Ascultă Radio România Constanța Live

Jumătate din românii care iau antibiotice le folosesc în mod incorect

Jumătate din românii care iau antibiotice le folosesc în mod incorect

Publicat de magda.chirana, 19 noiembrie 2014, 10:10

Peste 34% dintre pacienţii români care urmează un tratament cu antibiotice uită să ia cel puţin o doză pe parcursul terapiei, doar 32,6% respectă cu stricteţe intervalul de administrare a dozelor, iar după trei zile mai mult de jumătate renunţă sau nu mai respectă tratamentul, potrivit unui studiu Sandoz.

„Aceste două greşeli sunt cel mai frecvent întâlnite în rândul pacienţilor la care se adaugă şi faptul că după 3 zile de administrare, doar 44% dintre pacienţi mai respectă tratamentul prescris. Restul ori renunţă complet la medicaţie, ori nu mai respectă intervalul de administrare. Conform statisticilor, în medie, fiecare român a urmat în ultimele 12 luni un tratament cu antibiotice”, arată acelaşi studiu.

Potrivit sursei citate, administrarea incorectă duce la apariţia bacteriilor rezistente la antibiotice, iar afecţiunea poate dura mult mai mult sau pot apărea complicaţii serioase, fiind necesar un tratament mult mai lung şi adesea mult mai costisitor. În unele cazuri grave bacteriile rezistente la antibiotice pot duce chiar la decesul pacientului.

„Comportamentul individual îi afectează şi pe cei din jur pentru că bacteriile rezistente la antibiotice rămân în organism sau pot fi transmise şi altor persoane, chiar dacă acestea nu au luat nici un antibiotic. De aceea, atunci când se primeşte o prescripţie cu antibiotice de la doctor trebuie respectat cu stricteţe numărul de administrări prescrise, intervalul orar dintre acestea şi durata tratamentului”, mai arată specialiştii care au realizat acest studiu.

TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 12:47

TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat

La data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nufăru, în timp ce efectuau serviciul de...

TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat
Ample acțiuni de control ale polițiștilor constănțeni pe litoral, de la Constanța și până la Mangalia
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 12:04

Ample acțiuni de control ale polițiștilor constănțeni pe litoral, de la Constanța și până la Mangalia

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, noaptea trecută, o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și...

Ample acțiuni de control ale polițiștilor constănțeni pe litoral, de la Constanța și până la Mangalia
CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h

Un bărbat de 49 de ani a rămas fără permis după ce a fost surprins circulând cu 148 de km/h pe bulevardul Tomis, unul dintre cele mai...

CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h
ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 11:16

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare

Informare meteorologică de răcire accentuată, ploi și vânt puternic în toată țara și Cod Galben de intensificări ale vântului pentru 13...

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 09:57

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că va continua reformele începute de guvernarea condusă de Ilie Bolojan și „nu va stinge...

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 08:47

Eduard Ionescu și Darius Movileanu, campionii probei de dublu masculin la WTT Star Contender Astana 2026

Sportivii români Eduard Ionescu și Darius Movileanu au cucerit medaliile de aur în proba de dublu masculin la WTT Star Contender Astana 2026, în...

Eduard Ionescu și Darius Movileanu, campionii probei de dublu masculin la WTT Star Contender Astana 2026
Ştiri duminică, 20 septembrie 2026, 07:24

Vreme frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral

Temperaturile ridicate se mențin până marți, când vremea se va răci în regiune. Duminică, vremea va fi în general frumoasă și mai caldă...

Vreme frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:05

Povești din Dobrogea: Ecaterina Marga, medic pediatru și poetă, prezență sensibilă și activă în viața culturală

Astăzi, vă invităm să descoperiți povestea unei femei pentru care grija față de oameni și iubirea pentru cuvânt sunt forme de exprimare ale...

Povești din Dobrogea: Ecaterina Marga, medic pediatru și poetă, prezență sensibilă și activă în viața culturală