Ascultă Radio România Constanța Live

Un brand dobrogean, la mare căutare

Un brand dobrogean, la mare căutare

Publicat de Carmen Secuiu, 20 septembrie 2015, 13:53

Apa salină și nămolul din Lacul Techirghiol au intrat în proiectul ”Miracolul vine la tine” din dorința de a fi valorificate aceste resurse naturale, de către o tânără din orașul termal cu același nume, care a studiat marketing în Marea Britanie.

După ce aceste resurse au trecut printr-un proces de testări și cercetări au ajuns într-o gamă de produse cosmetice, un brand românesc promovat la nivel internațional, care acum are mare căutare.
Managerul Oana Stan ne spune cum au decurs etapele de la faza de început a proiectului, până la cea de investiții și stadiul actual.

”O afacere în producție nu este ușor de pus pe picioare, a durat trei ani și jumătate până când, astăzi, acest brand românesc a ajuns să fie căutat și pe alte piețe, nu numai cea românească.

În tot acest timp, am contactat și colaborat cu un laborator cosmetic din Italia, Salsomaggiore Terme, pentru realizarea rețetelor cosmetice personalizate, am aplicat la proiectul START 2012 pentru obținerea finanțării nerambursabile necesare în achiziționarea utilajelor de producție, am comandat ambalaje pentru a putea lansa incipient măcar trei produse, crema antireumatică pentru masaj, crema hidratantă de mâini, crema hidratantă de față, am contactat furnizori de ingrediente cosmetice, am achiziționat materia primă pe baza formulelor și am închiriat un spațiu pe care l-am dotat asemenea unui laborator de producție cosmetică.

Brandul cu denumire de origine geografică este legat de legenda acestui loc asemeni altor branduri de produse de tratament cosmetic din lume, cum ar fi localitățile balneare: Baden Baden și Wiesbaden, din Germania, Bath din Anglia, Vichy din Franța sau Karlovy Vary din Cehia”, adaugă tânăra Oana Stan, din Techirghiol.

Oana Stan mai are un proiect. Pune și bazele unei asociații dedicate femeilor, al cărei slogan este ”Smart Ladies. Mame și fiice împreună”, deoarece crede în învățarea continuă, transmisă din generație în generație.

carmensecuiu@radioconstanta.ro

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
Economie joi, 7 mai 2026, 12:54

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare

În perioada următoare, cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii, iar tensiunile pot continua până când vom...

BNR: Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare
AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei
Economie joi, 7 mai 2026, 10:12

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei

România a intrat într-un cerc periculos: instabilitatea politică slăbește încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflația...

AEI: Efectele crizei politice asupra pieței energiei
Leul s-a depreciat puternic, ajungând la un nou minim istoric, de 5,21, pentru un euro
Economie marți, 5 mai 2026, 16:26

Leul s-a depreciat puternic, ajungând la un nou minim istoric, de 5,21, pentru un euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat puternic, ajungând la un nou minim istoric, de 5,21, pentru un euro
INS: Energia electrică s-a scumpit cu peste 57% în luna martie
Economie marți, 14 aprilie 2026, 14:42

INS: Energia electrică s-a scumpit cu peste 57% în luna martie

Energia electrică s-a scumpit cu 57,2% în martie 2026, în comparație cu aceeaşi lună din anul 2025, în contextul eliminării schemei de...

INS: Energia electrică s-a scumpit cu peste 57% în luna martie
Economie marți, 14 aprilie 2026, 14:29

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna martie la 9,87%

Rata anuală a inflaţiei a crescut în martie la 9,87%, de la 9,31% cât era în luna februarie, în contextul în care serviciile s-au scumpit cu...

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna martie la 9,87%
Economie luni, 2 martie 2026, 14:06

Impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra prețurilor la petrol și gaze naturale

Escaladarea războiului din Iran și extinderea sa regională riscă să declanșeze un șoc economic la nivel mondial, avertizează analiștii...

Impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra prețurilor la petrol și gaze naturale
Economie sâmbătă, 28 februarie 2026, 11:11

Ianuarie 2026, prima lună cu excedent financiar din ultimii 7 ani

Ianuarie 2026 a fost prima lună cu excedent bugetar din 2019, înregistrând o creștere de 17,9% a veniturilor totale, potrivit calculelor...

Ianuarie 2026, prima lună cu excedent financiar din ultimii 7 ani
Economie joi, 18 septembrie 2025, 08:47

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază trebuie eliminată, fiindcă distorsionează piața, susține analistul economic Adrian Negrescu

Continuarea plafonării preţurilor la alimentele de bază şi după 1 octombrie a provocat ample dezbateri în şedinţa coaliţiei de guvernare de...

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază trebuie eliminată, fiindcă distorsionează piața, susține analistul economic Adrian Negrescu