogării pentru pasageri a Aeroportului Internațional Henri Coandă, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de călători pe an. Botezat inițial „Otopeni”, aeroportul a fost redenumit „Henri Coandă”, în 2004, având la ora actuală o capacitate de prelucrare a peste 12 milioane de pasageri pe an și fiind cel mai mare din România

* Tot într-o zi de 13 aprilie, acum 46 de ani (1975), în Liban a izbucnit un război civil, care a opus forţele creştine formaţiunilor musulmane, susţinute de miliţiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969. Războiul a încetat în urma Acordului de la Taef (Arabia Saudită) din octombrie 1990, în baza căruia autorităţile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri vizând normalizarea situaţiei din ţară, printre care: reunificarea şi activarea instituţiilor administraţiei de stat, reluarea activităţii parlamentului şi stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaţilor de la 99 la 128, repartizarea lor egală între creştini şi musulmani, formarea comisiilor parlamentare), organizarea de alegeri legislative începând cu anul 1992, extinderea autorităţii statale pe întreg teritoriul naţional, dezarmarea şi desfiinţarea miliţiilor

* În urmă cu 28 de ani (1993) era fondat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care are ca obiect de activitate culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la formele totalitarismului în România – director-fondator, istoricul Radu Ciuceanu

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când, în localitatea Davideni, judeţul Neamţ, a fost descoperită (în urma unor cercetări arheologice, conduse de prof. dr. Ioan Mitrea) prima imagine figurată din România a chipului Mântuitorului Iisus Hristos, datând din secolul a VI-lea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începe în această seară sărbătoarea mozaică Yom HaZikaron – Israel’s Memorial Day (14.IV.)

 

– Ramadanul, luna postului musulman (ţine 30 de zile, până la 12 mai); conform calendarului musulman, Ramadanul a început la răsăritul stelelor în ziua precedentă, 12 aprilie. NOTĂ: În America de Nord, Ramadanul începe o zi mai târziu

 

– „Ziua Informării Preventive” se marchează din anul 2011 (- 10 ani), în urma ralierii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la o iniţiativă derulată la nivel european; se sărbătoreşte, anual, la o dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marţi; în această zi pompierii militari din toată ţara organizează diferite acţiuni menite să-i convingă pe cetăţeni despre nevoia învăţării şi punerii în practică a unor măsuri elementare de prevenire a declanşării anumitor situaţii de urgenţă

 

– 1796: A murit Gherasim Adamovici, teolog de origine sârbă, episcop ortodox al Transilvaniei între anii 1789 şi 1794; luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, pe 30 martie 1792, împreună cu episcopul Ioan Bob din Blaj, s-a prezentat la Curtea de la Viena „pentru o dreaptă rezolvare a cererilor cuprinse în Reprezentaţiunea naţiunii române” („Supplex Libellus Valachorum”) (n. 1733) – 225 de ani

 

– 1847: A murit juristul şi profesorul Constantin Moroiu, întemeietorul învăţământului dreptului în Ţara Românească (n. 1800)

 

– 1869: S-a născut Pompiliu Eliade, critic şi istoric literar; s-a aplecat îndeosebi asupra relaţiilor culturale franco-române; a popularizat literatura franceză printr-o serie de studii; membru corespondent al Academiei Române din 1912 (m. 1914)

 

– 1874: S-a născut Iosif Velceanu, compozitor şi dirijor de cor (m. 1937)

 

– 1878: S-a născut Ioan Ciurea, medic veterinar şi parazitolog; se numără printre primii care au aplicat metoda experimentală în parazitologie; membru corespondent al Academiei Române din 1927 (m. 1943)

 

– 1886: S-a născut Nicolae Tonitza, pictor, grafician, critic de artă și profesor (m. 1940) – 135 de ani

 

– 1893, 13/25: A murit ofiţerul Constantin Căpităneanu, astronom, geodez şi cartograf; a determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României; a adus o contribuţie importantă la realizarea primei hărţi moderne a Regatului României (n. 1844)

 

– 1897: S-a născut botanistul Emil Pop, profesor universitar la Cluj; la îndemnul său au fost întemeiate numeroase rezervaţii naturale menite să conserve vestigii de o inegalabilă importanţă pentru istoria vegetaţiei din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

 

– 1898: S-a născut Constantin Dumbravă, naturalist, geolog, cercetător polar; între anii 1927 şi 1931 a filmat, în Groenlanda, un important documentar etnologic (m. 1935, la Cannes)

 

– 1920: S-a născut Gheorghe Bulgăr, filolog, autor de dicţionare, şi istoric literar (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut (la Cetatea Albă, azi în Ucraina) Alexandru Lungu, medic endocrinolog, poet, pictor și grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (m. 2008)

 

– 1926: S-a născut inginerul, fizicianul, inventatorul și profesorul Marius Sabin Peculea; şi-a legat numele de proiectarea, realizarea şi optimizarea sistemului de obţinere a „apei grele” necesare programului nuclear al României; membru titular al Academiei Române din 1993 – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut Marcel Petrişor, prozator, eseist, publicist şi profesor; a stat 13 ani în închisorile comuniste

 

– 1930: S-a născut Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor, producător de filme şi om politic (parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură; s-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989); a realizat peste 60 de filme, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale regăsindu-se în acestea (m. 2013)

 

– 1932: S-a născut şahista Margareta Teodorescu, mare maestră internaţională, dublă vicecampioană olimpică şi multiplă campioană naţională de şah (m. 2013)

 

– 1935: S-a născut C. D. Zeletin (pseudonimul lui Constantin Dimoftache), biofizician, profesor, medic (contribuţii în domeniul medicinei nucleare, criobiofizicii, citospectrofotometriei, modelării cibernetice a unor procese biologice), poet, eseist şi traducător (bogată activitate de traducere din poezia renascentistă italiană şi din poezia franceză modernă) (m. 2020)

 

– 1936: S-a născut prozatorul Nicolae Velea (m. 1987) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut regizoarea de teatru şi profesoara Cătălina Buzoianu (m. 2019)

 

– 1940: S-a născut Vladimir Cosma, compozitor, dirijor şi violonist francez de origine română; stabilit în Franţa la începutul anilor ’60 ai secolului XX, s-a impus ca unul dintre importanţii autori de muzică de film

 

– 1941: S-a născut dirijorul Modest Cichirdan (m. 2020) – 80 de ani

 

– 1943, 13/14: S-a născut Rodica Mandache, actriţă, dramaturg şi profesoară

 

– 1944: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Ioan Bohociu (n. 1874)

 

– 1951: S-a născut Petre Răileanu, critic literar, eseist, editor, publicist şi traducător; stabilit în Franța, din 1992 – 70 de ani

 

– 1956: S-a născut Ioan T. Morar, jurnalist, poet, eseist, romancier şi diplomat; membru fondator al săptămânalului „Academia Caţavencu” – 65 de ani

 

– 1974: A murit scriitorul Iosif Moruţan (n. 1917)

 

– 1987: A murit scriitorul Marcel Constantin Runcanu (n. 1947)

 

– 1993: A murit Francisc Munteanu, scriitor, scenarist şi regizor de film (n. 1924)

 

– 1998: A murit (la Paris, unde se stabilise) actorul Dumitru Furdui (n. 1936)

 

– 2003: A murit Mircea Săucan, regizor de film şi scriitor; stabilit din 1987 în Israel (n. 1928)

 

– 2012, 13/14: A murit istoricul Florin Constantiniu; studii referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României; preocupări privind istoria celui de-Al Doilea Război Mondial; autor al sintezei „O istorie sinceră a poporului român”; membru titular al Academiei Române din 2006 (n. 1933)

 

– 2013: A murit Mircea Petrescu-Dâmboviţa, arheolog, istoric şi profesor; a participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Muntenia şi Moldova, ultimele valorificate în amplul volum „Aşezări din Moldova de la Paleolitic până în secolul XVIII” (în colaborare), prima publicaţie de acest gen din România; membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1915)

 

– 2016: A murit juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco-Matte; considerat unul dintre cei mai importanţi specialişti în drept aerian şi spaţial; în anul 1946 a emigrat în Canada; în 2010 i s-a conferit Premiul „Edward Warner” pentru aviaţie civilă, cea mai înaltă distincţie în aviaţia civilă internaţională, un echivalent al Premiului Nobel; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1913) – 5 ani

 

– 2018: A murit Mihai Stănescu, unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români; a devenit celebru și datorită faptului că a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (n. 1939)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Teheran: Ministrul rus de externe Sergei Lavrov va efectua o vizită oficială în Iran, la invitația omologului său iranian, Mohammad Javad Zarif

 

– Rennes, Franța: Decizia Curții de Apel în cazul consilierului regional Catherine Blein, judecată pentru apologia terorismului într-un tweet publicat după atacul din Noua Zeelandă, în 2019

 

-Haga, Țările de Jos:  Conferință de presă a prim-ministrului Mark Rutte privind restricțiile împotriva Covid-19

 

-Teheran, Iran: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al guvernului

 

-Washington: Omagiu solemn organizat la Capitoliul Statelor Unite pentru polițistul ucis de un agresor pe 2 aprilie

 

-Washington: Publicarea prognozelor FMI pentru Asia – Pacific

 

 

– Paris: OPEC – Raport lunar privind petrolul

 

– Bruxelles: Decizie în procesul intentat de o gazdă TV de origine congoleză pentru incitare la ură rasială

 

– Budapesta, Ungaria: Tenis – Finala FedCup (13 – 18 apr.)

 

– Liga Campionilor la Fotbal, manșa secundă a sferturilor de finală

 

-New York: Condamnarea șefului companiei de marketing sportiv, Aaron Davidson, în dosarul de corupție FIFA

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului”, stil muzical originar din SUA, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel

 

– 1519: S-a născut Caterina de Medici, regină a Franţei între 1547 şi 1559; figură emblematică a secolului al XVI-lea; rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o figură controversată, chiar şi în prezent (m. 1589)

 

– 1695: A murit fabulistul, poetul, dramaturgul şi prozatorul francez Jean de La Fontaine (n. 1621)

 

– 1769: S-a născut Sir Thomas Lawrence, pictor englez (m. 1830)

 

– 1780: S-a născut inginerul şi inventatorul irlandez Alexander Mitchell (m. 1868)

 

– 1794: A murit scriitorul francez Sébastien-Roch Nicolas de Chamfort (n. 1740 sau 1741)

 

– 1808: S-a născut inventatorul italian Antonio (Santi Giuseppe) Meucci; a realizat, în 1857, transmiterea electrică a vocii umane la distanţă. Alexander Graham Bell a patentat (în 1876) transmiterea electro-magnetică a sunetelor vocii umane la distanţă folosind un curent ondulatoriu. Camera Deputaţilor a SUA a recunoscut, în 2002, contribuţia lui Antonio Meucci la invenţia telefonului (m. 1889)

 

– 1826: A murit violoncelistul, compozitorul şi dirijorul german Franz Danzi (n. 1763) – 195 de ani

 

– 1855: A murit Sir Henry Thomas de la Beche, geolog şi paleontolog englez (n. 1796)

 

– 1879: S-a născut matematicianul italian Francesco Severi, considerat întemeietorul şcolii italiene de geometrie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1961)

 

– 1880: A murit Robert Fortune, botanist scoțian, care a introdus în Europa mai multe specii de flori şi plante exotice din China şi India (n. 1812)

 

– 1885: S-a născut Lukács György (născut György Bernát Löwinger), filosof, scriitor şi critic literar ungar (m. 1971)

 

– 1889: S-a născut criptologul american Herbert Osborne Yardley, care a organizat şi condus primele eforturi ale SUA de decriptare a codurilor inamice în timpul Primului Război Mondial (m. 1958)

 

– 1892: S-a născut Sir Robert Watson-Watt, fizician englez, inventatorul radarului (m. 1973)

 

– 1899: S-a născut arhitectul și graficianul american Alfred Mosher Butts; inventatorul jocului „Scrabble” (1938) (m. 1993)

 

– 1906: S-a născut Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1969 (m. 1989) – 115 ani

 

– 1915: S-a născut scriitorul german Stefan Hermlin (pe numele său adevărat Rudolf Leder) (m. 1997)

 

– 1922: S-a născut John Braine, scriitor britanic; a făcut parte din generaţia „tinerilor furioşi” (m. 1987)

 

– 1924: S-a născut Stanley Donen, regizor american și coregraf; celebru pentru filmele „Singin’ in the Rain” (considerat cel mai bun musical realizat vreodată la Hollywood) și „On the Town” (m. 2019)

 

– 1927: S-a născut actorul, regizorul şi scriitorul francez Maurice Ronet (numele adevărat: Maurice Julien Marie Robinet) (m. 1983)

 

– 1928: S-a născut José Agustin Goytisolo, poet şi eseist spaniol (m. 1999)

 

– 1931: S-a născut Dan Sexton Gurney, pilot american de Formula 1; considerat una din cele mai mari personalități date de motorsport-ul american (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1931: A murit Kristoffer Nyrop, lingvist şi filolog danez; specialist în romanistică; membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (n. 1858) – 90 de ani

 

– 1937: A murit scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (n. 1897)

 

– 1938: S-a născut interpretul de operă şi actorul austriac Heinz Holecek (m. 2012)

 

– 1939: S-a născut poetul irlandez Seamus Heaney; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1995 (m. 2013)

 

– 1940: S-a născut Jean-Marie Gustave Le Clezio, scriitor francez; laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe 2008

 

– 1940: A murit medicul francez Pierre Marie; fondator al învăţământului antropologic francez; importante contribuţii în neurologie, endocrinologie şi psihologie; membru de onoare străin al Academiei Române (1912) (n. 1853)

 

– 1941: S-a născut Michael S. Brown, genetician molecular și profesor american; Premiul Nobel pentru medicină pe 1985, împreună cu conaţionalul său Joseph Goldstein, pentru descoperirea cheii de legătură dintre metabolism şi colesterol în corpul uman – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut Judy Nunn, actriță, scriitoare şi scenaristă australiană

 

– 1945: A murit Ernst Cassirer, filosof german, stabilit în SUA (n. 1874)

 

– 1956: A murit Emil Nolde (numele la naștere Emil Hansen), pictor şi grafician expresionist german de origine daneză (n. 1867) – 65 de ani

 

– 1959: A murit dirijorul și pianistul olandez Eduard van Beinum (n. 1901)

 

– 1963: S-a născut Gari Kimovici Kasparov (nume real: Weinstein), mare maestru de şah şi scriitor rus, de origine armeană-evreiască; la vârsta de 22 ani a devenit cel mai tânăr campion mondial de şah; din 1986 până la retragerea sa în 2005, a fost clasat pe locul 1 în lume în 225 din 228 luni; opozant al preşedintelui Vladimir Putin, Kasparov a părăsit Rusia în 2013 şi s-a mutat în New York

 

– 1966: A murit Carlo Carrà, unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea (n. 1881) – 55 de ani

 

– 1966: A murit Georges Duhamel, romancier, eseist şi medic francez; tatăl compozitorului Antoine Duhamel (n. 1884) – 55 de ani

 

– 1983: A murit Mercè Rodoreda, scriitoare spaniolă de limbă catalană; considerată cea mai celebră autoare a literaturii contemporane catalane, opera sa fiind tradusă în 27 de limbi (n. 1908)

 

– 1984: A murit clavecinistul și muzicologul american Ralph Kirkpatrick (n. 1911)

 

– 2000: A murit Giorgio Bassani, scriitor şi editor italian (n. 1916)

 

– 2008: A murit fizicianul american John Archibald Wheeler, unul dintre fondatorii teoriei fisiunii nucleare, alături de Niels Bohr şi Enrico Fermi; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la „proiectul Manhattan”, de creare a bombei atomice; în 1967 a introdus termenul de „gaură neagră”; Wheeler este şi un pionier al cercetării câmpului de gravitaţie cuantică (n. 1911)

 

– 2012: A murit interpretul de operă şi actorul austriac Heinz Holecek (n. 1938)

 

– 2015: A murit jurnalistul şi scriitorul uruguayan Eduardo Galeano (n. 1940)

 

– 2015: A murit scriitorul, sculptorul şi graficianul german Günter Grass; Premiul Nobel pentru literatură pe 1999 (n. 1927)

 

– 2018: A murit Milos Forman (nume real: Jan Tomas Forman), regizor de film și scenarist american de origine cehă; unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai Noului Val Cehoslovac; cunoscut mai ales pentru filmele „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și „Amadeus” (n. 1932)

 

– 2020: A murit actriţa franceză Patricia Millardet, interpreta judecătoarei Silvia Conti din celebrul serial italian de televiziune „Caracatiţa” (n. 1957) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 12 aprilie

Calendarul zilei – 12 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 12 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 13 aprilie 2021, 8:04

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 13:30 – Ședinţa Biroului permanent  și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

* ora 17:00 – Vot final

-Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică și online)

*ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

-Juridic

* Dezbaterea cu tema „Natura și efectele expertizei judiciare” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri JURIDICE PLATINUM și alți profesioniști. Invitați: Jud. dr. Andrei Viorel Iugan, Curtea de Apel București, Av. dr. Alexandru Peicea, Managing Partner Peicea, Bădulescu Și Asociații, Av. Adrian Șandru, Associate act Botezatu Estrade Partners, Expert contabil Daniel Udrescu, Cabinet Udrescu. Moderator:Ec. dr. Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

-Economic

* Fabrica Braiconf, cu o tradiţie de 70 de ani pe piaţă,  va supune aprobării acţionarilor în cadrul AGA, care va avea loc  astăzi, 12 aprilie 2021, vânzarea terenului cu o suprafaţă de 10.000 mp, pe care se află fabrica actuală, către Kaufland România, la un preţ de peste 7 milioane de euro. Totodată, în cadrul aceleiaşi AGA a Braiconf, se va supune votului acţionarilor şi aprobarea unei investiţii în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente

– Învățământ, Cercetare

* Încep înscrierile pentru proiectul „Vacanță Activă în București la OCC și Cantus Mundi”, organizat în perioada 12 – 23 aprilie 2021 de Opera Comică pentru Copii și Programul Național Cantus Mundi. Programul este gratuit pentru participanți și susținut de Primăria Capitalei. Formularul de înscriere în program este disponibil online, la adresa bit.ly/ÎnscriereVacanțăActivăÎnBucurești2021 (înscrieri 5 – 7 aprilie).Evenimentul se desfășoară în trei locații – sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16, sector 6), sediul Corului Madrigal (Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 11, sector 4) și sediul Cantus Mundi (Strada Ion Câmpineanu, nr. 28, sector 1) – iar pentru siguranța tuturor participanților, aceștia vor fi distribuiți în două serii/locație, respectiv 08:00 – 12:00 și 13:00 – 17:00.

Sunt eligibili pentru participare elevii bucureșteni cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, ai căror părinți merg la serviciu în perioada aceasta (nu sunt în telemuncă). De asemenea, cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă domiciliul în București. Pentru înscrierea copiilor în acest program, părinții vor completa formularul mai sus menționat, în perioada 5 – 7 aprilie. Aceștia vor fi acceptați în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile. Un copil poate participa la o singură grupă, într-o singură serie pe durata acestui program. Confirmarea înscrierii de către organizatori are loc în zilele de 8 – 9 aprilie 2021, iar perioada de desfășurare a proiectului este 12 – 23 aprilie 2021. Participaţii vor fi acceptaţi în ordinea înscrierii.Formularul şi condiţiile de înscriere se regăsesc pe site-urile https://www.cantusmundi.com/evenimente/stiri/vacanta-activa-in-bucuresti-la-occ-si-cantus-mundi-104 şi https://www.proedus.ro/vacanta-activa-in-bucuresti-la-proedus/.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la numere de telefon: 0310 699 531 – de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00, pentru Muzeul Copiilor şi hub-ul educaţional Proedus de la AFI; 0751.186.008 – de luni până duminică, în intervalul orar 9:00 – 20:00, pentru Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului, sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara organizează un nou proiect conceput într-un format online, adaptat condițiilor de pandemie, Concursul Național Muzică Tradițională, interpretare instrumentală și vocală, dedicat elevilor de licee vocaționale din clasele XI-a și XII-a, aflat la prima ediție, a cărui desfășurare va avea loc între 12 și 16 aprilie. Încrierea candidaților, care a avut ca termen limită data de 8 aprilie, s-a realizat prin trimiterea înregistrării și a formularului pe adresa de email  concursmuzicatraditionala@e-uvt.ro. Concursul este organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Bănățeană, cu ajutorul SoundCreation. Detaliile concursului se află prezentate pe pagina https://fmt.uvt.ro/concurs-muzica-traditionala/

-Cultură

* Râmnicu Vâlcea: La  Sala Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, Orchestra Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu-Vâlcea, sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu, alături de soliștii Oxana Corjos – pian și  Petru Pane – tânăr clarinetist de 16 ani, aflat în turneu în România, în perioada 8-22 aprilie – susține un concert în care se vor putea asculta:W.A. Mozart , Uvertura la opera “Nunta lui Figaro”, Witold Lutoslawski – Preludii dansante pentru clarinet și orchestră de cameră, R. Schumann – Fantezia pentru pian și orchestră în la minor. Eveniment  susţinut de Institutul polonez din Bucureşti. Concertul va avea loc online sau cu public, în funcţie de evoluţia situaţiei sanitare

*Roma: În perioada 12 aprilie – 26 aprilie, Accademia di Romania in Roma și Galleria AlbumArte di Roma, în colaborare cu Accademia di Belle Arti di Roma și cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează expoziția de artă contemporană „He Failed To Save the One He Loved the Most” a artistei românce Iulia Ghiță, la Galeria de artă Albumarte din Roma.  Proiectul „He Failed To Save the One He Loved the Most” este bazat pe proiectul “LANDCAPE 2 LANDSCAPE 4”, care urma să fie inaugurat la Albumarte în martie 2020. Toate proiectele AlbumArte sunt deschise publicului gratuit

 

– S-a întâmplat într-o zi de 12 aprilie

* Se împlinesc 160 de ani (1861) de când începea războiul de secesiune din Statele Unite ale Americii, încheiat la 9.IV.1865, prin capitularea generalului sudist Robert Lee, la Appomattox/Virginia, în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant

* Acum 144 de ani (1877) Imperiul Rus declara război Porţii Otomane, declanșându-se astfel Războiul Ruso-Turc (până pe 19.II./3.III.1878). În urma acestui război a avut loc reînfiinţarea statului Bulgar, independenţa deplină a României, Serbiei şi a Muntenegrului faţă de Imperiul Otoman și anexarea Regiunii Kars de Imperiul Rusiei (12/24)

* Cu 123 de ani în urmă (1898) fizicienii Marie Sklodowska-Curie (de origine poloneză) şi soţul ei, Pierre Curie (francez), au descoperit elementele chimice radioactive radiu (Ra) şi poloniu (Po)

* Acum 78 de ani (1943), în zilele de 12 și 13 aprilie, au avut loc convorbiri Hitler-Antonescu, la castelul Klessheim (Salzburg). Führerul i-a reproşat lui Ion Antonescu sondajele de pace ale diplomaţiei româneşti şi cere înlocuirea lui Mihai Antonescu de la conducerea Ministerului Afacerilor Străine. După un concediu proforma, Mihai Antonescu şi-a reluat atribuţiile

* În urmă cu 77 de ani (1944) au fost reluate convorbirile româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanţii oficiali ai celor două ţări. Guvernul sovietic transmite condiţiile „minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a „celei mai mari părţi a ei” la România. Aceleaşi condiţii sunt comunicate şi la Cairo (unde aveau loc convorbiri între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Ştirbei, plecat cu consimţământul mareşalului Ion Antonescu, şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS, privind desprinderea României de Reich)

* Se împlinesc 60 de ani de când cosmonatul sovietic, Iuri Alexeevici Gagarin, devenea primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului, la bordul navetei spațiale Vostok 1. La 12 aprilie 1961, racheta care transporta naveta lui Gagarin a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur la ora locală 6:07. Vostok 1 a înconjurat Terra la o altitudine de aproximativ 300 de kilometri. A fost ghidată integral de un sistem automat, controlat de la sol, pentru că nu se cunoșteau posibilele efecte pe care ieșirea în spațiu le-ar fi putut avea asupra pilotului. Două zile mai târziu, acesta era primit la Moscova ca un erou. Mii de persoane au ieșit atunci pe străzi cu flori și afișe. După această realizare, satul natal al lui Gagarin a fost redenumit după numele lui. Singurele cuvinte atribuite lui Gagarin, pe parcursul aventurii sale spațiale au fost: „Zborul decurge normal; eu sunt bine”. Iuri Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934 în Kluşino şi a murit pe 27 martie 1968, într-un accident aviatic. NOTĂ: Pentru a marca acest eveniment, a fost instituită Ziua Mondială a Aviaţiei şi Cosmonauticii, sărbătorită în fiecare an la această dată

* Cu 51 de ani în urmă (1970) avea loc deschiderea pentru circulaţie a primelor două benzi ale autostrăzii Bucureşti-Piteşti

* Se împlinesc 40 de ani (1981) de când, între 12 şi 14 aprilie, a avut loc primul zbor al navetei spaţiale americane „Columbia”, având la bord pe astronauţii John Young şi Robert Crippen. Naveta a efectuat în următorii ani mai multe zboruri, printre care misiuni comerciale, militare şi ştiinţifice, având de fiecare dată la bord între cinci şi şapte astronauţi (ultima misiune a navetei „Columbia” a început la 16.I.2003 şi s-a încheiat tragic, la 1.II.2003, în timp ce revenea pe Pământ. Naveta s-a dezintegrat deasupra statului Texas, cu numai 16 minute înainte de momentul prevăzut pentru aterizare; la bord erau şapte astronauţi, şase americani şi un israelian)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Sava de la Buzău (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

 

– Conform calendarului musulman, la răsăritul stelelor în ziua de luni 12 aprilie începe Ramadanul, luna postului musulman (până la 12 mai)

 

– 1884, 12/24: S-a născut Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi a condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru titular al Academiei Române din 1938 (m. 1955)

 

– 1890: S-a născut Vintilă Ciocâlteu, medic eminent, cercetător, profesor de biochimie şi poet; co-invetatorul reactivului Folin-Ciocâlteu (la 37 ani), care se utilizează pe scară largă şi astăzi, atât la determinarea fenolilor cât şi la titrarea/dozarea proteinelor (m. 1947)

 

– 1898: S-a născut Iuliu Podlipny, pictor, grafician şi profesor (m. 1991)

 

– 1899: S-a născut prozatorul şi publicistul Tudor Teodorescu-Branişte (m. 1969)

 

– 1900: S-a născut geologul şi paleontologul Neculai Macarovici; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1979)

 

– 1904: S-a născut Mihail Steriade, scriitor şi traducător, stabilit în Belgia (a fost directorul Centrului Cultural Român din Louvain şi conferenţiar la Universitatea din Liège, unde a predat limba şi literatura română) (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1993

 

– 1907: S-a născut Bogdan Amaru (pseudonimul lui Alexandru Pârâianu), prozator, dramaturg şi eseist (m. 1936)

 

– 1912: S-a născut Dinu Stelian, compozitor şi dirijor; timp de aproape 35 de ani a fost dirijor al Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei (m. 1997)

 

– 1913: S-a născut Jodál Gábor, compozitor de origine maghiară din România (m. 1989)

 

– 1924: S-a născut Constantin Gruescu, mineralog, membru al Societății Geografice Române; a pus bazele primului muzeu privat de mineralogie estetică din România – Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului în localitatea Ocna de Fier (m. 2020)

 

– 1924: S-a născut Sergiu Natra (numele la naștere Sergiu Nadler), compozitor israelian de muzică cultă, originar din România (m. 2020)

 

– 1929: S-a născut scriitorul, publicistul, psihologul, esteticianul şi profesorul Dan Mihăilescu (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut Helmut von Arz, pictor, grafician şi ilustrator german din România

 

– 1939: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul şi ziaristul Alexei Rudeanu (a semnat şi cu pseudonimul Alexander Mertz) (m. 2013)

 

– 1940: S-a născut Mircea Martin, critic şi teoretician literar, eseist, editor şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2014

 

– 1944: S-a născut George Anca, scriitor specializat în indianistică, traducător și eseist privind literatura sanscrită și literatura antropologică (m. 2020)

 

– 1944: A murit arheologul Harilaos Metaxa, colaborator apropiat al lui Vasile Pârvan (n. 1888)

 

– 1949: S-a născut Florin Zamfirescu, actor, regizor, profesor și eseist

 

– 1949:  S-a născut profesorul universitar dr. Ion Gh. Roşca, rector al ASE în perioada 2004 – 2012 (m. 2013)

 

– 1950: S-a născut pictorul George Rădeanu

 

– 1955: S-a născut actriţa Maria Teslaru (m. 2019)

 

– 1961: A murit fizicianul Gheorghe (sau George) Manu, figură deosebită în mişcarea naţională de rezistenţă de după Al Doilea Război Mondial (n. 1903) – 60 de ani

 

– 1962: A murit Constantin I. Gane, publicist, prozator şi şi memorialist, autor al unor istorii romanţate, între care „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, care l-au făcut celebru (n. 1885)

 

– 1994: A murit compozitorul şi dirijorul Mişu Iancu (n. 1909)

 

– 2002: A murit Platon Pardău, prozator, poet, dramaturg, ziarist şi profesor (n. 1934)

 

– 2011: A murit inginerul electromecanic Ioan M. Anton; studii şi cercetări în domeniul cavitaţiei şi al maşinilor hidraulice; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1924) – 10 ani

 

– 2011: A murit PS Ioan Şişeştean, episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului (n. 1936) – 10 ani

 

– 2012: A murit Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1916)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Dublin: Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, susține un discurs în cadrul unei conferințe irlandeze

 

– Dublin: Irlanda, aflată în lockdown de trei luni pentru a lupta împotriva coronavirusului, îşi va relaxa treptat restricţiile cu începere de la 12 aprilie, înainte de a lua în considerare redeschiderea treptată a magazinelor neesenţiale în luna mai.Confruntată cu un val atribuit mutaţiei apărute în Marea Britanie, mai contagioasă, ţara cu cinci milioane de locuitori a intrat în al treilea lockdown după Crăciun. Începând cu această zi, şcolile se vor redeschide complet, persoanele din familii diferite se vor putea întâlni în exterior, iar călătoriile neesenţiale vor fi permise pe o rază de 20 de kilometri sau în departamentul de reşedinţă.

Dar cele mai importante restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin până la 4 mai

 

 

– New York: Forum anual al Consiliului Economic și Social privind finanțarea pentru urmărirea dezvoltării, inclusiv reuniunile speciale la nivel înalt ale Consiliului cu Banca Mondială, FMI, OMC și UNCTAD (12 – 15 apr.)

 

-Berlin:Are loc întâlnirea dintre cancelarul german Angela Merkel și președinții regionali cu privire la pandemia de Covid-19

 

-Cairo: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se  află în vizită în Egipt, în cadrul căreia se întâlnește cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi și ministrul de externe Sameh Shoukry

 

– Cannes, Franța: Ediția 2021 a MIPTV, conferință internațională despre piața internațională a programelor de televiziune, desfășurată online (12 – 15 apr.)

 

– Hanovra, Germania: Târgul de tehnologie și inovație de la Hanovra (12 – 16 apr.)

 

-Londra: Are loc redeschiderea afacerilor neesențiale și a alimentației în aer liber în Anglia, un pas major în contextul pandemiei de Covid-19

 

– Birmingham, Regatul Unit: Procesul a doi ofițeri de poliție, acuzați de asasinarea fostului fotbalist Dalian Atkinson (12 – 26 apr.)

 

– Versailles, Franța: Procesul în apel al starului congolez de rumba, Koffi Olomidé

 

– Baikonur, Kazahstan: Sunt marcați 60 de ani de la primul zbor uman în spațiu de către sovieticul Iuri Gagarin

 

– Cape Canaveral, SUA: Sunt marcați 40 de ani de la primul zbor al Columbia, prima navetă spațială americană

 

– Los Angeles, SUA: Reluarea procesului de crimă al multimilionarului Robert Durst

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Aviaţiei şi Cosmonauticii” (aniversare stabilită, în 1969, de Federaţia Internaţională de Aeronautică) şi „Ziua Internaţională a Zborului Omului în Spaţiu” (stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 65/271 din 7 aprilie 2011); marchează primul zbor al omului în Cosmos, la 12 aprilie 1961 (- 60 de ani)

 

– 65 d.Hr.: A murit, la Roma, Lucius Annaeus Seneca (sau Seneca cel Tânăr), filosof istoric roman, om de stat, orator şi autor de tragedii; a ocupat funcţii în administraţia Imperiului Roman (n. 4 î.Hr., la Córdoba, în Spania)

 

– 1684: A murit Nicola Amati, constructor italian de viori; profesor al renumitului lutier Antonio Stradivarius (n. 1596)

 

– 1722: S-a născut Pietro Nardini, violonist, compozitor şi pedagog italian (m. 1793)

 

– 1794: S-a născut, la Paris, Germinal Pierre Dandelin, matematician şi profesor belgian (m. 1847)

 

– 1801: S-a născut compozitorul austriac Joseph Lanner (m. 1843) – 220 de ani

 

– 1839: S-a născut Nikolai Mihailovici Prjevalski, inginer topograf, geograf şi explorator rus de origine poloneză; a contribuit semnificativ la prezentarea Asiei Centrale europenilor şi a descris singura specie de cai sălbatici, care îi şi poartă numele, Calul lui Prjevalski (m. 1888). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii inclusiv stilul vechi – 31 martie 1839

 

– 1840: S-a născut compozitorul francez Edmond Audran (m. 1901)

 

– 1885: S-a născut Robert Delaunay, pictor francez; iniţiator al orfismului, orientare artistică derivată din cubism, care aspiră către primatul culorii ca mijloc de detaşare a luminozităţii şi a dinamismului (m. 1941)

 

– 1888: S-a născut pianistul şi profesorul rus Heinrich Neuhaus (m. 1964)

 

– 1898: S-a născut soprana americană de origine franceză Lily Pons (m. 1976)

 

– 1923: S-a născut Barbara Jelavich, istoric şi profesor american; contribuţii privind istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 1995)

 

– 1924: S-a născut doctorul american de origine austriacă Peter Safar; este primul care a folosit tehnica resuscitării cardiorespiratorii (respiraţia „gură la gură”, numită şi „sărutul vieţii”), inspirat din tehnica de resuscitare a nou-născuţilor de către moaşe (m. 2003)

 

– 1931: S-a născut Gheorghe Dodiţă, filolog şi profesor din R. Moldova (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Montserrat Caballé (nume complet: Maria de Montserrat Viviana Concepcion Caballe i Folch), cântăreaţă de operă (soprană) spaniolă, renumită pentru tehnica ei impecabilă „bel canto” (m. 2018)

 

– 1936: S-a născut actorul american Charles Napier (m. 2011) – 85 de ani

 

– 1938: A murit bas-baritonul rus Feodor I. Şaliapin, stabilit în Franţa în 1922 (n. 1873)

 

– 1939: S-a născut Alan Ayckbourn, dramaturg şi scenarist britanic

 

– 1940: S-a născut pianistul şi compozitorul afro-american Herbie Hancock, unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai jazz-ului modern

 

– 1945: A murit Franklin Delano Roosevelt, om politic democrat american; preşedinte al SUA între anii 1933 şi 1945; a iniţiat un plan de reforme (New Deal) pentru redresarea economiei americane după marea criză economică din 1929-1933; în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a afirmat ca partizan al unei strânse alianţe antifasciste; a hotărât fabricarea bombei atomice şi, printr-o diplomaţie activă, a pregătit sfârşitul războiului (n. 1882)

 

– 1947: S-a născut Tom Clancy, romancier american; a lansat genul literar „tehno-thriller”, evocând în romanele sale, foarte bine documentate din punct de vedere tehnologic, teme precum terorismul nuclear, terorismul bacteriologic, spionajul industrial şi spionajul de stat (m. 2013)

 

– 1956: S-a născut actorul de film, regizorul și compozitorul american, de origine cubaneză, Andy Garcia (nume complet: Andrés Arturo García Menéndez) – 65 de ani

 

– 1971: A murit Igor Evghenievici Tamm, fizician rus, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1958, împreună cu Pavel Cerenkov şi Ilya Frank, pentru rolul său în explicarea efectului Cerenkov (n. 1895) – 50 de ani

 

– 1975: A murit cântăreaţa americană de music-hall Josephine Baker, stabilită în Franţa în anul 1947 (n. 1906)

 

– 1989: A murit pugilistul american Sugar Ray Robinson, considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor; a câștigat titlul mondial la semimijlocie în 1946 și l-a apărat de patru ori; a câștigat titlul mondial la categoria mijlocie de 5 ori, devenind primul boxer din lume care reușeste această performanță (n. 1921)

 

– 1997: A murit biochimistul american George Wald; contribuţii în domeniul percepţiei vizuale; a descoperit prezenţa vitaminei A în retină şi a demonstrat rolul acesteia în mecanismul fotochimic de percepţie retiniană în culori; Premiul Nobel pentru medicină pe 1967, împreună cu suedezul Ragnar Granit şi cu conaţionalul său Keffer Hartline (n. 1906)

 

– 2010, 12/13: A murit Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (n. 1945)

 

– 2011: A murit Sidney Harman, om de afaceri şi filantrop american de origine canadiană, patron al prestigioasei publicaţii „Newsweek” (n. 1918)  – 10 ani

 

– 2016: A murit regizorul sloven de teatru Tomaž Pandur (n. 1963) – 5 ani

 

– 2020: A murit actorul și cântărețul francez Maurice Barrier (n. 1932) – 1 an

 

– 2020: A murit englezul Stirling Moss, legendă a sportului automobilistic (n. 1929) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 11 aprilie

Calendarul zilei – 11 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 11 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 11 aprilie 2021, 9:40

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Urmează să aibă loc Gala de premiere a celei de-a XV-a ediţii IPIFF-Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenţi, organizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), în perioada 8 – 11 aprilie – la Teatrul Odeon. Printre partenerii media: Radio România Cultural

 

– S-a întâmplat într-o zi de 11 aprilie

* Cu 341 de ani în urmă (1680) apărea, la Iaşi, „Psaltirea de-nţăles a sfântului împărat proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”)

* Acum 187 de ani (1834) avea loc, la Iaşi, reprezentaţia cu piesa lui Gheorghe Asachi „Cantata pastorală” sau „Serbarea păstorilor moldoveni” – primul spectacol muzical în limba română (Matei Millo interpretează primul rol din cariera sa) (11/23)

* În urmă cu 141 de ani (1880) s-a înfiinţat, prin promulgarea Decretului 1248/1880, Administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea princiară a Căilor Ferate, transformată în anul 1883 în Direcția Generală a Căilor Ferate Române, instituţie care a consacrat iniţialele CFR. Din acel moment, statul român a început să preia, prin răscumpărare, liniile de cale ferată de la concesionarii străini. Primul conducător al Direcțiunii Princiare a fost general ing. Ștefan Fălcoianu (1835 – 1905), care a activat în această funcție până la data de 15 aprilie 1883. În 1918 Regatul României s-a unit cu Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina pentru a forma România Mare. Drept urmare, toate căile ferate din aceste regiuni, care au aparținut înainte Austro-Ungariei și Rusiei au intrat în proprietatea CFR (11/23)

* Cu 107 ani în urmă (1914) a avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion”, a scriitorului englez George Bernard Shaw

* Acum 102 ani (1919) era creată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), ca instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor (din 1946, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva). România este membru fondator. În contextul negocierilor de pace de după încheierea Primului Război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919, a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul. Organizația a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1969

* Acum 89 de ani (1932) avea loc premiera, în România, a filmului „Visul lui Tănase”, o coproducţie româno-germană. Acest film-scheci de Nicolae Kiriţescu, realizat în studioul „Tobis” din Berlin, l-a avut în rolul principal pe Constantin Tănase, unul dintre primii actori români de cinema

* Cu 72 de ani în urmă (1949) avea loc premiera piesei „Haiducii”, de Victor Eftimiu

* În urmă cu 58 de ani (1963) se înfiinţa, la Bucureşti, Corul de Cameră „Madrigal” – fondator şi dirijor Marin Constantin (n. 1925 – m. 2011). Cu un repertoriu renascentist, gregorian şi baroc, precum şi din muzica tradiţională şi contemporană românească şi peste 4000 de concerte de mare succes în ţară şi străinătate, ansamblul a susţinut primul recital la 7 iulie 1963. Din luna februarie a anului 2015, când s-au împlinit 90 de ani de la naşterea fondatorului, Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră „Madrigal” cuprinde în titulatura sa şi numele acestuia, devenind „Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”

* Acum 52 de ani (1969) a avut loc premiera, la Teatrul Mic din Bucureşti, a piesei „Iona” de Marin Sorescu, în regia lui Andrei Şerban; în rolul titular, George Constantin

* În urmă cu 51 de ani (1970), la Kennedy Space Center (Florida, SUA), a avut loc lansarea celei de-a treia misiuni umane a NASA, Apollo 13, dezvoltate cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare, dar în ciuda dificultăţilor, echipajul, format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. „Jack” Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise, a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. Transmisiunea radio a lui Lovell, „Houston, we’ve had a problem” („Houston, am avut o problemă”), a rămas în cultura populară

* Acum 31 de ani (1990) apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Azi”, directorul onorific al publicaţiei fiind Alexandru Bîrlădeanu, iar redactor-şef Octavian Ştireanu

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când România a semnat primul acord stand-by, post revoluţionar, cu FMI (Fondul Monetar Internațional), pentru o sumă de 380,5 milioane DST din care au fost trase doar 318 milioane DST

* Se împlinesc 25 de ani (1996), de când, la Cairo, a fost deschis spre semnare „Tratatul de denuclearizare a Africii”, cunoscut şi ca Tratatul de la Pelindaba (numele principalului centru de cercetare nucleară din Africa de Sud). Documentul a intrat în vigoare după ce a fost ratificat de 28 de state, pe 15 iulie 2009

* Tot într-o zi de 11 aprilie, cu 11 ani în urmă (2010), Societatea Română de Radiodifuziune a fost aleasă ca membră în comitetul director al Conferinţei Permanente a Audiovizualului Mediteranean (COPEAM)

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului (Calendarul Creştin-Ortodox 20121). NOTĂ: Constantin, cum s-a numit la botez, s-a născut la Bucureşti, la 7.X.1787, a devenit monah în 1808, stareţ al Mânăstirii Cernica din 1818, episcop al Râmnicului din 1850 şi a murit la 11.IV.1868; la 28.II.1955, episcopul Calinic a fost canonizat de Sf. Sinod al BOR, iar moaştele i-au fost aşezate în Biserica Sf. Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa

 

– Duminica Milostivirii Lui Dumnezeu (a 2-a a Paştelui) (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1744 (stilul nou): A murit Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă (n. 1709). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii şi stilul vechi – 31 martie 1744

 

– 1854: S-a născut Ioan Neniţescu, poet şi dramaturg; membru corespondent al Academiei Române din 1896 (m. 1901)

 

– 1858: S-a născut Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de mai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (m. 1918)

 

– 1871, 11/23: S-a născut pictorul Theodor Pallady; membru post-mortem al Academiei Române (din 2012) (m. 1956) – 150 de ani

 

– 1897: S-a născut Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1978)

 

– 1898: S-a născut Mircea Ştefănescu, dramaturg, prozator şi traducător (m. 1982)

 

– 1901: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pianistul Theodor Rogalski (m. 1954, la Zürich) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut tenorul Aurel Alexandrescu (m. 1982)

 

– 1907: S-a născut inginerul Nicolae I. Manolescu; cercetări în domeniul transporturilor feroviare şi al sintezei numerice, structurale şi cinematice a mecanismelor; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1993)

 

– 1907, 11/24: A murit Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1847)

 

– 1913: S-a născut pictorul Sorin Ionescu (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut Val Panaitescu (pseudonimul lui Valeriu Stoleriu), critic şi istoric literar, eseist, traducător, comparatist şi profesor

 

– 1924: S-a născut prozatorul Ion Grecea (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut Gheorghe (Gogu) Viziru, jucător şi antrenor de tenis, personalitate marcantă a tenisului de câmp românesc (m. 2003)

 

– 1929: S-a născut Alexander „Buju” Ternovits, actor şi scriitor

 

– 1930: A murit prozatorul Aureliu Cornea (n. 1897)

 

– 1936: A murit Dimitrie Dinicu, violoncelist, dirijor si compozitor (n. 1868) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut Virgil Mazilescu, poet şi traducător (m. 1984)

 

– 1944: S-a născut jurnalistul Christian Mititelu, membru al CNA (2008-2014); a fost timp de 20 de ani directorul Redacţiei Române a BBC World Service

 

– 1944: S-a născut pictorul francez de origine română Nicolae Maniu

 

– 1944: A murit Ion Minulescu, poet, prozator, dramaturg, traducător şi gazetar; unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului românesc (n. 1881)

 

– 1948: A murit Dragoş Protopopescu, poet, prozator, critic şi filosof; unul dintre primii angliști reputați din epoca interbelică, profesor universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din București; a desfăşurat o susţinută activitate de traducător din limba engleză (Shakespeare), colaborând, între anii 1929 şi 1946, cu Teatrul Naţional din Bucureşti (n. 1892)

 

– 1954: S-a născut sculptorul George Dumitru

 

– 1954: S-a născut instrumentistul (basist) Teo Peter, membru al formaţiei „Compact” (m. 2004, într-un accident rutier)

 

– 1957: S-a născut Mirela Ioana Fugaru, interpretă de muzică uşoară şi textieră, stomatolog; membră a Consiliului de Administraţie al SRR, în mai multe mandate (2002 – 2017)

 

– 1961: S-a născut artista vizuală Lia Perjovschi, fondatoare şi coordonatoare a Arhivei de Artă Contemporană/Centrul pentru Analiza Artei şi a Muzeului Cunoaşterii – 60 de ani

 

– 1962: S-a născut solista de muzică uşoară şi compozitoarea Claudia Daniela Nacu, fostă membră a grupului muzical Trio Expres (m. 2020)

 

– 1964: A murit matematicianul şi pedagogul Alexandru Ghica; fondator al şcolii române de analiză funcţională; membru titular al Academiei Române din 1938 (n. 1902)

 

– 1979: A murit Alexandru D. Rădulescu, medic şi scriitor; de numele său se leagă înfiinţarea, în 1921, la Cluj, pentru prima dată în România, a unui spital de ortopedie, unitate care cuprindea, pe lângă secţia cu paturi, şi un atelier de proteze, precum şi un sector de recuperare funcţională; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886)

 

– 1987: A murit medicul Ion Făgărăşanu; contribuţii teoretice şi practice în domeniul anatomiei şi chirurgiei vasculare şi abdominale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1900)

 

– 1988: A murit tenorul Eugen Fânăţeanu (n. 1939)

 

– 1991: A murit arheologul Vladimir Dumitrescu, specialist în istoria Comunei primitive (n. 1902) – 30 de ani

 

– 1997: A murit Constantin Maximilian, medic genetician şi antropolog; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a pus bazele geneticii populaţiilor; a înfiinţat primul centru de sfaturi genetice din România; a fost primul profesor de bioetică din învăţământul universitar românesc; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1928)

 

– 2015: A murit inginerul electromecanic şi profesorul Toma Dordea; activitatea de cercetare ştiinţifică şi-a orientat-o spre domeniul vast al maşinilor electrice, cu referire la teoria şi ecuaţiile maşinilor electrice, precum şi la proiectarea, calculul şi optimizarea acestor maşini; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1921)

 

– 2018, 11/12: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Carmen Stănescu (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Chile: Alegeri pentru Adunarea Municipală și Constituantă

 

– Ecuador: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale pentru mandatul 2021-2025

 

– Peru: Alegeri generale

 

– Bișkek, Kârgâzstan: Referendum constituțional pentru consolidarea puterilor președintelui

 

– Ciad: Primul tur al alegerilor prezidențiale

 

– Benin: Primul tur al alegerilor prezidențiale

 

– Londra: A 74-a ediţie a Premiilor Academiei Britanice de Film şi Televiziune – BAFTA – la Royal Albert Hall

 

– Franța: Ciclism – ruta Paris – Roubaix

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a celor Eliberaţi din Lagărele de Concentrare Fasciste”; este marcată în ziua eliberării, la 11.IV.1945, de către Forţele Aliate, a lagărului de la Buchenwald (simbol al ororilor naziste)

 

– „Ziua Internaţională a Pacientului cu Parkinson”, stabilită, în 1997, la iniţiativa Asociaţiei Europene împotriva Bolii Parkinson şi cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Data a fost aleasă ca fiind ziua în care s-a născut, în anul 1755, medicul James Parkinson, cel care a scris pentru prima dată despre această boală în lucrarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817)

 

– 1755: S-a născut James Parkinson, chirurg, farmacist, geolog, paleontolog și activist britanic; a scris pentru prima dată despre boala Parkinson în lucrarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817) (m. 1824)

 

– 1819: S-a născut Charles Hallé, pianist şi dirijor britanic de origine germană, fondatorul Orchestrei Hallé în anul 1858 (m. 1895)

 

– 1825: S-a născut Ferdinand Lassalle, jurist, filosof şi activist politic german; considerat fondatorul mişcării social-democrate din Germania (m. 1864)

 

– 1854: A murit medicul german Carl Adolph von Basedow, celebru pentru descrierea simptomelor bolii care va fi denumită ulterior Boala Basedow-Graves (n. 1799)

 

– 1869: S-a născut Gustav Vigeland, sculptor norvegian (m. 1943)

 

– 1875: A murit Samuel Heinrich Schwabe, astronom german, autorul primului desen detaliat al marii pete roșii de pe Jupiter (n. 1789)

 

– 1880: S-a născut dirijorul italian Bernardino Molinari (m. 1952)

 

– 1891, 11/23: S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist, considerat clasicul secolului al XX-lea, este unul dintre cei mai mari compozitori ruşi ai tuturor timpurilor; a arătat încă de mic aptitudini pentru muzică, scriind „Galop indian” la vârsta de numai 5 ani; la 9 ani compune prima operă „Uriaşul” (m. 1953) – 130 de ani. NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 23 aprilie 1891

 

– 1892: S-a născut actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (m. 1985)

 

– 1895: A murit chimistul german Julius Lothar Meyer; în 1864 a publicat o primă versiune a tabelului periodic (conţinea 28 de elemente, clasificate în şase familii după valenţele lor), cu o a doua versiune în 1868; Meyer şi-a publicat, însă, lucrarea mai târziu decât chimistul rus Dmitri Mendeleev (care a descoperit legea periodicităţii şi a creat primul sistem periodic al elementelor chimice în 1869), astfel că nu a avut prioritate în acest domeniu; se pare că ambii chimişti, Meyer şi Mendeleev, au descoperit sistemul periodic al elementelor chimice în acelaşi timp (n. 1830)

 

– 1905: S-a născut poetul maghiar József Attila (m. 1937)

 

– 1908: S-a născut dirijorul ceh Karel Ancerl (m. 1973)

 

– 1914: S-a născut regizorul canadian de film de animaţie Norman McLaren; în anii ’40 ai secolului XX a revoluţionat animaţia mondială, prin introducerea unor tehnici noi (m. 1987)

 

– 1916: S-a născut compozitorul argentinian Alberto Ginastera (m. 1983) – 105 ani

 

– 1934: S-a născut (în Canada) poetul, eseistul, traducătorul şi profesorul american Mark Strand, câştigător al premiului Pulitzer pentru poezie în 1999 (m. 2014)

 

– 1942: A murit muzicologul francez Henry Prunières (n. 1886)

 

– 1944: S-a născut John Milius, scenarist, regizor și producător american

 

– 1949: S-a născut Bernd Eichinger, producător de filme, scenarist şi regizor german (m. 2011)

 

– 1953: S-a născut Sir Andrew John Wiles, matematician şi profesor englez; specializat în teoria numerelor; a descoperit demonstraţia Marii teoreme a lui Fermat în 1994

 

– 1970: A murit scriitorul american John O’Hara; cunoscut corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; după război a realizat numeroase scenarii de film pe baza romanelor care l-au consacrat (n. 1905)

 

– 1977: A murit poetul şi scenaristul francez Jacques Prévert (n. 1900)

 

– 1987: A murit prozatorul american Erskine Caldwell; a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea temelor sociale din literatura americană a secolului XX (n. 1903)

 

– 1987: A murit Primo Levi, scriitor şi chimist italian; mai presus de toate, este cunoscut ca martor şi supravieţuitor al Holocaustului, în opera sa autobiografică „Mai este oare acesta un om?”, descriindu-şi experienţele din lagărul de la Auschwitz (n. 1919)

 

– 2005: A murit André François (pe numele său adevărat André Farkas), grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii francez de origine ungară (n. 1915)

 

– 2007: A murit Kurt Vonnegut, scriitor satiric american şi, în ultimii ani ai vieţii, şi grafician (n. 1922)

 

– 2013: A murit actorul, scenaristul şi producătorul american Jonathan Winters; unul din pionierii Stand-up Comedy-ului (n. 1925)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 10 aprilie

Calendarul zilei – 10 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 10 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 10 aprilie 2021, 8:16

EVENIMENTE INTERNE

-Cultură

* Are loc debutul proiectului “Ballerinas in Red”, fiind primul și singurul proiect media din România care urmărește popularizarea baletului și promovarea tinerelor pasionate de această artă. Aflat la a doua ediție, proiectul se înscrie în serie de evenimente derulate la nivel internațional de International Institute Theater, pentru celebrarea Zilei Internaționale a Dansului, ce urmează a fi sărbătorită pe 29 aprilie. Tot astăzi, urmează a fi transmis mesajul oficial cu ocazia Zilei Internaționale a Baletului, când va fi deschisă public platforma de încărcare a fotografiilor, și se va încheia pe data de 31 iulie 2021

– S-a întâmplat într-o zi de 10 aprilie

* Acum 206 ani (1815) a avut loc erupția vulcanului Tambora, din insula Sumbawa (Indonezia), una din cele mai puternice din istorie. Soldată cu zeci de mii de morţi, recolte pierdute şi alte pagube materiale în valoare de miliarde de dolari, erupția a creat anomalii climatice globale, între care se numără și fenomenul cunoscut sub numele de „Iarnă vulcanică”, anul următor, 1816, devenind cunoscut ca „Anul Fără Vară”, din cauza efectului asupra vremii din America de Nord și Europa

* Cu 137 de ani în urmă (1884) apărea lunar (până în august 1887), la Iaşi, „Revista socială”, prima publicaţie teoretică socialistă din România; printre colaboratori: C. Dobrogeanu-Gherea şi Ion Nădejde (10/22)

* Acum 109 ani (1912) vasul Titanic, unul dintre cele mai mari pacheboturi din lume, a plecat în primul și singurul voiaj, între Southampton (Anglia) și New York (SUA). La trei zile de la plecare, la ora 23:40, în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat (la ora 2:30 în dimineața următoare), accident în urma căruia și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228, într-una dintre cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie

* Cu 99 de ani în urmă (1922) începea Conferinţa economică internaţională de la Genova (Italia), care a avut ca obiectiv examinarea modalităţilor de refacere economică a Europei centrale şi răsăritene (după prima conflagraţie mondială). La conferinţă (încheiată la 19.V.1922) au participat 29 de state, între care şi România

* Tot acum 99 de ani, medicul Nicolae C. Paulescu obţinea brevetul de invenţie nr. 8322 sub titlul „Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei”, pentru cercetările sale care au dus la descoperirea insulinei. În 1921 Paulescu a reuşit să obţină un extras apos de pancreas, hormon denumit de el „pancreină”, cu câteva luni înainte de descoperirea, de către Fr. G. Banting şi Ch. H. Best, a insulinei, pentru care cei doi cercetători canadieni au primit, în 1923, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină

* În urmă cu 94 de ani (1927) era adoptat un nou tarif vamal (minimal, pentru ţările care aplicau acelaşi tratament României, şi general, respectiv taxe vamale superioare cu 50% faţă de cel minimal, pentru ţările care nu aplicau clauza naţiunii celei mai favorizate şi tariful vamal minimal), net protecţionist, pentru apărarea unor produse ale industriei româneşti, taxele vamale continuând a fi calculate în lei-aur

* Acum 92 de ani (1929), la microfonul Radiodifuziunii Române, debuta unul dintre cei mai de seamă conferenţiari ai Radioului, Nicolae Iorga, din a cărui prezenţă la microfon a rezultat volumul „Sfaturi pe întuneric” (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

* Tot acum 92 de ani era prezentă, la microfonul Radiodifuziunii Române, prima personalitate străină, scriitorul francez André Maurois

* Cu 89 de ani în urmă (1932) avea loc constituirea Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga, prin desprinderea din Partidul Poporului. La 14 iulie 1935, prin fuziunea cu Liga Apărării Naționale Creștine a lui Alexandru C. Cuza și formarea Partidului Național Creștin, P.N.A. și-a încheiat existența

* Acum 51 de ani (1970) se destrăma trupa britanică rock The Beatles, formată din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, care a activat din august 1962 până în septembrie 1969. Dezbinarea lor a fost un proces cumulativ atribuit mai multor factori, precum fenomenul Beatlemania, moartea managerului Brian Epstein în 1967, rolul dominator al lui McCartney, relația lui Lennon cu Yoko Ono, producția prolifică a cântecelor a lui Harrison, proiectul Get Back (mai târziu Let It Be, 1970), dar și numeroase dispute manageriale. Grupul a început să aibă probleme încă din 1969, când era deja împărțit în două tabere, cu privire la cei care ar trebui să preia frâiele afacerii. Ultima dată în care cei patru membri au înregistrat împreună, a fost pentru piesa „The End”, care încheia cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei, „Abbey Road”, pe data de 18 august 1969. La 20 septembrie, Lennon și-a informat în mod privat colegii de trupă că pleacă din Beatles, deși nu era clar pentru ceilalți membri dacă plecarea lui va fi permanentă. La 10 aprilie 1970, Paul McCartney a emis un comunicat de presă în care a declarat că nu mai lucrează cu grupul, ceea ce a stârnit o reacție mediatică și a înrăutățit tensiunile dintre el și colegii de trupă. Disputele legale au continuat mult timp, iar dizolvarea nu a fost oficializată până în 1974. Membrii s-au mai reunit ocazional pentru scurte colaborări, însă niciodată cu toți cei patru membri simultan. După moartea lui John Lennon, în 1980, ceilalți trei s-au regrupat pentru piesa lui Harrison „All These Years Ago”, în 1981 și pentru proiectul „Anthology”, în 1994, acesta din urmă folosind demo-urile lui Lennon neterminate – „Free like a bird” și „Real Love”, ca bază pentru piese noi înregistrate și lansate ca Beatles

* Acum 49 de ani (1972) era deschisă spre semnare – la Washington, Moscova şi Londra – Convenţia privind interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea lor, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 16.XII.1971 şi intrată în vigoare la 26.III.1975

* Cu 23 de ani în urmă (1998) era semnat, la Belfast, un acord de pace (sub patronaj american) privind Irlanda de Nord, numit „Acordul din Vinerea Mare” (Command Paper 3883), menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte între protestanţi şi catolici. Acordul a fost încheiat între guvernele Marii Britanii, Irlandei şi partidele politice din Irlanda de Nord; unele facţiuni din IRA (Armata Republicană Irlandeză) nu au recunoscut acest acord, desfăşurând activităţi teroriste

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Sportului Curat”, dedicată luptei împotriva dopajului în sport; iniţiativa a aparţinut Agenţiei Naţionale Anti-Doping şi a fost adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 240 din 06.IV.2016; prin Legea 367/2006 România a aderat la prevederile Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport şi a Codului Mondial Anti-Doping, angajându-se astfel să transpună, la nivel naţional, măsurile legislative în domeniul anti-doping, precum şi politicile anti-doping la nivel mondial

 

– 1898: S-a născut Stejar Ionescu, prozator şi publicist; singurul său volum de proză („Domnul de la Murano”) apare cu câteva luni înaintea morţii sale într-un accident de automobil; scriitorul va fi redescoperit abia în 1971 prin ediţia postumă îngrijită de Leon Baconski (m. 1928)

 

– 1912: S-a născut părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria/Neamţ, mare teolog şi eremit, considerat unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici nu numai din România, ci din întreaga lume ortodoxă (m. 1998)

 

– 1914: S-a născut Maria Banuş, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare (a tradus foarte mult din poezia „angajată”, dar şi din Shakespeare, Puşkin, Goethe, Strindberg, Selma Lagerlof ş.a; a publicat, singură sau în colaborare, antologii din poezia romantică germană, din cea austriacă, din poezia de dragoste a lumii (m. 1999)

 

– 1922: S-a născut Florin Comişel, compozitor, pianist, dirijor de cor şi orchestră, culegător de folclor muzical românesc şi profesor (m. 1985)

 

– 1930: S-a născut violonistul şi pedagogul Modest Iftinchi (m. 2003)

 

– 1935: A murit compozitorul de muzică corală şi dirijorul Ion Costescu (n. 1860)

 

– 1936: S-a născut Horia Gane, poet şi prozator (m. 2004) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Doina Levintza, scenograf de teatru şi televiziune, pictoriță de costume și creatoare de modă

 

– 1943: A murit Ion Popescu-Pasărea, compozitor de muzică psaltică şi profesor; a format numeroşi compozitori, muzicologi şi psalţi; a publicat colecţii şi culegeri de cântece, muzică bisericească psaltică, lucrări didactice, studii de muzicologie ş.a. (n. 1871)

 

– 1944: A murit Vasile Vasilache, actor de revistă, autor de muzică uşoară; cuplul V. Vasilache – N. Stroe a rămas celebru în istoria teatrului românesc de revistă (n. 1907)

 

– 1947: S-a născut Mirela Roznoveanu (numele la naştere: Roznovschi), critic literar, eseist, romancier, poet, jurnalist, redactor de reviste, cercetător în dreptul internaţional, străin şi comparat; din 1991 trăieşte în New York, SUA

 

– 1951: S-a născut criticul literar Mircea Scarlat (m. 1987) – 70 de ani

 

– 1959: A murit juristul Ioan P. Papp; rol însemnat în reorganizarea justiţiei transilvane după 1918; cercetările sale se referă la aspecte ale literaturii juridice şi istorice privind trecutul Transilvaniei; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1878)

 

– 1970: S-a născut pugilistul Leonard Doroftei, fost campion mondial de box profesionist, deţinător (în perioada ianuarie 2002-octombrie 2003) al centurii la categoria semi-uşoară (versiunea WBA); fost preşedinte al Federaţiei Române de Box

 

– 1982: A murit biologul Victor Preda; a scris, printre altele, lucrarea „Experienţa antropologică şi determinismul manifestărilor umane”, o primă sinteză antropologică în limba română; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1912)

 

– 2002: A murit (s-a sinucis) Cristian Panait, fost procuror în cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţie, a cărui sinucidere a fost intens mediatizată, din cauza suspiciunilor referitoare la presiunile la care ar fi fost supus; cazul procurorului Panait a fost transpus într-un film regizat de Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, a cărui premieră a avut loc în data de 27 februarie 2015 (n. 1973)

 

– 2017: A murit Smaranda Jelescu, realizatoare de televiziune, poetă, prozatoare şi eseistă; a lucrat peste 20 de ani în Televiziunea Română, la secţia culturală, unde şi-a pus semnătura pe aproape 3.000 de emisiuni de televiziune (n. 1942)

 

– 2020: A murit Olga Bucătaru, actriță de teatru și film, profesoară (n. 1942) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Alger: Vizita premierului francez, Jean Castex, în Algeria (10 – 11 apr.)

 

– Dresda: Congresul partidului de extremă dreapta AfD (10 – 11 apr.)

 

– Los Angeles, SUA: Ceremonia de decernare a Premiilor Screen Actors Guild

 

– Roma: Campionatul Mondial Auto de Formula E – Roma ePrix

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Sportului Curat” („Play True Day”) a fost stabilită, în 2013, prin „Declaraţia de la Montevideo”, semnată de 17 state din America Latină, în cooperare cu Agenţia Mondială Anti-Doping. NOTĂ: Din 2016 ziua este marcată şi în România, din iniţiativa Agenţiei Naţionale Anti-Doping

 

– 1583: S-a născut Hugo Grotius, jurist, istoric şi diplomat olandez; unul dintre fondatorii teoriei dreptului natural (m. 1645)

 

– 1585: A murit Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585; la 24.II.1582 va introduce, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic; calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (numit şi de stil vechi) şi va fi adoptat de ţările protestante în secolul al XVIII-lea, iar de România în anul 1919 (n. 1502)

 

– 1640: A murit Agostino Agazzari, compozitor şi muzicolog italian (n. 1578)

 

– 1755: S-a născut medicul german Samuel Hahnemann, creatorul homeopatiei (m. 1843, la Paris)

 

– 1813: A murit Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice (1788) şi ale calculului variaţiilor (n. 1736)

 

– 1847: S-a născut Joseph Pulitzer, jurnalist şi editor american de origine ungară; în 1883 a cumpărat „The World”, care a devenit unul dintre cele mai importante ziare din New York; a revoluţionat jurnalismul american; fondatorul cunoscutelor premii care-i poartă numele (opt pentru jurnalişti şi cinci pentru scriitori), atribuite din 1917, anual, de fundaţia constituită după moartea sa (m. 1911)

 

– 1864: S-a născut pianistul şi compozitorul german Eugen d’Albert (m. 1932)

 

– 1877: S-a născut graficianul austriac Alfred Kubin (m. 1959)

 

– 1887: S-a născut fiziologul argentinian Bernardo Alberto Houssay; contribuţii în studiul glandelor endocrine; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1947, împreună cu americanii Carl şi Gerty Cori (m. 1971)

 

– 1892: S-a născut dirijorul şi compozitorul italian Victor de Sabata (m. 1967)

 

– 1907: S-a născut criticul şi istoricul literar italian Rosa del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (m. 2011)

 

– 1909: A murit Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (n. 1837)

 

– 1913: S-a născut scriitorul german Stefan Heym (m. 2001)

 

– 1915: S-a născut actorul, scriitorul şi regizorul american Harry Morgan (m. 2011)

 

– 1919: S-a născut inginerul american John C. Houbolt, supranumit „eroul necunoscut” al misiunii Apollo 11; contribuţiile sale la programul spaţial american au fost vitale pentru aselenizarea cu succes a primei nave cu echipaj uman pe Lună, la 29 iulie 1969 (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut Marshall W. Nirenberg, biochimist american; cercetări originale în descifrarea codului genetic; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1968, împreună cu conaţionalii săi Har Gobinda Khorana şi Robert W. Holley (m. 2010)

 

– 1929: S-a născut actorul suedez de film Max von Sydow (m. 2020)

 

– 1931: A murit Khalil (sau Kahlil) Gibran, poet, filozof și prozator, poet și eseist libanez, cunoscut mai ales pentru cartea „Profetul” (n. 1883) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Omar Sharif (nume real: Michael Demitri Shalhoub), actor american de film, de origine egipteană (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut poeta rusă Bella Ahmadulina (m. 2010)

 

– 1941: S-a născut Hrisostom al II-lea (nume la naștere: Herodotos Demetriou), Arhiepiscop al Noii Iustiniane și al întregului Cipru și Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ciprului (din 2006) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Bunny Wailer, cântăreț și compozitor jamaican, membru fondator al grupului reggae „The Wailers”, alături de Bob Marley și Peter Tosh (m. 2021)

 

– 1952: S-a născut Steven (Frederic) Seagal, actor, scenarist, producător și muzician american, care deține, de asemenea, cetățenie sârbă și rusă; popular erou al filmelor de acțiune; maestru în artele marțiale japoneze

 

– 1954: A murit inventatorul francez Auguste Lumière; împreună cu fratele său Louis (1864-1948), a construit primul aparat de filmat (1895), pe care l-a numit „cinematograf” (n. 1862)

 

– 1955: A murit Pierre Teilhard De Chardin, preot iezuit, teolog, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și profesor francez; lucrările sale combină gândirea creștină cu știința modernă și filosofia tradițională (n. 1881)

 

– 1955: A murit Oskar Lindberg, compozitor şi organist suedez (n. 1887)

 

– 1958: S-a născut (la Taşkent, Uzbekistan) pianistul israeliano-american Yefim Bronfman

 

– 1975: A murit Walker Evans, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi documentarişti din America (n. 1903)

 

– 1976: A murit violoncelistul şi compozitorul italian Enrico Mainardi (n. 1897) – 45 de ani

 

– 1979: A murit compozitorul italian Nino Rota; a compus şi muzică de film (n. 1911)

 

– 1995: A murit pianista maghiară Annie Fischer (n. 1914)

 

– 1997: A murit compozitorul japonez Toshiro Mayuzumi (n. 1929)

 

– 2010: A murit (într-un accident aviatic lângă Smolensk, în vestul Rusiei) preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski; la bordul avionului Tupolev 154 se aflau 96 de persoane care şi-au pierdut şi ele viaţa (soţia preşedintelui polonez, preşedintele Băncii Centrale a Poloniei, şeful Statului Major al Armatei, politicieni, lideri religioşi şi foşti disidenţi anticomunişti); oficialii polonezi urmau să participe la ceremonia de marcare a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde aproximativ 22.000 de cetăţeni polonezi, majoritatea ofiţeri, au fost executaţi de către forţele poliţiei secrete sovietice din acea vreme (NKVD), în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1949)

 

– 2013: A murit fiziologul britanic Sir Robert (Geoffrey) Edwards, considerat „părintele fertilizării in vitro”; împreună cu chirurgul Patrick Steptoe, Edwards a reşit în premieră concepţia prin intermediul fertilizării in vitro, ceea ce a dus la naşterea primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Brown, la 25 iulie 1978. Robert G. Edwards a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină pe 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială (n. 1925)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 9 aprilie

Calendarul zilei – 9 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 9 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 9 aprilie 2021, 6:26

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 9 aprilie

* Acum 289 de ani (1732) episcopul Ioan Inocenţiu Micu (Klein) adresa Curţii de la Viena un prim memoriu în care cerea să fie respectate drepturile acordate românilor transilvăneni greco-catolici prin cele două Diplome Leopoldine (din 1699 şi 1701), fapt ce a declanşat lupta de emancipare naţională a românilor ardeleni

* Cu 171 de ani în urmă (1850), la Teatrul Naţional din Iaşi se juca, în premieră, „Chiriţa în Iaşi” (sau „Două fete ş-o neneacă”) de Vasile Alecsandri; în rolul Chiriţei, actorul Matei Millo

* În urmă cu 156 de ani (1865) se încheia Războiul Civil American (început la 12.IV.1861), prin capitularea generalului sudist Robert Lee (la Appomattox/Virginia) în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant

* Acum 107 ani (1914), la Holborn Empire, din Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume „The World, the Flesh and the Devil”, în regia lui Martin Thornton

* Se împlinesc 105 ani (1916) de când avea loc prima audiţie, la Ateneul Român, a „Suitei a II-a” de George Enescu (dirijor, compozitorul) (9/22)

* Cu 103 ani în urmă (1918) apărea Decretul regal de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Dem. Dobrescu, ministrul de justiţie. La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă) (9/22)

* Acum 81 de ani (1940) Germania a invadat Danemarca şi Norvegia (în cel de-Al Doilea Război Mondial)

* Radio România Cultural aniversează 55 de ani de difuzare a emisiunii „Revista Literară Radio”. Emisiune literară fanion a radioului public, „Revista Literară Radio” a fost iniţiată de scriitorul Vasile Voiculescu în 1929. Suspendată apoi vreme de peste trei decenii, emisiunea a fost reluată la data de 9 aprilie 1966 şi difuzată săptămânal. „Revista Literară Radio” prezintă, duminică de duminică, cele mai recente apariţii editoriale, dezbateri literare, interviuri şi reportaje, precum şi ediţii speciale de la cele mai interesante festivaluri de literatură din ţară şi târguri internaţionale de carte

* Acum 47 de ani (1974) era inaugurat stadionul de fotbal „Steaua” din Bucureşti, cu ocazia meciului amical cu echipa OFK Belgrad (scor 2 – 2). Este stadionul unde au fost obținute cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc, fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua București, cât și naționala României disputând aici majoritatea meciurilor. Primul meci jucat de echipa națională pe Ghencea a fost pe 23 martie 1977 împotriva Turciei (scor 4-0), în cadrul unui meci contând pentru Cupa Balcanică

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Republica Georgia (denumită uneori și Gruzia) îşi proclama independenţa de stat. Georgia şi-a proclamat prima dată independenţa la 26 mai 1918. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind ocupat de Armata Roşie în martie 1921 şi încorporat ca republică unională în URSS un an mai târziu. Georgia şi-a redobândit independenţa la 9 aprilie 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictele declanşate în regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, confruntările armate încheindu-se prin armistiţiile din 1992 şi, respectiv, 1994. Acordurile nu au condus însă şi la reglementarea celor două conflicte, ci la „îngheţarea” acestora

* Cu 14 ani în urmă (2007) începea să emită Antena 2 (actualmente Antena Stars), al patrulea post de televiziune al grupului Intact Media

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1654: A murit Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (septembrie 1632-aprilie 1654); a consolidat politic şi economic ţara, a tipărit primele legiuiri, a asigurat o mare înflorire culturală şi artistică; a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi români (n. ~1580)

 

– 1803: A murit Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (n. 1721)

 

– 1882: S-a născut basul George Niculescu-Basu (m. 1964)

 

– 1894: S-a născut Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1957)

 

– 1924: S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, scenarist şi regizor de film (m. 1993)

 

– 1930: S-a născut mezzosoprana Martha Kessler (m. 2000)

 

– 1931: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Myriam Marbé; după 1990 s-a stabilit în Olanda (m. 1997) – 90 de ani

 

– 1931: A murit prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (n. 1866) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut Dorin (Mircea Stelian) Poenariu, fizician nuclearist, inginer și profesor; contribuții fundamentale la studiul teoretic al radioactivității prin emisie de particule grele (radioactivitate cluster); membru de onoare al Academiei Române din 2017 – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut actriţa de teatru şi film Anda Caropol; a avut peste 50 de ani de prezență neîntreruptă pe scena Teatrului Nottara

 

– 1941: S-a născut (la Timişoara) sculptorul şi scriitorul Ingo Glass, stabilit la München, Germania – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Gheorghe Emil Săsărman, dramaturg, nuvelist, romancier, jurnalist şi arhitect, stabilit, din 1983, în Germania – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Horia Alexandrescu, jurnalist, publicist şi moderator TV; director-fondator al cotidianului „Independent” (2005), Cronica Română (1993-2001), „Curierul naţional” (1990-1993)

 

– 1948: S-a născut pictorul şi profesorul Ioan Sbârciu; de numele lui se leagă fenomenul numit „Şcoala de pictură de la Cluj”

 

– 1950: S-a născut Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, publicist și editor

 

– 1961: A murit Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător, cunoscut mai ales pentru piesa scrisă în 1929, „Gaiţele” (n. 1888) – 60 de ani

 

– 1962: S-a născut fostul fotbalist Mircea Rednic; din decembrie 2020, este antrenorul echipei FC Viitorul Constanța

 

– 1964: A murit Mihu Dragomir (pseudonimul lui Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (n. 1919)

 

– 2011: A murit Anton Groman, jucător de rugby, antrenor, publicist şi comentator (considerat mult timp „vocea de aur” a rugbyului românesc), mulţi ani colaborator al Secţiei Sport a Radioului Naţional (n. 1926) – 10 ani

 

– 2014: A murit Î.P.S. Gherasim Cristea (prenumele la naştere: Gheorghe), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (din septembrie 1984) (n. 1914)

 

– 2015: A murit Constantin Drăghici, interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (n. 1932)

 

– 2018: A murit filologul, eseistul, traducătorul și profesorul Horváth Andor; a fost mai mulţi ani de zile colaborator al Redacţiei Minorităţi din cadrul societăţii Române de Radiodifuziune (n. 1944)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Washington: Primul ministru japonez, Yoshihide Suga, urmează să se întâlnească cu președintele american, Joe Biden

 

– Djibouti: Alegeri prezidențiale

 

– Samoa: Alegeri legislative

 

– Melbourne, Australia: Audiere în procesul lui Malka Leifer, fost director al unei școli evreiești ultraortodoxe, acuzat de agresiune sexuală asupra fetelor tinere

 

– Viena: Prima audiere în cazul grupului de turiști infectați cu noul coronavirus, din stațiunea de schi Ischgl, care a devenit un simbol al contagierilor necontrolate. Sute de turişti s-au infectat acolo între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2020, înainte de intrarea în vigoare a unor măsuri stricte de izolare, adoptate pentru a opri pandemia. Turiştii străini au dus apoi cu ei virusul în ţările lor de origine, unde au provocat mii de noi infecţii, mai ales în Germania şi în ţările scandinave. Focarul din Ischgl a generat un val de nemulţumire în multe ţări, precum Germania, Norvegia şi Islanda, ca urmare a reacţiei întârziate a autorităţilor tiroleze, inclusiv atunci când acestea au fost informate că mulţi turişti s-au întors în ţările lor şi erau deja infectaţi cu noul coronavirus. Peste 5.000 de persoane din 40 de ţări, care au fost expuse la focarul de infecţie din Ischgl, au depus o plângere colectivă împotriva autorităţilor din Tirolul austriac

 

– Buffalo, SUA: Audiere în cererea de extrădare a lui Harvey Weinstein de la New York la Los Angeles

 

– Baikonur, Kazahstan: Plecarea a doi cosmonauți și a unui astronaut NASA, pe Stația Spațială Internațională (ISS)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1553: A murit François Rabelais, scriitor renascentist, călugăr şi medic francez; una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii (n. ~1494)

 

– 1626: A murit Francis Bacon, om politic şi filosof englez (n. 1561) – 395 de ani

 

– 1754: A murit filosoful german Christian von Wolff, reprezentant al idealismului (n. 1679)

 

– 1791: S-a născut George Peacock, matematician englez (m. 1858) – 230 de ani

 

– 1806: S-a născut Isambard Kingdom Brunel, om de știință englez, specializat în inginerie civilă şi navală; a revoluţionat transporturile publice şi ingineria modernă; a rămas celebru şi prin seria de vapoare proiectate, printre cele mai mari din acea epocă (m. 1859) – 215 ani

 

– 1821: S-a născut Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar, plastic şi muzical francez (m. 1867) – 200 de ani

 

– 1830: S-a născut fotograful britanic Eadweard Muybridge; este primul fotograf care a studiat mişcarea cu ajutorul fotografiei (s-a realizat animarea galopului unui cal după un set de fotografii făcute de acesta) (m. 1904)

 

– 1846: S-a născut compozitorul italian Francesco Paolo Tosti (m. 1916) – 175 de ani

 

– 1855: S-a născut Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (m. 1907)

 

– 1889: A murit chimistul francez Michel-Eugène Chevreul (n. 1786)

 

– 1898: S-a născut Paul Robeson, cântăreţ (bas) afro-american; actor de teatru şi film (m. 1976)

 

– 1905: S-a născut politicianul american William Fullbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (m. 1995)

 

– 1906: S-a născut Antal Dorati, dirijor şi compozitor american de origine ungară (m. 1988) – 115 ani

 

– 1906: S-a născut Victor Vasarely, pictor, grafician şi sculptor francez de origine maghiară, reprezentant al artei cinetice (m. 1997) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1908

 

– 1912: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Lev Kopelev, scriitor disident rus (m. 1997, la Köln; urna a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997)

 

– 1919: S-a născut inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (m. 1995)

 

– 1926: S-a născut publicistul american Hugh Marston Hefner, fondatorul revistei „Playboy” (1953) (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut Ágnes Ágai, scriitoare, poetă, traducătoare maghiară

 

– 1932: S-a născut chitaristul american Carl Perkins, pionier al muzicii rockabilly (unul dintre primele stiluri de muzică rock ‘n’ roll ce a apărut la începutul anilor 1950 în Statele Unite, o combinaţie între muzica cântată de negrii şi muzica country, respectiv stilul blues şi ritmul country) (m. 1998)

 

– 1932: S-a născut dirijorul elveţian Armin Jordan (m. 2006)

 

– 1933: S-a născut actorul francez de film Jean-Paul Belmondo

 

– 1933: S-a născut Gian Maria Volontè, actor italian de film (m. 1994)

 

– 1934: A murit Oskar von Miller, inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-ştiinţific din lume – „Deutsches Museum” (n. 1855)

 

– 1936: S-a născut Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1954: S-a născut actorul american de film Dennis Quaid

 

– 1959: A murit Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (n. 1867)

 

– 1961: S-a născut creatoarea cubanezo-americană de modă Isabel Toledo (m. 2019) – 60 de ani

 

– 1963: S-a născut Marija Pejčinović Burić, politiciană croată, secretar general al Consiliului Europei (din 2019); ministru al afacerilor externe și europene și vicepremier al Croației (2017 – 2019)

 

– 1998: A murit Mihail Grecu, artist plastic din Republica Moldova; a fondat modernismul plastic basarabean şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură (n. 1916)

 

– 2001: A murit soprana italiană Graziella Sciutti (n. 1927) – 20 de ani

 

– 2011: A murit regizorul de film american Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (n. 1924) – 10 ani

 

– 2013: A murit Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (n. 1921)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 8 aprilie

Calendarul zilei – 8 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 8 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2021, 8:55

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală

 

-Camera Deputaților

*ora 8:30 –    Activitate în Comisiile parlamentare – (prezență fizică și online)

– Administrație

* Alba Iulia: Şedinţa de dezbatere publică a proiectului de hotărâre privind suspendarea plăţii taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia în anul fiscal 2021 – ora 10:00, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia

– Economic

* Urmează să aibă loc Conferința Națională Biblioteca de Soluții ale Experților în Achiziții Publice – la Centrul de Conferințe J.W. Marriott. La eveniment, dedicat specialiștilor din partea autorităților contractante și a operatorilor economici, vor avea loc prezentări privind noutățile legislative apărute în domeniul Achizițiilor Publice și ale platformei SEAP, susținute de reprezentanți ai ANAP – Agenția Națională pentru Achiziții Publice, SEAP (Sitemul Electronic de Achiziții Publica) și MFE – Ministerul Fondurilor Europene. Va fi un eveniment interactiv, în cadrul căruia se vor afla răspunsuri la întrebările ridicate de noutățile legislative și de provocările întâlnite în activitatea curentă

– Cultură

* Seria de concerte camerale propuse de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” (CNATR) în această primăvară sub genericul „Tineri muzicieni de performanţă” readuce în atenția publicului peste 20 de muzicieni români ale căror performanțe artistice sunt deja recunoscute la nivel internațional. Trei dintre concertele desfăşurate la Palatul Tinerimea Română, cele din 1, 8 şi 15 aprilie, sunt transmise în direct de Radio România Muzical. Din program:

  • ora 17:30 – Protagoniștii concertului de astăzi sunt Valentin Șerban – vioară şi Dragoș Dimitriu. Toate recitalurile programate în seria Tineri muzicieni de performanţă vor fi difuzate pe canalele oficiale de Facebook și Youtube ale CNATR

* Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) va organiza, în perioada 8-11 aprilie, cea de-a XV-a ediţie a IPIFF – Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenți – la Cinema Muzeul Ţăranului Român. Gala de premiere va avea loc la Teatrul Odeon, în data de 11 aprilie. Printre partenerii media: Radio România Cultural

 

– S-a întâmplat într-o zi de 8 aprilie

* Acum 201 ani (1820), în Insula Milos din Marea Egee, a fost descoperită o sculptură antică a Afroditei, cunoscută astăzi ca celebra statuie grecească Venus din Milo. Conform unei inscripții de pe soclul inițial sculptura a dispărut misterios imediat după descoperire şi a fost sculptată de „Alexandros, fiul lui Menides, cetățean al Antiohiei din Maeander …”. Povestea descoperirii sculpturii începe când un ofițer francez pe nume Oliver Voutier şi un fermier local, pe nume Yorgos Kentrotas, au observat pe locul unui vechi teatru de pe insula Milos o bucată de piatră, a cărei frumuseţe i-a atras imediat atenţia lui Voutier. Acesta l-a plătit pe fermier să sape mai adânc pentru a extrage întregul obiect. În anul 1821, sculptura i-a fost prezentată regelui Ludovic al XVIII-lea care s-a oferit să o aşeze la Muzeul Luvru din Paris, unde a rămas până în zilele noastre. Venus din Milo este una dintre cele mai celebre sculpturi ale Greciei antice şi una dintre cele mai cunoscute monumente vechi din întreaga lume

* Acum 192 de ani (1829) apărea la Bucureşti, „Curierul românesc”, primul periodic în limba română din Ţara Românească, cu o apariţie îndelungată şi constantă; editat de Ion Heliade-Rădulescu, ziarul folosea la început alfabetul chirilic, unele numere fiind tipărite şi în limba franceză; de la 1844 s-a trecut treptat la folosirea alfabetului latin pentru editarea publicaţiei (între 29.XI/11.XII şi 13/25.XII.1859 apare seria a II-a) (8/20)

* În urmă cu 136 de ani (1885), pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale. Piesa a fost publicată la data de 1 mai a aceluiaşi an în revista „Convorbiri literare” (8/20)

* Acum 117 ani (1904) Regatul Unit şi Republica Franceză au semnat Antanta cordială. Dincolo de problemele imediate ridicate de expansiunea colonială tratate de acest acord, semnarea Antantei Cordiale a marcat sfârşitul unui mileniu de conflicte intermitente între cele două ţări şi statele predecesoare ale lor, şi începutul unei coexistenţe paşnice care continuă şi în prezent. Antanta Cordială, împreună cu alianţa anglo-rusă şi cu alianţa ruso-franceză, a alcătuit sistemul de alianţe denumit Tripla Înţelegere între Regatul Unit, Franţa şi Rusia, alianţă ce a constituit tabăra învingătoare în Primul Război Mondial

* Acum 48 de ani (1973) avea loc primul concert al „Cvartetului Voces Contemporanae”, numit mai târziu „Cvartetul Voces”; printre fondatori: Bujor Prelipcean (vioara I) şi Dan Prelipcean (violoncel), formula ulterioară fiind desăvârşită de Anton Diaconu (vioara II) şi Constantin Stanciu (viola)

* Cu 11 ani în urmă (2010) a fost semnat, la Praga, Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive, START-2 (Strategic Arms Reduction Treaty/ New Start), de către preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cel american, Barack Obama, fiind o continuare a unei înţelegeri semnate în anul 1991, după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Tratatul, care a intrat în vigoare la 5.II.2011, prevede desfăşurarea a maximum 1.550 de ogive nucleare de către fiecare din cele două state, reprezentând o reducere cu 30% faţă de nivelul stabilit prin Tratatul de dezarmare nucleară încheiat în 2002. În ianuarie 2021, Parlamentul bicameral al Rusiei – Duma de Stat (Camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (Camera superioară) – au ratificat în sesiuni separate prelungirea tratatului de dezarmare nucleară New START cu SUA, ultimul tratat major privind controlul armelor între cele două ţări, a cărui prelungire a fost convenită în condiţiile propuse de Moscova. Acordul dintre Moscova şi Washington se prelungeşte pe durata maximă posibilă – de cinci ani – până la 5 februarie 2026

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Sărbătoarea Etniei Romilor din România”, stabilită ca urmare a unei propuneri a deputatului minorităţii rome Nicolae Păun, concretizată prin Legea nr. 66/2006. NOTĂ: Pe 20 februarie este marcată „Ziua dezrobirii romilor” și pe 16 iunie „Ziua Limbii Romani”

 

– 1802: S-a născut Gheorghe Magheru, general şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (membru în Guvernul provizoriu); a luptat pentru unirea Principatelor (m. 1880)

 

– 1828, 8/20: S-a născut medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti; membru post-mortem al Academiei Române din 2003 (m. 1884)

 

– 1839, 8/20: S-a născut (la Sigmaringen, Germania) Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); preşedinte de onoare (1879-1914) şi protector (1867-1914) al Academiei Române (m. 1914)

 

– 1885: A murit Constantin A. Rosetti, scriitor, publicist şi om politic liberal; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867) a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia (n. 1816)

 

– 1891, 8/20: S-a născut inginerul Aurel Beleş; proiecte şi lucrări în domeniul construcţiilor şi al seismologiei inginereşti; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976) – 130 de ani

 

– 1898: S-a născut Alexandru Claudian, sociolog al literaturii şi poet; deţinut politic între anii 1954 şi 1960 (m. 1962)

 

– 1904: S-a născut inginerul Gheorghe Manea; cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor de maşini; cursurile sale la Institutul Politehnic Bucureşti (publicate sub titlul „Organe de maşini”, 1956-1958) au devenit lucrări de referinţă în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1978)

 

– 1911: S-a născut eseistul şi filosoful Emil Cioran; în 1938 a primit o bursă din partea statului francez şi s-a stabilit apoi la Paris, unde a continuat să scrie în limba franceză; membru post-mortem al Academiei Române (din 2009) (m. 1995) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut Cornelia Bodea, istoric şi profesor; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2010) – 105 ani

 

– 1917: S-a născut Florentin Delmar (numele real: Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (m. 1983)

 

– 1917: A murit juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; fondatorul criminologiei românesti; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (n. 1858)

 

– 1927: S-a născut George Grigoriu, compozitor, solist şi dirijor de muzică uşoară; una dintre forţele creatoare ale muzicii de divertisment, afirmându-se şi în film, musical, operetă şi coral (m. 1999)

 

– 1929: S-a născut Liviu Leonte, critic şi istoric literar, profesor; și-a consacrat cea mai mare parte a activității de istoric literar studierii și editării operei lui Constantin Negruzzi (m. 2018)

 

– 1933: S-a născut istoricul Florin Constantiniu; studii referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României; preocupări privind istoria celui de-al Doilea Război Mondial; autor al sintezei „O istorie sinceră a poporului român”; membru al Academiei Române din 2006 (m. 2012)

 

– 1933: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) muzicologul şi criticul muzical Elena Zottoviceanu; director al Direcţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române (1990-1994), iar din 1994, consilier la Direcţia Formaţii Muzicale a Radioului (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut matematicianul și profesorul Dorin Ieşan; studii în domeniul mecanicii mediilor continue, în mecanica generalizată a solidelor, în mecanica mediilor elastice; membru corespondent al Academiei Române din 2001 – 80 de ani

 

– 1946: S-a născut Florin Niculai Georgescu, pictor român stabilit la Paris din 1976 (m. 1995) – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut artistul vizual Ioan Cadar; autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi al vitraliilor din catedrale, biserici şi palate din România (m. 2013) – 75 de ani

 

– 1946: A murit Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1861) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut poeta Viorela Codreanu Tiron (m. 2016)

 

– 1980: A murit medicul Ion Emil Bruckner; în cercetările sale s-a ocupat de fenomenele de imunitate, de identificarea şi clasificarea formelor anatomo-clinice ale hepatitei cronice, de bolile reumatismale, ca şi de colagen; a introdus metode noi de cercetare de laborator în domeniul nefrologiei; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1912)

 

– 1984: A murit criticul literar Monica Lazar; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (n. 1933)

 

– 1988: A murit sculptorul şi pictorul Vasile Blendea (n. 1895)

 

– 1994: A murit actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu; pionier al cinematografului românesc (încă din epoca filmului mut) (n. 1901). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1904

 

– 2002: A murit pictorul Florin Mitroi (n. 1938)

 

– 2011: A murit artista plastică româno-americană Hedda Sterne (numele la naştere: Hedwig Lindenberg); stabilită în SUA din 1941, a devenit o figură de prim-plan a artei americane, după cum precizează mai multe istorii ale artei expresioniste, dar și suprarealiste, enciclopedii și dicționare de artă (n. 1910) – 10 ani

 

– 2011: A murit Alex Leo Şerban, critic de film, eseist, prozator, traducător; unul dintre cei mai cunoscuţi critici de film ai României timp de aproape trei decenii (n. 1959) – 10 ani

 

– 2016: A murit Mircea Albulescu (numele adevărat: Iorgu Constantin V. Albulescu), actor, profesor universitar, publicist, poet şi prozator; actor al Teatrului de Comedie (1968-1974) şi al Teatrului Naţional (1974-1997), cu un vast registru repertorial – peste 80 de roluri – în sute de spectacole; a jucat în peste 70 de filme; a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile (n. 1934) – 5 ani

 

– 2018: A murit Mihai Junea, reporter, crainic, realizator la Radio Timişoara, un reper în domeniul presei sportive din ţară (n. 1956)

 

– 2020: A murit regizorul de film Mircea Sorin Moldovan; preşedinte al CNA între anii 1996 şi 2000 (n. 1936) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Washington: Conferință de presă a FMI, cu ocazia încheierii reuniunilor de primăvară

  • Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, președintele FED, Jerome Powell, și

Directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului, Ngozi Okonjo-Iweala, vorbesc despre economia globală

 

– Marsillia, Franța: Colocviu pe tema rezultatelor concertelor-test, desfășurate în vederea redeschiderii sălilor de concert

 

– Tunis, Tunisia: Posibilă sesiune plenară a Parlamentului pentru alegerea Curții Constituționale, cheia de bază a unei tinere democrații

 

– Cairo, Egipt: Verdict în procesul lui Mahmoud Ezzat, unul dintre liderii Frăției Musulmane

 

– Madrid, Spania: Săptămâna Modei (8 – 11 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Romilor” proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat la Varşovia. A fost aleasă această dată în amintirea zilei de 8 aprilie 1971 ( – 50 de ani), când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome. În anul 1977, a fost fondată „Uniunea Internaţională a Romilor”, care, începând cu anul 1993, are statut de organizaţie consultativă pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite

 

– „Ziua Holocaustului în Israel” (Yom HaShoah – Holocaust Remembrance Day); se comemorează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial; data aleasă pentru această comemorare este legată de un moment eroic al Holocaustului: izbucnirea, în 1943, a revoltei în ghetoul din Varşovia, la 19 aprilie (27 Nisan, în calendarul ebraic); data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic (în 2020 a fost marcată la 21 aprilie). NOTĂ: La 27 ianuarie se marchează „Ziua internaţională de comemorare a celor 6 milioane de evrei şi alte victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-al doilea război mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz); în această zi, în Germania, se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”

 

– 1492, 8/9: A murit Lorenzo de Medici, conducător, din 1469, al Florenţei; poet şi filosof; sprijinitor al artelor şi literaturii, a atras la curtea sa numeroşi artişti şi umanişti, făcând din Florenţa adevăratul centru al Renaşterii italiene (n. 1449)

 

– 1692: S-a născut Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (m. 1770)

 

– 1779: S-a născut Johann (Salamo Cristoph) Schweigger, chimist şi fizician german, inventatorul galvanometrului (1820) (m. 1857)

 

– 1818: S-a născut August Wilhelm von Hofmann, chimist german, fondatorul Societăţii germane de chimie (m. 1892)

 

– 1835: A murit Wilhelm von Humboldt, filolog, lingvist, filosof, scriitor şi om politic german; întemeietorul Universităţii din Berlin (1810); adept al unificării Germaniei şi al unor reforme liberale (n. 1767)

 

– 1848: A murit compozitorul italian Gaetano Donizetti (n. 1797)

 

– 1859: S-a născut filosoful german Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (m. 1938)

 

– 1861: A murit inventatorul american Elisha Graves Otis, cel care a descoperit frâna pentru ascensor (n. 1811) – 160 de ani

 

– 1866: A murit Benjamin Guy Babington, medic englez, inventatorul laringscopului (n. 1794) – 155 de ani

 

– 1869: S-a născut Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (m. 1939)

 

– 1870: A murit Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (n. 1802)

 

– 1889: S-a născut Sir Adrian Boult, dirijor englez (m. 1983)

 

– 1912: S-a născut Sonja Henie, renumită patinatoare şi actriţă americană de origine norvegiană; multiplă campioană olimpică (1928, 1932, 1936); campioană mondială la patinaj între anii 1927 şi 1936, de 10 ori consecutiv (m. 1969)

 

– 1914: S-a născut Maria Félix, actriţă mexicană de film (m. 2002)

 

– 1921: S-a născut tenorul italian Franco Corelli (m. 2003) – 100 de ani

 

– 1929: S-a născut şansonetistul belgian Jacques Brel (m. 1978)

 

– 1931: S-a născut John Gavin, actor de film, diplomat și om de afaceri american (m. 2018) – 90 de ani

 

– 1931: A murit Erik Axel Karlfeldt, poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931 (n. 1864) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Jean-Paul Rappeneau, regizor şi scenarist francez de film

 

– 1938: S-a născut Kofi Annan, diplomat ghanez, fost secretar general al ONU între anii 1997 şi 2006 (două mandate de cinci ani); Premiul Nobel pentru Pace în anul 2001, alături de Organizaţia Naţiunilor Unite (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut James Herbert, scriitor britanic de romane horror (m. 2013)

 

– 1950: A murit (la Londra) renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky; după o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice (n. 1890, la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori)

 

– 1951: S-a născut cântăreţul mexican Joan Sebastian, un reprezentant de frunte al muzicii latino (m. 2015) – 70 de ani

 

– 1963: S-a născut interpretul şi fotograful britanic Julian Lennon, fiul lui John Lennon (membru al celebrei formaţii „The Beatles”)

 

– 1968: A murit pictorul german Ernst Wilhelm Nay (n. 1902)

 

– 1973: A murit Pablo Picasso, pictor, grafician, sculptor, ceramist şi scenograf spaniol, stabilit definitiv la Paris în 1903; fondatorul cubismului, unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului XX; considerat cel mai prolific artist din istoria artei (n. 1881)

 

– 1984: A murit fizicianul rus Piotr Kapiţa; contribuţii privind fizica temperaturilor joase, plasmele fierbinţi, fulgerul globular; Premiul Nobel pentru fizică pe 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson (n. 1894)

 

– 1993: A murit Marian Anderson, cântăreaţă americană de operă (contra-altistă); prima cântăreaţă afro-americană care a apărut la „Metropolitan Opera” (n. 1897)

 

– 2002: A murit Maria Félix, actriţă mexicană de film (n. 1914)

 

– 2013: A murit Sara Montiel, actriţă de film şi cântăreaţa spaniolă; un adevărat mega-star în Europa şi America Latină, ea a fost şi cea mai mediatizată actriţă spaniolă de la jumătatea secolului al XX-lea (n. 1928)

 

– 2013: A murit lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (n. 1925)

 

– 2016: A murit Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (n. 1934) – 5 ani

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2021, 8:55

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
  • ora 14:00 – Comisia pentru politică externă – online și la Sala „Avram Iancu”

 

-Camera Deputaților

* ora 8:30 – şedinţa în plen (prezență fizică și online)

* ora 12:00 -Vot final

– la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – (prezență fizică și online)

*ora 15:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

-Juridic

* Dezbaterea cu tema “Delimitarea complicității față de tăinuire și favorizarea făptuitorului” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București, este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați: Av. Alexandru Sitaru, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii, Av. Marius Tite, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii. Moderator:Av. Augustin Zăbrăuțanu, Managing Partner Zăbrăuțanu Popescu & Asociații

– Medicină, Sănătate

* Conferința Națională de Pediatrie – ediția 2021 va avea loc atât cu prezență fizică (numărul de participanți fizic va fi limitat conform normelor legale în vigoare la data desfășurării), cât și online, live și înregistrat, în perioada 7 – 10 aprilie, facilitând reunirea unui număr mare de pediatri din toată țara, precum și învățarea, actualizarea cunoștințelor și schimbul de informații. Participanții fizic la Conferință vor putea urmări lucrările pe ecranul sălii „Ion Heliade Rădulescu” – Academia Română și vor putea asista la sesiunile de Q&A cu moderatorii prezenți. Accesul online la lucrările Conferinței se va face pe baza contului de utilizator și a parolei furnizate de organizatori fiecărui participant validat

 

-Învățământ, Cercetare

* Între 7 și 9 aprilie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” organizează cea de-a XXII-a ediție a programului ”Uși Deschise”. În cadrul acestui eveniment cu tradiție, UNATC își deschide larg porțile virtuale și invită pe toți cei interesați să se familiarizeze cu universul educațional al uneia dintre cele mai importante universități vocaționale din România. Evenimentul se va desfășura exclusiv online, pe canalul de YouTube UNATC. Programul complet al evenimentului va fi public pe www.unatc.ro și pe pagina de Facebook UNATC. Participarea este gratuită

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Acum 216 ani (1805) avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 158 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 132 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Acum 117 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 94 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului pentru comerţ din SUA, la Washington

* Cu 62 de ani în urmă (1959) a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Acum 53 de ani (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică – 140 de ani

 

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

 

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

 

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966) – 140 de ani

 

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

 

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (m. 1983) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), jurnalist, scriitor şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München și Praga (1989; 1994-2002)

 

– 1938: S-a născut pictorul, profesorul și poetul Gheorghe I. Anghel

 

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

 

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

 

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov

 

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

 

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

 

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş (m. 2020) – 65 de ani

 

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

 

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904) – 55 de ani

 

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890)

 

– 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist

 

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

 

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

 

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909)

 

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

 

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947) – 10 ani

 

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Dakar, Senegal: Vizita premierului spaniol, Pedro Sanchez, în Senegal și Angola (7 – 9 apr.)

 

– Washington: Conferință de presă a președintelui Băncii Mondiale, David Malpass

 

– Washington: Conferință de presă virtuală la sfârșitul unei întâlniri a G20, pe tema reuniunilor de primăvară ale FMI

 

– Washington: Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, inaugurează reuniunile virtuale de primăvară ale FMI și ale Băncii Mondiale

 

-Manila, Filipine: Conferință de presă virtuală a Direcției Organizației Mondiale a Sănătății pentru Pacificul de Vest privind  situația pandemiei de Covid-19 (03:00)

 

-Luxemburg: Deschiderea teraselor cafenelelor și restaurantele

 

– Bagdad, Irak: Sunt marcați 30 de ani de la operațiunea aliată „Oferiți confort” pentru a ajuta refugiații kurzi irakieni la granița turcă

 

-Alger, Algeria: Trei sindicate organizează o grevă națională în sectorul sănătății

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii / OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950. Tema de anul acesta este: „Inegalități privind sănătatea”

 

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

 

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită, la 23 decembrie 2003, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

 

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

 

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

 

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

 

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

 

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

 

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913)

 

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

 

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

 

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

 

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1945 (m. 1957)

 

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

 

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

 

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959)

 

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

 

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

 

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

 

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

 

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

 

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

 

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

 

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola

 

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

 

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

 

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018)

 

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

 

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1883)

 

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

 

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

 

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

 

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes

 

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

 

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

 

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

 

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

 

– 2020: A murit cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (n. 1946) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 6 aprilie

Calendarul zilei – 6 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 6 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 6 aprilie 2021, 8:46

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 13:30 – şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

* ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
  • ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – online și la sediul Senatului (sala 4044, etaj 4)
  • ora 11:00 – Comisia pentru politică externă – online

 

-Camera Deputaților

* ora 13:30    – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – (prezență fizică și online)

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Ședinţa în plen (prezență fizică și online)

– Administrație

* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca organizează o nouă serie de dezbateri publice online sub cupola Centrului de Inovare si Imaginație Civică (CIIC). Astfel, în perioada lunilor februarie – aprilie, clujenii pot lua parte la șase dezbateri publice în care se va discuta despre viitorul orașului, alături de specialiști în diverse domenii și cercetători pentru a înțelege cum ne putem pregăti orașul pentru nevoile locuitorilor pe un orizont de timp mai larg, 2021- 2030. Toate dezbaterile vor începe la ora 17:00, se vor desfășura pe platforma electronică ZOOM și vor fi transmise live pe paginile de Facebook CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică și Municipiul Cluj-Napoca. Din program:

  • Reamenajarea Parcului Primăverii

 

-Sindicate, Patronate

* Sindicatul Național Sport și Tineret organizează astăzi, de la ora 12:00, un miting de protest la Ministerul Tineretului și Sportului. Ziua Internațională a Sportului, sărbătorită în fiecare an pe data de 6 aprilie, va fi marcată anul acesta de protestul îndreptat împotriva politicilor anti-sport promovate de actuala conducere a MTS.Detalii pe pagina SNST –  https://www.facebook.com/274364459598604/posts/1348372195531153/ sau pe site – https://sindicatmts.ro/miting-de-protest-la-ministerul-tineretului-si-sportului/

-Social

*Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România organizează o dezbatere referitoare la sustenabilitatea sistemului de pensii. Evenimentul va avea loc online, de la ora 18:00, prin intermediul aplicației Zoom. Participarea este gratuită. Nu se eliberează adeverințe de participare. Participă:Theodor Stolojan – Fost Prim-Ministru al României, fost europarlamentar, Mihai Șeitan – Fost Șef al Casei de Pensii, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, Mircea Coșea – Profesor, Academia de Studii Economice (tbc), Doina Pârcălabu – Fost Șef al Casei de Pensii. Gabriel Biriș – Partener Casa de Avocatura Biriș – Goran, fost secretar de stat Ministerul Finanțelor Publice, Moisă Altăr – Profesor, Academia de Studii Economice (tbc), Alexandru Athanasiu – Profesor, fost Ministru al Muncii (tbc)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 6 aprilie

* Acum 207 ani (1814) a avut loc prima abdicare a lui Napoleon I, la castelul de la Fontainebleau, pe 11 aprilie semnându-se Tratatul de la Fontainebleau, care reglementa exilul lui Napoleon în insula Elba

* Cu 191 de ani în urmă (1830) a fost fondată, de către Joseph Smith (1805-1844), secta creştină a mormonilor. Smith şi adepţii săi propovăduiau (la început în localitatea Fayette, în vestul statului american New York), conform „Cărţii lui Mormon” (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos. Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Iisus Christos a sfinţilor din zilele din urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia

* Se împlinesc 150 de ani (1871) de când era dată în folosință calea ferată Timișoara-Arad, care face parte din magistrala CFR 310 Timișoara – Arad – Oradea, legând cele mai importante municipii din vestul României. Are o lungime totală de 57 km și este o linie simplă, electrificată. Construcția propriu-zisă a început la 3 decembrie 1868, în lungime de 57,2 km, fiind concesionată unei societăți particulare. Lucrările au durat 16 luni și inaugurarea liniei a avut loc la data de 6 aprilie 1871. Primele trenuri pe această secție erau trenuri mixte având în compunere doar câteva vagoane de călători, viteza comercială nedepășind 16-25 km/h. Ele erau remorcate de locomotive cu 3 osii cuplate (categoria III, seria MAV-335) construite între anii 1869-1870 de fabrica austriacă G. Sigl Lokomotiv & Maschinen Fabrik

* În urmă cu 147 de ani (1874) apărea Decretul privind instituirea, la Bucureşti, a Comisiunii monumentelor publice, având drept scop identificarea, clasarea şi conservarea monumentelor publice din România (6/18)

* Cu 144 de ani în urmă (1877) era publicat decretul de mobilizare generală (încheiată la 15/27.IV.1877), care a adus sub arme aproximativ 100.000 de oameni în Războiul de Independenţă. Trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre (6/18)

* Tot cu 144 de ani în urmă, „Teatrul cel Mare” din Bucureşti primea oficial denumirea de „Teatrul Naţional” şi se constituia Societatea dramatică a „Teatrului Naţional”, sub auspiciile statului; primul director a fost Ion Ghica (6/18)

* Se împlinesc 125 de ani (1896) de când, între 6 şi 15 aprilie, la Atena, a avut loc prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Acestea au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfășurat de când împăratul roman Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice în 393. Din inițiativa lui Pierre de Coubertin, la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), din 18-23 iunie 1894, de la Paris, s-a hotărât ca orașul Atena, din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896. Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standardele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv. Ceremonia a fost deschisă de regele George I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei

* Acum 112 ani (1909) exploratorul american, Robert Edwin Peary, a fost primul om care a atins Polul Nord. Cu cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook a anunţat că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor

* Cu 101 ani în urmă (1920) era înfiinţată Agenţia de Presă Anatolia din Turcia (Anadolu Agency – AA), cu sediul în Ankara

* Acum 27 de ani (1994) a început Genocidul din Rwanda. Politica etnicistă a unui regim dictatorial (provenit din etnia dominantă, hutu) a generat ultimul genocid al secolului al XX-lea (în dauna etniei minoritare, tutsi). Punctul de pornire al dramei rwandeze l-a reprezentat doborârea avionului prezidenţial, în seara de 6 aprilie 1994. Aparatul, un „Falcon-50” (oferit şi pilotat de francezi), a fost lovit de două rachete sol-aer şi s-a prăbuşit chiar în parcul reşedinţei şefului statului. În atentat şi-au pierdut viaţa preşedintele Juvenal Habyarimana, generalul Déogratias Nsabimana, şeful Statului Major al Armatei, Cyprien Ntaryamira, instalat de numai trei luni ca preşedinte al Republicii Burundi, precum şi doi miniştri care îl însoţeau. După asasinarea preşedintelui ţării în aprilie 1994, extremiştii aparţinând etniei Hutu au preluat controlul asupra statului demarând o serie de masacre sângeroase împotriva etniei rivale Tutsi. Violenţele au durat timp de 100 de zile, perioadă în care au fost ucişi aproximativ 800.000 de oameni conform ONU şi Uniunii Africane şi 1 milion  de civili conform altor surse

* Cu 17 ani în urmă (2004), între 6 şi 8 aprilie, avea loc inaugurarea Institutului Cultural Român de la Praga. Este cel de-al optulea institut cultural român deschis în străinătate, în reţeaua ICR din întreaga lume. ICR Praga este membru fondator al EUNIC Cluster Praga (European Union National Institutes for Culture), deţinând preşedinţia acestei structuri din 2008 până în 2011

* Acum 12 ani (2009) a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special oraşul L’Aquila, cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 şi al căror epicentru a fost localizat în zona L’Aquila

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Începe, în seara acestei zile, sărbătoarea mozaică „Ziua Holocaustului în Israel” (Yom HaShoah – Holocaust Remembrance Day) (7.IV.)

 

– 1890, 6/18: S-a născut (în Imperiul Otoman) Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem al Academiei Române (din 2012) (m. 1973)

 

– 1894, 6/18: S-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator; în 1928 a întemeiat, la Bucureşti, ziarul „Curentul”, care l-a consacrat ca pe un redutabil analist politic şi ca pe unul dintre cei mai temuţi polemişti din România; după 1944 a trăit în Spania şi Germania (m. 1980)

 

– 1901: S-a născut compozitorul Paul Jelescu (m. 1989) – 120 de ani

 

– 1908: S-a născut Emilia Şt. Milicescu, istoric literar; şi-a dedicat activitatea în special studierii operei şi vieţii lui Barbu Delavrancea (m. 1990)

 

– 1908: S-a născut Gheorghe Vrabie, istoric literar şi folclorist (cercetări metodologice şi studii consacrate unor genuri) (m. 1991)

 

– 1920: S-a născut Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caragea; prinţesa a ajutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (m. 1997)

 

– 1927: A murit Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ (bariton) şi pedagog (n. 1860)

 

– 1928: S-a născut Gheorghe Comănescu, mare maestru al Marii Loji Naţionale din România între anii 1998-2003; a contribuit la reconstrucţia mişcării masonice din România şi la reintegrarea ei în Lanţul Universal al Masoneriilor Regulare (m. 2008)

 

– 1930: S-a născut Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic şi istoric literar, eseist, prozator şi traducător (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut naistul şi compozitorul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele Naiului”, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972; este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, şi are peste 120 de milioane de albume vândute; este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut interpretul de muzică uşoară, compozitorul și actorul Cornel Constantiniu

 

– 1984: A murit poetul Virgil Carianopol (n. 1908)

 

– 1985: A murit Viorel Doboş, compozitor şi dirijor (n. 1917)

 

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926)

 

– 1992: A murit Ion Şerfezi, dirijor, compozitor şi pedagog (n. 1913)

 

– 2000: A murit Sorin Moisescu, fost președinte, între anii 1998-2000, al Curții Supreme de Justiție (actuala Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie) și fost procuror general al României (1997-1998) (n. 1939)

 

– 2002: A murit scriitorul Petru Dumitriu, stabilit în Germania din anul 1960; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1924)

 

– 2008: A murit pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (n. 1916)

 

– 2013: A murit profesorul universitar Ion Gheorghe Roşca, fost rector la ASE (2004-2012); şef al Catedrei de Informatică Economică (1990-1996), director al Departamentului de Cercetări Eonomice al ASE (1996-1999) şi prorector (2000-2004), coordonând domeniile de cercetare ştiinţifică şi informatizare a activităţii din universitate (n. 1949)

 

– 2016: A murit Nicolae Munteanu, cronicar, ziarist şi reporter sportiv timp de peste 70 de ani; a lucrat la Radio Europa Liberă din 1967 până în 1995 (n. 1923) – 5 ani

 

– 2018: A murit istoricul și profesorul Şerban Papacostea, considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România; a realizat unele dintre cele mai importante sinteze de istorie medievală românească; director (1990-2001) la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”; membru titular al Academiei Române din 2016 (n. 1928)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Turcia:Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliul European, Charles Michel, se vor deplasa în Turcia pentru a se întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în vederea relansării relaţiilor dintre Bruxelles şi Ankara

 

– Washington: FMI publică cele mai recente perspective ale economiei mondiale

 

– Groenlanda: Alegeri generale

 

– Nuuk, Danemarca: Alegeri municipale

 

-Tripoli: Vizita premierului italian, Mario Draghi, în  Libia (6 – 7 apr.)

 

-Belgia: Lansarea vânzării autotestelor Covid-19 în farmacii

 

-Sarrebruck, Germania: Ridicarea restricțiilor în vigoare împotriva Covid-19 în statul regional Saarland

 

-Saint-Denis, Franța: Deschiderea unui centru de vaccinare Covid-19 la Stade de France

 

– Danemarca: Deschiderea saloanelor de coafură și înfrumusețare pentru titularii unui „pașaport” de vaccinare Covid-19

 

-Paris: Conferință de presă înaintea publicării raportului anual Amnesty International

 

– Linz, Austria: Procesul unui bărbat acuzat că și-a infectat intenționat soția cu Covid-19

 

– New York: Sunt marcați 50 de ani de la moartea compozitorului Igor Stravinski

 

– New York: Publicarea autobiografiei lui Hunter Biden, fiul președintelui american, Joe Biden

 

– Rio de Janeiro, Brazilia: Salon de apărare și securitate – LAAD Defence & Security – la RioCentro – Exhibition & Convention Center (6 – 9 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace”, a fost oficial proclamată de ONU, la 23 august 2013, în urma iniţiativei lansate de Comitetul Internaţional Olimpic. Această zi este o ocazie de promovare a sportului şi activităţii fizice ca limbaj universal şi mijloc inovator pentru educaţie, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea tineretului, construirea păcii şi dezvoltarea durabilă

 

– 885: A murit (în Moravia) Metodiu, cărturar slav, originar din Salonic; împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic şi a răspândit creştinismul (începând din 863) în Moravia şi Panonia (n. 820). NOTĂ: În Calendarul Ortodox sunt prăznuiţi ca sfinţi pe 11 mai – Sf. Ierarh Metodie şi Sf. Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

 

– 1199: A murit Richard I (supranumit Inimă de Leu), rege al Angliei între anii 1189 şi 1199; a avut înclinaţii mai mult spre aventură decât spre politică, deşi era apreciat ca un foarte bun strateg; a participat, alături de împăratul Frederic I Barbarosa şi de regele francez Filip al II-lea August, la cea de-a treia Cruciadă (1189-1192) (n. 1157)

 

– 1483: S-a născut Rafael (Raffaello Sanzio), pictor şi arhitect italian din Epoca Renaşterii (m. 1520)

 

– 1490: A murit Matei Corvin (Hunyadi Mátyás), unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei (1458-1490); fiul lui Iancu de Hunedoara, renumit conducător militar de origine română (n. 1443)

 

– 1520: A murit Rafael (Raffaello Sanzio), pictor şi arhitect italian din epoca Renaşterii (n. 1483)

 

– 1528: A murit pictorul şi gravorul german Albrecht Dürer; una din personalităţile de seamă ale istoriei universale a artei (n. 1471)

 

– 1660: S-a născut Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (m. 1722)

 

– 1826: S-a născut Gustave Moreau, pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură (m. 1898) – 195 de ani

 

– 1829: A murit matematicianul norvegian Neils Henrik Abel, pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicilor moderne (n. 1802)

 

– 1906: A murit scriitorul Alexander Lange Kielland, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie) (n. 1849) – 115 ani

 

– 1911: S-a născut Feodor (Felix Konrad) Lynen, biochimist german; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1964, împreună cu Konrad Bloch, pentru descoperiri privind colesterolul şi metabolismul lipidelor (m. 1979) – 110 ani

 

– 1928: S-a născut James D. Watson, genetician şi biofizician american; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1962, împreună cu britanicul Francis Crick şi neozeelandezul Maurice Wilkins pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN

 

– 1929: S-a născut André Previn, dirijor, compozitor şi pianist american de origine germană (m. 2019)

 

– 1935: A murit Edwin Arlington Robbinson, unul dintre reprezentanţii poeziei americane moderne (n. 1869)

 

– 1944: S-a născut mezzosoprana și profesoara britanică Felicity Palmer

 

– 1949: S-a născut Horst Ludwig Störmer, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Robert B. Laughlin şi Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic ale cărui stări excitate au sarcină fracţionară

 

– 1949: S-a născut cântăreţul francez Patrick Hernandez, care, în anul 1979, a avut un succes răsunător cu hitul „Born to Be Alive”

 

– 1952: S-a născut economistul şi profesorul american Clayton M. Christensen, creatorul conceptului de „disruptive innovation” (inovaţie disruptivă) şi unul dintre cei mai apreciaţi teoreticieni în domeniul inovaţiei; în anul 2011 a fost numit cel mai influent gânditor de business din lume, ocupând poziţia nr. 1 în topul bianual Thinkers50 (m. 2020)

 

– 1961: A murit Jules (Jean-Baptiste Vincent) Bordet, imunolog și microbiolog belgian; Premiul Nobel pentru medicină pe 1919, pentru detectarea unor factori în limfă care distrug bacteriile (n. 1870) – 60 de ani

 

– 1971: A murit, la New York, compozitorul rus Igor Stravinski; a avut naționalitate franceză (1934) și americană (1945) (n. 1882) – 50 de ani

 

– 1992: A murit Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă, considerat unul dintre clasicii moderni ai literaturii science-fiction; a fost unul din cei mai prolifici scriitori din istoria literaturii, publicând peste 500 de cărţi de-a lungul vieţii (n. 1920)

 

– 1997: A murit scriitorul german Stefan Hermlin (numele real Rudolf Leder) (n. 1915)

 

– 2005: A murit Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (n. 1923)

 

– 2012: A murit pictorul american Thomas Kinkade (n. 1958)

 

– 2013: A murit regizorul spaniol de film Juan José Bigas Luna (n. 1946)

 

– 2014: A murit Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (n. 1920)

 

– 2015: A murit actorul american James Best (n. 1926)

 

– 2016: A murit cântăreţul american de country Merle Haggard (n. 1937) – 5 ani

 

– 2018: A murit autorul, compozitorul și interpretul francez Jacques Higelin, unul dintre pionierii rock-ului francez (n. 1940)

 

– 2019: A murit David James Thouless, fizician, specializat în studiul materiei condensate, și profesor britanic; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, alături de cercetătorii britanici Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, pentru studiile privind stările neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductori (n. 1934)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 5 aprilie 2021, 9:30

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 148 de ani (1873) Creditul Funciar Rural a fost înfiinţat prin Decretul – Lege nr. 827 din 5/17 aprilie pentru creditul funciar român şi Statutele Societăţii Creditului Funciar Român care autoriza instituirea de societăţi de credit funciar numai de către proprietarii de pământuri. Acest decret enunţa formarea unui Comitet care urma să publice un apel către toţi proprietarii funciari din România care doreau să facă parte din prima societatea de credit funciar cu înscrierea a 60 de proprietari şi cu un capital de cel puţin 3.000.000 lei în proprietăţi. Atribuţiile unei astfel de societăţi erau: acordarea de împrumuturi cu ipotecă cu termene lungi ale căror plăţi urmau a se face prin anuităţi şi împrumuturi cu termene scurte tot pe ipotecă; înfiinţarea, pe baza acestor împrumuturi, de scrisuri funciare a căror valoare nu putea depăşi sumele datorate de împrumutaţi; de negociere şi scontare de scrisuri funciare. În temeiul acestui decret, o asemenea societate a început să funcţioneze sub denumirea de „Prima Societate de Credit Funciar Român”, la data de 1/13 iunie 1873. Sediul societăţii era la Bucureşti cu dreptul de a-şi desfăşura activitatea în toată ţara. Durata de existenţă s-a stabilit iniţial la 60 de ani, însă acest termen a fost prelungit şi a funcţionat fără întrerupere până în anul 1948

* Acum 147 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 111 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadrul căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 104 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Cu 92 de ani în urmă (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: „încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 89 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 48 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis realizată la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Acum 42 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, a fost inaugurat în 2014 şi are 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 s-a constituit, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

 

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812) – 170 de ani

 

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958) – 140 de ani

 

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

 

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971)

 

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981)

 

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

 

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)

 

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

 

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania (1921-1996) (m. 2020)

 

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

 

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

 

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

 

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

 

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

 

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal și avocat; cel mai prolific jucător din istoria „Rapidului”

 

– 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu; fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie; cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2021)

 

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

 

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

 

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

 

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion – 75 de ani

 

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, în 1933, la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903) – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula”

 

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

 

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

 

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

 

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

 

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

 

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mânăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1921) – 25 de ani

 

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

 

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

 

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variété-ului de televiziune din România (n. 1944) – 5 ani

 

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

 

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934)

 

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Ierusalim: Astăzi, preşedintele israelian, Reuven Rivlin, va organiza o serie de consultări cu toate partidele pentru a desemna un candidat până pe 7 aprilie pentru a forma următorul guvern, după cel mai recente alegeri parlamentare. Candidatul responsabil cu formarea executivului va avea la dispoziţie 28 de zile pentru a forma o coaliţie.Preşedintele poate prelungi acest termen cu 14 zile înainte de a numi un nou candidat pentru formarea coaliţiei sau de a decide că nimeni nu poate forma un guvern

 

– Ierusalim: Începe audierea martorilor în procesul de corupție al premierului israelian, Benjamin Netanyahu

 

-Kiev, Ucraina: De astăzi, capitala Ucrainei închide toate şcolile şi grădiniţele. Unităţile de alimentaţie publică vor continua să funcţioneze, însă vor putea oferi doar servicii de livrare sau ridicare de comenzi, fără să permită staţionarea clienţilor în interior. Vor fi introduse restricţii şi în ceea ce priveşte utilizarea transportului public (autobuze, troleibuze şi metrou), accesul urmând să fie permis doar în cazul celor care deservesc sectoarele infrastructurii critice din Kiev. Aceştia vor putea călători folosind un permis special

 

– Kuala Lumpur, Malaysia: Începe procesul în apel al fostului prim-ministru, Najib Razak, împotriva condamnării sale pentru corupție

 

– Alger: Procesul în apel (al doilea caz) al lui Fodil Boumala, figură a mișcării Hirak

 

 

-Grecia: Ridicarea planificată a stării  de izolare extinsă împotriva Covid-19

 

-Londra: Guvernul anunță noi reguli pentru călătoriile internaționale după blocare

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Conştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 25 iulie 2019, prin Rezoluția 73/329, urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă

 

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

 

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

 

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

 

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

 

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

 

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

 

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

 

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

 

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

 

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

 

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

 

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

 

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

 

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas)

 

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

 

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

 

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

 

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

 

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861)

 

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

 

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

 

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

 

– 1990: S-a născut actorul japonez Haruma Miura (m. 2020)

 

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

 

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

 

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură pe 1976 (n. 1915)

 

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

 

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1925) – 10 ani

 

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

 

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

 

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

 

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

 

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)

 

– 2020: A murit actriţa britanică Honor Blackman (n. 1925) – 1 an

 

– 2020: A murit Shirley Douglas, actriţă şi activistă canadiană (n. 1934) – 1 an

 

– 2020: A murit actriţa americană Lee Fierro, care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws”/„Fălci” (n. 1929) – 1 an

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 4 aprilie

Calendarul zilei – 4 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 4 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 4 aprilie 2021, 11:17

EVENIMENTE INTERNE

– Învăţământ, Cercetare

* Se desfăşoară „Olimpiada de Chimie 2021”, în perioada 4 – 17 aprilie pe clase, în două etape în cadrul cărora elevii vor susţine, în sistem on-line, câte o probă teoretică, fiecare cu o durată de 3 ore. Potrivit regulamentului competiţiei, disponibil aici – https://och2021.unibuc.ro/wp-content/uploads/2021/03/RegulamentOCh2021_final_image.pdf, olimpiada este organizată pentru elevii claselor a VIII-a, a IX-a, a X­a, a XI-a şi a XII-a de la toate formele de învăţământ (zi, seral sau cu frecvenţă redusă), atât din învăţământul de stat, cât şi din şi cel particular. Finaliştii Olimpiadei de Chimie 2021 vor fi selectaţi, printr-o proba teoretică faţă în faţă cu durata de 5 ore, pentru participarea la lotul lărgit de chimie. Lotul lărgit va fi format dintr-un număr total de 20 de elevi, iar primii 6 elevi din aceştiaa vor participa la Olimpiada Internaţională de Chimie ‘D. I. Mendeleev’ care se va desfăşura în perioada 21-26 aprilie. Universitatea din Bucureşti este organizator principal al evenimentului

– S-a întâmplat într-o zi de 4 aprilie

* Acum 562 de ani (1459) era semnat Tratatul de pace între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedeau, printre altele, încetarea stării de război între Moldova şi Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei şi recunoaşterea suzeranităţii polone de către Ştefan. La 4 aprilie 1459, prin pacea moldo-polonă, Ştefan cel Mare al Moldovei reîntoarcea oraşul Hotin în componenţa principatului. Tratatul a fost semnat după un asediu moldav de doi ani a cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace domnul Moldovei a izbutit să pună stăpânire pe cetatea propriu-zisă

* Cu 486 de ani în urmă (1535) Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527-1538; 1541-1546), încheia, la Iaşi, un tratat de alianță cu Ferdinand de Habsburg (rege al Ungariei şi al Boemiei din 1526 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1556, la abdicarea fratelui său, împăratul Carol Quintul) în vederea unei acţiuni antiotomane comune

* În urmă cu 171 de ani (1850), printr-o anaforă a Divanului Obştesc din timpul domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a fost emisă legea privind înfiinţarea primului corp de jandarmi. Aceasta constituie cea dintâi legiferare a Ţărilor Române, în care se vorbeşte de jandarmi, deoarece corpul slujitoresc existent la acea dată s-a transformat într-un corp de jandarmi. Acest corp avea „atribuţiuni de poliţie generală a statului și era în legătură cu tribunalele poliţieneşti”. Jandarmii au fost amintiţi, mai apoi, în decretul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza din 6 septembrie 1861, iar în timpul Principatelor Unite, s-a înfiinţat poliţia rurală, prin legea din 25 decembrie 1868

* În urmă cu 144 de ani (1877) se semna, la Bucureşti, Convenţia româno-rusă care reglementa trecerea trupelor ţariste pe teritoriul României spre frontul din Balcani. În acelaşi timp, guvernul rus se obliga să menţină şi să apere integritatea teritorială a ţării şi să respecte drepturile politice ale statului român (4/16)

* Acum 144 de ani (1877) se înfiinţa Societatea Ştiinţelor Medicale din Bucureşti, precursoare a Societății Române de Medicină Internă. Primul președinte a fost Dr. Alexandru Marcovici – cu mandate repetate anual între 1877 și 1880 și un mandat în 1882. A fost și presedinte de onoare al congreselor Europene de medicină de la Bruxelles (1875) și Amsterdam (1879) (4/16)

* Acum 101 ani (1920), printr-un Decret-lege, era desfiinţat Consiliul Dirigent al Transilvaniei, creat la 2.XII.1918, după unirea cu România, atribuţiile acestuia fiind preluate de Guvernul central de la Bucureşti

* Tot într-o zi de 4 aprilie şi tot acum 101 ani era prezentat, la Cinematograful militar din Bucureşti, primul desen animat românesc – „Păcală în lună”, realizat de Aurel Petrescu. Succesul acestui film l-a determinat pe regizor să continue, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat” şi „Păcală şi Tândală la Bucureşti”

* Se împlinesc 85 de ani (1936) de la promulgarea „Legii pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii”, votată de Corpurile Legiuitoare la 1 aprilie 1936, promulgată și publicată în „Monitorul Oficial” nr. 80, prin „Decretul regal” 808. Societatea şi-a schimbat numele din Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Societatea Română de Radiodifuziune

* Acum 82 de ani (1939) compozitorul şi cântăreţul american Glenn Miller lansa celebra melodie „Moonlight Serenade”, în colaborare cu casa de discuri „Bluebird Records”

* În urmă cu 77 de ani (1944) a avut loc masivul bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra Bucureştilor (220 de bombardiere B-17 ”Fortăreţe zburătoare” şi 93 bombardiere B-24 ”Liberator” au aruncat peste 860 tone de bombe), soldat cu mari distrugeri materiale şi cu mii de morţi (2.942) şi de răniţi (2.126). A fost doar prima dintre acţiunile aeriene anglo-americane care s-au desfăşurat până la 23 august 1944 şi care au avut ca obiectiv distrugerea instalaţiilor petroliere şi a căilor ferate. A doua zi, la 5 aprilie, a avut loc un bombardament masiv al aviaţiei americane asupra Ploieştilor (136 bombardiere B-24 şi 90 bombardiere B-19 au aruncat peste 580 tone de bombe), având ca obiectiv principal triajul, care s-a soldat cu 262 de morţi şi 361 de răniţi

* Cu 74 de ani în urmă (1947) se înfiinţa Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI), instituţie specializată a ONU, cu sediul la Montréal. România este membru al OACI din 24.IV.1965

* Acum 72 de ani (1949) era semnat, la Washington, Tratatul Atlanticului de Nord (baza legală şi contractuală a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord – NATO). Cunoscut şi sub numele de „Tratatul de la Washington”, acesta a fost semnat de miniştrii de externe din Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia şi SUA. NATO este cea mai puternică şi mai solidă organizaţie politico-militară de apărare colectivă din istorie. Tratatul de la Washington a intrat în vigoare la 24.VIII.1949. În prezent numărul ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice se ridică la 28. România a aderat la Alianţă la 29.III.2004

* Cu 52 de ani în urmă (1969) chirurgul american Denton Clooney a reuşit (la Institutul de Cardiologie Texas din Houston) primul transplant al unei inimi artificiale, care a funcţionat timp de trei zile, până la implantul unei inimi veritabile

* Acum 38 de ani (1983) începea prima misiune a navetei spaţiale americane „Challenger”. La 28.I.1986, la a patra misiune, după 73 de secunde de la decolarea de la Cape Canaveral, naveta a explodat, accidentul soldându-se cu moartea celor şapte astronauţi aflaţi la bord. Catastrofa navetei a fost considerată, în epocă, drept cel mai grav accident din istoria spaţială a SUA

* Acum 24 de ani (1997) avea loc semnarea, la Oviedo (Spania), a Convenţiei europene asupra bioeticii (o convenţie a Consiliului Europei asupra drepturilor omului şi a biomedicinei, care interzice intervenţiile asupra genomului uman)

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când România câştiga, la Salonul de invenţii de la Geneva, 22 de medalii de aur, 18 de argint şi 22 de bronz, pentru cele 62 de invenţii prezentate, clasându-se pe primul loc, ca număr total de medalii obţinute

* Acum 18 ani (2003) era inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, sediul aflându-se pe Str. Londra nr. 39. Fondatorul instituţiei este fostul premier Adrian Năstase, care a donat în acest scop statului român colecţia sa de hărţi vechi (circa 600 la număr)

* Cu 13 ani în urmă (2008) Palatul Parlamentului din Bucureşti a fost inclus în Cartea Recordurilor, ca cea mai mare clădire administrativă cu destinaţie civilă, cea mai masivă clădire din lume şi cea mai scumpă clădire. Cartea Recordurilor Guiness înscrie construcţia pe locul 2 în lume după Pentagon, cu o suprafaţă desfăşurată de 330.000 metri pătraţi, şi pe locul 3 ca volum, cu 2.550.000 metri cubi, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic

 

Aniversări – Comemorări

 

– Învierea Domnului (Paştele) (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic

 

– 1784: S-a născut (în satul Csomakőrös / Chiuruş, de lângă oraşul Covasna) lingvistul și exploratorul secui-maghiar Körösi Csoma Sándor (cunoscut în străinătate ca Alexander Csoma de Kőrös); a realizat primul dicţionar englez-tibetan şi prima gramatică a limbii tibetane (1834); a realizat primul dicţionar sanscrit-tibetan; a pus bazele tibetologiei şi ale studiilor budiste; după moartea sa fost primit în panteonul tibetanilor; în anul 2013 UNESCO a declarat opera lui ca fiind parte a culturii universale (m. 1842). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 27.III.1784, după alte izvoare istorice anul nașterii fiind 1787 sau 1788

 

– 1901: S-a născut Ion Breazu, istoric şi critic literar (m. 1958) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut chimistul Coriolan Drăgulescu; lucrări în domeniul chimiei anorganice; cercetări în chimia analitică; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

 

– 1912: S-a născut pictorul, sculptorul şi poetul Ioan I. Mirea, stabilit la Paris din 1965 (m. 1987)

 

– 1915: S-a născut Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (m. 1982)

 

– 1915: S-a născut George Tomaziu, pictor, desenator şi ilustrator de carte; antifascist convins, este arestat în iunie 1944 şi ameninţat să fie executat; este eliberat după actul de la 23 august; după instalarea comuniştilor la putere în România, este din nou arestat şi condamnat, în noiembrie 1950, la 15 ani de muncă forţată; graţiat în 1963; în 1969 părăseşte România, stă un an la Londra şi apoi se stabileşte la Paris (m. 1990)

 

– 1917: S-a născut Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist şi poet şi traducător (m. 1966)

 

– 1917: S-a născut Gáll Ernö, filosof, sociolog şi publicist maghiar din România; cercetări privind rolul intelectualităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 2000)

 

– 1922: S-a născut Ludovic Paceag, compozitor şi dirijor (m. 1993)

 

– 1926: S-a născut Richard Bartzer, compozitor, dirijor, muzicolog, critic muzical, orchestrator de muzică uşoară şi profesor (m. 1998) – 95 de ani. NOTĂ: Muzicologii care au scris despre Bartzer nu cad de acord în privinţa zilei şi a anului de naştere. Pe lângă mai răspândita dată de 4 aprilie 1926, sunt menţionate variantele 4 septembrie 1926, 1927 (fără zi şi lună) şi 4 aprilie 1927

 

– 1929: S-a născut compozitorul și muzicologul Vasile Donose; în perioada 1964-1978 a fost redactor șef și director în Radiodifuziunea și Televiziunea Română; tatăl mezzosopranei Ruxandra Donose (m. 2017)

 

– 1930: S-a născut compozitorul Adalbert Winkler (m. 1992)

 

– 1932: S-a născut Ștefan Zorzor, compozitor şi profesor; stabilit în Germania din 1984

 

– 1933: S-a născut actorul Ştefan Tapalagă (m. 1994)

 

– 1933: A murit istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (n. 1874)

 

– 1938: S-a născut Aristide Buhoiu, reporter radio, realizator de emisiuni tv. şi publicist; din 1957 până în 1983 a lucrat, succesiv, la Radio Timişoara, Radio Cluj, Radio Bucureşti şi la Televiziunea Română; din 1985 până în 2002 a fost editor al publicaţiei săptămânale „Universul” din Statele Unite (unde se stabilise), considerată una dintre cele mai importante reviste ale românilor americani; după 1989 a stat mult şi în ţară (m. 2006)

 

– 1941: S-a născut Viorel Savin, poet, dramaturg, publicist, prozator – 80 de ani

 

– 1941: A murit compozitorul Grigore Teodosiu (n. 1871) – 80 de ani

 

– 1942: A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf şi publicist, membru corespondent al Academiei Române din 1921 (n. 1869)

 

– 1951: S-a născut sculptorul Sava Stoianov (m. 2016) – 70 de ani

 

– 1953: A murit (la Lisabona, Portugalia) Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1930-1940); Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia; membru de onoare al Academiei Române (1921); preşedinte de onoare şi protector (1930-1940) al Academiei Române (n. 1893, la Sinaia). NOTA 1: Unele surse dau ca dată a morţii 3.IV.1953. NOTA 2: La 13.II.2003, Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească)

 

– 1955: S-a născut actorul Valentin Popescu

 

– 1956: S-a născut Teodor Dume (Dumov), jurnalist, editor, scriitor şi poet – 65 de ani

 

– 1961: A murit matematicianul Simion Stoilow, unul dintre creatorii, pe plan mondial, ai teoriei topologice a funcţiilor; este considerat întemeietor al şcolii române de matematică modernă; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1887) – 60 de ani

 

– 1968: A murit prozatorul Eugen Bălan (n. 1904)

 

– 1972: A murit fizicianul Gheorghe (George) Atanasiu, deschizător de drumuri în diverse domenii ale fizicii (fotoelectricitate, optică şi geofizică); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1893)

 

– 1973: A murit Teodor M. Popescu, teolog ortodox şi profesor de istorie bisericească (n. 1893)

 

– 1979: A murit Richard Waldemar Oschanitzky, compozitor, aranjor, dirijor, orchestrator și pianist; a fost printre primii muzicieni de jazz din România; considerat unul dintre cei mai valoroși compozitori români de muzică de film; fiul compozitorului și dirijorului Richard Carol Oschanitzky, fratele dirijorului și compozitorului Petru Oschanitzky (n. 1939)

 

– 1985: A murit compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu (n. 1918)

 

– 1992: A murit (la Villalba, Spania) Vintilă Horia (numele la naştere: Gheorghe Caftangioglu), poet, eseist, romancier, diplomat, filozof, jurnalist şi pedagog; în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă; a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania; cunoscut pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat) (n. 1915)

 

– 2003: A murit compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu (n. 1935)

 

– 2014: A murit Miruna Boruzescu, creatoare de costume de teatru şi film; soţia actorului şi scenografului Radu Boruzescu; stabiliţi în Franţa din 1975 (n. 1945)

 

– 2015: A murit medicul şi profesorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă descoperirea (în 1973) Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, dar şi introducerea, în anii 80 ai secolului XX, a videoendoscopiei optice şi electronice în România (n. 1932)

 

– 2019: A murit părintele Jean Boboc, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; în lucrările sale a avut o abordare profundă a problemelor antropologice și bioetice actuale (n. 1943)

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bulgaria: Alegeri legislative

 

– Madrid, Spania: Alegeri anticipate pentru parlamentul regiunii

 

– Belgia: Turul Flandrei la ciclism

 

– Portimão, Portugalia: Campionatul mondial de Endurance 2021, cursa de opt ore de la Portimão

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân”; în toamna anului 2010, aproximativ o sută de organizaţii olandeze preocupate de situaţia animalelor fără stăpân au organizat prima conferinţă naţională dedicată acestei probleme; cu acea ocazie, participanţii au ales ziua de 4 aprilie pentru a lansa un semnal de alarmă şi, totodată, un apel la compasiune, la nivel mondial, faţă de situaţia deplorabilă în care se află cele peste 600 de milioane de animale ale străzii din întreaga lume. Data a fost aleasă la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie

 

– „Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Pericolului reprezentat de Minele Antipersonal şi Asistenţă în Lupta împotriva acestora”; declarată de Adunarea Generală ONU la 8 decembrie 2005, prin Rezoluția 60/97

 

– Ziua naţională a Republicii Senegal; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– 1617: A murit matematicianul scoţian John Napier, creatorul logaritmilor neperieni (numiţi şi naturali) şi ai tabelelor de logaritmi neperieni (n. 1550)

 

– 1752: S-a născut compozitorul italian Niccolò Antonio Zingarelli (m. 1837)

 

– 1765, 4/15: A murit Mihail V. Lomonosov, om de ştiinţă (a enunţat principiul conservării materiei, precursor al teoriei atomiste) şi scriitor rus; a iniţiat studiul ştiinţific al limbii ruse, contribuind la crearea limbii literare; din iniţiativa sa, în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele (n. 1711)

 

– 1774: A murit Oliver Goldsmith, romancier, poet, dramaturg și eseist irlandez (n. 1730). NOTĂ: Unele surse dau nașterea în anul 1728

 

– 1785: S-a născut Bettina von Arnim, scriitoare germană, una dintre cele mai importante figuri ale Romantismului german (m. 1859)

 

– 1806: A murit poetul şi dramaturgul italian Carlo Gozzi (n. 1720) – 215 ani

 

– 1809: S-a născut Benjamin Pierce, matematician şi astronom american; contribuţii în domenii ca teoria numerelor, filosofia matematicii şi mecanica cerească (m. 1880)

 

– 1835: S-a născut John Hughlings Jackson, neurolog englez; cunoscut mai ales pentru descrierea unei forme particulare de desfăşurare a crizelor epileptice („crize jacksoniene”) şi pentru teoria sa asupra regresiunii funcţiilor în cazul unei leziuni în sistemul nervos („teoria disoluţiei”) (m. 1911)

 

– 1841: A murit William Henry Harrison, ofițer și om politic american, al 9-lea președinte al Statelor Unite (n. 1773) – 180 de ani

 

– 1846: S-a născut (la Montevideo, Uruguay) Isidore Lucien Ducasse (Contele de Lautréamont), poet francez; precursor al poeziei moderne, al cărui stil s-a aflat la confluenţa dintre simbolism şi suprarealism (m. 1870) – 175 de ani

 

– 1858: S-a născut Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (m. 1915)

 

– 1870: A murit Heinrich Gustav Magnus, chimist și fizician german; cunoscut mai ales pentru descrierea, în anul 1852, a efectului omonim, fenomen din dinamica fluidelor, care descrie traiectoria corpurilor aflate în mișcare de rotație concomitent cu una translație (n. 1802)

 

– 1873: S-a născut Élie Faure, istoric de artă şi eseist francez (m. 1937)

 

– 1875: S-a născut dirijorul francez Pierre Monteux (m. 1964, în SUA)

 

– 1876: S-a născut pictorul francez Maurice de Vlaminck (m. 1958) – 145 de ani

 

– 1884: A murit industriaşul american de origine britanică William C. Procter; în 1837 a fondat, împreună cu irlandezul James Gamble (1803-1891), o mică întreprindere în care fabricau lumânări şi săpunuri; în prezent societatea Procter&Gamble este cel ai mare producător din SUA din domeniul detergenţilor (n. 1801)

 

– 1904: S-a născut dramaturgul rus Aleksandr Afinoghenov (m. 1941). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii stilul vechi – 22 martie 1904

 

– 1905: S-a născut compozitorul şi violonistul francez Eugène Bozza (m. 1991)

 

– 1914: S-a născut Marguerite Duras, scriitoare şi scenaristă franceză (m. 1996)

 

– 1915: S-a născut François Chamoux, arheolog, istoric şi filolog francez; specialist în civilizaţia greacă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2007)

 

– 1915: S-a născut cântăreţul american de blues Muddy Waters (numele real: McKinley Morganfield) (m. 1983). NOTĂ: Mai multe surse susţin că anul naşterii cântăreţului ar fi de fapt 1913

 

– 1918: A murit Hermann Cohen, filosof neokantian german, unul dintre întemeietorii „Şcolii de la Marburg”; preocupat de filosofia religioasă iudaică (n. 1842)

 

– 1919: A murit Sir William Crockes, chimist şi fizician britanic; a aplicat în chimie metode fizice, cu ajutorul analizei spectrale; de numele său se leagă descoperirea taliului (1861); membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1832)

 

– 1920: S-a născut Ếric Rohmer (numele adevărat: Jean-Marie Maurice Schérer), regizor şi critic de film francez; unul dintre fondatorii „Noului Val” în cinematografia franceză (m. 2010). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 21.III.1920 (http://en.unifrance.org; www.universalis.fr)

 

– 1923: S-a născut actorul britanic Peter Vaughan (m. 2016)

 

– 1928: S-a născut Maya Angelou (numele real: Marguerite Ann Johnson), poetă americană, prozatoare, autoare de piese, actriţă; o figură de prim rang în lupta pentru dobândirea de drepturi civile ale afro-americanilor şi o prietenă apropiată a activistului Martin Luther King (m. 2014)

 

– 1929: A murit Carl (Karl) Benz, inginer german şi pionier al automobilismului; în 1885 a construit primul automobil din lume care a fost alimentat de un motor cu ardere internă (n. 1844)

 

– 1932: S-a născut Anthony Perkins, actor american de teatru, film şi televiziune (m. 1992)

 

– 1932: S-a născut Andrei Tarkovski, regizor, scenarist, actor şi scriitor rus; considerat unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile; a dat o nouă dimensiune relaţiei dintre artă şi religie (m. 1986, la Paris)

 

– 1939: S-a născut muzicianul sud-african Hugh Masekela, o legendă a jazzului mondial şi reprezentant de seamă al luptei anti-apartheid (m. 2018)

 

– 1946: S-a născut baritonul rus Serghei Leiferkus – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut Christine Lahti, actriţă americană şi regizor de film de scurt-metraj; în ultima perioadă a acceptat mai puţine roluri în filme, acordând tot mai multă atenţie cauzelor umanitare

 

– 1952: S-a născut Theophilos al III-lea (numele laic: Ilias Giannopoulos), Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, dincolo de Fluviul Iordanului, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion (din 22 noiembrie 2005)

 

– 1952: S-a născut cântăreţul şi chitaristul nord-irlandez Gary Moore (m. 2011)

 

– 1957: S-a născut Aki Kaurismäki, regizor, producător, scenarist şi actor finlandez

 

– 1965: S-a născut Robert Downey Jr., actor, producător şi scenarist american

 

– 1968: A murit (a fost asasinat) Martin Luther King, pastor şi publicist american; lider al mişcării populaţiei de culoare din SUA pentru recunoaşterea pe cale paşnică a drepturilor civile ale afro-americanilor; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1964 (n. 1929). NOTĂ: Ziua sa de naştere este marcată în SUA ca sărbătoare naţională în cea de-a treia zi de luni din ianuarie

 

– 1972: S-a născut Vladimir Jurowski, dirijor rus, considerat unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai operelor lui Igor Stravinski; director artistic al Festivalului Enescu 2017

 

– 1979: S-a născut actorul australian de film Heath Ledger, una dintre cele mai mediatizate vedete ale industriei filmului în anul 2008: Premiul Oscar post-mortem pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul „The Dark Knight” (m. 2008)

 

– 1984: A murit constructorul rus de avioane Oleg Antonov (n. 1906)

 

– 1987: A murit Catherine Lucille Moore (C.L. Moore), scriitoare americană de literatură ştiinţifico-fantastică (n. 1911)

 

– 1991: A murit Max Frisch, dramaturg şi romancier elveţian de limbă germană (n. 1911) – 30 de ani

 

– 1997: A murit scriitorul rus Vladimir Solouhin (n. 1924)

 

– 2012: A murit Claude Miller, regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (n. 1942)

 

– 2013: A murit criticul de film, jurnalistul şi scenaristul american Roger (Joseph) Ebert; primul critic de film care a primit premiul „Pulitzer” (în 1975) şi primul care care a fost recompensat (în 2005) cu o stea pe Bulevardul Celebrităţilor – Walk of Fame (Bulevardul Hollywood din Los Angeles) (n. 1942)

 

– 2015: A murit scriitorul danez Klaus Rifbjerg (n. 1931)

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie

Calendarul zilei – 3 aprilie

Calendarul zilei – 3 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 3 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 3 aprilie 2021, 9:47

EVENIMENTE INTERNE

– Social

* Baia Mare: Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazu” Maramureş şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului organizează evenimentul caritabil „Alături de cei din linia întâi” – ora 19:00, pe pagina de facebook a instituţiei, la adresa: https://www.facebook.com/ansamblufolcloricnational.transilvania.3. Spectacolul umanitar desfăşurat cu ocazia sărbătoririi a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” Baia Mare – spital suport pentru pacienţii afectaţi de virusul Covid-19

– Economic

* Sibiu: Aeroportul Internaţional Sibiu introduce curse charter către Sharm El-Sheikh, Egipt. Zborurile vor fi operate în parteneriat cu turoperatorul Cocktail Holidays şi EgyptAir vor pleca în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 3 aprilie – 8 mai

– Medicină, Sănătate

* Timişoara: Interpreţii de operă sunt alături de pacienţii care au avut COVID-19, pentru recuperarea respiratorie, prin exerciţii de reantrenare a respiraţiei, specifice tehnicii de canto, în cadrul programului „Respirăm împreună”, lansat de şeful Secţiei de Boli Infecţioase al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara, Virgil Musta. Programul este oferit gratuit. Proiectul se va desfăşura exclusiv online, în perioada 3 – 18 aprilie. Înscrierile se pot face la adresa de mail respiram.impreuna@gmail.com. Cu toate că programul este gândit ca un sprijin în recuperarea respiratorie a celor afectaţi de COVID, participarea este deschisă tuturor celor preocupaţi de întreţinerea şi îmbunătăţirea funcţiei respiratorii, în această perioadă cu risc maxim de îmbolnăvire

– Cultură

* Sibiu: Spectacolul „Tom şi Jerry”, regia Florin Piersic Jr., în direct pe Scena Digitală a TNRS – ora 19:00. Biletele pot fi achiziţionate cu acelaşi preţ ca pentru un loc în sală, respectiv 30 de lei, iar intervalul orar disponibil pentru vizionare este conform duratei desfăşurării spectacolului, începând cu ora 19:00. Biletele pot fi achiziţionate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet şi Eventbook. Spectacolele difuzate în direct pe Scena Digitală nu sunt disponibile pe bază de abonament

 

– S-a întâmplat într-o zi de 3 aprilie

* Acum 103 ani (1918) a luat fiinţă, la Iaşi, formaţiunea politică Liga Poporului (transformată în 1920 în Partidul Poporului), constituită în jurul personalităţii generalului Alexandru Averescu, aureolat de succesele repurtate în bătăliile din anul 1917. Formaţiunea politică devine, în 1920, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională (3/16)

* La data de 3 aprilie 1933, acum 88 de ani, locotenentul David Mclntyre și Sir Douglas-Hamilton au fost primii oameni care au zburat peste vârful Everestului, într-o expediţie britanică, condusă de marchizul de Clydesdale şi finanţată de Lucy, Lady Houston

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la prima convocare a membrilor Curții Internaționale de Justiție. Înființată în anul 1945 de Carta ONU, Curtea și-a început activitatea în 1946 ca succesoare a Curții Permanente Internaționale de Justiție. Curtea Internațională de Justiție (CIJ) este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite (art. 7, Carta ONU) și a fost instituită prin Carta Națiunilor Unite. Carta Națiunilor Unite și Statutul Curții Internaționale de Justiție, care face parte integrantă din Cartă, au fost semnate la San Francisco la 26 iunie 1945 și au intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Primii membri ai Curții au fost aleși la 6 februarie 1946 în cadrul primei sesiuni a Adunării Generale, care a avut loc la Londra și au fost convocați pentru prima dată la Palatul Păcii din Haga (Țările de Jos), la data de 3 aprilie 1946. La 6 aprilie 1946, noua Curte și-a ales președintele, vicepreședintele și grefierul, ședința inaugurală având loc la 18 aprilie 1946

* Cu 73 de ani în urmă (1948) a început să fie aplicat Planul Marshall, denumire dată propunerii guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală (după terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale), prezentată de secretarul de stat George Marshall la 5 iunie 1947 (în septembrie 1947 a avut loc, la Paris, o conferinţă economică a statelor vest-europene care au acceptat, în esenţă, Planul Marshall, în vigoare până în iunie 1951)

* Se împlinesc 55 de ani (1966) de când staţia automată sovietică „Luna 10” a devenit primul satelit artificial al Lunii. „Luna 10” (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei)

* În urmă cu 54 de ani (1967) erau stabilite relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Canada. Relaţiile diplomatice între România şi Canada au fost stabilite la 16 august 1919, prin înfiinţarea Consulatului General al României la Montréal

* Acum 31 de ani (1990) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Geodinamică al Academiei Române, prin Hotărârea de Guvern 364/3.IV.1990; director – dr. ing. Dorel Zugrăvescu (din 1990 până în  2006). Institutul de Geodinamică continuă tradiția începută în cadrul Centrului de Cercetări Geofizice al Academiei Române, când, cu ocazia eclipsei totale de soare din 15 Februarie 1961, au fost făcute, într-o clădire aparținând complexului mănăstiresc de la Căldărușani, primele măsurători de geodinamică instrumentală în România, de către prof. Dorel Zugrăvescu: înregistrări ale variației câmpului gravitațional, cu ajutorul unui gravimetru tip Askania și al unui sistem de înregistrare de construcție proprie, și înregistrări cu ajutorul unui pendul paraconic, proiectat de Maurice Allais (Premiul Nobel în 1980 pentru Științe economice), și construit de prof Dorel Zugrăvescu

* Se împlinesc 5 ani (2016) de la publicarea „Panama Papers”, cea mai mare scurgere de informații din istorie. Panama Papers este denumirea consacrată unei anchete jurnalistice internaționale având la bază o scurgere masivă de informații confidențiale de la un birou de avocatură panameză, care a avut loc în august 2015. Aproximativ 11,5 milioane de documente (e-mailuri, scrisori, faxuri, certificate de întemeiere de firme, contracte de credit, facturi, extrase de cont, fotografii), în total aproximativ 2,6 TB de date, au fost transmise de către un informator anonim (whistleblower) ziarului german Süddeutsche Zeitung, care le-a pus la dispoziție organizației internaționale de jurnalism de investigație International Consortium of Investigative Journalists – ICIJ (fondat de Center for Public Integrity, CPI), cu sediul la Washington. La data de 3 aprilie 2016, numeroase publicații media (109 ziare, posturi TV și medii online) au difuzat, simultan în 76 de țări, primele lor concluzii (dar nu și documentele), dezvăluind metodele cum unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă își ascund averile în paradisuri fiscale. Potrivit jurnaliștilor de la Center for Public Integrity (CPI), organizație internațională nonprofit de jurnalism investigativ, documentele aparțin firmei de avocați Mossack Fonseca din Panama, care a ajutat diverși clienți în ascunderea averilor, spălarea de bani și evitarea și/sau reducerea impozitelor pe venit. Documentele arată, printre altele, legături către 72 de actuali sau foști șefi de state, inclusiv dictatori acuzați de jafuri în propriile țări, dar și un număr de peste o sută de cetățeni români implicați în scandal

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sâmbăta Sfântă (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Jandarmeriei Române”, stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850 domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”; la 1.IX.1893 a fost promulgată „Legea asupra jandarmeriei rurale”, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România

 

– 1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906) – 200 de ani

 

– 1853: S-a născut chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu inginerul Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1903)

 

– 1880: S-a născut principele George Valentin Bibescu, unul dintre cei mai buni piloți români; considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa)); din iniţiativa sa a luat naştere, în anul 1920, Aeroclubul Regal al României (m. 1941)

 

– 1889: S-a născut Grigoraş (Grigore) Dinicu, violonist şi compozitor (m. 1949)

 

– 1893: S-a născut prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general (m. 1956)

 

– 1905: A murit Ion Pop-Reteganul, învăţător, prozator, publicist şi folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei; folcloristul Ion Muşlea îl considera „cel mai mare folclorist din Ardeal”; ne-a lăsat numeroase culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (n. 1853)

 

– 1914: S-a născut Florin Tornea, poet, traducător (a tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss), istoric literar şi teatrolog (conferenţiar la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din Bucureşti, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române, redactor-şef adjunct la revista „Teatrul”) (m. 1989)

 

– 1925: S-a născut pianistul Mîndru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (m. 1978)

 

– 1927: S-a născut interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu (m. 1989)

 

– 1928: S-a născut disidentul anticomunist Vasile Paraschiv (m. 2011)

 

– 1940: S-a născut Neagu Udroiu, publicist, scriitor și diplomat; director general Rompres (1979-1997); fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia

 

– 1944: A murit pictorul Octav Băncilă (n. 1872)

 

– 1945: S-a născut Florentin Popescu, poet, prozator, istoric şi critic literar, ziarist

 

– 1948: A murit Irineu Mihălcescu (nume la naştere Ioan), mitropolit al Moldovei (1939-1947); apologet, dogmatist, istoric al religiilor şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1874)

 

– 1967: S-a născut regizorul Cristi Puiu; a debutat în 2001 cu filmul „Marfa şi banii”, film care a obţinut mai multe premii internaţionale; a continuat cu un film de scurt-metraj, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” în 2004, film premiat la Festivalul Internaţional de la Berlin – „Ursul de Aur pentru cel mai bun film de scurt-metraj”. Al doilea film de lung-metraj, „Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, a obţinut, de asemenea, numeroase premii internaţionale. A mai regizat, în 2010, lung-metrajul de ficţiune „Aurora”, în care a interpretat personajul principal (Viorel)

 

– 1976: A murit medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca institut modern de patologie; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1896) – 45 de ani

 

– 1976: A murit soprana Ana Tălmăceanu-Dinescu (n. 1913) – 45 de ani

 

– 1985: A murit Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)

 

– 1995: A murit inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1903)

 

– 2000: A murit George Littera, critic şi istoric de film, cunoscută personalitate a învăţământului cinematografic românesc (n. 1941)

 

– 2014: A murit Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (n. 1965)

 

– 2015: A murit Petre Anghel, sociolog, teolog, poet, prozator, istoric literar, profesor şi jurnalist; specialist în ştiinţele comunicării (n. 1944)

 

– 2015: A murit jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc (n. 1945)

 

– 2018: A murit Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, eseist, traducător de limbă spaniolă, jurnalist şi diplomat (n. 1937)

 

– 2018: A murit Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; membru al corpului diplomatic după 1990: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma (n. 1938)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Sunt marcați, la nivel mondial, 5 ani de la dezvăluirea „documentelor Panama”, vast sistem de evaziune fiscală

 

– Los Angeles, SUA: Startul campionatului regulat de fotbal – MLS – Major League Soccer

 

– Al-Ula, Arabia Saudită: Cursa auto de Extreme E, prima rundă în Arabia Saudită (Wadi Rum, Al-Ula) (3 – 4 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne”; iniţiată de Urban Playground Movement, ziua are drept scop recuperarea spaţiului public, eliberarea de stres şi presiune şi găsirea unor noi tipuri de divertisment. Prima ediţie a avut loc în 2008 iar de atunci a cuprins peste 150 de oraşe din întreaga lume, fiind sărbătorită în prima sâmbătă din aprilie

 

– 1596: A murit Sinan Pașa (n. Koca Sinan Pașa), comandant de oști și om de stat otoman (n. 1520, în Albania) – 425 de ani

 

– 1639: S-a născut compozitorul italian Alessandro Stradella (m. 1682)

 

– 1682: A murit pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (n. 1617)

 

– 1783: S-a născut Washington Irving, scriitor, eseist, biograf, istoric şi diplomat american; unul dintre pionierii prozei umoristice americane şi maestru al prozei scurte (m. 1859)

 

– 1849: A murit Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze (n. 1809)

 

– 1850: A murit compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (n. 1774)

 

– 1863: S-a născut Henry Van de Velde, arhitect, designer şi pictor belgian, cunoscut mai ales pentru artefactele, piesele de mobilier şi clădirile sale realizate în stilul Art Nouveau (m. 1957)

 

– 1880: S-a născut Otto Weininger, filosof austriac (m. 1903)

 

– 1894, 3/15: S-a născut Nikita Hruşciov, om politic sovietic; prim-secretar al CC al PCUS (1953-1964) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1964); a condus procesul de dezvăluire, parţială, a represiunii staliniste şi de înlăturare a urmărilor cultului personalităţii lui Stalin (1956); acuzat de promovarea unei politici voluntariste (criza Berlinului, în 1961, şi cea a Caraibilor, în 1962) a fost înlăturat de la putere (m. 1971). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 5/17.IV.1894, iar altele exclusiv stilul nou, 15.IV.1894

 

– 1895: S-a născut compozitorul, pianistul şi profesorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (m. 1968)

 

– 1897: A murit, la Viena, Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1833)

 

– 1898: S-a născut Michel de Ghelderode (nume real: Adhémar-Adolphe-Louis Martens), dramaturg belgian de limbă franceză (m. 1962)

 

– 1922: S-a născut Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (m. 2013)

 

– 1922: S-a născut Doris Day, actriţă americană de film (una dintre cele mai populare vedete de comedie ale anilor ’60), cântăreaţă, cunoscută militantă pentru drepturile animalelor (m. 2019). NOTĂ: Alte site-uri (www.imdb.com), dau ca an al naşterii 1924

 

– 1924: S-a născut Marlon Brando jr., actor şi regizor american de film (m. 2004)

 

– 1928: S-a născut Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american, supranumit şi „poetul trist” (m. 2003)

 

– 1930: S-a născut Helmut Kohl (nume complet: Helmut Josef Michael Kohl), politician german; cancelar al Germaniei între 1982-1998, preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (1973-1998); artizanul reunificării germane (1990); partizan, fără rezerve, al extinderii Uniunii Europene şi al creării monedei unice europene, euro (m. 2017)

 

– 1942: S-a născut (în Georgia) cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (m. 2015)

 

– 1950: A murit Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (n. 1900)

 

– 1956: S-a născut Miguel Bosé (nume complet: Luis Miguel González Bosé), actor de film şi cântăreţ spaniol – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut Alec Baldwin, actor de film, scriitor, producător şi comediant american

 

– 1961: S-a născut Eddie Murphy (numele real: Edward Regan Murphy), comediant, actor, regizor, scenarist, producător şi cântăreţ afro-american – 60 de ani

 

– 1962: A murit Manolis Kalomiris, compozitor şi pedagog grec (n. 1883)

 

– 1990: A murit Sarah Vaughan, cântăreață americană de jazz (n. 1924)

 

– 1991: A murit scriitorul englez Graham Greene (n. 1904) – 30 de ani

 

– 1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; la sfârşitul anilor ‘50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială; a fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală (n. 1926)

 

– 1998: A murit matematiciana britanică Mary Cartwright (n. 1900)

 

– 2006: A murit Harry McGilberry, cântăreț american de muzică R&B și soul; membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003 (n. 1950) – 15 ani

 

– 2013: A murit scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Întoarcerea la Howards End”/1992 şi „Camera cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul „Booker” (pentru romnul „Heat and Dust”/1975); ea s-a născut în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie; în 1951 s-a stabilit în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (n. 1927)

 

– 2016: A murit Cesare Maldini, fotbalist şi antrenor italian (n. 1932) – 5 ani

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei vineri, 12 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 12 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 12 iunie * Cu 149 de ani în urmă (1877) era adoptată și promulgată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, în...

Calendarul zilei – 12 iunie
Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei joi, 11 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 11 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 11 iunie * Cu 256 de ani în urmă (1770) exploratorul britanic, James Cook, a descoperit, în timpul primului său...

Calendarul zilei – 11 iunie
Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei miercuri, 10 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 10 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie * Cu 611 ani în urmă (1415) apărea prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara...

Calendarul zilei – 10 iunie
Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie