Ascultă Radio România Constanța Live

Numărul solicitărilor la Ambulanța Tulcea este în creștere comparativ cu anul trecut

ambulanta RC

Publicat de Doina Sirbu, 20 aprilie 2023, 13:49

În minivacanța de Paște, echipajele au avut mai multe intervenții, atât în partea continentală a județului, cât și în Delta Dunării.

Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, dr. Radu Sicinschi, spune că sunt în continuare prea puține șalupe medicalizate, iar pentru a face față tuturor solicitărilor este nevoie de intervenția elicopterelor SMURD din Constanța, Galați și chiar din București.

“Noi facem tot ceea ce depinde de noi ca să le menţinem în stare de funcționare și să nu fie probleme. Suntem în tratative cu conducerea Ministerului Sănătății să începem achiziția unor alte șalupe. Funcționale avem două şalupe la ora actuală, dar sunt destul de vechi, 10-15 ani”, a declarat dr. Radu Sicinschi.

Serviciul de Ambulanţă Tulcea va folosi şi în acest sezon turistic, ambarcaţiuni cu motoare care ar fi trebuit casate. În urmă cu patru ani, Ministerul Sănătăţii a aprobat o linie de credit de 5 milioane de lei, pentru ca Ambulanţa Tulcea să cumpere cinci ambarcaţiuni.

Rezultatele licitaţiei au fost contestate, iar instituţia a renunţat la intenţia de cumpărare, pentru că în momentul de faţă o şalupă este de 3 ori mai scumpă decât în anul 2019.

Redactor: Florentina Stan/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: arhivă

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 19:40

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică

Guvernul a declarat stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie...

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică
Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:58

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de existență, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”organizează prima ediție a „Zilei Mircistului-...

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”
laptop, mouse, online
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:41

DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive

Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix – o tehnică prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pentru...

DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive
MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:36

MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă

Pentru executarea unor lucrări ce vizează conectarea noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul...

MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:23

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța

Primul weekend din august aduce o mulțime de evenimente pentru toate vârstele. De vineri până duminică, constănțenii și turiștii sunt...

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:20

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Ministerul Educației și...

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:16

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente

Pe 31 iulie 1923, în Portul Constanța a sosit marele transatlantic sub pavilion francez Canada, aparținând companiei de navigație Cie Fabre....

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:14

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene

Referitor la imaginile apărute în spațiul public, privind intervenția forțelor de ordine în cadrul unui eveniment înregistrat în comuna...

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene