Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliștii feroviari au început protestele în Capitală

Protestele vor continua toată săptămâna, în semn de nemulțumire față de planul de măsuri pe anul 2025 la CFR Călători, considerat „abuziv” de către sindicaliști.

Sindicaliștii feroviari au început protestele în Capitală
Foto: Club Feroviar

Publicat de Adina Sîrbu, 17 februarie 2025, 12:32

Reprezentanți ai Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) protestează, luni, în fața sediului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nemulțumiți de planul de măsuri al companiei feroviare, pe care îl consideră abuziv, privind anularea a circa 200 trenuri de călători zilnice, cu consecințe salariale asupra angajaților CFR.

De altfel, sindicaliștii au anunțat că vor protesta în fiecare zi lucrătoare a acestei săptămâni, în intervalul orar 9.30- 11.30.

Aceștia contestă planul de măsuri al CFR Călători pentru anul 2025, care interzice practic plata orelor suplimentare și impune ca ceferiștii să rămână cu salariul negociat în 2023. De asemenea, planul impune ca CFR Călători să lucreze în continuare cu „salariații ce nu sunt încadrați la condițiile de speciale de muncă prevăzute de Legea nr. 360/2023”, susțin sindicaliștii.

FSTFR solicită ARF și MTI să susțină CFR Călători pentru modificarea în Parlament a Ordonanței „Trenuleț”, astfel încât să nu se mai ia măsuri de trecere a companiei de pe profit, cum a fost în anul 2024, pe pierderi în anul 2025.

Federația atrage atenția Ministerului Transporturilor, Guvernului și Parlamentului că ordonanța, prin limitarea mobilității studenților și a pensionarilor, provoacă pierderi ale CFR Călători de circa 320 milioane lei din facilitățile de călătorie.

„Planul abuziv de măsuri pe anul 2025 la CFR Călători vine și acesta cu alte măsuri de limitare a mobilității călătorilor din România în anul 2025 față de anul 2024, respectiv prin anulări de trenuri de călători zilnice de navetă, de unde se mai pierd încă circa 60 milioane lei din încasările care nu se mai fac. Astfel, pentru a compensa pierderile provocate de Guvern prin Ordonanța Trenuleț, prin limitări ale mobilității studenților și prin limitări ale mobilității pensionarilor,și pentru a compensa și pierderile provocate de managementul CFR Călători prin anulări de trenuri de călători zilnice, vine managementul CFR cu măsuri de scădere a veniturilor lunare ale salariaților”, reclamă sindicaliștii.

Sursă: AGERPRES

Ministerul Culturii, după protestele CulturMedia: Învățământul și cultura trebuie să beneficieze de aceeași abordare
Social sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:32

Ministerul Culturii, după protestele CulturMedia: Învățământul și cultura trebuie să beneficieze de aceeași abordare

Învățământul și cultura trebuie să beneficieze de aceeași abordare, este concluzia comună la finalul perioadei de proteste începute de Ziua...

Ministerul Culturii, după protestele CulturMedia: Învățământul și cultura trebuie să beneficieze de aceeași abordare
La Rafinăria Petromidia mai este un pas până la declanșarea conflictului de muncă
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 16:24

La Rafinăria Petromidia mai este un pas până la declanșarea conflictului de muncă

La Rafinăria Petromidia mai este un pas până la declanșarea conflictului de muncă, după ce negocierile purtate de sindicaliști cu...

La Rafinăria Petromidia mai este un pas până la declanșarea conflictului de muncă
Casa Județeană de Pensii Constanța va primi, începând de luni, cererile pentru acordarea biletelor de tratament.
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 15:57

Casa Județeană de Pensii Constanța va primi, începând de luni, cererile pentru acordarea biletelor de tratament.

Casa Județeană de Pensii Constanța va primi, începând de luni, cererile pentru acordarea biletelor de tratament. Deocamdată, listele cu...

Casa Județeană de Pensii Constanța va primi, începând de luni, cererile pentru acordarea biletelor de tratament.
Protest la Petromidia. Conducerea societății explică de ce NU vor crește salariile anul acesta
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 15:18

Protest la Petromidia. Conducerea societății explică de ce NU vor crește salariile anul acesta

Protestul spontan al angajaților Petrimidia vine pe fondul nemulțumirilor salariale. Din unele surse, de pare că în prezent au loc negocieri, iar...

Protest la Petromidia. Conducerea societății explică de ce NU vor crește salariile anul acesta
Social joi, 29 ianuarie 2026, 15:42

Ședință CLM Constanța: Valoarea tichetelor pentru programul RESPECT crește cu… 5 lei

Valoarea tichetelor acordate în cadrul Programului „RESPECT” va crește cu… 5 lei, au decis consilierii locali constănțeni. Consiliul...

Ședință CLM Constanța: Valoarea tichetelor pentru programul RESPECT crește cu… 5 lei
Social vineri, 23 ianuarie 2026, 19:23

Aproximativ 157.000 de persoane s-au angajat în anul 2025, la nivel național

Aproape 157.000 de persoane au fost integrate pe piața muncii, în anul 2025, arată datele publicate, vineri, de Agenția Națională pentru...

Aproximativ 157.000 de persoane s-au angajat în anul 2025, la nivel național
Social miercuri, 21 ianuarie 2026, 09:11

AUDIO | Zeci de persoane din Constanța, obligate să restituie o parte din banii primiți prin Programul Respect

Pe lângă faptul că, anul acesta, sunt nevoiți să plătească taxe, impozite și facturi mai mari, zeci de constănțeni au aflat că trebuie să...

AUDIO | Zeci de persoane din Constanța, obligate să restituie o parte din banii primiți prin Programul Respect
Social joi, 15 ianuarie 2026, 18:26

Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța: „De Ziua ei, Cultura Națională este tot în genunchi”

În contextul publicării spre dezbatere a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a...

Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța: „De Ziua ei, Cultura Națională este tot în genunchi”