FOTO | Ploile torențiale au făcut ravagii în clădirea Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța
Săli de cursuri, de muzică și balet, dar și sala de sport au fost afectate de infiltrații, a declarat directorul Anca Dragomir.
Publicat de Adina Sîrbu, 4 noiembrie 2026, 16:17
Situație alarmantă la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. Din cauza problemelor mai vechi la acoperișul clădirii, ploile din ultimele zile au făcut ravagii.
Apa s-a infiltrat în clădire și a afectat săli de cursuri, de balet și de muzică, dar și sala de sport. În pofida adreselor trimise de directorul Colegiului, prof. Anca Dragomir, în care a semnalat încă de săptămâna trecută problemele, reprezentanții Primăriei Constanța nu au trimis nici până astăzi un răspuns.
Din păcate, a căzut o cantitate mare de precipitații, după cum știți și dumneavoastră, și pentru că sunt probleme la plafonul clădirii, s-au produs infiltrații, astfel încât a fost afectată inclusiv instalația electrică, iar, din păcate, infiltrațiile a ajuns până la etajul al doilea clădirii, adică nu numai ultimul etaj a fost afectat. Săli de clase de la etajul 2, holurile, casa scării, destul de serioase, plus sala de sport.
Noi tot facem demersuri încă din anul 2023 pentru remedierea acoperișului. Clădirea este proprietatea Primăriei municipiului Constanța, dar noi suntem administratorii. Am reușit să refacem acoperișul pe o porțiune de clădire. Știți, clădirea are și o suprafață foarte mare. Într-adevăr, etajul al treilea, de pe latura cea mai scurtă a clădirii, s-a reușit să fie reabilitat plafonul. Dar, din păcate, pentru celelalte laturi ale clădirii, nu s-au mai găsit resurse financiare. Lucrarea este una de anvergură și, cred că, destul de costisitoare. După infiltrații urmează mucegaiul.
Cine își asumă responsabilitatea pentru viitoarele probleme de sănătate ale copiilor? Deja există mucegaiul, pentru că nu este prima oară când se infiltrează apa. Din păcate, avem compromise două vestiare de la balet, două săli de curs pentru balet. Ieri am fost nevoiți chiar să mutăm pianina, pentru că apa a începuse să picure pe pianină și să distrugă, efectiv, instrumentul. Este o problemă și asta, pentru că știți foarte bine că noi suntem și într-un deficit de instrumente muzicale. Ce să vă mai zic? Sălile de balet nu vor putea fi utilizate cel puțin o perioadă îndelungată până nu se usucă. Dacă vremea va fi ploioasă în continuare, cu greu vom reuși să reabilităm aceste săli. Va trebui să facem cumva, să modificăm între programul elevilor, dar nu prea avem cum, astfel încât să-și poată desfășura cursurile în alte săli de clasă.
Și părinții sunt destul de supărați și pe bună dreptate, pentru că copiii nu își desfășoară activitatea în niște condiții propice, mai ales cei de la balet, care fac un efort extraordinar. La fel și sălile de muzică sunt foarte afectate și acolo este o mare problemă, a declarat directorul Colegiului.
Cât despre răspunsul primăriei în vederea găsirii unor soluții imediate, directorul Anca Dragomir spune că numeroasele solicitări au rămas fără reacție.
Noi am depus niște adrese pentru că așa este procedura. Se face chiar o săptămână de când am trimis prima adresă prin care am anunțat Primăria Municipului Constanța că s-au produs infiltrații destul de serioase și sunt afectate sălile de clasă și sala de sport, care, apropos, a fost reabilitată, să zicem, în ultimii ani prin forțe proprii, prin propria noastră contribuție. Din păcate, noi am solicitat să vină o comisie din partea Primăriei Constanța să evalueze pagubele și să găsim împreună o soluție, o soluție de avarie, care să ne poată lăsa să lucrăm măcar în acest an școlar. Nu am avut niciun răspuns în acest sens, a mai spus Anca Dragomir.
Redactor: Silvia Pascale







