Povești din Dobrogea | Tulceanul Petrică Moise, câștigătorul concursului „Pizza Master Chef România 2026”, cu un preparat ce îmbină plachia de calcan și ciulinii de baltă
Într-un interviu semnat de Andreea Dorobăț, Petrică Moise vorbește despre preparatul denumit „Călătoria Deltei către Mare”, inspirația provenită din turele cu canotca ori experiențele culinare italiene și drumul până la cea mai bună pizza din țară, care se face la Tulcea!
Publicat de Adina Sîrbu, 22 noiembrie 2026, 19:41
Petrică Moise, un pizzaiolo de 36 de ani din Tulcea, a adunat gusturi dobrogene într-un preparat cu care a câștigat marele premiu „Pizza Master Chef România 2026”, la Campionatul Internațional de Pizza de la București.
„Călătoria Deltei către Mare” îmbină plachia de calcan și ciulinii de baltă cu un aluat dospit pe îndelete. Inspirația a venit din experiențele culinare avute la Roma și, în egală măsură, din turele cu canotca prin Delta Dunării.
Detalii aflăm din dialogul semnat de Andreea Dorobăț.
AD: În primul rând, felicitări pentru câștigarea locului întâi la concursul Pizza Masterchef. Unde ai pus trofeul când ai ajuns acasă și cu cine ai împărțit vestea pentru prima dată?
PM: Prima dată i-am dat o poză iubitei mele, bineînțeles, după care am ajuns cu el acasă în București și l-am pus pe masă în bucătărie undeva să-l avem la îndemână.
AD: Și l-ai adus la Tulcea sau a rămas în București?
PM: Nu, bineînțeles, la întoarcere l-am adus și acum stă pe tejghea la intrarea în pizzerie ca să se bucure toată lumea de el, până la urmă nu e despre pizzerie, cât e și despre consumatorii care ne calcă pragul.
AD: Pentru început, pentru cine nu te cunoaște atât de bine, spune-ne câteva cuvinte despre pasiunea ta. Cum ai ajuns să faci pizza?
PM: O perioadă din viața mea s-a petrecut la Roma, cred că aveam vreo 20 de ani când am ajuns pe acolo, iar tipologia asta de pizza al taglio, o pizza romană, e pretutindeni acolo. Romanii o văd ca pe o gustare în trecere, oriunde, oricând. Și atunci acolo am descoperit conceptul ăsta, bineînțeles, m-am îndrăgostit de el. După care, întorcându-mă acasă în România, o perioadă a dispărut din viața mea, dar s-a reactivat acum 3-4 ani, când m-am întors la Roma într-o vacanță, am regustat și m-au năpădit nostalgiile și toate astea. A fost ca o revelație și am zis: asta vreau să fac și eu de-acum încolo ca oamenii din România, din Tulcea, să cunoască și tipologia asta de produs care era absentă la momentul ăla aici.
AD: Ai avut vreun moment definitoriu?
PM: Da, momentul s-a produs când am ales să merg în pizzeria lui Gabriele Bonci, care de fapt este părintele acestei pizze contemporane, pentru că ea a evoluat foarte mult din momentul în care el a început să schimbe topping-urile de la bază, să înceapă să o aducă cât mai mult în contemporan cu tot felul de ingrediente de foarte înaltă calitate. Ajungând acolo și văzând și simțind vibe-ul acela din pizzerie, cum oamenii stau la tejghea, vorbesc între ei, schimbă idei, opinii, atunci a fost momentul în care am zis wow, ce tare, asta vreau să fac și eu, să vină oamenii să punem un zâmbet, să discutăm, să vorbim în timp ce pizza se încălzește și să interacționăm, să socializăm totodată.
AD: Care e diferența dintre pizza romană per se și varianta aceasta contemporană de care aminteai mai devreme?
PM: Vrei să spui cum a evoluat ea de la bază? Ea oricum vine din brutărie, într-un moment în care brutarii au început să se joace cu aluatul și să facă o hidratare mai mare, să schimbe tehnicile de gestiune, de a malaxa aluatul și așa mai departe. În incipit, erau doar 3-4 versiuni: o pizza bianca, simplă, doar un aluat cu ulei de măsline și sare, pizza rossa, care are sosul ăsta de roșii, și pizza cu cartofi deasupra, maximum prosciutto și câteva ciuperci. Cam asta era pizza romană, era considerată fast food-ul pizzei, un junk food. Din momentul în care Gabriele Bonci a început să vină cu topping-uri care mai de care, de calitate înaltă, lucrul ăsta s-a transformat. Oricum, și lui i-a fost foarte greu, timp de 3-4 ani, nimeni nu recunoștea ce e asta, că nu seamănă cu pizza romană și, bineînțeles, succesul lui a venit, el fiind bucătar la bază, participând la o emisiune TV. De acolo a început lumea să perceapă diferit preparatul.
AD: Acum revenind puțin la concursul pe care l-ai câștigat și la preparatul câștigător, el se numește „Călătoria Deltei către Mare”. Spune-ne în câteva cuvinte care este povestea acestui preparat, ținând cont și de ingredientele pe care le-ai folosit și de combinația dintre ele.
PM: Inspirația a pornit odată cu Caravana Deltei lui Ivan, pentru că plecând de la malul Dunării, toți participanții se urcă în canotcă și vâslesc lent conduși de curentul Dunării și, deși ne oprim la Mila 23, de fapt este un drum către mare, că Dunărea acolo se revarsă. Preparatul a plecat de pe uscat, să spunem așa, cu o plachie de pește conținând ardei copți, roșii, ceapă șalotă, toate de pe pământ. Și ușor, ușor, continuând drumul acesta prin deltă către mare, am ales ciulini de baltă, pentru că tradiția canotcii noastre este să vâslim, să adunăm ciulini, să mâncăm, să bem un pahar de aligote. După care am zis, dacă ajungem la mare, să alegem totuși regele Mării Negre, care este calcanul, cel mai fin pește existent în Marea Neagră. Iar într-un final am zis, ok, cum închei acest preparat? Fiind un preparat tradițional, plachia se mănâncă cu mămăligă și pătrunjel deasupra și am ales să fac niște chipsuri de mămăligă și să pun niște perle de pătrunjel deasupra ca să aibă totuși contactul ăsta cu tradiționalul.
AD: De ce ai ales plachia dintre toate preparatele tradiționale cu specific dobrogean și de ce ai ales calcanul dintre toți peștii cu care puteai găti acest preparat?
PM: Pornind de la plachie, mi se pare că, deși e un preparat simplu, totuși el poate să dezvolte niște gusturi complexe și tocmai asta a fost provocarea mea cea mai mare, de a transforma plachia tradițională cu gustul ei clasic, să spun așa, către un preparat gourmet, un preparat care poate să se așeze pe un blat de pizza care să nu interfereze cu celelalte ingrediente, să putem să le simțim pe fiecare în mod particular. Iar calcanul, bineînțeles, în ultima vreme este foarte promovat, este unul dintre cei mai buni pești din Marea Neagră pe care îi avem, are un gust fin, rămâne suculent, este plin de colagen, are niște proprietăți fantastice și atunci de asta l-am ales pentru că, pe lângă gustul său desăvârșit, vine și cu aceste proprietăți nutritive care sunt importante pentru alimentația noastră.
AD: Te rog să detaliezi puțin din procesul acesta din spate de creație a preparatului. Cum ai transformat plachia și gustul ei clasic, cum îl defineai mai devreme, într-un preparat gourmet?
PM: Să zic sincer, după primele trei încercări am vrut să renunț, pentru că are un gust atât de pregnant de tocăniță, să zic așa, e un preparat mai mult casnic, nu are nicio valență de gusturi extraordinare, însă dorința mea de a duce pe planul ăsta un preparat dobrogean, la care m-am gândit deja cu ceva timp în urmă, timpul era scurt, nu mai puteam să mai dau înapoi. Atunci am ales să perfecționez preparatul și să renunț la roșiile tradiționale românești și am optat pentru roșiile San Marzano, care vin de undeva din sudul Italiei, ele sunt mai puțin acide, nu au în componență așa multe semințe, sunt decojite și le-am copt lent, foarte lent, ca să se deshidrateze, pentru că și aici aveam problema cu umiditatea plachiei. După care ardeiul, bineînțeles, l-am copt, decojit, pentru dulceața lui, pentru gustul acela de foc, pentru că îmi doream și gustul de foc în gustul pizzei, iar ceapa, am renunțat la ceapa clasică, ceapa galbenă, am ales o ceapă de apă, o ceapă șalotă, pe care am stins-o cu vin aligote. Stingând-o cu vin aligote, atunci am reușit să scap de acel gust pregnant de tocană. În plus, cealaltă provocare a fost să o fac densă, să o transform într-o cremă și să aibă un aspect sidefat, să aibă un aspect lucios pe pizza mea. Atunci am înțeles că nu trebuie să risipesc nimic din calcan, după filetare, capul său și toată osatura, le-am fiert lent și am făcut o supă redusă din calcan, care s-a transformat practic într-o pastă de colagen. Ăsta e un secret, o să-l divulg pentru că poate să-i inspire și pe alții, am adăugat o cantitate mică din acea supă redusă de calcan care a dat suplețe acelei creme de plachie.
AD: Cum ți-a venit ideea să folosești ciulinii de baltă în această rețetă și cum i-ai integrat? Spune-ne, te rog, și ce gust au acești ciulini, pentru că poate nu toată lumea știe.
PM: Așa cum spuneam mai devreme, tradiția în Caravana Deltei lui Ivan, în canotca noastră, este să culegem acești ciulini, să-i folosim ca pe o gustare, un plus de vitamine. E greu de ajuns la ei, pentru că coaja lor lemnoasă te pune la încercare. Pe ei i-am fiert, ca să eliminăm orice suspiciune de contaminare, deși ei cresc în ape foarte curate din canalele Deltei, după care am început să intru după miezul lor, care are o formă de inimioară, și gustul lor pregnant este ca al unei castane. De fapt este o castană de apă, care are mai multe perioade, perioada de maturitate, la început are gust mai mult de o alună de apă, când este verde în perioada august, iar cu cât ne ducem spre toamnă, el ajunge la maturitate și devine mai făinos, are un conținut mai mare de amidon, și pentru asta am ales să îi țin cumva la infuzat, la marinat, să spun, în vin aligote, ca să se hidrateze. După care îmi doream o textură crocantă pe pizza mea, pentru că asta lipsea, și am ales să îi trag în unt clarificat în tigaie, au făcut o crustă maronie, ne-a dat acel gust de copt, crocant, exact ceea ce voiam.
AD: Du-ne puțin în atmosfera concursului, a fost vreun moment în care ai avut emoții? S-a potrivit socoteala de acasă cu cea din târg, să spunem așa.
PM: M-am dus foarte încrezător, eu am mai participat și anul trecut la competiția aceasta, la Campionatul Internațional de Pizza la București, care a ajuns la ediția a cincea anul acesta. Deja aveam experiența de acolo, plus că de la un an la altul am muncit foarte mult și, luând în spate toate greșelile, deși anul trecut am câștigat locul III la categoria mea, pizza în tavă în stil roman, tot cu o rețetă deltaică, de data aceasta, cunoscând cumva cuptorul, cunoscând atmosfera de acolo, e o atmosferă minunată, care te învață foarte mult, prinzi o experiență foarte mare fiind acolo, e clar că ai emoții foarte puternice, dar totodată am fost și încrezător în preparatul meu, pentru că l-am studiat îndeajuns de detaliat. Un campionat de genul ăsta și o competiție de nivelul ăsta, clar că te face să devii mai bun, te face să vrei mai mult și să devii mai competitiv, așa că îndemn pe toți cei care sunt în domeniul ăsta al pizzei să nu ezite să participe la astfel de competiții. Trebuie să mulțumim comunității pizzarilor, mai ales Asociației Pizzarilor Profesioniști din România. Se zbat pentru creșterea calității în domeniul pizzei și, organizând evenimentul acesta, plus pe lângă multe alte masterclass-uri și cursuri pentru pizzarii care vor să devină profesioniști, fac o treabă extraordinară în lumea pizzei și vreau să le mulțumesc încă o dată pentru experiența trăită în jurul campionatului și pentru faptul că ne pun la îndemână astfel de instrumente ca să putem să devenim mai buni și să creștem în calitate.
AD: A fost o competiție contratimp?
PM: Da, sunt mai multe categorii, pizza napoletană, pizza clasică, pizza în tavă, anul acesta a fost și un segment de desert, o pizza desert, chiar și pentru amatori, o pizza homemade pentru cei care fac pizza acasă. Și fiecare categorie are un anumit timp: pentru pizza în tavă, 30 de minute; la pizza napoletană, 12 minute. Ești cronometrat, ești jurizat la cuptor, deci ești urmărit în permanență acolo de profesioniști.
AD: Au fost participanți doar din țară sau nu neapărat?
PM: Este un campionat internațional și vin și pizzaioli din mai multe țări, predominant din zona aceasta balcanică pentru că le este mai la îndemână, concurenți din Bulgaria, din Serbia, din Macedonia, chiar și italieni, din Suedia, din mai multe țări. Cred că 11 țări s-au numărat la un moment dat.
AD: Juriul la rândul lui este internațional?
PM: Juriul la rândul său este internațional, format din profesioniști, campioni mondiali de asemenea la alte concursuri de pizza, șefi bucătari recunoscuți, e un juriu super profesionist.
AD: Având în vedere prestigiul acestui concurs, cum au reacționat tulcenii după ce s-a aflat de premiu? Cum ai fost primit când ai ajuns înapoi acasă?
PM: Foarte multe felicitări! Tulcenii de obicei reacționează super fain la genul ăsta de reușite, să zic așa, pentru că ei sunt mândri de locul de unde vin și pentru că suntem și la marginea țării, își doresc să iasă puțin din zona asta de marginalizare în care ne aflăm. Și atunci, bineînțeles, impactul a fost destul de pozitiv și cred că s-a bucurat toată lumea pentru reușita mea, pentru că nu a fost doar despre mine, a fost și despre ei odată cu preparatul local pe care l-am dus acolo în competiție.
AD: Tu, nu-i așa, ai o pizzerie aici în Tulcea. Au venit mai mulți clienți de când ai luat premiul?
PM: Deja au trecut doi ani și un pic de când am deschis mica șandrama, așa cum o numesc eu, și au început să apară, bineînțeles, oameni care nu ne cunoșteau, care nu mă știau că fac lucruri de genul ăsta, sunt curioși să afle, m-au întrebat foarte mult despre preparatul premiat și mă bucur că au început să-și dea seama că se poate face calitate și la Tulcea și ea este prezentă. Eu am încercat încă de anul trecut, am încercat cu un batog de sturion, am încercat cu un mix de pește afumat. Pizza vizual era impresionantă, toți clienții care intrau din prima o alegeau vizual și apoi, când aflau că este din pește sau conține pește, se răzgândeau și mergeau către un preparat mult mai accesibil, mult mai familiar, pe partea de prosciutto și așa mai departe. Însă tocmai asta este cheia. Ca noi să putem să ducem mai departe aceste preparate și să le promovăm cât mai intens în zona asta turistică, ele trebuie să fie prezente tot timpul anului. Prin modul ăsta de a susține pe toată perioada anului, îi oferi unui restaurant șansa de a perfecționa preparatul și, în momentul în care ajunge pe masa turistului, să fie la un nivel cât mai înalt. Mă gândeam zilele trecute: așa cum napoletanii au pizza margherita și o iubesc, nu o să te duci niciodată în Napoli să vezi că un napoletan refuză o pizza margherita, același lucru ar trebui să-l facem și noi și nu doar cu pizza cu pește, ci cu toate preparatele din pește pe care putem să le gătim.
AD: Tulcenii pot fi destul de suspicioși câteodată. Cum stă treaba când vine vorba de pizza? E ușor să-i convingi să încerce ceva nou?
PM: Din punctul ăsta de vedere e destul de greu. Din punctul meu de vedere, tulcenii sunt puțin conservatori, să zic așa. Câteodată nu în sensul bun. Faptul că cineva aduce în piață un preparat nou, un preparat pe care ei nu l-au mai întâlnit, într-adevăr, așa cum ai spus tu, îi face să devină suspicioși. Necunoscând o mare parte din ingrediente, necunoscând tipologia de pizza, faptul că o perioadă foarte lungă de timp locul acesta a fost ținut, eu zic, la un anume nivel, nimeni nu a vrut să arate că se poate mai mult, că putem consuma și preparate de calitate, la un preț decent și foarte accesibil, și atunci partea asta de întâmpinare a lor devine destul de solicitantă. Am avut foarte multe momente în care am zis că o să renunț, că ar trebui să mă îndrept către zone în care sunt mai mult apreciat pentru ceea ce fac, dar sper că acum, odată cu această validare, care nu este doar anul acesta, ci și anul trecut când am urcat pe podiumul Campionatului Internațional, să înțeleagă și ei că asta este calea și că poate nu tot timpul, dar din când în când trebuie să alegem calitatea și să dăm voie unor lucruri noi să intre în viața noastră. De ce nu, putem să descoperim un ingredient sau o tipologie de gust care să ne marcheze și să ne schimbe total viziunea despre produsele italienești sau locale și așa mai departe.
AD: Ce ai vrea să descopere despre Tulcea cineva care gustă pizza făcută de tine pentru prima dată?
PM: Deja mă bucur că mulți dintre turiști și vizitatorii orașului trec pe aici, pentru că, informându-se pe Google, informându-se în zona asta, văd poze despre noi, review-uri lăsate de ceilalți clienți. Mă uit că sunt foarte dezinvolți și foarte bucuroși să descopere un astfel de produs în Tulcea, deși, venind din orașe mult mai dezvoltate, sunt uneori foarte surprinși. «Wow, cum să găsesc un asemenea produs chiar aici în Tulcea». Și cred că ei își doresc din ce în ce mai mult să regăsească astfel de produse cu care să fie surprinși în Tulcea. Pentru că oamenii veniți din afară își doresc o experiență, ei de asta pleacă de acasă, să ajungă într-un alt oraș ca să consume experiență, nu să consume același lucru ca acasă. Și atunci cred că e un potențial enorm în zona asta, pentru că ei validează ceea ce avem noi aici, în cea mai mare parte din timp, pe vară, și atunci e nevoie să continuăm demersul ăsta și să atragem cât mai mulți în zona asta gastronomică.
AD: Ce am putea face noi aici în Tulcea sau, mai specific, industria HoReCa din Tulcea mai bine, astfel încât orașul nostru să devină o destinație importantă pe harta gastronomică a țării?
PM: Eu nu am o experiență atât de mare în Horeca, sunt de puțin timp în zona asta, însă îmi place să fiu un observator, să mă uit la detalii și să disec zona în cele mai mici lucruri și atunci cred, e opinia mea și părerea mea, cred că zona asta de gastronomie, care are o atât de mare diversitate, e un punct forte și el trebuie susținut. Pe lângă faptul că putem face plimbări cu barca și așa mai departe, cred că gastronomia e punctul cheie, să zic așa, într-un oraș turistic. Probabil că trebuie să avem mai multă încredere în ceea ce avem noi aici, să ne dorim să scoatem mai mult în fața celorlalți care ne vizitează lucrurile astea, să fim mai încrezători în ele și poate, de ce nu, totodată să le aducem mai în contemporan, să le aducem mai accesibile față de ei, să le scoatem puțin din zona tradițională pentru că vremurile s-au schimbat. Același gust arhaic care ne-a bucurat papilele atâta timp poate să se transforme, dar nu în sens negativ, ci în sens pozitiv, ca mult mai multă lume să aibă acces la lucruri care probabil, prin prisma acestei tradiționalități, cumva sunt respinse. Peștele nu este un element la îndemâna oricui și atunci putem să-l aducem într-o zonă mult mai accesibilă.
AD: Și este vorba până la urmă și de respectarea anumitor standarde de calitate, mă gândesc.
PM: Categoric. Mai ales acum în contextul ăsta social în care ne aflăm, în care toată lumea încearcă să câștige mai mult din preparate mai slabe calitativ, în care nu mai pune atenția către experiența clientului. Pentru că nu e vorba doar despre mâncare, din punctul meu de vedere, ci și de acea experiență trăită în momentul în care tu guști un preparat.
AD: În încheiere, ce urmează pentru tine pe mai departe și dacă vor putea tulcenii să guste preparatul premiat?
PM: O să continui cercetarea și o să continui munca pe care am început-o. Întotdeauna am avut viziunea asta, încă din momentul în care am început, că nu mi-aș dori să fac o pizza clasică pe care o găsești pretutindeni, ci vreau să surprind și, mai ales, aș vrea să mă duc către o zonă de sezonalitate a ingredientelor. De ce să mâncăm o pizza cu roșii proaspete în decembrie și să nu ne-o dorim când este vârful de sezon al roșiei și al tuturor ingredientelor? Eu îmi doresc să merg mai departe cu drumul acesta pe care l-am ales. Acum, prin prisma premiului câștigat, sunt și mai determinat să fac asta și, cu siguranță, rezultatele se vor vedea pe parcurs. A fost o cerere foarte mare pentru că este o curiozitate enormă. «Ia să vedem cu ce a câștigat marele premiu». Este o pizza foarte laborioasă și dificilă și necesită o atenție destul de mare ca să poți să ajungi la rezultatul final. Așa cum spuneam, numai să ajungi la castanul din ciuline îți trebuie 3-4 minute. Vă dați seama, pentru atâtea persoane câți ciulini trebuie să curăț. Dar ne dorim să facem un eveniment spre sfârșitul lunii noiembrie. Deja am ajuns la un consens cu un restaurant așa cum se cuvine, de pe malul Dunării, ca să fim aproape de această poveste deltaică și să reușesc să le induc participanților la eveniment această călătorie către mare exact din punctul de plecare de pe Faleza Tulcea.
Întreaga emisiune poate fi ascultată aici.
Sursa foto: Andreea Dorobăț








