Ascultă Radio România Constanța Live

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității

Industria HoReCa are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, confort și susținere, și mai puțin de sancțiuni.

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității
Foto: FPIOR, Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 4 februarie 2026, 19:53

Sectorul turistic din România are nevoie de măsuri urgente de susținere, printre care menținerea voucherelor de vacanță, înființarea unui fond de garantare în turism și asigurarea stabilității fiscale, susțin reprezentanții Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR).

Potrivit unui comunicat, membrii FPIOR reuniți în conferința de la Cluj, împreună cu partenerii, salută promisiunea actualului ministru de menținere a TVA.

Pe de altă parte, reprezentanții organizației avertizează că piața trece prin momente dificile și solicită menținerea tichetelor de vacanță „pentru echilibrul bugetului de stat și pentru funcționarea turismului”, înființarea Fondului de Garantare în turism, măsuri reale de susținere a mediului privat și garanții clare pentru stabilitate.

„Industria ospitalității are nevoie de politici publice coerente și predictibile. Lucrăm activ la crearea unui fond de garantare dedicat turismului, care trebuie să devină operațional în perioada imediat următoare. Susținem voucherele de vacanță, TVA redus și investițiile în infrastructura de agrement, elemente cheie pentru creșterea competivității și dezvoltarea sustenabilă a turismului românesc”, a afirmat Florin Jianu, președinte IMM România.

În contextul unei stagnări vizibile a sectorului turistic în prima jumătate a anului, liderii industriei solicită un set de măsuri urgente pentru evitarea unei crize structurale.

Datele arată clar impactul politicilor fiscale asupra turismului: statul a încasat aproximativ 23 de miliarde de euro din turism după eliminarea voucherelor de vacanță și majorarea TVA, comparativ cu 29 de miliarde de euro în 2024, într-un context cu TVA redus și vouchere active. Diferența de aproape 6 miliarde de euro se reflectă direct în scăderea activității economice și a veniturilor bugetare, se mai precizează în document.

„Cu 10% din bugetul de promovare al Greciei, probabil nu vom mai avea nevoie de voucherele de vacanță. Dar cât timp nu există o strategie de promovare, iar statul nu investește real în promovarea României, avem nevoie de ele ca să supraviețuim. Când vom deveni competitivi, nu va mai fi nevoie de vouchere.”, a afirmat Călin Cozma, președinte executiv FPIOR, citat în comunicat.

Conform sursei citate, accesul la finanțare a devenit esențial pentru continuitatea activității în ospitalitate, în special pentru IMM-uri.

„Fondul de garantare în turism este necesar pentru companiile din turism, dar avem nevoie și de programe de susținere dedicate IMM-urilor din ospitalitate. Capitalul de lucru cu dobânzi mici este absolut necesar pentru desfășurarea activității”, a adăugat Călin Cozma.

Pe de altă parte, Laurențiu Gîdei, secretar de stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a afirmat că Fondul de garantare în turism reprezintă „un instrument care României îi lipsește. Germania l-a implementat de mulți ani.”

În actualul context economic, reprezentanții mediului de afaceri cer mai multă prevenție și mai puține sancțiuni.

Florin Jianu, președintele IMM România, a subliniat importanța unei abordări echilibrate în materie de fiscalitate și control, arătând că trebuie luate în considerare modelele de impozitare aplicate în alte state europene, unde mediul de afaceri beneficiază de stabilitate și încredere, nu de o presiune constantă prin controale excesive.

Acesta a evidențiat că, în țări precum Spania sau Italia, operatorii obțin licențele necesare, își îndeplinesc obligațiile legale și sunt apoi lăsați să își desfășoare activitatea fără ingerințe inutile, iar atunci când apar probleme de concurență neloială sau practici nefiscalizate, soluția nu este majorarea fiscalității pentru cei corecți, ci o legislație mai flexibilă și mai bine adaptată realităților pieței.

„Industria HoReCa are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, confort și susținere. Are nevoie de prevenție, nu de sancțiuni care nu fac decât să închidă unități. Din asta nu câștigă nimeni’, a spus Laurențiu Gîdei.

Totodată, Valentin Șoneriu, președinte FPIOR, a transmis un mesaj ferm și clar către autorități, subliniind necesitatea unui parteneriat real și funcțional.

„Cred că este timpul să punem lucrurile la punct și să ne așezăm într-o normalitate. Statul și mediul privat trebuie să funcționeze în simbioză, nu să se joace de-a șoarecele și pisica. Mediul privat plătește taxe, statul le gestionează în favoarea tuturor. Altfel, vreau să spun un lucru extrem de simplu, niciun stat nu rezistă. Solicităm guvernului măsuri concrete pentru susținerea mediului de afaceri, începând cu fondul de garantare în turism și continuând cu facilități pentru capital de lucru, legislație flexibilă și controale unice. Deja prima măsură, promisiunea că nu va crește TVA pe care a făcut-o ministrul, ne oferă prima insulă de predictibilitate din ultima vreme. Le mulțumesc colegilor mei care au avut răbdare și care au suportat cu atâta tenacitate șocul creșterii de TVA de la 9 la 11%”, a menționat Valentin Șoneriu.

În 2025, aproximativ 60% dintre operatorii din turism s-au concentrat exclusiv pe menținerea afacerii, renunțând la investiții sau extindere.

Promovarea turismului: fără strategie, fără rezultate

FPIOR solicită menținerea voucherelor de vacanță, creșterea bugetului de promovare turistică pe baza unei Strategii Naționale adoptate împreună cu industria și o formă clară de administrare a turismului.

„Suntem la coada clasamentului european privind cheltuielile cu promovarea turismului. 10% din cât cheltuiește Viena cheltuim noi pentru toată România. Cum vi se pare? Dacă va urma o eliminare totală a tichetelor de vacanță efectul va fi devastator pentru turismul românesc.
Doar 3 români din 10 și-au permis să plece într-o vacanță. Ultimii din Europa. Turismul românesc se prăbușește, nu ținem turiștii români în România și nu aducem turiști străini în loc. Aceasta este imaginea devastatoare pe care o putem avea în turismul românesc. Cerem Guvernului măsuri ferme de susținere a industriei și adoptarea unei decizii strategice de menținere a tichetelor de vacanță. Cerem creșterea bugetului de promovare turistică a României, dar în baza unei Strategii naționale de promovare adoptată împreună cu industria. În acest moment, industria ospitalității a ajuns la 6% contribuție în PIB și a venit momentul să cerem ferm ca Turismul României să fie administrat printr-un Ministru distinct sau printr-o Autoritate Națională pentru Turism. Avem nevoie să vedem că și industria noastră reprezintă cu adevărat o prioritate”, a declarat Corina Martin, secretar general FPIOR.

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității.

Sursă: AGERPRES

A fost aprobat Registrul Local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Constanța
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 14:49

A fost aprobat Registrul Local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Constanța

Reunit în ședință extraordinară, Consiliul Local Constanța a aprobat, astăzi, Registrul Local al spațiilor verzi din intravilanul...

A fost aprobat Registrul Local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Constanța
CONSTANȚA: Povestea Anei Aslan a fost prezentată, seara trecută, la Cazino
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 14:15

CONSTANȚA: Povestea Anei Aslan a fost prezentată, seara trecută, la Cazino

Povestea uimitoare a Anei Aslan, femeia cercetător ce a dăruit lumii întregi rețeta pentru tinerețe fără bătrânețe, a fost prezentată,...

CONSTANȚA: Povestea Anei Aslan a fost prezentată, seara trecută, la Cazino
Jucării şi genţi susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Valoarea bunurilor depășeste 160 de mii de euro
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 13:29

Jucării şi genţi susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Valoarea bunurilor depășeste 160 de mii de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa aproximativ 1.400 de jucării și peste 1.300 de genți,...

Jucării şi genţi susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Valoarea bunurilor depășeste 160 de mii de euro
Patru sportivi de la CSM Constanța vor boxa la “Dracula Open”
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 13:21

Patru sportivi de la CSM Constanța vor boxa la “Dracula Open”

Tinerii pugiliști de la CSM Constanța vor participa în perioada 15-22 februarie la turneul internațional “Dracula Open” programat în Sala...

Patru sportivi de la CSM Constanța vor boxa la “Dracula Open”
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 13:00

Calendar MINAC: 13 februarie – Mărturii sculptate în marmură, despre zei și eroi

Prin intermediul calendarului istoric „Astăzi la Constanța”, pentru data de 13 februarie, vă propunem o incursiune în universul spiritual al...

Calendar MINAC: 13 februarie – Mărturii sculptate în marmură, despre zei și eroi
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 12:24

TULCEA: Acțiuni anti-braconaj derulate de ARBDD în Delta Dunării

Polițiștii și inspectorii ecologi ai Serviciilor Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică din cadrul ARBDD au continuat monitorizarea și...

TULCEA: Acțiuni anti-braconaj derulate de ARBDD în Delta Dunării
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 12:24

AUDIO | Pesta porcină africană. Care sunt principalele vulnerabilități în lupta împotriva bolii

Organizarea sectorului de creștere a porcilor reprezintă una dintre principalele vulnerabilități în lupta împotriva pestei porcine africane....

AUDIO | Pesta porcină africană. Care sunt principalele vulnerabilități în lupta împotriva bolii
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 11:41

CONSTANȚA: Sistemul public de termoficare are, încă, puncte vulnerabile. În ce zone se înregistrează cele mai mari pierderi

Sistemul public de termoficare din municipiul Constanța, aflat de ani buni într-un proces de modernizare, are, încă, puncte vulnerabile, care duc...

CONSTANȚA: Sistemul public de termoficare are, încă, puncte vulnerabile. În ce zone se înregistrează cele mai mari pierderi