CONSTANȚA: Se desființează trecerea de pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân, din dreptul Universității Maritime
Primăria Constanța.
 
                                Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 octombrie 2025, 13:15
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, monitorizează constant traficul din zonele aglomerate pentru a adapta infrastructura de semnalizare rutieră.
În urma verificării valorilor de trafic, s-a decis desființarea trecerii de pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân, situată în dreptul Universității Maritime din Constanța.
Decizia a fost luată cu scopul fluidizării traficului rutier, întrucât circulația autoturismelor era fragmentată din cauza existenței a trei treceri de pietoni pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Desființarea acesteia se realizează cu aprobarea Poliției Rutiere și având avizul Comisiei de Circulație.
Lucrările vor avea loc astăzi. Echipele administratorului drumului public vor aplica noile marcaje care vor reglementa circulația în zonă.
 
                         
                         
                        