Ascultă Radio România Constanța Live

Aproximativ 30.000 de potenţiali terorişti jihadişti se află pe teritoriul Europei, estimează Europol

Aproximativ 30.000 de potenţiali terorişti jihadişti se află pe teritoriul Europei, estimează Europol

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 martie 2018, 18:40

Aproximativ 30.000 de persoane radicalizate ce reprezintă o ameninţare potenţială de terorism jihadist se află în prezent în Europa, a avertizat luni directorul Europol, Rob Wainwright, citat de agenţia EFE.

„Desigur, nu toţi se vor transforma în terorişti activi“, dar majoritatea sunt „inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic“, fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat oficialul european într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV. El a mai menţionat că cifra pe care a avansat-o se referă la „persoanele ce aparţin unei comunităţi mai largi, care s-au radicalizat pe internet“.

Ei „pot oricând să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi“, a continuat directorul executiv al Europol, amintind de atentatele comise în oraşe europene de terorişti care au pătruns cu vehicule în mulţime.

„Este aşadar vorba despre o nouă formă de activitate teroristă dificil de combătut de serviciile de securitate“, a subliniat Rob Wainwright.

El a vorbit în acest context şi despre revenirea în Europa a unor combatanţi care au luptat în Siria sau Irak în rândurile unor grupări jihadiste precum Statul Islamic, avertizând că aceştia sunt „foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă“.

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
Actualitate marți, 25 august 2026, 19:16

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României

Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autoritățile...

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
TULCEA: Subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM din 27 august
Actualitate marți, 25 august 2026, 19:13

TULCEA: Subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM din 27 august

Consilierii locali din Tulcea se întâlnesc joi, 27 august 2026, de la ora 14.30, pentru a discuta și vota mai multe proiecte care privesc viața...

TULCEA: Subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM din 27 august
HÂRȘOVA: Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și modificarea urmelor unui accident
Actualitate marți, 25 august 2026, 19:04

HÂRȘOVA: Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și modificarea urmelor unui accident

Astăzi, 25 august, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la...

HÂRȘOVA: Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și modificarea urmelor unui accident
TNOB „Oleg Danovski” caută balerini și balerine pentru stagiunea 2026-2027
Actualitate marți, 25 august 2026, 19:03

TNOB „Oleg Danovski” caută balerini și balerine pentru stagiunea 2026-2027

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța caută balerini și balerine cu pregătire clasică, cu vârsta de peste 18 ani,...

TNOB „Oleg Danovski” caută balerini și balerine pentru stagiunea 2026-2027
Actualitate marți, 25 august 2026, 18:47

TULCEA: Toate primăriile s-au înrolat în platforma ghiseul.ro

Marți, 25 august, expiră termenul până la care primăriile trebuie să se înroleze în platforma ghiseul.ro. În județul Tulcea, toate...

TULCEA: Toate primăriile s-au înrolat în platforma ghiseul.ro
Actualitate marți, 25 august 2026, 16:59

Consiliul Concurenței: Operatorii principali de pe piața de carburanți au respectat plafonarea adaosului comercial

Principalii operatori de pe piața carburanților, pentru care sunt disponibile date comparabile, au respectat prevederile privind plafonarea...

Consiliul Concurenței: Operatorii principali de pe piața de carburanți au respectat plafonarea adaosului comercial
Actualitate marți, 25 august 2026, 16:50

Dragoș Pîslaru: Sindicatele se opun unei legi care ar aduce creșteri salariale în sectorul public

Ministrul interimar al Muncii. Dragoș Păslaru, a criticat protestele sindicale și avertizează că blocarea legii salarizării bugetarilor va duce...

Dragoș Pîslaru: Sindicatele se opun unei legi care ar aduce creșteri salariale în sectorul public
Actualitate marți, 25 august 2026, 16:34

AUDIO | Constanța și Tulcea – două orașe, aceleași nemulțumiri: șantiere neterminate și capace de canalizare neaduse la nivel după asfaltare

Primăria municipiului Constanța le atrage atenția agenților economici și deținătorilor de utilități care efectuează lucrări în oraș că...

AUDIO | Constanța și Tulcea – două orașe, aceleași nemulțumiri: șantiere neterminate și capace de canalizare neaduse la nivel după asfaltare