Negru Vodă: Centrul Sf.Luca – loc de vindecat suflete
Publicat de Liliana Fustanela, 15 februarie 2019, 15:50
La Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Sf. Luca“ din Negru Vodă, trăiesc 50 de suflete cu vârste între 20 și 45 de ani cărora medicii nu le-au dat șanse să ajungă nici măcar până la vârsta de 10 ani din cauza afecțiunilor extrem de grave pe care le au. În camerele lor nu există jucării, cărți, perdele, covoare, ci doar paturi și saltele. Din fericire e curat. E lesne de înțeles de ce camerele unde dorm sunt așa. Suferă de retard psihic sever combinat cu autism grav, agresivitate sau automutilare. Culoarea și frumosul din viața lor sunt aduse doar de zâmbetul personalului care îi îngrijește și tratează. Oameni precum Cezara Popescu, Livia Iacov, Maria Bucureci, Florica Chiribuță lucrează cu oameni care nu simt durerea fizică, dar simt nevoia de a fi iubiți, de a li se acorda atenție.
La aproximativ 60 de kilometri de Constanța, la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Sf. Luca“ din Negru Vodă, se aud zilnic sunete pe diferite tonalități ale celor 50 de suflete care trăiesc aici. Sunt tineri care au aproape 30 de ani și arată ca de 10 ani. Au retard psihic sever combinat cu autism grav, deficiențe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate și cu boli transmisibile precum Hepatita B sau C. Toate aceste efecte ale suferințelor lor sunt foarte bine ținute sub control de o mână de oameni: un șef de centru, 5 asistente medicale, un psiholog, un psihopedagog, un medic generalist și trei balenofizioterapeuți, câteva infirmiere și bucătărese. Pentru ei nu există odihnă, nu există pauze căci sunt non-stop alături de beneficiarii care nu pot sta nesupravegheați. Cu toate acestea, personalul este mereu cu zâmbetul pe buze. Fericirea și calmul beneficiarilor depind de ei. Dacă cei care au grijă de ei sunt deschiși, comunicativi, veseli, atunci și beneficiarii sunt la fel. Din punct de vedere medical, pentru ei nu există vindecare. Crizele de agresivitate sunt controlate prin medicație și prin atenție, afecțiune, răbdare – medicația le-a fost prescrisă încă de când erau bebeluși. Există însă, pentru ei, vindecare sufletească. Probabil acesta este elementul principal care i-a ținut în viață tot acest timp, uimindu-i pe medicii specialiști.
Șapte dintre beneficiari sunt „supraviețuitori“ ai fostelor orfelinate pe care presa străină de dinainte de 1990 le numea „orfelinatele groazei“ și unde, spuneau jurnaliștii, pur și simplu erau lăsați să moară copiii cu handicap grav; înfometați, ținuți în frig, dezbrăcați. Lila și Mihaela – gemene (34 de ani) și Florin (33 de ani), fratele lor, sunt veniți dintr-un astfel de centru. Mai au alți frați, toți cu retard sever asociat cu autism grav și alte afecțiuni asociate, răspândiți pe la diverse alte centre. Mama lor, persoană cu dizabilități, a adus pe lume, în total, 11 copii dar câțiva nu au supraviețuit. Lila avea cu ea mereu o cască de boxer și era obișnuită să o poarte din când în când pentru că se automutila. Nu mai avea păr, iar scalpul îi era plin de răni. Treptat, prin tot felul de terapii ocupaționale, plimbări dese și multă atenție, Lila a uitat de vechile obiceiuri. Acum are părul de lungime medie și stă cu capul descoperit pentru că nu mai face crize.
Din fericire pentru ei, de aproape doi ani au parte de oameni care îi învață să meargă, să mănânce și să se îmbrace singuri. Nu simt durerea fizică, dar au nevoie de atenție și afectivitate. Am pătruns în lumea celor care suferă de retard psihic sever de la Negru vodă. La bucătărie, Florica Chirubiță le pregătea clătite. Știe ce înseamnă suferința pentru că și ea a crescut orfană. Maria Bucureci are 32 de ani, este asistentă medicală și spune că aici, trebuie să se comporte mult mai blând decât se comportă cu copilul ei, acasă. Doamna în halat roz, e psihologul centrului, Lidia Iacov și cum apare în clădire, vocea și zâmbetul ei, aduc alinare bietelor suflete….„Diddiaaa…Liliiia….Lidiiia”, o strigă cei ce pot oarecum glăsui, ceilalți răcnesc pe diferite tonalități încercând să transmită că vor afară, vor să fie tunși, rași, să coloreze, să facă orice.
Cât de cruntă poate fi viața pentru unii dintre semenii noștri! Pentru că în fostele orfelinate comuniste erau ținuți numai în pat, feriți de lumina zilei și de aerul curat de afară, tălpile nu le erau dezvoltate. După ce în luna mai 2017, au fost mutați de la Năvodari, în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Sf. Luca“ din Negru Vodă, cele 50 de suflete, care acum au vârste între 20 și 45 de ani, au învățat să meargă, fiind stimulați cu recompense: dulciuri, biscuiți, fructe. Au fost scoși afară. La început, mâncau iarbă, rodeau cojile copacilor, pământul. Cu multă răbdare și cu zâmbetul pe buze, cu atenție și cu multă afecțiune, au reușit. Dacă le faci bucurii, automat nu ai să primești decât bine înapoi, spune Cezara Popescu șefa Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Negru Vodă. „Centrul ăsta e casa lor. Nu e spital, nu e pușcărie”, spune Cezara Popescu care acasă are 3 copii naturali, doi fără părinți pe care îi îngrijește și multe animale. La serviciu e mamă pentru 50 de copii bolnavi și prietenă pentru cei 50 de salariați pe care îi conduce.
Trebuie să iubești foarte mult oamenii, să ai o tărie de caracter imensă ca să-ți păstrezi mereu zâmbetul pe buze, în fața acestor oameni, cazuri imposibile cum îi numesc specialiștii, iar responsabilitatea unei astfel de meserii este uriașă. Și totuși, sunt oameni care pot lucra cu cei care nu simt durerea fizică, dar simt nevoia de a fi iubiți și de a li se acorda atenție. Cine sunt cei care pot lucra cu oameni care nu simt durerea fizică, dar simt nevoia de a fi iubiți și de a li se acorda atenție, aflați astăzi, 15 februarie, în emisiunea Stil de viață, la Radio Constanța, după știrile orei 18.00, realizată de Liliana Fustanela.
Foto: DGASPC Constanța
Liliana Fustanela
