Ascultă Radio România Constanța Live

OMV Petrom vinde parcul eolian de la Dorobanţu

OMV Petrom vinde parcul eolian de la Dorobanţu

Publicat de , 16 octombrie 2015, 10:25

OMV Petrom, cea mai mare companie din sectorul petrolier al României, intenţionează să vândă parcul eolian pe care îl deţine la Dorobanţu. Surse din interiorul firmei, citate de Agenţia de ştiri Bloomberg, afirmă că decizia face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a costurilor.

În contextul scăderii preţului petrolului, compania vrea să redirecţioneze acum investiţiile spre gazele naturale, pe care le-au descoperit recent în Marea Neagră. Parcul eolian al OMV Petrom din zona Dobrogei a fost finalizat în anul 2011, în urma unei investiţii de 90 de milioane de euro.

Analiştii citaţi de agenţia americană de presă apreciază că preţul cerut pentru parc va fi decisiv în găsirea unui cumpărător, pentru că piaţa românească a energiei regenerabile a fost afectată de modificările schemei de sprijin şi de preţul certificatelor verzi.

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice
Economie joi, 3 septembrie 2026, 16:54

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice

Transportul feroviar de marfă a rămas în plan secund în ultimii 30 de ani, fiind preferat cel pe cale rutieră, chiar dacă asta înseamnă un...

Transportul feroviar de marfă, redescoperit în contextul noilor realități economice și geopolitice
AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai
Economie luni, 20 iulie 2026, 14:35

AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai

Evaluările la care este supusă România în această perioadă, realizate de marile agenții de rating, vizează principalii indicatori economici...

AUDIO | Daniel Dăianu: Menținerea ratingului României este esențială pentru stabilitatea economică, dar nu garantează îmbunătățirea imediată a nivelului de trai
INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie
Economie luni, 13 iulie 2026, 10:14

INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie

Energia electrică, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie, comparativ cu aceeaşi lună din 2025, potrivit unei...

INS: Electricitatea, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Economie joi, 11 iunie 2026, 13:36

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute

Moneda naţionala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2390 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Economie joi, 11 iunie 2026, 07:29

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prelungește până la 31 decembrie măsura de limitare a adaosului comercial pentru...

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la 31 decembrie
Economie duminică, 7 iunie 2026, 16:12

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR

Consiliul Concurenței a amendat 10 instituții bancare, după ce a constatat încălcarea legislației privind concurența prin coordonarea...

Bănci amendate de Consiliul Concurenței, din cauza coordonării cotațiilor ROBOR
Economie joi, 7 mai 2026, 12:54

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare

În perioada următoare, cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii, iar tensiunile pot continua până când vom...

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
Economie joi, 7 mai 2026, 10:12

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei

România a intrat într-un cerc periculos: instabilitatea politică slăbește încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflația...

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei