Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni un nou an școlar
Elevii care intră în clasa a IX-a vor învăța după noile planuri-cadru, o schimbare majoră în educație.
Publicat de Adina Sîrbu, 6 septembrie 2026, 15:48 / actualizat: 7 septembrie 2026, 7:42
Luni, 7 septembrie, pentru aproape trei milioane de elevi şi preşcolari începe un nou an școlar, care va avea 36 de săptămâni și o structură împărțită în cinci module de studiu, care vor alterna cu perioade de vacanță.
Cea mai importantă noutate îi priveşte pe elevii care intră în clasa a IX-a care vor fi prima generaţie după 20 de ani care va învăța după planuri-cadru și programe şcolare noi. Acestea marchează o schimbare majoră în educație, punând accent pe competențe, flexibilitate curriculară și adaptarea învățării la nevoile și interesele elevilor. Astfel, se schimbă ponderea disciplinelor, crește specializarea, apare mai clar curriculumul la decizia elevului, iar generația care începe acum liceul va susține, în 2030, un examen de bacalaureat diferit.
Elevii din primul an de liceu ar fi trebuit să aibă și manuale noi, dar acestea vor fi gata abia spre finalul lunii septembrie, odată cu încheierea procedurilor de licitație și a eventualelor contestații.
O altă schimbare priveşte noile standardele naţionale de evaluare pentru clasele I-VIII. Sistemul actual de notare nu va fi schimbat, dar notele vor putea fi comparabile între şcolile din România, scopul demersului fiind acela de a putea valorifica şi mediile anuale, alături de evaluările naţionale, în procesele decizionale din educaţie.
Noile standarde vor institui pentru prima dată referinţe curriculare naţionale explicite ale evaluării, prin definirea nivelurilor de performanţă aşteptate pentru fiecare competenţă specifică din programele şcolare ale disciplinelor obligatorii.
Un subiect fierbinte rămâne admiterea la liceu. Controversatul examen suplimentar ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 septembrie, însă propunerea de eliminare a acestuia a primit vot în unanimitate în Comisia de învăţământ, iar decizia finală din plenul Senatului este programată pentru marţi.
În privința burselor sociale ale elevilor, acestea ar urma să fie acordate și în vacanțele școlare în 2026-2027, la fel ca anul trecut, iar cuantumul rămâne de 300 de lei pe lună, potrivit variantei transmise Guvernului.
Pragul de venit pe membru de familie pentru acordarea bursei crește cu 7%, ceea ce ar urma să ducă la un număr mai mare de beneficiari, potrivit ministrului Educației, Mihai Dimian, citat de EduPedu.
Sindicatele semnalează probleme majore în privința cadrelor didactice şi dau ca exemplu situaţia profesorilor care predau suplimentar în regim de plată cu ora sau numărul mare de cadre didactice necalificate.
Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, George Purcaru, a declarat că în această perioadă sunt profesori care încă îşi mai caută ore pentru a-şi întregi norma didactică. Totodată, profesorii din învăţământul preuniversitar plătiţi în regim de plata cu ora vor avea un nou tarif, mai mic decât până acum, ca efect direct al intrării în vigoare a Hotării Guvernului 146 din acest an privind salariul minim pe economie.
Sindicatele din educaţie solicită revenirea la vechile norme didactice de 18 ore, dar şi anularea măsurilor Legii 141/2025, considerate nocive pentru sistemul de învăţământ.
O altă noutate este modificarea calendarului de Bacalaureat, astfel că anul viitor, probele de competenţe vor avea loc în aprilie, iar cele scrise se vor susţine mai devreme, la mijlocul lui iunie, pentru a se evita canicula.
Sursă: RRA
Vezi și: