MApN: Resturi de dronă, neutralizate de scafandri EOD la 50 de mile marine Est de Grindul Chituc din județul Constanța
Zona a fost securizată și nu există pericol pentru populație sau pentru traficul naval.
Publicat de Adina Sîrbu, 20 septembrie 2026, 13:36 / actualizat: 20 septembrie 2026, 15:09
Specialiştii EOD ai Forţelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au neutralizat, duminică dimineaţa, în Marea Neagră, resturi de dronă găsite de poliţiştii de frontieră în ziua precedentă.
„MApN a fost solicitat sâmbătă, 19 septembrie, de către Garda de Coastă să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană, identificat la aproximativ 50 mile marine Est de Chituc, județul Constanța. La fața locului, echipa EOD a executat procedurile standard de neutralizare. Zona a fost securizată și nu există pericol pentru populație sau pentru traficul naval”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
De la începutul celui de-al doilea semestru al acestui an, mai multe fragmente de drone folosite în timpul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei au fost neutralizate de specialişti ai Forţelor Navale Române din cadrul MApN pe litoralul Mării Negre, în judeţele Tulcea şi Constanţa.