Ascultă Radio România Constanța Live

29 iulie – Ziua imnului național al României

Ziua imnului național al României a fost instituită în anul 1998.

29 iulie – Ziua imnului național al României
Foto: Radio Cluj

Publicat de Doina Sirbu, 29 iulie 2025, 09:03

Ziua imnului național al României – ‘Deșteaptă-te române!’, simbol al unității Revoluției Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului național al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne, indică site-ul https://www.cdep.ro/. ”În municipiul București și în municipiile-reședință de județ se vor organiza ceremoniale publice de intonare a imnului național al României și de înălțare a drapelului național, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării și comenduirile de garnizoană”, se arată, de asemenea, în legea menționată.

Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol și jumătate de la Revoluția română din anul 1848, Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie, Zi a imnului național, simbol al unității Revoluției române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei și 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

Versurile imnului național aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet și etnograf, om de mare cultură, cântăreț și autor de manuale de muzică.

Poemul ‘Un răsunet’ al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Țara Românească Revoluția a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul ‘Deșteaptă-te, române!’, câștigându-și instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic și mobilizator pe care-l conține. Începând din 1848, ‘Deșteaptă-te, române!’ a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), cât și în timpul primului și al celui de-al doilea Război Mondial, precizează site-ul www.presidency.ro.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forțat să abdice, ‘Deșteaptă-te, române!’ și alte marșuri și cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanților, mai notează site-ul Administrației Prezidențiale.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituția prevede, prin Articolul 12, că imnul național este ”Deșteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, conform site-ului www.cdep.ro.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două, cea de-a patra și ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive, mai precizează site-ul www.presidency.ro.

Sursă: AGERPRES

Românii pot investi în titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi avantajoase
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 13:07

Românii pot investi în titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi avantajoase

Ministerul Finanţelor lansează în perioada 10-17 octombrie a noua ediţie de titluri de stat FIDELIS, cu valori nominale de 100 de lei, respectiv,...

Românii pot investi în titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi avantajoase
COBADIN: Accident rutier între două autoturisme. Doi copii și doi adulți au fost răniți
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 11:14

COBADIN: Accident rutier între două autoturisme. Doi copii și doi adulți au fost răniți

Un accident rutier s-a produs, duminică,  în localitatea Cobadin din județul Constanța, la intersecția dintre Șoseaua Negrești și strada...

COBADIN: Accident rutier între două autoturisme. Doi copii și doi adulți au fost răniți
Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 10:36

Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie  a emis, duminică, o informare de ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini...

Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara
„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 09:19

„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași

Câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piața Națiunilor, din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași, pentru...

„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:28

Trei zile fără curent în localități din județul Brașov. Situația, semnalată de jurnalistul Charlie Ottley

Localitățile Bran, Fundata, Moeciu și Peștera din județul Brașov au rămas, de vineri după-amiază, fără curent, din cauza ninsorilor...

Trei zile fără curent în localități din județul Brașov. Situația, semnalată de jurnalistul Charlie Ottley
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:16

IPJ Constanța: Tânărul care a murit astăzi, după ce s-a răsturnat cu mașina, avea permisul suspendat

UPDATE: Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța au precizat că tânărul care a murit, în această dimineață, după ce s-a...

IPJ Constanța: Tânărul care a murit astăzi, după ce s-a răsturnat cu mașina, avea permisul suspendat
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:04

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut de polițiștii eleni în apropierea aeroportului din Salonic, Grecia. În urma cooperării...

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia
Actualitate sâmbătă, 4 octombrie 2025, 15:36

CONSTANȚA: Un bebeluș de două luni a fost găsit decedat

Astăzi, în jurul orei 12.30, polițiștii Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o adresă din municipiul...

CONSTANȚA: Un bebeluș de două luni a fost găsit decedat