TULCEA: Cățel salvat de pompieri dintr-o locuință care a luat foc
Intervenție a pompierilor ISU Delta cu final fericit.

Publicat de Adina Sîrbu, 15 mai 2025, 19:06
În această după-amiază, pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit pentru a lichida un incendiu anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 în localitatea Beștepe din județul Tulcea.
Către locul intervenției au fost direcționate două autospeciale de stingere cu 10 subofițeri, iar la ajungerea acestora, incendiul se manifesta la o cameră a locuinței în care, din informațiile primite, în interior se afla un animal de companie (cățel) dar și o butelie pentru gătit goală.
Prin intervenția rapidă a pompierilor, pericolul unei explozii a fost înlăturat rapid de către echipa de căutare-salvare. În scurt timp, pompierii au găsit și cățelul, ascuns sub un fotoliu într-un colț al camerei, pe care l-au predat, nevătămat, dar speriat, stăpânilor.
În incendiu au ars piese de mobilier din camera afectată de flăcări, iar cauza probabilă de producere a incendiului este jarul sărit din sobă.