TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat
Bărbatul de 51 de ani s-a ales cu dosar penal.
Publicat de Adina Sîrbu, 20 septembrie 2026, 12:47
La data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nufăru, în timp ce efectuau serviciul de patrulare și monitorizare a traficului pe DJ 222 C, la intersecția cu DJ 229 K, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează IPJ Tulcea.