Ascultă Radio România Constanța Live

Întrecerile „Cupei Pantheon” la judo s-au încheiat la Constanța

Întrecerile „Cupei Pantheon” la judo s-au încheiat la Constanța

Publicat de Catalin Donose, 20 iunie 2023, 12:58

La sfârșitul săptămânii trecute, 150 de copii au participat la „Cupa Pantheon” la judo, prima competiție organizată de Clubul Sportiv Pantheon Constanța în cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“ desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Aceștia au reprezentat în cea mai mare parte, cluburi de judo din județul Constanța, însă concursul s-a bucurat și de participarea unor sportivi veniți din țară, precum și din Republica Moldova și Ucraina.

Împărțiți pe categorii de vârstă, U13 și U15, și de greutate, aceștia s-au luptat pentru medalii și cea mai înaltă treaptă a podiumului. Indiferent însă de rezultatul din concurs, cu toții au primit diplome și cadouri pentru participarea la întrecere. Un alt câștig pentru micuții judoka a fost participarea în cadrul evenimentului a unor sportivi deja consacrați din cadrul Clubului Sportiv Pantheon Constanța, precum David Fodor, Iulian Surlă sau George Lozovanu, cu toții campioni naționali, balcanici, europeni și chiar mondiali.

Luptele au avut loc pe tatami-ul din sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanța. De asemenea, acestea s-au desfășurat în baza

regulamentului proiectului „Judo – Sport și educație“, coroborat cu regulamentul Federației Române de Judo.

„Ne-am bucurat de o participare numeroasă, ținând cont că am avut 150 de sportivi. Este o surpriză plăcută pentru noi, mai ales că este prima competiție din cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“. Concursul a fost unul de bun augur pentru toți participanții. Cu toții au avut de câștigat, indiferent că vorbim despre sportivii români sau cei din Ucraina. Cu siguranță ne vom bucura de același succes și la următoarele două competiții, care vor mai fi organizate în cadrul proiectului și vom avea cel puțin la fel de mulți participanți, mai ales că nivelul competițional va fi și el unul mai mare“ a declarat sensei Iulian Surlă, antrenor Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța.

„A fost o competiție pe care noi o considerăm reușită. A adunat foarte mulți participanți, peste așteptările noastre, care s-au declarat la sfârșitul concursului încântați atât de organizare, cât și de premiile primite. Cu această ocazie trebuie să mulțumim Consiliului Județean Constanța pentru că susține financiar acest proiect, dar și brigăzii de arbitri pentru felul în care s-a ocupat de desfășurarea întregului concurs“ a menționat Maria Tudor (Mănăstireanu), managerul proiectului „Judo – Sport și educație“.

Pe lângă „Cupa Pantheon” la judo, în cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“ vor mai fi organizate alte două cupe, respectiv „Black Sea Judo Cup“, la începutul lunii septembrie, și Cupa „Centura Albă“ la judo, la mijlocul lunii noiembrie. În total, în cadrul proiectului „Judo – Sport și educație“ sunt așteptați să participe aproximativ 500 de tineri practicanți de judo din județul Constanța, din țară, dar și din străinătate, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.

Cătălin Donose

Foto – CS Pantheon

bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:48

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța? Potrivit unui proiect de hotărâre care...

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța
TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:08

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a fost activat și Centrul Județean de Coordonare și...

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:59

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului

Zeci de persoane cu dizabilități din Constanța, multe dintre ele parte din Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Constanța s-au...

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:08

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea

Astăzi, 22 iulie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui...

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:04

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri care circulă spre litoral înregistrează întârzieri din cauza unor cabluri feroviare avariate accidental de utilaje, între...

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:56

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:21

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța

Pe data de 20 iulie 1927, la ora 2:15 a.m., la Palatul Peleș din Sinaia, monarhul României, Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), și-a dat...

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:20

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se va deschide joi, 22 iulie. “Am luat această decizie fiindcă vrem ca experiența voastră în locația...

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi