Ascultă Radio România Constanța Live

O nouă premieră: ”Frumoasa și Bestia” sau despre eleganță, profesionalism și efort incredibil

O nouă premieră: ”Frumoasa și Bestia” sau despre eleganță, profesionalism și efort incredibil

Publicat de , 25 aprilie 2018, 15:57

În Constanța, o clădire îngustă, strivită între alte două construcții, cunoscută de constănțenii mai în vârstă ca fiind baia comunală, adăpostește trei instituții, dintre care două se ocupă de cultura cetății: teatrul dramatic și baletul. În interior, impresia este de timp încremenit! Pereții povestesc despre trecerea anilor, aerul este … vestust la propriu și la figurat. Ca să ajungi la sala de repetiții a Companiei de Balet ”Oleg Danovski”, urci pe o scară ingustă, străbați un hol întunecat și intri într-un spațiu care, dacă nu ar fi animat de minunații dansatori, ar părea trist și părăsit: o podea din lemn care ar trebui refăcută, oglinzi mari, pălite de anii trecuți peste ele, câteva bare așezate în linie.

Într-un asemenea loc se construiește cu eleganță, profesionalism și efort incredibil, una dintre cele mai frumoase povești culturale de la malul mării: povestea baletului constănțean, ținut în viață prin efortul unei echipe uimitoare: coregraful Horațiu Cherecheș, directorul companiei, Monica Cherecheș și balerinii veniți din toată lumea. La ora când am ajuns acolo, se repeta pentru spectacolul ”Carmen”, de Bizet, o reprezentație deosebită a Teatrului Național de Operă și Balet manageriat de soprana Daniela Vlădescu.
Dar gândurile coregrafului Horațiu Cherecheș sunt îndreptate acum din zori și până în seară, către premiera pe care o pregătește compania: ”Frumoasa și Bestia”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Deosebit este faptul că această montare nu are nicio legătură cu trilogia concepută de marele compozitor rus, adică ”Lacul lebedelor”, ”Spărgătorul de nuci” și ”Frumoasa din pădurea adormită”, ci este un colaj din simfoniile sale, realizat chiar de coregraf.

Natalia Kornilova este o scenografă extraordinară, care a găsit la Constanța o scenă specială pe care își poate broda imaginația creatoare. Baletul ”Crăiasa zăpezii”, pe muzica lui Sibelius și Grig, cu scenografia doamnei Kornilova și coregrafia domnului Cherecheș, a fost spectacolul care a revigorat interesul impresarului german Joachim Landgraf, directorul agenției omonime – una dintre cele mai importante din Germania, de a continua colaborarea. Joachim Landgraf este cel care a organizat turnee ale baletului constănțean încă din anii ’80.
Când stai de vorbă cu soliștii companiei de balet, prima impresie este de uimire. Știi că sunt vedete, Irina și Adrian Mihaiu au câștigat premii importante, dar sunt de o modestie înduioșătoare, care te face să visezi la o lume idealistă. Un alt coleg, Bogdan Bârsănescu, a renunțat la un job pe o croazieră pentru a-și respecta profesia. Irina Ganea Mihaiu interpretează rolul Frumoasei, Bogdan este Bestia, iar Adrian Mihaiu este prințul.

Pentru toți balerinii companiei, pasiunea pentru balet este mistuitoare. Ore întregi de muncă, repetiții non stop, fără odihnă, un profesionalism înalt realizat cu sacrificii.
Astazi teatrul ar trebui să însemne mai întâi eleganță. Avem destule reprezentări ale prostului gust și mitocăniei în reality show-uri de tot felul, avem urâțenii destule de văzut și trăit în viața reală. Cred că teatrul, baletul ar trebui să vorbească astăzi mai mult despre strălucire, bun gust, onestitate. Ca un exemplu de urmat în viața reală.

Premiera din 10 iunie, 2018, de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” de la Constanța va fi, cu siguranță, un uriaș eveniment.
Vă invit în această seară la emisiunea ”Stil de viață”, de la ora 18.05, să ascultați un reportaj realizat în sala de repetiții.
Steliana Bajdechi

Foto: TNOB Constanța

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 15:35

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, sâmbătă, că a doua dronă doborâtă de o aeronavă F-16 Fighting Falcon aparținând  Forțele...

MApN: Drona doborâtă sâmbătă, neutralizată în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată
AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 15:34

AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea

“Sportul a apărut întâmplător în viața mea. Am câștigat la 18 ani și jumătate Crosul Tineretului și din acel moment  viața mea s-a...

AUDIO | Ilie Floroiu, invitat la Povești din Dobrogea
Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:40

Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române

Bărbatul de 26 de ani dat dispărut pe 21 iulie și găsit fără viață de polițiștii tulceni, sâmbătă, în zona pădurii Babadag, era...

Tânărul găsit fără viață de polițiști în pădurea Babadag era militar al Forțelor Navale Române
DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:33

DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale

Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spații publice poate expune datele personale și financiare unor...

DNSC: Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele poate expune datele personale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:28

Calendar istoric MINAC: 25 iulie – D-ale urbei: începuturile electrificării Constanței și înființarea Colegiului Medicilor

O singură ediție de ziar poate surprinde pulsul unui oraș. În paginile ziarului „Dacia”, ediția de vineri, 25 iulie 1930, Constanța se...

Calendar istoric MINAC: 25 iulie – D-ale urbei: începuturile electrificării Constanței și înființarea Colegiului Medicilor
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:05

Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate

Peste 160.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliul de la jumătatea acestei săptămâni în Franța și Spania, iar...

Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 13:55

Scrimă: Trei sabreri români, calificați pe tabloul principal la Mondiale

Trei sportivi români, George Dragomir, Vlad Covaliu și Radu Nițu, s-au calificat, vineri, pe tabloul principal al probei individuale masculine de...

Scrimă: Trei sabreri români, calificați pe tabloul principal la Mondiale
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 12:51

Mai mulți turiști au eșuat cu barca pe malul insulei Bisericuța. În ajutor le-a venit primarul comunei Jurilovca

Incidentul, care a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10.00, a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112. Din primele...

Mai mulți turiști au eșuat cu barca pe malul insulei Bisericuța. În ajutor le-a venit primarul comunei Jurilovca