TULCEA: Delta Chamber Music Academy, proiect iniţiat de violonistul Sabin Penea şi pianista Alexandra Amariei, continuă cu TALKS
Cei doi foști absolvenți ai Liceului de Arte „George Georgescu” își doresc să rămână aproape de elevii tulceni, pentru a-i îndruma în devenirea lor artistică.
Publicat de Adina Sîrbu, 7 octombrie 2026, 17:30
La începutul acestei săptămâni, la Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea, a avut loc TALKS, o întâlnire dedicată elevilor, organizată în continuarea proiectului Delta Chamber Music Academy, iniţiat de violonistul Sabin Laviniu Penea şi pianista Alexandra Amariei, foşti elevi ai liceului.
Discuţia cu elevii a pornit de la experienţa celor doi muzicieni şi de la întrebări concrete despre parcursul artistic: cum te pregăteşti pentru un concert, ce se întâmplă înainte de momentul în care urci pe scenă, cum gestionezi emoţiile şi cum poţi transforma emoţia în expresivitate şi încredere.
De aici, conversaţia s-a dus şi către calităţile pe care studiul muzicii le poate forma şi care îi însoţesc pe tinerii muzicieni şi dincolo de scenă, în relaţia cu ceilalţi şi în viaţa de zi cu zi. „Empatia, sinceritatea, flexibilitatea, blândeţea, convingerea, capacitatea de a te informa, de a purta un dialog sănătos şi de a susţine o dezbatere sunt lucruri pe care muzica ne oferă un context privilegiat să le exersăm şi să le rafinăm. Iar atunci când aceste valori ajung pe scenă, ele pot fi transmise mai departe şi publicului.” spune violonistul Sabin Laviniu Penea.
TALKS a fost propus de Liceul de Arte „George Georgescu” după experienţa ediţiei din august a Delta Chamber Music Academy şi după reacţia foarte bună a elevilor şi profesorilor la întâlnirea cu cei doi muzicieni. Odată cu începutul noului an şcolar, această continuare a venit firesc, ca o ocazie de a păstra legătura creată în cadrul Academiei şi de a duce mai departe dialogul început în timpul programului susţinut în vară.
Chiar dacă Sabin şi Alexandra îşi desfăşoară în prezent activitatea în Freiburg şi Salzburg, cei doi îşi doresc să rămână aproape de elevii din Tulcea, inclusiv de la distanţă, şi să le fie în continuare disponibili pentru întrebări, discuţii şi schimb de experienţă.
TALKS continuă astfel componenta educaţională a Delta Chamber Music Academy, într-o formă care pune accent nu doar pe ceea ce înseamnă să cânţi mai bine, ci şi pe ceea ce poate construi muzica în omul care o studiază.
Delta Chamber Music Academy este un proiect susţinut de Primăria Municipiului Tulcea, în colaborare cu Liceul de Arte „George Georgescu”.