(AUDIO) Vorba aceea – Vocativul, cazul adresării directe
Publicat de Larisa Calistru, 17 decembrie 2014, 08:37 / actualizat: 17 decembrie 2014, 12:04
Vocativul, cazul adresării, are în limba română mai multe posibilități de exprimare, dintre care unele sunt literare, altele-neliterare.
De pildă, sunt conforme cu norma limbii literare formele identice cu nominativul ale substantivelor proprii și ale unor substantive comune(Mihai! Ioana! Mamă! Doamnă!), formele cu desinență –e/-ule la singular la substantivele masculine comune și la unele proprii (băiete!, doctore!, Ioane!, băiatule! domnule! Radule!) și formele cu “-lor” la plural, la substantivele comune(băieților! fetelor!).
Unele forme de vocativ, cum sunt cele cu desinență –o pentru substantive feminine și pentru câteva substantive masculine terminate în “ –a”(fato!, Mario!, Mirceo!) sau cele cu desinență –e ori –ă pentru unele substantive proprii feminine(Marie, Ană) sunt popular – colocviale. Formele articulate de nominativ, de tipul: “băiatul”, “băieții”, “fata”, “fetele”, pronunțate cu intonația specifică vocativului, sunt nerecomandabile. Deci e greșit spus: “Bună, fetele!”, cum am auzit recent grăind un adolescent, în încercarea de a impresiona două fete care se plimbau prin parc. Corect ar fi fost să se adreseze “Bună, fetelor!”, și poate asa s-ar fi bucurat și de mai mult succes.
În adresarea directă, politicoasă, sunt recomandate de normă formulele: “doamnă directoare”, “domnișoară profesoară”, domnule ministru, etc.
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!
