Ascultă Radio România Constanța Live

Cadou special de Crăciun – concert cameral susținut la Sala Radio

Cadou special de Crăciun – concert cameral susținut la Sala Radio

Publicat de , 15 decembrie 2022, 16:10

Duminică, 18 decembrie, la ora 19:00, Sala Radio găzduiește evenimentul cameral al lunii decembrie: un concert susținut de trei dintre cei mai cunoscuți și iubiți tineri muzicieni români cu carieră internațională, violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor.

În program figurează două lucrări de George Enescu: Sonata nr. 2 op. 6 pentru vioară și pian, alături de Sonata op. 26 nr. 2 pentru violoncel și pian. Cei trei muzicieni se reunesc apoi pentru a interpreta Trio op. 70 nr. 1 de Ludwig van Beethoven, lucrare ce figurează pe un album pe care artiștii îl lansează în România cu această ocazie, album apărut la Editura Casa Radio.

Același program muzical a fost prezentat de cei trei artiști la Bruxelles, într-un concert organizat de ICR Bruxelles, cu ocazia Zilei naționale a României, sub egida celor trei reprezentanțe românești din capitala Belgiei. Moștenitorii României muzicale vin acum la București, pentru a încânta și publicul de acasă. La final, cei trei muzicieni vor oferi autografe pe noul album Beethoven, apărut la Editura Casa Radio.

Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro.

Proiectul Moștenitorii României muzicale este organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, la care s-a adăugat, pentru acest eveniment, și Fundația Constance și Andrei Rhoe din Franța.

Violonista Ioana Cristina Goicea (30 ani) este absolventă a Universității de muzică din Hanovra. Presa internațională o numește „o nouă stea în ascensiune pe firmamentul violonisticii mondiale”. Ioana Cristina Goicea, a devenit în 2019 laureată a Concursului Reine Elisabeth, unul dintre cele mai importante la nivel mondial. Pe lângă acest premiu ea a obținut premiul I în 2017 la concursul Michael Hill din Noua Zeelandă și premiul I la concursul de la Bonn. A concertat în calitate de solistă pe importante scene internaționale din Europa, America și Australia, alături de orchestre reputate. Discografia ei internațională numără deja trei titluri. Din octombrie 2020, Ioana Cristina Goicea este și profesor la reputata Universitate de Muzică și Arte din Viena.

Violoncelistul Andrei Ioniță (28 ani) este singurul român care a cucerit Medalia de aur a concursului Ceaikovski de la Moscova, în istoria de 64 de ani a acestei competiții. Un talent ieșit din comun, cu o tehnică și muzicalitate strălucitoare, aspecte elogiate de presa internațională, în egală măsură interesat de repertoriul concertant și cel cameral, Andrei Ioniță desfășoară o intensă carieră solistică pe marile scene ale lumii.

Andrei Ioniță a cântat deja pe scene dintre cele mai prestigioase din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre precum Filarmonicile din München și din Tokyo, Filarmonica Cehă, BBC Philharmonic, Orchestra Simfonică din Montreal, Orchestra Simfonică din San Diego, Orchestra Simfonică Națională Daneză. În perioada 2016-2018, Andrei Ioniță a făcut parte din proiectul BBC New Generation Artists, înregistrări realizate pentru BBC fiind editate pe un disc lansat în martie 2019 la Casa Orchid Classics.

În 28 noiembrie Andrei Ioniță a cântat la Wigmore Hall din Londra, recital transmis în direct de BBC Radio 3, preluat în rețeaua EBU.

Una dintre partenerele frecvente de recital ale lui Andrei Ioniță este pianista Daria Tudor (25 ani). Ea a debutat în concert la doar 9 ani, alături de Orchestra de Cameră Radio din București și este laureată a numeroase competiții naționale și internaționale. A susținut recitaluri și concerte pe mari scene, în special în Germania. În februarie 2015, Daria Tudor a fost acceptată la Universität der Künste Berlin. În prezent, își continuă studiile de master în pian solo, muzică de cameră și acompaniament de lied la aceeași universitate. Începând din mai 2015, Daria Tudor lucrează la aceeși universitate, în calitate de docent la clasele de lied contemporan, precum și ca pianistă a clasei de violoncel. Din 2017, este acompaniatoare oficială a Rutesheim Cello Academy, Germania. În iunie 2019, Dariei i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun tânăr artist – Enlight Prize – în cadrul Festivalului Art of the Piano, Cincinnati, SUA. A participat la festivaluri din Finlanda, Germania și Austria, iar în 2022, a fost semifinalistă a Concursului Internațional George Enescu de la București.

Moștenitorii României muzicale este un proiect inaugurat în 2018 de Radio România Muzical, postul de radio public românesc de muzică clasică, și Rotary Club Pipera din București. Până în prezent, sub egida acestui proiect au fost organizate peste 20 de recitaluri și concerte, transmise în direct la Radio România Muzical și preluate, de asemenea, în rețeaua EBU. Pe lângă dimensiunea națională a proiectului, din 2022, organizatorii, cu amplul suport al Institutului Cultural Român, au realizat și evenimente la nivel internațional, care vor continua și în anii următori.

Președintele Nicușor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Ştiri sâmbătă, 1 august 2026, 10:17

Președintele Nicușor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

Președintele Nicușor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenției Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României. ‘În ciuda...

Președintele Nicușor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Fitch a menținut ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă
Ştiri sâmbătă, 1 august 2026, 10:14

Fitch a menținut ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă

Fitch a menținut vineri ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al...

Fitch a menținut ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă
TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026
Ştiri sâmbătă, 1 august 2026, 10:09

TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026

Sala Polivalentă Danubius Arena din Tulcea a fost inaugurată oficial într-o atmosferă spectaculoasă, odată cu deschiderea FIBA U18 Women’s...

TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026
constanta-portul-tomis-meteo-vreme-frumoasa-foto-alina-enache-1024x577
Ştiri sâmbătă, 1 august 2026, 09:39

Vreme caldă, în Dobrogea, cu 33 de grade Celsius în aer

Vremea va fi deosebit de caldă, sâmbătă, în Dobrogea, termometrele indicând o maximă termică de 33 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult...

Vreme caldă, în Dobrogea, cu 33 de grade Celsius în aer
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 21:58

CONSTANȚA: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament. 3 copii și 2 adulți au ajuns la spital

Pompierii militari au intervenit vineri seară într-un apartament de bloc de pe strada Cișmelei din Constanța, unde a avut loc o explozie. Conform...

CONSTANȚA: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament. 3 copii și 2 adulți au ajuns la spital
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 21:28

Intervenții pe brațul Bala al Dunării, pentru menținerea funcționării Unității 2 de la Cernavodă

Autoritățile studiază soluțiile de intervenție la brațul Bala de pe Dunăre, iar sâmbătă specialiștii de la Apele Române și de la...

Intervenții pe brațul Bala al Dunării, pentru menținerea funcționării Unității 2 de la Cernavodă
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 19:40

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică

Guvernul a declarat stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie...

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:58

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de existență, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”organizează prima ediție a „Zilei Mircistului-...

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”