Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 29 august

Calendarul zilei – 29 august

Publicat de Codrin RAITA, 29 august 2026, 05:00

S-a întâmplat într-o zi de 29 august

* Se marchează 500 de ani (1526) de când a avut loc Bătălia de la Mohacs (oraş în Ungaria), când armata ungară, condusă de Ludovic al II-lea, a fost învinsă de armata otomană, condusă de sultanul Soliman (Suleyman) Magnificul. În urma acestei bătălii, o parte din Ungaria a ajuns în stăpânirea otomanilor

* În urmă cu 184 de ani (1842) avea loc semnarea Tratatului anglo-chinez de la Nanjing, prin care Anglia a obţinut insula Hong Kong. Colonia britanică Hong Kong a revenit oficial sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special, la 1.VII.1997, pe baza Declaraţiei chino-britanice semnate la 19.XII.1984

* Acum 133 de ani (1893) inventatorul american, Whitcomb L. Judson (1836-1909), prezenta, fără succes, prototipul fermoarului. Invenţia lui s-a impus abia în 1913, datorită inginerului suedezo-american Gideon Sundbach, care a remodelat fermoarul, făcându-l mai suplu şi mai funcţional

* Acum 77 de ani (1949), pe poligonul militar Semipalatinsk din Kazahstan, a fost detonată prima bombă nucleară sovietică, având o greutate de 22 kilotone

* Sunt marcați 60 de ani (1966) de când avea loc ultimul concert oficial al renumitei formaţii britanice „The Beatles”, la Candlestick Park, în San Francisco. Ulterior, cei patru Beatles şi-au concentrat forţele în studioul de înregistrări. Ultimul lor concert este considerat apariţia live pe acoperişul studiourilor „Apple” din Londra, în ianuarie 1969. Oficial, formaţia s-a destrămat în 1970

* Acum 59 de ani (1967), între 29.VIII şi 2.IX, s-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările celui de-al X-lea Congres internaţional al lingviştilor. Preşedintele Comitetului de organizare a fost acad. Iorgu Iordan

* Cu 53 de ani în urmă (1973) apărea Decretul nr. 502 privind înfiinţarea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, cu sediul în municipiul Constanţa, prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marină „Mircea cel Bătrân” (subordonată Ministerului Apărării Naţionale) cu Institutul de Marină (subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţământului)

* Cu 34 de ani în urmă România şi Republica Croaţia au stabilit relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la 29 august 1992, după ce România a recunoscut Rep. Croaţia pe 18 ianuarie 1992. În baza decretului nr. 214/28 octombrie 1992, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 291/19 noiembrie 1992, a fost înfiinţată Ambasada României în Rep. Croaţia

* În urmă cu 21 de ani (2005) uraganul Katrina a lovit sudul Statelor Unite, provocând importante daune materiale şi numeroase victime omeneşti de-a lungul coastelor Golfului Mexic. S-a dovedit a fi una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria SUA

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (post) (Calendarul Creştin-Ortodox 2026)

 

– Martiriul Sf. Ioan Botezătorul (Calendarul Romano-Catolic 2026)

 

– Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Post și ajun) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2026)

 

– 1829: S-a născut mitropolitul primat al României Iosif Gheorghian (din noiembrie 1886 până la moarte, cu o întrerupere în perioada martie 1893-decembrie 1896), una dintre figurile importante ale Bisericii Ortodoxe Române înainte de a fi fost ridicată la rang de Patriarhie; a tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (m. 1909)

 

– 1832: S-a născut Neculai Culianu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii ştiinţifice”, prima revistă românească ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1915)

 

– 1881: S-a născut prozatorul Nicolae Dunăreanu (pseudonimul lui Nicolae Ionescu) (m. 1973) – 145 de ani

 

– 1887: S-a născut soprana Alexandra Feraru; a participat la fondarea Operei din Bucureşti (m. 1968)

 

– 1930: A murit George Fernic, pilot, inginer constructor de avioane și inventator; a proiectat primul automobil românesc (n. 1900)

 

– 1932: S-a născut Nicolae Soare, fost comentator al Departamentului „Sport” de la Radio România Actualităţi; şi-a început cariera de jurnalist la Revista „Fotbal”, după o scurtă perioadă, mutându-se la Departamentul Sport al Radiodifuziunii Române; în scurt timp ajunge în funcţia de şef al Departamentului „Sport” fiind considerat „părintele” multor comentatori renumiţi ai emisiunii „Fotbal minut cu minut”, unul dintre programele cele mai ascultate ale postului public de radio; concomitent cu activitatea de jurnalist sportiv, a fost realizatorul emisiunii „Orele serii” (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut filozoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (m. 2013)

 

– 1937: S-a născut Ion Cucu, cel mai reprezentativ artist fotograf al lumii literare românești (m. 2018)

 

– 1938: S-a născut Dumitru Abrudan, preot ortodox, cercetător specializat în Studiul Vechiului Testament și al Arheologiei biblice, profesor de teologie; primul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea, de la reactivarea acesteia (1991-2000); decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (2000-2004); redactor al ziarului „Telegraful Român” (1978-2010) (m. 2024)

 

– 1939: S-a născut pictorul, graficianul și caricaturistul Radu Bercea; artistul plastic cu cea mai intensă activitate expozițională din arealul sucevean; fost deținut politic al epocii comuniste

 

– 1940: S-a născut Alexandru-Vladimir Ciurea, medic neurochirurg și profesor universitar; a realizat peste 23.000 de intervenții chirurgicale pe creier, cele mai multe la copii; a înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”; membru de onoare al Academiei Române din 2022

 

– 1943: S-a născut Petre (oficial Petru) Magdin, compozitor, cântăreț, instrumentist, aranjor muzical, orchestrator, producător de muzică și realizator tv, de emisiuni muzicale si de divertisment; din 1974, mesager al rock-ului la TVR, prin intermediul emisiunii „Întâlnirea de la miezul nopţii”, în cadrul căreia a făcut cunoscute multe trupe de rock

 

– 1943: S-a născut graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României, considerat un senior al graficii româneşti (m. 2021)

 

– 1944: A murit inginerul Constantin C. Orghidan, pasionat colecţionar (monede, sigilii, obiecte arheologice ş.a, pe care le-a donat Academiei Române; printre acestea de menţionat „cameea Orghidan”, de dimensiuni impresionante); membru de onoare al Academiei Române din 1942 (n. 1874)

 

– 1945: S-a născut fostul deputat şi ambasador Mariana Stoica; între anii 1996 – 2000 a fost membru în Parlament, preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană, iar între 2000-2007 a fost ambasador al României la Tel Aviv (m. 2012)

 

– 1945: A murit actorul Constantin Tănase, personalitate importantă a teatrului de revistă interbelic; în 1919 a înfiinţat Teatrul „Cărăbuş”, unde a obţinut succese răsunătoare; autor de cuplete, comic de mare originalitate şi popularitate; unul dintre primii actori români de film („Visul lui Tănase”, 1932) (n. 1880)

 

– 1946: S-a născut Ion Chelaru, actor, regizor de teatru și dramaturg – 80 de ani

 

– 1952: S-a născut Ilinca Dumitrescu, pianistă, muzicolog, pedagog şi realizator TV

 

– 1961: A murit George Mărgărit, jurnalist, poet, profesor și publicist (n. 1923) – 65 de ani

 

– 1962: S-a născut Petre Crăciun, scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare şi realizator de emisiuni de televiziune; fondator al portalului www.literaturacopii.ro și al portalului www.identitateromaneasca.ro

 

– 1971: A murit juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1881) – 55 de ani

 

– 1972: S-a născut jurnalista Andreea-Ioana Esca-Eram; realizatoare-prezentatoare a „Ştirilor” de la postul de televiziune PRO TV, realizatoare a emisiunii „La Radio”, de la Europa FM

 

– 1975: A murit prozatorul Theodor Constantin (n. 1910)

 

– 2004: A murit Sică (Vasile) Rusescu, pictor şi scenograf (n. 1945)

 

– 2005: A murit Î.P.S. Antonie Plămădeală (prenumele la naştere: Leonida); unul dintre marii ecumenişti contemporani; autor a numeroase cărţi şi cursuri pe diferite teme teologice; arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului între anii 1982 şi 2005; închis, la începutul anilor ‘50 ai secolului XX, în temniţele comuniste; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1926, la Stolnici/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)

 

– 2005: A murit Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare (n. 1948)

 

– 2009: A murit Dan-Alexandru Voiculescu, compozitor, muzicolog, pianist şi profesor universitar (n. 1940)

 

– 2016: A murit George Şovu, romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba şi literatura română, jurnalist (n. 1931) – 10 ani

 

– 2016: A murit Mihai Voiculescu, medic specializat în nefrologie şi hepatologie, profesor; a fondat Şcoala de Nefrologie (1995) la Institutul Clinic Fundeni (n. 1945) – 10 ani

 

– 2021: A murit solistul de operă (bas) și profesorul Constantin Gabor (n. 1929) – 5 ani

 

– 2024: A murit atleta Mihaela Peneş, campioană olimpică la aruncarea suliţei: aur, în 1964, la Tokyo, şi argint, în 1968, la Ciudad de Mexico; la 17 ani a devenit cea mai tânără campioană olimpică din istoria atletismului românesc; din 1968 s-a dedicat meseriei de antrenor şi oficial al federaţiei române de profil (n. 1947)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Reykjavik, Islanda: Referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE

 

– Nha Trang, Vietnam: A 75-a ediție a concursului Miss World (29 aug. – 5 sep.)

 

– Londra: Carnavalul Notting Hill, cel mai mare festival stradal din Europa (29 – 31 aug.)

 

– Perpignan, Franța: Cea de-a 38-a ediție a festivalului de fotojurnalism Visa pour l’Image (29 aug. – 13 sep.)

 

– San Francisco: Manifestări de marcare a 60 de ani de la ultimul concert al trupei Beatles din San Francisco

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională împotriva Testelor Nucleare”; desemnată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 64/35 din 2 decembrie 2009, ca urmare a închiderii la acea dată, în 1991 (- 35 de ani), la Semipalatinsk, Kazahstan, a unuia dintre cele mai mari poligoane pentru testarea de arme nucleare din lume. NOTĂ: Pe 26 septembrie este marcată „Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare”, stabilită de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 68/32 din 5.XII.2013. Pe 28 ianuarie este marcată „Ziua internaţională de mobilizare împotriva războiului nuclear”; în 1985 a fost adoptată Declaraţia de la Delhi (India), care cheamă la încetarea goanei înarmării, stoparea şi lichidarea armamentului nuclear. Pe 5 martie este „Ziua internaţională pentru dezarmare şi neproliferare”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 7 decembrie 2022. La 5 martie 1970 a intrat în vigoare Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), ce reprezintă pilonul esenţial al regimului de neproliferare a armelor nucleare la nivel global, temeiul realizării dezarmării nucleare şi un element important pentru dezvoltarea viitoare a aplicaţiilor energiei nucleare în scopuri paşnice. Pe 6 august este „Ziua Hiroshima” – Ziua mondială a luptei pentru interzicerea armelor nucleare (la 6.VIII.1945 SUA a fost lansată prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima); este o zi de rugăciune în memoria victimelor dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki (9.VIII.1945)

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Slovace. Ziua Insurecţiei Naţionale Slovace – 1944

 

– 1619: S-a născut Jean-Baptiste Colbert, economist şi om politic francez; organizatorul statului de drept francez în timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea (a reorganizat finanţele, justiţia şi marina); protector al artelor şi ştiinţelor (m. 1683)

 

– 1749: S-a născut Sir Gilbert Blane, medic scoțian (m. 1834)

 

– 1780: S-a născut Jean Auguste Dominique Ingres, pictor neoclasic francez (m. 1867)

 

– 1809: S-a născut Oliver Wendell Holmes Sr., medic și scriitor american (m. 1894)

 

– 1862: S-a născut Maurice Maeterlinck (nume complet: Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck), scriitor belgian de limbă franceză, reprezentant de seamă al teatrului simbolist; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1911 (m. 1949)

 

– 1868: A murit chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul (n. 1799)

 

– 1904: S-a născut Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956, împreună cu André F. Cournand şi Dickinson W. Richards (m. 1979)

 

– 1914: S-a născut chimistul american Bernard Vonnegut (m. 1997)

 

– 1915: S-a născut Ingrid Bergman, actriţă americană de film, de origine suedeză; laureată cu trei premii Oscar (m. 1982)

 

– 1919: S-a născut artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane (m. 2010)

 

– 1920: S-a născut Charles Parker (supranumit „Bird”), renumit cântăreţ american de jazz şi saxofonist (m. 1955)

 

– 1921: S-a născut Iris Apfel, femeie de afaceri, designer de interior, designer de modă și actriță, un simbol al universului modei din New York; s-a remarcat cu stilul său excentric, atitudinea mereu deschisă și, mai ales, datorită ochelarilor săi supradimensionați; în calitate de designer de interior, a participat la renovările Casei Albe pentru nouă preşedinţi, de la Harry Truman la Bill Clinton; a adunat o colecţie de haine de la cei mai mari designeri ai secolului XX (m. 2024) – 105 ani

 

– 1923: S-a născut Sir Richard Attenborough, actor, regizor şi producător britanic de film; președinte al Royal Academy of Dramatic Art; a câștigat două Premii Oscar, patru Premii BAFTA și trei Premii Globul de Aur (m. 2014)

 

– 1926: S-a născut Helene Ahrweiler, profesor universitar și bizantinist din Grecia; a predat istoria medievală și a Orientului Mijlociu; s-a stabilit în Franța în anul 1950; rector al Academiei din Paris (1982-1989); membru corespondent al Academiei Britanice, al Academiei din Atena, al Academiei de Științe din Berlin-Brandenburg și al Academiei Bulgare de Științe (m. 2026) – 100 de ani

 

– 1929: S-a născut Albertina Walker, cântăreaţă de muzică gospel, compozitoare și actriță americană (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut William Friedkin, regizorul, producătorul și scenaristul american; cunoscut pentru filmele „Filiera franceză” (1971) şi „Exorcistul” (1973) (m. 2023)

 

– 1936: S-a născut dirijorul şi compozitorul francez Gilbert Amy – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut Joel Schumacher, producător de filme, scenarist și regizor american; este cunoscut în special pentru filmele „Batman Forever” (1995) şi „Batman and Robin” (1997) (m. 2020)

 

– 1943: S-a născut Arthur („Art”) Bruce McDonald, fizician și profesor universitar canadian; Premiul Nobel pentru fizică în 2015, împreună cu fizicianul japonez Takaaki Kajita, „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”

 

– 1948: S-a născut chimistul american Robert S. Langer, unul din cercetătorii eminenți în domeniul biotehnologiei, în special în domeniul sistemelor de distribuire a medicamentelor și al ingineriei tisulare; considerat fondatorul ingineriei tisulare în medicina regenerativă

 

– 1958: S-a născut cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „Regele muzicii pop” (m. 2009)

 

– 1960: S-a născut fotograful grec Yannis Behrakis, angajat al agenţiei Reuters timp de trei decenii şi laureat al unor premii de prestigiu, în special pentru reportajele sale despre „Primăvara arabă” şi criza refugiaţilor (m. 2019)

 

– 1981: S-a născut actrița belgiană Emilie Dequenne; a devenit cunoscută la vârsta de 18 ani cu rolul principal din filmul „Rosetta”, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes în 1999 (m. 2025) – 45 de ani

 

– 1982: A murit Ingrid Bergman, actriţă americană de film, de origine suedeză; laureată cu trei premii Oscar (n. 1915)

 

– 1984: A murit Muhammad Naguib, om politic egiptean, primul președinte al Egiptului după proclamarea ca republică până în 14 noiembrie 1954 (n. 1901)

 

– 1987: A murit actorul american Lee Marvin, vedetă în filmele de acţiune ale anilor ’60 şi ’70 ai secolului XX (n. 1924)

 

– 2001: A murit Francisco Rabal, actor şi regizor spaniol, cunoscut mai mult sub numele de Paco Rabal (n. 1926) – 25 de ani

 

– 2007: A murit Pierre Messmer, orientalist, jurist, ofiţer de carieră şi om politic francez; s-a alăturat generalului Charles de Gaulle în iulie 1940, înrolându-se în Forţele franceze libere; a ocupat mai multe funcţii în administraţia colonială franceză din Africa; a fost ministru al armatei (1960-1969), în timpul preşedintelui Charles de Gaulle, şi prim-ministru (1972-1974), în timpul preşedintelui Georges Pompidou; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2000) (n. 1916)

 

– 2015: A murit Wayne Dyer, psiholog, profesor și scriitor american; considerat „părintele motivației” și totodată inițiatorul mișcării de „self-development” sau „self-empowerment” (autodezvoltare psihologică) din SUA (n. 1940)

 

– 2016: A murit actorul, scenaristul şi scriitorul american Gene Wilder (numele real: Jerome Silberman); interpretul personajului „Willy Wonka” şi figură centrală a mai multor comedii realizate de Mel Brooks (n. 1933) – 10 ani

 

– 2018: A murit balerinul şi coregraful american Paul Taylor; a fost, alături de Merce Cunningham, una dintre personalităţile dominante şi strălucitoare ale dansului modern american şi a reuşit să construiască veritabile punţi de legătură între dansul clasic şi dansul contemporan (n. 1930)

 

– 2021: A murit actorul american Ed Asner; a câștigat șapte premii Emmy, dintre care cinci pentru interpretarea personajului Lou Grant din sitcom-ul „Mary Tyler Moore Show” (1970-1977) şi apoi din drama derivată din acelaşi serial care s-a difuzat între 1977 şi 1982; printre cele 300 de producţii în care a jucat i-au adus, de asemenea, cinci Globuri de Aur şi o stea pe Walk of Fame (n. 1929) – 5 ani

 

– 2021: A murit celebrul muzician jamaican Lee „Scratch” Perry (nume real: Rainford Hugh Perry); în calitate de producător şi cântăreţ, el a fost unul dintre pionierii reggae în anii ’60 și ’70 ai secolului XX, precum şi ai genului muzical dub, desprins din acesta (n. 1936) – 5 ani

 

– 2025: A murit Menachem Hacohen, rabin, publicist, scriitor și politician israelian; Mare Rabin al comunităților evreiești din România (1997-2011); a susținut dialogul și cooperarea interreligioasă, implicându-se activ în păstrarea memoriei Holocaustului și a culturii evreiești din România; a fondat Centrul Sapir pentru Cultură și Educație Iudaică (n. 1932) – 1 an

 

– 2025: A murit Rodion Konstantinovici Șcedrin, compozitor, pianist și pedagog rus, unul dintre cele mai mari genii contemporane, ale cărui opere, balete și simfonii au fost interpretate timp de decenii pe cele mai mari scene ale lumii (n. 1932) – 1 an

 

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 25 august
Calendarul zilei marți, 25 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 25 august

S-a întâmplat într-o zi de 25 august * Cu 417 ani în urmă (1609) astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața...

Calendarul zilei – 25 august
Calendarul zilei – 24 august
Calendarul zilei luni, 24 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 24 august

S-a întâmplat într-o zi de 24 august * Cu 1947 de ani în urmă (79 d.H.) avea loc erupţia vulcanului Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele...

Calendarul zilei – 24 august
Calendarul zilei – 23 august
Calendarul zilei duminică, 23 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 23 august

S-a întâmplat într-o zi de 23 august * Cu 454 de ani în urmă (1572) a avut loc „Noaptea Sfântului Bartolomeu”, nume dat unui eveniment...

Calendarul zilei – 23 august
Calendarul zilei – 22 august
Calendarul zilei sâmbătă, 22 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 22 august

S-a întâmplat într-o zi de 22 august * Acum 793 de ani (1233) apărea prima menţiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca....

Calendarul zilei – 22 august
Calendarul zilei vineri, 21 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 21 august

S-a întâmplat într-o zi de 21 august * În urmă cu 208 ani (1818) era promulgată „Legiuirea Caragea” (care, între altele, sporea...

Calendarul zilei – 21 august
Calendarul zilei joi, 20 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 20 august

S-a întâmplat într-o zi de 20 august * Cu 187 de ani în urmă (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru...

Calendarul zilei – 20 august
Calendarul zilei miercuri, 19 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 19 august

S-a întâmplat într-o zi de 19 august * Se marchează 710 ani (1316) de când Clujul a fost ridicat la statutul de oraş liber regal, de către...

Calendarul zilei – 19 august
Calendarul zilei marți, 18 august 2026, 05:00

Calendarul zilei – 18 august

S-a întâmplat într-o zi de 18 august * Acum 149 de ani (1877) apărea, la Sibiu, revista „Albina Carpaţilor”, al cărei titlu iniţial a...

Calendarul zilei – 18 august