Accident rutier între două TIR-uri pe Autostrada A2. O persoană este încarcerată
Apel 112.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 mai 2025, 19:09
Un accident rutier grav a avut loc vineri după-amiază pe Autostrada A2, la kilometrul 174, pe sensul de mers București – Constanța.
Două autotrenuri au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Detașamentului Cernavodă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipa de descarcerare, precum și un echipaj SMURD tip B2.
A fost solicitat și un elicopter SMURD pentru transportul victimei la o unitate medicală.