Vremea va fi frumoasă, în Dobrogea și pe litoral, cu 20 de grade Celsius în aer
Prognoza meteo.
Publicat de Doina Sirbu, 29 octombrie 2025, 06:37
Vremea va fi frumoasă și caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miaercuri, când se vor înregistra cel mult 20 de grade Celsius în aer. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua, cu rafale de 40…50 km/h. Pe litoral vor fi 18 grade Celsius.
Și joi, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă și mai caldă, fiind anunțate 24 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare ziua. În zona litoralului se vor înregistra 19 grade Celsius.
Și vineri, în ultima zi din octombrie, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Termometrele vor indica 21 de grade, iar pe litoral vor fi 19 grade Celsius.