Ascultă Radio România Constanța Live

AEI: Hidroelectrica majorează prețurile. Facturi la curent mai mari cu 7% din octombrie

O analiză a Asociației Energie Inteligentă.

AEI: Hidroelectrica majorează prețurile. Facturi la curent mai mari cu 7% din octombrie
Foto: AGERPRES

Publicat de Adina Sîrbu, 7 septembrie 2026, 16:53

Hidroelectrica, percepută ani la rând drept „ancora de preț” a pieței de energie electrică, începe să majoreze tarifele pentru consumatorii casnici ale căror contracte ajung la termen.

Prețul energiei active va crește cu 14,4%, astfel că prețul final facturat va majora facturile cu aproximativ 7%, în funcție de zona de distribuție, se arată într-o analiză a Asociației Energie Inteligentă.

Astfel, costul total pentru consumatori ar urma să ajungă de la 1,11–1,19 lei/kWh la 1,19–1,27 lei/kWh, iar noile condiții se vor aplica, pentru contractele vizate, începând din octombrie 2026, spune Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

Pentru o gospodărie, majorarea se traduce în facturi mai mari cu aproximativ 8 lei/lună la un consum de 100 kWh, 16 lei la 200 kWh și 40 de lei la 500 kWh, iar pentru familiile vulnerabile, un plus de 15–25 de lei pe lună nu este o simplă ajustare comercială, ci o presiune suplimentară peste scumpirea alimentelor, carburanților, gazelor și serviciilor.

Hidroelectrica nu mai este sinonimă cu energia ieftină

Hidroelectrica a fost considerată mult timp furnizorul implicit cu cele mai mici prețuri. Percepția publică era simplă: „Dacă e Hidroelectrica, e cea mai bună ofertă.” Însă piața de energie funcționează pe baza contractelor, a prețurilor și a condițiilor comerciale, nu pe reputație, adaugă specialistul.

În vara lui 2026, cel puțin un furnizor privat a lansat o campanie comercială agresivă, cu tarife care au coborât, în anumite perioade și zone, la 0,99–1,20 lei/kWh (preț final) — unele chiar sub nivelul viitorului preț Hidroelectrica. Acest lucru arată că Hidroelectrica nu deține monopolul „prețului bun”. Un furnizor privat, obligat să cumpere o parte semnificativă din energie din piață, a putut oferi temporar tarife mai avantajoase decât cel mai mare producător hidro al țării.

Totuși, mesajul corect nu este „plecați de la Hidroelectrica”, ci „nu acceptați automat noua ofertă, comparați piața și alegeți cel mai bun cost total la momentul respectiv” îndeamnă președintele AEI.

De ce scumpește Hidroelectrica?

Explicațiile comerciale țin de producția hidro mai redusă, debitele scăzute ale râurilor, necesitatea achiziției de energie din piață și apropierea sezonului rece, când producția fotovoltaică scade.

Specialistul consideră legitim ca Hidroelectrica să își acopere costurile și riscurile, dar ridică o întrebare esențială: Este normal ca o companie strategică, construită pe infrastructura realizată de mai multe generații, să urmărească maximizarea profitului exact ca un comerciant obișnuit? Dacă obiectivul devine exclusiv obținerea unor dividende cât mai mari pentru bugetul statului, energia ieftină nu mai protejează competitivitatea economiei și a populației, ci se transformă într-o formă indirectă de impozitare.

Potrivit AEI, scumpirea Hidroelectrica nu este doar o creștere de 7% a facturii. Este semnalul că România riscă să piardă ultima referință importantă de energie electrică accesibilă pentru populație. Iar piața va urma, inevitabil, acest trend. Mai grav este că această evoluție se produce într-o țară cu resurse hidro, nucleare, pe gaze, cărbune, eoliene și solare, dar care continuă să transforme aceste avantaje în energie scumpă pentru propriii cetățeni, adaugă specialistul.

Recomandările AEI pentru consumatori

AEI îi îndeamnă pe clienții Hidroelectrica să nu accepte automat noile condiții contractuale. Consumatorul trebuie să verifice:

  • prețul final, cu toate taxele și tarifele incluse;
  • zona de distribuție pentru care este calculat prețul;
  • perioada în care prețul rămâne fix;
  • ce tarif se aplică după expirarea promoției;
  • existența unui abonament zilnic sau lunar;
  • condițiile de facturare și plată;
  • modul în care poate fi modificat ulterior prețul;
  • calitatea serviciilor comerciale și timpul de soluționare a reclamațiilor.

Dacă un alt furnizor oferă un preț final mai mic și condiții contractuale mai bune, consumatorul trebuie să plece de la Hidroelectrica fără ezitare. Contractul de furnizare nu este un angajament de fidelitate. Schimbarea furnizorului este gratuită, nu presupune intervenții tehnice și nu întrerupe alimentarea cu energie. Se schimbă doar compania care facturează și condițiile comerciale.

Liberalizarea pieței oferă românilor libertatea de a alege — inclusiv în raport cu o companie de stat. Dacă Hidroelectrica scumpește, iar un concurent oferă mai puțin, clientul poate pleca. Dacă, ulterior, Hidroelectrica revine cu o ofertă mai bună, clientul se poate întoarce. Aceasta este piața concurențială în forma ei reală: nu fidelitate față de marcă, ci disciplinarea furnizorilor prin decizia consumatorului, conchide Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Economie joi, 11 iunie 2026, 13:36

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute

Moneda naţionala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2390 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie
Economie joi, 11 iunie 2026, 07:29

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prelungește până la 31 decembrie măsura de limitare a adaosului comercial pentru...

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie
Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR
Economie duminică, 7 iunie 2026, 16:12

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR

Consiliul Concurenței a amendat 10 instituții bancare, după ce a constatat încălcarea legislației privind concurența prin coordonarea...

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR
BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
Economie joi, 7 mai 2026, 12:54

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare

În perioada următoare, cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii, iar tensiunile pot continua până când vom...

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
Economie joi, 7 mai 2026, 10:12

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei

România a intrat într-un cerc periculos: instabilitatea politică slăbește încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflația...

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei
Economie marți, 5 mai 2026, 16:26

Leul s-a depreciat puternic, ajungând la un nou minim istoric, de 5,21, pentru un euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat puternic, ajungând la un nou minim istoric, de 5,21, pentru un euro
Economie marți, 14 aprilie 2026, 14:42

INS: Energia electrică s-a scumpit cu peste 57% în luna martie

Energia electrică s-a scumpit cu 57,2% în martie 2026, în comparație cu aceeaşi lună din anul 2025, în contextul eliminării schemei de...

INS: Energia electrică s-a scumpit cu peste 57% în luna martie
Economie marți, 14 aprilie 2026, 14:29

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna martie la 9,87%

Rata anuală a inflaţiei a crescut în martie la 9,87%, de la 9,31% cât era în luna februarie, în contextul în care serviciile s-au scumpit cu...

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna martie la 9,87%