Ascultă Radio România Constanța Live

Unitatea 2 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 septembrie 2018, 09:23

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2018, a anunţat, duminică, Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN).

Unitatea 2 a fost oprită controlat în data de 5 septembrie 2018, ora 15:00, în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la podul maşinii de încărcat/descărcat combustibil (MID), lucrări care se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită, în conformitate cu procedurile specifice.

„Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor s-au realizat în deplină siguranţă, potrivit procedurilor aferente ale centralei”, precizează Nuclearelectrica SA în comunicatul transmis.

Până la începutul lunii iulie, Nuclearelectrica a produs şi livrat în sistemul energetic naţional, de la punerea în funcţiune a celor două unităţi de la Cernavodă, o cantitate totală de energie de peste 168,649 milioane MWh, din care Unitatea 1 a livrat 111,163 milioane MWh, iar Unitatea 2 peste 57,486 milioane MWh.

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice
Economie joi, 3 septembrie 2026, 16:54

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice

Transportul feroviar de marfă a rămas în plan secund în ultimii 30 de ani, fiind preferat cel pe cale rutieră, chiar dacă asta înseamnă un...

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice
AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai
Economie luni, 20 iulie 2026, 14:35

AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai

Evaluările la care este supusă România în această perioadă, realizate de marile agenții de rating, vizează principalii indicatori economici...

AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai
INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie
Economie luni, 13 iulie 2026, 10:14

INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie

Energia electrică, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie, comparativ cu aceeaşi lună din 2025, potrivit unei...

INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Economie joi, 11 iunie 2026, 13:36

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute

Moneda naţionala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2390 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Economie joi, 11 iunie 2026, 07:29

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prelungește până la 31 decembrie măsura de limitare a adaosului comercial pentru...

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie
Economie duminică, 7 iunie 2026, 16:12

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR

Consiliul Concurenței a amendat 10 instituții bancare, după ce a constatat încălcarea legislației privind concurența prin coordonarea...

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR
Economie joi, 7 mai 2026, 12:54

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare

În perioada următoare, cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii, iar tensiunile pot continua până când vom...

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
Economie joi, 7 mai 2026, 10:12

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei

România a intrat într-un cerc periculos: instabilitatea politică slăbește încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflația...

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei