Ascultă Radio România Constanța Live

Județul CONSTANȚA: Focare de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ. Toți porcii dintr-o localitate vor fi uciși!

Județul CONSTANȚA: Focare de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ. Toți porcii dintr-o localitate vor fi uciși!

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iulie 2023, 13:12

Astăzi, 25 iulie a.c., au fost aprobate, în ședință hibrid, Deciziile nr. 2 și 3 ale Centrului Local de Combatere a Bolilor la animale (CLCB) al județului Constanța – Unitatea Locală de Decizie.

Prima prevede aprobarea Planului de prevenire și control al pestei porcine africane în județul Constanța.

Cea de-a doua se referă la aprobarea Planului privind prevenirea, depistarea și limitarea extinderii focarelor de pestă porcină africană prin măsura excepțională de ucidere a efectivelor de suine suspecte de îmbolnăvire existente în localitatea Topalu, județul Constanța.

Pe teritoriul județului Constanța, pesta porcină africană evoluează în 4 localități și anume Ciobanu, Dunărea (com. Seimeni), Capidava (com. Topalu) și Topalu, existând 6 focare confirmate. În localitatea Topalu există 3 focare confirmate (un focar confirmat în data de 21.07.2023 și două focare confirmate în data de 24.07.2023).
În urma anchetei epidemiologice realizate în gospodăriile din localitatea Topalu, s-a stabilit că sursa posibilă a infecției este factorul uman care a facilitat propagarea virusului. Conform Bazei Naționale de Date, în localitatea Topalu există 79 de exploatații deținătoare a unui număr de peste 350 de porci.

Luând în considerare toate reglementările europene în domeniu, au fost luate, începând de astăzi, măsurile necesare pentru eradicarea focarelor. Printre obiectivele vizate, se numără:
– izolarea și eradicarea focarelor;
– interzicerea mișcărilor de porci, produse și subproduse de la acestea;
– uciderea tuturor animalelor bolnave, suspecte de îmbolnăvire și a celor expuse;
– curățarea și dezinfecția riguroasă a adăposturilor și a tuturor spațiilor adiacente;
– recensământul și monitorizarea animalelor din zonele de restricții;
– estimarea și supravegherea porcilor mistreți din fondurile de vânătoare incluse sau adiacente zonelor de restricție.

Totodată, CLCB a aprobat, astăzi, și Planul de prevenire și control al pestei porcine africane, care include procedurile operaționale și organizaționale menite să asigure o reacție rapidă și eficace, dar și nominalizarea și atribuțiile tuturor responsabililor în managementul și gestionarea eficientă a riscului de propagare a pestei porcine africane pe teritoriul județului Constanța.

În acest sens, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța elaborează Planul de acțiune privind controalele oficiale pe raza de competență, prin identificarea și selectarea imediată a exploatațiilor nonprofesionale cu risc ridicat.

De asemenea, Planul prevede ca DSVSA Constanța să realizeze în echipe mixte, alături de IPJ Constanța și IJJ Constanța:
– acțiuni de control în trafic;
– acțiuni de control în târguri și aglomerări de animale în scopul depistării, verificării, descurajării și sancționării transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase de animale, în special specia suine.

În ceea ce privește atribuțiile la nivelul U.A.T.-urilor din județul Constanța, printre altele, acestea monitorizează activitatea de creștere a animalelor din aria de competență și actualizarea situației exploatațiilor de porci cu menținerea concordanței dintre datele din Registrul Agricol, Baza Națională de Date și realitatea din teren. Totodată, participă și acordă sprijin tuturor instituțiilor cu atribuții în prevenirea și controlul pestei porcine africane în toate acțiunile care se desfășoară în acest scop.

Garda de Coastă Constanța, IPJ Constanța, IJJ Constanța și ISU Dobrogea, după caz, acordă sprijin personalului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor pentru aplicarea măsurilor restrictive dispuse conform legii și executarea opririi în trafic a mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de porcine și produse de origine animală. Totodată, comunică Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Constanța informațiile referitoare la mișcările populațiilor de porci mistreți peste frontieră, despre care au luat cunoștință pe timpul executării misiunilor de supraveghere a frontierei României.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

În județul CONSTANȚA există rețele de alimentare cu GAZ care nu au mai fost verificate de șapte ani!
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 12:44

În județul CONSTANȚA există rețele de alimentare cu GAZ care nu au mai fost verificate de șapte ani!

În județul Constanța există rețele de alimentare cu gaze naturale care nu au mai fost verificate de șapte ani! Declarația îi aparține...

În județul CONSTANȚA există rețele de alimentare cu GAZ care nu au mai fost verificate de șapte ani!
Județul CONSTANȚA: Produse susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de Garda de Coastă
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 11:55

Județul CONSTANȚA: Produse susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unor controale efectuate asupra a două autovehicule, peste 1.000 de...

Județul CONSTANȚA: Produse susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de Garda de Coastă
Sprijin financiar de urgență, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheț în 2025
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 11:07

Sprijin financiar de urgență, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheț în 2025

Guvernul a aprobat joi acordarea unui sprijin de urgență pomicultorilor afectați de fenomene climatice extreme din primăvara anului 2025, bugetul...

Sprijin financiar de urgență, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheț în 2025
TULCEA: ARBDD a luat măsuri pentru hrănirea cailor din Deltă
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 10:38

TULCEA: ARBDD a luat măsuri pentru hrănirea cailor din Deltă

Urmare știrilor apărute în media și pe rețelele sociale privind starea de sănătate și mortalități la cabalinele aflate în stabulație...

TULCEA: ARBDD a luat măsuri pentru hrănirea cailor din Deltă
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 10:17

UPDATE – CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei a fost SUSPENDATĂ în instanță

Taxa de 200 de lei, pe 2026, pentru ocuparea domeniului public, a fost suspendată, vineri, de Tribunalul Constanța! Decizia nu este definitivă,...

UPDATE – CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei a fost SUSPENDATĂ în instanță
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 09:53

România a semnat contractul pentru rachetele Mistral prin programul SAFE

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a confirmat joi, într-o conferință de presă, că România a semnat deja contractul de achiziție pentru...

România a semnat contractul pentru rachetele Mistral prin programul SAFE
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 09:12

EFORIE SUD: Avaria RAJA se prelungește! Când va reveni apa la robinete

Pe parcursul operațiunilor desfășurate în cursul nopții trecute, ca urmare a avariei produse pe conducta magistrală de alimentare cu apă ce...

EFORIE SUD: Avaria RAJA se prelungește! Când va reveni apa la robinete
Ştiri vineri, 6 februarie 2026, 08:53

CONSTANȚA/TULCEA: Cod galben de ceață!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de ceață în județele Constanța și Tulcea...

CONSTANȚA/TULCEA: Cod galben de ceață!