TULCEA: Amenzi de 24.000 de lei pentru abandonul animalelor de companie
Abandonarea animalelor se sancționează cu amendă de până la 12.000 de lei, atrag atenția polițiștii.

Publicat de Adina Sîrbu, 7 octombrie 2025, 13:34
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea atrag atenția cetățenilor asupra consecințelor legale și morale ale abandonării animalelor, un fenomen care afectează grav atât siguranța publică, cât și bunăstarea acestora.
La sfârșitul lunii trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări în două cazuri de abandon, care vizau 6 pui de pisică și 4 pui de câine, găsiți în proximitatea unor cabinete sanitar-veterinare din municipiul Tulcea.
În urma verificărilor, persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost identificate și sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu amenzi în valoare totală de 24.000 de lei.
Totodată, precizăm faptul că abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei, potrivit legii menționate.
Un animal nu este un simplu obiect cu care ne putem comporta oricum și pe care îl putem lăsa oriunde. Cetățenii au obligația legală și morală de a asigura animalelor aflate în proprietate hrană, adăpost, îngrijire medicală și protecție.
Polițiștii reamintesc faptul că lipsa de responsabilitate în deținerea unui animal poate avea consecințe grave, inclusiv pentru comunitate, prin creșterea numărului de animale fără stăpân.
Pentru prevenirea abandonului de animale, polițiștii recomandă identificarea și microciparea animalelor de companie, conform legislației în vigoare, precum și sterilizarea câinilor și pisicilor, pentru a evita înmulțirea necontrolată.
Respectul față de viață începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi.