REPORTAJ | Ce face România cu valul de refugiați ucraineni? Este societatea românească pregătită să îi integreze sau le oferă doar adăpost temporar?

Publicat de Adina Sîrbu, 6 aprilie 2023, 08:16

De mai bine de un an, România face față unui val important de refugiați din Ucraina, care și-au părăsit țara după invazia rusă. Peste 12.000 de cereri de azil au fost înregistrate anul trecut, la nivelul întregii țări, de Inspectoratul General pentru Imigrări. Peste 3.000 de cetățeni ucraineni au cerut protecție temporară, în primele 3 luni ale acestui an, în județul Constanța. 130 de copii și tineri ucraineni studiază astăzi în unitățile de învățământ din Constanța, iar 115 minori din Ucraina sunt înscriși pe lista unui medic de familie din județ. Pe viitor, România are de luat o decizie importantă referitoare la modul în care tratează valul de migranți, veniți nu doar din Ucraina. Întrebarea, la care ar fi bine să găsim cât mai repede un răspuns, este: avem nevoie de ei doar temporar sau vrem să-i integrăm, ca forță de muncă, în societatea românească? 

Pe Natalia Nesterenko și Hanna Zharaia le-am cunoscut la sediul Asociației Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din Constanța, pe scurt, JRS.

Este un loc unde s-au adunat sute de ucraineni. Copiii lor învață și se joacă împreună, în timp ce adulții primesc consiliere psihologică, urmează cursuri de limba engleză și beneficiază de ajutoare din partea ONG-urilor locale.

Rep: Ce vă sperie mai mult, faptul că războiul se prelungește sau că trebuie să începeți o viață nouă într-o altă țară?

Natalia Nesterenko, profesor din Ucraina: “Pentru mine, cel mai înspăimântător lucru este că nu știu ce voi face pe viitor. Am știut întotdeauna ceea ce voi face. Îmi plănuiam mereu viața, iar acum sunt disperată. Nu știu ce voi face în continuare. Trăiesc doar pentru ziua de astăzi și numai pentru astăzi. Nu mai am planuri de viitor și nu-mi mai pot planifica viața pentru că nu știu ce mă așteaptă mâine.”

Hanna Zharaia este o tânără ucraineancă, refugiată din Dnipro. A rămas la Constanța împreună cu bebelușul ei, în vârstă de un an și opt luni.

Ne povestește despre preocupările ei ca mamă, în România, pe care nu le privește ca pe niște probleme, ci ca pe o provocare care îi solicită mai mult timp pentru adaptare.

Hanna Zharaia: “Una din situațiile de care mă lovesc este cea a serviciilor medicale. Nu vorbesc despre o problemă acum, ci despre o situație care va trebui îndreptată în timp. Spre exemplu, în Ucraina, avem medici pediatri, pe care îi pot suna chiar și la ora 22:00, ca să cer ajutor. În schimb, aici nu găsesc niciun medic, pe care să îl sun la această oră și să mă ajute cu copilul. Poate că este posibil și aici, dar nu știu eu și de aceea cred că am nevoie de mai mult timp ca să mă adaptez cu bebelușul.”

Despre provocările cu care se confruntă refugiații ucraineni, care au rămas în România, ne vorbește și Alexandra Crivilaru, gazdă pentru câteva sute dintre ei, la centrul JRS din Constanța.

Alexandra Crivilaru, JRS Constanța: “Părinții sunt, într-adevăr, foarte îngrijorați de continuitatea studiilor. Este foarte important ca un copil să aibă o educație continuă și să aibă acces la servicii educaționale. Și, în acest context de criză, în județul Constanța, cinci entități, Primăria Constanța, Fundația Pontica, World Vision, Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România și Inspectoratul Școlar Județean Constanța au semnat un protocol de colaborare și implementează împreună un proiect, care oferă servicii educaționale copiilor ucraineni aflați pe teritoriul județului Constanța. Copiii beneficiază de cursuri de limba română, de cursuri de limba engleză. Este, dacă putem spune, un fel de școală de după-amiază, la care copiii studiază absolut toate materiile pe care le-ar avea în curricula ucraineană. Sunt angajați inclusiv profesori de biologie, de istorie, de informatică.”

Rep: Ce gândesc cei mai mulți dintre ei, ce simt față de ce se va întâmpla în viitor?

Alexandra Crivilaru, JRS Constanța: “Din interacțiunile pe care le-am avut în acest an, observ această nostalgie și această speranță, acest licăr, care se exprimă prin < Eu știu că mă voi întoarce acasă!>, dar încet-încet acesta se transformă în <Eu îmi voi face un rost aici, în România>.”

Accesul la educație al copiilor, care au fugit din calea războiului și acum își caută un rost în altă țară se află pe agenda Uniunii Europene. Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Muncă și Afaceri Sociale, atrage atenția asupra măsurilor luate de țara noastră și spune că este nevoie de o abordare structurală.

Dragoș Pîslaru, europarlamentar: “Una din problemele, pe care le avem în sistemul de educație românesc, este că, în mare parte, acesta este deja supraaglomerat. Și atunci, în momentul în care se pune problema de a veni niște elevi, suplimentar, problema nu e că n-ai avea disponibilitatea să-i primești, ci unde să-i primești în clasă. Este nevoie de o abordare structurală. Dacă există această înțelegere, că discutăm de o investiție structurală și că ar trebui cumva ca România, inclusiv în Legile Educației, să se uite la posibilitatea de a integra, în general, în sistemul educațional românesc persoane care vin prin azil, migrație, refugiați, atunci lucrurile ar arăta mult mai bine.”

Rep: România a început să importe masiv forță de muncă, vedem din ce în ce mai des, în bucătăriile restaurantelor de pe litoral sau la firmele de curierat, angajați din Nepal și Filipine. Poate unii dintre ei sunt chiar minori. Ce programe există, domnule Dragoș Pîslaru, în România pentru protecția acestor migranți?

Dragoș Pîslaru, europarlamentar: “În România, noi ce avem de făcut este, în plus față de a respecta legislația asta comunitară, care se și coace acum, avem de decis strategic care este viziunea noastră cu privire la migrație, mai ales la imigrație. De exemplu, se pune problema… dacă noi avem acești cetățeni din Nepal, din Vietnam și din alte țări din această zonă, este: avem nevoie de ei doar temporar sau avem nevoie de ei pe termen mai lung? Adică există vreo dorință a noastră de a integra o astfel de forță de muncă în societatea românească? Pentru că, dacă da, exact ce spuneți dumneavoastră legat de minori, ar trebui să venim cu niște pachete, care să rezolve nu doar problemele lucrătorilor, care sunt în situația de a lucra și au nevoie de un acoperiș deasupra capului și de a le fi respectate niște drepturi, ci și de a veghea la posibilitatea ca familiile lor să poată fi integrate aici. Dar, România nu a bătut până acolo. Nu avem, așa cum am spus, o viziune cu privire la modul în care, pe termen mediu și lung, vrem să integrăm această lume, iar faptul că România nu are încă o dezbatere serioasă pe tema asta este o mare problemă.”

Reportaj realizat de Cristina Ghelasie/ Editor online: Adina Sîrbu