Primul Muzeu al emigrației (tătarilor din Dobrogea), emblema Festivalului tradițional de Kiwi din Subaşı – Yalova, Turcia

Publicat de Adina Sîrbu, 4 noiembrie 2026, 16:40

Muzeul cu tematica emigrației este o premieră în provincia Yalova din Turcia. Locuitorii Subașı au emigrat în perioada 1935-1936 din România și Bulgaria și au înființat Muzeul emigrației la Școala primară Subașı. Muzeul poartă numele lui Erdemir Fidan, dispărut prematur, după ce familia sa a restaurat vechea școală, în ideea de a expune ultimele materiale rămase în posesia lor, pentru a-și păstra valorile trecute și a le transmite generațiilor viitoare.

Muzeul, un proiect cultural dedicat păstrării memoriei emigrării tătarilor și turcilor dobrogeni în Turcia, a fost creat prin alcătuirea și pregătirea atentă a materialelor legate de tradiții și obiceiuri, care au început odată cu emigrația, experiențele din timpul călătoriei, înființarea satului, evoluțiile din agricultură și comerț, tot felul de materiale etnografice, unelte agricole, ustensile de bucătărie aduse în timpul emigrației, reflectând cultura socială a regiunii.

Acest muzeu cu parfum de istorie, pe care l-am vizitat împreună cu o mică delegație din Castelu, județul Constanța, condusă de Gevat Cherim, fost consilier local al localității Castelu și membru al comunității tătare, cu prilejul organizării ediției a 12-a a Festivalului de Kiwi de către municipalitate. Cele două localități, Castelu și Subași, s-au înfrățit la data de 24 mai 2013, înfrățire posibilă prin implicarea directă a fostului consilier local Gevat Cherim.

În a doua zi de festival, programul artistic a cuprins cântece din folclorul tătăresc interpretate de renumitul solist vocal și instrumentist Elfin Regep. La finalul programului pentru prestanța artistică și implicare, delegația din România a primit placheta festivalului, decernată de către primarul Turan Canbay.

Despre a 12-a ediție a Festivalului de Kiwi, Gevat Cherim a declarat: Anul acesta, am participat la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Tradițional de Kiwi, împreună cu membrii delegației. Am vizitat standurile sectoriale din zona festivalului, am stat de vorbă cu producătorii și reprezentanții organizațiilor tătarilor crimeeni din diaspora de la Bursa, Subași și Yalova și ne-am bucurat de spectacolele de dansuri populare, unde solistul nostru a impresionat publicul cu frumoase melodii tătărești. De asemenea, prin intermediul doamnei Canan Neșeli, consilier local și președinta organizației culturale a tătarilor crimeeni din Subași, am avut ocazia sa vizităm sediul organizației și împreună cu tătarii din localitatea Subași am degustat delicioasele plăcinte tradiționale șuberec, preparate pe loc. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor implicați în această minunată organizare în special primarului din Subașı, Turan Canbay, președintelui Asociației Producătorilor de Kiwi din Yalova, Mutlu Çoban, și președintelui Comitetului Festivalului de Kiwi din Yalova, Ercan Gürbüz. Muzeul a fost înființat cu eforturile grupului de lucru de istorie orală, pentru a introduce orașul în tradițiile, obiceiurile, istoria orală și scrisă, cercetarea etnografică și pentru a efectua studii sociale și culturale din Subașı.

Muzeul găzduiește felurite de materiale etnografice aduse în timpul emigrației, unelte agricole, oale și tigăi, haine locale, materiale legate de tradiții, iar obiceiurile familiale, cât și sărbătorile sunt scrise pe panouri mari și sunt incluse în acest muzeu. Inovațiile pe care le-au adus agriculturii au fost folosirea cărucioarelor cu cai, cu rame de roți de fier și introducerea unui plug de fier. Prin urmare, plugurile și uneltele agricole atrag atenția și în muzeu. Fotografiile, cuferele de zestre și materialele expuse devin și mai impresionante odată cu narațiunea curatorului muzeului, Zeki Gürsu, fiecare cufăr de zestre are o poveste diferită.

Subașı este un oraș fermecător din regiunea Altınova, provincia Yalova din Turcia. Despre localitate se spune că și-a luat numele de la soldații „Subașı” care au stat aici din când în când în perioada otomană. Înființată în anul 1935 de emigranții din România și Bulgaria, așezarea s-a dezvoltat și a crescut de-a lungul timpului și a câștigat statutul de municipalitate în 1992.

Înainte de așezarea populației de emigranți, localnicii se ocupau cu cultivarea tutunului. În zilele noastre localitatea Subași este una dintre cele mai mari producătoare de kiwi, de aici provenind 40% din producția țării. Acest oraș a cunoscut un avânt în pomicultură după anul 1958, devenind renumit prin producția de mere, piersici, prune și cireșe. Recent, strugurii au început să fie cultivați alături de kiwi.

Despre emigrarea tătarilor și turcilor din Dobrogea 

Emigrarea se făcea în condiții dificile. Cei care așteptau îmbarcarea erau cazați în sălile de așteptare ale gării maritime, în geamii sau în hanuri din Constanța. Transportul se realiza cu nave turcești, iar mai apoi și cu nave românești închiriate. Politica imigraționistă era reluată mai târziu, după înlăturarea regimului de autoritate monarhică al regelui Carol al II-lea și impunerea regimului autoritar al generalului Ion Antonescu.

În 1930, numărul turcilor din Dobrogea era de 150.773 (18,5%), majoritatea fiind grupată în zona de sud a Dobrogei. Turcia a fost interesată să atragă noi elemente turcice din zona Balcanilor, inclusiv din Dobrogea, datorită scăderii populației ca urmare a Primului Război Mondial. România și Turcia au semnat o convenție cu privire la emigrare, în anul 1936. În presă au apărut articole care îndemnau populația să emigreze. În timpul marelui război, îndemnurile erau exact invers, de a nu părăsi provincia. Cu toate acestea, existau şi articole care criticau acest fenomen. Populația de origine turcică din Dobrogea era îndemnată să părăsească provincia şi să se îndrepte către Turcia, pentru a susţine creşterea demografică din Anatolia, o creştere a mâinii de lucru, o creştere economică şi o creştere a armatei. Până la semnarea convenţiei, la 4 septembrie 1936, care reglementa emigrarea, o parte a populaţiei musulmane din Dobrogea a emigrat ilegal. După obţinerea paşaportului, motivând vizitarea unor rude, cei în cauză nu se mai întorceau în ţară. Aceeaşi situaţie se va întâmpla şi în vremea regimului comunist din România.

Articol și foto din arhiva personală: Ghiulșen Ismail Iusuf