Calendarul zilei – 18 octombrie
Publicat de Codrin RAITA, 18 octombrie 2026, 05:00
S-a întâmplat într-o zi de 18 octombrie
* Se împlinesc 585 de ani (1541) de când Dieta de la Debreţin (sau Debrecen) recunoştea suzeranitatea Porţii asupra Transilvaniei, care devenea astfel principat autonom vasal al Imperiului Otoman
* În urmă cu 427 de ani (1599) avea loc Bătălia de la Şelimbăr – victorie a lui Mihai Viteazul asupra oştii conduse de principele Andrei Báthory, care îi aduce coroana Transilvaniei. Învingătorul şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia la 21.X/1.XI.1599, când întreg teritoriul Transilvaniei trecea sub autoritatea sa (18/28)
* Acum 341 de ani (1685) Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei între anii 1643 şi 1715, revoca (formal) Edictul de la Nantes (din 13.IV.1598). Ca urmare, în Franţa s-a interzis exercitarea cultului protestant. La 13.IV.1598 regele francez Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610) a promulgat „Edictul de la Nantes” (oraş din vestul Franţei), prin care se garantau protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor şi care a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa
* Se marchează 310 ani (1716) de când trupele habsburgice, conduse de prinţul Eugeniu de Savoya, victorioase împotriva Imperiului Otoman, intrau în Cetatea Timişoara (ce fusese ocupată de otomani timp de 164 de ani), deschizând astfel drumul spre civilizaţia Central Europeană. Considerată de mulţi bănăţeni ca una din cele mai importante zile din istoria Timişoarei, 18 octombrie a fost declarată zi de importanţă locală, prin hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 359 din 25 octombrie 2011
* Sunt marcați 145 de ani (1881) de la inaugurarea liniei ferate Buzău-Mărăşeşti, prima linie de cale ferată proiectată şi construită de ingineri români (lucrările au început în 1879) (18/30)
* Acum 143 de ani (1883), prin semnarea, la Viena, a Tratatului secret de alianţă româno – austro-ungar, România adera la blocul militar al Puterilor Centrale (în vigoare până la 14/27 august 1916, când România intră în primul război mondial de partea Antantei) (18/30)
* Cu 117 ani în urmă (1909), în perioada 18 – 31 octombrie, Hugues d’Eywo filma, la Bucureşti, pe hipodromul Băneasa, demonstraţiile aviatorului francez Louis Blériot (cel care a traversat primul Canalul Mânecii la bordul unui avion, la 25 iulie acelaşi an). Este prima peliculă românească cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate ulterior într-un montaj de actualităţi
* Acum 108 ani (1918) apărea proclamaţia „Către naţiunea română”, în care se aducea la cunoştinţă opiniei publice constituirea Consiliului Naţional Român Central, ca unic for de conducere a românilor transilvăneni. Consiliul s-a ocupat de pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 (18/31)
* În urmă cu 107 ani (1919) lua fiinţă Societatea Simfonică „G. Enescu” din Iaşi
* Acum 81 de ani (1945) a fost creată Agenţia Poloneză de Presă (PAP)
* Se marchează 65 de ani (1961) de la semnarea „Cartei sociale a Consiliului Europei”, intrată în vigoare în 1965. În aprilie 1996, Consiliul Europei a revizuit Carta, semnată de România, în această formă, la 14.V.1997
* România şi Bolivia stabileau, acum 57 de ani (1969), relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. România a închis Ambasada din La Paz, cu caracter temporar, la 1 aprilie 2000. După 4 ani de funcţionare, Bolivia a închis Ambasada la Bucureşti, la 21 iulie 2000. Relaţiile bilaterale sunt gestionate de Ambasada României la Lima şi, respectiv, Ambasada Statului Plurinaţional al Boliviei la Berlin
* Cu 43 de ani în urmă era înființată Comunitatea Economică a Statelor din Africa Centrală (ECCAS), la 18 octombrie 1983, prin semnarea la Libreville a Tratatului său constitutiv, care a fost revizuit și adoptat la 18 decembrie 2019 și a intrat în vigoare la 28 decembrie 2019. ECCAS este alcătuită din unsprezece state membre: Angola, Burundi, Camerun, Republica Centrafricană, Congo, Gabon, Guineea Ecuatorială, Republica Democratică Congo, Rwanda, Sao Tome și Principe și Ciad. Este una dintre cele opt Comunități Economice Regionale (REC) recunoscute ca piloni ai integrării regionale în Africa și, prin urmare, pe deplin angajată în multiple dinamice legate de construcția Comunității Economice Africane prevăzute de Tratatul de la Abuja. Principalul organ executiv al ECCAS a dobândit statutul de Comisie în decembrie 2019, în urma unei reforme instituționale
* Între 18 şi 19 octombrie, acum 23 ani (2003), avea loc referendumul naţional de modificare a Constituţiei postcomuniste a României. Legea fundamentală a ţării fusese aprobată prin referendumul naţional desfăşurat la 8.XII.1991
* Se împlinește 1 an (2025) de când Patriarhia Ecumenică a canonizat doi cuvioși români ce au viețuit la Schitul Prodromu: Sfinții Nifon Prodromitul și Nectarie Protopsaltul, la propunerea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei formulată în ședința din 19 mai 2024. NOTĂ: Cuviosul Nifon (Ionescu) Prodromitul este întâiul ctitor și stareț al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, prăznuit în fiecare an pe 13 iulie. Cuviosul Nectarie (Crețu) Protopsaltul, sau Nectarie Vlahul, a fost unul din cei mai mari isihaști români care au viețuit la Sfântul Munte Athos, fiind un mare psalt (s-a numit și „Privighetoarea Sfântului Munte Athos”); este prăznuit la 18 noiembrie
Aniversări – Comemorări
– Sf. Apostol şi Evanghelist Luca (Calendarul Creştin-Ortodox 2026; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2026)
– Sf. Luca, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2026)
– Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România are loc cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Apostol şi Evanghelist Luca
– 1839: S-a născut chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1916, la Viena)
– 1907: S-a născut Mihail Sebastian (pseudonimul lui Iosef M. Hechter), dramaturg, prozator, eseist şi critic literar (m. 1945, într-un accident rutier)
– 1909: S-a născut Otto Ackermann, dirijor elveţian de origine română (m. 1960)
– 1923: S-a născut Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (m. 1985)
– 1926: A murit Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii (n. 1905) – 100 de ani
– 1931: A murit Viorel Morariu, rugbyst, antrenor şi preşedinte al Federaţiei Române de Rugby (m. 2017) – 95 de ani
– 1932: S-a născut Carol Litvin, unul dintre cei mai de seamă dirijori care au condus Orchestra de studio a Radioteleviziunii Române şi pe cea a Operei Române din Bucureşti
– 1933: S-a născut Coman Şova, poet, dramaturg şi gazetar (m. 2026)
– 1935: S-a născut Dinu Cernescu, unul din importanții regizori ai generației anilor ’60 ai secolului XX, așa-zisa „generație a reteatralizării”; a creat peste 100 de spectacole memorabile în teatru şi televiziune (m. 2024)
– 1936: S-a născut graficiana Ethel Lukats Băiaş, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala grafică București (m. 2020) – 90 de ani
– 1938: S-a născut criticul literar și jurnalistul C.[onstantin] Stănescu
– 1938: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Irina Borovski, pictor-scenograf şi grafician (m. 1986)
– 1940: S-a născut inginerul Sergiu I. Chiriacescu; contribuţii în domeniile: dinamica maşinilor (în special a maşinilor-unelte), analiza sistemelor dinamice, comportarea materialelor şi a elementelor de maşini la sarcini statice şi dinamice; rector al Universității „Transilvania” din Brașov între anii 1990 şi 2004; senator PSD în legislatura 1996-2000; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (m. 2010)
– 1941: S-a născut ÎPS Vlasie Mogârzan (nume la botez: Vasile), fost arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (1992-2022) (m. 2023) – 85 de ani
– 1946: S-a născut Horia Andreescu, unul dintre cei mai importanţi dirijori români, recunoscut pentru interpretările de referinţă ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartok; dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” (2010-2020), dirijor şef al Orchestrelor Radio (2000 – sept. 2010), director artistic şi dirijor al Formaţiilor Muzicale Radio (1992 – 2000), fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii din Bucureşti” (din 1988), dirijor principal al Filarmonicii din Ploieşti (1974-1987); profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – 80 de ani
– 1955: S-a născut artistul plastic Simion Moldovan
– 1962: S-a născut contrabasistul şi profesorul Ovidiu Bădilă (m. 2001)
– 1967: S-a născut Ştefan Bănică jr., actor, cântăreţ, compozitor, textier, orchestrator, producător şi moderator TV
– 1980: A murit Teodor Mazilu, dramaturg, prozator şi poet (n. 1930)
– 1990: A murit părintele Paisie Olaru (numele de botez: Petru), unul dintre marii duhovnici ai României (n. 1897). NOTĂ: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în zilele de 11-12 iulie 2024, canonizarea a 16 sfinţi români, printre care și a părintelui ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie. În anul 2025, An omagial al Centenarului Patriarhiei Române și An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, la 7 august, zi în care este prăznuită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, la hramul Mănăstirii Sihăstria a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa
– 2002: A murit lingvistul Iancu Fischer, profesor la Catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti; membru fondator şi, ulterior, preşedinte al Societăţii de Studii Clasice din România (n. 1923)
– 2003: A murit pictorul Mihai Cismaru (n. 1943)
– 2005, 18/19: A murit poetul Ion Stratan; s-a numărat printre fondatorii şi protagoniştii „Cenaclului de luni” (n. 1955)
– 2007: A murit regizorul de film de animaţie Olimp Vărăşteanu (n. 1929)
– 2009: A murit Ion Cojar, regizor de teatru, actor şi profesor; considerat fondatorul şcolii româneşti de metodă în arta actorului (n. 1931)
– 2011: A murit Paul Everac (pseudonimul lui Petre Constantinescu), dramaturg şi prozator; autor de scenarii radiofonice şi de televiziune, publicist; director general al Societăţii Române de Televiziune (ian. 1993 – ian. 1994) (n. 1924) – 15 ani
– 2013: A murit polonista şi traducătoarea Olga Zaicik (n. 1921)
– 2017: A murit actriţa şi profesoara Olga Tudorache, numită „Marea doamnă a teatrului românesc”, pentru toată activitatea sa din teatru, film și perioada academică (n. 1929)
– 2021: A murit Octavian Iordăchescu, cunoscut om de radio și televiziune, scenarist de televiziune, unul din oamenii de bază ai Televiziunii Române; a fost redactor, secretar general de redacție la Radio București, redactor-șef și director de programe la Televiziunea Română; între 1967 și 1984 a fondat și a condus ca redactor-șef postul Radio Vacanța; a fost co-director al Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov, între anii 1992 și 1994; dintre emisiunile la care a fost producător sau coproducător se numără: „Ora Veselă” de la Radio România, „Duminica în familie”, „Dănutz SRL”, „Ne vedem la TVR”, „Hai-Hui”, „37 de grade Celsius”, „Femei de 10, Bărbați de 10″ de la TVR (n. 1943) – 5 ani
– 2022: A murit Eugen Simion, critic și istoric literar, eseist, editor, doctor în științe filologice și profesor universitar; fondator (1983) şi director (din 1990) al revistei „Caiete critice”; ca preşedinte al Academiei Române, a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea „Dicţionarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), „Dicţionarul General al Literaturii Române”, „Dicţionarul Etimologic al Limbii Române”, „Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic” (DOOM), „Gramatica Limbii Române”, „Micul Dicţionar Academic”, editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu, colecţia „Opere fundamentale”, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români; din 2006 a fost director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București; membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for (1998 – 2006) (n. 1933)
– 2025: A murit Mircea Tiberian, pianist și compozitor de jazz, profesor universitar și autor de cărți despre muzică și artă; are un rol esențial în pedagogia jazzului şi muzicii improvizate din România, fiind inițiatorul (în 1990) şi conducătorul primului Departament de jazz de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (n. 1955) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Ierusalim: Manifestări de marcare a 15 ani de la eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit, după mai bine de cinci ani de deținere în izolare de către Hamas în Fâșia Gaza
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Misiunilor”, celebrată de Biserica Romano-Catolică și Greco-Catolică în penultima duminică a lunii octombrie, reprezintă un prilej important pentru a descoperi actualitatea misiunii creştine în lume; La 14 aprilie 1926, Papa Pius al XI-lea aproba cererea formulată de Consiliul superior general al Operei pontificale pentru propagarea credinţei care, reunit în adunare plenară, ceruse să „stabilească o zi de rugăciuni şi de propagandă pentru misiuni care să fie celebrată în aceeaşi zi în toate diecezele, parohiile şi institutele catolice ale lumii catolice”. Luna octombrie a fost aleasă ca lună misionară în amintirea descoperirii continentului american. Ediţia de anul acesta, a 100-a, are tema „Una în Cristos, uniți în misiune”. Colecta „Pro Missionibus” este o colectă specială organizată în Bisericele Catolice pentru a susține activitățile de misiune, evanghelizare și proiectele sociale din teritoriile defavorizate ale lumii
– „Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane”, adoptată în anul 2007 de Comisia Europeană. Rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu. Pentru marcarea acestei zile în România, începând cu anul 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a organizat și organizează, în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional. NOTĂ: La 30 iulie este „Ziua mondială împotriva traficului de persoane”, proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 68/192 din 18 decembrie 2013. La 23 septembrie este „Ziua internaţională împotriva exploatării sexuale şi traficului de femei şi copii”, înființată de Conferința Mondială a Coaliției Împotriva Traficului de Persoane, în coordonare cu Conferința Femeilor, care a avut loc la Dhaka, Bangladesh, în ianuarie 1999; data a fost aleasă deoarece Legea 9.143, prima normă legală din lume împotriva prostituției infantile, a fost adoptată în Argentina la 23 septembrie 1913
– Ziua independenţei Republicii Azerbaidjan/ 1991 – 35 de ani
– 1569: S-a născut Giambattista Marino (sau Marini), poet baroc italian, creator al mișcării artistice cunoscută inițial ca Marinism și ulterior, prin extindere la o mișcare literară ce a acoperit o bună parte a secolului al XVII-lea italian, ca Secentismo (m. 1625)
– 1634: S-a născut pictorul italian Luca Giordano (m. 1705)
– 1678: A murit pictorul flamand Jacob Jordaens (n. 1593)
– 1697: S-a născut pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (m. 1768). NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 28.X.1697
– 1706: S-a născut compozitorul italian Baldassare Galuppi (m. 1785) – 320 de ani
– 1777: S-a născut scriitorul german Heinrich von Kleist, întemeietor al nuvelei germane moderne (m. 1811)
– 1799: S-a născut chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul (m. 1868)
– 1859: S-a născut filosoful francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru literatură în 1927 (m. 1941)
– 1881: S-a născut Max Gerson, medic german, care a pus la punct o metodă de tratament alternativ al cancerului şi al altor boli incurabile; terapia sa, bazată pe o dietă alimentară naturistă (produse organice, sucuri naturale în cantităţi mari şi aportul de diferite suplimente alimentare din surse naturale) şi o detoxificare completă (reducerea la minim a toxinelor din dietă, eliminarea sării şi a proteinelor de origine animală, reducerea drastică a grăsimilor, detoxifieri ale ficatului prin clisme cu cafea), are ca scop refacerea sistemului imunitar; Gerson a fost denumit de laureatul premiului Nobel, Albert Schweitzer, drept „cel mai strălucit geniu medical care a existat vreodată” (m. 1959) – 145 de ani
– 1889: A murit inventatorul italian Antonio (Santi Giuseppe) Meucci; a realizat, în 1857, transmiterea electrică a vocii umane la distanţă. Alexander Graham Bell a patentat (în 1876) transmiterea electro-magnetică a sunetelor vocii umane la distanţă folosind un curent ondulatoriu. Camera Deputaţilor a SUA a recunoscut, în 2002, contribuţia lui Antonio Meucci la invenţia telefonului (n. 1808)
– 1893: S-a născut profesorul japonez George Ohsawa (numele real: Yukikazu Sakurazawa), fondatorul dietei şi filosofiei macrobiotice (m. 1966)
– 1893: A murit compozitorul francez Charles Gounod (n. 1818)
– 1919: S-a născut soprana americană Camilla Williams (m. 2012)
– 1920: S-a născut actriţa greacă de film Melina Mercouri, devenită proeminent om politic socialist (m. 1994). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) menţionează ca an al naşterii 1923, iar Enciclopedia britanică – 1925
– 1921: S-a născut Andrei Timuș, specialist în domeniul socio-economiei, profesor universitar din Rep. Moldova; întemeietor al Școlii de Cercetări Sociologice în Republica Moldova; primul director fondator al Televiziunii Moldovenești (1958-1961); membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (m. 2018) – 105 ani
– 1926: S-a născut actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (m. 1991) – 100 de ani
– 1926: S-a născut chitaristul, cântăreţul şi compozitorul american Chuck Berry (nume complet: Charles Edward Anderson Berry Sr.), unul dintre pionierii muzicii rock and roll (m. 2017) – 100 de ani
– 1928: S-a născut Hulda Regehr Clark, biolog, biofizician, fiziolog canadian; practicantă a medicinei alternative și complementare; cunoscută pentru cărțile despre vindecarea tuturor formelor de cancer (m. 2009)
– 1931: A murit inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (1882, New York) (n. 1847) – 95 de ani
– 1933: S-a născut compozitorul și organistul francez Jacques Charpentier (m. 2017)
– 1934: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană de origine suedeză Inger Stevens (m. 1970)
– 1939: S-a născut Jan Erik Vold, poet, eseist și traducător norvegian
– 1940: S-a născut autorul, compozitorul și interpretul francez Jacques Higelin, unul dintre pionierii rock-ului francez (m. 2018)
– 1940: S-a născut Győző Kulcsár, unul dintre cei mai mari scrimeri din istoria Ungariei; cvadruplu campion olimpic şi triplu campion mondial la spadă (m. 2018)
– 1944: S-a născut pianistul brazilian Nelson Freire, considerat unul dintre cei mai mari pianişti ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (m. 2021)
– 1955: A murit José Ortega Y Gasset, filosof idealist şi eseist spaniol (n. 1883)
– 1956: S-a născut Martina Navratilova, jucătoare americană de tenis, de origine cehă, de nouă ori câştigătoare a turneului de la Wimbledon; una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din toate timpurile; deţine un număr impresionant de recorduri în tenisul feminin; are dublă cetățenie, americană și cehă – 70 de ani
– 1960: S-a născut Jean-Claude Van Damme (numele real: Jean-Claude Camille François Van Varenberg), expert în arte marţiale, actor de film şi regizor belgian
– 1973: A murit Leo Strauss, filosof american de origine germană (n. 1899)
– 1976: A murit soprana franceză Janine Micheau (n. 1914) – 50 de ani
– 1984: S-a născut Lindsey Vonn, cea mai importantă schioare americană, una dintre cele mai apreciate sportive ale planetei, o emblemă a schiului mondial
– 1987: S-a născut Zac (Zachary David Alexander) Efron, actor, cântăreț și dansator american
– 2016: A murit actorul american Anthony Addabbo (n. 1960) – 10 ani
– 2021: A murit generalul Colin Powell (nume complet: Colin Luther Powell), unul dintre cei mai importanți oameni ai Americii între 1990 și 2010, jucând un rol-cheie în toate războaiele duse de SUA după căderea comunismului; a fost primul afro-american care a ocupat postul de şef al Statului Major Interarme al SUA, în timpul preşedinţiei lui George H.W. Bush (1989-1993); fost secretar de stat al SUA (2001-2005) (n. 1937) – 5 ani
– 2021: A murit soprana slovacă Edita Gruberova, supranumită „regina coloraturii” (n. 1946) – 5 ani
– 2022: A murit cântăreţul şi compozitorul italian Franco Gatti, unul dintre membrii și fondatorii grupului „Ricchi e Poveri”, interpret al celebrului cântec „Sara perche ti amo” (n. 1942)
– 2025: A murit Chen Ning Yang, unul dintre cei mai influenți fizicieni din lume și profesor universitar american de origine chineză; cunoscut pentru contribuțiile sale în mecanica statistică și principiile simetriei în fizica particulelor elementare; Premiului Nobel pentru fizică în 1957, împreună cu Tsung-Dao Lee, pentru demonstrarea faptului că legea conservării parităţii este încălcată în anumite interacţiuni nucleare, revoluţionând fundamentele fizicii moderne (n. 1922) – 1 an
Sursa: RADOR