Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

În raport este menționată și Casa Județeană de Pensii Constanța.

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 septembrie 2026, 17:03

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024.

În document se precizează, prin extrapolarea unor cazuri analizate, că milioane de pensii ar putea să fi fost stabilite greșit – în plus sau în minus.

Cauzele țin de aplicarea eronată a legii, se arată în document și de modul în care au fost luate în considerare diverse venituri.

În raport este menționată și Casa Județeană de Pensii Constanța.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice ne-au precizat că vor transmite un punct de vedere pe acest subiect, în care vor clarifica și dacă banii acordați în plus vor fi recuperați de la pensionari și, respectiv, cum vor fi remediate situațiile în care pensiile sunt mai mici decât ar trebui.

Redactor – Bogdan Comșa

CONSTANȚA: Câteva zeci de iubitori de animale au protestat în fața Primăriei
Social sâmbătă, 10 octombrie 2026, 16:30

CONSTANȚA: Câteva zeci de iubitori de animale au protestat în fața Primăriei

Câteva zeci de iubitori de animale, membri și simpatizanți ai asociației Urban Dog, au protestat astăzi, în fața Primăriei Constanța, față...

CONSTANȚA: Câteva zeci de iubitori de animale au protestat în fața Primăriei
Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”
Social sâmbătă, 10 octombrie 2026, 08:41

Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”

Asociația Chinologică Urban Dog Constanța organizează sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 14:00, un protest pașnic în fața Primăriei...

Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”
Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă
Social vineri, 9 octombrie 2026, 20:34

Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă

Astăzi, 9 octombrie, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au participat la Bursa locurilor de muncă, unde au discutat cu...

Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
Social joi, 8 octombrie 2026, 18:51

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Tulcea va organiza vineri, 9 octombrie, de la ora 9.30, Bursa Generală a Locurilor de...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 14:02

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților

Blocul Național Sindical atrage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților, dacă...

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților
Social sâmbătă, 3 octombrie 2026, 12:37

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile

Casa Județeană de Pensii a anunțat situația biletelor de tratament disponibile pentru cea de-a unsprezecea serie a anului, cu date de prezentare...

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile
Social vineri, 2 octombrie 2026, 17:04

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?

Tribunalul Constanța a hotărât că taxa auto de 200 de lei impusă de administrația publică locală proprietarilor de mașini din oraș trebuie...

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?
Social marți, 29 septembrie 2026, 13:27

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului

Momentul majoratului ar trebui să însemne planuri de viitor, prima zi de facultate sau ieșiri cu prietenii. pentru un tânăr diagnosticat cu...

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului