Aproape două mii de posturi dispar din administrația publică locală din Dobrogea
Cele mai multe – peste 1.300 – vor fi reduse în județul Constanța, iar 600 în Tulcea.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 martie 2026, 13:59
Aproape două mii de posturi dispar din administrația publică locală din Dobrogea, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței nr. 7/2026.
Cele mai multe – peste 1.300 – vor fi reduse în județul Constanța, iar 600 în Tulcea.
Multe dintre tăieri sunt doar pe hârtie, întrucât posturile sunt vacante, un exemplu concret fiind Primăria Municipiului Tulcea.
În alte cazuri, soluția pentru a evita disponibilizările este reînființarea unei societăți, așa cum se întâmplă la Primăria Mangalia.
O situație aparte se înregistrează în Delta Dunării, unde o comună cu cinci localități în componență, va rămâne cu doar patru funcționari publici, pe lângă primar și viceprimar.
Aici accesul este extrem de dificil, se face doar pe apă și, de multe ori, funcționarii se deplasezează în sate la localnici, nu aceștia la primărie.
Cătălina Radu are detalii: