Vremea va fi închisă, în Dobrogea, cu cel mult 12 grade Celsius în aer
Publicat de Doina Sirbu, 10 decembrie 2025, 22:32
Vremea va fi în general închisă, În Dobrogea, și se va încălzi față de ziua precedentă, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când vor fi cel mult 12 grade Celsius în aer. Cerul va fi mai mult noros și izolat va ploua slab, iar vântul va sufla slab și moderat. Pe litoral vor fi 11 grade Celsius.
Și vineri, în Dobrogea, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros și mai ales noaptea, pe arii restrânse vor fi ploi slabe și ceață. Vântul va sufla slab și moderat, iar termometrele vor indica 13 grade Celsius, în timp ce, pe litoral, vor fi 9 grade Celsius.
Vremea se va menține caldă și sâmbătă, în Dobrogea, cu o maximă de 12 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Pe litoral nu vor fi mai mult de 9 grade Celsius.