Fostul director adjunct al spionajului din Republica Moldova, reținut pentru spionaj în favoarea KGB din Belarus
Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi avut două întâlniri la Budapesta, în 2024 și 2025, cu reprezentanți ai serviciilor secrete din Belarus, unde ar fi primit instrucțiuni și plăți.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 septembrie 2025, 18:45
Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în format transnațional, luni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
Activitatea specifică derulată de SRI în această cauză a fost una complexă și a fost realizată în cooperare cu serviciile de informații partenere din Cehia, Polonia și Ungaria, în etapa finală a investigației beneficiind și de sprijinul serviciului de informații din Republica Moldova, arată sursa citată într-un comunicat de presă.
De asemenea, SRI, împreună cu partenerii săi naționali și internaționali, va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și va acționa cu fermitate în scopul apărării securității naționale.
Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, este cercetat de DIICOT pentru trădare, fiind acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, a transmis luni IGPR.
‘Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au pus în aplicare un mandat de aducere, luni, emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată’, informează sursa respectivă.
Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi avut două întâlniri la Budapesta, în 2024 și 2025, cu reprezentanți ai serviciilor secrete din Belarus, unde ar fi primit instrucțiuni și plăți.
‘Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României’, precizează IGPR.
Astfel, între anii 2024-2025, suspectul a realizat două întâlniri, ambele în Budapesta – Ungaria, cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea EUROJUST și cu sprijinul autorităților din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.
Sursa – Agerpres