AUDIO | Regina Maria, Inima României Mari, celebrată alături de elevii constănțeni
La 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, „sufletul națiunii în momentele ei cele mai întunecate, suntem datori să preluăm flacăra acelui spirit neîmblânzit”, spune dr. Lavinia Dumitrașcu.

Publicat de Adina Sîrbu, 23 octombrie 2025, 16:21
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, Asociația Națională Cultul Eroilor, filiala județeană Constanța, derulează un proiect în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie intitulat „Maria, o Regină în slujba țării și Armatei sale”.
Până pe 29 octombrie, istorici, cercetători și cadre militare merg în școlile și căminele culturale din județul Constanța, pentru a le vorbi copiilor, în cuvinte simple, despre personalitatea fascinantă a Reginei Maria.
Istoricul Lavinia Dumitrașcu, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța spune că întâlnirile cu elevii sunt o bucurie și un prilej de a le reaminti celor mici că avem personalități de care putem să fim mândri.
Ieri, a venit rândul elevilor de la Liceul Teoretic din Băneasa să celebreze spiritul Reginei Maria, un simbol al devotamentului și Inima României Mari, a scris istoricul Lavinia Dumitrașcu:
Pe 29 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la nașterea celei care a fost sufletul națiunii în momentele ei cele mai întunecate. Și nu știu ce a fost mai puternic: adierea nostalgică a amintirilor de acum trei decenii, când pășeam pentru prima dată pe aceste holuri ca elev, sau intensitatea cu care personalitatea Reginei Maria a fost readusă la viață. (…)
A fost, mai presus de toate, inima României Mari. Să ne fie limpede: spiritul Reginei Maria nu este doar despre statui și manuale prăfuite. Este despre curajul de a acționa când alții șovăie, despre a avea coloană vertebrală când lumea se prăbușește și despre a iubi o țară care nu era a ei prin naștere, dar pe care a adoptat-o și a ridicat-o la rang de artă.
La 150 de ani de la naștere, datoria noastră nu este să o comemorăm, ci să o înțelegem, să preluăm flacăra acelui spirit neîmblânzit.”
Ascultați un reportaj semnat de Silvia Pascale.