Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea.

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 septembrie 2026, 16:10

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în vârstă, construite prin fonduri europene alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), acestea dispunând în momentul de faţă de personalul minim necesar.

Cele două centre destinate persoanelor cu dizabilităţi au fost inaugurate chiar de reprezentanţii beneficiarilor care au la dispoziţie servicii de specialitate, dar şi o masă caldă asigurate de angajaţii Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, în parteneriat cu alte entităţi cu rol în integrarea socială a acestei categorii.

‘Fiecare centru are o capacitate de 25 de beneficiari şi funcţionează din data de 23 iulie. Atunci când am primit licenţa, am început şi activitatea, aşa încât din fonduri europene, prin PNRR, a fost finanţată şi activitatea celor două centre. Estimarea bugetului a fost trimisă Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, pentru că fondurile vor fi asigurate de la bugetul de stat’, a declarat presei directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu.

La rândul său, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, şi-a exprimat încrederea că firmele de construcţii care au realizat cele trei centre vor primi şi ultimele plăţi în perioada următoare şi a precizat că lângă cele două centre destinate persoanelor cu dizabilităţi se vor mai construi două unităţi, pentru care a semnat deja autorizaţia de construcţie.

‘În acest spaţiu, va fi construit un nou centru dedicat persoanelor defavorizate şi o creşă. Este teren accidentat şi trebuie construite ziduri de sprijin, să schimbăm conducte din subteran şi să pregătim terenul pentru viitoarea creşă şi pentru viitorul centru social pentru persoanele cu venituri scăzute. Lucrările vor fi realizate cu fonduri de la bugetul local şi din Programul Operaţional Regional. Am semnat autorizaţia de construcţie pentru lucrările tehnico-edilitare şi urmează licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de construcţie’, a precizat primarul Ştefan Ilie.

De altfel, centrul pentru persoanele vârstnice oferă şi servicii la domiciliu persoanelor din comuna Sarichioi, în acest sens fiind deja încheiat un parteneriat între primăriile celor două unităţi administrativ-teritoriale.

Valoarea totală a investiţiilor realizate în cele trei centre este de 16.194.878,40 lei.

Sursa – Agerpres

Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”
Social sâmbătă, 10 octombrie 2026, 08:41

Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”

Asociația Chinologică Urban Dog Constanța organizează sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 14:00, un protest pașnic în fața Primăriei...

Protest al proprietarilor de animale în fața Primăriei CONSTANȚA: „Vrem reguli clare, respectarea legii și condiții decente”
Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă
Social vineri, 9 octombrie 2026, 20:34

Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă

Astăzi, 9 octombrie, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au participat la Bursa locurilor de muncă, unde au discutat cu...

Jandarmeria Tulcea a participat la Bursa locurilor de muncă
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
Social joi, 8 octombrie 2026, 18:51

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Tulcea va organiza vineri, 9 octombrie, de la ora 9.30, Bursa Generală a Locurilor de...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 14:02

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților

Blocul Național Sindical atrage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților, dacă...

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților
Social sâmbătă, 3 octombrie 2026, 12:37

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile

Casa Județeană de Pensii a anunțat situația biletelor de tratament disponibile pentru cea de-a unsprezecea serie a anului, cu date de prezentare...

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile
Social vineri, 2 octombrie 2026, 17:04

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?

Tribunalul Constanța a hotărât că taxa auto de 200 de lei impusă de administrația publică locală proprietarilor de mașini din oraș trebuie...

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?
Social marți, 29 septembrie 2026, 13:27

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului

Momentul majoratului ar trebui să însemne planuri de viitor, prima zi de facultate sau ieșiri cu prietenii. pentru un tânăr diagnosticat cu...

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului
Social vineri, 25 septembrie 2026, 18:43

MANGALIA: Locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon rece

Locuitorii municipiului Mangalia, racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon...

MANGALIA: Locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon rece