Ascultă Radio România Constanța Live

Cuba: Raul Castro se pregăteşte să predea ştafeta unei noi generaţii

Cuba: Raul Castro se pregăteşte să predea ştafeta unei noi generaţii

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 aprilie 2018, 12:16

Preşedintele cubanez Raul Castro, în vârstă de 87 de ani, se pregăteşte să predea, joi, ştafeta unei noi generaţii, dând startul unei tranziţii care va marca sfârşitul celor aproape şase decenii de domnie a „frăţiei” Castro în insula caraibiană, relatează marţi AFP.

„Am parcurs un drum foarte lung şi dificil pentru ca fiii noştri, cei de azi şi cei de mâine, să fie fericiţi”, a declarat în martie Raul Castro, care i-a succedat în 2006 fratelui său mai mare Fidel, afectat de probleme de sănătate şi care a decedat între timp în 2016.

În aceşti aproape 60 de ani, Fidel iar apoi Raul Castro au condus Cuba, transformând insula într-un actor central al Războiului Rece şi reuşind să-şi salveze regimul comunist, în pofida şocului transmis de prăbuşirea aliatului lor sovietic.

Adunarea Naţională, convocată miercuri şi joi în şedinţă plenară după scrutinul legislativ din martie, va alege un nou preşedinte al Consiliului de stat, principalul organ executiv cubanez. Deşi autorităţile nu au confirmat oficial informaţia, această funcţie, practic de şef al statului, va fi preluată de prim-vicepreşedintele şi numărul doi al guvernului Miguel Diaz Canel, în vârstă de 57 de ani, care pare a fi cel ales şi pregătit să devină noul chip al Cubei.

Miguel Diaz Canel, perceput ca un „aparatcik” model, a urcat discret eşaloanele puterii, pentru a ajunge în 2013 mâna dreaptă a preşedintelui, spre surprinderea generală. „Va fi şi o parte de înnoire, dar şi continuitate”, a avertizat recent ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez, amintind că Raul Castro îi va rămâne alături succesorului său stând la cârma puternicului Partid Comunist Cubanez.

Acesta nu ar urma să plece din fruntea partidului unic decât la următorul său congres, prevăzut pentru 2021, când va avea 90 de ani, pentru a ţine sub control lucrurile în faţa numeroaselor provocări din perioada de tranziţie.

„Cred că Raul se va concentra pe munca ideologică, iar Diaz Canel pe partea de guvernare, în chestiuni complexe şi dificile, care vor necesita sprijin”, a anticipat politologul cubanez Esteban Morales.

Succesorul fraţilor Castro va avea îndeosebi misiunea de a continua modernizarea indispensabilă a unui model economic depăşit, într-un moment în care Cuba se confruntă cu slăbiciunea aliatului său venezuelean, cu embargoul american care continuă să-i îngreuneze dezvoltarea şi cu întreruperea de către preşedintele american Donald Trump a apropierii lansate la finele lui 2014 între Cuba şi SUA.

În ţară, tranziţia generează dezbateri, dar nu-i entuziasmează prea mult pe cubanezi – fie ei castrişti sau critici -, care nu se aşteaptă la mari schimbări după un vot la care nu au luat parte.

În martie, deşi alegătorii au fost chemaţi la urne să voteze parlamentul care îl va alege pe noul preşedinte, cei 605 candidaţi pentru cele 605 mandate au fost desemnaţi în prealabil de adunările provinciale şi de organizaţiile „de masă”. „Schimbă guvernul, dar nu se schimbă nimic. Tot Castro o să fie mereu, chiar dacă e altul”, a spus Asiel Ortiz Diaz, şomer în vârstă de 24 de ani. „Spun că Raul pleacă de la preşedinţie ca să facă loc unuia mai tânăr, e logic, dar Raul nu pleacă, va rămâne cu noi pentru totdeauna, ca Fidel”, a declarat Raul Garcia, pensionar, în vârstă de 79 de ani.

Totuşi, pentru prima oară după multe decenii, pe preşedinte nu-l va mai chema Castro, nu va mai face parte din generaţia „istorică” a lui 1959, nu va mai purta uniformă militară şi nu va mai fi prim secretar al PCC.

De la frâiele acestuia, Raul Castro îl va ajuta să compenseze acest deficit de legitimitate în faţa generalilor „istorici”, refractari la reforme ambiţioase. Nivelul de responsabilitate al acestora în noul Consiliu de Stat şi în guvern va fi relevant pentru voinţa de reformă a regimului, dar şi pentru marja de manevră a noului preşedinte.

Semn că regimul nu lasă nimic la voia întâmplării, ziua de joi, 19 aprilie, marchează cea de-a 57-a aniversare a victoriei din Golful Porcilor (Playa Giron), considerată în Cuba ‘prima înfrângere asupra imperialismului yankeu din America Latină’.

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:34

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”

Noul ministru al Apărării, Ştefan Radu Oprea, a transmis, duminică, un mesaj Ziua Armatei României. „De ziua Armatei României, gândul nostru...

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe...

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 10:13

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat...

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:12

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra organismului

România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând,...

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra organismului
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 06:56

Flashmob cu mesajul END POLIO NOW, pe faleza Cazinoului

Cluburile Rotary din Constanța și Mangalia, alături de Rotaract, Interact și RotaKids, au organizat, sâmbătă, pe faleza Cazinoului din...

Flashmob cu mesajul END POLIO NOW, pe faleza Cazinoului