Cadouri ale jandarmilor constănțeni pentru copiii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Cristina” din Agigea
Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 decembrie 2025, 19:51
Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța au desfășurat astăzi o activitate cu caracter umanitar, dedicată copiilor instituționalizați din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Cristina” din Agigea.
Conform IJJ Constanța, prin această acțiune, jandarmii au dorit să aducă un moment de bucurie beneficiarilor centrului, oferindu-le nu doar pachete cu daruri, ci și atenție, sprijin moral și solidaritate. Inițiativa reflectă implicarea constantă a Jandarmeriei Române în viața comunității și preocuparea față de categoriile vulnerabile.
Activitatea se înscrie în demersurile instituției de a consolida relația cu comunitatea locală și de a promova valorile umane fundamentale, precum empatia, responsabilitatea și sprijinul reciproc.
”Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța va continua să susțină și să participe la acțiuni cu impact social, reafirmându-și rolul de instituție aflată în slujba cetățeanului“ – informează IJJ Constanța.