Ascultă Radio România Constanța Live

NĂVODARI: Se modifică Regulamentul de funcționare a Pieței Centrale a orașului

NĂVODARI: Se modifică Regulamentul de funcționare a Pieței Centrale a orașului

Publicat de Arantxa Catană, 23 iulie 2018, 18:48 / actualizat: 24 iulie 2018, 8:02

Aleșii locali din Năvodari, întruniți luni seara în ședința ordinară a Consiliului Local, au aprobat toate proiectele aflate atât pe ordinea de zi cât și pe cea suplimentară. Printre acestea s-a aflat și proiectul de hotărâre prin care se modifică Regulamentul de funcționare a Pieței Centrale a orașului.

Conform declarației primarului Florin Chelaru se dorește eficientizarea activității în acest spațiu unde foarte multe spații comerciale sunt libere.

Nu se merge în pierdere, dar problema este că sunt de ani de zile spații care pot fi ocupate cu mici meștejugari. Tocmai prin această modificare a regulamentului am încercat să eficientizăm piața, să avem și mai mulți bani, dar să venim și în sprijinul unor năvodăreni care vor să închirieze prin licitație publică”, a menționat edilul Florin Chelaru.

Sfârșitul ședinței a adus și nemulțumirile cetățenilor în prim plan, un năvodărean reproșând autorităților locale atât starea unor drumuri cât și finanțarea persoanelor cu dizabilități.

CONSTANȚA: Gala brazilor de Crăciun – eveniment caritabil
Social duminică, 7 decembrie 2025, 18:23

CONSTANȚA: Gala brazilor de Crăciun – eveniment caritabil

Gala brazilor de Crăciun este un eveniment caritabil, organizat și anul acesta de Asociațiile Constanța RESTART și CARAVANA FERICIRII în...

CONSTANȚA: Gala brazilor de Crăciun – eveniment caritabil
CONSTANȚA: Spectacol caritabil pentru copii cu diabet – „Colind pentru inimi curajoase”
Social vineri, 5 decembrie 2025, 12:19

CONSTANȚA: Spectacol caritabil pentru copii cu diabet – „Colind pentru inimi curajoase”

Vă invităm să transformați magia iernii în fapte bune, prin participarea la spectacolul „Colind pentru inimi curajoase”, dedicat...

CONSTANȚA: Spectacol caritabil pentru copii cu diabet – „Colind pentru inimi curajoase”
CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect
Social joi, 4 decembrie 2025, 15:44

CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect

Municipalitatea constănțeană anunță simplificarea procedurii pentru beneficiarii constănțeni ai programului social Respect.  Potrivit...

CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect
CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet
Social miercuri, 3 decembrie 2025, 15:38

CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet

Ne aflăm în perioada din an în care, în spiritul Sărbătorilor, învățăm din nou să fim aproape unii de alții, să ne deschidem inimile și...

CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet
Social sâmbătă, 29 noiembrie 2025, 18:30

TOPRAISAR: Patru locuințe protejate destinate tinerilor cu dizabilități

În localitatea Topraisar au fost inaugurate joi, 27 septembrie, 4 locuințe protejate, cu o capacitate totală de 40 de locuri, destinate tinerilor...

TOPRAISAR: Patru locuințe protejate destinate tinerilor cu dizabilități
Social marți, 18 noiembrie 2025, 16:13

Crește taxa de salubrizare la MEDGIDIA!

Din 2026, fiecare persoană care locuiește în municipiu va plăti 235 de lei pe an, cu 70 de lei mai mult decât în prezent. Anunțul a fost...

Crește taxa de salubrizare la MEDGIDIA!
Social sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 17:19

CONSTANȚA: 89 de locuri în mai multe stațiuni balneare puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii

Pentru seria cu numărul 17 din acest an, Casa Județeană de Pensii Constanța are disponibile bilete de tratament cu data de prezentare în...

CONSTANȚA: 89 de locuri în mai multe stațiuni balneare puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii
Social vineri, 14 noiembrie 2025, 17:12

CONSTANȚA: Noi tensiuni la societatea de transport în comun CT Bus

Există noi tensiuni la societatea de transport în comun din Constanța. La ultima ședință a Comisiei Paritare au fost invitați și...

CONSTANȚA: Noi tensiuni la societatea de transport în comun CT Bus