Sâmbătă este programat la Constanța „Memorialul Dumitru Antonescu”
Publicat de Catalin Donose, 19 decembrie 2025, 09:59
Sala Sporturilor “Simona Amânar” din Constanța va găzdui sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 16, întrecerile „Memorialului Dumitru Antonescu” – ediția a VII-a.
La turneul organizat pentru a onora memoria marelui Dumitru Antonescu vor participa trei echipe de old-boys: Rapid București, Petrolul Ploiești și Farul Constanța.
Dumitru Antonescu a jucat 400 de meciuri în Divizia A, 14 meciuri în echipa naţională, a purtat banderola de căpitan al Farului, timp de 15 ani şi a antrenat echipa timp de doi ani, între 1983 – 1985. S-a clasat cu Farul de trei ori pe locul 4 în campionat.
Se vor juca două reprize a câte 15 minute, iar principalul organizator al turneului este Stelian Carabaș.
Sunt invitați la eveniment și alți foști fotbaliști, care au scris istorie la Farul: Paul Peniu, Constantin Gache, Petre Buduru, Constantin Funda, Marin și Sorin Tufan.
Sunt așteptați la sală cât mai mulți suporteri fariști pentru a se reîntâlni cu foștii fotbaliști importanți ai clubului fanion de la malul mării.
Iată programul evenimentului dedicat legendei fotbalului constănțean:
Ora 16.00, Farul Old Boys – Rapid Old Boys
Ora 16.40, Rapid Old Boys – Petrolul Old Boys
Ora 17.20, Farul Old Boys – Petrolul Old Boys
Ora 18.00, festivitatea de premiere.
Meciurile vor fi conduse de arbitrii Aurel Onița și Paul Dăncescu.
Iată și loturile celor trei formații:
Farul Old Boys:
1.Vali Dumitrică portar
2.Cosmin Pașcovici
3.Stelian Carabaș
4.Florin Lungu
5.Ionel Boghițoi
6.Raul Corneanu
7.Marius Soare
8.Gabriel Chelariu
9.Adrian Senin
10.Marius Codin
11.Vasi Șicu
12.Cristi Petcu
13.Sorin Țeican
14.Florin Pătrașcu
15.Ciprian Mozacu
16.Claudiu Pârvulescu
17.Vasilică Cristocea
18.Robert Manea
19.Adrian Vlas
20.Gheorghe Butoiu
Petrolul Old Boys:
1.Daniel Chiriță
2.Constantin Budescu
3.Valentin Lazăr
4.Costin Ene
5.Ghiță George
6.Marian Bălan
7.Aurel Stan
8.Cristian Dumitrache
9.Valeriu Aristan
10.Cristian Nica
11.Claudiu Turcu
12.Robert Mălăescu
Rapid Old Boys:
1.Leontin TOADER
2.Vasile MAFTEI
3.Ricardo TĂRCHILĂ
4.Marian VLADA
5.Gabriel STOICA
6.Ovidiu HEREA
7.Mugur BOLOHAN
8.Cristian BARDU
9.Ionică MOROȘANU
10.Claudiu IONESCU
11.Vasile CACIUREAC
12.Ion MANU (antrenor)
13.Lucian IONESCU (manager).