Ascultă Radio România Constanța Live

Schimbările climatice, confirmate şi de înmulţirea unor specii noi pentru Dobrogea

Schimbările climatice, confirmate şi de înmulţirea unor specii noi pentru Dobrogea

Publicat de , 22 noiembrie 2022, 16:51 / actualizat: 2 decembrie 2022, 10:53

Schimbările climatice sunt confirmate de înmulţirea unor specii de păsări noi pentru zona Dobrogei, iar una din soluţiile de adaptare la aceste schimbări vizează inclusiv recoltarea stufului din Delta Dunării, au susţinut, marţi, participanţii la o şedinţă festivă a Colegiului prefectural al judeţului Tulcea pe tema schimbărilor climatice.

Unul din operatorii turistici care practică birdwatching premiaţi de Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea pentru promovarea tezaurului natural Delta Dunării, Mihai Baciu, a declarat în timpul festivităţii că vrea ca albumele sale publicate cu păsările din rezervaţie să fie un reper pentru generaţiile următoare.

‘Cel puţin în ultima carte, sunt câteva specii noi de păsări. (…) Dacă apariţia pietrarului de deşert, o pasăre care trăieşte în Sahara, s-a considerat că este un accident în România, în anul următor a reapărut un exemplar, iar acum se găseşte şi în Bulgaria şi Grecia. Încet-încet, această pasăre care nu a fost niciodată în această zonă se regăseşte în zona Balcanilor. Este probabil o consecinţă a schimbării climatice’, a afirmat Baciu.

El a amintit şi prezenţa flamingilor.

‘La început, au fost găsite cinci exemplare de către domnul profesor Eugen Petrescu, în tabăra Societăţii Ornitologice Române de la Vadu. Acum doi ani, au avut o tentativă de cuibărit la Murighiol, iar anul acesta am avut surpriza de a avea aproape 700 de exemplare pe lacul Nuntaşi. Acum, avem 20 de exemplare la Techirghiol, de luni de zile. Cândva era o pasăre mitică pentru această zonă, iar acum este o certitudine’, a mai spus Mihai Baciu.

În timpul şedinţei, specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) au arătat că în ultimii ani cantitatea de precipitaţii din Deltă a scăzut, numărul nopţilor tropicale a crescut şi că există soluţii pentru reducerea impactului schimbărilor climatice.

‘Stufărişurile sunt specii vegetale care fixează dioxidul de carbon prin fotosinteză în tulpinile şi frunzele plantelor. Odată recoltarea acestor plante, carbonul sechestrat rămâne în plante. Dacă stuful va fi ars, atunci acest dioxid de carbon va fi eliberat în aer. Dacă recoltarea stufului ar fi organizată temeinic, iar stuful ar fi folosit în construcţii, s-ar constitui o sechestrare continuă a carbonului’, a menţionat specialistul INCDDD, Marian Mierlă.

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Alexandru Munteanu, a premiat trei persoane pentru promovarea judeţului – Mihai Baciu, Mircea Bezergheanu şi Eugen Petrescu, un premiu fiind primit şi de INCDDD, ca instituţie.

‘Pentru mine, Dobrogea nu a însemnat Delta Dunării. Eu sunt atras de stepă, de partea aridă, de munţii din Dobrogea, de locurile foarte vechi unde cu ani în urmă dealurile erau acoperite de colilie, acea plantă care creează senzaţia de mare vegetală. Pentru mine, recunoaşterea dumneavoastră este o surpriză’, a declarat fotograful Bezergheanu.

De asemenea, fostul preşedinte al filialei Dobrogea a Societăţii Ornitologice Române (SOR), Eugen Petrescu, a subliniat importanţa protejării patrimoniului natural.

‘Eu nu sunt fotograf, dar am promovat prin imagini această zonă şi cred că destinul Dobrogei şi al Deltei stă în educaţia localnicilor care să sprijine o natură care să existe la fel de bogată cum am cunoscut-o eu’, a afirmat Eugen Petrescu.

Prefectul Alexandru Dan Munteanu a precizat că şi alte persoane vor fi premiate.

‘Oamenii, locurile, plantele, păsările şi animale au constituit o sferă majoră de interes pentru cei a căror muncă şi profesionalism am hotărât să le premiem. Sigur că mai avem persoane care promovează şi valorifica frumos şi profesionist tot ce reprezintă Delta şi Dobrogea, şi îmi doresc ca în viitor să organizăm cât mai multe astfel de întâlniri, pentru a le arăta toată aprecierea noastră’, a precizat prefectul Alexandru Munteanu.

Totodată, în cadrul acestei şedinţe, reprezentanta Prefecturii, Daniela Petroschi, a prezentat proiectul ‘NEVERMORE – New Enabling Visions and tools for End-useRsand stakeholders thanks to a common MOdeling fRamework towards a climatE neutral and resilient society’, în cadrul căruia Delta Dunării, alături de alte patru zone din Grecia, Spania, Italia şi Suedia, este studiu de caz pentru schimbările climatice.

‘În cadrul proiectului, instituţii publice din cele cinci zone vor furniza date, institutele de cercetare vor produce studii şi metodologii care vor fi analizate de firmele de consultanţă, astfel încât autorităţile publice să beneficieze de cele mai bune studii şi scenarii de atenuare a schimbărilor climatice’, a precizat Daniela Petroschi.

Proiectul Nevermore este susţinut de 16 parteneri, instituţii publice, universităţi, institute de cercetare şi firme private, este finanţat de Uniunea Europeană, are un buget de peste 6 milioane de euro şi are o perioadă de implementare de 48 de luni.

INCDDD este singura instituţie din România care în urmă cu aproape o săptămână a prezentat un proiect în cadrul Conferinţei ONU privind schimbările climatice, desfăşurată în Egipt. Potrivit directorului INCDDD, Marian Tudor, proiectul prezentat a vizat decarbonizarea Deltei Dunării.

Sursa: Agerpres / Redactor online: Alina Enache / Foto: Arhivă

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial