CONSTANȚA: 25 de microbuze electrice destinate transportului pentru elevi vor ajunge în tot atâtea comune
Microbuzele electrice au fost achiziționate de Consiliul Județean în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 mai 2025, 19:33
De săptămâna viitoare, 25 de microbuze electrice destinate transportului pentru elevi vor ajunge în tot atâtea comune din județul Constanța.
Microbuzele electrice au fost achiziționate de Consiliul Județean în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Astăzi, consilierii județeni au aprobat transferul dreptului de proprietate cu titlu gratuit al celor 25 de microbuze, aflate acum în parcarea Pavilionului Expozițional.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi:
Comunele care vor beneficia de microbuze electrice sunt: Deleni, Crucea, Adamclisi, Ostrov, Albești, Pantelimon, Lipnița, Comana, Băneasa, Horia, Ciobanu, Mihai Viteazu, Gârliciu, Săcele, Castelu, Seimeni, Ion Corvin, Poarta Albă, Cobadin, Cogealac, Chirnogeni, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Ciocârlia și Limanu.
Reporter – Cătălina Radu – foto – arhivă