Ascultă Radio România Constanța Live

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

„Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înţeles”, a afirmat primul ministru la ceremonia din Parcul Carol.

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

Publicat de Adina Sîrbu, 25 octombrie 2026, 11:53

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată „un dat”, „un lucru de la sine înţeles”, că ameninţările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare „ne pun la încercare”, iar poziţia României la Marea Neagră ne obligă la o vigilenţă permanentă.

„Pe 25 octombrie 1944, armata română încheie eliberarea teritoriului naţional de sub ocupaţie străină. A fost un moment de curaj, un moment de sacrificiu, pe care avem datoria să nu îl uităm. Am venit aici doar la câteva zile de la preluarea mandatului de prim-ministru cu un sentiment profund de recunoştinţă, dar şi cu o conştiinţă clară a responsabilităţilor pe care le avem astăzi. Ne înclinăm în faţa celor care au plătit cu viaţa pentru libertatea şi independenţa Românie. Îi cinstim şi pe militarii care au servit în teatrele de operaţii din afara ţării, contribuind prin curajul, prin profesionalismul lor, la credibilitatea României ca membru al NATO. Dar respectul faţă de sacrificiul lor nu se exprimă doar prin ceremoniile de comemorare. Se exprimă, înainte de toate, prin ceea ce facem astăzi pentru a apăra România şi pentru a păstra pacea. Pentru că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un dat, un lucru de la sine înţeles”, a spus, duminică, premierul la ceremonia de la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, organizată de Ziua Armatei Române.

El a adăugat că la graniţele noastre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă să provoace suferinţă şi distrugere.

„Ameninţările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ne pun la încercare, iar poziţia României la Marea Neagră ne obligă la o vigilenţă permanentă. În această zi, în această zi de duminică, milioane de români sunt acasă, sunt alături de familiile lor. Copiii se joacă, oamenii îşi fac planuri pentru săptămâna viitoare. Pe scurt, viaţa îşi urmează cursul firesc. În spatele acestei normalităţi se află însă oameni care veghează zi şi noapte pentru ca noi să putem trăi în siguranţă. Sunt piloţii care decolează la fiecare alertă, sunt militarii care supraveghează apele noastre, sunt militarii din forţele terestre, sunt specialiştii în apărare cibernetică şi toţi cei care se află în misiuni sub drapelul României, al NATO sau al Uniunii Europene. Tuturor le datorăm recunoştinţă, le datorăm respect şi le datorăm condiţiile necesare pentru a-şi îndeplini misiunile”, a afirmat premierul Niculescu.

Acesta a menţionat că Guvernul şi-a asumat trei direcţii clare în domeniul Apărării – modernizarea Armatei Române, consolidarea alianţelor României şi respectul faţă de oamenii în uniformă.

„Nici cele mai performante echipamente nu pot înlocui profesionalismul şi curajul oamenilor. Avem datoria să le oferim militarilor noştri condiţii demne, o carieră bazată pe merit şi competenţă şi să avem grijă de veteranii noştri. (…) România are în armata sa nu doar un scut de apărare, ci şi una dintre instituţiile care întruchipează cel mai bine valori de care avem mare nevoie. Curaj, solidaritate, datorie, patriotism. Avem datoria să fim la înălţimea sacrificiilor celor care au apărat România în trecut şi a devotamentului celor care o apără astăzi. Nu-i vom uita niciodată pe cei care şi-au dat viaţa pentru România, iar celor care o apără astăzi le spun în numele Guvernului şi al meu personal – vă mulţumesc. La mulţi ani Armatei Române”, a mai spus premierul Niculescu.

Sursă: Agerpres

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară
România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra organismului
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:12

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra organismului

România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând,...

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra organismului
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 06:56

Flashmob cu mesajul END POLIO NOW, pe faleza Cazinoului

Cluburile Rotary din Constanța și Mangalia, alături de Rotaract, Interact și RotaKids, au organizat, sâmbătă, pe faleza Cazinoului din...

Flashmob cu mesajul END POLIO NOW, pe faleza Cazinoului
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:19

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai...

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 16:30

CONSTANȚA: De la 1 noiembrie, autobuzele CT BUS ar putea ajunge în mai multe localități din județ

De la 1 noiembrie, autobuzele CT BUS ar putea ajunge și în Cumpăna, Ovidiu, Valu lui Traian și Năvodari. Legătura între Constanța și...

CONSTANȚA: De la 1 noiembrie, autobuzele CT BUS ar putea ajunge în mai multe localități din județ
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:46

CONSTANȚA: Doi bărbați care ar fi agresat fizic un tânăr pe strada Mircea cel Bătrân, reținuți de polițiști

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea...

CONSTANȚA: Doi bărbați care ar fi agresat fizic un tânăr pe strada Mircea cel Bătrân, reținuți de polițiști