CONSTANȚA: Elevii unei școli au organizat “Târgul de toamnă ediția 2025”, iar toate donațiile vor ajunge la copiii bolnavi de cancer

Publicat de Doina Sirbu, 23 octombrie 2025, 17:43
O școală gimnazială privată din Constanța, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Aripi, a organizat joi, 23 octombrie 2025, la sediul din strada Eroilor nr 9, “Târgul de toamnă ediția 2025”.
În cadrul evenimentului, programat în intervalul 14:00-16:00, elevii școlii au comercializat obiecte/produse, cu specific de toamnă. Această unitate de învățământ promovează educația copiilor prin activități de voluntariat ce au rolul de a sprijini procesul de învățare și dezvoltare personală. Prin astfel de evenimente, se dorește dezvoltarea de abilități precum responsabilitatea, empatia și lucrul în echipă. Sumele obținute în urma donațiilor vor fi donate către Asociația Dăruiește Aripi, pentru susținerea micilor pacienți oncologici.
Redactor: Cecilia Pătrăhău