Ascultă Radio România Constanța Live

Poveşti din Dobrogea | Peştera Sfântului Andrei, cea mai veche biserică creştină din România

Poveşti din Dobrogea | Peştera Sfântului Andrei, cea mai veche biserică creştină din România

Publicat de , 28 noiembrie 2022, 19:35 / actualizat: 2 decembrie 2022, 9:42

Astăzi vă invităm să facem un popas în locul considerat cea mai veche biserică creştină din România. Vorbim despre Peştera Sfântului Andrei, locul unde se spune că ar fi trait apostolul pe vremea când a propovăduit creştinismul în aceste ţinuturi. Lăcaşul se află în sudul Dobrogei, într-un deal stâncos străjuit de o pădure de poveste.

Povestea peşterii se pierde în negura timpului. Nu s-a ştiut nimic de ea, mai ales că Dobrogea a fost sub stăpânire otomană până în 1877. Locul sfânt a fost descoperită în 1918 de un avocat constănţean. Este vorba despre Jean Dinu, cel care a înfiinţat la Adamclisi primul gimnaziu privat din Dobrogea. Mărturisea atunci că visase locul de mai multe ori, iar într-un final l-a descoperit. A găsit peştera în inima sălbăticiei, invadată de buruieni, şi a construit acolo un corp de chilii. Mai târziu s-au stabilit şi primii călugări. În 1943 peştera a fost sfinţită. A urmat o perioadă mai puţin fericită. În perioada comunistă, locul a fost adăpost pentru animalele oamenilor din satele vecine. Abia după 1990, locul cel sfânt a fost redat credincioşilor.

În timp, Peştera a devenit loc de pelerinaj pentru românii de pretutindeni, mai ales în apropierea zilei de 30 noiembrie, când creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei.

Redactor: Alina Enache / Foto: Arhivă

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 19:40

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică

Guvernul a declarat stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie...

Stare de alertă la nivel național în august, ca efect al scăderii producției de energie electrică
Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:58

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de existență, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”organizează prima ediție a „Zilei Mircistului-...

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 130 de ani de excelență. În acest an are loc prima ediție a „Zilei Mircistului-Nostalgia Party”
laptop, mouse, online
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:41

DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive

Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix – o tehnică prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pentru...

DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive
MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:36

MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă

Pentru executarea unor lucrări ce vizează conectarea noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul...

MEDGIDIA: Zona de Nord a orașului rămâne fără apă
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:23

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța

Primul weekend din august aduce o mulțime de evenimente pentru toate vârstele. De vineri până duminică, constănțenii și turiștii sunt...

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:20

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Ministerul Educației și...

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:16

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente

Pe 31 iulie 1923, în Portul Constanța a sosit marele transatlantic sub pavilion francez Canada, aparținând companiei de navigație Cie Fabre....

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:14

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene

Referitor la imaginile apărute în spațiul public, privind intervenția forțelor de ordine în cadrul unui eveniment înregistrat în comuna...

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene